Post on 05-Dec-2014
transcript
Cuprins
I. Noţiuni generale despre consimţământ.................................................................2
II. Eroarea...............................................................................................................................4
II. 1. Noţiune..........................................................................................4
II. 2 Clasificarea erorii............................................................................4
II. 3. Condiţiile erorii...............................................................................5
II. 3. a. Eroarea să fi fost determinantă pentru...................................5
consimţământul celui care o invocă....................................................5
III. 3. b. Eroarea trebuie să poarte asupra unei calităţi.......................8
convenite, fiind cunoscută de ambele părţi........................................8
III. 4. Problema dacă eroarea trebuie să fie sau nu scuzabilă...............9
pentru cel care cere anularea contractului.............................................9
III. 5. Proba erorii...................................................................................9
III. 6. Sancţionarea erorii......................................................................10
III. 6. a. Anularea contractului...........................................................10
III. 6. b. Repararea prejudiciilor cauzate unei părţi...........................11
de încheierea contractului din eroare...............................................11
III. 7. Corelaţia dintre eroarea asupra substanţei.................................13
şi predarea neconformă.......................................................................13
III. 7. Corelaţia dintre eroare asupra substanţei...................................14
şi garanţia pentru vicii ascunse............................................................14
III. 8. Corelaţia dintre eroare asupra substanţei...................................14
şi garanţia pentru evicţiune..................................................................14
III. 9. Eroarea asupra cocontractantului...............................................14
I V. Dolul (viclenia)............................................................................................................16
IV. 1. Noţiune.......................................................................................16
IV. 2. Clasificarea dolului.....................................................................16
1
IV. 3. Structura dolului.........................................................................17
IV. 3. a. Elementul material..............................................................17
IV. 3. b. Elementul intenţional...........................................................18
IV. 4. Condiţiile dolului.........................................................................19
IV. 5. Proba dolului..............................................................................20
IV. 6. Sancţionarea dolului...................................................................20
V. Violenţa............................................................................................................................21
V. 1. Noţiune........................................................................................21
V. 2. Clasificarea violenţei...................................................................21
V. 3. Structura violenţei........................................................................21
V. 4. Condiţiile violenţei.......................................................................22
V. 5. Proba violenţei............................................................................24
V. 6. Sancţiunea violenţei....................................................................24
2
Viciile de consimţământ în materia
vânzării-cumpărării
I. Noţiuni generale despre consimţământConsimţământul este alături de capacitate, obiect şi cauză o
condiţie a actului juridic civil. Consimţământul, alături de cauză formează
voinţa juridică.1
“Prin consimţământ se înţelege acea condiţie esenţială, de fond şi
generală a actului juridic civil care constă în hotărârea de a încheia un
act juridic civil manifestată în exterior.”2 Sub aspect terminologic termenul
“consimţământ” are fie înţelesul de voinţă exteriorizată, fie sensul de
acord de voinţă.
Pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să îndeplinească patru
condiţii: trebuie să provină de la o persoană cu discernământ (care este
o stare de fapt, în comparaţie cu capacitatea, care este o stare de drept),
să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat
şi să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.
Prima condiţie decurge din caracterul conştient al actului juridic
civil, în sensul că subiectul de drept civil trebuie să aibă puterea de a
aprecia efectele juridice care se produc în baza manifestării lui de voinţă.
A doua condiţie nu este îndeplinită când manifestarea de voinţă a
fost facută în glumă, când s-a facut sub condiţie pur potestativă din
partea celui care se obligă, când manifestarea de voinţă a fost prea vagă
sau când manifestarea de voinţă s-a facut cu o rezervă mintală,
cunoscută de cocontractant.
1 Gheorghe Beleiu. Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil. Ediţia a X-a revăzută şi adăugită de
Marian Nicolae şi Pertică Truşcă. Universul Juridic. Bucureşti. 2005. p. 150.
2 Gh. Beleiu..., op. cit., p. 154.
3
În prinvinţa celei de a treia condiţii este aplicabil principiul
consensualismului, care înseamnă că simpla manifestare de voinţă este
nu numai necesară, ci şi suficientă pentru ca actul să se nască valabil
din punct de vedere al formei sale. Fac excepţie de la acest principiu
actele solemne. Se pune intrebarea, în legătură cu aceasta condiţie,
dacă tăcerea are valoare juridică. De regulă, în dreptul civil tăcerea nu
are valoare de consimţământ, dar există şi excepţii: când legea prevede
expres că tăcerea valorează consimţănânt, când, prin voinţa expresă a
părţilor, se atribuie o anumită semnificaţie juridică tăcerii sau când
tăcerea are valoare de consimţământ potrivit obiceiului.1
A patra condiţie este o condiţie negativă şi este impusă de
caracterul conştient, liber al actului juridic civil. În cazul viciilor de
consimţământ, există consimţământ dar este alterat în conţinutul său.
Sunt vicii de consimţământ: eroarea, dolul, violenţa şi leziunea. În
materia vânzării-cumpărării se exclude leziunea.
În cele ce urmează vom expune o abordare a viciilor de
consimţământ, în general, şi în material vânzării-cumpărării, în special.
1 Gh. Beleiu..., op. cit. p. 156.
4
II. Eroarea
II. 1. NoţiunePrimul viciu de consimţământ este eroarea, prin ea înţelegându-se
falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic civil, sau falsa
reprezentare a unor împrejurări la încheierea unui act juridic civil.1
Eroarea este reglementată de articolele 953, 961 şi 954 din Codul Civil.
Fiindcă tema referatului nostru este legată de viciile de
consimţământ în materia vanzării, trebuie specificat că vânzarea se
supune regulilor de drept comun în materie, dar se impun totuşi unele
precizări legate de aceasta. În altă ordine de idei, “eroarea constă în a
crede adevărat ceea ce este fals, ori fals ceea ce este adevărat”.2
II. 2 Clasificarea eroriiEroarea, se clasifică, după gravitatea ei, în eroare obstacol, eroare
gravă şi eroare indiferentă. Dintre aceste trei feluri de eroare, au
importanţă doar primele două, cea de a treia neatrăgând nulitatea
contractului. Eroarea obstacol, numită şi distrucivă de voinţă, este cea
mai gravă formă a erorii, falsa reprezentare căzând fie asupra naturii
actului (error in negotio), de exemplu o parte crede că a încheiat un
contract, iar cealaltă parte crede că a încheiat un alt contract, fie asupra
identităţii obiectului (error in corpore), de exemplu o parte crede că
tratează cu privire la un anumit bun, iar cealaltă parte are în vedere alt
bun.3
Eroarea gravă, sau eroarea-viciu de consimţământ, cum mai este
denumită, presupune că falsa reprezentare cade fie asupra calităţilor
1 Gabriel Boroi. Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediţia a III-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008.
2 Dan Chirică, Tratat de drept civil, Contracte speciale, Volulul I, Vânzarea şi schimbul, Editura CH. Beck,
Bucureşti, 2008, p. 215.
3 Gh. Beleiu..., op.cit.,p. 157.
5
substanţiale ale obiectului contractului (error in subtantiam), fie asupra
persoanei cocontractante sau beneficiare a contractului (error in
personam).1
Prin substanţă, se înţeleg atat calităţile lucrului, cât şi cele de
natură intelectuală pe care o parte le-a atribuit în conştiinţa sa prestaţiei
celeilalte părţi şi care au determinat-o să consimtă la încheierea
contractului.2 Substanţa obiectului contractului este ceea ce păţile au
convenit că este esenţial pentru fiecare dintre ele într-un contract anume.
Rezultă că substanţa obiectului contractului este ceea ce părţile au
aşteptat una de la cealaltă în urma executării obligaţiilor asumate.
După criteriul naturii realităţii fals reprezentată, se distinge între
eroare de fapt, care este falsa reprezentare a unei situaţii faptice la
incheierea unui act juridic, şi eroare de drept, care este falsa
reprezentare a existenţei ori conţinutului unei norme de drept civil.3
În structura erorii-viciu de consimţământ intră un singur element, de
natură psihologică-falsa reprezentare a realităţii.
II. 3. Condiţiile erorii
II. 3. a. Eroarea să fi fost determinantă pentru
consimţământul celui care o invocă
Prin eroare determinantă trebuie să se înţeleagă o eroare gravă,
esenţială, care să se refere la calităţile esenţiale ale obiectului vânzării.
Pentru stabilirea caracterului determinant al erorii trebuie avut în vedere
ceea ce şi-au dorit părţile la data încheierii contractului.
Trebuie să se facă diferenţa între eroarea asupra substanţei
materiale a lucrului vândut şi eroarea determinantă. Substanţa materială
1 G. Boroi..., op. cit., p.216.
2 D. Chirică, op.cit., p. 216.
3 Gh. Beleiu..., op. cit., p. 158.
6
a lucrului nu este întotdeauna determinantă.4 “Persoana care invocă
eroarea trebuie să facă dovada că tocmai elementul asupra căruia el
crede că s-a înnşelat este cel care l-a determinat să contracteze, având
o influenţă preponderentă asupra consimţământului său.”2 Dovada se
poate face prin prin orice mijloc de probă.
Aprecierea erorii se face în funcţie de circumstanţele în care s-a
contractat şi de persoana celui care o invocă (vârstă, profesie, nivel de
pregătire, etc).
În doctrină se pune o problemă legată de îndoiala asupra unui
element determinant şi eroarea-viciu de consimţământ. Aceste discuţii
privesc în special, comerţul cu obiecte de artă. Întrebările care se pun
sunt: “ce se întâmplă cand cumpărătorul achiziţionează o operă de artă
crezând că este autentică, dar ulterior se ridică o îndoială în această
privinţă?”, şi din contră, “ce se întâmplă când vânzătorul înstrăinează un
obiect de artă crezând că nu este autentic, iar ulterior se ridică o îndoială
serioasă că opera ar fi una autentică?”.
În primul caz, vânzarea este anulabilă pentru eroare atunci când
cumpărătorul contractează în credinţa fermă că opera este autentică, dar
ulterior, în urma unei expertize nu se poate determina cu certitudine dacă
opera este sau nu autentică, persistând o îndoială. La încheierea
contractului, cumpărătorul trebuie sa aibă credinţa fermă că opera este
autentică. Şi în cel de al doilea caz, este de asemenea admisibilă
acţiunea în anulare.3
În cazul în care, eroarea cade asupra unui motiv exterior obiectului
contractului, este admisibilă acţiunea în anulare dacă, ulterior, se
dovedeşte că, de fapt acel motiv a fost determinant pentru părţi. Chiar
dacă, în mod obişnuit, acele motive nu sunt determinante pentru 1 D. Chirică..., op. cit., p. 218.
2 D. Chirică..., op. cit., p. 219.
3 Idem, p. 220-222.
7
încheierea unui contract în condiţii normale, dacă pentru părţi
respectivele motive se dovedesc a fi determinante, acţiunea în anulare
este admisibilă.1
Se mai pune întrebarea daca este posibilă introducerea acţiunii în
anulare, dacă există eroare asupra propriei prestaţii. De regulă, eroarea
poartă asupra prestaţiei cocontractatntului; adică de obicei, cumpărătorul
este cel care se află în eroare. Dar este posibilă şi situaţia în care
vânzătorul este cel aflat în eroare, de exemplu crede că vinde un bun
mai puţin valoros, când de fapt, bunul vândut are o valoare mai ridicată.
Şi în acet caz, este admisibilă acţiunea în anulare, cu condiţia ca
vânzătorul să aibă credinţa neîndoielnică asupra faptului că vinde un
asemenea bun. Astfel, vânzătorul va putea introduce acţiunea în
anulare, dar numai dacă sunt îndeplinite condiţiile erorii-viciu de
consimţământ. Dacă cumpărătorul cunoaşte realitatea, dar nu îi
comunică acest fapt vânzătorului aflat în eroare, acesta din urmă poate
cere, fie anularea contractului, fie despăgubiri, pe temeiul dolului.2
O altă discuţie se ridică în cazul admisibilităţii sau inadmisibilităţii
erorii de drept ca viciu de consimţământ. În privinţa erorii de fapt, este
indiscutabilă problema. Este de la sine înţeles, că eroarea de fapt
constitiue viciu de consimţământ.
Există în drept principiul “nemo censetur ingnorare legem”, care
înseamnă că “nimeni nu se poate sustrage de la pedeapsă pe motiv că
nu cunoaşte legea”. Credem că în legea penală ar trebui să fie aplicat cu
mai multă promptitudine, decât în legea civilă. În dreptul penal ar fi de
neadmis să nu fie aplicat, pentru că nu este posibil, de exemplu, ca o
persoană să comită o infracţiune şi sp încerce să se sustragă de la
1 D. Chirică..., op. cit., p. 225.
2 Idem, p. 227.
8
pedeapsă, pe motiv că în ţara unde a locuit până acum, acea faptă nu
este infracţiune, sau că nu stia că acea faptă constituie infracţiune.
Dar, în dreptul civil problema este discutabilă. Legislaţia este
extreme de vastă şi nu se poate pretinde ca un om simplu să o cunosacă
temeinic. Şi în definitiv, în cazul de faţă, nu este vorba de sustragerea de
la o pedeapsă pe motiv de necunoaştere a legii, ci despre “încheierea
unui contract, în credinţa greşită că legea prevede ceva anume, când în
realitate nu prevede asa ceva, ffin vorba despre un consimţământ
viciat”.1
În sprijinul caestei idei vine şi art. 953 din C. civ., care prevede:
“consimţămânul nu este valabil când este dat din eroare”. Deci, Codul
Civil nu face distincţie între eroarea de fapt şi eroarea de drept.
“Eroarea de drept, nu este o cauză de nulitate, decât dacă ea a
provocat o eroare de fapt cu privire la obiectul convenţiei”.2
III. 3. b. Eroarea trebuie să poarte asupra unei calităţi
convenite, fiind cunoscută de ambele părţi
În doctrină se vorbeşte despre aşa-numita “eroare comună”, dar
acest lucru este impropriu, deoarece nu eroarea este comună, ci intenţia
părţilor de a considera o anumită calitate a lucrului ca substanţială. În
fond, pentru anularea contractului este suficient ca una dintre părşi să sa
afle în eroare. Deci aşa-numita eroare comună nu are relevanţă.3
1 D. Chirică..., op. cit., p. 228.
2 Ion Deleanu, Cunoasterea legii şi eroarea de drept, Dreptul, nr. 7/2004, p. 51.
3 Dan Chirică.., op. cit, p. 230.
9
III. 4. Problema dacă eroarea trebuie să fie sau nu scuzabilă
pentru cel care cere anularea contractului“Eroarea poate să fie sau să nu fie împutabilă celui aflat în eroare.
Adică, în primul caz, nu I se poate reproşa că a cazut în eroare, iar în cel
de al doilea caz, ar fi putut evita să cadă în eroare cu oarecare
diligenţă”.1
În mod cert, eroarea neimputabilă poate duce la anularea
contractului.
În privinţa erorii imputabile, într-o primă etapă s-a apreciat că poate
atrage nulitatea chiar şi eroarea imputabilă.
“Mai târziu s-a impus concepţia potrivit căreia eroarea nescuzabilă,
conform principiului consacrat prin adagiul de non vigilantibus non curat
praetor (de nepăsători pretorul nu se intresesează), nu poate duce la
anularea contractului”.2 Caracterul nescuzabil a fost dedus dintr-o lipsă
culpabilă de informare care se apreciază în funcţie de circumstanţele
cauzei şi din dorinţa de a proteja pe cocontractantul de bună credinţă de
prejudicial pe care i l-ar cauza anularea contractului.
În final, totuşi, s-a adoptat opinia potrivit căreia, eroarea
nescuzabilă poate duce la anularea contractului. Opinia anterioară nu
mai este primită, pe motiv că a impune ca eroarea să fie scuzabilă, este
tocmai impunerea unei condiţii pe care legea nu o cere.
III. 5. Proba eroriiEroarea este constituită dintr-un element psihologic, şi din acest
motiv este greu de dovedit. Cel care trebuie să o dovedească, etse cel
care o invocă, cel care pretinde că i-a fost viciat consimţământul. Acesta
trebuie să dovedească că a fost în eroare la data încheierii contractului şi
1 D. Chirică..., op. cit.,p. 230.
2 Idem, p. 231.
10
că eroarea a fost determinantă şi substanţială pentru consimţământul
său.
Proba erorii poate să rezulte nu numai din elemntele anterioare sau
concomitente încheierii contractului, ci şi din elementele ulterioare.
Proba erorii poate fi facută prin orice mijloc de probă, acesta fiind
un fapt juridic, iar nu un act juridic.
În probarea erorii vor fi luate în considerare elemente subiective ca
vârsta, profesia, situaţia socială, competenţa, comportamentul
cocontractantului, preţul, etc.1
III. 6. Sancţionarea erorii
III. 6. a. Anularea contractului
Viciile de consimţământ atrag nulitatea relativă a contractului, adică
ea poate fi cerută doar de partea interesată sau de succesorii ei
universali sau cu titlu universal.
Nulitatea relatuvă intrevine când este încălcată o normă legală care
ocroteşte un interes particular. Anularea pentru eroare nu este
consiţionată de cauzarea unui prejudiciu celui care o cere, pentru că
acest lucru este valabil în cadrul răspunderii civile delictuale, care este o
instituţie distictă de nulitate. Nulitatea relativă poate fi acoperită prin
confirmare.
În comparaţie cu nulitatea absolută, care este imprescriptibilă,
nulitatea relativă este prescriptibilă. “Iniţial, prescripţia acţiunii în nulitate
relativă a fost justificată pe idea de confirmare tacită a actului, dedusă
din împrejurarea că titularul dreptului la acţiune a lăsat să se împlinească
termenul de prescripţie fără a intenta actiunea în anulare. Această
1 D. Chirică..., op. cit., p. 233.
11
explicaţie, insă nu a fost bine primită. Prescriptibilitatea acţiunii în nulitate
relativă se justifică prin aceea că nulitatea relativă, fiind instituită pentru
ocrotirea unor interese individuale, urmează să cedeze în faţa intereselor
generale, pe care le asigură instituţia prescripţiei extinctive.”1
Acţiunea în nulitate relativă pentru eroare se prescrie în termen de
3 ani, termen care curge de la data cunoaşterii cauzei de anulare de
către cel aflat în eroare, dar nu mai târziu de 18 luni de la data încheierii
contractului. 2
III. 6. b. Repararea prejudiciilor cauzate unei părţi
de încheierea contractului din eroare
Eroarea atrage nulitatea contractului independent de culpa părţilor,
Eroarea poate fi imputabilă reclamantului, întru-cât nu s-a informat
suficient, pârâtului, care eventual cunoştea realitatea şi nu i-a
comunicat-o celeilalte părţi, sau unui terţ.
Dacă a rezultat un prejuduciu din anularea contractului, din cauza
erorii, acesta trebuie să fie reparat de către cel vinovat.
Acţiunea în anulare şi acţiunea pentru angajarea răspunderii au
fundamente diferite, deci nu sunt condiţionate una de cealaltă, putând fi
astfel exercitate separate. Fundamentul nulităţii este încălcarea unei
norme referitoare la formarea contractului, iar fundamental răspunderii
este cauzarea culpabilă a unui prejudiciu. Prejudiciul astfel născut,
rezultă din încheierea contractului cu nerespectarea normelor legale,
deci răspunderea pentru repararea lui este delictuală.
Pentru producerea prejudiciului poate fi vinovat chiar cel aflat în
eroare, care s-a înşelat în mod culpabil asupra realităţii, astfel încât la
cererea cocontractantului va fi obligat la repararea prejudiciului suferit de
acesta.
1 Marian Nicolae, Prescripţia extinctivă, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004, p. 434.
2 Idem, p. 235.
12
Dacă cel vinovat de încheierea contractului este cocontractantul
celui aflat în eroare, atunci trebuie să repare prejudiciul. Dacă el
cunoştea faptul că cealaltă parte este în eroare şi nu i-a comunicat,
atunci el se face vinovat de dol. Contractul va putea fi desfiinţat sau din
cauza erorii, sau din cauza dolului, cel păgubit neputând introduce două
acţiuni. Dacă însă, el nu a comunicat realitatea celeilalte părţi dintr-o
simplă neglijenţă, aceasta fiind indusă în eroare fără intenţie, atunci
contractul va fi desfiinţat pentru eroare asupra substanţei. În ambele
cazuri, cocontractantul va fi ţinut să repare prejudiciul.
Mai poate fi vinovat de incheierea nevalabilă a contractului un terţ,
cum este de exemplu un expert care confirmă ceva, dar, în realitate este
vorba despre altceva. 1
În jurisprudenţa franceză, în ipoteza, în care cumpărătorul a plătit
un preţ mai mic pe un bun care valora mai mult, dar ulterior descoperind
valoarea reală a lucrului, doânditorul îl vinde pe un preţ corelativ, iar
primul vânzător descoperă acest lucru, cumpărătorul trebuie să-i
plătească acestuia preţul primit de la subdobâditorul bunului, care
rămâne proprietar, fiind de bună credinţă. Proprietarul iniţial, trebuie să-i
plătească cumpărătorului, preţul mic care la primit de la acesta. Primul
cumpărător, fiind de rea credinţă, descoperind ulterior valoarea bunului şi
necomunicându-i-o vânzătorului, trebuie sa-i plătească acestuia şi
despăgubiri pentru munca depusă pentru descoperirea valorii bunului. 2
1 D. Chirică..., op. cit., p. 235.
2 D. Chirică..., op. cit., p. 236.
13
III. 7. Corelaţia dintre eroarea asupra substanţei
şi predarea neconformăEroarea asupra substanţei se sancţionează cu nulitatea relativă,
deci presupune un contract nevalabil încheiat, pe când predarea
neconformă ţine de executarea contractului, deci presupune un contract
valabil incheiat.
Într-o concepţie (tradiţională) sa apreciat că momentul la care se
face constatarea conformităţii sau neconformităţii este acela al predării
bunului. Predarea conformă inseamnă că lucrul pus de vânzător la
dispoziţia cumpăratorului este identic celui prevăzut în contract,
corespunzător calităţii şi cantităţii convenite. În această concepţie, lipsa
de conformitate cuprinde şi viciile ascunse, cumpărătorul putând să
aleagă între a angaja raspunderea contractuală a vânzătorului (specifică
neîndeplinirii obligaţiei de predare conformă) sau garanţia pentru vicii
ascunse (specifică livrării unui lucru afectat de vicii).
Într-o altă concepţie (funcţională sau monistă) predarea
neconformă inseamnă nu numai punerea la dispoziţia cumpărătorului a
unui alt lucru, ci şi punerea la dispoziţie a lucrului prevăzut în contract
dar care nu corespunde distinaţiei pentru care a fost contractat.
În prima concepţie predarea neconformă se poate reţine numai în
cazul în care vânzătorului îi este imputabilă neîndeplinirea unei obligaţii
asumate, deci se angajează raspunderea contractuală. În cea de-a doua
concepţie, atunci când lipseşte o calitate convenită de părţi şi aşteptată
de la lucrul vândut este vorba de eroare viciu de consimţământ, deci ţine
de încheierea nevalabilă a contractului.1
1 D. Chirica…, op. cit., p. 238-239.
14
III. 7. Corelaţia dintre eroare asupra substanţei
şi garanţia pentru vicii ascunseEste un aspect important deoarece termenul de prescripţie pentru
vicii ascunse este de 6 luni de la data descoperirii viciilor dacă nu au fost
ascunse cu viclenie, dar nu mai tarziu de un an de la data predării
lucrului, pe când acţiunea în nulitate a vânzării pentru eroare asupra
substanţei se prescrie în termen de 3 ani de la data descoperirii erorii,
dar nu mai târziu de 18 luni de la data încheierii contractului.
În dreptul nostru este exclus ca eroarea asupra substanţei şi viciile
ascunse să aibă vreun punct comun, deci se acţionează ori pe temeiul
erorii asupra substanţei, ori pe temeiul garanţiei pentru vicii ascunse.1
III. 8. Corelaţia dintre eroare asupra substanţei
şi garanţia pentru evicţiuneTermenele de prescripţie între cele două acţiuni sunt identice.
În cazul existenţei unui motiv de evicţiune care constituie în acelaşi
timp eroare asupra substanţei, cumpărătorul are opţiune între
posibilitatea de a acţiona fie pe temeiul garanţiei pentru evicţiune, fie pe
temeiul erorii asupra substanţei.
III. 9. Eroarea asupra cocontractantuluiDe regulă, eroarea asupra persoanei cocontractantului nu atrage
nulitatea contractului, decât prin excepţie, în cazul contractelor intuitu
personae, în care persoana cocontractantului este determinantă pentru
incheierea contractului.
Modalitatea de apreciere a erori asupra persoanei este identică cu
aceea a erorii asupra substanţei. Eroarea poate purta asupra indentităţii
fizice (sau civile), sau asupra calităţilor fizice, intelectuale, morale sau
juridice ale persoanei.
1 Idem, p.240.
15
De obicei, contractele intuitu personae sunt cele cu titlu gratuit (de
donaţie), fiind îincheiate în persoana beneficiarului.2
2 D. Chirica…, op. cit., p. 243-244.
16
I V. Dolul (viclenia)
IV. 1. Noţiune
Dolul, numit si viclenie, este acel viciu de consimţământ care
constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau
dolosive, pentru a o determina să încheie un act juridic. În esenţă, deci,
dolul este o eroare provocată (iar nu spontană, ca eroarea propriu-zisă).1
Dolul are caracter ambivalent,deoarece, pe de o parte este
reglementat ca un viciu de consimţământ, iar pe de altă parte este
echivalat cu un delict civil.
IV. 2. Clasificarea doluluiDupă consecinţele pe care le are sau nu asupra valabilităţii
contractului, se deosebeşte între dol principal şi dol incident.
Dolul principal cade asupra unor împrejurări determinante la
încheierea contractului şi este de natură să atraga nulitatea acestuia.
Dolul incident, sau secundar, acde asupra unor împrejurăti neimportante
pentru încheierea actului, şi nu atrage nevelabilitatea actului, putînd cel
mult să se obţină o reducere a valorii prestaţiei. Posibilitatea de a solicita
o reducere a contravalorii prestatiei în contractile sinalagmatice este
justificată de împrejurarea că manoperele dolosive ale celeilalte părţi
constituie, întotdeauna o faptă ilicită, iar reducerea respectivă reprezintă
acoperirea prejudiciului cauzat, deci o modalitate de despăgubire.2
1 G. Beleiu…, op. cit., p. 160.
2 Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p. 165.
17
IV. 3. Structura dolului Ca viciu de consimţământ, dolul este alcătuit dintr-un element
obiectiv (material) şi un element subiectiv (intenţional).
IV. 3. a. Elementul material
Acest element constă în folosirea de mijloace viclene, manevre,
simple minciuni sau reticenţe.
Manevrele presupun acte pozitive, de acţiune, făcute în scopul de
a înşela. De exemplu, în cazul vânzării unui autoturism, ascunderea unor
defecte prin operaţiuni cosmetice, constituie dol.1
Minciuna este constitutivă de dol, chiar dacă nu se sprijină pe nici
un fel de artificiu exterior. Nu interesează daca afirmţiile mincinoase sunt
făcute în scris sau oral. Minciuna este constitutivă de dol, cu condiţia să
fie de o anumită gravitate. Nu este constitutivă de dol, minciuna
exagerată, în care, în mod normal, nu ar crede nimeni.
Reticenţa constă în fapta cuiva, de a tăcea, de a nu spune ce ştie.
Pentru a ne afla în prezenţa dolului prin reticenţă, tăcerea trebuie
să poarte asupra unor elemente cunoscute de autorul reticenţei. Autorul
manoperelor, pe lângă faptul că trebuie să aibă cunoştinţă de conţinutul
informaţiilor ascunse şi de importanţa lor pentru cocontractant, trebuie să
mai existe şi scopul de a înşela, de a vătăma pe cealaltă parte.
Nu există dol, când reticenţa, se datorează neglijenţei sau
neatenţiei părţii care a provocat eroarea cocontractantului şi nici când
informaţia care s-a păstrat sub tăcere era cunoscută de cealaltă parte.
O altă condiţie pentru ca reticenţa să constituie dol, este ca
elemental asupra căruia poartă tăcerea să aibă rol determinat în
încheierea contractului.2
1 D. Chirică..., op. cit., p. 247.
2 Ionuţ Florin Pop, Dolul şi obligaţia de informare în contractele sinalagmatice, Dreptul nr. 7/2002, p. 66-67.
18
În dreptul intern roman, s-a statuat că reticenţa constituie dol numai
în cazurile limitative prevăzute de lege. Ulterior, s-a admis idea că
reticenţa constituie dol şi în cazurile în care partea indusă în eroare nu
are mujloace suficiente de aflare a adevărului. De exemplu, “există dol în
cazul în care vânzătorul unei case de odihnă de la ţară nu adduce la
cunoştinţa cumpărătorului faptul că în proximitatea acesteia urmează să
se construiască o crescătorie de porci”.1
În cazul în care, există o obligaţie legală de informare, aceasta
trebuie dusă la îndeplinire, în caz contrar, rezultă un dol prin reticenţă,
din încălcarea intenţionată a unei asemenea obligaţii.
Chiar şi în ipoteza în care nu există o obligaţie legală de informare,
se recunoaşte o asemenea obligaţie în raporturile contractuale a celor
care nu se pot informa singuri. În cazul în care, o parte are posibilitatea
să se informeze, dar, totuşi nu o face, acesta nu poate invoca dolul prin
reticenţă.2
IV. 3. b. Elementul intenţional
Acest element constă în intenţia de a induce în eroare o persoană,
pentru a o determina să încheie un anumit contract. Deci pentru a
constitui un dol, mijloacele viclene trebuie să fie făcute cu intenţie.
Voinţa de a înşela, care este un factor psihologic, va fi dedusă din
caracterul illicit al mijloacelor întrebuinţate şi din rezultatul acestora.
Nu există dol, când o persoană face afirmaţii eronate cu privire la
un bun din imprudenţă.
1 D. Chirică..., op. cit., p. 249.
2 Idem, p. 252.
19
În cazul dolului prin reticenţă, intenţia este mai dificil de dovedit,
tăcerea putându-se datora neglijenţei sau uitării, dar probarea lui se va
face pe bază de prezumţii.3
IV. 4. Condiţiile doluluiPentru a fi viciu de consimţământ, dolul trebuie să îndeplinească
cumulative două condiţii, şi anume să fie determinant pentru încheierea
contractului şi să provină de la cealaltă parte.2
Deci, dolul constituie viciu de consimţământ doar când mijloacele
care îl caracterizează, sunt întrebuinţate de una din părţi.
Constituie dol, şi dacă mijloacele viclene provin de la un terţ, dacă
acesta este complice al contractantului, un reprezentatn sau un prepus
al său, victima dolului trebuind să facă dovada acestor legături.
Dolul provenind de la un terţ care nu are legătură cu contractanţii,
poate fi sancţionat cu anularea contractului pentru eroare asupra
substanţei pe temeiul art. 954 C.civ., dacă eroarea provocată de terţi
unuia dintre contractanţi întruneşte condiţiile acestui text de lege.
Dolul nu este sancţionat, decât dacă a provocat cocontractantului o
eroare care a fost determinantă pentru darea consimţământului la
încheierea contractului, în sensul că fără ea nu s-ar fi contractat sau s-ar
fi contractat în alte condiţii. Dolul trebuie să aibă un rol cazal. Eroarea
provocată prin dol, nu se restrânge doar la subsanţa obiectului sau
persoanei cocntractantului, fiind suficientă orice eroare; este esenţial
doar faptul că acesta trebuie determinată pentru darea
consimţământului.3
“Caracterul determinant al unei împrejurări pentru încheierea
contractului se apreciază după un criteriu subiectiv, deci de la caz la caz,
3 D. Chirică..., op. cit., p. 255.
2 Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p. 166.
3 D. Chirică..., op. cit., p. 257.
20
în raport cu experienţa de viaţă, de pregătirea şi de alte date care îl
privesc pe cel care pretinde că a fost victima dolului”.1
IV. 5. Proba doluluiPortivit art. 960, alin 2 C.civ., “dolul nu se prezumă”, ceea ce
presupune că nu poate exista o prezumţie legală de dol. Pentru
dovedirea dolului, este adimsibil orice mijloc de probă, conform regimului
general al viciilor de consimţământ.
În privinţa dolului reticent, proba este mai dificilă. Sarcina probei
existenţei unei obligaţii de informare revine celui ce se pretinde creditorul
acestei obligaţii. Sarcina probei executării obligaţiei (transmiterea
informaţiilor) revine debitorului. Proba executării incomplete sau
inadecvate a aceste obligaţii din partea debitorului, revine creditorului.2
IV. 6. Sancţionarea doluluiDolul, având caracter ambivalent, nu este doar un viciu de
consimţământ, ci şi un fapt ilicit cauzator de prejudicii.
Ca viciu de consimţământ, dolul este sancţionat cu nulitatea
relativă a contractului. Acţiunea în anulare se prescrie în termen de 3 ani
de la data descoperirii dolului, dar nu mai târziu de 18 luni de la data
încheierii contractului.
Acţiunea în anulare poate fi introdusă, de victima dolului sau de
succesorii universali sau cu titlu universal ai acestuia.
Dolul poate fi sancţionat şi cu solicitarea de daune interese,
sancţiune specifică răspunderii delictuale civile.
Victima dolului este îndreptăţită să ceară fie numai anularea
contractului, fie numai daune interese, fie ambele sancţiuni.3
1 Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p. 166.
2 Ionuţ Florin Pop, Dolul şi obligaţia de informare în contractele sinalagmatice, Dreptul nr. 7/2002, p. 67-68.
3 D. Chirică..., op. cit., p. 259.
21
V. Violenţa
V. 1. Noţiune
Violenţa este acel viciu de consimţământ care constă în
ameninţarea unei personae cu un rău de natură să îi producă o temere
ce o determină să încheie un contract, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.1
Nu violenţa, ameninţarea ca atare constituie viciu de
consimţământ, ci temerea pe care aceasta o insuflă victimei,
determinând-o să contracteze, lucru pe care altfel nu l-ar fi făcut.
Violenţa viciază consimţământul în latura sa volitivă sau de libertate prin
faptul că este dat în stare de contrângere.2
V. 2. Clasificarea violenţeiDupă natura răului cu care se ameninţă, violenţa poate să fie fizică
sau morală.
Violenţa fizică există atunci când ameninţarea se referă la
integritatea fizică a persoanei sau la bunurile sale.
Violenţa morală există atunci când ameninîarea se referă la
onoarea cinstea sau sentimentele unei persoane.
În raport cu caracterul ameninţării, se deosebeşte între
ameninţarea legitimă şi ameninţarea nelegitimă. Numai cea de-a doua
constituie viciu de consimţământ.3
V. 3. Structura violenţeiViolenţa-viciu de consimţământ, este alcătuită dintr-un element
obiectiv (exterior) şi un element subiectiv (intern).
Primul element constă în ameninţarea cu un rău. Violenţa constă în
exercitarea unor presiuni fizice sau morale, care insuflă teamă uneia din
părţile contractante.
1 Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p. 167.
2 D. Chirică..., op. cit., p. 262.
3 Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p. 168.
22
Răul cu care este ameninţată victima violenţei trebuie să fie
considerabil şi poate privi persoana sau averea celui constâns, sau
persoanele apropiate acestuia.
Elementul subiectiv, constă în insuflarea unei temeri persoanei
ameninţate.1
V. 4. Condiţiile violenţei Pentru ca violenţa să fie viciu de consimţământ, temerea insuflată
trebuie să fie determinantă pentru încheierea contractului şi ameninţarea
trebuie să fie injustă cu un rău.
Ameninţarea trebuie să fie determinantă pentru darea
consimţământului, în sensul că fără ea contractul nu s-ar fi încheiat sau
s-ar fi încheiat în alte condiţii.
Potrivit art. 956, alin. 1 din C.civ. “ameninţarea trebuie să constea
într-un rău considerabil şi prezent”. În ceea ce priveşte caracterul
considerabil al răului, ameninţarea trebuie să fie una serioasă, aptă de
a-l constringe pe celălalt, nu doar una uşoară.
Cât priveşte răul prezent, este de apreciat că de fapt ameninţarea
trebuie să fie actuală.2
Asfel, într-o speţă, reclamanta persoană juridică, a acţionat în
judecată, pe pârâtă tot persoană juridică, pentru ca prin hotărârea ce se
va pronunţa să se constate nulitatea parţială a contractului de vânzare-
cumpărare cu cesiune de creanţă şi a actului adiţional, privind o clauză
ilicită a din contract. Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând
în subsidiar anularea contractului şi a actului adiţional referitor la
cesiunea de creanţă, datorită vicierii consimţământului său.
1 Idem, p. 169.
2 D. Chirică..., op. cit., p. 268.
23
În ceea ce priveşte vicierea consimţământului la data încheierii
contractului, invocată de reclamantă, nu poate fi reţinută, întrucât
ameninţarea din partea pârâtei nu a fost concomitentă încheierii
contractului, ci ulterior, în faza executării, aşa cum a rezultat din
declaraţiile martorilor. În cauză, nu se poate reţine nici viciul de
consimţământ reglementat de dispoziţiile art. 956 C. civ., întrucât
contractul în litigiu a fost încheiat între persoane juridice, prin
reprezentanţii lor abilitaîi, iar consimţământul lor nu a putut fi viciat prin
violenţă.1 Deci în speţă, printer altele, nu a fost îndeplinită nici condiţia ca
ameninţarea să fie actuală.
În privinţa caracterului injust al ameninţării, de exemplu nu
constituie violenţă, fapta creditorului de a ameninţa pe debitorul său cu
darea în judecată dacă acesta nu îşi plăteşte datoria. În schimb, daca o
datorie este recuperată prin amaninţări cu lovirea, de exemplu, atunci
ameninţarea nu mai are caracter just, şi deci este violenţă.
Pentru a constitui violenţă, temrea trebuie să nu fie reverenţiară.
“Temerea este reverenţiară, atunci când decurge din dorinţa de a nu
dezamăgi o persoană faţă de care există puternice sentimente de
afecţiune şi respect”.2 Deci nu este violenţă când se încheie un contract
dintr-o temere reverenţiară. Dar dacă persoana căreia I se datorează
respect, exercită o ameninţare asupra părţii contractului, atunci există
violenţă.
Ameninţarea nu trebuie neaparat să provină de la cocontractant,
cum este cazul dolului, ea poate proveni şi de la un terţ.3
1 Decizia nr. 2515 din 14 septembrie 2004, în Buletinul Casaţiei, nr. 1/2005, Editura All Beck, Bucureşti 2005, p. 17.
2 D. Chirică..., op. cit., p. 266.
3 Idem.
24
V. 5. Proba violenţeiCel ameninţat trebuie să facă dovada ameninţărilor la care a fost
supus şi proba că acestea l-au determinat să contracteze.
Fiind vorba de un fapt juridic, nu de un act juridic, este admis orice
mijloc de probă.
V. 6. Sancţiunea violenţeiViolenţa ca viciu de consimţământ, se sancşionează cu nulitatea
relativă. Nulitatea poate fi cerută de victima violenţei sau de succesorii
săi universali sau cu titlu universal.
Acţiunea în anulare se prescrie în termenul general de 3 ani, care
curge de la data încetării violenţei. Nulitatea poate fi totală sau partială.
O altă sancţiune a violenţei este cea de acordare de daune-
interese. Violenţa este şi un fapt juridic; autorul ameninţării poate fi
obligat şi la plata de daune interese, dacă victima dovedeşte că a suferit
un prejudiciu.
Acţiunea în despăgubiri poate fi introdusă împreună sau separat de
acţiunea în nulitate. Termenul introducerii acţiunii curge de la data
încetării violenţei.1
1 D. Chirică..., op. cit., p. 269-270.
25
Bibliografie
Gheorghe Beleiu. Drept civil român. Introducere în dreptul civil.
Subiectele dreptului civil. Ediţia a X-a revăzută şi
adăugită de Marian Nicolae şi Pertică Truşcă. Universul Juridic.
Bucureşti. 2005.
Gabriel Boroi. Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediţia a III-a,
Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008.
Dan Chirică, Tratat de drept civil, Contracte speciale, Volulul I, Vânzarea
şi schimbul, Editura CH. Beck, Bucureşti, 2008.
Ionuţ Florin Pop, Dolul şi obligaţia de informare în contractele
sinalagmatice, Dreptul nr. 7/2002.
Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediţia a II-a,
Editura All Beck, Bucureşti, 2002.
Decizia nr. 2515 din 14 septembrie 2004, în Buletinul Casaţiei, nr.
1/2005, Editura All Beck, Bucureşti 2005.
Marian Nicolae, Prescripţia extinctivă, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004.
26