CELE TREI SOLII ADVENTE ORIGINALE!

Traducerea documentului ”ADEVĂRATUL STRIGĂT DE LA MIEZUL NOPȚII” SAU EXAMINAREA MIȘCĂRII ZIUA A ZECEA A LUNII A

ȘAPTEA!”

URMĂRIND ÎNVĂȚĂTURILE FIECĂREI DINTRE ACESTE TREI MESAJE CHIAR DIN STILOUL CELOR CARE AU AVUT O EXPERIENȚĂ ACTUALĂ

ÎN ACESTE MESAJE.

2

3

CUPRINS

1. Cuvânt înainte .............................................................................................................................................6

2. Noi suntem adventiștii – de James White ...............................................................................................7

3. Scrisoarea lui William Miller– 3 mai 1843 în legătură cu luna a șaptea evreiască ...........................9

4. Scrisoarea lui S. S. Snow – 22 februarie 1844 ................................................................................... 11

5. Scrisoare de la S.S. Snow – 27 iunie 1844 .......................................................................................... 15

6. La jumătatea săptămânii – 27 iunie 1844 – de C.S.M. ....................................................................... 18

7. Confirmarea legământului – de S.S.Snow – 18 iulie 1844 ................................................................ 20

8. Adevăratul strigăt de la miezul nopții – 22 august 1844 – S.S. Snow ............................................. 23

9. Conferința de la Urbana – OHIO– 5 septembrie 1844 – de fratele Gillett ...................................... 32

10. Scrisoare de la sora C. Stowe – 2 octombrie 1844 ............................................................................. 33

11. Cuvânt de avertizare – 3 octombrie 1844 – de M. Williamson ......................................................... 36

12. Tabăra Litchfield – 3 octombrie 1844 – de fratele Benedict ............................................................. 40

13. Ultimele trei tabere în Connecticut– 3 octombrie 1844 – de fratele M. Stoddard .......................... 41

14. Scrisoare către Filadelfia – 11 octombrie 1844 – de Charles L. Fitch ............................................. 43

15. De la fratele Morley – 11 octombrie 1844 ........................................................................................... 44

16. Broșuri și hărți – 12 octombrie 1844 .................................................................................................... 45

17. Un extras dintr-o scrisoarea fratelui Nash în legătură cu fructele ”Mesajului strigătului de la miezul nopții” – 12 octombrie 1844 ..................................................................................................... 45

18. Ieșiți-i în întâmpinare – 16 octombrie 1844 – de George Storrs ....................................................... 46

19. Mișcarea actuală – începutul, progresul și caracteristicile sale– 16 octombrie 1844

a doua ediție ............................................................................................................................................. 54

20. Scrisoarea fratelui Miller în legătură cu luna a șaptea - 16 octombrie 1844 – adoua ediție .......... 57

21. O zi a minunilor – 19 octombrie 1844 .................................................................................................. 60

22. De la fratele Davidson – 19 octombrie 1844 ....................................................................................... 61

23. Un fragment din ”Vocea lui Ilie” în legătură cu puterea Duhului Sfânt în mișcarea ”Mesajul strigătului de la miezul nopții” – 19 octombrie 1844 ......................................................................... 62

24. Pietrele de hotar și înălțimile celei de-a doua veniri. Sau o vedere conectată a împlinirii profeției de către poporul deosebit al lui Dumnezeu, din anul 1840 până în 1847 – de Pastor Joseph Bates ................................................................................................................................................................... 63

25. Un sigiliu al Dumnezeului Viu – o sută patruzeci și patru de mii dintre servitorii lui Dumnezeu au fost sigilați în 1849 – de pastor Joseph Bates ................................................................................. 67

26. Un fragment dintr-un manuscris al lui Hiram Edson în legătură cu experiența sa în ”Mișcarea lunii a șaptea” ........................................................................................................................................... 68

4

27. Solia îngerului al doilea – Tragedia Veacurilor ed. 1858, capitolul 24 – paginile140 – 143 – de Ellen White ....................................................................................................................................................

28. Capitolul 17 ”Strigătul de la miezul nopții” – Tragedia Veacurilor ed. 1884 – paginile 248 – 25 de Ellen White ......................................................................................................................................... 72

29. Apendix .................................................................................................................................................... 77

30. Apologia și apărarea lui William Miller – 1 august 1845 .................................................................. 77

5

6

CUVÂNT ÎNAINTE

Deoarece inspirația ne-a îndemnat, trebuie să acceptăm adevărurile celor trei mesaje advente de la cei care au avut o experiență reală în aceste mesaje. Și cum toți cei care au avut o experiența reală în aceste trei mesaje sunt morți demult, nu putem decât să urmăm acest sfat inspirat, studiindu-se cu atenție din aceste vechi scrieri ale acestor credincioși advenți:

”Astfel, am văzut că cei care nu aveau experiență în mesajele primului și celui de-al doilea îngeri, trebuie să le primească de la cei care au avut o experiență și au urmat prin mesaje. După cum Isus a fost răstignit, am văzut că și aceste mesaje au fost răstignite. Și după cum ucenicii au declarat că nu există mântuire în nici un alt nume sub cer, dat oamenilor; tot așa și slujitorii lui Dumnezeu ar trebui să declare cu credincioșie și fără teamă că cei care îmbrățișează doar o parte a adevărurilor legate de cel de-al treilea mesaj trebuie să îmbrățișeze cu bucurie primul mesaj, al doilea și al treilea mesaj, așa cum le-a dat Dumnezeu, altfel nu vor avea nici parte nici loc în această problemă.” Tragedia Veacurilor 1858, pag. 75

Materialul care îl aveți în mână nu este ușor de înțeles însă cu rugăciune și sub călăuzirea Duhului Sfânt, așezându-vă asupra fiecărui cuvânt, propoziție și frază, mesajul se va deschide înaintea ochilor dumneavoastră. Scrisorile și articolele folosite în documentul pe care îl veți studia în continuare au fost scrise în perioada 1843 – 1854 de diverse persoane, cu diverse experiențe în bisericile creștine de care aparțineau și cu diverse pregătiri ... unii dintre ei având doar câteva clase, alții studii academice.

Traducătorul a încercat pe cât posibil să nu altereze structura propozițiilor iar traducerea să fie cât mai fidelă, prin urmare, în anumite momente, veți întâmpina probleme în înțelegerea structurii sintactice sau chiar a idei transmise. Traducătorul a intervenit în câteva locuri pentru a ajuta la înțelegerea anumitor cuvinte, punând între paranteze sinonime sau subiectul la care face referire idea dacă acesta nu este specificat. Intervențiile traducătorului apar astfel: [n.tr – exemplu]. La întâmpinarea probleme de traducere sau înțelegere, încercați să înțelegeți mesajul din prisma contextului, eliberându-vă de anumite idei preconcepute pe care le-ați putea avea.

Dacă observați greșeli de editare sau aveți întrebări în legătură cu traducerea anumitor fraze, nu ezitați să le adresați. Este dorința noastră ca toți cei care studiază acest document să găsească o binecuvântare în înțelegerea conținutului.

Traducătorul.

7

”NOI SUNTEM ADVENTIȘTII” – DE JAMES WHITE1 ÎN REVIEW AND HERALD - 18 APRILIE 1854

”Noi suntem adventiștii,” spune conducătorul acelora care mărturisesc să adere la vederile învățate de William Miller, când, de fapt, au renunțat la multe dintre acele puncte puternice ce îl diferenția pe William Miller de oponenții lui. Însă ce a scos afară această nouă sectă sau o clasă de credincioși din formarea acestei secte ce declară și se onorează cu numele de ”adventiști?” Noi răspundem: în primul rând, doctrina celei de-a doua veniri așa cum era ea învățată de William Miller, sau anunțul primului înger (Apocalipsa 14:6-7) că a sosit ora judecății lui Dumnezeu. În al doilea rând, acea puternică mișcare din 1844, cu ocazia proclamării cuvintelor celui de-al doilea înger (versetul 8), care i-a scos afară din diferitele biserici de care ei aparțineau. Aceste două mari mișcări au chemat afară poporul advent din diferitele biserici și o parte dintre ei pretind numele de adventiști. Însă – ciudat aș spune – privesc aceste mișcări care i-au chemat afară din biserici și care i-au făcut un popor distinct, ca fiind ferm greșite!!! Majoritatea dintre ei numesc doctrinele pe care le susțin ca fiind erori și influența care i-a făcut să se separe de frații lor din multele biserici ca fiind amăgitoare! Și atunci, ca bărbați și femei onești, de ce nu reconstituie acei pași făcuți pe cărarea erorii? De ce nu mărturisesc deschis că acele mișcări au fost amăgitoare fraților lor din bisericile care au stat atât de nobil (?) împotriva mișcărilor advente din 1843 și 1844? Acum aceste mișcări au fost fie greșite, și o amăgire completă, fie ei erau sub providența specială a lui Dumnezeu și, per total, corecți. Dacă erau greșiți, atunci cei care erau influențați de ei să-și părăsească bisericile ar trebui să se întoarcă în acele biserici, să-și mărturisească greșelile și să se reunească cu ei. Nu este o nebunie curată să te onorezi cu distinctul nume de adventiști, apoi să te întorci împotrivă și să blestemi exact motivele care i-au făcut un popor distinct? Dacă acele mișcări erau corecte, atunci corect este să rămâi separat de acele biserici de care poporul advent s-a separat pentru a se bucura de libertate; însă lăsăm la o parte bogatele daruri ale mesajelor îngerilor (Apocalipsa 14:6-8) care i-a făcut un popor distinct. Acum, dacă este corect ca orice popor să pretindă numele de ”adventiști” (însă ne îndoim de decența de a pretinde așa ceva), cu siguranță acea clasă care a renunțat la punctele puternice ale credinței advente originale așa cum erau învățate de William Miller, și acum văzute ca erori și amăgiri, mesajele și influențele care i-au chemat din bisericile lor și care i-au făcut un popor distins, ar trebui să fie ultimii în revendicarea numelui de adventiști.

8

Susținem că stăm pe credința originală adventă, prin urmare nu respingem mișcările trecutului prin această mare întrebare, care a chemat afară un popor ca să se pregătească pentru venirea Domnului. Cât despre marile doctrine fundamentale predicate de W. Miller, nu vedem niciun motiv să ne schimbăm vederile. Susținem toată lumina timpului trecut pe acestă temă glorioasă și o prețuim ca venită din ceruri. Și voioși lăsăm providența lui Dumnezeu și mărturia clară a Bibliei să ne corecteze vechea înțelegere asupra sanctuarului și să ne dea un sistem mai armonios al adevărului și o bază fermă a credinței. În timp ce Publicația Advent Review ocupă această poziție prezentă, este de așteptat ca coloanele sale să fie îmbogățite cu articole spirituale despre cea de-a doua venire din stilourile lui William Miller, Litch, Fitch, Hale, Storrs și alții, scrise în urmă cu zece sau doispreze ani în urmă. Review and Herald – 18 aprilie 1854 – Autor James White. Acest articol scris de prezbiterul James White a fost reprintat din două motive. 1) Ajută să răspundă la întrebarea: cine este un adventist cu adevărat? Răspunsul: o persoană care se ține strâns de credința adevărată adventistă a primului și celui de-al doilea mesaj din Apocalipsa 14:6-8, așa cum a fost proclamat de Mișcarea Adventă a anilor 1840-1844. 2) Ne ajută să vedem valoarea retipăririi acestor articole originale ale mișcării advente, deoarece ele conțin credința adventă originală. Acesta este motivul pentru care a fost inclus în începutul acestui document de studiu.

9

SCRISOAREA LUI WILLIAM MILLER SCRISĂ PE 3 MAI 1843 ÎN LEGĂTURĂ CU LUNA A ȘAPTEA EVREIASCĂ

Dragă frate Himes – Vreau să mă văd cu fratele Bliss în legătură cu calculele sale despre sfârșitul perioadelor profetice. Sper să aibe dreptate deși cred că nu. Îți voi spune de ce. Dacă vei examina, vei descoperi că toate ceremoniile legii în tip ce au fost observate în prima lună după echinocțiul de primăvară, și-au avut împlinirea în prima venire a lui Cristos și suferințele Sale; însă toate sărbătorile și ceremoniile din a șaptea, la echinocțiul de toamnă, își pot avea împlinirea doar în cea de-a doua Sa venire. Permite-mi să enumăr câteva: 1. Arca [n.tr – arca lui Noe] s-a oprit în luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea. Aceasta are un aspect în tip, oprirea chivotului evangheliei la judecată. Geneza 8:4 2. Sanctuarul și închinătorii și tot ce aparține de el, erau curățate în luna a șaptea, de la a zecea la a șaptesprezecea zi, Leviticul 16:29-34, cu siguranță aceasta este un tip. 3. Israeliții lui Dumnezeu trebuiau să-și umilească sufletele începând cu seara zilei a noua până în seara zilei a zecea, luna a șaptea. Leviticul 23:27-32 – un tip al necazurilor Daniel 12:1 4. Adunarea sfântă a tot Israelului, în a șaptea lună. Ziua 1 – 15 Lev. 23:24, Num. 29:1. Nu este aceasta un tip a adunării generale? Psalm 81:3-4; 98:6-9 5. Marea sărbătoare, luna a șaptea, ziua cinsprezecea, tot Israelul trebuia să vină înaintea Domnului. Leviticul 23:34; 1 Împărați 8:2; Un tip al sărbătorii nunții – Evrei 11:9-10 6. Sunetul trâmbiței la jubileu, luna a șaptea, ziua a zecea, în toată țara. Leviticul 25:9-10. Un tip al răscumpărării finale. 1 Tesaloniceni 4:14-17. 7. Timpul eliberării tuturor evreilor din robie, luna a șaptea, ziua a cinsprezecea. Deuteronom 15:1-15, 31:10-11; Ieremia 34:8-14, este sărbătoarea tabernacolului. Aceasta este evident un tip pentru eliberarea Israelului lui Dumnezeu. 8. Ispășirea a fost făcută în ziua a zecea a lunii a șaptea și este un tip clar al ispășirii lui Cristos pe care o face acum pentru noi. Leviticul 16:1-34. Antitipul. Evrei 9:1-28. 9. Când își termina ispășirea, marele preot ieșea din Sfânta Sfintelor și binecuvânta poporul. Leviticul 9:22-23; 2 Samuel 6:18. Așa și Marele nostru Preot. Evrei 9:28. Aceasta se întâmpla în luna a șaptea, ziua a zecea.

10

10. Aceasta se întâmpla în timpul recoltei și sărbătoarea recoltei avea loc în luna a șaptea, începând cu ziua a zecea până în a saptesprezecea. Leviticul 23:30. Iar sfârșitul lumii este comparat cu secerișul. Matei 13:30. Cristos spune clar: timpul secerișului. 11. De asemenea, în timpul sărbătorii tabernacolului, în ziua cea mare a sărbătorii – ultima zi. Ioan 7:2, 37. Tot așa în ultima mare zi, vocea lui Isus va chema afară morții neprihăniți. Ioan 5:28-29. 1 Tesaloniceni 4:16 Frate Bliss, vei examina și îmi vei spune părerea ta despre schița mea pe acest subiect? Dacă aceasta este adevărată, atunci nu vom vedea glorioasa Lui revenire înainte de echinocțiul de toamnă. Doar câteva luni de încercare și calomnie, apoi toate acestea se vor sfârși. William Miller, Low Hampton, 3 mai 1843.

11

SCRISOAREA LUI S.S. SNOW STRIGĂTUL DE LA MIEZUL NOPȚII – 22 FEBRUARIE 1844

Pentru Strigătul de la miezul nopții. Dragă frate Southard, vreau să prezint câteva gânduri pentru considerația atentă a fraților de credință adventă în legătură cu un punct unde unde eu difer de mulți dintre ei, și anume, sfârșitul perioadelor profetice. Doresc să fac aceasta nu ca să caut controverse: departe de mine ”Să nu fie ceartă ... între mine și tine ... pentru că suntem frați.” (Geneza 13:8). Nici nu caut să descurajez pe aceeia care, cu dorință sinceră, urmăresc venirea Învățătorului nostru binecuvântat în timpul acestui an evreiesc 18432. Nici nu am dorința de a îndepărta mai mult această zi glorioasă. Tot sufletul meu respiră această rugăciune: ”Vino Doamne Isus și vino repede.” Însă Domnul mi-a arătat, cred, că trebuie să așteptăm și să mai suferim puțin. Cu toții credem că marea săptămână trebuie să se împlinească. Că cei 6.000 ani, care au fost umbriți de cele șase zile ale creației, trebuie să se împlinească; apoi va veni a șaptea mie – gloriosul sabat al odihnei ce ”rămâne pentru poporul lui Dumnezeu.” Acum, această perioadă lungă – aionul sau vârsta acestei lumi, începe în toamnă. Ca dovadă a acestui lucru, ofer câteva motive. În primul rând a fost opinia concomitentă a cronologilor, atât evrei cât și creștini. În al doilea rând, la creația omului, el trebuie să trăiască cu fructe și semințe. Geneza 1:29. Nu apare rezonabil să credem că erau culese într-un alt sezon decât toamna. Din nou, de la ieșirea din Egipt, o schimbare a fost făcută în începerea anului. Exodul 12:2 ”Aceasta va fi prima lună a anului pentru voi.” Exodul 13:4 ”Astăzi ați ieșit în luna Abib.” Se pare deci că de la creație și până la exod, anii începeau cu altă lună. În consecință, se pare că, conform calendarului de calcul evreiesc, începând cu ieșirea din Egipt, au fost două moduri de a începe anul, primul cu luna numită Etanim sau Tisri, în toamnă – celălalt mod cu luna Abib sau Nisan, în primăvară. Ultima este conformă cu timpul ieșirii, prima, cu recunoașterea anilor de la creație. Prin urmare, ca întreg, concluzionez că cei 6.000 de ani au început toamna. Și după cum dispensațiunea gloriei, la apariția lui Cristos, este numită de apostol ”administrarea plinătății timpurilor” (Efeseni 1:10), sunt constrâns să cred că perioada va cuprinde 6.000 de ani întregi. Și din tot ceea ce am, atât cât am fost capabil să descopăr în cronologia lumii, acești ani vor fi compleți în toamna lui 1844. 2 William Miller și asociații săi învățau că, conform proclamării mesajului primului înger, Isus va veni a doua oară undeva în timpul anului evreiesc 1843. Acesta a fost calculat însă la sfârșitul primăverii lui 1844 în emisfera nordică. Această învățătură este menționată de nenumărate ori în acest document de studiu de către diverși scriitori adventiști.

12

Cele șapte vremuri ale lui Moise din Leviticul 26, însumează 2520 de ani plini. Ei încep cu ruperea puterii lui Iuda, luarea în captivitate a lui Manase în 677 î.Ch. Acesta a fost întotdeauna timpul dat ca fiind începutul lor. Însă a existat o eroare în presupunerea că se vor termina în 1843, după cum voi arăta acum. Dacă ar fi început în 1 ianuarie 677 î.Ch. atunci nu s-ar fi terminat înainte de 1 ianuarie 1844. Sau dacă au început cu prima zi a anului evreiesc, în 677, atunci nu aveau cum să se termine înainte de prima zi a anului evreiesc 1844. Este evident că 677 și 1843 necesită ani întregi pentru a însuma întreaga perioadă de 2520. Însă oricare moment din anul 677 î.Ch. este doar în anul 677 înainte de Cristos. Socotind înapoi de la era creștină, nu obținem 677 ani plini până când ajungem la acest punct extrem – cum ar fi prima zi a anului 677 î.Ch. Astfel deci, calculând înainte de la începutul erei creștine, nu obținem 1843 ani întregi, până când ajungem la acest punct extrem – cum ar fi sfârșitul anului 1843, sau prima zi a anului 1844. Dacă, atunci, captivitatea lui Manase nu a început mai devreme de prima zi a anului evreiesc 677 î.Ch, atunci cei 2520 nu se pot termina decât după terminarea prezentului an evreiesc. Acum este evident că Manase nu a fost luat în prima parte a anului, deoarece Eshar-Hadon și asirienii erau angrenați în strămutarea celor zece triburi din țară și înlocuindu-i cu străini, în timpul același an, înainte de invadarea lui Iuda. Aceste evenimente le găsim în 2 Împărați 17:20-24. Profeția despre aceasta o găsim în Isaia 7:8. Data acestei profeții este 742 î.Ch. Începând cu această dată, calculăm șaizeci și cinci ani și ajungem la anul 677 î.Ch. În acel an, ca împlinire a predicției din Osea 5:5, Israel și Iuda au fost amândouă sfărâmate. Însă după cum necesită timp considerabil să strămuți cele zece triburi și să aduci străini să umple locurile lor – nu putem plasa captivitatea lui Manase mai devreme de toamna acelui an. Prin urmare, aproape jumătate din anul evreiesc 677 î.Ch, trebuie lăsat afară din calcul. Aceasta va necesita extinderea perioadei de 2520 până în toamna anului 1844 d.Cr. Cele 2300 de zile din Daniel 8 au început cu cele 70 de săptămâni în 457 î.Cr. Însă nu au început în prima zi a acelui an. Este adevărat că Ezra a plecat din Babilon în prima zi a lunii întâi. Însă aceasta nu se întâmpla în anul 457 î.Cr. ci în anul 456 î.Cr. Al șaptelea an al lui Artaxerxe, în care Ezra pleacă, începe, conform analizei cronologice a Dr. Hales în anul 457 și se încheie în 456. Practica cronologilor a fost să înnumere anii domniei monarhilor, din anul în care au început să domnească; acela fiind primul an. Conform anului 457 î.Cr, când a început cel de-al șaptelea an al lui Artaxerxe, este numărat ca fiind anul al șaptelea. Din cea mai bună înțelegere pe care o putem avea asupra acestui aspect, apare că domnia lui a început toamna. Atunci, acest al șaptelea an trebuie să fi început în toamna anului 457 î.Cr. După cum Ezra a părăsit Babilonul primăvara - și în cel de-al șaptelea an al împăratului (vezi Ezra 7), atunci trebuie să fi fost primăvara anului 456 î.Cr – deoarece nici o altă primăvară nu există în anul al șaptelea al împăratului. Însă nu acesta este punctul de început al celor 70 de săptămâni. Decretul de restaurare și rezidire a Ierusalimului trebuie să fi fost dat de rege înainte de aceasta. Din Estera 2:16 învățăm că ea a fost făcută împărăteasă în luna a zecea a anului evreiesc, în al șaptelea an al împăratului. Este posibil ca aceasta să nu fi fost în anul 456 î.Cr,

13

deoarece acest al șaptelea an s-a terminat înainte de luna a zecea a acelui an. Prin urmare trebuie să fi fost în anul 457 î.Cr. În acel timp a fost dat marele ospăț, și o ”eliberare” provinciilor; care, desigur, i-a îmbrățișat și pe evrei deoarece erau poporul reginei. Însă această eliberare nu ar fi putut fi făcută fără un decret anterior. Monarhii Persiei erau cei care făceau și dădeau legile, care erau absolute, de neschimbat. Însă în legătură cu această ”eliberare” nu se spune nimic despre vreun ”decret” sau lege dată la acel timp. Aceasta a fost doar începutul acelor acte ale împăratului, prin care decretul avea să fie pus în aplicare. Astfel se pară că decretul, ce reprezintă începutul celor șaptezeci de săptămâni și al celor 2300 de zile, trebuie să fi fost dat de împărat cu ceva timp înainte de luna a zecea a anului evreiesc 457 î. Cr. De la acel timp, conform cu Daniel 9:25, aveau să fie șaizeci și nouă de săptămâni, sau 483 de ani până la venirea lui Mesia. A fost arătat de mulți, că această perioadă a fost împlinită în anul 26 d.Cr. Însă aceasta este o greșeală. Necesită 457 și 26 de ani întregi pentru a ajunge la anul 483. Însă, așa cum am văzut, o parte a anului 457 î.Cr trebuie să fie lăsată afară din calcul. Prin urmare, timpul trebuie adăugat la cei 27 d.Cr. Al cinsprezecelea an al lui Tiberius, când Ioan și-a început lucrarea (vezi Luca 3.1) începe în anul 26 d.Cr și corespunde cu o parte din 26 și o parte din 27. Atunci, Ioan și-a început lucrarea ori în ultima parte a anului 26 d.Cr. ori în prima parte a anului 27 d.Cr. Însă după ce Ioan a fost pus în închisoare, Isus vine în Galileea și spune: ”Timpul s-a împlinit.” Mă gândesc că aceasta trebuie să fi fost toamna anului 27 d.Cr. Cu siguranță a fost după paște; după cum putem vedea comparând Ioan 2:23; 3:22-24 și 4:43 cu Marcu 1:14-15. Atunci, dacă cele 69 de săptămâni s-au încheiat în toamna anului 27 d.Cr, când ar trebui să așteptăm să se încheie cele 2300 de zile? Răspunsul este clar. Dacă scădem 483 din 2300 rezultatul este 1817. Deci mulți ani rămân să se împlinească până în toamna anului 27 d.Cr. Atunci adăugăm cei 1817 ani la această dată și vedem că ne duce până în toamna anului 1844 d.Cr. Cât despre cele 1290 și 1335 de zile ale lui Daniel 12: desigur, ele trebuie să înceapă împreună – ultimul [n.tr – 1335] se încheie odată cu cei 2300 în 1844. Și după cum acolo este o diferență de doar patruzeci și cinci ani între cele două perioade, cei 1290 de zile nu puteau sfârși în februarie 1798, deoarece patruzeci și șase ani au trecut de atunci. Perioadele trebuie să fi început în 509 d.Cr – cele 1290 de zile terminându-se în 1799, prin începutul carierei de sânge și cucerire3 a lui Napoleon (vezi Daniel 11:40), cele 1335 de zile sfârșindu-se în toamna anului 1844. Însă iubite frate! Viziunea ”va vorbi și nu va minți; deși întârzie, așteapt-o, pentru că va veni cu siguranță, nu va întârzia.” Samuel S. Snow – New York, 16 februarie 1844 3 Cei ce credeau în credința celei de-a doua veniri, în mod general au înțeles că evenimentele asociate cu ÎMPĂRATUL DE NORD din Daniel 11:40-45 se referă la revolta creată de revoluția franceză și ridicarea și aventurile militare ale lui

14

Napoleon Bonaparte. Deoarece ei au trăit și lucrat în timpul dinaintea ridicării mesajului celui de-al treilea înger, când evenimentele din Daniel 11:40-45 avea să se împlinească, nu au putut înțelege corect aceste evenimente. Cu siguranță nu ar trebui să le cenzurăm în niciun fel doar pentru că nu au avut înțelegerea corectă a acestor versete din Scriptură.

15

SCRISOARE DE LA S.S. SNOW STRIGĂTUL DE LA MIEZUL NOPȚII - 27 IUNIE 1844

Dragă frate Southard – în legătură cu prima zi din luna Ianuarie, am simțit că este datoria mea imperativă de a împărtăși lumii, și în special credincioșilor adventiști, lumina pe care Tatăl Ceresc mi-a dat-o, în legătură cu terminarea perioadelor profetice. În general, anterior am stat puternic în credința adventiștilor, că cei 6.000 de ani ai acestei lumi sau vârsta – cele 7 vremuri ale neamurilor – cele 2300 de zile din Daniel 8 și cele 1335 de zile din Daniel 12, trebuie să se încheie în anul evreiesc 18434. Am predicat în consecință. Și Dumnezeu mi-a binecuvântat sufletul și mi-a binecuvântat munca făcând astfel. Încă mai cred că făceam voia Învățătorului meu. A fost necesar ca o greșeală să fie făcută în legătură cu sfârșitul zilelor, iar această greșeală să fie în general printre așteptătorii împărăției, pentru ca credința lor să fie încercată; și aceasta deoarece o lume nelegiuităși o biserică iubitoare de lume să aibă oportunitatea amplă să-și manifeste ura față de apariția iubitului nostru Domn – să batjocorească, să ia în râs și să se împietrească în păcatul lor, și să se coacă pentru distrugere. Dacă o astfel de greșeală nu ar fi fost făcută, există câteva profeții care nu s-ar fi putut împlini complet niciodată. Spre exemplu Ezechiel 12:22 ”Fiu al omului, ce este acel proverb pe care voi îl aveți în țara lui Israel, spunând: zilele sunt prelungite și orice viziune se sfârșește?” De asemenea Habacuc 2:2-3 ”Și Domnul mi-a răspuns și a zis: scrie viziunea și lămurește-o pe table, ca să fugă cel ce o citește. Pentru că viziunea este pentru încă un timp rânduit, dar la sfârșit va vorbi și nu va minți; deși întârzie, așteapt-o, pentru că va veni cu siguranță, nu va întârzia.”5

Însă Tatăl nostru ceresc, cu mare bunătate și compasiune pentru poporul Său, le-a oferit pentru această urgență. Nu ne-a părăsit în acest timp critic și de încercare, fără promisiunile din cuvântul Său, constituind o fermă, o fundație imuabilă pe care speranța și credința să se poată fixa și niciodată să nu mai fie zguduită. Din clasa de mesaje conținute în cartea binecuvântată, există aplicații deosebite la acest timp de întârziere, existând unul deosebit de frapant și încurajator în capitolul 51 din Ieremia, unde profetul vorbește despre căderea și distrugerea misticului Babilon, sau anticristul, ca umbrind în tip, de credința în vechiul Babilon literal, a distrugerii lui de către Mezi și Perși. În versetul 45 Dumnezeu spune: ”Poporul meu, ieșiți din mijlocul lui și să își scape fiecare om sufletul de mânia înverșunată a Domnului.” Aici avem aceeași chemare ce este făcută poporului lui Dumnezeu în Apocalipsa 18:4 ”Ieșiți din ea poporul meu ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu primiți din plăgile ei.” Cel mai sincer începător în interpretarea scripturilor profetice trebuie să vadă că aceste două pasaje sunt perfect paralele și că vorbesc despre același punct. Și cu toată sinceritatea, îmi este milă de omul care nu o va vedea. Luate împreună cu multe alte pasaje de genul acesta, atât în Vechiul cât și în Noul Testament, ne este clar arătat că ultimul mesaj pe care Dumnezeu îl trimite poporului Său în acest final al sfârșitului timpului, este porunca de a se elbera ei înșiși din Babilonul mistic – adică să iasă afară și să fie cu totul separați de orice legătură și închinare cu

16

creștinismul corupt și apostat. Iar poporul lui Dumnezeu va asculta această chemare. După ce poruncește poporului Său în versetul 45 să iasă afară din Babilon, El procede, în versetul 46 să le dea un cuvânt prețios de avertizare și încurajare: ”Și nu cumva inima voastră să leșine și să vă temeți de zvonul care va fi auzit în țară; un zvon va veni deopotrivă într-un an și după aceasta în alt an va veni un zvon și violență va fi în țară, conducător împotriva altui conducător.” Despre ce zvon se vorbește aici? Este mesajul advent! Și care este primul an al mesajului? Este anul evreiesc 1843. După cum Dumnezeu a prevăzut trecerea acelui an de zvon, a văzut ca fiind necesar, ca nu cumva inimile poporului său să cadă și să fie înspăimântate, să-i avertizeze că, după primul va veni un alt mesaj în anul următor. Aceasta mi-a fost foarte clar descoperit mie, cel care sunt ultimul dintre sfinți, înainte de trecerea primului an de zvon. Am simțit că este datoria mea necesară să proclam lumii și iubiților frați și surori din adventism, că perioadele nu au cum să se termine înainte de luna a șaptea a anului sacru evreiesc 1844 d.Cr. Nu m-am putut odihni până nu proclamam acest adevăr. De aceea am pregătit un articol pe scurt, în care demonstrez câteva dintre motivele acestor idei, ce au fost publicate în Strigătul din 22 februarie6 trecut și ulterior în Advent Herald. Sanuel S. Snow – Worcester, Mass, 22 iunie. 4 Mesajul primului înger, care în realitate a fost iminenta proclamare a celei de-a doua veniri a lui Isus, la sfârșitul perioadelor profetice în anul evreiesc 1843, a fost primul timp de așteptare pe care credincioșii adventiști l-au avut pentru ca ”binecuvântata speranță” să aibe loc. 5 Fratele Snow învață că Domnul a permis greșeala susținută de adventiști în legătură cu sfârșitul perioadelor profetice, în anul evreiesc 1843. Domnul a dorit ca greșeala să fie un test pentru credința credincioșilor adventiști, pentru a descoperi ura lumii și a bisericii iubitoare de lume față de mesajul iminentei reveniri a lui Isus. Ce este uimitor despre această scrisoare de la fratele Snow, este că el a recunoscut că Domnul permitea ca această greșeală să fie un test, cu un număr de ani mai înainte ca mesagerul Domnului să arate acest adevăr prin viziune. În Tragedia Veacurilor ed. 1858 pag 137 & 138: ”I-am văzut pe cei din poporul lui Dumnezeu bucuroşi în aşteptare, uitându-se după Domnul lor. Dar Dumnezeu intenţiona să-i pună la încercare. Mâna Sa a acoperit o greşeală care fusese făcută în calculele perioadelor profetice. Cei care priveau după Domnul lor nu au descoperit această greşeală şi nici oamenii cei mai învăţaţi care se împotriveau fixării acelei date nu au reuşit s-o observe. Dumnezeu intenţiona ca poporul Lui să se confrunte cu o dezamăgire. Timpul a trecut şi cei care L-au aşteptat pe Mântuitorul lor cu nerăbdare s-au întristat şi s-au descurajat, în timp ce aceia care nu iubiseră venirea lui Isus, ci au îmbrăţişat solia din teamă, au fost mulţumiţi că nu venise la vremea la

17

care fusese aşteptat. Mărturisirea lor nu atinsese inima şi nu curăţise viaţa. Trecerea fără evenimente a perioadei fusese calculată pentru a scoate la iveală astfel de inimi. Aceştia au fost primii care s-au întors şi i-au ridiculizat pe cei întristaţi şi dezamăgiţi, care au iubit cu adevărat venirea Mântuitorului lor. Am văzut înţelepciunea lui Dumnezeu în încercarea adusă asupra poporului Său şi punerea lor la proba cercetării pentru a-i descoperi pe cei care aveau să se dea înapoi în ceasul încercării. 6 Fratele Snow se referă la articolul anterior publicat în acest document de studiu.

18

”LA JUMĂTATEA SĂPTĂMÂNII” STRIGĂTUL DE LA MIEZUL NOPȚII - 27 IUNIE 1844 DE C.S.M.

Perioada profetică a celor 2300 zile este un punct fundamental pe care stă credința nezguduită a multor inimi așteptătoare. Indiciul începutului acestei perioade sunt cele șaptezeci de săptămâni și crucea lui Cristos, sigiliul imuabil ce fixează poziția sa tangibilă independent de punctul de început. Înțelegem, că de îndată ce sigiliul a fost pus în sânge, la sfârșitul celor șaptezeci de săptămâni (sau 490 ani) de la viziune, tot atât de sigur gloria finală a sfârșitului ce urmează va curăța și restaura sanctuarul său la sfârșitul zilelor, deoarece sfârșitul va avea loc la vremea hotărâtă. Cunoaștem cu siguranță că suntem aproape la împlinirea timpului și, deoarece înțelepciunea va crește iar Domnul nu va face nimic decât să-și reveleze secretele Sale servilor Lui profeții, este de datoria și privilegiul nostru să căutăm să cunoaștem voia Sa descoperită. Suntem sfătuiți de Domnul să nu fim înceți cu inima (Luca 24:25) în a crede tot ce au spus profeții, și de asemenea, dacă ne lipsește înțelepciunea să o cerem de la Dumnezeu care o dă din belșug tuturor oamenilor și care nu reproșează, și le va fi dată. S-a spus și s-a scris mult în legătură cu momentul din an când a fost dat decretul de restaurare și rezidire al Ierusalimului și după cum acoperă tot anul 457 î.Cr (punctul de început al viziunii, general acceptat de adventiști) și 1843 d.Cr, pentru a face numărul complet 2300, devine o problemă de adânc interes acum că porțiunea rămasă de timp trece repede, să înțelegem ceva mai mult cu privire la aceasta, deoarece noi credem cu putere că Dumnezeu a stabilit, sau a făcut cunoscut, o zi în care va judeca lumea. Fără să ne legăm de datele oferite până acum, am putea considera că evenimentele ce marchează încheierea săptămânilor ce sunt tăiate, dacă putem descoperi în ce moment al anului se încheie, ar putea arunca ceva lumină asupra timpului de sfârșit al viziunii. În primul rând, șapte săptămâni sunt împlinite prin construcția străzilor și a zidurilor Ierusalimului în timpuri de pericol. Apoi mai trebuie împlinite șaizeci și două de săptămâni până la manifestarea Prințului Mesia. După acestea, El este stârpit în mijlocul ultimii săptămâni din cele șaptezeci, astfel jertfa și prinosul încetează pentru totdeauna. Prin simpla și umila înțelegere a unei minți fără prejudicii, bazându-se doar pe înțelegerea simplă a acestui cuvânt, conform cu o versiune excelentă și stabilă engleză, percepem imediat că mijlocul sau jumătatea săptămânii trebuie să fie un punct între două jumătăți sau după prima jumătate. O săptămână profetică înseamnă șapte ani iar aceștia împărțiți în jumătate, necesită imperativ împărțirea anului patru în două. În acest punct este crucea. Apoi dacă reușim să stabilim în ce timp al respectivului an a fost Domnul nostru crucificat, va demonstra că acel an, conform viziunii, a început șase luni mai devreme și să termină șase luni mai târziu. Desigur, dincolo de controverse, este stabilit că Cristis este antitipul mielului pascal ce era oferit în ziua a paisprezecea a primei luni din anul iudaic, ce corespunde cu un punct oarecum spre sfârșitul lui Aprilie. Aceasta arată că anul profetic în care a avut loc crucificarea a început și s-a sfârșit toamna și dacă aceasta decide timpul din an în care unul dintre anii profeției s-au încheiat,

19

atunci ceilalți cu siguranță vor corespunde. De aceea noi înțelegem acum că deoarece cele șaptezeci de săptămâni sunt parte a viziunii de 2300 zile, iar Salvatorul nostru a suferit moartea în primăvară, la jumătatea anului, jumătatea uneia dintre săptămâni, deci cu siguranță întreaga perioadă se va termina în toamna acestui an, prin urmare noi ne vom ridica capul și ne vom bucura căci răscumpărarea noastră se apropie. C.S.M7

7Compilatorul crede că inițialele ”C.S.M” vin de la sora adventistă pe nume C.S. Minor. Compilatorul nu este 100% de acest lucru, deoarece inițialele sunt singurele semne de identificare ce ne sunt oferite în legătură cu autorul ”Strigătului de la miezul nopții.”

20

CONFIRMAREA LEGĂMÂNTULUI – DE S.S.SNOW STRIGĂTUL DE LA MIEZUL NOPȚII – 18 IULIE 1844

Dragă frate Southard: Doresc să spun câteva cuvinte în coloanele Strigătului [n.tr- publicației] în legătură cu săptămâna confirmării legământului. Când mi-am prezentat vederile cu înțelegerile aferente, să fie testate prin Cuvântul Domnului iar dacă sunt găsite nesănătoase, să fie condamnate și respinse, dar nu mai dinainte.Îngerul Gabriel a spus în Daniel 9:27: ”Și el va confirma legământul cu mulți pentru o săptămână; și în mijlocul săptămânii el va face ca sacrificiul și ofranda să înceteze.” În acest pasaj, pronumele „EL” se referă la Mesia despre care se vorbește în versetele 25 și 26. Este declarat că, atunci, Mesia va confirma legământul cu mulți pentru o săptămână. Se ridică întrebarea: ce înseamnă să confirmi legământul? Eu răspund: să stabilești [n.tr - dovedești] Evanghelia. Pentru a demonstra aceasta, este necesar, mai întâi, să întreb ce înseamnă termenul ”legământ”. Trebuie să fie ori legea evreiască ori evanghelia, după cum apare în Galateni 4:22-26 ” Fiindcă este scris că Avraam a avut doi fii, unul din femeia roabă și celălalt din femeia liberă. Dar cel din femeia roabă a fost născut conform cărnii, iar cel din femeia liberă, prin promisiune. Lucrurile acestea sunt o alegorie, fiindcă acestea sunt cele două legăminte, unul, de la muntele Sinai, care naște pentru robie și care este Agar. Fiindcă această Agar este muntele Sinai în Arabia și corespunde Ierusalimului de acum și este în robie cu copiii săi. Dar Ierusalimul cel de sus este liber, cel ce este mama noastră a tuturor.” Aici avem vechiul și noul legământ – legea și evanghelia. Una este prin Moise, cealaltă prin Cristos. Una se referă la muntele Sinai, cealaltă la muntele Sion. Vezi Evrei 12:18-24. Acum, pe care dintre acestea a venit Mesia să le confirme? Cu siguranță nu pe prima, după cum Pavel demonstrează abundent în Romani 6:14 ”fiindcă nu sunteți sub lege, ci sub har.” Și în Romani 10:4 ”Căci Cristos este sfârșitul legii pentru dreptate pentru toți cei ce cred.” De asemenea în Galateni 3:24-25 ”Astfel, legea a fost pedagogul nostru ca să ne aducă la Cristos, ca prin credință să fim declarați drepți. Dar după ce a venit credința, nu mai suntem sub pedagog.8” Prin urmare, ceea ce Mesia a confirmat trebuie să fie evanghelia. Însă cum a fost confirmată? Răspund: pentru a confirma un lucru trebuie ca să-l stabilești pe o fundație fermă. Și ce este fundația credinței și speranța evangheliei pe care a fost construită biserica lui Dumnezeu? Pe Isus și pe înviere. Vezi Efeseni 2:20. Cum a fost stabilită evanghelia pe această fundație? Prin mărturie, iar mărturia însoțită de minuni. Ioan 5:31,36 ” Dacă eu aduc mărturie despre mine, mărturia mea nu este adevărată. Dar eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan; fiindcă faptele pe care mi le-a dat Tatăl să le împlinesc, aceste fapte pe care le fac eu, aduc mărturie despre mine că Tatăl m-a trimis.” Era necesar ca mărturia lui Cristos despre Sine să fie însățită nu doar de mărturia despre Tatăl (vezi Ioan 5.37 și 8:17,18) însă de asemenea trebuia confimată public – fapte puternice sau miracole. Însă acest tip de dovadă nu era limitată la lucrarea personală a lui Cristos după cum apare foarte evident din Evrei 2:3-4.”

21

Cum vom scăpa noi dacă neglijăm o salvare atât de mare? Care, întâi A ÎNCEPUT să fie vorbită de Domnul, și ne-a fost CONFIRMATĂ prin cei ce l-au auzit, Dumnezeu de asemenea aducându-le mărturie, deopotrivă cu semne și minuni și diferite miracole și daruri ale Duhului Sfânt, conform voii Sale.” Apostolilor lui Cristos le-a fost desemnată o lucrare specială, pentru care au fost aleși, și pentru care erau în mod corespunzător calificați; trebuiau să mărturisească faptele învierii Sale. Pentru ei nu era o problemă de credință că Cristos a înviat din morți, ci un fapt. Prin mărturia lor despre acest eveniment glorios și prin miracolele ce le-au făcut pentru a confirma adevărul acestei mărturii, ei erau colucrători cu Dumnezeu și cu Cristos, în punerea fundației imuabile pe care stă credința și speranța tuturor copiilor lui Dumnezeu. Prin urmare, lucrarea de confirmare a legământului prin mărturia însoțită de minuni, nu a fost limitată doar la lucrarea personală a Domnului, însă a fost realizată prima dată de El, apoi de ucenicii lui, în timp ce el, prin darurile miraculoase ale Duhului Sfânt, a lucrat împreună cu ei. Pentru următoarea dovadă la care au fost martori speciali, atât a lucrării mărețe a lui Cristos cât și a învierii Sale, ne este de ajuns declarația din Luca 24:46-48 ”Și le-a spus: Astfel este scris și astfel se cuvenea să sufere Cristos și să învie dintre morți a treia zi, și pocăința și iertarea păcatelor să fie predicate în numele Lui printre toate națiunile, începând de la Ierusalim. Iar voi sunteți MARTORI ai acestor lucruri.” Apoi mărturia lui Petru din Fapte 1:21-22 ”De aceea, dintre acești bărbați care ne-au însoțit în tot timpul în care Domnul Isus a intrat și a ieșit printre noi, începând de la botezul lui Ioan, până la acea zi în care a fost luat de la noi, trebuie ca unul să fie rânduit martor cu noi al învierii Sale.” De asemenea în capitolul 2:32 ”Pe acest Isus l-a înviat Dumnezeu, pentru care noi toți suntem martori” dar și în capitolul 3:15 ”Și l-ați ucis pe Prințul vieții, pe care Dumnezeu l-a înviat dintre morți; pentru care noi suntem martori.” Din nou, în capitolul 10:39-41: ”Și noi suntem martori ai tuturor lucrurilor pe care le-a făcut deopotrivă în țara iudeilor și în Ierusalim; pe acesta l-au ucis atârnându-l pe lemn. Pe el, Dumnezeu l-a înviat a treia zi și i-a dat să fie cunoscut, nu întregului poporul, ci martorilor aleși dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat și băut cu el după ce a înviat dintre morți.” Pavel de asemenea declară în 1 Corinteni 15:8 ”Și la urma tuturor, ca unul născut la timp nepotrivit, a fost văzut și de mine.” Din conexiunea acestui verset cu al nouălea, vedem deslușit că apostolii erau calificați pentru lucrarea lor apostolică, prin faptul că au fost martori oculari al actului fundamental al învierii lui Cristos. Prin urmare, când și ultimul dintre acești martori a fost calificat și și-a început mărturia însoțită de acele dovezi miraculoase ce erau indispensabil necesare, Evanghelia, ca sistem divin a fost stabilită pe adevărata ei fundație. Cu alte cuvinte, legământul a fost confirmat. Mai multe pe același subiect în următorul.9

A voastră speranță. S.S.Snow – Worcester, Mass. 29 iunie.9

22

9 Articolul la care fr. Snow se referă urma să apară în ”Strigătul de la miezul nopții” 22 august 1844, sub titlul ”Cronologie profetică.” O parte din materialul conținut în acel articol poate fi găsit mai detaliat în pamfletul ”Adevăratul strigăt de la miezul nopții” datând din 22 august 1844, care este următorul articol al acestui document de studiu.

23

ADEVĂRATUL STRIGĂT DE LA MIEZUL NOPȚII 22 AUGUST 1844 – EDITOR S. S. SNOW

Binecuvântatul nostru Domn și Învățător a promis că va veni din nou și își va lua poporul cu El, pentru ca acolo unde este El să fie și ei. Locul unde El și ei vor locui pentru totdeauna este Noul Ierusalim, acel oraș sfânt, pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru ei și care va coborî din ceruri de la Dumnezeu pe Noul Pământ unde va domni neprihănirea. În legătură cu timpul acelei veniri, El spune în Marcu 13:32 ”Dar despre acea zi și oră nu știe nimeni, nici îngerii care sunt în cer, nici Fiul, ci numai Tatăl.” Mulți învață că acest pasaj dovedește că omul nu va cunoaște niciodată acest timp. Însă dacă este dovedit în modul acesta, atunci nici chiar Fiul lui Dumnezeu însuși nu va cunoaște acel timp: deoarece pasajul declară precis același lucru despre El cât și despre îngeri și oameni. Însă chiar crede cineva că Gloriosul nostru Domn, Căruia i-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ, este și va rămâne ignorant în legătură cu timpul până când va veni să judece lumea? Dacă nu, atunci cu siguranță acest text nu va putea niciodată să dovedească faptul că omul nu va fi făcut să înțeleagă timpul. O versiune englezească veche a acestui pasaj spune astfel: ”însă ziua și ceasul nu o știe niciun om, nici îngerii care sunt în cer, nici Fiul ci doar Tatăl.” Conform celor mai iscusiți critici ai vremii, aceasta este traducerea corectă. Cuvântul știe este folosit aici în același sens precum Pavel în 1 Corinteni 2:2. În afară de Cristos și de El crucificat, Pavel a mai înțeles multe alte lucruri, însă a hotărât să nu le facă cunoscute. Deci în primul pasaj citat, este declarat că nimeni altcineva cunoaște ziua și ora decât Dumnezeu Tatăl, aceasta fiind timpul exact al celei de-a doua veniri a Fiului Său. Iar aceasta implică necesar că Dumnezeu face cunoscut timpul. Vechiul Testament conține mărturia Tatălui în legătură cu Fiul Său și în legătură cu timpul primei și celei de-a doua veniri. Prin urmare timpul trebuie să fie înțeles. Vezi Daniel 12:10 ”Mulți vor fi purificați și albiți și încercați; însă cei stricați vor lucra cu stricăciune; și nimeni dintre cei stricați nu vor înțelege; dar cei înțelepți vor înțelege.” Romani 15:4 ”Fiindcă toate câte au fost scrise înainte, au fost scrise pentru învățătura noastră, ca prin răbdarea și mângâierea Scripturilor să avem speranță.” Prin studierea cuvântului Său noi suntem conduși de Duhul Sfânt ca să înțelegem timpul venirii Gloriosului nostru Împărat. Ca o altă dovadă în acest sens, vezi Daniel 9:25 ”Să știi de aceea și să înțelegi, că de la ieșirea poruncii de a restaura și de a construi Ierusalimul până la Mesia Prințul, vor fi șapte săptămâni și șaizeci și două de săptămâni.” Marcu 1:14-15 ”Și după ce Ioan a fost pus în închisoare, Isus a venit în Galileea predicând evanghelia împărăției lui Dumnezeu și zicea: timpul este împlinit.” Luca 19:43-44 ”pentru că zilele vor veni peste tine și dușmanii tăi vor arunca un val de pământ în jurul tău și te vor împresura și te vor strânge din toate părțile, și te vor face una cu pământul și pe copiii tăi cu tine; și nu vor lăsa în tine piatră peste piatră, pentru că nu ai cunoscut timpul vizitării tale.” 1 Petru 1:9-11 ”Căutând ce sau în ce fel de timp arăta Duhul lui Cristos, care era în ei, când adeverea dinainte suferințele lui Cristos și gloria de după aceastea.” Fapte 17:30-31 ”Dumnezeu a stabilit o zi în care va judeca

24

lumea în dreptate.” Eclesiastul 3:17 ”Dumnezeu va judeca pe cel drept și pe cel stricat; pentru că este un timp acolo pentru orice scop și pentru fiecare lucrare.” Eclesiastul 8:5-7 ”Oricine ține porunca nu va simți vreun lucru rău; și inima unui înțelept dișcerne deopotrivă timpul și judecata.” Ieremia 8:6-9 ”Eu am dat ascultare și am auzit, dar ei nu au vorbit drept; nimeni nu s-a pocăit de stricăciunea lui, spunând: Ce am făcut? Fiecare s-a întors la alergarea lui precum calul în bătălie. Da, barza în cer cunoaște timpurile ei rânduite; și turturica și cocorul și rândunica păzesc timpul venirii lor; dar poporul meu nu cunoaște judecata Domnului. Cum ziceți: noi suntem înțelepți și legea Domnului este cu noi? Iată, într-adevăr, în zadar a făcut-o; tocul scribilor este în zadar. Înțelepții sunt rușinați, ei sunt descurajați și prinși; iată, au respins cuvântul Domnului; și ce înțelepciune este în ei?” Osea 9:7-9 ”Zilele cercetării au venit, zilele răsplătirii au venit; Israel va cunoaște aceasta. Profetul este un prost, omul spiritual este nebun.” Romani 13:11-14 ”Și aceasta, știind timpul, că acum este ora să ne trezim din somn.”

CEI ȘASE MII DE ANI.

Perioada de timp alocată acestei lumi, în starea sa prezentă, este de 6.000 ani, la sfârșitul căreia începe marele sabat milenial, despre care vorbește Apocalipsa 20 și care va fi însoțit de apariția personală a lui Cristos și a primei Sale învieri; vezi Isaia 46:9-10; Geneza 2:1-3; Evrei 4:4-9; Isaia 11:10; 2 Petru 3:8. Conform cronologiei lui Usher, care este general acceptată, era creștină a început în anul 4004 al lumii; însă Usher a pierdut 153 de ani în timpul judecătorilor. De la împărțirea Țării Canaanului până la începutul conducerii sub Samuel, Usher calculează doar 295 ani în timp ce Pavel, în Fapte 13:20 ne oferă o durată de ”aproximativ 450 de ani.” Din cartea judecătorilor obținem 430 ani iar Josephus ne dă cu 18 ani mai mult pentru bătrâni și anarhie, înainte ca judecătorii să conducă; acești 18 adăugați la 430 rezultă 448 care corespund cu cei ai lui Pavel, presupunând că se referă la aceleași numere. Diferența dintre această perioadă și cea dată de Usher este de 153 ani, perioadă ce trebuie adăugată la vârsta lumii, rezultând începutul erei creștine în 4157 sau, cu alte cuvinte, 4156 și o fracțiune a trecut până la presupusul moment al nașterii lui Cristos. Scăzând aceștia din cei 6000 de ani, rezultatul este 1843 și o fracțiune. Prin urmare perioada se va încheia cândva în anul 1844 d.Cr.

CELE ȘAPTE VREMI ALE NEAMURILOR. Cele șapte vremi ale stăpânirii neamurilor peste biserica lui Dumnezeu, despre care se vorbește în Leviticul 26, au început cu sfărâmarea mândriei puterii lor odată cu captivitatea lui Manase, regele lui Iuda în 677 î.Cr. Vezi Isaia 10:5-12; Ieremia 15:3-9; Ieremia 1:17; 2 Cronici 33:9-11. Aceasta este data stabilită de către toți cronologii pentru acest eveniment. Suma a șapte vremi profetice este 2520 ani. Ca dovadă a acestui lucru, vezi Apocalipsa 12:6,14 unde 3 vremi și jumătate de vreme sunt echivalentul a 1260 ani. Prin urmare, o vreme constă în 360 ani solari, care înmulțiți cu 7 rezultă 2520 ani. Dacă această perioadă a început cu prima zi a anului 677 î.Cr, atunci se va termina în în prima zi a anului 1844 d.Cr. deoarece 677 ani întregi și 1843 ani întregi, face 2520 ani compleți. Se credea că această perioadă se va

25

încheia în anul 1843 d.Cr. Însă o parte din anul 677 î.Cr a fost omis, astfel că partea corespondentă a anului 1844 d.Cr. trebuie luată în considerare pentru a completa perioada. Manase trebuie să fi fost luat captiv în toamnă. Ca dovadă pentru aceasta vezi Osea 5:5; Isaia 7:8; Isaia 10:11. Osea declară că Efraim și Israel vor cădea și deasemenea Iuda împreună cu ele; Isaia îl reprezintă pe împăratul Asiriei amenințând că va face Ierusalimului același lucru ca și Samariei; de aceea ultima mutare a celor zece triburi în robie a avut loc înainte de invazia lui Iuda din același an. Profeția din Isaia 7:8 este data corect în anul 742 î.Cr; 65 de ani de la acest punct ne duce în 677 î.Cr. În acel an a fost sfărâmarea finală a lui Efraim iar el a încetat să mai fie un popor. Această istorie o găsim în 2 Regi 17. Regii nu mergeau în expediții de război toamna sau iarna ci primăvara sau vara. Prin urmare trebuie să fi fost primăvara sau vara anului 677 î.Cr. când Eshar-Hadon și asirienii au început îndepărtarea rămășiței celor zece triburi afară din orașele Samariei; iar când au terminat aceasta, au adus străini și i-a pus în locul lor ca să locuiască acele orașe. Făcând astfel, ceea ce le-a luat câteva luni, erau pregătiți să invadeze Iuda. Astfel că în toamna anului 677 î.Cr. au cucerit orașul Ierusalim și i-au legat regele cu lanțuri și l-au dus în Babilon. Din acel moment cei 2520 duc până în toamna anului 1844 d.Cr. Atunci va fi împlinită vremea neamurilor, dispensațiunea împlinirii timpurilor va sosi, Mântuitorul va veni în Sion și tot Israelul va fi salvat.

CELE 2300 DE ZILE. Cele 2300 de zile din Daniel 8:14 sunt date ca lungimea viziunii conținute în acel capitol. Berbecul este Medo Persia, țapul este Grecia și cornul cel mic care a devenit foarte mare este Roma. Din capitolele doi și șapte din Daniel, înțelegem că Roma își va ajunge finalul când Cel Îmbătrânit de zile vine, judecata începe, Fiul omului vine pe norii cerului iar Dumnezeul cerului stabilește împărăția eternă. Prin urmare, cele 2300 de zile care se întind până la timpul când cornul cel mare ce se înalță ”va fi rupt fără mâini” și până la ”sfârșitul indignării” sunt atât de mulți ani, și care expiră la venirea lui Isus pe norii gloriei. Perioada începe cu cele 70 de săptămâni al lui Daniel 9:24, care sunt determinate sau tăiate și care constituie o parte din cele 2300 de zile. Prin urmare ele trebuie să înceapă împreună. De la versetul 25, înțelegem că ele încep la darea poruncii sau a decretului de rezidire și construire a Ierusalimului. Punctul în timp de la care calculăm, trebuie să fie ori de când decretul este dat ori de când decretul este pus în aplicare; ar putea să nu fie ultima opțiune deoarece decretul cuprinde toate celelalte decrete ale lui Cir, Darius și Artaxerxe, împărații Persiei. Vezi Isaia 44:28, Isaia 45:13; 2 Cronici 36:22-23; Ezra 1:1-4; Ezra 6:1-15; Ezra 7. Decretul cuprinde trei mari obiecive: clădirea templului, restaurarea Federației Iudaice și construirea străzii și zidului. Dacă cele 70 de săptămâni, ce însumează 490 ani au început cu prima dare a decretului în 536 î.Cr, atunci s-au sfârșit în 46 î.Cr; însă 69 de săptămâni trebuiau să se întindă până la manifestarea Prințului Mesia iar ultima săptămână, a șaptezecea, acoperă timpul crucificării Lui; prin urmare este necesar să calculăm începând cu celălalt punct, care este promulgarea și aplicarea decretului în Iudea. Din Ezra 7:8-9

26

înțelegem că Ezra și-a început călătoria în prima zi a lunii întâi și a ajuns la Ierusalim în prima zi a lunii a cincea, în al șaptelea an al lui Artaxerxe 457 î.Cr. Ajuns în Ierusalim, el alege magistrați și judecători și restaurează Federația Iudaică sub protecția împăratului Persiei, deoarece el era pe deplin autorizat să facă aceasta conform decretului lui Artaxerxe. Desigur că toate acestea au necesitat ceva timp și ne aduce la punctul când restarurarea este finalizată și începe construcția străzii și a zidului. Cele 70 de săptămâni sunt împărțite în trei: 7 săptămâni, 62 săptămâni și o săptămână – vezi Daniel 9:25. Conexiunea arată că cele 7 săptămâni erau alocate construirii străzii și zidului. Prin urmare acestea au început când au început să construiască, și anume în toamna anului 457 î.Cr; din acest punct, 2300 de ani atinge toamna anului 1844 d.Cr.

CELE ȘAPTEZECI DE SĂPTĂMÂNI. Cele șaizeci și nouă de săptămâni se întind până la manifestarea lui Mesia. A fost învățați de mulți că aceasta ar fi până la botezul Său însă este greșit; după cum apare în Ioan 1:19-34. De acolo învățăm că, după botezul lui Cristos, El nu era cunoscut iudeilor ca Mesia; Ioan spune în versetul 26: ”printre voi stă Unul în picioare pe care nu-L cunoașteți” și în versetele 33 și 34 el declară că ”el nu îl cunoștea” până când a văzut Duhul coborându-se și a rămas asupra Lui la botez, eveniment anterior mărturiei sale. Nu există nici o dovadă cum că altcineva în afară de Ioan a văzut Duhul coborându-se. Prin urmare, această dovadă că Isus era Mesia i-a fost oferită doar lui Ioan, în afară doar dacă nu a fost dată și altora prin mărturia lui Ioan. Însă doar mărturia lui Ioan nu era suficientă pentru a stabili acest punct; Isus declară în Ioan 5:33-34 ”Voi ați trimis la Ioan și el a depus mărturie adevărului. Dar eu nu primesc mărturie de la om.” În versetul 36 Cristos spune: ”Dar eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan; fiindcă faptele pe care mi le-a dat Tatăl să le împlinesc, aceste fapte pe care le fac eu, aduc mărturie despre Mine că Tatăl m-a trimis.” Minunea lui Cristos dovedea că El este Mesia; însă chiar și doar mărturia Lui, fără acele minuni, nu era suficientă pentru a stabili acest punct, după cum este evidențiat în versetul 31: ”Dacă eu aduc mărturie despre Mine, mărturia mea nu este adevărată.” Minunile publice ale lui Cristos nu au început înainte ca Ioan să fie pus în închisoare: vezi Matei 11:2-6; Luca 7:19-23. Profeția celor 69 de săptămâni din Daniel 9:25 era pentru întreaga națiune iudaică; iar ei erau condamnați deoarece nu au înțeles-o. În Luca 19:43-44 găsim că Domnul nostru denunță asupra lor cele mai crunte judecăți deoarece ei nu au cunoscut TIMPUL vizitării lor. Profeția era clară iar ei trebuiau să o urmărească atenți. Domnul nostru de asemenea le-a spus când avea să se încheie această perioadă spunând: ”TIMPUL S-A ÎMPLINIT.” Vezi Marcu 1:14-15; Matei 4:12,17; Fapte 10:37; însă vedem că cele 69 de săptămâni s-au încheiat,iar săptămâna 70-a a început curând după încarcerarea lui Ioan. Ioan și-a început lucrarea în al cinsprezecelea an al lui Tiberius Cezar – vezi Luca 3:1-3. Guvernarea lui Tiberius a început, conform mărturiilor unite ale cronologilor, în august, anul 12 d.Cr. 14 ani

27

de la acest moment ne duc până în august 26 d.Cr. când începe cel de-al 15-lea an (al lui Tiberius). Prin urmare, lucrarea lui Ioan a început în ultima parte a anului 26 d.Cr. Din Luca 3:21 înțelegem că după ce Ioan botezase pentru un timp, Isus a venit și a fost botezat; iar versetul 23 ne informează că era în jurul vârstei de 30 de ani. Este dovedit astronomic că Salvatorul nostru s-a născut cu 4 ani înaintea erei Creștine. Dovada este aceasta: aproximativ în anul 527, Dionysus Exigus, un călugăr roman, a fixat începutul erei creștine în anul perioadei lui Iulian, 4713. Acest calcul a fost urmat până astăzi. Însă Josephus, în Antiquities, cartea 17, capitolul 6, menționează în mod particular o eclipsă de lună ce a avut loc la scurt timp înainte de moartea lui Irod. Iar tabelul astronomic dovedește că această eclipsă a avut loc în 13 martie, în anul perioadei lui Iulian, 4710. Domnul nostru s-a născut cu câteva luni înainte de acesta; deoarece după nașterea lui Irod a încercat să-i ia viața, iar Iosif, fiind avertizat de îngerul Domnului în vis, a luat copilul și pe mama sa și au plecat în Egipt unde au rămas până după moartea lui Irod – vezi Matei 2:13-15. Prin urmare, ultimul punct pe care îl putem fixa pentru nașterea lui Cristos este spre sfârșitul anului 4709, cu doar patru ani mai devreme de timpul dat de Dionysius pentru începutul erei creștine. Deci spre sfârșitul anului 26 d.Cr. Isus era în vârstă de 30 de ani iar botezul Lui a avut loc la scurt timp după împlinirea vârstei de 30. La puțin timp după aceasta, așa cum este evident din Ioan 2:11-13, a avut loc paștele. Acesta fiind primul paște după începutul botezului lui Ioan, trebuie să fi avut loc în primăvara anului 27 d.Cr. Apoi Isus a avut discuția cu Nicodim și îl învață în legătură cu regenerarea – vezi Ioan 3:1-21. În versetul 22 suntem informați că după aceste lucruri Isus s-a întors în țara Iudeii, unde a întârziat și a botezat. După cum anterior fusese în Ierusalim de paște – vezi Ioan 2:23 – acum se întoarse în Iudea, între aceste două puncte în timp El trebuie să fi fost absent din țară. Aceasta ne constrânge să ajunge la vara sau toamna anului 27 d.Cr. Însă ”Ioan nu fusese aruncat încă în închisoare” – vezi Ioan 3:24. Din această cauză, suntem obligați să plasăm momentul în timp când Isus a început proclamarea evangheliei în Galileea în toamna anului 27 d.Cr. Aici se încheie cele 69 de săptămâni și aici începe săptămâna în care legământul urma să fie confirmat – vezi Daniel 9:27. La jumătatea acelei săptămâni Isus a fost sacrificat iar jertfa a încetat, oferindu-se ca Miel fără pată pe cruce, pentru Dumnezeu. Cuvântul evreiesc tradus prin ”mijloc” este definit de Lexicon cu ”jumătate, o jumătate de parte, la jumătate, în mijloc.” Săptămâna a fost împărțită în două părți iar evenimentul care a împărțit-o a fost moartea lui Cristos. Conform Dr. Hales, unul dintre cei mai capabili și buni cronologi, acest eveniment a avut loc în primăvara anului 31 d.Cr. Ferguson îl plasează în anul 33 d.Cr; însă fără ca să-l dovedească, el își asumă modul rabinic de calcul al anului, care nu este corect. Ei încep anul cu luna nouă din martie; însă Karaiții îl încep cu luna nouă din aprilie. Cuvântul Karait înseamnă ”unul perfect în lege.” Aceștia îi acuză pe rabini că s-au îndepărtat de lege și s-au conformat obiceiurilor păgânilor; acuzația este însă justă, deoarece își reglementează anii după echinocțiul de primăvară, imitându-i pe romani; însă legea nu are nimic de-a

28

face cu echinocțiul de primăvară dar cere ca în ziua a șaisprezecea a primei luni să fie oferite primele roade ale recoltei de orz. Dacă anul ar începe conform rabinilor, cu luna plină din martie, recoltatul orzului nu ar fi posibil să fie gata în 16 zile din acel moment. Prin urmare, Karaiții sunt fără îndoială corecți. Domnul nostru a fost crucificat în ziua de paște, după cum reiese din Ioan 18:28. De asemenea, era ziua dinaintea sabatului după cum descoperim în Ioan 19:31. Conform calculului rabinic, paștele a avut loc în ziua de dinaintea sabatului doar în anul 33 d.Cr. și nu prea curând după sau mai înainte de acest an. Însă conform calculului Karait, paștele a căzut în acea zi în anul 31 d.Cr. Prin urmare, acesta este anul crucificării. Legământul a fost confirmat la jumătatea săptămânii de Cristos, iar cealaltă jumătate de apostoli – vezi Evrei 2:3-4 ”Cum vom scăpa noi dacă neglijăm o salvare atât de mare? Care, întâi A ÎNCEPUT să fie vorbită de Domnul, și ne-a fost CONFIRMATĂ prin cei ce l-au auzit; Dumnezeu de asemenea aducându-le mărturie, deopotrivă cu semne și minuni și diferite miracole și semne ale Duhului Sfânt, conform voii Sale.” Legământul care a fost confirmat este noul legământ, și ca evanghelia să fie confirmată, înseamnă să fie stabilită pe o fundație sigură. Fundația este evanghelia, este ISUS ȘI ÎNVIEREA – vezi Fapte 17:18; 1 Corinteni 3:9-11; Efeseni 2:20. Evanghelia a fost stabilită pe această fundație de mărturie, însoțită de minuni, acele dovezi care erau indispensabil necesare. Însă Ioan nu a făcut minuni – vezi Ioan 10.41, prin urmare lucrarea lui Ioan nu a fost parte a confirmării. Dumnezeu a lucrat prin Cristos în acele minuni puternice pentru o jumătate de săptămână și cealaltă jumătate de săptămână prin apostoli, cărora le-a fost desemnată o misiune specială și pentru care ei erau calificați în mod corespunzător, și anume să mărturisească în legătură cu minunile și învierea Domnului nostru – vezi Luca1:2; Ioan 15:27; Luca 24:48; Fapte 1:8, 21-22; Fapte 2:32; Fapte 3;15; Fapte 10:36,42; 1 Ioan 1:1,3. Toți acești martori chemați și calificați, au fost cu Cristos de la începutul lucrării Lui, după încarcerarea lui Ioan. Însă când Pavel a fost convertit și a primit dispensațiunea evangheliei sale pentru neamuri, un martor special a fost chemat ca suport. Toate acestea mărturisesc despre faptul glorios, fundamental, că Isus Cristos a fost înviat din morți. Galateni 1:10-12; 1 Corinteni 15:1-9. Pentru apostoli nu a fost o problemă de credință dacă Cristos a înviat ci o problemă de înțelegere. Ei l-au văzut, l-au pipăit, au conversat cu el, au mâncat și băut alături de el după înviere și au primit de la El porunca de a mărturisi despre aceste lucruri. Făcând astfel ei au confirmat legământul, sau, cu alte cuvinte, au stabilit evanghelia pe învierea lui Cristos, care este fundația credinței și speranța tuturor copiilor lui Dumnezeu. Însă doar această singură mărturie nu era suficientă pentru a stabili faptul că Isus a înviat din morți. De aceea ni se spune în Marcu 16:20 ”Și ei au plecat și au predicat pretutindeni, Domnul lucrând cu ei și CONFIRMÂND cuvântul cu semne care îi urmau.” Vezi de asemenea Evrei 2:3-4. Când ultimul martor, care este Pavel, a fost chemat și și-a oferit mărturia însoțită de minuni, evanghelia ca un sistem divin de credință, speranță și dragoste a fost stabilită pe adevărata ei fundație; cu alte cuvinte, legământul a fost confirmat. Paul a fost convertit în toamna anului 34 d.Cr.

29

Cum Isus Cristos a fost crucificat la mijlocul sau la jumătatea săptămânii și în ziua paștelui, care era a paisprezecea zi a lunii întâi, înseamnă că săptămâna a început în luna a șaptea a anului 27 d.Cr și s-a terminat în luna a șaptea a anului 34. Acesta este punctul de terminare al perioadei de șaptezeci de săptămâni. Din acest punct, sunt 1810 ani rămași până la sfârșitul celor 2300 de zile. Din luna a șaptea a anului 34 d.Cr, 1810 se întind până în luna a șaptea a anului 1844 d.Cr.10

TIPURILE Legea lui Moise conținea o umbră a lucrurilor bune ce urmau să vină; un sistem de ilustrații sau tipuri ce arătau către Cristos și împărăția Sa – vezi Evrei 10:1; Coloseni 2:16-17. Tot ceea ce era conținut în lege urma să fie împlinit de El. În Matei 5:17-18, Isus spune: ”Să nu gândiți că am venit să distrug legea sau profeții; nu am venit să distrug ci să împlinesc. Fiindcă adevărat vă spun: până cerul și pământul vor trece, o iotă sau o frântură de literă nu va trece nicidecum din lege, până totul va fi împlinit.” La prima sa venire, când a murit pe cruce, Domnul nostru a început să împlinească acele tipuri conținute în lege; El încă le împlinește ca marele nostru preot, iar când va veni a doua oară, le va împlini complet. Nici cel mai mic punct nu va eșua, fie în substanța umbrită, fie în timpul atât de clar indicat pentru respectarea tipurilor. Dumnezeu ține timpul cu exactitate – vezi Fapte 17:26,31; Iov 24:1; Leviticul 23:4,37. Aceste pasaje arată că TIMPUL este un punct important în legea Domnului, prin urmare tip și antitip trebuie să corespundă exact în ce privește timpul. Un tip împlinit în Cristos a fost omorârea mielului pascal. Acesta era ucis în ziua a paisprezecea a primei luni – vezi Leviticul 23:5. Din Exodul 12:6 învățăm că mielul era omorât după-amiaza. Comentariul marginal ne oferă interpretarea literală din Evrei – ”între două după-amiezi.” Joseph Frey, un evreu convertit, în lucrarea sa despre paște, spune că după-amiaza sau seara zilei era prin urmare împărțită în două părți: precedenta sau anterioara și măreața sau cea din urmă seară. Punctul de împărțire al celor două era trei după amiaza, a noua oră din zi. Isus a murit pe cruce în aceeași zi și la aceeași oră – vezi Marcu 15:33-37. Astfel a fost Cristos – Mielul nostru crucificat pentru noi. Nici măcar un punct al legii nu a picat. De timp s-a ținut cont cel mai strict. Din Leviticul 23:6-7 suntem informați că ziua de după paște urma să fie un Sabat special iar în versetele 10 și 11 există o poruncă de a oferi primele fructe ale recoltei a doua zi după Sabat. 10 Înainte de începerea sub puterea Duhului Sfânt a mișcării Adevăratul Strigăt de la Miezul Nopții, la jumătatea ”timpului de întârziere” din 1844, William Miller și asociații săi învățau în mod general că cele 70 de săptămâni din Daniel 9 s-au încheiat la crucificarea lui Cristos în anul 33 d.Cr. Cercetările fratelui Snow și ale altora au corectat învățătura milleriților și a dus la acceptarea generală a mesajului că Isus a fost crucificat la jumătatea săptămânii 70-a, în primăvara anului 31 d.Cr; și că cele 70 de săptămâni s-au încheat în toamna anului 34 d.Cr. Această cronologie profetică reviziuită a fratelui Snow a avut un rol principal în conducerea și a fost unul dintre adevărurile fundamentale ce au ridicat ”Mișcarea lunii a șaptea.”

30

Acesta era un tip al învierii lui Cristos. Și în aceeași zi, care este ziua de după Sabat, El a rupt legăturile mormântului și a înviat triumfător, ca exemplu al secerișului viitor, PRIMELE ROADE care au adormit – vezi 1 Corinteni 15:20-23. Din nou, în Leviticul 23:15-16, avem timpul sărbătorilor săptămânale sau, așa cum mai sunt numite, cincizecimea, care reprezintă a cincizecea zi. Aceasta era aniversarea coborâri Domnului pe muntele Sinai la darea legii și a fost împlinită, după cum citim în Fapte 2:1-4, când Duhul Sfânt a coborât precum un vârtej de vânt și limbi despicate de foc prin care ucenicii au fost investiți cu putere de sus, calificați să meagă înainte și să împlinească marea chemare pe care Maestrul le-a dat-o, de a vesti evanghelia la orice ființă. Astfel vedem că acele tipuri ce arătau la evenimente conectate de prima venire a Domnului nostru, au fost împlinite exact la timpulcând trebuiau. Toți aceeia care nu sunt orbi de bună voie trebuie să vadă și să simtă că acelea care rămân neîmplinite, vor fi împlinitecu strictețe în ce privește timpul. Nu doar aceasta, însă Cristos Însuși confirmă acest argument prin analogie spunând că nici măcar o iotă sau o frântură de literă nu va trece din lege până când nu se va împlini. Acele tipuri care au fost observate în luna a șaptea, nu și-au avut încă împlinirea în antitip. În prima zi a acelei luni, după cum înțelegem din Leviticul 23:23-25, a fost amintirea cu sunetul de trâmbițe – vezi Psalm 81:3 ”sunați trâmbița la lună nouă, la timpul rânduit, în ziua solemnei noastre sărbători.” Vezi de asemenea Apocalipsa 10:7 ”Ci în zilele vocii celui de-al șaptelea înger, când va începe să trâmbițeze, va fi terminat misterul lui Dumnezeu, așa cum a făcut El cunoscut robilor săi profeții.” Din prima zi a săptămânii creației și până când 6000 de ani vor fi compleți, în prima zi a lunii a șaptea va începe marele sabat milenial, prin sunetul trâmbiței. Un alt tip este oferit în Leviticul 23:26-32 și anume ziua ispășirii sau împăcării, în ziua a zecea a lunii a șaptea, când marele preot intra în locul prea sfânt al tabernacolului, prezentând sângele victimei înaintea scaunului milei, după care în aceeași zi ieșea și binecuvânta adunarea lui Israel care îl aștepta – vezi Leviticul 9:7, 22-24 și cap. 16; Evrei 5:1-6 și 9:1-12, 27-28. Acum punctul important în acest tip este împlinirea împăcării la ieșirea marelui preot afară din locul sfânt. Marele preot era un tip al lui Isus marele nostru preot; locul prea sfânt era un tip al cerului însuși; iar ieșirea marelui preot afară era un tip pentru revenirea lui Isus pentru ca să-și binecuvânteze poporul așteptător. Cum aceasta se întâmpla în ziua a zecea a lunii a șaptea, tot aceeași zi va fi cu siguranță și când Isus va reveni deoarece nici măcar un singur punct din lege nu va cădea.11 [Nota 11 – vezi pagina următoare] Toate trebuie să se împlinească. Sărbătoarea tabernacolului, ce începea în a cinsprezecea zi a lunii a șaptea (vezi Leviticul 23:33-43), era un tip al cinei de nuntă a Mielului; și care va fi celebrată în Noul Ierusalim – tabernacolul lui Dumnezeu când va fi împreună cu oamenii. În Leviticul 25:8-13, 23, 24 găsim că în a zecea zi a lunii a șaptea, în al cincizecilea an, trebuia să sune întotdeauna trâmbița jubileului și eliberare oferită întreg pământului. Fie ca orice om să citească cu atenție

31

conexiunea acestui subiect și cu siguranță va vedea că acesta este cel mai evident tip al eliberării glorioase a poporului lui Dumnezeu și a întregii creații care acum geme sub blestem, când Răscumpărătorul va veni în Sion și își va împlini răscumpărarea trupurilor tuturor sfinților și răscumpărarea posesiunii cumpărate – vezi Romani 8:19-23; Efeseni 1:9-14. Prin urmare, binecuvântatul nostru Domn va veni spre surprinderea tuturor acelora care trăiesc pe pământ și spre salvarea acelora care îl caută cu adevărat, în ziua a zecea a lunii a șaptea a anului jubileului: iar acela este anul prezent – 1844. ”Dacă nu ascultă pe Moise și pe profeți, nu vor fi convinși nici chiar dacă ar învia cineva dintre morți.”12

11 În tot acest document de studiu, învățătura în legătură cu Marele Preot în timp ce iese din sanctuar în ziua a zecea a lunii a șaptea să binecuvânteze poporul lui Israel ce-l aștepta, fiind un tip al celei de-a doua veniri a lui Isus, este repetată de mai multe ori de diverși scriitori adventiști. Această greșeală a fost greșeala fundamentală pe care adventiștii au făcut-o în așteptarea revenirii pe acest pământ a lui Isus în 22 octombrie 1844. Adventiștii nu au avut o concepție clară a celor două încăperi ale sanctuarului ceresc, respectiv cu cele două slujiri diferite ale lui Cristos ca Mare Preot, asumând că Isus slujea în sfânta sfintelor încă de la înălțarea Sa și, prin urmare, El va ieși din Sfânta Sfintelor pe 22 octombrie 1844, își va binecuvânta poporul așteptător cu salvare în timp ce se întoarce pe acest pământ pentru a doua oară. 12 Acest articol al fratelui Snow a apărut de câteva ori în periodicele adventiste, arătând spre data de 22 octombrie 1844 când a doua venire a lui Cristos era așteptată să aibă loc.

32

CONFERINȚA DE LA URBANA – OHIO STRIGĂTUL DE LA MIEZUL NOPȚII – 5 SEPTEMBRIE 1844

DE FRATELE GILLETT

Dragă frate, conform anunțului din [n.tr - publicația] Strigătul, conferința noastră s-a întrunit pe 16, 17 și 18 august sub auspiciile Providenței. Vremea a fost bună; ”strigătul macedonian” a venit și un strigăt de ajutor a fost auzit, iar frații strânși laolaltă și de la distanță s-au strâns într-un spirit bun ”plin de credință și de Duh Sfânt.” Deși unii vorbitori erau dezamăgiți, nu am fost dezamăgiți de binecuvântare. Au fost prezenți doi frați slujitori, care au luat parte la serviciile din casă și din dumbravă. Deși nu sunt pe deplin adventiști, ne așteptăm ca să devină în curând. În timpul conferinței, predicarea a fost clară, făcută ”rapidă și puternică” de Duhul. În special sâmbătă și duminică.13 Nu am fost niciodată martor la asemenea manifestări și lupte pentru sfințirea harului. Cu adevărat Duhul a luat lucrurile lui Dumnezeu și ni le-a arătat și am fost făcuți să stăm împreună cu Isus Cristos în locurile cerești. În sabat, ascultătorii au fost mulți, compuși din aproape toate tipurile de caractere și puterea harului divin a fost arătată. Spre încheierea prezentării mele despre curățirea sanctuarului, gloria și teroarea au fost curând descoperite la ”curtea vechii biserici, când formația de muzică a început să sune în aer, un șoc puternic” al Duhului Sfânt a căzut asupra noastră. Poporul lui Dumnezeu a strigat puternic de bucurie și o rugăciune pentru sfințire a fost înălțată iar influența curățătoare a Duhului s-a coborât. Păcătoșii au plâns, recidiviștii s-au alarmat, cei călduți s-au încins, abandonatul a fost convins, supărarea a fost înfățișată pe fața celor nesfinți, zâmbetele s-au aprins pe fețele sfinților. Pe scurt, puterea și binecuvântarea Domnului a coborât peste fiecare inimă și cred că nu va fi ștearsă sau uitată.14 Cred că Dumnezeu a fost glorificat, adevărul amplificat, poporul Său mângâiat și întărit, iar de la această conferință a rezultat voie bună în eternitate iar fructele vor fi adunate cu bucurie la sfârșitul timpului. A lui Dumnezeu să fie lauda prin Isus Cristos Mântuitorul nostru. Amin. În numele fraților – Charles E. Gillett. 22 august 184415

13 Autorul acestui articol a aplicat greșit termenul biblic ”sabat” la prima zi a săptămânii, în loc de sabatul zilei a șaptea sâmbăta așa cum este folosit de scriitorii inspirați ai Bibliei. Aceasta a fost o greșeală comună făcută de muți scriitori adventiști în timpul mișcării advente din anii 1840 – 1844. 14 Articolul subliniază pentru noi coborârea Duhului Sfânt ce a avut loc între frații adventiști în timpul mișcării ”Strigătului de la miezul nopții.” 15Locul de unde fratele Gillett a scris acest raport nu este descifrabilă pe copia de pe care compilatorul a lucrat.

33

SCRISOARE DE LA SORA C. STOWE THE ADVENT HERALD ȘI SIGN OF THE TIMES REPORTER

2 OCTOMBRIE 1844

Scrisoare de la sora C. Stowe. ”Ci în zilele vocii celui de-al șaptelea înger, când va începe să trâmbițeze, va fi terminat misterul lui Dumnezeu, așa cum a făcut El cunoscut robilor săi profeții.” Până de curând am simțit o aversiune față de poziția luată de cei care au fixat timpul eliberării poporului lui Dumnezeu și distrugerea inamicilor săi ca fiind ziua a zecea a lunii a șaptea; în primul rând datorită faptului că am crezut că întârzierea viziunii era o porțiune de timp nedefinită, în timpul căreia noi trebuie să așteptăm și să veghem. În al doilea rând deoarece am înțeles din declarația ”acelei zile” că ar fi o sugestie cum că, deși trebuie să știm când este aproape, totuși ziua și ora au fost păstrate secret cu înțelepciune pentru a fi stimulați la o constantă veghere; și în al treilea rând deoarece am crezut că argumentele prezentate pe subiect sunt neconcludente. Însă în timp ce lumina pe care o putem obține din începutul perioadelor profetice arată cel puțin o puternică probabilitate în favoarea lunii a șaptea; câteva date simple sunt suficiente pentru a decide ideea completă pentru toți cei care încă nu și-au pierdut încrederea în principiile fundamentale ale credinței advente. Credem că perioadele profetice se încheie în jurul anului ’43. Însă a fost arătat că niciuna dintre acele perioade care își au începutul înainte de Cristos s-ar putea încheia în timpul acelui an. Spre exemplu cele 2300 de zile începute în 457 – dacă calculăm de la prima zi a anului, atunci trebuie să ajungem la prima zi a anului ’44, deoarece cere ca întregul atât din 457 cât și din 1843 să facă 2300. Este exact la fel și cu celelalte perioade, 2520 și 2450. Prin urmare toată încrederea pe care am avut-o în aceste perioade, trebuie să o păstrăm până la sfârșitul anului curent, altfel se poate dovedi că luna și ziua începutului lor este deja trecut. Și dacă acest lucru poate fi dovedit, trebuie să renunțăm la totul și să demonstrăm noi înșine fără hartă sau compas. Însă nimeni nu a încercat să demonstreze aceasta. Să avem deci încredere deplină în cuvântul lui Dumnezeu și să credem că sfârșitul va fi la timpul hotărât; iar acest timp este anul prezent. Apoi, dacă putem stabili în ce timp al anului se va încheia timpul de probă al pământului, atunci vom știi când se încheie prezentul an. Nu pot exista îndoieli rezonabile însă crearea lumii trebuie calculată începând cu luna Tisri, care este luna a șaptea a anului evreiesc. Acest lucru este evident din faptul că, în ciuda faptului că Dumnezeu a schimbat începutul anului la luna Nisan (Exodul 12), evreii încă păstrează calcularea anului începând cu luna Tisri, dar și cu Nisan, în cazul civil numind anul socotit după luna precedentă, iar în cazul anului

34

sacru după cel din urmă. Din totdeauna a fost considerat ca un fapt indiscutabil faptul că Tisri este prima lună a creației și încă se găsește în bibliile noastre polyglot. Prin urmare, 6000 de ani trebuie să se termine în luna a șaptea; apoi va veni marele Sabat, un tip pentru ziua a șaptea în care Dumnezeu s-a odihnit de lucrarea creației și se va odihni în noua creație cu poporul Său. Cei șapte mii de ani – Apocalipsa 20:4; 2 Petru 3:8; Evrei 4:4,5,8,9. Atunci ”răscumpărații Domnului se vor întoarce și vor veni în Sion cu cântece și bucurie veșnică pe capetele lor, bucurie și veselie vor căpăta iar întristarea și vaietul vor fugi.” Acesta este anul și Tisri este luna când vom intra în odihnă, dacă nu vom cădea în necredință.16 Din nou, ziua ispășirii, când marele preot curăța sanctuarul și făcea o ispășire pentru locul sfânt, pentru sine și pentru toată congregația copiilor lui Israel (Leviticul 16:16-17), ieșea afară din locul sfânt și binecuvânta poporul (Leviticul 9:22-23) în ziua a zecea a lunii a șaptea – Leviticul 16:23, 29 și 23:27. Sfântul Pavel ne spune în Evrei 8:5 că preoții ”servesc exemplului și umbrei locurilor cerești.” În Evrei capitolul 9 însă ”era necesar ca modelele lucrurilor din ceruri să fie curățate cu acestea, dar înseși lucrurile cerești cu sacrificii mai bune decât acestea;” că ”Cristos nu a intrat în locurile sfinte făcute de mâini, care sunt prefigurările celor adevărate, ci chiar în cer pentru a se arăta acum în prezența lui Dumnezeu pentru noi,” nu cu sângele altora ci cu propriul Lui sânge” și ”celor ce îl așteaptă li se va arăta a doua oară fără păcat pentru salvare.” Arătând cu adevărat că aceasta era tipic lucrării de mediere a Marelui Nostru Preot și o umbră a lucrurilor bune urmează să vină și să fie aduse la revenirea lui Isus Cristos. Și cum ”nici o iotă sau frântură de lege nicidecum va trece până totul va fi împlinit” medierea Marelui Nostru Preot trebuie să fie finalizată în aceeași lună și aceeași zi impusă de lege cu atâta strictețe. Deoarece antitipul trebuie să răspundă tipului. Din nou, trâmbița jubileului urma să sune în aceeași a zecea zi a lunii a șaptea, în ziua ispășirii; Leviticul 25:9 iar toți cei din robie erau eliberați (Leviticul 25:40-41, 54) și fiecare om se întorcea la proprietățile lui și se bucura de moștenirea sa; iar țara și locuitorii ei se odihneau și păzeau sabatul. Desigur, acesta este un tip al eliberării adevăratului Israel de orice fel de robie și intrarea în glorioasa odihnă și moștenirea veșnică. 16 În timp ce adventiștii milleriți credeau în general că sabatul zilei a șaptea a fost o umbră sau un tip al celor șapte mii de ani, mileniul odihnei poporului lui Dumnezeu în împărăția Sa veșnică, trebuie arătat că sabatul zilei a șaptea a fost instituit la sfârșitul săptămânii creației așa cum este arătat în Geneza 2:1-3 și că nu a fost instituit ÎNAINTE de căderea omului. Prin urmare acesta NU este o umbră sau un tip al mântuirii. Toate umbrele ce arătau către Cristos și mântuirea, au fost instituite DUPĂ căderea omului. Însă dacă omul nu ar fi păcătuit, sabatul zilei a

35

șaptea tot ar fi fost păzit de umanitate toată eternitatea, după cum va fi și în noul cer și pe noul pământ – vezi Isaia 66:22-23. Acum, dacă acesta este anul eliberării prezise de profeți, atunci ziua a zecea a lunii a șaptea a acestui an este timpul când ”marea trâmbiță va suna și cei care erau gata să piară în țările Asiriei (sau în țara inamicilor) și proscrișii din țara Egiptului, vor veni și se vor închina Domnului în muntele sfânt la Ierusalim.” Citește Isaia 28:13 în conexiune cu cele trei capitole precedente. Aceste tipuri arată clar că ziua a zecea a lunii a șaptea este timpul răscumpărării poporului lui Dumnezeu. Nu avem noi descoperite clar anul, luna și ziua? În afară de toate acestea și de tot cercul jubileelor început cu cei 70 de ani de captivitate în 607 și care se întind până în anul prezent, avem mărturia vie de la evrei însuși, că acesta este anul jubileului. Dacă semnele au trecut, atunci Domnul se va întoarce anul acesta, deoarece această generație nu mai poate continua încă 50 de ani până la alt jubileu; nici cele 2300 de zile și cei 1335 de ani să se extindă până la 1894. Nu, Tatăl nostru ceresc nu și-a condus copiii ca să-i lase să fie distruși în pustie sau să se întoarcă în Egipt. Să fim atenți să nu cădem în necredință. Fraților, timpul s-a împlinit, suntem noi gata? C.S. 16 septembrie 1844.

36

CUVÂNT DE AVERTIZARE

STRIGĂTUL DE LA MIEZUL NOPȚII 3 OCTOMBRIE 1844 DE M. WILLIAMSON

Dragă frate Southard – aș dori să spun câteva cuvinte prin intermediul ”Strigătului de la miezul nopții„ fraților și surorilor mele dragi împrăștiați peste granițe printr-o încurajare și avertizare, împreună cu rugăciunea mea către Dumnezeu ca să poate fi un mijoc de a trezi pe unii dintre ei spre a vedea că Domnul nostru este chiar la ușă! Doresc să mă adresez fiecărei clase separat. 1. Fraților mei ce sunt puși peste ”casa Lui ca să dea mâncare la timp.” Simțim forța limbajului ”ziua cea mare a Domnului este aproape!”? ESTE APROAPE!! și se grăbește foarte mult!!! Chiar și vocea zilei Domnului; viteazul va striga acolo cu amar.” Limbajul acesta este puternic și plin de avertisment și se pare că Dumnezeu l-a creat special pentru noi. O, dacă am primi avertizarea și ne-am trezi din somn. ”Atunci cine este robul credincios și înțelept, pe care l-a pus Domnul său peste casa lui CA SĂ DEA MÂNCARE LA TIMP? Binecuvântat este acel rob, pe care Domnul său, CÂND VINE, ÎL VA GĂSI FĂCÂND ASTFEL.” Făcând ce? De ce ”SĂ DEA MÂNCARE LA TIMP”? Cu siguranță aceasta este pentru noi și ca noi să cădem pe genunchi, cerând lui Dumnezeu să ne conducă atenția la ceea ce ar trebui să fie ”mâncare la timp” necesară pentru ”casa lui” pentru a-i face gata pentru venirea Regelui lor, și pentru înțelepciunea și harul de a-l administra neînfricați în acest timp special. Mi se pare că, ”carnea” dată în ultimii doi ani nu este ”carnea” necesară acum să califice ”casa Lui” pentru venirea Domnului și Învățătorului. Când tu și cu mine am intrat în acest glorios câmp al muncii, lucrarea noastră era să hrănim turma cu ceea ce ne părea nouă a fi adevăr prezent; adică venirea lui Cristos în 1843 însă acum este înțeles de aproape toți că timpul acela a trecut și că desigur, nu poate fi ”mâncare la timp” acum pentru frații și surorile noastre. Casa lui îi cheamă acum pentru ”porția lor de carne.” Ce ar trebui să facem pentru ei? Ei trebuie hrăniți. O Doamne, deschide-ne ochii să vedem carnea necesară chiar acum pentru familie, pentru ca ei să fie gata să meargă când Tu vei veni. Fraților, ei trebuie hrăniți iar dacă noi refuzăm să-i hrănim, Domnul va ridica servitori care o vor face iar noi vom fi dați la o parte ca ”servi neprofitabili.” ”O, haideți să fim gata să salutăm fericita zi.” Știți fraților, anul evreiesc 1843 în care a fost calculată că ar trebui să se încheie perioadele profetice, este acceptat de aproape toți ca fiind numărat printre lucrurile care au trecut și nu este adevărat că viziunea [n.tr – despre venirea lui Cristos] întârzie pentru noi și că noi ar trebui să o așteptăm? Este foarte adevărat. Când am crezut doctrina adventă pentru prima dată, eram reprezentați prin cei care ”și-au luat lămpile și AU IEȘIT ÎN ÎNTÂMPINAREA MIRELUI.” 21 martie a trecut și am fost aruncați în timpul de ”întârziere.” Când eram întrebați: ”ce veți face acum?” le răspundeam ”dacă viziunea întârzie, așteapt-o; deoarece va veni cu siguranță, nu va întârzia.” ”Încă puțină vreme și CEL CE VINE VA VENI și nu VA ÎNTÂRZIA.” Cât de

37

liniștitoare a fost aceasta pentru noi, când timpula trecut! A fost mai dulce decât ”apa rece pentru un suflet însetat”17

În timp ce ”mirele întârzia”, pentru cine întârzia El? Pentru aceia care așteptau mia de ani de pace și siguranță – reîntoarcerea evreilor carnali în vechiul Ierusalim. ”Întârzie” el pentru ”bisericile nominale” care nu au credință în imediata Lui revenire? Nu. Atunci pentru cine întârzie? Pentru aceia ”care și-au luat lămpile și au ieșit în întâmpinarea Lui.” Pentru frații și surorile de acasă și de peste hotare care sunt martori vii al acestui adevăr este singurul răspuns pe care l-am putea da. Nu este greu de aflat cine și-au luat lămpile și au ieșit în întâmpinare. Viziunea întârzie pentru clasa celor care au fost dezamăgiți. ”În timp ce mirele întârzia, au ațipit toate și au adormit; și la miezul nopții [n.tr - al acestei întârzieri] s-a făcut o strigare: iată, vine mirele, ieșiți-i în întâmpinare.” Când am îmbrățișat doctrina, eram reprezentați ca cei ce ”ies în întâmpinare.” Când a sosit strigătul ”iată, vine mirele” trebuie să IEȘIM AFARĂ să-l întâmpinăm. Însă cum am ajuns în această noapte a întârzierii? Din cauză că am început viziunea în primăvară în loc de toamna anului 457 î.Cr. Nu am reușit să ajungem în portul destinației de șase luni și câteva zile. Ne-a aruncat în nopatea întârzierii, șase luni. Dumnezeu a pășit cu asigurarea ”va veni cu siguranță, nu va întârziua” și ne spune să ”o așteptăm.” Am trecut de miezul nopții fraților. Cum este treaba cu noi și cu ”casa Lui”? Nu este timp să fi ușuratic în Sion ”ca atare este un vaiet pronunțat. Fraților treziți-vă! Treziți-vă!! Treziți-vă!!! OH! De dragul adevărului, lăsați toate sufletele să meargă în lucrare! LOVIȚI! Lăsați fiecare nerv și tendon să spună vârstei, să spună pentru Domnul. ”Văzând așadar că toate acestea se vor descompune, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi în comportare sfântă și evlavioasă. Munca noastră curând se va sfârși și fie ca noi să fim slujitori credincioși pe care Domnul, la venirea Sa, îi va găsi ”dând mâncare la timp.” ”Încă puțin și cel ce vine nu va întârzia.” Pentru aceia în cercuri private. Vedeți, de deasupra, de unde suntem, și sub teribila responsabilitate sub care am fost așezați nu doar unul pentru altul cât și pentru cauza cea mai dragă cu care au fost căsătoriți vreodată muritorii. Când Dumnezeu cheamă, trebuie să te supui; când adevărul este prezentat de servitorul lui Dumnezeu, sau altfel spus, când ”mâncarea la timp” este oferită, trebuie să mănânci și să trăiești sau să refuzi și să fi pierdut. Când Dumnezeu ne arată un adevăr, esențial pentru salvarea noastră, trebuie doar să-l respingem o singură dată pentru a ne asigura distrugerea și exilarea de la prezența Domnului și de 17 Sub mesajul primului înger, William Miller și asociații său au așteptat a doua venire a lui Isus să se petreacă în timpul anului evreiesc 1843. Acesta a fost calculat de fratele Miller că se va încheia în 21 martie 1844. ”Timpul de întârziere” al celor zece fecioare din parabola din Matei 25 a început după trecerea primei așteptări a celei de-a doua veniri. La aceste evenimente de sub predicarea primului mesaj se referă autoarea în primele două paragrafe din acest articol.

38

gloria puterii Sale pentru totdeauna. Vrem să impresionăm memoria voastră cu importanța unei ascultări stricte ”pentru că acum este ora să ne trezim din somn.” Rugăciunile și eforturile voastre nu au fost niciodată mai necesare ca în acest moment, când considerăm că suntem în pragul judecății. Frații noștri care vă aduc cuvântul Domnului, au nevoie de rugăciunile și prezența voastră. Nu sunteți conștienți de simțămintele lectorului care a venit la voi cu un mesaj de la Dumnezeu, în care viața voastră veșnică este în joc, însărcinat să-l transmită cu credincioșie și frică de Dumnezeu, iar când a făcut astfel să simtă în inima sa că doar puțini au beneficiat, părăsind casa de rugăciune cu limbajul profetului din vechime ce îi vine din adâncurile inimii ”de s-ar preface în ape capul meu, și o fântână de lacrimi ochii mei, ca să plâng zi și noapte pentru cei uciși ai fiicei poporului meu!” Facem un apel la ajutorul vostru în acest moment primejdios. Suntem după miezul nopții întârzierii și din nou repetăm strigătul ”iată, vine mirele, ieșiți-i în întâmpinare.” Treziți-vă iubiți frați și surori, pentru ca lămpile voastre să fie toate gata și arzând să-l întâmpinăm pe ”Mire” la ”tronul lui David.” ”Noapte este mult trecută, iar ziua este aproape, de aceea să lepădăm faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armura iubirii.” ”Fiule, păzește porunca tatălui tău și nu părăsi legea mamei tale. Prinde-le continuu peste inima ta și leagă-le în jurul gâtului tău. Când mergi, te va conduce; când dormi, te va ține; și când te trezești, va vorbi cu tine.” De ce? Deoarece porunca este o lampă iar legea este lumină iar mustrările instrucțiunilor sunt calea vieții. Încă odată apelăm la voi să vă treziți, ridicați-vă și pregătiți-vă lămpile. Ieșiți afară să-l întâmpinați. Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Cât de aproape este? ”Este aproape cel ce mă trădează; și pe când încă vorbea el, iată, Iuda a venit!” Aceasta numim noi aproape, când semnele sunt împlinite în fața ochilor noștri, în special ultimul. Unii dintre voi încă rămân în bisericile nominale; sprijinind pe cei ce batjocoresc venirea (apropiată) lui Cristos pe la spatele vostru; care îi bat pe frații și surorile voastre ce se roagă ”Vino Doamne Isus, vino repede!” Dumnezeu i-a părăsit și știți aceasta. Va fi în zadar să ajungem la voi și să vă facem bine până când vă veți abține de la zgârierea acestor pereți respinși cu mortar nemodelat. ”De aceea, ieșiți din mijlocul lor și fiți separați, spune Domnul, și nu atingeți ce este necurat și vă voi primi.” Pe unii dintre voi nu ne așteptăm să îi vedem în prezenta stare de lucruri însă vă vom întâlni în aer, ca să-L încoronăm ca ”Rege al regilor și Domn al domnilor?”

39

Închei cu rugăciunea mea spre Dumnezeu în limbajul poemului:

”Fie ca lămpile voastre să ardă Coapsele noastre încinse să fie,

Fiecare inimă așteptătoare se pregătește Cu bucurie fața să-I vedem.

Amin, așa să vii Doamne Isuse.”

M. Williamson18

18 Acest articol excelent a fost scris la înălțimea mesajului ”Strigătului de la miezul nopții,” când înainta cu puterea Duhului Sfânt, cu doar câteva săptămâni înaintea ”Marii dezamăgiri” din 22 octombrie 1844. În acest articol, autorul a oferit o excelentă prezentare a parabolei celor zece fecioare și a necesității credincioșilor adventiști să părăsească bisericile nominale care au respins mesajul apropiatei reveniri a lui Cristos.

40

”TABĂRA LITCHFIELD” – STRIGĂTUL DE LA MIEZUL NOPȚII 3 OCTOMBRIE 1844

DE FRATELE BENEDICT19

Fratele Benedict, cel care a scris aceste rânduri, a fost diacon în Biserica Prezbiteriană. Litchfield, 25 septembrie 1844. Tocmai ce am încheiat una dintre cele mai cerești tabere care a fost probabil vreodată pe pământ, la aproape 3 mile de acest sat. Dragii iubiți frați și surori au venit împreună plini de credință și de Duh Sfânt și ”puterea Domnului a fost prezentă pentru a-i sigila;” și de asemenea pentru a-i converti pe păcătoși și pentru a-i ridica și însufleți pe recidiviști, și să-i sigileze pe copiii lui Dumnezeu până în ziua răscumpărării. Glorie lui Dumnezeu, niciodată nu am văzut o asemenea manifestare a prezenței și puterii Duhului Sfânt precum la această întâlnire. A fost precum la întâlnirile din zilele apostolilor. Darurile miraculoase și harul Duhului sunt restabilite în biserică în aceste zile din urmă conform promisiunii din Marcu 16:17-18 și vor fi mai multe și mai multe până când biserica, mireasa, este perfectă și completă și va sta în așteptarea Domnului ei, Mirele. O frate, nu pot să încep ați spune ce glorios, binecuvântat și iubit timp am avut; părea că cerul și pământul stau împreună. Am respirat aerul cerului, am locuit împreună în perfectă unitate, unde o inimă și un suflet au toate lucrurile împreună. Un număr de frați au fost prezenți să susțină întâlnirea: fratele Starkweather, Stoddard, Sterling, Chapinan, Hastlings și altii – de asemenea fratele și sora Higgins. Diavolul urla și și-a strâns forțele și s-a manifestat printre noi, ne-a sfărâmat tribuna sâmbătă noaptea însă Domnul le-a ținut sub control și a împins înapoi puterile întunericului iar poporul Său și cauza Sa au ieșit învingătoare. Între 40 și 50 au fost înmormântați cu Cristos în botez iar Duhul Sfânt s-a odihnit asupra lor în timpul ritualului divin. Mai sunt doar câteva săptămâni până la venirea Domnului Isus Cristos. Oh! să fim gata să salutăm acea zi a bucuriei. În așteptare stăruitoare pentru Cristos, al tău Andrew Benedict. 19 Acest articol arată că darurile Duhului Sfânt promise în Marcu 16:17-18 de Isus acelora care cred în El, au fost manifestate printre frații adventiști în timpul mișcării ”Strigătul de la miezul nopții.”

41

ULTIMELE TREI TABERE ÎN CONNECTICUT STRIGĂTUL DE LA MIEZUL NOPȚII – 3 OCTOMBRIE 1844

DE FRATELE M. STODDARD

Dragă frate Southard – după cum ai primit ceva informații de la fratele Hurchinson care este din orașul tău, voi mai adăuga și eu puține despre întâlnirea din Manchester unde lucrătorii au fost binecuvântați printre noi. La această întâlnire, numărul convertiților incluzând recidiviștii, credem că a fost aproape șaizeci; iar cantitatea de bine realizată în vecinătate a fost mare pentru această zi. Mărturiile diferitelor persoane pe subiectul vindecării bolnavilor au fost ascultate cu mare uimire în mijlocul mulțimii; iar unii dintre ei au fost constrânși să admită că aceste lucruri nu le putem nici contrazice ori rezista, deoarece persoanele vindecate și martorii numeroși ai circumstanțelor erau de față. Întâlnirea noastră de la Newington s-a încheiat acum aproape zece zile. Această adunare de sfinți a fost și mai interesantă. Puterea lui Dumnezeu s-a manifestat în vindecarea trupului precum și cea a sufletului. Sfinții au fost mult renăscuți iar credința multora a fost confirmată; inclusiv a recidiviștilor, aproape optzeci au fost convertiți. Tocmai ce am încheiat tabăra din Litchfield. La această tabără am învățat o lecție foarte importantă de la Domnul. Sâmbătă seara, marele inamic al doctrinei noastre a trimis aproape 300 de credincioși cum că Domnul întârzie venirea Sa. Au început să-și apere doctrina prin a arunca mere și tutun în vorbitorii de la tribună, apoi au început să batjocorească și să blasfemieze; la un timp anume au aruncat cu pietre în candelabre și au stins luminile după care au sfărâmat tribuna în bucăți și au dat foc meselor; când marele șerif și unul dintre adjuncții săi au apărut, au început să-i sfătuiască să se abțină însă fără prea mult zel, însă foarte prudenți în a nu-i amenința. Am învățat de aici că autoritatea civilă era fără putere și nu-i putea opri pe cei răi în Connecticut. Însă Domnul fie lăudat, a fost spusă o predică atât de rușinoasă pe care oamenii nu o vor uita până când cerurile nu vor mai fi. Ne-am ocupat de munca noastră, am continuat întâlnirea atât cât planificasem; nici un fir de păr de pe mână nu a suferit; am dobândit victorie în numele Învățătorului nostru; Dumnezeu, în milă, a vindecat pe bolnav și a făcut un copil drag să vorbească în alte limbi după cum Duhul îi dădea să vorbească; într-atât ne-am minunat și am spus: ”lăsați-L pe Dumnezeu să lucreze prin căile Sale.” 20 În această zi am fost convins că Domnul va veni în această toamnă, în a șaptea lună, a zecea zi, și trebuie să închei scrisoarea și să merg să avertizez oamenii dragi. Și acum, prin această scrisoare și prin intermediul ziarului tău, care probabil va merge la prietenii mei din Liberty, locul meu natal, le voi adresa ultimul meu avertisment. Dragile mele rude și vechi vecini, adevăratul timp al viziunii lui Daniel să vorbească acestei lumi cu o voce de zece mii de ori mai puternică decât un

42

tunet, va veni în doar câteva zile; vei fi tu gata să saluți cu bucurie ziua? Dumnezeu să vă ajute. Dacă voi putea vizita din nou New York-ul înainte ca Domnul să vină, voi veni; însă este foarte posibil că Îl voi vedea pe Domnul mai întâi. Nu mai am timp rămas. ”Domnul este aproape.” M. Stoddard 20 Acest articol ne oferă dovada că darurile Duhului Sfânt au fost revărsate cu putere în timpul ”Mișcării lunii a șaptea.” Din această scrisoare am remarcat darul vindecării bolnavului și darul vorbirii în alte limbi (chiar de un copil), ca având loc printre credincioșii adventiști. De asemenea este înregistrată cu credincioșie în acest articol opoziția pe care acest mesaj a ridicat-o printre necredincioși. Aceste daruri ale Duhului sunt o paralelă pentru credincioși, despre ce se va întâmpla sub ”marea strigare” a îngerului al treilea.

43

SCRISOARE CĂTRE FILADELFIA STRIGĂTUL DE LA MIEZUL NOPȚII – 11 OCTOMBRIE 1844

DE CHARLES L. FITCH

Am ajuns acum la adevăratul strigăt de la miezul nopții și avem întâlniri în fiecare zi și seară. Frații Mayers și Grigg au fost în Baltimore iar frații Gates și Mitchell sunt plecați să îl predice cu mult zel. Există aici o excitare fără pereche pe acest subiect - și ieri (ziua Domnului), întâlnirile de la capelă au fost aglomerate și sute au trebuit să plece deoarece nu au putut intra; de asemenea au fost mari adunări și la muzeu. Seara trecută, la capelă a avut loc o șcenă foarte emoționantă – aproximativ 50 sau 60 erau tot timpul în jurul altarului și mulți dintre aceștia erau dintre declarații copiii ai lui Dumnezeu. Printre alții, fratele Gunn s-a ridicat și a mărturisit, apoi în această dimineață a fost botezat. Săptămâna trecută aproape 90 sau 100 au fost botezați și alți 27 în această dimineață. Fratele Gunn și-a dat demisia în această dimineață de la școala de unde primea $1000 pe an – probabil va fi publicată în ziarul de mâine. Al tău Charles L. Fitch 7 octombrie.

44

DE LA FRATELE MORLEY STRIGĂTUL DE LA MIEZUL NOPȚII – 11 OCTOMBRIE 184421

Connecticut. Pe 3 octombrie, fratele Morley scrie din Middletown: Doar ce am ajuns aici din Hartford, unde am petrecut câteva zile și în timp ce eram acolo, am făcut un efort să avem din nou unite bandele advente ce fuseseră divizate pentru câteva luni și, laudă Domnului, fie binecuvântate mijlocele, ele sunt acum una; și cred că vor continua astfel momentul scurt de timp care a mai rămas. Frații și surorile sunt mult implicați – multe suflete au fost convertite în câteva zile, șase persoane s-au supus Domnului în botez ieri. Ca și în timpurile apostolice, unii dintre cei care au fost botezați cu apă, au fost în același timp botezați cu Duhul Sfânt. De asemenea, mulți au fost botezați în această dimineață și încă un număr așteptă să fie botezați sabatul viitor. Printre frații și surorile din Middletown, 22 au fost botezați în doar câteva zile. Dumnezeu face lucruri glorioase în Connecticut. Mulți dintre frați și surori exercită credința apostolică ce a făcut pe surd să audă, orbul să vadă, șchiopul să meargă iar bolnavul să fie vindecat – Domnul fie lăudat. Am participat la tabăra de la Bamfield – Massachusetts unde câțiva recidiviști s-au corectat și mulți alții s-au convertit. Domnul își conduce copiii. Într-un post scriptum al scrisorii lui, fratele Morley spune: Trebuie să-ți spun o remarcabilă circumstanță. Sora Huntington of Hartford, aproape de sfârșitul taberei de la Litchfield a simțit o puternică impresie să se întoarcă imediat acasă și să se pregătească să meargă în vest. S-a dus și a găsit o scrisoare urgentă să plece în vest la rudele sale și să proclame venirea rapidă a lui Cristos. Ea a început să se pregătească în ciuda faptului că nu avea bani, însă avea credință puternică de faptul că Dumnezeu se va îngriji. Curând i-a fost înmânat 1 dolar și apoi încă 10 dolari. Ea și soțul dânsei doreau ieri să ia vaporul până la New York. Era anunțat că pleacă la 2PM însă a plecat la 1PM așa că au luat barca Springfield și vor merge cu trenul. Astfel ei vor fi în Albany în această seară, cu o zi mai devreme decât dacă s-ar fi dus prin New York. Cuvântul zboară, zboară, părea că se aude un constant ecou în urechile sale. Ea este cea care a fost beteagă și pe marginea mormântului însă a fost vindecată atât trupește cât și sufletește. Albany i-a chinuit mult mintea. Cât de bun este Domnul. 21 În scrisoarea fratelui Morley avem mai multe exemple despre cum mesajul ”strigătului de la miezul nopții” a fost purtat sub puterea Duhului Sfânt și cum darul vindecării celui bolnav a fost redat adevăratei Biserici a lui Cristos la acel moment. Cu adevărat a fost o redeșteptare a puterii apostolice în timp ce Duhul umplea această mișcare!

45

BROȘURI ȘI HÂRTII STRIGĂTUL DE LA MIEZUL NOPȚII – 12 OCTOMBRIE 1844

Tipărim ”Examinatorul Bibliei” de fratele Storrs, ”Strigătul de la miezul nopții” de fratele Snow, ”Venirea lui Cristos” ce conține ”Cronologia Domnului” și ”Finalul” și un articol despre sfințire. Acestea împreună cu o broșură mică și cu Strigătul au ținut constant în mișcare patru prese cu aburi. Aceia care doresc să le dea mai departe, să trimită comenzile imediat, spunându-ne dacă să le trimitem prin poștă sau expres. Toate vor fi trimise gratuit.

UN EXTRAS DINTR-O SCRISOARE A FRATELUI NASH ÎN LEGĂTURĂ CU FRUCTELE ”MESAJULUI STRIGĂTULUI DE LA MIEZUL NOPȚII”

STRIGĂTUL DE LA MIEZUL NOPȚII - 12 OCTOMBRIE 1844

Norfolk – Virginia. Fratele Nash scrie: mulțumesc lui Dumnezeu că, prin intermediul unui paznic credincios am auzit strigătul ”iată, vine!” și m-a trezit din cel mai profund somn. Niciodată nu am fost martori unei asemenea credințe, asemenea negări de sine, asemenea renunțare față de lume, asemenea revărsare a Duhului Sfânt peste frățietate mai înainte.* * Aceasta este un simplu rezumat al fructelor mesajului ”Strigătul de la miezul nopții.” Noi ca oameni, nu am văzut vreodată ceva asemănător sau am fost martori la puterea Duhului Sfânt care a fost revărsat peste credincioșii adventiști în timpul acestei mișcări.

46

”IEȘIȚI-I ÎN ÎNTÂMPINARE” – ZIUA A ZECEA A LUNII A ȘAPTEA THE ADVENT HERALD AND SIGNS OF THE TIMES REPORTER

16 OCTOMBRIE 1844 – DE GEORGE STORRS.

”Ieșiți-i în întâmpinare.” Îmi iau stiloul cu simțăminte pe care nu le-am mai experimentat mai înainte. Dincolo de orice îndoială, ziua a zecea a lunii a șaptea va fi martora descoperirii Domnului nostru Isus Cristos pe norii cerului. Prin urmare suntem la câteva zile de acel eveniment. Teribil moment pentru cei care nu sunt pregătiți – însă glorios pentru cei care sunt gata. Simt că fac ultimul apel pe care îl voi mai face vreodată prin intermediul presei. Inima mea este plină. Văd necurăția și păcatul dispărând din privirea mea, iar acum stau în fața minții mele pretinșii credincioși în apropiata venire a Domnului. Însă ce să le spun? Vai! Cu toții am moțăit și adormit – atât înțelepții cât și proștii; însă așa a zis Domnul nostru că se va întâmpla; și ”astfel Scripturile sunt împlinite” și este ultima profeție ce se referă la evenimentele ce preced venirea personală a Domnului nostru; acum apare adevăratul strigăt de la miezul nopții. Anteriorul a fost alarma. Acum se aude cel adevărat; și oh! ce solemnă oră. ”Fecioarele” au dormit sau moțăit; da, toți. Am dormit în tot timpul: acesta este punctul. Într-adevăr, unii au predicat a șaptea lună însă cu incertitudine dacă va fi anul acesta sau în altul: și această incertitudine este acum îndepărtată din mintea mea. ”Iată, mirele vine,” ”anul acesta,” ”ieșiți-i în întâmpinare.” Atât cât strigătul i-a afectat, am făcut pentru bisericile nominale și pentru toți nelegiuiții: lucrarea noastră este acum să trezim ”fecioarele” care ”și-au luat lămpile și au ieșit în întâmpinarea mirelui.” Unde suntem noi acum? ”Dacă viziunea întârzie, așteapt-o.” Nu este acesta răspunsul nostru încă din martie și aprilie? Da. Ce s-a întâmplat în timp ce mirele întârzia? Toate fecioarele au moțăit și adormit, nu-i așa? Cuvintele lui Cristos nu au eșuat; iar ”Scripturile nu pot fi desființate” și nu ne este de nici un ajutor să pretindem că am fost treji: am moțăit; nu în legătură cu venirea lui Cristos, ci în timp. Am intrat în timpul de întârziere – nu am știut ”pentru cât” va întârzia și în acest punct am ațipit – în somnul nostru, unii dintre noi au zis ”nu mai fixați altă dată,” așa că am adormit. Acum problema este să ne trezim. Domnul ne ajută pentru că în zadar este ajutorul omului. Vorbește Tu Doamne. O, fie ca ”Tatăl” să ”facă cunoscut” acum timpul. În prima epistolă a lui Petru, capitolul 1:11, în mod categoric declară că Duhul lui Cristos, în profeții, a specificat timpul suferințelor lui Cristos și gloria care urma și ne-a oferit înțelegere în versetul 13 că gloria urma să aibă loc la descoperirea lui Isus Cristos. Vorbind despre profeți, Petru spune – ”căutând ce, sau în ce fel de timp arăta Duhul lui Cristos, care era în ei, când adeverea dinainte suferințele lui Cristos și gloria de după acestea ... de aceea încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți cumpătați și sperați până la capăt pentru harul care vă va fi adus la revelarea lui Isus Cristos.” Aici avem declarat faptul că Duhul lui Cristos a descoperit profeților timpul nu doar al

47

suferințelor lui Cristos dar și al gloriei Lui, sau al revelării. Petru ne spune că timpul descoperit nu era literal ci simbolic. ”Ce fel de timp?” El de asemenea spune că ”îngerii doresc să se uite” la aceste ”lucruri.” Dacă deschidem la capitolul 12 din Daniel, descoperim că după ce îngerul a terminat explicarea detaliilor viziunii, încheiată cu momentul când Mihail se ridică (unul ca Dumnezeu – Fiul lui Dumnezeu), învierea sfinților și aceia care au întors pe mulți la neprihănire strălucesc precum stelele, etc, pe care Daniel îi vede, versetul 5, doi îngeri ”și unul a spus bărbatului îmbrăcat în in, care era pe apele râului: cât va dura până la sfârșitul acestor minuni?” Aici este o întrebare a îngerilor despre timp. Ei bine, Petru spune că îngerii doresc să privească. Au primit ei răspuns? Vezi Daniel 12:7 ”Și am văzut pe bărbatul îmbrăcat în in, care era pe apele râului, care și-a ridicat mâna sa dreaptă și mâna sa stângă la cer și a jurat prin cel care trăiește pentru totdeauna că aceasta va fi pentru un timp, timpuri și o jumătate; și după ce va fi împlinit împrăștierea puterii poporului sfânt, toate acestea se vor termina.” Această persoană care jură nu este altcineva decât Domnul Isus Cristos; El jură în legătură cu timpul. Da, pe timpul legat de a doua venire, învierea și glorificarea poporului Său. Oricum, timpul este simbolic. Însă dacă vreun om va îndrăzni să ia poziția de a blasfemia [n. tr - faptul] că nu înseamnă ceva că Domnul Isus jurăîn legătură cu timpul; sau este același lucru, a jura cu cel mai solemn jurământ cu timpul pe care El l-a intenționat, să nu fie vreodată înțeles! O asemenea poziție, ar presupune cineva, este îndeajuns de defăimătoare pentru a face un diavol să tremure; deoarece ea schimbă virtual gloria Domnului cu jurământul unei minciuni!! Ferește-te, om deșart, de cum Îl acuzi pe Fiul lui Dumnezeu. Timpul este descoperit. Însă nu poate fi înțeles fără ascultare față de Cristos și ”căutând și cercetând inteligent ce sau în ce fel de timp.” Cei care sunt prea indolenți să caute sau cărora le este frică să urmeze adevărul când l-au descoperit, de frica omului a cărui respirație este în nările lui, va rămâne, desigur, în ignoranța timpului iar acea zi va veni aproape sigur peste ei fără să știe. Voi prezenta acum un scurt argument despre tipuri pentru a arăta că a zecea zi a lunii a șaptea este timpul din an când să ne uităm după venirea Domnului nostru. În Matei 5:17-18 Domnul nostru spune: ”Să nu vă gândiți că am venit să distrug legea și proorocii; nu am venit să distrug ci să împlinesc. Fiindcă adevărat vă spun: până cerul și pământul vor trece, o iotă sau o frântură de literă nu va trece nicidecum din lege până totul va fi împlinit.” Aceasta trebuie să se refere la legea tipurilor precum și la legea morală. Haideți să cercetăm cum s-au împlinit tipurile. Primul pe care îl vom observa este înjunghierea mielului pascal – Exoul 12:6 ”și să îl păstrați până în a paisprezecea zi a lunii acesteia; și întreagă mulțimea adunării lui Israel să îl înjunghie seara.” Pe margine [n.tr. – marginea Bibliei King James] citim ”între cele două seri.” Evreii au împărțit după-amiaza lor în două seri, de la ora a șasea la a noua și de la ora a noua la apus; aceasta înseamnă de la miezul zilei până la ora trei și de la ora trei până la apusul soarelui. Mielul, care era un tip al lui Cristos, era înjunghiat în acest punct al zilei pe care noi îl numim ora trei după amiaza, în a paisprezecea zi a lunii întâi. A fost acest tip împlinit exact prin moartea Domnului nostru? Da. El a fost omorât de paște și a murit la ora trei, sau ora a noua

48

(vezi Marcu 15:33-37). Deci tipul a avut o împlinire exactă a zilei și a orei; atât de exact este Dumnezeu în legătură cu timpul. Leviticul 23:9-11 citim ”Și Domnul i-a vorbit lui Moise zicând: vorbește copiilor lui Israel și spune-le: când veți intra în țara pe care v-o dau și veți secera secerișul ei, să aduceți la preot un snop din primele roade ale acoperișului vostru. Și el va legăna snopul înaintea Domnului ca să vă fie bine primit; preotul îl va legăna a doua zi după Sabat.” Aici este un tip al învierii lui Cristos, iar Pavel ne spune în 1 Corinteni 15:20 ”Dar acum, Cristos a fost înviat dintre morți și a devenit primele roade ale celor ce au adormit.” În ce zi a înviat Domnul nostru dintre morți? În prima zi a săptămânii, sau ”a doua zi după Sabat.” Deci împlinirea exactă a tipului nu doar a însemnătății ci și a timpului. Leviticul 23:15,10 – avem timpul sărbătorii săptămânilor, sau așa cum era numită – Cincizecimea, care înseamna a cincizecea zi. Aceasta era aniversarea dării legii și coborârea Domnului pe Muntele Sinai. Exact în aceeași zi a coborât Duhul Sfânt asupra ucenicilor. Fapte 2:1-4 Dacă tipurile au fost împlinite exact ca timp până și a orei, ceea ce este cunoscut și care rămâne de împlinit, va fi altfel? Nu cred. Dumnezeu întotdeauna a păstrat timpul în împlinirea profeției; și până acum, după cum am văzut și în tipuri. El nu va greși acum cu noi. Nu, ”nici măcar o iotă sau o frântură de literă nu va trece nicidecum din lege până totul va fi împlinit.” Haideți să ne uităm acum la acele tipuri care au mai rămas de împlinit. Leviticul 16:29-34 ”Și acesta să vă fie un statut pentru totdeauna, în luna a șaptea, în ziua a zecea a lunii, să vă chinuiți sufletele și să nu faceți deloc nicio lucrare nici cel din țara voastră, nici străinul care trăiește temporar printre voi. Pentru că în ziua aceea preotul va face ispășire pentru voi, pentru a vă curăța ca să fiți curați de toate păcatele voastre înaintea Domnului. Aceasta să vă fie un sabat al odihnei și să vă chinuiți sufletele, printr-un statut pentru totdeauna. Și preotul, pe care el îl va unge și pe care îl va consacra pentru a servi în serviciul de preot în locul tatălui său, să facă ispășirea și să îmbrace veșmintele de in, veștminte sfinte; și să facă ispășire pentru sanctuarul sfânt și să facă ispășire pentru tabernacolul întâlnirii și pentru altar, și să facă ispășire pentru preoți și pentru tot poporul adunării. Și acesta să vă fie un statut veșnic, pentru a face ispășire pentru copiii lui Israel pentru toate păcatele lor, o singură dată pe an.” În capitolul 9 avem o descriere a ceea ce trebuia să fie făcut în acea zi iar spre încheiere ni se spune în Leviticul 9:22-23 ”Și Aron și-a ridicat mâna spre popor și l-a binecuvântat și a coborât de la aducerea ofrandei pentru păcat și de la ofranda arsă și de la ofrandele de pace. Și Moise și Aron au intrat în tabernacolul întâlnirii, și au ieșit și au binecuvântat poporul; și gloria Domnului s-a arătat întregului popor.”Cristos, Marele nostru Preot a intrat în Sfânta Sfintelor pentru noi, cu propriul Său sânge, și ”celor ce îl așteaptă li se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru salvare.” Evrei 9:28. Oare când va ieși din Sfânta Sfintelor nu va fi în ziua întruchipată [n.tr – tip]? Așa va fi, fără îndoială. Priviți în Leviticul 23:26-27, 29, 32 cum este reprezentat acest tip: ”Și Domnul i-a vorbit lui Moise, spunând: de asemenea în ziua a zecea a acestei a șaptea luni să fie o zi a ispășirii, aceasta să fie o adunare solemnă, sfântă pentru voi; și să vă chinuiți sufletele și să aduceți ofrandă făcută prin foc Domnului ... pentru că orice suflet care nu se va chinui în ziua aceea, să fie stârpit

49

din mijlocul poporului său... acesta să fie pentru voi un sabat al odihnei și să vă chinuiți sufletele, în ziua a noua a lunii, la apus, de la apus la apus, să sărbătoriți sabatul.”Orice suflet care nu va fi găsit ”chinuindu-se”, ceea ce înseamnă umil și pocăit pentru păcatele sale în acea zi ”în mijlocul poporului său,” să fie ”stârpit.” Ne vom uita acum la jubileu. Leviticul 25:8-10, 13 ”Și să îți numeri șapte sabate ale anilor, de șapte ori șapte ani; și durata celor șapte sabate ale anilor să îți fie ție de patruzeci și nouă de ani. Atunci să faci să sune tare trâmbița jubileului în ziua a zecea a lunii a șaptea, în ziua ispășirii să faceți să sune trâmbița prin toată țara voastră. Și să sfințiți fiecare al cincizecilea an și să vestiți libertate prin toată țara tuturor locuitorilor ei, aceasta să vă fie un jubileu; și să vă întoarceți înapoi, pe fiecare om, la moștenirea lui ți să întoarceți înapoi pe fiecare om la familia lui... În anul acestui jubileu să întoarceți înapoi, pe fiecare bărbat, la posesiunea lui.” Toți creștinii admit că acesta este un tip al eliberării finale a sfinților. Ziua a zecea a lunii a șaptea este timpul pe care l-a fixat Dumnezeu. Nu va veni El atunci? Da, Dumnezeu va justifica cuvântul Său până la ultima ”iotă și frântură de lege.” Anul acesta denumit 1844, însă cu adevărat 1843, va fi anul jubileului. S-ar putea să nu fie posibil de determinat cu siguranță când aniversarea celui de-al cincizecilea an al jubileului, după cum este ținut de evrei, se va repeta; însă aceasta nu alterează natura tipului; iar ziua din an este fixată în mod expres în cea de-a zecea zi a lunii a șaptea, ”în ziua ispășirii.” Văd acum că Dumnezeu ne-a dat de asemenea și anul și luna și ziua în care Marele nostru Preot va venit iar trâmbița jubileului va suna. Puțin îmi pasă și voi spune puține în legătură cu îngrijorarea cronologiei pe ce ne-am bazat în legătură cu terminarea celor 2300 de ani; deoarece consider că tipurile să fie împlinite și capitolul 25 din Matei, după cum voi arăta, stabilește faptul că aceste an este adevăratul sfârșit. Voi spune doar că am luat anul 457 înainte de Cristos ca punct de start a perioadei de 2300 de ani. Anul corespunde cu perioada 4257 a calendarului lui Iulian. Perioada lui Iulian este perioada folosită de astronomi pentru a calcula înapoi până la creațiune. Dacă adăugăm 2300 la acel an al perioadei lui Iulian, ajungem la 6557. Astfel 4257 + 2300 = 6557 care corespunde cu acest an 1844. Din nou, adăugăm la 4257 perioada Iuliană a ieșirii decretului de restaurare și reconstrucție a Ierusalimului, cele 70 de săptămâni sau 490 de ani ce sunt tăiați din viziunea de 2300 de zile și ajungem la anul 4747 a perioadei Iuliene, care corespunde lui 34 d.Cr; fixând terminarea celor șaptezeci de săptămâni în acest punct. Astfel 4257 + 490 = 4747, care este anul 34 d.Cr; 2300 de ani întreaga perioadă a viziunii. 490 de ani tăiați din Daniel 9:24 ne duc la 34 d. Cr.

50

1810 au rămas după ce cele 70 de săptămâni au fost tăiate. Astfel adunăm 1810 la cei 34 d.Cr. și avem 1844 d.Cr, care este de fapt adevăratul an 1843. Sunt satisfăcut: trebuie să renunțăm la pozițiile noastre anterioare sau să admitem că anul acesta este anul când Domnul nostru se va întoarce. ”Cei înțelepți vor înțelege” a declarat îngerul iar noi am repetat-o. Înțelegeți ce? Noi am întrebat și răspunsul a fost: ”timpul.” Putem noi să luăm poziția oponenților noștri și să zicem: ”nici un om nu va știi ziua și ora?” Da, așa vom zice dacă dormim, altfel nu. Nu spunem noi ”sunt în timpul de întârziere?” Ce spune Domnul nostru că se va întâmpla atunci? Fecioarele au ațipit și adormit. Cine sunt fecioarele? Nu sunt neamurile care nu au avut vreodată lămpi – Biblia; nici cei răi din afara bisericilor – ei niciodată ”nu au ieșit în întâmpinarea Mirelui;” – nici bisericile nominale, deoarece nu au așa ceva; nu, nu: ele sunt declarații credincioși în adventul anului 1843 și nimeni altcineva. Să ne uităm acum la capitolul 24 din Matei: au fost date toate semnele ce preced adventul iar capitolul se încheie cu slujitorii răi care fac faptele pe care le cunoaștem că s-au tot întâmplat de o scurtă perioadă.Acum câteva zile, unul dintre așa numiții doctori în divinitate a spus de la amvon că credincioșii adventului au ”blestemat biserica îndeajuns.” Aceasta pare că acum profeția s-a împlinit complet. Matei 25 începe cu acest punct și spune: ”Atunci” – la acel timp – ”împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui. Și cinci dintre ele erau înțelepte și cinci fără minte. Cele fără minte și-au luat candelele și nu au luat undelemn cu ele. Dar cele înțelepte au luat undelemn în vasele lor, cu candelele lor. În timp ce mirele întârzia(dacă viziunea întârzie), au ațipit toate și au adormit.”În legătură cu ce au ațipit și au adormit ele? Cu timpul. Nu cu faptul că Cristos vine – dar în legătură cu timpul. ”Și la miezul nopții.” ”Cât de lungă va fi viziunea? Până vor trece 2300 de seri și dimineți.” O seară sau ”noapte” înseamnă atunci jumătate a unei zile profetice. Prin urmare avem ”cronologia” lui Isus Cristos. Timpul de întârziere este doar jumătate de an. Când am intrat în acest timp? În martie sau aprilie.22 Apoi, în ultima parte a lui iulie ne duce în miezul nopții. La acel moment Dumnezeu pune strigătul acesta în inimile unora dintre servii Săi și ei au văzut, din Biblie, că Dumnezeu le descoperă cronologia timpului de întârziere și durata lui. Este chiar acolo, în Matei 25: ”Și la miezul nopții s-a făcut o strigare: Iată, vine mirele; ieșiți-i în întâmpinare.” Aici suntem – ultima avertizare trebuie să sune! O, băgați-l în seamă fecioarelor. 22 Timpul de întârziere a început în martie sau aprilie 1844 când anul evreiesc 1843 a trecut fără a fi așteptată ca cea de-a doua venire a Domnului Isus să aibă loc.

51

Treziți-vă, treziți-vă, treziți-vă! O, fugiți pentru viața voastră – nu vă uitați înapoi, amintiți-vă de soția lui Lot: ”fiindcă oricine voiește să își salveze viața o va pierde, și oricine își va pierde viața pentru mine, o va găsi.” Cel care nu va îndrăzni cu Domnul și pe cuvântul Său, să riște totul – să părăsească totul – ieșind afară din toate, cu faptele corespunzătoare credinței lui, va pieri; deoarece ”credința fără fapte este moartă” și ”prin fapte, credința a fost desăvârșită.” Fie ca Domnul nostru să dea putere adevărului Său și să genereze în noi spiritul întregii consacrări prin care să intrăm la masa nunții Mielului. Să ilustrăm poziția pe care am ocupat-o. Timp – predicarea timpului hotărât pentru venirea Domnului nostru a fost ceea ce ne-a dus să ne luăm candelele și să ieșim în întâmpinarea Mirelui. Marele adevăr, Domnul nostru Isus Cristos vine iar, în mod personal, pe acest pământ, a fost, ca să spunem așa, frânghia coborâtă din cer strâns legată de tronul lui Dumnezeu și la fel de neclintit precum tronul acela; prin credință, ne-am prins de acea frânghie cu ambele mâini; sub picioarele noastre avem o platformă solidă, timp, pe care stăm și toți oponenții noștri nu au putut să o îndepărteze, nici să ne facă să dăm drumul frânghiei. Acolo am stat și ne-am bucurat în ”binecuvântata speranță.” Ceea ce oponenții noștri nu au putut și nu au reușit să facă, sfârșitul presupusului an evreiesc 184323, îndepărtarea platformei noastre de sub noi și nu ne-au lăsat cu nimic decât să ne ținem de frânghie. I-am dat drumul? Unii i-au dat și s-au retras în ruină. Însă mulți au continuat să țină de frânghie. Vânturile batjocoritoare au bătut cu severitate împotriva noastră și ne-am legănat în aer în amuzamentul oponenților noștri. Ne-au spus că acum suntem împreună cu ei, așteptând venirea Domnului însă fără un timp hotărât; și am fost obligați să o admitem însă am refuzat să dăm drumul frânghiei – spunând – ”dacă viziunea întârzie, așteapt-o.” Nu am știut însă pentru cât timp aveam să ne balansăm pe frânghie fără o fundație sub picioarele noastre; și nu am simțit aceeași bucurie și glorie pe care o aveam atunci când ne sprijineam pe un timp definit. Dumnezeu ne-a încercat credința pentru a vedea dacă ne ținem. Acum, încă odată, el ne oferă o platformă pe care să stăm. Este capitolul 25 din Matei. Aici avem cronologia timpului de întârziere și durata lui. ”Și dacă doriți să primiți,” vă veți găsi încă odată picioarele pe o piatră și gloria pe care a produs-o în piepturile noastre prima credință în timp, se va întoarce cu un mare adaos, chiar o ”bucurie negrăită și plină de glorie.” 23 După cum am văzut anterior, William Miller și asociații săi au învățat că Isus ar fi trebuit să vină pentru a doua oară cândva în timpul anului evreiesc 1843, sub proclamarea soliei primului înger. Acesta a fost calculat a se termina în primăvara lui 1844 în emisfera nordică. Astăzi sunt câțiva indivizi care susțin că li s-a dat timpul profeției mesajului primului înger exact cum și lui William Miller i s-a dat, însă în învățăturile lor nu se referă vreodată la anul evreiesc 1843. Ei NU proclamă mesajul la fel cum Miller a făcut.

52

Cred că ziua a zecea a lunii a șaptea nu poate fi mai departe de 22 sau 23 octombrie. S-ar putea să fie mai devreme. Din limbajul Leviticului 23:32 cred că ora revenirii va fi la asfințitul zilei a zecea; însă Domnul s-ar putea să ne încerce credința până în ultimul moment; și ”cel ce va îndura până la sfârșit va fi mântuit.” Sunt înclinat să cred că aceia care urmăresc ziua și ora le vor ”înțelege” pe amândouă, înainte ca ele să vină. Pavel spune în Evrei 10:25 ”să ne îndemnăm unii pe alții, și cu atât mai mult cu cât vedeți apropiindu-se ziua.” Ceea ce pare să implică că s-ar putea să fie văzută înainte ca să vină. Domnul nostru spune în Apocalipsa 3:3 ”Dacă tot nu vei veghea, voi veni peste tine ca un hoț și nu vei ști nicidecum în ce oră voi veni peste tine.” Ceea ce implică faptul că dacă vom veghea, vom știi în ce oră. Mie mi se pare probabil că ”sunetul de trâmbiță în luna a șaptea, în prima zi a lunii” – Leviticul 23:24 trebuie înțeles ca un timp pentru ceva ce va avea loc în acea zi și care va fi un semnal pentru cei care veghează să vadă că luna a șaptea a început. Ar putea fi sunetul literal al ”trâmbiței a șaptea.” Dacă nu va fi aceasta, [n.tr - va fi] ceva ce copiii lui Dumnezeu care veghează vor înțelege și vor cunoaște cu siguranță când este ziua a zecea. Psalm 81:3 ”sunați trâmbița la luna nouă [prima zi a lunii a șaptea] la timpul rânduit, în ziua solemnei noastre sărbători.” Cred că sunatul trâmbițelor înseamnă ceva ce vom înțelege foarte curând. Domnul ne ajută să stăm în turnul de veghe. RECAPITULARE. 1. Timpul venirii Domnului este descoperit ”viziunea este pentru încă un timp rânduit.” 2. Timpul poate fi cunoscut ”cei înțelepți vor înțelege.” 3. ”Dacă [El] întârzie, așteapt-o [pe El].” 4. ”În timp ce mirele întârzia, au ațipit toate și au adormit.” În legătură cu ce? Timpul. 5. Acum suntem în timpul de întârziere și am intrat în el din primăvară. 6. Cât durează timpul de întârziere? Jumătate de an. De unde știm? Deoarece Domnul nostru a spus ”la miezul nopții,” în timp ce mirele întârzia. Viziunea a fost pentru ”2300 seri și dimineți” sau zile. O ”seară”, sau noapte este jumătate din acele zile profetice, ceea ce înseamnă 6 luni. Aceasta este întreaga durată a timpului de întârziere. Actualul strigăt puternic de timp a început la jumătatea lui iulie și s-a întins cu mare rapiditate și putere și a fost însoțit de demonstrația Duhului, așa cum niciodată nu am mai fost martor când strigătul era ”1843.” ”Ieșiți-i în întâmpinare” este acum literal. A putut fi văzuțicumpărăseam totul așa cum nu am visat vreodată. Unde acest strigăt este păstrat în inimă, fermierii își părăsesc fermele cu grânele lor așteptând, să meargă și să sune alarma – iar mecanicii părăseau atelierele lor. Este un puternic strigăt cu lacrimi și o consacrare totală lui

53

Dumnezeu așa cum nu am mai văzut vreodată. Este o încredere în acest adevăr așa cum nu am mai simțit în anteriorul strigăt, în aceeași măsură; și o slavă care lăcrimează sau se topește în ea, care trece toate înțelegerile, cu excepția celor care au simțit-o.24

În acest adevăr prezent, eu, prin har, îndrăznesc să dau totul și simt a mă bucura cu îndoială despre el, ar însemnă să ofensez pe Dumnezeu și să aduc asupra mea ”dulce distrugere.” Sunt satisfăcut că acum ”oricine va încerca să-și salveze viața,” când acest strigăt e dat cu adevărat, prin a mă complace în ”dacă nu va veni” sau prin frica de a te aventura în afara acestui adevăr, ”își va pierde” viața. Necesită aceeași credință ce l-a condus pe Avram să-l ofere pe Isaac – sau Noe să contruiască arca – sau Lot să părăsească Sodoma – sau copiii lui Israel să stea toată noaptea în așteptarea plecării lor din Egipt – sau pentru Daniel să meargă în groapa leilor – sau a celor trei evrei în cuptorul aprins. Ne-am închiput că vom intra în regat fără un asemenea test al credinței; însă sunt satisfăcut că nu. Ultimul adevăr aduce un asemenea test, și nimeni nu se va aventura asupra lui însă cei care îndrăznesc să fie socotiți proști, nebuni sau orice de genul acesta precum antedeluvienii, sodomiții, o biserică călduță sau fecioare adormite, sunt dispuși să se arunce asupra lor. Aș striga încă odată: ”Scapă-ți viața”, ”nu te uita în spate.” ”Aduceți-vă aminte de soția lui Lot.” GEO. STORRS. 24 Acest paragraf subliniază fructele manifestate de proclamarea strigătului de la miezul nopții și când a început să meargă însoțit de puterea Duhului Sfânt în iulie 1844. Chiar în mijlocul timpului de întârziere.

54

MIȘCAREA ACTUALĂ. ÎNCEPUTUL, PROGRESUL ȘI CARACTERISTICILE SALE.

THE ADVENT HERALD AND SIGNS OF THE TIMES REPORTER 16 OCTOMBRIE 1844 – A DOUA EDIȚIE.

După trecerea lui 1843 – anul evreiesc – marele corp al adventiștilor s-a întărit în convingerea lor că din acest moment putem să calculăm anumite perioade fără grad de certiudine. Ei credeau că suntem unde arată cronologia, la sfârșitul tuturor perioadelor profetice, la sfârșitul când revenirea este așteptată, prin urmare trebuie să așteptăm încă puțină vreme deoarece cronologia noastră ar putea varia de timpul lui Dumnezeu, totuși ei credeau că nu mai putem avea indicii despre timpul hotărât. Toți și-au luat lămpile și au ieșit în întâmpinarea Mirelui; însă Mirele a întârziat după timpul când era așteptat. În acest timp al viziunii, părea să fie determinarea tuturora să îl aștepte, crezând că nu va întârzia mult și că ar trebui să apară în orice moment. Însă la scurt timp a devenit evident că mulțimile făceau planuri pentru viitor pe care nu le-ar fi făcut dacă credeau că Domnul urma să apară în acest an; și au adormit cu privire la realizarea sensului apariției imediate a Domnului. Cu alte cuvinte, au crezut că poate veni în orice zi sau că ar putea să mai întârzie puțin, timp în care se pot bucura de o odihnă răcoritoare. Ei bine, s-a întâmplat după cum Salvatorul nostru a spus: ”în timp ce mirele întârzia au ațipit toate și au adormit.” Încă din luna mai 1843, domnul Miller ne-a îndreptat atenția spre luna a șaptea a anului sacru evreiesc, ca timp al observării acelor tipuri care arată spre cea de-a doua venire; iar toamna trecută ne-am uitat spre acel punct de timp cu mult interes. După ce acesta a trecut, fratele S.S. Snow a îmbrățișat pe deplin opinia, și anume conform tipurilor, că trebuie să fie în ziua a zecea a lunii a șaptea când va avea loc revenirea Domnului; însă nu era atât de sigur în legătură cu anul. După aceea el a observat că de fapt perioadele profetice nu se încheie până în 1844; apoi și-a întărit înțelegerea că în jurul datei de 22 octombrie, ziua a zecea a lunii a șaptea a acestui an, trebuie să fie martor al revenirii în glorie al Domnului. A predicat aceasta în New York, Philadelphia și alte locuri în timpul primăverii și verii; și în timp ce mulți îmbrățișau vederile lui, cu toate acestea nu a putut fi văzută nici o manifestare particulară de acest efect până în jurul lunii iulie. În prima parte a sezonului, unii dintre frații noștri din nordul New Hampshire au fost atât de impresionați de credința că Domnul va veni înainte de iarnă încât nu și-au mai cultivat câmpurile. Aproape de jumătatea lui iulie – care era miezul nopții/serii zi-anului evreiesc, seară-dimineață, calculând de la luna nouă a lui aprilie, începutul anului evreiesc – alții, care au însămânțat și-au plantat câmpurile, au fost atât de impresionați în legătură cu apariția imediată a Domnului încât nu au fost consistenți cu credința lor și și-au strâns recoltele. Alții, ieșind în câmp să-și taie iarba, s-au găsit în imposibilitatea de a continua și, conform simțământului datoriei

55

lor, și-au lăsat recoltele în câmp pentru a-și arăta credința prin fapte și să condamne lumea. Acestea s-au extins rapid în nordul New England. Pe la jumătatea lui iulie, binecuvântarea Domnului a început să însoțească proclamarea timpului.25 Și aceia care au îmbrățișat fie ziua a zecea a lunii a șaptea sau vederile fraților din New Hampshire, au manifestat o schimbare marcantă și o bruscă trezire din somn. După cum a fost prezis, ”la miezul nopții s-a auzit un strigă: iată mirele ieșiți-i în întâmpinare.” ”Atunci toate acele fecioare s-au ridicat și și-au pregătit candelele.” Începând cu iulie cele două mișcări la care ne-am referit mai sus erau distincte – una în New Hampshire și cealaltă în sudul New England, însă fiecare era marcată de prezența lui Dumnezeu prin sfințirea sfinților Lui. La tabăra de la Exeter din august, cele două influențe s-au întâlnit și s-au amestecat într-una singură și s-au împrăștiat rapid între toate grupurile de adventiști din țară. La început, timpul hotărât era în general respins; însă părea să fie o putere irezistibilă ce însoțea proclamarea lui și care a doborât totul în calea lui. A măturat țara cu velocitatea unei tornade și a atins inimi în locuri diferite și îndepărtate aproape simultan și într-o manieră care poate fi justificată doar prin presupunerea că Dumnezeu se afla în ea. Pretutindeni a produs cele mai adânci introspecții de inimă și umilirea sufletelor înaintea Dumnezeului cerului înalt. A cauzat o înțărcare a afecțiunilor pentru lucrurile acestei lumi, o vindecare a controverselor și aminozităților, o mărturisire a greșelilor, o zdrobire înaintea lui Dumnezeu și penitențe ale inimii sfărâmate de jale pentru iertare și acceptarea Lui.A cauzat auto umilință și prosternarea sufletului așa cum nu a mai fost văzută vreodată. Așa cum a poruncit Dumnezeu prin Ioel, când ziua cea mare a lui Dumnezeu este aproape, a produs o sfâșiere a inimilor și nu a hainelor și o întoarcere la Domnul cu post și plânset și jale. Așa cum Dumnezeu a spus prin Zaharia, un duh de har și implorare a fost turnat peste copiii Săi, ei s-au uitat la Cel ce l-au străpuns și a fost o mare jale în țară, fiecare familie în parte și femeile lor deoparte; iar cei care îl caută pe Domnul și-au umilit sufletele înaintea lui. Acestea au fost efectele asupra copiilor lui Dumnezeu. Și trebuie să mărturisim că nu am avut vreun intermediu în producerea acestei mișcări însă în timp ce ne opuneam ei, Dumnezeu a adus-o în ciuda noastră: și acceptând-o nu am putut decât să exclamăm: ”ce suntem noi să rezistăm lui Dumnezeu?” 26

25 Astăzi există câteva persoane care învață în mod public că mișcarea Strigătului de la miezul nopții a avut loc într-o perioadă scurtă de doar două sau trei săptămâni. Însă conform acestui articol scris în timpul când mișcarea se desfășura, poate fi văzut că o asemenea învățătură este greșită. Mesajul a început să fie însoțit de puterea Duhului Sfânt din iulie 1844, chiar la mijlocul ”timpului de întârziere.” 26 Acest paragraf este o descriere excelentă a fructelor produse de mișcarea ”Adevăratul strigăt de la miezul nopții.”

56

Efectul pe care această mișcare l-a produs asupra celor răi a servit foarte mult la întărirea noastră că Dumnezeu este în ea. În timp ce copiii lui Dumnezeu s-au întâlnit împreună pentru a se prosterna și a se umili înaintea lui Dumnezeu, pentru a se pregăti în vederea revenirii Lui, tot așa și grupa păcătoșilor a făcut, cei răi manifestând o mare pizmă. Când țineam întâlnirile noastre fără să anunțăm, fără să invităm publicul acolo, fiii lui Belial se înmulțeau în întâlnirile noastre provocând mare deranj. În a doisprezecea sâmbătă seară, când nu se ținea întâlnire, au intrat în tabernacol însă au fost alungați de autoritățile orașului. În sabat27, după ce clădirea s-a umplut, o mulțime densă a ocupat strada din fața clădirii – mulți dintre ei fiind înfuriați deoarece toți trebuiau să creadă în venirea Domnului. După amiază nu s-au mai ținut întâlniri; cu toate acestea strada a fost plină de mulțimea adhoc încă de devreme; însă prompta intervenție a primarului și a poliției lui eficiente, care nu fuseseră solicitată, a degajat strada după care a trimis câțiva la casa ceasului. Autoritățile orașului au fost foarte prompte și eficiente în oferirea acelei protetcții pe care legile o dau tuturor cetățenilor pacifiști. Cât de adevărată s-a dovedit profeția că cei răi vor face răul și niciunul dintre cei răi nu va înțelege. Erau precum o mulțime adhoc ce s-au adunat în jurul ușii lui Lot înainte de distrugerea Sodomei. Cei răi manifestau aceleași simțăminte în New York, Philadelphia și alte locuri. Când ne gândim la ridicarea și progresul acestei mișcări și a efectului său asupra sfinților cât și a păcătoșilor, trebuie văzută ca lucrarea lui Dumnezeu, ca adevăratul strigăt de la miezul nopții și ca un semn pentru toți cei care vor să ia aminte. 27 În acest paragraf, autorul aplică în mod greșit cuvântul ”sabat” la duminică prima zi a săptămânii, care scripturistic se referă la ziua a șaptea a săptămânii – sâmbăta noastră.

57

SCRISOAREA FRATELUI MILLER ÎN LEGĂTURĂ CU LUNA A ȘAPTEA. THE ADVENT HERALD AND SIGNS OF THE TIMES REPORTER

16 OCTOMBRIE 1844 – A DOUA EDIȚIE.

Dragă frate Himes: văd o glorie în cea de-a șaptea lună pe care nu am văzut-o anterior. Deși Domnul mi-a arătat importanța tipului lunii a șaptea cu un an jumătate în urmă, totuși nu am realizat forța tipului. Acum, binecuvântat fie numele Domnului, văd o frumusețe, o armonie și o concordanță în Scripturi pentru care m-am rugat mult însă nu am văzut-o până astăzi. O sufletul meu, mulțumește Domnului. Fie ca fratele Snow, fratele Storrs și alții să fie binecuvântați pentru că prin intermediul lor mi-au deschis ochii. Sunt aproape acasă. Glorie! Glorie! Glorie! Văd că timpul este corect; da fratele meu, timpul nostru – 1843 era corect! Cum așa, vei zice? Oare nu a spus Domnul ”până vor trece două mii trei sute de zile, apoi sfântul locaș va fi curățat?” Însă când? Când vine luna a șaptea – acesta este timpul în tip, apoi oamenii și locul va fi sfințit. Când s-au încheiat cele 2300 de zile? În primăvara trecută. Apoi viziunea a întârziat. Pentru cât timp? Până în luna a șaptea. ”Însă va veni” la timpul hotărât, în luna a șaptea ”și nu va întârzia” încă un an; dacă ar fi așa, atunci s-ar împlini 2301 ani. Însă binecuvântat fie Domnul, El nu ne-a trădat! El își va împlini Cuvântul Său pentru toți cei care l-au crezut. O sufletul meu, cât de clar trebuie să întârzie până în luna a șaptea, dar nu va întârzia după. Cred aceasta, da, o iubesc! O, gloria pe care am văzut-o astăzi. Fratele meu, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această lumină. Sufletul meu este atât de plin încât nu pot scrie. Te rog pe tine și pe toți care iubesc apariția Lui să-I mulțumim pentru acest adevăr glorios. Îndoielile și temerile mele și întunericul toate s-au dus. Văd că suntem corecți. Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat; iar sufletul meu este plin de bucurie; inima mea este plină de mulțumire pentru Dumnezeu. O, cât îmi doresc să strig. Însă voi striga când ”Împăratul împăraților vine.” Mi se pare că te aud spunând: ”Fratele Miller este acum un fanatic.” Foarte bine, numește-mă cum dorești; nu îmi pasă; Cristos va veni în luna a șaptea și ne va binecuvântat pe toți. O! Glorioasă speranță. Apoi îl voi vedea și voi fi precum El și voi fi cu el pentru totdeauna. Da, pentru totdeauna. Domnul a luat de pe umerii mei o mare povară astăzi. Un text, care a fost un blocaj în calea mea pentru douăzeci de ani, mi s-a deschis atât de clar minții mele precum soarele de astăzi. Pentru aceasta îi mulțumesc fratelui Smith din Castleton că a fost instrumentul. De multe ori m-ai auzit remarcând pasajul din Apocalipsa 16:16, când îmi veneau gânduri despre iminenta revenire a lui Cristos: ”și i-a adunat într-un loc numite pe evreiește Armaghedon.” Întotdeauna am crezut că aceasta este adunarea împăraților și a lumii într-un loc denumit Armaghedon în limba evreiască, pentru bătălia din ziua cea mare a Dumnezeului Atotputernic.

58

Vezi versetul 14: ”fiindcă ele sunt duhurile dracilor lucrând miracole, care merg înainte la împărații pământului și ai întregii lumi, să îi adune la bătălia acelei zile mare a Dumnezeului Cel Atotputernic.” Vei spune: foarte bine, nu așa este? Eu răspund: nu. De ce? 1. Deoarece în versetul 14, cele trei spirite necurate sunt cele care adună, [nu împreună] împărații pământului - și întreaga lume [nu într-un singur loc] ci pentru bătălia din ziua cea mare a Dumnezeului Atotputernic; și care s-ar putea să fie peste tot pământul. Vezi Ieremia 25:33 ”Și cei uciși de Domnul vor fi în acea zi de la o margine a pământului chiar până la cealaltă margine a pământului: ei nu vor fi plânși, nici adunați, nici îngropați; vor fi balegă pe pământ.” Și multe alte texte dovedesc că întreaga lume va fi inclusă în această distrugere. 2. Cristos îi adună. Citește versetul al 15-lea ”Iată, Eu vin ca un hoț. Binecuvântat este cel ce veghează și își păzește hainele, ca nu cumva să umble gol și ei să privească rușinea lui.” Apoi versetul 16-lea ”Și i-a adunat într-un loc ...” Cine i-a adunat? Cristos. Pe cine a adunat? Pe aceia care veghează și care-și păzesc hainele și care nu erau dezbrăcați și rușinați înaintea Lui la venirea Sa. 1 Ioan 2:28 ”Și acum, copilașilor, rămâneți în el, pentru ca atunci când va fi arătat el, să avem cutezanță și să nu fim făcuți de rușine înaintea Lui la venirea Sa.” Vezi de asemenea Matei 24:31; Marcu 13:27; Luca 21:36 ”De aceea vegheați și rugați-vă tot timpul, ca să fiți socotiți demni să scăpați de toate acestea ce se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului.” Unde își va aduna Cristos aleșii? Într-un loc numit pe evreiește Armaghedon. Ce înseamnă Armaghedon? Muntele Meghido sau muntele evangheliei, altfel spus muntele fructelor; ceea ce înseamnă simplu să-i adune în împărăția Sa care este numită marele munte ce va umple întreg pământul. Daniel 2:35; Zaharia 4:7; sau în depozitul de fructe, precum fermierul în timpul recoltei când își adună fructele în hambarul său. Atunci, aceasta arată clar că Cristos va veni și își va salva poporul înainte ca timpul de necaz să se încheie; și cunosc nu doar un text care neagă că Cristos vine în această lună a șaptea; nu am nici un fel de problemă. Dacă El nu vine în următoarele 20 sau 25 de zile, mă voi simți de două ori mai dezamăgit decât am fost în primăvară. Însă necredinciosul meu vecin spune: ”dacă vei fi dezamăgit din nou, nu ne va fi milă de tine, vei cădea.” Atunci așa trebuie să fie. Însă cunosc un lucru, este glorie în sufletul meu acum; și nu voi distruge aceasta îndoindu-mă când nu am nici un motiv să mă îndoiesc. Mi-ai pus două întrebări. 1. A fost jubileul un tip al răscumpărării finale, în ce privește timpul și marele jubileu va cădea în această toamnă?Răspund: cu siguranță este un tip. Era un

59

memorial în fiecare al 50-lea an; și începea în aceeași zi în care marele preot făcea ispășirea și ieșea afară din locul sfânt și binecuvânta poporul – în ziua a zecea a lunii a șaptea. Marele antitip trebuie să fie la fel cu tipul. Apoi dacă am fost corecți în calculele noastre, respectând cei 2520 de ani și cei 2300 de ani, trebuie și va veni în această toamnă. Cred că suntem corecți, de aceea nu văd nici un motiv pentru care să nu îl așteptăm în douăzeci de zile. Mă rog Domnului să fie așa. După cum sărbătorile primei și celei de-a treia lună au fost împlinite în sacrificiul lui Cristos și în coborârea Duhului Sfânt, la fel de adevărat va fi împlinită răscumpărarea în cea de-a cincisprezecea zi a lunii a șaptea, după ce cei 2520 și 2300 de ani vor fi împliniți. Cred în sufletul meu că acest calcul nu va greși. Următoarea ta întrebare este: a fost ispășirea făcută de marele preot în cea de-a zecea zi a luni a șaptea un tip pentru cea de-a doua venire a lui Cristos în legătură cu timpul? Răspund: trebuie să fi fost în legătură cu timpul din an; așa cum toate celelalte au fost împlinite; iar Pavel evident face referire la el în Evrei 9:28 ”tot așa, Cristos a fost oferit o singură dată pentru a purta păcatele multora; și celor ce îl așteaptă li se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru salvare.” După cum aceea era ziua când marele preot iudeu ieșea în fiecare an afară și binecuvânta poporul său, tot așa Marele nostru Preot vine, odată pentru toți, să binecuvânteze și salveze poporul Său după ce și-a sfârșit lucrarea de ispășire; apoi ușa va fi închisă. Sunt convins în opinia mea că următoarea va fi ultima zi a Domnului pe care păcătoșii o vor mai avea la dispoziție; apoi în zece sau cinsprezece zile după aceea, îl vor vedea pe El, pe care l-au urât și desconsiderat spre rușinea și disprețul veșnic. O ce vor deveni atunci nominalii, batjocoritorii cu inimă rece și profesorii. O Doamne, ai milă, ai milă asupra lor. Nu mai sunt de folos în Boston; în douăzeci de zile sau mai puțin voi vedea pe Isus cel iubit. Sănătatea mea este de așa natură încât nu pot fi prezent la conferința ta. Domnul să vă binecuvânteze și să vă salveze când vine. Amin și amin. Low Hampton – 6 octombrie 1844 – William Miller.

60

”O ZI A MINUNILOR” – STRIGĂTUL DE LA MIEZUL NOPȚII, 19 OCTOMBRIE 184428

Vocea Adevărului spune: adițional minunatului caz al sorei Matthewson, învățăm de la pastorul T. F. Barry, pastorul I. S. Hyatt și alți martori cu răspundere, că doamna Baker este într-o poziție asemănătoare dacă nu identică. Următoarea scrisoare va oferi o înțelegere asupra acestui caz: Owego, New York, 10 octombrie 1844. Frate drag – în această dimineață am vizita pe doamna Baker care aparent este în aceeași condiție ca atunci când domnul Barry a văzut-o, îndemnând pe toți cei care o vizitează, spunându-le că TIMPUL ESTE FOARTE SCURT și dorește ca toți să meargă și să muncească câmpul, TIMPUL FIIND ATÂT DE SCURT. Aceasta este a douăzeci și noua zi de când nu a mai mâncat și încă pare a avea o sănătate bună, arată bine iar vecinii spun că puterea a crescut în ultima vreme. Ea spune că nu este bolnavă ci sănătatea ei este bună. Ieri, la fel ca și în această dimineață, a fost afară din casă. Al vostru, în speranța întâlnirii apropiate în împărăția Tatălui nostru, William Nicholass. 28 Acesta este un alt exemplu al puterii Duhului Sfânt lucrând printre credincioșii adventiști în timpul când Duhul a umplut mișcarea ”Străgătul de la miezul nopții”!

61

DE LA FRATELE DAVIDSON STRIGĂTUL DE LA MIEZUL NOPȚII, 19 OCTOMBRIE 184429

Michigan. Fratele Davidson scrie: Am participat la o conferință în Troy, 25 de mile de acest oraș iar Binecuvântatul Domn a fost acolo prin Duhul Său pentru a ne binecuvânta. Fratele nostru drag Cook a fost cu noi și Domnul a fost cu el. Adevăratul strigăt de la miezul nopții tocmai ce a venit și taie fiecare frânghie care ne mai ține de acest pământ; este precum focul în miriștea uscată. Isus vine cu adevărat. Glorie lui Dumnezeu! Frate, suntem aproape acasă. Lumânarea a ars până jos la bază. Da, Domnul vine. Oh! Este o predare totală lui Dumnezeu. Frățietatea o primește cu toată inima. Domnul este în ea. Oh este înțelepciunea lui Dumnezeu atât de minunată în ochii noștri. Glorie! Glorie! Glorie! Sufletul meu este plin de glorie. Isus este acum Cel pe care sufletul meu îl iubește. Oh dragostea lui Dumnezeu. Iubiesc pe Salvator. Iubesc Cuvântul Său. Înnot în dragostea lui. Veghez și mă rog. Ofer dragostea mea soției și copilului. Am pus mâna pe plug și nu mă mai pot uita înapoi. 29 Această scrisoare de la fratele Davidson arată partea jucată în mișcarea ”Strigătul de la miezul nopții”, în care o întreagă consacrare lui Dumnezeu și o părăsire a tuturor legăturilor ce legau credincioșii de această lume a avut loc. Acestea sunt câteva dintre fructele ce erau produse ca rezultat al acceptării mesajului ”Strigătul de la miezul nopții.”

62

UN FRAGMENT DIN ”VOCEA LUI ILIE” ÎN LEGĂTURĂ CU PUTEREA DUHULUI SFÂNT ÎN MIȘCAREA ”MESAJUL STRIGĂTULUI DE LA MIEZUL

NOPȚII” STRIGĂTUL DE LA MIEZUL NOPȚII – 19 OCTOMBRIE 1844

”Vocea lui Ilie” din 2 octombrie (Toronto) spune: acest adevăr înaintează precum electricitatea prin rândurile credincioșilor în venirea Domnului din acest oraș. Nu am mai văzut înainte un sezon atât de glorios și emoționant. DUHUL LUI DUMNEZEU SIGILEAZĂ ACEST ADEVĂR ÎN INIMILE POPORULUI SĂU în cea mai extraordinară manieră – ÎNTRU TOTUL FĂRĂ PRECEDENT în istoria precedentă. Câțiva trădători se întorc.30

30 Strigătul de la miezul nopții a fost proclamat în puterea Duhului Sfânt în aproape 3 luni. Ploaia târzie va veni în puterea Strigătului de la miezul nopții de zece ori mai puternic. Colecția Spalding-Magan pag 4: ”Am văzut ploaia târzie venind precum strigătul de la miezul nopții, cu o putere de zece ori mai mare.”

63

PIETRELE DE HOTAR ȘI ÎNĂLȚIMILE CELEI DE-A DOUA VENIRI. SAU O VEDERE CONECTATĂ A ÎMPLINIRII PROFEȚIEI DE CĂTRE POPORUL

DEOSEBIT AL LUI DUMNEZEU, DIN ANUL 1840 PÂNĂ ÎN 1847 DE PASTOR JOSEPH BATES,

PUBLICAT ÎN 1847, PAG. 30-33

A CINCEA PIATRĂ DE HOTAR – UN STRIGĂT LA MIEZUL NOPȚII. La miezul nopții s-a făcut un strigăt, mirele vine, ieșiți-i în întâmpinare. Apoi toate fecioarele s-au trezit și și-au luat lămpile. Am arătat deja că timpul de întârziere al mirelui după perioadele profetice a fost de șase luni, începând cu 19 aprilie și până în 22 octombrie 1844.31 Miezul nopții al acestui timp prostesc ar fi undeva la 20 iulie. S. S. Snow a dat la acel timp adevăratul strigăt de la miezul nopții în tabernacolul din Boston și a fost primit de fecioare într-o lumină diferită decât mai înainte. El a spus că a încercat să-i facă pe oameni să creadă în el și mai înainte însă fără vreun rezultat, deoarece era general acceptat ceea ce învățasem încă de la 1840, anume că strigătul de la miezul nopții acoperea tot subiectul, începând de la Revoluția Franceză iar unii erau destul de bătrâni pentru a crede că a început din zilele apostolilor. Însă acum a început să se miște cu un progres rapid. Dumnezeu oferea lumina prin Duhul Său. Îmi amintesc foarte bine câțiva cu care am discutat și care relatau maniera minunată în care erau mișcați să studieze subiectul pe care l-au auzit. La miezul nopții, în mijlocul nopții acestei întârzieri a mirelui, ”un strigăt a fost dat” și care a cauzat o mare agitație și tulburare [n.tr - sau excitație] privind cu un interes fără precedent la timpul hotărât, ziua a zecea a lunii a șaptea. S-a ținut o tabără în Concord, N.H. [n.tr –Statul New Hampshire] cândva aproape de întâi august. Aici, așa cum am învățat după, strigătul a răsunat în toată tabăra. Pe data de 12 august, o altă tabără a fost ținută în Exeter, N.H. În drumul meu spre acolo, ceva a persistant puternic asupra minții mele, după cum urmează: vei primi lumină nouă acolo, ceva ce va da un nou avânt acestei lucrări. Sunt atâția mii de martori vii împrăștiați prin toată țara care au experimentat manifestarea puterii Duhului la această tabără prin punerea în inimile lor a multor scripturi [n.tr – sau pasaje] și în mod special expunerea clară a parabolei celor zece fecioare. Acolo a fost oferită și primită lumină, îndeajuns de multă; iar când tabăra s-a terminat, dealurile de granit din New Hampshire au sunat cu strigătul de la miezul nopții: ”Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare.” Când a parcurs stațiile și gările prin diferitele state, orașe și sate ale New England, zgomotul strigătului era încă auzit în mod distinct. Iată mirele vine! Cristos vine în a zecea zi a lunii a șaptea!Timpul este scurt, 31 Unii dintre adventiști au înțeles că anul evreiesc 1843 s-ar încheia în martie 1844, precum William Miller; în timp ce alții credeau că se va încheia în aprilie 1844.

64

pregătiți-vă! Pregătiți-vă!În câteva săptămâni, această piatră de hotar asemănătoare unui far pentru un marinar în mijlocul furtunii, a fost văzut în mod clar pe cărarea noastră prin New England și mai departe în alte părți după cum ne mutam cu întâlnirile de tabără, conferința și publicațiile.32

Aici S. S. Snow a publicat adevăratul strigăt de la miezul nopții (22 august 1844). ”Atunci toate acele fecioare s-au ridicat și și-au pregătit candelele.” Au privit cu entuziasm general și interes nemaivăzut spre un punct definit [n.tr – hotărât]. Ce împlinire perfectă și incredibilă. Cine nu-și amintește cum acest mesaj a zburat ca și cum ar fi fost pe aripile vântului – bărbați și femei deplasându-se spre toate punctele cardinale ale compasului, înaintând cu toată viteza locomotivelor, pe vapoare cu aburi și în vagoane, încărcați cu pachete de cărți și publicații, distribuindu-le oriunde mergeau aproape exact precum frunzele duse de vânt toamna. Ei pretindeau că conțin ultima avertizare pentru o lume vinovată. (Cât de adevărat este că acesta era ultimul avertisment pe care urmau să-l primească de la credincioșii adventiști). Și apoi rugăciunile agonizante și fierbinți pentru familiile nostre, prieteni și frați de credință. Cu siguranță timpul nu poate șterge vreodată acele impresii adânci, în afară de căutările adânci ale inimii și timpului de consacrare, a prietenilor, toate, toate pentru Dumnezeu. Cu siguranță aici este momentul când ne punem hainele de nuntă – ”care erau albe.” Spune, a fost aceasta lucrarea lui Dumnezeu? Dacă o negi, interzici lucrarea și puterea lui Dumnezeu printre oamenii din toate timpurile și faci din religie ceva ce omul nu poate înțelege vreodată. Admit că exista acolo frivolitate și indecență în unii și orice altceva ce are putere asupra omului; însă asta nu înseamnă deloc că toate erau greșite. Prin ajutorul și harul lui Dumnezeu, mă simt dator să spun fără frica de a fi contrazis, că acest strigăt de la miezul nopții a fost puterea și lucrarea lui Dumnezeu. Dacă îl neg, sufletul să-mi piară și nici o inimă cinstită să nu aibă de-a face cu el. Dacă acesta nu a fost lucrarea lui Dumnezeu, de ce să disper mereu în căutarea drumului spre ceruri? Repet, în frică de EL înaintea căruia sper să apar curând pentru a-mi primi destinul final, este categoric infidelitate din partea oricărui credincios adventist să se îndoiască de această împlinire a parabolei celor zece fecioare.Este singura concluzie la care am ajuns cu toții la momentul în care am simțit și am știut tot ce se poate știi vreodată despre el în această stare muritoare. Și cu siguranță nimeni nu-l va putea înțelege mai bine decât aceia care erau împovărați și îndurerați de transmiterea acestui strigăt. Deja discutam de 8 luni subiectul acestui strigăt când sunetul înainta în cerurile depărtate. ”Și cele fără minte au spus celor înțelepte: dați-ne din untdelemnul vostru” – aceasta este, neoferă dovada, lumina voastră; vrem pregătire. 32 ”Strigătul de la miezul nopții” publicat de S. S. Snow la care pastorul Bates face referire aici, a fost reprodus complet în acest document (vezi punctul 4 și 5 de la cuprins). Observăm de asemenea ce rol important a jucat distribuirea de literatură adventistă în darea mesajului ”Strigătul de la miezul nopții.” Publicațiile și tratatele erau distribuite precum ”frunzele luate de vânt toamna.”

65

”Duceți-vă și cumpărați-vă” - aceasta înseamnă să căutați în Bibliile voastre, rugați-vă lui Dumnezeu să vă pregătească har. ”Și pe când se duceau să cumpere, a venit mirele; și cele ce erau pregătite au intrat cu el la nuntă; și ușa a fost închisă.” Acum este momentul în care are loc divizarea ce a fost atât de clar manifestată foarte aproape de strigăt și de atunci stă ca martor. ”Și când se duceau să cumpere” – arată foarte clar că ei au lăsat o parte dintre fecioare în poziția corectă, așteptând cu ulei în lămpile lor. Când El sosește, această parte așteptătoare intră iar ușa este închisă. Unde sunt celelalte? Au plecat după ulei. Poate spune vreunul dintre cei ce citesc că acestea nu s-au împlinit? Te întreb: ce vrei să spui prin scriere, predicare, discuție și tânguirea despre separarea din poporul advent? Nu vezi că ești de acord cu toate acestea până la ultima literă? Însă tu spui că aceasta ne-ar recunoaște pe noi ca fiind fecioare neînțelepte. Fie că crezi asta sau nu, parabola și experiența noastră este foarte clară; fiecare grup au făcut alegerea. ”Și după aceea au venit și celelalte fecioare spunând: Doamne, Doamne, deschide-ne!” După ce eveniment se întâmplă aceasta? După ce ușa se închide! Din momentul în care strigătul s-a oprit, la ușă s-a creat o îmbulzeală – o împlinire exactă a parabolei în toate elementele ei. Acest strigăt după o ușă deschisă, după ce a fost închisă, trebuie cu siguranță să fie împlinită aici și nu în aer. Însă avem asemănarea perfectă și completă. Să presupunem spre exemplu că cineva îți face un portret însă nu și mâna, piciorul sau nasul sau poate chiar expresia ochilor tăi; vei observa într-un moment și vei arăta spre defect; iar când este terminat, te vei pronunța în aprobare. Ei bine, această parabolă este precum împărăția cerurilor și se sfârșește după versetul 12 și nu în altă parte. Și după ce s-a terminat, examinasem deja de 8 luni experiența și viitorul ei și dovedisem că este exact ceea ce Domnul ne-a spus că va fi; și câte mii au fost care s-au pronunțat în legătură cu tabloul perfect. De atunci mulți l-au negat însă aceasta nu a alterat cel puțin viitorul lui, nici nu au produs vreo dovadă pentru când, unde sau cum acest strigăt cu toate adaosurile lui va fi în viitor. Mărturisesc că nu este îndeajuns de multă credință în toți aceștia care se îndoaie de această puternică lucrare ca să pună sută la sută energie, curaj și zel să facă această lucrare așa cum a fost făcută și împlinită. Și mă întreb cine va încerca? Cu siguranță nu cei care cred că a fost împlinită. Nici lumea care s-a pronunțat deja ca fiind mesmerism. Știi foarte bine că Dumnezeu a chemat afară un popor să facă lucrarea Lui și o va face; oare te gândești că nu va fi făcută în ordine scripturistică și la timpul potrivit? A fost și ar fi în culmea nebuniei să crezi că Dumnezeu va cere poporului său să o facă de două ori. Știu că este declarat în mod triumfător că ușa nu s-a închis și că nu a fost nici măcar cea mai mică încercare de a o deschide, deoarece nimeni nu va cere să fie primit până nu vor știi că este închisă. Ei spun că trebuia să cunoascămai întâi și spun că acum nu cunosc. Le răspund: de ce nu au înțeles aceste fecioare că lămpile lor erau goale înainte de a fi prea târziu? Deci în cazul mulțimii gălăgioase de la ușă, ei au fost deja dovediți ca fiind fecioare neînțelepte și sunt pe cale să facă o greșeală fatală în acest moment al parabolei la fel ca și în altul. Câți scriitori ar trebui chemați aici, dacă timpul și locul ar permite să dovedească cât de clar s-a împlinit acest strigăt și că lucrarea noastră pentru lume s-a încheiat acum? Știu că acum este denumită infidelitate și

66

chiar blasfemie, ca să zic așa. Admit că aceasta este mărturisirea ta însă toți acei credincioși adventiști ce au comis blasfemie și mărturisirea lor blasfemătorilor apostați adventiști sau unei biserici căzute și a unei lumi vinovate, nu va fi doar pentru un singur păcat sau a pașilor făcuți în spate. Una dintre multele scrisori a fost primită cu bucurie (deși a venit la o oră târzie) și atât de mult interes a fost simțit pentru autorul ei. Voi extrage câteva rânduri: ”Oh, gloria pe care am văzut-o astăzi. Fratele meu, mulțumesc lui Dumnezeu pentru această lumină. Sufletul meu este atât de plin încât nu pot scrie. Îndoielile și fricile și întunericul, toate au dispărut. Văd că suntem încă corecți. Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat; iar sufletul meu este plin de bucurie. Mi se pare că te aud spunând: ”Fratele Miller este acum un fanatic.” Foarte bine, numește-mă cum dorești; nu îmi pasă; Cristos va veni în luna a șaptea și ne va binecuvântat pe toți. 6 octombrie 1844”. Aceasta a fost deci mărturisirea noastră unită în legătură cu cea mai înaltă piatră de hotar de pe cărarea noastră. Vezi Isaia 14:31 și 40, 2, 6; Ieremia 8:18; 46:12; Plângeri 2:19

67

”UN SIGILIU AL DUMNEZEULUI VIU – O SUTĂ PATRUZECI ȘI PATRU DE MII DINTRE SERVITORII LUI DUMNEZEU AU FOST SIGILAȚI ÎN 1849”

DE PASTOR JOSEPH BATES, PUBLICAT ÎN 1849, PAG. 67

Psalm 50:5 ”Strângeți pe sfinții mei la mine; cei ce au făcut un legământ cu mine prin sacrificiu.” Când am făcut noi aceasta ca popor? Răspund: în 1844, în timpul unui strigăt de la miezul nopții: cât de mult s-a vorbit despre aceasta. Ce am sacrificat atunci? Tot ce am avut: am luat ceva înapoi de atunci? Ne temem că a fost prea mult din aceasta în noi toți – unul s-ar putea să spună: nu am avut nimic să iau înapoi: examinează cu atenție și vezi. Ai sacrificat tutunul și cutiile de tabac, pipele și le-ați aruncat toți? Da. Ați învățat că este un idol și un obicei păcătos deoarece nici nu vă hrănește trupurile nici nu-L glorifică pe Dumnezeu? Da. Atunci întreb, dacă a fost sau nu un sacrificiu, cum te-a declarat Dumnnezeu drept dacă renunțați la acest sacrificiu. Dumnezeu a arătat de nenumărate ori în viziune că îl dezaprobă în toate formele; iar unii au continuat să-l practice după o admonestare, Dumnezeu arătând că s-a încruntat asupra lor. Vă implor, rezolvați prin puterea Lui Dumnezeu și părăsiți acest obicei pentru totdeauna.33 33 În timpul mesajului ”Strigătului de la miezul nopții”, credincioșii adventiști s-au hrănit cu obiceiuri ce dau dependență precum tutunul, pipa și folosirea tabacului. Acesta este un bun exemplu al roadelor mesajului ”Strigătului de la miezul nopții” ce a fost dat sub puterea Duhului Sfânt. Trebuie să amintim că temperanța este una dintre roadele Duhului Sfânt – vezi Galateni 5:22-23.

68

UN FRAGMENT DINTR-UN MANUSCRIS AL LUI HIRAM EDSON ÎN LEGĂTURĂ CU EXPERIENȚA SA ÎN ”MIȘCAREA LUNII A 7A”

În timpul a ceea ce este denumită ”mișcarea lunii a șaptea” din 1844, eu și câțiva alți frați am fost angajați, pe timpul zilei, în distribuirea publicațiilor despre venirea lui Cristosiar seara țineam întâlniri în casa mea. Într-o ocazie, când eram gata să începem întâlnirea de seară, a venit un vagon tras de doi cai încărcat cu o mulțime de străini; după ce le-am pregătit locuri, ne-am început întâlnirea prin cântec: ”Aici pe pământ ca străin călătoresc, aici nu este odihnă, nu este odihnă.” Cântam cu duhul și cu înțelegerea, iar spiritul care acompania cântecul i-a dat un avânt pătrunzător și înainte ca imnul să se termine, întreaga grupă de străini erau atât de adânc osândiți, că mai degrabă decât să suporte reproșul de a fi condamnați sau convertiți la o întâlnire millerită, au început să iasă din casă. Un bărbat și soția sa au reușit să iasă pe uși însă al treilea a căzut pe prag; al patrulea, al cincilea și tot așa, până când aproape întreaga grupă au fost trântiți de puterea lui Dumnezeu. Și plânsete agonizante și rugăciuni stăruitoare pentru milă nu sunt atât de des văzute. Înainte ca întâlnirea să se încheie, treisprezece sau chiar mai mulți au fost convertiți. Bărbatul și soția care au părăsit casa au încercat din răsputeri să convingă restul grupei să părăsească odată casa; însă nu au reușit și în loc să rămână la întâlnire, au plecat pe jos acasă prin noaptea întunecată, o distanță de cinci sau șase mile, cărând un copil de un an. Însă nu aceasta era povara lor cea mai grea. Condamnarea lor era prea adâncă pentru a fi ușor zguduită; la următoarea întâlnire de seară au fost din nou prezenți și au găsit iertare și pace în a crede. Și ”astfel cuvântul lui Dumnezeu a crescut cu putere și a învins.” Trecând peste alte manifestări ale puterii lui Dumnezeu, privim la dezamăgirea noastră din ziua a zecea a lunii a șaptea în 1844. Având adevăratul strigăt, ”iată mirele vine,” în ziua a zecea a lunii a șaptea și fiind învățați de mult de ortodoxia modernă că venirea mirelui la nuntă va fi împlinită în a doua venire personală a lui Cristos pe acest pământ (care era o idee greșită), am așteptat cu încredere să îl vedem pe Isus Cristos și toți îngerii sfinți împreună cu El; și acea voce a Lui care să-l strige pe Avraam, Isaac și Iacob și toate somitățile străvechi dar și prieteni apropiați și dragi care au fost rupți de moarte de la noi și încercările și suferințele cu pelerinajul nostru pământesc se vor încheia, iar noi vom fi luați să ne întâlnim cu Domnul nostru care vine și să fim pentru totdeauna cu El să locuim în palatele de aur aprins în orașul de aur, pregătit pentru cei răscumpărați. Așteptările noastre au fost foarte înalte și l-am așteptat pe Domnul nostru să vină până a trecut de ora 12, la miezul nopții. Ziua a trecut iar dezamăgirea noastră a devenit o certitudine. Speranțele noastre iubite și așteptările noastre au fost distruse și peste noi a venit un duh de plânset așa cum nu am mai experimentat înainte. Se părea că pierderea tuturor prietenilor pământești nu avea comparație. Am plâns și plâns până în zorii zilei.34

69

34 Această mărturie oferă cititorului o altă experiență personală a manifestării puterii Duhului Sfânt ce a fost turnat printre frații adventiști în timpul mesajului ”Strigătului de la miezul nopții.” Nu am mai văzut ceva asemănător din luna a șaptea a anului 1844! Și încă așteptăm pentru martorii vii ca puterea Duhului Sfânt să fie revărsată.

70

SOLIA ÎNGERULUI AL DOILEA TRAGEDIA VEACURILOR, CAPITOLUL 24, EDIȚIA 1858

PAGINILE 140 – 143 DEELLEN WHITE.

Bisericile nu vor primi lumina soliei primului înger și, deoarece au respins lumina din ceruri, au căzut din favoarea lui Dumnezeu. Ele s-au încrezut în propriile lor puteri și prin opoziția față de prima solie s-au plasat singure de unde nu au putut vedea lumina soliei celui de-al doilea înger. Însă iubiții lui Dumnezeu, care au fost asupriți, au răspuns mesajului: ”A căzut Babilonul” și au părăsit bisericile decăzute. La sfârșitul soliei celui de-al doilea înger, am văzut o mare lumină strălucind din cer asupra poporului lui Dumnezeu. Razele acestei lumini păreau strălucitoare precum ale soarelui. Și am auzit vocile îngerilor strigând: ”Iată, vine mirele, ieșiți-i în întâmpinare!” Strigătul de la miezul nopții a fost dat pentru a da putere soliei îngerului al doilea. Îngeri au fost trimiși din cer pentru a trezi sfinții descurajați și să-i pregătească pentru marea lucrare ce le stătea înainte. Nu cei mai talentați oameni au fost primii care să primească această solie. Îngeri au fost trimiși la cei umili, la cei devotați și i-au constrâns să adreseze strigătul: ”Iată, vine mirele, ieșiți-i în întâmpinare.” Cei însărcinați cu strigătul s-au grăbit și au împrăștiat strigătul prin puterea Duhului Sfânt și și-au ridicat frații descurajați. Strigătul nu a stat în înțelepciunea și învățătura omenească ci în puterea lui Dumnezeu iar sfinții Lui care au auzit strigătul nu au putut să-i reziste. Cel mai spiritual a primit primul mesajul iar cei care mai înainte au condus lucrarea au fost ultimii să primească și să ajute la intensificarea strigătului: ”Iată mirele vine, ieșiți-i în întâmpinare!” În fiecare parte a țării, lumina a fost dată în legătură cu solia îngerului al doilea și strigătul topea mii. A mers din oraș în oraș și din sat în sat până când poporul așteptător al lui Dumnezeu a fost cu totul trezit. Mulți nu au permis ca acest mesaj să intre în biserici și atunci, o mare grupă dintre cei care au avut mărturia vie în mijlocul lor, a părăsit bisericile căzute. O lucrare măreață a fost împlinită de strigătul de la miezul nopții. Mesajul era unul de cercetare al inimii și a condus credincioșii să caute o experiență vie pentru ei înșiși. Ei au știut că nu se pot sprijini unul pe celălalt. Sfinții anxioși au așteptat pe Domnul lor cu post, veghere și rugăciune aproape constantă. Chiar și câțiva păcătoși au așteptat timpul cu teroare în timp ce marea mulțime părea să fie aprinsă împotriva acestui mesaj și manifesta spiritul Satanei. Ei luat în râs și au batjocorit și peste tot se auzea: ”nici un om nu știe ziua sau ora.” Îngeri răi exaltau în jurul lor, determinându-i să-și împietrească inimile și să respingă fiecare rază de lumină din cer pentru a-i strânge în capcană. Mulți care nu aveau nici parte nici de-a face cu această problemă profesau a îl căuta pe

71

Domnului. Gloria lui Dumnezeu la care au fost martori, umilința și profundul devotament al celor așteptători și greutatea copleșitoare a evidențelor, i-a făcut să mărturisească că primesc adevărul. Însă ei nu erau convertiți. Ei nu erau gata. Un spirit solemn și onest de rugăciune era simțit peste tot de către sfinți. O solemnitate sfântă se odihnea peste ei. Îngeri au privit rezultatul cu cel mai profund interes și ridicau pe cei care primeau solia cerească și îi trăgeau de la lucrurile lumești pentru a obține o cantitate mare din fântâna salvării. Poporul lui Dumnezeu a fost atunci acceptat de EL. Isus s-a uitat la ei cu plăcere. Chipul său era reflectat în ei. Ei au făcut un sacrificiu complet, o consacrare întreagă și așteptau să fie schimbați în nemurire. Însă din nou erau destinați să fie crunt dezamăgiți. Timpul pe care l-au așteptat ca să le ofere eliberare trecuse. Erau încă pe pământ iar efectele blestemului păreau mai vizibile ca niciodată. Ei și-au legat dragostea de cer și în dulce anticipație au gustat din eliberarea nemuritoare; însă speranțele lor nu au fost împlinite. Frica ce a apăsat asupra multora din popor nu a dispărut deodată. Ei nu au triumfat imediat asupra celor dezamăgiți. Dar cum nu au simțit asupra lor mânia vizibilă a lui Dumnezeu, și-au revenit din frica în care căzuseră și au început să-i ridiculizeze, să râdă de ei și să-i batjocorească. Poporul lui Dumnezeu era din nou demonstrat și testat. Lumea a râs, i-a batjocorit și i-au ocorât; iar cei care au crezut fără nici o îndoială că Isus va venit și va învia morții și va transforma sfinții în viață și îi va lua în împărăție pentru a o moșteni pentru totdeauna, s-au simțit precum ucenicii lui Cristos: ”au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus.”

72

CAPITOLUL 17 ”STRIGĂTUL DE LA MIEZUL NOPȚII” TRAGEDIA VEACURILOR 1884 – PAGINILE 248 – 257

DE ELLEN WHITE.

”În timp ce mirele întârzia, au ațipit toate și au adormit. Și la miezul nopții s-a făcut o strigare: Iată, vine mirele, ieșiți-i în întâmpinare. Atunci toate acele fecioare s-au ridicat și și-au pregătit candelele.” (Matei 25:5-7) În vara anului 1844, adventiștii au descoperit greșeala lor din calculele perioadelor profetice și s-au așezat pe poziția corectă. Cele 2300 de zile din Daniel 8:14, care toți credeau că se întind până la a doua venire a lui Cristos, ar fi trebuit să se încheie în primăvara anului 1844; însă acum au văzut că această perioadă se întinde până în toamna aceluiași an [vezi apendice, nota 1] și mințile adventiștilor erau fixate asupra acestui punct ca fiind timpul pentru revenirea Domnului. Proclamarea acestui mesaj de timp a fost un alt pas în împlinirea parabolei căsătoriei, a cărei aplicație la experiența adventiștilor a fost clar observată. După cum în parabolă este dat un strigăt la miezul nopții anunțând apropierea mirelui, tot așa și în împlinirea ei, la jumătatea dintre primăvara anului 1844 când s-a crezut prima dată că cele 2300 ar trebui să se încheie, și toamna anului 1844, la momentul în care a fost găsit ulterior că de fapt se încheie, a fost dat un strigăt prin cuvintele Scripturii: ”Iată, vine mirele; ieșiți-i în întâmpinare.” Mișcarea a măturat țara precum un val. A mers din oraș în oraș, din sat în sat și până în locuri izolate din țară, până când poporul așteptător al lui Dumnezeu a fost complet trezit.Înainte de această proclamație, fanatismul a dispărut, precum gheața timpurie înaintea răsăritului de soare. Credincioșii și-au găsit încă odată pozițiile și speranța și curajul le-au animat inimile. Lucrarea era liberă de acele extreme care sunt întotdeauna manifestate când există excitare umană fără influența controlatoare a Cuvântului și Duhului lui Dumnezeu. În caracter a fost asemănătoare acelor sezoane de umilință și întoarcere la Domnului precum Israelul antic când asculta soliile de mustrare ale servitorilor Săi. A purtat caracteristicile ce au marcat lucrarea lui Dumnezeu în toate timpurile. Exista puțină bucurie extaziată însă mai degrabă o adâncă cercetare a inimii, mărturisirea păcatului și părăsirea lumii. O pregătire în a-L întâlni pe Domnul era ardoarea sufletelor agonizante. Exista rugăciune perseverentă și o nerezervată consacrare lui Dumnezeu. Dintre toate marile mișcări religioase începând din zilele apostolilor, niciuna nu a fost mai lipsită de imperfecțiunea umană și de vicleniile Satanei precum a fost cea din toamna anului 1844. Chiar și acum, după trecerea a patruzeci de ani, toți cei care au făcut parte din acea mișcare și care au stat neclintiți pe platforma adevărului, încă simt influența sfântă a acelei lucrări binecuvântate și mărturisesc că a fost de la Dumnezeu.

73

La chemarea: ”Iată, vine mirele, ieșiți-i în întâmpinare,” așteptătorii ”s-au ridicat și și-au pregătit lămpile;” ei au studiat Cuvântul lui Dumnezeu cu o intensitate a interesului nemaicunoscută mai înainte. Îngeri au fost trimiși din cer să ridice pe cei care au devenit descurajați și să-i pregătească să primească mesajul. Lucrarea nu a stat în înțelepciunea și învățătura omenească ci în puterea lui Dumnezeu. Nu cei mai talentați ci cei mai umili și devotați au fost primii care au auzit și s-au supus chemării. Fermierii și-au lăsat culturile în câmpuri, mecanicii au pus jos uneltele lor și cu lacrimi și veselie au mers să dea avertizarea. Cei care mai înainte au condus cauza au fost printre ultimii care s-au adăugat acestei mișcări. În general, bisericile și-au închis ușile împotriva ei și o grupă mare ce avea mărturia vie s-a retras din mijlocul ei.În providența lui Dumnezeu, acest strigăt s-a unit cu solia îngerului al doilea și a dat putere acelei lucrări. Strigătul de la miezul nopții nu a fost dus atât de mult prin argument deși dovada scripturistică era evidentă și convingătoare. Împreună cu el a mers o putere constrângătoare ce mișca sufletul. Nu era nici o îndoială, nici un semn de întrebare. Cu ocazia intrării triumfătoare a lui Cristos în Ierusalim, oamenii care s-au adunat din toate părțile țării pentru a ține sărbătoarea, s-au strâns pe Muntele Măslinilor și, adăugându-se mulțimii care îl escorta pe Isus, au prins inspirația momentului și au ajutat la întărirea strigătului ”Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului!” (Matei 21:9). În aceeași manieră au făcut și necredincioșii care s-au adunat la întâlnirile adventiste – unii din curiozitate, alții numai să ridiculizeze – au simțit puterea convingătoare ce însoțea mesajul ”Iată, vine mirele!” La acel moment exista credința ce a adus răspunsuri la rugăciune – credință ce avea respect pentru recompensa răsplătirii. Precum dușurile de ploaie peste un pământ însetat, Duhul harului a coborât peste căutătorii sinceri. Cei care așteptau curând să stea față în față cu Răscumpărătorul lor au simțit o bucurie solemnă de nedescris. Puterea de înmuiere, de subjugare a Duhului Sfânt a topit inima, precum val după val al gloriei lui Dumnezeu ce mătura peste credincios, peste cei loiali. Cu grijă și solemnitate, aceia care au primit mesajul au ajuns momentul când sperau să-L întâlnească pe Domnul lor. În fiecare dimineață au simțit că era prima lor datorie să se asigure de dovada acceptării lor de Dumnezeu. Inimile lor erau apropiate și s-au rugat mult unul pentrualtul și unul cu altul. Se întâlneau des împreună în locuri izolate pentru a comunica cu Dumnezeu și vocea mijlocitoare se ridica la cer din câmpuri și dumbrăvi. Asigurarea acceptării Salvatorului le era mai necesară decât hrana zilnică și dacă un nor le-ar fi întunecat mințile, nu s-ar fi odihnit până când nu era îndepărtat. Pe măsură ce au simțit martorul harului iertător, au tânjit să-l vadă pe Acela pe care sufletele lor Îl iubeau. Însă din nou erau destinați să fie dezamăgiți. Timpul așteptării a trecut și Salvatorul lor nu a apărut. Cu o hotărâre de nezguduit au privit înapoi la venirea Lui și acum s-au simțit precum Maria când, ajungând la mormântul Salvatorului și găsindu-l gol,

74

a exclamat în lacrimi: ”L-au luat pe Domnului meu și nu știu unde L-au pus.” (Ioan 20:13) Un sentiment de frică, o teamă că acest mesaj s-ar putea să fie adevărat a servit pentru un timp ca piedică asupra lumii necredincioase. După trecerea timpului, acesta nu a dispărut deodată; ei nu au îndrăznit să triumfe asupra celor dezamăgiți; însă cum nici un semn al mâniei lui Dumnezeu nu a fost văzut, și-au revenit din temerile lor și și-au reluat reproșurile și ridiculizarea. O mare clasă dintre cei care au mărturisit a crede în apropiata revenire a Domnului a renunțat la credința ei. Unii care s-au simțit foarte siguri, au fost atât de răniți în mândria lor încât s-au simțit ca și fugiți în lume. Precum Iona, ei s-au plâns Domnului și acceptat mai degrabă moartea decât viața. Aceia care și-au bazat credința lor pe opiniile altora și nu pe Cuvântul lui Dumnezeu, erau acum gata să-și schimbe părerile. Batjocoritorii au câștigat pe cei slabi și lași de partea lor și s-au unit cu toții să declare că nu mai poate fi nici o frică sau așteptare acum. Timpul trecuse, Domnul nu venise iar lumea ar putea rămâne la fel pentru următoarele mii de ani. Cel zeloși, adevărații credincioși au predat totul Lui Cristos și au împărtășit prezența Sa ca niciodată mai înainte. Așa cum au crezut, au dat ultimul lor mesaj de avertizare lumii și, așteptând ca să fie primiți curând în societatea devinului lor Învățător și a cereștilor îngeri, s-au retras într-o mare măsură din mulțimea necredincioasă. Ei s-au rugat cu o dorință intensă: ”Vino Doamne Isuse și vin-o repede.” Însă El nu a venit. Și acum să reia din nou sarcinile grele ale îngrijorărilor și perplexităților vieții, era într-adevăr o încercare grea a credinței și răbdării lor. Însă dezamăgirea nu a fost atât de mare precum a fost cea experimentată de ucenici la timpul primei veniri a Domnului. Când Isus a intrat triumfător în Ierusalim, cei ce-L urmau au crezut că El este pe cale să urce pe tronul lui David și să elibereze Israelul de asupritorii lui. Cu speranțe înalte și cu anticipații vesele, s-au întrecut unul cu altul în a aduce onoare Regelui lor. Mulți și-au asezat hainele ca un covor în calea Lui sau au așternut înaintea lui ramuri înfrunzite de palmier. În bucuria lor entuziasmată s-au unit în bucuroasa aclamare: ”Osana Fiului lui David!” Când fariseii, deranjați și mâniați de această izbucnire a bucuriei i-au cerut lui Isus să-și mustre discipolii, El le-a răspuns: ”vă spun că dacă aceștia vor tăcea, pietrele imediat vor striga” (Luca 19:40). Profeția trebuie să se împlinească. Ucenicii împlineau planul lui Dumnezeu; cu toate acestea erau sortiți unei dezamăgiri amare. Însă au trecut câteva zile și au fost martori la moartea agonizantă a Salvatorului lor și L-au așezat în mormânt. Așteptările lor nu au fost împlinite într-un mod particular iar speranțele lor au murit odată cu Isus. Până când Domnul lor nu a ieșit triumfător din mormânt, ei nu au putut percepe că toate acestea fuseseră prezise de profeție și ”că Cristos trebuia să sufere și să învie dintre morți” (Fapte 17:3). În aceeași manieră a fost împlinită profeția în timpul soliei primului și celui de-al doilea înger. Ele au fost date la timpul potrivit și au împlinit lucrarea pe care Dumnezeu a intenționat să o realizeze prin ele.

75

Lumea a privit, așteptând că, dacă timpul a trecut și Cristos nu a apărut, întreg sistemul adventismului să fie abandonat. Însă în timp ce mulți, sub ispite puternice au renunțat la credința lor, au fost alții care au stat neclintiți. Nu au putut găsi nici o eroare în calculele perioadelor profetice. Cei mai capabili dintre oponenții lor nu au fost în stare să șe învingă pozițiile. Într-adevăr, a existat un eșec în ceea ce privește evenimentul așteptat însă nici măcar acesta nu le-a putut clătina credința în Cuvântul lui Dumnezeu. Când Iona a proclamat pe străzile din Ninive că în patruzeci de zile orașul va fi distrus, Domnul a acceptat umilința ninivenilor și a extins perioada lor de probă; însă mesajul lui Ioan era trimis de Dumnezeu și Ninive a fost testat conform voii Lui. Adventiștii au crezut că Dumnezeu i-a condus în aceeași manieră să avertizeze lumea de venirea judecății și în ciuda dezamăgirii lor, ei s-au simțit asigurați că au trecut cea mai importantă criză. Parabola servitorului rău a fost privită ca fiind aplicabilă acelora care doreau să oprească venirea Domnului: ”Dar dacă acel rob rău va spune în inima lui: Domnul meu întârzie să vină, și va începe să-i bată pe părtașii de robie și să mănânce și să bea cu bețivii; Domnul acelui rob va veni într-o zi când el nu se așteaptă la aceasta și la o oră pe care el nu o știe, și îi va tăia în doua și îi va rândui partea cu fățarnicii; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.” (Matei 24:48-51) Simțămintele celor care au ținut strâns adevărul advent sunt exprimate în cuvintele lui William Miller: ”Unde să îmi trăiesc viața din nou, cu aceleași dovezi pe care le-am avut, să fiu sincer cu Dumnezeu și cu oamenii va trebui fiu așa cum am fost.” ”Sper că mi-am curățat hainele de sângele sufletelor; pe cât posibil simt aceasta, m-am eliberat de toată vinovăția condamnării lor.” ”Deși am fost dezamăgit de două ori,” a scris acest bărbat al lui Dumnezeu, ”încă nu sunt aruncat la pământ sau descurajat.” ”Speranța mea în revenirea lui Cristos este mai puternică decât a fost vreodată. Am făcut doar ceea ce, după ani de considerație cumpătată, am simțit că este datoria mea solemnă să fac. Dacă am greșit, a fost de partea binefacerii, dragostea pentru aproapele meu și convingerea datoriei mele pentru Dumnezeu.” ”Știu un lucru, că am predicat doar ceea ce am crezut; și că mâna lui Dumnezeu a fost cu mine, puterea Lui a fost manifestată în lucrare și s-a făcut mult bine.” ”Multe mii, sub toate aspectele umane, au fost făcute să studieze Scripturile prin predicarea timpului; și cu acest scop, prin credință și stropirea sângelui lui Cristos, am fost împăcați cu Dumnezeu.” ”Nu am curtat vreodată zâmbetele mândriei, nici nu am tremurat când lumea s-a încruntat. Nu le voi cumpăra acum favoarea nici nu-mi voi depăși datoria de a le trezi ura. Nu-mi voi căuta viața în mâna lor, nici nu voi retracta, sper, să nu o pierd, dacă Dumnezeu în buna Sa providență a ordonat astfel.” Dumnezeu nu și-a părăsit poporul; Duhul Lui încă locuiește cu cei care nu au negat în mod pripit lumina care a fost primită și au denunțat mișcarea adventă. Apostolul Pavel, privind de-a lungul veacurilor, a scris cuvinte de încurajare și avertizare pentru cei încercați, așteptătorii acestei crize: ”De aceea, nu lepădați cutezanța voastră care are o mare răsplătire. Fiindcă aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați făcut voia lui Dumnezeu, să puteți primi promisiunea. Deoarece încă puțin timp și cel ce vine

76

va veni și nu va întârzia. Iar cel drept va trăi prin credință; dar dacă cineva dă înapoi, sufletul meu nu își va găsi plăcerea în el. Dar noi nu suntem dintre cei care dau înapoi spre pieire, ci dintre cei care cred pentru salvarea sufletului.” Poporul la care face referire aici erau în pericolul de a naufragia de la credință. Ei au făcut voia lui Dumnezeu urmărind instrucțiunile Duhului Său și ale Cuvântului Său; cu toate acestea ei nu au putut înțelege scopul Lui în experiența lor trecută nici nu au putut discerne cărarea dinaintea lor și au fost tentați să se îndoiască dacă într-adevăr Dumnezeu îi conducea. La acel moment, cuvintele ”cel drept va trăi prin credință” erau aplicate în mod special. Când lumina puternică a strigătului de la miezul nopții a strălucit asupra cărării lor și au văzut profețiile desigilate și rapidele semne care spuneau că venirea Domnului era aproape, adventiștii au mers ca prin vedere. Însă acum, aplecați de speranțele dezamăgite, puteau sta în picioare doar prin credință în Dumnezeu și în Cuvântul Său. Erau spuse cuvinte batjocoritoare: ”ați fost înșelați. Renunțați la credința voastră și declarați că mișcarea adventă era de la Satana.” Însă Cuvântul lui Dumnezeu declara: ”Dar dacă cineva dă înapoi, sufletul meu nu își va găsi plăcere în el.” Să renunțe acum la credința lor și să nege puterea Duhului Sfânt care a însoțit mesajul, s-ar fi retras spre pierzare. Ei au fost încurajați să se țină strâns de cuvintele lui Pavel: ”nu lepădați cutezanța voastră,” ”aveți nevoie de răbdare,” ”încă puțin timp și cel ce vine va veni și nu va întârzia.” Singura lor direcție sigură era să păstreze în suflet lumina pe care deja au primit-o de la Dumnezeu, să se țină strâns de promisiunile Lui și să continue să cerceteze Scripturile și să aștepte cu răbdare și să urmărească primirea viitoarei lumini.

77

APENDIX

În aceast fragment scris de William Miller la mai puțin de doisprezece luni după ”Marea dezamăgire” din 22 octombrie 1844, el face o retrospectivă a ”mișcării lunii a șaptea” și respinge că a fost în vreun fel o împlinire a profeției.

APOLOGIA ȘI APĂRAREA LUI WILLIAM MILLER PAGINILE 25, 27 ȘI 28

SCRIS DE WILLIAM MILLER LA 1 AUGUST 1845

Odată cu trecerea datei mele publicate [n.tr William Miller și asociații săi declarau că Isus va veni a doua oară undeva în timpul anului evreiesc 1843, fără a da însă o dată precisă], mi-am exprimat dezamăgirea cu toată sinceritatea în legătură cu perioada exactă; însă credința mea era neschimbată în toate caracteristicile fundamentale. Prin urmare mi-am continuat lucrarea pe perioada verii anului 1844, în special în partea de vest, până în timpul așa numitei ”mișcării lunii a șaptea.” Nu am avut vreo implicare în ea, în afara faptului că am scris o scrisoare în urmă cu opt luni, în care prezentam, în legătură cu legea mozaică, ceremonii care arătau spre acea lună ca un timp probabil când revenirea ar putea fi așteptată. Aceasta a fost scrisă deoarece unii căutau să stabilească zile în primăvară. Oricum nu aveam vreo așteptare ca o astfel de folosire neautorizată să fie făcută din acele tipuri și că nimeni nu ar trebui să ia în considerare o convingere bazată pe o simplă dovadă de deducție ca fiind un test al salvării. Prin urmare nu am avut vreo legătură cu acea mișcare decât cu două sau trei săptămâni înainte de 22 octombrie când, observând câtă răspândirea are și considerând că era un probabil punct în timp, am fost convins că era lucrarea lui Dumnezeu și am considerat că dacă va trece, voi fi mai dezamăgit decât am fost când am publicat prima dată. ... Unii sunt dezamăgiți să așeze o presiune pe mișcarea lunii a șaptea și care nu este garantată prin Cuvânt. Prin urmare a fost o dedicare a inimii, în vederea venirii Domnului, care era plăcută în ochii lui Dumnezeu. Dorința după revenirea Domnului și o pregătire pentru acel eveniment sunt acceptate de El. Însă deoarece am dorit cu ardoare revenirea Sa și am căutat acea pregătire care era necesară, am realizat atunci că aceasta nu conduce la așteptările noastre. Deoarece eram cu siguranță dezamăgiți. Așteptam venirea personală a lui Cristos în orice moment; iar acum ar fi necinstit să susținem că nu am fost greșiți. Nu ar trebui vreodată să ne fie rușine să mărturisim deschis toate erorile noastre. Nu am nici o încredere în oricare dintre noile teorii care au ieșit din acea mișcare, că Cristos a venit ca mire, că ușa milei s-a închis, că nu mai este salvare pentru păcătoși, că apoi au sunat cele șapte trâmbițe sau că a fost, în orice sens, o

78

împlinire a profeției. Spiritul de fanatism ce a rezultat din ea [n.tr – din mișcarea lunii a șaptea] în unele locuri, ce a dus la extravaganță și exces, îl privesc ca având aceeași natură ca al celor ce au încetinit reformațiunea în Germania; și același care a fost conectat cu fiecare mișcare religioasă de la primul advent.