3
Şcoala Gimnazială ”Spiru Haret” Însurăţei Poveste creată şi ilustrată de elevii clasei a II-a si a IV-a Cărăbuşul şi păpădia E o dimineaţă frumoasă de primăvară. Acum, în luna lui florar, mii de flori multicolore şi cu parfum îmbietor atrag micuţele insecte care au ieşit la suprafaţă pentru a se încălzi la razele calde ale soarelui. Cărăbuşul s-a trezit cu chef de plimbare. Incotro s-o apuce? A gasit! Va merge pe pajiştea verde şi plină de flori. Aici sigur îi va întâlni pe amicii săi: lăcusta, buburuza, gândacelul sau fluturele. Pentru că era nerăbdător să-i întâlnească mai repede, se sui pe o tulpina de păpădie ce i se ivi în cale ca să-i vadă pe unde sunt. Tot urcând, urcând ceva galben şi strălucitor aproape că îl orbi. - Vai ce mult am urcat? Aproape că am ajuns la soare! Hai, încă puţin şi o să mă imprietenesc cu el. - Hei, tu cărăbuşule, de ce te-ai urcat în spinarea mea? Il întreabă păpădia. - Eu îmi căutam prietenii, dar văd că mai am puţin şi o să ajung la soare. O să fie noul meu prieten! - Nu ai să poţi ajunge niciodată la soare. El se află la milioane de kilometri de Pământ, spuse o albina care venise să adune polenul din floare. - Albina are dreptate, spuse o furnica cu sacul plin de merinde în spate. - Dacă soarele ar fi atât de aproape te-ai topi din cauza căldurii, zise o libelulă ce se afla în zbor. - Nu vă cred. Mie mi se pare a fi foarte aproape!
