+ All Categories
Home > Documents > CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

Date post: 08-Apr-2018
Category:
Upload: balanescu-constantin
View: 262 times
Download: 2 times
Share this document with a friend
52
CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR Introducere În economia piscicolă, salmonicultura joacă un rol important, mai ales în contextul reabilitării şi dezvoltării generale a pisciculturii în ţara noastră. Prin „salmonicultură” înţelegem domeniul pisciculturii care se ocupă cu studierea, cunoaşterea şi creşterea peştilor din familia Salmonidae. Termen ul derivă de la numele ştiinţific al acestei familii, ai cărei reprezentanţi  populează cu preponderen ţă apele naturale mai reci din regiunile montane, până la cele de câmpie. Pescuitul este cunoscut ca îndeletnic ire umană din cele mai vechi timpuri. În paralel cu îmblânzirea animalelor terestre, oamenii s-au preocupat şi au încercat creşterea peştilor în condiţii controlate. Practica aceasta era cunoscută la egipteni, chinezi, iar în timpuri mai apropiate, la romani. În evul mediu, piscicultura se dezvoltă şi în părţile Europei Centrale, fapt care a determinat preocupări tot mai susţinute legate de această îndeletnicire. Ca urmare, în secolul XIX s-a pus la punct tehnica alimentării artificiale în bazinele piscicole, ceea ce a dat un deosebit avânt cipriniculturii, ca şi stabilirea metodei de reproducere artificială a Salmonidelor. Atât în Europa, cât mai ales în America ide Nord, acestea au dat un caracter industrial pisciculturii. In ultimele decenii, un avânt deosebit în acest domeniu se înregistrează şi în unele ţări din zona centrală a Africii, în America Latină, Orientul Apropiat, Australia, ca şi în ţările cu o îndelungată tradiţie din Asia. În ţara noastră, prima păstrăvărie s-a înfiinţat pe Valea Putnei în anul 1890, fiind urmată de  păstrăvăriile Barnar, Tarcău, Gudea şi Finiş. Ulterior, s-au amenajat numeroase păstrăvării, multe din ele fiind însă de capacitate mică, necorespunzător amenajate şi cu producţie  piscicolă destul de scăzută pe 1 ha luciu de apă. Măsurile luate, mai ales în ultimul timp, au modificat mult: această situaţie. În prezent, există în sectorul silvic, la asociaţii sau în sectorul  privat foarte multe păstrăvării, din care unele noi, modern amenajate, a căror producţie anuală  pe l ha luciu de apă a crescut de peste 3 ori. În conformitate cu obiectivele şi sarcinile stabilite, în următorii ani pescuitul şi piscicultura în apele de munte vor înregistra o puternică dezvoltare. Astfel, pe lângă construirea de noi  păstrăvării şi modernizarea celor existente, se vor lua măsuri pentru producerea la nivelul necesităţilor a furajelor granulate, care au un randament mult mai bun. Aceasta va permite în scurt timp dublarea producţiei de salmonide. În acelaşi timp, pentru creşterea productivităţii apelor naturale, va spori considerabil numărul puieţilor lansaţi anual. Aceasta va permite, începând cu anul 2003-2005, pescuitul industrial în apele de munte, aşa cum prevăd măsurile stabilite. Organele silvice de specialitate au fost preocupate în ultimul deceniu de o cât mai bună valorificare a lacurilor de baraj. Gospodărirea judicioasă a acestor suprafeţe de apă va permite o substanţială creştere a producţiei globale de salmonide în ţara noastră, începând cu anul 2004-2005, o însemnată cantitate de peşte se va creşte în viviere amplasate în lacurile de acumulare. Toate acestea au impus, pe de o parte, lărgirea şi intensificarea cercetărilor în acest domeniu, iar pe de altă parte, pregătirea de cadre competente pentru îndrumarea şi conducerea noilor unităţi. Gospodărirea fondului piscicol, ca şi valorificarea peştelui, inclusiv al celui din apele de munte, este reglementată de Legea 192 din 19 aprilie 2001. Protecţia fondului piscicol ca şi a apelor 1 fac obiectul şi a altor legi, precum şi a convenţiilor internaţionale din domeniu, la care România este  parte. CAP 1. ECOSISTEMELE DIN APELE DE MUNTE
Transcript

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 1/52

CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR IntroducereÎn economia piscicolă, salmonicultura joacă un rol important, mai ales în contextul reabilităriişi dezvoltării generale a pisciculturii în ţara noastră. Prin „salmonicultură” înţelegemdomeniul pisciculturii care se ocupă cu studierea, cunoaşterea şi creşterea peştilor din familia

Salmonidae. Termenul derivă de la numele ştiinţific al acestei familii, ai cărei reprezentanţi populează cu preponderenţă apele naturale mai reci din regiunile montane, până la cele decâmpie.Pescuitul este cunoscut ca îndeletnicire umană din cele mai vechi timpuri. În paralel cuîmblânzirea animalelor terestre, oamenii s-au preocupat şi au încercat creşterea peştilor încondiţii controlate. Practica aceasta era cunoscută la egipteni, chinezi, iar în timpuri maiapropiate, la romani. În evul mediu, piscicultura se dezvoltă şi în părţile Europei Centrale,fapt care a determinat preocupări tot mai susţinute legate de această îndeletnicire. Ca urmare,în secolul XIX s-a pus la punct tehnica alimentării artificiale în bazinele piscicole, ceea ce adat un deosebit avânt cipriniculturii, ca şi stabilirea metodei de reproducere artificială aSalmonidelor. Atât în Europa, cât mai ales în America ide Nord, acestea au dat un caracter 

industrial pisciculturii. In ultimele decenii, un avânt deosebit în acest domeniu se înregistreazăşi în unele ţări din zona centrală a Africii, în America Latină, Orientul Apropiat, Australia, caşi în ţările cu o îndelungată tradiţie din Asia.În ţara noastră, prima păstrăvărie s-a înfiinţat pe Valea Putnei în anul 1890, fiind urmată de

 păstrăvăriile Barnar, Tarcău, Gudea şi Finiş. Ulterior, s-au amenajat numeroase păstrăvării,multe din ele fiind însă de capacitate mică, necorespunzător amenajate şi cu producţie

 piscicolă destul de scăzută pe 1 ha luciu de apă. Măsurile luate, mai ales în ultimul timp, aumodificat mult: această situaţie. În prezent, există în sectorul silvic, la asociaţii sau în sectorul

 privat foarte multe păstrăvării, din care unele noi, modern amenajate, a căror producţie anuală pe l ha luciu de apă a crescut de peste 3 ori.În conformitate cu obiectivele şi sarcinile stabilite, în următorii ani pescuitul şi piscicultura înapele de munte vor înregistra o puternică dezvoltare. Astfel, pe lângă construirea de noi

 păstrăvării şi modernizarea celor existente, se vor lua măsuri pentru producerea la nivelulnecesităţilor a furajelor granulate, care au un randament mult mai bun. Aceasta va permite înscurt timp dublarea producţiei de salmonide. În acelaşi timp, pentru creşterea productivităţiiapelor naturale, va spori considerabil numărul puieţilor lansaţi anual. Aceasta va permite,începând cu anul 2003-2005, pescuitul industrial în apele de munte, aşa cum prevăd măsurilestabilite.Organele silvice de specialitate au fost preocupate în ultimul deceniu de o cât mai bunăvalorificare a lacurilor de baraj. Gospodărirea judicioasă a acestor suprafeţe de apă va permiteo substanţială creştere a producţiei globale de salmonide în ţara noastră, începând cu anul

2004-2005, o însemnată cantitate de peşte se va creşte în viviere amplasate în lacurile deacumulare. Toate acestea au impus, pe de o parte, lărgirea şi intensificarea cercetărilor în acestdomeniu, iar pe de altă parte, pregătirea de cadre competente pentru îndrumarea şi conducereanoilor unităţi.Gospodărirea fondului piscicol, ca şi valorificarea peştelui, inclusiv al celui din apele demunte, este reglementată de Legea 192 din 19 aprilie 2001. Protecţia fondului piscicol ca şi aapelor 1

fac obiectul şi a altor legi, precum şi a convenţiilor internaţionale din domeniu, lacare România este

 parte.

CAP 1. ECOSISTEMELE DIN APELE DE MUNTE

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 2/52

Apele curgătoare din ţara noastră, în raport de altitudinea la care se găsesc, dar mai ales înfuncţie de caracteristicile fizico-chimice şi biologice, se împart, după P. Bănărescu, înurmătoarele zone: zona păstrăvului; zona lipanului şi moioagei; zona scobarului; zona mrenei;zona crapului; zona cleanului; zona bibanului (fig. ).; Salmonidele trăiesc în primele trei zone.Din reţeaua hidrografică a ţării noastre, circa 15% sunt ape propice pentru viaţa salmonidelor,

cuprinzând izvoare, pâraie şi râuri, în general mici, distribuite din zona alpină, de la altitudiniîn jur de l 500 m, până la circa 500 m. Lacurile alpine, ca şi cele de baraj montane, sunt pedeplin apte pentru viaţa salmonidelor.Elementele care definesc calităţile unei ape sunt: caracterele fizico-chimice, flora şi faunaacvatică.Caracterele fizico-chimice ale apeiPentru peşti, aceste proprietăţi ale apelor joacă un rol hotărâtor, deoarece le influenţează directsau indirect mişcarea, hrănirea şi apărarea. Principalele caractere care joacă un rol importantîn acest sens sunt: temperatura; compoziţia chimică; lumina; cantitatea de oxigen; densitatea;

 presiunea; salinitatea etc. Pentru salmonide, de primă importanţă sunt: debitul apei;limpezimea; temperatura; oxigenul din apă şi reacţia apei (pH-ul).

Debitul apei. Este un factor important în asigurarea condiţiilor de viaţă ale peştilor. Pentru eleste necesar ca debitul să fie cât mai constant sau să oscileze între limite strânse. Variaţiadebitului depinde, în condiţii naturale, de vegetaţie ce acoperă bazinul de acumulare a apeirespective, de precipitaţii şi relief. În condiţiile în care bazinele de recepţie sunt împădurite,scurgerea precipitaţiilor are loc mult mai încet şi, totodată, creşte cantitatea de apă infiltrată,care alimentează, ulterior, prin izvoare, apele curgătoare, menţinând relativ constant debitul(D) lor. Acesta se calculează după formula:D = S x V,în care: S reprezintă suprafaţa secţiunii cursului de apă, iar V = viteza apei, în m/s. Secţiunease calculează înmulţind adâncimea medie cu lăţimea apei. Viteza se măsoară cu un flotor şi uncronometru, stabilind timpul necesar flotorului să parcurgă o distanţă dinainte stabilită şimarcată. Este ştiut că viteza apei la suprafaţă este mai mare, iar la fundul albiei este mai mică.Pentru a obţine viteza medie, se înmulţeşte viteza înregistrată cu un coeficient convenţional dereducere, egal cu 0,85.Limpezimea. Este un factor deosebit de important, deoarece salmonidele pretind o apălimpede şi curată. Acest factor depinde de natura albiei, a solului şi de ,gradul de acoperire aacestuia cu vegetaţie. Apele tulburi influenţează negativ viaţa peştilor, numai dacă fenomenuleste de durată. Asemenea ape pot duce la asfixierea icrelor şi la moartea puieţilor. Pentru a seevita acest lucru,2

staţiunile de crescut păstrăvi dispun de bazine de decantare şi de filtre utilizate, în special,

 pentru apa ce alimentează incubatoarele. Apele ce curg prin albii formate din roci dure, greuerodabile (granit, şisturi cristaline şi calcare), cu malurile şi bazinul de alimentare acoperite devegetaţie lemnoasă, vor prezenta un grad de limpezime mai ridicat decât apele ce-şi au albiileîn flişuri sau gresii, iar vegetaţia lemnoasă lipseşte sau acoperă într-un procent redus suprafaţa

 bazinului respectiv.Temperatura apei. Joacă un rol important în viaţa peştilor, deoarece ea determinătemperatura corpului lor. La majoritatea peştilor, temperatura corpului diferă doar cu 0,5-2°Cfaţă de temperatura mediului acvatic. Apele de munte în care trăiesc salmonidele sunt, îngeneral, mai reci vara şi mai calde iarna, în comparaţie cu apele de şes. Spre deosebire devariaţiile mari de temperatură de aproximativ 25°C din apele de şes, cele de munte au variaţiimedii de 10-16°C. De aceste variaţii ale temperaturii depinde intensitatea metabolismului;

astfel, hrănirea încetează la păstrăvul indigen sub 2°C şi peste 20°C, pe când păstrăvulcurcubeu consumă şi la 0°C. Temperaturile optime de hrănire şi pentru o digestibilitate

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 3/52

ridicată, după P. Decei, sunt de 14-16° C la păstrăvul indigen, 15-19°C la păstrăvul curcubeusi 12-14°C la păstrăvul fântânel. Scăderea temperaturii la 6-8°C determină începutulmigraţiilor m amonte şi reproducerea. Procesul de incubaţie este influenţat de temperaturilescăzute; sub 1°C înregistrându-se multe pierderi. De asemenea, variaţiile bruşte, mai mari de3-4°C, duc la moartea icrelor.

Pentru menţinerea unei temperaturi cât mai constante a apei în păstrăvării, se utilizează douăsurse de alimentare a incubatoarelor: un izvor şi un pârâu care, combinate, asigură otemperatură mai constantă, pentru evitarea unor variaţii bruşte ale temperaturii, la deversarea

 puieţilor sau a salmonizilor maturi se procedează la egalizarea treptată a temperaturii dinvasul de transport cu apa pârâului sau râului în care se face lansarea. În acest sens, estecunoscut faptul că salmonizii maturi suportă o variaţie bruscă a temperaturii de maximum 7-8°C, iar puieţii de 3-4°G. Variaţiile mai mari duc la îmbolnăvirea şi moartea puieţilor sau aadulţilor. De temperatura apei depinde şi cantitatea de oxigen dizolvat în ea, acesta fiindfoarte important pentru viaţa salmonizilor.După rezistenţa scăzută la amplitudinile mari ale temperaturii apei, salmonizii sunt grupaţi încategoria peştilor stenotermi. încălzirea apelor de munte, datorită defrişărilor, duce la

 părăsirea porţiunilor respective de către salmonizi şi înlocuirea acestora cu alte specii. Astfel,„peştii albi” (Leuciscus cephalus, Phoxinus phoxinus, Tinca tinca, Lota lota etc.) s-au înmulţit

 pe Valea Firizei, Valea Iadului, .pe Arieş, pe Bistriţa etc. şi au înlocuit, într-o măsură maimare sau mai mică, salmonizii.Temperatura apei poate determina chiar modificări morfologice. Astfel, la unele salmonidevariaţiile de temperatură au dus la schimbarea numărului de vertebre. Gerul are şi el, în unelecazuri, influenţe negative, cum ar fi îngheţarea apelor în perioada de reproducere şi prindereaîn masa gheţii a icrelor şi chiar a peştilor.Păstrăvăriile trebuie amplasate acolo unde temperatura apei nu scade sub 5°C, pentru

 păstrăvul curcubeu şi fântânel, iar vara nu depăşeşte 18°C, în cazul păstrăvului indigen şi22°C în cel al .păstrăvului curcubeu. Cele mai bune condiţii le asigură apele ce au otemperatură cât mai constantă, între 12 şi 18°C, atât iarna cât şi vara.Acest rol important al temperaturii impune măsurarea ei în apele ce urmează a fi populate3

sau repopulate, dar, mai ales, în acele ape care vor servi pentru alimentarea păstrăvăriilor.In acest dinurmă caz, temperaturile se iau o perioadă de un an, la ore fixe, în fiecare zi.Oxigenul dizolvat în apă. Metabolismul peştilor este condiţionat de prezenţa unei anumitecantităţi de oxigen dizolvat în apă. Salmonizii pot trăi în ape ce au un conţinut de oxigen de 7-8 cm3/l (circa 9-10 mg/1). Cu puţine excepţii, apele de munte din ţara noastră îndeplinescaceasta condiţie. Variaţiile de temperatură determină şi o variaţie a conţinutului în oxigen

dizolvat. Astfel, la 0° C, apele de munte conţin 10 cm3/l, iar la 20°C circa 6 cm3/l. În variaţiaacestor cantităţi de oxigen intervine, într-o oarecare măsură, şi presiunea atmosferică.Oxigenarea apei depinde şi de numărul de obstacole pe care le întâlneşte apa; prin cădere, ease amestecă cu o parte din oxigenul din aer. Acest lucru impune, pentru îmbunătăţireacondiţiilor de existenţă a peştilor, executarea unor obstacole artificiale, în raport de exigenţelelor faţă de oxigen, salmonizii se diferenţiază, pornind de la cei mai exigenţi spre cei mai puţinexigenţi, astfel: păstrăvul indigen, păstrăvul fântânel, păstrăvul curcubeu, lipanul şi lostriţa.Este de remarcat că însăşi distribuţia lor pe cursul unei ape indică, între anumite limite,cantitatea de oxigen dizolvat. Acest factor are un rol limitativ în ce priveşte mărimea arealului

 pe care-1 ocupă salmonidele, deoarece, cu cât creşte temperatura apei, cu atât scade conţinutulde oxigen, şi aceasta în condiţiile în care peştii îşi măresc consumul de oxigen pe măsură ce

temperatura creşte. O cantitate prea mică de, oxigen, sub 1,5-2 cm3/l, provoacă asfixiasalmonidelor, iar o cantitate prea mare, embolia gazoasă.

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 4/52

Pentru stabilirea conţinutului în oxigen al unei ape, se utilizează frecvent metoda Hofer.Aceasta constă în recoltarea într-o sticlă cotată de tip Winkler a probei de apă şi tratarea ei cusoluţii de l% MnCl2 şi l% IK + NaOH. Sticla se închide etanş, având grijă să nu rămână îninterior nici o bulă de aer, iar apoi se agită. Culoarea brună, de nuanţă mai închisă sau maideschisă a precipitatului ce se depune, comparată cu o scară colorimetrică, indică valoarea

oxigenului dizolvat. Pentru obţinerea unor rezultate mai precise, se poate recurge la titrare.Alte gaze. Celelalte gaze ce se pot întâlni în apărea de exemplu CO2 sau hidrogenul sulfurat,sunt extrem de dăunătoare salmonidelor. Păstrăvul, introdus într-o apă ce conţine l:100 000hidrogen sulfurat, moare în 15 minute.Reacţia chimică a apei (sau pH-ul). Constituie un indicator important de evaluare a.capacităţii apei de a asigura condiţii normale vieţii salmonidelor. Apele favorabile pentruviaţa acestora trebuie să aibă un pH între 6,0 şi 8,0, preferabil între 7,0 şi 7,5. Apele preaacide provoacă, obişnuit, decalcifierea oaselor; de asemenea, apele ce au un pH mai mare de 8sunt improprii vieţii salmonidelor. În mod natural, pH-ul depinde de natura rocilor peste carecurge apa respectivă, a vegetaţiei şi a solului din jur. În ultimul timp, în compoziţia apelor intră o serie de substanţe care sunt deversate de diverse industrii şi al căror număr este destul

de mare; efectul lor este extrem de nociv, ducând la distrugerea efectivului piscicol atât prinmodificarea pH-ului dar, mai ales, prin acţiunea lor toxică şi fixarea oxigenului, producândastfel diminuarea lui. Poluarea apelor de munte constituie un mare pericol, şi pentru om,deoarece afectează principalele surse de apă potabilă. Legislaţia în vigoare reglementeazăriguros utilizarea apei în scopuri industriale.Reacţia apei sa stabileşte cu ajutorulpehamet rul ui de tip Hellige şi soluţie indicatoare sau cuhârtie reactivă, care se compară cu o scară colorimetrică.4

Printre celelalte componente ale apei, amintim bioxidul de carbon, care nu trebuie sădepăşească 2 mg/1, iar azotaţii, sulfaţii şi nitraţii trebuie să lipsească.Cap. 2 FLORA Şl FAUNA APELOR DE MUNTEApele de munte sunt caracterizate prin prezenţa unei anumite flore şi faune, care constituiesursa de hrană a peştilor ce le populează. Pe seama organismelor animale sau vegetale caresunt ingerate se realizează creşterea, dezvoltarea şi înmulţirea. După natura hranei consumate,

 peştii pot fi fitofagi, carnivori sau omnivori. Fiecare specie de peşte consumă o anumită hrană,fiind adaptată la găsirea, consumarea şi digerarea ei. Hrana se modifică la aceeaşi specie înraport cu vârsta şi, uneori, chiar în funcţie de sex. Modificări importante în componenţa ei seînregistrează în tot cursul anului, în raport cu modificările ce apar în flora si fauna apeirespective. După natura hranei, peştii au adaptări morfologice care îi' deosebesc relativ uşor 

 pe fitofagi de carnivori.Flora şi fauna apelor de munte constituie baza trofică a peştilor ce populează adeste ape. După

măsura în care o specie consumă mai mult sau mai puţin unele 'elemente ale faunei şi floreiacvatice, distingem: hrană principală, adică aceea cu care peştele se hrăneşte obişnuit, hranăsecundară, care este consumată permanent, dar în cantităţi relativ mici; hrană întâmplătoare,care este consumată mai rar. În lipsa hranei principale, peştele este obligat să consume,

 preponderent, sau chiar exclusiv, din speciile ce constituie pentru el hrana secundară sauîntâmplătoare. În acest caz, după Nicolski, ea se denumeşte „hrană forţată”.Flora. Vegetaţia apelor de munte este mai săracă în specii decât cea a altor ape. Principalelegrupuri de vegetale ce se întâlnesc în apele de munte sunt: algele, muşchii şi fanerogamele.Ele nu constituie hrana salmonizilor, în schimb favorizează dezvoltarea unor organismeanimale care intră în hrana acestora şi, prin schimburile de gaze ce le întreţin, măresc

 procentul de oxigen. Din grupa algelor, cele mai des întâlnite sunt speciile din ordinele:

Rhodophyta, Cyanophyta, Diatomea etc. Din Bryophyta (muşchi): Fontinalis antipyretica,

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 5/52

Brium albicans sauLi mnobi umpal ust ri s sunt destul de des întâlnite. Fanerogamele suntreprezentate de: Nasturtium officinale (măcrişul de baltă),Veroni ca

 beccabunga, specii de Carex, de Ranunculus etc. (fig. ).Fauna. Este constituită din numeroase organisme vii, care, în marea lor majoritate, servescdrept hrană salmonidelor. Speciile întâlnite sub pietre, în nisipul din fundul albiei sau pe

 plante sunt destul de numeroase şi variate, având ca trăsătură comună adaptarea, într-o formăsau alta, la condiţiile apelor de munte: curent rapid, ape limpezi, reci şi bine oxigenate. Sedisting, în funcţie de mărimea lor, două grupuri: microfauna şi macrofauna.Microfauna cuprinde vieţuitoarele zooplanctonului, care împreună cu fitoplanctonul5

constituie planctonul, acesta fiind o asociaţie de fiinţe mici, inferioare, ce trăiesc împreună,constituind în special hrana puietului de peste. Principalii constituenţi ai microfaunei din apelede munte sunt crustaceele mici: cladocerele de 0,3-5 mm sunt reprezentate de Bosminalongispina şiDaphnialongispira, iar capopodele sunt reprezentate mai ales de Cyclops strenuus (fig. ).

Macrofauna este constituită din viermi, moluşte, crustacei, insecte etc. Spre exemplificare,amintim, dintre viermi, specii deOl i gochaet a, care au o talie variabilă, iar dintre moluştemicul melcAncylus, care nu depăşeşte 4-5 mm. Dintre crustacei, cea mai răspândită specie esteGammarus pulex(fig.). Se poate aprecia că speciile din clasa Insecta au cea mai mare importanţă în hranasalmonidelor, în raport cu celelalte grupe de vieţuitoare. Multe din insecte, în stadiul larvar,trăiesc în apă, şi astfel intră în categoria de hrană endogenă; ulterior, sub formă de adulţi, intrăîn hrana exogenă. Ordinele Trichoptera, Plecoptera, Ephemeroptera, Coleoptera. Hemiptera şiDiptera sunt mai importante din acest punct de vedere. Trichopterele, în stadiul de larvă, îşiconstruiesc căsuţe din nisip (fig. ). Aceste larve poartă denumirea de „carabeţi”. Cele mai

răspândite trichoptere din apele de munte sunt din genurileDrusus şiRhyncophyl a. Dintre plecoptere, cele mai importante pentru hrana salmonidelor sunt cele din genurilePerl a şiPerlodes (fig.). Dipterele sunt reprezentate prin mai multe specii din familiile Simuliidae şiLeptididae.Importanţa fiecărei specii este variabilă, în funcţie de loc, anotimp şi de peştii ce le consumă.Cap. 3 FACTORI Şl RELAŢII CE INFLUENŢEAZĂ SALMONIDELEStudiul biologic al apelor de munte comportă analizarea raporturilor dintre vieţuitoare şimediul anorganic care le influenţează existenţa, precum şi relaţiile dintre populaţiile devieţuitoare, cu accentul asupra populaţiilor de peşti.Amenajarea şi valorificarea apelor de munte este o sarcină destul de dificilă şi complexă, încare intervin un mare număr de factori şi influenţe de care trebuie să se ţină seama. De aceea,6

cunoaşterea lor este o condiţie absolut necesară pentru realizarea acestui obiectiv, la nivelulexigenţelor actuale. Valorificarea ştiinţifică a apelor de munte ar permite o producţie anualăde 20— 100 kg/ha, ceea ce reprezintă un aport economic şi alimentar demn de luat înconsideraţie.Este cunoscut faptul că diversele asociaţii de plante şi animale (biocenoze) din apele demunte, împreună cu mediul abiotic în care trăiesc, constituie ecosisteme. Acestea realizează

un permanent schimb de energie, constituind un ciclu, pornind de la prelucrarea energieiluminoase şi utilizarea ei de către producătorii reprezentaţi de planctonul vegetal, plante verzi

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 6/52

şi unele bacterii, care prin fenomenul de fotosinteză produc biomasă vegetală. Pe seamaacesteia trăiesc consumatorii, care pot fi primari (zooplancton, peşti fitofagi etc.), secundari şiterţiari, constituiţi din peştii carnivori (păstrăv, lipan, lostriţă etc.). In final, intră în acţiuneorganismele descompunătoare, care readuc în circuitul materiei substanţele mineralecomponente, provenite din degradarea resturilor organice animale sau vegetale.

Asociaţiile de plante şi animale, între care se stabilesc relaţii de interdependenţă, constituie unlanţ trofic, iar fiecare etapă a acestuia constituie un nivel trofic. Fiecare peşte îşi are locul său,unde-1 găsim ocupând o anumită nişă ecologică, în care consumă, se odihneşte, se reproduce,se mişcă şi moare. In acest context, transformările energetice din ecosistem înregistrează un

 bilanţ periodic, care este reflectat de productivitatea sa. Se distinge o producţie brută, care estereprezentată de cantitatea de biomasă produsă într-un an de un nivel trofic sau de unul dinconstituenţii săi. Producţia netă este egală cu producţia brută, minus energia consumată prinrespiraţie. Producţia totală a ecosistemului este compusă din producţia primara, constituită din

 plantele acvatice şi fitoplancton, producţia secundară, constituită din consumatorii primari(peştii fitofagi) şi producţia terţiară, reprezentată de consumatorii secundari (peştii carnivori),între producători şi categoriile de consumatori există raporturi cantitative, ca şi în cazul

ecosistemelor terestre.'Productivitatea ecosistemelor acvatice este influenţată, în primul rând, de calităţile apei, camediu de viaţă al organismelor cu respiraţie acvatică, în acest sens, nu rol însemnat îl joacă

 proprietăţile fizice ale apei, cum sunt: capacitatea calorică, densitatea, transparenţa, proprietăţile chimice, ca şi caracteristicile dinamice ale apei (ape stătătoare, ape curgătoare).Toate acestea determină o distribuţie a organismelor acvatice în funcţie de exigenţele lor.ROLUL FACTORILOR CLIMATICI ÎN EXISTENŢA PEŞTILOR De mare însemnătate pentru peşti sunt factorii climatici (radiaţiile calorice, temperaturileextreme, lumina, radiaţiile ultraviolete etc.).Temperatura. Radiaţiile calorice determină stratificarea termică a lacurilor. Fiecărei speciide peşti îi corespunde o temperatură minimă efectivă şi o temperatură maximă efectivă, întrecare poate trăi normal. Modificarea temperaturii în afara acestor limite, dar la valoritolerabile, determină adaptări (hibernare), migraţii, redistribuirea speciilor, modificareaactivităţilor vitale etc.Lumina. Unul din efectele luminii asupra peştilor este colorarea tegumentelor. Pigmentareaorganismelor acvatice este determinată de cantitatea de lumină la care sunt expuse. Atracţiafaţă de7

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 7/52

lumină a peştilor este utilizată de pescari sau de braconieri, care pescuiesc „la far” sau ,,laopaiţ”. În existenţa peştilor sunt cunoscute ritmurile biologice. Astfel, în viaţa organismelor acvatice există ritm diurn, ritm sezonier, ritm lunar şi ritm solunar. Ritmul sezonier este bineevidenţiat de deplasarea păstrăvilor la locurile de reproducere. Lumina influenţează în specialîn zonele în care se fac resimţite mareele, utilizate de unii peşti pentru a-şi depune icrele. Pe

 baza unor constatări făcute că, în perioadele cu lună plină şi lună nouă, animalele terestre şiacvatice se mişcă mai mult pentru căutarea hranei, s-au elaborat tabele solunare, careevidenţiază perioadele favorabile de activitate a peştilor, ce pot fi utilizate cu succes de

 pescarii de apă dulce. Radiaţiile ultraviolete care ajung la sol doar în parte, fiind filtrate deatmosferă, pe lângă rolul lor bactericid, joacă un rol important în formarea vitaminei D.Curenţii apei. Printre factorii anorganici, un rol însemnat îl joacă şi curentul apei. Prezenţasau lipsa curenţilor determină efecte chimice (saturaţia de oxigen) şi mecanice (schimbareaapei în profunzime sau în lungul apei). Curentul determină modificări morfologice şi decomportament ale animalelor acvatice.Turbiditatea. De mare importanţă este şi turbiditatea sau gradul de încărcare cu materiale însuspensie care reduc luminozitatea, scad temperatura apei, produc colmatări şi influenţeazăexistenţa peştilor din apele de munte, prin afectarea respiraţiei, împiedicarea reproducţiei şiscăderea posibilităţilor de hrănire. O oarecare turbiditate poate fi uneori favorabilă. Astfel,exemplarele tinere pot să se ferească mai bine de duşmani, dar în anumite limite de

turbiditate.ROLUL FACTORILOR ALIMENTARI

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 8/52

Cantitatea şi calitatea hranei disponibile într-un anumit habitat influenţează atât producţia, câtşi numărul speciilor care vor trăi în acel mediu. Valoarea nutritivă a hranei este diferită,servind în mod diferenţiat în creştere, reproducere sau în menţinerea vitalităţii. De aici,necesitatea de a cunoaşte stocul de hrană existent în apa respectivă, dar, în acelaşi timp, de astabili valoarea nutritivă a fiecărui element din care se compune. Studierea factorilor 

alimentari începe cu producţia primară şi continuă cu studiul transformării biomasei primareîn producţie secundară şi apoi terţiară.Productivitatea piscicolă este influenţată de cantitatea de plancton, a cărui abundenţă esteinfluenţată de lumină, temperatura apei şi de pH-ul ei. Bentosul (totalitatea nevertebratelor de

 pe fundul apei) constituie, de asemenea, o sursă principală de hrană, a cărei abundenţă poateînregistra schimbări în funcţie de anotimp, adâncimea apei, viteza curentului etc. Producţia

 primară, adică dezvoltarea vegetaţiei acvatice, este posibilă în raport de conţinutul apei înazot, fosfor, potasiu şi calciu. Prin intermediul energiei solare, aceste elemente sunt combinateîn corpul plantelor cu hidrogenul din apă, cu carbonul şi oxigenul din bioxidul de carbondizolvat în apă, dând naştere primei verigi din lanţul alimentar. În acest proces de biosintezăun rol îl joacă şi elemente ca manganul, borul, zincul, fierul, magneziul, clorul, sodiul,

 potasiul, cuprul si sulful, care sunt necesare în cantităţi foarte mici. În apă se mai pot găsidizolvate gaze şi o serie de substanţe care joacă un rol important în alimentaţie, ca factorilimitativi sau favorizanţi. Astfel, printre cei mai importanţi se situează oxigenul,8

a cărui lipsă poate duce chiar la moartea peştilor (iarna sub gheaţă). Un rol însemnat îl joacă bioxidul de carbon care, în anumite proporţii, poate stimula asimilaţia clorofiliană dar,în acelaşi timp, poate afecta existenţa peştilor de apă rece, ca şi hidrogenul sulfurat sau azotul.Procentul de săruri de calciu şi magneziu este, de asemenea, de mare însemnătate. Se cunoaştecă o producţie maximă piscicolă corespunde, de obicei, şi unei anumite concentraţii acalciului în apă (10-25 miligrame/litru).RELAŢII INTER- ŞI INTRASPECIFICELocalizarea spaţială a speciilor acvatice, ca şi în cazul celor terestre, este determinată decondiţiile staţionale, adică de măsura în care acestea satisfac exigenţele speciei respective.Fiecare individ, cuplu sau grupare de peşti ocupă din spaţiul acvatic un anumit areal (teritoriu)

 pe care îl apără atât împotriva duşmanilor, cât şi a altor exemplare din propria specie. Acestteritoriu constituie habitatul, în care sunt întrunite condiţiile de înmulţire, de hrană şi deadăpost. Intr-un râu de munte, care constituie habitatul păstrăvilor, zona principală de hrănireo formează curentul apei. Acesta însă va trebui să asigure existenţa nevertebratelor, careobişnuit constituie hrana păstrăvului.Peştii au nevoie de adăpost, unde să fie feriţi de duşmani, de eventualii factori nefavorabili siunde să se odihnească între intervalele de hrănire. Dacă în lacuri, de cele mai multe ori, acest

adăpost îl constituie vegetaţia acvatică, în apele curgătoare el este asigurat de cavităţi înmaluri, stânci, goluri dintre bolovani, rădăcinile arborilor de pe mal etc.Zona de reproducere, la mulţi peşti din apele de munte, nu corespunde cu cea pentru hrănire şiadăpostire. Astfel, păstrăvul îşi are locul de „boişte" în ape mici, liniştite, cu fundul nisipos,situate în amonte de locul obişnuit de trai. Acest obicei ridică problema posibilităţii circulaţiei

 păstrăvului între diferitele zone şi eliminarea eventualelor piedici pe traseu, ca şi plasarea„scărilor pentru peşte” la barajele artificiale.O importanţă deosebită o constituie dimensiunile pe care trebuie să le aibă habitatul. În apelede munte, puţin adânci, Shetter şi Hazzard au stabilit o corelaţie între densitatea populaţiei de

 păstrăvi şi adâncimea apei, independent de cantitatea de hrană şi natura albiei. De aici,necesitatea de a corela numărul exemplarelor de păstrăvi cu condiţiile oferite de habitat.

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 9/52

În habitat se găsesc multe organisme animale între care se statornicesc anumite raporturi alcăror principal factor îl constituie nutriţia. Aceste relaţii se întâlnesc atât între speciile denevertebrate, plantele acvatice şi speciile de peşti, cât si între indivizii aceleiaşi specii de peşti.Între două specii de vieţuitoare pot exista interacţiuni de mai multe tipuri:neutralism,competiţie, prădare, parazitism, comensalism, simbioză etc. Competiţia pentru hrană apare

însă şiîntre exemplarele aceleiaşi specii de peşti. Relaţia pradă-prădător este cea mai caracteristică pentru relaţiile interspecifice. Păstrăvul este un prădător pentru boiştean sau beldiţă, dar exemplarele sale tinere sunt prada şobolanului de apă, mierlei de apă, a pescarului verde, iar exemplarele adulte sunt consumate de vidră, nurcă, şarpele de apă etc. Oricum, păstrăvul fiindun bun înotător, este mai puţin expus decât alţi peşti. In general, scăderea numărului de

 prădători ai păstrăvului poate duce la creşterea producţiei lui, dar eliminarea lor totală este denatură să o afecteze, deoarece aceasta ar 9

 permite supravieţuirea şi a unor exemplare bolnave, slăbite etc. Păstrăvul fiind un peşterăpitor, modul său de viaţă este mult influenţat de acest lucru. Astfel, exemplarele mai mari

trăiesc izolat şi nu suportă prezenţa altor păstrăvi în zona pe care o ocupă. De altfel, de lavârsta de 3-4 ani, îşi consumă proprii pui. Gruparea salmonidelor se produce doar în

 perioadele de împerechere, când pot fi văzute grupuri în apele mici dinspre izvoare. La puietse remarcă grupări mai mari sau mai mici, care asigură o protecţie mai bună, dar şi oconcurenţă mai mare pentru hrană. Icrele nefecundate ce ajung în cuib (îngropate în nisip)odată cu cele fecundate nu mor, ci se dezvoltă partenogenetic, până ce din icrele fecundate,

 prin embriogeneză, apar „alevinii”. Pericolul ca produşii de descompunere rezultaţi din icrelenefecundate să influenţeze asupra icrelor fecundate este foarte redus.Raporturi interesante şi, totodată, importante se stabilesc între salmonide şi bacterii, virusuri,

 plante şi alte animale. Unele le servesc drept hrană, altele produc îmbolnăvirea sau parazitarealor.10

Cap. 4 ZONELE PISCICOLE DIN APELE DE MUNTEZona păstrăvului. Cuprinde pâraiele de munte, de la izvor şi până ce panta scade şi capătă,

 prin concentrarea mai multor afluenţi, caracterul unui râu. Apa este rece, limpede, cu un cursrapid şi învolburat din cauza pantei şi stâncilor. Cantitatea de oxigen dizolvat în apă oscileazăîntre 7—9 cm3/l. Obişnuit, temperatura nu trece în timpul verii de 17° C, iar iarna nu coboarăsub 1° C, ceea ce indică o amplitudine relativ mică; pH-ul apei are valori în jur de 7. Fauna şiflora sunt relativ slab reprezentate, prezenţa lor fiind afectată de cursul rapid (gradul detorenţialitate), temperatura scăzută a apei, natura albiei etc. Sunt întâlnite aici, dintre vegetale,alge si muşchi, iar dintre elementele faunei se remarcă prezenţa speciilor din ordinele

Plecoptera, Trichoptera, Efemeroptera, Diptera şi, în special, a crustaceului Gammarus pulex.Hrana exogenă a peştilor este formată din insectele ce trăiesc pe vegetaţia de pe maluri. Dupăcondiţiile de hrană, apele din această zonă au o capacitate biogenică mijlocie. Ele sunt propiceexistenţei păstrăvului (Salmo trutta-fario), alături de care se mai întâlnescCottus gobio(zl ăvoaca), Phoxinus phoxinus (boişteanul) şi Noemacheilus barbatulus( gri ndelul ).Zona păstrăvului este cuprinsă, obişnuit, între (200) 700 şi 2 000 m altitudine şi însumează olungime a reţelei hidrografice de circa 10%.Echilibrul biologic al unora din apele cuprinse în această zonă a fost zdruncinat din cauzaunor acţiuni cum ar fi, de exemplu, despădurirea malurilor, fapt care a defavorizat păstrăvul,creând, totodată, condiţii de dezvoltare altor specii. Astfel se explică invadarea unor porţiuni

ale zonei păstrăvului de către Barbus meridionalis petenyi (moioaga) şi de cătreciclostomulEudont omyzon

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 10/52

danfordi( chi şcar ul ).Zona lipanului. Urmează după zona păstrăvului şi cuprinde apele râurilor de munte, carecontinuă să fie limpezi şi reci. Se remarcă faptul că apa se tulbură mai des şi se limpezeştemai greu; de asemenea, temperaturile înregistrează variaţii ceva mai mari în timpul anului(circa 20° C). Oxigenul dizolvat scade la 6-7 cm3/l, iar pH-ul înregistrează valori între 7-8.

Vegetaţia, pe lângă alge şi muşchi, mai cuprinde o serie de fanerogame al căror număr şivarietate cresc în raport de stabilitatea albiei. Fauna este mai bogată, atât calitativ cât şicantitativ. Apele acestei zone pot fi caracterizate ca având o capacitate biogenică de lamijlocie la ridicată, în aceste condiţii, pe lângă păstrăv, predomină lipanul (Thymallusthymallus). Peştii „însoţitori” sunt constituiţi din Hucho hucho (lostriţa) care, în unele porţiunifavorabile existenţei sale, devine preponderentă, Leuciscus cephalus (cleanul),Phoxinus phoxinus( boişt eanul ), Chondrostoma nasus(scobar ul ), Lota lota( mi halţ ul) ,

 Noemacheilus barbatulus(gr i ndel ul) , Cottus gobio (zglăvoaca). Şi în această zonă, unele modificări alecondiţiilor demediu, ca şi pescuitul neraţional, au creat condiţii de extindere a mrenei vinete.

Zona scobarului. Cuprinde cursul inferior al râurilor de munte, cu adâncimi mai mari, cu ungrad de limpezime mult scăzut, fiind ape mai mult tulburi; panta lină reduce mult din vitezaapei, faptcare favorizează depunerea nisipului şi chiar a mâlului. Cantitatea de oxigen dizolvatoscilează între 5-11

6 cm3/l. Temperatura apei ajunge vara la 23-25°C; creşte sensibil amplitudinea oscilaţiilor termice anuale. Variaţiile de debit sunt importante, caracterul lor fiind mult influenţat degradul de împădurire al bazinelor de recepţie. Vegetaţia acvatică este mai bogată, iar fanerogamele se înmulţesc şi ca număr şi ca specii. Fauna cuprinde, de asemenea, mai multespecii; în special se înmulţesc insectele ce zboară la suprafaţa apei.Condiţiile din această zonă determină clasificarea acestor ape în categoria celor cu capacitate

 biogenică ridicată. Specia dominantă este scobarul (Chondrostoma nasus), fapt ce determinăşi denumirea zonei. Frecvent, se întâlneşte mreana vînătă (moioaga) - (Barbus meridionalis

 petenyi), apoi Leuciscus cephalus (cleanul), Alburnoirles bipunctatus (beldiţa), Gobio gobio(porcuşorul),Lot alota (mihalţul) şi, în unele cazuri, păstrăvul curcubeu, lipanul şi lostriţa.CAPACITATEA BIOGENICĂ A APELOR DE MUNTEPrin „capacitate biogenică” se înţelege totalitatea condiţiilor care asigură existenţa şi

 perpetuarea florei şi faunei acvatice, inclusiv a populaţiilor de peşti. Capacitatea biogenicăînseamnă, pentru acestea din urmă, în primul rând „capacitatea de nutriţie” a unei ape.

Aceasta înregistrează unele variaţii de la un sezon la altul, pe o porţiune dată a unei ape. Easuferă sensibile modificări şi în lungul unei ape. Hrana poate fi vegetală sau animală. Ceaanimală poate fi endogenă (autohtonă) sau exogenă (alohtonă). Hrana endogenă, la rândul ei,

 poate fi bentonică sau pelagică. Pentru cunoaşterea valorii nutritive, se impune determinareaflorei şi faunei, aceasta realizându-se prin recoltarea din fiecare zonă a unor probe din aparespectivă, conţinând elementele de faună şi vegetaţie; se procedează la determinarea lor şistabilirea volumului, respectiv a greutăţii, cu care este reprezentată specia în proba luată înconsiderare. Astfel, numărul de exemplare şi speciile întâlnite oferă cel mai preţios indiciu înstabilirea capacităţii de nutriţie. Până în prezent, nu s-au făcut suficiente studii care să permităo cartare a apelor în raport de valoarea lor nutritivă şi nici nu s-au stabilit criterii matematicede clasificare, fapt care se impune ca o necesitate în scopul asigurării unei exploatări

 judicioase a fiecărei ape. Alături de capacitatea de nutriţie se stabilesc si proprietăţile fizico-chimice ale apei.

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 11/52

Corelarea datelor astfel obţinute oferă posibilitatea evaluării ştiinţifice a speciilor ce pot trăi înapa analizată şi, totodată, care este efectivul de peşti pe care-1 poate întreţine apa respectivă,

 permiţând şi stabilirea numărului optim de alevini ce urmează să fie lansaţi pentru populareaei. în momentul de faţă, deoarece nu s-a ajuns la exprimarea într-o formă precisă a valoriicapacităţii biogenice, în practică, atât pentru caracterizarea apei, cât şi pentru lansare, se

folosesc metode mai puţin precise. Este cunoscută clasificarea apelor de munte după metodaLéger, într-o scară cu 10 trepte, astfel:Ape sărace. Au fundul albiei stâncos sau pietros. Datorită curentului puternic vegetaţia seinstalează greu, deci condiţiile de hrănire sunt mai slabe, fapt ce are ca o consecinţă directănumărul de specii şi de exemplare din peştii „însoţitori", iar păstrăvul atinge dimensiunireduse. Capacitatea biogenică pe scara lui Léger este cuprinsă între I şi III. Aici se clasifică,obişnuit, apele situate cel mai sus altitudinal.12

Ape mijlocii. Au fundul albiei stabilizat şi viteza apei mai mică, fapt ce permite instalareaunui număr mai mare de muşchi şi alge. Este posibil, astfel, existenţa a numeroase larve şicrustacee. Se creează condiţii pentru prezenţa zglăvoacei şi a boişteanului, implicit condiţiimai bune pentru păstrăv. Capacitatea biogenică pe scara lui Léger este între IV şi VI.

Ape bogate. Albia, acoperită cu pietriş, nisip şi mâl, permite instalarea unei vegetaţii bogate,

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 12/52

ca si prezenţa unei numeroase faune nutritive formată din efemere, tricoptere, plecoptere etc.Peştii însoţitori, ca boişteanul, grindelul, porcuşorul, zglăvoaca sunt mult mai numeroşi. Secreează astfel cele mai bune condiţii de existenţă pentru o populaţie piscicolă mai bogată înspecii. Pe scai a lui Léger, valoarea biogenică este cuprinsă între VII şi IX; treapta X seîntâlneşte în cazuri mai rare şi pe porţiuni mai restrânse.

O altă modalitate - metoda Fulton - pentru stabilirea capacităţii biogenice se bazează peformula:LWxK 3100=în care: K este coeficientul lui Fulton; W = greutatea peştelui, în g; L = lungimea, în cm, a

 peştelui. Pentru aplicarea ei se capturează 2-3 păstrăvi pe fiecare tronson al apei studiate, pecare se efectuează măsurătorile cerute de formulă. Rezultatele obţinute se confruntă cu datele

din tabelul.Valori utilizate pentru exprimarea capacităţii biogenice a apeiTabelulValoarea coeficientului K Troficitatea apei:Corespondent pe scara Léger 0,7 0,8 0,9 1,0ape săraceape mijlociiape bogateape foarte bogate1, 2, 34, 5, 67, 8, 91013

PEŞTII DIN APELE DE MUNTECap. 5 NOŢIUNI DE MORFOLOGIE, ANATOMIE Şl REPRODUCERECaractere morfologice. Peştii, fiind adaptaţi mediului de viaţă acvatic, au un corp alungit,compus din cap, trunchi şi coadă.Capul este delimitat de fanta branhială, acoperită de opercul. De la această fantă, până în

dreptul orificiului anal, se delimitează trunchiul, iar de la acest orificiu, spre partea posterioară, se găseşte coada. Pe corp se remarcă înotătoarele şi linia laterală. La peşti seîntâlnesc: orificiul bucal, orificiul anal, orificiul genital şi deschiderea branhială situată înurma operculelor, care sunt dispuse de o parte şi de alta a corpului. Obişnuit, pe cap, se găsescdoi ochi dispuşi lateral.Înotătoarele sunt în număr variabil, în funcţie de specie, şi se clasifică în înotătoareneperechi şi înotătoare perechi. Cele perechi sunt pectoralele şi ventralele, corespunzândmembrelor de la celelalte vertebrate. Cele neperechi sunt dorsala, anala şi caudala. Remarcămcă la unele specii se întâlneşte, între dorsală şi caudala, o înotătoare mai mică, denumită„adipoasă”. Această situaţie este caracteristică familiei Salmonidae (fig.). Atât dorsala, cât şianala pot fi formate din mai multe secţiuni de înotătoare. Înotătoarele sunt constituite din

formaţiuni de susţinere, denumite radii, care pot fi simple sau ramificate, rigide sau flexibile şi

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 13/52

dintr-un tegument. Numărul radiilor, în special din dorsală şi anală, constituie un criteriu declasificare, deoarece se păstrează constant în cadrul taxonomiei peştilor.Caracterele studiate la peşti sunt de două feluri:pl asti ce (acelea care se referă la măsurători)şimeri st i ce (acelea care se referă la numărători). În practică, se utilizează următoarelemăsurători: L = lungimea mare (de la vârful botului la vârful cozii); l = lungimea mică (de la

vârful botului la baza cozii); H = înălţimea în dreptul dorsalei; h = înălţimea cea mai mică; ls= lăţimea spatelui; G = greutatea.Solzii. Majoritatea peştilor au corpul acoperit cu solzi. Numărul lor, însumat pe linia laterală, poate da indicii pentru determinarea speciei. Solzii pot servi şi la determinarea vârstei. Pesuprafaţa lor se disting inele concentrice al căror număr indică vârsta. Practic, solzii (5-7) serecoltează de la peşti vii sau conservaţi în sare, se spală 5-10 minute cu o soluţie slabă deamoniac şi apoi cu lupa se numără inelele. Lăţimea lor poate fi influenţată de condiţiile deexistenţă în care trăieşte peştele. Astfel, în structura lor se disting inele mai înguste (de iarnă)şi inele mai late (de vară).Linia laterală este un organ caracteristic peştilor. Se găseşte pe părţile laterale ale corpului şieste dispusă longitudinal. Constă dintr-un canal umplut cu o masă gelatinoasă, cuprins în

dermă. In el se găsesc celule senzoriale cu ajutorul cărora peştele percepe direcţia curentului,trepidaţiile, precum şi diversele obstacole.Caractere anatomice. Din punct de vedere anatomic, trebuie subliniat că peştii dispun de un14

sistem muscular bine dezvoltat, care acţionează înotătoarele, participând împreună cuoasele la locomoţie; scheletul peştilor poate fi cartilaginos sau osos. Din organizarea internămai fac parte: sistemul nervos, organele de simţ (tactil, olfactiv, gustativ, sistemul linieilaterale şi ochii), aparatul digestiv (cavitatea buco-faringiană, esofag, stomac, intestin mijlociuşi intestin terminal, iar ca anexe, ficat şi pancreas), aparatul respirator, format din bronhii,aparatul circulator, glandele endocrine, aparatul excretor şi aparatul genital (fig.).Vezica aeriană este o formaţiune umplută cu gaze, care serveşte la menţinerea echilibrului,

 precum şi la mişcările pe verticală ale peştelui în apă. Aceasta se realizează printr-unmecanism deumplere sau eliminare a gazelor, prin care se produce o schimbare a greutăţii specifice a

 peştelui.Reproducerea. Procesul, la peşti, se realizează cu ajutorul glandelor sexuale, care poartă şidenumirea de gonade.Ovarul. În mod obişnuit, ovarul se dispune pe toata munaerea cavităţii interne a corpului,căpătând o dezvoltare maximă în perioada de reproducere; ovulele sunt eliminate la exterior 

 prin intermediul oviductului. La salmonide, acesta nu este pe deplin conturat, fapt careînlesneşte „mulgerea” icrelor, deoarece ovulele se elimină direct din cavitatea generală prin

orificiul genital.Testiculele salmonidelor nu au spermiducte; ele se deschid în partea posterioară a cavităţiiinterne, între rect şi uretră. Produsele sexuale ale peştilor sunt spermatozoizii (lapţii) şiovulele (icrele). Spermatozoizii au, obişnuit, un cap rotunjit şi flagelul lung, cu dimensiuniîntre 2-80 n. Este caracteristic faptul că, introduşi în apă, ei mor foarte repede (la păstrăvi, în23 secunde), iar în afara apei supravieţuiesc de la câteva ore până la 2-3 zile.Icrele au dimensiuni între l-6 mm, iar numărul de „boabe” de icre (ponta) variază foarte multde la o specie la alta, iar în cadrul aceleiaşi specii în raport de talie, de vârstă şi dedimensiunea boabelor. In funcţie de numărul icrelor se stabileşte prolificitatea absolută,înţeleasă ca numărul total de icre depus de o femelă ;şi prolificitatea relativă, care reprezintănumărul de boabe de icre raportat la greutatea corpului, exprimată în kilograme.

Cei mai mulţi peşti se adună, în vederea reproducerii, în locuri caracteristice fiecărei specii,numite locuri de reproducere. Pentru majoritatea peştilor, epoca de reproducere este bine

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 14/52

determinată în timp şi ea depinde de temperatură. In cele mai multe cazuri, fecundaţia esteexternă: femela depune icrele pe un substrat sau într-un. .„cuib”, iar masculul împrăştielichidul spermatic (lapţii) peste icre, după care, în unele cazuri, ca la păstrăv, acestea suntacoperite cu nisip. Procesul este cunoscut în mod curent sub denumirea de „bătaie” (sau„boişte”). Peştii iau parte la ea în grupuri mai mari sau în perechi. In acest timp, pot avea loc

lupte între masculi, unii îmbrăcând aşa-numita „haină de nuntă”. Salmonidele adăpostescicrele fecundate, dar nu se îngrijesc de puiet. După depunere, icrele trec printr-o perioadă deincubaţie, care este caracterizată, pentru fiecare specie, de un anumit număr de grade-zile.Dezvoltarea din icre a peştelui adult trece prin mai multe stadii: stadiul embrionar, până laecloziune; stadiul larvar, până la apariţia solzilor (stadiul de „alevin”); stadiul de puiet, pânăajunge la maturitatea sexuală.Ovulele peştilor sunt înconjurate de o membrană vitelină sau înveliş primar şi de o membranăsecundară. Dimensiunile şi numărul ouălor, în raport cu greutatea femelelor, diferă de la ospecie la alta. Ovulele pot avea diferite prelungiri ce servesc Ta fixarea lor de plante sauobiecte. Se15

remarcă la ovule un pol animal, unde se formează embrionul si un pol vegetativ, unde segăseşte vitelusul. Dezvoltarea embrionului se face în etape: în primele stadii se formeazăsistemul nervos, tubul digestiv, ochii şi inima; anusul se constituie de timpuriu şi se deschide

în urma sacului vitelin; gura apare după ecloziune.După Diessner s.a., se disting trei faze în dezvoltarea icrelor până la ecloziune: a) de lafecundare, la apariţia coloanei vertebrale (aproximativ 100 grade-zile); b) de la formareacoloanei vertebrale, la apariţia ochilor (necesită circa 120-140 grade-zile); c) de la apariţiaochilor, până la ecloziune.Eclozionarea puietului se produce cu ajutorul unui ferment secretatde embrion, care subţiază„coaja” icrei. Alevinul. (larva) iese obişnuit din icră cu coada înainte. El prezintă, un timp, o

 pungă vitelină din care se hrăneşte. La început, alevinul face foarte puţine mişcări; dupăresorbţia pungii viteline în proporţie de 2/3, el începe să înoate.Cap. 6 BIOLOGIA Şl CLASIFICAREA PEŞTILOR DIN APELE DE MUNTESub raportul rolului şi importanţei economice pe care o au, peştii din aceste ape se împart în

două grupe: a) peşti principali, care formează şi obiect de crescătorie; b) peşti însoţitori, careau o importanţă mai mică din punct de vedere economic. In prima grupă, se situează peştii dinfam. Salmonidae şi fam. Thymallidae, iar în a doua grupă, peşti ca boişteanul, grindelul,mreana vânătă etc.Cheie de determinare pentru salmonideTabelul1aGura mică, deschiderea nu ajunge în dreptul ochilor, dinţi mici,căzători sau absenţi21bGura mare, deschiderea ei ajunge până în dreptul ochilor, se

remarcă numeroşi dinţi ascuţiţi3

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 15/52

2aÎnotătoarea dorsală mareLipanul16

2bÎnotătoarea dorsală normală, maxilarul inferior evident mai lungdecât cel superior Coregonul mare2c

Înotătoarea dorsală normală, gura terminată într-un bot mic saumaxilarul superior mai lung decât cel inferior Coregonul mic3aO bandă purpurie mai mult sau mai puţin evidentă în lungul linieilaterale, coada acoperite de numeroase pete întunecatePăstrăvul curcubeu3b Aceste caractere sunt absente44aMarginea anterioară a înotătoarelor pectorale, ventrale şi anale albe strălucitoare; gura mică,solzii mici, în lungul liniei laterale în număr de 160-2405

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 16/52

4bMarginea anterioară a înotătoarelor pectorale, ventrale şi anale nusunt albe, solzii pot fi mici65aÎnotătoarele anale şi ventrale portocalii cu o dublă bandă neagră şi

albă pe marginea lor anterioarăPăstrăv fântânel6aSolzi mijlocii (120-130 în lungul liniei laterale), 11-19 dispuşiîntre linia laterală şi înotătoarea adipoasă76b Solzi foarte mici (180-220 în lungul liniei laterale), corp cilindricLostriţă7aCorpul colorat destul de variat, pe spate brun-verzui, este presăratcu pete roşii şi negre care apar şi pe înotătoare

Păstrăv indigen7bCorp argintiu cu spatele gri-verzui, deasupra liniei laterale pete negre rotunde, rectangularesau în formă de x; rar până la 6-8 ani pot apărea pete portocalii, roşii sau ruginii în lungulliniei lateralePăstrăv de lacFamilia Salmonidae (Regan, 1914). Peştii din această familie au corpul alungit, acoperit cusolzi mici si deşi. Au două înotătoare dorsale, cea posterioară numită adipoasă; ventralele sunt

 plasate în zona abdomenului., Capul nu este acoperit de solzi şi gura nu prezintă mustăţi.Linia laterală este evidentă. Oviductele sunt rudimentare sau lipsesc. Reproducerea are loc înapele dulci. Familia cuprinde nouă genuri, dar la noi trăiesc numai patru, două autohtone:Salmo şi Hucho şi două introduse: Salvelinus şi Coregonus,Genul Salmo (Linne, 1758). Corpul este alungit, gura largă, pe laturile corpului cu puncteroşii sau negre. Icrele sunt mari. Speciile acestui gen sunt răspândite în Europa, Asia Mică,Caucaz, America de Nord etc. La noi se găsesc două specii: Salmo trutta şi Salmo gairdneri.Salmo trutta L., 1758. Este o specie larg răspândită. în mod obişnuit, are pe flancurilecorpului pete roşii. Sunt cunoscute numeroase rase geografice, care constituie subspecii. Lanoi sunt cunoscute: Salmo trutta fario; Salmo trutta lacustris; Salrno trutta-labrax, cea mairăspândită fiind prima subspecie. Este de menţionat faptul că mulţi autori apreciază că fiecarelac, fiecare râu şi chiar porţiune a unui râu are varietatea sa locală de păstrăv, care sedeosebeşte mai mult sau mai puţin prin forma şi coloraţia sa.

PăstrăviiSALMO TRUTTA-FARIO L. 175817

(SALMO FARIO Linnaeus; TRUTTA FARIO Siebold)(păstrăvul indigen)Caractere morfologice. Are corpul relativ scurt, îndesat. Pe linia laterală se pot număra115-132 solzi. Lungimea corpului este în funcţie de vârstă şi hrană, înălţimea maximăreprezintă 19,5- 24% din lungimea corpului (fără aripioara caudală). Are botul scurt şi obtuz.Capul reprezintă 20,6- 23,6% din lungimea corpului (fig.). Greutatea după primul an oscileazăîntre 5-20 g, în funcţie de hrănire, şi ajunge, după 5-6 ani, până la 4-5 kg.Coloraţia variază destul de mult în raport de vârstă, maturitate sexuală, temperatură, natura

apei etc. în apele umbrite, păstrăvul are o culoare mai închisă decât în apele luminate. Adulţiiau, obişnuit, spinarea brună-verzuie, flancurile mai gălbui, cu pete negre şi roşii, acestea din

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 17/52

urmă fiind grupate mai mult în jurul liniei laterale. Dintre înotătoare, care au culoarea cenuşie,doar dorsala este punctată cu pete negre, ceva mai mici.Dimorfismul sexual se evidenţiază prin capul mai ascuţit al masculilor, care au botul,mandibula şi înotătoarele pectorale mai lungi decât femelele. În general, la păstrăvul indigense remarcă o variabilitate a caracterelor morfologice, a ritmului de creştere şi a coloritului, în

acest sens, se poate da ca exemplu păstrăvul negru din râul Beretău-Barcău (Crişana), care nuare pete roşii.Răspândire. Este o specie răspândită natural în cea mai mare parte a Europei (fig.), ca şi înAsia Mică. A fost introdusă cu rezultate foarte bune în America de Nord, Africa si NouaZeelandă. La noi, este întâlnită în pâraiele de munte şi în lacurile montane, fiind principalul„locuitor” al zonei care- i poartă numele.Ecologie. Trăieşte exclusiv în apele de munte, cu un conţinut de 6-7 cm3 oxigen/l şi cu oamplitudine redusă a temperaturilor. Exemplarele adulte preferă apele mai adânci, pe când

 puieţii până la un an preferă apele mai puţin adânci şi mai liniştite. Este un foarte bun înotător,fiind în stare să sară peste obstacole înalte până la l m. Este exclusiv carnivor. Se hrăneşte cuinsecte, melci, crustacee inferioare, mai rar cu batracieni, iar după 2-3 ani devine ihtiofag,

consumând peşti caPhoxinus,Cottus, Noemacheilus şi chiar puiet din propria specie.Reproducere. Maturitatea sexuală este atinsă în anul (2) 3-4, mai târziu la femele decât lamasculi. Epoca de reproducere începe în octombrie şi durează până în decembrie. Păstrăvii,având o coloraţie mai vie (aşa-numita „haină de nuntă”), se deplasează spre izvoare. Femeleleau abdomenul mărit de icrele pe care le conţin. In locuri cu apă mică şi cu fundul albieinisipos, femela, cu ajutorul înotătoarelor, sapă un şănţuleţ în care depune icrele, peste caremasculii depun lapţii, după care cuibul este acoperit cu nisip. Depunerea icrelor se face în maimulte reprize, după care adulţii coboară pe cursul apei. Icrele sunt galbene-portocalii, cudiametrul de 4,5-5 mm; obişnuit, o femelă depune 2 000- 2 500 (4 000) „boabe” la un kg dingreutatea corpului ei. Perioada de incubaţie durează, după P. Decei, de la 110 până la 205 zile,în funcţie de temperatura apei. Din totalul icrelor depuse în mediul natural, doar l-3% ajung

 până în stadiul de puiet. Alevinii au un ritm de creştere ce variază în funcţie de temperaturaapei şi, în special, de hrană (fig.). La un an, greutatea oscilează între 5-20 g, la doi ajung la90-130 g, iar la trei ani între 200-300 g. Longevitatea maximă atinge 10-12 ani.Pescuitul. Este permis între l mai si 14 septembrie, numai cu undiţa şi folosind momeli18

artificiale. Dimensiunea legală admisă la pescuit este de minimum 20 cm, iar numărulexemplarelor ce

 pot fi recoltate într-o zi de pescuit este limitat (10 bucăţi). Pescuitul se practică de pe mal.Creştere. Păstrăvul indigen se pretează la creştere şi exploatare intensivă, în staţiuni special

amenajate. Deoarece are un ritm de creştere mai scăzut, pentru consum se practică, obişnuit,creşterea„păstrăvului curcubeu”.SALMO TRUTTA LACUSTRIS L, 1758(păstrăvul de lac)Caractere morfologice. Are o formă, în general, identică cu a păstrăvului întâlnit în pâraielede munte. Se deosebeşte însă de acesta prin talie, ajungând la 10—12 kg, excepţional maimult. Este argintiu, iar pe spate verzui sau cenuşiu-albăstrui. Pe jumătatea superioară acorpului şi pe înotătoarea dorsală se remarcă pete negre, rotunde sau neregulate, variabile camărime. La exemplarele tinere se pot observa, în zona liniei laterale, şi pete roşii, care dispar cu timpul.

Răspândire. Păstrăvul de lac este întâlnit în lacurile din nordul Europei, din Caucaz şi Alpi.

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 18/52

La noi a fost introdus în Lacul Roşu de la Gheorgheni şi în lacurile de acumulare de la Bicaz,Vidraru,Vidra, Leşu, ca şi în lacurile Gâlcescu, Bucura si Bâlea.Ecologie. Trăind în lacuri, se reproduce în pâraiele ce se varsă în ele. Perioada dereproducere durează din septembrie până în decembrie. Maturitatea sexuală apare la 6-7 ani.

Icrele măsoară 5,25-6,00 mm. Longevitatea durează 20 ani. Până la vârsta de 3 ani, atingecirca 27,00 cm, iar la 8-9 ani atinge 80-90 cm în lungime şi o greutate de 5,7-7,9 kg. Hrana saconstă, la început, din larve, insecte etc., iar la vârsta de 4-5 ani devine aproape exclusivrăpitor.Pescuit. Recoltarea se face în aceleaşi condiţii ca la păstrăvul de râu. Are o importanţă din ceîn ce mai mare, pe măsura extinderii sale în toate lacurile de baraj şi în lacurile alpine.SALMO GAIRDNERI Richandson, 1836(păstrăvul curcubeu)Caractere morfologice. Specie originară din America de Nord, se deosebeşte de Salmotrutta prin lipsa petelor roşii de pe flancuri şi frecvenţa mai mare a petelor întunecate şirotunde. Dintre numeroasele rase cunoscute în zona de origine, în Europa s-au introdus două:i

ri deus şishast a, prima având 120-130 solzi, iar a doua 135-145 solzi pe linia laterală.Exemplarele din ţara noastră au caracteristici ce se apropie mai mult dei ri deus, fapt pentrucare-1 vom prezenta doar pe acesta.Salmo gairdneri-irideus (Gibbons, 1855) (păstrăv curcubeu, păstrăv american). Ar ecorpul ceva mai lat decât păstrăvul de râu. Atinge, obişnuit, 25-30 cm lungime şi 0,8-1,6 kg,ajungând excepţional la 50-90 cm şi 16 kg greutate. Cele mai mari exemplare pescuite înLacul Bicaz au cântărit în jur de 6 kg. Are spatele cenuşiu-albăstrui sau verzui întunecat, cuflancurile argintii şi abdomenul19

albicios. Se remarcă numeroase pete negre pe corp, pe aripioara dorsală şi caudală, lipsa petelor roşii şi existenţa unei dungi multicolore în lungul liniei laterale, care luceşte în culorilecurcubeului, de unde provine si denumirea (fig.). Ritmul de creştere este mult mai rapid decâtal păstrăvului indigen (fig.). Atinge în anul al doilea, în funcţie de abundenţa hranei, 200-300g şi 22-28 cm lungime.Răspândire. Este răspândit în America de Nord. În Europa, a fost introdus în anul 1880. Lanoi a fost introdus în multe ape curgătoare şi în păstrăvării.Ecologie. Păstrăvul curcubeu este mai puţin pretenţios la gradul de oxigenare a apei şisuportă uşor variaţii mai mari ale temperaturii. Preferă temperaturi ale apei de 17-20° C.Atingematuritatea sexuală la vârsta de 2-3 ani.Reproducere. Aceasta are loc în martie-aprilie, când femela depune, la l kg greutate

corporală, între l 500 şi 4 000 icre, cu diametrul de 4-5 mm. Incubaţia durează 330-400 zile-grade.Este mai rezistent la boli. Se hrăneşte cu insecte, moluşte, viermi, crustacei etc. Estenepretenţios faţă de hrană.Pescuit. Între l iunie-31 decembrie este permis cu undiţa, folosind momeli artificiale.Dimensiunea minimă admisă la pescuit este de 20 cm. Se pescuieşte relativ mai uşor, dincauză că este foarte lacom. Pescuitul se practică de pe mal, iar numărul exemplarelor estelimitat la 10 (5 din lacurile de acumulare).Creştere. Se pretează la creştere intensivă, fapt pentru, care este înmulţit în păstrăvăriiledestinate producerii păstrăvului de consum (Tismana, Vaşcău, Gudea, Cîmpul Cetăţii etc.).

 Nu se menţine în apele de munte atât din cauza temperaturii scăzute a apei, cât şi pentru că

este migrator, fapt pentru care este neindicat pentru repopularea apelor a căror temperatură nu

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 19/52

depăşeşte 16—17° C. Pe acest considerent, se recomandă introducerea rasei S. g. shasta, careeste stabilă. Se pretează şi la creşterea în iazuri sau lacuri.Genul Salvelinus (Richardson, 1836). Speciile cuprinse în acest gen diferă de cele dingenul Salmo prin corpul moderat alungit, capul comprimat lateral, gura de la mijlocie la mareşi solzii mai mărunţi. Genul este răspândit în nordul Americii, Europei şi Asiei, precum şi în

Alpi. La noi este introdusă o singură specie: Salvelinus fontinalis.SALVELINUS FONTINALIS Mitcell, 1815(păstrăvul fântânel, păstrăv de izvor)Caractere morfologice. Corpul este verde-închis-măsliniu, pe spate marmorat, cu dungiîntunecate, alternând cu dungi deschise şerpuite, pe laturi auriu-portocaliu şi cu abdomenulalbicios. Numeroasele puncte roşii carmin sau galbene sunt înconjurate de o bordură albastră,înotătoarele dorsală şi caudală au dungi închise, pectoralele, ventralele şi anala sunt roşiatice;la marginea anterioară au două dungi, una roşie şi alta cenuşie negricioasă. In perioada deîmperechere, culorile devin mult mai vii. Corpul are obişnuit o lungime în jur de 20 (30) cm,iar înălţimea maximă20

reprezintă 19-27,8% din lungime. Capul ocupă 21,6-26% din lungime. Linia laterală cuprinde200-250solzi (fig.).Răspândire. La noi a fost introdus în mai multe ape de munte, dintre care amintim: Negruţa,Dumitreasa şi Irişoara, toţi afluenţi ai Someşului Mic. Prima încercare s-a făcut (în 1906) peValea Tarcăului şi Valea Putnei. În 1962 a fost introdus în Valea Dejani - Făgăraş, iar în aniiurmători pe Valea Iadului, Râul Sadului, Neagra Brostenilor, Valea Gurghiului, ValeaDrăganului, Brodina şi Lacul Şteviei (Retezat).Ecologie. Fântânelul manifestă preferinţă pentru apele reci (12-15°), bine oxigenate, fapt

 pentru care staţiunea convenabilă o constituie cursul superior al pâraielor de munte. Este

sensibil la variaţiile de temperatură şi la poluare. Este mai vioi şi mai îndrăzneţ decât păstrăvul. Se hrăneşte cu râme, larve, viermi, melci etc. pe care-i caută neîncetat.Reproducere. Are loc odată cu a păstrăvului indigen, cu care se încrucişează şi dă hibrizisterili. Este mai sensibil la bolile infecţioase, fapt pentru care creşterea sa intensivă este maidificilă. Alevinii au un ritm de creştere mai rapid decât la păstrăvul indigen. Astfel, dupăPojoga, aceştia ajung la vârsta de un an la 12-18 cm lungime şi 20-125 g. Excepţional se potgăsi, la vârste peste 4 ani, exemplare de 35 cm lungime şi cu greutate de peste 0,5 kg.Pescuit. Nu este reglementat separat, ci se încadrează în aceeaşi perioadă cu a păstrăvului derâu şi în aceleaşi condiţii.Creştere. Este mai puţin apt pentru creştere intensivă. Are o importanţă economică redusă,iar carnea sa este mai puţin gustoasă decât a păstrăvului de râu. Materialul necesar popularilor se

 produce în păstrăvăriile Valea Putnei, Dejani-Făgăraş, Gudea-Mureş şi Bîlea-Sibiu.Genul Hucho (Günther, 1866) cuprinde specii de talie mare, cu capul comprimat lateral,corpul acoperit cu pete întunecate până la negre, în formă de „X”. La noi se găseşte o singurăspecieHucho hucho( L. ).HUCHO HUCHO L, 1758(Lostriţa)Caractere morfologice. Este cel mai mare reprezentant al familiei. Are un corp alungit şigros, lung de 1,2-1,5 m şi atinge 10-20 kg. Obişnuit are 2-5 kg, capul reprezintă 22,7-27,9%

din lungimea corpului şi se termină cu o gură largă, înălţimea corpului reprezintă 15-20% dinlungime (fig.). Coloraţia pe spate este cenuşie-ruginie, iar flancurile şi abdomenul albe-

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 20/52

argintii. Jumătatea superioară a corpului, inclusiv dorsala şi caudala, sunt acoperite de petenegre. Dimorfismul sexual este puţin pronunţat: botul masculilor este mai ascuţit, iar coloraţiamai închisă, în special pe abdomen, înotătoarele sunt cenuşii sau roşcate şi, cu excepţiadorsalei şi caudalei, sunt lipsite de pete.Răspândire. Este o specie endemică în bazinul Dunării. La noi, este întâlnită în câteva râuri:

Tisa, Viseu, Bistriţa, Dorna, Cerna, Borşa etc. (fig.).Ecologie. Trăieşte în apele nurilor sau fluviilor, manifestând preferinţe pentru locurile cu21

curent puternic, vârtejuri, repezişuri şi zone de stâncării calcaroase.Reproducere. Are loc primăvara, în lunile aprilie-mai, când lostriţa se deplasează în locurilede „boişte", situate în amonte de staţiunea obişnuită de zona lipanului, reuşind să treacă pesteobstacole de l-1,5 m înălţime. În pietrişul sau nisipul de pe fundul albiei, femela sapă oadâncitură de aproximativ 30 cm, în care depune icrele ce vor fi fecundate de unul sau maimulţi masculi. O femelă produce, la un kilogram din greutatea corpului, 1600-3200 icre. Celemai bune icre se obţin de la femelele de 4-6 kg. Icrele, de culoare galbenă-portocalie, audiametre între 4,8-6 mm. Ecloziunea se produce după trecerea a circa 270 grade-zile. Larvele,

 până la resorbţia pungii viteline, stau nemişcate, după care devin foarte active. Ele rămân lalocurile de ecloziune circa un an. În primul an, lostriţele ajung la 15-25 cm, .peste 30 cm dupădoi ani, 40-'50 cm si în jur de un kilogram la trei ani, iar după vârsta de 6 ani ajung la 70-85cm si 4-6 kg. Maturitatea sexuală se atinge la 5 ani.Hrana. Este diferenţiată în funcţie de vârsta si anotimp. Ea constă, în stadiile de tinereţe, din

 plancton şi insecte, apoi aproape exclusiv din peşti (Chondrostoma, Barbus meridionalis,Leuciscuscephalus, Alburnoides, Phoxinus, Gobio), broaşte, şoareci de apă si chiar păsări, înmulţirea şiexistenţalostriţei sunt afectate de duşmani naturali, paraziţi, bacterii sau ciuperci ca Saprolegnia, ca şide

 braconaj sau de poluarea apelor.Pescuit. Este permis între l iunie şi 31 decembrie, pe bază de autorizaţie specială, cu undiţa,dimensiunea minimă admisă la lostriţa fiind de 65 cm. În râurile populate cu această specie,

 pescuitulcu momeli artificiale este interzis.Creştere. Deşi au fost formulate numeroase rezerve referitoare la înmulţirea artificială alostriţei, încercările mai recente din ţara noastră, la păstrăvăriile Făina şi Valea Putnei, au datrezultate

 promiţătoare. Astăzi, lostriţa se mai creşte în păstrăvăriile Poiana Mărului, Oieşti, Gilău şiCeahlău.

22 Cap. 7 Alte speciiGenul Coregonus (Lacepede, 1804). Cuprinde numeroase specii, larg răspândite înAmerica de Nord, Europa de Nord, Siberia şi în Alpi. Au solzii relativ mari şi pe linia lateralăsenumără cel mult 111 bucăţi. La noi sunt introduse două specii: C. lavaretus şi C. albula.COREGONUS LAVARETUS L, 1738(Coregonul)Caractere morfologice. Este o specie cu numeroase rase, dintre care la noi s-a introdusCoregonus lavaretus var. maraenoides (Poljakow, 1784). Acesta are corpul fusiform, cuînălţimea în

 jur de 26,5% din lungimea totală. Botul este trunchiat. Înotătoarea dorsală şi cea anală aumarginea concavă; celelalte sunt ascuţite, iar caudala este adânc scobită (fig.). Culoarea pe

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 21/52

spate este întunecată, iar flancurile şi abdomenul sunt argintii. Se remarcă vârful negru alînotătoarelor. Atinge lungimi până la 60 cm şi greutăţi de 2—3 kg.Răspândire. Originar din lacul Peipus (fosta U.R.S.S.), a fost răspândit în mai multe ţări dincentrul şi N-V Europei. La noi a fost introdus în 1956 în Lacul Roşu, ca şi în câteva heleşteieşi iazuri.

Ecologie. Coregonul trăieşte exclusiv în ape lacustre. Reproducerea are loc în octombrie— noiembrie. Hrana constă din plancton, mai ales în tinereţe, apoi din nevertebrate bentonice, iar uneleexemplare, cu vârsta, pot deveni ihtiofage.Recoltare. Se face cu undiţa, de pe mal, între l mai - 14 septembrie, cu momeli artificiale.Dimensiunea minimă admisă la pescuit este de 20 cm, iar numărul de exemplare limitat la 10.COREGONUS ALBULA L. 1758(coregonul mic)Caractere morfologice. Este o specie ceva mai mică decât precedenta şi cu multe rasegeografice şi ecologice. Dintre ele, la noi s-a introdus Coregonus albula ladogensis (Pravdin,1948).

23Are corpul asemănător cu specia prezentată mai sus, cu deosebirea că înălţimea maximă nu

depăşeşte 19% din lungimea corpului, în zona de origine, atinge lungimea maximă de 46 cmşi greutatea de l kg. Linia laterală, cu 69-91 solzi, este puţin curbată în jos, în parteaanterioară.Răspândire. Originară din lacul Ladoga, specia a fost introdusă în numeroase lacuri şiheleşteie. La noi a fost introdusă în 1956 în aceleaşi lacuri ca şi specia precedentă, precum şiîn laculde baraj de la Vidraru (Argeş).Ecologie. Trăieşte în ape lacustre. Reproducerea are loc în noiembrie decembrie, iar hranaconstă din plancton, dar consumă şi hrană bentonică.Fam. Thymallidae (Gil, 1894). Deşi mulţi sistematicieni încadrează această familie ca ungen al fam. Salmonidae, acceptăm clasificarea dată în „Fauna R.S. România”, vol. III. Familiacuprinde un singur gen.Genul Thymallus (Cuver, 1829). Cuprinde 5 specii dulcicole, vicariante, dintre care la noise găseşte doar una - Thymallus thymallus.THYMALLUS THYMALLUS L., 1758(lipanul)Caractere morfologice. Corpul este alungit, cu înălţimea maximă reprezentând 19,5-25,5%din lungime, capul mic, terminat cu o gură mică; înotătoarea dorsală este mult mai mare decâtla alte salmonide, cu marginea rotunjită în partea anterioară (fig.). Linia laterală este aproape

dreaptă (cu 75- 85 solzi). Pe spate şi cap are o culoare cenuşie-brun-verzuie, laturile corpuluisunt argintii cu reflexe vineţii sau gălbui, cu luciu metalic, iar abdomenul alb-argintiu. Pespate este mai întunecat, iar pe laturi are pete negre, înotătoarele perechi sunt roşcate saugălbui, iar cele neperechi violacee. Dorsala este colorată în albastru şi roşu, cu pete roşii-cărămizii şi negre. Masculii sunt mai mari ca femelele. Obişnuit, atinge 20-35 cm, rar 50 cmşi greutăţi până la 2,00 kg.Răspândire. Lipanul este cunoscut aproape în întreaga Europă. La noi ocupă parteainferioară a apelor de munte, constituind „zona lipanului”, care însă nu este prea binedelimitată(fig.).Ecologie. Preferă ape mai adânci, liniştite, cu fundul pietros.

Reproducerea are loc în martie-aprilie. Icrele, cu diametrul de 2,5-3,5 (4) mm, au o culoare

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 22/52

gălbuie-portocalie. Femelele depun în pietriş 6 000-13 000 icre pentru fiecare kg greutatecorporală. După 21-26 zile de la fecundaţie, respectiv după 200-230 grade-zile, are locecloziunea. Creşte relativ repede, ajungând în primul an la 10-14 cm, în al doilea an la 16-24cm, în al treilea an la 30 cm şi 200- 400 g. Atinge maturitatea sexuală la 3 ani. Hrana esteconstituită din larve, crustacee, viermi, moluşte

24 şi, ocazional, icre sau puiet de peşti.Pescuit. Este permis cu undiţa, folosind muşte artificiale, între l iunie şi 31 decembrie.Dimensiunea legală admisă la pescuit este de minimum 25 cm, iar numărul este limitat lamaximum10 bucăţi pe zi.Creştere. Deşi până nu de mult s-a susţinut că nu este posibilă înmulţirea artificială, înultimii ani ea s-a realizat în unele păstrăvării (Lăpuşna, Cândeşti si Ceahlău), cu rezultatesatisfăcătoare, fapt deosebit de important pentru repopularea apelor noastre.Grupa „peştilor însoţitori” sau a peştilor secundari cuprinde destul de multe specii, aparţinândîn majoritate familiei Cyprinidae, la care se adaugă reprezentanţi ai familiilor Cobitidae şi

Cottidae.25

Cap. 8 FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂPRODUCŢIA PISCICOLA A APELOR DE MUNTEExistenţa efectivului piscicol şi, în primul rând, al salmonidelor, este afectată de factoriinaturali nefavorabili, de factorii artificiali (legaţi de activitatea umană), de către boli şidăunători.FACTORII NATURALICei mai periculoşi sunt: viiturile mari, zăpoarele de gheaţă, seceta, variaţiile bruşte detemperatură, îngheţurile şi obstacolele naturale. Viiturile mari, ca şi zăpoarele de gheaţă înmişcare, antrenează la vale şi distrug atât peştii, cât şi flora şi fauna nutritivă, provocândmodificarea radicală a condiţiilor de existenţă pe perioade destul de lungi. Secetele prelungite,care duc la scăderea nivelului apelor până la secarea lor, provoacă distrugerea parţială sautotală a faunei şi florei, restrâng foarte mult spaţiul de trai al peştilor şi, concomitent, prinîncălzirea apei, se reduce procentul de oxigen; totodată, se creează condiţii favorabileinstalării unor boli şi a braconajului. Variaţia bruscă a temperaturii apei duce la unele

 perturbări funcţionale şi de comportament şi debilitarea peştilor. Puietul nu suportă modificări bruşte care depăşesc 3°C, iar adulţii până la 7°C; procente destul de mari de pierderi seînregistrează şi la icrele ce suferă variaţii bruşte de temperatură, îngheţurile timpurii potcauza, de asemenea, pagube, împiedicând depunerea icrelor şi producând fixarea adulţilor îngheaţă. Acelaşi fenomen, de blocare în gheaţă, poate avea loc când apa îngheaţă până la

fundul albiei. Apariţia unor obstacole naturale pe cursul apei, mai mari de 1 m înălţime,împiedică deplasarea spre izvoare a reproducătorilor şi „boiştea” are loc în condiţiinefavorabile. Acolo unde aceste obstacole nu pot fi îndepărtate, este indicată construirea unor „scări pentru peşti”, care să le înlesnească trecerea în perioada de boişte. Deoarece însă acestescări facilitează braconajul, în perioada în care funcţionează trebuie păzite.Dintre dăunătorii naturali ai salmonizilor amintim: vidra (Lutra lutra L.), nurca (Mustelalutreola L.), şoarecele cu bot ascuţit (Neomys fodiens Pali), şobolanul de apă (Arvicolaamphibius),lipitorile, chişcarii, şarpele de apă (Natrix tesselata), unele pasări cum sunt raţele, pescăruşulverde(Alcedo athis ispida L.), mierla de apă (Cinclus cinclus aquaticus) şi unii peşti.

FACTORII ARTIFICIALI

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 23/52

Dintre aceştia, trebuie avuţi în vedere: braconajul, despădurirea unor suprafeţe mai mari deteren din bazinele de acumulare, poluarea, plutăritul liber, construirea unor obstacole ce

 barează apa, pescuitul neraţional etc. Braconajul este unul din factorii care influenţează celmai mult efectivele. Metodele utilizate de braconieri urmăresc ca în timp cât mai scurt să

 prindă cât mai mult peşte. Printre metodele utilizate, amintim: otrăvirea apei cu diverse

vegetale sau substanţe, abaterea cursului apei, folosirea de materiale explozive, a unor instalaţii electrice improvizate, ca şi întrebuinţarea unor unelte26

interzise la pescuitul salmonidelor (prostovolul, sacul, ţepoaia, priponul). Aici, se potadăuga şi cei care braconează cu mâna sau cu undiţa, folosind momeli nepermise. Luptacontra braconierilor se face prin exercitarea susţinută a pazei şi a controlului, prinidentificarea şi sancţionarea exemplară a celor care nu înţeleg să respecte dispoziţiile legale.Exploatarea simultană a unor suprafeţe mai întinse din bazinul de recepţie a unei ape, ca şităierea arborilor de pe malul apelor determină modificări importante ale vitezei de curgere lasuprafaţă, măresc cantitatea materialului erodat, permit o încălzire mai mare a apei etc., faptcare se răsfrânge negativ atât prin conţinutul mai mic de oxigen, cât şi printr-un grad de

limpezime mai mică a apei, înrăutăţind condiţiile de existenţă a salmonidelor. Cerinţa de a seexecuta exploatări pe suprafeţe mai mici este în deplină concordanţă cu principiile uneisilviculturi raţionale; prin aceasta se asigură modificări mai mici ale condiţiilor de mediu şi se

 permite menţinerea unor efective normale de salmonide în apele respective.Un factor care îşi face tot mai mult simţită prezenţa şi influenţa sa dăunătoare este poluarea,generată de deversarea apelor reziduale, de eliminarea unor substanţe chimice, de deversarearumeguşului etc. Sunt ape care, în prezent, sunt lipsite total de peşte, cum ar fi Valea Bârsei,

 pârâul Vârghiş etc. în altele se poate întâlni un număr redus de specii. Există unele ape poluate din străinătate în care s-au adaptat unele specii de peşti, care însă nu mai pot ficonsumaţi din cauza substanţelor otrăvitoare pe care le-au încorporat, în parte, efectuldistrugător al poluării poate fi eliminat prin trecerea apelor reziduale prin staţii de epurare. Lanoi în ţară, obligativitatea epurării apelor industriale este reglementată prin lege.Un factor ce poate determina modificări sensibile ale efectivului este pescuitul neraţional. Secunoaşte că fiecare apă are o anumită capacitate de hrănire a efectivului piscicol.

 Nereglementarea pescuitului, în raport de posibilităţile reale ale apei, duce la scădereaefectivului până la dispariţia completă a peştelui.Construirea unor obstacole mai mari de l m înălţime poate afecta înmulţirea salmonidelor,ceea ce impune şi în acest caz construirea „scărilor pentru peşte”.27

BOLILE SALMONIDELOR Sunt destul de numeroase şi descrise pe larg în lucrări de specialitate. În lucrarea de faţă ne

vom opri doar asupra câtorva mai frecvente (tab. ). Cu puţine excepţii, ele nu sunttransmisibile la om. Pentru evitarea îmbolnăvirii peştilor, mâi ales în crescătorii, se impunmăsuri de igienă şi profilaxie. Intre acestea, se recomandă asigurarea unui debit suficient demare, o densitate în bazine în concordanţă cu acest debit, asigurarea unor măsuri de igienă

 perfectă a incubatoarelor, „trocilor” şi instalaţiilor, o hrănire raţională, susţinută şi înconcordanţă cu vârsta şi specia, introducerea în carantină a icrelor, alevinilor sau peştilor introduşi, asigurarea unei permanente selecţii a efectivului de reproducători.Preventiv, se prevăd băi cu verde de malachit, formol etc., sau dezinfecţii cu lapte de var ori

 permanganat de potasiu, în raport de situaţie. Periodic, sunt trimise la analiză probe de apă, iar în caz de mortalităţi, peşti sau icre sunt expediate pentru diagnostic la laboratoarele despecialitate.

28 Cap. 9 MIJLOACE DE CREŞTERE A PRODUCŢIEI

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 24/52

PISCICOLE A APELOR DE MUNTECreşterea efectivelor de salmonide se poate realiza prin măsuri de ocrotire şi de amenajare aapelor. Măsurile de ocrotire se referă, în primul rând, la protejarea fondurilor piscicole, la carese asociază crearea unor zone oprite pentru pescuit, ce însumează 20—25% din luciul de apă,amplasate în locurile optime de dezvoltare a speciilor salmonicole. În situaţia că pescuitul se

face doar pe bază de autorizaţii, aceste zone nu-şi mai găsesc justificarea. Acolo undecondiţiile o impun, perioada de pescuit poate fi mult redusă sau se poate interzice pescuitul.Pentru realizarea unor condiţii cit mai favorabile de creştere şi dezvoltare, pe lingă măsurilede practicare a exploatărilor numai pe suprafeţe mici, regenerarea rapidă a arboretelor etc.,este indicat să se dea atenţie plantării malurilor, pentru asigurarea umbririi apei, deci evitareaîncălzirii ei, cât şi pentru faptul că arborii adăpostesc o entomofaună bogată ce poate servi cahrană peştilor.Un rol însemnat în îmbunătăţirea condiţiilor de existenţă îl joacă şi amenajările ce se executăşi care vizează restabilirea unor condiţii ce au fost alterate de cauze naturale sau artificiale.Dintre amenajările cele mai frecvent întâlnite, amintim:Cascada podită. Constituită dintr-un buştean gros de 40-50 cm, se amplasează

 perpendicular pe firul apei şi se încastrează în mal pe o lungime de 1,5-2 m, la ambele capete.Peste el se aplică o podea lată cât albia şi lungă de 2,5-3,5 m, în raport de panta terenului.Partea din aval se fixează de buştean, având grijă ca marginea să treacă peste acesta cu 40-50cm, iar cea din amonte se fixează cu o prăjină transversală şi se încastrează în fundul albiei,

 pentru a se evita dislocarea cascadei. Lateral, se montează buşteni pentru a se evita erodareamalurilor, dar cel mai bine se construiesc pe margini „căsoaie”. Apa care trece peste cascade,fiind dirijată de 2 bile numite „abătătoare”, are o cădere de circa 50 cm, se oxigenează şi sapăo bulboană în care păstrăvul îşi găseşte adăpost şi hrană. Aceste cascade creează cele mai

 bune condiţii de dezvoltare pentru peşti. Obişnuit, ele se construiesc în apele ce au fundulalbiei erodabil si maluri înalte (fig.).Barajul. Se execută din blocuri de stâncă şi bolovani pe porţiuni ale albiei cu eroziuneredusă, pentru ca apa să nu le disloce. Amplasat transversal, barajul are o înălţime de 50 cm şio lăţime de 80-100 cm, iar lungimea sa nu va depăşi 6-8 m. în aval, el va fi susţinut de o bilăîncastrată în ambele maluri. Lateral, dacă este cazul, malurile se căptuşesc cu lespezi, pentru ase evita erodarea, în spatele barajului se formează o porţiune de apă întinsă, adâncă şi mailiniştită, în care se vor dezvolta o faună şi o floră mai bogată, iar peştii vor găsi mai uşor adăpost. (fig.).Cascada simplă. Se execută dintr-un buştean cu diametrul de 35-40 cm, dispus transversal

 peste curentul apei, şi se încastrează la ambele capete în mal, pe o lungime de l-2 m. În spatelelui se aşează fascine, bolovani şi pietriş, pentru ca apa să treacă peste buştean şi să formeze o

 bulboană în aval. Aceste cascade sunt indicate pentru apele cu maluri joase şi albia cu o

lăţime sub 8 m. Construcţia simplă, costul scăzut ca şi posibilitatea de a fi executată de unulsau doi oameni, o fac29

avantajoasă în raport cu alte amenajări (fig.).Pintenul. Se execută în apele care au o mare variaţie a debitului şi cu albii late. Amplasarealui se face în punctele în care curentul apei loveşte în mal. Sunt cunoscute mai multe tipuri de

 pinteni; toate însă se amplasează oblic faţă de mal şi cu unul din capete încastrat în el, fie că pintenul este format dintr-un perete de bârne, fie că este format dintr-o „căsoaie”, în acest fel,se evită erodarea malurilor şi, totodată, în apa liniştită din spatele lor peştii găsesc adăpost şihrană. Pintenii sunt indicaţi în apele în care se practică plutăritul (fig.).Scobitura în mal. Este, aşa cum sugerează denumirea, o excavaţie în mal executată cu

scopul de a oferi, în apele cu plutărit, un adăpost pentru peşti. Dimensiunile unei astfel de lucrări sunt de 1,5-2 m, atât în Lungime cât şi în lăţime.

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 25/52

Dezavantajul ei corista în faptul că se colmatează foarte repede.Arborele ancorat. Este lucrarea cea mai uşor de realizat, recomandabilă în apele cuadâncime mică şi maluri joase. Arborele, cu vârful înspre aval, necurăţat de crăci, seancorează cu sârmă de un punct de pe mal, în locuri în care apa îl erodează. Prezenţa arboreluidomoleşte curentul apei şi permite dezvoltarea unei bogate faune, iar pentru păstrăvi

constituie un bun loc de adăpost şi pândă, (fig.).Capra. Este o construcţie mobilă, de formă piramidală, cu baza pătrată sau triunghiechilateral, cu latura de l-1,5 m. Unul sau doi pereni ai caprei se căptuşesc cu scânduri pe oînălţime de 70-100 cm. La jumătatea înălţimii piramidei se execută o platformă pe care seaşează bolovani, pentru a se asigura stabilitatea construcţiei. Capra se aşează în albie cu parteacăptuşită înspre amonte, pentru ca în spatele ei să rămână loc de adăpost. Caprele se utilizeazăacolo unde nu se pot executa alte lucrări cu efect mai mare (fig.).Trecătorile sau „scările pentru peşti”. Sunt indicate în cazul obstacolelor naturale sauartificiale mai înalte de l m şi care se găsesc pe cursul apei (fig.). Trecătorile sunt nişte canalesăpate în mal, cu o pantă de l:12 până la l:15. Secţiunea canalului este de 100x50 cm, iar apatrebuie să aibă o înălţime de cel puţin 20 cm, pentru ca peştele să poată trece, în unele situaţii,

se poate utiliza un canal în care se instalează palete de retenţie a apei, de dimensiuni şi formevariabile.Se utilizează, de asemenea, scări cu despărţituri complete sau scafa cu contracurent. Aceastadin urmă constă dintr-un tub în interiorul căruia se amplasează nişte pinteni aşezaţi în unghiascuţit faţă de fundul tubului şi care sunt încovoiaţi cu vârful înăuntru. Această construcţiecreează un contracurent ce frânează curentul principal, în clipa în care apa din fundulscobiturii încearcă să treacă peste muchia pintenului.Mai recent, în străinătate, la obstacolele mai înalte, se execută ascensoare electrice automate,care transportă peştele în amonte.Pentru împiedicarea braconajului, „scările pentru peşti”, aflate în funcţiune, trebuie neapărat

 păzite; altfel, ele devin curse din care peştii pot fi foarte uşor prinşi.*În cazul cursurilor de apă cu un grad de torenţialitate ridicat, se va avea în vedere coroborarealucrărilor de ameliorare şi corectare a torenţilor cu lucrările de amenajare piscicolă, ca şi culucrările de interes hidroenergetic, în astfel de situaţii, soluţiile adoptate pentru amenajarea30

 piscicolă vor putea avea caracter de unicat vizând, în final, menţinerea si creştereaefectivului piscicolîn noile condiţii;Complexitatea amenajării ecosistemelor acvatice constă în faptul că, de cele mai multe ori,această lucrare urmăreşte să redea mediului calităţi pe care acesta le-a pierdut, adeseori, din

cauzeantropogene. reţeaua hidrografică a apelor de munte a suferit mai puţin decât restul reţeleihidrografice influenţa unor factori legaţi de industrializare chimizare, defrişări etc.; este foarte

 probabil ca, sub raportul productivităţii piscicole apele de munte să fi avut de suferit şi dinalte cauze, cum ar fi: poluarea, schimbarea naturii arboretelor, creşterea numărului de pescar 

 braconajul, utilizarea cursului de apă de câtre zootehnie şi construcţii etc. Ca urmare, pentru omai bună valorificare a apelor de munte vor trebui asigurate într-o mai mare măsură lucrări deîntreţinere, protecţie şi creştere a potenţialului lor biologic, în aceasta situaţie o mai mareatente în amenajarea lacurilor şi, mai ales, a celor de retenţie. va asigura o sensibilă creştere a

 producţiei piscicole.În întreţinerea bazinelor acvatice, de mare importanţă este menţinerea şi consolidarea

malurilor. Astfel, locurile de adăpat trebuie amenajate corespunzător, sub forma unei platforme parţial suspendate deasupra apei şi, bineînţeles, interzicerea adăpatului pe restul

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 26/52

albiei. Defrişările în lungul apelor pot cauza efecte nedorite asupra condiţiilor de existenţă a peştilor (temperatură, hrană etc.). Nu sunt însă de dorit ape complet umbrite, deoarece aceastase repercutează negativ asupra varietăţii hranei animale şi asupra dezvoltării vegetaţieiacvatice. Lucrările de corectare a albiei pot distruge locurile de adăpost, vegetaţia acvatică şi

 pot produce dezechilibre între categoriile de consumatori, fapt pentru care se cere păstrarea,

 pe lungimi cât mai mari, a cursului natural.Toate intervenţiile făcute, prin diferitele lucrări amintite mai sus, influenţează, direct şiindirect, efectivul piscicol, fapt pentru care trebuie precizat că, alături de ele, se impun demulte ori intervenţii cu efecte directe asupra componentei piscicole. Astfel, recoltarea într-unanumit regim a efectivului piscicol poate favoriza o specie sau alta, aşa cum o permite

 pescuitul cu caracter industrial. Păstrarea unor anumite raporturi cantitative între specii ducela realizarea unui echilibru artificial. O altă cale o constituie populările masive cu alevini sauchiar adulţi, care schimbă raporturile cu ceilalţi componenţi ai ecosistemului, dar permit şi omai intensă recoltare. Utilizarea metodelor biologice prezentate, ca şi folosirea materialuluiselecţionat la repopulări, stabilirea unor veritabile formule de populare a apelor, cum ar fi

 păstrăv-boiştean-porcuşor, amenajarea locurilor de reproducere etc. pot influenţa, în mare

măsură, producţia piscicolă a apelor de munte.31

CREŞTEREA ARTIFICIALA A SALMONIDELOR Cauzele care au determinat trecerea la creşterea artificială a salmonidelor sunt cerinţelecrescânde de peşte pe piaţa internă şi externă, ca şi necesitatea tot mai imperioasă derepopulare a apelor de munte, pentru satisfacerea solicitărilor unui număr tot mai mare de

 pescari sportivi.„Programul naţional de conservare şi dezvoltare a fondului forestier prevede, printre altele, şio creştere rapidă a producţiei de păstrăv pentru consum şi posibilitatea pentru oamenii munciide a-şi petrece timpul liber în mod plăcut, prin practicarea pescuitului sportiv. In acestecondiţii, a fost adoptat de către Ministerul Silviculturii un intens program de dezvoltare şimodernizare a bazei materiale printr-o serie de acţiuni de amenajare a apelor de munte. S-auavut în vedere situaţiile mai dificile de reproducere a salmonidelor în unele staţiuni, în care,sub acţiunea factorilor nefavorabili, condiţiile de mediu s-au deteriorat, fapt ce a dus lascăderea sau chiar la dispariţia efectivului piscicol. Un alt motiv care a determinat luarea unor măsuri speciale este că, în condiţii naturale de reproducere, numai l«/o din icrele depuse de

 păstrăvi ajung să evolueze până în faza de adulţi. Speciile care se cresc astăzi în staţiuni decreştere intensivă sunt: păstrăvul indigen, păstrăvul fântânel, lipanul, lostriţa, coregonul(pentru repopulări) şi păstrăvul curcubeu (pentru consum).Producerea materialului necesar repopulărilor, ca şi producţia de peşte pentru consum, serealizează în staţiuni piscicole denumite păstrăvării. Acestea pot fi destinate repopulărilor,

 producţiei de peşte pentru consum sau au un caracter mixt.Cap. 10 CONDIŢII NECESARE ÎNFIINŢĂRII UNEI STAŢIUNI DE SALMONICULTURĂ(PĂSTRĂVĂRIE) ŞI PĂRŢILE COMPONENTE ALE PĂSTRĂVĂRIEIÎnainte de înfiinţarea unei staţiuni destinate salmoniculturii (păstrăvărie), este necesar să sestabilească dacă condiţiile staţionale satisfac exigenţele care se impun. Amplasarea se face înstaţiuni de munte, de preferinţă pe un substrat impermeabil. Sunt însă şi situaţii când sursa deapă permite32

instalarea lor chiar în zona de câmpie.Asupra surselor de apă care vor alimenta instalaţiile şi bazinele este indicat să se facă

măsurători timp de un an, prin care să se stabilească oscilaţiile pe care le înregistrează debitulapei, conţinutul acesteia în oxigen dizolvat, pH-ul şi limpezimea. Debitul are un rol însemnat,

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 27/52

deoarece de mărimea lui depinde capacitatea păstrăvăriei respective. După P. Decei, esterecomandabil să se asigure următorul debit: 500-l 000 l/s pentru l ha luciu de apă; pentru10000 icre: 3-5 l/minut, de la fecundare până la embrionare; 5-7 l/minut, de la embrionare

 până la eclozare; pentru 10 000 puieţi: 7- 15 l/minut, de la eclozare până la 30 zile; 30 l/minut,între 31-60 zile; 60 l/minut, între 61-90 zile; 60- 120 l/minut, până la un an.

Se va urmări ca, prin debitul existent, să se asigure în cinci ore o schimbare totală a apei din bazine. Este indicat, după I. Pojoga, ca în staţiunile mai joase malurile bazinelor să fie plantate cu arbori, care să asigure umbră în timpul verii, deci temperaturi ceva mai scăzute, pelângă faptul că atrag un mare număr de insecte care pot servi ca hrană naturală. Dintrecondiţiile staţionale, trebuie avut în vedere gradul de împădurire, ca şi perspectivaexploatărilor forestiere în bazinul în care se urmăreşte amplasarea, de aceasta depinzândconstanţa debitului, limpezimea, temperatura etc. Este necesar ca terenul pe care se instalează

 bazinele să aibă o pantă de l %, pentru a se asigura scurgerea apei cu o viteză care să eviteîngheţarea ei. Trebuie să se ţină seama, la amplasare, şi de condiţiile de ordin economic, însensul ca sursele de aprovizionare să fie cât mai apropiate, accesul să se realizeze cu uşurinţăşi să se obţină beneficii care să amortizeze investiţiile în câţiva ani.

PĂRŢILE COMPONENTE ALE UNEI PĂSTRĂVĂRIIPentru realizarea înmulţirii şi creşterii salmonidelor, sunt necesare o serie de instalaţii şiamenajări specifice, al căror număr şi varietate depind de scopul şi capacitatea staţiuniirespective (fig.).Sistemul de captare şi distribuţie a apei. Prezent în toate păstrăvăriile, este constituit dintr-un baraj, canale de alimentare, bazine de distribuţie şi decantare, canale de admisie şi canaledeevacuare.Barajul se construieşte, obişnuit, din piatra şi mortar; are rolul de a capta apa şi a permitedirijarea ei prin canalele de alimentare. Dacă înălţimea sa depăşeşte l m, va fi dotat cu „scară

 pentru peşti”. Barajul va fi prevăzut cu radier şi cuvetă. În cazul păstrăvăriilor mai mici, el poate fi înlocuit de o construcţie din lemn.33

Canalul de alimentare porneşte din partea superioară a barajului, având la intrare un grătar  pentru reţinerea eventualelor crăci şi un dispozitiv (şuber) pentru reglarea debitului. Pantacanalului este de 1% şi trebuie să crească progresiv pe parcurs. Dimensionarea se face luândîn considerare debitul de apă necesar, la care se adaugă o rezervă de 10%. El se execută dinlemn, zidărie, tuburi de azbociment, fontă sau beton armat, având la fiecare 100 m, ca şi la

schimbări de direcţie, mici bazine de control.Bazinele de distribuţie se construiesc pentru reglarea debitului şi dirijarea apei spre diversele

 părţi ale păstrăvăriei. Uneori, pot servi şi ca bazine de decantare. Se execută din zidărie sau betonarmat.Bazinele de decantare se realizează cu scopul de a se depune impurităţile antrenate de ape şi

 pentru a asigura astfel un grad ridicat de limpezime, mai ales apei destinate incubatoarelor. Seconfecţionează din aceleaşi materiale ca şi bazinele de distribuţie. Dimensiunile obişnuite aleacestor bazine sunt de 5x10 m. Este bine să se utilizeze două decantoare, pentru ca atuncicând unul este în funcţie celălalt să poată fi curăţat. Iarna nu este necesară utilizarea lor,deoarece apa este limpede, iar viteza mică permite îngheţarea apei.

Canalele de admisie sunt legate de canalul de alimentare prin mici bazine de distribuţie, care

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 28/52

asigură dirijarea apei în bazine. Ele sunt amplasate mai sus, la cel puţin 30 cm deasupranivelului apei din bazin, pentru ca, prin cădere, să se asigure oxigenarea apei. In bazin, sublocul de cădere a apei, se execută platforme înclinate de beton sau lemn, pentru a împiedica

 pătrunderea peştilor în canale.Canalele de evacuare. La ieşirea din bazine sau din „casa incubatoarelor” apa este dirijată în

canale de evacuare. Panta de scurgere poate fi mai mică, dar materialele de construcţie suntaceleaşi cala canalele de alimentare.Elementul care asigură reglarea nivelului apei din bazine este aşa-numitul„călugăr”, amplasatla ieşirea apei din bazine (fig.). Acesta se execută din dulapi de lemn sau beton armat.„Călugărul”, în general, are două părţi: una verticală, amplasată în bazin sau în margineadigului şi alta orizontală, care pleacă de pe fundul bazinului şi iese pe sub dig. Partea verticalăare o formă dreptunghiulară, cu secţiunea de 15x30 cm la bazinele pentru puieţi şi 20 X 40 cm(sau 30x60 cm) la bazinele pentru reproducători sau creşterea peştelui de consum. Îninteriorul lor se găsesc vanete ce permit reglarea nivelului apei din bazine. Partea orizontalăare o secţiune pătrată, de 15x15 cm la bazinele pentru puieţi si 20X20 cm (sau 30x30 cm) la

 bazinele pentru peştii adulţi. Partea dinspre bazin a „călugărului" este dotată cu sită sau grătar,care permite intrarea apei în corpul său. Corpul orizontal este prevăzut cu un şuber, care

 permite evacuarea apei din bazin. Circulaţia apei prin „călugăr” se face în felul următor: apaintrată prin sită trece peste primul şir de vanete, care sunt lăsate până jos, apoi trece pe sub celde-al doilea şir, evacuându-se apa de la suprafaţă. Aceasta se face vara, când apa de lasuprafaţă este mai caldă şi mai săracă în oxigen. Iarna, se urmăreşte schimbarea apei la fundul

 bazinului şi atunci primul rând de vanete, ridicat în sus, permite trecerea apei pe sub el.Bazinele pentru peşti. Au dimensiuni şi forme diferite, în raport cu destinaţia lor.Bazinele pentru puieţi au o suprafaţă de 20-60 m2, cu raportul între laturi de 10/1. Ele aufundul în pantă lină; astfel, la admisie apa are o adâncime de 0,50 m, iar la evacuare l m. Seapreciazăcă pentru fiecare tonă de peşte pentru consum sunt necesare 5—6 bazine de acest fel. Aceste

 bazine se34

execută din pământ sau beton.Bazinele pentru reproducători au o suprafaţă de 100-200 m2 şi raportul între laturi între 1/5-1/8. Adâncimea apei la admisie trebuie să fie de 1-1,20 m şi de 1,5-2 m la evacuare. Necesarulde apă se calculează astfel încât la fiecare kilogram de peşte să existe l-2 m2 luciu de apă. Seexecută din pământ sau beton, cu fundul acoperit cu pietriş.Bazinele destinate creşterii păstrăvului de consum au o suprafaţă de 200-500 m2, cu raportulîntre laturi între 2/5-1/2. Adâncimea apei la admisie va fi de 0,80—1,00 m şi de 1,50 m laevacuare. Necesarul se calculează ţinând seama de productivitatea speciei care se creşte. Seapreciază că, în ce priveşte suprafaţa luciului de apă dintr-o păstrăvărie, bazinele destinatecreşterii ocupă 60—70%. Bazinele se realizează din pământ sau beton, având fundul acoperitcu pietriş. Preferabil, se va utiliza pământul atunci când acesta nu este permeabil, deoarece, pelângă faptul că permite instalarea unei faune nutritive, este mai igienic şi mai economic.Bazinele circulare, destinate reproducătorilor de lostriţă şi păstrăv, au un diametru de 8—18m. Atât pereţii, cât şi fundul bazinului au o anumită înclinaţie. Apa are o adâncime de 0,75— 1,0 m. Alimentarea cu apă se face perimetral. Este indicat ca la coronament bazinele să fie

 prevăzute cu plasă de sârmă, pentru ca peştii să nu sară din bazin.Alte categorii de bazine. În păstrăvării se mai construiesc 2-3 bazine de carantină, eventual 5

 —6 bazine pentru experimentări, cu dimensiuni de 1x3 m, ca şi l-2 bazine pentru pescuitulsportiv.

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 29/52

În interiorul tuturor bazinelor se vor construi platforme de scândură de 60 (80)-100 (120) cm, plasate la 30 cm sub nivelul apei, pentru hrănire şi adăpost.Groapa de pescuit. Constituie o anexă a bazinelor, care facilitează prinderea peştilor cu ocaziaoperaţiilor de evacuare şi sortare a efectivului piscicol, în cazul bazinelor pentru puieţi, ea

 poate fi suplinită de o ladă pentru pescuit. Groapa pentru pescuit este un bazin mic de

0,5x0,75 m şi adânc de 0,25-0,50 m, situat sub nivelul fundului bazinului. Amplasarea sa se poate face în interiorul sau în exteriorul bazinului. Lada de pescuit, de dimensiuni ceva maimici decât groapa de pescuit, are pereţii perforaţi şi este prevăzută cu minere.INSTALAŢII DESTINATE INCUBĂRII ICRELOR Procesul de incubare a icrelor, ca şi creşterea puieţilor (alevinilor) în primele săptămâni deviaţă, necesită unele instalaţii specifice care, în cea mai mare parte, sunt amplasate într-oconstrucţie specială (fig.). În această clădire, obiectivul principal îl constituie cameraincubatoarelor, care se construieşte la demisol, cu ferestrele aşezate imediat deasupra solului.Pentru o capacitate de 500 000 icre, încăperea are dimensiunile de 7x6x2,5 m. Pardoseala, caşi planşeul, se execută din beton. În interior se amplasează filtrele de apă, cu un sistem dealimentare şi evacuare a apei, incubatoarele cu postamentele din beton şi o sursă de căldură.

La acelaşi nivel se amenajează o încăpere mai mică ce joacă, obişnuit, şi rolul de antreu, încare se găsesc bazinele de parcare a reproducătorilor. La nivelul superior se construieştelocuinţa păstrăvarului, un birou laborator şi încăperi auxiliare.Filtrele pentru apă. Pot fi de mai multe tipuri, mai frecvent utilizat fiind filtrul dublu (fig.).35

Acesta este format din 3 compartimente: două dintre ele destinate filtrării, iar unul distribuiriiapei. Materialul filtrant este constituit din pietre de râu, pietriş şi nisip. Apa, care trecesuccesiv prin straturile mai grosiere către cele mai fine, este dirijată prin conducte sau „uluce”

la incubatoare, în care cade de la o înălţime oarecare, pentru a se asigura oxigenarea ei. Dinincubatoare apa se scurge în uluce de evacuare, situate la 5-10 cm sub fundul incubatoarelor.Incubatoarele. Sunt destinate adăpostirii icrelor din momentul fecundării până la ecloziune.Sunt cunoscute mai multe tipuri de incubatoare, dintre care, pentru clocirea icrelor de păstrăv,se utilizează tipul „Wacek-Universal”, iar pentru coregon şi lipan tipul „Weiss" („Zug”).Incubatorul „Wacek-Universal” este construit din două cutii: cea exterioară din beton, lemnsau tablă, cu dimensiunile de 70x60x30 cm, iar cea interioară din tablă zincată sau material

 plastic, de dimensiuni mai mici: 65x58x25 cm. Cutia interioară are la fiecare din capete câteun perete interior, situat la 5 cm. În partea din care intră apa, peretele este perforat pe circa otreime din suprafaţă, porţiunea fiind situată lateral. Peretele dinspre evacuare, ca şi fundulcutiei, prezintă perforaţii pe toată suprafaţa. Capacul incubatorului, din lemn, are un orificiu

de 10x10 cm, acoperit cu tablă perforată. Capacitatea unui incubator este de 10 000-12 500icre de păstrăv pe un rând; în incubatoare, icrele pot fi puse pe 4-5 rânduri.Incubatorul Zug (Weiss) este format dintr-un vas de sticlă de forma unei pâlnii alungite, cucapacitatea de 6-7 litri, înalt de 50-60 cm, cu diametrul la capătul mic de 4-5 cm, iar lamarginea superioară de 15-20 cm (fig.). Apa circulă printr-un tub de cauciuc conectat lacapătul mic, de unde urcă şi se evacuează la partea de sus. Capacitatea unui astfel deincubator este de 40 000-50 000 icre de coregon.Incubatorul cu „curent lung” este format dintr-o cutie cu dimensiuni de 300X35X30 cm încare se introduc 3-4 cutii din tablă, de 30x60 cm, în care sunt practicate găuri lenticulare, de0,3X1,0 cm. Ele prezintă avantajul unui debit mai redus, al întreţinerii şi dezinfectării maiuşoare, dar asigură o oxigenare inegală.Incubatorul cu „curent verti cal” este de forma unui dulap, în care fiecare, sertar conţine 10

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 30/52

000 icre. Având în vedere că un asemenea dulap conţine 10-20 sertare-incubatoare (care, launele tipuri, poartă denumirea de tasuri), rezultă că procesul de incubare se realizează pe osuprafaţa foarte mică şi cu un debit de 20-40 l/minut la 100 000 icre.Puierniţa sau troaca. Este un bazin din lemn sau beton, de 200X60X25 cm (fig.). Pentru aîmpiedica ieşirea puieţilor la cele 2 capete se execută pereţi din tablă perforată ce se dispun la

10 cm în interior. Capacitatea unei „troci” este de 5 000-10 000 puieţi. Ele se aşeză sub unşopron construit lângă casa incubatoarelor. Alimentarea cu apă se realizează printr-oramificaţie a canalului de alimentare.INSTALAŢII ANEXEÎn această categorie se includ instalaţiile frigorifice (sau gheţăria), destinate păstrării gheţii şicărnii şi bucătăria furajeră, pentru prepararea hranei peştilor. Gheaţa este necesară pentrutransportul icrelor, puieţilor sau a păstrăvului de consum, ca şi la conservarea hranei necesare

 peştilor. In păstrăvărie, trebuie să mai existe, pe lingă locuinţa păstrăvarului, o magazie pentru păstrarea hranei36

uscate şi o magazie pentru utilaje (hidrobion, sortatorul pentru peşti, aeratorul, distribuitorulde hranăuscată etc.).Cap. 11 PRODUCEREA PUIEŢILOR DE SALMONIDEÎn păstrăvăriile din ţara noastră se produc, în marea majoritate a cazurilor, puieţi de păstrăvindigen, de păstrăv curcubeu şi, mai puţin, de lipan, lostriţă, coregon şi fântânel. In principal,

 procesul de producţie trece prin câteva faze: prinderea reproducătorilor; recoltarea şifecundarea icrelor şiincubarea, având însă unele particularităţi, în funcţie de specie.Recoltarea icrelor. La păstrăvul indigen, reproducătorii se obţin din păstrăvărie sau se

 pescuiesc din râu, având grijă să nu se producă vătămări acestora. Vârsta cea mai indicată pentru recoltarea icrelor de la adulţi este la 4-6 ani. Prinderea exemplarelor reproducătoare areloc, obişnuit, după 15 septembrie. Este indicat ca reproducătorii să fie hrăniţi abundent şi cuhrană naturală.Recoltarea icrelor („mulgerea”) se face în funcţie de începerea epocii de „boişte” în aparespectivă. De la primele semne ale începerii ei, reproducătorii sunt sortaţi pe sexe, în bazineseparate. Pentru stabilirea momentului optim, reproducătorii sunt controlaţi cel .puţin o dată la3-4 zile.

Când elementele seminale au ajuns la maturitate, hrănirea încetează timp de două zile, dupăcare peştii sunt scoşi şi introduşi în nişte bidoane. Mulgerea se recomandă să se facă subanestezie, care se realizează cu eter, uretan, dar cel mai frecvent cu o substanţă specială - M222. Se scot, succesiv, mai întâi 3-4 femele, de la care se recoltează icrele într-un lighean şiapoi doi masculi ai căror lapţi sunt „mulşi" deasupra lor şi amestecaţi cu icrele, utilizând, înacest scop, o pană de gâscă (fig. 12.8). Această metodă de fecundare mai poartă denumirea demetodă uscată, datorită faptului că amestecarea elementelor seminale se face fără apă,deoarece, în apă, spermatozoizii trăiesc mult mai puţin. Abia după ce se consideră că prinamestecare fecundarea s-a produs, se toarnă apă cu care se spală în mai multe rânduri icrele şiapoi se depun în incubator, după o treptată egalizare a temperaturii apei în incubator cu ceadin vasul în care au fost spălate. Recoltarea icrelor are loc în mai multe reprize, situate la 6-8

zile una de cealaltă. Numărul icrelor ce se obţin la un kilogram greutate corporală oscilează dela 2 500 la 3 000 bucăţi, excepţional mai mult. Procesul de incubaţie durează 140-180 de zile

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 31/52

(necesită de la 330 la 380 grade zile), iar după P. Decei, 142-184 zile, (respectiv 330- 376grade-zile). Pierderile admisibile în acest interval nu trebuie să depăşească 15%.La păstrăvul curcubeu se utilizează reproducători crescuţi în păstrăvării. Recoltarea icrelor seface în aprilie-mai, obţinându-se, în medie, 2500-3000 buc. la un kg corp. Perioada derecoltare de la o femelă este de 5-10 zile. Incubaţia durează 45—62 zile, necesitând, în medie,

360 grade-zile. Temperatura joacă şi aici un rol important, aşa cum rezultă din tabelul 40,redat după Leitritz (1969). Pierderile oscilează între 10-25%.Perioada de incubaţie la păstrăvul curcubeuTabelulTemperatura apei (°C)Perioada de incubaţie37

La păstrăvul fântânel reproducătorii se obţin din păstrăvării. Vârsta cea mai potrivită aacestora pentru recoltarea icrelor este de 4-5 ani. Este indicat ca ei să primească numai hranănaturală. Recoltarea icrelor are loc în octombrie, obţinându-se, în medie, 2 500 bucăţi icre laun kilogram greutate corporală. Procesul de incubaţie se termină după 350-400 grade-zile.Reproducătorii de lipan se prind din mediul natural, în luna mai. Femelele devin mature lavârsta de 3 ani, iar masculii la 2 ani. Se obţin, în medie, 13 000 bucăţi icre la un kg/corp.Incubaţia durează 20-25 zile, necesitând 180-230 grade-zile. Pierderile normale în această

 perioadă nu depăşesc 5%.Lostriţa, ca şi lipanul, ridică mai multe probleme legate de înmulţirea artificială.Reproducătorii cei mai buni sunt cei care au între 4-6 kg. Masculii devin maturi la 5 ani, iar femelele la 6 ani. Prinderea reproducătorilor se face în aprilie. Se recoltează, în medie, 2 000

 bucăţi icre la un kg/corp. Icrele obţinute de la o femelă se amestecă cu elementele seminale dela doi masculi. Incubaţia durează între 25 şi 35 zile, eclozând după însumarea a 250-300grade-zile.Coregonul atinge maturitatea sexuală la 2-3 ani (C. albula), respectiv 3-4 ani (C. lavaretus),

 primul depunând 10 000 icre, iar cel de-al doilea 15000 icre la l kilogram corp. Recoltareaicrelor se face în octombrie-decembrie, incubaţia lor necesitând între 300-360 grade-zile. Numărarea icrelor. Se face prin mai multe metode, din care amintim: Metoda Schillinger.Într-un cilindru gradat de 20 cm3 se pun 10 cm3 apă, după care se introduc icre până cenivelul apeiajunge la gradaţia 20.Se stabileşte astfel numărul de icre, care dislocă un volum de 10 cm3.Pentru numărătoarea propriu-zisă se utilizează un vas Erlenmeyer prevăzut în parteasuperioară cu un cilindru gradat de 100 cm3. Apa va umple vasul până la gradaţia O acilindrului, după care se vor introduce icre până ce apa va ajunge la gradaţia 100 a cilindrului.

 Numărul icrelor care s-au introdus se stabileşte înmulţind cu 10 numărul obţinut la numărarea

icrelor în cilindrul de 20 cm3.Metoda cântăririi constă în cântărirea unui lot de l 000 de icre, după care cântărirea tuturor 

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 32/52

icrelor ne permite stabilirea numărului total.Metoda evaluării în funcţie de suprafaţa ocupată se aplică frecvent, după ce icrele au fostintroduse în incubator. Se stabileşte suprafaţa incubatorului în cm2 şi, cu ajutorul unui cadrude l cm2, se numără câte icre ocupă această suprafaţă, după care cifra obţinută se înmulţeştecu suprafaţa totală în cm2.

Metoda Brandst ätt . Se utilizează o placă de cauciuc, cu 200 scobituri de mărimea unei icre(fig.).După numărare, icrele de păstrăv curcubeu, fântânel şi lostriţă se depun în incubatoareWacek, pe 1-5 rânduri. Icrele de lipan şi coregon se depun în incubatoare Zug (Weiss).Incubarea. La păstrăvul indigen, procesul parcurge mai multe faze. Astfel, în prima fazăapare coloana vertebrală a puietului, apoi ochii sub forma a două puncte negre, iar eclozarease produce, în condiţii normale, după 330-410 grade-zile. Îngrijirea icrelor în acest intervalcere să se asigure la 10 000 icre un debit de 0,1 l apă/secundă, o temperatură cât maiconstantă, îndepărtarea icrelor moarte, curăţirea apei de nămol şi alte impurităţi, asigurareaoxigenării etc. Ecloziunea se38

 produce treptat, în decursul câtorva zile. Puieţii au o lungime de l-1,5 cm şi dispun de o pungăvitelinădin care se hrănesc timp de 4-5 săptămâni. Fazele la celelalte specii sunt similare.Cap. 12 CREŞTEREA SALMONIDELOR În procesul de creştere se pot distinge două etape: creşterea puieţilor şi creşterea adulţilor 

 pentru consum. Un rol hotărâtor în aceste procese îl are hrana. Trebuie să avem în vedere căhrana care se administrează trebuie să îndeplinească anumite calităţi pentru a satisface nevoile

 peştelui sau alevinilor. În practica crescătoriilor de la noi se folosesc o serie de sortimente(vezi tab.)Tabelul

 Nr.crt.Sortiment

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 33/52

Conţinut sau provenienţă Valoare nutritivăDestinaţia1Carne crudă de cal sauvităBogat în proteine şi

substanţe mineraleRidicatăPeşte de 1-2 ani2 Subproduse de abator Splină, ficat, plămâni(bogate în proteine)Ridicată; mediePuiet3 Brânză de vaciBogată în metioninăRidicată

Alevini4 SângeBogat în proteinăRidicată (înamestec cu ficat)Puiet5 Peşte măruntBogat în proteine şi unelesubstanţe mineraleRidicatăPeşte de 1-2 ani şi

 puiet6 Făinuri de:- carneBogate în proteine şigrăsimiRidicatăSe dau în amestecla peştele de 1-2ani- peşteBogate în proteine şi

substanţe mineraleRidicată39

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 34/52

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 35/52

- vegetaleBogate în proteine şi

substanţe mineraleRidicată7Zooplancton (Daphnya,Cyclops, Chiromonidaecrescute in bazine specialamenajateBogate în substanţenecesare creşteriisalmonidelor RidicatăPuietÎn hrana păstrăvului joacă un rol important circa 16 vitamine, a căror lipsă poate produce

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 36/52

dereglări ale unor procese fiziologice. Rolul fiecărei vitamine a fost deja evidenţiat în tabel.Creşterea puieţilor. Începe din momentul ecloziunii. Incubatoarele care conţin mai puţin de10 000 puieţi pot fi utilizate pentru creşterea lor până la vârsta de 4-5 săptămâni, când pungavitelină s-a resorbit în proporţie de 2/3. Când sunt prea mulţi, alevinii se trec în „troci”, tot

 pentru acelaşi interval. Cu excepţia puieţilor de lipan, care se deversează la vârsta de 4-5 zile,

cei de păstrăv indigen sau curcubeu sunt deversaţi la vârsta de 4-5 săptămâni. Puieţii destinaţicreşterii în vederea obţinerii reproducătorilor sau a păstrăvilor de consum se ţin în continuareîn troci, unde începe să li se administreze hrană corespunzătoare, tocată mărunt şi formată din:melci, ouă de furnici, plancton, ficat de vită, peşti proaspeţi, măruntaie, sânge şi creier de vită,

 brânză de vaci, gălbenuş de ouă şi făinuri furajere, vitaminizate. Distribuirea hranei are loc laore fixe, de 5-10 ori pe zi, greutatea ei nedepăşind 10% din greutatea puieţilor.Exemple de alimente şi reţete pentru hrănirea puieţilor şi adulţilor TabelulVârstaÎn ţara noastrăÎn Europa Centrală

În Japonia0-2 săptămâniRâme, melci, peşteterciuit, brânză de vaci,gălbenuş de ou (4-5 ori

 pe zi)Ficat, măruntaie devacă şi cal; cantitateaegală cu 30-40% dingreutatea puieţilor (15ori pe zi)2 săptămâni-3 luniMăruntaie, deşeuri deabator, carne de cal,făină de peşte, făină de

 porumb, făină de oase,drojdie de bere (3 ori

 pe zi)Ficat, carne sau peşteterciuit, lapte smântânit,făină de grâu (6-7 ori pe

zi)3-6 luniDeşeuri de abator, făinăde peşte, făină desecară, drojdie de bere(3 ori pe zi)Carne sau peşte terciuit,lapte smântânit, făinăde grâu (4-5 ori pe zi)Peste 6 luniCarne de cal, deşeuri

de abator, făină de

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 37/52

cereale, drojdie de bere(o dată pe zi)Deşeuri de abator, făinăde carne, făinăvegetală, făină de oase,

drojdie de bere (o datăCarne sau peşte terciuit,lapte smântânit, făinăde grâu (2-3 ori pe zi)40

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 38/52

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 39/52

 pe zi)La vârsta de l-2 luni puieţii sunt trecuţi în bazine, după o prealabilă sortare pe mărimi, care semai repetă de l-2 ori, până în octombrie-noiembrie. La 1 m2 luciu de apă se pot introduce500-l 000 puieţi. Hrănirea lor se face, în continuare, cu alimente proaspete şi crude, încomponenţa cărora intră ficat, splină, inimă, melci, viermi şi broaşte. Dacă la celelalte specii

accentul se pune pe resursele naturale de hrană, la păstrăvul curcubeu se pot utiliza deşeurilede abator, carnea de cal, ca şi făina de secară sau porumb, făina de peşte sau de carne, făina deoase şi drojdie de bere etc. (tab.). Hrana se distribuie de 5-6 ori pe zi, greutatea ei zilnicăechivalând cu 8% din greutatea puieţilor. Pentru producerea alt păstrăv sunt necesare 8 thrană, atunci când nu se utilizează hrană granulată.În ultimul timp, s-a realizat şi utilizat hrană concentrată pentru puieţi, care are un coeficientde transformare (randament) de 2-2,5 (3,0), în funcţie de reţeta utilizată.Din momentul eclozării şi până la valorificare, salmonidele înregistrează pierderi mai marisau mai mici, în raport de specie şi condiţiile staţionale. În funcţie de aceste elemente, P.Decei a clasificat în 3 grupe păstrăvăriile din ţara noastră. Redăm în tabelul … pierderileadmisibile, de la eclozare până la valorificare. În timpul sortării, inventarierii sau

manipulărilor se admit următoarele pierderi: puiet de un an - 5%; puiet de doi ani - 2%; adulţişi reproducători - 0,5%.Pierderi înregistrate în diverse stadii de dezvoltare (după P. Decei)TabelulVârsta puieţilor Specia de păstrăvIndigen (%)Curcubeu,fântânel (%)Lostriţă, lipan(%)De o vară35-5040-7015-20De un an5-1510-205-10De 18 luni2-4

1-21De 2 ani1-31-31De doi ani şi jumătate:211De trei ani

11

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 40/52

0,5Pierderi la reproducători- primăvara21

1- toamnal11Creşterea reproducătorilor. Se realizează în bazine speciale. Se va avea în vedere cahrănirea să fie abundentă şi cu hrană naturală, pentru obţinerea unor icre de calitatesuperioară.41

Creşterea peştelui pentru consum. Are în vedere, în primul rând, păstrăvul curcubeu. In prezent, se extinde sistemul de creştere intensivă din cauza rezultatelor slabe obţinute prin

creşterea extensivă în iazuri şi lacuri, în perspectivă, se prevede utilizarea intensivă şi a unor lacuri de baraj, prin furajarea peştelui şi obţinerea unei producţii de circa l000 kg la hectarulde luciu de apă.Hrănirea păstrăvului curcubeu din bazine este una din problemele cele mai importante în

 procesul de producţie. Folosindu-se particularităţile legate de creşterea sa mai rapidă şi faptulcă se hrăneşte şi în timpul iernii, el poate fi valorificat începând cu vârsta de 18 luni. Hranaconstă din deşeuri de abator, carne de cal, peste oceanic, făinuri vegetale, de carne sau deoase, drojdie de bere furajeră şi vitamine (A, B, C). Hrana administrată constă din combinaţiiexecutate după diferite reţete. Hrana granulată produsă la noi, pe trei categorii de dimensiuni(„Salmon-P0” pentru alevini şi puieţi de l an: „Salmon-P1” pentru vârste între l-2 ani şi„Salmon-P2” pentru păstrăvii peste 2 ani), a dat rezultate bune. Ca atare, un rol însemnat se va

acorda şi în viitor hranei granulate care, pe lângă unele facilităţi, va asigura o creşteresensibilă a producţiei. Randamentul pe care îl asigură hrana granulată indigenă este de l kg

 păstrăv produs din (2,8) 3,0 kg hrană granulată, faţă de hrana tradiţională care are unrandament de l la 6 (8).Hrana se va distribui la ore fixe, de mai multe ori pe zi, în porţii mici, până ce se remarcăfaptul că nu mai este consumată. La punctele de servire se execută platforme de scândură lacirca 30 cm sub nivelul apei, de unde resturile rămase pot fi curăţate. La l 000 kg păstrăv seadministrează zilnic 5-10 kg hrană în lunile cu îngheţ, 20 kg în lunile răcoroase şi 70-100 kgîn lunile optime pentru hrănire (vezi tabelul 43). Administrarea hranei se va face şi în funcţiede temperatura apei, ţinându-se seama de recomandările date în tabelul .Repartizarea hranei, pe luniTabelulLuna

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 41/52

Procent din totalul hranei administrateîn decursul unui anÎn ţara noastrăÎn Europa CentralăIanuarie

1%-Februarie1%-Martie2%1%42

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 42/52

Aprilie4%4%Mai9%7%Iunie

15%13%

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 43/52

Iulie19%16%August19%

18%Septembrie14%17%Octombrie10%14%

 Noiembrie4%.10%Decembrie

2%-Mărimea raţiilor zilnice de hrană, în raport cu temperatura apei(la păstrăvul curcubeu)Tabelul2% din greutatea peştilor, când apa are temperatura de5oC3-5% din greutatea peştilor, când apa are temperatura de8-10oC5-7% din greutatea peştilor, când apa are temperatura de10-15oC7-8% din greutatea peştilor, când apa are temperatura de15-18oC5-7% din greutatea peştilor, când apa are temperatura de18-20oC3% din greutatea peştilor, când apa are temperatura de20-28oCCap. 13 POPULĂRI Şl REPOPULĂRI CU SALMONIDEDatorită unor cauze naturale sau artificiale, multe ape de munte rămân fără populaţie piscicolăcare să le valorifice potenţialul biogenic. în astfel de situaţii, este necesară stabilirea, prinobservaţii şi cercetări, a cauzelor care au generat această stare de lucruri, după care, în primă

urgenţă, se vor lua măsuri de eliminare a influenţei factorilor nocivi, trecându-se la executareaamenajărilor necesare restabilirii condiţiilor de mediu favorabile existenţei salmonidelor.Odată realizate aceste condiţii, se poate trece la repopularea apelor respective, în cazullacurilor de baraj, după ce se constată condiţiile favorabile pe care le pot întruni, acestea se

 populează cu specii adecvate. Tot în cadrul acţiunilor de populare se încadrează măsurile deintroducere, în unele ape, a unor specii noi ce nu au existat în biotopul respectiv. Atât

 populările, cât şi repopulările, se pot realiza prin mai multe metode: cu reproducători, cu puieţi sau cu icre.43

REPOPULAREA CU ICREEste utilizată în situaţiile în care celelalte metode nu sunt aplicabile. Metoda constă în

recoltarea şi fecundarea icrelor în timpul „boiştei” şi apoi introducerea lor în grupe de 300-500 bucăţi în pietriş, la adâncimea de 10—20 cm, în locurile de „boişte”. În Franţa, s-a

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 44/52

experimentat metoda Vibert, care s-a extins apoi în mai multe ţări: icrele fecundate, în număr de l 000, se introduc în cutiuţe de plastic ce au numeroase orificii de 0,6 cm. Cutiuţele seîngroapă în pietriş grosier, la 20-25 cm adâncime.REPOPULAREA CU REPRODUCĂTORIConstă din lansarea în apele curgătoare sau în lacurile de baraj a unui număr de păstrăvi ajunşila vârsta reproducerii. Se poate executa operaţia şi cu exemplare de l-2 ani, introducând în

 paralel şi una sau două generaţii de puieţi. în acest ultim caz, se poate admite pescuitul chiar din primul an al introducerii păstrăvului.REPOPULAREA CU PUIEŢIEste metoda cu cea mai largă utilizare în practică. În aplicarea ei se deosebesc unelediferenţieri în raport de vârsta la care se produce lansarea. Astfel, sunt situaţii când puieţii selansează la vârsta de l-3 luni sau la 5-6 luni. Pentru o reuşită cât mai mare, este indicat să seutilizeze puieţi de 5-6 luni, aceştia având şanse mai mari să supravieţuiască factorilor nefavorabili, în acest scop, se recomandă ca puieţii de 4-5 săptămâni, când punga vitelină esteresorbită în proporţie de 2/3, să fie luaţi din păstrăvărie şi introduşi în locuri de deversare,special amenajate pe cursul apei în care se va face lansarea. Aceste bazine, sumar amenajate,

 poartă denumirea de topliţe. Prin construcţie, ele trebuie să asigure: protecţia puieţilor 

împotriva viiturilor şi a peştilor mari, un debit corespunzător şi un sistem eficient de evacuarea apei. Densitatea puieţilor în „topliţe” poate fi de 8-10 puieţi pe l m2 luciu de apă, acolo undeexistă hrană naturală abundentă. Topliţele se construiesc în locuri cu denivelări ale terenului,situate între coasta dealului şi albia apei, pe locul de scurgere a unui izvor,în albia unui

 pârâiaş sau pe un braţ mort. Acolo unde distanţa între cele două maluri ale izvorului este maimică, se execută un dig de pământ în spatele căruia se formează un luciu de apă. Obişnuit,digul este protejat de un perete de bârne. în partea inferioară a digului se amplasează un canaldin scânduri groase (dulapi) cu secţiunea pătrată, prevăzut cu o vanetă de închidere de 20-30cm. Sub coronamentul barajului se amplasează un alt canal din dulapi, care serveşte laevacuarea apei. Spre interior, acesta este prevăzut cu o sită cu orificii de 2-3 mm. Pecoronament se amplasează al treilea canal („preaplin”), pentru evacuarea apei în cazul unuidebit ridicat. Este indicat ca în bazine să se introducă snopi de craci, pentru a asigura puieţilor locuri de adăpost, în mod normal, la puieţii deversaţi toamna, coeficientul de supravieţuireeste de 25—30%. În cazul că în „topliţe” se administrează şi hrană, coeficientul va depăşi50%. Lansarea (deversarea) se va face după evaluarea numărului de puieţi necesar.Pentru aceasta, se utilizează următoarele formule:- pentru puieţii de 5-6 luni: N = 20.B.L;44

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 45/52

- pentru puieţii de 30-4 luni: N = 60.B.L;- pentru puieţi de 1,5—2 luni: N = 80.B.L.,în care: N reprezintă numărul de puieţi ce se introduc pe l km curs de apă; 20, 60 sau 80 suntcoeficienţi ce rezultă din calcul; B = capacitatea biogenică a apei; L = lăţimea medie a apei, înmetri.După stabilirea speciei, a numărului de icre, a puieţilor sau adulţilor necesari acţiunii derepopulare, în conformitate cu metoda adoptată, se procedează la transportul lor. Icrele se

transportă cu ajutorul unor rame de lemn, în interiorul cărora s-a întins o pânză albă sau tifonude pe care se pun acestea. Un număr de 20 de rame se introduc într-o ladă de transport, încare se plasează o lădiţă cu gheaţă, iar în spaţiile libere muşchi sau rumeguş. In timpultransportului gheaţa se împrospătează, întrucât temperatura trebuie menţinută în limita a 5

 până la 10°C şi vor fi evitate zdruncinările prea mari. Se transportă icrele în primele 24 de orede la fecundare sau icrele embrionate. La destinaţie, înainte de introducerea în incubatoare sauîn apa râului, se procedează, timp de 30-40 minute, la egalizarea temperaturii icrelor cu cea aapei în care vor fi plasate.Transportul puieţilor se realizează, în funcţie de distanţă, respectiv de timp, cu bidoane demină, bidoane de tip „Borne” sau cu hidrobioane (fig. ):- bidoanele de mină sini executate din tablă zincată, au o capacitate de 10 litri şi pot fi

utilizate pe distanţe scurte;- bidoanele de tip „Borne” au o construcţie specială ce permite oxigenarea apei cu ajutorulunei pompe si menţinerea temperaturii prin gheaţa ce se pune în partea superioară avasului,Tabelul Capacitatea de transport, cu Diverse mijloace, a puieţilor şi reproducătorilor Mijlocul de transportTemperaturaapei(°C)Timpul detransport(ore)

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 46/52

Puieţi de 4-6săptămâni(bucăţi)Puieţi de 5-6 luni(bucăţi)

Păstrăviadulţi (kg)Bidoane de tablă de10 litri10-1211 000-2 000200-3000,7Bidoane de tip „Borne” de50 litri

10-1216 000-8 0001 000-1 5003,5Hidrobioane de 100 litri10-12130 000-50 000 8000-12 00030Pungi de material plastic de50 litri10-125-102 000-3 000400-6001,5- hidrobioanele sunt vase cu o capacitate mai mare, prevăzute cu instalaţie de oxigenare şiorificii pentru primenirea apei. La noi, se utilizează hidrobioane de 275 l şi de 550 1.Redăm, sub formă de tabel (tab.), capacitatea de transport cu diferite mijloace.Tot mai frecvent utilizat este transportul puieţilor şi păstrăvilor adulţi în pungi de material

 plastic, cu capacitatea de 25-50 1. Se procedează în felul următor: se iau două pungi care seintroduc una în cealaltă; între cele două pungi se pune gheaţă, iar în punga interioară apă, camo treime din45

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 47/52

capacitatea pungii, apoi se introduc peştii ce urmează să fie transportaţi, se elimină aerul şi înlocul lui se introduce oxigen; pungile se aşează, în vederea protejării, într-o cutie cu talaj pentru amortizarea şocurilor din timpul transportului. Avantajul metodei constă în faptul că permite transportul a 1,5 kg peşte într-o pungă de 50 l, la temperatura de 10-12°C, timp de 5-10 ore, cu minimum de pierderi şi efort. Pentru ca transportul să decurgă în cele mai bunecondiţii, este necesar ca hrănirea exemplarelor ce urmează să fie transportate să fie sistată cu24 de ore înainte de efectuare, în acelaşi timp, pentru evitarea stresului, peştii se pot anesteziacu produsul M 222 „Sandoz” (l g/100 l apă). Sunt necesare măsuri privind igiena vaselor,asigurarea oxigenării, păstrarea temperaturii în limitele optime, prin schimbarea apei în timpultransportului şi egalizare termică treptată, fără ca diferenţa între cele două ape, cea din vas şicea din râu, să depăşească 7°C. Utilizarea apei de la robinet sau din fântâni este exclusă. În

timpul transportului se admit pierderi, la un timp maxim de transport de şase ore, redate întabelul.Lansarea în pârâu se face după ce puieţii „se odihnesc” (circa 30 de minute), după care,

 printr-o egalizare termică treptată a apei din vas cu cea din pârâu, vor fi pregătiţi pentrulansare.Pierderi admisibile intervenite în timpul transportului(după P. Decei)TabelulVârstaSpeciaPăstrăv indigen şicurcubeu(%)Alte salmonide(%)Icre23Puiet de un an57

Păstrăv de doi ani3

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 48/52

5Păstrăv de 3 ani şi reproducători1146

Cap. 14 PRODUCŢIA PISCICOLĂ.RECOLTAREA Şl VALORIFICAREA SALMONIDELOR PRODUCŢIA PISCICOLAExprimată în kilograme, este cantitatea de peşte realizată într-un an pe o anumită suprafaţă deluciu de apă sau pe un tronson al unei ape curgătoare. Ea poate fi efectul interacţiuniifactorilor naturali, caz în care putem vorbi de producţia naturală a apelor de munte. În astfelde situaţii ea poate fi potenţială, dacă se consideră că acţiunea factorilor organici şi anorganicieste optimă. De cele mai multe ori însă, întâlnim o producţie reală, inferioară celei potenţiale,din cauza unor factori ce frânează dezvoltarea efectivului piscicol şi asupra cărora trebuieacţionat pentru a aduce producţia reală la nivelul celei potenţiale, realizând în acest fel ovalorificare maximă a potenţialului biotic. Când se intervine cu unele măsuri şi amenajări, şi

acesta este cazul cel mai frecvent întâlnit, avem o producţie seminaturală.Exploatarea apelor de munte poate avea un caracter extensiv sau intensiv, în raport cu modulde gospodărire şi, în primul rând, în funcţie de modul de hrănire: natural sau artificial.In apele de munte sporirea producţiei se poate realiza prin aplicarea unor măsuri, cum sunt:ameliorarea condiţiilor de mediu şi de hrănire naturală, prin executarea unor lucrări cucaracter special (cascade, baraje etc.) sau prin efectul unor lucrări de ameliorare a caracteruluitorenţial al apelor, ocrotirea împotriva pescuitului abuziv şi a poluării, refacerea efectivelor 

 piscicole prin repopulări, selecţia riguroasă a reproducătorilor, combaterea bolilor şidăunătorilor, a braconajului sau chiar hrănirea artificială a efectivului piscicol. Pentru acunoaşte ce măsuri se impun în fiecare caz în parte, în vederea asigurării unei producţii

 potenţiale, este necesară studierea atentă a ecosistemului acvatic şi în special acaracteristicilor apei, a producţiei primare şi secundare, respectiv a populaţiilor piscicole,

 pentru stabilirea raporturilor cantitative între categoriile de consumatori, pe de o parte şi între producători şi consumatori, pe de alta.Metodele ştiinţifice de determinare a producţiei piscicole se bazează pe studiul elementelor fizico-chimice ale apei, al florei şi faunei, al numărului, greutăţii şi ritmului de creştere a

 peştilor etc. Determinarea influenţei fiecărui element asupra producţiei piscicole, în condiţiinaturale, este insuficient cunoscută, astfel că în practică se aplică metode de evaluare maimult sau mai puţin riguroase, cu caracter estimativ.Producţia apelor curgătoare şi a lacurilor poate fi stabilită ou ajutorul formulelor propuse de47

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 49/52

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 50/52

Léger, Huet şi Arrignon (1970):

BxLxK PA=- pentru ape curgătoare;xK SBxPL10=- pentru lacuri,în care: PA este producţia de peşte, îh kilograme, pe un kilometru de apă curgătoare; PL -

 producţia de peşte, în kilograme, pe suprafaţa luată în calcul; B - capacitatea biogenică a apei,exprimată în cifre de la l-10, conform valorilor stabilite pe scara Léger; L = lăţimea medie aalbiei; S = suprafaţa luciului de apă, .exprimată în ari; K = coeficient ce rezultă din stabilirea

 ponderii factorilor K1, K2, K3, K4 şi K5 (K = K1xK2xK3xK4xK5, în care K1 = temperaturamedie anuală; K2 = pH-ul apei; K3 = specia de peşte; K4 = vârsta peştilor; K5 = caracterul

 bazinului de acumulare).Valorile acestor factori sunt date în tabelul 47, după J. Arrignon (1976).Determinarea capacităţii biogenice a apei se poate face după indicaţiile scării lui Léger saudupă coeficientul de talie al lui Fulton. K4 (vârsta peştilor) se utilizează doar pentru bazineartificiale.Valori ale factorilor K1 la K5

TabelulK1

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 51/52

K2K3K4K5Regiuni tempe-

rate 10°C = 1Ape acide = 1 Salmonide = lPeste 6 luni=1Tip urban0,2-1,0Regiuni temperatecalde16°C = 2Ape alcaline = 2Ciprinide de ape

curgătoare =1,5Sub 6 luni=1,5Tip pastoral1,1-1,3Tip fâneaţă1,4-1,8Ciprinide de apestătătoare = 2Regiuniintertropicale22°C = 3Regiuniecuatoriale1RECOLTAREA SALMOMDELOR Salmonidele din apele de munte fac, în primul rând, obiectul pescuitului sportiv. Acesta esteunul din mijloacele de recreare a omului în natură, cu efecte tonifiante asupra organismului.Prin48

 pescuit sportiv se înţelege pescuitul ou undiţa, în sezoanele stabilite prin lege şi

reglementările în vigoare, folosind, de asemenea, momeli admise. Exploatarea fondului piscicol din apele de munte cade în răspunderea R.A. ROMSILVA, prin organele dinsubordine sau prin darea în folosinţă A.G.V.P.S.Pentru practicarea cu succes a pescuitului sportiv, este necesar să se cunoască bine obiceiurilesalmonidelor. în acest sens, trebuie ştiut faptul că aceştia sunt răpitori şi preferă locuri de

 pândă nu departe de curentul principal al apei, de unde se reped asupra prăzii. Momelile şicârligele se aleg în funcţie de anotimp şi specia care se pescuieşte. Pescarul trebuie să seapropie de apă astfel încât să nu fie văzut de peşte, să aibă o îmbrăcăminte în culoareamediului, să calce uşor, pentru ca vibraţiile şi zgomotul să nu fie sesizate de peşti. Pe timpînsorit să evite ca umbra sa sau a undiţei să se proiecteze pe apă. Pescuitul trebuie să se facă

 pe firul apei în sus şi de la malul pe care se află pescarul către malul opus. Este indicat să se

 pescuiască în zilele răcoroase de vară, puţin înnorate, în zilele în care cad ploi calde şi scurte,după 2-3 zile de ploi generale şi cu vânt rece etc.

8/6/2019 CEŞTEREA INTENSIVĂ A SALMONIZILOR

http://slidepdf.com/reader/full/cesterea-intensiva-a-salmonizilor 52/52

Pentru procurarea reproducătorilor, a peştilor pentru consum din bazinele păstră variilor, ca şiîn scopuri ştiinţifice se poate folosi, pe scară restrânsă şi în condiţii speciale, pescuitulelectric. Acesta se bazează pe observaţia că .peştii, în anumite condiţii, intră în câmpulelectric şi înoată spre polul pozitiv (anod). în practică, pescuitul electric se desfăşoară în felulurmător : energia electrică este produsă de un generator mobil. Curentul electric este condus

 pe cabluri cauciucate, lungi de circa 100 m. Electrodul negativ (catodul) este scufundat în apă,iar anodul se plimbă la suprafaţă, mergând în contra curentului. Peştii intraţi în raza de 3 m dela anod înoată spre el, iar în apropiere sunt paralizaţi, ies la suprafaţă şi pot fi uşor prinşi cuminciogul. Se utilizează curent continuu, cu un voltaj de 220- 700 volţi şi cu o putere de 0,5-1,5 kilowaţi, în general, cu agregatul electric se capturează mai uşor peştii mari. Aceastămetodă, admisă doar în cazuri excepţionale (arătate mai sus), trebuie însoţită de măsuririguroase de protecţie a muncii.Dezvoltarea reţelei de bazine artificiale, în urma construirii unui mare număr de lacuri de

 baraj, a ridicat problema valorificării acestor ape nu numai prin pescuit sportiv, ci şi prin pescuit industrial, în vederea comercializării pe piaţa internă sau la export a unor cantităţi totmai mari de salmonide.

VALORIFICAREA PRODUCŢIEI PISCICOLEProducţia dată de păstrăvăriile pentru consum se livrează unităţilor comerciale.Productivitatea la ha luciu apă şi producţia destinată consumului sunt încă scăzute în raport cu

 potenţialul biologic şi productiv al speciilor şi cu condiţiile tehnico-organizatorice asigurate.De aici, se desprinde necesitatea creşterii producţiei pe seama unor măsuri suplimentare deordin tehnico- organizatoric. O cale care ar putea da bune rezultate în valorificarea superioarăa păstrăvului este aceea a prelucrării acestuia sub formă de preparate şi semipreparateconservate, aşa cum se practică si în alte ţări.49

50


Recommended