ANALIZE CU “ H “

Haptoglobină = este o proteină sintetizată în ficat, cu rol în reglarea nivelului de hemoglobină. În sânge, concentraţia normală de haptoglobină este de 1 – 3 g/l. Creşterea haptoglobinei este asociată cu infecţii, procese inflamatorii acute, diferite tipuri de cancer sau obstrucţie biliară, iar scăderea valorii haptoglobinei este întâlnită în hemoliză intravasculară, anemie hemolitică autoimună sau indusă medicamentos, reacţii transfuzionale sau afecţiuni hepatice acute şi cronice.

HCG = gonadotrofină corionică umană; este o glicoproteină produsă în mod normal de placentă, dar şi de unele tumori. Dozarea HCG este utilă pentru a confirma prezenţa unei sarcini, deoarece concentraţia serică şi în urină de HCG creşte exponenţial în timpul sarcinii, atingând un maxim în săptămânile 8 - 12. Nivelul de HCG la bărbat este mai mic de 2 U/l, iar la femeie 5 – 9 U/l. În timpul sarcinii, valoarea HCG poate ajunge la peste 100.000 U/l. Deci, HCG este un marker al sarcinii, fiind crescut la femeia însărcinată, şi mai este un marker tumoral, nivele crescute de HCG fiind asociate cu mola hidatiformă sau cu tumorile testiculare.

Hemoglobina = este formată dintr-o proteină, globina şi partea prostetică, hemul. Hemoglobina asigură una dintre cele mai importante funcţii din organism: funcţia respiratorie. Concentraţia normală de hemoglobină din sânge este de 13 – 18 g/dl la bărbat şi 12 – 16 g/dl la femeie. Creşterea valorii are loc în poliglobulie, policitemie vera, deshidratare, accidente vasculare sau tumori. Scăderea valorilor este întâlnită în anemie sau hiperhidratare.

Hexozaminidază = o enzimă a cărei concentraţie în sânge este de 10 – 23 U/g. Scăderea nivelului de hexozaminidază este întâlnit în boala Tay-Sachs, o afecţiune genetică ce afectează sistemul nervos sau boala Sandhoff ce afectează depozitarea lipidelor.

Histamina = este o amină vasoactivă ce rezultă din decarboxilarea histidinei. Este secretată de monocite, unele celule din sistemul nervos şi endocrin. Histamina este depozitată în mastocite şi bazofile, având un rol important în procesul inflamaţiei prin producerea vasodilataţiei şi creşterea permeabilităţii vasculare. La om, mastocitele conţin aproximativ 2 – 5 pg de histamină, iar bazofilele conţin o cantitate mult mai redusă (1 pg). Eliberată în spaţiul extracelular, histamina are un timp de acţiune scurt deoarece timpul de înjumătăţire este de 15 – 20 de minute. Având un timp de acţiune scurt, dozarea histaminei în sânge este mai dificil de efectuat, dar se pot măsura metaboliţii săi în urina colectată în 24 de ore. Acid 1,4 – metil-imidazolacetic sau MIIA este principalul metabolit al histaminei, aproximativ 50% din histamină este metabolizat în MIIA. Concentraţia normală a acestui metabolit în urină este mai mică de 3,5 mg/24h. Dozarea histaminei este utilă în diagnosticul mastocitozei sistemice sau în confirmarea şocului anafilactic.

HLA B 27 = este un antigen prezent pe suprafaţa leucocitelor la 8% din populaţie. Dozarea acestui antigen este utilă în diagnosticarea spondilitei ankilopoetice deoarece peste 90% din persoanele afectate de această boală prezintă pe suprafaţa leucocitelor antigenul HLA B 27. În mod normal, antigenul HLA B 27 este

absent în sânge. Alte afecţiuni asociate cu acest antigen sunt: sindromul Reiter, artrită sau boli inflamatorii ale intestinului.

Homocisteină = este un aminoacid ce se găseşte în plasmă legată de proteine, în principal, dar şi sub formă liberă. Nivelul homocisteinei din sânge este invers proporţional cu nivelul folaţilor, vitaminei B12 şi vitaminei B6. Concentraţia normală de homocisteină din sânge este de 5 – 15 μmoli/l. Creşterea concentraţiei de homocisteină este întâlnită în deficitul de folaţi, vitamina B12 şi vitamina B6, precum şi în hipotiroidism, lupus eritematos sistemic, afecţiuni renale sau la vârstnici.

Hematocrit = hematocritul reprezintă masa de hematii raportată la un volum de sânge. Valoarea normală a hematocritului este de 45 – 52% la bărbat, 35 – 45% la femeie şi 35 – 45% la copil. Hematocritul creşte în stări de deshidratare, poliglobulie, policitemie şi în oricare situaţie în care organismul pierde apă. Scăderea hematocritului este observată în anemii, hemoragii sau în consum exagerat de lichide (hemodiluţie).

IgA = imunoglubulina A reprezintă aproximativ 10 – 15% din totalul imunoglobulinelor. Aceşti anticorpi sunt secretaţi în lacrimi, salivă, secreţii respiratorii, gastrointestinale sau uro-genitale. Concentraţia normală de IgA este de 100 – 350 mg/dl. Creşterea valorilor este întâlnită în afecţiuni limfoproliferative (mielom IgA), afecţiuni ale mucoaselor sau glomerulo-nefrită. Scăderea valorilor este asociată cu disgamaglobulinemie, ataxie-telengiectazie sau deficit congenital de IgA.

IgD = imunoglobulina D reprezintă aproximativ 0,25% din totalul imunoglobulinelor. Aceşti anticorpi au un rol important la nou-născut fiind găsiţi pe suprafaţa limfocitului B. Concentraţia normală din sânge este de până la 8 mg/dl. Creşterea titrului de IgD este întâlnită în afecţiuni cronice (hepatită, TBC, lepră), boli autoimune sau mielom IgD. Scăderea concentraţiei de anticorpi apare în imuno-deficienţe.

IgE = imunoglobulina E are cea mai mică concentraţie dintre toate imunoglobulinele, nivelul seric normal de IgE fiind de 0,001% din total. IgE se găseşte pe suprafaţa mastocitelor şi după contactul cu antigenul produce degranularea mastocitului cu declanşarea reacţiei alergice. Cantitatea normală de IgE din sânge este de 0,025 mg/dl. Creşterea nivelului de IgE este întâlnită în mielom cu IgE, infecţii parazitare, rinită alergică sau astm bronșitic cu componentă alergică. Nivelul IgE este scăzut în imuno-deficienţe. IgE este un anticorp cu rol în producerea reacţiilor alergice.

IgG = imunoglobulina G reprezintă aproximativ 75% din totalul imunoglobulinelor, fiind întâlnită într-o cantitate de 800 – 1500 mg/dl. Aceşti anticorpi sunt produşi la al doilea contact cu un antigen şi neutralizează toxinele bacteriene sau funcţionează ca opsonine (înconjoară o bacterie semnalizând unui macrofag că trebuie distrusă). Creşteri patologice ale nivelului de IgG sunt întâlnite în mielom IgG, infecţii cronice sau reacţii inflamatorii. Scăderea nivelului de IgG este asociată cu sarcina, hipoproteinemia sau cu deficitul congenital.

IgM = imunoglobulina M reprezintă aproximativ 10 – 15% din totalul imunoglobulinelor. Cantitatea normală de IgM din sânge este de 150 – 400 mg/dl. Aceşti anticorpi apar la primul contact al organismului cu antigenul şi sunt prima clasă de anticorpi sintetizaţi la nou-născut. IgM nu traversează placenta (comparativ cu IgG) şi din acest motiv dozarea lor la făt este utilă în evaluarea unei infecţii. Nivelul seric de IgM creşte în caz de hepatită acută, ciroză hepatică, pielonefrită, infecţii parazitare, lupus eritematos sistemic sau ciroză biliară primitivă (creşterea IgM este caracteristică în acest tip de ciroză). Nivelul de IgM este scăzut la sugar sau în hipoproteinemie.

INR = este un test ce măsoară capacitatea sângelui de a se coagula. La persoanele fără afecţiuni legate de coagulare, INR-ul este de 1 – 1,5. Cu cât INR-ul va fi mai mare, cu atât sângele se va coagula mai greu. La cei aflaţi sub tratament cu anticoagulante (heparină), valoarea INR-ului este mai mare de 2. Valori mai mari de 3 indică un risc crescut de hemoragie.

Insulina = este un hormon polipeptidic secretat de celulele β din pancreas. Acţiunea acestui hormon este de a scade nivelul glicemiei din sânge. Fără insulină, glucoza nu poate fi folosită de către celulele, deoarece insulina activează anumiţi transportori celulari care vor prelua glucoza din sânge şi o vor introduce în interiorul celulei. Concentraţia normală de insulină din sânge este de 6 – 25 μU/l. Creşterea nivelului de insulină apare fiziologic post-prandial, iar patologic în sindromul de rezistenţă la insulină, uremie, tulburări în sinteza glicogenului sau insulinoame. Nivelul insulinei scade în diabet zaharat.

Iod = simbol chimic I. Este un oligoelement esenţial cu rol în funcţionarea glandei tiroide şi în sinteza hormonilor tiroidieni. Cea mai importantă sursă de iod din natură este peştele marin.  Iodul mai este întâlnit în unele legume, precum şi în apa potabilă. Concentraţia normală de iod din sânge este de 33 – 100 μg/l. Cantitatea zilnică de iod eliminată prin urină este de 100 – 300 μg/24h. Creşterea concentraţiei de iod din sânge este asociată cu hipertiroidismul, dar se poate produce efectul Wolff-Chaikoff: iodul în exces inhibă sinteza hormonilor tiroidieni, astfel se produce hipotiroidism. Scăderea nivelului de iod din sânge este întâlnită în zonele sărace în iod (regiunea Moldovei este săracă în iod, deficitul fiind redus prin consumarea sării iodate). Lipsa iodului la adult produce mixedem, iar la copil se manifestă prin retard de creştere şi anomalii în dezvoltarea creierului. Copilul mic este mult mai afectat de deficitul de iod deoarece poate produce cretinism manifestat prin retard mintal şi retard fizic.

LDH = lactat dehidrogenaza este o enzimă esenţială în metabolismul celulei. Este întâlnită în aproape toate ţesuturile din organism, iar nivelul enzimei din sânge creşte atunci când se produce o leziune. Se poate doza LDH total sau una dintre cele 5 izoenzime: LDH1 din inimă, hematii, rinichi şi celule germinale, reprezentând 18 – 28%, LDH2 din inimă, hematii, rinichi reprezentând 28 – 38% , LDH3 în plămâni cu o pondere de 20 – 25%, LDH4 în leucocite reprezentând 5 – 16% şi  LDH5 din ficat şi muşchi scheletici, cu o pondere de 5 – 15%. Concentraţia normală de LDH total din sânge este mai mică de 240 U/l. Creşterea valorilor se poate întâlni în infarct de miocard (nivelul ridicat de LDH persistă până la 3 zile), infarct pulmonar, afecţiuni hepatice, traumatisme musculare sau anemie hemolitică, iar nivelul LDH scade în cursul terapiei cu citostatice.

Leptină = este o proteină produsă de adipocit cu rol important în reglarea greutăţii corporale. La nivelul hipotalamusului leptina induce starea de saţietate, deci un nivel crescut de leptină determină reducerea apetitului. Valoarea normală din sânge este de 1 - 16 μg/l. scăderea nivelului seric de leptină este asociat cu stresul, efortul fizic intens şi variaţiile de greutate.

LH = hormon luteinizant. Produs de glanda hipofiză, acest hormon are acţiune diferită la bărbat faţă de femeie. Împreună cu FSH, acest hormon face parte din categoria gonadotropilor. La femeie, LH reglează ciclul menstrual şi producţia de ovule de către ovar. Din acest motiv în organismul femeii concentraţia de LH nu este mereu constantă, ci variază în funcţie de fazele ciclului menstrual. La bărbat, LH stimulează producerea testosteronului de către celulele Leydig testiculare. Nivelul seric normal de LH este 1 – 5 UI/l, la bărbat, iar la femeie 0,5 – 10 UI/l, cu un vărf ovulator de 15 – 95 UI/l.   Creşterea nivelului de LH este întâlnită în insuficienţă gonadală, sindrom Klinefelter sau tumori LH secretante. Scăderea concentraţiei de LH apare în anorexie nervoasă, hipogonadism, cancer ovarian sau testicular.

Lipaza = este o enzimă produsă de pancreas şi eliminată odată cu sucul pancreatic în duoden. Rolul lipazei este de a favoriza digestia grăsimilor. De obicei, este prezentă în cantităţi mici în sânge, dar în momentul unei leziuni pancreatice sau canalul de eliminare este blocat, concentraţia lipazei din sânge creşte. Cantitatea normală de lipază din sânge este mai mică de 200 U/l. Creşterea valorilor este întâlnită în pancreatită, cancer de pancreas, afecţiuni ale colescitului, afecţiuni renale sau abuz de alcool. Nivelul seric de lipază se menţine crescut mai mult timp decât nivelul amilazei.

Lipide = lipidograma reprezintă un grup de teste medicale efectuate pentru a determina riscul unui pacient de a dezvolta afecţiuni cardio-vasculare. Lipidograma include dozarea nivelului de colesterol total, HDL colesterol, LDL colesterol sau nivelul trigliceridelor. Nivelul optim de LDL colesterol trebuie să fie mai mic de 100 mg/dl, de HDL colesterol trebuie să fie mai mare de 40 mg/dl, colesterolul total mai mic de 200 mg/dl, iar trigliceridele au un nivel normal de până la 150 mg/dl. Nivelul crescut de LDL colesterol reprezintă un factor major de risc pentru dezvoltarea afecţiunilor cardio-vasculare (în special boală coronariană). Alţi factori de risc pentru boala coronariană sunt hipertensiunea arterială, obezitatea, scăderea nivelului de HDL colesterol, vârsta înaintată sau antecedentele heredocolaterale. Creşterea nivelului de lipide din sânge mai este întâlnită în diabet zaharat, sindrom nefrotic, mixedem sau pancreatită.

Lizozim = este o enzimă cu proprietăţi bactericide, fiind întâlnită în unele secreţii din organism: lacrimi, salivă. Concentraţia normală de lizozim este de 1 – 15 mg/l în sânge, şi 2 – 3 mg/24h în urină.

Magneziu = simbol chimic Mg. Magneziul este un oligoelement depozitat în oase şi dinţi. Are rol important în formarea oaselor, în procesul glicolizei, în respiraţia celulară sau transportul calciului transmembranar. Magneziul activează pompa de Na/K, deci are rol şi în reglarea funcţiei cardiace. Principalele surse de magneziu sunt cerealele uscate, legumele şi fructele. Concentraţia normală a magneziului în sânge este de 18 – 24 mg/l, iar în urină este de 60 – 200 mg/24h. Creşterea nivelului de magneziu este asociată cu afecţiunile glandei suprarenale, hiperparatiroidismul, hipotirioidia, starea de deshidratare, afecţiuni renale sau tratament oral cu suplimente cu magneziu. Scăderea concentraţiei de magneziu apare în malabsorbţie, rahitism, abuz de laxative, alcoolism sau tulburări endocrine.

Mangan = simbol chimic Mn. Manganul este un oligoelement esenţial cu rol în metabolismul energetic, intrând în componenţa unor enzime mitocondriale. Manganul mai participă la metabolismul lipidic, glucidic, precum şi la procesele de formare a ţesutului osos. Manganul se găseşte în natură în fructe şi legume, cantităţi mai mari fiind întâlnite în cereale. Concentraţia normală de mangan din sânge este de 4 – 10 ng/ml, iar în urină este mai mică de 10 mg/l. Scăderea concentraţiei de mangan este întâlnită în poliartrita reumatoidă. Intoxicaţia cu mangan se manifestă prin febră, cefalee sau uscăciunea mucoasei bucale şi faringiene.

Melatonină = un hormon secretat de epifiză. Hormonii produşi şi eliberaţi de epifiză în sânge sau LCR, nu acţionează asupra unor organe ţintă din periferie, ci prin intermediul diencefalului şi al tractului hipotalamo-hipofizar. Glanda epifiză se comportă mai mult ca un fel de „reglator al reglatorilor”. Concentraţia melatoninei din sânge variază, atingând un maxim noaptea şi scade în timpul zilei. Melatonina controlează dezvoltarea glandelor sexuale şi ritmul cicardian. Concentraţia normală de melatonină din sânge este de aproximativ 15 ng/l. Scăderea valorilor normale este asociată cu insomnia şi infertilitatea.

Mercur = simbol chimic Hg. Mercurul este un metal greu ce se depozitează în oase, păr, unghii, dinţi sau sistemul nervos central. Mercurul ajunge în organism prin consumul alimentelor contaminate, peşte, legume

şi din unele medicamente: soluţii nazale, auriculare sau substanţe antiseptice. Nu este un element esenţial sau cu vreo importanţă biologică benefică pentru organism. Concentraţia maximă admisă de mercur din sânge este mai mică de 5 μg/l. Simptomele intoxicaţiei cu mercur apar la locul eliminării acestuia din organism – rinichi, colon sau salivă. Intoxicaţia cronică cu mercur afectează sistemul nervos central, sistemul endocrin sau rinichii. Expunerea prelungită la mercur poate produce decesul, iar antidotul intoxicaţiei este Dimercaprolul. În trecut, mercurul era folosit ca remediu împotriva unor boli cu transmitere sexuală.

Metanefrine = metanefrinele sunt substanţe rezultate din metabolismul catecolaminelor, adrenalină şi noradrenalină. Concentraţia normală de metanefrine din urina de 24 de ore este mai mică de 1,3 μg. Creşterea valorilor este întâlnită în feocromocitom, neuro-blastom, stări de stres, infecţii severe sau diferite tipuri de şoc. Dozarea metanefrinelor urinare este un test important pentru stabilirea diagnosticului de feocromocitom, un alt tip de cancer.

Methemoglobină = dozarea acestei substanţe este utilă în diagnosticarea methemoglobinemiei sau în cazul unor intoxicaţii. Methemoglobina este un derivat din hemoglobină, dar care este incapabil să transporte oxigenul. Methemoglobina se poate acumula în organism prin contactul cu substanţe methemoglobinizante: nitrobenzen, nitrotoluen, nitriţii din apă sau îngrăşăminte agricole. Cantitatea de methemoglobină prezentă în sânge fără să producă vreun simptom este de 1,7 μg/ml sau maxim 1%. Concentraţii mai mari de 2% apar în intoxicaţia cu methemoglobină, manifestată prin apariţia cianozei, astenie, cefalee, convulsii şi se poate ajunge la comă şi deces. O altă cauză de creştere a concentraţiei methemoglobinei din sânge este methemoglobinemia congenitală, o afecţiune rară.

Mioglobină = este o proteină întâlnită în ţesutul muscular striat şi striat de tip cardiac, cu rol esenţial în legarea oxigenului. Mioglobina este eliberată în sânge atunci când celula musculară suferă leziuni. După eliberare va fi eliminată la nivel renal, cantităţile mari de mioglobină ducând chiar la blocaje renale. Concentraţia normală din sânge este mai mică de 90 mg/l, iar în urină 0 – 2 g/l sau mai puţin de 150 mg/24h. Creşterea valorilor este întâlnită în traumatisme musculare, infarct, distrofie musculară, rabdomioliza sau afecţiuni renale.

Molibden = simbol chimic Mo. Este un mineral implicat în funcţionarea sistemelor enzimatice ce metabolizează alcoolul, în formarea acidului uric şi detoxifierii sulfiţilor, substanţe frecvent întâlnite în industria alimentară. Molibdenul favorizează absorbţia fierului, reţine fluorul în organism şi are funcţie antitoxică. Cele mai bogate alimente în molibden sunt morcovii, fasolea şi cartofii, necesarul zilnic fiind aproximativ 10 mg.

oradrenalină = sau norepinefrină, este o catecolamină cu rol de hormon sau neurotransmiţător. Noradreanlina este sintetizată din dopamină la nivelul glandelor suprarenale. Are structură chimică apropiată de adrenalină şi rol esenţial de mediator al sistemului nervos vegetativ simpatic. În sânge se găseşte în cantităţi mai mici de 600 ng/l, iar în urină, concentraţia noradrenalinei este de 15 – 50 μg/24h. Eliberarea noradrenalinei are loc în stări de şoc, stres sau hipotensiune. Dozarea noradreanlinei în urină este utilă în diagnosticarea feocromocitomului. 

Neopterină = este un metabolit al trifosfatului de guanozină produs de către macrofage. Se calculează raportul dintre neopterină şi creatinina din urină, rezultatul fiind mai mic de 200. Creşterea nivelului de neopterină este întâlnită în infecţia cu HIV – 1, concomitent cu creşterea β2 microglobulină şi scăderea

numărului de limfocite CD4+. Această situaţie marchează trecerea spre stadiul SIDA al infecţiei cu virus HIV- 1.

Nichel = simbol chimic Ni. Este un oligoelement implicat în activitatea insulinei şi a metabolismului lipidic, glucidic şi al vitaminei B12. Cantitatea totală de nichel din organism este de aproximativ 10 mg, asigurată prin consumul de legume şi fructe, iar concentraţia metalului în urină este mai mică de 100 μg/l. Creşterea valorilor apar în intoxicaţia profesională cu nichel, iar carenţa de nichel poate determina o absorbţie deficitară a fierului.

5-nucleotidaza = este o enzimă hidrolitică dozată pentru a diagnostica unele afecţiuni hepatice. Deşi este întâlnită şi în creier, pancreas sau miocard, creşterea nivelului de 5 – nucleotidaza este asociată cu afectarea ficatului. Nivelul normal din sânge este mai mic de 17 U/l. Creşterea concentraţiei de 5 – nucleotidază este întâlnită în icter posthepatic, colestază sau tumori hepatice infiltrative.

OTC = sau ornitin-carbamil-transferaza. Este o enzimă mitocondrială ce catalizează conversia ornitinei şi a carbamil fosfatului în citrulină, un aminoacid produs în timpul detoxiferii organismului de amoniac, cu producere de uree. În sânge, OTC se găseşte în cantitate mai mică de 15 UI/l. Scăderea nivelului de OTC apare în hiperamoniemie, creştere nivelului de amoniac din sânge.

Osmolaritatea = reprezintă concentraţia de substanţe osmotic active dizolvate într-o soluţie. Osmolaritatea plasmei este de aproximativ 300 mOsm, iar a urinei este de 500 – 1000 mOsm. Osmolaritatea urinară evidenţiază capacitatea rinichiului de a menţine homeostazia mediului intern. Scăderea valorilor este întâlnită în insuficienţă renală cronică, diabet insipid, hipernatremie, hipercalcemie sau ingestia masivă de apă. Creşterea osmolarităţii urinare apare în insuficienţă cardiacă congestivă, boala Addison, deshidratare, amiloidoză sau hiponatremie. Osmolaritatea plasmatică creşte atunci când în sânge ajung cantităţi mari de etanol, etilen-glicol, manitol, glicerină sau glucoză.

Osteocalcină = este o proteină osoasă cu rol structural a cărei sinteză este stimulată de vitamina D3 şi inhibată de gluco-coricoizi. Nivelul seric de osteocalcină este cuprins între 6 – 6,4 μg/l. Concentraţia normală a osteocalcinei evidenţiază rata de formare osoasă. Creşterea valorilor este întâlnită în osteomalacie şi hiperparatiroidism, iar scăderea concentraţiei apare la pacienţii cu diabet zaharat şi hipoparatiroidism.

Oxigen = saturaţia sângelui în oxigen. Testul este util pentru aprecierea funcţiei respiratorii şi a echilibrului acido-bazic. Se poate determina şi presiunea parţială a oxigenului în sânge. Saturaţia normală a sângelui în oxigen este de 95 – 100%.  Scăderea saturaţiei este întâlnită în insuficienţă cadio-respiratorie, traumatisme toracale sau paralizia muşchilor respiratori.

PBJ = proteine Bence Jones. Sunt un grup de proteine patolgice cu o greutate moleculară mică (între 22 – 45 kDa), reprezentând lanţurile uşoare ale unor imunoglobuline. În mod normal proteine Bence Jones nu se găsesc în urina unui pacient. Dacă dozarea PBJ în urină oferă un rezultat pozitiv, atunci pacientul este suspectat de mielom Bence Jones, leucemie limfatică cronică sau alte afecţiuni maligne (sarcoame, boala Hodgkin, limfo-sarcom).

pCO2 = presiunea parţială a dioxidului de carbon. Acest test măsoară cantitatea de dioxid de carbon dizolvată în sânge, precum şi capacitatea organismului de a elimina gazul. Valoarea normală a presiunii CO2 este de 35 – 45 mmHg. Creşterea presiunii gazului apare în caz de insuficienţă respiratorie, paralizia

muşchilor respiratori sau apnee.

PDF = produşi de degradare a fibrinei. PDF-urile sunt substanţe rezultate în urma degradării unui tromb din sânge. Dozarea produşilor de degradare a fibrinei se face pentru a diagnostica afecţiuni fibrinolitice şi pentru a observa activitatea sistemului fibrinolitic. Valorile normale sunt mai mici de 5 mg/l, cu uşoare diferenţe între cele două sexe. Nivel crescut de PDF poate apărea în tromboză, coagulare intravasculară diseminată (CID), postoperator, unele tipuri de cancer sau în infecţii. Nivele scăzute de PDF sunt întâlnite în terapia cu anticoagulante.

Pepetidul C = este un parametru al producţiei de insulină, având implicaţii şi în producerea de oxid nitric de către celulele endoteliale. Insulina şi peptidul C sunt secretaţi în cantităţi molare egale şi ajung în sistemul circulator, unde peptidul C nu este degradat de către ficat şi va fi eliminat pe cale renală. Cantitatea normală de pepetid C din sânge este de 1 – 5 ng/l, iar în urină 60 – 100  μg/24h. Valoarea peptidului C poate creşte după hipoglicemie, insulinoame, afecţiuni renale cronice şi scade în diabet zaharat de tip I.

Prostaglandinele = PG sunt produşi în metabolismul acidului arahidonic, având roluri multiple în organism. Există mai multe tipuri de prostaglandine, unele având rol protector al mucoasei gastrice, produc vasodilataţie, cresc fluxul sangvin renal sau produc bronhodilataţie. Concentraţia normală a prostaglandine E este de 250 – 1300 ng/l. administrarea de PGE 1 este contraindicată în timpul sarcinii deoarece produce avort. Nivelul unor prostaglandine creşte în inflamaţii.

pH = logaritmul zecimal cu semn schimbat al concentraţiei de ioni de hidrogen dintr-o substanţă. pH-ul sângelui arterial este 7,38 – 7,45, al sângelui venos 7,36 – 7,42 şi pH-ul urinar poate varia între 4,5 şi 7,8, în funcţie de alimentaţie. Creşterea pH-ului sangvin are loc atunci când organismul pierde acizi pe cale digestivă (vărsături) sau renală. Scăderea pH-ului este asociată cu acidoza decompensată şi apare în diabet zaharat, pierdere de baze (bicarbonaţi) sau hipoventilaţie.

PK = piruvat kinaza eritrocitară. O enzimă ce pariticipă la metabolismul piruvatului cu producere de ATP. Deficitul de PK eritrocitară este o afecţiune genetică ce se transmite autozomal recesiv, manifestându-se prin reducerea capacităţii de metabolizare a glucozei, scăderea concentraţiei de ATP din eritrocite şi producerea unei anemii hemolitice cronice. Concentraţia normală de PK din eritrocite este de 15 UI/g de hemoglobină. Deficitul de PK eritrocitară produce anemie hemolitică congenitală.

Plumb = simbol chimic Pb. Plumbul este un metal greu toxic pentru organismul uman. Plumbul ajuns în sânge este depozitat în ţesuturile moi (ficat, rinichi), apoi în oase, dinţi şi păr. Timpul de înjumătăţire a plumbului din sânge este de 25 de zile, iar din oase 25 de ani. În organismul uman plumbul alterează activitatea la nivel cerebral. Intoxicaţia cronică cu plumb se numeşte saturnism şi se manifestă prin anemie, tulburări nervoase şi de tranzit intestinal. Concentraţia maximă admisă de plumb din sânge este mai mică de 0,6 mg/l. În păr plumbul se poate găsi în concentraţie de 25 μg/g. Absorbţia plumbului la nivel intestinal poate fi combătută prin administrarea de calciu şi fier care provoacă eliminarea plumbului prin scaun. La nivel celular, plumbul este antagonizat de calciu şi zinc care îl deplasează din situl de legare.

pO2 = presiunea parţială a oxigenului dizolvat în sânge. Oxigenul este transportat în sânge sub două forme: legat de hemoglobină şi solvit în plasmă. Presiunea parţială a oxigenului reflectă cantitatea de oxigen ce trece prin membrana alveolară în sânge şi este proporţională cu cantitatea de oxigen inhalată. Valoarea normală a pO2 este de 75 – 100 mmHg. Valori crescute sunt întâlnite în policitemie sau presiune crescută a

oxigenului în aerul respirat. Scăderea presiunii parţiale a oxigenului este asociată cu insuficienţa respiratorie, anemie, decompensare cardiacă, afecţiuni neuro-musculare ce limitează mişcările respiratorii sau afecţiuni restrictive şi obstructive cronice.

Porfirine = sunt substanţe organice ce se găsesc în unele proteine din organismul uman: hemoglobină, mioglobină, diferite enzime. Dozarea porfirinelor este utilă pentru diagnosticarea unor afecţiuni denumite porfirii. Acestea sunt cauzate de un deficit enzimatic în sinteza hemului (o componentă din hemoglobină). Există 6 tipuri de porfirii, fiecare asociată cu un deficit enzimatic diferit. Concentraţia normală de porfirine din organism este mai mică de 1 μg/dl sau 15 – 60 μg/dl masa eritrocitară. Creşterea nivelului de porfirine este întâlnită în hepatită, ciroză hepatică, icter obstructiv, hemocromatoză, anemie sau porfirie.

Potasiu = simbol chimic K, de la kalium. Este un mineral esenţial în organismul uman. Participă la formarea pompei de K/Na, are rol în metabolismul energetic, metabolismul proteinelor, glucidelor, al electroliţilor şi al apei. Reglează activitatea cardiacă şi excitabilitatea neuromusculară. Valoarea potasiului seric este de 3,5 – 5 mEq/l. Creşterea nivelului este întâlnită în insuficienţă renală, tratament cu spironolactonă (diretic care economiseşte potasiul), infarct miocardic, acidoză, hemoliză sau necroză celulară. Scăderea valorilor este întâlnită în tratamentul cu diuretice, boala Cushing, diaree, vărsături, alcaloză metabolică sau afectarea funcţiei tiroidiene. În urină, potasiul are o concentraţie normală de 40 – 100 mEq/l. Creşte în faza poliurică din insuficienţă renală, în acidoză tubulară, sindrom Fanconi, sindrom Bartter, boala Cushing sau diabet zaharat. Scăderea valorilor urinare apare în vărsături, diaree, boala Addison, uremie extrarenală, pielonefrită sau după abuz de laxative.

Pregnandiol = din metabolizarea progesteronului rezultă un compus inactiv eliminat ca atare în urină, denumit pregnandiol. Concentraţia normală de pregnandiol din urină este de 0,1 – 1 mg/24h la bărbaţi şi între 1 – 9 mg/24h la femeie în afara sarcinii, cu un maxim în faza luteală a ciclului menstrual. În timpul sarcinii valoarea pregnandiolului creşte de la 5 mg/24h în săptămâna a 4-a, la peste 50 mg/24h în săptămâna a 38-a de sarcină. Creşterea valorilor la femeie se pot datora adenoblastomului ovarian, coriocarcinomului ovarian, bolii Cushing sau unor chisturi ovariene. Scăderea concentraţiei de pregnandiol din urină pot fi întâlnite în amenoree, cancer ovarian sau tulburări funcţionale ale ovarelor.

Progesteron = este un hormon steroid produs de corpul galben ovarian, iar în timpul sarcinii este produs de către placentă. Dozarea hormonului în sânge oferă informaţii despre dezvoltarea corpului galben al ovarului sau despre starea ovarului. Concentraţia normală de progesteron din sânge este mai mică de 1 μg/l la bărbaţi, iar la femeie variază între 1 – 10 μg/l în afara sarcinii, cu un maxim în faza luteală. În timpul sarcinii, concentraţia progesteronului din sânge creşte de la 20 μg/l în săptămâna a 4-a, la 160 μg/l în săptămâna a 40-a.  Creşterea concentraţiei de progesteron la femeie în afara sarcinii este asociată cu chisturi sau tumori ovariene, cu sarcina molară, sarcină sau tumori suprarenale. Scăderea nivelului de progesteron poate indica probleme de ovulaţie, amenoree, agenezie gonadală, iar în timpul sarcinii scăderea este asociată cu iminenţa unui avort sau moartea fătului. 

Prolactină =  este un hormon produs de hipofiză, cu rol în a menţine producerea de lapte matern şi corpul galben ovarian. Concentraţia hormonului la femeie în afara sarcinii este de 2 – 15 μg/l, iar în timpul sarcinii şi după naştere ajunge până la 400 μg/l. La bărbaţi, prolactina se găseşte într-o concentraţie mai mică de 15 μg/l. Creşterea valorilor poate fi întâlnită în timpul sarcinii, în perioada de alăptare, în tumori hipofizare ce secretă prolactină, insuficienţă renală, tratament cu neuroleptice sau hipotiroidie.

Proteine = testul se efectuează pentru a măsura cantitatea de proteine totale din sânge. Se poate măsura şi cantitatea celor două grupe majore de proteine din sânge: albumină şi globulină. Proteinele sunt sintetizate în principal de către ficat şi îndeplinesc o mulţime de roluri în sânge: menţin presiunea coloidă, participă la dezvoltarea ţesuturilor, la procesul de vindecare, coagulare, în metabolismul energetic sau intră în componenţa enzimelor şi a hormonilor. Cantitatea totală de proteine din sânge este de 60 – 80 g/l, din care albuminele sunt între 35 – 50%, iar globulina aproximativ 40%. Creşterea valorii proteinelor totale poate apărea în hemoconcentraţie sau deshidratare. Creşterea nivelului de globulină apare în infecţii, ciroză, afecţiuni renale, anemie hemolitică, tuberculoză sau boli autoimune. Scăderea nivelului de albumină apare în arsuri întinse, afecţiuni renale, hepatice, diabet zaharat, boli autoimune, hemoragii sau inaniţie.

Proteina C = este o proteină sintetizată în ficat cu rol în prevenirea formării trombilor. Proteina C este activată de trombină şi inactivează factorii V şi VIII ai coagulării. Concentraţia normală de proteină C în sânge este de 0,7 – 1,3 g/l, scăderea nivelului fiind asociată cu un risc crescut de trombembolii, deficit de vitamina K, coagulare intravasculară diseminată (CID) sau tulburări ale funcţiei hepatice de sinteză a proteinelor.

Proteina C reactivă = este un polipeptid produs de ficat, fiind un parametru de observare a evoluţiei unor boli inflamatorii şi necroze. Este o proteină de fază acută cu rol în neutralizarea toxinelor produse de necroza celulelor. Concentraţia proteinei C reactive din sânge este de maxim 10 mg/l, creşterea acestei valori indică prezenţa unui focar inflamator sau producerea  necrozei celulare.

PTH = sau parathormonul, este un hormon produs de glandele paratiroide. Eliberat în sânge, PTH creşte nivelul seric de calciu prin eliberarea acestuia din oase, prin limitarea pierderii de calciu la nivel renal şi creşterea absorbţiei la nivel intestinal ( comparativ cu calcitonina care scade concentraţia serică de calciu). Concentraţia normală de PTH din sânge este de  20 – 80 pg/ml. Creşterea valorilor este întâlnită în hiperparatiroidism, adenom paratioidian, cancer paratiroidian, hiperplazie paratiroidiană sau insuficienţă renală. Scăderea concentraţiei de PTH este întâlnită în tetanie, hipoparatiroidism, boli autoimune sau ca răspuns la creşterea concentraţiei de calciu seric.

RBW = reacţia Bodet Wassermann. Este o reacţie de fixare a complementului efectuată în ser sau în LCR pentru diagnosticarea sifilisului. În sânge şi în LCR reacţia este în mod normal negativă. Un rezultat pozitiv apare în infecţia cu Treponema palidum, agentul etiologic al sifilisului.

Reacţia Adler = este o reacţie ce urmăreşte prezenţa sângelui în materiile fecale. Acest test se efectuează pentru diagnosticarea unei hemoragii digestive. Pentru efectuarea testului, pacientul trebuie să ţină regim cel puţin 3 zile înainte de recoltare, fără carne şi derivate din carne sau medicamente pe bază de hemoglobină şi suplimente cu fier. Se recoltează o probă din scaunul pacientului, care în mod normal dă un rezultat negativ. Reacţia pozitivă apare într-un neoplasm al tubului digestiv, ulcer gastric sau duodenal, polipoză intestinală sau hemoroizi interni.

Renină = renina este o enzimă produsă de unele celule din rinichi, cu rol în secreţia aldosteronului. Renina este secretată atunci când presiunea sângelui la nivel renal scade. Concentraţia normală de reninei în sânge este de 0,15 – 1,5 ng/ml/h în poziţie culcat şi 2 – 3 ng/ml/h stând vertical. Creşterea nivelului de renină apare în hipertensiune malignă, boala Cushing, hemoragie, ciroză sau tumori renale. Scăderea valorilor este asociată cu hiperaldosteronismul primar.

Reticulocite = reticulocitele pot fi considerate globule roşii imature. Ele apar în circulaţie cu 24 – 48 de ore înainte de a se transforma în eritrocite. Numărarea reticulocitelor din circulaţie este un bun indicator al funcţiei eritropoetice a măduvii roşii. Numărul normal de reticulocite din sânge este de 25000 – 75000 pe mm3 sau 0,15 – 1,5% din numărul de hematii circulante. Creşterea numărului de reticulocite este întâlnită în hemoragie, hemoliză, hipoxie (inclusiv altitudine), anemie fără afectarea măduvei roşii sau ciroză hepatică. Scăderea numărului de reticulocite apare în anemie aplastică, anemie feriprivă, afectarea măduvei osoase (prin chimioterapie), tulburări de eritropoeză, carenţă de fier sau insuficienţă renală cronică.

Rezerva alcalină = reprezintă cantitatea totală de bicarbonaţi, fosfaţi şi proteine amfotere din sânge ce au rolul de a neutraliza scăderea pH-ului sangvin. Valoarea normală este de 50 – 65% CO2. Creşterea rezervei alcaline apare în alcaloză metabolică, ocluzie intestinală, stenoză pilorică, tratament cu substanţe alcaline sau acidoză respiratorie. Scăderea rezervei alcaline este întâlnită în acidoză metabolică, insuficienţă renală, diabet, inaniţie sau alcaloză respiratorie.

SCC = squamos cell carcinoma, un antigen produs de celulele tumorale. Este un marker tumoral dozat pentru diagnosticul şi monitorizarea cancerului uterin sau de col uterin. Concentraţia antigenului SCC din sânge este mai mică de 1,5 ng/ml. Creşterea nivelului este asociată cu carcinomul cu celule scuamoase al colului uterin sau al corpului uterin.

Siliciu = simbol chimic Si. Este un mineral ce reprezintă aproximativ 0,05% din greutatea organismului, cantitate ce poate descreşte cu vărsta. Siliciul are rol în creşterea şi dezvoltarea oaselor facilitând depunerea calciului, în sinteza colagenului, precum şi în patologia cardio-vasculară sau apariţia maladiei Alzheimer. Doza zilnică de siliciu este de 50 - 100 mg, iar concentraţia acestuia în sânge este de 2 – 20 mg/l şi în urină 1- 4 mg/l. scăderea nivelului de siliciu este ascoiată cu tulburări ale sistemului osos sau cu formarea plăcilor de aterom. Siliciul este întâlnit în majoritatea alimentelor, fiind foarte răspândit în natură.

Serotonină =  sau 5 – HT, este un mediator chimic derivat dintr-un aminoacid esenţial, triptofan. Este sintetizată de neuroni, trombocite, dar şi de unele celule de la nivelul tractului gastro-intestinal. Serotonina are rol de neurotransmiţător la nivelul SNC-ului, produce vasodilataţie pe vasele sangvine normale, vasoconstricţie pe vasele cu leziuni endoteliale şi participă la realizarea ciclului somn-veghe. Serotonina eliberată în sânge este metabolizată la nivelul ficatului, iar principalul său metabolit este eliminat prin urină. Dozarea serotoninei în ser este utilă pentru diagnosticarea sindromului carcinoid, dar nu este considerată a fi un marker tumoral. Concentraţia normală de serotonină din sânge este de 100 – 300 μg/l. Valori mai mari de 400 μg/l se asociază frecvent cu tumorile abdominale. Creşteri moderate ale valorilor pot fi întâlnite în ocluzie intestinală, infarct de miocard acut sau boală celiacă. Nivelul scăzut de serotonină din sânge, mai puţin de 100 μg/l, este asociat cu starile depresive.  

Seleniul = simbol chimic Se. Este un oligoelement esenţial care, împreună cu vitamina E, protejează organismul împotriva stresului oxidativ şi a radicalilor liberi. Seleniul are rol important în eliminarea unor metale toxice din ţesuturi (mercur, cadmiu sau arseniu). În celulele organismului uman au fost descoperite aproximativ 25 de proteine ce conţin în structura lor seleniu. Cele mai bogate alimente în seleniu sunt seminţele de floarea-soarelui, carnea de peşte, ouă, ciupercile şi usturoiul. Cantitatea totală de seleniu din organism este de 15 mg. Doza zilnică recomandată este de aproximativ 50 μg la adult şi creşte la femeia însărcinată sau care alăptează. Concentraţia seleniului în sânge este de 60 – 200 ng/ml, iar în urină 50 – 150 μg/l. Seleniul se găseşte în firul de păr într-o concentraţie de 0,2 – 1,4 μg/g. Deficitul de seleniu se manifestă prin afectarea sistemului imun şi a glandei tiroide. La unii pacienţi cu cancer de stomac şi esofag a fost

dozat un nivel mic de seleniu, cu toate acestea, seleniul nu este recunoscut ca având rol anticancerigen.

Sfingo-mielinază = este o enzimă lizozomală ce împiedică acumularea sfingomielinei în celule. Concentraţia enzimei în fibrobalştii tegumentari este de 1,5 – 7 U/g de proteine celulare. Nivelul sfingomielinazei scade în boala Niemann Pick, o afecţiune genetică gravă şi rară. Boala se transmite autosomal recesiv, deci este nevoie ca ambii părinţi să prezinte mutaţia. Afecţiunea se manifestă prin hipostatură, infecţii respiratorii repetate, hepatomegalie şi splenomegalie, tulburări de digestie, anemie microcitară, retard psihomotor, osteoporoză. În prezent, nu există tratament pentru această afecţiune.  

Sodiu = simbol chimic Na. Este un oligoelement cu rol esenţial în păstrarea echilibrului hidroelectric în organism. Aproximativ 85% din cantitatea totală de sodiu din organism este întâlnită în sânge, nivelul acestuia fiind reglat de aldosteron. Concentrația normală de sodiu din sânge este de 135 – 145 mEq/l, iar în urină 100 – 300 mEq/24h. Creşterea valorilor apare în regim hipersodat, deshidratare, insuficienţă cardiacă sau renală, boala Cushing. Concentrația sodiului scade în regimul alimentar hiposodat, hiperhidratare, diaree sau diabet insipid.

Somatomedina C = este un hormon polipeptidic, cu structură şi efecte asemănătoare insulinei. Este sintetizat de ficat şi de alte ţesuturi, sub influenţa hormonului de creştere. Dozarea somatomedinei C (sau IGFI) este utilă pentru evaluare tulburărilor de creştere la copil. Concentraţia somatomedinei C în sânge este mai mică de 300 μg/l la copilul mai mic de 5 ani, mai mică de 625 μg/l la pubertate şi sub 200 μg/l la adulţi. Creşterea nivelului de IGFI este întâlnită în boli hepatice la copil, în sarcină, pubertate precoce şi la obezi. Scăderea valorilor este asociată cu persoanele vârstnice, hipotiroidism, anorexie, malnutriţie şi la populaţia de pigmei.

STH = hormonul de creştere sau somatotrop. Este secretat de hipofiza anterioară şi are rol esenţial în creşterea şi dezvoltarea organismului. Secreţia excesivă de STH în copilărie duce la apariţia gigantismului, iar hiposecreţia hormonului produce nanismul hipofizar (oameni în miniatură). Ambele afecţiuni dacă sunt descoperite la timp sunt tratabile. Nivelul normal de STH din sânge este mai mic de 5 ng/ml la bărbaţi, 10 ng/ml la femei şi 20 ng/ml la copii. Creşterea valorilor este întâlnită în gigantism, acromegalie, tumori ale glandei hipofize, diabet zaharat sau insuficienţă renală. Nivel scăzut de hormon apar în nanism hipofizar sau insuficienţă hipofizară cronică.

T4/T8 = raportul dintre limfocitele T CD4+ şi limfocitele T CD8+. Se calculează pentru stadializarea infecţiei cu virusul HIV. În mod normal acest raport trebuie să fie mai mare de 1,4. Scăderea sub 0,5 apare în stadiul SIDA al infecţiei cu HIV.

Testosteron = este principalul hormon androgen la bărbat şi este sintetizat, în principal, la nivelul celulelor Leydig din testicul. Secreţia testosteronului este controlată de hormonul LH produs de hipofiză. Rolul testosteronului este de dezvolta caracterele sexuale masculine, menţinerea funcţiei prostatei şi a veziculelor seminale. Concentraţia hormonului în sânge este de 4 – 10 μg/l la bărbat şi 0,2 – 0,5 μg/l la femeie. Creşterea nivelului de testosteron în sânge este asociată cu tumori suprarenale, cancer de testicule sau sindromul ovarului polichistic. Scăderea nivelului de testosteron este asociată cu hipogonadismul la bărbaţi,  tratament cu estrogeni, sindrom Klinefelter, ciroză, boli renale sau alcoolism cronic.

Testul TORCH = este un test indicat pentru femeia gravidă. TORCH este un acronim şi defineşte un grup de boli: TO – toxoplasmoză, R – rubeolă, C – infecţii cu citomegalo virus, H – infecţii cu virusurile Herpes

simplex. Aceste boli pot afecta grav dezvoltarea normală a copilului (retard de creştere sau mintal, malformaţii, avort spontan). Testul dozează anticorpii pentru fiecare agent etiologic din grupul TORCH, în mod normal aceştia fiind absenţi. Testul TORCH este un test de screening pentru gravide.

Timp de coagulare = este un test care măsoară timpul necesar sângelui să se coaguleze, deci investighează funcţia de coagulare a sângelui în mod nespecific (nu face distincţie între calea comună sau cea intrinsecă). Prin metoda Lee-White se recoltează 2 ml de sânge fără anticoagulant care se introduce în termostat la 37°C şi se urmăreşte timpul până apare cheagul. Timpul normal de coagulare este cuprins între 6 – 8 minute. Timpul se prelungeşte când sunt afectaţi factorii coagulării sau pacientul se află sub tratament cu anticoagulante.

Timp Howell = sau timpul de recalcifiere a plasmei. Acest test măsoară coagulabilitatea globală a sângelui, atât funcţia trombocitelor cât şi a factorilor din plasmă. În mod normal, timpul Howell este cuprins între 60 şi 120 de secunde. Creşterea valorilor este întâlnită în trombopenii, disfuncţii plachetare sau în tratamentul cu anticoagulante. Timpul Howell este folosit pentru urmărirea terapiei cu heparină.

Timp de protrombină Quick = acest test măsoară timpul de coagulare pe calea extrinsecă sau comună: factorii plasmatici I, II, V, VII şi X. Activitatea acestor factori este dependentă de vitamina K. Timpul de protrombină este de 12 – 14 secunde, dar poate varia în funcţie de metoda folosită. Pentru a elimina această problemă, în 1982, OMS a introdus o procedură de standardizare, timpul de protrombină fiind convertit în INR (International Normalized Ratio). INR-ul normal este apropiat de 1. Între 2 – 3 apare la cei ce îşi administrează anticoagulante, tromboze venoase sau profilaxia emboliei sistemice, afecţiuni care scad INR-ul sub 1.

Timp de sângerare Duke = acest test investighează hemostaza primară şi depinde de numărul şi funcţia trombocitelor, de prezenţa proteinelor plasmatice de adeziunea sau integritatea endoteliului vascular. Timpul de sângerare se efectuează prin înţeparea lobului urechii şi crearea unei plăgi de 1,5 mm lungime şi 3 mm lăţime, cu un ac special. Valoarea normală a timpului de sângerarea este de 1,5 – 4 minute şi creşte în trombopenii, deficienţe trombocitare şi boala von Willebrand. Timpul de sângerare Duke este normal în hemofilie.

Tiroidă T3 (explorare) =  triiodotironina este un hormon produs în principal în afara tiroidei de către ficat prin deiodinarea hormonului T4. Concentraţia hormonului T3 indică mai mult funcţia organelor periferice decât funcţia secretorie a tiroidei. Nivelul normal de T3 din sânge este de 1 – 1,8 μg/l. Creşte în tireotoxicoză, hipertiroidie cu T3 crescut, guşă toxică nodulară sau după administrarea unor medicamente: amiodaronă, contraceptive orale, ranitidină. Scăderea valorilor este întâlnită în hipotiroidie sau mixedem, inhibarea conversiei T4 în T3.

Tiroidă T4 = tiroxina este principalul hormon secretat de către glanda tiroidă, cu rol esenţial în procesele metabolice din organism. În sânge T4 circulă „legat” de proteine, carenţa alimentară sau deficitul de sinteză reducând cantitatea de T4. Concentraţia normală din sânge a hormonului este de 40 – 130 μg/l. Valorile cresc în hipertiroidie cu T4, tireotoxicoză indusă de iod, boala Basedow, tumori hipofizare sau intoxicaţie cu iod, iar scăderea concentraţiei este asociată cu hipotiroidia, deficitul de iod, rezecţie tiroidiană şi tratament cu aspirină, corticosteroizi, anticonvulsivante, furosemid.

TSH = tireostimulina, un hormon secretat de glanda hipofiză cu rol în reglarea funcţiei secretorii a tiroidei.

Concentraţia normală de TSH din sânge este de 0,25 – 6 μU/ml. Valorile cresc în cancer tiroidian sau hipotiroidie şi scad în hipertiroidism.

Transaminaze = dozarea transaminazelor indică gradul afectării ficatului deoarece aceste enzime sunt întâlnite în hepatocit, lezarea acestuia produce eliberarea enzimelor în sânge. TGO şi TGP sunt cel mai frecvent dozate. Transaminazele mai sunt întâlnite şi în alte ţesuturi: muşchi, inimă, rinichi sau creier, şi sunt eliberate în sânge atunci când unul dintre organe este lezat. Valoarea normală a transaminazelor este mai mică de 40 UI/l, valori crescute fiind întâlnite în infarct de miocard (nivel dozabil după 4 ore, valoarea maximă la 24h), hepatită, ciroză, alte leziuni hepatice, distrofie musculară, infarct renal sau cerebral, traumatisme.

Transferină = este o glicoproteină plasmatică cu rol de a transporta fierul. Există 4 izoforme ale proteinei: pentasialo, tetrasialo, trisialo şi disialo, ultima fiind mai puţin de 1% din total, dar creşte de 10 – 15 ori la alcoolici. Concentraţia izoformei disialo este mai mică de 1,75 %, cantitatea de transferină fiind de 2,5 – 3,5 g/l. Creşterea nivelului izoenzimei este întâlnită la alcoolici sau în afecţiuni hepatice: hepatită cronică activă, ciroză, carcinom hepatic.

Trigliceride = reprezintă cel mai important rezervor de energie al organismului, fiind întâlnite în ţesutul adipos. Valorile normale ale trigliceridelor sunt mai mici de 160 mg/l la bărbat şi 100 mg/l la femeie. Nivelul crescut al trigliceridelor în sânge constituie un factor de risc în producerea aterosclerozei. Creşterea valorilor este întâlnită în hiperlipidemii, gută, pancreatită, sindrom nefrotic, boli renale, alcoolism, ateroscleroză, diabet zaharat, hipotiroidism sau obezitate, iar scăderea valorilor este asociată cu anemia, boli consumptive (cancer), arsuri grave, inaniţie sau hipertiroidism.

Troponină = troponina este formată dintr-un complex de proteine prezente atât în muşchiul scheletic cât şi în muşchiul cardiac. Dozarea troponinelor (I şi T) este utilă în stabilirea diagnosticului de infarct alături de alte enzime. Concentraţia normală a troponinelor în sânge este mai mică de 1 ng/ml pentru troponina I şi mai mică de 0,01 ng/ml pentru troponina T. Creşterea valorilor este întâlnită în infarct de miocard, traumatisme, defect de sept, miocardită, insuficienţă renală, atac vascular cerebral (AVC) sau embolism pulmonar.

Analize medicale explicate (U)

Uraniu = simbol chimic U. Un mineral radioactiv neesenţial întâlnit în unele tipuri de roci. Absorbţia sa este scăzută, 1 – 2%, fiind depozitat în păr, oase, rinichi, ficat, splină şi se elimină prin urină. Intervine în metabolismul osos înlocuind calciul. Uraniul este întâlnit în sol, apă, unele plante, obiecte de ceramică pictate sau produse pentru igienă personală. Uraniul se dozează în firul de păr, concentraţia maximă admisă fiind mai mică de 0,5 ppm.

Uree = este produsă prin degradarea proteinelor în organism. Concentraţia normală de uree din sânge este de 20 – 40 mg/dl, iar în urină 10 – 40 g/24h. Creşterea valorilor este întâlnită în afecţiuni renale şi cronice, hipercatabolism proteic, diabet zaharat sau stări febrile, iar scăderea valorilor apare la copii şi gravide, aport proteic scăzut sau afecţiuni hepatice.

Urobilină = este un pigment biliar derivat din bilirubină, produs la nivelul intestinului subţire sub influenţa florei microbiene. Cea mai mare parte din urobilină se elimină prin materiile fecale. Concentraţia normală în

urină este de 2 – 3 mg/24h.

Urobilinogen = este un produs de degradare a bilirubinei şi se găseşte în urină în cantităţi mici, concentraţia normală fiind de 0,5 – 4 mg/24h, iar în materiile fecale 50 – 300 mg/24h. Absenţa urobilinogenului şi a urobilinei din urină este întâlnită în obstrucţia căilor biliare şi creşte în anemie hemolitică sau afecţiuni hepatice.

Uroporfirine = porfirinele sunt întâlnite în sânge şi în urină sub formă de uroporfirine. Intră în structura unor proteine din organism, dozarea lor fiind utilă în diagnosticarea porfiriilor, afecţiuni cauzate de un deficit în sinteza hemului. Concentraţia normală a uroporfirinelor este 14 – 56 μg/24h, valori crescute fiind întâlnite în porfirii.

Analize medicale explicate (V)

VIP = polipeptid vasoactiv neurointestinal, descoperit în 1970. Este întâlnit în fibrele nervoase din muşchiul neted, vasele de sânge şi căile respiratorii, având rol vasodilatator. Creşte secreţia de suc pancreatic şi intestinal, scade absorbţia apei şi secreţia gastrică. La nivelul căilor aeriene produce bronhodilataţie. Concentraţia hormonului în sânge este mai mică de 50 pmol/l. Creşte în tumori ale insulelor pancreatice cu celule G sau în sindromul WDHA. Scăderea valorilor este întâlnită la persoanele cu astm bronșitic.

Vitamina A = retinol. O vitamină liposolubilă, ce se găseşte în ficat, ouă, lapte, legume şi fructe. Are rol antioxidant, antiinfecţios, în procesul vederii, protejează mucoasele şi pielea. Nivelul vitaminei A în sânge la adult este de 200 – 300 μg/l şi 400 – 800 μg/l la sugar. Scăderea nivelului apare după infecţii repetate, aport scăzut sau în perioada de creştere a organismului.

Vitamina B1 = tiamină. Este o vitamină hidrosolubilă întâlnită în carne, lapte, peşte, drojdie de bere. Vitamina B1 are rol în transmiterea influxului nervos şi participă la metabolismul glucidic. Concentraţia normală a vitaminei B1 este 5 – 15 μg/l. Scăderea nivelului apare în boala beri-beri, iar dozele mari au efect diuretic.

Vitamina B12 = cobalamină. Este o vitamină hidrosolubilă cu rol esenţial în procesul de formare a hematiilor. Vitamina B12 se găseşte în alimente de origine animală. Concentraţia normală din sânge este de 150 – 950 ng/l. Scăderea valorilor este întâlnită în anemie Biermer, afecţiuni hepatice şi renale, rezecţii de porţiuni din tubul digestiv sau la persoanele cu dietă strict vegetariană. 

Vitamina C = acid ascorbic. Este o vitamină hidrosolubilă cu rol antioxidant, antiinfecţios şi favorizează absorbţia calciului şi a fierului la nivel intestinal. Concentraţia normală a vitaminei este de 2 – 20 mg/l şi 20 – 40 mg/24h. Un nivel scăzut este întâlnit în scorbut.

Vitamina D = calciferol. Este o vitamină liposolubilă produsă sub acţiunea radiaţiei ultraviolete şi are rol în absorbţia calciului şi a fosforului. Vitamina D se găseşte în peşte şi ouă. Nivelul normal din sânge este de 18 – 36 μg/l. Creşte în rahitism de tip II, hiperparatiroidism sau limfoame şi scade în rahitism de tip I (ereditar) sau afecţiuni renale.

Vitamina E = este o vitamină liposolubilă cu rol antioxidant şi în formarea şi protejarea hematiilor.

Concentraţia normală din sânge este de 5 – 10 mg/l. Scăderea valorilor este întâlnită în malabsorbţie, retinopatie pigmentară sau hepatită cronică, iar dozele mari pot provoca hemoragii.

VSH = viteza de sedimentare a hematiilor. Este un test nespecific care evidenţiază existenţa unui focar inflamator în organism, precum şi evoluţia acestuia. Valoarea normală a VSH-ului este de 3 – 5 mm într-o oră şi 8 – 12 mm în două ore, cu diferenţe între cele două sexe. Creşterea VSH-ului este asociată cu prezenţa unui focar inflamator, sarcină, anemie, insuficienţă renală sau cancer, iar scăderea valorilor este întâlnită în insuficienţă cardiacă, boli alergice, caşexie sau poliglobulie.

Volum urinar = volumul urinar din 24 de ore. La adult este cuprins între 1,4 – 2 litri, iar la sugar 60 – 80 ml/kgc/24h. Creşterea volumului urinar apare după ingestia crescută de lichide, diabet zaharat, diabet insipid, insuficienţă renală cronică în stadiul poliuric sau tratament cu diuretice. Scăderea volumului urinar este întâlnită în insuficienţă renală acută, insuficienţă cardiacă, deshidratare.

Analize medicale explicate (Z)

Zinc = simbol chimic Zn. Este un oligoelement esenţial, cantitatea totală de zinc din organism fiind de aproximativ 2g. Este localizat la nivelul pielii şi a veziculelor sinaptice. Zincul are rol în sinteza prostaglandinelor, a proteinelor, a ADN-ului, este neuro-modulator, antioxidant şi intervine în eliminarea metalelor toxice din organism. Sursele alimentare de zinc sunt carnea, produsele lactate, drojdia de bere. Nivelul normal de zinc din sânge este de 1 – 1,5 mg/l şi 4 mg/24h în urină. Calciul, fosforul, cuprul şi cromul sunt antagonişti ai absorbţiei de zinc.