-
A r h i v e l e S t a t u l u il. Rolul şi importanţa lor
Publicul nostru mare nu este încă destul de lă-murit asupra
menirii şi rolului Arhivelor Statului,deşi ele contează printre
instituţiile cele mai vechiale ţării şi împlinesc, numai în
organizaţia lor ac-tuală, un veac de existenţă.
înşişi cărturarii nu-şi dau cu toţii seamă de fo-losul imens
ce-1 aduc Arhivele Statului atât pentrucunoaşterea trecutului, din
toate punctele de ve-dere, cât şi pentru asigurarea şi
valorificarea drep-turilor şi intereselor materiale şi morale ale
locui-torilor.
Se crede în deobşte, că instituţia aceasta nu arealtă menire,
decât să îngrămădească în clădirile eisumbre şi morocănoase,
înconjurate de ziduri decetate şi izolate de restul lumii, hârţoage
învechite,dosare şi condici mucegăite, sigilii scoase din uz şialte
vechituri ,,netrebnice", scrise toate cu slove pecari puţini le mai
pot citi şi mai puţini le pot înţe-lege. Odată depus în arhive,
acest material nu maiare prilejul să fie scos la lumina zilei,
decât în ra-rele cazuri când vreun cercetător maniac se abatepe
acolo spre a scormoni tainele trecutului.
Dar cei ce au citit pe Grigore Alexandrescu,care, deşi poet, a
fost timp de cinci ani director alArhivelor Statului (1849—1854),
nu-şi pot ascun-de îngrijorarea pentru soarta materialului depus
înarhive, când îşi amintesc de versurile sale :
In arhiva RomânieiUnde statul grămădeşte 'Tot ce nu-i mai
trebueşte,Hârtii, condici osândite.Judecăţi nenorocite,Are cuiburi
din vechimeNumeroasă şorecîme,Săminţie roditoareŞi de literi
rozătoare...
Desigur că satira lui Alexandrescu nu cadreazăcu situaţia
actuală a Arhivelor Statului din Bucu-reşti şi Iaşi, nici cu a
celora din restul ţării. Astăziadevăraţii ,,şoareci de arhivă" sunt
funcţionarii de-votaţi, cari cu o pasiune neîntrecută, cu o
răbdareinfinită şi cu o meticulozitate rară muncesc zi de zila
orânduirea sistematică a materialului nesfârşitşi la apărarea lui
de toate pericolele ce-1 ameninţă.
Căci pe lângă adunarea materialului ce merită afi păstrat pentru
posteritate, conservarea lui în celemai bune condiţii este o altă
menire principală aarhivelor noastre.
Se înţelege că materialul din Arhivele Statuluinu poate şi nu
trebue să rămână un material mort,neproductiv, ci este de cel mai
mare interes ca săfie rechemat la viaţă, să fie cât mai uşor şi
mai
complet utilizabil atât de către cei ce se ocupă cucercetarea
trecutului, cât şi de către cei ce au inte-resul să-şi valorifice
vreun drept sau să-şi asigurevreo pretenţie cu ajutorul lui.
De aceea inventariarea, clasarea şi cataloga-rea acestui
material după sistemele cele mai lesni-cioase şi mai practice
constitue.o problemă funda-mentală pentru orice arhivă şi în
special pentru oarhivă de stat.
Căci o arhivă de stat mai are şi această a treiamenire : de a
pune la dispoziţia statului şi particu-larilor nu numai materialul
trebuincios pentru cerrcetările ştiinţifice, ci şi probele
documentare nece-sare pentru susţinerea anumitor drepturi şi
reven-dicări materiale şi morale.
In adevăr, pe lângă actele şi documentele vechi,pe lângă
condicile, sigiliile şi piesele heraldice ră-mase din vremuri
îndepărtate, la Arhivele Statuluise depun în mod treptat şi
arhivele mai noui aletuturor autorităţilor statului, judeţelor şi
comune-lor. Acestea cuprind nu numai întreagă
evoluţiaadministraţiei noastre din ultimul timp, dar şi ac-tele de
proprietate ale statului, bisericii şi particu-larilor, cu toate
transformările ce au intervenit încursul timpului ; apoi actele de
stare civilă ale lo-cuitorilor ; acte despre situaţia lor militară,
desprepricinile judecătoreşti, despre afacerile financiare,etc,, cu
un cuvânt despre întreagă viaţa publică şidespre toate afacerile
particulare care au avut unrăsunet în viaţa noastră publică.
Prin urmare, nu numai cercetătorii vieţii noastredin trecut, dar
şi oricine are nevoie de dovezi auten-tice cu privire la orice
chestiune de interes publicsau particular, le găseşte la Arhivele
Statului. Deaceea atât Direcţia generală, cât şi
Direcţiileregionale (Iaşi, Cluj, Chişinău şi Cernăuţi) ale a-cestei
instituţii, liberează mereu copii autentice depe tot felul de acte
păstrate în depozitele lor, saucertificate privitoare la tot soiul
de chestiuni de or-din public sau particular bazate pe acele
acte.
Dar fiind că actele şi documentele noastre vechinu sunt scrise
numai în limba românească, ci şi înunele limbi străine, care s'au
obişnuit în diferiteepoci în cancelariile noastre (slavă, latină,
greacă,ungurească, germană), Arhivele Statului trebue săaibă
funcţionari cari să cunoască aceste limbi şi săpoată descifra
scrisul lor din diferite timpuri. Deasemenea, ei trebue să poată
descifra şi scrisul ro-mânesc din toate epocile. Din această cauză
atâtautorităţile statului, cât şi particularii se
adreseazăArhivelor Statului când au nevoie de a~şi transcriesau
traduce acte vechi scrise în româneşte sau înlimbi străine, de
oarece numai aici găsesc specia-liştii necesari şi numai de aici
pot obţine copii au-tentice de pe astfel de acte.
-
CONST. MOISIL : ARHIVELE STATULUI
Mănăstirea Mihai Yuihl i» începutul veacului trecut (Vechiul
locul al'Arhivelor Statului)
Dacă Ia toate acestea adăugam activitatea ştiin-ţifică şi
culturală ce o desfăşoară funcţionarii Ar-hivelor Statului, prin
publicarea de documente şiscrieri istorice, prin redactarea unei
reviste de spe-cialitate, prin organizarea de expoziţii de
materialarhivistic şi prin ţinerea de conferinţe de speciali-tate,
ne dăm seama de rolul cu desăvârşire superiorce-I are această
instituţie în viata ştiinţifică, cultu-rală şi socială a poporului
nostru şi de intensa ac-tivitate ce se desfăşoară între zidurile
sumbre şipuţin prietenoase ce adăpostesc Arhivele Statului.
2. Sctirf istorica) Dela origină până. la Regulamentul
Organic.
Nu avem informaţii precise despre existenţaunor arhive la
curţile Domnilor Ţării-Româneşti şiMoldovei. Sunt însă indicii, că
cel puţin de pe Iasfârşitul veacului al XlV-lea încep să se
formezepe lângă cancelariile acestor Domni depozite deacte şi
documente.
Este adevărat că în acel timp nu intrau încancelariile noastre
domneşti decât puţine actescrise, căci atât cererile locuitorilor,
cât şi rapoar-tele dregătorilor şi chiar răspunsurile la
poruncileşi însărcinările date de Domni se făceau de regulăverbal.
De alta parte şi actele ce ieşiău din cance-lariile domneşti erau
puţine pe acele vremuri, căciîn afară de cărţile domneşti — acte de
proprietatesi de privilegii -- şi actele diplomatice — misive,
privilegii comerciale, acte de omagiu, tratate •— a-proape toate
poruncile, sentinţele şi chiar numirileîn boierii se făceau tot
verbal.
De asemenea, nu era obiceiul ca aceste cancelariisă oprească
copii de pe actele ieşite, nici să păstrezetoate hârtiile intrate.
Prin urmare depozitele arhi-vistice de care vorbim nu puteau fi
prea mari, maiales că anumite acte se primiau de către înşişi
dre-gătorii cari aveau să le rezolve şi nu intrau nici-odată în
arhiva domneasca.
Din cercetarea materialului arhivistic ce ni s'apăstrat putem
deduce că în cursul veacurilor ur-mătoare depozitele dela curţile
domneşti au crescuttot mai mult, cu cât actele ce intrau şi ieşiău
dincancelariile domneşti au devenit şi ele mai nume-roase. De
altfel, când pe la mănăstirile mai mari,pe la dregătoriile înalte
şi pe la primăriile oraşe-lor mai însemnate se formaseră depozite
arhîvistice,nu se putea să nu existe şi la curţile domneşti.
De sigur însă că în Ţara-Românească şi în Mol-dova, mai mult ca
în alte ţări, aceste depozite ausuferit pierderi însemnate. De o
parte, continueledeplasări ale curţilor domneşti în diferite
regiuniale acestor ţări ; de altă parte, numeroasele răz-boaie şi
invazii ; în sfârşit, desele schimbări deDomni, au contribuit ca
arhivele domneşti care,conform obiceiului, se transportau peste tot
loculîmpreună cu curtea, să se distrugă sau să se piardăîn mare
parte.
-
594 O A B E D E G R Â U
Arhivele Statului (vedere actuală do pe podul Dâmbovtţei)
Iar dacă ţinem seamă că la noi — ca de altfelsi în alte ţări —
dregătorii considerau actele, do-cumentele, condicile ţării ca
proprietate particu-lară şi aveau obiceiul să le ia acasă,
înţelegem câtmaterial -de interes public s'a pierdut şi
înstrăinat.
Astfel stând lucrurile nu putem vorbi pentruacele timpuri despre
adevărate arhive de stat, cinumai despre depozite, mai mult sau mai
puţin bo-gate, de material arhivistic, care se păstrau pe lacurţile
domneşti şi ale marilor dregători.
Se pare că începând cu veacul al XVIII-lea a-ceste depozite s'au
transportat la mitropoliile dinBucureşti şi Iaşi, căci mitropoliţii
erau preşedinţiiDivanurilor domneşti.
O concentrare a depozitelor arhivistice delacurţile domneşti şi
dela dregătorii într'o arhivă destat s'a făcut abia cu prilejul
aplicării Regulamentu-lui Organic, în anul 1831 în Ţara-Românească
şi1832 în Moldova, astfel că dela această dată în-cepe o epocă nouă
pentru arhivele noastre de stat.
Cam la fel a fost situaţia arhivei domneşti şi învoevodatul
Ardealului, cât timp a fost vasal Unga-riei şi chiar şi după ce, în
urma luptei dela Măhaci(1526), a trecut sub vasalitatea turcească.
Singuradeosebire ce se poate constata în această din urmăepocă este
că, sub influenţa metodelor arhîvisticeidin Apus, materialul
arhivistic se păstra mai bineşi Cu mai multă ordine; Păeat numai că
în-Ardealadministraţia nefiind românească, nu-putem" con-
sidera arhiva aceasta ca o instituţie de a noastră,deşi
materialul privea în cea mai mare parte peRomâni.
După ocuparea Ardealului de către Austriaci(1687)
introducându-se acolo administraţia mili-tară şi apoi civilă, atât
de formalistă şi de biurocratăa imperiului austriac, s'a resimţit
în mod natural deaceastă influenţă şi organizarea arhivei
principatu-lui, care devine cu atât mai necesară, cu cât bunulmers
al acestei administraţii complicate depindeaîn mare parte de buna
orânduială şi perfecta siste-matizare a arhivelor.
Acum se organizează în mod regulat pe lângătoate autorităţile
provinciale registraturi bine sis-tematizate, cari devin izvoarele
principale pentruîmbogăţirea arhivelor de stat.
Nu putem preciza astăzi efectul ce 1-au avutlungile ocupaţii
militare austriace şi ruseşti din vea-cul al XVIII-lea în Ţara
Românească şi Moldovaasupra arhivelor din aceste două principate.
Cons-tatăm însă că materialul arhivistic a crescut enormîn acest
timp, ca se observă oarecari încercări deregistraturi şi că unele
metode apusene se introducşi în organizarea acestor arhive.
" b ) De/a Regulamentul Organic pană la Unire.
• Pentru principatele Ţării Româneşti şi Moldoveiintroducerea "
Regulamentului Organic (1831 în
-
CONST. MOISÎL : ARHIVELE STATULUI
Arhivele Sfatului (vedere din
Ţara Românească, 1832 în Moldova) a avut o im-portanţă
excepţională. Această lege organică a în-făptuit pentru prima oară
în principatele noastreseparaţia puterilor statului, cari până
atunci fuse-seră concentrate în mâna Domnului şi a
Divanuluidomnesc. In acelaş timp a introdus organizaţia
ad-ministrativă modernă, înlocuind vechile dregătoriicentrale cu
departamente ministeriale, după siste-mul apusean.
Noua organizare administrativă a avut, cum eraşi natural,
repercusiune şi asupra arhivelor dom-neşti, acestea trebuind să fie
transformate în con-formitate cu noua stare de lucruri. Căci
vechile dre-gătorii, cari s'au desfiinţat, posedau depozite deacte
şi documente, a căror păstrare pentru viitortrebuia asigurată. Iar
pe lângă noile autorităţi în-fiinţându-se registraturi sistematice,
urma în modnatural sa se formeze şi arhive, a căror soartă
deasemenea trebuia hotărâtă.
Această situaţie a impus transformarea arhive-lor domneşti în
arhive de stat, unde urmă deopartesă se concentreze materialul
arhivistic dela toatedregătoriile desfiinţate, iar de altă parte să
se de-pună la sfârşitul fiecărui an materialul arhivisticdin
registraturile noilor autorităţi ale statului.
Lucrările în acest scop au început în fiecareprincipat odată cu
aplicarea Regulamentului Or-ganic. Astfel în Ţara Românească se iau
măsuriîncă din Martie 1831, ca materialul arhivistic dela
dregătoriile, ce urmau a se desfiinţa, să fie depusla Arhiva
Statului; iar la începutul lui Iunie acelaşan Sfatul Administrativ
(Consiliul de Miniştri)fixa primul regulament al arhivei :
,,Regulile ce ur-mează a se păzi la ţinerea arhivei". In acelaş
timpse numeşte ,,arhivar" al statului căminarul lordacheRăsti; el
depindea de Ministerul de Interne (Lo-qofeţia din Lăuntru).
In Moldova primele măsuri pentru funcţionareaArhivei Statului se
iau în Ianuarie 1832. Ea de-pindea de Ministerul Justiţiei (Marea
Vornicie aDreptăţii), care stabileşte primul regulament în
26Ianuarie acelaş an sub titlul de ,,Instrucţiuni pen-tru
arhivistul Statului". Acest ,,arhivist" era Gheor-ghe Asachi.
In amândouă principatele Arhivele Statului aucontinuat să rămână
instalate tot în localurile mi-tropoliilor respective, unde se
concentrează astfel,pe lângă vechile depozite ale arhivelor
domneşti,mai întâi materialul vechilor dregătorii şi apoi do-sarele
formate în registraturile noilor autorităţi.
Numai când au început să se depună şi să se orân-duiască aceste
materiale arhivistice şi-au dat seamaşi şefii arhivelor statului şi
autorităţile superioarede bogăţia de material ce se păstrase din
timpurilevechi, cu toate pierderile ce le-a suferit în
cursulvremilor.
In scurt timp cantitatea depunerilor a ajunsatât de mare, încât
localurile dela mitropolii au de-
-
596 B O A B E D E G R A U
venit neîncăpătoare şi s'a emis ideia clădirii unorlocaluri
speciale pentru Arhivele Statului,
De altfel pentru Arhiva Statului din Iaşi preve-dea însuş
Regulamentul Organic al Moldovei săfie „în curtea domnească o
înadinsă cuviincioasăzidire", dar dispoziţia aceasta nu s'a
realizat. Deaceea Asachi a cerut în 1835 să se clădească unlocal
propriu, însă şi această încercare a rămasfără rezultat.
In Ţara Românească problema localului s'a pusla 1832, când a şi
fost însărcinat un ofiţer de ge-niu să facă planul clădirii. Dar şi
aici a rămas ne-rezolvată.
Din aceste motive, în amândouă principatele Ar-hivele Statului
sunt nevoite să se mute mereu din-tr'un local într'altul, până când
pe Ia 1853 cea dinBucureşti se stabileşte pentru un timp mai
înde-lungat la mănăstirile Radu-Vodă şi Antim, iar ceadin Iaşi în
Palatul Administrativ (1844).
Materialul care s'a depus în primii ani la ArhiveleStatului se
compunea mai ales din condici şi. dosareîncepând de pe la 1770 şi
până la 1832. Acte şidocumente mai vechi (hrisoave domneşti,
porunci,zapise, etc.) nu erau decât foarte puţine, căci de-pozitele
vechi de astfel de acte şi documente ceexistau la fiecare
mitropolie au rămas şi mai de-parte separate acolo.
Arhiviştii statului au intervenit de repeţite ori caşi aceste
depozite, cari erau de cea mai mare im-portanţă pentru cunoaşterea
trecutului nostru, safie depuse la Arhivele Statului, dar n'au
reuşit. Gh.Asachi cerea ca şi mănăstirile şi celelalte
instituţiipublice, precum şi particularii să fie obligaţi a de-pune
acolo actele şi documentele lor vechi, măcarîn copii autentice. Mai
mult, el propune încă în 1832ca guvernul să intervină la statele
vecine să liberezecopii de pe documentele privitoare la Români,
cese găsesc în arhivele acelor state. Se înţelege cănici unul din
aceste deziderate nu s'a realizat.
Cu toate acestea afluenţa de depuneri dela noileautorităţi ale
principatelor ajunsese la un momentatât de mare, încât s'a simţit
nevoia de o selecţio-nare a materialului arhivistic. In acest scop
s'a nu-mit la 1844 în Ţara Românească şi la 1853 în Mol-dova, câte
o comisie, care avea să aleagă actele,condicile şi dosarele
trebnice, adică acelea carimeritau să fie păstrate pentru
posteritate, de celenetrebnice, cari puteau fi distruse. Norocul a
fostcă aceste comisii nu si-au luat rolul în serios şin'au distrus
materialul netrebnic, astfel că pe urmăs'au putut găsi în acest
material o mulţime de do-cumente importante pentru cunoaşterea
trecutului.
Spre a se putea asigura buna orânduială, careeste una din
condiţiile esenţiale ale oricărei arhive,materialul a fost grupat
în Arhiva Statului din Bu-cureşti în trei ,,despărţiri : 1.
,,Documenturile şicontracturile" (secţia istorică) ; 2. „Hârtiile
admi-nistraţiei treburilor din lăuntru" (secţia adminis-trativă) ;
3. „Hârtiile judecătoriilor" (secţia jude-cătorească).
Arhiva din Iaşi avea numai doua despărţiri(„dulapuri") : 1.
„Acturile pământului, venite dinafara şi din năuntru ţării, în
pricini şi legiuiri ob-şteşti" ; 2. ,,Acturile de pricini
particularnice".
De asemenea în amândouă principatele s'au luatmăsuri pricepute
în privinţa modalităţii depuneriimaterialului dela autorităţi, în
privinţa clasării luisistematice ,,încât să nu mijlocească zăbavă
de a segăsi, când se va cere, vreo hârtie sau vreo dela"(dosar) şi
în privinţa conservării acestui materialîn bune condiţii.
In sfârşit, s au autorizat şefii arhivelor să liberezecopii
autentice după actele aflătoare în depozite.
Dar toate aceste bune măsuri se loveau de o di-ficultate, ce
multă vreme n'a putut B înlăturată :lipsa de localuri proprii şi
suficient de încăpătoareîn cari arhivele să poată fi aranjate în
mod defi-nitiv. In lipsa acestor localuri nu se putea niciorândui
materialul în mod sistematic şi conserva încondiţii bune, nici
asigura depunerile ulterioarela intervalele fixate de Regulamentul
Organic.
La aceasta s'a mai adăugat un alt inconvenient :şefii arhivelor
din amândouă principatele n'au fosttotdeauna oameni de
specialitate.
Astfel găsim în Ţara Românească personalităţica Eliade Rădulescu
şi Grigore Alexandrescu, înMoldova literaţi ca Gh. Asachi şi Gh.
Sion, f igu-rând printre şefii acestor instituţii. Cu toată
supe-rioritatea lor în alte domenii, de sigur nu erau deloc
indicaţi să conducă arhive de stat.
c) Dela Unire până la întregirea Neamului.
Era natural ca din momentul în care cele douăprincipate
româneşti s'au unit într'un singur stat,România, să se unifice şi
administraţiile ArhivelorStatului din fostele două principate
într'o direc-ţie generală. Aceasta s'a făcut în Martie
1862,numindu-se cel dintâi director general în persoanacolonelului
Grigore Bengescu II, fost ministru alcultelor sub Barbu Ştirbei. In
Noembrie acelaş ans'a promulgat un nou regulament al Arhivelor
Sta-tului, prin care această instituţie era pusă sub de-pendinţa
Ministerului Instrucţiunii publice şi Cul-telor, avea sediul şi
depozitele principale în Bucu-reşti, iar depozitele din Iaşi purtau
numele de ,,ar-hiva sucursală".
Odată cu această unificare Arhivele Statului auavut prilejul
să-şi cornplecteze materialul cu o de-punere extrem de importantă :
actele, documenteleşi condicele mănăstirilor neînchinate, cari până
a-tunci fuseseră conservate la Mitropolie de cătreaşa numita
„Comisie documentală", ce funcţionaîncă din 1842. Doi ani în urmă,
după ce s'au secu-larizat averile mănăstireşti, s'au depus la
ArhiveleStatului şi actele, documentele şi condicile mănăsti-rilor
închinate, cari fuseseră date în grija altordouă comisii, una în
Iaşi şi alta în Bucureşti, în-sărcinate să controleze drepturile de
proprietate şiprivilegiile acelor mănăstiri. Astfel s'au
încorporat
-
CONST. MOISIL: ARHIVPXE STATULUI
Kiserica Jliliam Vodă, din cnrlea Arhivelor Sfatului şî
clopotniţa veche
si vechile depozite de documente istorice, ce sepăstraseră până
atunci separat la cele două mitro-polii şi totodată şi cea mai mare
parte din arhivelemănăstireşti,
In chipul acesta s'a format la Arhivele Statuluiun depozit de
cea mai mare valoare istorică, carecuprindea informaţii şi : date
nepreţuite pentrucunoaşterea trecutului ni&î îndepărtat al
celor douaprincipate.
De oarece acest material s'a -adăugat secţiei is-torice, aceasta
a primit "numele-de ;,despărţirea is-torică şi aşezămintelor
publice", iar celelalte douădespărţiri : administrativă şi
judecătorească, s'auunit într'una singură cu numele : „Despărţirea
destat sau administrativă, judecătorească si legisla-tivă".
Arhiva sucursală din Iaşi nu avea o secţie isto-rica, ci numai
depozite administrative şi judecă-toreşti.
Se înţelege că această organizare nouă a recla-mat mărirea
numărului funcţionarilor ; astfel în locde 8 funcţionari câţi erau
înainte la amândouăarhivele, avem de acum la direcţia generală
20,iar Ia sucursala din Iaşi 3.
Dar marele număr de documente vechi, scrise înmare parte în
limba slavă, iar altele în greceşte, pelângă cele româneşti, au pus
o problemă nouă direc-ţiei Arhivelor Statului : pregătirea de
funcţionarispecialişti în paleografia slavă, română şi greacă.
Această problemă a căutat să o rezolve încă pri-mul director
general, Gr. Bengescu (1862—1864)prin înfiinţarea unui institut de
paleografie, ce urmasă fie organizat după modelul vestitei Ecole
desChartes din Paris. El însă a pus înfiinţarea acestuiinstitut în
funcţiune de localul propriu ce inten-ţiona să clădească pentru
Arhivele Statului şi cumacest local nu s'a putut ridica nici de
astă data, acăzut şi proectul înfiinţării institutului de
paleo-grafie.
Urmaşul său, Cezar Boliac (1864—-1866) aremeritul de a fi reuşit
să achiziţioneze un local de-finitiv pentru Arhivele Statului din
Bucureşti, lamănăstirea Mihai-Vodă, care devenind, în
urmasecularizării, proprietatea statului, putea fi mai
uşorrestaurată pentru trebuinţele arhivelor, Şi în ade-văr, în Mai
3866, puţin timp înainte de a se retragedin postul de director
general, Boliac a reuşit sămute definitiv Arhivele Statului în
acest local, deşînumai în parte reparat.
Câţiva ani în urmă şi arhiva din Iaşi s'a fixatdefinitiv în
palatul administrativ de acolo, iar cândacesta a început să fie
restaurat, a trecut Ia mănăs-tirea Golia, unde se află şi
astăzi.
Noul director general. Gr. Mânu (1866—1871)a reluat chestiunea
înfiinţării unei şcoli pentru pre-gătirea personalului de
specialişti şi în acelaş timpa căutat să rezolve şi chestiunea
arhivelor judeţene.
La început Arhivele Statului, atât cele din Ţara-
-
O A B E D E G R Â U
Românească, cum şi cele din Moldova, primiau şiactele şi
dosarele administraţiilor judeţene şi co-munale. Dar pe la 1841
materialul arhivistic depusajunsese în cantitate atât de mare,
încât a trebuitsă se suspende pe viitor depunerile autorităţilor
ju-deţene şi comunale. Această suspensiune a conti-nuat şi după
înfiinţarea direcţiei generale, iararhivele judeţene şi comunale
din cauza lipsei delocaluri şi de îngrijire au început să se
distrugă orisă se înstrăineze.Ca un prim reme-diu pentru salva-rea
lor s'a creiat în1862 un post de„inspector al arhi-velor din
distric-te", care s'a în-credinţat unui omfoarte capabil, D.G.
Florescu, darnetrecându-se pos-tul în buget, aces-ta n'a
funcţionatdecât o lună.
'Atunci s'a cău-tat să se prevadăî n regulamentulArhivelor
Statu-lui, ce s'a întocmitîn acelaş an, în-fiinţarea de
arhivejudeţene, cari ur-mau să fie pusetot sub suprave-gherea
direcţieigenerale. Dar elenu s'au înfăptuitnici acum, nici
subBoliac.
Faţa de aceastăsituaţie Gr. Mânua propus în Oc-tombrie 1870,
capentru organizareaarhivelor judeţenesă se facă apel laconsiliile
judeţene,cerându-le să în-scrie în bugetele anului viitor fondurile
nece-sare pentru aceasta. Dar cu tot apelul Ministe-rului, dintre
toate judeţele ţării numai 5 au votatcreditele necesare în acest
scop, astfel că nici dedata aceasta planul dorit nu s'a
realizat.
In legătură cu acest proect. Gr. Mânu puneaînfiinţarea, pe lângă
direcţia generală, a uneişcoli de paleografie, în care să se
pregătească func-ţionarii specialişti şi pentru Arhivele Statului
şipentru cele judeţene. Dar căzând încercarea cu în-fiinţarea
arhivelor judeţene, a rămas nerealizată şiideea scoalei.
Scara defo Muzeul Arhivelor Statului
In schimb Gr. Mânu a reuşit să înfiinţeze pelângă direcţia
generală o bibliotecă de speciali-tate, care a adus multe servicii
instituţiei arhivelor.
După retragerea lui a fost numit director generalConstantin
Aricescu {1871-—-1876), care are me-ritul de a fi început cel
dintâi să publice cataloagede actele şi documentele din depozitele
ArhivelorStatului, sub titlul de : Revista istorică a
ArhivelorRomâniei. Indice de documentele aflate în Arhiva
Statului si nepublicate încă. Au a-părut 2 broşuri(1874), care
aufost precedate deCondica de veni-turi si cheltueli auisteriei
dela 7202-7212 (1694-1704)publicată în 1873.Este adevărat căla 1860
P. Teu-lescu, funcţionar laArhivele Statului,începuse să publi-ce
Arhiva Româ-nă. Documente is-torice, dar aceastăbroşură care nus'a
mai continuat,era o publicaţie dedocumente, nu eraun catalog.
La 1876 Ari-cescu a fost înlo-cuit la ArhiveleStatului prin
învă-ţatul profesor uni-versitar B. P. Has-deu, marele filologşi
istoric de maitârziu. Pentru cer-cetările sale ştiinţi-fice Hasdeu
a gă-sit în bogatele de-pozite de acte şid o c u m e n t e u nizvor
nesecat deinformaţii, pe care
1-a utilizat din belşug, dând la lumină opere capitale ca
Cuvente den bătrâni şi Arhiva istorică a Ro-mâniei. Chiar şi pentru
lucrările sale literare ge-nialul scriitor a făcut apel adeseori la
acest izvor.
Dar interesele instituţiei nu le-a susţinut cu totdevotamentul
ce-1 meritau, învăţatul care făceaatât de des apel la probele
documentare în lucră-rile sale ştiinţifice, ţinea arhivele închise
pentrualţii. Localul, care nu fusese decât în parte repa-rat la
1866, începuse a se deteriora complect şidistinsul savant, aproape
totdeauna în conflict cuautorităţile superioare, nu putu obţine
fondurile
-
CONST. MOISIL: ARHIVELE STATULUI 590
necesare pentru restaurarea lui. In schimb, dupăproclamarea
regatului s'au făcut mereu planuri deconstruirea unei clădiri
măreţe, pentru care nu s'augăsit niciodată fondurile necesare.
Ideea şcoalei depaleografie a fost reluată de Hasdeu şi el
ajunsesesă fixeze chiar şi obiectele de studiu şi profesoriicari
trebuiau să le predea, dar cu toate acesteaşcoala nu s'a înfiinţat,
In sfârşit, biblioteca începutăde Gr. Mânu a fost îmbogăţită cu
numeroase operefilologice şi istori-ce, dar cu preapuţine lucrări
dearhivistică, paleo-grafie şi diploma-tică, după cums'ar fi cerut
pentruo bibliotecă de ar-hive.
B. P, Hasdeu afost prea marepentru instituţia pecare a
condus-otimp de 25 de anişi de aceea arhi-vele au profitatprea
puţin pe urmalui. Insuş materia-lul arhivistic a a-vut mult de
sufe-rit în ultimul timpa l administraţieisale.
Când în anul1900 B. P. Has-deu a ieşit la pen-sie, direcţia
Arhi-velor Statului afost încredinţatăaltui distins pro-fesor
universitar,D. Onciul, careocupa catedra deistoria v e c h e
aRomânilor, de cu-rând creiată la fa-cultatea de litere.
Prima problemăce se punea nou-lui director ge-neral era a
localului, care se ruinase atât de rău.încât materialul arhivistic
era în pericol de a sedeteriora complet.
D. Onciul a reuşit să rezolve această problemăfoarte repede şi
într'un mod cu totul satisfăcător,ajutat fiind de inimosul şi bine
intenţionatul mi-nistru al instrucţiunii şi cultelor, Dr. C,
Istrati. Deşiţara suferea de o criză financiară acută, Dr.
C.Istrati a ştiut să găsească fondurile necesare pen-tru
restaurarea unei aripi a fostei mănăstiri Mihai-Vodă, iar miniştrii
următori au ajutat şi ei
Muzeul: sala do expoziţie a stampelor
energia.
continuarea restaurării complete a localului.Apoi D. Onciul a
început lucrarea grea şi me-
ticuloasă de aranjare şi clasare a materialului înnoile
depozite, amenajate după toate cerinţele ar-hivistîcii moderne.
El s'a gândit şi la şcoala de paleografie, dar apreferat să o
înlocuiască cu seminarul de paleo-grafie ce-1 făcea cu studenţii
săi.
In sfârşit, a încercat să facă şi o lege de organi-zare a
ArhivelorStatului, căci ins-tituţia aceasta im-portantă
funcţionatot pe baza Regu-lamentului Orga-ganic ; dar n'a a-vut
putinţa să oprezinte Parla-mentului.
Cu prilejul Răz-boiului pentru în-tregirea neamului(1916-3918)
Ar-hivele Statului ausuferit o pierderefoarte mare : toa-te actele
şi docu-mentele anterioareveacului al XVIII-lea, cum şi condi-cile
şi manuscrip-tele mai de valoareîncărcate în 30 delăzi mari, au
fostevacuate în Rusia,de unde nu s'auînapoiat nici pânăastăzi. A
fost ceamai grea pierderepe care au sufe-rit-o vreodată ar-hivele
noastre. Inschimb materialulrămas în depozitea fost păzit deO n c i
u J, în totcursul ocupaţieiduşmane, cu toatăgrija şi cu toată
d) Dela întregirea României până astăzi.
După întemeierea României-Mari D. Onciul n'amai trăit decât
patru ani. In acest timp, deşi bolnav,el a avut norocul să
îndeplinească două acţiunimari în interesul Arhivelor Statului:
1. A descentralizat organizaţia acestei instituţii,întemeind
arhive sucursale în capitalele teritoriilorromâneşti alipite : la
Cluj, Chişinău şi Cernăuţi.
-
nou O A B E D E G R Â U
2. A luptat pentru recuperarea arhivelor a-cestor teritorii,
cari conform tratatelor de pace ur-mau să intre în posesiunea
noastră. In special areuşit printr'o convenţie încheiată cu
guvernul re-publicii austriace să asigure achiziţionarea arhive-lor
Bucovinei aflătoare în Austria.
Când în primăvara anului 1923 D, Onciul îşidădu obştescul
sfârşit, direcţia generală a Arhive-lor Statului s'a încredinţat
d-lui Alex. Lapedatu,profesor universitar la Cluj şi unul dintre
cei mgide seama învăţaţi ai noştri. D-sa.însă n'a primitacest post
decât pentru scurt timp .şi demisionând,a fost numit director
general scriitorul acestorrânduri.
începând să funcţionez la l Noembrie 1923, amcăutat de o parte
să realizez dezideratele pe caride atâta vreme le urmăriseră
predecesorii mei, fărăa le fi putut realiza, iar de alta parte să
dau insti-tuţiei îndrumarea potrivită cu noua stare de lucruridin
ţară şi cu progresele ştiinţei arhivistice.
Condus de aceste gânduri am început să pu-blic încă în primăvara
anului 1924 o revistă despecialitate: Revista Arhivelor, care
urmăreştepromovarea tuturor ştiinţelor în legătură cu mate-rialul
arhivistic : arhivistică, sigilografia, paleogra-fia, diplomatica,
heraldica, instituţiile vechi româ-neşti, etc. Ea este şi un
orga..n de propagandă pen-tru cultivarea acestor ştiinţe şi un
periodic, undefuncţionarii specialişti ai arhivelor să-şi poată
pu-blica cercetările lor.
In toamna aceluiaş an am putut deschide inul tdorita şcoală de
arhivistică şi de paleografie, careare de scop pregătirea
ştiinţifică a personalului dearhive şi în aceîaş timp formarea de
funcţionarispeciali pentru bibliotecile publice şi de experţi
gra-fici pe lângă instanţele judecătoreşti.
A urmat organizarea Muzeului Arhivelor, careprin expoziţia de
documente, sigilii şi stampe con-tribue l? educarea publicului în
sensul de a cunoaşteşi respecta vechile noastre documente şi
monumenteistorice. In legătură cu aceasta Arhivele Statuluiau
început să publice miniaturile şi ornamentele dindocumentele
noastre vechi sub titlul de Documentede miniaturistică românească.
De asemenea s'aupus bazele unei colecţii de mulaje sigilografice,
careurmăreşte să cuprindă exemplare caracteristice desigilii din
toate ţările şi din toate timpurile.
In vederea răspândirii în cercuri cât mai largi acunoştinţelor
relative la materialul arhivistic şi laimportanţa arhivelor, s'au
organizat în fiecare anconferinţe publice cu subiecte1 în legătură
cu acesteprobleme. Spre a se da un imbold şi mai mare a-cestei
activităţi ştiinţifice şi culturale, ce a începutsă se desfăşoare
la Arhivele Statului, am întrunit înjurul acestei instituţii
societăţile şî comisiile cariurmăresc scopuri asemănătoare. In
primul rândComisiunea Consultativă Heraldică, a cărei menireeste să
reînvie vechile noastre steme şi arta noastrărîeraldică ; apoi
Societatea Numismatica Română,care se ocupă de vechile noastre
monete şi sigilii ;
in sfârşit societatea „Bucureştii-Vechi", care ur-măreşte
cunoaşterea trecutului Capitalei noastre ;activitatea tuturor
acestor societăţi se bazează pecercetări de documente si monumente
istorice.
O altă preocupare a fost organizarea ArhivelorStatului conform
cu situaţia nouă a Românieiîntregite şi cu principiile arhivistice
moderne. Inacest scop am întocmit un proect de lege pentru
or-ganizarea Arhivelor Statului, care fiind admis deministrul
instrucţiunii de atunci, d. dr. C. An-gelescu, a fost votat de
parlament şi a devenit lege.
In alcătuirea lui am ţinut seamă atât de proectujde lege
redactat de D. Onciul, cât şi de experienţafăcută în alte ţări. S'a
fixat astfel principiul descen-tralizării Arhivelor Statului,
instituîndu-se pe lângăarhivele centrale din Bucureşti, arhive
regionale întoate ţinuturile cari au avut în trecut o
oarecareautonomie. S'a asigurat, de altă parte,
continuitateadepunerilor dela autorităţile statului, judeţelor
şicomunelor. S'au garantat drepturile şi stabilitateafuncţionarilor
şi s'a recunoscut activitatea ştiinţi-fică si culturală a Arhivelor
Statului. Astfel s'aupus bazele legale ce de atâta vreme lipseau
insti-tuţiei noastre.
,In sfârşit, o problemă de o importanţă capitalăce s'a pus după
întregirea României este recupe-rarea arhivelor teritoriilor
anexate dela fosta mo-narhie austro-ungară. Prin tratatele de pace
delaVersailles, Saint-Germain şi Trianon se cuvin Ro-mâniei atât
arhivele administrative, cât şi arhiveleistorice din teritoriile
alipite şi anume şi în bazaprincipiului provenienţei, şi în baza
principiuluipertinenţei, cum şi cele ce au raport direct cu
istoriaacestor teritorii.
Spre a putea obţine aceste arhive România, ca şicelelalte state
succesoare ale monarhiei austro-un-gare, trebuia să încheie
convenţii speciale atât cuAustria, cât şi cu Ungaria. Tratativele
cu Austriaau mers mai uşor şi prin convenţia încheiată Ja 5Oct.
1921 am reuşit să ne asigurăm arhivele Buco-vinei ce se găsesc pe
teritorul austriac. Dar cu Un-garia tratativele s'au dus foarte
greu, căci guver-nele acestei ţări au căutat prin toate mijloacele
săocolească executarea tratatului dela Trianon în cepriveşte
arhivele. Nu numai noi, dar nici celelalteţări succesoare n'au
putut obţine până acum niciun rezultat favorabil şi afară de unele
arhive admi-nistrative, nici un fel de material arhivistic nu
s'aputut aduce din Ungaria, încercări am făcut înrepetate rânduri
atât singuri cât şi împreună cuL-liaţii noştri din Mica Antantă,
dar până acumUngurii n'au putut fi siliţi să respecte tratatul
depa^-e în această chestiune.
Şi pentru noi paguba este cu atât mai mare, cucât î.i Ungaria au
fost transportate după 1868toate arhivele Transilvaniei şi
Banatului cari con-ţin cel mai bogat şi mai preţios material
documen-tar pentru cunoaşterea istoriei Românilor din ace-ste
regiuni. Iar de altă parte, cu cât trece mai multăvreme fără să
putem obţine acest material, cu atâta
-
CONST. MOISIL : ARHIVELE STATULUI
recuperarea lui devine mai problematică. De altfelîn ultimul
timp Ungurii nici nu mai permit cerce-tătorilor români să studieze
în arhivele lor.
Faţă de adastă îndărătnicie şi rea voinţă numaio intervenţie
diplomatică foarte energică şi făcutăla un moment favorabil nouă
poate să mai salvezematerialul nostru arhivistic din Ungaria şi
nenoro-cul nostru a fost, că în 1919, cu prilejul
ocupăriiBudapestei de armatele româneşti, nu s'a găsit uncomandant
de oştire, care să fi ridicat toate arhi-vele Transilvaniei şi
Banatului, cari atunci erauaşezate la olaltă în vechiul local al
Arhivei de Statungureşti şi să le fi transportat Ia noi,
proprietariide drept ai acestor arhive.
3. Perspective pentru viitor.
Propăşirea viitoare a Arhivelor Statului depindein cea mai mare
parte de continuarea cu stăruinţăşi energie şi tot cu mai mare
amploare a activităţiice s'a desfăşurat până acum la această
instituţie.
Legea de organizare asigură depunerile continuede material
arhivistic atât la arhivele centrale, câtşi la- cele regionale. Dar
spre a se putea salva totmaterialul ce merită a fi conservat pentru
posteri-tate, este absolut necesar să se soluţioneze cât
maineîntârziat problema localurilor arhivelor.
Astăzi au localuri proprii numai arhivele dinBucureşti şi Iaşi,
dar şi acestea au devenit insufi-ciente şi trebuie neapărat mărite
în cel rnai scurttimp. Totodată este de cea mai imperioasă
urgenţăsă se construiască localuri proprii pentru arhiveledin Cluj.
Chişinău şi Cernăuţi.
Iar pentru ca organizarea să fie desăvârşită, vortrebui să se
mai înfiinţeze arhive regionale pentruOltenia (la Craiova), pentru
Secuime (la Târgu-Mureşulut) şi pentru Banat (Ia Timişoara).
De altă parte trebuie luate măsuri cât mai grab-nice, ca
materialul arhivistic, ce se găseşte Ia auto-rităţile statului,
judeţelor şi comunelor, la autori-tăţile eclesiastice şi militare,
cum şi cel din arhi-vele instituţiilor particulare şi din arhivele
fami-liare, să fie asigurat contra oricărei distrugeri
sauînstrăinări. Trebuie obişnuit şi publicul nostru cuideia că un
document sau un monument istoric esteo avuţie naţională, în mâinele
ori cui s'ar găsi ;că instituţiile sau persoanele cari posedă
astfel deobiecte sunt numai depozitarii lor vremelnici şi căau
datoria patriotică de a le păstra cu sfinţenie, dea le pune la
dispoziţia oamenilor de ştiinţă şi de aîngriji să nu se
înstrăineze. De aceea o lege care să
precizeze chestiunea proprietăţii materialului arhi-vistic, să
reglementeze soarta materialului din re-gistraturile şi arhivele
autorităţilor şi să asigurematerialul istoric din colecţiile
particulare este decea mai mare importanţă şi urgenta.
Afară de acestea, în clasarea şi catalogarea ma-terialului
arhivistic din depozitele Arhivelor Statu-lui trebuie să se
intensifice cât mai curând meto-dele cele noui. Cataloagele pe fişe
trebuie să segeneralizeze pentru întreg materialul arhivistic,
iarde altă parte este absolut necesar sa se întocmeascăşi cataloage
secundare, tot pe fişe, cari să înles-nească cercetările de
amănunte. Şi această opera-ţie esenţială se va putea face cu atât
mai uşor,cu cât între funcţionarii arhivelor centrale şi regio-nale
vor intra mai mulţi absolvenţi ai Şcoalei su-perioare de
arhivistică şi paleografie.
De asemenea înfiinţarea de ateliere pentru foto-grafiarea
documentelor, pentru facerea de mulajede pe sigilii şi pentru
reproducerea miniaturilor şiornamentelor din documente este o
problemă decea mai mare urgenţă.
Dar în acelaş timp apare ca o condiţie de onoareştiinţifică, ca
să se înceapă în cel mai scurt timppublicarea periodică de
cataloage ale materialuluiarhivistic, spre a servi ca mijloace de
informaţie si-gură pentru toţi cercetătorii din ţară şi
străinătate,
In sfârşit, este o datorie patriotică superioarăca guvernele
noastre să grăbească acţiunea pentrurecuperarea arhivelor
teritoriilor alipite, arhive cese găsesc actualmente în Ungaria şi
Austria, în-târzierea obţinerii acestui extrem de important
ma-terial arhivistic, va duce la pierderea lui definitivăşi Ia
imposibilitatea de a cunoaşte vreodată istoriapoporului nostru din
Transilvania, Banat şi Buco-vina.
Se înţelege că nu trebuie neglijată sub nici unmotiv nici
acţiunea pentru restituirea din parteaStatului rusesc a depozitelor
arhivistice trimise încursul războiului Ia Moscova.
Iar paralel cu toate acestea să se dea toate mij-loacele pentru
continuarea pe o scara tot mai largăa activităţii ştiinţifice şi
culturale a Arhivelor Sta-tului, începută în ultimii ani şi menită
să dea viaţămaterialului arhivistic, să promoveze
cunoştinţeledespre trecutul nostru şi să infiltreze în cercuri
câtmai largi dragostea şi respectul faţă de rămăşiţeleculturale ale
strămoşilor noştri.
CONST. MOISILDirectorul general al Arhivelor Statului
