CHIMIA APLICATĂ ÎN STOMATOLOGIE

8/3/2019 CHIMIA APLICATĂ ÎN STOMATOLOGIE

http://slidepdf.com/reader/full/chimia-aplicata-in-stomatologie 1/29

CHIMIA APLICATĂ ÎN STOMATOLOGIE

ANTOHI ALEXANDRU MIHAICLASA a VIII-aCERNAVODA

CONSTANŢAPROFESOR ÎNDRUMĂTOR : DUMITRACHE GABRIELA

NUMĂR DE PAGINI: 31

Cuprins

I. 1. IntroducereII. 2. Materiale anorganice2.1 Masele ceramice



2.2 Ceramica fabricată2.3 Ceramica preparabilă

2.3.1 Compoziţie chimică2.3.1.1 Substanţe de bază

2.3.1.2 Adaosurile maselor ceramiceIII. 3. Arderea masei ceramice

3.1 Mecanismul arderii3.2 Caracteristicile maselor ceramice3.3 Rezistenţa mecanică3.4 Stabilitate coloristică3.5 Toleranţa biologică

IV. 4. Legătura metalo-ceramică4.1 Legătura chimică4.2 Legătura fizică4.3 Legătura mecanică

V. 5. Materiale metalice5.1 Metale şi aliaje5.2 Tipuri de aliaje

VI. 6. Metode de laborator pentru cercetarea metalelor şi aliajelor6.1 Metalografia6.2 Pirometria6.3 Probleme mecanice şi tehnologice ale metalelor şi aliajelor

VII. 7. Forme de prezentare a aliajelor utilizate în protetica dentară7.1 Forme de tablă laminată cu grosime de 0,25-0,30 mm7.2 Forme de sârmă din aliaj7.3 Blocuri, pastille, granule7.4 Metode de prelucrare

VIII. 8. Prelucrarea metalelor şi aliajelor la temperaturi diferite8.1 Prelucrarea la temperaturi reduse

8.1.1 Laminarea8.1.2 Trefilarea8.1.3 Ambutisarea8.1.4 Ştanţarea

8.2 Prelucrarea la temperaturi ridicate8.2.1 Topirea -Turnarea



8.2.2 Topirea - Lipirea8.2.3 Lipirea

8.3 Tratamente termice de prelucrare la caldIX. 9. Aliaje nobile

9.1 Caracteristici fizico- chimice9.2 Tipuri de aliaje de aur

X. 10. Protecţia aliajelor nobile şi seminobile la topire şi turnare10.1 Mediile de protecţie

XI. 11. Tratamentul termic pentru aliajele nobile şi seminobileXII. 12. Proprietăţile fizico- chimice ale aliajelor de aur

12.1 Incidente şi accidente posibile ce apar în urma prlucrării aliajelor nobile

XIII. 13. Aliaje seminobile13.1 Caracteristici fizico-chimiceXIV. 14. Aliaje inoxidabile

14.1 Aliaje de wipla14.2 Caracteristici fizico- chimice

XV. 15. Aliaje crom- cobalt15.1 Caracteristici fizico- chimice

XVI. 16. Aliaje de bronzXVII. 17. Concluzii

Capitolul IIntroducere

Pentru redobândirea funcţiilor de masticaţie, fizionomie, deglutiţie, în condiţiile în carmaterialele restaurative vin in contact cu ţesuturile vii ale organismului, legile fizicii şi chimitrebuie 3iamante3e3 legilor biologice.

Multe dintre materialele şi tehnicile folosite azi în stomatologie, au o folosinţă de pestecâteva mii de anii. Aurul, cuprul, şi staniul se cunosc din cele mai vechi timpuri. Fenicienii acontrolat comerţul cu staniu, fiind cei mai bunii metalurgişti ai epocii.



Folosirea coroanelor şi a punţilor de aur era înfloritoare în Roma, încă din anii 700-300î.C. Acest popor cunoştea foarte bine arta sudării aurului, realizând inele de aur cu care fixadinţii artificialii de la alţi oamenii sau animale.

Fenicienii utilizau sârma de aur pentru legarea dinţilor între ei, iar Hipocrat(născut în

anul 460 Î.C.), o întrebuinţa la ligaturarea fracturilor de oase. În Evul Mediu (epocă în care s-afăcut puţine progrese în domeniul ştiinţelor), cea mai importantă descoperire a fost folosirefoliei de aur pentru umplerea cavitaţilor dentare. În perioada 1051-1128, dinţii cariaţi erauobturaţi cu un masic realizat din alumină şi miere.Tot atunci se prepara o substanţă topind uamestec de ceruri, gume,masticuri şi pulberi de coral, aceasta devenind mai târziu tehnica dfabricare a porţelanului.Pierre Fauchard publica în 1728 o carte ăn care menţiona aurul şi staniuca materiale de obturaţie.În 1840 Charles Goodyear descoperă vulcanizarea fabricarea

cauciucului şi face posibilă apariţia unuia dintre cele mai folosite materiale stomatologicevulcanitul.După 1840, în America încep să apară primii producătorii de materiale dentaredezvoltându-se o adevărată industrie a acestora.

E descoperit amalgamul de cupru, amprentele încep să fie luate în gips, iar gutapercadizolvată în cloroform e folosită la obturarea canalelor dentare. Şi astazi gutaperca amestecată coxid de zinc e întrebuinţată în acest scop. Aliajul de aur platinat a fost inrodus în anul 847(3/aur şi ¼ platină). Ca bază pentru proteză apare răşina acrilică.După 1900 materialele au începusă fie testate, au fost elaborate standarde pentru proprietaţile fizice şi chimice ale acestora.

De asemenea, s-a semnat legea materialelor dentare pentru a proteja populaţia de produsce ar putea prezenta risc pentru sănătate. Materiale folosite în prezent nu prezintă niciun perico pentru organism. Cele mai cunoscute sunt ipsosul, cerurile, metalele şi aliajele lor.

Ipsosul se formează din gips(CaSO4 · 2H2O). Acesta la 100-125°C pierde o parte din apde cristalizare formând CaSO4· ½H2O-ipsosul. Pulberea de ipsos amestecată cu apa se întăreştcu o usoară marire de volum. Se foloseşte ca material de amprentă, ca material de model, îamestec cu siliciu pentru realizarea tiparelor în care se toarnă aliajele metalice

Cerurile sunt esteri ai acizilor monocarboxilici superiori cu alcooli monohidroxilici primari superiori cu catena normală.În stomatologie se folosesc ceruri naturale sau amestecuri dceruri în vederea obţinerii unui material cu proprietaţi de prelucrare satisfăcătoare. Sunt folosi pentru modelarea unor restaurari care apoi sunt turnate din aliaje metalice sau din materia plastic cum este metacrilatul de metil. Se mai întrebuinţează la lipire, înregistrarea unor ocluziluarea de amprente.

Metalele şi aliajele metalice sunt frecvent utilizate datorită proprietăţilor fizice şi

chimice.Din metale nobile ( argintul, aurul şi platina sub formă de aliaje) se confecţioneazlucrari dentare se fac obturaţii etc. Zincul intră în compoziţia unor aliaje folosite în tehnic



metalo-ceramică. Plombele din amalgam de cadmiu se întaresc foarte repede. Nichelul e folosla obţinera unor aliaje metalo-ceramice, precum şi la acoperiri electrolitice. Radiul, iridiul ştritiul intră in compoziţia unor aliaje dentare.

Capitolul IIMateriale anorganice

2. Materiale anorganice

Materialele anorganice folosite în stomatologie sunt reprezentate de masele ceramice.2.1 Masele ceramice

Ceramica este cunoscută din cele mai vechi timpuri, fiecare epocă istorică evidenţiind prin intermediul arheologiei obiecte confecţionate din acest material.

Astfel, ceramica a fost cunoscută de popoare vechi ca egipteni, asirieni, babilonieni perşi, chinezi, greci, etc.

Cuvântul înseamnă (Keramik) este de origine greacă, de la “Keramos”, numele materie

prime şi finite a olarilor. Tot de origine greacă este şi cuvântul porţelan dat produselor ceramiccu calităţi superioare de la numele unei scoici “Porzellano Cyprea” a cărei cochilie are osuprafaţă foarte netedă şi frumoasă, ca şi porţelanul după ardere.

Deşi cuvintele ceramică şi porţelan sunt de origine greacă, cel care s-a făcut cunoscut prin obţinerea unui porţelan tare este germanul Bõttecher, în 1709.

În 1710, se inaugurează la Meissen, în Germania, prima manufactură care produce porţelan.

În Franţa, porţelanul este produs mai târziu, 1770, dar în această ţară se confecţionează primii dinţi din porţelan.



Astfel Fouchars foloseşte primul ceramica în stomatolgie.Tot în Franţa farmacistulDuchateau în 1783, face cunoscută metoda de obţinere a dinţilor din porţelan dentistul Dubois dChemont, care comunicând-o în 1788 Academiei de ştiinţe din Paris este consideradescoperitorul metodei.

În America, primi dinţi de porţelan sunt confecţionaţi în anul 1817 de Platon, iar în 1882Peale din Philadelphia realizează dinţi tubulari şi faţete cu crampoane. Samuel Stoockton, î1825, realizeaza dinţi de porţelan pe cale industrială, iar Samuel White dezvoltă industria d produse stomatologice.

În 1896 C.H.Land a precizat metodologia de confecţionare a coroanelor de acoperire dinmase ceramice arse pe folie de platină.

În 1926, Brill şi alţi autori ca Felcher, au înbunătăţit şi dezvoltat tehnica de preparare ş

amprentare a bontului dentar, materiile prime din compoziţia maselor ceramice şi tehnica dardere.În 1945, Gatzka a introdus în confecţionarea coroanelor ceramice tehnica de ardere în

vacum.În tehnica metalo-ceramică menţionăm în perioada de pionierat pe Lakermange şi Gono

care realizează punşi dentare în care dinţii artificiali din porţelan sunt arşi pe o bară metalică.În 1906, Roussel şi Goslee confecţioneaza unţi din porţelan folosind ca elemente de

agregare coroane de platină.După 1907, componenta metalică a coroanelor mixte era realizată de un aliaj de iridiu

platină pe care ardea o masă ceramică cu punct de fuziune ridicat. Temperatura înaltă de arder(1700°C) şi fixarea fragilă a mesei ceramice pe metal au determinat abandonarea metodei.

În 1936, M.Rovault arde porţelanul cu fuziune mijocie de platină laminată, legaturadintre cele două componente fiind asigurată prin retenţi mecanice

Utlizarea platinei co substrat metalic a fost abandonată din cauza maleabilităţii şi a punctului de topire ridicat (1775°C) la care turnarea este foarte dificilă, ca şi a contracţiei mari diferite a celor două materiale.

După 1945 apar tehnici de lucru care folosesc un aliaj ce conţine aur, platină şi paladiu.În 1950, Weinsteinîn SUA, a gasit fenomenul care stă la baza unirii dintre aliajul metalic

şi masa ceramică. Fenomenul este reprezentat de legătura chimica de tip covalent şi anume dschimburile ionice între oxizi metalici de suprafaţă ai aliajului şi oxizii metalici din compoziţmasei ceramice.

Masele ceramice folosite în stomatologie se prepară industrial-ceramica fabricată, sau în

laboratorul de tehnică dentară-ceramica preparabilă.2.2 Ceamica fabricată



Ceramica fabricată este livrată în următorele forme :Dinţi artificiali pentru proteze acrilice şi corpuri de puncte în formă de casete

Se prezintă în următoarele forme :- dinţi frontali cu crampoane scurte butonate aurificate folosiţi la protezele acrilice şi l

corpurile de puncte. Sunt retenţionaţi în acrilatul bazei protezei iar la corpul de puncte scimenteaza :- dinţi laterali cu cavitaţi retentive în formă de ciupercuţă .Sunt retenţionaţi de acrilatulşeilor protetice care pătrunde în cavitaţi.

Dinţi tubulariAu în interior cavitataţi cilindrice axiale prin care se fixează cu ajutorul cimentului denta

pe bonturile metalice ale corpului de puncte sau ale protezei parţiale scheletare.

Coroane fizionomiceSunt coroane de acoperire fizionomice tip Logan şi coroane de substituţie tip Davisfolosite în trecut.

Faţete SteelSunt prevăzute cu un tunel retentiv în formă “T” în care culisează o retenţie metalică a

corpului de puncte de care sunt fixate prin cimentare.Implante ceramice

Sunt prevăzute de dată recentă, bine tolerate de ţesuturi. Tolerarea bună este explicatăatât prin compoziţia lor cât şi prin structura microcavitară în care pătrunde ţesutul osocicatriceal.

2.3 Ceramica preparabilăCeramica preparabilă se prezintă în formă de mase ceramice clasice din care se

confecţionează coroane de acoperire fizionomice de tip Jacket şi mase ceramice moderne folosiîn tehnologia metalo-ceramică.

2.3.1 Copoziţia chimcăMasele ceramice sunt formate din substanţe de bază şi adausuri

2.3.1.1 Substanţe de bază- Caolinul este componenta plastică a masei ceramice, adaugat în proporţie de 2-3% şi

reprezentând liantul întregului amestec. Caolinul este o argilă superioară purificată natural şartificial.

- Cuarţul componentă aplastică a masei ceramice, în proporţie de 10-15% în amestecreprezintă masa refractară la temperature de ardere. Dilatarea termică a cuarţului compenseaz

contracţia caolinului la încălzire asigurând rezistenţă la variaţiile de temperatură. Aceastcoponentă contribuie la luciul masei ceramice.



- Feldspatul este un alumino silicat de K, Na şi Ca . În proporţie de 70-80 % în amesteeste cantitativ elementul principal dintre substanţele de bază . La temperaturi înalte se fluidific bine omogenizând amestecul. Contribuie la obţinerea translucidităţii

2.3.1.2 Adaosurile maselor ceramice

- Fondanţii sunt mase de umplutură care se topesc la temperaturi înalte şi umplu spaţiildintre particulele substanţelor de bază. Fondanţii cei mai utilizaţi sunt CaCO3 şi Al2O3. Mai esfolosit ca fondant şi boraxul.

- Coloranţii dau posibilitatea obţinerii nuanţelor coloristice variate. Sunt coloranţminerali reprezentaţi de oxzi metalici de Fe, Cr, Co, Ir, Ni, Zn, Au, Ti care dau în ordineurmătoarele culori :roşu, verde, albastru, negru, cenuşiu, alb, purpuriu şi galben-maro. Îcompoziţia masei ceramice neprelucrate sunt incluşi şi coloranţi organici diferiţi în pulberea d

dentină şi, 8iamante8e de smalţ pentru a nu fi confundate în timpul depunerii. În masaoipacă(grund) folosită în tehnologia metalo-ceramică oxizii de Fe, Sn, Ir şi Au au rolul de 8iamant legătura dintre metal şi ceramică.



Capitolul IIIArderea masei ceramice

3.Arderea masei ceramice

Arderea masei ceramice se face în cuptoare speciale în următoarea succesiune :- Arderea gruntului la 960°C timp de 10 minute în condiţii de vacum, urmată de 3

minute, în aer. În timpul acestei arderi materialul se contractă, sratul având o grosimede 0,25.

- Arderea substanţei de bază (dentină şi smalţ) se face după uscarea în gură acuptorului timp de 8-10 minute. Arderea în cuptor începe la temperatura de 900°C,

ridicându-se apoi la 960°C timp de 4-5 minute . Arderea are locîn prezenţa aerului.

- In tehnologia metalo-chimică, înaintea acestor arederi, are loc ardera pentru oxidareîn prezenţa aerului timp de 4-5 minute. Se începe la temperatura de 900°C care creştecu 37,77°C pe minut pânăla 960°C.

3.1Mecanismul arderiiMasa ceramica se înmoaie la început devenind uniform vâscoasă , apoi sub infuenta

temperaturii se fluidifică. Perioada căreia îi corespund aceste stări fizice se numeşteinterval de înmuiere.

Sub influenţa temperaturii granulele masei ceramice se aglutinează realizându-se otopitura omogena cu aspect sticlos.Dupa ardere, masa ceramica se raceste lent , mai intai in gura cuporului, apoi latemperatura mediului ambiant. Nerspectarea acestui regim de racire face ca masaceramica sa se fisureze.

3.2Caracteristicile maselor ceramiceMasa ceramică se contractă cu 20-35 % datorită evaporării liantului (apa distilată ), a

arderii adausurilor organice şi răcirii. Contracţia se produce în sensul yonelor cu volummai mare. Pentru compensarea contracţiei, masa de dentină şi smalţ se depune în exces.



Pentru evitarea înmagazinarii unor tensiuni interne, se lasă neacoperite zonemetalice din lucrare.

3.3.Rezistenţa mecanicăRezistenţa mecanică a maselor ceramice este de 417 Brinell fată de 260 Brinell pentru

smalţul dentar, superioară şi pentru aliajele dentare 360 petru Wiron şi 85 pentru auru833‰ . Din cauza acestei durităti de suprafaţă masele ceramice au un efect abraziv atâtasupra smalţului dentar , cât şi asupra aliajelor dentare.

Rezistenţa mecanica la compresiune, îndoire şi rupere este bună . Totuşi nu permite realizarea unor punţi ceramice de mare întindere .

3.4.Stabilitatea coloristicăMasele ceramice au o stabilitate coloristică ideală datorită coloranţilor minerali , inerţie

componentelor şi impenetrabilităţii masei arse faţă de diversele componente ale lichidulu bucal. Culoarea, transluciditatea şi luciul permanent fac posibile restaurari proteticfizionomice foarte reuşite .

3.5.Toleranţa biologicăFiind inerte faţă de ţesuturi, masele ceramice sunt foarte bine tolerate. Din acest motivsunt folosite şi sub forma unor implante intraosoase.



Capitolul IVLegătura metalo- ceramică

4 Legătura metalo-ceramicăSepararea masei cermice de suportul metalic se face cu multă greutate. Aceasta legaturaeste explicată astfel:

4.1.Legătura chimicăEste o legătura de tip covalent realizată între oxizii metalici de suprafaţă ai aliajului şoxizii metalici din compoziţia masei ceramice, între care se produc schimburi ioniceLegatura dintre cele două grupe de oxizi se realizează în momentul fluidificării maseceramice în procesul de ardere.Legatura chimică de tip covalent a fost susţinută de Weinstein apoi de Duckworth şi Nally.

4.2.Legătura fizicăO’Brien şi Ryge susţin că legătura metalo- ceramică este datorată forţelor Van der Vallsşi anume o legătură umedă rezultată din atracţia dintre doi atomi, fără a se stabili legatur

chimice, deci o atracţie electrostatică.4.3.Legătura mecanică

Legătura mecanică s-ar realiza datorită unor micro-reliefuri foarte fine aflate pe suprafaţsuportului metalic, în care se in sinuează masa ceramică fluidificată şi apoi răcită.Legătura mecanică ar fi favorizată şi de comportamentul volumetric al masei ceramice.Această legătură este susţinută de Lavine şi Custer.Retenşiile mecanice pot fi folosite în mod suplimentar.



Capitlul VMateriale metalice

5. Materiale metalice

Materialele metalice sunt reprezntate de: aliajele de aur, aliajele de aur şi platină , aliajele paladiu-argint, aliaje pentru lipit, aliaje inoxidabile de Crom-Cobalt-Molibden, aliajionoxidabile de fier Crom-Nichel de tip wipla, aliajeutilizate pentru lucrarile metaloceramice (nobile,seminobile şi inoxidabile) şi în ultima perioada aliajele de bronz(cupru+staniu şi altele).

5.1. Metale şi aliajeMetalele sunt elemente chimice caracterizate de următoarele proprietăţi :

-sunt solide la temperatura camerei (cu excepţia mercurului)-au structură policristalină-majoritatea au culoarea alb-cenuşie, excepţie Cu şi Au-sunt bune conducătoare de temperatură şi electricitate-au proprietăţi mecanice (rezistenţă, duritate,elasticitate)-au plasticitate specifică, capacitatea de a-şi schimba forma sub acţiuneaforţelor

mecanice exteioare fară a-şi strica integritatea.

- în anumite condiţii, dau naştere la curenţi electrici (cuplu bimetalic-termoelasticitate)

-împreună cu acizii dau naştere la săruri-în soluţii ionizează în ioni pozitivi

Aliajele se numesc amestecuri de două sau mai multe elemente dintre care cel puţin unueste metal.

5.2.Tipuri de aliaje

Când sunt topite împreuna două metale în raport de comportarea unuia faţă de celalat posă rezulte mai multe tipuri de aliaje, astfel:-două metale sunt solubile unul în altul în orice proporţie formand o soluţie

perfectă şi în stare solidă. Toate cristalele formate la racire conţin în aceeaşi proporţieatomi din cele două metale. Exemplu aliajul de Au şi Cu.

-două metale sunt solubile în stare lichida dar se separa în timpul cristalizării.Aliajul solid este format din cristale pure ale fiecarui element . În această categorie suncuprinse aliajele eutectice. Exemplul melotul

-două metale formează între ele combinaţii chimice sub denumirea de compuşiintermetalici. Aliajul devine casant.



-două metale sunt solubile unul în celălalt numai în anumite proporţii, dacă suntdepăşite, aliajul devine casant

-două metale care nu se pot amesteca în nici o proporţie, nu pot forma aliaje.

Capitolul VIMetode de laborator pentru cercetarea metalelor şi aliajelor

6. Metode de laborator pentru cercetarea metalelor şi aliajelorMetalele şi aliajele sunt studiate pentru a se determina proprietaţile fizico-chimice cuajutorul următoarelor metode de laborator : metalografia, pirometria şi probe mecanice ştehnologice



6.1 Metalografiautilizeaza microscopul pentru studierea aspectului metalelor.Metalul sau aliajul este special preparat, sub forma de suprafaţă plană, fiin prelucrată cuinstrumente şi substanţe abrzive până se obţine luciul, asemănător celui de oglindă.Pentru evidenţierea conturului fiecarui graunţ de cristalizare este supus acţiunii unu

reactiv.La microscop se evidenţiază :

- forma şi mărimea grăunţelor,- natura grăunţelor,- impurităţile- influenţa acţiunii forţelor exercitate asupra cristalelor,- influenţa tratamentului termic.

6.2 Pirometriastudiază curba temperaturii de topire şi solidificare a unui aliaj.Metalele, în stare pură, topirea şi solidificarea se obţin la o anumită temperatură,

totdeauna aceeaşi. Aliajele nu au punct de topire ci yona de topire cuprinsa între douătemperaturii extreme. Există aliaje care deşi sunt compuse din mai multe metale secomportă în timpul răcirii ca un metal pur, cu un punct termic precis de solidificare ştopire.

6.3 Probele mecanice şi tehnologice ale metalelor şi aliajelorAceste probe sunt efectuate în laboratoare cu ajutorul unor instrumente şi aparate special pentru a evidenţia caracteristicile metalelor şi aliajelor. Rezultatele obţinute sunt raportatcifric la sistemul metric, sau sunt comparate cu alte metale sau aliaje.

Rezistenţa la rupere, se constată cu ajutorul unui aparat care dezoltă tracţiuni cesunt înregistrate sub formă de diagramă, exprimând rezistenţa în Kg/cm². Metalul studiaeste pregătit special, având denumirea de epruvetă. Dacă metalul nu se alungeşte nu estetenace, find fragil şi casant.

Duritatea este o probă efectuată în scopul măsurării rezistenţei metalului saualiajului faţă de o acţiune mecanică ce tinde să-i deformeze suprafaţa. Această probă seface prin următoarele metode :

• Metoda Brinell, metoda constă în apăsarea unei bile din oţel cudiametrul cunoscut, timp de 15 secunde, pe suprafaţa materialului destudiat, cu o forţă cunoscută. Bila produce în metal o depresiune careare profunzime diferită în funcţie de duritatea acestuia.

Pentru aliajele foarte dure şi extradure bila este înlocută cu un vârf de piramidă pătrată d14iamante sau con de 14iamante metoda Vickers, Rockwell.



• Duritatea Shore reprezintă cifracare arată înălţimea dela care un ciocandin oţel foarte dur, de formă şi greutate anumită, cade, şi se izbeşte desuprafaţa orizontală supusă încercării, fiind aruncat înapoi de aceasta.Această probă este influenţată de elasticitatea materialului. Cauciucul

vulcanizat, pare să fie după această metodă mai dur decât oţelul.• Rezistenţa la soc se măsoară cu ajutorul unui pendul greu, ce

acţionează prin cădere de la o anumită înălţime, rupând epruvetasupusă încercării. Raportul dintre greutatea pendulului şi înălţimea dela care a acţionat suprafaţa în secţiune a metalului dă o cifră carereprezintă rezistenţa la şoc.

• Ductilitatea este invers proporţional cu duritatea. Este proprietatea

fizică a materialului de a fi tras în fire. Cu cât firul este mai subţire,ductilitatea este mai mare.

• Maleabilitatea este proprietatea unui material, de a putea fi obţinute prin laminare sau ciocănire folii cât mai subţiri. In laboratorul detehnică dentară se efectuează o astfel de prelucrare, pentru obţinereacoroanelor din două bucăţi şi la cele ştanţe.

• Elasticitatea este proprietatea unui material de a se deforma ssub

acţiunea unei forţe iar după încetarea acţiunii să revină la formainiţială.

• Flexibilitatea este proprietatea unui material sub formă de bară, de a seînconvoia sub acţiunea unei forţe cu acşiunea laterală iar dupăîncetarea acţiunii să revină la poziţia iniţială. Această calitate estefoarte necesară pentru sârma utilizată la realizarea croşetelor dentare.

• Greutatea specifică este raportul care indică pe unitatea de volum cu

cât un metal sau aliaj este mai greu decât apa distilată. Greutateaspecifică mare a unui aliaj dentar determină realizarea unor proteze cecântaresc mai mult.



Capitolul VIIForme de prezentare a aliajelor utilizate în protetica dentară

7. Forme de prezentare a aliajelor utilizate în protetica dentară

7.1 Forma de tablă laminată cu grosime de 0,25 – 0,30mm. În această formăsunt produse aliaje nobile de Au şi aliaje seminobile de Ag – Paladiu, folosite pentrurealizarea inelelor coroanelor din două bucăţi şi a capelor pentru coroanele ştanţate. Deasemeni aliajul de Fier-Crom-Nichel, wipla, este produs sub formă de tablă laminată de0,25 mm grosime. Pentru discurile care sunt trase în capele utilizate la confecţionareacoroanelor ştanţate.Pentru inele ortodontice este produsă tablă de 0,10-0,15 şi de 0,20 mm.

7.2 Forma de sîrma din aliajul de wiplasau din aliajele de Crom-Cobalt cudiametre foarte diferite, întrebuinţată în multiple scopuri. Astfel cu ajutorul sîrmei cu



diametrul de 0,20mm se măsoară perimetrul bonturilor dentare şi se efectuează diverseligaturi .Sîrma cu diametrul de 0,6-0,8mm este folosită pentru croşetele dentare, ale protezelor parţiale.

Din sîrma cu diametrul de 1-1,5mm aste folosită pentru confecţionarea atelelor, a bareloşi a pivoturilor coroanelor de substituţie provizorii.

7.3 Blocuri, pastile, granule, sau tablă laminatăcu dimensiuni mai groase, produse din toate tipurile de aliaje în scopul utilizării pentru turnare.Aliaje pentru lipit, necesare solidalizării elementelor constitutive ale protezelor fixe(punţilor) se prezintă fie sub formă de tablă, fie sub formă de sîrmă, fie chiar sub formădfe pulbere.

7.4 Metode de prelucrareÎn laboratorul de tehnică dentară aliajele pot fi prelucrate prin urmatoarele metode :Prelucrarea la temperatura de 20° (la rece) astfel se efectuează , laminarea, ciocănireaînfoierea, trefilarea, ambutisarea, ştanţarea, presarea.Prelucrarea la temperatura peste 100° (la cald) astfel se efectuează : topirea-turnarea ştopirea-lipirea, tratamentele termice.

Capitolul VIIIPrelucrarea metalelor şi aliajelor la diferite temperaturi

8. Prelucrarea metalelor şi aliajelor la temperaturi diferite8.1 Prelucrarea la temperaturi reduse

Prelucrarea la temperatura de 20° (la rece) determină în structura cristalină a aliajuluimodificari diferite, manifestate prin : micşorarea distanţei dintre atomi i cristalelor,mărirea acestor distanţe sau prin deformarea cristalelor, obţinandu-se cristale alungiteaplatizate, sau fragmentate. În urma fragmentării cristalele prin prelucrare la rece, aliajudevine mai puţin flexibil şi maleabil.În practică această modificare este denumită ‚’’întărire’’ sau ‚’’ecruisare’’.



8.1.1 Laminareaeste un procedeu tehnologic de obţinere a foilor de tablă printrecerea între doi cilindri a unei bare metalice cu o temperatură joasă sau ridicată. Înlaboratorul de tehincă dentară există posibilitatea laminarii foilor de tablă, în scopulreducerii grosimii, dacă există un astfel de aparat ‚’’laminor’’.

8.1.2 Trefilarea este procedeul tehnologic de obţinere a firelor din diferitealiaje. În laboratorul de tehinică dentară în prezent nu se practică această operaţiune. Întrecut exista o filieră cu ajutorul căreia se obţineau sîrme cu diametre diferite.

8.1.3 Ambutisareaeste procedeul tehnologic prin care discul din tablă estetransformat într-o capă metalică asemănatoare unui degetar cilindric.

8.1.4 Ştanţareaeste procedeul prin care unei cape metalice i se dă o formăanatomică asemănătoare coroanei dentare.

8.2 Prelucrarea la temperaturi ridicate (peste 100°)8.2.1 Topirea-turnarea. O mare parte din protezele de aliaje metalice se

realizează prin procedeul tehnologic de topire-turnare. Aliajul este supus acţiunii unotemperaturi ridicate cuprinse între 1000-1500° C . Din starea solidă, aliajul se transformîn stare fluidă, ce poate curge, pătrunzînd în cavitatea tiparului.În laboratorul de tehnică dentară, sunt folosite şi aliaje uşor fuzibile care au punctul detopire în jurul temperaturii de 100° C.Exemplu melotul utilizat în procedeul ştanţarii.

8.2.2 Topirea-lipirea.Sudura este utilizată pentru solidalizarea extremităţilor inelului de aur la coroana din două bucăţi sau pentru solidalizarea provizorie a punţilodin wipla în scopul lipirii. În prezent este mai rar întrebuinţată datorită tehnicii foartedificile şi a pericolului de ase deteriora prin topire întreaga piesă.

8.2.3 Lipirea. Solidarizarea părţilor componente ale protezelor fixe esteobţinută cu ajutorul unor aliaje speciale pentru lipit. Aceste aliaje cunoscute sub numelede ‚’’lot’’ au compoziţia fizico-chimică dependentă de compoziţia pieselor ce necesităsolidarizarea. Astfel există aliaje pentru lipit:

-protezele realiyate din aliajele aurului;- protezele realizate din aliajele de Crom-Cobalt-Molibden;- protezele realizate din aliajele de Fier-Crom-Nichel (wipla);

Toate aliajele pentru lipit indiferent ce tip de aliaj solidarizează, conţin în compoziţia loAg, Cu, St, Cd. Aceste aliaje au punctul de topire mai coborât cu 50-100°C faţă de punctul de topire al aliajelor din care sunt realizate piesele proteticece necesită

solidarizarea.



O altă caracteristică este fluiditatea foarte mare, ce favorizează curgerea între suprafeţelde lipit.

8.3 Tratamentele termice de prelucrare la caldÎntimpul desfaşurarii procedeelor tehnologice de prelucrare la cald sau la rece a aliajelo

în structura fizică se produc modificări, reprezentate de fragmentarea cristalelor sau dedeformarea lor. Astfel apar aliaje neomogene sau neuniforme.Aliajul neomogen, apare când fiecare cristal nu conţine acelaţi numar de atomi aidiferitelor metale care compun aliajul.Aliajul este neuniform când mărimea cristalelor nu este aceeaşi.Aliajele neomogene şi neuniforme îşi pierd o parte din calităţile fizico-mecanice.Pentru a se obţine caracteristicile aliajului respectiv, maleabilitate, elasticitatea, sunt

necesare efectuarea tratamentelor termice.Prin tratamente termice se înţelege operaţiunea de încălzire a unei proteze metalice, laanumită temperatură, un anumit timp după care urmează răcirea lentă sau bruscă,specifică fiecaărui aliaj.

Capitolul IXAliaje nobile

9. Aliaje nobileAceste aliaje conţin în principal aur.Aurul este un element ce face din grupa metalelor nobile, împreuna Pl, Pa, Ir, Ra, Rt, Os.

9.1 Caracteristicile Fizico-Chimice

Este uşor de prelucrat, fiind maleabil şi ductil. Nu se oxidează, şi este foarterezistent faţă de acţiunea celor mai puternici aiczi şi baze. Numai un amestec constituidin trei parţi acidul clorhidric şi o parte acid azotic, apă regală, îl dizolvă.Greutatea sprecifică este de 19,3.Aurul, este un metal cu o duritate foarte scazută ceea ce nu-l recomandă să fie utiliza pentru realizarea protezelor. Este un aliat cu alte metale, Ag , Cu, Pl, Ir, Pa-Ni pentru a-îmbunaătaăşi calităţile fizico-mecanice. Aliajele de aur întrebuinţate în stomatologie prezintă în compoziţie procente variate de aur pur, în raport cu calităţile mecanice ce secer aliajului, pentru un anumit tip de lucrare protetică.Cantitatea de aur conţinută într-unaliaj se numeşte “Titlu” şi s-a exprimat internaţional în două sisteme de referinţă, în



carate, şi în grame la mie. Sistemul de referinţă, ce exprimă titlul în carate notează auru pur (100%) cu 24 de carate. Acest sistem folosit în marcarea bijuteriilor, fiind greoi încalcul, s-a adoptat sistemul de apreciere al cantităţii de aur dint-un aliaj în grame la 1000Aur pur fiind cu titlul de 1000‰.

Între cele două sisteme de referiţă este posibilă o legătură, simplă, aşa cumrezultă din următorul tabel :

Titlul în carate Titlul în grame la 100024 cararte 100022 carate 91620 carate 83318 carate 75016 carate 66614 carate 5858 carate 333

În stomatologie, aliajul de aur este întrebuinţat deoarece rezistă foarte bineacţiunii corozive a mediului bucal, se prelucrează încât rezultă proteze dentare cu o precizie de neegalat de către alte aliaje.Argintul este un element ce face parte ce face parte din grupa metalelor seminobile, este

uşor de prelucrat fiind maleabil şi deosebit de ductil.Prezintă o mare afinitate pentru produşii sulfuroşi schimbându-şi aspectul- pierde luciudevenind mai mat şi se înegraşte.În stare fluidă absoarbe cu uşurinţă gaze în special oxigenul pe care le eliberează în starede solidificare, rezultând astfel turnături poroase.Punctul de topire este de 1071,66°C. Greutatea specifică este de numai 10,5 mult mauşor decât aurul. Argintul se poate alia cu aurul în proporţie dar îi modifică culoarea

devenind mai deschis până la alb în funcţie de procentul din compoziţia aliajului. Înaliajele nobile este inclus în proporţie de 10-14%.Argintul în aliajul de aur măreşte duritatea şi rezistenţa la abraziune.

Cuprul este un element ce se include în aliajele de aur pentru a le îmbunătăţiicalităţile.Caracteristicile fizico-chimice: este mai dur şi mai rezistent la abraziune şi la înconvoierdecât aurul. Punctul de topire este de 1082°C. Greutatea specifică este mai mică decât aargintului fiind de 8,9.Pentru aliajele folosite în stomatologie intră în aceeaşi proporţie ca şi argintul. În acestealiaje reduce foarte puţin maleabilitatea şi ductibilitatea aliajului. Cuprul fiind intens



colorat, roşiatic, imprimă aliajul acest aspect cromatic cu cât procentul creşte într-un aliade aur.

Iridiul este un element care face parte tot din grupa metalelor nobile.Caracteristicile fizico-chimice: are culoare asemănătoare cu a argintului. Este foarte dur

rezistent la rupere. Este casant. Rezistă la acţiunea acizilor şi bazelor foarte puterniceinclusiv apei regale. Greutatea specifică este de 22,4.În aliajul dentar se aliază până la un procent de 25% rezultând aliaje extrem de rezistentela deformare, la înconvoiere. Fiind utilizate pentru turnarea pivoturilor rediculare, alecoroanelor de substituţie aliajul de aur cu iridiul se caracterizează prinr-o structurăcristalină deosebit de fină.

9.2 Tipuri de aliaje de aurAliajul de aur 916%= 22 carateCompoziţia fizico- chimică, 916 grame sunt reprezentate de aurul pur diferenţă până la1000 grame adică 84 grame, este completat de argint şi cupru, în general în proporţiegale. Dacă se modifică proporţia în favoarea cuprului aliajul este mai dur şi prezintă oculoare mai roşie, dacă procentul de argint este mai mare aliajul are o duritate maiscăzută şi culoarea mai puţin intensă.

Aliajul de aur 916% este cel mai amleabil dintre toate aliajele aurului, pentruaceastă proprietate este utilizat în scopul realizării următoarelor micro proteze: încrustaţiintratisulare, inelul coroanei din două bucăţi şi coroanei turnate. Marginile încrutaţiilor s pot brunisa iar inelul se poate modela să se obţină forma feţelor laterale asemanătoarecoroanei naturale a dinţilor.

Aliajul de aur 833%=20 carateCompoziţia fizico- chimică, la 1000 de grame 833 grame sunt reprezentate de aur pur, iarestul de 167 de grame sunt completate cu cupru şi argint.Acest aliaj are în structură procentul de cupru mai mare decât procentul de argint. Cupruconferă aliajului o duritate mai mare decât rezistenţa la abraziune, şi totodată rezistenşa lrupere.Pentru aceste calităţi este folosit la confecţionarea corpurilor de punte şi a elementelor dagregare reprezentate de coroanele turnate, de asemeni se realizează capacele coroanelodin două bucăţi.

Aliajul de aur pentru metalo- ceramică

Dacă procentul de platină depăşeşte 15% şi se adaugă paladiul 4% şi iridiul, aliajul de audobândeşte noi caracteristici, fiind recomandat pentru realizarea componentei metalice



protezelor metalo-ceramice. Mai conţine procente de metale nobile: fier, zinc, şi staniucare formează oxizi de aderenţă pe suprafaţa aliajului determinând fixarea maseiceramice care conţine în compoziţie oxizii aceloraşi metale.Dintre aliajele de aur pentru metalo- ceramică cele mai cunoscute sunt: Degudent,

Herador, Ceramco 1 gold, meingold, şi Micro-Bond.Aliajele pentru lipit sau lotul

Componentele unei proteze dentare, cum sunt la punţi elementele de agregare şi corpul de punşi la protezele scheletizate unele elemernte de stabilizare sunt solidarizate între ele cu ajutoruunui aliaj special pentru lipit.

Capitolul XProtecţia aliajelor nobile şi seminobile la topire şi turnare

10.Protecţia aliajelor nobile şi seminobile la topire şi turnareAliajele în stare topită, au afinitaet faţă de oxigen şi de gaze în general, cu care secombină şi formează noi compuşi. Caracteristicile acestor noi compuşi fizico-mecanicsunt inferioare aliajelor pure. Pentru a nu se produce aceste fenomene de oxidare sau desaturare cu gaze, sunt utilizate medii de protecţie sau substanţe ce sunt cunoscute înliteratura de specialitate sub numele de fluxuri.

10.1 Mediile de protecţieMediile de protecţie sunt reprezentate de gazele inerte argon , heliu, azotul tehnic şihidrogenul tehnic.Argonul şi heliul sunt gaze inerte, nu reacţionează intre ele şi nici cu elemente chimice Nu difuzează în metale şi aliaje. Se recomandă să se utilizeze pentru protecţia contraoxidării. Mai pot fi folosite la topirea şi turnarea aliajelor de aur şi cupru, de aur şi nichelBoraxul sub formă de bucăţi se obţine prin încălzirea boraxului hidratat, cu o temperatur

de topire de 741°. Boraxul are o densitate mică şi o temperatură de topire mult mai micdecât a oxizilor din aliajele topite.Manganul în amestec cu boraxul, în raport de ½ este folosit pentru protecţia contraoxidării la topirea şi turnarea aliajelor de lipit care conţin argint, aur, cupru şi zinc.



Capitolul XITratamentul termic pentru aliajele nobile şi seminobile

11. Tratamentul termic pentru aliajele nobile şi seminobileAliajele nibile şi seminobile utilizate în scopul obţineriii protezelor dentare sunt

prelucrate la cald sau la rece. Aceste aliaje se pot dezomogeniza cauzele fiind reprezentate d prepararea necorspunzătoare a produsului, sau de acţiunea prelucrărilor la care a fost supus. Psuprafaţa realizate din aliaje dezomogenizate apar insule de cupru sau de argint, care în mediu bucal se corodează. Zona după suprafaţa supusă coroziunii se modifică cromatic, deşi îtotalitate aliajul conţine procentele elementelor nobile şi seminobile prevăzute în reţeaua dfabricaţie. Pentru prevenirea acestui fenomen, care dacă apare impune înlocuirea lucrări protetice şi pentru îmbunătăţirea caracteristicilor fizico- chimice, înainte de lustruire, piesetrebuie să fie supuse tratamentului termic.

Tratamentul termic nu se aplică lucrărilor protetice realizate din aur916%.Tratamentul termic constă în încălzirea şi răcirea dirijată şi atent controlată. Prin tratamentermic în structura aliajului se produce o re cristalizare, cu o altă repartizare a atomilor ceea cdetermină obţinerea celor mai favorabile calităţi fizico- chimice.

În funcţie de tratamentul termic la care este supus un aliaj nobil sau seminobil, poate să devină goarte maleabil şi ductil dau foarte dur, rezistent la deformare. Tratamentutermic efectuat în scopul obţinerii unui aliaj maleabil şi ductil se numeşte recocere, iar cel aplic

pentru mărirea rezistenţei la deformare, de durificare, se cheamă’întărire’.În general, pentru aliajele de aur tratamentul termic se desfăşoară astfel: recoacere

pentru obşinerea maleabilităţii şi întărire pentru obţinerea ducţilităţii.



Capitolul XIIProprietăţile fizico- chimice ale aliajelor de aur

12. Proprietaţi fizico- chimice ale aliajelor de aur1. – protezte unidentare, punţi, proteze parţiale, placa protezei totale.2. – curgerea cu uşurinţă în tipare, coroane turnate cu grosimea dirijată.3. – mare exactitate 1-1,2%4. – rezistente faţă de acţiunea corozivă a acizilor şi bazelor ţ5. – reutilizare, recuperare în urma uni rafinării.

12.1 Incidente şi accidente posibile, ce apar în urma prelucrării aliajelor nobile1. modificarea aspectului cromatic2. dezomogenizarea aliajului în timpul turnării, răcirii, lipsei de tratament termic.3. oxidarea aliajului în timpul topirii4. supraîncălzirea tiparului



Capitolul XIIIAliaje seminobile

13. Aliajele seminobileReprezintă o categorie de aliaje, cu un preţ de cost redus, creat în scopul înlocuirii

aliajelor nobile, în mod avantajos.Proprietăţile fizico- chimice sunt asemănătoare aliajelor de aur, ceea ce recomandă să

fie utilizate în confecţionarea diverselor lucrări protetice fixe.În compoziţia chimică intră un număr mare de elemente, dar două sunt principale:

Paladiul şi Argintul.Paladiuleste un element nobil, din grupa aurului şi platinei. Are greutatea specifică

mică 12,2. Punctul de topire însă este ridicat 1549°C. În stare lichidă are un grad de vâscozitatcrescut, ce nu-i favorizează curgerea în tipare cu dimensiune redusă. Este utilizat în proporţide 25% pentru obţinerea aliajelor împreună cu argintul. Are rol de protecţie, contra acţiuni produşilor sulfuroşi din cavitatea bucală.

Argintulintră în aliaj ca al doilea element de bază. Are caracteristici fizoce suficiente pentru utilizarea în scopul protezelor, dar caracteristicile chimice nu sunt favorabile, are marafinitate faţă de sulf şi de compuşii lui din mediul bucal.

Din combinarea argintului în proporţie de 65% cu paladiul, rezultă un aliaj cu proprietăţi fizico- tehnice superioare, proprietăţi negative ale fiecărui element.Paladiul în ali protejează argintul numai până la temperatura de 200°.

13.1 Caracteristici fizico- chimice• rezistenţă la coroziune, fiind tolerate în mediul bucal.• Rezistenţă la rupere la abraziune şi la deformare• Se topesc la temperaturii de peste 1000°• Au vâscozitate mai mare decât aliajele aurului• Se poate dezomogeniza• Sunt sensibile faţă de produşii sulfului• Aspectul cromatic este gri- argintiu• Greutatea specifică a aliajelor seminobile este mai mică

Capitolul XIVAliaje inoxidabile



14. Aliaje inoxidabileSunt aliaje nenobile intrate în practica dentară datorită preţului de cost redus şi a caracteristicilofizico- chimice.

14.1 Aliaje de wipla

În co,poziţia acestor aliaje intră fierul în procent de 70-72%. Sunt denumite oţeluri, fiindcă au u procent de carbon până la 2%. Aliajele de fier şi carbon în aceste proporţii formează soluţsolide, perfect omogene, sunt cunoscute sub numele de aliaje austenitice.Fierul, are punctul de topire de 1539°C, duritate Brinell 55kg/mm². Prezintă 4 stări alotropice cstructuri şi proprietăţi deosebite. Aliajele folosite în stomatologie comţin fierul gama. Oţeluaustenitic rezultat din combinaţia fierului şi carbonului nu este inoxidabil. Pentru a fi transformîn oţel inoxidabil se adaugă în anumite procente cromul 18% şi nichelul 8%. Pentru a împiedic

formarea carburii de fier şi crom se adaugă aliajului microprocente de mangan, molibde, siliciutantal, titan, cu rol să fixeze carbonul în aliaj. Cromul conferă aliajului rezistenţă faţă de acţiuneagenţilor oxidanţi, totodată îi măreşte maleabilitatea, ductilitatea şi rezistenţa mecanică. Cromşi nichelul stabilizează structura austenitică a aliajului.Aliajul utilizat în stomatologie este cunoscut sub numele de wipla, “Wie Platin” din limbgermană, are culoarea asemănătoare platinei.

14.2 Caracteristici fizico- chimice• Culoarea este gri-argintie• Duritatea este de 160kg/mm²• Intervalul de topire este între 1375-1420°C• Are luciul rezistent în mediul bucal• Rezistenţă la acţiunea corozivă a mediului bucal• Vâscozitatea este crescută• Tratamentul termic constă în reîncălzirea piesei la 1000-1100°C, urmată de răcirea brusc• Coeficientul de contracţie este mai mare de ,5%

Capitolu XVAliaje de crom- cobalt

15. Aliaje de crom- cobalt

Aceste aliaje sunt superioare aliajelor inoxidabile de wipla. Sunt combinaţii complexe, îcompoziţia cărora intră multiple elemente: Crom- Cobalt, Nichel, Molibden, Sliciu, Carbon



Magneziu, Aluminiu. Procentul cel mai mare este reprezentat de crom 15-30% şi de cobalt de 1-64%. Pentru fiecare produs există o anumită reţetă de fabricaţie, ţinută secret.Cromul este un metal alb, mai dur decât fierul. Cu punct de topire 1876°C şi greutate specific7,1 este sensibil la acţiunea acidului clorhidric şi sulfuric. În procent de peste 12 % confer

alajelor pasivitate faţă de acţiunea oxigenului. Este conţinut în aliaj în proporţie de 15-30%.Cobaltul este un metal cu aspect cromatic asemănător argintului, are duritaet mai mare decât fierului şi a nichelului. În combinaţii, conferă alijului duritatea ridicată şi stabilitatea chimic protejâdu-l faţă de acţiunea acizilor sau a bazelor. Punctul de topire este de 1481°C, greutataspecifică de 8,9 în aliaj în proporţie de 1 până la 64%.

15.1 Caracteristici fizico- chimce• Greutate specifică mică•

Sunt inoxidabile• Temperatura de topire de 1300-1500°C,• Sunt greu de prelucrat prin şlefuire• Vâscozitate mică• Cristalizează omogen cu o structură austentică• Luciul foarte rezistent

Capitolul XVIAliajele de bronz

16. Aliajele de bronzÎn dorinţa de a obţine noi aliaje ieftine şi care să dea turnături de precizie, practica stomatologica adoptat un aliaj din grupa bronzurilor.Fără a fi cunoscut foarte bine, proprietăţile chimice şi comportamentul în mediul bucal, acest

aliaje au fost introduse în tehnologia microprotezelor şi punţilor dentare datorită faptului că s pot prelucra la cald şi la rece.



În compoziţia acestor aliaje intră şi cuprul, staniul, aluminiul, nichelul şi alte elemente.În ţara noastră s-a realizat aliajul numitGAUDENT.

Capitolul XVIIConcluzii

17. ConcluziiMaterialele metalice de confecţionat proteze sunt reprezentate de aliaje care au următorelcarecteristici generale:

• Aspectul cromatic este de gri- argintiu pentru aliajele seminobile şi inoxidabile şi galben pentru cele din aur şi bronz.

• Duritate necesară solicitării mecanice• Rezistente faţă de agenţii fizico- chimici•

Au punctul de topire cuprins între 1060-1400°C• În stare fluidă au o vâscozitate mică



• În timpul topirii să nu absoarbă gazele ce iau naştere• Au o structură omogenă şi uniformă• Se pot prelucra la cald şi la rece etc.

Bibliografie

• Materiale folosite în tehnologia protezelor dentare , Dr Ion Rândaşu,Dr Vasile Donciu, Dr dumitru David

• Revista de fizică şi chimie, aprilie-mai 2006 Societatea de ştiinţe fizice şi

chimice din România• Manual de tehnică dentară- Aplicţii Gheorghe Pardu, Rodica Ion• Tehnica detară 2006, Alexe Dumitru, Apopei Traşcă• Revista Tehnica dentară, Societate de ştiinţe din Constanţa

Date post:	06-Apr-2018
Category:	Documents
Upload:	lena-ciobanu
View:	248 times
Download:	0 times

CHIMIA APLICATĂ ÎN STOMATOLOGIE

Documents