transcript
Microsoft Word - lege_reforma_sanatate_14.docColegiului
Farmacitilor din România
Seciunea 1
Dispoziii generale
Art. 553. – Profesia de farmacist se exercit pe teritoriul
României, în condiiile prezentei legi, de ctre persoanele fizice
posesoare ale unui titlu oficial de calificare în farmacie, dup cum
urmeaz:
a) ceteni ai statului român; b) ceteni ai unui stat membru al
Uniunii Europene, ai unui stat aparinând Spaiului
Economic European sau ai Confederaiei Elveiene; c) soul unui cetean
român, precum i descendenii i ascendenii în linie direct, aflai
în
întreinerea unui cetean român, indiferent de cetenia acestora; d)
membrii de familie ai unui cetean al unuia dintre statele prevzute
la lit. b), aa cum
sunt definii de art. 2 alin. 1 pct. 3 din Ordonana de Urgen a
Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaie pe teritoriul
României a cetenilor statelor membre ale Uniunii Europene i
Spaiului Economic European, aprobat cu modificri i completri prin
Legea nr. 260/2005;
e) cetenii statelor tere beneficiari ai statutului de rezident
permanent în România; f) beneficiari ai statutului de rezident pe
termen lung acordat de ctre unul dintre statele
prevzute la lit. b).
Art. 554. – (1) În înelesul prezentului titlu, termenii i noiunile
folosite au urmtoarea semnificaie:
a) farmaciti ceteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai
unui stat aparinând Spaiului Economic European sau ai Confederaiei
Elveiene - persoane prevzute la art. 553 lit.b) i prin asimilare i
farmacitii aflai în situaiile prevzute la art. 553 lit. d) i
f).
b) stat membru de origine sau de provenien sau stat membru gazd -
un stat membru al Uniunii Europene, un stat aparinând Spaiului
Economic European sau Confederaia Elveian.
(2) Prin titlu oficial de calificare în farmacie se înelege: a)
diploma de farmacist, eliberat de ctre o instituie de învmânt
superior medico-
farmaceutic acreditat din România; b) certificatul de farmacist
specialist eliberat de Ministerul Sntii Publice; c) diploma,
certificatul sau un alt titlu de farmacist, eliberate conform
normelor Uniunii
Europene de ctre statele membre ale Uniunii Europene, statele
aparinând Spaiului Economic European sau de ctre Confederaia
Elveian;
d) diploma, certificatul sau un alt titlu de farmacist, dobândite
într-un stat ter i recunoscute de unul dintre statele membre
prevzute la lit. c) ori echivalate în România.
Art. 555. – (1) Titlurile oficiale de calificare în profesia de
farmacist, obinute în afara
României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor
aparinând Spaiului Economic European sau a Confederaiei Elveiene,
se echivaleaz potrivit legii.
(2) Excepie de la prevederile alin. (1) fac titlurile oficiale de
calificare în profesia de farmacist, care au fost recunoscute de
unul dintre aceste state.
147
Art. 556. – Monitorizarea si controlul exercitrii profesiei de
farmacist se realizeaz de ctre Colegiul Farmacitilor din România i
Ministerul Sntii Publice, denumite în continuare autoriti
competente române.
Art. 557. – (1) Profesia de farmacist este profesie independent i
se exercit pe baza
certificatului de membru al Colegiului Farmacitilor din România, în
regim salarial i/sau independent, cu respectarea prevederilor
prezentei legi.
(2) Profesia de farmacist se exercit pe baz de contract de munc
i/sau contract de furnizare de servicii farmaceutice. Profesia de
farmacist se exercit în regim independent dup înregistrarea la
administraia financiar din raza de domiciliu.
(3) În timpul exercitrii profesiei, farmacistul nu este funcionar
public. (4) Aprarea principiilor prevzute la alin. (1) este
asigurat de ctre Colegiul Farmacitilor
din România. publicului;
alte activiti profesionale, precum: a) colaborare cu medicul pentru
stabilirea i urmrirea terapiei pacientului; b) farmacovigilen; c)
fabricarea, controlul, depozitarea, conservarea i distribuia
produselor din plante,
suplimentelor nutritive, produselor igieno-cosmetice,
dispozitivelor medicale, medicamentelor de uz veterinar,
substanelor farmaceutice active i auxiliare;
d) analize în laboratoare de biochimie, toxicologie i igien a
mediului i alimentelor; e) marketing i management farmaceutic; f)
activiti didactice sau administraie sanitar. (3) În toate
activitile prevzute la alin. (1) farmacistul are deplin rspundere i
drept de
decizie.
Art. 559. – (1) În exercitarea profesiei farmacistul trebuie s
dovedeasc profesionalism, devotament, corectitudine,
disponibilitate i respect fa de persoana care i se adreseaz pentru
obinerea serviciilor farmaceutice necesare.
(2) La absolvirea instituiei de învmânt din România farmacistul va
depune urmtorul jurmânt:
„În întreaga mea activitate de farmacist voi da dovad de o
atitudine profund uman fa de om i colectivitate.
Voi respecta demnitatea i personalitatea bolnavului, exercitând
profesiunea cu contiinciozitate, respectând normele de etic i de
deontologie farmaceutic.
Voi fi corect cu mine însumi i cu confraii mei, crora le voi cere
colaborarea, i nu voi refuza s le acord sprijinul, când mi se va
cere, în interesul bolnavului.
Voi pstra secretele încredinate de pacieni, chiar i dup decesul
acestora.
148
Nu voi accepta sub nici un motiv ca activitatea mea de farmacist s
fie utilizat împotriva sntii i vieii omului.
Voi fi rbdtor i înelegtor fa de cel care, datorit bolii, nu-mi
acord respectul cuvenit. Jur, pe onoare, în mod solemn i
liber!”
Art. 560. – (1) Profesia de farmacist poate fi exercitat pe
teritoriul României de persoanele
prevzute la art. 553, care îndeplinesc urmtoarele condiii: a) dein
un titlu oficial de calificare în farmacie prevzut de lege; b) nu
se gsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau
incompatibilitate prevzute de
prezenta lege; c) sunt apte din punct de vedere medical pentru
exercitarea profesiei de farmacist; d) sunt membri ai Colegiului
Farmacitilor din România. (2) Farmacitii ceteni ai unui stat membru
al Uniunii Europene, ai unui stat aparinând
Spaiului Economic European sau ai Confederaiei Elveiene stabilii în
România precum i farmacitii care întrunesc condiiile prevzute la
art. 553 lit.c) i e), au, în exercitarea profesiei, aceleai
drepturi i obligaii ca i farmacitii ceteni români, membri ai
Colegiului Farmacitilor din România.
Art. 561. – (1) Profesia de farmacist se exercit în România cu
titlul profesional
corespunztor calificrii profesionale însuite, dup cum urmeaz: a)
farmacist; b) farmacist specialist în una dintre specialitile
farmaceutice prevzute de Nomenclatorul
de specialiti medicale, medico-dentare i farmaceutice pentru reeaua
de asisten medical. (2) Prevederile alin. (1) se aplic i cetenilor
unui stat membru al Uniunii Europene, ai
unui stat aparinând Spaiului Economic European sau ai Confederaiei
Elveiene, care dein un titlu oficial de calificare în farmacie,
precum i experiena profesional complementar prevzut la art. 568,
atunci când este cazul, i care exercit profesia în România.
Seciunea a 2-a
Nedemniti i incompatibiliti
Art. 562. – Este nedemn s exercite profesia de farmacist: a)
farmacistul care a fost condamnat definitiv prin hotrâre
judectoreasc pentru svârirea
cu intenie a unei infraciuni contra umanitii sau vieii, în
împrejurri legate de exercitarea profesiei de farmacist, i pentru
care nu a intervenit reabilitarea;
b) farmacistul cruia i s-a aplicat pedeapsa interdiciei de a
exercita profesia, pe durata stabilit prin hotrâre judectoreasc
definitiv sau disciplinar.
Art. 563. – (1) Exercitarea profesiei de farmacist este
incompatibil cu: a) profesia de medic; b) oricare ocupaie de natur
a aduce atingere demnitii profesiei de farmacist sau bunelor
moravuri, conform Codului deontologic al farmacistului; c) starea
de sntate fizic sau psihic necorespunztoare pentru exercitarea
profesiei de
farmacist. (2) În termen de 10 zile de la naterea situaiei de
incompatibilitate, farmacistul este obligat
s anune colegiul al crui membru este. (3) Preedintele colegiului
din care face parte farmacistul poate desemna o comisie
special
constituit pentru fiecare caz în parte, alctuit din 3 farmaciti
primari, pentru a confirma sau a infirma situaia de
incompatibilitate prevzut la alin. (1) lit. a) i b). În cazurile
prevzute la alin. (1) lit. c), acesta poate solicita organelor în
drept confirmarea sau infirmarea strii de incompatibilitate.
149
(4) Pe timpul strii de incompatibilitate se suspend de drept
calitatea de membru al Colegiului Farmacitilor din România i
dreptul de exerciiu al profesiei.
Seciunea a 3-a
Autorizarea exercitrii profesiei de farmacist
Art. 564. – (1) Farmacitii care întrunesc condiiile prevzute la
art. 553 exercit profesia pe baza certificatului de membru al
Colegiului Farmacitilor din România, avizat anual pe baza asigurrii
de rspundere civil, pentru greeli în activitatea profesional,
valabil pentru anul respectiv.
(2) Certificatul de membru al Colegiului Farmacitilor din România
are valabilitate pe toat durata de exercitare a profesiei în cazul
în care nu intervin situaiile prevzute la art. 562 i 563 sau nu se
produc abateri sancionate de lege cu suspendarea sau interdicia
exercitrii profesiei.
(3) Certificatul de membru al Colegiului Farmacitilor din România
se acord pe baza urmtoarelor acte:
a) documentele care atest formarea în profesie; b) certificatul de
sntate; c) declaraie pe proprie rspundere privind îndeplinirea
condiiilor prevzute la art. 562 i
563. d) certificatul de cazier judiciar. (4) Certificatul de membru
devine operativ numai dup încheierea asigurrii de rspundere
civil pentru greeli în activitatea profesional.
Art. 565. – (1) Farmacitii se pensioneaz la vârsta prevzut de lege.
(2) În unitile sanitare publice, farmacitii membri titulari i
corespondeni ai Academiei
Române, profesori universitari, cercettori tiinifici gr. I, doctori
în tiine farmaceutice care desfoar activiti medico-dentare pot
continua la cerere activitatea, pân la împlinirea vârstei de 70 de
ani.
(3) Farmacitii care au depit limita de vârst prevzut la alin.(1)
pot profesa în continuare în uniti sanitare private. Desfurarea
activitii se face în baza certificatului de membru i a avizului
anual al Colegiului Farmacitilor din România eliberat pe baza
certificatului de sntate i a asigurrii de rspundere civil, pentru
greeli în activitatea profesional, încheiat pentru anul
respectiv.
(4) În cazul unitilor sanitare publice care înregistreaz deficit de
farmaciti, precum i a unitilor sanitare publice aflate în zone
defavorizate, farmacitii îi pot continua activitatea peste vârsta
de pensionare prevzut de lege. Criteriile de meninere în activitate
în aceste situaii se stabilesc prin Norme aprobate prin hotrâre a
Guvernului.
(5) Farmacitii care au împlinit vârsta de pensionare prevzut de
lege nu pot deine funcii de conducere în cadrul Ministerul Sntii
Publice, al ministerelor i instituiilor centrale cu reea sanitar
proprie, al autoritilor de sntate public, al Casei Naionale de
Asigurri de Sntate, al caselor judeene de asigurri de sntate i a
municipiului Bucureti, precum i în cadrul spitalelor publice i a
oricrei alte uniti sanitare publice.
Art. 566. – În farmaciile de spital, farmacistul este autorizat s
elibereze medicamente
numai pentru seciile spitalului.
150
CAPITOLUL II Dispoziii privind exercitarea profesiei de farmacist
pe teritoriul României de ctre farmacitii ceteni ai unui stat
membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparinând Spaiului
Economic
European sau ai Confederaiei Elveiene
Seciunea 1 Dispoziii privind dreptul utilizrii titlului de
formare
Art. 567. – (1) Farmacitii ceteni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat
aparinând Spaiului Economic European sau ai Confederaiei Elveiene,
care exercit profesia de farmacist în România, au dreptul de a
ataa, la titlul profesional prevzut la art. 561, titlul licit de
formare obinut în statul membru de origine sau de provenien în
limba acelui stat i, eventual, abrevierea lui. Titlul licit de
formare va fi însoit de numele i locul instituiei sau al organului
emitent.
(2) Dac titlul respectiv de formare desemneaz în România o pregtire
complementar neînsuit de beneficiar, acesta va utiliza, în
exerciiul profesiei, forma corespunztoare a titlului, indicat de
autoritile competente române.
Art. 568. – În cazul în care accesul la una dintre activitile
prevzute la art. 558 sau
exercitarea acesteia necesit, în afara titlului oficial de
calificare de farmacist prevzut de lege, i o experien profesional
complementar, autoritile competente române recunosc certificatul
emis de statul membru de origine sau de provenien a posesorului,
prin care se atest c acesta a desfurat activitatea în cauz în acel
stat pentru o perioad de timp echivalent cu cea prevzut de
legislaia român pentru activitatea în cauz.
Seciunea a 2-a
Dispoziii privind facilitarea exercitrii dreptului de
stabilire
Art. 569. – (1) Solicitrile farmacitilor ceteni ai unui stat membru
al Uniunii Europene, ai unui stat aparinând Spaiului Economic
European sau ai Confederaiei Elveiene cu privire la accesul în
România la una dintre activitile farmaceutice se soluioneaz de ctre
Ministerul Sntii Publice, în colaborare cu Colegiul Farmacitilor
din România, în termen de 3 luni de la data depunerii dosarului
complet de ctre cel interesat. Acetia primesc certificatul de
membru al Colegiului Farmacitilor din România în urma aplicrii
procedurii de recunoatere a calificrii profesionale.
(2) Dosarul prevzut la alin. (1) cuprinde urmtoarele documente: a)
copia documentului de cetenie; b) copia titlurilor oficiale de
calificare în farmacie prevzute de lege; c) certificatul emis de
autoritile competente ale statului membru de origine sau
provenien, prin care se atest c titlurile oficiale de calificare
sunt cele prevzute de Directiva 2005/36CE;
d) certificatul de sntate fizic i psihic emis de statul membru de
origine sau provenien; e) dovada emis de statul membru de origine
sau provenien, prin care se atest
onorabilitatea i moralitatea posesorului; f) dovada de asigurare
privind rspunderea civil pentru greeli în activitatea
profesional
emis de instituiile abilitate din unul din statele membre prevzute
la alin.(1). (3) Documentele prevzute la alin. (2) lit. d)-f) sunt
valabile 3 luni de la data emiterii.
Art. 570. – (1) În situaia în care pentru accesul i exerciiul
activitii prevzute la art. 569
alin. (1) statul membru de origine sau provenien nu impune o astfel
de cerin i, în consecin, nu
151
emite cetenilor si documentul prevzut la art. 569 alin. (2) lit.d),
autoritile competente române accept din partea acestuia un atestat
echivalent certificatului de sntate.
(2) În cazul în care statul membru de origine sau provenien nu
impune o astfel de cerin i în consecin nu emite cetenilor si
documentul prevzut la art. 569 alin.(2) lit.e), autoritile
competente române accept atestatul eliberat pe baza declaraiei sub
jurmânt sau a declaraiei solemne a solicitantului, de ctre
autoritatea judiciar sau administrativ competent sau, dup caz, de
notarul sau organizaia profesional abilitat în acest sens de acel
stat.
Art. 571. – (1) În termen de 30 de zile de la primirea dosarului,
Ministerul Sntii Publice
informeaz solicitantul asupra documentelor necesare completrii
acestuia. (2) Deciziile autoritilor competente române în aceste
cazuri pot fi atacate la instana de
contencios administrativ.
Art. 572. – Farmacitii ceteni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparinând Spaiului Economic European sau ai
Confederaiei Elveiene, stabilii în România i care, în timpul
exercitrii profesiei, încalc dispoziiile, legile i regulamentele
profesiei, rspund potrivit legii.
Art. 573. – (1) Atunci când autoritile competente române au cunotin
de fapte grave i
precise care pot avea repercusiuni asupra începerii activitii
profesionale sau asupra exercitrii profesiei de farmacist în
România, comise de farmacitii ceteni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparinând Spaiului Economic European sau ai
Confederaiei Elveiene, anterior stabilirii în România i în afara
teritoriului su, acestea informeaz statul de origine sau de
provenien a celor în cauz.
(2) Autoritile competente române comunic statului membru gazd
informaiile solicitate cu privire la sanciunile disciplinare de
natur profesional sau administrativ, precum i cu privire la
sanciunile penale interesând exerciiul profesiei de farmacist,
aplicate farmacitilor pe durata exercitrii profesiei în
România.
(3) Autoritile competente române analizeaz informaiile transmise de
statul membru gazd cu privire la faptele grave i precise comise de
farmacitii ceteni români sau care provin din România, anterior
stabilirii acestora în statul membru gazd i în afara teritoriului
su, fapte care pot avea repercusiuni asupra începerii activitii
profesionale sau asupra exercitrii profesiei de farmacist în acel
stat.
(4) Autoritile competente române decid asupra naturii i amplorii
investigaiilor pe care le întreprind în situaiile pentru care au
fost sesizate i comunic, statului membru gazd, consecinele care
rezult cu privire la atestatele i documentele pe care le-au emis în
cazurile respective.
Art. 574. – (1) Autoritile competente române colaboreaz îndeaproape
cu autoritile
competente omologe ale statelor membre ale Uniunii Europene, ale
statelor aparinând Spaiului Economic European i respectiv ale
Confederaiei Elveiene, asigurând confidenialitatea informaiilor
transmise.
(2) Schimbul de informaii privind sanciunile disciplinare sau
penale aplicate în caz de fapte grave i precise, susceptibile de a
avea consecine asupra activitilor de farmacist se va face cu
respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea
datelor cu caracter personal i protecia vieii private în sectorul
comunicaiilor electronice i a prevederilor Legii nr. 677/2001
pentru protecia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu
caracter personal i libera circulaie a acestor date, cu modificrile
i completrile ulterioare.
Art. 575. – (1) Farmacitii ceteni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat
aparinând Spaiului Economic European sau ai Confederaiei Elveiene,
care exercit profesia de farmacist în România, au obligaia de a se
informa la autoritile competente cu privire la legislaia care
152 reglementeaz sectorul de sntate, domeniul securitii sociale,
precum i cu privire la Codul deontologic al farmacistului.
(2) În vederea furnizrii informaiilor prevzute la alin. (1),
autoritile competente române vor organiza la nivelul structurilor
teritoriale i centrale birouri de informare legislativ.
(3) Farmacitii ceteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai
unui stat aparinând Spaiului Economic European sau ai Confederaiei
Elveiene care exercit profesia ca urmare a recunoaterii calificrii
profesionale de ctre autoritile competente române trebuie s posede
cunotinele lingvistice necesare desfurrii activitilor profesionale
în România.
CAPITOLUL III
Seciunea 1 Dispoziii generale
Art. 576. – (1) Colegiul Farmacitilor din România este organism
profesional, apolitic, fr
scop patrimonial, de drept public, cu responsabiliti delegate de
autoritatea de stat, în domeniul autorizrii, controlului i
supravegherii profesiei de farmacist ca profesie liberal, de
practic public autorizat.
(2) Colegiul Farmacitilor din România are autonomie instituional în
domeniul su de competen, normativ i jurisdicional
profesional.
(3) Ministerul Sntii Publice urmrete modul de respectare a
prevederilor legale în activitatea Colegiului Farmacitilor din
România.
(4) Colegiul Farmacitilor din România cuprinde toi farmacitii care
întrunesc condiiile prevzute la art. 553 lit.a), c) i e) precum i
farmacitii stabilii în România care întrunesc condiiile prevzute la
art. 553 lit.b), d) i f) i care exercit profesia de farmacist în
condiiile prezentei legi i sunt înregistrai la colegiile
teritoriale.
Art. 577. – Colegiul Farmacitilor din România se organizeaz i
funcioneaz pe criterii
teritoriale, la nivel naional i judeean, respectiv la nivelul
municipiului Bucureti.
Art. 578. – (1) Între Colegiul Farmacitilor din România i coleg ile
teritoriale exist raporturi de autonomie funcional, organizatoric i
financiar, în condiiile legii.
(2) Sediul Colegiului Farmacitilor din România este în municipiul
Bucureti.
Seciunea a 2-a Atribuiile Colegiului Farmacitilor din România
Art. 579. – Colegiul Farmacitilor din România are urmtoarele
atribuii: a) colaboreaz în domeniul su de competen cu Ministerul
Sntii Publice prin
asigurarea controlului aplicrii regulamentelor i normelor care
organizeaz i reglementeaz exercitarea profesiei de farmacist,
indiferent de forma de exercitare i de unitatea farmaceutic în care
se desfoar;
b) apr demnitatea i promoveaz drepturile i interesele membrilor si
în toate sferele de activitate; apr onoarea, libertatea i
independena profesional a farmacistului, precum i dreptul acestuia
de decizie în exercitarea actului profesional; asigur respectarea
de ctre farmaciti a obligaiilor ce le revin fa de pacient i de
sntatea public;
c) atest onorabilitatea i moralitatea profesional a membrilor
si;
153
d) întocmete, actualizeaz permanent Registrul unic al farmacitilor
din România, administreaz pagina Internet de publicare a acestuia i
înainteaz trimestrial Ministerului Sntii Publice un Raport privind
situaia numeric a membrilor si precum i a evenimentelor
înregistrate în domeniul autorizrii, controlului i supravegherii
profesiei de farmacist;
e) elaboreaz i adopt Regulamentul de organizare i funcionare a
Colegiului Farmacitilor din România i Codul deontologic al
farmacistului;
f) colaboreaz în domeniul su de competen cu Ministerul Sntii
Publice la formarea, specializarea i perfecionarea pregtirii
profesionale a farmacitilor;
g) avizeaz, conform regulamentelor de organizare i funcionare a
unitilor farmaceutice, fia de atribuii a postului de farmacist,
întocmit obligatoriu la nivelul fiecrei farmacii;
h) colaboreaz cu Ministerul Sntii Publice, în vederea stabilirii i
creterii standardelor de practic profesional, a asigurrii calitii
actului farmaceutic în unitile farmaceutice;
i) colaboreaz cu Ministerul Sntii Publice i particip, prin
reprezentanii si la activitatea de inspecie farmaceutic organizat
de acesta, inclusiv pe baz de tematici comune de inspecie i
control;
j) colaboreaz cu Ministerul Sntii Publice la elaborarea
metodologiei de acordare a gradului profesional i a tematicii de
concurs;
k) iniiaz, promoveaz, organizeaz i acrediteaz în domeniul su de
competen, forme de educaie farmaceutic continu i de ridicare a
gradului de competen profesional a membrilor si, cu excepia
programelor de studii complementare în vederea obinerii de
atestate;
l) controleaz modul în care sunt respectate de ctre angajatori
independena profesional i dreptul de decizie profesional ale
farmacistului;
m) reprezint i apr în domeniul su de competen, interesele
membrilor, la solicitarea acestora, în faa angajatorilor;
n) promoveaz i stabilete relaii pe plan extern cu instituii i
organizaii similare; o) colaboreaz în domeniul su de competen cu
Ministerul Sntii Publice la elaborarea
reglementrilor profesiei de farmacist; p) organizeaz judecarea
cazurilor de înclcare a normelor de deontologie profesional ori
a
celor care reglementeaz exercitarea profesiei sau a actului
profesional; q) organizeaz centre de pregtire lingvistic, necesare
pentru exercitarea activitii
profesionale de ctre farmacitii ceteni ai statelor membre ale
Uniunii Europene, ai statelor aparinând Spaiului Economic European
sau ai Confederaiei Elveiene;
r) colaboreaz în domeniul su de competen cu Ministerul Sntii
Publice, organizaii patronale i sindicale precum i cu alte asociaii
ori cu organizaii neguvernamentale, în toate problemele ce privesc
asigurarea sntii populaiei.
Art. 580. – În exercitarea atribuiilor prevzute de prezentul titlu,
Colegiul Farmacitilor din
România, prin structurile naionale sau teritoriale, are dreptul de
a formula aciune în justiie în nume propriu sau în numele membrilor
si.
Seciunea a 3-a
Membrii Colegiului Farmacitilor din România
Art. 581. – (1) În vederea exercitrii profesiei de farmacist,
farmacitii ceteni români i farmacitii ceteni ai unui stat membru al
Uniunii Europene, ai unui stat aparinând Spaiului Economic European
sau ai Confederaiei Elveiene, stabilii în România, precum i
farmacitii care întrunesc condiiile prevzute la art. 553, lit. c) i
e) au obligaia s se înscrie în Colegiul Farmacitilor din
România.
154
(2) La data intrrii în vigoare a prezentei legi au de drept
calitatea de membru al Colegiului Farmacitilor din România toi
farmacitii înscrii pân la acea dat.
(3) Calitatea de membru al Colegiului Farmacitilor din România o
pot pstra, la cerere, i farmacitii pensionari care au practicat
profesia de farmacist.
(4) Membrii Colegiului Farmacitilor din România sunt înscrii în
Registrul unic al farmacitilor din România, care se public pe
pagina de Internet a Colegiului Farmacitilor din România.
Art. 582. – (1) La cerere, membrii Colegiului Farmacitilor din
România care, din motive
obiective, întrerup pe o durat de pân la 5 ani exercitarea
profesiei de farmacist pot solicita suspendarea calitii de membru
pe acea durat.
(2) Pe durata suspendrii la cerere a calitii de membru al
Colegiului Farmacitilor din România, se suspend obligaiile i
drepturile ce decurg din prezenta lege.
(3) Întreruperea exercitrii profesiei de farmacist pe o durat mai
mare de 5 ani atrage, de drept, pierderea calitii de membru al
Colegiului Farmacitilor din România.
(4) O nou înscriere se poate face numai în condiiile prezentei legi
i cu avizul favorabil al Consiliului naional al Colegiului
Farmacitilor din România.
Art. 583. – Farmacitii care doresc s exercite profesia se înscriu
ca membri ai Colegiului
Farmacitilor din România la colegiul teritorial în raza cruia se
afl unitatea la care îi desfoar activitatea sau la colegiul
teritorial în raza cruia îi au domiciliul sau reedina, dac nu au
înc un loc de munc.
Seciunea a 4-a
Drepturile i obligaiile membrilor Colegiului Farmacitilor din
România
Art. 584. – Membrii Colegiului Farmacitilor din România au
urmtoarele drepturi: a) s aleag i s fie alei în organele de
conducere de la nivelul structurilor teritoriale sau
naionale ale Colegiului Farmacitilor din România; b) s se adreseze
organelor abilitate ale Colegiului Farmacitilor din România i
s
primeasc informaiile solicitate; c) s participe la orice aciune a
Colegiului Farmacitilor din România i s fie informai în
timp util despre aceasta; d) s foloseasc, împreun cu membrii si de
familie, toate dotrile sociale, profesionale,
culturale i sportive ale Colegiului Farmacitilor din România i ale
colegiilor locale; e) s poarte însemnele Colegiului Farmacitilor
din România; f) s conteste sanciunile primite; g) s solicite
ajutoare materiale pentru situaii deosebite, atât personal, cât i
prin membrii
lor de familie.
Art. 585. – Obligaiile membrilor Colegiului Farmacitilor din
România sunt urmtoarele: a) s respecte dispoziiile Regulamentului
de organizare i funcionare a Colegiului
Farmacitilor din România, Codul deontologic al farmacistului,
hotrârile organelor de conducere ale Colegiului Farmacitilor din
România i regulamentele profesiei;
b) s rezolve sarcinile ce le-au fost încredinate în calitate de
membri sau reprezentani ai corpului profesional;
c) s participe la manifestrile iniiate de organele de conducere, la
activitile profesionale ori de pregtire profesional iniiate ori
organizate de ctre organele de conducere naionale sau locale;
d) s participe la edinele ori adunrile la care au fost
convocai;
155
e) s execute cu bun-credin sarcinile ce decurg din hotrârile
organelor de conducere ale corpului profesional;
f) s se abin de la deliberrile organelor de conducere în care sunt
alei, în cazul în care, în îndeplinirea unor atribuii ale acestor
organe, au un interes propriu;
g) s pstreze secretul profesional; h) s respecte normele,
principiile i îndatoririle deontologiei profesionale i s aib
un
comportament demn în exercitarea profesiei ori a calitii de membru
al Colegiului Farmacitilor din România;
i) s achite, în termenul stabilit, cotizaia datorat în calitate de
membru al Colegiului Farmacitilor din România;
j) s rezolve litigiile cu ali membri, în primul rând prin
intermediul medierii de ctre comisiile de specialitate din cadrul
Colegiului Farmacitilor din România;
k) s execute cu bun-credin atribuiile ce le revin în calitate de
reprezentant sau membru în organele de conducere ale Colegiului
Farmacitilor din România, ale colegiilor judeene, respectiv al
municipiului Bucureti.
Art. 586. – Obligaiile membrilor Colegiului Farmacitilor din
România, ce decurg din
calitatea lor special de farmaciti, sunt urmtoarele: a) s respecte
i s aplice în orice împrejurare normele de deontologie farmaceutic;
b) s nu aduc prejudicii reputaiei corpului profesional sau altor
membri, respectând
statutul de corp profesional al Colegiului Farmacitilor din
România; c) s acioneze, pe toat durata exercitrii profesiei, în
vederea creterii gradului de pregtire
profesional i cunoaterii noutilor profesionale; d) s respecte
drepturile legale ale pacienilor; e) s acorde, cu promptitudine,
asisten farmaceutic de urgen, ca o îndatorire
fundamental, profesional i civic.
Art. 587. – (1) În vederea creterii gradului de pregtire
profesional i asigurrii unui nivel ridicat al cunotinelor
profesionale, farmacitii sunt obligai s urmeze un numr de cursuri
de pregtire i alte forme de educaie continu i informare în domeniul
tiinelor profesionale, pentru cumularea numrului de credite
stabilit în acest sens de ctre Colegiul Farmacitilor din România.
Sunt creditate programele, precum i celelalte forme de educaie
farmaceutic continu avizate de ctre Colegiul Farmacitilor din
România.
(2) Farmacitii care nu realizeaz pe parcursul a 3 ani numrul minim
de credite de educaie profesional continu stabilit de Consiliul
Naional al Colegiului Farmacitilor din România sunt suspendai din
exerciiul profesiei, pân la realizarea numrului de credite
respectiv.
Seciunea a 5-a
Organizarea i funcionarea
A. Organizarea la nivel teritorial
Art. 588. – (1) La nivelul fiecrui jude, respectiv al municipiului
Bucureti, se organizeaz câte un colegiu al farmacitilor, format din
toi farmacitii care exercita profesia în unitatea
administrativ-teritorial respectiv.
(2) Colegiile farmacitilor au personalitate juridic, patrimoniu i
buget propriu. (3) Personalitatea juridic se dobândete de la data
constituirii i înregistrrii la
administraia financiar în raza creia se afl sediul
instituiei.
156
(4) Sediul colegiului este în oraul de reedin a judeului, respectiv
în municipiul Bucureti, pentru Colegiul Farmacitilor
Bucureti.
(5) Nici un colegiu teritorial nu poate funciona în afara
Colegiului Farmacitilor din România.
Art. 589. – Organele de conducere ale colegiului teritorial sunt:
a) adunarea general a farmacitilor; b) consiliul; c) biroul
consiliului; d) preedintele.
Art. 590. – (1) Adunarea general este format din toi farmacitii
înscrii în colegiul
teritorial respectiv. (2) Adunarea general se întrunete anual, în
primul trimestru, la convocarea consiliului, i
adopt hotrâri cu majoritate simpl, în prezena a 2/3 din membrii si.
Dac la prima convocare nu s- a realizat majoritatea de 2/3, dup 10
zile se organizeaz o nou edin, cu aceeai ordine de zi, care va
adopta hotrâri, indiferent de numrul membrilor prezeni, dar nu mai
puin de jumtate plus unu din totalul membrilor.
(3) Adunarea general are urmtoarele atribuii: a) aprob proiectul de
buget al colegiului i, în baza raportului cenzorilor, descarc
de
gestiune consiliul pentru anul fiscal încheiat; b) alege, dintre
membrii si, consiliul colegiului i reprezentanii în Adunarea
general
naional a Colegiului Farmacitilor din România; c) stabilete
indemnizaia de edin a membrilor comisiei de disciplin; d) alege
comisia de cenzori a colegiului.
Art. 591. – (1) Membrii consiliului structurilor teritoriale i
reprezentanii în Adunarea
general naional se aleg pe o perioad de 4 ani de ctre adunrile
generale teritoriale prin vot secret i în condiiile participrii a
minimum 2/3 din membrii adunrii generale.
(2) Dac la adunarea de alegeri nu se realizeaz condiia de
participare, dup dou sptmâni se va organiza un nou scrutin care va
alege reprezentanii, indiferent de numrul participanilor.
Art. 592. – (1) Consiliul colegiului are un numr de membri
proporional cu numrul
farmacitilor înscrii în evidena colegiului la data organizrii
alegerilor, dup cum urmeaz: a) 7 membri, pentru un numr de pân la
100 de farmaciti înscrii; b) 11 membri, pentru un numr de 101 pân
la 500 de farmaciti înscrii; c) 13 membri, pentru un numr de 501
pân la 1.000 de farmaciti înscrii; d) 19 membri, pentru un numr de
peste 1.000 de farmaciti înscrii. (2) Consiliul judeean sau al
municipiului Bucureti, dup caz, are un numr de 3 - 11
membri supleani, alei de adunarea general.
Art. 593. – Consiliul colegiului teritorial exercit atribuiile
prevzute de lege i date în competena sa prin Statutul Colegiului
Farmacitilor din România sau prin hotrârea Consiliului
naional.
Art. 594. – (1) Consiliul colegiului teritorial, în prima edin
organizat în termen de
maximum 5 zile de la alegere, alege biroul consiliului. (2) Biroul
consiliului este format dintr-un preedinte, 3 vicepreedini i un
secretar.
B. Organizarea la nivel naional
157
Art. 595. – (1) Colegiul Farmacitilor din România este format din
toi farmacitii înscrii în colegiile teritoriale.
(2) Colegiul Farmacitilor din România are personalitate juridic,
patrimoniu i buget propriu. Bugetul se formeaz din contribuia
colegiilor teritoriale în cote stabilite de Consiliul naional.
Patrimoniul poate fi folosit i în activiti productoare de venituri,
în condiiile legii.
Art. 596. – Organele de conducere, la nivel naional, ale Colegiului
Farmacitilor din
România, sunt: a) Adunarea general naional; b) Consiliul naional;
c) Biroul executiv; d) preedintele.
Art. 597. – (1) Adunarea general naional este alctuit din preedinii
colegiilor
teritoriale i reprezentani alei de adunrile generale locale prin
vot direct i secret. (2) Norma de reprezentare în adunarea general
este de 1/50 de membri. (3) Reprezentanii în adunarea general sunt
alei pe o durat de 4 ani. (4) Proporional cu numrul de farmaciti
înscrii în evidena colegiului teritorial se vor
alege 3 - 11 membri supleani.
Art. 598. – Adunarea general naional are urmtoarele atribuii: a)
adopt Statutul Colegiului Farmacitilor din România, precum i Codul
deontologic al
farmacistului; b) aprob modificarea acestora; c) aprob bugetul de
venituri i cheltuieli i execuia celui pentru exerciiul
financiar
expirat; d) alege, dintre membrii si, comisia de cenzori; e) adopt
declaraii care s reflecte poziia Colegiului Farmacitilor din
România cu privire
la aspecte de interes general în ceea ce privete profesia de
farmacist ori statutul farmacistului în societate;
f) revoc din funcie membri alei, pentru abateri de la prevederile
prezentei legi i respectiv ale Regulamentului de Organizare i
Funcionare a Colegiului Farmacitilor din România care aduc
prejudicii activitii organismului profesional.
Art. 599. – (1) Adunarea general naional adopt hotrâri în prezena a
cel puin 2/3 din
numrul membrilor si, cu majoritate simpl de voturi. (2) Dac la
prima convocare nu se realizeaz condiia de cvorum, dup dou sptmâni
se
va organiza o alt edin, cu aceeai ordine de zi, care va putea
adopta hotrâri, indiferent de numrul membrilor prezeni, cu excepia
situaiilor prevzute la art. 598 lit. a) i b), pentru care este
necesar condiia de cvorum prevzut de lege.
(3) Adunarea general naional se întrunete în edin ordinar în primul
trimestru al anului în curs.
Art. 600. – Adunarea general naional este condus de ctre
Preedintele Colegiului
Farmacitilor din România.
158
Art. 601. – (1) Consiliul naional al Colegiului Farmacitilor din
România este alctuit din preedinii colegiilor teritoriale, 3
reprezentani ai Colegiului Farmacitilor din Bucureti, respectiv
preedintele i 2 vicepreedini, un reprezentant numit de Ministerul
Sntii Publice ca autoritate de stat i câte un reprezentant al
farmacitilor din fiecare minister ori instituie central cu reea
sanitar proprie. Consiliul naional al Colegiului Farmacitilor din
România poate fi asistat, cu rol consultativ, de ctre un
reprezentant al Academiei de tiine Medicale, Ministerului Muncii,
Solidaritii Sociale i Familiei, Ministerului Justiiei.
(2) Cheltuielile de deplasare i diurna reprezentanilor în Consiliul
naional al Colegiului Farmacitilor din România vor fi suportate de
ctre colegiile teritoriale ai cror reprezentani sunt.
(3) Consiliul naional al Colegiului Farmacitilor din România se
întrunete legal în prezena a cel puin 2/3 din numrul
reprezentanilor prevzui la alin. (1).
Art. 602. – Consiliul naional lucreaz în prezena a 2/3 din numrul
membrilor cu drept de
vot i decide cu o majoritate absolut de voturi, cu excepia
deciziilor referitoare la cotizaie, pentru care sunt necesare
voturile favorabile a 2/3 din numrul total al membrilor.
Art. 603. – Deciziile Consiliului naional al Colegiului
Farmacitilor din România sunt
obligatorii pentru colegiile teritoriale i pentru toi farmacitii
care practic profesia de farmacist în România.
Art. 604. – Atribuiile Consiliului naional sunt urmtoarele: a)
elaboreaz Statutul Colegiului Farmacitilor din România, precum i
proiectele de
modificare a acestuia; b) elaboreaz Codul deontologic al
farmacistului, precum i proiectele de modificare a
acestuia; c) colaboreaz cu Ministerul Sntii Publice la elaborarea
Nomenclatorului de specialiti
medicale, medico-dentare i farmaceutice pentru reeaua de asisten
medical; d) colaboreaz cu Ministerul Sntii Publice la elaborarea
tematicilor, metodologiilor,
concursurilor i examenelor pentru farmaciti; e) stabilete sistemul
de credite de educaie continu, pe baza cruia se evalueaz
activitatea
de perfecionare profesional a farmacitilor; f) colaboreaz cu
Ministerul Sntii Publice la elaborarea normelor privind
exercitarea
profesiei de farmacist pe teritoriul României; g) colaboreaz cu
Ministerul Sntii Publice i Ministerul Educaiei i Cercetrii la
elaborarea strategiei i programelor privind dezvoltarea învmântului
farmaceutic; h) fixeaz cotizaia care trebuie pltit obligatoriu de
ctre fiecare farmacist consiliului
judeean sau al municipiului Bucureti, stabilind partea din aceast
cotizaie care trebuie virat ctre Consiliul naional al Colegiului
Farmacitilor din România;
i) gestioneaz bunurile Colegiului Farmacitilor din România i poate
s creeze i s subvenioneze aciuni interesând profesiunea, aciuni de
întrajutorare sau de sponsorizare;
j) soluioneaz, prin comisiile de specialitate ale Colegiului
Farmacitilor din România, în termen de 30 de zile de la
înregistrare, contestaiile formulate împotriva deciziilor date de
consiliile judeene, respectiv al municipiului Bucureti, în
conformitate cu regulamentele proprii;
k) alege, dintre membrii si, Biroul executiv al Colegiului
Farmacitilor din România; l) propune Adunrii generale naionale
proiectul privind bugetul de venituri i cheltuieli al
Colegiului Farmacitilor din România; m) alege, dintre membrii si,
pe cei care vor forma comisiile de lucru; n) stabilete
indemnizaiile membrilor biroului executiv i indemnizaia de edin
a
membrilor Comisiei superioare de disciplin;
159
o) avizeaz reînscrierea farmacitilor care au pierdut calitatea de
membru al Colegiului Farmacitilor din România, conform Codului
deontologic al farmacistului.
Art. 605. – (1) Consiliul naional stabilete, în domeniul su de
competen, strategia i
planul anual de control i supraveghere a modului de exercitare a
profesiei de farmacist, precum i a condiiilor în care se desfoar
aceasta.
(2) Reprezentanii Colegiului Farmacitilor din România, anume
desemnai, au dreptul de a desfura activiti de control i
supraveghere privind modul de exercitare a profesiei de farmacist
în toate unitile farmaceutice din România.
Art. 606. – Biroul executiv al Colegiului Farmacitilor din România
este format dintr-un
preedinte, 3 vicepreedini i un secretar general, alei în mod
individual de ctre Consiliul naional dintre membrii si.
Art. 607. – Atribuiile Biroului executiv sunt urmtoarele: a) asigur
activitatea permanent a Colegiului Farmacitilor din România între
edinele
Consiliului naional; b) aprob angajarea de personal i asigur
execuia bugetului Colegiului Farmacitilor din
România; naional;
c) întocmete raportul anual de activitate i gestiune, pe care îl
supune aprobrii Consiliului d) accept donaiile, legatele i
sponsorizrile fcute Colegiului Farmacitilor din România
i le face publice în presa de specialitate; e) execut hotrârile
Adunrii generale naionale i ale Consiliului naional; f) elaboreaz i
supune spre avizare Consiliului naional proiectul bugetului de
venituri i
cheltuieli, pe baza bugetelor de venituri i cheltuieli ale
colegiilor teritoriale; g) informeaz Consiliul naional cu privire
la deciziile emise între edinele Consiliului; h) îndeplinete orice
alte sarcini stabilite de ctre Consiliul naional.
Art. 608. – Biroul executiv coordoneaz activitatea comisiilor de
lucru ale Consiliului
naional al Colegiului Farmacitilor din România.
Art. 609. – În exercitarea mandatului, membrii Biroului executiv,
precum i membrii birourilor consiliilor colegiilor teritoriale vor
primi o indemnizaie lunar, al crei cuantum va fi aprobat, dup caz,
de Consiliul naional, respectiv consiliile colegiilor
teritoriale.
Art. 610. – Preedintele Biroului executiv al Consiliului naional
este preedintele
Colegiului Farmacitilor din România.
Art. 611. – Atribuiile preedintelui Colegiului Farmacitilor din
România sunt urmtoarele: a) reprezint Colegiul Farmacitilor din
România în relaiile cu persoanele fizice i juridice
din ar i din strintate; b) încheie contracte i convenii în numele
Colegiului Farmacitilor din România, cu
aprobarea Biroului executiv; c) convoac i conduce edinele Adunrii
generale, ale Consiliului naional; d) aduce la îndeplinire
deciziile Biroului executiv, hotrârile Consiliului naional date
în
sarcina sa i rezolv problemele i lucrrile curente; e) angajeaz
personalul de specialitate i administrativ; f) îndeplinete orice
alte sarcini încredinate de Consiliul naional ori de Biroul
executiv.
160
Art. 612. – (1) Nu pot primi sau exercita mandatul de membru al
organelor de conducere ale Colegiului Farmacitilor din România,
atât la nivel naional, cât i teritorial, farmacitii care dein
funcii de conducere în cadrul Ministerul Sntii Publice, respectiv
al ministerelor i instituiilor cu reea sanitar proprie, al
structurilor deconcentrate ale acestuia ori în cadrul Casei
Naionale de Asigurri de Sntate, al caselor judeene de asigurri de
sntate i a municpiului Bucureti, al patronatelor i sindicatelor
profesionale, precum i orice fel de funcii de demnitate
public.
(2) Farmacitii pentru care, pe timpul exercitrii mandatului de
membru al organelor de conducere, a survenit situaia de
incompatibilitate, pierd de drept mandatul încredinat, urmând ca
locul rmas vacant s fie ocupat, dup caz, de primul membru aflat pe
lista supleanilor sau prin organizarea unei noi alegeri.
(3) Numrul de mandate în organele de conducere de la nivel
teritorial i naional este de maxim doua, care pot fi i
consecutive.
Seciunea a 6-a
Rspunderea disciplinar
Art. 613. – Farmacistul rspunde disciplinar pentru nerespectarea
legilor i regulamentelor profesionale, a Codului deontologic al
farmacistului i a regulilor de bun practic profesional, a
Statutului Colegiului Farmacitilor din România, pentru
nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de
conducere ale Colegiului Farmacitilor din România, precum i pentru
orice fapte svârite în legtur cu profesia sau în afara acesteia,
care sunt de natur s prejudicieze onoarea i prestigiul profesiei
sau ale Colegiului Farmacitilor din România.
Art. 614. – (1) În cazurile prevzute la art. 613, plângerea
împotriva unui farmacist se
depune la colegiul al crui membru este. (2) Biroul consiliului, în
baza anchetei disciplinare efectuate de ctre departamentul de
jurisdicie profesional, poate decide: a) respinge plângerea ca vdit
nefondat; b) solicit completarea anchetei disciplinare; c) dispune
trimiterea dosarului disciplinar la comisia de disciplin. (3)
Împotriva deciziei de respingere a plângerii, persoana care a fcut
plângerea poate
depune contestaie la colegiul a crui decizie se contest. Aceasta se
soluioneaz de ctre Biroul executiv al Consiliul naional.
Art. 615. – (1) În cadrul fiecrui colegiu teritorial se organizeaz
i funcioneaz o comisie
de disciplin, constituit din 3 membri, independent de conducerea
colegiului, care judec abaterile disciplinare svârite de farmacitii
cuprini în acel colegiu.
(2) În cadrul Colegiului Farmacitilor din România se organizeaz i
funcioneaz Comisia superioar de disciplin.
(3) Procedura judecrii abaterilor este prevzut în Statutul
Colegiului Farmacitilor din România, cu respectarea principiului
egalitii, a dreptului de aprare, precum i a principiului
contradictorialitii.
Art. 616. – (1) Membrii comisiilor de disciplin de la nivelul
colegiului teritorial sunt alei
de ctre adunarea general judeean, respectiv cea a municipiului
Bucureti, iar membrii Comisiei superioare de disciplin vor fi alei
de ctre Adunarea general naional.
(2) Membrii comisiilor de disciplin vor fi alei din rândul
farmacitilor cu o vechime de peste 7 ani în profesie i care nu au
avut abateri disciplinare în ultimii 5 ani.
161
(3) Funcia de membru al comisiei de disciplin este incompatibil cu
orice alt funcie în
cadrul Colegiului Farmacitilor din România. (4) Durata mandatului
membrilor comisiilor de disciplin este de 4 ani. (5) Unul dintre
membrii comisiilor de disciplin este desemnat de autoritile de
sntate
public, la nivel teritorial, i de ctre Ministerul Sntii Publice, la
nivelul Comisiei superioare de disciplin.
(6) Calitatea de membru al comisiilor de disciplin înceteaz prin
deces, demisie, pierderea calitii de membru al Colegiului
Farmacitilor din România ori prin numirea unui alt reprezentant în
cazul membrilor desemnai de ctre Ministerul Sntii Publice sau
direcia de sntate public.
Art. 617. – (1) Membrii comisiilor de disciplin se aleg prin vot
secret i pe baza
candidaturilor depuse. (2) La nivel teritorial se va alege un numr
de 3 membri, iar la nivel naional 5 membri. (3) Membrii comisiilor
de disciplin îi vor alege un preedinte, care conduce
activitatea
administrativ a comisiilor de disciplin. (4) Preedintele comisiei
de disciplin prezint adunrii generale raportul anual al
activitii
comisiei de disciplin.
Art. 618. – (1) Sanciunile disciplinare sunt: a) mustrare; b)
avertisment; c) vot de blam; d) suspendarea calitii de membru al
Colegiului Farmacitilor din România pe o perioad
determinat, de la o lun la un an; e) retragerea calitii de membru
al Colegiului Farmacitilor din România. (2) Retragerea calitii de
membru al Colegiului Farmacitilor din România opereaz
de drept pe durata stabilit de instana de judecat prin hotrâre
definitiv a instanei judectoreti, cu privire la interzicerea
exercitrii profesiei.
(3) La sanciunile prevzute la alin. (1) se poate prevedea, dup caz,
obligarea celui sancionat la efectuarea unor cursuri de
perfecionare sau de educaie farmaceutic ori alte forme de pregtire
profesional.
Art. 619. – (1) Decizia Comisiei de disciplin se comunic
farmacistului cercetat
disciplinar, persoanei care a fcut sesizarea, Ministerul Sntii
Publice, Biroului executiv al Colegiului Farmacitilor din România i
persoanei cu care farmacistul sancionat are încheiat contractul de
munc.
(2) În termen de 15 zile de la comunicare, persoanele i autoritile
prevzute la alin. (1) pot contesta la Comisia superioar de
disciplin decizia pronunat.
Art. 620. – (1) Aciunea disciplinar poate fi pornit în termen de
cel mult 6 luni de la data
svâririi faptei sau data lurii la cunotin. (2) Consecinele
executrii aplicrii sanciunilor prevzute la art. 618 alin. (1) lit.
a) - c)
se radiaz în termen de 6 luni de la data executrii lor, iar cea
prevzut la art. 618 alin. (1) lit. d), în termen de un an de la
data expirrii perioadei de suspendare.
(3) În cazul aplicrii sanciunii prevzute la art. 618 alin. (1) lit.
e), farmacistul poate face o nou cerere de redobândire a calitii de
membru al colegiului dup expirarea perioadei stabilite de instana
judectoreasc prin hotrâre penal definitiv, prin care s-a dispus
interdicia exercitrii profesiei, sau dup 2 ani de la data aplicrii
sanciunii de ctre comisia de disciplin. Redobândirea calitii de
membru al Colegiului Farmacitilor din România se face în condiiile
legii.
162
(4) În situaia în care, prin decizia comisiei de disciplin, au fost
dispuse i msurile prevzute la art. 618 alin. (3), radierea
sanciunii se va face numai dup prezentarea dovezii aducerii la
îndeplinire a msurii dispuse de comisia de disciplin.
(5) Repetarea unei abateri disciplinare pân la radierea sanciunii
aplicate constituie circumstan agravant care va fi avut în vedere
la aplicarea unei noi sanciuni.
Art. 621. – (1) Ancheta disciplinar se exercit prin persoane
desemnate de ctre biroul
consiliului teritorial sau, dup caz, de ctre Biroul executiv al
Colegiului Farmacitilor din România. (2) Unitile sanitare sau
farmaceutice au obligaia de a pune la dispoziie comisiilor de
disciplin sau persoanelor desemnate cu investigarea abaterii
disciplinare documentele profesionale solicitate, precum i orice
alte date i informaii necesare soluionrii cauzei.
Art. 622. – Decizia pronunat de Comisia superioar de disciplin,
precum i cea
pronunat de Consiliul naional pot fi contestate la secia de
contencios administrativ a tribunalului în a crui circumscripie îi
desfoar activitatea farmacistul sancionat, în termen de 30 de zile
de la comunicare.
Seciunea a 7-a
Venituri i cheltuieli
Art. 623. – Veniturile Colegiului Farmacitilor din România se
constituie din: a) taxa de înscriere; b) cotizaii lunare ale
membrilor; c) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau
persoanelor fizice i juridice; d) donaii i sponsorizri de la
persoane fizice i juridice; e) legate; f) drepturi editoriale; g)
încasri din vânzarea publicaiilor proprii; h) fonduri rezultate din
manifestrile culturale i tiinifice; i) organizarea de cursuri de
educaie profesional continu; j) alte surse.
Art. 624. – (1) Cotizaiile datorate i nepltite în termenul fixat de
ctre consiliul teritorial
de ctre membrii Colegiului Farmacitilor din România determin plata
unor penaliti de întârziere în cuantumul prevzut de dispoziiile
legale aplicabile instituiilor publice.
(2) Aceeai msur se va aplica i colegiilor teritoriale care nu vars
partea de cotizaie stabilit de ctre Consiliul naional.
Art. 625. – (1) Neplata cotizaiei datorate de membrii Colegiului
Farmacitilor din România
pe o perioad de 3 luni i dup atenionarea scris a consiliului local
se sancioneaz cu suspendarea calitii de membru al Colegiului, pân
la plata cotizaiei datorate.
(2) Sanciunea se aplic de ctre comisia local de disciplin, la
sesizarea comisiei administrative i financiar-contabile a
colegiului teritorial.
Art. 626. – Pentru serviciile prestate persoanelor care nu sunt
membre ale Colegiului
Farmacitilor din România, tarifele se stabilesc, dup caz, de ctre
Consiliul naional, respectiv consiliul colegiului teritorial.
163
Art. 627. – (1) Cuantumul cotizaiei de membru al Colegiului
Farmacitilor din România, precum i partea din aceasta care trebuie
vrsat ctre forurile naionale se stabilesc de ctre Consiliul naional
al Colegiului Farmacitilor din România.
(2) Partea din cotizaie aferent funcionrii structurii naionale va
fi virat pân cel mai târziu la sfâritul lunii urmtoare aceleia
pentru care a fost perceput cotizaia.
Art. 628. – (1) Partea de cotizaie datorat Colegiului Farmacitilor
din România de ctre
consiliile colegiilor teritoriale se va vira ctre acesta înaintea
altor pli. (2) Obligaia urmririi i efecturii vrsrii cotei aferente
Colegiului Farmacitilor din
România revine preedintelui consiliului colegiului
teritorial.
Art. 629. – Veniturile pot fi utilizate pentru cheltuieli cu
organizarea i funcionarea, cheltuieli de personal, cheltuieli
materiale i servicii, cheltuieli de capital, perfecionarea
pregtirii profesionale, acordarea de burse prin concurs
farmacitilor, întrajutorarea farmacitilor cu venituri mici, crearea
de instituii cu scop filantropic i tiinific, alte cheltuieli
aprobate, dup caz, de consiliul colegiului teritorial, respectiv de
Consiliul naional.
CAPITOLUL IV
Rolul, atribuiile si drepturile autoritii de stat
Art. 630. – Ministerul Sntii Publice, în calitate de autoritate de
stat, urmrete ca activitatea Colegiului Farmacitilor din România s
se desfoare în condiiile legii.
Art. 631. – Reprezentantul autoritii de stat cu rangul de secretar
de stat în Ministerul
Sntii Publice este membru al Consiliului naional al Colegiului
Farmacitilor din România i este numit prin Ordin al Ministrului
Sntii Publice.
Art. 632. – În cazul în care reprezentantul autoritii de stat
constat c nu sunt respectate
prevederile legale, acesta sesizeaz organele de conducere ale
Colegiului Farmacitilor din România. În termen de 15 zile de la
efectuarea demersului, acestea adopt msurile necesare de încadrare
în normele în vigoare i informeaz Ministerul Sntii Publice în acest
sens.
Art. 633. – În cazul nerespectrii prevederilor art.632, Ministerul
Sntii Publice se
adreseaz instanelor judectoreti competente.
CAPITOLUL V Dispoziii tranzitorii i finale
Art. 634. – Practicarea profesiei de farmacist de o persoan care nu
are aceast calitate
constituie infraciune i se pedepsete conform Codului penal.
Art. 635. – În vederea facilitrii accesului la exercitarea
profesiei de farmacist pe teritoriul României, Ministerul Sntii
Publice, în colaborare cu Colegiul Farmacitilor din România,
recunoate calificrile de farmacist, dobândite în conformitate cu
normele Uniunii Europene într-un stat membru al Uniunii Europene,
într-un stat aparinând Spaiului Economic European sau în
Confederaia Elveian, de ctre cetenii acestor state, iar încadrarea
în munc se face conform legii.
Art. 636. – (1) Normele privind recunoaterea diplomelor,
certificatelor i titlurilor de
farmacist eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un
stat aparinând Spaiului Economic
164 European i de Confederaia Elveian cetenilor acestora se
elaboreaz de ctre Ministerul Sntii Publice, în colaborare cu
Colegiul Farmacitilor din România, i se aprob prin hotrâre a
Guvernului.
(2) Nomenclatorul de specialiti medicale, medico-dentare i
farmaceutice pentru reeaua de asisten medical se elaboreaz de ctre
Ministerul Sntii Publice i se aprob prin Ordin al Ministrului Sntii
Publice.
(3) Normele privind întocmirea, emiterea i utilizarea dovezilor de
onorabilitate si moralitate profesional a farmacitilor se elaboreaz
în colaborare, de ctre autoritile competente române definite de
prezenta lege i se aprob prin hotrâre a Guvernului.
Art. 637. – (1) Atribuiile Colegiului Farmacitilor din România nu
pot fi exercitate de nici
o alt asociaie profesional. (2) Colegiului Farmacitilor din România
nu se poate substitui organizaiilor patronale sau
sindicale i în îndeplinirea atribuiilor sale nu poate face uz de
prerogativele acestora prevzute de lege. (3) Membr i Colegiului
Farmacitilor din România pot face parte i din alte asociaii
profesionale.
Art. 638. – Codul deontologic al farmacistului, cu modificrile i
completrile ulterioare, precum i deciziile Consiliului naional care
privesc organizarea i funcionarea Colegiului Farmacitilor din
România se public în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 639. – Pe durata exercitrii profesiei în regim salarial sau i
independent, farmacistul
este obligat s încheie o asigurare de rspundere civil pentru greeli
în activitatea profesionala i s întiineze colegiul teritorial al
crui membru este.
Art. 640. – (1) Farmacitii care ocup funcii publice în cadrul
aparatului central al
Ministerului Sntii Publice, în cadrul autoritilor de sntate public
judeene i a municipiului Bucureti, în cadrul Casei Naionale de
Asigurri de Sntate i respectiv în cadrul caselor de asigurri de
sntate judeene i a municipiului Bucureti, pot desfura în afara
programului normal de lucru, în condiiile legii, activiti
profesionale, potrivit calificrii pe care o dein exclusiv în uniti
sanitare sau farmaceutice private.
(2) Farmacitilor prevzui la alin. (1) li se aplic în mod
corespunztor prevederile art. 35 alin. (1) i alin. (3) din Legea
nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu modificrile i completrile
ulterioare, precum i reglementrile privind salarizarea personalului
contractual din sectorul bugetar.
Art. 641. – (1) La data intrrii în vigoare a prezentului titlu, se
abrog Legea nr. 305/2004
privind exercitarea profesiei de farmacist, precum i organizarea i
funcionarea Colegiului Farmacitilor din România, publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 30 iunie
2004.
(2) Prezentul titlu transpune integral prevederile referitoare la
exerciiul profesiei de farmacist cuprinse în urmtoarele acte
normative ale Uniunii Europene:
a) Art. 11 al Regulamentului Consiliului nr. 1612/68CEE din 15
octombrie 1968 privind libera circulaie a lucrtorilor în interiorul
Comunitii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitilor
Europene (JOCE) nr. L 257 din 19 octombrie 1968;
b) Directiva Consiliului nr. 85/432CEE din 16 septembrie 1985
pentru coordonarea dispoziiilor legislative, regulamentare i
administrative privind anumite activiti din domeniul farmaceutic,
cu modificrile i completrile ulterioare, publicat în Jurnalul
Oficial al Comunitilor Europene (JOCE) nr. L 253 din 24 septembrie
1985, p. 34;
c) Directiva Consiliului nr. 85/433CEE din 16 septembrie 1985
privind recunoaterea reciproc a diplomelor, certificatelor i a
altor titluri de farmacist, inclusiv msuri pentru facilitarea
165 exercitrii efective a dreptului de stabilire privind anumite
activiti în domeniul farmaceutic, cu modificrile i completrile
ulterioare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitilor Europene
(JOCE) nr. L 253 din 24 septembrie 1985, p. 37;
d) Directiva Consiliului 2003/109CEE din 25 noiembrie 2003 privind
statutul cetenilor din statele tere care sunt rezideni pe termen
lung, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitilor Europene (JOCE)
nr. L 16 din 23 ianuarie 2004;