A x iv i l XVIII . A R A D , 16/28 Ianuarie 1894. N r . 3 .

BISERICA si SCÓLA. Fòia bisericésca, scolastica, l i t e ra ra şi economică.

r

leso odată îix septemână: I >T JIW ICN I<X I A .

P R E Ţ U L . A B O N A M E N T U L U I . Pentru A u s t r o - U n g a r i a :

Pe un an 5 fl.—cr., pe 1/2 an 2 fi. 50 or. P e n t r u România şi s t ră inătate :

Pe nn an 14 fr., pe jnmetate an 7 franci.

PREŢUL INSERTIUNILOR: Pentru pTiblicaţiunile de trei ori ce conţin

cam 150 cuvinte 3 fl.; până la 200 cuvinte 4 fl j si mai sas 5 fl v. a.

Corespondenţele s€ se adreseze Redacţiunei „BISERICA şi ŞCOLA "

Er b a n i i de prenam eraţ i ane la T I P O G R A F I A D1ECESANĂ în A R A D .

Vorbirea funebrală

rostită la 17/29 Dec. 1893 în biserica centrală a Oralii-mari de Archimandritul Vicariu episcopesc Iosif Goldiş,

cu ocasiunea înmoimentarii protopresviterului Tincei Iosif V e s s a.

Dormi în pace umbră verabilă !

Până acuma te-ai rugat tu pentru sufletele al­tora ; acuma ne adunarăm a ne ruga noi pentru sufle­tul teu ! Ai petrecut pre mulţi acolo, de unde nu este re'ntorcere ; acuma ne adunarăm se te petrecem pre tine ! Ce ai fost nu eşti mai mult! Sufletul teu s'a mutat la Dumnedeu, care ţi-l 'a dat, er corpul a remas pământului din cere este compus. „Ca plă­cut era Domnului sufletul teu • pentru acesta s'a grăbit a-l scote din mijlocul reutăţii.u Inţ. Solo-mon IV. 14.

Cel ce a fost odată, stersu-s^a din lume Ca un fulger iute, ca un val de spume. (Alecsandri)^

Iosif Vessa protopresviterul tractului Tinca, pa^* roehul comunei Cefa şi asesorul consistoriului nostrta^ Oradan nu mai este. \ ,

Naintea ochilor noştri zac recile lui remăsite sub nume de cadavru; cu înfiorare vedem aci ce este omul.

Omul odată trebue se m6ră, dar diua şi 6ra morţii nu le scie. _ Că în mâna Domnului este su­fletul tuturor celor ce vieţuesc, şi duhul a tot o-mul.u (Iov. 12, 10.)

Mortea pe nimene nu cruţă. Toţi cădem mereu ca ierba de c6să şi ca frundele pomului. Suntem străini pe acest pământ, precum au fost şi părinţii noştri . „ Că umbră trecetdre este vieţa nostră, şi nu este întdrcere sfîrşitului nostru." Inţ. Sol. I I . 5.

Nimene nu p6te dispune, cât se reniână în lo­cuinţa sa pământescă, sen când se se mute afară din ea. Ea nu ni este dată în arendă, ca se o pu­tem prolungi cu aur şi cu argint, seu se o putem ţîne cu putere brahială. Chemarea n6stră pământescă este se ne facem scara lui Iacov, pe carea se ne înălţăm la vieţa cea cerescă ; este numai ca se ne procurăm eu grăbire merinde pentru continuarea că­lătoriei, căci nu seim timpul, în care corabia ce ne aşteptă, are se plece.

Multe mili6ne de 6meni au părăsit acesta lo­cuinţă pământescă plină de frământături. Fostau im-perati, înaintea cărora au îngenunchiat poporele; dar la comanda Domnului vieţii a trebuit se-şi păresescă auritele lor palaturi; a trebuit se-'şi depună coro­nele . . . . devenind sumeţele lor figuri pulbere şi ce-nuşe comună, pe care nimenea nu le mai deosebesce de pulberea şi cenuşea cerşitorilor. Fost'au înveţaţi, carii au esploatat legile naturei ; au făcut învenţiuni şi descoperiri; au supus şi silit elementele naturei, ca se le stea în serviţiu ; au cucerit marea cu adân­curile şi atmosfera cu fulgerile : numai mârtea n'au putut'o cuceri. Toţi au trebuit se şi păres6scâ tere­nul activităţii, stând noi astădi pe locul, unde ei odini6ră au stat şi s'au cufundat. Timpul inainteză, pre toţi-i răpesce şi-i duce acolo de unde nu este re'nt6rcere.

Ce se încrede dară bogatul în bogăţia sa, câşti­gată cu multe lupte şi ostenele ? De cumva nu pen­tru aceea, ca cu atâta mai grea se-i fie despărţirea de ea, şi pentru care apoi se aibă a se certa alţii, carii nu au asudat pentiu ea. Ce se fălesce puter­nicul cu puterea sa? Acela, care astădi e inălţat şi mărit, mâne zace nemişcat în copârşeu. Astădi-i lu-

18

mea îngustă, mâne se mulţâmesce cu mormântul de câteva palme.

în centrul Asiei, Alessandru cel mare în carul de triumf fiind tras de popdrele subjugate, i-a atras atenţiunea un betrân, care se uita în continuu la r6ta carului. întrebând Imperatul causa, betrânul i-a respuns : Me uit, Imperate. cum se intdrce. Alessan­dru de loc a oprit carul, şi n'a mai lăsat ca se-1 tragă 6menii. „Nu avem cetate stătătâre, ci cău­tăm pre cea viitdre." (Evrei 13 , 14). Suntem străini pe acest pământ, precum au fost părinţii, moşii şi strămoşii noştri.

Acesta inse nu ne supere : pentrucă partea e-senţială a omului e sufletul, „pentru care avem dela Dumnedeu, în ceriuri casă vecinicd, nefă­cută de mână.'' (II . Cor. V. 1).

Omul în partea sa fisică are asemănare şi cu alte fiinţe neraţionale, dar în partea intelectuală este enigmă. Omul în cartea naturei este semnul cugetă­rii. Minunat este omul în progresul seu cel nemăr­ginit ; el este chipul şi asemenarea lui Dumnedeu celui necuprins şi adorat ; sufletele 6menilor sunt schintei dumnedeesci, sunt tot atâtea raze a s6relui celui înţelegetoriu, ce umple lumea ; care respandite în univers dau căldură şi vieţă materiei, dar care erăşi se re'ntorc la foculariul seu şi nu pot peri, precum nu per schinteile electrice.

Şi precum în natură stropii de apă fără a se pute nimici, se re'nt6rnă pe diferite canaluri la ma­rele Ocean, cu care sunt omogeni : aşa este necesi­tate, ca sufletele 6menilor, spiritele acestor lume mici, se se reint6rne la Dumnedeu, la spiritul ce umple lumea cea nemărginită, cu care ele sunt în­rudite, sunt omogene.

„Noi nu suntem sădiţi si creaţi numai aşa în deşert — dice Cicero în cartea primă a Tuscu-lanelor - - ci fără îndoelă trebue se fi fost o pu­tere, care se provedă de genul omenesc • şi care n'a făcut şi n'a nutrit o fiinţa, care după ce a răbdat tote necasurile, se cadă apoi în relele sem-piterne." ^)

„ O Dei nemuritori ! — esclamă el intr'alt loc — decă aşteptarea, decă dorul, decă nesecuranţa ne tormentă, ne neliniscesce acuma atât de mult: cât de dorit şi plăcut trebue se fie acel drum, pe

x ) M. Tullii Ciceronis Tusculanarum disputationum ad M. Brutum liber primus de consemnenda morte. Cap. XLIX, 118.

Anul XVIII

care trecându-l, nu vom mai ave altă grije, nu vom mai fi în nelinisce !U2J

„Se ne desunim de corpuri, adecă se ne de­prindem a muri. Acesta, chiar şi acum când sun­tem pe pământ, va fi asemenea vieţii ceresci . . . . Acolo în urmă, dupăce vom ajunge, vom vieţui. Căci însăşi acesta vieţă este morte, pre carea aş puté se o deplâng."^)

Cu drept cuvânt laudă sântul Augustin (Epist, LII) pre acest mare orator al Romei, carele ca pă­gân fără luminile réversate mai târdiu do religiunea creştină, prevede taine de a le revelaţiunei divine, esprima adeveruri de a le evangeliului, arată simţe-minte de a le sânţilor Părinţi, şi constată un spirit sacru cu care Isus Christos a însufleţit pre Apostoli, când a dis „Se nu se temă de cei ce ucid corpul, dar sufletul nu-l pot ucide." (Mateiu 10, 28).

înţeleptul Socrate fiind judecat la morte a dis : „Mare speranţă am judecătorilor, că-mi este spre bine acesta întâmplare, care me trimite la morte; căci e neapărat, ca se fie din dóue una. Séu că mórtea redică ori-ce simţire, séu că printr'însa omul se strămuta din acesta lume în alt loc. Deci, ori că simţirea se stìnge, şi mórtea e asemenea cu acel somn. care câte odată chiar fără vede-niele viselor aduce liniştea cea mai uşoră. Séu e adeverat ceea ce se dice, că mórtea e o strămu­tare în regiunile acelea, pe cari le locuesc cei ce au eşit din vieţă ; apoi acésta e încă şi o mai mare fericire, ca cineva, după ce s 'a strecurat din rândul acelora, carii voesc se se ţină în numerul judecătorilor, se ajungă la aceia, cari se die cu adeverat judecători . . . . şi se întelnescă pre a-ceia, carii au vieţuit cu dreptate şi credinţă. . . . acolo nu voiu mai fi condemnat la morte, pentru că voiu esamina înţelepţiunea altora, precum fă­ceam aci. Nici chiar voi Judecătorilor, se nu ve temeţi de morte, căci nimenui nici mort, nici viu, decă va fi bun, nu-i se potè întâmpla nici un reu, şi nici odată faptele lui nu sunt uitate de Deii nemuritori. "

Şi dèca clasicile popóre din vechime — precum vedem — au credut, că pentru suflet mai este o lume şi din colo de mormânt : óre noi, carii pe lângă mintea omenescă avem garanta nemurirei şi în descoperirea dumnedeescă, se credem că mórtea e

!) Idem Lib. I, Cap. XL, 96. !) Idem. Lib I. Cap. XXI, 75.

B 1 S E K I C A şi Ş C O L A

protopresviter în tractul protopopesc nou arondat al Tincei cu reşedinţa în Cefa, unde a petrecut p â n ă în 15 /27 a lunei curinte (Dec. 1893) , când Dom­nul vieţii şi al morţii l'a chemat la sine în etate de 50 de ani.

Meritele lui, câştigate pe terenul bisericesc şi şcolar sunt eternisate cu litere de aur în analele a-cestui Consistoriu ; căci ca fiu al patriei, ca bărbat al naţiunei şi ca razem al bisericii „bună luptă a luptat, lucrul Va implinit şi credinţa a păzit."

începutul şi sfîrşiţul sunt asemenea. Neputin-ţios se naEce omul şi neputinţios eşe din lume. Dreptaceea şi fratele nostru neputându-şi lua remas bun dela ai sei şi dela toţi, pre carii i-a iubit şi cunoscut în viaţă : implinesce prin mine acesta tristă detorinţă, şi nainte de t6te se adreseză cătrâ soţia sa şi plice : Iubita mea soţia, cu jele nespusă-ţi plic ţie „remas bun" ! Credinţa, iubirea, buneţa şi abne-găţiunea ta, cu care în vieţa ntfstră conjugală şi deosebit pe patul suferinţelor mele m'ai grijit diua şi n6ptea , se ţi-le resplătâscă bunul Dumnedeu, căci eu nu le p o t : nu le pot, „că s'a stins ca fumul dilele mele, şi dsele mele ca uscăţiunea s'au uscat." (Ps. 1 0 1 , 4.)

Nu te supera pentru m6rtea mea, căci, ea a pus capet suferinţelor ce nu le mai puteam suporta. Cugetă că m6rtea este numai un reu pă­rut ; vieţa omului — precum se scie — în t6 t ă diua se scurtă cu o d i ; ea este o m6rte continuă, ce se dateză chiar dela nascere. Dela nascere din di ÎD di murind şi eu, prin despărţirea sufletului de corp am încetat a mur i ; am scăpat de acest reu părut, şi am ajuns de a numai fi supus suferinţeler lumesci.

Lumea .acâsta pentru om e marea suferinţelor; vieţa omului e barcă, ce plutesce p'intre valuri, fiind legănată şi ameninţată din momentul plecării până la liman. Pentru aceea pop6rele Traciei din vechime — precum ne arată Herodot în cartea V, cap 4, — de câte-ori se născea om în lume, se adunau şi se văetau cu amar, er m6rtea o serbau cu ospeţe şi petreceri, aducendu-şi a minte de ne-casurile vieţii, care s'au sfîrşit prin mtfte.

Primesce acesta mângăere bazată pe adeverul mărturisit de înţelepţii omenirei, precum şi de maica n6s t ră biserică, pentru a căreia prosperare — pre­cum tu bine ai vedut - m'am luptat până la sfâr­şitul vieţii, când Dumnul vieţii şi al morţii m'a chemat la sine ; unde şi tu vei veni, când va vof

nimicirea totală a omului ? Se credem că spiritul se sfirşesce în mormânt cu corpul ? O nici decum ! ci din contră trebue se credem: că după n6ptea , în care orbicăm pe acest pământ, mortea pentru suflet e roşeţa zorilor, şi din mormânt se inalţă sorele ne-murirei. „ Căci Dumnedeu a zidit pre om spre nestricăţiune, şi după chipul fiinţei sale Va făcut pre elu (Inţ. Sol. I I I , 1.)

Omul este un pom în grădina lui Dumnezeu ; a lui rădecini sunt în pământ, culmea lui înse se înalţă la ceriu, şi este mijloeitoriu intre ceriu şi pă­mânt, între Creator şi Creaturi.

Dar fiindcă şi pomul nu după înălţimea-i na­turală , ci după nobleţă fruptelor se apreţuesce : avem trebuinţă, ca nainte de ce am dice în Domnul adormitului nostru frate un „remas bun" pentru totdeuna, se-i cun6seem şi se-i apreţuim vieţa şi nobleţă sufletului după demnitate.

Protopresviterul Iosif Vessa s'a născut în 29 Noemvre, la anul 1 8 4 3 în comuna Botean, în pro-topresviteratul Peşteşului al districtului nostru orădan.

Părinţii lui au fost preotul Ioan Vassa şi soţia Măria.

Cunoşcinţele universale şi-le-a câştigat în gim-nasiul din Oradea-mare, er cele speciale preotesei în institutul teologic din Arad.

Absolvând teologia la anul 1868 cu purtare deosebit recomendată şi din t6te obiectele cu cal-culi de eminenţă; dupăce în 1869 a făcut la Con-sistoriul orădan esamenul de cvalificaţiune şi tot aci şi-a câştigat cunoscinţe practice în afacerile admi-nistraţiunei: fericitul episcop Procopiu Ivacicoviciu l ' a numit de vicenotariu la Consistoriul nostru Orădan.

La anul 1871 luând în căsătoria pre acum ve-duvita sa soţia Iuliana Diamandi, nep6ta dlui de pie memoria Nicolau Diamandi, încă în acelaş an la 21 Noemvre s'a hirotonit prin episcopul Ivacicoviciu în­tru diacon, âr la 25 Noemvre întru preot pe va­canta parochiă din Ineu în protopresviteratul Peşte­şului, unde a chivernisit casa lui Dumnedeu ca preot de model, agonisinduşi merite neperitdre şi Ca In­spector de şc6le, încât la 1812 întrunind încrederea sinodului eparchial, a căruia membru a fost până la sfirşitul vieţii, a fost ales de asesor onorariu în senatul strîns bisericesc al Consistoriului de aicia, er la 1875 din partea Presânţiei Sale dlui Episcop Ioan Meţianu a fost distins cu brâu roşu.

în anul 1886 la 17 Februariu a fost ales de

Dumnedeu. Eră tu — după svatul profetului — „Aruncă spre Domnul grijea ta, şi el te va hrăni!" (Ps. 54, 25.)

„ Că bun este Dumnul celor ce-l aşteptă pre El în diua necasului; şi cunâsce pre cei ce se tem de El." (Naum I, 7.)

V6ue fraţilor protopopi şi preoţi, împreună ser­vitori la altariul lui Dumnedeu, de care eu trebue s§ me despart, ca se merg se dau soctftă acolo, unde până acuma mi-am înălţat rugăţiunile şi cuge­tele mele, — Ve mulţămesc pentru-că a-ţi grăbit, I ca se-mi daţi ultima sărutare ! remas bun, iubiţilor j fraţi ! Domnul vieţii se ve dee încă multe dile se­nine ; mai senine de cât acelea cu care m'a cercat pre mine. Fraţi preoţi cu crucea 'nfrunte, foştii mei tovarăşi, Voi lumina, lumii şi sarea pământu­lui, Voi carii sunteţii Ângeri de pace ai poporului dela nascere până la uşa mormântului, staţi la înăl­ţimea chemării v6stre ! rescumperaţi vremea, că dilele rele sunt!

Fii mei sufletesci din protopresviterat şi pa-rochiă: turma mea înţelegătoare, ascultaţi înc'odată glasul păstoriului vostru! Omul ori-cât se înalţă asupra celoralalte fiinţe, fiind pe pământ cu carne şi 6se, nu se ^5te feri de păcat, căci nimenea nu este bun, fără numai unul Dumnedeu. Când în „rugăţiunea domnescă" Veţi dice : Şi ne ie'rtă ndue greşelele nostre, precum şi noi iertăm celor ce ni-au greşit nâue! Se Ve aduceţi a minte de mine, carele am putut greşi, şi v'am putut supera adese­ori ; sciţi bine, ca şi părintele trupesc, pre care fiu îl iubesce, îl dogenesce; luaţi în socotinţă greo-tatea sareinei ce am purtat ca păstoriul vostru. Ve­niţi iubiţilor mei fii şi fiee sufletesci, şi dându-mi sărutarea de pe urmă, me petreceţi până la uşa mormântului meu ; şi aruncând o glia de păment, semnul iubirei şi stimei V6stre cătră mine : diceţi, ca Dumnedeu se me ie r te ! Eră eu dic cu sânta seriptura: Adu-ţi a minte de mine Dumnedeule spre bine, pentru tâte câte am făcut poporului acestuia ! Neemia V. 19. Părinte sfinte, păzesce-i pre ei întru numele Teu, pre carii i-ai dat mie, ca se fie una. (17 . 11.)

în urmă despărţîndu-me de voi, fratele meu, surorire mele, rudeniile, prietenii şi cunoscuţii m e i : cu Ioan G-ură de aur Ve d ic : „R8mas bun. . . că m plec pe cale străină, pe care nu am mai um­

blat nici odată; plec în feră depărtată, carea nu o-a vedut nimenea ; plec la locuri, unde nu me petrece nimenea: plec la Judecătoriul cel mare şi înfricoşot, înaintea căruia nu sciu cum voiu apera causa mea." Deci Ve rog pre toţi, ca de cumva cu cuvântul său cu fapta vre-o dată V'am greşit, se me iertaţi, şi Ve rugaţi pentru mine, ca şi bunul Dumnedeu se me ierte !

Pastorala Episcopatului catol ic .

E adevărat, că Biserica, după promisia Inta-meiătorului ei divin, nu piere, nu p6te peri, porţile iadului nu o vor învinge : înse pe lângă acesta pro­misiune divină încă tot mai stă datorinţa sântă a credincioşilor catolici, ca unul fie-care în particular şi toţi la olaltă se ne ridice cu euragiu întru apera-rea sântei lor mame adecă a Bisericei şi a învăţătu­rilor şi darurilor ei, căci dacă nu o apără, atunci singuraticii, tocmai şi naţiuni întregi pot p'erde bine­cuvântările credinţei şi ale Bisericei. Acesta e3te deja aci pe pământ pedepsa timidităţii şi nepăsării.

Pentru aceea cu capul ridicat mărturisiţi, că voi nu ve ruşinaţi de Evangelie, pentrucă puterea lui Dumnedeu este acesta spre mântuirea tuturor, cari cred, şi apăraţi şi Voi libertatea sântei V6st re Bise­rici ; fiţi cu alipire credinci6sa cătră sânta nosfcră credinţă, şi nu lăsaţi, ca scumpa moştenire a sân­tului Ştefan, binecuvântările bisericei n6stre se i^să din acesta patrie scumpă. Arătaţi la lumea întregă credinţa acesta a v6stră, înse arătaţi-o intr'un mod demn de omul catolic, cu îndrăsnela şi tăria nobila, dar tot odată şi cu cumpăt şi cu respectul cuvenit faţă cu puterea civilă. Cu deosebire nu permiteţi, ea căsătoria creştină catolică se se dejosescă la un con­tract curat civil şi în imperăţia sântului Ştefan se se declare de invalidă căsătoria încheiată între cato­lici în faţa lui Dumnedeu şi a sântei Maice Biserice.

Adunaţi-ve sub conducerea preoţilor voştri şi altor bărbaţi catolici demni de stimă şi protestaţi în contra vătămărilor, ce ni-se fac. GUasul vostru se străbată la acei bărbaţi, cari din încrederea v6stră şi prin voturile vostre sunt chemaţi şi obligaţi a apera cele mai înalte drepturi şi interese ale terii. Străbată la dânşii glasul vostru şi cereţi, ca în a-cestă patrie, care a întemeiat'o sântul Ştefan, se pu­teţi trăi după credinţa sântului Ştefan. Acesta este luptă de apărare, nu agresiune. De agresiune pe noi nimenea nu ne p6te învinui.

Ceia ce a dis sântul Ambrosie,, accentuăm ş i noi în conseiinţa drepturilor n6stre : „Noi ne ape-răm, dar nu atacăm."

A fi credincios constinţei catolice; a împlini cele mai sânte datorinţe ale chemării, ce ne-a dat 'o Dumnedeu, a nu ne lăpăda credinţa n6stră, a apera libertatea, ce s'a garantat prin istorie, prin consti-

tuţiunea sântei Maice Biserice şi consciinţei catolice, înlătură amestecul neeompeteat al puterii de stat în sfera de drept a sântei n6stre Biserici, ac6sta nu este agresiune, acesta este aperare îndreptăţită.

în acesta luptă de aperare nimenea nu ne p6te învinovăţi, că turburăm pacea. Noi suntem fii Dom­nului păcei, glasul nostru ni-1 ridicăm în interesul păcei în contra turburarii păcei ; noi aperăm numai traditiunile n6stre creştine, cari viază în sufletul fra­ţilor ' noştri de o credinţă, şi au străbătut întregă flinta lor ; noi aperăm numai curăţenia şi caracterul creştin al sanctuarului familiar păzit de Dumnedeu. Prin acesta nu vătemăm nici puterea statului, nici drepturile altora.

în lupta nostră de aperare nu ne pate nime­nea învinovăţi, că ne-ar lipsi iubirea de patrie. Cu cea mai nobilă conştiinţă strigăm în faţa învinuito-rului : „Mărturisim credinţa părinţilor noştri, pentru acesta ne învinovăţeşee. Mărturisim credinţa păr'nţi-lor nostrii, credinţa sântei Maice Biserice catolice, care şi-a câştigat merite neperitâre pentru cercarea şi promovarea bunăstării statelor. Ea a creat civili-saţiunea, versând în sufletul pop6relor înveţătura şi graţia sântă a lui Isus Cbristos.

Ea a primit pop6rele în braţele sale de mamă prin sântul sacrament al botezului şi le a crescut cu credinţă şi iubire de mamă. Ea a dat statului aucto-ritate, drept şi ordine ; ea a înveţat pe regii şi po-p6rele terii, cari le sunt dăfcorinţele, şi cum trebue se le împlinescâ cu fidelitate ; ea a înfiinţat şcola, ştiinţa şi arta, a ajutat pe cei seraci, a sprijinit pe cei părăsiţi, a prefăcut familia în sanctuar, a resta­bilit demnitatea femeii; ea a dat tot ce este de lipsă pentru bunăstarea şi fericirea statelor, aşa încât, vorbind cu sântul Augustin, se pare că nici atunci nu ar fi putut face mai mult pentru bunăstarea po­potelor, când ar fi avut menirea, se promoveze şi se asigure numai interesele vieţei pămenteşci.

Când apărăm aşadară drepturile sântei Maice Biserice catolice, a acestei mari binefăcătoare a po­potelor, în contra înoirilor proiectate, noi ne luptăm în interesul cel mai sânt al vieţii de s t a t ; şi cu nobilă mândrie arătăm spre glorioşii nostrii străbuni, cari cu credinţa sântă, şi cu graţia ei sântă în pep-turile sale au aperat patria şi au conservat'o pen­tru noi.

In lupta n<5stră de aperare nimenea nu ne p6te învinovăţi pre noi, că am voi se atacăm puterea de stat. Noi, precum ne învaţă sânta nostră credinţă, onorăm puterea de stat pusă de Dumnedeu, şi ne supunem ei. Inse puterea de stat, al cărei auctor este Dumnedeu, are marginile sale determinate de însuşi Dumnedeu; acestea sunt legea lui Dum­nedeu.

Pentru aceea noi nu numai în numele consciin­ţei n6stre catolice şi în virtutea dreptului nostru ga­rantat prin constituţiune, ci conduşi şi de stima, ce

o păstrăm cu credinţă faţă cu puterea de stat — şi chiar şi în interesul statului ne ridicăm glasul în contra unor disposiţiuni, cari statul nu este îndrep­tăţit a le face, pentrucă se op"n misiunei, ce o are statul dela Dumnedeu, se opun credinţei şi dreptu­rilor, ce le are Biserica dela Dumnedeu, se opun libertăţii consciinţei n6st re catolice.

în lupta n6s t ră de aperare nimenea nu ne pote împuta, că suntem duşmanii progresului. Vetemările, în contra cărora ne luptăm, nu însemneză progres, ci decadinţă. Nu există progres înpotriva Domnului Isus Christos. Nu se pot zidi state pe ruinele idei­lor creştine, nimenea nu face serviciu progresului, civilisaţiunei, decă se luptă în contra bisericei. R e ­gele nostru St. Ştefan cu înţelepciunea sa de cap al statului, a pus de fundament al împerăţii sale o piatră probată şi pretinsă, care este înveţătura şi graţia Domnului Christos ; cine sapă fundamentul a-cesta al împerăţiei, acela pericliteză şi edificiul acesta, glorios, care stă de o mie de ani.

Iubiţilor în Christos Fraţi şi credincioşi! In aceste timpuri triste, între aceste pericule mari, cari apasă inima n6s t ra catolică, nu am potut tăce. Gura ni s'a deschis cătră voi, inima ni s a lărgit v'am în­demnat însufleţiţi pe voi pentru aperarea eausei sânte a religiunei n6s t re .

Iubiţii noştri fraţi, bucuria n6st ră şi cununa n6stră , aşa se staţi întru Domnul. . Inima vsîstră se îndrăsnescă pentru căile Domnului şi după sfatul mai din urmă a Sântului Părinte întărîndu-ve şi prin exemplul nostru, îmbrăţişaţi toţi cu însufleţire causa sântei ndstre religiuni, şi aperaţi-o cu statornicie.

Mulţumind lui Dumnedeu pentru darurile sale negrăite că v'a primit pre voi în sânta sa Maică Biserică, potenţiati cu ajutor graţiei sânte alai Dum­nedeu în aceste dile triste alipirea vtfstră cre-dinci6să cătră acesta Mamă dulce şi glori6să a v6stră. Nu recunosceţi în lucrurile sântei nostre reli­giuni alt înveţător, decât pe unicul nostru înveţător pe Christos, care prin sânta n6st ra bisercă vesteşce înveţătura sa sântă ; adueeţi-ve aminte, că înveţătura sântă a lui Isus Christos, care o vesteşce sânta n 6 -stră Biserică şi înveţătorul acesteia cel mai înalt, Vicariul lui Christos pre pament, nu se p6te , nici nu este iertat se o închideţi în cămara iuimei şi în ascunsele vieţiei private. Acesta înveţătura sântă t re ­bue se o aveţi în vedere şi pe terenul vieţii publice, întru exerciţiul drepturilor v6stre civile, întru împli­nirea dătorinţelor v6stre cetăţăneşei, şi cu grije şi curagiu bărbătesc se încungiuraţi ori ce ar fi contra acestei înveţături sânte.

„Nu este iertat, — dice sântul nostru Părinte, — a mărturisi alte principii în viaţa privată, şi al­tele pe terenul vieţi publice, aşa în cât auetoritatea Bisericei se se recun6scă în viaţa privată, er îu viaţa publică se se trecă cu vederea."

Aduceti-ve aminte de dilele de demult, î n t r e -

baţi părinţii vostrii şi ve vor grăi, pe înaintaşii voştri, şi ve vor spr.ne, cu cât curagiu, cu câtă însufleţire trebue se mărturisiţi şi aperaţi credinţa v6stră sântă, chiar şi în interesul scumpei v6st re patrii. însufleţiţi-ve de exemplul lor glorios.

Epis to le le parochulu i t iner .

I.

Iubite Unchiule !

Am cetit cu multă plăcere epistola Dtale ; ce ai scris acum după sântele mari serbatori şi ne-am îmbucurat, că bunul Dumnedeu te-a dăruit cu bună sănetate până şi la betrâneţe şi îndeosebi ne bucu­răm cu toţii aceşti mai tineri, că ne mai scrii câte-o epistolă. Filrte bine ai făcut, că ai eternisat întâm­plările însemnate şi de val6re istorică despre veni­rea Maiestăţii Sale preabunului nostru Monarch în mijlocul nostru şi declaraţiunea înaltă despre frum6sa nostră Biserică din Boroş-Şebis. Cu adeverat că noi preoţii mai tineri totdeuna cu plăcere ne vom aduce aminte de acele frumose dile !

Iartă acum iubite unchiule se-ţi scriu şi eu câte ceva despre acelea ce convorbim şi cugetăm noi preoţii mai tineri când suntem noi de noi.

Am fost adecă nu demult la fratele şi finul părintele Traian la o bucurie familiară; bunul Dum­nedeu i-a dăruit un al doilea fecior care s'a botezat intru Christos, pe numele martirului Corneliu. A fost bucuros părintele Traian căci acum are doue fetiţe şi doi feciori deşi numai de 6 ani e preot, şi nu este îngrijiat peste mesură de sortea lor, cum fac unii, deşi are parochiă slaba, ci a dis cu bucurie : „tea eu şi pruncii carii mi-au dat mie Dumnedeu!"

Părintele Aureliu carele şi el era de faţă s'a umplut de bucurie şi a toastat (a aredicat pahar seu a închinat cum dieeţi Dvstre betrânii) întru sănetatea şi prosperarea nou născutului, urându-i se fie bun creştin ca martirul Corneliu şi viteaz ca Corneliu Scipio Africanul, bucuria părinţilor şi fala naţiunei şi a S. nostre Biserici. Părintele Traian lacrima de bucurie şi toţi s'au emoţionat.

După aceste noi ne-am pus la vorbiri d'ale no­stre er preotesele n6s t re vorbiau de economia cas­nică, de pânzături şi de pruncii lor. Era o plăcută convenire acesta pentru noi şi eram veseli şi mulţu­miţi. Se încinse înse o dispută înfocată intre părin­tele Petruşca şi Traian ; cel dintâiu e un preot, care se ţine de litera legii, dar al doile mai practic în ale pastoralei. Era vorbă de S. liturgia celor mai înainte sânţite seu a Stului Grigorie. Părintele Petruşca susţinea adecă, că acesta liturgie se face îu t<5te dilele din postul mare afară de Sâmbăta şi Du­mineca şi istorisi că a venit un poporean se-i facă liturgia în postul mare Marţi, şi n'a făcut căci n'a

pregătit Stele de Dumineca, er liturgia Iul Ioan n 'a fost permis s'o facă. Er părintele Traian susţinu că liturgia celor mai înainte sânţită nu se faee n u m a i Miercurea şi Tinerea în postul mare, desaprobă, că părintele Petruşca n'a făcut Marţia în care se pof­tesc, liturgia lui Ioan, poporeanului seu. Fie-care îşi aduce apoi argumintele sale pe care le sciea, în deosebi îşi apăra părintele Petruşca posiţia sa şi a întrebat de­spre acesta şi pe părintele Iuon (care trece că un chor-episcop în mijlocul nostru fiind betrân şi forte iscu­sit în ale tipicului), şi i-a dis „fă eum e obiceiul." Acâsta inse nu l'a mulţumit pe părintele Petruşca, că fiice „usus plura te docebit" nu p6te fi directivă în cele sânte c â n d e v o r b a c ă c u m e c o ­r e c t s e f a c e m căci „usul de cele mai multe-ori e necor.ect introdus. *

Ne-am dat apoi şi noi părerile cu părintele Nicolae (carele e f6rte cetit preot deşi e tiner) şi totuşi n'am potut veni la o înţelegere. Astfel încât părintele Nicolae a dis că din isvorul cel mai com­petent ne va spune în curând cum e dar bine şi corect, că va face întrebare chiar la episcopia din Arad. Eu am dis că şi până atunci voiu scrie Dtale se ne lămuresci, că eşti ca un Mentor încărunţit în mijlocul nostru. Deci te şi rugăm să ne lămu­resci din epistolele Dtale, cât mai curOnd, ca pe când se va ţîne sinodul protopopesc în est an se seim şi se împărtăşim unul altuia căci e bine să pădim uniformitate în Stele serviţii dumnedeesci pre-tutindenea.

Din vorbă în vorbă am ajuns apoi la starea no-strâ preoţesca şi ne-am umplut de îngrigiri seri6se, şi p6te pessimiste. Am vorbit mult şi despre „Fondul de pensiune" şi cu toţi am aflat de dorit, de salu­tar, dar taxele mari ce am ave de solvit ne in­spiră puţine grigi, căci bine sci şi D ta iubite unchiule că noi din aceste părţi suntem f6rte slab dotaţi şi trăim muncind din greu, şi nu vom fi în stare se respundem taxele. Nu seim înse cum cu­getă alţi din alte părţi despre aceste. Cu alta oca-siune îţi voiu scrie şi despre alte. S'audim de Bine!

C. La zar.

Din s t i s tva Episcopului Grigorie Romnic 1749.

P e n t r u î n t â m p l ă r i l e , c a r i p o t a s e î n t â m p l a î n m a t e r i i î n t r u î n c e ­p u t ş i î n t r u s l u j i r e ş i p â n ă î n s f â r -ş i t . i)

întru materia Trupului lui Christos, adecă a pâ-nei se pot întemplâ aceste : Preotul ce ce va sluji, de va eun6sce mai nainte de sfinţire, p â n e a cea

*) Adecă: evenimentele ce pot ocure cu materia S. sacrificiu sub durată seu finitul servirei.

pusă înainte spre sfinţire pre prestol în discos, că este s t r i c a t ă , seu din alte seminţe de pane, seu de va fi câtuşi de puţin mucedă seu de azimă, în­dată se osebescă pre aceea, şi se iee alta prdspetă şi curată de grâu, şi se dică preste densa încet : „ î n t r u p o m e n i r e a D l u i D u m n e z e u l u i n o s t r u . . . " şi t6te celealalte ale proscomidiei, care se dic preste agneţ şi se sc6tă agneţul după obiceiu puindu-1 în s-tul discos, se-1 junghie şi se-1 împungă şi aşa din locul în care a lăsat se începă şi se sânţ^scă şi după obiceiu se sevârşescă slujba.

Eră de va fi acesta cunoscinţă înaintea dicerei acelor singure dumne^eesci 2) cuvinte se începă din molitva: „Cu aceste fericite puteri şi noi" a doua dră dîeendu-o şi pre dinsă tdte se severşescă.

Deci aşa se facă după tdte, ori după prosco-midia înaintea vohodului celui mare seu după vohod ori în ce chip a r f i c â n d n u s ' a r a f l a a g ­n e ţ u l pre discos adecă seu pentru vre-o minune, seu 'lu va fi luat vre-un şdrece seu ar fi că<Jut şi nici cum 'nu ar p6te să-1' gasescă.

Şi de va fi acest fel de cunoscinţă (de-i va veni la cunoscinţă acăsta) după sfinţire, aşişderea se facă după cum s'a arătat mai nainte luând altă pre­scură prospetă de grâu şi dicând preste densă t6te ale proscomidiei se scotă agneţul şi se începă din rugăciune : „Cu aceste fericite poteri şi noi nevred­nici iubitoriule de omeni stepane strigăm şi grăim : sânt . . . " şi după obiceiu se sfinţescă şi se sever­şescă Liturgia. Şi agneţul cel mai ântâiu (din pre­scura stricată) după împărtăşirea trupului şi a sân­gelui celui dunine<Jeesc se-1 potrivescă la jertfelnic împreună cu dumnedeescile Taine după ducerea acolo.

Eră de va cundsce acâsta întru singură împăr­tăşirea când va potrivi părticeaua, se facă după cum s'a scris mai 'nainte : adecă luând prescură p r6spe tă de grâu şi cetind preste dînsa (rugăciunile) şi fă­când tdte ale proscomidiei, se scotă agneţ nou şi se-1 junghiă şi se-1 împungă şi se începă (a continuă) dintr'acest loc „în ntfptea care a fost vândut luând pânea . . . şi se dică numai cuvintele Dlui caie se dic preste pâne 3) eră preste potir se nu dică nimica, ci se-1 trecă, căci t6te le-au dis şi cetind molitva 4) pomenind adecă şi „ale Tale dintru ale Tale" se ridice numai Diseosul cu dumnedieescul ag­neţ. Şi apoi cetind molitva : „încă aducem Ţie" şi „Ddmne cela ce ai trimis prea sântul teu Duh" cu stihivule pentru agneţ 5) se dică intru sfârşitul sfinţi-

2 ) După proaducere, la ieşirea cea mare şi înainte de cântarea: „Sânt, sânt, s â n t . . .

3 ) Adecă: .Luaţ i , mâncaţi acesta este Trupul meu . . . ' F

*) „Aducendu-ne dară aminte de porunca acesta mântuitdre . . . "

5 ) Adecă numai rugăciunile ce se reteresc la pâne se se (Jică.

r e i : „şi fă adecă pânea acâsta cinstit trupul Chris-tosului Teu prefâcendu-o pre Dînsa cu Duhul Teu cel sânt." şi se cetâscă molitva : „ca se fie celor ce se vor impărtăşi . . . " Şi tdte aceste se le dică în taină, nimica a doua-oră dicend (adecă nu cu voce sonora se se repeţescâ rugăciunile dise odată) şi aşa se se împărtăşescă cu trupul şi cu sângele cel dumnedeesc al lui Christos şi pe r6nd se sever­şescă dumnecleesea slujbă.

Eră de va cundsce mai nainte de sfinţire pre­cum s'a dis mai sus, cuincă nu este pânea de t re­buinţă ca se se sevârşescă întru dîns'a Taina, nu va. pote" se găsescă atunci îndată se se o p r ă s e a de a mai sluji ( l i turgia). 6 )

Eră de va cun6sce acesta după sânţire şi nu va fi alta pâine se n u l a s e s. slujba ci se o sevârşâscă.

VIII. P e n t r u î n t â m p l a r e a c u m a ­t e r i a s â n g e l u i l u i C h r i s t o s .

Preotul de va cundsce mai nainte de sfinţirea sângelui după sfinţirea trupului cumcă nu este vin înpotir numai apă (uitând 6re cum a pune) se tdrne aceea apă în vre'un vas curat şi cinstit şi îndată se târne vin şi puţină apă dicend : „unul din ostaşi cu suliţa cdstda Lui au împuns şi in dată a ieşit sânge şi apă" şi după aceea se începă din acelea cuvente : „aşişderea şi paharul după cină dîcend : Beţi dintru acesta" ş. a. Era de va cundsce după ce va dice cuvântele (aceste) cumcă nu este vin S. potir ci nu­mai apă, aşişderea se facă şi se dică precum s'au dis. Era de va cundsce acesta tocmai când se va pricestui (cuminecă) se t6 rne apă în alt vas şi se tdrne în potir vin şi puţinică apă djcând : n ş i unul din o s t a ş i . . . " şi celealalte şi se începă din cuvântele aşişderea şi paharul după cina dicend : „beaţi dintru acesta t o ţ i . . . " Eră aceste tdte se le dică în cetişor (în taină) apoi molitva pomenind adecă şi rădicând potirul se dică: „ale Tale dintru ale Tale . . . " şi molitva „încă aducem Ţie" şi la sfâr­şit se se r<5ge : „Ddmne cela ce ai trimis Pre sântul Teu Duch" şi trecând (omiţend) cele ce se dic preste S. pâne se dică : âră ce este în paharul acesta . . . " şi binecuvântând numai potirul se dică: „prefăeend cu Duhul teu cel S . . ." şi t6te celealalte molitve până la pricestanie şi aşa pricestuindu-se se sevâr­şescâ dumnedeesca liturgie. Era aceea a p ă 7 ) după sevârşirea dumnedeescei slujbe şi după ce se va po­trivi remăsiţele dumne<Jeescilor Taine se o tdrne în stul Potir în loc de curăţire şi se o bea.

Eră de va uita preotul când va proscomidi se

8 ) Preotul dela început sé se convingă despre aceste şi mai bine sé nu servescă liturgia, decât sé fie împede-cat ori sé servescă din prescură necorespun datóre ; căci astfel va ave linisce întru consciinţa sa.

7 ) Adecă apă ce s'a binecuvântat îu potir cu S. pâne şi fără vin.

tóme apă în vin în S. Potir şi-şi va aduce aminte de acesta mai nainto de eânţirea s-]ui pahar, se torne îndată puţinică apă dîcend : „unul din ostaşi . . ." ş. c. 1. că de nu va turna aducendu-şi aminte gre-şesce pécat de morte.

Eră de-şi va aduce aminte de acesta după sfin­ţire s e n u t ó m e , ci numai obicinuita teplotă (căldura credinţei) la vremea sa. Drept aceea se cade ţie preóte şi diacene când vei vrea sé torni yin se socotesci cu deşteptare de tòte aceste întâm­

plări ca se nu greşesci prin nepurtarea de grije pe-cat de morte. Se nu fie vinul oţetit séu cu miros, séu muced, séu cu ori-ce care este scârbicios, ci de va vedó că nu este bun s e n u î n d r ă s n e s c i s é s l u j e s c i c i totdeuna sé porţi grije ca sé fie bun spre plăcerea Dlui Dumnedeu şi a tuturor creştinilor cum sé cade că audi : „cu frică lucraţi mântuirea vòstra" că ceia ce nu bagă sema de a-cestă înfricoşată S. slujbă şi carii nu se nesuiesc ca sé fie întru sciinţa bună, fòrte réu vor patimi,

(Va urma.)

C. L.

r> i -v e i*, @ îs . * Cas de morte. înregistrăm cu durere că distin­

sul şi valorosul bărbat al bisericii şi naţiunei române Dr. A u r e l i u M a n i u notariu public în Oraviţa şi membru în direcţiunea institutului „Albina", după un morb plin de suferinţe a încetat din vieţă la 12,24 Ianuariu a. e. în anul 60 al vieţei sale pline de activitate neobosită, — lăsând în cel mai profund doliu neconsolabila sa soţia Ermina, născută Haica, fiica sa Livia, măritată Vuia, gi-nerile séu Dr. Georgiu Vuia, şi numeroşi consângeni şi amici.

Depunend o lacrimă de durere pre mormântul de­functului, rogăm pre Dumnedéu, ca pre familia remasă în doliu să-o consoleze ; ér sufletul răposatului să-1 aşeze

în locaşurile drepţilor. în veci amintirea l u i !

* Din Calendarele tipografiei nóstre se mai află puţine exemplaie de ver dare. Avisăm pe cei ce do­resc se-1 aibe, ca comándele se le facă neîntârdiat.

* Un cras, care se cufundă. Oraşul Eisle-ben subminat de ape subterane, începe a se cufunda. După cum se anunţă din Lipsea, în urma raportului unei comisiuni de ingineri, guvernul local a luat disposiţii ca totă populaţia se părăsescă oraşul ameninţat.

C o n c u r s e . Pent iu ocuparea postului învăiătoresc dela şcola

conf. gr. or. română din comuna Luguzeu, £ă escrie concurs cu termin de alegere pe 30 Ianuarie st. v. 1894.

Emolumintele sunt : 1) în bani gata 250 fl. v. a. 2) 24 mtr. de lemne

din care se va încăldi şi sala de învăţământ. 3) Pentru scripturistică 5 fl. v. a. 4) Pentru curăţitul şi încălzitul şeălei 10 fl. v. a. 5) Pentru conferinţa 6 fl. v. a. 6) Cuartir liber şi grădină de legumi.

Recurenţii, cari doresc a ocupa acest post învetăto­resc, sunt avisaţi ca recursele lor instruite conform dis-posiţiunilor legale, şi adresate comitetului parochial din Luguzăr, se le subşternă Mult. On. Domn. Acsentiu Chi-rila inspector şcolar în Silindia, post. u. Silingyia ; pre­cum şi a-se présenta în vre-o Duminecă séu sărbatdre în sfta biserică din Lugv-zău, spre a-şi arăta desteritatea în cântare şi tipic.

Luguzeu, din şedinţa com. paroch. gr. or. rom. ţi­nută la 26 Decemvre 1893.

Comitetul parochial.

în conţelegere eu mine : ACSENTIU CHIRILA, m. p . preot. înşp. ştol.

— • — în sensul resolutiunilor Ven. Consist, dto 29 Noemvre

1890 Nr. 5325 şi dt'o 10 Decemvre 1893 Nr. 5794, să escrie concurs pe amândăue staţiunile înveţătoresci din Cernele&z, protopresviteratul şi inspectoratul Timişorii, cu termin de 30 de dile dela prima publicare a acestui concurs în făia diecesană „Biserica şi Şcola."

Emolumentele anuale încopciate cu fie-care staţiune s u n t : 1) în bani gata câte 160 fl. v. a. 2) în natură câte 25 chible grâu (à 3 fl.= 75 fl.) ; 3) învăţătoriul dela şcola mare se va bucura de usufructul a lor 4 jughere de pă­mânt, după cari va suporta sarcinile (à 15 fl. — 60 fl.) ér cel dela şcola mică de un estravilan, şi de un relut din fondul şcolar în sum'a de 40 fl. ( = 50 fl.) 4) câte 3 stânjini de lemne afară de cele pentru încălditul şale­lor de învăţământ.

Reflectanţii au să-şi înainteze recursele adjustate conform dispuseţiunilor din l igăre la subscrisul inspector de şcăle ; şi să se présente în vre-o Duminecă ori serbă-tăre în S-fta bis. de acolo spre a-şi arăta desteritatea în cânt şi tipic.

Comitetul parochial.

Cu consensul protopresviteral : Dr. TR. PUT1CIU, jtaşpec-tor de şcdle în Timişora-Fabric.

— • — Pentru parochia vacantă din Păiuşeni, îmbinată şi

cu postul de învăţătoriu prin acesta să escrie concurs cu termin de alegere pe 2/14 Februariu, adeea pe î n t i n i -p i n a r e a D o m n u l u i 1894, până când recurenţii pe calea P . On. Oficiu protopresviteral din Buteni 'şi-vor subşterne recursele şi să vor présenta vre-o data în bise­rica din loc spre a să face cunoscut alegătorilor.

Venitele sunt : a) V8 pământ arătoriu ; b) birul şi stolele dela 134 case ; c) o grădină de legumuri ; d) sa­lariul învetătoresc 100 fl. ; e) 13 şînice bucate ; f) 2 mă­suri fasole ; g) pentru conferinţă 5 fl., pentru scripturis­tică 3 fl., pentru curăţitul şcălei 12 fl.

T6te laolaltă fac 425 fl., afară de aceste, cuartir liber cu grădină şi 4 stângini de lemne.

Păiuşeni, la 19 Decemvre 1893.

Comitetul parochial.

în conţelegere cu mine : CONSTANTIN GURBAN, m. p. protopresviter.

—•— Tipariul şi editura tijiogjafiei diecesane din Aiad. — Redactor respundeturíü.: Augus t in Hamsea.