A N U L II. No. 47 2 APRILIE 192t

S B U R A T O R U L R E V I S T A L I T E R A R A , A R T I S T I C A Ş l C U L T U R A L A

Director: E. LOVINESCU

LITERATURA Şl VIAŢA I

L i t e r a t u r a i s v o r ă ş t e din v i a ţ ă ; uneor i pa re însă a - i i m p r i ­m a d i r ec t ive . L i n i a d e d e m a r c a ţ i e se s tabi leş te a n e v o e ; n u . s e poa te şt i c ine e la r e m o r c ă . Ieş ind, d in v ia ţă , l i tera tura î i a cuză unele t răsă tur i şi c a r a c t e r e ; abundând într 'un sens, ea d e v i n e la rândul ei c r e a t o a r e de v a l o r i .

V i a ţ a se foloseşte câ teodată şi d e c r i t e r i i i m o r a l e ; p r e -tueşte c t i a ce nu e d e pre ţu i t ; d ispreţueşte ce ia ce a r m e r i t a mai mul tă con-sideraţie. In loc d e a-i r e m e d i a insuficienţa m o r a l ă , l i te ra tura i -o accen tu iază c re ind t ipuri c e i m p u n e def in i tv puncte d e v e d e r e l ipsite de ob iec t iv i t a t e . A r t a d e v i n e a s t f e l un a g e n t de disoluţie m o r a l ă ; p r in m a r e a e i pu tere d e suggest iune p r o p a g ă judecă ţ i falşe. V o i da yjcâte v a e x e m p l e de d i v e r g e n ţ ă d in t re l i te ra tură şi m o r a l s ,

Avarul şi Risipitorul

A v a r u l e r id i co l şi odios delà P lau t şi p â n ă la De l a -v r a n c e a . M e l i e r e l'a fixat def in i t iv în H a r p a g o n u l lui ; B a l z a c în Grande t .

E r id ico l p r i n c iudata boa lă de a se l ipsi de bucur i i l e v ie ţ i i d in setea d e a aduna tot m a i mul ţ i bani . C a r e sunt î a să bucur i i le v i e ţ i i ? Mul te şi n ic iodată aceleaş i la f i e ca re o m în par te . Unu l îşi găseş te fer ic i rea în l u x , altul în mân­c a r e ; unul în f eme i al tul în ş t i in ţă ; unul în a p a r e n ţ e l e v i e ţ i i , al tul în g l o r i a postumă. Pent ru ce n 'a r fi şi o a m e n i c a r i să şi găsească p lăce rea în a c u m u l a r e a banului ? F i e c a r e d i n noi e p l ă - m u i t pentru anumi te p lăcer i . A m ă n u n t e ps i ­ho log ice sau fiziologice ne fac i m p r o p r i i pentru unele d in bucuri i a le v ie ţ i i .

L i p s a de i a v o a r e ne r id ică bucur ia m â n c ă r i i ; l ipsa fi­neţ i i acust ice ne r id ică imensa bucur ie a muz ic i i .

P e n t r u ce nu i -am presupune ava ru lu i un s imţ nou ce n e l ipseş te? A m vo i să-1 v e d e m mâncându şi bani i .

P l ă c e r e a gât lejului o a d m i t e m ; p l ăce rea och i lo r nu

v o i m să i o a d m i t e m . El se bucură însă p r in ochî , v ă z â n d g r ă m a d a de au r şi nu p r in g â t l e j . In t ru cât a r fi m a i a-n o r m a l ?

Şunt o a m e n i car i nu şi t răesc v ia ţa , din g r i j a g l o r i e i pas tume. Ar t i ş t i i şi savan ţ i i duc c a l v a r u l m i z e r i e i şi a l su-fer inţ i i nu numai din incompat ib i l i t a te cu rea l i ta tea ci d in t r ' o v o i n ţ ă încăpăţânată . U r m ă r e s c un v i s subl im. V o r r e a l i z a o ope ră . De n 'o în ţe leg con temporan i i , o v o r preţui u r m a ş i i . V o r p o m e n i de ei genera ţ i i l e v i i t oa r e . Ce nebunie !—după unii. N o b i l ă şi frumoasă nebunie, d in ca r e iese p r o g r e s u l o m e n i r i i , — d a r nebunie . In t ru cât ii v a bucura g l o r i a pos­t u m ă ? Intru n imic . Chest iunea t rebue pusă altfel. G l o r i a pos tumă nu ne ma i p r iveş t e . Gândul că se v a v o r b i de no i , ne p roduce insă o m a r e bucur ie încă din v ia ţă .

Ţ i n e locui a l t o r p l ă c e r i : ne a lungă f o a m e a ş i , f r i g u l . D i n v a t r a lui se împrăş t i e o b i n e f ă c ă t o a r e căldură* ce n e a r o m e ş t e . N u s i m ţ i m ' f r igul i e rne i din m a n s a r d a să racă! P r i n t r e l ipsuri t r e c e m m â n d r i şi ferici ţ i . E o i l u z i e ! — Ce este însă i luzia şi c e rea l i t a tea? Cine a putut p r e c i z a h o t a r e l e uneia şi a le a l t e ia? Măsura e în sensibi l i ­tatea noast ră . Aceas tă f e r i c i r e e tot atât d e l eg i t imă c a c r i c a r e alta. Şi m a r e a bucurie a g l o r i e i pos tume e întru c â t - v a admisă , dacă nu de o a m e n i i s impl i , ce l puţin de i n ­te lec tual i .

Pen t ru ce n ' am a d m i t e şi bucuria g r ă m e z i i de a u r ? E o bucur ie in fe r ioară I D e s i g u r . E insă o bucur ie l e g i t i m ă ş i nu m a i p e j o s de bucuria s tomaculu i . De ce a m a d ­m i t e pe un o m ce-şi dă a v e r e a , cinstea şi ch i a r v ia ţa pen t ru o l e m e e şi nu a m a d m i t e pe cel ce e c a p a b i l de p r iva ţ iun i inf ini te pentru un b u l g ă r e de a u r ? F i indcă m a i mul ţ i a-î e a r g ă după f î m e i , decât după a u r ? N u i de âjuns. S e v a zice: aurul e bun pent ru p lăcer i le ce poate aduce. A v a r u l v a răspunde î n s ă : p lăce rea m e a este t ocma i în poses iunea Iui, după c u m p lăce rea v iz iona ru lu i e în g â n d u l că v a d o ­bând i g l o r i a pos tumă. Eu cel puţin î m i p ipă i aurul . V i z i o ­narul nu-şi v a pipăi niciodată g l o r i a . T r a e s t e numai cu g â n d u l e i .

Ce i s 'ar putea răspunde log i ce i ava ru lu i ? A v a r u l è totuşi acope r i t de un r id ico l un iversa l . I I v e d e m numai p r in ges tu r i l e mesch ine cu c a r e îşi agoniseş te paraua , torturân-, du-se pe sine, j e r t f ind m a r e i pasiuni ce- i încălzeş te fiinţă, t r ans f igura tă de bucur ie .

A v a r u l nu e numai r id ico l ci şi od ios . H a r p a g o n u l lui M o l i è r e se cumpăneş te în t re c o m e d i e şi t r aged ie , fi c o m i c când efectele ava r i ţ i e i se res f râng numa i asupra lui însuşi ; e t r a g i c p r in d e z o r g a n i z a r e a în c a r e îşi a runcă î n t r e a g a fami l i e . Ë c o m i c în tot ceea ce-1 p r iveş t e pe dânsul ; e t r a g i c

în c e p r i v e ş t e pe al ţ i i . S t ăpân p e s ine , îşi poa te îndruma» via ţa c u m voeş te . N e a v â n d însă ide i l e şi p re judecă ţ i le noas ­t r e , e firesc să ni se p a r ă c o m i c . R â d e m dec i î n faţa ep ice i lupte de toate z i l e l e , pent ru a-şi î n f r â n g e c h e m ă r i l e v i i a l e v ie ţ i i în dauna rea l i tă ţ i i m o a r t e a banului î n g r ă m ă d i t . U n o m ce se flageîează s ingur e c o m i c ; flagelat de a l ţ i i e t r a g i c .

Cele m a i în semna te p iese a l e lui M o l i è r e se pot r e d u c e la o s c h e m ă : v i ţ iu l unuia s ingur d e z o r g a n i z â n d o f a m i l i e în t reagă . F r i c a de m o a r t e a lui O r g o n i i d e z o r g a n i z e a z ă fa­m i l i a ; se î n soa ră cu o f e m e e c e i e x p l o a t e a z ă boa la înch i ­pui tă ; v r e a să-şi m ă r i t e fata cu un m o r t i c o l o d i o s ; z d r u n ­c ină l iniştea casei p r i n i n t roduce rea doc to r i l o r .

F r i c a de iad a lui O r g o n e pe ca l e d e a-i z d r o b i famil ia : Tar tuffe r âvneş t e la f a r m e c e l e E l m i r e i şi la m â n a fetei . P r i a v i c l e n i e pune s tăpân i re şi p e casă . Şi, dacă n ' a r •fi i n t e rven i t t r imisul rege lu i , î n t r eaga f ami l i e a r fi fost a runca tă pe d rumur i . .

A v a r i ţ i a lui H a r p a g o n îi d i z o l v ă fami l ia . E l i sa e con ­t ra r i a t ă î n ' s e n t i m e n t e l e e i . H a r p a g o n a r v o i s'o m ă r i t e c u un băt rân b o g a t . Cîearit e n e v o i t să t r ă iască d in e x p e d i e n t e puţin onorab i l e . T a t ă l lui a r v o i să-1 în soa re cu o v ă d u v ă boga t ă . In faţa pa t imi i cumpl i t e , l egă tu r i l e fireşti d in t r e pă r in ţ i şi cop i i se f r âng . Respec tu l f i l ial nu poa te rez is ta . R u g i n a a v a r i ţ i e i r o a d e totul. T a t ă l şi fiul se găsesc astfel unul înaintea a l tuia ca doi d u ş m a n i : că lăul şi v i c t i m a . Şt când v i c t i m a se răzbună , furând caseta cu ban i a a v a r u l u i , publ icul e de par tea lui Cleant .

F i r e ş t e . U n a v a r e î n t r o m ă s u r ă o a r e c a r e călăul c e l o r d i m p r e -

'jurul lui. P a t i m a a v a r i ţ i e i se r e s f rânge şi asupra lo r . î n c e ­pând delà r o c h i a neves te i şi până la banul economis i t pentrta l u m â n a r e , a v a r i ţ i a î m p r ă ş t i e în ju ru l e i tristeţea şi d e z o ­l a rea . A v a r u l se bucură de banul adunat : a r e dec i o con t r a , v a l o a r e . Ceilal ţ i s e ofilesc însă sub t i ran ia unui v i ţ iu n e î m -păr tăş i t . L ip sa ' l o r s i lnică nu e învese l i t ă de sc l ip i rea vo ioasă a aurului adunat... T r e b u e să r a b d e în t ăce re un j u g d e fiece c l ipă . U r a g a n u l pasiunii t rece p e l â n g ă dânşi i , r o z â n d înoă o e c o n o m i e d e un g o l o g a n , din ha ine , d in pâ ine , d in modes te le p l ăce r i ale vie ţ i i . . .

T r e b u e totuş res tabi l i t un ech i l ib ru . U n a v a r îşi poa te chinui fami l ia . N ' o ru inează însă.

P e căi aspre , t r is te şi s i ln ice îi p r e p a r ă ch i a r un v i i t o r m a i bun, D i n durerosul lui ban va ieşi bucur ia de m â i n e a u r ­maş i lo r .

P r i v i t ă chest iunea şi dintr 'un punct d e v e d e r e m a i l a r g social , a v a r u l este m a i puţin p r i m e j d i o s decât risipi-" .i-era!.,'marele f avo r i t a l tuturor l i te ra tur i lor . Un a v a r e un

o m cinst i t . A v â n d instinctul p ropr i e t ă ţ i i până la feroci ta te , , o respec tă şi la a l ţ i i . N e v o i n d să p ia rdă o f ă r â m ă din ceia

ce a r e , nu se a t inge d e bunul altuia, decâ t p e că i le l ega le . N u tot a « a şi r i s ip i toru l . N e a v â n d n imic , nu respec tă

n imic . . . N e a v â n d instinctul p ropr ie tă ţ i i , n 'o a d m i t e nici l a alţ i i . Un r i s ip i tor e un canal , p r in c a r e banul rotund se ros togo leş t e fără odihnă, de or iunde a r ven i .

Un r i s ip i to r îşi cheltueşte la început avutul . E s lobod js 'O facă. P e u r m ă e silit să r e c u r g ă la î m p r u m u t u r L I n c e p e lungul c o n v o i a l c r ed i to r i l o r şi a l c ă m ă t a r i l o r ; j o c u l d e căr ţ i , combina ţ i i l e p iezişe , pol i ţe le falşe, că r ţ i l e m ă s l u i t e şi to ta la d e g r a d a r e m o r a l ă . N i c i odată un a v a r nu v a a -funge în această prăpas t ie . N i c i un a v a r n'a iscăl i t o pol i ţă f a l ş e ; n'a dat nici c h i a r una a d e v ă r a t ă .

Şi totuşi r i s ip i torul e s impa t i c . Sub f o r m a unui z â m b e t s u v e r a n şi a unei m â i n i înt inse cu cord ia l i ta te , el a p a r e î n o p e r a lui M o l i è r e ca şi în î n t r e a g a l i te ra tură un ive r sa l ă , s e m ă n â n d dezas t re . Banul a runca t cu o atât d e su­p e r b a dărn ic ie , este adesea banul văduve i şi al orfanului. . . N i m e n i nu se în t reabă însă de unde v i n e . Cade pe masa v e r d e sau pe n imicur i l e v ie ţ i i cu o e legantă nepăsare . In l o c de dezgus t t rezeşte admi ra ţ i e . Şi în l o c de a fi p r iv i t ca^un m a r e f e rmen t de d e z o r g a n i z a r e socia lă , r i s ip i toru l este p r i v i t cu s impa t ie şi bună-voin ţă . N u e nici r id icol , n ic i od ios ça a v a r u l . E un f avor i t a l op in ie i publice.

E. LOVINESCU

Tristeta fericirii N u mă 'ntristează toamna cu sura ei povară De-adânci tristeţi ce 'mbracă şi case şi copaci ; N u mă 'ntristează toamna când pâclele coboară Şi ochii noştri-acasă se ntorc tot mai săraci.

P e suilet mi se lasă tristeţă nesfârşită, Când râde primăvara în albele grădini... Adânc mă întristează şi ochii tăi, iubită, Când ochii m i - i inundă doritele lumini.

Şi dac'atunci sălbatec mi te cuprinde b r a ţ u l , N u e s t e fericirea, nu-i fermecatul g â n d , Aceea ce-mi s p o r e ş t e î n b r a ţ şi 'n p i e p t n e s a ţ u l : S u n t b u l g ă r i i c e 'n g r o a p a mi d e mâi i i-aüd c ă z â n d . ,

O. ROTICÄ

CĂLĂTOAREA I

Se sculase în întuneric şi pipăind caută să se îmbrace- Butonul electric era alături dar nu-1 deschidea. Mâinile care puteau umbla pe­llame nu puteau face gestul cel-lalf, gestul aşa de necesar de a lumina. Aveau totuşi puterea fizică necesară, nu erau paralizate. Picioarele se mişcau şi ele. Voinţa şi ea funcţiona. Vrea să aprindă casă vadă ceasul. Pendula mică era pe măsuţă alături, nedespărţită.

Avea şi voinţa şi puterea şi totuşi nu ascultau. De cine nu ascul­tau? Ce alt capriciu, care alt stăpân comanda în ea absurditatea asta măruntă ?

Pe jumătate îmbrăcată rămase pe marginea patului, pe când treceau minutele—acele pe care le auzi umblând pe drumul timpului» întocmai cum auzi paşii unui drumeţ afară.

Apoi aprinse. Era ceasul trei noaptea... Numai trei !•• Prea de vreme. Dormise oare până atunci ? Nu veghease... nici nu dormise. Intre

amândouă. Durerea o chinuise clipă cu clipă în inconştienţa somnului. Aşa ca pe cineva care ar dormi adânc şi pe care alt-cineva Tar scutura •cu barbarie de tot trupul, i-ar înfige degetele în celulele creerulul, i-ar răsturna în conductele vinelor mersul sângelui, l'ar apuca, l'ar trage de fie-care fibrilă- Aşa îi fusese somnul.

Acel cineva chinuit era ea şi chinuitorul era durerea ei. Se va culca iar. Să mai doarmă... să nu stea deşteaptă-.. Aceeaşi

trudă în semi-somnui turbure ! Când sări din nou în sus era cenuşiu afară, aproape ziuă. Se

vedea ceasul : Şase ! . Târziu-Adună cele câte-va lucruri mici rămase şi fu gata de plecare.

Odaia era urâtă cu pereţii ei pătaţi, golită de orice obiect mai pesonal : Patul de fier, canapeaua învelită cu pânză, masa goală cu un jurnal deasupra, cuierul gol , scaunele*

— Unele mărunţişuri nu încăpeau în valiza mică de piele. L e gîămădi într'un sac portativ de pânză. Trebuia să-1 iee tot ea în mână.

* Nu lua trăsură. Oara era numai la zece minute. N'avea nici bani Ia îndemână. îşi făcuse socoteala. Cei patruzeci de Iei, bacşişul Anei erau pe masă, şi alţi douăzeci in pungă, aşa,., pentru drum. ^

Care drum ? Unde mergea ? Cenuşiul din geam părea un orizon imens acoperit cu ceaţă, care cuprindea tot pământul ascunzând dru­murile toate.

Mergea la gară!.. Se întorcea acasă. Totuşi nu avea casă. Casa ei arsese în ajun. Se prăbuşise dimVodată... Mare, frumoasă, solidă. Minunată clădire albă în Cetatea albă şi vie, aprinsă dintr'un trăsnet» îna ;nte ca ea să fi putut înţelege dece! Atât !

Se întorcea acum acasă- Erau unde-va patru pereţi; aceia anume

cu înfăţişarea lor anume, care se chemau casă părintească, pentru cine nu avea locuinţă ar fi putut fi un adăpost; pentru cine era ca ea. rămas pe drumuri, ar fi putut fi un refugiu. Şi nu era.

Ana trebuia să vie să o scoale. Nu venise şi nu putea pleca ară să-i dea bacşişul. O căută prin „Haliui" luminat slab, apoi dibui pe coridoare întunecoase. Nu era nicăieri. Se întoarse în odaie- Cineva urca scara. Poate era sora ei. Trebuia să vie, aşa cât de dimineaţă, ba chiar să o însoţească la gară». Era Lina servitoarea Myrhinei. Spuse că «domnul" sosise noaptea pe neaşteptate delà Chişnău bolnav şi „cucoana" nu putea să vie. Ştia că Myrhina ar fi venit orice ar fi fost, şi că numai treburile mărunte o opriseră. Myrhina o iubea. Suspină!

Se turbură apoi pentru surioara scumpă. Ce-o fi fost Ia ei? în­toarcerea asta era neprăvăzută.

Dacă cumnatul ei avea vre-un necaz mare? De ani lungi ele sufereau in aceiaş timp loviturile şi încercările...

Lovituri şi încercări ? Aşa se putea chema ce i se întâmplase ?" Căuta pentru durerea ei un nume. Cu mâini, cu glas care tremurau,-care dârdâiau de o frigură cumplită, căută înăuntrul simţirei cu simţirea şi nu găsi.

1st aduse aminte de ceva care fusese glumeţ, şi amintirea glumeaţă se strâmbă cum se strâmbă morţii : Da ! sufletul şi gândul au mâini si glas şi genunchi.

Nu-i trebuiau genunchi. Nu avea nici o vină ca să se aştearnă în genunchi Ia genunchii Lui.

Avea să stea în genunchi când va găsi un colţ de timp şi de loc ca să întrebe pe Dumnezeu : Dece e mizerabil ?.. Da... Aşa... Să-1 întrebe... în genunchi... fiindcă credea în Dumnezeu, fiind-că ii iubea şi asta nu se poate schimba, să-1 întrebe dece e mizerabil î Dece dărâmase casa ei printr'o lovitură nedreaptă, o lovitură măestrită, demnă de puterea pe care o închipuim Diavolului. Dar ea până atunci nu credea în Diavo l N u l In Dumnezeu Unul A tot Puternic?

Ce fel de credinţă era a e i ? Intr'o singură forţă în care se în­chide şi se încheagă tot şi din care tot se desfiră şi creşte şi rodeşte şi piere şi învie : binele şi răul ca şi Lumina şi întunericul ? O forţă eare conţine şi natura exterioară şi sufletul, şi spiritul ; şi căreia natura exterioară şi sufletul şi spiritul îi sunt tributare, şi pe culmile lor cele, mai înalte rămân jos dedesuptul acelui adevăr misterios, acelui echi­libru imponderabil armonic şi destructiv pe care bine l'a încarcerat re­ligia în rigida, stupida şi simpla formulă a credinţei fără cercetare : Să fii o rb? Şi să umbli pe drumuri neînţelese orb şi Supus.

Aşa credea?.. Ea n'avea gânduri. Sta mică dar cu blestemul ei mare. In anatema

ei nu era nimic violent. Glasul cu care blestema era strivit ca şi simţirea^ ca şi energiile, ca şi fiinţa ei toată, parcă ieşea dintr'un corp în ade- , văr copleşit subt dărâmături uriaşe* De aceea şi mâna ei amorţită abia încerca gesturi paralizate repede de durere. Zicea «mizerabil" dolent*

slab ca o victimă dureroasă, căreia îi fuge ultima credinţă în bine odată cu cel mai mare bun.

...Sora ei totuşi i-ar fi adus o mare uşurare dacă ia r fi fost alături, Sacul de pânză era urât. 11 înveli în blana ei de gât. Purta ast­

fel o povară vulgară subt o învelitoare luxoasă. Trimise surioarei cuvinte de rămas bun : Să-i scrie ! Să-î spue

dacă cumnatul ei e sănătos şi nu s'a întâmplat nimic. Paşii Linei scoborâră iar treptele. Ea, porni iar pe coridoare în

căutarea Anei. N ' o găsi. In odaia de alaiuri era acum lumină. Sta acolo chiar proprietà-

reasa. Aşa ştia. Auzea mişcând; se vede că era sculată. După multe ezitări spuse cu glas acoperit, lângă uşă: „ E cine-va deştept ?" Vroia să lase cui-va bacşişul Anei. Nu răspunse nimeni. Iar. şopoti. Uşa se deschise şi o femeie străină pe jumătate îmbrăcată, se uită la ea aspru» rece şi întrebător. N u i explică nimic Scuzaţi-mă! spuse. Uşa se în­chise. Cazda se mutase pe semne din odaia aceea !.. Ce de vreme se scula noua locatară!.. Poate avea vre-o slujbă?

întârzia- Trebuia să fie din vreme la gară ca să poată găsi loc. Aşa îi spusese şefuf. Totuşi era cu neputinţă să nu dea bani fetei care o slujise.

Odaia, lumina, plecarea, toate aveau un aer de mizerie... şi sufletul, fiinţa érau tot aşa de mizerabile, umilite, sărăcăcioase.

...Să lase banii pe masă în cameră- Ana ar fi intrat probabil cea d'intâi 1 Dar dacă intra alta ?

Se scoborî. Va scrie surioarei să treacă a doua zi peacolo. ...Nici aşa nu era bine. De azi până a doua zi fata aceea va

crede că a plecat urât... A plecat urât?.. Nu putea suferi ocara din gândul acelei servitoare şi suferea totuşi o ocară fără de asemuire cu aceea, în gândul ceiui mai bun. Dar împotriva aceleia nu putea nimic.

Se întoarse din drum ; urcă iar. Cum ajunse vestibulul îi ieşi înainte Ana cu ochii umflaţi de somn, cu glasul îmbrobodit. Căuta să se scuze că nu a deş(eptat-o.

Scoase banii. Erau opt hârtii de câte cinci lei. li veni în minte că poate nu era destul. I Ie dete încet una câte una ca să se înşele pe ea singură. In ajun seara, seara zilei aceleia grozave, o servitoare pe care nu o mai văzuse îi făcuse un serviciu neînsemnat şi cu un gest nervos îi dăduse douzeci de lei. Auzise mulţumirile ei nesfârşite Ana mulţumea acum şi ea, dar parcă nu era destul de bucuroasă... şi nu mai avea alţi bani... numai cei douăzeci pentru drum. Pentru tot drumul la care pleca în lume singură, fără casă, fără.» de nithic, fără de nimeni... fără de El... şi fără ca cel puţin ceva, unde-va, printr'o mişcare de egoism şi apărare împotriva durerei, să-i apară ca un refugiu.

In acel ajun, în ziua nenorocirei, cu toate că nu-şi da bine seama şi credea că „nu se poate" fiind-că „nu e drept" i se păruse că e sfârşitul pământului şi ori unde umblase cheltuise dezordonat tot ce mai avusese* o samă colosală relativ cu micşorimea întrebuin­ţărilor. Unui birjar care hu se mulţumise cu douăzeci în dăduse patru­zeci de lei ca să nu mai schimbe. Nu putea face decât mişcări scurte §i sta ca date. Unui hamal tot douăzeci şi tot atât unui cerşitor. Hamalul

ncepuse o binecuvântare care o urmărise pe când fugea de manifestarea asta sgomotoasă si neobişnuită. Cerşetorul amuţise şi birjarul tăcuse» nedumerit de trecerea ei descumpănită delà tocmeală la risipă.

Fără de nici un gând pecis i se părea că deatunci înainte numai avea nevoe de bani ; ca şi cum viaţa s'ar fi isprăvit în ziua aceea. Totuşi nu credea că va muri nici nu se gândea să se omoare, dar trecea printr'unul din acele momente când numai ai puterea sa traesti. Mi i târziu avea poate să-i vie în ajutor forţa care susţine şi ridică pe cei ce nu sunt destinaţi să fie învinşi. Acum era mică, slabă şi neno­rocită. Coborî a doua oară, apăsată parcă din urmă de nemulţumirea presupusă a Anei cea de treabă şi care desigur nu se încumeta să pretindă, nici să protesteze.

Părea că fuge de unde-va ruşinată, cu toate că nu avea nici o vină. Se scobora în întuneric pe scară, spre lumina lingavă deafară.

Mişcarea asta îi aduse mecanic înapoi pe cea cu care scoborâse în ajun scara casei ei care se înegrea subt flăcări. Cum o scoborâse în întuneric gonită dinapoi de nenorocire fără să mai întoarcă capul f Cum scoborâse spre gangul negru cu paşi cărora graba şi oropisirea ie întărea mersul, care nu dibuia, ci fugeau hotărât, în acele tenebre din ce în ce mii opace! Cum părea că scara neagră o adânceşte în ne­gurile propriei ei vieţi şi calvarul sufletului ei nu suia un munte de durere ci o năruia josnic cu fiecare pas care surpa ceva subt el. Din capătul scărei se ivise o lumină slaba, pe care p ţinea El, ca şi cum descindel^itr'un cavou în care seva îngropa de vie şi.el e cel care o osândea şi tot el cel care îi lumina ultimii paşi, şi i se mai părea că pogoară pe drumul nelimitat al soartei delà lumină la întuneric.

In oraşul viu în care până ieri îi creştea subt paşi pe fie care ri o treaptă de lumină spre ascensiunea ei cuceritoare ; în oraşul viu pe care în ajun îl simţise întreg cu toată cuprinderea lui de piatră şi de viaţă al ei, şi mii presus de cetate simţise supusă şi cucerită puterea însăşi care comandă clădirea Iumei şi a vieţei ; în cetatea vie în care se simţise nenuritoare şi suverană, i se deschise deodată o prăpastie subt picioare în domnia besnei, csre acum i se lungea dinainte dea-lutigul timpului într'un drum cenuşiu şi sărbăd şi în aceea negură era o mîngâiere că deasupra mormântul îi ţinea candela însăşi mâna celui iubit.

...Acum în dimineaţa asta se scobora delà întunericul coridoarelor Ia lumina mohorâtă a străzii ca spre singura lumină tristă la care viaţa ei putea să mai năzuiască.

CenujiuUdimineţei se albea treptat. Pe trotuar erau destui tre­cători : soldaţi, femei, lume felurită. Veneau dinspre gară în oraş şi decât toţi ea se simţea mai umilă cu sacul care-i atârna greu pe mină* sacul de pânză ordinară peste care sta încolăcită zibelina, şi o r e părea samirul concret al suferinţei ei nedrepte şi umilitoare.

C i paşi mărunţi şi repezi trecea ca o biată fugiră, ca o exi­lată printre oamenii mulţi şi o durea braţul- îşi mută sarcina pe mâna cealaltă şi suspină ca toţi împovărâtji.

U i trecător întoarse capul după ea; nu biga de seama; capul ei era lăsat îrt jds ca al vinovaţilor, ca să nu o vadă nimeni. Nimen»

5 ă nu vadă că nu mai e fericită, Ea, fericita de ieri. A nu fi fericit, când ai avut fericirea! îşi strecură mersul sfios printre oamenii care toţi îi păreau mai buni ca ea, mai vrednici, toţi oamenii ticăloşi.

De vre-o două ori îi scăpătaseră din ochi şiroaie lungi apoi oprite şi peste bereta trasă tare pe ochi, se acoperise cu un vual înflorat des.

In gară trecu prin mulţimea, care dogora şi duhnea, cu sacul ei şi cu mica valiză şi le puse jos alături, ca uri milog casă-şi caute în punguliţă biletul. Lunecă prin trecerea îngustă a controlului şi se duse drept în camera şefului de gară aşa cum o chemase. Nu era acolo. întrebă de el cu glas mic de tot, ea cea strălucitoare de alaltăeri când venise să şi îngrijească, de călătorie. Domnişoara delà telefon o recunoscu dar sta la îndoială tocmai pentru deosibirea asta- îşi spuse numele. Era aşteptată.

„ A zis să staţi niţel că are grija". Avea un glas ca o ţimbală, care o durea. Se aşeză pe marginea canapelei ca cei care n'au aplomb in viaţă, cu ochii pe geamul prin care se vedea trenul încărcat până pe ultimele trepte, plia deasupra pe coperişurile vagoanelor şi în care cu donă ceasuri înainte de plecare numai încăpea un om.

Peronul furnica totuşi cu un sgomot în care se amestecau gla­surile rugătoare, protestările ca şi cutreeratul mulţimei. îşi ostenea vederea pe mulţimea aceea cu mişcare şi huet de val neastâmpărat.

Mută ochii pe ceasul cel mare din perete unde minutele treceau. — Dacă nu se va putea alt fel, va rămâne! Se va duce cu traista

.ei la surioara. Va trece înstrăinată pe lângă casa unde locuise... Ii curseră lacrimi calde până pe mâini.

Când crezu că glasul îi este destul de întărit spuse încet: „nu­mai vine" ! Domnişoara tăcu aplecată pe nişte hârtii, apoi zise ascuţit dar binevoitor şi cu convingere: „Are grijă. Mi a spus să aşteptaţi liniştită... dar... să trimit să-1 cheme".

Un impiegat ieşi ursuz. Minutele treceau mereu. Trenul sta liniştit ca un om sătul care se odihneşte pe când peronul se agita tot mai tare­

r e t e unu noaptea a tras garnitura la peron" observă Domnişoara. Intrau mulţi în birou cu cereri, cu reclamaţii. Un funcţionar

care vorbea pe nas Ie spunea calm câte ceva de consolare cu men­ţiune : că el nu poate nimic.

Un preot bătrân se rugă stăruitor : „Să mă urc, taică— doar să mă urc niţel... că aşteaptă şi preoteasa".

Şi cu toată această pretenţie moderată, cu tot acest argument hotărâtor, funcţionarul rămâne imperturbabil. Un Keferist cerea a van­tagli de corporaţie repetând: Eu sunt delà C. F. R, şi impiegatul îi arăta trenul şi pe şef undeva în marea aceea de lume : »Da ! încearcă

Ea se resemnase. Sta mereu pe colţişorul de canapea cu sacul odihnit alăturea. Amorţise.

„Uite şeful!" Tresări ca şi cum ar fi venit un mai mare al ei. Prin geamul uşei, înaltul personapiu îi făcu un semn liniştitor. Atunci răsuflă şi se odihni mai adânc în canapea. Avea să plece. Fiinţa ei orfană se bucură că a găsit un protector.

La şapte şi un sfert şeful intră suflând puternic ca un luptător «Mergem, zise" !

Ea salută modest pe Domnişoara şi îl urmă supusa şi iemâ-ioare ca un copil- Aşa mică slabă, tristă* s'ar îi nimicfî în gloată fără ace sprijin, li era frică de mulţimea aceea pentru care era o duşmană-priyiligiată. Se sfia de acei oameni care se răsboiau pentru un drept egal cu al ei şi în dauna cărora ea va călători ; Şi totuşi în mul-ţime nu era nimeni mai viednic de ajutor, mai nevoiaş suflet ca al e L

Pe treapta unui vagon păzit de soldaţi un maior vocifera. Sen-' tinela, un soldat mărunt, nu-1 lăsa sâ se urce. Zărind pe şef il apos­trofă. Curseră cuvintele iritate şi ameninţătoare. Cu vocea lui sonoră de bariton, şeful svârii limpede şi bine frazat: „Reclamaţi, Domnule Maior, reclamaţi la marele cartier ' Reclamaţi •' Eu nu pot face nimic» Aco lo e compartiment militar. Dar ar fi mai bin« să fiţi răbdători. Va soldat veni ofiţerul de serviciu şi vă va servi". Maiorul sguduia cu furie vagonul, şi îşi sufla mânia şi ameninţarea în obrazul micuiui implacabil,.

' La scara a doua a aceluiaşi vagon, şeful bătu in geam şi capul rotund şi apoplectic al conducătorului se i v i :

„Lunescule, deschide Doamnei '" Cheia se învârti rotundă- Se urcă pe treaptă cu săculeţul ei şi întinse şefului mâinile ei încărcate* cu un gest de mulţumire.

O salvr.se. Trona pe scară ca o mică regină. Se uita împrejur, împingeau acum cu coatele şi genunchii să Intre după ea. Cei care-erau mai departe protestau. Atunci cu glas tunător de matador şeful strigă: Nu intră nimeni decât Doamna'.. Are cine»va ceva de spus' Să reclame! Sunt şeful gârei Bucureşti.

Mă cheamă Georgeovici... Pentru cei care au ceva de adâogat Era de fapt unul din cei trei sub şefi care îşi împârţeau serviciul

ssişcărei.—Pe timpurile acelea se putea chema calvarul mişcsrei.—Şeful în biroul lui rezolva mai delà adăpost problemele supreme ale acelui serviciu. II zărise adinioarea. Un om distins la înfăţişare, afabil cu ori cine, cu părul cărunt.

Dar aci în mulţime, subşeful Georgeovici era în elementul lui. Mai înalt ca toţi, bine legat, oacheş cu o faţă deschisă avea un aplomb-exuberant Tăcut pentru luptă şi comandă răcnea prin huetul de val», ca un tribun care totuşi decretă tirania. Avea dreptate. Ori-ce şovăire Far fi dat pradă hoardei.

Ea se simţea cuprinsă d « o admiraţie stupidă pentru acel curaj; soarta ei depindea de comanda aceea hotărâtă. Sta pe scara trenului atârnată ca o musculiţă pe coama unui leu.

„ A u venit domnul Prefect şi domnii Deputaţi" ? mai întrebă şeful-Georgeovici. Capul rotund afirmă.

«Sărut mână" îi spuse cordial. „Şi drum bun. Ce vrei • Alt-fel nu scapi de ei... Până la urmă se strecoară aproape t o ţ i C e putem-să facem pe aşa vremuri I* Plecă prin mulţime cu siguranţă ce t-o dau. puterea lui fizică şi prestanţa morali.

In adevăr cele câte va sute de reclamaţii fără probe, cădeau zilnic in coşul desuetudinei unde se înecau nevoi mai mari în timpurile aceiea zăpăcite, când drojdia răsboaielor turbura liniştea aşezărilor şi când fer­mentale prefacerilor sfâriau epoceleîn vinul tare la gazele lor amorţitoare^.

HORTENSIA PAPADAT-BENOESCH

DURERI MĂRUNTE Generalul X, fost multă vreme ataşat militar la Paris{ luase de

curând comanda unei divizii de Dunăre. Inait, fin, cu ochii profunzi, cu păr cărunt» noul comandant cucerise pe toaiă lumea prin apucă­turile sale distinse. Era sufletul „causeriilor" de salon susţinând cu însufleţire, apărând pas cu pas, cu gesturi leneşe, blazate, ieorii uşor paradoxale asupra amorului, arte:, literaturii, care distrau societatea dispunând o la spirite fericite şi glume vesele. Nu se petrecea fără el. Era invitat pretutindeni. Văduvele—toate de războiu—îl urmăreau cu priviri incendiare» îl ispiteau cu râsuri scurte, provocatoare. In calea lui, duduile roşindu-se suspinau discret, ştiindu-i neînsurat, de­se auzea pân'la mansarde, infine toţi cei căsătoriţi făcuseră din et amicul casei. Apoi prietenii observară treptat că generalul, care lua masa la popotă şi locuia la comandament, se arăta din ce în ce mai rar, pierduse culorile şi bunele sale dispoziiiuni, se plimba desco­perit, agitat, pe alee lăturalnice, monologând cu gesturi ciudate, ce spintecau aerul ca nişte lovituri de sabie. Se svonise chiar că în serviciu era acum de o violenţă extremă. Nu mai primea audienţe, brusca ofiţerii, repezea ordonanţele, nimeni nu ştia ce vrea deşi se căzneau toţi să-1 înţeleagă şi n'ar fi îndrăznit nici unul să-1 contrazică.

— »Cine a fost Christos?" întrebă el pe un colonel, greu a-vansat Ia vechime, ce se prezentase în afaceri urgente de serviciu.

— ,-Piul..." — -...nimănui... un farsor". — „Adevărat, aici aveţi dreptate". — „Cel mai mare filosof, colonele, mă 'nţelegi ?" — «Foarte învăţat, asta e adevărat". — «Lasă-mă... lăsaţi-mă... ia-ţi * hârtiile, răcni generalul trântind

cu pumnul în masă, stropindu-se de cerneală, spre marea mirare a unei doamne, de o eleganţă sobră, de o frumuseţă netăgăduită, care apărută în cadrul uşii pe neaşteptate, îl întrebă blândă, îndurerată ca • o madonă:

— „Georges, scumpul meu, ce ai?" — »Emma... T u ? tu aici? O ce fericire! Doamne ce bine că

ai venit. Ia-mă.. nu mă lăsa!" — »Dar ce ai tu ?.. te simţi bolnav ?" continuă ea, apropiin-

du-se îngrijată, privindu-1 cu pasiune. — „Nu dragă.- sunt... să fugim... dacă mai stau înnebunesc.

Mă crezi ?" — »Dar ce ai, ce simţi", şi se porni sfioasă să plângă, lipin-

du-se de dânsul. — „Să fugim, îţi spun... De şase luni de zile de când comand

divizia nu mă contrazice nimeni.

— „Vai cât m'am speriat.-. Dar de ce te superi? Eu cred că îrebue sä fie foarte comod", exclamă ea liniştită, râzând cu ochii umezi.

— „Comod ?.. bravo I Dar înţelegi tu ce înseamnă să ai zilnic a face cu resemnaţi, cari aştern sugativa şi aprobă orice enormitate?

— Ioane! — „Ordinaţi !.." — „ A d ' o cufărul. Şi hotărât de moarte arunca grămădind la întâmplare în lada

deschisă în mijlocul odăii, cărţi, haine şi bibelouri. Peste câte-va zile, prietenii aflară din jurnale demisia genera­

lului, pe care toţi îl credeau ţâcnit. M A I O R U L G H E Q R G H E B R Ă E S C U

N O C T U R N E 1. Din balcon

G â n d i r e a - i v i s şi u m b r a i m p e r i u l f a n t e z i e i ; u n z v o n d e f r u n z ă p a r e c o p i l u l r e v e r i e i . . . I a r n o a p t e a t o a r n ă 'n f i e c e c u p ă - f l o a r e u n s t r o p m i ş c â n d , c u m i n t e , c r e a n g a d e t e i ş o r şi p l o p . A d i e lung . . . Ş i b o a r e a f o ş n e ş t e p r i n t r e - a i e i d e p a r c ' a r f i p a r f u m u r i d i n r o c h i i d e f e m e i c e a r v a i s a p e l a c u l g r ă d i n i i a d o r m i t e t o t m a i d i s c r e t t o t m a i p i e r d u t , m a i o b o s i t e . . .

2. Rasă fit tie stelo

I n c o l ţ u l ş t e r s a l s t r ă z i i u n b o b s f ios d e a u r i i n p â l p â e : f ana ru l . . . I a r n o a p t e a p a r e - u n m a u r c e s 'a ' n v e l i t d e - a ' n t r e g u l î n b o l ţ i l e a l b a s t r e p r i n z â n d u - l e c ' o m i e d e - a g r a f e şi d e a s t r e . . . . F r i c o a s ă , p i e p t u l r e c e , p r i v i n d în g o l , n o p t a t e c te -a i s t râns u ş o r d e m i n e c u b ra ţu l t ă u m o l a t e c ş i c u m î ţ i s o r b a m o r u l p e m i c ă g u r a ta î n o c h i - ţ i m a r i — o n o a p t e — s e m a i r i d i c ' o s t ea .

3. Retorism A ş i v r e a c a să i ubeş t i ; a ş i v r e a să- ţ i m i s t u e a m o r u l s ă n i i ş i să t e e n e r v e z e s e a r a , o s i m p l ă s t r â n g e r e a m â n i i . . . A ş i v r e a să v ă d c u m i n d o l e n t ă , î n c o l ţ u n f i r d e g â n d

î n g b e m i — c u m r â z i s i l i t şi c u m m a i b i n e a i v r e a ' n t r e p e r i n e să g e m i ! A ş i v r e a s ă n u m a i r â z i c u r â su l a c e l a p l i n ş i t r e m u r a t c i a s c u l t â n d c u m m o a r e 'n s a l ă u n v a l s b a n a l şi d e m o d a t să v i i să- ţ i r e c i t e z c u m i n t e a p i e r d u t ă c a o b a r c ă 'n c e a ţ ă un b a s m g a l a n t , o m i e unu d e v e r s u r i c i z e l a t e 'n g h e a ţ ă —

u n s o n e t scu lp ta t d e d r a g u l r ă s ă r i ţ i l o r t ă i s â n i o p o e m ă , o p o e m ă p e n t r u p a l i d e l e m â n i . . .

F. ADERGA

O M U L Am prins în minami lemnul şi-am muncit-Din el să lac putere dătătoare De iot ce poate, trupul sä măsoare Cînd creşte, în lumină înlloiit.

Apoi, stăpîn pe-a lutului izvoare l-am spus văzduhului: sunt fericit Căci am visat că rn plaiuţi nesiîrşit Domni-voi : rege, dincolo de soare.

Şi am pornit; cu sufletul întins Ca şi un arc, cercam să mi fac săgeată Din ochi, din inimă, din pieptu 'ncins...

...Era o zi frumoasă, mîngîiată De adîncimi senine, cînd învins C u brafele deschise încă : „iată

„Sunt ameţit" zisei... „de Necuprins !". A L E X A N D R I N A S C U R T U

I s p i t ă F a n t a s t i c l u n a 'n f u n d d e z ă r i r ă s a r e Ş i - a p r i n d e 'n a p ă s t r o p i d e d i a m a n t , E u n m o m e n t a t â t d e c u l m i n a n t , î n c â t i sp i t a 'n m i n e i a r t r e s a r e ;

C e - a r fi a c u m să in t ru ' n c e t în m a r e Ş i să m â l a s c u b r a ţ e d e a m a n t S ă m ă t â r a s c ă v a l u l î n n e a n t , Î n t r ' o b e ţ i e f ă r ă d e ş t e p t a r e ?

O m a r e ! C e g r o z a v ă v o l u p t a t e A r fi î n p a t u l t ău d e u n d e r e c i , Să c u r m e t e r n a m e a s i n g u r ă t a t e

C u m o a r t e a c u n u n â n d u m ă p e v e c i !

D a r d a c ă n i c i a c o l o nu-i d r e p t a t e , Şi n u m a i t ruda t rupu lu i o ' n e a c ă ?

ALISE SOARE

Poeme biblice

Molse grăind cafre Domnul Şi c u m înfaţişa-se-va robul T ă u înaintea norodului ? Că

p ic ioa re l e m e l e sunt bătute d e v â n t şi furtună şi t rupul m i - i ostenit si sunt m i c şi t emător , D o a m n e . î m p ă r a t u l v a pune s lugi le să m ă lovească , şi p i e t r e m i se v o r s v â r l i in cap . I a r ă m u l ţ i m e a p r i v i n d cu ochi ră i că t ră m i n e , scuipa-va t a ţ a ca r e T e - a văzu t şi c a r e s'a uimit , o ! D o a m n e . C r e d e v a c i n e v a că robu l T ă u a s imţi t haru l Cerului şi p r i v i r e a lui a închis i coana Eterni tă ţ i i T a l e ? P u t e a - v o i s tăpâni norodul c a r e v a rânji ne înc reză to r şi păcătos , că lcându-mă în p i ­c i o a r e şi s t r iv indu-mi p leoape le ochi lor , a och i lo r lumina ţ i o c l ipă de a r ă t a r e a T a ?

N u ! D o a m n e ! A b a t e asupră-mi mân i i l e T a l e şi fă ca sufletul m e u să a r d ă în focul năp razn ic , rupe ca rnea tru­pului şi ucide-mi toate avân tu r i l e . Să m ă târăsc ca ş a rpe l e f i să beau, însetat, din m o c i r l ă ; câ in i i să m ă sfâşie şi co rb i i să -mi bea sânge le : eu vo iu prea-s lăvi m ă r i r e a T a fără sfârşit şi m ă v o i minuna, smer i t adânc, d e bunătatea ta n e m ă r -

- g in i tă . Ci nu m ă t r im i t e norodului c a r e nu T e cunoaşte şi

iiu 'J e-a s imţi t ,—o D o a m n e ? N o r i aducător i de zavis t ie* a-e o p ă r ce rur i l e . V â n t cumpl i t p r inde a surla. Ţ i e m ă închin. D o a m n e , şi Ţ i e m ă m ă r t u r i s e s c : că robul T ă u e n e v o l n i c şi

• t remură păca te le în el şi v r e a pedeapsa T a , i z b ă v i t o a r e a T a . p e d e a p s ă .

A p r i n d e t o r ţ e l e ; să a r d ă cerul , să fte foc ur iaş şi să m ă afund in flăcări,—beat de fer ic i re , D o a m n e — P ă r i n t e l e pă r in ţ i lo r me i .

- I . P E L T Z

/ N Ă L U C A -4ce ia .* toamnă rece şi bronzată Cu purpura pe ramuri şi alei, Ca galbene medalii prinse 'n tei, €u zarea in amurg înflăcărată:

Aceleaşi umbre albe de temei Şi liniştea de-altar ca altădată, Dar numai patima-mi înfrigurată -Zadarnic fuge după umbra ei. Se sfarmă "mp arăţi a de lumină Şi-s părăsit în veşteda gradină Ce moare 'ncet subt platoşa-i de aramă. "Coboară de pe ramuri noaptea rece Şi 'n sufletu-mi cutremurat de teamă Năluca fericirii grabnic trece...

B E Ţ I E Aşa te am cunoscut : o vijelie Ce smulge şi ridică pînâ 'n slavă, Ameţitoare cupă cu otravă Din care am sorbit durerea-mi vie. Fâcînd din orice clipă-o veşnicie, M'ai stăpînii şi totuşi mi-ai fost sclavă, Poruncitoare în iubirea-ţi gravă Şi umilită 'n clipe de beţie. Treptat treptat s'a risipit himera, In zări de ceaţă-a dispărut Cytera Cu bogăţia sufletului meu. ...Dă mi înapoi tu aripele mele, Da-mi iar puterea mea de ti nur zeu Să mâ înalţ Ia cerul iau de stele.

I O N SÀNGIORG1U

Văfui fericirii? de G. Clemenceau Piesă mai mult de atmosferă decât de realizare dramatică, Vălul'

fericirii uzează de un procedeu adéquat : imperiul Chinei şi oamenii de acolo vor înfăţişa o lume depărtată de a noastră, lărgind şi mar ales adâncind perspective. E procedeul minunatelor «scrisori persane", e în fine proectarea în cadrele unui mit a unor adevăruri de pretu­tindeni, şi adânc omeneşti. Ironia fină şi învăluită în discreţie nuanţa minunat treimea primă a unicului act al piesei. Cu ea se putea sfârşi prea bine proverbal: Fericirea e a celor ce nu văd. De aceea eroul era orb. Vederea limpede care a revenit era o vecinică durere pentru cel deprins, în noaptea orbirii, să poetizeze lumea.

Până aci intenţia părea clară : pe un fond esenţial liric se broda amănuntul epic al proverbului. Fiind vorba numai de atmosferă, ea fusese prinsă. In încropirea ei se sublinia delicat satira dureroasă.

De fapt piesa nu se sfârşeşte acolo unde totul arăta că se puteav şi mai ales că trebuia să se sfârşească. In celelalte două treimi ale apologului se mai îngrămădesc încă două acţiuni. Se părea că trei acte se contopesc în unul singur, despărţite prin cântecul din lut, ca şi trilogiile clasice prin cor.

Tonul se schimbă şi el. Retorismul şi tirada apar sdruncinând o impresie de început care trebuia să rămâie finală.

Cu ultima desnădejde „ Vălul fericirii" se agăţa de o himeră, sfărticându-se în bucăţi: încercând să fie dramă îşi falsifica întreaga structură.

D-l Soreanu a simţit aceste svâcniri neaşteptate ale scenelor Numai datorită marii sale creaţii am putut trece peste ele-

Prin contrast cu plinul sufletesc depus în acest rol, ne gândeam la ce ar fi fost acest prim personagiu pe mâinile unui actor lipsit de această minunată şi impunătoare unitate.

MIHAIL IORGULESCU

S'a primit delà Cartea românească : Teatrul Sătesc

Th. D. Speranţia :

Florian Crisiescu

Mireasa Mana vacilor Ce poate lenevia Două surde.