alimentatia Si Regimul de Viata La Sportivi

FACULTATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

SPECIALIZAREA ASISTENŢĂ MEDICALĂ GENERALĂ

MEDICINĂ SPORTIVĂ

CURS

Prof.dr. Carmina Liana Muşat

ALIMENTAŢIA ŞI REGIMUL DE VIAŢĂ LA SPORTIVI

CURSUL 6

1. Alimentaţia la sportivi

2. Regimul de viaţă la sportivi

1. Alimentaţia la sportivi

Alimentaţia la sportivi, o problemă importantă, care a fost adeseori exagerată a ajuns o obsesie pentru medicul sportiv şi organizatori.

În fond este mai mult o problemă de ordin psihologic (modul de prezentare, gustul etc.), care apare acolo unde domină sărăcia, alocaţii de masă, porţii măsurate etc.

Marii performeri ştiu de-acum ce trebuie să mănânce, îşi aleg ei şi calitatea şi cantităţile, deoarece s-au educat la marile competiţii.

Totuşi medicul sportiv trebuie să stăpânească problema alimentaţiei sportive şi s-o insufle tinerilor sportivi prin lecţii de educaţie medico-sportive.

După cum se ştie alimentaţia la sportivi adaugă efectelor plastice (formatoare) care asigură suportul biologic, promovării stării sănătăţii şi creşterii randamentului sportiv, acoperirea nevoilor energetice induse de efortul sportiv cât şi cel necesar diverselor activităţi cotidiene (profesionale, bazale, recreative etc.).

Alimentaţia la sportivi

Iată aspectele particulare, care deosebesc radical alimentaţia sportivilor de alimentaţia nesportivilor sănătoşi fără să mai vorbim de cei bolnavi.

Rezultă deci că din punct de vedere al acoperirii nevoilor calorice prin alimentaţie, la sportivi trebuie să luăm în considerare următoarele cerinţe: necesarul energetic bazal (calculat la 1 kcal/kg/oră); necesarul energetic ce decurge din activitatea sportivă zilnică; necesarul energetic reclamat de termoreglare (apreciat la circa 8-10% din raţia zilnică); necesarul energetic reclamat de acţiunea dinamică specifică (apreciat în medie tot la circa 10% din raţia zilnică – 6-8% pentru glucide, 2-5% pentru lipide şi 20-30% pentru proteine); pierderile rezultate din prepararea alimentelor estimate la 5-10% ; necesarul energetic reclamat la tineri de procesele de creştere; luarea în calcul a probabilităţii că prin procesele de asimilare se pot pierde circa 10-15% din totalul caloriilor ingerate prin alimente (deficit de asimilare).

Toate acestea trebuie corelate cu sexul, greutatea corporală, factorii de mediu, starea de sănătate şi gradul de antrenament.


Câteva date din literatura de specialitate privind cheltuielile energetice în diverse tipuri de efort sportiv ne vor ajuta în mod practic la alcătuirea unei raţii adecvate.

Astfel într-o alergare de 100 m se apreciază un consum de circa 35 kcal; pentru 200 m circa 70-80kcal; pentru 400 m, circa 100-120 kcal; pentru 800 m de 130-150 kcal; pentru 1500 m de 170 kcal; pentru 3000 m de circa 230 kcal; pentru 5000 m de circa 450kcal; pentru 10000 m de 750 kcal; pentru 5 km marş de circa 250 kcal; pentru 10 km marş de circa 600 kcal; pentru maraton (42195 km) de circa 2500 kcal; pentru 500 m de patinaj viteză de circa 45 kcal; pentru 1500 m patinaj de circa 80 kcal; pentru 5000 m patinaj de circa 200 kcal; pentru 10000 m patinaj de circa 400 kcal; pentru canotaj circa 10 kcal/min; pentru un joc de baschet circa 900 kcal; pentru volei se estimează circa 10 kcal/min de joc; pentru lupte se apreciază circa 8,5-9,5 kcal/min pentru efort mediu şi 13-14 kcal pentru efort intens; pentru un meci de box (5x3 min) circa 350 kcal.


Ministerul Sănătăţii a stabilit în urmă cu câţiva ani unele norme orientative privind raţia calorică în funcţie de natura, durata şi intensitatea efortului profesional, astfel: pentru activităţi fizice grele 300-500 kcal/oră; activităţi fizice foarte grele peste 500 kcal/oră.

Sportivii de performanţă se apropie ca încadrare de eforturile grele şi foarte grele dar în practică se utilizează o altă apreciere: 60-75 kcal/kg/24h cu excepţia gimnastelor şi patinajului artistic (fete) unde în funcţie de greutatea corporală şi vârstă, raţia zilnică se calculează între 40-55 kcal/kg/24h.

Se cunosc 7 grupe de alimente prin care se asigură raţia pe 24h: I - lapte şi derivate (15%); II – carne, peşte şi derivaţi (10%); III – ouă (2%; IV – legume, fructe (15%); V – cereale, leguminoase uscate (40%); VI - grăsimi alimentare: unt, frişcă, ulei, margarină, smântână, slănină (10%); VII – produse zaharoase: gem, miere, dulceaţă, zahăr, sucuri naturale, băuturi îndulcite cu zahăr, gen Cola Cola, Fanta (8-10%).


În ceea ce priveşte nutrienţi alimentari menţionăm: proteinele (complete = cele de origine animală care conţin aminoacizii esenţiali şi ar trebui să reprezinte 50-75% din raţia de proteine; parţial complete cum sunt cerealele şi leguminoasele şi incomplete cum ar fi gelatinele, zeina, care ar trebui să reprezinte15-18% din raţia pe 24 h (excepţie fac gimnastele, care pot ajunge până la 20-22%); glucidele (mono-, di- şi polizaharide, glucoza şi fructoza par a fi cele mai potrivita la sportivi dar şi dextrinele, amidonul) acoperă în medie între 55-65% din raţia pe 24 h (limitele inferioare la gimnaste iar cel superioare la eforturile de anduranţă lungă); pentru asigurarea unui tranzit gastrointestinal normal şi prevenirea constipaţiei meniurile trebuie să conţină şi glucide nedigerabile de tipul celulozei, hemicelulozei, pectinelor (pentru un adult 7-15 g/zi); lipidele (animale 40-50% şi vegetale 50-60%, ultimele fiind bogate în acizi graşi polinesaturaţi şi fosfolipidele) ar trebui să se regăsească în raţia pe 24 h între 22-25% (numeroşi nutriţionişti străini recomandă la sportivi până la 30% lipide ceea ce ni se pare nepotrivit).


Aceste uleiuri vegetale sunt lipide de colesterol şi evită efectele dislipidemiante şi atereosclerozante ale grăsimilor de origine animală.

Grupa a IV-a, legume şi fructe este principalul aducător de vitamine, minerale şi radicali alcalini (îi urmează îndeaproape grupa I, produsele lactate).

Băuturile, în principal apa, constituent de bază al organismului (60-65%) ar trebui să reprezinte între 2-3l/24h la sportivi în perioade de antrenament şi competiţii.

Pe baza unei experienţe personale apreciem utilă divizarea raţiei pe 24h astfel: 25-30% la micul dejun; 40-45% la prânz şi 30-35% seara; între masa de prânz şi micul dejun poate fi introdusă o gustare, 5-8%, care se ia din masa de prânz, iar între prânz şi masa de seară se poate de asemenea introduce o gustare, 5%, care se ia din caloriile mesei de seară.

Încercând o sistematizare a raţiei alimentare pe 24 h la sportivi în funcţie de profilul sportului (probei) şi bineînţeles al numărului de ore antrenament/zi (4-6 ore/zi) recomandăm nivelele calorice şi cantităţile de nutriţienţi calorigeni (exprimaţi în grame şi în procent de calorii.)


Un alt mod de calculare al raţiei alimentare la sportivi ar fi acela care adaugă consumului caloric din orele de antrenament (sportivii se încadrează între 500-750 kcal/oră) celelalte consumuri + activitatea bazală.

Din punct de vedere practic raţia alimentară la sportivi se încadrează în una din cele 3 situaţii:

a) raţia de întreţinere, de susţinere a efortului (se încadrează în parametrii de mai sus);

b) raţia competiţională care se referă la alimentaţia din zilele de competiţie; trebuie să reţinem că această raţie nu poate constitui o sursă de energie pentru concurs ea având un rol plastic, psihologic mai ales prin activitate şi gust. Ea trebuie să părăsească rapid stomacul pentru a nu provoca senzaţii neplăcute de „stomac plin” dar nici senzaţii de foame prin lipsă. Alimentele părăsesc stomacul în următoarea ordine: glucidele, proteinele, lipidele.

De altfel marii performeri îşi stabilesc cu exactitate atât conţinutul acestei raţii cât şi orarul pe bază de experienţă proprie.


Nutriţionistul francez A. Creff a introdus în această raţie de concurs aşa-zisa „raţie de aşteptare”, care constă din ingestia în zilele de concurs a circa 100-150 ml băutură glucozată alcalină din oră în oră de la micul dejun până la concurs, inclusiv în pauză.

Practic se recomandă sucuri naturale de fructe îndulcite cu glucoză sau miere.

c) raţia de refacere (imediat după efort) se constituie ca un mijloc de bază al refacerii metabolice.

Ea trebuie să fie normo- sau uşor hipocalorică, hiperhidrică, hiperglucidică, normo- sau hipoproteică şi hipolipidică, bogată în radicali alcalini necesari combaterii acidozei metabolice (legume-fructe, lactate, sucuri naturale).

Alimentaţia sportivă a făcut paşi importanţi în ultimii ani în direcţia nu numai a susţinerii pe plan biologic a efortului dar chiar în direcţia creşterii capacităţii de performanţă biologică.


Se cunosc azi două asemenea raţii: 1. raţia hiperglucidică (foamea de glucide urmată de

suprasaturarea rezervelor de glicogen muscular), care poate creşte rezervele de glicogen muscular, creând astfel o rezervă de energie pentru efortul de anduranţă.

Se procedează astfel: în săptămâna competiţiei de vârf, în zilele de luni, marţi, miercuri se continuă antrenamentele de anduranţă, consumatoare de glicogen (foamea de glucide) iar în raţia alimentară de refacere se administrează glucide sub limita inferioară a necesarului mărindu-se astfel carenţa de glicogen muscular; în zilele de joi, vineri, sâmbătă se continuă antrenamente de volum – intensitate (redus deci care nu consumă glicogen muscular), în raţia de refacere se administrează glucide la limita superioară, deşi logic nu este necesar; prin această tehnologie se ajunge la valori de 2-2,5 g glicogen muscular la 100 g ţesut muscular ceea ce face ca sportivul să participe la competiţia de duminică (ex. maraton) cu rezervoarele (muşchi, ficat) suprasaturate în glicogen. Raţia a fost descrisă în urmă cu 2 decenii de cercetătorii scandinavi.


2. raţia hiperproteică se aplică în eforturile de forţă (aruncătorii din atletism, harterofilii etc.) şi constă din suplimentarea raţiei alimentare cu 1-1,5 g proteine/kg/24 ore (proteine din lapte, soia, peşte) timp de 8 săptămâni.

Se ajunge la 3,5-5 g proteine/kg/24 ore ceea ce unii autori au criticat acuzând eventuale tulburări funcţionale hepatorenale.

Studiile noastre de peste 15 ani au arătat că în condiţiile în care lucrează corespunzător (4-6 ore/zi) deci aceste proteine sunt consumate, nu apar disfuncţii hepatorenale nici pe timpul studiului şi nici la distanţă (în următorii 10 ani).

Ce se obţine prin această tehnologie?O creştere a masei active cu 2-3 kg cu creşterea concomitentă a

forţei musculare (10-15%) şi o scădere a masei grase cu 2-3 kg deci creşterea masei active se face în detrimentul masei grase fără a influenţa greutatea corporală.

2. Regimul de viaţă la sportivi

Definiţie şi importanţă. Regimul de viaţă al sportivului reprezintă programul de viaţă şi activitate, program după care el îşi ordonează acţiunile, respectând o succesiune logică, un orar precis, care duce până la urmă la formarea unor reflexe condiţionate stabile.

Un regim corect (igienic) de viaţă (important pentru orice om) este şi mai important pentru un sportiv, mai ales pentru unul de performanţă.

Pentru sportivul de performanţă regimul corect de viaţă este absolut obligatoriu, din mai multe motive.

Atingerea unor performanţe foarte ridicate impune o înaltă măiestrie sportivă, care se obţine numai după un antrenament sistematic, ştiinţific, cu mari solicitări, duse până la limita fiziologică a organismului.

Acest lucru cere din partea sportivului o stare de sănătate perfectă, o mare capacitate de efort şi un grad ridicat de călire, deoarece mediul de desfăşurare a activităţii sportive este uneori nefavorabil.

Regimul de viaţă la sportivi

Aceste deziderate nu se pot realiza decât prin respectarea cu stricteţe a unui regim corect de viaţă şi renunţarea la unele plăceri ale vieţii obişnuite.

Regimul corect de viaţă mai prezintă importanţă şi din punct de vedere al longevităţii sportive.

Aceasta înseamnă menţinerea sportivului în activitate o perioadă de vreme cât mai lungă, cu performanţe de nivel foarte ridicat.

Fără acest regim igienic de viaţă, sportivul de mare performanţă nu se poate menţine multă vreme în vârful piramidei.

Astăzi se acordă acestei probleme o aşa de mare importanţă, încât regimul de viaţă este denumit şi „antrenament invizibil”.

Nerespectarea regimului igienic de viaţă duce la instalarea oboselii cronice şi a supraantrenamentului, la înrăutăţirea stării de sănătate, scăderea capacităţii de efort şi la instalarea unui grad ridicat de uzură, cu reducerea longevităţii sportive.


Regimul corect de viaţă nu este sinonim cu ascetismul. El impune o alternare raţională între efort şi odihnă, cheltuială de

energie şi refacere după efort după metode ştiinţifice. În acelaşi timp, regimul corect de viaţă nu este un regim de

izolare. Sportivii îşi pot petrece în mod plăcut timpul liber, în mijlocul

familiei sau prietenilor, în cantonamente de pregătire şi în deplasări, prin: lectură frumoasă, muzică, vizionări de spectacole bune, vizite la muzee, obiective economice, culturale şi istorice, practicarea de sporturi complimentare etc.

În schimb, li se cere renunţarea la fumat, la nopţi pierdute, la consumul exagerat de alcool şi la orice excese.


Conţinutul regimului de viaţă

În elaborarea unui regim raţional de viaţă trebuie să se ţină seama de următoarele aspecte:

- particularităţile individuale ale sportivului;- condiţiile de viaţă şi de activitate;- ramura sportivă (specificul efortului, perioada de antrenament

etc.);- obiceiurile pozitive ale sportului.În aceste condiţii, elaborarea unui regim de viaţă tip nu este

raţională. Se pot da însă câteva indicaţii generale asupra conţinutului

regimului de viaţă, care pot fi adaptate la diferite situaţii.


Gimnastica de dimineaţă. Sportivul trebuie să înceapă ziua cu gimnastica de dimineaţă,

imediat după sculare. Aceasta constă din câteva exerciţii, alese în aşa fel încât să

activeze sistemul nervos central şi funcţiile importante, pentru a grăbi trecerea de la starea de inhibiţie din timpul somnului, la activitatea din timpul zilei.

Gimnastica de dimineaţă, utilă pentru orice om, este cu atât mai indicată sportivilor, deoarece organismul lor trebuie să facă faţă unor cerinţe deosebit de mari în activitatea zilnică.

În conţinutul gimnasticii de dimineaţă este bine să se introducă şi exerciţii care să favorizeze dezvoltarea unor calităţi motrice, necesare sportivului, sau recuperarea mai rapidă după accidente (atrofii musculare după imobilizarea în aparat gipsat, redori articulare etc.)


Gimnastica de dimineaţă nu trebuie transformată în antrenament, deoarece organismul nu este pregătit, imediat după sculare, pentru eforturi mari. Durata ei trebuie să fie de 10-12 minute pentru sportivii începători şi de cca 20 minute pentru sportivii de vârf.

Este bine ca, în sezonul cald, gimnastica de dimineaţă să se facă afară, sau în faţa ferestrei deschise, într-un costum cât mai sumar, iar iarna, în camera bine aerisită.

După efectuarea ei, este indicat să se folosească un procedeu de călire a corpului prin apă (fricţiunea cu un prosop umed, spălatul cu apă rece până la brâu, sau duşul).

Igiena individuală şi a echipamentului. În afară de toaleta de dimineaţă, pentru păstrarea unei corecte

igiene individuale, mai sunt indicate: spălarea zilnică a picioarelor, duşul cald după fiecare lecţie de antrenament sau concurs, spălarea părului cel puţin o dată pe săptămână, igiena echipamentului şi buna lui ajustare înainte de începerea efortului îl ajută afectiv pe sportiv în realizarea unor rezultate bune şi-l apără de traumatisme.


Alimentaţia raţională. Sportivul trebuie să aibă un regim alimentar corespunzător, atât

din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ, cu mese cât mai regulate, la aceleaşi ore, pentru a se crea reflexele condiţionate digestive.

Sportivul trebuie obişnuit să nu se grăbească atunci când mănâncă şi să mestece bine alimentele, lucru care ajută la buna funcţionare a stomacului.

Masa se va lua cu cca. 3 ore înainte de începerea efortului şi la cel puţin o oră după terminarea lui, pentru a se evita conflictul dintre stomac şi muşchi (digestia stomacală concentrează o mare cantitate de sânge şi consumă cca.25% din energia organismului, ceea ce reduce activitatea musculară, iar diafragmul este împiedicat în mişcările lui de stomacul plin, stânjenindu-se astfel respiraţia).

Pe de altă parte, efortul neuromuscular frânează secreţiile digestive, stânjenind activitatea stomacului.

Aspecte mai ample legate de alimentaţia sportivului vor fi prezentate într-un capitol special.


Somnul (odihna pasivă). Se recomandă cel puţin 8 ore pe zi, fiind singurul mijloc natural pentru

refacerea sistemului nervos şi înlăturarea oboselii. Durata trebuie să fie mai mare în perioadele de concurs. Orele cele mai indicate sunt cele de la 22-23 şi până la 7-8 dimineaţa. Este de asemenea recomandabil ca sportivul să se odihnească, chiar

fără să doarmă, 1-2 ore după masa de prânz. Pentru a dormi bine, este indicat ca înainte de culcare sportivul să facă

o uşoară plimbare şi un duş călduţ. Masa de seară nu trebuie să fie copioasă şi să nu conţină excitante

(carne multă, cafea, alcool etc.). Poziţia indicată în timpul somnului este culcat pe partea dreaptă, sau în decubit ventral (culcat pe burtă).

Hermann şi Stuhlfauth susţin această poziţie pentru ca în decubit ventral organele abdominale se deplasează în faţă şi comprimă diafragmul, a cărei cupolă este împinsă spre torace. În acest fel este uşurată şi amplificată expiraţia şi redusă inspiraţia, lucru favorabil, deoarece în timpul somnului este nevoie de un aport mai redus de oxigen. În schimb, se poate elimina astfel o cantitate mai mare din aerul de rezervă din plămâni.


Odihnă activă. Petrecerea timpului liber trebuie realizată în mod corespunzător,

pentru ca sportivul să-şi recupereze bine forţele.În acest sens se recomandă: plimbările în aer liber prin parcuri,

păduri, zăvoaie, pe marginea lacurilor şi râurilor, vizitarea de expoziţii şi muzee, de obiective culturale, economice, istorice, vizionarea de spectacole (teatru, operă, cinema, concerte etc.), lectură, practicarea unor sporturi complimentare, excursii etc.

Călirea corpului. În cadrul regimului său de viaţă, sportivul trebuie să aibă

preocupări pentru a-şi creşte rezistenţa generală a organismului la îmbolnăviri şi la influenţele nefavorabile ale mediului (cu care el vine în contact) prin folosirea mijloacelor de călire prin aer, apă, radiaţii solare, respectând principiile şi regulile de aplicare corectă.


Autocontrolul. Pentru a putea face un bilanţ al regimului său de viaţă, sportivul

trebuie să folosească metoda autocontrolului, însemnând corect, în jurnalul său de autocontrol, datele obiective şi subiective cele mai indicate.

Dintre cele obiective cităm: pulsul, greutatea, apneea voluntară, dinamometria şi spirometria.

Dintre cele obiective menţionăm: somnul, pofta de mâncare, starea generală, dispoziţia de lucru.

Înlăturarea obiceiurilor neigienice. Pentru a-şi asigura longevitatea sportivă, sportivul trebuie să

renunţe, în cadrul regimului său de viaţă, la o serie de obiceiuri neigienice, care sunt considerate uneori „plăceri” ale vieţii obişnuite.

În acest sens el trebuie să renunţe la fumat, folosirea dopingului, excesul de alcool, excesele sexuale şi de altă natură.


Fumatul are o mare influenţă negativă asupra organismului sportivului, rezultată din conţinutul fumului de ţigară, care, pe lângă nicotină, mai conţine o serie de substanţe toxice, cum ar fi: oxidul şi bioxidul de carbon, amoniac, acid cianhidric, alcool metilic, substanţe cancerigene etc.

De aceea, fumatul influenţează negativ unele sectoare şi funcţii importante din organism.

Astfel, oxidul de carbon din fumul de ţigară blochează o parte a hemoglobinei din sânge sub forma carboxihemoglobinei, compus stabil care nu mai cedează oxigenul, reducând astfel aportul de oxigen.

Din această cauză creierul suferă, lucru care se manifestă prin: cefalee, ameţeală, reducerea reflexelor etc.

Tot din cauza fumatului suferă vederea, în sensul îngustării câmpului vizual şi instalării daltonismului (nedistingerea culorii verde şi roşu). În acelaşi timp scade şi auzul.

Slăbind reflexele, auzul şi vederea, fumatul scade randamentul sportivului şi-l predispune la accidente.


Suferă de asemenea aparatul respirator, suferinţă manifestată prin instalarea bronşitei, a emfizemului pulmonar şi a cancerului laringian şi pulmonar.

Fumatul produce tulburări grave şi la nivelul aparatului cardio-vascular, manifestate prin: accelerarea pulsului, creşterea tensiunii arteriale, scleroza arterelor inimii (coronarelor), cu producerea anginei pectorale şi a infarctului miocardic.

Se constată de asemenea tulburări grave la nivelul aparatului digestiv, manifestate prin: carii dentare cu pierderea dinţilor, instalarea frecventă a gastritelor şi a ulcerului, precum şi a cancerului la limbă şi stomac, lucru mult mai frecvent la fumători decât la nefumători.

Tabagismul cronic influenţează negativ glandele endocrine. Astfel, el stimulează glandele suprarenale care secretă mai multă adrenalină, ceea ce produce o vasoconstricţie periferică, urmată de răcirea extremităţilor şi creşterea tensiunii arteriale. În acelaşi timp, fumatul duce la o insuficienţă a funcţiei sexuale, manifestată prin reducerea potenţei la bărbaţi şi tulburări ovariene şi sterilitate la femei.


Cu un corolar la acestor influenţe negative asupra organismului, fumatul impietează asupra dezvoltării fizice (lucru evidenţiat mai ales la sportivii juniori) şi scurtează durata medie a vieţii.

De aceea fumatul este absolut contraindicat la sportivi.Consumul de alcool. Sportivul trebuie să renunţe la consumul de alcool, mai ales a

celui rafinat, pentru că şi alcoolul are o serie de influenţe negative asupra organismului.

Aceste influenţe se manifestă imediat şi tardiv. Din cele imediate menţionăm în primul rând faptul că băuturile

alcoolice, mai ales cele distilate, consumate în cantitate mare sunt toxice, putând duce la coma alcoolică sau chiar la deces.

Efectul cel mai rapid al alcoolului se manifestă la nivelul creierului.

El are la început (timp de 15-20 minute) o acţiune stimulatoare, după care urmează o perioadă mai lungă de inhibiţie şi de lipsă de control a comportamentului.


După consumarea alcoolului, randamentul sportivului scade, deoarece se tulbură coordonarea mişcărilor, scade viteza de reacţie şi precizia, lucru care-l poate predispune şi la accidente.

Consumul de alcool este mai dăunător la sportivi şi datorită faptului că el se metabolizează în ficat, care este şi aşa solicitat în efortul sportiv.

Alcoolul nu încălzeşte organismul pe timp de frig iarna, cum greşit se susţine.

De fapt el irită mucoasele digestive şi dilată vasele din piele, dând o falsă senzaţie de căldură.

Producând o paralizie a nervilor vasomotorii periferici, cu dilatarea vaselor sanguine, alcoolul face ca organismul să nu se apere firesc, prin vasoconstricţie periferică, şi se pierde multă căldură în contact cu mediul rece.

De altfel se ştie că în asemenea condiţii se înregistrează frecvente cazuri de degerături şi îngheţ.


Alcoolul nu înlătură de fapt oboseala, cum de asemenea se susţine uneori.

După o perioadă scurtă de excitaţie corticală, însoţită de o senzaţie subiectivă de creştere a vigorii, urmează o perioadă lungă de somnolenţă.

Printre efectele tardive ale alcoolismului cronic, menţionăm scăderea funcţiilor creierului (memoria, inteligenţa), producerea de tulburări psihice şi, cel mai important, scade şi gradul de sănătate al organismului şi se instalează o îmbătrânire precoce, cu reducerea duratei medii a vieţii.

În acelaşi timp, alcoolismul cronic favorizează arterioscleroza, cu urmări grave la nivelul aparatului cardiovascular (infarct miocardic, creşterea tensiunii arteriale) şi la nivelul creierului (hemoragii cerebrale).


Întreg aparatul digestiv suferă de asemenea, înregistrându-se frecvent cazuri de gastrită, ulcer gastro-duodenal, hepatită cronică şi chiar ciroză hepatică.

Toate aceste aspecte sunt incompatibile cu sportul de performanţă şi de aceea sportivul trebuie să renunţe la consumul regulat de alcool, în special la băuturile alcoolice tari (distilate).

Un obicei neigienic şi foarte periculos pentru sportivi este folosirea dopingului.

De aceea, aşa cum se ştie, el este interzis sportivilor, cu sancţionarea severă a celor ce-l practică, fiind incompatibil cu starea de sănătate şi etica sportivă.

Date post:	20-Jun-2015
Category:	Documents
Upload:	synoida
View:	1,174 times
Download:	3 times

alimentatia Si Regimul de Viata La Sportivi

Documents