Anul LXIX Arad îi Februarie 1945 Nr. 6—7

BISERICA şi ŞCOALA REVISTA O F I C I A L A A E P I S C O P I E I ARADULUI

Redacţia ţi Administraţia A P A R E D U M I N E C A

A R A D , S T R . E M I N E S C U Î S | R e d a c t o r : P r . I l a r i cm V . Felea A B O N A M E N T U L :

Pentru particulari pe an 1000 lei.

DE CE LA ARAD. Un grup de inteiectuali din Arad, întruniţi la o consfătuire în cabinetul D-lui Pri­

mar al Municipiului Arad, în 30 Ianuarie 1945, luând cu bază de discuţie Decretul-lege Nr. 660 pentru înfiinţarea Universităţii

de Vest, pentru „regiunea Banatului şi Aradului" ; având în vedere că în prima şedinţă a Eforiei Universitare, ţinută în Timişoara

la 21 Ianuarie 1945, nu s'a luat în considerare memoriul eforilor arădani, prin care solicitau pentru Arad Facultăţile de Teologie, Drept, Litere şi Filosofie, deşi în art. 25 din susnu-mita lege posibilitatea aceasta este dată;

constatând că numărul eforilor din Arad este disproporţional de mic faţă de cel al eforilor din Timişoara;

văzând în fine cu durere că Aradul este cu totul desconsiderat, umilit şi nedrep­tăţit când e vorba să i se judece trecutul şi să i se croiască viitorul;

cu unanimitate apelează la M. S. Regele, la D-l Preşedinte al Consiliului de Mi­niştri şi la D-l Ministru al Educaţiei Naţionale să binevoiască:

1. A repartiza la Arad — prin lege — Facultăţile de Teologie, Drept, Litere şi Filosofie;

2. Prin modificarea art. 2 şi 32 din lege, a ridica Academia Teologică din Arad la rangul de Facultate de Teologie, în conformitate cu desideratul cuprins în memoriul alcătuit în acest sens de către profesorii acelei Academii, precum şi în memoriul eforilor arădani către Eforia Universităţii de Vest;

3. A desemna dintre reprezentanţii vieţii culturale şi economice ai- Aradului un număr mai mare de efori, cu consultarea opiniei publice arădane, proporţional cu numă­rul eforilor timişoreni şi cu numărul Facultăţilor cerute la Arad.

Aceste desiderate îşi au următoarea motivare: 1. Aradul reprezintă punctul central din Vestul Ţârii, pentru care s'a înfiinţat

noua Universitate. Această instituţie numai prin satisfacerea desideratelor de mai sus ar putea să poarte cu dreptate numirea de „Universitatea de Vest', deoarece altfel ar fi nu­mai a Banatului. Vestul Ţării se extinde nu numai asupra Banatului ci şi asupra Crişanei cu centrul Arad, care are o populaţie românească şi o regiune cel puţin atât de însemnată ca Banatul. Prin urmare, dacă Universitatea nouă a fost creiată prin lege pentru întreg „Vestul" Ţării, atunci la înfiinţarea, organizarea şi localizarea ei nu poate fi luat în com­binaţie numai Banatul cu Timişoara, ci proporţional şi Crişana cu Aradul.

2. Aradul este centrul regional al Crişanei. Legat de judeţul Bihor prin liniile ferate Arad—Oradea şi Arad—Beiuş—Vaşcău, şi de judeţul Hunedoara prin liniile Arad— Brad şi Arad—Deva—Simeria, Aradul este oraşul spre care gravitează în mod natural po­pulaţia celor două judeţe, la care se adaugă masiva populaţie românească a judeţului Arad. Din Arad pleacă trenuri în douăsprezece direcţii — pe lângă tot atâtea şosele naţionale ?i drumuri judeţene, — ceeace evidenţiază suficient importanţa şi poziţia acestui oraş is­toric dela graniţa de Vest a României.

3. Aradul este cel mai vechiu centru cultural al Crişanei şi Banatului. Aici avem o Episcopie dela 1705, o Şcoală Normală dela 1812 şi o Teologie dela 1822. Episcopia

Aradului, cu cele două braţe ale e i : Bihorul şi Banatul timişan, a susţinut şi ocrotit cul­tura românească în Vestul românismului vreme de peste două veacuri. Dacă nu ar îi cre-iat altceva în acest timp decât cele două şcoli: „Preparandia" şi „Teologia" — şi astăzi sub oblăduirea ei — împreună cu numărul mare de şcoli primare confesionale, pentru cul­tura şi progresul poporului român, şi ar fi destul pentru a binemerita dela Patrie. Şcoala Normală, cu profesorii ei — dintre care trebue să amintim pe fabulistul şi luptătorul Diniitrie Ţichindeal, pe maestrul şi compozitorul loan Vidu, pe luptătorii şi învăţaţii Constantin Dia-conovici-Loga, Vincenţiu Babeş, Teodor Ceontea, Alexandra Gavra, Iosif IoTgovici, loan Minut, Petru Pipoş, Avram Sădean etc. — a dat neamului până astăzi o armată de peste 4000 de învăţători. Teologia, cu profesorii ei, — dintre care amintim pe episcopii Gherasim Rat, Miron Romanul (ajuns mitropolit), Iosif G o l d i ş şi Roman Ciorogariu, — a dat neamu­lui până astăzi aproape 2500 de preoţi. Dintre profesorii ei din timpul mai recent avem premiaţi de Academia Română pe Dr Teodor Botiş cu două lucrări („Monografia familiei Mocioni" şi „Istoria Şcoalei Normale si a Instituim Teologic d i n Arad") şi pe Dr Ilarion Felea c u o l u c r a r e („Duhul Adevărului"), iar lucrarea p r o f e s o r u l u i Dr Nicolae Popovici „Canoanele", (în patru volume) este cunoscută şi utilizată d e preoţim ea din ţara întreagă.

L a fel activitatea culturală a fostului referent eparhial Georgiu Popa şi a fecundului autor d e istorie bisericească naţională Dr Gheorghe Ciuhandu, iarăşi cu două lucrări premiate de A c a d e m i a R o m â n ă ( „ R o m â n i i d i n C â m p i a A r a d u l u i " ş i „Episcopii S . Vulcan ş i Gherasim Rat"), pretjum şi cea a episcopului Grigorie Comşa, deasemenea cu o lucrare („Tineretul R o m â n i e i " ) p r e m i a t ă d e A c a d e m i a R o m â n ă , d o v e d e s c c ă A r a d u ! a s t a t şi stă în f r u n t e a "

culturii naţionale din „Vestul" Ţării. Acestea sunt realităţi, sunt cifre şi instituţii cu acti­v i t ă ţ i care a r a t ă c ă aradul a a d u s î n i s t o r i a culturală a n e a m u l u i n o s t r u un aport dintre cele mai însemnate, care n u poete fi t r e c u t c u vederea, m a i ales astăzi, în era demoefa-tfcă a Ţării, când trebue s ă aibă valoare faptele ş i r e a i i f ă ţ i l e r l a r nu vorbele sau alte interese.

4 „ Pe lângă vechile aşezăminte culturale, Aradul are o trad'fie de preocunări şi înfăptuiri culturale, în a f a r ă de c e a desvoltâtă î n aşezămintele- amintite. La Arad apare în 1869 revista literară şi socială „Speranţa", în 1 8 7 2 „Lumina" şi d i n 1 8 7 7 până astăzi „Biserica şi Ş c o a l a " , u n a dintre cele m a i vechi reviste culturale din toată t a r a . Aici apare revista „Reuniunii învăţătorilor" şi „Pagini literare" în care s ' au î n t â l n i t într'o colaborare frăţească scriitorii români d i n toată Ţara încă înainte de întregirea d i n 1918. Aici s'a tipă­r i t d i n 1916 „Sămănătorul", î n 1 8 4 numere şi î n sute de i n i i de exemplare, o bună parte din cărţile acestei biblioteci tipărite în mai multe ediţii şi epuizate. După „ B i b l i o t e c a pen­t r u toţi", biblioteca aceasta este c e a mai serioasă încercare de popularizare a ş t i i n ţ e i ş i

literaturii în toată Ţara s i cea dintâi în tot "Ardealul. Aici şi-au publicat din scrierile lor :• N.- Iorga, I. Agârbiecami, î . Clopoţel. O . G h i b u . S i Meteş, fudor .Vianu, E . Lovinescu, ,Per-pessicius, Al. Borza, L. Blaga, Eug. Speranţin, I. Dongorozi, Al. Iacobescu, Ion Marin 8 a -doveanu e t c . etc. In colecţia aceasta s'au tipărit opere din marii clasici români: M. Emi-nescu, V. Alecsandri, Gr. Âlexandrescu etc. şi traduceri d i n marii clasici a i lumii: Aristofan, Goethe, K. Harnsun, R. Biornson etc. Afară d e biblioteca aceasta cu caracter cultural, s 'au mai tipărit la Arad două b i b l i o t e c i : una de ştiinţă t e o l o g i c ă şi a doua de popularizare a în­văţăturilor creştine: „Biblioteca păstorului ortodox" ^ „Biblioteca creştinului ortodox" în 123 numere şi î n câteva sute de mii de exemplare. Dintre autorii lor amintim numai pe e p i s c o D i i Grigorie Comşa, 'Policarp Moruşca* şi Tit Simedreâ ş i pe profesorii u n i v e r s i t a r i

Gala Galactîon, V. G. Ispir, T. M. Popescu, I . Mihălcescu, V. Gheorghiu şi a l ţ i i . Ia Arad s'au tipărit d u p ă 1918 „Salonul l i t e r a r " prima revistă cu tendinţe moderniste din Ardeal, apoi revistele „Hotarul", „Şcoala Vremii."-, „ I n o i r e a " , „Străieral", „ P i a t r a d e hotar", „Gazeta an-tirevizicnistă", „Timpul Transilvaniei" ş . a . în care s'au desbătut problemele vremii şi s'au ţinut I a supmfată până î n z i l e l e noastre preocupările culturale. Din anul 1 6 1 1 . când s ' a

t i p ă r i t la Arad prima carte, în limba latină, ş i până în 1918. s'au tipărit la Ar&d 6 3 8 cărţi, iar d i n 1 9 1 8 s i p â n ă l a f i n e a a n u l u i 1 9 4 3 s ' a u t i p ă r i t numai în editura Diewzar.fi un n u ­

măr de 1 8 9 . 6 1 0 publicatiuni zilnice, săptămânale '.şi lunare. Pe lângă publicaţimii tot la Diecezana s'au mai tipărit, în acelaş interval de t i m p , 683 cărţi didactice, -literare ş i r e l i ­

gioase, î n 2.641.845 exemplare. In 2 5 ani de stăpânire românească la Arad s 'au tipărit în-' tr'o singură editură ma* multe c ă r ţ i decât în 300 ani de stăpânire maghiară. In alte edi­turi s'au mai t i p ă r i t şi alte cărţi şi publicatiuni, care arată destui de convingător c ă A r a -

dul nu a fost numai în trecut un centru de fecundă activitate culturală, ci şi în prezent continuă aceeaş tradiţie, ajungând — după Cluj — cel mai activ centru cultural dintre oraşele transilvane.

5. Aradul are un trecut glorios de lupie naţionale şi politice. Dela Moise Nicoară, care a ridicat la începutul" veacului al î9-lea steagul desrobirii politice şi religioase şi până la Vasile Goldiş, Ioan Suciu şi Ştefan Cicio-Pop, Aradul a fost locul de unde s'a condus lupta din parlamentul dela Budapesta şi de unde s'a pregătit şi organizat marea adunare naţională dela Alba-iulia. Aici a in horit şi a rodit o presă românească de luptă şi afirmare naţională, ziarele „Tribuna" şi „Românul" — in coloanele cărora s'au întâlnit condee din toată ţara — precum şi o grafică românească, înfloritoare şi astăzi. Deci încă o dovadă că Aradul este centrul graniţei de Vast şi că acest rol şi i-a împlinit cu prisosinţa.

6 . Aradul poate vferi localurile pentru cele trei Facultăţi şi cheitaehle materiale pentru întreţinerea lor. In special: — a) Pentru Facultatea de Teologie poate oferi palatul Academii Tsotogice.cn tot trecutul ei de 1 2 3 ani şi cu biblioteca ei de 15.000volume. — b) Pentru Facultăţile de Drept, Litere şi Fiiosofie poate oieri Pătatul Cultural, un impu­nător şi admirabil colegiu universitar, demn de orice metropolă apuseană. — c) Biblioteca Palatului Cultural, care constă din aproape 1 0 0 . 0 0 0 volume. Biblioteca aceasta, din care face parte şi bibLoteca marelui istonc A. D. Xmopol, se poate contopi cu biblioteca liceu­lui „Moise Nicoară" din Arad, care numără 3 5 . 0 0 0 volume şi astfel, prin mărimea şi prin numeroasele ei cărţi rare şi de mare valoare, poate deveni o bibliotecă similară cu cea a Universităţii din Cluj. Se mai afiă la Arad câteva biblioteci şcolare şi particulare, ca biblio­teca pâr. Dr Gh. Ciuhandu, din câteva mii de volume, în care sa afiă cărţi vechi şi de mare valoare, aşa încât din bibliotecile Aradului se poate înjgheba o bibliotecă monumen­tală până la cifra de 2 0 0 . 0 0 0 volume. — d) Arhivele vechi, bogate şi puţin studiate ale Episcopiei, ale prefecturii judeţului şi ale primărie] Aradului, precum şi alte arhive exis­tente. Din cât s'a cercetat până acum, s'au publicat operile păr. T. Botiş» Gh. Ciuhandu, Ed. I. Gâvănescu, Oct. Lupaş şi Traian Mager, dintre care două ale păr. Botiş şi două ale păr. Ciuhandu, precum am spus, au fost premiate do Academia Română. Partea cea mai mare însă din aceste arhive este necercetatâ şi nestudiată. Există încă material de studiat pentru decenii întregi, numai să se creeze aici condiţiile necesare cercetării ştiinţifice.

La toate aceste bunuri materiale, adăugăm atmosfera spirituală prielnică lucrării şi desuoltării celor trei Facultăţi. Pentru Facultatea de Drept, amintirea şi atmosfera -lup­telor politice şi sociale pentru drepturile poporului româa. Pentru Facultatea de Litere şi Fiiosofie, atmosfera potrivită meditaţiilor filosofice şi preocupărilor literare şi istorice, creată aici de scriitori ca I . Slavici, I. L. Caragiale, G. Coşbuc, O. Goga, ii. Chendi, Şt. O. losif, D. Anghel, I. Clopoţel, I. MinUiescu, E. Lovmsscu, G. Bogdan-Duică, I . Lupaş, Al. T. Sta-matiad şi alte nume pro'iminente de scriitori a-i timpului, precum şi afinitatea de preocu­pări atât de apropiate şi înrudite cu ale teologiei, îacât nu ni-le putem imagina despărţite una de cealaltă.

7. Mai adăugăm că Timişoara, pe lângă cele patru Facultăţi ale Universităţii de Vest, mai are Academia de Muzică şi Artă draautică şi Politehnica " cu Facultăţile ei, in­clusiv Academia de Agricultura. Nu se justifică prin nici un argument, cu excepţia Capi­talei, ca într'un oraş sa se îngrămădească toate şcolile de grad universitar, iar în altul — cu vechi tradiţii culturale şi cu o bogată activitate de politică naţională — cum este Ara­dul, m nu sa încuviinţeze nici una — Prin repartizarea l i Arad a Facultăţilor de Teolo­gie, Drept, Litere şi Fiiosofie, unitatea Universităţii de Vest nu e cu nimic ştirbită, de­oarece distanţa dintre cele două oraşe este abia da 55 Km. care poate să fie parcursă în vremuri normale atât prin trenuri care pleacă din două în două ore, cât şi prin maşini ş i . autobuse pe o şosea naţională bine asfaltata.

8 . In fine, 'Aradul româaeso oşe rejendicările lui omiru un Institut wiivsrsitar încă dm 1870, când schiţa proiectul unui „învăţământ mai înalt", care să cuprindă Teo-l°gia, Dreptul, Filosofia şi Politehnica. Dacă împrejurările maştere de atunci nu au per­mis înaintaşilor noştri o operă atât de frumoasă, aşteptăm ca împrejurările de astăzi, prin bunăvoinţa factorilor în drept, să ne fie mai prielnice înfăptuirii ~-~ cei puţin în parte —-a testamentului părinţilor noştri dela 1 8 7 0 , ca adică să se deschidă la Arad trei dintre Facultăţile Universităţii de Vest : Teologia, Dreptul, Literile şi Filosofia.

Dacă toate aceste motive de ordin geografic, istoric, bisericesc, juridic şi naţional, nu sunt deajuns ca să-i legitimeze desideratele în legătură cu Facultăţile Universităţii de-Vest, atunci înseamnă că Aradul e nedreptăţit şi condamnat la moarte, ceea ce sperăm că nu se va întâmpla şi nu doreşte nimeni.

IARĂŞ ÎNVĂŢĂMÂNTUL RELIGIOS... Nu demult se e x p r i m a u , to t în a c e s t loc, t o d o x ă nic i n ' a r e la dispoziţ ie a v e r i m a r i c a şi

o a r e . a r i t e m e r i cu p r i v i r e la î n v ă ţ ă m â n t u l r e - confesiuni le apusene . D a r m ă c a r şcol i confes io-ligios în ş c o a l ă . S'a r i d i c a t a t u n c i un profesor , n a l e p r i m a r e şi c â t e v a s e c u n d a r e , c a şi îna in te c e r â n d în s c r i s s u p r i m a r e a o r e l o r de rel ig ie de răsbo iu l t r e c u t , în A r d e a l , p u t e a susţ ine , din p r o g r a m a a n a l i t i c ă a şcol i lor de t o a t e g r a - In schimbul a c e s t e i r e n u n ţ ă r i r e v e r e n d a p r e o -dele. R ă s p u n s u l cel m a i n i m e r i t c e s ' ar fi pu- ţ e a s c ă a fost a d m i s ă în s c o a l e o o r ă s a u două t u t d a a c e s t e i d o r i n ţ e e s te lupta , c u mi j loace la s ă p t ă m â n ă . D a r i a t ă c ă a c u m se m a i d i s c u t ă legale , d a r f ă r ă preget , p e n t r u „ m e n ţ i n e r e a cu şi a c e s t e f i r imi tur i c e a b i a . ş i - a b i a m a i r ă z b a t o r i c e p r e ţ a î n v ă ţ ă m â n t u l u i re l ig ios în ş coa lă ." la m a s a d u h o v n i c e a s c ă a copi i lor Neamulu i In ace s t scop, e r a m convinşi , c ă Si. Sinod şi B i - n o s t r u . D a r d a c ă , la un m o m e n t dat , nu v a m a i s e r i c a î n t r e a g ă , la v r e m e a sa , îşi v o r spune fi nici a t â t a ? A t u n c i „ v a a v e a B i s e r i c a n o a s t r ă c u v â n t u l (v. „ B i s e r i c a şi Ş c o a l a " Nr . 38/1944 a t â t e a şcol i coefes ions le c a s ă f a c ă f a ţ ă l a i c i ' pag. 2 0 8 ) . zăr i i î n v ă ţ ă m â n t u l u i ? A făcut e a c e v a în v e -

I n t r e t i m p ni s'au d a t „ d e c l a r a ţ i i l inişt i - d e r e a ins t i tu ir i i unui î n v ă ţ ă m â n t re l ig ios în t o a r e şi î n c u r a j a t o a r e " , de c ă t r e d. m i n i s t r u jurul b i s e r i c i i , « a t â t l a s a t e c â t şi l a o r a ş e ? D r . Gh. Pop, l a i n s t a l a r e a în f r u n t e a d e p ă r t a - Căc i , s ă se şt ie , confuzia şi l ipsa de p i e ta te c e mentu lu i Cul te lor şi A r t e l o r , p r i n c a r e se a r ă t a d o m n e s c la noi, în sufletul m u l t o r a se d a t o r e s c n e c e s i t a t e a c a e d u c a ţ i a s ă se f a c ă pe temeiu l faptului c ă B i s e r i c a nu a r e în m â n ă propr iuz i s î n v ă ţ ă t u r i i re l ig ioase (v . „ B i s e r i c a şi Ş c o a l a " e d u c a ţ i a t inere tu lu i" ( E m . V a s i l e s c u : „ R â v n a N r . 48/1944, pag. 3 7 7 ) . Case i Ta le ," pag. 12) .

Şi i a t ă c ă a c u m m a i r e c e n t z iare le ne a d u c Ast fe l i a t ă - n e ajunşi l a a doua a f i r m a ţ i e ş t i r e a c ă , p r i n t r ' u n d e c r e t lege, c a t e h i z a ţ i a a pe c a r e a m î n t e m e i a t a c e s t a r t i c o l , şi a n u m e fost e l i m i n a t ă din î n v ă ţ ă m â n t u l m u n c i t o r e s c , c ă s u p r i m a r e a î n v ă ţ ă m â n t u l u i rel igios pre jud i -T e m e r i l e e x p r i m a t e a t u n c i s 'au dovedit — din c i a z ă şi v i i toru l Neamului r o m â n e s c . C ă c i d a c ă n e f e r i c i r e — î n t e m e i a t e în tr 'o p r i v i n ţ ă . S p u n : şi a c e s t e două o r e pe s ă p t ă m â n ă i s'au a c o r d a t din ne fer i c i re , p e n t r u c ă a c e s t a c t nu e s t e d o a r şi i se m a i a c o r d ă î n c ă în î n v ă ţ ă m â n t , a f a r ă un a f r o n t n e m e r i t a t de B i s e r i c a r o m â n e a s c ă , . de cel m u n c i t o r e s c , a c e a s t a î n s e a m n ă c ă m a i c i e un g r a v prejudic iu adus v i i torului a c e s t u i e x i s t ă o a m e n i c a r e - ş i d a u s e a m a c ă m ă c a r N e a m . a c e s t e o r e de rel igie sunt absolut n e c e s a r e p e n t r u

B i s e r i c a o r t o d o x ă r o m â n ă , în spe ţă , nu e d u c a ţ i a t inere tu lu i . R e p e t — şi de o m i e de or i , m e r i t ă un ast fe l de t r a t a m e n t . F i i n d c ă în s m e - d a c ă t r e b u e — c ă f ă r ă o e d u c a ţ i e în sp ir i tu l m o -r e n i a ei grijul ie de -a nu indispune m ă r i m i l e r a l e i c r e ş t i n e nu v o m p u t e a c r e ş t e oameni . A c e s t pol i t ice din t o a t e t impur i l e , e a n'a p r e t i n s ni - a d e v ă r îl r e c u n o ş t e a c h i a r şi Min i s teru l I n s t r u c -c i o d a t ă i n t e g r a l e d u c a ţ i a fii lor să i t iner i , c a r e ţ iunii , c ă „ e d u c a ţ i a m o r a l ă e s t e p r e o c u p a r e a c a m â n e a v e a u s ă fie m e m b r i a c t i v i ai Ţ ă r i i de c ă p e t e n i e în c a r e t r e b u e s ă se c o n c e n t r e z e n o a s t r e . A r fi fost m a i just i f icat a c e s t t r a t a - t o a t e a s p i r a ţ i u n i l e organ iza ţ i e i ş c o l a r e " şi „în m e n t d a c ă B i s e r i c a de la noi a r fi sus ţ inut pr in ş c o a l ă i n s t r u c ţ i u n e a e s t e s u b o r d o n a t ă e d u c a -l u p t ă a c e r b ă a c e s t drept a l său , în tr 'o a ş a n u - ţiei". I n t r ' a d e v ă r e x p e r i e n ţ a d u r e r o a s ă a r ă z -m i t ă „ luptă p e n t r u c u l t u r ă , " c a în F r a n ţ a şi 'n boiului a c e s t u i a ne î n v a ţ ă c e î n s e a m n ă ş t i i n ţ a G e r m a n i a lui B i s m a r k şi a lui H i t l er ( K u l t u r - f ă r ă f r â n a m o r a l e i c r e ş t i n e . M a i de p r e ţ n e k a m p f ) , c re ind ast fe l o s i tua ţ i e de a d v e r s i t a t e e s te un o m modes t şi de c a r a c t e r , d e c â t o l i chea î n t r e B i s e r i c ă şi S t a t (v. £ . P o p o v i c i : I s t o r i a s a v a n t ă . L u m e a t o a t ă şi Ţ a r a n o a s t r ă m a i v â r -b i s e r i c e a s c ă u n i v e r s a l ă voi. IV pag. 185 şi 192) . t o s a r e nevoe de c a r a c t e r e . I n s ă c a r a c t e r e l e De dragu l păc i i B i s e r i c a o r t o d o x ă n'a m a i in- m o r a l e nu se pot f o r m a d e c â t pe t e m e l i a p r i n -s i s ia t s ă s u s ţ i n ă nic i m ă c a r şcol i le confes io- c ipi i ior m o r a l e i c r e ş t i n e . „ E r a o v r e m e c â n d n a l e c r e i a t e de Şaguna , d a r - m i - t e s ă m a i a i b ă în l iceu se f ă c e a , în a j e s t scop , un c u r s de şi p r e t e n ţ i a de s u s ţ i n e r e a u n o r U n i v e r s i t ă ţ i e t i s ă fi losofică a b s t r a c t ă , c a r e nu fo losea confes ionale , c a în Apus . L a s ă c ă B i s e r i c a o r - a p r o a p e la n i m i c " — s c r i e un r e p u t a t pro fe sor

d e pedagogie la U n i v e r s i t a t e a din B u c u r e ş t i -s i conchide apo i : „Indi ferent d a c ă e s t e v o r b a V u n p r e o t sau de un p r o f e s o r la ic , m o r a l a pe

a r e o p r e d ă trefaue s ă fie o morală creştină" ? ^ r e

G Antonescu : E d u c a ţ i a M o r a l ă şi Rel ig i ­oasă în Şcoa la R o m â n e a s c ă , pag. i32 şi 134) .

N'aş v r e a s ă se c r e a d ă c ă i n t e r e s e m ă r u n t e m ă îndeamnă Ia ast fe l de c o n s t a t ă r i . Din c a -tehizaţ ia e lev i lor a t â ţ i a d i n t r e no!, preo ţ i i de enorie , nu ne a l egem decâ t cu o s t e n e a l a r ă s ­p lă t i tă de s a t i s f a c ţ i a d a t o r i e i împl ini te , I n s ă c e e a c e m ă r t u r i s e s c a c i a ş p u t e a p r o b a şi c u a l t e dovezi, c o n f o r m principiului : „ a u d i a t u r et a l t e r a p a r s " .

I a t ă , de pildă, c e a m ce t i t deunăzi în tr 'un z i a r bucureş t ean (Bi le te de papagal , d i r e c t o r : Tudor Arghezi , n r . 20 din 14 Ian . 1945) , sub titlul: „ E l i m i n a r e a religiei din î n v ă ţ ă m â n t u l munc i toresc" . „ S u n t e m i n f o r m a ţ i c ă M i n i s t e r u l Munci i — în u r m a u n o r sugest i i d i fuzate de a n u m i ţ i f a c t o r i ş i în u r m a u n o r a m p l e discuţ i i şi opinii ant ipodice a le m e m b r i l o r î n v ă ţ ă m â n ­tului — a luat h o t ă r î r e a def ini t ivă de a s c o a t e re l ig ia din î n v ă ţ ă m â n t u l m u n c i t o r e s c .

C â n d toţ i inspec tor i i şi c o n d u c ă t o r i i a c e s ­tei dir a ţii a u d r e s a t , în d i fer i te ocazi i , pro ­cese v e r b a l e , din c a r e s e c o n s t a t a n e c e s i t a t e a şi v a l o a r e a e d u c a t i v ă şi i n s t r u c t i v ă a rel igie i şi mora le i , de c â n d e p r o g r a m a t ă în î n v ă ţ ă ­m â n t , p e n t r u ucenic i i necăj i ţ i ş i obidiţi , c â n d v a l o a r e a s o c i a l ă a î n v ă ţ ă m â n t u r i l o r lui I i sus e r e c u n o s c u t ă de to ţ i ideologii soc ia l i ş t i , nu înţe legem c a r e e c a u z a aces te i h o t a r î r i " .

N'aş m a i a d ă u g a n i m i c la a c e s t e c u v i n t e a u t o r i z a t e , d a c ă un glas de pes te v e a c u r i n ' a r î n t ă r i şi m a i mul t c o n s t a t ă r i l e de m a i sus . E vozea lui R o b e s p i e r r e , ce l ce a dominat un r ă s ­t imp M a r e a R e v o l u ţ i e f r a n c e z ă din 1789, cu p ă r e r i l e s a l e d e s p r e F i i n ţ a s u p r e m ă şi n e m u ­r i r e a sufletului . Teribi lul R o b e s p i e r r e s p u n e a în tr 'o c u v â n t a r e : „ A t e i s m u l e s t e a r i s t o c r a t i c . Ideea despre o m a r e F i i n ţ ă , c a r e veghează a s u -v r a nev inovăţ ie i o p r i m a t e şi c a r e pedepseş te c r i m a t r i u m f ă t o a r e , e s te d e a d r e p t u l a p o p o r u ­lui. Poporul , nefer ic i ţ i i m ă a p l a u d ă ; d a c ă a ş a v e a c o n t r a z i c ă t o r i , a c e ş t i a a r fi des igur p r i n t r e cei bogaţi ş i p r i n t r e ce i v inovaţ i . . . D a c ă Dum­nezeu n ' a r e x i s t a , a r t r e b u i i n v e n t a i " ( T h i e r s : His to ire de la Révo lu t ion f r a n ç a i s e , t o m e se ­cond, page 4 ) . A t â t de m a r e e r a ş i e s t e nevo ia de a-1 a v e a pe Dumnezeu la „ c e i os ten i ţ i şi î m p o v ă r a ţ i " i D a r cine-1 să lă ş iueş t e pe H r i s t o s l n l n in» i l e copi i lor m a i cu s u c c e s d e c â t p r e o t u l cat ihet ? Şi c â n d m a i bine d e c â t în ore le de religie ?

Din t o a t e a c e s t e a ne p u t e m d a s e a m a c â t

de mul t p r e ţ u i e ş t e p e n t r u alţ i i re l ig ia şi edu­c a ţ i a m o r a l ă c r e ş t i n e a s c ă . Noi preo ţ i i t r e b u e m a i v â r t o s s ă ne d ă m s e a m a c ă î n v ă ţ ă m â n t u l rel ig ios e ches t i e d e v i a ţ ă şi de m o a r t e p e n t r u B i s e r i c a n o a s t r ă . P o r u n c a v r e m i l o r de azi e s t e „ c a , după e x e m p l u l a l t o r ţ ă r i , unde B i s e r i c a s'a inf i l t rat în t o a t e r a m u r i l e de p r e o c u p ă r i s o . c i a l e şi m a i a le s în e d u c a r e a copi i lor , p r e o ţ i i B i ser i c i i n o a s t r e să - ş i î n d r e p t e a t e n ţ i a în p r i ­mul r â n d c ă t r e copii şi t inere t . . . R o m a n o - c a t o -l ic ismul şi p r o t e s t a n t i s m u l nu s'aia m u l ţ u m i t n u m a i să f a c ă la b i s e r i c ă e d u c a ţ i a re l ig ioasă a copii lor, p â n ă la 14 ani , d a r ş i -au f ă c u t şcol i a l e lor , confes ionale începând de la g r ă d i n i ţ a de copii p â n ă la u n i v e r s i t ă ţ i c a r e r i v a l i z e a z ă c u ce le a le s t a t u l u i c a î n v ă ţ ă t u r ă , d a r a u în plus î n c r e d e r e a p ă r i n ţ i l o r în c e p r i v e ş t e e d u c a ţ i a m o r a l ă a copi i lor" ( E m . V a s i l e s c u : R â v n a Case i Ta le , pag. 1 1 8 — 1 1 9 ) . D a r noi ? S ă m e n ţ i n e m m ă c a r c e e a c e a m a v u t : ore l e de rel igie . Cu o r i c e p r e ţ . Mij loace le s e v o r af la d a c ă s u n t e m insp ira ţ i de c â t u ş i de puţ in d e v o t a m e n t p e n t r u legea Domnului H r i s t o s . Despre a c e s t e mi j loace m o r a l e şi m a t e r i a l e — cu a l t ă ocaz ie .

P r e s v i t e r u l B .

Limba maghiară în matricolele bisericeşti şi corespondenţa oficială

îi.

In faţa stăruinţelor cârmuirii de Stat de a scrie matricolele în limba maghiară, Episcopul Ghersim Raţ se vede silit, după cum mărturiseşte singur, să dea o circulară prin care rândueşte întrebuinţarea limbii ungureşti la scrierea matricolelor bisericeşti. Circu­lara poartă data de 18 Sept. 1844. In ea se arată că dela această dată într'o lună, în cancelaria epis-copească se vor găsi protocoalele cele nou legate în volum şi tipărite în lumba ungurească. Proto­coalele vor îi împărţite în patru categorii, după mă­rimea şi starea materială a parohiilor. In aceste protocoale, începând din „1 Ianuarie 1845 după că-lidarul nostru, preoţii vor avea a scrie botezaţii, cu-nunaţii şi morţii" sau ei singuri, sau cari ungureşte nici cât nu ştiu prin alţii, însă fără de a strămuta cog-numele şi numele ungureşte. Spre pildă, în loc de Ioan, Petru, Andrei a nu scria Jânos, Peter, Andrâs, precum iarăşi spre pildă Iosif, Roşu, George, Albu, nu trebue ungurizat Joska, Voros, Gyorgy, Feher, ei „scrise aognumele sau porecla chiar româneşte ori sâr-beşte cum sânt, iar numele din botez scrise chiar cum se află în cărţile noastre cele bisericeşti, numai cu li­tere ungureşti" (scl. latine).

Episcopul prevedea că vor îi mulţi preoţi de aceia care „din cauza neştiinţeilimbii ungureşti nu

vor îi în stare singuri cu mâinile lor în aceste pro­tocoale ungureşte a scrie". Pentru aceştia, Episcopul rânduia să-şi linieze fiecare câte exemplare soco­teşte că-i vor fi de lipsă, pentru a scrie în ele ro­mâneşte, cum ştiu, şi din acelea apoi prin altul care ştie bine ungureşte a scrie în protocoalele originale ungureşti în acea limbă.

Protopopii vor avea de două ori pe an a le „revidelui" şi preoţii care nu le-ar scrie după cu­viinţă „încoace ai arăta".

Tot în această circulară se stabileşte că extra­sele din protocoalele bătrâne româneşti se vor da tot în limba română cum se află în original.

Aceste erau dispoziţiile Episcopului Gherasim -pentru satisfacerea apăsătoarelor ordine prea înalte De însemnat faptul ce reese din întreaga circulară, c ă Episcopul, chiar atunci când nu mai putea în-piedeca introducerea limbii ungureşti, avea grijă să nu" se promoveze prin aceasta maghiarizarea nume­lor — şi prin ele a persoanelor, dealtfel scopul ne­mărturisit al acestor măsuri, — un merit incontestabil şi o dovadă a dragostei faţă de neamul său. Cât despre numele de botez, Episcopul recomandă să se scrie aşa cum se află în cărţile bisericeşti: teme­iul şi mărturia de totdeauna a adevăratei limbi ro­mâneşti.

Dar nici după această circulară se pare că nu s'au introdus peste tot limba maghiară în scrierea matricolelor. In prima şedinţă a anului 1846 se ci­teşte plângerea Comitatului Cenad, în aceea aşter­nută că unii preoţi nici până atunci -nu-şi scriau ma­tricolele bisericeşti în ungureşte potrivit articolului de lege VI din 1840. Consistorul determină: Se va comunica Cinstitului Comitat că încă din anul tre­cut fiind dată dispoziţia, efectul se va vedea în curând. 1)

In acelaşi an, în 26 Martie, Consistorul din Ora-dea-Mare aduce hotărârea de a-şi redacta procesele verbale de şedinţă în limba maghiară, conîormându-se dispoziţiilor amintitei legi. 2)

Consistorul din Arad, — urmând invitaţiei») Consiliului Locotenenţial din 39 Dec. 1844, care po­runcea folosirea limbii ungureşti în Consistor, - îşi redactează şi el procesele verbale în limba maghiară, dar numai începând cu anul 1846. Tot în ungureşte sunt redactate şi protocoalele de şedinţe din anii următori 1847 şi 1848, iar cele din 1849 sunt scrise în româneşte.

Dacă pentru Consistoare era mai puţin apăsă­toare dispoziţia folosirii limbii ungureşti, pentru ne­căjiţii preoţi depe sate, care nu cunoşteau limba, a fost adeseori o nenorocire. Sunt destule cazuri când preoţi neştiutori de limbă ungurească erau opriţi de

') Prot. ses. cons. seria 2—1846. 2 ) Prot. ses. cons. seria 121—1840. ») Prot. ses. cons. seria 31—1845.

a ocupa o parohie sau izgoniţi dela parohiile lor, numai pentru această neştiinţă.

Aşa de pildă, comunitatea din Ilteu cere Epis­copului să hirotonească de preot pe Zenovie Givu­lescu, fratele preotului lor mort Grigorie Givulescu, după care au rămas copii mulţi şi mici, soţie şi mamă bătrână. Răposatul fusese preot bun, iar fratele se angajase să crească pe nepoţii săi orfani. D a r , . . . marele năcaz! nu cunoştea limba ungurească. Cu toate acestea Consistorul, luând în considerare fa­milia rămasă după răposatul preot, nefiind alt con­tracandidat şi neputându-se lăsa parohia neîndepli­nită, numeşte pe Zenovie Givulescu de preot, dar cu condiţia s a s e silească a învăţa limba maghiară. 1)

Mai rău să pare că a umblat preotul Moise Crişan din Hodoş. In şedinţa din 8/20 Mai, Consis­torul primeşte adresa secundului subprefect al jud. Arad, Dezso Adam, în care arată că în urma plân­gerii Domnului de pământ (proprietar) din Hodoş, s'au făcut cercetări din care reese că Hodoşul are un astfel de preot, care nu înţelege limba maghiară şi cu atât <nai puţin o vorbeşte. Şi, deoarece paragra­ful 8 din art. de lege VI din 1840 precizează că nu poate funcţiona ca preot la nici o confesine per­soană care în ţara maghiară nu posedă limba ma­ghiară, roagă pe Episcop ca preotul Moise Crişan din Hodoş, care nu vorbeşte ungureşte, deci e inapt după lege, să fie mutat şi în locul lui să numească pe altul, apt.

In legătură cu aceasta se citeşte şi recursul preotului interesat, în care se plânge că Toc Ioan proprietar (birtokos) din Hodoş, îşi arogă drepturi asupra biserici i ; casa şi pământurile parohiale le-a ocupat de un an şi le ţine cu forţa; brutalităţile (szakaskodâsât) şi le face cu atâta îndrăzneală, încât nu numai petiţionarul ci şi enoriaşii săi încep să le simtă; deoarece neputând întră în casa parohială din cauza teroarei proprietarului a luat în chirie casa unui enoriaş care, fiind pivnicerul domeniului, n'are nevoe de ea, fiind situată la marginea hotarului, dar aceasta neplăcând proprietarului, 1-a dat afară pe pivnicer numai să-1 forţeze să-şi reia casa dela pe­tiţionar, din care cauză ca să nu rămână sub ce­rul liber cu copiii, a fost silit să se retragă într'un grajd, unde stă şi în prezent. Cere se fie repus în drepturi, iar proprietarul abuziv să fie tras Ia răs­pundere.

Resoluţia: Preotul Moise Crişan din Hodoş a fost sfinţit în anul 1836, deci înainte deaparaţia legii VI par. 8 din 1840. Legea neavând efect retro­activ, numitului nu i se pot aplica prevederile ei, cu atât mai puţin cu cât ungureşte înţelege, a vorbi şi scrie ştie atât cât e nevoe pentru conducerea ma­tricolelor şi se poate socoti mai bun cetăţean decât

! ) Prot. ses. cons. seria 77—1845.

înapoi la morala evangeltcâ E timpul să se vorbească din nou despre pro­

blema aceaski. Omenirea prea se opinteşte din răspu­teri şi cu toate proorocirile de bine, prea se lungeşte vremea de aşteptare.

Intr'o epocă tot aşa de ostenită ca şi a noastră, apăru în lume un om îndumnezeit de către pământeni şt în acelaşi timp un Dumnezeu înomenit d? către cer, care se'ngrijoră, ba chiar se 'nduioşăde ceea ce-i fu dat să constate pe pământ. Acest personaj alor două tărâmuri, se apucă de lucru. Trăi şi propovădui tnegalat până azi.

Către o clasă de oameni, către cei mu ţi, cei cari n'aveau decât sufletul în oase, către săracii, că­tre flămânzii cari n'aveau decât două mâini care nu­mai cu multe silinţi puteau să facă faţă cererilor gurei, către aceştia a zis că fericiţi sunt aşa, că bine le va fi într'o altă împărăţie.

Către o altă categorie de oameni, către aceia cari vor fi suferit cine ştie ce nedreptate în faţa ju­decătorilor şi a puternicilor de-atunci, către cei cari vor fi avut motive să scrâşnească din dinţi, zicea că mai câştigată e cauza descleştând pumnii ameninţători, mai liniştitor e clătinând din cap nu a pagubă, ci a iertare, a înţelegere, a blândeţe.

Către împătimiţii cu trupul, zicea să se . lupte cu păcatul chiar la obârşirea lui. Să nu desfrâneze nici cu privirea, nici cu gândul, cu imaginaţia.

Către porniţii la bătaie, la vărsare de sânge, zicea să nu dea cale nici mâniei chiar.

Şi 'nsfârşit, dacă nu era nimic de făcut cu am­biţioşii, cu mânioşii, cu răşbunătorii, liniştirea, pacea, zicea el, se poate obţine din latura celui ce e obiectul agresiunii. După ce-ai fost lovit pe un obraz, să-l întorci şi pe celalalt; după ce ţi s'a luat haina, să dai şi cămaşa; după ce-ai fost târît o milă, să mai mergi două; după ce-ai fost trădat şi înjurat, să grăieşti de bine.

Unii auzind aşa predică, ziseră că-i o morală de sclavi. Cei mai mulţi au zis cu evanghelistul filo­sof Ioan că: . Niciodată nu a vorbit un om ca omul acesta" (7. 46) .

Unde mai adăugăm că acest om-Dumnezeu, care se numea lisus Nazarîneanul, a grăit şi celor ce pur­tau destinele pământeşti ale popoarelor. „Nai avea nici o putere asupra mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus", zicea către un înalt demnitar de pe-a- » tunel, ceea ce era un rezumat al scripturii din înţe­lepciunea lui Solomon, pe care n'a venit s'o strice: „Auziţi dar împăraţilor... şi înţelegeţi, luaţi învăţă­tură voi cari judecaţi marginile pământului. Băgaţi în urechi voi cei ce stăpâniţi peste mulţimi... Price­peţi că stăpânirea vi s'a dat dela Domnul şi puterea dela Cel Preaînalt care va cerceta faptele voastre.

proprietarul Tok Ioan care ca şi proprietar şi nobil tnaghiar ar trebui neapărat să ştie ungureşte! el nu «fle l imb 3 ţării ungureşti pe pământul căreia tira­nizează (hatalmaskodik = face pe grozavul) lumea. Dealtfel mutarea preoţilor neintrând în atribuţiile lui, subprefectul să fie recercat a păstra pe preotul nu-tait în drepturile sale, proprietarul să fie oprit de a mai comite abuzuri, iar despre măsuri să fie avizată .şi Episcopia. 1)

Dar nici proprietarul şi nici Comitatul nu se astâmpără. Ei agită printre credincioşi împotriva preo­tului. In 17 August acelaşi an, subprefectul trimite o nouă adresă Episcopului, cerându-i ca — de data aceasta la „dorinţa locuitorilor din Hodoş" — preo­tul Crişan să fie scos din parohie. — Consistorul nici din data aceasta nu-i ia în socotinţă cererea, deter­minând doar că s'au" făcut demersuri în cauză la Consiliul Locotenenţial, împotriva măsurilor Comi­tatului. 2)

Informaţii ulterioare, nu se mai găsesc în acest -an. E probabil că chestiunea s'a tărăgănat — cum era obiceiul — mai multă vreme. Din cele înşirate ş e poate însă desprinde scopul cu care se adusese legea din 1840, cu privire la limba ungurească, pre­cum şi revoltătoarele abuzuri ale unei oficialităţi neînfrânate. Ofenziva maghiarizatoare, alături de pro­paganda unionistă, a fost al doilea mare canon pe ca­pul necăjitului cler şi popor român din acele vre­muri. Câte neînsemnate şi nescrise mucenicii s'au îngropat sub ţărâna uitării, — dintre fiii neamului şi bisericii noastre depe aceste plaiuri ca şi de aiurea.

— Un cuvânt de pomenire, un creştinesc Dum­nezeu să i odihnească cu drepţii, pentru jertfa şi străduinţele lor umile de a ne păstra limba şi legea.

E locul să însemnăm că folosirea limbii ma­ghiare în matricolele bisericeşti şi la scrierea proto­coalelor de şedinţă, pentru care a ostenit aşa de mult oficialitatea maghiară şi maghiarizatoare a vre­mii, a fost de scurtă durată. încă primele luni ale anulni viforniţei (1848) , când încă nici nu incepu-seră bine tulburările, din oraşul Ujvidek (Neoplanta) sosea ştirea că populaţia a scos din biserică matri­colele ungureşti şi le-a ars în loc public. Mitropoli­tul, pentru preîntâmpinarea acestor tulburări, dă or­din ca pe viitor, matricolele să se srie în limba care * obişnuită în localitate. 3 )

Aşa se încheie această ofensivă de maghiari­zare prin limba matricolelor bisericeşti.

P r . Gheorghe Litiu

S r o t - s e s - c o n s - s e r î a 121—1847. 2 Prot. ses. cons serîa 270-1847 . ) Prot. ses. cons. seria 100—1848.

Tiri«^»_,i,.„„

Cetiţi cu drag şi răspândiţi în cât mai multe familii „ C A L E A MÂNTUIRII", cu­lantu l adevărului creştin.

Fiindcă, deşi dregători ai împărăţiei lui, n'aţi judecat drept, nici legea n'aţi păzit-o... Groaznic şi fără de veste el va sta asupra voastră, căci pentru cei mari judecata va fi cumplită'1 (6, 1-6).

De ce totuşi, la aşa cuvinte care n'au mai fost spuse de alt om, a stat şi stă omenirea împotrivă ?

Pentru un ghimpe, pentru o „lege" blestemată, pe care nu ne silim din toate puterile s'o reducem la tăcere în noi: „Căci nu fac binele pe care-l voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc" scrie un alt apostol filosof (Rom. 7, 19).

Nu voim îndeajuns, din răsputeri. Aceasta e cauza. Vedem că-s bune îndemnurile lui Hristos, ~ le aprobăm, dar nu vrem să le împlinim cu toată tăria voinţii.

„Dar ce să facem?" (Luca 3, 10). „Toată valea să se umple şi tot muntele şi dea­

lul să se micşoreze şi căile strâmbe să se îndrepte" (Luca 3, t). Să fie înlăturat tot de ce se plângea sfântul apostol Pavel. Multă schimbare şi voinţă.

Iată mai pe larg în predica altui grăitor între­cut numai de Hristos, în aceea a lui Ioan Botezăto­rul: „Cel ce are două haine... cel ce^ are bucate să dea". Apel la mila gospodărimii, Ia producător „Ni­mic mai mult decât vă este rânduit să nu faceţi". Apel către funcţionărime, către cei care administrează şi conduc, cari, adesea amână, încurcă şi răstălmă­cesc legiuirile după cum îi taie capul. „Nu asupriţi pe nimeni, nu năpăstuiţi şi fiţi mulţumiţi cu lefile voastre". Apel către militărimea obişnuită să devas­teze şi să necăjească civilimea.

Nu-i aşa tot îndemnuri bune, cum nu le ma spus decât unul doi în lumea aceasta.

înapoi dar la pagina aceea care grăieşte despre întoarcerea obrazului spre lovire, şi la aceea care se adresează celor ce produc, celor ce legiuiesc şi celor

ce ostăşesc cu armele. Popoare şi cârmaci de nomade, creştinismul,

Biserica vă sfâtueşte să veniţi la leacurile şi armele ei. înapoi la pagina aceea!

P r . Gh . P e r v a

Despre ce să predicăm? Duminecă în 11 Februarie 1945 să vorbim despre:

POSIBILITATEA RELIGIEI. Religia, ca să existe în lumina şi pe temelia

adevărului, este condiţionată de doi factori: Dum­nezeu şi omul. Există Dumnezeu — de existenţa omului, de realitatea lui empirică, cine se îndoeşte ?

— Yeligia e posibilă; nu există Dumnezeu, religia nu e numai zadarnică, dar e o ficţiune, o boală a su­fletului, o înşelăciune, o deşertăciune, un vis himeric.

Că Dumnezeu există, după expresia regelui bi­blic (David), numai nebunii sunt în stare să tăgă­duiască ; oamenii care au o constituţie psihologică

defectuoasă, ori chiar monstruoasă, care nu mai au* nici simţul religios, nici mintea sănătoasă, nici inima curată. Logic, natural şi c la r : orice lucru îşi are un autor, orice lege un legiuitor, orice atelier un şef, orice clădire un arhitect, orice operă de artă un a r ­tist creator, orice copil un tată şi orice societate un conducător. Nici lumea nu ne-o putem închipui alt­fel, adică fără de o Cauză creatoare, fără de un Tată iubitor, fără Dumnezeu. Şi după cum, în mod nor­mal : orice autor îşi are lucrările sale, orice legisla­tor poartă grija legilor sale, orice şef îşi suprave-ghiază atelierul, orice arhitect îşi arată vrednicia prin clădirile sale, orice artist creator îşi desvălue daru-rile prin operile sale,- orice tată întreţine legături de iubire cu fiii săi şi orice conducător îşi vădeşte per­sonalitatea şi genialitatea prin înţelepciunea cu care stăpâneşte şi povăţueşte societatea sau statul în frun­tea căruia se află, tot aşa şi Dumnezeu, marele crea­tor, autor, arhitect, legislator şi conducător al lumii, întreţine legături şi face comunicări cu opera sa, în special cu fiinţele spirituale, dotate cu facultăţi ra­ţionale, afective, sensitive şi voliţionale — asemă­nătoare cu ale Lui — care sunt oamenii. Mai mult : dacă om pe om se poate sfătui, învăţa şi conduce, cu atât mai natural şi raţional, Dumnezeu poate in­spira, lumina şi conduce omul pe căile binelui, ade­vărului şi frumosului sacru, spre ţinta lui finală, spre fericirea eternă. Omul, la rândul său, încă poate a-junge la cunoştinţa acestei conduceri prin facultăţile lui sufleteşti, atât prin experienţa internă (credinţă, raţiune, sentiment şi voinţă), cât şi prin experienţa externă (simţuri, legi, fiinţe şi obiecte naturale).

In felul acesta, posibilitatea religiei este dată şi evidenta, şi din partea omului şi din partea lui Dumnezeu.

Că religia este cu putinţă numai ca legătură spirituală, ca raport viu şi comuniune de iubire sfântă între Dumnezeu şi om, ne-o exemplifică şi diferitele încercări neizbutite de a crea religii fără Dumnezeu, religii „între marginile raţiunii şi ale experienţei em­pirice", religii în care să existe un singur factor, omul.

In 10 Noemvrie 1793, pe străzile Parisului re­voluţionar se scurge, spre catedrala Notre-Dame, un alaiu extraordinar. Mulţimea, îmbătată de ateism, a-clamă o nouă divinitate: zeiţa Raţiunii („La déesse Raison"). In carul de triumf, noua zeiţă, o actriţă destrăbălată (Fanny Aubry) — concurenta lui Dum­nezeu — îmbrăcată în spuma mătăsurilor, împarte vulgului surâsurile şi zimbetele ei desfrânate. In ju­rul carului, braţele adoratorilor ei poartă amfore mari, din care se îmbrăştie fumul miresmelor arse în cinstea zeiţei. Sacrilejul îşi ajunge culmea când „zeiţa de o zi" este aşezată pe altarul celebrei ca­tedrale şi aclamată în delir. Noua divinitate, Raţiu­nea, avea menirea să „radă" de pe faţa „oraşului luminii" vestita catedrală, „superflua splendoare go­tică" (după cum o numeau „patrioţii" vremii).

j j r g _ 7 — 11 Februarie 1945 • BISERICA ŞI ŞCOALA

Ce s'a ales din tot acest spectacol scandalos şi neruşinat. Nimic. Zeiţa dansatoare, la Operă, într'un balet de sensaţie, care reprezenta „Gloria", lovită de braţul destinului şi-a rupt o mână şi astfel a ajuns să trăiască dintr'o pensie viageră, uitată de „naţiu­nea recunoscătoare", iar noua religie a rămas o simplă încercare de teatru, pseudo-religioasă, o pată între alte pete care mânjesc paginile istoriei omenirii.

Altă exemplificare. Cu câteva decenii mai târ­ziu, un gânditor vestit (A. Comte) dă naştere unui nou sfstem filosofic: pozitivismului, pe temeiul că­ruia izvorul tuturor cunoştinţelor este experienţa. Nu­mai acele fiinţe şi fenomene există, despre a căror realitate ne convingem pe cale pozitivă, prin expe­rienţă. In lume există mistere transcendente, adevă­ruri dincolo de lumea fizică (metafizice) şi dincolo de lumea spiritului (metapsihice). Ele însă nu ne in­teresează, ca şi când nici n'ar exista, deoarece nu se pot pătrunde şi explica. De pildă, fiinţa şi exis­tenţa lui Dumnezeu nu se poate dovedi prin expe­rienţă ; 'de asemenea nici sufletul, nici viaţa, nici ne­murirea. Din pricina aceasta, încercarea de-a le ex­plica e fără scop şi fără rezultat. Până să ajungă la convingerea aceasta, spune pozitivismul, omenirea a trecut prin trei faze sau stadii: faza teologică sau religioasă, adică trecerea dela fetişism la politeism şi dela politeism la monoteism; faza metafizică sau filosofică, adică trecerea dela lumea supranaturală la natură, şi faza pozitivistă sau ştiinţifică, adică trece­rea dela contemplarea la explicarea fenomenelor na­turii. Ajunsă în faza aceasta ultimă, omenirea nu mai are lipsă de religie. Acum religia dispare, ca să lase loc ştiinţei, unei religii noi, în care Dumnezeu nu mai are ce căuta. Rămâne omul singur, unitatea de măsură a tuturor lucrurilor, cum ziceu vechii mate-rialişti. Totuşi, ca să nu rămână oamenii fără nicio religie, A. Comte încearcă să întemeieze o nouă re­ligie, „religia umanităţii", o religie fără Dumnezeu. Noua religie, ateistă, are ierarhie şi cult în regulă, ca şi religia creştină, cu deosebirea că ierarhia în religia umanităţii a constitue învăţaţii, iar cultul ge­niile, marii creatori şi binefăcători ai omenirii.

Ce s'a ales şi din religia aceasta ? Nimic, ca şi din religia raţiunii. N'are nici preoţi, nici temple, nici martiri, nici ucenici... Trebue să constatăm că cele trei stadii, prin care ar fi trecut omenirea, sunt ar­bitrare. Religia există şi astăzi, în faza experienţelor pozitive, iar pozitivismul a existat şi în stadiul ome­nirii necivilizate. De altă parte, precum vom vedea c e v a mai departe, natura prin experienţe prin exce­lenţă pozitiviste ne duce la adevărul existenţei fiin­ţei lui Dumnezeu şi a sufletului, iar învăţaţii, cei mai roan naturalist!, au fost pilduitor de religioşi. Apoi e neştiinţific să tăgădueşti ceea ce nu poţi cunoaşte empiric. O îilosofie care pur şi simplu neagă enig­mele, este neserioasă, neştiinţifică. Acestea din punct

de vedere teoretic. Practic, religia umanităţii a ră­mas o iluzie şi o absurditate, în felul în care a fost contemplată. Pozitivismul ca religie este inferior şi fetişismului, al cărui aderenţi cred că în dosul feti­şului adorat există o fiinţă binefăcătoare sau forţă transcendentă, pe când obiectul religiei umanităţii este inexistent. Marele arhiereu al acestei religii a rămas ridicol cu atât mai mult cu cât nu recunoaşte nici măcar nemurirea sufletului. In felul acesta — dacă sufletul nu există, nemuritor şi independent de corp — cultul geniilor e o ficţiune, o vorbărie goală, o înşelare de sine şi nimic mai mult. Aşa se înţelege de ce pozitivismul a sfârşit în materialism şi religia uma­nităţii în... inexistenţă.

Ne oprim la aceste două exemple, deşi s'ar mai putea înşira şi altele. Din cuprinsul lor se vede aşa de bine că religia e cu putinţă numai între cei doi factori: Dumnezeu şi omul. Cine nu admite pe Dum­nezeu şi sufletul, nu admite nici religia. O religie vie, autentică şi fecundă, trăeşte din comuniunea su­fletului cu Dumnezeu*. O religie-fără Dumnezeu face din om zeu, idol, ceea ce însemnează o decădere, o întoarcere la primitivism, la cultul idolilor. Pe lângă toate acestea, o religie fără Dumnezeu nu o prac­tică nimeni, pentrucă nu află nimeni în ea ceea ce noi toţi căutăm în religie: măngăerea în suferinţă, puterea în neputinţă, încurajarea în luptă, speranţa în nenorocire, credinţa în vreme de ispită şi îndoială, iertarea păcatelor, sfinţirea şi desăvârşirea sufletului, lumina adevă rului, bucuria vieţii, iubirea divină, ado­rarea sfântă şi fericirea eternă, în comuniune spirituală cu Dumnezeu.

Duminecă în 18 Februarie 1945 să vorbim des­pre: TRĂIREA RELIGIOASĂ.

Se- spune de atâtea ori că religia este o tre­buinţă a sufletului. Aşa cum e mâncarea şi beutura pentru corp, e religia cu învăţăturile şi practicile ei pentru suflet: o necesitate. Sufletul ne pretinde şi ne obligă să trăim şi o viaţă spirituală, pe lângă cea cor­porală şi animală. Că nu numai cu pâine tăeşte omul...

Din punct de vedere psihologic, experienţa sau trăirea religioasă are următoarea motivare. întâi de toate, sufletul simte poruncitor nevoia de a trăi o viaţă nemărginită şi desăvârşită. Nimic din ce este mărginit şi trecător, nu ne satisface deplin. Suntem nemulţumiţi şi nemulţumirea este dovada contradic­ţiei, semnul că ne aflăm într'o situaţie nefirească şi imperfectă. Există un contrast între aspiraţiile sufle­tului şi lumea încunjurătoare. Gândirea caută adevă­rul absolut; sentimentul caută fericirea eternă; voinţa

* Dacă un întemeietor de religie istorică, Budha, a putut să fie ateu, aproape de ateism, sau indiferent faţă de Dumne­zeu, aderenţii lui l-au zeificat pe el, una; şi a doua: budhis-mul este o reformă a brahmanismului, religie plină de zei, care uneori merge până la panteism. Deci budhismul nu poate fi dat ca exemplu de religie fără Dumnezeu.

caută binele infinit. In tot ce gândim, simţim şi vo­im, căutăm perfecţiunea, căutăm sfinţenia şi beatitu­dinea nemărginită. Căutăm... şi nu aflăm. In locul adevărului absolut, aflăm relativitatea; în locul feri­cirii eterne, întâlnim realitatea suferinţei; în locul binelui suprem, răul şi moartea; în locul sfinţeniei, păcatul şi în locul beatitudinei chinul, tragicul. In felui acesta, nici raţiunea, nici sentimentul, nici vo­inţa, nici conştiinţa, nu sunt satisfăcute. Sufletul ră­mâne nemulţumit şi neîmpăcat. Din contrastul dintre lumea nemărginită şi viaţa desăvârşită, pe care le caută şi contemplă spiritul nostru, şi dintre lumea mărginită şi viaţa neîmplinită pe care le aflăm în noi şi în jurul nostru, se naşte trebuinţa religioasă. Re­ligia ne răspunde că lumea din spiritul nostru şi viaţa din corpul nostru nu sunt tot una cu lumea şi viaţa dimprejurul nostru. Religia ne încredinţează că dincolo de relativitatea adevărului omenesc, există un adevăr absolut; că dincolo de păcat, durere şi moarte, există virtutea, fericirea şi nemurirea. Religia împacă contradicţiile, antinomiile şi contrastele; religia ne satisface, ne împlineşte nevoia de a trăi viaţa în plinătatea, sfinţenia, perfecţiunea, divinitatea şi eter­ni ta tea ei.

In rândul a! doilea, sufletul omului tânjeşte după mântuire. Conştiinţa păcătoşeniei şi răspunde rea morală nu îi dau linişte. Sunt în luptă două euri, două firi stăpânite de două chemări şi atracţii: tru­pul cu sufletul, materia cu spiritul. „Gâlceava" se naşte din tendinţa trupului de a se lăsa înlănţuit, robit de vraja lumii trecătoare, şi din tendinţa sufle­tului de-a se elibera de sub tirania materiei şi a ră­ului. De o parte avem setea de plăceri şi patimi vi­novate, iar de altă parte dorul de libertate şi de mântuire. Religia răspunde aspiraţiilor cereşti ale su­fletului. Când sufletul este cuprins de nelinişte, ea îi oferă pacea; când e strâns în lanţul robiei patimi­lor, ea îi oferă libertatea; când e stăpânit de îndo­ială asupra valorii, rostului şi scopului vieţii, ea îi oferă credinţa,- speranţa, iubirea şi sfinţirea; când e chinuit de gândul morţii şi al nimicirii, ea îi oferă lumina vieţii fără de prihană, graţia mântuirii şi nemurirea.

In rândul al treilea, sufletul omului tinde spre obârşie. Nu se împacă în nici un chip cu singurătatea. Ca şi când ar fi izolat, pierdut şi singur în lume, El îşi caută neodihnit obârşia, casa părintească. Simte şi presimte că nu este din lumea aceasta. Aude ecouri din altă lume. Glasul inimii îi şopteşte că are un Dumnezeu, un Tată creator, protector, mântuitor şi judecător. Prin iubirea şi adorarea lui Dumnezeu, religia dă sufletului omenesc satisfacţia supremă: îl scoate din izolare şi singurătate; răspunde strigăte­lor lui după ajutor; îi împlineşte dorul mântuirii; îi. produce bucuria de a trăi eliberat, împăcat şi fe­ricit ; îi dă putinţa să petreacă în atmosfera duhului,

în apropierea lui Dumnezeu, în starea de puritate şi beatitudine, în care inima noastră se simte aşa de bine.

Din astfel de pricini este vădit, că „cea mai esenţială experienţă în trăirea religioasă e legătura, _ raportul strâns ce există între Dumnezeu şi om. Prin această experienţă, religia străbate întreg câmpul spiritului omenesc şi al activităţii umane. Impune raţiunii omeneşti o concepţie despre lame, în sensul căreia lumea empirică şi omul sunt în legătură cau­zală şi funcţională cu realitatea absolută, cu Dumne­zeu. Impune simţirii transformarea realităţii brutale şi pline de suferinţe în sentimente ale curăţeniei şi fericirii absolute. Conştiinţa religioasă primeşte o seamă de sentimente noi : dependenţă de Dumnezeu, încredere, stimă, veneraţiune, iubire faţă de Dumne­zeu şi independenţă faţă de lume. Impune voinţei as­cultare de normele absolute şi încredere în garanţiile morale absolute. Conştiinţa îmbogăţită cu trăirea, cu experienţa existenţei reale a lui Dumnezeu, devine un comandament de viaţă, devine conştiinţă mo­rală. Credinţa în Dumnezeu împrumută omului o atitudine de stăpân, de creator, de protector faţă de lume, însoţită de sentimentul independenţei, libertăţii şi răspunderii. Schimbă centrul vieţii spre tendinţe altruiste şi armonioase, care se manifestă în asceză şi putere sufletească, în curăţenie şi iubire" (I. Goron).

Trăirea religioasă variază deia om la om, după construcţia psiho-fizică a individului, după forţa tra­diţiei şi particularităţile mediului familiar, social şi fizic în care trăeşte. Psihologia religioasă cunoaşte im mare număr de tipuri religioase. Astfel (după I. Goron) preponderenţa unei funcţiuni a spiritului ne dă tipul gnostic, mistic şi moralist. Când în trăirea religioasă precumpăneşte raţiunea, avem tipul gnostic, omul care trece toate credinţele religioase prin exa­menul cunoaşterii logice. Când în trăirea religioasă precumpăneşte sentimentul, avem tipul mistic, omul care experimentează în duh, până la maximum, cre­dinţele religioase. Când în trăirea religioasă precum­păneşte voinţa, avem tipul moralist, omul care exem­plifică în conduita sa zilnică principiile religioase. Acestea sunt cele mai obişnuite exemplare sau ti­puri religioase.

Mai sunt şi altele. De exemplu, după gradul de cultură a oamenilor avem: tipul hedonist, care în trăirea religioasă urmăreşte plăcerea inimii şi desfă­tarea ochilor; tipul utilitarist, care în trăirea religi­oasă urmăreşte folosul, avantajul unei vieţi sufleteşti fără de niciim r isc; liniştită şi împăcată cu Dumne­zeu, cu lumea şi cu s ine; tipul spiritualist, care în trăirea religioasă urmăreşte desfătarea spiritului, sa­tisfacţia de a trăi în comuniune de iubire sfântă cu Spiritul Suprem, eu Dumnezeu. După temperamentul emotiv al oamenilor avem: tipul pesimist, care vede totul în negru, şi tipul optimist, care vede totul în culori trandafirii. După gradul de intensitate a ere-

cu lumea

dintei şi conştiinţei păcătoşeniei, avem tipul religios deviat introvertit şi idolatru care, în conflictul dintre suflet şi t r u P ' s u b i n î l u e n t a u n o r factor psihologici, S lturali şi sociali, se leagă cu toată fiinţa sa de

aceasta" de „raiul pământesc", şi tipul reli-. , eXfrovertit care, în conflictul dintre trup şi su-

AeT nemulţumit cu egoismul cărnii şi cu patimile trupului, se alipeşte de lumea „cealaltă", a spiritului nemuritor şi a raiului ceresc. Intre aceste două tipuri este un conflict iremediabil: introvertitul idolatru şi ateu e cel mai mare duşman al extravertitului. Con­flictul acesta evidenţiază încă odată că religia este universală, deoarece „psihologiceşte nu există om necredincios". Fiecare om are credinţa într 'unraiu: ceresc sau pământesc, sufletesc sau trupesc, divin şi etern sau omenesc şi vremelnic; fiecare om nă-dăjdueşfe în el, este atras spre el şi luptă să-1 cu­cerească sau să-1 înfăptuiască. Uneori acest raiu este înlocuit sau îndestulit cu surogate: cu programe po~ litice, cu revendicări sociale, cu realizări tehnice, cu creaţii artistice, jocuri sportive, care se constitue în zei şi pretind dela închinătorii lor jertfe şi devota­ment până la moarte. Conflictul dintre introvertiţi şi extravertiţi ne mai arată că trăirea religioasă este în raport direct cu educaţia sau creşterea religioasă. „Credinţa se poate educa" (I. Goron) şi de aceea propagarea ei se impune cu necesitate împotriva su­rogatelor şi devierilor religioase.

Mai există tipuri religioase de asceţi, eroi, vi­zionari, conservatori, revoluţionari, misionari, etc. care contrastează cu două tipuri de oameni dintre cei mai detestabili: scepticii şi indiferenţii.

Scepticii sunt oamenii care nu au nicio credinţă şi se îndoesc de toate cunoştinţele. Unde apare scepticismul, filosofia îndoielii, este un semn de boală, o dovadă a degenerării spirituale şi a corupţiei mo­rale. O societate cuprinsă de scepticism e o socie­tate bolnavă, lipsită de orice nădejde de fericire, obosită şi paralizată. Unde stăpâneşte scepticismul, nici religia, nici ştiinţa, nici progresul, nu sunt cu putinţă. Unde se încuiba scepticismul, se încuiba otrava, din care se produc nenorociri şi torturi sufle­teşti, c a : desnădejdea, neliniştea, desgustul de viaţă, nemulţumirea, nesiguranţa, tristeţea etc. Scepticismul e moartea culturii.

Indiferenţii sunt oamenii în care a adormit sim­ţul răspunderii şi s'a stins orice interes pentru comu­nitatea în care trăesc. Nu-i pasionează nimic din ce nu se încadrează în sfera egoismului lor. Nu sunt nici calzi nici reci, nici credincioşi nici atei, nu se însufleţesc pentru niciun ideal. Religia, cultura, des­tinul, colectivitatea, sunt noţiuni care în conştiinţa 'or nu au niciun ecou, ca şi când pentru ei nu ar mai fi nicio problemă de deslegat. Pentru religie, oamenii aceştia, nepăsătorii, sunt o povară şi un

scandal continuu, din simplul motiv că nici nu-şi practică religia, nici nu se lapădă de ea.

Deasupra tuturor acestor tipuri, există unul în care se întâlnesc, şi se contopesc, într'o personalitate exemplară, toate caracterele bune, adevărate şi fru­moase, un tip în care tipul gnostic devine una cu tipu! mistic, moralist, optimist şi spiritualist, şi anume tipul religios desăvârşit, sfântul. La sfinţi, trăirea religioasă e maximă. Trăirea aceasta le produce acea bucurie negrăită, care-i face să renunţe, de dragul ei, la toate bunurile lumii şi să îndure toate nevoile şi chinurile până la martiriu. Bucuria aceasta duhovni­cească, bucuria sfinţilor, este cea mai mare mulţu­mire pe care o dobândeşte credinciosul în trăirea religioasă. E cea mai scumpă răsplată a experienţei religioase şi cea mai puternică forţă care leagă su­fletul de religie şi prin religie cu Dumnezeu.

In trăirea religioasă simţim că am ajuns la liman, la obârşia divină din care am căzut, la idealul feri­cirii după care alergăm, la odihna care ne satisface conştiinţa şi împacă inima. De aceea, puterea ei de convingere întrece orice demonstraţie.

Ca florile potirul spre soare şi ca focul flăcările spre slăvi, — niciodată spre pământ dar totdeauna spre cer, — aşa şi sufletul religios tinde mereu mai sus şi mai departe, pe calea experienţei pe-care tră­irea bucuriei duhovniceşti îl dace până în faţa lui Dumnezeu.

Informatiuni LA M O S C O V A s'a ţinut congresul pentru alegerea

Patriarhului Rusiei ortodoxe. A fost ales I. P. S S M i ­tropolitul Alexie al Leningradului îndată a fost şi in stalat. Peste 50.000 persoane au participat la solem­nitatea aceasta, care a fost şi filmată.

La congres au fost invitaţi toţi Patriarh'i Bisericii Răsăritului. Patriarhul din Constantinopul a fost repre­zentat prin Mitropolitul Germanos al Phiatirului, Pa­triarhul din Ierusalim prin Arhiepiscopul din Sebasta Patriarhul din Alexandria printr'o delegaţie în frunte cu Arhiepiscopul Atanasie al Mareotiei şi Georgia prin Patriarhul Calistrat.

I. P. I. S. Patriarhul Nicodim al României a fosL-reprezentat printr'o deleg;ţie de înalţi clerici cari au părăsit cap?tala cu avionul.

Din delegaţie fac parte: P. S. Iosif Gafton, epis­copul Argeşului, Pr. Constantin Burducea, preşedintele „Uniunii Preoţilor democraţi din România" şi Pr. Pe-trescu-Visarion. In felul acesta, după o întrerupere de 27 ani, se reiau legăturile vechi dintre cele două bi­serici ortodoxe.

Şedinţa inaugurală a congresului a avut loc in vechea catedrală „Reînvierea" dîn Moscova.

Dl Gh. POP, ministrul Cultelor şi Artelor, a îna­intat comisiei române pentru aplicarea armistiţiului rezultatul anchetei dela episcopia luterană din Sibiu. Astfel după 23 August au fost internaţi în lagărul dela Tg.-Jiu, episcopul V. Staedel cât şi membrii hitlerişti din consistoriu. Deasemeni Ministerul nu va instala nici pe fostul episcop Glondys, care deşi înlăturat de hitlerişti în 1940, a avut trtuşi manifestări în favoarea h'tlerismului. In momentul de faţă Ministerul pregă­teşte lucrările pentru convocarea unui congres general al bisericii evanghelice luterane din Transilvania, care va fi chemat să aleagă un nou consistoriu şi un nou episcop, (h. d. p.)

N U M I R I . Ven. Consiliu Eparhial, având în vedere că au fost repuse in funcţiune instanţele disci­plinare şi că aceste instanţe în Eparhia Aradului nu puteau activa din cauza că sunt descompletate, a numit — până când va hotărî Adunarea Eparhială — în Consistorul spiritual eparhial de prcşedicte pe P. C. Prot. prof. Nicolae Ţahdrău şi membri: Pr Cornel Mureşan din Arad-Grădişte şi Pr. Petru Bogdan din Arad. Delegat în Consistorul spiritual mitropolitan a

fost numit Pr. Dimitrie Morariu din Pecica.

LA CLUJ, prin strădania P. S. S. Episcopului Nicolae Colan, cu concursul autorităţilor locale şi a oamenilor de bine, s'a deschis la 8 Ianuarie un Liceu ortodox de bâeţi ţi fete, instalat în localul fostului liceu de fete „Domniţa Ileana". Pirecţiunea şcoalei este în­credinţată părintelui Emil Nicolescu, profesor suplini­tor la Academia Teologică „Sf. Nicolae".

In cuvântarea de inaugurare, P. 3. S. Episcopul Nicolae a vorbit despre atmosfera de familie care va trebui să se desfăşure în şcoala noui şi despre idealul moral care trebue urmărit de către educatori. - „No­bleţă sufletului o desăvârşeşte numai educaţia creşti­nească, - a spus P. Sf. Si. Hristos ne-a înfăţişat pe adevăratul om, demn de făptura şi scopul lui în viaţă. El a creiat şi ne-a lăsat modelul de perfecţiune ce tre-buie sâ-1 urmăm. A fost pentru toate timpurile cel mai desăvârşit dascăl. In învăţătura şi viaţa Lui pământească, dascălii zilelor noastre au căutat şi găsit toate princi­piile educative necesare la îaobilarea sufletelor".

înregistrăm acest eveniment cultural cu o deo­sebită bucurie. Episcopia Clujului luptă cu spor bun pe linia intereselor permanente şi a idealurilor istorice ale Neamului şi ale Bisericii.

CURSURILE A C A D E M I E I T E O L O G I C I din Arad s'au început la 5 Februarie a. c. Rectoratul in­vită pe toţi studenţii să urmeze regulat cursurile, de-oare:e scutiţi de frecvenţă sunt numai acei studenţi, care îşi îndeplinesc serviciul militar. In cele 4 cursuri s'au înscris 63 studenţi.

Internatul s'a deschis în casa parohiei din strada Meţianu 16.

C O M U N I C A T . Cucernicii preoţi refugiaţi cari surt utilizaţi la parohiile din Eparhia ort. rom. a Ara­dului, sunt rugaţi a trece pe la Casieria Episcopiei, pentru « ş i ridica salarul pe lunile Octcmvrie, Noem-vrie şi Decemvrie 1944.

Şcoala de Duminecă 6. Program pentru Durnineca 11 Februarie 1945.

1 Rugăciune: Hristoase, lumina cea adevărată... 2. Cântare comună: Către Născătoarea de Dum­

nezeu. . 3—4. Cetirea Evangheliei (Matei 25, 14—30) şi

Apostolului zilei (II Corinteni 6, 1—10) cu tâlcuire. 5. Cântare comună: Fericiţi cei săraci cu duhul...

ş i : Fericiţi cei ce plâng... (70. Cânt. rel. pg. 86) . 6. Cetire din V. T.: David cruţă viaţa lui Saul.

(I. Regi c. 24) . 7. Poveţe morale: Aducerea aminte de moarte

şi de judecată. (Eclesiastul c. 11). 8. Intercalări: (Poezii rel. e t c ) . 9. Cântare comună: Porunca cea cu taină.

(70. Cânt. rel. pg. 13). 10. Rugăciune: Rugăciunea 5. dela Vecernie.

A.

7. Program pentru Duminecă 18 Febru arie 1945 /. Rugăciune: Tatăl nostru. 2. Cântare comună: Către Născătoarea de Dum­

nezeu... 3-4. Cetirea Evangheliei: (Matei 15, 2 1 - 2 8 ) şi

Apostolului zilei (II. Cor. 6, 1 6 - 7 , 1) cu tâlcuire. 5. Cântare comună: 1. Fericiţi cei săraci cu du­

dul... ; 2. Fericiţi cei ce plan ... 6. Cetire din V. T.: Moartea lui Samuil. Nabal

şi Abigail. (I. Regi c. 25) . 7. Poveţe moral : Vârsta bătrâneţei şi sfârşitul

vieţii. (Eclesiastul c. 12). 8. Intercalări: (Poezii rel. e t c ) . 9. Cântare comună: Porunca cea cu taină...

10. Rugăciunie: Rug. 6. dela Vecernie. A.

Nr. 2 1 0 - 1 9 4 5 . COMUNICAT

Aducem la cunoştinţa tuturor C. Părinţi Preoţi, câ pe preotul Ioan Mărgărim, refugiat dela parohia Fâs­tâci, jad. Vaslui, şi domiciliat in prezent în paroh a Crocna, a fost oprit a liturgisi la Sf. altar şi a săvârşi lucrări sfinte, in cuprinsul Eparhiei Aradului, pentru delicte disciplinare grave.

Arad, la 31 Ianuarie 1945. f ANDREI Traian Clbtan

Episcop. cons. reî. eparhial.

Tipografia Diecezană A r a , Inreg. Cam. Ind. şi Corn. Nr. 4246/1931. T i p ă r i t 10 9 — 1945.