+ All Categories
Home > Documents > apar-romania.ro · Web view2020/05/18  · Toti colegii fără exceptii lucrează cu maxima...

apar-romania.ro · Web view2020/05/18  · Toti colegii fără exceptii lucrează cu maxima...

Date post: 23-Oct-2020
Category:
Upload: others
View: 1 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
136
Stiri 18 mai 2020 , prima parte CURSUL DE SCHIMB 18.05.2020 1 EUR 4.83 92 1 USD 4.47 83 PROGNOZA AGROMETEOROLOGICĂ 18 - 22 Mai 2020! Agroinfo 18 mai 2020 ANUNȚUL METEOROLOGILOR. Pe ansamblu, în acest interval va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obișnuit, în cea mai mare parte a țării. Temperatura medie diurnă a aerului va oscila între 11...23°C, abaterile termice pozitive fiind de 1...4°C, în majoritatea regiunilor agricole. Temperatura maximă a aerului se va situa între 15...30°C, pe aproape întreg teritoriul. Temperatura minimă a aerului va fi cuprinsă între 6...16°C, în toate zonele de cultură. Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 10 cm se va încadra între 12...24°C la nivelul întregii ţări, valori optime parcurgerii fazelor vegetative la prășitoarele semănate până la această dată. Se prognozează ploi sub formă de aversă, dar și 1
Transcript

Stiri 18 mai 2020 , prima parte CURSUL DE SCHIMB 18.05.2020

1 EUR

4.8392

1 USD

4.4783

PROGNOZA AGROMETEOROLOGICĂ 18 - 22 Mai 2020!

Agroinfo 18 mai 2020

ANUNȚUL METEOROLOGILOR. Pe ansamblu, în acest interval va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obișnuit, în cea mai mare parte a țării. Temperatura medie diurnă a aerului va oscila între 11...23°C, abaterile termice pozitive fiind de 1...4°C, în majoritatea regiunilor agricole. Temperatura maximă a aerului se va situa între 15...30°C, pe aproape întreg teritoriul.

Temperatura minimă a aerului va fi cuprinsă între 6...16°C, în toate zonele de cultură. Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 10 cm se va încadra între 12...24°C la nivelul întregii ţări, valori optime parcurgerii fazelor vegetative la prășitoarele semănate până la această dată.Se prognozează ploi sub formă de aversă, dar și torențiale, acestea fiind însoţite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat cu aspect de vijelie. Totodată, local vor fi condiții de producere a grindinei.

Caracteristici agrometeorologice

În cultura grâului de toamnă, conținutul de umiditate din sol pe profilul 0-100 cm, se va situa în limite scăzute și deosebit de scăzute, seceta pedologică având diferite grade de intensitate, respectiv moderată, puternică şi extremă, în Moldova, Dobrogea, Muntenia, Banat, Crișana și Transilvania, cea mai mare parte a Olteniei. Aprovizionarea cu apă a solului va prezenta valori satisfăcătoare, izolat în nordul Olteniei și al Maramureșului.

În stratul de sol 0-20 cm, în cultura neirigată de porumb, se vor înregistra deficite de apă (secetă pedologică moderată, puternică și extremă), în Dobrogea și Crișana, pe suprafețe agricole extinse din Moldova, local în nord-estul, centrul, estul, sud-estul și sud-vestul Transilvaniei, nordul și nord-vestul Banatului, estul, nordul, sudul, izolat în centrul și vestul Munteniei. Rezerva de umiditate din sol se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim și optime, în Maramureș și Oltenia, cea mai mare parte a Banatului, local în nordul, nord-vestul, centrul și sudul Transilvaniei, nord-vestul, estul, centrul și sudul Moldovei, nordul, vestul și izolat sud-estul Munteniei.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

Procesele biologice ale culturilor agricole se vor desfășura pe ansamblu normal în aproape toată țara, iar pe terenurile cu o bună aprovizionare cu apă a solului, ritmurile de vegetaţie ale plantelor vor fi mai intensificate. De asemenea, la culturile întârziate fenologic şi local, pe terenurile cu deficite accentuate de apă în sol, starea de vegetaţie se va menţine medie şi slabă.

Culturile de orz şi grâu de toamnă se vor afla în fazele de alungire a paiului (30-100%), ”burduf” şi înspicare (10-50%), precum şi începutul înfloririi (10-30%), îndeosebi în semănăturile înființate în perioada optimă.

Rapiţa va parcurge predominant înflorirea (20-100%) şi formarea silicvelor (10-60%), pe majoritatea suprafeţelor cultivate.Funcție de data semănatului, la floarea-soarelui se vor semnala germinarea (40-100%), răsărirea (30-100%) şi apariţia primelor frunze (20-100%).La porumb se vor înregistra fazele de germinare și răsărire (30-100%), apariția frunzei a treia (20-100%) și începutul înfrunzirii (1-4 frunze), cu o stare de vegetaţie a plantelor în general bună şi medie.Sfecla de zahăr se va afla la germinare, răsărire şi apariţia primelor frunze ale rozetei (10-100%), iar cartoful pentru consum (soiuri timpurii) la încolţire, răsărire și dezvoltarea primei perechi de frunze (20-100%).

Speciile de sâmburoase îşi vor continua creşterea fructelor/frunzelor/lăstarilor, iar seminţoasele, legarea rodului, înfrunzirea și înflorirea.

În cea mai mare parte a podgoriilor, vița de vie va parcurge creşterea frunzelor şi a lăstarilor, precum şi formarea inflorescenţelor, la nivelul întregii țări. Lucrările agricole specifice (semănat, plantat, tratamente fito-sanitare în vii şi livezi, fertilizări, erbicidări, etc.) vor fi întrerupte temporar în zilele cu precipitaţii.

Recomandări de specialitate:

• Definitivarea semănatului/plantatului la culturile prăşitoare (porumb, floarea-soarelui);• Efectuarea lucrărilor de combatere a bolilor, buruienilor și dăunătorilor la speciile de toamnă;• Aplicarea de tratamente fito-sanitare în plantaţiile pomi-viticole;• Continuarea aplicării îngrășămintelor minerale complexe în culturile de primăvară.

* Evoluția stării de vegetație pentru perioada estimată utilizează prognoza meteorologică pe scurtă/medie durată asociată cu informațiile fenologice colectate săptămânal prin monitorizarea principalelor culturi agricole din România situate în apropierea stațiilor meteorologice cu program agrometeorologic din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie.

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni  Ionuț Fantaziu mai 18, 2020

Meteorologii anunță că, în următoarele două săptămâni, până pe 31 mai, vremea va fi schimbătoare. Vor fi zile răcoroase și perioade în care temperaturile se vor apropia de cele normale pentru luna mai.

BANAT. Pe parcursul intervalului de prognoză regimul termic va avea variații de la un normal al perioadei spre valori sub cele caracteristice zonei. Astfel, maximele mediate pe regiune, vor fi de 22 de grade în zilele de 21, 22, 25 și 26 mai, în timp ce în rest se vor situa între 23 și 25 de grade.

Mediile minimelor se vor încadra între 10 și 14 grade, cu valori mai mici, în jurul a 8 grade în data de 22 mai. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în 19, 20 mai și din nou în intervalul 24 – 29 mai. Vor fi mai ales fenomene specifice instabilității atmosferice.

CRIȘANA. Cele două săptămâni de prognoză vor fi caracterizate de alternațe termice, între zile cu vreme răcoroasă și zile cu valori termice apropiate de normal. Valorile maxime mediate pe regiune vor varia între 20 și 24 de grade, cele mai scăzute temperaturi, urmând a se înregistra în zilele de 21, 22, 25 și 26 mai.

Temperaturile minime vor fi în general cuprinse între 10 și 12 grade, mai scăzute în 22 mai când vor coborî spre 8 grade. Va ploua pe arii restrânse în 19 mai, însă după data de 24 mai probabilitatea să plouă pe arii mai extinse va fi ridicată. În general ploile vor fi asociate unor manifestări de instabilitate atmosferică.

MARAMUREȘ. Intervalul de prognoză se va încadra în regimul termic specific perioadei, cu alternațe termice, chiar semnificative. În consecință, la nivelul regiunii, se vor înregista maxime cuprinse între 18 și 24 de grade, cu cele mai reci zile în 21, 22, 25 și 26 mai.

Temperaturile minime vor avea variații semnificative în prima săptămână, de la valori medii de 8…10 grade la început, spre 4…6 grade în a doua jumătate, iar în săptămâna următoare vor fi relativ constante, în jurul mediei de 10 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată după data de 23 mai când vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.

TRANSILVANIA. Vremea va fi schimbătoare, cu variații termice chiar semnificative. În primele zile valorile maxime mediate pe zonă vor fi de 22…24 de grade, în 21 și 22 mai vor scădea semnificativ, ajungând la 18 grade, iar în intervalul 23 – 31 mai, vor varia între 20 și 24 de grade.

Temperaturile minime vor oscila ușor la început, cu medii de 10…12 grade, însă vor marca o scădere accentuată, spre 4 grade, în 22 și 23 mai, după care vor crește ușor, până la valori în jur de 8 grade. Probabilitatea pentru manifestări caracteristice instabilității atmosferice va fi ridicată în 19 și 20 mai, când se vor semnala cu caracter local, și din nou după 24 mai, pe arii mai extinse.

OLTENIA. Pe parcursul celor două săptămâni, regimul termic diurn va fi caracterizat de alternanţe între zile în care la nivelul regiunii vor fi maxime de 20…22, caracterizând o vreme răcoroasă (în perioada 20–22 mai, dar cu o probabilitate mare şi în perioada 25-27 mai) şi zile cu valori termice normale, în general de 24…26 de grade, în restul intervalului.

Nopțile vor fi calde în primele zile ale săptămânii, cu o medie a temperaturilor minime de 13…15 grade, însă în 22 și 23 se va înregistra o scădere accentuată a acestora până spre 8…9 grade, apoi se va reveni la o medie de 10…12 grade, considerată normală pentru ultima decadă a lunii mai. Instabilitatea atmosferică va fi în creștere în primele zile ale intervalului, astfel mai ales în 20 mai, pe arii extinse vor fi ploi, în general însemnate cantitativ. Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată și în perioada 25 – 28 mai.

MOLDOVA. În primele două zile ale intervalului, valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale, respectiv maxime la nivelul regiunii în jur de 24 de grade și minime de 10…12 grade. La mijlocul primei săptămâni de prognoză vremea va deveni răcoroasă, chiar rece în timpul dimineților, cu medii ale valorilor maxime de 17…19 grade și minime ce vor scădea spre 6 grade.

După acest interval se vor înregistra ușoare variații, însă tendința temperaturii va fi de creștere, astfel încât, până la finalul celor două săptămâni, se va atinge o medie a valorilor maxime de 26 de grade și de 11…13 grade pentru minime. Se vor semnala averse locale în 19 și 20 mai, dar cu o probabilitate mai mare și în intervalul 24 – 28 mai.

DOBROGEA. Intervalul va debuta cu valori termice apropiate de mediile specifice acestei perioade, respectiv, maxime în general de 20…22 de grade și minime în jur de 14 grade. Și în această regiune zilele de 21 și 22 mai vor fi răcoroase, cu maxime în jur de 18 grade și minime, în medie de 9…10 grade. Ulterior se va încălzi treptat de la o medie a valorilor maxime de 20 de grade, până spre 23…24 de grade la finalul intervalului.

Evoluția va fi asemănătoare și pentru temperaturile minime, media acestora urmând să ajungă din nou la 13…14 grade. Cu o probabilitate destul de ridicată, vor fi averse posibil însemnate cantitativ în ziua de 20 mai. În restul intervalului regimul pluviometric va fi în general deficitar, iar manifestări specifice instabilității atmosferice vor mai fi probabile în a doua săptămână de prognoză (mai ales în perioada 26-28 mai).

MUNTENIA. Regimul termic diurn va fi caracterizat de alternanţe între zile cu vreme răcoroasă (în perioada 20–22 mai, dar cu o probabilitate mare şi în perioada 25-27 mai) când media maximelor va fi de 19…22 de grade şi zile cu valori termice normale, la o medie regională de 24…26 de grade.

Nopțile vor fi calde în primele zile ale săptămânii, cu o medie a temperaturilor minime de 13…14 grade, însă în 22 și 23 se va înregistra o scădere accentuată a acestora până spre 7…9 grade. Pentru restul intervalului sunt prognozate minime, în general de 10…12 grade. Instabilitatea atmosferică va fi în creștere în primele zile ale intervalului, astfel mai ales în 20 mai, pe arii extinse vor fi ploi, local însemnate cantitativ. Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată și în perioada 25 – 28 mai.

Ultima ora! ALERTA METEO: Ploi torentiale, vijelii si grindina in Romania In mai 18, 2020   Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până joi dimineaţa, la nivelul întregii ţări.

Conform prognozei, în intervalul 18 mai, ora 22:00 – 21 mai, ora 9:00, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi în regiunile sud-vestice, sudice şi centrale, precum şi în zonele de munte.

Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi căderi de grindină.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 l/mp, iar mai ales în cursul zilei de miercuri (20 mai) şi în noaptea de miercuri spre joi (20/21 mai) pe arii restrânse 35 – 40 l/mp.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă luni.

APIA si SUBVENTIIMaria Grapini – apel pentru egalizarea plăților către fermierii din România Maria Stan, Redactor  15/05/2020

Europarlamentarul umanist Maria Grapini continuă să facă demersuri pentru sprijinirea fermierilor defavorizați și solicită Comisiei și Consiliului European creșterea bugetelor subvențiilor alocate acestora.

Europarlamentarul susține că este momentul să se pună punct discriminărilor și să se asigure un tratament egal pentru toți agricultorii europeni, respectându-se Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Acest demers vine în contextul în care în Parlamentul European s-a votat un nou amendament cu privire la noul cadru financiar multianual 2019-2024.

„Dacă aceste bugete nu cresc, nu vom ajunge la o Europă unită. Europa este la răscruce. Și va depinde foarte mult de acest cadru financiar. Dar cum îl putem face inteligent pentru a ține Europa împreună? Să nu discriminăm, să nu avem țări de mâna a doua, să nu avem cetățeni de mâna a doua, să avem subvenție egală la fermieri și toate bugetele să fie pe baza echității sociale.

Stabilirea noului cadru financiar trebuie să se bazeze pe situația actuală. Acest cadru trebuie să fie echitabil și etic. Consiliul trebuie să învețe să țină cont de propunerea Parlamentului pentru că până la urmă acesta reprezintă cetățenii.

Ce s-a întâmplat cu Europa? Avem mai multă coeziune, avem mai bună conectivitate, avem mai multe locuri de muncă, avem cercetare, avem inovare în piața globală? Eu așa cred că își stabilește fiecare un buget, fie că e vorba de familie, de companie”, a spus Maria Grapini.

SUBVENȚII APIA: Lista cu primii 30.491 de fermieri intrați la plata finală pentru sumele în plus la hectar! agrointeligenta.ro - 16 mai 2020 Primii fermieri pentru care APIA a deblocat plata subvenţiilor speciale pe suprafaţă! Începând de astăzi, sâmbătă, 16 mai, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a început să autorizeze la plată agricultorii care sunt eligibil pentru sprijinul cuplat vegetal, subvenție ce se acordă pentru o serie de culturi considerate în pericol de abandon. Pentru a încasa aceste plăți suplimentare pe hectar, fermierii au trebuit să prezinte la APIA o serie de documente care să dovedească realizarea unei producții minime stabilită pentru fiecare cultură în parte, iar în unele cazuri și valorificarea acesteia.”Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că astăzi, 16 mai 2020, a demarat autorizarea la plată a schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal Campania 2019. Astfel, până la această oră s-au autorizat 30.491 fermieri cu o sumă totală de 54.749.076,22 euro”, se arată într-un comunicat de presă remis către Agrointeligența – AGROINTEL.RO.Această primă listă cu fermieri va fi transmisă în contabilita luni, 18 mai, iar acești agricultori vor fi primii care vor încasa sumele pentru sprijinul cuplat din campania de anul trecut.Potrivit art. 1, alin 6, din Hotărârea de Guvern nr. 351 din 05.05.2020 pentru aprobarea plafoanelor alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2019 – “Cuantumul pe unitatea de măsură pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor prevăzute la alin. 5 la suprafețele eligibile pentru anul 2019”, au rezultat următoarele cuantumuri:Plățile pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2019 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329 din 3 octombrie 2019.ORDIN MINISTRU! CALENDAR PENTRU PLATA SUBVENȚIILOR APIA! Agroinfo 18 mai 2020 -

OFICIAL! Ordinul ministrului agriculturii nr.131 din 15 mai 2020, publicat astăzi pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, stabilește calendarul pentru plata subvențiilor APIA cuvenite fermierilor români pentru anul 2020.

Potrivit Ordinului, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va asigura toate măsurile pentru accelerarea depunerii/primirii cererilor unice de plată în perioada în care nu se aplică penalități, efectuarea controlului administrativ și pe teren în perioada opitmă, acordării avansului și plăților finale, cu respectarea următoarelor termene/perioade:

a) cererile unice de plată se vor depune/primi până cel târziu la data de 15 iunie inclusiv, fără penalități;b) între 1 iulie - 31 iulie 2020 se vor efectua controlul administrativ, inclusiv control preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora pentru controlul la fața locului, precum și transmiterea eșantioanelor către autoritățile/departamentele de control;c) între 3 august - 1 octombrie 2020 se va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop, iar controlul aferent al unor obligații/cerințe specifice se va efectua, după caz, în iarna sau primăvara anului următor;d) plata avansului pentru anul de cerere 2020 se va efectua în perioada 16 octombrie 2020 - 30 noiembrie 2020 după finalizarea controalelor administrative în ceea ce privește plățile directe;e) plata finală ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2020 se va efectua între 2 decembrie 2020 - 31 martie 2021.

APIA, FOC CONTINUU LA PLATA SUBVENȚIILOR FERMIERILOR!

Agroinfo 18 mai 2020 -

APIA LUCREAZĂ ȘAPTE ZILE DIN ȘAPTE! Funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au reacționat vehement la declarațiile politice făcute duminică seara pe un post tv de liderul social-democrat Marcel Ciolacu. Acesta ar fi afirmat că nu sunt plătite subvențiile agricole cuvenite fermierilor pentru anul de cerere 2019.

În aceasta seară (duminică n.r.) am asistat cu uimire și în același timp cu revolta cum un politician aduce grave acuzații instituție noastre. Este vorba de domnul Ciolacul, care la o ora de maxima audiență a afirmat la un post de televiziune că fermierii români nu au primit subvențiile pentru anul 2019 și că APIA este o instituție care nu funcționează. Asemenea acuzații mincinoase nu pot fi lăsate netaxate. Realitatea este următoarea:

1. Subvențiile pentru anul 2019 sunt plătite în proporție de peste 99 la sută.

2. Subvenția pentru motorina consumata in anul 2019 este plătită și în același timp au fost procesate cererile depuse de fermieri pentru motorina consumata in trimestrul 1 din 2020.

3. Ajutorul acordat crescătorilor de animale pentru ameliorarea producției este platit la zi.

4. In data de 16 mai a fost demarată plata sprijinului cuplat - ultima forma de sprijin aferentă anului 2019, aceasta plata se efectuează conform procedurilor, adică la timp.

5. Crescătorii de porcine și păsări au primit drepturile conform măsurii M 14- bunăstarea animalelor.

6. A fost demarată activitatea de primire a cererilor depuse de apicultori prin PNA 2020.

7. Se vizează carnetele rentierilor agricoli.

8. Funcționarii APIA lucrează toată săptămâna, adică 7 zile, în echipele de constatare a calamității provocate de seceta.

Am rugămintea că acest scurt material sa fie adus la cunoștință domnului Ciolacul pentru ca pe viitor sa nu mai denigreze o instituție care de ani buni are cel mai bun procent de absorbție a fondurilor europene( peste 95 la sută) și ai cărei salariați sunt buni profesioniști care, de fiecare data cînd este vorba de a asigura transpunerea în practică a drepturilor producătorilor agricoli din Romania, au răspuns prezent și nu au ezitat să lucreze sâmbăta și duminica pentru că fermierii români să poată beneficia de sprijin atunci cînd au nevoie de acesta, a scris duminică seara Dan Sergiu Moroșanu, Coordonator Serviciu Măsuri Specifice APIA Bacău, pe Grupul APIA creat pe Facebook.

La postare au comentat mai mulți funcționari APIA din toată țara.

APIA este institutia care aduce Romaniei 2,5 miliarde de euro si asta se pare ca deranjeaza!

Toti colegii fără exceptii lucrează cu maxima seriozitate și depun eforturi susținute pt ca toti fermierii sa beneficieze la timp de subvenții!

Se muncește tot timpul, inclusiv la sfârșit de săptămâna! Avem cel mai mare procent de absorbție a fondurilor! Sunt câteva dintre comentariile făcute de angajații APIA.

Potrivit declarației ministrului agriculturii, Adrian Oros, până la începutul săptămânii trecute, pentru subvențiile agricole aferente anului de cerere 2019 au fost autorizaţi la plată peste 99,18% dintre fermieri şi s-au plătit până acum 2,76 miliarde de euro, atât din FEGA, FEADR, dar şi din bugetul naţional.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat sâmbătă, 16 mai 2020, că a demarat plata sprijinului cuplat vegetal aferent anului 2019, singura subvenție care a rămas de achitat fermierilor pentru anul 2019. Sâmbătă erau autorizați la plata acestei subvenții  30.491 fermieri cu o sumă totală de 54.749.076,22 euro.

APIA: FERMIERII CARE PRIMESC SUBVENȚIILE ÎN AVANS!

Agroinfo 17 mai 2020

COMUNICAT APIA! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că, până la acest moment, 604.271 de fermieri care solicită anul acesta plata subvențiilor pentru o suprafață de 4.969.969,53 ha pot să-și încaseze subvențiile în avans pe baza adeverinței APIA.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii că începând cu data de 15 mai 2020, eliberează adeverințe fermierilor care intenţionează să acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente, de la instituţiile bancare și non-bancare care au încheiat convenţii cu APIA. Până la acest moment, au fost depuse, pentru anul 2020, un număr de 604.271 cereri, pentru o suprafață de 4.969.969,53 ha. Așadar, acești fermieri pot solicita eliberarea adeverinței APIA pe baza căreia pot să-și încaseze în avans subvențiile de la băncile cu care APIA are convenții încheiate.

Pentru a respecta în continuare regulile de distanțare socială și pentru a proteja sănătatea personalului propriu și a beneficiarilor, fermierii au posibilitatea de a solicita Agenției eliberarea adeverințelor prin mijloace electronice (telecomunicații). De asemenea, cu acordul fermierului, APIA transmite direct, prin mijloace electronice, instituțiilor bancare și non-bancare adeverințele eliberate.

Campania de depunere a Cererilor Unice de Plată se va încheia la data de 15 iunie 2020, în conformitate cu prevederile OMADR nr.89/ 03.04.2020 privind depunerea on-line a cererilor unice de plată aferente anului 2020.

Completarea Cererilor unice de plată se realizează pe site-ul APIA www.apia.org.ro, accesând link-ul aplicației IPA-Online http://lpis.apia.org.ro, iar descrierea amănunțită a utilizării aplicației se găsește în ghidul de utilizare al acesteia care poate fi accesat la butonul Asistență.

Documentele care se atașează la dosarul Cererii unice de plată sau la modificările aduse acesteia (copie CI/BI/pașaport/certificatul de înregistrare la ONRC/certificatul de înregistrare fiscală, dovadă cont bancar activ) se transmit prin mijloace electronice către Centrele județene/locale APIA de care aparțin fermierii.

APIA plătește serviciile din februarie, în sectorul creșterii animalelor  Luni, 18 Mai 2020 Revista Fermierului

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că, începând de astăzi, 18 mai 2020, efectuează plățile aferente ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna februarie a anului 2020.

Suma totală autorizată la plată este de 1.329.073,44 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, pentru un număr de 28 solicitanți care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare.

Aproape 55 milioane euro și peste 30.000 de fermieri autorizați la plata sprijinului cuplat în sectorul vegetal, Campania 2019  sâmbătă, 16 Mai 2020 17:22 Revista Fermierului Astăzi, 16 mai 2020, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat autorizarea la plată a schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal Campania 2019.

Astfel, s-au autorizat 30.491 fermieri cu o sumă totală de 54.749.076,22 euro.

Potrivit art. 1, alin 6, din Hotărârea de Guvern nr. 351 din 5 mai 2020 pentru aprobarea plafoanelor alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2019 – „Cuantumul pe unitatea de măsură pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor prevăzute la alin. 5 la suprafețele eligibile pentru anul 2019”, au rezultat cuantumurile de mai jos.

Plățile pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2019 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329 din 3 octombrie 2019.

Sprijin cuplat în sectorul vegetal - soia = 212,8841 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal - lucernă = 94,6683 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe și fasole boabe = 118,0473 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – cânepă pentru ulei și/sau fibră = 210,0058

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – orez = 623,3161 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – sămânță de cartof = 1.386, 0929 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – hamei = 528,9442 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – sfeclă de zahăr = 829,3367 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – tomate pentru industrializare cultivate în câmp = 1.717,9913 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – castraveți pentru industrializare cultivați în câmp = 539,8844

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveți pentru consum în stare proaspătă și/sau pentru industrializare, ardei varză și vinete pentru consum în stare proaspătă = 4.649,1189 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre = 268,9760 euro/ha

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – cartof timpuriu pentru industrializare = 1.000 euro/ha

AFIR si FINANTARI

Depunere proiecte PNDR, în 2020. Iunie și iulie, pentru abatoare, pomicultură și tineri  Mihaela Prevenda Sâmbătă, 16 Mai 2020 10:42

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat calendarul sesiunilor pentru depunerea de proiecte PNDR în anul 2020.

Măsurile/submăsurile, lunile în care vor avea loc lansările sesiunilor de depunere a proiectelor în cadrul PNDR 2014-2020, precum și alocarea financiară estimativă pentru fiecare măsură și submăsură sunt detaliate mai jos și în foto.

În lunile iunie și iulie, pomicultorii, tinerii fermieri și cei din zonele montane, interesați de accesarea fondurilor europene, vor putea depune proiecte pe submăsurile „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”, „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, precum și „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”. De reținut, pentru sM 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole” sesiunea va fi organizată doar pentru investiții noi în abatoare de capacitate mică în zona montană.

sM 17.1 „Contribuții la primele de asigurări”: 11 mai - 30 noiembrie, 15.000.000 euro;

sM 5.1 „Sprijin pentru investiții în acțiuni preventive menite să reducă consecințele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse și evenimentelor catastrofale”: 11 mai – 31 iulie, 13.039.804 euro;

sM 5.2 „Sprijin pentru investiții în refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de dezastrele naturale, de condiții de mediu adverse și de evenimente adverse”: 11 mai – 31 iulie, 3.677.431 euro;

sM 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice – componenta irigații”: iunie - 43.700.259 euro;

sM 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”: iunie - 12.000.000 euro;

sM 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”: iunie - 1.985.644 euro;

sM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”: iulie - 43.022.207 euro;

sM 3.1 „Sprijin pentru participarea pentru prima dată la schemele de calitate”: august - 2.008.739 euro;

sM 3.2 „Sprijin pentru activitățile de informare și de promovare desfășurate de grupurile de producători în cadrul pieței interne”: august - 4.072.493 euro.

ALTELE

Ministrul Oros: industria de procesare a produselor bio, aproape inexistenta in Romania Mai 17, 2020

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat ca in prezent, la nivelul tarii noastre nu mai exista procesatori de produse bio, iar aceasta activitate ajunge la 3%, noteaza Mediafax.

„Foarte putini agenti economici in domeniul procesarii, majoritatea doar in domeniul productiei primare: 35% cereale, 25% culturi industriale, 21% fanete si arbusti fructiferi 6%. Activitatea de procesare este aproape inexistenta, pana la 3%”, a precizat ministrul.

Seful MADR a mai spus ca, in Romania, agricultura bio se realizeaza doar pe 365 de hectare si ca in aceasta industrie sunt 10.000 de operatori si 13 organisme de audit.

„Vrem sa prindem sume mai consistente pentru acest domeniu de agricultura si industrie alimentara. Inceputul este mai timid avem o crestere anuala de 9%, avem undeva cam 10.000 de operatori inregistrati, 13 organisme de inspectie si certificare pentru agricultura ecologica aprobate, cei care fac acest audit si suprafata sigur, pe care se face agricultura biologica in Romania, este undeva, destul de mica, 365 de hectare”, a mai declarat Adrian Oros.

PERICOL de CRIZA alimentara la sfarsitul lui 2020? Ce spune Ministrul Agriculturii In mai 18, 2020   Lumea nu s-a confruntat niciodată cu o criză de foame ca aceasta – este părerea unor experți, care sunt de părere că numărul de persoane care se confruntă cu foametea acută s-ar putea dubla până la sfârșitul acestui an, pe fondul pandemiei de coronavirus. Într-o intervenție recentă la un post de televiziune, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a vorbit despre problema unei crize alimentare și cât de real este acest pericol pentru țara noastră.

”Încă de la începutul crizei, facem monitorizări în ceea ce privește prețul la raft al alimentelor de bază, dar mai ales în ceea ce privește stocurile de alimente, atât la rezerva de stat cât și stocurile marilor agenți economici, în așa fel încât să ne asigurăm că în toată această perioadă, cât și după, să fie stocuri suficiente din alimentele de bază.

Vânzările la anumite alimente au scăzut foarte mult și datorită schimbării comportamentului de comunicare, datorită restricțiilor de circulație, iar la unele produse, cum ar fi carnea de porc, carnea de pasăre, ouăle, legumele, produsele lactate – producătorii și procesatorii români au stocuri foarte mari, au probleme financiare din acest punct de vedere. De aceea, atât noi, cât și Comisia Europeană, am intervenit cu acel mecanism de stocare privată, iar acum gândim niște scheme de sprijin pentru producători și procesatori, din cei 80 de milioane de euro care au rămas neutilizați din măsuri care au fost mai puțin accesate și pe care Comisia ne permite să-i utilizăm. Sigur, în paralel gândim și alte mijloace de sprijin, de garantare, de creditare, în așa fel încât cei care au fost afectați în această perioadă să își poată relua activitatea, iar după ce trece această criză, să își relanseze producțiile. 

Ar putea apărea o criză dacă evoluția pandemiei s-ar prelungi foarte mult și dacă ar fi afectate ramuri mari ale agriculturii și industriei alimentare, care, din fericire, nu au fost afectate până acum la un nivel foarte mare. Nu știm cât va dura, ce se va întâmpla la nivel european, ce se va întâmpla la nivel mondial, iar toate aceste lucruri s-ar putea să influențeze prețurile unor alimente, suficiența sau insuficiența acestora la nivel global. Noi, ca și Guvern, trebuie să facem totul pentru a ne asigura că la nivelul țării vor rămâne suficiente stocuri la alimentele de bază, iar prețurile cu care acestea vor fi cumpărate de cetățenii României vor fi unele rezonabile. Acesta este interesul nostru în această perioadă”, a declarat Ministrul Agriculturii la Digi24.

„Cerem demiterea imediata!”. Motiunea simpla impotriva lui Adrian Oros, supusa votului in Senat! In mai 18, 2020    „Cerem demiterea imediată a acestuia!”, este exclamația finală din textul actului oficial al moțiunii simple împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros. Astăzi, 18 mai 2020, după ora 16:00 va fi supusă dezbaterii și votului moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, intitulată “Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros”. Actul a fost semnat de 71 senatori PSD, ALDE și afiliații grupului PSD.

Care sunt acuzațiile?

Semnatarii îl acuză pe ministrul Oros că intenţionează “să despăgubească fermierii afectaţi de secetă după recoltare”. “Nu doar producătorii agricoli vor fi afectaţi de secetă, toate sectoarele din agricultură vor fi afectate. (…) Asigurarea seminţelor de grâu pentru cultura de toamnă va fi puternic afectată, iar Guvernul trebuie să se implice urgent în acest domeniu, deşi costurile sunt semnificative. Preţul pâinii va creşte, iar românii vor plăti pentru prima dată în ultimii ani mai mult pentru pâinea pusă zilnic pe masă. Toate aceste scumpiri au un vinovat: guvernul PNL”, spun semnatarii moţiunii simple, citata de agerpres.ro.

Cei 71 de senatori îl acuză pe ministrul Oros și de lipsa unui dialog cu fermierii sau cu reprezentanţii industriei alimentare. “Domnule ministru Oros, Ministerul Agriculturii s-a transformat strict într-o agenţie de control, nu mai are legislaţie, politici publice, lucruri care ar trebui asumate şi rezolvate de dumneavoastră în calitate de ordonator principal de credite. (…) Fără un plan de lucru, fără o viziune, fără obiective, fără dialog cu producătorii, fără dialog cu oficiali UE care asigură prin finanţarea PAC peste 70% din banii fermierilor români, România este condamnată să îşi importe mâncarea şi să îşi exporte forţa de muncă. Paradoxal, consumatorul român îşi doreşte produsele româneşti – mai curate, mai proaspete şi mai gustoase. Însă cu managementul actual al Guvernului şi al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, România va pierde enorm în aceşti ani. Atât bani, cât şi timp preţios”, susţin semnatarii moţiunii.

Răspunsul lui Adrian Oros

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a reacționat la această moțiune simplă, argumentând că „Moțiunea simplă depusă de PSD împotriva mea este dovada clară că am început să deranjez grupurile de interese care au controlat Ministerul Agriculturii în ultimii ani. Stați liniștiți! Nu mă puteți intimida! Voi avea grijă ca fermierii să afle și de ultimul LEU furat și de ce astăzi când vorbim nu își pot iriga pământurile!”, a scris Adrian Oros pe pagina sa de Facebook.

Adrian Oros, parlamentar PNL şi profesor universitar, doctor în medicină veterinară, își îndeplinește funcția de Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale din noiembrie 2019.

Botănoiu: Cum am dat fermierilor despăgubiri de secetă în 2012 și 2015. Un succes din care se pot trage învățăminte agrointeligenta.ro - 15 mai 2020 Am primit la redacție mărturia scrisă a fostului secretar de stat în MADR, Daniel Botănoiu, care povestește, cu lux de amănunte, cum s-au acordat despăgubirile pentru secetă în 2012 și 2015. Reamintim că, pe de altă parte, actualul ministru al Agriculturii, Adrian Oros, a declarat public de mai multe ori că despăgubiri pentru secetă nu s-au mai acordat de peste zece ani și că demersul din acest an, care se derulează cu destule greutăți, ar fi primul care să vină în sprijinul fermierilor după multă vreme. Daniel Botănoiu a ținut să precizeze că textul ce urmează să îl citiți mai jos poate fi un instrument util pe care actualii guvernanți îl pot consulta, dacă sunt de bună-credință și doresc să îi ajute cu adevărat pe fermieri. Agrointeligența-AGROINTEL.RO publică integral textul primit de la Daniel Botănoiu și lăsăm la latitudinea dumneavoastră ce decideți să păstrați, ca idei, din analiza sa. Reamintim că am informat în permanență cititorii noștri cu privire la deciziile și declarațiile ministrului Adrian Oros, inclusiv cele pe această temă. Apreciem însă, în egală măsură, orice punct de vedere avizat, care poate contribui la adoptarea unor soluții eficiente pentru fermierii României.Fostul secretar de stat Daniel Botănoiu are cuvântul:În anul 2012, pe la începutul lunii mai, m-a sunat un bun prieten, șef la o organizație puternică, și mi-a spus că în curând am să fiu numit secretar de stat la ministerul Agriculturii, căci a văzut un act semnat de premierul de atunci Victor Ponta.Am stat câteva minute pe gânduri, știut fiind faptul că trebuie să-mi las activitățile, însă fiind geamăn, cealaltă parte din mine îmi spunea: ”mergi și fă ceva pentru semenii tăi, uită-te ce este în jur cu pagube produse la sere și solare, cum se schimbă vremea, câte probleme au producătorii, etc”.În data de 21 mai 2012, premierul Ponta semnează decizia 236 prin care am fost numit secretar de stat, însă gândul îmi era la două subiecte importante și anume: ce pot să fac pentru legumicultorii afectați de calamitățile din lunile ianuarie și februarie ale anului 2012 și cum putem să avem semințe de porumb, rapiță și floarea soarelui care să reziste la atacul devastator al dăunătorilor. Primii care mi-au călcat pragul biroului au fost domnii Aurel Tănase, președintele OIPA legume/fructe și Gheorghe Vlad, președinte asociație legumicultori Vidra, care  au expus problemele sectorului și mi-au solicitat rapid să mă gândesc la o măsură de compensare care să ajute legumicultorii, că ei să-și recupereze o parte din cheltuielile făcute (și nu sunt puține!). Am acceptat propunerea lor și am cerut câteva zile să pot discuta cu ministrul Agriculturii, pe atunci vicepremier, Daniel Constantin, precum și cu colegii mei din minister pentru a vedea calea legală de punere în aplicare a eventualei măsuri. În data de 22 mai am avut o întâlnire cu colegii mei din minister, cărora le mulțumesc de fiecare dată când am ocazia, în urmă căreia am căzut de acord că putem acorda un ajutor de minimis pentru a susține financiar producătorii agricoli afectați. După câteva ore de discuții pro și contra, am căzut de acord asupra unui proiect de Hotărâre de Guvern care să atingă scopul propus. Am făcut acest lucru pentru a nu mai pierde timp atât de prețios pentru legumicultorii, care aveau nevoie de această „gură de oxigen”.Cu proiectul de act normativ am mers la ministrul Agriculturii, i-am explicat situația și l-am rugat să-mi susțină demersul. Nu a durat 10 minute și ministrul Agriculturii Daniel Constantin a fost de acord, a pus mâna pe telefonul cu fir roșu și a sunat la primul ministru al României, dl Victor Ponta, explicându-i situația în care ne aflăm și modul cum putem rezolva problema creată. Trebuie să menționez că anul 2012 era anul cu enorme provocări și cu bani puțini în bugetul ministerului Agriculturii. Surprinzător a fost faptul că după explicația dată de ministrul Agriculturii, premierul a acceptat imediat să promovăm actul normativ.În dată de 23 mai, l-am rugat pe colegul meu Mihai Puțintei să meargă cu mine la ministerul de Finanțe pentru a discuta cu colegii noștri despre actul normativ pe care dorim să-l implementăm. Pe drum l-am întrebat: ”Mihai, găsim în buget 1,5 milioane euro?” M-a bucurat răspunsul său: ”Trebuie, dle ministru!”După câteva ore de discuții cu ministrul Finanţelor publice, viceprim-ministru, Florin Georgescu a acceptat să-și pună semnătură pe actul normativ. Apoi, am plecat, bucuros ce-i drept, cu proiectul pentru a fi semnat de către ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, la ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, și la ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, astfel încât până la ședința de guvern următoare actul să fie promovat.Așa am reușit să promovăm HG nr 562 cu apariție în monitor în dată de 30 mai. Deci, în maximum o săptămâna de la luarea deciziei am fost în stare să emitem un act normativ care să susțină legumicultorii și floricultorii care produc în spații protejate. Îmi amintesc cu plăcere și le mulțumesc celor de la Direcțiile Agricole județene pentru modul cum au reacționat în vederea susținerii producătorilor. Am reușit să evaluăm și să controlăm pagubele produse pe baza datelor certe adunate de inspectorii de la Direcțiile Agricole. Plafonul maxim aprobat a fost de 7.500 euro per beneficiar și un total de 1.356.697 euro. Asta m-a încurajat să merg mai departe!Însă lucrurile nu s-au oprit aici, vremea a continuat să fie nefavorabilă și seceta se instala din ce în ce mai puternic, ca atare trebuia să ținem cont și de sectorul vegetal, presiune din ce în ce mai mare pe buget. Sigur, fiecare administrator de activitate trebuie să știe cum să-și gestioneze resursele, asta face diferența dintre practicieni și teoreticieni, dintre cei care cunosc sectorul și cei care doar mimează cunoașterea lui.Am avut discuții cu reprezentanții organizațiilor profesionale, cu cei ai asociațiilor, în mod special îmi amintesc discuțiile cu Laurențiu Baciu, cu președintele Nicolae Sitaru, Marcel Cucu, toți de la LAPAR, Aurel Popescu, președinte Rompan, cu Viorel Nica, președintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigații din România – L.U.A.I.R., Asociația Fermierilor din România (A.F.R.), director Adelina Popescu, Viorel Matei și cu mulți alții. Se contura clar apariția unui proiect de act normativ care să susțină producătorii. Însă, gândul meu era de unde fac rost de bani!Am gândit împreună cu colegii mei din minister, Elena Tatomir și Roxana Zarma, un alt proiect de act normativ care să prevadă acordarea unui ajutor care să susțină eforturile producătorilor. Evident că am urmat același traseu ca și în cazul HG 562/30.05.2012, act normativ care a fost discutat cu reprezentanții organizațiilor profesionale, cu producători mari sau mici, neafiliați, precum și cu specialiștii din Comisia Europeană.Așa a apărut Hotărârea de Guvern nr. 897 din 1 septembrie 2012. Precizez că această Hotărâre de Guvern a luat naștere mai greu, fiind nevoie să convingem mai mulți decidenți de ce mai este nevoie de încă o hotărâre diferită de cea din luna mai, am explicat și iată că această hotărâre a devenit realitate fiind semnată de prim-ministrul Victor Ponta, ministrul Agriculturii Daniel Constantin, Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, viceprim-ministru, ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu. Plata s-a realizat într-o singură tranșă începând cu dată de 01 noiembrie 2012, autoritatea competență fiind Direcțiile pentru Agricultură județene și a municipiului București.Anul 2013 nu a fost nici el un an ușor din punct de vedere al capriciilor vremii, însă intensitatea acestora nu a fost atât de mare încât să afecteze zone întinse și să producă pagube mai multor sectoare de activitate.Vine apoi anul 2014, cu luni în care vremea își face din nou „de cap”. Apar fenomene hidrometeorologice nefavorabile precum grindina, ploi torenţiale, viituri, inundaţii, infiltraţii apă produse de ploi torenţiale, vânt puternic, manifestate în perioada ianuarie – august 2014. Suprafeţe semnificative de spaţii protejate, sere şi solarii au fost afectate în ceea ce priveşte sistemul de susţinere şi în special elementele de acoperire (geam şi folie de plastic), precum și pagube înregistrate în sectorul apicol.Fenomenele în cauză s-au manifestat pe raza a peste 55  unităţi administrativ teritoriale, situate în judeţele  Brăila, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Olt, Prahova şi municipiul Bucureşti. Și astfel apare Hotărârea nr. 865/2014 privind aprobarea schemei Ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice manifestate în perioada ianuarie-august 2014 care se acordă în agricultură, în sectorul vegetal.Hotărârea Guvernului  nr. 865/2014 privind aprobarea schemei „Ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice manifestate în perioada ianuarie-august 2014 care se acordă în agricultură, în sectorul vegetal”, a creat cadrul legal privind acordarea de compensaţii producătorilor agricoli afectaţi de grindină, ploi torenţiale, viituri, inundaţii, infiltraţii de apă produse de ploi torenţiale, vânt puternic, căderi masive de zăpadă, îngheţ, pierderi în sectorul apicol astfel încât aceştia să îşi continue ciclul de producţie.Producătorii agricoli afectaţi de fenomene hidrometeorologice nefavorabile au avut termen până în dată de 7 noiembrie 2014 pentru a depune cereri de ajutor precum şi alte documente doveditoare care să ateste că desfăşoară o activitate economică  cât şi paguba produsă. Procesele verbale de constatate a pagubelor au fost întocmite de comisiile locale/judeţene pentru situaţii de urgenţă până la finalul anui 2014, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 21/2004 privind Sistemul Naţional al Situaţiilor de Urgenţă. Fiind un pionierat în scrierea unui act normativ care să cuprindă mai multe sectoare de activitate, Hotărârea Guvernului nr.865/2014 nu a produs efecte juridice în sensul în care, cei care au depus cereri de ajutor de minimis în baza acestui act normativ nu au beneficiat de nicio plată în anul 2014. Însă, nu am lăsat lucrurile la voia întâmplării. Ținând cont de marea responsabilitate și de faptul că mai multe activități pot fi închise, am insistat să apară un alt act normativ care să sprijine producătorii.Având în vedere cele menţionate, a fost necesară elaborarea unei noi Hotărâri de Guvern care să deblocheze situaţia în anul 2015, pentru a se asigura un tratament nediscriminatoriu producătorilor agricoli care au depus cereri de sprijin și documente însoțitoare acestora conform prevederilor HG nr.865/2014. Totodată, s-a asigurat un tratament nediscriminatoriu și pentru toți producătorii agricoli care au deținut culturi în spații protejate și care au fost afectați de grindină, ploi torenţiale, viituri, inundaţii, infiltraţii de apă produse de ploi torenţiale, vânt puternic, căderi masive de zăpadă, îngheţ, care s-au manifestat în perioada ianuarie-august 2014. Astfel a apărut hotărârea de Guvern nr 293 din 29 aprilie 2015 privind acordarea unor ajutoare de pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice manifestate în agricultură și am reușit să acordăm aceste ajutoare fără să uităm că pagubele se produsese cu un an înainte. Ceea ce am promis am făcut!Agricultura este o ramură a economiei, care este dependentă în mare măsură de evoluția climei. Cum nu se uscase bine cerneala pe hotărârea de guvern 293, iată că din nou seceta a făcut să căutăm alte soluții, alte măsuri de sprijin împreună cu reprezentanții federației ProAgro, LAPAR, AGROSTAR și nu numai.În urma monitorizării şi evaluării situaţiilor centralizatoare comunicate de către Instituţia Prefectului şi Direcţia pentru Agricultură Judeţeană la Centrul operativ pentru situaţii de urgenţă din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a rezultat că sunt afectaţi circa 173,5 mii de fermieri, pe o suprafaţă de circa 1,65 milioane hectare, cele mai afectate fiind culturile de porumb boabe, floarea-soarelui, soia, cartof, sfeclă de zahăr, legume în câmp, plante de nutreţ, păşuni şi fâneţe. Amploarea fenomenului este semnificativă, cifrele reprezentând circa 18% din totalul numărului de fermieri şi din suprafaţa agricolă, conform bazei de date a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pe anul 2015.În urma discuțiilor avute și ținând cont de complexitatea fenomenului, precum și de sumele ce pot fi acordate, a fost nevoie de scrierea unui proiect de Ordonanță de Urgență. Pentru a reduce impactul pierderilor de venit asupra continuării activităţii producătorilor agricoli, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prevedea instituirea unei scheme de ajutor de stat, având că obiectiv acordarea de compensaţii producătorilor agricoli afectaţi grav de efectele secetei severe produse în perioada aprilie-septembrie 2015.Schema de ajutor de stat trebuia să primească o decizie favorabilă din partea Comisiei Europene, motiv pentru care actul normativ trebuia aprobat în regim de urgență, neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor de reglementare prevăzute de proiectul de Ordonanţă de Urgenţă avea că efect periclitarea producţiei agricole pe anul 2016, cu consecințe nefavorabile atât în plan economic, cât şi în plan social, prin scăderea veniturilor producătorilor agricoli şi prin scăderea gradului de securitate alimentară a populaţiei.Agricultura reprezenta atunci una dintre priorităţile majore ale Guvernului, motiv pentru care am crezut de fiecare dată că demersul nostru va primi aviz favorabil. Îmi amintesc că atunci au fost întâlniri între premierul Victor Ponta, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici,  ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, Ministrul Afacerilor Externe, reprezentat de secretarul de stat George Ciamba și subsemnatul cu reprezentanții LAPAR, ProAgro, AGROSTAR, AFR, ACA, în urmă cărora s-a luat decizia să se acorde ajutor de stat în valoare de cca 200 milioane euro! Așa a apărut Ordonanța de Urgență nr. 45 din 23 octombrie 2015 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă în perioada aprilie-septembrie 2015, autoritatea competentă în acest caz fiind Agenția de Plăti și Intervenție în Agricultură – APIA.Pe lângă aceste măsuri de susținere a producătorilor, acordate din bugetul național, aveam în vedere și banii alocați României de către Uniunea Europenă prin Fondul de Solidaritate. Banii prin acest fond sunt destinați entităților publice care au suferit pagube în urmă fenomenelor hidrometeorologice, alocarea integrală pentru acoperirea intervenţiilor de urgenţă, precum și alocarea proporţională cu valoarea cheltuielilor efectuate cu lucrările de refacere infrastructură afectată. Astfel, prin adresele înaintate Autorității de Coordonatoare şi de Management a FSUE, din cadrul Secretariatului General al Guvernului, am obținut sume drept despăgubire pentru entitățile publice din România aflate în subordinea MADR în anii 2014, 2015, 2016, 2018.În urmă analizării aplicaţiei, Comisia Europeană a decis că aceasta îndeplinește condiţiile de eligibilitate şi a propus mobilizarea sumelor pentru România, calculate conform prevederilor Regulamentului FSUE.  În evaluarea pierderilor, s-au avut în vedere cheltuielile medii specifice pe culturi, efectuate până în perioada producerii fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile, precum şi preţurile medii pe piaţă pentru animalele și familiile de albine pierdute.Iată că se poate, însă toate astea se fac cu eforturi și cu „știință de carte” și cu foarte foarte, foarte multă muncă. Am scris aceste lucruri pentru a rămâne momentele marcate în memoria colectivă, pentru a evidenția eforturile unor oameni, pentru a arata că,în permanență, la ministerul Agriculturii se muncește. ……………………….Legea privind măsurile în starea de alertă - în vigoare de luni C.B. Miscellanea / 18 maiGuvernul a aprobat hotărârea privind instituirea stării de alertă pentru o perioadă de 30 de zile

Legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în starea de alertă, care prevede şi sancţiunile în cazul nerespectării acestor măsuri, intră în vigoare luni.

Actul normativ are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Legea stabileşte şi faptele care constituie contravenţie şi amenzile pentru fiecare caz. Amenzile sunt cuprinse între 500 de lei şi 15.000 de lei, cu posibilitatea să fie plătite la jumătate în termen de 15 zile.

Potrivit legii, vor constitui contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite pe durata stării de alertă:

• Nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

• Nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de izolare la domiciliu - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

• Nerespectarea interdicţiilor de a organiza mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise - amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei;

• Participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, care sunt interzise - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

• Desfăşurarea de către organizatori a unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite - amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei;

• Circulaţia persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile şi, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

• Nerespectarea de către persoanele fizice a interdicţiei de ieşire din zonele stabilite sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieşirea din aceste zone - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

• Nerespectarea de către persoanele fizice a interdicţiei de ieşire din clădirile, localităţile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

• Nerespectarea de către operatori a măsurilor referitoare la restrângerea sau interzicerea transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori încălcarea intervalelor orare în care acestea sunt permise - amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei;

• Nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici a condiţiilor referitoare la desfăşurarea activităţii acestor instituţii sau operatori economici - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

• Nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici a măsurilor referitoare la suspendarea temporară a activităţii acestor instituţii sau operatori economici - amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei;

• Neluarea de către conducătorii serviciilor de asistenţă socială a măsurilor referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activităţii - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

• Neluarea de către conducătorii autorităţilor sau instituţiilor la nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situaţii de urgenţă a măsurilor pentru permanentizarea activităţii acestora - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

• Neexecutarea măsurilor referitoare la evacuarea temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

• Împiedicarea de către orice persoană fizică a executării măsurilor de evacuare temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

• Împiedicarea de către orice persoană fizică a distribuirii ajutoarelor de primă necesitate pentru persoanele şi animale afectate - amendă de la 500 lei la 2.500 lei

• Neefectuarea lucrărilor referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situaţii de urgenţă să pună în aplicare aceste măsuri - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

• Împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

• Neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

• Împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri - amendă de la 500 lei la 2.500 lei.

Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator pentru contravenţiile prevăzute de lege. Sumele provenite din amenzile aplicate pentru contravenţiile prevăzute de prezenta lege se fac venit integral la bugetul de stat, mai prevede legea.

Proiectul a fost adoptat marţi de Senat, iar miercuri de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgarea legii vineri, în aceeaşi zi fiind şi publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit Constituţiei, legile intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor.

LEGISLATIV

Legislaţie românească

Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, Parlamentul României Va fi modificat de L 58/2020 la 18.05.2020

Ordinul nr. 1267/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea materialului de înmulţire vegetativă a viţei de vie*), Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale Va fi modificat de Ordin 119/2020 la 01.06.2020

Ordinul nr. 1268/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea, prelucrarea, controlul calităţii şi/sau comercializarea materialului de înmulţire a plantelor ornamentale, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale Va fi modificat de Ordin 119/2020 la 01.06.2020

Ordinul nr. 1269/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea, controlul calităţii şi/sau comercializarea materialului de înmulţire şi plantare legumicol, altul decât seminţele, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale Va fi modificat de Ordin 119/2020 la 01.06.2020

Ordinul nr. 149/2010 privind comercializarea seminţelor de cereale, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - MADR Va fi modificat de Ordin 119/2020 la 01.06.2020

Ordinul nr. 155/2010 privind producerea în vederea comercializării şi comercializarea seminţelor de plante furajere, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - MADR Va fi modificat de Ordin 119/2020 la 01.06.2020

Ordinul nr. 673/2019 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânătoarea este permisă, pentru perioada 15 mai 2019-14 mai 2020, Ministerul Apelor şi Pădurilor Modificat de Ordin 1081/2020 la 14.05.2020

Decretul nr. 264/2020 privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, Preşedintele României Publicat în Mof I nr. 402 din 15.05.2020. A intrat în vigoare la 15.05.2020

Legea nr. 58/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, Parlamentul României Publicat în Mof I nr. 402 din 15.05.2020. Va intra în vigoare la 18.05.2020

Ordinul nr. 119/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul calităţii seminţelor şi a materialului săditor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - MADR Publicat în Mof I nr. 389 din 14.05.2020. Va intra în vigoare la 01.06.2020

Legea nr. 201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, Parlamentul României Modificat de OUG 70/2020 la 14.05.2020

Legea nr. 201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, Parlamentul României Modificat de OUG 70/2020 la 14.05.2020

Legea nr. 28/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, Parlamentul României Va intra în vigoare la 16.05.2020

Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, Parlamentul României Va fi modificat de L 28/2020 la 16.05.2020

Decretul nr. 263/2020 pentru promulgarea Legii privind gospodărirea durabilă a pădurilor României, Preşedintele României Publicat în Mof I nr. 402 din 15.05.2020. A intrat în vigoare la 15.05.2020

Legea nr. 57/2020 privind gospodărirea durabilă a pădurilor României, Parlamentul României Publicat în Mof I nr. 402 din 15.05.2020. Va intra în vigoare la 18.05.2020

Hotărârea nr. 21/2020 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European, Comitetul Regiunilor. Planul de investiţii pentru o Europă durabilă. Planul de investiţii din cadrul Pactului ecologic European - COM (2020) 21 final, Senatul României Publicat în Mof I nr. 400 din 15.05.2020. A intrat în vigoare la 15.05.2020

Decretul nr. 261/2020 pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, Preşedintele României Publicat în Mof I nr. 396 din 15.05.2020. A intrat în vigoare la 15.05.2020

Legislaţie europeana

Rectificare la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/163 al Comisiei din 5 februarie 2020 privind autorizarea unui preparat de muramidază produsă de Trichoderma reesei DSM 32338 ca aditiv în hrana curcanilor pentru îngrăşare, a curcanilor crescuţi pentru reproducere, a puilor crescuţi pentru reproducere şi a altor specii de păsări de curte crescute pentru reproducere (titularul autorizaţiei: DSM Nutritional Products Ltd., reprezentată în UE de DSM Nutritional Products Sp. Z o.o) ( Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 34, din 6 februarie 2020 ), Jurnalul Oficial Publicat în JOCE nr. 152 din 15.05.2020. A intrat în vigoare la 15.05.2020

Regulamentul de punere în aplicare nr. 581/2020 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/659 privind condiţiile de introducere în Uniune a ecvideelor vii şi a materialului seminal, a ovulelor şi a embrionilor de ecvidee (Text cu relevanţă pentru SEE), Comisia Europeană Va intra în vigoare la 18.05.2020

.........................................

Informatii certificare ecologicaCOMUNICAT REFERITOR LA URGENȚA COVID-19Ce produse pot fi certificate ecologic?

Conform Regulametului CE 834/2007, sistemul de certificare ecologica este aplicabil numai produselor agroalimentare, mai exact produselor care pot fi consumate de catre oameni sau animale (alimente si furaje), precum si a activitatilor in urma carora sunt obtinute si tranzactionate aceste produse:– productie agricola (vegetala sau zootehnica)– procesare a produselor ecologice ( procesare, depozitare, conservare)– comert, import, export cu produse ecologice– recoltare plante din flora spontana, pentru certificarea plantelor, fructelor sau a partilor de plante ce cresc in mod natural in flora spontana– acvacultura pentru produsele vegetale (alge) sau animale acvatice

Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice

– este un regulament al Comisiei Europene, pentru certificarea ecologica a alimentelor si a furajelor– normele sale de aplicare sunt definite in REG. CE 889/2008In productia ecologica, Regulamentele mai sus amintite sumarizat, vorbesc despre:-interzicerea utilizarii substantelor chimice si de sinteza-interzicerea utilizarii OMG (organisme modificate genetic)-cultura hidroponica, fara sol, interzisa-asigurarea trasabilitatii produselor ecologice –de la seminte sau materia prima pana la produsul final-separarea  in timp si spatiu, in cazul fermelor mixte eco-conventionale a lucrarilor, inputurilor, recoltei-daca sunt detinute de unitate si suprafete conventionale, controlul va fi efectuat asupra intregii unitati (eco/conventionale)

Aderarea la sistemul de agricultura ecologica:

– semnarea unui contract de certificare ecologica, cu organismul de inspectie si certificare a produselor ecologice Bios s.r.l. Italia Sucursala Romania, autorizat pe teritoriul Romaniei de catre Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, cod RO-ECO-009– inscrierea la Directia Agricola Judeteana completand  fisa de inregistrare in agricultura ecologica pentru fiecare activitate care se doreste a fi certificata.– efectuarea unei vizite de inspectie de catre inspectorul delegat al organismului de inspectie si certificare (OC) Bios s.r.l. Italia Sucursala Romania, RO-ECO-009, vizita in urma careia se intocmeste un raport de inspectie– evaluarea raportului de inspectie in conformitate cu REG. CE 834/2007 si a normelor nationale in vigoare– emiterea de catre OC Bios s.r.l. Italia Sucursala Romania, RO-ECO-009, a deciziiei de certificare si a Certificatului de Conformitate a produselor ecologice

Important!

Numai dupa obtinerea Certificatului de Conformitate pentru certificarea produselor ecologice, puteti incepe activitatea : procesare a produselor ecologice ( procesare, depozitare, conservare), comert, import, export cu produse ecologice, recoltare plante din flora spontana, pentru certificarea plantelor, fructelor sau a partilor de plante ce cresc in mod natural in flora spontana

Temene de inscriere in sistemul de agricultura ecologica:

Pentru anul 2020, termenul de inscriere la Directiile Agricole Judetene in sistemul de agricultura ecologica, a fost prelungit pana la data de 15 iunie. Acest termen este obligatoriu numai pentru operatorii PRODUCATORI AGRICOLI (vegetal si zootehnie).Inscrierea se va face oricand in timpul anului, numai inainte de inceperea activitatii, pana la data de 15 decembrie pentru operatorii: procesatori de produse ecologice ( procesare, depozitare, conservare), comert, import, export cu produse ecologice, recoltare plante din flora spontana, pentru certificarea plantelor, fructelor sau a partilor de plante ce cresc in mod natural in flora spontana.

Certificatul de conformitate:

– este un document emis de catre Organismul de Control– acest documet descrie:– entitatea care efectuat inspectia si contolul (Organismul de Control, prescurtat OC), pentru conformitatea cu REG. CE 834/2007– detinatorul certificarii– activitatile certificate– produsele certificate– perioada de valabilitate a acestui document– alte elemente definite de fiecare stat membru al Uniunii Europene– garanteaza certificarea produselor ecologice, in acord cu REG. CE 834/2007– este valabil la nivel mondial, asigurand certificarea in acord cu REG. CE 834/2007

Conversia la sistemul de agricultura ecologica:

– este o perioada de tranzitie de la sistemul conventional la cel ecologic si are durata variabila, dupa cum urmeaza:– 2 ani pentru plantele anuale, si pentru plantele perene de nutret– 3 ani pentru plantele perene– minim 6 luni, pentru animale, aceasta perioada fiind definita in functie de specie si categoria de aliment obtinuta (lapte, carne, miere, oua…)Conversia nu este aplicabila anumitor activitati, acestea putand fi desfasurate imediat ce se detine certificatul de conformitate. Acestea sunt: procesarea produselor ecologice ( procesare, depozitare, conservare), comert, import, export cu produse ecologice, recoltare plante din flora spontana, pentru certificarea plantelor, fructelor sau a partilor de plante ce cresc in mod natural in flora spontana.

Pentru conformitate, trebuie sa respectati:Legislatie Europeana, REG CE 834/2007,i 889/2008 si REGULAMENTUL (CE) NR. 1235/2008https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?qid=1582533708812&uri=CELEX:02007R0834-20130701https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?qid=1582533753449&uri=CELEX:02008R0889-20181112https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?qid=1589182851439&uri=CELEX:32008R1235Legislatie Nationala:ORDIN nr. 895/2016 si ORDIN nr. 1253 /2013https://madr.ro/agricultura-ecologica/legislatie-nationala-ae.html

Important:

– certificarea ecologica a produselor este aplicabila tuturor agentilor economici, avand urmatoarele forme de organizare: PF Persoana Fizica, PFA Persoana Fizica Autorizata, II Inteprindere Individuala, SC Societate Comerciala (SRL, SA…)– pentru cei care doresc certificare ecologica, nu este obligatorie conversia intregii activitati, asigurand insa principiile de separare si trasabilitate, astfel:– comertul sau procesarea produselor eco poate fi aplicabila pentru unul sau mai multe produse din portofoliul companiei– productia vegetala in paralel, adica cultivarea aceleiasi specii atat ecologic cat si conventional este permisa:– pentru plantele anuale, daca culturile ecologice pot fi usor diferentiate de culturile conventionale ( Exemplu: Grau aristat ecologic, Grau nearistat conventional)– pentru plantele de nutret perene este permisa fara conditii (Exemplu, pajisti, fanete, pasuni eco si conventionale)– pentru plantele perene, este permisa numai daca operatorul isi asuma un angajament ca in decursul a cinci ani de la inceperea conversiei, toata exploatatia va fi convertita la sistemul de agricultura ecologica– productia zootehnica ecologica in paralel este permisa daca animalele din conventional apartin altei specii fata de animalele convertite la sistemul de agricultura ecologica (Exemplu: bovine conventional, pasari ecologic)

COSTURI DE CERTIFICARE:OFERTA DE PRET Bios s.r.l. Italia Sucursala Romania:

Pentru productie vegetala costurile incep de la 200 euro, si variaza in funtie de tipul cultura si suprafata.Exemple:– in cazul unei ferme cu 50 ha plante anuale, costul de certificare anual va fi de 380 euro anual– in cazul unei ferme cu 10 ha plante perene, costul de certificare anual va fi de 400 euro anualPentru activitatile de procesare, comert, import, export costurile de certificare pleaca de la 350 euro anual:Exemple:– in cazul unei societati agricole cu procesare, sau a societatilor agroturistice, costul certificarii activitatii de procesare este de 350 euro– in cazul unei societati pentru care se certifica activitatea de procesare, export si comert a produselor ecologice, costul anual de certificare pleaca de la 700 euro, si variaza in functie de valoarea anuala a produsului ecologic facturat(preturile sunt exprimate in euro si nu contin TVA)Costurile de certificare pot fi achitate integral sau in maxim 3 rate pe an: 35% dupa semnare contract (pentru operatorii cu proiect); 30% pana la vizita de inspectie si restul de 35% inainte de transmiterea certificatului.

Pentru incheierea unui contract sunt necesare urmatoarele documente, documente ce se vor trimite pe adresa de email: [email protected]•  Copie CUI societate (daca este cazul)•  Copie CI admininstrator/ persoana fizica proprietar sau cu drept de utilizare al suprafetei•  Copie documente ce ofera dreptul de utilizare al terenului (proprietate, arenda…)– documente nationale specifice de autorizare a activitatii (cod CAEN pentru activitate, autorizatie sanitar-veterinara, autorizatie de mediu, etc.)– persoana de referinta in relatia cu Bios – nume, numar, telefon – daca este o alta persoana decat administratorul societatii este necesara o delegatie– date de contact – email si telefon – de trecut in contract– planimetrie teren (harti apia/harti cadastrale…), daca exista

Pentru alte clarificari, sau oferte de pret detaliate, nu ezitati sa ne contactati!

S.C. BIOS s.r.l. ITALIA SUCURSALA ROMÂNIAPunct de lucru: Bd. Lascar Catargiu, 41 – Bucureşti, RomâniaTel: 021 / 313.45.60 Tel/Fax: 021 / 327.00.05Web: www.certbios.ro Email [email protected]

Sprijin oferit pentru operatorii care adera la sistemul de agricultura ecologic.

Mai multe detalii privind sprijinul APIA puteti obtine accesand urmatorul link: http://www.apia.org.ro/ro/masura-11-agricultura-ecologica

Pentru beneficiarii de fonduri europene prin AFIR (Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale), mai multe detalii puteti obtine accesand urmatorul link: https://portal.afir.info/informatii_generale_pndr_investitii_prin_pndr_instrumente_financiare

............................................

STAREA DE ALERTĂ. Noua Declarație pe proprie răspundere pentru a circula între localități din 15 mai! agrointeligenta.ro - 15 mai 2020 Starea de alertă a intrat în vigoare începând de astăzi, vineri – 15 mai 2020, cu noi reguli pentru cetățeni, inclusiv pentru circulația fermierilor. Pentru a merge la câmpurile aflate în afara localităților sau pentru a se deplasa de la o localitate la alta în scopul efecturării lucrărilor agricole, producătorii trebuie să completeze și să aibă asupra lor actul de identitate, precum și noul format al declarației pe proprie răspundere.

Noua declarație pe proprie răspundere este valabil în starea de alertă începând de astăzi. Se poate completa în forma printat/tipărit, scrisă de mână sau cu completare online.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat aseară actual normativ care instituie starea de alertă în România timp de trei zile, prin Hotărârea nr. 24 din 14.05.2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2. ”Măsurile de prevenire și control a infecțiilor, aplicabile pe timpul stării de alertă, sunt prevăzute în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre”, se arată în actul normativ.

În cadrul Anexei se prevede, la punctul 17, alin 1: ”Începând cu data de 15.05.2020, este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în interiorul localităților, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii”. Urmează aliniatul 2 care prevede:

”Se instituie interdicția deplasării persoanelor în afara localității/zonei metropolitane cu următoarele excepții:

deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

deplasarea pentru realizarea de activități agricole;

deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;

deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;

deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;

deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

deplasarea pentru activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane.

deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;

deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.

Ulterior, autoritățileau inclus pe lista excepțiilor și deplasările pentru ”asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor decompanie/domestice.”

Pentru toate deplasările în scopurile de mai sus, justificarea se face în baza unei declarații pe propria răspundere, completată după un format nou față de cel utilizat pe perioada stării de urgență: ”La solicitarea instituțiilor abilitate cu exercitarea controlului respectării măsurilor stabilite pe timpul stării de alertă, situaţiile exceptate potrivit prevederilor alin (2) se justifică prin declarație pe propria răspundere”.

Fermierii care efectuează lucrări agricole sau care își comercializează produsele pot circula liber, inclusiv în afara localităților. Din acest punct de vedere, situația este identică cu cea din timpul stării de urgență. Diferă însî noul format la declarației ce trebuie completată și al cărui model se poate descărca de la https://agrointel.ro/wp-content/uploads/2020/05/Declaratie-proprie-raspundere-stare-de-alerta-modificata.pdf sau dând click pe imaginea de mai jos.

………………….INTERNEÎntr-o lună, prețul pâinii va crește cu 25%! Agrointeligența17 mai 2020

Prețurile la produsele de panificație, implicit la pâine, vor crește cu peste 25%, susține Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară, a Băuturilor, Tutunului şi Ramuri Conexe “SINDALIMENTA”.

Aceaste scumpiri se așteaptă ca urmare a creșterii prețului la grâu. În ultimele săptămâni, din cauza redeschiderii exporturilor de cereale, prețul grâului a crescut cu 15%, potrivit Sindalimenta.

Guvernul Orban a interzis exportul de cereale preț de doar câteva zile, însă a revenit rapid asupra deciziei după ce UE a criticat mutarea.

“Aceste creșteri vor continua, având în vedere producția agricolă slabă din acest an. În lipsa unui plan concret la nivelul guvernului, ne așteptăm că prețul produselor de panificație să crească cu peste 25% în următoarea lună. Atragem atenția că cea mai mare partea a cerealelor se utilizează în furajarea animalelor, ceea ce impactează asupra producției de alimente”, anunță Sindalimenta.

Prognoza ANM: deficite mari de apa in culturile de grau si porumb din aproape toata tara Mai 18, 2020

Conform ultimelor masuratori ale ANM, rezerva de umiditate in culturile de grau si de porumb se situeaza in limite scazute si deosebit de scazute, in majoritatea regiunilor tarii, dupa cum urmeaza.

In cultura graului de toamna, continutul de umiditate din sol pe profilul 0-100 cm, se situeaza in limite scazute si deosebit de scazute, seceta pedologica avand diferite grade de intensitate, respectiv moderata, puternica si extrema, in Moldova, Dobrogea, Muntenia, Banat, Crisana si Transilvania, cea mai mare parte a Olteniei.

Aprovizionarea cu apa a solului prezinta valori satisfacatoare, izolat in nordul Olteniei si al Maramuresului.

In stratul de sol 0-20 cm, in cultura neirigata de porumb, se inregistreaza deficite de apa (seceta pedologica moderata, puternica si extrema), in Dobrogea si Crisana, pe suprafete agricole extinse din Moldova, local in nord-estul, centrul, estul, sud-estul si sud-vestul Transilvaniei, nordul si nord-vestul Banatului, estul, nordul, sudul, izolat in centrul si vestul Munteniei.

Rezerva de umiditate din sol se incadreaza in limite satisfacatoare pana la apropiate de optim si optime, in Maramures si Oltenia, cea mai mare parte a Banatului, local in nordul, nord-vestul, centrul si sudul Transilvaniei, nord-vestul, estul, centrul si sudul Moldovei, nordul, vestul si izolat sud-estul Munteniei.

De la extaz la agonie în mai puțin de două luni Luni, 18 Mai 2020 12:43 Mihai Nistor

Seceta oferă cea mai dură lecție fermierilor români anul acesta. Grâul este cea mai afectată cultură, cu producții estimate care scad de la o zi la alta, pe măsură ce ploaia se lasă așteptată. Acum, și vestul țării intră în această nedorită „horă” a secetei, care a pârjolit până acum peste un milion de hectare în România.

Ioan Ciceo de la Grabaț, una dintre cele mai bune zone pentru grâu din județul Timiș, spune că dacă nu plouă într-o săptămână, situația devine gravă. „E o secetă cruntă cum eu nu am mai întâlnit niciodată. Rapița, având o rădăcină pivotantă se descurcă mai bine, dar grâul, cu rădăcini de suprafață, suferă foarte tare. De obicei, rezervele de apă acumulate în toamnă și iarnă, asigurau pentru cultura grâului o evoluție optimă.

Mai prindeam ceva ploi în primăvară prin martie-aprilie și nu era nicio problemă, dar acum n-a mai plouat deloc de două luni și jumătate. Am avut un maxim doi litri pe mp, a suflat vântul și a evaporat apa imediat. Măcar dacă ploua un 10 l/mp, mai acumula ceva apă, dar așa pământul e uscat și crăpat ca în august. Sunt crăpături și de 50 de cm în adâncime. Ultima ploaie consistenă a căzut în februarie, atunci când am acumulat 30 l/mp, în rest, nu știu dacă am acumulat până acum 10 l/mp, în condițiile în care, în general, în martie-aprilie plouă în medie 60 – 80 l/mp”, arată fermierul Ioan Ciceo.

Tot în Timiș, la Mașloc, Ardelean Coraș a cosit deja șase hectare de grâu din cele zece semănate, și l-a balotat, urmând să-l folosescă pe post de furaj în ferma zootehnică. „Am cosit o suprafață de șase ha de grâu de sămânță, care în februarie promitea șapte tone la hectar. Am aplicat tehnologia ca la carte, am investit în grâul ăsta și muncă și bani și speranțe și acum o să-l dau la vaci. Este o secetă cumplită. La prima coasă la lucernă am luat doar 10% din cantitatea pe care o obțin în mod normal. Nu știu ce vom face dacă nu plouă”, spune crescătorul de vaci cu lapte, Ardelean Coraș.

Din cauza lipsei de apă, talia grâului  este foarte mică, deși spicul deja s-a format, semn de îmbătrânire prematură. Prof. univ. dr. ing. Doru Ioan Petanec, director executiv Direcția pentru Agricultură Timiș, se teme că lipsa acută de apă își va pune amprenta negativ asupra formării boabelor în spic. „Seceta, ca mai peste tot în țară și-a spus cuvântul asupra culturilor semănate în toamnă. Au fost doi factori importanți care au influențat culturile. Pe de o parte stresul termic, a fost foarte cald în iarnă dar și în luna martie, iar pe de alta vorbim despre stresul hidric. Talia la grâu și orz este foarte mică și sunt curios cum vor fi spicele, cum vor fi boabele, ce greutate vor avea și nu în ultimul rând ce producție vom obține. Cu siguranță va fi semnificativ mai mică decât cea de anul trecut, deși nici anul trecut n-a fost un an grozav pentru grâu”, a precizat directorul executiv al DAJ Timiș, Doru Ioan Petanec.

Nici culturile de primăvară nu se simt confortabil. Necesarul de apă în acest moment depășește o sută de litri pe metru pătrat, după cum ne-a zis conf. dr. ing. Marinel Horablaga, directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Lovrin. „Am văzut suprafețe în Lovrin pe care porumbul, abia răsărit, s-a uscat deja, suprafețe pe care oamenii ar trebui să le reînsămânțeze. E puțin cam târziu, dar dacă vor folosi niște hibrizi extratimpurii, să zicem că ar mai putea scoate ceva. Este un an foarte, foarte dificil. Avem un deficit extrem de mare de apă. Din datele pe care le colectăm zilnic, sunt parcele pe care, până la un metru adâncime nu avem niciun gram de apă”, a specificat Marinel Horablaga, director SCDA Lovrin.

Trebuie stabilită o sumă clară și o dată, pentru plata despăgubirilor

În  aceste condiții, Nicolae Oprea, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș îi îndeamnă pe fermierii afectați de secetă să apeleze la comisiile pentru constatarea și evaluarea pagubelor de la


Recommended