EXAMINAREA RETINEI

Examinarea retinei se realizează prin:

examenul funcţional al retinei oftalmoscopia oftalmodinamometria biomicroscopia fundului de ochi angiofluorografia electroretinografia

Examenul funcţional al retinei

Măsurarea acuităţii vizuale reprezintă modalitatea de determinare a funcţiei maculei.

Examenul câmpului vizual evidenţiază funcţia fiziologică a ansamblului câmpului retinian.

Examinarea simţului cromatic testează sensibilitatea conurilor foveolare.

Studiul simţurilor de discriminare a contrastelor – Arden

Adaptometria studiază senzaţia luminoasă şi exprimă tulburările funcţiei vizuale în condiţii de iluminare scăzută.

OftalmoscopiaPe lângă examenul fundului de ochi (FO)

oftalmoscopia permite şi alte examinări.

Determinarea obiectivă a refracţiei Examinarea mediilor oculare transparente

(cornee, camera anterioară, cristalin, vitros); cu ajutorul oftalmoscopului se proiectează un fascicul de lumină în ochiul pacientului:

dacă mediile oculare sunt transparente, pupila apare roşie,

dacă există opacităţi în mediile examinate acestea apar în câmpul pupilar sub aspectul unor puncte negre mobile sau fixe.

Oftalmodinamometria Angiografia (cu fluoresceină şi verde indocianin)

Metode de examinare

Oftalmoscopia directă

RezultateAspectul normal al FO, de culoare roşie-gălbuie sau roşu închis (funcţie de cantitatea de pigment) include:papila sau discul optic – disc rotunjit sau ovalar roz-gălbui sau roz, bine delimitat;macula – cu aspectul unui oval orizontal, de culoare mai închisă decât restul FO şi înconjurată de un reflex luminos; în centrul maculei se află foveea, mai închisă la culoare decât restul maculei cu o zonă centrală strălucitoare (reflexul foveolar);vasele retiniene ce se examinează la nivelul papilei şi se urmăresc pe tot traiectul lor; au pereţii transparenţi, putându-se observa coloana sanguină şi dunga de reflex mai intensă pe arteră, pe vasele mari şi la tineri.

REALĂ DREAPTĂ MĂRITĂ DE 13 – 16 ORI

Pentru orice leziune a FO se precizează sediul, aspectul, mărimea, proeminenţa.

Pentru leziunile centrale ale retinei precizarea sediului se face raportat la papilă sau maculă (peripapilar sau juxtamacular).

Pentru leziunile retinei periferice sediul se raportează la cadranul retinei (supero-extern, supero-intern, infero-extern, infero-intern).

Unitatea de măsură pentru mărimea leziunilor (în planul retinei) este diametrul papilar apreciat la aproxmativ 1,5 mm. Dacă la examinarea FO, se constată o leziune a cărei suprafaţă nu este percepută clar cu lentila oftalmoscopului (cu care a fost examinat restul FO) înseamnă că aceasta proemină.

Pentru a preciza mărimea proeminenţei, se roteşte discul cu lentile până când se clarifică suprafaţa ei, iar diferenţa între lentila cu care s-a clarificat leziunea şi cea cu care s-a examinat FO exprimă proeminenţa leziunii în dioptrii.

Oftalmoscopia indirectă REALĂ RĂSTURNATĂ MĂRITĂ DE 4 ORI

Avantajele comparative ale oftalmoscopiei directe şi indirecte Oftalmoscopia directă Permite explorarea detaliilor FO dar nu e posibil de examinat decât un câmp

limitat, iar examinarea periferiei se face cu dificultate. Realizează o imagine dreaptă, mărită ce poate fi uşor pusă la punct. Poate detecta şi măsura o modificare de relief. Se poate efectua şi la patul bolnavului. Este o metodă pe cât de des uzitată pe atât de facil practicabilă şi pentru

începători.

Oftalmoscopia indirectă Se poate face şi cu pupila nedilatată. Imaginea este mai luminoasă, permiţând o comparaţie rapidă între ochi. Se face pentru a obţine o imagine de ansamblu a FO, cu o vizualizare

stereoscopică, tridimensională. Este examinarea cea mai indicată pentru dezlipirea de retină. Poate examina şi retina periferică, zona de elecţie a localizării leziuniior de

predecolare sau rupturile ce au produs dezlipirea de retină. Imaginea inversată traversează mai uşor decât imaginea dreaptă eventualele

modificări de transparenţă ale mediilor oculare. Imaginea răsturnată nu este influenţată de viciile de refracţie ale pacientului. Necesită experienţă fiind mai dificil de executat şi interpretat de un începător.

OftalmodinamometriaMetoda se bazează pe determinarea valorilor presiunii în artera oftalmică, care corelate cu presiunea oculară orientează asupra anomaliilor circulaţiei carotidiene şi a circulaţiei intraoculare.

IndicaţiiAnevrismele sistemului carotidian – presiunea diastolică oftalmică este scăzută (inconstant).Stenozele şi ocluziile sistemului carotidian – creşte presiunea oftalmică comparativ cu presiunea humerală.Toxemia gravidică – discordanţe ale raportului oftalmo-humeral.Migrenă – oftalmodinamometria face diferenţa între dilatarea vasculară şi spasmul vaselor mici cerebrale.Glaucom – deficitele campimetrice apar prin derivarea sângelui din sistemul circulator al capului nervului optic sub acţiunea presiunii oculare crescute. Se determină presiunea în artera oftalmică compartiv cu presiunea oculară, având valoare prognostică şi terapeutică (contraindicaţia hipotensoarelor severe în HTA cu glaucom).

Biomicroscopia fundului de ochi

Biomicroscopia FO este o metodă eficientă de examinare a retinei care foloseşte: biomicroscopul şi lentile convexe (ce formează o imagine reală şi inversată) sau concave (care dau o imagine virtuală dreaptă).

Metode de examinareBiomicroscopia FO cu lentile concave: în contact cu ochiul - lentila Goldmann, cea mai

utilizată fără contact cu ochiul - lentila Hruby

Biomicroscopia FO cu lentile convexe (cu şi fără contact) Examenul la panfunduscop (lentilă de contact formată

din suprapunerea a două lentile, menisc + sferică)

Angiofluorografia

Angiofluorografia reprezintă o metodă complexă şi modernă de investigaţie oftalmologică, utilă şi eficientă în studiul reţelei vasculare retino-coroidiene.

Timpul retinian arterial

Timpul retinian arterio-venos

Timpul

retinian venos

Timpul tardiv

Angiofluorografia patologică

Examinarea imaginilor angiofluorografice se poate efectua direct de pe filmul negativ sau diapozitiv cât şi prin intermediul fotografiilor.

Imaginea angiofluorografică trebuie să fie corelată cu descrierea oftalmoscopică.

Fluorescenţa anormală se traduce prin două aspecte particulare: hipofluorescenţă şi hiperfluorescenţă.

Hipofluorescenţa se realizează prin două mecanisme.Transmiterea defectuoasă a fluorescenţei normale reprezintă un efect de blocaj sau mascare. Apare în multiple procese patologice:acumulări pigmentare (nevi pigmentari) hemoragii retinieneanumite forme de drusenboala Best

Defect de perfuzie a fluoresceinei, prin încetinire sau obliterare circulatorie (la nivelul vaselor coroidiene sau retiniene), realizând diferite aspecte patognomonice pentru obstrucţia arterială, venoasă, capilară sau pentru ariile de nonperfuzie (exudate moi, “cotton wool spots”). Acest mecanism al hipoperfuziei apare în:siclemieretinopatie diabeticăretinopatie hipertensivă

Hiperfluorescenţa se realizează la rândul său prin diferite mecanisme.Evidenţierea directă a fluorescenţei coroidiene datorită lezării totale sau parţiale a epiteliului pigmentar care nu îşi mai îndeplineşte rolul de “ecran mat” (efect de fereastră):degenerescenţă tapetoretiniană distrofie macularădrusencicatrice corio-retiniană

Difuziune prin acumulare a fluoresceinei când se produce scurgerea fluoresceinei prin epiteliul pigmentar atrofic sau distrus în cavităţi preformate cu conţinut lichidian, localizate la nivel:retinian (edem macular cistoid)subretinian (decolare seroasă a neuroepiteliului, decolare seroasă a epiteliului pigmentar)

Difuziune prin impregnare cu fluoresceină în mod direct (colorare) la nivel:retinianedem non cistoiddifuziune perivasculară în obstrucţia de venăsubretiniandrusencicatriciScleră

Difuziune la nivelul unor vase anormale (neovascularizaţie) cu permeabilitate crescută, la nivel:retinianneovascularizaţie retiniană (diabet zaharat)micro sau macro anevrismeteleangiectaziisubretinianneovascularizaţie subretinianătumori retiniene (angiom, retinoblastom) şi subretiniene (hemangiom, melanom, metastaze).