1.Obiectul si necesitatea expertizei marfurilor.Odata cu avansarea social-economica a comunitatii umane a aparut necesitatea de a rezolva

unele problem cu character ethnic,commercial,economic s.a apelin la constatare sau opinia unui specialist intr-un domeniu anumit de cunoastere in scopul reflectarii unor chestiuni problematice in fata organelor judiciare sau in fata partenerilor unui contract economic.Cu alte cuvinte,apare necesitatea de a supune esenta problemei aparute unei expertise,efectuata de un specialist in domeniu cu ajutorul careia se pote stabili realitatea faptelor.

Progresul rapid al stiintei si tehnicii inregistrat mai ales in ultimele decenii a asigurat o expansiune fara precedent a expertizei intilnita aproape in toate domeniile activitatii omenesti.Expertiza este considerate ca fiind necesara numai in acele cazuri in care se pot da interpretari diferite unor probleme pentru a caror solutionare sunt necesare cunostinte de o deosebita competent tehnica,economica,medicala etc.Expertiza constituie un mijlioc de proba prin care in baza unei activitati sau cercetare desfasurata prin folosirea unor metode stiintifice,expertul aduce la cunostinta organului interesat,concluzii motivate stiintific.

Cu toata importanta atribuita in present expertizei trebuie de mentionat ca opinia expertului nu are o forta brobata absoluta,fiind supusa liberei aprecieri a organului judiciar pe care il ajuta sa-si formeze o opinie proprie.

Pentru ca sa apara cit mai putine neintelegeri in activitatea social-economica a populatiei este necesar ca calitatea produselor si a serviciilor ocordate pe piata sa corspunda unor norme aratate standardele nationale si internationale.In scopul confirmarii calitatii produseloracestea se supun unor expertise care stabilesc corespunderea lor cu cerintele standardelor.

Aceasta activitate se numeste certificare in urma caruia se eliberaza un document numit certificate de conformitate.

Expertiza are ca obiect stabilirea exacta a calitatii reale a loturilor de produse, din punct de vedere static sau dinamic in relatie cu conditiile cauzale, locul si imprejurarile care au generat abateri de la calitatea prescrisa si de la calitatea contractuala in timpul fabricarii sau circulatiei tehnice.

2. Notiunea de expertiza si clasificarea expertizelorNotiunea de expertiza deriva din latinescul experior (a incerca,a proba) avind semnificatia

cercetarii unei probleme de un specialist.Specialistul care participa la efectuarea expertizei se numeste expert.Reprez. acel mijloc de proba prin care in baza unei cercetari metodice folosim procedee

stiintifice, expertul aduce la cunostinta organului care la imputernicit concluzii motivate stiintific cu privire la faptele pentru a caror ilucidare sint necesare cunostinte specializate.

Pentru a efectua expertiza este nevoie de cunostinte tehnice, economice medicale, etc.clasific.si categ.expertizelor.Dupa domeniul de aplicare:

tehnice, merceologice, contabile, medicale, agricole, criminalistice,etc.Dupa continut:

cu baza de date de specialitate; cu baza de date comparate cu normativeIn functie de organul de dispunere:

judiciare, extrajudiciareDupa scopul urmarit:

p/u adunarea si evaluarea probelor, p/u stabilirea starii infractorilorIn functie de expert:

oficiale, liberi cu juramintDupa modul de prezentare:

orale, scriseIn functie de nr.specialistilor:

singulare, colegiale, mixteDin (.) de vedere al desemnarii expertilor:

simple, supravegheate, contradictorii

3.Metoda expertizei merceologice.Dupa cum rezulta din obiect expertiza merceolocica presupune o verificare a proprietatii

marfurilor,a calitatii acesteia.In acest scop este necesar o reconstituie a faptelor,atit in etapa fabricarii,cit si in cea a circulatiei tehnice a marfurilor. Realizarea acestor brobleme impune utilizarea unor meteologii specific de investigatie formata din:

1.metoda istorica 2. metoda observatie si experimentului3. metoda statisticaMetoda istorica – marfa a aparut dupa trecerea prin diferite procedee tehnologice care dupa

obtinere parcurge un spatiu intr-un anumit interval de timp si intro anumita interactiune cu mediul inconjurator sufara schimbari a caror dirctie si intensitate tb cunoscuta.Aceasta cunoastere ele realizata de expertiza merceologica.

Metoda istorica este folosita pentru reconstituirea pe cale deductive a pricipalelor fapte intervenite in diferite moment ale evolutiei in timp si spatiu a unui produs sau a unor fapte care au generat unele modificari calitative negative.

Metoda observatie si experimentului—observatia si experimental constituie izvorul cunoasterii stiintifice in general si in cazul expertizei a cunoasterii calitatii marfurilor.

Obsevatia—este stiintifice daca se pote repeta in conditii naturale si poate fi reconstituita pe cale teoretica deductiva.

Experimentul ştiintific—se deosebeste de observatie prin aceia cafenomenul(faptul) procesul studiat este provocat in conditii date permitind reproductibilitatea lui.Experimentul implica si alte forme ale cunoasterii teoretice cum ar fi: abstractia,analiza,analogia,sinteza s.a

Metoda statistica—este utilizata in expertiza in scopul prelucrarii a multor date obtinute prin observatie si experiment cit si a datelor obtinute in diferite etape ale investigatiilor.Ea permite expertului sa edintifice sis a elimine erorile de masurare a unor caracteristice de calitate sau sa evalueze calitatea loturilor de produse diminuind insemnatatea erorilor care pot aparea.

4.Atribuirea calitatii de expert. Drepturile si obligatiile.atribuirea calit.de expertInstanta are dreptul inscris in lege de a folosi specialisti intrun domeniu dat p/u a stabili

adevarul. Cuv.expert atribuit pers.care efectuiaza expertiza desemneaza pe acei specialisti de inalta calificare intrun anumit domeniu care prin pregatirea lor au dobindit o competenta ridicata in intelegerea si rezolvarea celor mai complexe probleme specifice domeniului A-tii lor. Expertul este un auxiliar al instantei fara insa a fi martor.

Exista o diferenta intre martor si expert – in timp ce expertului nui sint cunoscute in prealabil imprejurarile si faptele incriminate, el se pronunta ca specialist asupra faptelor dovedite prin mijloace stiintifice de investigatii.

Martorul – este pers.care descrie imprejurarile sau fapte incriminate percepute direct de el prin intermediul organelor sale de simt. In literat.de specialitate exista pareri ca expertul poate fi si el martor sau chiar judecator al cauzei supuse expertizei.

Cele mai importante asemanari dintre martori si experti:1. situatia procesuala a expertului si a martorului este aceeasi, ambii fiind considerati subiecti

secundari intro cauza ce se judeca indeplinind A.auxiliara.2. atit martorul cit si expertul fac parte din aceeasi categorie procesuala a mijloacelor de proba.3. concluziile expertizei ca si dispozitiile martorilor nu au putere probanta absoluta si relativa

fiind supuse liberei aprecieri a organului judiciar asemenea celorlalte probe.4. ambii au reguli procesuale comune – sint citati in mod identic obligatiile procesuale sint

considerate indatoriri cetatenesti si pot exista aceleasi motive p/u care anumite pers.nu pot si experti sau martori.

Deosebiri:

1. informatiile detinute de martor sint independente de A.judiciara marturia lui se datoreste intimplarii ca a auzit sau a vazut aspecte care interiseaza cauza. Un martor relateaza unele fapte asa cum lia perceput in timp ce expertul explica provinienta lor, emite pareri specializate cu privire la ele, iar munca lor isi are originea in A.desfasurata de organul judiciar.

2. expertul are drepturi pe care nu le are martorul si anume: dr.de a cerceta dosarul cauzei; dr.de a asista la dezbateri, de a cere lamuriri partilor sau de la organul judiciar.

3. expertul indeplineste o functie activa in timp ce martorul are o pozitie procesuala pasiva.In RM calit.de expert tehnic judiciar se dobindeste pe baza de examen care este organizat de

Ministerul Justitiei. Examenul are ca scop de verificare a cunostintelor de specialitate a candidatilor.Candidatii care solicita atribuirea calit.de expert tehnic judiciar trebuie sa indeplineasca

urmat.conditii: 1.sa fie cetatean al RM si sa cunoasca limba de stat; 2.sa aiba capacit.de exercitiu deplina; 3.sa posede diploma de absolvire a studiilor superioare in specialitatea p/u care candideaza; 4.sa aiba un stagiu de munca de cel putin 5 ani in specialitatea in care a obtinuta diploma; 5.sa fie apt din (.) de vedere medical p/u indeplinirea A.de expert; 6.sa nu aiba anticedente penale; 7.sa se bucure de o buna reputatie profesionala si sociala.

Obligatiile:1.de a executa personal expertiza fara a o incredinta altei persoane. 2. de a intocmi si a depune

la termen raportul de expertiza. 3. de a prezenta la solicitarea organului care la numit pentru a furneza informatii suplimentare sau pentru a efectua un supliment de expertiza sau pentru a reface partial sau integral expertiza. 4. de a pastra secretul profesional. 5. de a duce la cunostinta organului care la numit si alte date pe care le descopera cu prilejul efectuarii investigatiilor.

Drepturile:1.de a consulta materialele existente la dosarul cauzei. 2. de a fi eliberat pe perioada efectuarii

expertizei de o serie de sarcini de serviciu. 3. de a solocita si primi lamuriri in legatura cu expertiza, din partea judecatii si a partilor. 4. de a primi indemnizatii pentru munca efectuata, stabilirea in functie de complexitatea expertizei si calificarea expertului. De a deconta chelt.efectuate cu ocazia expertizei.

In cazul neindeplinirii obligatiilor poate primi sanctiuni cu caracter: civil, penal, disciplinar. Sanctiunile: 1.avertisment scris pentru refuz neintemeiat de a efectua expertiza. 2. suspendarea drepturilor de expert pe o perioada de la 3 luni pina la 1 an. Daca expertul repeta abaterile p/u care a fost sanctionat cu avertisment. 3. retragerea calitatii de expert daca comite fapte cu o gravitate deosebita.

5.Desemnarea si numarul expertilor. Recuzarea si inlocuirea expertilor.desemnarea si nr.expertilorExpertiza se poate efectua in cadrul unui proces sau litigiu:1.la cererea unei din parti 2.la cererea ambelor parti 3.din oficiu – din initiativa instantei de

judecata.Nr.expertilor trebuie sa fie intotdeauna impar, in conformitate cu legea in procesele sau litigiile

simple se considera a fi suficient un expert. In cazurile complicate e necesar de 3-5 experti, iar concluziile expertizei constituie o expresie majoritara.

Expertul sau expertii sint numiti de catre instanta printrun document in care se precizeaza problemele care trebuie clarificate prin expertiza, onorariul expertului si durata efectuarii expertizei.

recuzarea si inlocuirea expertuluiRecuzarea expertului se face numai pentru motive intemeiate prevazute de lege. Ea poate fi

generata de existenta unor situatii care creaza prezumtia lipsei de obiectivitate in privinta A. expertului.Motivele de recuzare: 1.existenta legaturilor de rudenie dintre expert si una din parti.

2.implicarea expertului sau a rudelor sale intro cauza asemanatoare. 3.expunearea de catre expert inainte de a fi numit a unor pareri referitoare la cauza. 4.primirea de daruri sau fagaduieli din partea unei din partile implicate.

Instanta poate dispune inlocuirea expertului in urm.cazuri: 1.neprezentarea in fata instantei. 2. refuzul nejustificat de a efectua expertiza (in acest caz instanta il pedepseste). 3.existenta unor motive de refuzare. 4.daca expertul se afla in imposibilitatea obiectiva de a efectua expertiza.

6.Factorii ce formeaza calitatea marfurilor.Notiuni generale despre calitatea marfurilorfactorii ce formeaza calit.marfur.Calit.marf.depinde in mare masura de calit.producerii lor. La rindul sau calit.producerii

depinde de:1. nivelul de standardizare – este procentuajul de aprovizionare a intregii nomenclaturi de

marfa cu standarde si conditii tehnice. Arata nivelul de cerinte catre calitate in vederea alegerii materiei prime a materialelor si tehnologiei.

2. materia prima folosita – ele pot fi naturale si sintetice. Se impart in 2 grupe:- m.prime pentru produse alimentare (de origine animala, vegetala, minerala)- m.prime pentru produse nealimentare:

m.p. vegetala – cauciuc, lemn m.p. animala – piei, coarne m.p. minerala – minereuri de metale, nisip, lut. m.p. organice – celuloza m.p. sintetice – cauciuc artificial, polimeri, cleiuri, vopsele.

Proprietatile materiilor prime depind de compozitia chimica si structura interna. 3. perfectiunea proceselor tehnologice de prelucrare – calitatea produselor se formeaza sub

actiunea proceslor tehnologice.Proces tehnol. – un ansamblu de operatii mecanice fizice sau de procese chimice care prin

actiune succesiva sau simultana transforma materiile prime si semifabricatele in bunuri materiale. Calit.productiei in afara de tehnologie depinde de perfectiunea utilajului de organizarea, cultura

ritmicitatea productiei, de nivelul bazei metrologice si de calific.muncitorilor.4. organizarea controlului. 5. conditiile de pastrare si transportare a marfurilor – p/u o pastrare eficienta a marfurilor

sint necesare anumite conditii care sa pastreze indicii de calitate pina la comercializare. Una din conditiile de pastrare este ambalajul care protejeaza marfurile de actiunea mediului cit si de detereorari mecanice. O influenta hotaritoare asupra calit. productiei o au reigimurile de temperature, umeditate si ventelare.

Alti factori de pastrare: igiena din spatiile de depozitare; existenta mirosurilor straine; vecinatatea produselor. Principalele modificari calitative a marfurilor: fizice; chimice; biochimice; mecanice.

Not. Generale despre calitatea marfurilor.Calitatea – totalit.de propriet.a productiei care determina posibilit.ei de a satisface cerintele in

corespundere cu standardele in vigoare.Indicatorul este caracteristica cantitativa a uneia sau a citorva propriet.a productiei. Daca

caracteriz.o proprietate – indic.unitar, mai multe propriet. – indic.complex.Lot de marfa – o cantit.omogena de productie produsa la aceeasi fabrica in acelasi schimb de

aceeasi denumire si eliberata pe una si aceeasi facture

7. Metodele de apreciere a calitatiiCalitatea este totalitatea de proprietati a productiei care determina posibilitatile ei de a satisface

cerintele in corespundere cu standardele in viguare. Metodele de apreciere a productiei sunt>

a. metoda organoleptica + prin acesta metoda calitatea se dermina cu ajutorul organelor de simt. Este o metoda subectiva, pentru marirea preciziei sunt invitati un grup mai mare de gustatory, rezultatul metodelor organoleptice se completeaza cu rezultatele altor metode,

b. metoda fizica + prin acesta metoda se determina taria vinului , zaharului, pentru aceasta determinare se folosesc aprecierea densitatii temperature de topire, densitatiele optice., ect.

c. Metoda chimica, prn aceasta metoda se determina indicii de caliatte cu ajutorul reactiilor chimice. Se apreciaza continutul de sare aciditatea si cantitatea metalelor grele.

d. Metoda micro/biologica se foloseste pentru determinarea gradului de infectare generala cu microbe. Prezenta microbilor patogeni sau de putrefactie,pentru aceste determinari se cer laboratoare amenajate.

e. Metoda de expertiza, calitatea marfurilor este apreciata in baza hotaririi luata de un grup de experti , in acest grup intra invatati, ingineri, tehnologi. Acest metoda se foloseste cint este imposibil sau irrational de a folosi alte metode.

f. Metoda de masurare sunt folosite aparate complete specializate, este o metoda precisa dar scumpa.

g. Etoda de inrejistarare, calitatea produselor se determina pe baza de cercetari si enumerari a diferitor evenimente , obiecte sau cheltuieli,

h. Metoda sociologica - indicatorii de calitate se deremina pe baza semnarii si analizei parerii consumatorilor reali sau potentiali, parerile consumatorilor se determina prin analiza anchetelor, prin organizarea de expozitii, conferinte, degustatii publice,

8. Clasificarea si categoriile standardelor.1. După subiect, st. pot fi clasificate în: - st. pt construcţii, - st. pt agricultură, - st. pt comerţ, - st. pt protecţia mediului ambiant, - st. pt telecomunicatii etc.2. După conţinut, tipurile de standarde sunt: - standard de bază – care are o aplicare generală sau care conţine prevederi generale

pentru producerea mărfurilor;- standard de terminologie – care specifică termenii, de obicei împreună cu

definiţiile, şi uneori cu note explicative, ilustraţii etc.- st. de încercare – care specifica metodele de specificare a marfurilor, insotite, cum

ar fi prevederi referitoare la incercare, cum ar fi esantionarea, utilizarea metodelor statistice, ordinea incercarilor.

- st. de proces - specifică condiţiile pe care tb sa le îndeplinească un proces- st. de produs - care specifica conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca

marfurile- st. pentru servicii - specifica conditiile pe care tb sa le indeplineasca un serviciu pt

a asigura aptitudinea de utilizare a acestuia;- st. de marcare – care contin o lista de caracteristici ale caror valori sunt indicate

pentru descrierea caracteristicilor nutritionale- standarde de interfaţă - specifica cond. referitoare la compabilitatea produselor sau

a sistemelor în punctul lor de legătură;3. După nivelul de aplicare avem standarde: - internaţionale – adoptate de catre o organizatie internationala de standardizare si o

organizatie regionala de standardizare, cele mai cunoscute fiind standardele europene; - regionale; - interstatale de tipul GOST; - naţionale de tipul SM, SR;- profesionale – aplicate in anumite domenii de activitate, de catre organizatii

profesionale legal constituite;- de firma – adoptate de catre societati comerciale, legii autonome sau de catre alte

persoane juridice.

9. Notiuni de standardizare a obiectelor de larg consum Standardizarea marfurilor de larg consum presupune apropierea maximala de optimismul

calitatii superioare, rationale a acestor marfuri, purtatorii de nformatii de baza in sistemul standardizarii de stat sunt documentele normative tehnice care controleaza calitatea productiei la toate stadiile ciclului de viata , de l elaborare pina la consum, aceste documente sunt.

STANDARDUL SI CONDITIILE TEHNICE. Standardul - este definit ca o prescriptie scrisa si publica de catre organelle interesate

(Moldova standard) ce contine o soolutie unitare si de durata pentru o anumita problema in domeniul stiintei tehnice, economiei el reglementeazza cerintele fata de productie , regulamentul elaborarii ei, producerii, transportarii si folosirii ei. Cu problememe standardizarii in republica noastrase ocupa Serviciul de Standardizare Moldova standart. Mai exista sectii de standardizare in ministere, departamente, si la inteeprinderi. Sarcinile de baza a acestui department sunt> elaborarea si reinnoirea standartelor, verificarea folosirii lor corecte , precum si reprezentarea intereselor republicii la forumurile de standart internationale.

10. Falsificarea calitativa a marfurilorFalsificarea calitativa se intilneste mai des la produsele alimentare. Ea se executa prin

folosirea unor aditivi alimentar sau nealimentari, prin falsificarea recetei.Pentru falsificarea calitativa sint necesare urmatoarele conditii:

1. prezenta in vinzare a diferitor coloranti alimentari, aromatizatori, antioxidanti, conservanti, substante de ingrosare.

2. prezenta actelor normative ce permit folosirea substantelor numite.3. lipsa unui control efficient a aditivilor folosite.4. lipsa unor leg ice ar interzice difuzarea unor informatii false despre produs.

In dependenta de metoda de falsificare folosita se observa urmatoarele metode de falsificare:1. adaosul de apa.2. introducerea unor componenti mai ieftini in locul celor scumpi.3. substituirea partiala a produselor naturale cu imitatori.4. adaosul sau chiar substituirea totala a produsului cu aditivi straini.5. substituirea partiala sau totala a produsului cu deseuri.6. introducerea conservantilor, antioxidantilor si antibioticilor, fara ai arata pe

eticheta.Aditivii folositi se impart in:

- alimentari- nealimentari(aditivi inerti; aditivi otravitori; aditivi cancerogeni; aditivi

narcotizanti).Catre aditivi pereculosi se refera: tartrazen; eritrozen; zahar ars; benzoatul de natriu.

11. Falsificarea cantitativa si informationala a marfurilorFalsificarea cantitativa prevede inselarea consumatorilor prin diminuarea masei, volumului,

lungimii mai jos de limita admisa.In cazul falsificarii cantitative se folosesc:

1. mijloace falsificate de masura (metri, ghiri, vesela de masura)2. mijloace imprecise de masura (cintare)3. procedee speciale, actiune psihologica asupra consumatorului, masurari gresite.

Falsificarea informationala este o metoda de a insela consumatorii prin prezentarea unei informatii imprecise sau falsificate despre marfa.

In falsificare informationala se prezinta incorect urmatoarele:1. denumirea produsului2. tara de origine3. intreprinderea producatoare si adresa ei

4. cantitatea marfurilor5. compozitia produsului6. conditiile si termenul de pastrare.

12. Proprietatile consumiste a marfurilor alimentareGrupa de marfuri alimentare.Aceasta grupa se caracterizeaza prin valoarea nutritive a produselor ce arata valoarea de

utilitate a unuia sau altui produs.Valoarea nutritiva a alimentelor are urmatoarele laturi:

- valoarea organoleptica, ce se caracterizeaza prin actiunea alimentelor asupra organelor de simt a omului: gust, miros, culoare, consistenta, s.a.

- valoarea energetica, se manifesta prin aportul de substante ce livreaza energia necesara omului: acestea sunt glucidele, proteinele si lipidele.

- valoarea biologica care este prezentata prin aportul de substante ce regleaza metabolismul. Acestea sunt vitaminele, substantele minerale, aminoacizii, s.a.

- securitatea alimentara- gradul de asimilare- gradul de degradare.

13. Proprietatile consumiste a marfurilor nealimentareAceste proprietati ne permit a aprecia necesitatea sociala a acestor marfuri, structural or

sortimentala si posibilitatea lor de a satisface necesitati. Proprietatile se caracterizeaza prin anumiti indicatori al marfuriloe. Acesti indicatori se divizeaza in 2 grupe:

1. indicatorii de adresa sociala si de necessitate sociala a marfurilor – ne permit de a aprecia in ce masura marfurile produse sau realizate corespund necesitatilor unui anumit grup de consumatori, care este situatia pe piata in ceea ce priveste satisfacerea consumatorilor, cit de reale sunt necesitatile, preturile si posibilitatile acestor grupuri de oameni de a le achita.

2. indicatorii corespunderii marfurilor cerintelor sociale – ne arata in ce mod marfurile preconizate vor putea satisface necesitatii consumatorilor in plan social si sortimental, precum si legatura lor cu alte grupuri de marfuri ce intra in acest grup functional. In aceasta grupa de indicatori se mai include si indicatorii de uzura morala, care caracterizeaza termenul de folosire a acestor marfuri, fiind limitat de posibilitatea aparitiei unor marfuri identice, dar cu unele proprietati mai superioare.

Proprietatile functionale – permit a determina ce cerinte ai consumatorului poate satisface marfa data si in ce masura in comparative cu alte marfuri analogice.

Se caracterizeaza prin:- indicat de perfectiune a indeplinirii principalelor functii- indicat de universialitate a folosirii marfurilor- indicat perfectiunii indeplinirii operatiilor auxiliare

Proprietatea sigurantei marfurilor la exploatare – determina posibilitatile indeplinirii functiilor sale a obiectului in termenul de functionare.

- va functiona obiectul permanent in timpul termenului de pastrare- longevitatea- posibilitatile de reparatie- posibilitatile de functionare in timpul pastrarii – transportarii.

Proprietatile ergonomice a marfurilor – asigura comoditatea exploatarii obiectului optimizarea sarcinilor fizice si psihice a omului ce sunt legate de obtinerea efectului necesar. Se divizeaza in indicatori compusi, ce caracterizeaza:

- comoditatea operarii cu o marfa simpla pentru indeplinirea functiilor principale si secundare (ex comoditatea montarii demontarii televizorului, transportarii)

- comoditatea conducerii unui aparat compus din punct de vedere tehnic (comoditatea in timpul functionarii masinii de cusut)

- legeritatea insuririi de catre consumator a posibililor manipulari cu marfa (corespunderea obiectelor cu posibilit organelor auditive vizuale gustative)

Proprietatile estetice – arata in ansamblu valoarea social- culturala, utilitatea, oportunitatea, rationalitatea, etc.

Proprietatile de securitate – prevad producerea marfurilor, conditiilor de exploatare care practic nu au posibilitatile de imbolnavire, de capatare a unor traume sau dureri.

Proprietatile ecologice a marfurilor – arata cum actioneaza marfa asupra mediului ambiant in timpul exploatarii. De exemplu se analizeaza cantitatea de substante nocive eliminate de automobile, poluarea mediului cu ambalaje, etc.

14. Procedura si metodologia generala a expertizei marfurilorAcceptarea expertizei – presupune un timp foarte scurt in care expertul legal instiintat face

cunostinta cu obiectivele expertizei sau intrebarile la care sa raspunda. Pentru aceasta el are datoria de a se prezenta in fata instantei unde ia cunostinta de actele suplimentare si poate face obiectii asupra termenului abordat pentru efectuarea expertizei. In formularea intrebarilor obiectivele trebuie prezentate astfel incit expertul sa fie obligat sa analizeze toate aspectele pentru lamurirea cazului respective.

Pregatirea expertizei – la aceasta etapa expertul se aprofundeaza in obiectivele expertizei si cunoasterea sarcinilor ce ii revin sau intelegerea corecta a sensului intrebarilor la care trebuie sa raspunda.

Principalele cai de documentare in activitatea de expertiza sint:1. cunoasterea istorucului litigiului si stabilirea cronologiei faptelor. Actele aflate la

dosarul litigiului de care expertul se foloseste pentru cunoasterea si prezentarea istoricului litigiului:

cererea de actionare in litigiu si actele care sprijina actiuni reclamante. intimpinarea prezentata de partea reclamanta si actele care il sprijina procesele verbale ale sedintei instantei actele depuse ulterior la solicitarea instantei sau a uneia din parti.

Istoricul litigiului il ajuta pe expert sa elaboreze un model de desfasurare a investigatiilor luinad in considerare toate elementele din baza litigiului. La fel expertul poate reconstitui etapele productiei sau a circulatiei marfurilor si poate sa stabileasca planul de elaborare a raportului de expertiza.

2. studierea documentelor operative – in functie de specificul lor ele se impart in:a) documentele care reglementeaza relatiile conreactuale dintre furnizor si

beneficiar: contractul anexele la contract probele de comanda corespondenta

b) documente de livrare – primire: factura specificatia avizul de expeditie fisa de receptie

c) documente de transport: scrisoarea de trasura foaie de parcurs

d) documente care atesta calitatea marfurilor: certificatul de calitate buletinul de analiza documentul de stare sanitara

3. studierea actelor normative si a documentelor care reglementeaza si prescriu calitatea marfurilor:

standarde certificate de provinienta conditii tehnice

4. documentarea bibliografica – este necesara expertului pentru a avea o imagine in ansamblu a stadiului problemei in literature stiintifica.

Materialele bibliografice sint: monografii enciclopedii studii si cercetari

5. documentarea pe teren – culegerea de marfuri, declaratii ale persoanelor care au participat efectiv la producerea sau circulatia marfurilor care fac obiectul litigiului, verificarea catelor originale intocmite la etapa de producere sau circulatie, observatii asupra locului unde a avut loc vicierea.

In intreprinderi producatoare se efectuiaza:- verificarea documentelor de constatare privind cantitatea si calitatea materiei

prime intrate in fabricatie- continutul, data si frecventa efectuarii controlului de calitate- convorbiri cu cei care au fost martori sau subiecti la producere- verificarea registrului de analize si a registrului de fabricatie- verificarea unor documente operative in cazul cind nu sau depus copii la dosarul

cauzei sau exista dubii in privinta veridicitatii lor- acumularea de probe- examinarea balantei de materiale

In intreprinderi comerciale se verifica:- actele de receptie- registrul de analize- registrul de stare calitativa a marfurilor depozitate- convorbiri cu cei care au fost martori sau subiecti- acumularea de probe

Fixarea rezultatelor investigatiei pe teren, acest document contine:- locul, data si durata investigatiei- participantii- felul investigatiilor- continutul investigatiilor- opiniile imputernicitilor in raport cu cele constatate- obligatiile partilor de a furniza la un termen prestabilit anumite informatii sau acte.

15. Elaborarea raportului de expertizaRaportul de expertiza cuprinde urmatoarele sectiuni:

1. Preamblul – unde se arata numele si prenumele expertului, instanta care la numit si nr dosarului.

2. Scurt istoric al litigiului – aici se arata numele sau denumirile partilor, adresele lor si intro succesiune cronologica principalele puncte si data ale litigiului.

3. Obiectul expertizei4. Procedura investigatiilor5. Constatarile expertului6. Borderoul de anexe7. Anexele

Raportul este parafat pe fiecare pagina de expert, fiecarui participant I se inmineaza o copie oficiala, si instantei I se inmineaza raportul nu mai tirizu decit cu 5 zile inainte de judecata.

16.Analiza raportului de expertiza

Raportul de expertiza cuprinde urmatoarele sectiuni: -preambul-unde sunt aratate numele si prenumele expertului,instanta care la numit si

numarul dosarului. _scurt istoric al litigiului-se arata numele sau denumirile partilor,adresele lor si intr-o

succesiune cronologica principalele puncte si date ale litigiului. -obiectul expertizei -procedura investigatiilor -constatarile expertilor -borderoul de anexe -anexele Raportul este parafat pe fiecare pagina, fiecarui participant I se inmineaza o copie oficiala si

instantei I se inmineaza raportul nu mai tirziu decit cu 5 zile inainte de judecata.

17.Certificarea conformitatii marfurilor si serviciilor In conditiile diversificarii si innoirii rapide a ofertei de marfuri a aparut necesitatea

introducerii unei practici noi care sa asigure cresterea increderii inter partenerii comerciali din diferite tari si in special a increderii consumatorilor privind calitatea produselor pe care le akizitioneaza.Deoarece simpla afirmatie a producatorului nu mai ofera garantii obiective privind calitatea ,intr-o serie de tari se introduce sistemul certificarii.Obiectivul sau este de a garanta prin interm.unui organism independent de producator si de benefeciar,conformitatea unui alt produs ,serviciu sau a sistemului de management a calitatii intreprinderii cu un document normativ.Certificarea a capatat o larga extindere in comertul mondial mai ales dupa aparitia standardelor din familia ISO 9000 si EM 45000.

Certificarea reprezinta o modalitate de atestare a conformitatii produselor ,serviciilor si a systemului de management a calitatii unei intreprinderi cu un normative prestabilit , atestare pe care o realizeaza un organism neutru denumit organism de certificare.Recunoasterea oficiala a competentei unui organism de certificare se efectueaza prin acreditare.

Certificarea produselor si serviciilor Acest tip de certificare prezinta mai multe avantaje:-certificarea ofera un avantaj commercial contribuind la promovarea produselor si

serviciilor.Ea repre-zinta o dovada obiectiva ca sunt respectate caracteristicile de calitate mentionate in standart ,facilitind orientarea consumatorilor la alegerea produselor si serviciilor.

-certificarea permite eliminarea incercarilor multiple si costisitoare effectuate de producator ,beneficiar si intermediari.

Tinind seama de aceste avantaje furnizorii sunt interesati sa imbunatateasca in continuu calitatea produselor si serviciilor pe care le produc pt a putea asigura satisfacerea conditiilor certificarii.Dovada conformitatii produselor poate fi:sub forma unui certificat de conformitate sau a unei marci de conformitate.

Certificatul de conformitate reprezinta un document elaborat pe baza regulilor unui system de certificare ce indica existenta increderii ca un produs identificat este in conformitate cu un anumit standard sau cu un alt document normativ.El contine o parte informativa privind caracteristicile impuse ; a doua parte –informatii referitoare la organismul care a efectuet verificarile si uneori marca de conformitate.

Marca de conformitate este o marca protejata aplicata pe baza regulilor unui system de certificare ce indica existenta increderii ca produsul sau serviciul in cauza este in conformitate cu un anumit standard.In present se practica 2 tipuri de certificare:

-obligatorie -voluntaraCertificarea obligatorie se refera la produsele si serviciile care se reglementeza obligatoriu si

anume

reglementari referitoare la protectia vietii, sanatatii consumatorului ,protectia muncii si a mediului inconjurator.

Certificarea voluntara se refera la produsele si serviciile pt care nu exista reglementari obligatorii.Acest tip de certificare este utilizat de intreprindere ca instrument pt pastrarea pietelor si desfacere sau pt mcucerirea unor piete noi.

Certificarea sistemului de management a calitatii Reprezinta atestarea de catre organismul de certificare a conformitatii acestora cu un

standard de referinta din familia ISO9000 sau ekivalentele acestora.Certificarea sistemului de management a calitatii unei intreprinderi se realizeaza cu anumite scopuri:publicitare , sau pt motivarea personalului pt imbunatatirea calitatii.Dar un certificat obtinut pt sistemul de management a calitatii nu inseamna in mod automat ca toate produsele pe care le furnizeaza vor fi fara abateri de la standarde.

18.Acreditarea organelor de evaluare si certificare a calitatii Organizarea certificarii prevede crearea organelor de acreditare ,a organelor de

certificare, crearea si acreditarea laboratoarelor de incercare,atestarea mijloacelor de producere si organizarea inspectoratulyi de control in sistemul de certificare.

Consiliul de Acreditare se creaza in structura sistemului de certificare national catre Moldova Standard in baza Regulamentului Moldova Standard.In cadrul Consiliului sunt inclusi:

-Reprezentantii ministerelor si departamentelor si a altor institutii de conducere. - Reprezentantii laboratoarelor acreditate -Asociatia Consumatorilor -Specialisti calificati in ramura data Acest consiliu studiaza si apreciaza organizatiile ce pretend a fi licentiate in domeniul

certificarii si conduce cu licentierea lor.Consiliul rezolva litigiile ,apelarile si alte neintelegeri.In calitate de organizatie pt certificare poate fi acreditata organizatia ce are statut juridic si este neutra ,necointeresata

in acreditarea diferitor intreprinderi.Organizatia indeplineste urmatoarele cerinte:1.Cerinte organizatorice: -organizatia trebuie sa aiba finante stabile -sa mentina dreptul si posibilitatea de ai apara pe toti cei implicati in procesul de certificare -trebuie sa posede utilaje ,incaperi , metode si procedure care sa indeplineasca functiile de

acreditare 2.Personalul organizatiei: -trebuie sa fie condus de un conducator competent si cu rspundere -sa posede un colectiv permanent, corespunzator profilului acreditarii -personalul e dator :sa functioneze cel putin 4 ani in domeniul standardizarii si conducerii

din care cel putin 2 ani –in domeniul certificarii;sa cunoasca toate actele legislative si normative;sa nu se lase la presiuni care sa corecteze hotaririle sale.

3.Cerinte metodice: -organizatia trebuie sa posede o metodologie si un regulament bine pregatit ,capabil sa

actioneze in toate directiile de a emite, a prolonga,a anula sau rekema certificarea .In afara de aceasta , organizatia pretendenta indeplineste citeva cerinte adaugatoare: -inkeie cu consiliul de Acreditare un contract unde sunt clar aratate drepturile si indatoririle

sale ; -elaboreaza un complect de documente, de instructiuni unde intra conditiile de

certificare ,regulamentul de certificare ,tarifele de plata.Acreditarea organizatiilor de certificare o face Moldova Standard care prin dispozitia sa

numeste organizatia pt certificare sii ofera 3 luni pt pregatirea catre acreditare.Acreditarea organizatiilor pretendente e alcatuita din urmatoarele etape:1.prezentarea si expertiza actelor de acreditare

2.aprecierea organizatiei pretendent3.luarea hotaririi, alcatuirea si inregistrarea documentelor de acreditare.

Principalele acte ale acestui process sunt:1.Atestatul de acreditare cu anexe unde se prezinta domeniul de activitate;2.Licenta-acord

dintre Moldova Standard si organizatie unde sunt aratate drepturile ,indatoririle si conditiile de activitate.

Aceste acte sunt semnate de directorul departamentului Moldova Standard.

19.Metodologia generala a certificarii(la lectii practice)????????

20, 21, 22 – le luăm din copia făcută de la prof

23. Actele legislative a RM privitor la expertiza mărfurilorPentru asigurarea unui nivel înalt al calităţii mărfurilor, extinderea pieţilor de desfacere şi

eliminarea falsificărilor a fost creat cadrul legislativ corespunzător domeniului calităţii mărfurilor. Pentru aceasta au fost elaborate o serie de acte normative şi documente referitoare la controlul calităţii, standardizare şi certificare a mărfurilor. Aceste documente se împart în următoarele 4 grupe:

1. Documente legislative ( legi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova şi Decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova);

2. Hotărîri ale Guvernului RM;3. Documente care prescriu calitatea mărfurilor4. Documente care dovedesc şi confirmă calitatea mărfurilor.

Cele mai importante acte legislative ale Parlamentului R.M. şi Decrete ale Preşedintelui R.M., care stau la baza activităţii de asigurare şi control al calităţii mărfurilor, sunt publicate în Monitorul Oficial ala R. Moldova.

Tipuri de standarde aplicate în activităţile de producere şi comerţ. Se deosebesc 3 criterii de clasificare, care delimitează categoriile de standarde, şi anume:

- După nivelul de aplicare avem standarde: internaţionale; regionale; interstatale de tipul GOST; naţionale de tipul SM, SR; ramurale; de întreprindere.

- După conţinut, tipurile de standarde sunt: standard de bază – care are o aplicare generală sau care conţine prevederi

generale pentru producerea mărfurilor; standard de terminologie – care specifică termenii, de obicei împreună cu

definiţiile, şi uneori cu note explicative, ilustraţii etc. st. de încercare st. de proces- specifică condiţiile pe care tb sa le îndeplinească un proces st. de produs st. pentru servicii- specifica conditiile pe care tb sa le indeplineasca un

serviciu pt a asigura aptitudinea de utilizare a acestuia; st. de marcare standarde de interfaţă-specifica cond. Referitoare la compabilitatea

produselor sau a sistemelor în punctul lor de legătură;- După subiect, st. pot fi clasificate în: st. pt construcţii, s. pt agricultură, st. pt

comerţ, st. pt protecţia mediului ambiant, st. pt telecomunicatii etc.

24. Expertiza făiniiLitigiile referitoare la identificarea şi stabilirea categoriei de calitate marfă a făinii pot

urmări următoarele scopuri:1. Identificarea făinii;2. Stabilirea categoriei de calitate marfă a făinii;

3. Evidenţierea posibilităţilor de falsificare.În activitatea comercială calitatea făinii se apreciază după caracteristicile organoleptice şi

fizico-chimice.Caract. Organoleptice permit identificarea tipului de faina si a unor insusiriorganoleptice ca:

- Culoarea- Mirosul- Gustul- Finetea etc.

Culoarea făinii depinde de natura boabelor, calitatea măcinişului, separarea endospermului de măciniş, umiditatea, condiţiilor încercărilor organoleptice şi durata păstrării făinii, cu cît făina este mai veche cu atît culoarea este mai deschisă.

În funcţie de natura boabelor făina poate fi:- de grîu, - de secară, - de porumb, - de orz, - de ovăs ş.a.

Semnele distinctive în identificarea făinii de grîu sunt: prezenţa unui gluten care poate fi uşor separat.Prin spălarea probei se îndepărtează amidonul din făină şi rămîne glutenul, ceea ce este caracteristic numai făinii de grîu. Cantitate şi calitatea glutenului sunt în funcţie de soiul de grîu.

Caracteristicile importante în identificarea făinii de grîu sunt proprietăţile glutenului umed: culoarea, elasticitatea şi extensibilitatea.

În făina de secară glutenul nu poate fi separat deoarece prin spălare se îndepărtează şi celelalte părţi componente. Spre deosebire de făina de grîu cea de secară conţine mai multă celuloză.

Aciditatea( tb sa fie pîna la 5-6 grade T) făinii constituie un indice al gradului de prospeţime, ea creşte odată cu învechirea făinii. Făina de grîu veche are o aciditate mai mare de 5-6 grade T.

Cea mai importantă caracteristică pentru stabilirea categoriei de calitate marfă a făinii în cazurile litigioase este deteminarea conţinutului de cenuşă , care este o metodă standardizată, arbitrată în toate ţările uniunii europene. Conţinutul de cenuşă nu trebuie să depăşească:

pentru faina de grîu de calitate superioară- 0,55% pentru f. De calit întîi – 0,75% pentru calit. A doua – 1,25% pentru făina integrală – 1,25-1,75%

Umiditatea- nu mai mare de 15%.Cele mai frecvente falsificări ale făinii sunt:

falsificările sortimentale calitative cantitative informaţionale

Determinarea glutenului:Se iau 25 g de făină, se introduc într-un mojar, se adaugă 13 ml de apă şi se amestecă cu

fistilul, se lasă în repaos 20 min. După aceea se spală sub un jet de apă, în mînă pînă cind va curge apă curată. Apoi se cîntăreşte glutenul care a rămas şi se calculează procentajul----- ?g(cite g are glutenul obtinut) : 25 g* 100%=

25. Expertiza cerealelorBoabele cerealelor au caracteristici distincte,care permit identificarea lor:colore,

forma, aspect exterior, marime shi greutate.Stabilirea masei si marimii boabelor se face prin determinarea masei volumetrice

shi a mesei absolute, care se exprima prin masa a 1000 de boabe.forma, marimea shi aspectul exterior al boabelor cerealelor sunt specifice p-u fiecare tip si determinate de soi si grad de maturizare. Masa a 1000 de boabe ap-u diferite ceriale tr sa constit:- p-u griu-30-40g

-p-u secara-20-25; p-u orz 35-45g ; p-u ovaz 20-30g.O caracteristica importanta in expertiza cerealelor e-r determinarea masei

volumetrice si umeditatii lotului supus expertizei.Masa volumetrica a cereal treb sa se

incadreze in umat limite: p-u griu 745-785g/l; p-u secara 670-715g/l ; p-u orz 545-605; p-u ovaz 420-480.

Foarte des cerealele pot fi supuse falsificarii cantitative prin modificarea umeditatii lor.

De asemenia e-e importantsa se verifice greutatea ambalajului de transport sau consum in vederea stabilirii masei nominale a cerialelor livrate in saci, lazi, pachete etc.

26. Expertiza zaharuluiLa efectuarea expertizei zaharului se rezolva urmatoarele probleme:-identificarea zaharului-aprecierea metodelor de falsificare a zaharului si de depistare a acestora.1.identif zahar—prevade determinarea tipului de zahar pornind de la material prima

folosita si identificarea sortimentala.Identificarea tipului de zahar-zaharul din trestie se deosebeste de zah din sfecla

visual prin faptul ca e-e mai marunt.Identificarea sortimentala—zaharul e-e fabricat in urmat sortiment-dupa gradul de

purificare, care determina proprietatile organoleptice si fizico-chimice.Zaharul p-e fi rafinat si nerafinat. In limitele acestor grupuri deosebim:

1.Zahar nerafinat-z. tos- cu marimea cristalelor 0,5-2,5mm- z.pulbere 0,5mm- z. pudra < 0,1mm2.zZahar rafinat- z. rafinat bucati de anumite dimensiuni.- z. tos rafinat- z. pudra rafinat- z. rafinat crystal

Indicii de calitate ai zaharului:- zaharoza- cenusa- culoarea- umeditaeaFalsificarea sortimentala: inlocuirea zah rafinat cu cel nerafinat, inloc zah-pudra cu

praf de zahar-deseu de la cernerea zaharului etcZah rafinat se deosebeste de cel neraf prin urmatorii indici:- culoarea e-e mai alba, uneori cu o nuanta albastruie- are o cantitate mai mica de substante reducatoare- are o cantitate mai marede zaharoza2. Falsificarea zah p-e fi - calitativa- cantitativa- informationala.Examinarea organoleptica:Pregatirea probei p-u analiza-probele luate p-u analiza se mentin 6 ore in ambalajul

sau in incaperea in care se face analiza.se deschide ambalajul, se amesteca probele si se trece la efectuarea analizei.Se varifica caracteristicile: aspectul in stare solida si in solutie 10%, culoare , gust, miros .

Aspectul in stare solida-se intinde un strat subtire pe o suprafata alba si se examineaza cu ochil liber.

Se mai examineaza si culoarea, gustul mirosul.

Falsific pcantitativa-se verifica prin cintarire,deviarea medie nu treb sa depaseasca 2% de la masa nominala.

Falsif informationala a zah:- se falsif denumirea de origine;- producatorul marfii;- cantitatea marfii etc.Indicii organol Miros si gust Dulce,fara nuante strainepulverulenta Curgator fara bulgarasiculoare Alba-srtalucitoareSolubilitatea in apa Fara sediment

27, 28 – le luăm din Xerox de la temă

30.Expertiza beriiAprecierea indicilor organoleptici ai berii:Examinarea organoleptica se face prin tehnica degustării în încăperi special

amenajate,curate,fără mirosuri străine sau zgomote.Probele recoltate se ţin timp de o oră la întuneric la temperatura de 10-12 garde.Probele sînt turnate în pahare de degustare pînă spuma ajunge la gura acestora. Proprietăţile organoleptice ale berii se examineaza în următoarea ordine:

1.Aspect2.Culoare3.Miros4.Gust5.Impregnări cu CO26.Aspect şi persistenţă spumă.Aspectul se determină prin transparenţa la lumina naturală a zilei.Berea se prezintă ca un lichid

limpede,cu luciu,fără sediment sau impurităţi,cu spumă albă şi perlaj de bioxid de carbon.Culoarea variaza de la galben-pai pînă la galben la berea blondă şi este brună la berea brună.Limpiditatea.Berea nu trebuie să fie tulbure sau să prezinte sediment.Prezenţa tulburelei sau

depunerea de sediment indică cel puţin un început al procesului de alterare a berii.Gusrul şi mirosul. Mirosul se apreciaza imediat după deschiderea ambalajului.Gustul trebuie să

fie amărui,plăcut,caracteristic fiecărui tip care atestă prezenţa bioxidului de carbon fără nuanţe străine.Evaluarea impregnării cu bioxid de carbon se face concomitent cu evaluarea aspectului şi gustului.

Spuma.Pentru aprecierea acesteia berea se toarnă imediat după capsulare de la o înălţime de 30mm într-un pahar special ţinut înclinat.Se verifică volumul,fineţea şi stabilitaea spumei la temparatura de 15 grade.Pentru berea în sticle spuma nu trebuie să aibă o înălţime mai mică de 20mm,iar pentru cea de butoi-nu mai mică de 15mm.Stabilitatea spumei se evaluează prin timpul de la apariţia ei şi pînă la distrugere.Ea trebuie să fie nu mai mică de 12min.pentru berea de sticlă,şi1,5 pentruberea la butoi.

Aprecierea indicilor fizico-chimici de calitate a berii.Dintre caracteristicile fizico-chimice ale berii sînt selecţionate drept criterii de

calitate:conţinutul de alcool,extractul real,concentraţia mustului primitiv,culoarea,conţinutul de bioxid de carbon şi aciditatea.

1.Determinarea concentraţiei alcoolice.Determinarea se realizează prin metoda distilării.Prin distilarea probei de analizat se separă

distilatu care se supune în continuare determinării concentraţiei alcoolice prin metoda picnometrică,iar în balonul de distilare rămîne rezidul care este pregătit pentru determinarea extractului real.Se distilează 2/3 din volumul beri,după ce distilatul din retorta de recepţie se completează cu apă distilată pînă la 200grade prin metoda picnometrică.Cantitatea de alcool din masa berii se determină după densitatea distilatului.

2.Determinarea cotei substanţelor uscate.

Concentraţia mustului primar destinat fermentării se poate calcula cunoscînd conţinutul de alcool în bere şi al extractului real.Conţinutul extractului real se determină la distilarea alcoolului.Pentru aceasta la rezidiu se adaugă apă distilată pînă la masa iniţială de 200g,se amestecă apoi cu ajutorul picnometrului se determină densitatea la temperatura de 20grade.

Aciditatea totală este un indicator de calitate ce caracterizează prospeţimea berii şi gustul ei.Se determină prin titrarea probei de analiză cu NaOH sol. 0,1n în prezenţa fenolftaleinei după înăturarea a CO2.

3.Determinarea culorii beriiCuloarea berii se determină prin metoda de companare a culorii ei cu culoarea soluţiei de

iod.Pentru aceasta în doua pahar eidentice incolore se toarnă:în unul-100ml de bere,în altul-100ml de apă.În paharul cu apă se toarnă din biruetă la agitare,soluţie apoasă de iod 0,1n pînă cînd culoarea apei va deveni identică cu culoarea berii.

4.Determinarea conţinutului de bioxid de carbon.Într-un vas de 500ml se introduc50 ml de sol. De carbonat de sodiu şi se adaugă cu pipeta 25ml

din proba răcită,ţinînd vîrful pipetei în soluţia de carbonat de sodiu.Seadaugă 100ml de apă fiartă cu temperatura de 5 grade şi 1ml de sol. De fenolftaleină.Într-un alt vas se introduce 25ml de probă răcită,se adaugă cu pipeta 50ml sol. De carbonat de sodiu,1ml sol. De fenolftaleină şi se tritrează cu acid clorhidric pînă la decolorarea completă a soluţiei.

31.Expertiza ţesăturilor Expertiza organoleptică a ţesăturilor se efectuează verificînd prezenţa ştampilei,a imprimării şi

etichitării ţesăturilor cu anumite menţiuni obligatorii.La ţesăturile din bumbac şi tip bumbac ştampilarea se face pe ambele capete ale bucăţii cu

ştampila triunghiulară a organului de control tehnic (CTC)Menţiunile pe care le cuprind sînt:denumirea sau emblema întreprinderii producătoare,denumirea ţesăturii,compoziţia fibroasă etc.

La ţesăturile din lînă şi tip lînă marcarea se face prin ştampilare sau perforare la ambele capete cu iniţialele întreprinderii producătoare,pe dosul ţesăturii cu tuş de culoare constantă faţă de fondul ţesăturii şi pin etichetare cu menţiunile cunoscute.

A ţesăturile din mătase şi tip mătase,marcarea se execută prin imprimare la ambele capete ale bucăţii cu denumirea sau emblema întreprinderii producătoare.

Ambalarea se face în hîrtie de ambalaj sau folie de material plastic,prinse la ambele capete cu o banderolă din material rezistent.

Calitatea se determină prin două metode:vizuală şi tactilă.Metoda vizuală permite obţinerea informaţieie în dependenţă de tipul ţesăturii dacă este

uniformă,omogenă,curată,bine ţesută etc.Metoda tactilă permite să se aprecieze tuşeul.Prin tuşeu se caracterizează ţesăturile

moi,mătăsoase,foşnitoare,flexibile,reci,calde etc.La prin aceste metode se determină defectele vizibile care se clasifică în:

răspîndite localizatePrima grupă de defecte include:neregularitaea vopsirii,aspectul neclar al

culorii,impurităţi vegetale,dungi în urzeală etc.A doua grupă cuprinde: gaură sau ruptură pînă la 3cm,pată,stopare vizibilă,fir lipsă în

bătătură margine ruptă pînă la 3cm.Determinarea sistemului de legătură a firelor din ţesătură.Pentru determinarea armurii ţesăturii este necesar să se stabilească faţa şi dosul

ţesăturii.Faţa ţesăturii este partea mai prezentabilă ca aspect şi cu o contextură superioară,în comparaţie cu cealaltă parte care este dosul ţesăturii.Există mai multe sisteme de legătură care au la bază legăturile fundamentale:

Legătura pînză – este cea mai simplă şi cea mai răspîndită:astfel de ţesături au 2 feţe identice şi rezistenţă mare din cauza punctelor de legătură numeroase şi desimea moderată.

Legătura diagonal - conferă ţesăturilor un aspect cu linii paralele dispuse pe diagonală către marginile ţesăturii,netezime,desime şi moliciune mai mare decît la ţesăturile cu legătură pînză.

Legătura atlaz – se caracterizează prin flotări substanţiale ale firelor de urzeală peste cele 52 bătături sau invers de aceea punctele de legătură sînt puţine şi neînvechite.

Pentru determinarea tipului de ţesătură se utilizează 3 metode: 1.Metoda de ardere care permite determinarea naturii fibrelor prin comportarea lor în flacără şi

în afara ei.Din probele de ţesătură pregătite se extrag cîteva fibre care cu ajutorul pensetei se introduc în flacăra spirtierei,se fac observaţii asupra caracterului flacării remarcînd comportarea fibrelor la acţiunea temperaturii înalte,la ardere,tipul cenuşii,mirosul produselor arse.

2.Metoda microscopică care permite studierea microstructurii fibrelor. Se cercetează secţiunea transversală,se determinăî structura şi dimensiunile.Cercetînd secţiunea longitudinală se atrage atenţia la forma fibrelor,caracterul suprafeţei,existenţa şi dimnsiunile lumenului.

3.Metoda chimică care permite determinarea naturii fibrelor după comportarea lor la acţiunea diferitor reagenţi chimici.Se fac observaţii asupra schimbărilor apărute în urma reacţiilor.

32.Expertiza mărfurilor chimice de uz casnicDetergenţii sînt substanţe active de suprafaţă ce fac parte din grupa de mărfuri chimice de uz

casnic pentru spălat şi curăţat rufe.Expertiza organoleptică cuprinde identificarea următorilor indici:_

identificarea marcării şi ambalării; identificarea sortimentului; identificarea caracteristicilor de calitate:a) Culoareb) Mirosul:

Culoarea:detergenţii sub formă de praf şi granule au culoare albă,galben-pai,vernil şi albastru deschis. Detergenţii lichizi au culoarea galben-portocaliu deschis;cu cît culoarea este mai deschisă şi nu prezinţă o tentă cenuşie,indică un conţinut redus de impurităţi.

Mirosul este caracteristic dat de substanţa de parfumerie şi persistent un timp de 90 de zile după care să-l piardă,mirosul nu trebuie să fie neplăcut.

Expertiza fizico-chimică se efectuează pentru identificarea următorilor indici fizici-chimici ai detergenţilor:

conţinutul în substanţă activă; aspectul soluţiei 1% produs; pH-ul soluţiei 1% produs; densitatea în vrac în stare netasată; puterea de spumare,stabilitate şi densiunea spumei.

Substanţa activă datorită structurii sale moleculare imprimă produsului proprietăţi de agent de spălare.Conţinutul de subst.activă se exprimă procentual şi trebuie să fie cuprins între 12-35% în funcţie de tipul detergentului şi poate fi determinat prin diferite metode în funcţie de natura chimică a substanţei active ce stă la baza detergentului.

Aspectul soluţiei 1% produs dă indicaţii asupra solubilitaţii în apă a detergentului.Valoarea pH-ului exprima concentratia în ioni de hidrogen a soluţiilor apoase de detergenţi

care determina domeniul de utilizare al acestora.Detergenţii care dau soluţii apoase alcaline şi puternic alcaline sînt destinaţi spălării materialelor textile celulozice.

Densitatea în vrac dă indicaţii asupra uniformităţii şi mărimii particolelor pentru detergenţii condiţionaţi sub formă de praf şi granule.Cu cît particulele sînt mai fine şi uniforme cu atît este mai mare densitatea.

Caracteristicile spumei reprezintă un sistem dispers iar puterea de spumare este capacitatea soluţiilor apoase ale detergenţilor de a uşura formarea spumelor şi de a mări stabilitaea lor.

Falsificarea detergenţilor constă în modificarea compoziţiei iniţiale a produsului prin înlocuirea unor ingredienţi cu alţii.Aceste modificări duc la scăderea nivelului de calitate a produsului şi la apariţia unor maladii grave în timpul utilizării de către consumatori..Foarte des este utilizată falsificarea informaţională prin care produsul deo calitate mai joasă este prezentat prin brendul produsului ce a căpătat aprobarea consumatorului.

33. Expertiza marfurilor cosmetice

Sortimentul produselor cosmetice cuprinde 3 grupe mari si fiecare grupa la rindul ei se imparte in mai multe subgrupe:

1. Produse de igiena2. Produse de parfumerie3. Produse cosmetice propriu-zise

Grupa produselor de igiena cuprinde:- sapunuri de tualeta, sapunuri deodorante, etc.- preparate pentru baie si dus (saruri, spume, uleiuri, geluri)- deodorante si antitranspirante- produse pentru ingrijirea parului:

nuantatoare si decolorante produse pentru odnulare, indreptare, fixare produse pentru decorare (aranjare) produse pentru curatare (lotiuni, pudre, sampoane) produse pentru conditionare (lotiuni, lacuri, briantine)

- produse pentru ras (crème, spume, lotiuni)- produse pentru bai de soare (plaja)- produse de igiena intima externa

Grupa produselor de parfumerie:- parfumuri- ape de toaleta- ape de colonie

Grupa produselor cosmetice propriu-zise:- crème, emulsii, lotiuni, geluri si uleiuri pentru piele (fata, miini, picioare)- masti pentru fata (cu exceptia produselor care actioneaza ca abrasive superficiale

ale pielii pe cale chimica)- baze nuantatoare (lichide, paste, pudre)- pudre (de machiaj, dupa baie, pudre igienice)- depilatoare- produse pentru machiaj si indreptarea acestuia (de pe fata si ochi)- produse destinate aplicarii pe buze- produse pentru ingrijirea unghiilor se decolorarea lor- produse de albire a pielii- produse antirid.

La expertiza produselor cosmetice se determina:1. denumirea produsului2. marca de fabricatie comerciala3. datele etichetei de prezentare (denumirea, modul de intrebuintare, termen de

valabilitate, producatorul, concentratia, standardul, compozitia chimica, etc.)4. ambalajul (plastic, carton, sticla)5. indicii organoleptici:- aspectul exterior- consistenta si mirosul (lichida, solida, semilichida, miros placut, puternic, normal)- culoarea- defectele (crapaturi, miros neplacut,etc.)

34.Expertiza pielii naturale şi artificialeProcesul fizico-mecanic şi chimic prin care pielea brută este transformată în piele finită

reprezintă procesul de tăbăcire.Calitatea pieilor finite depinde de grosimea şi adîncimea firului de păr în piele,precum şi de numărul,marimea şi adîncimea glandelor sudoripare şi sebacee care influenţiază negativ calitatea pielii.

În funcţie de proprietăţile fizico-chimice,pieile se împart în următoarele zone topografice cu caracter omogen

La pieile de bovine: cruponul corespunde spatelui animalului,are grasimea aproape uniformă pe toată

suprafaţa,structură densă şi rezistentă. Pielea de pe gît este mai afînată,mai rară,mai slabă poalele,pielea de pe cap,pielea de pe picioare,coadă,iile sînt regiuni topografice de

calitate inferioară.La pieile de cabaline:

gîtul cuprinde pielea din regiunea spatelui şi a gîtului crupa este compactă,mai densă dar cu două zone mai tari care se numesc oglinzi

Pieile animalelor mari se tăbăcesc întregi,sub formă de jumătăţi denumite canate. Pieile animalelor mici datorită caracterului mai omogen se tăbăcesc întregi.

Cele mai importante calităţi ale pieilor finite sînt:1.Grosimea determină destinaţia pieilor tăbăcite,se apreciază cruponulcare este mai omogen şi

mai ras şi se exprimă în mm.2.Suprafaţa influenţează randamentul la croire a pieilor şi depinde de mărimea animalului.3.Masa specifică depinde de tipul animalului şi de modul de tăbăcire.4.Elasticitatea este determinată de metodele de finisare aplicate pieilor tăbăcite şi contribuie la

păstrarea formei în timpul utilizării.5.Plasticitatea prezintă importanţă în cazul articolelor de încălţăminte,deoarece încălţămintea

trebuie să-şi păstreze forma.6.Rezistenţa la compresiune determină destinaţia pieilor,cea mai rezistentă fiind cruponul.7.Rezistenţa la abraziune repreuintă rezistenţa la frecarea uscată şi umedă a tălpii,la contactul

cu aspirităţile solului.8. Rezistenţa vopsirii se referă la rezistenţa la diferiţi agenţi care intervin în timpul

confecţionării şi purtării.9. Proprietăţile chimice depind de provienenţa pielii,de metoda de tăbăcire şi de

procesul de finisare10. Conductibilitatea electrică.Pielea are conductibilitate electrică redusă dar aceasta

creşte cu cît procentul de umeditate din piele creşte.11. Absorbţia de apă se datorează porozităţii şi depinde de felul tăbăcirii şi al finisării

Procedeele expertizei pieilor naturale constă în identificarea tipului de piele naturală şi înlocuitori din piele,a metodelor de tăbăcire,determinarea defectelor,efectuarea încercărilor privitor la determinarea grosimii etc.,în scopul corespunderii cerinţelor de calitate şi cerinţelor consumatorului.

35.Expertiza ceramiciiArticolele de menaj din ceramică se marcheaza pe suprafaţa secundară cu următoarele

elemente: marca de fabrică prin cuvinte sau simbolic,denumirea comercială a produsului şi a materialului ceramic,numărul decorului şi al modelului sonform STAS sau NT,calitatea indicată prin numere,marcată cu vopsele rezistene la apă,conţinutul pachetului sau cutiei,semne avertizoare privind fragilitatea.

Modul corect de ambalare asigură integritatea produselor ceramice.Articolele de menaj se ambalează diferit în funcţie de caracteristicile produsului,şi anume:în pachete de hîrtie rezistentă,cutii de mucava sau material plastic,în folii de polietilenă contractabilă,în lăzi,containere,fiecare unitate de ambalaj avînd fixată o etichetă de identificare şi de avertizare pentru fragilitate.

După destinaţie,sortimentul produselor ceramice se clasifică în:- mărfuri ceramice pentru menaj- mărfuri ceramice decorative- mărfuri ceramice pentru construcţii- mărfuri ceramice pentru uz industrialGrupa principală o formează mărfurile ceramice de menaj şi decorative.După destinaţie şi

modul de comercializare,acestea se clasifică în:

1.Articole ceramice de menaj:- din porţelan:articole unitare,căni,ceşti,solniţe.- din faianţă: articole separate:căni,farfurii etc,2.Articole ceramice decorative:- din porţelan- din faianţă: vaze,bomboniere etc.3. Articole ceramice populară:- ceramică roşie: smălţuită şi nesmălţuită- ceramică neagră- ceramică comună termorezistentăStudiind sortimentul articolelor ceramice se identifică grupele sortimentale, prezenţa

elementelor marcării,integritaea ambalajului şi prezenţa semnelor avertizoare privind fragilitatea.

36. Emiterea certificatelor de conformitate şi a mărcilor de conformitate Certificatul de conformitate pt produse se emite de organismul de certificare, iar în lipsa lui –

de organul naţional de certificare după efectuarea procedurilor corespunzătoare şi în modul stabilit de PG 01-06-96.

Certificatul intră în vigoare după înregistrarea în Registrul Sistemului întocmit în corespundere cu cerinţele PG „Modul înregistrării obiectelor de certificare şi întocmirea Registrului Sistemului”.

Pt produsele de tip serie solicitantului i se eliberează licenţa cu dreptul utilizării mărcii de conformitate.

Dacă în sistemul certificării produselor omogene (concrete) este folosită metoda certficării sistemului calităţii, solcicitantului i se emite certificatul de conformitate pt sistemul calităţii.

Dacă certificarea se efectuează în cadrul unui sistem internaţional sau al unei convenţii, modul emiterii, modelul certificării şi termenul de valabilitate se determină de regulile şi cerinţele acestei sisteme sau convenţii.

Termenul de valabilitate a certificatului de conformitate se determină luând în seamă termenul de valabilitate a documentelor normative pt produs, termenul pt care este atestat sistemul de producţie sau este certificat sistemul calităţii , dar nu paote depăşi 3 ani.

37. Acte normative şi documente deligslative, ce stau la baza activităţii de standardizarePentru asigurarea unui nivel înalt al calităţii mărfurilor, extinderea pieţelor de desfacere şi

eliminarea falsificărilor a fost creat cadrul legislativ corespunzător domeniului calităţii mărfurilor. Pentru aceasta au fost elaborate o serie de documente:

1. documente legislative2. hotărâri ale Guvernului RM3. documente ce prescriu calitatea mărfurilor4. documente ce demostrează şi confirmă calitatea mărfurilor

Cele mai importante acte legislative sunt publicate în Monitorul Oficial.Tipuri de standarde aplicate în activităţile de producere.Ele se deosebesc după câteva criterii:

1. după subiect: pt construcţii, agricultură, comerş, protecţia mediului ambiant, telecomunicaţii

2. după conţinut:de bază – conţine prevederi generale pt rpoducerea produselorde terminologie – sunt specificaţi termeniide încercare – metode de specificare a mărfurilor (eşantionare,

utilizarea metodelor statistice, etc.)de proces – condiţiile ce trebuie să le îndeplinească un procesde produs – condişii pentru mărfuri

de servicii – condiţii ce trebuie să le îndeplinească un serviciu, pentru a a sigura aptitudinea de utilizare a acestuia

de interfaţă – condiţiile referitoare la compatibilitatea produselor sau a sistemelor în punctele lor de legătură

de marcare – o listă de caracteristici ale căror valori sunt indicate pentru descrierea caracteristicilor nutriţionale

3. după nivelul de standardizareinternaţionale – de către o organizaţie internaţioanlăinterstatale – tip GOSTnaţionale – organism naţional de standardizare (SM, SR, DIN, FN)de firmă – societăţile comerciale, regii autonome sau de către

persoane juridice

38. Caracteristica documentelor ce confirmă calitatea şi conformitatea mărfurilor

39. Clasificarea vinurilorClasificarea şi caracteristica vinurilor liniştite

Potrivit definiţiei dată de Oficiul Internaţional al viei şi Vinului, „Vinul este în exclusivitate o băutură ce rezultă din fermentaşia alcoolică completă sau parţială a mustului de struguri”.

Vinurile de struguri se clasifică după următaorele criterii de bază:1. după culoare- vinuri albe- vinuri roze- vinuri roşii2. după compoziţia ampelografică (după materia primă)- vinuri de soi – sunt obţinute din struguri de un singur soi;- vinuri cupajate – sunt obţinute din vinuri brute fabricate din mai multe

soiuri, în proporţii bine stabilite;- vinuri sepajate – se onţin prin vinificarea în amestec a diferitelor soiuri de

struguri de aceeaşi specie botanică.3. după calitate- vinuri de consum curent – se obţin din struguri după o tehnologie generală

(cel puţin 8,5% vol. alcool);a) vinuri tinere – se obţin din soiuri aparte de struguri sau dintr-un amestec al

acestora cu aplicarea unei tehnologii general accepatat sau originale şi se comercializează îmbuteliate sau în vrac, în anul de recoltare a strugurilor;

b) vinuri obişnuite – se obţin din soiuri aparte de struguri sau dintr-un amestec al acestora cu aplicarea unei tehnologii acceptate de toţi şi se îmbuteliază începând cu data de 01 ianuarie a anului următor recoltării.

- vinuri de calitate superioară – se obţin din soiuri cu însuşiri calitative superioare după o tehnologie tradiţională cu maturarea ulterioară în decurs de cel puţin 6 luni (cel puţin 10,0% vol. alcool);

a) vinuri mature – sunt obşinute din soiuri aparte de struguri sau dintr-un amestec al acestora cu aplicarea unei tehnologii speciale sau acceptate de toşi cu condiţia unei maturări obligatorii în recipiente staţionare pe parcursul a cel puţin 6 luni;

b) vinuri de colecţie – sunt acele vinuri de calitate superioară, care după încheierea ciclului tehnologic de producţie, inclusiv maturarea, suplimentar se învechesc în sticle cel puţin 2,5 ani;

c) vinuri cu denumire de origine – sunt vinuri de calitate înaltă, se produc confrm tehnologiei originale din struguri de soi cultivate în podgorii strict delimitate, în condiţiile ecologice specifice locului concret indicat în denumirea vinului.

4. după tehnologia obţinerii- vinuri naturale – se obţin pe calea fermentării alcoolice complete sau

parţiale a strugurilor, mustului sau mustuielii, ce conţin alcool etilic de provenienţă endogenă. Acestea pot fi: seci, demiseci, demidulci;

- vinuri speciale – se prepară din struguri, must, mustuială sau vinuri brute cu aplicarea unor procedee tehnologice speciale, ce imprimă vinului calităţi organoleptice specifice.

a) vinuri de tip Jeres (Xeres) – vin „pelicular”, deoarece procesul de obşinere a acestui tip constă în oxidarea intensă prin utilizarea levrâurilor ce dezvoltă la suprafaţa vinului o peliculă;

b) vinuri de tip Porto (Portwein) – tratarea termică în condiţiile accesului limitat de oxigen, se mai numeşte „vin încălzit” sau „vin cu acces de oxigen în doze mici”;

c) vinuri de tip Madeira - tratarea termică în condiţiile accesului nelimitat de oxigen, se mai numeşte „vin încălzit fără limită de oxigen” sau „vin tratat la cald cu acces de oxigen în doze excesive”;

d) vinuri de tip Marsala – vinuri obţinute prin tratatre termică a constituientului, ce conţine zahăr, în urma căreia se formează nuanţe de caramel;

e) vinuri de tip Tokay – folosirea strugurilor supramaturaţi cu nuanţe specifice de struguri stafidiţi, contaminaţi cu ciuperca Botrityse;

f) vinuri de desert;g) vinuri de tip Vermut (aromatizate) – se întroduc extracte de ierburi medicinale,

flori, alte miresme, extracte de fructe.

Clasificarea şi caracteristica vinurilor efervescenteVinul efervescent se deosebeşte de celelalte tipuri de vin prin faptul că el conşine dioxid de

carbon de provenienţă endogenă sau exogenă şi presiunea în sticle contituie, la temperatura de 20C, cel puţin 50kPa.

Clasificarea:1. după tehnologia preparării

A) vinuri spumante - conţin CO2 de provenienţă endogenă- spument clasic – se obţine în rezultatul fermentării secundare a vinnurilor

brute albe în sticle prin metoda Champanoise sau a fermentpării secundare a vinurilor brute albe în ticle prin metoda transvazării. Durata ciclului de producere – cel puţin 9 luni. Alcool – 10,5 – 12,5% vol.. După conşinutul de zahăr acestea se împart în : extrabrut, extraseci, seci, demiseci, dulci;

- spumant natural – se obţine prin fermentarea secundară a vinurilor albe brute în rezervuare de mare capacitate închise etanş. Alcool – 10,0 – 12,5% vol.. După conţinutul de zahăr se disting: brute, seci, demiseci, demidulci, dulci.

B) vinuri spumante speciale – se obţin în rezultatul fermentării secundare a vinurilor brute albe, roze, roşii, a mistelei dse struguri, în recipiente închise etanş. Ele pot fi: demiseci, demidulci, dulci;

C) vinuri perlante – se obţin în rezultatul fermentării cupajului, în componenţa căruia intră mustul de struguri şi vinul brut, în rezurvuare închise etanş sub presiunea CO2 de origine endogenă. Tărie alcoolică – 9,0 – 11,0% vol.

D) Vinuri spumoase (gazificate) – se obţin prin intermediul saturării artificiale cu CO2 în stare gazoasă sau lichidă de origine exogenă. Tăria alcoolică – 8,0-12,0% vol.

Spre deosebire de vinurile gazificate, saturate în mod artificial cu CO2, din care la deschiderea sticlei gazele se elimină sub formă de bule mari, vinurile spumante se caracterizează prin degajarea îndelungată a unor bule mici de CO2 şi formarea la suprafaţa vinului a unui strat permanent de spumă.

40. Clasificarea beriiBerea este o băutură naturală ce se obşine prin zaharificarea plămezii de orz germinat (malţ),

fierbere cu hamei, fermentarea alcoolică a mustului obţinut.Din punct de vedere al conţinutului de alcool, berea se clasifică în:-                 fară alcool;-                 slab alcoolizată: 0,5-1,5% vol;-                 obişnuită: 3, 4, 5% vol;-                  bere cu peste 4,5% vol.

41. Clasificarea băuturilor nealcooliceConsumarea băuturilor nealcolice potoleşte sau diminuează senzaţia de sete, apărută ca urmare

a pierederilor apei prin urină, transpiraţie, respiraţie.Tipurile principale de băuturi nealcoolice sunt:

apele minerale – sunt ape subterane, bogate în săruri minerale. După destinaţie ele sunt:

- ape minerale de masă – se consumă în locul apei potabile;- ape gazoase – se obşin prin saturarea apei potabile cu CO2;- ape minerale medicinale – cu efect terapeutic.băuturi răcoritoare – se obţin din sucuri naturale de fructe, macerate de fructe sau

concentrate de fructe cola cu adaos de sirop de zahăr, acid citric, coloranţi alimentari şi apă saturată cu Co2;

siropuri de fructe – sunt produse concentrate din fructe cu zahăr. Termen de garanţie – 6 luni.

42. Caracteristica varietăţilor de piele naturală şi artificialăPieile finite repreyintă o materie primă foarte apreciată în obţinerea articolelor de încălţăminte

şi marochinărie.Caracteristicile principalelor tipuri de piei naturale folosite la confecţioanarea produselor sunt:Nr.

d/oDenumirea

piei finiteProvenineţa Caracteristica

1 box bovine Moale, fină, culoare uniformă, desen mărunt, rezistentă, porozitate fină

2 şevro caprine Faţa netedă, uneori presată, desen caracteristic, fină, subţire, tuşeu moale

3 lac taurine Faţa netedă, presată sau şifonată, acoperită cu un luciu intens

4 Piele şifonată

ovine Vopsită, moale, suplă, faţa şifonată

5 velur porcine Faţa velurată cu spic mic, regulat, suplu, aspect catifelat

ŞI ALTELEVarietăţile de piele artificială sau înlocuitorii de piele se calsifică în funcţie de materiile

primefolosite. Astfel se disting:- înlocuitori pe bază de material fibros- înlocuitori pe bază de cauciuc

-înlocuitori pe bază de materiale plastice.

43. Caracteristica varietăţilor de ceramicăProdusele ceramice sunt articole fasonate din argilă platică în amestec cu alte substanţe

ajutătoare (nisip, calacr, feldspat), arse la teperaturi ridiacte, cu o structură policristalizată. Mărfurile ceramice pt articole de menaj şi decorative pot fi obşinute din urm tipuri ceramice: porţelan, semiporţelan, faianţă, semifaianţă, majolică, ceramica comună.

Porţelanul este un produs ceramic fin, cu structură vitrifiantă, de culoare alb-cenuşiu sau alb gălbui şi translucid. Porţelanul după natura fondantului principal se împarte în porţelan moale şi tare.

Semiporţelanul este o masă ceramică fină, cu caracteristici intermediare între faianţă şi porţelen, aspectul lui aporpiindu-se mai mult de faianţă.

Faianţa este o masă ceramică fină, cu o struct obţinută din mateia primă argiloasă şia lte ingrediente. Are o porozitate mai inaltă, glazură opacă, mată sau colorată etc.

Ceramica comună este o masă ceramică obţinută din argile comune, cu un conţinut ridicat de oxizi defier în amestec cu nisip şi calcar, prezintă o culoare roşie sau neagră, iar structura este granulată.

Majolica se caracteriz prin aceea că după ardere se acoperă cu glazură opacă pe bază de plumb şi staniu, se decorează,după care se glazurează a doua oară.

44. Proprietăţile şi caracteristica ţesăturilorŢesăturile sunt produse textile obţinute prin încrucişarea perpendiculară într-o anumită ordine a

două sisteme de fire: unul de urzeală şi altul de bătătură.Caracteristicile fizico-mecanice: a) masa – este influenţată de natura şi fineţea firelor, de sistemul de legătură, precum şi de

operaţiile de finisareb) grosimea – depinde de natura, fineţea şi torsiunea firelor,de legătura folosită,de finisare etc.,

grosimea infl unele caratceristici ale ţesăturilor, precum proprităţile termoizolant, capacitatea de drapare.c) desimea – numărul firelor pe o lungime de 10 cm în direcţia urzeliii şi a bătăturiid) lăţimea e) rezistenţa la alungirea la rupere – pt aprecierea durabilităţii unei şesăturif) rezistenţa la frecare – va depinde de el procesul de degradare a ţesăturilor în timpul utilizăriiCaracteristicile estetice şi de prezenatre: reprez valoarea estetică a ţesăturilor şi este dată de

natura şi calitatea materiei prime, de legăturile aplicate la obţinerea ţesăturilor, precum şi procedeele de finisare. Aici se referă: aspectul, gradul de alb, draparea (prorpietatea de a forma cute, pliuri), rezistenţa vopsirii.

Caracteristicile fiziologice şi de confort: aici se referă – higroscopicitatea (capacitatea de a absorbi umiditatea degajată de corp şi de a o ceda mediului), capacitatea de izolare termică, comportarea la impurificare.

Caracteristciile ecologice se referă la influenţa pe care subst chimice folosite la finisarea ţesăturilor o au asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului ambiant.

45. Clasificarea produselor cosmeticeSortimentul produselor cosmetice cuprinde 3 grupe mari şi fiecare grupă , la rândul ei, se

împarte în mai multe subgrupe, după cum urmează:- produse de igienă- produse de parfumerie- produse cosemtice propriu-zise

Grupa produselor de igienă cuprinde următoarele subgrupe:1. săpunuri de tualetă, deodorante2. preparate pt baie şi duş (săruri, spume, uleiuri, geluri, etc)3. deodorante şi antitranspirante

4. produse pt îngrijirea părului (nuanţatoare şi decolorante, produse pt ondulare, îndreptare fixare; produse pt decorare; produse pt curăţare; produse pt condiţionare...)

5. produse pt ras (creme, spume, loţiuni)6. produse pt băi de soare (plajă)7. produse de igienă intimă externă

Grupa produselor de parfumerie cuprinde următoarele subgrupe:1. parfumuri2. apă de tualetă3. apă de colonie

Grupa produselor cosmetice propriu-zise cuprinde următoarele subgrupe:1. creme, emulsii, loţiuni, geluri, uleiuri pt piele2. măşti pt faţă3. baze nuanţatoare4. pudre5. depilatoare6. produse destinate aplicării pe buze7. produse de machiaj şi pt îndepărtarea acestuia8. produse pt îngrijirea unghiilor şi decorarea lor9. produse pt albirea pielii10.produse antirid