+ All Categories
Home > Documents > Cercetare Ari Protejate

Cercetare Ari Protejate

Date post: 22-Jan-2016
Category:
Upload: larisa-clarisa
View: 20 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
Description:
cercetare exploratorie
48
Capitolul 3 Studiu privind opinia turistilor referitor la activitatea turistica in ariile protejate Cercetarea de marketing va încerca să gasească răspunsuri la direcţia în care se îndreaptă turismul şi celelalte activitati ce se desfasoara in interiorul parcurilor in prisma dezvoltarii continue si greu controlabile ale acestora. De asemenea se incearca, daca este nevoie, sa se traga un semnal de alarma asupra conditiilor si problemelor descoperite prin intermediul cercetarii sis a se aduca la cunostinta posibilitatea tratarii acestor probleme. Unele dintre impedimentele rezolvarii acestor probleme sunt chiar lipsa de interes a organelor publice abilitate sau lipsa lor de profesionalism in administrarea parcului intru protejarea acestuia dar si educatia si spiritul etic al turistului care de multe ori lipsesc cu desavarsire. Recurgem astfel la opiniile celor din urma pentru atentionarea specialistilor asupra necesitatii unui management diferit,care sa dea rezultate prin aplicarea solutiilor depistate. Rezultatele cercetarii pot fi folosite si pentru educarea dar si informarea turistilor care prin cunoasterea
Transcript
Page 1: Cercetare Ari Protejate

Capitolul 3

Studiu privind opinia turistilor referitor la

activitatea turistica in ariile protejate

Cercetarea de marketing va încerca să gasească răspunsuri la direcţia în care se

îndreaptă turismul şi celelalte activitati ce se desfasoara in interiorul parcurilor in prisma

dezvoltarii continue si greu controlabile ale acestora. De asemenea se incearca, daca este

nevoie, sa se traga un semnal de alarma asupra conditiilor si problemelor descoperite prin

intermediul cercetarii sis a se aduca la cunostinta posibilitatea tratarii acestor probleme.

Unele dintre impedimentele rezolvarii acestor probleme sunt chiar lipsa de interes a

organelor publice abilitate sau lipsa lor de profesionalism in administrarea parcului intru

protejarea acestuia dar si educatia si spiritul etic al turistului care de multe ori lipsesc cu

desavarsire. Recurgem astfel la opiniile celor din urma pentru atentionarea specialistilor

asupra necesitatii unui management diferit,care sa dea rezultate prin aplicarea solutiilor

depistate.

Rezultatele cercetarii pot fi folosite si pentru educarea dar si informarea turistilor

care prin cunoasterea si constientizarea problemelor dar si a solutiilor oferite isi vor putea

schimba comportamentul neconform regulilor din ariile protejate.

Astfel, atitudinile formate prin schimbarea mentalitatilor vor usura poate cel mai

mult situatia si pe termen mediu si lung vor da cele mai bune rezultate.

3.1 Proiectarea şi redactarea chestionarului având în vedere tema

generală de cercetare

3.1.1. Formularea ipotezelor generale şi a ipotezelor statistice

Ipoteze generale:

1).Practicarea turismului in ariile protejate nu duce la degradarea mediului.

2). Acţiunile turiştilor în interiorul ariilor protejate sunt necorespunzǎtoare.

Page 2: Cercetare Ari Protejate

3).Formele alternative de turism practicate în aceste zone nu sunt suficient încurajate de

cǎtre operatorii din turism.

4).Majoritatea turiştilor preferǎ turismul de aventurǎ, ecoturismul şi turismul de cercetare.

5).Organismele abilitate nu aplicǎ sancţiuni care sǎ stopeze comportamentul

necorespunzǎtor al turiştilor.

Ipoteze statistice:

H0: Cel mult 60% dintre turişti considerǎ cǎ practicarea turismului în ariile

protejate nu duce la degradarea mediului.

H1: Mai mult de 60% dintre turişti considerǎ cǎ practicarea turismului în ariile

protejate nu duce la degradarea mediului.

H0: Cel mult 30% dintre turişti cunosc restricţiile impuse în interiorul ariilor protejate.

H1: Mai mult de 30% dintre turişti cunosc restricţiile impuse în interiorul ariilor protejate.

H0: Mai mult de 70% dintre turişti sunt de pǎrere cǎ operatorii de turism nu oferǎ pachete

turistice pentru aceste forme de turism alternativ.

H1: Mai puţin de 70% dintre turişti sunt de pǎrere cǎ operatorii de turism nu oferǎ

pachete turistice pentru aceste forme de turism alternativ.

H0: Mai mult de 60% dintre turişti au ca principal scop de cǎlǎtorie turismul de

aventurǎ,ecoturismul şi turismul de cercetare.

H1: Mai puţin de 60% dintre turişti au ca principal scop de cǎlǎtorie turismul de

aventurǎ,ecoturismul şi turismul de cercetare.

H0: Cel puţin 60% dintre turişti considerǎ cǎ sanctiunile sunt cea mai buna metodă de

corectare a comportamentului turistilor.

H1: Mai puţin de 60% dintre turişti considerǎ cǎ sanctiunile sunt cea mai buna metodă de

corectare a comportamentului turistilor.

Page 3: Cercetare Ari Protejate

3.1.2. Stabilirea obiectivelor cercetării

Obiectivele cercetǎrii

Aspecte generale Întrebări Obiective

1. Turişti Ce vârstă au turiştii

chestionaţi?

De unde sunt?

Care este ocupaţia lor?

Care este venitul lor?

Realizarea unui profil

cât mai exact al turiştilor

prin încadrarea acestora

în diferite categorii de

vârstă, mediul de

provenienţǎ, profesie,

etc.

2. Parcul Natural Bucegi Considerǎ că este o regiune

cunoscută la nivel naţional?

Ce recomandǎri au turiştii

pentru îmbunǎtǎţirea

activitǎţii turistice?

De ce preferǎ aceastǎ

regiune?

Sunt mulţumiţi de calitatea

mediului?

Considerǎ cǎ prezenţa unor

turişti afecteazǎ mediul

înconjurǎtor?

Considerǎ un atu slaba/buna

dezvoltare a infrastructurii

turistice în astfel de zone?

Se testează motivele

pentru care aleg aceastǎ

destinaţie.

Identificarea opiniei

chestionaţilor referitor la

activitatea turistică din

regiune din prezent şi ce

recomandǎ pentru viitor.

Identificarea

importanţei

infrastructurii în astfel

de regiuni.

3. Organismele abilitate Sunt mulţumiţi de

activitatea autorităţilor?

Care este opinia turiştilor

Identificarea părerii

respondenţilor referitor

la activitatea din

Page 4: Cercetare Ari Protejate

referitor la sancţiunile

aplicate?

domeniul turistic a

organismelor de stat.

4. Dezvoltarea turistică Este oportunǎ o mai mare

dezvoltare a turismului în

ariile protejate?

Sau ar trebui restricţionatǎ/

mai atent monitorizatǎ?

Care forme de turism

avantajeazǎ cel mai mult

zonele protejate?

Opiniile turiştilor

privind intensificarea

fluxului turistic din

zonǎ.

Cuantificarea

preferinţelor turiştilor

pentru anumite forme de

turism.

5. Protecţia mediului Vă implicaţi în protejarea

mediului înconjurător?

Cum?

Care este atitudinea

autorităţilor faţă de această

problemă?

Dar a turiştilor?

Identificarea gradului de

conştientizare a turiş-

tilor, a problemelor ce

ţin de protecţia mediului

înconjurator; a implică-

rii lor, a autorităţilor .

3.1.3. Consideraţii privind elaborarea chestionarului

Chestionarul cuprinde 30 de întrebări din care 32 sunt întrebări închise, iar 2

intrebari sunt deschise. Întrebarile deschise sunt intrebarile 16 si 19 şi sunt folosite

pentru a-i da posibilitatea individului de a-şi exprima gândurile, opiniile în mod liber aşa

cum gândeşte el.Întrebările închise restrâng libertatea de exprimare, însă răspunsurile

sunt mai uşor de dat, iar codificarea şi prelucrarea datelor se simplifică.

Pentru formularea întrebărilor s-au ales cuvinte simple, uşor de înţeles, evitând

întrebările care să sugereze sau să implice anumite răspunsuri. Chestionarul are o anumită

dinamică, o anumită ordine de dispunere a întrebărilor. Primele sunt întrebări simple, de

Page 5: Cercetare Ari Protejate

acomodare a individului cu tematica chestionarului. Urmează întrebări mai dificile, ce au

fost plasate în partea de mijloc a chestionarului, intercalate cu întrebări uşoare, cu scopul

de a nu obosi subiectul şi ca să nu refuze să raspundă sau să ofere informaţii de slabă

calitate.

Am utilizat şi întrebări filtru pentru a selecta în cadrul cercetării, pe cei care nAu

pot răspunde la anumite întrebări.

În încheiere am plasat întrebările de reprezentare a subiecţilor ce permit

descrierea acestora în raport cu o serie de date socio-demografice şi economice precum:

vârsta, ocupaţia, nivelul veniturilor şi nivelul de pregătire profesională.

3.2. Consideraţii metodologice privind eşantionarea

3.2.1. Populaţia cercetată şi mărimea acesteia

Populaţia cercetată este formată din turiştii care vizitează Parcul Naţional Bucegi,

numărul acestora situându-se cu aproximaţie în jurul valorii de 30.000 de turişti pe ani.

Această valoare va fi folosită în continuare în cercetarea de marketing ca şi bază de la

care se va stabili cu exactitate măriea eşantionului.

3.2.2. Stabilirea mărimii eşantionului

Specificul cercetării de faţă impune apelarea la o metodă neprobabilistă de

eşantionare. Din acest motiv, s-a ales metoda de eşantionare cotă-parte care presupune

stabilirea unei structuri a eşantionului care să respecte cât mai fidel structura populaţiei în

funcţie de anumite caracteristici. De asemenea, folosind o metodă neprobabilistă de

eşantionare nu putem stabili nivelul erorii de eşantionare.

Populaţia cercetată are o valoare totală de aproxiamtiv 30.000 de indivizi, din care

65% bărbaţi (19500 de persoane) şi 35% femei (10500) personae. Pe baza acestor

informaţii vom stabili mărimea eşantionului la 150 de subiecţi, dintre care 65% bărbaţi

(98 de subiecţi) şi 35% femei (52 de subiecţi).

Page 6: Cercetare Ari Protejate

3.2.3.Descrierea succintă a unităţii de observare, de eşantionare şi de analiză

Unitatea de eşantionare sunt turiştii din Parcul Naţional Bucegi, de unde se vor

selecta subiecţii pentru formarea eşantionului cercetării.

Unitatea de sondaj este reprezentată de turistul aflat în Parcul Naţional Bucegi,

cu o vârstă de peste 18 ani, fiind persoana de la care se culeg datele primare.

Unitatea de analiză în cazul acestei cercetări turistul aflat în Parcul Naţional

Bucegi deoarece se urmăreşte cunoaşterea atitudinilor şi opiniilor celor care aleg această

locaţie pentru petrecerea timpului liber, ei fiind în măsură să ofere informaţii importante

cu privire la modul cum se desfăşoară activitatea turistică în astfel de regiuni protejate.

3.2.4. Alegerea metodei de eşantionare şi prezentarea planului de eşantionare

Metoda de eşantionare aleasă este metoda neprobabilistă cotă-parte, fapt ce

influenţează modul de identificare a subiecţilor. Având un eşantion stabilit la 150 de

persoane s-a urmărit intervievarea turiştilor în cadrul Parcului Naţionale Bucegi, astfel

încât să se păstreze structura pe sexe identificată la nivelul populaţiei totale studiate.

Planul de eşantionare a urmărit principiile metodei cotă-parte. Astfel, s-au

chestionat aleator turiştii întâlniţi în parcul naţional respectând structura pe sexe

prezentată mai sus. Ancheta s-a desfăşurat în perioada 1.05.2008 – 1.06.2008, la sfârşitul

săptămânii, considerându-se că acest interval este suficient administrarea tuturor

chestionarelor.

3.2.5. Asigurarea reprezentativităţii eşantionului; validarea eşantionului în raport cu

principalele caracteristici ale populaţiei cercetate

Datorită faptului că s-a folosit o metodă de eşantionare neprobabilistă, nu se poate

realiza validarea eşantionului în raport cu principalele caracteristici ale populaţiei

cercetate.

Page 7: Cercetare Ari Protejate

3.3.Analiza si interpretarea datelor primare si secundare

3.3.1.Statistica întrebarilor relevante

3.3.1.1. Rezultatele măsurării cu scala respectivă

Statistica întrebării 1: „Care este motivul pentru care alegeti ariile protejate ca loc de

petrecere a timpului liber?”

Tabel 3.1

N Valid 150

Missing 0

Mean 3.5200

Median 3.0000

Std. Deviation 1.42235

Variance 2.023

Tabel 3.2 Care este motivul pentru care alegeti ariile protejate ca loc de petrecere a

timpului liber?

Frequency Percent Valid Percent

Cumulative

Percent

Valid apropierea fata de

resedinta dumneavoastra12 8.0 8.0 8.0

pentru a scapa de

aglomeratia urbana30 20.0 20.0 28.0

peisajul si calitatea

mediului42 28.0 28.0 56.0

drumetii si recreere 66 44.0 44.0 100.0

Total 150 100.0 100.0

În urma aplicării chestionarelor, s-a identificat că principalele motive pentru care

respondenţii aleg aceste zone sunt drumeţiile şi recreerea (44%), peisajul şi calitatea

mediului (28%). În ordine descrescătoare, celelalte două preferinţe exprimate de

Page 8: Cercetare Ari Protejate

respondenţi au fost dorinţa de a scăpa de aglomeraţia urbană, cu un procent de 20% şi

apropierea faţă de reşedinţă doar 8%.

Grafic 3.1

Statistica întrebării 6: „Sunteti multumit de modul in care se desfasoara activitatea

turistica in interiorul ariilor protejate?”

Tabel 3.3

N Valid 150

Missing 0

Mean 1.5600

Median 2.0000

Std. Deviation .49805

Variance .248

44.0%

28.0%

20.0%

8.0%

drumetii si recreere

peisajul si calitatea mediului

pentru a scapa de aglomeratia urbana

apropierea fata de resedinta dumneavoastra

care este motivul pentru care …

Page 9: Cercetare Ari Protejate

Tabel 3.4 Sunteti multumit de modul in care se desfasoara activitatea

turistica in interiorul ariilor protejate?

Frequenc

y Percent

Valid

Percent

Cumulative

Percent

Valid da 66 44.0 44.0 44.0

nu 84 56.0 56.0 100.0

Total 150 100.0 100.0

Grafic 3.2

84 dintre chestionati (adica 56%) au

declarat că nu sunt multumiţi de modul

în care se desfaşoară activitatea

turistică în interiotul ariilor protejate,

în timp ce 66 de respondenţi, respectiv

44% au răspuns ca fiind mulţumiţi.

Statistica întrebării 7: „Cat de importanta este pentru dumneavoastra existenta unei

infrastructuri turistice in zonele protejate?”

Tabel 3.5

N Valid 150

Missing 0

Mean 3.4800

Median 4.0000

Std. Deviation 1.36456

Variance 1.862

56.0%44.0%

nu

da

Sunteti multumit de modul in care…

Page 10: Cercetare Ari Protejate

Tabel 3.6 Cat de importanta este pentru dumneavoastra existenta unei

infrastructuri turistice in zonele protejate?

Frequenc

y Percent

Valid

Percent

Cumulative

Percent

Valid foarte putin

important12 8.0 8.0 8.0

2.00 36 24.0 24.0 32.0

3.00 18 12.0 12.0 44.0

4.00 36 24.0 24.0 68.0

foarte important 48 32.0 32.0 100.0

Total 150 100.0 100.0

Întrebarea 7 relevă faptul că majoritatea

turiştilor (56%) consideră impotantă şi

foarte importantă existenţa unei

infrastructuri turistice mai bogate în aceste

zone protejate. În medie, răspunsurile pun

în valoare faptul că turiştii consideră

importantă infrastructura turistică, chiar

dacă ariile protejate se pretează mai bine

turismului ecologic, unde intervenţia

umană să fie cât mai redusă pentru că turiştii să fie cât mai aproape de natură. De

remarcat este faptul că există totuşi un număr destul de mare de subiecţi care contestă

acest lucru (32%), ceea ce demonstrează faptul că interesul pentru confortul oferit de

infrastructura turistică nu este important pentru ei.

32.0%

24.0% 12.0%

24.0%

8.0%

foarte important

4.00

3.00

2.00

foarte putin important

Cat de importanta este pentru …

Page 11: Cercetare Ari Protejate

Statistica întrebării 5.2: „Influenţa turismului asupra mediului înconjurator este

nesemnificativă.”

Tabel 3.7

N Valid 150

Missing 0

Mean 2.6800

Median 2.0000

Std. Deviation 1.26023

Variance 1.588

Tabel 3.8 Influenţa turismului asupra mediului este nesemnificativa

Frequenc

y Percent

Valid

Percent

Cumulative

Percent

Valid dezacord total 24 16.0 16.0 16.0

dezacord 60 40.0 40.0 56.0

nici acor,nici

dezacord24 16.0 16.0 72.0

acord 24 16.0 16.0 88.0

acord total 18 12.0 12.0 100.0

Total 150 100.0 100.0

Grafic 3.4

Din totalul de 150 de respondenţi,

84 (56%) nu sunt de acord cu

informaţia prezentată, 24 (16%)

sunt nehotărâţi, iar restul de 42

(38%) sunt de acord cu faptul că

influenta turismului asupra …

60

50

40

30

20

32110

0

14.29%19.05%19.05%

47.62%

Page 12: Cercetare Ari Protejate

influenţa turismului asupra mediului este nesemnificativă. Media răspunsurilor date are

valoarea 2, ceea ce, pe scala de la 1 la 5 utilizată, semnifică faptul că în medie,

respondenţii consideră că turismul are o influenţă deloc de neglijat asupra mediului

înconjurător.

Statistica întrebării 9: „Cum ar trebui sa se implice mai mult autoritatile competente

(locale si centrale) in activitatea de gestiune durabila a ariilor protejate?”

Tabel 3.9

N Valid 126

Missing 24

Mean 1.7619

Median 1.0000

Std. Deviation .92458

Variance .855

Tabel 3.10 Cum ar trebui sa se implice mai mult autoritatile competente(locale si

centrale) in activitatea de gestiune durabila a ariilor protejate?

Frequenc

y Percent

Valid

Percent

Cumulative

Percent

Valid sanctiuni mai mari

pentru nerespectarea

regulilor

66 44.0 52.4 52.4

demararea unor actiuni

de educatie ecologica

pentru copii sin u

numai

30 20.0 23.8 76.2

o organizare mai buna

in actiunile de

colectare a deseurilor

24 16.0 19.0 95.2

sprijinirea si

colaborarea cu ONG-

6 4.0 4.8 100.0

Page 13: Cercetare Ari Protejate

urile

Total 126 84.0 100.0

Missin

g

System24 16.0

Total 150 100.0

Grafic 3.5

Din totalul de 150 de respondenţi,

126 au răspuns la această întrebare.

Cele mai multe personae consideră că

cea mai eficientă metodă a autorităţilor

este aplicarea unor sancţiuni mai mari

pentru nerespectarea regulilor (66 de

persone – 44%), iar 30 (20%) dintre

acestea cred că demararea unor acţiuni

de educaţie ecologică poate reprezenta

o soluţie. Alte metode considerate

oportune de către respondenţi, dar în proporţii mai reduse sunt organizarea mai bună în

acţiunile de colectare a deşeurilor, 24 de respondenţi, şi sprijinirea şi colaborarea cu

ONG-urile, doar 6 respondenţi.

Statistica întrebării 13: „Turistii in general, strang gunoaiele la plecare?”

Tabel 3.11

N Valid 150

Missing 0

Mean 1.9200

Median 2.0000

Std. Deviation .39323

Variance .155

Freq

uenc

y

60

40

20

Cum ar trebui sa se implice mai mult autoritatile competente(locale si

centrale) in activitatea de…

sprijinire…o …demarar…

0

sanctiuni …

19.05%23.81%

52.38%

4.76%

Cum ar trebui sa se implice ma…

Page 14: Cercetare Ari Protejate

Tabel 3.12 Turistii in general strang gunoaiele la plecare?

Frequenc

y Percent

Valid

Percent

Cumulative

Percent

Vali

d

da 18 12.0 12.0 12.0

nu 126 84.0 84.0 96.0

nu stiu 6 4.0 4.0 100.0

Total 150 100.0 100.0

Grafic 3.6

Întrebarea numărul 8 pune în

valoare fără niciun echivoc faptul că, în

opinia chestionaţilor turiştii nu strâng

gunoaiele la plecare, un procent de 84%

dintre ei răspunzând în acest fel la

întrebare. Procentul celor care au o

părere mai bună despre turişti este foarte

redus (12%). Doar 4% dintre cei întrebaţi nu au ştiut exact în ce categorie ar trebui

împărţiţi turiştii după criteriul ales.

Statistica întrebării 17.4: „Atat turistii, cat si localnicii trebuie aspru trasi la raspundere

pentru degradarea mediului.”

Tabel 3.13

N Valid 150

Missing 0

Mean 4.7200

Median 5.0000

Std. Deviation .66676

Variance .445

125

100

75

50

25

Turistii in general strang gunoaiele la plecare?

nu stiunu

0

da

4.0%

84.0%

12.0%

Turistii in general strang …

Page 15: Cercetare Ari Protejate

Tabel.3.14 Atat turistii cat si localnicii trebuie aspru trasi la raspundere

pentru degradarea mediului

Frequenc

y Percent

Valid

Percent

Cumulative

Percent

Valid dezacord 6 4.0 4.0 4.0

acord 24 16.0 16.0 20.0

acord

total120 80.0 80.0 100.0

Total 150 100.0 100.0

Grafic 3.7

Un procent aproape unanim dintre respondenţi

(96%) au considerat că atât turiştii, cât şi

localnicii trebuie aspru traşi la răspundere pentru

degradarea mediului, media punctajului acordat

pe scala de la 1 la 5 fiind de 4,72. Restul de 4%

dintre cei chestionaţi şi-au exprimat dezacordul

referitor la afirmaţia din întrebare, însă procentul

deosebit de mare al celor de accord este edificator.

Statistica întrebării 23: „Ati fi dispus sa platiti o taxa de mediu?”

Tabel 3.15

N Valid 144

Missing 6

Mean 1.9583

Median 2.0000

Std. Deviation .93775

Variance .879

Freq

uenc

y120

100

80

60

40

20

atat turistii cat si localnicii trebuie aspru

trasi la raspundere pentru degradarea

acord totalacord

0

dezacord

16.0%

80.0%

4.0%

atat turistii cat si localnicii …

Page 16: Cercetare Ari Protejate

Tabel 3.16 Ati fi dispus sa platiti o taxa de mediu?

Frequenc

y Percent

Valid

Percent

Cumulative

Percent

Valid da 66 44.0 45.8 45.8

nu 18 12.0 12.5 58.3

poate 60 40.0 41.7 100.0

Total 144 96.0 100.0

Missin

g

System6 4.0

Total 150 100.0

Grafic 3.8

Din totalul celor 150 de

chestionati.dintre care au raspuns la

intrebare 144, s-a constatat ca:

o 66 de persoane ar fi dispuse

sa plateasca o taxa de mediu

(adica 44% dintre respon-

denti);

o 60 de persoane au subliniat

faptul ca poate ar plati o astfel de taxa daca ar sti sigur ca se foloseste ca atare

(40% din totalul respondentilor).

Statistica întrebării 25 : „Sexul dvs, este?”

Tabel 3.17

N Valid 150

Missing 0

Mean 1.3200

Median 1.0000

Std. Deviation .46804

Variance .219

4.

40.0%

12.0%

44.0%

Missing

poate

nu

da

Ati fi dispus sa platiti o taxa de…

Page 17: Cercetare Ari Protejate

Tabel 3.18 Sexul

Frequency Percent

Valid

Percent

Cumulative

Percent

Valid masculin 102 68.0 68.0 68.0

feminin 48 32.0 32.0 100.0

Total 150 100.0 100.0

Grafic 3.9

Respondentii au fost 32% femei si 68%

barbati. Se observa o diferenta destul de mare

intre numarul femeilor si cel al barbatilor

intervievati.

3.3.1.2. Rezultatele masurarii pentru 2 intrebari relevante in raport cu caracteristicile

subiectilor

Intrebarea 2 cu intrebarea 7 Tabel 3.19

32.0%

68.0%

feminin

masculin

sexul

Cat de importanta este pentru dumneavoastra existenta unei infrastructuri turistice in zonele protejate? * De unde veniti? Crosstabulation

6 0 0 6 12

6.7% .0% .0% 25.0% 8.0%

18 6 0 12 36

20.0% 100.0% .0% 50.0% 24.0%

12 0 0 6 18

13.3% .0% .0% 25.0% 12.0%

12 0 24 0 36

13.3% .0% 80.0% .0% 24.0%

42 0 6 0 48

46.7% .0% 20.0% .0% 32.0%

90 6 30 24 150

100.0% 100.0% 100.0% 100.0% 100.0%

Count

% within De unde veniti?

Count

% within De unde veniti?

Count

% within De unde veniti?

Count

% within De unde veniti?

Count

% within De unde veniti?

Count

% within De unde veniti?

foarte putin important

2.00

3.00

4.00

foarte important

Importanta infrastructurii turistice

Total

Brasov Prahova Bucuresti Dambovita

De unde veniti?

Total

Page 18: Cercetare Ari Protejate

Din tabelul de contingenţă se poate observa că pentru 60% dintre turiştii braşoveni şi

100% dintre cei din Bucureşti, existenţa unei infrastructuri turistice este importantă şi

foarte importantă chiar şi în zonele protejate. La celălalt pol se situează toţi turiştii

chestionaţi din Prahova, 75% dintre turiştii din Dâmboviţa şi 26,7% din cei din Braşov.

Intrebarea 1 cu intrebarea 25

Repartizarea opiniilor pe sexe în ceea ce priveşte motivul pentru care sunt

alese ariile protejate ca şi destinaţie turistică, relevă faptul că majoritatea femeilor

(62,5%) au ca şi principal scop al deplasării drumeţiile şi recreerea, a doua preferinţă

pentru 25% dintre femeile chestionate fiind dorinţa de a scăpa de aglomeraţia urbană. De

cealaltă parte, opiniile bărbaţiilor au fost mai variate. Cu acelaşi procent, 35,3% bărbaţii

au spus că prinicpalele motive sunt peisajul şi calitatea mediului şi drumeţiile, recreerea.

Următorul motiv, ales de 17,6% de bărbaţi este dorinţa de a scăpa de aglomeraţia urbană,

iar pe ultimul loc, cu un procent de 11,8% a fost indicată apropierea faţă de reşedinţă.

Tabel 3.20

Page 19: Cercetare Ari Protejate

care este motivul pentru care alegeti ariile protejate ca loc de petrecere a timpului liber? * sexulCrosstabulation

12 0 12

11.8% .0% 8.0%

18 12 30

17.6% 25.0% 20.0%

36 6 42

35.3% 12.5% 28.0%

36 30 66

35.3% 62.5% 44.0%

102 48 150

100.0% 100.0% 100.0%

Count

% within sexul

Count

% within sexul

Count

% within sexul

Count

% within sexul

Count

% within sexul

apropierea fata deresedinta dumneavoastra

pentru a scapa deaglomeratia urbana

peisajul si calitateamediului

drumetii si recreere

motivul alegerii

Total

masculin feminin

sexul

Total

3.3.2. Estimarea parametrilor populaţiei pentru două întrebări importante ale

cercetării (estimare punctuală şi prin intervale de încredere)

Lipsa informaţiilor legate de abaterea standard reală a populaţiei ne împiedică să

realizăm o estimare punctuală, fapt pentru care vom utiliza pentru estimarea parametrilor

populaţiei metoda estimării prin intervalul de încredere.

Intervalul de încredere fixat este la 95%.

Deoarece mărimea eşantionului este de 150, vom folosi distribuţia z (n>30) în conceperea

intervalului de încredere:

p−z α2

∗σ̂ p≤π≤p+z α2

∗σ̂ p

unde p - estimarea procentului populaţiei

Page 20: Cercetare Ari Protejate

π - procentul populaţiei

σ̂ p - estimarea abaterii standard

Statistica întrebării 14 : Cum apreciaţi urmǎtorul aspect: mass-media ar trebui sǎ facǎ o

mediatizare în rândul populaţiei şi presiuni mai mari asupra ministerelor?

Tabel 3.22

150 0 4,2000 4,0000 ,8027 ,6443

Cum apreciatiurmatorulaspect(mass-mediaar trebui sa fac omediatizare in randulpopulatiei si presiunimai mari asupraministerelor)?

Valid Missing

N

Mean MedianStd.

Deviation Variance

Statistics

Estimarea abaterii standard a populaţiei este 0,8027.

66 – 1,96*0,8≤ π ≤66 + 1,96*0,8 => 64,44≤ π ≤ 67,56

În urma calculelor a rezultat faptul că, în condiţiile unei probabilităţi de 95%, la

nivelul populaţiei cercetate, procentul celor care vor fi total de accord cu faptul că mass-

media ar trebui să facă o mediatizare mai mare în rândul populaţiei şi presiuni mai mari

asupra ministerelor va fi cuprins în intervalul [64,44% ; 67,56%].

36 24,0 24,0 24,0

48 32,0 32,0 56,0

66 44,0 44,0 100,0

150 100,0 100,0

150 100,0

niciacordnicidezacord

acord

acor total

Total

Valid

Total

Frequency PercentValid

PercentCumulative

Percent

Cum apreciati urmatorul aspect(mass-media ar trebui sa fac omediatizare in randul populatiei si presiuni mai mari asupra

ministerelor)?

Page 21: Cercetare Ari Protejate

Statistica întrebării 14 : Este utilǎ aceasta pentru formele de turism practicate în

asemenea regiuni?

Tabel 3.23

Tabel 3.24

108 72,0 72,0 72,0

36 24,0 24,0 96,0

6 4,0 4,0 100,0

150 100,0 100,0

150 100,0

da

nu

nu stiu

Total

Valid

Total

Frequency PercentValid

PercentCumulative

Percent

Este utila aceasta pentru formele de turism practicate in asemenearegiuni?

În cazul de faţă abaterea standard a populaţiei are valoarea 0,54, deci intervalul de

încredere va fi:

72 – 1,96*0,54≤ π ≤72 + 1,96*0,54 => 70,95≤ π ≤ 73,05

150 0 1,3200 1,0000 ,5474 ,2996

Este utilaaceastapentruformelede turismpracticateinasemenearegiuni?

Valid Missing

N

Mean MedianStd.

Deviation Variance

Statistics

Page 22: Cercetare Ari Protejate

În urma calculelor a rezultat faptul că, în condiţiile unei probabilităţi de 95%, la

nivelul populaţiei cercetate, procentul celor care consideră importantă existenţa

infrastructurii turistice în ariile protejate va fi cuprins în intervalul [70,95% ; 73,05%].

3.3.3. Testarea ipotezelor statistice

H0: Cel mult 60% dintre turişti considerǎ cǎ practicarea turismului în ariile

protejate duce la degradarea mediului.

H1: Mai mult de 60% dintre turişti considerǎ cǎ practicarea turismului în ariile

protejate duce la degradarea mediului.

H0: π=60%

H1: π>60% (test unilateral dreapta)

Zcalc=(56-60)/4=-1<1,64 rezultă că se acceptă H0: Cel mult 60% dintre turişti considerǎ

cǎ practicarea turismului în ariile protejate duce la degradarea mediului.

H0: Cel puțin 60% dintre turiști considerǎ cǎ sanctiunile sunt cea mai buna metoda

de corectare a comportamentului turistilor.

H1: Mai puțin de 60% dintre turiști considerǎ cǎ sanctiunile sunt cea mai buna

metoda de corectare a comportamentului turistilor.

H0: π=60%

H1: π<60% (test unilateral stanga)

Tabel 3.25

One-Sample Test

14.302 149 .000 .72000 .6205 .8195

Credeti ca problemelede mediu pot ficombatute si altfel decatprin sanctionare?

t df Sig. (2-tailed)Mean

Difference Lower Upper

95% ConfidenceInterval of the

Difference

Test Value = 0.6

Page 23: Cercetare Ari Protejate

Deoarece zcalc= 14,302 >-1,64 se accepta ipoteza nula, deci cel putin 60% dintre

turisti considera sabctiunile sunt cea mai buna metoda de corectare a comportametului

turistilor.

3.3.4 Analiza legăturilor dintre două variabile

3.3.4.1 Un tabel de contingenţă comentat

Tabelul de contingenţă analizat are în vedere legătura între locul de

provenienţă a turiştilor şi importanţa pe care o are existenţa infrastructurii turistice în

ariile protejate.

Astfel, în funcţie de locul de provenienţă, se poate observa că toţi turiştii din

Bucureşti, precum şi majoritatea celor din Braşov consideră importantă infrastructura

turistică, în timp ce legătura dintre variabile pentru judeţele Dâmboviţa şi Prahova indică

un trend opus.

Tabel 3.26

Page 24: Cercetare Ari Protejate

6 6 12

6,7% 25,0% 8,0%

4,0% 4,0% 8,0%

18 6 12 36

20,0% 100,0% 50,0% 24,0%

12,0% 4,0% 8,0% 24,0%

12 6 18

13,3% 25,0% 12,0%

8,0% 4,0% 12,0%

12 24 36

13,3% 80,0% 24,0%

8,0% 16,0% 24,0%

42 6 48

46,7% 20,0% 32,0%

28,0% 4,0% 32,0%

90 6 30 24 150

100,0% 100,0% 100,0% 100,0% 100,0%

60,0% 4,0% 20,0% 16,0% 100,0%

Count

% withinDe undeveniti?

% of Total

Count

% withinDe undeveniti?

% of Total

Count

% withinDe undeveniti?

% of Total

Count

% withinDe undeveniti?

% of Total

Count

% withinDe undeveniti?

% of Total

Count

% withinDe undeveniti?

% of Total

foarteputinimportant

2,00

3,00

4,00

foarteimportant

Importantainfrastructuraturistica

Total

Brasov Prahova Bucuresti Dambovita

De unde veniti?

Total

Cat de importanta este pentru dumneavoastra existenta unei infrastructuri turistice in zonele protejate?* De unde veniti? Crosstabulation

De asemenea, cea de-a doua direcţie de manifestare a legăturii dintre variabile

evidenţiază faptul că 87,5 dintre cei care au considerat infrastructura turistică ca fiind

foarte importantă au fost din Braşov, în timp ce din procentul celor care au afirmat că este

doar importantă 66,7% au fost din Bucureşti. Dintre cei care nu sunt deloc interesaţi de

existenţa bazei tehnico-materiale şi a altor elemente care să contribuie la confortul

activităţii turistice, 50% au fost din Braşov, iar restul de 50% din Dâmboviţa.

Tabel 3.27

Page 25: Cercetare Ari Protejate

6 6 12

50,0% 50,0% 100,0%

4,0% 4,0% 8,0%

18 6 12 36

50,0% 16,7% 33,3% 100,0%

12,0% 4,0% 8,0% 24,0%

12 6 18

66,7% 33,3% 100,0%

8,0% 4,0% 12,0%

12 24 36

33,3% 66,7% 100,0%

8,0% 16,0% 24,0%

42 6 48

87,5% 12,5% 100,0%

28,0% 4,0% 32,0%

90 6 30 24 150

60,0% 4,0% 20,0% 16,0% 100,0%

60,0% 4,0% 20,0% 16,0% 100,0%

Count

% withinimportanta

% of Total

Count

% withinimportanta

% of Total

Count

% withinimportanta

% of Total

Count

% withinimportanta

% of Total

Count

% withinimportanta

% of Total

Count

% withinimportanta

% of Total

foarteputinimportant

2,00

3,00

4,00

foarteimportant

Importantainfrastructuraturistica

Total

Brasov Prahova Bucuresti Dambovita

De unde veniti?

Total

Cat de importanta este pentru dumneavoastra existenta unei infrastructuri turistice in zonele protejate? * Deunde veniti? Crosstabulation

3.3.4.2 Test χ2

H0: Nu exista diferente semnificative intre diferitele categorii de varsta in ceea ce

priveste modul in care se desfasoara activitatea turistica in ariile protejate.

H1: Exista diferente semnificative intre diferitele categorii de varsta in ceea ce

priveste modul in care se desfasoara activitatea turistica in ariile protejate.

Valoarea calculată a lui 2 = 0,392 la un nivel de semnificaţie 0,012, s-a realizat în

condiţiile în care nici o celulă nu a conţinut valori aşteptate mai mici decât 5. Testul este

valid în aceste condiţii.

Tabel 3.28

Page 26: Cercetare Ari Protejate

Ce varsta aveti? * Sunteti multumit de modul in care se desfasoara activitatea turistica ininteriorul ariilor protejate? Crosstabulation

44 59 103

66.7% 70.2% 68.7%

17 18 35

25.8% 21.4% 23.3%

5 7 12

7.6% 8.3% 8.0%

66 84 150

100.0% 100.0% 100.0%

Count

% within Sunteti multumitde modul in care sedesfasoara activitateaturistica in interiorul ariilorprotejate?

Count

% within Sunteti multumitde modul in care sedesfasoara activitateaturistica in interiorul ariilorprotejate?

Count

% within Sunteti multumitde modul in care sedesfasoara activitateaturistica in interiorul ariilorprotejate?

Count

% within Sunteti multumitde modul in care sedesfasoara activitateaturistica in interiorul ariilorprotejate?

18-34 ani

35-53 ani

peste 54 ani

Ce varsta aveti?

Total

da nu

Sunteti multumit demodul in care se

desfasoara activitateaturistica in interiorul

ariilor protejate?

Total

Valoarea critică a

lui 2 din tabel având în

vedere un nivel de

semnificaţie de 0,05 şi 2

grade de libertate este 5,99.

Valoarea calculată, 0,392,

este mai mică decât

valoarea critică, fapt pentru

care se acceptă ipoteza nulă potrivit căreia nu există diferenţe semnificative între

diferitele categorii de vârstă în ceea ce priveşte modul în care se desfăşoară activitatea

turistică în ariile protejate.

Chi-Square Tests

.392a 2 .822

.391 2 .823

.073 1 .787

150

Pearson Chi-Square

Likelihood Ratio

Linear-by-LinearAssociation

N of Valid Cases

Value dfAsymp. Sig.

(2-sided)

0 cells (.0%) have expected count less than 5. Theminimum expected count is 5.28.

a.

Page 27: Cercetare Ari Protejate

3.3.4.3 Test Kolmogorov-Smirnov

H0: Diferenta maxima intre frecvenţele cumulate ale subiecţilor de sex masculin şi

feminin este zero.

H1: Diferenta maxima intre frecvenţele cumulate ale subiecţilor de sex masculin şi

feminin este diferită de zero.

Tabel 3.30

Mărimea celor două subeşantioane este

de 102 bărbaţi şi 48 de femei.

Tabel 3.31

În urma aplicării testului

Kolmogorov-Smirnov, s-a

obţinut o valoare a nivelului

de semnificaţie de 0,04, mai

mică decât 0,05, ceea ce

înseamnă că vom allege ca şi

adevărată ipoteza alternativă

H1: Diferenta maxima intre

frecvenţele cumulate ale

subiecţilor de sex masculin şi feminin este diferită de zero. Altfel spus, există diferenţe

de opinie în ceea ce priveşte bărbaţii şi femeile referitor la gradul de dezvoltare a

ecoturismului în ţara noastră.

102

48

150

sexulmasculin

feminin

Total

Este dezvoltatecoturismul in taranoastra?

N

Frequencies

,044

,044

,000

,252

1,000

Absolute

Positive

Negative

Most ExtremeDifferences

Kolmogorov-Smirnov Z

Asymp. Sig. (2-tailed)

Estedezvoltat

ecoturismulin tara

noastra?

Test Statisticsa

Grouping Variable: sexula.

Page 28: Cercetare Ari Protejate

3.3.4.4 Analiza asocierii dintre variabile

Întrebarea 4 şi 30:

Tabel 3.32

Tabelul de analiză a legăturii

între venitul subiecţilor şi timpul

petrecut în ariile protejate

dovedeşte existenţa unei legături

de intensitate medie spre slabă

potrivit coeficientului de

contingenţă, respectiv coeficien-

tului V al lui Cramer, prin

apropierea valorică a acestuia de valoarea 0.

Tabel 3.33

Count

6 6

18 18 18 6 60

24 30 6 12 72

6 6 12

42 60 30 6 12 150

cateva ore

o zi

2-3 zile

osaptamana

Cattimppetrecetiin zona?

Total

mai putinde 400 lei

intre401-800lei

intre801-1200

lei

intre1201-1600

leipeste

1600 lei

Care a fost cu aproximatie venitul net al dvs. in luna precedenta?

Total

Cat timp petreceti in zona? * Care a fost cu aproximatie venitul net al dvs. in luna precedenta?Crosstabulation

,575 ,000

,332 ,000

,499 ,000

150

Phi

Cramer's V

ContingencyCoefficient

Nominal byNominal

N of Valid Cases

ValueApprox.

Sig.

Symmetric Measures

Not assuming the null hypothesis.a.

Using the asymptotic standard error assuming thenull hypothesis.

b.

Page 29: Cercetare Ari Protejate

Chestionar nr.

Data ora

Bunǎ ziua, mă numesc Manolache Ciprian şi sunt student la Universitatea

Transilvania , Facultatea de Ştiinţe Economice, specializarea Economia Comerţului,

Turismului şi Serviciilor în an terminal. Efectuez un studiu referitor la direcţia dezvoltǎrii

turismului în interiorul ariilor protejate şi va rog sǎ îmi raspundeţi la urmǎtoarele

întrebǎri.

Vǎ rog sǎ rǎspundeţi cât mai sincer la întrebǎrile din chestionar, corectitudinea

rǎspunsurilor fiind de maximǎ importanţǎ pentru reuşita cercetǎrii. Anonimatul este

garantat.

1).Care este motivul pentru care alegeţi ariile protejate ca loc de petrecere a

timpului liber?

□ apropierea faţǎ de reşedinţa dvs

□ pentru a scǎpa de aglomeraţia urbanǎ

□ peisajul şi calitatea mediului

□ pentru practicarea unor sporturi

□ drumeţii şi recreere

□ cercetare şi scopuri educative

□ altele .......

2).De unde veniţi?

□ Braşov

□ Prahova

□ Bucureşti

□ Dâmboviţa

3).Cât de des veniţi în aceastǎ regiune?

□ cel puţin o datǎ pe lunǎ

□ cel puţin o datǎ la 6 luni

Page 30: Cercetare Ari Protejate

□ cel puţin o datǎ pe an

□ mai rar

4).Cât timp petreceţi în zonă?

□ câteva ore

□ o zi

□ 2-3 zile

□ o sãptãmânã

□ mai mult de o sãptãmânã

5).Vǎ rog sǎ vǎ exprimaţi pǎrerea despre urmǎtoarele afirmaţii(1-dezacord total, 3-

nici acord, nici dezacord, 5-acord total):

5

Accor

d total

4

Acord

3

Nici

acord,

nici

dezacord

2

Dezacor

d

1

Dezacord

total

1. Sunt mulţumit de calitatea

mediului

2. Influenţa turismului asupra

mediului înconjurător este

nesemnificativă.

3. Turiştii sunt conştienţi de cum ar

trebui sǎ se comporte într-o arie

protejatǎ

4. Turiştii sunt atraşi şi cunosc

importanţa biodiversitǎţii din zonǎ

5. Creşterea numărului turiştilor

duce la degradarea mediului

înconjurǎtor

6).Sunteţi mulţumit de modul în care se desfǎşoarǎ activitatea turisticǎ în interiorul

ariilor protejate?

Page 31: Cercetare Ari Protejate

□ Da

□ Nu

7).Cât de importantǎ este pentru dumneavoastrǎ existenţa unei infrastructuri

turistice în zonele protejate?

Foarte puţin 1 2 3 4 5 Foarte

important important

8).Este utilǎ aceasta pentru formele de turism practicate în asemenea regiuni?

□ Da

□ Nu

□ Nu ştiu

9).Cum ar trebui sǎ se implice mai mult autoritǎţile competente(locale şi centrale) în

activitatea de gestiune durabilǎ a ariilor protejate?

□ sancţiuni mai mari pentru nerespectarea regulilor

□ demararea unor acţiuni de educaţie ecologicǎ pentru copii şi nu numai

□ o organizare mai bunǎ în acţiunile de colectare a deşeurilor

□ sprijinirea şi colaborarea cu ONG-urile

□ altele

10).Credeţi cǎ problemele de mediu pot fi combǎtute şi altfel decât prin

sancţionare?

□ da

□ nu

□ nu ştiu

11).Existǎ şi alte posibilitǎţi?

□ prin educaţie în protecţia mediului de la vârste fragede

□ atragerea întregii populaţii în acţiuni de colectare a gunoiului

□ mǎsuri sociale şi economice de stopare a degradǎrii mediului (mai multe coşuri de

gunoi etc.)

Page 32: Cercetare Ari Protejate

□ altele...........................................................................................................................

12).În ce mǎsurǎ credeţi cǎ cei din anturajul dumneavoastrǎ afecteazǎ calitatea

mediului?

□ deloc □ puţin □ nici mult nici puţin □ mult □ foarte

mult

13).Turiştii in general strâng gunoaiele la plecare?

□ da

□ nu

□ nu ştiu

14).Cum apreciaţi urmǎtorul aspect (mass-media ar trebui sǎ facǎ o mediatizare în

rândul populaţiei şi presiuni mai mari asupra ministerelor)?

Dezacord dezacord Nici accord accord acord

total nici dezacord total

_______ ________ ___________ ______ _____

15).Cum apreciati eforturile depuse de mass- media in privinta susţinerii protejãrii

mediului?

+3

+2

+1

presiune şi mediatizare mai mare

-3

-2

-1

16).Ce propuneri aveţi pentru îmbunǎtǎţirea calitǎţii mediului?

Page 33: Cercetare Ari Protejate

................................................................................................................................................

................................................................................................................................................

................................................................................................................................................

17).Vă rog să vă exprimaţi opinia în legătură cu următoarele afirmaţii(acordaţi

punctajul maxim pentru acord total şi minim pentru dezacord total prin bifarea

unei căsuţe-distanţele între puncte sunt egale):

5 4 3 2 1

1. Zonele protejate sunt relativ puţin poluate.

2. Sunt interesat de calitatea mediului înconjurător.

3. Sunt interesat să particip la acţiuni de ecologizare

a mediului.

4. Atât turiştii, cât şi localnici trebuie aspru traşi la

răspundere pentru degradarea mediului.

5. Turiştii sunt principala sursă de poluare.

18).Este dezvoltat ecoturismul în ţara noastrǎ?

□ da (trecem la întrebarea 20)

□ nu

19).Care sunt motivele pentru care ecoturismul nu este dezvoltat?

………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………….

20). Ordonaţi principalele beneficii obţinute în urma practicării ecoturismului

acordând note de la 1 la 5 în funcţie de importanţã:

Protecţia şi îmbunǎtǎţirea mediului înconjurǎtor

Contribuie la bunǎstarea comunitǎţilor locale

Contribuie la formarea educaţiei ecologice

Largeşte spectrul de activitǎţi economice tradiţionale

(agricultura, pescuitul)

Page 34: Cercetare Ari Protejate

Altul .........................

21).Aţi participat vreodată la o acţiune de voluntariat pentru colectarea deşeurilor ?

□ da

□ nu

22).Dacă nu, v-ati dori sa contribuiţi pentru o întreţinere durabilă a parcului?

□ da

□ nu (trecem la întrebarea 24)

23).Aţi fi dispus sa platiţi o taxă de mediu?

□ da

□ nu

□ poate

24).Din ce mediu proveniţi?

□ mediul urban

□ mediul rural

25).Sexul

□ Masculin

□ Feminin

26).Ce vârstă aveţi?

□18-34 ani

□35-53 ani

□peste 54 ani

27).Starea civilă

□ Necăsătorit

□ Căsătorit

Page 35: Cercetare Ari Protejate

□ Divorţat (despărţit)

□ Văduv(ă)

□ Trăiţi cu cineva fără a fi căsătorit

28).Care este ultima şcoală pe care aţi absolvit-o?

□ Deloc, mai puţin de 7 clase

□ Gimnaziu

□ Şcoala profesională

□ Liceu

□ Şcoală postliceală sau colegiu

□ Învăţământ superior

□postuniversitar

29).Care este ocupaţia dvs. actuală?

□ Elev, student

□ Şomer

□ Salariat

□ Întreprinzător particular

□ Casnic(ă)

□ pensionar

30).Care a fost cu aproximaţie venitul net al dvs. în luna precedentă?

□ Mai puţin de 400 lei

□ Între 401 – 800 lei

□ Între 801 – 1200 lei

□ Între 1201 – 1600 lei

□ Peste 1600 lei


Recommended