AGENTIA NATIONALA PENTRU SPRIJINIREA INITIATIVELOR TINERILOR

Direcţia de Studii si Cercetări pentru Probleme de Tineret REDUCEREA FACTORILOR DE RISC

LA TINERI Focalizare asupra manifestărilor de violenta din

rândul tinerilor

Martie 2006

Colectivul de cercetare: Daniela Simache, CP III – coordonator Gina Anghelescu, CS Anca Donţu, CS Sorin Mitulescu CP I

Ruxandra Marin, AI Cristina Tucă, AI Laurenţiu Grigoriu, AI

Cu sprijinul Asociaţiei Comunitatea in Sprijinul Copilului

2

CUPRINS

I. Integrarea socială a tinerilor. Realităţi şi riscuri ................................. 3

II. Violenţa în rândul tinerilor – factor de risc crescut pentru inadaptare,

marginalizare si devianţă ....................................................................... 6

Metodologie de cercetare Dimensiuni actuale ale fenomenului in rândul tinerilor români Acţiuni si programe de reducere a violenţei tinerilor Tinerii, violenţa şi gestionarea ei

Strategii locale de reducere a violenţei tinerilor Concluzii. Necesităţi şi imperative în direcţia stabilirii unor strategii

adecvate pentru reducerea manifestărilor de violenţă

III. Abandonul şcolar şi violenţa în rândul tinerilor ................................ 32

Conexiuni actuale între cele două fenomene Frecventarea şcolii – motivaţii şi posibilităţi Concluzii

IV. Instituţionalizarea şi efectele ei ........................................................... 36

Caracteristici ale situaţiei actuale Concluzii ale unor studii de caz Situaţia comunităţilor locale Concluzii

V. Consumul de droguri – un factor determinant al excluderii sociale.... 41

Metodologie de cercetare Percepţii şi reprezentări ale consumatorilor de droguri

Aspecte ale consumului de droguri ce determină marginalizare şi excludere socială

Concluzii. Direcţii de intervenţii şi posibile soluţii

VI. Bibliografie ........................................................................................... 47

VII. Anexe..................................................................................................... 48

3

I. INTEGRAREA SOCIALĂ A TINERILOR. REALITĂŢI ŞI RISCURI.

În condiţiile specifice României post-totalitare, tineretul, în ansamblu,

reprezintă o categorie socială vulnerabilă (fragilitate, puncte critice care-l fac să

focalizeze efectele schimbărilor sociale, economice, politice petrecute în perioada de

tranziţie). Această stare de lucruri, identificată şi prezentată în lucrările Centrului de

Studii şi Cercetări pentru Probleme de tineret din ultimii ani, şi anume în rapoartele

de cercetare pe tema marginalizării şi excluderii la care sunt expuse anumite categorii

de tineri, Raportul naţional privind Politica de tineret din România precum şi în

analizele contextului socio-economic menite să fundamenteze Planul Naţional de

Acţiune pentru Tineret în 2002 şi 2006 se accentuează în permanenţă. Studiile şi

rapoartele menţionate mai sus au evidenţiat faptul că vulnerabilitatea tinerilor este

determinată atât de factori exteriori individului cât şi de traiectoria de viaţă

individuală (cu ce experienţă vin, cum sunt pregătiţi să facă faţă situaţiei, ce atitudini

adoptă).

Vulnerabilitatea tinerilor este o stare intermediară, cu influenţă strategică, în

sensul că, prin atitudinea adoptată, se poate ieşi din ea, se poate depăşi situaţia şi

asigura participarea, integrarea, sau există riscul blocării în situaţie, având drept

consecinţe marginalizarea şi excluderea. Pentru toate grupurile de tineri aflaţi în

situaţie de risc este importantă depăşirea situaţiei şi nu blocarea în ea prin accentuarea

caracteristicilor negative.

Vulnerabilitatea tinerilor este accentuată de către o serie de factori

agravanţi, care reprezintă factori de risc, respectiv fenomene şi/sau procese ce pot

compromite demersul de integrare socio-profesională şi cultural-moral-civic al

tinerilor.

Astfel că reducerea acestor factori de risc trebuie să reprezinte un deziderat

permanent al politicilor de tineret şi, în consecinţă o preocupare constantă a cercetării

sociale în domeniul tineretului. Prezentul raport de cercetare este tocmai expresia

unor astfel de preocupări.

4

Analizând cu atenţie problematica cu care se confruntă tinerii în ultimii ani (a

se vedea în acest sens rapoartele de cercetare pe această tema ale ANSIT şi ale

Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii) am constatat preponderenţa unor factori de

risc sociali şi economici cu puternic efect de marginalizare şi excludere a tinerilor.

Prezentul raport se ocupă, în mod firesc, de factorii de risc social şi de identificarea

unor direcţii şi modalităţi adecvate de reducere a lor. În urma unei selecţii, pe

criteriul gravităţii impactului proceselor şi fenomenelor şi al capacităţii de reacţie al

tinerilor aflaţi în situaţii de risc, am optat pentru abordarea fenomenului violenţei în

rândul tinerilor, a abandonului şcolar, a consecinţelor actuale ale dezinstituţionalizării

(tinerilor) şi a efectelor de excludere şi marginalizare ale consumului de droguri la

foştii toxicomani.

5

II. VIOLENŢA ÎN RÂNDUL TINERILOR - FACTOR DE RISC

CRESCUT PENTRU INADAPTARE, MARGINALIZARE ŞI

DEVIANŢĂ

Asistăm în prezent la o creştere fără precedent a fenomenelor de violenţă la

nivelul întregii societăţi româneşti. Cercetările si studiile recente pe aceasta tema

(vezi Bibliografia) cat si datele pe care le-am obţinut din partea unor instituţii cu

preocupări in aceasta direcţie (Institutul de Cercetare si Prevenire a Criminalităţii,

Institutul Naţional de Criminologie, Centrul de Parteneriat pentru Egalitate etc.)

demonstrează din plin acest lucru. Este vorba despre intensitatea şi frecvenţa tot mai

crescută a tuturor formelor de violenţă (fizică, psihologică, economică, simbolică).

În acest context manifestările de violenţă, sub toate formele ei, înregistrează o creştere permanentă în rândul adolescenţilor şi tinerilor români. Sunt cunoscute (şi intens mediatizate) atât comportamentele violente ale acestora din instituţiile de învăţământ şi creşterea infracţiunilor comise cu violenţă de câtre tineri cât şi fenomenul extrem de grav al violenţei domestice (în cadrul căruia tinerii vin prima dată în contact direct cu violenţa, cel mai frecvent devenind victimele ei) sau conflictele de o violenţă crescută în care sunt implicaţi tineri în locurile publice (discoteci, baruri sau stadioane). Implicarea din ce în ce mai ridicată a generaţiei tinere în comportamente violente de orice fel reprezintă premisă a apariţiei în rândul acestora a fenomenelor de inadaptare şi marginalizare socială mergând până la excludere socială şi devianţă. Riscul major de apariţie a unor astfel de fenomene şi consecinţele extrem de grave pe care le comportă acestea ne-au determinat să ne centrăm atenţia asupra lor şi să abordăm în acest studiu cu precădere fenomenul violenţei în rândul tinerilor şi posibilităţile de reducere a acestuia.

Ideea de bază a studiului: Cercetarea îşi propune să identifice direcţiile de orientare şi modalităţile adecvate de implementare ale unor companii de prevenire şi reducere a manifestărilor de violenţă în rândul tinerilor, ca părţi componente ale politicii de tineret din România.

6

• Metodologie

Tema a fost abordată printr-un demers de cercetare complex, ce a cuprins analiza aprofundată a situaţiei actuale în ce priveşte manifestările de violenţă în rândul tinerilor, urmată de studierea demersurilor realizate până în acest moment pentru reducerea acestui fenomen. Pornind de la acestea, au fost iniţiate activităţi de cercetare ce au vizat identificarea unor obiective şi strategii viabile de intervenţie aflate în sfera Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi a modalităţilor concrete de implementare a acesteia.

Metode ce cercetare folosite • Cercetare documentară şi analiza datelor statistice • Analiza calitativă şi cantitativă a programelor de reducere a factorilor de

risc • Interviuri de grup şi Focus-grupuri. • Abordarea cadrului logic al problemei (metodă preluată din

Managementul Ciclului de Proiect): Identificarea actorilor, Analiza problemelor, Analiza obiectivelor, Analiza strategiei.

Locul de desfăşurare: • Bucureşti • judeţul Iaşi, una dintre zonele identificate ca ”puncte fierbinţi” în ce

priveşte manifestările violente în rândul tinerilor. Pentru o bună abordare a fenomenului, cercetările sau desfăşurat atât în mediu urban (Iaşi) cât şi în mediul rural (comuna Holboca).

Lotul de cercetare: • tineri • specialişti (cadre didactice, psihologi şi cadre medicale care lucrează în

sistemul de învăţământ, cadre ale ministerului de interne specializate în activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile, lideri ai organizaţiilor de tineret, lucrători de tineret, lucrători sociali etc.) care vin în contact în mod direct cu tinerii

7

• Dimensiuni ale fenomenului de violenţă în rândul tinerilor

Datele de care dispunem (furnizate de către Ministerul Justiţiei, Direcţia pentru Resurse Umane şi Relaţii cu Consiliul Suprem al Magistraturii) ne-au condus la o serie de analize si interpretari asupra evolutiei fenomenului violentei in randul tinerilor.

Astfel, analizand datele referitoare la infractiunile comise cu violenta (infractiuni contra persoanei si talharii) in perioada 2001 - 2004 am putut constata o serie de evolutii ingrijoratoare.

Este vorba in primul rand despre o crestere generalizata a infractiunilor condamnate de acest tip care au ca autori minori si tineri cu varste cuprinse intre 18-20 ani (precizam ca datorita sistemului monitorizare a datelor existent in prezent nu am putut face o analiza detaliata si pe segmentul de varsta 21-29 ani).

In urmatoarele doua tabele sunt prezentate, dimanica violentei condamante la adolescenti (ponderea infractiunilor comise cu violenta cu autori minori din totul infractiunilor de acest tip condamnate in judetul si anul respectiv) si dinamica violentei la tineri cu varste intre 18-20 ani (ponderea infractiunilor comise cu violenta cu autori minori din totul infractiunilor de acest tip condamnate in judetul si anul respectiv). Analiza acestor tabele evidentiaza faptul ca are exista o tendinta crescatoare constanta a condamnarilor pentru acest tip de infractiuni. De asemenea, se poate spune ca daca in cazul tinerilor aceasta este in primul rand de ordin cantitativ (in 20 de judete exista o crestere in 2004 fata de 2001 a procentului tinerilor condamanti pentru infractiuni comise cu violenta) in cazul adolescentilor(minori) cresterea este mult mai accentuata atat din punct de vedere cantitativ (in 33 de judete exista o crestere in 2004 fata de 2001 a procentului minorilor condamanti pentru infractiuni comise cu violenta) cat si calitativ (valorile inregistrate in 2004 sunt considerabil mai ridicate decat cele din 2001).

Un alt aspect care ne-a preocupat, foarte important pentru cunoasterea fenomenului si identificarea unor directii adevcate de interventie pentru reducerea sa, a fost cel al distributiei teritoriale a infractiunilor comise cu violenta si a tinerilor condamnati pentru astfel de infractiuni.

Lipsa mai multor date (datorata problemelor legate de monitorizare, la care ne-am referit mai sus) ne-a deerminat sa ne restrangem analiza la tinerii cu varsta pana in 20 de ani. Pentru aceasta categorie am realizat o analiza a situatiei infractionalitatii cu

8

caracter violent distribuita pe judete. Am folosit in acest sens un indice al violentei condamnate, care reprezinta procentul tinerilor cu varste pana in 20 de ani condamnati pentru infractiuni comise cu violenta (infractiuni contra persoanei si talharii) intr-un judet din totalul tinerilor de aceeasi varsta din judetul respectiv. Rezultatele obtinute sunt prezentate in urmatoarele doua pagini sub forma de harti.

Analizand aceste harti se constata, in primul rand cresterea generalizata a tinerilor condamnati pentru comiterea unor infractiuni cu violenta. Este semnificativ apoi, si deosebit de ingrijorator, faptul ca se constata o tendinta de concentrarea a cresterii fenomenului violentei la tinerii dintr-o serie de judete ale Moldovei: Iasi, Vaslui, Bacau, Vrancea si Galati. La care se adauga o crestere al fel de ingrijoratoare a fenomenului in judetul Brasov. Rezultatele obtinute ne-au determinat sa ne concentram atentia supra acestor zone si sa realizam un studiu mai aprofundat al fenomenului si am unor posibile directii si modalitati de reducere a sa in judetul Iasi (acest studiu urmand a fi prezentat intr-un capitol ulterior).

9

• Acţiuni şi programe de reducere a violenţei Datele de care dispunem în acest moment referitoare la acest subiect ne conduc

la o serie de consideraţii cu privire la demersurile realizate până acum, de către actorii sociali implicaţi în intervenţia asupra acestui fenomen:

Domeniile asupra cărora s-au centrat programele de reducere a violenţei sunt: violenţa domestică, delincvenţa juvenilă şi violenţa în şcoală (domeniu abordat cu seriozitate abia recent)

Principalele tipuri de programe: 1. Programe de prevenire a manifestărilor de violenţă şi a delincvenţei juvenile

în general - desfăşurate in mod obişnuit de către serviciile specializate ale

ministerului de interne împreună cu organizaţii nonguvernamentale. 2. Programe de prevenire a instituţionalizării şi asistare a organismelor

guvernamentale pentru dezinstituţionalizare - multe dinte ele se dovedesc a fi deosebit de eficiente.

3. Programe de prevenire a traficului de fiinţe umane şi a exploatării sexuale şi prin muncă

- in care se implica in mod frecvent organizaţii nonguvernamentale, politia si serviciile de asistenta sociala.

4. Programe de reabilitare - pentru victimele violentei (este vorba despre victimele violentei

domestice sau celei sexuale, aceasta categorie de programe fiind mult sub nevoile existente in acest moment).

5. Programe de reinserţie - destinate autorilor actelor de violenta care necesita de asemenea o

abordare atenta si de durata. Din păcate asemenea programe sunt chiar mai puţine decât cele destinate victimele violentei

6. Programe de creare de resurse pentru realizarea unor demersuri în direcţia reducerea violenţei

- iniţiative recente, foarte necesare.

Activităţile care se desfăşoară cu precădere în aceste programe sunt, în ordinea ponderii în care au fost realizate până acum:

• Campanii de informare • Realizarea de material de informative sau educaţionale • Dezbateri cu tineri, specialişti şi reprezentanţi ai unor instituţii implicate în

acest domeniu (Poliţia, Direcţiile de Protecţie Socială, Centrele de Asistenţă Psiho-Pedagogică, reprezentanţi ai societăţii civile etc.)

• Furnizare de asistenţă (psihologică, juridică, socială) în centre specializate pentru victime ale violenţei sau în centre rezidenţiale cu rol de reinserţie socială a adolescenţilor şi tinerilor delincvenţi)

• Formare de abilităţi (pentru specialişti şi voluntarii din domeniul nonguvernamental)

• Seminarii, simpozioane • Cercetări asupra aspectelor psihologice şi sociale ale fenomenului. • Constituirea de Centre de resurse şi reţele pentru a asigura coordonarea şi

realizarea de acţiuni eficiente (iniţiative recente, provenite din sectorul nonguvernamental). Din analiza făcuta asupra tuturor acestor demersuri am putut constata ca

datorita mentalităţii si atitudinii deosebit de tolerantă a societăţii româneşti fata de violenta, derularea unor astfel de programe implica un efort considerabil de implicare a participanţilor. De asemenea, organizaţiile guvernamentale care activează in acest domeniu au dat dovadă mai mult aflexibilitate in abordarea acestui subiect comparativ cu instituţiile statului si cu cei care lucrează in acel sistem.

• Tinerii, violenţa şi gestionarea ei Unul din obiectivele noastre a fost să identificăm direcţii posibile de

intervenţie pentru a preveni violenţa tinerilor. În acest sens, am avut o discuţie semi-dirijată cu un grup de elevi şi o alta cu reprezentanţi ai unor instituţii implicate direct sau indirect în combaterea violenţei. Ne-a interesat să obţinem informaţii despre posibile situaţii conflictuale şi felul în care sunt gestionate acestea.1

1 Ghidul de discuţii a fost realizat de echipa DSCPT-ANSIT (Gina Anghelescu, Anca Donţu, Daniela Simache),

discuţiile au fost moderate de Anca Donţu şi Daniela Simache, iar analiza acestora a fost făcută de Gina Anghelescu.

13

PERSPECTIVA TINERILOR

Cum definesc tinerii violenţa Tinerii cu care am discutat consideră violenţa o formă de agresivitate (cu sau

fără ştiinţă, în acord cu literatura de specialitate). Indiferent de ce tip de violenţă ar fi vorba (verbală – injurii, jigniri; fizică – brutalitate; morală sau psihică – descurajare, intimidare; sexuală), tinerii o definesc ca o încercare de „a intra pe teritoriul celuilalt”2, „o modalitate de a-l determina să facă ceva nu vrea”. În opoziţie este invocată evoluţia omenirii, capacitatea de exprimare (aş adăuga, de utilizarea a limbajului articulat), atitudinea civilizată, considerată a condiţiona calitatea de fiinţă umană. Ei sunt de părere că violenţa (în special cea fizică) pleacă de la lipsa de informaţie, de cultură, de maniere, de maturitate si de inteligenţă3 şi are legătură cu anumite complexe de inferioritate. Cu toate acestea, ei amintesc că şi un copil cu educaţie superioară poate fi violent, numai că, de această dată, este invocat, ca principală cauză, mediul exterior familiei.

Comunitate şi situaţii conflictuale – „Asistăm la acte de violenţă în fiecare zi” Interesant este că tot aceia care au „sancţionat” apelul la violenţa fizică sunt

destul de toleranţi la formele de violenţă psihică – „violenţa psihică e altceva, ea este pentru că este”. Mai mult decât atât, tinerii consideră că violenţa psihică „se practică tot timpul”.

Violenţa pare să fie un fapt cotidian: dacă nu participă (fie şi în calitate de martori) la un act violent (chiar şi verbal), sigur vor afla de la emisiunile televizate de ştiri despre o întâmplare în care oamenii s-au manifestat violent (de această dată, fiind vorba, în special, de violenţă fizică). Sunt amintite mai puţin alte surse de informare, cum ar fi presa audio sau scrisă. A fi informat, în zilele noastre, presupune a şti şi că a avut loc un act violent. Insist pe această dimensiune a „vizibilităţii” actelor de violenţă, deoarece vizionarea emisiunilor TV, despre care se consideră că ţine şi de petrecerea timpului liber, de o activitate desfăşurată pentru sine (leisure), este văzută de către tinerii cu care am discutat ca un act de agresiune la adresa lor, datorită mesajelor care sunt transmise. Discordanţa între ceea ce aşteaptă o persoană de la o emisiune TV şi ceea ce conţine aceasta pare să fie destul de accentuată, iar 2 Aş menţiona legătura implicită cu lipsa de respect faţă de celălalt 3 Amintesc că inteligenţa, aşa cum este definită de psihologi, este o calitate înnăscută şi educată pe parcursul vieţii.

14

una dintre tinerele care a participat la discuţia cu noi a atras atenţia asupra acestui lucru: „când te uiţi la televizor, un simplu act de odihnă! (…), sunt mesaje care-ţi produc o stare de agitaţie şi de nervozitate şi care duc la violenţă până la urmă.” Apoi, neutralitatea prezentării ştirilor – dezirabilă din multe puncte de vedere – are şi efecte nedorite, când sunt relatate informaţii despre acte de violenţă: tinerii au susţinut că atâta vreme cât nu sunt transmise ca fiind ceva negativ, poate creşte toleranţa publicului faţă de ele şi, în oarecare măsură, poate mări posibilitatea ca acestea să se producă.4 Pe de altă parte, când s-a discutat despre noile reguli introduse de CNA, chiar dacă din anumite puncte de vedere le consideră binevenite, tinerii au susţinut ideea că cenzura este doar un mod de a ascunde violenţa.

Dar, ideile vehiculate despre o parte din mass-media nu sunt nici pe departe singurele care concură la descrierea pe care au făcut-o tinerii comunităţii în care trăiesc – „Din momentul în care ieşim din bloc, până la şcoală, asistăm la cel puţin 2-3 acte de violenţă.” Mijloacele de transport în comun, şcoala, anumite străzi din diferite cartiere ale Bucureşti-ului, zonele de lângă discoteci sunt spaţii sociale publice pe care tinerii le-au caracterizat ca având o posibilitate ridicată de manifestare a violenţei. Sfera privată este amintită doar în două situaţii: în legătură cu televiziunea şi în legătură cu mediile familiale ale tinerilor care s-au manifestat violent, fiind susţinută ideea că „ceea ce văd acasă, aplică şi afară”.

Tânărul ca agresor vs tânărul ca victimă Agresor sau victimă, tânărul gestionează anumite resurse de putere. Ca agresor, el este superior victimei din punct de vedere biologic (vârsta), fizic

şi psihic. Mi-a atras atenţia naturaleţea cu care o tânără a explicitat această din urmă variantă: „eu te studiez pe tine timp de o săptămână şi văd că eşti mai slab de înger, adică eu te fac <<cu ou şi cu oţet>>, iar tu mai ai un pic şi plângi în faţa mea”. La fel, este destul de prezentă ideea că poţi fi violent (indiferent sub ce formă) faţă de cei „care nu sunt in stare să se impună” (şi care, implicit, nu te vor putea sancţiona în vreun fel).

Pe de altă parte, tânărul poate fi victima celor mai mari, cu fizic mai puternic şi, de reţinut, cu autoritate mai mare. Superioritatea dată de vârstă şi de forţa fizică sunt regăsite şi în situaţia în care tânărul este agresor. Diferenţele apar între 4 Sigur, trebuie reamintit că părerile tinerilor pe care le redăm aici nu au cum să înlocuiască studii riguroase din punct

de vedere metodologic despre influenţa mass-media asupra manifestării comportamentelor violente.

15

gestionarea resurselor psihice şi cele simbolice, abuzul utilizării uneia sau alteia ducând la violenţă psihică, respectiv simbolică.

În mijloacele de transport în comun tinerii reclamă violenţa verbală orientată împotriva lor din partea „celor care ar trebui să fie mai maturi”, care au vârsta mai mare de 30 de ani şi care consideră că li se cuvine doar lor să ocupe scaunele din aceste mijloace de călătorie (fără să aibă în gând că şi tinerii, elevi sau studenţi, pot fi obosiţi de la şcoală sau au un drum mai lung de făcut, aşa cum cei cu care am discutat au amintit).

La şcoală situaţiile invocate sunt mult mai diverse. Intimidarea şi alte genuri de violenţă psihică sunt obişnuite. Între elevi, colegii mai mari aduc injurii celor mai mici – iar „botezul bobocilor” este un exemplu împins la maxim pentru această situaţie. Desigur, între fete vom întâlni mai degrabă forme de violenţă verbală şi/sau psihică, iar între băieţii este mai probabil să regăsim violenţa fizică. De la comportamente violente datorate a ceea ce tinerii numesc „încălcarea teritoriului” – „ce caută ăştia aici, hai să le arătăm noi cine sunt şmecherii” – până la apelul la persoane care au mai multă putere (fizică) pentru a te răzbuna pe cineva care ţi-a făcut ceva ce te-a deranjat, conflictele dintre elevi sunt nu neapărat tolerate, cât parte din ceea ce poate fi in anumite limite controlat de ei înşişi.

Aceasta spre deosebire de violenţa profesor-elev pe care tinerii o invocă apelând la un ton deloc resemnat – evaluarea cunoştinţelor (de exemplu, verificând o persoană mai mult decât pe altele din aceeaşi clasă) pare să fie arma secretă a profesorilor la indisciplina elevilor. Mai sunt situaţiile în care nota proastă este însoţită şi de un calificativ la fel de neplăcut, „dobitocule”, de exemplu.

Pe de altă parte, nici elevii nu consideră că au un comportament fără cusur faţă de unii din profesorii lor. Chiar dacă gândesc că „susţinerea” din partea colegilor a celor care, pentru a ieşi în evidenţă, au un comportament neadecvat orelor de curs poate duce la menţinerea actelor de violenţă verbală împotriva profesorilor „mai slabi de înger” – ei au vehiculat ideea că, deşi sunt persoane care nu profită atât de mult, „în general, oamenii dacă văd că pot face ceva, chiar fac” –, tinerii cu care am discutat nu descurajează „întâmplările comice”, „care se fac de pe vremea lui Ceaşcă” (?), considerând că intră la categoria a ceea ce ei numesc „o glumă isteaţă”.

Nu doresc ca descrierea pe care au făcut-o tinerii cu care am discutat acestor spaţii publice să fie considerată ca fiind ceva general valabil, aplicabil oricărei situaţii. Exemplele pe care dânşii le-au invocat au, desigur, importanţa cuvenită, dar

16

sunt departe de a ne putea permite să tragem concluzia că , spre exemplu, orice elev şi orice profesor vor participa la vreun act de violenţă.

Gestionarea conflictelor – „Poţi? Eşti şmecher!” Este imposibil să eviţi producerea unui act de violenţă, tocmai pentru că este

iniţiat de altcineva, au susţinut tinerii cu care am discutat. Comportament submisiv sau reacţie la fel de violentă ca respectivul act, oricare din aceste variante concură la menţinerea cercului vicios al…violenţei. Pe de o parte, este confirmat agresorului că poate interveni violent, fără a fi sancţionat şi este la fel de posibil ca acesta să se comporte identic şi pe viitor Pe de alta, un răspuns violent la violenţă nu poate decât să păstreze aceeaşi stare de fapt, fără a putea fi întrevăzut pentru viitor un comportament non-violent.

Chiar dacă o persoană poate stopa din vreme manifestarea violenţei, printr-o atitudine nu neapărat non-violentă, cât care presupune respectul şi recunoaşterea faţă de celălalt, aceasta presupune, la rândul ei, gestionarea unor resurse de putere – şi reacţii de genul „Poţi? Eşti şmecher!”

Într-o comunitate în care „presiunea” psihică este tolerată, nu trebuie să ne mire că secretul pare a fi o cât mai mare vizibilitate a propriilor resurse de putere.

Tinerii au susţinut că nu au posibilităţile necesare de a preveni sau reacţiona în faţa violenţei din jurul lor, singurul lucru pe care îl pot „controla” (şi aceasta nu mereu) fiind alegerea oamenilor pe care îi au în jur, evitarea anumitor zone sau încercarea de a domoli violenţa verbală a altora – ni s-a atras atenţia că, de multe ori comunicarea verbală este ineficientă în faţa violenţei fizice. Chiar dacă violenţa cere un răspuns imediat şi chiar dacă tinerii se consideră nepregătiţi să facă faţă acesteia,….portar, paznic, bodyguard, consilier şcolar, agent comunitar, poliţist de proximitate – toţi aceştia sunt actorii pe care tinerii i-au amintit în planul secund al vreunei scene violente.

Ce ar trebui făcut? Tinerii au susţinut că ar trebui sa vină din partea fiecăruia ideea de a nu se recurge la violenţă, iar în ceea ce priveşte sancţionarea actelor violente ei nu sunt convinşi că ar fi soluţia cea mai bună. Pentru ei a părut a fi mai plauzibilă educaţia non-violenţă a copiilor, tinerilor, dar şi a celor ce îi educă.

17

PERSPECTIVA REPREZENTANŢILOR UNOR INSTITUŢII IMPLICATE DIRECT SAU INDIRECT ÎN COMBATEREA VIOLENŢEI

Violenţa tinerilor Referindu-se la tipurile de violenţă în care sunt implicaţi tinerii, specialiştii

aduc în discuţie bătăile, furturile, tâlhăriile şi, mai puţin, abuzurile sexuale. Dincolo de rata neagră a criminalităţii (diferenţa dintre comise, semnalate, condamnate), acestea sunt regăsite în diferite statistici ale instituţiilor responsabile. În ceea ce priveşte violenţa verbală se consideră că nu există o monitorizare şi, cu atât mai puţin, în privinţa violenţei psihologice (cum ar fi intimidarea), despre care se vehiculează ideea că este un adjuvant la toate formele de violenţă. Când se vorbeşte explicit despre cauzele posibile, este invocată neimplicarea părinţilor în educaţie – care, nedispunând de suficient timp, sunt preocupaţi mai degrabă să asigure copilului mijloacele de trai.

Comunitate şi situaţii conflictuale – „Totul e violent” Se acceptă ideea că violenţa verbală „prevalează foarte mult în toate mediile”,

fiind utilizată în special pentru obţinerea/menţinerea unui statut de superioritate. Pe de altă parte, tinerii „vorbesc violent, că aşa se vorbeşte peste tot în jurul lor”.

Se susţine că violenţa „tacită” este mai crescută în zilele noastre. Pe de o parte tinerii sunt mai frustraţi, sunt alte cerinţe pentru ei, sunt şi alte condiţii în care ei pot să-şi manifeste violenţa, dar şi o mai mare reflectare în presă a actelor de violenţă. Pe de alta, toleranţa faţă de violenţă are legătură cu modificarea reperelor în funcţie de care se stabileşte că e vorba de violenţă, dar şi cu nu neapărat mai puţine constrângeri, cât mai puţine persoane care controlează respectarea normelor. Însă, important este, susţine unul din participanţii la discuţie, să luăm în considerare „dacă din nimic apar acte de violenţă” şi „dacă efectul este tragic”.

Agresor vs victimă Se vorbeşte despre violenţa verbală a elevilor şi despre violenţa simbolică a

profesorilor. Tot ca agresori mai sunt invocaţi tinerii care au abandonat şcoala, cei de etnie rromă.

18

Victime ale tâlhăriilor sunt tinerii care au cu ei obiecte de valoare (bani, telefoane mobile etc.), agresorul fiind de obicei mai mare de 18 ani.

Referindu-se la un posibil indicator al violenţei în şcoală unul din participanţi a evidenţiat: dacă avem 1000 de elevi care petrec 8 ore pe zi la şcoală, cât din acest timp, raportat la numărul de elevi este violenţă?

Climat emoţional pozitiv vs „Trântesc catalogul, se face linişte” – resurse şi opţiuni

Pe de o parte, profesorul poate crea un climat pozitiv pornind de la competenţele pe care le deţine în legătură cu disciplina pe care o predă. Pe de alta, are la dispoziţie şi alte resurse simbolice pe care, folosindu-le, concură la menţinerea unor „forme perverse de violenţă” simbolică.

Un partener educaţional demn de respect – „în fiecare clasă se găseşte unul dornic de o matematică, o chimie….”

Un dublu discurs poate avea mai multe efecte. Semnalez doar co-existenţa între disponibilitatea sufletească a profesorului pentru a-l privi pe elev cu respect şi o remarcă de genul „de ce să mă informez eu? eu sunt ocupată – ei sunt odihniţi, sunt simpli consumatori; în fiecare clasă se găseşte unul dornic de o matematică, o chimie, o filozofie – să caute cutare”.

Gestionarea conflictelor (şi prea multe negaţii) În ultimii ani, au fost realizate în România studii consistente despre violenţă.

Amintesc cercetarea comandată de Centrul Parteneriat pentru Egalitate (2003), cea realizată de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (2005?), studiile comandate de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Există cel puţin două portaluri web în care sunt monitorizate acţiuni pentru prevenirea şi combaterea violenţei realizate de instituţii din statele europene – vom regăsi aici şi informaţii despre programe ale unor instituţii româneşti. Din 2003, legea 217 gestionează situaţiile de violenţă în familie, în ianuarie 2006, a fost publicat în Monitorul Oficial textul care fundamentează OG11/2006 pentru combaterea violenţei în sport. Alte modificări legislative se prefigurează (sunt avute în vedere înăsprirea sancţiunilor). Cu toate acestea, ….părinţii nu au timp, numărul poliţiştilor de proximitate nu este îndeajuns pentru a menţine legătura cu elevii din toate şcolile, firmele de pază acoperă 40% din numărul total de şcoli din ţară, consilierii şcolari încă îşi definesc statutul în raport cu alte instanţe responsabile cu educaţia, profesorii nu se consideră

19

îndeajuns de pregătiţi pentru gestionarea conflictelor (de altfel, rolul acestora este, înainte de toate, de a elevilor informaţii despre un anumit domeniu de cunoaştere).

Unul din participanţii la discuţie spunea că „a lupta împotriva violenţei este tot violenţă”, însă, adaug eu, cel puţin momentan, în faţa violenţei o persoană are doar legea şi propriile resurse.

Soluţiile pe care le-au invocat cei cu care am vorbit sunt câştigarea încrederii tinerilor în profesori, poliţişti, consilieri şcolari; implicarea tinerilor în acţiuni de prevenire a violenţei; înţelegerea normelor după care tinerii se ghidează; cooperarea între instituţiile şi persoanele implicate în acest tip de intervenţii sociale. S-a mai menţionat însă că există destule norme juridice pentru a gestiona violenţa, trebuie doar aplicate.

CONCLUZII Tinerii cu care am discutat au descris comunitatea în care trăiesc ca fiind

impregnată de violenţă (indiferent în ce formă). Violenţa verbală şi cea psihologică (intimidările, de exemplu) se întâlnesc des în toate mediile, iar cea din urmă este tolerată chiar de către ei înşişi.

Gestionarea anumitor resurse de putere au sau nu legătură cu apariţia unor situaţii conflictuale şi cu felul în care acestea sunt rezolvate. Tinerii au susţinut că nu deţin abilităţile necesare pentru a preveni sau reacţiona în faţa violenţei din jurul lor, iar specialiştii din acest domeniu au deplâns fie inconsistenţa statusului, fie lipsa tuturor resurselor necesare pentru a combate astfel de fapte – şi probabil că acesta este motivul pentru care tinerii au invocat abia în planul secund al discursului lor vreunul din reprezentanţii instituţiilor responsabile pentru prevenirea şi combaterea violenţei.

Posibile direcţii de intervenţie Tinerii au vehiculat ideea că nici cenzura şi nici sancţiunea negativă nu

reprezintă o soluţie la violenţă – pe lângă faptul că ambele sunt tot forme de violenţă, dar de această dată legitimă, prima o maschează, iar cea de-a doua poate menţine aceeaşi valenţă a factorilor acesteia. Ei au pledat pentru educaţia non-violenţă, atât a copiilor şi tinerilor, cât şi a celor ce îi educă.

Specialiştii au evocat necesitatea înţelegerii normelor după care tinerii se ghidează, implicarea acestora în acţiuni de prevenire a violenţei, intervenţii ale

20

profesorilor, poliţiştilor, consilierilor şcolari astfel încât să crească încrederea tinerilor în astfel de reprezentanţi ai instituţiilor care sunt responsabile de prevenirea şi combaterea violenţei şi, desigur, cooperarea între aceste instituţii.

Adaug educaţia non-violenţă între egali (tineri-tineri, părinţi-părinţi, profesori-profesori);

acţiuni de prevenire realizate în spaţii informale atent alese (într-o discotecă, de exemplu, foarte puţine persoane vor fi interesate de informaţiile pe care vor să le ofere cei angrenaţi în acţiuni de prevenire a violenţei).

formarea continuă pentru gestionarea conflictelor, în acord cu nevoile tinerilor a celor care sunt responsabili direct sau indirect de prevenirea şi combaterea violenţei.

promovarea imaginii şi susţinerea statutului consilierului şcolar, în special, dar şi a poliţiştilor (de proximitate), faţă de autoritatea cărora tinerii sunt reticenţi.

• STRATEGII LOCALE PENTRU REDUCEREA MANIFESTTĂRILOR

VIOLENTE ALE TINERILOR

Scopul cercetării: Identificarea direcţiilor de orientare şi a modalităţilor de implementare a unei

strategii locale de reducere a violenţei în rândul tinerilor (14-29 ani). Obiectivele cercetării: Identificarea principalelor categorii de instituţii şi specialişti cu rol în

prevenirea şi combaterea violenţei în rândul tinerilor; Identificarea principalelor categorii/grupuri de tineri în risc/care manifestă

comportament violent ; Stabilirea unor relaţii de tip cauză-efect în ceea ce priveşte problematica

violenţei potenţiale sau manifeste în rândul tinerilor; Identificarea obiectivelor (a direcţiilor) unei strategii locale privind violenţa în

rândul tinerilor. Tipul activităţilor de cercetare: Activitate de documentare privind fenomenul violenţei la tineri – analiza

literaturii psiho-sociale pe problematica violenţei şi a datelor furnizate de cercetări naţionale sau locale vizând comportamentul violent.

21

Activitate de proiectare a demersului de cercetare – stabilirea obiectivelor concrete de cercetare, proiectarea metodologiei de cercetare, stabilirea structurii grupurilor de experţi;

Activitate de organizare a grupurilor de specialişti; Construirea cadrului logic pentru analiza problemelor şi a obiectivelor unei

strategii locale privind violenţa în rândul tinerilor – lucrul concret cu grupurile de experţi.

Datele şi locaţiile activităţilor : 10.03.2006 – 20.03.2006 – documentare şi proiectarea cercetării ; 21.03.2006 – sesiune de cercetare mediu urban – Iaşi 22.03.2006 – sesiune de cercetare mediu rural – Holboca, jud. Iaşi 24.03.2006 - 28. 03. 2006 – elaborarea raportului de cercetare. Structura grupurilor de experţi: Grup experţi urban (GEU) – 14 participanţi – lideri ai tinerilor, consilieri

şcolari, poliţişti, asistenţi sociali, avocaţi, psiholog, sociologi. Grup experţi rural (GER) – 10 participanţi – asistent social, referent primărie,

preoţi, învăţătoare/profesoare, medic, bibliotecar, tânăr voluntar în serviciul de asistenţă socială.

Metodologia cercetării: Ne-am propus conturarea, cu ajutorul specialiştilor, a cadrului logic al violenţei

în rândul tinerilor. Abordarea cadrului logic (ACL) contribuie la confirmarea relevanţei ideilor

proiectului, iar în faza de formulare contribuie la asigurarea fezabilităţii şi continuităţii.

Abordarea este împărţită în două faze: Faza de analiză – constă în analiza situaţiei existente pentru a se dezvolta o

viziune a „viitoarei situaţii dorite” şi a selecta strategiile ce vor fi aplicate în realizarea ei.

Analiza problemelor identifică aspectele negative ale unei situaţii existente şi stabileşte relaţiile „cauză-efect” între problemele existente. Aceasta implică trei etape:

22

Identificarea actorilor implicaţi afectaţi de proiectul propus Identificarea problemelor majore ale beneficiarilor Dezvoltarea unui arbore al problemelor pentru stabilirea cauzelor şi efectelor AAnnaalliizzaa aaccttoorriilloorr iimmpplliiccaaţţii Analiza actorilor furnizează un punct de plecare util pentru analiza

problemelor. Aceasta implică identificarea tuturor grupelor de actori care pot fi afectaţi (fie pozitiv sau negativ) prin intervenţia propusă. Utilizând tehnici de intervievare şi discuţie, se documentează interesul pe care fiecare grup de actori îl are faţă de proiect. Utilizând informaţia acumulată prin analiza actorilor, responsabilii cu planificarea proiectului pot organiza mai uşor procesul de pregătire şi în special pot planifica studiile necesare înaintea desfăşurării unui seminar de planificare participatorie.

Seminarul de planificare

O dată ce s-au colectat informaţii suficiente şi a avut loc analiza, se poate organiza seminarul de planificare. Pe baza informaţiilor disponibile, participanţii vor identifica prin tehnici de tipul brainstorming problemele cheie existente într-o situaţie dată. Tehnica principală utilizată în acest stadiu este schiţarea arborelui problemelor. Un arbore al problemelor reprezintă în mod simplu problemele stabilite în ordine ierarhică. În primul rând se realizează un rezumat al fiecărei probleme identificate, după care se selectează o problemă iniţială căreia îi urmează o a doua problemă înrudită, după care:

• dacă problema reprezintă cauza, se trece la un nivel mai jos al circuitului • dacă problema este un efect, se merge un nivel mai sus • dacă nu este nici cauză nici efect se rămâne la acelaşi nivel

Pe măsură ce arborele se dezvoltă, problemele rămase se ataşează în mod

similar. După ce arborele problemelor este complet, se selectează o problemă centrală. Este necesar acordul diferitelor grupuri de interes asupra acesteia şi recunoaşterea sa ca problemă centrală ce va fi dezbătută de proiect sau de intervenţie. Revizuirea analizei problemei poate conduce la apariţia unei probleme centrale diferite într-un alt stadiu, dar acest lucru nu afectează validitatea analizei. O dată

23

complet, arborele problemelor reprezintă o imagine cuprinzătoare a situaţiei negative existente.

Arborele obiectivelor poate fi conceptualizat ca o imagine pozitivă în oglindă a arborelui problemelor, iar relaţia „cauză-efect” devine relaţie „mijloace de atingere a finalului”. Se poate constata că există goluri în logica arborelui iniţial al obiectivelor care nu erau evidente în arborele problemelor, deci legăturile „mijloace-final” dintre obiective trebuie revizuite şi reorganizate neapărat. În final, obiectivele care abordează un subiect similar pot fi grupate (clusters) care vor forma baza analizei strategice. Când este complet, arborele obiectivelor furnizează o imagine comprehensivă a situaţiei dorite viitoare.

Rezultatele cercetării: 1. Grupurile de tineri la care fenomenul violenţei are o incidenţă majoră :

Foarte tineri 14-17 ani Nesupravegheaţi de familie, de

instituţiile de învăţământ Fără loc de muncă Majoritatea băieţi Tineri infractori Găştile de cartier Tineri in risc de abandon şcolar Tineri marginalizaţi romi,

săraci

Copii care nu răspund penal pentru faptele lor (11-14 ani)

Copii sub influenta grupurilor de infractori

Tineri studenţi in căminele studenţeşti

Copii si tineri instituţionalizaţi

Tineri dependenţi (alcool, droguri, jocuri de noroc, internet)

2. Profilul psihologic al acestora (caracteristici evidente): Răspuns negativ la orice formă de autoritate a adulţilor Sentimentul abandonului – familii numeroase, dezorganizate,

dezinteresate, părinţi plecaţi în străinătate la muncă Model parental violent sau tolerat la violenta Nu cunosc sistemul de sancţiuni sociale Foarte influenţabili In căutarea unor modele de succes social şi personal

24

3. Forme de violenţă manifestată şi percepută de experţi : Verbală Fizica (loviri, acostări, vătămări corporale) – în special între băieţi sau

cu victima femeie/fată Violenta sexuala Violenta psihologica Violenta simbolica (putere sociala) Violenta ecomonică – tâlhării

4. Cauze primare identificate:

consum de alcool sărăcia si dificultăţile economice programele TV care conţin modele comportamentale violente influenta majora şi negativă a mediului de prieteni violenta ca model de supravieţuire si succes lipsa modelelor sociale pozitive in apropierea copiilor lipsa cunoştinţelor religioase sau practica credinţei familiile pasează responsabilitatea educării copiilor scolii aspiraţii de viata nerealiste care generează frustrări nesupravegherea din partea părinţilor programe de educaţie fizica şi sport deficitare existenţa cluburilor de internet f. periculoase

4. Analiza cadrului logic (ACL) 4.A. Arborele problemelor PROBLEMA MAJORĂ: Creşterea COMPORTAMENTULUI VIOLENT LA

TINERI (15-29 ani) Ierarhia problemelor de la cauză la efect : La nivel de societate şi comunităţi locale :

guvernul nu elaborează legi eficiente de protecţie sociala si vilolenta in familie

nu exista un organism care sa monitorizeze situaţia persoanelor care nu răspund penal

25

persoanele care identifica fapte de violenta nu sunt susţinute de instituţiile statului

populaţia nu are curaj sa intervină populaţia nu este solidara cu cei care reclama violentele tinerilor comunităţile si personalităţile publice nu promovează modele de succes morale

comunitatea tolerează actele de violenta societatea civila nu prezintă modelele adecvate societatea civila nu ia atitudine la actele de violenta legile actuale nu sunt suficient de adecvate la dinamica sociala nu sunt promovate modelele de reuşita sociala, economica a tinerilor incapacitatea adulţilor de a comunica cu tinerii tinerii majoritari nu sunt toleranţi cu cei minoritari

La nivelul familiei sau a instituţiilor de ocrotire:

slaba oferta de educatei pentru părinţi (nu exista şcoala părinţilor) părinţii nu îşi asuma responsabilitatea educării copiilor părinţii nu conştientizează importanţa implicării lor în educaţia copiilor familia oferă modele de comportament violente copiii învaţă violenta din familie unii părinţi îşi constrâng copiii pentru a comite infracţiuni părinţii nu răspund la apelul şcolii părinţii nu sunt conştientizaţi de importanta lor în instituţiile de educaţie părinţii nu petrec suficient timp cu copiii copiii ai căror părinţi sunt plecaţi in străinătate nu au o supraveghere corespunzătoare

tipul de organizare a instituţiilor de ocrotire favorizează comportamentul violent

ATOPul nu este activ DGPASC nu identifica tinerii si mediile cu risc

La nivelul educaţiei extraşcolare :

lipsesc alternativele de petrecere a timpului liber tinerii au puţine oportunităţi de a se afirma social si profesional

26

copiii nu sunt suficient protejaţi de producţiile audio-tv violente lipsesc oportunităţile de exprimare a opiniilor (forumuri, emisiuni) instituţiile care fac dezbateri nu iau in considerare punctul de vedere al tinerilor

deciziile pentru tineri sunt luate de alţii tinerii defavorizaţi nu au posibilitatea de a exprima public nu exista o educaţie pentru independenta si valorizarea muncii cinstite comportamentul violent nu este respins de grupurile de tineri grupurile de tineri nu se implica in activităţi prosociale

La nivelul şcolii:

MEC nu adopta strategii viabile de educaţie pentru copii şi tineri oferta educativa a scolii nu este adaptata nevoilor copiilor şi tinerilor copiii nu sunt suficient motivaţi si susţinuţi pentru a continua şcoala şcolile nu oferă consiliere vocatională nu exista suficiente servicii pentru tinerii ce consuma alcool asistarea copiilor cu risc de abandon şcolar este deficitara tinerii nu conştientizează gravitatea faptelor si nu cunosc consecinţele tinerii au o slaba disponibilitate pentru negocierea problemelor tineri-tineri sau tineri – instituţii

tinerii nu îşi cunosc drepturile si responsabilităţile 4.B. Arborele obiectivelor OBIECTIVUL MAJOR: Reducerea comportamentului violent la tineri Priorităţi identificate pentru o strategie de reducere a fenomenului violenţei la

tineri: Dezvoltarea unor programe de combatere a violenţei în familie Înfiinţarea de centre de consiliere pe problemele familiei Promovarea si susţinerea pe termen lung a politicilor de educaţie intre egali

Deschiderea de centre pentru tineri si adulţi Sprijinirea instituţiilor de protecţie a copiilor pentru schimbarea modelului de îngrijire

Susţinerea organizării a 2-3- federaţii de ONG in domeniul tinerilor

27

Programe de formare a liderilor de opinie intre tineri Susţinerea de programe TV pentru copii si tineri Multiplicarea cluburilor sportive pentru tineri Dezvoltarea reţelelor de facilitatori locali pe problemele tinerilor Dezvoltarea oportunităţilor de petrecere a timpului liber – facilitarea accesului in terenurile sportive, organizarea de evenimente, cluburi, publicaţii.

Organizarea de campanii de sensibilizare a tinerilor relativ la consecinţele personale si sociale ale comportamentului violent

Deschiderea ofertei educative a scolii înspre problema tinerilor in parteneriat cu comunitatea locala

Promovarea la nivel naţional a structurilor comunitare Activarea ATOP prin presiune socială DPC sa monitorizeze mai eficient copiii ce săvârşesc fapte penale Întărirea capacităţii SPAS de a monitoriza si a asista copiii ce săvârşesc fapte penale

Creşterea resurselor alocate programelor pentru tineri Dezvoltarea serviciilor pentru tineri realizate de ONG-uri Crearea unui sistem de credite pentru a încuraja dinamica sociala a tinerilor

Dezvoltarea unui program educaţional pentru: informare legislativa, formare civica, abilităţi de gestiune a conflictelor

Alocarea de resurse din bugetul naţional si local special pentru tineri si în mod transparent

Recuperarea patrimoniului fundaţiilor judeţene pentru tineret

Concluzii: Violenţa în rândul tinerilor este percepută ca fiind în creştere ca fenomen social

şi ca gravitate a formelor de manifestare; de asemenea, vârsta celor ce manifestă comportament violent este în scădere (10-11 ani).

Percepţia asupra violenţei tinerilor în rândul specialiştilor este incompletă: sunt avute în vedere în special manifestările de violenţă majoră, cele care au încadrare penală şi costuri sociale mari în timp scurt ; consecinţele violenţei psihologice, a cele verbale sunt mai puţin vizate.

28

De asemenea, analiza logică pe care specialiştii o fac este incompletă : riscul social pe care-l reprezintă violenţa la tineri este privit exclusiv din perspectiva tinerilor ca agresori şi victime ale altor tineri, nu şi ca victime în propria familie. Priorităţile vizate de specialiştii consultaţi sunt în special centrate pe paradigma clinică şi pe cea a capacitării, în mediul urban ; in mediul rural, paradigma capacitării este inexistentă, probabil datorită asistenţei insuficiente acordate de ONG-uri care vin cu această viziune şi programe. Intervenţiile necesare solicită o colaborare inter-instituţională şi intersectorială .

Sursele majore ale comportamentului violent care sunt identificate la tineri : • la nivelul comunităţii locale, a personalităţilor publice şi a mass-media care nu

reuşesc să promoveze modele de succes nonviolente care să poată fi acceptate şi apropiate tinerilor ;

• la nivelul familiei care funcţionează pe pattern-uri violente de comunicare şi interacţiune sau nu-şi asumă responsabilitatea educării propriilor copii ;

• la nivelul şcolii care, deşi încărcată cu maximul de responsabilitate educaţională, nu răspunde nevoilor tinerilor şi copiilor;

• la nivelul infrastructurii şi resurselor destinate tinerilor; • la nivelul legislaţiei insuficiente sau necunoscute de tineri şi familiile lor;

Priorităţile identificate ţin de : Dezvoltare infrastructurii locale în acord cu nevoile tinerilor Combaterea şi sancţionarea coerentă, consecventă şi eficientă a

comportamentelor violente prin intermediul unor campanii publice, educaţionale, implicarea poliţiei.

Dezvoltarea de politici bazate pe implicare societăţii civile Dezvoltarea de politici locale anti-discriminare şi pentru respectul drepturilor

omului.

• CONCLUZII

Societatea romaneasca este foarte permisivă fata de practicarea diverselor forme de violenta, unele dintre acestea fiind socotite comportamente legitime

29

(violenta fizica in educaţie - «bătaia e rupta din rai» sau violentele din mediul domestic).

Tinerii învaţă violenta din familie, unde sunt frecvent victime sau asista la manifestarea cu naturaleţe a unor diverse forme de violenta (fizica sau psihologica cel mai frecvent). Cu timpul îşi însuşesc aceste modele si încep sa le transforme in modalităţi proprii de reacţie si de rezolvarea a conflictelor.

Creşterea actuala a violentei in rândul tinerilor este strâns legata de gradul mare de nesiguranţă si de frustrare pe care le resimte aceasta categorie fata de ignorarea lor, intr-un fel sau altul de către segmentele «adulte» ale societăţii (lipsa de atenţie si de comunicare cu părinţii in condiţiile deteriorării situaţiei economice, lipsa de oportunităţi si de şanse reale pe piaţa muncii ca urmare a unui sistem învechit si disproporţionat de educaţie etc). Răsturnările de valori petrecute in societatea romaneasca si prezenta unor modele negative favorizează opţiunea lor pentru violenta, sub toate formele ei (fizica, verbala, sexuala, economica, psihologica, morala).

Mass-media exercita un impact deosebit de negativ asupra tinerilor si adulţilor aproape în egală măsură prin promovarea permanenta a violentei de toate categoriile. Tinerii insa sunt mult mai sugestibili si au mult mai mult timp disponibil, ceea ce-i face consumatori a mult mai multa violenta mediatizata. Si apoi propagatori ai acesteia.

Există o acută lipsă de pregătire, la toate nivelurile, pentru o reacţie adecvată la manifestările de violenta si mai ales fata de factorii care o induc. Ne referim aici atât la specialiştii care lucrează cu tinerii cat si la părinţii acestora si la tinerii însuşi. Mai mult, toate acestea prezintă particularităţi date de specificul comunităţii locale sau de existenta unor grupuri de tineri vulnerabili social (din familii cu probleme, proveniţi din instituţii, din mediul rural etc).Toţi aceştia au mari carente in ce priveşte comunicarea si relaţionarea cu cei din jur, managementul conflictelor si managementul stresului. Toate acestea le percep de multe ori singuri dar nu dispun de posibilităţile de a si le satisface.

30

Necesităţi si imperative in direcţia stabilirii unor strategii adecvate pentru reducerea manifestărilor de violenta

• Abordare intersectorială si inter-instituţională • Schimbarea de atitudine fata de violenta la nivelul întregii

societăţi (de la tineri la părinţii acestora, la profesioniştii care vin in contact cu tinerii) si la nivelul tinerilor înşişi.

• Conştientizarea complexităţii şi nocivităţii acesteia, sub

toate formele ei.

• Iniţierea unor demersuri de pregătire pe teme de relaţionare interpersonală si managementului conflictelor pentru specialiştii din învăţământ si din alte domenii care lucrează direct cu tinerii, precum si cu părinţii.

• Pregătirea unei oferte adecvate de educaţie nonformală si

de petrecerea timpului liber pentru tineri care sa promoveze toleranta si comunicarea, sa contribuie la însuşirea unor abilităţi de viata sa contribuie la dezvoltarea lor armonioasa (fizica, psihica si morala totodată) si sa promoveze modele nonviolente (sub toate formele).

31

III. ABANDONUL ŞCOLAR ŞI VIOLENŢA ÎN RÂNDUL TINERILOR

• Conexiuni actuale între cele două fenomene

Violenţa în rândul tinerilor şi abandonul şcolar sunt două fenomene strâns

legate între ele. Pe de o parte, tinerii care au abandonat şcoala sunt potenţiali agresori

ai elevilor rămaşi în instituţiile de învăţământ. Pe de altă parte, violenţa în cadrul

şcolii poate atrage, ca şi consecinţe, pedepse crescânde, mergând până la

exmatricularea elevilor găsiţi vinovaţi de acte grave de violenţă, ceea ce rezolvă

problema exclusiv pe spaţiul şcolii şi, probabil, doar pe termen scurt.

Studiile5 arată că standardul de viaţă scăzut al familiei reprezintă un factor

hotărâtor al abandonului şcolar. Cel mai adesea, sărăcia este dublată de o valorizare

scăzută a educaţiei şi aspiraţii limitate. Din cauza discrepanţei dintre aşteptările celor

care fac o facultate şi reuşita lor profesională, percepţia importanţei sociale a şcolii se

pare că este în scădere. Chiar statutul social al cadrelor didactice este subevaluat de

către tineri, probabil ca efect al atitudinii sociale în general şi a profesorilor înşişi, în

particular.

• Frecventarea şcolii – motivaţii şi posibilităţi

Erodarea sistemului de suport în ceea ce priveşte activitatea de învăţământ a

făcut ca reuşita şcolară a copilului să depindă mai ales de sprijinul familiei.

Cheltuielile pentru şcoală ocupă o pondere importantă în bugetul familiei. Consecinţa

pare a fi creşterea inegalităţii de şansă în faţa şcolii. Scăderea drastică a ratei de

participare şcolară în mediile sărace şi numărul scăzut de tineri din mediul rural care

urmează liceul şi facultatea sunt considerate dovezi în acest sens.

Lipsa interesului părinţilor faţă de şcoală (de exemplu, nu merg la scoală să se

intereseze de situaţia copiilor decât dacă sunt chemaţi special de către cadrele

5 Condiţii sociale ale excluziunii copilului, Academia Română, Institutul Naţional de Cercetări Economice, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Raport elaborat la cererea Comisiei Anti-Sărăcie şi Promovarea Incluziunii Sociale, cu finanţarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei

32

didactice) este un alt factor care contribuie la creşterea abandonului şcolar şi

pierderea reperelor valorice pentru tineri. Nu atât sărăcia împiedică participarea

şcolară a copiilor, cât mai ales lipsa de educaţie şi informare a familiei (părinţii au, la

rândul lor, un nivel de pregătire şcolară foarte scăzută şi aspiraţii socio-profesionale

extrem de limitate). Ei nu înţeleg rolul şcolii: „pentru ce să-l dau la şcoală dacă va fi

tot şomer”.

Pentru o parte din familiile sărace, motivaţia de a-şi trimite copiii la şcoală este

doar să primească gustarea de la ora 10 (laptele şi cornul), după care îi iau de la

şcoală pentru a-i trimite să muncească. Aparent, munca ar fi o alternativă mai bună

decât vagabondajul, dar şi aici sunt implicate mai multe tipuri de consecinţe. Unul ar

fi faptul că intenţia de retragere a copiilor de la cursuri aparţine în aceste cazuri

părinţilor şi nu copiilor (care poate ar dori să meargă mai departe la ore). În plus,

părinţii reacţionează violent vis-a-vis de profesorii care încearcă să ia atitudine,

oferind un exemplu indezirabil copiilor.

O altă categorie de consecinţe o reprezintă riscurile implicate de muncă (deteriorarea

stării de sănătate, riscul accidentelor, abandon, neparticipare şcolară, neplata muncii,

datorată pe de-o parte absenţei unui contract de muncă şi pe de alta vulnerabilităţii

copiilor; în cazul fetelor există şi ameninţarea practicilor de hărţuire sexuală).

Interviuri6 cu cadrele didactice au scos în evidentă şi o anumită reticenţă din

partea corpului profesoral faţă de copiii din familiile sărace, deoarece numărul mare

de absenţe al acestora, rezultatele mediocre, abandonul şcolar implică sancţiuni

pentru cadrele didactice.

Pe de altă parte, şi cadrele didactice au partea lor de responsabilitate, pentru că,

cel puţin în teorie, „nu există copil slab, incompetent, ci metodă slabă, inadecvată

lecţiei, copilului” (conform opiniei specialiştilor). Rolul şcolii este acela de a motiva

copilul să vină la şcoală.

6 idem

33

Pe forumurile de pe Internet referitoare la violenţa în rândul tinerilor şi

abandonul şcolar7, apare ideea că „În ultimul timp s-a redus drastic semnificaţia

acordată cunoştinţelor acumulate în şcoală, mai ales în ceea ce priveşte cunoştinţele

de cultură generală”. Se pare că tinerii de azi sunt total debusolaţi, pentru că

societatea pune accent doar pe resursele de ordin material. Perspectiva pare a fi să ne

transformăm în nişte roboţi, care să înveţe un singur lucru, pentru a-l face bine şi a

câştiga astfel bani. ”Tot acest fenomen, precum şi altele sunt generatoare de tensiuni

şi anxietate. Şi la un moment dat (tinerii, n.n.) se exprimă prin violenţă sau prin alte

mijloace (abandon şcolar, delicvenţă etc, deşi şi acestea pot fi considerate forme ale

violenţei).”

În atenţia psihologilor de la Direcţia de Ocrotire a Drepturilor Copilului Timiş8

se află în prezent peste 80 de copii cu tulburări de comportament, fie că este vorba

despre abandon şcolar, delincvenţă juvenilă sau probleme psihice. Majoritatea fac

parte ori din familii foarte bogate, ori din familii dezorganizate. În lipsa unei

supravegheri adecvate, unii au crescut având televizorul sau calculatorul mereu

aproape. Cu ajutorul programele televizate, mulţi copii îşi formează o părere

personală despre lume şi îşi alungă singurătatea. De aici, până la comiterea unor fapte

cu caracter antisocial, mai este doar un pas.

• Concluzii

Din enumerarea ideilor de mai sus, am putea trage câteva concluzii privitoare

la abandonul şcolar. Una ar fi că este un fenomen pentru care se pot face responsabili

mai mulţi actori: societatea, mass-media, şcoala, familia. Principalele victime sunt

copiii, tinerii. Cu atât mai mult, cu cât abandonul şcolar atrage după sine violenţa în

rândul tinerilor, exploatarea acestora prin muncă, expunerea lor la acte infracţionale

cum ar fi consumul de droguri sau prostituţia.

7 http://www.psihologieonline.ro/forum/viewtopic.php?t=569&sid=f6a91013daa2b661daf32c64a27c391e8 http://www.online.ro/timpolis/814/

34

Se pare că dintre domeniile de protecţie a copilului, partea de educaţie suferă în

mod special din lipsa unui parteneriat public – privat, astfel că parteneriatul

instituţiilor şi unităţilor şcolare cu ONG-urile sau cu comunităţile de afaceri este

deficitar. Poate că atenţia celor care pot şi doresc să intervină în scăderea abandonului

şcolar şi a violenţei în rândul tinerilor ar trebui să se concentreze pentru început în

această direcţie şi să înceapă să clădească un sistem de măsuri „în reţea”, folosind

toate resursele disponibile la nivelul societăţii.

35

IV. TINERII POSTINSTITUŢIONALIZAŢI

• Caracteristici ale situaţiei actuale

Funcţionarea pentru o lungă perioadă a sistemului de protecţie a copilului în

dificultate sub forma îngrijirii rezidenţiale în centre de plasament a încercat să

rezolve o problemă socială dar a creat alte probleme, poate la fel de grave. In fiecare

an, largi cohorte de tineri ajunşi la maturitate încearcă prin diferite mijloace să amâne

ieşirea din sistem sau eşuează în diferite forme de excludere socială. Desigur, există

şi cazuri care ar putea fi considerate de reuşită socială şi profesională, obţinută mai

devreme sau mai târziu, după ieşirea din sistem. Dar cei mai mulţi apelează la

soluţiile care le stau la îndemână: căsătorie rapidă (în special fetele), muncă la negru

şi adesea în afara calificării pe care o deţin, locuire în condiţii improvizate. Ei sunt

predispuşi să se situeze în raporturi de pronunţată dependenţă: de patroni, de lideri

informali, chiar de soţi şi familiile acestora9.

Din datele furnizate de ANPCA rezultă că în următorii ani sistemul de protecţie

va continua să se confrunte cu aceaste probleme, întrucât efectivele nu se micşorează:

dacă în prezent (mai 2004) se află în evidenţa sistemului 5.811 tineri care au împlinit

18 ani, numărul adolescenţilor între 14 şi 18 ani din instituţii se ridică la 12.881.

Rezultă că şi în următorii ani, autorităţile vor continua să se confrunte cu problemele

generate de eşecul de integrare înregistrat de mulţi dintre aceşti tineri.

Dacă problemele locuinţei par sa se afle în curs de rezolvare şi încep să se

găsească formule acceptabile pentru tineri – centre de plasament sub formă de

module familiale, apartamente sociale, cu locuire colectivă sau individuală, programe

de acompaniere etc., în privinţa integrării profesionale apar numeroase dificultăţi

legate de aşteptările tinerilor, de pregătirea lor profesională, de capacitatea lor de a se

conforma la cerinţele angajatorilor.

Mulţi dintre tinerii din trec prin angajări succesive dar nu reuşesc să

permanentizeze un loc de muncă. Ei acuză exigentele unui program de lucru prea

9 Vezi studiul Monitorizarea efectelor instituţionalizării pe termen lung, Asociaţia Comunitatea în Sprijinul Copilului,

2004

strict, şefi neînţelegători sau conflicte cu colegii de muncă. Pentru aceşti tineri a

apărut deosebit de acută necesitatea de a se găsi formule mai puţin uzitate pentru a-i

conduce la situaţia în care să fie în stare de a obţine propriile mijloace de subzistenţă,

pe un termen relativ îndelungat.

Grupe de vârstă aflate în instituţii de ocrotire (evaluare aproximativă )

12881

5811

varsta 14 ani 15 ani 16 ani 17 ani 18 ani 19 ani 20 ani 21 ani 22 ani 23 ani

Sursa: ANPCA 2004

• Concluzii în urma unor studii de caz

Semnale critice ale presei de după 1989 şi unele cercetări 10 atrag atenţia

asupra şanselor deosebit de scăzute ale copiilor care au petrecut perioade îndelungate

în instituţii de a se putea integra si de a fi capabili de o viaţă pe cont propriu.

Programele în favoarea susţinerii acestei categorii de tineri în vederea integrării

socio-profesionale confirma ideile de mai sus prin rezultatele modeste

Situatia scoială a unor asemenea tineri devine şi mai dificilă din cauza :

Lipsei unui suport din partea familiei

Lipsei calificarii/locului de munca

Lipsei unei locuinte 10 Sorin Miutlescu ……

37

Lipsei cunostintelor si a deprinderilor de viata

Dificultatilor in gasirea unui partener de viata

Nesociabilitatii

Lipsei modelelor de referinta

Sistemul de protecţie nu oferă nimic semnificativ acestei categorii de persoane.

Strategia lor principală rămâne cea de supravieţuire. La unii descoperim o refacere a

solidarităţii din timpul instituţionalizării. Grupul pe care îl formează are regulile lui,

ierarhiile lui. Unii sunt dominatori, lideri, alţii mai slabi sunt dependenţi şi pot fi

oricând eliminaţi. Domneşte legea celui mai tare.

In aceste situţii de viaţă, copiii ajung să adopte anumite strategii in vederea

“supravieţuirii”:

- Găsirea unui sprijinitor în randul rudelor, cunostintelor, casatorie rapidă, etc.

- Exploatarea unei abilităţi speciale (talent, calificare)

- Prelungirea dependenţei de instituţiile de ocrotire şi asistenţă socială.

Aceşti tineri rămân deosebit de vulnerabili la boli, la schimbări instituţionale, la

deciziile acelor persoane de care ei depind în mod discreţionar.

• Situaţia comunităţilor locale

Autoritatile locale nu sunt inca pregătite să asigure un sprijin pentru tinerii de

18 ani sau peste care sunt revocaţi din institutiile de ocrotire. Ele se confruntă cu

dificultăţi financiare serioase. Intre altele nu pot asigura venitul minim garantat

pentru familiile sărace, nu dispun de locuri de muncă unde să poată angaja anumite

persoane cu situaţie socială dificilă, nu dispun de locuinţe sociale. Chiar la nivelul

evidenţei populaţiei nu sunt capabile să monitorizeze situaţia socială a unor persoane

aflate în situaţie de risc ( cum ar fi şi cazul tinerilor revocaţi).

Soluţiile pe care le văd pentru rezolvarea situaţiei acestor tineri ţin mai

degrabă de interventia si contributia altor factori – firme angajatoare, instituţii de

ocrotire, şcoală etc – si mai puţin de rolul şi responsabilitatea autorităţilor locale de

a avea efectiv grija copiilor fără familie.

38

• Concluzii

Studiul calitativ a evidenţiat slăbiciunile specifice sistemului nostru de

protecţie socială:

1. Momentul ieşirii din instituţie nu este pregătit. Mai ales în cazul acelor copii

care nu au pe nimeni în familie.

2. Aplicarea măsurilor nu este personalizată ci aplicată uniform, indiferent de

situaţia particulară a unuia sau altuia dintre asistaţi.

3. Persoanele revocate nu sunt monitorizate de nici un fel de serviciu şi nu se

cunoaşte aproape nimic asupra situaţiei lor sociale.

4. Autorităţile locale nu-şi asumă responsabilitatea faţă de aceşti membri

vulnerabili ai comunităţii în care s-au născut şi nici nu sunt capabile să ia măsuri

eficiente de prevenire a instituţionalizării.

5. Mediul instituţional de tip rezidenţial este un mediu de tip „cazon”, marcat de

violenţă, mai ales în raport cu cei nou veniţi sau de vârstă mai fragedă, dar

totodată un mediu care prin protecţia pe care o oferă, rupe contactele cu societatea

reală. De aici şocul acuzat de majoritatea subiecţilor la momentul părăsirii

instituţiei.

In absenţa unui suport social, tinerii apelează la soluţiile care le stau la

îndemână: căsătorie rapidă (în special fetele ), muncă la negru şi în afara calificării

pe care o deţin, locuire în condiţii improvizate. Băieţii dau dovadă de un mai

pronunţat gregarism. Ei simt nevoia unui lider protector şi se alătură celor pe care îi

consideră mai tari ca ei. Această slăbiciune pusă în evidenţă de către mulţi dintre

subiecţii (de ambele sexe) studiului nostru, îi face deosebit de vulnerabili. Ei sunt

predispuşi să constituie obiectul unor raporturi de exploatare (de către patroni, de

către lideri informali, chiar de către soţi şi familiile acestora ).

Sub aspectul deprinderilor dobândite , studiul a pus în evidentă că aceşti tineri

posedă deprinderea de a manevra banii, de a vinde sau de a cumpăra. Ceea ce le

lipseşte însă este capacitatea de economisire, de amânare a unor cheltuieli, de

planificare.

39

Revenirea multora dintre tineri pe locurile unde au trăit în instituţie arată o altă

slăbiciune pe care o induce socializarea în instituţie: este vorba despre un anumit

imobilism, lipsa capacităţii de adaptare, nevoia de repere stabile. Aceasta face ca

orice soluţii de transferare a acestor tineri pe alte meleaguri să aibă puţini sorţi de

reuşită. Mai degrabă pot avea succes soluţii găsite în proximitate, pe plan local.

40

V. CONSUMUL DE DROGURI – UN FACTOR DETERMINANT AL

EXCLUDERII SOCIALE

Preocupările noastre în această direcţie se centrează pe abordarea dimensiunii

sociale a consumului de droguri la nivel individual, reflectată în modul de viaţă,

relaţiile interpersonale, nivelul integrării sociale şi consecinţele tuturor acestora

asupra tânărului care este sau a fost consumator de droguri.

Ideea de bază a acestui studiu este conturarea unor modalităţi de acţiune

eficiente pentru reducerea vulnerabilităţii tinerilor în faţa drogurilor.

Metodologia folosită

Metode de cercetare folosite:

1. Interviu semistructurat

a.Interviu cu specialiştii

b. Interviu cu tinerii consumatori de droguri

2. Chestionar

a. Chestionar pentru specialişti

b. Chestionar pentru tineri neconsumatori

c. Chestionar pentru tinerii consumatori de droguri

Lotul de cercetare a cuprins următoarele categorii de subiecţi:

1. Tineri consumatori de droguri aflaţi în diferite stadii ale consumului

(consum periodic, dependenţă severă, abstinenţă-aflaţi în tratament de

menţinere pe metadonă sau în tratament pentru atingerea abstinenţei).

2..Tineri neconsumatori

3. Specialişti care vin contact direct şi permanent cu tinerii consumatori de

droguri (cadrele medicale din secţiile de dezintoxicare sau de menţinere pe

metadonă, psihologi, medici, asistenţi sociali şi alţi specialişti din organizaţii

nonguvernamentale).

Cercetarea de teren s-a desfăşurat, într-o primă etapă în anul 2004. E a fost

urmată de interpretarea şi analiza datelor în 2005.

Percepţii şi reprezentări ale consumatorilor de droguri

(rezultate din interviurile şi chestionarele aplicate specialiştilor )

Contextul în care apare consumul de droguri. Factori favorizanţi

* Consumul de droguri este foarte frecvent în rândul adolescenţilor şi tinerilor

în a căror familii există lipsa de comunicare, climat tensionat, stări conflictuale,

separări, divorţuri. Cauzele acestei stări de lucruri sunt: procesul normal de formare

şi maturizare psiho-socială este perturbat;lipsesc persoane de referinţă şi modele

adecvate; nu se formează un sistem de valori şi un ideal de viaţă coerente şi adecvate.

Drogul reprezintă un refugiu al tinerilor din faţa problemelor legate de etapa

de creştere şi maturizare în care se află, a problemelor existente în familie sau a lipsei

de comunicare cu persoanele apropriate(din familie sau din anturaj).

Poziţia tinerilor toxicomani în societatea românească este deosebit de

marginală. Atitudinea societăţii se caracterizează prin printr-o etichetare negativă

totală, caracterizată de indiferenţă şi culpabilizare. Tinerii care consumă droguri au

fost caracterizaţi prin cuvintele Gaşcă şi Singurătate. Ambele sunt legate de

dimensiunea relaţională, de contact interuman şi comunicare. Aparent contradictorii,

ele semnifică perceperea unei separări ale consumatorilor faţă de restul societăţii,

văzută atât ca grup (Gaşcă) cât şi ca indivizi (Singurătate).

Astfel, există un cerc vicios:

- practicarea consumului de droguri(comportament infracţional) îi

determină să se ascundă şi să se integreze în grupurile marginale care

furnizează drogurile - aceasta îi plasează şi pe ei într-o poziţie marginală

în societate;

- când doresc să renunţe la consum şi să părăsească această poziţie

constată că sunt deja etichetaţi şi încadraţi negativ şi nu au posibilitatea

să parcurgă(lipsa unui lanţ terapeutic şi de servicii complet; intoleranţa

societăţii) drumul invers.

42

* Există o atitudine de rejectare şi de suspiciune permanentă faţă de tinerii

care au consumat droguri

Aproximativ 50% din cei care îşi găsesc un loc de muncă nu declară că sunt

foşti consumatori, deoarece există o neîncredere permanentă(că toxicomanii nu se

vindecă definitiv niciodată, că vor minţi şi vor fura toată viaţa) şi de aici riscul

excluderii.

Datorită nevoii lor foarte mari de afecţiune, încredere şi acceptare, respingerea

are un impact deosebit de negativ: reduce considerabil rezultatele demersului

terapeutic(medical şi psihologic) şi creşte la maxim riscul reluării consumului.

* Lipsă de alternativă la consumul de droguri. “Foarte mulţi continuă

consumul din plictiseală” (AP, medic specialist psihiatru, Staţionar de zi pentru

toxicomani), din lipsă de scop. Analiza datelor obţinute a indicat în mod clar tinerii

care au avut recăderi(au reluat consumul după terminarea tratamentului) nu au putut

face schimbări semnificative în modul de viaţă, nu au avut posibilitatea de alege să

facă altceva sau accesibilitatea la droguri a fost foarte mare.

* Legislaţia în vigoare este confuză şi punitivă. În prezent nu există distincţia

clară între cantitatea deţinută pentru consum şi cea pentru trafic. De asemenea,

intrarea în lanţul terapeutic al infractorilor dependenţi nu este recomandată expres sau

stimulată de lege.

Caracteristicile tinerilor consumatori de droguri.

* Principalele carenţe de ordin psihologic identificate sunt: imaturitate psihică,

confuzie de valori, imagine de sine confuză, sentimente de inferioritate şi stimă de

sine foarte scăzută, probleme de comunicare şi de relaţionare adecvată cu cei din jur,

imaturitate şi mari carenţe afective, dificultăţi foarte mari în gestionarea emoţiilor,

toleranţă redusă la frustrare..

* Nevoie foarte mare de respect, încredere, acceptare şi suport necondiţionat

(de încetarea consumului sau nu). Acestea pot stimula dezvoltarea personală pozitivă

şi anula efectele etichetării sociale şi ale excluderii.

43

* Consumatorii de droguri practică comportamente delincvente (necesare

pentru susţinerea financiară a consumului), dar nu sunt personalităţi antisociale.

* Capabili de dialog şi contact social adecvat cu cei din jur(specialişti, familie, prieteni etc.) după înlăturarea efectelor intoxicaţiei acute cu drog şi tratarea dependenţei fizice.

* Rezistenţă foarte mare la schimbarea comportamentului adictiv, dar schimbarea este posibilă prin efort propriu şi ajutor adecvat.

Aspecte ale consumului de droguri ce determină marginalizare şi excludere socială (rezultate ale interviurilor şi discuţiilor de grup cu consumatorii de droguri)

Ca urmare a consumului de droguri se constată la aceşti tineri modificări la

nivelul capacităţii de comunicare, al modului de relaţionare interpersonală şi al

contactelor sociale. Este vorba, în primul rând, despre o scădere foarte mare a

capacităţii de comunicare coerentă şi eficientă cu cei din jur (datorită modificării

stării fizice şi psihice sub efectul drogurilor). Dependenţa fizică şi psihică determină

mobilizarea totală a persoanei pentru a obţine drogul respectiv şi a elimina durerile,

senzaţiile de rău fizic şi stările de craiving (dorinţa obsesivă, de intensitate extremă,

de a consuma droguri).

Există o puternică atitudine de neîncredere şi suspiciune la nivelul întregii

societăţi, inclusiv în rândul generaţiei tinere, atât faţă de tinerii care consumă droguri

în prezent cât şi, fără nici o diferenţiere, faţă de cei care au întrerupt consumul,

urmează un tratament şi încearcă să menţină abstinenţa. Aceasta produce în rândul

foştilor consumatori frustrare, complex de inferioritate şi scade motivaţia pentru

continuarea eforturilor de a renunţa complet la consumul de droguri.

Ex: “Dacă suntem drogaţi nu înseamnă neapărat că suntem şi proşti, doamnă !

Lumea aşa ne crede!” (Mihai, 21 de ani, consumator de heroină injectabilă de

aproximativ 3 ani, beneficiar al centrului de suport Risc Minim)

“Da ! Chiar dacă noi suntem lăsaţi, ei nu, n-au.... zicem “ Dom’le, eu nu mai

trag de nu ştiu cât timp! », ei nu te cred ! Nu te cred ! râd de tine...... că tu n-o să te

44

laşi niciodată, că o să fii toată viaţa un drogat.....” Dan, 20 de ani, 3 ani de consum de

heroină injectabilă, în prezent urmează tratament de substituţie cu metadonă.

“Te simţi prost dacă stai să analizezi, dacă nu analizezi, îţi vezi de treaba ta! Ei

cu ale lor, tu cu ale tale. Şi aşa te gândeşti. Nu? Dar dacă stai să te gândeşti, e cam

nasoală treaba….” Bogdan, 25 de ani, fost consumator de heroină injectabilă, în

prezent urmează tratament de substituţie cu metadonă.

“Da, şi mai sunt unii care, de exemplu le lăsai hainele amanet, când n-aveam

bani pentru drog. Si acum mereu, când mă văd cu un lucru nou, “câţi bani îţi dau,

mă, pă asta?” ce senzaţie îţi dă…[...]. Adică ne jignesc pe faţă. Că ştie că înainte le

mai vindeam şi acum…. Şi mai eşti şi cu vreo prietenă, cu cineva şi să-ţi zică cineva

aşa, vă daţi seama cum este…..” Răzvan, 20 de ani, fost consumator marijuana şi apoi

de heroină de peste 3 ani, acum aflat în tratament de substituţie cu metadonă.

Se manifestă puternice reacţii de evitare, de neîncredere şi respingere din

partea tinerilor (şi a persoanelor mai puţin tinere) faţă de prieteni, colegii sau

cunoştinţele lor care consumă sau au consumat droguri. Pe lângă consecinţele

enunţate mai sus, aceste reacţii determină şi reprimarea nevoii de comunicare şi

contacte sociale (normale, sănătoase, cu tineri neconsumatori de droguri), urmată de

limitarea acestora doar la grupul de consumatori şi în puţine cazuri cu prieteni sau pur

şi simplu tineri neconsumatori de droguri. Deşi tocmai aceste contacte sunt benefice

pentru îmbunătăţirea stării lor psihice şi pot contribui considerabil la atingerea şi

menţinerea abstinenţei.

Exemplu: “Dacă Mulţi se gândesc că nu muncim, mulţi se gândesc să nu le

furăm ceva de pe acolo, că în capul lor cred că dacă ne-am drogat o să fim hoţi toată

viaţa noastră, o să facem numai hoţii, numai nebunii, numai …..chestii ieşite din

comun! Aşa e în capul lor!” Marius, 23 de ani, fost consumator de heroină şi de alte

droguri timp de aproximativ 5 ani şi jumătate, în prezent urmează tratament de

substituţie cu metadonă.

45

Concluzii. Direcţii de intervenţii şi posibile soluţii

Contactele sociale scăzute şi de multe ori cu rezultat nefavorabil ale tinerilor

foşti (sau actuali) consumatori de droguri (care se află în perioada de tratament şi fac

reale eforturi pentru a rămâne abstinenţi) sunt rezultatul unei profunde inegalităţi de

şanse. Consecinţele acesteia sunt multiple, marginalizarea şi (auto)excluderea socială

finnd, considerăm noi, printre cele mai grave.

Soluţionarea acestei stări de fapt implică demersuri complexe, intersectoriale în

care trebuie să se regăsească atât efortul

personal al celor în cauză (implicarea ridicată în propriul proces terapeutic,

practicarea unor activităţi alternative, eforturi constante de a-şi termina studiile şi/sau

de a-şi găsi un serviciu) cât şi efortul societăţii de a crea cadrul instituţional accesibil

pentru toate acestea (oportunităţi pentru accesul la informaţiile necesare tinerilor,

existenţa unui lanţ terapeutic şi de asistenţă complet şi adecvat nevoilor

consumatorilor din România etc.).

46

VI. .BIBLIOGRAFIE

Constantin, A., Balotă, I. Grupuri de risc în integrarea socială a

tineretului, Raport de cercetare CSCPT, Bucureşti, 1999

Irimescu, G.; Lupu, A.L Singur acasă!, studiu realizat de SC

Introspekt SRL, Iaşi, 2006 Rădulescu, S.M. Sociologia violenţei (intra)familiale –

victime şi agresori în familie, Lumina LEX, Bucureşti, 2001

Banciu, D; Rădulescu, S.M.; Tendinţe actuale ale crimei şi Teodorescu, V. criminalităţii în România, Lumina LEX,

Bucureşti, 2001 Sutherland, I.; Shepherd, P A prsonality-based model of adolecent

violence Tomescu, A.(coord.) Politica de tineret în România. Raport

Naţional, Centrul de Studii şi Cercetări pentru Tineret, Bucureşti, 2000

47

II. ANEXE

a. Anexa nr. 1. Ghid focus elevi

Reprezentăm Direcţia de cercetare a tineretului din cadrul Agenţiei Naţionale

pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor. Realizăm un studiu prin care urmărim

identificarea unor măsuri de reducere a violenţei. Pe de o parte, monitorizăm

campaniile desfăşurate pentru a combate violenţa din România, iar, pe de alta,

suntem interesate de felul în care tinerii percep violenţa în viaţa de zi cu zi.

În discuţia de azi nu există răspunsuri bune sau rele. Dorim să aflăm părerea

voastră despre subiectele pe care le vom discuta, dar nu suntem interesate să dăm

note. Vom respecta ceea ce spune fiecare si rugămintea noastră este ca şi între voi să

faceţi acelaşi lucru.

Pentru că discuţia va fi inregistrată şi pentru buna desfăşurare a acesteia, va

trebui să avem grijă să nu vorbim în timp ce altcineva face deja acest lucru. Chiar

dacă ne vom prezenta şi vor fi înregistrate numele voastre, vă asigurăm că la analiza

acestei discuţii vom păstra anonimatul.

Prenume, vârstă, (clasă), liceu

Ar fi bine să se discute separat despre violenta verbală, fizică, sexuală. Ei vor

avea tendinţa să vorbească numai despre cea fizică.

Generalităţi

1. Ce înseamnă din punctul vostru de vedere să fii violent? (De câte feluri

poate fi violenţa? Poate fi sau nu utilă? etc.).

Comunitate

2. Credeţi că tinerii de azi sunt mai violenţi decât cei din generaţiile anterioare?

Consideraţi violenţa destul de prezentă în viaţa tinerilor de azi?

3. Aţi asistat la acte de violenţă între tineri sau vi s-a povestit despre aşa ceva?

Cam care sunt locurile unde s-au petrecut? Ce întâmplare v-a revoltat cel mai mult?

Care v-a atras atenţia să fiţi mai atenţi si să evitaţi anumite situaţii?

4. Să discutăm despre siguranţa pe stradă, in mijloacele de transport, la şcoală,

in discoteci. Unde vă simţiţi în siguranţă? Credeţi că este o diferenţă între cît de în

48

siguranţă vă simţiţi în locurile familiare (cum ar fi propriul cartier) şi cum vă simţiţi

în zone necunoscute? Care sunt situaţiile cu grad mai mare de periculozitate?

Contexte cu risc ridicat de violenţă - a

5. Sunt zone pe care le evitaţi pentru că ştiţi că sunt şanse mari să aveţi

probleme acolo? Care sunt acestea?

6. Dar anumite situaţii despre care ştiţi că ar fi bine să le evitaţi (de exemplu

certuri sau relaţii încordate cu părinţi, profesori, cunoscuţi, necunoscuţi)?

Gestionarea conflictelor - a

7. În viaţa de zi cu zi, luaţi în calcul posibilitatea de a fi agresat (indiferent în

ce fel - verbal, fizic)? Prin ce atitudine evitaţi astfel de posibilităţi?

8. Sunteţi într-o situaţie în care anticipaţi că va avea loc un conflict. Ce faceţi,

cum vă comportaţi?

9. Dar într-o situaţie în care trebuie să faceţi faţă unui comportament violent,

indiferent dacă este verbal sau fizic au….(cînd conflictul s-a produs deja)

Contexte cu risc ridicat de violenţă - b

10. Ce anume îi face pe tineri să fie violenţi? În ce situaţii poţi deveni violent?

11. Să discutăm puţin despre tânărul ca agresor si tânarul ca victimă. Când

tânărul este agresor, care ar fi posibilele victime? Dar, când tânărul e victimă, cine ar

fi posibilii agresori? Credeţi că sunt diferenţe între fete si băieţi?

Gestionarea conflictelor - b

12. Cum trebuie acţionat de cei din jur în astfel de situaţii? Dar familia, şcoala,

prietenii, etc. ar trebui să aibă vreo reacţie în astfel de situaţii?

13. Ce ar trebui facut pentru a reduce violenţa tinerilor? Şi cine ar trebui să se

implice?

• Anexa nr. 2. Ghid focus specialişti

Reprezentăm Direcţia de cercetare a tineretului din cadrul Agenţiei Naţionale

pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor. Realizăm un studiu prin care urmărim

identificarea unor măsuri de reducere a violenţei. Pe de o parte, monitorizăm

49

campaniile desfăşurate pentru a combate violenţa din România iar, pe de alta,

suntem interesate de felul în care tinerii percep violenţa în viaţa de zi cu zi.

În discuţia de azi nu există răspunsuri bune sau rele. Dorim să aflăm părerea

dvs. despre subiectele pe care le vom discuta, dar nu suntem interesate să dăm note.

Vom respecta ceea ce spune fiecare şi rugămintea noastră este ca şi între dvs. să

faceţi acelaşi lucru.

Pentru că discuţia va fi inregistrată şi pentru buna desfăşurare a acesteia, va

trebui să avem grijă să nu vorbim în timp ce altcineva face deja acest lucru. Chiar

dacă ne vom prezenta şi vor fi înregistrate numele voastre, vă asigurăm că la analiza

acestei discuţii vom păstra anonimatul.

Nume, organismul pe care îl reprezentaţi

Generalităţi

1. Ce înseamnă din punctul dvs. de vedere violenţa în rândul tinerilor? (De câte

feluri poate fi violenţa (cele mai frecvente tipuri; cele mai „periculoase”? Poate fi sau

nu utilă? etc.).

Comunitate

2. Credeţi că tinerii de azi sunt mai violenţi decât cei din generaţiile anterioare?

Consideraţi violenţa destul de prezentă în viaţa tinerilor de azi?

(Aţi asistat la acte de violenţă între tineri în experienţa dvs. profesională? Cam

care sunt locurile unde s-au petrecut? Ce întâmplare v-a revoltat cel mai mult?)

3. Din declaraţiile lor, tinerii se simt destul de vulnerabili în faţa violenţei, deşi

o consideră „o prezenţă cotidiană”. Care credeţi că ar fi aspectele cele mai importante

asupra cărora ar trebui intervenit în acest sens?

Gestionarea conflictelor – a: rolul de adult vis-a-vis de tineri

4. În viaţa de zi cu zi, luaţi în calcul posibilitatea de a fi agresat de un tânăr

(indiferent în ce fel - verbal, fizic)? Prin ce atitudine v-aţi gândit să evitaţi astfel de

posibilităţi?

5. Sunteţi într-o situaţie în care anticipaţi că va avea loc un conflict. Ce faceţi,

cum vă comportaţi?

50

6. Dar într-o situaţie în care trebuie să faceţi faţă unui comportament violent,

indiferent dacă este verbal sau fizic sau….(cînd conflictul s-a produs deja)

Contexte cu risc ridicat de violenţă

7. În ce situaţii credeţi că pot deveni tinerii violenţi?

8. Să discutăm puţin despre tânărul ca agresor si tânarul ca victimă. În opinia

dvs., când tânărul este agresor, care ar fi posibilele victime? Dar, când tânărul e

victimă, cine ar fi posibilii agresori? Credeţi că sunt diferenţe între fete şi băieţi?

Gestionarea conflictelor - b

9. În discursul tinerilor, am observat că ideea de a apela la persoanele

responsabile de menţinerea ordinii publice este secundară.

Ce efecte negative pot apărea?

Dacă tinerii au tendinţa de “a se descurca singuri”, am putea întoarce această

situaţie în favoarea noastră?

10. Cum consideraţi că ar trebui să arate un sistem de sancţiuni eficient pentru

a scădea violenţa în rândul tinerilor (vezi tipologia de sancţiuni din şcoală, până la

sancţiunile penale – puncte tari, puncte slabe)? Ce rol joacă vizibilitatea sancţiunii?

11. Care consideraţi că ar fi “zonele neacoperite” de specialişti în ceea ce

priveşte violenţa la tineri?

12. Cum trebuie acţionat de cei din jur în astfel de situaţii? Dar familia, şcoala,

prietenii, etc. ar trebui să aibă vreo reacţie în astfel de situaţii?

13. Ce ar trebui făcut pentru a reduce violenţa tinerilor? Şi cine ar trebui să se

implice?

14. Ce acţiuni aţi întreprins personal (în cadrul instituţiei pe care o reprezentaţi)

pentru a reduce violenţa în rândul tinerilor? Ce rezultate au vizat acţiunile dvs.?

51