Program masterat Managementul Ariilor Protejate Cuprins

1.1 Instituţii şi organizaţii internaţionale relevante din punct de vedere al conservării biodiversităţii ............................................................................................. 2

1.1.1. IUCN ........................................................................................................ 2 1.1.2. WWF ........................................................................................................ 4 1.1.3. Green Peace .............................................................................................. 5

1.2 Evoluţia cadrului legislativ în România ........................................................... 6 1.1.4. Convenţia Ramsar .................................................................................... 7 1.1.5. Convenţia de la Berna .............................................................................. 7

1.3 Convenţia privind comerţul cu specii pe cale de dispariţie – CITES............... 8 1.4 Convenţia privind speciile migratoare (convenţia de la Bonn) ........................ 8 1.5 Convenţia asupra diversităţii biologice ............................................................ 9 1.6 Convenţia pentru combaterea deşertificării ...................................................... 9 1.7 Natura 2000 .................................................................................................... 10

2 Elaboarea planului de management al unei arii protejate....................................... 12 2.1 Planul de management propriu-zis ................................................................. 12 2.2 Strategia de comunicare ................................................................................. 12 2.3 Planificarea strategică, tactică şi operativă..................................................... 13 2.4 Monitorizarea implementării şi respectării planului de management ............ 13

3 Pădurile cu valoare ridicată de conservare ............................................................. 13 4 INTRODUCERE ÎN EVALUAREA FUNCŢIILOR DE PROTECŢIE............... 16

4.1 Utilitatea cunoaşterii tehnicilor şi metodelor de evaluare a funcţiilor de protecţie ...................................................................................................................... 16 4.2 Fundamentele economice ............................................................................... 16 4.3 Metode consacrate de evaluare....................................................................... 18

1.1.6. Evaluarea condiţionată ........................................................................... 18 1.1.7. Estimarea plăţii liber consimţite (metoda preţului hedonic) .................. 22 1.1.8. Costul călătoriei...................................................................................... 23 1.1.9. Costul minim al prevenirii efectelor negative ........................................ 24 1.1.10. Costul de oportunitate al menţinerii vegetaţiei forestiere....................... 24 1.1.11. Costul de oportunitate al zonării funcţionale.......................................... 26 1.1.12. Analiza comparativă ............................................................................... 26

pagina 1 din 27

1 LEGISLAŢIE RELEVANTĂ PENTRU MANAGEMMENTUL ARIIOLOR PROTEJATE

1.1 Instituţii şi organizaţii internaţionale relevante din punct de vedere al conservării biodiversităţii

1.1.1 IUCN

Uniunea Mondială de Conservare (IUCN) a fost creată în 1948 şi reuneşte state, agenţii guvernamentale şi organizaţii non-guvernamentale - în total 980 membri - din 140 state. Misiu-nea acestui organism este de a influenţa, a încuraja şi a da asistenţă societăţii civile şi membrilor săi pentru conservarea integrităţii şi diversităţii naturale, pentru a garanta utilizarea durabilă şi echitabilă a resurselor naturale. IUCN funcţionează prin şase comisii, în care lucrează peste 10.000 experţi voluntari, al căror efort este orientat spre protecţia speciilor ameninţate cu dispa-riţia şi conservarea habitatelor. Coordonarea acestora este din ce în ce mai descentralizată, fiind tot mai mare influenţa reţelelor locale şi regionale, ce se dezvoltă mai ales în ţările în curs de dezvoltare.

Veniturile IUCN provin de la donatori. Statele donatoare sunt: Austria, Burkina Faso, Canada, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Japonia, Olanda, Norvegia, Arabia Saudită, Spania, Suedia, Elveţia, Marea Britanie, Statele Unite, Banca de Dezvoltare a Asiei, Convenţia privind Comerţul Internaţional cu Specii Ameninţate (CITES), Comisia Euro-peană, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO), Banca Inter-Americană de Dezvoltare, Banca Mondială, diverse programe sub egida ONU (UNEP, UNDP, UNESCO) şi Fondul Global pentru Mediu (GEF – Global Environment Facilty).

Cel mai important rezultat obţinut de IUCN a fost standardizarea ariilor protejate din în-treaga lume, conform criteriilor prezentate în tabelul 1-1.

Tabelul 1-1 Sistemul IUCN de arii protejate

Catego-rii

IUCN

Tipul ariei protejate

I a Rezervaţii naturale strict protejate: zone cu ecosisteme, trăsături geologice sau fiziolo-gice şi/sau specii deosebite sau reprezentative, delimitate în primul rând pentru cercetare ştiinţifică şi/sau monitorizare.

Nu sunt permise nici un fel de intervenţii umane ce ar putea modifica habitatele.

I b Rezervaţii pentru conservarea vieţii sălbatice: suprafeţe întinse, neafectate sau slab afectate de activitatea umană, astfel delimitate şi gestionate încât să asigure condiţii op-time pentru înţelegerea funcţionării ecosistemelor – în speţă a celor forestiere.

Accesul vizitatorilor este permis, dar fără mijloace motorizate. În România nu există as-tfel de arii protejate.

pagina 2 din 27

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

Catego-rii

IUCN

Tipul ariei protejate

II Parcuri naţionale. Obiectivele de management sunt următoarele:

a) protecţia integrităţii ecologice a unuia sau mai multor ecosisteme,

b) interzicerea exploatării resurselor naturale,

c) punerea la dispoziţie a unei baze care să asigure dezvoltarea unor programe ştiinţifice, educaţionale, recreaţionale şi de vizitare, compatibile cu principiile de protecţie a mediu-lui şi a diversităţii culturale.

III Monumente ale naturii: arii protejate pentru conservarea unor caracteristici naturale (nu neapărat ecosisteme).

Aria trebuie să aibă una sau mai multe trăsături cu semnificaţie deosebită (cascade spec-taculoase, peşteri, cratere, depuneri fosile) pe lângă faună şi floră unică sau reprezentati-vă; de asemenea, la aceste criterii de constituire se pot adăuga aşezăminte speologice, fortăreţe, situri arheologice sau situri naturale care au o semnificaţie de patrimoniu cultu-ral pentru populaţia locală.

IV Parcuri Naturale: arii protejate în care conservarea se face prin intervenţii (arii pro-tejate amenajate). Prioritare sunt păstrarea şi menţinerea habitatelor ce asigură protecţia unor specii semnificative, grupuri de specii, comunităţi biotice sau trăsături fizice ale mediului, acolo unde acestea nu sunt perturbate de unele intervenţii antropice.

V Peisaje protejate: O suprafaţă pe care interacţiunea dintre oameni şi natură a creat trăsă-turi distincte, cu valori semnificative estetice, ecologice şi/sau culturale, adesea cu o mare diversitate biologică. Într-o astfel de arie protejată trebuie să existe şi facilităţi recreative adecvate obiectivelor de management, precum şi unităţi turistice.

VI Arii protejate pentru utilizarea durabilă a ecosistemelor naturale. Obiectivele de management pentru o astfel de arie sunt complexe şi se referă la: a) protecţia pe termen lung a diversităţii biologice, precum şi a altor valori naturale; b) promovarea practicilor de management pentru o producţie durabilă; c) protecţia resurselor naturale prin menţi-nerea sub control a folosinţelor funciare; d) dezvoltarea regională şi naţională.

De asemenea tot IUCN a clarificat criteriile de încadrare a speciilor în categorii de interes pentru conservare, aşa-numitele liste roşii. Evoluţia listelor roşii ale IUCN este destul de complexă, prima listă roşie fiind editată în 1963. De atunci, IUCN a îmbu-nătăţit continuu sistemul de criterii pe baza cărora urmau să fie declarate speciile protejate, permi-ţând, în acelaşi timp, adaptarea acestor criterii la nivel naţional. Schema dihotomică folosită pentru

Dispărute definitiv

Dispărute din sălbăticie

Periclitate în stare critică

Periclitate

Vulnerabile

Aproape ameninţate

De minimă îngrijorare

Date insuficiente

Date adecvate

Evaluate

Specii nevaluate

Ris

cul d

ispa

rieţ

ie

Specii ameninţate

Figura 1-1 Sistemul de clasificare IUCN privind riscul dispariţeii speciilor pagina 3 din 27

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

a încadra speciile în diverse categorii de protecţie este prezentată în figura 1-1.

Cele mai precise criterii de încadrare au fost formulate în 1994, criterii prezentate în tabe-lul 1-2 . Potrivit listei din 1996, cele 5205 de specii considerate ca fiind ameninţate cuprindeau 25% din toate speciile de mamifere, respectiv 11% din toate speciile de specii de păsări. În 1988 au fost evaluate toate speciile de păsări.

Tabelul 1-2 Sistemul IUCN de încadrare a speciilor supuse regimului de conservare, elaborat în 1994

Categoria Criterii de încadrare

Specie dispărută Exemplu: grifonul, fotografiat în Bucegi deşi ultima atestare documentară a datat din secolul XIX.

Periclitată în fază critică

Probabilitatea de dispărea în următorii 10 ani sau în următoarele trei generaţii este cel puţin egală cu 50%

Periclitată Probabilitatea de a dispărea în următorii 20 de ani sau în următoarele cinci generaţii este mai mare de 20%

Vulnerabilă Probabilitate mai mare de 10% de a dispărea în următorii 100 ani

Actualizarea listelor roşii este responsabilitatea comisiilor ce monitorizează supravieţui-rea speciilor, comisii ce sunt coordonate de sub-comitetul de evaluare a biodiversităţii (SCEB). SCEB are câteva grupuri de lucru, astfel:

• Grupul de Lucru pentru Standarde şi Petiţii, urmăreşte în primul rând folosirea corectă a criteriilor şi standardelor IUCN privind lista roşie.

• Grupul Naţional de Lucru pentru Lista Roşie. Aceste grupuri urmăresc aplicarea criteri-ilor şi standardelor IUCN la nivel naţional.

• Grupul de lucru al celor ce utilizează evaluarea biodiversităţii este cel ce asigură coe-renţa aplicării categoriilor şi criteriilor. În particular, acest grup de lucru urmăreşte ca proiectele de evaluare a biodiversităţii derulate la nivel internaţional să fie implementa-te unitar.

• Grupul de lucru pentru indecşii listei roşii urmăreşte schimbările survenite la nivel de specie în ceea ce priveşte încadrarea acestora în categorii de conservare. Indecşii listei roşii reprezintă ratele relative ale schimbărilor survenite în mărimea populaţiilor specii-lor protejate. Modul de calcul al acestora este prezentat în Butchart et al. (2005).

• Grupul de lucru privind schemele de clasificare urmăreşte definirea şi propunerea unor noi scheme de clasificare.

1.1.2 WWF

Fondul Mondial pentru Natură (World Wildlife Fund) a fost creat pe 11 septembrie 1961 de un grup de oameni de ştiinţă, naturalişti, politicieni şi oameni de afaceri din Europa, pentru a colecta şi dirija donaţiile făcute pentru conservarea naturii.

În decembrie 1961 a apărut şi partenerul american al WWF, respectiv WWF Inc., al cărui preşedinte de onoare a fost desemnat Dwight Eisenhower. De la înfiinţare, WWF a finanţat, din

pagina 4 din 27

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

donaţii, peste 13.100 de proiecte de conservare a naturii, în 157 de ţări. Este, în prezent, cea mai eficientă organizaţie internaţională în ceea ce priveşte colectarea de donaţii (peste un milion de membri numai în Statele Unite) şi dirijarea fondurilor necesare programelor de conservare a naturii.

Printre cele mai importante contribuţii ale WWF la crearea unei politici coerente, la ni-vel planetar ,de conservare a biodiversităţii este Indicele biodiversităţii planetare (Living Pla-net Index - LPI) propus în 1998. Acest indice evaluează tendinţele de evoluţie a peste 2000 de populaţii şi a peste 1100 specii de vertebrate terestre şi acvatice (atât de apă dulce cât şi marine). Pentru fiecare din aceste habitate, se evaluează un indice specific, care este un raport între mă-rimile populaţiilor în perechi de ani consecutivi. Media geometrică a acestor coeficienţi, calcu-laţi pentru diverse specii, multiplicată cu indicele anului anterior. Anul de referinţă pentru cal-cularea periodică a acestui indice este 1970; faţă de acel an, în 2003 indicele biodiversităţii teres-tre a scăzut cu 31%. Modul de calcul al indicelui biodiversităţii planetare pentru o anumită spe-cie este prezentat în relaţia (1-1), în care pi este efectivul populaţiei în anul i, pi-1 este efectivul populaţiei în anul anterior.

n

n

i i

i

pp

IBP ∏−

= −

=1

1 1

(1-1)

De asemenea, WWF s-a implicat şi se implică în continuare în procesul de certificare a pădurilor, alături de Banca Mondială şi grupul IKEA, împreună cu care a creat o alianţă ce-şi propune să promoveze sistemul de certificare FSC.

WWF este o organizaţie foarte activă în finanţarea unor proiecte privind conservarea biodiversităţii şi nu numai. Proiectele finanţate de WWF prin programul Dunăre-Carpaţi acope-ră următoarele domenii:

• conservarea şi administrarea durabilă a ariilor naturale protejate;

• protecţia diferitelor specii de faună şi floră;

• refacerea zonelor naturale afectate de intervenţia umană;

• dezvoltarea activităţilor economice tradiţionale şi inovatoare care asigură administrarea durabilă a resurselor naturale şi prosperitatea comunităţilor locale;

• sprijinirea dezvoltării capacităţii de acţiune în domeniul conservării naturii a parteneri-lor locali – instituţii, comunităţi, alte organizaţii ne-guvernamentale;

• îmbunătăţirea şi aplicarea corectă a legislaţiei pentru protecţia mediului.

1.1.3 Green Peace

Green Peace este o organizaţie non-profit, prezentă în 40 ţări din Europa, cele două Americi, Asia şi Oceanul Pacific. Pentru a-şi menţine independenţa, Green Peace nu acceptă donaţii guvernamentale, bazându-se pe contribuţii individuale de la cei 2,8 milioane de mem-brii, precum şi pe granturi acordate de fundaţii. Green Peace a început campania împotriva de-gradării mediului în 1971, când un grup de voluntari şi ziarişti au vizitat Amchitka, o zonă din nordul Alaskăi unde se desfăşurau teste nucleare subterane.

Activitatea Green Peace este concentrată pe cele mai mari pericole ce ameninţă biodiversitatea planetei şi calitatea mediului. Campaniile Green Peace sunt focalizate pe stopa-rea schimbărilor climatice, protejarea pădurilor virgine, protecţia biodiversităţii marine (prote-jarea balenelor, în special), protecţia împotriva pericolului nuclear, eliminarea substanţelor toxi-ce şi a produselor modificate genetic, încurajarea comerţului cu produse ecologice.

pagina 5 din 27

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

VALIEviden.iere

1.2 Evoluţia cadrului legislativ în România în ceea ce priveşte conservarea biodiverstăţii

Politica de conservare a habitatelor şi a ecosistemelor a fost destul de inconsecventă în perioada comunistă. Arii protejate au fost create în baza unor studii de constituire şi fundamen-tare ştiinţifică elaborate de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, studii ce au succedat amenajamentelor silvice. În majoritatea situaţiilor, arboretele din ariile protejate au fost mai în-tâi zonate corespunzător în grupa I, pentru a le retrage din circuitul economic.

Între 1974 şi 1978 dr. ing. Zeno Oarcea a elaborat studiile de constituire şi fundamentare pentru următoarele parcuri naţionale: Bucegi, Apuseni, Delta Dunării, Cozia, Călimani, Cea-hlăul, Cheile Bicazului, Cheile Nerei, Retezat (extinderea parcului deja existent la data respecti-vă), Rodna, Piatra Craiului, Semenic şi Valea Cernei, la solicitarea Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii (Oarcea, 1999). După 1989, Parlamentul României a adoptat o serie de legi (tabelul 1-1) prin care au fost ratificate convenţiile internaţionale privind conservarea biodiversităţii, sub toate aspectele.

Tabelul 1-3 Convenţii internaţionale la care România a aderat

Convenţia Legea prin care România a aderat

1971 - Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională (Ramsar)

Legea 5 din 1991

Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979 (în vigoare din 1 iunie 1982)

Legea nr. 13 din 11 martie 1993

Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie, adoptată la Washington la 3 martie 1973 (CITES)

Legea nr. 69 din 15 iulie1994

Convenţia privind Diversitatea Biologică, Rio de Janeiro – 5 iunie 1992 (CBD)

Legea nr. 58 din 13 iulie 1994

Convenţia privind conservarea speciilor mi-gratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn la 23 iunie 1979 (CMS)

Legea nr. 13 din 8 ianuarie 1998.

Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural adoptată de Confe-rinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură la 16 no-iembrie 1972

Decretul nr. 187 din 30 martie1990.

Convenţia Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării în ţările afectate grav de secetă şi/sau de deşertificare

Legea nr. 111 din 5 iunie 1998

pagina 6 din 27

Convenţia Legea prin care România a aderat

Convenţia privind accesul la informaţie, parti-ciparea publicului la luarea deciziilor şi acce-sul la justiţie pe probleme de mediu (Aarhus, 25 iunie 1998)

Publicată in Monitorul Oficial nr. 224 din 22 mai 2000

Convenţia Peisajului European – convenţia de la Florenţa (adoptată în 2000)

Legea 451 din 8 iulie 2002

Protocolul de la Kyoto Legea nr 3/2001 pentru ratificarea Protocolu-lui de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiuni-lor Unite asupra schimbărilor climatice, adop-tat la 11 decembrie 1997 M. Of. nr. 81 din 16 februarie 2001

1.2.1 Convenţia Ramsar

Convenţia privind conservarea zonelor umede de importanţă internaţională, în special a habitatelor păsărilor de apă a fost semnată iniţial în reprezentanţii a 18 ţări, la Ramsar, Iran, în 1971, urmând să devină aplicabilă abia din 1975. Numărul ţărilor semnatare a crescut foarte mult: în 2000 erau 119 ţări semnatare, iar în prezent sunt 157. Sunt în total, în lume, 1708 situri Ramsar – în 2000 erau 1021 astfel de situri. Suprafaţa totală a siturilor Ramsar este de 1.530.000 km2. ţara cu cele mai multe situri Ramsar este Marea Britanie, iar aceea cu cele mai întinse re-zervaţii sunt în Canada. În prezent secretariatul convenţiei este în Elveţia.

Situri RAMSAR – cu excepţia Deltei Dunării, toate celelalte situri au fost declarate prin H.G. 1586 din 8 noiembrie 2006, astfel:

Delta Dunării (647000 ha);

Complexul Piscicol Dumbraviţa - http://www.dumbravita-natura2000.ro - (Zonă specială de protecţie, 30 de păsări cuibăresc, peste 100 specii de păsări de pasaj). Localizată în Transilvania, 414 ha. Activităţi permise: cosirea fânului, creşterea animalelor, agricultură. De asemenea, com-plexul este inclus şi în siturile Natura 2000.

Lacul Techighiol: 1462 ha. Numai lacul şi plaja aferentă acestuia constituie situl propriu-zis.

Lunca Mureşului Inferior: 17166 ha. Parc Natural. Conţine o varietate de ecosisteme şi cca. 40 insule pe cursul Mureşului. Risc de reducere a biodiversităţii ca urmare a introducerii lui Acer negundo. Elemnete de interes: o aşezare fortificată din Epoca Bronzului şi două mănăstiri.

Insula Mică a Brăilei 17586 ha. Include şase insule mai mici, răsfirate pe cei 61 km ai cursului Dunării. 34 specii protejate pe plan internaţional.

1.2.2 Convenţia de la Berna

Urmăreşte conservarea florei, faunei şi habitatelor, precum şi promovarea cooperării in-ternaţionale pe tema conservării biodiversităţii. A fost semnată de 45 ţări, dintre care 39 state membre ale Consiliului Europei. Ca şi convenţia precedentă, a intrat în vigoare la câţiva ani du-pă ce a fost adoptată (adoptată în 1979 şi intrată în vigoare în 1982). Printre semnatari, sunt şi patru state din Africa.

Aplicare convenţiei este coordonată de un comitet ce se reuneşte anual. Au fost emise peste 100 recomandări şi 7 rezoluţii pe probleme de interes în 30 state. Se asigură monitorizarea

pagina 7 din 27

http://www.dumbravita-natura2000.ro/

biodiversităţii prin grupurile de experţi. S-au elaborat planuri de acţiune pentru speciile ame-ninţate, monitorizarea conflictelor ce apar ca urmare a aplicării convenţiei.

Reţeaua de arii protejate Emerald a fost creată sub auspiciile acestei convenţii. Uniunea europeană este parte semnatară a convenţiei. Reţeaua Emerald reprezintă de fapt extensia reţelei Natura 2000 în ţările ce nu sunt membre ale UE. Convenţia de la Berna şi directiva habitate au obi-ective identice. Ambele sunt instrumente legale internaţionale ce urmăresc conservarea florei şi faunei. Singura diferenţă este zona de aplicare, precum şi în faptul că directiva habitate este mult mai explicită în ceea ce priveşte obligaţia conservării habitatelor.

Directiva poate fi privită ca mijloc legal de aplicare a convenţiei în spaţiul european. Chiar termenul de arii speciale de conservare, folosit în convenţia de la Berna, a fost preluat în directivă şi a devenit arii speciale de conservare (SAC).

1.3 Convenţia privind comerţul cu specii pe cale de dispariţie – CITES

Baza de date primare a convenţiei este constituită din trei anexe: prima conţine speciile pe cale de dispariţie – plante şi animale. Comerţul cu astfel de specii este permis doar în anumi-te împrejurări, bine precizate. Anexa II conţine specii ce nu sunt neapărat pe cale de dispariţie, dar a căror gestionare necesită o atenţie deosebită, pentru ca efectivele acestor specii să ajungă la numere critice.

Anexa III conţine lisa speciilor protejate cel puţin într-o singură ţară semnatară, ţară ce a solicitat asistenţa altor ţări semnatare pentru monitorizarea comerţului. Amendamentele la această anexă pot fi făcute unilateral de fiecare ţară; amendamentele la celelalte două anexe pot fi făcute doar de Conferinţa ţărilor membre (Conferinţa Părţilor). O rezoluţie a stabilit criteriile biologice şi comerciale pe baza cărora vor incluse noi specii în anexele I şi II. Pentru România,

Autoritatea de management a convenţiei este Direcţia de conservare a naturii, biodiversitate şi biosecuritate din cadrul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile. Autori-

tăţile ştiinţifice sunt Academia Română şi Institu-tul de Cercetări şi Amenajări Silvice, iar autorita-tea de urmărire este Direcţia de control şi supra-veghere a vămilor şi garda de mediu.

1.4 Convenţia privind speciile migratoare (convenţia de la Bonn)

Structura organizaţională a convenţiei de la Bonn este prezentată în figura 1. Se observă că există două categorii de grupuri de lucru: unele subordonate comitetului director, altele subordo-nate consiliului ştiinţific – acestea au ca principală activitate. Ca activitate distinctă, convenţia asigură şi mici granturi pentru finanţarea unor proiecte între 20 şi 40 mil. Dolari.

Speciile migratoare pe cale de dispariţie sunt prezentate în Anexa I. În anexa II sunt incluse speciile ce sunt insuficient conservate şi necesită

adoptarea unor măsuri de protecţie la nivel internaţional.

Conferinţa ţărilor semnatare

- monitorizează implementarea

- actualizează lista speciilor

- adoptă bugeul

Comitetul director - Asigură

implementarea politicii

- Conducere operativă şi financiară

Consiliul ştiinţific - Format din experţi

desemnaţi de ţările semnatare

- Abordează aspectele ştiinţifice

Secretariatul - Diseminează

informaţiile - Organizează

întâlniri

Grupuri de lucru Grupuri de lucru - Regionale - Tematice - Specifice

Figura 1-1 Structura funcţională a convenţieide la Bonn

pagina 8 din 27

1.5 Convenţia asupra diversităţii biologice

Aceasta convenţie a fost adoptată la Conferinţa de la Rio, din 1992. Prin Decizia VII/30 a conferinţei părţilor, s-au stabilit obiective şi ţinte pentru anul 2010, diferenţiate în raport cu zo-nele de interes. Astfel, pentru prima zonă de interes, respectiv protejarea componentelor biodiversităţii, s-au stabilit o serie de zone de interes, obiective şi ţinte, stabilite pentru anul 2010.

A doua zonă de interes este promovarea dezvoltării durabile. În această zonă a fost stabilit un sin-gur obiectiv: promovarea folosirii şi consumului durabil a resurselor biologice.

1.6 Convenţia pentru combaterea deşertificării

(http://www.rtn-afforestation.ro).

Convenţia pentru combaterea deşertificării îşi are originile în de Conferinţa Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării, din 1977,când a fost adoptat un plan de acţiune. Convenţia a fost adoptată abia în 1994. în baza acestei convenţii, în fiecare ţară semnatară sunt constituite reţele tematice de ameliorare a terenurilor degradate. Obiectivele deservite de aceste reţele sunt următoarele:

Activitatea de împădurire a terenurilor degradate s-a dovedit în timp a fi una dintre activităţile principale în lupta împotriva degradării terenurilor, pentru reducerea efectelor secetei şi a deşertificării, şi ca o cale eficientă de îmbunătăţire a standardului de viaţă în zonele afectate.

Mecanismele de cooperare regională şi subregională în acest domeniu sunt extrem de reduse între grupul de ţări din anexa V a UNCCD, deşi la nivel naţional există fără îndoială bogată ex-perienţă şi de succes în împădurirea terenurilor degradate pe suprafeţe însemnate.

Astfel, reţeaua de cercetare tematică urmăreşte să asigure:

• Crearea unei platforme de comunicare a instituţiilor relevante, universităţilor, labo-ratoarelor, grupurilor de lucru şi persoanelor care lucrează în domeniul împăduriri-lor, reîmpăduririlor şi plantării de arbori în regiuni afectate de degradarea terenului şi secetă;

• Realizarea unei reţele de organizaţii şi instituţii implicate în activităţile de interes din regiunile afectate, precum: administratorii pădurilor, companii private, proprie-tarii de terenuri;

• Realizarea de reţele cu iniţiative similare, proiecte şi programe şi construcţia în con-tinuare pe aceste iniţiative şi punerea în valoare experienţei lor la un alt nivel;

• Furnizează şi împărtăşeşte experienţa legată de cunoştinţe specifice tradiţionale şi moderne în domeniul împăduririlor;

• Împărtăşeşte experienţa asupra unor subiecte fierbinţi: sinergii de mediu şi financi-are, evaluarea impactului de mediu al activităţilor de împăduriri;

• Popularizează proiectele şi abordările de succes la nivel regional şi subregional;

• Promovează şi organizează evenimente la nivel regional şi subregional;

• Publică / arhivează materiale produse de diferiţi autori şi le face disponibile celor interesaţi.

Granturile asigurate de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) asigură finanţarea unor proiecte de ameliorare a terenurilor degradate sau de împădurire a terenurilor agricole nefolosite ca atare, în măsura în care documentaţia de susţinere a acestor proiecte evi-denţiază efectul benefic pe care aceste proiecte îl au asupra mediului. Granturile UNDP sunt

pagina 9 din 27

http://www.rtn-afforestation.ro/

singurele surse de finanţare ce asigură nu doar finanţarea mano-perei şi materialului de plantat, ci şi managementul proiectului.

1.7 Natura 2000

Reţeaua NATURA 2000 a fost conceputa sa asigure conser-varea habitatelor naturale şi su-pravieţuirea speciilor ameninţate cu dispariţia şi a celor rare de pe teritoriul Uniunii Europene, iar baza legala a acestei reţele o re-prezintă doua directive: Directiva 92/43/CEE referitoare la conser-varea habitatelor naturale şi a flo-rei şi a faunei sălbatice, cunoscuta sub numele Directiva “Habitate”, adoptata la 21 mai 1992 şi Directi-va 79/409/CEE privind conserva-rea pasărilor sălbatice, cunoscuta sub numele de Directiva “Pasări”, adoptata la 2 aprilie 1979. Cores-punzător celor două directive, sunt şi două tipuri de reţele: SCI (situri de importanţă comunitară, figura 1-2), respectiv, SPA – ari speciale de protecţie avi-faunistică (figura 1-3).

Figura 1-2 Amplasarea SCI – Arii speciale de conservare –

directiva habitate

Autoritatea responsabilă pentru implementarea Reţelei Na-tura 2000 în România este Guver-nul României prin Ministerul Me-diului şi Gospodăririi Apelor – Direcţia Conservarea Naturii, Biodiversitate, Biosecuritate, în conformitate cu obligaţiile asumate în cadrul negocierilor de aderare pentru Capitolul 22 Me-diu, sectorul protecţia naturii. În tabelul 1-4 sunt prezentate parcurile naţionale şi naturale exis-tente în România în anul 2008.

Figura 1-3 Amplasarea SPA în România – arii speciale de

protecţie avifaunistică – directiva păsări

Tabelul 1-4 Arii protejate de interes naţional din România

Nr. DENUMIREA PARCULUI Judeţ Suprafaţa Din care:

SUPRAFAŢA în fond forestier

din care:suprafaţă strict protejată înFF

-ha- % -ha- REZERVAŢIA BIOSFEREI

1 DELTA DUNĂRII TL;CT 580,000.0 22,900.0 3.95 4,092.0 PARCURI NAŢIONALE

1 CALIMANI SV;MS;H 24,041.0 16,118.5 67.05 8,464.32 CHEILE BICAZULUI - HAŞMAŞ HR;NT 6,575.0 6,345.5 96.51 4,823.73 CHEILE NEREI - BEUŞNIŢA CS 36,758.0 29,165.0 79.34 7,588.0

pagina 10 din 27

4 COZIA VL 17,100.0 16,055.6 93.89 7,839.95 DOMOGLED - VALEA CERNEI CS;GJ;M 61,211.0 45,641.8 74.56 19,755.36 MUNŢII MACINULUI TL 11,149.2 11,110.2 99.65 3,837.47 PIATRA CRAIULUI BV;AG 14,773.0 10,170.8 68.85 3,753.688 RETEZAT HD;CS;G 38,138.0 19,254.0 50.49 884.99 MUNŢII RODNEI BN;MM 46,399.0 27,670.3 59.64 13,323.610 SEMENIC - CHEILE CARASULUI CS 36,160.7 30,743.1 85.02 9,405.211 BUILA-VANTURARIŢA VL 4,186.0 3,850.7 91.99 1,496.912 CEAHLĂU NT 8,396.0 7,321.9 87.21 3,243.6

DEFILEUL JIULUI ^ i i 1,127.0 9,422.0 84.68 9,012.0PARCURI NATURALE

14 APUSENI BH;AB;C 75,784.0 48,795.5 64.39 11,647.015 BALTA MICA A BRĂILEI BR 17,529.0 10,911.4 62.25 2,556.716 BUCEGI DB;PH;B 32,663.0 21,357.7 65.39 5,805.017 GRĂDIŞTEA MUNCELULUI -

CIOCLOVINA HD 38,184.0 26,229.7 68.69 4,357.1

18 PORŢILE DE FIER MH;CS 115,655.0 63,919.5 55.27 9,610.419 VÂNĂTOR! NEAMŢ NT 30,818.0 26,322.6 85.41 11,417.020 MUNŢII MARAMUREŞULUI MM 148,850.0 72,000.0 48.37 8,850.021 PUTNA-VRANCEA VN 38,204.0 30,563.5 80.00 6,423.222 COMANA GR 24,963.0 7,111.0 28.49 478.123 LUNCA MUREŞULUI AR;TM 17,166.0 6,469.7 37.69 763.824 LUNCA JOASA A PRUTULUI

INFERIOR GL 8,247.0 2,485.0 30.13 0.0

25 GEOPARCUL DINOZAURILOR TARA HAŢEGULUI

HD 102,392.0 45,256.0 44.20 0.0

26 GEOPARCUL PLATOUL MEHEDINŢI

MH 106,000.0 0.0 0.00 0.0

Sursa: Regia Naţională a Pădurilor, serviciul Arii Protejate.

Feed-back

Identitatea planului: misiune, obiective

Mediul extern

Mediul intern

Forţe negative

Forţe pozitive

Planificarea strategică, tactică şi operaţională

Re-plaificare

Strategii, obiective

Planificare tactica

Planuri operaţionale

Implementare MonitorizareAcţiuni corectiveStrategie de comunicare

Analiza SWOT

Figura 1-4 Etapele elaborării unui plan de managemnt al unei arii protejate

pagina 11 din 27

2 ELABOAREA PLANULUI DE MANAGEMENT AL UNEI ARII PROTEJATE

2.1 Planul de management propriu-zis

Figura 1-4 prezintă, în mare, etapele ce trebuie parcurse pentru elaborarea unui plan de management. Prima fază este comună oricărui plan de management: definirea misiunii organi-zaţiei şi stabilirea obiectivelor. Aceste elemente sunt necesare atât pentru elaborarea strategiei de comunicare - misiunea administraţiei parcului trebuie să se regăsească şi în strategia de co-municare – cât şi pentru analiza SWOT. În această fază obiectivele pot fi formulate în maniera obişnuită, fără a face apel la principiile SMART, de care se va vorbi în continuare.

Analiza SWOT trebuie canalizată doar spre identificare punctelor tari şi a celor slabe ale mediului intern, respectiv oportunităţile şi pericolele identificate în mediul extern. Ce înseamnă mediul intern al administraţiei unui parc: personalul parcului, suportul logistic de care dispune, societăţi comerciale situate în graniţele parcului, care ar interacţiona într-un fel sau altul fie cu populaţia locală, fie direct cu ecosistemele din parc (luciuri de apă, păduri, fâneţe, etc.). Tot în această categorie intră şi eventualele obstacole naturale ce ar putea proteja anumite ecosisteme, expuse supra-exploatării sau chiar recoltării unor plante sau animale protejate. Analiza SWOT trebuie precedată de zonarea internă a parcului, altfel sunt greu de identificat punctele slabe sau tari – acestea sunt mai bine definite atunci când sunt legate de anumite aspecte „din teren”.

Oportunităţile şi pericolele se referă la mediul extern, înţelegând prin acesta aspecte ale dezvoltării economice a zonei – precum oportunităţi oferite populaţiei locale de a lucra în alte locuri, reducând astfel presiunea asupra ecosistemelor din parc. Tot în această zonă pot fi iden-tificate căi de comunicaţii ce ar pune în pericol habitatele sau speciile protejate. În funcţie de fauna protejată şi etologia acesteia, pericole pot fi identificate, de exemplu, şi locurile obligatorii de trecere sau în alte situaţii ce ţin strict de particularităţile locale: extragerile ilegale de lemn, proasta gestionare a pădurilor private, datorată în primul rând lipsei unui sistem de compensa-re adecvat. Anumite aspecte ce urmează a fi inserate în planul de acţiune pot fi astfel identifica-te în această etapă, deoarece oportunităţile trebuie folosite iar pericolele îndepărtate. La fel şi punctele tari, respectiv cele slabe: de exemplu, un punct tare poate fi un biolog ce cunoaşte foarte bine fauna şi flora locală - dar la fel de bine poate fi un punct slab, dacă nu cunoaşte speciile respec-tive. Pentru ambele situaţii pot fi gândite, în planul de management, acţiuni adecvate, de pune-re în valoare, respectiv corective.

2.2 Strategia de comunicare

Comunicarea are un rol deosebit cel puţin din două puncte de vedere: acela al conştienti-zării comunităţilor locale şi acela al atragerii sprijinului necesar din partea organizaţiilor ne-guvernamentale. Acestea axe asigură de fapt şi conţinutul strategiei, ce constă de fapt într-o suc-cesiune de acţiuni concrete de îmbunătăţire a comunicării şi de atragere a sprijinului populaţiei locale în respectarea măsurilor de conservare prevăzute în planul de management.

Esenţiali în strategia de comunicare sunt vectorii de comunicare, adică grupul ţintă asupra căruia sunt concentrate acţiunile de conştientizare. Din experienţa pozitivă a administraţiilor parcurilor, elevii şi profesorii acestora constituie cei mai eficienţi vectori de comunicare, iar ac-ţiunile concrete de comunicare în teren – prezentări de habitate, acţiuni de igienizare a unor zone intens vizitate de turişti – sunt mai eficiente decât distribuţia de pliante.

Esenţială într-o campanie de conştientizare nu este dar repetarea informaţiei şi a mesajelor, ci crearea unei reţele care să includă şi organizaţiile ne-guvernamentale din zonă.

pagina 12 din 27

VALIEvidenţiere

VALIEvidenţiere

VALIEvidenţiere

VALIEvidenţiere

VALIEvidenţiere

VALIEvidenţiere

VALIEvidenţiere

VALIEvidenţiere

VALIEvidenţiere

VALIEvidenţiere

VALIEvidenţiere

2.3 Planificarea strategică, tactică şi operativă

Produsul aceste planificări trebuie să fie un plan de management, care să conţină, pe cât posibil, obiective şi acţiuni. Obiectivele trebuie formulate potrivit principiilor SMART – SMART este un acronim, fiecare literă având o semnificaţie aparte – uneori în funcţie de context – după cum urmează:

S – sesizabil, simplu, stimulativ.

M - măsurabil, motivant;

A – realizabil, acceptat de toată lumea, agreat, adecvat.

R – realist, relevant, care să permită obţinerea unor rezultate.

T – legat de timp, care să poată fi urmărit în timp, realizarea lui să poată fi planificată.

2.4 Monitorizarea implementării şi respectării planului de management

Monitorizarea presupune stabilirea unor indicatori ale căror valori trebuie verificate pe-riodic. Ca şi indicatori, pot fi folosiţi: numărul de permise de pescuit eliberate (pentru parcurile naturale, în care sunt permise astfel de activităţi), numărul de contravenţii, numărul de atenţio-nări/sesizări legate de anumite aspecte cu impact asupra mediului, frecvenţa deversărilor acci-dentale, volumul recoltat ca produse accidentale, gradul de încărcare a păşunilor ş.a.m.d..

Tot în categoria aspectelor ce reclamă monitorizare intră şi gradul de cunoaştere, de către vizitatori, a specificului parcului şi obiectivelor de management ale acestuia. O astfel de monito-rizare se realizează prin sondaje de opinie, la a căror realizare este bine să fie atras şi personalul unităţilor turistice din zonă.

3 PĂDURILE CU VALOARE RIDICATĂ DE CONSERVARE

Întrucât certificarea reclamă standarde unitare de evaluare a folosinţei durabile a resurse-lor forestiere, zonarea funcţională folosită în diverse ţări ce aderă la sistemul de certificare FSC trebuie armonizată. FSC a introdus conceptul de păduri cu valoare ridicată de conservare (PVRC), definind şase astfel de categorii. Acestea sunt următoarele:

1. Arii protejate (categoriile I-V IUCN), indiferent de stadiul în care se află procesul de constituire a acestora.

a. Păduri incluse în rezervaţii ştiinţifice, rezervaţii naturale, monumente ale natu-rii (chiar dacă nu sunt păduri), zone speciale de conservare incluse în ariile na-turale protejate definite conform Ord. 552/2003 al Ministerul Apelor şi Protec-ţiei Mediului, arii de interes special de conservare (ACIs), arii de protecţie spe-cială avifaunistică (SPA), zone umede de importanţă internaţională; siturile Na-tura 2000; situri ale patrimoniului natural universal.

b. pădurile care constituie habitate pentru speciile strict periclitate şi ameninţate.

c. Păduri care constituie habitate pentru speciile endemice.

d. Păduri care asigură adăpost pentru specii ce se găsesc în concentraţii critice în anumite momente (concentraţii critice temporare).

pagina 13 din 27

VALIEvidenţiere

VALIEvidenţiere

VALIEvidenţiere

VALIEvidenţiere

VALIEvidenţiere

VALIEvidenţiere

VALIEvidenţiere

VALIEvidenţiere

VALIEvidenţiere

VALIEvidenţiere

2. Suprafeţe forestiere extinse de importanţă globală, regională sau naţională, în care po-pulaţiile speciilor autohtone există în forma lor naturală din punct de vedere al distribu-ţiei şi densităţii.

a. Toate suprafeţele de pădure incluse în parcuri naţionale, parcuri naturale şi re-zervaţii ale biosferei necuprinse in PVRC 1, având o suprafaţă totală de pădure de minimum 7.000 ha

b. suprafeţe de pădure compactă de minim 7.000 ha din acelaşi bazinet, care păs-trează caracteristicile ecosistemelor forestiere naturale;

3. Suprafeţe forestiere care sunt localizate în sau conţin ecosisteme rare, ameninţate sau periclitate.

a. Ecosisteme forestiere şi de tufărişuri specifice la nivel regional

b. Complexe de ecosisteme forestiere, rarişti de arbori şi mlaştini de turbă

c. Complexe de ecosisteme forestiere şi rarişti de arbori pe stâncării şi/sau groho-tişuri

d. Complexe de rarişti şi tufărişuri în etajul subalpin

e. Complexe de ecosisteme forestiere şi rarişti de arbori din silvostepa cu compo-ziţie naturală cel puţin a arboretului, inclusiv ochiurile cu vegetaţie stepică din cuprinsul lor

f. Complexe de păduri, rarişti de arbori şi vegetaţie psamofilă ierboasă şi arbustivă de pe nisipurile continentale

g. Complexe de păduri şi rarişti de arbori şi vegetaţie psamofilă ierboasă de pe nisipurile marine

h. Complexe de tufărişuri submediteraneene în stepă

i. Ecosisteme forestiere rare

j. Ecosisteme forestiere relicte

k. Ecosisteme forestiere periclitate antropic

l. Ecosisteme forestiere frecvente, cu biodiversitate foarte ridicată

m. Ecosisteme forestiere de rarişti şi tufărişuri cu caracter virgin şi cvasivirgin po-trivit definiţiilor din proiectul PINMATRA . 1

4. Suprafeţe forestiere care asigură funcţii de protecţie, în situaţii critice (ex. protecţia ba-zinelor hidrografice torenţiale, controlul eroziunii).

a. Păduri ce protejează surse unice de apă potabilă

b. Păduri cu rol de protecţie hidrologică

1 Crearea de strategii de stocare pe termen lung a carbonului în ecosistemele din estul Siberiei.

pagina 14 din 27

c. Păduri cu funcţii de protecţie antierozională

d. Păduri cu rol de protecţie contra incendiilor

e. Pădurile cu impact critic asupra terenurilor agricole sau pescăriilor: practic, în această categorie intră perdelele forestiere şi pădurile limitrofe pescăriilor.

f. Zonele forestiere care sunt esenţiale pentru necesităţile de bază ale comunităţi-lor locale (ex. subzistenţă, sănătate).

g. Suprafeţele forestiere critice pentru identitatea culturală tradiţională a comuni-tăţilor locale (zone de importanţă culturală, ecologică, economică şi religioasă în relaţie cu astfel de comunităţi).

Diferenţele în ceea ce priveşte zonarea funcţională (rolul acesteia în planificarea amenajistică) şi încadrarea pădurilor în tipuri de păduri cu valoare ridicată de conservare – ce nu este o măsură obligatorie, ca şi certificarea de altfel – sunt prezentate în tabelul 3-4.

Tabelul 3-1

Deosebirile dintre zonarea funcţională şi încadrarea vegetaţiei forestiere în tipuri de păduri cu valoare ridicată de conservare

Zonarea funcţională Încadrarea în Păduri cu Valoare Ridica-tă de Conservare

Se aplică la nivel de u.a. Se aplică pe spaţii mari

Foloseşte un număr relativ redus de criterii (pantă, substrat litologic, tip de sol, proximitatea unui obiectiv

Foloseşte o metodologie ce se parcurge în mai multe etape

Monitorizarea modului în care valorile ridicate de conservare sunt păstrate Prin încadrarea în tipuri, categoriile

funcţionale permit alegerea tratamen-telor Vizează stabilirea unei game ample de măsuri: compoziţii-ţel, tratamente, moda-

lităţi de conservare /valorificarea resurse-lor forestiere

Se limitează la aspectele tehnice ale creării de structuri adecvate funcţiilor, la nivel de u.a.

O a doua particularitate este aceea că eficacitatea funcţională nu mai este condiţionată de particularităţile fiecărui arboret în parte, ci de caracteristicile de fond ale ecosistemelor forestie-re pe spaţii mari. Prin urmare, corespondenţa foarte strânsă între funcţie, tip de structură şi tra-tament – caracteristică actualului sistem de zonare funcţională – este plasată într-un context di-ferit, mult mai complex, ce dă mai multă libertate în alegerea soluţiilor tehnice – acolo unde nu este ameninţată valoarea de conservare sau, din contră, îngrădeşte mai mult această libertate – în situaţia în care valorile de conservare sunt asociate unor ecosisteme fragile.

Potrivit modului în care este definit al cincilea tip de păduri cu valoare ridicată de con-servare, omul este parte a ecosistemului forestier, nu un potenţial agresor al acestuia. Aceasta este prima deosebire fundamentală între sistemele de zonare funcţională clasice şi noul concept al pădurilor cu valoare de conservare ridicată.

pagina 15 din 27

4 INTRODUCERE ÎN EVALUAREA FUNCŢIILOR DE PROTECŢIE

4.1 Utilitatea cunoaşterii tehnicilor şi metodelor de evaluare a funcţiilor de protec-ţie

Dacă pentru evaluarea mărimii fondului de producţie există metode bine fundamente statistic, bine structurate într-o disciplină de studiu (dendrometria), despre importanţa funcţii-lor de protecţie doar se vorbeşte, dar fără a oferi însă o argumentare coerentă şi cât de cât rigu-roasă sub raport metodologic privind modalităţile concrete de evaluare monetară a funcţiilor protective. Există un curent de opinie potrivită căruia amenajistul trebuie să se limiteze la a in-terpreta corect un set de norme de tehnice, de a face o descriere amănunţită a arboretelor şi, în general, de a urmări întocmai un proces tehnologic ce este orientat exclusiv spre organizarea pro-ducţiei. Într-o economie de comandă şi control era suficient; într-una de piaţă este insuficient, cel puţin următoarele motive:

1) În funcţie de cerinţele pieţei şi de posibilitatea finanţării unor lucrări complementare celor de amenajare, firmele din domeniu pot să realizeze sau să colaboreze la studii de evaluare monetară a funcţiilor . 2

2) Anumite măsuri restrictive în ceea ce priveşte recoltele de lemn trebuie susţinute de evaluări adecvate a ceea ce se pierde dintr-un punct de vedere dar se câştigă din alt punct de vedere; suport lo-gistic oferit de beneficiarul proiectului de amenajare pe parcursul campaniei de amenajare tre-buie folosit din plin – o evaluare a funcţiilor se poate face mult mai ieftin dacă lucrările de teren se fac pe parcursul campaniei de amenajare, nu în afara acesteia.

3) În actualul cod silvic românesc, se pune un accent deosebit pe atragerea altor surse de finan-ţare a gestionării durabile a pădurilor, printre acestea numărându-se şi contravaloarea funcţiilor de protecţie.

4.2 Fundamentele economice

În economia protecţiei mediului – pe scurt, economia mediului – bunurile şi resursele con-sumate sau folosite de oameni pentru a-şi menţine bunăstarea se clasifică în două mari catego-rii: de folosinţă privată, respectiv de folosinţă publică.

Bunurile şi resursele de folosinţă privată se caracterizează prin exclusivitate şi rivalitate. Un bun ce este exclusiv nu poate fi folosit decât în anumite condiţii, impuse de producător sau vân-zător, după caz: pentru a prelucra o cantitate de lemn, aceasta trebuie mai întâi cumpărată. Ri-valitatea presupune că ceea ce consumă la un moment dat utilizatorul unei resurse nu mai poate fi consumat şi de altcineva. Exclusivitatea se referă la condiţiile în care utilizatorul are acces la bunul sau resursa respectivă, rivalitatea se referă la momentul utilizării respectivei resurse.

2 Motivul pentru care acest capitol pentru care a fost păstrat în structura cursului este crearea fondului aperceptiv necesar înţelegerii metodelor de evaluare, ce urmează fi studiate mai detaliat la disciplina economie forestieră.

pagina 16 din 27

Bunurile de folosinţă pu-blică se caracterizează prin non-exclusivitate şi non-rivalitate. In-tensitatea exercitării anumitor funcţii de protecţie nu poate fi controlată; de pildă fotosinteza, în urma căreia o parte din bioxi-dul de carbon din atmosferă este stocat în biomasă, nu este un proces controlabil. În ceea ce priveşte non-rivalitatea, aceasta înseamnă că serviciul de care beneficiază la un moment dat un utilizator nu exclude posibilita-tea altui utilizator de a utiliza acelaşi serviciu, în acelaşi timp; de exemplu aerul mai curat din pădurile de agrement, apa iz-voarelor, frumuseţea unui peisaj sau simpla existenţă a unei spe-cii.

Totuşi, delimitarea dintre bunurile de folosinţă privată şi cele de folosinţă publică nu este totdeauna clară. Un drum ce nu este aglomerat este încă un bun

public perfect, pe când unul aglomerat este un bun public imperfect, deoarece există deja un raport de parţială rivalitate între cei ce sunt deja pe drumul respectiv, şi cei ce nu pot intra pe acesta. Într-o bibliotecă publică, o carte este un bun privat: poate fi oricând retrasă din circuit şi nu pate fi folosită de doi cititori în acelaşi timp.

Figura 4-1 Cele două tipuri de cerere: a) pentru bunuri de utilitate privată, respectiv b) pentru bunuri de utilitate publică

Pentru bunurile de folosinţă privată preţul se stabileşte direct, ca urmare a schimbului realizat pe piaţă. Dar simpla existenţă a pieţei nu garantează totuşi utilizarea eficientă resurse-lor; aceste situaţii sunt denumite generic eşec al pieţelor şi constituie un capitol important al eco-nomiei mediului.

Pentru bunurile publice perfecte nu există propriu-zis o piaţă, şi prin urmare nu există nici preţ. De aceea, toate metode de estimare a valorii monetare a bunurilor de folosinţă publică – deci şi a funcţiilor de protecţie – se bazează pe aşa-numitele „pieţe ipotetice”, adică pe crearea unor situaţii în care utilizatorilor li se cere să evalueze bunul respectiv ca şi cum acesta ar urma să dispară.

Sunt patru metode de evaluare a calităţii mediului, ce sunt utilizate şi la evaluarea funcţi-ilor recreative şi de protecţie exercitate de păduri:

• disponibilitatea de a plăti în plus (willingness to pay) pentru menţinerea aceluiaşi grad de utilizare a unui bun public;

• estimarea directă a cheltuielilor de transport făcute de utilizatorii funcţiei recreative – se presupune că valoarea recreativă a unei păduri este egală cu suma cheltuielilor de tran-sport făcute de toţi cei ce vizitează pădurea la un moment dat;

pagina 17 din 27

• costul minim al prevenirii degradării mediului, prin investiţii directe: corectarea torenţilor, ameliorarea terenurilor degradate, etc.

• disponibilitatea de a accepta o reducere a gradului de utilizare a unui bun public, în limi-tele menţinerii aceluiaşi nivel de bunăstare – abordare mai puţin folosită, întrucât eva-luarea se face indirect (willingness to accept);

Primele trei conduc la valori monetare, a patra precizează doar limitele până la care alte-rarea factorilor de mediu este tolerată de societate sau de o comunitate locală.

Toate metodele de evaluare pornesc de la teoria bunăstării, respectiv de la relaţia dintre calitatea mediului şi calitatea vieţii. Premisa de la care pornesc aceste metode este aceea că orice factor de mediu influenţează, mai mult sau mai puţin, direct sau indirect, preţul oferit de cum-părători pentru bunurile pe care aceştia le găsesc pe piaţă – prin urmare, valoarea oricărui factor de mediu este „ascunsă” în preţurile altor produse sau bunuri de folosinţă privată:

Datorită exclusivităţii, respectiv ne-exclusivităţii bunurilor private şi a celor publice, fun-cţia cererii pentru cele două categorii de bunuri se stabileşte diferit:

• pentru cele de utilitate privată, se adună cantităţi cumpărate la acelaşi preţ (figura 4 -1 a),

• pentru cele de utilitate publică se adună preţuri plătite sau ce ar fi putea fi plătite pen-tru aceleaşi cantităţi (figura 14 -1 b).

4.3 Metode consacrate de evaluare

4.3.1 Evaluarea condiţionată

Pentru ecosistemele forestiere, această metodă constă într-un sondaj de opinie pe margi-nea unui scenariu ipotetic dar credibil, prin care persoanelor intervievate li se cere să declare su-ma cu care ar fi dispuse să contribuie la menţinerea actualului regim de gospodărire a păduri-lor, pentru a preveni adoptarea unor măsuri justificate economic, dar riscante din punct de ve-dere ecologic. Pentru o evaluare corectă, un astfel de studiu trebuie să îndeplinească următoare-le cerinţe:

• Scenariul de gestionare mai profitabilă a resurselor forestier trebuie să fie credibil, con-form cadrului legislativ existent la un moment dat.

• Scenariul trebuie prezentat într-un mod cât se poate de simplu, adică:

1. să conţină puţini termeni tehnici,

2. să ofere o argumentaţie clară a necesităţii schimbării folosinţei forestiere sau a regimului de gospodărire;

3. să conţină o secţiune introductivă, foarte scurtă, de cel mult o pagină, în care să se descrie situaţia actuală, comparativ cu situaţia ce urmează a se crea după schimbarea folosinţei forestiere sau modificarea modului în care este gestionată în prezent pădurea, ale cărei funcţii sunt evaluate . 3

3 De exemplu, un scenariu plauzibil este reducerea suprafeţei zonei tampon a unei rezervaţii, adoptarea tăierilor rase în locul tratamentelor cu regenerare sub adăpost, dar şi trecerea la reconstrucţia ecologică a unor arborete degradate – adică un scenariu bun.

pagina 18 din 27

• Trebuie să se precizeze clar instrumentul economic prin care s-ar preveni degradarea me-diului: taxe de intrare sau de utilizare, creşterea taxelor locale, subscripţii sau donaţii publice într-un cont din care vor fi finanţate eventualele investiţii necesare sau subven-ţionarea efortului economic suplimentar făcut de administraţia silvică pentru menţine-rea actualului regim de gospodărire.

• Structura pe categorii de vârstă, sexe şi nivele de educaţie a populaţiei eşantionate tre-buie să fie asemănătoare structurii întregii populaţii din zonă. Întrucât o parte răspunsuri vor fi inevitabil aberante, eşantionul ce urmează a fi intervievat trebuie de la început supradimensionat.

• Anterior sondajului propriu-zis, este bine să se facă un pre-sondaj, prin care să se verifi-ce în ce măsură formulările din chestionar sunt clare iar prezentarea scenariului nu este nici incompletă, nici obositoare, prin prea multe detalii. Acest pre-sondaj este util şi pentru normarea personalului de teren, dar şi pentru calibrarea corectă a intervalului în care vor fi generate aleator valori, pentru estimarea plăţii liber consimţite – vezi punctul şapte.

• Pe lângă întrebarea cheie, referitoare la plata liber consimţită (ipotetică, totuşi), chesti-onarul trebuie să conţină o serie de întrebări suplimentare, ale căror răspunsuri vor permite validarea sau invalidarea răspunsului final, dat de persoana intervievată. Aces-te întrebări se referă cel puţin la:

1. vârsta şi nivelul de şcolarizare,

2. veniturile lunare sau anuale ale subiectului intervievat, veniturile familiei,

3. numărul persoanelor întreţinute şi vârsta acestora.

Rostul acestor întrebări este acela de a face posibilă eliminarea posibilelor supraestimări, ce sunt mai uşor evidenţiate prin reprezentarea în plan a distribuţiei datelor. De exemplu, dacă o persoană intevievată este dispusă să ofere o sumă de trei patru ori mai mare decât oferta me-die a clasei de venit din care face parte, înregistrarea respectivă va fi omisă din setul supus ana-lizei statistice.

Suma oferită de fiecare intervievat – plata liber consimţită – va fi stabilită prin negociere (figura 4-2): cel ce intervievează va propune o sumă iniţială, oarecare, dar situată în intervalul stabilit în presondaj. Dacă această sumă nu este acceptată, se va propune o sumă mai mică. Da-că a doua propunere este acceptată, atunci se va consemna ca plată liber consimţită cu media celor două valori. Atunci când suma propusă iniţial este acceptată, se majorează miza până când propunerea este respinsă. Atunci se propune o sumă mai mică decât ultima sumă propu-să, dar care să fie totuşi mai mare decât penultima, ce fusese acceptată.

Din nou, se face media celor două valori (ultima acceptată cu ultima respinsă) şi aceasta se consemnează în formular. Odată înregistrate răspunsurile, se procedează la sortarea acestora – eliminarea supraevaluărilor, adică a situaţiilor în care oferta ipotetică făcută de respondent nu poate fi acoperită de veniturile acestuia – şi la extrapolarea rezultatelor sondajului la nivelul întregii populaţii.

pagina 19 din 27

Figura 4-2 Negocierea plăţii liber consimţite

Datele se prelucrează prin diverse metode statistice, cea mai frecvent utilizată fiind regresia lineară multiplă.

Evaluarea condiţionată nu se poate face la modul general. Ea se bazează pe un scenariu concret de „agresiune” la adresa pădurii sau a mediului, localizat în timp şi spaţiu. Astfel de evaluări pot fi orientate strict spre o anumită funcţie, în măsura în care scenariul şi detaliile ce îl însoţesc sunt şi ele orientate spre respectiva funcţie.

În tabelul 4-1 este prezentat un exemplu foarte simplu: 92 persoane ce fac parte din aceeaşi categorie socio-economică au răspuns unui chestionar de evaluare condiţionată şi a rezultat o dis-

tribuţie de oferte prezentată în primele două coloane.

Tabelul 4-1

În coloana a treia sunt înregistra-te frecvenţele relative cumulate de la dreapta la stânga (figura

Eşantion de date necesare estimării surplusului social prin metoda evaluării condiţionate

4-3), în coloana a patra frecvenţele teoretice cumulate absolute, iar în ultima coloană ofertele aşteptate

Frecvente teoretice

relative cu-mulate

Preţ oferit (lei)

Număr de ofer-

te

Frecvenţe absolute cumulate

Valoarea aşteptată

(lei) 4 pentru fiecare categorie de preţ. Dacă se reprezintă grafic frecven-ţele absolute cumulate în funcţie de pre-ţul oferit, se obţine funcţia inversă a cererii.

34 1 0,987 90,842 3088,636 4 0,942 86,682 3120,538 6 0,926 85,149 3235,640 8 0,852 78,398 3135,942 12 0,742 68,222 2865,3 Cumulând valorile aşteptate se

obţine surplusul social ce poate fi folosit pentru rezolvarea problemei ridicate de chestionar. Foile electronice de calcul au o funcţie statistică destinată acestui gen de calcul, respectiv Normdist(x, μ, σ, 1 sau 0), în care x este valoarea curentă a şirului de date, μ este media populaţiei, iar σ abaterea standard. Ultimul argu-ment este un comutator logic: dacă i se dă valoarea zero atunci funcţia întoarce frecvenţa relativă, dacă i se dă valoarea unu, întoarce frecvenţa relativă cumulată, dar de la stânga la dreapta – vezi figura

44 14 0,599 55,099 2424,346 13 0,442 40,620 1868,548 10 0,293 26,953 1293,750 12 0,173 15,917 795,852 6 0,090 8,292 431,154 4 0,041 3,785 204,456 2 0,016 1,506 84,4

Abatere standard

Surplus social Medie 22548,47

45,26 5,030

4 Orice produs dintre o valoare şi probabilitatea asociată se numeşte valoare aşteptată.

pagina 20 din 27

4-3! Pentru a calcula direct frecvenţa relativă cumulată de la dreapta la stânga pur şi simplu funcţia Normdist se scade din unitate, deci valorile din coloana a treia s-au calculat folosind 1- Normdist(x, μ, σ, 1).

Dacă se notează funcţia de densitate a frec-venţelor relative cumulate cu f(x), cu N mărimea populaţiei statistice, cu x preţul oferit iar cu a şi b intervalul de variaţiei a acestei oferte, surplusul so-cial S este dat de relaţia

00,10,20,30,40,50,60,70,80,9

1

34 40 42 44 44 46 48 50 54

oferte de preţ (lei)

frec

venţ

e re

lativ

e cu

mul

ate

4-1:

( )( )∫ −⋅=b

a

dxxfxNS 1 (4-1)

Între funcţia exponenţial negativă utilizată la estimarea numărului de vizite în funcţie de cost şi distribuţia (mai mult sau mai puţin normală) a ofertelor de preţ este aceeaşi diferenţă ca şi între funcţia Meyer – ce este în fond o funcţie de regresie, în care numărul de arbori depinde de diametru – şi distribuţia diametrelor la arboretele de codru regu-lat. Într-un caz este vorba de o relaţie de dependen-ţă, ce exprimă o legitate economică, respectiv natu-rală, în cel de-al doilea caz este vorba de distribuţia

normală a unor valori în jurul unei valori me-dii.

Figura 4-3 Curba frecvenţelor relative cumu-late de la dreapta la stânga

Fundamentul economic

0

20

40

60

80

34 36 38 40 42 44 46 48 50 52 54 56

oferte de preţ

frec

venţ

e ab

solu

te c

umul

ate

Ceea ce se evaluează prin această me-todă este un bun sau un serviciu public, a că-

rui cerere agregată trebuie să fie descendentă, conformă legii descreşterii utilităţii marginale; se adună aşadar preţuri oferite pentru aceeaşi canti-tate. Aşadar, revenind la datele din tabelul 4-1 cele două oferte de 56 lei se adună la cele patru oferte de 54 lei ş.a.m.d, şi toate acestea se adu-nă la cele 92 oferte de 34 lei, pentru că suma minimă ar fi plătită de toţi cei intervievaţi. În figura 4-4 este reprezentată funcţia cererii agregate; integrând această funcţie între 34 şi 56 lei rezultă surplusul social, care este de 22.548 lei, mult mai mare decât produsul din-tre oferta medie şi numărul ofertelor (45,26

lei·92=4164 lei). De ce nu au oferit toţi, de la bun început doar 34 lei? Pur şi simplu pentru că nu au ştiut de această limită inferioară; dacă ar fi ştiut, cu siguranţă toţi ar fi făcut aceeaşi ofertă – acesta este, pe scurt efectul de ancorare.

Figura 4-4 Funcţia cererii agregate, determinată pe baza datelor din tabelul 4-1

O primă concluzie din cele prezentate ar fi aceea că evaluarea condiţionată permite di-mensionarea unor taxe care să alimenteze bugetul local sau chiar central, în vederea alocării unor sume mai mari necesare protecţiei mediului, în general. A nu se confunda aceste alocaţii bugetare cu subvenţiile: de subvenţii se vorbeşte numai pe piaţa bunurilor şi serviciilor de folo-sinţă privată, nu când e vorba de bunuri şi servicii publice!

pagina 21 din 27

4.3.2 Estimarea plăţii liber consimţite (metoda preţului hedonic)

Această metodă a fost lansată în mod special pentru evaluarea factorilor de mediu pe spaţii mari, pornind de la ipoteza că valoarea locuinţelor preia o parte din valoarea factorilor de mediu caracteristici zonei în care este situată respectiva locuinţă. Metoda de analiză este tot sta-tistică – regresia lineară multiplă – iar datele primare pot fi preluate de la agenţiile imobiliare şi/sau de la administraţiile locale. Variabila rezultativă a regresiei este preţul actualizat de cumpărare al imobilului iar variabilele explicative sunt caracteristicile acestuia (suprafaţă locui-tă, număr de nivele, existenţa sau nu a altor facilităţi, amplasare în spaţiul intravilan), plus in-tensitatea funcţiei protective – măsurată de pildă prin distanţa faţă de pădure. Coeficientul de regresie al intensităţii funcţionale aproximează chiar valoarea pădurii ca factor mediogen, ce creşte sau scade valoarea locuinţelor.

Legitatea economică pe care se bazează această abordare este aceea că într-o piaţă funcţi-onală, preţul hedonic poate fi interpretat ca un cost adiţional, plătit pentru a cumpăra ceva mai bun, dintr-un anumit punct de vedere. Modelul recomandat în astfel de situaţii este unul multiplicativ, de tipul celui din relaţia 4-2:

εβββββ exxxxP ik ik ⋅⋅⋅⋅⋅= ....21 210 (4-2)

, xîn care P este preţul locuinţei sau terenului deja vândut5 i reprezintă variabila explicativă i, β0,...,i reprezintă coeficienţii de regresie corespunzători celor i variabile, e reprezintă eroarea es-timaţiei, iar xk este variabila explicativă ce descrie factorul de mediu supus evaluării – poate avea valoare binară – vecinătatea pădurii sau discretă – distanţa până la pădure. Se preferă un astfel de model deoarece permite evaluarea directă a costului marginal (ck) al factorului de me-diu, dat de relaţia 4-3:

kkk x

Pc β= (4-3)

Cei familiarizaţi cu analiza matematică dar nu şi cu statistica sunt tentaţi să liniarizeze funcţia (4-2) prin logaritmare. Pe bună dreptate, relaţia (4-2) poate fi rescrisă

şi rezolvată prin metoda celor mai mici pă-trate, dar nu trebuie uitat faptul că prin logaritmarea variabilei rezultative, adică a preţului, se modifică distribuţia normală a erorilor estimaţiei; adică ε nu va mai avea media zero, ci o va-loare pozitivă. Din punct de vedere economic aceasta înseamnă de fapt o subestimare sistematică a preţului estimat, ceea ce înseamnă de fapt o evaluare „prudentă”. Ideal este ca parametrii fun-cţiei

εββββ +++++= iikk xxxxP ln...lnlnln 2211

4-2 să se estimeze nu prin metoda celor mai mici pătrate, care obligă la liniarizarea funcţiei, ci prin metoda verosimilităţii maxime – numai că aici intervine din nou un considerent econo-mic: programele de calcul statistic ce utilizează această metodă sunt foarte scumpe, de ordinul câtorva mii de dolari.

Întrucât este o metodă bazată exclusiv pe analize statistice, numărul înregistrărilor trebuie să fie aproximativ egal cu numărul variabilelor explicative la puterea a treia. Or, aceasta presupune existenţa unui mare şir de înregistrări, peste o mie, ceea ce ridică multe probleme de ordin teh-nic, legate de culegerea datelor dintr-o regiune relativ omogenă din punct de vedere socio-economic.

În contextul acestei metode se poate vorbi de două categorii de erori: erori de măsurare a valorii rezultative – în funcţie de nivelul taxelor, totdeauna preţul declarat de vânza-

5 Când nu contează, important este ca preţurile la care s-au făcut tranzacţiile să fie actualizate conform metodelor prezentate în capitolul şapte.

pagina 22 din 27

re/cumpărare a imobilelor va fi mai mic decât preţul real – şi erori de reprezentativitate – co-mune oricărei analize statistice).

Metoda preţurilor hedonice permite doar evaluarea sub raport mediogen a pădurii, fără a fi posibilă evaluarea strictă a altor funcţii, precum protecţia solului, regularizarea scurgerilor pe versanţi sau conservarea genofondului şi ecofondului forestier.

Metoda preţului hedonic poate fi utilizată şi pentru estimarea valorii recreative a păduri-lor de interes social, lansând ipoteza potrivit căreia administraţia silvică intenţionează să intro-ducă taxe de acces într-o astfel de pădure. O asemenea abordare pare mai degrabă conformă eva-luării condiţionate; totuşi, întrucât se porneşte de la nişte propuneri concrete de tarife, nu de la o licitaţie liberă, se poate exprima o relaţie statistică între veniturile posibil de colectat din taxele de vizitare a unei zone şi caracteristicile zonei, ceea ce este conform ipotezei de fond a metodei preţului hedonic.

4.3.3 Costul călătoriei

În 1947, Serviciul Parcurilor Naţionale din Statele Unite a solicitat opinia experţilor în ce-ea ce priveşte modalitatea de a stabili valoarea acestora, în scopul ierarhizării priorităţilor. Eco-nomistul Harold Hotelling a răspuns cu metoda costurilor călătoriei.

Potrivit acestei metode, valoarea funcţiei recreative a pădurilor de interes social sau a ce-lor destinate gospodăririi vânatului poate fi aproximată prin costul total al călătoriilor efectuate de cei ce vizitează un asemenea loc într-un interval de timp dat, de regulă un an. Metoda pre-supune determinarea funcţie cererii, respectiv y=f(x) în care y este costul călătoriei iar x este

numărul de vizitatori.

Petru a determina surplusul social, vom repre-zenta funcţia inversă a cererii, adică o relaţie ce ex-primă numărul de vizite în funcţie de cost. Aceasta este reprezentată în figura

-y = 10,813e0,266 x

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

15 60 140 178 155 228 308cost pe vizita(lei)

Num

ăr d

e vi

zite

pe

an 4-5. Din funcţia de regresie

reprezentată în figură se observă că, atunci când cos-tul este egal cu zero, numărul de vizite este egal cu 11 (rotunjirea la întreg a termenului liber al ecuaţiei, res-pectiv 10,81). Aria de sub funcţie este surplusul consuma-torului şi se calculează prin integrare, conform relaţiei (4-4).

∫ ∫ −==−

−−

* *

0 0

C C bxbxbx

beadxeadx⋅= eaS

(4-4)

Figura 4-5 Funcţia inversă a cererii

Ţinând cont de faptul că integrarea se face între costul zero (abscisa punctului de intersecţie a graficu-

lui cu ordonata) şi costul C* (acel cost la care numărul vizitelor este egal cu unu), rezultă că sur-plusul total este

bea

beaS

bCbC **

0−− ⋅

=⎥⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−= (4-5).

Pe graficul din figura 4-5, pe măsură ce ne deplasăm spre stânga şi dăm valori din ce în ce mai mari limitei superioare a intervalului pe care se face integrarea, surplusul social creşte iar numărul vizitelor scade, dar raportul dintre surplusul social şi numărul vizitelor rămâne con-

pagina 23 din 27

stant, respectiv 1/b: împărţind relaţia (4-5) la , adică la numărul vizitelor, oricare ar fi valoarea lui C*, rezultă surplusul social pe vizită, egal cu 1/b.

*bC−

ea ⋅

În funcţia din figura 4-5, coeficientul b are valoarea 0,266, iar surplusul social pe vizită es-te 1/0,266, adică 3,75 UM. Aşadar, în cazul MCC, surplusul social se estimează pornind de la funcţia inversă a cererii, deoarece variabila explicativă trebuie să fie costul, nu numărul de vizite.

MCT este o metodă foarte versatilă şi poate fi combinată şi cu alte tehnici de evaluare, menite să diferenţieze mai bine componentele surplusului social pe elemente de capital natural sau de capital creat de om (monumente arhitectonice, tradiţii, obiceiuri).

Ceea ce este important a se urmări din punct de vedere practic este reprezentativitatea son-dajului, întrucât suma cheltuită de vizitator nu se reduce doar la costul călătoriei, ci include şi costul de oportunitate a timpului care, în loc să fie alocat unei activităţi aducătoare de venit, este destinat recreării. Dacă se doreşte introducerea acestei variabile, analiza statistică este mai com-plicată: sunt necesare chestionare cu mai multe înregistrări iar costul total al evaluării este ceva mai ridicat. Metoda costurilor călătoriei poate fi combinată cu metoda preţului hedonic, dar pe eşantioane diferite de intervievaţi, pentru a nu crea confuzie asupra scopului cercetării.

4.3.4 Costul minim al prevenirii efectelor negative

Pe lângă gestionarea fondului de producţie, administraţia silvică are şi o serie de atribuţii în ameliorarea terenurilor degradate şi proiectarea, construirea şi întreţinerea lucrărilor de co-rectare a torenţilor. Eroziunea este fie consecinţa îndepărtării definitive a vegetaţiei forestiere – atunci când eroziunea se produce în afara fondului forestier – fie a capacităţi reduse a vegetaţiei forestiere de a asigura protecţia solului – în cazul aplicării tăierilor rase.

Principiul evaluării pe această cale este simplu: se creează o bază de date suficient de ma-re, în care se înregistrează principalele elemente constructive ale lucrărilor din bazinetele cu grad ridicat de torenţialitate, alături de suprafaţa bazinului, suprafaţa împădurită, lungimea reţelei hidrografice principale şi a celei secundare. În funcţie de volumul de date disponibile, pot fi adăugate şi ale elemente morfometrice, precum panta medie a reţelei principale, panta medie a reţelei secundare, coeficientul de formă, etc. Se construiesc apoi mai multe funcţii de regresie lineară multiplă, în care variabila dependentă este o caracteristică constructivă a lucrărilor de corectare a torenţilor (volumul zidăriei de exemplu) iar variabilele explicative sunt celelalte elemente considerate. Printr-o prelucrare adecvată, se poate estima apoi cu cât ar creşte valoarea investi-ţiei dacă suprafaţa păduroasă s-ar reduce cu un anumit pas. Apoi se poate calcula direct elastici-tatea valorii investiţiei în funcţie de procentul de împădurire, adică că cât creşte valoarea inves-tiţiei la reducerea cu un procent a suprafeţei păduroase dintr-un bazinet torenţial sau doar po-tenţial torenţial. Potrivit acestei metodologii, la o reducere cu 1% a procentului de împădurire într-un bazinet torenţial, costul lucrărilor necesare pentru corectarea torenţilor va creşte cu 10% (Drăgoi et al., 2002).

64.3.5 Costul de oportunitate al menţinerii vegetaţiei forestiere

Chiar dacă inundaţiile ce au avut loc în ultimii ani au fost cauzate de dereglarea regimu-lui pluviometric la scară continentală, un factor agravant al acestor fenomene este reducerea suprafeţei păduroase.

6 Metoda a fost elaborată în cadrul unei teme de cercetare ale cărui rezultate au fost publicate (Dragoi et al., 2002) şi ulterior aplicate în cadrul unui proiect River Life în bazinul hidrograficTimiş-Bega, folosind evaluările pagubelor produse de inundaţiile din anul 2000.

pagina 24 din 27

La nivelul unui bazin hidrografic este imposibil de decelat, cu precizie, contribuţia fiecă-rei categorii de folosinţă a fondului funciar la apariţia sau stoparea fenomenelor catastrofale (eroziunea de suprafaţă sau de adâncime, inundaţii, alunecări de teren) dar se ştie clar că vege-taţia forestieră previne în cea mai mare măsură aceste procese, orice altă folosinţă alternativă contribuind într-o măsură mai mare sau mai mică la producerea acestor fenomene.

Aşadar, spre deosebire de procedeul bazat pe estimarea costului de înlocuire a funcţiei de protecţie hidrologică şi a solului prin construcţii speciale de corectare a torenţilor şi amenajare a terenurilor degradate – conformă principiului efortului minim de compensare a renunţării la funcţia exercitată de pădure – acest model de evaluare porneşte de la premisa potrivit căreia valoarea totală a pagubelor produse într-un anumit bazin, într-o perioadă de timp, raportată la unitatea de suprafaţă, constituie un cost mediu de oportunitate al lipsei totale sau parţiale a protecţiei naturale exercitate de vegetaţia forestieră.

Se poate considera că valoarea medie a costului de oportunitate (Lj în relaţia 4-1) al dimi-nuării protecţiei exercitate de vegetaţia forestieră şi de fâneţe în bazinul j este pierderea econo-mică medie ponderată pe suprafaţă, datorată înlocuirii vegetaţiei forestiere şi a fâneţelor cu alte folosinţe, mai puţin eficiente din punct de vedere al măsurii în care acestea previn fenomenele nedorite (alunecări, eroziune, etc.)

∑∑

=

ij,i

ij,ij,i

j s

scL (4-6)

în care: ci,j este costul de oportunitate al protecţiei exercitate de folosinţa i iar sij este ponderea folosinţei i în bazinul j.

jijji kLc ,, = , unde kPe de altă parte se poate scrie că ij aproximează gradul de risc hidro-logic al folosinţei I în bazinul j, kij fiind dat de relaţia 4-2:

∑ γδδ

=

jj,ii

ij,ik (4-7)

în care δi este coeficientul de scurgere pentru folosinţa i iar уi,j este ponderea suprafeţei (si) de-ţinută de folosinţa i în suprafaţa totală a bazinului, calculată cu ajutorul relaţiei 4-3.

∑=γ

jij

jj,i s

S (4-8)

în care Sj este suprafaţa totală a bazinului j.

Modificând apoi ponderea folosinţelor j, respectiv valorile sij şi refăcând înapoi calculele, de la relaţia 10-3 la relaţia 10-1, se poate estima care va fi contribuţia schimbării unei folosinţe cu un coeficient mic de scurgere într-o alta, cu un coeficient mai mare de scurgere, în diverse ipo-teze. Utilizând această metodă, s-a apreciat că, în bazinul hidrografic Timiş-Bega, o schimbarea cu un procent a folosinţei forestiere în teren arabil va mări cu 3,26 $ km-2 pagubele produse de inundaţii asemănătoare celor ce au avut loc în iarna anului 2000 (valoarea pagubelor produse la un kilometru pătrat de bazin de intercepţie a fost doar de 133 $). Desigur că o asemenea valoare pare surprinzător de mică, dar nu trebuie neglijat faptul că evaluarea s-a făcut într-un bazin hi-drografic în care inundaţiile catastrofale au fost foarte rare, până la data respectivă.

pagina 25 din 27

4.3.6 Costul de oportunitate al zonării funcţionale

Metoda precedentă nu permite estimarea a cât costă zonarea funcţională, adică a pierde-rilor pe care le percepe proprietarul pădurii ca urmare a zonării funcţionale, ştiut fiind faptul că a gestiona o pădure cu funcţii de protecţie înseamnă a renunţa la a extrage anumite cantităţi de lemn, lemn ce are o valoare comercială ce ar fi putut însemna un venit mai mare. În fond este vorba de venitul net la exploatare, calculat de Carlén et al (1999) cu ajutorul relaţiei (4-4):

( ) ( )221121 crcrP −−−=π−π= (4-9) în care P este efetul economic direct al zonării funcţionale (exprimat în unităţi monetare), π1 este venitul net în ipoteza zonării funcţionale, π2 este venitul net în ipoteza renunţării la zonarea funcţională, r1 este venitul brut în situaţia adoptării zonării funcţionale, c1 este costul exploată-rii în aceeaşi ipoteză, termenii din a doua paranteză referindu-se la aceleaşi elemente, dar în ipoteza renunţării la rigorile zonării funcţionale.

În continuare, autorii au introdus un indice procentual de diminuare a venitului net la exploatabilitate, notat cu Ψ, calculat cu relaţia (4-5) pentru un eşantion de 71 parchete din care s-au recoltat produse principale.

100P

1

⋅π

=Ψ (4-10)

Următoarea etapă a analizei a fost una statistică; s-a definit o funcţie de regresie liniară multiplă de forma Ψ=βZ+ε, în care β este un vector al coeficienţilor parţiali de regresie, Z este un vector al variabilelor binare ce reprezintă restricţii în zonarea funcţională iar ε este eroarea estimaţiei. În felul acesta s-a estimat ponderea pe care o are fiecare „categorie funcţională” asu-pra venitului net la exploatabilitate.

În total au fost luate în considerare 19 variabile asociate factorilor de mediu, precum: ar-bori în care se găsesc cuiburi de păsări, grupuri de arbori tineri, pâlcuri de arbori situaţi pe mi-cro-staţiuni cu roca la suprafaţă, zone tampon pentru protecţia izvoarelor, arbori aparţinând unor specii ce trebuie protejate (precum stejar, tei, ulm, fag sau alun7). Aceste variabile au fost „asociate” în şase tipuri de categorii funcţionale, notate cu litere de la A la F şi dispuse într-un sistem de referinţă în care pe abscisă s-a notat efectul asupra venitului net la exploatabilitate (Ψ estimat) iar pe ordonată intensitatea efectul favorabil asupra funcţiei de protecţie considerate (conservarea biodiversităţii şi valoarea recreativă, în două ipoteze: pentru cei ce trec prin pădu-re, respectiv pentru cei ce admiră pădurea din exterior).

84.3.7 Analiza comparativă

Analiza comparativă provine direct din marketing, fiind creată iniţial pentru a identifica, la mai multe produse ce urmau a fi lansate în producţia de serie, caracteristicile ce ar atrage în cea mai mare măsură cumpărătorii. O astfel de abordare permite, în cazul bunurilor de folosinţă îndelungată, să se identifice segmentul social din care provin cei mai mulţi cumpărători precum şi acele caracteristici ale bunului sau bunurilor ce ar atrage, în continuare, cumpărători din alte segmente sociale sau din acelaşi segment de bază, de pildă familii cu venituri ce depăşesc un anumit prag.

7 Studiul a fost efectuat în Suedia. 8 Cunoscută în literatura anglo-saxonă sub denumirea de “conjoint analysis”. Acest tip de analiza a fost mult folosită în industria autoturismelor, în care riscul comercial al aducerii pe piaţă a unor modele fără potenţial de desfacere este ridicat, justificând astfel costul sondajelor ce preced totdeauna lansarea în producţie de serie a unui nou produs.

pagina 26 din 27

Ulterior, metoda s-a dovedit utilă în a identifica acele funcţii ale pădurilor pentru a căror subvenţionare din bugetele locale sau publice are acordul majorităţii populaţiei, ţinând cont de segmentarea socială a acesteia , adică de distribuţia pe categorii de venituri. Dacă metodele pre-zentate în capitolele anterioare sunt focalizate pe evaluarea unei singure funcţii, analiza compara-tivă permite identificarea celei mai valoroase funcţii dintr-o gamă mai amplă de funcţii atribuite unuia sau mai multor ecosisteme forestiere. De exemplu, funcţia pădurii de a asigura un mediu sănătos (funcţia sanogenă, căreia îi este asociată valoarea aşa-numita valoare pasivă) a fost evalu-ată prin această metodă într-un studiu întreprins în Statele Unite, a cărui concluzie a fost că fie-care familie ar fi dispusă să contribuie cu 140 $ pentru a menţine o bună stare fitosanitară pen-tru fiecare hectar de pădure (Michelle A. Haefele et Loomis , 2001).

Rezultatul aplicării oricărei metode de evaluare a funcţiilor protective depinde de doi factori: 1) bunăstarea populaţiei sau colectivităţii ce beneficiază de respectivele funcţii de protecţie şi 2) buna comunicare dintre administraţia silvică şi cei ce beneficiază de funcţiile de protecţie.

Bibliografie

Butchart, S.H.M. et al., 2005: Using Red List Indices to measure progress towards the 2010 target and beyond. Phil. Trans. R. Soc. B (2005) 360, 255–268.

pagina 27 din 27

1 LEGISLAŢIE RELEVANTĂ PENTRU MANAGEMMENTUL ARIIOLOR PROTEJATE 1.1 Instituţii şi organizaţii internaţionale relevante din punct de vedere al conservării biodiversităţii1.1.1 IUCN1.1.2 WWF1.1.3 Green Peace

1.2 Evoluţia cadrului legislativ în România în ceea ce priveşte conservarea biodiverstăţii1.2.1 Convenţia Ramsar1.2.2 Convenţia de la Berna

1.3 Convenţia privind comerţul cu specii pe cale de dispariţie – CITES 1.4 Convenţia privind speciile migratoare (convenţia de la Bonn)1.5 Convenţia asupra diversităţii biologice1.6 Convenţia pentru combaterea deşertificării 1.7 Natura 2000

2 ELABOAREA PLANULUI DE MANAGEMENT AL UNEI ARII PROTEJATE2.1 Planul de management propriu-zis2.2 Strategia de comunicare2.3 Planificarea strategică, tactică şi operativă2.4 Monitorizarea implementării şi respectării planului de management

3 PĂDURILE CU VALOARE RIDICATĂ DE CONSERVARE4 INTRODUCERE ÎN EVALUAREA FUNCŢIILOR DE PROTECŢIE4.1 Utilitatea cunoaşterii tehnicilor şi metodelor de evaluare a funcţiilor de protecţie4.2 Fundamentele economice4.3 Metode consacrate de evaluare4.3.1 Evaluarea condiţionatăFundamentul economic

4.3.2 Estimarea plăţii liber consimţite (metoda preţului hedonic)4.3.3 Costul călătoriei4.3.4 Costul minim al prevenirii efectelor negative4.3.5 Costul de oportunitate al menţinerii vegetaţiei forestiere 4.3.6 Costul de oportunitate al zonării funcţionale4.3.7 Analiza comparativă