Arheologia între ştiinţă, politică şi economia de piaţă. Chişinău 2010

Arh

eolo

gia

într

e ºt

iinþã

,pol

itic

ã ºi

eco

nom

ia d

e pi

aþã

Arheologia între ºtiinþã, politicã ºi economia de piaþã

Arheologia între ştiinţă, politică şi economia de piaţă

SeriaIstorii şi Documente Necunoscute - IDN

Culegere de studiiC 1

Arheologia între ştiinţă, politică şi economia de piaţăChişinău - 2010

Coordonatorul seriei:Sergiu Musteaţă

Gedrukt mit Untersützung der DAAD

Volumul este editat cu sprijinul fi nanciar al Programului de Schimb Academic German (DAAD).DAAD nu poartă răspundere pentru conţinutul lucrărilor.

ARHEOLOGIA ÎNTRE ŞTIINŢĂ, POLITICĂ ŞI ECONOMIA DE PIAŢĂ

PONTOSChişinău – 2010

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Arheologia între ştiinţă, politică şi economia de piaţă. – Ch.: Pontos, 2010 (F.E.-P. “Tipo-gr. Centrală”). – 272 p.

Texte: lb. rom., engl., germ. – 200 ex.ISBN 978-9975-51-201-5.

902/904(082)=135.1=111=112.2 A 77

CZU 902/904(082)=135.1=111=112.2 A 77

Coordonatorii volumului:1. Sergiu Musteaţă2. Alexandru Popa3. Jan-Peter Abraham

Redactor: Lilia TomaTehnoredactare şi coperta: Sergiu MatveevCoperta I: Săpături Valea Morilor, Chişinău, 2010 (I. Tentiuc)Coperta IV: Situaţia din cadrul intervenţiilor de la Giurgiuleşti şi Biserica Mazarache (S. Agulnicov, I. Tentiuc), rezultatul sondajelor geomagnetice de la Cobani (A. Popa)

Adresa de contact:Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldovastr. Ion Creangă nr. 1, bloc central, of. 407 Chişinău, MD-2069, MoldovaTelefon: 373 22 743305, Fax: 373 22 719169e-mail: [email protected]

ISBN 978-9975-51-201-5 © ANTIM, 2010

– 5 –

CUPRINS

Prefaţă / Vorwort ...................................................................................................................... 6

Eugen Uşurelu, Schiţă istoriografi că cu privire la atribuirea culturală a pieselor ce ţin de prelucrarea metalelor în perioada târzie a epocii bronzului din Nordul Mării Negre .................................. 10Andrei Nicic, Sergiu Heghea, Consideraţii experimentale privind „gropile-cuptoare” din arealul culturii Cozia-Saharna ...... 20Aurel Zanoci, Tipologia construcţiilor defensive din spaţiul est-carpatic (sec. VII/VI-III a. Chr.) ................... 28Alexandru Popa, Einige bemerkungen zu den provinzial-römischen gefässen aus dem kaiserzeitlichen grabkomplex von Olăneşti in der Republik Moldau ...................................... 58Sergiu Matveev, Tudor Arnăut, Rezultatele perieghezelor arheologice în apropierea comunei Buţeni, raionul Hânceşti ....... 85Sergiu Musteaţă,Unele concretizări privind vasul de metal din tezaurul monetar de la Horgeşti, jud. Bacău, România ............................................................................................................. 99Ion Tentiuc, Arheologia între legislaţie şi deontologie: studiu de caz ....................................................... 128Alexandru Popa, Sergiu Musteaţă, Veaceslav Bicbaev, Knut Rassmann, Octavian Munteanu, Gheorghe Postică, Ghenadie Sîrbu, Rezultate preliminare privind sondajele geofi zice din anul 2009 şi perspectivele folosirii magnetometriei în Republica Moldova .................................................................... 145Lilia Dergaciov, Walachische, moldauische und siebenbürgische Münzen im deutschen Geldumlauf (Spätmittelalter - Neue Zeit) ............................................................................. 158Iulia Caproş, Financing the university studies in the early modern times based on the example of students from Košice in present-day eastern Slovakia ..................................................... 204Emil Dragnev, Observaţii privind aşteptările eshatologice din Moldova de la limita secolelor XV-XVI ......... 221Vasile Dumbravă, “Der Pakt betrifft uns nicht”. Zu deutungen des Hitler-Stalin-Paktsin der MSSR/Republik Moldova ........................................................................................... 235Marina Dumbravă, Geschichte im Film und Film als Geschichte. Das Bild Dimitrie Cantemirs im gleichnamigen Spielfi lm (Moldova-Film), 1973 ............................................................... 244

Abrevieri .............................................................................................................................. 260

Agenda conferinţei .............................................................................................................. 263

Date despre autori ............................................................................................................... 269

– 6 –

PREFAŢĂ

În perioada 13-15 octombrie 2009, Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova a organizat la Chişinău o conferinţă a foştilor bursieri a Serviciului German de Schimburi Academice (DAAD), sub genericul „Arheologia între politică şi economia de piaţă”, ale cărei referate sunt publicate în acest volum. Prin intermediul acestei manifestări ne-am propus sa organizăm o întrunire cu discuţii atât a noutăţilor cercetărilor arheologice din Republica Moldova, cât şi a problemelor actuale ale ştiinţelor pre- şi protoistorice din ţara noastră. Desfăşurarea conferinţei a fost posibilă datorită unui suport fi nanciar din partea DAAD, care a suplinit mijloacele modeste ale ANTIM.

Contactele directe ale DAAD cu Republica Moldova au demarat în anul 1993, de când candidaţii din Republica Moldova participă la concursul de burse în cadrul unui contingent separat de cel al fostei URSS. Până în anul 2009 au benefi ciat de burse DAAD peste 1300 de persoane din Republica Moldova. Între timp a scăzut cu regret cota burselor pentru sta-gii de cercetare. Cu atât mai importante apar activităţile foştilor bursieri în acest domeniu, activităţi cu ajutorul cărora Germania devine mai cunoscută şi drept centru de cercetare.

Lista participanţilor a inclus atât DAAD-Alumni din Republica Moldova, cât şi tineri cercetători şi doctoranzi de la instituţiile de profi l din ţară. În total, la manifestare au particpat circa 35 de persoane, dintre care trei referenţi de la instituţia parteneră din Germania (Agen-da conferinţei şi lista participanţilor le găsiţi în anexa volumului).

Lucrările conferinţei au început printr-o şedinţă de deschidere, în cadrul căreia au avut ocazia să salute particpanţii prof. univ. dr. hab. Igor Racu, prorectorul pentru relaţii internaţionale al Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă“, Jan-Peter Abraham (lec-tor DAAD la Chişinău), dr. Knut Rassmann (referent la Römisch-Germanische Kommission des Deutschen Archäologischen Instituts, Frankfurt/Main) precum şi prof. univ. Gheorghe Postică (vicerector al Universităţii Libere Internaţionale din Moldova).

La şedinţa în plen au fost prezentate patru comunicări despre rezultatele ultimelor proi-ecte de cercetare în domeniu atât din Republica Moldova, cât şi din Germania, aduse în faţa auditoriului de către Knut Rassmann, Gheorghe Postică, Alexandru Popa şi Sergiu Musteaţă.

Un moment special l-a reprezentat conferinţa ţinută în cadrul unei şedinţe speciale în seara zilei de 13 octombrie de către Friedrich Lüth, prim-director al Römisch-Germanische Kommission des Deutschen Archäologischen Instituts. Conferinţa „Archaeology across Eu-rope – research projects of the Roman-Germanic Commission“ a adus în faţa publicului inte-resat numeroase proiecte de cercetare efectuate la moment de către colaboratorii instituţiei în multe regiuni din Europa şi în afara ei.

Lucrările conferinţei au fost împărţite în două ateliere. În cadrul atelierului „Arheologie“ au fost ţinute nouă comunicări, care au atins mai ales probleme ce ţin de starea actuală a sistemului protecţiei patrimoniului cultural-arheologic a Republicii Moldova şi unele probleme actuale din cadrul pre- şi protoistoriei de pe teritoriul Republicii Moldova. În cadrul celui de-al doilea atelier, întitulat convenţional „Istorie“, au fost susţinute de asemenea nouă comunicări, ale căror problematică a fost axată cu preponderenţă în jurul istoriei ca obiect de studiu în învăţământul şcolar şi universitar din Republica Moldova şi ţările învecinate.

– 7 –

Conferinţa a oferit o platformă de dezbateri de specialitate atât pentru foştii bursieri DAAD şi ai altor fundaţii germane, cât şi pentru tinerii cercetători din domeniul istoriei din Republica Moldova. Suntem mulţumiţi de faptul ca rezultatul acestor discuţii poate fi sinte-tuzat în volumul de faţă. Cu această ocazie dorim să mulţumim tuturor DAAD-Alumni care au răspuns la chemarea Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Istorici din Moldova de aşi publica versiunea scrisă a comunicării prezentate. Ţinem să mulţumim şi colegilor de la instituţia parteneră - Römisch Germanische Kommission din Frankfurt/Main, care au acceptat să pu-blice rezultatele preliminare ale proiectului comun în acest volum.

Nu în ultimul rând ţinem să mulţumim Serviciului German de Schimburi Academice (DAAD) şi Rectoratului Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă“ pentru sprijinul acor-dat la organizarea conferinţei şi a pregătirii acestui volum.

S. Musteaţă, A. Popa, J.-P. Abraham

– 8 –

VORWORT

Vom 13. bis 15 Oktober 2009 wurde vom Nationalen Verband Junger Historiker von Moldova in Chişinău eine Tagung der ehemaligen DAAD-Stipendiaten mit dem Titel “Vor- und frühgeschichtliche Archäologie in der Republik Moldau: Zwischen Politik und Marktwirtschaft” durchgeführt, deren Referate hiermit vorgelegt werden. Mit dieser Tagung wollen wir ein Forum zu einer akademischen Diskussion bieten, wo nicht nur neue archäologische Ergebnisse, sondern auch Probleme der Vor- und Frühgeschichte in der Republik Moldau diskutiert werden. Im Laufe der Vorbereitungen wurde der gewählte thematische Rahmen der Veranstaltung erweitert und eine separate Sektion für die Probleme der Neuen und Modernen Geschichte organisiert. Damit wurde das Ziel verfolgt, einen breiteren Kreis der Alumni zu erreichen. Möglich wurde dies durch einen großzügigen Zuschuss, mit dem der Deutsche Akademische Austauschdienst die Finanzierung durch den Nationalen Verband Junger Historiker von Moldova ergänzte. Dafür sei an dieser Stelle noch einmal der beste Dank ausgesprochen.

Seit 1993 fördert der DAAD Bewerber aus der Republik Moldau im Rahmen eines von der ehemaligen Sowjetunion unabhängigen Kontigents. Bis 2009 kamen mehr als 1300 Moldauer in den Genuss eines Stipendiums. Mittlerweile machen hierbei wissenschaftliche Forschungsaufenthalte leider einen relativ geringen Teil der Förderungen aus. Umso wichtiger sind daher Alumniaktivitäten auf diesem Gebiet, mit deren Hilfe Deutschland als Standort für Forschung bekannter gemacht wird.

Die Teilnehmerliste der Tagung beinhaltete sowohl ehemalige DAAD Stipendiaten als auch Nachwuchsforscher und Doktoranden der moldauischen Universitäten. Insgesamt haben sich bei der Veranstaltung 35 Personen angemeldet, unter ihnen drei Referenten von deutschen Partnerinstitutionen.

Prof. Dr. Ion Racu, Prorektor für Internationale Beziehungen der Staatlichen Pädagogischen Universität, Jan-Peter Abraham, DAAD-Lektor in Chişinău, Prof. Demir Dragnev, damaliger Direktor des Instituts für Geschichte der Akademie der Wissenschaften, Dr. Knut Rassmann von der Römisch-Germanischen Kommission des Deutschen Archäologischen Instituts in Frankfurt/Main und Prof. Dr. Gheorghe Postică, Vize-Rektor der Freien Internationalen Universität in Chişinău, begrüßten in Eröffnungsreden die teilnehmenden Wissenschaftler und Gäste.

In der Plenarsitzung der Tagung wurden vier Vorträge präsentiert, in denen neueste Forschungsergebnisse der DAAD-Alumni und deren Institutionen vorgestellt wurden. Es handelte sich um zwei Beiträge von Gästen (Knut Rassmann, Gheorghe Postică) und zwei der DAAD-Alumni (Alexandru Popa und Sergiu Musteaţă).

Den Höhepunkt des ersten Arbeitstags bildete der Abendvortrag des Ersten Direktors der Römisch-Germanischen Kommission, Prof. Dr. Friedrich Lüth. Unter dem auf Englisch verfassten Titel „Archaeology across Europe - research projects of the Roman-Germanic Commission“ stellte Prof. Lüth einige der interessantesten Forschungsprojete dieser Abteilung des Deutschen Archäologischen Instituts vor. Die anschließenden Diskussionen, die fast länger dauerten als der Vortrag selbst, verdeutlichten sowohl die besonders hohe Qualität der aktuellen Forschungen der RGK als auch den Informationshunger der moldauischen Forschergemeinde über das, was sich heutzutage in der Wissenschaft Europas und besonders Deutschlands abspielt.

Die Arbeit der Tagung wurde in zwei Sektionen organisiert. In der Sektion „Archäologie“ wurden neun Vorträge gehalten. Während der anschließenden Diskussionen stellte sich heraus, dass derzeit die Erhaltung der archäologischen Denkmäler eines der besonderen Probleme der Vor- und Frühgeschichtlichen Archäologie in der Republik Moldau darstellt. In

– 9 –

Zusammenarbeit mit dem Nationalen Verband Junger Historiker von Moldova wurde eine Arbeitsgruppe gegründet, die dieses Problem in der kommenden Zeit näher beobachten und gleichzeitig eine Informationskampagne in der Öffentlichkeit anstoßen soll. Die zweite Sektion „Geschichte“ erweckte ein besonderes Interesse bei den Studenten und Zuhörern, so dass dieser Veranstaltungsteil in einen größeren Raum verlegt werden musste. Dank der Unterstützung seitens des Rektorats der Staatlichen Pädagogischen Universität war dies kein Problem. In dieser Sektion konnten alle vorgesehenen neun Vorträge abgehalten werden. Hier wurde vor allem über aktuelle Entwicklungen des universitären und vor allem vor-universitären Unterrichtsfachs „Geschichte“ diskutiert.

Mit dieser Tagung boten wir unseren ehemaligen DAAD-Stipendiaten sowie Stipendiaten anderer deutscher Stiftungen ein akademisches Forum, in dem Probleme von Lehre und Wissenschaft aus den Themenfeldern Archäologie und Geschichte diskutiert werden konnten. Weiterhin ergab sich die Gelegenheit, Erfahrungen zum gegenwärtigen Stand der benannten Themenfelder mit den Referenten aus Deutschland auszutauschen. Wir sind mit dem Verlauf und mit der Resonanz der Tagung zufrieden und empfi nden diese bereits zweite Tagung der Geschichtsforscher - DAAD-Alumni aus der Republik Moldau als überaus produktiv. Die Tagung fand weiterhin eine erfreulich breite Resonanz in den nationalen moldauischen, aber auch überregional in rumänischen Medien.

Um den Zusammenhalt der DAAD- und Deutschland-Alumni in der Republik Moldau zu stärken und gleichzeitig die Öffentlichkeit sowie Fachkollegen im In- und Ausland über die neuesten Forschungsergebnisse der moldauischen Alumni zu informieren, wurden die Tagungsbeiträge in diesem Band zusammengefasst. Dafür verbleiben wir unseren Referenten und vor allem den aus Deutschland eingereisten Kollegen dankbar und hoffen auf die Weiterentwicklung dieser Zusammenarbeit in der Zukunft.

Nicht zuletzt gilt unser Dank dem Rektorat der Pädagogischen Universität „Ion Creangă” für die Unterstützung bei der Organisation der Tagung sowie dem Deutschen Akademischen Austauschdienst, der die vorliegende Publikation fi nanziell bezuschusst hat.

S. Musteaţă, A. Popa, J.-P. Abraham

– 10 –

SCHIŢĂ ISTORIOGRAFICĂ CU PRIVIRE LA ATRIBUIREA CULTURALĂ A PIESELOR CE ŢIN DE PRELUCRAREA METALELOR ÎN PERIOADA TÂR-

ZIE A EPOCII BRONZULUI DIN NORDUL MĂRII NEGRE

Eugen UŞURELU

Atribuirea culturală a artefactelor de orice factură, inclusiv a celor ce ţin de prelucrarea metalelor1, este lesne de efectuat în cazurile când acestea sunt descoperite în contexte arhe-ologice bine determinate, straturile aşezărilor şi complexele funerare2.

Astfel de situaţii fericite în cazul pieselor ce ţin de prelucrarea metalelor în perioada târzie a epocii bronzului din nordul Mării Negre sunt însă mai degrabă excepţii decât ceva ordinar.

De regulă, majoritatea complexelor, depozitelor, colecţiilor de tipare şi depozitelor de bronzuri, nemaivorbind de descoperirile accidentale de tipare şi bronzuri, ce aparţin perioadei târzii a epocii bronzului din zona nord-pontică, provin în urma descoperirilor ce nu au nicio le-gătură cu contexte arheologice certe3. Totodată, multiple descoperiri de tipare din cadrul unor aşezări din această regiune, efectuate în urma investigaţiilor de teren de amploare din anii '70-'80 ai sec. XX, nu sunt incluse în circuitul ştiinţifi c4.

În această situaţie, în vederea soluţionării problematicii atribuirii culturale a artefactelor ce ţin de prelucrarea metalelor în perioada târzie a epocii bronzului din această regiune, în literatura de specialitate este preluat, nuanţat şi dezvoltat modelul teoretic propus, în anii '50 ai sec. XX, de către A. Iessen. Acest cercetător, în baza artefactelor cunoscute la acea vreme, pentru caracterizarea activităţii de prelucrare a metalelor din nordul Mării Negre, utilizează noţiunea de „focar de prelucrare a metalelor”5, fără însă a determina caracterul raportului focar – cultură arheologică6.

O abordare specială a acestei din urmă problematici este efectuată de către E.N. Černy-ch7: într-un caz, în baza artefactelor din regiunea Volga-Ural, şi în al doilea, în baza celor din nordul Mării Negre, soldată însă cu rezultate şi concluzii diferite.

Astfel, în lucrarea consacrată metalurgiei din regiunea Volga-Ural, noţiunile delimitate, de focar metalurgic şi de focar de prelucrare a metalelor8, sunt utilizate pentru a exprima acti-vitatea metalurgică şi de prelucrare a metalelor a unor comunităţi culturale.9

1 În literatura de specialitate de limbă rusă, noţiunea de metalurgie este defi nită drept „întregul complex al ope-raţiilor de producere a metalului, începând de la extragerea acestuia din zăcăminte de minereu şi terminând cu obţinerea pieselor fi nite”. Totodată, în cazurile când sunt constatate numai unele din componentele acestei activităţi, cele de „producere a inventarului în baza metalului importat”, este utilizată noţiunea de prelucrare locală a metalelor - ČERNYCH 1967, 297. Cu referire la perioada târzie a epocii bronzului din nordul Mării Negre, în literatura de specialitate este utilizată această din urmă noţiune, de aceea şi în cadrul acestui articol este preluată şi respectată această delimitare de conţinut şi terminologică.

2 Cu toate acestea, gradul de informativitate al diferitor categorii de izvoare arheologice, ce ţin de prelucrarea metalelor, în astfel de cazuri este diferită. Numai tiparele pot fi puse cu certitudine în legătură cu contextele de descoperire menţionate. În timp ce piesele de bronz pot fi atât produse locale, cât şi importuri din alte medii culturale. În acest sens, descoperirea unui tipar în astfel de contexte uneori este mai relevantă decât desco-perirea a zeci de piese de bronz – BOČKAREV 1975, 3.

3 LESKOV 1967, 143; GERŠKOVIČ 1999, 61.4 SIKORSKIJ, ELISEEV, KLIUŠINCEV 1997, 64-69.5 ČERNYCH 1976, 8.6 BOČKAREV 1994, 68.7 Transliterarea terminologiei, numelor proprii, denumirilor de localităţi slave s-a efectuat conform normelor:

Transliteration slawischer kyrillischer Buchstaben. DIN 1460.8 Vezi şi ČERNYCH 1967, 295-301.9 ČERNYCH 1970, 13.

– 11 –

În schimb, în urma analizei pieselor de metal din perioada târzie a epocii bronzului din regiunea nord-pontică, E.N. Černych admite că focarul metalurgic (de prelucrare a metalelor) putea să concorde cu o cultură arheologică sau să depăşească arealul acesteia şi să fi e în legătură cu populaţiile altor culturi10. Caracterizând astfel activitatea de prelucrare a metalelor în nordul Mării Negre din perioada târzie a epocii bronzului nu în calitate de activitate a purtă-torilor unei sau altei culturi arheologice, ci drept activitate a unui grup (clan) de meşteri. Admi-ţând chiar că aceştia puteau fi străini, sub aspect cultural, populaţiei în mediul căreia activau11.

Aceste din urmă concluzii ale lui E.N. Černych sunt combătute de V.S. Bočkarev, care argumentează în baza dovezilor concludente că, deşi în multe cazuri, legăturile focarului pot fi variate şi arealul acestuia poate să nu coincidă cu cel al culturii arheologice, totuşi raporturile determinante ale acestuia corelează cu o anumită cultură12.

Totodată, V.S. Bočkarev defi neşte şi noţiunea de focar de prelucrare a metalelor, acesta reprezentând „grupul de complexe, care manifestă o îmbinare constantă a tipurilor unui gen de izvoare”. În afară de aceasta, în opinia aceluiaşi autor, în cadrul procedurii arheologice, focarul de prelucrare a metalelor şi cultura arheologică pot fi evidenţiate separat13, iar determinarea caracterului raportului dintre aceste entităţi constituie o sarcină de cercetare suplimentară14.

Trebuie menţionat de asemenea că, deşi schemele de ordonare tipologico-cronologică şi culturală a artefactelor ce ţin de activitatea de prelucrare a metalelor în perioada târzie a epocii bronzului din nordul Mării Negre au la bază noţiunea de focar de prelucrare a metalelor, conţinutul acesteia este diferit de la o schemă la alta.

Astfel, în cadrul studiului lui A.M. Leskov15, noţiunea de focar are conţinut similar celei utilizate de A. Iessen şi caracterizează în general activitatea de prelucrare a metalelor din nor-dul Mării Negre în perioada târzie a epocii bronzului. În acelaşi timp, în cadrul acestuia sunt evidenţiate etape de dezvoltare, delimitate sub aspect tipologico-cronologic şi cultural.

În schimb în lucrările lui E.N. Černych16 şi V.S. Bočkarev17, noţiunea de focar este aso-ciată cu grupele de artefacte care au un cadru temporal şi teritorial-cultural bine determinat, similare etapelor din schema lui A.M. Leskov.

Aceste diferenţe de conţinut ale noţiunii de focar sunt însoţite şi de divergenţe semnifi -cative în ceea ce priveşte conţinutul schemelor de ordonare a artefactelor ce ţin de activitatea de prelucrare a metalelor din nordul Mării Negre, adică de ordonări tipologico-cronologice şi culturale diferite, ale practic unora şi aceleaşi materiale arheologice.

În corespundere cu elementele esenţiale ale schemelor de ordonare tipologico-cronolo-gică şi culturală a artefactelor ce ţin de activitatea de prelucrare a metalelor din nordul Mării Negre, acestea pot fi divizate în două grupe.

Primei grupe aparţin contribuţiile lui A.M. Leskov18 şi V.S. Bočkarev19, precum şi lucrarea comună a acestor doi autori20, consacrată tiparelor caracteristice bronzului târziu din nordul Mării Negre.

10 ČERNYCH 1976, 168.11 ČERNYCH 1976, 149.12 BOČKAREV 1994, 69.13 Acest fapt este pus la îndoială de E.N. Černych, care menţionează că în unele cazuri evidenţierea separată

a acestor două fenomene este imposibilă, deoarece legătura lor organică este foarte strânsă – ČERNYCH 1976, 167.

14 BOČKAREV 1975, 6.15 LESKOV 1967.16 ČERNYCH 1976, 168-169.175-195.17 BOČKAREV 1975, 6-13; 1994, 69-74.18 LESKOV 1967; 1981.19 BOČKAREV 1975; 1994; 2006.20 BOČKAREV, LESKOV 1980.

– 12 –

În lucrările acestor doi cercetători este susţinută aceeaşi consecutivitate a grupelor de artefacte ce ţin de activitatea de prelucrare a metalelor în bronzul târziu din nordul Mării Negre. Sunt diferite numai denumirile grupelor de artefacte, atribuirea culturală şi cronologia absolută a acestora.

Astfel, cele mai timpurii artefacte ce ţin de activitatea de prelucrare a metalelor din nordul Mării Negre din bronzul târziu, în conformitate cu schema lui A.M. Leskov, sunt cele atribuite perioadei timpurii a culturii Srubnaja, urmate de cele ale etapei Sabatinovka21. Acestea con-stituie complexele Ul’janovka şi, respectiv, cele ale focarului Kabakovo-Golovurov, conform schemei lui V.S. Bočkarev22. Iar în corespundere cu contribuţiile consacrate tiparelor23 şi de-pozitelor de bronzuri24, acestea formează grupa de tipare Golourov şi, respectiv, prima grupă cronologică de depozite de bronzuri. Urmate de etapa Belozerka25, focarele Novo-Aleksandro-vka şi Zavadovka26, sau grupele de tipare Novo-Aleksandrovka şi Zavadovka27, şi depozitele de bronzuri de la Socoleni şi Melnikovka28.

Sub aspect cultural, unele complexe de tipare şi depozite de bronzuri atribuite iniţial pe-rioadei timpurii a culturii Srubnaja29, complexele focarului Kabakovo-Golovurov 30, înglobate în grupa de complexe de tipare Golourov31 şi, respectiv, prima grupă cronologică de depozite de bronzuri32, sunt sincronizate cu etapa culturii Sabatinovka.

Etapa Belozerka33, depozitele de bronzuri de la Socoleni şi Melnikovka34, focarele Novo-Aleksandrovka şi Zavadovka35, sau grupele de tipare Novo-Aleksandrovka şi Zavadovka36, sunt atribuite etapei culturii Belozerka, şi anume fazelor timpurie şi târzie.

Cea de-a doua grupă de contribuţii consacrate ordonării tipologico-cronologică şi cul-turală a artefactelor ce ţin de activitatea de prelucrare a metalelor în perioada târzie a epocii bronzului din nordul Mării Negre este reprezentată de schema lui E.N. Černych37 şi de lucrările autorilor care au preluat-o integral sau cu modifi cări nesemnifi cative38.

În baza analizei tipologico-combinatorii a pieselor componente ale depozitelor de bron-zuri şi, parţial, a complexelor de tipare, E.N. Černych distinge trei grupe de complexe: Ingul-Krasnyj Majak, Kardašinka, Zavadovka-Lobojkovka, identifi cându-le cu trei focare distincte de prelucrare a metalelor39.

În afară de aceasta, în cadrul primei grupe sau al focarului Ingul-Krasnyj Majak, sunt delimitate două subgrupe de complexe. Prima subgrupă, conform opiniei lui E.N. Černych, ar reprezenta impulsul de origine vestică (cultura Noua), care ar fi determinat formarea focarului 21 LESKOV 1967, 154-178.22 BOČKAREV 1975, 9-13.23 BOČKAREV, LESKOV 1980, 69.24 LESKOV 1981, 96.25 LESKOV 1967, 145-154.26 BOČKAREV 1975, 12.27 BOČKAREV, LESKOV 1980, 71-74.28 LESKOV 1981, 96.29 LESKOV 1967, 161-167.30 BOČKAREV 1975, 12.31 Trebuie de menţionat că grupa de forme de turnare Golourov este divizată în două subgrupe, prima cu acelaşi

nume şi a doua – Krasnyj Majak, atribuite fazei timpurii şi, respectiv, celei târzii a etapei culturii Sabatinovka - BOČKAREV, LESKOV 1980, 69.

32 LESKOV 1981, 96.33 LESKOV 1967, 145-154.34 LESKOV 1981, 96.35 BOČKAREV 1975, 12.36 BOČKAREV, LESKOV 1980, 71-74.37 ČERNYCH 1976.38 NOVIKOVA 1976; ČERNJAKOV 1985; KLOČKO 1994; 1995; 1997; GERŠKOVIČ 1999; 2001-2002.39 ČERNYCH 1976, 140-158.

– 13 –

Ingul-Krasnyj Majak40. Cea de-a doua subgrupă, care include restul complexelor primei gru-pe, ar refl ecta începutul activităţii locale de prelucrare a metalelor din perioada târzie a epocii bronzului din nordul Mării Negre.

Însă schema propusă de către E.N. Černych are defi cienţe semnifi cative. Acestea se refe-ră în primul rând la includerea în cadrul aceluiaşi focar a două grupe de complexe distincte din punct de vedere cronologic, Lobojkovka şi Zavadovka, care în realitate reprezintă două focare, Lobojkovka-Golovurov şi Zavadovka. Primul a activat în prima fază, iar cel de-al doilea în ultima fază a perioadei târzii a epocii bronzului din zona nord-pontică. De asemenea, neîntemeiat au fost atribuite focarului Ingul-Krasnyj Majak o serie de depozite de bronzuri din regiunea est-carpatică, care constituie o grupă de complexe ce aparţine focarului Râşeşti. Nu are un suport întemeiat nici poziţia cronologică ridicată a focarului Kardašinka41.

Sub aspect metodologic, carenţele schemei menţionate au fost determinate de faptul că, în cadrul procedurii de evidenţiere a focarelor de prelucrare a metalelor, a fost neglijat specifi -cul categoriilor de izvoare ce ţin de această activitate42.

Cu toate aceste difi cienţe enunţate, schema lui E.N. Černych continuă a fi utilizată în calitate de reper în diverse lucrări până în prezent. Însă, după cum reiese din cele enunţate, această schemă nu satisface cerinţa esenţială a unor asftel de contribuţii – evidenţierea con-secutivităţii sau a cronologiei relative adecvate a grupelor de artefacte, care rămâne valabilă, indeferent de atribuţiile culturale şi încadrările cronologice absolute, supuse periodic rectifi că-rilor şi precizărilor.

Opinia lui E.N. Černych cu privire la infl uenţa determinantă a culturii Noua asupra dez-voltării activităţii de prelucrare a metalelor a culturii Sabatinovka este acceptată şi de L. Novi-kova în studiul amplu consacrat legăturilor vestice ale focarului de prelucrare a metalelor din perioada târzie a epocii bronzului din nordul Mării Negre. Similitudinile tipologice ale pieselor de metal din cadrul culturii Noua cu cele din unele depozite din zona nord-pontică îi serveşte ca temei să atribuie unele din depozitele din această regiune culturii Noua. Respectiv, răs-pândirea depozitelor de tradiţie vestică în aria culturii Sabatinovka este pusă în legătură cu pătrunderea purtătorilor culturii Noua în regiunea nord-pontică. Din această perspectivă, L. Novikova consideră că trebuie revăzut conceptul despre existenţa în nordul Mării Negre a focarului autohton de prelucrare a metalelor în perioada târzie a epocii bronzului.43

În cazul acestui studiu, constatările L. Novikova cu privire la similitudinile tipologice ale pieselor de metal din cadrul culturii Noua cu cele din unele depozite din zona nord-pontică44 sunt întemeiate, deoarece sunt efectuate de autoare în urma rezultatelor corelării tipurilor din cadrul depozitelor menţionate cu descoperirile din complexele atribuite sigur mediului cultu-rii Noua. În schimb, opinia cu privire la rolul determinant al culturii Noua în apariţia focarului nord-pontic de prelucrare a metalelor are la baza schema defectuoasă a lui E.N. Černych45, contrazisă de cercetările efectuate de V.S. Bočkarev şi A.M. Leskov46.

40 ČERNYCH 1972, 30; 1976, 182-183.41 BOČKAREV 2006, 57-58.42 În conformitate cu recomandările metodice ale lui V.S. Bočkarev, fi ecare categorie de izvoare (complexele

de tipare, depozitele de bronzuri, descoperirile din aşezări şi necropole, descoperirile accidentale de tipare şi bronzuri), în cadrul procedurii de evidenţiere a focarelor de prelucrare a metalelor, este analizată separat şi prin metoda care ţine cont de specifi cul acesteia. Aceasta, pentru că fi ecare categorie are o încărcătură infor-mativă proprie, ceea ce nu permite substituirea uneia cu alta. La confruntarea rezultatelor analizei prioritate se acordă complexelor de tipare, apoi depozitelor de bronzuri, deoarece primele sunt indicatorul cel mai veridic al existenţei focarului de prelucrare a metalelor - BOČKAREV 1975, 3-8.

43 NOVIKOVA 1976, 25-57.44 Vezi şi la BOČKAREV 2006, 57-58.45 ČERNYCH 1972; 1976.46 BOČKAREV, LESKOV 1980; LESKOV 1981.

– 14 –

La rândul său, într-un caz, V.I. Kločko pune apariţia discutatei grupe, sau a focarului Za-vadovka-Lobojkovka în accepţiunea lui E.N. Černych, în legătură cu purtătorii culturii Sosnic-kaja. În afară de aceasta, este subliniat şi faptul că aceste tradiţii de prelucrare a metalelor ar fi preluate de purtătorii culturii Srubnaja târzie şi răspândite spre est până în regiunea vestică a Kazahstanului47.

Mai recent, V.I. Kločko include complexele de tipare de tip Golourov şi depozitele de bronzuri de tip Lobojkovka într-un focar numit Golovurov-Lobojkovo, atribuindu-l culturilor Be-logrudovka, Lebedovka şi Bondaricha şi sincronizându-l cu focarul Krasnomajak, ultimul atri-buit complexului cultural Sabatinovka-Noua-Coslogeni48.

O opinie similară celor expuse de E.N. Černych şi V.I. Kločko este împărtăşită şi de Ja. P. Gerškovič, care pune formarea şi funcţionarea focarului Lobojkovka în legătură cu interacţiu-nile între complexul cultural Sabatinovka-Noua-Coslogeni şi faciesurile vestice ale comunităţii cultural-istorice Srubnaja. Focarul Lobojkovka, iradiind infl uenţe atât în est, contribuind astfel, conform acestui autor, la formarea zonei metalurgice Derbeden’-Lobojkovka în accepţiunea lui V.S. Bočkarev49, cât şi în vest50.

Însă nici aceste din urmă încercări de „dezvoltare” a schemei defectuoase a lui E.N. Čer-nych nu au niciun suport factologic.

Cu toate că, în cazul complexelor de tipare şi al depozitelor de bronzuri sau al focarului Lobojkovka-Golovurov51, lipsec indicii culturali incontestabili, cum ar fi cazul grupei sau foca-rului Zavadovka52, seria de date mai vechi, completate de altele mai recente, de ordin tipolo-gico-cronologic şi cultural-istoric, confi rmă sincronizarea grupei de complexe sau a focarului de prelucrare a metalelor Lobojkovka-Golovurov53 cu etapa timpurie a culturii Sabatinovka54.

În primul rând, trebuie menţionat faptul că majoritatea specialiştilor care au abordat o se-rie de categorii funcţionale defi nitorii grupei de complexe sau focarului Lobojkovka-Golovurov, cum ar fi celturile cu decor în formă de benzi ornamentale55, secerile est-europene cu cârlig56, vârfurile de lance57, pumnalele cu peduncul şi lamă foliformă58, au scos în evidenţă faptul că acestea reprezintă o dezvoltare a tradiţiilor de tip Sejma-Turbino şi a celor est-europene.

Dacă aceste tangenţe tipologice între artefactele de tip Lobojkovka-Golovurov şi cele de tip Sejma-Turbino sunt incontestabile, atunci, ţinând cont de datările actuale ale fenomenului Sejma-Turbino, plasat la trecerea de la cel de-al III-lea la cel de-al de-al II-lea mileniu a. Chr.59, se impune constatarea anteriorităţii ultimelor faţă de primele şi, ca urmare, este mai verosimil modelul răspândirii tradiţiilor Sejma-Turbino, de la est spre vest, prin intermediul zonei meta-

47 KLOČKO 1994, 119.123-124; 1997, 12.48 KLOČKO 1995, 151-152.49 BOČKAREV 1994, 72-73.50 GERŠKOVIČ 2001-2002, 605-606.51 BOČKAREV 2006, 57-58.52 Se are în vedere pumnalele cu lamele paralele, descoperite în aşezările şi necropolele culturii Belozerka,

precum şi în cadrul monumentelor culturilor limitrofe sincrone acesteia - LESKOV 1965, 64-66; 1967, 145; BOČKAREV, LESKOV 1980, 71-72.

53 O serie de cercetători atribuie această grupă de complexe culturii Srubnaja - ČEREDNIČENKO 1986, 65; OTROŠČENKO 1981; OTROŠČENKO, RASSAMAKIN 1997, 25.

54 BOČKAREV 1975, 12; 1994, 71-72; 2002, 117-118; BOČKAREV, LESKOV 1980, 69; LESKOV 1981,96.55 TALLGREN 1926, 179-180; TERENOŽKIN 1961,121; ČERNYCH 1976, 83-84; BOČKAREV, LESKOV 1980,

51-52; LESKOV 1981, 33.34.36; BOČKAREV 2002, 117; UŠURELU 2010, 22-67.56 DERGAČEV, BOČKAREV 2002, 58-120; 2006, 77-133.57 KRIVCOVA-GRAKOVA 1955, 244; LESKOV 1967, 164; BOČKAREV 2004, 391. Рис. 3.58 LESKOV 1981, 43-45. Taf. 15.59 TRIFONOV 1996; EPIMACHOV, CHĖNKS, RENFRJU 2005; KORJAKOVA, EPIMAKHOV 2007, Tab. о.3.

– 15 –

lurgice Derbeden’-Lobojkovka60, şi nu invers, după cum încearcă să susţină V.I. Kločko61 şi Ja.P. Gerškovič62.

Cât priveşte răspândirea unor elemente care au tangenţe tipologice cu cele de tip Lo-bojkovka-Golovurov şi în Asia Centrală63, acestea îşi găsesc explicaţii în cadrul proceselor legate de fenomenul centrului cultural-genetic volgo-uralic64.

În susţinerea acestui model, vin şi descoperirile artefactelor de tip Lobojkovka-Golovurov din zona est-carpatică şi de la Dunărea de Jos, care corelează cu epicentrul de formare al culturii Noua şi cel al faciesului Coslogeni şi care au constituit prototipurile celturilor65, seceri-lor cu cârlig66, pumnalelor cu peduncul şi lamă foliformă67 şi a altor categorii funcţionale68 din spaţiul carpato-dunărean.

Toate cele menţionate evidenţiază, pe de o parte, originea răsăriteană a tradiţiilor de prelucrare a metalelor din cadrul culturii Noua69, iar pe alta, faptul că elementele de origine Sejma-Turbino şi cele est-europene, atât din cadrul tradiţiilor de prelucrare a metalelor ale culturii Noua (grupa Rădeni-Deleni)70, cât şi ale culturii Sabatinovka (grupa de complexe sau focarul Lobojkovka-Golovurov)71, sunt caracteristice fazelor timpurii ale acestora.

În afară de aceasta, faptul că grupa est-carpatică Rădeni-Deleni aparţine, din punct de vedere tipologic, tradiţiilor focarului de prelucrare a metalelor Lobojkovka-Golovurov scoate în evidenţă că acestea din urmă au prioritate cronologică şi constituie substratul focarului Krasnomajak 72 sau al zonei metalurgice Râşeşti-Krasnyj Majak73.

Aceste constatări sunt susţinute şi de descoperirile de tipare şi piesele de bronz din cadrul aşezărilor culturii Sabatinovka, în care predomină nu tipurile caracteristice focarului Ingul-Krasnyj Majak, sincronizat cu această cultură74, ci cele specifi ce preponderent focarului Zavadovka-Lobojkovka, fi ind evidenţiată în baza acestor date, o suprapunere teritorială a ariei de răspândire a acestor două focare în accepţiunea lui E.N. Černych, precum şi necesitatea revizuirii atât a arealelor, cât şi a raportului cronologic dintre acestea75.

La rândul lor, toate aceste fapte întră în contradicţie cu modelul propus de Ja.P. Gerško-vič76 despre formarea focarului Lobojkovka drept rezultat al legăturilor şi interacţiunilor între complexul cultural Sabatinovka-Noua-Coslogeni şi faciesurile vestice ale comunităţii cultural-istorice Srubnaja, aducând argumente în plus atribuirii acestuia fazei timpurii a culturii Saba-tinovka77.

În susţinerea celor menţionate vin şi rezultatele analizei altor categorii de materiale, cum ar fi habitatul, ritul funerar ş.a., care au scos în evidenţă apartenenţa fondului cultural de bază 60 BOČKAREV 1994, 72-73; 2002, 117.61 KLOČKO 1994, 119.123-124; 1997, 12.62 GERŠKOVIČ 2001-2002, 605-606.63 KLOČKO 1994, 119.123-124; 1997, 12; GERŠKOVIČ 2001-2002, 605-606.64 BOČKAREV 1991; 1995; 2002, 116-117.65 BOČKAREV 2002, 117; DERGAČEV 1997, 21-29; 2002, 141-146; 165-166; DERGACEV 1997, 142-146;

UŠURELU 2010, 22-67.66 TALLGREN 1926, 192; DERGAČEV, BOČKAREV 2002, 188-226; 2006, 229-277.67 LESKOV 1981, 43-45. Taf. 15; DERGAČEV 2002, 123-131.68 BOROFFKA 1997, 564-567.69 DERGAČEV 1997, 44-51; 2002, 136-165; DERGACEV 1997, 154-157; BOČKAREV 2002, 117-118; UŞURE-

LU 2005a, 72-75; 2005b, 238-242; 2005c, 51-54.70 UŞURELU 2005a, 72-75; 2005b, 238-242.71 BOČKAREV, LESKOV 1980, 51-85; LESKOV 1981, 33-101; BOČKAREV 2002, 117.72 KLOČKO 1995, 151-152.73 BOČKAREV 1994, 71-72.74 ČERNYCH 1976, 178-185.75 SIKORSKIJ, ELISEEV, KLIUŠINCEV 1997, 64-69.76 GERŠKOVIČ 2001-2002, 605-606.77 BOČKAREV 1975, 12; 1994, 71-72; 2002, 117-118; BOČKAREV, LESKOV 1980, 69; LESKOV 1981,96.

– 16 –

al complexului cultural Sabatinovka-Noua-Coslogeni comunităţilor arhaice ponto-caspice şi rolul determinant al elementelor răsăritene în formarea culturii Noua78 şi a faciesului Coslo-geni79.

Astfel, în ceea ce priveşte contribuţiile lui V.S. Bočkarev şi A.M. Leskov80 în calitate de scheme de ordonare cronologică relativă şi în ceea ce priveşte atribuirea culturală, acestea îşi păstrează actualitatea şi astăzi, exceptând cronologia absolută a acestora, care necesită o revizuire şi o adaptare la datele cronologice din stadiul actual de cercetare.

BIBLIOGRAFIE

BOČKAREV, V.S., 1975. Metalličeskie izdelija ėpochi pozdnej bronzy Severnogo Pričernomor’ja. Avtoref. dis. kand. ist. nauk, Leningrad.

BOČKAREV, V.S., 1991. Volgo-Ural’skij očag kul’turogeneza ėpochi pozdnej bronzy. In So-ciogenez i kul’turogenez v istoričeskom aspekte. Materialy metodologičeskogo seminara IIMK AN SSSR, Sankt-Peterburg, 24-27.

BOČKAREV, V.S., 1994. Kul’turogenez i razvitie metalloproizvodstva v ėpochu pozdnej bron-zy (po materialam južnoj poloviny Vostočnoj Evropy). In Kul’turnye transljacii i istoričeskij pro-cess, Sankt-Peterburg, 66-75.

BOČKAREV, V.S., 1995. Karpato-Dunajskij i Volgo-Ural’skij očagi kul’turogeneza ėpochi bron-zy (opyt sravnitel’noj charakteristiki). In Konvergencija i divergencija v razvitii kul’tur ėpochi ėneolita-bronzy Srednej i Vostočnoj Evropy. Čast’ I, Sankt-Peterburg, 18-29.

BOČKAREV, V.S., 2002. Metalličeskie topory-kel’ty Evropy ėpochi pozdnej bronzy. In Stepi Evrazii v drevnosti i srednevekov’e. Sankt-Peterburg, 115-118.

BOČKAREV, V.S., 2004. O funkcional’nom naznačenii petel’-ušek u nakonečnikov kopii ėpochi pozdnej bronzy Vostočnoj Evropy i Sibiri. In Archeolog: detektiv i myslitel’. Sankt-Peterburg, 385-408.

BOČKAREV, V.S., 2006. Severopontijskoe metalloproizvodstvo ėpochi pozdnej bronzy. In Proizvodstvennye centry: istočniki, „dorogi”, areal rasprostranenija. Sankt-Peterburg, 53-65.

BOČKAREV, V., LESKOV, A., 1980. Jung-und spätbronzezeitliche Gußformen im nördlichen Schwarzmeergebiet. PBF XX, 1, C.H. Beck’sche Verlagsbuchhandlung, München.

BOROFFKA, N., 1997. Rasiermesser der Bronze-und Hallstattzeit aus Rumänien. In (Hrsg. Becker, C., Dunkelmann, M-L., Metzner-Nebelsick, C., Peter-Röcher, H., Roeder M., Teržan, B.) Χρόνος, Beiträge zur prähistorischen Archäologie zwischen Nord- und Südosteuropa. Festschrift für Bernhard Hänsel, Espelkamp1997, 563-676.

DERGACEV, V., 1997. Piesele de metal – referinţe la problema genezei culturilor Hallstattului timpuriu din regiunea carpato-danubiano-nord-pontică. In Thraco-Dacica XVIII, 1-2, 135-205.

DERGAČEV, V.A., 1997. Metalličeskie izdelija k probleme genezisa kul’tur rannego gal’štata Karpato-Danubio-Nordpontijskogo regiona, Kišinėu.

DERGAČEV, V., 2002. Die äneolithischen und bronzezeitlichen Metallfunde aus Moldavien. PBF XX, 9, Franz Steiner Verlag, Stuttgart.

78 SAVA 1998; 1999; 2002; 2004; 2005; SAVVA 2002; 2003.79 MORINTZ, ANGHELESCU 1970, 373-413; MORINTZ 1978, 121-152.80 LESKOV 1967; 1981; BOČKAREV 1975; BOČKAREV, LESKOV 1980.

– 17 –

DERGAČEV, V.A., BOČKAREV, V.S., 2002. Metalličeskie serpy pozdnej bronzy Vostočnoj Evropy, Kišinev.DERGAČEV, V., BOČKAREV, V., 2006. Secerile de metal din epoca bronzului târziu din Euro-pa de Est. Bibliotheca Archaeologica Moldaviae V, Iaşi.EPIMACHOV, A.V., CHĖNKS, B., RENFRJU, K., 2005. Radiouglerodnaja chronologija pam-jatnikov bronzovogo veka Zaural’ja. In RA 4, 92-102.GERŠKOVIČ, Ja.P., 1999. Studien zur Spätbronzezeitlichen Sabatinovka-Kultur am unteren Dnepr und an der Westküste des Azov`schen Meeres. In Archäologie in Eurasien, Band 7, Deutsches Archäologisches Institut, Eurasien-Abteilung, Rahden/Westf.GERŠKOVIČ, Ja.P., 2001-2002. Paradoksy v istoriografi i Sabatinovskoj kul’tury. In Stratum plus, 2, 598-607.KLOČKO, V.I., 1994. Metallurgičeskoe proizvodstvo v ėneolite-bronzovom veke. In Remeslo ėpochi ėneolita-bronzy na Ukraine. Kiev, 96-132.KLOČKO, V., 1995. Zur brozezeitlichen Bewaffnung in der Ukraine. In Eurasia Antiqua. Zeit-schrift für Archäologie Eurasiens. Band 1, 81-161.KLOČKO, V.I., 1997. Lobojkivs’ka metalurgija. In Sabatinovskaja i srubnye kul’tury: problemy vzaimosvjazej vostoka i zapada v ėpochu pozdnej bronzy. Tezisy dokladov I-go vsesojuznogo polevogo seminara, Kiev-Nikolaev-Južnoukrainsk, 11-12.KORJAKOVA, L., EPIMAKHOV, A.V., 2007. The Urals and Western Siberia in the Bronze and Iron Ages, Cambridge.KRIVCOVA-GRAKOVA, O.A., 1955. Stepnoe Povolž’e i Pričernomor’e v ėpochu pozdnej bron-zy. MIA SSSR 46, Moskva.LESKOV, A.M., 1965. Novaja masterskaja litejščika ėpochi pozdnej bronzy na Chersonščine. In KSIA SSSR 103, 63-66.LESKOV, A.M., 1967. O severopričernomorskom očage metalloobrabotki v ėpochu pozdnej bronzy. In Pamjatniki ėpochi bronzy juga evropejskoj časti SSSR, Kiev, 143-168.LESKOV, A., 1981. Jung- und spätbronzezeitliche Depotfunde im nördlichen Schwarzmeerge-biet I. PBF XX, 5, C.H. Beck’sche Verlagsbuchhandlung, München.MORINTZ, S., ANGHELESCU, N., 1970. O nouă cultură a epocii bronzului în România. Cul-tura de tip Coslogeni. In SCIV 21, 3, 373-415.MORINTZ, S., 1978. Contribuţii arheologice la istoria tracilor timpurii, Vol.1,Bucureşti.NOVIKOVA, L.A., 1976. Zapadnye svjazi severopričernomorskogo očaga metalloobrabotki v ėpochu pozdnej bronzy. In SA, 3, 25-57.OTROŠČENKO, V.V., 1981. Srubnaja kul’tura stepnogo Podneprov’a (po materialam pogrebal’nych pamjatnikov). Avtoref. dis. kand. ist. nauk, Kiev.OTROŠČENKO, V.V., RASSAMAKIN Ju.Ja., 1997. Z privodu kul’turnoï naležnosti kompleksiv lobojkivs’ko-derbedenivs’koï zoni metaloobrobki. In Sabatinovskaja i srubnye kul’tury: proble-my vzaimosvjazej vostoka i zapada v ėpochu pozdnej bronzy. Tezisy dokladov I-go vsesojuz-nogo polevogo seminara, Kiev-Nikolaev-Južnoukrainsk, 23-25.SAVA, E., 1998. Die Rolle der „östlichen” und „westlichen” Elemente bei der Genese des Kulturkomplexes Noua-Sabatinovka (nach den Materialien des Prut-Dnestr Zwischenstrom-gegiet). In Das Karpatenbecken und die Osteuropäische Steppe. PAS. Band 12, München-Rahden/Westf., 267-312.

– 18 –

SAVA, E., 1999. Istoricul cercetărilor şi contribuţii noi la periodizarea şi cronologia absolută a culturii Noua. In Studia in honorem Ion Niculiţă, Chişinău, 54-84.

SAVA, E., 2002. Die Besstattungen der Noua-Kultur. Ein Beitrag zur Erforschung spätbonze-zeitlicher Bestattungsriten zwischen Dnestr und Westkarpaten (Hrsg. B. Hänsel). PAS. Band 19, Kiel.

SAVA, E., 2004. Unele aspecte economice din perioada târzie a epocii bronzului (Complexul cultural Noua-Sabatinovka). In Studia in honorem Gheorghe Postică, Chişinău, 68-75.

SAVA, E., 2005. Die spätbronzezetlichen Aschehügel („Zol`niki“) – ein Erklärungsmodell und einige historisch-wirtschaftliche Aspekte. In Praehistorische Zeitschrift, 80, 65-109.

SAVVA, E.N., 2002. Genezis, periodizacija i absoljutnaja chronologija kul’tury Noua. In Stepi Evrazii v drevnosti i srednevekov’e. Sankt-Peterburg, 221-223.

SAVVA, E.N., 2003. Kul’turno-chronologičeskoe sootnošenie kompleksa kul’tur Noua-Sabatino-vka s kul’turami Karpato-Podunav’ja. In Čtenija, posvjaščennye 100-letiju dejatel’nosti V.A. Go-rodcova v Gosudarstvenom istoričeskom muzee. Tezisy konferencii. Čast’ I, Moskva, 147-149.

SIKORSKIJ, A.A., ELISEEV, V.F., KLJUŠINCEV, V.N., 1997. Novye materialy po metalloo-brabotke ėpochi pozdnej bronzy meždureč’ja Tiligula i Ingul’ca. In Sabatinovskaja i srubnye kul’tury: problemy vzaimosvjazej vostoka i zapada v ėpochu pozdnej bronzy. Tezisy dokladov I-go vsesojuznogo polevogo seminara, Kiev-Nikolaev-Južnoukrainsk, 64-69.

TALLGREN, A.M., 1926. La Pontide préscythique après líntroduction des métaux. ESA, II, Helsinki.

TERENOŽKIN, A.I., 1961. Predskifskij period na dneprovskom Pravoberež’e, Kiev.

TRIFONOV, V.A., 1996. K absoljutnomu datirovaniju „mikenskogo” ornamenta ėpochi razvitoj bronzy Evrazii. In Radiouglerod i Archeologija 1, Sankt-Peterburg, 60-64.

ČEREDNIČENKO, N.N., 1986. Srubnaja kul’tura. In Kul’tury ėpochi bronzy na territorii Ukrainy. Kiev, 44-82.

ČERNYCH, E.N., 1967. O terminach „metallurgičeskij centr”, „očag metallurgii” i drugich. In SA, 1, 295-301.

ČERNYCH, E.N., 1970. Drevnejšaja metallurgija Urala i Povolž’ja, Moskva.

ČERNYCH, E.N., 1972. Istorija metallurgii Vostočnoj Evropy v pozdnem bronzovom veke. Avtoref. dokt. dis., Moskva.

ČERNYCH, E.N., 1976. Drevnjaja metalloobrabotka na Jugo-Zapade SSSR, Moskva.

ČERNJAKOV, I.T., 1985. Severo-Zapadnoe Pričernomor’e vo vtoroj polovine II tys. do n.ė., Kiev.

UŞURELU, E., 2005a. Contribuţii noi la cronologia pieselor metalice caracteristice perioadei târzii a epocii bronzului carpato-nistrean. In Revista arheologică S.N. Vol. 1. Nr. 1, 72-76.

UŞURELU, E., 2005b. Coraportul cultural-cronologic între complexele metalice ale culturilor Noua şi Sabatinovka. In Revista arheologică S.N. Vol. 1. Nr. 2, 238-243.

UŞURELU, E., 2005c. Noi contribuţii cu privire la apariţia în spaţiul carpato-dunărean a forme-lor metalice caracteristice perioadei târzii a epocii bronzului. In Tyragetia XIV, 51-55.

UŠURELU, E., 2010. Genezis i ėvoljucija dvuuškovych toporov-kel’tov Vostočnoj Evropy ėpochi pozdnej bronzy. In Revista arheologică, Vol. V. Nr. 1, 22-67.

– 19 –

ZUSAMMENFASSUNG

ZUR KULTURELLEN ZUWEISUNG VON GUSSFORMEN UND METALLGEGEN-STÄNDEN DER SPÄTEN BRONZEZEIT IM NÖRDLICHEN SCHWARZMEERGE-

BIET: FORSCHUNGSGESCHICHTLICHER ÜBERBLICK

Der Beitrag behandelt ein Modell, das von verschiedenen Forschern für die kulturelle Einordnung der Gußformen und bronzenen Gegenständen aus dem Untersuchungsgebiet angewendet wurde. Das erwähnte Modell wird durch die Begriffe Metallverarbeitungszentrum sowie Metallverarbeitungskreis gekennzeichnet. Eine der wichtigsten Forschungsfragen da-bei ist, ob solche Begriffe wie archäologische Kultur und Metallverarbeitungszentrum sich in ihren Deutungen überlappen. Die Antwort ist für verschiedene Regionen unterschiedlich. Im Wolga-Ural-Gebiet wurde eine solche Überlappung festgestellt. Im nördlichen Schwarzmeer-gebiet ist laut E.N. Černych nur mit einer relativen Korrelation zwischen den beiden Begriffen zu rechnen. Die Metallverarbeitungsaktivitäten sind dabei nicht den Trägern einer archäolo-gischen Kultur insgesamt zuzuweisen, sondern lediglich einer Gruppe von ihnen, womöglich auch wandernden Handwerkern, nachzuweisen. Diese Hypothese wurde von V.S. Bočkarev vehement verneint. Er spricht sich für eine klare Korrelation zwischen den beiden erwähnten Begriffen aus.

Im Laufe der Untersuchung wurde jedoch festgestellt, dass verschiedene Autoren den Begriff Metallverarbeitungszentrum mit unterschiedlichen Deutungen versehen. In seiner er-sten Studie benutzt A.M. Leskov diesen Begriff in ähnlicher Weise wie A.Iessen und spricht dabei die ganze nördliche Schwarzmeeregion an. E.N. Černych und V.S. Bočkarev hingegen assoziieren diesen Begriff mit einer typologisch-chronologisch und kulturell begrenzten Grup-pe archäologischer Artefakte oder Werkstättenkreise.

In dem Beitrag wird der Versuch unternommen, diese Schemata im Detail zu untersu-chen und anhand des konkreten archäologischen Materials aus dem nördlichen und nord-westlichen Schwarzmeergebiet zu vergleichen und zu bewerten.

– 20 –

CONSIDERAŢII EXPERIMENTALE PRIVIND „GROPILE-CUPTOARE” DIN AREALUL CULTURII COZIA-SAHARNA

Andrei NICIC, Sergiu HEGHEA

Studierea sortimentului ceramic bogat decorat cu diverse motive incizate şi imprimate caracteristice descoperirilor de tip Cozia-Saharna s-a bucurat de o atenţie deosebită în lite-ratura de specialitate1. Aceasta se datorează în primul rând diversităţii motivelor decorului şi formelor ceramice, care caracterizează civilizaţia primei epoci a fi erului din regiunea Nistrului de Mijloc pe fundalul manifestărilor culturale similare cu ceramică imprimată răspândite în Europa de Sud-Est2.

În aşa mod, interesul manifestat faţă de olăritul culturii Cozia-Saharna s-a redus la abor-darea unor aspecte legate de analiza arheologică a formelor de vase, stilistica şi motivele de-corului geometric3 şi, mai rar, s-a insistat asupra abordării tehnicilor şi procedeelor de realizare a decorului incizat şi imprimat4.

Subiectul propus pentru discuţie prezintă o încercare de abordare experimentală a unor procedee şi tehnici de ardere a ceramicii culturii Cozia-Saharna din perioada timpurie a pri-mei epoci a fi erului din zona Nistrului de Mijloc. Prilej pentru aceasta a servit descoperirea la Saharna-Ţiglău, în decursul campaniei din anul 2008, a multiple complexe arheologice, din care un interes deosebit prezintă două gropi alăturate unite la bază printr-o galerie-tunel cu secţiunea semicirculară (Fig. 1/1).

Prima groapă (C 22, Gr.19)5 are în plan o formă ovală cu diametrele de 1,2x1,5 m. În pro-fi l are o formă de clopot, cu fundul neregulat, înclinat spre extremitatea de nord, cu pereţii ro-tunjiţi şi gura cilindrică (fi g. 1/2). Ad.=0,9-1 m, Dmax=1,9 m, Dgur=1,3 m. În extremitatea de nord, la fund groapa este prevăzută cu un tunel semioval în secţiune cu dimensiunile de 0,4x0,5 m şi lungime de 1,6 m, care se unea cu C 24, Gr. 21 (Fig. 1/4). În zona de joncţiune cu groapa 21, tunelul se lărgeşte până la 1 m, formând un prag de 0,2 m. În regiunea gurii tunelului se observă urme de arsură. A doua groapă, C 24, Gr. 21, de asemenea are o formă de clopot cu partea inferioară tronconică şi gât cilindric: Ad.=0,92 m, Dmax=1,4 m, Dgur=1 m (Fig. 1/3, 5). În interiorul gropii sunt sesizate urme de arsură, pereţii având o culoare cărămizie.

Ambele gropi descoperite la Saharna-Ţiglău prezintă probabil un complex cu destinaţie tehnologică, şi nu menajeră. Funcţionalitatea tunelului-galerie care uneşte la bază cele două gropi ar pune în evidenţă practicarea de către meşterii-olari din mediul culturii Cozia-Saharna, a unor instalaţii specializate pentru procedeele de ardere a ceramicii. În favoarea acestei supoziţii pot servi urmele de cenuşă în regiunile gurilor tunelurilor şi culoarea cărămizie a pereţilor gropii 21. Prezenţa unor „gropi de ardere” este bine documentată în cadrul culturii Cozia-Saharna, având de regulă o formă de clopot cu fundul lipit cu lut sau sunt prevăzute în interior cu instalaţii complexe „de producţie” pentru arderea ceramicii (Saharna şi Alcedar)6.

Lipsa unor cuptoare specializate de ars ceramica în perioada timpurie a primei epoci a fi erului în nord-vestul Pontului Euxin este explicată de unii cercetători prin existenţa unor tehnologii primitive de ardere a vaselor în gropi7. Această idee poate fi susţinută de analiza 1 MELJUKOVA 1982; LÁSZLÓ 1969, 1972; HÄNSEL 1976; ICONOMU 1996; KAŠUBA 2000; NICULIŢĂ, NI-

CIC 2007, 2008; 2 MORINTZ 1987, 65; HÄNSEL 1976; JUGĂNARU 2005; 3 MELJUKOVA 1982; ICONOMU 1996; KAŠUBA 2000; NICULIŢĂ, NICIC 2007, 2008;4 LÁSZLÓ 1969; NIČIK, AILINKAI 2003; AILINCĂI, NICIC, JUGĂNARU, DOBRINESCU 2004-2005;5 Conform numerotării complexelor arheologice după planul de săpătură.6 LEVIŢKI 1994, 180; KAŠUBA 2000, 454, 463;7 JUGĂNARU 2005, 29;

– 21 –

cromaticii specifi ce vaselor ceramice descoperite în mediul culturilor Gáva-Holihrady8 şi Corlă-teni-Chişinău9, care ar putea indica că arderea vaselor putea fi petrecută în gropi în atmosferă oxidantă sau reducătoare.

Pentru verifi carea ipotezei despre „contextul tehnologic” al complexului compus din gro-pile 19 şi 21 de la Saharna-Ţiglău, în primăvara anului 2009 a fost organizat un experiment arheologic.

Bazându-se pe rezultatele şi metodologia unor experimente realizate, cu privire la tehni-cile şi complexele de ardere a vaselor din diferite epoci10, în parcul preistoric Saharna-Ţiglău, s-a testat funcţionalitatea tehnologică a gropilor unite cu galerie-canal la bază pentru arderea unei colecţii de replici de vase de lut ale culturii Cozia-Saharna (Fig. 2-3).

Rezultatele experimentului1. În urma realizării experimentului s-a constat că utilizarea unor asemenea complexe în

scopul arderii vaselor ceramice permite ridicarea bruscă la temperaturi destul de înalte, care pot depăşi pragul de 700 C˚11. Despre aceasta ne relatează petele de culoare roşie aprinsă pe suprafaţa vaselor, obţinute în urma eliminării oxizilor de fi er – hematită (Fe2O3) în atmosfera de ardere oxidantă, sau magnetită (Fe3O4), de culoare închisă, unde atmosfera de ardere a recipientelor a fost reducătoare (Fig. 4/3-4). În perioada de apogeu, temperatura de ardere în interiorul gropi a ajuns la circa 1000 C˚, ca urmare pereţii vasului-chiup s-au sinterizat.

2. Dotarea gropii de ardere cu un tunel-galerie de acces (Fig. 3/4) şi reglare a tirajului de aer permite crearea unei atmosfere de ardere atât oxidante, cât şi reducătoare, chiar şi în cazul când gura gropii putea fi acoperită (Fig. 4/1). Proces care a permis utilizarea unei canti-tăţi minime de combustibil (Fig. 2/1) pentru ridicarea şi menţinerea unei atmosfere de ardere a vaselor pe parcursul a circa 8 ore, fără intervenţii ulterioare. Datorită penetrării oxigenului prin tunel în groapă pe parcursul perioadei de ardere, combustibilul (paie, crengi, buşteni) a ars uniform şi completamente (Fig. 4/2), ceea ce a permis menţinerea relativ constantă a tem-peraturii mediului de ardere.

3. Simplitatea conceptului tehnologic al acestor gropi cu tunel, descoperite la Saharna-Ţiglău, permite utilizare a unor astfel de complexe pentru arderea produselor olăritului de mai multe ori12, fără reparare sau amenajare suplimentară, cum se presupune că s-ar proceda în cazul unor probabile cuptoare specializate de ardere a ceramicii13.

Aceste observaţii experimentale pot sprijini ideea compatibilităţii unor complexe de gropi unite cu tunel-galerii la bază descoperite la Saharna-Ţiglău cu unele cunoştinţe tehnologice necesare proceselor de ardere a vaselor confecţionate de locuitorii acestei aşezări în perioada timpurie a primei epoci a fi erului.

În concluzie, putem presupune că, în cadrul comunităţilor culturale de tip Cozia-Saharna din aşezarea Saharna-Ţiglău, meşterii-olari puteau utiliza fi e gropile simple sau instalaţii mai complexe pentru arderea diverselor produse ale olăritului, diversitatea căruia distinge sorti-mentul ceramic bogat decorat de la Saharna-Ţiglău de numeroasele descoperiri ceramice din zona Nistrului Mijlociu14.

8 LÁSZLÓ 1994, 65-66;9 LÁSZLÓ 1994, 111-112;10 PETRESCH 1986; PFAFFINGER, PLEYER 1990; LÜDTKE, DAMMERS 1990, 1995; BÖTTCHER, BÖT-

TCHER 1991; 1996; LEINEWEBER 1994; DERIU 2009; 11 BIEL, KLONK 1994, 25.1;12 Experimentul a fost repetat de echipa experimentală, compusă din studenţii Facultăţii de Istorie şi Filozofi e a

Universităţii de Stat din Moldova, de trei ori.13 KAŠUBA 2000, 464;14 NICULIŢĂ, NICIC 2008;

– 22 –

BIBLIOGRAFIE

AILINCĂI, S., NICIC, A., V., JUGĂNARU, G., DOBRINESCU, C., 2004-2005. Consideraţii pri-vind realizarea decorului imprimat pe ceramica din prima epocă a fi erului în spaţiul nord-vest- pontic. In Pontica, XXXVII-XXXVIII, 111-130.

BIEL, J., KLONK, D., 1994. Handbuch der Grabungstechnik. Gesellschaft für Vor- und Frühges-chichte, Stuttgart.

BÖTTCHER, G., BÖTTCHER, G., 1991. Praktische Erfahrungen im Museumsdorf Düppel und Kunstgriffe beim Brennen von Keramik in stehenden und liegenden Öfen. In Experimentelle Archäologie, 6, 285-290.

BÖTTCHER, G., BÖTTCHER, G., 1996. Mögliche Brennverfahren und der Magerungsgehalt im Masseversatz bei der Herstellung slawischer Irdenware. In Experimentelle Archäologie in Deutschland, 18, 87-93.

DERIU, R., 2009. From Bucchero to grey ware in the Po valley: experimenting with the impor-tance of fi ring. In Eurorea, 6/2009, 39-44.

HÄNSEL, B., 1976. Beitrage zur regionalen und chronologischen Gliederung der älteren Hal-lstattzeit an der unteren Donau, Bonn.

ICONOMU, C., 1996. Cercetările arheologice din cetatea hallstattiană de la Pocreaca-Iaşi, In Arheologia Moldovei, XIX, Bucureşti, 21-56.

JUGĂNARU, G., 2005. Cultura Babadag, I, Constanţa.

KAŠUBA, M., 2000. Rannee železo v lessostepi meždu Dnestrom in Siretom (kul’tura Kozija-Saharna). In Stratum plus, nr. 3, Chişinău, 241-476.

LÁSZLÓ, A., 1969. Cu privire la tehnica de ornamentare a ceramicii hallstattiene de tip Baba-dag. In Memoria Antiquitatis, 1, 319-327.

LÁSZLÓ, A., 1972. O aşezare hallstattiană la Cozia (jud. Iaşi). In Arheologia Moldovei, VII, Bucureşti, 207-222.

LÁSZLÓ, A., 1994. Începuturile epocii fi erului la Est de Carpaţi, Bucureşti.

LEVIŢKI, O., 1994. Culturi din epoca hallstattului timpuriu şi mijlociu. In Thraco-Dacica, XV, 159-214.

LEINEWEBER, R., 1994. Brennversuche in nachgebauten Töpferöfen des 3. nachchristlichen Jahrhunderts. In Experimentelle Archäologie in Deutschland, 8, 187-192.

LÜDTKE, M., DAMMERS, K., 1990. Die Keramikherstellung im offenen Feldbrand. In Experi-mentelle Archäologie in Deutschland, 4, 321-326.

LÜDTKE, M., DAMMERS, K., 1995. Die einfachste Art, Keramik zu brennen: Der offene Feld-brand. In Experimentelle Archäologie in Deutschland, 13, 82-84.

MELJUKOVA, A., 1982. Novye dannye o keramike tipa Saharna-Solončeny v Moldavii. In Kra-tkie Soobščenija Instituta Arheologii, Moskva, vyp. 170, 3-12.

MORINTZ, S., 1987. Noi date şi probleme privind perioadele hallstattiană timpurie şi mijlocie în zona istropontică (cercetările de la Babadag). In Thraco-Dacica,VIII, 1-2, 39-71.

NIČIK, A., AILINKAI, S., 2003. K voprosu o tehnike nanesenija štampovannogo dekora na

– 23 –

rannegal’štatskoj lošenoj stolovoj keramike Karpato-Dunajsko-Pontijskogo regiona. In Ukrain-skij keramologičnij žurnal (Ukranian Ceramological Magazine), 1, 97-107.

NICULIŢĂ, I., NICIC A., 2007. Cercetări arheologice la situl Saharna-Dealul Mănăstirii. In Ty-rageţia, Vol. I [XVI], nr. 1, 225-248.

NICULIŢĂ, I., NICIC A., 2008. Habitatul din prima epocă a fi erului de la Saharna-Ţiglău. Con-sideraţii preliminare, In Tyragetia, s.n. vol. II [XVII], nr. 1, 205-232.

PETRESCH, J., 1986. Alt- und mittelneolithische Grubenöfen aus Niederbayern. Ein Beitrag zu Rekonstruktion und Interpretation neolithischer Öfen in Mitteleuropa. In Archäologisches Korrespondenzblatt, 16, 135-139.

PFAFFINGER, M., PLEYER, R., 1990. Rekonstruktion eines linearband-keramischen Backo-ffens. In Experimentelle Archäologie in Deutschland, 4, 122-125.

ZUSAMMENFASSUNG

EXPERIMENTELLE BETRÄGE ZU DEN „ÖFENGRUBEN” DER COZIA-SAHARNA-KULTUR

Während der archäologischen Erforschungen bei Saharna-Ţiglău im Jahr 2008 wurden zwei Gruben der Cozia-Saharna-Kultur entdeckt (C22,Gr.19 und C24, Gr. 21), die am Grund mit einem „Tunnel“ verbunden sind (Abb.1). In den Gruben sind mehrere Spuren des Brenn-prozesses archäologisch dokumentiert. Der vorgesehene „Tunnel“ weist wahrscheinlich auf eine technische Funktion dieser Anlagen hin. Um diese Vermutung nachzuweisen, wurde ein archäologisches Experiment beim archäologischen Park Saharna-Ţiglău dürchgeführt (Abb. 2-4). In den nachgebauten Gruben mit dem „Tunnel“ von Saharna-Ţiglău (C22,Gr.19 und C24, Gr. 21) wurde eine Sammlung von Repliken der Tongefäße der Cozia-Saharna-Kultur ge-brannt. Die Ergebnise des Experimentes und die experimentelle Beobachtungen erlauben die Feststellung, dass diese Anlagen als Öfengruben für das Brennen von Keramik dienten.

Die Endeckung derartiger archäologischer Komplexe im Areal der Cozia-Saharna-Kul-tur bei Saharna-Ţiglău weisen auf eine eventuelle technische Verwendung dieser Anlagen als Öfengruben hin, die für das Brennen verschiedener Töpfereierzeugnisse genutzt wurden. Die Vielfältigkeit der ritz- und stempelverzierten Keramik der Siedlung Saharna-Ţiglău hebt diese Töpferei von den anderen Fundstellen der Cozia-Saharna-Kultur am Mittellauf des Dnestr ab.

– 24 –

Planşa 1. Saharna-Ţiglău: (1) – C22, Gr.19, C24, Gr.21 – planul şi profi lul; (2) – C22, Gr.19; (3, 5) – C24, Gr.21; (4) – „tunelul”.

Abb. 1. Saharna-Ţiglău: (1) – C22, Gr.19, C24, Gr.21 – Pläne und Profi le; (2) – C22, Gr.19; (3, 5) – C24, Gr.21; (4) – „ der Tunnel”.

– 25 –

Planşa 2. Parcul preistoric Saharna-Ţiglău: reconstrucţia C22, Gr.19 şi C24, Gr.21 – pregătirea experimentului.

Abb. 2. Prähistorischer Park Saharna-Ţiglău: Rekonstruktion der C22, Gr.19 und C24, Gr.21 – Vor-bereitung des Experimentes.

– 26 –

Planşa 3. Parcul preistoric Saharna-Ţiglău: derularea experimentului. Abb. 3. Prähistorischer Park Saharna-Ţiglău: Ablauf des Experimentes.

– 27 –

Planşa 4. Parcul preistoric Saharna-Ţiglu: etapele şi rezultatul experimentului.Abb. 4. Prähistorischer Park Saharna-Ţiglău: Etappen und Ablauf des Experimentes.

– 28 –

TIPOLOGIA CONSTRUCŢIILOR DEFENSIVE DIN SPAŢIUL EST-CARPATIC (sec. VII/VI-III a. Chr.)

Aurel ZANOCI

Spaţiul geografi c. Teritoriul vizat este delimitat în vest de Carpaţii Răsăriteni, în est de bazinul râului Nistru, în nord de cursul superior al râului Prut, iar în sud de litoralul de nord-vest al Mării Negre.

Spaţiul cronologic. Limita inferioară (sec. VII/VI a. Chr.) este determinată de data apa-riţiei în spaţiul menţionat a primelor fortifi caţii specifi ce lumii traco-getice, iar cea inferioară (sf. sec. III a. Chr.) – de abandonarea sau distrugerea acestora, cauzată de mai mulţi factori, printre care şi invazia triburilor germanice ale bastarnilor.

Gradul de cercetare. Fortifi caţiile traco-getice din spaţiul est-carpatic s-au afl at în vizo-rul specialiştilor începând cu momentul descoperii lor în anii ´40 ai secolului trecut şi continuă să-i intereseze până în prezent. Pe lângă multiplele articole şi monografi i, rezervate publicării vestigiilor sistemului defensiv al unor situri concrete, pe parcursul acestor ani au apărut şi o serie de studii de sinteză în care şi-a găsit refl ectare şi subiectul fortifi caţiilor traco-getice1. Autorii s-au referit la mai multe aspecte ce ţin de cetăţile din spaţiul est-carpatic, printre care: topografi a, dimensiunile, structura elementelor defensive etc., fi ind elaborate şi un şir de serii tipologice.

Cercetările din ultimele două decenii, efectuate în bazinul Răutului Inferior (Butuceni, Măşcăuţi „Dealul cel Mare”, Măşcăuţi „Poiana Ciucului”, Potârca)2 şi al Nistrului Mijlociu (Co-săuţi, Saharna Mare, Saharna Mică, Saharna „La Şanţ”, Saharna „Revichin”)3, soldate cu publicaţii de amploare, precum şi editarea integrală a materialelor din săpăturile mai vechi (Cotu-Copălău, Stânceşti)4 permit o reevaluare a sistemului defensiv din teritoriile de la Răsă-rit de Carpaţi.

Actualmente, în spaţiul est-carpatic sunt cunoscute peste 100 cetăţi5, din care la doar 24 a fost cercetat, prin săpături arheologice, sistemul defensiv (fi g. 1, tabel 1). Deşi, în cazul unor situri, cercetările au un caracter limitat, pot fi făcute totuşi unele închipuiri despre felul edifi cării acestor construcţii defensive.

S-a observat că cele mai multe fortifi caţii au fost amenajate pe anumite locuri apărate natural, greu accesibile, care au oferit condiţii prielnice prin existenţa înălţimilor dominante, străbătute de văi înguste şi adânci. Însă, pentru ca o aşezare de acest fel să devină inexpug-nabilă, nu sunt sufi ciente numai obstacolele naturale, fi ind necesare şi o serie de amenajări artifi ciale, care, de fapt, joacă rolul primordial în edifi carea unei cetăţi. În sistemul constructiv utilizat se remarcă o îmbinare reuşită a particularităţilor oferite de teren cu amenajările artifi -ciale. Ele urmează, de regulă, confi guraţia terenului, iar materialele din care au fost realizate sunt determinate de posibilităţile oferite de condiţiile geografi ce respective.

Tipologia construcţiilor defensive. În majoritatea cazurilor fortifi caţiile sunt delimitate de şanţuri, în spatele cărora sunt edifi cate impunătoare construcţii defensive.1 FLORESCU 1966, 885-888; FLORESCU 1971, 103-118; ZLATKOVSKAJA, POLEVOJ 1969, 35-53; NICULI-

ŢĂ 1977, 26-43; NICULIŢĂ 1987, 85-110; TEODOR 1989, 115-126; TEODOR 1992, 48-61; TEODOR 1999, 15-22; ZANOCI 1998; ARNĂUT 2003, 13-31; HAHEU 2008.

2 NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002; ZANOCI 2004, 45-81; MUSTEAŢĂ 2004, 88-90; NICULIŢĂ, MATVE-EV, POTÂNGĂ 1999, 279-343.

3 MUNTEANU 2004, 82-103; MUNTEANU 2004a, 81-96; MUNTEANU 2007, 295-310; NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008; LEVINSCHI, COVALENCO, ABÂZOV 2002, 41-48.

4 ŞOVAN, IGNAT 2005; FLORESCU, FLORESCU 2005.5 ZANOCI 1998, 117-161; TEODOR 1999, 133-184; ARNĂUT 2003, 183-282; HAHEU 2008, 66-82.

– 29 –

Şanţurile sunt diferite ca formă şi dimensiuni6 şi nu întotdeauna urmează traseul con-strucţiilor defensive7. Ele, de regulă, oferă pământul necesar pentru ridicarea construcţiilor defensive, servind, de asemenea, şi pentru drenarea apelor, viiturile cărora puteau pune în pericol elementele defensive din spatele şanţului. Însă funcţia de bază a lor rămâne a fi cea de apărare.

Mult mai efi ciente sunt totuşi construcţiile defensive, amenajate în imediata apropiere a şanţului ori separate de acestea de o bermă8. În literatura de specialitate, pentru desemnarea lor s-au încetăţenit o serie de denumiri, cum ar fi : palisadă, palisadă dublă, val, zid etc. Mult mai frecvent este utilizat termenul de val. Acest termen este adecvat pentru ruinele construc-ţiilor defensive, care, pe bună dreptate, arată în prezent ca nişte valuri (avându-se în vedere forma lor paraboloidă). Este evident că, în perioada când au funcţionat, ele au avut cu totul altă formă şi alte dimensiuni. Cel puţin partea exterioară, dinspre inamic, trebuia să fi e vertica-lă sau să tindă spre aceasta, pentru a putea prezenta un obstacol serios în calea invadatorilor. Cercetările arheologice, efectuate în ultimele decenii, au scos în evidenţă o serie de detalii constructive, care permit constatarea că ceea ce numim val, de fapt reprezintă rămăşiţele unor elemente defensive mult mai solide şi mult mai complexe. Pornind de la această aserţiu-ne, se propune o nouă clasifi care a construcţiilor defensive, utilizate pentru apărarea cetăţilor traco-getice din spaţiul est-carpatic (fi g. 2).

În funcţie de materialele de construcţie şi de complexitatea îmbinării lor au fost identifi ca-te patru tipuri de elemente defensive:

I. palisadă;II. zid din lemn cu emplecton;III. zid combinat;IV. zid din piatră.

I. Palisada Palisada reprezintă un element defensiv constituit dintr-un şir de pari (bârne) îngropaţi

în sol în poziţie verticală la o distanţă relativ mică unul faţă de altul (fi g. 3/1). În cazul când distanţa era mai mare, spaţiul dintre ei putea fi împletit cu nuiele. Cu o astfel de palisadă a fost fortifi cată cetatea Saharna Mare (fi g. 4) în sec. VI-V a. Chr.9 Aici, în partea de sud-est a promontoriului a fost identifi cat un şanţ, investigat pe o lungime totală de 24 m, ce are în secţi-une forma trapezoidală. Lăţimea lui la gură variază între 1,2 şi 1,8 m, spre fund îngustându-se până la 0,20-0,36 m, adâncimea fi ind de circa 1 m10. Acest şanţ, după cum consideră autorii săpăturilor, a servit drept „fundament” al palisadei ridicate din bârne, dispuse vertical şi con-solidate la bază cu pietre şi pământ. Cu „îngrădituri” similare se presupune că a fost întărită latura de sud – sud-vest a Cetăţii I de la Stânceşti11. Nu este exclus ca astfel de palisade să fi fost amenajate şi la alte cetăţi, în special pe sectoarele protejate de pante relativ înclinate12. 6 ZANOCI 1998, 41-44.7 În cazurile când construcţiile defensive sunt amplasate pe marginea unor versante destul de înclinate, să-

parea şanţurilor este atât inutilă, cât şi imposibilă. Funcţiile de apărare ale şanţului fi ind preluate de pantele formelor de teren pe care sunt amplasate cetăţile.

8 Berma constituie un element întâlnit la majoritatea cetăţilor investigate arheologic şi are o lăţime de circa 2 m (ZANOCI 1998, 38; NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 102). Aceasta avea, probabil, menirea de a proteja pantele şanţului de o eventuală năruire, care s-ar fi putut produce sub greutatea construcţiilor defensive. De asemenea, existenţa unei berme permitea accesul constructorilor la „ziduri” pentru unele amenajări (lipirea cu lut, placarea cu piatră etc.) sau reparaţii.

9 Pe promontoriul Saharna Mare au fost identifi cate trei faze de fortifi care: I – perioada hallstattiană timpurie, II – sec. VI-V a. Chr., III – sec. IV-III a. Chr.

10 NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 87-88, fi g. 50-51, foto 11.11 FLORESCU, FLORESCU 2005, 134-135.12 De regulă, la cetăţi sunt investigate elementele defensive vizibile actualmente la suprafaţa solului. Plecând

– 30 –

II. Zid din lemn cu emplecton Acest termen este propus în loc de aşa-numitele „palisade duble” şi „valuri cu schelet din

lemn”. Unii cercetători propun şi denumirea de „ziduri din lemn şi pământ”13, însă, de multe ori, de rând cu pământul, în umplutura zidurilor este folosită din abundenţă piatra, pietrişul, molozul etc. De regulă, ele sunt edifi cate direct pe stratul antic de călcare, după o nivelare prealabilă a terenului. Din punct de vedere constructiv acest tip poate fi divizat în trei variante: II.1 - cu două paramente, II.2 - cu trei paramente şi II.3 - cu patru paramente.

II.1. Zidurile cu două paramente (fi g. 3/2) prezintă construcţii edifi cate din două şiruri de pari din lemn (bârne) verticali, îngropaţi în pământ la o distanţă variabilă unul faţă de altul, spaţiul dintre ei fi ind împletit cu nuiele sau crengi. Paramentele, plasate la o anumită depărta-re, pentru consolidare erau prinse între ele cu bârne (chingi), astfel fi ind formate nişte casete. Acestea, la rândul său, erau umplute cu diferite materiale de construcţie, în funcţie de posibili-tăţile pedologice ale zonei14. Din sursele de care dispunem putem constata că la unele ziduri, cel puţin partea exterioară era unsă cu lut pentru a le proteja de incendiere.

Cu astfel de construcţii defensive au fost fortifi cate majoritatea cetăţilor traco-getice din spaţiul est-carpatic (tabel 1) – Butuceni (incinta de vest şi de est)15, Brăhăşeşti16 Cotu-Copălău (faza I)17, Mateuţi18, Măşcăuţi „Dealul cel Mare”19, Potârca (faza I)20, Saharna Mică21 etc. Ca urmare a cercetărilor arheologice s-a stabilit că grosimea acestor ziduri este diferită şi variază de la 1 m (Butuceni – incinta de est) la 6 m (Saharna Mică), majoritatea, având lăţimea de 2-3 m.

Dintre fortifi caţiile investigate arheologic, cel mai complet a fost cercetat zidul cu două paramente de la incintele de vest şi de est ale sitului Butuceni22. Astfel, la incinta de vest în faza a II-a de fortifi care sistemul defensiv avea o lungime totală de cca 280 m şi înconjura promontoriul din părţile de est, vest şi sud. Rămăşiţele lui apar sub forma unor şanţuri şi gropi săpate în stânca promontoriului, aranjate în două rânduri aproximativ paralele. În total au fost descoperite 123 şanţuri şi 84 gropi (fi g. 5). Lungimea şanţurilor variază de la 0,9 m la 20 m. Lăţimea este cuprinsă între 0,25 m şi 0,6 m, iar adâncimea – între 0,15 m şi 0,9 m. Gropile, rotunde sau ovale în plan, au diametre ce variază între 0,15 m şi 0,4 m, iar adâncimea de 0,1-0,4 m. Distanţa dintre şirurile de şanţuri şi gropi variază de la 1,3 m la 2,5 m. Pe porţiunile de sud-est şi sud-vest, unde construcţia defensivă cotea spre nord, la colţuri, urmele ei apar aran-jate în trei rânduri paralele, probabil pentru a o consolida. Pe latura de sud, unde terenul este în pantă, au fost sesizate urme de şanţuri şi gropi situate perpendicular construcţiei. Posibil că este vorba de contraforturi, menite să susţină construcţia în locurile mai înclinate. În gropile şi şanţurile descoperite erau depuse bârne în poziţie verticală, întărite cu bârne orizontale,

de la faptul că palisadele, ca urmare a incendierii sau putrezirii, nu lasă urme evidente, în majoritatea cazurilor ele sunt trecute cu vederea de către cercetători.

13 SÎRBU, TROHANI 1997, 515.14 În regiunile unde se întâlneşte piatra sau derivatele ei, pietrişul şi molozul, acestea erau utilizate în emlplec-

ton în asociere cu pământul. Iar acolo unde ele lipsesc cu desăvârşire, erau folosite doar tipurile de sol din zonă.

15 NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, 31, 32, 36, 37, fi g. 3, 50.16 BRUDIU, PĂLTÂNEA 1972, 228-230, fi g. 1, 2.17 ŞOVAN, IGNAT 2005, 30, fi g. 7, pl. 25.18 ZLATKOVSKAJA 1965, 221, fi g. 1.19 ZANOCI 2004, 46, fi g. 4-8.20 MATVEEV 2004, 115, fi g. 3.21 NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 25-27, pl. 1.22 La Butuceni au fost atestate două incinte: de vest şi de est. Cetatea de pe sectorul de vest al promontoriului

a cunoscut trei faze de fortifi care: I – sec. VI-V a. Chr., II – sec. IV - prima jum. a sec. III a. Chr., III – a doua jum. a sec. III a. Chr.

– 31 –

printre care erau împletite nuiele, amprentele cărora sunt atestate pe bucăţile de lut ars des-coperite pe tot traseul zidului. Astfel, se ridicau două garduri, legate între ele prin intermediul unor bârne transversale. Spaţiul format era umplut cu bucăţi de piatră, prundiş, şi pământ23.

La incinta de est zidul a avut o lungime de circa 1518 m şi fortifi ca cetatea pe laturile de vest şi sud. Actualmente, ruinele lui se prezintă sub forma unei ridicături cu baza lată de 3,2-3,6 m şi înălţimea de circa 0,5 m. Această construcţie defensivă a fost cercetată pe o lungime totală de 34 m. Ca urmare a săpăturilor arheologice pe porţiunea investigată au fost descoperite 40 de gropi (fi g. 6), săpate în stânca nativă a promontoriului. Gropile erau aranjate în două şiruri paralele. Distanţa dintre rândurile de gropi variază de la 0,6 m la 1,2 m, iar de-părtarea dintre gropi – de la 0,8 m la 2,0 m. Gropile aveau o formă rotundă sau ovală în plan, cu diametrele cuprinse între 0,15 m şi 0,35 m, iar adâncimea între 0,1 şi 0,3 m. Între aceste şiruri de gropi, precum şi în afara lor au fost sesizate pietre cu dimensiuni variabile de la 0,10×0,08×0,05 m până la 1,2×0,6×0,4 m, aranjate compact sub forma unei dărâmături, care se întindea de la vest la est. Printre pietre, pe unele sectoare, a fost descoperit sol ars până la roşu în amestec cu cenuşă şi fragmente de bârne carbonizate. Situaţia atestată în timpul cercetărilor arheologice permite constatarea că acest sistem defensiv era alcătuit din două şiruri de pari, care formau nişte garduri, dispuse paralel la distanţa de 0,60-1,2 m. Prezenţa acestora este demonstrată atât prin gropile cercetate, cât şi prin fragmentele de bârne car-bonizate, descoperite în timpul săpăturilor în diverse locuri ale liniei defensive. Spaţiul dintre paramentele din lemn era umplut cu pietre, pietriş şi pământ24.

Cercetări de amploare au fost efectuate şi la sistemul defensiv al cetăţii Măşcăuţi „Dealul cel Mare”, sit plasat vizavi de cel de la Butuceni. Aici au fost atestate urmele unui zid cu două paramente, care, la fel, se prezintă sub forma unei ridicături cu lăţimea la bază de circa 4 m şi înălţimea de 0,3 m. Pe porţiunile investigate (total 18 m) au fost descoperite bârne carbo-nizate, dispuse vertical şi orizontal, pietre de dimensiuni considerabile, precum şi gropi de la pari (fi g. 7), aranjate în două şiruri la o distanţă de 1,2-1,8 m unul faţă de altul25. Descoperirile menţionate permit presupunerea existenţei unui zid cu două paramente, similar celor desco-perite la Butuceni.

II.2. Zidurile cu trei paramente (fi g. 3/3) reprezintă construcţii edifi cate din trei şiruri de pari din lemn, îngropaţi vertical în pământ, spaţiul dintre ei fi ind împletit cu nuiele. Paramen-tele erau prinse între ele prin intermediul unor chingi orizontale, care aveau menirea să con-solideze construcţia defensivă. Probabil, paramentele dinspre exterior erau mai înalte, iar cel dinspre interior – mai jos şi servea drept treaptă de acces pe zidul cetăţii pentru apărătorii acesteia. Până în prezent, în spaţiul est-carpatic ziduri cu trei paramente au fost identifi cate la siturile de la Saharna „La Şanţ” şi Saharna „Revichin”.

La Saharna „La Şanţ”, sistemul defensiv proteja cetatea pe laturile de vest, est şi sud şi se prezintă actualmente sub forma unei ridicături cu înălţimea de circa de 1,6-1,7 m şi lăţimea la bază de 12-14 m. Prin cercetările realizate în partea centrală a acestei linii defensive au fost atestate vestigiile unei construcţii din lemn, pământ şi piatră (fi g. 8). Ea este documentată prin prezenţa a şapte gropi, a fragmentelor de bârne carbonizate, a solului ars, precum şi a unui număr considerabil de pietre. Gropile, de formă cilindrică, aveau diametrul de 0,2-0,3 m şi adâncimea de 0,15-0,20 m, fi ind aranjate în trei şiruri aproximativ paralele, amplasate la o dis-tanţă de 2,1 m şi, respectiv, de 0,4 m unul faţă de altul. În ele au fost fi xaţi pari din lemn, care formau un ansamblu constituit din trei paramente. Pentru rezistenţă, acestea la bază au fost întărite cu bârne dispuse orizontal, despre ce mărturisesc fragmentele de lemn carbonizat, 23 NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, 31, 32, fi g. 14, 19-22, 27, 29-35, 37, 38, foto 3.24 NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, 36, 37, fi g. 41, 42, 44, 47, 48.25 ZANOCI 2004, 46, fi g. 4-8.

– 32 –

atestate la temelia construcţiei. În spaţiul creat a fost tasat pământ în amestec cu pietre, astfel fi ind edifi cat un veritabil zid. După cum ne demonstrează datele stratigrafi ce, parii din şirul al treilea – cel dinspre incintă, aveau o înălţime mai mică decât restul. Astfel, se poate presupune că dinspre interior a fost amenajată o treaptă pentru a înlesni accesul pe zidul de apărare26.

Ruinele zidului de la Saharna „Revichin” reprezintă un „val” cu înălţimea de 1,1-1,2 m şi lăţimea la bază de 8 m. Investigaţiile arheologice au scos în evidenţă prezenţa la baza construcţiei defensive a trei şanţuri, săpate în nivelul antic de călcare. Primul, dinspre incintă, avea adâncimea de 0,9-1,0 m şi deschiderea la gură de circa 0,3-0,4 m. Cel de-al doilea era plasat la depărtare de 3,0-3,3 m faţă de primul şi avea lăţimea la gură de 0,6 m, adâncindu-se până la 0,7-0,8 m. Al treilea se afl a la distanţa de circa 0,8 m faţă de cel precedent şi era lat în partea superioară de 1,1 m şi adânc de 0,7-0,8 m. Autorii săpăturilor consideră că în primele două şanţuri au fost îngropate bârne în poziţie verticală, fi ind formate astfel două paramente, spaţiul dintre care a fost umplut cu pământ bine tasat. În cel de-al treilea şanţ, după părerea cercetătorilor, bârnele au fost plasate oblic, orientate spre zid, constituind aşa-numitul contra-fort27. Nu este exclus ca şi cel de-al treilea parament să fi avut, de asemenea, poziţie verticală, astfel fi ind edifi cat un zid similar celui de la Saharna „La Şanţ”.

II.3. Zidurile cu patru paramente (fi g. 3/4) sunt constituite din patru şiruri de pari de lemn, îngropaţi în poziţie verticală. Printre stâlpii paramentului exterior şi ai celui interior erau împleti-te nuiele, formându-se astfel două îngrădituri paralele. Interiorul acestei construcţii era conso-lidat cu alte două şiruri de pari, dispuşi vertical, precum şi cu bârne orizontale, menite să prin-dă între ele toate cele patru paramente. În aşa mod era edifi cată o carcasă din lemn, umplută ulterior cu pământ, piatră etc. Partea exterioară a zidului putea fi unsă cu lut sau căptuşită cu lespezi de piatră, prinse cu lut. De regulă, distanţa dintre paramentele de la extremităţi este mai mică, iar dintre cele interioare este mai mare, toate împreună atingând lăţimea de circa 6-7 m. Probabil, şi înălţimea paramentelor a fost diferită. În mod normal, cel exterior, dinspre inamic, trebuia să fi e mai înalt, restul – în descreştere, ca să poată înlesni accesul apărătorilor pe zid. Cu asemenea construcţii defensive au fost apărate cetăţile Saharna Mare (faza a III-a de fortifi care) şi Horodca Mică (faza I de fortifi care).

Situl de la Saharna Mare (faza III), în sec. IV-III a. Chr., a fost apărat cu un sistem com-plex de fortifi care, constituit dintr-un zid de incintă cu şanţ adiacent, în faţa cărora au fost pla-sate trei bastioane28, amplifi cate cu şanţuri de apărare.

Vestigiile zidului de incintă au fost sesizate pe o lungime de 385 m şi se prezintă sub forma unui „val” cu înălţimea de 2,5-3,5 m şi lăţimea de 20-23 m. Ca urmare a cercetărilor arheologice s-a stabilit că la baza zidului a fost ridicată o carcasă din lemn cu lăţimea de circa 5,6 m (fi g. 9). Aceasta era alcătuită din patru rânduri de bârne verticale, îngropate în sol până la 0,3-0,4 m, ce formau de fapt două „paramente”. Cel exterior, care trebuia să fi e mai durabil, avea împreună cu bârnele lăţimea de 1,85 m, iar cel interior – de 1,3 m. Între aceste con-strucţii rămânea un spaţiu de 2,4-2,5 m. Pentru ca carcasa să reziste presiunii emplectonului tasat, ea a fost întărită la diferite nivele cu bârne, dispuse transversal şi longitudinal, care în ansamblu, pe întreg perimetrul construcţiei lemnoase, formau un fel de casete rectangulare, în care se tasa emplectonul într-o compoziţie şi rânduială bine chibzuită. În interiorul carcasei de lemn pe suprafaţa antică de călcare, nivelată în prealabil, a fost depus un strat de nisip, gros de 0,1-0,2 m, sesizat doar parţial, pe o întindere de 3,6 m. Deasupra lui a fost amenajat un pavaj din bârne de lemn, amplasate una lângă alta transversal pe toată lungimea carcasei,

26 NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 151-153, pl. 9, foto 27-30.27 LEVINSCHI, COVALENCO, ABÂZOV 2002, 43, fi g. 1.28 În spatele bastioanelor, la fl ancuri şi în partea centrală, se afl au porţile de acces în cetate. Astfel acestea, pe

lângă rolul lor de forposturi, aveau şi menirea să apere intrările în fortifi caţie.

– 33 –

formând astfel baza construcţiei de lemn. De la acest pavaj s-a păstrat in situ doar un strat de arsură gros de 0,15-0,20 m, alcătuit din bucăţi de bârne carbonizate şi cenuşă. Nisipul de sub pavajul de bârne avea menirea de a-l proteja de umezeală. Peste bârne s-a depus un strat de sol castaniu ce provenea din imediata apropiere, precum şi de la săparea şanţului adiacent. Dimensiunile iniţiale ale acestui strat nu pot fi stabilite cu certitudine. Actualmente el are grosi-mea de 3,2 m, iar lăţimea fi ind de 5,8 m, ceea ce în linii majore coincide cu lăţimea construcţiei din lemn. Stratul de sol castaniu, uniform ca compoziţie, a fost bine tasat în scheletul lemnos, formând un monolit integru. Forma lui triunghiulară în secţiune, care aparent pare să prezinte un val iniţial sau „miezul” lui, de fapt este rezultatul alunecării părţii de sus a emplectonului după distrugerea carcasei de lemn. Rămăşiţele de bârne carbonizate, amplasate de-a lungul construcţiei, au fost sesizate la diferite nivele şi în mai multe sectoare ale secţiunii. Peste solul castaniu a fost depus un strat de sol cenuşiu, care actualmente este amestecat cu cenuşă şi fragmente de lemn carbonizat, ceea ce reprezintă rezultatul arderii mocninde a carcasei de lemn. Iar ca întreaga construcţie să fi e protejată de umezeală, în partea de sus a fost tasat un strat de sol cenuşiu în amestec cu moloz şi nisip. În acelaşi timp emplectonul construcţiei a fost dotat cu o cantitate considerabilă de piatră de calcar. Numai de pe porţiunea investigată (2 m lăţime) au fost recuperate peste 6 m3 de piatră. Pentru protejarea părţii exterioare a carcasei de lemn de eventuale incendieri, care puteau surveni din partea atacanţilor, ea a fost placată cu o „carapace” din lut şi/sau lespezi de piatră de calcar şi pământ29.

Într-o manieră similară a fost construite şi zidurile bastioanelor. Actualmente, vestigiile bastionului de sud-est reprezintă un „val” în formă de potcoavă cu lungimea de 70 m, lăţimea la bază de 20 m şi înălţimea de 2,6 m. Ca urmare a investigaţiilor arheologice s-a stabilit că la baza construcţiei, pe tot perimetrul lui, pe nivelul antic de călcare a fost amenajat un pavaj din bârne. În interiorul acestuia şi la capetele lui, la o anumită distanţă au fost îngropate bârne verticale, de la care s-au păstrat gropile (fi g. 10) umplute cu lemn carbonizat. Bârnele vertica-le, amplasate în patru rânduri, erau prinse cu chingi dispuse longitudinal şi transversal, astfel formând o carcasă lemnoasă, lăţimea căreia poate fi estimată la circa 6,8 m. Spaţiul interior al acestei construcţii a fost umplut cu sol cenuşiu şi bucăţi de piatră în cantităţi considerabile, clar demonstrate de blocurile de calcar de la baza zidului, precum şi de mulţimea de lespezi, descoperite printre ruinele bastionului30. Ruinele bastionului central (fi g. 10), de asemenea, se prezintă sub forma unui „val”, asemănător unei potcoave, cu lungimea de 125 m, lăţimea bazei de 23 m şi înălţimea de 3,2 m. Analiza stratigrafi ei „valului” a dat posibilitatea de a stabili modul de construire a edifi ciului. La baza construcţiei, pe tot perimetrul ei, peste nivelul antic de călcare, preventiv nivelat, a fost depus un pavaj de bârne de lemn, diametrul cărora nu de-păşea 0,15-0,20 m. Rămăşiţele lor nearse, sesizate in situ, ocupă compact o suprafaţă totală de circa 6 m2. Bârnele erau aranjate una lângă alta, transversal faţă de temelia construcţiei. Pe marginea acestui drenaj în ambele părţi au fost evidenţiate gropi amplasate la o anumită distanţă una faţă de alta, diametrele cărora variază între 0,2×0,3 m şi 0,3×0,4 m. În emplecto-nul lor au fost descoperite urme de bârne carbonizate. Bârnele verticale erau consolidate cu alte bârne orizontale, prinse longitudinal şi transversal, despre ce mărturisesc urmele lor car-bonizate evidenţiate în diverse zone şi diferite nivele ale construcţiei defensive. În aşa mod se forma o carcasă din lemn, lată de 6,8 m, constituită din patru şiruri de bârne verticale, împărţită prin chingi transversale în casete rectangulare, care erau umplute cu lut, nisip, prundiş, piatră şi pământ. Toate straturile erau tasate într-o anumită ordine, ca să reducă strecurarea apelor sau a umidităţii, care ar fi dus la distrugerea construcţiei din lemn31.

29 NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 89-92, pl.7, foto 13-15.30 NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 92-96, pl.6, foto 16-19.31 NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 96-97, pl. 5, foto 20-26.

– 34 –

Cercetările de la situl Horodca Mică se afl ă încă la un stadiu incipient. Însă, este cert faptul că au existat mai multe etape de fortifi care a cetăţii. Într-o primă fază, fi ind construit un zid cu lăţimea de circa 4,3 m, constituit din patru şiruri paralele de pari, de la care s-au păstrat gropile săpate în nivelul antic de călcare, precum şi fragmentele de lemn carbonizat. Construcţia, edifi cată în aşa mod, a fost umplută cu pământ, tasat în aşa-numita tehnică a „straturilor alternative”32.

Zidul de lemn cu emplecton, mai ales cel cu două paramente va fi utilizat în această pe-rioadă (sec. VII/VI-III a. Chr.) şi în regiunile de la sud de Carpaţi – Căscioarele „D’aia parte”, Albeşti, Bâzdâna-Cucuioava, Orbeasca etc33.

Cu ziduri similare au fost fortifi cate mai multe cetăţi din perioada anterioară (HaA-HaC), cum ar fi Saharna Mare34 din arealul culturii Cozia-Saharna sau Bozna35, Ciceu Corabia36, Te-leac (laturile de sud, nord şi vest?)37 etc. din cultura Gáva-Holihrady.

Astfel de ziduri continuă să fi e utilizate şi în secolele II a. Chr. - I p. Chr. atât în spaţiul est-carpatic – Barboşi38, Brad şi Răcătău39, cât şi în alte teritorii locuite de comunităţile daco-getice40. Dimensiunile acestora sunt diferite, tehnica de edifi care rămânând aceeaşi: bârne în-fi pte vertical în sol, dispuse în două rânduri paralele, între care a fost depus pământ bătătorit. Grosimea acestor ziduri variază de la 0,6-0,8 m la Brad, până la 5,5-6,0 m la Barboşi.

III. Zid combinatTermenul de zid combinat (fi g. 3/5) se propune pentru aşa-numitele „valuri cu palisade”.

Acestea constau din două părţi componente. La bază, din sol, de regulă, cu o coezivitate sporită (argilă) era ridicat un nucleu (platformă) de formă trapezoidală sau elipsoidală. Lăţi-mea acesteia la bază este cuprinsă între 6 şi 12 m, iar înălţimea – de 1-3 m. Pe platformă era edifi cat un zid din lemn cu două paramente şi emplecton, similar celor descrise mai sus. Cu astfel de construcţii defensive au fost apărate siturile de la Cotu-Copălău (faza II)41, Mereşti42, Potârca (faza II)43, Stânceşti etc.

De exemplu, vestigiile construcţiilor defensive de la cele două cetăţi de Stânceşti44 se prezintă sub forma unor „valuri” cu lungimea de 750 m (Cetatea I) şi 1400 m (Cetatea II). „Va-lul” Cetăţii I are actualmente lăţimea la bază de 18-24 m şi înălţimea de circa 5 m. La Cetatea II ruinele zidului se extind în partea de jos pe o porţiune de 18 m, înălţându-se până la 3,1 m. Ambele construcţii defensive au la bază câte un nucleu de formă trapezoidală cu lăţimea de 12 m (Cetatea I) şi 9 m (Cetatea II), înălţimea lor fi ind de 3 m (Cetatea I) şi 1,1 m (Cetatea II). Ambele platforme au fost realizate din argilă şi foarte bine tasate. Se presupune că la edifi ca-rea lor putea fi utilizat şi lemnul „cu menirea de a întări şi asigura stabilitatea valului”. Peste aceste nuclee au fost ridicate, după cum presupun autorii investigaţiilor arheologice, „palisade masive”45 – ziduri din lemn cu două paramente.

32 MUNTEANU et al. 2009, 21, 22.33 SÎRBU, TROHANI 1997, 515.34 NICULIŢĂ, ZANOCI, BĂŢ 2009, 41-43.35 VASILIEV 1993, 47.36 VASILIEV, GAIU 1980, 35.37 VASILIEV, ALDEA, CIUGUDEAN 1991, 29-31.38 SANIE 1987, 109.39 URSACHI 1995, 99, 104.40 GLODARIU 1983, 61.41 ŞOVAN, IGNAT 2005, 31, 32, pl. 24.42 POPOVICI, IGNAT 1981, 548-549.43 MATVEEV 2004, 115, fi g. 3.44 La Stânceşti au fost identifi cate două incinte adiacente, numite Cetatea I şi Cetatea II.45 FLORESCU, FLORESCU 2005, 131-139, fi g. 13-19.

– 35 –

Vestigiile construcţiilor defensive de la Potârca46 se prezintă actualmente sub forma unor „valuri” cu lăţimea la bază de circa 14 m şi înălţimea de circa 2 m. Prin secţionarea acestora s-a stabilit că ele au avut o structură complexă în care au fost îmbinate lemnul, piatra, molozul şi pământul. De exemplu, pentru edifi carea zidului interior (fi g. 12), iniţial a fost ridicată o plat-formă (nucleu) de formă elipsoidală cu lăţimea la bază de circa 6,6 m şi înălţimea de 1,6 m. Pentru construcţia acesteia s-a folosit, în partea centrală, sol de culoare castanie în amestec cu pietre, peste care urma un strat de moloz dozat din abundenţă cu pietre de dimensiuni mari (20×30×40 cm, 15×25×35 cm). În partea superioară a platformei, în stratul de moloz au fost identifi cate urmele a două gropi, plasate la distanţa de circa 1,3 m una faţă de alta, emplec-tonul cărora consta din sol amestecat cu fragmente de bârne carbonizate47. Această situaţie stratigrafi că permite, deşi cu unele rezerve, să vorbim despre prezenţa unei construcţii defen-sive, ce consta la baza dintr-o platformă (nucleu), peste care a fost ridicat un zid din lemn cu două paramente, umplut cu pământ şi piatră.

Acest tip de construcţie defensivă va fi utilizat pe larg în perioada anterioară (HaA-HaC) atât în spaţiul est-carpatic – Pocreaca48, Preuţeşti49 etc. –, cât şi în arealul intracarpatic – Te-leac (latura de est-nord-est)50, Şona51 etc.

Apărarea cetăţilor cu ziduri combinate se va realiza şi în secolele II a. Chr. - I p. Chr., acestea fi ind întâlnite, mai ales, în regiunile extracarpatice – Piatra Şoimului, Poiana, Po-peşti52, Dara53 etc., dar şi în spaţiul intracarpatic – Arpaşu de Sus54.

IV. Zid din piatră Zidurile din piatră sunt cunoscute mai rar şi apar sub forma unor elemente defensive de

sine stătătoare (tip IV.2) sau înglobate în unele construcţii mai complexe (tip IV.1), cu folosirea lemnului şi solului (pământului).

IV.1. Zidurile înglobate au rolul de „armare” al unor construcţii defensive mai complexe55. Acestea apar, de regulă, sub forma unor nuclee din piatră nefasonată, clădite până la o anu-mită înălţime, peste care urmează o suprastructură din lemn şi pământ. În spaţiul est-carpatic astfel de ziduri au fost cercetate la cetăţile Arsura, Cotnari, precum şi la incinta de est de la Butuceni.

Cetatea Arsura a fost fortifi cată cu un sistem defensiv, constituit din două ziduri din lemn, piatră şi pământ, dublate de şanţuri adiacente. Spre deosebire de alte ziduri de acest fel, unde piatra este depusă la întâmplare, fără oricare urme de aranjare ordonată, în construcţia defensivă nr. II de la Arsura piatra apare sub forma unui zid. Acesta (fi g. 13/1) a fost ridicat din piatră de râu cu dimensiuni de 0,20×0,30×0,15 m, legat cu pământ şi bârne de lemn. Zidul constituie un miez lat de 2,5 m şi înalt de cca 0,3-0,4 m, peste care era depus un emplecton din chirpici din lut şi pământ. Chirpicii arşi, precum şi fragmente de bârne carbonizate au fost descoperite din abundenţă pe traseul construcţiei defensive. Astfel, se poate presupune că această construcţie defensivă a fost amenajată din două şiruri paralele de bârne, amplasate la distanţa de cca 2,5 m unul faţă de altul. Baza acestui zid era ridicată din piatră, iar elevaţia din chirpici şi pământ56.

46 Cetatea, amplasată pe un promontoriu cu pante abrupte de formă aproximativ triunghiulară, a fost fortifi cată pe latura accesibilă cu două linii defensive, ce constau din ziduri cu şanţuri adiacente.

47 NICULIŢĂ, ZANOCI 2001, 15-16, fi g. 1b.48 ICONOMU 1996, 23.49 URSULESCU, POPOVICI 1997, 54.50 VASILIEV, ALDEA, CIUGUDEAN 1991, 24-28.51 VASILIEV 1995, 125-127.52 GLODARIU 1983, 62.53 DUPOI 1997, 97.54 MACREA, GLODARIU 1976, 10-16.55 Tipul I după RUSTOIU 1993, 179, fi g. 2/1.56 TEODOR 1973, 53, fi g. 1.

– 36 –

În structura construcţiei defensive a incintei de est de la Butuceni a fost depistat un zid de formă rectangulară cu lăţimea de circa 2,3 m. Zidul (fi g. 13/2-4) a fost ridicat din patru rânduri de bucăţi de piatră (unele din ele fasonate) ale căror dimensiuni variază de la 0,20×0,15×0,10 m până la 0,60×0,40×0,20 m. Înălţimea lui în partea de vest era de circa 0,4 m, iar în cea de est de circa 0,8 m. La est şi vest de zid au fost depistate bucăţi de bârne carbonizate, dispuse perpendicular unele faţă de altele, ca o dovadă a existenţei unui schelet lemnos57.

Mult mai complexe sunt construcţiile defensive de la cetatea Cotnari, unde aces tea în-conjoară aşezarea de jur-împrejur. Mai bine a fost studiată porţiunea de pe laturile de sud-vest şi sud-est. Pentru a asigura stabilitatea valului pe aceste laturi, unde înclinarea terenului variază între 20° şi 35°, s-a construit o „armătură” dintr-un ansamblu de ziduri de piatră cu emplecton de nisip şi schelărie de bârne de stejar. Pe unele porţiuni, peste zidul dispus în sens longitudinal sunt amplasate o serie de ziduri în direcţie transversală. Peste această „ţesătură” de ziduri era aşezată umplutura de pământ58.

Ziduri din piatră înglobate în construcţii defensive complexe sunt atestate încă din prima jumătate a mileniului I a. Chr. la Lisičniki59, în spaţiul est-carpatic, la Ciceu-Corabia60, în regiu-nea intracarpatică, la Grădiştea61 – la sud de Carpaţi etc.

Piatra, sub forma unor ziduri, va fi folosită în structura construcţiilor defensive şi mai târ-ziu, în epoca Latène II şi III. Amenajări de acest fel sunt cunoscute la cetăţile de la Câmpuri Surduc62, Polovragi „Cetăţuia” (faza I)63 etc.

IV.2. Zidurile de sine stătătoare, după modalitatea de edifi care, pot fi împărţite în două subvariante (IV.2a şi IV.2b).

Zidurile incluse în subvarianta IV.2.a au fost edifi cate prin dispunerea pietrelor una peste alta pe întreaga lăţime şi lungime a construcţiei64. Până în prezent, zid de acest fel, datat în secolele VII/VI-III a. Chr., în spaţiul est-carpatic a fost atestat doar la cetatea Saharna Mică.

La Saharna Mică, în partea accesibilă a promontoriului într-o primă fază de fortifi care – sec. VII-VI a. Chr.65 – a fost ridicată o linie de apărare constituită dintr-un zid de lemn, piatră şi pământ, de tipul celor descrise mai sus, cu un şanţ adiacent. În faza a doua – sec. IV-III a. Chr. – fortifi caţia a fost apărată prin intermediul a două bastioane, din care unul a fost edifi cat în extremitatea de nord-est a sistemului defensiv. Acesta (fi g. 14) a fost cercetat încă în anii ΄40 ai sec. XX de G.D. Smirnov. În pofi da faptului că documentaţia de săpătură şi materialele recoltate n-au fost publicate, după unele planuri şi fotografi i s-a stabilit că bastionul avea un fundament din piatră, care prezenta un zid în formă de semicerc. Lăţimea zidului, pe diferite porţiuni, varia între cinci şi nouă metri, lungimea fi ind de 12 m pe latura de nord-vest, de 16 m pe cea de nord-sud şi de 9 m pe latura de sud-est. De la bastion, care prezenta o construcţie compactă, s-au păstrat de la două până la nouă rânduri de piatră ruptă, cu o înălţime totală de cca 1,0-1,8 m66.

În secolele următoare, astfel de construcţii defensive vor fi utilizate mai frecvent, în spe-cial la cetăţile din Transilvania – Caşinu Nou, Cugir, Ghindari, Racoş, Racu, Şeica Mică etc.67

57 NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, 37-38, fi g. 18.58 FLORESCU 1971, 103-118, fi g. 8-11.59 MALEEV 1988, 105.60 VASILIEV, GAIU 1980, 33-37.61 MARINESCU, MUNTEANU 1984-1985, 129-130.62 VALEA, MĂRGHITAN 1966, 65-73.63 GLODARIU 1983, 57-58.64 Tipul II după RUSTOIU 1993, 179-180, fi g. 2/2.65 NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 26-27.66 NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 25, fi g. 2.67 RUSTOIU 1993, 179-180.

– 37 –

Zidurile incluse în subvarianta IV.2.b constau din două paramente de piatră şi emplecton din piatră şi pământ68. Pentru moment, în spaţiul est-carpatic, în secolele IV-III a. Chr. este cunoscută o singură fortifi caţie apărată cu o astfel de construcţie defensivă – Butuceni.

La Butuceni zidul din piatră a fost utilizat în acelaşi timp (faza a II-a de fortifi care) cu zi-dul din lemn, piatră şi pământ, amintit mai sus, cu care constituia un sistem defensiv integru. Vestigiile zidului au fost descoperite la o distanţă de 13 m la est de poarta de intrare şi se prezintă sub forma unei temelii, clădită din piatră de calcar. Zidul întretăia promontoriul de la nord – nord-est la sud – sud-vest, în sectorul cel mai îngust al promontoriului, unde lăţimea lui nu depăşea 24-26 m. De la zid s-a păstrat, doar partea lui inferioară până la înălţimea 0,7-1,1 m, pe o lungime de 18 m (fi g. 15). Desigur că în perioada funcţionării, lungimea zidului ar fi fost mai mare, atingând circa 21-22 m. Construcţia defensivă prezintă doi pereţi de piatră, amplasaţi paralel unul faţă de altul. Primele două rânduri ale fundamentului zidului au fost ridicate din blocuri de piatră, de formă dreptunghiulară, prost cioplite, aranjate cu grijă şi lipite cu mortar din lut amestecat cu nisip. Dimensiunile acestor blocuri variază între 0,3×0,5×0,8 m şi 0,4×0,5×1,5 m. Rândurile de sus sunt zidite din pietre mai mici şi cărămidă. Cărămida era confecţionată din lut amestecat cu iarbă şi paie şi avea o ardere incompletă şi neunifor-mă. S-a păstrat doar un exemplar întreg, care avea o formă rectangulară cu dimensiunile de 0,12×0,30×0,37 m. Spaţiul dintre pereţi a fost umplut cu bucăţi mici de piatră, prundiş şi pământ bine tasat. Lăţimea zidului era de 1,6 m. Capătul de sud al zidului prezintă un perete din piatră clădit în aceiaşi manieră, cu lungimea de 7,25 m, fi ind axat perpendicular pe zid, formând un bastion care fl anca cetatea atât din partea de sud, cât şi din est. Ţinând cont de ruinarea versantului stâncos de nord – nord-est al promontoriului, este greu de a determina caracterul constructiv pe această latură a zidului69.

Acest zid avea menirea să apere cetatea de o lovitură frontală. Accesul era posibil numai ocolind capătul de sud al zidului. Astfel, cel care intra în cetate era expus loviturilor ostaşilor plasaţi pe zid70.

În secolele IV-III a. Chr., ziduri din piatră cu două paramente se întâlnesc şi în alte arii populate de traco-geţi. De exemplu, în zona istro-pontică o astfel de cetate a fost cercetată la Satu Nou „Valea lui Voicu”71, iar în spaţiul dintre Carpaţi şi Dunăre – la Căscioarele „D’aia parte”72.

În spaţiul de la sud de Dunăre (Bulgaria de Nord-Est), numărul aşezărilor din secolele IV-III a. Chr., fortifi cate cu zid din piatră, este mai considerabil. Aici au fost descoperite astfel de cetăţi la Nisovo73, Sborjanovo74 etc. De regulă, zidurile sunt construite din piatră legată cu lut şi mai păstrează în prezent înălţimea de 1,0-1,5 m. Partea exterioară a zidurilor era clădită din blocuri prost cioplite, iar cea interioară şi emplectonul – din pietre mai mici legate cu lut.

Zidurile din piatră cu mortar din lut vor căpăta o largă răspândire la nord de Dunăre în epoca Latène II şi III. Asemenea fortifi caţii au fost cercetate la Cetăţeni75, Covasna-Cetatea Zânelor76, Bâtca Doamnei77 - faza II, Moineşti78 etc. Zidurile acestor cetăţi au dimensiuni varia-

68 Tipul III după RUSTOIU 1993, 180, 182, fi g. 2/3.69 NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, 36, fi g. 53, foto 2.70 Având în vedere faptul că inamicul purta scutul în mâna stângă, partea dreaptă, dinspre zid, rămânea nepro-

tejată.71 CONOVICI, EREMIA 1999, 198.72 ŞERBĂNESCU 1996, 25.73 DREMSIZOVA-NELCHINOVA 1972, 335-340.74 ČIČIKOVA 1994, 34.75 RUSTOIU 1993, 182.76 CRIŞAN, SÎRBU, POPESCU 2003, 51-72.77 GOSTAR 1969, 10-14.78 CĂPITANU, URSACHI 1986-1987, 53-69.

– 38 –

bile (în mod obişnuit 2-3 m în lăţime) şi sunt ridicate din piatră sumar fasonată sau nefasonată, legată cu pământ ce conţinea lut.

În secolele IV-III a. Chr., în regiunile unde piatra se întâlneşte mai puţin, după aceeaşi tehnică de construcţie au fost ridicate ziduri din cărămidă. Astfel de fortifi caţii au fost atestate la sud de Carpaţi, mai ales, în Oltenia. Actualmente ziduri din cărămidă sunt atestate la fortifi -caţiile de la Coţofenii din Dos - faza I79, Bâzdâna-Cetate - faza II80, Căscioarele81 etc.

ConcluziiÎn baza celor expuse mai sus, constatăm că elementele defensive ale cetăţilor din seco-

lele VII/VI-III a. Chr., din spaţiul est-carpatic au structură complexă şi destul de diversă, care variază de la un sit la altul. Cu toate acestea, se observă o serie de criterii comune care se manifestă în tot arealul cercetat. De asemenea, sunt atestate şi multiple tradiţii constructive (materialul şi tehnica de construcţie), de provenienţă autohtonă, care îşi au originea încă la sfârşitul epocii bronzului, începutul Hallstatt-ului.

Pe lângă elementele tradiţionale, în secolele IV-III a. Chr. îşi fac apariţia construcţii de-fensive de o altă natură, cum ar fi zidurile din piatră sau cărămidă de tip isodom. Prezenţa acestora constituie rezultatul unor infl uenţe mediteranieene, realizate şi prin intermediul colo-niilor greceşti de pe litoralul de nord-vest al Pontului Euxin82. Preluarea unor tehnici şi concep-te de edifi care a sistemului defensiv din lumea greacă este documentată în această perioadă şi în alte regiuni populate de comunităţile barbare ale tracilor de sud83, ilirilor84, celţilor85 ş.a.

79 ZIRRA, CONOVICI, TROHANI 1993, 92-98.80 TĂTULEA 1984, 95-96.81 ŞERBĂNESCU 1996, 25.82 ZANOCI, BANARU 2009, 136-137.83 ČICIKOVA 1976, 15-31; GOČEVA 1976, 34-36.84 ISLAMI 1972, 18-27; ISLAMI 1984, 11-17.85 DEHN 1958, 34; KIMMIG 1988, 145-153.

– 39 –

Tabel 1. Fortifi caţiile din spaţiul est-carpatic şi tipologia construcţiilor defensive*

Nr. Monumentul

Tipul construcţiei defensiveBibliografi e

(pentru sistemul defensiv)tip Itip II

tip III

tip IV

II.1 II.2 II.3 IV.1 IV.2

1 Arsura, jud. Vaslui, România + + TEODOR 1973, 53-60, fi g. 1

2 Brăhăşeşti, jud. Galaţi, România + BRUDIU, PĂLTÂNEA 1972, 225-

239, fi g. 1, 2

3Butuceni, raionul Orhei, Re-publica Moldova

incinta de vestfaza I

+

NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, 31-38, fi g. 1-54

incinta de vestfaza II

+ +

incinta de vestfaza III

+

incinta de est + +

4

Cosăuţi,raionul Soroca,Republica Mol-dova

faza I +? MUNTEANU 2004, 82-103. fi g. 3-14; MUNTEANU 2004a, 81-96, fi g. 1-5; MUNTEANU 2007, 295-310, fi g. 1-4

faza II +faza III +faza IV +

5 Cotnari, jud. Iaşi, România + FLORESCU 1971, 110-111, fi g.

8-11

6Cotu-Copălău, jud. Botoşani, România

faza I + ŞOVAN, IGNAT 2005, 29-34, pl. 23-26faza II +

7 Fedeşti,jud. Vaslui, România + MARIN 1999, 40-41

8Hârtopul Mare,raionul Criuleni, Republica Moldova

+ CEBOTARENCO 1997, 211-213, fi g. 1, 3

9Horodca Mică, raionul Ialoveni, Republica Moldova

+ MUNTEANU et al. 2009, 21-22

10Ibăneşti, jud. Botoşani, Ro-mânia

faza I + ŞADURSCHI, MOSCALU 1989, 183-199, fi g. 3, 4faza II +

11Mateuţi, raionul Rezina, Republica Moldova

+ ZLATKOVSKAJA 1965, 220-225, fi g. 1

12Măşcăuţi „Dealul cel Mare”, raionul Criuleni, Republica Moldova

+ ZANOCI 2004, 46-47, fi g. 2-8

13Măşcăuţi „Poiana Ciucului”, raionul Criuleni, Republica Moldova

+

ZLATKOVSKAJA, POLEVOJ 1969, 47-49;MUSTEAŢĂ 2002,12-13, 19, fi g. 3-5;MUSTEAŢĂ 2004, 88-90

14 Mereşti, jud. Suceava, România + POPOVICI, IGNAT 1981, 545-

551, fi g. 1

15 Moşna, jud. Iaşi, România + FLORECU, MELINTE 1968, 129-

133, fi g. 1, 2

– 40 –

16Ofatinţi,raionul Râbniţa, Republica Moldova

+? MELJUKOVA 1954, 65

17

Potârca, raionul Orhei, Republica Mol-dova

faza I + NICULIŢĂ, MATVEEV, POTÂN-GĂ 1999, 282, 283, 293-297, pl. 1, 2;MATVEEV 2004, 115-120, fi g. 1-3faza II +

18Rudi „La Şanţuri”, raionul Soroca, Republica Moldova

+

ROMANOVSKAJA 1971, 358-359;ROMANOVSKAJA, ŠELOV-KOVEDJAEV, ŠČEGLOV 1981, 122-124

19

Saharna Mare, raionul Rezina, Republica Mol-dova

faza II +NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 87-102, pl. 5-6, foto 12-26faza III +

20

Saharna Mică,raionul Rezina,Republica Mol-dova

faza I +NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 24-28, pl. 1, fi g. 1-2, foto 3faza II + +

21Saharna „La Şanţ”, raionul Rezina, Republica Moldova

+NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 151-153, pl. 9, fi g. 160, foto 27-30

22Saharna „Revichin”, raionul Rezina, Republica Moldova

+ LEVINSCHI, COVALENCO, ABÂZOV 2002, 41-48, fi g. 1

23Stânceşti, jud. Botoşani, România

cetatea I +? + FLORESCU, FLORESCU 2005, 131-145, fi g. 13-19cetatea II +

24Stolniceni, raionul Hânceşti, Republica Moldova

+? SÎRBU, ARNĂUT 1995, 378-400

* Numărul de ordine din tabel corespunde numerotării de pe hartă (fi g. 1).

– 41 –

BIBLIOGRAFIE

ARNĂUT, T., 2003. Vestigii ale sec. VII-III a. Chr. în spaţiul de la răsărit de Carpaţi, Chişinău.

BRUDIU, M., PĂLTĂNEA, P., 1972. Cetatea daco-getică de la Brăhăşeşti (jud.Galaţi). In Arhe-ologia Moldovei VII, 225-239.

CĂPITANU, V., URSACHI, V., 1986-1987. Cetatea dacică de la Moineşti. In Carpica XVIII-XIX, 53-60.

CEBOTARENCO, Gh., 1997. Cetatea hallstattiană tîrzie de la Hîrtopul Mare. In Vestigii arhe-ologice din Moldova, Chişinău, 211-220.

ČICIKOVA, M., 1976. Habitats et forteresses traces du I-er millenaire av.n.e. In Pulpudeva I, Sofi a, 15-33.

ČIČIKOVA, M., 1994. La ville fortifi ée thrace de Sorjanovo. In DRAGANOV, D., Ed., Studies on settlement life in ancient Thrace. Proceedings of the IIIrd International Symposium (Cabyle, Jambol, 17-21 may 1993), Jambol, 34-43.

CONOVICI, N., IRIMIA, M., 1999. Sistemul defensiv al davei getice de la Satu Nou – Valea lui Voicu. In: ARNĂUT, T., ZANOCI, A., MATVEEV, S., Eds., Studia in honorem Ion Niculiţă, Chişinău, 196-211.

CRIŞAN, V., SÎRBU, V., POPESCU, C., 2003. Covasna - “Cetatea Zânelor”. Un munte fortifi -cat de daci. In Noi descoperiri arheologice în sud-estul Transilvaniei, Sfântu Gheorghe, 51-72.

DREMSIZOVA-NELCHINOVA, Tz., 1972. K”m v”prosa za selištata na getite. In KOSEV, D., Ed., P’rvi kongres na b’lgarskoto istoričesko družestvo (27-30 januari 1970 godina), Sofi a, 335-340.

DEHN, W., 1958. La fortifi cation de la Heuneburg (période IV) et le monde grec-méditer-ranéen. In Cahiers Rhodaniens V, 33-35.

DUPOI, V., 1997. Aşezarea geto-dacică de la Dara, comuna Pietroasele, jud. Buzău. In Timpul istoriei. Memorie şi patrimoniu, I, Bucureşti, 96-103.

FLORESCU, A., 1966. Les problèmes des établissements hallstatiennes fortifi ées de la zone orientale de la Roumanie, Actes du VII-e Congrès International de Sciences préhistoriques et protohistoriques, Praga, 885-888.

FLORESCU, A., 1971. Unele consideraţiuni asupra cetăţilor traco-getice (hallstattiene) din mil. I î.e.n. de pe teritoriul Moldovei. In Cercetări Istorice, s.n. II, Iaşi, 103-118.

FLORESCU, A., FLORESCU, M., 2005. Cetăţile traco-getice din secolele VI-III a. Chr. de la Stânceşti (jud. Botoşani), Târgovişte.

FLORECU, A., MELINTE, Gh., 1968. Cetatea traco-getică din a doua jumătate a mil. I î.e.n. de la Moşna, In SCIV 1, 19, 129-134.

GLODARIU, I., 1983. Arhitectura dacilor, Cluj-Napoca.

GOČEVA, Z., 1976. Les forteresses thraces, In Pulpudeva I, Sofi a, 34-39.

GOSTAR, N., 1969. Cetăţi dacice din Moldova, Bucureşti.

HAHEU, V., 2008. Sisteme de fortifi caţii traco-getice la est de Carpaţi, Chişinău.

ICONOMU, C., 1996. Cercetările arheologice din cetatea hallstattiană de la Pocreaca – Iaşi. In Arheologia Moldovei XIX, 21-56.

– 42 –

ISLAMI, S., 1972. Naissance et développement de la vie urbaine en Illyrie, Iliria 2, 18-27.

ISLAMI, S., 1984. La cite en Illyrie et en Epire (Analogies et particularites), Iliria 2, 11-17.

KIMMIG, W., 1988. La Heuneburg sur le Danube supérieur et ses relations avec les pays mé-diterranéens. In Les princes celtes et la Méditerrannée, Paris, 145-153.

LEVINSCHI, A., COVALENCO, S., ABÂZOV, E., 2002. Fortifi caţia getică „Saharna – La Revi-chin” – sistemul defensiv. In Tyragetia XI, 41-48.

MACREA, M., GLODARIU, I., 1976. Aşezarea dacică de la Arpaşu de Sus, Bucureşti.

MALEEV, Ju., 1988. Trackie grodziska okresu halstackiego na pólnocno-wschodnim Podkar-paciu. In Acta Archaeologica Carpathica XXVII, 95-116.

MARIN, T., 1999. Fedeşti „Cetăţuie”, com. Şuletea, jud. Vaslui. In Cronica cercetărilor arheo-logice din România. Campania 1998, Bucureşti, 40-41.

MARINESCU, Fl., MUNTEANU, D., 1984-1985. Cercetări în cetatea hallstattiană timpurie de la Grădiştea (jud. Vâlcea). Campania 1983. In Studii şi materiale de muzeografi e şi istorie militară 17-18, 125-136.

MATVEEV, S., 2004. Reconstrucţia sistemului de fortifi caţii a cetăţii Potârca (jud. Orhei). Stu-diu de caz. In MUNTEANU, O., ARNĂUT, T., MUSTEAŢĂ, S., Eds., Studii de istorie veche şi medievală, Chişinău, 115-120.

MELJUKOVA, A.I., 1954. Rezul’taty raskopok na dvuh poselenijah skifskogo vremeni v Molda-vii. In KSIIMK, vyp. 56, Moskva, 59-68.

MUNTEANU, O., 2004. Les éléments du système défensive de Cosauti. In NICULIŢĂ, I., ZANOCI, A., BĂŢ, M., Eds., Thracians and Circumpontic World. Proceedings of the Ninth In-ternational Congress of Thracology (sept. 2004, Chişinău-Vadul lui Vodă), II, Chişinău, 45-81.

MUNTEANU, O., 2004a. Preliminarii privind sistemul defensiv de la Cosăuţi, judeţul Soroca. In RĂILEANU, N., Ed., Cercetări arheologice în Republica Moldova (2000-2003), Chişinău, 81-96.

MUNTEANU, O., 2007. Noi linii defensive cercetate în microzona fortifi caţiei Cosăuţi. In Re-vista arheologică. S.N. III, 1-2, 293-310.

MUNTEANU, O., IARMULSCHI, V., PERJU, V., ERMURACHI, L., 2009. Prima fază de edifi ca-re a fortifi caţiei de la Horodca Mică. In Sesiunea ştiinţifi că a Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei (15-16 octombrie 2009). Rezumatele comunicărilor, 21-22.

MUSTEAŢĂ, S. 2002. Raport ştiinţifi c privind rezultatele investigaţiilor arheologice din anul 2001 în cadrul monumentului Măşcăuţi-Cetate, Chişinău. Arhiva MNAIM, nr. inv. 476.

MUSTEAŢĂ, S., 2004. Unele consideraţii preliminare privind rezultatul cercetărilor arheolo-gice din cadrul cetăţii Măşcăuţi-Cetate. In Congresul IX-lea Internaţional de Tracologie „Tra-cii şi lumea circumpontică” (Chişinău-Vadul lui Vodă, 6-11 sept. 2004). Rezumate, Chişinău, 88-90.

NICULIŢĂ, I., 1977. Gety IV-III vv do n.e. v Dnestrovsko-Karpatskich zemljach, Kišinev.

NICULIŢĂ, I., 1987, Severnye frakijcy VI-I vv do n.e., Kišinev.

NICULIŢĂ, I., MATVEEV, S., POTÂNGĂ, Ed., 1999. Cetatea traco-getică Potârca. In Cercetări arheologice în aria nord-tracă, III, Bucureşti, 279-343.

– 43 –

NICULIŢĂ, I., TEODOR, S., ZANOCI, A., 2002. Butuceni. Monografi e arheologică, Bucureşti.

NICULIŢĂ, I., ZANOCI, A., 2001. Raport preliminar despre rezultatele cercetărilor arheologice la cetăţile getice Butuceni, Potârca şi Măşcăuţi din Codrii Moldovei. Campania 2000, Chişinău. Arhiva MNAIM, nr. inv. 479.

NICULIŢĂ, I., ZANOCI, A., ARNĂUT, T., 2008. Habitatul din mileniul I a. Chr. în regiunea Nis-trului Mijlociu (siturile din zona Saharna), Chişinău.

NICULIŢĂ, I., ZANOCI, A., BĂŢ, M., 2009. Die frühhallstattzeitliche Befestigung von Saharna Mare (Kreis Rezina, Republik Moldova). In Internationale Fachtagung von Humboldtianern für Humboldtianer „Der Schwarzmeerraum vom Äneolithikum bis in die Früheisenzeit (5000-500 v. Chr.): Globale Entwicklung versus Lokalgeschehen“. Humboldt-Kolleg in Chişinău, Republik Moldova (4.-8. Oktober 2009), Chişinău, 41-43.

POPOVICI, D., IGNAT, M., 1981. Cercetările arheologice din “Cetăţuia” de la Mereşti (com. Vultureşti, jud. Suceava). In Suceava. Studii şi materiale VIII, 545-551.

ROMANOVSKAJA, M.A., 1971. Oboronitel’nye sooruženia gorodišča Rudi. In Novejšie otkryti-ja sovetskich archeologov, II, Kiev, 29-31.

ROMANOVSKAJA, M.A., ŠELOV-KOVEDJAEV, F.V., ŠČEGLOV, A.N., 1981. Gorodišče Rudi - Metonij Ptolomeja? In VDI 4, 121-138.

RUSTOIU, A., 1993. Observaţii privind tipologia şi cronologia fortifi caţiilor daco-getice cu ziduri din piatră nefasonată, In Analele Banatului S.N. II, 179-186.

SANIE, S., 1987. Cetăţuia geto-dacică de la Barboşi (I), In Arheologia Moldovei XI, 103-111.

SÎRBU, V., ARNĂUT T., 1995. Incinta fortifi cată de la Stolniceni, Raionul Hânceşti, Rep. Mol-dova. In Cercetări arheologice în aria nord-tracă, I, Bucureşti, 378-400.

SÎRBU, V., TROHANI, G., 1997. Cités et établissements fortifi és entre les Carpates Méridio-nales, le Danube et la mer Noire (Ve-IIIe siècles av. J.-C.). In The Thracian World at the Cro-ssroads of Civilisations, I, Proceedings of the Seventh International Congress of Thracology, Constanţa-Mangalia-Tulcea, 20-26 May 1996, Bucharest, 512-539.

ŞADURSCHI, P., MOSCALU, Em., 1989. O nouă cetate getică aparţinând aspectului cultural Canlia la Ibăneşti (jud. Botoşani). In Hierasus VII-VIII, 183-189.

ŞADURSCHI, P., ŞOVAN, O.L., 1994. Aşezarea getică întărită de la Cotu-Copălău. In Arheo-logia Moldovei XVII, 169-181.

ŞOVAN, O.L., IGNAT, M., 2005. Aşezarea getică fortifi cată de la Cotu-Copălău, jud. Botoşani, Târgovişte.

ŞERBĂNESCU, D., 1996. Căscioarele „D’aia parte”. In: Cronica cercetărilor arheologice, campania 1995, Brăila, 25.

TĂTULEA, C.M., 1984. Aşezarea geto-dacică fortifi cată de la Bâzdâna, jud. Dolj. Consideraţii preliminare. In Thraco-Dacica V, 1-2, 1984, 92-110.

TEODOR, S., 1973. Cetatea traco-getică de la Arsura, jud. Vaslui (1964). In: Materiale şi cer-cetări arheologice X, Bucureşti, 53-60.

TEODOR, S., 1989. Civilizaţia geto-dacică la Est de Carpaţi. Consideraţii topografi ce. In Sym-posia Thracologica, 7, Tulcea, 115-126.

TEODOR, S., 1992. Consideraţii asupra civilizaţiei geto-dacice din zona est-carpatică în a doua jumătate a mil. I î.e.n. In Probleme actuale ale istoriei naţionale şi universale, Chişinău, 48-61.

– 44 –

TEODOR, S., 1999. Regiunile est-carpatice ale României în secolele V-II î.d.Hr. Consideraţii generale şi repertoriu arheologic, Bucureşti.

URSACHI, V., 1995. Zargidava. Cetatea dacică de la Brad, Bucureşti.

URSULESCU, N., POPOVICI, D., 1997. Considérations historiques concernant les fortifi cati-ons hallstattiennes à l’est des Carpates. In: Lucrările Colocviului Internaţional „Prima epocă a fi erului la Gurile Dunării şi în zonele circumpontice”. Tulcea, septembrie 1983, Tulcea, 51-65.

VALEA, M., MĂRGHITAN, L., 1966. Aşezarea dacică de la Câmpuri-Surduc. In Sargeţia IV, 65-73.

VASILIEV, V., 1993. Aşezarea fortifi cată din prima epocă a fi erului de la Bozna (jud. Sălaj). In: Ephemeris Napocensis III, 43-67.

VASILIEV, V., 1995. Fortifi cations de refuge et établissements fortifi és du premier âge du fer en Transylvanie, Bucarest.

VASILIEV, V., ALDEA, I., CIUGUDEAN, H., 1991. Civilizaţia dacică timpurie în aria intracarpa-tică a României, Cluj-Napoca.

VASILIEV, V., GAIU, C., 1980. Aşezarea fortifi cată din prima vârstă a fi erului de la Ciceu-Co-rabia, jud. Bistriţa-Năsăud. In Acta Musei Napocensis XVII, 31-63.

ZANOCI, A., 1998. Fortifi caţiile geto-dacice din spaţiul extracarpatic în secolele VI-III a. Chr., Bucureşti.

ZANOCI A., 2004. Traco-geţii din bazinul Răutului Inferior. Cetatea Măşcăuţi „Dealul cel Mare”, In NICULIŢĂ, I., ZANOCI, A., BĂŢ, M., Eds., Thracians and Circumpontic World. Proceedings of the Ninth International Congress of Thracology (sept. 2004, Chişinău-Vadul lui Vodă), II, Chişinău, 45-81.

ZIRRA, V., CONOVICI, N., TROHANI, G., 1993. La station gétique fortifi ée de „Cetatea Jido-vilor” (Coţofenii din Dos, dep. de Dolj). In Dacia N.S. XXXVII, 73-157.

ZANOCI, A., BANARU, V., 2009. Zwischen hallstattzeitlichen Traditionen und hellenistischen Einfl üssen: Einige Überlegungen und Rekonstruktionsvorschläge zu den Befestigungsanlagen östlich der Karpaten im 6.–3. Jh. v. Chr. In TREBSCHE, P., BALZER, I., EGGL, Ch., FRIES-KNOBLACH, J., KOCH, J., WIETHOLD, J., Eds., Architektur: Funktion und Rekonstruktion. Beiträge zur Sitzung der AG Eisenzeit während des 6. Deutschen Archäologen-Kongresses in Mannheim 2008. Beiträge zur Ur- und Frühgeschichte Mitteleuropas 55, Langenweissbach, 129-139.

ZLATKOVSKAJA, T.D., 1965. Gorodišče Mateucy. In Novoe v sovetskoj archeologii, Moskva, 220-225.

ZLATKOVSKAJA, T.D., POLEVOJ, L.L., 1969. Gorodišča Pruto-Dnestrovskogo meždureč’ja IV-III vv do n.e. i voprosy političeskoj istorii getov. In Drevnie frakijcy v Severnom Pričernomor’e, Moskva, 35-53.

– 45 –

ZUSAMMENFASSUNG

ZUR TYPOLOGIE DER BEFESTIGUNGSANLAGEN ÖSTLICH DER KARPATENGEBIRGE IM 7./6.-3. JH. V.CHR.

Geographischer Rahmen. Wie bereits aus dem Titel zu entnehmen ist, befasst sich der Autor mit den Befunden aus einem geographischen Raum, dessen Grenzen wie folgt zu de-fi nieren sind: im Westen und Osten das östliche Karpatengebirge bzw. der Fluss Dnjestr; im Norden und Süden der Prut-Oberlauf bzw. die nordwestliche Küste des Schwarzen Meeres. Aus der heutigen politisch-admistrativen Sicht handelt es sich um den östlichen Teil Rumäni-ens, die Republik Moldau und Teile der Ukraine.

Chronologischer Rahmen. Der zeitliche Beginn der Untersuchung, nämlich das 7/6. Jahrhundert v. Chr., steht in Zusammenhang mit dem ersten Auftreten von für die thraco-getische Kultur spezifi schen Befestigungsanlagen in diesem Raum. Als Endpunkt gilt generell das Verlassen oder die Zerstörung dieser Wehrsysteme am Ende des 3. Jhs. v. Chr., die zum größten Teil auf die Expansion der germanischen Stämme der Bastarnen zurückzuführen sind.

Fundsituation. Bisher sind in unserem Untersuchungsraum durch archäologische Aus-grabungen oder Bodenforschungen etwa 100 Befestigungen bekannt geworden, jedoch wur-den nur bei 24 von ihnen die vorhandenen Fortifi kationen systematisch erforscht (Abb. 1, Tafel 1). Trotz dieses zugegebenermaßen nicht ganz befriedigenden Forschungsstandes verfügen wir bereits in dieser Phase der Untersuchung über eine erste Vorstellung von getischen Ver-teidigungsanlagen in diesem Gebiet.

Die Befestigungen aus dem genannten Arbeitsraum wurden an in mancherlei Hinsicht strategisch gut gelegenen Orten errichtet. Die Geländesporne, auf denen sie gegründet wur-den, stellen eine Lage dar, die nicht nur schwer zugänglich war, sondern auch die umliegen-den Gebiete dominierte und eine sehr gute Sicht ermöglichte. Die Nähe von Ressourcen, Land- und Wasserhandelswegen spielte dabei ebenfalls eine wichtige Rolle. Oftmals sind diese Stellen durch schmale und sehr tiefe Gräben, Schluchten und Flusstäler umgeben oder abgetrennt. Die günstige geographische Lage alleine reichte jedoch nicht aus, um die volle Sicherheit einer Siedlung zu leisten, und machte die Errichtung zusätzlicher Verteidigungslini-en notwendig. Die vor Ort vorhandenen Baumaterialien (Stein, Holz, Lehm, etc.) bestimmten ihrerseits die architektonisch-technologische Bauweise der künstlichen Wehrsysteme. Letzt-endlich war eine ausgeklügelte Kombination naturgegebener Faktoren und künstlicher Ab-wehranlagen für das dauerhafte Bestehen einer Befestigung als Zentrum politischer, kulturell-religiöser und wirtschaftlicher Macht ausschlaggebend.

Typologie der Wehrmauern. Bekanntermaßen haben sich mit der Zeit in der Forschungs-literatur einige Begriffe wie etwa Wall, Mauer oder Pfahlwerk etc. etabliert, die traditionell für die Bezeichnung der Elemente eines Wehrsystems verwendet werden. Die jüngsten archäolo-gischen Untersuchungen heben jedoch einige bautechnische Besonderheiten hervor, die die Verwendung der Begriffe Wall in Frage stellen. In der Tat handelt es sich dabei um Mauerwerk, das aus unterschiedlichsten Baumaterialien errichtet wurde. Ausgehend vom verwendeten Baumaterial kann man zurzeit mehrere Typen von Wehrmauern unterscheiden (Abb. 2, 3):

Typ I. Pfahlwerk (Abb. 3/1)Das Pfahlwerk stellt eine aus senkrecht eingegrabenen Pfählen errichtete Stützwand

dar (Abb. 3.1). Die Zwischenräume zwischen den Holzpfählen konnten bei Bedarf mit schmaleren Stöcken gefüllt werden. So ein Pfahlwerk wurde bei Saharna Mare im 6.-5. Jh. v.Chr. festgestellt (Abb. 4).

– 46 –

Typ II. Mauerwerk aus Holz, Stein und ErdeUnter diesen Wehrmauern lassen sich drei Varianten feststellen, nämlich solche mit

zwei bzw. solche mit drei und mit vier Holzpfostenreihen.II.1. Wehrmauern mit zwei Holzpfostenreihen (Abb. 3/2). Hierbei handelt es sich um eine

Struktur, die aus zwei Reihen eingegrabener Holzpfähle mit Ästen und Stöcken in den Zwi-schenräumen besteht. Diese wurden dann mit Querbalken verbunden und die Zwischenräu-me mit Erde, Kies und Steinen gefüllt. Mit solchen Befestigungsstrukturen wurden die meisten traco-getischen Burgen im Gebiet östlich der Karpaten-Gebirge versehen (Taf. 1) – Butuceni (Abb. 5, 6), Brăhăşeşti, Cotu-Copălău (Phase I), Mateuţi, Măşcăuţi „Dealul cel Mare” (Abb. 7), Saharna Mică etc.

II.2. Wehrmauern mit drei Holzpfostenreihen (Abb. 3/3). Diese Art der Mauer besteht aus drei Reihen von senkrecht eingegrabenen Holzpfählen. Die langen Querbalken sorgten für die Stabilität der Maue. Es ist zu vermuten, dass die äußeren Mauerschalen aus höheren Pfosten gebaut wurden. Bislang sind solche Strukturen in Saharna „La Şanţ” (Abb. 8) und Saharna “Revechin” identifi ziert worden.

II.3. Wehrmauern mit vier Holzpfostenreihen (Abb. 3/4). Diese stellen eine Struktur dar, die aus zwei Reihen eingegrabener Holzpfähle besteht. Dazwischen verlaufen zwei weite-re Mauerschalen aus kleineren Stöcken und Ästen. Die äußeren Mauerschalen wurden mit Querbalken verbunden und die Zwischenräume mit Erde, Kies und Steine gefüllt. Solchen Strukturen wurden bei Saharna Mare (Abb. 9-11) und Horodca Mică festgestellt.

Typ III. Kombinierte Mauer (Abb. 3/5) Diese besteht aus zwei Teilen. Im unteren Be-reich befand sich eine elliptische oder trapezförmige Tonplattform mit einer Größe von 6-12 x 1-3 m. Auf dieser Struktur befand sich dann eine Holzerdemauer aus zwei äußeren Schalen aus Holzpfählen und einer Füllung aus Erde, Kies und Steinen. Solche Strukturen wurden bei Cotu-Copălău (2. Phase), Mereşti, Potârca (Abb. 12), Stânceşti u.a. nachgewiesen.

Typ IV. Mauerwerk aus Stein (Abb. 3/6)Die Wehrmauern aus Stein tauchen in den uns bekannten Befestigungsanlagen entwe-

der als separates Bauelement einer Verteidigungslinie auf oder wurden in einem komplexeren Defensivsystem eingeschlossen, bei dessen Errichtung auch andere Baumaterialien wie Holz und Erde verwendet wurden.

Eingeschlossene Steinmauern (IV.1) sind im ostkarpatischen Raum in den Befestigun-gen von Arsura (Abb. 13/1), Cotnari, und Butuceni (Abb. 13/2-4) bekannt. Steinmauern im eigentlichen Sinn (IV.2) fi nden sich in den Befestigungen von Saharna Mică (Abb. 14) und Butuceni (Abb. 15).

Schlussbemerkungen. Die Analyse verschiedener Elemente des Wehrsystems sowie die Vergleiche mit der Fundlage in benachbarten Gebieten zeigen, dass hier im Wesentlichen zwei Bautraditionen zu verfolgen sind. Die erste und gängigere, nämlich Mauern aus Holz, Stein und Erde zu errichten, kann um die Karpaten herum bis in die frühe und mittlere Hall-stattphase zurückverfolgt werden. Vor allem ab dem 4. Jh. v. Chr. lassen sich aber neben der lokalen Bauweise auch südländische Einfl üsse bei der Errichtung der Befestigungen feststel-len. Diese zeigen sich besonders sowohl im Gebrauch neuer Baumaterialien wie bearbeite-te Steine und Lehmziegel als auch in den verwendeten Baumethoden. Mangels schriftlicher Quellen lässt sich nur vermuten, dass die Verbreitungswege mediterraner Einfl üsse in diesem Bereich sehr unterschiedlich waren. Die Bauarbeiten konnten gleichermaßen von Maurern und Bauleitern aus den griechischen Kolonien, von wandernden Handwerkern oder sogar von lokalen Festungsbauern durchgeführt werden, die mit griechischen Bautechniken vertraut waren.

– 47 –

2

1

23

5

4

12-1316

36

8

7

9

1019-22 16

11

14

15

18

24 Nistru

Rut

Prut

Siret

Dunre

Cogâlnic

Botna

Buz u

Bârla

d Ialpug

MAREA

NEAG

R

CONSTRUC II DEFENSIVE

Tip Ipalisad

Tip IIzid din lemn + emplecton

Tip IIIzid combinat

Tip IVzid din piatr

II.1cu dou

paramente

II.2cu trei

paramente

II.3cu patru

paramente

IV.1înglobat

în construc ii

IV.1de sine st t tor

Fig. 1. Fortifi caţiile din spaţiul est-carpatic la care a fost investigat sistemul defensivAbb. 1. Befestigte Siedlungen aus dem Gebiet östlich der Karpatengebirge mit bereits untersuchter

Struktur der Befestigungsanlagen.

Fig. 2. Tipologia construcţiilor defensiveAbb. 2. Typologie der Befestigungsanlagen.

– 48 –

11

2

3

4

5

6

Tip I

Tip II.1

Tip II.2

Tip II.3

Tip III

Tip IV.2

Fig. 3. Tipologia construcţiilor defensive. Variante de reconstituireAbb. 3. Typologie der Befestigungsanlagen. Mögliche Rekonstruktionen.

– 49 –

-90

-80C.22;Gr.16

C

D

0 1 2 m

AB

C D

-100

-190

-124

-98

-180

-100

-100

-95

-164

-160

-117

A

B

1 642 53

Legenda: 1. cernoziom; 2. cenu ; 3. argil ; 4. limita an ului; 5. limita sec iunii; 6. strat steril.

0 1 2 m

1 2

1

2 3

Legenda: 1. pietre; 2. conturul gropilor.

Fig. 4. Saharna Mare. Şanţul de la baza palisadei (după NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, pl. 3, foto 11)

Abb. 4. Saharna Mare. Der kleine Graben für die Pfähle der Holz-Erde-Mauer (nach NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, Pl. 3, Photo 11).

Fig. 5. Butuceni. Incinta de vest. Gropi şi şanţuri de la baza zidului (după NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, fi g. 14, foto 3).

Abb. 5. Butuceni. Westteil. Gruben und kleine Gräben der Wehrmauer (nach NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, Abb. 14, Photo 3).

– 50 –

0 1 2 m

3 42 6 9 111 7 105 8

Legenda: 1. suprafa a actual de c lcare; 2. cernoziom în amestec cu vegeta ie; 3. cernoziom; 4. sol de culoare cenu ie;5. cenu ; 6. fragmente de lut ars; 7. bârne carbonizate; 8. pietri ; 15. pietre; 10. conturul gropilor; 11. strat steril.

Fig. 6. Butuceni. Incinta de est. Vestigiile zidului (după NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, fi g. 41, 42)

Abb. 6. Butuceni. Ostteil. Mauerwerkspuren. (nach NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, Abb. 41, 42).

– 51 –

0 1 2 m

Fig. 7. Măşcăuţi „Dealul cel Mare”. Vestigiile zidului (după ZANOCI 2004, fi g. 8).Abb. 7. Măşcăuţi „Dealul cel Mare”. Mauerwerkspuren (nach ZANOCI 2004, Abb. 8).

3 42 71 65

Legenda:L d 1. suprafa1 f a actualt l de cd lcare; 2. cernoziom în amestec cu vegetal 2 i î t t ie; i 3. cernoziom; 3 i4. sol de culoare cenu ie; 5. sol castaniu; 6. conturul gropilor; 7. strat steril.

– 52 –

Legenda: 1. suprafa a actual de c lcare; 2. cernoziom în amestec cu vegeta ie; 3. cernoziom; 4. sol de culoare cenu ie;5. sol castaniu; 6. sol ars; 7. nisip; 8. cenu ; 9. fragmente de lemn ars; 10. bârne carbonizate; 11. fragmente de lut ars;

12. moloz; 13. moloz ars la ro u; 14. pietri ; 15. pietre; 16. limita an ului; 17. conturul gropilor; 18. strat steril.

0 1 2 m

12345678

Adâncimea 121-160 cm

3 42 5 98

11 12 15 1817

1 6 7

1610 13 14

Fig. 8. Saharna „La Şanţ”. Vestigiile zidului (după NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, pl. 9, foto 30)

Abb. 8. Saharna „La Şanţ”. Mauerwerkspuren (nach NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, Pl. 9, Photo 30).

– 53 –

3 42 5

109 12 13 15 16

1 7

11 14

6 8

Legenda: 1. suprafa a actual de c lcare; 2. cernoziom în amestec cu vegeta ie; 3. cernoziom; 4. sol de culoare cenu ie; 5. sol castaniu; 6. sol ars; 7. sol ars laro u; 8. nisip; 9. cenu ; 10. fragmente de lemn ars; 11. bârne carbonizate; 12. fragmente de lut ars; 13. moloz; 14. moloz ars la ro u; 15. pietre; 16. strat steril.

3 42 5 87 11 12 14 151 6 9 1310

Legenda: 1. suprafa a actual de c lcare; 2. cernoziom în amestec cu vegeta ie; 3. cernoziom; 4. sol de culoare cenu ie; 5. sol castaniu; 6. nisip; 7. cenu ; 8. fragmente de lemn ars; 9. bârne carbonizate; 10. bârne nearse; 11. fragmente de lut ars; 12. moloz; 13. moloz ars la ro u; 14. pietre; 15. strat steril.

Fig. 9. Saharna Mare. Zidul de incintă (după NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, pl. 7)Abb. 9. Saharna Mare. Befestigungsmauer (nach NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, Pl. 7).

Fig. 10. Saharna Mare. Zidul bastionului de sud-est (după NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, pl. 8)Abb. 10. Saharna Mare. Die Mauer der südöstlichen Befestigungsbastion

(nach NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, Pl. 8).

– 54 –

3 42 5

8

7

11 12 13 14

1

9 10

6

Legenda:Legenda: 1. suprafa1 suprafa a actuala actual de cde c lcare; 2. cernoziom în amestec cu vegetalcare; 2 cernoziom în amestec cu vegeta ie; 3. cernoziom; 4. sol de culoare cenuie; 3 cernoziom; 4 sol de culoare cenu ie; 5. sol castaniu; 6. nisip; ie; 5 sol castaniu; 6 nisip;7. cenu ; 8. fragmente de lemn ars; 9. bârne carbonizate; 10. bârne nearse; 11. fragmente de lut ars; 12. moloz; 13. pietre; 14. strat steril.

0 1 2 m

32 6 8 91 5 74

Legenda: 1. suprafa a actual de c lcare; 2. cernoziom în amestec cu vegeta ie; 3. cernoziom; 4. sol castaniu; 5. sol cafeniu/ro iatic; 6. fragmente de lemn carbonizat; 7. moloz; 8. pietre; 9. strat steril.

Fig. 11. Saharna Mare. Zidul bastionului central (după NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, pl. 6)Abb. 11. Saharna Mare. Die Mauer der zentralen Bastion

(nach NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, Pl. 6).

Fig. 12. Potârca. Profi lul construcţiei defensive (după NICULIŢĂ, ZANOCI 2001, fi g. 1b)Abb. 12. Potârca. Querschnitt der Befestigungsstruktur (nach NICULIŢĂ, ZANOCI 2001, Abb. 1b).

– 55 –

2

3 4

0 1 2 m2 3 54 9 101 6 7 8

Legenda: 1. vegeta ie; 2. cernoziom; 3. sol cenu iu; 4. cenu ; 5. fragmente de lemn carbonizat;6. bârne arse; 7. nisip; 8. pietri ; 9. pietre; 6. strat steril.

0 1 2 m

1Legenda: 1. sol arabil; 2. sol negru-m z ros; 3. sol negru cu cenu ; 4. p mânt negru dens; 5. p mânt negru cu resturi de arsur ,

chirpic i c rbuni; 6. sol brun cu resturi de c rbuni; 7 sol brun cu pigment ri negre; 8. zid din piatr ; 9. sol brun închis; 10. sol galben virgin; 11. bârn de lemn.

Fig. 13. Ziduri de piatră încadrate în construcţii defensive: 1 - Arsura (după TEODOR 1973); 2-4 - Butuceni (după NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, fi g. 18)

Abb. 13. Steinmauer aus den Befestigungsanlagen: 1 - Arsura (nach TEODOR 1973); 2-4 - Butuceni (nach NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, Abb. 18).

– 56 –

4 61 2 53

0 1 m

Legenda: 1. vegeta ie; 2. cernoziom în amestec cu vegetaþie; 3. cernoziom; 4. loes în amestec cu nisip; 5. pietre; 6. strat steril.

Fig. 14. Saharna Mică. Zidul bastionului de nord-est (după NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, fi g. 2)

Abb. 14. Saharna Mică. Die Mauer der nordöstlichen Bastion (nach NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, Abb. 2).

– 57 –

Fig. 15. Butuceni. Zidul din piatră (după NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, fi g. 53, foto 2)Abb. 15. Butuceni. Die Steinmauer (nach NICULIŢĂ, TEODOR, ZANOCI 2002, fi g. 53, foto 2).

– 58 –

EINIGE BEMERKUNGEN ZU DEN PROVINZIAL-RÖMISCHEN GEFÄSSEN AUS DEM KAISERZEITLICHEN GRABKOMPLEX VON OLĂNEŞTI IN DER

REPUBLIK MOLDAU

Alexandru POPA

Der Beitrag behandelt einige der sog. „Importfunde“ provinzial-römischer Herkunft aus der Körperbestattung von Olăneşti in der heutigen Republik Moldau. Der hier diskutierte Grab-komplex wurde 1960 durch A. Meljukova entdeckt und anschließend ausgegraben. Die Fund-stelle befi ndet sich im Barbaricum, einige hundert Meter vom Fluss Nistru entfernt (Abb. 1). Bei dem Grab handelt es sich um eine Nachbestattung in einem vorgeschichtlichen Grabhü-gel. Das Skelett lag mit dem Schädel nach Norden in einer sog. seitlichen Grabkammer (ca. 2,2 x 0,80 m). Anhand des dabei entdeckten Inventars (Waffen, Gefäße, Trachtgegenstände und Pferdezaumzeug) wurde die Bestattung einem Sarmaten zugeschrieben1. Von beson-derem Interesse sind die provinzial-römische Gefäße (Abb. 2), die trotz bereits wiederholter Publikation noch einiger Anmerkungen bedürfen. Aus dem Grab wurden folgende Fundstücke zu Tage gefördert:

Bronzebecken Eggers 100 (Abb. 3)Das kugelschnittförmige Becken von Olăneşti2 wurde gegossen und nachgedreht, wo-

von auf dem Boden noch drei entsprechende Rillen zu sehen sind. Das 12 cm hohe Gefäß hat einen angelöteten Standring3 aus Bronze. Ungefähr 1,7 cm unter dem leicht nach innen verdickten Rand4 verläuft eine horizontale Verzierungsrille.

Von ursprünglich zwei an der Wand festgelöteten Gefäßgriffen ist nur einer erhalten ge-blieben. Das erhaltene Stück ist omegaförmig und hat in der Mitte drei Ringe. Die Enden sind mit Tiergestalten geschmückt5, die sich aufgrund der Schuppen imitierenden Einkerbungen mit stilisierten Schlangenköpfen identifi zieren lassen. Nach Erkenntnissen von R.Petrovszky wurden solche Gefäße ab der claudisch-neronischen bis in die trajanische Zeit produziert6. Das Verbreitungsbild innerhalb des Imperiums und im Barbaricum zeigt eine große Beliebtheit für dieses Handwaschaccessoire7.

Bronzesieb Eggers 1608 (Abb. 4). Das Gefäß hat einen halbkugeligen Körper9; die Sieblöcher sind im Boden strahlenartig

(bzw. in Form einer Rosette mit 35 Blättern und einem unverziertem Mittelfeld) angelegt, in der Wand lässt sich jedoch kein ansprechbares Muster erkennen. Das Bronzesieb ist mit ei-nem fl achen und am Ende abgerundeten Griff ausgestattet10, der einen Meisterstempel trägt. Die derzeit in der Literatur kursierende Lesung des Stempels „BRISAC“ wurde angeblich von

1 MELJUKOVA 1962. KROPOTKIN 1970, 98 Nr. 851.2 MELJUKOVA 1962, 199-200 Ris. 2.2. KURČATOV/BUBULIČ 2003, 299 Ris. 6.2.3 Dm. 9,6 CM.4 Dm. 29,8 CM.5 S. Kurčatov und V. Bubulič, die das Grab von Olăneşti neulich überarbeitet und diskutiert haben, vermuten

hier eine katzenartige Gestalt. KURČATOV/BUBULIČ 2003, 299.6 PETROVSZKY 1993, 114-118 mit Literatur.7 SEDLMAYER 1999, 61 und Karte 9 mit Fundliste.8 MELJUKOVA 1962, 197-198 Ris. 2.1. KURČATOV/BUBULIČ 2003, 299-300 Ris. 6.1.9 Rand-Dm. 17 cm, H. 9 cm. Bei V. Bârcă sind andere Werte angegeben: Rand-Dm. 19 und H. 10,5 cm.

BÂRCĂ 2001, 352.10 Griff-Länge 22, Bârcă gibt hier „ca 25 cm” an. BÂRCĂ 2001, 352.

– 59 –

B.Grakov vorgeschlagen und blieb in der Fachliteratur ein Unikat11. Bei einer genaueren Be-trachtung des Stempels erweist sich diese Lesung jedoch als falsch und inadäquat.

Der Stempel hat eine rechteckige Form und wurde parallel zur Gefäßachse auf der vor-deren Griffseite, ungefähr zwischen den beiden zipfelförmigen Auswüchsen, eingeprägt. Es ist zu bemerken, dass der Stempel auf der oberen Hälfte tiefer geschlagen wurde, so dass die oberen Buchstabenhälften viel deutlicher als die unteren vorkommen. Zu lesen sind min-destens sieben Buchstaben. Der erste Buchstabe erweist sich nicht als „B“, wie bis jetzt be-hauptet, sondern als eine Ligatur von „A“ und „P“. Die drei weitere Buchstaben sind relativ deutlich zu lesen: „R“, „I“, „S“. Zwischen „I“ und „S“ lässt sich ein Punkt vermuten. Es folgen wahrscheinlich ein „A“ und ein „C“. Am Ende des Stempelfeldes sind noch ein oder zwei (?) Buchstaben eingestempelt gewesen, dessen sichere Lesung bis auf weitere Untersuchungen bzw. UV-Aufnahmen nicht möglich erscheint. Wahrscheinlich handelt es sich um zwei Buch-staben „I“, deren obere Serifen/Schraffen teilweise in der rechten Stempelecke zu sehen sind. Somit kann der Stempel aus Olăneşti als „APRI•SAC[II]“ gelesen werden. Derzeit sind uns keine Parallelen zu diesem Meisterstempel bekannt.

Nach Meinung von V. Kropotkin ist der Gefäßgriff aus Eisen hergestellt12 - eine Behaup-tung, die, wie es auch dem Foto zu entnehmen ist, ausdrücklich zu verneinen ist13. Das Stück trägt auf der Oberfl äche Spuren von Eisenoxid, ist jedoch aus Bronze hergestellt.

Seit dem ersten nachchristlichen Jh. gehörten Kelle und Sieb zum provinzial-römischen Trinkgeschirr, wo sie wahrscheinlich für das Filtern und Umfüllen des Weines aus Transport- bzw. Aufbewahrungsbehältern in die Becher eingesetzt wurden. Nach Erkenntnissen von R. Petrovszky ändert sich die Situation vermutlich Mitte des 2. Jhs. so, dass dieses Gefäßpaar sich zum „Küchengeschirr“ verwandelt14. Das Fundstück aus Olăneşti hat diese Veränderun-gen nicht „erlebt“, sondern wurde als Bestandteil des Trinkservices noch am Ende des 1. Jhs. – wahrscheinlicher noch am Anfang des 2. Jhs. in das Grab beigegeben. Die Tradierung der Form Eggers 160 bis zum Beginn des 3. Jhs. n.Chr. ist durch mehrere Depotfunde belegt15. Auch im Barbaricum läuft diese Form bis in die Phase C1 fort, was

„nicht eine längere Umlaufzeit zu bedeuten braucht, sondern es kann lediglich anzei-gen, dass die Produktionszeit im Römischen Reich bzw. im provinzial-römischen Gebiet für einige [Gefäß] Typen lange gedauert hat, länger als eine Periode in der germanischen Chronologie“16

Blechkannen Eggers 128 (Var.) / Raev Typ 2 (Abb. 5)Unter diesen Begriff fallen die Bronzegefäße, die einen hohen nach oben verengten Hals,

breite fast waagerechte Schultern, einen nach unten konisch zulaufenden Körper und einen fl achen Boden ohne Standring aufweisen. Die Gefäßgruppe wurde seiner Zeit von B.Raev behandelt17. Aus dem hier besprochenen Grab stammt eine geschmiedete Bronzekanne18,

11 MELJUKOVA 1962, 199. KURČATOV/BUBULIČ 2003, 300. PETROVSZKY 1993, 212 GNr. B.04.01.12 V. KROPOTKIN (1970, 98 Nr. 851) sah in dem Sieb aus Olăneşti eine Form Eggers 161. KROPOTKIN 1970,

25 Nr. 69.13 Vgl. auch KURČATOV/BUBULIČ 2003.14 PETROVSZKY 1993, 101, 123. Vgl. auch Lund-Hansen 2005, 69. Für eine Herstellung der Vertreter dieses

Typs „etwa von der Mitte des ersten bis hin zur Mitte des zweiten Jh. n.Chr.“ hat sich anhand der Funde aus der Germania Magna H.-U. Voß ausgesprochen. SEYER/VOSS 2002, 367.

15 SEDLMAYER 1999, 93.16 LUND-HANSEN 1987, 43-44.17 RAEV 1977. RAEV 1978, 616-617.18 H. 32 cm, Dm. 17, 5 cm (an den Schultern), Boden-Dm. 10 cm. MELJUKOVA 1962, 200-201 Ris. 4. .

KURČATOV/BUBULIČ 2003, 300 Ris. 5.1. Vgl. auch KROPOTKIN 1970, 24 Nr. 30. sowie RAEV 1977, 160 Anm. 33.

– 60 –

deren hoher und enger Hals in einer kleeblattförmigen Mündung mit Bronzedeckel endet. Die-ser ist mit einem Scharnier auf den Henkel fi xiert und trägt oben eine zoomorphe Figur (Ente !). Der Henkel ist separat gegossen und am Hals genietet. Nach oben hin besitzt der Henkel einen gebogenen Fortsatz, der als Daumenplatte diente. Im unteren Teil ist der Henkel mit ei-ner blattförmigen Attache versehen, die laut A. Meljukova an die breite Gefäßschulter gelötet worden war19. Der Boden ist fl ach und ohne Fuß bzw. ohne Standring.

Es ist festzustellen, dass das Gefäß von Olăneşti keine waagerecht-, sondern im Winkel abgesetzte Schulter besitzt. In dieser Ausführung unterscheidet sich die hier besprochene Blechkanne sowohl von dem Typ Raev I (Wehringen) als auch von dem Typ Raev II (Straldža)20. In mehreren bisherigen Publikationen wurde das Gefäß von Olăneşti unkritisch mit dem Typ Raev II identifi ziert21.

Was mögliche Produktionszentren dieser Gefäßform betrifft, schließt Raev nicht aus, dass die Hersteller in der Provinz Thrakien ansässig waren und schlägt sogar die Bezeichnung „thrakisch“ oder „thrakisch-römisch“ vor22. Die Annahme basiert auf das zahlreiche Vorkom-men ähnlicher Gefäße in Moesia Inferior und Thrakien. Die Umlaufszeit dieser Blechkannen wird vom selben Autor mit der Angabe „2.-3. Jh. n. Chr.“ defi niert23.

Über die Funktion der kaiserzeitlichen „Blechkannen“ wurden unterschiedliche Meinun-gen geäussert: A.Radnóti hielt sie für Öl-Behälter, H. v. Petrikovits sprach sie dagegen als Weinkannen an24. Diese Gefäßart ist aber nichts anderes als eine Form des antiken „Wasser-kochers“. Dafür sprechen sowohl die Kalksteinablagerungen auf dem Boden einiger bekann-ten Exemplare als auch die oben erwähnte Besonderheit, wonach der Henkel am Gefäßbauch nicht fest genietet oder gelötet war, um die Wärmeweiterleitung zu verhindern. Trotz der unter-schiedlichen Positionen in der Fachliteratur möchte ich die Blechkanne von Olăneşti als Teil des Trink- bzw. Kochgeschirrs zurechnen.

Widderförmiges Kännchen Bei diesem Gefäß handelt es sich um eine tiergestaltige Reliefkanne (Abb. 6). Das dar-

gestellte Tier (Widder/ Schaf) liegt auf einem quaderförmigen unverzierten Sockel. Der Kopf ist gerade ausgerichtet und hat eine Eingusstülle mit nach außen angebrachten verdicktem Rand. Der Henkel setzt am Hals des Tieres an und endet in seinem Kreuzbereich. Im hinteren Teil ist der Henkel mit einer zusätzlichen Stütze verstärkt. Am Übergang zum Sockel zeichnen sich die Schenkel des Tieres ab. Die Brust ist leicht herausgedrückt, der Rücken – eingesun-ken. Tordierte Hörner fassen die Ohren ein. Das Fell wurde mittels plastischer Lockenkringel dargestellt25.

Das Stück wurde aus zwei in Matrizen hergestellten Einzelhälften zusammengesetzt. Die Verbindungsnaht wurde nachgeglättet und ist daher kaum sichtbar. Der Henkel wurde se-parat hergestellt und auf die zusammengesetzte Tierfi gur angesetzt. Die Verbindungsstellen wurden zusätzlich nachgeglättet. Auch separat wurde der leicht gewölbte Sockelboden herge-stellt. Ein rot-brauner Überzug bedeckt die Gefäßoberfl äche; auf dem Boden ist er jedoch nur teilweise erhalten.

Die Kanne hat ihre Vergleichsstücke in den Reliefgefäßen der sog. „Oinophoren“, die erstmals im hellenistischen Knidos hergestellt wurden, um schließlich in anderen Regionen 19 MELJUKOVA 1962, 200. Nach Auskunft von R.Petrovszky, wird die Attasche an der Schulter weder gelötet

noch genietet, um die Weiterleitung der Wärme vom Gefäßkörper zum Henkel zu verhindern.20 RAEV 1977.21 BÂRCĂ 2001, 347. KURČATOV/BUBULIČ 2003, 300. SIMONENKO 1998, 69.22 RAEV 1978, 617.23 RAEV 1977, 158. RAEV 1978, 617.24 NUBER 1972, 131-132.25 Zur Dimensionen des Gefäß siehe die Fundliste im Anhang.

– 61 –

nachgeahmt zu werden26. In diesen Werkstätten wurden mit gleicher Technik sowohl ähnli-che Kannen als auch andere Gattungen der Reliefkeramik, vor allem Lampen, hergestellt. Auf Knidos beginnt die Produktion angeblich während hellenistischer Zeit und wird bis in die Spätantike weitergeführt27. Leider wurde aus dieser Fundstelle kein einziges Gefäß dieser Form veröffentlicht (?!). Verwandte und ähnliche Gefäße sind jedoch aus verschiedenen Ge-bieten der antiken Welt bekannt28.

Wie aus der beiliegenden Fundliste ersichtlich wird (vgl. Abb. 7-11), sind die Funde in den Gebieten um das Mittelmeer (Griechenland, Kleinasien, Israel, Ägypten, Tunesien, Spa-nien, Süditalien) verbreitet29. Sie kommen ebenso im Theiß- und Donaugebiet vor30. Auch in römischen Oltenien31 und im benachbarten Barbaricum südlich der Karpaten (Sammlung des Bezirksmuseums in Piteşti)32 konnte diese Keramikgattung identifi ziert werden. Eine große Gruppe entsprechender Gefäße ist im nördlichen Schwarzmeergebiet bekannt, wo sich ein interessantes Verbreitungsbild dieser Funde abzeichnet. Diese konzentrieren sich nämlich einerseits in den antiken Städten (Tyras, Nikonium, Olbia, Chersonessos, Pantikapaion), an-derseits kommen sie in den Körpergräbern vor, die an den großen Wasserstraßen dieser Region liegen (Olăneşti – am Nistru, Balki-Nosaki – am Dnepr, Rostov-am-Don und Kobjako-vo – am Don, Tbilisskaja - am Kuban’). Das Verbreitungsmuster und vor allem die besondere Fundanhäufung in Olbia (mind. zehn Exemplare) lassen die Annahme zu, dass die Gefäßart in einer Töpferwerkstatt jener Stadt hergestellt worden sein könnte, oder aber Olbia knidische Keramikerzeugnisse im großem Umfang importierte. Möglicherweise deutet sich hier eine Vermittlerrolle im Handel der Nordschwarzmeerstädte mit Kleinasien an. In das Schwarzmeer-gebiet wurden auch andere Formen der in dieser Technik hergestellten Gefäße eingeführt, die der „Oinophoren“-Gruppe zu zurechen sind, wie etwa Relieffl aschen33 oder zoomorphe und anthropomorphe Reliefgefäße34.

Der Fund einer Töpfermatrize aus Brigetio spricht für eine Herstellung der widderformi-gen Kanne in einer Werkstatt aus dem Töpferviertel Kurucdomb35. Ein niedriger Gefäßsockel, wie ihn die Funde von Hajdúvid-Hajdúböszörmény und Sopron aufweist, dürfte ein Merkmal der Gefäße aus dem mittleren Donau-Gebiet sein und mag auf eine Ableitung von „Magenta Ware“-Formen hindeuten.

Über den Produktionsort der Widderkanne aus der Sammlung „Muzeul Judeţean Argeş” lassen sich derzeit keine sicherer Anhaltspunkte gewinnen. Die Hypothese von D. Măndescu, dass das Fundstück aus dem Bezirksmuseum Argeş im nördlichen Schwarzmeergebiet her-gestellt wurde, erscheint mir wenig begründet36. Interessant ist in diesem Zusammenhang der Fund aus Cioroiu Nou in Oltenien. Hier konnte der Ausgräber D. Bondoc ein Gefäßfragment entdecken, bei dem keine Reste vom Sockelboden erhalten waren. Dies lässt die Annahme zu, dass dieses nicht fertiggestellte Gefäß direkt am Ort produziert sein könnte.

Das Gefäß von Raqqada ist nach der Überzeugung von J. W. Salomonson eine provinzi-al-römische lokale Herstellung des so genannten „El Aouja“ Typs37. Der Form nach weist das 26 Siehe zu dieser Gefäßart – MANDEL 1988.27 MANDEL 1988, 116-117, 126-133.28 Vgl. Fundliste im Anhang. Als weitere Entsprechungen sind die Gefäße der so genanten „Magenta Ware“ zu

erwähnen, die in Campanien im 2. und 1. Jh. v. Chr. hergestellt wurden – HIGGINS 1976.29 MANDEL 1988, 116-117. SOROKINA 1997, 30-31. 30 BÓNIS 1977, 122, 124 Abb. 11. ISTVÁNOVITS 1997-1998.31 D.BONDOC, „New archaological Research at Cioroiu Nou“ – Vortrag in der Römisch-Germanischen Kom-

mission, Frankfurt am Main, am 24 April 2007.32 MĂNDESCU 2005, 84-87.33 VAULINA 1959. Vgl. auch MANDEL 1988, 100-105.34 KOŠELENKO/KRUGLIKOVA/DOLGORUKOV 1984, 230-231, 337 Tabl. CXLV-CXLVI. SOROKINA 1997 64-

70 Tabl. I-VII.35 BÓNIS 1977, 123-124.36 MĂNDESCU 2005, 84.37 SALOMONSON 1968, 138.

– 62 –

Stück viele Ähnlichkeiten mit der Reliefkanne aus Tyras auf – beide Gefäße haben eine mittig am Rücken des Tieres angebrachte Eingusstülle38.

Die vorgelegten Reliefkannen sind in der Ausformung und in der Größe nicht einheitlich. T. Prochorova und V. Guguev erkannten anhand der Größe und äußeren Ausformung zwei Gruppen widderförmiger Reliefkannen: erstens große Gefäße mit weitgehend naturalistisch dargestellten Körperzügen und zweitens kleinere Gefäße, die eine vereinfachte Darstellung des Tieres bzw. des Felles aufweisen. Diese Typologie deckt sich zum Teil mit jener von A. Si-monenko, der zusätzlich Veränderungen an der Henkelform beobachtete. Eine breitere Unter-suchung der Gefäßart führte N. Sorokina anhand des Materials aus dem nördlichen Schwarz-meergebiet durch. Sie konnte in ihrer Studie Funde aus elf Fundstellen berücksichtigen. Die herausgearbeitete Typologie basiert auf der Analyse folgender Merkmale: der Sockelform, des Henkels, des Halses, der Darstellungsform des Fells sowie der Position des Tieres (liegend, stehend, etc.). Anhand dieser Kriterien konnte die Autorin eine Einteilung der über 20 ihr be-kannten widderförmigen Reliefgefäße in sieben typologische Gruppen vornehmen(!)39.

Bei der Datierungsfrage der Gefäßgruppe wird eine wichtige Rolle dem Kännchen aus Olăneşti zugesprochen. Das Gefäß wurde 1962 – in der ersten Publikation – in den Zeitraum des „2. oder 3. Jhs. n. Chr.“ datiert40. Fast 40 Jahre später erfolgte eine neue Überprüfung dieser Datierung. Sie ergab nun, dass der Fundverband Ende des 1. bis zum Anfang des 2. Jh. n.Chr. zusammengestellt wurde41. Der Grund dieser Umdatierung ist, wie A. Simonenko vermerkte, die Datierung der emaillierten Scheibenfi bel bzw. der Metallgefäße aus diesem Grab, deren aktive Umlaufszeit nicht später als in das zweite Viertel des zweiten Jhs. n.Chr. anzusetzen ist. Diese These wurde zuletzt durch die erneute Publikation des Komplexes be-stätigt. Das Grab datiert also an das Ende des 1. – Anfang des 2. Jhs. n.Chr.42.

Es stellt sich nun die Frage, ob sich auch die anderen Exemplare dieser Gefäßart eben-falls so eng datieren lassen? Die von A. Simonenko durchgeführte Untersuchung zur Chro-nologie dieser Gefäßform aus den sarmatischen Gräbern zeigte, dass die von ihm defi nierten typologischen Gruppen auch in chronologischer Hinsicht relevant sind. Danach ist die erste Gefäßgruppe (relativ große Gefäße, bandförmiger Henkel mit Stütze, Eingusstülle am Kopf, realistische Darstellung des Felles) ein so genannter „chronologischer Indikator“ für den Zeit-raum des 1. Jhs. und des Anfangs des 2. Jhs. n. Chr. Seine Annahme basiert auf der relativ engen Datierung der Funde jener Gräber, die mit dem Horizont „Mocra – Sokolova Mogila u. ä.“43 und teilweise mit der so genannten „mittelsarmatischen Zeit“ zu verbinden sind44.

Die zweite Gruppe (kleinere Gefäße, Wulsthenkel, stilisierte und schematische Darstel-lung der Körperteile) gehörte – laut Simonenko – in die zweite Hälfte des 2. – 3. Jh. n. Chr.45. Eine ähnliche Datierung beider Gruppen haben auch T. Prochorova und V. Guguev vorge-schlagen46. Die relativ unscharfe Ansprache dieses Zeitabschnitts entspricht leider dem ge-genwärtig unzureichenden Forschungsstand der ost- und südost-europäischen Chronologie der früheren und mittleren Kaiserzeit47.38 SOROKINA 1997, 29 RIS. 19.14.39 SOROKINA 1997, 28-36.40 MELJUKOVA 1962, 207.41 SIMONENKO 1998.42 KURČATOV/BUBULIČ 2003.43 Zu diesem Horizont der reich ausgestatteten Körpergräber aus der Zeit um die Wende von 1. zum 2. Jh.

n.Chr. siehe zuletzt KAŠUBA/KURČATOV 2005, 161-162.44 SIMONENKO 2004, 140-149.45 SIMONENKO 1998, 73.46 PROCHOROVA/GUGUEV 1992, 158. In dieser Publikation wurde das Gefäß aus Olăneşti aufgrund der al-

ten Datierung der emaillierten Scheibenfi bel, in das 2. – 3. Jh. n. Chr. datiert, obwohl nach formalen Kriterien dieses Gefäß sicher in die von den Autoren defi nierten erste Gruppe einzuordnen ist. Vgl. auch SOROKINA 1997, 30. SIMONENKO 1998, 70.

47 Siehe dazu neulich auch. BÂRCĂ 2006, 23-36.

– 63 –

Die Gefäße des Mitteldonaugebiets bilden möglicherweise eine lokale Produktion, wie es vor allem die Töpfermatrize aus Brigetio belegt48. Sie datieren aller Wahrscheinlichkeit nach in die mittlere Kaiserzeit, vergleichbar dem im Barbaricum entdeckten Körpergrab aus Hajdú-vid-Hajdúböszörmény49. Das Fundstück aus Ciorou Nou wurde aus den unteren Verfüllungs-schichten des Umwehrungsgrabens geborgen. D. Bondoc, der Ausgräber von Ciorou Nou, weist diese Schicht in die Mitte des 3. Jh. n. Chr.50

Wie bereits erwähnt, erstreckt sich die knidische Produktion der „Oinophoren-Ware“ an-geblich von der hellenistischen Zeit bis in die Spätantike51. Für die Gefäße aus Piteşti, Bur-sa52 und dem „nördlichen Kleinasien“ (Sammlung Löffl er, Köln)53 ist eine Datierung aus dem Kontext heraus leider nicht möglich. Das Gleiche gilt für das Gefäß aus der Sammlung Steger Zürich, das aus Ägypten stammen soll54. Die Kanne aus Raqqada ist eine Produktion aus der Mitte des 3. Jhs. n. Chr.55

Für vergleichbare Gefäße der so genannten „Magenta“–Ware des 2.-1. Jhs. v.Chr. gilt eine Verwendung als Filter- und Füllgerät für Lampenöle als gesichert56. Für diese Bestimmung ist die enge Ausgusstülle, wie beim Gefäß aus der Sammlung Kropatscheck, maßgebend57.

Die Funktion der widderförmigen Gefäße wurde in der Fachliteratur oft mit einer Nut-zung als Weinkännchen verbunden, obwohl dies nur eine reine Vermutung gewesen ist, die sich auf keine Materialuntersuchungen stützt. Die Verwendung als Lampenölbehälter halte ich bei fehlender Ausgusstülle auch für problematisch. Nicht auszuschließen ist meiner Meinung nach die Verwendung dieser verschließbaren Gefäße als Unguentaria bzw. als Behälter für Aromastoffe, Parfüme oder andere nicht trinkbare Flüssigkeiten.

Bei der Diskussion über die Funktion der widderförmigen Kännchen ist auch der kultische Bereich zu bedenken, denn die Rolle des Widders bzw. des Schafes war in den religiösen Vor-stellungen der Mittelmeervölker groß. Diese Tiere galten als Verkörperung der Fruchtbarkeit sowie als beliebtes Opfertier zahlreicher Gottheiten des griechisch-römischen Pantheons58. Bei der Betrachtung des heutigen Forschungsstandes zur Funktion und Deutung dieser Ge-fäßform lässt sich jedoch feststellen, dass in der Fachliteratur mehrere Interpretationsansätze existieren.

Die Vertreter der Klassischen Archäologie sehen in diesen Gefäßen einen Ausdruck me-diterraner bzw. griechisch-römischer, unter Einfl uss orientalischer Kulte entstandener Religi-onsvorstellungen59.

In der osteuropäischen und teilweise mitteleuropäischen Vor- und Frühgeschichte (Rus-sland, Ukraine, R. Moldau und Ungarn) werden diese Funde dagegen ausschließlich mit der sarmatischen Bevölkerung in Verbindung gebracht und ihre Deutung aus den Traditionen der iranischen Völker hergeleitet. Die Sarmaten, die ihren Verstorbenen Reliefgefäße in Widder-form ins Grab gelegt haben, hatten eine Vorliebe für diese Gefäßform60. Aber die ausschließ-lich in den Provinzen nachgewiesene Produktion, die zahlreiche Präsenz des Widdermotivs in 48 BÓNIS 1977, 124 Abb. 11.49 ISTVÁNOVITS 1997-1998.50 Freundliche Mitteilung von Dorel Bondoc, Craiova/Rumänien.51 MANDEL 1988, 116-117, 126-133.52 MANDEL 1988, 212, 213 ANM. 1549 und 1555.53 LA BAUME/SALOMONSON 1976, 84-85 309-310. Vgl. auch MANDEL 1988, 213 Anm. 1554.54 BLOESCH 1974, 18 Nr. 108.55 SALOMONSON 1968, 138.56 R. Higgins benutzt den Ausdruck „lamp-fi lter“ bzw. „fl ask for lamp oil“. Vgl. HORNBOSTEL 1980, 225.57 HORNBOSTEL 1980, 224 Kat. Nr. 128.58 Vgl. PETERS 1998, 92-93.59 Vgl. MANDEL 1988, 214. SOROKINA 1997, 28-31.60 Vgl.: BIDZILJA/BOLTRIK/MOZOLEVSKIJ/SAVOVSKIJ 1977. BUJSKIH 1982. GUŠČINA/ZASECKAJA 1994.

ISTVÁNOVITS 1997-1998. KURČATOV/BUBULIČ 2003. MELJUKOVA 1962. PROCHOROVA/GUGUEV 1992.

– 64 –

der Ikonographie der Antike (besonders in der hellenistischen und kaiserzeitlichen Gefäßpro-duktion aus Keramik, Glas oder Metall), sowie der Glanztonüberzug nach provinzial-römischer Herstellungstechnik – schließen eine direkte und unmittelbare „Beteiligung“ dieser nomadi-schen Bevölkerung bei der Entwicklung der Form eher aus.

Dass das ikonographische Motiv des Widders weit verbreitet war, bezeugen nicht zuletzt einige lokale Imitationen jenseits des römischen Limes. In der Großsiedlung von Răcătău am Siret wurden Keramikgefäße entdeckt, deren Form und Deutung an die widderförmigen Reliefgefäße der Magenta- bzw. „Oinophoren“-Gruppe anknüpfen61. Es handelt sich um einen quaderförmigen Keramikbehälter mit trichterförmiger Eingusstülle62. Die Ausgusstülle befi ndet sich auf der vorderen Seite des Behälters und ist noch in der Antike abgebrochen. Auf der vorderen oberen Quaderseite ist eine plastische Darstellung eines Widderkopfes sowie auf der Hinterseite der mit einem Sieb versehene Einguss angebracht. Trotz zahlreicher Unter-schiede zu den Gefäßen der „Magenta“–Ware bzw. der „Oinophoren“-Gruppe lässt sich in diesem handgeformten Behälter das gleiche ikonographische Motiv des Widders erkennen. Es lässt sich festhalten, dass die befestigte Siedlung Răcătău weder einer sarmatischen noch einer provinzial-römischen Bevölkerung angehörte63. Zur Bestätigung der Funktionalität dieser handgemachten Behälter könnte auch die Tatsache beitragen, dass der Einguss mit einem Sieb versehen ist, so wie wir es von den „Oil-Filters“ der Magenta-Gefäße kennen64. Der Form halber sei darauf hingewiesen, dass der Ausgräber diese Gefäße als Kultgeräte deutete, ohne eine konkrete Verwendungsart vorzuschlagen65.

Eine weitere angebliche Imitation eines widderförmigen Kännchen stammt aus dem Grä-berfeld von Nejzac, deren Gestalt mit der hier besprochenen Keramikform nur sehr oberfl ächig verbunden ist66 und kann, wie in der Literatur bereits angemerkt, nicht mit der Oinophoren-Gruppe verglichen werden67.

Abschließende Bemerkungen zu den Gefäßbeigaben von OlăneştiDie Beigabe der provinzial-römischen Metallgefäße kann entweder mit Trinkgebräuchen

als auch mit sakralem Händewaschen in Verbindung gebracht werden. Anders als im mitteleu-ropäischen Germanien lassen sich die Bronzegefäße aus dem Grab von Olăneşti nicht zu ei-nem Service (z.B. Kelle/Sieb) gruppieren. Auch die widderförmige Kanne von Olăneşti gehört zu einer Fundgattung, die sowohl diesseits als auch jenseits der römischen Reichsgrenzen vorkommt. Sie ist Teil einer Keramikgruppe provinzial-römischer Herstellung, die in verschie-denen Töpferwerkstätten produziert wurden. Diese Gefäße führen eine lange mediterrane und griechisch-hellenistische Tradition fort. Ursprünglich wurden sie als Ölbehälter hergestellt. Eine solche Funktion ist im „barbarischen“ Kontext jedoch fraglich, da aus jenen Gräbern keine Lampenfunde bekannt sind, die einen Lampenfüller benötigen würden68. Eine Grabbei-gabe als Behälter für trinkbare oder untrinkbare (z. B. Parfüme) Flüssigkeiten ist daher nicht 61 CĂPITANU 1986-1987, 77-78, 89 Fig. 2a-b. Der Tafelteil der Publikation lässt viele Fragen bezüglich des

Aussehens dieses Gefäßes offen. Eine brauchbare Farbfoto wurde erst Jahre später, anlässlich der Ausstel-lung „I Daci“ 1997 in Florenz veröffentlicht – POPESCU 1997, 339 Nr. 784. Zeichnungen dieses Gefäßes wurden auch von V. Sârbu und G.Florea veröffentlicht. SÎRBU 1995, 196 Fig. 3. SÎRBU/FLOREA 1997, 213 Fig. 74. SÎRBU/FLOREA 2000, 178 Fig. 62.1.

62 H. 12 cm, L. 13 cm, B. 8 cm.63 Diese am Siret gelegene befestigte Großsiedlung wurde von V. Căpitanu über mehrere Grabungskampagnen

hinweg untersucht. Eine abschließende Publikation der Grabungsergebnisse steht noch aus.64 HIGGINS 197665 CĂPITANU 1986-1987, 77-78.66 Vgl. ŽURAVLEV 2000, 382 RIS. 1.1.67 ŽURAVLEV 2000.68 Für die Verbreitungsmuster kaiserzeitlicher Lampen im europäischen Barbaricum siehe KREKOVIČ 1996.

Vgl. auch POPA/MUSTEAŢĂ 2006.

– 65 –

auszuschließen. Die Vorliebe für die widderförmigen Kännchen, die in den sog. sarmatischen Körpergräbern besonders zum Ausdruck kommt, steht mit den religiösen Vorstellungen dieser Bevölkerungsgruppe in engem Zusammenhang. Die Behauptung, diese plastischen Widder- bzw. Schafdarstellungen des mediterranen und pontischen Raumes seien unter dem Ein-fl uss der alt-iranischen Religionsvorstellungen entstanden, besitzt jedoch keine nachprüfbare Grundlage. In dem Grab von Olăneşti zeugt das widderförmige Gefäß von einer besonderen sozialen Stellung des hier begrabenen Kriegers und weniger von seinen religiösen Vorstellun-gen. Durch die Zusammensetzung der Gefäß- und restlichen Fundbeigaben wird dieser Tote aus der gesamten Masse der Bestattungen dieser Zeit herausgehoben.

Nach der vorangegangnen Untersuchung lässt sich feststellen, dass die hier besproche-nen provinzial-römischen Gefäße für die Datierung der Grablege von Olăneşti benutzt werden können. Demnach scheint der Schluss erlaubt, dass die Beisetzung des Mannes in diesem Grab spätestens im ersten Drittel des 2. Jhs. n.Chr. erfolgte69.

Historisch gesehen handelt es sich um die Zeit, in der die römische Imperialmacht den Schwerpunkt seiner auswärtigen Politik noch an der unteren Donau setzte. Es lässt sich der-zeit noch nicht feststellen, ob der auffallend hohe Zufl uss der provinzial-römischen Güter aus dieser Zeit (vornehmlich Gefäße) von Handelskontakten oder von kriegerischen Auseinander-setzungen mit den nördlichen Nachbarn zeugt. Die Inventare der reichen Körpergräber aus dem Gebiet nördlich der unteren Donau weisen auf rege Kontakte mit der römischen Welt hin. Es bleibt jedoch noch zu klären, ob diese in der unruhigen Zeit der römischen Offensive an der unteren Donau und in Dakien oder erst während der anschließenden friedlichen Phase möglich gewesen sind.

Fundliste der widderförmigen Reliefgefäße:

FO: Olăneşti, Raion Ştefan-Vodă, R. Moldau. VO: Nationalmuseum für Archäologie und Geschichte von Moldova, Chişinău. Lit.: MELJUKOVA 1962, 201 Ris. 5. Vgl. auch KURČATOV/BUBULIČ 2003, 293 Ris. 5.2. Anm.: H. 27,5 cm, L. 18,5 cm, Dm. der Ausgusstülle 4,5 cm. Männergrab. Nachbestattung in einem vorgeschichtlichen Grabhügel.

FO: Parutino (antike Olbia), Rajon Očakov, Oblast’ Nikolaev, Ukraine. VO: Slg. Akad. Kunstmuseum Bonn, Inv. 282. Lit.: LOESCHCKE 1891, 19 Nr. 4. Vgl. auch MANDEL 1988, Taf. 33. 1. Anm.: H. 18,5 cm, L. cm, B. cm.

FO: Parutino (antike Olbia). VO: ehem. Slg. A. Vogell, Karlsruhe. Lit.: BOEHLAU 1908, Taf. VIII. 15. Anm.: H. 11,1 cm. Die Beine des Tieres sind „im Stehen“ in Relief auf der Sockelwand dargestellt.

FO: Parutino (antike Olbia). VO: ehem. Slg. A. Vogell, Karlsruhe. Lit.: BOEHLAU 1908, Taf. VIII. 16. Anm.: H. 24,5 cm

FO: Parutino (antike Olbia). VO: ehem. Slg. A. Vogell, Karlsruhe. Lit.: BOEHLAU 1908, Taf. VIII. 17. Anm.: H. 18,5 cm. Auf dem Sockel seitlich eine Inschrift: AAEΞIAC , vorne ein Graffi to „N“ und ein „Dreizack“ darunter.

FO: Parutino (antike Olbia). VO: Museum Odessa. Lit.: DEREVICKIJ/PAVLOVSKIJ/ŠTERN 1898, Tabl. XVI.3. Anm.: H. 9,7 cm, L. 8 cm. Sockel-L. 5 cm. Dem Museum wurde das Stück von General Berthier de Lagarde 1893 geschenkt.

FO: Parutino (antike Olbia). VO: Museum Odessa. Seit 1895. Lit.: DEREVICKIJ u. a. 1898, Tabl. XVI.4. Anm.: H. 16,5 cm, L. 15,5 cm, Sockel-L. 10,5 cm.

69 KURČATOV/BUBULIČ 2003. Dagegen Simonenko, der für eine spätere Datierung plädiert und spricht über eine Datierung „nicht später als die Mitte des 2. Jhs. n.Chr.“ SIMONENKO 1998, 72.

– 66 –

FO: Parutino (antike Olbia). VO: Staatl. Eremitaže, St. Petersburg. Lit.: FARMAKOVS-KIJ 1906, 142 Ris. 89. Anm.: Grabfund. Grabkammer (Nr. 105) mit drei Körperbestattungen.

FO: Parutino (antike Olbia). VO: Staatl. Eremitaže, St. Petersburg. Lit.: Slučajnye nachodki 1898, 139-140 Ris. 489. Vgl. auch KROPOTKIN 1970, 179 Nr. 667 Ris. 38.5. Anm.: H. ca. 19 cm, L. ca. 17 cm.

FO: Parutino (antike Olbia). VO: Staatl. Hist. Museum Moskau, Slg. Buračkov (Inv. 11685; 11364). Lit.: SOROKINA 1997, 36 Ris.24 (4. Zeile), 73-74 Nr. 5-6.

FO: Parutino (antike Olbia). VO: Staatl. Eremitaže, St. Petersburg. Inv. Ol, 14797. Lit.: KROPOTKIN 1970, 82 Nr. 669. Anm.: Angeblich nur Fragmente des hinteren Gefäßteils, keine Abbildung bekannt.

FO: Širokaja Balka, Belozerskij Rajon, Oblast‘ Cherson, Ukraine. Fundstelle „Zolotoj Mys“. Lit.: ZUBAR‘ 1981. Vgl. auch GAVRILJUK/ZUBAR‘ 1983, 110 Ris. 3. 3. Anm.: H. mind. 26 cm, L. ca. 25 cm. Siedlungsfund.

FO: Belgorod-Dnestrovskij, (antike Tyras), Rajon Belgorod-Dnestrovskij, Oblast’ Odes-sa, Ukraine. VO: Museum Odessa. Lit.: KLEJMAN 1985 60-61 Fig. 1. Anm.: H. 17 cm, L. 27 cm, B. 10 cm. Auf dem Boden eine griechische vor dem Brennen eingeritzte Inschrift: ΚΕΡΔωΝΑC.

FO: Belgorod-Dnestrovskij, (antike Tyras), Rajon Belgorod-Dnestrovskij, Oblast’ Odes-sa, Ukraine. VO: Museum Odessa (?). Lit.: FURMAN’SKA 1957, 88-89 Tabl. I. 12. Anm.: Fragmente.

FO: Roksolany (antike Nikonium), Rajon Beljaevka, Oblast’ Odessa, Ukraine. VO: Mu-seum Odessa (?). Lit.: SEKERSKAJA 1984, 134, Ris. 3.4. Anm.: Siedlungsfunde, mind. 4 Fragmente.

FO: Sevastopol’ (antike Chersonessus), Krimrepublik, Ukraine. Lit.: KROPOTKIN 1970, 80 653. Vgl. KLEJMAN 1985, 60-61. Vgl. auch KLENINA 2003, 227 Fig. 6.2. Anhand der letz-ten Publikationen scheint dieses Gefäß zum Körpergrab 113a der Nekropole bei „Sovchoz 10“ in der Nähe der antiken Stadt gehört zu haben - STRŽELECKIJ/VYSOTSKAJA/RYŽOVA/ŽESTKOVA 2005, 219 Tab. 15.75. Für eine spezielle Untersuchung des Gefäßes siehe jüngst VYSOTSKAJA/ŽESTKOVA 1999, 34-35. Anm.: Anzumerken ist der relativ niedrige Gefäßsok-kel. Auf dem Boden ist eine eingeritzte Inschrift ΣΙΜΩΝ vorhanden.

FO: Sevastopol’ (antike Chersonessus), Krimrepublik, Ukraine. Lit.: KLENINA 2003, 227 6.1. Anm.: Anzumerken ist der relativ niedrige Gefäßsockel

FO: Kerč (antike Pantikapaion), Krimrepublik, Ukraine. Lit.: KLEJMAN 1985, 61 Fig. 3. Vgl. auch KROPOTKIN 1970, 80 647.

FO: Balki, Rajon Vasil’evskij, Obl. Zaporož’e, Ukraine. Fundstelle „Nosaki“. Lit.: BIDZIL-JA u. a. 1977, 138 Ris. 32. 7. Anm.: H. 15 cm, L. 18 cm, Dm. der Ausgusstülle 2,5 cm. Sockel-größe: L. 8,5 cm, B. 4,5 cm, H. 4 cm. Frauenbestattung 1 im Grabhügel 12.

FO: Rostov-am-Don, Oblast’ Rostov, Russland. Lit.: VOLKOV/GUGUEV 1986, 73-74 Pl. 52.4. Anm.: H. ca. 11 cm, L. ca. 9 cm. Katakombengrab.

FO: Kobjakovo, Vorort der Stadt Rostov-am-Don, Oblast’ Rostov, Russland. VO: Muse-um Taganrog, Inv. KP-12117/95 A 1910. Lit.: PROCHOROVA/GUGUEV 1992, 145 Ris. 3.16. - PROCHOROVA 2003, 160 140. Anm.: H. 24,2 cm, L. 20,8 cm, B. 10,8 cm. Reich ausgestat-tetes Frauengrab im Grabhügel 10.

FO: Tbiliskaja Stanica, Kraj [Region] Krasnodar, Russland. VO: Staatl. Hist. Museum Moskau, Inv. 48478. Lit.: VESELOVSKIJ 1903, 67 Ris. 136. GUŠČINA/ZASECKAJA 1994, 55 Nr. 227. Vgl. auch SOROKINA 1997, 73 Nr. 4. Anm.: H. 27,5 cm, L. 25 cm, Sockel: 9,8 x 19,3 x 6,7 cm. Katakombengrab.

– 67 –

FO: unbekannt. VO: Bezirksmuseum Argeş, Piteşti Rumänien, Inv. I.V. 2696. Lit.: MĂNDESCU 2005, 84-87 Fig. 3. Anm.: H. 16,4 cm, L. 15,2 cm, B. 7,8. Sockel: L. 7,5 cm, B. 6 cm. Angeblich Siedlungsfund70.

FO: Cioroiu Nou, Judeţul Dolj, Rumänien. VO: Oltenien Museum Craiova, Inv. 51568. Lit.: unpubliziert. Freundliche Mitteilung D. Bondoc, Craiova. Anm.: erhaltene: H. 10 cm, L. 12 cm, B. 6,3 cm.

FO: Hajdúvid, Gemarkung Hajdúböszörmény, Komitat Hajdú-Bihar, Ungarn. VO: Hajdú-sagi Múzeum, Hajdúböszörmény, Ungarn. Lit.: ISTVÁNOVITS 1997-1998, 138 Abb. 3. Anm.: H. 19,3 cm, L. 24,8 cm, B. 8,6 cm. Grabfund. Körperbestattung.

FO: Komárom (antike Brigetio), Komitat Komárom-Esztergom, Ungarn. VO: National-museum Budapest, Inv. 15.1934.15. Lit.: BÓNIS 1977, 124 Abb. 11. Anm.: Töpfermatrize. Er-haltene Höhe 18,5 cm, B. 14 cm. Der Henkel wird hier mit dem Körper zusammen gepresst.

FO: Komárom (antike Brigetio), Komitat Komárom-Esztergom, Ungarn. VO: Kállay-Slg. Brigetio/Komárom. Lit.: BÓNIS 1977, 124.

FO: Sopron71, Komitat Györ-Moson-Sopron, Ungarn. VO: Zettl–Sammlung. Sopron. Lit.: BÓNIS 1977, 124.

FO: Torone, Griechenland. VO: Arch. Nationalmuseum Tessaloniki. Lit.: KARAMANOLE-SIGANIDOU 1968. Für eine Umzeichnung der Fotoabbildung vgl. TORTORICI 1981, Tav. 120.

FO: Bursa (?). VO: Museum Bursa. Lit.: MANDEL 1988, 213 Anm. 1555. Anm.: 2 Ex.FO: Kadıköy (antike Chalkedon/Kalchedon) Istanbul, Turkey. VO: Akad. Kunstmuseum

Bonn, Inv. 1017. Lit.: MANDEL 1988, 212 Anm. 1547 Taf. 33.2. Anm.: H. 20,9 cm. Die Füße des Tieres sind im Relief bis zum Gefäßboden dargestellt.

FO: Knidos, Turkey. VO: British Museum. Lit.: MANDEL 1988, 256 Kat. 258-281. Anm.: Über 24 Ex., o. Abbildungen.

FO: Nördliches Kleinasien (?). VO: Slg. Löffl er / Köln. Inv. K 14, K 15. Lit.: LA BAUME/SALOMONSON 1976, 84-85 309-310. - MANDEL 1988, 213 Anm. 1554. Anm.: 2 angeblich gleich aussehende Exemplare, H. 18 cm, L. 20,5 cm.

FO: unbekannt. VO: Privat, Chriestie‘s-Auktion. Lit.: MANDEL 1988, Anm. 1561. - CHRIESTIE‘S-AUKTION 1979, Nov. 28, Nov. 28.

FO: Ägypten (?). VO: Slg. Steger, Zürich. Lit.: BLOESCH 1974, 18 108. - MANDEL 1988, 256 Kat. 282. Anm.: Erhalten ist nur ein Kopffragment.

FO: Raqqada, Tunesien. Lit.: SALOMONSON 1968, 140 Fig 51. FO: Carthago Nova, Spanien. VO: Cartagena, Inv.: B-03/ 1107-175-2. Lit.: MURCIA

MUÑOZ 2007, 92-94 Fig. 1-2. FO: Carthago Nova, Spanien. VO: Cartagena, CA4-12167-240-1 / CA4-12401-240-1.

Lit.: MURCIA MUÑOZ 2007, 94-97 Fig. 3-4.FO: Siracusa, Italien. VO: Siracusa. Lit.: GENTILI 1955, 332 Fig. 24.3.FO: Dor, Israel. Lit.: STERN 1993, 366 Taf.

70 Ich danke auch auf diesem Wege Herrn Dr. D. Măndescu vom Bezirksmuseum in Piteşti für die zur Verfügung gestellten Fotos dieses Fundstücks.

71 Auskunft über Aufbewahrungsort und Zustand dieses unpublizierten Fundstücks bekam ich von Frau Szilvia Bíro, bei der ich mich auch auf diesem Wege ganz herzlich bedanke.

– 68 –

REZUMAT

CÂTEVA OBSERVAŢII CU PRIVIRE LA VASELE DE ORIGINE PROVINCIAL-ROMANĂ DIN MORMÂNTUL DE INHUMAŢIE

DE LA OLĂNEŞTI, REPUBLICA MOLDOVA

Subiectul studiului de faţă îl reprezintă vasele de producţie provincial-romană din mor-mântul de inhumaţie de lângă satul Olăneşti din R. Moldova. Mormântul a fost descoperit şi investigat prin săpături în anul 1960. În afară publicaţiei iniţiale din anul 1962, mormântul şi inventarul lui au mai fost prezentate desfăşurat de S. Kurčatov şi V. Bubulici, care la patruzeci de ani de la descoperire au revăzut complexul descoperirilor din mormânt, aducând o serie întreagă de completări şi îmbunătăţiri faţă de prima publicaţie. Inventarul mormântului de la Olăneşti conţine o serie întreagă de obiecte de ofrandă, piese de port, armament şi harnaşa-ment. În articol au fost discutate patru vase de producţie provincial-romană, din care trei sunt executate din bronz şi unul din lut.

Vasele de bronz reprezintă o categorie de descoperiri relativ răspândită în Barbaricum-ul european din primele secole ale erei creştine. Printre acestea se numără un lighean mare de tip Eggers 100, o strecurătoare de tip Eggers 160, precum şi un ulcior cu gura trilobată de forma apropiată de Eggers 128.

Interes deosebit reprezintă strecurătoarea. Corpul vasului analizat este emisferic, atinge înălţimea de 9 cm şi posedă o buză evazată cu diametrul de circa 17 cm. Orifi ciile strecurătorii sunt aranjate pe fundul vasului, sub forma unei rozete cu 35 de petale şi un câmp median fără decor. Pe pereţii laterali, aceste orifi cii nu reprezintă vreo schema clară de amplasare. Strecu-rătoarea are mâner plat, cu capătul uşor rotunjit. Aproximativ spre mijloc, acesta este prevăzut pe fi ecare latură cu câte o excrescenţă, care sunt orientate cu vârful spre corpul strecurătorii. În publicaţia lui V.V. Kropotkin, mânerul strecurătorii este amintit ca fi ind confecţionat din fi er, precizare ce nu corespunde adevărului. La suprafaţa piesei se observă urme de oxid de fi er, dar mânerul este confecţionat, cu siguranţă, din bronz.

După cum a fost arătat deja în literatura de specialitate, strecurătoarea de la Olăneşti poa-te fi atribuită grupului de vase de tip „Eggers 160”. Această formă de vase de bronz apare atât drept „Schöpfkelle” (polonic de dimensiuni mari), cât şi drept strecurătoare, adică „Schöpkel-le”, cu pereţii şi fundul găuriţi. În mediul provincial-roman ambele forme de vas apar deseori în combinaţie, fi ind folosite la masă pentru fi ltrarea şi distribuirea băuturilor. Din punct de vedere cronologic, combinaţia de vase „Eggers 160” se constituie în secolul I p.Chr. Conform investi-gaţiilor lui R. Petrovszky, către mijlocul secolului 2 p.Chr. această pereche de vase „migrează” în rândurile veselei de bucătărie, unde ele încep să fi e folosite la pregătirea bucatelor. Stre-curătoarea de la Olăneşti a ajuns în mormânt probabil la începutul secolului 2 p.Chr., făcând parte în Barbaricum, ca şi în mediul provincial-roman, dintr-o combinaţie de vase de băut.

Interes deosebit trezeşte stampila meşterului sau a atelierului, unde a fost confecţionată strecurătoarea. Ea are formă rectangulară şi a fost aplicată cu laturile lungi paralel axei mâ-nerului, între cele două excrescenţe de la mijlocul mânerului. Este de menţionat faptul că pe jumătatea superioară, ştampila a fost aplicată mai adânc decât pe cealaltă, adică în partea de sus literele ştampilei sunt mai clar pronunţate. Lectura iniţială a ştampilei a fost propusă la timpul său de B. Grakov. Fără a mai fi verifi cată ulterior de nimeni, ea a intrat in literatura de specialitate sub forma de „BRISAC()”. La re-examinarea ştampilei am reuşit desluşirea a cel puţin şapte litere: prima literă reprezintă, după părerea mea, nu un „B”, aşa cum s-a crezut anterior, ci o ligatură între literele „A” şi „P”. Cele trei litere următoare sunt: „R”, „I” şi „S”. Între „I” şi „S” am putea presupune existenţa unui punct median. Urmează probabil un „A” şi un „C”.

– 69 –

La capătul câmpului ştampilei pot fi presupuse încă una sau eventual două litere, a căror des-luşire nu am reuşit-o cu siguranţă. Probabil este vorba de două litere „I”, ale căror părţi supe-rioare pot fi presupuse în partea de sus a ştampilei. În acest mod, numele „BRISAC()”, ajuns între timp să fi e considerat de origine celtică, reprezintă lectura incorectă a ştampilei „APRI(•)SAC()”. Deşi nu cunosc paralele directe printre numele producătorilor de vase de bronz din epoca principatului, originea latină a numelui prescurtat în ştampilă nu trezeşte îndoieli

Un alt obiect la analiza căruia s-a insistat mai sus este recipientul de ceramică sub formă de ovină. Pe parcursul investigaţiei s-a putut constata că urcioarele sub formă de ovină, alcă-tuite din două jumătăţi presate în matrice, reprezintă una dintre formele ceramice cunoscute ale epocii romane. Ele sunt executate în ateliere din teritoriul imperial, de unde se răspândesc şi în Barbaricum. Această categorie ceramică continuă tradiţia veche a vaselor zoomorfe din bazinul mediteranean. În perioada elenistică, această formă au purtat-o vasele pentru umple-rea cu ulei a opaiţelor. În stadiul actual al cercetărilor, nu cunoaştem în ce măsură această funcţie s-a transmis şi în mediul barbar. De regulă, în mormintele cu urcioare sub formă de berbec nu sunt atestate opaiţe, fapt care pune la îndoială funcţionalitatea de recipient pentru umplerea cu ulei a opaiţelor. În aceste condiţii nu putem exclude nici utilizarea acestor urcioa-re în calitate de recipiente pentru lichide de consum alimentar, asemeni apei sau vinului.

Este interesant a se constata că în unele lucrări de specialitate s-a încercat legarea apariţiei acestui tip de vase în exclusivitate de credinţele religioase ale popoarelor de origine irano-sarmatică. Prezenţa vaselor sub formă de ovină în câteva morminte de inhumaţie de la Dunărea de Mijloc şi din nordul Pontului Euxin, atribuite populaţiilor sarmatice, exprimă cu siguranţă locul deosebit pe care acest animal l-ar fi putut juca în reprezentările religioase ale acestor popoare. Aceasta nu este însă o motivaţie convingătoare pentru ipoteza că vasele sub formă de ovină din aceste regiuni ar fi apărut doar graţie acelor impulsuri culturale ale religiei acestor popoare de origine iraniană.

În acest studiu am constatat că aceste urcioare sunt produse doar în imperiu şi că moti-vul iconografi c al ovinei are rădăcini adânci în plastica (în piatră, metal, sticlă etc.) majorităţii popoarelor bazinului mediteranean. Prezenţa acestei forme ceramice în mormintele de inhu-maţie atribuite triburilor sarmatice exprimă cu siguranţă un interes deosebit al acestor populaţii pentru motivul ovinei/berbecului. Acest interes ar fi putut determina o cerere suplimentară pe piaţa produselor ceramice pentru acest produs meşteşugăresc, dar nicidecum nu a provocat impulsul cultural, care ar fi condus la (re)apariţia urcioarelor sub formă de ovină pe pieţele urbelor din perioada primelor secole ale erei creştine.

– 70 –

BIBLIOGRAFIE/LITERATUR:

BÂRCĂ 2001: V. BÂRCĂ, Vasele romane de bronz din mormintele sarmatice din spaţiul pruto-nistrean. In: Studii de istorie antică. Omagiu profesorului Ioan Glodariu. Bibliotheca Musei Napocensis 20 (Cluj-Napoca 2001) 335-361.

BÂRCĂ 2006: V. BÂRCĂ, Istorie şi civilizaţie. Sarmaţii în spaţiul est-carpatic (sec. I a. Chr. – în-ceputul sec. II p. Chr.) (Cluj-Napoca 2006).

BIDZILJA u. a. 1977: V. I. BIDZILJA/J. V. BOLTRIK/B. N. MOZOLEVSKIJ/I. P. SAVOVSKIJ, Kurgannyj mogil’nik v uroč. Nosaki. In: Kurgannye mogil’niki Rjasnye mogily i Nosaki (Predvaritel’naja publikacija) (Kiev 1977) 61-158.

BLOESCH 1974: H. BLOESCH (Hrsg.), Das Tier in der Antike : 400 Werke ägyptischer, griechi-scher, etruskischer und römischer Kunst aus privatem und öffentlichem Besitz ; ausgestellt im Archäologischen Institut der Universität Zürich vom 21. September bis 17. November 1974 (Zürich, 1974).

BOEHLAU 1908: J. BOEHLAU, Griechische Altertümer südrussischen Fundorts aus dem Be-sitze des Herrn A. Vogell, Karlsruhe. Versteigerung ... Dienstag, den 26., Mittwoch den 27., Freitag den 29., Sonnabend den 30. Mai 1908 / durch Max Cramer (Cassel 1908).

BÓNIS 1977: É. B. BÓNIS, Das Töpferviertel am Kurucdomb von Brigetio. Folia Archaeologica (Budapest) 28, 1977, 105-142.

BUJSKIH 1982: S. B. BUJSKIH, Dva fi gurnych sosuda iz raskopok gorodišča Zolotoj Mys. In: Novye pamjatniki drevnej i srednevekovoj chudožestvennoj kul‘tury (Kiev 1982) 77-86.

CĂPITANU 1986-1987: V. CĂPITANU, Obiecte cu semnifi catie cultuală descoperite în dava de la Răcătău, judeţul Bacău. Carpica 18-19, 1986-1987, 71-101.

CHRIESTIE’S-AUKTION 1979, Nov. 28: CHRIESTIE’S-AUKTION, Fine Antiquities. (London 1979, Nov. 28).

DEREVICKIJ u. a. 1898: A. A. DEREVICKIJ/A. A. PAVLOVSKIJ/D. R. V. ŠTERN, Muzej Odesskogo obščestva istorii i drevnostej: Terrakoty. II (Odessa 1898).

FARMAKOVSKIJ 1906: B. V. FARMAKOVSKIJ, Raskopki v Ol’vii v 1902-1903 godach. Izvestija Archeologičeskoj Kommissii 1906, 1-306.

FURMAN’SKA 1957: A. I. FURMAN’SKA, Arheologični pam’jatki Tiri perših stolit’ našoj eri. Arhe-ologija (Kiev) 10, 1957, 80-93.

GAVRILJUK/ZUBAR’ 1983: N. O. GAVRILJUK/V. M. ZUBAR’, Ohoronni rozkopki poblizu gorodišča Zolotyj Mys. Arheologija (Kiev) 44, 1983, 107-111.

GENTILI 1955: G. V. GENTILI, Sicilia. Notizie degle Scavi di Antichità Serie VIII, Vol. VIII, 1955, 302-405.

GUŠČINA/ZASECKAJA 1994: I. I. GUŠČINA/I. P. ZASECKAJA, “Zolotoe kladbišče” rimskoj epochi v Prikuban’e. Rosijskaja Acheologičeskaja Biblioteka 1 (Sankt-Peterburg 1994).

HIGGINS 1976: R. HIGGINS, Magenta Ware. In: The Classical Tradition. The British Museum Yearbook 1 (London 1976) 1-32.

HORNBOSTEL 1980: W. HORNBOSTEL, Aus Gräbern und Heiligtümern. Die Antikensammlung Walter Kropatscheck ; [Ausstellungsdauer: 11. Juli - 14. September 1980] (Mainz/Rhein 1980).

– 71 –

ISTVÁNOVITS 1997-1998: E. ISTVÁNOVITS, A szarmaták és a kos. Adatok a Kárpát-medence szarmatáinak hitvilágához. Die Sarmaten und der Widder. Beiträge zur Glaubenswelt der im Karpatenbecken lebenden Sarmaten. JAM Évkönyv 1997-1998, 135-151.

KARAMANOLE-SIGANIDOU 1968: M. KARAMANOLE-SIGANIDOU, Hronika. Arhaiologikon Deltion 21 - 1966, 1968, 361.

KAŠUBA/KURČATOV 2005: M. T. KAŠUBA/S. I. KURČATOV, Ein Grabhügel der sarmatischen Eli-te von Mokra am mittleren Dnestr. Praehistorische Zeitschrift 80, 2, 2005, 160-189.

KLEJMAN 1985: I. B. KLEJMAN, Figurnyj sosud iz Tiry s podpis‘ju. In: Panjatniki drevnej istorii Severo-Zapadnogo Pričernomor‘ja (Kiev 1985) 59-62.

KLENINA 2003: E. KLENINA, Some aspects of the Table Earthenware of the 2-nd-3rd centuries AD from Chersonesos Taurica. Acta RCRF 38, 2003, 225-228.

KOŠELENKO u. a. 1984: G. A. KOŠELENKO/I. T. KRUGLIKOVA/V. S. DOLGORUKOV (Hrsg.), Antičnye gosudarstva Severnogo Pričernomor’ja (Moskva 1984).

KREKOVIČ 1996: E. KREKOVIČ, Römische Lampen im Freien Germanien und in Osteuropa. Acta RCRF 33, 1996, 141-144.

KROPOTKIN 1970: V. V. KROPOTKIN, Rimskie importnye izdelija v Vostočnoj Evrope. Arheolo-gia SSR. Svod arheologičeskih istočnikov D1-27 (Moskva 1970).

KURČATOV/BUBULIČ 2003: S. I. KURČATOV/V. BUBULIČ, „Sarmatskoe pogrebenie iz kurgana u s.Olonešty“ - 40 let spustja. In: E. SAVA (Hrsg.), Interferenţe cultural-cronologice în spaţiul nord-pontic (Chişinău 2003) 285-312.

LA BAUME/SALOMONSON 1976: P. LA BAUME/J. W. SALOMONSON, Römische Kleinkunst Sammlung Karl Löffl er. Wissenschaftliche Kataloge des Römisch-Germanischen Museums Köln ; 3 (Köln 1976).

LOESCHCKE 1891: G. LOESCHCKE, Erwerbungsberichte der Deutschen Universitätssammm-lungen. Bonn. Archäologiescher Anzeiger. Beiblatt zum Jahrbuch des Archäologischen Insti-tuts 1891, 14-20.

LUND-HANSEN 1987: U. LUND-HANSEN, Römischer Import im Norden. Warenaustausch zwi-schen dem römischen Reich und dem freien Germanien während der Kaiserzeit unter beson-derer Berücksichtigung Nordeuropas. Nordiske Fortidsminder B 10 (Křbenhavn 1987).

LUND-HANSEN 2005: U. LUND-HANSEN, The Roman Bronze Vessels and Bells. In: E. NYLÉN/U. LUND-HANSEN/P. MANNEKE (Hrsg.), The Havor Hoard. The Gold - The Bronzes - The Fort (Stockholm 2005) 53-95.

MANDEL 1988: U. MANDEL, Kleinasiatische Reliefkeramik der mittleren Kaiserzeit : die Oino-phorengruppe und Verwandtes. Pergamenische Forschungen ; 5 (Berlin 1988).

MĂNDESCU 2005: D. MĂNDESCU, Varia Archaeologica Ordessensia. Argesis. Studii şi Comunicări XIV, 2005, 81-87.

MELJUKOVA 1962: A. I. MELJUKOVA, Sarmatskoe pogreben‘e iz kurgana u s. Olanešty. Sovetskaja Archeologija 1, 1962, 195-208.

MURCIA MUÑOZ 2007: A. J. MURCIA MUÑOZ, Vasos a molde de época altoimperial en Carthago Nova: Las producciones del Mediterráneo oriental. Mastia. Revista del Museo Arqueológico Municipal de Cartagena <<Enrique Escudero de Castro>> 6, 2007, 91-104.

NUBER 1972: H. U. NUBER, Ein römischer Grabfund aus Ludwigshafen-Maudach. Mitteilungen

– 72 –

des Historischen Vereins der Pfalz 70, 1972, 111-137.

PETERS 1998: J. PETERS, Römische Tierhaltung und Tierzucht : eine Synthese aus archäo-zoologischer Untersuchung und schriftlich-bildlicher Überlieferung. Passauer Universitäts-schriften zur Archäologie 5 (Rahden/Westf. 1998).

PETROVSZKY 1993: R. PETROVSZKY, Studien zu römischen Bronzengefäßen mit Meisterstem-peln. Kölner Studien zur Archäologie der Römischen Provinzen 1 (Buch am Erlbach 1993).

POPA/MUSTEAŢĂ 2006: A. POPA/S. MUSTEAŢĂ, Römerzeitliche Lampenfunde aus dem Ge-biet der heutigen Republik Moldau. In: 2nd International Study Congress on Antique Lighting. Zalău Cluj-Napoca, 13-18 may 2006, Romania. (Zalău-Cluj-Napoca 2006)

POPESCU 1997: G. A. POPESCU, I Daci. Firenze, Palazzo Strozzi, 26 marzo - 29 giugno 1997 (Milano 1997).

PROCHOROVA 2003: T. A. PROCHOROVA, Bestattung einer sarmatischen Königin in Kurgan 10 der Nekropole von Kobjakovo. In: E. WAMERS/D. STUTZINGER (Hrsg.), Steppengold. Grabschätze der Skythen und Sarmaten am unteren Don. Archäologisches Museum Frankfurt. 11.Oktober 2003 - 1. Februar 2004 (Frankfurt am Main 2003) 140-165.

PROCHOROVA/GUGUEV 1992: T. A. PROCHOROVA/V. K. GUGUEV, Bogatoe sarmatskoe pogre-benie v kurgane 10 Kobjakovskogo mogil‘nika. Sovetskaja Archeologija 1, 1992, 142-161.

RAEV 1977: B. A. RAEV, Les „Blechkannen“ de province et leurs prototypes italiques. In: S. BOUCHER (Hrsg.), Actes du 4e Colloque International sur les bronzes antiques (17-21 mai 1976). Annales de l‘Université Jean Moulin. Lettres. (Lyon 1977) 155-164.

RAEV 1978: B. A. RAEV, Die Bronzegefäße der römischen Kaiserzeit in Thrakien und Mösien. Bericht der Römisch-Germanischen Kommission 58 (1977), 2, 1978, 605-642.

SALOMONSON 1968: J. W. SALOMONSON, Études sur la céramique romaine d‘Afrique. Sigillée claire et céramique commune de Henchir El Ouiba (Raqqada) en Tunisie centrale. Bulletin van de Vereenigung tot bevordering der kennis van de antieke beschaving 43, 1968, 80-141.

SEDLMAYER 1999: H. SEDLMAYER, Die römischen Bronzegefäße in Noricum. Monographies instrumentum 10 (Montagnac 1999).

SEKERSKAJA 1984: N. M. SEKERSKAJA, Krasnolakovaja keramika pervych vekov našej ery iz Nikonija. In: G. A. DZIS-RAJKO (Hrsg.), Severnoe Pričernomor‘e (Kiev 1984) 129-135.

SEYER/VOSS 2002: H. SEYER/H.-U. VOSS, Eine Kelle Typ „Juellinge“ (Eggers 162) aus der ehemaligen Neumark. Einige Bemerkungen zu den frühkaiserzeitlichen Kelle-/Siebgarnituren im unteren Elbe- und Odergebiet. In: K. KUZMOVÁ/K. PIETA/J. RAJTÁR (Hrsg.), Zwischen Rom und dem Barbaricum. Festschift für TItus Kolník zum 70. Geburtstag. Archaeologica Slovaca Monographiae 5 (Nitra 2002) 365-375.

SIMONENKO 1998: A. V. SIMONENKO, Figurnye sosudy v vide barana v sarmatskich pogrebeni-jach. In: B. A. RAEV (Hrsg.), Antičnaja civilizacija i varvarskij mir. Materialy 6-go archeologičeskogo seminara1 (Krasnodar 1998) 68-78.

SIMONENKO 2004: A. V. SIMONENKO, Chronologija i periodizacija sarmatskich pamjatnikov Severnogo Pričernomor’ja. In: Sarmatskie kul’tury Evrazii: problemy regional’noj chronologii (Krasnodar 2004) 134-173.

SÎRBU 1995: V. SÎRBU, Représentations zoomorphes sur/enj céramique dans le monde des gèto-daces. Thraco-Dacica 16, 1-2, 1995, 187-198.

– 73 –

SÎRBU/FLOREA 1997: V. SÎRBU/G. FLOREA, Imaginar şi imagine în Dacia preromană (Brăila 1997).

SÎRBU/FLOREA 2000: V. SÎRBU/G. FLOREA, Les Gèto-Daces. Iconographie et imaginaire (Cluj-Napoca 2000).

Slučajnye nachodki 1898: Slučajnye nachodki i priobretenija. Otčet’ Imperatorskoj Acheologičeskoj Kommissii za 1896 god, 1898, 113-142.

SOROKINA 1997: N. P. SOROKINA, Religija i koroplastika v antičnosti. Figurnye sosudy iz so-branija GIM. Trudy GIM 91 (Moskva 1997).

STERN 1993: E. STERN, Dor. In: E. STERN (Hrsg.), The New encyclopedia of archaeological excavations in the Holy Land1 (New York, London, Toronto 1993) 357-368.

STRŽELECKIJ u. a. 2005: S. F. STRŽELECKIJ/T. N. VYSOTSKAJA/L. A. RYŽOVA/G. I. ŽESTKOVA, Naselenie okrugi Chersonesa v pervoj polovine I tysjačeletija novoj ery (Po materialam nekl-ropolja “Sovchoz Nr. 10”). Stratum Plus (Chişinău) 2003-2004, 4, 2005,

TORTORICI 1981: E. TORTORICI, Ceramica decorata a matrice. A) Ceramica di Cnido. In: At-lante delle forme ceramice. Enciclopedia dell’arte antica classica e orientale 1 (Roma 1981) 233-235.

VAULINA 1959: M. P. VAULINA, K istorii torgovych snošenij Severnogo Pričernomor’ja s Kni-dom. Sovetskaja Archeologija 1, 1959, 72-83.

VESELOVSKIJ 1903: N. I. VESELOVSKIJ, Kubanskaja oblast’ (Raskopki N.I. Veselovskago). Otčet’ Imperatorskoj Acheologičeskoj Kommissii za 1902 god’, 1903, 65-91.

VOLKOV/GUGUEV 1986: I. V. VOLKOV/V. K. GUGUEV, A Late Sarmatian burial in Rostov-on-Don. In: B. A. RAEV (Hrsg.), Roman Imports in the Lower Don Basin. British Archaeological Report. International Series 278 (London 1986) 73-74.

VYSOTSKAJA/ŽESTKOVA 1999: T. N. VYSOTSKAJA/G. I. ŽESTKOVA, Rel’efnaja krasnolakovaja keramika iz mogil’nika “Sovchoz 10”. Chersonesskij sbornik 10, 1999, 31-38.

ZUBAR’ 1981: V. M. ZUBAR’, Novye raboty Širokobalkovskoj ekspedicii. Archeologičeskie Ot-krytija 1980 goda, 1981, 250-251.

ŽURAVLEV 2000: D. V. ŽURAVLEV, Ešče raz o fi gurnych sosudach v vide barana iz sarmatskich pogrebenij. In: Istoriko-archeologičeskie issledovanija v Azove i na Nižnem Donu v 1998 g. Vyp. 16 (Azov 2000) 380-385.

Abbildungsliste1:

1 Für die Zeichnung beider Gefäße aus dem Akad. Kunstmuseum Bonn danke ich Frau G. Höhn vom Institut für vor- und frühgeschichtliche Archäologie der Universität Bonn. Für die Rekonstruktionszeichnung der Ge-fäße von Cioroiu Nou und “Zolotoj Mys” danke ich ganz herzlich Herrn Dr. Dorel Bondoc und Frau Mihaela Pena, beide aus Craiova, Rumänien.

– 74 –

0

km100 200

Ol ne ti

Planşa 1. Poziţia geografi că a localităţii Olăneşti.

Abb. 1. Lokalisierung der Fund-stelle Olăneşti.

– 75 –

Planşa 2. Olăneşti. Planul-schiţă al înmormântării şi poziţia vaselor descoperite.Abb. 2. Olăneşti. Planskizze des entdeckten Grabes mit

der Position der provinzial-römischen Gefäße.

– 76 –

Planşa 3. Olăneşti. Lighean de bronz.Abb. 3. Olăneşti. Bronzebecken.

1

2

– 77 –

Planşa 4. Olăneşti. Strecurătoare de bronz.Abb. 4. Olăneşti. Bronzesieb.

1

2

– 78 –

Planşa 5. Olăneşti. Ulciorul de bronz.Abb. 5. Olăneşti. Blechkanne.

1

3 4

2

– 79 –

Planşa 6. Olăneşti. Ulcior de lut în formă de ovină.Abb. 6. Olăneşti. Reliefkanne.

2 3 4

1

– 80 –

Planşa 7. Ulcioare fi ne de lut. 1. Cioroiu Nou. 2. Chalkedon. 3-4. Olbia. 5. Dor. 6. Pantikapaion.Abb.7. Feintonige Reliefkannen. 1. Cioroiu Nou. 2. Chalkedon. 3-4. Olbia. 5. Dor. 6. Pantikapaion.

1

3

5 6

4

2

– 81 –

Planşa 8. Ulcioare provincial-romane de lut (1-4) şi posibile imitaţii (5-6). 1. Kobjakovo. 2. Torone. 3. Colecţia Muzeului Judeţean din Piteşti. 4. Colecţia Muzeului Naţional de Arheologie din Istanbul,

provenind probabil de la Chalkedon (?). 5. Nejzac. 6. Răcătău.Abb. 8. Feintonige Reliefkannen (1-4) und handgemachte Nachahmungen (5-6). 1. Kobjakovo.

2. Torone. 3. Sammlung in Piteşti. 4. Sammlung des archäologischen Nationalmuseums Istanbul (Chalkedon?). 5. Nejzac. 6. Răcătău.

3

5 6

4

12

– 82 –

1 2 3

4 5 6

7 8 9

Planşa 9. Ulcioare fi ne de lut din oraşele de pe litoralul de nord al Mării Negre şi zonele învecinate. 1-6, 9. Olbia, 7. Tyras, 8. Pantikapeion.

Abb. 9. Reliefkannen aus den Städten des nördlichen Schwarzmeergebiets und deren ländlichen Umgebungen. 1-6, 9. Olbia, 7. Tyras, 8. Pantikapeion.

– 83 –

10

11 127 8

9

1 2 32

4 5 6

Planşa 10. Ulcioare fi ne de lut. 1. Balki 2. Olăneşti 3. Rostov pe Don 4. Kobjakovo 5. Tbiliskaja 6. Hajdúvid 7. Širokaja Balka, Cetatea „Zolotoj Mys“ din chora Olbiei 8. Chersonessus 9. Nikonium

(chora Tyrasului) 10. Tyras 11-12. Olbia.Abb. 10. Reliefkannen aus dem nördlichen Schwarzmeergebiet und des Theißgebiets. 1. Balki

2. Olăneşti 3. Rostov am Don 4. Kobjakovo 5. Tbiliskaja 6. Hajdúvid 7. Širokaja Balka, Burg „Zolotoj Mys“ bei Olbia 8. Chersonessus 9. Nikonium bei Tyras 10. Tyras 11-12. Olbia

– 84 –

Planşa 11. Ulcioare fi ne de lut. 1. Cioroiu Nou 2. Colecţia Muzeului Judeţean din Piteşti 3. Brigetio 4. Egipt/ Colecţia Steger din Zürich 5. Raqqada / Tunisia 6. Descoperire nelocalizată din catalogul casei de licitaţii Chriestie 1979 7 Nordul Asiei Mici / Colecţia Löffl er din Köln 8. Siracusa 9. Torone

10. Răcătău.Abb. 11. Reliefkannen. 1. Cioroiu Nou 2. Sammlung des Bezirksmuseums Piteşti 3. Brigetio 4. Ägyp-ten / Sammlung Steger in Zürich 5. Raqqada / Tunesien 6. Fundort unbekannt / Chriestie‘s-Auktion

1979 7. Nördl. Kleinasien /Sammlung. Löffl er in Köln 8. Siracusa 9. Torone 10. Răcătău.

1 2

3

6 7

9 108

4

5

– 85 –

REZULTATELE PERIEGHEZELOR ARHEOLOGICE ÎN APROPIEREA COMUNEI BUŢENI, RAIONUL HÂNCEŞTI

Sergiu MATVEEV, Tudor ARNĂUT

Zonă de limită sudică a Podişului Central Moldovenesc, afl ată în bazinul Cogâlnicului, cu ape alimentate de la numeroase izvoare, vegetaţie din belşug, păşuni şi păduri care oferă din plin vânat, dar şi terenuri pentru practicarea agriculturii, astfel se prezintă habitatul popu-laţiei din preajma comunei Buţeni (raionul Hânceşti) în Antichitate. Mediul geografi c le-a oferit comunităţilor umane din zonă, încă din cele mai vechi timpuri, condiţii propice pentru trai, rele-vante în acest context fi ind zecile de aşezări din cea de-a doua jumătate a mileniului I a. Chr. de la Costeşti, Cigârleni, Moleşti, Hansca, Pojăreni etc.1. Perieghezele arheologice efectuate pe vatra comunei Buţeni în secolul trecut, dar şi mai recent, în anul 2008, au permis evidenţi-erea a opt aşezări, din care una cu două nivele de locuire: din eneolitic şi din a doua epocă a fi erului, celelalte din a doua epocă a fi erului (Pl. 1).

Prima aşezare identifi cată (nr. 1) este unica la acest moment unde materialul colectat a permis identifi carea cu siguranţă a două nivele de locuire. Primul ţinând de perioada eneoliti-cului şi al doilea – din epoca fi erului. Pe suprafaţa ei, ca de altfel şi pe suprafaţa celorlalte aşe-zări identifi cate, au fost efectuate lucrări agricole care au afectat stratul cultural. Fragmentele de ceramică din primul nivel de locuire, ce aparţin culturii Cucuteni-Tripolie, erau într-o stare foarte proastă de conservare. Un singur mâner de vas a fost recuperat într-o stare cât de cât acceptabilă.

Atenţia noastră a fost atrasă de una din aşezări, depistată la 400-450 m nord – nord-vest de localitate şi care se întinde de la sud spre nord pe o distanţă de mai mult de 800 m. Specifi căm că aceasta ocupă o suprafaţă de aproximativ 2,5 ha. Pe întreaga arie, brăzdată de lama plugului de plantaj au fost scoase resturi de cultură materială, care constau în fragmente ceramice provenite de la vase mari şi mici de diferite categorii şi tipuri, modelate cu mâna şi la roata olarului (Pl. 2).

Depresiunea care se întinde la est până în sat, iar la sud se extinde, joncţionând cu ma-lurile abrupte prin alunecarea de teren (aici există o mulţime de izvoare, pânză freatică fi ind foarte bogată în ape), trece într-un larg platou, pe care cândva localnicii cultivau viţă-de-vie, astăzi porumb şi grâu. Aici se întinde o a treia aşezare pe o suprafaţă de aproximativ 2,8 ha. Plantajul a scos la iveală aceleaşi vestigii bogate în ceramică modelată cu mâna şi la roata olarului. Se evidenţiază în mod deosebit fragmentele de amfore greceşti şi de ceramică de lux. În ruptura malului şi astăzi se observă anumite complexe, gropi menajere, gropi de gunoi sau gropi de la construcţiile de tip bordei adâncit în sol (Pl. 3). Spre direcţia de sud – sud-est, la aproximativ 1,2 km, platoul se învecinează cu o depresiune. Pe panta de nord – nord-vest a acesteia se întinde o altă aşezare, pe o suprafaţă de aproximativ 0,1 ha. Pe centrul ei creşte un nuc bătrân. Pe panta uşor înclinată spre sud au fost semnalate mai multe vestigii din epoca timpurie a Evului Mediu. Pe fundul depresiunii şi astăzi se mai afl ă un şir de izvoare, dovada unei pânze freatice bogată în apă potabilă. Pe aceeaşi linie, dar mai spre sud, la distanţa de 200 m, a fost identifi cată o altă aşezare, care ocupa o suprafaţă de 2,5 ha. Am ţinut să speci-fi căm numai câteva din monumentele depistate de noi, şi, anume pe acelea care încă nu au fost incluse în harta arheologică a Republicii Moldova.

Obiectul studiului de faţă îl constituie vestigiile arheologice descoperite în special pe su-prafaţa aşezării numerotate prealabil cu nr. 2, ca fi ind cele mai defi nitorii şi intr-un număr mult mai mare.

1 ARNĂUT 2003, 199, 204, 220-221, 249.

– 86 –

Ele sunt reprezentate în primul rând prin două vârfuri de săgeţi din bronz, un vârf de lan-ce de fi er şi printr-o plăcuţă de fi er de la o lorica squamata.

Vârful de săgeată nr. 1 (Pl. 4.1) cu dulia exterioară a fost confecţionat din bronz. Este înzestrat cu trei aripioare şi lungimea de 2,8 cm, din care lungimea duliei constituia 0,9 cm. Dulia avea forma rotundă în plan cu diametrul de 0,3 cm, iar pe dulie a fost atestat un orifi ciu de forma ovală cu diametrele de circa 0,2-0,3 cm.

Vârful de săgeată nr. 2 (Pl. 4.2) cu dulia exterioară a fost confecţionat din bronz. Este înzestrat cu trei aripioare şi lungimea de 2,9 cm, din care lungimea duliei constituia 1,0 cm. Dulia avea forma rotundă în plan cu diametrul de 0,3 cm, iar pe dulie a fost atestat un orifi ciu de forma ovală cu diametrele de circa 0,2-0,3 cm.

Vârful de lance (Pl. 4.3) a fost confecţionat dintr-o placă triunghiulară de fi er, având forma alungită cu vârful romboidal în secţiune şi un tub de înmănuşate la alt capăt, obţinut prin îndo-irea laturilor plăcii de fi er. Lungimea piesei este de 7 cm, lungimea părţii romboidale de 3 cm, diametrul la bază tubului de 1,4 cm. Asemănător ca formă, dar de proporţii puţin mai mari este vârful de lance de la Stânceşti2. Tipul a fost înregistrat şi în săpăturile de la Buneşti Avereşti3 şi în aşezarea de la Botoşana4. În clasifi carea propusă de T. Arnăut, piesele sunt încadrate în tipul II5. Cele repertoriate de I. Prochnenko şi descoperite la Mala Kopanja sunt înregistrate în tipul III6. Foarte apropiate ca tip sunt şi vârfurile de lance descoperite pe aşezarea civilă a castrului mare de la Porolissum7 sau cele de la Răcari8 din epoca romană.

Piesele înregistrate au fost lucrate din bronz, încadrându-se în categoria cunoscută drept „scitică”. Ele fac parte din tipul celor cu trei aripioare. Acest tip de săgeată este bine cunoscut la un număr mare de monumente arheologice din sec. IV-III a. Chr. la est de Carpaţi9.

Plăcuţa de la lorica squamata (Pl. 4.4) a fost confecţionată din fi er, are forma trapezoidală cu baza mică uşor rotunjită, lungimea bazelor de 5 cm şi 5,6 cm. Sub baza mare sunt prezente două orifi cii de formă ovală cu diametrele variind între 0,4-0,7 cm. Grosimea ei variază între 0,2-0,4 cm. Piesa este asemănătoare celor descoperite la aşezarea fortifi cată Saharna Mare (raionul Rezina)10. Odată cu extinderea civilizaţiei romane spre Dunăre, numărul de descope-riri de acest tip creşte, fapt care a permis acceptarea afi rmaţiei lui Tacit despre aristocraţii sar-maţi echipaţi cu astfel de armament sau apariţia ipotezei privind adoptarea de către geto-daci a platoşei de tip lorica squamata sub infl uenţa romană11. Descoperirile de la Saharna şi Buţeni, completate cu cele de la răsărit de Nistru denotă existenţa largă în mediul barbar a acestui tip de armament defensiv cu mult înaintea apariţiei romanilor în regiunea nord-vest – pontică.

Descoperirea prin periegheză a armelor în aşezările nefortifi cate din sec. IV-III a. Chr. confi rmă încă o dată caracterul războinic al populaţiei traco-gete din regiune, fapt care vine în concordanţă cu sursele narative din epoca antică (Pl. 4.5).

În continuarea acestei categorii vine şi fragmentul unei lame de cuţit de fi er de dimensi-uni mici, de la care s-au păstrat circa 3 cm, inclusiv o parte din pedunculul mânerului. Cuţitul aparţine tipului al treilea după clasifi carea efectuată de T. Arnăut şi cunoscut în mai multe aşezări din sec. V-III a. Chr.12 (Pl. 5.1).

2 FLORESCU, RAŢĂ 1969, 9-20; FLORESCU, FLORESCU 2005, 80.3 BAZARCIUC 1983, 255, fi g. 4/7.4 TEODOR 1988, fi g. 3/3.5 ARNĂUT 2003, 119.6 PROCHNENKO 2002, p. 166, p. 184.7 TAMBA 2008, p. 116.8 BONDOC, Gudea 2009, p. 134, 422-423.9 ARNĂUT 2003, p. 204, p. 199, p. 390-391.10 NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008. 11 ČERNENKO 1968, p. 144-148; ROSETTI 1959. p. 796, fi g. 5/12. 12 ARNĂUT 2003, 112.

– 87 –

Din bronz au fost confecţionate o piesă, posibil o aplică nefi nisată, lipsindu-i orifi ciile de legare (Pl. 5.2), şi o bucată de sârmă de circa 9 cm lungime, care avea forma plată în secţiune (Pl. 5.3). Ceea ce s-a putut recupera prin prospecţiunea aşezărilor ţine şi de dovada practicării metalurgiei fi erului şi a bronzului pe loc, descoperindu-se multipli bulgări de reziduuri, zgură şi de ceramică cocsifi cată (Pl. 5.5-7).

Din categoria pieselor de podoabă se evidenţiază o mărgică de culoare albă confecţio-nată dintr-o pastă calcaroasă, având forma aproape sferică şi un orifi ciu cu diametrul de circa 2 mm (Pl. 5.4).

Pe suprafaţa aşezării au fost recuperate 12 fusaiole (întregi sau fragmente) de diferite forme, fapt care ne indică, pe de o parte, practicarea largă a torsului în mediul locuitorilor aces-tei aşezări, iar pe de altă parte, un grad sporit de distrugere a stratului cultural în urma lucrări-lor agricole, fi ind probabil distruse construcţiile locative (Pl. 5.8-18). Fusaiolele sunt confecţio-nate dintr-o pastă grosieră, având o ardere incompletă şi neuniformă, culoarea lor variază de la cenuşiu-deschis la cenuşiu-închis sau brun. Formele lor sunt diverse: bitronconice, ovale sau, într-un caz, ovală cu zona orifi ciilor evidenţiată în exterior, toate îşi găsesc similitudini şi in inventarul altor aşezări din sec. V-III a. Chr. Ca, spre exemplu, cele din zona Saharna13. Din rândul fusaiolelor se evidenţiază un fragment de la o piesă de formă ovală cu diametrul de circa 4,5 cm, diametrul orifi ciului de 0,5 cm, care a fost confecţionată dintr-o rocă dură, fi ind foarte calitativ şlefuită pe suprafaţa exterioară. Utilitatea ei rămâne incertă, presupunerea că ar fi o pare componentă a unui sceptru provoacă rezerve din cauza orifi ciului mult prea îngust pentru înmănuşare (Pl. 5.16). Din lut însă au fost confecţionate cele 5 rondele descoperite, din care două mai păstrau doar jumătate din forma iniţială. Rondelele aveau forma unei pastile, culoarea cafenie-cenuşie sau cărămizie şi diametrul variind între 2,2 şi 3 cm (Pl. 6.1-5).

Pe lângă tors şi ţesut, periegeza a scos în evidenţă şi o altă ocupaţie, şi anume prelucra-rea osului, prin descoperirea a câtorva fragmente cu urme evidente de prelucrare (Pl.. 6.6-7).

Cea mai diversă şi mai abundentă categorie a fost materialul ceramic identifi cat pe su-prafaţa acestor aşezări. La suprafaţă au fost culese mai multe fragmente de ceramică mode-lată cu mâna şi la roata olarului. Aceste fragmente fac să recunoaştem un sortiment bogat de categorii şi tipuri de vase. Categoriile şi tipurile de vase descoperite au rezultat din evoluţia fi rească a formelor întâlnite la tracii timpurii. Tendinţele păstrează aceeaşi tehnică şi acelaşi sistem decorativ. Au fost descoperite categorii şi tipuri de vase printre care se evidenţiază cele utilizate la etalarea alimentelor (castroane şi fructiere), la servitul bucatelor (diverse tipuri de străchini) sau la băit (căni, urcioare, recipiente, cu cioc pentru scurgerea). Un alt grup de vase de dimensiuni mari (tronconice, piriforme, chiupuri), cu suprafaţă mai mult sau mai puţin ne-tedă, cu sau fără urmă de ardere, lustruite şi ornamentate cu variante mult mai complexe de decor în relief, au îndeplinit, probabil, funcţia de vase de provizii (Pl. 7).

Se întâlnesc şi recipiente modelate cu acurateţe, conform unor „standarde”, cu decorul caracteristic. Particularităţile sunt atestate în repertoriul diverselor zone (central-nordică14, Po-dişul Central Moldovenesc15 şi zona Bugeacului16), presupun produse lucrate în ateliere de olărie specializate. Acelaşi lucru îl considerăm valabil şi pentru ceramica modelată la roata olarului. Probabil, centre specializate în tehnologia prelucrării ceramicii au existat şi în aşeză-rile geto-dacice din împrejurimile comunei Buţeni. Ornamentarea vaselor este caracteristică culturii getice din sec. V-III a. Chr., şi anume brâie simple, brâie alveolate, proeminente de diferite forme, uneori însoţite de orifi cii, şiruri de alveole etc. (Pl. 8).

Încadrarea cronologică a pieselor documentate este susţinută şi prin categoriile de vesti-gii descoperite la suprafaţa aşezării. Importurile de amfore, care în zonă îşi fac apariţia în sec.

13 NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUt 2008, 370-373.14 FLORESCU, FLORESCU 2005, 87-94; ŞOVAN, IGNAT 2005, 35-49.15 NICULIŢĂ 1987, 47; NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008, 45-46, 83-87.16 VANČUGOV, NICULIŢĂ, SÎRBU et all. 2004, 276-278.

– 88 –

VI a. Chr. sporesc considerabil în sec. IV-III a. Chr. La Buţeni s-a constatat prezenţa amfore-lor de Thasos17, de Sinope18 şi de Heracleea Pontică19 şi a două fragmente din veselă de lux acoperită cu fi rnis negru, care includ aşezările în limita sec. IV-III a. Chr. (Pl. 9.1-6). Unul din pereţi poartă pe suprafaţa exterioară o incizie în forma literei „X” aplicată înainte de ardere. Datarea este dovedită şi prin contextul descoperirilor similare de la Hansca20, Stolniceni21, Ho-rodca, Dănceni, Suruceni22, ca să nu pomenim decât aşezările din zona limitrofă în care s-au practicat mai mult sau mai puţin săpături arheologice. Aceasta demonstrează consolidarea la această perioadă a legăturilor locuitorilor acestor aşezări cu reprezentanţii celei mai avansate culturi din Antichitate. Amforele, fi ind nu o marfă în sine, ci un ambalaj, erau utilizate încă mult timp după epuizarea conţinutului său iniţial. Astfel, la Buţeni au fost descoperite două mânere de amforă care au fost utilizate de populaţia locală în calitate de lustruitoare (Pl. 9.4-5).

Pe suprafaţa aşezărilor au fost identifi cate aglomeraţii de lut ars şi cenuşă, indici siguri ai unor complexe locative şi gospodăreşti distruse în urma lucrărilor agricole (Pl. 9.7-9).

În baza materialului descoperit conchidem că elementele de bază ale culturii caracteri-zează populaţia nord-tracică, care a dăinuit timp îndelungat cu menţinerea caracterelor speci-fi ce cu distincţie netă de cele ale populaţiilor intruse, în primul rând, pentru această perioadă, de cele scitice.

În fi nal, de pe teritoriul comunei, în curtea unul sătean a fost recuperat cu ocazia săpă-rii unei gropi un vas confecţionat dintr-o pastă de lut grosieră, având o ardere neuniformă şi incompletă, pe suprafaţa căruia a fost aplicat cu un beţişor un ornament în formă de linii vă-luroase (Pl. 10.1). Vasul poate fi încadrat într-o perioadă cronologică largă corespunzătoare Evului Mediu timpuriu.

La extrema de est a comunei Buţeni, în apropierea drumului care duce spre Moleşti, între două văi cu pinteni formaţi de alunecările de teren, a fost surprinsă o conductă din ţevi de lut ars, construită posibil în sec. XIX – începutul sec. XX. Aceasta făcea legătura cu un puţ de pe marginea drumului, alimentând cu apă potabilă locuitorii din sat (Pl. 10.2).

Cercetările ulterioare, prin săpături arheologice, vor veni să precizeze aceste concluzii preliminare acumulate în timpul perieghezelor.

ZUSAMMENFASSUNG

ERGEBNISSE ARCHÄOLOGISCHER BEGEHUNGEN BEI BUŢENI, RAION HÂNCEŞTI

Als Resultat archäologischer Prospektionen in der Gemarkung Buţeni konnten mehrere archäologische Fundstellen identifi ziert werden, an deren Oberfl äche umfangreiches Fundma-terial gesammelt wurde, das zur Cucuteni-Tripolie-Kultur und zur Getischen Kultur des 4.-3. Jhs. v. Chr. zuzuordnen ist. Die Funde der Cucuteni-Tripolie-Kultur sind wenig repräsentativ und in einem Erhaltungszustand, der keine präzise chronologische Eingliederung erlaubt. Un-ter den Stücken der getischen Kultur (4.-3. Jh. v.Chr.) lassen sich einige Angriffs- und Verteidi-gungswaffen, Arbeitsgeräte und Schmuck identifi zieren. Der größte Teil des Fundguts besteht aus handgeformter Keramik mit reichhaltig verzierter Oberfl äche, deren Entsprechungen aus anderen Fundstellen des 4.-3. Jhs. v. Chr. bekannt sind. Diese Datierung wird durch Ampho-

17 BRAŠINSKIJ 1984, 149-152; ARNĂUT 2003, 93-96.18 CONOVIC 1998, 21-25; ARNĂUT 2003, 99-100.19 VASILENKO 1974, 3-29; ARNĂUT 2003, 96-99.20 NICULIŢĂ, Rikman 2004, 190-195.21 ARNĂUT, URSU-NANIU 2008, 31-40.22 ARNĂUT 2003, 93-100, 383.

– 89 –

renfunde bestätigt, die aus Thasos, Sinope oder Heracleea Pontica stammen.Verschiedene weniger repräsentative Keramikfunde aus dem Fundplatz lassen sich der

spätkaiserzeitlichen Santana de Mureş-Černjachov-Kultur zuweisen. Ins frühe Mittelalter da-tiert ein ganz erhaltenes Gefäß aus einem Vorgarten innerhalb der Ortschaft Buţeni.

Die Prospektionen in den vorgestellten Fundstellen bestätigt das wissenschaftliche Potenti-al dieser Region für weitergehende Untersuchungen der Vor- und Frühgeschichte Moldawiens.

LISTĂ BIBLIOGRAFICĂ / LITERATURLISTE:

ARNĂUT T., 2003: Vestigii ale sec. VII-III a. Chr. în spaţiul de la răsărit de Carpaţi, Chişinău.ARNĂUT T., URSU-NANIU R., 2008: Stolniceni – a new aspect of the funerary ritual at the Getic population, Funerary Practicesin Central and Eastern Europe (10th c. BC – 3rd c. AD), Brăila-Braşov, 31-40.BAZARCIUC V., 1983: Cetatea geto-dacică de la Buneşti (jud. Vaslui), SCIVA 3, 249-273.BELDIMAN C., 1989: Plăcuţe de cuirasă (lorica squamata) din Dacia preromană, Carpica, XX, Bacău, 125-136.BONDOC D., GUDEA N., 2009: Castrul roman de la Răcari. Încercare de monografi e, Cluj-Napoca.BRAŠINSKIJ I. B., 1984: Metody issledovanija antičnoj torgovli, Moskva. CONOVICI N., 1988: Histria VIII. Les timbres amphoriques 2, Sinope, Bucarest.ČERNENKO E., 1968: Skifskij dospech, Kiev.FLORESCU A., RAŢĂ S., 1969: Complexul de cetăţi traco-getice (sec. VI-III î.e.n.) de la Stân-ceşti-Botoşani, Studii şi materiale, I, Suceava, 9-20.FLORESCU A., FLORESCU M., 2005: Cetăţile traco-getice din secolele VI-III a. Chr. de la Stânceşti (jud. Botoşani), Târgovişte.NICULIŢĂ I., RIKMAN E., 2004: Getskoe poselenie Hanska, Thraco-Getica, Studii şi materia-le, Chişinău, 190-195. NICULIŢĂ I., 1987: Severnye frakijcy v VI-I vv. do n.ė., Kišinev. NICULIŢĂ I., ZANOCI A., ARNĂUT T., 2008: Habitatul din mileniul I a. Chr. în regiunea Nistru-lui Mijlociu. Siturile din zona Saharna, Chişinău.PROCHNENKO I., 2002: Vijs’kove ekipiruvannja dakiv I st. do n.e. – počatku II st. n.e., In: Karpaty v davnynu. Carpatica. Vyp. 15, Užgorod, 155-187.ROSETTI D., 1959: Movilele funerare de la Gurbăneşti, MCA, VI, 792-816.ŞOVAN I., IGNAT M., 2005: Aşezarea getică fortifi cată de la Cotu-Copălău, jud. Botoşani, Târgovişte.TAMBA D.G., 2008: Porolissum. Aşezarea civilă (vicus militaris) a castrului mare, Cluj-Napoca.TEODOR S., 1988: Elemente celtice pe teritoriul est-carpatic al României, AM XII, 33-51.TACIT, Istorii, I, 79.VANČUGOV V., NICULIŢĂ I., SÎRBU V., et all, 2004: Rezultatele perieghezelor arheologice în stepele Bugeacului din anul 1997, Thraco-Getica, Studii şi materiale, Chişinău, 222-228.VASILENKO B., 1974: O charaktere klejmenija geraklejskich amfor v pervoj polovine IV v. do n.ė., NĖ, 11, 3-29.

– 90 –

Planşa 1. Monumentele arheologice din zona com. Buţeni, raionul Hânceşti.Abb. 1. Archäologische Fundstellen aus der Gemarkung Buţeni.

– 91 –

Planşa 2. Vedere dinspre sud-est asupra sitului arheologic nr. 2.Abb. 2. Buţeni. Fundstelle 2. Blick von Süd-Ost.

Planşa 3. Profi lul unei gropi pe marginea unei lutării. Vedere dinspre nord. Situl arheologic nr. 3.Abb. 3. Buţeni. Fundstelle 3. Blick vom Norden auf eine im Profi l erfassten Grube am Rande einer

illegalen Tongewinnungsanlage.

– 92 –

1 2

3

4

Planşa 4. Arme (1-2. vârfuri de săgeţi; 3. vârf de lance; 4. lorică; 5. reconstrucţia echipamentului militar).

Abb. 4. Waffen. 1-2 Pfeilspitzen, 3. Speerspitze, 4. Fragment einer lorica squamata. 5. Rekonstruktionsmöglichkeit der mit lorica squamata ausgestatten Ausrüstung.

5555555555555555555555

– 93 –

1

5 6 7

22 33 4

8

10

14 15 16

11 1312

9

Planşa 5. Unelte, podoabe şi zgură (1. cuţit de fi er; 2. sârmă de bronz; 3. aplică (?); 4. mărgică; 5-7. bulgări de ceramică cocsifi cată; 8-16. fusaiole).

Abb. 5. Werkzeug, Schmuck, Schlacke. 1. Eisenmesser, 2. Bronzedraht, 3. Applike (?), 4. Perle, 5-7. Schlackenfragmente, 8-16. Spinnwirtel.

– 94 –

1

3 4 5

2

6

7

Planşa 6. Obiecte cu predestinaţie incertă (1-5. rondele; 6-7. oase prelucrate).Abb. 6. Unbestimmbare Funde. 1-5. runde Tonplatten, 6-7. bearbeite Knochen.

– 95 –

1

2

3

4

5

6

Planşa 7. Ceramică lucrată cu mâna.Abb. 7. Handgeformte Keramik.

– 96 –

1

4

7

10

13 14

11111

12

8 99

5 6

2 3

Planşa 8. Ceramică lucrată cu mâna.Abb. 8. Handgeformte Keramik.

– 97 –

1

4

5

7 89

6

2 3

Planşa 9. Ceramică de import (1-6) şi fragmente de lut ars (7-9).Abb. 9. 1-6. Amphorenfragmente, 7-9. gebrannte Lehmbruchstücke.

– 98 –

2

1

Planşa 10. Vas lucrat cu mâna (1) şi conductă din lut ars (2).Abb. 10. 1. Handgeformtes Gefäß, 2. vermutliche Wasserleitung aus Ton aus dem 20. Jh.

– 99 –

UNELE CONCRETIZĂRI PRIVIND VASUL DE METAL DIN TEZAURUL MONETAR DE LA HORGEŞTI, JUD. BACĂU, ROMÂNIA1

Sergiu MUSTEAŢĂ

Obiectul cercetăriiVasele bizantine de metal sunt o raritate pentru Evul Mediu Timpuriu în teritoriile din afara

Imperiului Bizantin. De la nordul Dunării Inferioare se cunoaşte un singur vas de metal, din tezaurul de la Horgeşti, jud. Bacău, şi un fragment, presupus a fi de la un alt vas, descoperit la Coroieşti, jud. Vaslui2.

Tezaurul de la Horgeşti a atras atenţia cercetătorilor mai mult din punct de vedere numismatic, şi sunt cunoscute un şir de publicaţii privind această descoperire3. Referinţă la vasul în care s-au descoperit monedele a făcut doar V. Căpitanu, în anul 1971, când a fost publicată, pentru prima dată, descoperirea de la Horgeşti. Vasul a fost parte componentă a mai multor expoziţii, fi ind prezent şi pe paginile cataloagelor acestora (Planşa 1)4. Într-un studiu recent, F. Curta menţionează expres că vasul de la Horgeşti îşi găseşte analogii în bazinul mediteranean5.

Publicarea lucrărilor colocviului internaţional cu genericul „La vaisselle de bronze paléobyzantine”, care a avut loc la 14-15 noiembrie 2003 la Paris, ne oferă posibilitatea să cunoaştem diverse aspecte legate de tipologia şi tehnicile de producere şi distribuire a veselei de bronz din perioadele antică târzie şi bizantină timpurie6. Totodată, apariţia unor studii actuale la acest subiect ne permite să revenim şi asupra unor descoperiri de la nordul Dunării de Jos cu noi precizări privind arealul lor geografi c, tipologic şi cronologic.

În 1968, V. Sălăţeanu, locuitor al satului Horgeşti, jud. Bacău, întâmplător a descoperit în albia râului Răcătău, la cca 150 m est de localitate, dincolo de şoseaua Bacău-Parincea, un tezaur monetar. Comoara a căzut în apele râului după prăbuşirea malului, înalt de cca 2,0 m. Muzeografi i de la Bacău au reuşit să recupereze un vas şi un lanţ de metal, 13 bucăţi de tablă de aramă şi 57 de monede (Tabelul 1)7.

Vasul folosit la tezaurizarea monedelor bizantine are corpul tronconic, gâtul cilindric alungit, buza răsfrântă în exterior şi fundul uşor bombat8. Din cauza umidităţii înalte, vasul s-a oxidat şi avea, la momentul descoperirii, o culoare verde-închis. Astăzi, după restaurare, vasul are o culoare roşietică, caracteristică cuprului. Vasul are înălţimea de 22 cm, diametrul

1 Acest studiu a fost realizat în cadrul proiectului “Byzantinische Importe nördlich der Unteren Donau in 5.-6. Jh.“ în cooperare cu Römisch-Germanische Kommission des Deutschen Archäologischen Instituts, Frankfurt am Main şi susţinut fi nanciar de Alexander v. Humboldt Stiftung Sonderprogramm für Südosteuropa. Sincere mulţumiri prof. dr. S. v. Schnurbein, directorului de atunci al RGK, dr. I. Ioniţă şi dr. Al. Popa pentru susţinerea acordată la realizarea proiectului şi pentru sugestiile extrem de utile în cadrul discuţiilor din perioada vizitei de cercetare la Frankfurt am Main (iunie-decembrie 2006). Mulţumiri se cuvin şi colegilor de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău pentru ajutorul acordat la investigarea tezaurului de la Horgeşti.

2 TEODOR 1997, 71-72, nr. 202.3 TEODOR 1970, 101; CĂPITANU 1971, 254-255, fi g. 1; TEODOR 1978, 24, notele 102-103; BUTNARIU

1986; CHIRIAC 1991; ARTIMON/MITREA 1996; BUTNARIU 1997; TEODOR 1997.4 POPUŞOI 1995-1996, 201-202, Catalog nr. 976, Pl. XXXIX/796?, probabil eroare, deoarece nu corespunde

cu cifra din catalog, care este 976.5 CURTA 2006, 194, nota 82. 6 Lucrările întrunirii au fost publicate în nr. 13 al revistei internaţionale de istorie şi arheologie (sec. IV-VIII)

Antiquité tardive. Tempel 1969.7 Se presupune că tezaurul ar fi fost mai mare, având cca 70 monede. CĂPITANU 1971; TEODOR 1978, 23-

24; BUZDUGAN 1973-1974; MITREA 1979, 149.8 CĂPITANU 1971, 255, fi g. 1; TEODOR 1978, 29.

– 100 –

umărului – 19 cm, diametrul fundului – 13 cm, diametrul gurii – 8,5 cm şi o greutate de 1,335 kg9. Sub buza vasului se observă urmele a două nituri din fi er, care au servit la fi xarea torţii10. Atunci când a fost găsit, pe vas se observau urme de fi er oxidat, rămase probabil de la toartă.

Dimensiunile plăcuţelor de aramă variază între 2 şi 10 cm, iar la trei dintre ele se întâlnesc crestături asemănătoare cu cele de pe vas11. Lanţul este alcătuit din 30 de verigi, în formă de S, cu capetele realizate pentru prins. Piesa are o lungime de 58,5 cm şi o greutate de 250 g12. V. Căpitanu aprecia lanţul, la momentul publicării tezaurului, ca fi ind colier (sic!)13. În catalogul expoziţiei din 1995-1996 este apreciat ca fi ind colan (lanţ), tradus în franceză collier (chaîne)14.

TerminologieVasele de metal asemănătoare cu cel de la Horgeşti se încadrează în categoria

recipientelor destinate pentru păstrarea şi transportarea lichidelor15. În germană sunt utilizate noţiunile der Krug (Krüge) sau Kanne, Deckelkanne, în engleză ewer sau jug, iar în franceză cruche16.

TehnologieVasele de metal din perioada antică târzie şi Evul Mediu timpuriu au fost confecţionate din

placi subţiri de metal prin tehnica de tăiere şi batere17. Analizele metalografi ce/spectrografi ce ale unor vase au demonstrat că ele au fost făcute dintr-un metal de o calitate înaltă, unde cuprul constituie 98-99%18. O astfel de componenţă a metalului nu ne permite să considerăm vasele ca fi ind din bronz19. De aceea mai corect ar fi să utilizăm – atunci când cunoaştem, bineînţeles, componenţa chimică a metalului – noţiunea de cupru/aramă. Iniţial, se turnau în forme speciale foile de aramă, după care se croiau, cu ajutorul dălţii şi ciocanului sau al unui foarfece de tăiat metal, plăcile pentru fundul, corpul, umerii şi gâtul vasului20. Ajustarea plăcilor se realiza prin cuplarea lor, dar nu înainte de a le secţiona cu ajutorul unui foarfece special, după care ele se împreunau şi se băteau până la uniformizare (Planşa 3)21. La majoritatea vaselor se observă, pe întreaga suprafaţă, urme de la loviturile ciocanului, care avea partea lucrătoare dreaptă. Vasul de la Horgeşti a fost confecţionat prin îmbinarea a patru plăci de aramă – fundul, pereţii din două plăci, umerii şi gâtul. Urmele de prindere a plăcilor pot fi observate la trecerea de la fundul la peretele de jos şi în partea centrală a vasului (Planşa 4). Pereţii vasului de la Horgeşti sunt alcătuiţi din două plăci prinse pe orizontală, şi nu dintr-o placă prinsă pe verticală cum

9 TEODOR 1970, 101; CĂPITANU 1971, 254-255, fi g. 1; TEODOR 1997, 102, nr. 367. Vasul se păstrează în colecţia Muzeului de Istorie şi Arheologie din Bacău, nr. inv. 6379.

10 V. Căpitanu menţionează prezenţa a două nituri, iar în Catalogul expoziţiei din 1995-1996 sunt menţionate eronat nouă nituri de fi er pentru fi xarea torţii. POPUŞOI 1995-1996, 201, nr. 976.

11 CĂPITANU 1971, 255.12 CĂPITANU 1971, 255, fi g. 2. Piesa se păstrează în colecţia Muzeului de Istorie şi Arheologie din Bacău, nr.

inv. 6380. Vezi noţiunea de colier la DUMITRAŞCU 1983, 63.13 CĂPITANU 1971, 255, fi g. 2. Poate părea ironică observaţia noastră, dar e greu de imaginat utilizarea unui

astfel de lanţ (250 g) în calitate de colier. Deşi astăzi unii indivizi încearcă să se evidenţieze anume prin astfel de „coliere”.

14 POPUŞOI 1995-1996, 201-202, nr. 977, Pl. XXXIX/795? Probabil şi aici eroare, deoarece numărul din cata-log este 977.

15 V. Căpitanu a utilizat noţiunea de cană. CĂPITANU 1971.16 Pentru terminologia germană a se vedea RADNÓTI 1938; NUBER 1952; GORECKI 1994.17 WALDBAUM 1983, 93; MUNDELL MANGO 1999, 93; PITARAKIS 2005, 23-26, Fig. 21-22; BUJARD 2005,

140, Fig. 5.18 WALDBAUM 1983, 93; VÖLLING 1995, 434-435; PITARAKIS 2005, 22, Tab. 1; BUJARD 2005, 138.19 La vaisselle de bronze paléobyzantine. Antiquité tardive 13, 2005.20 BUJARD 2005, 139, fi g. 5.21 PITARAKIS 2005, 23, fi g. 21-22.

– 101 –

se arată în reconstrucţia schematică realizată de către J. Bujard (Planşa 2)22. Fundul vasului, uşor bombat, păstrează urmele de prindere a lui cu partea inferioară a peretelui, identice cu cele de pe pereţii lui (Planşa 4/c,d).

Toarta vaselor analizate de noi era confecţionată, de regulă, din fi er, în formă de S sau curbată (Planşa 5/7-9). La unele vase toarta era prinsă cu un inel de partea superioară a gâtului vasului, ca exemplu pot fi aduse descoperirile de la Sadovec, Stara Zagora, Muzeul din Sofi a. La altele, cum este cazul vasului de la Horgeşti23, precum şi al celui de la Uşak, Turcia, s-au păstrat, sub buză, doar urmele şi locul de prindere al unei astfel de torţi de corpul vasului. După toate probabilităţile, toarta vasului de la Horgeşti (Planşa 1, 4/a,b) a fost asemănătoare cu cea a pieselor din colecţia Halûk Perk de la Istanbul24, de la Sardis25 şi Pece, Albania26: partea ei superioară era fi xată cu două nituri de buza vasului (Planşa 5), iar cea inferioară nu era prinsă de vas, pentru ca să nu se înfi erbânte când vasul era pus pe foc sau când în el se turna lichid fi erbinte. Meşterii din ţările bazinului de est al Mediteranei utilizează practic aceleaşi metode de confecţionare a vaselor de aramă până în zilele noastre27.

Provenienţă/AnalogiiVasele de metal erau pe larg răspândite în interiorul Bizanţului, unele din ele au ajuns

şi în afara hotarelor lui28. O grupă omogenă de vase cilindrice de aramă, similare după formă, tehnică de lucru etc., constituie un produs larg răspândit în sec. VI-VII în tot arealul mediteranean29, în nordul Africii30 şi în Asia Mică31 (Harta 1). Vasul de la Horgeşti, după forma sa, este asemănător cu alte piese din mediul bizantin, la fel deseori utilizate pentru tezaurizarea monedelor. Analogă este descoperirea de la mănăstirea Sf. Marthyrius din Ma’ale Adummim, Israel, unde vasul conţine monede de la Heraclius (612-618)32 (Planşa 5/6). Un alt exemplar, cu monede din sec. XI, a fost descoperit la Istanbul33 (Planşa 5/9).

Cele mai apropiate din punct de vedere geografi c descoperiri de vase de metal similare cu piesa de la Horgeşti sunt din Bulgaria: un fragment de vas de la Sadovec34 şi două vase de la Stara Zagora35 (Planşa 5/7-8). Exemplarul de la Sadovec, după forma gurii, gâtului şi a umerilor, este foarte asemănător cu cel de la Horgeşti şi se încadrează de rând cu alte descoperiri din zona a VIII-a a oraşului vechi (Unterstadt) datând din sec. VI. Un alt vas de metal provine din cetatea de la Pece, Albania şi datează din sec. VI-VII36. Cele mai multe descoperiri de vase de metal asemănătoare celui de la Horgeşti vin din Anatolia, de la Pergamon, Izmir37,

22 BUJARD 2005, 139, fi g. 5.23 În cazul de la Horgeşti s-au păstrat două orifi cii pe buza vasului de care a fost prinsă toarta. În unul dintre

orifi cii s-au păstrat urmele unui nit din fi er, restul torţii lipseşte.24 PITARAKIS 2005, 16, Fig. 5.25 WALDBAUM 1983, Plate 35, 525.26 PERZHITA 1990, 219, fi g. 14.27 PITARAKIS 2005, 23, fi g. 21-22.28 MUNDELL MANGO 1999, 89.29 PITARAKIS 2005, 12-13, Fig. 1.30 JACQUEST/BARATTE 2005, 124, Fig. 2; MUNDELL MANGO 1999, 89.31 BUJARD 2005.32 MAGEN 1993, 193; PITARAKIS 2005, 17, Fig. 6.33 MUNDELL MANGO 1999, 94, fi g. 5.7/G.34 UENZE 1993, 496, F61; Taf. 141/8.35 RAEV 1978, 2, Obr. 2/10; ILIEVA/CHOLAKOV 2005, 55, no. 7-8, Fig. 7-8. Depozitul de obiecte de metal de

la Stara Zagora este încadrat cronologic în contextul invaziilor barbare de la fi nele sec. VI – începutul sec. VII. 36 PERZHITA 1990, 219, fi g. 14, Pl. X/2.37 PITARAKIS 2005, 12, Fig. 1.

– 102 –

Sardis38, Beycesultan, Turcia39, precum şi de pe coasta de est a Mediteranei de la Dor, Israel40 (Planşa 5).

După forma vasului, cea mai apropiată analogie o găsim la Olympia, Grecia, unde printre vesela bizantină de metal sunt şi trei recipiente cu buza răsfrântă în exterior (Planşa 5/3). Vasele nr. 6 şi 7 au corpul tronconic şi fundul bombat, exact ca în cazul exemplarului de la Horgeşti41. Vasul nr. 7 de la Olympia este asemănător şi după parametrii săi: înălţimea – 26 cm, diametrul gurii – 9 cm, grosimea pereţilor – 0,2-0,3 cm, iar a fundului – de 2,0 cm şi greutatea de 2095 g42. Un alt vas de aramă cu gâtul alungit şi buzele răsfrânte în exterior este semnalat în colecţiile Muzeului din Uşak, Turcia43.

În tezaurul de la Horgeşti mai erau 13 plăcuţe de aramă, astăzi pierdute, şi acestea trebuie să fi aparţinut unui alt vas. Cu atât mai mult, cu cât la trei dintre plăcuţe se întâlnesc crestături de la cuplare şi urme de la batere asemănătoare cu cele de pe vasul întreg, ceea ce ar indica provenienţa respectivă a lor44. După toate probabilităţile, de la un alt vas de metal analog provine şi fragmentul descoperit în locuinţa adâncită de la Coroieşti, jud. Vaslui, încadrată pe baza materialului ceramic în sec. V-VI45.

Lanţurile alcătuite din verigi în formă de S, asemănătoare cu exemplarul descoperit la Horgeşti au avut o funcţionalitate largă în Evul Mediu timpuriu. Astfel de lanţuri s-au utilizat pentru a prinde capacul de toarta vaselor, cum ar fi în cazul pieselor care se păstrează în colecţiile mai multor muzee din lume: Metropolitan Museum, New York, British Museum, Londra, colecţia Christian Schmidt de la München, Pergamon, Izmir, Istanbul46, Damask47 etc. (Planşa 6). Totodată modele de lanţuri similare pot fi întâlnite la cântarele-balanţă, confecţionate din bronz, din perioadele romană şi bizantină48 (Planşa 9). Cea mai apropiată descoperire a unei balanţe, din punct de vedere geografi c şi cronologic, este atestată la Dinogetia din a doua jumătate a sec. VI49. La fel, lanţurile cu verigi în formă de S sunt elemente de susţinere ale inventarului creştin-bisericesc, cum ar fi policandrele, candelele sau opaiţele de bronz, foarte răspândite în epoca bizantină timpurie50 (Planşele 7-8, 10). O candelă din bronz (thymiatrion, 38 WALDBAUM 1983, 94, Pl. 35, no. 528, 530.39 Deşi vasul de la Beycesultan se aseamănă după tehnica de producere, după forma corpului, gâtului şi buzei

răsfrânte în exterior, el este de o calitate mai înaltă şi este decorat în partea superioară şi inferioară a gâtului. Acest vas se încadrează, de rând cu alte piese bizantine, în sec. VI – începutul sec. VII. WRIGHT 2000, 168, Fig. 12a/3.

40 MUNDELL MANGO 1999, 93, Fig. 5.7/F; PITARAKIS 2005, 14, nota 16.41 VÖLLING 1995, 434, 436, 443, Taf. 93/3-4; 94/1-3.42 VÖLLING 1995, 436, Taf. 94/2.43 Informaţia ne-a fost pusă la dispoziţie de către R. Petrovszky de la Muzeul din Spier, pentru care îi aducem

mulţumiri şi pe această cale.44 CĂPITANU 1971, 255.45 TEODOR 1997, 71-72, nr. 202.46 PITARAKIS 2005, 13, Fig. 2, tip I, fi g. 6-16; 20-21, fi g. 14, 16.47 AL OMARI 2008, 122-123, Abb. 1, 2.48 VISY 1994, 437, Tab. 1, Abb. 1-3; STIEGEMANN 2001, 250-251, nr. III.28 (München, Sammlung C.S., Inv.

Nr. 1358).49 Lanţul şi cârligul pe care se atârna marfa de cântărit lipsesc de la balanţa descoperită la Dinogetia-Bisericu-

ţa. În schimb, pe una din laturile pârghiei cântarului este executată, în litere punctate, o inscripţie din care se evidenţiază numele lui Gerontios, prefectul Constantinopolului din anii 559-661. ŞTEFAN 1950, 157-161.

50 BÉNAZETH 1992, Colecţiile Muzeului Louvre, 30, 168 (E 11916/3), 86 (E 11916/5), 87 (E 11909), 95 (E 11704), 96 (E 11705), 126 (E 11865), 139 (E 11652), 164 (AF 1329); BUCKTON 1994, British Museum Col-lections: 104, nr. 113 (a-b), M&LA 1994, 6-10, 13; M&LA 1986, 7-5,1; 106-107, nr. 116, M&LA 1994, 6-10, 11; WAMSER/ZAHLHAAS 1998, 46-49, nr. 33-39; 88, nr. 89; 93, nr. 92; 95, nr. 93, 95, 96; 169, nr. 222; STIE-GEMANN 2001, 212-218, nr. II.7-9, 11 (München, Sammlung C.S., Inv. Nr. 1643; 343; 879); WAMSER 2004, S. 100, nr. 132-134 (München, Sammlung C.S., Inv. Nr. 913, 1811, 1664); S. 122, nr. 157-158 (München, Sammlung C.S., Inv. Nr. 1, 115); Colecţiile Muzeului Ermitaž: ZALESSKAJA 2006, 123, catalog nr. 214, nr. inv. 10550; 126, catalog nr. 228, nr. inv. 1853.20; 136, catalog nr. 256-258, nr. inv. ω 44, 48, 37; 138-139, catalog

– 103 –

turibulum) cu trei urechiuşe de prindere a lanţului amplasate pe marginea superioară a buzei provine din interiorul cetăţii de la Dinogetia, încadrată cronologic în sec. VI51 (Planşa 8/f). Constatăm însă că şi de la această piesă lipseşte lanţul de agăţare. Faptul că lanţul de la Horgeşti este alcătuit din 30 de verigi şi are o lungime totală de 58,5 cm (Planşa 9/a) relevă că acesta ar putea proveni de la un cântar-balanţă, de la un policandru sau de la o candelă, care conţin elemente cu o astfel de lungime, dat fi ind că lanţurile pentru prinderea capacului de toarta vaselor de metal sunt alcătuite, de regulă, din 5 până la 10 verigi52, iar lanţurile de la unele balanţe, policandre şi candele sunt alcătuite din 20-30 şi mai multe verigi (Planşa 7-8)53.

FuncţionalitateVasele de metal, de regulă, erau destinate pentru păstrarea, încălzirea sau fi erberea

lichidelor. Dovadă că vasul de la Horgeşti a avut iniţial calitatea de fi erbător sunt urmele de calcar de pe fundul vasului şi tipul de toartă specifi c pentru această categorie de recipiente. După uzarea sa, ca dovadă fi ind crăpăturile şi spărturile de corpul vasului, lipsa torţii, el a devenit nefuncţional pentru păstrarea lichidelor. De aceea a fost utilizat de către posesorii acestuia pentru depozitarea şi păstrarea monedelor, plăcuţelor şi lanţului de aramă. După toate probabilităţile vasul a putut fi , de rând cu celelalte piese, colectat ca materie primă pentru confecţionarea pieselor de bijuterie. O dovadă în acest sens sunt cele 13 plăcuţe de aramă care provin de la un vas similar. Astfel, tezaurul monetar de rând cu celelalte piese de aramă (lanţul, plăcuţele) constituie mai degrabă un depozit de obiecte adunate pentru valoarea lor intrinsecă şi a putut aparţine unui meşter itinerant.

TipologieVasul descoperit la Horgeşti nu se înscrie exact în tipologia propusă de J. C. Waldbaum,

realizată după descoperirile de la Sardis54, dar ar putea fi o variantă intermediară a tipurilor II şi III. Gură răsfrântă în exterior a vasului de la Horgeşti îl deosebeşte de majoritatea vaselor din perioada bizantină timpurie, tipurile I şi II după Waldbaum, care au, de regulă, marginea gurii dreaptă, peste care se îmbrăca capacul. Totodată vasul de la Horgeşti se asociază cu cele de tipul II după Waldbaum, deosebindu-se doar după forma torţii şi având fundul bombat55.

CronologieÎncadrarea cronologică a descoperirii de la Horgeşti ţine atât de particularităţile tipologice

şi ale tehnicii de confecţionare a vasului de aramă, cât şi de contextul general al descoperirii. Astfel, vasele de acest tip au circulat pe larg pe teritoriul Bizanţului în sec. VI-VII56. Majoritatea vaselor de metal descoperite în Grecia sau Asia sunt incluse în categoria bizantine timpurii. La Pergamon s-au descoperit mai multe obiecte de metal, dintre care două vase şi o fi bulă digitată de bronz caracteristice pentru sec. VI-VII57. Vasele de metal de la Olympia şi de la

nr. 265, nr. inv. ω 39; 142, catalog nr. 275-276, nr. inv. ω 152, 19582 (ω 388); AL OMARI 2008, Candelă şi opaiţ din colecţiile Muzeului Naţional din Damask, nr. inv. 4066/8908 şi nr. inv. 6485; Policandre din colecţiile Muzeului din Hama, nr. inv. 1711 şi nr. inv. 1774.

51 ŞTEFAN 1948, 303-305, Fig. 1-2; DEPPERT-LIPPITZ/MEIER-ARENDT/BABEŞ 1994, 256, nr. 104, MNIR Inv. 17472.

52 PITARAKIS 2005, Fig. 7-12 şi 14-16. 53 BÉNAZETH 1992, 30, 168 (E 11916/3); STIEGEMANN 2001, 213, nr. II.8; 251, nr. III.28; WAMSER 2004,

100, nr. 134; 122, nr. 157.54 WALDBAUM 1983, 93, no. 528-533, Pl. 35-36. Vezi şi la PITARAKIS 2005, 13, Fig. 2.55 PITARAKIS 2005, 13, Fig. 2.56 Cf. PITARAKIS 2005.57 ALTAMANN 1904, 199-200, Abb. 30-32.

– 104 –

Beycesultan, de rând cu alte obiecte, sunt încadrate în sec. VI58, iar exemplarul de la Dor – între anul 520 şi primul sfert al sec. VII59. Această datare este, precum şi altele, destul de largă. De o încadrare cronologică mai restrânsă dispune tezaurul monetar de la mănăstirea Sf. Marthyrius din Ma’ale Adummim, unde vasul conţine folles de la Heraclius, emise în anii 612-613, însă acest exemplar este de tipul recipientelor cu capac60.

Deşi vesela de metal bizantină a cunoscut o evoluţie şi o diversitate mare de forme, vasele de tipul celui de la Horgeşti sunt specifi ce pentru o perioadă extinsă de timp, din sec. VI şi până în sec. XI. Exemplare asemănătoare au fost descoperite în Corint, ele fi ind atribuite sec. IX, iar vasul de la Istanbul conţine monede din sec. XI. Nu excludem explicaţia lui Mundell Mango privind uniformizarea producţiei bizantine de metal prin infl uenţa statului şi a comerţului61, considerăm însă că producătorii şi utilizatorii veselei de metal reieşeau atât din tehnicile şi tradiţiile caracteristice Evului Mediu timpuriu, cât şi din considerente legate de utilitate.

Tezaurul de la Horgeşti este o acumulare de lungă durată şi conţine monede de bronz de o valoare şi un loc de emisie destul de variate. Din numărul total de piese recuperate, după nominal, 51 sunt folles şi 6 hemifolles, dintre care 29 de monede au fost emise la Constantinopol, 16 – la Nicomedia, 6 – la Antiohia, 5 – la Cyzic şi doar una la Thessalonic (Tabelul 1). Tezaurul a fost acumulat, practic continuu, pe parcursul a trei decenii, primele monede fi ind de la Justin II, din anii 566/567, şi ultimele de la Mauricius Tiberius, din 597/598 (Diagrama 1). Preponderenţa monedelor din vremea lui Mauricius Tiberius, 25 de monede emise între anii 582/583 şi 597/598, refl ectă perioada cea mai activă a acumulării şi nivelul circulaţiei lor pe pieţele bizantine sau din imediata apropiere a hotarelor imperiului de la fi nele sec. VI (Tabelul 1, Diagrama 1). Reieşind din faptul că cea mai recentă piesă este un follis emis la Constantinopol în anii 597-598, putem presupune că tezaurul a fost ascuns în primii ani ai secolului VII, în contextul evenimentelor politice şi demografi ce din regiunile carpato-dunărene62. Menţiunea lui V. Căpitanu că din tezaur a făcut parte şi o monedă de la Phocas (602-610), care însă nu a fost recuperată, nu ne permite să extindem data recentă a descoperirii.

Tezaurul de la Horgeşti are analogii cu cel de la Movileni, jud Galaţi (Harta 2), compus din 26 de monede de bronz bizantine, dintre care 11 emisiuni de la Tiberius II Constantin (578-582) şi 15 de la Mauricius Tiberius (582-602)63. Tezaurul a fost publicat iniţial de către I. Dimian în 195764, iar în 1975 este republicat cu unele noi precizări de către O. Iliescu65. După valoarea monedelor, tezaurul conţine 17 folles, 5 hemifolles şi 3 decanoummioni. Monedele au fost bătute în diverse ateliere monetare ale imperiului, în special la Constantinopol (7 folles, 4 hemifolles şi 3 decanoummioni), urmând câte 4 folles de la Nicomedia şi Cyzic şi 2 folles şi un hemifolles de la Antiohia. Descoperirea de la Movileni constituie o acumulare de piese de la cei doi împăraţi de-a lungul ultimelor două decenii ale sec. VI. Primele piese aparţin emisiilor lui Tiberius al II-lea Constantin din anii 578-579, iar cea mai recentă este de la Mauricius Tiberius din anii 599-600. Tezaurul de la Movileni a fost, după toate probabilităţile, acumulat şi ascuns în condiţii asemănătoare cu cel de la Horgeşti, la începutul sec. VII.

58 VÖLLING 1995, 434, 436, 443, Taf. 93/3-4; 94/1-3. WRIGHT 2000, 168, Fig. 12a/3.59 MUNDELL MANGO 1999, 93, Fig. 5.7/F. PITARAKIS 2005, 14.60 MAGEN 1993, 193; PITARAKIS 2005, 17, Fig. 6.61 MUNDELL MANGO 1999, 93.62 CĂPITANU 1971, 260; TEODOR 1978, 29.63 DIMIAN 1957, 194-195; PETRESCU-DÎMBOVIŢĂ 1967, 185; TEODOR 1970, 113; CĂPITANU 1971, 260;

PREDA 1972, 404; POENARU BORDEA/OCHEŞEANU 1980, 395, nota 49; TEODOR 1997, 119, nr. 465; OBERLÄNDER-TÂRNOVEANU/CONSTANTINESCU 1994, 319, nota 29; CONSTANTINESCU 1999, 196, nr. 55; ILIE/NICU 2002, 25.

64 DIMIAN 1957, 194-195.65 ILIESCU 1975.

– 105 –

ConcluziiV. Căpitanu aducea analogii pentru astfel de vase din sec. II-IV, considerând vasul de

la Horgeşti aproape identic cu vasul descoperit într-un mormânt din sec. IV la Cagliari, Italia ceea ce nu este confi rmat de referinţele bibliografi ce respective66. După analogiile prezentate mai sus şi reieşind din contextul descoperirii, putem constata că vasul este un produs bizantin caracteristic pentru sec. VI67. O dovadă certă în acest sens este reprezentarea unui vas de metal de pe mozaicul din sala de nord-est a palatului împăraţilor de la Constantinopol (Planşa 11)68. Mozaicul reprezintă, în profi l, imaginea unui personaj feminin (h=89 cm) care sprijină cu braţul pe umărul stâng un vas de metal cu toartă, care, după forma sa, se aseamănă cu cel descoperit la Horgeşti (Planşa 1). Asemenea mozaicuri sunt caracteristice perioadei iustiniene69, ceea ce corespunde cu perioada de acumulare a tezaurului de la Horgeşti – a doua jumătate a sec. VI. După toate probabilităţile, vasul de la Horgeşti a fost produs de un meşter dintr-un oraş bizantin în cel de-al treilea sfert al sec. VI sau poate chiar în primii ani de domnie a împăratului Justin II (565-578). Iniţial vasul a fost utilizat ca recipient pentru lichide, iar după uzarea lui s-a folosit pentru acumularea, păstrarea şi transportarea monedelor. În susţinerea acestei idei se înscrie şi vasul fragmentar de la Sadovec, care se asociază cu o monedă de la Justin II descoperită în acelaşi sector şi în acelaşi strat cultural70. Nu excludem însă şi probabilitatea ca monedele să fi fost depuse în vas doar în faza fi nală de acumulare, ceea ce ar însemna că vasul poate fi şi un produs din ultimul sfert al sec. VI. Oricum s-ar fi întâmplat, vasul de la Horgeşti se încadrează perfect în tipologia veselei bizantine de metal din a doua jumătate a sec. VI, cu atât mai mult cu cât aceasta coincide cu perioada de acumulare a tezaurului monetar (566/567 şi 597-598).

66 CĂPITANU 1971, 255, notele 3 şi 4. La referinţa lui Căpitanu (nota 3) către RADNÓTI 1938, pl. XXXVIII/5, este un alt tip de vas, cu totul diferit de cel de la Horgeşti, care mai degrabă are unele mici asemănări cu vasul de pe pl. XIV/83, însă asupra acestuia din urmă A. Radnoti se referă, în textul lucrării sale, la categoria Blechkannen mit gegossenem Henkel, S. 151-155. De altfel, vasul de la Horgeşti este deosebit după forma sa şi nu se înscrie printre cele analizate de Radnoti. Acelaşi lucru este valabil şi pentru vasul de la Dolianova (Cagliari) la care face referinţă Căpitanu. TARAMELLI 1919, 142, fi g. 2. Pentru vasele caracteristice sec. IV a se vedea spre exemplu RAEV 1978; GORECKI 2006.

67 PITARAKIS 2005, 27, Fig. 1. Pentru alte tipuri de vase de metal bizantine din sec. VI-VII a se vedea VIDA 2006.

68 BRETT/MARTINY/STEVENSON 1947, 74, Pl. 31 şi Pl. 51 (Fig. 19, Pl. 31).69 W. Jobst consideră că imaginea reprezintă o nimfă, iar mozaicul este caracteristic pentru a doua jumătate a

sec. VI. JOBST 1987, 13, 18, Abb. 21; JOBST/HEROLD/VENDL/ERLACH/HAIDEN/HECKL/PICHLER/PU-CHINGER/WEBER/KURZWEIL/DOLEZEL/SCHREINER 1986, 135.

70 UENZE 1993, 496 (F 66), Taf. 141/8.

– 106 –

ZUSAMMENFASSUNG

EINIGE BEMERKUNGEN ZUR METALKANNE AUS DEM MÜNZENSCHATZ VON HORGEŞTI, JUD. BACĂU, RUMÄNIEN

Byzantinische Metallgefäße sind im Frühen Mittelalter auf den Gebieten außerhalb des Byzantinischen Reichs eine Seltenheit. Nördlich der unteren Donau ist nur ein Exemplar bekannt, das dem sog. Schatz von Horgeşti, jud. Bacău angehört. Ein weiteres Fragment eines Metallgefäßes könnte aus Coroieşti, jud. Vaslui, ebenfalls in Rumänien, stammen.

Der Fund von Horgeşti ist in der Forschung mehr durch seine Münzen bekannt. Das dabei gefundene Gefäß blieb unerforscht. Das Gefäß ist kegelstumpfförmig mit zylindrischem Hals, nach außen gebogener Lippe und leicht abgerundetem Boden. Es ist 22 cm hoch und hat einen Durchmesser von 19 cm an der Schulter, 13 cm am Boden und 8,5 cm an der Mündung. Das Gesamtgewicht beträgt 1,335 kg. Unterhalb der Gefäßlippe des Behältnisses sind Spuren von zwei Eisennieten zu erkennen, die zur Befestigung des Griffes gedient haben dürften. Es wird berichtet, dass zur Zeit seiner Entdeckung das Gefäß Spuren von oxidierten Eisen enthielt, die als Reste des Griffes zu deuten sind.

Neben 57 byzantinischen Münzen wurden im Gefäß auch 13 Blechplatten mit einer Größe von 2-10 cm gefunden. Drei von ihnen waren mit Kerbenmuster versehen. Darüber hinaus enthielt das Gefäß eine 58,5 cm lange Kette aus 30 „s“-förmigen Ringen mit einem Gesamtgewicht von 250 g.

Technologie. Die spätantiken und frühmittelalterlichen Metallgefäße wurden aus dünnen Metallplatten mittels Schneiden und Hämmern gefertigt. Die Metallanalysen einiger Gefäße zeigen, dass sie aus einem Metall mit einem Kupferanteil von 98-99% hergestellt wurden. Eine solche Zusammensetzung des Metals erlaubt uns, diese Exemplare nicht als Bronze- sondern Kupfergefäße zu bezeichnen. Zu Beginn wurden in speziellen Formen die Blechplatten vorbereitet. Mit der Hilfe eines Beitels und eines Hammers oder einer speziellen Schere für das Schneiden des Metalls wurden die Platten danach überarbeitet. Die Anpassungen der Platten wurden durch ihre Ankopplung entlang der zickzackförmig geschnittenen Ränder durchgeführt und anschließend bis zu ihrer totalen Montur gehämmert. Das Gefäß von Horgeşti wurde durch Zusammensetzen von vier Teilen gefertigt – der Bodenteil, die zwei Platten für die Wände und der Halsteil. Die Spuren an den Verbindungsstellen lassen sich an der Ecke zwischen dem Boden und dem unteren Körperteil sowie in der Mitte des Gefäßes nachweisen. Die Wände des Gefäßes aus Horgeşti wurden aus zwei Platten produziert, die waagerecht verbunden sind, so wie es auf der schematischen Rekonstruktion von J. Bujard zu sehen ist.

Der Griff wurde bei ähnlichen Gefäßen normalerweise aus Eisen angefertigt, in „S“-Form oder abgerundet. Bei einigen Gefäßen wurde der Griff mit einem Ring an den oberen Teil des Halses angekoppelt, wie dies bei einigen Entsprechungen von Sadovec, Stara Zagora oder Sofi a bekannt ist. In anderen Fällen, wie z. B. beim Gefäß von Horgeşti und auch desjenigen aus Uşak in der Türkei, wurden unter der Lippe nur die Spuren und der Ort der Ankopplung des Griffes mit der Wand des Gefäßes gefunden. Es ist sehr wahrscheinlich, das der Griff des Gefäßes aus Horgeşti den Teilen aus der Sammlung Halûk Perk aus Istanbul, aus Sardis und Pece, Albanien, sehr ähnlich war: Der obere Teil war mit zwei Nieten an die Lippe des Gefäßes angekoppelt, der untere Teil hingegen war nicht mit dem Gefäß verbunden, um eine direkte Übertragung der Hitze zu vermeiden. Die Meister aus den östlichen Teilen der Mittelmeersregion benutzten fast die gleichen Methoden für die Produktion von Blechgefäßen wie heutzutage.

– 107 –

Herkunft/Analogien. Metallgefäße waren in Byzanz sehr verbreitet, einige von ihnen wurden auch außerhalb von byzantinischen Territorien gefunden. Das Exemplar aus Horgeşti, ähnelt seiner Form nach anderen Gefäßen aus dem byzantinischen Milieu, die auch häufi g als Aufbewahrungsbehälter für Münzen benutzt wurden. Eine gleichartige Entdeckung stammt aus dem Kloster Sf. Marthyrius aus Ma’ale Adummim, Israel, wo das Gefäß Münzen aus der Zeit des Heraclius (612-618) enthielt. Ein anderes Beispiel aus dem 9. Jahrhundert stammt aus Istanbul. Die besten Entsprechungen für das Gefäß von Horgesti sind jedoch jene aus Sadovec und Stara Zagora in Bulgarien. Das Exemplar aus Sadovec, nach der Form des Mundes, Halses und der Schulter zu urteilen, ist dem Gefäß aus Horgesti sehr ähnlich und wurde, zusammen mit anderen Endeckungen in der 8. Zone der alten Stadt (Unterstadt) in den Schichten des 6. Jhs. gefunden. Ein anderes Metallgefäß wurde in der Pece-Festung in Albanien entdeckt und datiert aus dem 6. Jh. Die meisten Entsprechungen für das Exemplar aus Horgeşti kommen aus Anatolien, aus Pergamon, Izmir, Sardis, und Beycesultan in der Turkei und von der östlichen Mittelmeerküste, wie Dor in Israel. Der Form nach besteht die größte Ähnlichkeit mit Gefäßen aus Olympia. Die dortigen Gefäße Nummer 6 und Nummer 7 haben einen kegelstumpfförmigen Körper und einen gewölbten Boden, ganz genau wie das Exemplar aus Horgeşti. Auch in der Größe ist das Gefäß Nummer 7 aus Olympia ähnlich: Höhe 26 cm, Randdurchmesser 9 cm, Wanddicke 0,2-0,3 cm, Bodendicke 2,0 cm, Gewicht 2095 g.

Funktion. Die Metallgefäße waren in der Regel für die Aufbewahrung sowie das Aufwärmen oder Kochen von Flüssigkeiten bestimmt. Als Nachweis für die Tatsache, dass das Exemplar aus Horgeşti für das Kochen benutzt wurde, können sowohl die Spuren von Kalkstein auf dem Boden dienen, als auch die spezielle Form des Griffes, die auf solche Zwecke abgestimmt wurde. Nachdem das Gefäß abgenutzt war, was durch das Entstehen von Spalten und Rissen auf dem Körper nachgewiesen werden kann, wurde es nicht mehr im Kochgeschirr verwendet und diente zur Aufbewahrung der Münzen, Platten und der Blechkette. Es ist sehr wahrscheinlich, dass das Gefäß zusammen mit den anderen Objekten als Rohmaterial für die Anfertigung von Schmucksachen eingesammelt wurde. Als Nachweis lassen sich die 13 kleinen Blechplatten anführen, die von einem ähnlichen Gefäß stammen. Dementsprechend stellt der Münzschatz zusammen mit den anderen Blechteilen, also der Kette sowie der Platten, eher eine Ansammlung von Gegenständen dar, die wegen ihres Metallwertes gesammelt wurden und die einem wandernden Meister gehört haben könnten.

Funktionalität der Kette. Bronzene Ringketten hatten im Frühmittelalter eine breite Anwendung. Solche Ketten wurden benutzt, um den Deckel mit dem Griff eines Gefäßes zusammen zu halten. Die Beispiele hierfür sind zahlreich und an vielen Orten anzutreffen: Im Metropolitan Museum in New York, im British Museum in London, in der Christian Schmidt Sammlung in München, in Pergamon, Izmir, Istanbul, Damaskus etc. Ähnliche Ketten sind auch bei bronzenen Balkenwaagen aus der römischen und byzantinischen Zeit bekannt. Die geographisch und chronologisch am nahestehendste gefundene Waage stammt aus Dinogetia und wurde auf die zweite Hälfte des 6. Jhs. datiert. Ebenso stellen Ketten in Form eines „S“ auch Supportelemente für Kircheninventar dar, wie z. B. für Armleuchter, Kerzenhalter oder Binsenlichter aus Bronze, die alle der frühbyzantinischen Zeit zuzuordnen sind. Ein Kerzenhalter aus Bronze (thymiatrion, turibulum) mit drei Ösen für die Kette am oberen Lippenrand stammt aus einer Schicht des 6. Jhs. in Dinogetia. Anhand der Struktur der Kette aus Horgeşti (30 Ringe, Länge 58,5 cm) lässt sich nicht feststellen, ob die Kette von einer Balkenwaage, einem Armleuchter oder einem Kerzenhalter stammt. Die Ketten, welche man für die Befestigung der Deckel von Metallgefäßen benutzte, waren meistens aus 5 bis 10 Ringen hergestellt, wohingegen diejenigen, die für Balkenwaagen, Armleuchter und Kerzenhalter bestimmt waren, aus 20, 30 und mehreren Ringen bestanden.

– 108 –

Chronologie. Das Fundstück von Horgeşti wird aufgrund der typologischen Besonderheiten und der Herstellungstechniken des Gefäßes, sowie anhand des allgemeinen Fundkontexts datiert. Gefäße von diesem Typ verbreiteten sich im Byzanz des 6. und 7. Jh. Die meisten Stücke aus Griechenland oder Asien lassen sich früher datieren. In Pergamon wurden mehrere Metallobjekte entdeckt, davon zwei Gefäße und eine bronzene Fibel, die für das 6. und 7. Jh. charakteristisch waren. Die Funde aus Olympia und Beycesultan konnte man grob in das 6. Jh. einordnen, das Exemplar aus Dor zwischen dem Jahr 520 und dem ersten Viertel des 7. Jh. Diese Datierung ist, so wie die anderen auch, sehr grob. Genauer lässt sich der Münzenschatz aus dem Kloster St. Marthyrius aus Ma’ale Adummim datieren, der folles von der Regierungszeit des Kaisers Heraclius mit dem wahrscheinlichen Prägedatum 612-613 enthält.

Der Münzschatz aus dem Kupfergefäß von Horgeşti ist eine über viele Jahre entstandene Sammlung und enthält Münzen aus Bronze mit sehr unterschiedlichem Wert und Produktionsort. Aufgrund der Tatsache, dass die jüngste Prägung ein follis aus den Jahren 597-598 aus Konstantinopel darstellt, können wir vermuten, dass der Schatz in den ersten Jahren des 7. Jh. versteckt wurde, undzwar infolge politisch und demographisch wichtiger Ereignissen in der Karpaten-Donau Region.

Schlussfolgerung. V. Căpitanu ist bei seiner Untersuchung der Metallgefäße aus dem 2. bis zum 6. Jh. zur Annahme gekommen, dass das Gefäß aus Horgeşti fast identisch mit dem Stück aus dem Grab von Cagliari, Italien (4. Jh. n.Chr.) sei. Unserer Untersuchung nach ist diese Annahme falsch. Aufgrund der oben angeführten Entsprechungen und des Kontextes der Entdeckung ist anzunehmen, dass das Stück ein byzantinisches Produkt aus dem 6. Jahrhundert darstellt. Ein wesentlicher Beweis dafür ist die Abbildung eines Metallgefäßes auf dem Mosaik in dem nord-östlichen Saal des Königspalastes in Konstantinopel. Die Komposition enthält die seitliche Darstellung einer Frauenfi gur, die auf ihrer linken Schulter eine Kanne hält, deren Form dem Kupfergefäß aus Horgeşti sehr ähnlich ist. Solche Mosaiken sind für die justinianische Zeit charakteristisch. Es ist sogar sehr gut möglich, dass die Horgeşti-Kanne von einem Meister angefertigt wurde, der in einer byzantinischen Stadt in dem dritten Viertel des 6. Jh. oder vielleicht sogar während der Regierungszeit des Kaisers Justin II (565-578) lebte. Am Anfang wurde die Kanne für Flüssigkeiten benutzt, und nach ihrem Gebrauch für die Sammlung, Aufbewahrung und den Transport von Münzen weiterverwendet.

– 109 –

BIBLIOGRAFIE/LITERATUR

AL OMARI 2008: H. Al Omari, Byzantinische Lampen im Nationalmuseum von Damaskus. In: M. Fansa/B. Bollmann (Hrsg.), Die Kunst der frühen Christen in Syrien. Zeichen, Bilder und Symbole vom 4. bis 7. Jahrhundert. Begleitband zur Sonderausstellung im Landesmuseum Natur und Mensch Oldenburg (Oldenburg 2008) 120-123.ALTAMANN 1904: W. Altamann, Die Arbeiten zu Pergamon 1902-1903: Die Einzelfunde. Mitteilungen des Kaiserlich Deutschen Archäologischen Instituts Athenische Abteilung XXIX, 1904, 179-207.ARTIMON/MITREA 1996: A. Artimon/I. Mitrea, Bacău, reşedinţă voievodală (Bacău 1996).BÉNAZETH 1992: D. Bénazeth, Lárt du métal au début de l’ère chrétienne (Paris 1992).BRETT u.a. 1947: G. Brett/G. Martiny/R. B. K. Stevenson, The Great Palace of the Byzantine Emperors. Being a fi rts report on the excavations carried out in Istanbul on behalf of the Wa-lker Trust (The University of St. Andrews) 1935-1938I (London 1947).BUCKTON 1994: D. Buckton (Hrsg.), Byzantium. Treasures of Byzantine Art and Culture from British Collections (London 1994).BUJARD 2005: J. Bujard, Les objet métalliques Dúmm al-Wald (Jordanie). Antiquité tardive 13, 2005, 135-140.BUTNARIU 1986: V. M. Butnariu, Răspîndirea monedelor bizantine din secolele VI-VII în teri-toriile carpato-dunărene. BSNR 131-133 (1983-1985), 1986, 199-235.BUTNARIU 1997: V. M. Butnariu, Descoperiri monetare în spaţiul carpato-nistrean în sec. IV-VII. Structuri şi semnifi caţii. In: V. Spinei (Hrsg.), Spaţiul nord-est–carpatic în mileniul întunecat (Iaşi 1997) 59-66.BUZDUGAN 1973-1974: C. Buzdugan, Notă suplimentară despre tezaurul bizantin de la Hor-geşti (jud. Bacău). Carpica VI, 1973-1974, 47-53.CĂPITANU 1971: V. Căpitanu, Tezaurul de monede bizantine descoperite la Horgeşti (jud. Bacău). Carpica IV, 1971, 253-269.CHIRIAC 1991: C. Chiriac, Despre tezaurele monetare bizantine din secolele VII-X la est şi sud de Carpaţi. Pontica XXIV, 1991, 373-378.CONSTANTINESCU 1999: E.-M. Constantinescu, Memoria pământului dintre Carpaţi şi Du-năre. Nord-estul Munteniei şi sud-vestul Moldovei în veacurile IV-XI d.Hr. (Bucureşti 1999).CRAWFORD 1990: J. S. Crawford, The Byzantine shops at Sardis. Archaeological Exploration of Sardis 9 (Cambridge, Massachusetts 1990).CURTA 2006: F. Curta, Frontier Ethnogenesis in Late Antiquity: The Danube, the Tervingi, and the Slavs. In: F. Curta (Hrsg.), Border, Barriers, And Ethnogenesis: Frontiers In Late Antiquity And The Middle Ages Studies in the Early Middle Ages 12 (Turnhout 2006) 173-204.DEPPERT-LIPPITZ u.a. 1994: B. Deppert-Lippitz/W. Meier-Arendt/M. Babeş (Hrsg.), Gol-dheim, Schwert und Silberschätze. Reichtümer aus 6000 Jahren rumänischer Vergangenheit (Frankfurt am Main 1994).DIMIAN 1957: I. Dimian, Cîteva descoperiri monetare bizantine pe teritoriul R.P.R. SCN I, 1957, 189-216.DIMITROVĂ 1933: D. P. Dimitrovă, Mogilna grobna nachodka otă s. Straldža, Jambolsko. Iz-vestija na Bălgarskija Archeologičeski Institută VII, 1932-1933, 1933, 386-393.

– 110 –

DONEVSKI 2004: P. Donevski, Bronze fi nd at Durustorum. In: C. Muşeţeanu (Hrsg.), The Antique Bronzes: typology, chronolgy, authencity. The Acta of the 16th International Congress of Antiques Bronzes, organised by the Romanian National History Museum, Bucharest, May 26th-31st, 2003 (Bucharest 2004) 131-137.DUMITRAŞCU 1983: S. Dumitraşcu, Podoabe şi piese de îmbrăcăminte din mileniul I e.n. Crisia XIII, 1983, 33-142.GORECKI 1994: J. Gorecki, Der Bronzenkrug aus Eich, Kr. Alzey-Worms. In: Akten der 10. Internationalen Tagung über antike Bronzen, Freiburg, 18.-22. Juli 1988. Forschungen und Berichte zur Vor- und Frühgeschichte in Baden-Württemberg (Stuttgart 1994) 173-182.GORECKI 2006: ‚J. Gorecki, Frühformen von Kanne und Griffschale in Nordgriechischen Gräbern des ausgehenden 4. Jahrhunderts v. Chr. In: G. Seitz (Hrsg.), Im Dienste Roms. Festschrift für Hans Ulrich Nuber (Remshalden 2006) 377-390.ILIE/NICU 2002: C. Ilie/M. Nicu, Situri şi puncte arheologice din judeţul Galaţi. Danubius XX, 2002, 5-42.ILIESCU 1975: O. Iliescu, Creşterea colecţiilor. Biblioteca Academiei RSR, Caiet selectiv de informare 51, 1975, 20-31.ILIEVA/CHOLAKOV 2005: P. Ilieva/I. M. Cholakov, A collective fi nd from the early Byzantine age found in Stara Zagora (South Bulgaria). Antiquité tardive 13, 2005, 51-63.JACQUEST/BARATTE 2005: H. Jacquest/F. Baratte, La vaisselle de bronze dans lÁfrique byzantine: état des questions. Antiquité tardive 13, 2005, 121-134.JOBST 1987: W. Jobst, Der Kaiserpalast von Konstantinopel und seine Mosaiken. Antike Welt 18, 3, 1987, 3-22.JOBST U. A. 1986: W. Jobst/K. Herold/A. Vendl/R. Erlach/H. Haiden/K. Heckl/B. Pichler/B. Puchinger/J. Weber/H. Kurzweil/P. Dolezel/M. Schreiner, Die Mosaiken des grossen byzan-tinischen Kaiserpalastes in Istanbul. Wiener Berichte über Naturwissenschaften in der Kunst 2/3, (1985-1986), 1986, 132-161.MAGEN 1993: Y. Magen, The Monastery of St George. Martyrius at Maále Adummim. In: Y. Tasafaris (Hrsg.), Ancient Churches Revealed (Jérusalem 1993) 193.MITREA 1969: B. Mitrea, Descoperiri recente şi mai vechi de monede antice şi bizantine în Republica Socialistă România. SCIV 20, 1, 1969, 161-172.Mitrea 1973a: B. Mitrea, Découvertes de monnaies antiques et byzantines dans la République Socialiste de Roumanie. XI. Dacia. N.S. XVII, 1973a, 399-415.MITREA 1973b: B. Mitrea, Descoperiri de monede antice şi bizantine în Republica Socialistă România. SCIV 24, 1, 1973b, 133-152.MITREA 1981: B. Mitrea, Descoperirile monetare în România (1974-1976) (XVIII-XX). Buleti-nul Societăţii Numismatice Române LXX-LXXIV (1976-1980), 124-128, 1981, 559-608.MITREA 1979: I. Mitrea, Infl uenţe bizantine în cultura materială şi spirituală din regiunea sub-carpatică a Moldovei în secolele VI-IX. SCIVA 30, 2, 1979, 145-162.MITREA 1980: I. Mitrea, Regiunea centrală a Moldovei dintre Carpaţi şi Siret în secolele VI-IX e.n. Carpica XII, 1980, 55-191.MUNDELL MANGO 1999: M. Mundell Mango, Beyong the Amphora: Non-Ceramic Evidence for Late Antique Industry and Trade. In: S. Kingsley/M. Decker (Hrsg.), Economy and Exchan-ge in the East Mediterranean during Late Antiquity. Proceedings of a conference at Somerville College, Oxford - 29th May, 1999 (Oxford 1999) 87-106.

– 111 –

NUBER 1952: H. U. Nuber, Kanne und Griffschale. Ihre Gebrauch im täglichen Leben und die Beigabe in Gräbern der römischen Kaiserzeit. Bericht der Römisch-Germanischen Kommissi-on 53, 1952, 1-232.OBERLÄNDER-TÂRNOVEANU/CONSTANTINESCU 1994: E. Oberländer-Târnoveanu/E.-M. Constantinescu, Monede romane târzii şi bizantine din colecţia Muzeului Judeţean Buzău. Mousaios IV, I, 1994, 311-341.PERZHITA 1990: L. Perzhita, Kёshtjetlia e Pecёs nё periudhёn e antikitetit tё vonё dhe mesjetё (rethi i kukёsit). Iliria 20, 1, 1990, 201-241.PETRESCU-DÎMBOVIŢĂ 1967: M. Petrescu-Dîmboviţă, Considérations sur le problème des périodes de la culture matérielle en Moldavie du VIe - Xe siècles. RRH VI, 2, 1967, 181-199.PITARAKIS 2005: B. Pitarakis, Une production caractéristique de cruches en alliage cuivre-ux (VIe-VIIIe siècles): typologie, techniques et diffusion. Antiquité tardive 13, La vaisselle de bronze paléobyzantine, 2005, 11-27.POENARU BORDEA/OCHEŞEANU 1980: G. Poenaru Bordea/R. Ocheşeanu, Probleme isto-rice dobrogene (secolele VI-VII) în lumina monedelor bizantine din colecţia Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa. SCIVA 31, 3, 1980, 377-396.POPUŞOI 1995-1996: E. Popuşoi (Hrsg.), Expoziţia „Rădăcini ale civilizaţiei străromâneşti în Muntenia, Moldova de Sud şi Centrală în sec. III-XI p.Chr.”. Catalog (Vaslui 1995-1996).PREDA 1972: C. Preda, Circulaţia monedelor bizantine în regiunea carpato-dunăreană. SCIV 23, 3, 1972, 375-415.RADNÓTI 1938: A. Radnóti, Die Römischen Bronzegefässe von Pannonien. Dissertationes Pannonicae Ser. II, No. 6 (Budapest 1938).RAEV 1978: B. A. Raev, Kovani kani ot rimskite provincii i technite italijski prototipove. Arche-ologija 3, 1978, 1-8.ŞTEFAN 1948: G. Ştefan, Ancient vestiges chrétiens à Dinogetia-Bisericuţa. Dacia XI-XII, 1945-1947, 1948, 303-307.ŞTEFAN 1950: G. Ştefan, O balanţă romană din sec. VI e.n. descoperită în Dobrogea. SCIV I, 2, 1950, 152-162.STIEGEMANN 2001: C. Stiegemann (Hrsg.), Byzanz - das Licht aus dem Osten: Kult und Alltag im Byzantinischen Reich vom 4. bis 15. Jahrhundert. Katalog der Ausstellung im Erzbis-chöfl iches Diözesanmuseum und Domschatzkammer Paderborn vom 6. Dezember 2001 bis 31. März 2002 (Mainz am Rhein 2001).TARAMELLI 1919: A. Taramelli, Dolianova (Ciagliari) - Tombe di età della decadenza romana, con suppellettile ed orifi cerie, rivenute in regione Su Bruncu e SÓlia, nellágro dellántica Do-lia. Notizie degli Scavi di antichità anno 1919, Fascicoli 4,5,6., 1919, 141-147.TEMPEL 1969: W.-D. Tempel, Die Dreilagenkaemme aus Haithabu: Studien zu den Kaemmen der Wikingerzeit im Nordseekuestengebiet und Skandinavien 1969).TEODOR 1970: D. G. Teodor, Elemente şi infl uenţe bizantine în Moldova în secolele VI-XI. SCIV 21, 1, 1970, 97-128.TEODOR 1978: D. G. Teodor, Teritoriul est-carpatic în veacurile V-XI e.n. (Iaşi 1978).TEODOR 1997: D. G. Teodor, Descoperiri arheologice şi numismatice la Est de Carpaţi în secolele V-XI d.H. (contribuţii la continuitatea daco-romană şi veche românească) (Bucureşti 1997).

– 112 –

UENZE 1993: S. Uenze, Die spätantiken Befestigungen von Sadovec (Bulgarien). Ergebnis-se der Deutsch-Bulgarisch-Östereichischen Ausgrabungen 1934-1937. Müncher Beiträge zur Vor- und Früchgeschichte I-II (München 1993).VIDA 2006: T. Vida, Hunting jug from Budakalász and related forms. To the question of deve-lopment of late antique vessel forms. Acta Archaeologica Academiae Scientiarum Hungaricae 57, 2006, 259-271.VISY 1994: Z. Visy, Römische und byzantinische Schnellwaagen aus der Türkei. In: Akten der 10. Internationalen Tagung über antike Bronzen, Freiburg, 18.-22. Juli 1988. Forschungen und Berichte zur Vor- und Frühgeschichte in Baden-Württemberg (Stuttgart 1994) 435-444.VÖLLING 1995: T. Völling, Ein frühbyzantinischer Hortfund aus Olympia. Mitteilungen des Deutschen Archäologischen Instituts Athenische Abteilung 110, 1995, 425-459.WALDBAUM 1983: J. C. Waldbaum, Metalwork from Sardis: the fi nds through 1974. Archao-logical Exploration of Sardis (Cambridge, Massachusetts 1983).WAMSER 2004: L. Wamser (Hrsg.), Die Welt von Byzanz - Europas östliches Erbe. Glanz, Krisen und Fortleben einer tausendjährigen Kultur (München 2004).WAMSER/ZAHLHAAS 1998: L. Wamser/G. Zahlhaas (Hrsg.), Rom und Byzanz. Archäologis-che Kostbarkeiten aus Bayern. Katalog zur Ausstellung der Prähistorischen Staatssammlung München, 20. Oktober 1998 bis 14. Februar 1999 (München 1998).WRIGHT 2000: G. R. H. Wright, Some Byzantine bronze objects from Beycesultam. Anatolian Studies. Journal of the British Institute of Archaeology at Ankara 50, 2000, 159-170.ZALESSKAJA 2006: V. N. Zalesskaja, Pamjatniki vizantijskogo prikladnogo iskusstva IV-VII vekov. Katalog kollekcii (Sank-Peterburg 2006).

Catalogul descoperirilor

Horgeşti-Cânepărie, comună, jud. Bacău, România1. La cca 150 m est de localitatea Horgeşti, în punctul numit de localnici Cânepărie,

dincolo de şoseaua Bacău–Parincea, în anul 1968, V. Sălăţeanu a descoperit în albia pârâului Răcătău un vas de metal conţinând cca 70 monede bizantine, 13 bucăţi de tablă de aramă şi un lanţ de bronz. Vasul căzuse din malul înalt de cca 2,0 m al pârâului după surparea lui în urma unor ploi abundente. Colaboratorii muzeului din Bacău au recuperat vasul şi 57 de monede din cele cca 70 (?), după relatările descoperitorului71: emisiuni de la Justin II (28 ex.), Tiberius II Constantin (4 ex.) şi Mauricius Tiberiu (25 ex). V. Căpitanu publică în anul 1971 46 monede, menţionând şi o monedă de bronz de 40 nummia, emisă de Phocas, care a fost pierdută72, iar C. Buzdugan publică în 1974 alte 11 monede din acelaşi tezaur73. B. Mitrea notează că, la numărul monedelor publicate în 196974 şi 197075, se mai adaugă încă 11 piese de la Justin II 7 (CON 6, NIK 1), Tiberius II Constantin 1 CON şi Mauricius Tiberius 3 CON.

71 C. Preda menţiona în anul 1972 că tezaurul din cca 40 monede bizantine de bronz împreună cu alte obiec-te se afl ă la muzeul din Bacău, PREDA 1972, 402.

72 Monedele sunt repartizate după cum urmează: 21 (20 folles şi 1 demifollis) de la Justin II (565-578), 3 folles de la Tiberiu II Constantin (578-582) şi 22 (18 folles şi 4 demifolles) de la Mauricius Tiberiu (582-602). S-a găsit o monedă de bronz de la Phocas (602-610), care s-a pierdut. CĂPITANU 1971.

73 BUZDUGAN 1973-1974.74 MITREA 1969, 171, nr. 69.75 MITREA 1973b, 151, nr. 92.

– 113 –

Cea mai recentă monedă, după B. Mitrea, este din anul 59276. V. Butnariu concretizează că din cele două loturi publicate separat 6 monede au fost datate greşit, iar pentru 5 exemplare anii de emisie au fost incorect citiţi: Lot I: inv. 6004, an 5 (569-570); inv. 6005, an 6 (570-571); inv. 6028, an. 6 (587-688); inv. 6029, an 15, (596-597); inv. 6030, an 7 (588-589); inv. 6032, an 15 (597-598); inv. 6034, an 7 (588-589); inv. 6038, an 6 (587-588); Lot II: inv. 14350, an 7 (571-572); inv. 14354, an 5 (586-587)77.

Tezaurul se păstrează la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, nr. inv. 6003-6048 şi 14346-14356.

Bibliografi e: MITREA 1969, 171, nr. 69; TEODOR 1970, 113; CĂPITANU 1971, 252-269, Pl. I-VIII; MITREA 1973a, 415, nr. 91; MITREA 1973b, 151, nr. 92; BUZDUGAN 1973-1974, 47-50, Pl. I-II; MITREA 1979, 149; MITREA 1980, 102-103; MITREA 1981, 598; ARTIMON/MITREA 1996; TEODOR 1997, 102, nr. 368.

2. Vasul de metal, folosit la tezaurizarea monedelor şi obiectelor bizantine, este cu gâtul cilindric alungit şi buza răsfrântă în exterior. Sub buză se întâlnesc 2 nituri din fi er, care au servit la fi xarea torţii. Urme de rugină de fi er se urmăresc şi pe corpul vasului, probabil de la toartă. Vasul a fost confecţionat prin îmbinarea a 3 plăci de aramă, ale căror urme pot fi observate pe corpul şi fundul vasului, care este uşor bombat. Din cauza umidităţii înalte vasul s-a oxidat şi are o patină de culoare verde-închis. Vasul are înălţimea de 22 cm, diametrul umărului de 19 cm, diametrul fundului de 13 cm, diametrul gurii de 8,5 cm şi o greutate de 1,335 kg.

Vasul se păstrează în fondurile Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, nr. inv. 6379.

Bibliografi e: ARTIMON/MITREA 1996; TEODOR 1970, 101; CĂPITANU 1971, 254-255, Fig. 1; TEODOR 1978, 29; TEODOR 1997.

3. Din tezaur mai fac parte, în afară de monede, şi 13 bucăţi de tablă de aramă, dimensiunile cărora variază între 2 şi 10 cm. Trei dintre ele prezintă crestături asemănătoare cu cele de pe vas. Toate au o patină de culoare verde-închis. Plăcuţele, după toate probabilităţile, au fost pierdute, deoarece astăzi nu fi gurează în registrele de inventar ale Muzeului din Bacău.

Bibliografi e: CĂPITANU 1971, 255, Fig. 2.

4. Lanţul din bronz este alcătuit din 30 de verigi, în formă de S, cu două capete realizate pentru prins. Piesa are o lungime de 58,5 cm şi o greutate de 250 g. La momentul descoperirii lanţul avea o patină verde-închis, astăzi, după curăţare, verigile au o culoare gălbuie.

Piesa se păstrează la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, nr. inv. 6380.Bibliografi e: CĂPITANU 1971, 255, fi g. 2.

Coroieşti-vatra satului, com. Bogdăniţa, jud. Vaslui, România5. În inventarul unei locuinţe adâncite, descoperită întâmplător, pe lângă fragmentele de

ceramică lucrate la roată şi cu mâna, s-a descoperit şi un fragment de metal, presupus a fi de la un vas de aramă. Descoperirea a fost încadrată, în baza materialului ceramic, în sec. V-VI.

Materialele se păstrează în colecţiile Muzeului de Istorie din Vaslui.Bibliografi e: TEODOR 1997, 71-72, nr. 202.

76 MITREA 1981, 598.77 BUTNARIU 1986, 229.

– 114 –

MA

RE

I

NT

ER

NU

M

OCEANUSA

TL

A

NT

ICU

S

PO

NT

US

EU

XI

NU

S

40°

30°

40°

30°

20°

10°

0°

30°

10°

40°

50°

10°

0°

10°

20°

30°

40°

Nilus

Danuvius

Liger

Tagus

Euphrates

Alas

sa

Ista

nbul

Sado

vec

Star

a Za

gora

Hor

ge=t

i

Locu

l des

cope

ririi

Aidl

inge

n

Pritt

lew

ell

Perg

amon

Sard

isBe

yce

Sulta

n

U=a

k

Izm

irAt

ena

Olim

pia

Pece

Um

m e

l-Wal

id

R[s

pând

irea

vase

lor b

izan

tine

de a

ram

[ di

n se

c. V

I-VII

Pella

Dor

Bet S

hean

Ma’

ale

Adum

mim

Har

ta 1

. Răs

pând

irea

vase

lor b

izan

tine

de a

ramă

din

sec.

VI-V

II.K

arte

. 1. V

erbr

eitu

ng v

on b

yzan

tinis

chen

Ble

chka

nnen

aus

dem

6.-7

. Jh.

1. A

idlin

gen,

Lan

dkre

is B

öblin

-ge

n, B

aden

-Wür

ttem

berg

2. A

lass

a, C

ipru

3.

Ate

na, G

reci

a 4.

Bet

She

án,

Isra

el

5. B

eyce

Sul

tan

(azi

Çiv

ril),

Turc

ia6.

Dor

, Isr

ael

7. H

orgeşt

i, R

omân

ia8.

Ista

nbul

, Tur

cia

9. Iz

mir,

Tur

cia

10. M

a’al

e A

dum

im, I

srae

l 11

. Oly

mpi

a, G

reci

a 12

. Pec

e, A

lban

ia13

. Pel

la, I

orda

nia

14. P

erga

mon

(Per

gam

e),

Turc

ia15

. Prit

tlew

ell,

Ess

ex, M

area

B

ritan

ie

16. S

adov

ec, B

ulga

ria17

. Sar

dis

(Sar

des)

, Tur

cia

18. S

tara

Zag

ora,

Bul

garia

19. U

mm

el-W

alid

, Ior

dani

a 20

. Uşa

k, T

urci

a

– 115 –

Tabelul 1. Repartizarea monedelor din tezaur după anii şi locul de emisie.Tabelle 1. Struktur des Münzschatzes von Horgeşti.

Emisiune/Monătărie CON THE NIK KYZ ANT TotalJustin II (565-578)566-567 M M 2M567-568 M M569-570 M M570-571 5M K 2M 7M K571-572 M K M K572-573 2M 2M 4M573-574 2M M M 2M 6M574-575 M M575-576 M M576-577 M M 2MSub-total 14M 1K 7M 1K 2M 3M 26M 2KTiberius II Constantin (578-582)580-581 2M 2M581-582 M M 2MSub-total 3M - 1M 4M -Maurucius Tiberiu (582-602)582-583 M M583-584 2M 2M586-587 M M587-588 2M M 3M588-589 M K K M 2K589-590 M M 2M590-591 M M591-592 M 2M K 3M K592-593 M M 2M593-594 K M M K594-595 M M595-596 M M596-597 M M597-598 M M

Sub-total 9M 2K 1K 8M 3M 1M 1K 21M 4K

Total 26M 3K 1K 15M K 5M 5M K 51M 6K

Cf. CĂPITANU 1971; 256-259; BUTNARIU 1986, 229.

– 116 –

Planşa

1. V

asul

de

la H

orgeşt

i (de

sen şi

foto

).A

bb. 1

. Das

Gef

äß v

on H

orgeşt

i (Ze

ichn

ung

und

Foto

).

– 117 –

Planşa 2. Reconstituirea etapelor de confecţionare a vaselor de aramă (după BUJARD 2005).Abb. 2. Rekonstruktion der Herstellungsetappen von Gefäßen (nach BUJARD 2005).

– 118 –

Planşa 3. Imagini dintr-un atelier contemporan (după PITARAKIS 2005).Abb. 3. Einblick in eine moderne Werkstatt (PITARAKIS 2005).

– 119 –

Planşa 4. Detalii de confecţionare a vasului de la Horgeşti.Abb. 4. Herstellungsdetails des Gefäßes von Horgeşti.

a

d

c e

b

– 120 –

Planşa 5. Analogii ale vaselor de metal: 1 - Sardis (după WALDBAUM 1983); 2 - Pergamon (după ALTAMANN 1904); 3 - Olympia (după Völling 1995); 4-5 - Dor (după MUNDELL MANGO 1999); 6 - St. Marthyrius din Ma’ale Adummim (după MAGEN 1993); 7-8 - Stara Zagora (după ILIEVA 2005);

Beyce Sultan (după WRIGHT 2000); 9 – Istanbul (după PITARAKIS 2005).Abb. 5. Entsprechungen zum Gefäß von Horgeşti: 1 - Sardis (nach WALDBAUM 1983); 2 -

Pergamon (nach ALTAMANN 1904); 3 - Olympia (nach VÖLLING 1995); 4-5 - Dor (nach MUNDELL MANGO 1999); 6 - St. Marthyrius din Ma’ale Adummim (nach MAGEN 1993); 7-8 - Stara Zagora (nach ILIEVA 2005); Beyce Sultan (nach WRIGHT 2000); 9 – Istanbul (nach PITARAKIS 2005).

1

4

7 8 9

5 6

2 3

– 121 –

Planşa 6. Exemple de vase cu lanţ de prindere a capacului şi de la balanţă din colecţiile muzeelor de la New York, München (după PITARAKIS 2005).

Abb. 6. Beispiele der Gefäße mit Kette zur Befestigung des Deckels und von der Waage aus den Museen in New York und München (nach PITARAKIS 2005).

1

2 3

– 122 –

Planşa 7. Reprezentarea policandrelor cu lanţ (după STIEGEMANN 2001).Abb. 7. Kronleuchter mit Kette (nach STIEGEMANN 2001).

1 2 3 4

5

– 123 –

Planşa 8. Exemple de candilă cu lanţ (după STIEGEMANN 2001).Abb. 8. Leuchter mit Kette (nach STIEGEMANN 2001).

1

23

4 5 67

– 124 –

Planşa 9. Exemple de cântare (după STIEGEMANN 2001).Abb. 9. Waagen (nach STIEGEMANN 2001).

1

2

3

4

– 125 –

Planşa 10. Exemple de opaiţe, candelabre şi fragment din lanţul de la Horgeşti.Abb. 10. Lampen, Kandelaber und Kettenfragment aus Horgeşti.

1

2

3

5

4

6

– 126 –

Planşa 11. Reprezentarea unui vas de metal pe un mozaic din sala de nord-est a palatului împăraţilor de la Constantinopol (după BRETT 1947; Foto A. Popa 2009).

Abb. 11. Bildliche Darstellung eines Metallgefäßes auf einem Bodenmosaik des Kaiserpalastes in Konstantinopel (nach BRETT 1947; Foto A. Popa 2009).

– 127 –

25

4

28

0

5

10

15

20

25

30

Justin II (565-578) Tiberius II Constantin(578-582)

Maurucius Tiberiu (582-602)

0

1

2

3

4

5

6

7

8

566-5

67

567-5

68

569-5

70

570-5

71

571-5

72

572-5

73

573-5

74

574-5

75

575-5

76

576-5

77

580-5

81

581-5

82

582-5

83

583-5

84

586-5

87

587-5

88

588-5

89

589-5

90

590-5

91

591-5

92

592-5

93

593-5

94

594-5

95

595-5

96

596-5

97

597-5

98

0

1

2

3

4

5

6

7

8

566-5

67

567-5

68

569-5

70

570-5

71

571-5

72

572-5

73

573-5

74

574-5

75

575-5

76

576-5

77

580-5

81

581-5

82

582-5

83

583-5

84

586-5

87

587-5

88

588-5

89

589-5

90

590-5

91

591-5

92

592-5

93

593-5

94

594-5

95

595-5

96

596-5

97

597-5

98

Diagrama 1. Repartizarea monedei bizantine din tezaurul de la Horgeşti după emitenţiDiagram 1. Aufteilung der Münzen aus dem Horgeşti-Schatz nach Prägeherren.

Diagrama 2. Repartizarea monedei bizantine din tezaurul de la Horgeşti după anii de emisieDiagram 2. Aufteilung der Münzen aus dem Horgeşti-Schatz nach dem Prägejahr.

Diagrama 3. Dinamica acumulării monedelor din tezaurul de la Horgeşti după anii de emisieDiagram 3. Thesaurisierungsdynamik des Horgeşti-Schatzes.

– 128 –

ARHEOLOGIA ÎNTRE LEGISLAŢIE ŞI DEONTOLOGIE. STUDIU DE CAZ

Ion TENTIUC

În ultimul timp arheologii şi nu numai ei frecvent utilizează un tot mai variat câmp ter-minologic, printre care cel din domeniul protejării/salvgardării monumentelor şi al eticii sau deontologiei profesionale începe să prevaleze. Această extindere a spaţiului de exprimare a cercetărilor de la domeniul lor nemijlocit de investigare a monumentelor arheologice şi de punere în valoare a valenţelor lor istorice spre cel general uman de prevenire a unui dezastru privind patrimoniul cultural naţional este un fenomen care trebuie doar să bucure, el demon-strând importante acumulari calitative, atitudini deosebite faţă de acest compartiment al ştiinţei şi culturii. Protejarea monumentelor de cultură este o sarcină morală şi o obligaţie de onoare a societăţii, iar atitudinea faţă de ele este măsura gradului de civilizaţie a unui popor1.

Rezultatele investigaţiilor arheologice din ultimele decenii au demonstrat foarte clar po-tenţialul inestimabil al surselor documentare arheologice în reconstituirile proceselor econo-mice, sociale şi istorice regionale, naţionale şi europene. Analiza comparată, coroborarea materialelor documentare descoperite în teren cu cele scrise, a permis de a preciza cu mai multă claritate complexul de informaţii, de multe ori fragmentar, lacunar şi chiar controversat al surselor pentru a înţelege şi a diseca cu mai multă exactitate paleta culturii materiale a diver-selor comunităţi şi a fi ecărei dintre ele în parte, dar şi formidabila interferenţă, interpătrundere, infl uenţă a acestora în diferite epoci istorice.

Pe de altă parte, tot mai tranşant este abordată problema unui fenomen îngrijorător – cel al distrugerii, al jefuirii monumentelor arheologice şi criminalitatea legată de patrimoniul cultural regional, naţional, european şi mondial. Această formă de criminalitate a cunoscut o proliferare fără precedent, constituind o provocare pentru toţi cei care sunt alarmaţi de numă-rul tot mai mare de monumente distruse, de numărul mare de situri arheologice şterse de pe faţa pământului, de numărul în creştere a pieselor de patrimoniu sustrase ilicit şi „aruncate” pe piaţa „neagră” a antichităţilor sau chiar exportate ilegal2.

În urma investigaţiilor de teren de după cea de-a doua confl agraţie mondială în Repu-blica Moldova (RM, în continuare) au fost publicate zeci de lucrări monografi ce, sute de studii de sinteză din domeniul arheologiei. Au fost evidenţiate noi culturi arheologice sau aspecte culturale ale acestora, începând cu epoca paleolitică şi până în perioada evului mediu tardiv3. Este de prisos de a aduce noi demonstraţii ale importanţei patrimoniului arheologic naţional, a valorii vestigiilor şi bunurilor culturale pe care le deţine RM, ca parte componentă a patri-moniului mondial şi care, în ultimă instanţă, defi neşte originalitatea culturii, istoriei şi tradiţiilor unei comunităţi, a unui popor.

S-a văzut însă că, în relaţie cu aceste artefacte, cercetarea siturilor arheologice şi inclu-derea în circuitul ştiinţifi c a materialelor descoperite constituie doar una din faţetele ce ţin de domeniul patrimoniului cultural naţional. Unul din aspectele cvasineglijate, faţă de care tot-deauna a existat o anumită reţinere şi chiar reticenţă a autorităţilor publice locale şi centrale, este problema protecţiei, a salvgardării patrimonuilui fi zic, imobil şi mobil, de impactul natural şi antropic.

1 OPRIŞ 1986, 13.2 GRIGORESCU 1994; 75-76; MUSTEAŢĂ 2005, 418-427; POSTICĂ 2008, 361-369; http://www.timpul.

md.articole/2009/11/05/4854 (ultima accesare 17.02.2010).3 Vezi sinteze ale rezultatelor investigaţiilor arheologice postbelice, din preistorie până în epoca antică. In:

Thraco-Dacica, XV, 1-2, 1994, 7-256.

– 129 –

La fel ca şi în Europa Centrală şi de Sud-Est, distrugerea patrimoniului arheologic în RM a luat în ultimii ani proporţii îngrijorătoare. Lipsa unei legislaţii coerente, a unor instrumente legislative şi reglementative, a unor mecanisme funcţionale necesare gestionării patrimoniului a făcut ca domeniul protecţiei siturilor şi al bunurilor culturale să fi e lăsat de izbelişte4. Aceasta pare să fi e principala cauză a situaţiei create în acest domeniu. Chiar şi o analiza sumara a mecanismelor de profi l abilitate cu anumite drepturi şi obligaţii a arătat că la noi nu există or-gane sau structuri specializate de stat (la nivel local, regional şi naţional) care ar gestiona cu responsabilitate patrimoniul arheologic.

Vom analiza, în cele ce urmează, principalele (unele) cauze care au dus la situaţia în care se afl a în prezent patrimoniul cultural naţional. Aducem aici doar câteva exemple grăitoa-re în această privinţă, care, în opinia noastră, au fost determinante, şi care au condus la criza majora din domeniu. Astfel, spre exemplu, Constituţia Republicii Moldova – legea fundamen-tală a ţării, adoptată la 29 iulie 1994, investită cu forţă juridică superioară celorlalte legi, care stabileşte printre altele drepturile şi datoriile principale ale cetăţenilor şi ale structurilor statului, prin articolul 59, cu titlul „Protecţia mediului înconjurător şi ocrotirea monumentelor, menţio-nează că „protecţia mediului înconjurător, conservarea şi ocrotirea monumentelor istorice şi culturale constituie o obligaţie a fi ecărui cetăţean”5 (subl. – I.T.). Specialiştii au atras deja atenţia că Legea fundamentală nu conţine în prevederile acestui articol un aspect esenţial – responsabilităţile structurilor statale. Ba mai mult, întreaga sarcina privind obligaţia ocrotirii monumentelor din Republica Moldova a fost pusă pe seama cetăţenilor. Chiar dacă am admite că nivelul de cultură şi educaţie al cetăţenilor din RM ar fi sufi cient de avansate, pentru ca ei să se angajeze plenar în opera de protejare a mediul înconjurător, precum şi a monumentelor, atunci procesele de conservare a siturilor de orice natură depăşesc posibilităţile acestora. Legea privind ocrotirea monumentelor a corectat într-un fel aceasta inadvertenţă, menţionând prin art. 1(2) că „toate monumentele, situate pe teritoriul Republicii Moldova, fac parte din patrimoniul ei cultural şi natural şi se afl ă sub protecţia statului”. Aceeaşi lege, la cap. 10 (1), specifi că formele de ocrotire a patrimoniului: prevederea şi asigurarea lucrărilor de eviden-ţă, studiere, punere în valoare, salvare, protejare, conservare şi restaurare; extinderea bazei materiale; folosinţa şi accesibilitatea monumentelor pentru diverse investigaţii, în procesul de instaurare şi propagare. Ocrotirea de stat este exercitată de Parlament, de Guvern, de consi-liile judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale şi de organele lor executive – prefecturile şi primăriile6. Aşadar, atât conservarea, cât şi ocrotirea au fost şi sunt prerogative invariabile ale structurilor statului.

Pe de altă parte, Legea nr. 1530-XII privind ocrotirea monumentelor RM, adoptată la 22 iunie 1993, la care facem referire, a fost publicată în Monitorul Ofi cial, nr. 1 din 1994, fără a include (sic!) şi Registrul (Lista) monumentelor ocrotite de stat7. Aceasta „scăpare” a făcut ca acest important document de stat să rămână practic nefuncţional. Registrul respectiv a fost publicat doar recent, la 2 februarie 2010, după aproape 17 ani de la adoptarea Legii privind ocrotirea monumentelor8, şi asta doar la insistenţa societăţii civile şi a unor asociaţii nonguver-namentale, care au antrenat în această operă şi mass-media naţională.

Al treilea exemplu este la fel de concludent. La 25 septembrie 2006, guvernul RM a emis hotărârea nr. 1114, prin care a fost creată – în subordinea Ministerului Culturii – Agenţia de

4 MUSTEAŢĂ 2001, 35-42; SAVA 2003, 152-153.5 CONSTITUŢIA Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, Chişinău, 2004, 26.6 LEGEA privind ocrotirea monumentelor, nr. 1530-XII, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 22 iunie

1993., Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1994, nr. 1.7 LEGEA privind ocrotirea monumentelor, art. 3.8 Vezi: MONITORUL OFICIAL al Republicii Moldova, Anul XVII (3548-3550), nr. 15-17 din 2 februarie 2010,

6-109.

– 130 –

inspectare şi restaurare a monumentelor. Timp de trei ani această structură a guvernului a existat fără a avea cel mai elementar regulament de activitate şi, respectiv, fără să intreprindă cele mai simple măsuri în domeniul salvgardării patrimoniului cultural naţional.

Din puţinele studii şi analize ale cercetătorilor, dar şi ale reprezentanţilor societăţii civile privind funcţionalitatea legislaţiei din domeniul culturii şi al protejării patrimoniului naţional de după cel de-al Doilea Război Mondial, se conturează foarte exact situaţia referitoare la ati-tudinea organelor puterii de stat faţă de moştenirea culturală naţională, care, după cum vom vedea, a fost şi mai rămâne a fi una formală, superfi cială, convenţională.

Încă acum circa 20 de ani istoricul Gh. Nicolaev îşi punea întrebarea de ce republica şi patrimoniul cultural naţional s-au pomenit în faţa unei catastrofe, când dispar fără urmă, în fi ecare an, zeci şi sute de monumente, în condiţiile în care au fost adoptate zeci de hotărâri şi legi speciale care prevăd protejarea şi folosirea raţională a monumentelor. Autorul ajunge la concluzia că situaţia în care au ajuns monumentele de istorie şi cultură din RM se datorează în primul rând infl uenţei nefaste a sistemului administrativ de comandă stalinist-bodiulist. Tot atunci istoricul îşi exprima speranţa că democratizarea vieţii social-politice şi revenirea la va-lorile creştine vor duce la ameliorarea situaţiei din domeniul investigat9.

Anumite luări de poziţie privind salvgardarea monumentelor de istorie şi cultură, în spe-cial a celor arheologice, sunt legate de numele cunoscutului arheolog Ion Hâncu. Încă în anul 1981 el atenţiona că siturile, în special tumulii, nu sunt cartaţi şi înregistraţi şi, drept rezultat, are loc distrugerea în masă a monumentelor arheologice10. Cercetătorul îşi exprima speranţa că prospectarea, identifi carea, înregistrarea şi investigarea în vederea valorifi cării ştiinţifi ce a patrimoniului arheologic vor permite de a elabora metodologii şi recomandări practice cât priveşte salvgardarea lor11. I. Hâncu atrăgea atenţia asupra cazurilor frecvente de distrugere parţială sau totală a unor situri arheologice, printre care a unor cetăţi de pământ antice sau medievale timpurii. Sunt aduse drept exemplu lichidarea fi zică a siturilor de la Ofatinţi (Râb-niţa), Echimăuţi, Păpăuţi, Ţareuca (Rezina), Lucaşeuca (Orhei), Calfa (Anenii Noi), Costeşti (Ialoveni). În opinia lui, printre cele mai expuse distrugerilor sunt gorganele/tumulii, care re-prezintă vechi complexe funerare. Se menţionează cazuri concrete din r-l Camenca, unde din 133 de tumuli au rămas doar 95, iar în r-l Râbniţa – din 120 jumătate (63) au fost şterşi de pe faţa pământului12. I. Hâncu amintea că în toţi aceşti ani au fost adoptate mai multe hotărâri ale guvernului RSSM, iar pe lângă Acadenia de Ştiinţe a RSSM a fost creat un sector special pri-vind cercetarea monumentelor de istorie şi cultură, structuri care vor fi capabile să redreseze situaţia deplorabilă creată.

În cele ce urmează vom prezenta şi analiza rezumativ doar câteva hotărâri ale guver-nului ce ţin de domeniul protejării monumentelor de arheologie, istorie şi cultură. Aceste acte au fost emise chiar din primele luni de după cea de-a doua confl agraţie mondială. În anul 1945 (31 iulie) a fost adoptată prima hotărâre a Sovietului Comisarilor Norodnici al RSS Mol-doveneşti „Despre ocrotirea monumentelor istorice şi arheologice”. Prin ea se crea o comisie specială obligată să realizeze inventarierea şi examinarea monumentelor istorice şi de cultură, dar şi elaborarea unei liste a monumentelor luate sub protecţia statului. Această primă listă a monumentelor a fost aprobată printr-o hotărâre de guvern în anul 1949 (20 august). Din totalul de 26 de monumente incluse în ea, 12 făceau parte din categoria celor arheologice13.

Numărul monumentelor luate în protecţia statului a crescut pe măsura extinderii cercetă-rilor ştiinţifi ce, a creşterii interesului pentru patrimoniul naţional mobil şi imobil. Astfel, în anul

9 NICOLAEV 1993, 188-189.10 ХЫНКУ 1981, 27-31.11 ХЫНКУ 1988, 38-39.12 Ibidem, 38. 13 NICOLAEV 1993, 197.

– 131 –

1969, pentru prima dată a fost adoptată o lege privind protejarea patrimoniului cultural („Des-pre ocrotirea monumentelor de cultură”). În lege sunt stabilite principiile generale de evidenţă şi protejare a monumentelor, dar şi organele responsabile pentru aceasta. În urma investiga-ţiilor, după doi ani (octombrie 1971), a fost publicată o nouă listă a monumentelor ocrotite de stat. Numărul lor practic s-a dublat în comparaţie cu lista precedentă. Astfel, dacă în lista din iulie 1968 erau luate la evidenţă 119 situri, atunci în cea din 1971 numărul acestora a ajuns la 272. Totodată a crescut şi numărul monumentelor arheologice identifi cate, care practic s-a triplat – 117 faţă de 45 câte erau cunoscute în anul 1968. Se pare că un aport substanţial în această privinţă l-a adus Societatea Moldovenească de Ocrotire a Monumentelor de Istorie şi Cultură, fondată în anul 196514. Chiar dacă activa pe baze obşteşti, Societatea a adus o con-tribuţie de netăgăduit în domeniul salvgardării, dar şi propagării monumentelor din patrimoniul cultural naţional.

În anul 1975, Consiliul de Miniştri al R.S.S.M. a luat hotărârea de a elabora Codul mo-numentelor de istorie şi cultură din R.S.S. Moldovenească (Свод памятников истории и культуры Молдавской ССР)15. Întru îndeplinirera acestor deziderate, pe lângă Secţia de et-nografi e şi studiul artelor a Academiei de Ştiinţe, a fost organizat un sector al monumentelor de istorie şi cultură. Acesta avea drept sarcini elaboratea strategiilor, a activităţilor ştiinţifi co-metodice şi organizatorice pentru pregătirea Codului. Totodată, în acelaşi an, pentru identifi -carea şi cercetarea monumentelor arheologice în zonele noilor construcţii, pe lângă sectorul de arheologie al aceleiaşi Secţii, a fost creat un grup specializat de cercetători. La nivel de guvern, pe lângă Ministerul Culturii, a fost constituit Consiliul metodico-ştiinţifi c pentru ocroti-rea monumentelor.

La 29 decembrie 1977 a fost adoptată o nouă lege „Despre ocrotirea şi folosirea mo-numentelor de istorie şi cultură din R.S.S.M.”, care a intrat în vigoare la 1 mai 1978. Aceasta era mult mai completă şi cuprinzătoare în comparaţie cu legea anterioară, din anul 1969. Un rol important, de rând cu evidenţa şi protejarea siturilor, se acorda cercetării monumentelor în cadrul problemei ştiinţifi ce cu denumirea sofi sticată: „A cerceta monumentele de istorie şi cultură din Moldova, a elabora şi introduce măsuri pentru ocrotirea lor”16. Către anul 1988 se prevedea de a include în lista monumentelor de istorie şi cultură ocrotite de stat circa 9 mii de situri. Acestea erau protejate de o armată de peste 700.000 de membri ai Societăţii pentru ocrotirea monumentelor17.

Aşadar, dacă la compartimentul identifi care, înregistrare şi cercetare a monumentelor de istorie şi cultură din RM lucrurile au evoluat cât de cât, problema protecţiei, conservării, salv-gardării acestora a rămas una stringentă.

* * *Chiar dacă arheologii şi, parţial, societatea civilă şi unele organizaţii neguvernamentale

au bătut alarma, atrăgând atenţia asupra atitudinii degradante a autorităţilor publice locale şi centrale faţă de patrimoniul cultural naţional, în general, şi arheologic, în particular, criza din domeniul protejării moştenirii culturale se adânceşte tot mai mult. Protecţia şi conservarea si-turilor arheologice rămâne a fi o problema gravă, încă nerezolvată, care conduce implacabil la dispariţia ireversibilă a zeci şi sute de monumente unicat. Există riscul ca generaţiile care vin, 14 МАЛАНЮК Ф.К., 1984, 6-7.15 Această hotărâre venea să îndeplinească una din deciziile/hotărârile Ministerului Culturii al URSS şi Prezi-

diului Academiei de Ştiinţe a URSS „Despre pregătirea codului monumentelor de istorie şi cultură din URSS”, adoptăta cu mulţi ani în urmă, încă la 2 octombrie 1967. Procesul anevoios de identifi care şi înregistrare a si-turilor s-a încheiat, în perioada sovietică, cu editarea în anul 1987 doar a machetei primului volum al Codului, care cuprindea monumentele din 15 raioane din zona de nord a Moldovei.

16 Apud: NICOLAEV, 1993, 209.17 МАЛАНЮК Ф.К., 1984, p. 7.

– 132 –

crescute în sentimentul înţelegerii importanţei valorilor culturale naţionale, nu vor mai putea admira bogăţia lăsată de predecesori.

Trebuie să menţionăm că distrugerea monumentelor de arheologie, istorie şi cultură, care sunt parte componentă a patrimoniului naţional şi mondial, este efectuată nu totdeauna şi nu doar de persoane particulare iresponsabile, dornice de venituri ilicite imediate, ci şi de unele organisme administrative ale statului, în special de organizaţii de construcţie. Este cu totul de neînţeles şi impardonabil, şi chiar criminal că distrugerile se fac, de cele mai multe ori, cu acordul tacit al unor funcţionari publici ai statului, obligaţi prin fi şa postului pe care îl ocupă să protejeze valorile culturale ale patrimoniului naţional al ţării.

Cea mai deplorabilă pare să fi e starea în care se afl ă domeniul protejării monumentelor arheologice18. În afară de faptul că acestea sunt distruse implacabil de diverse fenomene na-turale, cum ar fi inundaţiile, alunecările de teren etc., cel mai mare fl agel îl constituie totuşi acti-vitatea umană necontrolată, debordantă, subcivilizată. Starea de lucruri catastrofală a acestui compartiment al patrimoniului cultural naţional poate fi explicată în primul rând prin faptul că până în prezent, în Republica Moldova, nu există o lege privind protecţia monumentelor arhe-ologice.

Lipsa unei legi privind ocrotirea patrimoniului arheologic, care ar fi conformă convenţiilor europene şi internaţionale la care Republicii Moldova este parte, a dus la extinderea îngrijoră-toare a fenomenului distrugerii şi profanării în masă a monumentelor arheologice de către aşa-numiţii „căutători de comori”19. Acesta nu este un fenomen absolut nou, necunoscut anterior la noi sau în regiunile unde există monumente care păstrează „bunuri culturale a căror valoare poate avea un preţ exprimat monetar”20, însă proporţiile pe care le-a luat el în prezent necesită intervenţii urgente ale organelor de resort.

Fenomenul distrugerii şi devastării patrimoniului cultural, inclusiv a unor situri ocrotite de stat, de către căutătorii de comori a luat o asemenea amploare, încât a făcut ca Uniunea Naţi-onală a Muzeelor din Germania, în colaborare cu Uniunea Germană de Cercetare, UNESCO, Institutul McDonald din Cambridge (Marea Britanie), să organizeze în anul 2003, la Berlin, o conferinţă internaţională cu genericul „Arheologia ilicită”. La conferinţă s-a atras atenţia asupra lipsei unui cadru normativ coerent în legislaţia europeană şi mondială privind acest aspect al protejării monumentelor, dar şi asupra inefi cienţei controlului din partea instituţiilor statale21.

La nivel european au fost adoptate o serii de convenţii, recomandări şi rezoluţii privind protejarea patrimoniului. Pentru cel arheologic cea mai importantă este Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic, adoptată în anul 1969 şi revizuită la La Valeta, Malta, care a intrat în vigoare la 25 mai 1995. Republica Moldova a semnat această Convenţie la 4 mai 1998, ea intrand în vigoare începând cu 22 iunie 2002. Prin art. 2, Convenţia obligă sta-tele semnatare să fi e pus în aplicare un regim juridic de protecţie a patrimoniului arheologic, iar prin art. 10v al aceleiaşi convenţii, statele membre ale Consiliului Europei se angajează să restrângă pe cât este cu putinţă, prin acţiuni de educaţie, de informare, de vigilenţă şi de cooperare, circulaţia elementelor patrimoniului arheologic provenind din descoperiri necontro-late, din săpături ilicite sau din deturnări din săpături ofi ciale. Totodată, Consiliul de Miniştri al Consiliului Europei a creat un comitet de experţi obligat să urmărească aplicarea prevederilor Convenţiei şi situaţia politicilor de protecţie a patrimoniului arheologic în statele semnatare (art. 13)22.

18 Nu vom aborda aici situaţia deplorabilă a monumentelor de arhitectură, care nu este subiectul acestui studiu.19 TENTIUC, POPUŞOI 2008, 47-49.20 Legea RM despre cultură, art. 2.21 MUSTEAŢĂ 2005, 6.22 www.cimec.ro/Arheologie/arh-preventiva/04-conventialavaletta (ultima accesare 17.02.2010) ; MUSTEAŢĂ

2008, 177.

– 133 –

În legătură cu aceasta au fost organizate mai multe conferinţe internaţionale. Dintre ele menţionăm reuniunea care şi-a desfăşurat lucrările la Alba Iulia, România, la care au parti-cipat specialişti din Austria, Bulgaria, Germania, Italia, Polonia, România şi Serbia şi unde a fost abordată problema combaterii trafi cului ilicit cu bunuri sustrase din siturile arheologice din Europa Centrală şi de Sud-Est23.

Revenind pe plan naţional, vom menţiona că în Republica Moldova nu sunt respectate în egală măsură nici legislaţia naţională, nici cea europeană la care este parte. Pe lângă aceasta nu există strategii şi politici coerente privind aspectul vizat. Fără a aduce exemple din regiunile limitrofe, ne vor referi, rezumativ, la cele legate de spaţiul cuprins în hotarele Republicii Moldo-va. Spre regret, dacă se va încerca o documentare în această privinţă nu vor fi găsite statistici în arhive sau în mass-media privind distrugerea unor monumente din patrimoniului cultural naţional. Nu se vor găsi sau se vor găsi cu multă difi cultate cazuri anchetate sau persoane pedepsite pentru distrugere de monumente, pentru „profanare de morminte” atât până, cât şi în anii care au urmat după 1989.

Dintre puţinele studii, în care sunt luate în dezbatere aceste fenomene, poate fi amintit cel publicat la sfârşitul anilor `80 ai sec. XX de către cercetătorul şi arheologul Vsevolod Mar-chevici. Acesta încă atunci menţiona cu profundă îngrijorare că populaţia din RM este absolut lipsită de aşa-numitul „cult al respectului faţă de antichităţi”24 şi, pe de altă parte, mai este şi privată de dreptul de a recupera acest handicap.

Abordând problema enunţată, V. Marchevici aduce exemple de distrugere premeditată a unor obiective de patrimoniu, unele dintre ele fi ind descoperite întâmplător în procesul lu-crărilor agricole. De notorietate este exemplul când în s. Sărata Veche din r-nul Făleşti a fost descoperit un tezaur de piese din bronz, cu valoare de unicat, care, la dispoziţia preşedintelui, au fost aruncate într-un depozit al colhozului. De aici piesele erau luate de către lucrători şi topite pentru diferite necesităţi gospodăreşti. Chiar şi profesorul de istorie al şcolii din locali-tate utiliza aceste piese în calitate de material ilustrativ la lecţiile sale, fără însă a întreprinde măsuri de a le salva sau a se gândi să anunţe organele raionale sau republicane abilitate din domeniul protejării monumentelor despre piesele arheologice descoperite25.

V. Marchevici încă atunci menţiona cu stupoare: «Закон существует на бумаге, он много требует и ко многому обязывает, но в действительности все или почти все его игнориру-ют. Многие проектные организации не представляют на согласование разрабатываемые проекты, либо делают это на стадии завершения строительства». Tot aici este adus exem-plul când proiectul de construire a grădiniţei pentru copii din s. Climăuţi, raionul Şoldăneşti nu a fost prezentat pentru avizare la Ministerul Culturii, iar în timpul excavării fundaţiei, pe locul construcţiei, a fost descoperită şi parţial distrusă o staţiune paleolitică cu locuinţe din colţi şi oase de mamut, probabil dintre cele mai vechi cunoscute în Europa Centrală şi de Sud-Est26.

La ora actuală putem constata cu multă îngrijorare că lucrurile nu s-au schimbat prin nimic spre bine. Ba din contra, în multe privinţe ele s-au agravat drastic. Cel mai mare fl agel îl constituie aşa-numiţii „căutătorii de comori”, care sunt înzestraţi cu cele mai moderne tehnici de distrugere a siturilor – detectoare de metale. Aceştia au distrus, începând cu anii `90 ai secolului trecut, straturile culturale a zeci de monumente arheologice ocrotite de stat, au găsit şi au realizat pe „piaţa neagră” sute şi chiar mii de piese cu valoare de unicat, multe pierdute pentru totdeauna pentru patrimoniul naţional cultural, muzeal sau ştiinţifi c.

23 Conferinţa a avut loc în perioada 28-31 mai 2007. A fost editat un volum al materialelor reuniunii cu gene-ricul Combaterea criminalităţii contra patrimoniului arheologic european. Combating the criminality against the European archaeological heritage. Ed. Aug. Lazăr, B. Deppert-Lippitz et al., Bucureşti, ed. Lumina Lex, 2009.

24 МАРКЕВИЧ 1990, 89.25 Ibidem, 90.26 Ibidem.

– 134 –

Despre distrugerile provocate de căutătorii de comori, în unicele oraşe medievale ale Hoardei de Aur descoperite în Europa de Sud-Est, cele de la Orheiul Vechi şi Costeşti/Ialo-veni, deja circulă legende, fără ca cineva să întreprindă cele mai elementare măsuri de con-tracarare a fenomenului.

Drept rezultat, iată ce scria una din revistele de specialitate de la Bucureşti: după anul 1990 ofi ciile de patrimoniu din România au fost solicitate intens de diverşi cetăţeni care deţi-neau icoane şi argintărie provenite din Basarabia, pentru a fi evaluate în vederea vânzării lor în alte ţări27.

Chiar şi astăzi când abordăm particularităţile acestui fenomen, „căutătorii de comori” continuă nestingherit „opera” de distrugere a patrimoniului cultural naţional, fără a fi traşi la răspundere de organele abilitate cu aceste prerogative. De multe ori aceştia acţionează sub „patronatul” unor înalţi funcţionari, chiar şi de la Ministerul de Interne. Un caz ieşit din comun s-a întâmplat în anul 1998, când şeful pazei unui înalt demnitar de stat (sic!) a „coordonat” dis-trugerea a ceea ce a crezut că este un tumul de lângă s. Cuşmirca, r-nul Şoldăneşti, cu ajutorul tehnicii (a unui buldozer), în scopul de a se căpătui. Au fost distruse straturile culturale a unei importante necropole din perioada Cucuteni-Tripolie. Intervenţia cercetătorilor, apelul la justiţie nu s-au soldat cu vreun rezultat. Cazul a fost muşamalizat, „comanditarul” a fost „pedepsit” fi ind numit ambasador. Recent despre asemenea cazuri în care sunt implicaţi oamenii legii, a semnalat mass-media, atenţionată de specialişti28. Un făptaş a fost surprins şi fotografi at când „verifi ca” suprafaţa unui sit cu ajutorul detectorului de metale. Acesta era supravegheat de la distanţă de un poliţist... Pornind de la aceasta, cum poate să ne mai uimească faptul că în anul 2006, în Aeroportul din Amsterdam, în poşta diplomatică moldovenească au fost descoperite 26 piese arheologice unicat, în valoare de peste 300 mii euro. Este cazul fericit când aceste valori au fost interceptate şi returnate graţie ajutorului Interpolului.

Astăzi pe rol se afl ă un alt caz. Organele de drept din Germania au depistat şi au reţinut mai multe piese arheologice de mare valoare, provenite din Europa de Est, inclusiv din RM. Printre piesele provenite de la noi sunt menţionate vase cu fi rnis negru din perioada elenistică, piese de argint, un coif rarisim etc. Există posibilitatea ca aceste piese din săpături ilicite sau deturnate din săpături ofi ciale să fi e returnate patrimoniului cultural naţional.

Exemple de acest fel ar fi multiple. Spaţiul acordat pentru acest studiu nu ne permite să le amintim pe toate. Chiar şi o privire sumară, de ansambu, permite de a înţelege amploarea acestui fenomen. Intervenţiile „căutătorilor de comori” se pot observa chiar şi din analiza foto-gramelor. Examinând fotografi ile aeriene, cercetătorul şi arheologul V. Bicbaev a descoperit mai multe cazuri de distrugere ale unor situri, fapt ce demonstreaza încă o dată amploarea şi gravitatea fenomenului. Astfel, necropola medievală de la Văratic (Râşcani) a fost „perforată” practic la metru pătrat, la fel ca şi situl pluristratigrafi c de pe valea Răutului, de lângă com. Pra-jila (Sângerei), iar tumulul de lângă s. Ţâpleşti, com. Alexandreni, a fost distrus în întregime29, ca să aducem doar câteva exemple.

Credem totuşi că aceste practici pot fi luate sub control, iar „profanatorii de morminte” pot fi traşi la răspundere. În România, spre exemplu, a fost organizată Asociaţia Căutătorilor de Comori şi Tezaure din România, membrii cărea sunt deţinătorii unor legitimaţii ofi ciale. Totoda-tă aici a fost creat un serviciu special, aşa-numita poliţie de patrimoniu, abilitată cu drepturi de a controla şi amenda persoanele sau structurile de stat care încalcă legislaţia privind proteja-rea patrimoniului cultural naţional.

Un fenomen extrem de frecvent întâlnit în prezent, cu consecinţe grave şi de durată, îl prezintă distrugerea patrimoniului cultural şi protejat de stat de către organisme sau organizaţii 27 GRIGORESCU 1994, 75-76.28 www.timpul.md.articole/2009/11/05/4854 (ultima accesare 17.02.2010).29 Mulţumim şi pe această cale dl. V. Bicbaev pentru informaţiile puse la dispoziţie.

– 135 –

ale statului. Acestea distrug, fără a fi trase la răspundere, situri arheologice care fac parte din patrimoniul naţional şi european. În anii `80 ai secolului trecut, V. Marchevici aducea drept exemplu cazul preşedintelui de colhoz din s. Echimăuţi, raionul Rezina, care a dispus să fi e distrusă cu ajutorul tehnicii, a buldozerelor, una dintre cele mai frumoase cetăţi medievale de pe Nistru – cea de la Echimăuţi. Intervenţia tardivă a specialiştilor nu a putut salva monumenul de la distrugere. În rezultat, drept pedeapsă, preşedintele de colhoz a achitat amenda simbo-lică de 100 de ruble.

Astăzi mai continuă practica de demarare a construcţiilor capitale, a gazoductelor, a tron-soanelor de cale ferată, de plantare a culturilor multianuale etc. fără prezentarea proiectelor spre avizare la Ministerul Culturii al Republicii Moldova şi fără ca ultimul să se autosesizeze.

Pentru a înţelege care este (a fost – ?) atitudinea autorităţilor publice centrale şi locale pe de o parte, iar pe de alta a comunităţii arheologice şi a societăţii civile faţă de patrimoniul cultural naţional, faţă de situaţia în care se afl ă siturile arheologice de la noi, vom aduce doar două-trei exemple, care par a fi cele mai concludente din ultimii ani.

În 2007, în partea de sud a RM, a demarat intempestiv un proiect ambiţios care avea drept scop realizarea unui tronson de cale ferată, lung de circa 50 km, ce ar lega portul de la Giurgiuleşti (punctul cel mai de sud al Republicii Moldova) de staţia de cale ferată Cahul. In-tenţia nobilă a autorităţilor publice de la Chişinău de a deschide o fereastră de transport fl uvial spre Europa nu putea fi decât salutată. Construcţia tronsonului de cale ferată Cahul-Giurgiu-leşti a început însă cu grave încălcări ale legislaţiei naţionale privind protejarea monumentelor de istorie şi cultură, inclusiv a celor arheologice.

Menţionăm că lucrările au început până la efectuarea unei evaluări a impactului de fe-zabilitate, a impactului direct sau indirect asupra mediului. La momentul efectuării de către specialişti a evaluării impactului, lucrările erau în toi, iar o bună parte de monumente erau deja distruse. Încercarea arheologilor de a bate alarma, de a atrage atenţia asupra faptului că vor fi distruse iremediabil câteva zeci de situri pluristratigrafi ce, în întenţia de a salva monumentele peste care trebuia sa treacă terasamentul căii ferate, s-au ciocnit de rezistenţa înverşunată a guvernanţilor şi, în primul rând, ori cât este de paradoxal, a celor de la Ministerul Culturii şi Turismului. Arheologii au fost acuzaţi de lipsă de patriotism, de lipsă de înţelegere a impor-tanţei strategice a acestui şantier de construcţie pentru economia naţională. Unicul îndemn al ministrului culturii şi turismului a fost de a ”muta monumentele” în altă parte30...

În procesul construcţiei terasamentului căii ferate, în lungul Prutului au fost distruse 26 de situri, a fost grav avariat Valul lui Traian de Jos. A fost distrusă în totalitate unica cetate de pământ construită în spaţiul dintre Prut şi Nistru, la sfârşitul secolului al XV-lea, de către Ştefan cel Mare31. Totodată au fost şterse cu lama buldozerelor mai multe aşezări şi necropole din epoca eneolitică, bronzului, antică, dar şi câteva cimitire medievale.

Profanarea de morminte continuă. Nimeni nu poartă răspunde pentru aceasta. Ba din contra, funcţionari investiţi cu funcţii chiar în domeniul protejării încearcă prin diverse metode de a ocoli legislaţia în vigoare naţională şi europeană şi „edifi că viitorul luminos” distrugând patrimoniul cultural naţional transmis de înaintaşi.

Edifi catoare în acest sens este situaţia catastrofală în care se afl ă centrul istoric al Chi-şinăului. În acest perimetru al centrului istoric, declarat prin lege drept monument istoric de importanţă naţională32, se afl ă importante vestigii arheologice, care pot permite, în eventuali-

30 Pare oarecum paradoxal şi neobişnuit faptul că, pe de o parte, unele structuri ale statului depun anumite eforturi de a restaura monumente din cadrul patrimoniului cultural naţional (mănăstirile Căpriana, Curchi etc.), iar pe de altă parte, alte subdiviziuni şi unii funcţionari ai Guvernului rămân impasibili faţă de fenome-nele de distrugere în masă.

31 TENTIUC, I., BUBULICI V., AGULNICOV S. 2008, 339-352.32 REGISTRUL monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr.

– 136 –

tatea efectuării unor cercetări de specialitate, reconstituirea etapelor succesive ale evoluţiei şi dezvoltării istorice şi culturale ale Chişinăului. Până în prezent, în municipiul Chişinău nu au fost efectuate cercetări arheologice sistematice în vederea utilizării acestor categorii de surse documentare în reconstituirile istorice. Menţionăm că pe parcursul timpului, în cadrul diferitor activităţi gospodăreşti şi de construcţie, în microzona indicată în calitate de monument istoric de importanţă naţională, au fost descoperite mai multe situri arheologice din diferite perioade istorice. Au fost descoperite zeci de tezaure monetare sau mixte cu zeci, sute şi chiar zeci de mii de piese. Descoperirile întâmplătoare demonstrează că pe acest loc au existat situri din diferite epoci şi perioade istorice, începând din epoca mezoliticului şi până în perioada premo-dernă şi modernă.

Spre regret, toate aceste descoperiri au fost făcute hazardat, în afara unor investigaţii arheologice sistematice ale centrului istoric al Chişinăului. Cercetările arheologice pot furniza importante materiale privind diferite etape ale evoluţiei urbei, pot înlătura vidul de informaţie care persistă atât cât priveşte perioada antică, cât şi cea a istoriei medievale şi premoderne a Chişinăului.

În această ordine de idei, ne exprimăm deosebita îngrijorare în legătură cu distrugerile sistematice la care este supus în ultimii ani patrimoniul arheologic al oraşului Chişinău şi cu lipsa unei coordonări a activităţilor de verifi care a proiectelor noilor construcţii edilitare33. Acest fapt duce la distrugerea iremediabilă a monumentelor arheologice, în primul rând a celor din centrul istoric al Chişinăului.

Recent, în imediata apropiere a celui mai vechi monument de arhitectură şi unica biseri-că în stil moldovenesc din Chişinău, Biserica Măzărache, în mijlocul centrului istoric al urbei, a început construcţia unui edifi ciu-monstru, în stil post-sovietic, care a distrus straturile culturale medievale, afectând grav mai multe situri, inclusiv necropola adiacentă locaşului de cult. Cu câteva luni până la demararea lucrărilor de construcţie în zona respectivă, Consiliul Municipal Chişinău a anulat Registrul (Lista) monumentelor de importanţă naţională şi municipală, deci ocrotite de stat, sub pretextul elaborării unui nou registru. Considerăm necesar ca şi autorităţile publice ale municipiului Chişinău, având în vedere statutul de monument protejat al centrului istoric al urbei, să respecte cerinţele legislaţiei naţionale privind protejarea patrimoniului istoric şi cultural şi să permită intervenţiile constructive în perimetrul acestuia doar după cercetarea arheologică prealabilă a locului unde se intervine.

Afl ându-ne pe câmpul precar şi instabil al deontologiei, când subcultura respinge va-lorile, inclusiv cele naţionale şi europene, vom aduce şi un alt fel de exemplu. În primăvara anului 2009, în timpul lucrărilor de evacuare a nămolului şi de reamenajare a lacului Valea Morilor din Chişinău, au fost descoperite resturi fosile aparţinând unor mamuţi. Este important să menţionăm că şeful şantierului Anatol Ţişevschi, directorul întreprinderii „Autocomtrans”, a trebuit o zi întreagă să caute pe cineva interesat de descoperire. Funcţionarii de la Ministeriul Culturii l-au îndreptat la Academia de Ştiinţe, iar cei de aici l-au purtat pe la diferite instituţii academice, pentru ca până la urmă, spre sfârşitul zile de muncă, acesta să reuşească să contacteze cercetătorii de la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei. Este un caz fericit când descoperirea a fost făcută de un cetăţean responsabil şi insistent, conştient de im-portanţa celor găsite. Alcineva ar fi renunţat de la prima încercare de a trece zidul impenetrabil al birocratismului funcţionăresc sau al indiferenţei păguboase a unor specialişti în domeniu. În procesul cercetărilor şi al perieghezelor efectuate în această zonă, de rând cu resturile unor pahiderme, datate prealabil între 19 şi 15 mii ani în urmă, aici au mai fost descoperite câteva

1531-XII din 22 iunie 1993. Municipiul Chişinău, nr.308. 33 CIOCANU 2007, Chisinau – A Historic City in the Process of Disappearing, In: Heritage at Risk. ICOMOS

world report 2006/2007 on monuments and sites in danger” Munchen, 115-116; vezi varianta şi în l. română In: http:www.habitatmoldova.org/monitor/48652292441ae/ro/CHISINAU%20articol%20rom.doc

– 137 –

situri din diferite perioade istorice: Cucuteni-Tripolie (sfârşitul mil. VI – mileniul V î.e.n.), epoca bronzului tardiv (cultura Noua, secolele XIV- XII î.e.n.), epoca antică târzie (cultura Sântana de Mureş-Cernjahov, secolele III-IV d. Chr.), epoca medievală timpurie (secolele VII-VIII), cultura Răducăneni (secolele XI-XIII d. Chr.), epoca premodernă şi modernă (secolele XVI-XVIII). Lipsa fi nanţării, promisă de structurile academice, a făcut ca cercetătorii să facă apel la sus-ţinerea societăţii civile34. La investigaţii au participat, în calitate de voluntari, elevi şi studenţi de la diferite instituţii de învăţământ din ţară şi de peste hotare (Franţa), programatori, frizeri, pensionari ş.a. O anumită susţinere de sponsorizare a fost acordată de unele organizaţii ne-guvernamentale şi de persoane particulare35.

* * *Trebuie să recunoaştem totuşi că în ultimii ani, în lipsa unei legi naţionale funcţionale

privind protejarea patrimoniului cultural, graţie demersurilor unor organizaţii neguvernamen-tale, lucrurile par să fi e direcţionate pe un făgaş constructiv. La insistenţa Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Istorici din Moldova (ANTIM) şi a Societăţii de Studii Sud-Est Europene, au fost publicate în volume aparte unele legi naţionale şi câteva convenţii europene; s-a efectuat o analiză comparată a legislaţiei RM şi a celei străine, în special din SUA. În lupta pentru protejarea patrimoniului cultural naţional s-a angajat plenar Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova (AIRM), ICOMOS Moldova, Centrul de Cercetări Arheologice din Republica Moldova (CCARM) etc.

Totodată au fost organizate mai multe conferinţe privind protejarea si valorifi carea patri-moniului cultural. Menţionăm aici Conferinţa ştiinţifi co-practică internaţională „Protecţia juridică a valorilor culturale în Republica Moldova”, organizată de câteva instituţii de stat obligate prin lege să protejeze patrimoniul naţional – Academia de Ştiinţe din Moldova, Ministerul Afacerilor Interne al RM, Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare” (21-22 septembrie 2007), şi cea de-a două reuniune, cu titlul „Convenţiile UNESCO în domeniul protejării şi valorifi cării patrimoniu-luli cultural în corelaţie cu legislaţia naţională a Republicii Moldova”, organizată cu susţinere logistică şi fi nanciară a Biroului Regional UNESCO din Moscova pentru Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Republica Moldova şi Federaţia Rusă, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Turis-mului al RM, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO (8 iunie 2009). Aceste conferinţe, organizate la cel mai înalt nivel, s-au dovedit a fi mai mult formale şi puţin inefi ciente. Rezoluţiile adoptate la capătul lucrărilor acestor reuniuni au avut un caracter mai mult declarativ şi lozincard, fără un impact direct şi efi cient asupra obiectului şi subiectului pus în discuţie.

Mult mai efi cient pare a fi Proiectul „Politica de ocrotire a moştenirii arheologice în Repu-blica Moldova: realitate şi necesitate (2009-2010)”, implementat cu sprijinul fi nanciar al Agenţi-ei Suedeze de Dezvoltare şi Cooperare Internaţională şi al Fundaţiei Soros-Moldova şi dema-rat de Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova în colaborare cu Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, Muzeul Naţional de Etnografi e şi Istorie Naturală, Centrul de Cercetări Arheologice din Republica Moldova şi Serviciul de Arheologie Preventivă din RM36.

Este important să menţionăm că acesta de la urmă şi-a propus drept scop stabilirea unui parteneriat durabil cu administraţiile publice locale din RM în vederea elaborării şi implementă-34 http://www.nationalmuseum.md/ro/eve (ultima accesare 17.02.2010).35 Îndeplinindu-ne o plăcută îndatorire, mulţumim şi pe această cale cetăţenilor SUA Marta şi Burke Marshall,

educatori la QSI International School din Chişinău, preşedintelui Fondului Cultural-Istoric „Eneida” Ana Gram-ma şi directorului întreprinderii „Autocomtrans” Anatol Ţişevschi pentru susţinerea investigaţiilor de la Valea Morilor.

36 Mulţumim şi pe această cale dl. Eugen SAVA, dr. hab., directorul Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, co-autor al proiectului legii pentru protecţia patrimoniul arheologic din RM, pentru observaţiile pertinente făcute în procesul elaborării acestui studiu.

– 138 –

rii unor politici de protejare a patrimoniului arheologic din ţară, dar şi elaborarea unei strategii naţionale coerente şi pe termen lung, perfectarea cadrului legislativ (elaborarea şi promova-rea legii protecţiei patrimoniului arheologic, a unor regulamente şi mecanisme de funcţionare etc.). Pentru prima dată în ultimele două decenii au fost organizate 3 (trei) întruniri regionale (Bălţi, Chişinău, Cahul), cu participarea reprezentanţilor administraţiei publice locale, la care au fost abordate vehement problemele de maximă stringenţă – identifi carea soluţiilor privind protejarea patrimoniului arheologic naţional, ca parte indisolubilă a celui european şi mondial.

În noiembrie 2009, ICOMOS Moldova, Asociaţia Istoricilor din RM şi Centrul de Cercetări Arheologice din RM au organizat conferinţa ştiinţifi că „Biserica Măzărache şi ocrotirea patrimo-niului cultural al municipiului Chişinău”. Cei prezenti, cercetători ştiinţifi ci de la diferite instituţii academice şi universitare, arheologi, arhitecţi, istorici, oameni de cultură, feţe bisericeşti, şi-au exprimat profunda îngrijorare în legătură cu situaţia catastrofală în care se afl ă centrul istoric al capitalei. Ca rezultat, Academia de Ştiinţe a fost obligată să ia atitudine, să facă o declaraţie, exprimându-şi îngrijorarea în legătură cu starea precară în care se afl ă patrimoniul cultural imobil din municipiul Chişinău, în special din centrul istoric al urbei, unde au fost distruse mai mult de 10% din monumentele de istorie şi cultură ocrotite de stat, inclusiv cele arheologice37.

În condiţiile ameliorării climatului politic din RM, este posibil ca aceste proiecte (de an-vergură naţională) să aibă un impact incomparabil mai mare decât unele conferinţe de la noi, numite internaţionale, menţionate mai sus, iar domeniul protejării patromoniului să revină la normalitate prin asumarea de responsabilităţi ale celor investiţi cu puteri decizionale. Un rol important în această operă de salvgardare a patrimoniului cultural naţional îi revine societăţii civile în formare şi organizaţiilor neguvernamentale de specialitate.

În legătura cu aceasta se recomandă adoptarea în regim de urgenţă a legislaţiei privind protejarea patrimoniului arheologic; completarea legilor privind penalităţile în caz de distruge-re a siturilor; organizarea unui Serviciu de Arheologie Preventivă şi a poliţiei de patrimoniu. Ultima poate fi institiută pe lângă Inspectoratul General de Poliţie al Republicii Moldova, în cadrul Direcţiei de investigaţii criminale în calitate de Serviciu pentru protejarea patrimoniului cultural naţional.

BIBLIOGRAFIE

CONVENŢIE privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural, adoptată de Conferin-ţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie; Ştiinţă şi Cultură la cea de-a 17-a sesiune, ţinută la Paris, semnată la 23 noiembrie 1972. In: Protecţia Patrimoniului. Culegere de legi şi convenţii, Chişinău, Ed. Pontos, 2001, 127-141.

LEGEA Muzeelor, nr. 1596-XV din 27 februarie 2002. In: Monitorul Ofi cial al R.Moldova, nr. 23-24 din 18.02.2003.

LEGEA privind ocrotirea monumentelor, nr. 1530-XII, adoptată de Parlamentul Republicii Mol-dova la 22 iunie 1993. In: Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova, Anul XVII (3548-3550), nr. 15-17, 2 februarie 2010, 6-109.

LEGEA Republicii Moldova despre cultură, nr. 413-XIV din 27 mai 1999. In: Monitorul Ofi cial, nr. 83-86 din 5 august 1999.

BORONEANŢ Adina, VASILE Mihai, 2003. Protecţia monumentelor istorice în românia, partea I. Legislaţia şi aplicarea ei anterior anului 1989, In: Cercetări arheologice, XII, 433-448.

37 http://www.asm.md/administrator/fi siere/cadru/f200c.doc

– 139 –

CIOCANU Sergius, 2007. Chisinau – A Historic City in the Process of Disappearing, In: Heri-tage at Risk. ICOMOS world report 2006/2007 on monuments and sites in danger” Munchen, 115-116.

GRIGORESCU Ion, 1994. Necesitatea unor măsuri ferme pentru protecţia valorilor de patri-moniu cultural. In: Revista muzeelor, nr. 1, anul XXXI, Bucureşti, 75-76.

MUSTEAŢĂ Sergiu, 2001. Protecţia monumentelor arheologice în legislaţia naţională şi inter-naţională. In: Symposia Professorum, Seria Istorie, Materialele Sesiunii ştiinţifi ce a Universită-ţii Libere Internaţionale din Moldova din 4-5 mai 2001, Chişinău, 35-42.

MUSTEAŢĂ Sergiu, 2004. Protecţia patrimoniului arheologic în legislaţia naţională, europea-nă şi internaţională. In: Studii de istorie veche şi medievală. Omagiu profesorului Gheorghe Postică, Chişinău, 28-41.

MUSTEAŢĂ Sergiu, 2005a. Arheologia între ştiinţă, cadru legal şi infracţiune. In: Revista arhe-ologică, vol. II, nr. 1, Chişinău, 418-427.

MUSTEAŢĂ Sergiu, 2005b. Arheologia între ştiinţă şi infracţiune. In: Infohis. Buletin informativ ANTIM (Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova), nr. 2 (26), 6.

MUSTEAŢĂ Sergiu, 2008. Protecţia patrimoniului arheologic. Studiu comparativ: legislaţia Republicii Moldova şi Statelor Unite ale Americii, Chişinău, Ed. Pontos, 215 p.

NICOLAEV Gh., 1993. Unele aspecte ale ocrotirii monumentelor de istorie şi cultură în RSS Moldovenească (anii 1940-1980). In: Valori şi tradiţii culturale în Moldova (ed. A. Eşanu), Chi-şinău, 187-217.

OPRIŞ Ioan, 1986. Ocrotirea patrimoniului cultural – tradiţii, destin, valoare, Bucureşti, Ed. Meridiane, 243 p.

PLOŞNIŢĂ Elena, 2003. Protejarea patrimoniului cultural în Basarabia, Chişinău, 176 p.

POSTICĂ Iulia, 2008. Aspecte legislative privind protejarea patrimoniului arheologic în Repu-blica Moldova (1945-2007). In: Tyragetia, S.N., vol. II (XVII), nr. 1, 361-369.

SAVA Eugen 2003. Condition of System of Protection and Rescue Archaeological Monuments in Republic Moldova. In: 9 th Annual Meeting EAA. 10th-14th September 2003. St. Petersburg. Russia. Final Programme and Abstracts. St. Petersburg, 152-153.

TENTIUC I., POPUŞOI N., 2008. Regimul juridic al investigaţiilor arheologice în Republica Moldova şi problema săpăturilor neautorizate. In: Protecţia juridică a valorilor culturale în Re-publica Moldova. Materialele Conferinţei ştiinţifi co-practice internaţionale, 21-22 septembrie 2007, Chişinău, 44-50.

TENTIUC I., BUBULICI V., AGULNICOV S., 2008. Cetatea medievală de pământ de la Giur-giuleşti. Consideraţii preliminare, In: Tyragetia. Arheologie, Istorie Antică. Serie Nouă, Vol. II [XVII], nr. 1, 339-352.

БАТОВ В.И. (отв. ред.), 1986. Памятниковедение. Теория, методология, практика, Моск-ва, 144 с.

БОРОДАК А.В., РОШКА К.И., 1981. Законодательные основы охраны памятников, In: Ох-рана и использование памятников истории и культуры Молдавии (отв. ред. В.С.Зеленчук), Chişinău, 92-101.

ГОЙДА М., 2000. Археология в Республике Чехия: учет и охрана памятников, разведка древнего и исторического ландшафта. In: Stratum plus, nr. 5, 502-509.

– 140 –

ДЬЯЧКОВ А. Н. (отв. ред.), 1990. Памятники в контексте историко-культурной среды, Москва, 144 с.

МАРКЕВИЧ В. И., 1990. Актуальные проблемы археологических исследований и пропа-ганды достижений. In: Археология, этнография и искусствоведение Молдовы: итоги и перспективы, Кишинев, 86-95.

МЕДНЕК В. П. (отв. ред.), 1988. Памятники истории и культуры Молдавии (виды и типы), Chişinău, 136 p.

ДЕМЧЕНКО Н. А. (отв. ред.), 1987. Свод памятников истории и культуры Молдавской ССР. Северная зона, Макет. Chişinău, 866 с.

ХОДЧЕНКОВ А. (отв. за вып.), 1972. Охрана памятников культуры (Сборник документов), Chişinău, 1972, 71 p.

СТЕШЕНКО Л. А., ТЕПФЕРОВ В. Д., 1977. О памятниках истории и культуры, Москва, 80 с.

УЛЬЯНОВ В., ПИЛАТ И., 1977. Исторические места и памятники Молдавии, изд. 2-е, до-полн., Chişinău, 224 c.

ХЫНКУ И.Г., 1981. Памятники археологии. In: Охрана и использование памятников исто-рии и культуры Молдавии (отв. ред. В.С. Зеленчук), Chişinău, 15-32.

http://www.asm.md/administrator/fi siere/cadru/f200c.doc

http://www.cimec.ro/Arheologie/arh-preventiva/04-conventialavaletta

http:www.habitatmoldova.org/monitor/48652292441ae/ro/CHISINAU%20articol%20rom.doc

http://www.timpul.md.articole/2009/11/05/4854

http://www.ziare.com/articole/cautat-s346

ZUSAMMENFASSUNG

DIE ARCHÄOLOGIE ZWISCHEN GESETZ UND DEONTOLOGIE. FALLSTUDIE REPUBLIK MOLDAU

Das kulturelle Erbe ist eines der wichtigsten Faktoren für die Identität sowohl eines Indi-viduums als auch eines Volkes. Die Welt von heute ist viel empfi ndlicher gegenüber den Fra-gen des nationalen und internationalen kulturellen Erbes. Dieses bildet eine Inspirationsquelle der Gesellschaft, einen wichtigen Motor zum Stimulieren der Kreativität, sowie einen Faktor für eine verantwortungsvolle Haltung gegenüber den Kulturwerten der Menschheit.

Der Prozess der Wahrnehmung des Kulturerbes ist kein einfacher Prozess. Eine be-sonders negative Rolle spielen dabei die desinteressierte Haltung und die Ignoranz vieler Menschen.

In den letzten Jahren wurden dem Kulturerbe der Republik Moldau irreparable Schä-den zugefügt. Die dabei erreichten Dimensionen sind besorgniserregend. Das Fehlen einer kohärenten Gesetzgebung und deren Implementierungsmechanismen hat in dieser Zeit dazu geführt, dass die Denkmalpfl ege der Republik Moldau sich derzeit in einer ihrer schwersten Krisen befi ndet. Auch nach einer nur schnellen Analyse der Maßnahmen, welche die verant-wortlichen Institutionen zur Kontrolle der Situation ergriffen haben, lässt sich eindeutig fest-stellen, dass heutzutage in der Republik Moldau keine staatliche Stellen existieren, die in der Lage sind, das nationale Kulturerbe verantwortungsvoll zu betreuen.

– 141 –

Besonders gravierend ist die Situation der archäologischen Denkmäler. Es besteht die reale Gefahr, dass die kommenden Generationen ohne diesen Teil des Kulturerbes aufwach-sen werden. Infolge inadäquater denkmalpfl egerischer Gesetzgebung werden zahlreiche ar-chäologische Denkmäler unwiederbringlich zerstört und geplündert. Neben Ignoranz und Des-interesse spielt in diesem Prozess die bewusste Plünderung der archäologischen Fundstellen eine immer größere Rolle. Diese Form der Kriminalität nahm in der letzen Zeit eine bisher unbekannte Dimension an und bildet eine besondere Herausforderung für die Gesellschaft: die Fundstellen werden unerlaubt ausgegraben, die archäologischen Funde gelangen dabei auf dem Schwarzmarkt und werden danach auch illegal exportiert.

In diesem Beitrag werden konkrete Zerstörungsfälle präsentiert, bei sowohl staatliche Institutionen als auch Schatzsucher eine maßgebliche Rolle gespielt haben. Es handelt sich um die mittelalterlichen Stadtanlagen von Costeşti (Rajon Ialoveni) und Orheiul Vechi (Rajon Orhei), um das mittelalterliche Gräberfeld von Varatic (Rajon Râşcani), um die Fundstellen bei Prăjila (Rajon Sângerei) und Ţâpleşti (Rajon Sângerei). Es ist festzustellen, dass die Zerstö-rung archäologischer Denkmäler nicht immer nur durch verantwortungslose Individuen erfolgt, die sich den Wiederverkaufswert der Gegenstände aneignen wollen. In manchen Fällen sind es Baumaßnahmen, die – mit stillschweigender Akzeptanz manche Beamter – zu undokumen-tierten Zerstörungen der archäologischen Denkmäler führen. Als Beispiel sei hier der Bau des Eisenbahnabschnitts Giurgiuleşti-Cahul angeführt, bei dem mindestens 26 archäologische Fundstellen zerstört wurden. Es handelt sich dabei um einmalige Funde wie der Burg von Giurgiuleşti aus dem 15.-16. Jh. oder auch der sog. südliche Wall des Kaisers Trajan. Im hi-storischen Zentrum der Hauptstadt Chişinău, das angeblich unter staatlichen Denkmalschutz steht, wurden Baumaßnahmen durchgeführt, die zur Zerstörung zahlreicher archäologischer Denkmäler geführt haben. Als Bespiel ist die Zerstörung der mittelalterlichen Gräberfeld ne-ben der einzigen Kirche im moldauischen Stil in der Hauptstadt – die Mazarache-Kirche.

Weiterhin sind auch andere ähnliche Fälle zu erwähnen, die sowohl die Verantwortungs-losigkeit mancher Beamten, als auch die illegale Aufhebung der Gesetzverordnungen oder sogar das Ignorieren der Denkmalschutzgesetze aufzeigen. Zu einer Verbesserung der Si-tuation können nur eine Neuformulierung des Denkmalschutzgesetzes, die Ergänzung des Strafgesetzbuches mit Strafen für die Zerstörung der archäologischen Kulturgüter sowie die Etablierung spezieller Institutionen wie ein Zentrum für präventive Archäologie oder einer Denkmalpolizei führen.

– 142 –

Planşa 1. Giurgiuleşti. Procesul de distrugere a cetaţii medievale de pământ.Abb. 1. Giurgiuleşti. Zerstörungsbild der mittelalterlichen Erdburg.

Planşa 2. Chişinău. Biserica Măzărachi. Distrugerea cimitirului medieval adiacent şi a unor construcţii premoderne.

Abb. 2. Chişinău. Kirche Măzărachi. Zerstörung des mittelalterlichen Gräberfeldes und einiger vormoderner Bebauungen.

– 143 –

Planşa 3. Chişinău. Valea Morilor. Investigaţii arheologice cu participrea voluntatilor din ţară şi de peste hotare.

Abb. 3. Chişinău. Fundstelle “Valea Morilor”. Archäologische Untersuchungen mit Unterstützung von Freiwilligen aus dem In- und Ausland.

Planşa 4. Chişinău. Valea Morilor. Voluntari din Franţa au raspuns la apelul cercetătorilor.Abb. 4. Chişinău. Fundstelle “Valea Morilor”. Freiwillige Helfer aus Frankreich.

– 144 –

Planşa 5. Chişinău. Valea Morilor. Voluntari din Republica Moldova.Abb. 5. Chişinău. Fundstelle “Valea Morilor”. Freiwillige Helfer aus der Republik Moldau.

– 145 –

REZULTATE PRELIMINARE PRIVIND SONDAJELE GEOFIZICE DIN ANUL 2009 ŞI PERSPECTIVELE FOLOSIRII MAGNETOMETRIEI

ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Alexandru POPA, Sergiu MUSTEAŢĂ, Veaceslav BICBAEV, Knut RASSMANN, Octavian MUNTEANU, Gheorghe POSTICĂ, Ghenadie SÎRBU

IntroducereProspecţiunile geomagnetice nu sunt o noutate în arheologia europeană. Încă din anii ‘70

ai secolului XX această metodă a fost aplicată la cercetarea suprafeţei siturilor culturii Tripolie de pe teritoriul actual al Ucrainei. În ultimii ani, de pe urma dezvoltării rapide a tehnologiilor in-formaţionale a fost posibilă optimizarea utilizării acestei metode în arheologie: după expirarea licenţei la sondele de tip „Dr. Förster“, aparatajul a devenit mai accesibil din punct de vedere fi nanciar, iar datorită utilizării computerelor mobile performante – prelucrarea şi procesarea da-telor este posibilă chiar în câmp. Aceste circumstanţe, alături de procesul de internaţionalizare a cercetării arheologice de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” în colaborare cu Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova şi Centrul de Cercetări Arheologice din Repu-blica Moldova, au făcut posibilă desfăşurarea în anul 2009 a proiectului “Prospecţiuni geofi zice în Moldova”, primele rezultatele ale cărora vor fi prezentate în acest articol1.

Lucrările s-au desfăşurat în perioada 12-25 octombrie 2009, fi ind realizate sondaje pe suprafaţa a 5 situri arheologice din Republica Moldova – Horodca şi Costeşti, raionul Ialoveni, Petreni, raionul Drochia, Sobari, raionul Soroca şi Trebujeni, raionul Orhei. Măsurări geomag-netice au fost posibile pe o suprafaţă de peste 20.000 mp, fi ind descoperite urmele unor com-plexe de locuit şi ale unor sisteme de fortifi caţie2.

Metoda de cercetarePentru cartografi erea geomagnetică a suprafeţei siturilor s-a folosit o instalaţie compusă

din cinci sonde „Fluxgate” de tip „Dr. Förster”. Sondele au fost dispuse pe un suport mobil non-magnetic, elaborat şi asamblat de fi rma Sensys din Germania. Distanţa din ele este de 0,25 m, aşa încât măsurătorile să poată fi executate concomitent pe o fâşie cu lăţimea de 1,25 m. Viteza de propulsare a căruciorului varia între 0,6-1,2 m/s.

Sondele magnetometrice măsoară componenta verticală a câmpului magnetic de sub ele cu o marjă de eroare de circa 0,5 nT. Puterea de penetrare în adâncime depinde de mai mulţi factori, dar mai ales de dimensiunile obiectelor căutate, aşa încât anomaliile puternice pot fi distinse şi la adâncimi relativ mari. Pentru vizualizarea rezultatelor măsurărilor s-a folosit imaginea în spectru de la roşu la albastru: spaţiile cu magnetism mai puternic sunt reprezenta-te în tonalităţi roşii, pe când valorilor cu magnetism scăzut le revin tonalităţi albastre. Un punct de pe imaginea prezentată are dimensiunile de 20 x 20 cm.

Cartografi erea valorilor de altitudine a terenului investigat s-a executat cu ajutorul a două sisteme GPS diferenţiat de tip Thales. Marja de eroare a ambelor sisteme poate oscila între 2 şi 20 cm. Pentru a minimaliza cât se poate de mult această valoare, a fost construit cu ajutorul

1 Colaborarea ANTIM şi UPS „Ion Creangă” cu RGK în domeniul prospecţiunilor geomagnetice a început încă în vara anului 2008, când un grup de studenţi de la Chişinău a participat la sondajele din România în cadrul proiectului internaţional „Limesul de est al Daciei romane”. Pentru detalii vezi POPA et al. 2008.

2 La proiect au participat, din partea Institutului German de Arheologie din Frankfurt am Main/Germania - Prof. dr. Friedrich Lüth, dr. Alexandru Popa, dr. Knut Rassmann, Klaus Baltes, iar din partea Republicii Moldova – prof. dr. hab. Gheorghe Postică, dr. Sergiu Musteaţă, Veaceslav Bicbaev, dr. Octavian Munteanu, Vasile Iarmulschi, Ghenadie Sîrbu, Ecaterina Creţu, Livia Ermurachi şi Corina Rezneac.

– 146 –

unei staţii totale câte un sistem local de coordonate, care a fost racordat apoi la sistemul de proiecţie WGS 84.

RezultateHorodca, r-l Ialoveni. Situl este cunoscut sub numele de Cetate şi este dispus la circa

3,0 km spre vest de satul Horodca, raionul Ialoveni. Ea este situată pe un promontoriu cu malurile abrupte din trei părţi. Parţial, teritoriul atribuit aşezării eneolitice este acoperit de o plantaţie de viţă-de-vie, ceea ce împiedică cercetarea integrală prin metoda rezistivităţii mag-netice a solului.

Aşezarea este cunoscută de pe urma prospecţiunilor efectuate de Ştefan Ciobanu în anul 19243. Săpături cu caracter sistematic au fost efectuate de Octavian Munteanu şi Galina Bodareu în anii 2007-20094.

În cadrul sitului au fost investigate două casete cu dimensiunile a câte 50x50 m, la supra-faţa cărora se observau pe alocuri mici aglomeraţii de material ceramic5. În urma investigaţiilor în partea de nord a suprafeţei măsurate a fost posibilă identifi carea câtorva anomalii magne-tice (min. 6), care, după formă şi dimensiuni, pot fi identifi cate cu resturi de locuinţe din cadrul aşezării. De asemenea este de presupus şi existenţa unui şanţ, care străbate situl de la vest spre est. Concluzii mai avansate privind structura internă a sitului pe baza suprafeţei limitate de cercetare la moment nu sunt posibile (Planşa 1).

Costeşti, r-l Ialoveni. Situl medieval de la Costeşti este cunoscut în literatura de specia-litate ca unul din cele două oraşe tătărăşti din spaţiul pruto-nistrean6. Lucrările de prospecţiune a oraşului medieval au fost planifi cate în data de 20 octombrie 2009, dar din cauza precipita-ţiilor abundente căzute în ziua precedentă asamblarea magnetometrului nu a fost posibilă7. Cu toate acestea, a fost efectuată o vizită a sitului în vederea alcătuirii unor prognoze privind posibilitatea efectuării de măsurări geomagnetice pe viitor, în urma căreia s-au constat urmă-toarele aspecte:

• numărul mare al parcelelor de pe teritoriul sitului, • existenţa unor plantaţii mai noi de viţă de vie pe suprafaţa sitului,• prezenţa unor urme de intervenţii (probabil neautorizate) în sol pe teritoriul sitului. Este

vorba despre doua “casete” săpate fi ecare până la adâncimea de 60-70 cm şi o dimensiune de circa 4 x 4 m (Planşa 2).

Drept concluzie, considerăm că pe viitor prospectarea geomagnetică a sitului este posi-bilă. În acelaşi timp, semnalăm faptul că suprafaţa oraşului medieval de la Costeşti a devenit un câmp de acţiune al braconajului arheologic şi cerem Ministerului Culturii să intervină pe lângă organele de drept ale Republicii Moldova în vederea asigurării protecţiei acestui sit ar-heologic. Totodată, acest sit trebuie înscris în lista siturilor arheologice din Republica Moldova declarate de interes naţional.

Petreni, raionul Drochia. Situl este cunoscut sub numele de “Sofi a I” / ”La Şulim” / “Via Boierească” şi se găseşte la circa 6 km spre sud-vest de satul Petreni, raionul Drochia. Aşeza-rea este cunoscută de la începutul secolului XX, când E. Stern a investigat prin săpături arhe-

3 PASSEK 1969; ZLATKOVSKAJA, POLEVOJ 1969; LJAPUŠKIN et al. 1974; HÂNCU 1993.4 MUNTEANU, IARMULSCHI 2007; MUNTEANU et al. 2009; MUNTEANU et al. 2010; MUNTEANU, PERJU

2010; BODAREU 2010.5 Măsurările de rezistivitate magnetică au fost efectuate în zilele de 12 şi 14 octombrie. La lucrări au participat

Octavian Munteanu, Vasile Iarmulschi, Sergiu Musteaţă, Knut Rassmann, Klaus Baltes, Friedrich Lüth şi Ale-xandru Popa.

6 POLEVOJ 1969; TELINOV 2000; RJABOJ 1998; ABYZOVA, TRAVKIN 2000.7 La sondaje au participat şi trei masteranzi de la Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă” - Livia Er-

murache, Corina Rezneac şi Ecaterina Creţu.

– 147 –

ologice opt locuinţe din lemn cu lipituri de lut8. Ulterior situl a mai fost investigat de V. Zirra, T. Passek, K. Šiškin, V. Marchevici şi V. Bicbaev9. Aşezarea de la Petreni a reprezentat obiectul unor fotografi i aeriene (1967, 1984)10.

În cadrul sitului au fost investigate două casete cu dimensiunile de 50x50 şi 30x50 m (Planşa 3)11. Drept rezultat a fost posibilă identifi carea câtorva anomalii magnetice, care, după formă şi dimensiuni, pot fi identifi cate cu resturi de locuinţe din cadrul aşezării. Prospecţiunile de teren realizate pe teritoriul sitului au confi rmat posibilitatea extinderii sitului pe o arie de peste 36 ha. La suprafaţa actuală a solului s-au observat numeroase aglomerări de vase ce-ramice şi lipituri arse de lut.

Drept concluzie constatăm că investigaţiile geomagnetice din anul 2009 de la Petreni indică fi abilitatea acestei metode pentru cercetarea structurii interne a siturilor eneolitice din Republica Moldova, în care se păstrează resturile unor construcţii de lemn cu lipituri de lut. Ur-mele aşezării par a fi relativ bine păstrate, situl este relativ uşor accesibil. Terenul este folosit pentru culturi agricole de gospodăria colectivă din localitate, dar spre deosebire de alte situri – suprafaţa sitului nu este parcelată. Toate acestea creează condiţii prielnice pe viitor pentru o cercetare geomagnetică integrală a acestui sit legendar pentru arheologia Republicii Moldova, respectiv cu rezultate ce vor contribui la evoluarea considerabilă a cunoştinţelor despre habi-tatul epocii eneolitice din sud-estul Europei (Planşa 4).

Sobari, raionul Soroca. Investigaţiile geomagnetice ale sitului “La Cetate” din preajma satului Sobari au început în data de 18 octombrie şi au continuat în ziua următoare. În ambele zile de cercetare au fost înregistrate precipitaţii sub formă de ploaie12. Situl este cunoscut de pe urma cercetărilor lui E. Rikman în anii 1966-1972 şi I. Niculiţă în anii 1990-199413. Situl reprezintă o aşezare a culturii Sântana de Mureş-Černjachov, la extremitatea de vest a căreia s-a descoperit o incintă de piatră cu construcţii de piatră şi lemn pe interior.

Măsurările s-au concentrat parţial asupra spaţiului din interiorul incintei, care nu este prelucrat agricol, precum şi la sud de acesta. Pe o parte din colţul de sud-vest al incintei in-vestigaţiile au fost imposibile din cauza arbuştilor deşi, care au crescut necontrolat în această parte a sitului. De asemeni, spaţiile investigate anterior prin săpături de E. Rikman şi I. Niculiţă nu au putut fi cercetate din cauza gropilor adânci rămase pe locul sectoarelor investigate arhe-ologic. În total a fost investigată o suprafaţă de circa 10000 mp. Imaginea preventivă obţinută de pe urma investigaţiilor confi rmă observaţiile anterioare ale lui E. Rikman despre structura internă a aşezării şi a dispunerii în teren a resturilor de construcţii. Relativ bine se observă urmele celor trei laturi ale incintei de piatră din partea de nord-vest a aşezării. Noutatea inves-tigaţiilor le reprezintă cele cel puţin trei construcţii, probabil de lemn cu lipituri de lut (Planşa 5). Procesarea fi nală a imaginii obţinute şi mai ales extinderea pe parcursul campaniilor viitoare a investigaţiilor la dimensiunea întregului sit ne întăreşte optimismul că vom putea obţine cu ajutorul măsurărilor rezistivităţii magnetice imaginea completă a aşezării şi, eventual, a necro-polei aferente.

Trebujeni, raionul Orhei. Pentru măsurători14 a fost aleasă o suprafaţă de 30x40 m din interiorul citadelei medievale (Planşa 6)15. Pe durata investigaţiilor a fost timp uscat, fără pre-cipitaţii, suprafaţa investigată fi ind uşor accesibilă.8 ŠTERN 1906; ŠTERN 1907.9 MARKEVIČ 1981; ČERNYŠ 1982; MOVŠA 1984; SOROCHIN 2004; DUDKIN, VIDEJKO 2004.10 BIKBAEV 2007.11 Prospecţiunile au fost efectuate în data de 16 octombrie. La lucrări au participat Knut Rassmann, Klaus Bal-

tes, Alexandru Popa, Ghenadie Sîrbu şi Veaceslav Bicbaev.12 Din componenţa echipei de cercetare au făcut parte Alexandru Popa, Sergiu Musteaţă şi Ghenadie Sîrbu.13 RIKMAN 1970; NICULIŢĂ 1996; NICULIŢĂ, POPA 1993; POPA 1997.14 La lucrări au participat Gheorghe Postică, Alexandru Popa, Livia Ermurache şi Ecaterina Creţu.15 POSTICĂ 2006.

– 148 –

Rezultatul obţinut indică o suprafaţă cu numeroase anomalii magnetice, o parte din care (bipoli de culoare roşie / albastru) denotă existenţa în sol a unor obiecte de fi er. În partea de vest se observă contururile unor încăperi, foarte probabil din piatră, dosite incintei şi parţial deschise spre interiorul acesteia, avânt o lăţime de până la trei metri (Planşa 7).

Drept concluzie, apreciem această încercare de investigaţii la Orheiul Vechi drept una reuşită. Metoda măsurării rezistenţei magnetice a solului se pretează pentru identifi carea structurilor medievale din cadrul complexului medieval “Orheiul Vechi”, care pot fi integrate în planul digital al acestui sit arheologic de importanţă internaţională.

Probleme şi perspectiveRezultatele preliminare ale sondajelor geomagnetice din anul 2009 au confi rmat un şir

de situaţii arheologice atât în cadrul siturilor preistorice, cât şi al celor antice şi medieval, care merită a fi dezvoltate în anii următori. Extinderea parteneriatului moldo-german ar asigura şi transferul de experienţă şi cunoştinţe în domeniul metodelor moderne de cercetare arhe-ologică. Cu atât mai mult cu cât utilizarea metodelor de cercetare geomagnetică în cadrul proiectelor arheologice se încadrează perfect în contextul prevederilor şi îndemnul unui şir de convenţii internaţionale de a utiliza tehnicile non-distructive şi conservarea in situ a urmelor arheologice16. Carta ICOMOS pentru protecţia şi gestiunea patrimoniului arheologic din 1990 menţionează, spre exemplu, că săpăturile trebuie executate cu preferinţă în siturile condam-nate distrugerii fi e care rezultat al programelor de amenajare a terenurilor, fi e ca rezultat al unor calamităţi naturale.

Constatarea în timpul activităţilor din cadrul proiectului a urmelor de intervenţii arheolo-gice neautorizate pe suprafaţa mai multor situri, cum ar fi cele de la Costeşti, raionul Ialoveni, Peresecina, Trebujeni, raionul Orhei (Planşa 8), demonstrează amploarea fenomenului „arhe-ologiei negre” pe teritoriul Republici Moldova, care necesită elaborarea unor politici culturale capabile să combată acest viciu. Braconajul arheologic, prin încălcarea unui şir de prevederi legale privind protecţia patrimoniului cultural, contribuie la deteriorarea straturilor culturale şi distrugerea irecuperabilă a moştenirii arheologice. În această ordine de idei se înscrie şi uti-lizarea neatorizată a detectoarelor de metal pe larg practicate de către „căutătorii de comori” în Republica Moldova. Autorităţile publice locale şi centrale ar trebui să fi e mult mai sensibile la aceste probleme, iar organele de drept să se autosesizeze şi să contribuie prin acţiuni con-crete la combaterea fenomenului arheologiei ilegale. Totodată, arheologii ar trebui să dezvolte pe larg arheologia publică, care este una din măsurile efi ciente pentru a sensibiliza şi implica publicul în cercetarea şi protejarea patrimoniului cultural.

16 CARTA ICOMOS 1990; CARTA VALETTA 1998.

– 149 –

BIBLIOGRAFIE:

ABYZOVA, TRAVKIN 2000: Е.Н. Абызова, С.Н. Травкин. Некоторые особенности медных джучидских монет с поселения Костешты: (Бессарабия), în Степи Европы в эпоху средневековья, Донецк, 2000, 351-359.

BIKBAEV 2007: Вячеслав Бикбаев, «Башни Петрен» (от археологической интерпретации аэрофотоснимков к реконструкции жизни кукутень-трипольских поселений), în Tyra-getia, serie nouă, Vol. I (XVI), nr. I, Arheologie. Istorie Antică, 2007, 9-26.

BODAREU 2010: Galina Bodareu, Contribuţii la cercetarea eneoliticului din spaţiul pruto-nistrean în baza descoperirilor arheologice de la Horodca Mare, raionul Ialoveni, Tyragetia, 2010, sub tipar.

CARTA ICOMOS 1990: Carta ICOMOS pentru protecţia şi gestiunea patrimoniului arheologic, 1990.

CARTA VALETTA 1998: Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic, Va-letta, 1998.

ČERNYŠ 1982: Е.К. Черныш, Энеолит Правобережной Украины и Молдавии, în Археология СССР с древнейших времён до средневековья в 20 томах, Энеолит СССР, Москва, 1982, 165-320.

DUDKIN, VIDEJKO 2004: В.П. Дудкiн, М.Ю. Вiдейко, Планування поселень трипiльської культури. Енциклопедia трипiльської цивiлiзацiї, том 1, Київ, 2004, 304 -314.

HÂNCU 1993: I. Hâncu, Cetăţi antice şi medievale timpurii din Republica Moldova, Chişinău, 1993.

LJAPUŠKIN et al. 1974: В.Л. Лапушнян, И.Т. Никулицэ, М.А. Романовская, Памятники раннего железного века, în AKM, 4, Кишинев, 1974.

MARKEVIČ 1981: В.И. Маркевич, Позднетрипольские племена Северной Молдавии, Кишинёв 1981.

MOVŠA 1984: Т.Г. Мовша, Петренська регіональна група трипільської культури, în Археологiя 45, 1984, 10-23.

MUNTEANU et al. 2009: O. Munteanu, V. Iarmulschi, V. Perju, L. Ermurachi, Fortifi caţia getică de la Horodca Mică: complexele din incintă cercetate în anii 2006-2007, în Păstrarea patri-moniului cultural în ţările europene (materialelele conferinţei internaţionale, Chişinău, 25-26 septembrie 2008), Chişinău, 2009, 61-80.

MUNTEANU et al. 2010: O. Munteanu, V. Iarmulschi, V. Perju, L.Ermurachi, Prima fază de edifi care a fortifi caţiei de la Horodca Mică, în Tyragetia 2010, sub tipar;

MUNTEANU, IARMULSCHI 2007: O. Munteanu, V. Iarmulschi, Preliminarii privind fortifi caţia de la Horodca Mică, în Tyragetia, SN vol. I (XVI) nr. 1, 2007, 279-286.

MUNTEANU, PERJU 2010: Octavian Munteanu, Veronica Perju, Fortifi caţia de la Horodca Mică: rezultatele primilor ani de cercetare, msc.

NICULIŢĂ 1996: I. Niculiţă, Situl de epocă romană de la Sobari şi unele aspecte ale romani-zării în spaţiul de la est de Carpaţi, în Romanizarea la Est de Carpaţi. Probleme actuale ale istoriei, economiei şi culturii moldovenilor la Est de Prut 2, Chişinău, 1996, 14-23.

– 150 –

NICULIŢĂ, POPA 1993: I. Niculiţă, A. Popa, Sobari, r. Soroca, Republica Moldova, în Cronica cercetărilor arheologice: Campania 1993, Satu Mare, 1994, 60.

PASSEK 1969: T. Пассек, Археологические разведки в Молдавии, în KСИИMK, 26, 1949, 57-68.

POLEVOJ 1969: Л.Л. Полевой, Городское гончарство Пруто-Днестровья в XIV веке, Кишинев, 1969.

POPA 1997: A. Popa, Die Siedlung Sobari, Kr. Soroca (Republik Moldau), în Germania 73, 1, 1997, 119-131.

POPA et al. 2008: A. Popa, C. Gaiu, S. Cociş, Prospecţiuni geomagnetice în situl de epocă romană de la Livezile, în Revista Bistriţei XXII, 2008, 101-113.

POSTICĂ 2006: Gheorghe Postică, Orheiul Vechi. Cercetări arheologice 1996-2001, Editura Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, 2006.

RIKMAN 1970: E. A. Rikman, Poselenie pervyh stoletij našej ery Sobar’ v Moldavii, în Sovet-skaja archeologija 2, 1970, 180-197.

RJABOJ 1998: Т.Ф. Рябой, Н.П. Тельнов, Костешты - золотоордынский центр XIV в. по производству поливной керамики в Днестровско-Прутском междуречье, în Историко-культурные связи Причерноморья и Средиземноморья X-XVIII вв. по материалам поливной керамики: ТД НК, Симферополь, 1998, 177-179.

SOROCHIN 2004: V. Sorochin, Aşezarea cucuteniană de la Petreni, jud. Bălţi. Un secol de la descoperire, în Memoria Antiqvitatis XXIII, 2004, 253-264.

ŠTERN 1906: Э. Штерн, Предварительное сообщение о раскопках в имении Петрены в Бельцком уезде Бессарабской губернии, în ЗООИД XXV, 1904, 69-72; E. Stern, Die prämykenische Kultur in Süd-Rusland: Die Ausgrabungen in Petreny, im Bielzer Kreise des Gouvernements Bessarabien, 1902 und 1903. Moskau, 1906).

ŠTERN 1907: Э. Штерн, Доисторическая греческая культура на юге России. Труды XIII AC в Екатеринославе в 1905 г., т. I, Москва, 1907, 9-94.

TELINOV 2000: Н. П. Тельнов, Т.Ф. Рябой, Золотоордынский город у с. Костешты в Молдавии, în Stratum plus 5, 2000, 108-118.

ZLATKOVSKAJA, POLEVOJ 1969: T. Златковская, Л. Полевой, Городища пруто-днестровского междуречья IV-III вв. до н.э. и вопросы политической истории гетов, în МИА СССР, 150, 1969, 35-60.

– 151 –

ZUSAMMENFASSUNG

VORLÄUFIGE GRABUNGSERGEBNISSE DER GEOMAGNETISCHEN PROSPEKTIONEN IM HERBST 2009: EINIGE BEMERKUNGEN

ZUM EINSATZ DER GEOMAGNETIK BEI ARCHÄOLOGISCHEN FORSCHUNGEN IN DER REPUBLIK MOLDAU

Vom 12.10. bis 25.10. führte ein Team der Römisch-Germanischen Kommission des Deutschen Archäologischen Instituts Frankfurt am Main in Zusammenarbeit mit der Staatli-chen Pädagogischen Universität Chişinău geophysikalische Prospektionen durch. Das Unter-nehmen diente der Ausbildung von moldauischen Studenten und Nachwuchswissenschaftlern und der Ermittlung des Potentials von Siedlungsplätzen für großfl ächige geomagnetische For-schungen. Eingesetzt wurde ein 5-Kanalmessgerät der Firma Sensys.

Die Untersuchungen begannen auf den Cucuteni-Siedlungen von Horodca (Rajon Ia-loveni) und bei Petreni (Rajon Drochia). Es wurden Flächen von 1,5 bis 2 ha prospektiert. Auf beiden Siedlungsplätzen konnten Hausstrukturen ermittelt werden, die in den zahlreichen Aus-grabungsbefunden verbrannter Häuser Entsprechungen aus dem Tripolje-Cucuteni-Bereich haben. Die gut erhaltenen Hausbefunde und die Hinweise auf Wälle bzw. Palisaden zwischen den Hausquartieren eröffnen für die Rekonstruktion der Siedlungsstrukturen von Siedlungen der Cucuteni-Kultur exzellente Perspektiven. Besondere Bedeutung kommt den Ergebnissen auf der bedeutenden Cucuteni-Siedlung von Petreni zu, wo acht Hausstellen nachgewiesen werden konnten, deren Anordnung nicht dem von V. Marchevici veröffentlichten kreisförmigen Haus- bzw. Gassenmuster folgt. Diese neuen Ergebnisse liefern für eine Neuinterpretation der Luftbildbefunde wichtige Anhaltspunkte.

Weitere Prospektionen erfolgten auf einigen ausgedehnten Siedlungen der Spätkaiser-zeit. In Sobari bei Soroca wurden Grabenwerke und Hausstrukturen erfasst, darunter auch ein ca. 20 x 10 m großer Hauskomplex, dessen Ausmaße einem bei früheren Ausgrabungen erfassten 18 x 9 m großen Steingebäude entsprechen. Die entdeckten Hausstrukturen sind insgesamt weniger zahlreich als auf den Cucuteni-Siedlungen, was möglicherweise mit einer geringeren Bebauungsdichte zusammenhängt. Prospektionen erfolgten auch auf den mittel-alterlichen Stadtwüstungen von Costeşti und Trebujeni, lieferten aber keine weiterführenden Ergebnisse.

Die Prospektionen zeigen, dass sich die spätkaiserzeitlichen und Cucuteni-Siedlungen ausgezeichnet für geomagnetische Untersuchungen eignen. Unter Berücksichtigung ihrer Größe ist diese Aufgabe jedoch nur durch den Einsatz von fahrzeuggestützten Mehrkanal-Messgeräten zu bewältigen.

– 152 –

Planşa 1. Horodca. Planul magnetometric al suprafeţei investigate. 1-2. Drumuri de acces spre sit. 3. Stâlp de reţele electrice.

Abb. 1.Horodka. Magnetometerplan der prospektierten Fläche. 1-2. Zufahrtsstrassen zur Fundstelle. 3. Starkstrommast.

– 153 –

Planşa 2. Costeşti. Urme de săpături neautorizate pe suprafaţa oraşului medieval.Abb.2. Costeşti. Spuren der illegalen Grabungen innerhalb der mittelalterlichen Stadt.

Planşa 3. Petreni. Planul magnetometric al suprafeţei investigate in octombrie 2009.Abb. 3. Petreni. Magnetometerplan der 2009 prospektierten Fläche.

– 154 –

Planşa 4. Petreni. Planul aşezării redesenat pe baza fotografi ilor aeriene. Aria haşurată albastru re-prezintă zona de distribuţie a fragmentelor de ceramica la suprafaţa a solului,

petele negre – urmele presupuselor locuinţe.Abb. 4. Petreni. Skizze der äneolithischen Siedlung umgezeichnet nach Luftbildern.

– 155 –

Planşa 5. Sobari. Planul magnetometric al suprafeţei investigate in octombrie 2009.Abb. 5. Sobari. Magnetometerplan der prospektierten Fläche.

– 156 –

Planşa 6. Orheiul Vechi/Trebujeni. Schiţă de plan a sitului şi poziţia suprafeţei prospectate (Nr. 20)Abb. 6. Orheiul Vechi/Trebujeni. Skizze des Fundplatzes mit.

der Position der prospektierten Fläche (Nr. 20).

Planşa 7. Orheiul Vechi/Trebujeni. Pla-nul magnetometric a

suprafeţei cercetate in octombrie 2009.

Abb. 7. Orheiul Vechi/Trebujeni. Magnetome-terplan der prospektier-

ten Fläche.

– 157 –

Planşa 8. Un căutător de comori în fl agrant pe suprafaţa aşezării Sântana de Mureş-Černjachov din preajma satului Peresecina, raionul Orhei, 21 septembrie 2009, ora 7.30.

Abb. 8. „Schatzsucher“ in fl agrant auf der Sieldung der Sântana de Mureş-Černachov-Kultur bei Pe-resicina, raion Orhei. Aufnahme am 21 September 2009, gegen 7:30.

– 158 –

WALACHEISCHE, MOLDAUISCHE UND SIEBENBÜRGISCHE MÜNZEN IM DEUTSCHEN GELDUMLAUF (SPÄTMITTELALTER – NEUE ZEIT)

Lilia DERGACIOVA

In dem folgenden Artikel werden die Ergebnisse eines Forschungsprojektes mit Förde-rung durch den Deutschen Akademischen Austauschdienst unter der Leitung Herrn Dr. Reiner Cunz (Niedersächsisches Landesmuseum, Hannover) dargestellt. Zunächst wurde der EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland erforscht, die sich unter der Leitung von Herrn Dr. Reiner Cunz befi ndet. Es wurden walacheische, moldauische und siebenbürgischen Münzen aus dem Mittelalter und der Neuen Zeit untersucht. Hierbei stellte sich heraus, dass die walacheischen Emissionen im deutschen Geldumlauf nicht vorhanden sind. Moldauische Münzen wurden in vier Schatzfunden des 14. – 16. Jahrhunderts entdeckt. Am zahlreichsten aber waren Münzen der Emisionen des siebenbürgisches Fürstentums1 vertreten. Sie wurden in 61 Schatzfun-den des 16. – 19. Jahrhunderts entdeckt. Nach Auffi ndung dieser Informationen habe ich die numismatische Literatur und auch die Erwerbungsakten über diese Funde recherchiert. Ein Teil der erforschten Funde wurde noch im 19. Jahrhundert endeckt und in der Fachliteratur kurz erwähnt, was die Forschung jedoch komplizierter gemacht hat. Andere Teile der Funde wurden gut und mit genauerer Beschreibung sowie mehreren Abbildungen veröffentlicht. Dies ermöglichte eine Kartografi erung und eine kurze Diskussion über ökonomische Aspekte und den Geldumlauf in den deutschen Ländern im Spätmittelalter und der Neuen Zeit erlaubt.

Die Beschreibung der Emissionen des Rumänischen Fürstentumes wurden nach chro-nologischen Kriterien unterteilt: walacheische Prägungen ab Mitte des 14. Jahrhunderts, moldauische Geldemissionen ab der zweiten Hälfte des 14. Jahrhunderts. Spätestens ab der zweiten Hälfte des 16. Jahrhunderts begann dann das siebenbürgische Fürstentum eigene Münzen zu prägen (für die Inhaltsbeschreibung der Funde mit moldauischen und siebenbürgi-schen Münzen im deutschen Geldumlauf siehe Kataloge der Schätzfunde 1 und 2).

WalacheiDie Walachei war das erste Rumänische Fürstentum (Abb. 1), in dem eigene Münzen

geprägt wurden, erstmals unter Wladislaw I. (1364-1377). Nach dem Konfl ikt zwischen Lud-wig I. von Anjou (1342-1382) und Wladislaw I drang die ungarische Armee in das Königreich von Vidin (Bulgarien) ein, eroberte sein Territorium und transfomierte es in eine ungarische Provinz. Der König (Zar) von Vidin Sracimir, der auch ein Alliierter des walacheischen Fürsten, wurde nach Buda gebracht. Wladislaw I. hatte nunmehr keinen Zugang Silbermünzen mehr und versuchte daher, ein eigenes Geldsystem aus drei Nominalen zu etablieren, bestehend aus einem großen Nominal (Durchmesser 18-21 mm, Gewicht ca. 1,05 g), einem mittleren Nominal (Durchmesser 16-18 mm, Gewicht 0,70 g (Abb. 2) und einem kleineren (Duchmesser 15-16 mm, Gewicht 0,35 g). Bei allen dreien lag der Silbergehalt bei ca. 900/1000 Lot2.

In den Handelsprivilegien, die Handelsleute aus Kronstadt (Brasov) vom walacheischen Fürsten Mircea I. der Alte [Mircea cel Bătrân] (1386-1418) im Jahr 1413 erhielten, ist bei den Geldeinheiten von Dukaten die Rede (Silberdukaten oder muntenischer Dukaten), die Unter-einheit wurde Ban genannt. Der muntenische Dukat wog ca. 1,05 g und entsprach in seinem

1 Es wurden nicht nur die Emissionen des autonomen Fürstentums, sondern auch die Habsburgischen Prägun-gen für das Siebenbürgischen Prinzipat erforscht.

2 KIRIŢESCU 1997, 69.

– 159 –

Wert dem Groschen, den Sracimir in Vidin um das Jahr 1335 geprägt hat. Das bedeutet, dass die bulgarischen und serbischen Groschen als eine ökonomische Maßeinheit und ökonografi -sche Prototypen verwendet wurden. Der zweite, mittlere Nominal mit dem Gewicht 0,70 g wog genau so viel wie die ungarischen Denare, die nach der Münzreform von Carol Robert (1308-1342) geprägt wurden. Diesem Beispiel folgend wird dieser Nominal in der rumänischen Bi-bliografi e auch Denar genannt, obwohl keine schriftlichen Dokumente hierüber existieren.

Unter dem Nachfolger von Wladislaw I. fand eine langsame und allmähliche Reduzie-rung des Edelmetalls statt. Der Höhepunkt wurde im Jahr 1397 erreicht, als die Münzen mit einem Silbergehalt von 221/1000 Lot geprägt wurden. Unter Mircea I. dem Alten wurde eine neue Münzreform durchgeführt und die Qualität des Dukatens stabilisiert (Abb. 3). Ab dieser Zeit war ein muntenischer Dukat wertgleich zu einem ungarischen Denar. Er wurde weiter mit einem reduzierten Silbergehalt geprägt (Abb. 4). Der mittlere Nominal, der früher Denar ge-nannt wurde, geriet in Vergessenheit.

Im 15. Jahrhundert intensivierten sich die ökonomischen Beziehungen der Walachei und auch von Moldawien auf hoher Ebene. Ein Beweis hierfür fi nden wir in mehreren Handels-privilegien, die sächsische Handelsleute von Siebenbürgen3 und auch aus Lemberg (Lviv) erhielten.

Im Vergleich zu der langen Regierungszeit von Mircea I. dem Alten hatten die Emissio-nen seiner Nachfolger keine große ökonomische Bedeutung. Die seltenen schriftlichen Quel-len aus den dreißiger und vierziger Jahren des 15. Jahrhunderts spiegeln ein Wirtschafts-system wieder, in dem ganz wenig eigene walacheische Prägungen im Umlauf waren. Die meisten Handelsoperationen erfolgten im Naturalientausch (Pferde, Ochsen, Wein, Objekte aus Edellmetallen)4.

Gegen Mitte des 15. Jahrhunderts wurden auf einer Seite nicht genügend eigene wa-lacheische Emissionen produziert, wegen der Devaluation des ungarischen Denars blieb der Binnenmarkt zudem ohne gute Silbermünze. Außerdem dringt in dieser Zeit aufgrund ent-sprechender politischer und ökonomischer Einfl üsse der türkische Asper ein und beginnt eine besondere Rolle auf dem Markt zu spielen. Unter diesen Bedingungen führte Wladislaw II. (1447, 1448-1456) seine Münzreform durch. Laut Vilcu und Gramaticu standen die munteni-schen Dukaten nach der Münzreform in einen Wechselkurs von einem ½ Dukaten zu einem Asper. Ein Asper wurde demzufolge in zwei muntenische Dukaten getauscht5. In einem Brief-wechsel vom 7. März 1448 schreibt Johann Hunyadi (1446-1452) (Regent von Ungarn) an Handelsleute aus Kronstadt (Brasov) „in den Geldoperationen mit der Walachei dürfen keine Asper oder Florinen, sondern nur ungarische Nominale verwendet werden“6. Nach Ansicht von Vilcu und Gramaticu wurde es im Ergebnis des Abkommens von Andrianopol zwischen Ungarn und dem Osmanischen Reich verboten, sämtliche Geldnominale außer der ungari-schen Nominale, also vor allem auch die walacheischen Emissionen7 zu verwenden. Mehrere Schatzfunde zeigen, dass diese Geldnominale (monetam vaivode Transalpinarum Serbien und Jugoslawien erreichten und südlich und westlich der Karpaten im Umlauf blieben. Nörd-licher als Ungarn sind sie aber nicht gekommen. Dies ist auch die Ursache dafür, warum die walacheischen Emissionen in den deutschen Ländern nicht entdeckt wurden.

MoldawienDie Erscheinung und die Entwicklung des Geldsystems in dem moldauischen mittelalter-

3 DRH 1977, 197-198, NR. 120.4 DRH 1966, 104-107, NR. 53.5 VÎLCU, GRAMATICU 2002, 185.6 DRH 1977, 398-399, NR. 289; siehe die kritische Anmerkung von VÎLCU, GRAMATICU 2002, 185, Fußnote 48.7 DRH 1977, 431, NR. 314.

– 160 –

lichen Fürstentum (Abb. 1) ist bis jetzt stets mit dem Namen von Fürst Peter I. Muschat (1375-1391/1392) in Verbindung gebracht worden. Die Frage, in welchem Münzsystem und mit wel-chem heraldischen Einfl uss die Münzen geprägt wurden, hat immer wieder zu Diskussionen in der Fachliteratur geführt. Sie wurden dem ungarischen Münzsystem8, dem polnischen9 sowie auch dem russischen Münzsystem der Groschen von Halitsch zugeordnet10. Die RFX-Analyse zeigt11, dass die ersten Münzen im System von Halbgroschen „Grossi Ruthecales” geprägt wurden. Auch hat ein Vasall von Ungarns Fürst (Gospodar) Peter I. die Darstellung des unga-rischen heraldischen Wappenschildes mit Lilien und heraldischen Balken übernommen. Die Münzen wurden in zwei Nominalen geprägt: Groschen (Durchmesser 18-20 mm, Gewicht ca. 1,10-0,96 g (Abb. 5), und Halbgroschen (Durchmesser ca. 14-15 mm, Gewicht ca. 0,45-0,50 g), letztere kommen äußerst selten vor.

In Deutschland befi ndet sich im Münzkabinett Berlin ein Schatzfund (39 Exemplare) mit Münzen von Peter I Muschat. (Inv. Nummer Acc. 1902/840). Der Fund wurde im Jahr 1980 von Stirbu veröffentlicht12. Er hat einen unbestimmten Fundort und wurde im Jahr 1902 von Nuber (einem Sammler aus Essek) gekauft. Herr Nuber besuchte häufi g Moldawien und die Bukowin. Der Schatzfund, den später die Numismatische Kommision Preussischer Kulturbe-sitz aufkaufte, stammt defi nitiv aus diesem Gebiet. Er besteht aus mehreren Groschen von Emissionsserien Peters. Die Emissionen unterscheiden sich nach Anzahl der Lilien auf dem Wappenschild auf der Rückseite der Münze (Abb. 6). Insgesamt liegen uns sieben Serien mit Lilien vor, von sieben bis lediglich einer abgebildeten Lilie13.

Peters Nachfolger Stephan I. [Ştefan I.] (1394-1399) setzte die Traditionen fort und präg-te zwei weitere Nominale (Groschen und Halbgroschen. Die Emissionen sind jedoch nicht zahlreich und die Qualität ähnelt denen der letzten Prägungen Peters I (Münzen mit zwei und einer Lilie auf dem Wappenschild).

Mit der Thronbesteigung von Alexander I. (1400-1432) beginnt in der Geschichte von Moldawien eine neue Periode14. Diese Periode ist nicht nur mit der Zentralisierung der Staats-macht und der ökonomischen Entwicklung, sondern auch mit der Reformierung des Geldsy-stems verbunden. Die ökonomische Entwicklung des Landes ist in erster Linie durch die Han-delsprivilegien aus dem Jahr 1408 bestimmt, die die Kaufl eute aus Kronstadt (Brasov) und Lemberg (Lwiw) erreicht. Durch die Privilegien reglementierte und förderte Alexander I. die ökonomischen Beziehungen mit den Nachbarländern, somit vor allem den Export von Rindern, Pferden, Schafen, Fuchs- und Eichhörnchenfellen und andererseits den Import von Silber und Nerzfellen aus Ungarn, Wachs und Honig aus der Walachei und Kronstadt. Im Jahr 1408 wird das Münzsystem geändert. Von einem Zwei-Nominalen System (Abb. 7) kommt Alexander I. zu einem Drei-Nominalen Münzsystem. Es wurden Doppelgroschen15 (Durchmesser 20-23 mm, Gewicht 1,20-1,60 g (Abb. 8), Groschen (Durchmesser 18-20 mm, Gewicht 0,92 g (Abb. 9) und Halbgroschen (Durchmesser 14,5-16 mm, Gewicht 0,40 g (Abb. 10) geprägt. Wie Kiriţescu anmerkt, haben die moldauischen Groschen in den Jahren 1378-1398 ein mittleres Gewicht, vergleichbar mit dem des Halbgroschens von Halitsch. Die moldauischen reformier-8 RETHY 1887, 237.9 FISCHER 1901, 5-6.10 DOCAN 1907, 152.11 OBERLÄNDER-TÎRNOVEANU, PÂRVAN, CONSTANTINESCU 2008, 23-30.12 ŞTIRBU 1980, 77-86.13 Nach Meinung von Gorovei (GOROVEI 1978, 567-571), wurden die erste moldauische Münzen mit sieben

Lilien auf der Vorderseite im Jahr 1387 geprägt und wiesen den höchste Silbergehalt auf. Die RFX-Analysen haben gezeigt, dass der Silbergehalt umso niedriger ist, je geringer die Anzahl der Lilien auf der Vorderseite ist (PÂRVAN, CONSTANTINESCU 2003-2005, 225-286).

14 Bis zur neuen Münzreform in der Mitte des 15. Jahrhunderts.15 Nach Ansicht von Iliescu wurde der neue Nominal nicht Doppelgroschen, sondern Ein-und-Halbgroschen

genannt (ILIESCU 2000, 59-95).

– 161 –

ten Doppelgroschen Alexanders I. haben dasselbe Gewicht wie die polnischen Halbgroschen, die für Polen und Lemberg in den Jahren 1399-1411 geprägt wurden. Auch hatten die moldau-ischen Halbgroschen von Alexander ein mittleres Gewicht wie die ungarischen Denare in den Jahren 1410-141216.

Auf dem westpreußischen Gebiet in der Umgebung von Bromberg (Posen), wurde ein Schatzfund aus dem 15. Jahrhundert entdeckt, der aus 40 Münzen bestand (Kataloge 1.1). Der Fund befi ndet sich im Münzkabinett Berlin (Inv. Nummer Acc. 1918/767-772). Der größte Teil des Fundes besteht aus polnischen Groschen und einem einzigen Stück vom moldau-ischen Fürsten Alexander I. Leider ließ sich die Münze von Alexander nicht bestimmen, da das Stück mit anderen Münzen von Alexander I. im Lager gemischt war. Deswegen kann ich das Nominal nur vermuten. Entweder es war ein Groschen, der von der Münzreform zwischen den Jahren 1400-1408 geprägt wurde (vielleicht sah er so aus wie in Abb. 7), oder es war ein Groschen/Doppelgroschen, der im polnischen Halbgroschensystem geprägt wurde. Diese Tatsache könnte das Eindringen der moldauischen Nominalen (obgleich in einer reduzierten Anzahl) in das polnische Gebiet wahrscheinlicher erscheinen lassen. Auch die ganze Struk-tur des Fundes zeigt, dass nach den Gewichtskriterien der moldauische Nominal zu anderen Münzen passte (siehe Katalog 1.1). Das Eindringen des Groschens/Doppelgroschens könnte sich während der Handelsoptionen oder während des Militärkonfl ikts bei Marienburg vollzo-gen haben. Wie man weiß, hat Alexander I. im Jahr 1422, um dem polnischen Staat zu helfen, eine Kavallerie gegen die Teutonen geschickt. In diesem Fall sollten moldauische Münzen erst vor den zwanziger Jahren geprägt werden.

Nach dem Tod Alexanders wurde der Thron gleichzeitig von mehreren seiner Kinder be-ansprucht. Am Anfang kam Elias [Iliaş] an die Regierung (1432-1433, 1435-1436), er wurde jedoch mehrmals von seinen Bruder Stephan II. [Ştefan II.] (1433-1435) abgesetzt. Im Jahr 1436 schlossen sie Frieden und regierten sechs Jahre gemeinsam und teilten das Land. Sie bewahrten das vom Vater etwblierte Münzsystem und prägten drei Münznominale weiter. Die Handelsprivilegien, die so wichtig für das ökonomische Leben des Landes waren, wurden für Handesleute aus Lemberg (auch für russische Länder und Podolien)17, für Handelsleute aus Brasov18 und aus Birsa19 wieder bestätigt. Das Ergebnis der gemeinsamen Regierung ist ein Doppelgroschen, der in Candien (Saffronken), Kreis Niedenburg/Preußen, entdeckt wurde (Münzkabinett Berlin, Inv. Nummer Acc. 1893/30) (Katalog 1.2).

AE, 20,0 mm, 1,62 g, 11h

Vs. Staatswappen des moldauischer Fürstentums – Stierkopf en face mit Attributen, rechts eine Rosette, links ein Halbmond, oben zwischen den Hörnern ein Stern; die halbaus-löschende Rundlegende klingt: +ELIASW…DA [+ ELIAS WOIEWODA].

Rs. In der Mitte ein heraldisches Wappenschild, im rechten Feld sind drei heraldische Balken, linkes Feld – sieben (?) Lilien, oben auf dem Schild eine Krone, rechts ein Zepter; die Rundlegende lautet: + STE…IWODA [+ STEFAN WOIEWODA]. Auf der Rückseite ist ein Abdruck von der Vorderseite zu sehen, vermutlich wurde die Münze nach dem ersten Schlag umgedreht und noch mal geschlagen (Abb. 11).

Der Schatzfund aus Saffronken umfasste ca. 2000 Stücke, das Numismatische Kabinett aber hat nur 55 Exemplare im Jahr 1893 erworben20. Der Bestand setzt sich aus Schillingen des Hochmeisters des Teutonischen Ordens, aus Preußischer, Danziger, Thorner und Elbin-ger Schillingen zusammen und verdeutlicht den lokalen Geldumlauf. Vereinzelte Stücke des

16 KIRIŢESCU 1997, 84.17 COSTĂCHESCU 1932, NR. 186.18 COSTĂCHESCU 1932, NR. 189.19 COSTĂCHESCU 1932, NR. 204.20 Aus dem Briefwecksel zwischen Heyn aus Saffronken und Minadier, Mitarbeiter des Münzkabinettes, Berlin,

zeigt, dass für 55 „Schillinge“ 20 Mark geboten wurden (ERWERBUNGSAKTEN 1893, NR. 875).

– 162 –

Fundes stammen aus Dänemark, Marmolr, Polen sowie von Elias und Stephan II. (1436-1442) von Moldau.

Das politische Leben des moldauischen Fürstentums nach dem Tod Alexanders (1432) war bunt, insbesonders nach der gemeinsamen Regierung Elias und Stefans. Mehrere Söhne Alexanders und die Söhne seines Sohnes wollten an die Regierung. Sie wechselten sich auf dem Thron mit großer Schnelligkeit ab und prägten Münzen, die mehr zur Propaganda dienten als der ökonomischen Staatsentwicklung.

Eine Stabilität ist nur unter Stephan III. dem Großen [Ştefan cel Mare] (1457-1504) zu erkennen. Die Münzreform, die Keime der RFX-Analyse auf die Emissionen von Peter II. (1443-1447)21 entdeckt hat, ist am besten anhand der Münzen von Stephan III. (1457-1504) nachzuweisen.

Die Frage, wie Stefans Emissionen zu nennen sind – Groschen oder Denare, Halb-groschen oder Obolen - haben mehrere Forscher in ihren Arbeiten noch am Anfang des 20. Jahrhunderts diskutiert. Fischer22 folgt hierbei der Meinung von Sturdza23 und bezeichnet in der Beschreibung die Münzen Stephans III. als Groschen (Denare) und Halbgroschen (Obo-le). Moisil spricht in der Beschreibung der Sammlungen des Numismatischen Münzkabinetts der Akademie der Wissenschaften auch von Denaren24. Wahrscheinlich in Orientierung an diesem Artikel nennt Kluge die Emissionen von Stephan III. Ebenfalls Denare (aber mit einem Fragezeichen)25.

Sicher, es gibt eine gewisse Ähnlichkeiten zwischen den reformierten Emissionen von Stephan III. und den ungarischen Denaren und Obolen. Sie sind kleiner (Groschen: Durch-messer 15-16 mm, Halbgroschen: ca. 13-14 mm) und schwerer (Groschen: Gewicht 0,61-0,66 g, Halbgroschen: 0,28-0,31 g) und enthalten mehr Silber (bis zu 15 Lot)26. Die Ähnlichkeit der Darstellungen der Emissionen ist am besten bei der zweiten Münzserie (1457-1504) zu bemerken (Abb. 12). Das selbe patriarchalische Kreuz fi nden wir auch auf den ungarischen Emissionen dieser Zeitperiode. Verneinend (UNKLAR)ist der ungarische Einfl uss des 15. Jahrhunderts, es gibt jedoch eine andere Meinung, derzufolge der osmanische Einfl uss auf die Metrologie der moldauischen Emissionen27 ausschlaggebend sei. Aber eine allgemeingül-tige Nennung für die moldauischen Münzen von Stephan dem Großen bleibt immer Groschen und Halbgroschen.

Die verzwickte außenpolitische Situation und der steigende Einfl uss des Osmanischen Reichs zeigen sich in der Bezahlung der jährlichen Tribute, Peschkesch [Peşcheş] – Geldzah-lungen28 sowie durch die Errichtung des türkischen Monopols auf den Außenhandel.

Nach fast einem halben Jahrhundert der Regierung Stephans des Großen kam im Jahr 1504 sein Sohn Bogdan III. [Bogdan cel Chior] (1504-1517) auf den Thron. Der Nachfolger kehrte zu den alten Münzstandarten zurück und prägte zwei Nominale, die jedoch einen grö-ßeren Durchmesser haben, nämlich ca. 18-20 mm, Gewicht ca. 0,90-1,10 g und praktisch aus einer Legierung geprägt wurden. Ein moldauischer Groschen von Bogdan III. wurde in dem Schatzfund29 in Thorn (Torun) im Jahr 1887 entdeckt (Kataloge 1.3). Der Groschen liegt im Münzkabinett in Berlin (Inv. Nummer Acc. 282/1887). Er ist aus einer Legierung geprägt und zum Teil korrodiert.21 Parvan datiert die Münzreform auf das Jahr 1446 (PÂRVAN 2001, 370).22 FISCHER 1901, 30.23 STURDZA 1976, 157.24 MOISIL 1934, 15.25 KLÜGE 2007, 446.26 OBERLÄNDER-TÂRNOVEANU 2005, 316.27 CAZACU 1973, 159-192.28 Ein Geschenk auf administrativem Niveau, das von der Walachei und Moldawien an das Osmanische Reich

entrichtet wurde.29 Leider gibt es kaum Informationen wegen der Schatzanzahl und seiner Struktur. Man weiß nur, dass für 24

Münzen 3 Mark bezahlt wurden (ERWERBUNGSAKTEN 1887, NR. 282, 1549).

– 163 –

AE, 18,5 mm, 0,57 g, 5h

Vs. Staatswappen des moldauischen Fürstentums – Stierkopf en face mit Attributen, rechts eine Rosette, links ein Halbmond, oben zwischen den Hörnern ein Stern; die Rund-legende in slawischer Sprache ist unterbrochen und lautet: + IWБОГДАНВОЕВ…С [+ IWБОГДАНВОЕВОДАГОС].

Rs. In der Mitte heraldisches Wappenschild mit dem patriarchalischen Kreuz, in der Mitte; die weitergehende Rundlegende in slawischer Sprache lautet: + ПОДАРЗЕМЛИМ…I [+ПОДАРЗЕМЛИМОЛДАВСКОI] (Abb. 13). Übersetzt heißt das Johann Bogdan Woiewoda, Gospodar des moldauischen Landes.

Während Bogdan versuchte, die Geldproduktion noch aus einem niedrigwertigen Silber zu prägen, so fand sein Nachfolger und Sohn Stephan IV. [Ştefaniţă] (1517-1527) die andere Möglichkeit. Er prägte nicht nur Silbermünzen, sondern auch mit zunehmender Häufi gkeit Münzen aus Kupfer und ließ sie dann dünn versilbern (Groschen: Durchmesser ca. 19-19,5 mm, Gewicht ca. 0,80-1,73 g, Halbgroschen: Durchmesser 11-14 mm, Gewicht 0,40-0,45 g). Durch diese Maßnahme verringerte sich defi nitiv der ökonomischer Wert der Emissionen und führte zu mehreren Falsifi zierunge. Es wurden auch die europäischen (polnisch-litaunische) Münzen falsifi ziert, die auf dem Gebiet des Fürstentums im Umlauf waren, insbesonders die litauischen Prägungen. Dies kann man auch bei dem moldauischen Schatzfund aus Piatra-Neamtz (Abb. 1) feststellen. Bei 593 Exemplaren wurden 5 Imitationen von litauischen Halb-groschen festgestellt30. Die Imitationen werden durch eine schriftliche Quelle vom 3. August 1526 bestätigt, in der der polnische König Sigismund I. [Zygmunt I.] (1501-1506) zur Kenntnis bringt, dass in Moldawien eine große Anzahl gefälschter polnischer Münzen geprägt würden und ihre Verbreitung und Eintritt in Polen verboten sei31.

Fast mit derselben Zusammensetzung wurde in Korzkwy, Kreis Pleschen (polnisch Korzk-wy), ein Schatzfund entdeckt. Der Fund besteht aus 2448 Exemplaren und wurde während des 14. – 16. Jahrhunderts aufgespeichert. Den größten Anteil des Fundes bilden polnische Münzen, von denen 12 Halbgroschen mit den Jahren 1509 (1 Ex.), 1510 (2 Ex.), 1511 (1 Ex.), 1517 (1 Ex.), 1519 (1 Ex.), o.J. 1492-1501 (2 Ex.), o.J. 1516-1526 (4) falsifi ziert wurden. Lei-der ist es unmöglich festzustellen, wo die Münzen falsifi ziert wurden und woher sie kommen. Der Fund ist zudem merkwürdig, weil inzwischen andere Emissionen, u.a. ein moldauischer Groschen von Stephan IV.32, festgestellt wurden (Kataloge 1.4).

Vs. Staatswappen des moldauischen Fürstentums in einem asymetrischen Wappen-schild – Stierkopf en face mit Attributen, rechts eine Rosette, links ein Halbmond, oben zwi-schen den Hörnern ein Stern; die Rundlegende in slawischer Sprache ist unterbrochen und lautet: + IWСТЕФАNAВОЕВВОДА*ГОСПО.

Rs. In der Mitte ein asymetrisches Wappenschild mit dem patriarchalischen Kreuz in der Mit-te; die weitergehende Rundlegende in slawischer Sprache lautet: + ДАР*ЗЕМЛНМОЛДАВ*СКОI (Abb. 14). Übersetzt heißt das Johann Stephan Woiewoda, Gospodar des moldauischen Lan-des.

Wegen der Handelsprivilegien und der Entwicklung des Handels im moldauischen Für-stentum wiesen mehrere Handelswege Kreuzungspunkte auf. Die Wege von der Stadt Danzig führten über böhmische, schlesische, ungarische und polnische Städte (insbesondere Krakau und Lemberg) in italienische Städte, in das Gebiet der unteren Donau und an das Schwarze Meer33.

30 MATASĂ, ILIESCU, MIHĂILESCU-BÎRLIBA 1972, 371.31 MATASĂ, ILIESCU, MIHĂILESCU-BÎRLIBA 1972, 373.32 Die Münzbeschreibung ist allgemein, da ich keine Möglichkeit hatte, den Fund genauer zu studieren.33 PÂRVAN 1996, 164, Fußnote 12.

– 164 –

Die Deponierung der oben beschriebenen Schatzfunde und der Funde, die ich auch in anderen Quellen gefunden habe (Schatzfunde aus dem heutigen Polen und der Ukraine; näheres hierzu s. Dergaciova 2010), zeigen das Eindringen der moldauischen Münzen in den Europäischen Geldumlauf (Abb. 15). Wenn wir alle Schatzfunde auf einer Karte einzeichnen, die auf europäischem Gebiet gefunden wurden, kann man genau den Handelsweg verfol-gen. Die Handelsleute, passend den Hauptzoll in Suceawa, durch die Czernowitz-Gebiete (Fundorte Mamornitza, Czernowitz, Stryj), waren in Richtung Lviv (Lemberg) und Krakowia (Krakau; Fundorte Lviv, Modryniec, Sandomierz, Plesy, Krobanow, Koscielna Wies, Korzkwy) und weiter nach Norden (Fundorte Bromberg, Thorn, Candien) bis zum Baltischen Meer (s. Dergaciova 2010).

SiebenbürgenDas siebenbürgische Fürstentum (Abb. 1) wurde aufgrund der Teilung Ungarns (Schlacht

bei Mohacs 1526) im Jahr 1541 unabhängig. Bis zum Jahr 1690 konnte sich diese Eigen-ständigkeit als ein Suzerain (Lehnsherr) des Osmanischen Reichs erhalten. Nach diesem Zeitpunkt gerät das Prinzipat unter die Herrschaft des Hauses Habsburg. Siebenbürgen hat in der Periode 1541-1690 eine vorteilhafte Position gehabt. Es war bei weiten nicht solchen Tributzahlungen ausgesetzt wie die anderen rumänischen Prinzipate34. Somit war es dem Fürstentum möglich, die ökonomischen Innen- und Außenbeziehungen weiter zu entwickeln.

In der zweiten Hälfte des 16. Jahrhunderts spielen Handelsleute aus der Levante eine große Rolle im ökonomischen Leben. Sie hatten ein traditionelles Nutzungsrecht für die Wa-renlager in Kronstadt (Brasov) und Hermannstadt (Sibiu). Die ökonomischen Beziehungen mit Polen, Böhmen und Deutschland sind blieben weiter erhalten, obwohl sie wegen der osmani-schen Dominanz einen eher sporadischen Charakter hatten35.

Für die siebenbürgischen Münzumlauf36 sind Emissionen mit hohem Nennwert spezifi sch: Dukaten, Taler, aber auch kleinere Nominale aus mehreren Prägeorten: Straßburg (Aiud), Wei-ßenburg/Karlsburg (Alba Iulia), Frauenbach (Baia Mare), Bistritz (Bistriţa), Kronstadt (Braşov), Klausenburg (Cluj), Fogarasch/Fugrasch (Făgăraş), Broos (Orăştie), Hermannstadt (Sibiu), Sighisoara (Schassburg) und andere (Abb. 1). Die größte Anzahl der kleinen Nominale wurde unter der Herrschaft Stefan Bocskays (1604-1606), Gabriel Bathorys (1608-1613), Gabriel Bethlens (1613-1629) und Mihail Apafi s (1672-1675) geprägt. Unter der Regierung Maria The-resia (1740-1780) wurde auch Nominale aus Kupfer hergestellt.

Die Vielzahl der Emissionen aus Gold erklärt sich einerseits aus mehreren Goldminen, die es in Siebenbürgen gab. Auf der anderen Seite erfolgte auch die Zahlung der Tribute an das Osmanische Reich ausschließlich in Gold- oder anderen Münzen mit hohem Wert. Der Silber- und Goldgehalt der siebenbürgischen Nominale orientierte sich an dem Münzrecht des Römisches Reichs Deutscher Natio. Nur die Münzen in Drei Groschen und das Dreipölckern Nominal wurden nach dem polnischen Münzfuß geprägt.

Dukaten wurden mit dem Gehalt 23 Lot und 9 Gran geprägt. Aus einer Marke entstanden 69 Stück, deren Qualität allerdings zuweilen niedriger war. Unter der Herrschaft Johann Za-polyas (1540-1551, 1556-1571) umfasste der Goldgehalt kaum 21 Lot. Auch die Qualität der Silbermünzen (insbesondere kleine Nominale, notwendig für alltäglichen Markt) verschlech-terte sich. Aus der Verabschiedung der Münz-Probation aus dem Jahr 1598 erfahren wir: „... Insonderheit aber von dem Fränkischen Crahß Waradein ein Verzeichnuß und Abriß von

34 MURGESCU 1997, 264.35 KIRIŢESCU 1997, 104.36 Die Münzen wurden von 1541 (eigentlich von 1551, da zwischen die Jahren 1541-1551 kein Geld geprägt

wurde) bis 1780 geprägt. Sie tragen die Namen und die Wappenschilder der lokalen Herrscher, während 1691-1780 die Namen und die Wappenschilder aus den Habsburgischen Haus stammen.

– 165 –

dreherleh Sorten Thaler, so dann von unterschiedlichen Sorten an Ducaten, die in Siebenbür-gen, von denen Staaten, und zu Danzig gemünzet worden sehn sollen übergeben, wie sich in denen Proben befunden, das ist aus behliegenden Probier-Zettel mit Nro. 5. zu ersehen ...“37. Dank der Verabschiedung der Münz-Probation lässt sich der Wert eines siebenbürgischen Talers berechnen: „Nun folget der silbernen Münz-Sorten, Schrot, Korn und Wehrt, welche auf gnadiges Begehren, in unterschiedlicher Jahrzahl und Gepräg fehnd zusammen gezogen, und dem guten Reichsthaler nach, zu 1 ½ fl . Gerechnet worden, als: Siebenbürgische Thaler mit der Jahrzahl 1660. wiegen 8. Stück 15 2/2 Loht, halten an fein 12. Loht 9. Gran, ist einer wehrt 1. fl . 17 ½ Kr.“38. Für das 18. Jahrhundert ist der Vergleich mit kremnischer, wienerische und neubannier Dukaten möglich «Siebenbürgische Ducaten a 4 fl . de anno 1728 bis mit 1737 gehen auf die rohe Cölnische Marck, 67 Stück, halten fein 23 Karat 8 Gran, Ist ein Stück werth 4 fl .»39.

Unter den Emissionen anderer rumänischer Fürstentumer sind die Geldnominalen Sie-benbürgens am häufi gsten in den deutschen Ländern anzutreffen.

Die Emissionen sind wie folgt zu unterscheiden:• Autonomes Fürstentum Siebenbürgen: Dukaten (43 Ex.), Taler (22 Ex.), ½ Taler (1 Ex.), 12

Kreuzer (1 Ex.), 6 Kreuzer (2 Ex.), 3 Kreuzer (2 Ex.), 6 Groschen (1 Ex.), Groschen (1);• Habsburgisches Haus für Siebenbürgen: Dukaten (3 Ex.), Poltura (1), 20 Kreuzer (1);

unbestimmt: Dukaten (? Ex.), Taler (? Ex.), Nominal ? (6 Ex.).Schatzfunde mit siebenbürgischen Prägungen des 16. Jahrhunderts sind in deutschen

Ländern (Preußen und Schlesien) selten (Kataloge 2.5-8). In sechs40 Funden haben wir neun Emissionen des autonomen Staats. Sechs Emissionen sind Dukaten und gehören zu Prägun-gen Johann II. Sigismunds (1540-1551, 1556-1571), [Iohann Sigismund Zapolia, als Johann II. König von Ungarn (1540-1570), als Johann I. Fürst von Siebenbürgen (1570-1571)]: der Fund aus Danzig mit Emissionen aus dem 14. – 16. Jahrhundert (Dukaten 158041), der Fund aus Straußberg (Dukaten 1568), der Fund aus Zerbst (Dukaten 1556) (Abb.16) und der Fund aus Groß Tauersee bei Soldau mit Prägungen vom Anfang und Ende des 16. Jahrhunderts (Dukaten 1562, 1564, 1568). Hier wurde auch ein Dukaten von Christoph Bathory (1576-1581) aus dem Jahr 1579 entdeckt. Über den fünften Fund von Kloster Posa bei Zeitz, wie auch für den Fund aus Zerbst, verfüge ich über keine genaueren Informationen und kann nur anmerken, dass der Dukaten aus dem Jahr 1576 (Abb. 17) stammt, im Münzkabinett Berlin liegt und Stephan Bathory (1571-1575) zuzuordnen ist. Der sechste Fund ist nur mit einem Dukaten 1595 von Sigismund Bathory (1581-1598) charakterisiert.

Wie man am Beispiel des Schatzfundes aus Groß Tausersee bei Soldau sieht, sind die siebenbürgischen Prägungen im europäischen Geldumlauf nicht nur geblieben, es folgt sogar eine nach der anderen. Alle Entdeckungen des 16. Jahrhunderts gruppieren sich im zentralen Gebiet Deutschlands (Zerbst, Kloster Posa, Straußberg), Schlesien (Kleinjenk-witz) und Preußen (Danzig, Wielka Turza). Während der ökonomischen Beziehungen und des Geldniederschlags bestand eine enge Verbindung zwischen den Handelswegen und Handelsstädten, undzwar mit Dresden und Leipzig in Deutschland und der Stadt Danzig an der Ostsee (Abb. 18).37 HIRSCH (HG.) 1977-1978, 116, NR. XLVII; siehe auch HIRSCH (HG.) 1977-1978, 384-388, NR. CXXXVII.38 HIRSCH (HG.) 1977-1978A, 368, NR. VII.39 HIRSCH (HG.) 1977-1978B, 225.40 Für das 16. Jahrhundert habe ich nur vier Funde entdeckt, die Informationen über zwei andere Münzen

aus den Funden Zerbst und Kloster Posa habe ich im Münzkabinett Berlin gefunden. Leider habe ich keine anderen Daten über diese Funde gefunden. Daher sind beide nur mit der Regierungsperiode der Fürsten eingetragen.

41 Obwohl Johann II. Sigismund bis zum Jahr 1571 regierte, wurden auch die Emissionen entdeckt, die später als 1571 geprägt wurden.

– 166 –

Die größte Anzahl aller siebenbürgischen Prägungen ist in den Schatzfunden des 17. Jahrhunderts zu fi nden (Kataloge 2.9-54). In 4842 Funden sind 68 Exemplare und mindestens noch 5 weitere Exemplare43 entdeckt worden. Die längste Aufbewahrungszeit (ca. 250 Jahre) eines Fundes weist der in Eilenburg entdeckte Schatzfund auf. Der überwiegende Teil des Fundes stammt aus dem 16. Jahrhundert. In der zweiten Hälfte des 17. Jahrhunderts wurde der Schatzzusammengestellt. Den Hauptanteil stellen sächsische Münzen, außerdem enthält der Fund aber auch Münzen des römisch-deutschen Kaisers, andere Münzstände des Hei-ligen Römischen Reiches und einen siebenbürgischen Taler von Sigismund Bathory (1581-1598) aus dem Jahr 1596.

Funde mit der Aufbewahrungsperiode vom 15. bis 17. Jahrhundert gibt es insgesamt zehn, u.a. mit Münzen von Rudolf II. (1576-1612): der Fund aus Karlstadt (Dukaten o.J.); von Sigismund Bathory (1581-1598): die Funde aus Niederhone (Dukaten 1586), Karlstadt (Du-katen 1593 zusammen mit dem Dukaten von Rudolf II.), Tautenburg (Dukaten 1595), Sukow (Dukaten 1586, 1593, 1596, und vier Ex. o.J. ), Steibusch (Taler 1596), Kempten (Dukaten 1594), Heuchelcheim (Taler 15.); das einzige Exemplar von Stephan Bocskai (1604-1606) entstammt dem Fund aus Kempten (Dukaten von 1606, zusammen mit dem Dukaten von Si-gismund Bathory); von Gabriel Bathory (1608-1613) im Fund aus Niederhone (Dukaten 1611 zusammen mit dem Dukaten von Sigismund Bathory), Wurzen (Dukaten 1610 mit dem Duka-ten Sigismunds Bathory); von Gabriel Bethlen (1613-1629) im Fund aus Tautenburg (Dukaten 1629 zusammen mit dem Dukaten von Sigismund Bathory), Steinbusch (Dukaten 162? zu-sammen mit dem Dukaten von Sigismund Bathory), Landau (Dukaten 1621); im Schatzfund aus Schluchsee befand sich ein unbestimmter Dukaten o.J. ohne Jahresangabe.

Die meisten Funde wurden innerhalb eines Zeitraums von hundert Jahren gesammelt und deponiert. So existieren 22 Schatzfunde mit Emissionen von Johann Sigismund (1540-1551, 1556-1571): der Fund aus Petersdorf (Dukaten 1556); von Sigismund Bathory (1581-1598): der Fund aus Petersdorf (Dukaten 1594 und auch einen Dukaten aus dem Jahr 1556 von Johann Sigismund), die Funde von Baumgartenbrück (Taler 1595), Stralsund (Taler 1596), Levern (Taler 1595), Landegge (Taler 1593), Glienicke (Taler 1591), Basedow (Taler 1590), Hildesheim (Taler 1590); von Stephan Bathory als Fürst von Siebenbürgen und König von Po-len (1571-1575) sind folgende Funde zu verzeichnen: Köttel (Dukaten 1572), Paradies (Taler von Stephan Bathory als König von Polen 1585), Stargard (Dukaten ohne Jahresangabe), Frankfurt/Oder (Dukaten 1576), Schlichtingsheim (Dukaten 1575), Köthen (Dukaten 1586 von Stephan Bathory als König von Polen); von Gabriel Bethlen (1613-1629): der Fund aus Para-dies (mit Talern aus Jahren 1621, 1622 (2 Ex.) (Abb. 19), ein Taler von Stephan Bathory als König von Polen), Köthen (Dukaten 1613, 1627, ohne Jahresangabe, und auch ein Dukaten Stephans Bathory als König von Polen), Bergholz (Taler 1621), Grabnick (Groschen 1613), Ebstorf (Halbtaler 1628), Strehlen (Taler 1629), Lüneburg (Taler 1621, 1622, 1628), Wenau-Heisters (Dukaten 1621), Glave (Taler 1621); in dem Schatzfund Kaufbeuren wurden drei Dukaten ohne Jahresangabe entdeckt, die aber mit Gewissheit während des Zeitraums von 1520 bis 1640 geprägt wurden.

Als eine weitere Kategorie kann man die Emissionen des 17. Jahrhunderts klassifi zieren. Diese wurden im 17. Jahrhundert geprägt und haben am Geldumlauf teilgenommen, wurden dann aber ausgesondert und deponiert. Insgesamt haben wir fünfzehn Funde, so die Münzen von Sigismund Bathory (1581-1598) im Fund aus Abkjer (Taler 1597); von Gabriel Bathory (1608-1613) im Fund aus Rohrersreuth (ein einziges Stück – Dukaten aus dem Jahr 1610)

42 Für das 17. Jahrhundert habe ich 47 Funde entdeckt. Die Angaben über der Fund Behaagen habe ich im Münzkabinett Berlin gefunden. Leider verfüge ich über keine weiteren Angaben, deswegen ist der Fund nur mit der Regierungsperiode der Fürsten eingetragen.

43 In fünf Funden haben wir eine unbestimmte Anzahl an Münzen.

– 167 –

und Behaage (Drei Groschen 1610)44 (Abb. 20); von Gabriel Bethlen (1613-1629): Stedesand (Taler 1629), Kaisersfelde (6 Kreuzer), Gramzow (ein Taler ohne Jahr), Beeskow (ein einziges Exemplar – ein Taler aus dem Jahr 1621); von Georg I. Rakoczy (1630-1648): Rohrfeld (Taler 1638), Dagersheim (Dukaten 1648); in den Schatzfunden aus Walluf, Ahrensfelde bei Ber-lin, Danzig und Bretten haben wir unbestimmte Emissionen von unbestimmten Herrschern. Im Fund Schluchsee fi ndet sich ein Dukaten ohne Jahresangabe eines unbestimmten Herr-schers. Aus dem Fund Hermersdorf verfügen wir über einen Taler und aus dem Fund Reichs-bach in Schlesien über einen Dukaten aus der Periode des Dreißigjährigen Krieges.

Im Vergleich mit den Schatzfunden des 16. Jahrhunderts haben die Funde des 17. Jahr-hunderts eine größere Anzahl und sind über das ganze Territorium Deutschlands bis hin zum Fluß Oder verbreitet. In dieser Zeitperiode ist der Handelaustausch lebendiger und sicherer geworden. Die rumänischen Handelsprioritäten lassen sich klar feststellen. Der wichtigste Teil des Handels bestand aus dem Export von Stieren, entweder nach Danzig oder nach Deutsch-land (die wichtigsten Handelszentren waren hierbei Leipzig und Dresden), seltener auch nach England45. Eine wichtige Stelle im Handel bekam in dieser Periode auch rumänischer Wein, der in immer größeren Mengen produziert und exportiert wird. Die siebenbürgischen Münzen spielen eine gleichberechtigte Rolle in der europäischen Marktwirtschaft (Abb. 21).

Das 18. Jahrhundert in der Geschichte der siebenbürgischen Emissionen unterschei-det sich von anderen Perioden. Die autonome Prügungen wurden mit Emissionen der Habs-burger Dynastie umgesetzt (Kataloge 2.55-62). Alle sieben Schatzfunde, die uns aus dieser Periode vorliegen, enthalten nicht nur habsburgische Prägungen, sondern frühere autonome Prägungen von Gabriel Bethlen (1613-1629) im Fund aus Mietschisko (6 Groschen 1625); von Michael Apafi (1661-1690) im Fund Konkolewo (Sechser 1674, Zwölfer 1672), Gutenstein (3 Kreuzer 1675); auch die Prägungen des Habsburger Hauses von Karl VI. (1711-1740) aus Leubas (Dukaten 1730) und Birngrütz (unbestimmte Anzahl Dukaten); ferner ein einziges Stück aus der Regierung Maria Theresia (1740-1780) sowie Dukaten aus dem Jahr 1751 im Fund Binzen. Im Fund Landshut aus dem 18. Jahrhundert haben wir eine unbestimmte Anzahl dieser Emission.

Das 19. Jahrhundert (Kataloge 2.63-65) ist nur mit drei Funden dargestellt: Poltura von Leopold I. (1691-1705) im Fund Speyer (Poltura 1704) und zwanzig Kreuzer von Maria There-sia (1740-1780) im Schatzfund Kleindehsa (20 Kreuzer 1770). Der dritte Fund aus Liebenthal, Schlesien, beinhaltet eine Emission von Gabriel Bethlen (1613-1629) (Dukaten 1621) und seines Nachfolgers Georg I. Rakoczy (1630-1648) (Dukaten 1649. Dieser Fund ist wegen seiner langen Sammelperiode bemerkenswert. Die Prägedaten erstrecken sich vom 15. bis in das 19. Jahrhundert. Darin befanden sich die Münzen von Polen, Ungarn, Preußen, den Niederlande, Sardinien und der Toskana.

Die Schatzfunde des 18.-19. Jahrhunderts zeigen im Vergleich zum 17. Jahrhundert zwei Handelsrichtungen: die erste führte an der Donau entlang (Funde Binzen, Gutenstein, Landshut) und weiter nördlicher zum Rhein (Speyer), die zweite ging Richtung Schlesien und weiter nach Norden (Funde Kleindehsa, Birngrütz, Liebenthal, Leubas, Kakolewo und Miet-schisko) (Abb. 22). In den bislang vorliegenden schriftlichen Quellen fi nden sich nur wenige Angaben über den Stier- und Schafexport. Über den Weinhandel haben wir mehrere Belege, die zeigen, dass der Export größer geworden ist.

Das Depot der Habsburgischen Emissionen für Siebenbürgen zeigt, dass die Handels-beziehungen mit Deutschland beschränkt waren. Hier kann man auch politische Einfl üsse auf den Geldmarkt bemerken. Die regelmäßige Ausdehnung der siebenbürgischen Emissionen 44 Der luxemburgische Schatzfund von Behaage ist der dritte Fund, der vom Autor im Münzkabinett Berlin ent-

deckt wurde.45 IORGA 1925, 284.

– 168 –

sind nicht mehr zu fi nden, die Funde wurden strikt in zwei Strömungen geteilt – entlang der Donau und von Schlesien zum Rhein. Leider habe ich derzeit keine Daten für tschechische und ungarische Gebiete und kann mich daher nur auf vorläufi ge Ergebnisse stützen.

Zusammenfassend lässt sich feststellen, dass die größte Anzahl von Münzen von Sigis-mund Bathory (1581-1598) geprägt (13 Dukaten, 10 Taler46) wurde. Die verschiedenartigsten Nominale stammen von Gabriel Bethlen (1613-1629) – 8 Dukaten, 14 Taler, 1 Halbtaler, 1 Sechs Groschen, 1 Groschen und 1 Exemplar Sechs Kreuzer. Die Konsequenzen des Drei-ßigjährigen Krieges in Europa beeinfl ussen auch das Eindringen siebenbürgischer Emissio-nen. Ab der zweiten Hälfte des Krieges liegen nur zwei Exemplare (Taler und Dukaten) von Georg I. Rakoczy (1630-1648) sowie ein Dukaten von Georg II. Rakoczy (1648-1660) vor. Die Prägungen von Michael Apafi (1661-1690) sind nicht zahlreich und waren auf den Alltags-markt gelenkt. Habsburgische Prägungen kommen am seltensten vor und stellen im deut-schen Geldumlauf nur vier Exemplare dar.

Ein wichtiger Faktor, der ganz stark das ökonomische Leben der Städte (insbesonders Deutschland) beeinfl usste, sind die kriegerischen Konfl ikte. Wenn wir die Daten aus dem The-saurus befolgen, fi nden wir eine strenge Gesetzmäßigkeit: fast alle Funde des 17. Jahrhun-derts wurden während des Dreißigjährigen Krieges 1618-1648 versteckt.

Wie man aus den Fundbeschreibungen (siehe auch die Kataloge 2) ersieht, bestehen diese aus verschiedenen gemischten Emissionen. Das betont ihren Handelscharakter. Auch umfassen die Funde hunderte, manchmal tausende Münzen. Mehrere von ihnen wurden in der Zeitperiode des 14.–17. Jahrhunderts gesammelt und entstammen aus verschiedenen Geldsystemen. In jedem Münzsystem waren die gute Metallqualität und der hohe Nominalwert immer das wichtigste. Die meisten Schatzfunde bestehen aus zentraleuropäischen Münzen: Emissionen des Heiligen Römischen Reichs Deutscher Nation, des Fürstentums, der Freien Städte, Abteien, von den Vereinigten Niederlanden, Frankreich, Preußen, Schweden, Ungarn, Polen. Weniger Emissionen stammen aus England, Schottland, Venedig und dem Osmani-schen Reich.

Mit allen diesen Schatzfunden, die in den deutschen Gebieten entdeckt wurden, traten die rumänischen Gebiete in den Handelsumlauf Zentraleuropas ein. Der Fundanteil zeigt, einschließlich auch der siebenbürgischen Prägungen, dass im 16. und insbesondere im 17. Jahrhundert, die rumänischen Emissionen den gleichen Platz in den Handelsbeziehungen einnahmen. Die wichtigste ökonomische Rolle in diesen Zeiten spielten das Römischer Reich Deutscher Nation sowie in der Tat deutsche, österreichische, tschechische, polnische, unga-rische und siebenbürgische Länder. Wenn wir alle unsere Funde auf einer Karte markieren, können wir feststellen, dass die Schätze in der Regel in Zonen gefunden wurden, die sich unweit der Flusshandelswege befi nden47 (Abb. 23). So lassen sich einige Handelszonen oder Handelsrichtungen mit Hilfe der Funde der siebenbürgischen Münzen belegen:

Die erste Richtung: mittlere und obere Donau und Rheingebiet. Der Weg führt entlang der Donau durch die österreichischen Handelshauptstädte Wien-Linz- Krems- Salzburg-Pas-sau (PAP 1996, 201) und weiter nach Westen (Gutenstein, Schluchsee), bevor er schließlich den Rhein erreicht (Binzen, vielleicht auch Dagersheim, Bretten).

Die zweite Richtung, wahrscheinlich geteilt von der Donau, befi ndet sich in der Mitte des tschechischen Landes (leider liegen mir keine Daten über die Schatzfunde vor, die in Tsche-chien entdeckt wurden). Hier führt der Weg entweder nach Westen (Rohresreuth, Köttel, Karl-

46 Der Fund Gliencke (Nr. 9771) umfasst eine unbestimmte Anzahl an Münzen.47 Für die bessere Darstellung der Handelswege in den deutschen, preußischen und schlesischen Gebieten

habe ich auch die Dateien für Österreich (PAP 1996, 199-211) und Polen (MECLEWSKA, MIKOLAJCZYK 1983; MECLEWSKA, MIKOLAJCZYK 1991) verwendet.

– 169 –

stadt, Walluf, Heuchelheim, Wenau-Heisters, Speyer, vielleicht auch Dagersheim, Bretten) bis zum Rhein, oder in zentrale deutsche Gebiete und in Richtung des Flusses Elbe nach Norden (Straußberg, Tautenburg, Kloster Posa, Eilenburg, Wurzen, Köthen, Zerbst, Ebstorf, Lüne-burg) und weiter in Richtung Niedersachsen (Niederhone, Hildesheim, Levern, Landegge).

Die letzte Richtung, die deutlich zu erkennen ist, verläuft von Schlesien (Kleindehsa, Petersdorf, Liebethal, Birngrütz, Kleinjenkwitz, Reichenbach, Strehlen, Leuba) nach Norden durch über den Fluss Oder (Schlichtingsheim, Kаkolewo, Beeskow, Frankfurt/Oder, Paradies, Bergholz, Baumgartenbrück, Hermersdorf, Ahrensfelde bei Berlin, Glienicke, Gramzow, Star-gard, Basedow, Glave, Sukow), erreicht schließlich die Küste (Stralsund, Steinbusch) und führt weiter Richtung Dänemark (Stedesand, Abkjer) bzw. erreicht Preußen mit Danzig (hier haben wir ganz wenige Funde: Mietschisko, Kaiserfelde, Rohrfeld, Groß Tauersee, Grabnik, Danzig).

Die siebenbürgischen Münzen in Polen sind über ungarische Gebiete oder möglicher-weise auch über moldauische Gebiete vorgedrungen. Für eine genauere Untersuchung sind in jedem Fall andere Funddateien erforderlich, wie vor allem aus Tschechien, Ungarn, Sie-benbürgen, Moldawien, Walachei und Ukraine, um die Verbreitung rumänischer Emissionen besser darstellen können.

* * *

Zusammenfassend möchte ich betonen, dass die ökonomischen Beziehungen rumäni-scher Fürstentümer durch ihre Erwähnung in den schriftlichen Quellen bekannt sind. Da das walacheische und moldauische Münzsystem von Anfang an unkomplex war und über kein wichtiges Goldnominal verfügten, haben die beide Systeme einen lokalen Charakter. Die Mün-zen wurden in kleine Geldoperationen einbezogen und sind nur unter besonderen Umständen ins Ausland gelangt.

Das siebenbürgische Fürstentum, welches viel später seine Autonomie erhielt, prägte die Emissionen in einem anderen Geldsystem und verfügte über Silber- und Goldminen. Das brachte ihm die Möglichkeit, an internationalen Handelsbeziehungen teilzuhaben. Dies lässt sich auch anhand mehrerer Funde mit siebenbürgischen Emissionen im deutschen Gebiet feststellen, die den Handelscharakter der Schatzfunde betonen.

Ich bedanke mich ganz herzlich bei Frau Elke Bannicke (Münzkabinett der Staatlichen Museen, Preussischer Kulturbesitz) für die Hilfe bei der Münzbearbeitung im Münzkabinett der Staatlichen Museen in Berlin, Frau Roswitha Imlau (Münzkabinett der Deutschen Bank) für die Hilfe bei Literaturbestellungen, bei Herrn Dr. Eugen Nicolae, Herrn Dr. Aurel Vilcu und Herrn Teodor Izvoranu (Institut für Archäologie „V.Parvan”, Bukarest, Rumänien) für die kritischen Anmerkungen und bei Frau Irmgard Schreiber (Münzkabinett der Deutscher Bank) für das Korrekturlesen dieses Textes.

REZUMAT

În articolul de faţă sunt prezente rezultatele proiectului de cercetare, care a fost reali-zat de autor în Hannover (Germania) în anii 2007-2008 şi fi nanţat de către Deutcher Aka-demischer Austauschdienst. Proiectul a fost realizat sub conducerea Dlui Dr. Reiner Cunz (Niedersächsisches Landesmuseum Hannover, Wissenschaft und Sammlung). În proiectul au fost cercetate piesele monetare, bătute de statele medievale româneşti (Ţara Moldovei, Ţara Românească (sau Valachia) şi Transilvania). Acestea au făcut parte din circuitul bănesc al Im-

– 170 –

periului Romano-German (Heiliges Römisches Reich Deutscher Nation) şi au fost tezaurizate în secolele XV-XIX pe teritoriul ei.

Din investigaţiile întreprinse a fost stabilit, că piesele monetare a Ţării Româneşti au fost interzise în circuitul bănesc a Ungariei şi, ca urmare nu ajungeau mai departe în spaţiul ger-man. Producţia monetară a Moldovei, care este prezentă prin nominale de groşi şi dubli groşi a fost stabilită în patru tezaure. Acestea a fost deponate în partea de nord a Poloniei de astăzi în secolele XV-XVI. Piese monetare a Transilvaniei, sunt prezente printr-un număr mare de nominale cu valoare ridicată (ducaţi, taleri, kreuzeri, groşi). Acestea au fost depistate în 61 de tezaure monetare din sec. XVI-XIX.

Pe baza materialului investigat autorul trage unele concluzii, arătând căile principale de pătrundere a monedelor şi factorii principali ce au infl uenţat difuziunea lor.

BIBLIOGRAFIE

ARNOLD, P., 1994. Drei Münz(schatz)funde aus Sachsen, In Archäologie aktuell im Freistaat Sachsen. 2, 239-246.

ARNOLD, P., GRUND, R., 1998. Münzfundbericht 1994-1996, In Arbeits- und Forschungsbe-richte zur sächsischen Bodendenkmalpfl ege. 40, 239-254.

AUFFINDUNGEN 1836. Strehlen, In NZ. 3. 11, 96.

BAHRFELDT 1880-1881. Münzfund in Abkjer, Kr. Hadersleben, In NLB, 8.

BALSZUS 1913. Der Dukatenfund von Schlichtingsheim, In BM. XXXIV. 137, 587-588.

BEYER, W.-G., 1857. Quartalbericht des Vereins für Mecklenburgische Geschichte und Alter-tumskunde. Schwerin, den 6. Oktober 1856, In JVMGA. 22, 4.

BLASCHKE, B., 1964. Der Münzfund von Glave, In IBUFG. 3, 8-10.

BLASCHKE, B., 1978. Der Münzfund von Glave, In V. Bezirksmünzausstellung. Bezirk Schwe-rin, 43-47.

BLASCHKE, B., 1979. Der Talerfund von Glave/Kreis Güstrow, In FB. 9, 161-187.

BRÄUER, P., 1931. Die kleinsten mittelaltsteinzeitlichen Werkzeuge unserer Heimat, In Lö-bauer Heimatblätter, Beilage zum „Sächsischen Postillon“. 1929-1932. 3. 99, 395-396.

BREHMER, L., 1867. Münzfunde, In NZ. XXXIV. 23, 89-92, 94-95.

CAZACU, M., 1973. L’impact ottoman sur les Pays Roumains et ses incidences monetaires (1452-1504), In RRH. 12. 1, 159-192.

COSTĂCHESCU, M., 1932. Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, Documente interne. Urice (Ispisoace), Surete, Regestre, Traduceri 1438-1456. Documente externe. Acte de împrumut, de omagiu, tractate, solii, privilegii comerciale, salv-conducte, scrisori 1387-1458, II, Iaşi.

DANNENBERG, H.-D., 1985. Münzfunde auf dem Gebiet des Bezirkes Potsdam, In Numis-matische Beiträge. 1/1985. 18. 35, 28-38.

DER MÜNZFUND VON LÜNEBURG 1927. Der Münzfund von Lüneburg, In Hamburg. 1927 (Auktion: Hans Meuss/1927 [15] Verkaufskatalog), 33-38.

DERGACIOVA, L., 2010. Nekotorie aspekti proniknovenija moldavskih monet v Zentralnuju, Vostocnuju i Severo-Vostocnuju Evropu v XIV-XVI vv. In LNZ, (v pecati).

– 171 –

DOCAN, N., 1907. Notiţă despre monetele lui Petru Muşat, In AARMSI. II. XXX. 3, 117-182.

DRH 1966. Documenta Romaniae Historica. B. Ţara Românească, 1, Bucureşti.

DRH 1977. Documenta Romaniae Historica. D. Relaţii între Ţările Române, 1, Bucureşti.

EISERMANN, E., 1934. Ein masurischer Münzfund, In DM. 54. 378, 126-127.

ERWERBUNGSAKTEN 1852. Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten, Nr. 2054.

ERWERBUNGSAKTEN 1853. Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten, Nr. 53, 135.


ERWERBUNGSAKTEN 1887. Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten, Nr. 718, 963, 1549.

ERWERBUNGSAKTEN 1892. Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten, Nr. 2382, 3057.



ERWERBUNGSAKTEN 1918. Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten, Nr. F984.

FISCHER, E., 1901. Beitrag zur Münzkunde des Fürstenthumes Moldau, In JBLM. 9, 3-53.

FUNDCHRONIK 1885. Fundchronik, In AGNM. I. 23, 217-218.

FUNDCHRONIK 1889. Konkolewo, In AGNM. 1887-1889. II. 1-18, 13-15.

FUNDCHRONIK 1893. Kempten, In AGNM. 1892. 1, 10-16.

GAUL, J., 1979. Upinieznienie wymiany w zachodniej czesci strefy baltyckiej w 2 polowie V-VI w. N.E., In WN. XXIII, 89-99.

GOROVEI, Ş., 1978. Cu privire la data primelor monede moldoveneşti, In AMJS. V, 567-571.

GRIMM, ED., 1903. Der Goldmünzenfund von Suckow, In BM. N.F. XXIV. 19, 341-342.

HABICH, G., 1913. Goldmünzen von Landau a. Isar, In MBNG. 31, 168.

HAGEN, W., 1960. Münzfunde, In BJRLB. 160, 525-616.

HANDELMANN, H., 1879. Münzfund in Abkjer (Kirchspiel Wittstedt, Kreis Hadersleben), In ZGSHLG. 9, 182-184.

HIRSCH, J., (HG.) 1977-1978. Des Teutschen Reiches Münz-Archiv. Faksimile-Nachdruck des 1756 bis 1768 in Nürnberg erschienenen Gesamtwerks. 3, München.

HIRSCH, J., (HG.) 1977-1978a. Des Teutschen Reiches Münz-Archiv. Faksimile-Nachdruck des 1756 bis 1768 in Nürnberg erschienenen Gesamtwerks. 4, München.

HIRSCH, J., (HG.) 1977-1978b. Des Teutschen Reiches Münz-Archiv. Faksimile-Nachdruck des 1756 bis 1768 in Nürnberg erschienenen Gesamtwerks. 6, München.

HORCHLER, A., 1973. Ein Dukatenfund, In MBNG. 1893. 12, 75-80.

HUNDT, M., 1957. Ziegenburg (Ldkr. Kulmbach), In BVB. 22-23, 256.

ILIESCU, O., 2000. Aspecte ale economiei monetare în Moldova sub domnia lui Alexandru cel Bun, In RI. S.N. XI. 1-2, 59-95.

IORGA, N., 1925. Istoria comerţului Romănesc. Epoca veche, Bucureşti.

KAHANE, S., 1906. Ein seltener Goldmünzfund in Westpreußen, In DN. 5. 7, 49.

KIRIŢESCU, C., 1997. Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui. 1, Bucureşti.

– 172 –

KLOSS, E., 1924. Münz- und Silberfunde im Danziger Rathause, In MWGV. 23, 11-14.

KLÜGE, B., 1978. Znaleziska monet z XVI-XVIII w. na obszarze polski na podstawie zbiorow i archiwum gabinetu numizmatycznego muzeow panstwowych w Berlinie, In WN. 22. 2. 84, 93-109.

KLÜGE, B., 1983. Der Talerschatz von Kloster Paradies (1867), In FB. 23, 61-76.

KLÜGE, B., 2007. Numismatik des Mittelalters. Handbuch und Thesaurus Nummorum, Medii Aevi. 1, Berlin-Wien.

KLÜSSENDORF, N., 1977. Neue Forschungen zu gegengestempelten Doppelschillingen der Kipper- und Wipperzeit, in: HBN. 1970-1972. 24/26, 101-150.

KLÜSSENDORF, N., 1987. Der Münzschatz von Niederhone und die Hessen-kasselsche Denkmalpfl egeverordnung von 1780, In UMVLG. 10, 89.

KRÜGER, J., 2005. Was gilt der Taler? - Der Geldwert pommerscher und mecklenburgischer Schatzfunde, In Archäologie unter dem Straßenpfl aster. 15 Jahre Stadtkernarchäologie in Mecklenburg-Vorpommern. BUFMV. 39, 469-472.

KULL, J., 1900. Repertorium zur Münzkunde Bayerns. 2, München.

KUNZEL, M., 1994. Das Münzwesen Mecklenburgs von 1492 bis 1872, Münzgeschichte und Geprägekatalog, In BNF. N.F. 2, Berlin.

LITSCH, O., 1857. Münzfund von Basedow (1856), In JVMG. 22, 331.

MATASĂ, C., ILIESCU, O., MIHĂILESCU-BÎRLIBA, V., 1972. Date noi cu privire la circulaţia monetară în Moldova în secolul al XVI-lea, In AM 7, 369-376.

MECLEWSKA, M., MIKOLAJCZYK, A., 1983. Skarby monet z lat 1500-1649 na obszarza PRL. Inwentarz I, Warszawa.

MECLEWSKA, M., MIKOLAJCZYK, A., 1991. Skarby monet z lat 1650-1944 na obszarza Pol-ski. Inwentarz II, Wroclaw-Warszawa-Krakow.

MEHL, M., 2002. Die Münzen des Bistums Hildesheim. Teil 2, Der Prägezeitraum 1599 bis 1783, 2 Bde. In QDSH. 13, 1 und 2, 14.

MOISIL, C., 1934. Cabinetul numismatic al academiei Române, In BG. IV. 1933. 12, 1-22.

MÜNZENFUNDE 1921. Stedesand, In BM. N.F. XLII. 236, 225.

MÜNZFUNDE 1865. Henchelheim, In BMFBNV. 1-4. 1865-1868. 1, 76.

MÜNZFUNDE 1885. Reichenbach, In NSA. 16. 9, 66-67.

MÜNZFUNDE 1887. Konkolewo, In BMFK. XXIII. 142, 1320.

MÜNZFUNDE 1890. Hildesheim, In BMFKDMVVNGD, S. 1588.

MÜNZFUNDE 1893. Münzfunde, In NSA. XXIV. 3, 34-36.

MÜNZFUNDE 1903. Suckow (Mecklenburg), In BMFYMM. XXXVIII. 6/7 (280/1), 2984.

MÜNZFUNDE 1913a. Freidorf bei Waren in Mecklenburg, In BMB. XXXIV. 133, 505.

MÜNZFUNDE 1913b. Mogilno, In BMFM. XLVIII. 1 (394), 5211-5212.

MÜNZFUNDE 1959. Binzen, In SMB. 9. 33, 91.

MÜNZFUNDE 1963. Speyer, In Ph. 14, 33.

MÜNZFUNDE 1972. Stralsund, In NNB. 21. 1, 137-138.

– 173 –

MÜNZFUNDE 1974. Liebenthal, In NNB. 23. 2, 60-62.

MURGESCU, B., 1996. Circulaţia monetară în Ţările Române în secolul al XVI-lea, Bucureşti.

NEUE MÜNZFUNDE 1952. Erbstorf, In NNBH. 1. 6, 100.

NEUE MÜNZFUNDE 1964. Glave (Kr. Güstrom), In NNBH. 13. 1, 16.

NEUE MÜNZFUNDE 1965. Stralsund, In NNBH. 14. 1, 253.

OBERLÄNDER-TÂRNOVEANU, E., 2005. Emisiunile monetare bătute pe teritoriul Moldovei în vremea lui Ştefan cel Mare (1457-1504). O analiză critică, In CN. IX-XI. 2003-2005, 299-388.

OBERLÄNDER-TÎRNOVEANU, E., PÂRVAN, K., CONSTANTINESCU, B., 2008. Consider-ation on the monetary standards used for the Red Russian silver issues of Casimir III and Vladislav of Opeln, in the light of recent XRF analyses, In The 3rd Symposium on Archaeom-etry. Programme & Abstracts. Ancient and medieval gold, silver and bronze. Technologies in minting and toreutics used during antiquity and middle age. The contribution of the atomic and nuclear analyses. October 29th – 31st 2008, Curtea de Argeş, 23-30.

OSUCH, M., 1973. Lubomierz, pow. Lwowek Slaski. Skarb monet zlotych i srebrnych z XVII i XVIII w., In WN. 17. 2. 64, 117-119.

PAP, F., 1996. Moneda transilvană în tezaure monetare din Austria, In BSNR. LXXXVI-LXXX-VII (1992-1993), 199-211.

PÂRVAN, K., 1996. Monede medievale şi moderne descoperite în localitatea Pleşeşti, Judeţul Suceava, In CN. VII, 161-168.

PÂRVAN, K., 2001. Monete moldoveneşti păstrate la muzeul naţional de istorie a României, In Suceava. XXVI-XXVII-XVIII (1999-2000-2001), 357-383.

PÂRVAN, K., CONSTANTINESCU, B., 2005. Tezaurul de groşi moldoveneşti din secolul al XIV-lea descoperit la Mărmureni, com. Oniceni, jud. Neamţ, In CN. IX-XI (2003-2005), 225-286.

PLOETZ, B., 1966. Der Münzfund in Ebstorf im Jahre 1952, In UB. 1966, 69-74.

PRÜMERS, R., 1886. Münzfund von Konkolewo, In ZHGPP. 2, 418-422.

PTASZYNSKI, J., 1987. Zloty skarb z Piechowic k/Jeleniej Gory, In BN. 7-9 (231-233), 47-51.

RÄBINGER, W., 1966. Der Talerfund von Stralsund, In AMBN. 1, 14-15.

RÄBIGER, W., 1970. Der Stralsunder Talerfund (Teil I), In GSJ. 9 (1970-1971), 103-129.

RÄBIGER, W., 1973. Der Stralsunder Talerfund (Teil II), In GSJ. 10 (1972-1973), 283-324.

RETHY, L., 1887. A doboczky-fele olah eremgyujtemeny, In AE, S. 237-247.

RIGGAUER, D., 1893. Unedirter Ducat von Bisthum Chur, In RSN, 3, 57.

SCHIMMING, H., 1990. Münzfunde im Kreis Güstrow, In IBUFG. 30, 53-58.

FORNECK, G., (HG.) 2002. Geld im Taunus. Münzprägung und Geldumlauf, Höhr-Grenzhau-sen.

SCHROEDER, M., 1929. Fund- u.a. Nachrichten, In BM. N.F. XLIX. 322, 532-534.

SCHWANDT, W., 1905. Westpreußische Münzfunde, In BLKW, 126-148.

– 174 –

SOBIETZKY, G., 1971. Die Münze als Bodenfund, in: AMBUFG. 5, 47-56.

STAATLICHE MÜNZSAMMLUNG, MÜNCHEN (MITTEILUNG) 1955. Landshut, In NNBH. 4. 4, 50.

STAATLICHE MÜNZSAMMLUNG, MÜNCHEN (MITTEILUNG) 1957. Landshut, In NNBH. 6. 8, 142.

STAATLICHE MÜNZSAMMLUNG 1957. Landshut, In BVB. 22-23, 249.

STEGUWEIT, W., 1988. Der Münzfund von Tautenburg, Kr. Jena (1986). Mahlschätze und Münzketten in Thüringen, In BNF. 2, 59-72.

STEINHILBER, D., 1966. Die mittelalterlichen und neuzeitlichen Münzfunde aus Bayern in den Jahren 1963-1965, In JNGG. 16, 109-159.

STEINHILBER, D., 1973. Die mittelalterlichen und neuzeitlichen Münzfunde in Bayern. Bericht für die Jahre 1966-1971 (Tafel 14 und 2 Textabb.), In JNGG. 23, 121-162.

STENZEL, TH., 1883. Münzfunde, In BMFNZ. 19. 108, 963.

STENZEL, TH., 1883a. Neueste Münzfunde in Anhalt, In MVAGA. 3. 5, 533-536.

STENZEL, TH., 1884. Kleinere Mitteheilungen. Münzfunde, in: ZMB. 11, 85-86.

ŞTIRBU, C., 1980. Valori româneşti păstrate în muzeele din străinătate – un tezaur de la Petru Muşat, In CN. 3, 77-86.

STOESS, C., 1985. Studien zur Münzgeschichte der Stadt Lüneburg von der Mitte des 16. Jahrhunderts bis zum Ende der Prägungen (1777), o. O. (Hausarbeit zur Erlangung des Ma-gistergrades der Philosophischen Fakultät der Westfälischen Wilhelms-Universität zu Münster (westf.), Münster.

STROEDICKE, E., 1912. Der Fund von Kaiserfelde, In HMBPP. 13. 11, 175-176.

STURDZA, D., 1976. Banii moldoveneşti şi munteneşti, In PETRICEICU-HAŞDEU, B., Etymo-logicum Magnum Romanie, Bucureşti, 150-163.

SZCZECINA, A., PASZKIEWICZ, B., 1989. Wystawa w Zamku Kròlewskim w Warszawie, Wr-zesien-Grudzien.

TEWES, F., 1890. Ein Talerfund von Hildesheim, In NSA. 6, 43-48.

VERMISCHTE NACHRICHTEN 1862. Hermersdorf, In AKDV. 9. N.F. 7, 258-262.

VERMISCHTE NACHRICHTEN 1883. Cöthen (Anhalt), In AKDV. 30. N.F. 12, 147-152.

VÎLCU, A., GRAMATICU, S., 2002. Despre ducaţii lui Vladislav II, voievod al Ţării Româneşti (1447, 1448-1456), In SN 2001, 181-188.

WALTE, H., BAHRFELDT, M., (HG.) 1889. Der Thalerfund von Glienicke, in: NSA. 20. 8-9, 64-69.

WIELANDT, F., 1937. Der Schatzfund von Gutenstein, ein oberschwäbisches Barkapital aus dem 17. Jahrhundert, In DMM. 57. 413, 341-346.

WIELANDT, F., 1949. Münz- und Geldgeschichte im Lichte badischer Münzfunde, In Baden. 1. 2, 49-54.

WIELANDT, F., 1957. Goldmünzfund vom Schluchsee, In ZGO. 105. 2, 573-576.

WINKLER, J., 1973. Ein Münzfund von Frankfurt (Oder), In NBB. 1973/II, 37-42.

– 175 –

KATALOG

MOLDAU (MOLDAWIEN)

• Nr.1 Fundort: Westpreußen, Umgebung von Bromberg (polnisch Bydgoszcz), Po-sen, Preußen. Entdeckungsjahr unbestimmt, besteht aus ca. 40 Ex., Bewahrungszeitperiode 1386/1434-1447/1492.

Inhalt: Polen: Groschen (26 Ex.), ½ Groschen (10 Ex.); Masowien, Semowit: Münze (1 Ex.);Moldau: Vermutlich Alexander I. [Alexandru cel Bun] (1400-1432), Groschen (1 Ex.).Verbleib: Münzkabinett Berlin: 1918, 767-772 (40 Ex.);Lit: Erwerbungsakten 1918, Nr. F984; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Nu-

mismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 19100.• Nr.2 Fundort: Candien (Saffronken), Kreis: Neidenburg, Preußen. Entdeckungsjahr 1892,

besteht aus 2000 Ex., Bewahrungszeitperiode ca. 1436/1442-1513.Inhalt: Moldau: Elias I und Stephan II (1436-1442), Doppelgroschen (1); Besteht fast aus

preussischen Münzen. Etwa die Hälfte sind die Danziger Schillinge, weit geringer ist die Zahl der thorner und elbinger Schillinge. Von den Hochmeistern ist der Johann von Tiefen (1490-1497) am zahlreichsten verbreitet, dann Martin Truchsess von Wetzhausen (1477-1489), Heinrich Reffl e von Richtenberg (1470-1477), Heinrich Reuss von Plauen (1469-1470) und Ludwig von Erlichhausen (1450-1467). Vereinzelne Stücke erhielt der Fund von Johann I. von Dänemark (1481-1513), Marmolr, Johann III von Dorpart, Alexander von Polen (1501-1506) und Reval. Variirten, denar erwarb....

Verbleib: Münzkabinett Berlin: 1893, 21-30 (55 Ex.); Marienburg;Lit: Erwerbungsakten 1892, Nr. 2382, 3057; 1893, Nr. 875; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neue-

zeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 6608.

• Nr.3 Fundort: Thorn (polnisch Torun), Kreis: Thorn, Preußen. Entdeckungsjahr 1887, größerer Fund, Bewahrungszeitperiode ca. 1360-1600(?).

Inhalt: Silbermünzen, u.a. Moldau: Bogdan III. [Bogdan cel Orb] (1504-1517), Groschen (1 Ex.).

Verbleib: Münzkabinett Berlin 1887, 282 (1 Ex.);Lit: Erwerbungsakten 1887, Nr. 718, 963, 1549; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-

1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 18719.• Nr.4 Fundort: Korszkwy, Kreis: Pleschen (polnisch Korzkwy). Entdeckungsjahr unbe-

stimmt, besteht aus 2448 Ex., Bewahrungszeitperiode 1386/1434 - ca. 1527.Inhalt: Polen: Halbgroschen (1517 Ex. und 8 falsche Ex.); Dänemark: Witten (1 Ex.); Rietberg:

Halbgroschen (1 Ex.); Schwidnitz: Halbgroschen (860 Ex. und 4 falsche 4 Ex.); Moldau: Stephan IV. [Ştefăniţă] (1517-1527), Groschen (1 Ex.).

Verbleib: Privatbesitz;Lit: MECLEWSKA, MIKOLAJCZUK 1991, 23, Nr. 681; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit

(750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 16252.

SIEBENBÜRGENSchatzfunde des 16. Jahrhunderts

• Nr.5 Fundort: Straußberg, Kreis: Kyffhäuserkreis, Ort: Schernberg, Thüringen. Entdek-kungsjahr 2000, besteht aus 1 Ex., Bewahrungszeitperiode 1568.

Inhalt: Siebenbürgen: Johann Sigismund (1540-1551, 1556-1571), [Iohann Sigismund Za-polia, als Johann II. König von Ungarn (1540-1570), als Johann I. Führst von Siebenbürgen (1570-1571)], Dukaten 1568 (1 Ex.).

Verbleib: TLAD Weimar / Inv-Nr. 3549/00;Lit: EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Län-

der in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 20547.

– 176 –

• Nr.6 Fundort: unbekannt, Kreis: Danzig (polnisch Gdansk), Preußen/Polen. Entdeckungs-jahr 1906, besteht aus 95 Ex., Bewahrungszeitperiode 1386/1434-1592.

Inhalt: Polen: Dukaten (17 Ex.); Preußen: Dukaten (3 Ex.); Österreich: Dukaten (4 Ex.); Böhmen: Dukaten (6 Ex.); Ungarn: Dukaten (10 Ex.); Schlesien-Breslau: Dukaten (1 Ex.); Münsterberg-Oels: Dukaten (5 Ex.); Vereinigte Niederländer: Dukaten (4 Ex.); Siebenbürgen: Johann Sigismund (1540-1551, 1556-1571), [Iohann Sigismund Zapolia, als Johann II. König von Ungarn (1540-1570), als Johann I. Führst von Siebenbürgen (1570-1571)], Dukat, Mzst. Hermannstadt 1580.

Verbleib: unbestimmter Ort;Lit: KAHANE 1906, 49; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen

Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 1324, 13625, 6779.• Nr.7 Fundort: Kleinjenkwitz (polnisch Jankowice Male), Kreis: Ohlau, Schlesien/Polen.

Entdeckungsjahr 1898, besteht aus 1 Ex., Bewahrungszeitperiode 1595.Inhalt: Siebenbürgen, Sigismund Bathory (1581-1598), Dukaten 1595 für Ungarn („... und

die Inschrift Sigismundis „Batori“ trägt. Auf der anderen Seite befi ndet sich ein Muttergottes-bild mit dem Jesuskinde und die Inschrift „Stanislaus Rex 1595.“)

Verbleib: unbestimmter Ort;Lit: EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Län-

der in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 13870.• Nr.8 Fundort: Groß Tauersee bei Soldau (polnisch WielKa Turza), Kreis: Neidenburg,

Preußen/Polen. Entdeckungsjahr 1857, besteht aus 613 Ex.: 26 Ex. Gold, 587 Ex. Silber, Bewah-rungszeitperiode 1538-1596.

Inhalt: Polen: Dreigroschen (4 Ex.), 4 Groschen (11 Ex.); Aachen: Taler (10 Ex.); Augsbunrg: Reichsguldiner (6 Ex.); Batenburg: Taler (3 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Bayern: Reichsguldiner (1 Ex.), ½ Reichsguldiner (1 Ex.); Brandenburg in Franken: Taler (6 Ex.), Reichsguldiner 1568; Braunschweig-Grubenhagen: Taler (2 Ex.); Braunschweig-Wolfenbüttel: Taler (9 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Braunschweig, Stadt: Taler (1 Ex.); Cambrei, Bistum: Taler (3 Ex.), ½ Taler (5 Ex.); Czechy: Taler (1 Ex.), Reichsguldi-ner (57 Ex.), ½ Reichsguldiner (8 Ex.), Dukaten (1 Ex.); Donauwörth: Taler (7 Ex.); Dortmund: Taler (1 Ex.); Freiburg, Breisgau: Reichsguldiner (1 Ex.); Westfrieslnd: Taler (3 Ex.); Hohnstein: Taler (3 Ex.); Jülich-Cleve-Berg: Taler (9 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Jägerndorf: Reichsguldiner (6 Ex.); Kärnten: Duka-ten (4 Ex.), Taler (1 Ex.), Reichsguldiner (8 Ex.), ½ Reichsguldiner (1 Ex.); Kemten, Stadt: Taler (3 Ex.); Köln, Erzbistum: Taler (10 Ex.); Köln, Stadt: Taler (14 Ex.); Leuchtenberg: Taler (2 Ex.); Lübeck, Stadt: Taler (16 Ex.), ½ Taler (2 Ex.); Liegnitz, Bistum: Taler (30 Ex.), ½ Taler (6 Ex.); Lüneburg: Taler (1 Ex.); Mansffeld, Vorderortlinie Eisleben: Taler (2 Ex.); Mansfeld, Vorderortlinie Friedeburg: Taler (1 Ex.); Mansfeld, eigentliche Hinterortlinie: Taler (1 Ex.); Mansfeld, Hinterortlinie Schraplau: Taler (8 Ex.); Mecklenburg-Schwerin: Taler (2 Ex.); Münster, Bistum: Taler (1 Ex.); Murbach, Abtei: Taler (1 Ex.); Neuss, Stadt: Taler (4 Ex.); Spanische Niederlände: Eskalin (3 Ex.), Taler (Dukaton) (75 Ex.), ½ Taler (19 Ex.); Vereinigte Niederlande: Taler (19 Ex.); Nördlingen, Reichsmünzstätte: Taler (3 Ex.); Nürnberg: Reichsguldiner (7 Ex.); Öttingen: Taler (5 Ex.); Pfalz-Simmern: Taler (1 Ex.); Preußen: Groschen (1 Ex.); Regensburg, Stadt: Taler (1 Ex.); Reckheim: Taler (2 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Sachsen: Taler (37 Ex.), ½ Taler (12 Ex.), ¼ Taler (8 Ex.); Sachsen-Weimar: Taler (2 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Schwarzburg: Taler (1 Ex.); Stablo: Taler (6 Ex.), ½ Taler (4 Ex.); Schweiz, Basel: Reichsguldiner (3 Ex.); Luzern: Taler (1 Ex.); Solothurn: Taler (1 Ex.); Zürich: Taler (10 Ex.); Schlesien: Reichsguldiner (1 Ex.); Thoren, Abtei: Taler (6 Ex.), ½ Taler (3 Ex.); Tirol: Taler (1 Ex.), Reichsguldiner (37 Ex.), ½ Reichsguldiner (1 Ex.); Ungarn: Dukaten (13 Ex.), Taler (1 Ex.); Breslau, Bistum: Dukaten (1 Ex.); Breslau, Stadt: Dukaten (2 Ex.); Würzburg, Bistum: Taler (1 Ex.); Münsterberg-Oels: Dukaten (1 Ex.); Siebenbürgen: Johann Sigismund (1540-1551, 1556-1571), [Iohann Sigismund Zapolia, als Johann II. König von Ungarn (1540-1570), als Johann I. Führst von Siebenbürgen (1570-1571)], Dukaten 1562, 1564, 1568;

Christoph Bathory [Cristofor Bathory] (1576-1581), Dukaten 1579;Verbleib: Münzkabinett Berlin, Auswahl;Lit: GAUL 1979, 90-93, Nr. 5; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismati-

schen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 2834.Schatzfunde des 17. Jahrhunderts

• Nr.9 Fundort: Eilenburg, Kreis: Delitzsch, Provinz Sachsen. Entdeckungsjahr 1994, be-steht aus 612 Ex., Bewahrungszeitperiode 1349/1381-1612.

– 177 –

Inhalt: Heiliger Römischer Reich Deutscher Nation: 10 Kreuzer (2 Ex.), Gulden (2 Ex.), ¼ Taler (1 Ex.), Taler (9 Ex.), ½ Taler (1 Ex.), Weißgroschen (1 Ex.), levantinische Nachahmung im Talerge-wicht (1 Ex.); Böhmen: Groschen (2 Ex.), Taler (1 Ex.); Brandenburg-Küstrin: Dreigroschen (1 Ex.); Braunschweig-Lüneburg: Taler (2 Ex.); Mittleres Haus Braunschweig zu Wolfenbüttel: ½ Taler (1 Ex.), Taler (3 Ex.), ½ Taler (2 Ex.); Hamburg: Doppelschillinge (1 Ex.); Hameln: Mariengroschen (1 Ex.); Hessen-Kassel: Albus (1 Ex.); Hildesheim, Bistum: Mariengroschen (1 Ex.), Doppelschilling (1 Ex.); Hildesheim, Stadt: Mariengroschen (2 Ex.); Holstein-Schaumburg: Groschen (3 Ex.); Kempten, Stadt: 3 Kreuzer (1 Ex.); Lippe: Mariengroschen (1 Ex.), Groschen (1 Ex.); Lübeck, Stadt: ½ Taler (1 Ex.); Magdeburg, Erzbistum: Groschen (1 Ex.), ¼ Taler (1 Ex.), Taler (1 Ex.); Mansfeld, Eigentliche Hinteror-tische Linie: Taler (1 Ex.), Groschen (1 Ex.); Vorderortslinie Bornstedt: Taler (1 Ex.), Groschen (2 Ex.); Vorderortslinie Friedeburg: ½ Taler (2 Ex.); Meißen siehe Sachsen Murbach und Lüders Andreas: 3 Kreuzer (1 Ex.); Österreich: Taler (9 Ex.), ½ Taler (1 Ex.), ½ Guldentaler (2 Ex.), 10 Kreuzer (1 Ex.); Pfalz-Veldenz: 3 Kreuzer (1 Ex.); Pfalz-Zweibrücken-Veldenz: 3 Kreuzer (2 Ex.); Pommern-Wolgast: Doppelschilling (1 Ex.), Groschen (2 Ex.); Ravensberg: Groschen (3 Ex.); Sachsen, Markgrafschaft Meißen: Meißner Breiter Groschen (1 Ex.); Sachsen: Horngroschen (1 Ex.), Pfennig (1 Ex.); Schrek-kenberger (18 Ex.), Taler (15 Ex.), ½ Taler (6 Ex.), ¼ Taler (3 Ex.); Kurfürstentum Sachsen: ¼ Taler (13 Ex.), Taler (78 Ex.), 1/8 Taler (1 Ex.), Schreckenberger (4 Ex.), Dreier (1 Ex.), ½ Taler (14 Ex.); Sachsen, Ernestinisches Herzogtum: Schreckenberger (7 Ex.), Doppelschreckenberger (1 Ex.); Sach-sen-Coburg und Eisenach: Taler (13 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Salm-Grumbach (Wild- u. Rheingrafen): 3 Kreuzer (1 Ex.); Schlesien-Liegnitz-Brieg: 3 Kreuzer (1 Ex.); Schlesien-Münsterberg-Öls: 3 Kreuzer (1 Ex.); Schleswig-Holstein-Gottorp: Doppelschilling (3 Ex.), Groschen (7 Ex.); Solms-Lich: 3 Kreuzer (1 Ex.); Straßburg, Bistum: 3 Kreuzer (1 Ex.); Trier, Erzbistum: Pfennig (1 Ex.); Schweiz: Luzern, Stadt: 3 Kreuzer (1 Ex.); Schaffhausen, Stadt: 3 Kreuzer (3 Ex.); Zug, Stadt: 3 Kreuzer (1 Ex.); Vereinigte Niederlande: ¼ Patard (4 Ex.), ½ Philippstaler (2 Ex. ); Niederlande, Provinzen und Städte: Taler (1 Ex.); Kampen, Stadt: ½ Reichstaler (2 Ex.), Adlerschilling (2 Ex.); Westfriesland: Reichstaler (1 Ex.), ½ Reichstaler (1 Ex.); Polen: Dreigroschen (199 Ex.), Sechsgroschen (33 Ex.); Danzig, Stadt: Dreigro-schen (6 Ex.); Elbing, Stadt: Dreigroschen (1 Ex.); Kurland: Dreigroschen (1 Ex.); Preußen: Dreigro-schen (8 Ex.); Riga, Stadt: Dreigroschen (56 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Taler 1596.

Verbleib: Dresden, Münzkabinett;Lit: ARNOLD 1994, 239-246; ARNOLD, GRUND 1998, 239-254; EDV-Fundkatalog Mittelalter/

Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutsch-land, Nr. 8263, 7010.

• Nr.10 Fundort: Wurzen, Kreis: Muldentalkreis, Sachsen. Entdeckungsjahr 1893, besteht aus einige Ex., Bewahrungszeitperiode 1475-1624.

Inhalt: Sachsen: ½ Spitzgroschen (2 Ex.), Groschen (5 Ex.); Schaffhausen: Taler (? Ex.); Tirol: 10 Kreuzer 1561 (? Ex.); Seeland, Provinz: Dukaten (? Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bathory (1608-1613), Dukaten, Mzst. Klausenburg 1610.

Verbleib: unbestimmter Ort;Lit: MÜNZFUNDE 1893, 34, Nr. 1; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numis-

matischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 12495.• Nr.11 Fundort: Steinbusch, Kreis: Arnswalde, Polen. Entdeckungsjahr 1866, besteht aus

86 Ex., davon 6 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1461/1483-1627.Inhalt: England: Rosenobel (1 Ex.); Sachsen: Engeltaler (1 Ex.); Schlick: Taler (1 Ex.); Schweiz,

Schaffhausen: Taler (? Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Taler 1596; Gabriel Bethlen (1613-1629), Dukaten 162?

Verbleib: Münzkabinett Berlin (Auswahl); Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten 1866, Nr. 1201;Lit: MECLEWSKA, MIKOLAJCZYK 1983, 134-135, Nr. 467; GAUL 1979, 97, Nr. 14; EDV-Fund-

katalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesre-publik Deutschland, Nr. 18559.

• Nr.12 Fundort: Sukow, Kreis: Parchim, Mecklenburg-Vorpommern. Entdeckungsjahr 1903, besteht aus 276 Ex., Bewahrungszeitperiode 1452/1457-1630.

– 178 –

Inhalt: Vereinigten Niederlande: Friesland: Dukaten (14 Ex.); Westfriesland: Dukaten (22 Ex.); Geldern: Dukaten (18 Ex.); Holland: Dukaten (7 Ex.); Overijssel: Dukaten (2 Ex.); Utrecht: Dukaten (41 Ex.); Seeland: Dukaten (2 Ex.); Ungarn: Dukaten (24 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Dukaten 1586, 1593, 1596, o.J. (4 Ex.); Venedig: Zecchino (22 Ex.); Savoyen: Zecchino (1 Ex.); Frankreich: Ecu dór (1 Ex.); Böhmen: Dukaten (5 Ex.); Österreich: Dukaten (3 Ex.); Kärnten: Dukaten (3 Ex.); Steiermark: Dukaten (1 Ex.); Brandenburg: Dukaten (5 Ex.); Pommern: Dukaten (3 Ex.); Friedland: Dukaten (1 Ex.); Olmütz: Dukaten (2 Ex.); Salzburg, Erzstift: Dukaten (4 Ex.); Campen, Stadt: Dukaten (3 Ex.); Danzig, Stadt: Dukaten (13 Ex.); Lübeck, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Zwolle, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Osmanischen Reich: Funduk (66 Ex.).

Verbleib: unbestimmter Ort;Lit: GRIMM 1903, 341-342; MÜNZFUNDE 1903, 2984; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit


• Nr.13 Fundort: Niederhone, Kreis: Eschwege, Werra-Meißner-Kreis, Hessen. Entdek-kungsjahr 1780, besteht aus ca. 133 Ex., davon 92 erfasst, Bewahrungszeitperiode 1414/1463-1632.

Inhalt: Königreich England oder nachahmender Münzstand: Rosenoble (1 Ex.); Vereinigte Nie-derlande: Seeland: ½ Rosenoble (1 Ex.); Friesland: Dukaten (1 Ex.); Gelderland: Dukaten (2 Ex.); Ove-rijssel: Dukaten (2 Ex.); Utrecht: Dukaten (1 Ex.); Westfriesland, Landschaft: Dukaten (1 Ex.); Branden-burg-Ansbach, Markgrafschaft: Dukaten (1 Ex.); Kurmainz: Dukaten (1 Ex.); Kursachsen: Dukaten (1 Ex.); Dänemark, Königreich: Dukaten (1 Ex.); Maccagno, Grafschaft: Ongaro (1 Ex.); Krone Schweden (Besatzungsprägung): Dukaten (1 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Dukat, Mzst. Hermannstadt 1586; Gabriel Bathory (1608-1613), Dukaten, Mzst. Klausenburg 1611; Un-garn, Königreich: Dukaten (1 Ex.); Venedig, Republik: Zecchino (1 Ex.); Augsburg, Freie Reichsstadt: Goldgulden (1 Ex.); Basel, Reichsmünzstätte: Goldgulden (2 Ex.); Brandenburg-Ansbach, Markgraf-schaft: Goldgulden (3 Ex.); Frankfurt am Main, Reichsmünzstätte: Goldgulden (2 Ex.); Frankfurt am Main, Reichsstadt: Goldgulden (3 Ex.); Friedberg, Burg: Goldgulden (1 Ex.); Haldenstein, Herrschaft: Goldgulden (1 Ex.); Hamburg, Freie Hansestadt: Goldgulden (1 Ex.); Hanau-Lichtenberg, Grafschaft: Goldgulden (1 Ex.); Hessen-Kassel, Landgrafschaft: Goldgulden (9 Ex.); Jülich - Berg, Herzogtum: Goldgulden (1 Ex.); Kaufbeuren, Reichsstadt: Goldgulden (1 Ex.); Kurköln: Rheinischer Gulden (1 Ex.); Köln, Freie Reichsstadt: Goldgulden (2 Ex.); Leiningen-Westerburg, Grafschaft: Goldgulden (3 Ex.); Lüneburg, Stadt: Goldgulden (2 Ex.); Magdeburg, Stadt: Goldgulden (1 Ex.); Kurmainz: Rheini-scher Gulden (1 Ex.); Metz, Freie Reichsstadt: Goldgulden (4 Ex.); Nördlingen, Reichsmünzstätte: Gul-den (1 Ex.); Nürnberg, Reichsstadt: Goldgulden (3 Ex.); Ostfriesland, Grafschaft: Goldgulden (1 Ex.); Pfalzgrafschaft, Linie Zweibrücken: Goldgulden (1 Ex.); Pommern-Stettin, Herzogtum: Goldgulden (2 Ex.); Stralsund, Stadt: Goldgulden (1 Ex.); Straßburg, Freie Reichsstadt: Goldgulden (2 Ex.); Worms, Freie Reichsstadt: Goldgulden (1 Ex.); Württemberg, Herzogtum: Goldgulden (1 Ex.); Dänemark, Kö-nigreich: Goldgulden (1 Ex.); Deventer, Stadt: Goldgulden (1 Ex.); Habsburger Lande: Reichstaler (1 Ex.); Hessen-Kassel, Landgrafschaft: Reichstaler (17 Ex.).

Verbleib: Kassel, Museum Fridericianum;Lit: KLÜSSENDORF 1987, 56-68, 89; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Nu-

mismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 14177.• Nr.14 Fundort: Tautenburg, Kreis: Saale-Holzland-Kreis, Thüringen. Entdeckungsjahr

1986, besteht aus 149 Ex., Bewahrungszeitperiode 1415-1636.Inhalt: Köln, Erzbistum: Goldgulden (1 Ex.); Lübeck, Stadt: Goldgulden (1 Ex.); Mainz, Erzbi-

stum: Goldgulden (1 Ex.); Nürnberg, Stadt: Goldgulden (2 Ex.); Ostfriesland, Grafschaft: Goldgulden (1 Ex.); Rostock, Stadt: Goldgulden (1 Ex.); Sachsen, Herzogtum: Goldgulden (1 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Sachsen, Kurfürstentum und Herzogtum: Guldengroschen (2 Ex.); Taler (3 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Sachsen: Spitzgroschen (98 Ex.); Sachsen-Coburg-Eisenach: ½ Reichstaler (1 Ex.); Braunschweig-Lüneburg: Taler (1 Ex.); Mansfeld, Vorderortslinie Eisleben: Groschen (2 Ex.); Mittelortslinie Schraplau: Spitzgroschen (1 Ex.); Vorderortslinie Artern: Breiter Halbtaler (1 Ex.); Schwarzburg: Groschen (6 Ex.); Vereinigte Niederlande: Geldern: Dukaten (1 Ex.); Utrecht: Dukaten (5 Ex.); Westfriesland: Dukaten (1 Ex.); Niederlande, Städte: Deventer: Goldgulden (2 Ex.); Kampen: Dukaten (2 Ex.); Österreich: Du-

– 179 –

katen (1 Ex.), Taler (1 Ex.); Salzburg, Erzbistum: Doppeldukaten (1 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Dukat, Mzst. Nagybanya 1595; Gabriel Bethlen (1613-1629), Dukaten, Mzst. Nagybanya 1629; Polen: Taler (1 Ex.); Spanien: Doppelter Exzellente (1 Ex.); Ungarn: Dukaten (3 Ex.); Medaille 1567 (1 Ex.).

Verbleib: Leuchtenburg, Schloss, Kreismuseum;Lit: STEGUWEIT 1988, 59-72; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numisma-

tischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 12224.• Nr.15 Fundort: Kempten, Kreis: Kempten (Allgäu), Stadt, Bayern (Schwaben). Entdek-

kungsjahr 1892, besteht aus 36 Ex., Bewahrungszeitperiode 1474-1644.Inhalt: Augsburg, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Basel, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Besançon, Stadt: Du-

katen (1 Ex.); Brandenburg-Ansbach, Markgrafschaft: Dukaten (1 Ex.); Chur, Hochstift: Dukaten (1 Ex.); Danzig, Stadt: Dukaten (2 Ex.); Mainz, Erzstift: Dukaten (1 Ex.); Nürnberg, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Nürnberg, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Österreich, Grafschaft Tirol: Dukaten (2 Ex.); Salzburg, Erzstift: Dukaten (2 Ex.); Ulm, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Friesland, Provinz: Dukaten (2 Ex.); Geldern, Provinz: Dukaten (1 Ex.); Holland, Provinz: Dukaten (1 Ex.); Kampen, Reichsstadt: Dukaten (1 Ex.); Overijssel, Provinz: Dukaten (Excelente) (1 Ex.); Dukaten (1 Ex.); Reckheim, Reichsgrafschaft: Dukaten (1 Ex.); Seeland, Provinz: Dukaten (1 Ex.); Utrecht, Provinz: Dukaten (2 Ex.); Westfriesland, Provinz: Duka-ten (1 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Dukaten, unbest. Münzstätte, 1594; Stephan Bocskai (1604-1606), Dukaten, unbest. Münzstätte, 1606; Spanien, Königreiche Aragon und Kastilien: Dukaten (Excelente) (1 Ex.); Spanien, Königreich: 1/2 Trenti (1 Ex.); Ungarn, Königreich: Dukaten (1 Ex.); Venedig, Republik: Zecchino (1 Ex.); Osmanischen Reich: Altyn (2 Ex.).

Verbleib: Kempten, Städtische Altertumssammlung;Lit: HORCHLER 1973, 75-80; KULL 1900, 755; FUNDCHRONIK 1893, 16; RIGGAUER 1893,

57; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 4014, 16092.

• Nr.16 Fundort: Karlstadt, Kreis: Main-Spessart, Bayern (Franken). Entdeckungsjahr 1966, besteht aus 98 Ex., Bewahrungszeitperiode 1497-1645.

Inhalt: Brandenburg-Bayreuth: Dukaten (1 Ex.); Frankfurt/Main, Stadt: Dukaten (2 Ex.); Ham-burg, Stadt: Dukaten (2 Ex.); Lübeck, Stadt: Dukaten (3 Ex.); Magdeburg, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Mainz, Erzstift: Dukaten (7 Ex.); Vereinigte Niederländer: Deventer: Dukaten (2 Ex.); Friesland: Duka-ten (3 Ex.); Geldern: Dukaten (6 Ex.); Holland: Dukaten (6 Ex.); Kampen: Dukaten (1 Ex.); Overijssel: Dukaten (2 Ex.); Seeland: Dukaten (1 Ex.); Utrecht: Dukaten (20 Ex.); Westfriesland: Dukaten (8 Ex.); Zwolle: Dukaten (6 Ex.); Nürnberg, Stadt: Dukaten (5 Ex.); Österreich-Kärnten: Dukaten (1 Ex.); Pom-mern: Dukaten (1 Ex.); Reichenstein: Dukaten (1 Ex.); Salzburg, Erzstift: Dukaten (1 Ex.); Schlesien, Liegnitz-Brieg: Dukaten (1 Ex.); Schweden: Dukaten (1 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Dukaten 1593; Rudolf II. (1576-1612), Dukaten, Mzst. Klausenburg, o.J.; Straßburg, Stadt: Dukaten (2 Ex.); Osmanischen Reich: Altyn (1 Ex.); Ulm, Stadt: Dukaten (2 Ex.); Ungarn: Duka-ten (8 Ex.); Würzburg, Hochstift: Dukaten (1 Ex.).

Verbleib: Privatbesitz;Lit: STEINHILBER 1973, 134-137; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numis-

matischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 3947.• Nr.17 Fundort: Landau, Kreis: Dingolfi ng-Landau, Bayern (Altbayern). Entdeckungsjahr

1913, besteht aus 60 Ex., Bewahrungszeitperiode 1497-1645.Inhalt: Böhmen: Dukaten (1 Ex.); Ungarn: Dukaten (3 Ex.); Kärnten: Dukaten (2 Ex.); Siebenbür-

gen: Gabriel Bethlen (1613-1629): Dukaten 1621; Sachsen-Altenburg: Dukaten (1 Ex.); Brandenburg-Ansbach: Dukaten (1 Ex.); Mainz: Dukaten (1 Ex.); Bamberg: Dukaten (2 Ex.); Salzburg: Dukaten (2 Ex.); Frankfurt, Stadt: Dukaten (4 Ex.); Augsburg, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Nürnberg, Stadt: Dukaten (5 Ex.); Hamburg, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Danzig, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Spanien: Doppeldukaten (4 Ex.); Niederlande, Städte: Campen: Dukaten (2 Ex.); Overijssel: Dukaten (5 Ex.); Westfriesland: Dukaten (5 Ex.), Doppeldukaten (1 Ex.); Geldern: Dukaten (2 Ex.); Seeland: Dukaten (2 Ex.); Utrecht: Dukaten (5 Ex.); Holland: Dukaten (1 Ex.); Venedig: Zecchinen (4 Ex.); Osmanischen Reich: Altyn (3 Ex.).

Verbleib: Münzkabinett München;Lit: HABICH 1913, 168; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen

Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 4553.

– 180 –

• Nr.18 Fundort: Schluchsee, Kreis: Breisgau-Hochschwarzwald, Baden-Württemberg. Entdeckungsjahr 1955, besteht aus 70 Ex., Bewahrungszeitperiode 1479/1516-1646.

Inhalt: Habsburgischer Lande: Böhmen: Dukaten (1 Ex.); Ungarn: Dukaten (1 Ex.); Niederöster-reich: Dukaten (3 Ex.); Steiermark: Dukaten (1 Ex.); Böhmen: Dukaten (1 Ex.); Augsburg: Dukaten (3 Ex.); Belgische Konföderation: Dukaten (23 Ex.); Brandenburg-Bayreuth: Dukaten (1 Ex.); Danzig: Dukaten (1 Ex.); Frankfurt am Main: Dukaten (1 Ex.); Hamburg: Dukaten (1 Ex.); Kampen: Dukaten (1 Ex.); Mainz: Dukaten (1 Ex.); Modena: Dukaten (3 Ex.); Salzburg: Doppeldukaten (2 Ex.); Schweden: Dukaten (1 Ex.); Siebenbürgen, Stände: Dukaten o.J.; Spanien: Doppeldukaten (3 Ex.), Dukaten (4 Ex.); Straßburg: Dukaten (1 Ex.); Italien, Venedig: Zecchino (3 Ex.); Vereinigte Niederlande: Utrecht: Dukaten (1 Ex.); Zwolle: Dukaten (5 Ex.); Zürich: Dukaten (1 Ex.); Ägypten: Fonduk (3 Ex.); Osmani-schen Reich: Fonduk (2 Ex.).

Verbleib: Karlsruhe, Münzkabinett;Lit: WIELANDT 1957, 573-576; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numisma-

tischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 10115.• Nr.19 Fundort: Heuchelheim, Kreis: Gießen, Hessen. Entdeckungsjahr 1867, besteht aus

unbestimmten Munzanzahl, Bewahrungszeitperiode 1497-1676.Inhalt: Hamburg, Stadt: Goldgulden (1 Ex.); Frankfurt am Main, Stadt: Goldgulden (5 Ex.); Cam-

pen, Stadt: Goldgulden (2 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Taler 15.. mit Titel Rudolfs; Vatikan: Taler (1 Ex.); Friedberg, Burg: Taler (1 Ex.); Spanien (Spanische Niederlander?): Taler (? Ex.); Goldgulden (21 Ex.), Taler (einige 60 Ex.), eine größere Zahl 1/2 Taler, 1/4 Taler.

Verbleib: unbestimmter Ort;Lit: MÜNZFUNDE 1865, 76; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismati-

schen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 7249. • Nr.20 Fundort: Landegge, Kreis: Emsland, Niedersachsen-I. Entdeckungsjahr 1932, be-

steht aus 62 Ex., Bewahrungszeitperiode 1551-1622.Inhalt: Elsass: Taler (5 Ex.); Tirol: Taler (2 Ex.); Ungarn: Taler (1 Ex.); Aachen: Taler (1 Ex.);

Braunschweig-Wolfenbüttel: Taler (1 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Hamburg: Taler (1 Ex.); Lübeck: Taler (1 Ex.); Lüttich: ½ Taler (1 Ex.); Mansfeld: Taler (1 Ex.); Sachsen, Kurfürsten: Taler (4 Ex.); Schleswig-Holstein-Gottorf: Taler (1 Ex.); Stift Thoren: Taler (1 Ex.); Niederlande: Philippstaler (3 Ex.), Taler (15 Ex.), Schilling (? Ex.), Stüber (? Ex.); Geldern: Taler (1 Ex.); Seeland: Taler (1 Ex.); Westfriesland: Taler (2 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Kampen: ½ Taler (1 Ex.); Zwolle: Taler (1 Ex.); Bronckhorst: Schilling (2 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Taler 1593; England: Schilling (? Ex.); Spanien: Peso (1 Ex.), ½ Peso (1 Ex.), kleine Teilstücke (8 Ex.).

Verbleib: Meppen, Heimatmuseum;Lit: Berlin, Münzkabinett, Fundakten, Provinz Hannover. EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit

(750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 14295.• Nr.21 Fundort: Grabnick, Kreis: Lyck, Preußen/Polen. Entdeckungsjahr 1934, besteht

aus 193 Ex., 173 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1529-1625.Inhalt: Preußen: Dreipölker (18 Ex.); Westpreußen: Groschen (1 Ex.), Schilling (1 Ex.); Polen: 3

Groschen (5 Ex.), Dreipölker (61 Ex.), Schilling (3 Ex.); Danzig: Groschen (1 Ex.); 10 Groschen (3 Ex.); Litauen: Schilling (14 Ex.), Dreipölker (2 Ex.); Riga: Schilling (30 Ex.), Dreipölker (1 Ex.); Pommern: Groschen (4 Ex.); Schlesien-Münsterberg-Öls: Dreikreuzer (3 Ex.); Schlesien-Liegnitz-Brieg: Dreikreu-zer (1 Ex.); Österreich, Steiermark: Groschen (1 Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-1629), Groschen 1613; Ungarn: Denar (2 Ex.); Holstein-Pinneberg: Groschen (3 Ex.); Braunschweig-Wolfen-büttel: Sprunggroschen (5 Ex.); Lippe-Detmold: Groschen (3 Ex.); Einbeck, Stadt: Groschen (1 Ex.); Göttingen, Stadt: Groschen (1 Ex.); Solms-Lich: Groschen (2 Ex.), Albus (1 Ex.); Pfalz-Zweibrücken: Groschen (1 Ex.); Köln, Erzbistum: Groschen (1 Ex.); Dänemark: Schilling (1 Ex.), Mark (1 Ex.).

Verbleib: Heimatmuseum Lyck;Lit: EISERMANN 1934, 126-127; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numis-

matischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 9904.• Nr.22 Fundort: Glienicke, Kreis: Oder-Spree, Brandenburg. Entdeckungsjahr 1889, be-

steht aus 200 Ex., davon 137 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1560-1625.Inhalt: Heiliger Römischer Reich Deutscher Nation: Taler (18 Ex.); Böhmen: Kipper Halbtaler zu

60 Kreuzern (2 Ex.); Steiermark: Taler (2 Ex.); Tirol: Taler (12 Ex.); Elsass: Taler (6 Ex.); Köln, Erzbi-

– 181 –

stum: Reinischer Münzvereintaler (1 Ex.); Salzburg, Erzbuistum: Taler (2 Ex.); Halberstadt, Bistum: Taler (3 Ex.), ½ Taler (3 Ex.); Hildesheim, Bistum: Taler (1 Ex.); Minden, Bistum: Taler (1 Ex.), Andre-astaler (1 Ex.); Brandenburg-Preußen: Taler (1 Ex.); Braunschweig-Wolfenbüttel: Lichttaler (1 Ex.), Wildermannstaler (3 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Mansfeld: Taler (2 Ex.), Spruchtaler (1 Ex.); Mecklenburg: Grevesmühler Taler (1 Ex.); Ostfriesland: Taler (2 Ex.); Sachsen, Albertinische Linie: Taler (13 Ex.), ½ Taler (5 Ex.), Sterbetaler (1 Ex.); Sachsen, Alt Gotha: Taler (4 Ex.); Sachsen, Alt Weimar: Taler (2 Ex.); Schauenburg: Taler (1 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Taler 1591; Spanisch-Österreichische Niederlande: Taler (1 Ex.); Vereinigte Niederlander: Geldern, Westfriesland, Seeland: Taler (23 Ex.); Spinola: Teston (1 Ex.); Mirandola: Tallero (1 Ex.); Uri-Schwyz-Unterwalden, gemeinschaftlich: Taler (1 Ex.); Schaffhausen: Taler (1 Ex.); St. Gallen: Taler (2 Ex.); Zürich: Taler (2 Ex.); Kampen, Stadt: ½ Taler (1 Ex.); Köln, Stadt: Taler (1 Ex.); Deventer-Kampen-Zwolle: Taler (1 Ex.); Donauwörth, Stadt: Taler (1 Ex.); Frankfurt am Main, Stadt: Taler (1 Ex.); Hamburg, Stadt: Taler (3 Ex.), ½ Taler (3 Ex.); Lübeck, Stadt: Taler (1 Ex.).

Verbleib: Privatbesitz (Pfarrer Reukauff in Glienicke, verzogen);Lit: MEHL 2002, 14, Nr. 25; WALTE, BAHRFELDT (HR.) 1889, 64-69; EDV-Fundkatalog Mittelal-

ter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutsch-land, Nr. 9771.

• Nr.23 Fundort: Stralsund, Kreis: Mecklenburg-Vorpommern. Entdeckungsjahr 1965, be-steht aus 234 Ex., Bewahrungszeitperiode 1541-1626.

Inhalt: Habsburger Lande: Taler (53 Ex.); Spanische Niederlande: Taler (1 Ex.); Salzburg, Erzbi-stum: Taler (5 Ex.); Halberstadt, Bistum: Taler (1 Ex.); Hildesheim, Bistum: Taler (1 Ex.); Regensburg, Bistum: Taler (1 Ex.); Stablo, Benediktiner Stift: Taler (1 Ex.); Bayern: Taler (1 Ex.); Kursachsen: Taler (6 Ex.); Sachsen-Weimar: Taler (1 Ex.); Braunschweig-Lüneburg, Linie Grubenhagen: Taler (1 Ex.); Braunschweig, Linie Wolfenbüttel: Taler (6 Ex.); Lüneburg, Linie Harburg: Taler (2 Ex.); Lüneburg, Linie Dannenberg: Taler (1 Ex.); Lüneburg, Linie Celle: Taler (3 Ex.); Jülich – Kleve - Berg: Taler (1 Ex.); Mecklenburg – Güstrow: Taler (2 Ex.); Schleswig-Holstein, Linie Gottorp: Taler (5 Ex.); Holstein – Schauenburg – Pinneberg: Taler (1 Ex.); Brandenburg – Bayreuth: Taler (1 Ex.); Hessen-Darmstadt: Taler (1 Ex.); Mansfeld: Taler (3 Ex.); Ostfriesland: Taler (1 Ex.); Hanau - Münzenberg: Taler (3 Ex.); Öttingen: Taler (2 Ex.); Erbach: Taler (1 Ex.); Solms–Laubach: Taler (1 Ex.); Burg Friedberg in der Wetterau: Taler (1 Ex.); Vianen, Provinz Südholland: Taler (1 Ex.); Tassarola: Taler (1 Ex.); Siebenbür-gen: Sigismund Bathory (1581-1598), Taler 1596; Dänemark: Krone (1 Ex.); Städtische Prägung: Stralsund, Stadt: Taler (1 Ex.); Rostock, Stadt: Taler (1 Ex.); Lübeck, Stadt: Taler (7 Ex.); Hamburg, Stadt: Taler (8 Ex.); Lüneburg, Stadt: Taler (1 Ex.); Hannover, Stadt: Taler (1 Ex.); Hildesheim, Stadt: Taler (1 Ex.); Emden, Stadt: Taler (1 Ex.); Kampen, Stadt: Taler (1 Ex.); Deventer, Stadt: Taler (1 Ex.); Deventer, Kampen, Zwolle: Taler (1 Ex.); Frankfurt am Main, Stadt: Taler (3 Ex.); Köln, Stadt: Taler (1 Ex.); Nürnberg, Stadt: Taler (6 Ex.); Ulm, Stadt: Taler (1 Ex.); Kempten, Stadt: Taler (1 Ex.); St. Gallen, Stadt: Taler (1 Ex.); Basel, Stadt: Taler (1 Ex.); Vereinigte Niederlande: Seeland: Taler (7 Ex.); Geldern: Taler (7 Ex.); Holland: Taler (4 Ex.); Westfriesland: Taler (9 Ex.); Utrecht: Taler (30 Ex.); Overijssel: Taler (4 Ex.); Friesland: Taler 1620 (2 Ex.).

Verbleib: Stralsund, Kulturhistorisches Museum;Lit: NEUE MÜNZFUNDE 1965, 253; RÄBINGER 1966, 14-15; RÄBIGER 1970, 103-129; SO-

BIETZKY 1971, 48; MÜNZFUNDE 1972, 137-138; RÄBIGER 1973, 283-324; KRÜGER 2005, 471-472; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 13012 (genau beschrieben 193 Ex.).

• Nr.24 Fundort: Paradies (polnisch Goscikowo), Kreis: Meseritz, Posen/Polen. Entdek-kungsjahr 1867, besteht aus 7690 Ex. im Gewicht von 219,25 kg, Bewahrungszeitperiode 1531/1540-1627.

Inhalt: 136 Ex. Genau beschrieben. Augsburg, Reichsmünzstätte: Taler (1 Ex.); Böhmen: Taler (3 Ex.); Brandenburg: Taler (1 Ex.); Kurbrandenburg: Taler (1 Ex.); Braunschweig-Wölfenbüttel: ½ Licht-taler (1 Ex.); Braunschweig-Lüneburg: Taler (1 Ex.) 1622; Bremen, Erzbistum: Taler (1 Ex.); Deutscher Orden: Taler (1 Ex.); Erfurt: Taler (1 Ex.); Frankfurt am Main, Reichsmünzstätte: Taler (1 Ex.); Frankfurt, Stadt: Taler (1 Ex.); Hamburg: Taler (1 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Hanau, Münzenberg: Taler (1 Ex.) 1622; Hessen, Darmstadt: Taler (1 Ex.); Hohenstein: Taler (3 Ex.); Italien, Mantua: Taler (1 Ex.); Messerano:

– 182 –

Taler (2 Ex.); Toskana: Taler (5 Ex.); Jülich-Kleve-Berg: Taler (1 Ex.); Köln, Erzbistum: Taler (2 Ex.); Köln, Stadt: Taler (1 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Magdeburg, Erzbistum: Taler (3 Ex.); Magdeburg, Stadt: Taler (1 Ex.); Mansfeld, Vorderort (vor der Teilung): Taler (1 Ex.); Mansfeld, Vorderort, Linie Bornstedt: Taler (1 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Mansfeld, Vorderort, Linie Eisleben: Taler (2 Ex.); Mansfeld, Vorderort, Linie Friedeburg: ½ Taler (1 Ex.); Mansfeld, Vorderort, Linie Artern: Taler (4 Ex.); Mansfeld, Hinterort, Linie Schraplau: Taler (2 Ex.); Mansfeld, eigentliche Linie Hinterort: Taler (2 Ex.); Mecklenburg: Taler (2 Ex.); Niederlander: Cambrai (Bistum): Taler (1 Ex.); Thorn, Abtei: Taler zu 30 Stüber (1 Ex.); Batenburg: Taler (1 Ex.); Batenburg – Heeresberg: Taler (2 Ex.); Horn: Taler (1 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Deventer, Kampen, Zwolle, Städte: Taler (3 Ex.); Nijmegen, Stadt: Taler (1 Ex.); Zwolle, Stadt: ½ Taler (1 Ex.); Verreinigte Provinzen: Geldern: Burgundischer Reichstaler (1 Ex.), Löwentaler (1 Ex.); Groningen - Ommelanden: Reichstaler (2 Ex.); Friesland: 28 Stüber (2 Ex.); Seeland: ½ Reichstaler (1 Ex.); Spanische Nieder-lande: Burgund: Taler (? Ex.); Oldenburg: Taler (1 Ex.); Österreich, Tirol und Oberelsass: Taler (9 Ex.); Steiermark: Taler (2 Ex.); Ostfriesland: Taler (2 Ex.); Pfalz-Zweibrücken: Taler (1 Ex.); Pommern: Taler (1 Ex.); Quedlinburg, Abtei: Taler (1 Ex.); Riga: Taler zu 18 Fedrige (1 Ex.); Sachsen: Taler (1 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Salzburg: Taler (6 Ex.); Schaumburg, Holstein – Schauenburg: ½ Taler (1 Ex.), Taler (3 Ex.); Schleswig-Holstein, königliche Linie: Taler (1 Ex.); Schleswig-Holstein, Linie Sonderburg: Taler (1 Ex.); Schwarzburg: Taler (1 Ex.); Schweden: ½ Taler (1 Ex.); Schweiz: Chur, Bistum: Dicken (1 Ex.); St. Gallen: Taler (1 Ex.); Schaffhausen: Taler (1 Ex.); Solothurn: Taler (1 Ex.); Siebenbürgen: Stephan Bathory als König von Polen (1576-1586), Taler, Mzst. Nagybanya 1585; Gabriel Bethlen (1613-1629), Taler, Mzst. Kremnitz 1621 (3 Ex.), Mzst. Kremnitz 1622, Mzst. Nagybanya 1622; Solms-Lich: Taler (1 Ex.); Spanien: 8 Realen (Taler) (1 Ex.); Stade: Taler ( 1 Ex.); Stolberg: ½ Taler (1 Ex.); Tecklenburg: Taler (1 Ex.); Ulm: Taler (1 Ex.); Ungarn: Taler (4 Ex.); Wismar: Taler (1 Ex.).

Verbleib: Berlin, Münzkabinett (119 Ex., Inv.-Nr. 28909/1870); Finder (Hälfte des Schatzes); ein-geschmolzen (Rest); Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten 1868, Nr. 36, 137, 289, 691; 1869, Nr. 793, 953 (Verdun), 1039, 1085; 1870, Nr. 17; Berlin, Münzkabinett, Ankaufsakten 1848-1869 (unpagi-nierter, undatierter Handzettel J. Friedländers im hinteren Teil der Akte Vol. 9, ad Pars IVc);

Lit: GAUL 1979, 98, Nr. 15; KLÜGE 1983, 61-76; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 13408.

• Nr.25 Fundort: Wenau-Heisters, Kreis: Düren, Rheinland/Nordrhein-Westfalen. Entdek-kungsjahr 1959, besteht aus 8 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1556/1573-1628.

Inhalt: Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-1629), Dukat, Mzst. Kremnitz 1621; Batenburg, Herrschaft: Luderustaler (1 Ex.); Brabant, Herzogtum: Patagon (3 Ex.); Tournai: Patagon (2 Ex.); Sankt Gallen, Stadt: Taler (1 Ex.).

Verbleib: Privatbesitz;Lit: HAGEN 1960, 604; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen

Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 15237.• Nr.26 Fundort: Glave, Kreis: Güstrow, Mecklenburg-Vorpommern. Entdeckungsjahr 1963,

besteht aus 240 Ex., Bewahrungszeitperiode 1576-1629.Inhalt: Habsburgische Länder: Böhmen: Taler (18 Ex.); Ungarn: Taler (5 Ex.); Gesamtprägung in

Tirol und Oberelsass: Taler (31 Ex.); Österreich: Taler (6 Ex.); Braunschweig-Wolfenbüttel: Taler (13 Ex.), Sterbetaler (1 Ex.); Braunschweig-Dannenberg: Taler (3 Ex.); Braunschweig-Harburg: Taler (2 Ex.); Braunschweig-Lüneburg-Celle: Taler (3 Ex.); Mansfeld, Grafschaft, Vorderortslinie Bornstedt: Ta-ler (1 Ex.); Mansfeld, Vorderortslinie Friedeburg: Taler (1 Ex.); Mansfeld, Vorderortslinie Artern: Taler (2 Ex.); Mansfeld, Hinterortslinie Schraplau: Taler (2 Ex.); Mansfeld, Eigentliche Hinterortische Linie: Taler (2 Ex.); Sachsen, Albertinische Linie: Taler (12 Ex.); Sachsen, Ernestinische Linie, Linie Altenburg: Taler (5 Ex.); Sachsen, Haus Gotha: Taler (1 Ex.); Mecklenburg-Schwerin: Taler (1 Ex.); Mecklenburg-Güstrow: Taler (1 Ex.); Pommern-Wolgast: Taler (1 Ex.); Schleswig-Holstein, Linie Gottorp: Taler (4 Ex.); Württemberg: Taler (1 Ex.); Brandenburg-Franken, Linie Ansbach: Taler (1 Ex.); Baden-Durlach: Taler (1 Ex.); Öttingen: Taler (1 Ex.); Stolberg: Taler (2 Ex.); Schaumburg: Taler (3 Ex.); Lippe: Taler (1 Ex.); Hanau - Münzenberg: Taler (1 Ex.); Kur Bayern: Taler (2 Ex.); Salzburg, Erzbistum: Taler (3 Ex.); Köln, Erzbistum: Taler (1 Ex.); Quedlinburg, Stift: Taler (2 Ex.); Städte: Hamburg, Stadt: Taler (19 Ex.), Halbtaler 1624; Lübeck, Stadt: Taler (10 Ex.), Halbtaler 1619; Rostock, Stadt: Taler (1 Ex.); Wismar, Stadt: Taler (2 Ex.); Stade, Stadt: Taler (1 Ex.); Braunschweig, Stadt: Taler (4 Ex.); Lüneburg, Stadt: Ta-

– 183 –

ler (2 Ex.); Halberstadt, Stadt und Domkapitel: Taler (2 Ex.); Magdeburg, Stadt: Taler (1 Ex.); Einbeck, Stadt: Taler (2 Ex.); Frankfurt am Main, Stadt: Taler (9 Ex.); Nürnberg, Stadt: Taler (4 Ex.); Ulm, Stadt: Taler (1 Ex.); Augsburg, Stadt: Taler (1 Ex.); Toskana, Großherzogtum: Tallero (1 Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-1629), Taler, Mzst. Kremnitz 1621; Friedland, Herzogtum: Taler (1 Ex.); Te-schen, Herzogtum: Taler (1 Ex.); Polen: Taler (2 Ex.); Dänemark, Norwegen: Taler (1 Ex.), Dukaten (1 Ex.); Vereinigte Niederlande: Seeland: Taler (1 Ex.); Holland: Taler (2 Ex.); Geldern: Taler (3 Ex.); Overijssel: Taler (1 Ex.), Halbtaler (2 Ex.); Utrecht: Taler (7 Ex.); Westfriesland: Taler (9 Ex.); Kampen: Taler (6 Ex.); Deventer: Taler (2 Ex.); Schweiz, Zürich: Taler (1 Ex.).

Verbleib: Güstrow, Heimatmuseum, 2 Ex. Berlin, Staatliche Museen, Münzkabinett;Lit: NEUE MÜNZFUNDE 1964, 16; BLASCHKE 1964, 8-10; MÜNZFUNDE 1972, 137; BLASCH-

KE 1978, 43-47; BLASCHKE 1979, 161-187; SCHIMMING 1990, S. 53-58, Nr. 5; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 2554.

• Nr.27 Fundort: Köthen, Kreis: Dessau-Köthen, Sachsen-Anhalt. Entdeckungsjahr 1883, besteht aus 119 Ex., Bewahrungszeitperiode 1586?-1631 (?).

Inhalt: Goldgulden, Dukaten etz. von Dänemark; Ostfriesland; Niederlande; Lothringen; Chur; Modena; Sizilien; Türkei; Ungarn; Österreich u. a.; Goldmünzen [Goldgulden von Magdeburg, Stadt; Halberstadt, Stadt; Stolberg-Stolberg, Erfurt, Stadt; Goslar, Braunschweig-Wolfenbüttel, Stadt - Aa-chen, Braunschweig, Dortmund, Frankfurt, Lüneburg, Lübeck, Metz, Nürnberg, Rostock, Straßburg, Stralsund; Pommern-Barth, Minden, Bistum; Ostfriesland, Jülich-Kleve-Berg,Geldern-Jülich, Köln, Erz-bistum; Mainz, Worms, Pfalz-Zweibrücken, Hanau-Lichtenberg, Brandenburg-Ansbach, Lothringen, Chur, Bistum, Tirol, Salzburg, Österreich, Ungarn; Sayoyen, Sizilien, Modena, Niederlande, Provinzen und Städte; Dänemark, unbestimmt, Münze mit arabischer Inschrift. Im Münzkabinett Berlin: Aachen, Goldgulden, Goslar 1628, Erfurt 1597 (auf die Pest), Halberstadt 1628. Siebenbürgen: Stephan Ba-thory (1571-1575), Stephan Bathory als König von Polen (1576-1586), Dukaten 1586; Gabriel Bethlen (1613-1629), Dukaten 1613, 1627, o.j.

Verbleib: Münzkabinett Berlin (4 Ex.) Münzkabinett Berlin, Inv.-Nr. 83-86/1883; Münzkabinett Berlin, Erwerbungsakten 1883, Nr. 828;

Lit: STENZEL 1883, 963; STENZEL 1883a, 533-536; VERMISCHTE NACHRICHTEN 1883, 151, Nr. 74; STENZEL 1884, 85-86; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 8557.

• Nr.28 Fundort: Bergholz, kreis: Potsdam-Mittelmark, Brandenburg. Entdeckungsjahr 1929, besteht aus 37 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1517-1632.

Inhalt: Elsass: Taler (2 Ex.); Böhmen: Taler (1 Ex.); Ungarn: Taler (2 Ex.); Tirol: Taler (9 Ex.); Stei-ermark: Goldgulden (1 Ex.); Brandenburg, Franken: Taler (1 Ex.); Braunschweig-Wolfenbüttel: Taler (4 Ex.); Braunschweig: Andreastaler (2 Ex.); Sachsen, Albertinische Linie: Taler (3 Ex.); Trautson: Taler ( 1 Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-1629), Taler, Mzst. Nagybanja 1621; Nürnberg: Taler (1 Ex.); Utrecht: Taler (1 Ex.); Köln, Erzbistum: Goldgulden (1 Ex.); Ostfriesland: Goldgulden (1 Ex.); Spanische Niederlande, Overeyssel: Dukaten (? Ex.); Deventer, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Frankfurt am Main: Goldgulden (1 Ex.); England: Angel (? Ex.); Eine islamische Goldmünze ?

Verbleib: Berlin, Münzkabinett (Inv.-Nr. 1327-1333/1929, 11 Ex.) Berlin, Münzkabinett, Erwer-bungsakten 1929, Nr. F1233, F1419; Berlin, Münzkabinett, Ordner Münzfunde, Prov. Brandenburg, Bl.

Lit: SCHROEDER 1929, 532-534; DANNENBERG 1985, 38, Nr. 4.1; EDV-Fundkatalog Mittelal-ter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutsch-land, Nr. 5994.

• Nr.29 Fundort: Strehlen, Polen/Schlesien. Entdeckungsjahr 1835, besteht aus 70 Ex., davon 68 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1535-1632.

Inhalt: Polen: ¼ Taler (1 Ex.); Habsburger Landen: Taler (6 Ex.); Brandenburg-Ansbach: Taler (1 Ex.); Braunschweig, Stadt: Taler (1 Ex.); Dänemark: Mark (4 Ex.); Emden, Stadt: 28 Stüber (4 Ex.); Westfriesland: 2 „Scel“ (1 Ex.); Liegnitz-Brieg: 24 Kreuzer (3 Ex.); Mansfeld-Hinterort, Schraplau: Taler (1 Ex.); Mecklenburg-Güstrow: ½ Taler (1 Ex.); Spanische Niederlande: ½ Patagon (1 Ex.); Vereinigte Niederlande, Westfriesland: Helmtaler (1 Ex.), Taler (1 Ex.); Geldern: Taler (2 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Hol-

– 184 –

land: Taler (5 Ex.); Seeland: Taler (5 Ex.); Kampen: 28 Stüber (7 Ex.); Nürnberg: Taler (1 Ex.); Branden-burg-Preußen: 3 Groschen (1 Ex.); Sachsen, Albert. Linie: Groschen (2 Ex.), ½ Taler (1 Ex.), ¼ Taler (1 Ex.), Taler (4 Ex.); Sachsen, Alt Gotha: Groschen (1 Ex.); Sachsen, Alt Weimar: Taler (1 Ex.); Salzburg: Taler (2 Ex.); Schaumburg: Ernst (1601-1622), Taler (1 Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-1629), Taler 1629; Swidzerland, Zug: ½ Taler (1 Ex.); Schweden: Taler (1 Ex.); Schlesien: 24 Kreuzer (1 Ex.); Tecklenburg: 5 Stüber (1 Ex.); Tirol: Guldiner (1 Ex.), 30 Kreuzer (1 Ex.); Münsterberg-Öls: 24 Kreuzer (2 Ex.); Unbestimmbar: Münze 1565.

Verbleib: Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten 1836, Nr. 183, 189;Lit: AUFFINDUNGEN 1836, 96; KLÜGE 1978, 99-100, Nr. 13; EDV-Fundkatalog Mittelalter/

Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutsch-land, Nr. 13941.

• Nr.30 Fundort: Levern, Kreis: Minden-Lübbecke, Nordrhein-Westfalen. Entdeckungsjahr 1937, besteht aus 347 Ex., Bewahrungszeitperiode 1541-1633.

Inhalt: Augsburg: Taler (1 Ex.); Baden: Taler (1 Ex.); Bayern: Taler (25 Ex.); Brandenburg in Franken: Taler (3 Ex.); Braunschweig-Wolfenbüttel: Taler (20 Ex.); Braunschweig-Lüneburg: Taler (8 Ex.); Braunschweig, Stadt: Taler (3 Ex.); Emden, Stadt: Taler (1 Ex.); Erbach, Stadt: Gemeinschafts-taler (4 Ex); Frankfurt, Stadt: Taler (8 Ex); Fugger-Wellenburg: Taler (2 Ex); Halberstadt, Domkapitel: Taler (2 Ex.); Hamburg, Stadt: Taler (6 Ex.); Hannover, Stadt: Taler (1 Ex.); Holstein, Kgl. Linie: Taler (1 Ex.); Jülich-Berg: Taler (1 Ex.); Köln, Stadt: Taler (1 Ex.); Konstanz, Stadt: Taler (1 Ex.); Leiningen-Dagsburg: Taler (1 Ex.); Lübeck, Stadt: Taler (4 Ex.); Lüneburg, Stadt: Taler (2 Ex.); Magdeburg, Stadt: Taler (1 Ex.); Mansfeld: Taler (3 Ex.); Mecklenburg-Schwerin: Taler (1 Ex.); Montfort: Taler (1 Ex.); Nürnberg, Stadt: Taler (19 Ex.); Öttingen: Taler (1 Ex.); Ostfriesland: Taler (1 Ex.); Pfalz-Neuburg: Taler (1 Ex.); Pfalz-Zweibrücken: Taler (1 Ex.); Pommern: Taler (1 Ex.); Sachsen, Albert. Linie: Taler (8 Ex.); Sachsen-Altenburg: Taler (1 Ex.); Sachsen, Linie Alt Gotha: Taler (2 Ex.); Sachsen-Weimar: Pallastaler (1 Ex.); Salzburg: Taler (15 Ex.); Trautson: Taler (1 Ex.); Ulm, Stadt: Taler (2 Ex.); Habs-burger Länder: Elsass: Taler (3 Ex.); Tirol: Taler (10 Ex.); Böhmen: Taler (5 Ex.); Elsass: Taler (5 Ex.); Tirol: Taler (8 Ex.); Ungarn: Taler (1 Ex.); Tirol: Taler (9 Ex.); Elsass: Taler (1 Ex.); Steiermark: Taler (2 Ex.); Böhmen: Taler (8 Ex.); Elsass: Taler (2 Ex.); Kärnten: Taler (1 Ex.); Steiermark: Taler (3 Ex.); Tirol: Taler (1 Ex.); Elsass: Taler (10 Ex.); Tirol: Taler (10 Ex.); Spanische Niederlande, Holland: Kreuztaler (1 Ex.); Brabant, Antwerpen: Patagon (19 Ex.); Brüssel: Patagon (7 Ex.); Flandern: Patagon (1 Ex.); Tournai: Patagon (5 Ex.); Brabant, Antwerpen: Patagon (9 Ex.); Brüssel: Patagon (5 Ex.); Maastricht: Patagon (1 Ex.); Tournai: Patagon (1 Ex.); Vereinigte Niederlande: Friesland: Rijksdaalder (2 Ex.); Gel-dern: Kreuztaler (1 Ex.), Rijksdaalder (7 Ex.); Holland: Rijksdaalder (1 Ex.); Overijssel: Rijksdaalder (2 Ex.); Utrecht: Rijksdaalder (4 Ex.); Westfriesland: Rijksdaalder (9 Ex.); Seeland: Rijksdaalder (8 Ex.); Deventer, Kampen, Zwolle: Rijksdaalder (1 Ex.); Kampen: Rijksdaalder (2 Ex.); Basel: Taler (3 Ex.); Schaffhausen: Taler (3 Ex.); St. Gallen: Taler (7 Ex.); Schweiz, Zürich: Taler (2 Ex.); Frankreich, Rethel: Taler (1 Ex.); Toskana, Pisa: Scudo (1 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Taler 1595; Polen: Taler (1 Ex.); Norwegen: Taler (2 Ex.).

Verbleib: Privatbesitz; Münster, Landesmuseum, Fundakten;Lit: EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Län-

der in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 4800.• Nr.31 Fundort: Ebstorf, Kreis: Uelzen, Niedersachsen-II. Entdeckungsjahr 1952, besteht

aus 60 Ex., Bewahrungszeitperiode 1531/1556-1637.Inhalt: Haus Habsburg: ¼ Taler (1 Ex.), Taler (3 Ex.); Kärnten: Taler (1 Ex.); Böhmen: Taler (1

Ex.), ¼ Taler (2 Ex.); Ungarn: Taler (1 Ex.), ¼ Taler (1 Ex.); Salzburg, Fürstentum: Taler (2 Ex.); Bayern, Kurfürstentum: Taler (1 Ex.); Brandenburg: Taler (1 Ex.), Groschen (1 Ex.); Braunschweig-Lüneburg: Taler (3 Ex.), ¼ Taler (1 Ex.); Sachsen: Dreier (1 Ex.), Taler (2 Ex.), Ortstaler (2 Ex.); Albertiner: 1/8 Ta-ler (2 Ex.), Taler (5 Ex.), Ortstaler (1 Ex.), Groschen (3 Ex.); Ernestiner: Altes Haus Gotha: Taler (1 Ex.); Altes Haus Weimar: Groschen (3 Ex.); Hanau: ¼ Taler (1 Ex.); Mansfeld: ¼ Taler (1 Ex.); Erfurt, Stadt: Groschen (2 Ex.); Frankfurt am Main, Stadt: Taler (1 Ex.); Hamburg, Stadt: ½ Taler (1 Ex.); Lübeck, Stadt: Taler (1 Ex.), ¼ Taler (1 Ex.); Magdeburg, Stadt: Groschen (1 Ex.); Nürnberg, Stadt: Taler (1 Ex.); Rostock, Stadt: ½ Taler (1 Ex.); Spanische Niederlande: ½ Kreuztaler (2 Ex.); Vereinigte Niederlande,

– 185 –

Provinz Utrecht: Taler (1 Ex.); Seeland: Taler (1 Ex.); Holland: Taler (1 Ex.); Westfriesland: ½ Taler (1 Ex.); Overijssel: ½ Taler (1 Ex.); Kampen, Stadt: Taler (1 Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-1629), ½ Taler, Mzst. Kronstadt 1628; Toskana: Pisaner Tallero (1 Ex.).

Verbleib: Finder, F. Klipp; MK Hamburg, FundregestLit: NEUE MÜNZFUNDE 1952, 100; PLOETZ 1966, 69-74; STOESS 1985, 430, Nr. 249; EDV-

Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bun-desrepublik Deutschland, Nr. 1672.

• Nr.32 Fundort: Köttel, Kreis: Lichtenfels, Bayern (Franken). Entdeckungsjahr 1965, be-steht aus 80 Ex., Bewahrungszeitperiode 1519-1638.

Inhalt: Böhmen: ½ Guldiner (2 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Brandenburg-Franken: Guldener (1 Ex.); Braunschweig-Lüneburg: ½ Taler (1 Ex.); Erfurt: Taler (1 Ex.); Frankfurt: Dukaten (1 Ex.); Hamburg: Ta-ler (1 Ex.); Holstein-Gottorp: Taler (1 Ex.); Leuchtenberg: Taler (1 Ex.); Mainz: Dukaten (1 Ex.); Mans-feld: Taler (1 Ex.); Spanische Niederlande: Ecu (1 Ex.), 1/5 Ecu (18 Ex.), 1/10 Ecu (2 Ex.), ½ Ecu (2 Ex.), Ecu (2 Ex.), Real (1 Ex.); Vereinigte Niederlande: Geldern: Dukaten (1 Ex.); Holland: Reichstaler (1 Ex.); Utrecht: Dukaten (2 Ex.), Reichstaler (1 Ex.); Westfriesland: Dukaten (1 Ex.); Zwolle: Dukaten (1 Ex.); Nürnberg: Guliner (1 Ex.), ¼ Taler (1 Ex.), Taler (3 Ex.); Österreich, Kärnten: Taler (1 Ex.); Po-len, Litauen: 4 Groschen (1 Ex.), Taler (1 Ex.); Sachsen: ¼ Taler (3 Ex.) 1552; Sachsen, Alt Gotha: Ta-ler (4 Ex.), Dukaten (2 Ex.), ½ Taler (2 Ex.); Sachsen-Weimar: Taler (1 Ex.); Sachsen-Altenburg: Taler (1 Ex.); Salzburg: Guldiner (1 Ex.); St. Gallen, Stadt: Taler (4 ex.); Schaffhausen: Taler (1 Ex.); Schlick (Böhmen): Taler (1 Ex.); Schweden: Salvatortaler (1 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Siebenbürgen: Stephan Bathory (1571-1575), Dukaten 1572; Thoren, Abtei: ½ Taler (1 Ex.); Tirol: Taler (3 Ex.); Ungarn: ½ Taler (1 Ex.); Osmanischen Reich, Altyn (1 Ex.).

Verbleib: unbestimmter Ort, MK München, FundaktenLit: STEINHILBER 1966, 130-133; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numis-

matischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 4308.• Nr.33 Fundort: Kaufbeuren, Bayern (Schaben). Entdeckungsjahr 1963, besteht aus 29

Ex., Bewahrungszeitperiode von 1520/66 bis 1623/40.Inhalt: Kaufbeuren: Taler (?); Mainz: Dukaten (?); Provinzen der Niederlande: Dukaten (10 Ex.);

Böhmen: Dukaten (3 Ex.); Siebenbürgen: Dukaten o.J. (3 Ex.); Osmanischen Reich: Altyn (8 Ex.); Venedig: Zecchino (3 Ex.).

Verbleib: Privatbesitz.Lit: STEINHILBER 1966, 127; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismati-

schen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 3992, 16139. • Nr.34 Fundort: Petersdorf (polnisch Piechowice), Kreis: Hirschberg in Schlesien, Schle-

sien. Entdeckungsjahr 1978, besteht aus 94 Ex., Bewahrungszeitperiode 1513-1643.Inhalt: Polen: Dukaten (2 Ex.); Österreich: Dukaten (3 Ex.); Niederlande, Vereinigte Provinzen:

Friesland: Dukaten (2 Ex.); Westfriesland: Dukaten (8 Ex.); Seeland: Dukaten (3 Ex.); Geldern: Dukaten (13 Ex.); Holland: Dukaten (5 Ex.); Utrecht: Dukaten (4 Ex.); Niederlande, Städte: Kampen: Dukaten (1 Ex.), Nobel (1 Ex.); Deventer: Dukaten (1 Ex.); Zwolle: Dukaten (4 Ex.); Frankfurt am Main: Dukaten (3 Ex.); Hamburg: Dukaten (2 Ex.); Magdeburg, Erzstift: Dukaten (1 Ex.); Magdeburg, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Sachsen: Dukaten (3 Ex.); Sachsen-Altenburg: Dukaten (1 Ex.); Sachsen-Eisenach: Dukaten (1 Ex.); Rostock, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Nürnberg, Stadt: Dukaten (4 Ex.); Pfalz-Simmern: Dukaten (1 Ex.); Preußen: Dukaten (1 Ex.; Spanien: Exzellente (2 Ex.); Spanische Niederlande: Doppeldukaten (1 Ex.); Straßburg, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Savoyen, Basel: Dukaten (1 Ex.); Toskana, Florenz: Floren (1 Ex.), Dukaten (1 Ex.); Osmanischen Reich: Altyn (10 Ex.); Ungarn: Dukaten (7 Ex.); Siebenbürgen: Johann Sigismund (1540-1551, 1556-1571), [Iohann Sigismund Zapolia, als Johann II. König von Ungarn (1540-1570), als Johann I. Führst von Siebenbürgen (1570-1571)], Dukaten 1556; Sigis-mund Bathory (1581-1598), Dukaten 1594.

Verbleib: Hirschberg, Museum;Lit: PTASZYNSKI 1987, 47-51; MECLEWSKA, MIKOLAJCZUK 1991, 37-38, Nr. 732; EDV-Fund-

katalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesre-publik Deutschland, Nr. 13962.

– 186 –

• Nr.35 Fundort: Hildesheim, Niedersachsen-II. Entdeckungsjahr 1890, besteht aus 550 Ex., Bewahrungszeitperiode 1590?-1644 (?).

Inhalt: Taler (490 Ex.) und Talerteilstücke bis zum 1/8 Taler (60 Ex.) von Batenberg, Branden-burg-Preußen, Braunschweig-Grubenhagen, Braunschweig-Wolfenbüttel, Braunschweig-Harburg, Braunschweig-Lüneburg-Celle, Braunschweig, Stadt; Kampen, Donauwörth, Deutscher Orden, Ein-beck, Erfurt, Frankfurt, Halberstadt, Domkapitel; Hamburg, Hameln, Hanau-Münzenberg, Hessen-Kassel, Hessen-Darmstadt, Hildesheim, Stadt; Hannover, Hohenlohe, Hohnstein, Holstein-Plön, Holstein-Gottorp, Köln, Stadt; Lübeck, Mansfeld, Vorderortlinie Artern; Mansfeld, Vorderortlinie Born-stedt; Mansfeld, Vorderortlinie Eisleben; Mansfeld, Vorderortlinie Friedeburg; Mansfeld, Hinterortlinie Schraplau; Mansfeld, Eigentliche Hinterortlinie; Mecklenburg-Schwerin, Ostfriesland, Pfalz-Neuburg, Pommern, nach der Vereinigung; Sachsen, gemeinschaftliche Prägung; Sachsen, Albertiner; Sachsen-Gotha, Sachsen-Altenburg, Sachsen-Weimar, Schlick, Stolberg, Habsburg - Tirol, Böhmen, Elsass, Steiermark, Tirol, Kärnten, Ungarn; Dänemark, Florenz, Niederlande - Geldern, Holland, Overijssel, Utrecht, Friesland, Westfriesland, Seeland; Norwegen, Polen, Schweden, Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Taler 1590.

Verbleib: unbestimmter OrtLit: TEWES 1890, 43-48; MÜNZFUNDE 1890, 1588; STOESS 1985, 431, Nr. 255; KUNZEL

1994, 295, Nr. 93; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 3434.

• Nr.36 Fundort: Basedow, Kreis: Demmin, Mecklenburg-Vorpommern. Entdeckungsjahr 1856, besteht aus 346 Ex., Bewahrungszeitperiode 1586-1648.

Inhalt: Rostock: Taler (1 Ex.), Dütchen (1 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Taler 1590; Lübeck: Taler (1 Ex.); Hildesheim, Stadt: Taler (1 Ex.); Braunschweig, Stadt: Taler (1 Ex.); Pommern: Taler (1 Ex.); Österreich: Taler (1 Ex.); Polen: Taler (1 Ex.); Mecklenburg-Schwerin: Doppelschilling (4 Ex.), Groschen (1 Ex.); Stralsund: Dütchen (1 Ex.); Bremen: Dütchen (1 Ex.); Däne-mark: Mark (34 Ex.), 12 Schilling und 8 Schilling (insges. 50 Ex.); Norddeutsche Münzherren: (42 Ex.), Dütchen, Groschen, Schilling, Sechsling (insges. 177 Ex.).

Verbleib: Sammlung des Vereins für Mecklenburgische Geschichte (Auswahl);Lit: LITSCH 1857, 331; BEYER 1857, 4; KLÜSSENDORF 1977, 147, Nr. 38a; EDV-Fundkatalog

Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 471.

• Nr.37 Fundort: Schlichtingsheim, Kreis: Fraustadt, Posen. Entdeckungsjahr 1912, be-steht aus 17 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1575-1649.

Inhalt: Kärnten: Doppeldukaten (1 Ex.); Böhmen: Dukaten (1 Ex.); Ungarn: Dukaten (1 Ex.); Siebenbürgen: Stephan Bathory [Ştefan Bathory] (1571-1575), Dukaten 1575; Spanien: Dop-peldukaten (1 Ex.); Salzburg, Erzbistum: Doppeldukaten (1 Ex.); Breslau, Bistum: Dukaten (1 Ex.); Braunschweig-Lüneburg: Dukaten (1 Ex.); Sachsen-Eisenach: Spruch-Dukaten (1 Ex.); Campen: Du-katen (1 Ex.); Danzig: Dukaten (2 Ex.); Emden, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Frankfurt, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Hamburg, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Nürnberg, Stadt: Spruch-Dukaten (1 Ex.); Stralsund: Dukaten (1 Ex.).

Verbleib: unbestimmter Ort;Lit: BALSZUS 1913, 587-588; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismati-

schen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 13976.• Nr.38 Fundort: Lüneburg, Niedersachsen-II. Entdeckungsjahr 1927, besteht aus 150 Ex.,

Bewahrungszeitperiode 1540-1652.Inhalt: Heiliges Rümisches Reich Deutscher Nation: Taler (24 Ex.); Dänemark: Taler (5 Ex.); Po-

len: Taler (1 Ex.); Danzig: Taler (4 Ex.); Thorn: Taler (7 Ex.); Schweden: Taler (1 Ex.); Magdeburg: Taler (1 Ex.); Salzburg, Erzbistum: Taler (6 Ex.); Deutscher Orden, Tirol: Taler (2 Ex.); Bayern: Taler (1 Ex.); Brandenburg, Köln: Taler (1 Ex.); Berlin: Friedrich Wilhelm (1640-1688), Taler (1 Ex.); Brandenburg-Ansbach, Fürth: Taler (1 Ex.); Braunschweig, mittlere Linie Wolfenbüttel: Taler (5 Ex.); Braunschweig, mittlere Linie Lüneburg: Taler (3 Ex.), Sterbetaler (1 Ex.); Braunschweig, neue Linie Wolfenbüttel: Taler (2 Ex.), VII. Glockentaler (5 Ex.); Braunschweig, neue Linie Lüneburg: Taler (12 Ex.), Andreasberger Taler (1 Ex.), Claustaler (1 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Hessen-Kassel: Weidenbaumtaler (1 Ex.); Holstein,

– 187 –

Linie Gottorp: Taler (1 Ex.); Pommern: Taler (1 Ex.); Sachsen, Ernest. Linie, Annaberg: Taler (1 Ex.); Sachsen, altes Haus Gotha: Taler (1 Ex.); Sachsen, altes Haus Weimar: Taler (1 Ex.), Pallastaler (1 Ex.); Sachsen, Albert. Linie: Taler (7 Ex.); Schlesien, Jägerndorf: Taler (1 Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-1629), Taler, Mzst. Kremnitz 1621, Mzst. Nagybanya 1622, 1628; Mansfeld, Linie Friedeburg: Taler (1 Ex.); Mansfeld, eigentliche Hinterortische Linie: Taler (3 Ex.); Stollberg: Taler (1 Ex.); Niederlande, Overijssel: Kreuztaler (1 Ex.); Vereinigte Provinzen: Westfriesland: Taler (3 Ex.); Geldern: Taler (4 Ex.); Holland: Taler (3 Ex.); Utrecht: Taler (1 Ex.); Seeland: Taler (1 Ex.); Augsburg, Stadt: Taler (2 Ex.); Braunschweig, Stadt: Taler (1 Ex.); Erfurt, Stadt: Taler (1 Ex.); Frankfurt am Main, Stadt: Taler (3 Ex.).

Verbleib: Hamburg, Firma Meuss, verkauftLit: DER MÜNZFUND VON LÜNEBURG 1927, 33-38; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit


• Nr.39 Fundort: Baumgartenbrück, Kreis: Potsdam-Mittelmark, Ort: Geltow, Branden-burg. Entdeckungsjahr 1859, besteht aus 53-60 Ex., 52 Ex. efasst, Bewahrungszeitperiode 1540-1662.

Inhalt: Österreich, Tirol: Taler (2 Ex.) Guldiner (1 Ex.); Böhmen: Taler (2 Ex.); Siebenbürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Taler 1595; Bayern: Taler (1 Ex.); Brandenburg, Franken: Taler (2 Ex.); Nürnberg: Taler (3 Ex.); Frankfurt am Main: Taler (1 Ex.); Sachsen, Kurfürsten, Albertinische Linie: Taler (8 Ex.); Sachsen-Weimar-Eisenach, Ernestinische Linie: Taler (3 Ex.); Sachsen-Altenburg: Taler (2 Ex.); Hamburg, Stadt: Taler (1 Ex.); Stralsund, Stadt: Taler (1 Ex.); Schaffhausen: Taler (1 Ex.); Frankreich: Taler (1 Ex.); Elsass: Taler (7 Ex.); Belgien, Brabant: Philippstaler (1 Ex.); Geldern, Provinz: Taler (1 Ex.); Heerenberg: Taler (1 Ex.); Deventer, Stadt: Taler (1 Ex.); Kampen, Stadt: Taler (1 Ex.); Westfriesland: Taler (1 Ex.), Dukaton (1 Ex.); Schweden: Salvator-Taler (1 Ex.); Brandenburg, Franken: Taler (1 Ex.).

Verbleib: unbestimmter OrtLit: BREHMER 1867, 89-92, 94-95; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Nu-

mismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 5894.• Nr.40 Fundort: Stargard (polnisch Szczecinski), Pommern/Polen. Entdeckungsjahr 1881,

besteht aus 39 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1566-1662.Inhalt: Pommern: Dukaten (1 Ex.); Tirol: Dukaten (1 Ex.); Frankfurt am Main, Stadt: Dukaten (1

Ex.); Hamburg, Stadt: Dukaten (3 Ex.); Lübeck, Stadt: Dukaten (4 Ex.); Overijssel: Dukaten (1 Ex.); Westfriesland: Dukaten (2 Ex.); Utrecht: Dukaten (5 Ex.); Geldern: Dukaten (7 Ex.); Kampen: Dukaten (4 Ex.); Zwolle: Dukaten (4 Ex.); Ungarn: Dukaten (1 Ex.); Siebenbürgen: Stephan Bathory (1571-1575), Dukaten o.J.; Modena: Dukaten (1 Ex.); Osmanischen Reich: Funduk (3 Ex.).

Verbleib: Stettin, Provinzialmuseum (39 Ex.);Lit: EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Län-

der in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 13057.• Nr.41 Fundort: Frankfurt (Oder), Kreis: Brandenburg. Entdeckungsjahr 1971, besteht aus

16 Ex., Bewahrungszeitperiode 1574/1595-1671.Inhalt: Osmanischen Reich: Altyn (3 Ex.); Siebenbürgen: Stephan Bathory (1571-1575), Du-

kat, Mzst. Hermannstadt 1576; Sachsen, Albertinische Linie: Taler (2 Ex.); Salzburg, Erzbistum: Taler (1 Ex.); Lübeck, Stadt: Taler (1 Ex.); Spanien: Taler (2 Ex.); Vereinigte Niederlande: Utrecht: Taler (1 Ex.); Westfriesland: Taler (3 Ex.); Heiliges Römisches Deutsches Reich: Taler (1 Ex.); Sachsen-Alten-burg, Ernestinische Linie: ½ Taler (1 Ex.).

Verbleib: Frankfurt an der Oder, Museum Viadrina [VG II, 72-83, 86-89, 91]; BLDAM, OA Frank-furt an der Oder, Fpl. 113

Lit: WINKLER 1973, 37-42; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismati-schen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 9460.

• Nr.42 Fundort: Rohrersreuth, Kreis: Kulmbach, Bayern (Franken). Entdeckungsjahr 1954, besteht aus 1 Ex., Bewahrungszeitperiode 1610.

Inhalt: Siebenbürgen: Gabriel Bathory (1608-1613), Dukaten 1610.Verbleib: Privatbesitz; München, Staatliche Münzsammlung, Fundakten

– 188 –

Lit: HUNDT 1957, 256; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 10699.

• Nr.43 Fundort: Gramzow, Kreis: Uckermark, Brandenburg. Entdeckungsjahr 1858, be-steht aus 18 Ex., Bewahrungszeitperiode ca. 1619 (?).

Inhalt: Braunschweig-Lüneburg: Taler (5 Ex.); Vereinigte Niederlande: Taler (9 Ex.); Österreich: Taler (1 Ex.); Elsass: Taler (2 Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-1629), Taler (?).

Verbleib: Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten 1858, Nr. 1418;Lit: Erwerbungsakten 1858, Nr. 1418; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Nu-

mismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 9918.• Nr.44 Fundort: Beeskow, Kreis: Oder-Spree, Ort: Beeskow, Brandenburg. Entdeckungs-

jahr 1965, besteht aus 1 Ex., Bewahrungszeitperiode 1621.Inhalt: Siebenbürgen, Gabriel Bethlen (1613-1629), Taler 1621.Verbleib: Dresden, Münzkabinett;Lit: Numismatische Kommission, Fundkatalog (R. Grund). EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neue-


• Nr.45 Fundort: Danzig (polnisch Gdansk), Preußen/Polen. Entdeckungsjahr 1844, be-steht aus 12277 Ex., Bewahrungszeitperiode von ? bis 1630.

Inhalt: Goldmünzen (26 Ex.), Silbermünzen (1209 Ex.), Scheidemünzen (11042 Ex.); Deutscher Orden, Polen, Böhmen, Österreich, Habsburg, Holland, Flandern, Friesland, Brabant, Spanien, Rus-sland, Danzig, Ungarn, Elbing, Thorn, Schweden, Brandenburg, Sachsen, Litauen, Hameln, Magde-burg, Hildesheim, Einbeck, Göttingen, Köln, Nordheim, Goslar, Bremen, Hamburg, Breslau, Liegnitz, Kolmar, Glogau, Schaffhausen, Wismar, Hohenstein, Salzburg, Solms, Braunschweig, Lüneburg, Schleswig, Rostock, Zürich, Prag, Siebenbürgen, Riga.

Verbleib: unbestimmtes Ort;Lit: KLOSS 1924, 11-14. EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen

Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 1327.• Nr.46 Fundort: Hermersdorf, Kreis: Märkisch-Oderland, Brandenburg. Entdeckungsjahr

1862, besteht aus 248 Ex., Bewahrungszeitperiode 1629-1632. Inhalt: Taler (17 Ex.) von Spanien, Sachsen, Albertiner; Braunschweig-Wolfenbüttel, Habsburg,

Pommern, Siebenbürgen, Gabriel (?), Taler (?); St. Gallen, Schaffhausen; kleinere Münzen (231 Ex.) von Brandenburg-Preußen, Böhmen, Braunschweig, Hildesheim, Jülich, Köln, Magdeburg, Sachsen, Schlesien, MindenGöttingen; viele preußische und polnische Prägungen von Riga, Elbing, Danzig, Litauen, Kurland; Prägezeitraum: Ende 16. Jahrhundert, - Anfang 17. Jahrhundert.

Verbleib: Berlin, Münzkabinett, Erwerbungsakten 1862, Nr. 1115;Lit: VERMISCHTE NACHRICHTEN 1862, 259-260, Nr. 113; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neue-


• Nr.47 Fundort: Walluf, Kreis: Rheingau-Taunus-Kreis, Hessen. Entdeckungsjahr 1853, besteht aus 5 Ex., Bewahrungszeitperiode 1632 (?).

Inhalt: Venedig: Dukaten (?); Vereinigten Niederlanden: Dukaten (?); Siebenbürgen: Dukaten (2 Ex.); Osmanischen Reich: Altyn.

Verbleib: Wiesbaden, Museum, Akten;Lit: KLÜSSENDORF 1987, 89, Nr. 18; FORNECK (HG.) 2002, 76, Nr. 48; EDV-Fundkatalog

Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 14176.

• Nr.48 Fundort: Ahrensfelde bei Berlin, Kreis: Barnim, Brandenburg. Entdeckungsjahr 1852, besteht aus 62 Ex., Bewahrungszeitperiode ca. 1635 (?).

Inhalt: Heiliges Römisches Reich Deutscher Nation: Taler (?); Frankfurt am Main, Stadt: Taler (2 Ex.); Tirol: Taler (2 Ex.); unbestimmte Goldmünzen (9 Ex.); Pfi lippstaler (3 Ex.); ½ Philipstaler (1 Ex.); Taler (9 Ex.); Guldiner (2 Ex.); Groschen (6 Ex.); Dreigröscher (15 Ex.); Kippergroschen-Sechsgrö-scher (6 Ex.); Böhmen: Kipper-Dreigröscher (11 Ex.); Tirol: (3 Ex.); Brandenburg (18 Ex.); Sachsen, Braunschweig-Lüneburg: (2 Ex.); Holstein-Schauenburg, Pommern, Regenstein, Salzburg, Preußen

– 189 –

(5 Ex.); Brabant (3 Ex.); Geldern; Utrecht; Siebenbürgen sowie den Städten Danzig (6 Ex.); Elbing (3 Ex.); Frankfurt am Main (2 Ex.); Hildesheim und Schaffhausen.

Verbleib: Berlin, Münzkabinett, Inv.-Nr. 78/1852 (53 Ex.);Lit: ERWERBUNGSAKTEN 1852, Nr. 2054; 1853, Nr. 53, 135; EDV-Fundkatalog Mittelalter/


• Nr.49 Fundort: Rohrfeld, Kreis: Löbau in Westpreußen, Preußen/Polen. Entdeckungsjahr 1898, besteht aus 362 Ex., Bewahrungszeitperiode ca. 1620-1638.

Inhalt: Kanton, Zug: Taler (1 Ex.); Spanische Niederlande: Taler (?); Seeland: Taler (?); Kärn-ten: Taler (?); Salzburg: Taler (?); Schaumburg (Schauenburg): Taler (?); Brandenburg: (?); Danzig: (?); Litauen: (?); Polen: (?); Elbing: (?); Riga: (?); Schweden: (?); Siebenbürgen: Georg I. Rakoczy [Gheorghe Rakoczi I] (1630-1648), Taler 1638.

Verbleib: Danzig, Verein für die Herstellung und Ausschmückung der Marienburg; Danzig, Pro-vinzialmuseum;

Lit: SCHWANDT 1905, 140; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismati-schen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 13657.

• Nr.50 Fundort: Stedesand, Kreis: Nordfriesland, Schleswig-Holstein. Entdeckungsjahr 1921-1925, besteht aus 100 Ex., 22 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1611-1640.

Inhalt: Böhmen: Taler (1 Ex.); Nürnberg, Stadt: Taler (1 Ex.); Kursachsen: Taler (1 Ex.); Württem-berg: Taler (1 Ex.); Thorn, Stadt: Taler (1 Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-1629), Taler, Mzst. Nagybanya, 1629; Niederlande, Westfriesland: Taler (3 Ex.); Niederlande, Seeland: Taler (1 Ex.); Dänemark: ½ Krone (12 Ex.).

Verbleib: Husum, Nordfriesisches Museum (Nissenhaus)Lit: Berlin, Münzkabinett, Fundakten (Meldung des Husumer Museums mit einem Fundbericht

des Malers Erwin Nöbbe). MÜNZENFUNDE 1921, 225; KLÜSSENDORF 1977, 148; EDV-Fundkata-log Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepu-blik Deutschland, Nr. 11323.

• Nr.51 Fundort: Reichenbach in Schlesien, Schlesien/Polen. Entdeckungsjahr 1885, be-steht aus einem unbestimmten Münzanzahl, Bewahrungszeitperiode -Dreißigjähriger Krieg (1618-1648).

Inhalt: Siebenbürgen: Dukaten ? (1618-1648) (? Ex.).Verbleib: unbestimmter Ort;Lit: FUNDCHRONIK 1885, 218; MÜNZFUNDE 1885, 67, Nr. 3; EDV-Fundkatalog Mittelalter/


• Nr.52 Fundort: Dagersheim, Ort: Böblingen, Baden-Württemberg. Entdeckungsjahr 1932, besteht aus einem unbestimmten Münzanzahl, 2 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode ca. 1648.

Inhalt: Straßburg: Dukaten (1 Ex.); Siebenbürgen: Georg I. Rakozy [Gheorghe Rakoczi I] (1630-1648), Dukat, Mzst. Nagybania, 1648.

Verbleib: Münzkabinett Stuttgart, Inv. 8122, 8123;Lit: EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Län-

der in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 1275.• Nr.53 Fundort: Abkjer (dänisch Abkaer), Kreis: Hadersleben, Schleswig-Holstein/Däne-

mark. Entdeckungsjahr 1879, besteht aus 181 Ex., Bewahrungszeitperiode 1606-1656. Inhalt: Schleswig-Holstein-Gottorp: 1/16 Taler (46 Ex.); Schleswig-Holstein, königliche Linie: 1/16

Taler (16 Ex.); Dänemark: 8 Skilling (6 Ex.), Mark (34 Ex.), ½ Krone (1 Ex.), Krone (5 Ex.); Norwegen: 2 Mark (19 Ex.); Dänemark: Krone (7 Ex.); Bremen, Erzbistum: 1/16 Taler (11 Ex.); Bremen-Verden, unter Schweden: 1/16 Taler (1 Ex.); Geldern: Taler (6 Ex.); Westfriesland: Taler (8 Ex.), ½ Taler (1 Ex.); Seeland: Taler ( 3 Ex.), ½ Taler (2 Ex.); Kampen: Taler (1 Ex.); Lübeck, Stadt: Taler (1 Ex.); Frankfurt am Main: Taler (1 Ex.); Nürnberg: Taler (1 Ex.); Hamburg: Taler (1 Ex.); Hildesheim, Stadt: ¼ Taler (1 Ex.); Braunschweig-Lüneburg: ½ Taler (2 Ex.), Taler (1 Ex.); Sachsen, Albert. Linie: ¼ Taler (1 Ex.), Taler (1 Ex.); Sachsen-Weimar: ½ Taler (1 Ex.); Österreich: ¼ Taler (1 Ex.); Tirol: Taler (1 Ex.); Sieben-bürgen: Sigismund Bathory (1581-1598), Taler 1597; Salzburg, Erzbistum: ½ Taler (1 Ex.), Taler (1 Ex.); Baden-Durlach: Taler (1 Ex.).

– 190 –

Verbleib: unbestimmter OrtLit: HANDELMANN 1879, 182-184; BAHRFELDT 1880-1881, 8; EDV-Fundkatalog Mittelalter/


• Nr.54 Fundort: Bretten, Kreis: Karlsruhe (Stadt u. Lkr.), Baden-Württemberg. Entdek-kungsjahr 1891, besteht aus 36 Ex., Bewahrungszeitperiode ca. 1665 (?).

Inhalt: Goldmünzen von Aachen, Campen, Deventer, Frankreich, Hamburg, Lübeck, Mainz, Ver-einigte Niederlande, Nürnberg, Österreich, Pommern, Schweden, Spanien, Siebenbürgen, Wester-burg, Zwolle.

Verbleib: unbestimmter Ort;Lit: EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Län-

der in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 1071.• Nr.55 Fundort: Kaisersfelde, Domäne, Kreis: Mogilno, Posen/Polen. Entdeckungsjahr

1912, besteht aus ca. 400-500 Ex., Bewahrungszeitperiode ca. 1613-1695.Inhalt: Polen: Gulden (? Ex.), Tympfe (18 Gröscher) (? Ex.), 6-Gröscher (? Ex.); Litauen: Kupfer-

schillinge (281 Ex.); Brandenburg: 18 Gröscher (? Ex.) , 6-Gröscher ? (? Ex.); Österreich: 3 Kreuzer (2 Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-1629), 6 Kreuzer; Spanische Niederlande: Taler (? Ex.); Vereinigte Niederlande: Taler (? Ex.); Utrecht: Taler (? Ex.); Westfriesland: Taler (? Ex.); Schlesien: 6 Gröscher (? Ex.); Ungarn: 3 Kreuzer (? Ex.).

Verbleib: Bromberg, Historische GesellschaftLit: STROEDICKE 1912, 175-176; MÜNZFUNDE 1913a, 505; MÜNZFUNDE 1913b, 5211-5212;

EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 3851.

Schatzfunde des 18. Jahrhunderts• Nr.56 Fundort: Kakolewo (Konkolewo), Kreis: Buck, Posen/Polen. Entdeckungsjahr 1887,

besteht aus 860 Ex., Bewahrungszeitperiode 1617-1702. Inhalt: Spanische Niederlande: Taler (51 Ex.), Gulden (1 Ex.); Vereinigte Niederlande: Taler (10

Ex.); Habsburgische Länder, Österreich: Sechser (2 Ex.); Ungarn: Sechser (9 Ex.); Siebenbürgen: Michael I. Apafi [Mihail Apafi ] (1661-1690), Sechser 1674, Zwölfer 1672; Kurland: Ort (1 Ex.); Bran-denburg: Ort (13 Ex.), Sechsgroschen (100 Ex.), Sechspfennig (1 Ex.); Brandenburg-Ansbach: Sech-ser (1 Ex.); Polen: Sechsgroschen (4 Ex.), Gulden (30 Groschen) (25 Ex.), Ort (15 Ex.), Sechsgroschen (621 Ex.); Polen-Litauen: Ort 1664, Sechsgroschen 1665; Elbing, Stadt: Sechsgroschen (? Ex.).

Verbleib: Wiss. Gesellschaft für d. Prov. Posen, Posen.Lit: PRÜMERS 1886, 418-422; MÜNZFUNDE 1887, 1320; FUNDCHRONIK 1889, 15; EDV-

Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bun-desrepublik Deutschland, Nr. 4339.

• Nr.57 Fundort: Gutenstein, Kreis: Stockach/Sigmaringen, Baden-Württemberg. Entdek-kungsjahr 1935, besteht aus mehrere Münzen, 6401 Ex. erfasst, davon 3 Ex. Gold, Bewahrungs-zeitperiode 1621-1704/1705.

Inhalt: Frankreich: Louis dór (1 Ex.), 5 Sous (18 Ex.), Quart décu (16 Ex.); Frankreich, Navarra und Bèarn: 1 Ecu (1 Ex.); Frankreich und Navarra: 1 Ecu (2 Ex.); Frankreich: 1 Ecu (1 Ex.), ½ Ecu (111 Ex.), ¼ Ecu (37 Ex.), 5 Sous (2 Ex.); Italien, Genua: 1/8 Scudo (1 Ex.); Monaco: ½ Scudo (1 Ex.); Lüttich: Dukaton (1 Ex.); Kampen: Unionstaler (1 Ex.); Geldern: Unionstaler (1 Ex.); Utrecht: Unions-taler (1 Ex.); Zwolle: Unionstaler (1 Ex.); Spanische Niederlande: Taler (3 Ex.); Polen: 3 Kreuzer (3 Ex.); Schweden: 2 Mark (2 Ex.); Schwedische Pommern: ½ Gulden (1 Ex.); Augsburg: 2 Kreuzer (1 Ex.), 1 Kreuzer (4 Ex.); Bamberg: Batzen (1 Ex.); Bayern: Dukaten (2 Ex.), 3 Landgroschen (1 Ex.); Brandenburg-Preußen: 1/3 Taler (5 Ex.), 3 Kreuzer (1 Ex.); Brandenburg-Ansbach: Sechsteltaler (73 Ex.), 6 Kreuzer (4 Ex.); Bremen: 12 Grote (6 Ex.); Breslau: 15 Kreuzer (1 Ex.), 1 Kreuzer (2 Ex.); Eg-genberg: 3 Kreuzer (1 Ex.); Freiburg: 1 Kreuzer (1 Ex.); Friedberg: 3 Kreuzer (1 Ex.); Friesland: 1/3 Taler (1 Ex.); Hagenau: Dreibätzner (29 Ex.), 1 Kreuzer (1 Ex.); Hanau-Lichtenberg: Dreibätzner (41 Ex.); Hildesheim: 6 Mariengroschen (1 Ex.); Isny: 1 Kreuzer (1 Ex.); Magdeburg, Erzbistum: ½ Gulden (1 Ex.); Mansfeld, Vorderortlinie Eisleben: ½ Gulden (1 Ex.); Montfort: 15 Kreuzer (2 Ex.); Olmütz: 15 Kreuzer (4 Ex.), 6 Kreuzer (8 Ex.), 3 Kreuzer (46 Ex.), 1 Kreuzer (3 Ex.); Öttingen: Albert Ernst (1642-

– 191 –

1683), 6 Kreuzer 1675-1678 (15 Ex.); Pfalz: 30 Kreuzer (1 Ex.); Salzburg: 1 Kreuzer (32 Ex.), 3 Kreu-zer (40 Ex.); Schlesien, evangelische Stände: 3 Kreuzer (1 Ex.); Schlesien, Liegnitz-Brieg: 3 Kreuzer (438 Ex.), 15 Kreuzer (544 Ex.), 6 Kreuzer (56 Ex.), 1 Kreuzer (4 Ex.); Schlick: 3 Kreuzer (6 Ex.); Stolberg: ½ Gulden (1 Ex.); Straßburg: Dreibätzner (77 Ex.); Teschen: 3 Kreuzer (1 Ex.), 1 Kreuzer (1 Ex.); Wallenstein: 3 Kreuzer (9 Ex.); Östereichische Erblande: 15 Kreuzer (19 Ex.), 6 Kreuzer (25 Ex.); Niederösterreich: 3 Kreuzer (653 Ex.); Steiermark, Graz: 3 Kreuzer (878 Ex.); Kärnten, St. Veit: 3 Kreu-zer (77 Ex.); Mähren: 3 Kreuzer (98 Ex.); Böhmen: 3 Kreuzer (488 Ex.); Schlesien: 3 Kreuzer (1185); Siebenbürgen: Mihail Apafi (1661-1690), 3 Kreuzer, Mzst. Klausenburg 1675 (2 Ex.); Ungarn: 3 Kreuzer (155 Ex.); Tirol: 3 Kreuzer (1064 Ex.).

Verbleib: unbestimmter Ort;Lit: WIELANDT 1937, 341-346; WIELANDT 1949, 49-54; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit

(750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 2940.• Nr.58 Fundort: Mietschisko (polnisch Miescisko), Kreis: Wongrowitz, Posen, Polen. Ent-

deckungsjahr 1898, besteht aus mehrere Münzen, davon 53 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperi-ode 1616-1708.

Inhalt: Habsburger Lande: Dreikreuzer (2 Ex.); Braunschweig-Lüneburg: 24 Mariengroschen (1 Ex.); Lüttich: Taler (1 Ex.); Preußen: Ort (5 Ex.), Sechsgröschen (8 Ex.); Polonia, Danzig: Ort (1 Ex.); Niederlande: Taler (2 Ex.); Overijssel: Taler (1 Ex.); Utrecht: Dukaten (1 Ex.), Taler (1 Ex.); Frankreich: Halbtaler (1 Ex.); Polen: Gulden (7 Ex.), Sechsgröscher (21 Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-1629), Sechsgröscher 1625 (1).

Verbleib: unbestimmter Ort;Lit: MECLEWSKA, MIKOLAJCZUK 1991, 180, Nr. 1439; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neue-


• Nr.59 Fundort: Leubas (polnisch Lubia`z), Kreis: Wohlau, Schlesien/ Polen. Entdek-kungsjahr 1982, besteht aus 543 Ex., Bewahrungszeitperiode 1599-1738.

Inhalt: Böhmen: 6 Kreuzer (10 Ex.); Österreich: 6 Kreuzer (66 Ex.); Frankreich: ½ Ecu (26 Ex.), ¼ Ecu (5 Ex.); Jever: Taler (1 Ex.); Kampen: Dukaten (1 Ex.); Kärnten: 6 Kreuzer (6 Ex.); Liegnitz-Brieg: ? (25 Ex.); Spanische Niederlande: Patagon (1 Ex.); Westfriesland: Dukaten (3 Ex.); Geldern-Zypthen: Dukaten (3 Ex.); Groningen: ? (1 Ex.); Holland: Dukaten (19 Ex.); Overijssel: Dukaten (1 Ex.); Utrecht: Dukaten (15 Ex.), Taler (1 Ex.); Olmütz: 6 Kreuzer (26 Ex.); Preußen: 6 Groschen (2 Ex.); Sachsen, Al-bert. Linie: Groschen (1 Ex.), 2/3 Taler (1 Ex.); Siebenbürgen: Karl VI. [Carol VI] (1711-1740), Dukaten 1730; Steiermark: 6 Kreuzer (23 Ex.); Schlesien: 6 Kreuzer (28 Ex.), Dukaten (1 Ex.); Schlesien: Münzen (63 Ex.); Tirol: 6 Kreuzer (86 Ex.); Ungarn: Dukaten (5 Ex.), 15 Kreuzer (1 Ex.), 6 Kreuzer (120 Ex.).

Verbleib: Breslau (89 Ex.); Warschau (454 Ex.);Lit: SZCZECINA, PASZKIEWICZ 1989; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der

Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 16612.• Nr.60 Fundort: Birngrütz, Kreis: Löwenberg, Schlesien. Entdeckungsjahr 1898, besteht

aus 50 Ex., Bewahrungszeitperiode 1632-1711.Inhalt: Vereinigte Niederlande: Dukaten (42 Ex.); Doppeldukaten (1 Ex.); Kampen, Stadt: Du-

katen (1 Ex.); Siebenbürgen: Karl VI. (1711-1740), Dukaten (1 Ex.); Ungarn: Dukaten (2 Ex.); Tirol: Dukaten (1 Ex.); Österreich: Dukaten (1 Ex.); Polen: Dukaten (1 Ex.).

Verbleib: unbestimmter Ort;Lit: Erwerbungsakten 1898, Nr. 874; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Nu-

mismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 6250.• Nr.61 Fundort: Landshut, Bayern (Altbayern). Entdeckungsjahr 1954, besteht aus 77 Ex.,

Bewahrungszeitperiode 1598-1745. Inhalt: Bayern, Herzogtum: Maxdòr (? Ex.), Dukaten (? Ex.); Augsburg: Dukaten (? Ex.); Straß-

burg: Dukaten (? Ex.); Brandenburg-Ansbach: Dukaten (? Ex.); Ungarn: Dukaten (? Ex.); Siebenbür-gen: Dukaten (? Ex.); Niederlande: Dukaten (? Ex.).

Verbleib: Privatbesitz; MK München, Fundakten;Lit: STAATLICHE MÜNZSAMMLUNG, MÜNCHEN (MITTEILUNG) 1955, 50; STAATLICHE

MÜNZSAMMLUNG, MÜNCHEN (MITTEILUNG) 1957, 142; STAATLICHE MÜNZSAMMLUNG 1957,

– 192 –

249; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 4572.

• Nr.62 Fundort: Binzen, Kreis: Lörrach, Baden-Württemberg. Entdeckungsjahr unbe-stimmt, besteht aus mehrere Münzen, 1 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1751.

Inhalt: Habsburgische Besitzungen, Siebenbürgen: Maria Theresia (1740-1780), Dukaten 1751.

Verbleib: Privatbesitz;Lit: MÜNZFUNDE 1959, 91; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismati-

schen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 740.Schatzfunde des 19. Jahrhunderts

• Nr.63 Fundort: Liebenthal (polnisch Lubomierz), Kreis: Löwenberg, Schlesien/Polen. Entdeckungsjahr 1971, besteht aus 390 Ex., ca. 158 Ex. erfasst, Bewahrungszeitperiode 1576-1803.

Inhalt: Polen, Danzig: Dukaten (1 Ex.); Russland: Cervonetz (2 Ex.); Preußen: Dukaten (1 Ex.), Ort (1 Ex.), Taler (25 Ex.); Österreich: Dukaten (8 Ex.); Niederlande: Dukaten (5 Ex.); Bayern: Taler (1 Ex.); Braunschweig-Lüneburg: Dukaten (1 Ex.), Doppeldukaten (1 Ex.); Hessen-Darmstadt: Dukaten (2 Ex.); Pfalz: Taler (2 Ex.); Sachsen: Dukaten (2 Ex.); Württemberg: Dukaten (1 Ex.); Montfort: Duka-ten (1 Ex.); Mainz: Dukaten (1 Ex.); Frankfurt am Main, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Lübeck, Stadt: Dukaten (1 Ex.); Nürnberg, Stadt: Dukaten (5 Ex.); Salzburg: Dukaten (6 Ex.); Olmütz: Dukaten (1 Ex.); Ungarn: Dukaten (7 Ex.); Siebenbürgen: Gabriel Bethlen (1613-1629), Dukat, Mzst. Nagybanya 1621; Ge-org Rakoczy II. [Gheorgh Rakoczi II] (1648-1660), Dukat, Mzst. Nagybanya 1649; Spanien: Taler (2 Ex.); Spanische Niederlande: Taler (1 Ex.); Vereinigte Niederlande: Dukaten (60 Ex.); Dänemark: Dukaten (1 Ex.); Frankreich: Luisblank (? Ex.); Sardinien: Dukaten (1 Ex.); Toskana: Dukaten (2 Ex.); Vatikan: Dukaten (6 Ex.).

Verbleib: Breslau, Nationalmuseum;Lit: OSUCH 1973, 117-119; MÜNZFUNDE 1974, 62; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-

1815) der Numismatischen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 16641, 4965.

• Nr.64 Fundort: Speyer, Kreis: Speyer, Pfalz-Rheinhessen/Rheinland-Pfalz. Entdeckungs-jahr 1960, besteht aus 441 Ex., Bewahrungszeitperiode 1697-1806.

Inhalt: Ansbach-Bayreuth: Landmünze (16 Ex.), 10 Kreuzer (1 Ex.), Kreuzer (5 Ex.), 3 Kreuzer (2 Ex.), 6 Kreuzer (3 Ex.); Baden-Durlach: 2 ½ Kreuzer (1 Ex.); Baden: 3 Kreuzer (2 Ex.); Bayern: Kreuzer (9 Ex.), Groschen (6 Ex.), 10 Kreuzer (5 Ex.), 3 Kreuzer (1 Ex.), 4 Groschen (1 Ex.), 5 Kreuzer (1 Ex.), 6 Kreuzer (2 Ex.); Eichstädt, Bistum: 5 Kreuzer (1 Ex.); Frankfurt am Main: Kreuzer (5 Ex.), Heller (1 Ex.); Hessen-Darmstadt: 10 Kreuzer (1 Ex.), Kreuzer (18 Ex.), 3 Kreuzer (8 Ex.); Hessen-Kassel: Albus (1 Ex.); Konstanz, Bistum: Kreuzer (1 Ex.); Konstanz, Stadt: Kreuzer (1 Ex.); Leiningen: 6 Kreuzer (4 Ex.); Löwenstein-Wertheim: Kreuzer (4 Ex.), 3 Kreuzer (36 Ex.); Nürnberg: Kreuzer (1 Ex.), Landmünze (1 Ex.); Österreich: Kreuzer (32 Ex.), 10 Kreuzer (10 Ex.), 5 Kreuzer (4 Ex.), 3 Kreu-zer (1 Ex.); Österreich-Burgau: 6 Kreuzer (158 Ex.), 3 Kreuzer (9 Ex.), Kreuzer (13 Ex.), 1/48 Taler (5 Ex.); Kurpfalz: Kreuzer (7 Ex.), 10 Kreuzer (1 Ex.), 5 Kreuzer (2 Ex.); Pfalz-Zweibrücken: Kreuzer (1 Ex.); Preußen: 1/24 Taler (1 Ex.), Kreuzer (2 Ex.); Sachsen-Coburg: 3 Kreuzer (3 Ex.), 6 Kreuzer (2 Ex.); Sachsen-Hildburghausen: Kreuzer (2 Ex.); Sachsen-Weimar-Eisenach: Heller (1 Ex.); Salzburg: 6 Kreuzer (1 Ex.); Siebenbürgen: Leopold I. (1691-1705), Poltura 1704; Solothurn: Kreuzer (1 Ex.); Trier: ½ Petermännchen (2 Ex.), 5 Kreuzer 1764 (2 Ex.), 3 Albus 1793; Württemberg: Kreuzer (9 Ex.), Kreuzer (2 Ex.), 1/48 Taler (1 Ex.), Kreuzer (3 Ex.), 3 Kreuzer (9 Ex.), 6 Kreuzer (6 Ex.); Würzburg: Schilling (1 Ex.); Unbestimmbar: 12 Ex.

Verbleib: unbekannter Ort;Lit: MÜNZFUNDE 1963, 33; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismati-

schen Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 14707.• Nr.65 Fundort: Kleindehsa, Kreis: Löbau-Zittau, Sachsen. Entdeckungsjahr 1931, besteht

aus 199 Ex., Bewahrungszeitperiode 1733-1841.Inhalt: Bayern: 20 Kreuzer (3 Ex.); Brandenburg-Ansbach: 20 Kreuzer (1 Ex.); Brandenburg-

Bayreuth: 20 Kreuzer (3 Ex.); Hessen-Kassel: 20 Kreuzer (? Ex.); Nürnberg: 20 kreuzer (1 Ex.); Öster-

– 193 –

reich, Böhmen: 20 Kreuzer (9 Ex.), ½ Taler (1 Ex.), ¼ Taler (27 Ex.); Siebenbürgen: Maria Theresia [Maria Tereza] (1740-1780), 20 Kreuzer, Mzst. Nagybanja 1770; Tirol: 20 Kreuzer (1 Ex.); Ungarn: 20 Kreuzer (38 Ex.), Taler (1 Ex.); Wien: 20 Kreuzer (15 Ex.), ½ Taler (1 Ex.), 20 Kreuzer (37 Ex.); Pfalz-Zweibrücken: 20 Kreuzer (2 Ex.); Brandenburg-Preußen: Taler (21 Ex.), 1/6 Taler (1 Ex.); Sachsen, Albertiner Linie: Taler (6 Ex.), Gulden (18 Ex.), ½ Gulden (4 Ex.), 1/6 Taler (1 Ex.), 2 Groschen (6 Ex.); Salzburg: 20 Kreuzer (2 Ex.), 2 Pfennig (1 Ex.).

Verbleib: unbestimmter Ort;Lit: BRÄUER 1931, 396; EDV-Fundkatalog Mittelalter/Neuezeit (750-1815) der Numismatischen

Kommission der Länder in der Bundesrepublik Deutschland, Nr. 4122.

– 194 –

Abb. 1. Karte der Rumänischer Fürstentümer (Walachei, Moldawien und Siebenbürgen) im Spätmit-telalter und früher Neuzeit.

Planşa 1. Harta Ţărilor Române (Ţara Românească, Moldova şi Transilvania) în Evul Mediu.

Abb. 2. Walachei. Wladislaw I. Bassarab (1364-1377), Denar AR, 16 mm, 0,78 g, 8h (Münzkabinett Berlin, Acc. 1887/494).

Planşa 2. Ţara Românească. Vladislav I Basarab (1364-1377), denar.

– 195 –

Abb. 3. Walachei. Mircea I. der Alte (1386-1418), Muntenischer Dukat AR, 14 mm, 0,46 g, 3h (Münz-kabinett Berlin, Acc. 1902/847).

Planşa 3. Ţara Românească. Mircea I cel Bătrîn (1386-1418), ducat muntean.

Abb. 4. Walachei. Mircea I. der Alte (1386-1418), Ban AR, 11 mm, 0,23 g, 11h (Münzkabinett Berlin, Acc. 1902/847).

Planşa 4. Ţara Românească. Mircea I cel Bătrîn (1386-1418), ban.

Abb. 5. Moldawien. Peter I. Muschat (1375-1391/1392), Groschen AR, 19 mm, 1,10 g, 7h (ŞTIRBU 1980: nr. 10) (Münzkabinett Berlin, Acc. 1902/840).

Planşa 5. Moldova. Petru I Muşat (1375-1391/1392), groş.

Abb. 6. Moldawien. Peter I. Muschat (1375-1391/1392), Groschen AR, 20 mm, 1,08 g, 5h (ŞTIRBU 1980: nr. 28) (Münzkabinett Berlin, Acc. 1902/840).

Planşa 6. Moldova. Petru I Muşat (1375-1391/1392), groş.

– 196 –

Abb. 7. Moldawien. Alexander I. der Gute (1400-1432), Groschen 1400-1408, AR, 20,5 mm, 0,97 g, 6h (Münzkabinett Berlin, Acc. 1918/781).

Planşa 7. Moldova. Alexandru I cel Bun (1400-1432), groş, tip I (1400-1408).

Abb. 8. Moldawien. Alexander I. der Gute (1400-1432), Doppel Groschen 1415/1430, AR, 23 mm, 1,58 g, 6h, 1415-1430, Typ IV (1415-1430), (Münzkabinett Berlin, Acc. 1918/781).

Planşa 8. Moldova. Alexandru I cel Bun (1400-1432), dublu groş, tip IV (1415-1430)

Abb. 9. Moldawien. Alexander I. der Gute (1400-1432), Groschen AR, 20 mm, 1,16 g, 12h, Typ III (1409-1415), (Münzkabinett Berlin, Acc. 1918/781).

Planşa 9. Moldova. Alexandru I cel Bun (1400-1432), groş, tip III (1409-1415).

Abb. 10. Moldawien. Alexander I. der Gute (1400-1432), ½ Groschen AE, 15,5 mm, 0,95 g, 3h, Typ V (1430), (Münzkabinett Berlin, Acc. 1918/781).

Planşa 10. (Moldova. Alexandru I cel Bun (1400-1432), jumătate de groş, tip V (1430).

– 197 –

Abb. 11. Moldawien. Elias I. und Stephan II. (1436-1442), Doppel Groschen AE, 20 mm, 1,62 g, 11h, Fund von Candien (Saffronken), (Münzkabinett Berlin, Acc. 1893/30).

Planşa 11. Moldova. Iliaş I şi Ştefan II (1436-1442), dublu groş, tezaur de la Candien (Saffronken).

Abb. 12. Moldawien. Stephan III. der Große (1457-1504), Groschen AR, 14,5 mm, 0,71 g, 12h, Typ II (1480-1504), (Münzkabinett Berlin, Acc. 1918/963).

Planşa 12. Moldova. Ştefan III cel Mare (1457-1504), groş, tip II (1480-1504).

Abb. 13. Moldawien. Bogdan III. (1504-1517), Groschen AR-AE, 18,5 mm, 0,57 g, 5h, Fund von Thorn, (Münzkabinett Berlin, Acc. 1887/282).

Planşa 13. Moldova. Bogdan III cel Chior (1504-1517), groş.

Abb. 14. Moldawien. Stephan IV. (1517-1527), Groschen AE vers., 18 mm, 0,83 g, 2h, (Münzkabinett Berlin, Acc. 1918/785).

Planşa 14. Moldova. Ştefan IV (1517-1527), groş.

– 198 –

Abb. 15. Karte. Verbreitung der moldauischer Münzen in Zentral- und Osteuropa im 15.-16. Jahrhundert.

Planşa 15. Harta. Pătrunderea monedelor moldoveneşti în Europa centrală şi de est în sec. XV-XVI.

Abb. 16. Siebenbürgen. Johann II. Sigismund (1540-1551, 1556-1571), Dukat 1556, Mzst. Nagyba-nya, 22 mm, 3,49 g, 10h, Fund von Zerbst, (Münzkabinett Berlin, Acc. 1965/271). Planşa 16. Transilvania. Ioan II Sigismund (1540-1551, 1556-1571), ducat 1556,

at. Baia Mare, tezaur de la Zerbst).

– 199 –

Abb. 17. Siebenbürgen. Stephan Bathory (1571-1575), Dukat 1576, Mzst. Hermannstadt, 22 mm, 3,57 g, 3h, Fund von Kloster Posa bei Zeitz, (Münzkabinett Berlin, Acc. 1875/461).

Planşa 17. Transilvania. Ştefan Bathory (1571-1575), ducat 1576, at. Sibiu, tezaur de la Kloster Posa bei Zeitz.

Abb. 18. Karte. Verbreitung der siebenbürgischen Emissionen in der Münzfunde des 16. Jahrhun-derts in den deutschen und polnischen Gebiet.

Planşa 18. Harta. Pătrunderea emisiunilor transilvănene în tezaure din sec. al XVI, care au fost descoperite în spaţiul german şi polon.

– 200 –

Abb. 19. Siebenbürgen. Gabriel Bethlen (1613-1629), Taler 1622, AR, 44 mm, 28,47 g, 10h, Fund aus Paradies, (Münzkabinett Berlin, Acc. 1869/28909).

Planşa 19. Transilvania. Gabriel Bethlen (1613-1629), taler 1622, tezaur de la Paradies.

Abb. 20. Siebenbürgen. Gabriel Bathory (1608-1613), Drei Groschen 1610, AR, 20 mm, 1,70 g, 12h, Luxemburgischer Fund von Behaage, (Münzkabinett Berlin, Acc. 1920/1207).

Planşa 20. Transilvania. Gabriel Bathory (1608-1613), 3 groşi 1610, tezaur de la Behaage.

– 201 –

Abb

. 21.

Kar

te. V

erbr

eitu

ng d

er s

iebe

nbür

gisc

hen

Em

issi

onen

in d

er M

ünzf

unde

des

17.

Jah

rhun

derts

in d

en d

euts

chen

und

pol

nisc

hen

Geb

iet.

Planşa

21.

Har

ta. P

ătru

nder

ea e

mis

iuni

lor t

rans

ilvăn

ene

în te

zaur

e di

n se

c. a

l XV

II,

care

au

fost

des

cope

rite

în s

paţiu

l ger

man

şi p

olon

.

– 202 –

Abb

. 22.

Kar

te. V

erbr

eitu

ng d

er s

iebe

nbür

gisc

hen

Em

issi

onen

in d

er M

ünzf

unde

des

18.

-19.

Jah

rhun

derts

in

den

deu

tsch

en u

nd p

olni

sche

n G

ebie

t. Pl

anşa

22.

Har

ta. P

ătru

nder

ea e

mis

iuni

lor t

rans

ilvăn

ene

în te

zaur

e di

n se

c. X

VIII

-XIX

, car

e au

fost

des

cope

rite

în s

paţiu

l ger

man

şi p

olon

.

– 203 –

Abb

. 23.

Kar

te. V

erbr

eitu

ng d

er s

iebe

nbür

gisc

hen

Em

issi

onen

in d

er M

ünzf

unde

des

16.

-19.

Jah

rhun

derts

in

den

deut

sche

n, p

olni

sche

n un

d ös

terr

eich

isch

en G

ebie

t. Pl

anşa

23.

Har

ta. P

ătru

nder

ea e

mis

iuni

lor t

rans

ilvăn

ene

în te

zaur

e di

n se

c. X

VI-X

IX, c

are

au fo

st d

esco

perit

e în

spaţiu

l ger

man

, pol

on ş

i aus

triac

.

– 204 –

FINANCING THE UNIVERSITY STUDIES IN THE EARLY MODERN TIMES BASED ON THE EXAMPLE OF STUDENTS FROM KOŠICE

IN PRESENT-DAY EASTERN SLOVAKIA1

Iulia CAPROŞ

Financing university studies: general factsThe question of fi nancing university studies has piqued the interest of a number of schol-

ars in the fi eld of university history2. Beside the direct fi nancial support provided by parents or relatives and wages from different jobs, the following fi nancing possibilities have been pre-sented and commented upon: scholarships based on colleges or bursas, ecclesiastical or princely benefi ces, scholarship foundations of different kinds, testamentary donations, and fi nancial support obtained from different institutions such as monastic centers or the admin-istration of towns. The fi rst colleges, meant by their founders to be charitable institutions of-fering accomodation for a number of poor students, initially originated in Paris, Oxford, and Cambridge, and later spread to other university towns. However, this type of support hardly covered more than the cost of lodging and additional sponsorship was necessary. At the same time, the number of students who could benefi t from it was rather limited.3 Another possibility for fi nding fi nancial support for studies were the ecclesiastical benefi ces offered by the pope, local bishops or other patrons. However, the amount of research carried out on this issue is not suffi cient to permit for general conclusions to be drawn concerning the numbers of students and the conditions that made these benefi ces accessible to them. A further possibility was what Paul Trio and others refer to as ‘fl ying grants’ (bursae volantes), by which a founder, in a testamentary disposition, provided one or more students with a certain long-term fi nancial support (usually paid on a yearly basis) and entrusted the administration of this type of stipend foundation to an individual or an institution, for example to the town council. This type of grant usually demanded several conditions to be met by the grantee and sometimes even specifi ed the institution or the faculty for the promoted study4.

Stipend foundations (Studienstiftungen) already appear in European towns in the middle of the fourteenth century, however, a real increase in their numbers took place in the second half of the fi fteenth century.5 Another form of fi nancial aid for study expenses was patronage, which represented a a temporary bequest of money or other goods (clothes or books) to university students.6 Rich individual patrons (kings, princes, or individuals of lesser rank) or institutions have been identifi ed as patrons. These included urban administration, religious institutions, or student-confraternities, the latter established exclusively for the purpose of offering fi nancial support to students. Urban councils in German towns already had the practice of fi nancing the university studies of their inhabitants beginning with the fi fteenth century when the number of sponsored students is still low but the tendency is developing continuously.7 While before that

1 This article is based on the material provided in the chapter four of my doctoral thesis, defended at the Central European University from Budapest, Hungary, in 2010.

2 TRIO 1984, 1-24 with further bibliographical references. 3 SCHWINGES 1986, 527-564. 4 TRIO 1984, 4ff. 5 WRIEDT 1993, 35ff. 6 TRIO 1984, 10ff. 7 For the example of the town of Braunschweig see the well documented study by Martin Kintzinger: KINTZ-

INGER 1990, 466f.

– 205 –

time the strategy was to attract learned persons from elsewhere to fi ll various jobs in the town, this policy eventually changed. Local potential was invested in supporting the studies of sons of well positioned families. After the Reformation, towns began to apply a so-called combined policy: attracting former students from other locations supplemented by investment into future local intellectuals, the latter tendency gradually gaining in importance.

This article is meant to analyse the possibilities for fi nancial support students from Košice, a middle-size town in the sixteenth and seventeenth centuries’ Hungary (present-day Eastern Slovakia), had at their disposal to facilitate their attendance at universities abroad. The focus will be set on the urban council’s activity meant to supporting education during the Reforma-tion period in the town. Aspects such as duration of the fi nancial support, categories of benefi -ciaries, amount of money granted, and further possibilities of support for university studies of the town inhabitants will be presented and commented upon. The text is based on the collec-tion of inedite documents of various character from the urban archives in Košice (Archív Mesta Košic, abbreviated AMK).

Duration of fi nancial supportKošice, a middle sized town with about 3000 inhabitants by the end of the fi fteenth cen-

tury, was located along the important commercial route between Transylvania, northern Hun-gary, and Poland, not far from Poland’s greatest commercial town, Cracow, a fact that allowed its rapid economic growth and earned it an important role in the internal and external trade of the region at the time. Reformation was accepted relatively early, so that by the 1550s, almost the entire town’s population was adept of the Protestant faith. It was also the time when the town council of Košice started to be actively involved in the education abroad of its citizens. It is not easy to establish if the town had a rigid policy of granting fi nancial support for the studies of its inhabitants. According to the letters and other types of documents preserved in the town archives, several scenarios for getting fi nancial aid existed and several categories of benefi -ciaries could be established. It is not possible to reconstruct the story in each case: it occurs sometimes that only one letter from a certain person is present, usually a request for money, and it is not clear if a response ever followed through or not. The entries in the town protocols do not record anything in relation to many of the identifi ed cases either. However, there are a number of persons for whom a sequence of events can be re-established to some extent using a number of documents of various content, relating interesting details connected to support received from the town council.

A number of cases could be determined where a student would be fi nanced over an extended period of time beginning from his secondary studies at one of the urban schools in Košice or in the region, to the completion of his studies at one of the Protestant universities. A good example of such a student is Georgius Buntzler, who received fi nancial help from the town council beginning from the time he attended the urban school in Jihlava, Moravia and continuing throughout his academic stay at the University of Wittenberg. Buntzler was a mem-ber of a well-to-do burgher’s family in Košice, a son of Michael Buntzler, member of the town council from 1565 to 15848 and a relative of Caspar Schneider, member of the town council from 1574 to 1593.9 Nine letters are preserved in the Košice collection related to the academic progress of this student, of which seven were written by Buntzler himself. The fi rst letter, dated September 30, 1583 was sent from Jihlava where Buntzler was pursuing his secondary stud-ies.10 In this letter, the young man mentioned that he was writing to the town council as sug-gested by his father, in order to express his gratitude for the fi nancial support provided up to that time. From another letter it is evident that Georgius Buntzler was sent to Jihlava with much

8 NÉMETH 2006, see also AMK, H III/2, her.1, f. 100r, v, 101r. 9 NÉMETH 2006, see also the letter sent by Schneider to Buntzler, from Košice, in 1589: AMK H I, no. n/a.10 AMK H I, no. 3772/115.

– 206 –

assistance from the town council, which even paid one of the teachers, Benedictus Salmuth, to act as his tutor. In 1583 Salmuth sent a letter addressed to Martinus Wentzell, the town judge, in which he described the pupil’s progress and expressed his recognition and gratitude to the town council for supporting both the young student and himself. In addition to that, he men-tioned the great interest of the pupil’s father in the studies of his son, displayed, as we learn from Salmuth’s letter, by his intensive correspondence with the tutors and by his promotion of his son’s interests before the town council, of which he was himself a member.11

In 1586, Buntzler matriculated at the University of Wittenberg. Six other letters from him, preserved in the Košice town archives, were sent in the course of two years: 1589 and 1590, while he was still student at this institution.12 The fi rst letter, dated January 30, 1589 was a request for fi nancial support. The next letter, sent in May 1589, was an expression of gratitude for some fi nancial support provided in the meantime and included a number of further interest-ing details of fi nancial character. The student mentioned some of the expenses he had to face (and of which he was sure the town council was aware) – books, private tutors, and so forth, – and asked to be sent an additional thirty fl orins, this time out of his own inheritance, which was, apparently, controlled by the town council, as a deposit for something:13

Here I add that I never thought that the study of arts would require so many things […], which are money, books, private tutors and many others which I am forced and need to use […] and of the many of which, I have no doubts, your dignities are well informed […]. There-fore I ask your lordships to weigh all these things carefully and to that money that you invested lately in my studies add thirty fl orins out of my inheritance (which you have as a pledge) and send them at the next possible occasion. […] Without this I will not be able to stay for a long time in Wittenberg.14

The third letter sent by Buntzler follows from Wittenberg in August 1589. In it he ex-pressed his hope that the town council fully understood the benefi t of continuing his studies and that it would not cease to support his endeavours. Its content suggests that the previously demanded stipend plus the additional thirty fl orins had not yet been sent. The fourth letter was sent on the same day together with the third one although this one was written in German and was also addressed to the town council. Buntzler explained that he had decided to write this additional letter in his native language so that all members of the council would understand and feel the student’s good intentions towards his fatherland:

[…] in addition to my other letter I wrote this one in my native language, which was not done because I would have been afraid to bring up such things in greater detail, but rather so that all and everyone will understand and deeply feel and sense my entire feeling for my home-land and, at the same time, all my problems and impediments in the process of study, you, those whom I honour in place of my parents and the help and support of whom I fully enjoyed until know, and I hope to enjoy in the future […]15

11 AMK, H I, no. 3772/11912 AMK H I, no. 4121/101; no. 4121/2; no. 4121/118; no. 4121/119; no. 4121/43; no. 4226/145.13 His father probably died shortly after 1585. 14 Hoc addo me nunquam credidisse, tanta requiri ad literarum studia […] quae sunt pecuniae, libri, privati pre-

ceptores, et si quae sunt alia, quorum usum habere et cogor et debeo […] ut non dubito plerosque[??] vestris amplitudinibus nec quibus haec sunt notissima. Est profecto summa rerum diffi cultas et non levis annonae caritas, ideoque vestrae amplitudines haec omnia perpendant et eam quam in studia mea nuper collocarunt peccuniam triginta fl orenis ex patrimonio meo (quam pignoris loco habent) promptis adaugeant et proxime qua potest fi eri occasione mittant. […] Sin minus multum temporis Vitebergae fi eri mihi non erit potestas.

15 […]neben meinem andern schreiben dies in geborner sprach verfertiget, welches nicht darumb gesehen, als hette ich mich furtet waitlaufftiger solches darinnen furzuebringen, sondern, auff das alle und iede verstehen, unnd gründlich mein ganzigtes gemuet gegen dem vatterland spuren und erfasen mogen, unnd darbey auch mein aufl iegen unnd hinderniβ in stuedieren weitlauffi g vernehmen dieselbigen die ich ahn stat meiner Eltern

– 207 –

Buntzler’s hope was that since he previously enjoyed full support from the town, the council members would not discontinue fi nancing his studies for another year enabling him to successfully complete his stay in Wittenberg. The student assured his audience that this ‘small’ inconvenience (i.e. lack of money) would not frighten or cause him to interrupt his stud-ies even though he would have to live only on bread and water. Basic needs of students are mentioned, such as accommodation, books, clothes, light, wood, a bed and other necessary things, the expenses of which made it impossible for him to live on 75 taler (fl orins) per year. However, he continued, he would be happy to receive even this amount – thus I ask your honourable wisdom to assign me a certain yearly amount, namely 75 taler […].16 Should it be diffi cult for the town council to respond to this request, then his last hope is for 50 taler (fl orins) to be sent to him out of his inheritance that he has from his father, – thus I ask your honourable wisdom most humbly that you would wish to send me at once fi fty talers out of my fatherly in-heritance17 – otherwise he would not be able to remain in Wittenberg – I am not able to remain here without food, and will be forced to give up my studies and to go home […]18 – a solution that would have been a great sorrow for him to the extent that he would have preferred not to have seen Wittenberg at all – I better wished I never have seen Wittenberg.19

Buntzler sent his fi fth letter from Wittenberg in October 1589. In this short letter he im-plored the council to send him the fi fty fl orins (mentioned in the previous letter in German as 50 talers) out of the inheritance from his father, promising all his efforts to assure the town council of his good will. The sixth letter is sent in March 1590. In it he expressed his joy at a letter he had received from the town council in the meantime confi rming that it had been agreed to send him the required fi fty fl orins. This letter itself contains a note written by a third person, most probably the town notary, who confi rmed the allotment of this sum – the council decided to give 50 fl orins.20 This is a good illustration of a case where a student was supported by the town council for a relatively long period of time – seven years. However, the letters sent from Wit-tenberg certify that it was not easy to get this kind of long-lasting support for various reasons so that only a convincing number of letters of request, could, eventually, achieve a successful end. Buntzler was in Wittenberg from 1586, and, most probably, received support for his stud-ies for two years, after which time it became more diffi cult for the student to get a share even from his own inheritance. The fact that his father had died in the meantime may be another explanation for why it became necessary to appeal to the town council: it was probable that Buntzler received some fi nancial aid from his family as well, which was reduced with the death of his father. Both these factors might explain the the increase in the number of letters in 1589 and 1590 and their absence previously, when, presumably, his fi nancing was assured without any problems.

One other student who enjoyed the generosity of the town council of Košice in the fi rst half of the seventeenth century was Adamus Kys (Kis). He received support from the town council to study at the University of Königsberg, from where he sent the seven letters preserved in the town archives.21 In addition to dealing with the usual academic expenses, Kys was in much trouble because of some of his debts. He hoped that the town council would assist him in re-

ehre, unnd derer hilff unnd förderung biβher reichlich genossen, unnd hinfort auch zue genissen verhoffe[…]16 so bitt ich E.E.W. […] mir ein gewisse summa jarlich zuesagen, nemlich 75 taler […].17 so bitte ich E. E. W. gantz demüttig, sie wollen mir auff mein väterlich erbteil, so noch vonstunden funftzig

taler schicken.18 den ich sonst alchier nicht weiss zue verbleiben ohne zerrung, sondern werde gezwungen, die studia zuever-

lassen unnd heim zue ziehen […]19 wolte lieber wunschen das ich Wittenberg nicht gesehen hette.20 Ratt haben beschlossen die 50 fl . fürzustrecken. 21 AMK H I, no. 7312/21; no. 7312/19; no. 7467/20; no. 7467/21; no. 7467/22, no. 7598/17; and no. 7598/18.

– 208 –

solving his fi nancial problems, as his story illustrates. In his very fi rst preserved letter, sent in August 1645, he expressed his joy at receiving a note from the town council announcing that he would be among the council’s benefi ciaries. In the following letter we learn that it was his father who had addressed the town council with the request to support the studies of his son and who, shortly before his death, left some money for this purpose:

My farther, blessed forever, entrusted me to your protection and to your patronage and, as I understood from your letter, my best patrons and tutors, appointed this through his testa-ment.22

Thus, the case of Adamus Kys suggests an example of guardianship with which the town council was entrusted by the young man’s father. This, however, occurred in 1645, when Kys was had already been a student at the university for at least three years, as mentioned in his next letter. Therefore, before that time, the student had been enjoying some sort of fi nancial support – referred to as stipend – directly from the town council. In his second letter dated No-vember 1645, Kys talked about the numerous debts he has accumulated over three (!) years and implored the council send him his stipend in order to pay some of these off:

My poor muses sincerely wish to fi nally regain their original freedom from the most an-noying labyrinth of troublesome creditors and to dedicate their efforts, best of my supporters, to your services and concerns to the best of my ability. The better part of the stipend that you again sent went to my creditors, but, however, it has not yet satisfi ed the greed of all of them. […] Do not imagine, most honoured supporters and patrons, that my muses brought this mis-ery upon themselves by their lavishness; those who are close to me, being my countrymen or fellow students, know very well what kind of fate my muses have endured, and in what dire straits they have been during the three years, being then deprived of a patron and now, o pity, of a parent […]23

Kys addressed his third letter, written in 1646, April 12 to the town judge, Johannes Kevic-zky and his fourth letter, written one day later, to the town council. He wrote to the town judge about his debts for a second time, the situation being made even worse by the death of his brother, and his only hope remained the benevolence of the town judge who he asked to inter-cede on his behalf at the town council’s meeting. The letter addressed to the town council has approximately the same content. After commenting on some news sent him from home in one of the previous letters, Kys turns to describing his state of affairs in Königsberg followed by an expression of his hope to be sent the fi nancial support he had previously received. In addition, the letter contained several recommendations for people to be recruited for different positions in the town. The fi fth letter was sent two weeks later and was addressed to Nicolaus Soporius, notary in Košice. Its content does not differ much from that of the previous two: it includes a description of the diffi cult fi nancial situation caused by debts and the premature death of his brother, further completed by some recommendations for different positions in the town. The next two letters are sent in 1647, one in May and another one in October. The former one was addressed to the town council and was an expression of gratitude for the fi nancial support ac-corded to the student in the meantime and the latter one is addressed to Stephanus Zvonorius

22 Vestrae clientelae, vestroque patrocinio confi denter me tradidit, et ut ex vestris literis, patroni et tutores mei optimi, intellexi, testamento legavit, parens meus aeternum beatus.

23 Ex animo optant miserae musae meae vel tandem ex molestissimo importunorum creditorum labyrintho in pristinam libertatem vindicari, et suam qualem operam vestris, maecenates optimi, offi ciis et negotiis pro virili consecrare. Stipendii iterum transmissi potior pars cessit creditoribus, sed nondum tamen omnium famem se-davit, nec pro voto eorum expectationi satisfecit. Non existimabitis vero fautores et patroni honoratissimi, mu-sas meas sua prodigalitate hanc sibi providisse miseriam, novent optime illi, qui et propinquitate et studiorum communitate mihi fuere coniunctistimi, quam sortem expertae, quamque misere per integrum triennium inter sacrum et saxa constitutae fuerint, tunc patrono, nunc proh dolor et parente destitutae meae musae […]

– 209 –

(Zvonarits), pastor in Košice. In this last letter Kys mentions, among other things, that he has enjoyed the support of the town council for four years already, since 1643, two years before he sent his fi rst letter form Königsberg (therefore, this is a further case that illustrates that the fi rst two years of university studies were fi nanced rather smoothly!). Further on he refl ects upon his debts (yet it is still not clear under what circumstances these were incurred, except that they increased with the death of his brother), and explained that he could not leave the university before paying off all his debts since he had pledged it in front of the magistrates. If this hap-pens, as Kys affi rms, the results will be devastating: otherwise if one would do it, he would not hope for anything else but for banishment with continuous disgrace, and this for certain without any kind of exception.24 Thus, Kys is compelled, in a certain way, to stay at the university until he was able to pay all his debts, which added to his fi nancial woes, as he puts it: every day has added somethng to the expenses.25 The situation being as it was, Kys asked Zvonorius for advice on how to proceed. The sum is considerable and he does not have any idea how to get it: I still need a minimum of forty imperials by means of which I could pay off all my debts. But I have no idea where I might obtain them from.26 Unfortunately, we do not have any further documents to illustrate what the resolution of this case was. What we do know is that Adamus Kys returned to his hometown and developed a successful career fi rst as priest and then as school inspector. Therefore, we can presume that the town council somehow interfered and resolved the problems of his disciple.

Besides the cases described above where students benefi ted from fi nancial support sent over a longer period of time, while moving from school to school, or from a school to a uni-versity (or several), there are a number of cases where students addressed the town council directly and received fi nancial support just once or twice, usually for studying in Wittenberg, a very popular university among the urban population in the region at that time. These students were not permanent solicitors of help from the town council, at least as far as the survival of the documents allows us to affi rm, and the fi nancial support accorded to them was rather sporadic. In most of the cases these were merely students from the neighbouring villages or market towns, acquaintances of priests or school teachers, and not inhabitants of Košice as such. Two well-illustrated cases of occasional fi nancial support are those of Stephanus Mustricius and Stephanus Tehani. There are four letters signed by both of them sent between November 1558 and September 1559 that open the collection of letters in the town archives.27 It is not known if these two students were inhabitants of Košice or came from somewhere else. Their case proceeded as follows: the fi rst letter was a request for fi nancial support, the second letter was an expression of gratitude for fi nancial support received, supplemented by a small present (a book, not preserved) sent to the town council in recognition for its help, the third letter represented a combination of gratefulness and a careful new request, while the fourth letter is a renewed direct request for fi nancial support. Mustricius’ and Tehani’s pledge for fi nancial help was supported by a recommendation letter sent to the town council of Košice by Philip Melanchthon, who was at that time lecturing at the University of Wittenberg.28 The letters, especially the second one, suggest that Mustricius and Tehany had already received some fi nancial aid from the town council, however, it is impossible to state for what period. One single entry in the town protocols certifi es the amount of 50 fl orins – which was the

24 secus autem si fecerint, nihil nisi turpissimam cum perpetua infamia relegationem sperare poterint, eamque absque omni exceptione certissimam.

25 dies diei aliquid addidisset expensarum.26 Quadringentis certe ad minimum adhuc indigeo imperialibus, quibus omni me aere alieno exsolvere potero.

Sed unde eosdem acipiam, totus ignoro.27 AMK H I, no. 2011/13; no. 2150/105; no. 2150/108, and no. 2150/106. 28 Original lost. Edited by Lajos Kemény in Történelmi Tár, 1889, 603-604.

– 210 –

‘standard’ amount per year – given to both students in 1558, on May 26th, that is, before the fi rst letter was written.29 It cannot be established if some other kind of fi nancial support was afforded to them later on. It could be that another sum was granted to both students after the fi rst letter was written although there is no indication that this was the case. However, there is documented information that the town council of Košice became involved in the subsequent fate of these students, at least of one of them. There is a letter preserved in the town archives dated 1560, which states that Stephanus Mustricius was successfully working as school rector in Sobraniec, where he was sent by the town council of Košice to help establish a Protestant school.30 Thus, it is most probable that both students stayed at the University of Wittenberg for two years, from 1557 to 1559, afterwards returning to the region and fi nding employment with the help of the town council.

Categories of benefi ciaries In addition to estimating the duration of fi nancial support, the question of who were the

benefi ciaries deserves special attention. Several categories of benefi ciaries could be estab-lished from analyzing the sources. The fi rst category, representatives of which were most suc-cessful in receiving fi nancial support, especially for long periods of time, included members of well positioned families in the town. Among these, the case of Georgius Buntzler has been already mentioned. A second category of benefi ciaries, in some ways related to the fi rst one, was represented by children of town’s burghers or other former urban employees who held important functions in the town administration or at the local school. In this case, the fi nancial support accorded was of a general character and meant to help the young men in acquiring some education and then assist them in fi nding a job either in Košice or elsewhere. Most of this help occurred after the death of the respective pupils’ father. Two such cases are well documented in the letters preserved in the town archives, namely those of the brothers Gulden and Kauffi n.31

It occurred sometimes that fi nancial support was accorded to clergy or school teach-ers already employed in the town in order to go to a university to improve their qualifi cations. These persons belong to the third category of town council benefi ciaries. Such is the case of Martinus Schacht, student at Wittenberg in 1563. Before going to Wittenberg, Schacht had been working at the local school in Košice as a teacher’s assistant.32 He went to Wittenberg with the support of the town council in 1563 and sent three letters back home during this year.33 His fi rst letter is an expression of gratitude addressed to the town notary, Leonard Kromer, for his support supplemented by three songs he hoped the addressee will enjoy (unfortunately lost). The second letter was addressed to the town council of Košice, presented in June 1563, and represented a rhetorical and fl orid acknowledgment of the town administration’s merits in the propagation and support of the studies of its citizens. The third letter was sent in Sep-tember of the same year. In it the author implored the council to be sent some help in order to survive the winter successfully and to return in order to be again of use for the town.

A copy of a letter of response from the town council to Martinus Schacht is preserved in the town archives. In this letter, the town council confi rms the sending of money and expresses their hopes that, one day, Martinus Schacht will return home to take a job either at the church

29 AMK H III/2, mac. 8, folio 54v: Eodem die duobus adolescentibus Stephano Thehani et alteri Stephano Mus-tricz auxilium ad studia Vitebergam fl . 50.

30 AMK H I, no. 2249/60. See also VARSÍK 1991, 129-148, here 130. 31 AMK H I, no. 2301/98; no. 2392/44; no. 2392/26; no. 3473/105; no. 3526/64; and no. 3589/27. 32 See a letter sent by Adamus, minister ecclesiae Barphensis in 1558 to ”doctor et humano juveni Martino

Schochot, collaboratori in schola Casschoviensi“ […] edited by Lajos Kemény: KEMÉNY 1891, 81-83. 33 AMK H I, no. 2446/140; no. 2446/134; and no. 2446/135.

– 211 –

or at the school.34 Indeed, Schacht returned to Košice sometime between 1563 and 1566, when his name is mentioned in the town protocols.35 In 1568 he took his burgher’s oath.36 Martinus Schacht was employed at the local church as cantor and at the urban school as a teacher; in 1572 and 1573 was still living in Košice.37 His case is a good example of the town’s investment in the so-called professional development of its employees, by way of giving them the possibility to improve their knowledge and prestige at one of the reputed universities of the time.

Another student, Gedeon Adami, worked at the local church before receiving fi nancial support from the town council to study in Wrocław, as confi rmed by an entry in the town proto-cols.38 He sent a letter from Wrocław in March 1575 asking the town council to confer a stipend on him so that he could continue his studies at the University in Leipzig.39 Unfortunately, it is not known if this student went to the University of Leipzig or another institution after graduat-ing from the school in Wrocław. In 1579, Adami was already in Košice, where he married and received burgher’s rights.40 Related to this category is also the case of Caspar Pilcius, born in Spišské Podhradie, who studied in Košice and in Prešov. In 1573, before going to Wittenberg, Pilcius was a schoolteacher in Košice.41 In 1574 he left for Wittenberg from where he sent his only letter preserved in the Košice town archives, addressed to Thomas Hilarius (Fröhlich), priest in the town, which is a very detailed description of his travel to the university and of the fi rst days after his arrival in Wittenberg.42

Sometimes it occurred that peregrinating scholars, who happened to be in Košice for different purposes or just on their way between two locations, learning that the town council sometimes lent a hand of support to travelling scholars, would address a letter to it with the hope of receiving some kind of assistance. One letter of this kind has been found in the letter collection. As in many other cases, unfortunately it is not clear what kind of response the town council gave in this or similar cases. The letter itself does not provide us with any detailed in-formation either. It is not known if the author, Christophorus Zymermann, applied for fi nancial help or a job in the town. All we know is that he was coming from Olomouc in Moravia and that his way lead him through Košice.43

Amounts of money offered by the urban council to the studentsThe importance of funding amounts is that it helps explain the situation of students from

Košice within the students’ community and university society of the time. However, clarifyng the issues related to fi nancing students only becomes really valuable when balanced against 34 AMK H I, no. 2446/142.35 AMK H III/2, MAC 14, folio 3v.: die 8 Februarii 1566 Martino Schochot cantori promisit senatus mutuo dare fl or. 25. [et dedit - written by another person]

36 Martinus Schacht sive Schochott ex oppido Mosocz comitatus Thuroczien., nunc cantor scholae et templi is-tius civitatis, productis ex exhibitis nataliciis literis per Senatum approbatis, ius civile conferitus est feria sexta proxima ante festum Thomae Apostoli quae fuit dies XVII mensis Decembris 1568.Source: AMK, H III/2, pur. 5, folio 475v.

37 AMK, H III/2 PUR 8, folio 181r and 196r. See also AMK H III/2, MAC 17, folio 10 r. 38 AMK H III/2, MAC 17, folio 43r: Gedeoni Adami studioso, cuius p[ate]r. hic fuit concionator Germanicis sena-

tus donat in subsidium studiorum pro hac vero fl . 10 (1573, 31 Martii).39 AMK H I, no. 3285/98. 40 “Gedeon Adami, natus Cibinii, receptus est in consortium iuris et libertatis civilis, die 10 mensis iulii [1579].”

AMK H III/2 pur.5, folio 486r. See also AMK H III/2, PUR 7, folio 141v. 41 AMK H III/2, MAC 17, folio 45r: Casparus Pülcz hungaricum collaboratorem senatus installavit in schola die

am 23 Tag Aprilis 1573. 42 AMK H I, no. 3219/111. 43 AMK H I, no. 4268/46, letter sent in May 1591 from Košice.

– 212 –

the total cost of university studies at different locations and times. This research issue is only in an intial stage among scholars in the fi eld.44 Such calculations are indeed fairly complicated and not just because of the problems concerning the sources, but also because of a wide range of factors (geographical, chronological, and sociological) which determined these costs. Another problem is related to the fact that the currencies of the time were complex and varied signifi cantly in terms of purchasing power, weight and size, thus making any comparisons dif-fi cult.45 Apart from calculating the costs in general, facts such as illness, war, poor harvests, etc. involving extra expenses need to be considered. In addition to that, the needs and the expectations of students varied depending on their social status and fi nancial possibilities he or his family enjoyed at home. Notwithstanding these diffi culties, some estimations have been made. For instance, L. W. Brockliss has calculated that, in Paris in the fi fteenth and sixteenth century, the total expenses for a student coming from a province averaged 75 fl orins annual-ly.46 Bernhard Ebneth attempts to calculate the costs of university studies in the fi fteenth and sixteenth century based on individual examples.47 He mentions an interesting description of expenses included in a letter of thanks sent to the town council of Nürnberg in 1558 by a student in Tübingen who received fi nancial support for his studies: 50 fl orins per year, in two portions. The fi rst half of the yearly amount was spent as follows:48

Expenditures: From Nürnberg to Tübingen paid for food 1 fl . Meals, which pro year cost thirty fl orins, from which I paid for the half of it 15 fl . The room, which costs 8 gulden per year, I have paid for a half year 4 fl I paid for the Lexicon Iuris, unbound, 14 batzenTo bind it, 6 batzenFor half a year to the shoemaker, 10 batzenTo the tailor for repairing my trousers and for a new pair of stockings, 2 fl For a special pointed hat, 8 batzenFor some book paper, 5 batzen For the production of a good ink, 1 batzenFor buying light, 1 batzenThe entire amount together, 25 fl .

This bill shows that accommodation and food were the most important expenses, taking up ca. 80 % of the student’s budget. Another possible way to estimate the students’ fi nancial needs used by Ebneth was to analyze the amount of money provided to students as stipend by 44 RIDDER-SYMOENS 1978, 87-115, here 100-101. See also TRIO 1984.45 See NORTH 1989 and SPUFFORD 1989, passim. 46 BROCKLISS 1978, 528-530. 47 EBNETH 1994, 209ff. 48 EBNETH 1994, 212. In the original:

Ausgab.Von Nürnberg bis ghen Tubingen v[er]zert 1fl Mehr ein tisch, das Ihar vmb dreissig guldenn bestandenn daran das halb bezalt 15fl Mehr ein stuben das Ihar vmb 8 gulden, das halb Ihar vmb vier fl bestandenn 4 fl Mehr vmb den Lexicon Iuris gebenn vngebundenn 14 batzenMehr denselbigen einzupinden 6 batzenMehr das halb Ihar dem schuester 10 batzenMehr dem schneider fur besserung meiner hosen, auch vonwegen eins neuens par strimpffs 2fl Mehr vmb ein gelezene spitzhauben 8 batzenMehr vmb etlliche puchpapir 5 batzen Mehr fur ein gutts dincken (Tinte, n.e.) zumachenn 1 batzenMehr fur licht zukauffenn 1 batzenSumma alles miteinander 25 fl .

– 213 –

different individuals or institutions throughout the sixteenth century. He collected the informa-tion on this issue for different towns from secondary literature published in the fi rst half of the twentieth century and comes up with the following average yearly amount of money given to the students:49 for Ingolstadt in 1494 – 20 fl orins, for Heidelberg in 1509 - 31 fl orins, for Mem-mingen in 1510 – 25 fl orins, for Ingolstadt in 1515 – 18 fl orins, for Pavia in 1519 – 50 fl orins, for Lindau in 1533 – 30 fl orins, for Groningen in 1555 – 20 fl orins and for Jena in 1557 – 30 fl orins. In Nürnberg, according to Ebneth, students received from 25 to 50 fl orins yearly throughout the entire sixteenth century. The students from the town of Kitzingen in the second half of the sixteenth century benefi ted from a similar amount of money, from 20 to 45 fl orins annually. Ebneth considers that the amount of 50 fl orins per year was actually suffi cient to cover all basic costs of a single student in the second half of the sixteenth century, this amount being comparable with the yearly income of certain category of employees, as for example of an unmarried manual worker in Nürnberg who received approximately 35 fl orins per year in 1545 and slightly more than 75 fl orins in 1622.50 In the fi rst half of the seventeenth century, however, the prices and, together with this, the fi nancial needs of the students increased. Thus, for the middle of the seventeenth century, the average amount considered suffi cient for a student’s accommodation and food at the University of Altdorf, for example, constituted 75 fl orins per year, the maximum amount being 125 fl orins, according to the archival documents quoted by Ebneth.51

As for Košice, there is no direct documentation for the standards the town council ap-plied in determining the amount and duration of each proffered fi nancial support. The question about the amount of money granted to the students can be answered with the help of various notes spread throughout various documents related to educational matters. It appears that there was no explicit policy concerning the sum of money which was supposed to be given to the students and this amount varied from case to case. There are a few cases, however, suggesting that the average amount of fi nancial support given to students for the University of Wittenberg, for instance, was 50 fl orins per year. This was the case for Jacob Melczer, for example, who received a total of 200 fl orins for his studies, and he stayed at the University of Wittenberg for four years, from 1566 to 1570. The same amount – 50 fl orins – was given to Stephanus Mustricz and Stephanus Tehani, although, from the inscription in the town pro-tocols it is unclear for what time period they received this amount, or if it was for one person or for both of them together. Again, the sum of 50 fl orins was requested and later received by Georgius Buntzler. At the top of a letter written by a certain Martinus Brechtel and sent to the town council in March 1590 there is an inscription which states: The honourable and wise council has decided unanimously to give for that purpose […] 50 fl orins for one year,52 which confi rms again that the usual practice was to give 50 fl orins for one year of study at the Univer-sity of Wittenberg. This is further demonstrated by Christophorus Ledwisch, another student from Košice, in his fi rst letter sent from Wittenberg in 1616, where he mentioned the 50 fl orins granted to him as a stipend for one year to study at the university and expressed his hope that he would receive this same amount in subsequent years as well.53 This way, it is clear that stu-dents from Košice were fi nanced at the same level as their fellow students coming from other towns in German speaking territories, based on the data presented above.

Other sums of money appear as well. Some of the students’ letters contain additional entries on their front page, written by a third person, most probably the town notary, who would record the decisions of the town council’s meeting where the respective letter was read and 49 EBNETH 1994, 213, with reference to the respective sources. 50 EBNETH 1994, 213-214. 51 EBNETH 1994, 215. 52 E.N.W. Rath hat eintrechtig beschlossen und derwilligen […] strecken 50 fl . auf ein Jarr.53 AMK H I, no. 5782/8.

– 214 –

discussed. This kind of entry exists on one of the letters sent by Martinus Schacht in Septem-ber 1563 which states that he was assigned 8 ducats, an amount mentioned as ‘octo aureos’ in the town council’s letter sent to him in October 1563. Tobias and Benjamin Kauffi n received 5 fl orins as fi nancial support for secondary school studies according to an entry recorded on their fi rst letter sent to the town council in May 1578. For most of the cases, this type of en-try on letters are the only source testifying to the existence of some sort of fi nancial support, since, as previously mentioned, the information recorded in the town protocols concerning the support given to students abroad is rather sparse and does not provide an exhaustive source of information.

Defi nitely, students complained that the amounts sent them were not enough, putting forward a variety of arguments, as, for instance, Valentinus Ungar in his letter sent in August 1571:

As yet it came to my mind that I needed to write to your most wise excellency, that with that money that I received I cannot remain here for longer than until the feast of St. Michael, because the diffi culty of all things and the price for crops are high, as I have experienced even on my way, when I did not consume much, and I bought myself books for my studies… 54

Where would the money granted to students come from? Košice was not in the fortu-nate situation of the town of Levoča located not far away which enjoyed the generosity of the magnate family Thurzó, the initiator of the foundation which was instituted with the purpose of helping young Levoča citizens go to a Protestant university abroad, in most cases to Wit-tenberg, to study theology and consisted of 500 fl orins per year, entrusted to the town council for its administration.55 However, the town of Košice had its own ways of fi nancing students. A part of the money could have been taken from the town budget acquired from taxation and other types of income. In addition to that, a number of rich burghers left part of their money to the town diectly for the purpose of giving grants to students, but mainly as fi nancial donations and not as typical foundations which functioned based on deposited earnings. A certain Mar-garetha Nagy, for example, left 25 fl orins to be donated to students in Wittenberg, mentioning in her testament that it should go to more than one benefi ciary. Although no indication exists of what happened with this specifi c money, it is a good example of the way different town bur-ghers contributed towards helping fellow citizens of the town improve their education:56

In the year ’78, on December 2, Margaretha, the widow of Stephan Nagy, has left in her testament 25 fl orins for students intending to study in Wittenberg. Andreas the Hungarian priest asked the senate to give those 25 fl orins to a Hungarian student named Franciscus De-breczeni. But, because it is written in the testament that the money should be given not to one but to more persons, it was decided by the senate that Jacobus Zabo (probably would keep) this money in the house … until the senate, in due course, will bestow the money on those students who would one day be of use to this republic.

54 […] Adhuc in mentem venit, quod vestrae inclytae sapientiae scribere debuerim, quod cum hac pecunia, quam acceperim, diutius non possum hic permanere, quam ad festum Michaelis, quia magna hic est omnium rerum diffi cultas, et annonae caritas, quod ego etiam in itinere sum expertus, ubi non multa consumpsi, com-paravique mihi hic libros ad studia […].

55 For more information on the Thurzó foundation in Levoča see KATONA 2003. 56 AMK H III/2, MAC 21, folio 35 v.: Anno 78, die 2 decembris, Margaretha relicta Stephani Nagy legavit in

testamento 25 fl . studiosis Witebergam versus profeciscentibus dominus Andreas Concionator Ungaricus petiit senatum ut illos 25 fl . studioso cuidam ungaro nomine Francisco Debreczeni suppeditare, cum autem in testamento scriptum sit quod non uni sed pluribus legaverit, decretum est(?) a senatu ut Jacobus Zabo illa pecunia in domum [---] tandem senatus suo tempore illis studiosis qui aliquando huic reipublicae prodesse studebunt, suppeditaret.

– 215 –

It also occurred that a certain burgher would leave money both to one of their relatives and to other students, such as in the case of Ursula, wife of Andreas Melczer, member of the town council, who, in her testament, states the following:57

Likewise, at hand are two hundred talers which I also bequeath and leave to my grand-son Simon to pursue his studies58 and ibidem: likewise I leave fi fty fl orins as a subsidy, partly for students, partially for orphans and wards to alleviate their needs.59

There are a number of cases, when a certain amount of money was left by the father or other close relatives to be administrated by the town council, in order to support the university studies of a son, nephew, etc, as in the case of Georgius Buntzler or Adamus Kys. We do not know under what conditions this money was administered; most probably access to it was controlled by the town until the benefi ciary fulfi lled certain conditions, such as reaching his majority or fi nishing his studies. Martin Kintzinger speaks about the presence of testaments of burghers from Braunschweig made in the favour of their children but with the interim admin-istration of the money by a third person or institution as existing already from the thirteenth century.60 These may be cases of guardianship, when the orphan’s whole inheritance was controlled by the council or specifi c town council members were involved as executors or tu-tors of the will and asked to act in this positon by the testator himself/herself. This activity of the council was regulated by countrywide legislation. If that was the case, the students needed to negotiate with the council to allow them to use the money for their studies, as we learned from Buntzler’s letters. Unfortunately, because of the limited number of testaments of Košice burghers preserved for the period before the seventeenth century, these issues remain domi-nated by suppositions rather than demonstrated facts.

Other ways of supporting university studies The town council also had other ways to support its inhabitants who went abroad to study,

not necessarily through according them stipends. One of these possibilities was to request of-fi cials or acquaintances in the town of where the schools were located to intervene on behalf of the student and help with their accommodation, food, and other necessary things. One such case is illustrated in a letter sent in December 1562 by Thomas Fabri, priest in Bardejov:61

This way your wiseness asks me, in name of the entire honourable council of the town of Košice concerning the boy Simon Melzer, that I would offer him meals at my home and ac-commodation. However, since I do not have my own house here, nor the possibility for sharing my own meals, but I, myself, have to pay for my food, I talked about it with my sister in law that

57 AMK H III/2, PUR 2, folio 256r to 259v: testamentum honestae matronae dnae Ursulae Beatae Circumspecti olim Andreae Melczer iurati ciuis ciuitatis Cassouiensis, 1560.

58 item sunt in promptu thaleri ducenti quos etiam nepoti meo Simoni ad literarum studia colenda lego et relin-quo.

59 item fl orenos quinquaginta relinquo in subsidium partim studiosorum, partim orphanorum et pupillorum ad illorum necessitatem sublevandam.

60 KINTZINGER 1990, 440. 61 AMK H I, no. 2392/150: […] So lautett mich ewer weisheit in Namen des gantzen ersamen raths der statt

Cassaw des knabens Simon Melzers halben, das ich ihn zu meinem tisch auffnehmenn unnd auch wonung verleihenn wolt. Wie wol ich aber alhie mein eigen Haus nicht habe, unnd auch nicht tisch gänner haben kan, sondern selber vor die köst zalen muβ, doch hab ich mit meiner Schwieger darvom geredt die in angesehen Ewer Weisheit anlangen unnd des knabens frömbigkaitt zu tisch auffnemen will unnd ein habitation ver-leihenn. Weill ich aber auch bei ihr zue tisch gehe kan ich desto beser auff den Knaben achtung geben, das er alhie nicht versaimbt werde. Ich hab biβ her an im kainen unfl eiβ nicht gesperrt so er anderst fortfarrenn wirt, hoff ich das er mittler zeit auch der ganzenn gemain woll für stehen wirt künnen. Der paedagogus der mit im itzt privatim repetirt hatt grossen fl eiβ mit ihm unnd lobet den knaben das er lust zu allen frewen künsten habe. Was aber meine belohnung betrüfft die ist järlich von einem ieden frembden knaben 2 fl . wie wol ich mich des lohns nicht so seer frewe als wen ich merkh das die knaben in der lëer zunemen.

– 216 –

she, according to the request of Your Excellency in your wiseness and because of the boy’s pi-ous conduct would wish to offer him meals and to rent him a room. Since I also have my meals at her home I can then take better care of the boy so that he would not be forsaken here. Until now I have not noticed any kind of laziness or that he would want to go in other directions, and I hope that also for the rest of the time he would be able to progress for the well-being of the entire community. The teacher who gives him private tutoring hours is working assiduously with him and praises the boy that he is interested in all liberal arts. As far as my remuneration is concerned, it is 2 fl orins per year for every foreign boy, but I am much happier for this remu-neration when I notice that the boys are making progress in learning.

Students themselves took the initiative to search for other sources of funding. The most common sources of fi nancing university studies, namely help from rich relatives or acquain-tances, borrowing money from friends, fellow students, etc., and taking a variety of jobs at the study place were not unknown paths taken by Košice students.

After the town council and rich relatives, students would also try to borrow money from other acquaintances in Košice or elsewhere. Two letters preserved in the town archives in Košice illustrate a few situations of this type and provide additional interesting details concern-ing the fi nancial affairs of students.62 The fi rst letter, dated November 4, 1570 is signed by Johannes Scholius, an employee at St. Elisabeth church in Wrocław, who complained to the town council about Johannes Stockelius, a student in Wittenberg, who had been in debt to him since 1563 and had never returned the money he owed. The story begins with the arrival of a messenger from Wittenberg who delivered a letter from Stockelius. In this letter, the student implored Scholius to lend him thirty-fi ve tallers and promised to return them during the same year, a promise he never kept. Even worse, in the subsequent year came another quest for money, this time for twenty-fi ve tallers: but at the named day, not only did he not return any-thing, but in the following year, on the twenty fi fth day of March, he came to me almost crying and imploring me to add to the previous thirty-fi ve talers now twenty-fi ve talers in loan, which he promissed to return with certainty, together with the previous thirty-fi ve talers, at the follow-ing market in Cracow in the same year. 63 This debt was not returned either - but at that market in Cracow not only did he not return to me a single penny, but he did not even write to me for several years64 – and only at the insistence of Tomas Hilarius, pastor in Košice, did Scholius receive an insignifi cant part of his money: the previous year he did write to me, though not voluntarily but instigated by the venerable man Thomas Hilarius, pastor at your church. The latter sent me in the past summer, through Johannes Debretzinus, ten talers in the name of Johannes Stoeckelius, which were fi nally given to me this week, more precisely on the 29th of October.65 Hilarius left his post in Košice without being able to bring this case to a happy end, therefore in 1570 Scholius saw no other solution except to address the town council: for which reasons, I come to you, wise and distinguished gentlemen, and ask you vehemently again and again, so that you consider and take a decision so that Johannes Stoeckelius returns to me, on the fi rst occasion, the remaining fi fty talers and that he would have them brought to

62 AMK H I, no. 3036/26 and no. 4226/100. 63 caeterum ad constitutum diem, non modo plane nihil reddidit, sed etiam sequenti anno, vigessimo quinto die

martii, fere plorans ad me venit, orans, ut sibi ad priores triginta quinque taleros, adhuc viginti quinque tale-ros darem mutuos, quos mihi ad proxime sequentem mercatum Cracoviensem eiusdem anni, cum prioribus triginta quinque taleris certo remittere vellet.

64 caeterum ad mercatum illum Cracoviensem, non modo plane nullum nummum mihi remisit, verum etiam aliquot annos ne literam mihi scripsit.

65 superiore quidem anno ad me scripsit, verum non sua sponte, sed instigante eum reverendo viro domino Thoma Hilario, pastore ecclesiae vestrae. Hic per Johannem Debretzinum, decem taleros mihi nomine Johan-nis Stoeckelij, praeterita aestate misit, qui mihi demum hac septimana, nempe vigesimo nono Octobris sunt redditi.

– 217 –

me here without any expenses on my part,66 mentioning the loss he had to suffer due to infl a-tion: Johannes Stoeckelius delayed the settlement of the debts for seven years - and to what disadvantage for me, you yourselves be the judges. Because if I had this money four months ago, it would have been of no little help to me, because a measure of grain, which was then on sale for sixteen grossi, now sells for fi fty grossi or even more. The rest I do not ask you to consider, only take care that he would return to me the original amount.67 Unfortunately, we do not know what the reaction of the town council was nor how the end of this story of unpaid debt turned out.

Concluding remarks In conclusion, it can be stated that the town council participated actively in improving

educational opportunities of the inhabitants of the town and its surroundings during the period of the Reformation. This involvement was a new element compared to the period before the Reformation although it was probably deeply embedded in the earlier tradition of ecclesiastic patronage and private pious bequests. The council’s attention extended into several fi elds, starting from continuing to support the local school through recruiting better trained teachers and other personnel, up to providing aid of various kinds to town inhabitants and other possible candidates in order to pursue their studies at appropriate secondary schools or universities. Several categories of benefi ciaries could be established. First, the town council would spon-sor representatives of well-established families in the town, relatives of town council members or sons of former or present employees in the town administration, church or school. Unfor-tunately, because the respective documentation (church registers) for the town of Košice are missing up to the middle of the seventeenth century, it is diffi cult and sometimes even impos-sible to precisely establish the relationships among various town council members and the students being fi nanced. The only exceptions are those cases when direct references to this kind of relationship exist in the students’ letters or other documents. Besides sponsoring uni-versity attendees who were selected based on their merits or other criteria diffi cult to identify because of the lack of precise informations, cases existed when the council was entrusted to handle the inheritance of under-age heirs of prominent town burghers, and thus to help them fi nancially during their studies, sometimes out of their own inheritance. In addition to that, a number of students were promoted on the basis of the past services rendered by their family to the town. Another category of benefi ciaries was represented by individuals already employed at the school or in the local church or in the neighbourhood, who would receive support for further professional development, sometimes on the recommendation of offi cials from their respective locations. Sometimes, travelling scholars with no obvious affi liation with the town would make requests for fi nancial support although it was not possible to establish to what extent such inquires were successful.

It is diffi cult to state with what frequency and for what period a student would receive fi nancial support. As illustrated in a number of extant letters, the common practice was to fi nance students two years at a university, but the term of support varied from case to case. Some students stayed longer and received fi nancial support for the entire period. In some cas-es, a student would receive support starting from his secondary school studies until the end

66 quapropter ornatissimi et prudentissimi viri ad vos confugio, vehementer etiam atque etiam vocans, ut in medium consulatis, et etiam ineatis rationem, ut primo quoque tempore, Johannes Stoeckelius residuos quin-quaginta taleros mihi solvat, eosque sine meis impensis mihi huc adferri curet.

67 distulit Johannes Stoeckelius, solutionem debiti, per septem annos, quanto meo incommodo, vos ipsi iudices estote. Quod si autem ante quatuor menses istam pecuniam habuissem, non parum mihi profuisset, nam modius frumenti, qui tunc emebatur sedecim grossis, nunc emitur grossis quinquaginta, aut etiam pluris. Caeterum interesse non peto, tantum curetis, ut quamprimum mihi sortem reddat.

– 218 –

of his university studies and even while moving from one university to another, as was more characteristic for the fi rst half of the seventeenth century. The usual amount of money granted for studies abroad per year was 50 fl orins although this amount again varied from case to case. We have cases where students would receive fi nancial support with relative regularity over several years, and other students who perhaps received a stipend on only one or two occasions. In the fi rst case, the students would receive established amounts, while in the later case the amount of money granted could vary depending on various conditions.

The data available still makes it diffi cult to justify drawing any solid conclusions concern-ing the average share of different sources of income the student from Košice had at his dis-posal in order to pay for his studies. It is not always clear which standards the urban council applied in determining the amount and duration of each grant. In many cases it appears that they represented an important supplementary income but hardly ever covered the total cost of the student’s studies. What is certain in any case is that the urban council played a very important role in supporting university students and in increasing the popularity of education among its inhabitants.

BIBLIOGRAPHY:

BROCKLISS, L.W. B., 1978. Patterns of Attendance at the University of Paris. 1440-1800. In The Historical Journal 21, 528-530.

EBNETH, B., 1994. Stipendienstiftungen in Nürnberg: Eine historische Studie zum Funktions-zusammenhang der Ausbildungsförderung für Studenten am Beispiel einer Großstadt (15.-20. Jahrhundert), Neustadt/Aisch.

KATONA, T., 2003. Ejnem armen Schuler der nacket und bloss wahr: über die Thurzónische Stiftung und das Bildungswesen in der Zips mit dem Text des Leutschauer Testamentsbuches, Ph.D. Dissertation, University of Szeged.

KEMÉNY, L., 1891. A Reformáczió Kassán: Oklevéltárral (Reformation in Košice: with a Char-tulary), Košice.

KINTZINGER, M., 1990. Das Bildungswesen in der Stadt Braunschweig im hohen und späten Mittelalter, Cologne and Vienna.

NÉMETH, I., 2006. Kassa város archontológiája: bírák, belső és külső tanács 1500-1700 (Ar-chontology of the town of Košice: judges, inner and outer council 1500-1700), Budapest.

NORTH, H., 1989. Geldumlauf. Währungssysteme und Zahlungsverkehr 1300-1800, Cologne and Vienna.

RIDDER-SYMOENS, H., 1978. Universiteitsgeschiedenis als bron voor sociale geschiedenis (University history as a source for social history). In Tijdschrift voor sociale geschiedenis, 10, 87-115.

SCHWINGES, R. Ch., 1986. Sozialgeschichtliche Aspekte spätmittelalterlicher Studentenbur-sen in Deutschland. In J. Fried, ed., Schulen und Studium im sozialen Wandel des hohen und späten Mittelalters, Sigmaringen, 527-564.

SPUFFORD, P., 1989. Money and Its Use in Medieval Europe, Cambridge.

TRIO, P., 1984. Financing of University Students in the Middle Ages: A New Orientation. In History of Universities, 4, 1-24.

– 219 –

VARSÍK, B., 1991. Vznik a vývin slovenských kalvínov na východnom Slovensku (The origin and the development of Slovak calvinists in Eastern Slovakia). In Historický časopis, 39:2, 129-148.

WEYRAUCH, E., 1982. Informationen zum Sozialprofi l der evangelischen Geistlichkeit Kitzin-gens im 16. Jahrhundert. In I. Bátori and E. Weyrauch, eds., Die bürgerliche Elite der Stadt Kitzingen, Stuttgart, 297-301.

WRIEDT, K., 1993. Studienförderung und Studienstiftungen in norddeutschen Städten (14–16. Jahrhundert). In H. Durchhardt, ed., Stadt und Universität, Cologne, Weimar, and Vienna, 33–49.

REZUMAT

FINANŢAREA STUDIILOR UNIVERSITARE ÎN EPOCA MODERNĂ TIMPURIE ÎN BAZA EXEMPLULUI STUDENŢILOR DIN ORAŞUL KOŠICE, SLOVACIA DE EST

În acest articol sunt prezentate unele posibilităţi de fi nanţare a studiilor universitare în perioada modernă timpurie în baza materialului inedit din arhiva oraşului Košice, localizat în partea de nord a fostului Regat Maghiar, în prezent în Slovacia de Est. Fondat în secolul al XII-lea de către colonişti germani, oraşul avea aproximativ 3000 de locuitori la începutul secolului al XVI-lea. Tinerii din oraşul Košice au putut fi identifi caţi la mai multe universităţi începând cu sfârşitul secolului al XIV-lea. Odată cu instaurarea Reformei în oraş, proces care a început chiar din primele decade şi s-a defi nitivat în anii `50 ai secolului al XVI-lea, numărul studenţi-lor şi universităţile vizitate s-au schimbat considerabil. Marea majoritate a locuitorilor oraşului s-au înmatriculat la universităţi protestante din teritoriile germane, iar numărul studenţilor s-a mărit în a doua jumătate a secolului al XVI-lea datorită extinderii posibilităţilor de fi nanţare a studiilor. În acest proces un rol esenţial îi revine consiliului orăşenesc, care s-a implicat activ în procesul de susţinere fi nanciară atât a locuitorilor oraşului, cât şi a celor din localităţile din vecinătate.

Articolul elucidează această contribuţie a administraţiei urbane prin prezentarea şi co-mentarea următoarelor aspecte: durata perioadei de fi nanţare, categorii de benefi ciari şi mă-rimea suportului fi nanciar acordat. Prezintă interes şi alte posibilităţi de fi nanţare a studiilor care au fost utilizate de către locuitorii oraşului, dintre care deosebit de bine documentate sunt cazurile de împrumuturi de bani de la diferite persoane particulare. Unul dintre aceste cazuri este prezentat în partea fi nală a articolului. Informaţia prezentată în acest articol a fost selectată din colecţia deosebit de bogată de scrisori trimise de către locuitorii oraşului Košice şi din împrejurimi – studenţi la diferite universităţi existente în acea perioadă – la adresa con-siliului orăşenesc local, precum şi dintr-un şir de materiale cu caracter fi nanciar-administrativ, toate datate cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi prima jumătate a secolului al XVII-lea (1550-1660).

În baza analizei materialelor de arhivă, au putut fi stabilite mai multe categorii de be-nefi ciari. Cel mai numeros grup îl constituiau membrii familiilor înstărite din oraş, rude ale membrilor consiliului orăşenesc, ale unor foşti sau prezenţi angajaţi în urbe, cum ar fi notarii, preoţii sau dascălii. În unele cazuri, consiliul orăşenesc a fost implicat în aşa-numita activitate de patronaj, când averea moştenită de către unii tineri studenţi se afl a sub egida consiliului – de obicei în baza testamentului tatălui tânărului respectiv – până la îndeplinirea unor anumite condiţii, cum ar fi majoratul, fi nisarea studiilor şi altele. În aceste cazuri, consiliul orăşenesc acorda suport fi nanciar pentru studii acestor tineri, uneori atribuind acestui scop o anumită parte din moştenirea lăsată. În afară de aceasta, au existat tineri studenţi care s-au bucurat

– 220 –

de suport fi nanciar din partea administraţiei oraşului graţie meritelor tatălui. O altă categorie de benefi ciari o constituiau angajaţi ai instituţiilor orăşeneşti (scribi, preoţi, învăţători), care au obţinut suport fi nanciar pentru o perioadă limitată de studii (de obicei doi ani), după încheie-rea căreia erau obligaţi să se întoarcă în oraş pentru a-şi continua serviciul precedent sau, eventual, pentru o angajare într-un post mai bine plătit. De asemenea, au fost depistate cazuri ale unor aşa numiţi studenţi-vaganţi, care, afl ându-se în treacăt la Košice, adresau consiliului orăşenesc cereri de fi nanţare.

Durata şi frecvenţa cu care studenţii primeau suport fi nanciar din partea oraşului sunt două aspecte mai difi cil de analizat din cauza caracterului incomplet al documentelor de arhi-vă. După cum a putut fi depistat dintr-un număr de scrisori, de obicei erau fi nanţaţi doi ani de şedere la universitate, deşi durata fi nanţării varia de la caz la caz. Unii studenţi s-au afl at la universitate mai mult timp şi au continuat să primească suport fi nanciar pentru întreaga peri-oadă a studiilor. Au existat cazuri când un student a fost fi nanţat pe parcursul întregii sale cari-ere academice, începând cu gimnaziul şi până la absolvirea cu succes a studiilor universitare, la o instituţie sau chiar la mai multe, fenomen întâlnit în special în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Mărimea bursei acordate era, de obicei, 50 de fl orini, deşi, iarăşi, se întâmpla ca această sumă să difere de la caz la caz. În cazul acelor studenţi care erau fi nanţaţi pentru o perioadă mai lungă de timp, suma era mai mult sau mai puţin constantă. Sume diferite apar în cazul studenţilor care au obţinut suport fi nanciar ocazional, acesta variind în funcţie de anu-mite condiţii sau împrejurări.

În afară de suportul fi nanciar obţinut de la părinţi, rude, precum şi cel ofi cial din partea administraţiei oraşului, studenţii făceau uz şi de alte posibilităţi existente, cum ar fi activitatea în calitate de tutore, acordarea unor servicii diferitor persoane sus-puse din oraşul universitar, precum şi împrumuturile de bani de la colegi sau alte cunoştinţe. Ultimul aspect este bine do-cumentat, în articol descriindu-se detaliat un caz de împrumut care nu a fost întors la timpul promis, creând astfel probleme fi nanţatorului. Astfel de cazuri de studenţi-datornici erau foarte frecvente în perioada respectivă, consiliului orăşenesc revenindu-i funcţia de mediator în ca-zurile când confl ictele nu erau soluţionate de către persoanele directimplicate.

Informaţia de care dispunem pentru elucidarea acestui aspect din viaţa studenţilor ora-şului Košice este relativ bogată, cu toate acestea formularea unor concluzii absolute cu privire la proporţiile în care erau utilizate surse variate de fi nanţare afl ate la dispoziţia locuitorilor ora-şului Košice trebuie făcută, la moment, cu precauţie. Aceasta în special din cauza lipsei unor studii similare cu privire la situaţia fi nanciară a studenţilor din alte oraşe din aceeaşi regiune, care ar permite analiza informaţiei existente în plan comparativ. Cu toate acestea, informaţia păstrată în arhiva locală demonstrează pe deplin rolul important pe care l-a jucat consiliul orăşenesc în procesul de motivare şi susţinere a locuitorilor oraşului în dorinţa lor de a obţine studii universitare. Această implicare a crescut într-o proporţie foarte mare în perioada Re-formei, dacă e s-o comparăm cu perioada anterioară. Analiza acestui aspect ne permite să contribuim la dezvoltarea a două domenii importante. Primul se referă la istoria oraşului Koši-ce în general, analizându-se un aspect important al dezvoltării oraşului în perioada Reformei: învăţământul, precum şi o parte importantă a elitei locale, cărei îi aparţineau, indubitabil, foştii studenţi universitari. Un alt domeniu care benefi ciază de pe urma acestei cercetări este istoria învăţământului universitar din Europa Centrală şi de Est, regiuni a căror participare la viaţa academică medievală şi modernă timpurie nu este nici pe departe deplin reprezentată.

– 221 –

OBSERVAŢII PRIVIND AŞTEPTĂRILE ESHATOLOGICE DIN MOLDOVA

DE LA LIMITA SECOLELOR XV-XVI

Emil DRAGNEV

Subiectul intensifi cării aşteptărilor eshatologice către fi nele secolului al XV-lea în Ţările Române, şi în special, în Moldova, a intrat pe agenda priorităţilor istoriografi ei româneşti relativ recent. Lipsa unor mărturii documentare clare privind gradul de tensiune eshatologică din Moldova secolului al XV-lea, nu a permis o evaluare explicită a fenomenului. Studiile realizate de Maria Magdalena Székely1, Liviu Pilat2, Alexandru Mareş3 ş. a. cercetători, au scos în evidenţă problema (nu întotdeauna într-un acord deplin privind anumite concluzii şi supoziţii4), punctând anumite repere în această privinţă, care vin în contact cu o altă problematică, de o tangenţă indiscutabilă, cea a dimensiunilor ideii imperiale în Ţările Române, elaborată de câteva decenii, în special de Dumitru Năstase5.

Problema studiului aşteptărilor escatologice în ţările române extra-carpatice, într-o epocă când tensiunea aşteptărilor escatologice atinge cote maxime, atât în Occident6, cât şi în Estul continentului7, aşa cum au demonstrat-o primele cercetări, este difi cil realizabilă din cauza 1 SZÉKELY, 2003, 271-278.2 PILAT, 2004,101-116.3 MAREŞ, 2004, 193-203.4 Menţionăm în această privinţă, atitudinea mai curând sceptică exprimată de Ştefan Andreescu, cu ocazia

examinării ms. 197 din colecţia Bibliotecii Academiei Române, un Tetraevanghel cumpărat de Dorin Pitarul şi donată de el mănăstirii Bistriţa, în anul 7000 (1492) pus în legătură cu semnifi caţia eshatologică a acestui an, probată de tabelele pascale greceşti şi ruseşti ce se opresc la anul 7000 de la facerea lumii: „Să fi existat oare o asemenea tensiune spirituală şi în Moldova? După părerea noastră dania făcută de Dorin pitarul se constituie într-un indiciu că nu poate fi vorba de aşa ceva” (ANDREESCU, 2001, 305). Remarcăm şi atitudi-nea critică a lui Alexandru Mareş (2004, 98), faţă de ipoteza expusă de Maria Magdalena Székely, privind im-plicarea domniei în situaţia eshatologică, precum şi observaţiile noastre privind această discuţie: DRAGNEV, 2006, 125, nota 37.

5 NASTASE, 1972; 1976; 1981; 1986; 1988; 1998. Pentru un registru mai complet ce include şi alte studii în care problematica ideii imperiale la români apare în conexiune cu alte probleme anunţate în titluri a se vedea anexa bibliografi că la: NASTASE, 2006, 37-38. Cu toate că construcţia unei paradigme imperiale în raport cu ideologia politică din Ţările Române, în mare parte ipotetică, dar nelipsită de repere interpretabile în acest sens, nu şi-a afl at un accept comun în istoriografi a românească, totuşi, meritul demersului pe parcursul a câtorva decenii, întreprins de Dumitru Năstase, este incontestabil şi din perspectiva impunerii unei noi grile pentru cercetarea medievalităţii româneşti, care la rândul său, deja, aduce rezultate şi nuanţări importante în această problemă, indiferent de punctul de pornire al replicii: accept, respingere, redimensionare etc.

6 Deşi consumarea celor şapte mii de ani de la facerea lumii a avut o certă amprentă asupra evoluţiilor tensi-unilor eshatologice în Occident (cu toate diferenţele de calculare a acestei date), aşteptările par să fi e conduse nu atât de perspectiva apropierii unei date cruciale ci de „împlinirea însemnelor timpurilor din urmă”, trecute prin grila unor învăţături, ca de exemplu cea a lui Gioacchino da Fiore, nu fără infl uenţa unor texte profetice bizantine, transpuse într-o gamă variată de legende despre un papă angelic, un ultim împărat sau întruparea Anticristului. Din vasta bibliografi e privind această temă selectăm doar câteva titluri de volume sau studii, care cuprind o viziune de ansamblu a acestei probleme şi conţin referinţele necesare pentru examinarea unor aspecte particulare, unele fi ind traduse şi în limba română: DELUMEAU, 1986, 6-66; REEVES, 1999, 111-136; THOMPSON, 1999; TÖPFER, 2002, 238-247; CROCCO, A., 1986; REEVES, 1969; VAUCHEZ, 1999; FLORI, 2008.

7 Pentru Bizanţ şi lumea grecească după căderea Constantinopolului, problema a benefi ciat de un studiu spe-cial: CONGOURDEAU, 1999, în care sunt invocate principalele surse raportabile la problematica tensiunilor escatologice în ajunul anului 7000. Noi nuanţări, ce ţin cont şi de viziunile escatologico-mesianice iudaice în raport cu căderea Constantinopolului sunt prezente în: CONGOURDEAU, 2001, 136. Pentru deplasarea ac-centelor escatologice spre cele mesianice după căderea Constantinopolului, a se vedea: ARGYRIOU, 1982, 13 şi urm.

– 222 –

penuriei surselor. Pe lângă deducţia logică, că afl area Ţărilor Române în circuitul comercial, al contactelor politice etc., însoţite şi de circulaţia ideilor, atât cu spaţiile din Vest cât şi cu cele din Est, nu le permite eschivarea de frământările majore ale vremii, sursele scrise ne oferă foarte puţine dovezi la acest capitol.

Această tăcere, sau mai bine zis sărăcie a surselor, a favorizat o atitudine sceptică faţă de extensia notabilă a fenomenului aşteptărilor escatologice în Ţările Române spre sfârşitul secolului al XV-lea. Dacă puţinele surse păstrate, ar pleda, se pare, pentru un anumit grad de receptivitate al intensifi cării aşteptărilor eshatologice în mediul clerului, în special al celui monastic cărturăresc, atunci societatea, atât mediul aulic cât şi celelalte pături ale societăţii par a fi destul de indiferente faţă de anxietatea eshatologică ce cuprinsese ţările vecine.

Prima categorie de surse, pe care le putem pune în legătură cu aşteptările eshatologice de epocă, ar fi calculele pascaliilor, în raport cu anumite date, considerate a fi eventuale puncte fi nale ale istoriei umane. De fapt, în această privinţă, a fost identifi cată o singură dată, spre care se concentrează calculele şi exegezele, caracteristice în special pentru spaţiul ortodox, şi anume, anul 7000 de la Facere, transpus de obicei, în anul 1492 de la Naşterea lui Hristos8. Din acest punct de vedere, constatăm în Ţările Române, acelaşi fenomen, pe care-l întâlnim în Bizanţ (apoi în spaţiul ex-bizantin după cucerirea otomană) şi în Rusia Moscovită9. În legătură cu aşteptarea sfârşitului lumii către expirarea celor 7000 de ani de la facerea ei, au fost puse câteva calcule de pascalii, destul de sugestive în această privinţă.

Astfel, pascalia înserată în Liturghierul slavon de la Feleac (Biblioteca Centrală Universitară din Cluj, cota 4745) cuprinde anii 1482-1492, deci se opreşte exact la anul 7000 de la facere. În baza primului an al pascaliei se consideră că manuscrisul a fost copiat la 1481. În privinţa locului unde a fost copiat acest manuscris, nu există un consens defi nit, s-a considerat că manuscrisul a fost realizat de cineva dintre „copiştii savanţi ai mănăstirii Putna”, lucru ce nu se confi rmă la cercetarea caracterului scrisului, diferind substanţial de bine-cunoscutul izvod caligrafi c moldovenesc, dar şi a elementelor decorative, care de asemenea nu corespund practicelor de ornamentare a manuscriselor în Moldova10. Reieşind din aceste considerente, s-a avansat opinia că manuscrisul a fost redactat mai curând în Transilvania decât în Moldova11.

Pentru Moldova şi Ţara Românească, cunoaştem două cazuri apropiate în toate privinţele. În primul rând, menţionăm că aici nu s-au păstrat calcule de pascalii ce s-ar opri

Interesul pentru istoria trăirilor eshatologice în Rusia Veche, şi în special, privind intensifi carea aşteptărilor es-hatologice în legătură cu apropierea anului 7000 de la facerea lumii, este de o dată relativ recentă. Pentru perioada mai veche a se vedea: KARPOV, 2002; DANILEVSKIJ, 2004, iar pentru perioada în ajunul sfârşitului mileniului şapte: IURGANOV, 1998, 306-355; ALEXEEV, 2002.

8 Divergenţele care apar în această privinţă vizează existenţa unor diferenţe de calcul a anului facerii lumii, deci anul de la Naşterea lui Hristos poate de asemenea apărea în lecturi diferite, neschimbată rămânând, totuşi, data – 7000 de la Facere.

9 Cea mai renumită pascalie care se opreşte la anul 7000 (1492) a fost descoperită în 1912 în nartexul cat-edralei Sf. Dimitrie din Tesalonic. Aici calculele încep cu anul 1473 şi se opresc la 1492, an când catedrala a fost transformată în moschee. Acest fapt nu poate fi considerat ca explicaţie a întreruperii calculelor la data amintită, deoarece, tabelele pascale nu se alcătuiau anual, dar în avans, pentru perioade lungi: CON-GOURDEAU, 1999, 72. Pentru reproducerea acestei pascalii a se vedea: PERISTEROPOULOS, 2002, 39. Pentru pascaliile greceşti şi ruseşti în manuscrise, prima menţiune generalizatoare precum că „toate pas-caliile greceşti şi ruseşti se opresc la anul 7000” apare în: IKONNIKOV, 1869, 51. cu referinţă la materialele publicate în Pravoslavnyj sobesedinic, Kazan’, 1860, Ч. 3: Drevnie russkie pashalii na ocmuiu tysiaciu let ot sotvorenija mira. A se vedea de asemenea, cu completări de date şi exemple: IURGANOV, 1998, 326-329; ALEXEEV, 2002, 64; DANILEVSKIJ, 2004, 355, nota 59.

10 VĂTĂŞIANU, 1959, 912-913, fi g. 873-875. Se resimte o infl uenţă a manuscriselor moldoveneşti în cazul fron-tispiciilor mari (fi g. 873), nu însă şi a vinietelor (fi g. 874, 875).

11 MAREŞ, 2004, 195.

– 223 –

la anul 1492. Au fost depistate, însă, două manuscrise, care încep calculul pascaliilor din 1493, ceea ce ar permite presupunerea perfect logică, că au fost precedate de manuscrise cu calculul pascaliilor ce se limitau la anul 1492.

Ambele manuscrise, un Ceaslov, scris în Moldova, la mănăstirea Putna de către călugărul Paladie, la sfârşitul secolului al XV-lea (se păstrează la biblioteca Mănăstirii Putna), conţinând calculele pascale pentru anii 1492-1576, cel de-al doilea, copiat în Ţara Românească (ms. 277 al Bibliotecii Academiei Române), din care nu s-a păstrat decât faţa primei fi le cu calculele pascale pentru anii 1493-1495, în pofi da titlurilor diferite (primul – Îndreptarea pascaliei, mâna noastră, al doilea – Pascalia de la începutul mileniului al optulea), şi a unor diferenţe nesemnifi cative, sunt foarte apropiate, şi par a descinde dintr-o sursă comună. Acest lucru apare mai vizibil când sunt comparate cu alte pascalii, de care, ambele manuscrise, diferă substanţial12.

Faptul că în două din cele trei cazuri, avem pascalii ce le continuă pe cele anterioare, ne lasă fără răspuns la întrebarea, dacă sfârşitul celor ce se încheiau la 1492 conţinea şi menţiuni escatologice, ca bunăoară, în cazul celor ruseşti. Totodată, confruntarea duratelor pentru care se calculau pascaliile, par să înlăture supoziţia precum că pascaliile pur şi simplu s-ar fi oprit la date rotunde, exemplul confruntării duratelor pascaliilor de la Feleac şi Putna, fi ind deosebit de edifi cator în acest sens. Din această perspectivă, cu toate că nu cunoaştem să fi existat şi menţiuni escatologice la sfârşitul pascaliilor ce nu s-au păstrat, ne apare aproape cert, că ele s-au oprit la anul 7000, ca şi în cazul celor bizantine şi ruseşti, din aceleaşi motive escatologice, exemplele celor din urmă fi ind deosebit de tranşante în această privinţă.

Astfel, în pascaliile ruseşti, apar o mulţime de menţiuni, care punctează aşteptarea deznodământului eshatologic la scurgerea celor şapte milenii, de unde sunt preluate şi incluse în alte tipuri de texte. De menţionat, totuşi, că inscripţiile eshatologice, în chinovar, apar la nu numai la încheierea calculelor pascale cu anul 7000, dar şi la anul 6967. Inscripţia pentru anul 7000 este destul de explicită: „В лето 7000 последнее зрите, сде есть конец”13 şi fi resc se explică prin presupunerea că lumii i-a fost dat să dureze 7000 mii de ani de la facere.

Această opinie, uneori la limită cu convingerea, era bazată pe mai multe date, atât scripturistice, cât şi patristice (sau pseudo-patristice, considerate însă autentice în acea epocă)14 şi pare să prindă contur la exegeţii creştini în secolele III-IV, în baza interpretării unor texte din Sfânta Scriptură, precum versetul din psaltire: „Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri” [Ps. 89.4]; textele din Eclesiast: „Împarte o bucată în şapte şi chiar în opt” [Ec. 11.2], din a doua epistolă a apostolului Petru: „Şi aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi” [2Pet. 3.8] (acest verset urmează direct menţiunea Judecăţii de apoi: „Iar cerurile de acum şi pământul sunt ţinute prin acelaşi cuvânt şi păstrate pentru focul din ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi” [2Pet. 3.8]).

Abordând problema situaţiei privind intensitatea aşteptărilor escatologice în spaţiul românesc, e necesar de repertoriat şi manuscrisele ce conţin texte profetice privind scenariul derulării evenimentelor în ajunul sfârşitul lumii, constituind astfel, al doilea grup important de surse în această optică.

O circulaţie destul de semnifi cativă, în special în Moldova, este atestată în privinţa Apocalipsei lui Metodiu din Patara. Această scriere a fost cunoscută aici, cel puţin din secolul al XV-lea, fapt ilustrat de includerea sa într-un zbornic (ms. sl. 135, Biblioteca Academiei Române, provenit de la mănăstirea Neamţ), alături de alte scrieri cu caracter escatologic.

În istoriografi e s-a atras atenţia şi asupra unei „actualizări” semnifi cate, prezente în versiunea respectivă a Apocalipsei lui Metodiu din Patara. Atunci când se proroceşte apariţia

12 MAREŞ, 2004, 195-197.13 ALEXEEV, 2002, 64.14 CONGOURDEAU, 1999, 55.

– 224 –

popoarelor lui Gog şi Magog, ele sunt identifi cate cu tătarii: „Despre tătarii cei închişi. Atunci se vor deschide porţile de la miazănoapte şi vor ieşi puterile păgâneşti care erau închise înăuntrul iadului”15.

În acest caz sunt de precizat câteva momente. Acest manuscris moldovenesc, judecând după titlu (Al sfântului mucenic, părintelui nostru Metodiu, episcopul de Patara: Cuvânt despre împărăţia popoarelor celor din urmă vremi, adevărata (precisa) povestire de la primul om până la sfârşitul veacului16), incipit şi alte pasaje, inclusiv titlul subcapitolului citat despre tătari, aparţine indubitabil redacţiei celei de a doua traduceri slave ale Apocalipsei lui Pseudo-Metodiu, conform clasifi cării lui V. Istrin17.

Această traducere probabil a fost executată în secolul al XIV în Bulgaria (nu este exclus că acest lucru s-ar fi produs sub impresia raziilor pustiitoare turceşti, fapt ce a revigorat interesul pentru scrierea respectivă, ce nu mai era de găsit în versiunea primei traduceri, fapt ce a stimulat apariţia celei de a doua) şi titlul subcapitolului respectiv apare în cel mai vechi manuscris cunoscut (cel de la 1345, copiat pentru ţarul bulgar Ioan Alexandru), conţinând această versiune în forma următoare: ”O zatvorennih tartaroh” (Despre tartarii cei închişi)18. Aceiaşi formulare apare şi în versiunea sârbească din secolul al XVI-lea a acestei scrieri19. Această formulare – ”tartaroh”, la făcut pe V. Istrin să presupună că la origine sa, nu ar fi de exclus o versiune greacă – ”peri ton katakekleismenon ev tartaro”, adică cei închişi în tartar.

În acelaşi timp, slavistul rus se întreabă de ce nici într-o versiune slavă din câte le cunoscuse (10 citate în lucrarea sa), nici odată nu apare corespondentul slav precis – ”v tartare”20. Dacă admitem traducerea din greacă, persistenţa acestei forme s-ar explica prin faptul că interpretarea greşită s-a strecurat în primul exemplar al traducerii, care a fost preluată de copişti în continuare. Oricum, forma declinării utilizată nu lasă nici un dubiu, că noţiunea a fost tradusă (sau introdusă) nu în înţelesul tartar-ului mitologiei greceşti, dar în cel al etnonimul tătar (tartar). Din această perspectivă, nu pare deloc surprinzător, ca unii copişti să acomodeze defi nitiv noţiunea în forma familiară curentă.

Astfel, în manuscrisul rusesc din secolul al XV-lea (din colecţia Bibliotecii Sinodale, nr. 682), în locul respectiv apare „tatareh”21, la fel ca şi în manuscrisul moldovenesc, unde apare în forma „tataroh”. Nu ştim dacă această rectifi care ar aparţine sau nu copistului de la Neamţ, sau a fost reprodusă dintr-un original slav mai vechi. Oricum, prezenţa acestei rectifi cări, ne face, cel puţin, să credem că în Moldova acelor timpuri era cunoscută o versiunea ce făcea legătură dintre profeţiile ce-şi aveau originea în îndepărtatul secol al VII-lea, şi situaţiile posibile de recunoscut în secolul al XV-lea.

Textul Apocalipsei lui Pseudo-Metodiu din Patara se mai afl ă în celebrul codice de la Tulcea (ms. sl. 649, Biblioteca Academiei Române), scris probabil în prima jumătate a secolului al XVI-lea, de asemenea în Moldova. Urmând titlul22, aproape identic cu cel din manuscrisul precedent, putem conchide că şi în acest caz a fost reprodusă o versiune din a doua traducere slavă. Compoziţia manuscrisului este destul de sugestivă, fi ind necesară o

15 PILAT, 2004, 107, citat după: PANAITESCU, 1959, 167, care face trimitere la TIHONRAVOV, 1863, 213-226 [vol. II], de fapt la întregul text al Apocalipsei lui Pseudo-Metodiu, din manuscrisul Bibliotecii Sinodale nr. 38, scris în Bulgaria la 1345 pentru împăratul Ioan Alexandru.

16 Am operat o redactare a traducerii propuse în PANAITESCU, 1959, 166, traducând ”iazitzi” – popoare (în loc de limbi), unul dintre sensurile curente ale acestui cuvânt în slava veche, contextual mai potrivit în cazul nostru, şi adăugând traducerea adjectivului ”izvestno” – adevărata (precisa), omisă în lucrarea citată.

17 ISTRIN, 1897, I, 156-174.18 ISTRIN, 1897, I, 172. 19 ISTRIN, 1897, II, 113, text reprodus şi în LAVROV, 1899, 37.20 ISTRIN, 1897, I, 175.21 TIHONRAVOV, 1863, II, 245.22 BOGDAN, 1968, 380.

– 225 –

revenire la acest subiect, după prezentarea altor scrieri de acest gen. Apocalipsa lui Metodiu din Patara mai este prezentă şi în alte două manuscrise, copiate în Moldova, în secolul al XVI-lea: ms. 741 de la Arhivele Statului, Bucureşti (1544-1561)23 şi ms. sl. 309 de la Biblioteca Academiei Române (1547-1556)24. Deşi începutul, ca de alt fel şi sfârşitul acestei scrieri în cel din urmă manuscris, lipseşte, cuvintele cu care începe textul conservat, despre împărăţia fi ilor lui Ham25, de asemenea indică o versiune din a doua traducere.

Alte scrieri, conţinând prorociri escatologice, Vedeniile profetului Daniel, de asemenea au cunoscut o anumită circulaţie în spaţiul românesc. De fapt, sub denumirea generică de Vedeniile profetului Daniel (scriere apocrifă), se ascunde un grup de texte, redactate în perioade de timp diferite, şi având particularităţi importante. Apropierea tipologică de Apocalipsa lui Pseudo-Metodiu, a cauzat şi interpătrunderea acestor texte26. P. Alexander, clasifi că vedeniile danieline apocrife în patru grupuri de texte, cărora le acordă şi denumiri speciale: 1) Slavonic Daniel – pentru grupul de texte, originalul grecesc al cărora nu este cunoscut, supravieţuind doar traducerile slave; 2) Pseudo-Chrysostom – pentru textul Vedeniilor atribuite eronat Sf. Ioan Gură de Aur; 3) Daniel Kai estai – conform incipitului textelor acestui grup; 4) The Last Vision of Daniel – pentru un alt grup de texte cunoscut atât în versiuni greceşti, cât şi în traduceri slave27.

Cea mai veche versiune, făcând parte din complexul vedeniilor danieline, dintre cele cunoscute în spaţiul românesc, este înserată într-un Zbornic (Sanct-Petersburg, Biblioteca Academiei de Ştiinţe, secţia de manuscrise, fondul Iaţimirskii, 13.3.19) scris la Neamţ de Gavriil Uric la 1448. Ea apare la fol. 199v cu titlul „Viziunile prorocului Daniel despre ultimele timpuri şi despre anticrist”28. Titlul şi incipitul textului29 indică că avem în faţă o versiune a ”Ultimei vedenii a prorocului Daniel”30. Privind acest grup de texte, sunt cunoscute trei traduceri slave. Textul manuscrisului moldovenesc a fost clasifi cat în grupa a doua, ce include traducerile complete31. În această grupă au mai fost incluse trei manuscrise mai tardive: Biblioteca Naţională din Belgrad, nr. 312 (sec. XVI-XVII) şi nr. 313 (sec. XVII), ambele sârbeşti; Athos, Mănăstirea Sf. Panteleimon, nr. 97 (mijlocul secolului XVIII, manuscris rusesc)32. Incipitul manuscrisului moldovenesc coincide şi cu cel din grupul celei de a treia traduceri, de asemenea complete, în care sunt incluse manuscrisele: Muzeul Istoric de Stat din Moscova, colecţia A. I. Chludov, nr. 241 (cca. 1451, sârbesc cu urme de protograf bulgar); Biblioteca de Stat a Rusiei, A. M. Undol’skij, nr. 1 (sec. XV, de provenienţă rusească); Biblioteca Naţională din Liov, A. S. Petruševič, ”Izmaragdul din Svaričev” (secolul XVI)33.

23 MAREŞ, 2006, 140.24 MAREŞ, 2006, 140.25 PANAITESCU, 2003, 53.26 ISTRIN, I, 272 şi urm.27 ALEXANDER, 1985, 62. În această ediţie postumă a renumitului specialist în domeniul literaturii eshatologice

(decedat în 1977), nu au fost incluse, după cum atenţionează editorul acestei lucrări, Dorothy deF. Abraha-mse, ediţiile de noi texte din complexul vedeniilor danieline: L’Apocalisse Apocrifa di Leone di Constantinopoli, ed Riccardo Maisano, Napoli, 1975 şi Hans Schmoldt, Die Schrift ”von Jungen Daniel” und ”Daniels Letzte Vision”. Herausgabe u. Interpretation zweier apokalyptischer Texte, Diss. Hamburg, 1972. De asemenea în această lucrare, nu a fost analizată în mod special grupa a patra. Editorul lucrării a presupus intenţia lui P. J. Alexander de ai consacra un studiu special, ceia ce nu a mai avut să se împlinească.

28 OVCINNICOVA-PELIN, 1989, 92, 98.29 IATZIMIRSKIJ, 1906, 133-136 (editarea textului); IATZIMIRSKIJ, 1904, 369-376 (descrierea textului). 30 ISTRIN, I, 1897, 268-287; TĂPKOVA-ZAIMOVA, MILTENOVA, 1996, 210.31 ISTRIN, I, 1887, 277.32 TĂPKOVA-ZAIMOVA, MILTENOVA, 1996, 209. Manuscrisele nr. 312 şi nr. 313 au ars în timpul celui de al

Doilea Război Mondial, textul Vedeniei din nr. 312 a fost însă publicat sub nr. 471: MAKUŠEV, 1882, 23-26.33 TĂPKOVA-ZAIMOVA, MILTENOVA, 1996, 210. Manuscrisele din colecţiile lui Undol’skij şi Petruševič au fost

publicate respectiv în: SPERANSKIJ, 1889, 95-98 şi FRANKO, 1906, 255-257.

– 226 –

Aceleiaşi categorii de texte profetico-eshatologice, î-i aparţine şi fragmentul din Viaţa Sfântului Andrei cel Nebun întru Hristos, care conţine răspunsul la întrebarea lui Epifanie despre sfârşitul lumii, cunoscută şi ca Apocalipsa lui Andrei Salos. Pasajele eshatologice se găsesc în câteva manuscrise copiate în Moldova. Unul, în deja citatul codice de la Tulcea34, anticipând Apocalipsa lui Pseudo-Metodiu, cel de-al doilea, într-un alt codice citat, de asemenea conţinând scrierea lui Pseudo-Metodiu, ms. 309 al Bibliotecii Academiei Române35.

Alături de grupul de texte profetico-eshatologice menţionat, ce cuprinde Apocalipsele lui Pseudo-Metodiu şi Andrei Salos şi Vedeniile lui Daniel, în spaţiul românesc au fost cunoscute şi alte texte de acest gen, răspândite în epoca medievală, dintre care, un loc important la deţinut Cuvântul despre sfârşitul lumii şi despre Antihrist şi a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, un pseudo-epigraf, plasat sub vocablul Sf. Ippolit al Romei. Acest text apare în două manuscrise din secolul al XV-lea, unul scris la mănăstirea Neamţ, în Moldova (Biblioteca Academiei Române, ms. slav. 152)36 şi altul scris în Ţara Românească (Biblioteca Academiei Române, ms. slav. 73)37. De remarcat, că aceste scrieri cu caracter profetico-eshatologic sunt încadrate de un grupaj de texte, în special patristice, ce tratează problema celei de a doua veniri, a Judecăţii de apoi, a morţii, etc38.

Este important, însă, de stabilit, dacă ecourile aşteptărilor eshatologice sunt detectabile în scrierile cu caracter istoric. În această privinţă, trebuie să recunoaştem că datele nu sunt de loc abundente. O exegeză detaliată a cronografi ei moldoveneşti, în privinţa evidenţierii citatelor ascunse, legate de literatura profetico-eshatologică, rămâne în continuare un deziderat al cercetărilor din acest domeniu. Pentru a nu ne lansa în supoziţii încă insufi cient documentate şi verifi cate, vom evidenţia doar câteva momente, pe care le considerăm evidente.

Primul, rezidă în structura aşa-numitelor ”zbornice”, catalogate ca manuscrise miscelanee. Asupra nepotrivirii acestei noţiuni, a insistat, credem pe bună dreptate, D. Năstase39, care în baza câtorva exemple a demonstrat că, de fapt, că aceste culegeri de texte, nu sunt deloc la întâmplare îmbinate sub scoarţele unei cărţi, că există o logică în selectarea şi dispunerea lor. Asupra acestei logici, cu regret, s-a insistat destul de rar. Iar ea dictează ca textele incluse în ”zbornice” să fi e tratate contextual.

34 BOGDAN, 1968, 380.35 PANAITESCU, 2003, 55; MAREŞ, 2006, 141.36 PANAITESCU, 1959, 206.37 PANAITESCU, 1959, 90. Pentru Ţara Românească mai este cunoscut un exemplu, în cuprinsul manuscrisului din

a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Biblioteca Academiei Române ms. slav. 358: PANAITESCU, 2003, 142.38 Reproducem pentru exemplu unui asemenea grupaj, o parte din cuprinsul ms. slav. 73 al Bibliotecii Academiei

Române: f. 42-51, A celui între sfi nţi, părintele nostru Ioan Gură de Aur arhiepiscop de Constantinopol: cuvânt despre cei adormiţi şi despre cei bogaţi şi săraci; f. 51-66, A celui între sfi nţi părintele nostru Andrei, arhiepi-scop de Creta, Ierosolimitanul: Despre viaţa omenească şi despre cei morţi; f. 66v-78v, A lui Ioan Damaschin călugărul: Despre cei adormiţi întru credinţă, cum că slujbele şi binefacerile făcute pentru ei sunt de folos; f. 78v-88v, Al celui întru sfi nţi, părintele nostru Efrem Sirul: Cuvânt despre răbdare, despre sfârşitul lumii şi des-pre a doua venire a Domnului; f. 88v-97, A celui între sfi nţi, părintele nostru Ioan Gură de Aur arhiepiscop de Constantinopol: Cuvânt despre spusa apostolului, că toţi vom sta în faţa judecăţii lui Hristos, ca să primească osândă, fi ecare după ce a făptuit cu trupul, şi despre judecată; f. 97-107, A celui între sfi nţi, părintele nostru Ioan Gură de Aur arhiepiscop de Constantinopol: Cuvânt despre răbdare şi umilinţă şi despre dorinţa bunurilor viitoare şi despre a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos; f. 107-114v, A celui între sfi nţi, părintele nostru Ioan Gură de Aur arhiepiscop de Constantinopol: Când va veni Fiul Domnului în slava Tatălui său şi toţi sfi nţii cu dânsul, atunci va şedea pe tronul slavei sale şi va despărţi oile de capre; f. 114v-123v, A celui între sfi nţi, părintele nostru Ioan Gură de Aur arhiepiscop de Constantinopol: Fraţilor nu e nevoie să vă scriu de ani şi de vremuri, căci singuri ştiţi că ziua Domnului, ca tâlharul noaptea, aşa va veni; după care urează scrierea citată a lui Pseudo-Ippolit al Romei, urmată la rândul său de: f. 140v-149, A celui între sfi nţi, părintele nostru Vasile, arhiepiscopul Chesariei Capadociei: Cuvânt la „Ia seama la tine însuţi”. De remarcat că, un grupaj similar î-l întâlnim şi în manuscrisul moldovenesc nr. 152: PANAITESCU, 1959, 82-92 şi 200-210.

39 NASTASE, 1993, 19-20.

– 227 –

Din această perspectivă, s-a atras atenţia asupra vecinătăţii textului celei mai vechi cronici moldoveneşti cunoscute, numită Cronica Anonimă a Moldovei, sau Letopiseţul de la Bistriţa40. Revenim la această problemă deoarece în studiul citat imediat anterior, pentru această vecinătate sunt amintite scrierile profeţiile lui Pseudo-Daniel şi Pseudo-Metodiu şi scurta cronică a împăraţilor Ierusalimului. Trimiterea se face doar la lucrarea lui I. Bogdan, în care noi vedem, însă, nu exact aceleaşi lucruri41. Conform descripţiei codicelui de la Tulcea a renumitului slavist român, Letopiseţul moldovenesc, este precedat de Apocalipsa lui Pseudo-Metodiu din Patara, Apocalipsa lui Sf. Andrei cel Nebun întru Hristos, în cadrul relatării pe scurt a vieţii sale, cu răspunsurile la întrebările lui Epifanie, Cronica lui Manasses şi cronica despre împăraţii Ierusalimului. Ne întrebăm, dacă această precedare logică nu poate fi prelungită şi prin cele trei texte, privind Geneza42, dacă ţinem cont de raporturile stabilite dintre zilele creaţiei şi durata istoriei umane.

Al doilea, se referă la textul aşa-numitei Cronici moldo-sârbeşti. Nu ne vom opri asupra nepotrivirii acestei denumiri, care e foarte puţin sârbească, dar şi la fel de puţin moldovenească. În cuprinsul ei sunt punctate doar două menţiuni, nemijlocit legate de sârbi, moartea lui Uroş şi a lui Balşa al Zetei, mai este pomenită înaintarea lui Musia la Novo Brdo, şi cam atât. Despre Moldova, este menţionat doar începutul Ţării cu venirea în 1359 a lui Dragoş din Maramureş, domnia de 32 de ani şi 8 luni a lui Alexandru cel Bun, pierderea Chiliei şi Cetăţii Albe şi menţiunea despre starea Ţării Moldovei pe timpul lui Bogdan cel Orb, în anul urcării pe tron a sultanului Selim.

Ne solidarizăm deplin cu concluziile pe marginea acestei probleme expuse de regretata Valentina Pelin43, care pot fi rezumate la următoarele momente esenţiale. Cronica numită sârbo-moldovenească, nu a fost concepută ca o scriere separată, dar ca o parte componentă a textului precedent (lucru demonstrat de V. Pelin şi în baza studiului semnelor de punctuaţie din cele două manuscrise în care se conţine textul respectiv: ms. nr. 13.3.23 de la Biblioteca Academiei de Ştiinţe din Rusia, Sankt-Petersburg, datând de la fi nele domniei lui Bogdan cel Orb, cca. 1515-1517, conform studiului fi ligranelor, şi ms. slav. nr. 636 de la Biblioteca Academiei Române, datând de la cca. 155744).

Privitor la această problemă, anterior, şi-a expus opinia D. Năstase, care la fel a atras atenţia asupra ruperii artifi ciale a cronicii ”moldo-sârbeşti” de textul anterior, optând (cea ce va face şi V. Pelin45) pentru repunerea în circulaţie a adevăratului titlu a întregii scrieri (cel acordat de însăşi autorul ei), din care cronica ”moldo-sârbească” face parte integrantă, şi anume – Împăraţii creştini46.

Firesc, cronica respectivă, nu este decât o compilaţie, precum sunt de obicei operele de acest gen, şi, respectiv, este constituită din mai multe surse. Partea iniţială, care, de altfel, precedă şi alte cronici interne din Moldova (întitulată de obicei Letopiseţul pe scurt), este extrasă din versiunea slavonă a Cronografi ei pe scurt a patriarhului Nichifor, completată până la anul 1425 (sfârşitul domniei lui Manuel Paleologul), după care urmează partea, în care sunt încadrate date din Letopiseţul sârbesc nou şi din anale interne, ce cuprinde perioada dintre 1359 şi 1512. Important, însă, pentru acest gen de scrieri, este modalitatea de a selecta şi a prezenta informaţia. 40 PILAT, 2004, 106.41 BOGDAN, 1968, 380.42 Despre câte lucruri a făcut Dumnezeu în şase zile; Sfântul şi părintele nostru Epifanie despre acelaşi lucru;

Spusele lui Severian, episcopul din Gaval, din întâiul cuvânt asupra hexaemeronului (urmate de celelalte cinci): BOGDAN, 1968, 379-380.

43 PELIN, 2004, 20-23.44 PELIN, 2004, 18 şi urm.45 PELIN, 2004, 20.46 NĂSTASE, 1993, 20.

– 228 –

Anume în acest fel, transpare intenţia adevărată a autorului compilaţiei, care mai poate fi articulată şi prin anumite adaosuri sau modifi cări în textul preluat. În cazul dat, o primă intervenţie redacţională importantă, operată de alcătuitorul compilaţiei, precum a remarcat V. Pelin, constă în omiterea acelei părţi din cronica lui Nichifor, în care sunt relatate evenimentele de la Adam până la Constantin cel Mare47. Acest lucru, încă o dată accentuează intenţia alcătuitorului de a prezenta anume ceea ce este anunţat în titlu – Împăraţii creştini, de la începutul domniei lor şi ... până la sfârşit.

Firesc, sfârşitul împărăţiilor creştine nu putea fi tratat altfel decât în perspectiva eshatologică48, adică în făgaşul desfăşurării evenimentelor timpurilor din urmă, cu deznodământul fi nal al sfârşitului acestei lumi. Acest lucru însă nu s-a petrecut odată cu prăbuşirea Împărăţiei Bizantine. Apare necesitatea unui fel de translatio a acestei împărăţii, sau, cel puţin al unui vicariat sau locotenenţe imperiale. Alcătuitorul Împăraţilor creştini recurge, la un moment dat în text, la o conectare a trei linii de expunere, care-i asigurau coerenţa întregii opere.

Această conexiune este realizată cu deplină conştiinţă de cauză, anume la limita, pe care editorii ”cronicii moldo-sârbeşti” (cu excepţia traducerii realizate de V. Pelin), au considerat-o demarcatoare: ”De la facerea lumii până la anii acestor împăraţi, sunt 6867 [1359] de ani atunci, cu voia lui Dumnezeu s-a început Ţara Moldovei. A venit Dragoş voievod din Ţara Ungurească, din Maramureş, la vânătoare după un zimbru. Din acelaşi an, au trecut turcii la Calipolie şi au luat vadul, şi au luat multe ţări către apus. Şi de atunci s-a făcut tulburare şi mare neorânduială şi pierzare în ţările creştine. Au fost şi cutremure de pământ” [subl. noastră]49. ”Acestor împăraţi” – nu sunt alţii decât împăraţii bizantini, pomenirea cărora nu poate avea un alt sens decât a face conexiunea ideală dintre suveranii bizantini şi cei ai Ţării Moldovei, care din punct de vedere cronologic nu este deloc perfectă, nici din perspectiva cronologiei evenimentelor expuse în text, nici din cea a duratei reale a Imperiului Bizantin.

În text, lista împăraţilor bizantini se termină cu Manuel Paleologul, domnia căruia se sfârşeşte la 1425 (iar căderea Imperiului survine în 1453), în timp ce fondarea Ţării Moldovei, după ştiinţa alcătuitorului textului, se produce la 1359. Această ne consecutivitate cronologică este depăşită prin referinţa nu la ultimul împărat, ci la ultimii împăraţi (”aceşti împăraţi”), fapt ce deschide un segment cronologic mai vast, în care se poate potrivi momentul fondării Ţării Moldovei, şi care poate satisface dorinţa de a face conexiunea amintită sub forma unei consecutivităţi a evenimentelor.

Tot aici, înnodarea unei continuităţi a împărăţiei creştine, se împleteşte cu începutul sfârşitului ei, care nu este altul decât începutul expansiunii otomane în Europa, adică stabilirea stăpânirii lor la Galipolli (moment accentuat în plus şi prin pomenirea cutremurelor de pământ pentru acest an, fenomenele seismice fi ind interpretate şi ca un ”mesaj” divin). Şi acest lucru se face din nou prin conexiunea cronologică – ”din acelaşi an” cu fondarea Ţării Moldovei, care se produce ”în anii acestor împăraţi”.

Un lucru mai lipseşte. După cum stabilirea turcilor la Galipolli nu este decât începutul sfârşitului împărăţiei creştine (premisa sa principală), la fel şi fondarea Ţării Moldovei nu este decât premisa pentru translatio imperii. Premisă, care se întăreşte şi prin menţiunea imediat următoare – ”iar în anul curgător 6880 [1371] a murit împăratul Uroş”, urmată la rândul său de cea a cuceririi la 1393 a oraşului Târnovo. Ambele menţiuni, ca şi cum elimină alte posibilităţi de translaţio imperii, prin fi liera suveranilor sârbi şi bulgari. În continuare, trebuie să apelăm la tradiţia cronicărească anterioară a Moldovei, din care se inspiră şi alcătuitorul textului analizat.

47 PELIN, 2004, 21, a se vedea în anexă şi traducerea Împăraţilor creştini după manuscrisul de la Bucureşti: p. 25 şi urm.

48 GURAN, 2001, 291-292.49 PELIN, 2004, 27, am folosit traducerea de aici, făcută după manuscrisul de la Bucureşti, adaptând-o (prin

eliminarea adaosurilor operate de copistul acestui text) la manuscrisul mai vechi din Sankt-Petersburg.

– 229 –

În Cronica Anonimă a Moldovei (Letopiseţul de la Bistriţa), se face o distincţie clară între primii voievozi ai Ţării şi cei care au urmat, începând cu Alexandru cel Bun. Anume compartimentul cronicii care începe cu domnia acestui voievod, este întitulat – Moldavskie tzarie (Împăraţii moldoveni).

Trecând peste diversele interpretări în istoriografi e a acestei întitulări, considerăm că un element din scrierea Împăraţii creştini, vine să confi rme, totuşi, că în Moldova medievală, într-adevăr a existat o tradiţie de a le asuma domnilor săi, în perspectiva unei istorii universale, şi o dimensiune legată de translatio imperii50. Acest element, este înserarea în registrul evenimentelor, care cu precădere descriu avansarea otomanilor în Balcani, a consemnării domniei lui Alexandru cel Bun.

Trebuie să atragem o atenţie specială asupra faptului, că excluzând menţiunea lui Dragoş, în calitate de întemeietor al Ţării Moldovei, şi cea a lui Bogdan cel Orb, cu care se încheie întreaga naraţiune, amintirea lui Alexandru este unica consemnare de nume de domn al Moldovei din cuprinsul întregii scrieri. Motivaţia includerii sale, în mod exclusiv, ne pare că indică anume săvârşirea translatio imperii, în deplină concordanţă cu atribuţia titulaturii de Împăraţii moldoveni domnilor Moldovei, începând cu Alexandru cel Bun din complexul Letopiseţului de la Bistriţa. Şi anume acest moment este esenţial din perspectiva concepţiei generale ale scrierii Împăraţii creştini, pentru că, de altfel, în continuare, alcătuitorul său, nu mai este preocupat de istoria Moldovei, ci de expunerea evenimentelor care descriu procesul de pieire a Împărăţiei creştine (şi tematica legată de Moldova transpare doar în menţionarea cuceririi de către turci a Chiliei şi Cetăţii Albe, în acelaşi rând logic cu menţiunea despre căderea Constantinopolului). Mai mult ca atât, Alexandru nu este doar singurul domn al Moldovei, domnia căruia este menţionată (fără expunerea vreunui eveniment din cuprinsul ei), dar şi singurul suveran creştin menţionat, care cronologic a urmat după Manuel Paleologul, după care nu mai este pomenit nici un împărat bizantin.

Perspectiva pieirii Împărăţiei creştine, se materializează în ultimele pasaje ale scrierii analizate: ”În anul 7020 [1512], luna aprilie 3, a lăsat Baiazid împărăţia fi ului său Selim, celui urât de Dumnezeu. Şi în acel an, în timpul binecinstitorului Ioan Bogdan voievod, a fost boală li molimă ucigătoare mare, şi întru toate neorânduială în Ţara Moldovei, cu voia lui Dumnezeu, când moarte, când foamete, apoi dese strângeri de oşti, încât mulţi ziceau că acestea sunt semne rele, pentru că se va ridica împăratul cel rău, după cum se scrie despre Antihrist”. Anul 1512, nu este deloc unul arbitrar în perspectiva aşteptărilor eshatologice din acea vreme. Ghenadie Scolarios, primul patriarh al Constantinopolului după cucerirea oraşului de către otomani, era convins că sfârşitul lumii se va produce odată cu consumarea celor 7000 de ani de la Facerea lumii. Pentru transpunere, însă, a acestei date în sistemul de calcul al anilor de la Naşterea Domnului, el admite două versiuni. Conform celei dintâi, care urmează sistemul de calcul după Septuaghinta, sfârşitul lumii trebuia să se producă la 1492, iar în conformitate cu cea de a doua, bazată pe Antichităţile iudaice ale lui Iosif Flavius, această dată se mută către anul 151251. Patriarhul Ghenadie opta pentru prima dată, însă, evident că după consumarea ei, anul 1512 avea să se impună pe prim planul aşteptărilor eshatologice.

Se pare că venirea Anticristului este legată de întronarea sultanului Selim, despre care se şi menţionează că e ”cel urât de Dumnezeu”. Astfel, sfârşitul lumii se mai deplasează puţin, anul când era aşteptat, transformându-se în anul întrupării Anticristului. În cea mai mare parte a scrierilor profetice, atunci când se determină durata cronologică a domniei sale, însoţită de numeroase fl ageluri (pe care le menţionează cu lux de amănunte autorul Împăraţilor creştini),

50 O asemenea interpretare, într-u context sau altul a fost în repetate rânduri exprimată de Dumitru Năstase. Pentru documentarea în această privinţă a se vedea lucrările lui D. Năstase, prezentate în lista bibliografi că a actualului studiu.

51 CONGOURDEAU, 1999, 72.

– 230 –

se spune despre trei ani şi jumătate. Din această perspectivă, dacă confruntăm această cronologie cu datarea scrierii textului analizat cu ultimii ani de domnie a lui Bogdan cel Orb, propusă de V. Pelin în urma cercetării fi ligranelor, ea pare într-adevăr să fi e realizată spre sfârşitul acestui termen de trei ani şi jumătate, deci într-o atmosferă de aşteptare imediată a deznodământului fi nal al istoriei umane. Probabil numai în atare condiţii, putea fi concepută o scriere în mediul creştin, în care să expună nu numai istoria Împărăţiei creştine, dar să se evidenţieze în mod special şi sfârşitul ei.

Fără a pretinde la tranşarea unor aspecte ale problemei complexe a aşteptărilor eshatologice din Moldova de la limita secolelor XV-XVI, considerăm că observaţiile expuse, pot fi utile pentru integrarea generală a acestui fenomen în spaţiul românesc de la est de Carpaţi. La acest lucru, ar contribui şi cercetarea mai atentă a surselor iconografi ce. Constituirea unui fenomen atât de important pentru arta ecleziastică din Moldova medievală, precum sunt picturile murale în exterioară, de asemenea o vedem în perspectiva aşteptărilor eshatologice de epocă. Fără a realiza aici o anchetă a acestei probleme, menţionăm doar că datarea picturii exterioare de faţada vestică a bisericii din Pătrăuţi cu aceiaşi vreme când au fost realizate şi picturile din interior52, deci post 1487, care prezintă scena ”Judecăţii de apoi”, coroborate cu descrierile din secolul XVII ale altor două biserici ctitorite de Ştefan cel Mare (la Vaslui şi Iaşi), ce menţionează aceiaşi scenă, pe acelaşi loc, au nu numai darul de a răspunde la întrebarea privind amplasamentul acestei scene în bisericile ştefaniene (întotdeauna absentă în interiorul lor), dar şi de a urmări procesul genezei picturilor exterioare din Moldova, deja din vremea ilustrului voievod şi nu a fi ului său Petru Rareş, şi anume în contextul aşteptărilor eshatologice53.

BIBLIOGRAFIE:

ALEXANDER, P. J., 1985, The Byzantine Apocalyptic Tradition, edited with an introduction by Dorothy deF. Abrahamse, University of California Press, Berkeley/Los Angeles/London.

ALEXEEV, А. I., 2002, Pod znakom kontza vremen. Ocerki russkoi religioznosti kontza XIV – nacala XVI vv., Aleteija, Sankt -Peterburg.

ANDREESCU, Ş., 2001, Din istoria Mării Negre (Genovezi, români şi tătari în spaţiul pontic în secolele XIV-XVII), Ed. Enciclopedică, Bucureşti (= Biblioteca pontică, III).

ARGYRIOU, A., 1982, Les exégèses grecques de l’Apocalypse à l’époque turque (1453-1821), Thessaloniki.

BOGDAN, I., 1968, Scrieri alese, ediţie îngrijită, studiu introductic şi note de G. Mihăilă, Editura Academiei R. S. România, Bucureşti.

CONGOURDEAU, M. H., 1999, Byzance et la fi n du monde. Courants de pensée apocalyptique sous les Paléologues, în B. Lellouch, St. Yerasimos eds., Les traditions apocalyptiques au tournant de la chute de Constantinople, L’Harmattan, Paris/Montreal, 55-98.

CONGOURDEAU, M. H., 2001, Jérusalem et Constantinople dans la littérature apocalyptique, în Michel Kaplan ed., Le sacré et son inscription dans l’espace à Byzance et en Occident,

52 DRAGNEV, 2005, 18-1953 Aceste observaţii au fost expuse în comunicarea noastră: ”Judecata de apoi în istoria picturii murale din Mol-

dova de la Mijlocului secolului al XV-lea, până la mijlocul secolului al XVI-lea. Observaţii asupra unei ”absenţe” stranii şi asupra unei ”apariţii” miraculoase”, prezentată la Colocviile Putnei, VI, 9-13 iulie 2008, textul căreia î-l pregătim pentru publicare în AP.

– 231 –

Centre de Recherches d’Histoire et de Civilisation Byzantines, Paris, 125-136 (= Publications de la Sorbonne, Série Bzyantina Sorbonensia - 18).

CROCCO, A., 1986, Gioacchino da Fiore e il gioachimismo, Liguori, Napoli.

DANILEVSKIJ, I. N., 2004, Povest’ vremennyh let. Germenevticeskie osnovy izucenia letopisnyh textov, Moskva, Aspekt Press.

DELUMEAU, J., 1986, Frica în Occident (secolele XIV-XVIII). O cetate asediată, trad. postfaţă şi note de Modest Morariu, vol. II, Meridiane, Bucureşti.

DRAGNEV, E., 2005, Programul iconografi c al pronaosului bisericii Sf. Cruce din Pătrăuţi, RIM, nr. 2, p. 15-26.

DRAGNEV, E., 2006, Primul ciclu cunoscut al Arhanghelului Mihail, în AP, II, 2006, nr. 1-2, 111-126.

FLORI, J., 2008, La fi n du monde au Moyen Âge. Éd. Gisserot, Paris.

FRANKO, Iv., Apokrifi i legendi z ukrains’kih rukopisiv, vol. 4, L’viv.

GURAN, P., 2001, À propos de la ”translatio imperii” – le témoignage iconographique de la légende de Barlaam et Josaphat, în Études byzantine et post-byzantine, IV, Editura Trinitas, Iaşi.

IATZIMIRSKIJ, A. I., 1904, Grigorij Tzamblac. Očerk ego žizni, administrativnoi i knižnoi dejatel’nosti, Izdanie Imperatorskoi Akademii Nauk, Sankt-Peterburg.

IATZIMIRSKIJ, A. I., 1906, Iz istorii slavianskoi pis’mennosti v Moldavii i Valahii. XV-XVII vv. Vvedenie k izučeniiu slavianskoi literatury u rumyn. Tyrnovskie teksty moldavskogo proishoždenia i zametki k nim, Tipografi a I. N. Skorohodova, Sankt-Peterburg (= Pamiatniki drevnei pis’mennosti i iskusstva, CLXII).

ISTRIN, V., 1897, Otkrovenie Mefodia Patarskogo i apokrifi českie Videnia Daniila v vizantijskoj i slaviano-russkoi literaturah. Issledovania i teksty, 2 vol., Universiteskaia tipografi a, Moskva (= Čtenia v Imperatorskom Obščestve Istorii i Drevnostei Rossijskih pri Moskovskom Universitete za 1897 g.).

IURGANOV, А. L., 1998, Kategorii russkoi srednevekovoi kul’tury, MIROS, Moskva, 306-355.

KARPOV, A. Iu., 2002, Ob eshatologičeskih ožidanijah v Kievskoi Rusi v kontze XI – načale XII veka, în Otečestvennaia istoria, nr. 2, 3-15.

IKONNIKOV, V., 1869, Issledovania o glavnyh napravleniah v nauke russkoi istorii, v sviazi s hodom obrazovannosti. Čast’ I. Vlijanie Vizantijskoi i Južno-russkoi obrazovannosti. Reforma, în Universitetskie izvestia, Kiev, nr. 1, 1-52 (în această ediţie toate articolele au o numerotare a paginilor separată).

LAVROV, R. A., 1899, Apocrifi českie texty, Tipografi a Imperatorskoi Akademii Nauk, Sanct-Peterburg (=Sbornic Otdelenia Russkogo Iazyka i Slovestnosti Imperatorskoi Akademii Nauk, LXVII, nr. 3).

MAKUŠEV, V., 1882, O nekotoryh rukopisiah Narodnoi Biblioteki v Belgrade, în Russkij Filologičeskij Vestnik, nr. 1.

MAREŞ, A., 2004, Sfârşitul lumii (anii 7000 şi 8000) în textele slavo-române şi româneşti din secolele al XV-lea – al XVIII-lea, în SMIM, XXII, 2004, 193-203.

MAREŞ, A., 2006, Moldova şi cărţile populare în secolele al XV-lea – al XVII-lea, în Floarea darurilor. In memoriam Ion Gheţie, ediţie îngrijită de Violeta Barbu şi Alexandru Mareş, Editura

– 232 –

Academiei Române, Bucureşti, 139-155.

NASTASE, D., 1972, Ideea imperială în Ţările Române. Geneza şi evoluţia ei în raport cu vechea artă românească (secolele XIV-XVI), Athènes.

NASTASE, D., 1976, L’héritage impérial byzantin dans l’art et l’histoire des pays roumains, Milan.

NASTASE, D., 1981, L’idée impériale dans les pays roumains et „le crypto-empire chrétien” sous la domination ottomane. Etat et importance du problème, în Σύμμεικτα, 4, 1981, 201-250.

NASTASE, D., 1986, La survie de „l’empire des chrétiens” sous la domination ottomane. Aspects idéologiques du problème, în Da Roma alla Terza Roma, Studi III: Popoli e spazio romano tra diritto e profezia, 1983, Napoli, 459-471.

NASTASE, D., 1988, Imperial Claims in the Romanian Principalities, from the 14th to the 17th Centuries. New Contributions, în Lowell Clucas ed., The Byzantine Legacy in Eastern Europe, New York, Columbia University Press, 185-224.

NASTASE, D., 1993, ”Necunoscute” ale izvoarelor istoriei româneşti, în Anuarul Institutului de Istorie ”A. D. Xenopol”, XXX, 1993, p. 483-499, reeditat în: De potestate. Semne şi expresii ale puterii în Evul Mediu românesc, Ed. Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 17-33.

NASTASE, D., 1998, Ştefan cel Mare împărat, în SMIM, 1998, 65-102 (reedidat în volumele: Ştefan cel Mare şi Sfânt. Portret în istorie, Sfânta mănăstire Putna, 2003, 567-609, Altfel despre Ştefan cel Mare, Anastasia, Bucureşti, 2004, 157-201 şi De potestate. Semne şi expresii ale puterii în Evul Mediu românesc, Ed. Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2006, 53-92)

NASTASE, D., 2006, Considérations nouvelles sur l’idéologie médiévale du pouvoir. L’apport de Byzance et de l’Europe Orientale, în De potestate. Semne şi expresii ale puterii în Evul Mediu românesc, Ed. Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 35-38.

OVCINNICOVA-PELIN, V., 1989, Catalogul general al manuscriselor moldoveneşti păstrate în URSS. Colecţia bibliotecii mănăstirii Noul-Neamţ (sec. XIV-XIX), Ediţie bilingvă, româno-rusă, Ştiinţa. Chişinău.

PELIN, V., 2004, Cronica sârbo-moldovenească. Revenirea la textul original, în RIM, nr. 2, p. 13-30.

PANAITESCU, P. P., 1959, Manuscrisele slave din Biblioteca Academiei R. P. R., vol. I, Editura Academiei R. P. Române, Bucureşti.

PANAITESCU, P. P., 2003, Catalogul manuscriselor slavo-române şi slave din Biblioteca Academiei Române, vol. II, Ediţie îngrijită de Dalila-Lucia Aramă şi revizuită de G. Mihăilă, cu o prefaţă de Gabriel Ştrempel, Editura Academiei Române, Bucureşti.

PERISTEROPOULOS, D. Ath. (Ed.), 2002, The Basilica of Saint Dimitrios of Thessaloniki. Mosaics, Monumental Paintings, sculpture, the Crypt and the Chapel of St. Euthimios, Ed. of Church St. Dimitrios, Thessaloniki.

PILAT, L., 2004, Mesianism şi escatologie în imaginarul epocii lui Ştefan cel Mare, în SMIM, XXII, 2004, 101-116.

REEVES, M., 1969, The infl uence of Prophecy in the Later Middle Ages. A Study in Joachimism, Oxford, ed. a II-a Notre Dame (Indiana), 1993.

REEVES, M., 1999, Model şi scop în istorie în Evul Mediu târziu şi în Renaştere, în Malcolm Bull ed., Teoria Apocalipsei, Meridiane, Bucureşti, 111-136.

– 233 –

SPERANSKIJ, M. N., 1889, Bibliografi ceskie materialy sobrannye A. P. Popovym (XV-XIX vv.), în Čtenia v Imperatorskom Obščestve Istorii i Drevnostei Rossijskih pri Moskovskov Universitete, 3, Universitetskaia tipografi a, Moskva.

SZÉKELY, M. M., 2003, Ştefan cel Mare şi sfârşitul lumii, în SMIM, XXI, 271-278.

TĂPKOVA-ZAIMOVA, V., MILTENOVA, A., 1996, Istorico-apokaliptičnata knižnina văv Bizantia i v cpednevekovna Bălgaria, Universitetsko izdatelstvo ”Sv. Kliment Ohridski”, Sofi a.

THOMPSON, D., 1999, Sfârşitul lumii, trad. Cristian Banu, Bucureşti.

TIHONRAVOV, N., 1863, Pamiatniki otrecionnoi russkoi literatury, v. I-II, Tipografi a tovariščestva ”Obščestvennaia pol’za”, Sanct-Petreburg, (v. I); Universitetskaia tipografi a (Katkov i Ko), Moskva (vol. II).

TÖPFER, B., 2002, Eshatologie şi milenarism, în Jacque Le Goff, Jean-Claude Schmitt edd., Dicţionar tematic al Evului Mediu Occidental, Polirom, Bucureşti, 238-247.

VAUCHEZ, A., 1999, Les prophétismes médiévaux d’Hildegarde de Bingen à Savonarole, în Saints, prophètes et visionnaires. Le pouvoir surnaturel au Moyen Age, Paris.

VĂTĂŞIANU, V., 1959, Istoria artei feudale în Ţările Române, vol. I, Ed. Academiei R. P. Române, Bucureşti.

ZUSAMMENFASSUNG

EINIGE ANMERKUNGEN ZU DEN ESCHATOLOGISCHEN ERWARTUNGEN IN MOLDAU AM ENDE DES 15. UND ANFANG DES 16. JAHRHUNDERTS.

Der Intensivierung der eschatologischen Erwartungen am Ende des 15. Jahrhunderts in den rumänischen Ländern und insbesondere in Moldau wurde erst in jüngster Vergangenheit eine gesonderte Aufmerksamkeit seitens der rumänischen Historiographie zuteil. Das Fehlen von dokumentarischen Zeugnissen in Bezug auf eschatologischen Erwartungen in Moldau während des 15. Jahrhunderts hat eine explizite Bewertung dieses Phänomens bisher nicht eben gefördert.

Die erste Kategorie von Quellen, die etwas über die eschatologischen Erwartungen der erforschten Zeitperiode aussagen, sind die so genannten Ermittlungen von Osterbüchern, welche verschiedenen Daten beinhalten, die das Ende der menschlichen Geschichte ankün-digen. So taucht etwa das Jahr 7000 seit dem Beginn der Genesis auf, welches als das Jahr 1492 nach der Geburt Jesu transkribiert wurde. In diesem Kontext stellen wir fest, dass in den rumänischen Ländern das gleiche Phänomen wie in Byzanz - und später auf dem post-byzantinischen Territorium nach der Ottomanischen Eroberung - und im Moskauer Russland zu beobachten war. Zu den apokalyptischen Erwartungen um das Jahr 7000 seit der Genesis existierten mehrere Errechnungen der Osterbücher, die sehr suggestiv waren (siehe u.a. das slawische Liturgiebuch aus Feleac, Zentrale Universitätsbibliothek Cluj, nr. 4745; siehe auch das Stundenbuchl geschrieben am Ende des 15. Jahrhunderts aus der Bibliothek des Putna-Klosters und das Manuskript nr. 277 aus der Bibliothek der Akademie Rumäniens).

Zu dem Forschungsthema habe ich u. a. eine Übersicht der Manuskripte erstellt, die prophetische Texte über das Szenario der Ereignisse kurz vor dem Ende der Welt enthalten. Diese Manuskripte stellen die zweite Gruppe von wichtigen Quellen dar: Die Apokalypse von Pseudo-Metodie aus Patara (die in den rumänischen Ländern als die zweite slawische Über-setzung nach dem griechischen Original im Umlauf war), Die letzte Vision von Daniel, Apo-

– 234 –

kalypse des Heiligen Andrei Salos und der Text über das Erscheinen des Antichrist von dem Autor Pseudo-Ippolit aus Rom.

Besondere Aufmerksamkeit wurde zwei Texten mit historischem Charakter gewidmet: Die anonyme Chronik aus Moldau (Letopiseţul de la Bistriţa) und die so genannte moldauisch-serbische Chronik. Im ersten Fall wurde die Beziehung der Chronik zu dem Manuskript aus Tulcea erörtert. Die Apokalypse vom Pseudo-Metodiu aus Patara und vom Heiligen Andrei Salos, die slawische Version der Manasses-Chronik sowie vom Text über die Könige aus Je-rusalem ging dem Text dieses Manuskripts voraus. Diese Datierung scheint uns im Kontext der eschatologischen Erwartungen am Ende des 15. Jahrhunderts sehr bezeichnend zu sein.

Hinsichtlich der moldauisch-serbischen Chronik teile ich die Meinungen von D.D. Năsta-se und V. Pelin, denen zufolge der Text dieser Chronik einen Teil eines größeren Werkes dar-stellt, der in zwei Manuskripten mit dem Titel Christliche Könige erschien. Aus diesem Grund war die Entfernung dieser Chronik aus ihrem Kontext eine unbegründete, arbiträre Entsche-idung, die eine korrekte Interpretation vollkommen unmöglich machte. Meiner Meinung nach ist das Werk Christiliche Könige eine integrale Schrift, gedacht als eine komplette Geschichte des Christlichen Königtums seit dem Anfang (Konstantin der Grosse) bis zum Ende.

Von dieser Sicht ausgehend, wurden die Schlussteile des Werkes Christiliche Könige analysiert, d.h. diejenigen Teile, die aus der moldauischen-serbischen Chronik ohne erken-nbare Begründung verbannt wurden. Diese Analyse, insbesondere auch der Vergleich mit der Bistriţa-Chronik, hat die Idee der Translatio Imperii geboren, die zu der Zeit des moldauischen Fürsten Alexandru cel Bun sehr populär war, der einzige moldawische Fürst, der in diesem Teil des Werkes erwähnt wird, mit der Ausnahme des Begründers des historischen Moldawiens, Dragoş.

Diese Tatsache wird auch dadurch bestätigt, das in dem Text der Bistriţa-Chronik das Register der moldauischen Fürsten, auch moldauische Könige genannt, mit dem Namen Ale-xandru cel Bun beginnt. Der Text endet mit einer Anmerkung zu dem Jahr 1512, als der Sultan Selim den ottomanische Thron einnimmt (im Text charakterisiert als „vom Gott gehasst”), und Moldawien von vielerlei Katastrophen heimgesucht wurde, die als Zeichen des Kommens des Antichrists interpretiert wurden. Das Jahr 1512 wurde davor schon von dem Patriarchen Ghe-nadie Scolarios als einer der zwei bestmöglichen Zeitpunkte für das Ende der Welt interpre-tiert; das andere Datum war das Jahr 1492. Die beiden Jahre wurden als das Äquivalent des Jahres 7000 seit der Genesis gesehen, nach verschiedenen numerischen Systemen (eine nach dem Septuaghinta, die zweite nach dem Werk Jüdische Antiquitäten von Iosif Flavius).

Im abschließenden Teil des Artikels wird über die Notwendigkeit gesprochen, den Pro-zess der Genese der Wandmalerei aus Moldau zu analysieren, undzwar im Kontext von es-chatologischen Erwartungen der letzten Dekaden des 15. Jahrhunderts. Die vorläufi gen Daten dieser Forschungen deuten darauf hin, dass solche Erwartungen eben zu diesem Zeitpunkt aufkamen und nicht erst zu der Zeit des Fürsten Petru Rareş, wie man es gewöhnlich zu gla-uben pfl egte.

– 235 –

“DER PAKT BETRIFFT UNS NICHT”.ZU DEUTUNGEN DES HITLER-STALIN-PAKTS

IN DER MSSR/REPUBLIK MOLDOVA

Vasile DUMBRAVĂ

Auf der Grundlage des Hitler-Stalin-Pakts marschierte die Rote Armee am 28. Juni 1940 in Bessarabien ein und am 2. August wurde die Moldauische Sozialistische Sowjetrepublik (MSSR) gegründet1. Der 28. Juni galt lange Zeit für die Sympathisanten der Sowjetunion als Befreiung. In sowjetischen Lehrbüchern, Filme, Museen und Gedichten war dieses Da-tum präsent. Der moldauische Schriftsteller Emilian Bucov hat diesen Tag als ein Geburtstag2 dargestellt auf dem man Stolz sein kann. Der 28. Juni avancierte zu einem Bindemittel der moldauischen sowjetischen Gesellschaft und wurde in der Moldauischen Sowjetrepublik mit Paraden pompös und aufwendig gefeiert. Der 28. Juni war ein Ausdruck der kommunistischen Propaganda, die damit die Überlegenheit des sowjetischen Systems dokumentieren wollte. „28. Juni fl ießt in der Geschichte des moldauischen Volkes als Tag ein, an dem die Wieder-verreiniging der Arbeitrklasse Bessarabiens mit Sowjetheimat stattfand. Mit diesem Akt der sozialen Gerechtigkeit kommt diesem Datum eine besondere Bedeutung zu. Es ist der Be-ginn der sozialistischen Staatlichkeit für das moldauische Volk“3, so betonte der President des Oberstensowjets der MSSR im Juni 1989 die Wichtigkeit dieses Tages hervor.

Im gleichen Jahr wurde die Bedeutung dieses Tages, der jahrzente lang die moldauische Gesellschaft in sowjetischer Sinne geprägt hat, in Frage gestellt. Denn für viele Moldauer markiert das Datum keine Befreiung, sondern eine sowjetische Besetzung. Ein Großteil der moldauischen Elite und Großbauer wurden nach dem Einmarsch der Roten Armee in den Gu-lag deportiert4 oder getötet, einige fl ohen ins Ausland oder starben an der Hungersnot. Russen wurden in Moldova angesiedelt. Der 28. Juni 1940 wird von den rumänischsprachigen Intellek-tuellen nach der Unabhängikeitserklärung5 als ein „Tag, der die unendliche Nacht herbeifürte“, als „ein schwarzer Tag“ der moldauischen Geschichte in den Medien dargestellt.

28. Juni 1940 – Tag der Befreiung oder der Okkupation?Die regierungstreue, der Kommunistischen Partei der Moldauischen Sowjetrepublik un-

terstellte Presseagentur ATEM (Moldauische Telegraphische Agentur) ließ am 28. Juni 1989 folgende Meldung verlauten:

„Traditionell begeht das ganze Volk in unserer Republik seit gut 40 Jahren den heutigen Tag (den 28. Juni) als das Fest der Befreiung Bessarabiens und deren Wie-dervereinigung mit dem Sowjetischen Vaterland… In Chişinău wurde das Fest schwer überschattet, ja im Grunde verhindert durch die Aktionen einiger Elemente extremi-stischer Gesinnung, die diesen Tag “auf ihre Art und Weise” begangen haben. Ver-gangenen Mittwoch hatte in Chişinău eigentlich eine nicht genehmigte Demonstration stattgefunden. Ihre provozierende Ausrichtung belegte ein schwarzer Banner, den die Demonstrationsteilnehmer hochhielten und auf dem zu lesen war: “Das Begehen des 28. Juni ist eine Schandtat für das moldauische Volk.”6

1 ŞIŞCANU, VĂRATEC 1991, 93-94; LUCINSCHI 2007, 204-209.2 BUCOV 1981, 117.3 MOCANU 1989, 1.4 DELETANT 1991, 221-233; DIMA 1998, 56.5 Die Unabhängigkeitserklärung erfolgte am 27. August 1991.6 28 iunie: ziua care ne-a adus o noapte interminabilă. In Literatura şi Arta (27 iunie1991), S. 2-3.

– 236 –

Und so wurde der 28. Juni Gegenstand intensiven politischen Debatten: Befreiung oder Besatzung? Dieses Dilemma trifft gleichermaßen für den 28. Juni 1940, wie für den 22. Juni 1941 und den 24. August 1944 zu.

Was ist eigenlich im Juni 1989 geschehen? Was war der Auslöser für diesen Prozess, mit dem eine Umdeutung der sowjetischen Geschichte im Gang gesetzt wurde? Von wem welche Forderungen wurden aufgestellt?

Am 25. Juni 1989 fand auf dem ehemaligen Siegesplatz in Chişinău eine Trauerkundge-bung statt, die den tragischen Ereignissen in der Zeit 1939-1940 und dem Molotow-Ribben-trop-Pakt gewidmet war7. An der von der Demokratischen Bewegung und der Volksfront Mol-dovas (FPM) organisierten Kundgebung nahmen nach Angaben der Veranstalter circa 80.000 Menschen teil, während offi zielle Quellen von 50.000 Teilnehmern sprachen. Um den Trauer-charakter der Kundgebung hervorzuheben, wurde an den Bannern und den rot-gelb-blauen Fahnen, die die Menschenmenge trug, Trauerfl or gebunden. Die Demonstranten beklagten die “unrechtmäßige Landeinnahme” und die “Besatzung” dessen, was im Jahr 1940 Bessara-bien war durch die Sowjetarmee. Sie forderten die “Freiheit” und “Souveranität” der Republik. Viele anderslautende Losungen waren auf den Bannern zu lesen. Sie alle bestätigten die Ausweitung der Bewegung und waren der eindeutige Ausdruck der Forderung nach natio-nalen und demokratischen Rechten. Auf den Bannern, die die Menschenmenge trug, waren Texte zu lesen, wie: “28. Juni - ein schwarzer Tag in der Geschichte Moldovas”, “Der Stalinis-mus - ein Völkermord am moldauischen Volk”, “Ende der Kolonialisierung und Russifi zierung”, “Wir fordern die Souveranität der Republik”, “Wir wollen eine nationale Führung”, um nur ei-nige davon zu erwähnen. Das Hauptthema der Reden, die bei dieser Kundgebung gehalten wurden, war der Hitler-Stalin-Pakt 1939 und der 28. Juni - die Annektierung Bessarabiens durch die Sowjets im Jahr 1940. Die Mehrheit der Redner stellten den “28. Juni 1940” als den “Ausgangspunkt allen Unglücks des moldauischen Volkes” dar, den Beginn von Deportation, Zwangskollektivisierung, Zwangsassimilierung der moldauischen Etnie, Unterdrückung der moldauischen Kultur und kulturelle Isolation. Der Schriftsteller Hadârcă forderte die Bevölke-rung auf, den 28. Juni nicht zu feiern:

„Bis heute fragen wir uns, ob ein Tag gefeiert werden kann, ob ein Pakt gefeiert werden kann, infolge dessen viele Tausende Bürger, Eltern, Großeltern, Bruder von uns wurden ins schwarze Siberien deportiert. Hört meine klare Antwort, die ich Euch sagt, dass wir einen solchen Tag nicht feiern können. Von dem Tag an bis zum heutigen for-dern uns die Opfer auf, nicht zu vergessen, die ganze Wahrheit einzuatmen, legen wir die Karten offen auf den Tisch und fordern alle unsere Rechte.“8

Bei der Kundgebung wurde ein Appell an den Obersten Sowjetrat der MSSR und an

den Zentralrat der Kommunistischen Partei Moldovas (PCM) gerichtet. Darin waren folgende Forderungen enthalten:

1) der Verfälschung sowie der tendenziösen und beleidigenden Betrachtungsweise der Geschichte des moldauischen Volkes soll ein Ende bereitet werden, die Ereignisse von 1812, 1918 und 1940 sollen einer objektiven Einschätzung unterzogen werden;

2) der 28. Juni soll zum Volkstrauertag erklärt werden;3) die Stabilität und reelle Souveranität der MSSR sollen durch entschlossenes Handeln

angestrebt werden;

7 ŢURCANU 1991. COJOCARU 2001.8 HADÂRCĂ 2000, 271-272.

– 237 –

4) alle Opfer des stalinistischen Terrors sollen rehabilitiert werden. Der 6. Juli (in der Nacht vom 6. auf den 7. Juli 1949 wurde mehr als 35.000 Menschen deportiert) soll zum Ge-denktag erklärt werden.

5) der „28. Juni“ soll aus allen Ortsnamen in der Republik Moldova, einschließlich aus dem Straßennamen „28. Juni-Str.“ in Chişinău entfernt werden.

Der Kampf um die „richtige“ Interpretation der moldauischen Geschichte wurde im Juni 1989 auf den Straßen von Chişinău ausgetragen. Die Kundgebung wurde auch am 28. Juni fortgesetzt. Die Demonstranten haben die wie so oft im triumphierenden Ton, von den Behör-den vorbereiteten Festakte verhindert. Sie haben am damals noch Oktoberpalais9 genannten heutigen Nationalpalais den Festakt boikottiert, den die Behörden für diesen, von der Kommu-nistischen Partei hellsten Tag in der Geschichte der Moldauischen Sowjetrepublik genannten Tag organisiert hatten. Die bei dieser Kundgebung erhobenen Forderungen wurden zum Kam-pfprogramm der nationalen Bewegung in der Republik Moldova.

Nach diesem Appell folgte im August die „Erklärung der Volksfront Moldovas (FPM) hin-sichtlich des Molotow-Ribbentrop-Paktes“, mit dem die Regierung der UdSSR aufgefordert wurde, die Handlungen der Sowjetarmee vom 28. Juni 1940 in Bessarabien als eine Annekti-erung anzuerkennen und der MSSR/Republik Moldova die unrechtmäßig dem Gebiet der Ukrainischen Sowjetrepublik einverleibten Gebiete (die ehemaligen Landkreise Ismail, Bol-grad, Cetatea Albă und Hotin) zurückzuerstatten.

Der Höhepunkt der Handlungen war die Große Nationalversammlung vom 27. August 1989, an der ca. eine halbe Million Menschen teilgenommen haben. In seiner Rede brachte der Schriftsteller Ion Druţă zum ersten Mal die Meinung zum Ausdruck, dass beide Diktatoren gleichzusetzen und ihre Unrechtstaten zu verurteilen sind:

“Wir sind heute hier bei der Nationalversammlung des moldawischen Volkes ver-eint und wir müssten, zumindest Revue passierend, den Pakt der beiden blutrünstigen Tyrannen, vielleicht grausamsten und blutrünstigsten in der Geschichte der Menschheit erwähnen: Stalin und Hitler. Man wird oft ermahnt, diese beiden auf gar keinen Fall miteinander zu vergleichen, aber wie um Gottes Willen sollte man dies nicht tun, wenn sie selbst ihre Unterschriften auf ein und das gleiche Blatt gesetzt haben, unter dem Pakt, der zusammen mit geheimen Protokollen die Welt in Einfl ussgebiete aufteilte. (…) Infolge dieser Vereinbarungen wurde der schöne Körper unserer alten Heimat dreige-teilt, und geteilt ist er bis heute. Und die Obrigkeit, die nicht müde wird, uns ständig zu ermahnen, welche Gefahren uns heute, in der 2. Hälfte dieses Jahrhunderts drohen, die Obrigkeit hat kein einziges Wort darüber verloren, um uns, diesem friedfertigen Volk zu erklären, warum man uns so und nicht anderswie aufgeteilt hat?”10

Der Ribbentrop-Molotow-Pakt für nichtig erklärtDiese Aktionen und Reden am 28. Juni und 23. August haben die Position der MSSR-

Delegation beim II. Volksdeputiertenkongress der UdSSR maßgeblich beeinfl usst. Der Kon-gress hat am 24. Dezember 1989 den Beschluss „Zur politisch-juristischen Auslegung der deutsch-sowjetischen Vereinbarung von 1939“ gefasst, in dem zum ersten Mal das geheime (Zusatz)protokoll kritisch als „ein Dokument“ beurteilt wurde, „das schwerwiegend gegen die leninistischen Grundsätze der sowjetischen Außenpolitik verstößt“. Darin wurde eingeräumt, dass die Politik „der Interessesphären“ Nazi-Deutschlands und der UdSSR im Widerspruch steht zur Souveranität und Unabhängigkeit einer Vielzahl von Ländern.

9 Palatul Octombrie, heute Palatul Naţional befi ndet sich im Stadtzentrum.10 DRUŢĂ 1998, 176.

– 238 –

Seitens der MSSR nahmen an diesem Kongress 43 gewählte Deputierte und 13 Vertre-ter der Partei, Gewekschaften und anderen Organisationen teil11. Unter Deputierte waren zehn Vertreter der moldauischen Intellektuellen, führende Vertreter der nationalen Bewegung in der MSSR (die Schriftsteller Ion Druţă, Leonida Lari, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Ion Hadârcă etc.). Sie alle teilten voll und ganz den Standpunkt der Vertreter der baltischen Republiken. Diese Intellektuellen haben darauf beharrt, dass über den Pakt auch im Obersten Sowjetrat der MSSR gesprochen wird. Warum waren so viele Diskussionen notwendig?

Beim Moskauer Kongress wurde nicht über die unglückseligen, fatalen Folgen des Pak-tes für Moldova und die Art und Weise diskutiert, wie Bessarabien der Sowjetunion einverleibt wurde. Der Oberste Sowjetrat der MSSR hat am 23. Juni 1990 den Beschluss zur politisch-juristischen Einschätzung des deutsch-sowjetischen Nichtangriffspaktes und des geheimen Zusatzprotokolls daran sowie der Folgen des Paktes für Bessarabien und die Nord-Bukowina gefasst12. Darin wird die sowjetische Politik als expansionistisch dargestellt, und die Ereig-nisse vom 28. Juni als ein Besatzungsakt:

„Am 28. Juni 1940 hat die UdSSR Bessarabien und die Nord-Bukowina entgegen dem Wunsch der dort lebenden Bevölkerung mit Waffengewalt besetzt. Der Ausruf der Moldau-ischen Sowjetrepublik am 2. August 1940 ist ein Akt der Zerstückelung Bessarabiens“ (drei Landkreise Hotin, Ismail und Cetatea Albă sind der Ukraine einverleibt worden).

In der Zeit vom 26. bis 28. Juni 1991 fand im Parlament der Republik Moldova eine internationale Konferenz zum Thema: „Der Ribbentrop-Molotow-Pakt und seine Folgen für Bessarabien“ statt. Die Konferenz endete mit einer Resolution, durch die einerseits der Pakt und das geheime Zusatzprotokoll vom 23. August 1939 „ab initio“ für nichtig erklärt und ande-rerseits das Beseitigen ihrer Folgen gefordert wurden. Dies wurde vom Historiker Gheorghe Negru wie folgt kommentiert:

„Politisch gesehen entspricht die Beseitigung der Folgen des Paktes faktisch der Wiedervereinigung Rumäniens, kulturell-sprachlich gesehen entspricht dies dem Widerbekennen der Republik Moldova zu den Werten des modernen Rumäniens“.

In der Unabhängigkeitserklärung wird Bezug genommen auf das „Auslöschen der po-litisch-juristischen Folgen“ des Ribbentrop-Molotow-Paktes, was die offi zielle Position Mol-dovas zu diesem Pakt verdeutlicht hat. Somit schienen die Diskussionen um den Pakt und dessen Interpretation ein Ende gefunden zu haben. Es folgte sodann in der Tat eine Zeit des Schweigens, die jedoch nicht all zu lange andauern sollte.

DeutungsunterschiedeDer Pakt wurde zum Thema intensiver Debatten im Rahmen der Diskussionen um die

Wiedererlangung der rumänischen Staatsangehörigkeit durch Staatsangehörige der Repu-blik Moldova. Die Diskussionen über den Pakt wurden nicht zuletzt wegen der Aussage des estnischen Präsidenten Arnold Ruutel wieder aufgenommen, der im Februar 2005 erklärt hat-te, dass Präsident Putin bei einem bilateralen Treffen erklärt haben soll, er unterstütze eine eventuelle Annullierung des Ribbentrop-Molotow-Paktes. Der Präsident der Republik Moldo-va, Vladimir Voronin und der Präsident Rumäniens, Traian Băsescu haben prompt eine eigene Stellungnahme hierzu geliefert. Welche Deutungsunterschiede werden sichtbar?

11 Igor Caşu (a): Condamnarea pactului Ribbentrop-Molotov deranjează Rusia, in: http://politicom.moldova.org/news/i-cau-condamnarea-pactului-ribbentropmolotov-deranjeaz-rusia-203324-rom.html, letzter Zugriff: 10.08.2010.

12 ŞIŞCANU, VĂRATEC 1991, 116-117.

– 239 –

In einem Interview von Februar 2005 erklärte Vladimir Voronin auf die Frage des Jour-nalisten Eugen Tomiuc, wie man zu einer eventuelle öffentlichen Lossagung des Kremels vom Pakt stehe:

“Unabhängig davon, ob der Pakt annulliert wird oder nicht, betrifft dies uns, in Moldova nicht, denn in unserem Fall handelte es sich nicht um eine Art Anschluss Bessarabiens an Russland, wie es bei den baltischen Staaten der Fall war. Bessara-bien war von 1918 bis 1940 besetzt (durch Rumänien), das war also nicht eine Neu-Ziehung der Grenzen. Bessarabien wurde damals im Jahr 1918 besetzt, man war Teil der jungen Sowjetunion. Deswegen betrifft uns dieser Teil des Ribbentrop-Molotow-Paktes nicht. Unser Staatsgebiet wurde praktisch im Jahr 1940 befreit, anders als im Fall der baltischen Staaten und Teilen Polens, oder anderen Gebieten, wo die Gren-zen gemäß dem Ribbentrop-Molotow-Pakt neu gezogen wurden“.13

Im Jahr 2006 wurde dieser Standpunkt sowie die Auffassung, dass der Pakt die Repu-blik Moldova nicht betreffe im Rahmen einer Pressekonferenz, an der zahlreiche Vertreter der Kommunistischen Partei und Jurnalisten teilgenommen haben, publik gemacht und ausführ-lich dargelegt. Was für eine Gegen-Erinnerung die Kommunisten anstreben, wird in folgenden Erklärungen deutlich:

„Der Ribbentrop-Molotow-Pakt hat ganz und gar nichts mit der Republik Moldo-va zu tun. Das Land wurde im Jahr 1918 von Rumänien besetzt und im Jahr 1940 von der russischen Armee befreit. Ich war hier, als Russland Bessarabien befreit hat“14. „Am 28. Juni wurde unser Territorium auf natürliche Weise von der Herrschaft Rumä-niens befreit. Das ist die historische Wahrheit“15

„Das war eine absolut korrekte Erklärung, dieses Gebiet hat niemals Rumäni-en gehört, und Moldova wurde von Russland befreit. Warum hat Russland Moldova von Rumänien befreit? Da es seit 1812 zu Russland gehört, obschon es wahr ist, dass Moldauer und Rumänen viel gemeinsam haben, von Anbeginn an, von den Rö-mern bereits, aber es gibt auch Unterschiede. Manchmal versuchen diejenigen aus der PPCD die historischen Ereignisse anders zu deuten, sie haben aber kein Recht dazu.“16

Durch diese Argumentation wird es versucht, Anderen die Schuld zu zuweisen, das Ru-mänien-Feindbild erneut zu konstruiren und der 28. Juni, der für die Kommunisten ein Symbol der Staatlichkeit und des Moldovenismus geworden17 ist, schön zu schmücken, als Befreiung, Fortschritt, Gerechtigkeit etc., darzustellen.

13 Eugen Tomiuc: Ce fi nal va avea epidemia aceasta de revoluţii? Fragmente dintr-un interviu cu Vladimir Voronin, in: Radio Europa Liberă (8 februarie 2005) http://www.contrafort.md/2005/123-124/795.html, letzter Zugriff: 10.08.2010.

14 http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-07-13/iurie-rosca-s-a-predat-lui-voronin.html, letzter Zugriff: 10.08.2010. Vladimir Voronin ist der Vorsitzender der Kommunistischen Partei der Republik Moldova (PCRM) und war acht Jahre (2001 – 2009) Präsident der Republik Moldova.

15 http://www.publika.md/vladimir-voronin--in-urma-cu-70-de-ani--moldova-a-fost-eliberata_47771.html, letzter Zugriff: 04.08.2010.

16 Pactul pe mâna păpuşarilor, in: http://www.zdg.md/92/politic/, letzter Zugriff: 04.08.2010. Ivan Calin, Mitglied des Ausschusses für die öffentliche Verwaltung. Über ihn siehe mehr unter: http://old.parla-

ment.md/structure/deputees/CALINIvan/ , letzter Zugriff: 04.08.2010. 17 „Nolens volens, 28 iunie a devenit simbolul moldovenismului”, in: http://www.jurnal.md/ro/news/istoric-no-

lens-volens-28-iunie-a-devenit-simbolul-moldovenismului-189729/, letzter Zugriff 06.08.2010.

– 240 –

Damit wird es deutlich, dass in der moldauischen Gesellschaft der Konsens über die Auslegung der Ereignisse vom 28. Juni 1940 noch nicht obsiegen kann. Der Streit Befreiung versus Besatzung? ist wieder entfacht und wird auch auf Geschichtslehrbücher übertragen. Die Schulbuchautoren, die loyal der Kommunistischen Partei sind, zeigen nur positive Aspekte des Paktes für die Moldauer, sie sehen in diesem Pakt eine Befreiung von der rumänischen Fremdherrschaft18an.

Der moldauische Schriftstellerverband hat diese Stellungnahmen und die Aussagen von Vladimir Voronin als beleidigende und verleumderische Aussagen verurteilt. Die kommunisti-sche Interpretation der moldauischen Geschichte wird von den rumänischsprachigen Intellek-tuellen als einen Versuch bewertet, „stalinistische Verfälschungen“ in Umlauf zu bringen und die historische Wahrheit sowie das Andenken Hunderttausender Opfer zu beschmutzen“19.

Die im Jahr 2005 gegründete Liberale Partei hat zusammen mit der Vereinigung gegen den Ribbentrop-Molotow-Pakt am 28. Juni 2006 und in den Folgejahren vor der Botschaft der Russischen Föderation demonstriert. Die Teilnehmer hielten Banner mit folgenden Losungen in Händen: „28. Juni 1940 - die Tragödie des rumänischen Volkes“, „Nieder mit der Grenze am Pruth“, „Russische Besatzungsarmee raus“, „Wir sind für die Beseitigung der Folgen des verhassten Ribbentrop-Molotow-Paktes“. Dorin Chirtoaca, Vizepräsident der Liberalen Partei erklärte: „Der 28. Juni 1940 ist der Ausdruck der Annektierung der Provinz Bessarabien durch die Sowjetunion, der Besetzung dieses Gebietes und des zwanghaften Umsetzens einer im-perialistischen Politik gegenüber der Bevölkerung, der Deportationen und all des Negativen, was in dieser Region folgte. Die heutige Bedeutung der Ereignisse von 1940 ist die Entfernung und große Distanz, die es nach wie vor zwischen uns und der Europäischen Union gibt“20.

Am 25. August 2008 wurde in Chişinău vier jungen Menschen der Prozess gemacht, weil sie am 23. August 2008, zum 69. Jahrestag der Unterzeichnung des Ribbentrop-Mo-lotow-Paktes versucht haben, auf dem Asphalt die Landkarte Großrumäniens zu drucken und zu schreiben: “Auch wenn wir schweigen, sind wir schuldig. Wir vergessen nicht”21. Dies führte zu Empörung in den Reihen einiger NGOs und politischer Parteien, was sich in Prote-staktionen niederschlug. Am 28. Juni 2008 sind einige Mitglieder der Jugendorganisation der Liberalen Partei (PL) zu einem Flashmob in Form einer „Menschenkette zum Gedenken“ vor dem Präsidentenamt der Republik Moldova zusammengetreten. Die jungen Liberalen, begleitet von der Parteispitze haben Kerzen in Gedenken an die Opfer des sowjetischen Re-gimes angezündet und die mit Trauerfl or behangenen rot-gelb-blauen Nationalfl aggen mitge-bracht. Der 28. Juni wird als ein Bruch in der Entwicklung des Landes und ein Hindernis für die Integration in der europäischen Familie gedeutet:

„Es ist ein Tag der Trauer in der Geschichte des rumänischen Volkes im All-gemeinen und insbesondere ein tragischer Tag für die Rumänen in Bessarabien, denn dieser Tag, der 28. Juni hat tiefe Wunden in den Körper des Landes hinter-lassen. Wir sind Jahrzehnte lang Waisen gewesen, unsere normale Entwicklung,

18 Igor Caşu (b): 20 de ani de la primul congres al deputaţilor poporului din URSS, in: http://www.europalibera.org/content/article/1750649.html, letzter Zugriff: 29.08.2010.

19 Siehe Declaratia Consiliului lărgit al Uniunii Scriitorilor din Moldova impotriva Pactului Ribbentrop-Molotov, in: http://www.civicnet.info/Articol.asp?ID=2574, letzter Zugriff: 10.08.2010.

20 28 iunie – eliberare vs. ocupare, in: http://www.europa.md/primary.php?d=rom&n=Evenimente.282_93, letz-ter, Zugriff: 10.08.2010.

21 Anastasia Nani: Dosarul «România Mare pe asfaltul din Chişinău» va fi rejudecat, in: http://www.zdg.md/stiri/dosarul-romania-mare-pe-asfaltul-din-chisinau-va-fi -rejudecat, letzter Zugriff: 06.08.2010.

– 241 –

unser natürlicher Werdegang innerhalb der Familie der europäischen Länder wurde unterbrochen.“22

Der 28. Juni und die die Republik Moldova wird in einer Resolution der Vereinigungsbe-wegung MURM (Mişcarea Unionistă din Republica Moldova) im Jahr 2008 eine „historische Anomalie, eine direkte Folge des Ribbentrop-Molotow-Paktes „ genannt. Solche politischen Parteien wie MURM (AOPR23 oder FDRM24), die die Wiedervereinigung Moldovas mit Ru-mänien wünschen, verfügen nicht über einen hohen Anteil in der Gesellschaft. Sie machen jedoch durch zahlreiche Protestkundgebungen und Erklärungen über den Pakt und seine Fol-gen die Gesellschaft der Republik Moldova aufmerksam auf aus Sicht dieser Parteien tra-gisches Datum. Die Vereinigungsbewegung MURM protestiert jährlich am 28. Juni auf der Aleea Clasicilor in der Hauptstadt oder vor der Botschaft der Russischen Föderation gegen die Annektierung Bessarabiens an die UdSSR. Die Mitglieder der Bewegung tragen Trauerfl or an ihrer Kleidung. Ilie Bratu, der MURM-Präsident hat den 28. Juni einen „schwarzen Tag in der Geschichte des rumänischen Volkes“ genannt25. Wie Bratu sagte, sei das rumänische Volk in der RM vom Aussterben bedroht, wenn nicht in naher Zukunft das Ideal der Wiederverei-nigungsbewegung umgesetzt wird: das Beseitigen der Folgen des Ribbentrop-Molotow-Pak-tes“. Iacob Golovca, der Generalsekretär von MURM, Doktor der Geschichte und Präsident der Vereinigung zum Beseitigen der Folgen des Ribbentrop-Molotow-Paktes hat die Absicht der Regierung verurteilt, auf dem Platz der Großen Nationalversammlung am Abend des 28. Juni ein Konzert anlässlich des von der kommunistischen Regierung ins Leben gerufenen Ta-ges des Absolventen zu organisieren. Wie Golovca sagte, sei der 28. Juni ein Tag der Trauer für das ganze rumänische Volk und die kommunistische Regierung der Republik Moldova verachte absichtlich dessen Bedeutung.

Der Streit um den 28. Juni 1940 zieht sich über Jahre hin. Eine neue Intensität erfuhr die-se Auseinandersetzung im Juni 2010 als der amtierende moldauische Präsident Mihai Ghim-pu den 28. Juni per Dekret26 zum „Tag der sowjetischen Besatzung“ erklärt27 hatte, um die Wahrheit28 durchzusetzen. Ghimpu hatte seine Initiative für einen Gedenktag damit begrün-det, dass sowjetische Truppen am 28. Juni 1940 als Folge des Hitler-Stalin-Paktes in Bessara-bien eingerückt waren - gegen den Willen der Bevölkerung - und die sowjetische macht habe daraufhin politische Gegner nach Sibirien deportiert oder getötet. Das Verfassungsgericht der Republik Moldova urteilte, dass Ghimpus Interpretation der Geschichte und seine Initiative für einen Gedenktag der Opfer der totalitären kommunistischen Regime verfassungswidrig sei. Die Kommunisten feiern dieser Urteil als Sieg um die Deutung der Geschichte. Damit ist der Streit um die Bedeutung der 28. Juni nicht beendet. Das Nachdenken über den Pakt und Be-deutung der 28. Juni 1940 mobilisiert und formt die moldauische Gesellschaft.

22 Interview mit Corina Fusu, Vorsitzende des Ausschusses für Kultur, Bildung, Forschung, Jugend, Sport und Medien, Parlament der Republik Moldova. Siehe Tinerii liberali au format un „Lanţ viu al memoriei” pen-tru a marca anexarea Basarabiei la URSS de la 1940, in: http://old.azi.md/news?ID=49953, letzter Zugriff: 15.08.2009.

23 Asociaţia obştească Pro România wurde im März 2009 gegründet.24 Forumul Democrat al Românilor din Moldova wurde im April 2005 gegründet.25 Rezoluţia mitingului din 28 iunie 2008, in: http://blogosfera.md/view-post-v-31105-0-romana.html26 Durch das dekret wurde der 28. Juni zum Gedenktag. Jedes Jahr sollte am 28. Juni in allen Orten die Staat-

sfl aggen auf Halbmast gesenkt und durch eine Schweigeminute an diejenigen, die unter sowjetischer Besat-zung litten, gedenkt.

27 Decretul privind declararea zilei de 28 iunie 1940 Zi a ocupaţiei sovietice, in:http://www.cotidianul.ro/118742-Decretul_privind_declararea_zilei_de_28_iunie_1940_Zi_a_ocupatiei_sovieti-

ce, letzter Zugriff: 10.08.2010. 28 Vasile Botnaru: 28 iunie: “Ziua ocupaţiei sovietice şi a comemorării victimelor regimului totalitar comunist”, in:

http://www.europalibera.org/content/article/2081758.html, letzter Zugriff: 10.08.2010.

– 242 –

FazitDer Hitler-Stalin-Pakt rückte in der Perestrojka in den Mittelpunkt der Debatten und wur-

de von den nationalen Bewegungen in der Moldauischen Sowjetrepublik als geschichtspoli-tisches Instrument und kulturell und politisch deutungsmächtiger Begriff zur Formierung und Stärkung des nationalen Bewusstseins genutzt. Anfang der 90er Jahre bleibt der Hitler-Stalin-Pakt als Erinnerungsort eng an nationale Wertungen und Funktionen des Nationalismus ge-bunden.

In Moldova führte die Enttabuisierung des Hitler-Stalin-Paktes dazu, dass dieser als Ursa-che der Trennung von den „Brüdern“ aus Rumänien und somit als Auslöser der Zersplitterung der rumänischen Nation gedeutet wird. Im Zeitraum 2001-209, als die Kommunistische Partei an der Macht war, erfur der Hitler-Stalin-Pakt auf offi zieller Ebene einen Bedeutungswandel. Er bedeutet für die Kommunisten, die eine andere Erfahrung mit der Sowjetmacht hatten, das Ende von rumänischer Fremdherrschaft und die Rückkehr zur moldauischen Staatlichkeit. Der Pakt wird als Endpunkt eines Prozesses und nicht als Beginn – für Moldova – von Deportatio-nen und Umsiedlungen angesehen. Damit sind die Kommunisten und Moldovenisten bestrebt, den 28. Juni als „Tag der Befreiung“ zu rechtfertigen, um die sowjetische Erzählung über die moldauische Vergangenheit, Personen und Orte durchzusetzen. Aus diese Vergangenheitsin-terpretation versuchen sie, ihre Legitimität zu schöpfen und die sowjetische Ordnung als von allen Moldauer erwünschte Option. Gerade dieser Versuch, die Geschichte des Landes nur aus sowjetischer Perspektive zu deuten, hat in der moldauischen Öffentlichkeit in der letzten Jahren zu einer Flut von Debatten über die Bedeutung der 28. Juni geführt. Eine Kommission an der Akademie der Wissenschaften der Republik Moldova hat als höchste wissenschaftliche Instanz erklärt, dass der 28. Juni 1940 ist „der Tag der sowjetischen Okuppation“29. Mit dieser Stellungnahme30 wird der Streit um den 28. Juni wahrscheinlich nicht aufhören. Denn nicht zu-letzt geht es dabei nicht nur um die historische Wahrheit, sondern auch um die Erklärung der gegenwärtigen gesellschaftlichen Verhältnisse, Bestimmung der Zukunft und Interpretation der Vergangenheit, die von Partei zu Partei variiert und oft einseitig erzählt wird.

LITERATUR

BUCOV 1981: Emilian Bucov, Iunie 1940. In Literatura sovietică moldovenească. Crestomaţie pentru clasa 10, alcătuitori P.I. Plămădeală, K. H. Turuta, Chişinău, Lumina, 1981.COJOCARU 2001: Gheorghe E. Cojocaru, 1989 la Est de Prut, Chişinău, Prut Internaţional, 2001.DELETANT 1991: Dennis Deletant, ‘The Molotov-Ribbentrop Pact and its Consequences for Bessarabia: Some Considerations on the Human Rights Implications’. In Revue Roumaine d’Histoire, vol. XXX (1991), No 3-4, S. 221-233.DIMA 1998: Nicholas Dima, Basarabia şi Bucovina în jocul geopolitic al Rusiei, Chişinău, Prometeu, 1998.

DRUŢĂ 1998: Ion Druţă, Ora jertfi rii. Proză, publicistică, scrisori, Chişinău, Cartea Moldovei, 1998.29 Nicolae Roibu: Savanţii de la Academia de Ştiinţe a Moldovei au hotărît: ziua de 28 iunie 1940 este zi a ocu-

paţiei sovietice, in: http://www.timpul.md/articol/ziua-de-28-iunie-1940-este-zi-a-ocupatiei-sovietice-12995.html, letzter Zugriff: 10.08.2010.

30 Gheorghe Duca, Ion Guceac: Hotărîre cu privire la semnifi caţia datei de 28 iunie 1940, in: http://www.litera-turasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=3&id=2064&zidc=1, letzter Zugriff: 10.08.2010.

– 243 –

HADÂRCĂ 2000: Ion Hadârcă, Arena cu iluzii. Interviuri, discursuri, eseuri, Chişinău, Garuda-art, 2001.

LUCINSCHI 2007: Petru Lucinschi, Moldova şi moldovenii. De ce ţara noastră este mereu la răscruce?, Chişinău, Cartea Moldovei, 2007.

MOCANU 1989: A. A. Mocanu, Potenţialul socialismului – în serviciul restructurării. In Moldova socialistă (28 iunie 1989), S. 1 und 4.

ŞIŞCANU 1991: Ion Şişcanu, V. Văratec, Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui pentru Basarabia. Culegere de documente, Chişinău, Universitas, 1991.

ŞIŞCANU, VĂRATEC 1991: Ion Şişcanu, Vitalie Văratec, Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui pentru Basarabia. Culegere de documente, Chişinău, Universitas, 1991.

TOMIUC 2005: Eugen Tomiuc, Ce fi nal va avea epidemia aceasta de revoluţii? Fragmente dintr-un interviu cu Vladimir Voronin, in: Radio Europa Liberă (8 februarie 2005) http://www.contrafort.md/2005/123-124/795.html, letzter Zugriff: 10.08.2010.

ŢURCANU 1991: Ion Ţurcanu, Tragică metamorfoză, in: Basarabia 1940, Chişinău, Cartea moldovenească, 1991.

– 244 –

GESCHICHTE IM FILM UND FILM ALS GESCHICHTE.DAS BILD DIMITRIE CANTEMIRS1 IM GLEICHNAMIGEN SPIELFILM

(MOLDOVA-FILM), 1973

Marina DUMBRAVĂ

„Aber es ist doch ein Dokumentarfi lm, über den du referierst, oder?“ fragte mich vor-sichtig ein Bekannter, der von Beruf Historiker ist, mit einer Selbstverständlichkeit, die gleich-zeitig zeigt, wie heikel es wird, wenn Geschichte und Film miteinander konfrontiert werden. Doch mittlerweile scheint auch die lang anhaltende Vorstellung, der Film besitze für die Ge-schichtswissenschaft nur dokumentarischen Wert und müsste sich auf die Konservierung der Geschichte beschränken, überwunden zu sein (Mattl/Stuhlpfarrer 1994; Meyers 1998). Fiktio-nale Filme sind Elemente der Geschichtsschreibung geworden, und sie werden, ebenso wie die klassische Dokumentationen und semidokumentarische Sendungen, von Historikern nicht mehr als Übel wahrgenommen.2 Auch Historiker sind fl eißige Kinogänger geworden (Rother 1991; Rosenstone 1994).

Doch warum lohnt es sich für die Historiker, den Film überhaupt in ihre Forschungen einzubeziehen?

Der Film ist nicht nur eine visuelle Quelle; als Massenmedium beeinfl usst er massiv den Prozess der politischen Willensbildung. In dieser Funktion produzieren Filme Geschichtsbil-der, die das kollektive Gedächtnis fl eißig mitgestalten. Der Kult um die Leitfi guren nationaler Identität ist innerhalb aller europäischer Kinematografi en vorzufi nden (Rother 1998).

Indem Filme als „Mythomotoren“ fungieren, treten sie in Konkurrenz zu einem der stärk-sten Wirkungsfelder der Geschichtsschreibung. Auch Spielfi lme betreiben Geschichtspolitik, weil sie Geschichte erzählen. Spielfi lm und Historiographie organisieren beide den Diskurs über Vergangenheit und behaupten, jeder für sich, Experte für die kollektive Erinnerung zu sein.

Des Weiteren ist die Intensität und Faszination der Filmbilder zu nennen. Ein Spielfi lm berührt nicht nur der Verstand, seine Wirkung liegt vor allem in den Gefühlen, also ein hoch-wirksames Medium um Spannungen zu erzeugen und Empfi ndungen zu erregen.

Zudem weiß man spätestens seit Siegfried Krakauer, dass Filme über das politische und kulturelle Selbstverständnis einer Gesellschaft Auskunft geben. (Kracauer 1977). Nach Karsten Fledelius bekommt man durch den Spielfi lm zwar einen indirekten und oft verdrehten oder sogar falschen Eingang zur abgebildeten Realität, gewinnt aber auf der anderen Seite

1 Dimitrie Cantemir ist als „Multitalent“ in der europäischen Geschichte eingegangen. Als Gelehrter und Schrif-steller, Philosophen, Historiker, Musikwissenschaftler, Geographen, Literaten und Diplomaten und kurzzeitig Fürst der Moldau (1693, 1710-1711) war er in den Kulturen mehrere europäische heimisch. Den größten Teil seiner Jugend hatte Cantemir in Konstantinopel verbracht, wo er sich eine Bildung in den klassisch-antiken und orientalischen Sprachen und Kultur aneignete. Nach dem unglücklichen Ausgang seiner militärischen Allianz mit dem Zar Peter I bei Stanilesti, die zur Befreiung Moldau vom türkischen Joch führen sollten, fl oh er nach Russland, wo er als Ratgeber des Zaren tätig war und wo er 1723 starb. Neben der politisch-geo-graphischen Beschreibung der Moldau, die er auf Wunsch der Brandenburgisch-Preußischen Akademie der Wissenschaften , die ihn zu einem ihrer ersten auswärtigen Mitglieder ernannte, ist er in Westeuropa vor allem durch seine Geschichte vom Aufstieg und Fall des Osmanischen Reiches bekannt geworden, die im 18. Jhr. ins Französische, Englische, Deutsche und Italienische übersetzt wurde.

2 Für die Ursachen dieser Abneigung brachte Marc Ferro eine interessante Erklärung: Historiographie wurde im Auftrag der Herrschenden ausgeübt und die Historiker vertraten allzu oft die Interessen der Staates. Histori-ker haben demzufolge staatliches Quellenmaterial im Mittelpunkt. Was nicht aufgeschrieben war, hatte keine Identität (FERRO 1977).

– 245 –

den direktesten Eingang zu den Werten und Normen, Zielen und Mitteln der Produzentensei-te. (FLEDELIUS 1979).

Das heißt, dass jeder Film, der ein historisches Ereignis verarbeitet, Aufschluss gibt über:

1. die im Film dargestellte Wirklichkeit,2. die Wirklichkeit der fi lmischen Bearbeitung des historischen Stoffes, die abhän-

gig sind von der Gegenwart, in der der Film gedreht wird; im Extremfall kann diese Ebene die erste überdecken, wenn die politische und ideologische Propaganda dazu drängt;

3. und schließlich schließt die Rezeptionsebene die Realität des Betrachters, seine Gegenwart bestimmt Rezeption und Refl exion über den Geschichtsfi lm (oder: über histo-rische Filme).Im folgenden Teil meines Beitrags werde ich das oben Skizzierte auf den Film Dimitrie

Cantemir (Moldova-Film 1973) übertragen, der mehrere Fragen aufwirft:Welche Sicht auf die Person Dimitrie Cantemirs wird uns also in diesem Film nahege-

bracht? Welches Bild von Cantemir wird präsentiert? Und vor allem: Warum wird dieses Bild so und nicht anders gezeigt? Die Frage warum meint in erster Linie den Entstehungskon-text des Filmes. Wie ist die Idee entstanden, warum und unter welchen Umständen wurde er realisiert? Nach welchen Prämissen konstruieren oder rekonstruieren die Regisseure die historische Vergangenheit? Lassen sich zeitgenössische Bezüge in dem analysierten Film belegen, wie Verweise auf andere Textfelder diagnostizieren? Verschmelzen im Film Motive aus Geschichte und Gegenwart?

Doch außer der Aufdeckung der Motive, Ziele und Verfahren der Filmemacher, die Auf-deckung ihres Wirkens, ist es genauso wichtig, über diesen aufklärerischen Anspruch hinaus-zugehen, denn nur so kann man den Film in der Geschichte begreifen. Im akademischen Dis-kurs nach dem Zusammenbruch der Sowjetunion wird zum Teil noch bis heute angenommen, dass sich das sowjetische Kino als Monolith darstellen lässt, ohne dass die Eigengesetzlich-keiten des Mediums Film Beachtung fi nden. Die Hauptaufgabe der historischen Kontextana-lyse von Medienprodukten besteht aber darin, die Besonderheiten, Brüche, Verschiebungen des Films in die Konstellationen von Politik und Kultur einzuordnen. Ein Film transportiert eine Botschaft nicht ohne Reize, Sensation. Ist es die Aufgabe dieser Filme, eine bestimmte Ideo-logie zu transportieren, oder über den Weg der Unterhaltung die gemeinsamen Vorstellungen in der Gesellschaft über gut und böse, schön und hässlich? Hat der emotionale Effekt dieser Filme den ideologischen verdrängt, relativiert oder überschrieben? Liegt der Schwerpunkt vor-rangig auf dem Erzählen spannender Kinogeschichten, für welche die historischen Persön-lichkeiten wie Dimitrie Cantemir lediglich den historischen Rahmen abgeben?

Filmographische Daten Im Oktober 1973, pünktlich zum 300. Geburtstag von Dmitrie Cantemir, fand in Chişinău

die Erstaufführung des Spielfi lms „Dmitrie Cantemir“ statt. Der Film war auf der Grundlage der gleichnamigen Novelle von Vlad Ioviţa gedreht worden, der auch der Regisseur des Filmes war. Dieser war nicht nur inhaltlich, sondern auch im Hinblick auf seine Produktionsgeschichte ein typisches Kunstwerk des sowjetischen Multinationalismus. Die Großproduktion kam dank der Zusammenarbeit mit den anderen Studios aus der Sowjetunion - Mosfi lm (Moskau), Len-fi lm (damals Leningrad) und Studio Dovženko (Kiew) - zustande. Die Schauspielertruppe war ebenfalls multinational: die Hauptrolle war mit Mihai Volontir, einem moldauischen Schauspie-ler, die Rolle Peters des Großen (Lazarev) von einem Russen, die des Khans der Tataren von einem Aserbaidschaner usw. besetzt. Für die mit großem Aufwand gedrehten Schlachtszenen - 3000 Kavallerie- und Infanteriekomparsen, Dutzende von Geschützen – wurden militärische Einheiten des Bezirks Odessa einbezogen. Die bulgarischen Kollegen lieferten die original

– 246 –

türkischen Waffen aus dem 18. Jahrhundert, ebenso die Uniformen der türkischen Armee.Für diesen außergewöhnlichen Aufwand wurde der Film beim Filmfestival in Baku ge-

ehrt; außerdem ging der Staatspreis 1976 der RSSM (Moldauische Sowjetische Sozialistische Republik) an den Regisseur Vlad Ioviţa.

Entstehungskontext des Filmes Dmitrie Cantemir (1973 Moldova- Film) 1. Der Film als politische Revanche Die Idee zu diesem Film muss um 1970 entstanden sein. Es ist schon verwunderlich,

dass damals tatsächlich unter den rumänischen und moldauischen (sowjetischen) Filmema-chern der Gedanke kursierte, einen gemeinsamen Film über Dimitrie Cantemir zu machen. Das Szenario dazu schrieben Mihnea Gheorgiu (Rumänien) und der Moskauer Szenarist Kon-stantin Isajew. Aus nicht sehr schwer nachvollziehbaren Gründen ist aus der Idee nie Realität geworden (allein das Bild von Großrumänien, mit dem der Film begann, sorgte für Wutaus-brüche in der moldauischen KP-Führung). In einem Brief von 2.11.1970, adressiert an die Moskauer Parteizentrale, drückt der damalige Generalsekretär der moldauischen KP, Bodiul, seinen Unmut über diesen Film aus. In seinem Brief erhebt er den Anspruch auf eine Art Mo-nopol über das „wahre Bild von Dimitrie Cantemir“ - dieses politische Konzept von Bodiul zur Person Cantemirs sollte die Filmemacher maßgeblich beeinfl ussen.

„In der Geschichte der RM ist der Name Cantemir eng mit der glorreichen Freundschaft zwischen dem russischen und dem moldauischen Volk verbunden. Im Filmszenario werden diese Schlüsselfakten ignoriert, und die Persönlichkeiten von Peter dem Großen und Dimitrie Cantemir dienten lediglich als Vorlage für ein Abenteuerfi lm, dessen Pseudohistorizismus nur zur Diskreditierung einer der wichtigsten Seiten der moldauischen Geschichte führen würde“ (SARM F. 3158 (8), inv. 2,O. 249).

Also entstand die Idee zu „unserem“ Film in erster Linie als politische Revanche. Bald darauf beauftragt Bodiu den Vorsitzenden des staatlichen Komitees für Kinematographie, Jor-danow, alles in seiner Macht Stehende zu tun, um in Moldova eine bis dato noch nie da gewe-sene monumentale Megaproduktion zu organisieren.

Auch im Kontext der Biographie von Regisseur Vlad Ioviţa hatte der Film einen klaren Zweck zu erfüllen.

2. Film DC im Kontext der Biographie Vlad Ioviţa: als eine künstlerische Revanche und ideologische Rehabilitierung der Partei gegenüber

Ioviţa studierte Anfang der 1960er Jahre an der Moskauer Filmhochschule - des Alluni-ons-Staatsinstituts für Kinematographie (VGIK), einem Schmelztiegel verschiedener nationa-ler Stile, bei dem anerkannten Altmeisters Prof. Leonid Trauberg, einem Schüler von Sergej Eisenstein. Die von ihm während des Studiums eingereichte Arbeit, ein Drehbuch zum Film Cantemir, wird vom Professor abgelehnt. Der Grund: Ioviţa schildert im Drehbuch ein seit Jahrzehnten tabuisiertes Thema über die Niederlage der russischen Truppen bei Stanileşti. Der ambitionierte Regisseur soll seinem Lehrer versprochen haben, irgendwann einen Film nach dieser, seiner literarischen Vorlage zu drehen (Cimpoi u.a. 2005: 48).

Nach Moldova zurückgekehrt, gehörte Vlad Ioviţa zu der Generation kreativer Regisseu-re, die den Aufschwung des moldauischen Films in den Jahren des Tauwetters, die später als Emanzipation der nationalen Kinematografi e bezeichnet wurden, maßgeblich geprägt hat (vgl. Plămădeala 2002: 79).

Die neuen politischen Restriktionen Anfang 1970er Jahre, die mit einer Restalinisierung und Wiedereinführung der Idee einer missionarischen Rolle der kommunistischen Partei in den Spielfi lmen, die durch historische Persönlichkeiten geformt werden sollte, einhergingen, bedeuteten für viele Filmschaffende praktisch ein Verbot und eine noch strengere Zensur. So

– 247 –

befand die Parteizentrale, dass die Filme von Vlad Ioviţa, darunter die fulminante Parabel Se caută un paznic (Ein Wächter wird gesucht) und der Dokumentarfi lm Piatră, Piatră (Der Stein), plötzlich als ideologisch unhaltbar galten und verboten wurden (Cimpoi u.a. 2005: 40).

In Ermangelung anderer Alternativen in der für Künstler immer knapper werdenden Luft greift Ioviţa das vom ZK der KPM 1973 unterbreitete Angebot auf, einen Film über Cantemir zu drehen, nicht zuletzt in der Hoffnung, durch einige Nischen Ausdruck für seine nicht nur künst-lerische Ansichten vermitteln zu können, nach dem Motto „sowohl den Wolf satt zu kriegen, als auch das Schaf heil über den Fluss zu bringen“. Der Film Dimitrie Cantemir sollte somit auch in der künstlerischen Biografi e von Vlad Ioviţa einen klaren Zweck erfüllen, d. h. eine Art ideologische Rehabilitierung des in Ungnade gefallenen Regisseurs der Partei gegenüber.

3. Die Diskussion um das „wahre Bild“Doch bevor der Film aufgeführt werden kann, wird er von einem ganzen Heer von Par-

teizensoren, darunter Bodiul persönlich, und von Historikern unter die Lupe genommen.Eine der ersten Auseinandersetzungen zwischen Parteizensoren und Vlad Ioviţa über

die Filmvorlage betraf die Erzählform des Filmes. 1. Die Erzählform des Filmes (Tragödie vs. Historisch-biographisches Epos)Zum einen sah die ursprüngliche Idee des Regisseurs eine konzeptionelle Kontinuität

mit der in den 1960er Jahren etablierten Vorstellung vor, Geschichte als Tragödie darzustel-len. Ioviţa: „ ... für dieses künstlerisches Konzept bietet Cantemir eine wie dafür geschaf-fene Persönlichkeit: sein Wunschtraum, seine Heimat von der osmanischen Herrschaft zu befreien, wird von der dramatischen historischen Realität zunichte gemacht: die Niederlage von Stănileşti bezahlt Moldova mit noch größerer Abhängigkeit vom Osmanischen Reich, und Cantemir selbst muss das Land für immer verlassen …“ (Plămădeala 2005: 129).

Die Kluft zwischen Individuum und Gesellschaft, die für die Filme der Tauwetterperi-ode noch prägend waren, hatte für das sowjetische Kino Anfang der siebziger Jahre keine entscheidende Bedeutung mehr. Nun war der „Staatsfi lm“ entstanden, der im Auftrag von Goskino3 produziert wurde, was die Bindung an große Budgetentscheidungen und formale Reglementierungen bedeutete. In diesen Staatsfi lmen war die Rückkehr zu den konzeptio-nellen und formalen Prinzipien der Kunst der Stalinzeit unübersehbar. Es liegt auf der Hand, dass Cantemir in der Rolle eines „Leidtragenden“ kaum den Erwartungen der ideologischen Zurechtweiser entsprach: Ein komplexes Bild von Cantemir zu zeigen, widersprach außerdem den Vorgaben der Partei, einfache historische Filme zu produzieren, mit denen die breite Masse der Bevölkerung erreicht werden sollte. Die Partei erwartete in erster Linie „ …einen nationalen Helden, scharfsinnigen Wegbereiter der Freiheit und Unabhängigkeit des moldau-ischen Staates in Freundschaft und Einigkeit mit den Interessen Russlands.“ (SARM 1973, F. 3158 (8), inv. 2, Ordner 249).

Gleichzeitig wird Anfang 1970er Jahre eine Tendenz zur Unterhaltung hin, trotz oder gerade wegen dieser starren Vorgaben der Partei, immer deutlicher. Denn während in den 1960er Jahren die sowjetische Filmwissenschaft die Kluft zwischen den Vorlieben der Kritik und denen der Zuschauer noch „übersah“, wurde in den 1970er Jahren das Publikumsinter-esse zum Gegenstand von Untersuchungen.4 Auch die historischen Filmbiographien setzten

3 Gemeint ist das staatliche Ministerium für Kinematografi e, als solches nahezu einzigartig auf der Welt. Eine Einrichtung, die sich Mitte der 60er bis 80er Jahre nicht des besten Rufes erfreute, wurde ihr doch das Verbot von Filmen wie Andrej Tarkowskijs “Andrej Rubljow” oder Aleksandr Askoldovs “Kommissarin” zugeschrieben.

4 Während die Autorenfi lme von Tarkovskij nur auf 2-4 Millionen Zuschauer kamen und in den städtischen Be-zirken gezeigt wurden, brachte 1975 ein billiges mexikanisches Melodrama (Esenija) 92 Millionen Zuschauer

– 248 –

zunehmend auf solche Präferenen der Zuschauer wie das Melodram mit komischen Einlagen. Ein Liebesplot in einer historischen Kulisse und die Rekrutierung beliebter Kinostars lockt einfach mehr Zuschauer in die Kinos (vgl. Bild 1). Die weibliche Hauptrolle im Film Dimitrie Cantemir übernahm z. B. Natalia Varlei, zu jenem Zeitpunkt ein etablierter Kinostar (sie spiel-te bereits in der populärsten sowjetischen Kinokomödie „Die kaukasische Gefangene oder die neuen Abenteurs Suriks“ die Rolle der schönen Pädagogikstudentin Nina), die mit ihrer Marilyn-Monroe-Figur zum Sexsymbol der 1960er Jahre wurde. (Pupševa/Ivanov/Gukerman 2002).

2. Die anderen Anweisungen der Historiker und Parteizensoren betrafen vor allem das Problem der Interpretation der Geschichte im Film (als Allegorie zu der späteren revolutio-nären Epoche und Geschichte als Evolution).

- als Allegorie: der Film sollte einige Elemente des aktuellen Zeitgeistes widerspiegeln. Einige Geschichtsbilder in diesem Film sollten als Allegorie für die Beschreibung der

Gegenwart verstanden werden, d.h. unter der Folie der glorreichen Vergangenheit sollte das Heute durchschimmern, aber vor allem der Bezug zur glorreichen revolutionären Epoche der Sowjetunion verstanden werden. So hieß es in einer zeitgenössischen Filmkritik:

„In seiner Problematik hat der historische Film Dimitrie Cantemir viele Ähnlichkeiten zu den vielen historisch-revolutionären Filmen, diese stellen zwar andere Zeiten, als in diesem Film dar, aber ähnliche Ideen wie Freiheit und internationale Brüderlichkeit der Völker unter-einander, die sich gegen den Unterdrücker wehren und die die Idee der Rolle von historischen Persönlichkeiten in diesem Kampf hervorheben.“ (SARM, F. 3158 (8), inv. 2, Ordner 249).

Keinen Zweifel lassen die Behörden auch an der gewünschten pädagogischen Funk-tion des Films. Der Historiker Kopanski schreibt, dass die Handlung des Films zweifellos in hohem Maße aktuell sei, sie rufe in gewissem Maße Assoziationen zum heutigen Tag hervor. Indem der Film heroische Szenen aus der Geschichte des Volkes zeige, sei er dazu berufen, zur Heimatleibe zu erziehen und für die Verteidigung des Landes im Sinne der Freundschaft zwischen dem moldauischen und dem russischen Volk zu mobilisieren“ (SA RM, F. 3158 (8), inv. 2, O. 249)

Zudem waren die Historiker bemüht, auf die Besonderheiten der darzustellenden Ver-gangenheit und die Unterschiede der Epochen hinzuweisen. „... Es wird dem Regisseur vor allem von Historikern empfohlen, im Szenario zum Beispiel noch nachdrücklicher die qualvolle Arbeit des einfachen Volkes zu zeigen…“ (ebd.)

Eine der am meisten diskutierten Sequenzen im Film war der Verrat der Bojaren und ihr Überlauf zu den Osmanen. Der Historiker Dragnjew schreibt in seiner Rezension vom 23. 7. 1973, dass die Annäherung an Russland einstimmig, auch von Bojaren, unterstützt wur-de.“ Wenn es um Befreiungsbestrebungen Russlands ging, dürfte es nicht einmal zur Polari-sierung entsprechend der marxistisch-leninistischen Klassentheorie zwischen den Vertretern der Klassenfeinde kommen (SA RM F. 3158 (8), inv. 2, O. 249). Erstaunlicherweise bewirkten einige dieser kritischen Stellungnahmen relativ geringe Veränderungen am Drehbuch. Zum Beispiel hielt Vlad Ioviţa unbeeindruckt an dieser polarisierenden Darstellung der Bojaren fest, was sicherlich auch ein Schlaglicht auf die Zensur und die Entscheidungsmechanismen inner-halb der sowjetischen Kulturindustrie der 1970er Jahre wirft.

Besonders aufschlussreich ist in diesem Sinne die Darstellung von Iordache Russet. Ob-wohl im Film als Verräter dargestellt, kann man sich als aufmerksamer Zuschauer nur schwer dem Gedanken entziehen, dass Ioviţa mit dieser Person sympathisiert: Eine der Schlussse-quenzen zeigt ihn, an den Armen gefesselt, hinter einem Holzwagen hinkend. Er bittet Cante-

in die Kinos. Die Filmwissenschaftlerin Neja Zorkaja, die die sowjetische Unterhaltungsindustrie analysierte, versuchte den Erfolg aus einem nicht entwickelten, infantilen, provinziellen Geschmack zu erklären. (Vgl. ZOKAJA 1989).

– 249 –

mir, ihn lieber in seiner geliebten Heimat sterben zu lassen als in einem fremden Land. Nach der Entlassung aus dem Gefängnis wirft Iordache Russet seine Handschellen auf den noch leeren Thron, ein zweideutiges Symbol, dass als Prophezeiung einer noch größeren Abhän-gigkeit vom Osmanischen Reich oder einer anderen Macht interpretiert werden kann.

Trotz der ebenfalls kritischen Stellungnahme der Historiker hielt Vlad Iovita auch an ei-nigen Szenen fest, die sich historisch zwar nicht belegen lassen, sondern eher dazu dienen, die Dramatik zu steigern (Beispiele: die Hinrichtung der serbischen Geisel Iovan Miritsch; Cantemirs Sohn als Geisel bei den Osmanen).

Handlung des Films und InterpretationDer Erzählstoff des Filmes ist chronologisch aufgebaut und erzählt in 11 Sequenzen fol-

gende Eckpunkte seines Lebens: Cantemir in Konstantinopel, kurzes Fürstendasein, die Be-gegnung mit Peter dem Großen und die Schlacht von Stanileşti. Der zweite Handlungsstrang erzählt die Liebesgeschichte des Kapitäns Decusara, ein Gehilfe Cantemirs, ein fröhlicher, etwas draufgängerischer, mit viel Kraft ausgestatteter Geselle, zu der Tochter des Bojaren Iordache Ruset, Rodica.

…Eine endlose Kette von knarrenden, prallgefüllten Karren, junge Frauen, gefügige, sich in ihr Schicksal fügende Menschen werden über die staubige Landstraße von türkischen Soldaten angetrieben. Aus der totalen Perspektive symbolisiert der Zug mit dem Tribut einen Aderlass, ein Verlust der vitalen Kräfte des Landes.

Nach dieser Einleitung wechselt der Ort der Handlung: Nach der kurzen Einblendung eines Gefängnisgitters (Bild 2), wird der Hof des Osmanischen Sultans vorgeführt. Die erste Szene zeigt uns Cantemir während der Hinrichtung einer slawischen Geisel (Iovan Miritsch). Vor der öffentlichen Hinrichtung übergibt der Todgeweihte ihm eine Kette mit einem Kreuz, als Symbol der gleichen religiösen Zugehörigkeit. Zum Abschluss der Sequenz wird Cantemirs Hand in Nahaufnahme gezeigt: Bluttropfen quellen aus einer Wunde, die das Kreuz in die Hand geritzt hat - Symbol religiöser Blutsbrüderschaft.

Die über Cantemir ständig schwebende Gefahr wird sein weiteres Handeln im Film wie ein Passepartout begleiten. Die Bedrohung und die Erzwingung von Ehrfurcht sowie der damit vermittelte beängstigende Eindruck werden durch die Kameraeinstellungen zusätzlich unter-stützt: der osmanische Wesir und der Henker werden aus der Froschperspektive gezeigt (Bild 3). Cantemir schweigt; überhaupt ist das Schweigen der Hauptdarsteller in Vlad Ioviţas Filmen ein stets wiederkehrendes Erzählprinzip. Die Kameraeinstellung – hier Bilder von Cantemir in Nahaufnahme - wird zu einer narrativen Instanz, werden doch gerade auf diese Weise äu-ßerst eindringlich die Gefühle und Gedanken der Menschen vermittelt, paradoxerweise sogar eindringlicher, als es durch den Ton geschehen könnte. Noch etwas wird durch diese Art der Darstellung erreicht: Es wird jegliche Distanz übersprungen: Wir befi nden uns mittendrin.

Der Regisseur ist bemüht, eine ausgeglichene Darstellung der Jahre in Konstantinopel zu wählen, indem er Cantemir zwar als Gefangenen (das Bild des Gefängnisgitters) vorführt. Ein lukullisches Ambiente (auch hier hatten die Zensoren Einwände, weil Cantemir sich zu wohl fühlen würde) gehört ebenso dazu wie die Umgebung illustrer Gelehrter und Politiker. Die darauf folgende Szene zeigt Cantemir und sein Freund Reis-Effendi, der das Ende des Osmanischen Reiches nahen sieht - zwei Denker, zwei Intellektuelle trinken gemächlich ei-nen Kaffee und parlieren miteinander. „Wie denkfaul müssen wir Osmanen sein, und fl eißig bist Du, Cantemir, denn ein Fremder wie du muss unsere Geschichte schreiben und unsere Musik komponieren“. Gekonnt wählt die Regie den Hintergrund für dieses Gespräch aus: ein Wasserfall, als Symbol für gedankliche Frische, aber auch um möglicherweise zu verdeutli-chen, dass dem bisher relativ ruhigen, gemächlichen Fluss seines Lebens nun eine gewaltige Wandlung bevorsteht. Vlad Ioviţa präsentiert uns einen Dimitrie Cantemir, der am Wende-punkt seines Lebens steht.

– 250 –

Die Begegnung mit dem Land ist gleichzeitig Begegnung mit dem Leid des Volkes: sein Geleit trifft auf den Zug mit dem Tribut des Landes. Wiedererinnerungsmerkmal ist die von Geigen getragene Musik.

Hier am Ufer der Donau trifft der tapfere Hauptmann Decusara auch die Tochter des Bo-jaren Ruset, Rodica, die fest entschlossen ist, obwohl allein und sogar ohne Pferde, Konstan-tinopel zu erreichen, um ihren Vater aus der Gefangenschaft zu befreien. Cantemir veranlasst seine sofortige Befreiung. In seiner Thronrede (Sq. 3.2) versucht er, Harmonie und Zuversicht unter die Bojaren zu bringen, indem er ihnen ein friedliches Familienleben, einen Hausfrieden vorschlägt5.

Eine Winterlandschaft. Der Hauptmann Decusara reitet mit Rodica, als sie plötzlich von drei Osmanen überwältigt werden; sie verlangen von ihm das Gewehr, die Braut und das Pferd (Sq.4). Der tapfere Hauptmann besiegt die Osmannen und sucht Zufl ucht in einer Klo-sterschule. Hier gerade besucht Cantemir seinen alten Lehrer Cacavela, der eine Klasse von recht infantilen, sich mit Lernen offensichtlich quälenden Burschen unterrichtet, die er unent-wegt ausschimpfen muss (Sq.5). „Zum Lernen taugen sie ohnehin nicht, also lass sie das ma-chen, was sie offensichtlich am besten können, nämlich kämpfen“, suggeriert Cantemir und löst damit eine Kampfeuphorie aus.

Die politische Wende löst Unmut nicht nur im Diwan, auch in seiner Familie aus (6.2). Peter der Große am Dnjestr Ufer (Sq.8) lässt sich beraten, ob er jetzt den Fluss über-

queren soll. Hauptmann Decusara verkündet Peter Cantemirs Bitte, den Fluss so schnell wie möglich zu überqueren, weil die Türken den Fürstensitz bald erreichen werden. Die Moldauer seien bereit zu kämpfen. Darauf Peter der Grosse: „Meine Herren, wenn wir jetzt den Fluss nicht überqueren, werden wir die Hoffnungen zerstören, die wir selbst gesetzt haben.“

Die Türken verlassen fl ugartig Soroca, verfolgt von der moldauischen und russischen Armee. (8.2). Peter lädt Cantemir und sein Gefolge zu einem Empfang auf dem Felde ein, wo er eine Rede hält. (Sq.8.3)

In der Nacht wird Cantemir von seinem Freund Reis-Effendi noch einmal ermahnt, seine Politik zu ändern und nicht zu vergessen, dass das Leben seines Sohnes von dieser Entschei-dung abhängig ist. (9) In der letzten Minute mit den Wörten „Die Großzügigkeit ist die Waffe des Stärkeren“ wird der Junge von den Osmanen freigelassen. (9.1)

Die Kampfwilligen melden sich und werden von Decusare ausgewählt. Weinend und voller Scham erzählt ihm Rodica, dass ihr Vater zu den Türken übergelaufen sei. Während die moldauischen Bojaren im Türkenzelt Mavrocordat zum Fürsten ernennen, werden die Ver-bündeten mit einem anderen Verrat konfrontiert: das russische Lager erreicht ein schwer Ver-wundeter aus den Reihen der serbischen Rebellen. Mit seinem letzten Atemzug erzählt er von Brincoveanus Verrat.

Nach einer sehr wortkargen Absprache der gemeinsamen Taktik zwischen Cantemir und Peter steht der Auftakt zur Schlacht im Bild: die Türken nähern sich, und Peter beobachtet mit dem Feldrohr die türkische Armee sehr genau, bevor er den Befehl zum Feuer gibt: es ist seine erste Schlacht gegen die Osmanen. Die effektiven Artilleriefeuer zwingen die Osmanen zum Rückzug. Auch die tatarischen Reiter werden abgeschlagen.

Auch das wartende moldauische Heer wird ins Bild gerückt (Sq.10) – die Zuschauer er-kennen unter den mit Holzwaffen bewaffneten Soldaten die Burlaken von der Donau und die Bauern vom Steinbruch (Sq. 2) sowie die Schüler von Cacavela (Sq.5) Plötzlich bemerken sie die verräterischen Bojaren und entschließen sich spontan zu einem mutigen, aber unüberleg-ten Eingreifen. Cantemir eilt seinem Volk zu Hilfe, dabei wird er von den Osmanen umzingelt. 5 „celor mai mari ca mine am sa le fi u ca un fecior, celor mai mici ca mine ca un tată, celor de o seama cu mine,

ca un tată…“ (Den Älteren von Euch werde ich ein Sohn sein, meinen Altersgenossen – wie ein Brüder sein, und den Jüngeren - wie ein Vater sein)

– 251 –

Im kritischen Moment überblickt Peter von seinem Platz die Situation und beschließt, die To-ren zu seinem Lager zu öffnen, um den Moldauern Zugang zu gewähren. Auf die Erwiderung seiner Feldherren, dadurch werden die Angreifer ebenfalls ins Lager eindringen können, sagt Peter: „Unsere Brüder sind in Gefahr, und wir überlegen noch?“

Panaromabilder der Schlacht und eine Gemengelage. Ermutigt von der guten Wendung der Schlacht schlägt Cantemir Peter vor, da die Türken jetzt die Flucht ergriffen haben, noch-mals zuzuschlagen. Darauf antwortet Peter: „sich vor eine Niederlage rechtzeitig zu schützen, bedeutet mehr als ein Sieg zu erringen“.

Die letzte Sequenz (11) bildet den Epilog des Films. Decusara übergibt Cantemir die Krone, die er aus dem Palast hat entwenden können. Peter küsst ihn beherzt. Decusara bittet Cantemir, im Land zu bleiben, um ein Dorn im Auge des Feindes zu sein, damit die Türken wissen, dass die Moldauer aufgestanden sind und auf ihre russischen Brüder warten. In der Schlussszene wird auch der zweite Handlungsstrang des Films, der Liebesplot, gelöst: Er bit-tet um seinen Segen für sich und für Rodica.

Der Film als Intertext Auch wenn Dimitrie Cantemir im Grunde genommen nur ganz allgemein etwas mit je-

nem historischen Ereignis zu tun hat, dem er gewidmet ist, verzichtet der Film nicht völlig auf Zitate aus historischen Quellen. Der Regisseur war mit zahlreichen Texten zur Erinne-rungsgeschichte Cantemirs vertraut. Von den überlieferten Texten lässt er sich jedoch eher inspirieren als leiten „Wir wollen selbstverständlich so nah wie möglich an den geschichtlichen Ereignissen bleiben, und dies betrifft besonders die Schlacht von Stănileşti. Wenn man aber das Antlitz der historischen Figur ausgeprägter darstellen will, ist eine Abweichung von der Geschichte unausweichlich“ (Iovita 1973). Die Szene des Empfangs Peters auf dem Feld ist genau so nachgestellt, wie Neculce sie beschrieben hat (Măciucă 1973), ebenso die viel zi-tierte Szene, wo der Beschützerinstinkt Peters so deutlich zu Tage tritt. Das betrifft ebenso die Szene von Befreiung des Bojaren Ruset, usw. Diese Aufl istung, die sich noch weiter fortset-zen ließe, belegt, dass Ioviţa zwar frei mit den Texten aus der Erinnerungsgeschichte Dimitrie Cantemirs umging, sich dieser jedoch durchaus verpfl ichtet fühlte.

Die zweite Gruppe von Texten, die Szenarium und Film beeinfl usst hat, umfasst Märchen und Sagen. „Im Film werden auch die folkloristischen Motive wach, selbstverständlich nicht direkt, sondern in der Brechung von Zeit und Ort des fi lmischen Geschehens. Das ist zum Beispiel die Geschichte von Dan Decusara, ein aus dem Volk stammender und an der Seite von Peter I. in Poltawa kämpfender Held, der einer der treuesten Gefolgsleute Cantemirs wurde: Eine reale Gestalt, aber sein Charakter, die Liebe zur Tochter des Bojaren Russet und schließlich sein heldenhafter Tod (nur im ursprünglichen Szenarium) gibt es Motive aus den Märchen und Balladen“ (Ioviţa 1973). Die Ballade Ghiţă Cătănuţă erzählt die Geschichte eines Volkshelden (eines Haiducken), der mit seiner Braut zur Hochzeit hoch zu Ross reitet und, von drei Türken eingekreist, aufgefordert wird, ihnen die Braut, das Pferd und das Gewehr zu überlassen.

Der Film enthält zweifelsohne auch Anspielungen auf die sowjetische Geschichte, und zwar in einer plakativen Direktheit. Einige dieser Hinweise fi nden sich sowohl in den Kostü-men als auch in der Gestaltung der Szenen und in den Dialogen. In der Schlussszene sind die Kostüme und Kopfbedeckung der neben den Pferden aufgereihten Decusara, Rodica und ihrer Gefolgschaft denen der Rotarmisten aus dem Bürgerkrieg sehr ähnlich. (Bild 4)

Von weit größerer Bedeutung als diese Ausstattungsdetails sind jedoch konkrete ideo-logische Vorgaben oder tagespolitische Ereignisse, die den Film beeinfl usst haben. Der ur-sprüngliche Titel des Szenarios von Ioviţa, „Das Erwachen“, verdeutlicht, dass die Darstel-

– 252 –

lung der Schlacht nur eines der Ziele des geplanten Films war. Am Beispiel des historischen Ereignisses galt es darüber hinaus, eine gemeinschaftliche Wir-Gruppe zu beschreiben und diese den sowjetischen Zuschauern nicht nur als Abbild der Vergangenheit, sondern zugleich als Idealbild und Vision für Gegenwart und Zukunft vorzustellen. Der Film Dimitrie Cantemir zeigt mit den beiden Herrscherfi guren Peters und Cantemirs in fi lmischer Monumentalität die reale Macht des Staates und die Sehnsucht nach einer starken Führerpersönlichkeit an seiner Spitze und sollte wohl auch die Gesichtslosigkeit oder aber die Lächerlichkeit der politischen Führer der Zeit überdecken (der regierende Generalsekretär Breshnjew war ins öffentlichen Bewusstsein ohnehin längst als Witzfi gur eingegangen).

Das Bild CantemirIm Einklang mit der Doktrin des Sowjetpatriotismus tritt Dimitrie Cantemir im Film vor

allem als Ideologe im umfassenden Sinn des Wortes, als spiritus rector „der russisch-moldau-ischen Freundschaft und eines engen militärisch-politisches Bündnisses des russischen und moldauischen Volkes“ auf. (Poliuhova 1983, Vgl. Ebenfalls zeitgenössische Presse zum Film: Ioviţa 1973, Alesina, 1973; Svimlinskii 1973; Batrynu 1973; Coroban 1973; Marias1974).

In seiner Bestrebung, in seine Heimat zurückzukehren, ist zwar der Wunsch nach dem Thron unmissverständlich vorhanden: („...22 Jahre lang habe ich mich verstellt, habe gelitten, habe mühevoll an nichts anderes gedacht …, habe den Morast der Erniedrigung durchquert, um auf den Thron dieses Landes zu gelangen… „), doch oberstes Ziel ist es, gegen die Os-manen zu kämpfen, denn nur so konnte er die Bestrebungen seines Volkes erfüllen: „La luptă! Norodul a spus nu! şi se apără cu mâinile goale, şi eu am spus nu! şi apăr ţara cu armele,...Ţara sânt cei care au bărbăţia să o apere…“

Obwohl so die Zweifel an der Selbstlosigkeit seiner Absichten ausgeräumt werden und die Progressivität seiner Ideen nicht in Zweifel gezogen wird, kollidiert sie doch im Film mit dem Schicksal ihm nahe stehender Menschen, seiner Familie, und wird somit einer Prüfung unterzogen: der Regisseur stellt ihn vor die Wahl zwischen der Liebe und dem Leben seines eigenen Sohnes und der Liebe und dem Leben seines unterdrückten Volkes und Landes. Statt die Idee zu opfern, ist er eher bereit, seinen Sohn zu opfern. Dass Cantemirs weit vorausei-lender Blick, seine Weisheit und sein Mut, Insignien der herausragenden historischen Persön-lichkeit, deren Heldengröße um so eindrucksvoller erscheint, je weiter zeitlich man sich von ihr entfernt, nicht selten mit der unmittelbaren Umgebung kollidieren, äußert sich in Cassandras Vorwurf: „… O, dieser kühne Verstand! Du kannst weit weg in die Vergangenheit, weit in die Zukunft blicken, nur in deiner unmittelbaren Nähe bemerkst du nichts…“ Der Fürst steht somit nicht nur über den Dingen, die gewöhnliche Menschen bewegen, er hat eine besondere Aura, die ihn fast zu einer unnahbaren Figur macht. Seine Sorge gilt allein der „großen Familie“, dem Volk, deshalb erteilt er dem Liebespaar in der Schlussszene seinen väterlichen Segen, als pater patriae.6

Die deutliche Monumentalisierung des Helden im Film wird durch die Besetzung der Hauptrolle mit Mihai Volontir noch unterstützt. Als Theaterschauspieler zeichnet er sich beson-ders durch eine betonte Theatralik und einen Hang zum romantischen und deklamatorischen Pathos aus. Dem theatralischen darstellerischen Stil im Film entspricht auch die Stilistik der Bilder: die betont deklarative, an Gemälde erinnernde statische Einstellung sowie die massive Schwere der Gegenstände, die den Bildraum füllen - eine Schwere. die die staatliche Macht verkörpern soll. Komik und Exzentrik sind der Hauptfi gur fremd.

6 Die Schlusszene, in der Dimitrie Cantemir seinen Segen erteilt, korrespondiert z.B. mit den letzten Bildern des Films Padenie Berlina (Der Fall von Berlin), in dem „Stalin“ auf dem Flughafen von Tempelhof das Glück des Liebespaares Natascha und Alexej besiegelt.

– 253 –

Das Bild Peters I.Im Gegensatz zu ihm wird Peter I. als ein Fürst aus den Reihen des Volkes, als einfa-

cher Soldat dargestellt, der etwas draufgängerisch ist, der nicht auf soziale Unterschiede ach-tet, also einer von uns, der einen unmittelbaren und unvoreingenommenen, lockeren Umgang mit den Soldaten nicht scheut. Zum Beispiel, als er sich bei Hauptmann Decusara in einem freudigen Ausbruch über eine gelungene Mission bedanken möchte, nimmt er von einem ver-dutzt blickenden General eine militärische Auszeichnung, gibt die dem tapferen Hauptmann und küsst ihn beherzt. (Bild 8). Er begibt sich in Todesgefahr, um seinen Feind genauestens zu beobachten und aus der ersten Schlacht mit den Osmanen auch Rückschlüsse für die künftigen Schlachten zu ziehen, und dabei unterhält er sich mit einem einfachen Soldaten und fragt nach seiner Meinung.

Während Cantemir im ersten Teil des Films Herr der Lage ist- er trifft die Entscheidungen, er gibt die Befehle -, wird ihm nach dem Erscheinen von Peter im Bild diese Handlungsfreiheit und Stellung so gut wie völlig abgesprochen. Zum einen hat Peter immer das letzte Wort, d. h. er spricht stets ein Machtwort aus. Cantemir wird sogar die immer gepriesene moldauische Gastfreundschaft bestritten: Nun ist Peter der Große der Gastgeber .

Auch im Bild ist er immer in einer dominierenden Position. Die Darstellung dieser zwei Persönlichkeiten verdeutlicht mit bemerkenswerter Deutlichkeit die Hierarchie in der Sowjetu-nion: das russische Volk als primus des sowjetischen Brüdervölker. Der obligatorisch größere Peter vs. Cantemir. Auch die Lichtgestaltung im Film unterstützt diese Darstellungsweise sehr deutlich. Bei den Szenen, die das Fürstendasein Cantemirs beschreiben, werden vom Kameramann die Lichtquellen sparsam eingesetzt. Er orientiert sich gewissermaßen an der Malerei des 17 Jahrhunderts, an Rembrandt. Das Licht fällt immer von der Seite auf die Men-schen und Gegenstände (vgl. Bilder 5, 6). Nach dem Erscheinen Peters auf der Bildoberfl äche tun sich die schweren Gewölbe auf. Er wird fast ausschließlich unter der strahlenden Sonne, in der freien Natur, gezeigt. Es kommt zu einer Gegenüberdarstellung: viel Licht (Peter) vs. dunkle Schatten, engen Räumlichkeiten in den Zeiten des Fürstendasein (Cantemir); der be-drückende Thronsaal des Fürsten vs. unendliche Weite der Natur. Sogar im Zelt, das ist üb-rigens die einzige Einstellung, die Peter in einem Raum präsentiert, wählt man für ihn einen himmelblauen Hintergrund. (vgl. Bilder 7.8.9).

Frauenbilder im FilmDie Frauen im Film wurden – analog zum Schema auch anderer Texte und Filme dieser

Zeit – entweder als martialisch oder mütterlich, entweder als die für das Land kämpfende oder das Mutterland repräsentierende Frau, für die es zu kämpfen galt, dargestellt.

Rodica, die Tochter des Bojaren Iordache Ruset, erfährt eine spektakuläre Wandlung: zum Finale des Filmes wechselt sie nicht nur die feinen Kleider gegen einen Soldatenmantel, sondern auch die Barrikadenseite und wird schließlich zu einer im sowjetischen Sinne eman-zipierten Frau. (vgl. Bild 4). Das Bild von Rodica passt geradezu maßgenau in den Kontext der „Militarisierung der Weiblichkeit“ in den Filmen des Stalinismus: Die Gestalt der verfeinerten Frau, einer Tochter aus dem Haus eines Bojaren, die die Lederjacke wie eine zweite Haut anlegt, sich in Männergesellschaft an die Front begibt, wird auch in diesem Film romantisiert dargestellt. Nach dem Verrat des Vaters bietet die neue Kampfgemeinschaft dem Waisenkind einen neuen Platz.

Die Schlacht von StănileştiDer letzte Teil des Filmes, der auch die längste Sequenz im Film ist, war nach Ansicht

des Regisseurs Vlad Ioviţa eine der am schwersten umzusetzenden Szenen. Alles in einem entsprechen die Schlachtszenen dieses Filmes festen Klischees, der sich

viele sowjetische Kriegsfi lme bedienen:

– 254 –

Die Armee als Schule der Nation, Waffenbrüderschaft zwischen Moldauern und Russen, Schlacht als sportlicher Wettkampf (in dem übrigens kein Blut fl ießt), die bösen Osmanen vs. „unsere“ guten tapferen Soldaten usw. Die gegnerischen Soldaten werden in ein negatives Licht gerückt und herabgewürdigt. Der sowjetische Filmemacher konnte sich diesem Thema auch deshalb so ausführlich widmen, ihr Gewissen dem Feind gegenüber war entlastet, da die Türkei dem feindlichen Militärbündnis, der NATO angehörte.

Die Pausen dazwischen werden durch Beratungsszenen im jeweiligen Hauptquartier ge-füllt, die nicht nur der Steigerung der Dramaturgie dienen, sondern auch dazu, die jeweilige Strategie und Taktik der Osmanen und Russen darzustellen: Deserteure vs. tapfer Kämpfende.

Die Gegenüberstellung gilt hier nicht nur für das gegnerische Lager, sondern auch für die Verbündeten: Cantemirs Armee vs. Russische Armee (Vgl. Bild 10), hier das Chaos da das Ordnungsprinzip. Die Moldauer verhalten sich kämpferisch, mutig, aber chaotisch, als riefen sie geradezu nach der führenden Hand.

Die Schlachtdarstellung hat einen merkwürdigen Doppelcharakter. Auf der anderen Sei-te sind ambitionierte Filmemacher der Versuchung einer monumentale Megaproduktion ver-fallen und haben so auf Ähnlichkeiten mit der Borodino-Schlacht in Sergej Bondarschuks Film Krieg und Frieden bestanden, die vor allem bei der Kameraführung zu beobachten sind: auch hier haben wir ungewöhnliche Kamerawinkel, atemberaubende Kamerafahrten, mit extremen Einsatz des Weltwinkelobjektivs. Diese Kameraperspektiven wirken wie nicht von dieser Welt, als würde jemand von oben die infernalischen Schlachtszenen beobachten. Zum anderen wird sie als ein Spiel gezeigt, in dem trotz heftigen Hauens und Stechens kein Blut fl ießt.

Obwohl im Film nie von einer Niederlage die Rede ist (Peter der Große in optimistischer und eher fröhlicher Haltung versucht Cantemir zu überzeugen, sich rechtzeitig vor der Nieder-lage zu schützen, dass „mehr als ein Sieg zu erringen ist“), sind die es Bilder, die sprechen: schwarze Krähen fl iegen über ein wüstes Feld, ein schwarzes Pferd irrt durch die Landschaft, eine Ikone ist dem Feuer preisgegeben. Dies alles sind Insignien einer tödlichen Verwüstung, die die Feinde hinterlassen haben. Anschließend wird ein brennendes Kruzifi x gezeigt, das die Niederlage der Christen in diesem Kampf symbolisiert. Oder es soll damit ein Symbol in dem Sinne transformiert werden, dass der Krieg der allergrößte Feind ist.

Alles in allem hatte das Leben Cantemirs in der MSSR deshalb eine besondere Be-deutung und mündete in eine teure, monumentale Verfi lmung7, weil es zum gemeinsamen Erinnerungsschatz der in der Sowjetunion “vereinten” Völker gehörte und sich mit ihm der sowjetische Vielvölkerstaat historisch legitimieren ließ.

Die Filme über Dimitrie Cantemir, die fast zur gleichen Zeit in Rumänien gedreht wurden, hatten eine andere Legitimierungsgrundlage zu erfüllen.

Die rumänische Verfi lmung „Muschetarul român“ von 1975 von Mihnea Georghiu und Gheorge Vitanidis sollte eine Leindwandrehabilitierung Cantemirs, eine Replik auf die Chişinăuer Verfi lmung von 1973 sein, wo Cantemir so erscheint, wie ihn die rumänische Hi-storiographie bis 1960 präsentiert hatte, nämlich russifi ziert.

Fürsten in Filmen in Rumänien und der RSSM: Zwischen Nationalem und Transnationalem

Im rumänischen Film wird Cantemir als europäisches Fürst-Genie dargestellt. Er ist sei-nem herausragenden Zeitgenossen Leibniz ebenbürtig. Seine Figur löst Bewunderung, aber

7 Obwohl Geld in der sowjetischen Filmproduktion bekanntlich keine besondere Rolle spiel-te: Nach heutigen Schätzungen kostete Bondarschuks Film Krieg und Frieden eine halbe Milliarde Dollar.

– 255 –

auch Neid in vielen europäischen Fürst- und Adelhäusern aus. Eugen von Savoyen gelingt es, das Manuskript der „Geschichte des Ottomanischen Reiches“ zu stehlen. Es folgt, wie der Name des Filmes „Muschetarul român“ bereits andeutet, eine abenteuerliche Jagd. Nicht das Collier der Königin ist hier das wertvolle Stück: Cantemirs exklusiver Zugang zu den geheim-sten Akten der Osmanen macht den Besitz dieser wertvollen Schriftstücke zu einem begehr-ten machtpolitischen und militärischen Instrumentarium. Auch von Peter dem Großen wird er bewundert und beneidet. Er ist sichtlich enttäuscht, dass seine Ankunft in Iaşi zu spät ist, um den Raub des Manuskripts zu verhindern. Es fehlt ihm an Inspiration für den bevorstehenden Feldzug, deshalb wird die Schlacht von Stănileşti zu einem Fiasko. Cantemir bringt dem russi-schen Zar und seinem Gefolge, im Film unschicklich und bäuerisch dargestellt, feine Manieren bei. Er lehrt sie unter anderem, was Champagner ist und wie man ihn trinkt, ein neues Ge-tränk, das Petersburg noch nicht erreicht hat, wohl aber längst Iaşi. Er lässt sich von Cantemir in Sachen Recht der großen und kleinen Fürsten belehren. Cantemir ist Personalisierung der Güte, Menschlichkeit, Weisheit, Diplomatie, des Mutes, schließlich aller Rumänen, die er in einem großem und unabhängigem Reich - Regatul Daciei - vereinen möchte; er krönt sich selbst in der Kirche Trei Ierarhi in Iaşi. Es ist nicht schwer zu erahnen, wessen Vorbild und Politik der Regisseur des Filmes vor Augen hatte, als er sein Szenario schrieb…

Im Kontext der Wiederbelebung des Nationalen mit Ceauşescus Machtantritt und seiner Betonung der nationalen Unabhängigkeit wurden im Spielfi lm betont historische Themen auf-gegriffen. Es waren vor allem einzelne Herrscher, die zu Filmhelden wurden: Mihai der Tapfere (1971), Stefan der Große (1975), Burebista (1980), Mircea (1989) u.a. (s. Tabelle im Anhang)

Eine Besonderheit dieser nicht selten pyromanischen Spektakel bestand darin, dass eine nationale Geschichte pittoresk und international konsumierbar gemacht wurde: ein Großteil der historischen rumänischen Großproduktionen war in Kooperation mit Partnern aus westlichen Ländern entstanden. Die Internationalisierung der Filmproduktion in Rumänien wurde ein Teil der „unabhängigen Außenpolitik“, die darauf abzielte, die Reputation eines Alleingängerstaa-tes im Ostblock zu gewinnen. Zudem bescherten eine ausgezeichnete technische Ausrüstung und billige Produktionskosten dem Bukarester Film-Studio Buftea in den 1960-70er Jahren den Namen Cinecittà des Balkans.8

An dieser Stelle ist die Frage aufzuwerfen: Was veranlasste Hollywood, aber auch die Bundesrepublik Deutschland, Frankreich, Italien, sich an den Großproduktionen über die ru-mänische Geschichte zu beteiligen und weltweit verbreiten zu lassen? Und wie und warum wird aus einer national betrachteten Erzählung eine internationalisierbare Vorlage? Worin be-stand die internationale Attraktivität der rumänischen nationalen Mythen, die sich als suprana-tionale Muster erweisen? Wann wird die fremde Geschichte zur eigenen?

Die moldauischen sowjetischen Filmemacher verhielten sich dagegen mit der Rekru-tierung der Fürsten deutlich zurückhaltender. Zugelassen auf der Leinwand waren eher die modernen Helden des Klassenkampfes, Revolutionäre oder Haiducken. Mittelalterliche oder frühneuzeitliche Fürsten, auch wenn sie von der Historiographie - sei es auch mehr kulturell als politisch – bereits vereinnahmt wurden, sind im Film-Pantheon der Vergangenheit kaum 8 Cinecittà – eine Filmstudio an der Peripherie Roms. Ende 50 Jahren entdeckten die Amerikaner die Cinceci-

ttà als kostengünstige Alternative zu Hollywood. An der „Hollywood am Tiber“ entstanden Großproduktionen wie „Ben Hur“ oder „Cleopatra“. Nachdem sich auch die Zusammenarbeit mit Hollywood als recht erfolg-reich erwiesen hatte, rekrutierte der Star-Regisseur Nicolaescu für den geplanten Film „Michael der Tapfere“ gar Richard Burton in der Rolle der Szigiszmond Bátori sowie Liz Taylor. Nur die persönliche Intervention Ceauşescus, der es sehr bedauerte, dass eine schwergewichtige amerikanische Starbesetzung die rumäni-sche Geschichte fi lmisch glorifi zieren sollte, verhinderte diese Pläne. Dennoch erreichte der Film dank der Columbia Pictures Distribution weltweit rund 130 Millionen Zuschauer und wurde für den Oscar nominiert. (IORDANOVA 2006)

– 256 –

zu fi nden: Hinsichtlich der Geschichte auf der Leinwand verhielten sich die Filmemacher und die Partei sogar „orthodoxer“, als dies in der Historiographie der Fall war. Der Film Dimitrie Cantemir ist ein Ausnahmefall und mündete, nicht zuletzt deshalb, in eine multinationale, mo-numentale Sowjet-Megaproduktion. Unsere These, die wir am Beispiel des Films über Dimitrie Cantemir aufstellen, ist, dass eine Transnationalisierung der historischen Filmproduktionen, wenn auch auf einer anderen Ebene, auch in der Sowjetunion stattfand. Sie bestand vor allem darin, dass aus der nationalen Geschichte diejenige Episode ausgewählt wird, die der identi-tätsstiftenden Erzählung einer multinationalen Wir-Gruppe diente.

LITERATUR

ALESINA, Svetlana 1973: “Istoki drushby”, in: Sovetskaja Moldavija, 10.04.

BATRYNU Nadejda 1973: “Nerupt trai şi necurmata sălăschluire”, in: Cultura, 27.10.

BOJA, Lucian 2002: Istorie si mit in constiinta romaneasca. Bucuresti, Humanitas.

CIMPOI, Mihai Alexandru Burlacu, Dumitru Olarescu, Ana-Maria Plămădeala (Hrsg.) 2005: Vlad Ioviţa dincolo de timp. Studii, Chişinău: Cartea Moldovei, S. 48.

COROBAN, Mihai 1973: “Monument consacrat prieteniei”, in: Moldova Socialistă, 18.11.

FLEDELIUS, Karsten 1979: “Considerations about Conent Analysis od Audio-visuals” in: ders. u.a. (Hg.): History and the Audiovisual Media. The Proceedings of the VI. International Confer-ence on History and the Audio- Visual Media, Copenhagen, S. 277- 300.

FERRO, Marc 1977: „Der Film als Gegenanalyse der Gesellschaft“, in: Honegger, Claudia u.a. (Hg.) 1977: Schrift und Materie der Geschichte. Vorschläge zur systematischen Aneigung historischer Prozesse, Frankfurt/Main, 249- 271, hier 247.

FERRO, Marc 1991: „Gibt es eine fi lmische Sicht der Geschichte?“ In: Rother, Rainer (Hg.) (1991): Bilder schreiben Geschichte. Der Historiker im Kino. Berlin, 17- 38, hier 23-35.

IORDANOVA, Dina 2006: The Cinema of Balkans, London.

IOVIŢĂ, Vlad 1973: “Probushdenie”, in: Sovetskii ekran, Nr. 16, 1973.

KRACAUER, Siegfried 1979: Von Caligari zu Hitler, Frankfurt/Main.

MARIAS, Igor 1974: “Vječer v Kučierach”, in: Molodeji Moldavii, 1.10.

MATTL, Siegfried/Stuhlpfarrer, Karl (Hrsg.) 1994: „Film und Geschichte. Ein Beiprogramm“, in: Zeitgeschichte 9/10, S. 269- 279.

MĂCIUCĂ, Constantin 1972: Dimitrie Cantemir, Bucureşti.

MEYERS, Peter 1998: Film im Geschichtsunterricht. Realitätsprojektionen in deutschen Do-kumentar- und Spielfi lmen von der NS-Zeit bis zur Bundesrepublik, Frankfurt/Main.

PLĂMĂDEALA, Ana-Maria 2002: Filmul şi mitul, Chişinău.

PLĂMĂDEALA, Ana-Maria u.a.(Hrsg.) 2005: Vlad Ioviţa dincolo de timp. Studii, Chişinău, Car-tea Moldovei.

POLJUCHOVA, Margarita 1983: Legendarnoje proskloje na ekrane, Kischinev, Literatura artistică.

PUPŠEVA,M./Ivanov,V./Gukerman,V 2002: Gaidaj Sovetskogo Sojuza, Moskau 2002, S. 188-192.

– 257 –

ROTHER, Rainer (Hrsg.) 1991: Bilder schreiben Geschichte. Der Historiker im Kino, Berlin.

ROTHER, Rainer (Hrsg.) 1998: Mythen der Nationen: Völker im Film, München/Berlin.

ROSENSTONE, Robert 1994: Revisioning History. Film and the Construction of a New Past, Princeton.

STAATSARCHIV der Republik Moldova (SARM), Fond 3158 (8), Inventarnummer 2, Ordner 249.

SVIMLINSKII, Mihail 1973: “Film o Kantemire”, in: Molodezhi Moldavii, 11.08.

ZORKAJA, Nelja 1989: The Illustrated History of Soviet Cinema, New York.

Tabelle 1: Filmographie der historischen Filme in Rumänien und der Republik Moldova

Film Produktionsjahr Produktionsort KoproduktionDacii (Die Daker) 1967 Rumänien Frankreich, Italien

Columna lui Traian (Trajans Kolumne) 1968 Rumänien Bundesrepublik Deutsch-land.

Mihai Viteazul (Mihai der Tapfere) 1971 Rumänien USAŞtefan cel Mare (Stefan der Große) 1975 RumänienDimitrie Cantemir 1975 RumänienMuschetarul român 1973 RumänienMircea 1989 RumänienDimitrie Cantemir 1973 Moldova (UdSSR)Dimitrie Cantemir (Dokumentarfi lm) 1974 Moldova (UdSSR)Ştefan cel Mare (Dokumentarfi lm) 1990 Moldova (UdSSR)Dacii şi romanii (Die Daker und Rö-mer) (Dokumentarfi lm) 2005 Republik Moldova

Ştefan cel Mare (Dokumentarfi lm) 2004 Republik MoldovaŞtefan cel Mare (Dokumentarfi lm) 2005 Republik Moldova

– 258 –

Bild 1. Bild 2.

Bild 3. Bild 4.

Bild 5. Bild 6.

– 259 –

Bild 9. Bild 10.

Bild 7. Bild 8.

– 260 –

Abrevieri/Abkürzungen

AARMSI – Analele Academiei Române. Memoriile Secţiei istorice, Bucureşti.

AE – Archaeologiai Ertesitö, Budapest.

AGNM – Anzeiger des Germanischen Nationalmuseums, Nürnberg.

AKDV – Anzeiger für Kunde der deutschen Vorzeit. Organ des Germanischen Museums, Nürnber.

AM – Arheologia Moldovei, Bucureşti.

AMBN – Arbeitsmaterialien des Bezirksfachausschusses für Numismatik (Münzkunde), Rostock.

AMBUFG – Arbeitsmaterialien des Bezirksfachausschusses für Ur- und Frühgeschichte, Rostock.

AMJS – Anuarul Muzeului Judeţean Suceava, Suceava.

AP – Analele Putnei, Sfânta Mănăstire Putna.

Baden – Baden. Monographien seiner Städte und Landschaften; südwestdeutsche Rundscha, Karlsruche.

BG – Boabe de grâu, Bucureşti.

BJRLB – Bonner Jahrbücher des Rheinischen Landesmuseums in Bonn (im Landschaftsverband Rheinland) und des Vereins von Altertumsfreunden in Rheinlande, Köln/Graz.

BLKW – Beiträge zur Landeskunde Westpreußens. Festschrift dem XV. Deutschen Geographentag in Danzig überreicht von Ortsausschuß, Danzig.

BM – Berliner Münzblätter, Berlin.

BMB – Berliner Münzblätter. N.F. Organ der vereinigten numismatischen Gesellschaften Deutschlands und Oesterreichs, Berlin.

BMFBNV – Blätter für Münzfreunde. Beilage zum Numismatischen Verkehr, Leipzig.

BMFK – Blätter für Münzfreunde. Korrespondenzblatt des deutschen Münzforscher-Vereins, Leipzig.

BMFKDMVVNGD – Blätter für Münzfreunde. Korrespondenzblatt des deutschen Münzforsche-Vereins und Vereinsorgan der Numismatischen Gesellschaft zu Dresden, Dresden.

BMFM – Blätter für Münzfreunde. Monatsschrift für Münz- und Medaillenkunde. Organ des Numisma-tischen Vereins zu Dresden und der bayerischen Numismatischen Gesellschaft. XLVIII, München.

BMFNZ – Blätter für Münzfreunde. Numismatische Zeitung. Organ des Münzforscher-Vereins, Leipzig.

BMFZMM – Blätter für Münzfreunde. Zeitschrift für Münz- und Medaillenkunde, Dresden.

BNF – Berliner Numismatische Forschungen, Berlin.

BSNR – Buletinul Societăţii Numismatice Române, Bucureşti.

BUFMV – Beiträge zur Ur- und Frühgeschichte Mecklenburg-Vorpommerns, Schwerin.

BVB – Bayerische Vorgeschichtsblätter, München.

CN – Cercetări Numismatice, Bucureşti.

DM – Deutsche Münzblätter. Organ der vereinigten numismatischen Gesellschaft Deutschlands und Oesterreichs, Gotha/Frankfurt a. Main.

DMM – Deutsche Münzblätter. Mitteilungsblatt der Deutschen Numismatischen Gesellschaft, Berlin/Frankfurt a. Main.

– 261 –

DN – Der Numismatiker, Danzig.

ESA – Eurasia Septentrionalis Antiqua, Helsinki

FB – Forschungen und Berichte. Kunsthistorische, Numismatische, Restauratorische und Volkskundli-che Beiträge, Berlin.

FB – Forschungen und Berichte. Staatliche Museen zu Berlin, Berlin.

GSJ – Greifswald-Stralsunder Jahrbuch, Weimar.

HBN – Hamburger Beiträge zur Numismatik, Hamburg.

HMBPP – Historische Monatsblätter für die Provinz Posen, Posen.

IBUFG – Informationen des Bezirksarbeitskreises für Ur- und Frühgeschichte, Schwerin.

JBLM – Jahrbuch des Bukowiner Landesmuseum, Czernowitz.

JNGG – Jahrbuch für Numismatik und Geldgeschichte, München.

JVMGA – Jahrbücher des Vereins für Mecklenburgische Geschichte und Altertumskunde, Schwerin.

KSIA – Kratkie soobšenija Instituta archeologii AN SSSR, Moskva, Rossijskaja Federacija

LNZ – L’vivsiki Numizmaticni Zapiski, Lviv.

MBNG – Mitteilungen der Bayerischen Numismatischen Gesellschaft, München.

MCA – Materiale şi cercetări arheologice, Bucureşti

MIA – Materialy i issledovanija po archeologii SSSR, Moskva-Leningrad Rossijskaja Federacija

MVAGA – Mitteilungen des Vereins für Anhaltische Geschichte und Altertumskunde, Passau.

MWGV – Mitteilungen des Westpreussischen Geschichtsvereins, Danzig

NBB – Numismatische Beiträge, Berlin.

NĖ – Numismatika i ėpigrafi ka, Moskva

NLB – Numismatisches Literatur-Blatt, Stade.

NNB – Numismatisches Nachrichtenblatt, Emden.

NNBH – Numismatisches Nachrichtenblatt, Hamburg.

NSA – Numismatisch-Sphragitischer Anzeiger. Zeitung für Münz-, Siegel- u. Wappenkunde, Han-nover.

NZ – Numismatische Zeitung. Blätter für Münz-, Wappen- und Siegel-Kunde Weisensee, in Thürin-gen.

PH – Pfälzer Heimat, Speyer am Rhein.

QDSH – Quellen und Dokumentationen zur Stadtgeschichte Hildesheims, Hamburg.

PAS – Prähistoriche Archäologie in Südosteuropa, Republica Federală Germania.

PBF – Prăhistorische Bronzefunde, München/Stuttgart, Republica Federală Germania.

RА – Rossijskaja Archeologija, Moskva, Rossijskaja Federacija.

RI – Revista istorică, Bucureşti.

RIM – Revista de istorie a Moldovei, Chişinău.

RRH – Revue roumaine d’histoire, Bucuresti.

RSN – Revue suisse de numismatique, Geneve.

SА – Sovetskaja archeologija, Moskva, Rossijskaja Federacija.

– 262 –

SCIV(A) – Studii şi cercetări de istorie veche (din 1974, Studii şi cercetări de istorie veche şi arheolo-gie), Bucureşti, România.

SMB – Schweizer Münzblätter, Basel.

SMIM – Studii şi materiale de istorie medie, Bucureşti.

SN – Simpozion de Numismatică, Bucureşti.

Suceava – Suceava. Anuarul Muzeului Naţional al Bucovinei, Suceava.

UB – Uelzener Beiträge, Uelzen.

UMVLG – Untersuchung und Materialien zur Verfassung- und Landesgeschichte, Marburg.

WN – Wiadomosci Numizmatyczne, Warszawa.

ZGO – Zeitschrift für die Geschichte des Oberrheins, Karlsruhe.

ZGSHLG – Zeitschrift der Gesellschaft für Schleswig-Holstein-Lauenburger Geschichte, Kiel.

ZHGPP – Zeitschrift der Historischen Gesellschaft für die Provinz Posen, Polen.

ZMB – Zeitschrift für Numismatik, Berlin.

– 263 –

ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A TINERILOR ISTORICI DIN MOLDOVAstr. Ion Creangă nr.1, Chişinău, MD-2069, Republica MoldovaTelefon: + 373 22 742436Fax. + 373 22 719169

THE NATIONAL ASSOCIATION OF YOUNG HISTORIANS OF MOLDOVA

1, Ion Creangă str., Chişinău, MD-2069, Republic of Moldova

Phone + 373 22 742436 Fax. + 373 22 719169

DAAD ALUMNI MOLDOVA

CONFERINŢĂ ŞTIINŢIFICĂ„ARHEOLOGIA ÎNTRE POLITICĂ ŞI ECONOMIA DE PIAŢĂ”

Chişinău, 13-15 octombrie 2009

MARŢI, 13 octombrie 2009Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, str. Ion Creangă nr. 1, blocul nr. 1, Aula 103

10.00-10.30 Deschidea lucrărilor conferinţeiMesaje de salut:

• Dr. Sergiu Musteaţă, UPS „Ion Creangă”• Dr. Knut Rassmann, RGK• Jan-Peter Abraham, DAAD-Lektor

10.30-12.30 Şedinţa plenarăModerator: dr. Sergiu Musteaţă

• Dr. Knut Rassmann, RGK, Interdisziplinäre siedlungsarchäologische Forschungen der Römisch-Germanischen Kommission zum Neolithikum und zur Frühbronzezeit in Bosnien und der Slowakei

• Dr. hab. Gheorghe Postică, Aşezări preistorice şi protoistorice din zona Orheiului Vechi• Dr. Alexandru Popa, dr. Sergiu Musteaţă, Ostgrenze der römischen Provinz Dacia: neue

Untersuchungen, neue Ergebnisse

Discuţii

12.30-14.00 – Pauză de prânz

14.00-15.30 Atelierul I - ARHEOLOGIECentrul InfoHis, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, str. Ion Creangă nr. 1, bloc central, sala 406.Moderator: dr. Alexandru Popa

1. Dr. Andrei Nicic, Mihai Băţ, Arheologia experimentală în Moldova: rezultate şi perspective2. Dr. Aurel Zanoci, Unele consideraţii cu privire la materialele de construcţie utilizate la edifi carea

cetăţilor traco-getice3. Dr. Valeriu Banaru, Ceramica cu fi guri roşii în spaţiul nord-vest-pontic4. Dr. Sergiu Musteaţă, dr. Alexandru Popa, Prelucrarea cornului de cerb în spaţiul carpato-

nistrean în epoca antică târzie5. Dr. Ion Tentiuc, Arheologia din Republica Moldova între legislaţie şi deontologie. Siturile de la

Giurgiuleşti şi Valea Morilor: studiu de caz 6. Dr. Sergiu Matveev, Rezultatele perieghezelor arheologice în apropierea comunei Buţeni (r-nul

Hânceşti)

Discuţii

15.30-16.00 – Pauză de cafea

– 264 –

16.00-17.30 – Atelierul II – ISTORIECentrul InfoHis, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, str. Ion Creangă nr. 1, bloc central, sala 406Moderator: dr. Sergiu Musteaţă

1. Dr. Flavius Solomon, Sursele istoriei creştinismului la români în secolele IX-XIV: documente scrise şi vestigii arheologice

2. Dr. Emil Dragnev, Geneza picturii exterioare din Moldova medievală şi tensiunile escatologice din epoca lui Ştefan cel Mare

3. Lilia Dergaciov, Walachische, moldauische und siebenbürgische Münzen im deutschen Geldumlauf (Spätmittelalter - Neue Zeit)

4. Iulia Caproş, Posibilităţi de fi nanţare a studiilor în perioada Reformei5. Dr. Aurelia Felea, Armata rusă în Principatele Române în anii 1806-1812: perspective

imagologice.6. Dr. Ion Varta, Evoluţii în abordarea chestiunii identitare în perioada regimului comunist (2002-

2009)7. Dr. Vasile Dumbravă, Der Transnistrienkonfl ikt aus sozialwissenschaftlicher Perspektive?

Ursachen und Klärungen.

Discuţii

18.30 - Lecţie publică• Prof. Dr. Friedrich Lüth, primul director al RGK, Archaeology across Europe – research projects

of the Roman-Germanic CommissionUniversitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, str. Ion Creangă nr. 1, blocul nr. 1, Aula 103

MIERCURI, 14 octombrie 20099.00 – Vizită de studiu şi sondaje geomagnetice la siturile preistorice din zona de nord a republicii

JOI, 15 octombrie 2009Centrul InfoHis, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, str. Ion Creangă nr. 1, bloc central, sala 4069.00-11.00 – Evaluarea lucrărilor conferinţei şi prezentarea primelor rezultate ale sondajelor geomagnetice

– 265 –

Lista invitaţilor:

Invitaţi speciali:1. Prof. Dr. Friedrich Lüth, Römisch-Germanischen Kommission des Deutschen Archäologischen

Instituts, Frankfurt am Main, [email protected] 2. Dr. Knut Rassmann, Römisch-Germanischen Kommission des Deutschen Archäologischen

Instituts, Frankfurt am Main, [email protected] 3. Dr. hab. Eugen Sava, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, [email protected] 4. Dr. hab. Gheorghe Postică, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, gpostica@yahoo.

com 5. Jan-Peter Abraham, DAAD Lekturer, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău,

[email protected]

Bursieri DAAD:6. Dr. Alexandru Popa, Römisch-Germanischen Kommission des Deutschen Archäologischen

Instituts, Frankfurt am Main, bursier DAAD – 1994-1996, [email protected] 7. Dr. Andrei Nicic, Universitatea de Stat din Moldova, bursier DAAD – 2003-2004, a_nicik@yahoo.

com 8. Dr. Aurel Zanoci, Universitatea de Stat din Moldova, bursier DAAD – 1997-1998; 2003, zanoci@

usm.md 9. Dr. Aurelia Felea, bursier DAAD – 1999-2000, [email protected] 10. Dr. Constantin Ungureanu, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM, bursier DAAD – 1994-1995,

[email protected] 11. Dr. Emil Dragnev, Universitatea de Stat din Moldova, bursier DAAD – 1996-1997, edragnev@

gmail.com 12. Dr. Eugen Uşurelu, Institutul Patrimoniului Cultural, AŞM, bursier DAAD – 2007-2008, eugen_

[email protected] 13. Dr. Flavius Solomon, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Iaşi, bursier DAAD – 1993-1994, fl avius.

[email protected] 14. Dr. Igor Corman, deputat, bursier DAAD – 1994-199515. Dr. Ion Tentiuc, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istoria Moldovei, bursier DAAD – 1995-1996,

[email protected] 16. Dr. Ion Varta, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM, bursier DAAD – 1996-1997, vartaion@yahoo.

fr 17. Dr. Marina Dumbravă, Moldova-Institut-Leipzig, bursier DAAD – 1997-1998, marina_dumbrava@

web.de 18. Dr. Sergiu Matveev, Universitatea de Stat din Moldova, bursier DAAD – 2004-2005, 2009,

[email protected]. Dr. Sergiu Musteaţă, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, bursier DAAD

– 2004, 2008, [email protected] 20. Dr. Valeriu Banaru, bursier DAAD – 1997-1998, 2009, [email protected] 21. Dr. Vasile Dumbravă, Moldova-Institut-Leipzig, bursier DAAD – 1995-1996, dumbrava@uni-leipzig.

de22. Iulia Caproş, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, bursier DAAD – 2001-

2002, [email protected] 23. Lilia Dergaciov, bursier DAAD – 2007-2008, [email protected]

– 266 –

Foto 1. S. Matveev, I. Tentiuc.

Foto 2. În prim-plan de la dreapta la stânga E. Dragnev, S. Ciocanu.

– 267 –

Foto 3. A. Zanoci, A. Popa.

Foto 4. În prim-plan L. Dergaceva.

– 268 –

Foto 5. F. Lüth, K. Rassmann, situl de la Horodca.

Foto 6. În vizită la Orheiul Vechi.

– 269 –

DATE DESPRE AUTORI

Conf. univ., dr. Sergiu MUSTEAŢĂLoc de muncă: Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creanga” din ChişinăuBursier DAAD: 2004, Institut für Ur- und Frühgeschichte, Albert-Ludwigs-Universität Freiburg im Breisgau şi 2008, Römisch Germanische Kommission, Frankfurt am Main, Germania; Universität Bonn, Institut Vor- und Frühgeschichtliche ArchäologieAdresa de contact: Str. Ion Creangă nr. 1, bloc central, of. 407; MD-2069, Chişinău, Republica MoldovaTelefon: +373 22 742436; Fax: +373 22 719169e-mail: [email protected]

Conf. univ., dr. Alexandru POPALoc de muncă: Römisch Germanische Kommission des Deutschen Archäologischen Instituts, Frankfurt am MainBursier DAAD: 1994-1996, Universität Frankfurt am MainAdresa de contact: Palmengartenstr. 10-12, D 60325 Frankfurt am Maine-mail: [email protected]

PhD Lilia DERGACIOVLoc de muncă: Wissenschaftlicher Mitarbeiter an der Zentrum Archäologie, Institut für Kultureigentum der Akademie der Wissenschaften der Rep. Moldau/ PhD Kandidat an der Institut für Archaeologie “V. Parvan”, Bukarest, Rumänien.Bursier DAAD: 2007-2008, Niedersächsisches Landesmuseum, HannoverAdresa de contact: Bd. Ştefan cel Mare, 1, MD 2001, Chişinău, Republica Moldovae-mail: [email protected]

Conf. univ., dr. Sergiu MATVEEVLoc de muncă: Universitatea de Stat din Moldova, Catedra Arheologie şi Istorie AnticăBursier DAAD: 2004-2005, 2009, Römisch Germanische Kommission, Frankfurt am MainAdresa de contact: str. Al. Mateevici, 60, Chişinăue-mail: [email protected]

Conf. univ., dr. Tudor ARNĂUTLoc de muncă: Universitatea de Stat din Moldova, Catedra Arheologie şi Istorie AnticăAdresa de contact: str. Al. Mateevici, 60, Chişinăue-mail: [email protected]

Conf. univ., dr. Andrei NICICLoc de muncă: Unversitatea de Stat din Moldova, Catedra Arheologie şi Istorie Antică, Laboratorul de Cercetări Ştiinţifi ce „Tracologie”.Bursier DAAD: 2003-2004, 2009, Institut für Prähistorische Archäologie der Freien Universität Berlin; Eurasien-Abteilung des Deutschen Archäologischen Instituts;Adresa de contact: str. A. Mateevici 60, MD-2009, Chişinău, Republica Moldovae-mail: [email protected]; [email protected]

Sergiu HEGHEALoc de muncă: Unversitatea de Stat din Moldova, Catedra Arheologie şi Istorie Antică Adresa de contact: str. A. Mateevici 60, MD-2009, Chişinău, Republica Moldovae-mail: [email protected]

– 270 –

Conf. univ. dr. Ion TENTIUCLoc de muncă: Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a MoldoveiBursier DAAD: 1995-1996, Institut für Ur- und Frühgeschichte, Eberhard-Karls-Universität, TübingenAdresa de contact: Str. 31 August 1989 121A, 2012 Chişinău, Republica Moldovae-mail: [email protected]

Dr. Eugen UŞURELULoc de muncă: Centrul Arheologie, Institutul Patrimoniului Cultural al AŞMBursier DAAD: 2007-2008, Deutsches Archäologisches Institut, Eurasien Abteilung, BerlinAdresa de contact: bul. Ştefan cel Mare 1, MD-2001, Chişinău, Republica Moldovae-mail: [email protected]

Conf. univ., dr. Aurel ZANOCILoc de muncă: Universitatea de Stat din Moldova, Buriser DAAD: 1997-1998; 2003, Universitatea HeidelbergAdresa de contact: str. Mateevici 60, 2009 - Chişinău, Republica Moldova, e-mail: [email protected]

Dr. Iulia CAPROŞLoc de muncă: Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Catedra Istorie UniversalăBursier DAAD: 1998-1999 şi 2001-2002, Universitatea din Konstanz Adresa de contact: Str. Ion Creangă nr. 1, bloc central, of. 508; MD-2069, Chişinău, Republica Moldovae-mail: [email protected]

Conf. univ., dr. Emil DRAGNEVLoc de muncă: Universitatea de Stat din Moldova, Catedra Istorie UniversalăBursier DAAD: 1996-1997, Ludwig-Maximilians-Universität, MünchenAdresa de contact: str. Al. Mateevici, 60, Chişinăue-mail: [email protected]

Dr. Vasile DUMBRAVALoc de muncă: Moldova-Institut Leipzig, GermaniaBursier DAAD: 1995-1996, Universitatea din LeipzigAdresa de contact: Universitatea din Leipzig, Moldova-Institut Leipzig e.V., Thomaskirchhof 20, D-04109 Leipzig, Germaniae-mail: [email protected]

Dr. Marina DUMBRAVALoc de muncă: Moldova-Institut Leipzig, GermaniaBursier DAAD: 1997-1998, Universitatea LeipgigAdresa de contact: Universitatea din Leipzig, Moldova-Institut Leipzig e.V., Thomaskirchhof 20, D-04109 Leipzig, Germaniae-mail: [email protected]

– 271 –

Editura „Pontos“ SRLStr. 31 August 1989, nr. 98

MD-2004, ChişinăuTel. (+373 22) 23 22 18

e-mail: [email protected]

Tiparul executat la F.E./P. “Tipografi a Centrală”Str. Florilor nr. 1, MD-2068, Chişinău

Comanda nr. ____________

Date post:	29-Jul-2015
Category:	Documents
Upload:	popovici-sergiu
View:	508 times
Download:	3 times

Arheologia între ştiinţă, politică şi economia de piaţă. Chişinău 2010

Documents