FORME DE TERAPIE OCUPATIONALA PENTRU COPII CU

DEFICIENTA MINTALA (Terapia cognitiva, Ludoterapia, Terapia

psihomotricitatii si organizarea si formarea autonomiei personale si sociale)

TERAPIA COGNITIVA

1. TERAPIA COGNITIVA, REPERE GENERALE

Terapia cognitiva este una dintre formele Terapiei comportamentale, ce vizeaza, in cazul copiilor

cu deficienta mintala o structurare a complexului de stimuli exteriori, dupa niveluri adapatate unei

tipologii de organizare mintala.

Terapia cognitiva poate fi privita ca un proces complex de echilibrare mintala, prin organizarea

specifica a cunoasterii la deficientul mintal, structurata pe anumite niveluri:

-nivelul cunoasterii teoretice- prin invatarea conceptelor;

-nivelul cunoasterii psihosociale- ce determina modificari semnificative in personalitatea

copilului cu cerinte educationale speciale.

Terapia cognitiva este formata din ACTIUNI si PROGRAME COMPENSATORII ce au drept scop

dezvoltarea, privind intelegerea fenomenelor, lucrurilor, oamenilor, precum si a situatiilor din

dimensiunea lor instrumental-integratoare.

DOMENIILE TERAPIEI COGNITIVE:

a) Terapia cognitiva de TIP A;

b) Terapia cognitiva de TIP B.

a) ,,Terapia cognitiva de TIP A“ vizeaza:

I. CONSOLIDAREASISTEMATIZAREACOMPLETAREA

faptelor, informatiilor, abilitatilor, competentelor, deprinderilor

II. ORGANIZAREA ACTIVITATILOR DE CUNOASTERE

b) ,,Terapia cognitiva de TIP B“ include:

I: ACTIVITATILE

ce organizeaza procesul de cunoastere

II. PROGRAMELE

Aplicabilitatea cognitiva se realizeaza prin organizarea si reorganizarea unor MODELE DE

INVATARE.

Structura modelului de terapie cognitiva este organizata dintr-o serie de submodule, ce dau

nastere la elaborarea unor programe terapeutice. Printre acestea amintim urmatoarele:

programul de stimulare perceptive-motrica (elaborat de catre Marianne Frostig);

programul pentru formarea conceptelor fundamentale logico-matematice (elaborat de

Jean Piaget, sau Mary Barotta Lorton);

programul complex de exercitii perceptive si senzorio-motorii (elaborat de Jacques

Dubosson).

SUBMODULELE TERAPIEI COGNITIVE

I. TERAPIA COGNITIVA DE TIP A“ cuprinde:

-A. Activitatile de organizare, consolidare, sistematizare, completare a faptelor,

informatiilor, abilitatilor, deprinderilor;

-B. Programele de interventie edcationala personalizata.

II: CUNOASTEREA SENZORIALA, cu cele cinci domenii:

Sensibilitatea: -cutanata;

-vizuala;

-gustativa;

-olfactiva;

-auditiva.

III. CUNOASTEREA PERCEPTIVA, cu cele cinci arii destinate formarii urmatoarelor abilitati vizual-

perceptive:

-coordonare vizuo-motorie;

-perceptia forma-fond;

-constanta perceptiei;

-pozitia in spatiu;

-relatiile spatiale.

Acest submodul este structurat intr-o forma de exercitii si activitati pregatitoare atat pentru

actul lexic si grafic, cat si pentru alte domenii de cunoastere de o gama diversificata, ca de exemplu:

ACTIVITATI DE OBSERVARE VIZUALA ACTIVITATI PENTRU EDUCAREA

PSIHOMOTRICITATIISTRUCTURI DE DEZVOLTARE LINGVISTICA STRUCTURI DE FORME A

RATIONAMENTULUI

IV. Submodul ce cuprinde o serie de exercitii si activitati ce determina formarea si dezvoltarea

CONCEPTELOR FUNDAMENTALE DE NATURA LOGICO-MATEMATICA, inspirate din programul lui Mary

Barotta Lorton dau din conceptia piagetiana.

V. Submodul inspirat din programul lui Jacques Dubosson, format din exercitii perceptive si

senzorio-motorii ce determina FORMAREA SI DEZVOLTAREA PROCESELOR PSIHICE:

-atentia;

-reprezentarea;

-imaginatia;

-memoria;

-gandirea.

In aplicarea Programelor de Terapie Educationala

Complexa si Integrata se impune elaborarea unor principii, dupa cum urmeaza:

a) programarea activitatilor in functie de caracterul terapeutic al educatiei;

b) evaluarea- privita din doua perspective:

1. componenta esentiala a rezultatelor si proceselor ce au loc in derularea actului

educational-terapeutic;

2. mecanism de reglare a intregului process educational-terapeutic.

c) elaborarea de programe de interventie educational-terapeutica personalizate;

b) Terapia educationala este complexa si integrata si se realizeaza:

-prin activitatile integrative bazate pe principiul interdisciplinara, interrelational dintre cele 5

module educational-terapeutice;

-prin activitati integrative ce decurg din valorificarea posibilitatilor si resurselor de

invatare oferite elevilor de scoala, familie si mediul comunitar.

1. CUNOASTEREA DE SINE; EXPERIENTA INTERPERSONALA SI CUNOASTERE SENZORIALA

In cadrul procesului de terapie cognitiva se realizeaza si cunoasterea de sine dau ,,conceptual de

eu”.

Allport W. G. prezinta o serie de factori care stau la baza perceptiei sociale. Dintre acestia

amintim:

EXPERIENTA INTERPERSONALAASEMANAREAINTELIGENTA COMPLEXITATEA

COGNITIVACUNOASTEREA DE SINE/AUTOCUNOASTEREAABILITATEA DE ADAPTARE

SOCIALADETASAREAATITUDINEA ESTETICAPASIUNEA PENTRU VIATA INTERIOARA

Se impune o prezentare succinta a fiecaruia dintre factorii amintiti.

a) Experienta interpersonala:

-implica aria de cunostinte despre oameni si capacitatea subiacenta de a-i evalua obiectiv;

-experienta cunoasterii trebuie dirijata atat spre informatii si cunostinte generale, cat si spre

informatiile generate de fiinta umana in relatiile sale.

b) Asemanarea; corespondenta dintre sex; varsta cronologica; pregatirea profesionala;

gusturile; preocuparile; aspiratiile; relatiile commune:

-implica o intercunoastere mai exacta si obiectiva;

-devine o puternica motivatie pentru evaluarea de sine si a celuilalt.

c) Inteligenta

Janet Piaget considera ca inteligenta este:

-o functie de adaptare;

-proces in care faciliteaza discriminarea intre esential si neesential, legatura dintre cause

si efecte, capacitatea de anticipatie si predictie etc.

din cercetarile efectuate pe baza testelor de maturizare intelectuala, s-a constatat faptul

ca majoritatea deficientilor sunt disfunctionali intelectivi.

d) Complexitatea cognitiva:

presupune stapanirea unei multitudini de comportamente de cognitie:

-empatie;

-motivatie;

-comunicare interpersonala;

-informatii, concepte clare, rationamente corecte;

-stapanire de sine.

la deficientul mintal cunoasterea interpersonala este directivata relativ spre

aspectele negative ale personalitatii celuilalt.

e) Cunoasterea de Sine/Autocunoasterea

-din perspectiva psihosociala, cunoasterea de sine se defineste ca: ,,o stapanire directa a

unor informatii cat mai complete si reale despre propria persoana”.

-in psihologia sociala autocunoasterea implica: ,,constientizarea propriilor statusuri,

perceptia sociala adecvata a propriei persoane, a relatiilor sale cu semenii, o cat mai reala

imagine de sine”.

f) Abilitatea de adaptare sociala

implica o serie de aptitudini si motivatii ce permit individului o rapida adaptare sociala;

deficientul prezinta o inabilitate generala de adaptare sociala, ce implica o perturbare la

nivelul cognitiei.

g) Detasarea:

-implica o atitudine de ,,plasare” mai la distanta, fiind contra implicarii nereflexive;

-constituie o conditie a cunoasterii obiective;

-comportamentul deficientului este de slaba rezistenta la provocare si implicarea acestuia este

un act impulsiv, fara o reflectare prealabila.

h) Atitudinea estetica:

-implica sentimentele de frumos pe care le determina relatiile cu ceilalti precum si satisfactia

armoniei, generata de cunoastere si interrelationare;

-deficientul are o senzatie de dizarmonie, iar modalitatile relatiilor sale sunt inestetice.

i) Pasiunea pentru viata interioara (Allport-o denumeste ,,pentru subiectiv”)

cunoasterea interumana se foloseste de:

-date provenite de la o persoana;

-date pe care le interpreteaza conform experientelor, trairilor proprii.

comportamentul cognitiv- atat din perspectiva cunoasterii teoretice (la nivel de

concepte), cat si din cea la nivelul cunoasterii psiho-sociale-este foarte perturbat la

deficientul mintal.

CUNOASTEREA SENZORIALA

A. NIVELURI ALE CUNOASTERII SENZORIALE

Vom prezenta succint trei niveluri de interventie – corespunzatoare a trei niveluri de cunoastere

senzoriala, dupa cum urmeaza:

NIVEL I NIVEL II NIVEL III

NIVEL I caracteristici:

se adreseaza copiilor aflati intr-un stadiu de percepere global, sincretic;

educarea simturilor se realizeaza intr-o forma apropiata de cea pe care o au,

exercitiile si jocurile pentru copiii mici;

modul de organizare va fi conceput, astfel incat so permita realizarea unor

experiente multiple, in domenii familiare variate;

copilul dobandeste informatii cu privire la:

-forme;

-volume;

-structura materialelor;

-echilibrul/instabilitatea lucrurilor sau fenomenelor.

dominanta senzoriala: vizuala si tactila

NIVEL II se caracterizeaza prin:

nivel intermediar;

copiii sunt apti pentru educatie senzoriala, inclusiv la nivel metodic;

activitatea perceptiva este o sursa de:

decentrari;

transferari;

comparatii;

transpuneri;

de analiza mai mobila ce tinde pana la reversibilitate.

NIVEL III

cunoastere senzoriala implica activitati organizate metodic, avand un scop in sine;

permite copiilor: observari, analize si sinteze la nivelul tuturor analizatorilor;

scop: antrenarea copilului sa perceapa raporturi intre marimi greutati

volume distante pozitii directii

CARACTERISTICI SI OBIECTIVE

ALE ACTIVITATII DE CUNOASTERE SENZORIALA

A. CARACTERISTICI:

a) forma exercitiului senzorial:

-individuala;

- se desfasoara in grupuri mici, cu toata grupa.

b) materialul prezentat trebuie sa fie distinct fata de fundal;

c) suprafata de expunere trebuie sa fie mica;

d) materialul destinat controlului insusirii exercitiului senzorial trebuie sa fie divers, prezentat in

modalitati diferite;

e) exercitiul senzorial se va desfasura zilnic intre 10-30 minute;

f) exercitiile senzoriale se vor realiza dupa un anumit program, ce poate include FISE

INDIVIDUALE / FISE PENTRU O GRUPA MICA DE COPII.

A. OBIECTIVE DE CUNOASTERE SENZORIALA

Nr.crt. OBIECTIVE CARACTERISTICI

I A clasifica

obiectele

a tria: a) a desparti: a diferentia, a

descoperi deosebiri, a opune;

b) a apropia: a identifica, a

redescoperi asemanari, a uni;

II A completa serii a recunoaste;

a desprinde elemente

asemanatoare;

a asocia, a potrivi;

III A reconstitui

ansambluri

a gandi obiectivul in totalitatea

lui;

a incerca succesiv.

TEHNICILE PSIHOTERAPIEI COGNITIVE: OBIECTIVE OPERATIONALE

Tehnicile psihoterapiei cognitive

Psihoterapia cognitiva reprezinta ,,principala veriga” a intregului sistem de terapie

reeducationala, sistem ce presupune transformari fundamentale in: continutul procesului de invatamant

si in practica, in scolile de recuperare.

Ca tehnici de psihoterapie cognitiva, mentionam urmatoarele:

A. PROGRAMELE INTEGRATE ce include stiintele despre om si societate, ce sunt centrate pe

cunoastere:

-fiinte umane;

-activitatii specifice;

-relatiilor socio-morale.

B. includere in activitatea didactica a tehnicilor terapeutice: la orice obiect de studiu, inclusiv

disciplinele de practica – se impun continuturi terapeutice integrate disciplinei.

Obiective operationale

Obiectivele operationale ale psihoterapiei cognitive au drept scop: transformarea

normalizatoare a unei instante psihice, cu influente puternice in relatiile individului cu realitatea si

societatea.

Se impune sa enumeram principalele obiective operationale:

-Sa conceptualizeze experienta traita (subiectului i se ofera posibilitatea de- a reconstrui

conceptele si de-a elimina cat mai mult din experienta primara)

-Sa rationalizeze conflictele (scop: antrenarea subiectului intr-un sistem normalizat de logica a

cunoasterii si evaluarii conflictelor)

-Constientizarea datelor cunoasterii pe baza conceptelor clare (la deficientii mintali s-a constatat

ca nivelul de formare si mai ales abstractizare, generalizare si stabilizare al conceptelor este diminuat si

perturbat)

-Sa normalizeze constructele (o parte din constructele cu care deficientul evalueaza lumea sunt

modificate, nu coincid cu ale subiectilor de aceeasi varsta)

-Sa poata sa se cunoasca pe sine (impune realizarea unui comportament cu abilitati de

cunoastere si o normalizare la nivelul perceperii si evaluarii de sine)

-Sa stie sa cunoasca pe celalalt

-Sa-si schimbe sistemul de evaluare si comportamentul valorizat fata de: - imaginea de sine;

-reprezentare a celorlalti.

Motto:,,Intelepciunea si iubirea

copilului este jocul” (L. Blaga)

I. Complexul psihoterapiei prin joc, apare conceput ca:

-acte educationale;

-terapii ce valorifica continutul si metodologia programelor scolare pentru deficientii

mintal;

-fiecare categorie de terapie include si

subcategoriile de tehnici terapeutice corespunzatoare.

II. Programele de invatare prin joc:

-au un principiu comun: indiferent de natura informatiei, se urmareste, in mod special-

formarea unei anumite operatii, logice, de la mecanismele implicate in operatiile concrete, pana la cele

implicate in operatiile formale.

III. Domeniile de aplicare se refera la:

LUDOTERAPIA

1. REPERE TEORETICE GENERALE, PRIVIND LUDOTERAPIA:

Jocul - este privit ca:

- o modalitate de relatie intre EU (SUBIECT) si LUMEA OBIECTELOR si a RELATIILOR;

- este rezultatul coexistentei subiect-lume, fiind generat de interstimularea afectiva;

- constituie o forma de organizare a cognitiei, precum si a cunoasterii;

Mecanismele intime ale jocului sunt mecanisme de invatare. Jocul promoveaza invatarea si

ajunge sa fie o forma de relatie obiectuala cu motivatia lucida.

TEORIILE JOCULUI DIN PERSPECTIVE PSIHOPEDAGOGICE:

J.M. Boldwin –jocul = activitate autotelica opusa muncii;

Herbert Spencer–jocul = activitate ce foloseste surplusul de energie al copilului;

Stanley Holl–jocul = este privit ca o reproducere a unor actiuni inutile in prezent,

care erau considerate in istoria comunitatii drept munca;

Eduard ClaparÀde–jocul = un mijloc de realizare de sine;

P.P. Blanscki– propune inlocuirea termenului de ,,joc” cu cel de ,,arta a

constructiei sau dramatizarii”;

Clasicii psihopedagogiei speciale: Itard, Ed. S¾guin, O. Decroly, Maria Montessori

acorda jocului:

- un rol central in procesul educational – terapeutic;

-un simptom discriminativ in precizarea diagnosticului dupa cum urmeaza:

Ed. Seguin precizeaza ca; ,,idiotul care se joaca nu mai este idiot”; ,,idiotul care se

joaca merita un alt nume”.

O. Decroly considera ca jocul educativocupa un loc central in ortopedia mintala.

Jocurile educative au o forta predictiva: H. Wallon le considera ,,Veritabile teste de

dezvoltare”

au o forta propulsatoare pe planul dezvoltarii psihice a

deficientului mintal- jocul este un instrument de masurare a procesului de maturizare si

dezvoltare mintala si afectiva.

Psihanalistii folosesc jocul drept metoda de depistare si interpretare a complexelor si

trasaturilor de caracter, prin diferite tehnici ale terapiei prin joc (play therapy):

1. Ana Freud – elaboreaza tehnica orientata in cadrul careia profesorul- terapeut asi organizeaza

interventia terapeutica in cadrul desfasurarii jocului;

2. Tehnica neorientala- considera jocul drept un mijloc natural de autoexprimare in care

copilul se joaca cu ce si cum doreste in camera speciala de joc, iar terapeutul nu ofera indicatii directe;

J. Piaget jocul reprezinta un ,,schimb simptotetic cu obiectul, persoana sau situatia, chiar

din primele luni de existenta, actiunea ludica fiind considerata ca o actiune primara”.

Jocul cu reguli

Jocul-Simbolic

Jocul-Exercitiu

Triada ludica piagetiana:

prezinta urmatoarele caracteristici:

-este structurata pe scara evolutiva a inteligentei;

-fiecare tip de joc este o etapa de dezvoltare;

-predomina asimilarea, care se realizeaza prin scheme diferite.

2. JOCUL- PROCES DE TERAPIE RECUPERATORIE

Z.P. Dienes ne prezinta trei categorii de jocuri-ca forma de invatare, dupa cum urmeaza:

1) Forma de joc – invatare explorator – manipulativ:

-explorarea prin manipularea de obiecte determina relatia obiectuala, incepand de la

formele incipiente, pana la cele consacrate de cunoastere;

-organizarea stimulilor inregistreaza urmatoarele faze:

a) receptia- recunoasterea dimensiunilor stimulatorii ale obiectelor;

b) diferentierea obiectelor dupa unele insutiri;

c) identificarea dupa criterii de identitate a obiectelor si a actiunilor de manipulare a

acestora.

2) Jocul reprezentativ:

este structurat in trei etape:

a) apare imediat ce obiectele de joc ale copiilor-tin locul a ceea ce nu sunt; determinand o

realitate concreta;

b) se formeaza la copil un spatiu mintal- ce poate contine si imagini reprezentate dupa

tipul de organizationala;

c) se impune existenta unui mecanism de comutare la realitatea mintala, avand drept

rezultat INVATAREA.

La deficientul mintal, in mecanismul invatarii, se impune necesitatea unui sistem de

antrenament specific pentru formarea si dezvoltarea simbolurilor.

3) Forma de joc- invatare cu reguli

este structurata in doua categorii de reguli:

a) primele forme ale categoriei ,,reguli” sunt constituite de legile de:

-asemanare;

-deosebire;

-asimilare;

-succesiune;

-situare in spatiu.

copiii cu organizare mintala normala, care se joaca cu obiectele ,,descopera) aceste

legitati interne ce corespund unor notiuni integratoare.

b) a doua categorie de reguliimplica modul de utilizare, de structurare a realitatii, care

constituie integrarea valorii conferita social actiunilor comportamentale.

Avand in vedere cele trei forme de joc-invatare, pe care le-am prezentat, se cuvine sa

concluzionam urmatoarele:

in viziunea contemporana, jocul-invatare este distinct de jocul didactic (termen utilizat in

literatura pedagogica); acesta din urma limitand actiunea ludica la:

-consolidarea,

-precizarea, cunostintelor predate

-verificarea

exista o serie de organizatii speciale, ce pun accent pe faptul ca jocul este o actiune de

organizare a cunoasterii; printre acestea amintim:

Consiliul International pentru Jocurile copiilor (in S.U.A.), care are mai multe filiale,

ca de exemplu:

-,,Asociatia franceza pentru educatia prin joc” (1970);

-Scoala ,,Decroly” din Saint-Mand¾, Belgiaunde, incepand cu anul 1973-1974,

jocul devine un ,,Centru de interes”.

pe planul dezvoltarii personalitatii deficientului mintal, jocul atat o functie predictiva si

propulsatoare, cat si una de joc-terapie; acest lucru implica urmatoarele aspecte:

-jocul devine atat invatare, cat si terapie recuperatorie;

-jocul este o forma de psihoterapie, ce se realizeaza prin metode si procedee

educationale, in scopul recuperatorii deficientului mintal in limita

posibilitatilor;

-schemele exercitate in joc se bazeaza pe structurile si functiile personalitatii,

in functie de gradul de organizare al acesteia, dupa cum urmeaza:

organizarea eului actional jocuri functionale;

organizarea categoriilor logice si structurile personalitatii;

actiunea ludica si comportamentul psihomotor;

actiunea ludica si organizarea mintala,

actiunea ludica si organizarea proceselor afectiv-motivationale;

actiunea ludica si organizarea structurilor rationale de personalitatii;

-mecanismele fundamentale neuropsihologice, afectiv- motivationale si

relationale organizate in functie de necesitatea dezvoltarii personalitatii-

determina aparitia unui comportament ludic;

-organizarea personalitatii deficientului mintal, implica stabilirea unor indicatori,

ce se considera drept factori de organizare a comportamentului ludic.

2.1. Rolul actiunilor ludice in organizarea personalitatii deficientului mintal

Jocul se formeaza ca o actiune fundamentala a persoanei asupra obiectelor/persoanelor, avand

drept scop-stabilirea relatiilor de dezvoltare a structurilor de personalitate ale copilului.

In contextul structural al persoanei, actiunea ludica apare ca o functie tripla de reglare, dupa

cum urmeaza:

a) de echilibrare: homeostazie-cognitiv-afectiva;

b) de optimizare;

c) de dezvoltare-progres.

J. Piaget considera ca imitatia amanata, desenul, limbajul si jocul are in comun functia semiotica.

La nivelul acestor functii apar o serie de tulburari, ce confirma atat intelectul, cat si

personalitatea deficientului mintal.

Jocul este si o actiune de comunicare intra si intra si extrasistemica, constituind astfel- spirala pe

care se dezvolta personalitatea umana.

Functia semiotica, despre care am amintit mai sus, implica forma de relatie obiectuala si de

comunicare, astfel incat jocul, devine o ,,forta predictiva” in structura dezvoltarii psdihologice a

copilului.

Chateau preciza ca: ,,prin intermediul jocului copilul dobandeste mai intai acea autonomie, acea

personalitate si chiar acele scheme practice pe acea personalitate si chiar acele scheme practice

pe care le va manifesta activitatea lui de adult”.

Pe ,,schemele” exercitate in joc se bazeaza atat structurile, cat si functiile personalitatii.

Dupa prezentarea succinta a functiilor jocului (care sunt insesi functiile de reglare ale sistemului

psihic) se impune precizarea ,,functionalitatii” actiunii ludice in contextul dezvoltarii

multidimensionale ale personalitatii copilului.

Asadar, ne intereseaza, in mod special, gradul de ,,organizare” al personalitatii pe care jocul se

determina incepand cu organizarea Eu-lui Actional si terminand cu organizarea

CATEGORIILOR LOGICE SI CU STRUCTURILE PERSONALITATII.

In concluzie, precizam ca, actiunea ludica isi gaseste functionalitate in cadrul a cinci sectoare ale

organizarii personalitatii:

ACTIUNEALUDICA SI

ORGANIZAREA MINTALA

I

II

ACTIUNEALUDICA SI ORGANIZAREA

PROCESELOR AFECTIV-MOTIVATIONALE

ACTIUNEALUDICA SI COMPORTAMENTUL PSIHO-

MOTOR

III

ACTIUNEALUDICA SI ORGANIZAREA STRUCTURILOR

RELATIONALE ALE PERSONALITATII

IV

COMPORTAMENTULLUDIC

V

3. LUDOTERAPIA IN CADRUL ACTIUNII DE TERAPIE COMPLEXA RECUPERATORIE

INTEGRATA

Jocul-invatare si terapie ocupa, deja, un loc bine definit atat in cadrul metodelor de predare-

invatare- care urmaresc transformarea rolului profesorului-terapeut, acordand noi posibilitati

deficientului mintal, cat si in cadrul metodelor si tehnicilor ce dezvolta capacitatea de observare,

analiza si operare cu operatori logici.

Rolul jocului in contextul terapeutic este semnificativ si se structureaza in functie de anumite

modele.

Vom prezenta, in cele ce urmeaza, un model ce urmareste psihoterapia prin joc longitudinal-

incepand de la contextul social-moderator (scoala si terminand cu cel social-integrator). Acest model are

ca scop principal-COMPENSAREA PERSONALITATII DEFICIENTULUI MINTAL IN VEDEREA INSERTIEI

SOCIALE.

Modelul respectiv este divizat in trei compartimente, si anume:

I

ACTIUNEALUDICA SI

ORGANIZAREA MINTALA

II

DOMENIILEDE APLICARE

III

-programele scolare ale disciplinelor prevazute in planul de invatamant pentru deficienti

mintal.

In cadrul acestui model- profesorul-terapeut va folosi material educativ, in functie de tipul de

joc; spre exemplu: imaginile colorate au o importanta deosebita.

Intregul proces psihoterapeutic se va desfasura atat in sali speciale de joc- ludoteca (Gaston

Mialaret) sau jocoteca (1979, Petre Barbulescu), cat si in sali de clasa- structurate in sistem modular cu

scopuri multifunctionale.

Aceste sali de clasa sunt impartite in:

-sali de studiu;

-spatiu pentru ludoteca;

-biblioteca scolara;

-,,atelier matematic” sau alte ,,colturi specializate” pentru abilitarea manuala.

COMPLEXULPSIHOTERAPIEI PRIN JOC

3.1.Sistemul de operationalizare- in cadrul ludoterapiei

Avand ca punct de plecare obiectivele stabilite de taxonomia lu B.S. Bloom, precum si

obiectivele stabilite de taxonomia lui B.S. Bloom, precum si obiectivele stabilite de R. Dogbeh si S. N.

Diayel pentru jocuri, cercetatorii din cadrul UNESCO au stabilit sistemul operationalizare al psihoterapiei

prin joc, structurandu-l in sapte obiective, in functie de sase categorii de niveluri, dupa cum urmeaza:

¬ NIVELUL DE CUNOSTINTE SIMPLE: intiparireasi

retinerea informatiilor

­ NIVELUL DE INTELEGERE:transpunerea unei forme de

limbaj in altul, interpretarea si exploatareadatelor

® NIVELUL DE APLICATIE:capacitatea de a aplica

principiile, regulile in situatii noi.

¯ NIVELUL DE ANALIZA: analizaunui ansamblu de elemente,

relatii dau principii

°NIVELUL DE SINTEZA: structurarea (rezumatul, planul,

schema,rationamentul) elementelor provenite din surse diferite

±NIVELUL DE INTERVENTIE, DE CREATIE. Transferul

achizitiilor inoperatiilor in operatii creatoare

Creatorii amintiti considera ca jocul solicita aceste obiective, datorita faptului ca diversele

categorii de jocuri implica:

b) ACTIVITATI SENZORIO-

MOTRICE:alergatul,

prehensiunea, aruncarea

c) ACTIVITATI VERBALE: antrenamentulvocal,

comunicare prin cuvinte/ propozitii

e) DOMENIILE

INTELECTUALE:

observatia,descrierea,

compararea, clasificarea etc.

a) ACTIVITATILE PERCEPTIVE: contactulsenzorial cu obiectul

d) DOMENIILE AFECTIVE: alergarea,repulsia,

identificarea, reprezentarea diferitelor roluri si

statutefamiliale, scolare, sociale

f) ACTIVITATILE DE CONSTRUCTIE: caremobilizeaza

energie fizica, capacitatile intelectuale si

afective,valorificand experienta anterioara

g) ACTIVITATILE DE EXPRESIE CORPORALAsi

ESTETICA: gimnastica, dansul, teatrul, muzica, decupajul,

desenul etc.

In lucrarea ,,Terapia educationala integrata “, I. Musu si A. Taflon ne prezinta urmatorul model al

actiunii de terapie complexa recuperatorie integrata prin joc:

Modelul actiunii de terapie complexa recuperatorie integrata prin

joc:

Contextul

social-

modelator

SCOALA

ACTIUNEA DE TERAPIE EDUCATIONALA INTEGRATA

PSIHOTERAPIA PRIN PROGRAME DE INVATARE

JOC

I. PSIHOTERAPIA

COMPORTAMENTALA

A. Conditionarea

pozitiva

Jocuri de conditionare pozitiva

B.Contraconditionarea

P e r so n

a l Iit a t e

d e c o m

p e n s a t

a

Jocuri pentru inhibarea

voluntara si a autocontrolului

asupra reactiilor motrice

C.Conditionarea

operanta

Jocuri pentru conditionarea

operanta

D.Modelarea sau

invatarea prin

observare

Jocuri cu imagini pentru

invatarea prin observare

II. TERAPIA

PSIHOMOTRICITATII

A. Terapia debilitatii

motrice

Seturi de jocuri bazate pe

principiile si tehnicile terapiei

debilitatii motrice.

B.Terapia instabilitatii

psihomotrice

Seturi de jocuri bazate pe

principiile si tehnicile debilitatii

psihomotrice.

C.Terapia tulburarilor

de realizare motrica

Seturi de jocuri bazate pe

principiile si tehnicile terapiei

tulburarilor de realizare

motrica.

III. PSIHOTERAPIA

COGNITIVA

A. De preinvatare 1.Jocuri senzoro-motrice:

a)preliminare, de invatare a

gesturilor elementare de

formare a comportamentului

motor, de imitare a gesturilor

adultilor

b)de invatare a unor notiuni

primare privind proprietatile

diverselor obiecte

c)de manipulare a materialelor

educative

d)de formare a structurilor si

conduitelor perceptiv-motrice

de culoare, forma, orientare-

organizare-structurare spatio-

temporala

2.Jocuri de natura perceptiv-

motrica cu scop de

compensare. Programul

Marianne FrØsting

3.Jocuri perceptiv-motrice

(Jacques Dubosson)

4.Jocuri-exercitiu (Jean Piaget)

5.Jocuri functionale (Eduard

ClaparÀde)

B. De invatare 1. Jocuri pentru INVATAREA

CONCEPTELOR

FUNDAMENTALE

2.Jocuri pentru invatare

specifica organizate in sistem

(g. Guisenaire, Z.P.Dienes)

C.De postanvatare 1.Jocuri didactice de

consolidare, completare a

cunostintelor

2.Jocuri de divertisment

3.Jocuri logice

4.Jocuri de societate

D.De dezvoltare 1.Jocuri pentru dezvoltarea

atentiei, memoriei etc.

C O M

P E N S

A R E I

N T E G

2.Jocuri pentru formarea

reprezentarilor mintale:

asociatii, rationamente,

combinari.

R A T O

A R E

3.Jocuri pentru formarea

operatorilor prelogici, logici la

nivelul operatiilor concrete

(comparare, asociere,

clasificare, scriere), la nivelul

operatiilor propozitionale

(operatori logici, simboluri,

succesiune logica si cronologica,

inventivitate, improvizatie,

mecanisme combinatorii).

IV. PSIHOTERAPII ALE

DEZVOLTARII

A. Kinetoterapia-

terapie prin miscare

1.Jocuri de miscare pentru

dezvoltarea capacitatilor

motrice

2.Jocuri pentru formarea

conduitelor perceptiv-motrice

de schema corporala,

lateralitate, orientare-

organizare-structurare

3.Jocuri pentru abilitatea

manuala si formarea gesturilor

fundamentale (Alice

Descoeudres, Claude Kohler,

Denise Rouqu¾s)

B.Ergoterapia terapia

prin munca

1.Jocuri de manipulare

2.Jocuri de constructii

3.Jocuri de asamblare

C.Psihoterapia de

expresie: artterapia,

muzicoterapia de

expresie corporala,

verbala

1.Jocuri grafice: preliminare, de

divertisment.

2.Jocuri de culoare si forme

3.Jocuri de ritm (programul

Delcroze Willems)

4.Jocuri muzicale

(ritm+melodie)

V.PSIHOTERAPIA DE

GRUP

A.Psihodrama 1.Jocuri cu roluri psihosomatice

2.Jocuri cu roluri

psihodramatice

3.Jocuri cu roluri sociale

B.Psihodrama

didactica

1.Jocuri de roluri

tematice:fonetice, lexicale,

gramaticale, semantice

2.Marionetele

3.Jocuri simbolice

4.Jocuri cu rasturnarea rolurilor

5.Jocul in oglinda

C. SOCIOTERAPIA

SPATIO-TEMPORALA.

1.Jocuri bazate pe sociodrama

Personalitate integrata Contextul social-integrator

Pentru exemplificare, prezentam, pe scurt, modul in care se pot valorifica jocurile sub aspectul

obiectivelor operationale, in functie de cinci tipuri de joc: functionale, simbolice, cu reguli de

constructie, de expresie.

Jocuri

functionale

Jocuri

simbolice

Jocuri cu reguli Jocuri de

constructie

Jocuri de

expresie

1.Perceptive:

-vizual –simple

-auditiv – stabilirea

diferentelor si

asemanarilor

1. Afective 1.Cognitive (pe date

manipulabile):

-scrieri

-incluziuni

cauzalitate

structuri spatio-

temporale

-conservare

1. Fara model:

-Creatie

1. Plastice

2.Senzoro-motorii:

-pipait

-statistice

2.Identificarea

cu un model:

-familie

-profesie

2.Cognitive (pe date

verbale):

-inregistrare

2.Cu model:

-fara

mecanisme de

functionare;

2. Verbale

-

dinamice:kinestezice,

ritmice, precizie

deductie

-implicatie

-cu reducerea

operationala a

mecanismelor

de functionare;

-cu

reproducere

mai mult sau

mai putin

fidela a

mecanismelor

de functionare;

-cu stimularea

neoperationala

a

mecanismelor

de functionare.

3.Verbale:

-repetitii

-fredonari

-verbo-motor: a

executa comenzi

date, a descrie

actiuni

3. De

socializare

(reprezentarea

unei situatii):

-familiale

-scolare

-sociale

-clasificare:

-simpla;

-dubla;

-cu

multiple

atribute

3.Sociale:

-priza de rol

(alternanta)

-comunicarea:

informatii, dirijarea

altuia;

-influenta asupra

altuia;

-

cooperare/competitie

3.Muzicale

4. Imitatie:

-vebale

-neverbale: imitarea

actiunii unui model

Sistemul operational al psihoterapiei prin joc valorifica anumite coordonate semnificative pentru

cunoastere prin conduita cognitiv-ludica.

Vom prezenta, in continuare, patru categorii ludice si de organizare a cunoasterii cu mecanismele

corespunzatoare, dupa cum urmeaza:

1. DEZVOLTAREA SENZORO-MOTORIE

Mecanisme:

-manipulare -jocuri fara forme a structurilor si

-imitatie conduitelor perceptiv -motrice

-constructie -jocuri de constructie cu cuburi

- jocuri cu suite logice de imagini

-asamblare -jocuri de asamblare

2. OPERATII CONCRETE

Mecanisme:

-comparare

-asociere - jocuri de triere, selectie-grupare:

-jocuri cu asociatii de idei

-jocuri lingvistice:

-cuvinte incrucisate

-ordonare - jocuri de triere, selectie-grupare:

-loto-uri

-jocuri de ordonare:

- lungimi

-suprafete

-volume

-clasificare -jocuri de triere, selectie-grupare:

-jocuri clasificate

dupa criterii diferite

-jocuri lingvistice:

-jocuri de clasificare cu

piesele trusei ,,Logi 2”

-scriere -jocuri de triere, selectie-grupare:

-jocuri de scriere

3. OPERATII PROPOZITIONALE

Mecanisme:

-operatorii logice -jocuri cu imagini

pentru operator logici

-jocuri pentru succesiunea logica si cronologica

-simboluri jocuri cu simboluri

-transformari jocul deghizarilor

-sesizarea schimbarilor, inventivitate si improvizatie -jocul de exhivalenta

-jocul de intersectie de clase

-jocuri pentru incluziunea claselor

-Mecanisme formule ale gandirii motorii

- jocuri pentru implicatii logice

4. CUNOASTEREA SPECIALIZATA:

-Limba materna jocuri de formare a structurilor si

conduitelor perceptiv- motrice

-Matematica jocuri de: -identificare

-discriminare

-operare

-Istoria etc. - jocuri de transformare

-jocuri de:- preinvatare

-invatare

-dezvoltare

In cadrul jocului invatare-terapie, profesorul terapeut este atat conducator, cat si participant

activ la joc.

Esenta jocului invatare-terapie consta in faptul ca normele sunt intelese, descoperite si aplicate

de copil, pe baza observatiei dirijate, spre deosebire de invatarea scolara unde normele sunt date de

altii,

3. TERAPIA MOTRICITATII

3.1. Psihomotricitatea- premise teoretice si metodologice

Jocul si importanta psihomotricitatii in cadrul procesului de educare si recuperare a debililor

mintal, precum si premisele teoretice si metodologice privind motricitatea/psihomotricitatea au fost

detaliate mai sus, in cadrul capitolului Terapia ocupationala aplicata (subcapitolele 7-8).

Preocuparile specialistilor in domeniul psihomotricitatii sunt structurate astfel:

I. Organizarea si conducerea motorie generala;

II. Organizarea conduitelor si structurilor perceptiv-motrice.

I. Organizarea si conducerea motorie generala implica:

1. Capacitatea de executie a

gesturilor fundamentale

2. Capacitati fizice

a) gestul rectiliniu;

b) gestul rotire;

c) gestul scripto-plastic;

d) gestul polimorf;

e) gestul de oscilatie;

a) forta;

b) apasarea;

c) efortul;

d) viteza;

e) amplitudinea;

f) agilitatea;

g) precizia statica si dinamica;

h) dibacia;

i) coordonarea;

j) capacitatea de manipulare;

k) capacitatea de comunicare

gestuala;

II. Organizarea conduitelor si structurilor perceptiv-motrice include:

a) lateralitatea;

b) schema corporala,

c) structura perceptiv-motrica de culoare;

d) structura perceptiv-motrica de forma;

e) structura perceptiv-motrica spatiala;

f) structura perceptiv-motrica temporala.

3.2. Tulburari ale psihomotricitatii. Instrumente de evaluare

1. Tulburari de lateralitate

Lateralitatea se refera la inegalitatea functionala a partii drepte sau stangi a corpului- drept

consecinta a repartitiei in emisferele cerebrale.

Tulburarile lateralitatii sunt determinate de:

-contrarierea lateralitatii;

-incercarea de a reeduca stangacia;

-lateralizarea fortata in cazul unei lateralitati nedefinite.

Din punct de vedere motric, consecinte contrarierii lateralitatii implica:

-instabilitate motrica;

-hiperexcitabilitate la nivel manual;

-nedibacie;

-ticuri.

2. Tulburari de orientare, organizare si structurare spatio-temporala

Aceasta categorie de tulburari se manifesta prin:

-copilul ignora termeni spatiali si temporali;

-copilul percepe gresit pozitiile, duratele, succesiunile;

-copilul percepe corect spatiul si timpul dar se orienteaza gresit;

-copilul se orienteaza corect dar nu are memoria spatiului si timpului;

-copilul nu este capabil de reversibilitate.

3. Instabilitatea psihomotorie

-se printr-un dezechilibru al personalitatii datorat unor dificultati de inhibitie, determinand perturbari semnificative in adaptarea scolara si

sociala;

-in plan motric, copilul cu instabilitate prezinta:

-agitatie generala permanenta, turbulenta;

-nevoie permanenta de miscare, de schimbare a spatiului;

-miscari parazitare;

-dificultati in reproducerea si coordonarea miscarilor.

4. Tulburari de realizare motrica

a) apraxia consta in pierderea capacitatii de a executa gesturi, miscari adaptate la un scop

fara ca aceasta sa fie consecinta unei paralizii;

b) dispraxia lipsa de indrumare si control al miscarilor cu repercursiuni in actul grefic, lexic,

de calcul;

c) disgrafia motrica implica absenta unor componente motrice necesare scrisului, cum sunt:

forta, coordonarea, viteza, ritmul.

Lipsa acestora determina diferite tipuri de disgrafii:

-tipul rigid, crispat;

-organizarea defectuoasa a paginii;

-dezordine;

-confuzii etc.

5. Tulburari psihomotorii de natura afectiva:

- se intalnesc la subiectii cu hiperemotivitate, sau in starile de furie excesiva;

- se caracterizeaza prin:

-gesturi necontrolate;

-frangerea degetelor;

-frecarea palmelor;

-miscarea de pe un picior pe altul etc.

Instrumente de evaluare a nivelului de evolutie a psihomotricitatii la copii

Orice program de terapie educationala a psihomotricitatii va debuta cu o evaluare a achizitiilor

psiho-motrice de care dispune copilul in momentul respectiv.

Profesorii psihodiagnosticieni din scolile speciale au obligativitatea de a educa varsta

psihomotricitatii, pentru ca educatorii din cadrul acestor scoli sa poata utiliza testele standardizat.

Probele cupronse in cadrul acestor teste pot servi educatorilor- drept consecinte ale activitatilor

de terapie educationala a psihomotricitatii.

Dintre instrumentele de evaluare ale psihomotricitatii amintim:

I. Bateria de probe pentru dexteritate manuala (G. C. Bontica, Teste psihologice):

a) Punctare Binet-Vaschioote;

b) Tapping Ch. Walter;

c) Perla Claparede Walther;

d) Decupaj Claparede-Walther;

e) Discuri Walther;

f) Bile Walther.

II. Testul Ozeretski-Gruillmain:

cuprinde probe ce vizeaza comportamente motorii proprii copiilor normali intre 4-11 ani;

aceste probe pot constitui pentru educatorii din scolile speciale:

-obiective operationale cuprinse in programele educational-terapeutice;

-tipuri specifice de activitate;

proba vizeaza comportamente esentiale ale vietii motrice sub cele patru aspecte ale ei:

a) viteza;

b) forta;

c) indemanare;

d) rezistenta-pe coordonatele:

C.D.M. coordonare dinamica a mainilor

C.D.G. coordonare dinamica generala;

E echilibru;

R rapiditate;

Or. sp. orientare spatiala;

datele obtinute vor preciza:

gradul de intarziere psihomotrica;

aspecte lacunare ale motricitatii;

precizarea gradului deficientei si incadrarea acesteia;

clarificarea aspectelor in care sa se intervina si mijloacele care sa se opereze.

III. Ghidul Portage pentru educatie timpurie:

- cuprinde un inventar de abilitati de care trebuie sa dispuna copiii intre 0-6 ani si

sugestii educativ-terapeutice pentru achizitionarea lor;

- e structurat pe 6 sectiuni (arii de dezvoltare):

a) stimularea sugarului;

b) socializare;

c) limbaj;

d) autoservire;

e) cognitiv;

f) motor.

-serveste drept instrument de proiectare a unui program de invatare;

-pentru educatorii din scolile speciale ghidul constituie:

a) un instrument de evaluare a achizitiilor motrice ale elevilor la intrarea in

scoala;

b) un model de proiectare a programelor individuale de recuperare.

3.3. Obiectivele educational terapeutice

ale psihomotricitatii

In lucrarea Recuperarea medico-pedagogica a copilului handicapat mintal, C. Paunescu si I.

Musu prezinta o taxonomie a obiectivelor recuperatorii ale psihomotricitatii, structurata pe trei categorii

de obiective generale, fiecare cuprinzand anumite subniveluri, obiective operationale precum si

activitati ce duc la realizarea acestora, dupa cum urmeaza:

Obiective generale Subniveluri

I. Organizarea si

conducerea

motorie generala.

Abilitatea motrica

generala.

a) formarea si dezvoltarea miscarilor

fundamentale: gestul rectiliniu, rotativ,

polimorf;

b) formarea si dezvoltarea capacitatilor

fizice: forta, efort, viteza, precizie,

coordonare etc.

c) formarea si dezvoltarea miscarilor

fundamentale ale membrelor superioare

si inferioare ale diferitelor parti ale

corpului: coordonare;

d) formarea si dezvoltarea activitatilor

motrice de manipulare si a

comportamentului de comunicare

nonverbala;

e) formare si dezvoltarea comportamentului

verbal: miscarile organelor fonatorii;

coordonare sunet-gest;

f) formarea si dezvoltarea activitatii motorii

de exprimare a afectivitatii: exprimarea

de atitudini, emotii, sentimente prin

gesturi.

II. Organizarea

conduitelor si

structurilor

perceptiv-motrice

a) organizarea schemei corporale si

lateralitatea;

b) conduita si structura perceptiv-motrica

de culoare;

c) conduita si structura perceptiv motrica de

forma;

d) orientarea, structurarea si organizarea

spatiala;

e) orientarea, organizarea si structurarea

temporala.

III. Organizarea

actiunilor

a) organizarea miscarilor in actiuni eficiente;

b) dezvoltarea deprinderilor de lucru.

In functie de anumite obiective terapeutice ale psihomotricitatii au fost elaborate anumite

programe de terapie, printre care amintim:

1. Programul Suzanne Naville cuprinde capitolele:

motricitatea globala;

schema corporala,

organizarea spatio-temporala;

educatia prin miscare.

2. Programul Psihocinetic Boulch structurat pe 3 niveluri:

nivelul functiilor instrumentale: perceptia corpului propriu si a lumii exterioare;

nivelul structurii schemei corporale;

nivelul emotional si afectiv.

3. Programa de terapie educationala complexa si integrata

este un document oficial ce orienteaza activitatea educatorilor din scolile speciale ;

cuprinde 5 module; modulul IV, intitulat: Activitati de terapie psihomotrica si

abilitare manuala implica:

-obiective cu caracter general ce se refera la intreaga sfera a

comportamentului psihomotric;

-formarea abilitatilor motrice generale;

-organizarea conduitelor si structurilor perceptiv – motrice;

-activitati polivalente in cadrul cercurilor.

In concluzie, se cuvine sa precizam faptul ca activitatea educational-terapeutica ce se desfasoara

in scolile speciale este diferita de programele terapeutice din clinicile sau cabinetele specializate.

Terapia educationala din scolile speciale are aplicabilitate pe diferite grupe de copii incadrati in

clase scolare pe criteriul varstei cronologice si nivelul achizitiilor cognitive.

Activitatea- educational terapeutica se realizeaza frontal, cu toti elevii din clasa in conformitate

cu orarul stabilit.

4. FORMAREA AUTONOMIEI PERSONALE SI SOCIALE

4.1. Autonomia personala si sociala in integrarea in comunitate. Repere generale

D. Tudoran spunea ca: Formarea in vederea integrarii in societate, prin adaptarea personala e

semnificatia cea mai generala care se atribuie conceptului de educatie.

Adaptarea si integrarea sunt privite ca o problema majora a vietii sociale, facand apel atat la

autoeducatie, cat si la educatia permanenta.

Termenul de integrare este definit in mai multe feluri:

ca proces de - adaptare;

- socializare;

- acomodare.

PROGRAMUL DE INTEGRARE este definit in dictionarul de psihologie ca o cuprindere si inchidere

intr-un tot a ceva ce devine astfel parte componenta a intregului si dobandeste –proprietati specifice

rezultate din interactiunea si interdependenta cu celelalte parti componente iar integrarea sociala

(familie, grup, societate)-prin adaptare la conditiile sociale.

Constantin Paunescu precizeaza ca: procesul integrarii constituie o actiune complexa care pe

baza anumitor functii si strategii, genereaza o fuziune esentiala intre elementele sistemului personalitatii

si elementele sistemului social, determinand o dinamica de dezvoltare si de proces simultan si reciproc.

In viziunea acestei integrari a stabilit anumite functii, care au rolul de a facilita desfasurarea in

conditii normale a acestui proces de integrare bipolara. Acestea sunt urmatoarele:

a) functia de receptare persoana umana recepteaza informatiile din mediu, din societate si

transmite societatii manifestari, directii de activitate;

b) functia de compunere, diferentiere si de selectare de care dispun atat personalitatea cat

si societatea;

c) functia reprezentarii valoarea se constituie integrata atunci cand are posibilitatea sa fie

reprezentata sub forma unor idei, concepte, actiuni;

d) functia de esentializare valoarea poate fi pusa in circulatie si intra intr-un sistem de

intercomunicare.

Practica psihopedagogica considera integrarea ca:

- o necesitate obiectiva a vietii oricarei colectivitati;

- o succesiune de activitati prin care individul isi armonizeaza conduita si interesele cu

cerintele mediului sau de viata;

- una din problemele majore ale vietii sociale, ce conditioneaza functionarea normala

a tuturor mecanismelor necesare unei vieti colective.

Din punct de vedere psihopedagogic, integrarea e privita sub triplu aspect:

a) ca obiectiv vizeaza

realizarea unei legaturi intre cerinte si

manifestari, o subordonare a aspectelor secundare celor care servesc orientarea

b) ca proces integrarea este complexa, constand intr-un ansamblu de mecanisme si operatii,

ce pregatesc si finalizeaza actiunea propriu-zisa

c) ca rezultat integrarea este legata de munca educativa, de viata sociala si evolutia unor

fenomene aflate sub influenta mediului socio-economic

Procesul adaptarii-integrarii necesita analiza si proiectarea programelor educationale raportate

la specificitatea si individualitatea copilului.

Copilul cu C.E.S. beneficiaza de programe educationale care ii faciliteaza adaptarea si integrarea

sociala asigurandu-i:

-terapia,

-recuperarea,

-abilitarea,

-reabilitarea

4.2. Obiectivele Programului General de Autonomie

Personala si Sociala

Programul general de autonomie personala si sociala este structurat in functie de anumite

obiective generale si specifice, prezentate in tabelele de mai jos:

Tabel I

OBIECTIV

PROCES

REZULTAT

FORMAREA AUTONOMIEI PERSONALE:

OBIECTIVE GENERALE

A. Autoservire:

1.Obiective specifice,

2. Corpul omenesc,

3. Igiena personala-sanatatea,

4. Imbracamintea,

5. Incaltamintea,

6. Hrana,

7. Bucataria,

8.Vesela-tacamurile,

9. Locuinta

B. Autonomia personala in

mediul ambiant:

1.Obiective specifice,

2.Familia,

3.Pregatirea pentru viata de

familie prin activitati

gospodaresti,

Tabel II

AUTONOMIA SOCIALA. INTEGRAREA SOCIALA-SOCIALIZAREA

Obiective specifice Obiective generale

A. Autonomia sociala:

1. Cunoasterea mediului social;

2. Autonomia scolara,

3.Autonomia in afara clasei si a

1. Formarea si dezvoltarea

abilitatilor sociale care sa

conduca la maturitatea

psihosociala;

2. Formarea si dezvoltarea

competentelor de ordin

scolii;

4.Mijloace de transport;

5.Autonomia in manipularea

financiara.

B. Comportamentul social:

1. Norme de comportare

civilizata;

2. Relatii de adaptare si

integrare in micro/ macro

grupurile sociale;

3.Relatii intre sexe; educatie

sexuala;

4. Viata de familie;

5. Activitati de socializare.

corporal si psihomotor, care sa

consolideze autonomia

personala;

3. Stabilirea echilibrului si a

gradului de maturitate, care sa-i

permita adaptari inter si

intrapersonale;

4. Perceperea corecta, obiectiva

a propriei persoane;

5. Acceptarea de sine si a altora;

6.Educarea sensibilitatii si a

echilibrului afectiv, pentru a

garanta siguranta de sine in

manifestarile anumitor

impulsuri emotionale;

7.Formarea capacitatilor afective

care sa-i permita exprimarea

propriilor emotii si sentimente;

8.Manifestarea de receptivitate

si respect pentru alte persoane

in contexte sociale diferite;

9.Organizarea si programarea

de activitati care sa permita

autocontrolul, autoconducerea

(conduita independenta);

10. Stimularea curiozitatii si

interesului de cunoastere a

mediului fizico-geografic si a

celui socio-uman, cu relatiile

sociale specifice.

Tabel III

FORMAREA AUTONOMIEI PERSONALE: AUTOSERVIRE

Obiective specifice: Aria de continut:

1. Cunoasterea mediului ambiant

si formarea capacitatii de

autonomie;

2. Folosirea corecta a unor

obiecte de uz personal, obiecte

de toaleta etc.

3. Cunoasterea actiunilor din

regimul zilnic (toaleta de

dimineata, mese principale,

activitatea scolara si de joc etc);

4.Formarea si exersarea unor

deprinderi practic gospodaresti

(de ordine, curatenie etc);

5. Formarea si exersarea

deprinderilor de igiena

personala, a unor

comportamente specifice de

autoservire si pastrare a

a) Corpul omenesc;

b) Igiena personala-sanatate-

autoingrijire;

c) Imbracaminte;

d) Incaltamintea;

e) Hrana;

f) Bucataria;

g) Vesela si tacamuri;

h) Locuinta.

sanatatii;

6. Formarea comportamentelor

motrice, a gusturilor social-utile

de autoingrijire,

autogospodarire;

7. Formarea comportamentelor

motrice la gospodarirea spatiului

ambiant (locuinta, curte,

gradina).

Tabel IV

AUTONOMIA PERSONALA – LA MEDIUL AMBIANT

Obiective generale Aria de continut

1. Cunoasterea prin observatie si

actiuni practice, a elementelor

privind familia, locuinta, strada,

cartierul, orasul etc;

2. Identificarea mediului fizico-

geografic si social de la oras si

sat; cunoasterea diferentelor

dintre mediul urban si cel rural;

3. Cunoasterea principalelor

institutii publice;

4. Cunoasterea si folosirea

corecta a mijloacelor de

transport;

5. Respectarea regulilor rutiere,

a) Cunoasterea si identificarea

membrilor propriei familii,

relatii de rudenie; pozitia

copilului in familie;

b) Relatii de familie, norme de

convietuire si

comportament: respect,

ajutor, dragoste etc.

c) Pregatirea pentru viata de

familie prin activitati

gospodaresti in interiorul si

exteriorul locuintei.

de circulatie;

6. Formarea si exersarea

deprinderilor de a se orienta si

deplasa corect in mediul

ambiant;

7. Stabilirea unor relatii

interpersonale, de orientare in

diferite situatii si unitati sociale.

Tabel V

AUTONOMIA SOCIALA:

Obiecte specifice: Aria de continut:

1. Formarea si exersarea

capacitatilor de autonomie

personala in vederea adaptarii la

viata cotidiana;

3. Cunoasterea si exersarea

principalelor activitati umane-

munca, joc, odihna etc- cu

adaptarea socio-umana in

diferite situatii;

2. Formarea deprinderilor de

asumare si indeplinirea unor

sarcini legate de autoservire,

autonomie pentru adaptare la

viasa cotidiana.

3.Formarea deprinderilor de

asumat si indeplinirea unor

Adaptarea la mediul social:

1. Cunoasterea mediului

social;

2. Autonomia scolara;

3. Autonomie in afara clasei si

scolii;

4.Mijloace de transport;

5. Forme sociale de timpuriu.

sarcini legate de autoservire,

autonomie pentru adaptarea la

viata cotidiana;

4.Cunoasterea, respectarea si

aplicarea normelor, deprinderilor

de comportare civilizata, de

convietuire in grupuri de munca,

in familie, in mediul social

cotidian;

5.Formarea unor conduite de

viata civilizata prin imitarea

modelelor complementare si

implementarea unor norme

vizuale de comportare: formele

de politete, adresare etc;

6.Formarea unor trasaturi de

personalitate necesare pentru

adaptarea socio-profesionala

spiritul de responsabilitate,

stapanirea de sine etc.;

7.reglarea capacitatilor de

cooperare, colaborare,

coordonare cu cel cu statut social

similar deosebit, cu persoane

cunoscute si necunoscute.

Tabel VI

COMPORTAMENTUL SOCIAL: SOCIALIZAREA

Obiective specifice: Aria tematica:

1.Formarea deprinderilor de

relationare sociala;

2.Stabilirea unor relatii

interpersonale corecte,

diferentiate in functie de varsta,

statut, situatii concrete;

3.Formarea si exersarea

deprinderilor de comprotare in

familie, gradinita, scoala etc.;

4. Cunoasterea si respectarea

normelor de buna convietuire, a

codului de bune maniere;

5.Cunoasterea si exersarea

deprinderilor de comportare

civilizata in mijloacele de

transport, institutii publice;

6. Formarea si exersarea unor

comportamente adecvate in

ocazii speciale: in vizita, la

biserica etc.

1. Norme de comportare

civilizata;

2. Reactii de adoptare si

integrare in

micro/macrogrupurile sociale:

relatii de familie; in grupul scolar;

microgrupul social; relatii

interumane;

3.Relatii intre sexe. Educatia

sexuala;

4. Viata de familie;

5. Activitati de socializare.

Studenta:Sandu Gloria Teona

Cristiana,Gr.5,An II,BFKT