„Voi trezi tãcereaªi-o s-o lasSã devinã muzicaVieþii mele.

Voi trezi tãcerea latentãDin haos.Acolo au rãmasMuzele meleªi zeul meu.

Acordînd dragostea,Voi ajunge la ea.”

Hadzi Aca Kozokic, Trezeºte tãcerea

Hadzi Aca Kozokic s-a nãscut în 1970, înKladovo, este de profesie medic. Este ºi traducã-tor pentru limba românã. A publicat pînã acumtrei volume de versuri (Negru ºi alb, în colabo-rare cu Mihajlo Vasiljevic, Deasupra opuselor,Auzi ce spun). Lucreazã în Kladovo (regiuneaeste numitã de cãtre localnici Kljuè , se citeºte„cliuci”, care s-ar traduce „cheie”1), dar locuieºteîn Novi SIP.

Nu ºtiu cîþi dintre noi, cei din þarã, ºtiu con-cret, cît de cît aproape de realitate unde ºi cumtrãiesc românii din afara graniþelor þãrii (nu mãrefer doar la Basarabia ºi Bucovina ori la emi-graþia pentru un loc de muncã º.a.), cum ºi cînds-a ajuns la aceastã stare de fapt pentru fiecaregrup/ teritoriu în parte, cum trãiesc aceºtia acumºi ce drepturi au sau, de cele mai multe ori nu ausau le au formal, nici ce/ cum/ cînd a fãcut statulromân ºi ce face, de fapt, concret, azi, în condiþi-ile în care noul cadru european oferã posibi-litãþimult sporite faþã de odinioarã. Povestearomânilor din Valea Timocului2, la graniþa dintreSerbia ºi Bulgaria, este una care mã face sã mãgîndesc, de multe ori, dacã statul român este cuadevãrat atît de slab sau este condus de oameniatît de dezinteresaþi încît pur ºi simplu se fac cãfac „ceva”, formal3

„Românii din Timoc fac parte din categoria

românilor uitaþi, a românilor cenzuraþi. Trataþi cuindiferenþã în perioada interbelicã, „ascunºi” cugrijã în perioada comunistã, fãrã ºcoalã ºi biser-icã în limba românã, lipsiþi de cele mai ele-mentare drepturi de cãtre autoritãþile sîrbe ºi bul-gare, care au ajuns sã le nege chiar ºi existenþa,ei ºi-au pãstrat identitatea de români prin fol-clor”, scrie Christian Cãpinaru, în Nota editoru-lui la Poezii populare de la românii din Timoc –Nord-Estul Serbiei ºi Nord-Vestul Bulgariei,culese de Cristea Sandu-Timoc4, cu o introduc-ere de N. Cartojan, ediþia a II-a, îngrijitã ºi redac-tatã de Christian Cãpinaru, Editura Ager,Bucureºti, 2007, p. 9.

„Interesant” este cã, pornind de la faptul cãromânii din Timocul sîrbesc (lipsiþi fiind de

2828 Revista românã nr. 2 (80) / 2015

TREZEªTE TÃCEREATREZEªTE TÃCEREA

Marius CHELARUMarius CHELARU

ºcoalã în limba maternã – drept pentru care sîrbiiau spus mult timp cã limba vorbitã de aceºtiaeste transmisã doar oral) au pãstrat cum au pututforma arhaicã a românei. Astfel, s-a consideratcã limba lor ar fi doar „asemãnãtoare” cu româ-na, ºi, de aici pornind, oficialitãþile de la Belgradau recunoscut, în august 2007, cã existã o comu-nitate de… vlahi în estul Serbiei, pe cînd înVoivodina una de români. Lucrurile nu suntdeloc simple pentru cei de acolo. Dacã Silvia-Diana Šolkotovic5 scrie: „Chiar dacã o parte apopulaþiei se autodefineºte prin termenul devlahi, oricare dintre cei întrebaþi ce limbãvorbeºte va rãspunde cã grãieºte româneºte saurumuneºte sau, mai exact, cã tãinuierumuneºte”, existã ºi alt tip de opinii. Astfel, depildã, B. Paunovic, de origine timoceanã, autoral unei monografii a vlahilor, în care scrie:„Vlahii nu sunt români, nici greci ºi nici turci, iarde apartenenþã slavã, nici vorbã. Vlahii sunturmaºii ilirilor care populau teritoriul Serbieiîncã din epoca de piatrã. Între aceste douãpopoare existã multe asemãnãri istorice. Estevorba în primul rînd de costumul popular vlah,inhumaþia, descoperiri arheologice, modul de traiºi obiceiurile vlahe”6.

Recent, la un simpozion organizat deDespãrþãmîntul ieºean al Astrei, Viorel Hodiº7

fãcea o paralelã între Moldova ºi Bulgaria(Timocul bulgãresc) ºi Serbia (Timocul sîrbesc),în ce priveºte efectele propagandei ºi ale metode-lor de tot felul prin care în loc de români oameniisunt numiþi sunt „moldoveni”, „vlahi”. De altfel,în ce priveºte drepturile minoritãþilor în Serbiaau fost discuþii ºi în forurile europene, desprecare la noi s-a amintit nu din cale afarã de detal-iat.

Cam acesta, în puþine cuvinte, este cadrul încare au reuºit sã se pãstreze un folclor legat pro-fund de al României, sã creeze poeþi care nu auvrut sã îºi uite rãdãcinile, limba.

Toate aceste lucruri legate de trecutul ºiprezentul regiunii ºi a oamenilor locului nu seîntrevãd în poezia lui Hadzi Aca Kozokic, înacest volum (o selecþie de versuri mai vechi ºinoi), decît, poate, cine ºtie, dacã le-a expus la unnivel subtil, mai dificil de descifrat, învãluiteadînc în vers. Poezia sa pare mai degrabã una a

cãutãrii unei liniºti interioare, pe fondul încer-cãrii de a înþelege resorturile lumii, fiinþeiumane, de la lucrurile/ adevãrurile „simple”,aparenta banalitate a vieþii cotidiene, lucrurile„mãrunte” care ne compun traiul ºi nasc între-bãri, la cãutãrile în strãfundurile proprii, undeîncã sunt necunoscute în adîncuri, cãci „perfecteste/ a fi perfect/ în regatul/ minþii ºi conºtiinþei”,dar „o mulþime de lucruri/ sunt afarã/ deînþelegere/ ºi dorinþe”. Singurãtatea, cu spaimeleei („eu nu pot sta/ singur cu mine./ Mã simt sin-gur -/ însã insuficient.”), cãlãrirea „valuluiprezent”, ce înseamnã „binele”, realitatea (careuneori poate fi „înfricoºãtoare”) ºi „teama deaºteptare”, capcana circumstanþelor, dragostea,care trebuie sã devinã scopul vieþii, cãutarea feri-cirii în flori, plante, dar mai ales înlãuntrul tãu,femeia, „ca o cetate” de necucerit º.a., suntmotive/ teme pe care le regãsim în cartea luiHadzi Aca Kozokic. „Rãspunsurile” sale suntdirecte, personale; de exemplu: „lupta pentruputere este doar/ slab substitut/ pentru dragoste”;„fiecare conflict […]/ este/ lupta cu sine” etc.

Limbajul sãu este unul mai curînd direct/simplu (nu aº spune însã simplist, fiind limpedecã are ºtiinþa unui vocabular diversificat),nesofisticat, cum de altfel sunt ºi tropii pe care îicreeazã. Probabil autorul ºi-a dorit sã transmitãîn cuvinte cît mai directe mesajul, sã îºi expunãideile fãrã cãutarea unor tehnici poetice care sãcomplice asta. ªi de aceea, uneori textele par maicurînd fragmente de gînduri, ori licãriri ale unoridei, ale unor cãutãri, ori chiar, în unele cazuri,secvenþe de imagine rãmase la stadiul de eboºã.Uneori, aceastã „simplitate” prinde.

Am citit aceastã carte în siajul altor lecturidespre ºi din scrierile autorilor din zonaTimocului, ºi din dorinþa de a înþelege mai binefelul în care au reuºit sã îºi pãstreze limba(aceastã carte este într-o românã limpede), dar ºicum s-au încadrat în poezia din þara întregraniþele þãrii în care trãiesc acum.

Încã nu mi-e foarte clar unde ar putea fi sit-uat autorul în poezia din zona sa (atît cea înlimba þãrii în care trãieºte, cît ºi în cea a autorilor(vlaho-) români din regiune), dar am remarcatlimba românã în care ºi-a îmbrãcat gîndurile învers. ªi m-a bucurat faptul cã a ales sã scrie ºi în

2929Revista românã nr. 2 (80) / 2015

limba românã, pentru cã, aºa cum oamenii deacolo au nevoie sã se apropie de România, sã fieajutaþi sã îºi pãstreze identitatea, ºi noi avemnevoie sã îi cunoaºtem ºi sã îi înþelegem maibine.

Hadzi Aca Kozokic, Trezeºte tãcerea, versuri,ediþie bilingvã sîrbo-românã, Apollo GraphicProductions, Kladovo, Serbia, 2014, 118 p.

Note:Note:1. Mulþumitã Silviei-Diana Šolkotovic – prin inter-

mediul cãreia am primit cartea la care facem referire –am putut afla detalii în acest sens.

2. „La sud de Dunãre, în partea de nord-est aRepublicii Serbia se aflã regiunea numitã TimoèkaKrajna (cum este denumitã în sîrbeºte) sau ValeaTimocului (în româneºte) învecinatã la nord cuRomânia (Dunãrea reprezentînd graniþa naturalã), la estcu Bulgaria, iar la sud ºi vest cu alte teritorii ale Serbiei.Este alcãtuitã din douã districte: Zajecar, cu comu-nitãþile: Zajecar, Knjazevac, Sokobanja ºi Boljevac ºi

respectiv Bor, cu comunitãþile: Bor, Majdanpek,Kladovo ºi Negotin. Suprafaþa totalã este de 7.000 km²,iar numãrul de locuitori de circa 285.000.” - Silvia-Diana Šolkotovic, Mitologia vlaho-românilor din ValeaTimocului, Editura Aius PrintEd, Craiova 2010,Introducere.

3. Sunt de altfel ºi în presã, am auzit ºi de la oamenicu care am vorbit, chiar cã unii care au semnalat diversechestiuni au avut parte de „probleme” din parteareprezentanþilor României sau de replici de genul „nuvrem sã stîrnim valuri…”. Am trãit ºi personal o situaþieasemãnãtoare într-un stat vecin.

4. Cãrturarul a publicat mai multe cãrþi, articole,interviuri pe aceastã temã, între care volumele: Istoriaromânilor timoceni, 1944, Vlahii sunt români.Documente inedite, 1997 º.a.

5. Op. cit., p. 12.6. B. Paunovic, Vlasi kroz vekove, Èupria, Mladost,

1987, cf. Silvia-Diana Šolkotoviæ (cãreia îi aparþine tra-ducerea), în Mitologia vlaho-românilor din ValeaTimocului, p. 10.

7. Românii ºi Vlahii în Serbia ºi Bulgaria, în:coord. Liviu Papuc, Românii din afara graniþelor þãrii.Perspective culturale europene, Iaºi – Alba Iulia – Bor– Vidin, Editura StudIS, Iaºi, 2014, pp. 40-53.

3030 Revista românã nr. 2 (80) / 2015