A 
 întotdeauna va exista o parte a ei la care   nici un brbat nu va putea ajunge - în afara   brbatului care i-a cunoscut adîncurile urii   i pasiunea iubirii...
Lei 3000
 
 
Capitolul 1
Amelie d’Aureville îi arunc spre spate, nerb- dtoare, coada de pr des blond i se uit din podul de fîn la Roberto i la Diego care ateptau în grajd, la vreo trei metri mai jos. Prea o distan mare pîn jos i ea se uit cu jind la scar.
iam spus c nu face asta, spuse Diego cu dispre. La ce te atepi? E fat i, oricum, are doar opt ani.
O s reueasc, replic 'Roberto do Santos cu  încpînare. Nu e la.
 
scpare o s trebuiasc s sar; Roberto crede c pot face asta, i no si las pe Diego Bonavente s m înving. Blbnindui picioarele slabe peste margine, se tîrî pîn la capt, balansînduse nesigur. Diego închise ua, ca s nui vad nimeni, aa c se fcu întuneric. Abia de putea sl zreasc, sprijinit de perete, cu braele strînse la piept, ateptînd. Prul lui Roberto, la fel de blond ca i al ei, strlucea în  întuneric cînd se uita la ea.
En regul, Amelie, spuse el împingînd un balot de paie sub ea, asta o s te prind în cdere... no s te doar, îi promit.
 Trebuia so fac, îi spuse el, înlturîndui mila ce o simea pentru' ea. NuI putea lsa pe Diego s cîtige; altfel, no so mai lase niciodat s se joace cu ei, iar el nu putea suporta ca ea s fie lsat în afar.
Haide, o încuraj Roberto, am s te prind eu. Apucînduse de stîlp, Amelie închise ochii i se
ls s alunece peste margine, cltinînduse nesigur  în spaiu; secundele treceau, braele o dureau, nu se mai putu ine. Podeaua veni în sus s o întîmpine, în goan, iar ea czu pe paie cu Roberto care îi oprise cderea, apucîndo exact înainte de a atinge soiul.
Nai pit nimic? întreb el, uitînduse la ea s vad dac nu plînge.
Amelie se aez în fund. Bineîneles c nam pit nimic, de ce s fi pit? Ai triat, se plînse Diego, ai avut paiele acolo i
atunci înlimea e aproape cu un metru mai redus. Oricum, Roberto tea ajutat.
' - - - - - - - - - - - - - - - - - -   (   7 V  - - - - - - - - - - - - - - - - - -   -
 
Nam triat, ip Amelie, suprat. Cu Diego nu putea cîtiga niciodat el avea
 întotdeauna un rspuns. El o desconsidera pentru c era fat i avea doar opt ani, ludînduse mereu c el avea deja unsprezece, fiind cu un an mai mare decît Roberto. El o provoca la fapte îndrznee, care erau aproape prea mult pentru ea. Dar înc nu o învinsese.  Totui, o durea glezna, durerea începuse s pulseze i simi c sar putea s plîng.
Bineîneles c na triat, Diego, spuse Roberto, consolator, încercînd ca de obicei s menin pacea  între ei. A reuit foarte bine.
Diego deschise ua grajdului. Ei, haide, mormi el, hai s galopm cu caii pîn
la cîmpul de cafea. De ce trebuie întotdeauna s facem numai ce
vrei tu, Diego Bonavente? url Amelie, strîngîndui piciorul dureros sub ea i încolcinduse pe balotul ei de paie.
Vino, Amelie, te rog, o îmbie Roberto. Am s te las s clreti pe Bicho.
Ea îl adora pe poneiul lui, Bicho, iar sl cl- reasc însemna un dar pe care il acorda doar cînd era deosebit de amabil.
Amelie ls capul în jos. Nu vreau, mormi ea. Prefer s stau aici. Laso, Roberto, zise Diego nerbdtor. Hai s
facem o curs. Pun pariu c Vfnicius poate oricînd sl întreac pe Bicho.
Roberto ezit. Eti sigur, Amelie?
< 8 >
 
Sigur c da. Haide, Roberto. Bine... în regul. Ne vedem mai tîrziu, Amelie. Amelie atept pîn ce ei traversar curtea spre
padoc, reinîndui lacrimile pîn cînd disprur din vedere. Ah! Glezna o durea ru.
Te ursc, Diego Benavenente, gemu ea, în timp ce se ridic cu greu în picioare i chiopt în urma lor.
 
simt nelinitit, în ciuda frumuseii lui brune i a zîmbetului lui fermector reuea s ias din orice  încurctur doar datorit limbuiei lui. Pcat c Roberto era atît de apropiat de el, dar oricum, prinii lor fiind prieteni de o via i familia Bonavente avînd moia vecin, era firesc ca Diego s fie cel mai bun prieten al lui Roberto. Iar srmana Amelie îi dorea foarte mult acest rol.
 
i Ji temeri.
Sebastiâo considera c ziua cînd Isabelle d’Aureville hotrîse s vin s locuiasc la vechiul ei prieten i rud îndeprtat, Francisco do Santos, fusese ziua lui norocoas. Legturile de familie erau vechi, înc de la 1567, cînd Franois de St. Chapelle navigase deja Honeleur spre Brazilia, devenind unul dintre primii coloniti ai vastei ri. Familia nu pierduse niciodat contactul cu ara ei de batin i, dei numele lor se brazilienizase, fiecare generaie îi trimisese fiii în Frana, la studii. Francisco Castelo do Santos, tatl, nu uitase niciodat» cldura cu care familia francez îl primise pe tînrul dureros de timid, care venise la Paris si ocupe locul la universitate i, în special, buntatea fiicei lor mai mici, Isabelle. Ea  îl dusese la petreceri, împrindui cu el prietenii i iniiindul în manierele i obiceiurile vieii pariziene, dîndui o nou încredere i fcîndul s se simt ca acas.
De fapt, Francisco se considerase puin îndrgos- tit de Isabelle de fapt, pîn se întorsese acas i o  întîlnise pe Luiza, cea cu ochii întunecai i pr negru. Cum reuiser s aib o familie de fii blonzi, cu aspect nordic, îi uluia i pe ei.
Mtua Agostinha iei pe uile largi care duceau de la sufragerie pe verand, pasul ei greu fcînd s tremure uor scîndurile elastice de cedru. Ochii ei urmrir privirea lui Sebastiâo, în timp ce silueta  îndeprtat a lui Amelie se opri, apoi se aplec si frece glezna i se întoarse încet pe acelai drum.
Copila asta este iar în rzboi, oft ea.
 
Sebastiâo îi zîmbi. Agostinha era btrîna lor doic, ea îi crescuse pe toi bieii Do Santos, ca i pe tatl lor, pe fraii i surorile acestuia, înaintea lor, i îi iubea pe toi la fel. Dar'el bnuia c, i pentru ea, Amelie era mai aparte.
De data asta, ce sa mai întîmplat? întreb Agostinha, grbinduse s o ajute pe Amelie s urce treptele spre verand.
Glezna, spuse Amelie, evitînd întrebarea. Cred c e fractur.
Se uit, uurat, la Agostinha;. Acum, totul va fi în regul; Agostinha tia cum s se ocupe de toate. Va gsi nite ierburi i frunze i le va muia în ap pentru o compres, mormind incantaii în yoruba, limba ei matern, care, probabil, fcea vrji. Agostinha arta i ea magic, era atît de mare aproape de doi metri  înlime, i aproape tot atît în lime, avea o frumoas culoare neted de mahon i avea poalele cele mai mari i mai confortabile pentru I6gnat popiii.
Agostinha rîse, un sunet puternic, tuntor, care o fcea întotdeauna i pe Amelie s rîd.
Nu e fractur, fetia mea, e doar sucit, astai tot. O s ne ocupm imediat de asta.
Ce sa întîmplat exact, Amelie, întreb Sebastiâo, nelsîndo s scape.
Amelie îi evit privirea. Pur i simplu, am srit, astaijtot. i unde era Roberto? i Diecjo? Amelie îi ascunse faa în pieptul lui Agostinha, în
timp ce aceasta o lu în‘ brae i o duse spre buctrie, astfel încît rspunsul fu prea înfundat, ca
(' 12 ) ::
 
Sebastiâo sl îneleag. Navea nici o importan, tia c, oricum, nul va pîrî pe Roberto niciodat;
Isabelle considerase c viaa la Rio era cu aizeci de ani în urm fa de Frana, dar pe moie era de parc teai fi întors cu secole în urm. Tocmai acesta era farmecul ei, c nu se schimba niciodat. Izolat în mii de acri de cîmpuri de cafea, casa cea mare era  încptoare i confortabil, ca i braele mtuii Agostinha, iar Isabelle nu tia cînd îi plcea mai mult:  în timpul zilei, cînd lumina soarelui se filtra prin jalu- zele în saloanele largi iar casa vesel rsuna de vocile copiilor, sau în orele de sear, cînd soarele arunca umbre lungi, linitite pe pajiti, în timp ce ei se adunau pe verand pentru buturi, ca s se bucure de aerul mai rcoros i de compania altora, sau noaptea, cînd singura iluminaie venea de la nite lmpi antice cu petrol i de la lumînri mari de cear, care ddeau o lumin slab, pîlpîjtoare, scenei familiale din jurul mesei din sufrageria vast, care putea aeza cu uurin în jurul ei dou duzini de persoane. i adesea, chiar îi aduna.
 
r    .. E l'/ etli Adler
fi putut rspunde. Casa asta era una favorit, dar i noua ei locuin, Villa d’Aureville,' era deosebit în felul ei propiru, mai modern, construit pe o fîie lung, goal a plajei, în spatele ultimului deluor din munii Sierra Nevada care izolau Copacabana de restul oraului Rio.
 
 j nu te puteai înela al cui copil era. Amelie era ima I ginea mamei sale.
Amelie cîtigase în cele din urm btlia i urma s mearg la coal. Bineîneles c voise s urmeze
! ia Collegia Pedro II,  cu toi bieii Do Santos, dar i fusese obligat s accepte o coal mnstireasc i de fete. Iar tocmai aceasta era problema, se gîndi  j
| Isabelle. Nu pentru Amelie, ci pentru ea însi. Cu ! Amelie în centrul ateniei, rutina ei zilnic, doici i i guvernante, dominaser viaa lui Isabelle. Iar acum, | cînd Amelie era plecat ziua întreag, timpul atîrna
greu pe umerii ei. Dar poate îi va duce l capt planurile. Ideea se nscuse din complimente ale unor prieteni. Complimente cîtigate de credincioasa Ce- lestine, btrîna ei buctreas la castel, care, împre
| un cu soul ei, Georges, refuzaser s fie pensionai, ! cînd Isabelle prsise Frana. Perechea rezistase în ! faa tuturor argumentelor lui Isabelle împotriva venirii ! lor în Brazilia. Celestine învase lucruri noi în buc ! triile vilei Do Santos, unde fusese iniiat în misterele
buctriei braziliene, cu originile ei africane, cu  j uleiurile i mirodeniile ei specifice, cu fasolea neagr ! i ardeii chili. Au mai fost i alte mistere perpetuate de I  j servitorii familiei Do Santos, pe care nu sau strduit  j
s le ptrund: coarnele de berbec legate de copaci, ! plantele stranii fierte în buturi misterioase, focurile  j aprinse în unele nopi la ua buctriei toate menite j
s îndeprteze duhurile rele. ! Astea ce sînt? întrebase Celestine uimit, cînd j
 
Sînt rugciuni care s fac s nu intre furnicile.  întotdeauna o surprindea faptul c oameni atît de
cumsecade pot avea asemenea atitudini pgîne. Dar gtitul ei, atît de superb la Paris, cptase o nou dimensiune, iar Villa d’Aureville cu numele scris pe uriaele pori întrun arc delicat de fier forjat i cu vechii paznici grifoni de pe stîlpii vechi ai castelului deveni curînd cunoscut ca locul unde se servete cea mai bun mîncare din Rio i în cel mai frumos i mai civilizat decor. O invitaie la cin la Isabelle era cu adevrat preuit. i, în fond, se gîndi Isabelle, am condus un castel cu treizeci de dormitoare, aproape toat viaa. Cear putea fi atît de dificil în legtur cu ideea aceasta?
 întrebarea era, cum vor reaciona Edouard i Francisco la aceasta? Ea decise c nu era un timp mai bun pentru a o afla, decît acum, cînd cobora scara pentru masa de prînz.
Mam gîndit, spuse ea cîteva minute mai tîrziu, cînd Francisco îi turna un pahar de vin rose, ca Amelie, fiind plecat atît de mult timp, viaa mea poate deveni cam plicticoas.
Ochii lui Francisco i cei negri ai Luizei se întîlnir cu ai ei i ai lui Edouard, gri, întrebtori i luminai de un zîmbet. Oare ce io mai fi venit acum în minte?
M gîndesc, spuse Isabelle clar, s deschid un restaurant. Se va numi Pavilionul lui Amelie.
K.
 
Biroul era suficient; Gilies îi scoase haina, o arunc pe un fotoliu i îi ddu drumul la cravat, în timp ce se îndrept spre fereastr i se uit afar, peste frunziul abundent al castanilor. Era o zi splendid de mai, numai bun pentru a te afla pe Coasta de Azur sau pe iaht, poate, cu o femeie, bucurîndute de soare i de briz i de prospeimea  începutului verii. Dar, cu ce femeie? Ah, încercase degeaba. Mai avusese i alte femei, dup Leonie, dar tot ce fceau era si satisfac dorina de moment. Na fost nici una niciodat, care si satisfac nevoia.
De pe biroul plin cu hîrtii, el lu ultimul raport. Leonie se'afla în continuare tot la han, locuind acolo linitit, cîtigîndui existena simpl prin administra- rea hanului. De ce s fac asta, cînd putea s aib totul? Nici mcar nu ia psat cînd ia luat totul înapoi. Ea îi trimisese cheia de la seiful din banc banca lui proprie, unde oricum avea toate cheile i îi spusese si ia înapoi bijuteriile. îi lsase hainele atîrnate în dulapuri haina pîn la pmînt, rochiile de la'Worth i neglijeurile de la Serrat.  Rupsese certificatele de aciuni, lipsite de valoare, i le rspîndise pe pat, iar el tersese numele ei de pe toate actele de proprietate cu excepia unuia, a hanului. Actul acesta de proprie- tate era pe numele ei, precis i clar, iar el blestem ziua în care il dduse; era singurul lucru pe care nul putea lua înapoi i acesta o salvase. Avea refugiul ei, locul unde s se retrag i s fie în siguran.

 
ducea la Nisa sau la Monte Carlo, lua masa de prînz  întro cafenea i ducea cîteva scrisori la pot. Nu ie mai lsa niciodat în cutia de pot din captul de
| sus al aleii, aa încît nu putea descoperi cui îi scria. Arunc hîrtia din nou pe birou i patrul nelinitit
prin camer. Avea nevoie de rapoartele astea zilnice! Avea nevoie s tie ce fcea ea acum cînd el nu mai era acolo, acum cînd ea îl condamnase din nou la singurtate. Aruncînduse în fotoliul mare de piele, îi  îngrop capul în mîini. Dac ar ti c ar fi mai bine, atunci iar puteao imagina cum triete i ce face, aproape de parc ar fi fost acolo, exact aa cum procedase în timpul colii, cînd voia s se gîndeasc la mama lui. Cu ea, trebuia si imagineze totul, s inventeze scene i dialoguri, dar cu Leonie fusese ceva j real. Ah, Doamne, Leonie, Leonie... vino înapoi la mine! i
 
iar contesa Isabelle d'Aureville zdrobit dup moar- tea fiului ei plecase în strintate. Era necjit de vestea cu privire la Isabelle d’Aureville; nu se gîndise la mama lui Charles, cînd fcuse aranjamentele. îl chemase imediat înapoi pe omul lui i încercase s uite totul.
Dar revenea mereu la acelai lucru: Amâlie era cheia pentru a ajunge la Leonie. Fr Amelie, el nu avea nici o putere fa de ea. lar fi putut oferi lui Leonie totul, o cas unde s stea cu copilul ei, siguran i pe el însui. Dac ea nu ar fi fost de acord, atunci copilul ar fi devenit arma lui; Leonie ar fi trebuit s se întoarc la el, ca s fie sigur c nu i se va întîmpla nimic ru fiicei ei. i, desigur, de îndat ce va veni înapoi, totul va fi în ordine, ar fi ca la început. îi amintea vara aceea cînd ea înotase de la iaht i apoi îl hrnise cu farfurii de crevei ibrînz... gata cu omletele, spusese ea... rîseser împreun i, dup aceea, fcuse dragoste cu ea. O posedase... era proprietatea lui.
 Trebuia so gseasc pe Amelie. Brusc, îi veni o idee. Dac nui putea d de urm, atunci nu exista decît un singur mod de a pune mîna pe ea. Luîndui haina, se îndrept spre u.
Nu m mai întorc în dupamiaza asta, Verronet! strig el peste umr. Sa ivit ceva important.
 
2
Plicul arta foarte oficial i Leonie îl cîntri în mîn. Era ceva amenintor în grosimea lui, în culoarea ma- ronie i în ceara roie de sigiliu de pe el; era de la o firm de notari din Paris.
Bebe, strig ea grbinduse prin grdin spre plaj.
 
c erau veti bune. Desfcu plicul i scoase documentul.
Nu putea fi adevrat, Monsieur trebuie s fie nebun, li cerea copilul ei, pretinzînd c e al lui, i o amenina c o va fora s io dea pe fiica lui. Se putea argumenta la tribunal c ea nu era o mam bun, din moment ce dduse copilul, c ea nu voia s aib grij de Amelie i d el, tatl, avea dreptul legal si recapete fiica, pe care voia s o creasc i si asigure bunstarea.
Ah, Bebe, opti ea, am crezut c sîntem în siguran, dup opt ani, am crezut c a uitat... cum am putut s fiu atît de proast?
Se uit din nou la hîrtia din mîna ei. Ce s fac oare? Tribunalul nu avea cum so oblige s spun unde era Amelie i, oricum, nici nu tia. Nu primise nici o veste, niciodat, de la d’Aureville, precauie asupra creia insistase chiar ea, temînduse c Monsieur îi va intercepta scrisorile i o va gsi pe Amelie prin intermediul lor. Acum tia c avusese dreptate; cel puin nu trebuia s jure fals, cînd va spune c nu tia unde se afl Amelie, i nici nu va spune mai mult decît atît. Bineîneles, va susine doar faptul c el nu este tatl fetiei.
 
prostnac. învase si rspund cu aceeai moned.
Dac a gsi dovada, Bebe, murmur ea, la putea acuza de uciderea lui Charles, dar nu exist nici o dovad. A fost prea detept pentru asta.
Ea, împreun cu Caro i Alphonse, au fcut tot posibilul s rup bariera tcerii care înconjura acest caz la Deauville, dar se dovedise imposibil. Totul se produsese prea repede, nimeni nu tia nimic. Exista doar o descriere fizic a brbatului care fusese în barc, pe care leo dduser ali participani la curs, un brbat solid, cu prul rar, rocat, cu un cap curios de mic pe un trup .mare, cu tendin de îngrare, i priceput la ambarcaiuni. Descrierea asasinului lui Charles îi era întiprit în minte. Alphonse angajase detectivi care sl caute pe brbatul acela, dar fr succes.
 îi netezi fusta i, luîndo pe Bebe, o porni, în picioarele goale, pe marginea apei. Hanul, strlucind alb sub cerul de mai, fr nori, era cu adevrat cminul ei, refujgiul ei. Ar fi fost mulumit s o creasc aici pe Amelie, s o vad cum se dezvolt. Ar fi dus o via simpl.
 
Paul Bernard le studia pe cele dou femei de la masa de lîng fereastr. Un soare pal se filtra prin draperiile lungi de plas, reliefînd profilul voluntar al lui Leonie i prul ei bogat. Din acest unghi, arta ca o imagine de pe o moned antic. Dar rochia nu i se potrivea. Ah, era scump i la mod, un albastru marin discret, cu un guler alb i nsturei mici de perle, dar Leonie avea nevoie de ceva strlucitor, extravagant, ea avea o ostentaie natural, care fcea ca lumea s se uite dup ea, orice ar fi purtat, iar dac ar fi fost îmbrcat cum trebuie, ar fi mai mult decît frumoas, ar fi fost uluitoare.
Se transformase mult fa de fetia pe care o  întîlnise în tren, fugind din Masarde. Era i mai frumoas acum, la douzeci i opt de ani, decît fusese la aisprezece. Era subiectul de discuie al Parisului. Vedea cum se întorc capetele dup ea chiar i aici, în cel mai elegant restaurant, a crui clientel era aproape imun la bîrfe i scandal, acestea fiind o parte a vieii lor cotidiene.
 
perspectivele ei erau i mai bune. Toat lumea din Paris o cunotea deja era atît o celebritate, cît i o femeie cu notorietate. Brbatul de pe strad citea despre amanta mîndr i sexy a unui duce, iar femeile citeau despre o tînr mam dezolat, care fusese obligat si ascund copilul de un iubit crud fiecare vedea în ea exact ce voia s vad. Oricum, ar veni cu toii grmad la teatru, fie i numai ca s o vad. Se întreba dac ea ar face lucrul sta dar merita o încercare. îi va trimite un bileel printrun chelter.
Paul Bernard numele îi era familiar. Leonie citi repede biletul. Desigur, era brbatul din tren. Oare îi restituise vreodat banii pe care ii împrumutase pentru diferena de bilet? fi jucase un rol mic, dar important, în viaa ei dac nu lar fi întîlnit, nu sar fi dus niciodat la doamna Artois, nar fi lucrat la Serrat,  nu iar fi întîlnit niciodat pe Maroc sau pe Caro i Alphonse i pe Rupert. i pe Monsieur. Fr el, poate nar fi avut bucuria numit Amelie.
Trebuie sl vd, îi spuse ea lui Caro, dei nu tiu ce vrea, probabil doar s o salute pe femeia care a stîrnit cel mai mare scandal al anului.
Caro rîse. Nu uita c eti i o femeie frumoas, zise ea, i,
 
Leonie îl examin, în timp ce el îi fcu loc printre mese, spre ele. Ea îl considerase tare btrîn, cînd îl  întîlnise în tren, dar acum îi ddu seama c trebuie s fi avut nu mai mult de treizeci de ani. Ea zîmbi: la aisprezece ani, cineva de treizeci i se pare btrîn! Era mrunt i subire, cu prul negru prematur  încrunit la tîmple i cu ochi cprui amuzai care îi  întîlnir pe ai ei cu admiraie, în timp ce îi lu mîna.
Nu eram sigur c o si aduci aminte, zise el. Ai jucat în viaa mea un rol mai important decît îi
 închipui, domnule Bernard, i, în plus, numi puteam aminti dac iam restituit costul biletului oare îi mai sînt datoare?
Am primit un bilet i banii de la dumneata, cîteva sptmîni mai tîrziu. Cred c miai trimis primul dumi tale salariu.
Ea rîse. Probabil c da. Pe atunci, eram o femeie onest.
Caro, acesta este Paul Bernard, director de teatru cred c asta scria pe cartea dumitale de vizit, nui aa?
Tocmai despre asta voiam s discutm. Eram gata s comandm nite cafea, spuse,
repede Caro. Nu vrei s rmînei cu noi? Leonie o privi surprins. De ce acest entuziasm
brusc fa de Paul Bernard? Bineîneles, Caro dorea ca ea s cunoasc nite brbai atrgtori.
Despre ce vorbeai, domnule Bernard? întreb Caro, cu un zîmbet, cînd el accept scaunul pe care il împinse chelnerul.
 
iam spus c ai ceea ce este nevoie ca s devii o stea de cabaret? Chiar, i ca simpl fat de la ar, aveai o frumusee nu, mai mult decît atît, aveai o distincie, o strlucire care se ivea de sub straturile acelea de lîneturi. Team mai vzut, de dou ori. La cabaretul Internationale.
Leonie gemu. Ah, Doamne, nam s uit niciodat. Nar trebui s uii, a fost probabil cel mai ne-
fericit debut pe care lai fi putut avea în domeniul spectacolului nimic nu putea fi mai ru. A fost umi- litor, pentru o fat tînr, cum erai atunci.
Ea îi ridic o sprîncean. Vrei s spui, „inocent"? El se gîndi o clip. Da, probabil. Dar asta a fost demult. Eu voiam
s vorbesc despre prezent. Despre situaia de acum. Eti o figur public cunoscut tuturor la Paris i, probabil, chiar în toat Frana. Lumea va veni gr- mad la un teatru, doar ca so vad pe frumoasa amant a ducelui de Courmont.
Ea fu ocat. Ca pe o slbticiune la circ? Nam vrut s spun asta i, cu siguran, nu e
adevrat. Vor veni s te vad pe dumneata, o femeie frumoas, forat în mod tragic si ascund copilul, pentru ca un brbat bogat, puternic s nu il poat lua. Publicului îi va plcea asta, va plti doar ca s te vad.
 
 întrebare în urm cu ani, în tren. Ai face avere, rspunse el linitit.
Bani. Din nou avea nevoie de bani, de data asta ca s plteasc avocaii sau mcar si poat restitui datoria lui Alphonse i lui Caro, pentru c ei erau cei care cheltuiau o mic avere, angajînd avocai pentru ea. Mai lucrase i înainte la cabaret, cînd a avut nevoie de bani, i i se încrei pielea amintindui. Nu, era prea mult, prea umilitor. Nici o sum nu merita aa ceva.
Deci, asta era, se gîndi el, nimerise bine, ea avea nevoiede, bani.
îi promit c nu va fi nimic din ce a fost înainte. De data asta, o s fii pregtit, o s învei ce trebuie s faci, cum s te miti, cum si foloseti vocea. O s dureze ceva timp, dar o s te facem cea mai notorie i cea mai cunoscut femeie din Europa, Leonie Bahri, i vei fi bogat.
Ea se cutremur gîndinduse la cabaret. O avere, spusese el. Ar putea si restituie banii lui Alphonse, ar plti pentru pcatele ei, ar plti pentru Amelie.
 
Leonie, nu poi s faci asta, protest Caro cînd se îndreptau spre tribunal.
Audierea preliminar era în dupamiaza aceea, iar scopul prînzului fusese de ai ridica moralul lui Leonie, iar acum ea era tulburat.
Leonie oft. A dori s fiu destul de curajoas ca s fac asta,
spuse ea. A putea face avere, Caro. A putea s v restitui banii, ie i lui Alphonse, pîn la urm. Amelie e rspunderea mea, nu a voastr.
Am mai discutat asta. Alphonse face lucrul sta pentru el însui în aceeai msur ca i pentru, tine.
El fusese acolo, cînd Leonie trebuise s se des- part de Amelie, îl cutase pe ucigaul lui Charles, îl ura acum pe De Courmont aproape tot atît cît i Leonie.
Nu conteaz, Leonie, continu ea. îi poate per- mite. Bineîneles c nu e atît de bogat ca Monsieur, dar e totui foarte bogat.
Leonie era tcut. Amîndoi fuseser atît de buni cu ea; doar datorit lor supravieuise. Caro o ajutase s plteasc extinderea hanului, adugînd camere în plus ca s poat primi mai muli clieni. i acum, procesul sta! Trebuie s mai fie i alt mod de a face bani, dar ce putea ea s fac? Ea nu tia decît s fie o femeie întreinut iar în domeniul sta nu avea prea mare succes. Trsura trase £n faa tribunalului i ea se uit cu team lâ cldirea sdlid care te intimida.
Caro o lu de bra i o strînse. En regula, e doar o audiere preliminar. Azi o
 
fel de întrebri. Merser pe coridoarele întunecate, cu ecou, iar
uierul le inu ua deschis, lsîndule s treac. Sala mic era aglomerat, spectatorii stteau în bnci, iar ziaritii ateptau avizi cu creioanele i carneelele pregtite. Avocatul ei veni înaintea lor s o salute i, inspirînd adînc, ea intr în sala de tribunal.
Putea simi pchii curioi aintii asupra ei, cutînd semnele emoiei pe faa ei, analizînd amnuntele rochiei ei, în timp ce se îndrepta cu avocatul spre masa lui, aezînduse cu ochii plecai, ateptînd. îi aminti vorbele lui Loulou, de demult: brbia în sus, spinarea dreapt, uitte în ochii lor. îi înl capul, aplecîndui brbia  întrun unghi arogant i se uit direct în ochii lui Monsieur, care edea în partea opus. Ea nu se ateptase la asta; oare nu va fi doar o discuie între avocai? Nimeni nui spusese c el va fi acolo! Trupul îi fu cuprins de panic. Nu se putea mica; se uita în ochii lui ca vrjit ochii aceia familiari, întunecai, de un albastru intens, acei. ochi care o cunoteau cum nu o cunoscuse nici un alt brbat vreodat. Fuseser atît de multe între ei, atîta pasiune, atîtea furtuni iar acum, atîta ur. Dar ea lar fi iubit, dac el ar fi lsato; ce diferit ar fi fost viaa, în cazul sta. El era mai slab i avea riduri în jurul ochilor i linii adînci în ambele pri ale gurii. Arta altfel, dar era înc un brbat atrgtor. Se întreba, cu o pllpîire de gelozie, dac îi viaa lui apruser alte femeî; avea, oare, iubite noi?
 
Elizabeth Adler
ezînd acolo? îl ura, oare? îi aminti acele prime zile pe Coasta de Azur, cînd gîndurile ei fuseser atît de transparente încît le putea citi pe faa ei. Acum, nu. Fac asta doar pentru binele tu, Leonie, voia el si spun, ca s te aduc la sentimente mai bune, ca s te  întorci la mine.
 J udectorul îi ocup locul, avocaii luar cuvîntul iar ziaritii scriau, preocupai. Leonie se simea izolat, total separat de întreaga scen, de parc i se întîmpla altcuiva, ca un vis. Cît de curios, se gîndi ea, c toate astea mi se întîmpl mie i din cauza mea i, totui, m simt ca o spectatoare. Stau aici i oamenii din jurul meu discut despre Amâlie i iau hotrîri în legtur cu viitorul ei, iar eu nu pot face nimic în privina asta. Era acelai sentiment pe care îl avusese cînd o abandonase Rupert i rmsese sin- gur i fr bani, la han. Atunci, Monsieur cîtigase, dar acum nu va mai cîtiga. Atunci, ea hotrîse c nu va mai fi srac niciodat i la cheremul nimnui. Azi, Paul Bernard îi oferise o cale de ieire din situaie, iar ea fusese prea mîndr ca s o accepte, dar acum nu mai era. Monsieur nu se va opri la acest proces, tia acum lucrul acesta. Vorbise serios, cînd spusese c o va gsi pe Am6lie chiar dac îi va trebui o venicie. Era o lupt de o via i, dac voia s cîtige, avea nevoie de bani. Dac Paul Bernard avea dreptate i lumea va plti ca s o vad, atunci o so fac. Atunci va putea s o protejeze pe Ameli *întotdeauna chiar dac ar costao fiecare ban pe cârel va cîtiga!
 
i  j
documente. Leonie simea privirea lui Monsieur obligîndo s se uite la el.
Avocatul ei o lu ele bra i o conduse afar din j | sala tribunalului, urmat de murmurele de admiraie  j
i ale mulimii. Caro avusese dreptate în legtur cu j rochia de un albastru marin, se gîndi ea trist; avea o ; Imagine perfect. Dar, pe scen, va ii altfel, acolo va j trebui s fie amanta i nu mama.
Monsieur iesi din tribunal flancat de avocaii si si urmrit de mulimea tcut. Leonie era înaintea lui, cu prul ei blond strîns bine pe gît i legat cu o panglic albastr de catifea, ca o feti. El dorea si ating prul, si simt textura mtsoas... cel puin dac sar întoarce, si vorbeasc. Dar ea nu fcu asta. Caro se repezi înainte, o lu de bra, îndeprtîndo repede de cldire. El se uit pîn cînd disprur în mulime, apoi coborî singur treptele, plecînd înapoi, spre superba lui cas de pe insula SaintLouis.
 
tiuse nimic despre asta. Nimic. Fusese plecat mai mult de o lun la castel i se întorsese abia ieri iar Gilies nui spusese nimic. Tot Parisul aflase înaintea ei. Era atît de furioas, îneît tremura; nici mcar nu tiuse despre copil. Lu din nou ziarul, s se conving o fiic, se spunea, Amelie, acum în vîrst de opt ani. Opt ani. No mai vzuse pe Leonie de ani de zile. De ce o ddea acum în judecat pentru copil i înc unul despre care ea pretindea c e al unui alt brbat? Reciti cuvintele, lsînd ca amnuntele s i se  întipreasc în minte. Doamne, Dumnezeule, cum a putut Gilies s fac aa ceva? Nui ddea seama c se fcea singur de rîs i o fcea i pe ea? Oare inuse seama de sentimentele ei cînd a întreprins aceast aciune? Se umilea pe el însui i pe ea; numele lor era tîrît în tribunal i în paginile ziarelor, ca oricine s poat citi i face speculaii. Era scandalul deceniului! Ea se gîndi la Gerard i la Armând. De ce naiba voia el s le fac aa ceva fiilor lui? Nu putea continua.
Se duse la msua de servit i îi turn un coniac. Era prima oar în viaa ei cînd fcea aa ceva, dar alcoolul o calm i ea începu s gîndeasc mai logic. Mai întîi, trebuia s discute cu Gilies i apoi trebuia s aib o întrunire de familie. Propria ei familie, ca i a lui, vor.fi împotriva lui, vor folosi toate eforturile pentru al opri. Nimic nu va putea întina bunul renume al copiilor ei, va avea ea grij de asta.
32 }
Capitolul 3
Zilele lui Leonie erau împrite între întîlniri în birourile sufocante, panelate, ale avocailor ei, i cpmera rece, goal, unde îi înva meseria, fiind  îndrumat de echipa lui Paul Bernard de coregrafi, profesori de muzic, textieri i desenatori de costume. Fceau exerciii cu ea, dansau cu ea i cîntau cu ea, pîn cînd ajungea la limita epuizrii i tia c nu va mai reui nimic bun, ipîndui furia ctre Paul, acuzîndul c vrea s o umileasc.
 
lacrimi curgîndui pe obraz. iam promis c nu va fi ca rîndul trecut, i nu va fi. Ba mai mult, acum tiu c ai voce.
Dar e atît de slab, nici mcar nu m vor auzi. Era adevrat, vocea ei era slab, dar avea o
asprime, un sîmbure de emoie, care era atrgtor i era un plus pe care nu contase. Desigur c fusese convins c puteau so formeze, ca s tie cum s stea i cum s fac nite micri simple de dans ar 11fost destul pentru spectatori, care voiau doar so zreasc pe Leonie cea vestit dar acum vedea c i vocea ei era bun.
tergei lacrimile, îi ceru ei, trebuie s cunoti pe cineva.
Nu vreau s vd pe nimeni, sînt prea obosit.  îi ddu prul umed de pe frunte. E un compozitor, o s compun cîntece special
pentru tine. Pentru mine? Dar de ce...? Abia leam învat pe
toate celelalte. Era prea obosit, nu vbia s fie sîcîit. Tot ce
dorea era s plece acas i s uite toat povestea, dar nu putea, trebuia s continue. O fcea penfru Amelie.
 J acques Miel avea probabil vîrst ei i nu era atrgtor, dar nici respingtor, era pur i' simplu obinuit, dar scria cîntecele romantice cele mai in- credibile, cîntece despre dragoste i desprire i sex. în spatele acelor ochelari fr ram i în trupul lui slab, ardea o via interioar. Prea c toat energia i emoia lui erau turnate în cîntecele saie i în versuri.
"---------------------- -----------< 34  ; -----------------------------------
Amelie
Dumnezeu îi dduse trsturi obinuite, dar era unul dintre cele mai inspirate talente pe care ie cunoscuse vreodat. Era fascinant. Din momentul cînd l întîlnit, actul scenic care îi sttea în minte ca un dezastru lu un alt aspect i, pentru prima oar, simi c sar putea s reueasc. i asta doar din cauza cîntecelor lui  J acpues.
 începu si petreac serile în apartamentul lui, repetînd împreun versurile. El tia exact ce frazare s foloseasc; era mai bun decît profesorii de muzic.
Tu nu ai o voce studiat, îi spuse el, dar ai o calitate special. Ai o voce aspr pe notele «joase, puin crud i sexy... tocmai asta trebuie s folosim. Nu vrem s cîni melodioare dulcege, asta nu i se potrivete, Leonie.
Nui aa? întreb ea gînditoare. Nu eti aceeai cînd te afli pe scen, îi modific
el afirmaia. Astai problema. A dori s nu fiu eu pe scen.
Mie team de toi acei ochi care se tîrsc pe mine, uitînduse ia Leonie Bahri. Ce am eu s le ofer? M fac s vreau s m ascund.
 
oferi niciodat publicului persoana ta proprie', Leonie, dle ceea ce ar dori s vad. Asta este imaginea în spatele creia trebuie s te ascunzi.
Bineîneles c avea dreptate. Ea dorea s fie pe scena altcineva, nu Leonie. Voia s fie o persoan nou. i, în fond, publicul nu se atepta, oare, la asta? Nu se atepta s vad pe cineva neobinuit, diferit de ei înii pe Leonie cea din ziare, mai exotic, mai elegant i mai excitant? Dar cine era ea? .
Dar nu exist nimic altceva.în afar de mine,  J acques. Eu sînt la fel ca i ei.
Asta nui adevrat... nici nu ari ca oricine altcineva cunoscut de mine. în afar de faptul c eti frumoas, eti ceva aparte ari ca o strin.
Asta este influena tatlui meu care era egiptean. Vezi, astai! E perfect. Ce anume? Imaginea egiptean. Ascundete în spatele ei,
dac asta doreti. 'Dle ceva exotic l care s priveasc, scoateleo din minte pe amanta ducelui de Courmont. A! mult mai mult de oferit decît simplul fapt c ai fost femeia lui, Leonie.
Ea se gîndi la Sekhmet i la rochiile lipite de trup, ca rochiile, de la Fortuny,  care îi plceau înainte poate c înc de pe atunci, în subcontient, adopta un aspect egiptean.
 
perfect, se putea ascunde în spatele strmoilor ei. J acques, zise ea aruncîndui braele în jurul lui,
eti minunat. Am crezut c nu voi reui s continui treaba asta, dar dac sînt o alt persoan, atunci poate c va fi mai uor.
Vrei s faci ceva pentru mine? întreb el, inîndo  în continuare.
Ea îl privi, ateptînd. Pstreazo pe Leonie, pentru mine. Ea ezit, privindul în ochi; erau negri, cu gene
lungi, în spatele ochelarilor aceia groi. Ea îi scoase cu blîndee ochelarii.
O parte din mine, J acques, opti ea, doar o parte din mine.
Se simea atît de bine s fie din nou în braele unui brbat atît de bine i el era un iubit atît de dulce i tandru, blînd cu ea de la început, srutîndo, mîngîindui prul, optindui ce frumoas era. Apoi, ea se dezbrc pentru el, întorcînduse s se uite la el, gol ca i ea. Era subire dar musculos, cu olduri fine i un fund mic i picioare surprinztor de puter- nice; el era gata s fac dragoste i ea era gata s i se ofere. O srut, o tachin i o mîngîie, pîn cînd ea ceru mai mult; apoi, o ptrunse plin de pasiune, iar ea era la fel de pasionat ca i el. Trecuse mult timp; nu mai avusese nici un alt brbat, de cînd îl prsise pe Monsieur, dar numai în momentul final se gîndi la el i îi aminti de senzaia trupului lui cînd au fcut dragoste prima oar.
Uitase ce plcut era s te trezeti alturi de un brbat i s faci dragoste dimineaa devreme, iar apoi
: , 37  )_    -
s sorbi .cafeaua, stînd amîndoi strîni sub cearceafuri mototolite.
Asta merit un toast, spuse ea, cu un zîmbet, pentru o epoc nou în viaa mea.
El ridic ceaca lui de cafea. Pentru noua via a lui Lâonie, spuse el solemn,
pentru fericirea ei. Ah, J acques, sînt fericit aici, cu tine... sînt
mulumit. El puse jos ceaca i o srut. Mulumit sau nu, draga mea, eti o femeie care
muncete e timpul s te scoli. Stpîn de sclavi ce eti! Ea rîse, amintindui c, întradevr, trebuia s fie
 în sala de repetiii, la ora zece, iar apoi la o întîlnire cu avocaii, la ora dou i din nou la alte repetiii. i acum, bineîneles, va avea mai multe de discutat cu Paul noi idei de costume i decoruri o cu totul alt metod de lucru. Pentru prima oar, era interesat i ea, incitat de aceast idee. Ba chiar asta o fcuse s uite un timp de Monsieur.
prin camer. Nu o vzuse niciodat atît .de furioas. Era mai mult decît furie, era turoare. Era aprins. îi promisese cu sptmîni în urm c nu va mai con- tinua procesul, dei, bineîneles, îi continuase. Nu tia
Gilies se uit, obosit, cum MarieFrance se învîrtea
 
cum de atlase c avocaii lui continuau procesul; con- tase c ea nu va afla, pîn cînd nu avea s fie prea tîrziu. Ea îl ameninase, împreun cu întreaga familie iar cu familia în spatele ei nu mai avea de ales. Erau unele lucruri asupra crora nici el nu avea un control final iar organizaia familial, cu trusturile i fundaiile respective, era unul dintre acestea. Dac familia hotra c fcea ceva contrar intereselor ei, atunci trecea la aciune. MarieFrance mai patrula înc prin camer, vor- bind despre instabilitate mintal, ameninîndul, c va lua copiii de sub îngrijirea lui. Fiii lui! Va trebui s gseasc o cale s o îmbuneze, dar nu va renuna niciodat la ansa lui de a o aduce înapoi pe Leonie.
Ce nu îneleg, fierbea ea, este de ce vrei copilul sta? Leonie pretinde c nici nui al tu. De ce? De ce vrei s iei bastardul altui brbat? Eti pregtit si sacrifici propria ta familie pe copiii care tii c sînt ai ti doar ca s o torturezi pe femeia aia? Eti nebun, Gilies. Eti total nebun!
Tu nu înelegi, MarieFrance. El îi meninu în mod deliberat vocea calm. Tocmai pentru c este fata mea', trebuie s o iau. Nu pot suporta gîndul c ea este pierdut undeva, întro familie rneasc, pur i simplu pentru c Leonie nu o vrea.
Ea nu pretinde aa ceva. Ea susine c a trebuit s o ascund pe Amelie din cauza ta, c se teme.
MarieFrance, eti mam... fata e o De Cour- mont. Este fiica mea!1
i dac o capei ce se întîmpl? Ce ai de gînd s faci cu ea? S o aduci aici?
Am nevoie de ea, MarieFrance. E i copilul
 
Elizabeth Adler
meu. Ea se uit fix ia el, furia prsindo. Arata bolnav,
obosit. Disperat, S fie, oare, sincer? Fusese, oare, destul de nebun si fac un copil lui Leonie? Doar o singur persoan putea s tie adevrul.. Se ls obosit întrun fotoliu. Oricît de umilitor ar fi, trebuia s o întrebe pe Leonie.
Leonie se întinse, lene. în dimineaa asta nu avea repetiie. Iar dup eecul de ieri, care se  întinsese pîn ia jumtatea nopii, era mulumit de pauz. Paul nu pruse prea tulburat, nici mcar atunci cînd reflectoarele nau funcionat cum trebuie i costumele nu se potriveau. Ultima pictur a fost atunci cînd frumoasa panter neagr ce sttuse linitit cea mai mare parte a serii, în lanul ei, srise la el, aruncînduse înainte cu ghearele i cu dinii pregtii.
En regul, spuse el filozofic, nu ma atins! Au rîs cu toii, glgios, uurai. Paul era minunat,
calm i neclintit în faa fiecrui nou dezastru. Leam mai vzut pe toate, draga mea, spusese
el deschizînd o sticl de ampanie, la, ai nevoie de  înviorare. b
-  Ceea ce îmi trebuie, de fapt, sînt nite nervi noi,  îi spusese ea, sorbind, recunosctoare, butura.
Leonie, eti minunat. Eti exact aa cum
 
r < . : : • A ma ie ~ ~ ~ ) —  n
trebuie s fii. Ai încredere în mine, eu tiu. Toate celelalte lucruri luminile, costumele, decorurile sînt chestii tehnice, pot fi rezolvate. Dar tu i muzica sîntei exact cum trebuie. Nu vreau s te mai îngrijorezi... dute acas i dormi bine.
El tia c ea dormea cu J acques, acum o tiau to|i t  i era bucuros. Devenise alt femeie de cînd îl  întîlnise pe compozitor; se ruga doar s in legtura asta, mcar atît timp cît inea spectacolul.
 J acques îi aduse micul dejun la pat, aprînd în u cu o tav încrcat.
Mmm, fcu ea, flmînd, inspectînd brioele i cornurile, cînd el se aez pe pat, alturi de ea,
h  mutîndo pe Bebe cu o micare blînd a piciorului. Bine mcar c nu iai pierdut.pofta de mîncare,
coment el, cînd ea muie brioa în. cafea. Ea zîmbi galnic. S vezi mai tîrziu... acum nu m gîndesc la nimic
altceva decît la micul dejun i la tine. Întinzînd mîna în spatele ei, scoase un pachet
micu de sub pern. Este un cadou pentru premier pentru tine,
zise ea. Pentru mine? Ochii lui cprui, miopi, se aprinser de plcere, în
timp ce îi cut ochelarii, înainte de a rupe hîrtia.  îi cumprase nite butoni de cma de aur cu
turcoaze, piatra egiptean i îi putea vedea plcerea reflectat pe fa.
 
ias un dezastru, dar cel puin nu va ti din cauza muzicii i pot smi ascund teama în spatele noii Leonie.
i eu am un cadou pentru tine, spuse el, dar e la teatru ca s fie desfcut mai tîrziu.
Ea rîse. Ha, ha o surpriz! Poale o smi abat gîndul
de la tracul de scen. Nimic nu ajut la asta, decît s mergi mai departe. Disear am smi aduc aminte de lucrul sta,
promise ea, strîngînduse lîng el.
 
dac va fi acolo, poate c se va simi mai bine i no ' s poat s fug!
MarieFrance avusese probleme ,s o gseasc pe Leonie; ea nu avea metodele soului ei de a afla multe lucruri. tiuse atît de puine despre amanta lui Gilies, încît nu avea idee unde so caute. Nui  întrebase pe avocaii lui Gilies, din motive clare i, dei cunotea numele avocatului lui Leonie, nu voise s se duc la el. Nu avea idee cine erau prietenii lui Leonie, sau unde locuia acum. Nu avusese motive s se gîndeasc la ea, de la vizita pe care o fcuse la Leonie acas, cu ani în urm. Abia cînd citise în ziar c Leonie avea premier la Teatrul Royal  în seara aceea, aflase c Leonie avea legtur cu teatrul. Ei, o sear de premier sar putea s nu fie un moment potrivit ca so vd, dar nu am de ales. Nevoia mea este mai urgent decît a ei.
Portarul de la intrarea artitilor recunotea o persoan de calitate cînd o vedea, aa încît sri din poziia lui fix de pe scaun la chemarea ei.
Te rog, du biletul sta domnioarei Leonie, comand ea.
Da, doamn! spun de la cine este? •Ea se uit la brbatul care atepta, dornic s afle
 
r  — 1 Elizabeth Adler
Nu, replic ea cu rceal, nu spune. El porni tîrit pe coridor i ea se uit nerbdtoare
 în urma lui. Nu mai fusese în patele scenei întrun teatru pîn atunci i, uitînduse la pereii urîi, cocovii i la podelele prfuite, nu dori s vad mai mult.
Portaruj se întoarse dup cîteva minute. Venrfî; v rog, pe aici, doamn, o pofti el. Coridorul din faa cabinei lui Leonie era ceva mai
curat i mai bine luminat, dar nu prea mult. Totui, vopseaua de pe ui era proaspt, un auriu luminos i, cînd btu, ua se deschise larg, dezvluind o lume diferit. Pereii i tavanul erau acoperii cu un material de un rou bronz cu modele aurii, astfel încît camera semna cu un cort. Decoruri joase, cu perne, încon-  jurau pereii, i un miros dulce de mosc venea de la lumînrile care ardeau în scoici de bronz. Leonie atepta pe un fotoliu în gen de tron auriu, în faa unei oglinzi uriae cu lumini pe margine.
Ochii ei erau enormi, strlucind ca nite diamante  între liniile de un albastru intens. Pomeii strluceau sub un fard coral iu cu praf de aur, iar gura era rujat cu un rou umed, lucios. Veni spre Marie France, aruncîndui spre spate codiele cu pene i îi întinse mîna. Pura un chimono larg de mtase, avea picioarele goale i unghiile vopsite rou, la fel ca buzele i unghiile de la mîini.
Nu tiu de ce ai venit aici. spuse Leonie în timp ce Marie France li ignor mînalntins. Eu m lupt cu soul dumitale, cu dumneata nam nimic.
 
Poate îi aminteti c data trecut cînd neam întîlnit team avertizat c, dac va exista vreodat un conflict, atunci copiii mei i bunul lor renume vor fi pe primul plan. Ei bine, acum exist un conflict. Gilies ne distruge numele. Familia noastr e veche i onorabil, iar fiii mei au dreptul s moteneasc acest nume neptat de vreun scandal. Gerard e la o vîrst vulnerabil are aproape aptesprezece ani bieii de la,el de la coal tiu ce se întîmpl cu tatl lui. E incorect, domnioar.
Atunci, de ce nui ceri dumneata s înceteze? Cu siguran c poi face asta. Nu crezi c eu la fi oprit deja, dac a fi putut? Nam nici o putere, doamn.
Exist o cale, dar trebuie s tiu adevrul. Gilies se jur c fetia e a lui iar dac e aa, atunci are un drept legal ia ea. Dio lui, te rog, te implor. Putem pune capt acestui proces, îl putem rezolva în mod civilizat, în particular. îi promit ca mam c voi avea grij de Amelie; cu siguran c ar fi mai bine decît s o ascunzi undeva. Ai putea s o vezi, m angajez s fie aa.
i dac nu e copilul lui? MarieFrance se uit direct la ea. Atunci, am smi folosesc toat puterea i cea
a familiei noastre sl opresc c mai continue aciunea.
 
ei Amelie nu e fetia soului dumitale, spuse ea clar.
 Tatl ei a fost Charles d’Aureville. El a murit.., înecat  întrun accident nautic.
MarieFrance scoase un oftat de uurare. Nu tia ce s spuq. Sub fard, faa fetei arta atît de palid!
Fiica mea este Amelie d’Aureville, i poi si spui asta lui Gilies. Acestai adevrul.
Mulumesc, Leonie, spuse ea, linitit. S ai  încredere în mine c acum voi face tot ce pot ca s opresc procesul. Nu vei mai avea neplceri din partea familiei de Courmont.
Leonie se uit dup ea, cînd iei din camer. Nu va mai avea neplceri din partea familiei de Courmont! Cu un rîs slab, se ls din nou pe tronul ei aurit Monsieur o va urmri tot restul vieii ca i pe Amelie.
 J acques intr grbit în camer, inînd un mic pachet în mîini, cu faa vesel în spatele ochelarilor lui fr ram.
Ce sa întîmplat? întreb el. Arta curios i era foarte palid sub machiajul
strlucitor. Leonie se uit 1ix la el. Avea înc de fcut fa
premierei. începuse s tremure, nu,tia dac va reui. Ah, J acques, opti ea, cînd lacrimile îi aprur în
ochi. Pentru Dumnezeu, nu plânge, gîfîi el, ai si
 
ochii cu buci de vat. Srutm, mai bine, îi ceru el. E mai uor s
machiezi din nou buzele, decît ochii. Ea îl srut, asculttoare, iar el îi strecur cadoul
 în mîn. Uite, spuse el emoionat, astai pentru tine. Bâbe se înclzes ub luminile fierbini din jurul
oglinzii, uitînduse cu rioâspeste umrul lui Leonie,  în timp ce aceasta desfcea cadoul lui. Moneda egiptean de aur, antic i subiat de atîta folosire, data din timpul dinastiei a optsprezecea. O dduse la montat întro band delicat de aur i atîrna pe un lan fin de aur, ca sl poat purta în jurul gîtului.
Leonie mîngîie cu degetul desenul ros, un papirus i nite hieroglife stranii. Era ceva care si amin- teasc de faptul c rolul pe carel juca era bazat, pe realitate. Doar J acques se putuse gîndi la aa ceva i doar el putuse s se strduiasc s gseasc un asemenea lucru. Era un dar de la un brbat sensibil, grijuliu, i însemna pentru ea mai mult decît nite simple diamante.
 
Capitolul 4
 
ca s aib idee despre cum trebuie s ai o amant ca frumoasa Leonie, cum ai simi pielea ei sub mîna ta i
. cum sînt sînii ei, cînd îi atingi. Erau i femei de vîrst mijlocie i mame tinere i grupuri de tineri dornici s vad strlucirea i sexualitatea reprezentate.de Leonie. Iar în mijloc i în loji erau ceilali, cei care veniser s rîd de decderea lui Gilies de Courmont,  în timp ce amanta lui se expunea pe scen, ca toat lumea s fac speculaii despre ea. Acum, Caro tia ce a vrut s spun Leonie cînd a afirmat c ochii lor se tîrsc pe trupul ei nici unul dintre ei nu va scpa nici un amnunt. Avînd înc limpede în minte amin- tirea ultimei apariii pe scen a lui Leonie, Caro se ruga ca de data asta s se desfoare totul cum trebuie. Dar avea în sinea ei un sentiment îngrozitor c totul va fi un dezastru.
Maroc atepta în fundul stalurilor, uitînduse la mulimea care se îmbulzea. Leonie îi ceruse în mod special s vin, îi spusese c nu va putea reui dac el nu era acolo. Oare nu participase el la toate evenimentele importante din viaa ei? i, de data asta, avea o nevoie disperat de el. Nu tia de cît ajutor avea si fie, era la fel de nervos pe cît trebuie s fi fost i ea. Ayea palmele umede de transpiraie i i le tergea mereu cu batista. De cînd primise slujba la Hotelul Lancaster,  nu. o mai vzuse pe Leonie atît de des pe cît iar fi plcut, dei tei scriau mereu. El
 
si deschid localul su. Pe scen, cortina de securitate se ridic încet, în timp ce orchestra începu s între în fos. Nu mai era mult. Ah, Doamne, el spera c va fi bine. Ea pruse destul de calm în «irm cu o jumtate de or, cînd fusese în cabin, dar dB atunci încoace se putuse M mpla orice.
Orchestra  începu si acordeze instrumentele,  jgH ndul pe nervii deja încordai, i el se plimb nelinitit pe spaiu! din spatele stalurilor. Oare va fi în Stare s se uite?  îi aminti de ultima oar cînd venise la el prbuit i umilit. Luminile din sal se micorar i el îi lu locul la perefS, cu braele  încruciate. Dorea s fi avut acum ceva de but.
Cînd se stinser luminile, Caro îl apuc strîns de mîn pe Alphonse, aruneînd o ultim privire spre prietenii lor cel puin ei tiau ce s fac: trebuiau s aplaude, orice sar fi  întîmplat. Pianul începu cu primele note aie uverturii, vioara i se altur i zumzetul conversaiei dispru  întro tcere plin de ateptare. Era momentul s înceap.
Leonî© se simise bine pîn la plecarea lui  J acques. El dirija «orchestra pentru ea i trebuia s controleze dac muzicanii aveaju notele i dac iotul era în ordine. Era meticulos în legtur cu muzica lui i nu voia s lase n inv.c la voia tntîmplrij.
Acum, rmsese cîoar Paul Bernard i cabiniera ei
 
care înc se mai ocupa de mtasea rochiei ei. Ea se uit la ceas orchestra cînta uvertura, ast însemna c mai avea o jumtate de or pîn la intrarea ei în scen. Prima parte a spectacolului era în genul music hallului, cu dansatori, cu un comic, cu showgirls i cu un decor mare, numai culori i strlucire.
Dar de ce, îl întrebase ea pe Paul, de ce nu se poate s tiu doar eu? Nar trebui s m duc eu singur s fac ce trebuie s fac? în fond, pentru asta am venit aici.
Trebuie s îi faci s atepte, îi explicase el, s le sporeti dorina i emoia... si faci s te vrea puin mai mult. O s le dm toat rutina de dansuri str- lucitoare i apoi o s le prezentm contrastul unei femei solitare, singur pe scen. Ai s fii magnific, Leonie.
Ea sd uit în oglind. Da, arta magnific. Nenorocirea era c, în interior, nu se simea magnific. Ah, J acques, se poate ca tu s fi greit? Cum o s devin oare „alt persoan"? Nu cred c pot face asta.
Paul o srut pe cretetul capului ei cu codie. Stai linitit, îi zîmbi el. O s fie bine. Oare o s fie, Paul? Ochii ei îi trdau panica. Toat lumea se simte aa, la premier, zise el
blînd. O s fim cu toii aici, s te ajutm s treci prin asta, Leonie. Nu eti singur. J acques va fi acolo, în fosa orchestrei o fel poi vedea prietenii ti sînt în sal. Curaj, fata mea!
 îi fcu semn cu mîna, cînd se îndrept spre u, ca s urmreasc felul cum se desfura spectacolul.
-----------------------------:------( 51  )-----------;-----------------------
 
i lui însui îi trebuia curaj, se gîndi el cu team. Spera c ea va reui.
Cabina era plin cu flori grmezi de trandafiri galbeni, de la Caro i Alphonse* uriae buchete de flori cu miros de varâT de la Paul, i camelii delicate de la J acques— chiar i avocatul ei îi trimisese tran- dafiri. Parfumul lor umplea camera; dac închidea ochii, î£ putea imagina c se afl întro grdin. Era un sincjr parfum care le domina pe celelalte, chiar mai puternic decît cel al cameliilor; venea de la o creang de iasomie care sosise doar cîteva minute mai devreme. Sttea în faa ei pe msua de toalet,  împreun cu un bilet. Scrisul familiar, sever i ne- elaborat, se distingea pe hîrtie. îl mai citi o dat: „Nu 
te-am uitat, Leonie". Era semnat simplu, Monsieur. Paul apru din nou în u. E timpul, Leonie! s£>use el. . Ea inspir adînc i, cu o ultim privire în oglind la
femeia care nu era ea, se întoarse spre el. Sînt gata! spuse ea, ridicîndui brbia cu
arogan.
 
opti ei însei, cînd îi îndrept spinarea; umerii  înapoi i în jos. Aratte, îi spusese ea. Apuc strîns lanul animalului, înfurîndul în jurul încheieturii mîinii i, cu pantera mergînd alturi de ea, intr cu arogan pe scen.
Spectatorii rmaser cu gura cscat cînd ea se  întoarse spre ei, provocîndui s o priveasc pe aceast fiin exptic diferit de ei, mai mrea, mai puternic. Pisica cea uria sttea culcat la picioarele ei, iar reflectorul chihlimbariu le încercuia intim, cînd ea îi ridic braele, permiîndule micilor cristale care formau mînecile tunicii ei s se întind ca un evantai fin auriu. Urm un murmur de comentarii, aplauze din staluri i tcerea admiraiei uluite de la balcoane. Ei nu tiau la ce se ateptaser, dar oricum nu la asta; asta nu era doar o fat drgu, care a reuit cu greu, sau srmana tînr mam nefericit, sau amanta umilit, înlturat, a unui brbat nemilos. Asta era o fiin din alt lume.
Ea începu s cînte, un cîntepel blînd al unei femei  îndrgostite, despre cum îi iubea brbatul, cum îi plcea si ating pielea, cum se simea cînd el era culcat lîng ea i o inea în brae.
Alphonse se uit repede la public. Erau transpor- tai, aplecai în fa ca si prind cuvintele ascultînd nuanele i sensurile ascunse captivai de vocea ei  joas, aspr, flagrant sexual.
 
apoi în tcere cînd J acques trecu la numrul urmtor i reflectoarele dezvluir ase nibieni uriai, pzind o canapea de bronz. Stteau în picioare, toi avînd peste un metru optzeci, goi, doar cu o pînz aurie legat, în stil egiptean, în jurul oldurilor, cu piepturile negre, masive, strlucind sub reflectoare, i cu muchii abdominali încordai, care tremurau cînd se micau. L§onie umbla cu pas maiestuos în aren, cu picioare lungi, elegante, ca alfe panterei, în timp ce cînta al doilea cîntec, ritmul barbar latin al acestuia subliniind cuvintele de tentaie fa de fructul oprit, atracia fa de interzis...
Maroc tia, bineîneles, c era ea, dar era o parte a ei despre care nu tiuse c exist. Spectatorilor le plcea, nui puteau lua ochii de la ea, îi urmreau fiecare micare, de parc voiau s io imprime în minte pentru totdeauna. Ua dinspre foaier se deschise în spatele lui i o siluet se strecur repede  înuntru; un întîrziat; se îndoia c acum va mai gsi un loc. Brbatul se sprijini de perete, urmrind totul,  în întuneric, i se pru ceva familiar, vzînd silueta respectiv, umerii aceia lai. Scena se lumin i el zri profilul puternic; era Monsieur. Se uita fix la scen, fr si mai pese de nimic, în afar de ea. De ce era el oare aici? Va încerca, oare, s o vad dup aceea? Maroc spera c nu. Ar însemna doarneplceri;
Aici, în întuneric, era aproap^ca i cînd ar fi fost singur cu ea. Era aproape de e|i doar la cîiva metri, pe scen. Tunica subire, aurie, strlucea sub reflectoare, bucelele de cristal fluturînd în jurul curbelor trupului ei, atingîndo ca o limb cald. Era
-----------------------------------( U E )  --------------------------- — 
 
frumoas, tulburtor cfe sexual. Pentru el, nu era o strin. Asta era acea Leonie pe care o tia doar el. El deveni suprtor de contient de existena publicului, cînd aplauzele i uralele rsunar în teatru, ptrunzîndîn visul lui. Nu era drept, oamenii tia nar trebui s fie aici; lucrul acesta trebuia rezervat doar pentru el. Nu tiau ei, oare, c ea era a lui? Furios, se  întoarse s plece, nu putea suporta aceast expunere a femeii pe care o iiioea. Dar nu putea face asta, nu putea so prseasc trebuia s stea pîn la capt. i apoi? Ii aminti scena cu MarieFrance, chiar  înainte de a pleca. Ea cîtigase runda asta, dar el nu era înc îrrvins. O va gsi pe Amelie. i atunci, Leonie va veni înapoi la el. îi fix din nou atenia spre scen, adpînduse cu prezena ei ca un cltor însetat întro oaz. Mcar acum va ti mereu unde se afl; cu preul unui bilet putea s o vad oricînd dorea era un punct de pornire.
Maroc îl urmrea pe Monsieur cum o privea pe Leonie, amintindui cum arta odat un brbat  înalt, arogant, civilizat, întotdeauna îngheat de poli- ticos, întotdeauna controlat. Cînd a început, oare, decderea lui fizic? Odat cu Leonie? Sau înainte de ea mai la începutul vieii lui? Fusese oare atît de ru rnit de femei încît simea nevoia s le trateze cu dispre, sau Leonie îl mînase la fapte îngrozitoare? El ucisese din cauza ei, se umilise din cauza ei; uit te la el acum, aici, în teatrul acesta, înfruntînd riscul de a fi recunoscut de mulime, doar ca s o zreasc pe ea. Nu putea s renune la ea! Era cu adevrat un brbat obsedat.
s-   : —n.
 
Ultimele acorduri muzicale se încheiar, se fcu linite, iar Leonie i pantera priveau spre public cu ochi identici ca de topaz. Sttea fr s zîmbeasc, în timp ce publicul se ridic în picioare i teatrul rsun de strigte de bravo. Transpiraia i se prelingea rece pe spate, de oboseal sau de team, nu tia. Se simea amorit. Pantera se mic, nelinitit, pe lan, iar ea se aplec i îi mîngîie capul fin, negru, simindo cum pulseaz, torcînd zgomotos. tia c nu trebuia s se team de creatura asta, era o pisic i ea o iubea. Se aduceau buchete de flori la scen i, privind în jos, prinse ochii lui J acques. El îi zîmbi  încurajator i, brusc, se simi din nou normal. Se terminase. Zîmbi în jurul ei, surprins, cînd publicul ceru bis. S fie oare adevrat? Fusese întradevr bine? Gheaa se topise în venele ei, nu mai putea cînta. Era din nou Leonie. îi scutur capul cu pene, rîse zgomotos cînd uralele crescur în intensitate i iei plutind din scen, pe picioare înclate în sandale, cuprins de un val de bucurie, i cu pisica cea mare mergînd alturi de ea.
Paul o strînse în brae i o srut, în timp ce dansatorii i muncitorii de la scen izbucnir spontan  întro rund de aplauze.
Minunat... ai fost minunat, Leonie. Eu. am dintotdeauna.
 
picioarele goale. Leonie Bahri, ai fost uluitoare... mult mai bine
decît la oricare dintre repetiii. Ce sa întîmplat? De unde a venit totul?
Ea rîse. , Nu tiu. Nici mcar nu tiu ce am fcut deosebit.
Presupun c am devenit cealalt persoan, cea pe care o dorea publicul.
Orice a fost, a mers stranic, spuse Paul, ridicînd paharul în cinstea ei. Ai avut succes'.
Ea zîmbi i sorbi minunata ampanie, oboseala prsindo.
Dar datorit ie, Paul. i ie, adug ea, srutîndul pe J acques îndelung, în timp ce Paul privea zîmbitor. Ce ma fi fcut fr tine?
Cabina se umplu brusc de prieteni. Caro se repezi la ea, rîzînd i plîngînd, i o îmbr. Alphonse o inu aproape, mîngîindo pe pr de parc ar fi fost un copil care trebuia. încurajat, iar Maroc o lu în brae i o strînse, rîzînd împreun cu ea pentru triumful ei. Reporterii încercar s fie primii în cercul fermecat din cabin, dar au fost inui departe cu fermitate de ctre paznici. Leonie se duse dup paravanul Coromandel -   un cadou de la Paul ca s se schimbe.
 
fost bun, nicieri în alt parte nu sar fi simit mai bine. Rîsetele i vorbele curgeau odat cu ampania, în
timp ce ea se uita în oglind i J ulie îi scotea penele din pr. Purta o rochie favorit, una dintre puinele pe care le pstrase din vremurile trecute, pentru c,  întîmpltor, se aflase la han. Era de culoarea ametis tului, plisat, ca i costumul ei de pe scen. O lega de ea o amintire. Monsieur o alesese el însui în acea diminea însorit la Cannes, cînd lumea devenise, brusc, din nou, minunat pentru ea. Era o idee per- vers so poarte acum, dei nu se gîndise la asta mai avea una nou, special, care atepta în dulap. Dar se simea atras de asta. îi prinse în jurul taliei cordonul de aur de la Cartier   i începu si scoat machiajul, înlturînd cu crem fiina exotic de pe scen, pîn fu din nou ea însi. Ezit cînd apru în faa propriilor ei ochi; îi plcea s se ascund în spatele acestei noi persoane cci îi permitea s fie doi oameni în acelai timp ia fe! ca Sekhmet. i, în fond, nu era ea oare ca Sekhmet, protejîndui pe cei pe care îi iubea, i teribil împotriva dumanilor ei? Leonie se cutremur amintindui de Monsieur, amin tindui de ce fcea asta, amintindui de Marie France i de Amelie vai, Amelie, poate întro bun zi am s te am din nou cu mine, dar fiecare an care trece te îndeprteaz tot mai mult de mine i te apropie de propria ta familie. Cur|nd, va fi prea tîrziu. Se uit, tcut, în oglind. *
Caro îi atinse umrul. Ar trebui s zîmbeti, nu s stai aici i s fii trist
 
cu veselie, în seara asta totul e în regul. Mai mult decît atît, e minunat.
Leonie rîse, iar J acques veni i o lu de bra. Atunci, haide. S mergem s srbtorim.
Mulimea se îngrmdea la intrarea artitilor, fcînd trecerea aproape imposibil, încercînd s o mai zreasc o dat, s o ating. Leonie se retrase, alarmat, iar J acques i Paul se aezar protector în faa ei, pîn reuir si croiasc drum liber.
Leonie, Leonie, strigau spectatorii, iar ea se uit  înapoi & ei, uimit; ce mai voiau, ce mai putea s le dea?
Zîmbetele,' îi opti Paul la ureche, f semne cu mîna, strig le ceva... orice... Astai tot ce vor.
Ea fcu gesturi cu mîna i zîmbi asculttoare, prinzînd privirea unei fete tinere tînr cum fusese i ea. Brusc, ea înelese ce anume voiau, amintir)dui acele plimbri singuratice prin Paris în dupamiezile
•de duminic, pe cînd avea aisprezece ani i simea c nu aparinea nici unui loc, c totul se petrecea în . alt parte i c dorea s gseasc locul acela. Fetele astea credeau cl gsiser. Voia s le spun c totul nu e decît o iluzie, nu e realitate.
 
brînz i somon i sparanghel toate lucrurile care îi plcuser aici. Bineîneles c la mijloc erau Alphonse i Caro. Ei au vrut ca totul s fie perfetrVoia bun o cuprinse din nou, cînd începu s se bucure de petrecerea ei, acceptînd felicitri de la oameni total strini care veneau si strîng mîna, înconjurat de chelneri gata si îndeplineasc dorinele i cu  J acques alturi de ea, se simea minunat.
Ateptar primele ediii ale ziarelor, dornici s vad ce aveau de spus oamenii de pres. J acques i le citi, dar ea vzuse deja zîmbetul de pe faa lui Paul.
Ei spun c ai avut un triumf, zise el, ateptînd o reacie pe chipul ei îngrijorat.
Leonie îi ddu capul pe spate, rîzînd. Nu e oare o zical, J acques, c „Triumful se
nate din nefericire"? Era obosit dar mulumit, cînd prsir res-
 
Capitolul 5
 
ea i pentru Roberto. Pe Diego nul plcea; era un bia antipatic, întotdeauna îi zîmbea în fa iar pe Ia spate se strîmba.
Lui Amelie îi plcea s se duc la restaurant. Arta ca o frumoas cas de var, octogonal, cu un acoperi ascuit la mijloc i cu ui din sticl care ddeau spre terase cu copertine albastre, pentru a se putea lua masa de prînz afar sau pentru a lua cina la lumina luminrilor, în serile linitite de var. Feele de mas erau de un frumos acvamarin, avînd deasupra
' alt fa de mas alb, proaspt, iar tacîmurile, cumprate l Cristofle  în Frana, erau grele i simple. Era o camer foarte plcut, se gîndi Amelie,  îndreptînd un cuit în trecere, i trecînd cu degetul peste o uria prezentare de fructe i inspirînd parfumul imenselor couri cu flori proaspete; nu era de mirare c oamenilor le plcea s vin aici.
Dei pisicile ei nu aveau voie în restaurant, erau binevenite în buctrie, unde întotdeauna gseau ceva resturi, i ea fugi înapoi s le ia de acolo. Roberto avea s fie curînd acas. Noua lui locuin era aproape de a lor exact pe nisipoasa Avenida Atlantica.
Sebastiâo o vzu venind, cu prul fîlfîind în toate direciile, srind la fiecare al patrulea pas, picioarele ei lungi parcurgînd drumul repede. \
Amelie! El îi fcu semn cu mîna. Ceai zice de un  înot? ‘
Nu acum, strig ea ferindui ochii de soare.  Trebuie sl gsesc pe Roberto.
Oare nu asta fcea întotdeauna?, se gîndi el
 
 îndreptînduse prin grdin spre plaj. îi va lipsi, cînd va pleca în Frana; nui putea închipui viaa fr Amelie. O iubea cu adevrat, dar Frana însemna promisiunea unei noi viei pentru el, cu acces la cei mai buni profesori în domeniul pe care il alesese, arhitectura. Unde se poate studia mai bine decît în Europa? Va vedea, în sfîrit, acele minunate palate ale Renaterii din Italia, castelele i bisericile din Anglia i marile catedrale ale Franei. i, bineîneles, Parisul!
Diego Benavente se prefcea c nu ascult, în timp ce Roberto vorbea cu Amelie întrun col ea spusese c are si încredineze un secret. Buzele lui Diego se curbar în timp ce 6 urmrea; înc nu tia c nu putea s cîtige? Roberto era prietenul lui, prietenul lui special; erau nedesprii la coal i acas. Doar cînd ea era primprejur, apreau pro- bleme cînd erau ei singuri, Roberto era altfel, mai uor de convins, întotdeauna gata s accepte ceea ce sugera el. Azi avea o surpriz pentru miua Amelie. El se îndeprt, nepstor, un biat brunet, atrgtor, de treisprezece ani, cu un trup îndesat, musculos i ochi intens verzui sub sprîncene negre, dese.
Amâlie îl urmrea cu coada ochiului. Ce mai pregtea, oare? De obicei, nu o lsa singur cu Roberto. ;
Uite, spuse ea scoînd o prjitur turtit din  j
buzunarul ortului. Am pstrat asta pentru tine e de i la Celestine, din alea carei plac. j
 
oferi i ei s gute. Nu, mulumesc, spuse ea, îndeprtînduse. E
toat pentru tine. Se uit în jurul fîntînii, bgîndui repede capul în
 jetul ei de ap rcoroas, scuturîndui picturile din pr ca un cel.
Roberto! Mm? mormi el terminîndui repede prjitura. Unde crezi c sa dus Diego, oare? Nu tiu, era aici acum un minut Amelie era nelinitit. Diego pregtea ceva, simea
asta. Uitînduse în jur s se asigure c nimeni nu era pe
aproape, Diego scoase sculeul pe care îl ascun sese în spatele uii grajdului. Gura sculeului era strîns legat cu o sfoar i îl inu cu atenie, departe de trupul lui. Fido i Monou leneveau lîng peretele grajdului, la soare, uitînduse la el cu ochi somnoroi.
Vino aici, Fido, o chem el, btînd cu un b în pmînt. Aici, fetio... vino s vezi ce am aici.
Era tipic pentru Amelie, se gîndi el cu dispre, si dea unei pisici nume de cîine, i înc unul masculin.
Aici, fetio, o îndemn el. Intrigat de bul care bocnea, pisica se mic,
 
~ C ~ ' Ametie ; • •
 îi arunc veninul în aer. Tîrînduse, Fido se uit fix la reptil, micîndui coada încet.
Haide, murmur Diego, îmboldindo cu bul. Pisica se ddu iar înapoi. Diego împinse bul lui cu exasperare spre pisic, exact cînd Amelie i Roberto ddeau colul. Cînd Am6lie ip, arpele se mic din nou aruncînduse spre pisic; aceasta sri înalt, mucîndul tare în spatele capului, aproape tinduil. Stînd apoi pe picioarele din spate, Fido se uita, uluit, la arpele care se zbatea pe jos.
Sebastiâo veni în fug de dup col, speriat de ipetele îngrozite ale lui Amelie. Înelegînd scena dintro privire, îl apuc de bra pe Diego, rsucinduil la spate.
Spunemi imediat, ce se întîmpl, zise Sebastiâo amenintor. Adevrul, Diego!
Am vzut arpele, url Diego, cînd Sebastiâo îi ridic ceva mai mult braul. Am încercat sl  îndeprtez de pisic. Am bnuit c o so atace.
i de unde a aprut arpele, Diego? Nu tiu! Atunci, nu cumva din sac? Nu tiu! Sebastiâo îi mai suci mîna ultima*oar. Asta o s te învee s mai încerci s omori pisica
 
 înapoi la ar. Diego era cu adevrat un biat al oraului i
ameninarea cu trimiterea la ar era una îngrozitoare. O si ceri scuze lui Amelie, îi ceru Sebastiâo, cu
o privire dezgustat, i spunei c no s mai încerci niciodat s le faci vreun ru pisicilor ei.
Dar sînt sigur c na vrut s fac asta, Seba stio. Roberto sri în ajutorul prietenului su. E aa cum a spus el arpele era acolo i el încerca s o salveze pe Fido.
Amelie edea ghemuit pe trepte, strîngîndo protector pe Fido, cînd se apropie Diego.
îmi pare ru, Amelie, spuse el uitînduse în jos la piciorul lui. Nam s mai încerc s le fac ru pisicilor tale, îi promit.
Amelie nu rspunse, uitînduse, trist, cînd el plec de lîng ei, o figur singuratic, îndreptînduse spre întinderea goal a plajei. Roberto se uit dup el, suferind. Se întoarse înapoi spre Amelie.
Sînt sigur c, întradevr, n:a vrut si fac nici un ru lui Fido, Am6lie... i, oricum, ia cerut scuze.
El se uit cu îngrijorare peste curte, vzînd cum disprea Diego dup cotitur, i nu maiputea suporta.
M duc dup el, zise, luîndo la fug. . Amelie se uit jos, în pmînt, luptînduse cu
lacrimile. Sebastiâo se uit la ea cu îngrijorare. Episodul era mai mult decît o meschinrie. Diego devenea periculos, nu se putea ti ce va încerca data viitoare i, orice ar fi, avea s fie împotriva lui Amelie.
Uite cei! spuse el, aezînduse alturi de ea i
— c _ ? o
 
luîndui mîna mic, aspr, în mîna lui. O s trebuiasc s te fereti de Diego, cînd eu no s fiu aici. Nu poi avea încredere în el.
tiu, opti ea, strîngîndo pe Fido lîng obrazul eil ca el s nui vad lacrimile. Ah, Sebastiâo, a fi dorit s nu pleci. Parisul e atît de departe. Ai smi scrii?
Am si scriu în fiecare sptmîn, zise el. Promit. Iar eu am si scriu în fiecare zi, jur ea. Am si
spun totul. Ah, te iubesc cu adevrat, Sebastiâo.
Edouard d’Aureville se afla în mijlocul mrii întune- cate. Urmri, cu un sentiment de panic, cum luminile feribotului dispreau în Golful Mexicului întrebînduse cum de reuise s se bage singur în aceast situaie. Atunci cînd luase feribotul din ampa, Florida, ei uita- ser s menioneze c St. Petersburg era doar un stuc i nu avea debarcader. Pur i simplu, lau arun- cat peste bord în barca tasta mic i putred i iau artat spre un mal invizibil.
Sînt zece minute de vîslit, îi spusese cpitanul. Nu te îngrijora în ce privete barca! Urmtorul pa- sager din St. Petersburg o s o aduc înapoi.
E ridicol, se gîndi el, aranjînd vîsleie. Dac am supravieuit în Amazon, s m ia naiba dac o s mor
 
cel puin douzeci de minute, iar cpitanul zisese c nus decît zece. Dar, oricum, era în Mexic. Cîteva minute în plus sau minus nu mai contau.
Fluxul prea s se schimbe, simea cum crete, apoi, în cele din urm, auzi sunetul valurilor care se sparg de mal. Aproape în acelai timp, vzu luminile, clipind i micînduse peste valuri i se îndrept spre ele, ajutat de flux, tergîndui de pe frunte tran- spiraia de uurare i de team, cînd leg barca la micul debarcader de lemn, iar picioarele lui tremu rînde ddur din nou de pmînt solid.
Se afla acolo pentru c auzise c Henry Flagler, petrolist i antreprenor de ci ferate, voia s dezvolte acest stat tînr, din care unele pri erau înc în stare de slbticie.. tDin cauza soiei lui bolnave, Flagler fusese obligat si petreac iernile în S tf Augustine i descoperise plcerile climei ideale cît i lungile plaje btute de vînt ale Atlanticului. Dîndui seama de potenieflul lor ca loc de distracie pentru înfriguraii din Nord, el cumprase calea ferat, o’ extinsese în sud pîn la Miami i inteniona s o prelungeasc mai departe, pîn la punctul cel mai îndeprtat Key West.
 
 întrun loc ca acesta, iar pmîntul era ieftin îi putea alege o parcel, El cumpr o bucat mare de plaj, care se întindea în spate, prin ierburi de dune, pîn la pietriul mturat de vînt. întro bun zi, se gîndi el, msurîndul cu pasul, cu satisfacia pe care doar' pmîntul lui propriu o putea da unui brbat, am s construiesc aici un hotel care o s fie mai bun decît al lui Flagler mai bun ca al oricui.
Nu era uor s ajungi la Key West. Feribotul se oprea la zeci de insulie care formau coada Floridei, dar cltoria merita s fie fcut. Vechiul nume spaniol al oraului era Cayo Huesco Cheia de os numit astfel din cauza stîncilor albe de coral, care erau transformate de valuri întro pulbere fin, de culoarea oaselor omeneti. Pulberea se amesteca în mare, transformîndo întrun turcoaz opac uluitor, iar drguul port mic îi trimitea flota de pescuit pe aceast ap lptoas, ce aducea zilnic o captur de crevei i crabi cu carcasa moale, i cu tot felul de peti. Strzile nisipoase din Key West erau mrginite .de trotuare din lemn i de copaci care fceau umbr, ca i de case cu faada alb, iar pe dealurile din spate, ascunse între desiuri de magnolii, lauri i portocali, erau vile rcoroase, pastelate, a cror linite era tulburat doar de fîîitul sec al frunzelor de palmier i de îrîitul ascuit al greierilor.
Cerînd o bere rece, Edouard privea trectorii stînd pe veranda hotelului St. James  de pe Strada Principal.
Ce rai mai bun de pace i linite ar putea gsi oare, în afar de acesta? Va cumpra una dintre
V. ------  ( 69 ) :— —
 
acele case de pe dealuri i o va aduce pe Amelie aici o si plac. Ah, cît de mult îi lipsea. îi lipsea, îi plcea cînd ea i se ghemuia pe genunchi, cerîndui si spun vechile poveti, de cînd el i cu tatl ei erau doar copii, în castelul din Frana. Uneori vorbea, gînditoare, despre mama ei, Leonie.
De ce a trebuit s moar, Edouard? Puses aceeai întrebare,cu aceeai tristee, de mai multe ori. Dac tatl meu era un înottor atît de bun, de ce nu a pututo sâlva pe ea i pe el însui?
El îi rspunsese cu mici minciuni protectoare. Leonie devenise un mit: frumoasa tînr mam, care murise atît de tragic împreun cu soul ei. în mintea lui Amelie, L6onie era doar o figur de vis aproape ca i în mintea lui. De cîte ori se uita la Amelie, îi amin- tea de ea. îi semna atît de mult: aceeai piele ca de piersic, frumoii ochi chihlimbarii i, bineîneles, ace- lai pr de culoarea ampaniei.
 
Capitolul 6
 
masa asta de lucru!  împinse, nerbdtor, teancul de hîrtii. Cine tie ce
so mai fi pierdut peaici?. Lui De Courmont nui mai psa în ultima vreme decît de rapoartele despre Leonie i de cutarea inutil a fetiei. Era obsedat de afurisita aia de feti! Din cauza ei, îi neglija problemele de afaceri. De ce nu renuna la ea i la Leonie? Desigur, nu pentru c nu avea alte femei. Doamne, exista o list întreag i îl costau o avere. Dar era ca un copil care a pierdut o jucrie favorit numai pe aia o voia!
Singurul lucru care îl interesa în oarecare msur,  în afar de Leonie i fiica ei, erau automobilele lui i, slav Domnului i pentru atît! Cel puin pe astea le pstrase sub controlul su personal aproape toate celelalte afaceri erau delegate#altcuiva în ultima vreme, pentru ca el s o poat urma pe ea prin Europa. Cum pleca Leonie întrunul din turneele ei, el disprea pentru cîteva zile îci, cîteva colo. Pur i simplu, nu putea sta departe de ea.
 
Monsieur sttea în fundul slii teatrului întunecat, fr s priveasc scena, pierdut în gînduri. Se afla acolo în fiecare sear, ca întotdeauna cînd Leonie era la Paris. Seara asta era ultima din a treia stagiune a ei i, de fiecare dat, ea era i mai perfect. Era suprat pe succesul ei era mai mult decît un succes, ea devenise un cult, o celebritate. Oriunde se ducea, era tratat ca o regin, nu doar în Frana, ci i în întreaga Europ. Ba auzise azi un zvon c urma s plece în America. America! Cît de des se rugase de el s o ia acolo. Iar acum, era independent; ea crea moda pe care o urmau alii, îi copiau stilul, coafura, aspectul. Chiar i cea care îl atepta acum la Hotel Crillon,  în apartamentul albastru, avea un pr blond care se mica în jurul umerilor ei, în acelai stil egiptean ca al lui Leonie.
 
ce cauz. Maroc era managerul lui Leonie de trei ani deja, organizîndui turneele, coordonînd producia  împreun cu Paul Bernard, ajutîndo s gseasc noi melodii i noi scenografi, fcînd contractele pe sume tot mai mari, atît de uriae acum, încît i el era uimit c directorii de teatre erau de acord s le plteasc. Dar plteau i se rugau s mai vin. Cltoriser  împreun prin Europa i, în curînd, vor pleca în America unde, dei era înc o artist necunoscut, direciaîi garantase suma substanial în dolari pe care o ceruse el. Era emoionant: cucerise Europa, iar acumxavea s cucereasc Lumea Nou! Viaa particular a lui Leonie, cînd avea timp pentru ea, era a ei proprie, cît se putea de simpl, în contrast cu situaia ei în societate. Tot timpul liber pe carel avea il petrecea la han, refugiu] ei fa de public i de publicitatea care o urmrea peste tot.
?
 
De Courmont ridic privirea de la birou, obosit. Ce mai e, Verronet? în legtur cu cauciucurile, domnule... pentru
mainile cele noi. V amintii c am mai vorbit despre chestiunea asta. Preul lor este acum cu adevrat prohibitiv.
De Courmont se ls pe sptarul fotoliului de piele verde i se gîndi la problem. Era adevrat. Costul cauciucului prea s creasc de fiecare dat cînd se interesa, iar productorii urcau i ei preul în mod corespunztor. Profiturile lor trebuiau s fie uriae.
tiu c vei fi de acord cu mine, domnule, cînd spun c suma cheltuit pe cauciucuri pentru automobilul nostru este disproporionat, dar am o idee. în prezent, nu exist nici o cale de a reduce costurile, dar odat cu extinderea industriei de automobile, poate ar trebui s ne gîndim serios s devenim noi înine productori am putea furniza Europei cauciucuri i produse asociate, reducînd preurile actuale i, în acelai timp, reducînd propriile noastre costuri. Exist* o marj mare de profit ce se poate obine, lat aici nite cifre, domnule. O s fie nevoie de puin munc, desigur, dar am fcut nite cercetri i cred c, dac ai vrea s cumprai cauciucul direct din Brazilia poate chiar preluînd o plantaie ar fi o chestiune mai mult decît viabil.
 
De Courmont de pe birou, el o plimb în mî|ni, plcîndui liniile netede, lipsa de fleacuri i de ornamente care o stricau pe cea dinainte. Asta era mai subire, mai lung i cu mult mai puternic. îi aminti cînd le dduse lui Gerard i lui Armând micile modele ale primului automobil nu fusese oare atunci cînd Gerard se îmbolnvise atît de ru? Sperase c Gerard îl va urma în afâceri, dar el era hotrît s devin arhitect. Armând va prelua afacerea, lui îi plceau automobilele.
Domnule! El se uit în sus. Acum, ce mai e? Verronet se stpîni. Cauciucul, domnule, pentru roi. Dac sîntei
interesat, am gsit cîteva contracte în Brazilia, exist cîteva firme care produc cauciucul cel bun, Para, de care avem noi nevoie. Trebuie s fie foarte dur i am  îneles c acesta provine numai de pe malurile de Sud ale Amazonului; pe cele de Nord crete doar tipul „moale“. Sînt mai multe cbmpanii, Agenia Hevea 
Belem, Compania Pentamayo  i Oro Velho,  sînt cele mai bune. Va fi nevoie s se mearg la Manaus i s se aranjeze cumprarea produciei dintrun anotimp  întreg, de la una sau mai multe dintre aceste companii, la un pre favorabil._ 
 
hain. O s discutm asta mai tîrziu, Verronet.
. Dar... Nu acum, Verronet, nam timp. Verronet scoase un oftat furios. Asta poate
 
Capitolul 7
De data asta, Monte Carlo o, salut pe Leonie dup voia ei ca pe o stea, o celebritate, eleganta tînr femeie în mtsuri de la Fortuny  i brri cu smaralde i cu pr lung, blond închis. Leonie îi juca rolul cu aplomb, zlmbindui mulimii cînd umbla prin cazinou, amintindui uimirea ei din acea prim# sear cînd îl întîlnise pe Monsieur, cînd lumea se dduse deoparte ca sl lase s treac Joe ducele de Cour- mont cu ea la bra. Acum, lumea îi fcea loc ei, direc- torii se înclinau i portarii o salutau. Iar la Ca/e de 
Paris i se reinea întotdeauna masa ei.
 
Dar faima îi avea preul ei. Muncise din greu ca . s o obin i muncise i mai mult ca s io menin iar viaa ei public îi lsa prea puin timp pentru plceri personale, J acques, nefericit cu puinele momente pe care i le acorda din viaa ei ocupat, nu plecase de bunvoie. Iar acum, se  întorsese la han, locul, ei favorit, singur, în camera aceea alb, înc neschimbat dinziua în care se dusese acolo pentru prima oar. Poate doar o lamp i un mic covor, eventual, din cînd în cînd, un brbat.