PRINCIPIILE NOUEI LEGI ADMINISTRATIVE

Constituţia clin 28 Februarie 1938 stabilind nouiprincipii în organizarea politică şi constituţională aStatului, a. făcut necesară o lege administrativănouă.

Potrivit normelor constituţionale, noua lege ad-ministrativă organizează adiuinistraţiunea locală peprincipii noui.

1, Primatul competiţiei. Primul principiu al legii,care de altfel nu este decât o desvoltare a normelorconstituţionale, este primatul muncii şi al compe-tinţei. După cum în reprezentarea politică 3'au înlo-cuit exponenţii electoralului prin reprezentanţii mun-cii şi activităţii, tot astfel în administraţivmea localăelectoralul este înlocuit prin competinţă.

Normele de recrutare ale organelor de conducere,condiţiile de electorat şi sfera atribuţiunilor conferiteorganelor numite, faţă de organele alese, manifestăo vădită preferinţă a legiuitorului pentru opera degospodărie şi activitate, pentru continuitatea şi auto-ritatea organelor administrative,

Ca un corolar al înlăturării electoralului, legearaţionalizează rostul şi atribuţiunile organelor elective.

2. Desfiinţarea unităţilor administrative artificiale.In vederea reorganizării aduiinistraţiunii, legea pleacădela principiul că sunt capabile de a satisface inte-resele generale şi locale, numai acele unităţi admi-nistrative care prin natura şi prin întinderea lorvepiezintă o unitate morală, culturală, economică şifinanciară,

In cadrul acestei preocupări, legiuitorul menţinecomuna ca unitatea administrativă ce reprezintă nu-cleul natural de societate omenească.

Bl desfiinţează însă personalitatea juridică a ju-deţului, întrucât acesta fiind o creaţhme artificialăa legiuitorului şi neavând resurse financiare suficiente,devenise o unitate administrativă parazitară, care îşiîntreţinea serviciile prin contribuţiunea Statului, decinu putea desfăşura o activitate rodnică.

Judeţul ca şi plasa, devine o circumscripţie decontrol. I^egea menţine numărul şi întinderea ac-tuală a judeţelor. Orice modificare a circumscripţieijudeţene se face prin lege.

Reprezentantul guvernului în judeţ este prefectul,numit prin Decret Regal, în urma raportului Ministe-rului ele Interne, după propunerea guvernatorului.Prefectul este funcţionar de carieră, echivalent îngrad şi salariu cu directorul de minister.

In calitatea sa de reprezentant al guvernului, pre-fectul veghiază la aplicarea legilor şi regulamentelorşi supraveghează activitatea serviciilor din judeţ.

Prefectul ia masuri pentru, menţinerea ordinei şisiguranţei publice. El dă ordine tuturor organelorpoliţieneşti şi jandarmeriei; poate cere de asemeni,punerea în mişcare a forţei armate, în cazuri grave.

In "locul'judeţului s'a creat o unitate administra-tivă nouă, de o întindere mult mai mare şi cu posibi-lităţi financiare proprii. Aceasta este provincia, uni-tate administrativă, cu atribuţiuni economice, cul-turale şl sociale.

3. Online in administraţie şi autoritate. Pentru apune capăt desorientărîi rezultate din practica tre-cută a electoralului şi a instaura un regim nou de

muncă şi progres, legea încredinţează conducereaunităţilor administrative unor organe numite, cărorale conferă atribuţiuni importante, Aceste organe, libe-rate de presiunile electorale, vor putea să se dediceexclusiv intereselor generale.

4. Organizarea ţi sistematizarea activităţii admini-strative. In fine, un alt principiu al legii este organi-zarea şi sistematizarea activităţii administrative înscopul de a asigura o activitate continuă şi rodnicăa activităţii administrative

5. Teritoriu! Statului este împărţit, din punct devedere administrativ, în provincii şi comune, Provin-ciile cuprind, în circumscripţiunile lor, mai multejudeţe.

Provinciile

Provinciile sunt unităţi administrative, cu atri-buţiuni economice, culturale şi sociale. Ele îngrijescde nevoile locale şi executa măsurile de interes generalordonate de puterea centrală,

Adinihistraţiunea provinciei este încredinţată gu-vernatorului şi consiliului provinciei.

Guvernatorul, numit prin Decret Regal, dat înbaza jurnalului Consiliului şi având rangul de sub-secretar de Stat, este reprezentantul guvernului şiadministratorul provinciei.

In calitate de reprezentant al guvernului, guver-natorul este capul ierarhie al tuturor funcţionarilor•exteriori ai ministerelor — cu excepţiunea membrilorcorpului judecătoresc, organelor militare, admini-straţiei căilor ferate şi stabilimentelor de învăţământsuperior.' El supraveghează activitatea funcţionarilorşi serviciilor; resolvă toate reclamaţiile primite delaparticulari.

In aceeaşi calitate, legea rezervă o competiiiţăimportantă guvernatorului; el resolvă toate lucră-rile cu caracter provincial de competenţa ministerelorde resort, cu excepţiunea acelora rezervate prin legecompetinţei proprii a miniştrilor şi acelora pentru acăror valabilitate este necesar un jurnal al Consi-liului de miniştri sau un Decret JRegal.

In calitate de şef al administraţiunii provinciale,guvernatorul administrează interesele provinciei cucele mai largi puteri, fiind ajutat în exerciţiul acestoratribuţiuni de un organ electiv: consiliul provincial.

Consiliul provincial se compune din membri aleşide consiliile comunale din provincie şi de Camerelede Agricultură, Comerţ, Industrie şi Muncă. Iu com-punerea Consiliului intră şi membri de drept, careprin funcţiunea publică ce îndeplinesc sau prin situa-ţiunea ce au, pot da o contribuţume preţioasă în des-baterile consiliului.

In general, consiliul provincial este organ consul-tativ al guvernatorului; în special, el are şi atribu-ţiuni deliberative, în cazurile limitativ enumerate de

. lege, cazuri care privesc crearea de venituri, votareabugetului şi actele de dispoziţiune care depăşesc a20-a parte clin veniturile ordinare ale provinciei.

Consiliul provincial are un preşedinte, ales dintremembrii, consiliului. Acesta prezidează şedinţele şisemnează procesele verbale ale, şedinţelor împreunăcu secretarul Consiliului,

ROMÂNIEI

e) Academia Română înfiinţata piin decretuldomnesc din 26 August 1867 şi proclamată persoanajuridică prin legea din 30 Martie 1879;

ţ) Casa Şcoalelot (legea din 9 Martie 1896);g) Institutul Superior de Educaţhme Fizică (legea

din 17 Iulie 1931};h) Camerele de Agricultură (legea din 14 Aprilie

1925);i) Camerele de Comerţ şi Industrie (legea clin 10

Mai 1886 şi legile ulterioare);j) Camerele de Muncă {legea din 14 August 1927 şi

10 August 1931);k) Casa de Depuneri şi Consenuiaţiuni (legea din 3

August 1876};l) Casa autonomă a Monopolurilor (legea din 7 Fe-

viuarie 1929);•m) Regia autonomă C. F. R- (legea din 1 Iulie

1929);n) Regia publică a Monitorului Oficial şi Imprime-

riilor Statului (legea din 16 Martie 1939 şi regulamen-tul dela 10 Ianuarie 1930);

0} Teatrele Naţionale (legea din 16 Martie 1929 şiart. 13 al legii din 27 Iulie 1931);

f) Operele Române din Bucureşti şi Cluj (legea din10 Iunie 1930 şi din 22 Iulie 1931);

q) Direcţiunea Fondurilor speciale Sanitare şi deOcrotire (legea din 17 Iulie 1931);

r) Corpul Avocaţîloî din fiecare barou (legea din21 Fevruarie 1923 şi 28 Decemvrie 1931);

sj "Uniunea Avocaţilor (legea din 21 Fevruarie 1923şi 28 Decemvrie 1931).

In baza următoarelor legi: legea pentru organizareaMinisterelor din 2 August 1929, legea pentru organizareaşi administrarea pe baie comerciale a întreprinderilorpublice din 16 Martie 1929 împreună cu regulamentulei din 30 Noemvrie 1929, au fost create următoareleregii autonome: (1) Regia autonomă P. T. T., b) Regiaautonoma a Porturilor şi Căilor de Comunicaţie pe Apă,c) Regia autonomă a Drumurilor, d) Regia autonomăa Casei Muncii C. V. R.

Prin legea dela 4 Mai 1934 şi regulamentul dela 8August 1934 aceste regii se încorporează în MinisterulLucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor ca direcţiigenerale. Se desfiinţează consiliile de administraţieşi în locul lor se înfiinţează un comitet de direcţiecompus din tiei membri, care funcţionează pe lângăfiecare din aceste direcţii generale.

Aceste administraţii au un buget separat, suntconduse după norme comerciale deci cu derogările delalegea contabilităţii publice prevăzute în regulamentuldela 8 August 1934; în faţa instanţelor judecătoreştiaceste administraţii sunt reprezentate prin directorulgeneral sau delegatul său, ele au rămas deci stabili-mente publice.

Regia autonomă ft Diumurilor a leat transformatăîn direcţie generală prin legea sa de organizare din 20Aprilie 1932.

Wga Culturală, Centiul de pregătire profesionalăpentru funcţionarii administrativi sunt, de asemenea,stabilimente publice.

Comunele pot înfiinţa stabilimente publice, bună-oară aziluri, muzee, întreprinderi industriale.

Unele servicii publice au avut acest caracter din.adâncul vremurilor, bunăoară: apărarea, naţională,justiţia, poliţia, diplomaţia, fiscul; altele provin dinservicii private transformate în servicii publice, bună-oară navigaţia, căile ferate.

Există o categorie de instituţii cari ocupă im locintermediar între instituţiile publice şi cele privatecari urmăresc satisfacerea intereselor membrilor lor;această categorie cuprinde stabilimentele de utilitate•publică.

In adevăr, Statul nu şi-n rezervat monopolul sa-tisfacerii tuturor intereselor generale, iniţiativa priviitfiare dreptul şi posibilitatea să-şi închine activitftţetvunor scopuri de interes public.

Când Statul apreciază că activitatea desfăşura tii eleo instituţie este interesantă din punct de vedere ob-ştesc sau naţional, atunci intervine şi, prin lege, declarăaceastă instituţie, stabiliment de utilitate publiui.

Evident, stabilimentele ele utilitate publicS. n a sebucură de prerogativele şi drepturile puterii publice,ele im dispun de mijloacele de constrângere nici desancţiunile de cari numai autoritatea publică pontedispune; actele lor nu sunt acte administrative, suntacte private şi, ca atare, întocmite potrivit dreptuluicomun şi atacabile în faţa instanţelor ordinare. Admi-nistraţia acestor stabilimente nu este ţinută, în ge-nt •al, să observe unele forme sau proceduri de dreptpublic. Fondurile manipvAlate fiind fonduri ptvsttcuiai'o,administrarea lor este supusă normelor dreptului civilşi dreptului comercial. Funcţionarii acestor stabili-mente nu au, în general, caracterul de fiuicţUmaupublici, ei sunt angajaţi de către organele de conducerepe cale de contract individual sau colectiv, şi litigiileprivitoare ia drepturile şi datoriile lor sunt de com-petenţa instanţelor judiciare de drept comun. Stabili-mentele de utilitate publica, fiind persoane juridicede diept privat, nu pot beneficia de proceduraexproprierii pentru utilitate publică.

Un serviciu public sau un stabiliment public estecreat prin lege şi funcţionează în baza mior di$j>o/,iţiilegale sau regulamentare; un stabiliment de utilitn.tcpublică este creat printr'im act privat — întăritulterior printr'un act public al Statului care acordăpersonalitatea juridică — şi funcţionează în bunui statut.

Sunt caxuîi când administraţia publică giiae^tefolositor să acorde sprijinul său unei instituţiiprivate bine conduse, decât să creeze nu serviciupublic care poate fi mai costisitor, sau mai puţinadequat scopului. In acest caz, administraţia publici,acordă subvenţii periodice sau ocazionate sau <lăbunuri în folosinţă. Subvenţiile im ati caracteruljuridic al unei liberali taţi, ci caracterul unei participiirila cheltueli bine determinate pentru realizareascopului.

Stabilimentele de utilitate publică devin astfel auxi-liare ale serviciilor publice, Se stabileşte între autori-tatea publică şi particulari o legătură de colaborarecare poate fi fecundă şi necesară; stabilimentele ticutilitate publică aduc un element de supleţă si dedevotament care deseori lipseşte serviciilor publice,mai cu. seamă în domeniul asistenţei medicale sausociale, în domeniul cultural sau spiritual. Sunt cazuri

STABILIMENTE PUBLICA ŞI DE UTILITATE PUBLICĂ 3*3

când colaborarea este atât de strânsă încât uu esteuşor să distingem criteriile de deosebire între stabili-mentele publice şi cele de utilitate publică.

Sunt stabilimente de utilitate publică, bunăoarăEforia Spitalelor Civile, al cărei buget trebue să fieaprobat de Camera Deputaţilor, deci fondurile mâ-nuite au caracterul fondurilor publice. Articolul i dinlegea pentru statutul funcţionarilor publici acordă cali-tatea de funcţionar public, funcţionarilor instituţiilor« al căror buget este supus aprobării Parlamentului,Guvernului sau consiliilor judeţene şi comunale » prinurmare funcţionarii acestor stabilimente se bucură deprotecţi unea şi garanţiile acordate funcţionarilorpublici; litigiile privitoare la situaţia lor juridică.sunt judecate de instanţele speciale de contenciosadministrativ. Aşa dar, actele de numire, de revocare,de înaintare de funcţionari, făcute de administraţiilestabilimentelor de utilitate publică, al căror buget estesupus aprobării Parlamentului, Guvernului sau consi-liilor judeţene şi comunale, sunt asimilate acteloradministrative de autoritate.

BIBLIOGRAFIEPaul Negulescu : Tratat de drept administrativ, ediţia IV-a,

voi. I, 193.1, P- I 7 I — - 2 1 'A n i li a l Teodorexcu : 'l'ratat de drept administrativ, ed. III,

voi. I, îg'iq, \>, 2of>—213.Jcan 11, Vei meu/eu : Teoria personalităţii juridice, 11)32.M. llawimi; Droit administraţii, III-e ddît, 1927, p.

236—285.G. Jize : Princîpes gândraiix de droit administraţii, Mit.

III, 1930, voi. II, p. 24—63,lloger Boiinard : Proit admmistratff, 1935, p. 535—5[|-/. Walliiic : Droit administraţii, 1936, p. 264—274.

Un alt izvor de confuziune în ceea ce priveşte ca-racterul juridic al acestor stabilimente îl constituefaptul că autoritatea publică, în deosebi când acordă,subvenţii, are un drept de control asupra stabilimen-telor,

In orice caz singurul criteriu de despărţire decisiveste natura iniţiativei care a creat stabilimentul. Dacăiniţiativa revine autorităţii publice, avem a face cu uustabiliment public, dacă iniţiativa a pornit dela per-soane particulare atunci instituţia creata este unstabiliment de \itilitate publică.

Printre stabilimentele de utilitate publică putemcita:

Ateneul Român, Fundaţia universitară Carol I, Fun-daţia Ferdinaud I, Fundaţia Principele Carol, Institutulde Ştiinţe Administrative al României, InstitutulSocial Român, Societatea Regală de Geografie, So-cietatea Materna, Societatea Principele Mircea, EforiaSpitalelor Civile, Eforia Spitalelor Brâncoveneşti,Eforia Kreţulescu, Fundaţia universitară Vasiriu-Bolnavu.

i.p.

H. Bartkelemy: Droit administraţii, XIII-e 6dit. 1933, P-39 sniv,

Michotid: Thdorle de la personalite mornle, III-e e<lit. 1932,voi. II.

Rolland: I,a persouification des services publics, Rev, dedroit public, 1912, p. 480 stiiv,

Pierra Aurii: Histoire de la distinctioti des etnbUsseiiieatspublics et des etablisscmetits dHitilite publkjue igoo.

Ffits Fleiner: Droit ailuiinistratlf allemand, trad, UiseiimannI(J33, p. 69, p. 72, p. 80—S6, p. 200—203.

6IGII4UT, ŞI SEîlNĂTUKA 1,131 GUIGOSE GBttADO1INUI, ŢĂRII ROMÂKBŞTI, 1O73

POLIŢIA ROMANEASCĂ

Oiclinea publică este, după definiţia profesoruluiNcgulescu, <so stare de fapt materială şi exterioarăpe care legiuitorul o garantează şi autoritatea ad-ministrativă o protege, împiedicând oîice tulburarece i S'EIT putea adwce. In conţinutul ei, intră noţi-unile de linişte publică, de regim politic, de orga-nizare şi funcţionare a serviciilor publice, de siguranţăa persoanelor şi a bunurilor, de salubritate pu-blica ».. I n temeiul oidinei. publice, Statul îşi îndeplineştemisitniea ele justiţie şi civilizaţie. 3 1 mai are însădreptul, şi chiar datoria, să asigure securitatea colec-tivă., care nu poate exista fără principiul de ordinepublică, sau acela al limitării sferelor de intereseindividuale la un câmp de mişcare şi de acţiune,care să permită o mişcare a tuturor sferelor înjurul orbitelor de interese proprii şi, în acelaşi timp,în jurul interesului general. Grija acestui domeniual ordin d publice este încredinţată instituţiunii nu-mită -poliţia.

Cuvântul «poliţie» derivă dela grecescul Ttohxiacare înseamnă activitate de Stat (pohţ), adică activitatede interes public, şi a fost asimilat şi preluat suc-cesiv de diverse uaţiuni, în acelaşi înţeles larg care,pe atunci, cuprindea în sine întreaga gospodărie, gn-vernare şi administrare a treburilor obşteşti. In decursultimpului, înţelesul cuvântului a fost restrâns, conformcu reducerea sferei de atribuţii dela o competenţălargă legislativă, judecătorească şi administrativă, pecare iuiţial a avut-o. Azi poliţia aparţine puterii exe-cutive, avâud ca atribuţie de căpetenie menţinereacrdiwi şi siguranţei publice, adică apărarea cate-goriei celor mai importante bunuri publice pe carise întemeiază prosperitatea organizaţiei Statului.

Cuvântul« poliţie»s'a împământenit îu limba roma-jiească a principatelor noastre, probabil în epocaFanarioţilor, sub puternica influenţă grecească. In

•secolele al XVlI-lea şi al XVlII-leâ aflăm adese-ori, în documentele vremii, cuvântul «poliţie» înînţelesul de activitate de Stat, şi chiar în acela deStat propriu zis. Este verosimil că această noţiunea «poliţiei —activitate de Stat» s'a referit îu primulrâticl la activitatea Domnului şi a oblăduiturilorţării, fiindcă ei aveau «datorie ca unii ce sunt ca niştepărinţi ai patriei, a se sili, a se nevoi, nu numai pentruceeace adace folos la o parte, ci mai ales pentru•ceeace s'ar cunoaşte că este deobşte folos norodului-ţi de -podoabă şi {ala fainei 9.

EVOLUŢIA POLIŢIEI ROMÂNEŞTI

ORIGINI PÂNĂ I,AORGANIC

Iu fruntea Principatelor erau Domnii cari seocupau cu toate treburile mari şi mici ale «statorniciriişi bunei chiverniseli a domniei t, de cele ale siguranţeilor personale şi politice faţă de înalta Poartă, cu iuşi de «siguranţa, liniştea şi ordinea dinăuntru t.Pentru executarea treburilor poliţieneşti, Domniiau prevăzut prin pitacviii domneşti, hrisoave, of iscdomneşti, cărţi către boieri, cărţi legate către isprav-nici, e tc, anumite «ponturi -poliţieneşti», cum şi or-ganele însărcinate cu executatea lor. •

In secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, ordineadinăuntru a Principatului Ţării Româneşti era încre-dinţată spătarului, care avea sub comanda sa ostileţării: seimeni, călăraşi, lefegii, drăgani, levenţi şivânători.

Paza şi buna orânduire poliţieneasca a Bucureştiloro avea în grijă, aga. Titlul de agă a fost creat devocvodul Radu Mihnea, în anul 1620, şi dat unorpersoane din familii mari. «Aga devine coman-dantul oraşului Bucureşti îngrijind şi prheghiănd depaza bwnei ordini. IU hotărăşte preţul obiectelor deîndestulare în toate oraşele, privegluaza să fie misii -rile drepte, umblă piin oraşe cu _ vergi' şi cu falangăde pedepseşte pe cei ce se abat dela ordine, şi prive-gbiază pentru a-i prinde . . . Bl are străji prin maha-lale şi pe la bariere . . . Jîl are închisoare deosebităşi tribunal» (D. Fotino). Aga are sub dânsul pe căpi-tanii de dorobanţi, pe polcovnicul de Târgovişte, pepolcovnicul de oraş, pe polcovnicul de vânători, pelogofătul agăi, pe ius-başa de Divan şi hts-liaşade Harem, şi pe căpitanul nemţilor, Aga a ajuns,în rolul său de maestru al poliţiilor, mai târziu, pre-fectul de poliţie al Capitalei.

Ordinea şi siguranţa publică in judeţe erau încre-dinţate ispravnicilor cari, până la Alexandru Ipsi-lanti, erau şi administratorii judeţului şi tot odatftjudecătorii locuitorilor Judeţeni, fiind ajutaţi în fun-cţiunea lor de zapcii.

Pentru buna orânduială in filaşi şi paza de hoţise înfiinţase pe lângă zapcii aşa zişii polcovnici. Xtefiecare judeţ era un polcovnic. Erau două feluride polcovnici: unul ostăşesc depinzând de spătarşi, în Bucureşti, şi de aga, şi altul care, îu frunteaunui număr de slujitori, avea să constituie potera

I- 0I4ŢIA ROMÂNEA SCĂ 315

GE.IGOK.E BALEANU, MARE AGA, 1S0S(Desen de Leca, pe când JSulcanu ern mare bau)

j t ideţului pentru urmărirea hoţilor. Polcovnicii mi-l i t a r i aveau sub autoritatea lor pe toţi cazacii dela-polcovnicie, cari aveau să execute dispoziţiunile del>£izâ a ordinei publice şi de urmărire a făcătorilor-<lei iele. Ipsilauti a dispus a se mai numi ca polcov-nici-administratori de judeţe, fii de boieri şi boernaşi,•f i ipt : care a avut o înrâurire salutară asupra mora-v u r i l o r . Polcovnicul trebuia să stea în capitala jude-" ţ n l u i cu slujitorii săi cari se recrutau dintre oamenii•«• înstrăinaţi», adică din persoane străine de partealoculu i , Numărul lor varia după judeţe, unele având3 0 iar altele 20 de slujitori. Toţi aceştia, «dacă auzeauc ă undeva în judeţ s'au ivit hoţi şi făcători de rele,•cti ştirea ispravnicului sau cu porunca lui Vodă, erau•otîligaţi să sară cu toţi oamenii ţării după dânşii•CIT, HU-i prinsă negreşit». (V. A. Ureche).

Pentru paza judeţelor mai erau instituiţi pe Ia•liitugine, căpitanii.

Ispravnicii de judeţe aveau, începând din anul 1777,i i -umai dreptul de a face primele cercetări, fără aiTia i putea « globi» (amenda) pe vinovaţi şi deţinuţi,:îix baza circularii lui Vodă Ipsilanti. Prin aceiaşic i rculară, se pune în vedere căpitanilor de margineş i poteraşilor «sa nu aibă a umbla prin judeţe şi•sa.te fără poruncă domnească şi fără trebuincioasăpricină, şi fără de a nu fi trimişi şi porunciţi dei s p r a v n i c i ; şi atunci când se vor trimite poteraşi toţi: S ă aveţi purtare de grije ca să vedeţi cum se poartăipriiii judeţe, ca nu cumva cu pricina umblatului după

COSTACIIE CANTACUZINO, MARQ AGit, lSi!9(După o pictură contctinjoranâ. Col. Academiei Române)

hoţi sâ facă niscaiva aspreli, jafuri locuitorilor sauvreo cheltuială şi frământăturâ satelor »,

Sub Grigore Ghica Vodă (1776) <i hatmanul» aveapaza ordinei generale a Principatului Munteniei, ajutatde seimenii de Curte, seimenii hătmăneşti, drăganii,levenţii, vânătorii, călăraşii, etc. Aga avea paza ordineipublice a Bucureştilor, ajutat şi dânsul de 43 decăpitani de baltag, 280 de seimeni, 47 darabani şi47 de roşii. Fiecare ministerul: postelnicia, vîsteria,avea oarecum ceata sa specială.

Sub Alexandru Mavrocordat a căzut o grea urgieasupra comercianţilor incorecţi, hrăpăreţi, a facebani cu marfă rea. Acest Domn avea obiceiul să seplimbe «tiptil» (incognito) prin oraş, ducând falangadupă el, ca să bată la tălpi pe măcelarii şi brutariicari vindeau marfă rea sau cu «cumpene strâmbe ».Pe toată ziua, Domnul arunca care de pâine şi decarne pe uliţe, din pedepsirea negustorilor abătuţi,«Deci, oricând eşia Vodă în tiptil vedeai sărăcimeaumblând după dânsul cu cârdul să agonisească ceva».

Pentru a opri eşrrea din ţară a celor nemulţumiţi,cari ar fi putut să se plângă contra lui peste hotare,Caragea Vodă a înfinţat, cel dintâi, paşaportul: « Pâşu-sul» şi a dat circulari la «vătaşii de fruntarii» princărţi legate din 1783 Iulie 31 «să nu lase a trecenimeni fără răvăşi şi păşitş, nici încolo nici încoace ».

Tot el dădu, la 1 Septemvrie 1782, un pitac dom-nesc ptin care opreşte conversaţiunile politice în«cahvenele» (cafenele).

316 ENCICLOPEDIA ROMÂNIEI

Tot el a oprit sub grele pedepse portul ilegal de boală, nelăsând pre nimeni sa ia mei boarfe niciarme uniforme si «caiafele», de teama unor mişcări alta nimic dintr'aceiaşi casa şi, mdata siirpaixd casasi răsmeriţe. Pentru agenţii forţei publice, cari umblau jos la pământ, pe loc să pună să dea foc casei eaprin judeţe cu orice fel de treabă, a dispus «i se purta sa arză de tot. Vodă Milmil Şuţu a dat la 25 Iuliecu blândeţe către locuitori şi a mi-i necăji cu fapte 17S4 primul pitac către Părintele Mitropolit, careşi urmări farâ de cale şi fără de orânduială», Sub prevede cetisura tiparului.Vodfi Caragea s'a mai luat şi o serie de dispoziţiuni Poliţia edilitară sub acest Domn a ±ost toar te

p p ţBucureşti, -poliiia cafenelelor şi ahanurilor, controlul străinilor la in-trarea în Capitală, etc.

Toate aceste măsuri cari cousti-tue un fericit început în opera demodernizare a politiei, au fost în-tinse şi întărite de Mihail Şuţu.

Vmlă Mihail Suţu numeşte noniispravnici în toate judeţele Prind-patului, cărora le porunceşte cum ausă prevină infracţiunile: «Vă po-runcim ca foarte să vă aflaţi cu totfelul de privtîghiare şi cu purtare degrije in toată vremea peste cuprinsuljudeţului, ca nu tocmai după ce seva simţi în judeţ niscaiva tâlharisau borfaşi, şi după ce va face vreorăutate, să umblaţi a-i prinde, ci maiînainte dv. ispravnicilor să aveţia otcârinui pe polcovnic şi pe că-pitani, ca polcovnicul să se aflepururea făcând poteră prin judeţ cuslujitorii şi căpitanii, fieştecarele înpoi>oarele căpităniei să străjuiascăcu priveghiare şi cu purtare degrije, ca să nu se poată îndemnafăcătorii de rele, ci încă aflându-ipe unii ca aceia, mai înainte să aibăa-i arăta la dv. ca să-i daţi prebună chezăşie ca sâ Ie lipseascăgândul lor cel râu şi neastâmpărat.Căci să ştiţi dv. ispravnicilor, că devă veţi purta cu vreo lenevie laaceastă treabă, şi nu veţi avea toatăpurtarea de grije precum vă scriem,veţi fi învinovăţiţi fără de îndreptareînaintea Domniei Jlele, iar tu pol-covnice, şi voi căpitanilor nu veţiscăpa de urgia Domniei Mele, Aprilie8 S T t l d

COMISARUL DE VXPSEA(al unuia din sectoarele Bucureştilor), în

uniforma de galii, 38^4

rtul c ă r ş pjaproape de poliţia târgurilor, poliţiabinalelor, poliţia drumurilor, poli fiucurăţatului trotuarelor, a -podurilor,a pieţelor publice, a cişmelelor, 'poliţiasanitară a transportului peştelui laBucureşti, circulaţia pe poduri,curăţatul pomilor de omixi, poliţiaKniştei publice în oraş, a circulaţieinoaptea cu felinare, etc.

DEI.A 1831 PANĂ I,A

Un început de organizare generaliia poliţiilor se face prin Regulamen-tele Organice, dela 1831 şi 1832, carise ocupă cu organizarea diferitelorinstituţiuni ale Statului. In bazaRegulamentelor se introduce în am-bele Principate rangul Vornicului dopoliţie, care trece înaintea Vorniculuitemniţelor. Vornicului de poliţie îiera încredinţată supravegherea ştocărmuirea treburilor poliţieneşti, VAavea sub ordinele sale o serie demagistraţi poliţieneşti de ordin infe-rior, pe «vorniceii» cari îndeplineaupaza oraşelor, târgurilor şi a sîitelof.In oraşele cari nu. ersiu reşedinţe,ocârmnirea treburilor poliţieneşti oavea « Poliţmaestrul» acelui ora$,care era şi carpul închisorii judeţene.Pare-se câ s'ait păstrat ca organe şivechile agii şi ispravnicii, deoarecedocumentele dela începutul secoluluivorbesc despre obligaţia acestorade a trimite în fiecare an De-rpartamentului dinlăuntru « o genoralnică listă de toţi aceia cftrorali s'au luat chezăşii1) şi de loculunde ei şi-au ales spre locuinţa ».

Q <2 fV 4. 1 1 liliac ci JM-ctu ilica p u i e lU^-illiL \U 1.

ii, 17S5». Tot el a avut deosebită grijă de a îndruma Din acest document se vede că Aga si Ispravnicii aveaupe 'Şpravmci pnn cărţi legate ca să dea de ştire tuturor în p a z a lor liniştea şi ordinea publică, supiaveghiâud•locwitonlor d e a pa?.i sfintele biserici iar Aumiwriu e ; «„ * „ + J — : „ ' • -. . r_..? ,., .• i- * , ,locuitorilor de a pa?.i sfintele biserici, iar duminicile

' în zilele de sărbătoare să nu lucreze.şi pe toţi acei cari au fost liberaţi din închisori

, . . . „,. v . pentru a nu săvârşi noui abateri. Iu acest scopca» de ciuma iMigatua Herăsculni k cereau chezăşii de buna purtare şi le desemnau

ţmţu da un pitac la 15 Noembrie domiciliul forţat. Dacă obştea domiciUulm respectivrefuza să-i primească, anaforaua Sfatului adminis-trativ şi resoluţia domnească din 14 Ianuarie 1837dispunea ca: «Asemenea răi, neprimiţi de obştealor, trebue aă sa dea peste hotar».

înfloreşte în.

1 l m U n f l - \ b ° ? l a C 1 U m d 's.i-1 îngroape, şt dese va dovedi in casă

POLIŢIA. ROMÂNEA SCX317

început să preocupe pe legiuitorii din Apus, în urmascrierilor lui ^Beccaria, Montesquieu, etc. Aşa se ex-

^plică cum îu condica criminală «Şuţu-Sturdza»"delii 1820—1836, se găsesc idei împrumutate dinsusxişii autori, cari arată că: «Sfârşitul orânduiriipedepselor nu este numai ca să se muncească trupulvinovatului, dar ca să se îuţelepţească şi să înfrânezede a fiice asemenea urmări şi de'a da pildă şi altora»,

Acest spirit umanitarist determină suprimarea prinRegulamentul Organic, a caznei sau «muncilor» folo-site îiuiiute vreme pentru a sili pe acuzaţi la mărtu-risire. .Pedeapsa cu bătaia, în Muntenia, încetase deÎI se mai aplica; în Moldova însă ea a fost aplicatăpfuta Iu punerea îu vigoare a codului penal din 1864.

Condica -poliţienească apare la 9 Iunie 1850 subGrigore Alexandru Gliica, ea fiind opera lui C. Stur-dza, laiictt Cantacuzmo, Mavrogheni şi alţii, Cuprindereguli pentru poliţia generală, municipală şi judiciară,dispoziţiuni poliţieneşti pentru Iaşi şi altele pentrupoliţia oraşelor. Conducerea poliţiei clin Principat seatribuie «înaltei poliţii», iar aceia din Iaşi şi a ţinu-turilor, «obişnuitei poliţii»,

In Muntenia, serviciile poliţieneşti se organizeazăsub Ciheorghe Eibescu la 1847 (oîisul Nr. 100)."pi sub Barbu Dimitrie Ştirbei la 1852 (ofisul Nr. 552).

l'oliţiu comunală se organizează treptat prin:1) le^ou aiiuiuiftlĂ din 1864 care acordă primăriilordrepţii! de u avea o poliţie comunală în frunte cuprimarul, iar oraşelor cu peste 3000 locuitori dreptul<lc a avea un prefect de poliţie; 2) legea comunală<1ÎJI 1874 care prevede lefuri pentru agenţii de poliţie«animală în sarcina comunelor; 3) legea din 12Iunie 1878, care institue în Bucureşti o poliţie judi-ciară, acordă tuturor comunelor urbane dreptul dea avea o poliţie municipală şi recunoaşte calitateade ofiţeri de poliţie judiciară primarilor şi ajutorilor lor,comisarilor şi inspectorilor municipali, şi chiar agen-ţilor comunali; 4) legea comunală clin 1887 careacordă poliţiei administrative atribuţiunea să exe-cute miisuri de poliţie comunală; 5) legea lui IvascărCul:argi clin 23 Iulie 1894, care dă poliţia comunalăîn ittribuţiunea agenţilor poliţiei administrative, lasăfiu'.ultatwv pentru or.işe de a avea o poliţie comunala.specială şi recunoaşte agenţilor speciali ai poliţieicomunale, calitatea de ofiţeri de poliţie judiciară;G) kgua modificatoare a poliţiei comunale urbane din19 Decemvrie J.0.02 care pune capăt conflictelor dintrepoliţia administrativă şi cea comunală,

.Prima organizare generală a poliţiei se face de VasileJ,nseăr prin legea dela 1 Aprilie 1903, care cuprindeminatoarele principii de organizare necunoscute pânăatunci: stabilitatea funcţionarilor poliţieneşti, unitateade direcţiune ţi de exccuţhuie, centralizarea într'unsingur scop a funcţiunilor poliţieneşti şi legarea lorpiintr'o colaborare activă, intelcclualkarea personaluluişi disciplinarea lui, prin măsuri cari să asigure o câtmai perfectă îndeplinire a serviciului.

ORGANIZAŢIA ACTUAT,Ă

Organizaţia generală, asd în vigoare, sJa făcut prinlegea din 19 Aprilie ic/-»). Aceasta lege aşează in-

AGA IANCU MÂNU, 1844

stituţiuuea poliţiei româneşti pe o nouă serie deprincipii conducătoare: diviziunea funcţiunilor poli-ţieneşti în: administrative, judiciare şi de siguranţă,cu atribuţiuni proprii, descentralizarea serviciilor, în-tărirea stabilităţii funcţionarilor, inteleclualizarea poli-ţiei, fixarea sancţiunilor disciplinare, regulamentareacondifinnilor ie. numire şi de înaintare a funcţiona-rilor, stabilirea ierarhiei corpului poliţienesc, salari-zarea lui, şi procedura poliţienească.

Iu orgauizaţia publică românească autorităţile poli-ţieneşti, clin punct de vedere al competenţei deexecufiune forţată se împart în: a) cu o competenţăgenerală, b) restrânsă din punct de vedere material,şi c) restrânsă din punct de vedere personal.

Competenţă generală, materială şi personală, o au: a)Direcţia generală a Poliţiei, b) Prefectura PoliţieiCapitalei, c) Inspectoratele regionale ale poliţiei, d)chesturile, e) comisariatele, f) detaşamentele de po-liţie, g) Inspectoratul general al Jandarmeriei, cu toateorganele în subordine, h) Corpul de Gt&mceri, cu uni-tăţile sale în funcţiune dealungul frontierei.

Competenţă materială de poliţie judiciară cu drept deexecuţie forţată, ate-. ministerul public şi auxiliarii săi.

Competenţă materială şi personală restrânsă, cudrept de execuţie forţată, au: a) ministerul public, b)comandamentele militare, c) comandanţii porturilor

ENCICLOPEDIA ROMÂNIEI

; CHICA, I'RIÎFJ-XTI-L

~i at vapoarelor, d) corpul gardienilor de penitenciare,ci Garda l-'inanciarâ, f) corpnl pompierilor şi g)perso-ualul c.f.r. de serviciu în trenuri şi paznicii reţeleicailor ferate.

Organe ale anumitor servicii publice, cu un drept deliţi limitat la apărare şi constatare, sunt fun-

cţionarii serviciilor comunale de diferite categorii,însărcinaţi cu astfel de atribuţii; apoi organele gărziiforestiere; inginerii,agenţii tecbnici şi picherii drumu-rilor; (îoctnrii şi veterinarii, ca organe ale poliţiei sani-taie; agenţii vamali de toate gradele, ca organe a!ejHiîişitL vansaJe, ţi alte organe cu atribuţii similarelimitate Ia o sferă specială.

Funcţiunea poliţienească — în sensul legii de organi-

.... . „ . ^., i.iw»tt' ţ» uc constrângere,judiciară, represiv şi cea de siguranţă: de a observa

şi cv*!iibate acţiunile îndreptate contra siguranţeipublke şi a Stalului. Fiecare dintre aceste trei ramuriale poliţiei generale are -— în cadrul complex al corn-potentei generale de-a salvgarda interesele ordiueiţi .siguranţei puWice—atribuţiunile sale speciale şigenerale, caii, în =c-n.Mil dreptului poliţienesc român,pot fi specificate astfel:

a) De sfera f poliţiei administrative şi de ordineţine: i) asigurarea vieţii, libertăţii şi proprietăţ i ipersoanelor fizice şi juridice; 2) prevenirea infrac-ţiunilor, 3) sprijinirea operei de asistentă şi ocrot i tesocială; 4) menţinerea ordinei şi liniştei publ ice;5} executarea tuturor măsurilor şi îndatoririlor poli-ţieneşti impuse prin legi, regulamente şi ordonanţe .Această enumerare nu e limitativa, ci prindi>iî\lenumerativă, întrucât poliţia administrativă înde-plineşte în general şi toate atribuţiile cari m i simtspecial încredinţate poliţiei judiciare sau d e ^igu-.ranţâ. Aceste atiibuţiuni se exercita prin servicii ijifuncţiuni de deosebite nuanţe şi numiri ca : serviciulordinei şi pazei publice; a diferitelor ev idente i-u;biuroulpopulaţiei,străinilor, servitorilor, armelor, e le . ;poliţia sanitară, de moravuri, de incendii, do con-strucţii, a gărilor şi căilor ferate, şi a drumurilor, ucirculaţiei, vânatului, pescuitului, etc.

b) Poliţia judiciară se ocupă c u : i ) constatarea in-fracţiunilor, urmărirea şi prinderea infractori lor; 2)constatarea coiitravenţianilor şi încasarea amenzilorîn condiţiunile legii şi 3) executarea, potrivit legii,a măsurilor ordonate de justiţie.

c) Sferei poliţiei de siguranţă îi aparţine: veghe renşi culegerea de relaţiuni referitoare Ia fapte sau stflride lucruri perturbatoare sau dăunătoare sigLirciiiţi-'ipublice şi de Stat, pentru a putea fi prevenite, ză()ăr-nicite sau reprimate.

CARACTERELE ACTIVITĂŢII POLIŢIENEŞTI

O privire asupra complexului vast al atribuţiunilotgenerale şi speciale ale poliţiei moderne ne evidenţiazădestul de clar caracterul social al acestei funcţiuniîn toate ramurile sale. Acest caracter reese, în primulrând, din îndatorirea sa generală de a menţine ordinuaşi siguranţa publică şi a Statului şi de a a p ă r a *'»-leresul particular îndreptăţit, ea servind indirect acelaşiinteres obştesc.

Existenţa şi rostul funcţiunii poliţieneşti ni s«înfăţişează ca impuse de necesitatea socială şinaţională a principiului de ordine, ce se cetea fi realizat în toată plenitudinea lui şi îudomeniul ordinei publice. Precum principiul universalal ordinei realizează armonizarea vieţii Universuluiîntreg, la fel şi funcţiunea poliţienească, prin acti-varea sa directă, contribuie la menţinerea şi con-solidarea echilibrului social şi naţional şi, indirect, farealizarea echilibrului armoniei uaturale.

Din acest principiu al ordiuei naturale izvorăşte (jiîn sufletul Românului, şi mai ales al plugarilor români,înclinarea naturală şi întotdeauna trează p e n t r u res-pectul ordinei publice şi al orânduelilor Sta tu lu i .Astfel se explică şi prudenţa Românului faţă d e se-mănătorii de jdei inovatoare şi problemat ice .Românul preferă ordinea tradiţională şi nu se revolt.îi,cliiar dacăi se paie apăsătoare, dacă o ştie cithht-zijâ de un scop salutar obştesc, faţă de care el ş t ie săaibe întotdeauna cea mai mare solicitudine.

Analizând structura activităţii orânduitoare a poli-ţiei, ea ni se prezintă, pe de o parte, ca o juncfiwteregulatoare ft coercitivă, iar pe de alta, ca o funcţiune

POLIŢIA ROMANEASCĂ 319

auxiliară şi -pyoicgniioare. Reglementatoare pvin acţi-nnea Rti executivă de constrângere (preventivă şiTOprcsivă) îaţft. de stările şi elementele contrare ordinei,nunii te poliţial-ftotrivnice, şi ajutătoare sau prote-guitoare prin acţhmea oi nsitpra stărilor şi ele-mentelor ordonate, numite; ftoliftal-conforme. Acestedouă nuanţe caracteristice sunt impri-mate şi se evidenţiază în toate ramurilefuncţiunii poliţieneşti modeme, înce-pând cu îndeplinirea serviciului normalzilnic, în toate vadaţiunile lui, pană lamăsurile mari de ansamblu ale serviciuluiexcepţional. Jîle constituiese azi spiritul•profesiunii poliţieneşti şi, complectândn-sereciproc, converg îu aceiaşi străduinţă întrubinele obştesc.

Astfel, supravegherea şi intervenţia po-liţiei pentru înlăturarea obstacolelor dife-rite ale circulaţiei depe trotoare sau dinstradă, curăţirea zăpezii şi gheţuşului depetrotoare; pentru îndreptarea unu zid,poartăj gard, acoperiş, etc. deteriorate şigata de a se prăbuşi îu stradă, sau contrascandalagiilor, turmentaţilor, cerşetorilor,vagabonzilor «ui tvltov pretuiMtari aiordiiu'i şi siguranţei publice, constitue oactivitate de onmdmrc cocrcitivă.ln aceastăcalitate, poliţia în mod direct, apără au-toritatea şi dispoziţiile ei; iar indirect,ocroteşte, îu acelaş timp, şi interesele particularilor,cari ar putea fi prejudiciate şi cari în mod firesc consti-tuesc un component al aczhmşi interes social şi obştesc.

Iar acţiunea de îndrumare a circulaţiei, sau de în-dreptare şi sfâtuire a celor neştiutori, sau de ajutorarea celor accidentaţi, primejduiţi, infirmi sau suferinzi,neputincioşi, copii, etc,, este activitatea auxiliară steo.proteguitoare a poliţiei, care—prin ocrotirea directăa intereselor individuale •—seiveşte în acelaş timp!ji interesul social, în care este încadrat în modfiresc şi interesul particular legitim amintit. Astfel,

reese clar că aceste două directive predominanteale activităţii poliţieneşti sunt pătrunse de un adâncspirit social, şi potrivite principiilor spirituale aleprofesiunii poliţieneşti de azi se pot reatima în ex-presiunea simplistă: a domina şi a servil

Acest caracter social al funcţiunii poliţiei române

PAT.ATUI, rRBPECTUREl DE POIJŢlE, BUCUREŞTI

este în mod special şi formal relevat prin dispoziţiapunctului d) clin art. 2 al legii sale de organizare,care expressis verbis o însărcinează; • A sprijini operade asistenţă, în conformitate cu principiile de ocrotiresocială, celor cari ar avea nevoie >).

In ce priveşte tactica şi technica de procedare a au-torităţii poliţieneşti, ea are deasemenea acea nuanţăsocială, pe care i-o imprimă caracterul normelor şimijloacelor sale — derivată din expresiuuea conştiinţeisociale şi a raţiunii de Stat.

dr. e, b.

£!. MnAwnc-it: Politica Culturei, Cniiovu 1937.N, liadhsMi; OriliiiL-n S[><:iiil&, Bucureşti, 1937.Hr. li. liianu: Ordinea şl Sif;iminţii Publici», îndreptar

I'riifViiidiitLt în {JliliHu Poliţonuiiscli, bucureşti, 1937.Itr, lî. ililrgul: Dus Wi'llbild des modcmcti Mensclieu, 1937.Vi Daphiavhi; Islin-lmil reşedinţei poliţiei Ciipitnld, lluen-

n-şll, i'J35.C', J . h'ilitti: Vvt'lii«l ilviipt iw.iuvl votusui, llucureştl, M)Ţ>'\<l). luilinti: iHtof In gcntnilii 11 Uuciui (trart. G. Won), Bucu-

rtişLl, 1 5 0 .J)f, \V, Lchmami: Dor «Hi; mul (UT nene Poliy.eibegriff,

Jltirlin, 1937.

W, Lienhard: Le role et la valeur de l'Ordre Public,Paris, 1937.

Paul Ncgulescu: Tratat de drept administrativ, ed. JV., 1937-W. Noile: Psyclialogie fiir Polizeibeamte, BetUii 1928,I, Pascu: Ifi droit et la prociSclnre policidre, 19351. Pasvu: Bvcptwl poliţienesc rouiâ", Bucureşti, 1929.Or, G, Pein: Polizei nud Ordiiung, Beriiii 1936.I, Iiivcro: Les aiesures d'ordre iutârieur a<iiuitiiatratîves.

Paris, 1934.A. Teodorescu: Noţiuni de drept administrativ, Bucureşti,

V. A. Urechin; Istoria Românilor, Bucureşti, 1891.

ARHIVELE ROMÂNIEI

I,a toate popoarele caii au avut organizare admi-nistrativă şi au cunoscut scrierea, au existat încădiu timpuri îndepărtate, depozite de acte vechi,orânduite îutr'uu scop determinat şi dupâ o anumitămetodă — depozite cari constituiau adevărate arhive.

Iii republica romana şi apoi în imperiul roman,arhivele au luat o dezvoltare deosebita. Romanii,fiimi im ji'nwr practic, cu un respect înnăscut pentrutradiţie, şi-au dat seama de necesitatea de a păstraîn cele mai bune condiţii actele şi documentele tre-cutului. Pe aceea, arhivele lor au fost cele mai bine

din întreaga lume antică.eţi la începutul evului mediu, în timpul năvăli-

rilor barbare, arhivele din imperiul roman au fost«complet distruse, totuşi, în statele ce s'au formatpe ruiiifk1 lui, încep sa se organizeze, în curând, nouiarhive, atât jie la cancelariile suveranilor şi alelîiarîictr dregători, cat şi pe la mănăstiri, primăriileoraşelor, marii feudali, notarii publici, etc. Iu chipullÂCt'iiA. s« fi.inueay.ă in toate ţările Europei un numărconsiderabil de arhive.

A?tfeî. pe hi sfârşitul evului modern, numărularhivelor şi dqwzitelor arhivistice din ţările euro-jii-zîv, trite extraordinar de nsare.

Mau-riahil de .scris, folosit în evul mediu, estepergamentul, iar în timpurile mai noui, hârtia.Actele scrise pe pergament, se sigilau de regulă cuţieceţi tuuii de ceară, — iar cele solemne cu « bule deaur f —, care st atârnau de marginea inferioară aactului. Cde scrise pe hârtie aveau peceţile aplicateest cftîr;V cu cerneală sau cu fum.

l.'acu cercetă:» acum motivul pentru care s'auîiiimrţat în evul mediu şi in timpurile mai noui, unnumăr atât de mare de arhive, constatăm că, în ge-neial, s"a urmărit un scop practic. Toţi cei ce posedauteritorii mai îutiuse, toţi cei ce aveau privilegii, toţict-î {'.it iltţîneati într'o formă sau alta o parte diiiptm-rea publică: suveranii, biserica, nobilii, institu-ţiile juridice, oraşele, trebuiau să fie cât mai bineînaritiaji cu dovezi necesare spre a şi-o păstra. Deacfcta, în tot cursul evului mediu şi modern, arhiveleau fost considerate ca nişte arsenale, unde erau de-rune armele juridice, cu ajutorul cărora se puteauasigura şi !a nevoie revendica, drepturile şi privile-giile câştigate._ I'ar tocmai din această cauză arhivele medievale

şi modeme erau arhive secrete, căci interesul cerea

ca dovezile de cari dispunea cineva pentru ripanucişi revendicarea drepturilor sale, să nu fie cunoscutede alţii.

In aceste condiţii, era natural CEI materialul flînnumeroasele şi bogatele arhive din acele timpuri, sânu fi fost folosit decât foarte rar pentru studii ţjicercetări ştiinţifice.

A trebuit să vină revoluţia franceză dela sfii roitulveacului XVIII, ca să deschidă aceste arhive cerce-tărilor ştiinţifice. Imensele depozite de înatcfiuE arJii-vistic ale liisericei şi ale numeroaselor dregătorii ţjiinstituţii ale vechiului regim, pe cari revohtjî'n Iodesfiinţase, trecând în stăpânirea Statului şi-nupierdut caracterul secret şi au putut fi cerceUVe ticistorici.

EVOLUŢIA ARHIVELOR

DELA ORIGINI PÂNĂ LAORGANIC

Odată cu întâia organizaţie d e S t a t a poporulu iromânesc, au început să se formeze şi ar i i ive româ-neşti. Nu avem dovexi directe, dau d i n iufanii i i ţ i imai târzii şi diu studiul mater ia lu lu i d i n di furi Muarhive dela noi, e sigur că cel p u ţ i n p e la .sfârâitulveacului XIV, existau şi în Ţ a r a R o m â n e a s c ă şi UtMoldova — în Ardeal, poate ceva m a i î n a i n t e <!<••pozîte de acte şi documente vechi, a t â t JK> h m ^cancelariile Domnilor şi marilor d r e g ă t o r i i , a l t ţ i Iumănăstirile cele mari, care câştigaseră, pmpriotrtjinumeroase, privilegii şi oarecare a u t o n o m i e sultmiti*strativă. Iar în veacurile u r m ă t o a r e , a p a r iirhivcli1

orăşeneşti, arhivele familiare ale boieri lor, tji înşi-;iţăranii liberi îşi strâng cu grije cărţile domneşti *izapisele cari le asigurau drepturile de propriulsitt1

asupra moşioarelor lor.Desigur, cu cât legăturile ţărilor noastre cit veduii

şi cu celelalte State europene au devenit mai .strânse,în veacurile XVI, XVII şi XVIII şi cu cât nfiiceri.lt?interne au devenit mai numeroase şi mai complicitU?,cu atât şi materialul din arhivele domneşti, ale dregă-torilor., mănăstirilor şi particttlaiilox a devenit maibogat,^împrejurări nenorocite, au făcut ca arhivele

să sufere adeseori pierderi mari. Astfel, în pilnveacuri, când arlu'vele domneşti şi ale luărilor dre-gători se transportau peste tot locul nude mergea

ARHIVIÎIJ3 ROMÂNIEI321

y ^ ţ ^ ^ ' f y s ^ ..•••'•

UN HRISOV AT, I,UI ŞTIil'AN CljJ, JIARR,

curtea, chiar i i la răslMuuo, un accident de drum sauo hvtriliiKcre îu ltijită. Ic putea pierde.

ArlrivcU: nifinîistireijti au fost prin însăşi naturalor uuii ferite. Dar de când mănăstirile noastre auputui; fi înelmuite celor (lela locurile sfinte (Mun-teUi Athos, Sinni, îunisiilini, otc), arhivele lor autrecut, în parte, la acestea din urmă.

Dar cu toate acestea, materialul arhivistic cel-posedani la îuccpatul veacului XIX, era considerabil.

Şi mai bogate erau arhivele din Ardeal, a cărorsoartă u foHt întru câtva deosebită de a celor din

Ţara Românească şi Moldova, Cât timp Ardealul afost voevodat autonom, sub suzeranitatea Ungariei(până la 1526), arhivele sale s'au desvoltat la fel cucele din Ţara Românească şi din Moldova, cu deose-birea că actele oficiale erau scrise în limba latină,iar nu în limba slavă ca în aceste două principate.

Dar după ce Ardealul a căzut sub dominaţia Aus-triei, s'au introdus în organizaţia arhivelor metodeapusene, eu totul altele decât "cele din Principate,• De altfel, îu Ardeal, împrejurările au fost mult. maiprielnice şi pentru siguranţa materialului arhivistic,

ENCICLOPEDIA ROMANICI

TEACA DE ARGINT CE ÎNCHIDE PÂRTIA UNDI HRISOVAT, L,UI NECQI,A.E; 1[AVR.QCQRDATI11N 1724

CDupa Mural Bem: Druie româneşti tn Răsăritul ortodox)

căci năvălirile turco-tătăreşti au fost mult mai rare, iartulburările interne nu le-au atins decât foarte puţin,

Se înţelege că şi la noi s'a folosit, ca materialde scris, pergamentul şi hârtia. Actele scrise pe per-gament se sigilau, ca şi în celelalte ţări europene,cu peceţi mari de ceară, ce atârnau cu şnur de mă-tase sau găitan,, de marginea inferioară a actului.Pentru actele solemne se foloseau şi bule de aursau peceţi de ceara puse în capsule de argint. Actele

. acestea erau împodobite cu frontispicii şi chenarecolorate şi cu litere iniţiale ornate.

REGULAMENTUL ORGANIC PANA LAMAREA UNIRE

O importanţă covârşitoare a avut pentru arhiveleromâneşti introducerea Regulamentelor Organice, la1831 în Ţara Românească şi. la 1833 în Moldova,Aceste legi organice, adevărate constituţii, au realizatpentru prima oară la noi separaţia puterilor Statului1

şi au introdus organizaţia administrativă modernă.

După desfiinţarea vechilor dregătorii, depozitelede acte şi documente ale lor au fost concentrate înfiecare ţară într'uu depozit central, numit ArhivaStatului. In acelaşi timp s'au înfiinţat pe lâugi toateautorităţile Statului registraturi, cari adunau şi cla-sau materialul arhivistic ce se forma la aceste auto-rităţi şi apoi îl vărsan, treptat, în arhiva Statului.

Dela aceste date avem prin urmare efite o atliiv.1a Statului în Ţara Românească şi în Moldova, orga-nizate după sistemul modern şi alimentate neîntre-rupt cu material aihivistic din depozitele registra-turilor diferitelor autorităţi.

Această reformă a arhivelor noastre, inspirata (!cideile cete noul, cari se răspândiseră după revoluţia,franceaă, în. toată Europa, vi'a fost totuşi completa,căci se concentraseră în arhivele Statului mimat de-pozitele arhivistice ale clregătoriilor desfiinţate, pecâtă vreme arhivele mănăstirilor rămâneau şi iniiideparte în grija instituţiilor bisericeşti, cari le yj&sttaaîn condiţii foarte rele şi nu le puneau la îndemânacercetătorilor, Abia în anul 1862 s'au depus în arhi-vele Statului, arhivele mănăstirilor neînchiiiate, iarun au mai târziu, după secularizarea averilormănăstireşti, s'au depus şi arhivele celorlalte mănăstirii

Prin aceasta, arhivele Statului din cele doufi prin-cipate s'au îmbogăţit cu documente istorice de «amai mare valoare.

In acest timp, se introduce o reformă însemnaţiîn organizarea arhivelor noastre. Odată cu înfăptuiteiunitei definitive a Moldovei cu Ţara Românească, S'Munit la 1862 şi arhivele acestor principate, înfiinţiln-du-se o direcţiune generală a Arhivelor Statului în JJn-cureşti, iar arhiva din Iaşi rămânând cu caracterlwa!.

Cu această împrejurare, s'au pus mai multe pro-bleme de cel mai mare interes pentru arhivele noastre.

Prima, a fost pregătirea personalului de specialişti.Materialul documentar din arhivele noastre, este «1mult mai greu de cercetat şi de studiat, decât teldin arhivele străine, deoarece în cancelariile 'JMRomâneşti, Moldovei şi Ardealului, s'au folositîn cursul timpului diferite limbi şi grafii, Docu-mentele noastre' cele mai vechi, sunt scrise sau iulimba latină, sau în limba slavă, cu grafii cu totuldiferite. Avem apoi decurnente scrise în limba româ-nească, dar şi grafia acestei limbi a trecut prinţr'oserie de faze, cari îngreunează foarte mult cititeidocumentelor din diferite epoce. In sfârşit, în arliivtmai există şi numeroase acte şi docnmente în livttbitegreacă modernă, ungară, germană sati turcă.

De sigur, că spre a se putea descifra şi tnwluceactele şi documentele acestea, este nevoie de specialişti,cari nu se pot foraia decât într'o şcoală ovgiu«V,a(iianume în acest scop. De aceea, încă primul directorgeneral al Arhivelor Statului, Gr. Bengescu (1862--1864) a avut ideia înfiinţării unui «institut de paleo-grafie », organizat după celebra «Ecole des Cluutest,din Paris. Ideia lui însă nu s'a putut realiza, deşi ftfost reluată mai târziu şi de alţi directori generali,ca Grigore Manii şi B. P. Hasdeu.

O altă problemă, a fost aceea a localurilor pentruarhive, Deşi încă dela început, s'au făcut propuneripentru construirea unor localuri proprii peutniar-

ARHIVELE ROMÂNIEI123

hive, atât în Bucureşti, cât şi în Iaşi, ele nu s'aurealizat şi arhivele au fost instalate pe la diferitemănăstiri clin aceste două capitale. Este meritul luiCezar Boliae, de a fi stabilit în mod definitiv, la1866, depozitele direcţiei generale la mănăstirea MihaiVodă din Bucureşti care, prin secularizare, deveniseproprietatea Statului. Mai târziu, s'a fixat şi arhivaStatului din Iaşi, în mod definitiv, la mănăstireaGolia, proprietatea Statului.

In sfârşit, a treia problemă, a fost deschidereaArhivelor Statului pentru cercetări ştiinţifice. Regu-lamentul Organic nu prevedea dacă arhivele Statuluisunt publice sau secrete şi dacă materialul lor poatefi cercetat în scop ştiinţific, A rămas deci la apreciereadirectorilor acestei instituţii, să permită persoanelorinteresate astfel de cercetări, La început s'au pusrestricţii mai mari, dar cu timpul, libertatea decercetare s'a lărgit tot mai mult; astăzi, ea este deplină.

•Răsboiul pentru întregire a avut şi el o reper-cusiune mare asupra arhivelor noastre.

In primul râad, o mulţime de arhive ale autorită-ţilor centrale şi provinciale, ale oraşelor şi ale parti-cularilor, au fost distruse, în total sau în parte, dearmatele năvălitoare.

Apoi, Arhivele Statului au evacuat în Rusia tot mate-rialul anterior veacului XIX aşa cum s'au evacuatşi documentele şi manuscrisele Academiei Române,cum şi numeroase arhive ale ministerelor şi ale insti-tuţiilor particulare; toate acestea s'au înapoiat Ro-mâniei în cursul anului 1935.

De altă parte, n'ani putut impune Ungariei sane Testitue arhivele Ardealului ce ne-au fost acor-date prin tratatele de pace. Singuri Austriacii ne-audat o parte din arhivele Bucovinei.

ORGANIZAŢIA ACTUALĂ A ARHIVELOR

In schimb, după răsboiu, s'a putut da ArhivelorStatului o organizaţie nouă, potrivită cu noua starede lucruri. Această organizaţie s'a desăvârşit prinlegea de organizare din 192$. Astfel, s'au înfiinţat întoate ţinuturile cari au avut în trecut oarecare auto-nomie administrativă, direcţii regionale ale ArhivelorStatului, cari depind de direcţia generală din Bucu-reşti. Până astăzi, astfel de direcţii există la Iaşi,Cluj, Chişinău, Cernăuţi şi Craiova, Pentru comple-tarea organizaţiei, mai este necesar să se înfiinţezeşi câteva subdirecţii regionale: la Timişoara, pentruBanat; Ia Arad, pentru Bihor; la Târgul Mureş,pentru Secuime; la Sighet, pentru Maramureş; laConstanţa, pentru Dobrogea, şi la Năsătîd, pentruţinutul grăniceresc de acolo.

De altă parte, după răsboiu, s'a putut înfiinţa şiinstitutul atât de necesar pentru pregătirea persona-lului de specialişti, sub numele de Şcoala superioarăde Arhivistică şi Paleografie (1924), cu trei secţii:arhiviatico-paleografică, pentru viitorii funcţionari dearhive; de bibliologie, pentru viitorii bibliotecari, şide expertiză grafică, pentru viitorii experţi de pelângă instanţele judecătoreşti,

In sfârşit, tot după răsboiu, a început să se desvolteatât pe lângă direcţia generală, cât şi pe lângă unele

TEACA CE ÎNCHIDE PRCETIA UNUI HRISOVAT, R,UI CONSTANTIN KACOVIŢA DIN 13,51

(Dup!) îlarcst Bem; Urme rnniâiieştt Jn Hâsârllul ortodox)

direcţii regionale, o activitate culturală mai intensă,reprezentată prin expoziţii de documente, peceţî şistampe, prin conferinţe cu subiecte arhivistice şi prinpublicarea de reviste şi lucrări de specialitate.

Tiebue însă să menţionăm că, în afară de ArhiveleStatului, mai există un număr destul de mare deautorităţi şi instituţii, cari posedă arhive sau depo-zite importante de material arhivistic. Astfel—casăamintim numai pe cele ăe seamă—sunt: AcademiaRomână, Primăria municipiului Braşov, {ArhivaIstorică), Fundaţia « Regele Ferdinand I» din Iaşi,Arhiva Naţionala Săsească din Sibiu, Muzeul Bru-ckenthal, tot de acolo, Parlamentul din Bucureşti,Eforia Spitalelor, Aşezăraintele Brâncoveanu, Curteade Conturi, Ministerul Apărării Naţionale, MinisterulAfacerilor Străine, Arhiepiscopia greco-catolica dinBlaj, Fondurile grănicereşti din NăsăucL ;

De altfel, legea de organizare a Arhivelor Statului,admite existenţa de arhive proprii, chiar la autori-tăţile Statului, judeţelor şi comunelor, dacă acestea

3*4 RNCICI,OI'E1HA ROMÂNIEI

o. « 1

!"%i,1K" o ! * ; - , ••Vv, v » •»'•*'•'-?• Vi- '?"*'• ii

r':r*?H

ARHIVELE STATUX,UI(Vedere actualii de pe poetul D&mbavilet)

dispun de localuri proprii şi de personal spe-cialist.

^Materialul arhivistic ce ne-a fost lăsat de înaintaşi,cOnstitue o preţioasă moştenire culturală. AcesteaCte'.şi documente au îost redactate în câte un singurexemplar; sunt deci unicate, care daca se distrug orise! pierd, nu mai pot fi reconstituite.

! 'Toţi cei ce posedă acte şi documente vechi, trebuesa se•considere ca depozitari ai unei părţi din avuţianaţională, pe care sunt datori să o păstreze pentruposteritate.

De altă parte, legea de organizare a Arhivelor Sta-tului, obliga toate autorităţile civile, militare şi bise-riceşti ale Statului, judeţelor şi comunelor, să depunăla Arhivele Stalului, următorul material arhivistic:

a) Documentele istorice;h) Actele de stare civilă ale familiei regale;c) Actele comemorative şi de fundaţie;d) Actele şi documentele, dosarele, condicele, regi-

strele şi orice alte scripte, ctt o vechime de cei puţin30 de ani;

ej Sigiliile şi peceţile scoase din uz;}) Piesele heraldice cari ntt se mai folosesc.Toate acestea, urmează sa se depună treptat, pe

măsură ce, în registraturile şi arhivele autorităţilormenţionate, ating vechimea de cel puţin 30 de ani,

Operaţiunea depunerii se face prin mijlocirea dele-gaţilor Arhivelor Statului, cari confruută inveutariilecu materialul ce se depune şi aleg în acelaşi timp şihârtia maculatură, Aceasta din urmă se vinde «Ofi-ciului de vânzarea hârtiei produsă în ţară*, care otransportă la fabricele de hârtie, spre a fi topită.

Spre a se putea controla de către delegaţii ArJvelor Statului, dacă autorităţile au păstiat Urat30 de ani toate dosarele ce s'au format în acest tiilegea obligă pe şefii arhivelor dela toate autorităţileStatului, judeţelor şi comunelor, să trimită în fiecarean, direcţiei Arhivelor Statului din circumscripţia încare se află autoritatea respectivă, un borderou detoate dosarele formate în cursul anului.

Alte măsuri care trebue sa se ia pentru a se asigurapăstrarea materialului arhivistic dela autorităţileStatului, judeţene şi comunale, ar fi următoarele;

a) Sâ se stabilească răspunderea colectiva şi efec-tivă a tuturor funcţionarilor dela arhivele autorită-ţilor, în ce priveşte păstrarea în bune condiţunn aîntregului material arhivistic;

b) Să se recunoască dreptul Arhivelor Statului daa minări pe toţi funcţionarii, de orice grad, căciridică din registraturile sau arhivele autorităţilor şiinstituţiilor unde funcţionează, acte, documente, do-sare sau orice alt material arhivistic, conriscându-leacest material;

c) Să se acorde Arhivelor Statului dreptul depreferinţă la orice vânzare de material arhivistic.

In sfârşit, pentru buna funcţionare a aVhiveloituturor autorităţilor, este necesar să se verifice orga-nizarea registraturilor şi arhivelor, puuândit-se îsiconcordanţă cu metodele adoptate de Arhivele Sta-tului, In acest scop, e de dorit să se impună funcţio-narilor de arhive un curs special, la Şcoala superioarăde arhivistică şi paleografie de pe lângă ArhiveleStatului. începutul s'a făcut de curând, cu arhivist iimilitari, şi a dat cele mai bune rezultate.

c, w.

URISOVUIUI IAU MATTÎt GHICA, DQMKUl, Ţ.\RH K.OXS.MEŞTI, DIN T Î 5 S ,[Diii volimiTi] comemorfttiv ni Eforiei Spitafclor CI-PH^ 1S32—1932)