+ All Categories
Home > Documents > 7 Situatii Cu Care Te Confrunti in Managementul Timpului Tau

7 Situatii Cu Care Te Confrunti in Managementul Timpului Tau

Date post: 27-Nov-2015
Category:
Upload: badea-marian-octavian
View: 79 times
Download: 7 times
Share this document with a friend
Description:
7 Situatii Cu Care Te Confrunti in Managementul Timpului Tau
25
Transcript

Povestea mea

În clasa a patra am terminat olimpiada la mate în 15 minute (am luat

locul 3). La capacitate (cum se numea pe vremuri), la mate, am luat

6,40.

Ca orice copil, visam să fiu pompier și astronaut. După facultate am ajuns programator.

În copilărie, mama a încercat să mă facă să iubesc sportul. M-a dus la karate, la judo, la tenis și la înot.Degeaba!

Mă plictiseam rapid de toate activitățile și nu-mi doream decât să mă joc pe calculator.

Sufeream de o lipsă acută de motivație și de viziune.Credeam că nu pot mai mult.

Eram gras (nu foarte, "doar" 12 kg peste medie).Nu aveam prieteni mulți (iar cu puținii pe care-i aveam, vorbeam despre jocuri pe calculator).Pierdeam vremea constant.

Să nu mă înțelegi greșit, mi se întâmplau și lucruri frumoase. Am avut totuși o prietenă în liceu (ok ok .. ÎN ALT ORAȘ!). Am jucat baschet (cu toate cele 12 kg bonus). Și m-am simțit destul de bine (jucându-mă pe calculator).

Adevărul este că pur și simplu pierdeam vremea. Nu aveam o direcție în viață.

Primul strigăt

În primul an de facultate, prietena mi-a spus că nu are ce vorbi cu mine!Și știi ce e mai rău? Avea dreptate!

Avea dreptate și când îmi spunea că am doar 2 prieteni. Sau când îmi amintea că nu mănânc sănătos (scuza mea: în complexul studențesc nu sunt decât shaworme).Să nu-ți mai spun că eram la Poli și restanțele se îngrămădeau! Ziua mea era un constant: "învață! învață! învață!", dar învățam la ceva ce nu-mi făcea plăcere. Eram sclavul propriei mele alegeri: eu am vrut Poli!

Eram la pământ, și nu întrezăream nicio ieșire din această situație. Noroc cu o voce care-mi șoptea că menirea mea este alta, *că pot mai mult*!

Cum crezi că îmi continui povestea?Crezi oare că am pus osul și am trecut de greutăți?

M-am lăsat de facultate după un semestru!

.. realizând ce alegere greșită am făcut!

De multe ori în viață ai impresia că îți dorești anumite lucruri și ai așteptări în direcția respectivă. Când ajungi să le obții, îți dai seama că nu erau așa de importante.Înveți ceva din asta? Nu! Continui să îți dorești alte lucruri..

Până la urmă responsabilitatea alegerilor pe care le fac e doar a mea

În viață ești pus în fața a nenumărate alegeri.

E normal să nu faci întotdeauna alegerea bună (chiar și de mai multe ori).Important este să-ți asumi responsabilitatea *și* să depășești momentul.

Învață lecția și treci mai departe.

Prima sclipire

Primul pas în direcția bună: am schimbat facultatea.Încă mai primesc întrebări de la cititorii mei, întrebări legate de facultatea pe care ar trebui s-o aleagă. Nu le dau sfaturi, dar le spun exemplul meu: trecând de la o facultate care nu-mi plăcea la una care-mi plăcea am trecut de la restanțe la bursă!

Atunci mi-am dat seama că în viață este important să faci ceea ce-ți place!

Și am început:- mi-am luat 3 servicii- m-am apucat de sport (am slăbit 12 kg dar asta e o altă poveste)- am început cursuri de dans- am făcut 2-3 sporturi extreme- am călătorit (în Sahara - pe banii mei, în Egipt - pe banii mei)

Mi-am dorit multe și m-am ales cu puține

La început eram plin de energie și îndrăgostit de viață.Îmi doream multe .. și dorințele se îndeplineau.În următorul an aveam tot 3 servicii, proiecte pe lângă, eram încă bursier, călătoream des.... dar multele activități începeau să mă sece de energie

Eram *defocalizat*. Făceam atât de multe lucruri încât nu apreciam niciunul.

Atunci am înțeles că trebuie să-ți alegi un singur drum în viață, unul pe care să pășești cu plăcere și cu bucurie.

Primul pas face diferența între teoreticieni și oamenii care au rezultate

Am realizat că făceam multe lucruri și că nu eram în stare să țin pasul.Nu doream să renunț la niciunul așa că mi-am concentrat interesele către time management.

Am citit zeci de cărți, am testat sute de tehnici, metode și principii până când am dat de cele care mi se potriveau.

Time managementul mi-a oferit timpul de a păși relaxat în direcția pe care mi-o doream. Timpul de a trăi și de a mă simți bine. Timpul de a-mi descoperi pasiunea și a o monetiza.

Timpul e singura resursă cu adevărat limitată

Mai citește odată: Timpul este singura resursă cu adevărat limitată.Cea mai bună investiție a mea a fost în managementul timpului. Datorită acestui pas am făcut progrese considerabile!

Timpul a fost primul meu țel în dezvoltarea personală: să am timp să merg mai departe pe turbo!

Al doilea țel: lupta cu kilogramele

A urmat lupta cu kilogramele. Am studiat tehnici, principii, diete, programe de sport și multe altele.Am încercat o mulțime de prostii.*NIMIC* nu funcționa!

Erau amețitor de multe informații până când am dat de ceva ce mi se potrivea: Hacker's Diet.

Principiul era să numeri caloriile și să faci totalul.

Mi-am trecut într-un tabel caloriile de la toate mâncărurile din fastfoodurile din complex (încă mai am excelul).

Poate unii nu sunt de acord cu această modalitate de a slăbi. Rezultatul pentru mine a fost cât de poate de concret: *a funcționat*.

Am slăbit 10 kilograme!

Prima victorie mare!

(deja studiam managementul timpului și mai intens <-- de unde crezi că am avut timp pentru tot proiectul?)

Am realizat încă un lucru: lumea abundă de informație! Găsești sfaturi despre orice, sfaturi care se bat cap în cap.

Alege o direcție și ține-te de ea!

Chiar dacă nu-ți iese, măcar ai un rezultat concret și poți face schimbări. Dacă stai pe tușă nu vei câștiga niciodată!

Al treilea țel: socializarea

Următoarea destinație pentru mine a fost comunicarea cu sexul opus.La facultate aveam doar 2 prieteni și niște colegi cu care mă înțelegeam cât de cât. Trebuia să schimb situația.

Motivat de succesele anterioare (pentru că Succesul Aduce Succes), am studiat psihologie, seducție și comunicare.

Am organizat primul meu chef, în cămin. Au venit 2 fete și 8 băieți.

Nu mergea .. teoria era pentru teoreticieni, aveam nevoie de rezultate practice.

Așa că mi-am făcut un plan practic, 30 de zile de *misiuni* (cu dificultate crescătoare).Am început să intru în vorbă cu grupuri, cu fete și cu conectori.Depuneam efort dar aveam și rezultate. Lumea începea să mă invite în oraș (în sfârșit!).

M-am folosit de lecția învățată anterior: alege o direcție și ține-te de ea!

Așa mi-am lărgit cercul social. De la Bogdan-cel-cu-2-prieteni am ajuns la Bogdan-cel-pretutindeni-invitat.

Odată pe an, stau și mă uit peste misiunile pe care le-am făcut și zâmbesc.

De la începător la expert

Prima etapă a vieții mele a fost acumularea de cunoștințe. Am învățat extrem de multe: managementul timpului, socializare, psihologie, antreprenoriat, seducție, startup, comunicare, public speaking.

Eram tobă de carte, puteam să port discuții în toate domeniile (recunosc, fără fotbal sau politica locală). Discutam despre personalității cluster-b, cum să faci SEO la articole, ce să spui la prima întâlnire, cum să ții o prezentare de succes, geopolitică și multe altele.

Și totuși nu eram mulțumit deloc.Atât de multă informație și ce puteam să fac cu ea?

Atunci m-am concentrat pe traininguri.Învățam lumea și asta mă mulțumea..Dar nu pe deplin!

Vroiam să ajut mai mulți oameni, să-mi las amprenta în realizările lor.

Așa am lansat primul proiect online, un proiect care s-a dovedit un adevărat succes.Am apărut la TV, în reviste și la radio.

Proiectul se numește CastigaTimp.ro și în cadrul lui învăț lumea cum să câștige timp pentru a-și îndeplini obiectivele.

Pe urmă, am mai lansat un domeniu care are peste o mie de vizitatori pe lună și în care oamenii învață despre ei înșiși: TestePsihologice.net

Aici am învățat o nouă lecție: fiecare capăt de drum e de fapt un nou început și abia când ajungi la final îți vei observa noua destinație.

Ce urmează!

Acum am un business lucrativ într-un domeniu de care sunt pasionat.Vreau să învăț mai mulți oameni să poată să-și controleze timpul, timp care le va permite să se dezvolte în celelalte domenii ale vieții.

Poți, pentru că și eu am putut! A putut copilul care a luat 6,40 la matematică și a abandonat fiecare sport de care s-a apucat.

-­ Vaida Bogdan, trainer în Time Management

7 dintre cele mai întâlnite situații cu care te confrunți în managementul

timpului tău!Buna,(...) Deja ai scris un pdf despre management-ul timpului , sunt sigur ca acolo putem gasi o parte din raspunsuri.Daca ai putea in video sa faci recomandari , de exemplu : vezi cartea x , citeste cap. y din cartea "Castiga o ora pe zi" , vezi articolul de pe blogul z .Un weekend cu zambet!

La recomandarea lui Mihai am creat acest raport sub forma de sfaturi practice la probleme concrete ale membrilor comunităților Câștigă Timp și Teste Psihologice. Sunt multe de discutat pentru fiecare situație în parte (mă gândesc la o soluție) iar aici am pregătit primii pași înspre rezolvarea problemei: partea de conștientizare și 1-2 metode de depășire a situației.

Fiecare “capitol” reprezintă o temă comună în întrebările membrilor. Sub titlul capitolului, am citat câteva dintre întrebările relevante temei, luate direct de pe mail. Acestea sunt urmate de răspunsul meu (o direcție în rezolvarea problemei, o explicație a cauzei sau o trimitere către materiale care ar putea ajuta persoana).

Doresc să mai lucrez la acest ghid. Dacă descoperi erori sau neclarități te rog să-mi trimiți un mail la [email protected] .

Și acum, să începem!

1. Am citit o grămadă de tehnici, dar mie nu mi se potrivește niciuna! / Alții pot să se organizeze dar eu n-am reușit niciodată

Buna ziua,

Una dintre cele mai mari probleme pe care le am este ca nu dau de o tehnica care sa mi se potriveasca! Am incearcat zeci de tehnici de management al timpului si la mine nu merge niciuna. Pur si simplu nu-mi place sau uit s-o aplic si dupa un timp o avbandonez! Ce pot sa fac? Cum pot sa gasesc ceva ce sa mi se potriveasca?

Bogdan, am o problemă gravă! Mă uit la alte persoane cum se organizează și au rezultate iar eu nu reușesc să duc nimic la bun sfârșit.

Ioana

Una dintre întrebările cele mai des întâlnite pe mail este aceasta. Multă lume încearcă, chiar încearcă diferite metode luate de pe net și după puțin timp le abandonează.

Din experiența mea de la traininguri am observat că aici situația se împarte în două:

1) Tehnicile nu sunt bune

Imaginează-ți că mergi la cumpărături și îți cumperi 3 cămăși.Le porți, și una din ele îți place foarte mult, iar celelalte 2 sunt ok.Când le porți pe cele ok, poate te vei simți confortabil, dar după 1-2 purtări vei dori să revii la cămașa care îți place foarte mult. Știi că în ea te simți superb și că, atunci când o porți, ziua ta este excelentă!

O tehnică de management al timpului care nu ți se potrivește e ca o cămașă veche care nu-ți place. O poți îmbrăca .. dar abia aștepți să scapi de ea.

Trebuie să treci prin mai multe cămăși până dai de ceva ce ți se potrivește și-ți place.La fel și cu tehnicile, trebuie să treci prin mai multe până când vei rămâne cu una potrivită pentru tine.

Până să ajung la ceva ce mi se potrivește am citit 6 cărți de time management, peste 10 cărți de leadership și am testat cred că sute de tehnici. De la tehnici mărunte (găsite citind Do it tomorrow) și până la sisteme complexe (Metoda Rezultatelor Finale și chiar GTD).

Nu abandona! Cu cât te înțelegi mai bine, cu cât înveți mai mult, cu atât mai repede vei găsi și ceva ce ți se potrivește.

(Am mai primit câteva întrebări legat de problema asta și mă gândesc să scriu un material aici: “Cum să găsești o tehnică de management al timpului potrivită personalității tale”).

2) Tehnica e bună dar tu nu ai încredere că ea va funcționa pentru tine

Am o întrebare pentru tine: ești conștient de puterea mentoratului?În momentul în care ai un mentor și ai încredere în el, ce ai face când el ți-ar recomanda o metodă sau un principiu cu ajutorul căruia să te organizezi mai bine? Nu uita, el știe situația ta și te cunoaște personal.

Când citești o tehnică în 5 pași de pe net ce-ți spui prima oară? Nu funcționează! E prea simplă ca să meargă!

Am scris mai demult un material legat de Do It Tomorrow, una dintre cărțile care mi-au schimbat viața. Știi că-ți pot rezuma principala tehnică din carte într-o propoziție?

Ia toate sarcinile care-ți vin azi și fă-le mâine!

Autorul a fost nevoit să creeze o întreagă carte în jurul acestei tehnici ca să-ți explice de ce funcționează ea pentru tine.

Folosește-te de cei 4 nu: Nu spune “nu” până nu încerci, nu? :)

2. Time managementul nu funcționează, de fapt e vorba de energie/motivație/personalitate/...

Bogdan! Vreau sa ma lamuresti cu ceva. Eu am citit mai multe carti legate de productivitate si am vazut ca se pune accentul pe partea de motivatie si energie. Degeaba inveti tehnici si alte tehnici daca nu ai energia sa faci sarcinile sau motivatia necesara!

Buna Bogdan. Am si eu o intrebare. Am o multime de prieteni pe care as vrea sa ii vad, dar timpul nu imi permite sa ma intalnesc cu toti, pentru ca sunt din gasti diferite si nu stiu cum sa-i adun pe toti. Sunt luni de cand nu am mai reusit sa ma vad nici macar cu rudele. Totul timpul am impresia ca sunt pe fuga, ca nu am timp, dar nici nimic prea concret nu fac. As vrea sa fiu putin mai calma in ceea ce priveste criza timpului si sa reusesc cumva sa-mi fac mai mult timp pentru a ma recrea in liniste, fara sentimentul ca ceva ma apasa si ca ar trebui sa fac altceva decat sa fiu cu prietenii pe undeva. Am pierdut relatii valoroase din cauza ”lipsei” mele de timp si a sentimentului de a pierde timpul. Cum sa fac nu mai fiu in aceasta alergatura continua si sa pot percepe ca timpul trece normal, ca ”am” si eu timp?Multumesc,Andreea

În calitate de trainer de time management mă țin la curent cu toate noutățile care apar în domeniu. Lumea productivității a trecut prin multe schimbări în ultimii ani. S-a trecut de la tehnici la motivație, pe urmă de la motivație la energie și în ultima perioadă s-a revenit la tehnici.

E adevărat că în spatele acestor tehnici se află principii, iar dacă te ghidezi după acele principii vei avea același succes pe care l-ai avea folosind cea mai bună tehnică de time management.

DAR! Și aici e un mare dar, degeaba înveți principiile dacă nu ai încredere în ele; pur și simplu le vei abandona. În procesul de învățare trebuie să ai succese după primii pași ca să fii motivat să continui!

Dacă îți dau “soluția” fără ca tu să fi trecut prin propriile tale greutăți și succese tu o vei vedea din exterior, ca ceva ce “nu se potrivește”.

Și atunci cum pot să te ajut?

Începutul e întotdeauna cu 1-2 tehnici care se potrivesc pentru tine. Aceste tehnici îți garantează un succes, un succes mic dar constant.Când ai văzut că funcționează, îți crește încrederea în trainer și ești motivat să afli ce altceva mai funcționează. Aici pot să-ți ofer adevărata valoare pentru că abia aici vei aprecia și aplica principiile și mentalitatea care stă la baza tehnicilor învățate.

M-am gândit foarte mult cum să-i ajut pe membri CâștigăTimp.ro să treacă prin procesul complet (recunosc că pe situl principal m-am orientat mult pe tehnici, și aș vrea să fac mult mai multe).

O idee ar fi să aduc trainingurile pe care le țin în offline pe online, am deja prieteni care au făcut lansări și m-ar putea ajuta.

Poți să mă motivezi în direcția asta lăsându-mi un comentariu pe site.

3. Depinde de mine să mă organizez, nu de alții / învață să spui NU!

salut, Bogdan!

INTREBARE cu care ma confrunt in prezent: Cum sa spun 'nu'? (<-- mi se fac oferte de colaborare din partea multor colegi, pe directii de lucru destul de variate.eu stiu directia pe care vreau sa ma focusez si as vrea sa refuz toate ofertelecare ma abat de la directia mea. si ma intreb cum sa refuz fara sa fac oamenii sase simta jigniti sau sa simta ca nu vreau sa am de-a face cu ei.)

vorbesti bine, dar eu votez RAPORT.

spor la treaba! :-)Florin

Când intră mai multe persoane în ecuație alegerile se îngreunează.Vrem să ne ajutăm prietenii, familia, nu vrem să părem nesimțiți, vrem să fim oameni buni, ce mai, vrem de toate pentru ceilalți, până când realizăm că am ajuns sclavii dorințelor altora iar noi nu mai avem puterea de a oferi.

Cu cât te dezvolți mai mult în viață cu atât ai mai mult de oferit.

Alegerea ta este simplă: oferi acum din puținul pe care îl ai sau te dezvolți și oferi mult mai mult?

Nu-i pune pe alții deasupra ta și rămâi împăcat cu alegerile pe care le faci. Uite aici o metodă de a face alegeri corecte.

Menține cârma dreaptă și urmărește-ți țelurile. Cu cât ajungi mai departe, cu atât îți va fi mai simplu să oferi ajutor.

(îți mai recomand și 9 moduri de a spune nu)

4. Mă pierd în amănunte

Buna seara,

AJUTOR!!!

Sunt in impas. M-am inscris de 1/2 luna la doua cursuri importante si simt ca bat pasul pe loc. Cursurile sunt online si depinde de mine sa ma organizez zilnic astfel incat in 3 luni sa parcurg toata materia si sa pot sa sustin examenul final. Simt ca ma pierd in amanunte. Desi mi-am facut un plan de actiune, desi citesc si aplic tehnici de organizare a timpului...simt totusi ca nu-mi organizez corect timpul si ca ...timpul ma conduce...

Mi s-ar parea mai eficienta o serie video.

Multumesc

Dacă ești abonat la www.testepsihologice.net ai primit seria mea de articole legate de testul MBTI. Într-un articol menționam tipologia care nu vede pădurea de copaci, un tip de personalitate care se pierde în sarcini mărunte, nu vede sau nu se ține de un plan mare. Pentru oamenii care au această tipologie tehnicile clasice de time management "nu funcționează".

De multe ori acești oameni “suferă” de perfecționism.

Mai jos îți expun problema cea mai mare a perfecționistului și o recomandare în rezolvarea ei.

Perfecționistul are o listă de sarcini de la 1 la 5.Ca să își atingă țelul el trebuie să ajungă la sarcina 5.Începe și lucrează la prima sarcină. Un alt om ar lucra la acea sarcină 2 ore, ar fi mulțumit de ce a făcut și ar trece la sarcina următoare. Perfecționistul în schimb, stă la acea sarcină 5 ore, până când e pe deplin satisfăcut de ea (și chiar și atunci ar face modificări).

Dacă stă 5 ore la o sarcină de 2, cât de motivat crezi că e el să continue cu următoarea? Cât de mult își va menține entuziasmul în fața concurenței (care deja e pe sfârșite?).

Problema perfecționistului este că progresează ca melcul.

Și o primă direcție în rezolvarea ei este să accepte că nu e perfect. Dacă conștientizează că face o muncă *suficient de bună*, că 80% din ce-și dorește e de multe ori suficient, va putea să termine proiectele la timp și, ghici ce!, calitativ le va face tot (puțin) mai bine decât competiția.

5. Nu mă pot concentra

Salut Bogdan! Apreciez foarte mult efortul tau si dedicarea ta pe care o manifesti prestand aceste servicii gratuit, petrecand timpul doar prin a-i ajuta pe altii fara sa astepti ceva in schimb.In legatura cu intrebarea, as dori sa te introduc putin in contextul meu. Sunt elev, in anul terminal, cu inclinatii mai degraba umane decat reale. Am o problema cu planificarea timpului.Serioasa. Am destule sarcini pe care trebuie sa le duc la indeplinire ca si elev, dar nu mai legate de scoala. Reusesc sa-mi propun sa le duc la indeplinire, ceea ce consider ca este de preferat, decat sa nu fac nimic, dar ulterior, nu am capacitatea propriuzisa de a ma apuca de aceste sarcini. Spre exemplu. Stiu ca saptamana aceasta voi avea o lucrare la romana, imi planific ca trebuie sa-mi aloc o zi invatatului in felul urmator: Spre 1 la 2 dupa-amiaza ajung in mare acasa, ma pun sa dorm putin, ma trezesc la 4, incep invatatul , cum mi-am propus, dar apoi nu reusesc ca ma tin de ceea ce mi-am propus si incep sa tratez cu superficialitate invatul, sunt distras de aproape orice, nu reusesc sa ma concentrez, gasesc mult mai captivanta, orice alta activitate, in afara de cea de a invata pentru romana. Si asta e doar un exemplu. Sunt multe altele. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca de fiecare data las lucrurile pe ultimul moment. Ce ma sfatuiesti sa fac? Ce metoda sa aplic, practic vorbind, ca sa reusesc in ceea ce imi propun? Nu vreau aceleasi sfaturi care le tot aud: Gandeste-te la viitorul tau, asta primeaza sau anii acestia sunt cei mai valorosi, daca inveti acum ai mult mai multe sanse de reusita in viata... si tot asa. Nu! Nu ma ajuta cu nimic asta. (la scoala ma numar printre cei buni la invatatura, cu rezultate bune, dar asta se datoreaza doar faptului ca reusesc totusi in ultimul moment sa ma motivez si am capacitatea de a improviza atunci cand sunt pus in fata unei lucrari.)Multumesc anticipat pentru raspunsul tau!

Salut, Ionut sunt.

Imi propun sa fac: sport, citit si studiu muzical in zilele libere de weekend si nu reusesc decat unul. Ma trezesc dimineata la 9 si stau intins 30 min. dupa mananc 30-45 min. dupa care vb la tel ma apuc pe la 11:30 de sport si in pauzele de la sport mai fac curat sau alte lucruri pri casa. imediat e ora 16 si-s frant. mai stau pe net si-a trecut ziua. Poate n-am energie si vointza.

Buna, Bogdan!

In primul rand vreau sa te felicit pentru site-ul tau cu teste...de care le-am spus tutror de pe MIBO, eu necunoscandu-te ...Asa am aflat cu surprindere ca foarte multi, de fapt, stiau de tine...Nu pot sa-ti spun decat sincere felicitari! :-)

In legatura cu "organizarea timpului"...nu am probleme de genul acesta ...eu am alte probleme, care sunt legate de "chef" (sau de lipsa lui mai degraba) si de "concentrare".

Eu,sincer, prefer metoda "raport" decat video.

O zi minunata,Alexandra

Mulți dintre abonații Câștigă Timp au probleme de concentrare. Recent, am ținut un training în Timișoara în care le-am arătat unor studenți o tehnică de concentrare care dă rezultate. Este incredibil de simplă și am primit mailuri în care lumea a avut succes aplicând-o. Tehnica o găsești aici.

Și legat de situația în care tot amâni o sarcină, îți recomand acest material. Tehnica o predau la TOATE trainingurile. Nimeni nu scapă de ea :)(Apropo, aceasta e tehnica prin care studenți de-ai mei au reușit să-și termine dizertația, să învețe pentru bac și chiar să scrie o carte)

6. Găsesc scuze să amân proiectele până în ultima clipă

Problema mea nu e ca nu am timp, problema mea este ca ma amagesc spunandu-mi mereu ca am timp, si aman pana in ultima clipa, evident fiind prea tarziu atunci.Deci, cam ce ar fi de facut?

Buna

TE citesc. imi place ce spui ! LUMEA trebuie schimbata !si ea, lumea, nu se poate schimba daca nu te schimbi pe tine insuti mai intai!problema mea : continuitatea in activitatea personala, in dezvoltare mea profesionala. personala, etc. ( nu ma refer la job ) .Dupa 2 3 zile de munca, imi scade interesul ! motivul? lenea, delasarea ....? in fiecare zi imi propun sa ma tin de program dar, seara imi spun , incep de maine, azi mi e somn, lene sau mai stiu eu ce scuza sau citesc 1 2 pagini si imi zic, ei, lasa pe maine............ cum pot remedia aceasta mica problema ? mentionez ca era FUMATOR inrait, dar acuma 6 ani am SPUS de azi nu mai fumez si NU Am mai pus tigarea in gura ! testul mi a iesit INTJ: Introvert logico-intuitivcu ce ma poti ajuta ?Multumesc pentru rabdare si raspuns.

salut.eu trebuie sa-mi fac teza de master. Am tot timpul la dispozitie, insa nu ma apuc de treaba nici eu nu inteleg de ce. As vrea sa stiu cum sa ma mobilizez pentru ca timpul trece si eu nici macar aparatul categorial nu-l am.

Nu mă apuc de treabă pentru că: (și aici vine o listă gigantică de motive, ce mai, de toate pentru toți).

Uneori, la traininguri, încep trecând pe flipchart toate problemele cu care se confruntă participanții. Pe urmă le luăm pe fiecare la rând și, împreună, învățăm cum să depășim problema.

Modul în care fiecare persoană depășește un moment din viața ei este unic și specific acelei persoane. Cu toții ne confruntăm cu situații dificile și, când ne-am învățat lecția, le depășim.

Ce am observat că este incredibil de eficient în majoritatea problemelor umane este primul pas. În momentul în care ai făcut primul pas în rezolvarea problemei, ai încetat cu procesul de învinovățire, ai încetat cu gândurile care te trag în jos și ai început procesul de rezolvare.

Primul pas face diferența între teoreticieni și oamenii care au rezultate. Oricât de grea e licența la care lucrezi, oricât de dificilă e problema în care te afli, în momentul în care ai început să faci ceva, felicitările mele!, jumătate din drum e deja parcurs.

Am publicat și o tehnică de auto motivare care se bazează pe acest prim pas: Tehnica Succesul Aduce Succes!

7. Nu am timp!!!

Eu nu am timp suficient ca sa invat pentru facultate...nu stiu cum as putea sa-mi organizez timpul pentru ca sa nu fiu asa de aglomerata in perioada sesiunii...stiu ca ideal ar fi studiul zilnic dar ce te faci cand nu prea poti respecta programul acesta?Astept sugestii si multumesc anticipat! :)

Buna !. Numele meu este Gina .... intrebare pentru CASTIGA TIMP ( mare proiect ) hmm.. nu stiu de fapt cum sa organizez cele 24 de ore astfel incat sa imi ajunga . Uite cum e situatia mea ... si apoi ajung repede si la intrebare: trebuie sa lucrez full time ca sa pot supravietuii, si sa merg la facultate .. (cam toti am facut asta nu e nimic nou pana aici ) dar .. vreau sa ma apuc sa invat o limba straina acasa singura cam greu dar nu imposibil . vreau sa si invat cate ceva de pc gen office, php ,html . exact lucrurile care ma pot ajuta in obtinerea uni loc de munca mai bun .. si nu mi ajung orele ziua mea se rezuma la munca de la 7 la 15 ( teoretic ) cand ies de la munca vreau sa fug spre facultate .. dar nu prea se poate ,cand sunt in tura de dimineata ies tarziu si nu ajung . iar cand sunt dupa amiaza nu ajung deloc. Ajung acasa obosita si foarte trista .incercand sa mai aplic la niste joburi pe vreun site de recrutare. Intrebare : CUM POT SA COMBIN MUNCA FACULTATEA SI ORELE DE STUDIU ACASA ? e mai bine sa mi fac un orar ca la scoala ? luni ora de engleza si pac ma bag in fata laptopului cand vin de la munca . sau marti ore de studiu php si tot eu cu cearcane in fata laptopului studiind limbajul html ..cel mai important lucru pentru mine este sa fac facultatea si imi pare enorm de rau ca nu pot invata ca un student .ca nu pot da mereu pe acolo .imi pare foarte rau ca nu stiu cum sa am mai mult timp pentru lucrurile de mai sus ..simt ca timpul zboara Multumesc foarte mult , orice sfat vine de la tine este grozav , orice material de pa prietenul tau Pera sau Marius SIMION . orice mail de la Theona . ma face sa ma simt mai bine . Astept cu nerabdare sa treaca 3 zile

Salut,Bogdan!

O sa incerc sa fiu cat mai scurt :)Ziua mea incepe cu trezirea la ora 06:00 si se incheie undeva intre 23:30 - 00:00

De la 7 incep munca si termin la 19 ,deci pierd 12 ore doar la munca.Lucrez la o firma de renovari,asa ca, ajung destul de obosit acasa.Timpul meu liber inseamna intre 19 si 23:30. In acest timp trebuie sa mananc,sa ma spal si poate sa merg la magazin sau sa ies in oras.Se mai adauga: cursul MIB,cursurile pentru web design,cititul , si ar mai fi si altele ...De cand am inceput cursul MIB,saptamanile parca zboara si nu mai pot face fata.

Visul meu e sa pot face bani din web design ca sa renunt la jobul actual,dar pana atunci sunt obligat sa urmez acest program.Deci ,ce zici? Exista o solutie "magica" sa recastig controlul asupra timpului meu ?

O zi frumoasa iti doresc si eu.Gygs

Cum sa ma organizez mai bine ? Sa evit timpii morti ?

buna, nu stiu ce intrebare sa ti spun insa iti pot spune doar in ce impas ma aflu: nu reusesc sa mi fac timp pentru calatorii din cauza muncii mele( lucrez in ture 12/24, 12/48). in urma testului mbti am aflat ca sunt o INTJ. m am recunoscut in descrierea data pe mailul raspuns. pana aici toate bune si frumoase, a-i spune, si care ar fi problema? ok. sunt divortata cu copil de 4 ani. e destul de greu si de refacut viata personala deoarece copilul e prioritatea mea nr 1 si asta imi ocupa f mult timp. varsta mea ... 29 ani tocmai impliniti. sunt curioasa ce recomandari mi-ai da. ms.

Dumnezeule Bogdan, nici macar tu nu cred c-ai fi in stare sa-mi manageriezi timpul. Timpul este cel mai mare dusman al meu si mereu sunt in "razboi" cu el. Am zeci de activitati, 2 organizatii de care ma ocup, un centru de tineri cu dizabilitati, lucrez ca terapeut la o clinica psihosomatica , sunt profesor educator la o gradinita privata, evaluator la un centru de surdo muti , sunt ultimul an si la a 3-a facultate, am un proiect la MBA Bucuresti si trebuie sa-mi termin si-o carte de care abia m-am atins in ultima perioada, dar care pana la sf lui martie trebuie s-o editez. Deci, daca ai vreun plan pt mine, te rog sa mi-l spui. Daca as fi avut si-o viata personala, cred ca trebuia sa ma interbnez eu:))Chiar iti citeam zilele trecute articolele, te felicit si meriti toata admiratia mea. Cu stima,

Ada.

Buna Bogdan !

Aceasta este cea mai mare problema pe care o am legata de organizarea timpului.

Incep facultatea peste 6 luni , pana atunci am timp liber. Mi-am propus sa folosesc acest timp pentru dezvoltarea mea personala, sa citesc carti genul "Personalitatea Alfa ", sa aflu cum sa-mi impart timpul, sa fac sport mult, sa mai calatoresc, etc. Ideea este ca ma trezesc aproape in fiecare dimineata la ora 6 (uneori la 7 cand sunt mai lenes ) . Ador primele 2-3 ore ale diminetii caci simt ca sunt "cu mine" , am timp suficient sa fac orice vreau , parca nu exista timp in acele momente ci doar eu cu energia mea.

Insa dupa ora 10 incep sa fiu asaltat de alte mici activiati : ma trimite mama la piata , mai fac ceva ordine prin casa si nici nu-mi dau seama cum trece timpul. E deja dupa-amiaza. Mai merg la sala si vin acasa si constat ca este ora 6-7. Mai am 3 ore si ma culc de seara. Cum se face ca s-a scurs pe langa mine tot acest timp ? De ce nu l-am putut umple cu energie si creatie ca in primele ore ale diminetii ?Imi planific cu o seara inainte toate activitatile pentru a 2-a zi dar nu reuesc sa le indeplinesc pe toate, desi imi incep ziua cu cea mai importanta activiate din program.Nu prea stiu cum sa-mi fac programul pe o zi ,o sapt . Eu le scriu intr-un caiet , dar ma gadeam sa folosesc o agenda care are ziua impartita pe ore . As dori sa aflu niste metode eficiente de a-ti imparti, organiza timpul si cum sa-ti notezi activiatile propuse. (Nu vreau sa imi fac pe PC programul)

Iti multumesc !

Am primit zeci de mailuri cu această problemă comună, lipsa timpului. Oameni care se confruntă cu situații diverse mi-au trimis mail în speranța că-i voi putea ajuta.

În acest raport am răspuns la temele comune din întrebările pe care le-am primit dar sunt multe alte întrebări la care nu le pot răspunde oricât de mult m-aș dedica. Raportul l-am compilat într-un interval destul de mare și “m-a secat” de energie. Vreau să găsesc o metodă mai eficientă de a te învăța cum să depășești această problemă.

În toate trainingurile pe care le țin, cer feedback participanților. Cer feedback la sfârșitul trainingului și la o lună după. Pe baza acestui feedback am descoperit ce funcționează la oameni, care tehnici și principii au succes și care nu au.Oamenilor cărora le fac coaching, le ofer și acces la un curs online, privat, în care am filmat multe dintre metodele și principiile acestea.

Momentan nu am să distribui cursul, vreau doar să te anunț că lucrez la el și am să introduc în el multe dintre temele din acest raport și din celelalte mailuri la care nu am reușit să răspund.

Te voi ține la curent pe mail cu progresul pe care-l fac și cu momentul lansării cursului.

Îți doresc o zi plină de succes!

PS: Dacă ți-a plăcut materialul și dorești să primești un ghid exclusiv despre Cum să câștigi o oră pe zi și încă 3 bonusuri: Cea mai bună tehnică de automotivare, Crește-ți puterea de concentrare instant! și Poți să faci munca a 30 de oameni?, intră pe www.castigatimp.ro/carte pentru a le descărca gratuit!

Poţți accesa restul materialelor pe: http://www.castigatimp.ro/carte


Recommended