Anul LXVI Arad, 5 Aprilie 1942 Nr. Í4

BISERICA şi ŞCOALA REVISTA O F I C I A L A A E P I S C O P I E I ARADULUI

R e d a c ţ i a şi A d m i n i s t r a ţ i a

A R A D , S T R . E M I N E S C U 18

A P A R E D U M I N E C A

R e d a c t o r : Pr. Ilarion V. Felea A B O N A M E N T E :

P e n t r u i an 3 o o L e i ; 6 luni i-5o L e i

A N D R E I din mila lui Dumnezeu dreptcredinciosul Episcop al Aradului ,

îenopolei şi Hăl magi ului.

Iubitului cler şi popor din această de Dumnezeu păzită eparhie, har şi pace dela Dumnezeu Tatăl şi dela Domnul nostru Iisus Hristos, iar dela Noi arhierească binecuvântare.

„ E u sunt Învierea şi Viaţa; c e l ce c r e d e în mine

Viu V& fi, c h i a r d a c ă v a m u r i " . ( C u v i n t e l e M â n t u i t o ­

r u l u i . In . u v. a 5 ) .

Hristos a înviat! Iubiţii mei fii sufleteşti!

Dintre toate făpturile din lume, numai omul p o a r t a , în sufletul sâu nemuritor, chipul şi asemănarea lui Dumnezeu1), şi deaceea „om" (homo) înseamnă f i i n ţ a „asemă­nătoare" lui Dumnezeu, şi mai înseamnă o fiinţă a cărei privire este îndreptată în sus (antropos). Fiindcă suntem înrudiţi, prin suflet, cu Dumnezeu, 2 ) putem îndrăsni a -L numi pe E l „Tată"3).

Viaţa este darul cel mai de preţ pe care Dumnezeu ni 1-a dăruit. Viaţa cea adevărată însă este numai cea trăită cu sufletul, în legătură cu Dumnezeu, iar nu cea după trup. „Dacă vieţuiţi potrivit trupului, veţi muri, iar dacă ucideţi cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii"*), pentrucâ „Ceeace va sămăna omul: aceea va şi secera, Cel care samănă în trupul său: din trup va secera putreziciune, iar cel care samăhă^în Duhul, din Duhul secera-va Viaţa vecinică"B).

O sete nepotolită după o Viaţă nesfârşită a sădit Dumnezeu în noi. Setea aceasta nu poate izvorî din trupul cel muritor, care este ţărînâ şi în pământ se întoarce 6), ci este glasul sufletului nemuritor, ce însetează după Dumnezeul cel „viu"7), izvorul de Viaţă6). Dumnezeu n'a făcut moartea, nici nu se bucură de pieirea celor v i i 9 ) . El a zidit pe om spre nestricăciune, şi numai prin pisma diavolului moartea a întrat în lume 1 0 ) , ca plată a păcatului ").

Precum părăul trâeşte numai câtă vreme apa lui curge din izvor, iar âpa tăiată de izvor se risipeşte în vânt, aşa şi sufletul nostru îşi păstrează nemurirea numai câtă vreme rămâne în legătură de viaţă cu Dumnezeu. Sufletul înstrăinat de Dumnezeu însă cade pradă ispitelor, iar păcatul întunecă în el chipul lui Dumnezeu şi-i închide porţile Vieţii celei vecinice.

1 ) F a c . 2 , v. 7. 2 ) F . A p . i7, v . 2 9 . 3 ) R o m . 8, r . 16 .

•4) R o m . 8 , v. iS. 6 ) Gal . 6, v. 7 — 8 .

6 ) F a c . 5, v , i9»

? ) Pe. 4 i , v . 2-. 8 ) P s . 3 5 , v. 9 . 9 ) In{e l . 1. So l . 1. VI iSi

10) Inţeli 1. Sol . Si V. ,sS\ i i ) R o m . 6> v. a3\

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Dumnezeu nu numai că a făcut pe om pentru Viaţa cea vecinică, ci atunci când omul, prin păcat, a pierdut calea acestei Vieţi , a trimis pe Fiul Său, care este „strălucirea slavei şi icoana fiinţei lui Dumnezeu" 1 2), ca să ne deschidă iarăşi porţile ei.

In Domnul nostru Iisus Hristos „Viaţa s'a arătat şi am văzut-o" i3J. „Dumnezeu ne-a dat Viaţă vecinică, şi această Viaţă este întru Fiul Său. Celce are pe Fiul: are Viaţă; celce nu are pe Fiul lui Dumnezeu: nu are Viaţă"UJ. „Iară Viaţa vecinică aceasta este: ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu, şi pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis" 1SJ.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin puterea Sa asupra vieţii şi â morţii, a dovedit că El este: învierea şi Viaţa. E l a scos din oameni duhuri necurate, a vindecat tot felul de boale, a poruncit vântului şi mării, a înviat morţi şi a înviat El însuşi, arătându-se, cu adevărat, ca Stăpân al Vieţii .

„Inviat-a Hristos, şi Viaţa vieţueşte" l6). Aceasta este solia Paştilor. Iri învierea Domnului noi avem chezăşia că tot ce El a grăit şi făgăduit despreţ Viaţa cea vecinică, se va împlini şi cu noi. Cu ochii credinţei noi vedem, de pe acum, mor-mânturile deschise şi Viaţa eşind biruitoare din ele, iar natura, — această carte des­chisă a lui Dumnezeu, pusă spre învăţătura noastră, — ne arată şi ea, ca în nişte icoane, acelaş adevăr. In natură vedem, doar, cum toate răsar şi apun, şi după apunere se ridică iarăşi. Ziua se scufundă seara în mormântul nopţii şi dimineaţa iarăşi se ridică. Soarele se naşte, moare şi învie în fiecare zi. Timpurile însăşi apun, şi, întorcându-se iarăşi, primesc o viaţă nouă. Nimic nu piere, ci toate îşi schimbă numai forma. Oricât ar întârzia uneori primăvara, ea vine totdeauna, ca să aducă viaţă nouă peste ogoarele încremenite de gerul iernei, pentrucă moartea nu poate birui niciodată Viaţa.

Iisus Hristos cel înviat nu mai moare 1 7 ) , ci petrece nevăzut în mijlocul nostru până la sfârşitul veacurilor , $ ) . Cu învăţătura Sa, El ne luminează calea; prin Biserica Sa ne călăuzeşte spre Viaţa cea vecinică; iar prin harul Său, — acest „izvor de apă izvorîtoare întru Viaţa vecinică" I 9 ) — face vie legătura sufletului nostru cu Dumnezeu. Cine trăeşte aci pe pământ prin credinţa în Iisus Hristos şi vieţueşte după poruncile Lui, asupra aceluia moartea nu mai are putere nimicitoare, unul ca acela — precum spune Mântuitorul „s'a mutat din moarte la Viaţă"20), fiindcă viaţa aceluia „este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu"31) şi în acela trăeşte Hristos 2 2 ) , care însuşi este V i a ţ a 2 3 ) .

Când a fost întrebat Mântuitorul de către un tinâr; „Invăţâtorule, ce lucru bun să fac, ca să am Viaţa vecinică?" — Domnul i-a răspuns: „De vrei să intri în Viaţă, păzeşte poruncile"24). Dumnezeu ne*a făcut cunoscute căile Vieţii26), şi Mântui­torul nostru Iisus Hristos „a adus la lumină Viaţa şi Nemurirea, prin a Sa Evanghe­lie"26), încă în Vechiul Testament se spunea că: „Ceice uită legea lui Dumnezeu... nu-i va apuca pre ei anii vieţi i" 2 7 ) , pentrucă „a cunoaşte pe Dumnezeu şi a şti puterea Lui, este rădăcina nemurirei" 2 8), iar "frica Domnului este izvor de viaţă" 2 ') .

Viaţa vecinică se câştigă însă numai prin luptă şi suferinţă, pentrucă „strâmtă este poarta şi îngustă calea care duce la Viaţă, şi puţini sunt cari o află"30). Deaceea

12). E v r . 1 T. 3. i5) I.' In. 1 v. s. 14) I . In . 5 v. i i . i i , 15) In. i7 v. 3. 16} C u v . de înv. la P a ş t i ,

de I o a a G u r ă de A u r .

)7) R o m . 6 t. 9. j 8 ) M t . «8 v. 20. 19) In. A v. A. 20) In. 6 V. s 4 . 31) C o l . 2 t. 5i

22) Ga l . 2 v. 20. 23) In. 14 v . 6 . s4) M t . i9 v. i7. î5) P s . j 5 v. 11; F . A p . 2 t. 28; a(i) I I . Timi 1 t. i t .

27) P r o v . 2 v. i7,i9. 28) Inte l . j . So l . 1S r , 3. 29) P r o v . i4 v. 28. S o ) M t . 7 v. i4.

Nr. 1 4 5 Apri l ie 1942 Pag. 10?

sf. Apostol Pa vel ne îndeamnă: „Luptă-te lupta cea dreaptă a credinţei, cucereşte Viaţa vecinică, la care ai fost chemat"51) şi „ia-ţi partea de suferinţă ca un bun ostaş al lui lisus Hristos" 3 2 ) , iar sf. Apostol loan adaogă: „Fii credincios până la moarte şi-ţi voiu da cununa vieţii"33).

Iubiţii mei fii sufleteşti, S'ar putea părea nefiresc ca să vorbim despre înviere şi Viaţa cea vecinică,

tocmai acum, când par'câ moartea a pus stăpânire pe pământ, unde omenirea trece prin focul celui mai groaznic războiu. Şi totuş, strălucita înviere a Domnului, ca un soare de primăvară, vine să ne întărească în credinţa că sfârşitul vieţii, pentru noi, nu este moartea, ci învierea. Precum, pe la sfârşitul iernei deasupra pământului mai stărue ceaţa şi întunerecul, dar sub pământ se mişcă sucurile noui de viaţă, iar sus pe cer soarele mai dogoritor pregăteşte sosirea primăverii, aşa şi în focul încercărilor de acum Dumnezeu lucrează la o nouă viaţă pentru suflete, care viaţă se va arăta la timpul rânduit de El. Din focul suferinţelor de acum nu va putea ieşi biruitoare decât împărăţia lui Dumnezeu, care este : „Dreptate, pace şi bucurie întru Duhul Sfânt"34).

Din învierea Domnului cunoaştem că învierea nu vine decât după Golgota, şi Viaţa cea vecinică nu răsare decât numai din biruinţa asupra morţii. Deaceea „păzifi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi mila Domnului nostru lisus Hristos, spre Viaţa cea vecinică"3S).

Pentru vremea noastră se potrivesc cuvintele psalmistului: „Ochii lui Dumnezeu spre neamuri privesc. Ne-ai cercat pre noi, Dumnezeule. Cu foc ne-ai lămurit pre noi, precum se lămureşte argintul. Băgatu-ne-ai pre noi în cursă, pus-ai necazuri pe umărul nostru, ridicat-ai oameni pe capetele noastre. Trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pre noi întru repaus" S6).

N u va rămânea nebăgată în seamă de Dumnezeu, nici o picătură din sân­gele fiilor neamului nostru, aceşti „ostaşi ai lui Hristos, credincioşi până la moarte", cari de un an de zile luptă pentru apărarea Crucei. Eroii neamului pot apune şi ei: „împăratul lumei, pre noi cei ce murim pentru legile Lui, iarăşi ne va învia cu înviere de Viaţă vecinică" 3 7 ) . Acest sânge de jertfă pregăteşte marea zi de înviere şi pentru ţara noastră creştină.

Ridicându-ne cu sufletele la înălţimea acestor vremuri de jertfă, pe cafe trebue să le biruim cu creştinească răbdare, să ne rugăm aşa: „învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului lisus, unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea Ta o lăudăm şi o slăvim, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm sfintei învierii lui Hristos, că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea, totdeauna binecuvântând pe Domnul lăudăm învierea lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat".

Darul Domnului nostru lisus Hristos sâ fie cu duhul vostru ! Amin. Dat în Reşedinţa Noastră episcopească din Arad, la praznicul învierii

Domnului din anul 1942* Al vostru iubitor părinte sufletesc i

f A N D R E I Episcop. l

3i) I. Tim. 6 T . i i S 3 ) . Âpoe . 2 V. 1 6 ; 85). Iuda v. i i . 37). s Macâvei 7 vk 9, 3s). s Tio», s T. 5. 34). Rbm. i f T . î'Ct 36). Ps. 65; T . 6-m

DUMNEZ Noi creştinii mărturisim şi credem în Dum­

nezeu Tată l , în Dumnezeu Fiul şi în Dumnezeu Duhul Sfânt.

— „Cred într'unul Dumnezeu Tată l . . . şi în-tr'unul Domn Iisus Hristos Fiul . . . şi întru Duhul Sfânt,. . . cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit" (Simb. N. C. ar t . 1, 2, 8 ) .

Preas fânta Treime este una; Tată l şi Fiul şi Duhul Sfânt sunt de-o-fiinţă, un Dumnezeu.

— „Tatăl este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu, Sfântul Duh este Dumnezeu; totuşi nu sunt trei Dumnezeei, c i un singur Dumnezeu" (Simb. atan.) .

Uni tatea , egalitatea şi deofiinţa persoanelor Preasfintei Treimi se dovedeşte prin Dumnezeirea f iecăreia în parte .

Tatăl este Dumnezeu. In E l cred toţi oa­menii; şi eretici i şi diavolii. Numai nebunii spun c ă nu este Dumnezeu (Ps. 13, 1).

Fiul este Dumnezeu. Fiul este Hris tos şi Hristos Dumnezeu; Dumnezeu adevărat din Dum­nezeu adevărat. A ş a mărturis im toţi creştinii c a r e credem în cuvintele Sfintei Scr iptur i şi în dog­mele Bisericii .

î n v ă ţ ă t u r a despre Dumnezeirea Fiului este o mare piatră de poticnire şi de scandal pentru ştiinţa şi conştiinţa oamenilor. „Iată , Acesta este pus spre căderea şi ridicarea multora,... şi semn de contrazicere, ca să descopere cugetele multor inimi" ( L c . 2, 34); este piatra unghiulară, aleasă şi de mare preţ, p iatră de poticnire şi s tâncă de sminteală, de c a r e se împiedecă cei ce nu ascultă cuvântul lui Dumnezeu (I Pe tru 6, 2—8; E f . 2, 2 0 ) ; p iatra nesocotită de unii ziditori, minunată, pre­ţioasă dar şi primejdioasă, fiindcă „cine v a cădea peste p iatra aceas ta se v a s fărâma, iar peste c a r e v a cădea ea, îl v a zdrobi" ( M t . 21, 42—4; M c . 12, 1 0 - 1 1 ; L c . 20, 1 7 - 8 ; F a p t e 4, 1 1 ; cf. Ps. 117, 2 2 — 3 ; Isaia 8, 14 ; 28, 16). In schimb, „cine va crede în El, nu se v a ruş ina" (Rom. 9, 33).

Temeiurile c lare şi dovezile în v e a c neclintite ale Dumnezeirii Fiului şi Mântuitorului nostru, creş t inătatea le a r e în t profeţiile mesianice, măr­turia Tatălui , numele c a r e se dau Fiului în Sf. Scr ip tură , v iaţa şi faptele Lui minunate, profeţiile făcute de E L învăţături le Evangheliei şi mărtu^ risirile L u i despre sine, mărturii le apostolilor şi adversar i lor «Săi, credinţa şi istoria Biserici i ecu* menice*

Profeţiile mesianice, cu multe veacur i înainte de întrupare, descriu viaţa şi a r a t ă ac t iv i ta tea Mântuitorului în lume; descopăr naşterea L u i mai presus de fire, locul şi timpul naşterii , ac t iv i ta tea Sa minunată, patimile, moartea şi învierea Lui. Spun limpede c ă se v a naşte dintr'o fecioară, în

EU FIUL Vifleem; v a fi Profet , M a r e P r e o t şi împărat , c a r e v a aduce o învă ţă tură nouă şi v a face mi­nuni, va intra biruitor în Ierusalim, v a fi respins de poporul ales, v a fi vândut cu 30 arginţi , v a suferi, va fi răstignit între doi tâlhari şi împuns cu suliţa, v a fi adăpat cu oţet, v a fi omorît şi îngropat, v a învia, se va înălţa la c e r şi v a şedea deadreapta Tată lu i ; va trimite pe Duhul Sfânt, v a întemeia Biserica , v a mântui oamenii de păcate , v a stăpâni peste popoare cu dreptate şi împărăţia L u i nu v a avea sfârşit , ş. a. şi toate s'au împlinit. Nu mai este în toată istoria lumii alta v ia ţă de om c a r e să fi fost profeţ ită, altă biografie schiţată înainte de naştere, afară de a Mântuitoruluu

Mărturia lui Dumnezeu-Tatăl se face la bo­tezul din Iordan şi la Schimbarea la faţă de pe Tabor , când s'a auzit djn înnălţimea slavei glasul: „Acesta este Fiul meu cel iubit..." ( M t . 3, 17; 17, 5; M c . 9, 7; L c . 9, 3 5 ; II Pe tru 1, 1 J ) .

Numele c a r e se dau Fiului şi Mântuitorului iarăşi se deosebesc de numele tuturor oamenilor. E l este „Calea", „Adevărul", „Viaţa", „învierea" şi „Lumina lumii"; E l este „Păstorul", „Arhiereul", „Profetul", „învăţătorul", „Judecătorul" şi „împă­ratul lumii"; E l este „Fiul Omului", „Fiul lui David", „Cuvântul", „Domnul", „Fiul lui Dum* nezeu", „Dumnezeu". Astfel de nume nu s'au mai dat, şi nimeni nu îndrăzneşte să dea, oamenilor.

Viaţa şi faptele Mântuitorului sunt iarăş i unice în istoria lumii. Mântui torul a fost mai c u r a t decât lumina zilei şi decât raza soarelui; n'a avut nicio patimă, nu s'a făcut v inovat de niciun păcat (In 8, 46) , dar a avut în schimb toate virtuţile, îndeamnă pe oameni la pocăinţă, E l nu are lipsă de ea;- îi învaţă să se roage „şi ne i a r t ă nouă păcatele noastre", E l nu şi^a cerut i er tare dela nimeni, şi totuşi nimeni nic iodată n' a putut spune că-I fals. Istoria omenirii cunoaşte mulţi bărbaţ i înţelepţi, eroi vestiţi şi nobili la suflet, sfinţi şi mucenici, c a r e au săvârş i t fapte mari şi au dat dovezi de virtuţ i înalte şi de alese frumuseţi su» fleteşti, d a r niciunul n'a îndrăsnit să spună că ' i f ă r ă de p ă c a t şi nevinovat. Dimpotr ivă , f iecare om, cu c â t s'a aflat pe o s c a r ă de morală mai desăvârş i tă , de ştiinţă mai înaltă sau de putere mai mare, cu a t â t şi-a simţit mai a d â n c păcă to ­şenia şi şi-a recunoscut mai mult neînsemnata lui valoare. Sf. ap. Pavel , deşi a fost „apostolul nea*-murilor" dela Ierusalim până la Atena , până la Roma şi mai departe, s'a declarat „cel dintâiu dintre păcătoşi".

Intre astfel de c a r a c t e r e şi mărturis ir i , un suflet f ă r ă de prihană este o minune. Minune a fost şi Iisus Hristos, c ă c i E l singur a avut pe

Nr . 14. 5 Apri l ie 1942 B I S E R I C A Ş I Ş C O A L A Pag . 109

lume conştiinţa nevinovăţiei desăvârşite în faţa oa­menilor şi alui Dumnezeu, recunoscută de apostoli ( L c . 5, 8; I Pe t ru 2, 2 1 - 2 ; I In 3, 8 ) , de pr ie teni ( L c . 7, 6 - 9 ) şi duşmani ( M t . 27, 4, 19, 24; L c . 23, 4 1 - 2 ) . L a nev inovă ţ ie se adaugă faptele Lui, minunile pe ca re le a s ăvâ r ş i t asupra f i r i i şi asupra oa­menilor, d i rec t sau dela distanţe de mulţi kilo­metri , şi mai ales minunile pe ca re le-a făcut cu S ine însuş i : înv ie rea din mormânt şi înnăl ţarea la cer , — tot fapte ca re nu mai au n ic i asemănare , n ic i repeţ i te , pe toa tă fa ţa pământului şi în toa tă is tor ia lumii.

Profeţiile Mântuitorului formează un alt temeiu al Dumnezeir i i Lu i . E l descopere gânduri le oa­menilor şi ştie t o a t e ; profeţeşte răs t ign i rea şi înv ie rea S a , prigoanele îndrepta te împot r iva B i ­ser ic i i şi împot r iva apostoli lor şi urmaşilor lor, soar ta poporului Iudeu şi a Ierusalimului, sfârşi tul lumii, ven i rea a doua şi judeca ta din urmă, — toate unice şi cu neputinţă de tăgăduit .

Învăţăturile Evangheliei nu au n ic io asemă­nare cu alte învă ţă tu r i omeneşti . In ele se întâl­neşte frumuseţea cu adevărul , adâncimea cu sim­plitatea, puţ inăta tea cu puterea, cum nu se mai în tâ lnesc în n ic io al tă c a r t e din lume.

Mărturisirile Fiului despre sine sunt c lare şi ca tegor ice . î n c ă la vâ r s t a de 12 ani, în templu, El şi-a mărturisit conştiinţa că e Fiul lui Dumnezeu, şi până la s fârş i t a avu t limpede aceas ta con­şt i inţă, f ă r ă să cunoască ce este fluxul sau re-fluxl îndoelii . E l este conş t ien t de plenitudinea puterii sale dumnezeeşti când iartă păcate le slă­bănogului şi ale a l tor păcă toş i , ceea ce până as tăzi nimeni n'a îndrăzni t să-şi a t r ibue. E l ne dă ceea ce nu ne-a făgădui t n ic i un om: pacea şi liniştea su­fletului ( M a t e i 11, 2 8 - 2 9 ) . E l as igură tâlharului raiul, ceea ce nu poate făgădui n ic i un om £Luca 23, 43). E l se proclamă regele veacur i lor , c a r e v a veni întru s lava cerului, ca să judece lumea. T o t binele pe c a r e îl facem în lume, e un omagiu adus persoanei L u i : „ A d e v ă r z ic vouă, în t ru c â t a ţ i făcu t unuia dintre aceş t i f raţ i mai mic i ai mei, mie aţi făcut". T o t răul pe c a r e l-am făptuit, este o j ignire adusă L u i : „ Int ru c â t nu a ţ i făcu t — bine — unuia d in t re aceş t i mai mici , nici mie nu mimaţi făcut" ( M a t e i 25, 40—45) .

D e p ă r t a r e a de E l înseamnă ne fe r i c i r e şi osândă v e ş n i c ă : „Duceţ i -vă dela mine blestema­ţi lor în focul cel de vec i " . Apropierea de E l este una cu fe r ic i rea . „Ven i ţ i b inecuvân ta ţ i i Păr in te lu i meu de moşteniţ i împărăţ ia , c a r e este gă t i t ă vouă dela întemeierea lumii" ( M a t e i 25, 34—41) . N u a re n ic ioda tă n ic io şovăia lă şi n ic io temere. M u s t r ă cu asprime şi fulgeră f ă ţ ă rn ic i a farisei lor ( M t . 23) , scoate zaraf i i din b i se r ică şi când, din pr ic ina cuvinte lor nEu şi Tatăl una suntem" (In 10, 30)

Iudeii căutau s ă -L omoare cu pietre , t r e ce l inişt i t pr in mijlocul lor. Cu înfă ţ i şa re dreaptă şi aspră în tâmpină pe Iuda şi slugile j idovi lor în Gets imani (In 18, 4 — 5 ) ; cu o s iguranţă de sine şi cu o t ă r i e ne înf rântă , în fa ţa sinedriului, a guvernatorului în pretoriu şi a c ruc i i , r ecunoaş te acuza şi titlul c ă este Fiul lui Dumnezeu, pentru ca re a şi fost osândi t la m o a r t e :

— „Eu s u n t " ! ( M a r c u 14, 62) . Fiul este una şi egal cu Ta tă l . „Eu şi Tatăl

una suntem" ( loan 10, 30) . „Şi ale mele toa te ale tale sunt şi ale tale sunt ale mele" ( loan 17, 1 0 ; c f . M a t . 11, 27) . „Nu crez i c ă eu sunt în T a t ă l şi T a t ă l este în m i n e ? " ( loan 14, 10), î n t r e a b ă E l pe ap. Fi l ip . T a t ă l este ca re locueşte în F i u l : „Credeţi-mă că eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine" ( loan 14, 10—11) . „Cel ce c rede in mine, nu crede în nime, c i în Cel ce m'a t r imis pe mine. Ş i cel ce mă vede pe mine, vede pe cel ce m'a tri­mis pe mine" ( loan 12, 44—5) . „Cel ce m'a văzut pe mine, a văzut pe Tatăl" ( loan 14, 9 ) . Fi l ia ţ iunea S a din T a t ă l este e te rnă (c f . M t . 22, 41—3) . E l este p reex is ten t lui A v r a m (In 8, 58) şi lumii ( In 17, 5) . „Ieşit-am dela T a t ă l şi am veni t în lume. Acum ia răş i las lumea şi mă duc la T a t ă l " ( loan 16, 28) . „Tatăl meu până acum lucrează şi eu lucrez. D e c i pentru aceas ta mai v â r t o s căutau Iudeii să-1 omoare, că nu numai deslega S â m b ă t a , c i şi pe Dumnezeu îl numea Tatăl său, făcându-se pe sine deopotrivă cu Dumnezeu" ( loan 5, 17—18).

S f . loan Boteză toru l măr tur iseş te despre I i sus : „Eu am văzut şi am măr tur i s i t c ă Acesta este Fiul lui Dumnezeu" ( In 1, 34) .

Sf in ţ i i apostoli c r ed şi măr tur i sesc c ă Fiul este Dumnezeu. „Noi am crezut şi am cunoscut c ă tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu cel viu" ( loan 6, 69) . Mân tu i to ru l însuşi conf i rmă credinţa şi conv ingerea aceas ta , c â n d spune: „Cuvintele ca re mi le-ai dat, le-am dat lor, şi ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că dela tine am ieşit şi au crezut că tu m'ai trimis" ( loan 17, 8 ) . F iul e ra Cuvântu l (Logosul) şi Cuvântu l p reex i s ten t e ra Dumnezeu : „La început era Cuvântul şi Cuvântu l e ra la Dumnezeu şi Dumnezeu e r a Cuvântu l" ( In 1, 1). D i n veşn ic ie Cuvântul ex i s ta în sânul şi în f i inţa Tată lui , în comunitate de esenţă, v i a ţ a şi iubire cu E l . Logosul , e tern s'a reve la t apoi în creaţ iune şi intrupai 'e Ş i Cuvântu l t rup s'a f ăcu t şi s'a sălăşluit în t re noi şi am văzut slava lui, slavă ca a singurului născut din Tatăl plin de har şi de adevăr" ( loan 1, 14). D i n măr i r ea şi plenitudinea L u i se împăr tăşesc şi apostolii,... „că din plinătatea lui noi toţi am luat, şi ha r peste ha r " ( loan 1, 16). T o a t ă Evanghe l i a S f . loan, cea mai desăvârş i t ă apologie a Dumnezei r i i M â n t u i t torului, „s'a scris ca să credem că I isus e s te Hr i s tos ,

Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, viaţă să avem^ întru numele Lui" (In 20, 31). A c e e a ş c red in ţă o expr i ­mă sf . ap. Ioan în Epis tole , ca şi în Evanghe l ie . „Ce era dela început , ce am văzut cu ochi i nos t r i f

ce am pr iv i t şi mâinile noas t re au pipăi t — despre Cuvântul vieţii, aceea vă vestim. C ă c i via ţa s'a a r ă t a t şi am văzut-o şi mărtur is im şi vă vestim viaţa de veci, care era la Tatăl şi s'a arătat nouă" ( I . 1, 1—2). „Or ic ine tăgădueş te pe Fiul nu a re nic i pe T a t ă l ; c ine măr tur iseş te pe Fiul a re şi pe T a t ă l " ( I . 2, 23). „Intru aceas ta s'a a r ă t a t dra­gostea lui Dumnezeu c ă t r e noi, c ă pe Fiul său cel unul-născut La trimis Dumnezeu în lume, ca prin el v ia ţă să avem... ( I . 4, 9, 14—15). S f . ap. Nata-nail exc lamă : „Rabb i , Tu eşti Fiul lui Dumnezeu" (In 1, 49) .

A c e e a ş doc t r ină despre Dumnezeirea Fiului o înva ţă şi sf. ap. Pavel . Hristos „este peste toate, Dumnezeu binecuvântat în veci" (Rom. 9, 5) . „Care , fiind în chipul lui Dumnezeu, n 'a socot i t o răp i re a fi el, întocmai cu Dumnezeu, c i s'a golit pe sine, luând chip de rob , făcându-se asemenea oameni­lor" (Fi l ip . 2, 6 - 7 ) . D i n egal i ta tea şi ident i ta tea cu Dumnezeu, s'a smerit , s'a întrupat , s'a făcut om. E l „este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, întâiu-născut înainte de toa tă făptura" (Col. 1, 15); E l este „marele Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hr i s tos" ( T i t 2, 13). „In El locueşte trupeşte toată plenitudinea (plinătatea) Dumnezeirii" (Fi i . 2, 9) . Pr in Fiul, care- i „strălucirea slavei şi chipul fiinţei lui Dumnezeu" ne-a împăr tăş i t Dumnezeu reve­laţia supremă şi ultimă ( E v r e i 1, 1—3).

Pe lângă aces te dovezi, mai sunt în Noul Tes tament locuri în ca re apostolii a t r ibue Fiului nume, însuşiri şi lucrări dumnezeieşti.

Fiul este numit Dumnezeu ( Ioan 1, 1; Rom. 9 , 5 ) , Domnul măririi ( I Cor . 2, 8) , Dumnezeu arătat în trup ( I Tim. 3, 16), Dumnezeu şi Mântuitor (T i t 2, 13), Domnul şi Dumnezeul nostru ( Ioan 20, 28) .

Fiul lui Dumnezeues te preexistent (In 16,28) atot-prezent ( In 16, 26; M t . 18 ,20) , veşnic ( M t . 20, 28) , atot­ştiutor ( M t . 1 1 , 2 7 ; 1 7 , 2 7 ) , atotînţelept: în E l sunt ascunse „toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoş­tinţei" (Col. 2, 3) , neschimbabil: „Cerul şi pământul vor t r ece , ia r cuvintele mele nu vor t r e c e " ( L c . 21, 23) şi atotputernic: „Datu-mi-s'ă toată, puterea în cer şi pe pământ" ( M t . 28, 18).

Fiul lui Dumnezeu este creatorul lumii ( Ioan 1 ,3 ; Col. 1, 16; Col. 1, 16) şi proniatorul (Col. 1, 17; E v r e i 1, 3 ) . E l face minuni: tămădueşte bolnavi i ( M t . 9, 8 ) , i a r t ă păcate le ( M t . 9, 7) şi înv ie morţ i i ( In 5, 21; 11, 44; L c . 8, 55; 6, 15) şi E l învie; E l este Domnul domnilor şi împăratul împăraţ i lor (Apoc . 17, 14).

Fiului i se cuvine cult dumnezeiesc: iubire, qredinţă, rugăciune şi închinare , ca şi T a t ă l u i :

„Toţ i s ă c i n s t e a s c ă pe Fiul , p r e c u m c ins t e sc pe T a t ă l . Cel ce nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl, care l-a trimis" (In 5, 23); „Să nu se tul­bure inima voas t ră . Credeţ i în Dumnezeu şi în mine credeţi . . . Credeţ i-mă că eu sunt în Tatăl şi Tatăl în mine" ( In 14, 1, 11); „de mă iubeşte ci­neva , păzi-va cuvântul meu şi T a t ă l meu îi va iubi" (In 14, 23) . „Or i ce veţ i c e re în numele meu, aceea voiu face , ca să se pros lăvească T a t ă l în Fiul" ( In 14, 13; 16, 23) . „In numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereş t i şi al celor pământeş t i şi al celor dedesubt şi să mărturi­sească toa t ă limba, că Iisus Hristos este Domn întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl" (Fi l ip . 2, 1 0 - 1 1 ) .

Credin ţa şi concluzia la tot ce am spus până ac i este a c e a s t a : „Noi am văzut şi mărturisim, că T a t ă l a t r imis pe Fiul , M â n t u i t o r al lumii. Cine mărturiseşte că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el şi el în Dumnezeu" ( I Ioan 4, 1 4 - 1 5 ) .

Adversarii r ămân în faţa lui Iisus cu totul neputincioşi . O r i c â t ă ură îi poartă şi or icum îl condamnă la moarte , E l rămâne acelaş ieri şi azi şi în vecii vecilor ( E v r e i 11, 8 ) .

Iudeii îl î n t r e b a u : „ D e eşti tu Hr is tos ( M e s i a ) , spune nouă pe fa ţă . I isus a r ă spuns : V ' a m spus-o şi nu credeţ i . Lucrur i l e pe ca re eu le f a c în nu­mele Ta tă lu i meu, aces tea măr tur i sesc despre mine. D a r voi nu credeţ i , pen t rucă nu sunteţi d intre oile mele. Oi le mele glasul meu ascultă.. . şi eu le dau lor viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac... E u şi T a t ă l una suntem.. . Voi ziceţi că hulă grăeşti, pentrucă am zis: Sânt F iu l lui Dumnezeu ? D a c ă nu f a c lucrurile Ta tă lu i meu, să nu c rede ţ i în mine; i a r dacă le f ac , deşi nu credeţ i în mine, credeţ i lucrurilor, ca să şt i ţ i şi să cunoaşteţ i c ă T a t ă l e s t e î n t r u mine şi E u î n t r u î n t r u E l " (Ioan 10, 24—39) .

Slugile arhiereului au r ă spuns : „Nic ioda tă nu a v o r b i t vreun om, aşa cum vorbeş te omul aces t a " ( Ioan 7, 46). P i la t a spus c ă nu află n ic i o v ină în E l ( M a t e i 27, 24). So ţ i a sa i-a t r imis v o r b ă : „Nimic să nu a ib i cu dreptul a c e l a ; c ă c i mult am suferit , azi, în v is pentru el" ( M a t e i 27, 19). Iuda vânzătorul s t r igă d i spera t : „Noi cu dreptate luăm vredn ica plată a celor ce am făcut , pecând aces ta n'a s ăvâ r ş i t n imic nedrept . Apoi a zis c ă t r e I i sus : „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în t ru împără ţ ia t a" ( L u c a 23, 41—42) . „Sutaşul şi ce i ce împreună cU el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele ce s'au făcut , s'au în f r i coşa t foar te şi au z i s : „Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta!" ( M a t e i 27, 54) .

Credinţa şi istoria Bisericii, c a şi S f . Sc r ip ­tură, este dealungul veacur i lor î ncă o dovadă ca re adevereş te Dumnezei rea Fiului. B i s e r i c a s'a

zidit pe temelia profeţilor şi apostolilor, a v â n d piatră unghiulară învierea şi Dumnezeirea M â n ­tuitorului. Iisus după o lucrare de tre i ani şi ju­mătate a fost răstignit . Au rămas pe urma L u i unsprezece ucenici, pescari şi necăr turar i , c a r e la răst ignire s'au lepădat de El . Şi totuşi, aceşt i oameni simpli, după înviere şi după pogorîrea Duhului Sfânt peste ei, având împotriva lor toa tă puterea lumii de atunci , pe toţi iudeii şi păgânii , pe toţi înţelepţii şi împăraţi i vremii, — cuceresc lumea şi vestesc pe Hris tos până la marginile pământului şi până la moarte . Răspândirea minu­nată a creştinismului prin apostoli şi urmaşii lor este un semn c ă Iisus este Dumnezeu şi c ă Dum­nezeu este cu Biser ica Sa până la sfârşitul vea­curilor ( M t . 28, 20) .

Pe temeiurile şi dovezile acestea, creş t inătatea a r e un crez, o mărtur is ire dela c a r e nu se mai poate abate . Noi credem în Dumnezeu Tatăl , „şi într'unul Domn Iisus Hristos, F iu l lui Dumnezeu, unul născut, care din Tatăl s'a născut, mai 'nainte de toţi vecii; lumină din lumină, Dumnezeu a d e ­v ă r a t din Dumnezeu a d e v ă r a t " .

D i n credin ţa aceas ta sorbim toa te luminile, puterile şi mângăer i le duhovniceş t i ; din ea izvo­r ă s c toa te tainele noas t re sf inte, to t darul cel desăvârş i t , toa te rugăciuni le noas t re şi mântuirea, şi „nu este în n imeni a l tul m â n t u i r e , căci nu e s t e sub c e r n ic iun a l t nume, dat nouă oame­nilor, î n t r u c a r e s ă ne m â n t u i m " (Fap te 4, 12) .

Ziua înv ie r i i Domnului e sărbătoarea Dum-nezeirii Mântuitorului, aşa după cum ziua de Rusal i i e s ă rbă toa rea Dumneze i r i i şi a pogorîr i i Duhului S fân t . A tunc i se ce teş te acea evanghel ie solemnă cu început a t â t de î n t r a r i p a t : „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul"...

— lisuse Mântuitorule, Domnul şi Dumnezeul meu, „luminează-mi simţirea cea întunecată de pa­timi, tămădueşte-mi trupul cel rănit de păcate, cu-răţeşte-mi mintea de gândurile cele deşarte, păze­şte-mi inima de poftele cele viclene".

„l isuse, F iu l lui Dumnezeu, mi lueş te -ne pe noi" !

•

Mărturisirea ortodoxă şi sinodul dela Iaşi Zilele aces tea se împlinesc 300 de ani de c â n d

s'a ţ inut sinodul din Iaşi . S e cuvine deci, să a runcăm o pr iv i re sc ru tă toa re asupra trecutului spre a ana­liza împrejurăr i le ca r i au determinat c o n v o c a r e a şi menirea acestui sinod. V o m pr iv i şi prin aceas ta , în oglinda trecutului, misiunea neamului nostru în lume şi vom avea c l a r i f i ca tă în fa ţa noas t ră dato­r ia prezentului măre ţ pe care-I t ră im. Cu ocazia aces te i comemorăr i este de dator ia noas t ră a f ace aceas tă excur s i e în domeniul Is tor ie i , î n t rucâ t odată mai mult, geniului şi dărn ic ie i româneş t i îi revenise şi a tunc i sa rc ina de apărător al credinţei creştine ortodoxe.

Pr in ocuparea Constantinopolui de c ă t r e Tu rc i , nouri negri i încep a se iv i şi a pune la î n c e r c a r e c red in ţa multor popoare or todoxe . T o a t e f rământăr i le religioase ale Occidentu lu i din secolul al X V I - l e a îşi au repercurs iuni şi în Or ien t . M a i ales în cursul secolelor al X V I I şi al X V I I I - l e a se r e m a r c ă s for ţăr i le t i t an ice ale b iser ic i lor rom. ca to l ice şi protes tante , spre a a t rage la sine pe credincioş i i b i ser ic i i o r todoxe . A c e s t e î n c e r c ă r i de c o n v e r t i r e nu se făceau cu duhul bîândeţei , c ă c i prea adeseori era în t rebuinţa tă for ţa brutală , conv ingerea t r e c â n d pe planul al doilea. S e făceau însă aces te conve r t i r i cu scopul văd i t de a-şi consolida f i eca re par t idă poziţia s lăb i tă de lupta a c e r b ă ce se dădea în t re ele şi pr in aceas ta , menţinerea unui ferm echi l ibru poli t ic . N u mai

suntem în lumea veche în c a r e convinger i le reli­gioase erau axiome, c i în mijlocul unei lumi ce din deosebir i rel igioase f ace pre textul principal , spre a-şi r e v ă r s a ura ce c locotea în suflete. E s t e de r emarca t în aceas tă p r iv in ţă planul lui Ga vri i Bethelen, de a re învia vechea D a c i e , prin unirea Munten ie i , M o l d o v e i şi Trans i lvan ie i . Primul pas spre aces t imperiu, pe care-1 visa Ca lv in bineînţeles, îl f ace a tunci când ce re ch i a r sprijinul patriarhului Ci r i l L u c a r i s , în vederea calvinizaVii deocamdată a români lor din T r a n s i l v a n i a 1 ) .

A c e s t e conve r t i r i de compensare le î nce rcau asupra b iser ic i i o r todoxe , î n t rucâ t nu ex i s t a a i c i o normă sigură şi sc r i să în mater ie de c redin ţă . Locul înf lor i toare i l i tera tur i teologice a primelor opt secole îl luaseră credinţele deşarte , s ăvâ r ş i r ea unor forme de cult neînţelese, aces tea avându-şi originea în ignoranţa generală a clerului şi a mirenilor. In anul 1751 dezor ientarea în mater ie i de c red in ţă — mai ales în părţi le nord ice , în Rus ia — era a t â t de mare î n c â t Caro l Got t lob Hofmann sc r ie „că mulţi erau în nedumerire , de sunt Ruş i i peste to t c reş t in i sau b a " 8 ) .

Aceeaş desor ientare se poate generaliza ş i la alte ţ ă r i o r todoxe . L i p s a unei norme precise în mater ie de c red in ţă apărea cu a t â t mui ev identă , cu c â t în multe păr ţ i propaganda iezuită, protes-

i) C f . I . L u p a ş : „ I s t o r i a B i s e r i c i i o r t o d o x e române" p a g . ^ 8 . - ) P r e f a ţ ă la « M ă r t u r i s i r e a O r t o d o x ă " pag. 1.

Pag, 112 B I S E R I C A Ş I Ş C O A L A N r . 14. 5 Apr i l ie 1942

t a n t i , sau re formată , p rof i tând tocmai de aceas tă s ta re de confuzie, a fost încununată de succes.

T u r c i i lacomi de bani cau tă tot felul de p re t ex t e spre a înlocui pe patr iarhi , susţinând alţi şi mereu alţi pretendenţi la scaunul pa t r ia rha l 1 ) . E r a de altfel aceeaş i poli t ică a banului, obse rva t ă şi urmată metodic cu ocazia sch imbăr i i domnito­ri lor , din ţăr i le vasale. Adeseor i patr iarhi i , spre a-şi menţine situaţia, se vedeau nevoi ţ i a recurge la sprijinul ambasador i lor s treini , fa ţă de ca r i dacă nu con t r ac t au dator i i materiale erau nevoi ţ i a f ace adeseori concesiuni de ordin dogmatic spiritual. (Es t e ec la tan tă în aceas tă pr iv in ţă cazul patriarhului Ci r i l L u c a r i s ) .

Al ţ i i cereau sprijinul puterilor catol ice , sau ch ia r a l papei. (Cazul patr iarhului Pa r t en ie ) . In aces t timp, oropsitelor popoare o r todoxe în cea mai mare par te suportând resemnate jugul strei­nilor, li se scosese pare c ă la mezat, nu numai l imbă, patr ie , muncă, trudă, c i ch i a r şi sufietul în ca re se căutau a se inf i l t ra o t r a v a unor c redin ţ i s t reine. Sunt oare necesare exemple înde­păr ta te în aceas tă pr iv inţă , când ch ia r înaintaşi i noş t r i ac i în Ardeal au fost expuşi tu turor vexa­ţiunilor poli t ice materiale şi spiri tuale spre a-şi lepăda . credinţa ? Antonio Possevino, un iezuit i talian, se miră cum de au putut să r ămână R o ­mâni i aceş t ia s t a to rn ic i în credinţa şi obiceiuri le lor, când n'au fost precupeţ i te din par tea unei s tăpâni r i v i t rege , n ic i ameninţăr i n ic i ispite şi n ic i pânda laşă a propri i lor neînţelegeri .

Pes te toa te aces te împrejurăr i , i a tă c ă apare la Geneva în anul 1629 şi 1633 o M ă r t u r i s i r e de c red in ţă pe numele patr iarhului din Constant ino-pole Cir i l Luca r i s , în ca re se cuprindeau învăţă­tur i calvine. A c e a s t ă neaş tepta tă t r ăda re a orto­doxiei , tocmai din par tea celei mai autorizate persoane a o apăra , deschide ochi i multor ie rarh i şi s c r i i to r i b iser iceş t i , c a r i iau cu toţi i poziţie fermă în con t r a ei, apă rând învă ţă tu ra cea dreaptă lăsa tă nouă de Mântu i to ru l . C e r tot deodată patr iarhului Cir i l L u c a r i s să r e t r ac t eze în public şi of ic ia l învăţă tur i le cuprinse în t r ' ânsa , — ceea ce n-a făcut . — A fost sau nu patr iarhul Ci r i l L u c a r i s autorul acelei M ă r t u r i s i r i r ămâne o enigmă.

In aceas tă luptă deschisă în t re o r todoxie pe de o par te şi schismat ic i i romani , precum şi cu e re t ic i i protestanţ i şi re formaţ i pe de al tă par te , unui compatr io t de al nostru, v lăs ta r de domn moldovean, af la t în refugiu prin Polonia, î i r ev ine marele meri t de a consolida or todoxia . Ace l ro­mân a fost mitropolitul Pe t ru M o v i l ă .

Găsesc necesar a ne opri puţin asupra datelor b iograf ice ale acestui pion al dreptei credinţe,

i ) C f . A D. X e n o p o l : I s t o r i a R o m â n i l o r / d i n D a c i a T r a i a n ă , V o i . V I I , pag. 6 o ,

t r imis de Prov iden ţă în împrejurăr i hotăr î toare . A fost fiul domnului Moldove i , Simi'on M o v i l ă . S 'a născut în anul 1597. Pr imele studii le f ace în par t icular în Moldova , apoi face studii de teologie şi filosofie la şcoala o r todoxă din Lemberg , unde se refugiase în urma int r ig i lor poli t ice îndrepta te con t ra familiei. Uni i pret ind că a r f i s tudiat şi la Pa r i s ' ) .

In t inereţe a îmbră ţ i şa t c a r i e r a armelor, dar simţindu-se menit spre o al tă v ia ţă , se tunde mo­nah în anul 1625 şi fu h i ro toni t ca a rh imandr i t al la v re i Pece r sca , în b i se r ica ru teană (1628), pen­tru ca un an mai târziu să f ie înăl ţat la rangul de exarh , locţ i i tor al tronului Pa t r i a rha l din Constant inopole . înf i in ţează în 1632 un colegiu o r todox la Chiev , t ransformat apoi de Pe t ru cel M a r e în Academie duhovnicească . 2 ) Deputa ţ i i or todocşi a i ţă r i lor leşeşti, aflaţ i la adunarea obş tescă din V a r ş o v i a , pentru alegerea noului c ra i , aleg pe arhimandri tul Pe t ru M o v i l ă de mitropolit al Chievului.

Pr imind b inecuvân ta rea dela patr iarhul Con-stantinopolului, fu h i rotoni t ca mitropoli t în s tavropighia „Bise r i ca adormir i i M a i c i i Domnu­lui", c t i to r i e a lui Ş t e f a n cel M a r e . 3 ) Famil ia sa, t ră ind în relaţi i de prietenie cu regi i Poloniei, se folosi de aceas tă imprejurare spre a mijloci ob­ţ inerea mai multor drepturi pentru b i se r ica or­todoxă . D a t o r i t ă înfluenţei sale personale, precum şi toleranţei noului rege Vlad i s l av al IV- l ea , ob­ţine pr in t re altele dreptul pentru or todocş i de a avea un mitropolit la Ch iev apoi înf i in ţarea pe lângă cele două episcopii ex i s ten te a încă două. As t fe l pe timpul său, Mi t ropo l i a din Ch iev avea următoarele episcopii sufragane : Lemberg , Pere-mişl, Lu th şi M o g h i l e v ( O r ş a ) . D u p ă o rodnică a c t i v i t a t e pe scaunul mitropoli tan, închise ochi i în v â r s t ă ab ia de 50 ani, la 31 D e c e m v r i e 1647 şi fu înmormânta t în b i se r ica Sf in te i L a v r e .

Pe t ru M o v i l ă apare ca mitropoli t tocmai în cele mai expuse păr ţ i ale b i ser ic i i o r todoxe , în Polonia s tăpâni tă de iezuiţi. Pen t ru apă ra rea cre­dinţei lor, lupte surde, dar sângeroase ca n icăe r i în al tă parte, au fost nevoi ţ i să poar te Cazac i i în con t ra s tăpâni r i i iezuite a Leş i lo r . Aces t e lupte pentru c red in ţă au fost imor ta l iza te de scr i i torul N. Gogol în monumentalul „Ta ra s Bu lba" . Cazac i i din Zaporo je şi Malo ruş i i plăteau atunci ca şi într 'un t recu t mai apropiat , cu mar i şi sân­geroase sacr i f i c i i , dreptul de a se înch ina lui Dum­nezeu, aşa precum Fiul Său a î nvă ţ a t pe oameni-— C â t de departe au mers aceş t ia (iezuiţii) în

1) C f . Euseb ie Popovic iu : I s t o r i a B i s e r i c i i U n i v e r s a l e . V o i , I V . pag. 355.

2 ) C f . E . P o p o v i c i — op. c i t . pag. 355.

3) C f . M ă r t u r i s i r e a o r t o d o x ă pag. I X ,

răspândirea doct r ine i iubir i i şi a adevărului, a frăţ iei şi a dreptăţ i i în t re popoare, rezultă din bestiala faptă a unui arhiepiscop, pe nume Iosafat Kun ţev ic i din Poloţk, ca re în oa rba i porni re de persecutor al b iser ic i i o r todoxe a mers până acolo, î ncâ t nu s'a sfi i t să scoa tă trupurile din morminte ale credincioş i lor or todocşi , pe mot iv că a r profana pământul cel sfinţi t . A plăt i t acea­s tă pornire cu propia-i v ia ţă , l inşat fiind de po­porul înfuriat, Infailibila. . . papali tate, proclamă fe r ic i t şi apoi s fânt pe aces t maniac, în sufletul căruia ura luase cu totul locul iubir i i aproape lu i . 1 ) E l , Pe t ru M o v i l ă , îşi propune apărarea bisericii ortodoxe, prin fundamentarea solidă a dogmelor sale în sufletele fiilor săi şi spre aces t scop se serveş te de şcoală, de carte, de tipar şi mai ales de răspândi rea la rgă a unei căr ţ i , în ca re să se cuprindă în mod precis şi pe înţelesul tu turor în­tregul complex al „ învăţă tur i lor de c red in ţă şi a normelor de vieţuire c reş t inească , după cum le-a primit dela întemeetorul ei şi le-a păs t ra t b i se r ica o r t o d o x ă " . 2 ) C a r t e a aceas ta este „ M ă r t u r i s i r e a o r todoxă a b i ser ic i i apostolice şi ca tol ice de ră­săr i t . " M o t i v u l imediat ce 1-a determinat la com­punerea ei este comba te rea măr tur i s i r i i de cre­dinţă a lui Cir i l L u c a r i s la G e n e v a . s ) T o a t e ade­vărur i le de c red in ţă le t r a t ează în legătură cu cele t re i .vir tuţ i t eo log ice : credinţa , speranţa şi dragoste. C a r t e a însăşi este împăr ţ i tă în t re i părţ i , conţ inând un număr de 261 î n t r ebă r i şi răspunsuri . F o r m a de expunere este cea ca tehe t i că . Poa te că mitropolitul Pe t ru M o v i l ă , cunoscă tor al problemelor ca re se agi tau şi reclamau un răspuns în locul şi timpul în ca re a t ră i t , să nu fi greşi t când a ales a cea s t ă formă, în t rucâ t în t rebăr i le puse corespund e în t r ' adevă r necesi­tă ţ i i lămuriri i acelor probleme. L u c r a r e a sa a v â n d aces t c a r a c t e r p rac t i c , nu urmăreş te scopul unei lucrăr i de erudiţie teologică.

In anul 1640 M ă r t u r i s i r e a de credinţă fu aproba tă de un sinod R u s e s c . 4 ) Mit ropol i tu l P. M o v i l ă dorind ca aceas tă lucrare să f ie pr imită şi de b i se r ica greacă , „stărui pe lângă V a -sile Lupu, domnul cel cu aşa de mare t r e c e r e la Turc i , c â t şi la pr i s tavi i b iser iceş t i ai Răsă r i tu ­lui, ca să adune în Iaş i un sinod, în anul 1642, la ca re să ia par te şi delegaţi de ai Pa t r i a rh i e i spre a cunoaşte lucrarea s a " (a lui P. M o v i l ă ) . 5 )

Sinodul p roec ta t s'a ţ inut la Iaş i cu înce­pere din 11 M a r t i e durând până la 9 D e c e m v r i e 1642, în mănăs t i rea , .Sfinţ i lor T r e i Ie ra rh i" . L a

1) V e z i E , P o p o v i c i op. c i t . 2 ) M ă r t u r i s i r e a o r t o d o x ă pag. V I . 3) Vez i Dr. S. R e l i : „ C u r s de I s t o r i a B i s e r i c i i R o m â n e . "

r o l . I . ţpag. 575." . 4 ) C £ . N . I o r g a : I s t o r i a b iser ic i i .româneşti . P a g . 3lo,

6 ) A- D . X e n o p o l — op. c i t . pag, 6 0 ,

aces t sinod par t ic ipă însuş domnul M o l d o v e i V a -sile Lupu în persoană, mitropolitul M o l d o v e i V a r l a a m împreună cu ceialalţ i episcopi ai săi, delegaţi ai scaunului pa t r iarhal din Constant ino­p l e , în frunte cu eruditul M e l e t i e Ser igos, precum şi t re i deputaţi duhovniceşt i dela Ch iev ( Isaia rectorul şcoalei movilene, Ignat ie rec torul cated­ralei şi arhim. Ios i f ) .

Sinodul fu cons idera t ca o urmare a celui din Constantinopol . Dea l t fe l sinodol aces ta „nu era menit să fie o adunare solemnă de vlădic i , c i mai mult un convent icul , o confer in ţă de teologi ruşi şi greci , s t rânş i pentru a da o ap robare de­f in i t ivă M ă r t u r i s i r i i de credinţă , pe ca re o al­cătuise împotr iva calvinismului Pe t ru M o v i l ă şi s fă tui tor i i săi din C h i e v " ' ) .

Cu îndrep ta rea ' M ă r t u r i s i r i i lui P. M o v i l ă fu însă rc ina t aprigul comba tan t al M ă r t u r i s i r i i lui Cir i l L u c a r i s , M e l e t i e Ser igos . D u p ă ce a fost cură ţ i tă de unele aba te r i , sinodul o primi „drept conformă cu c red in ţa o r t o d o x ă " 2 ) .

In aces t sinod, s e mai aplana diferendul ie" r a r h i c ex is ten t int re Pa t r i a rh ia din Constant ino-pole şi Mi t ropo l i a din Chiev . Se mai resping deasemenea învă ţă tur i le ca lvine cuprinse în M ă r ­turis irea dela Geneva a lui Ci r i l Luca r i s .

I n anul 1643 lucrarea lui P. M o v i l ă fu apro­ba t ă şi de un sinod al tu turor Pa t r ia rh i lor , ţ inut la Constant inopole . C a r t e a primi t i t lul : Mărturia sirea ortodoxă a bisericii catolice şi apostolicie de răsărit. Numită pe s c u r t : Mărturisirea ortodoxă. Această, lucrare fu recunoscută oficial ab ia în anul 1662 „când Pat r ia rhul N e c t a r i e o comunică cu o sc r i soare a rh ipăs torească tuturor b iser ic i lor din R ă s ă r i t , " dela ca re dată e recunoscută c a a v â n d autor i ta te de ca r t e s imbolică a b i ser ic i i o r todoxe din R ă s ă r i t 3 ) .

Despre P. M o v i l a şi clerul o r todox din vremea sa se expr imă în termeni e L g oşi I. K e m e n y fost pr incipe al Trans i lvanie i , scr i ind în memoriile sa le : „un om foar te c ins t i t şi blând, bun că r tu ra r , to t astfel erau şi preoţi i de religie română sau g recească , î ncâ t mai înainte n ic i nu c redea să fie în t re ei oameni a t â t de învă ţa ţ i " < L ) . Deasemenea cronicarul polon I. I e rnez sc r ie că era „unul ca re slujise pentru unitatea b iser ic i i lui Dumnezeu... v redn ic păs tor al turmei sale" 5 ) .

Comemorând azi t re i sute de ani dela împli­nirea aces to r lupte date pentru a ni se t ransmite şi nouă o c red in ţă dreaptă , gândurile noas t re se îndreaptă ca un pios prinos pe recunoşt inţă şi admiraţ ie spre energic i i luptători ai c red in ţe i

j ) N . I o r g a — op. c i t . pag. 3 i i . 2 ) A . D. X e n o p o l -— op. c i t . pag. 6 0 . 3) A . D . X e n o p o l — op. c i t . pag. ' 1. 4 ) L e c t u r i din i svoare le i s tor ie i române , pag. i7n. 5 ) R e v i s t a t eo log ică — Sibiu j 9 s 8 (Ci t , de J . L u p a ş , op. c i t . )

s t răbune. Din exemplul lor luăm în tă r i re , spre a preîntâmpina azi o similară s ta re de confuzie în mater ie de credinţă , păşind cu mai multă hotărîre la o temeinică pregătire a tineretului, prin orien­tarea lui spre doctrina bisericii ortodoxe, cuprinsă în catehism. Predându-le aceas tă mater ie precum şi fundarea dogmelor pe baza Sf in te i Scr ip tur i , nu vom greşi dacă le vom pune în mână şi aceas tă ca r t e importantă .

Pe aceleaşi plaiuri, pe c a r e odinioară lupta pentru credinţă un R o m â n cu suflet mare, luptă azi fi i i Pa t r ie i noas t ră . Luptele Maloruş i lo r erau purtate odinioară cu arme sângeroase i a r ale R o ­mânilor cu arme spirituale. Ş i tocmai azi când pr ivi r i le ne sunt îndrepta te din nou spre R ă s ă r i t , primim delà un cucern ic f ra te întru Domnul un s tă ru i to r apel din Transn i s t r i a , de a-i t r imite c â t mai multe manuale de religie de c a r i acolo se simte mare lipsă. In t re manualele reclamante , la loc de frunte este aminti t „Catehismul" părintelui I . V . Felea, de ca re noi ne folosim deja în predarea religiei .

Aşa ni s'a dat de sus să comemorăm al trei lea secol delà sinodul delà Iaşi . P r in aceas tă coincidenţă simbolică, ne grăeş te d iv in i ta tea însăşi. I s tor ia se repetă şi r eze rvă neamurilor la r ă sc rucea timpurilor acelaş destin, căruia nu se pot sustrage. Azi luptăm pentru creştinism, dar mâine vom da lupta pentru Ortodoxie, cu aceiaş i implacabil i r ă t ă c i ţ i de a l tădată . S ă nu fim surprinşi de evenimente.

P r . l oan Buţ iu A r a d — M i c ă l a c a Nouă

Minunea învierii î n v i e r e a Mântu i toru lu i l i sus H r i s t o s r e p r e ­

z intă e t a p a c e a m a i m i n u n a t ă a vieţ i i c r e ş t i n e . M o r m â n t u l Său n'a fost m o r m â n t u l unui om, ci a Dumnezeului-Ora şi baza unei religii s t r â n s l egată de minunea sfintei învier i .

Duşmani i creş t in i smulu i de a tunc i , c a şi cei din zilele n o a s t r e ş i -au îndoit a r g u m e n t e l e false c a s ă r e d u c ă la neant înv i erea M â n t u i t o ­rului , l isus a p r e v ă z u t a c e a s t ă s f o r ţ a r e v a n ă a oameni lor şi îna inte de a se înă l ţa la Cer , El a l ă s a t c a „ m ă r t u r i i " a le învieri i pe apostol i i S ă i : „Ci veţ i lua putere , venind Duhul Sfânt pes te voi, şi veţ i fi mie m ă r t u r i i în I erusa l im şi în t o a t ă Iudeia, şi în S a m a r i a şi p â n ă la m a r g i n e a pământu lu i" ( F a p t e 1, 8 ) .

Apostol i i L - a u înţeles, L - a u iubit şi de a c e e a ei au rolul a d e v ă r a t de ves t i tor i i minunii s f in te ; ei L - a u văzut şi m ă r t u r i a lor o r ă s p â n d e s c cu

un zel deosebit în t o a t e păr ţ i l e . D in tre toţ i apostol i i m a i bine L - a înţe les Sfântul aposto l Pave l , c a r e ne v o r b e ş t e cu t o a t ă profunz imea şi înă l ţ imea gândului, de spre dogma învier i i lui H r i s t o s în epistolele sa le , în fă ţ i şându-ne a t â t l a t u r e a t e o r e t i c ă , c â t şi p r a c t i c ă , ajungând la concluzia a d e v ă r a t ă , c ă F iu l lui Dumnezeu, l i sus H r i s t o s cel răs t ign i t şi înviat e s t e fonda­t o r u l creş t in i smului . P r o b e n e n u m ă r a t e d e s p r e minunile dumnezeeşt i s ă v â r ş i t e de M â n t u i t o ­rul Hr i s tos , le găs im deasemeni la sfinţii evanghel iş t i .

De t impur iu au a p ă r u t şi necredinc ioş i i , d e t r a c t o r i i , raţ ional i ş t i i , cr i t i c i i , c a r i a u furn izat a r g u m e n t e negat ive , c ă u t â n d s ă în tunece faptul divin al învieri i Mântu i toru lu i . D a r cel m a i m a r e fapt din i s t o r i a lumii, după î n t r u p a r e a C u v â n t u ­lui şi c a r e - i c o n s e c i n ţ a n a t u r a l ă a opere i înde­plinite — minunea învier i i sf inte — n'a putut fi n imic i t de nici o ş c o a l ă r a ţ i o n a l i s t ă , „f i indcă s'a scu la t Domnul cu a d e v ă r a t " ( L u c a 24, 3 4 ) .

A c e a s t ă v e s t i r e m ă r e a ţ ă a fost t r a n s m i s ă de apostol i şi a s erv i t c a o deviză a unei lumi noi, din pr ime le t i m p u r i a le B i ser ic i i c r e ş t i n e , până'n zilele n o a s t r e . E a e p i a t r a de t emel i e a edificiului s fânt . E însăşi e x i s t e n ţ a vieţ i i c r e ş t i n e , c ă c i f ă r ă c r e d i n ţ a minunii s f inte a învier i i lui Hr i s tos , nu-i posibilă m â n t u i r e a nici unui om. E a v a r ă m â n e p â n ă la s fârş i tu l v e a c u r i l o r gândi ­r e a şi c r e d i n ţ a c e a m a i de p r e ţ a creş t in i smulu i .

Minunea învieri i s f inte e s t e temeiul vieţ i i c r e ş t i n e . „ C r e d e m în Dumneze i rea lui l isus, în m e s í a n í t a t e a Lui, în r e a l i t a t e a m â n t u i r i i n o a s t r e de p ă c a t u l s t r ă m o ş e s c , pr in j e r t f a de b u n ă voie, t o c m a i f i indcă a înviat".

î n v i e r e a Mântu i toru lu i ne a d u c e a m i n t e şi de spre p r o p r i a n o a s t r ă înv iere în z iua de apoi.. .

P r o f . C. R u d n e a n u .

Sărbătoarea bucuriei Doamne Ţie ţi mulţumim, că ne-ai învrednicit pe noi

păcătoşii, să ajungem şi să ne inchinăm Sfintei Tale învieri. Hristos a înviat 1

Fără îndoială, fiecare suflet creştinesc ar dori în sfin' tenie şi desfătare suflttească să petreacă aceasta sfântă şi plină de bucurie zi. Bucuria şi sfinţenia sunt condiţiile natu-rale, in care fiinţa noastră ar trebui să vieţuiască în aceste zile mari.

Omului ziklor noastre parcă îi vine greu să le împace una cu cealaltă. Şi totuş, sărbătoarea învierii Domnului putem să o petrecem în bucurie şi fără ca să păcătuim.

Bucuria şi sfinţenia sărbătoarei de astăzi îşi are izvorul în însuş Mântuitorul nostru lisus Hristos, în biruinţa lui asupra morţii.

Cum lumina şi căldura, izvorănd dela soare, încălzesc şi luminează pământul nostru, aşa şi sfinţenia şi bucuria sărbătoarei de azi se revarsă asupra inimei omeneşti dela Iisus Hristos.

Iată, iubite, din ce izvor poţi şi trebue să ţi adapi sufletul cu bucurie şi sfinţenie. Aducăndu'ţi aminte de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, sărbătoritul de astăzi, vei petrece sărbătoarea în sfinţenie şi bucurie. Cea mai mică aducere amirde de biruinţa Mântuitorului asupra iadului ne va păzi de păcat, iar inima se va umplea de bucurie. Aceasta ne lasă în suflete pacea şi bucuria cea negrăită, ca şi un vas plin de mirodenii, care împărtăşeşte tuturor, celor ce se apropie de el, miros de bună mireasmă.

Deci, fericit e sufletul acela, care neîncetat îşi aduce aminte de Biruitorul Hristos, acţionează pentru El, priveşte spre El, şi astfel nu va fi lipsit nici de sfinţenie nici de bucurie.

Dacă s'ar furişa în sufletul nostru un gând necurat, pentru Iisus Hristos să-l gonim dela noi. Dacă inima noastră simte nevoia unei faţte bune, pentru Hristos Iisus să ne grăbim să o înfăptuim. Sunt clipe, când sufletul nostru e împovărat de scârba lumii acesteia. Goneşte o pentru acelaş Hristos.

Eşti nenorocit, sărac, părăsit, amarii şi persecutat, îndreaptă ţi gândul tău spre El şi toată amărăciunea ta se va risipi ca fumul.

Şi dacă ai greşit, dar... opreşte-te, pentru acelaş Iisus Hristos, nu păcătui, nu pângări sf. sărbătoare de astăzi. Fă toţuLpentrunHriştqş, şi El va săvârşi totul pentru tine.

Şi totuş, dacă nimic nu te va învestii in aceasta zi de bucurie, nu poţi să te eliberezi de trhteţâ, impiedecându te a lua parte cu toată suflarea creştinească la cântarea imnului: „Hristos a înviat din morţi", atunci către El, către dulcele Iisus prosterne inima ia prea cernită; Lui să-i descoperi durerea ta, tristeţa ta, neputinţa ta. Roagă-te Lui, oftează şi atunci singur nu vei dori bucurii şi plăceri pământeşti. Pentrucă nu este desfătare mai mare pentru o inima ne-mângâiată, decât atunci când lacrimile desnădejdii. sunt şterse de mâna nevăzută a cerescului Iisus.

Dulci sunt lacrimile vărsate înaintea Fiului lui Dum­nezeu, a cărui dragoste nemărginită faţă de noi oamenii nu ne va lăsa ca sărbătoarea bucuriei să o petrecem in lacrimi şi suspine. Desigur vei fi mângâiat în măsura cea mai deplină, încât şi inima ta nu va tăcea, ci împreună cu toţi în acord desăvârşit, va slăvi şi cânta: „învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă in ceruri"...

Pr. Andrei Cuzneţov

Mărgări tare .

Providenfa divină U n uragan înfricoşător se deslănţui pe mare,

şi valurile spumegânde se jucau cu un uriaş vapor, c a cu o găoace de nucă. îngroziţi, călători i alergau încoaci şi încolo. Numai un copilaş se juca liniştit în mijlocul primejdiei: copilul cârmaciului. In-şfârşit , vaporul scăpă nevătămat . Atunci , curioşi,

călători i în trebară copilul, cum de nu s'a temut şi a putut rămânea aşa de liniştit în mijlocul furtunei ?

— De ce să mă tem ? D o a r c â r m a era în mâinile tatălui meu! — răspunse cu simplitate copilul.

In mâna Tatălui meu este cârma! O, de aş putea spune aceasta şi eu, în orice încercare ce vine peste mine, în orice c ă r a r e necunoscută a vieţii, prin c a r e am să t r e c ! O, de aş putea spune şi eu, în ceasurile când mă simt părăsi t , ceeace zicea Domnul: „Nu sunt singur, pentrucă Tată l este cu mine" (In 16 v. 3 2 ) ; ori cu psalmistul: „Spre Tine, Doamne, am nădăjduit. Tu eşti Dum­nezeul meu. In mâinile Tale este soarta mea". (Ps. 30 v. 14—15) pentrucă „Domnul mă călăuzeşte şi nimic n u m i va lipsi. C ă de voiu şi umbla în mijlocul umbrei morţii, nu mă voiu teme de rele, c ă Tu cu mine eşti" (Ps. 22 v. 1, 4 ) .

*

Fluturele salvator Trenul american Pac i f i c gonea cu o v i teză

ameţitoare peste câmpii. E r a o noapte întunecoasă, f ă r ă stele. Călător i i dormeau liniştit, numai condu­cătorul trenului încerca să despice cu pr iv irea bezna.

Deodată , o umbră albă începu să plutească în faţa felinarului dinaintea locomotivei, v r â n d par 'că să facă semn : O p r e ş t e ! Opreşte ! U n fior trecu prin conducătorul trenului, d a r stafia dispăru şi trenul alergă înainte.

Peste puţin timp stafia r e a p ă r u . . Conducă­torul de tren apucă speriat frânele, dar năluca pieri iarăş şi trenul goni mai departe în beznă.

D a r , iată c ă stafia apăru şi a treia oară. . . Cu braţele ei, par 'că acoperite cu un cearcea f alb, gesticula într'una : Opreşte ! Opreşte ! Conducă­torul de tren, pierzându-şi calmul, apucă frâna şi o smuci. Vagoanele se sguduiră, căzură ba­gajele, iar călători i deşteptaţi brusc din somn începură să. ţipe... Toţi a lergară a f a r ă în trebând: Ce s'a- întâmplat ?...

Numai la câţ i -va paşi mai departe, calea f era tă trecea peste un pod puternic, pe c a r e pu­hoiul apelor îl dusese în acea noapte. Trenul se oprise la marginea malului, tocmai în faţa valurilor furioase.

Şi ce a fost stafia, c a r e a salvat de înnec sute şi sute de vieţi ?

U n fluturaş, ajunsese sub sticla felinarului din faţa locomotivei, şi cum se sbătea acolo, umbra lui sălta ca o stafie în lumina felinarului, până ce a oprit trenul.

In mâna lui Dumnezeu e de ajuns chiar şi o aripă de fluture, pentru a salva prin ea sute de vieţi omeneşti,..

Despre ce să predicăm ? In Lun ia Sf. Paş t i , la 6 Apri l ie 1942, să vor­

bim despre î n v i e r e a Domnului . Omenirea a t r ă i t în curgerea veacur i lor zile

mari , de bucurie şi de durere. Frumoasă a fost ziua când a r ă să r i t mai în­

tâ i soa re le ; a fost mare ziua facer i i omului, când Adam a putut să vadă prima oră podoabele f i r i i şi să se închine smerit „în faţa măr i r i i şi a puteri i lui Dumnezeu"; a fost însemnată ziua când M o i s e profetul s'a cobor î t în mijlocul poporului cu po­runcile lui Dumnezeu; a fost mare şi frumoasă ziua Bune ives t i r i şi ziua Naş te r i i Domnului, când a r ă s ă r i t „Soarele dreptăţ i i"; înă l ţă toare au fost zilele când s'a propoveduit Evanghe l i a iubir i i şi ziua când Iisus a in t ra t în Ierusalim. Atunc i Dum­nezeu s'a milost ivi t şi a luminat faţa S a peste oa­meni şi oamenii s'au închina t umiliţi în faţa sfin­ţeniei şi iubir i i Lui .

T r i s t ă a fost ziua căder i i omului, pline de durere au fost zilele potopului, ziua ames tecăr i i l imbilor la Turnul Babilonului , ziua pierderi i ce­tă ţ i lor Sodoma şi Gomora, ziua ucider i i prunci lor de c ă t r e I rod, ziua vânzăr i i lui l isus de c ă t r e Iuda... Atunci şi-a în tors Dumnezeu fa ţa S a de c ă t r e omul v inova t şi omul a pier i t cufundat în m rea fărădelegilor .

Ziua cea mai t r i s tă din is tor ia omenirii a fost răs t igni rea Domnului. Ziua cea mai frumoasă şi s ă rbă toa rea cea mai înă l ţă toare este ziua învi­er i i Domnului. E s t e ziua ceîei mai cura te bucuri i , ziua celei mai dulci mângăeri , ziua celei mai mar i minuni, ziua celei mai adânc i taine, „ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într'ănsa" (Ps. 117, 24).

A t â t de mare este ziua învierii şi a Dumne-zeirii Mântuitorului, î ncâ t ea se r ăs f rânge în toa te slujbele rel igioase şi se să rbă to reş te în toate Du­minecile. Toa te sunt „ale învier i i " , toate redau c e v a din frumuseţa zilelor de Paş t i .

D e unde a tâ ta lumină, a tâ ta bucurie , a t â t a mângăere şi mister? . . . Din minunea învierii!...

Hristos e viu!... Hristos trăeşte!... H r i s t o s a înv ia t ! . . . Aceas t a e c â n t a r e a veacur i lo r creş t ine , dogma mântuir i i noastre , c redin ţa a d â n c mângăe-toare şi f e r ic i t ă pe ca re o mărturis im oridecâte-ori rost im cuvin te le : „Cred... în Fiul lui Dumnezeu,... care s'a răstignit... şi a î n v i a t a t r e i a zi, după S c r i p t u r i . . . "

C a r e sunt Scr ip tur i l e s L n t e ce măr tur isesc dogma despre învierea Domnului? I a t ă - l e : M a t e i cap. 28, M a r c u 16, L u c a 24, loan 20—21, F a p t e 2, 22—32; 3, 1 2 - 1 5 ; 10, 3 7 - 4 3 ; 13, 2 6 - 3 7 ; 26, 22—23; Romani 1, 3—4; 4, 24—5; 10, 6—9; I Cor . 15; I I Cor . 13, 4 ; Gal. 3, 27; 4, 19; Col. 1, 18 ; E v r e i 1, 3 - 5 ; I Pe­

tru 1, 18—21, ş. a. Toa te aces te Sc r ip tu r i a r a t ă c ă profeţii le mesianice ale Vechiu lu i Tes tament , pre­cum şi cele ale Mântu i to ru lu i cu p r iv i r e la învie­rea cea de a t re ia zi, s'au împlinit până la ulti­ma l i teră . S e vorbeş te în sfintele Evanghe l i i de „sânge şi apă"; de ostaşi de pază „ca să nu-1 fure" n imeni ; de „pecetluirea" mormântului şi de „piatra r ă s tu rna tă" de pe m o r m â n t ; de toa te mijloacele de prevedere , în t rebuinţa te de „mâinile oamenilor păcă toş i" ca să prev ină un fapt de rea l izarea căruia se temeau mai mult şi erau mai conşt ienţ i adversa r i i decâ t ucenici i lui Iisus, şi totuşi,... mor­mântul a fos t af la t „gol". Ş i cu toa te că Iudeii au plăt i t pe soldaţi să t acă , or i să f a c ă din ucenici niş te hoţi şi înşelători , ves tea minunată s'a răspândi t „ca fulgerul", i a r înşelaţi au rămas tocmai ace ia , ca re se temeau de „înşelători" .

D a r nu numai a tâ t . Oameni i fărădelegi i , f i i i minciunii , necredincioş i i veacur i lor au cău ta t să s lăbească puterea minunii şi adevărul dogmei, pu­nând la îndoială faptul înv ier i i Mântui torulu i . Au a t a c a t temelia ca să dărâme c lădi rea în t reagă . Părerile lor p r iv i toa re la înv ie re au fost cuprinse şi popularizate în patru teori i sau ipoteze, pe c â t de faimoase, pe a tâ t de huli toare.

1. Ipoteza furtului sau înşelăciunii este cea mai veche . A fost formulată de arhiere i i şi bă­t rân i i j idovilor , când s t ră je r i i mormântului le-au adus ves tea învier i i . M a i apoi a fost reluată de filosofii păgâni, de împăratul Iulian Apostatul , şi alţii. Pu te rea ei de argumentare — speci f ic iuda ică — a s ta t în argint i i daţi soldaţilor să spună şi să răspândească minciuna furtului ( M a t e i 28, 11 — 15).

T e o r i a e cu a t â t mai neîntemeiată , cu c â t de învierea lui Iisus mai mult se temeau adver­sari i , decâ t apostolii . D e f r ica furtului au pus Iudeii ostaşi de pază şi au pecetluit mormântul. Pes te tot este de ne în ţe les : ce aveau să f a c ă a-postolii cu trupul unui mort , când şi cel mai cu­rajos dintre ei — Pe t ru — s'a lepădat de E l în vremea patimilor, — şi cum puteau ei să se inspire şi să predice dogma învier i i Domnului şi a tru­purilor, din pr iv i rea la un cadavru? . . . \

2. ipoteza morţi i aparente susţine că Iisus n'a murit pe cruce , c i numai şi-a pierdut conşt i in ţa şi a căzut în le targie , în moar te părută .

Teo r i a aceas ta este to t aşa de şubredă ca şi prima. Nu numai cei patru evanghelist! mărturi­sesc despre moartea reală a lui Iisus, dar şi străjerii c ă c i nu-i s fa rmă picioarele pe c ruce ca şi la ce i doi tâ lhar i şi fariseii c a r i îşi aduc aminte „că în­şelătorul acela , pe c â n d e r a viu, a zis: După trei zile mă voiu scula" ( M a t . 27, 62—3) . Apoi , cum pu­tea Iisus să a ibă o moar te părută , c â n d a fost împuns cu suliţa în coas tă şi din ea a curs „sânge şi apă"? Cum putea E l în ş ţa re de muribund şă

r id ice p ia t ra „mare foar te" de pe mormânt , să iasă din groapă şi să insufle apostolilor c redinţa î av ie r i i şi at i tudinea avu tă faţă de E l după înnăl-ţare ? S ă admitem c ă Iisus nu a murit, pe c ruce ; totuşi se ştie că a fost în făşura t şi acoper i t cu giulgiuri peste to t trupul, după vechiul ob ice i al iudeilor şi îngropat de I o s i f şi Nicodim. Putea E l sta în legătur i şi îrl mormântul pecetlui t a t â t a vreme, f ă r ă să moară ? Sau, admiţând prin absurd şi posibi l i ta tea aceas ta , prin ce putere a rupt E l fâşiile de giulgiu şi a răs tu rna t pia t ra de pe mor­mânt ?... L a toa te aces te î n t r e b ă r i teor ia morţ i i aparente nu ne poate răspunde.

3. Ipoteza viziunii , halucinaţiei sau exper ien­ţei in terne, î ncă nu în lă tură minunea învier i i . U c e ­nici i şi femeile mironosiţe nu s'au ţinut de vedeni i sau halucinaţi i . D a c ă a r fi văzut pe Iisus cel în­v i a t numai în halucinaţ i i şi în viziuni, uşor se puteau v indeca de aces te boli şi r even i la reali­ta te pr in t r 'o simplă v i z i t ă până la mormânt . P e de al tă pa r t e halucinaţ i i le şi vedeniile nu se ma­nifes tă la co lec t iv i t ă ţ i de „peste c inc i sute de f ra ţ i " a c ă r o r măr tur ie se putea invoca şi ident i f ica şi peste 20 ani în urmă (P Cor . 15, 6 ) . Ch i a r c inc i sute de oameni dacă a r avea deodată — ceeace-i foar te greu de admis — vedeni i sau halucinaţ i i , este de neînţeles cum se naşte o revoluţie morală, o religie universală cum e creştinismul, a v â n d la temelie o aşa mare eroare , o halucinaţie , aiureli, minciuni sau vedeni i avute de nişte oameni sim­plii şi bolnăvic ioş i ?!...

Căutăm exemple asemănătoare şi nu aflăm n icăer i . Nu ex i s t ă , f i indcă viziunile şi halucina­ţiile nu nasc idealuri, n ic i e r o i ; nu au c r e a t opere şi mai puţin conv inger i şi rel igi i c a re să supra­vieţuiască peste a t â t ea veacur i şi neamuri ale pă­mântului. Creşt inismul s'a născut şi s'a propo-veduit în urma unei exper ien ţe ex t e rne , i s to r ice , ca re a făcut din slabi t a r i şi din f r icoşi , apostoli şi mucenici .

4. Ipoteza miturilor, în temeiată pe analogiile d intre moar tea şi înv ie rea zeilor, încă nu exp l i că înv ierea Mântu i toru lu i Hr is tos . Analogia non est genealogia. Asemănarea nu este înrudire . In pa­ganism, e a d e v ă r a t că întâlnim multe simboale şi mituri bogate . D a r tocmai ex is ten ţa aces to ra a r a t ă deosebir i le d in t re paganism şi creşt inism, dintre mitologie şi Evanghe l ie . Mi to log ia este po­vestea, legenda, mitul zei lor ; Evanghe l i a este is­tor ie ; nu cuprinde nimic e x t r a v a g a n t , n imic fa­bulos, n imic mitologic. A c i totul este eveniment local, învă ţământ religios, fapt istoric*

Astfel , cele patru ipoteze hulitoare ale înv ier i i lui Iisus Hr i s tos sunt lipsite de or ice temeiu ve­r id ic şi de or ice morală. Sf in ţ i i Apostol i au t r ă i t şi au murit în credinţa şi morala învierii şi a v ie ţ i i

nemuri toare. P r in credinţa lor cea mare şi pr in v i r tu tea lor cea nouă au ves t i t pe Hr i s tos cel răs­t igni t şi înv ia t , măr tur is indu-L cu graiul şi cu sângele lor în Ierusalim, în Iudeia şi Samar i a şi până la marginile pământului.

* C a minune şi fapt i s tor ic , înv ie rea Domnu­

lui se mai dovedeşte prin arătările L u i după în­v ie re şi pr in martorii ca re L-au văzut înv ia t . S 'a a ră t a t în case cu uşile încuia te şi la distanţe de zeci de ki lometri . S 'a a r ă t a t M ă r i e i M a g d a l e n a ( M c . 16, 9) , femeilor galileene ( M t . 28, 1—9), apos­tolilor Simon Pe t ru ( L c . 24, 34) şi I a c o b ( I C o r . 15, 7) , ucenic i lor L u c a şi Cleopa în că lă tor ie spre Emaus, în conversa ţ i e şi la c ină ( L c . 24, 13—35) , în mijlocul învă ţăce i lo r , a f a r ă de Toma (In 20, 19—24) c ând m â n â n c ă împreună cu ei şi le gră-e ş t e : „ Vedeţi mâinile şi picioarele mele, că eu în­sumi sunt; pipăiţi-mă şi vedeţi că duhul nu are car­ne şi oase, precum mă vedeţi pe mine că am... Aşa este scris — în lege, în psalmi şi în p rooroc i i — şi aşa se cădea să pătimească Hristos şi a treia zi să învieze din morţi... iar voi sunteţi martorii acestora" ( L c . 24, 3 6 — 4 8 ) ; s'a a r ă t a t apostoli lor când încredinţează pe „Toma necredinciosul" de­spre înv ie re şi-1 f ace să exc lame convins şi umili t : „Domnul meu şi D u m n e z e u l m e u " (In 20, 26—28); s'a a r ă t a t apostoli lor Ia marea T ibe r i ade i ( In 21, 1 - 1 2 ) , în Galileia ( M t . 28, 1 6 - 2 0 ) , t imp de 40 zile (Fapte 1, 3 ; 15, 31) , până Ia înnăl ţare ( L c 24, 5 0 - 3 ) ; s'a mai a r ă t a t la peste 500 de f ra ţ i deodată ( I Cor . 15, 6 ) ; mai pe urmă s'a a r ă t a t sfântului apostol Pa vel pe drumul Damascului ( I Cor . 15, 8 ) .

A c e s t e a r ă t ă r i , în c a r n e şi oase, au făcu t din ucenici apostoli şi din pescar i mis ionar i i lumii..

Indoelile ucenici lor , f r icoşi , după înv ie re au fost prefăcute în convinger i şi c redin ţe apostolice, pline de tă r ie , de s iguranţă şi de v i r tu te . Ame­ninţaţ i şi bătuţ i , persecuta ţ i şi închiş i , ei totuşi propoveduesc cu senină ta te şi curaj- „ceea ce au văzut şi auzit", ad i că pe Hr is tos cel „ răs t igni t şi înv ia t" . Numai prezenţa lui Iisus înv ia t în mijlo­cul lor poate esplica răspândi rea minunată şi ex t r ao rd ina ră a creştinismului.

Apostol i i au fost martorii învierii (Fap te 1, 8; 2, 32) , ce i d intâ i conver t i ţ i de fapta înv ier i i şi în numele ei au cuce r i t lumea.

Sf» Pe t ru , — apostolul Iudeilor — este măr tu ' r ie d i rec tă a învier i i , împreună cu toţi ceilal ţ i apostoli, c â n d în vo rb i r ea lui ce l eb ră din ziua Cincizecimi i , spune: „ B ă r b a ţ i israi l i teni , ascul ta ţ i cuvintele a c e s t e a : Pe Iisus Nazarineanul , — băr* ba t adever i t în t re voi de Dumnezeu, pr in putei i> prin minuni şi prin semne> pe ca re în mijlocul vost ru Dumnezeu printr 'ânsul le-a făcut (după cum înş ivă ş t i ţ i ) , — pe acesta. . . voi l-aţi luat şi piro-

nindu-3, prin mâinile celor f ă ră de lege l-aţi omo-rît... Pe acest Iisus Dumnezeu l-a înviat pentru care noi toţ i suntem m a r t o r i " (Fap te 2, 22—32) . „...noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut şi am au­zit" — grăesc sf. ap. Pet ru şi Ioan (Fapte 4, 20).

S f . Pavel , — apostolul Neamuri lor — este tot a t â t de ca tegor ic , când scr ie Cor in t en i lo r : „ D a c ă Hr is tos n'a învia t , deşar tă este a tunci pre­dica noas t ră , deşar tă este şi credinţa voas t ră . B a încă ne dovedim şi mar tor i mincinoşi , faţă de Dumnezeu... C ă c i dacă morţii nu înviază, nici Hris­tos n'a înviat. Iar dacă Hristos n'a înviat, zadar­nică este credinţa voastră. Sunte ţ i şi acum în pă­cate le voas t re şi a tunci perduţi sunt şi cei ce au adormit întru Hris tos . I a r dacă nădejdea noas t ră în Hr is tos este numai pentru v ia ţa aceas ta , sun­tem mai de plâns decâ t toţi oamenii . Acum însă H r i s t o s a înviat din m o r ţ i fiind începătura în­vierii celor adormiţi" ( I Cor . 15, 14—20).

Credin ţa în învierea Mântu i toru lu i este bu­curia , nădejdea şi mâugăerea tuturor creş t ini lor . E a susţine bucuria de a t r ă i şi dă sens şi măre­ţie vieţi i noastre . F ă r ă de înv ie re nu suntem de­c â t nişte fiinţe mici , c a re se sba t în aspiraţ i i vag i şi mincinoase prin pulberea pământului. F ă r ă în­v ie re este zadarn ică via ţa , este zadarn ică filoso-fia , ş t i inţa, a r t a şi toa tă cultura omenirii . Sunt zadarn ice dorurile spre mai bine, sunt zadarnice năzuinţele spre fe r ic i re şi sunt zadarnice idealu­rile. E zadarn ică munca, e zadarn ică cugetarea , e zadarn ic spiritul de j e r t f ă , e zadarn ică or ice misiune, — totul este zadarnic . Pen t ru înviere ne jer t f im inst inctele şi ducem greul unei vieţ i pe c a r e o dorim mai bună şi mai f rumoasă ; pentru înv ie re t ră im şi murim, încredinţa ţ i că numai prin înv ie re v ia ţa îşi deschide înaintea noas t ră por­ţile sale ta in ice .

î nv i e r ea este ziua cea mai luminată şi cea mai plină de d a r ; — e sărbătoarea sărbătorilor.

însuşi farmecul deosebit al aces te i zile de s ă rbă toa re , ca re coincide aşa de minunat cu re­naş terea pr imăver i i şi se deosebeşte, prin inten­si tate , de farmecul tuturor celorlalte să rbă tor i , este un semn al harului deosebit ca re se r e v a r s ă peste lume în ziua învier i i , c a re a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim înt r 'ânsa .

î nv i e r ea este bi ruinţa def in i t ivă a lui Hr is tos pe pământ, împlinirea şi încoronarea slujirii Sale de D o m n şi M â n t u i t o r al lumii, dovada şi pute­rea Dumnezei r i i Lui , şi to todată începătura şi pârga învier i i noastre .

Hr i s tos este Dumnezeul nostru, Dumnezeul făcu t om, Fiul întrupat, c a r e pr in înviere schimbă durerea în bucurie , iadul în raiu şi moartea în v ia ţă . D e ace ia înger i i o laudă în cerur i şi noi pe pământ cu inimă cura tă şi cu faţa mai senină

ca a l t ăda tă o cântăm şi o preamărim. — „învierea lui Hristos văzând, să ne închi­

năm sfântului Domn Iisus, unuia celui fără de pă­cat... Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm sfintei învierii lui Hristos. Că iată a venit prin cruce bu­curie la toată lumea; totdeauna, binecuvântând pe Domnul, lăudăm învierea lui, că răstignire răbdănd, pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat".

* In M a r ţ i a S f . P a ş t i să vorbim despre n e m u ­

r i r e a suf lete lor . î n v i e r e a Mântu i to ru lu i consf inţeş te două a-

devărur i mari , pe c a r e se întemeiază religia creş­t ină şi în t reagă cultura omeni r i i : nemurirea su­fletelor şi învierea trupurilor. Amândouă sunt ade­vă ru r i chinui toare , î n t r ebă r i care au munci t min­tea şi au nelinişt i t f ă r ă înoetare conşt i in ţa oa­menilor. — E s t e suflet în trup şi v ia ţă după moarte , sau nu ? „

L a în t r eba rea aceas ia a t e i i necredinc ioş i răs­pund „nul..." Nepăsă tor i i , c a r e nu se miră şi nu se cut remură de nimic, răspund „o f i " , „n'o f i" . . . Indoelnici i , mereu f rământa ţ i şi nelinişt i ţ i de v i r e r -mele ca re nu dă pace n i c i credinţe i n ic i necre­dinţei, întemeiaţ i pe îndoiala al tora, pe necunoaş­terea adevărur i lo r creş t ine , pe teama de adevăr , pe lipsa de muncă încorda tă , ş. a. — răspund „poa­te" , — „poate c ă da",' „poate că nu..." Credinc ioş i i c reş t in i măr tur i sesc h o t ă r î t : „Da !" Sufletul ex i s tă , l iber şi nemuritor .

Des igur , noi nu vorb im de o nemurire mo­rală a omului prin faptele lui pe pământ , n ic i de o nemurire materială ca şi când mater ia a r fi veş­nică . N o i vorb im despre nemurirea sufletului de­pendent sau independent de trup. Aceas t a e ne* murirea în înţelesul ei adevăra t , c reş t in .

Desp re nemurirea sufletului ne încredin ţează S fân ta S c r i p t u r ă încă dela început. In ca r t ea F a ' cer i i (2, 7) se spune că omul a fost f ăcu t de Dum­nezeu cu trup din pământ şi cu suflet viu. C â n d moare, trupul se întoarce în pământul din care a fost luat şi sufletul se întoarce la Dumnezeu care l-a dat" (Ec l . 12, 7) . Sufletul este duh c r ea t de Dumnezeu (Isaia 42, 5 ; 57, 16; Ie r . 38, 16; Zah . 12, 1), scânte ie de v ia ţă ca re preţueşte cât valoa* rea şi greutatea lumii întregi ( M c . 8, 36—7) .

Nu ne putem închipui religie c reş t ină f ă r ă credinţa în suflet şi v ia ţa f ă r ă nemurire. Creş» tinismul este rel igia î n v i e r i i ; Noul Tes tament a fost numit „evanghelia nemurir i i" .

Mân tu i to ru l Hris tos , Păstorul sufletelor ( I Pe­tru 2, 25) a re conf l ic t cu saducheii , c a re erau ves t i ţ i pr in necredin ţa lor în viaţa v i i toa re şi în nemurire. „Rătăc i ţ i ! . . . " le răspunde E l şi Ie astupă gura. „ V ă ră t ăc i ţ i , neşt i ind Scr ip tur i l e n ic i pu­terea lui Dumnezeu... Nu este Dumnezeu Damne*

zeul morţilor, ci al viilor" ( M t . 22, 2 9 - 3 4 ) . Iisus s'a întrupat ca nimeni să nu piară în păcate , ci toţi să se mântuiască şi să dobândească viaţa şi feri­cirea veşnică (In 5, 24; 6, 40). Fericirile, pilda bo­gatului şi a săracului L a z a r , ameninţările făcute păcătoşilor, vest irea despre venirea a doua, des­pre judecata din urmă şi despre viaţa veşnică (Es-hatologia), nu a r mai avea nici un înţeles, f ă r ă nemurire. Biser ica la fel, f ă r ă credinţa în v iaţa sufletului nemuritor, a r sta pe o temelie t ă r ă nicio tărie. Nemurirea sufletelor este dovedită şi garan­tată mai presus de toate prin învierea Domnului. Hristos a înviat înseamnă c ă sufletele sunt şi ele vii şi nemuritoare.

D a r nemurirea sufletului nu este numai o învăţă tură creşt ină. Toate religiile şi toate po­poarele în toate timpurile şi locurile au avut şi păstrează credinţa în nemurirea sufletului şi în viaţa vi i toare. Obiceiurile dela înmormântări , cul­tul morţilor, amintirea strămoşilor, îmbălsămarea trupurilor, îngrijirea mormintelor, zidirea temple­lor, monumentele funerare, credinţele în raiu şi iad (şeol la Iudei, n irvana , neantul sau sânul lui Brahma la Indieni, hades şi câmpiile elisee la Greci şi Romani, valhala la Germani ş. a.) , superstiţiile despre stafii, strigoi, e tc . toate a r a t ă universal i tatea şi vechimea credinţei în nemurire (argumentul i s tor ic) .

Omul însetează veşnic după a d e v ă r , tinde necontenit spre mai bine, spre fericire şi desă­vârş i re morală, f ă r ă să poată spune odată c ă şi-a ajuns scopul. Toate făpturile plantele şi ani­malele îşi au ţintele împlinite şi sunt fericite, nu­mai omul nu mai a r e 'niciodată odihnă şi mulţu­mire. Ochiul lui nu se mai sa tură de c â t e vede şi urechea lui nu se mai umple de c â t e aude (Ecl . 1, 8 ) . N u 1 sa tură nici ştiinţele, nici bogăţiile, nici artele, nici onorurile. Cunoaşterea adevărului, at ingerea desăvârş ir i i , împlinirea dorinţelor şi dobândirea fericiri i , aparţ in sufletului nemuritor (argumentul teleologic).

V i r t u t e a şi fer ic irea nu stau totdeauna în cumpănă dreaptă . P r e a adeseori viţioşîi sunt fe­riciţ i şi virtuoşii nefericiţi. L o g i c şi moral trebue să existe o v ia ţă , v i i toare , în c a r e v ir tutea să fie răsplăt i tă şi păcătu irea osândită, ceea ce presu­pune, de sine înţeles, nemurirea sufletului (argu­mentul moral) .

Sufletul e duh, spirit simplu şi imaterial, c a r e nu poate să fie nici împărţit , nici nimicit. E l e înzestrat cu funcţiuni şi puteri nemateriale, in­dependente de t r u p ; cu raţiune, voinţă şi senti­ment, c a r i se folosesc de trup c a de un instrument^ în felul cum se foloseşte artistul de v ioară ca să cânte melodiile care- i plac (argumentul metafizic sau ontologic);

D a r însăşi natura sufletului ne a r a t ă c ă este nemuritor. Aşa după cum instinctul spune pase­rilor când vine iarna sau v a r a , şi după cum le călăuzeşte f ă r ă greş spre ţinte şi locuri necunos­cute, totaşa ne spune şi nouă inima c ă suntem nemuritori. Raţiunea inimii ne asigură, c a şi S fânta Scr iptură , c ă sufletul este porumbelul că lă tor neodihnit prin lume, ars de setea de a se întoarce la obârşie şi odihnă (argumentul psihologic). „Ne-ai făcut pentru tine, Doamne, şi neliniştit este su­fletul nostru până ce se va odihni în tine" ( F e r . Augustin).

Sufletul aşa dar ex is tă şi e nemuritor. Casa sufletelor este cetatea lui Dumnezeu (

cea nefăcută de mână, locuinţa din c e r după c a r e suspinăm (II Cor . 5, 1—3). Numai sunetul t râm-biţii să nu ne afle neîmbră caţi şi nepregătiţi .

Sufletele curate ale drepţilor, în împărăţ ia cerului, vor străluci ca soarele. Sufletele păcătoşi­lor se ofilesc, c a orice floare neudată şi se osândesc.

Sufletul se mai aseamănă cu o casă îngrijită, s tăpânită de Duhul lai Dumnezeu, sau cu una neîngrijită, în c a r e locuesc duhurile cele rele.

— „Sprijinitor sufletului meu fii Dumnezeule, că umblu prin mijlocul multor curse; izbăveşte-mă de dânsele şi mă mâniueşte, Bunule, ca un iubitor de oameni".

R e v i s t e Convorbiri L i t erare . AnulLXXIV. Nrele

1 1 - 1 2 . Director: / . E. Torouţiu. Abonamentul 500 lei anual. Redacţia şi administraţia : Bucureşti str. Argen­tina 39.

De când vechea şi venerabila revistă „Convorbiri Literare", întemeiată de „Junimea" din Iaşi la 1 Martie 1867, a trecut sub direcţia d lui I E. Torouţiu, a înregistrat o nouă culme de glorie, atât în privinţa fondului sănătos, cât şi în privinţa formei elegante în care apare. Fiecare volum, prin studiile temeinice, poeziile frumoase, bucăţile de proză şi cronicile bogate pe care le publica impune respect şi admiraţie demnă de tre­cutul ei.

Remarcăm din volumul de faţă studiile: Gân­direa filosofică de C. Rădulescu-Motru, Reflecţii asupra mediocrităţii de I. Petrovici, Academia Română şi pro­gresul ştiinţific în ţara noastră (75 ani dela întemeiere) de Traian Săvulescu; Sufletul Românului în credinţe, obi:eiuri şi datine de A. D. Vasiliu, Creştinism şi folclor de Ovidiu Papadima şi mai ales studiul: Destin românesc, de P. P. PanaitescUj în care eminentul profesor dţla Facultatea dî Litere din Bucureşti scrie despre concepţia de destin in istorie, despre destinul românesc şi componentele lui care sunt rasa; ortodoxia, latinitatea}

Pag. 120 B i s e r i c a ş i ş c o a l a N r . 14. 5 Aprilie 1942

sa ul şi limba româaeas â Vom căuta prilejul să repro­ducem partea despre ortodoxie.

Viaţa Ilustrată. Revistă de familie. Nr. l, Martie 1942 Cluj. A reapărut cu binecuvântarea P. S. S. Episcopului Nicolae al Clujului, editată şi redactată de P. C. Prot. I. Goron. Semnează articole Prot. I. Goron: Sfinţenia, L. G Munteanu: Postul Mare, A. Corbii: Aparenţa, Dr. E. Nicoară: Moartea părintelui Grigorie, o foarte înduioşătoare şi pilduitoare schiţă pastorală; poezii: Ştefan Baciu, I. Moruţan, E. Zegreanu, «. a.

Pe lângă bucuria apariţiei, revista ne mai aduce vestea tipăririi la Cluj, in tiparniţa eparhială, a Noului Testa­ment, în tălmăcire revăzută de P. S. S. Părintele Episcop Nicolae Colan. Lucrarea e gata de Sf. Paşti.

Informaţiuni H Hirotonii. In ultimele săptămâni P. S. S. Pă­

rintele Episcop Andrei a sfinţit în capela episcopală pe următorii preoţi: Aurel Moise pentru parohia Satul Mic, Vasile Mihăilă pentru parohia Neagra şi Ioan Popa pentru parohia Corbeşti.

• Dl Prof. Aurel Popa, in scurta vreme de când este secretar general la Culte, a dovedit cu prisosinţă că nu desminţeşte bucuria şi încrederea cu care pre-oţimea bisericii noastre a salutat numirea Dsale în ser­viciul pe care il ocupă cu atâta vrednicie şi demnitate.

Clerul nostru are în Dsa nu numai un bun cu­noscător al doleanţelor lui, dar şi un devotat şi merituos sprijinitor. încredinţat că serveşte dreptatea cu o perse-verienţă pilduitoare, a reuşit până în prezent să rea­lizeze fapte ca: asimilarea în grad şi salar a preoţilor ardeleni cu preoţii licenţiaţi din toată ţara, mărirea diurnelor protopopeşti, avansarea şi Încadrarea funcţio­narilor dela centrele eparhiale, sporirea subvenţiei co­rurilor deîa Catedrale, înfiinţarea de posturi noui de secretari protopopeş -i, dintre cari Eparhia noastră va ayea doi, mărirea bugetului viitor pentru toate aceste înfăptuiri, etc. etc.

Sunt tot meritele omului care sfinţeşte locul şi buni auguri pentru înfipturile viitoare. Suntem siguri c i biserica va avea totdeauna în Dsa un fiu credincios şi un sprijinitor tot atât de bun, ca şi in trecut

• Dl Sabin Banciu, general de divizie in retra­gere, a fost numit prefect al judeţului Arad, în locul d-lui Col. V. Mihailescu. Dsa şi-a luit postul in pri­mire la 1 Aprilie 1942.

Dl Gen. S. Banciu este de origine din Brad, fiu de cântăreţ biseri. esc. S'a ridicat în şcoala şi a trecut prin ierarhia treptelor militare numii prin meritele personale care Împodobesc figura D-sde de om vrednic şi de omenie.

Judeţul Arad are la conducere un caracter de creştin şi român integru.

H La Căminul de ucenici din Arad (Piaţa Ştefan cel Mare) in Duminicile din Post după sf. Liturghie s'au ţinut utmătoalele conferinţe:

22 Febr. Pr. Gh. L :ţiu despre; „Rugăciune şi Muncă"; 1 Martie Pr. Gh. Laurenţiu: „Ateism, iudaism şi

bolşevism"; 8 Martie Pr. Petru Bogdan: „Naţionalism, patrio­

tism şi muncă"; 15 Mattie Pr. Valeriu Bărbosu: „Cinste şi muncă"; 22 Martie Prot. Caius Turicu: „Demnitatea muncii''; 29 Martie Pr. prof. 11. Felea : „Creştinism şi muncă". In alte centre de ucenici a mai conferenţiat d l

prof L. Buzdug. • Anunţ. Dl. prof. pens. Toader Iulian, domiailiat

în Arad Calea Victoriei 30, este pictor bisericesc autorizat (cu Nr. 73 de Min. Cult. şi Artelor) pentru tot cuprhv sul Ţării. Execută orice fel de pi.tură bisericească.

• L a S ă v â r ş i n , în 24—25 M a r t i e c. s'au or­ganizat misiuni religioase la c a r e au part ic ipat zece din preoţii cercuri lor pastorale V ă r ă d i a - S ă -vârşin.

L a V e c e r n i e a predicat P r . I. Felea despre împăcarea cu Dumnezeu şi în ziua următoare la Sf. Li turghie despre cultul Maic i i Domnului. S'au spovedit şi cuminecat peste 200 bărbaţ i şi femei.

L a adunarea de după amiazi au vorbi t Preoţii: T. Ciorogariu despre rostul misiunilor, P. Binchici despre religia adevărului, I. Tomuţia despre pute­rea credinţei, I. Felea despre păzirea legii şi a portului s trămoşesc şi V . Bembea c a r e a mulţumit participanţilor.

L a serbare a luat parte un popor numeros şi intelectualitatea din.loc: primarul, medicul, şeful gării , notarul, directorul şcolar, judecătorul, şeful garnizoanei, în frunte cu d-1 pretor Ştefănică , într'o solidaritate creşt ină şi naţională pilduitoare.

N r . 1472/1942.

Comunicai P. C. Preoţ i sunt invitaţi să dea tot concursul

Corn tetelor de Patronaj la compunerea fişelor de ajutorare, ce sunt sub lucrarea acestei organizaţi i de c a r i t a t e şi milă creşt inească.

A r a d , din şedinţa Consiliului Eparh ia l dela 24 M a r t i e 1942.

f A n d r e i Prot. Caius Turicu Episcop consilier, ref. eparhial

Licitaţie Consiliul parohial din comuna Iercoşeni jud.

A r a d p. u. Şiîindia, în baza planului şi devizului aprobat de Ven. Consiliu Eparhia l cu N r . 1185/1942, publică licitaţie cu t r a t a r e d irec tă pentru r e p a r a r e a sf. biserici pe ziua de 19 Aprilie 1942.

Planul şi devizul de spese, c a r e sunt de 42.954 lei, se poate vedea la Oficiul parohial.

Consiliul parohial va încredinţa lucrarea aceluia, în c a r e a r e mai multă încredere , f ă r ă considerare de rezj l tatul licitaţiei.

Lic i tanţ i i v o r depune 5 % garantă . Spese de deplasare licitanţilor nu se v o r da.

Consiliul parohial. Diecezana A rad .