Click here to load reader
Date post: | 14-Aug-2015 |
Category: |
Documents |
Upload: | ruxandra-push |
View: | 32 times |
Download: | 3 times |
Click here to load reader
I.FRACTURI
1.Generalitati
Fractura este o afectiune traumatica, o leziune de grade variabile, in
structura unui os, produsa de agenti mecanici de intensitati diferite.
Se defineste ca o solutie de continuitate ce intereseaza un os sau un
cartilaj.De cele mai multe ori traumatismul care a produs modificarile osoase
produce si leziuni ale tesuturilor din jur, adica: rupture de periost, rupture de
tendoane, smulgeri de fibre musculare, rupturi vasculare sau desprinderi de
fragmente osoase.
Fracturile:
- sunt 10% din totalul traumatismelor
- sunt de 10 ori mai frecvente decat luxatiile
- se intalnesc la toate varstele, mai frecvent intre 20 - 40 de ani
- la copii, frecventa fracturilor este mai mica, datorita elasticitatii mai
mari a osului si greutatii mai mici a copilului
- la batrani, fracturile se produc mai frecvent, la traumatisme de
intensitate foarte mica, datorita fragilitatii osoase prin osteoporoza
2.Etiologie
1.Factori mecanici
2.Factori proprii sistemului osos
1.La producerea unei fracturi, practic, se asociaza mai multi factori, ce
sectioneaza pe regiunea unui os, neadaptat functional sa suporte aceste forte,
care-i depasesc rezistenta si elasticitatea.Unii factori actioneaza asupra
osului direct, iar altii indirect.Exemplu:
- socul, impuscarea, gaurirea cu obiecte ascutite lezeaza osul direct
- compresiunea, tasarea, indoirea, tractiunea, torsiunea, forfecarea
traumatizeaza osul indirect, ducand la ruperea lui.
2.Anumite modificari patologice in dezvoltarea sau structura osului, duc
la reducerea rezistentei mecanice a osului si devine mai vulnerabil.Aceste
fracturi se numesc fracturi cu os patologic.
Fractura poate interesa orice segment scheletic, dar osul lung este
locul de electie al fracturilor, la nivelul oricarei portiuni ale sale: epifiza,
diafiza, metafiza.
3.Mecanismul de producere
Este complex si asociaza mai multi factori.
Fracturile pot fi:
1. fracturile directe, adica fractura a aparut acolo unde a actionat forta
(zdrobire, soc violent, compresiune). Se intalnesc in marile accidente si cel
mai frecvent sunt insotite de leziuni ale partilor moi.
2. fracturi indirecte, adica fractura se produce in alt loc de unde a actionat
forta.Acest tip de fractura aparut prin mecanism indirect este cel mai
numeros (torsiune, tractiune, smulgere)
3. fracturi incomplete - la care traiectul de fractura este partial si nu
separa fragmentele fracturate.Se produce mai frecvent la copii. Ex:
infundarea la oasele craniului, fractura in “lemn verde” cu interesarea
corticalei osului, fisurile.
4. fracturi complete - in care traiectul de fractura intereseaza intreaga
fusiune a osului si separa complet doua sau mai multe fragmente
fracturate.Dupa traiect, numar de fragmente si mecanism de producere, se
pot clasifica in:
- fracturi bifragmentare
- fracturi cominutive (mai multe traiecte)
- fracturi bifocale
- fracture prin smulgere
- fracturi prin tasare
- fracturi prin separatie
Traiectul de fractura poate fi:
- transversal
- ramificat
- oblic
- longitudinal
- spiroid
- nearticular
- articular
- intraarticular
In cazul fracturilor complete cu 1, 2 sau mai multe fragmente in
focarul de fractura, acestea pot ramane in contact nedeplasate sau se pot
deplasa.In acest caz se poate considera:
- fractura fara deplasare in focar
- fractura cu deplasarea fragmentelor in focarul de fractura, fata de
cele 3 planuri: frontal, transversal, sagital (angulare de fragmente,
incalecare de fragmente, intrepatrundere, translatie, rotatie)
5. fracturi inchise, simple in care segmentele osoase sunt acoperite cel
putin de piele
6. fracturi deschise, expuse, complicate in care pielea a fost lezata si osul
ajunge in contact cu exteriorul.Aceste fracturi au potential mare de a
dezvolta infectii (osteita, osteomielita) care vor intarzia vindecarea sau vor
duce la complicatii (calus vicios, pseudoartroza, distrugere osoasa)
7. fracturi insotite de leziuni ale partilor moi - aspectul cauzal al fracturii
sau fragmentelor ascutite ale oaselor fracturate pot cauza leziuni ale partilor
moi, in timpul sau dupa momentul producerii fracturii.Acestea constau in
leziuni musculare, vasculare, nervoase care se adauga leziunilor
pielii.Inducerea asociata a acestor leziuni produc tulburari de miscare,
hematoame locale, necroze, cangrene, paralizii sau tulburari
senzoriale.Pentru leziunile partilor moi care insotesc o fractura se vor folosi
alte tehnici de examinare decat radiografia.
4.Simptomatologia
Fractura impreuna cu leziunile de parti moi, inclusiv hematomul local
sau la distanta, constituie focarul de fractura
Acest focar este centrul de unde pleaca toate tulburarile care dau
tabloul clinic al fracturii.
Tabloul clinic al fracturii are:
1. Semne generale
2. Semne locale
1. Semnele generale:
- indispozitie generala
- stare generala putin alterata
- febra, subfebrilitate
- frisoane
Tulburarea starii generale este urmarea resorbtiei din focarul de fractura.
2. Semne locale pot fi de:
- probabilitate; sunt importante si trebuie cercetate atent
- certitudine( siguranta)
• DUREREA este semnul constant si valoros.ea apare si se localizeaza
destul de exact la sediul fracturii.Durerea poate fi un element socogen
care poate cauza socul traumatic.
• ECHIMOZA apare imediat daca focarul de fractura este mai
superficial si mai tarziu, daca focarul de fractura este mai profound si
acoperit de masa musculara bine reprezentata.
• HEMATOMUL poate fi redus de volum daca nu s-a rupt un vas mare,
sau foarte mare in cazul rupturii unui vas important insotit de
declansarea unui soc hemoragic.
• DEFORMAREA REGIUNII este un semn important, uneori tipic care
ajuta, dupa o examinare atenta, la precizarea diagnosticului de
fractura.
• SCURTAREA REGIUNII uneori este evidenta, in cazul oaselor lungi
dar, un examen atent face deosebirea intre fractura si luxatie atunci
cand scurtarea este insesizabila.
• IMPOTENTA FUNCTIONALA apare datorita lipsei de continuitate
la parghia osoasa.Durerea este cea care determina de cele mai multe
ori impotenta functionala.Atunci cand radiografia arata o fractura cu
fragmente de os angrenate, se vor interzice miscarile pentr ua anu
dezangrena fragmentele in focar, marind astfel sansele de insanatosire
Semnele de certitudine (siguranta)
Au valoarea cea mai mare si trebuia cautate cu grija.
• MOBILITATEA ANORMALA – cu manevre blande se cauta
depistarea fracturii pe oase.Manevrele sunt foarte dureroase si de cele
mai multe ori este neindicata manevra de mobilizare a fragmentelor in
focarul banuit fracturat.
• CREPITATIA OSOASA – se percepe odata cu incercarea de
mobilitate normala a segmentului de os.
• INTRERUPEREA CONTINUITATII OSOASE – se apreciaza
prin palpare si gasirea lui reprezinta un semn pretios.
• NETRANSMITEREA MISCARII DE-A LUNGUL OSULUI- este
un semn aproape sigur de fractura complexa.Examenul radiologic trebuie
facut inainte de orice tentativa de reducere si cel putin in doua incidente.
Alte semne locale:
• FLICTENELE – sunt un semn tardiv si se datoreaza decalarii
epidermei de catre plasma sau sange, din focarul de fractura.
• TEMPERATURA RIDICATA LOCALA – se datoreaza
vasodilatatiei mari din focarul de fractura.
• EDEMUL LOCAL – se datoreaza vasodilatatiei locale si
tulburarilor de reflexe pornite din focar (compresiune de circulatia de
intoarcere)
5.Complicatiile fracturilor
1.Complicatii generale imediate
2.Complicatii locale - imediate
3.Complicatii locale - tardive
1. Complicatii generale - imediate
- congestia pulmonara
- tulburari urinare (retentie) la batrani
- infectie urinara
- diabet zaharat decompensat (acidoza)
- embolie gazoasa
2. Complicatii locale - imediate
- leziuni musculare
- leziuni nervoase
- tromboza osoasa
- ischemie periferica
- fractura deschisa
3. Complicatii locale - tardive
- calus vicios (dupa fractura incorect redusa)
- intarzierea in consolidare (datorita unei reduceri imperfecte)
- pseudoartroza (persista mobilitatea intre fragmente, fara durere)
- osteoporoza posttraumatica
- osteom periarticular posttraumatic
6.Tratamentul fracturilor
1. Tratament ortopedic
2. Tratament chirurgical
1.Tratamentul ortopedic - realizeaza reducerea fracturii
- imobilizarea fracturii
Reducerea fracturii se efectueaza prin manevre externe cu mana sau
dispozitive mecanice.Reducerea se realizeaza prin tractiune intr-o singura
sedinte sau daca nu se obtine rezultatul dorit, se recurge la tractiune continua
cu ajutorul unei extensii.
Imobilizarea fracturii se face cu aparat gipsat dupa ce s-a efectuat o
reducere corespunzatoare.Aparatul gipsat trebuia sa cuprinda obligatoriu o
articulatie deasupra si una dedesubtul focarului de fractura, pentru a asigura
o imobilizare buna a segmentului fracturat.Daca din cauza edemului local
sau a varstei inaintate nu se poate aplica aparatul gipsat, se va recurge la
tractiune continua simpla asociata cu suspensie.
2.Tratamentul chirurgical vizeaza deschiderea focarului de fractura,
reducerea fragmentelor la vedere, curatirea focarului si fixarea de implante
metalice care vor realiza o imobilizare robusta.Acest procedeu, numit
osteosinteza, permite o recuperare functionala mai rapida, in asociere cu
kinetoterapia, fizioterapia, masajul si salinoterapia.
Dupa osteosinteza, mobilizarea mai rapida a articulatiilor, previn
trombozele,anchiloza, redoarea articulara.
7.Evolutia fracturilor
Sub tratament ortopedic conservator sau chirurgical, fracturile pot evolua:
1 - spre vindecare
2 - se pot complica
II. FRACTURILE MALEOLARE
1.Notiuni de anatomie
Articulatia tibio-tarsiana este articulatia dintre picior si gamba formata
din articularea tibiei cu peroneul si celor doua oase cu talusul situat inferior.
Articulatia tibio-tarsiana este formata din:
• epifiza distala a tibiei
• epifiza distala a peroneului
• astragal
Extremitatea distala a tibiei prezinta:
• medial: o proeminenta osoasa puternica numita maleola tibiala care
prelungeste fata mediala a epifizei tibiale
• lateral: o suprafata articulara pentru peroneu
• inferior: o suprafata articulara pentru astragal.
Extremitatea distala a peroneului prezinta:
• lateral: o prelungire care proemina sub piele si coboara mai jos decat
maleola tibiala, numita peroniera.Aceasta prezinta o suprafata
articulara triunghiulara pentru astragal
• medial: o suprafata articulara pentru tibie si alta suprafata articulara
pentru astragal.
Astragalul face parte din oasele tarsului si se articuleaza superior cu
tibia si peroneul, inferior cu calcaneul, iar anterior cu scafoidul.
Articulatia tibio-tarsiana are forma unei scoabe osoase care este insa bine
modelata pe astragal.Cele doua maleole, ca doua varfuri laterale, prind bine
fetele laterale ale astragalului si servesc de directie pentru miscare.Astfel,
practic singura miscare in articulatia tibio-tarsiana este: flexia si extensia.
Ligamentele sunt puternice uc dispozitie triunghiulara si leaga maleolele,
astragalul si calcaneul.
Celelalte miscari, adductia, abductia, supinatia si pronatia, se petrec in
articulatiile sub-astragaliene si intertarsiene.
Articulatia tibio-tarsiana, fiind o artciulatie cu miscari restrinse la
flexie si extensie, va fi fortata in cazul miscarilor violente de adductie si
abductie a piciorului, rezultand fracturi maleolare, cu sau fara dislocarea
gleznei.
2.Clasificarea fracturilor maleolare:
1.Clasificare ASIF (Academia chirurgilor de ortopedie americani)
2.Clasificarea genetica: adica dupa mecanismul de producere, adductie,
abductie si rotatie externa.
1.Clasificarea ASIF, imparte fracturile maleolare in 3 tipuri:
a). fracturi situate sub sindesmoza tibio- peroniera.Instabilitatea in focar
este rara su dupa o repunere in rapoarte anatomice, rezultatul este bun.
b). lezarea peroneului la nivelul sindesmozei tibio-peroniere insotita de
50% din cazuri si cu fractura maleolei tibiale
c). fractura maleolei peroniere deasupra sendesmozei tibio-peroniere.
Tipurile de fracturi b si c, necesita repunere pri nmetode sangerande
insotite de reducerea diastazei tibio-peroniere.Mobilizarea bolnavului este
precoce, dar fara incarcare, adica fara a lasa greutatea corpului pe membrul
lezat.
2.Clasificare genetica, se pare a fi cea mai clara, ea arata mecanismul de
producere al fracturii, modul de actiune al agentului traumatic si leziunea
osoasa.
Mecanismul obisnuit al fracturiilor maleolare este o miscare fortata si
violenta a piciorului in interiorul scoabei maleolare (adductie, abductie,
rotatie externa, rotatie interna).
• Piciorul in timpul mersului poate ramane fix sau fixat in ceva
in timp ce gamba sau corpul continua miscarea.
• La un pas gresit, piciorul se rasuceste si gamba ramane in
pozitie normala.
• Miscari exagerate de extensie, flexie sau adductie a piciorului
pe gamba.
• Caderea pe piicorul rasucit sub corp
• Caderea din sa a calaretilor cand piciorul ramane agatat de
scara.
TALUSUL JOACA UN ROL DECISIV IN PATOGENIA FRACTURILOR
DE GLEZNA.
De regula, in producerea fracturilor maleolare, sunt combinate intr-o
singura miscare a labei piciorului doua miscari:
a). adductie + supinatie
b). abductie + pronatie care fiind violente depasesc mobilitatea unica de
flexie - extensie a piciorului, producand fracturile maleolare.
A). FRACTURI MALEOLARE PRIN ADDUCTIE:
- fractura unimaleolara externa cu smulgerea varfului maleolei externe
peroniere
- fractura bimaleolara, atunci cand violenta traumatismului continua si
astragalul se rastoarna inafara, prin fata lui interna va apasa inauntru si in sus
pe maleola interna, pe care o fractureaza.
- fractura verticala a maleolei externe este rara, se produce prin smulgerea
marginii anterioare a maleolei externe care este rezultataul unei miscari
fortate de rasucire si adductie a antepiciorului tensionand partea anterioara a
ligamentului peronier.
Fractura maleolei externe cu dislocarea articulatiei gleznei se numeste
fractura DUPUYTREN.
B). FRACTURI MALEOLARE PRIN ABDUCTIE
- aceste fracturi maleolare prin abductie sunt mai grave decat cele
produse prin adductie.Miscarea fortata si violenta de rotatie inafara a
piciorului si abductie, pune in tensiune ligamentul puternic lateral intern,
care smulge maleola interna, la varf sau la baza, realizand:
- fractura unimaleolara interna
Daca traumatismul continua si are intensitate foarte mare, astragalul se
elibereaza de la locul lui, se rastoarna inauntru si forteaza maleola externa
inafara si in sus producandu-se fie:
• fractura bimaleolara fara deplasare, este cea mai frecventa
• fractura bimaleolara cu diastaza tibio-peroniera inferioara, in care
astragalul rupe ligamentele de legatura intre tibie si peroneu, scoaba
tibio-peroniera largindu-se anormal (POTT)
• fractura bimaleolara mai poate fi asociata cu fractuara marginii
anterioare, posterioare sau externe a tibiei; la fractura pura
bimaleolara se pot adauga frecvent si alte leziuni ale tibiei, adica un al
3-lea fragment osos care se poate desprinde din tibie.Fragmentul poate
fi mic, triunghiular si apare in cazul fracturilor bimaleolare joase.Cand
fragmentul este voluminos permite luxatia piciorului.
3.Simptomatologie
Simptomatologia este variata,de la semne discrete, pana la
simptomatologie deosebita,grosolana.
La fracturile unimaleolare, fara dislocare:
Tabloul clinic redus: a) durere care se calmeaza la repaus
b) mers dureros, dar posibil
c) impotenta functionala, relativa
d) edem localizat in regiunea maleolei lezate
(interna sau externa)
e) echimoza, apare tardiv si este intinsa spre
picior si planta.
La fractura bimaleolara, fara deplasare:
a) durere vie, accentuata de palpare la nivelul maleolelor
b) mersul imposibil
c) impotenta functionala
d) edem pronuntat la glezna si picior
e) echimoza extinsa, la picior si planta care apare tardiv
f) mobilitatae anormala a extremitatii inferioare a gambei
g) crepitatii osoase, percepute atat de examinator, cat si de bolnav la
tentativa usoara de mobilizare in glezna.
La fractura bimaleolara, cu dislocare:
- tabloul clinic este destul de caracteristic:
a) durere vie, spontana sau
b) impotenta functionala in articulatie
c) mers imposibil
d) edem extins pe laba piciorului si fetele laterale ale gambei, cu
tegumente foarte intinse
e) echimoza extinsa mai ales in sus de articulatie
f) largirea transversala anormala a gleznei (semn aproape sigur de
dislocare -diastaza-) fata de glezna sanatoasa
g) crepitatii osoase
h) balotarea piciorului
i) subluxarea sau rasturnarea piciorului inafara sau inapoi (semn
caracteristic pentru fractura trimaleolara)
Fracturile cominutive, cu traiecte multiple si neregulate, (adevarate
spargeri a extremitatii tibiale urmata de patrunderea astragalului intre
fragmente -luxatie centrala a astragalului-) este exceptionala.
4.Examinari paraclinice
a) RADIOGRAFIA SIMPLA este absolut necesara,este importanta si
permite un diagnostic excelent.Se efectueaza in incidente: fata, profil si
oblice, pentru a oferi cat mai multe informatii despre traiectele de fractura,
dislocari, rapoartele fragmentelor osoase si afectarea spatiului
articular.Aceste informatii sugereaza indicatia terapeutica, evolutia si
recuperarea.Radiografia nu este de cele mai multe ori suficienta si se va
completa cu:
b) TOMOGRAFIA
c) ARTERIOGRAFIA
5.Complicatii
Complicatiile sunt: 1. imediate
2. tardive
1.Complicatii imediate
1.a. Leziuni vasculare:
- echimoze
- flictene
- necroze cutanate
- edemele
- fenomene de ischemie, prin comprimarea vaselor tibiale de catre
fragmentele osoase sau de catre aparatul gipsat prea strans.
1.b. Leziuni ale nervilor (nervul peronier comun, nervul sciatic popliteu
extern) - sunt rare
1.c. Fractura deschisa, cu consecinte grave infectioase - supurative
exterioare (osteoartrita supurativa secundara)
2.Complicatii tardive
2.a. Calusul vicios - apare ca o consecinta a unui tratament neadecvat care
duce la: redoare articulara, artroza tibio-tarsiana, si deficit functional in
articulatia gleznei.
2.b. Redorile gleznei - apar dupa imobilizari indelungate, insotite de
dureri, edem si impotenta functionala cu limitarea flexiei piciorului.
2.c. Artroza tibio-astragaliana - apare aproape inevitabil dupa o fractura
insotita de esec terapeutic.
2.d. Pseudoartroza - poate aparea dupa fractura maleolei interne, atunci
cand intre fragmentele osoase se interpun tesuturi fibroase (tendon tibial
posterior) sau in caz de fracturi complicate ale extremitatii distale ale tibiei
operate inadecvat.
6.Tratamentul
Este de 2 tipuri:
a) TRATAMENTUL ORTOPEDIC - care are cateva avantaje, adica
exclude posibilitatea complicatiei cu infectie si este mai simplu.Se poate
ajusta in timp, in functie de evolutia edemului si afectarii partilor moi, care
au suferit alaturi de oase in traumatism.De asemenea, imperfectiunile
terapeutice sunt mai bine tolerate.Dupa o reducere manuala se aplica
imobilizarea in aparat gipsat femuro - podal (4 saptamani) apoi gambiero -
podal (4 saptamani) si inca 4 saptamani aparat cu
b) TRATAMENTUL CHIRURGICAL este de preferat in cazul fracturilor
severe si instabile (bimaleolare, trimaleolare, cu dislocare) sau in cele cu
complicatii multiple secundare.
Tratamentul chirurgical este preferat de persoanele active pentru ca
metoda chirurgicala asigura o refacere functionala fiziologica a gleznei,
asigurand refacerea scoabei tibio-astragaliene.De asemenea, metoda
sangeranda se utilizeaza la cei polifracturati si la cei la care tratamentul
ortopedic a esuat.
Metoda chirurgicala efectueaza reducerea sangeranda urmata de
osteosinteza si imobilizarea suplimentara in aparat gipsat.
Osteosinteza se realizeaza, in functie cu aspectul din focarul de fractura
cu: suruburi, brosa, bucla de sarma in "8", placa cu suruburi.De multe ori
suruburile se scot dupa opt saptamani de imobilizare gipsata, pentru a
permite functionarea normala a scoabei tibio-astragaliene si pentru a nu se
rupe.
7.Tratamentul complicatiilor
Fractura deschisa:
- toaleta chirurgicala
- osteosinteza
- imobilizare gipsata
- grefare tegumentara secundara, dupa rezolvarea leziunilor osoase,
preferandu-se a se amina inchiderea plagii.
Calusul vicios care dezaxeaza piciorul:
- tratament chirurgical pentru prevenirea deficitului functional,
efectuandu-se corectia osoasa suplimentara (osteotomie).
Anchiloza secundara:
- Tratament chirurgical cu osteosinteza (fixator extern sau cui-placa)
Proteza totala de inlocuire a gleznei deterioate nu si-a dovedit eficienta
in timp.
Pseudoartroza:
- tratament chirurgical cu osteosinteza prin surub si grefa osoasa.
8.Tratamentul de recuperare functionala
Va tine cont de:
- problemele legate de traumatismul de glezna propriu-zis
- de deficiente existente ale coloanei vertebrale si membrelor
- boli asociate
Recuperarea functionala se face in timpul imobilizarii prin:
a) gimnastica circulatorie
b) gimnastica pozitionala
c) gimnastica activa libera
d) gimnastica de tonifiere musculara
e) gimnastica de contractii izometrice
f) gimnastica activa, cu rezistenta, in articulatiile libere
Recuperarea se efectueaza la indicatia si sub supravegherea
kinetoterapeutului.
Scopul recuperarii functionale inca din perioada de imobilizare, este
prevenirea tulburarilor circulatorii periferice si tonifierii musculaturii
necesara perioadei de dupa imobilizare.
Postimobilizare imediat, timp de 8-10 zile se face o recuperare prin
metode electrofizioterapeutice, pentru o mai buna restabilire a functiei
musculare, articulare, a staticii si mersului (gimnastica, masaj,
electroterapie).
Metodele de recuperare functionala prin electroterapie sunt excluse la
cei care au in focarele de fractura materiale de osteosinteza.
Reluarea mersului se va face numai la indicatia medicului, la inceput cu
sprijin adecvat (carja, baston) si se va renunta la acestea, in functie de
deficitul de mers recuperat.
Gimnastica subacvatica are o mare eficienta.
Scopul final al tratamentului este recuperarea functionala totala.
BIBLIOGRAFIE
1. AFECTIUNI OSOASE - INFLAMATII, FRACTURI
A. COSACESCU - profesor de clinica chirurgicala si
ortopedica
Editura H. Weltaer, Sibiu.
2. RADIOLOGIE. IMAGISTICA MEDICALA
S.A. GEORGESCU - C. ZAHARIA
Catedra de Radiologie a Spitalului Clinic Fundeni - Spitalul Clinic
Militar central
3. PRECIS PE RADIO-DIAGNOSTIC
PROF. E. FORGUE
4. CHIRURGIA TRAUMATISMELOR OSTEOARTICULARE
IFRIM M. , MICULESCU GH. , DIACONESCU M.
Editura Militara, Bucuresti
5. RADIODIAGNOSTIC OSTEOARTICULAR
PANA I. , ROVENTA M. , VLADAREANU M.
Editura Medicala, Bucuresti
6. RADIOLOGIE MEDICALA
I. BIRZU
Editura Didactica si Medicala, Bucuresti
7. ANATOMIA SI FIZIOLOGIA OMULUI - COMPENDIU
CEZAR NICULESCU - BOGDAN VOICULESCU
Editura Corint, Bucuresti
CUPRINS
I. FRACTURI
- GENERALITATI
- ETIOLOGIE
- MECANISM DE PRODUCERE
- SIMPTOMATOLOGIE
- COMPLICATII
- TRATAMENT
- EVOLUTIA FRACTURILOR
II. FRACTURILE MALEOLARE
- GENERALITATI
- CLASIFICAREA
- SIMPTOMATOLOGIE
- EXAMINARI PARACLINICE
- COMPLICATII
- TRATAMENTUL
- TRATAMENTUL COMPLICATIILOR
- TRATAMENTUL DE RECUPERARE FUNCTIONALA