MEDICATIA ANTIANEMICA

Antianemicele se folosesc în tratamentul anemiilor carenţiale. Această

grupă cuprinde fierul, care corectează anemiile feriprive, vitamina B12 şi acidul

folic, care corectează anemiile megaloblastice, ca şi diferiţi factori de creştere

hematopoietici-eritropoietina, destinată în principal corectării anemiei din bolile

renale cronice şi factorii mieloizi de creştere, utili îndeosebi pentru combaterea

neutropeniei produse de tratamentul intensiv cu citostatice. De asemenea, în

anemiile aplastice se folosesc şi steroizi anabolizanţi, iar în anemii

imunopatogene corticosteroizi.

MEDICATIA ANEMIEI FERIPRIVE

Fierul este un compus cu efect terapeutic ca medicaţie de substituţie în

anemiile feriprive. Este indispensabil pentru organism, întrând în compoziţia

hemoglobinei şi a unor enzime ale oxidoreducerilor celulare. Necesarul de fier

este de cca 1 mg/ zi la bărbat şi 1,4 mg/zi la femei.

In ultimele luni de sarcină şi la sugari necesarul este de 6 mg/zi.

Administrarea orală de preparate de fier în cantităţi ce depăşesc aportul

alimentar este urmată de o absorbţie limitată (6-7%) la persoanele sănătoase,

datorită unui mecanism limitativ reprezentat de proteine transportoare din celulele

mucoasei duodenului terminal.

La bolnavii cu anemie feriprivă proporţia fierului medicamentos absorbit

creşte la 25-30%, apoi scade progresiv pe măsura corectării deficitului. Dacă se

administrează concomitent cu alimentele, absorbţia sa este redusă, de asemenea

antiacidele diminuează disponibilitatea pentru absorbţie a fierului.

Se administrează sub formă de Fe 2+ .

In cursul tratamentului cu fier se urmăreşte combaterea anemiei,

combaterea tulburărilor trofice, refacerea depozitelor de Fe din organism care se

epuizează în stări sideropenice.

1

Acţiunea antianemică - refacerea hemoglobinei se realizează cu o viteză

maximă de 0,2g/100 ml în fiecare zi. Tratamentul pentru refacerea hemoglobinei

trebuie să aibă o durată corespunzătoare.

Combaterea anemiei este constatată prin dispariţia semnelor subiective,

apariţia crizei reticulocitare (maximă după 5-10 zile), adică se produce creşterea

numărului elementelor tinere, normalizarea cantităţii de hemoglobină, creşterea

valorii globulare şi a numărului hematiilor.

Tulburările trofice ce apar în condiţii feriprive (tegumente, unghii) se

modifică.

Refacerea fierului din măduvă, ficat necesită 2-4 luni, astfel, tratamentul

trebuie să aibă durată corespunzătoare. Aceasta depinde de absorbţia şi

utilizarea Fe în organism.

Compuşii de fier se pot administra fie oral fie parenteral.

Se utilizează săruri feroase, care se absorb mai bine şi sunt mai puţin

iritante decât cele ferice. Disponibilitatea fierului din diferite preparate este

aproximativ aceeaşi.

Pentru dozare, trebuie avută în vedere proporţia metalului în moleculă şi

proporţia obişnuită de absorbţie a acestuia - cca 30%.

Doza optimală pentru adult este de 180 - 200 mg de fier pe zi, fracţionat în

trei prize pentru a evita saturarea procesului de absorbţie şi transport plasmatic

administrat cu o jumătate de oră sau cu cel puţin trei ore după mese.

Pentru a evita iritaţia gastrică se recomandă începerea tratamentului cu

doze mai mici, care se cresc progresiv.

Durata tratamentului este de 4-6 luni, pentru corectarea anemiei şi

refacerea depozitelor de fier.

Sulfatul de fier conţine 25% fier în masa moleculară, glutamatul feros

conţine 20% fier în masa moleculară, gluconatul feros conţine 12%, iar fumaratul

feros tot 12%. De altfel chiar fierul metabolic fin dispersat este fier redus în sucul

gastric sub formă de FeCl2.

Factorii care influenţează absorbţia sunt, pH-ul gastric ce modifică

absorbţia (absorbţia în formă ionizată necesită pH acid), prezenţa unor substanţe

reducătoare (acid ascorbic, glucoză), deoarece Fe3+ oxidat este un agent care

precipită proximal şi nu se absoarbe, având şi efecte locale, prezenţa unor

2

vitamine ce favorizează absorbţia fierului, alimentaţia- carnea favorizează

absorbţia Fe, iar vegetalele scad absorbţia.

Absorbţia cea mai bună are loc pe stomacul gol, majoritatea compuşilor de

Fe sunt iritanţi însă şi administrarea se face după masă.

Absorbţia depinde şi de deficitul de fier din organism.

Oral se absoarbe peste 30-40% din cantitatea necesară.

PREPARATE

Glubifer drajeuri ce conţin glutamat feros, se administrează de trei ori pe zi

câte 2 sau de trei ori pe zi câte 1 drajeu.

Ferglurom fiole buvabile ce conţin gluconat feros, are 12% fier, şi se

administrează 100-200 mg de de trei ori pe zi.

Ferro-Gradumet se administrează sub forma de comprimate

enterosolubile de sulfat feros, care cedează treptat fierul. Un comprimat conţine

105 mg fier, şi se administrează 1 comprimat pe zi, dimineaţa.

Tardyferon se administrează sub forma de drajeuri de sulfat feros care

cedează treptat fierul.

Ferronat sirop conţine fumarat feros, dozele uzuale indicate sunt de 600

mg/zi.

EFECTE ADVERSE

Preparatele de fier sunt iritante asupra mucoasei intestinale, cu apariţia

inapetenţei, greţurilor, durerilor epigastrice, de aceea se administrează după

mesele principale.

Formele lichide colorează smalţul dentar. Datorită fixării hidrogenului

sulfurat (stimulent fiziologic al peristaltismului) deseori se produce constipaţie.

INDICATII

Medicaţia parenterală este indicată în situaţii de excepţie, când nu este

oportună administrarea orală (deficit de absorbţie, boli inflamatorii ale intestinului,

intoleranţă la fierul oral, bolnavi necooperanţi). Injectarea unei soluţii cu Fe2+ este

o situaţie nefiziologică ce poate avea efecte toxice.

Administrarea parenterală foloseşte numai compuşi de fier ce eliberează

treptat ionii de fier (complexe coloidale neionizate).

Dextriferon (Fier polimaltozat, Ferrum Hausmann) este un complex

polizaharidic al fierului.

La început se administrează jumătate de fiolă apoi 1 fiolă la 2-3 zile.

3

Unele preparate se injectează i.m. profund, altele pot fi injectate i.v. lent. 0

fiolă a 2 ml soluţie conţine 100 mg fier.

Jectofer este un complex feric cu sorbitol şi acid citric, care se

administrează i.m. profund.

Oxid feric zaharat (Venofer) este un complex hidroxid feric-sucroză.

Se poate administra oral, până la 300 mg/zi (echivalentul a 120 mg Fe).

lntravenos se administrează 250 mg/zi (100 mg Fe).

Efecte adverse ce apar la administrarea parenterală - pot produce iritaţii

locale puternice, de aceea se administrează i.m. profund, pot induce şi tulburări

vasomotorii.

lonii de Fe (injectaţi prea repede) formează microprecipitate cu proteinele

plasmatice, determinând astfel o reacţie vasomotorie, colaps, ischemii, spasme

ale musculaturii netede, în supradozarea poate provoca hemosideroză.

Tratamentul parenteral se conduce după gradul deficitului de hemoglobină

din organism.

Intoxicaţia acută cu fier se realizează pe cale orală şi este periculoasă la

copii provocând gastroenterită acută, afectarea ficatului şi fenomene toxice

sistemice prin absorbţia fierului - se pot produce tulburări hemodinamice colaps,

lipotimie, etc).

Ca antidot specific se foloseşte deferoxamina (Desferal) care este un

chelator specific al fierului.

MEDICAŢIA ANEMIEI MEGALOBLASTICE

VITAMINELE

Cobalaminele sau vitamina B12 şi acidul folic sunt vitamine din

complexul B, indispensabile pentru sinteza normală a ADN, respectiv pentru

mitoza şi maturaţia celulară.

Vitamina B12 se găseşte sub 2 forme stabile ca medicament -

cianocobalamina şi hidroxicobalamina.

Absorbţia digestivă depinde de prezenţa factorului intrinsec Castle secretat

de celulele parietale din mucoasa gastrică.

Vitamina B12 se administrează parenteral, s.c., i.m., şi după absorbţie se

depozitează în ficat, iar excesul se elimină renal.

4

Deficitul de vitamină B12 apare datorită incapacităţii mucoasei gastrice de a

sintetiza factorul intrinsec în anemia pernicioasă (Biermer) sau la bolnavii

gastrectomizaţi. Avitaminoza se manifestă prin anemie megaloblastică şi leziuni

neurologice caracteristice.

Efectul antianemic se urmăreşte prin dispariţia treptată a megaloblaştilor,

iar în sânge apariţia crizei reticulocitare (maximă la 4-12 zile), creşterea numărului

hematiilor (ajungând la normal în 4-8 săptămâni), ameliorarea simptomatologiei

clinice.

Achilia gastrică nu este influenţată, aceasta fiind cauza bolii.

Complicaţia neurologică şi anume mieloza funiculară (leziuni la nivelul

măduvei) poate fi influenţată favorabil de doze mari.

Alte indicaţii - afecţiuni neurologice, polinevrite, mielite (doze mari de

vitamina B12 favorizează formarea tecii de mielină), tulburări metabolice ca

anticetogen, în cetoze nediabetice, are şi efect anabolizant protidic.

MECANISM DE ACTIUNE

Vitamina B12 este esenţială pentru replicarea ADN, favorizând şi formarea

ADN din ARN (se ameliorează raportul ARN/ADN), de asemenea are rol

important în sinteza de timidilat, specific ADN-ului, favorizează acţiunea acidului

folic (sinergism) prin favorizarea sintezei de metionină (procesul de transmetilare),

influenţează metabolismul glucidic şi lipidic, favorizează formarea fosfolipidelor,

formarea mielinei (având ca punct de plecare acidul propionic).

Nu se administrează în procese de proliferare maligne.

Cura începe cu 1000 gamma (micrograme) de hidroxicobalamină (vitamina

B12) în anemia Biermer la început zilnic, apoi lunar, toată durata vieţii, pentru

obţinerea efectelor metabolice, neurologice se folosesc doze de 1000 gamma.

Acidul folic (acidul pteroilglutamic)

Există anumite stări în care apare o nevoie crescută de acid folic în

organism, tulburări de absorbţie, în timpul sarcinii şi alăptării, în ciroza hepatică, la

alcoolici, la bolnavii cu anemie hemolitică sau cancer rapid evolutiv, la

hipertiroidieni, în tulburări iatrogene (tratament îndelungat cu fenobarbital,

fenitoină şi primidonă).

In organism acidul folic se transformă în dihidrofolat care prin enzima

dihidrofolatreductaza îl transformă în tetrahidrofolat (forma activă a acidului folic).

5

Tetrahidrofolatul serveşte drept acceptor de grupări de un carbon şi formează

diferite coenzime importante pentru metabolism.

Acidul folic este indispensabil pentru formarea nucleotizilor purinici şi

pirimidinici, esenţial pentru sinteza ADN, pentru multiplicarea şi maturarea

celulară.

Manifestările caracteristice ale stărilor de deficit constau în anemie

megaloblastică, cu scăderea folaţilor serici şi eritrocitari. Administrarea de acid

folic corectează eritropoieza megaloblastică în decurs de 2 zile, apoi începe să

crească numărul reticulocitelor, cu un maxim după 5-7 zile de tratament.

Se administrează obişnuit pe cale orală, dar şi parenteral, dozele necesare

fiind de 5-10-20 mg/zi.

Leucovorina (formiltetrahidrofolatul) este indicat la bolnavii care

prezintă fenomene toxice prin deficit de folaţi activi, sub tratament cu metotrexat

(citotoxic antimetabolic inhibitor al dihidrofolat-reductazei).

FACTORI DE CRESTERE HEMATOPOIETICI

Sunt proteine care stimulează şi reglează creşterea, diferenţierea şi

viabilitatea celulelor hematoformatoare. realizând Ele înlocuiesc celulele sanguine

îmbătrânite.

Eritropoietina (erythropoietin) se foloseşte pe lângă aportut de fier sau

factori de maturare în anemii grave. Este un factor de creştere hematopoetic a

cărui acţiune este dirijată direct către linia eritrocitară.

Preparatele folosite ca medicamente (Epoetin alfa, Epogen ) sunt obţinute

prin recombinare ADN.

Fiziologic este secretată de celulele adiacente tubului renal proximal, care

sunt stimulate prin intermediului unui senzor local sensibil la hipoxemie. Ajunsă în

măduva hematopoetică, activează receptori specifici de la nivelul celulelor

progenitoare, condiţionând proliferarea şi diferenţierea acestora în hematii

mature.

Se utilizează în anemii grave cum ar fi anemia din bolile renale cronice, boli

inflamatorii şi infecţioase, anumite stări de insuficienţă medulară (mielom

multiplu).

Se administrează parenteral.

6

Ca reacţii adverse produce hipertensiune arterială (datorită creşterii rapide

a hematocritului), o tendinţă crescută la tromboză datorită vâscozităţii mari a

sângelui, sporirii numărului plachetelor.

Factorul stimulant al coloniilor de granulocite (G-CSF) obţinut prin

tehnologia de recombinare, acţionează pe receptori membranari specifici de la

nivelul celulelor seriei polinuclearelor neutrofile. Are rolul de a stimula

proliferarea, diferenţierea, maturarea neutrofilelor, ca şi eliberarea acestora în

circulaţie.

Este indicat în neutropenia indusă de tratamentul citostatic.

Factorul stimulant al coloniilor de granulocite/macrofage influenţează

atât producerea de granulocite, cât şi de monocite, macrofage. Creşte marcat

numărul de neutrofile, eozinofile şi monocite în sângele circulant.

Este indicat în anemie aplastică, neutropenia postcitostatică, în cazurile de

transplant de măduvă, mielodisplazie.

7

HEMOSTATICELE

Sunt medicamente capabile să oprească sângerarea. Efectul lor se

valorifică atât local cât şi sistemic în hemoragii mici, diateze hemoragipare,

hemoragii parenchimatoase, pulmonare. Efectul se produce prin influenţarea

vaselor sangvine, prin acţiune procoagulantă sau prin mecanism antifibrinolitic.

HEMOSTATICE CU ACTIUNE VASCULARA

Sunt preparate care pot acţiona sistemic sau local. Pentru aplicare locală

se folosesc substanţe vasoconstrictoare - adrenalina (1‰, 1:10 000 în epistaxis,

extracţii dentare), noradrenalina, vasopresina şi derivaţii ei, substanţe astringente

(produc vasoconstricţie, coagularea proteinelor) - clorura de fier, acidul

tricloracetic, sulfat de aluminiu şi potasiu.

Sistemic în caz de fragilitate capilară se utilizează carbazocrom sau

adrenocromsemicarbazonă (Adrenostazin) un derivat asemănător adrenalinei

care creşte rezistenţa capilarelor şi scade timpul de sângerare, dar nu

influenţează coagularea. Se foloseşte în microangiopatii, la diabetici,

aterosclerotici, în septicemii, înainiea intervenţiilor chirurgicale, în ORL.

Etamsilatul este un compus sintetic care combate fragilitatea vasculară,

creşte rezistenţa dar nu influenţează coagularea. Se administrează parenteral.

Bioflavonoizii sau vitamina P sunt activi în caz de carenţă vitaminică. Au

activitate mai redusă în caz de ateroscleroză, diabet. Scad fragilitatea şi cresc

rezistenţa capilarelor.

Rutozidul se administrează injectabil, tarosinul (rutozid cu vitamîna C, care

are efect sinergic) se administrează oral, troxerutinul (Troxevasin, Venoruton)

este hidroxietilrutozid, un derivat mai solubil, care se dă sistemic dar şi local

(unguent, gel), fiind folosit în boala varicoasă deoarece are şi acţiune venotonică.

HEMOSTATICE PROCOAGULANTE

Vitaminele K sunt derivaţi de 1,4 -naftochinonă. Vitamina K1 sau

fitomenadiona se găseşte în plante, vitamina K2 este sintetizată de unele bacterii

8

(inclusiv flora intestinală), vitamina K3 sau metilnaftochinona este un compus de

sinteză.

Ele acţionează la nivelul ficatului activând unele glicoproteine care

funcţionează ca factori ai coagulării, protrombina (factorul II), factorii Vll, IX şi X.

Probabil că intervin în calitate de coenzimă, carboxilând radicali glutamici

de pe suprafaţa acestor glicoproteine, forma carboxilată permite interacţiunea cu

ioni de calciu şi fosfolipide, cu formarea de complexe active asupra coagulării.

In cadrul reacţiei de carboxilare vitaminele K se oxidează, epoxidul rezultat

se transformă din nou în forma redusă activă.

Preparatele de vitamine K se folosesc pentru tratamentul şi profilaxia

hemoragiilor provocate prin deficit de vitamină K, normalizând cantitatea de

protrombină, factorii VII, IX şi X în sânge.

Lipsa vitaminei K se poate datora unei flore intestinale insuficiente sau unui

aport insuficient de la mamă (la nou născut ), unei cantităţi prea mici de bilă în

intestin (în icterul mecanic lipsa bilei împiedică absorbţia vitaminelor liposolubile),

în sindroame de malabsorbţie (rezecţie intestinală), în supradozare de

anticoagulante orale.

Vitamina K1 se găseşte sub formă de fiole, este liposolubilă, se poate

administra oral sau parenteral şi este mai avantajoasă în supradozare de

anticoagulante oxicumarinice când doza este de 10-100 mg/zi. La sugari este

bine suportată şi doza este de 1-10 mg/zi, iar la adulţi doza este de 10-20 mg/zi.

Injectarea intravenoasă trebuie făcută lent, cu multă prudenţă deoarece

sunt posibile accidente hipotensive. Vitamina K3 este hidrosolubilă, se poate

administra, i.m sau i.v dar nu la sugari deoarece poate produce hemoliză şi icter

nuclear.

Venostatul (Reptilase) este un extract din venin de şarpe şi conţine o

enzimă batroxobina, o hemocoagulază. Acţionează hemostatic prin acţiune de tip

trombinic şi tromboplastinic, prelungind timpul de sângerare şi de coagulare.

Se foloseşte sub formă de injecţii pentru tratamentul hemoptiziilor şi pentru

profilaxia sângerărilor chirurgicale.

Factorii de coagulare se obţin din sângele recoltat - fibrinogen, globulină

antihemofilică, concentrate cu tromboplastină tisulară.

Substanţe cu acţiune locală: trombina umană liofilizată sub formă de

pulbere sau dizolvată în ser se aplică la locul hemoragiei, fibrina umană sub

9

formă de burete îmbibat cu soluţie de trombină se aplică pe plăgile chirurgicale

sângerânde când nu este posibilă ligatura.

Sângele venit în contact cu trombina coagulază în matricea de fibrină.

Buretele poate fi lăsat pe loc când se suturează plaga deoarece se absoarbe.

Gelatina (oxipoligelatină) sub formă de burete acţionează similar fibrinei.

HEMOSTATICE ANTIFIBRINOLITICE

Se folosesc în stări de hiperfibrinoliză care pot apare în cancere

metastatice la leucemici, în urologie, la prostatici, în ginecologie, în şoc toxico-

septic, operaţii pe plămân, hemoptizii, supradozare de fibrinolitice (ca antidot).

Acidul £ -aminocaproic acţionează prin inhibarea activatorilor

plasminogenului, cu împiedicarea formării plasminei şi mai puţin prin inhibarea

directă a plasminei. Nu influenţează activitatea enzimatică a plasminei deja

formate. Interferă şi cu formarea kininelor plasmatice, scăzând activitatea

kalicreinei. Acidul aminocaproic se poate administra oral, local şi i.v (injectabil sau

în perfuzie în hemoragii interne grave).

Se elimină repede renal nemodificat, având un timp de înjumătăţire de 2

ore.

Durata acţiunii este de 2-4 ore după injectare i.v şi de 6-8 ore după

administrare orală. Doza este de 2-4 g până la 10 - 20 g pe zi . Local se foloseşte

în hemoragii postextracţii dentare. Poate produce acuze gastrice după

administrarea orală.

Acidul tranexamic poate produce o creştere a diurezei datorită efectului

osmotic, are o activitate mai mare şi dozele folosite sunt mai mici.

Aprotinina (Katein, Trasylol) este o polipetidă cu masă moleculară mare

care se obţine din plămânul de bovine sau din pancreas.

Aprotinina interferă cu acţiunea plasminei şi este şi un inhibitor de

proteaze. Inhibă kalicreina care eliberează kalidină din kalidinogen şi datorită

acestei activităţi se foloseşte în şoc toxicoseptic (în organism se produc kinine

plasmatice).

De asemenea inhibă tripsina şi chimotripsina fiind folosit în pancreatita

acută în completarea intervenţiei chirurgicale de urgenţă.

Se administrează i.v. injectabil sau în perfuzie.

10

Dozarea biologică se face pe baza efectului de inhibare a kalicreinei

(inhibarea efectului vasodilatator direct). Doza este de 100 000 - 200 000 UIK

(unităţi inhibitoare ale kalicreinei).

Poate provoca reacţii alergice.

SUBSTITUENTII DE PLASMA

Sunt soluţii ale unor substanţe macromoleculare inerte farmacologic, care

introduse în circulaţie determină expansiunea volumului lichidului intravascular de

unde denumirea de "plasma expander", refăcând volemia.

Compuşii macromoleculari utilizaţi sunt reprezentaţi de: dextrani, amidonul,

polimeri polipeptidici pe bază de gelatină.

De asemenea albumina umană în soluţie poate fi utilizată ca substituent de

plasmă.

Dextranii sunt polizaharide formate prin unirea unui număr mare de molecule

de glucoză. Ei se prepară biosintetic sub acţiunea unor bacterii asupra zaharozei. Se

folosesc Dextranul 40 şi Dextranul 70, cu masă moleculară relativă în jur de 40 000,

respectiv

70 000, în soluţii cu vâscozitate şi presiune osmotică asemănătoare plasmei.

Soluţiile de dextrani administrate în colapsul hipovolemic măresc volumul

circulant - efect de volum - şi, consecutiv, cresc presiunea arterială către normal,

măresc debitul cardiac şi întoarcerea venoasă, reduc rezistenţa periferică.

Datorită acţiunii osmotice, Dextranul 40 şi Dextranul 70 reduc vâscozitatea

sângelui şi determină desfacerea pachetelor de hematii agregate - efect antisludging.

In caz de şoc, acest efect, alături de dilatarea pasivă a capilarelor poate

contribui la ameloiorarea microcirculaţiei (împiedică staza) şi favorizează oxigenarea

tisulară. Influenţarea favorabilă a reologiei sângelui este utilă de asemenea pentru

profilaxia tromboemboliilor postoperatorii, ca şi în condiţii de circulaţie extracorporeală.

Dextranii inhibă funcţiile plachetare şi pot prelungi timpul de sângerare.

Diminuează procesul de formare a agregatelor plachetare, scăzând

hipercoagulabilitatea sângelui.

Metabolizarea acestor molecule se realizează în sistemul reticuloendotelial.

11

Dextranul 40 (Rheomacrodex) în soluţie 10% (perfuzie i.v, 500-1500 ml) are o

presiune osmotică ceva mai mare decât cea determinată de proteinele plasmatice.

lntrodus intravenos provoacă o creştere a volumului circulant superioară, care

se menţine 3-4 ore, apoi scade la valoarea corespunzătoare volumului soluţiei

perfuzate.

Dextranul 70 (Macrodex) se administrează în soluţie 6% (perfuzie i.v. 500-1500

ml) care are o presiune osmotică ceva mai mică decât cea corespunzătoare

proteinelor plasmatice.

Rămâne în circulaţie timp mai îndelungat decât Dextranul 40 având un efect de

volum prelungit.

INDICATII

Se recomandă în şocul hipovolemic, ca mijloc terapeutic de urgenţă şi

temporar; pentru pierderi de plasmă sau sânge de ordinul a 1000-1500 ml.

Pentru pierderi mai mari este necesară suplimentarea de sânge, pentru

profilaxia trombozelor după intervenţiile chirurgicale ginecologice şi ortopedice.

EFECTE ADVERSE

Poare provoca supraâncărcarea circulaţiei, edem pulmonar, dificultăţi în

determinarea grupelor sanguine şi a VSH-ului, reacţii alergice (erupţii cutanate, prurit,

reacţie anfilactoidă - prin eliberare directă de histamină, şoc anafilactic).

Albumina umană se foloseşte în soluţie izotonă 5%, acţionând ca substituent

de plasmă în condiţii de hipovolemie.

Soluţia hipertonă 25% acţionează prin aport de proteine şi reface volemia.

Preparate de plasmă- plasma conservată.

Transfuziile de sânge conservat modifică volumul sanguin, cresc aportul de

proteine, aportul de elemente figurate, exercitând şi efecte complexe asupra întregului

organism: VSH, procesul de coagulare, hematopoieza.

In tratamentul stărilor de hipovolemie se mai folosesc şi soluţii cristaloide, ser

fiziologic soluţie NaCI 0,9%, soluţie izotonă, soluţie Ringer (izotonă, izoionică cu

plasma), soluţie de glucoză 5,4%(izotonă).

Aceste soluţii difuzează uşor prin peretele vascular, mărind volumul masei

circulante numai pentru o perioadă scurtă (20-30 minute).

12