Regiunea Fenoscandinava defineste atat din punct de vedere geografic cat si geologic, Peninsula Scandinava (Norvegia si Suedia), Finlanda si nord-vestul Rusiei(inclusiv peninsula Kola) Se intinde pe o distanta de 1800 de km N-S astfel incat cuprinde zone cu vegetatie si climat variat.

Dupa pozitia ocupata de gheata, aceasta poate fi de doua tipuri: -gheata marina aceasta dezvoltandu-se sub forma de banchize la suprafata oceanelor -gheata continentalasub forma diferitelor calote glaciare

Pe continente , se disting doua tipuri de calote : cele continentale de tip scandinav si cele de tip alpin(cu ghetari localizati doar in zonele de mari altitudini)

Extinderea la nivel global al calotelor a fost inegala, in emisfera nordica intalnindu-se un numar mai mare de calote decat in emisfera sudica, insa ele nelipsind de aici. Inlandsis- calote glaciare de suprafete si grosimi considerabile aici apartin marile calote din Pleistocen: Calota Laurentiana si Calota Fenoscandinava In Europa,in perioada de maxim glaciar, calota Fenoscandinava a inregistrat un volum de aproximativ 7 milioane de km cubi,aceasta valoare reprezentand mai putin de 1 sfert din volumul total al Laurentidei.

In Cuaternar, aria fenoscandinava a fost centrul unei mari calote glaciare care a acoperit in mare parte N Europei. Aceasta a avut un comportament oscilant, in timpul etapelor reci extinzandu-se,iar in cele calde,retragandu-se.Originea inlandsis-ului a fost data de ghetarii de tip montan existenti in Muntii Scandinaviei, care in momentul scaderii temperaturilor au format un ansamblu unitar. Masele de aer maritime, incarcate cu precipitatii, au alimentat cresterea, astfel ca spre marea baltica aceasta s-a extins, insa spre N-V aceasta a fost limitata de procesele de debitare de iceberguri.

Cu ajutorul morenelor regasite in Europa, s-a putut intocmi un model prin care se arata ca centrul calotei este situat in N-E Marii Baltice, aproximativ in zona cuprisa intre portul Lulea (Suedia) si Oulu (Finlanda)

Calota a prezentat o asimetrie, raza maxima fiind de 1300 de km, iar cea minima de 300 de km. in momentele de expansiune maxima, calota s-a legatcu calota din Muntii Urali, si cu gheturile siberiene.

Pe parcursul ultimului maxim glaciar, cea mai inalta parte a calotei - unde gheata avea aproximativ 2000 m grosime - era localizata in nordul Marii Baltice. Dupa alte interpretari,grosimea maxima putea fi local chiar mai mare, pana la 3000 de m. O buna parte din varfurile Muntilor Scandinaviei s-au aflat sub gheata,doar un mic numar proeminand ca nunatak-uri.

Un efect important de semnificatie geologica il constituie miscarile verticale ale reliefului. Sub greutatea maselor de gheata, portiuni intinse ale litosferei s-au afundat in astenosfera, pentru ca apoi, o data eliberate de sarcina calotelor,sa se ridice intr-un ritm accentuat. Peninsula Scandinava, in timpul Holocenului, s-a ridicat cu 700 de metrii.

Izobaze ce indica ascensiunea Scandinaviei in Holocen

Inregistrarile de paleomediu din ultimii 2 Ma sunt caracterizate de largi oscilatii ale temperaturii medii.Perioade scurte de incalzire, numite integlaciatiuni, separa perioade de frig intens,denumite glaciatiuni. In Scandinavia, Germania de Nord, Polonia si Rusia se observa 3 orizonturi glaciare suprapuse,groase de cate 20-50 de m si separate de depozite neglaciare(pietrisuri, nisipuri stratificare fluvio glaciare- depuse prin topirea ghetii). Aceste depozite cuprind resturi de plante si animale de clima mai calda. De aici se poate admite ca a existat o alternanta de climate reci cu climate mai calde. Aceasta oscilatie este intalnita si in Europa, Asia si America de N, rezultand inaintari si retrageri ale ghetarilor. Astfel, cele 3 orizonturi le corespund 3 perioade diferite ale ghetarilor scandinavi.

Glaciatiunea I Este cea mai veche, si corespundea orizontului inferior de depozite glaciare. A mai fost denumita si glaciatiunea Elster si a inceput cu 500.000-480.000 de ani in urma. Calota Fenoscandinava se intindea in sud pana in Belgia si Olanda, pana in Muntii Riesengebirge(Polonia) si centrul Rusiei, in regiunea Moscovei.

Glaciatiunea a II-a Este cea mai puternica glaciatiune,a fost mai extinsa in partea de E, iar in V ajungea pana in Anglia si in S-E pana in Carpatii Poloniei. Mai poarta numele si de faza Saale. A inceput cu 200.000 de ani in urma. In timpul extensiunii sale maxime, Calota Fenoscandinava a acoperit o suprafata de 6.500.000 km patrati. In vestul Europei s-au gasit asociatii de mamifere de climat rece: Mammuthus trogontherii, Coelodonta antiquitatis, Rangifer tarandus, Ursus spelaeus.

Glaciatiunea a III-a A avut o intindere mai restransa, cuprinzand aproape numai Scandinavia, Yutlanda, tarmurile de sud ale Marii Baltice pana la Varsovia, Finlanda si peninsula Kola. Mai poarta numele de faza Vistulei sau Weichsel. A reprezentat timpul cel mai rece din Cuaternar. Se apreciaza ca aceasta faza glaciara a avut loc in urma cu 75.000 sau 80.000 de ani si s-a terminat cu 10.000 de ani in urma.

Au fost denumite si doua faze interglaciare. Prima, dintre glaciatiunile Elster si Saale, poarta numele de Mindel-Riss sau Holstein, iar cea de-a doua,dintre fazele Saale si Vistula, poarta numele de Riss-Wurm sau Eem.

La sfarsitul Fazei Vistula, calota glaciara s-a retras progresiv spre regiunile unde astazi mai exista muntii Scandinavi. Apa care a rezultat din topirea ghetii s-a acumulat in regiunile limitrofe, in Mare Baltica. Bazinul Balticii a fost initial inchis, neavand legatura cu Marea Nordului, constituind un lac, denumit Lacul de gheata Baltic, in care s-au depus sedimente sezoniere, denumite varve. Aceasta etapa a avut loc cu aproximativ 10.500 de ani in urma. Mai tarziu, printr-o stramtoare din sudul Suediei, au patruns apele din Marea Nordului si fostul Lac de gheata Baltic se transforma intr-un bazin marin, denumit Marea cu Yoldia. Acest lamelibranhiat taxodont era adaptat la conditii de ape reci, si a fost identificat din varve depozitate cu 10.000 de ani in urma.

Calota Fenoscandinava a continuat sa se retraga. Regiunea din fata ei, eliberata de greutatea masei de gheata a inceput treptat sa se ridice, astfel ca legaturile cu mare Nordului s-au intrerupt din nou si Marea cu Yoldia s-a transformat intr-un lac , denumit Lacul cu Ancylus. Varvele cu Ancylus s-au acumulat in depozite de acum 9.000 de ani.

Topirea ghetarilor a continuat, astfel ca nivelul oceanului mondial a crescut, apele din Marea Nordului patrunzand spre est si dand nastere Marii cu Litorrina. Varvele cu Littorina s-au depus cu 7.000 de ani in urma. Mai tarziu, salinitatea a scazut, Littorina a disparut, dupa care Marea Baltica a evoluat spre configuratia si concentratia ei actuala.

Morene-sedimente transportate de ghetari.

Tilluri- claste nesortate si transportate pe versant

Directia de deplasare a till-urilor

Blocuri eratice

Cu circa 8000 de ani in urma, ghetarii fenoscandinavi erau practic disparuti, iar ghetarii care au mai functionat in zonele montane inalte nu au reprezentat decat resturi nesemnificative ale calotei de altadata.

Va multumesc

Geologia Cuaternarului Neculai Macarovici Geologia Cuaternarului Codrea Vlad Cuaternar Curs pentru studentii geologi si geografi Meszaros Nicolae