Anul I Nr. 6 Preţul 3 lei IULIE 1932

RĂSĂRITUL NOSTRUo r GAN PEDAGOGIC CULTURAL Şl SOCIAL AL SURDO MUŢILOR DIN ROMANIA

REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA a p a r e l u n a r A B O N A M E N T E :STR. TURDA NO. 75, BUCUREŞTI II D i r e c t o r : V . D IM IT R IU - L E O R D A A utorită i, in s t i t u ţ i i ............. L e i 1000

P articu la ri şi surdo-m uţi . . ,, loo

CĂTRE CITITORIIŞI ABONAŢII NOŞTRI

Numărul de faţă — No. 6 — îşi continuă apariţia în capitala României-Mari.

Evenimentele nespus de dureroase care a precedat apariţia acestui organ pe­dagogic, cultural şi social dar şi de luptă hotărîtă în contra celor ce — chemaţi să ne ajute în nenorocirea noastră: sprijinindu-ne şcoa­la şi pe acei dascăli cari sângerau pentru ticăloşirea adusă acestei instituţii de cultură naţională — ne pân­găresc cu atâta neruşinare.

Noi însă vom merge îna­inte pe calea binelui şi a adevărului care, astăzi mai mult ca ori cînd, este însăşi temelia vieţii şi trebue să e­xiste în sufletele tuturor, care în scurta lor trecere prin viaţă, faptele lor ră­mân un exemplu covârşitor al voinţei umane, când sunt bune; şi un oprobiu viabil

. de blestem transmisibil ur- ' maşilor, când sunt rele şi

rău voitoare.Caraghioslâcul feroce şi

feudali al câtorva interesaţi cari ar dori să vadă „apu­sul" cel veşnic al „Răsări- tul"-ui nostru pentru că prin această mistuire să nu i se poată da faptele rele în vi­leagul opiniei publice, îi trădează de la început în chiar ochii celor cărora se adresează, caraghioşi.

Noi însă nu avem nevoe să fim cunoscuţi de cei ce se complac în mocirla pă­catului care nu se iartă, ci ne adresăm şi ne gândim la cei ce ştiu şi înţeleg du­rerile şi cerinţele noastre de îmbunătăţirea vieţii şi a şcoalei prin introducerea învăţământului superior.

RĂSĂRITUL NOSTRU

EXPOZIŢIA SCULPTORULUI DIMITRIU-LEORDA (In medalion : sculptorul V. D.- Leorda)

O chestie de conştiinţaIn actualitatea vieţii mate­

rialiste de astăzi, când ches­tiunile cele mai primordiale de interes obştesc pentru un stat civilizat, sunt neglijate, — conştiinţa de sine nu mai există.

A stfe l în vremurile acestea când însu fleţit de cel mai înalt sentiment de umanitate şi de dorinţa de a preservi unei institu ţii de binefacere socială — care dela război în­coace se înclină spre decă­dere şi dezorganizare — mi-a fost dat să văd oameni şi dintre acei ce, ani de-a rân­dul, i-am crezut de treabă şi capabili de o înţelegere înaltă. ,

Crudă dezamăgire !Crudă şi nespus de tristă

cu cât dezamăgirea vine de acolo de unde am învăţat şi unde mai apoi, am învăţat pe alţii : onestitatea pe că­rarea vieţi şi aspiraţiunea la o meserie frumoasă care a­proape atingea apogeul fru ­mosului în artă şi care timp de 6 ani cât mi-a foşt drag să deţin această catedră de of i­ciere a frumosului — rău re­tribuită, — a făcut obiectul de admiraţie a celor ce au a­vut ocazia să asiste sau să vi­ziteze una din expoziţiile şcoalei noastre.

Numai dorinţa de a f i de folos, şcoalei şi sărmanelor fiin ţe lipsite de auz şi graiu cărora le-am asigurat existen­ţa, mi-a dat puterea să rezist propriei mele suferinţe. In şcoală au fost şi dascăli în ţe­

legători cari au ştiut să apre­cieze activitatea mea, apre­ciere ce mi-a fost un balsam de reînoire sufletească în no­ianul de amărăciune din ulti­mul timp, care m’a desgustat şi silit să mă desprind din- tr’o atmosferă viciată, nepo­trivită aspiraţiunilor mele şi mai ales rolului de răspun­dere dăscălesc pe care îl în­ţeleg integru şi disciplinat în faţa căror virtuţi, mahala­gismul, invidia şi meschină­ria intrigilor se dezbracă.

Când un om are de înde­plinit o datorie, o va înde­plini cu ori câte piedici îi va sta în cale.

Aşa şi eu îmi voiu înde­plini datoria mea către ţara mea fiindcă aşa simt că tre­bue să o fac şi pentrucă am o conştiinţă care niciodată nu e absentă.

Ş i nfci nu voiu căuta să plac la oamenii cari nu me­rită multă consideraţiune, nici dintr’un punct de vede­re, asta s‘ar chema sclavie.

Nici regele nu are prea multă libertate dar ori cum, el este sclavul datoriei iar nici de cum al imbecililor.

Ş i pe cât îm i va sta în pu­terea mea, voiu lupta pentru triumful cauzei drepte la ca­re şi surdo-muţii au tot drep­tul : învăţăm ântul superior.

Până atunci cerem să ni se restitue localul nostru donat nouă cu limba de moarte de marii binefăcătorii noştri.

V. DIMITRIU-LEORDA

învăţământul practic în şcoalele de surdomuţi

de prof. Fs. GheveciuAstfel cum sunt organiza­

te institu tele de surdomuţi- azi. cuprind 2 părţi distincte şi bine definite :

a) învăţăm ântul voirjbirei şib) învăţăm ântul practic.Amibele de o im portanţă

capitală penltru surdomut, pentrucă datorită oomlbi na­ţiei ambelor învăţăminte, su r­dom utul este pus pe picior de egalitate cu normalul, né­mái fiind un soi de povară pen tru cei d in jur.

In rândurile ce urmează, ne vom ocupa despre felul cum e organizat învăţămân­tu l practic în şcoalele de su r­domuţi şi dacă acest învăţă- mânf dă roadele cuvenite, a- diică, dacă suiridomuJtull la ab­solvirea lui, poate să fie un bun lucrătjar, câştigâmdu-şi existenţa prin propiria-i su­doare.

Toate şcoalele ide suir|do- m uţi existente azi în ţară, nu au o organizaţie uniform ă a învăţăm ântului practic.

Fiecare şcoală îşi are un num ăr de ateliere m|ai m ulte sau irtai puţine ca alt».

îndeletn iciri practice co­mune pentru toate şcoalele par a f i inumai : desemnuiL cismăria şi croitoria. Unele au în plus : tipogrfie . tâm- plărie, îm pletituri de răchită, etje. •

D intre toate institu tele de surdom uţi din ţară, cea mai bine înzestrată din punct de vedere al învăţământului practic, pare a fi şcoala dellla Focşani, — fiind în acellaş tim p, cél mai vechiu institu t aii ţării, — întrulcât pofeedă următoarele atéliere practi­ce: desemn uil şi sculptura, cismăria, croitoria, tâmjplăria şi îm pletituri de răchită.

In al doilea rând, pare a fi şcoala dela Cernăuţi, care po­sedă : în afară de cismărie, croitorie, desemn şi tipogra­fie ; urmând apoi celelalte şcoli.

Vom vorbi despre fiecare îndeletnicire practică în par­te:

a) Dasemnul:O ocupaţiune prin excelen­

ţă intelectuală, în trucât sur­domutul ce_şi alege ca viitoa­re îndeletnicire desemnul, trebue să fie un sp irit fin prin excelenţă, un admirabil observator, pentru a putea pătrunde cu ochiul cele mai mici cute, care frăm ântate în creerul lui subtili, să redee pe hărţie armonia liniilor şi um­brelor văzute, constituind ce- eace numim obişnuit „fru­mos“ sau „foarte frumois“.

Se spune de unii, că surdo­muţii au înclinaţie în genere spre artele frumoase, ceeace nu-i tocmai adevărat, căci re­alitatea desminte categoric a- firm aţiunea aceasta.

D intre surdomuţi, pot să_şi câştige existenţa în viitor cu practica artelor frumoase, nu­mai aceia oare au o structură cenuşie, deosebită m ult de a celorlalţi şi în cele mai mul­te cazuri, structura cenuşie a acestora este cu m ult supe­rioară normalilor, dovada, o face operiie lor proprii, ce le_au dat la iveală.

Spiritu l cireator face abs­tracţie de un sim plu sim ţ co­lector de senzaţii (auiditive) de m ulte ori dăunătoare, in­dividului, în desvolltarea lui spre frum osul din arită.

Aşadar, artele frulmoase ce se practică î.n şcoale, în orele de desemn, la acestea, n u i-au

parte to ţi surdomuţii!, pentru m otivele binecuvântate mai sus.

Culm se desvoltă studiul artelor frumoase în şcoalele de surdomuţi dela noi, e greu de spus un cuvânt bun, pen­trucă ar însemna să .ne lău­dăm noii, pe noi înşine, ceeace nu miroase a bine, ca şi lauda de sine.

Totuşi, din cele ce ştiu, din auzite sau din sqriis, mii-arn făcut convingerea că la toate şcoalele de surdomuţi, pe tă­râmul artelor ifiriuimoase se munceşte frumois şi1 conşltiin- cios, atât din partea elevilor cât şi din partea dascălilor.

Constatarea aceasta nu am făcut-o numai eu, ci au mai făcut-o şi allţii, care au venit în contact cu şcoalele de sur­domuţi şi au avut dorinţa să se intereseze, cam ce se face prin atelierele de arte f ru ­moase ale şcoallei.

Urm area a fost că, oamenii aceştia au dus departe cuvân­tu l bun despre locaşurile de lum ină al.e surdom uţilor.

Chiar creaţiunille m icilor ucenici ai artelor frumoase, au dus vestea şi faim a şcoale- lor respective, nu numai, în­tre graniţiile ţă rii noastre, ci şi peste hotare au arătat că, şcoalele noastre de surdo­muţi, cuprind în sânul lor e- lelmente artistice de valoare.

Despre creaţiunille artistice ale micilor suţdlamuţi dela noi, care au luat drulmul s tră ­inătăţii, pentru a le arăta şi altora, ce pot m icuţii noştri, a scris ziarul „Universul“ î.n pagina „artisltice-jcullturale“ despre a rtiştii surdom uţi ai şcoalei dela Focşani.

Vom reveni.

------ X X X — - -

O adeziune preţioasă

D. colonel Al. Vasilesicu- Lascar, preşedintele asocia­ţiei „Virtutea militară" de război, a cerut să fie înscris membru în „Asociaţia ami­cală a surdo-muţilor din Ro­mânia" de sub preşedinţia de onoare a M. S. Regina Maria, spre a lupta cu gla­sul d-sale cauza noastră.

Comitetul Asociaţiei, miş­cat de această rară dovadă de simpatie a unui distins militar, a admis cererea d-lui colonel, numindu-l membru de onoare al aso­ciaţiei alături de d-nii prof. dr. N. Minovici, N. N. Să- Veanu, fost ministru, dr. E. Costinescu, general Hera- clie Nicoleanu, Eugeniu Bo­tez (Dean Bart), C. Chir iac.

PROFESORUL NOSTRU— D u b la sa activ itate —

de B ră tilă 1. V icto run fost elev al d-sale

Um senii,menit proffimld de re ­cunoştinţă pentru Acela* care mi-a îtKsît sfătuitor morali şi p rie ten sufletesc în t impui co­pilăriei, a tâ t mie cât şi gene­raţiei de elevi cari sa u perin­dat prin clasa d -sa le ; d-il Di-< m itriu Le o r da, profesorul nos­tru de desen şi caligrafie, p re ­cum şi un elan de revoltă con­tra nepăsare i şi ignoranlteî a­celora din a cărora pricină şi-a dat demisia din învăţământ, îmi impune a vorbi despre du­bla d-sale activitate, munca neîntreruptă şi sforţările de­puse în tr’un scop nlobiil şi cn totul dezin teresat: ridicarea institutului de su rdo-niuţi din Focşanii din semi-obscuritatea în care a căzut p rin răpirea vechiului său local spaţios şi confortabil şi m utarea şcoalei în nişte eicioabe — ppetra Ţi­nui nenorocit regim politic.

Clasa de desen a fost cel! mai mult timp instalată înitr’o cocioabă cu lut pe jos. ce fu­s p St* aillădată grajd de vite. Joasă şi slab lum inată era în aşa fel amenajai'ă, că bieţii elevi — şi nu mai puţin pro­fesorul, — iarna îngheţau de frig sau erau asfixiaţi de fu­mul răspândii de soba deseori stricată, ia r vara asuidau de căldură. Şi totuşi diin clasa a­ceasta m izerabilă, din mâinile acestor elevi au ieşit desene şi tablouri admirabille ce au fost îndelung admira te la expoziţii­le şcolare deschise la fiecare fine de an. _

Ceeace denotă talentul şi a- pleoarea ce-o au cei miai m ulţi surdo-uniuţi spre arte le f ru ­moase. _

D 4ui D im itriu Leorda, i se da'toreşte în cel mai înalt grad progresul elevilor săi. Dându- le libertate deplină în alege­rea subiectelor după gustul fiecăruia la probă atrăgânldu- le atenţia asupra greşelilor, dar obişnuinldu-d a şi le cori ja singuri, îucurajâudu-i deopo­trivă pe toţi. In acellaş t imp introduce desenul dulpă matu­ră, dându-i o dezvoltare ne­bănuită. La toamnă se va des­chide în Bucureşti o expoziţie cu desene inclusiv după natu ­ră la care se va putea rem arca progresul ce l-au făcut elevii d-sale în ultim ii ani'. D ar ceia ce a făcut atracţia deplină a lecţiunelor sale sunt convor­birile ce d-sa dintr'un sp irit bine-voitoir de educaţie le în­treţinea cu elevii. _

Stăpân pe o mimică p e r­fectă, înţeleasă de toţi elev ii , având o cultură vasta, autodi­dactă, se în treţinea cu elevii, povestind u-le lucruri intere- sânte — neştiulte de ei — cari

le frapa curiozitatea şi atenţia Simplicitatea d-sale distiinsla lipsită de rezervă, bună-voin- ţa sa amabilă către eleva, îi a ­trăgea, înspirându-le stimă şi simpatie. Convorbirile având un caracter ştiinţific, educa­tiv şi moral; altele fiinld ve­sele şi amuzante, orele de dla- să se scurgeau pe nesim ţite în mod agreabil şi folositor edu­caţiei elevilor.

Naturali că prin contactul zilnic cu elevii şi felul d-sale de a se purta cu dânşii şi-i a ­propia sufleteşte. Ascultat şi stim at de elevi, d-sa a fost în şcoală o autoritate morală personificată, la oare nu oda­tă au apelat ceilalţi dascăli când aveau de-aîace eu elevi recalcitranţi.

La expoziţiile de desen des­chise de d. Dimitriu, Înmiea a rămas uimită de desenele şi tablourile ireproşabil execu­ta te de elevii d-sale. Expozi­ţia de desen a „Casei şcoale- lor“ ne-a prem iat desenele. In fine anul trecut, a alcătuit 2 albume cu desene după natu­ră ale elevilor săi, tri meţând unul la expoziţia internaţio­nală de desen de la Geneva, altul în dar din partea surdo­muţilor, copiilor japonezi din Tokio. Albumele cu desene au fost îndeajuns apreciate şi ad­mirate de cunoscători, pentru talentul şi fineţia execuţiei lor.

însufleţit de un ideal nobil lipsit de arşice in teres a scos cu mari sacrificii ziarul „Ră­săritul nostru“, cu care face un mare pas spre civilizaţie; încercând a ridica pe surdo- muţi la nivelul cultural la care au ajuns în alte state.

Scopul ce-1 urm ăreşte în ziar e să atragă aten ţia statu­lui Român, asupra necesitatei ridi cărei şcoalei de surdo­muţi la rangul de înalta inŞti tuţie naţională de educaţie a m icuţilor infirmi lipsiţi de auz şi graiu; precum şi a se specializa cursurile după mo­d d u l celor din străinătate. Totodată ziarul e un organ cultural, în care educatorii surdo-imuţilor discuta şi t r a ­tează metode pedagogice, p ri­vitoare la o raţionalizare a în- văţămânftnlui.

Plecarea d-sale din şcoală este o m are pierdere pentru aceasta, d. Dimiitriu fiind u ­nul din cei mai experim entaţi maeştri ai surdo-uruiţilor, un cunoscător psichollog profund — apropiat sufleteşte de ei prin aceia că s’a ridicat din m ijlocul lor. Lipsa sa va fi îndelung resim ţita,

expoziţie de sculptură ̂ a , sculptorului V. Dim itriu- beorda. Va expune şi câţiva

foşti elevi ai m aestrului cu desene luate după natură m creion, pastel şi cerneală.

Sala unde va avea loc a­ceastă expoziţie se va anun­ţa ulterior prin ziarul „Uni­versul” si în al nostru.

’ - 0—

A apărut darea de seamă asupra congresului profeso­rilo r de surdo-miiţi de la Harnburg, de prof. Dimitrie Rusceac, directorul In stitu tu ­lui de orbi şi surdo-muţi „Re­gina Maria” din Cernăuţi.

Lucrarea este foarte intere­santă şi cuprinde — în linii generale — o expunere asu­pra congresului ţinu t la Harnburg la care a luat par­te profesori de surdo-muţi a vre-o 12 state diferite.

Se poate cere direct de la autor : Cernăuţi, str. Aviator Gagea No. 4, costul fiind 20 lei,, exemplarul revistei.

Colonelul pictor Eugen Nicodem

Sunt oameni simpli prin- mele unui om aş putea zi tre noi cari pricep adevărul ce personalitatea lui. că cea m ai m are legătură j ~ Jcare ne uneşte nu poate n decât ARTA sau MIZERIA .

Pictorul Nicodem era unul aceştia, care a fostdintre

Perfect! dar ca m ilitar a fost un chefliu incorigibil pen tru că a c ă u ta t distrac­ţii în a lt m ediu liber. Era doar suflet de a rtis t şi în ar-

I N F OR MA Ţ I IHarul „Răsăritul nostru"

ce apărea la Focşani, apa* re de acum înainte în Bu­cureşti, str. Turda No. 75.

Rugăm pe d-nii abonaţi, cari au primit până acumziarul nostru, să ne trimea-•tă costul abonamentului pe adresa nouei administraţii (Buc. str. Turda, 75).

începând de numărul vii­tor — pe August — admi­nistraţia ziarului „Răsăritul nostru" nu va mai expedia numeri le zi arului decât ce­lor ce au expediat costul a- bonamentuiui sau au făcut declaraţie prin scris că se abonează.

Asta pentru a evita chei- tueli zadarnice.

Pictorul Ionel Nicolau, ab­solvent al Institu tu lu i de surdo-muţi din Focşani seria 1929, a murit în etate de 23 ani, în urma nenorocitului ac­cident sau sinucidere din 6 Iunie a. c„ la Bârlad.

A fost unul din cei mai dis­tinşi elevi ai sculptorului V. Dimitriu-Leorda.

Moartea lui prea timpurie lasă regrete unanime în cer­cul celor cari l’au cunoscut şi apreciat.

La congresul „Uniunii in­telectuale a surdo-muţii or ce se va ţine la Londra (A n ­glia) în zilele de 15, 16, 17 şi 18 Se\ptembrie a. c., sub pre­şedinţia principelui moşteni­tor al Angliei, a fost invitat ca delegat al României sculp­torul V. Dimitriu-Leorda.

Pe lângă Asociaţia amicală a surdo-muţilor din România, cu sediul în str. Schitu Mă- gureanu No. 6, s’a în fiin ţa t un clulb „Cercul surdo-m uţi­lo r” sub preşedinţia d-lui A­lexandru Clarinet. ,,Cer\cul’’ are de Scop : ţinerea confe­rinţelor culturale şi educati­ve, ajutorarea celor bătrâni şi neputincioşi şi excursii.

Prim a excursie a acestui cerc are loc în luna Iu lie şi August.

înscrierile se primesc la se­cretariatul cercului, d. E r ­nest Săvescu.

Directorul ziaruilui nostru nu a trimes nici o scrisoare de scuză nimănui pentru articolele publicate în zia­rul nostru No. 5 şi ceiace s'a svonit este o imistiificare cu scopul de a realibita pe cei înfieraţi în ochii cetitorilor.

Credem că e de prisos alte desminţiri.

Redacţia noastră nu re­trage nimic din ce se publi­că cu chibzuială şi răspun­dere de ceiace este adevă­rat ; cel mult regretă că s'au putut întâmpla astfel de fapte ce au trebuit să fie aduse la cunoştinţa pu­blicului care singur este în măsură să le judece.

Statui, busturi, monumen­te istorice şi funerare, plăcii comemorative In marmură şi bronz, execută atelierul sculptorului

V. DIMITRIU-LEORDA Str. Turda No. 75

—0 —ROCHII, MANTOURI

confecţionează D-na SYLV1A Str. Turda No. 75

înţeles nu num ai a tâ t pentru | m ată nu exista pen tru el de a rta lui care iese din comun, ‘ cât pen tru că m ai ş tia şi sa intelectualizeze şi cele mai neînsem nate impresii direct senzoriale.

Concluzia: a rtistu l este o personalitate aşa de p u tern i­că încât fixează clipa din viaţă asupra cărora profa­nul nu ştie dacă el însuş e­xistă ori este o um bră.

Arta revarsă am orul ei pâ­nă în cele mai mici lucruri precum iubirea merge cres­când atunci când nu este un simplu capriciu — cum pare a fi cazul la m ulţi profani.

Un om superior are dorin­ţele lui to t asa de superioa­re căci trebue suflet m are ca să le înţelegi.

Viaţa este de m ulte ori tris tă a tunci când nu te în-

cât a r ta crudă de a omorî oamenii, ceeace nu este ni­mic constructiv decât patrio- ticeşte vorbind cu gândul la duşman.

„Arta construeşte pentru sufletul omenesc în prospera­re şi în deplină fră ţie“.

Era şi el patrio t, pentru care a b inem erita t şi „Legiu­nea de onoare“ conferită pe front de m isiunea franceză condusă de reg re ta tu l gene­ral H. Berthelot. Asta e to­tu l: să fii adevărat şi sincer apără to r al Patriei. Nici eu nu concep altceva sufleteşte ca; cea mai m are datorie in­să, el adm ira a r ta fără con- diţiuni şi se aruncă în bra­ţele ei de m arm oră ca un a­m an t condam nabil — dacă

ţelege nimeni, dar un a rtist | vreţi — însă am an t

P rin luna Octombrie a. c., are loc în Bucureşti, prima

NICOLAE NICULESCU CROITORIA BARBATEASCA

Str. Dr. Felix 115

are sa găsească totdeauna prietenii... când va fi dinco­lo de viată!..

Ca suflet de artist, Nico­dem îmi spunea că: fiecare a rtis t a re un subiect favorit pe care vrea să-l facă pen­tru el şi în care să redea un m axim um de pasiune — că el fa ţă de viaţa pe care a p u rta t-o pe umeri, ca o po­vară a firii lui prea expansi­ve — vrea să se descotoro­sească de dulcile am intiri p r in tr’un tablou în care să zugrăvească: un chefliu în faptul m ijind al dim ineţii şi o femeie uşoară în tr ’o came­ră de bohem. E ceva m ai pu ţin ca o scenă d in viaţa de > bohem a lui H. M ur ger.

Este apologia unui ofiţer care a dus o v iaţă destrăbă­la tă cu femei uşoare. Era i­dealul lui în acest subiect ?

Da!.. însă de vină este m e­diul în care a t ră i t şi asigur că el nu era artistic. Expri­mă însă un adevăr şi asta este esenţialul în artă .

Explicaţia o găsim mai m ult în tem peram entul său decât în felul lui de a simţi lucruri cu un caracter mai înalt, ceeace, desigur — dacă a r fi fost înţeles — era favo­ritu l a lto r subiecte mai m ă­reţe.

— D ar — încă odată — o­m ul este sclavul firei lui, a ­dică a tem peram entului, fă ­ră care a rtis t nu poate e­xista.

M ed iu l! asta e totul.Ca m ilita r — tim p de 33

ani — se acomodase prea m ult, Nicodem era sclav scă­pat din sclavie, făcea chef liber.

R ezultatu l ?Nu poţi concepe decât un

subiect de liberare... aşa cum fac ţigan ii cari spânzură pe ta tă l lor.

Nicodem, pe când era lo­cotenent, a avut o prietenă franţuzoaică — in tom para- bilă, cum zicea el — pe care o chem a Camille şi care a ­vea o prietenă Rence. Isie i-au pozat şi l-au insp irat şi to t sub îndem nul lor a avut o expoziţie de aproape o su­tă de tablouri — la Boto­şani — ce au fost vândute În câteva zile.

T răiască femeia, aşa cum ne trebuie nouă — zicea el— de câte ori îşi am in tea de e­le, cărora le-a răm as recu­noscător. La am intirea aces­to ra m ă asigura că ra r de to t putem în tâ ln i aşa fiin ţe de cari depinde viitorul, nu-

La în trebarea m ea de ce greşise cariera şi când înce­puse să picteze, m i-a spus :

Nu ştiu şi eram deja ofi­ţer; am văzut un tablou: „Phoebus cerând permisie de la ta tă l său, Apollo, să con­ducă carul soarelui“ . Este singura oară când am plâns! Dece ? Am fost în stră in a t de firea mea însăş !“

Sculptorul V. Dum itriu- Leurda

P. S. — Am dat publica- ţiun ii rândurile de m ai sus nu num ai pen tru a aduce un prinos de pioasă am intire u ­

. nuia d intre prietenii mei cei { m ai buni, ce m i-a fost d a t să

am, cât pen tru a repara o nedreptate cu care memoria acestuia ce a fost Eugen Ni­codem, pe cât de valoros m i­lita r pe a tâ t de distins cuno­scător în a r ta de care a da t a tâ tea strălucite probe, care la m oartea lui năprasnică a fost învăluit de ignoranţa vulgului provincial.

Anul acesta, la 5 M artie, s’au îm plinit 3 ani dela m oar- tea-i.

--------------------------□ * □ -------------

In atentia d-lui Ministru al - Instruciiunii publice

La Institutul de surdo­muţi din Focşani există 4 a­teliere practice : croitoria, cizmăria, tâmplăria şi împle­tituri de răchită.

Se cunoaşte trecuthl de re­nume al acestui învăţământ de importanţă socială care a asigurat existenţa atâtor surdo-muţi care prin natura lor infirmă nu pot apuca căi­le avânturilor intelectuale, deoarece nu există încă în România învăţăm ântul supe­rior.

Dar dela război încoace acest învăţământ este f. ne­glijat şi bieţii absolvenţi nu ştiu mai nimic şi din această cauză sunt siliţi să mai făcă încă 3—4 ani ucenicie în a­fară de şcoală.

Ar fi de dorit că d. minis­tru al instrucţiei să ordone o anchetă prin organele de con­trol şi inspecţii speciale re­petate, în care caz se va ve­dea adevărul; incapacitatea de lucru şi mai ales reaua voinţă a maiştrilor care, după cum am constatat nici nu sunt destul de pregătiţi pen~ tru această înaltă îndatorire socială.

Tip. ziarului „UNIVERSUL”