Cîmpul semantic al atributelor intelectuale în latina creştinăcaiete.ftcub.ro/2001/Caiete 2001-1...

Cîmpul semantic al atributelor intelectualeîn latina creştină

Ana-Cristina Halichias

Autoarea analizează un segment al lexicului latin – cel referitor la însuşirile intelectului uman -, încercînd să stabilească, pe de o parte, elementele preluate din latina profană, iar pe de altă parte contribuţia latinei creştine la îmbogăţirea acestui vocabular.

1.Consideraţii preliminare

1.1. In cele ce urmează, ne propunem să descriem, din perspec-tiva teoriei cîmpurilor semantice, lexicul latin al atributelor intelec-tuale aşa cum apare el în Biblie şi în operele autorilor creştini. Anali-za noastră se bazează strict pe datele oferite de dicţionare; am optat pentru această limitare a cercetării, deoarece am socotit că, pentru a avea o imagine de ansamblu asupra inventarului de termeni şi a structurii cîmpului avut în vedere (fără a depăşi limitele impuse de un articol cum este cel de faţă), informaţiile conţinute de lexicoane sunt suficiente.

1.2. După ce, în prima jumătate a secolului al II-lea, Imperiul Ro-man atinsese apogeul, cunoscînd cea mai mare întindere şi prospe-ritate, spre sfîrşitul aceluiaşi veac această armonie începe să se cla-tine sub presiunea tot mai puternică a popoarelor germanice, pentru ca, în primele decenii ale secolului al III-lea, să se declanşeze o teri-bilă criză politico-socială, prelungită şi în viaţa culturală şi literară care tind să dispară. In domeniul profan, se instalează un adevărat "deşert literar" (cf. Martin, 1994). In schimb, în literatură începe să se manifeste creştinismul. Dacă în prima parte a secolului al II-lea nu

Caietele Institutului Catolic II (2001, 1) 63-87

64 Ana-Cristina Halichias

existau încă opere originale creştine (pentru că religia creştină s-a dezvoltat mai întîi în clasele de jos şi printre sclavi, iar, pentru a pă-trunde în literatură, ea trebuia să cucerească clasele superioare în care se scria şi se citea), ci doar versiuni latine ale Bibliei, la sfîrşitul aceluiaşi secol, cînd creştinii încep să fie recrutaţi din toate păturile sociale, ia naştere o literatură creştină (în sensul larg al termenului "literatură"). Părinţii Bisericii sunt scriitori angajaţi care nu vor să-şi farmece cititorii, ci îşi pun pana în slujba propagandei creştine.

In secolul al III-lea se scrie mai puţin şi mai ales în genuri relativ periferice, în pofida progresului învăţămîntului şi a difuzării culturii la oraşe. Scriitorii creştini sunt cei care compensează, în parte, impasul cunoscut de literatura păgînă.

In secolul al IV-lea, definit de unii cercetători ca "prima Renaş-tere", relativa stabilizare a situaţiei Imperiului coincide cu un destul de puternic reviriment al literaturii latine. Este o epocă în care studiile filologice iau amploare, se produce valorificarea clasicilor, iar învăţă-mîntul se dezvoltă.

Secolul al V-lea se caracterizează printr-un nou regres, definitiv, deşi latineşte se va scrie şi în veacurile următoare.

1.3. Vocabularul însuşirilor intelectuale poartă amprenta schimbărilor, mai ales a celor de ordin ideologic şi cultural, produse în intervalul de timp cuprins între sfîrşitul secolului al II-lea şi perioa-da imediat premergătoare naşterii limbilor romanice.

Inventarul general (care se regăseşte atît în literatura profană, cît şi în cea creştină) cuprinde următorii termeni:

A. Insuşiri intelectuale pozitive: acutus, agilis, argutus, astutus, callidus, capax, catus, cordatus, doctus, eruditus, facetus, ingeniosus, intellegens, intellectualis, peritus, prudens, rationabilis, rationalis, sagax, sapiens, sapidus, sensatus, scius, subtilis, uafer, uersutus

B. Insuşiri intelectuale negative: absurdus, bardus, excors, fatuus, gurdus, hebes, idiota, illitteratus, imprudens, incallidus, indoctus, ineptus, ineruditus, infacetus, inintellegens, inscitus, inscius, insensatus, insensibilis, insipiens, insubidus, insubtilis, insulsus, irrationabilis, irrationalis, morio, nesapius, obtusus, paruulus, simplex, socors, stolidus, stultus, tardus, uecors

Glosatorii mai citează şi lexemele: babiger, baburrus, bargus, blax.

Atributele intelectuale în latina creştină 65

1.3.1. Comparaţia cu epocile anterioare arată faptul că lexicul atributelor intelectuale pozitive nu suferă modificări considerabile din punct de vedere cantitativ; în cîmp sunt introduşi următorii termeni noi: intellectualis "inteligent", sapidus "înţelept" şi sensatus "cu ju-decată". De asemenea, creşte frecvenţa utilizării lui intellegens (lexem cu puţine ocurenţe în epocile anterioare) şi se reiau termeni care au circulat în latina pre- şi postclasică (catus, cordatus).

1.3.2. În cîmpul lexical al însuşirilor negative, se constată creşte-rea numărului şi a frecvenţei termenilor creaţi prin derivare cu pre-fixul in-, utilizaţi pentru a exprima atribute intelectuale negative (sau trăsături asociate acestora). Acest fapt este explicabil atît prin aspec-tul structurii lor - asemenea vocabule erau mai uşor analizabile ca evaluative negative, cît şi sub aspect semantic - stilistic, deoarece aveau o valoare negativă mai slabă.

1.3.3. În ceea ce priveşte utilizarea termenilor din ambele cîmpu-ri în operele autorilor creştini, cuvintele respective îşi păstrează sen-sul (propriu sau figurat) intelectual, dar încărcat cu o conotaţie creş-tină (cf. infra 2).

1.4. Structura cîmpului este următoarea:1.4.1. Insuşiri intelectuale pozitivea. nucleul:

- inteligent: intellectualis, intellegens- raţional: rationabilis, rationalis

b. cîmpul asociativ:- însuşiri naturale:

- dotat în mod natural, inclusiv cu inteligenţă şi talent: sensa-tus, ingeniosus- pătrunzător: acutus, sagax- ager: agilis- cuprinzător: capax- spiritual: facetus- fin, subtil: subtilis

- însuşiri manifestate în viaţa practică şi culturală:- abil, isteţ, şiret: argutus, astutus, callidus, catus, uafer, uer-sutus

- priceput: callidus, peritus, scius- instruit, educat: doctus, eruditus- înţelept: sapiens, sapidus, prudens


1.4.2. Însuşiri intelectuale negative:a. nucleul:

- prost: stultus- lipsit de raţiune: irrationabilis, irrationalis- lipsit de inteligenţă: inintellegens

b. substitutele lui stultus: bardus, excors, fatuus, gurdus, impru-dens, ineptus, insipiens, insubidus, nesapius, paruulus, simplex, so-cors, stolidus, uecors

c. metaforele "prostului": moriod. cîmpul asociativ:- însuşiri naturale:

- neînzestrat cu facultatea de a percepe (inclusiv cu mintea): insensatus, insensibilis

- absurd: absurdus- mărginit, obtuz: hebes, obtusus- lipsit de spirit, anost: infacetus, insulsus- lipsit de fineţe: insubtilis- zăbavnic: tardus

- însuşiri manifestate în practică şi în domeniul culturii:- nepriceput::incallidus, inscitus, inscius- neinstruit: indoctus, illitteratus, ineruditus

2. Biblia şi literatura creştină

2.1. Traducerea în limba latină a Bibliei şi constituirea latinei creştine sunt cele două fenomene lingvistice importante ale perioa-dei denumite, în general, a latinei tîrzii. Impactul produs în lumea ro-mană de cultura ebraico-greco-creştină, structural atît de diferită, a produs schimbări profunde la Roma.

2.1.1. Latina creştină a primelor timpuri a fost creată de vorbitori din păturile de jos ale societăţii, oameni în mod curent analfabeţi, care nu frecventaseră şcolile şi care nu se preocupau de eleganţa exprimării, precum şi de traducătorii textelor greceşti, atît ai celor bi-blice, cît şi ai celor homiletice şi catehetice, interesaţi mai mult de re-producerea exactă a conţinutului acestor texte decît de forma lite-rară. Autorii creştini încep să-şi scrie operele proprii abia în a doua jumătate a secolului al II-lea.


2.1.2. Cînd vorbim de limba Bibliei, ne referim atît la limba ver-siunilor cunoscute sub numele de Vetus Latina, cît şi la cea a Vulga-tei. Între aceste versiuni există diferenţe notabile, care se reflectă în vocabularul însuşirilor intelectuale şi pe care vom încerca să le sem-nalăm în măsura în care ne va sta în putinţă.

2.1.2.1. Deşi în Vetus Latina se manifestă o puternică tendinţă populară, ar fi eronat să calificăm limba primelor traduceri ale Bibliei drept limbă vulgară pur şi simplu. Aceste traduceri sunt marcate de un literalism extrem: ele au fost făcute cuvînt cu cuvînt, păstrînd, prin toate mijloacele, caracterul hieratic al textului sacru. Limba primelor versiuni latine este o limbă în curs de formare, în care elementele populare şi cele "exotice" (greceşti şi ebraice) se întrepătrund într-un amestec uneori bizar.

2.1.2.2. Vulgata se caracterizează şi ea prin fidelitate faţă de textul original, dar această fidelitate nu mai înseamnă "literalitate" ex-tremă, ci o relativă libertate care îi permite Sfîntului Ieronim să pen-duleze între Cicero şi consuetudo Scripturarum, între lingvişti şi po-por, încercînd să-i împace şi pe unii şi pe ceilalţi şi, de aceea, trecînd cînd de o parte, cînd de cealaltă (cf. Garcia de la Fuente, 1990, p.97).

2.1.3. Literatura creştină, exponentă a noii religii şi a unui nou univers mental, nu a rămas total străină de tradiţiile antichităţii pă-gîne. Autorii creştini preiau idei şi concepte ale păgînilor, pe unele menţinîndu-le, pe altele modificîndu-le din perspectiva noii religii. Graniţele dintre speciile şi genurile literare au tendinţa de a se es-tompa. Literatura epocii creştine formează o unitate din punct de ve-dere lingvistic. Din acest motiv, am analizat vocabularul atributelor intelectuale fără a face cuvenitele diferenţieri între proză, poezie etc.

2.2. Descrierea vocabularului

2.2.1. Termeni care exprimă însuşiri intelectuale pozitive

Intellegens este un cuvînt redescoperit de Biblie şi, sub in-fluenţa acesteia, şi de autorii creştini. Termenul apare, de obicei, co-ordonat cu vocabule din domeniul intelectual care exprimă diferitele nuanţe ale inteligenţei: prudens "priceput", sapiens "înţelept", doctus "învăţat", sau în antiteză cu stultus: Vulg. Gen. 41,33: prudentem et


intelligentem (cf. şi ibid. 41,39); Ibid. Deut. 4,6: populus sapiens et intellegens; Ibid. Prov. 17,28: stultus quoque si tacuerit sapiens puta-bitur et, si compresserit labia sua, intellegens; Hier. Epist. 53,3,5: in-tellegentes, id est doctos.

Lactanţiu, Inst. 2,10,3, dă o definiţie a omului în cadrul căreia la-tura intelectuală este calificată prin termenul intellegens: [homo] si-mulacrum sensibile atque intellegens.

Sfîntul Augustin îl utilizează pe intellegens la gradul comparativ, fie coordonat cu doctior, care exprimă aspectul cultivat al însuşirii na-turale (Fid. et op. 16,27: intellegentiores et doctiores), fie ca sinonim al lui melior (Conf. 13,24,36: meliores, id est intellegentiores).

Intellectualis, creaţie a epocii tîrzii, este un cuvînt cu nume-roase ocurenţe în literatura creştină. Termenul apare ca determinant al lui animus (Tert. Anim. 18,8), coordonat cu corporalis "simţurile corporale" (Tert. Anim. 6,4: sensus corporales et intellectuales) sau cu rationalis (Hesych. Lev. 7,16-20: rationalis et intellectualis est homo).

Intellectualis este atît atributul a tot ceea ce este dotat cu inteligenţă - ÒÒ (Hier. Epist. 124,14: intellectualem in-quit [Origenes] rationabilemque naturam), cît şi al lucrurilor care nu pot fi percepute decît prin inteligenţă (Mar. Vict. Gen. div. verb. 7, c. 1023 B: Ð � � à intellectualem potentiam animae illustrat et illuminat et intellectuat.).

La Sfîntul Augustin, intellectualis este atestat ca atribut al lui anima şi mens, fiind sinonim cu rationalis: Civ. 10,2: dicit ergo ille magnus Platonicus [=Plotin] animam rationalem (siue potius intellec-tualis dicenda sit, ex quo genere etiam immortalium beatorumque animas esse intelligit, quos in coelestibus sedibus habitare non dubi-tat), non habere supra se naturam nisi Dei, qui fabricatus est mun-dum, a quo et ipsa facta est, nec aliunde illis supernis praeberi uitam beatam, et lumen intelligentiae ueritatis, quam unde praebetur et no-bis ...; Conf. 12,15,20: mens rationalis et intellectualis.

Ca atribut al lui mens, intellectualis poate apărea în acelaşi context cu intelligibilis (de remarcat figura etymologica) care îl cali-fică întotdeauna pe res: Trin. 9,15,24: sed potius credendum est mentis intellectualis ita conditam esse naturam, ut rebus intelligibili-bus naturali ordine, disponente creatore, subiuncta, sic ista uideant in quantum luce sui generis incorporea…; Gen. ad litt. 12,10: at intel-


ligibilis sit res ... quae solo intellectu percipi potest, intellectualis au-tem mens quae intellegit.

Termenul defineşte pe omul dotat cu raţiune superioară, ilumi-nată de Dumnezeu: Civ. 12,1: non est creaturae rationalis uel intel-lectualis bonum, quo beata sit, nisi Deus.

Vita intellectualis (Civ. 5,11) este comună numai oamenilor şi în-gerilor, în timp ce uisio intellectualis (Gen. ad litt. 12,16) intră în structura umană alături de uisio corporalis (a simţurilor) şi de uisio spiritalis (a memoriei sensibile); cf. şi Civ. 10,27: non quidem in ani-ma intellectuali uerum in anima spiritali.

Pentru Sfîntul Augustin, diferenţa dintre sapientia şi scientia este determinată de deosebirea dintre cognitio intellectualis (care priveşte lucrurile divine) şi cognitio rationalis (care priveşte lucrurile pămînteş-ti): Trin. 12,15,23: si ergo haec est sapientiae et scientiae recta dis-tinctio, ut ad sapientiam pertineat aeternarum rerum cognitio intellec-tualis; ad scientiam uero temporalium rerum cognitio rationalis.

Rationalis şi rationabilis, calificative atribuite omului ca fiinţă superioară, au o frecvenţă mare în textele creştine: Ruf. Orig. princ. 3,1,3: rationabile animal (Tert. Prax. 5: animal rationale).; Id. ibid. 2.9.1: rationabilium creaturarum uel intellectualium.; Arnob. Nat. 2,17: rationales sumus. Ambele vocabule pot avea şi sensul de "spi-ritual, mistic (cf. gr. Ò ): Vulg. Rom.12,1: rationabile obsequium "închinarea cea duhovnicească"; Ibid. Petr. 2,2: rationale lac "laptele cel duhovnicesc"; Hilar. Trin. 1,22: fides rationabilis scientiae; Leo-M. Serm. 4,1: omnes spiritales et rationabiles Christiani; Ambr. Psal. 118,5,38: uerbum Dei uel rationabile Dei ... melius statuitur ... in pec-tore timentis. În Cassiod. Art. 2,4, rationalis se opune lui legalis, cali-ficînd orice acţiune care se poate apăra numai prin aplicarea raţiunii şi a raţionamentelor.

Rationalis şi rationabilis apar în contexte antonimice cu irratio-nalis, irrationabilis şi în corelatie cu ratio, mens, intellegentia: Ambr. Psalm. 118; Serm 14,23,2: omnia [facias] cum ratione, nihil sine ra-tione, quia non es irrationabilis, o, homo, sed rationabilis.; Hier. Epist. 98,6,4: [anima] nec irrationalis, nec absque mente et intelle-gentia dici potest. Sed e contrario, rationalis ... mentem habens et sentiens .

In opera Sfîntului Augustin, rationalis semnifică "dotat cu raţiune", cuvîntul calificînd fie "sufletul" (anima), fie fiinţa umană în general (homo): Solil. 1,2,7: rationales animas; Civ. 9,13: medius


homo est inferior angelis, superior pecoribus, habens cum pecoribus mortalitatem, rationem cum angelis - animal rationale mortale (cf. şi De Mag. 8,12; Trin. 7,4,7).

2.2.1.1. Termeni care exprimă însuşiri naturale asimilate inteli-genţei

Ingeniosus exprimă, în textele creştine, înzestrarea naturală (Lact. Inst. 3,19,21: quod ingeniosus .. natus esset) de a fi iscusit în activităţi în care intelectul este direct implicat: Vulg. III Esdr. 8,3: cum esset scriba ingeniosus in lege Moysi ... docere et facere.; Hier. In Is. 6,7: ingeniosam ad intellegendum animam.

Sfîntul Augustin îi atribuie lui ingeniosus sensul "inteligent", ca-racterul natural, înnăscut al însuşirii fiind pus în evidenţă de prezenţa în acelaşi context a lui catus şi acutus: Civ. 4,21: sed si uirtus nonni-si ad ingeniosum posset uenire, qui opus erat deo Catio patre qui ca-tos, id est acutos, faceret, cum hoc posset conferre felicitas? Inge-niosum quippe nasci, felicitatis est. Diversele aspecte ale facultăţii raţionale sunt relevate de coordonarea / antiteza lui ingeniosus cu alte lexeme din sfera intelectuală: Civ. 7,5: o, homo acutissime [=Varro], num in istis doctrinae mysteriis illam prudentiam perdidisti ... anima tamen tua tam docta et ingeniosa (ubi te multum dolemus) per haec mysteria doctrinae ad Deum suum ... nullo modo potuit peruenire.; Civ. 8,6: melius ingeniosior quam tardior.

Argutus este folosit cu vechiul sens plautin "abil, iscusit". Există diferenţe între Itala şi Vulgata în ceea ce priveşte utilizarea cuvîntu-lui: acolo unde în primele versiuni ale Bibliei apare argutus, Vulgata foloseşte pe prudens (Matth. 10,16: estote arguti / prudentes sicut serpentes).

Autorii creştini exprimă cu ajutorul lui argutus însuşirea de a fi "iscusit" manifestată în domenii legate strict de activitatea intelec-tuală: Lact. Inst. 1,1,8 [polemizînd cu şcolile de declamaţie]: ad argu-tam malitiam [iuuenes] erudiebamus.; Id, ibid. 1,2,6: ab hominibus argutis et eloquentibus; Hier. Epist. 82,6: argutum et callens ... in-genium; Sidon. Epist. 8,11,5: argutus artifex [poematum] erat.

Capax este unul dintre epitetele atribuite destul de frecvent spi-ritului uman: Filastr. 139: inrationabilia id est non rationis capacia; Mamert. St. an. 1,23: [intellectus] rationis capax; Lact. Epit. 80: ani-mus ad discendum capax; Ambr. Iac. 1,1,1: animus [capax] rationis;


Aug. Serm. 23,4: mente capax; Marius Victor, Aleth. 2,529; cuncta ... oculis ac mente capaci accipit. Termenul exprimă mai ales însuşirea sufletului de a se pătrunde de Dumnezeu: Rufin. Orig. in cant. 4: [animam] capacem spiritus sancti; Id. Symb. 13: substantia spiritualis ... capax diuini spiritus; Id. ibid.: anima quae erat Dei capax. parti-ceps fiebat etiam carnis.

Acutus este un cuvînt cu frecvenţă mică în literatura creştină: Tertullian (Anim. 20: sapiendi dicendique acutissimos) îl foloseşte pentru a califica popoare, Prudentius ca epitet al lui cor (Apoth. 559), iar Commodian ca atribut al omului în general (Apol. 611: quisque quasi uigilet saeculo, laudatur acutus).

La Sfîntul Augustin, acutus califică atît spiritul (In psalm. 103; Serm. 1,9), cît şi rezultatele activităţii intelectului (Civ. 12,18: quorum [argumentorum] acutissimum; ibid, 18,24: philosophorum subtilis et acuta loquacitas).

Catus, cuvînt rar în literatura creştină, este atestat la Sedulius, Carm. 1,329, ca epitet al oamenilor abili în a purta dispute (tantum certare cati), la Sidonius, Carm. 9,314, unde este sinonim cu acutus şi se opune lui stultus, la Marius Victor, Aleth. 3,413, ca atribut al lui ductor (auxiliumque nouis ductor catus addere castris).

Utilizîndu-l în acelaşi context cu ingeniosus, termen care oferă indicii asupra sensului lui catus, Augustin simte totuşi nevoia unei ex-plicaţii (care o aminteşte pe cea dată de Varro, L.L. 7,46) cu ajutorul unui sinonim de mai largă circulaţie: Civ. 4,21: catos, id est acutos.

Perspicax este, la Tertullian, atributul omului care percepe cu acuitate lucrurile (Res. 24: perspicax eiusmodi sensuum), iar la Au-gustin califică intelectul (Peccat. merit. 3,2: id quod intellectu perspi-cacissimo assequi non ualemus).

Sagax este întrebuinţat de Tertullian cu sensul "fin cunoscător al literaturii": Apol. 18: sagacissimus omnis litteraturae.

Facetus se numără şi el printre cuvintele cu frecvenţă redusă în textele creştine: Hier. Epist. 22,24,1: facetam uocant [uirginem] et sanctam [pudicam]; Sidon. Epist. 5,5,4: uir facetissimus; Id. ibid. 2,8,3 v. 11: faceta ratio [opp. libertas grauis].

Nasutus apare numai la Ps. Cypr., Rebapt. 16 (nasutissimus) care foloseşte termenul cu o conotaţie peiorativă.

Subtilis primeşte sensul "viclean" în operele unor autori creştini (Minuc. 14,3; 16,2), fiind uneori folosit ca atribut al diavolului: Cas-sian. Inst. 4,9: subtilissimus diabolus.


La Augustin (Civ. 18,24), cuvîntul, coordonat cu acutus, se re-feră la filosofi, mai exact la locvacitatea acestora: subtilis et acuta lo-quacitas.

2.2.1.2. Termeni care denotă însuşiri manifestate în viaţa practică şi în domeniul culturii

Sapiens este un cuvînt curent întîlnit în Sfînta Scriptură. Sensul său este acela de "înţelept", dar nu înţeleptul filosofilor păgîni, ci omul care înţelege lucrurile lui Dumnezeu şi trăieşte potrivit precep-telor dreptei credinţe. Lexemul este folosit în mod frecvent în contexte antitetice împreună cu stultus sau cu sinonime ale acestuia: Vulg. Prov. 12,15: uia stulti recta in oculis eius, qui autem sapiens est audit consilia.; Ibid. 15,20: filius sapiens laetificat patrem et stul-tus homo decipiat matrem suam.

In Vulgata Deut. 32,6, termenul este coordonat, în litotă, cu fa-tuus: plebs fatua et non sapiens.

Sapiens este uneori corelat cu eruditus; Vulg. II Par. 2,12: erudi-tus et sapiens; Ibid. Iob 34,2: audite sapientes uerba mea et eruditi ascultate me.

Vechea sintagmă, prin care era definit cetăţeanul roman tradiţio-nal: fortis et sapiens uir, se regăseşte în Biblie, dar ea îl priveşte pe om din perspectiva religiei: Vulg. Prov. 24,5: uir sapiens et fortis est.

Sapiens şi sapientia sunt termeni fundamentali în concepţia filo-sofică a Sfîntului Augustin1. Cele două vocabule îşi modifică însă în mod esenţial conţinutul şi aceasta pentru că ne aflăm în cadrul unei filosofii creştine, care se dezvoltă în întregime în interiorul credinţei. Activitatea inteligenţei are drept scop comuniunea cu Dumnezeu, la care nu se poate ajunge decît prin cercetare metafizică şi contem-plaţie. Sapiens este atributul celui care stăpîneşte adevărul dătător de fericire, adevăr ale cărui natură şi exigenţe îi sunt oferite de cre-dinţă. Pasajele în care apare sapiens sunt, în general, bazate pe an-titeză: Civ. 22,25: uerum de animi bonis, quibus post hanc uitam beatissimus perfruetur, non a nobis dissentiunt philosophi nobiles: de carnis resurrectione contendunt; hanc quantum possunt, negant. Sed credentes multi, negantes paucissimos reliquerunt, et ad Chris-tum, qui hoc quod istis uidetur absurdum, in sua resurrectione mons-trauit, fideli corde conuersi sunt, docti et indocti, sapientes mundi et insipientes.; Ibid. 20,3: in ea rerum uanitate sub sole, illud etiam de-


plorat quodammodo, quod cum sit abundantia sapientiae super insi-pientiam, sicut abundantia lucis super tenebras, sapientisque oculi sint in capite ipsius, et stultus in tenebris ambulet, unus tamen incur-sus incurrat omnibus ...; Doctr. Christ. 1,8, 8-9, 9: sapiens enim mens, id est adepta sapientiam, antequam adipisceretur non erat sa-piens; at uero ipsa sapientia nec fuit umquam insipiens, nec esse umquam potest. Quam si non uiderent, nullo modo plena fiducia uita incommutabiliter sapientem commutabili uitae anteponerent ... nemo est tam impudenter insulsus qui dicat: unde scis incommutabiliter sa-pientem uitam mutabili esse praeferendam?

Sfîntul Augustin îl utilizează pe sapiens ca atribut al lui Solomon, pildă a înţelepciunii pentru creştini (Civ. 20,3: Salomon, sapientissi-mus rex Israel), precum şi ca epitet al vechilor filosofi (Civ. 18,24: Thales Milesius ... unus e septem sapientibus), într-o sintagmă consacrată în limba greacă şi preluată ca atare de autorii latini (cf. Cicero, Apuleius etc). In anumite contexte, sapiens apare cu sensul "iscusit": Gen. ad litt. 11,2: Dominus dicit [Luc.16,8] sapientiores esse filios saeculi filiis lucis.

Citatele şi comentariile lui Augustin pe marginea textului biblic ne indică faptul că, în textul sacru, sapiens este sinonim cu prudens: Ibid.: serpens prudentissimus [Gen. 3,1] uel, sicut plures latini co-dices habent, sapientissimus.

Alţi autori îl califică drept sapiens pe înţeleptul în lucrurile eterne, opunîndu-l lui sapiens, înţeleptul în lucrurile materiale (Isid. Diff. 1,499). In sfîrşit, sapiens este Înţeleptul, adică Solomon, sau au-torul înţelepciunii, Ecleziastul (Greg.-M. Past. 1,1).

Aşa cum a reieşit deja din pasajele în care cele două vocabule apar împreună, prudens este sinonim cu sapiens, avînd sensul de "înţelept" (cf. Vulg. Prov. 28,11). In Vulg. Matth. 25,2, cuvîntul apare în pilda celor zece fecioare, dintre care cinci sunt înţelepte, iar cinci sunt nebune: quinque autem ex eis erant fatuae et quinque pru-dentes [Ò].

Unii autori creştini atribuie cuvîntului sensul de "luminat, care ştie": Iren. 2,20,5: prudens facto a Saluatore.

Tertullian foloseşte lexemul ca epitet al filosofilor, punîndu-l în antiteză cu ineptus (Apol. 49,1: illi [philosophi] prudentes, nos inepti), sau pentru a caracteriza un proaspăt convertit (Apol.1).

Textele creştine recurg şi la alte vocabule pentru a desemna în-suşirea de a fi "înţelept". Acestea fie aparţin fondului vechi al limbii,


cum este cordatus, fie sunt creaţii ale epocii tîrzii, cum sunt sensatus şi sapidus.

Cordatus are puţine ocurenţe atît în Biblie, cît şi la autori: Vulg. Iob. 34,10: ideo, uiri cordati, audite me. Lact. Inst. 3,20,2: fuisse illum paulo cordatiorem quam ceteros.

Sfîntul Augustin oferă mai multe exemple de utilizare a cuvîntu-lui. Referindu-se, în Civ. 1,3, la imprudenţa romanilor de a se fi pus sub ocrotirea unor zei care nu au putut salva Troia de la dezastru şi bazîndu-şi argumentarea pe versurile lui Vergiliu, Augustin scrie: non itaque, cum de diis uictis illa conscriberentur atque canerentur, poe-tas libebat mentiri, sed cordatos homines cogebat ueritas confiteri. In Gen. ad litt. 11,2,4 el explică diferenţa de sens dintre sapiens, cuvînt cu conotaţie pozitivă, şi astutus, termen care denotă o însuşire per-cepută negativ, al cărui sens este definit prin sintagma male cordati: cum proprie magisque usitate in latina dumtaxat lingua sapientes laudabiliter appellentur, astuti autem male cordati intellegantur.

Gradul mediu al însuşirii exprimate prin cordatus îşi află expre-sia prin perifraza mediocriter cordati (Aug. Mor. eccl. 1,29,61). Cu-vîntul are fără îndoială şi o conotaţie morală, pusă în evidenţă de co-ordonarea lui cordatus (folosit într-o sintagmă cu valoare superlativă, identică cu cea folosită odinioară de Ennius Ann. 331) cu bonus: Aug. In Psalm. 38,11: uir tam bonus et egregie cordatus.

Sensatus apare atît în textul biblic, cît şi la autorii creştini: Vulg. II Par. 2,12; Eccli. 36,21 şi 5,15 (in sermone sensati); Iren. 1,4,1 (cf. gr. Ü , Greg.-M. Ep. 5,53 a (per sensatos humani colloqui mo-dos).

Sapidus este atestat, cu sens figurat intelectual, numai la Alci-mus Avitus (Sfîntul Avit), Carm. 6, prooem., cu referire la fecioarele sfinte: sapidae puellae.

Astutus este sinonim, în textele creştine, cu sapiens şi intelle-gens, opunîndu-se lui fatuus şi stultus: Vulg. Prov. 13,16: astutus omnia agit cum consilio; qui autem fatuus est, aperit stultitiam.; Ibid. 15,5: stultus irridet disciplinam patris sui; qui autem custodit increpa-tiones, astutior fit.; Ps. Lact. Mort. pers. 14,3: Diocletianus uero, qui semper se uolebat uideri astutum et intellegentem.

Termenul apare uneori corelat cu simplex şi simplicitas, sau cu dolus: Lact. Inst. 5,2,5: ne simplicitas eorum ... pabulo sit hominibus astutis.; Optatus 1,2: nec minus astutas, sed tantum simplices ...


mentes.; Vulg. II Cor. 12,16: sed esto: ego uos non grauaui, sed cum essem astutus, dolo uos cepi.

Lactanţiu foloseşte cuvîntul ca epitet al diavolului, corelat cu uio-lentus: Opif. 1,7: aduersarius noster scis quam sit astutus et idem saepe uiolentus.

La Sfîntul Augustin, termenul califică pe demoni şi pe diavol. Sensul peiorativ este întărit prin utilizarea lui la comparativ şi super-lativ, ca atribut al lui calliditas, respectiv ca sinonim al lui fallax şi no-cens: Civ. 19,9: [daemones] tanto nocentiores quanto astutiores ac fallaciores patiatur inimicos.; Ibid. 21,6: eos [homines] ipsi [dae-mones] astutissima calliditate seducunt.; Serm. 347,3: qui cum astu-tissimo aduersario [diabolo] continua certatione confligit. In Gen. ad litt. 11,29,36, lexemul este folosit pentru a explica sensul lui prudens, atributul şarpelui biblic2: prudentissimus omnium bestiarum, hoc est astutissimus ... dictus est serpens, propter astutiam diaboli ... quem admodum dicitur prudens uel astuta lingua, quam prudens uel astu-tus mouet ad aliquid prudenter astuteque suadendum. Uneori însă, Augustin îi atribuie şi sensul de "înţelept", "prudent" (cf. Conf. 13,21,31).

Callidus exprimă, în textele creştine, o însuşire evaluată atît po-zitiv, cît şi negativ.

Insuşirea pozitivă se referă la felul de a fi "chibzuit" graţie lui sa-pientia şi facultăţii de a înţelege: Vulg. Prov. 14,8: sapientia callidi est intelligere uiam suam. Termenul apare, de obicei, în contexte an-tonimice alături de:

- fatuus: Vulg. Prov. 12,16: fatuus statim indicat iram suam, qui autem dissimulat iniuriam callidus est.

- ineruditus: Hier. In Is. 57,30: alterum ineruditi, alterum callidi est ...

Conotaţia peiorativă a termenului este pusă în evidenţă fie de cuvintele cu care apare în context (Hier. Epist. 22,29: uariis callidus hostis pugnat insidiis; Greg.-M. Moral. c. 779: insidiis callidus), fie de utilizarea lui ca epitet al lui diabolus (Hilar. C. Aux. 8: a callidissimo diabolo; in Matth. 3,3: fallax diabolus et ad traducendum artifex calli-dissimus).

La Augustin, lexemul are o puternică conotaţie peiorativă; cf. de ex. Civ. 8,22, unde este combătut cultul demonilor şi Apuleius: [dae-mones] esse spiritus nocendi cupidissimos, a iustitia penitus alienos ... fallacia callidos.


Contextual, callidus îl poate avea ca antonim pe stultus: Civ. 19,23: quis ita stultus est ut non intelligat aut ab homine callido [Por-phyrius] eoque Christianis inimicissimo haec oracula fuisse conficta ...

Doctus este frecvent utilizat în literatura creştină. Există însă o diferenţă netă între uzul biblic al cuvîntului şi cel al autorilor creştini. In Biblie, doctus denotă însuşirea de a fi "priceput", complementară celei desemnate de sintagma sapiens et fortis: Vulg. Prov. 24,5: uir sapiens et fortis est et uir doctus. Ca epitet al preoţilor, termenul apare în acelaşi context cu perfectus şi eruditus: Vulg. I Esdr. 2,63: sacerdos doctus atque perfectus; Ibid. 7,65: sacerdos doctus et eru-ditus.

Autorii creştini îl utilizează pe doctus şi cu vechiul său sens, cu-noscut din antichitatea păgînă. Cuvîntul este epitetul poeţilor (Hier. Epist. 57,5,5: Horatius uir acutus et doctus), al filosofilor (Hier. Epist. 54,11,1: doctorum hominum tractatus) şi al oricărei persoane culti-vate (Cassiod. Var. 10,22,2: principes docti; Sidon. Epist. 9,3,5: te utrarumque doctissimum disciplinarum).

La Augustin, cuvîntul califică cu precădere pe înţelepţii din tre-cut, ale căror concepţii şi teorii le discută; docti et sapientes este for-mula prin care îi defineşte pe filosofi: Civ. 22, 4 [despre dialecticieni]: homines docti atque sapientes; Ibid. 19,22: doctissimus philosophorum ... Porphyrius; Ibid. 18,53 [ironic]: o, hominum corda doctorum! o, ingenia litterata digna credere ista de Christo! Substan-tivat, doctus are sensul de "discipol", cf. Aug. Serm. (Mor. p. 497,10).

Eruditus este destul de puţin folosit în literatura creştină. Lexe-mul poate apărea complementar cu sapiens (Vulg. II Par. 2,12) şi prouidus (Ps. Cypr. Aleat. 5,2: sollicitos esse iussit [dominus] et prouidos atque eruditos, quoniam hostis ille antiquus circuit), sau în sintagmă cu uir (Hier. Epist. 49, 13,1: o, eruditissimi uiri).

Litteratus este folosit, cu ironie, de Augustin în Civ. 18,53, în acelaşi context cu doctus.

Scius semnifică în Biblie, Eccli. 21,18 "ştiutor": uerbum sapiens quodcumque audiet scius. Coordonat cu peritus, termenul este folo-sit de Lactanţiu, Epit. 2,14, ca epitet al demonilor (peritos ac rerum scios), iar în Inst. 3,24,10 apare în sintagmă cu prudens (prudentes et scios).

Sollers poate fi citit tot la Lactanţiu, urmat de gerunziul în acu-zativ al verbului care indică domeniul de exercitare a însuşirii expri-


mate de cuvînt: Inst. 2,8,3: ad faciendum sollertissimus; Epit. 70,8: ad inueniendum sollers.

Vafer, "şiret, subtil", este atestat la Sfîntul Ieronim (Epist. 38,5) şi la Sfîntul Augustin unde apare în cuplu antonimic cu bardissimus, cei doi termeni formînd o pereche simetrică cu imperitia – astu: C. Iul. op. imperf. 3,145: quod si totum tu per imperitiam incurris, bardis-simus, sin autem id astu facis, uaferrimus inueniris.

Versutus este pus în corelaţie cu scientia şi în antiteză cu insi-piens şi stultitia: Vulg. Prov. 12,23: homo uersutus celat scientiam et cor insipientium prouocabit stultitiam. La Ambrosius, Psalm. 43,11, cuvîntul apare în compusul uersutiloquus3 care are sensul "cu limbaj artificios".

2.2.2. Termeni care exprimă însuşiri intelectuale negative

Stultus este un lexem cu numeroase ocurenţe atît în Biblie, cît şi în textele autorilor creştini. Termenul apare în contexte antonimice cu sapiens şi sapientia (Vulg. I Cor. 1,20 [în oxymoron]: nonne stul-tam fecit Deus sapientiam huius mundi; Vulg. Prov. 12,15: uia stulti recta in oculis eius, qui autem sapiens est audit consilia; cf. şi ibid. 15,20), cu intellegens (Vulg. Prov. 17,28) şi coordonat cu termeni din sfera sa semantică:

- insipiens "fără minte": Vulg. Deut. 32,6: popule stulte et insi-piens; Hier. Psalt. sec. Hebr.: stulti ... insipientes;

- imprudens "neştiutor": Vulg. Prov. 1,22: stulti ... cupiunt ... et imprudentes odibunt;

- tardus "zăbavnic, încet la minte": Vulg. Luc. 24,25: stulti et tar-di corde

Augustin califică prin stultus pe cel care nu s-a lăsat pătruns de adevărata credinţă şi, în consecinţă, nu a ajuns la înţelepciune. Ter-menul apare frecvent în cuplu antonimic cu sapiens, sapientia (cf. Doctr. Christ 1,8,8; 1,9,11; 1,12,12; 1,14,13; Civ. 20,3). Uneori lexe-mul este folosit în cuplu antonimic şi cu alţi termeni din sfera însuşiri -lor intelectuale (cf. supra callidus).

2.2.2.1. Termeni folosiţi ca substitute ale lui stultus

Stolidus apare atît în contexte antonimice simetrice (Sidon. Epist. 2,7,2: sententiam tuam nec uictus ut stolidus accusat, nec uic-


tor ut argutus inridet), cît şi coordonat cu alte vocabule din sfera se-mantică a prostiei (Arnob. Nat. 1,28: nos hebetes, stolidi, fatui, obtu-si; acestor termeni li se opun, într-o serie paralelă, cati, sapientes, prudentissimi).

La Augustin, stolidus este folosit cu sensul de "prost", dar în ac-cepţiunea creştină a termenului: Civ. 22,5: uideant quam sint stolidi qui non credunt ...

Excors are o frecvenţă redusă în latina creştină. Cuvîntul este prezent fie singur în context (Itala, Act. 26,24: multae litterae te fa-ciunt excordem), fie coordonat cu alţi termeni care exprimă însuşiri negative (Vulg. Prov. 12,8: uanus et excors; Lact. Inst. 5,13,21: quos Sibylla ... Ú et ¢» uocat, surdos scilicet et excordes). La Augustin, C. Iul. op. imperf. 6,9 apare coordonat cu fatuus (nonnulli etiam omnino excordes fatuique nascuntur).

Fatuus cunoaşte multe ocurenţe în textele creştine, fiind substi-tutul cel mai uzual al lui stultus: Itala, Matth. 5,22: quicunque dixerit fratri suo "fatue" reus erit iudicio (Vulg. ibid.: qui autem dixerit "fatue" reus erit Gehennae).; Comm. Instr. 1,6,15: seducunt ut historiae fa-tuos (cf. şi Paul Nol. Epist. 41,2; în Epist. 41,1 termenul are ca anto-nim pe sapiens).

Cuvîntul apare de obicei împreună cu alte vocabule care sunt si-nonimele / antonimele lui sau aparţin sferei însuşirilor negative aso-ciate prostiei: imprudens (Vulg. Sirach. 22,18: hominem impruden-tem et fatuum), stolidus (Arnob. Nat. 1,28), obtusus (Arnob. Nat. 2,6: obtusi et fatui), importunus (Cassiod. Var. 12,6,1), uanus (Cassiod. Ios. c. Ap. 1,225: uani ac fatui inter omnes homines; Itala, Is. 32,6: fatuus autem fatua loquitur et cor eius uana), callidus (Vulg. Prov. 12,16), astutus (Vulg. Prov. 13,16), sapiens (Vulg. Prov. 15,2 şi Si-rach. 20,13), sensatus (Vulg. Sirach. 21,19).

Substantivat, cuvîntul este sinonim cu stultitia: Hier. C. Ioan 19 (Itala I Cor. 1,25 î): recepimus Christi stultitiam quia fatuum Dei sapientius est hominibus.

La Augustin, fatuus apare în joc de cuvinte cu fatum (Serm. ed. Mai 17,1: qui putauerit aliquid esse fatum, ipse fit fatuus), uneori si-nonim cu excors (C. Iul. op. imperf. 6,9) sau corelat cu insipidum (Tr. eu. 10,9,3: leges libros omnes propheticos non intellecto Christo quid tam insipidum et fatuum inuenies?).

Imprudens este utilizat,în primele versiuni ale Bibliei, cu acelaşi sens ca stultus (Itala, Luc. 24,25: o duri corde et imprudentes animo;


în acelaşi pasaj în Vulgata apare stulti; Tert. Anim. 54: imprudentes animas) şi fatuus (Itala Prov. 12,16, unde are ca antonim pe astutus: imprudens enuntiat iram suam; Vulgata foloseşte în schimb pe fa-tuus pentru a traduce gr. ¥ ).

In alte contexte, cuvîntul exprimă o trăsătură complementară ce-lei indicate de stultus (Vulg. Eccles. 7,26: impietatem stulti et erro-rem imprudentium; Prov. 1,22: stulti cupiunt ... et imprudentes odi-bunt) şi stolidus (Arnob. Nat. 5,1: stolidus et imprudens). Imprudens este pus uneori în legătură cu ignorantia (Vulg. I Petr. 2,15: impru-dentium hominum ignorantiam), simplex şi idiota (Tert. Adv. Prax. 3: simplices ... quique, ne dixerim imprudentes et idiotae).

La Prudentius, apartenenţa vocabulei la domeniul intelectual este pusă în evidenţă de verbul sapio: Apoth. 355: non sapis, impru-dens

Ineptus traduce în Itala (Iob 2,10: una ex ineptis mulieribus) gr. ¢ÒVulgata foloseşte în acelaşi pasaj stultis.

La Tertullian, termenul este antonimul lui prudens (Apol. 49,1), iar la Arnobius este sinonim cu fatuus (Nat. 2,53 quid ad uos, ineptis-sime, fatue?).

Insipiens este sinonim, în textele biblice cu stultus, cu preciza-rea că insipiens înseamnă "fără minte", iar stultus "fără înţelepciune": Deut. 32,6: popule stulte et insipiens; Psalm. 93,8: intellegite, insi-pientes ... et stulti, ... sapite (cf. şi Prov. 8,5 unde insipiens are sen-sul lui stultus, în timp ce paruuli4 primeşte sensul uzual al lui insi-piens: intellegite, paruuli, astutiam, et insipientes, aduertite).

Termenul are ca antonim pe sapiens (Vulg. Eph. 5,15: non qua-si insipientes, sed ut sapientes) şi pe uersutus (Vulg. Prov. 12,23: homo uersutus celat scientiam et cor insipientium prouocabit stulti-tiam).

In anumite pasaje, acolo unde în Itala apare insipiens, Vulgata îl utilizează pe stultus (Iob. 2,10: tamquam de insipientibus [= stultis mulieribus]) sau litota minus sapiens (II Cor. 11,23: ut insipiens [= mi-nus sapiens] dico).

Autorii creştini menţin sinonimia insipiens ~ stultus (Hier. Psalt. sec. Hebr. stulti ... insipientes). Tertullian explică pe insipiens prin simplex5 (Adv. Val. 2: propterea insipientes quia simplices).

Augustin îl foloseşte cu sensul de "neiniţiat, simplu", în litotă, ca atribut al lui sapientia (Doctr. Christ. 1,8,8: ipsa sapientia nec fuit in-


sipiens) sau plasîndu-l în contexte antonimice cu sapiens (Civ. 22,25: sapientes mundi et insipientes).

Termenul poate fi citit, de asemenea, la Commodian, Instr. 1,6,7: insipiens, tu credis; ibid. 1,27,3: uinceris, insipiens.

Irrationalis şi irrationabilis sunt termeni frecvenţi la autorii creştini, folosiţi de obicei în contexte antonimice cu rationalis şi ratio-nabilis. Cele două cuvinte califică natura umană (Ambr. Psalm. 118; Serm. 14,23,2: omnia [facias] cum ratione, nihil sine ratione, quia non es irrationabilis, o, homo, sed rationabilis; Hier. Epist. 98,6,4:[anima] nec irrationalis nec absque mente et intellegentia dici potest) sau pe cea divină (Rufin. Apol. Orig. 4: [dei natura] uerbum est uel ratio, quae utique irrationabilis effici non potest), îngerii (Iren. 2,6,3: ... multis animalibus irrationabiliores noluerint angelos esse) sau pe oamenii care se folosesc mai puţin sau greşit de facultatea raţională (Hier. In Hab. 2,3: Moyses loquitur ad Dominum: "ego au-tem sum ¥ , id est irrationalis").

Sfîntul Augustin îl utilizează pe irrationalis ca atribut pe lîngă animus şi spiritus: Nat. bon. 5: melior est ... corruptus ... spiritus ra-tionalis quam irrationalis incorruptus; Civ. 14,22: de animo rationali, qui regit et irrationali cupiditati quae regitur.

Insensatus (¢Ò) este un termen larg răspîndit în latina creştină, cu sensul principal "fără minte" (Vulg. Sap. 12,25: pueris in-sensatis iudicium in derisium dedisti; Tert. Marc. 4,43; Iren. 1,9,3; Fi-lastr. 53,1 în joc de cuvinte: insensatus quidam Noetus; Ruf. Orig. princ. 4,1,4; Aug. Epist. 119,5; id. Gen. ad litt. 3,12).

Insensibilis cîştigă teren în defavoarea adjectivelor care de-semnau defecte ale simţurilor particulare (caecus, absurdus)6. Cu sensul figurat "stupid, lipsit de inteligenţă", el apare la Hier. In Eccl. 7, c. 442 şi Greg.-M., Hom. eu., c. 1146 B.

Socors îşi menţine sensul cunoscut din operele autorilor păgîni. Termenul apare în context antonimic cu callidus (Sidon. Epist 5,7: Ti-berius callidior, Claudius socordior).

Inintellegens poate fi citit în Itala, Prov. 17,28: inintellegenti sa-pientiam interroganti sapientia deputatur (Vulgata, traducînd gr. ¢o»J îl preferă pe stultus) şi la Marius Victorinus, Gen. div. verb. 10.

Bardus este foarte rar întîlnit la autorii creştini: Tert. Adv. Her-mog. 36: pictor te bardior non est.; Arnob. Nat. 3,20: bardi ... sunt alii nec possunt aliquid scitum eloqui (cf. şi 2,19, coordonat cu obtusus;


de remarcat oxymoronul rezultat din asocierea celor două adjective cu acumen: acuminis obtunsioris et bardi); Mercat. Subnot. 6,1: bar-dissime, tuo te pugione feristi (cu referire la cineva care a furnizat ar-gumente chiar împotriva sa).

Augustin îl utilizează în două contexte, numai la superlativ, ală-turi de imperitia şi deposita stoliditas: C. Iul. op. imperf. 3,145: quod si totum tu per imperitiam incurris, bardissimus ...; Ibid. 6,9: bardissi-mum itaque et depositae stoliditatis apparuit credere conuersum in naturam.

Stupidus poate fi citit la Tertullian (Nat. 2,4), ca epitet al lui cu-riositas, caracteristică filosofilor care nu îl văd pe Dumnezeu în na-tură.

Gurdus cunoaşte puţine atestări în epoca creştină: Lucif. Mo-riend. 8, p. 301,29; Cassiod. Ios. c. Ap. 2,7,88 (la superlativ: gurdis-simus).

În sfîrşit, Augustin (Epist. 166,17; Peccat. merit. 1,22,32) folo-seşte cu sensul de "prost" un termen care circula în mod curent în epoca imperială, ca denumire a bufonilor şi nebunilor: morio (cf. Mart. 3,82,24; 6,39,17; 8,13,1; Plin. Epist. 9,17,1; 9,17,2).

2.2.2.2. Termeni care denotă însuşiri naturale asociate prostiei

Caecus, cu sensul "orbit la minte", apare la Ambr. Off. 1,49,244: caecus praesentium, futuri improuidus.

Acelaşi sens se regăseşte la Tert. Pat. 1 si Lact. Ir. 4,5 (unde este coordonat cu surdus: si peccantibus surdus est, si colentibus caecus).

Hebes este rar întîlnit în latina creştină cu referire la intelect. El poate fi coordonat cu obtusus, stolidus, fatuus (cf. Arnob. Nat. 1,28) şi, ca atribut al lui cor, cu crassa rusticitas (Hier. Epist. 27,1,2). Uneori, lexemul califică felul de a vorbi, scrie sau judeca (Hier. Hom. Orig. in Luc. prol.: [commentarius] sensibus ... hebes ... et uerbis).

Prudentius exprimă opoziţia dintre inteligenţă şi prostie punînd în antiteză sintagmele hebes stupor şi uim mentis (Ham. 61: uim mentis hebes stupor obsidet).

Obtusus este destul de frecvent în epoca creştină. El apare, de obicei, complementar cu hebes, hebetudo (Arnob. Nat. 1,28: nos he-betes, stolidi, fatui, obtusi; Cassian. Inst. 12,25: tali hebetudine ac te-pore cordis obtusi ne intelligere quidem potuerunt), dar şi cu alţi ter-


meni care denumesc însuşiri negative (Aug. Serm. 162,2: apparet ... cuius tardo et obtuso; id. Un. eccl. 11,28: ut nemo uel obtusus et tar-do corde possit dicere: non intellexi; Rufin. Orig. princ. 2,8,4: obtusis-simi et penitus indociles; mai înainte: quidam ardentioris acuminis, alii uero tardioris).

Arnobius, Nat. 2,22, foloseşte pe obtusus şi hebes într-un context comparativ în care însuşirea exprimată de cele două lexeme este pusă în paralel cu nume de animale şi obiecte, folosite de obicei metaforic în domeniul trăsăturilor intelectuale negative: omni pecore, ligno, saxo obtusior atque hebetior.

Insulsus este folosit ca epitet al celor care nu cunosc încă dreapta credinţă: Itala, in Matth. 4,1,3: [terram corporis nostri] dudum insipientem ac sensu uanitatis insulsam euangelicae praedicationis sapientia salierunt [apostoli].; Ibid. 4,3,4: fide ... condire insulsa cor-da credentium.

La Tertullian, cuvîntul are sensul de "prost", dar se referă la ani-male: Res. 6: insulsissima bestia elephantus.

La Augustin, termenul este coordonat cu absurdus (Epist. 43,13: absurdi et insulsi), sau este amplificat semantic prin adverbul de in-tensitate impudenter (Doctr. Christ. 1,9,9: nemo est ... tam impuden-ter insulsus qui dicat ...).

Tardus, ca atribut al intelectului, este un termen uzual la Augus-tin, în ale cărui opere apare coordonat de obicei cu obtusus (cf. su-pra s.u.) şi ca epitet al lui cor (Un. eccl. 11,28).

Absurdus se numără, de asemenea, printre cuvintele pe care Augustin le foloseşte în mod frecvent pentru a califica negativ inte-lectul. Termenul este coordonat cu uesanus (Civ. 20,17: qui nemo tam sit absurdus et obstinatissima contentione uesanus, qui audeat adfirmare), iar la superlativ cu insanus (Civ. 21,17: quod si absurdis-simum et insanissimum est dicere) şi cu stultus (Civ. 10,30: quod si absurdissimum et stultissimum est dicere).

Insanus şi uesanus nu semnifică aici "nebun" în sens patologic, ci exprimă, mai puternic, lipsa de judecată.

2.2.2.3. Termeni care denotă însuşiri manifestate în viaţa prac-tică

Idiota califică pe oamenii de rînd, necunoscători ai doctrinei creştine, sau pe necredincioşi: Vulg. Act. 4,13: comperto, quod ho-


mines essent sine litteris et idiotae admirabuntur ...; Ibid. I Cor. 14,16: qui supplet locum idiotae; Ibid. 14,23: intrent autem idiotae aut infideles; Tert. Adv. Prax. 3: simplices ... quique, ne dixerim im-prudentes et idiotae; Id. Pud. 16,17: peruersis et idiotis haereticis; Hier. In Gal. 6,18: non posse idioten respondere ... nisi intellexerit

Termenul este folosit şi ca epitet al apostolilor: Rufin. Clement. 1,62: et idiota ... et imperitus ac piscator et rusticus.

Imperitus este coordonat adeseori cu termeni care exprimă di-verse nuanţe şi grade ale trăsăturilor intelectului sau ale activităţii acestuia: Vulg. II Cor. 11,6: imperitus sermone, sed non scientia.; Mi-nuc. 221: imperita mens; Rufin. Clement. 3,16: o, imperitissime ... et ineruditissime; Hilar. Syn. 5: hoc mihi onus imperitissimo atque in-doctissimo omnium ex affectu caritatis addentes; Id. In Psalm. 136,13: qui imperiti deo et ignari erant.

La Augustin, lexemul apare în acelaşi context cu insipiens (Gen. c. Manich. 16,25: imperitus ... si multum est insipiens). Plasat în context antonimic cu doctus, el are sensul de "ignorant": Civ. 22,5: incredibile est homines ignobiles, infimos, paucissimos, imperitos rem tam incredibilem, tam efficaciter mundo et in illo etiam doctis persuadere potuisse.

Indoctus este, de asemenea, frecvent în textele creştine (Vulg. Sirach. 6,21: quam aspera est nimium sapientia indoctis hominibus; Hier. Epist. 52,8). Cuvîntul apare de regulă coordonat cu imperitus (Rufin. Orig. in gen. 12,2: absurdum namque est, si ita putemus, im-peritam fuisse Rebeccam et indoctam; Hilar. Syn. 5), ineruditus (cf. infra s.u.) şi rudis (Arnob. Nat. 1,58).

Indoctus este folosit ca epitet al lui animus (Prud. Psych. 518: docta, indocta simul bruta et sapientia ... meae patuerunt pectora dextrae; Drac. Laud. Dei Praef. pros. p. 27,9).

La Augustin, termenul poate fi citit, de cele mai multe ori, în contexte antonimice cu doctus (Civ. 22,5: resurrectionem et ascen-sionem in supernas sedes, paucissimis remanentibus atque stupen-tibus, uel doctis, uel indoctis, iam crediderunt, et docti et indocti).

In poezia lui Commodian, indoctus este sinonim cu inscius şi ignorans (Apol. 458: insciis indoctis ignorantibus talia fingunt).

Ineruditus traduce în latina creştină gr. ¢…. Termenul apare mai ales ca epitet al lui populus, uulgus, plebs: Itala Is. 26,11: zelus occupauit plebem ineruditam (Vulg.: zelantes populi).; Rufin. Clement. 4: ineruditi uulgi indocibilisque; In Matth Op. Imperf.. 35:


populis ineruditis et indisciplinatis et barbaris; Aug. Civ. 22,5 (despre apostoli): ineruditos liberalibus disciplinis.

Inscius este şi el un termen intrat în uzul creştinilor. El poate apărea coordonat cu indoctus, indocilis, ignorans (Prud. C. Symm. 1, praef. 86: [Symmachus] spirat sacrilegiis flatibus inscius erroresque suos indocilis fouet; Comm. Apol. 458: insciis indoctis ignorantibus talia fingunt [Iudaei]).

Inscius este uneori atributul lui turba (Comm. Instr. 1, Praef. 8: doleo pro ciuica turba, inscia quod pergit periens deos quaerere ua-nos) sau al lui cor (Comm. Instr. 1, praef. 3: quod discredunt inscia corda).

Illitteratus, cuvînt cu puţine ocurenţe la autorii creştini, este fo-losit de Sfîntul Ieronim (Mat. 1,4,19) ca epitet al apostolilor: pisca-tores et illitterati mittuntur ad praedicandum.

Termenul mai pare la Augustin, Catech. 9,13.Incallidus este folosit numai de Boetius, cu sensul profan cu-

noscut de la predecesori: Mus. 5,2: id quod sensus ... confuse ... quasi quidam incallidus aestimator agnoscit.

3. Concluzii

3.1. Cîmpul însuşirilor intelectuale pozitive şi negative este bine reprezentat, în toate subdiviziunile sale, în Biblie şi la autorii creştini. De altminteri, în evoluţia acestui cîmp există două momente în care se înregistrează o creştere semnificativă, atît sub aspect cantitativ, cît şi sub aspect calitativ:

- epoca clasicismului ciceronian, în care se poate vorbi de constituirea propriu-zisă a cîmpului lexical al însuşirilor psihice din sfera raţionalului, ca urmare a efortului depus de intelectualii romani, în frunte cu Cicero, pentru crearea unor mijloace de expresie adec-vate gîndirii abstracte;

- perioada latinităţii tîrzii, cu deosebire a celei creştine care, în virtutea modelului sacru pe care îl reprezenta, a imprimat o nouă structură cîmpului; efectele acestui fenomen s-au manifestat în spaţiul romanic, care îşi datorează în bună măsură terminologia inte-lectuală împrumuturilor datînd din această epocă.

Inventarul cuprinde (în ordinea frecvenţei) următoarele lexeme:


a. Insuşiri intelectuale pozitive: sapiens, intellectualis, rationabi-lis, rationalis, intellegens, astutus, callidus, doctus, prudens, corda-tus, sensatus, ingeniosus, argutus, capax, acutus, catus, perspicax, sagax, facetus, nasutus, subtilis, eruditus, litteratus, scius, sollers, uafer, uersutus, sapidus

b. Insuşiri intelectuale negative: stultus, fatuus, insipiens, irratio-nabilis, irrationalis, insensatus, idiota, imperitus, indoctus, stolidus, insensibilis, hebes, obtusus, insulsus, ineruditus, inscius, absurdus, tardus, morio, bardus, excors, uecors, inintellegens, stupidus, gur-dus, illitteratus, incallidus, paruulus, simplex.

3.2. In sfera atributelor pozitive ale intelectului, se remarcă, în primul rînd, frecventa utilizare a lexemelor care denotă trăsăturile [+inteligent], [+raţional], determinată de mutaţiile profunde petrecute în mentalitatea romanilor creştinaţi; dintre aceste cuvinte, unele exis-tau deja în limba latină, dar cu o utilizare limitată în epocile ante-rioare, explicabilă prin caracterul lor cult, savant; este cazul lui intel-legens, rationalis, rationabilis. Acestora li se adaugă o creaţie a epo-cii tîrzii, intellectualis. Indiferent însă de momentul pătrunderii lor în cîmp, aceste lexeme au avut o mare circulaţie în epoca creştină şi au jucat un rol esenţial în formarea vocabularului intelectual romanic.

3.2.1. Alături de sapiens, termenul consacrat care exprima în limba latină noţiunea "înţelept", textele creştine utilizează, pentru a denota aceeaşi însuşire, cuvinte specifice epocii arhaice şi postcla-sice (cordatus), precum şi creaţii proprii, sapidus şi sensatus, ultimul dintre cele două lexeme pătrunzînd de asemenea în lexicul romanic.

3.2.2. Reluarea unor cuvinte specifice altor epoci sau stiluri lite-rare (cf. de ex. catus, morio) este o caracteristică a latinei creştine.

3.3. In sfera însuşirilor negative, termenul central continuă să fie stultus.

3.3.1. In ceea ce priveşte substitutele sale lexicale, textele creş-tine manifestă o preferinţă evidentă pentru fatuus şi insipiens. Uneo-ri, şi alţi termeni (care, în mod curent, denotau o însuşire asociată prostiei) sunt folosiţi cu sensul "prost" (cf. de ex. imprudens).

3.3.2. Vom remarca de asemenea numeroasele ocurenţe ale unui cuvînt care ocupă un rol important în lexicul romanic al trăsături-lor intelectuale negative: idiota.

3.3.3. Biblia şi literatura creştină dau o largă întrebuinţare deri-vatelor cu in- privativ, preferinţa pentru ele explicîndu-se, pe de o parte, prin posibilitatea de înnoire a vocabularului oferită de acest


procedeu, iar, pe de altă parte, prin influenţa termenilor greceşti for-maţi cu privativ (cf. Creţia, 1965, p.100).

3.4. Celelalte vocabule, care exprimă însuşiri naturale sau prac-tice, pozitive sau negative, sunt preluate din latina profană; aceste cuvinte fuseseră deja întrebuinţate drept calificative ale intelectului, unele în toate perioadele şi stilurile literare, altele numai în unele dintre acestea sau numai la anumiţi autori.

N o t e

1. v.. analiza la Marrou, 1997: 297 – 298 şi 449 – 453.2.cf. Itala, Matth. 10,16: astutos esse sicut serpentes; Vulg. ibid.: es-

tote ergo prudentes sicut serpentes.3. Acest compus este atestat numai la Pacuuius, Inc. fab. 114.4. Se pare că termenul a fost folosit în latina Bibliei cu sensul figurat

“cel nepriceput”, opus lui astutus “cel inteligent”: Vulg. Prov. 14,18: possi-debunt paruuli stultitiam et astuti expectabunt scientiam. Că termenul a cir-culat cu sens intelectual peiorativ este dovedit şi de faptul că a fost moştenit în limba portugheză: parvo (v. port. parvoo) “prost”

5. Este de amintit că asocierea simplităţii, a naivităţii cu prostia ţine de mentalitatea general umană: cf. lat. imperială simplex “naiv, credul”, fr. “simple d’esprit”.

6. v. şi Florica Bechet, 1987, p.201.

B i b l i o g r a f i e

Bechet, Florica, 1987, Tipare de gîndire umană (pe baza terminologiei lati-no-romanice a stupidităţii), în „Studii şi cercetări lingvistice”, XXXVIII, 3, pp. 196 – 207.

Blaise, A., 1986, Dictionnaire latin-français des auteurs chrétiens, Turnhout.Cizek, E., 1994, Istoria literaturii latine, , vol. 2, Bucureşti. Creţia, Gabriela, 1965, Limba latină: Derivarea cu prefixe în Istoria limbii ro-

mâne, vol. I, Bucureşti, pp. 98 – 106.Garcia de La Fuente, O., 1990, Introducción al latín bíblico y cristiano, Ma-

drid.Marrou, H., 1997, Sfîntul Augustin şi sfîrşitul culturii antice, traducere în lim-

ba romînă de Dragan Stoianovici şi Lucia Wald, Bucureşti.Martin, R., 1994, Approche de la littérature latine tardive et protomédiévale,

Paris.***Thesaurus Linguae Latinae, 1900 sqq., Leipzig


L e c h a m p s é m a n t i q u e d e s a t t r i b u t e s i n t e l l e c -t u e l s d a n s l e l a t i n c h r é t i e n

(R é s u m é )

L’auteur analyse un segment du lexique latin – celui concernant les at-tributs de l’intellect humain -, en essayant d’établir autant les éléments assi-milés de latin profane, que la contribution du latin chrétien à l’enrichissement du vocabulaire intellectuel.

Universitatea din BucureştiFacultatea de Limbi şi literaturi străine

Str. Edgar Quinet 5-7, Bucureşti

Date post:	06-Nov-2019
Category:	Documents
Upload:	others
View:	0 times
Download:	0 times

Cîmpul semantic al atributelor intelectuale în latina creştinăcaiete.ftcub.ro/2001/Caiete 2001-1...

Documents