+ All Categories
Home > Documents > TITLUL XIV i func ionarea Colegiului Farmaciştilor din ...

TITLUL XIV i func ionarea Colegiului Farmaciştilor din ...

Date post: 28-Mar-2022
Category:
Upload: others
View: 4 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
21
146 TITLUL XIV Exercitarea profesiei de farmacist. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România CAPITOLUL I Exercitarea profesiei de farmacist Secţiunea 1 Dispoziţii generale Art. 553. – Profesia de farmacist se exercită pe teritoriul României, în condiţiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în farmacie, după cum urmează: a) cetăţeni ai statului român; b) cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene; c) soţul unui cetăţean român, precum şi descendenţii şi ascendenţii în linie directă, aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, indiferent de cetăţenia acestora; d) membrii de familie ai unui cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), aşa cum sunt definiţi de art. 2 alin. 1 pct. 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 260/2005; e) cetăţenii statelor terţe beneficiari ai statutului de rezident permanent în România; f) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de către unul dintre statele prevăzute la lit. b). Art. 554. (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie: a) farmacişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene - persoane prevăzute la art. 553 lit.b) şi prin asimilare şi farmaciştii aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 553 lit. d) şi f). b) stat membru de origine sau de provenienţă sau stat membru gazdă - un stat membru al Uniunii Europene, un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană. (2) Prin titlu oficial de calificare în farmacie se înţelege: a) diploma de farmacist, eliberată de către o instituţie de învăţământ superior medico- farmaceutic acreditată din România; b) certificatul de farmacist specialist eliberat de Ministerul Sănătăţii Publice; c) diploma, certificatul sau un alt titlu de farmacist, eliberate conform normelor Uniunii Europene de către statele membre ale Uniunii Europene, statele aparţinând Spaţiului Economic European sau de către Confederaţia Elveţiană; d) diploma, certificatul sau un alt titlu de farmacist, dobândite într-un stat terţ şi recunoscute de unul dintre statele membre prevăzute la lit. c) ori echivalate în România. Art. 555. (1) Titlurile oficiale de calificare în profesia de farmacist, obţinute în afara României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor aparţinând Spaţiului Economic European sau a Confederaţiei Elveţiene, se echivalează potrivit legii. (2) Excepţie de la prevederile alin. (1) fac titlurile oficiale de calificare în profesia de farmacist, care au fost recunoscute de unul dintre aceste state.
Transcript
Microsoft Word - lege_reforma_sanatate_14.docColegiului Farmacitilor din România
Seciunea 1
Dispoziii generale
Art. 553. – Profesia de farmacist se exercit pe teritoriul României, în condiiile prezentei legi, de ctre persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în farmacie, dup cum urmeaz:
a) ceteni ai statului român; b) ceteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparinând Spaiului
Economic European sau ai Confederaiei Elveiene; c) soul unui cetean român, precum i descendenii i ascendenii în linie direct, aflai în
întreinerea unui cetean român, indiferent de cetenia acestora; d) membrii de familie ai unui cetean al unuia dintre statele prevzute la lit. b), aa cum
sunt definii de art. 2 alin. 1 pct. 3 din Ordonana de Urgen a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaie pe teritoriul României a cetenilor statelor membre ale Uniunii Europene i Spaiului Economic European, aprobat cu modificri i completri prin Legea nr. 260/2005;
e) cetenii statelor tere beneficiari ai statutului de rezident permanent în România; f) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de ctre unul dintre statele
prevzute la lit. b).
Art. 554. – (1) În înelesul prezentului titlu, termenii i noiunile folosite au urmtoarea semnificaie:
a) farmaciti ceteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparinând Spaiului Economic European sau ai Confederaiei Elveiene - persoane prevzute la art. 553 lit.b) i prin asimilare i farmacitii aflai în situaiile prevzute la art. 553 lit. d) i f).
b) stat membru de origine sau de provenien sau stat membru gazd - un stat membru al Uniunii Europene, un stat aparinând Spaiului Economic European sau Confederaia Elveian.
(2) Prin titlu oficial de calificare în farmacie se înelege: a) diploma de farmacist, eliberat de ctre o instituie de învmânt superior medico-
farmaceutic acreditat din România; b) certificatul de farmacist specialist eliberat de Ministerul Sntii Publice; c) diploma, certificatul sau un alt titlu de farmacist, eliberate conform normelor Uniunii
Europene de ctre statele membre ale Uniunii Europene, statele aparinând Spaiului Economic European sau de ctre Confederaia Elveian;
d) diploma, certificatul sau un alt titlu de farmacist, dobândite într-un stat ter i recunoscute de unul dintre statele membre prevzute la lit. c) ori echivalate în România.
Art. 555. – (1) Titlurile oficiale de calificare în profesia de farmacist, obinute în afara
României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor aparinând Spaiului Economic European sau a Confederaiei Elveiene, se echivaleaz potrivit legii.
(2) Excepie de la prevederile alin. (1) fac titlurile oficiale de calificare în profesia de farmacist, care au fost recunoscute de unul dintre aceste state.
147
Art. 556. – Monitorizarea si controlul exercitrii profesiei de farmacist se realizeaz de ctre Colegiul Farmacitilor din România i Ministerul Sntii Publice, denumite în continuare autoriti competente române.
Art. 557. – (1) Profesia de farmacist este profesie independent i se exercit pe baza
certificatului de membru al Colegiului Farmacitilor din România, în regim salarial i/sau independent, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
(2) Profesia de farmacist se exercit pe baz de contract de munc i/sau contract de furnizare de servicii farmaceutice. Profesia de farmacist se exercit în regim independent dup înregistrarea la administraia financiar din raza de domiciliu.
(3) În timpul exercitrii profesiei, farmacistul nu este funcionar public. (4) Aprarea principiilor prevzute la alin. (1) este asigurat de ctre Colegiul Farmacitilor
din România. publicului;
alte activiti profesionale, precum: a) colaborare cu medicul pentru stabilirea i urmrirea terapiei pacientului; b) farmacovigilen; c) fabricarea, controlul, depozitarea, conservarea i distribuia produselor din plante,
suplimentelor nutritive, produselor igieno-cosmetice, dispozitivelor medicale, medicamentelor de uz veterinar, substanelor farmaceutice active i auxiliare;
d) analize în laboratoare de biochimie, toxicologie i igien a mediului i alimentelor; e) marketing i management farmaceutic; f) activiti didactice sau administraie sanitar. (3) În toate activitile prevzute la alin. (1) farmacistul are deplin rspundere i drept de
decizie.
Art. 559. – (1) În exercitarea profesiei farmacistul trebuie s dovedeasc profesionalism, devotament, corectitudine, disponibilitate i respect fa de persoana care i se adreseaz pentru obinerea serviciilor farmaceutice necesare.
(2) La absolvirea instituiei de învmânt din România farmacistul va depune urmtorul jurmânt:
„În întreaga mea activitate de farmacist voi da dovad de o atitudine profund uman fa de om i colectivitate.
Voi respecta demnitatea i personalitatea bolnavului, exercitând profesiunea cu contiinciozitate, respectând normele de etic i de deontologie farmaceutic.
Voi fi corect cu mine însumi i cu confraii mei, crora le voi cere colaborarea, i nu voi refuza s le acord sprijinul, când mi se va cere, în interesul bolnavului.
Voi pstra secretele încredinate de pacieni, chiar i dup decesul acestora.
148
Nu voi accepta sub nici un motiv ca activitatea mea de farmacist s fie utilizat împotriva sntii i vieii omului.
Voi fi rbdtor i înelegtor fa de cel care, datorit bolii, nu-mi acord respectul cuvenit. Jur, pe onoare, în mod solemn i liber!”
Art. 560. – (1) Profesia de farmacist poate fi exercitat pe teritoriul României de persoanele
prevzute la art. 553, care îndeplinesc urmtoarele condiii: a) dein un titlu oficial de calificare în farmacie prevzut de lege; b) nu se gsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevzute de
prezenta lege; c) sunt apte din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de farmacist; d) sunt membri ai Colegiului Farmacitilor din România. (2) Farmacitii ceteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparinând
Spaiului Economic European sau ai Confederaiei Elveiene stabilii în România precum i farmacitii care întrunesc condiiile prevzute la art. 553 lit.c) i e), au, în exercitarea profesiei, aceleai drepturi i obligaii ca i farmacitii ceteni români, membri ai Colegiului Farmacitilor din România.
Art. 561. – (1) Profesia de farmacist se exercit în România cu titlul profesional
corespunztor calificrii profesionale însuite, dup cum urmeaz: a) farmacist; b) farmacist specialist în una dintre specialitile farmaceutice prevzute de Nomenclatorul
de specialiti medicale, medico-dentare i farmaceutice pentru reeaua de asisten medical. (2) Prevederile alin. (1) se aplic i cetenilor unui stat membru al Uniunii Europene, ai
unui stat aparinând Spaiului Economic European sau ai Confederaiei Elveiene, care dein un titlu oficial de calificare în farmacie, precum i experiena profesional complementar prevzut la art. 568, atunci când este cazul, i care exercit profesia în România.
Seciunea a 2-a
Nedemniti i incompatibiliti
Art. 562. – Este nedemn s exercite profesia de farmacist: a) farmacistul care a fost condamnat definitiv prin hotrâre judectoreasc pentru svârirea
cu intenie a unei infraciuni contra umanitii sau vieii, în împrejurri legate de exercitarea profesiei de farmacist, i pentru care nu a intervenit reabilitarea;
b) farmacistul cruia i s-a aplicat pedeapsa interdiciei de a exercita profesia, pe durata stabilit prin hotrâre judectoreasc definitiv sau disciplinar.
Art. 563. – (1) Exercitarea profesiei de farmacist este incompatibil cu: a) profesia de medic; b) oricare ocupaie de natur a aduce atingere demnitii profesiei de farmacist sau bunelor
moravuri, conform Codului deontologic al farmacistului; c) starea de sntate fizic sau psihic necorespunztoare pentru exercitarea profesiei de
farmacist. (2) În termen de 10 zile de la naterea situaiei de incompatibilitate, farmacistul este obligat
s anune colegiul al crui membru este. (3) Preedintele colegiului din care face parte farmacistul poate desemna o comisie special
constituit pentru fiecare caz în parte, alctuit din 3 farmaciti primari, pentru a confirma sau a infirma situaia de incompatibilitate prevzut la alin. (1) lit. a) i b). În cazurile prevzute la alin. (1) lit. c), acesta poate solicita organelor în drept confirmarea sau infirmarea strii de incompatibilitate.
149
(4) Pe timpul strii de incompatibilitate se suspend de drept calitatea de membru al Colegiului Farmacitilor din România i dreptul de exerciiu al profesiei.
Seciunea a 3-a
Autorizarea exercitrii profesiei de farmacist
Art. 564. – (1) Farmacitii care întrunesc condiiile prevzute la art. 553 exercit profesia pe baza certificatului de membru al Colegiului Farmacitilor din România, avizat anual pe baza asigurrii de rspundere civil, pentru greeli în activitatea profesional, valabil pentru anul respectiv.
(2) Certificatul de membru al Colegiului Farmacitilor din România are valabilitate pe toat durata de exercitare a profesiei în cazul în care nu intervin situaiile prevzute la art. 562 i 563 sau nu se produc abateri sancionate de lege cu suspendarea sau interdicia exercitrii profesiei.
(3) Certificatul de membru al Colegiului Farmacitilor din România se acord pe baza urmtoarelor acte:
a) documentele care atest formarea în profesie; b) certificatul de sntate; c) declaraie pe proprie rspundere privind îndeplinirea condiiilor prevzute la art. 562 i
563. d) certificatul de cazier judiciar. (4) Certificatul de membru devine operativ numai dup încheierea asigurrii de rspundere
civil pentru greeli în activitatea profesional.
Art. 565. – (1) Farmacitii se pensioneaz la vârsta prevzut de lege. (2) În unitile sanitare publice, farmacitii membri titulari i corespondeni ai Academiei
Române, profesori universitari, cercettori tiinifici gr. I, doctori în tiine farmaceutice care desfoar activiti medico-dentare pot continua la cerere activitatea, pân la împlinirea vârstei de 70 de ani.
(3) Farmacitii care au depit limita de vârst prevzut la alin.(1) pot profesa în continuare în uniti sanitare private. Desfurarea activitii se face în baza certificatului de membru i a avizului anual al Colegiului Farmacitilor din România eliberat pe baza certificatului de sntate i a asigurrii de rspundere civil, pentru greeli în activitatea profesional, încheiat pentru anul respectiv.
(4) În cazul unitilor sanitare publice care înregistreaz deficit de farmaciti, precum i a unitilor sanitare publice aflate în zone defavorizate, farmacitii îi pot continua activitatea peste vârsta de pensionare prevzut de lege. Criteriile de meninere în activitate în aceste situaii se stabilesc prin Norme aprobate prin hotrâre a Guvernului.
(5) Farmacitii care au împlinit vârsta de pensionare prevzut de lege nu pot deine funcii de conducere în cadrul Ministerul Sntii Publice, al ministerelor i instituiilor centrale cu reea sanitar proprie, al autoritilor de sntate public, al Casei Naionale de Asigurri de Sntate, al caselor judeene de asigurri de sntate i a municipiului Bucureti, precum i în cadrul spitalelor publice i a oricrei alte uniti sanitare publice.
Art. 566. – În farmaciile de spital, farmacistul este autorizat s elibereze medicamente
numai pentru seciile spitalului.
150
CAPITOLUL II Dispoziii privind exercitarea profesiei de farmacist pe teritoriul României de ctre farmacitii ceteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparinând Spaiului Economic
European sau ai Confederaiei Elveiene
Seciunea 1 Dispoziii privind dreptul utilizrii titlului de formare
Art. 567. – (1) Farmacitii ceteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparinând Spaiului Economic European sau ai Confederaiei Elveiene, care exercit profesia de farmacist în România, au dreptul de a ataa, la titlul profesional prevzut la art. 561, titlul licit de formare obinut în statul membru de origine sau de provenien în limba acelui stat i, eventual, abrevierea lui. Titlul licit de formare va fi însoit de numele i locul instituiei sau al organului emitent.
(2) Dac titlul respectiv de formare desemneaz în România o pregtire complementar neînsuit de beneficiar, acesta va utiliza, în exerciiul profesiei, forma corespunztoare a titlului, indicat de autoritile competente române.
Art. 568. – În cazul în care accesul la una dintre activitile prevzute la art. 558 sau
exercitarea acesteia necesit, în afara titlului oficial de calificare de farmacist prevzut de lege, i o experien profesional complementar, autoritile competente române recunosc certificatul emis de statul membru de origine sau de provenien a posesorului, prin care se atest c acesta a desfurat activitatea în cauz în acel stat pentru o perioad de timp echivalent cu cea prevzut de legislaia român pentru activitatea în cauz.
Seciunea a 2-a
Dispoziii privind facilitarea exercitrii dreptului de stabilire
Art. 569. – (1) Solicitrile farmacitilor ceteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparinând Spaiului Economic European sau ai Confederaiei Elveiene cu privire la accesul în România la una dintre activitile farmaceutice se soluioneaz de ctre Ministerul Sntii Publice, în colaborare cu Colegiul Farmacitilor din România, în termen de 3 luni de la data depunerii dosarului complet de ctre cel interesat. Acetia primesc certificatul de membru al Colegiului Farmacitilor din România în urma aplicrii procedurii de recunoatere a calificrii profesionale.
(2) Dosarul prevzut la alin. (1) cuprinde urmtoarele documente: a) copia documentului de cetenie; b) copia titlurilor oficiale de calificare în farmacie prevzute de lege; c) certificatul emis de autoritile competente ale statului membru de origine sau
provenien, prin care se atest c titlurile oficiale de calificare sunt cele prevzute de Directiva 2005/36CE;
d) certificatul de sntate fizic i psihic emis de statul membru de origine sau provenien; e) dovada emis de statul membru de origine sau provenien, prin care se atest
onorabilitatea i moralitatea posesorului; f) dovada de asigurare privind rspunderea civil pentru greeli în activitatea profesional
emis de instituiile abilitate din unul din statele membre prevzute la alin.(1). (3) Documentele prevzute la alin. (2) lit. d)-f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii.
Art. 570. – (1) În situaia în care pentru accesul i exerciiul activitii prevzute la art. 569
alin. (1) statul membru de origine sau provenien nu impune o astfel de cerin i, în consecin, nu
151
emite cetenilor si documentul prevzut la art. 569 alin. (2) lit.d), autoritile competente române accept din partea acestuia un atestat echivalent certificatului de sntate.
(2) În cazul în care statul membru de origine sau provenien nu impune o astfel de cerin i în consecin nu emite cetenilor si documentul prevzut la art. 569 alin.(2) lit.e), autoritile competente române accept atestatul eliberat pe baza declaraiei sub jurmânt sau a declaraiei solemne a solicitantului, de ctre autoritatea judiciar sau administrativ competent sau, dup caz, de notarul sau organizaia profesional abilitat în acest sens de acel stat.
Art. 571. – (1) În termen de 30 de zile de la primirea dosarului, Ministerul Sntii Publice
informeaz solicitantul asupra documentelor necesare completrii acestuia. (2) Deciziile autoritilor competente române în aceste cazuri pot fi atacate la instana de
contencios administrativ.
Art. 572. – Farmacitii ceteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparinând Spaiului Economic European sau ai Confederaiei Elveiene, stabilii în România i care, în timpul exercitrii profesiei, încalc dispoziiile, legile i regulamentele profesiei, rspund potrivit legii.
Art. 573. – (1) Atunci când autoritile competente române au cunotin de fapte grave i
precise care pot avea repercusiuni asupra începerii activitii profesionale sau asupra exercitrii profesiei de farmacist în România, comise de farmacitii ceteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparinând Spaiului Economic European sau ai Confederaiei Elveiene, anterior stabilirii în România i în afara teritoriului su, acestea informeaz statul de origine sau de provenien a celor în cauz.
(2) Autoritile competente române comunic statului membru gazd informaiile solicitate cu privire la sanciunile disciplinare de natur profesional sau administrativ, precum i cu privire la sanciunile penale interesând exerciiul profesiei de farmacist, aplicate farmacitilor pe durata exercitrii profesiei în România.
(3) Autoritile competente române analizeaz informaiile transmise de statul membru gazd cu privire la faptele grave i precise comise de farmacitii ceteni români sau care provin din România, anterior stabilirii acestora în statul membru gazd i în afara teritoriului su, fapte care pot avea repercusiuni asupra începerii activitii profesionale sau asupra exercitrii profesiei de farmacist în acel stat.
(4) Autoritile competente române decid asupra naturii i amplorii investigaiilor pe care le întreprind în situaiile pentru care au fost sesizate i comunic, statului membru gazd, consecinele care rezult cu privire la atestatele i documentele pe care le-au emis în cazurile respective.
Art. 574. – (1) Autoritile competente române colaboreaz îndeaproape cu autoritile
competente omologe ale statelor membre ale Uniunii Europene, ale statelor aparinând Spaiului Economic European i respectiv ale Confederaiei Elveiene, asigurând confidenialitatea informaiilor transmise.
(2) Schimbul de informaii privind sanciunile disciplinare sau penale aplicate în caz de fapte grave i precise, susceptibile de a avea consecine asupra activitilor de farmacist se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal i protecia vieii private în sectorul comunicaiilor electronice i a prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal i libera circulaie a acestor date, cu modificrile i completrile ulterioare.
Art. 575. – (1) Farmacitii ceteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparinând Spaiului Economic European sau ai Confederaiei Elveiene, care exercit profesia de farmacist în România, au obligaia de a se informa la autoritile competente cu privire la legislaia care
152 reglementeaz sectorul de sntate, domeniul securitii sociale, precum i cu privire la Codul deontologic al farmacistului.
(2) În vederea furnizrii informaiilor prevzute la alin. (1), autoritile competente române vor organiza la nivelul structurilor teritoriale i centrale birouri de informare legislativ.
(3) Farmacitii ceteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparinând Spaiului Economic European sau ai Confederaiei Elveiene care exercit profesia ca urmare a recunoaterii calificrii profesionale de ctre autoritile competente române trebuie s posede cunotinele lingvistice necesare desfurrii activitilor profesionale în România.
CAPITOLUL III
Seciunea 1 Dispoziii generale
Art. 576. – (1) Colegiul Farmacitilor din România este organism profesional, apolitic, fr
scop patrimonial, de drept public, cu responsabiliti delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizrii, controlului i supravegherii profesiei de farmacist ca profesie liberal, de practic public autorizat.
(2) Colegiul Farmacitilor din România are autonomie instituional în domeniul su de competen, normativ i jurisdicional profesional.
(3) Ministerul Sntii Publice urmrete modul de respectare a prevederilor legale în activitatea Colegiului Farmacitilor din România.
(4) Colegiul Farmacitilor din România cuprinde toi farmacitii care întrunesc condiiile prevzute la art. 553 lit.a), c) i e) precum i farmacitii stabilii în România care întrunesc condiiile prevzute la art. 553 lit.b), d) i f) i care exercit profesia de farmacist în condiiile prezentei legi i sunt înregistrai la colegiile teritoriale.
Art. 577. – Colegiul Farmacitilor din România se organizeaz i funcioneaz pe criterii
teritoriale, la nivel naional i judeean, respectiv la nivelul municipiului Bucureti.
Art. 578. – (1) Între Colegiul Farmacitilor din România i coleg ile teritoriale exist raporturi de autonomie funcional, organizatoric i financiar, în condiiile legii.
(2) Sediul Colegiului Farmacitilor din România este în municipiul Bucureti.
Seciunea a 2-a Atribuiile Colegiului Farmacitilor din România
Art. 579. – Colegiul Farmacitilor din România are urmtoarele atribuii: a) colaboreaz în domeniul su de competen cu Ministerul Sntii Publice prin
asigurarea controlului aplicrii regulamentelor i normelor care organizeaz i reglementeaz exercitarea profesiei de farmacist, indiferent de forma de exercitare i de unitatea farmaceutic în care se desfoar;
b) apr demnitatea i promoveaz drepturile i interesele membrilor si în toate sferele de activitate; apr onoarea, libertatea i independena profesional a farmacistului, precum i dreptul acestuia de decizie în exercitarea actului profesional; asigur respectarea de ctre farmaciti a obligaiilor ce le revin fa de pacient i de sntatea public;
c) atest onorabilitatea i moralitatea profesional a membrilor si;
153
d) întocmete, actualizeaz permanent Registrul unic al farmacitilor din România, administreaz pagina Internet de publicare a acestuia i înainteaz trimestrial Ministerului Sntii Publice un Raport privind situaia numeric a membrilor si precum i a evenimentelor înregistrate în domeniul autorizrii, controlului i supravegherii profesiei de farmacist;
e) elaboreaz i adopt Regulamentul de organizare i funcionare a Colegiului Farmacitilor din România i Codul deontologic al farmacistului;
f) colaboreaz în domeniul su de competen cu Ministerul Sntii Publice la formarea, specializarea i perfecionarea pregtirii profesionale a farmacitilor;
g) avizeaz, conform regulamentelor de organizare i funcionare a unitilor farmaceutice, fia de atribuii a postului de farmacist, întocmit obligatoriu la nivelul fiecrei farmacii;
h) colaboreaz cu Ministerul Sntii Publice, în vederea stabilirii i creterii standardelor de practic profesional, a asigurrii calitii actului farmaceutic în unitile farmaceutice;
i) colaboreaz cu Ministerul Sntii Publice i particip, prin reprezentanii si la activitatea de inspecie farmaceutic organizat de acesta, inclusiv pe baz de tematici comune de inspecie i control;
j) colaboreaz cu Ministerul Sntii Publice la elaborarea metodologiei de acordare a gradului profesional i a tematicii de concurs;
k) iniiaz, promoveaz, organizeaz i acrediteaz în domeniul su de competen, forme de educaie farmaceutic continu i de ridicare a gradului de competen profesional a membrilor si, cu excepia programelor de studii complementare în vederea obinerii de atestate;
l) controleaz modul în care sunt respectate de ctre angajatori independena profesional i dreptul de decizie profesional ale farmacistului;
m) reprezint i apr în domeniul su de competen, interesele membrilor, la solicitarea acestora, în faa angajatorilor;
n) promoveaz i stabilete relaii pe plan extern cu instituii i organizaii similare; o) colaboreaz în domeniul su de competen cu Ministerul Sntii Publice la elaborarea
reglementrilor profesiei de farmacist; p) organizeaz judecarea cazurilor de înclcare a normelor de deontologie profesional ori a
celor care reglementeaz exercitarea profesiei sau a actului profesional; q) organizeaz centre de pregtire lingvistic, necesare pentru exercitarea activitii
profesionale de ctre farmacitii ceteni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparinând Spaiului Economic European sau ai Confederaiei Elveiene;
r) colaboreaz în domeniul su de competen cu Ministerul Sntii Publice, organizaii patronale i sindicale precum i cu alte asociaii ori cu organizaii neguvernamentale, în toate problemele ce privesc asigurarea sntii populaiei.
Art. 580. – În exercitarea atribuiilor prevzute de prezentul titlu, Colegiul Farmacitilor din
România, prin structurile naionale sau teritoriale, are dreptul de a formula aciune în justiie în nume propriu sau în numele membrilor si.
Seciunea a 3-a
Membrii Colegiului Farmacitilor din România
Art. 581. – (1) În vederea exercitrii profesiei de farmacist, farmacitii ceteni români i farmacitii ceteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparinând Spaiului Economic European sau ai Confederaiei Elveiene, stabilii în România, precum i farmacitii care întrunesc condiiile prevzute la art. 553, lit. c) i e) au obligaia s se înscrie în Colegiul Farmacitilor din România.
154
(2) La data intrrii în vigoare a prezentei legi au de drept calitatea de membru al Colegiului Farmacitilor din România toi farmacitii înscrii pân la acea dat.
(3) Calitatea de membru al Colegiului Farmacitilor din România o pot pstra, la cerere, i farmacitii pensionari care au practicat profesia de farmacist.
(4) Membrii Colegiului Farmacitilor din România sunt înscrii în Registrul unic al farmacitilor din România, care se public pe pagina de Internet a Colegiului Farmacitilor din România.
Art. 582. – (1) La cerere, membrii Colegiului Farmacitilor din România care, din motive
obiective, întrerup pe o durat de pân la 5 ani exercitarea profesiei de farmacist pot solicita suspendarea calitii de membru pe acea durat.
(2) Pe durata suspendrii la cerere a calitii de membru al Colegiului Farmacitilor din România, se suspend obligaiile i drepturile ce decurg din prezenta lege.
(3) Întreruperea exercitrii profesiei de farmacist pe o durat mai mare de 5 ani atrage, de drept, pierderea calitii de membru al Colegiului Farmacitilor din România.
(4) O nou înscriere se poate face numai în condiiile prezentei legi i cu avizul favorabil al Consiliului naional al Colegiului Farmacitilor din România.
Art. 583. – Farmacitii care doresc s exercite profesia se înscriu ca membri ai Colegiului
Farmacitilor din România la colegiul teritorial în raza cruia se afl unitatea la care îi desfoar activitatea sau la colegiul teritorial în raza cruia îi au domiciliul sau reedina, dac nu au înc un loc de munc.
Seciunea a 4-a
Drepturile i obligaiile membrilor Colegiului Farmacitilor din România
Art. 584. – Membrii Colegiului Farmacitilor din România au urmtoarele drepturi: a) s aleag i s fie alei în organele de conducere de la nivelul structurilor teritoriale sau
naionale ale Colegiului Farmacitilor din România; b) s se adreseze organelor abilitate ale Colegiului Farmacitilor din România i s
primeasc informaiile solicitate; c) s participe la orice aciune a Colegiului Farmacitilor din România i s fie informai în
timp util despre aceasta; d) s foloseasc, împreun cu membrii si de familie, toate dotrile sociale, profesionale,
culturale i sportive ale Colegiului Farmacitilor din România i ale colegiilor locale; e) s poarte însemnele Colegiului Farmacitilor din România; f) s conteste sanciunile primite; g) s solicite ajutoare materiale pentru situaii deosebite, atât personal, cât i prin membrii
lor de familie.
Art. 585. – Obligaiile membrilor Colegiului Farmacitilor din România sunt urmtoarele: a) s respecte dispoziiile Regulamentului de organizare i funcionare a Colegiului
Farmacitilor din România, Codul deontologic al farmacistului, hotrârile organelor de conducere ale Colegiului Farmacitilor din România i regulamentele profesiei;
b) s rezolve sarcinile ce le-au fost încredinate în calitate de membri sau reprezentani ai corpului profesional;
c) s participe la manifestrile iniiate de organele de conducere, la activitile profesionale ori de pregtire profesional iniiate ori organizate de ctre organele de conducere naionale sau locale;
d) s participe la edinele ori adunrile la care au fost convocai;
155
e) s execute cu bun-credin sarcinile ce decurg din hotrârile organelor de conducere ale corpului profesional;
f) s se abin de la deliberrile organelor de conducere în care sunt alei, în cazul în care, în îndeplinirea unor atribuii ale acestor organe, au un interes propriu;
g) s pstreze secretul profesional; h) s respecte normele, principiile i îndatoririle deontologiei profesionale i s aib un
comportament demn în exercitarea profesiei ori a calitii de membru al Colegiului Farmacitilor din România;
i) s achite, în termenul stabilit, cotizaia datorat în calitate de membru al Colegiului Farmacitilor din România;
j) s rezolve litigiile cu ali membri, în primul rând prin intermediul medierii de ctre comisiile de specialitate din cadrul Colegiului Farmacitilor din România;
k) s execute cu bun-credin atribuiile ce le revin în calitate de reprezentant sau membru în organele de conducere ale Colegiului Farmacitilor din România, ale colegiilor judeene, respectiv al municipiului Bucureti.
Art. 586. – Obligaiile membrilor Colegiului Farmacitilor din România, ce decurg din
calitatea lor special de farmaciti, sunt urmtoarele: a) s respecte i s aplice în orice împrejurare normele de deontologie farmaceutic; b) s nu aduc prejudicii reputaiei corpului profesional sau altor membri, respectând
statutul de corp profesional al Colegiului Farmacitilor din România; c) s acioneze, pe toat durata exercitrii profesiei, în vederea creterii gradului de pregtire
profesional i cunoaterii noutilor profesionale; d) s respecte drepturile legale ale pacienilor; e) s acorde, cu promptitudine, asisten farmaceutic de urgen, ca o îndatorire
fundamental, profesional i civic.
Art. 587. – (1) În vederea creterii gradului de pregtire profesional i asigurrii unui nivel ridicat al cunotinelor profesionale, farmacitii sunt obligai s urmeze un numr de cursuri de pregtire i alte forme de educaie continu i informare în domeniul tiinelor profesionale, pentru cumularea numrului de credite stabilit în acest sens de ctre Colegiul Farmacitilor din România. Sunt creditate programele, precum i celelalte forme de educaie farmaceutic continu avizate de ctre Colegiul Farmacitilor din România.
(2) Farmacitii care nu realizeaz pe parcursul a 3 ani numrul minim de credite de educaie profesional continu stabilit de Consiliul Naional al Colegiului Farmacitilor din România sunt suspendai din exerciiul profesiei, pân la realizarea numrului de credite respectiv.
Seciunea a 5-a
Organizarea i funcionarea
A. Organizarea la nivel teritorial
Art. 588. – (1) La nivelul fiecrui jude, respectiv al municipiului Bucureti, se organizeaz câte un colegiu al farmacitilor, format din toi farmacitii care exercita profesia în unitatea administrativ-teritorial respectiv.
(2) Colegiile farmacitilor au personalitate juridic, patrimoniu i buget propriu. (3) Personalitatea juridic se dobândete de la data constituirii i înregistrrii la
administraia financiar în raza creia se afl sediul instituiei.
156
(4) Sediul colegiului este în oraul de reedin a judeului, respectiv în municipiul Bucureti, pentru Colegiul Farmacitilor Bucureti.
(5) Nici un colegiu teritorial nu poate funciona în afara Colegiului Farmacitilor din România.
Art. 589. – Organele de conducere ale colegiului teritorial sunt: a) adunarea general a farmacitilor; b) consiliul; c) biroul consiliului; d) preedintele.
Art. 590. – (1) Adunarea general este format din toi farmacitii înscrii în colegiul
teritorial respectiv. (2) Adunarea general se întrunete anual, în primul trimestru, la convocarea consiliului, i
adopt hotrâri cu majoritate simpl, în prezena a 2/3 din membrii si. Dac la prima convocare nu s- a realizat majoritatea de 2/3, dup 10 zile se organizeaz o nou edin, cu aceeai ordine de zi, care va adopta hotrâri, indiferent de numrul membrilor prezeni, dar nu mai puin de jumtate plus unu din totalul membrilor.
(3) Adunarea general are urmtoarele atribuii: a) aprob proiectul de buget al colegiului i, în baza raportului cenzorilor, descarc de
gestiune consiliul pentru anul fiscal încheiat; b) alege, dintre membrii si, consiliul colegiului i reprezentanii în Adunarea general
naional a Colegiului Farmacitilor din România; c) stabilete indemnizaia de edin a membrilor comisiei de disciplin; d) alege comisia de cenzori a colegiului.
Art. 591. – (1) Membrii consiliului structurilor teritoriale i reprezentanii în Adunarea
general naional se aleg pe o perioad de 4 ani de ctre adunrile generale teritoriale prin vot secret i în condiiile participrii a minimum 2/3 din membrii adunrii generale.
(2) Dac la adunarea de alegeri nu se realizeaz condiia de participare, dup dou sptmâni se va organiza un nou scrutin care va alege reprezentanii, indiferent de numrul participanilor.
Art. 592. – (1) Consiliul colegiului are un numr de membri proporional cu numrul
farmacitilor înscrii în evidena colegiului la data organizrii alegerilor, dup cum urmeaz: a) 7 membri, pentru un numr de pân la 100 de farmaciti înscrii; b) 11 membri, pentru un numr de 101 pân la 500 de farmaciti înscrii; c) 13 membri, pentru un numr de 501 pân la 1.000 de farmaciti înscrii; d) 19 membri, pentru un numr de peste 1.000 de farmaciti înscrii. (2) Consiliul judeean sau al municipiului Bucureti, dup caz, are un numr de 3 - 11
membri supleani, alei de adunarea general.
Art. 593. – Consiliul colegiului teritorial exercit atribuiile prevzute de lege i date în competena sa prin Statutul Colegiului Farmacitilor din România sau prin hotrârea Consiliului naional.
Art. 594. – (1) Consiliul colegiului teritorial, în prima edin organizat în termen de
maximum 5 zile de la alegere, alege biroul consiliului. (2) Biroul consiliului este format dintr-un preedinte, 3 vicepreedini i un secretar.
B. Organizarea la nivel naional
157
Art. 595. – (1) Colegiul Farmacitilor din România este format din toi farmacitii înscrii în colegiile teritoriale.
(2) Colegiul Farmacitilor din România are personalitate juridic, patrimoniu i buget propriu. Bugetul se formeaz din contribuia colegiilor teritoriale în cote stabilite de Consiliul naional. Patrimoniul poate fi folosit i în activiti productoare de venituri, în condiiile legii.
Art. 596. – Organele de conducere, la nivel naional, ale Colegiului Farmacitilor din
România, sunt: a) Adunarea general naional; b) Consiliul naional; c) Biroul executiv; d) preedintele.
Art. 597. – (1) Adunarea general naional este alctuit din preedinii colegiilor
teritoriale i reprezentani alei de adunrile generale locale prin vot direct i secret. (2) Norma de reprezentare în adunarea general este de 1/50 de membri. (3) Reprezentanii în adunarea general sunt alei pe o durat de 4 ani. (4) Proporional cu numrul de farmaciti înscrii în evidena colegiului teritorial se vor
alege 3 - 11 membri supleani.
Art. 598. – Adunarea general naional are urmtoarele atribuii: a) adopt Statutul Colegiului Farmacitilor din România, precum i Codul deontologic al
farmacistului; b) aprob modificarea acestora; c) aprob bugetul de venituri i cheltuieli i execuia celui pentru exerciiul financiar
expirat; d) alege, dintre membrii si, comisia de cenzori; e) adopt declaraii care s reflecte poziia Colegiului Farmacitilor din România cu privire
la aspecte de interes general în ceea ce privete profesia de farmacist ori statutul farmacistului în societate;
f) revoc din funcie membri alei, pentru abateri de la prevederile prezentei legi i respectiv ale Regulamentului de Organizare i Funcionare a Colegiului Farmacitilor din România care aduc prejudicii activitii organismului profesional.
Art. 599. – (1) Adunarea general naional adopt hotrâri în prezena a cel puin 2/3 din
numrul membrilor si, cu majoritate simpl de voturi. (2) Dac la prima convocare nu se realizeaz condiia de cvorum, dup dou sptmâni se
va organiza o alt edin, cu aceeai ordine de zi, care va putea adopta hotrâri, indiferent de numrul membrilor prezeni, cu excepia situaiilor prevzute la art. 598 lit. a) i b), pentru care este necesar condiia de cvorum prevzut de lege.
(3) Adunarea general naional se întrunete în edin ordinar în primul trimestru al anului în curs.
Art. 600. – Adunarea general naional este condus de ctre Preedintele Colegiului
Farmacitilor din România.
158
Art. 601. – (1) Consiliul naional al Colegiului Farmacitilor din România este alctuit din preedinii colegiilor teritoriale, 3 reprezentani ai Colegiului Farmacitilor din Bucureti, respectiv preedintele i 2 vicepreedini, un reprezentant numit de Ministerul Sntii Publice ca autoritate de stat i câte un reprezentant al farmacitilor din fiecare minister ori instituie central cu reea sanitar proprie. Consiliul naional al Colegiului Farmacitilor din România poate fi asistat, cu rol consultativ, de ctre un reprezentant al Academiei de tiine Medicale, Ministerului Muncii, Solidaritii Sociale i Familiei, Ministerului Justiiei.
(2) Cheltuielile de deplasare i diurna reprezentanilor în Consiliul naional al Colegiului Farmacitilor din România vor fi suportate de ctre colegiile teritoriale ai cror reprezentani sunt.
(3) Consiliul naional al Colegiului Farmacitilor din România se întrunete legal în prezena a cel puin 2/3 din numrul reprezentanilor prevzui la alin. (1).
Art. 602. – Consiliul naional lucreaz în prezena a 2/3 din numrul membrilor cu drept de
vot i decide cu o majoritate absolut de voturi, cu excepia deciziilor referitoare la cotizaie, pentru care sunt necesare voturile favorabile a 2/3 din numrul total al membrilor.
Art. 603. – Deciziile Consiliului naional al Colegiului Farmacitilor din România sunt
obligatorii pentru colegiile teritoriale i pentru toi farmacitii care practic profesia de farmacist în România.
Art. 604. – Atribuiile Consiliului naional sunt urmtoarele: a) elaboreaz Statutul Colegiului Farmacitilor din România, precum i proiectele de
modificare a acestuia; b) elaboreaz Codul deontologic al farmacistului, precum i proiectele de modificare a
acestuia; c) colaboreaz cu Ministerul Sntii Publice la elaborarea Nomenclatorului de specialiti
medicale, medico-dentare i farmaceutice pentru reeaua de asisten medical; d) colaboreaz cu Ministerul Sntii Publice la elaborarea tematicilor, metodologiilor,
concursurilor i examenelor pentru farmaciti; e) stabilete sistemul de credite de educaie continu, pe baza cruia se evalueaz activitatea
de perfecionare profesional a farmacitilor; f) colaboreaz cu Ministerul Sntii Publice la elaborarea normelor privind exercitarea
profesiei de farmacist pe teritoriul României; g) colaboreaz cu Ministerul Sntii Publice i Ministerul Educaiei i Cercetrii la
elaborarea strategiei i programelor privind dezvoltarea învmântului farmaceutic; h) fixeaz cotizaia care trebuie pltit obligatoriu de ctre fiecare farmacist consiliului
judeean sau al municipiului Bucureti, stabilind partea din aceast cotizaie care trebuie virat ctre Consiliul naional al Colegiului Farmacitilor din România;
i) gestioneaz bunurile Colegiului Farmacitilor din România i poate s creeze i s subvenioneze aciuni interesând profesiunea, aciuni de întrajutorare sau de sponsorizare;
j) soluioneaz, prin comisiile de specialitate ale Colegiului Farmacitilor din România, în termen de 30 de zile de la înregistrare, contestaiile formulate împotriva deciziilor date de consiliile judeene, respectiv al municipiului Bucureti, în conformitate cu regulamentele proprii;
k) alege, dintre membrii si, Biroul executiv al Colegiului Farmacitilor din România; l) propune Adunrii generale naionale proiectul privind bugetul de venituri i cheltuieli al
Colegiului Farmacitilor din România; m) alege, dintre membrii si, pe cei care vor forma comisiile de lucru; n) stabilete indemnizaiile membrilor biroului executiv i indemnizaia de edin a
membrilor Comisiei superioare de disciplin;
159
o) avizeaz reînscrierea farmacitilor care au pierdut calitatea de membru al Colegiului Farmacitilor din România, conform Codului deontologic al farmacistului.
Art. 605. – (1) Consiliul naional stabilete, în domeniul su de competen, strategia i
planul anual de control i supraveghere a modului de exercitare a profesiei de farmacist, precum i a condiiilor în care se desfoar aceasta.
(2) Reprezentanii Colegiului Farmacitilor din România, anume desemnai, au dreptul de a desfura activiti de control i supraveghere privind modul de exercitare a profesiei de farmacist în toate unitile farmaceutice din România.
Art. 606. – Biroul executiv al Colegiului Farmacitilor din România este format dintr-un
preedinte, 3 vicepreedini i un secretar general, alei în mod individual de ctre Consiliul naional dintre membrii si.
Art. 607. – Atribuiile Biroului executiv sunt urmtoarele: a) asigur activitatea permanent a Colegiului Farmacitilor din România între edinele
Consiliului naional; b) aprob angajarea de personal i asigur execuia bugetului Colegiului Farmacitilor din
România; naional;
c) întocmete raportul anual de activitate i gestiune, pe care îl supune aprobrii Consiliului d) accept donaiile, legatele i sponsorizrile fcute Colegiului Farmacitilor din România
i le face publice în presa de specialitate; e) execut hotrârile Adunrii generale naionale i ale Consiliului naional; f) elaboreaz i supune spre avizare Consiliului naional proiectul bugetului de venituri i
cheltuieli, pe baza bugetelor de venituri i cheltuieli ale colegiilor teritoriale; g) informeaz Consiliul naional cu privire la deciziile emise între edinele Consiliului; h) îndeplinete orice alte sarcini stabilite de ctre Consiliul naional.
Art. 608. – Biroul executiv coordoneaz activitatea comisiilor de lucru ale Consiliului
naional al Colegiului Farmacitilor din România.
Art. 609. – În exercitarea mandatului, membrii Biroului executiv, precum i membrii birourilor consiliilor colegiilor teritoriale vor primi o indemnizaie lunar, al crei cuantum va fi aprobat, dup caz, de Consiliul naional, respectiv consiliile colegiilor teritoriale.
Art. 610. – Preedintele Biroului executiv al Consiliului naional este preedintele
Colegiului Farmacitilor din România.
Art. 611. – Atribuiile preedintelui Colegiului Farmacitilor din România sunt urmtoarele: a) reprezint Colegiul Farmacitilor din România în relaiile cu persoanele fizice i juridice
din ar i din strintate; b) încheie contracte i convenii în numele Colegiului Farmacitilor din România, cu
aprobarea Biroului executiv; c) convoac i conduce edinele Adunrii generale, ale Consiliului naional; d) aduce la îndeplinire deciziile Biroului executiv, hotrârile Consiliului naional date în
sarcina sa i rezolv problemele i lucrrile curente; e) angajeaz personalul de specialitate i administrativ; f) îndeplinete orice alte sarcini încredinate de Consiliul naional ori de Biroul executiv.
160
Art. 612. – (1) Nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de conducere ale Colegiului Farmacitilor din România, atât la nivel naional, cât i teritorial, farmacitii care dein funcii de conducere în cadrul Ministerul Sntii Publice, respectiv al ministerelor i instituiilor cu reea sanitar proprie, al structurilor deconcentrate ale acestuia ori în cadrul Casei Naionale de Asigurri de Sntate, al caselor judeene de asigurri de sntate i a municpiului Bucureti, al patronatelor i sindicatelor profesionale, precum i orice fel de funcii de demnitate public.
(2) Farmacitii pentru care, pe timpul exercitrii mandatului de membru al organelor de conducere, a survenit situaia de incompatibilitate, pierd de drept mandatul încredinat, urmând ca locul rmas vacant s fie ocupat, dup caz, de primul membru aflat pe lista supleanilor sau prin organizarea unei noi alegeri.
(3) Numrul de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial i naional este de maxim doua, care pot fi i consecutive.
Seciunea a 6-a
Rspunderea disciplinar
Art. 613. – Farmacistul rspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor i regulamentelor profesionale, a Codului deontologic al farmacistului i a regulilor de bun practic profesional, a Statutului Colegiului Farmacitilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale Colegiului Farmacitilor din România, precum i pentru orice fapte svârite în legtur cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natur s prejudicieze onoarea i prestigiul profesiei sau ale Colegiului Farmacitilor din România.
Art. 614. – (1) În cazurile prevzute la art. 613, plângerea împotriva unui farmacist se
depune la colegiul al crui membru este. (2) Biroul consiliului, în baza anchetei disciplinare efectuate de ctre departamentul de
jurisdicie profesional, poate decide: a) respinge plângerea ca vdit nefondat; b) solicit completarea anchetei disciplinare; c) dispune trimiterea dosarului disciplinar la comisia de disciplin. (3) Împotriva deciziei de respingere a plângerii, persoana care a fcut plângerea poate
depune contestaie la colegiul a crui decizie se contest. Aceasta se soluioneaz de ctre Biroul executiv al Consiliul naional.
Art. 615. – (1) În cadrul fiecrui colegiu teritorial se organizeaz i funcioneaz o comisie
de disciplin, constituit din 3 membri, independent de conducerea colegiului, care judec abaterile disciplinare svârite de farmacitii cuprini în acel colegiu.
(2) În cadrul Colegiului Farmacitilor din România se organizeaz i funcioneaz Comisia superioar de disciplin.
(3) Procedura judecrii abaterilor este prevzut în Statutul Colegiului Farmacitilor din România, cu respectarea principiului egalitii, a dreptului de aprare, precum i a principiului contradictorialitii.
Art. 616. – (1) Membrii comisiilor de disciplin de la nivelul colegiului teritorial sunt alei
de ctre adunarea general judeean, respectiv cea a municipiului Bucureti, iar membrii Comisiei superioare de disciplin vor fi alei de ctre Adunarea general naional.
(2) Membrii comisiilor de disciplin vor fi alei din rândul farmacitilor cu o vechime de peste 7 ani în profesie i care nu au avut abateri disciplinare în ultimii 5 ani.
161
(3) Funcia de membru al comisiei de disciplin este incompatibil cu orice alt funcie în
cadrul Colegiului Farmacitilor din România. (4) Durata mandatului membrilor comisiilor de disciplin este de 4 ani. (5) Unul dintre membrii comisiilor de disciplin este desemnat de autoritile de sntate
public, la nivel teritorial, i de ctre Ministerul Sntii Publice, la nivelul Comisiei superioare de disciplin.
(6) Calitatea de membru al comisiilor de disciplin înceteaz prin deces, demisie, pierderea calitii de membru al Colegiului Farmacitilor din România ori prin numirea unui alt reprezentant în cazul membrilor desemnai de ctre Ministerul Sntii Publice sau direcia de sntate public.
Art. 617. – (1) Membrii comisiilor de disciplin se aleg prin vot secret i pe baza
candidaturilor depuse. (2) La nivel teritorial se va alege un numr de 3 membri, iar la nivel naional 5 membri. (3) Membrii comisiilor de disciplin îi vor alege un preedinte, care conduce activitatea
administrativ a comisiilor de disciplin. (4) Preedintele comisiei de disciplin prezint adunrii generale raportul anual al activitii
comisiei de disciplin.
Art. 618. – (1) Sanciunile disciplinare sunt: a) mustrare; b) avertisment; c) vot de blam; d) suspendarea calitii de membru al Colegiului Farmacitilor din România pe o perioad
determinat, de la o lun la un an; e) retragerea calitii de membru al Colegiului Farmacitilor din România. (2) Retragerea calitii de membru al Colegiului Farmacitilor din România opereaz
de drept pe durata stabilit de instana de judecat prin hotrâre definitiv a instanei judectoreti, cu privire la interzicerea exercitrii profesiei.
(3) La sanciunile prevzute la alin. (1) se poate prevedea, dup caz, obligarea celui sancionat la efectuarea unor cursuri de perfecionare sau de educaie farmaceutic ori alte forme de pregtire profesional.
Art. 619. – (1) Decizia Comisiei de disciplin se comunic farmacistului cercetat
disciplinar, persoanei care a fcut sesizarea, Ministerul Sntii Publice, Biroului executiv al Colegiului Farmacitilor din România i persoanei cu care farmacistul sancionat are încheiat contractul de munc.
(2) În termen de 15 zile de la comunicare, persoanele i autoritile prevzute la alin. (1) pot contesta la Comisia superioar de disciplin decizia pronunat.
Art. 620. – (1) Aciunea disciplinar poate fi pornit în termen de cel mult 6 luni de la data
svâririi faptei sau data lurii la cunotin. (2) Consecinele executrii aplicrii sanciunilor prevzute la art. 618 alin. (1) lit. a) - c)
se radiaz în termen de 6 luni de la data executrii lor, iar cea prevzut la art. 618 alin. (1) lit. d), în termen de un an de la data expirrii perioadei de suspendare.
(3) În cazul aplicrii sanciunii prevzute la art. 618 alin. (1) lit. e), farmacistul poate face o nou cerere de redobândire a calitii de membru al colegiului dup expirarea perioadei stabilite de instana judectoreasc prin hotrâre penal definitiv, prin care s-a dispus interdicia exercitrii profesiei, sau dup 2 ani de la data aplicrii sanciunii de ctre comisia de disciplin. Redobândirea calitii de membru al Colegiului Farmacitilor din România se face în condiiile legii.
162
(4) În situaia în care, prin decizia comisiei de disciplin, au fost dispuse i msurile prevzute la art. 618 alin. (3), radierea sanciunii se va face numai dup prezentarea dovezii aducerii la îndeplinire a msurii dispuse de comisia de disciplin.
(5) Repetarea unei abateri disciplinare pân la radierea sanciunii aplicate constituie circumstan agravant care va fi avut în vedere la aplicarea unei noi sanciuni.
Art. 621. – (1) Ancheta disciplinar se exercit prin persoane desemnate de ctre biroul
consiliului teritorial sau, dup caz, de ctre Biroul executiv al Colegiului Farmacitilor din România. (2) Unitile sanitare sau farmaceutice au obligaia de a pune la dispoziie comisiilor de
disciplin sau persoanelor desemnate cu investigarea abaterii disciplinare documentele profesionale solicitate, precum i orice alte date i informaii necesare soluionrii cauzei.
Art. 622. – Decizia pronunat de Comisia superioar de disciplin, precum i cea
pronunat de Consiliul naional pot fi contestate la secia de contencios administrativ a tribunalului în a crui circumscripie îi desfoar activitatea farmacistul sancionat, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Seciunea a 7-a
Venituri i cheltuieli
Art. 623. – Veniturile Colegiului Farmacitilor din România se constituie din: a) taxa de înscriere; b) cotizaii lunare ale membrilor; c) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice i juridice; d) donaii i sponsorizri de la persoane fizice i juridice; e) legate; f) drepturi editoriale; g) încasri din vânzarea publicaiilor proprii; h) fonduri rezultate din manifestrile culturale i tiinifice; i) organizarea de cursuri de educaie profesional continu; j) alte surse.
Art. 624. – (1) Cotizaiile datorate i nepltite în termenul fixat de ctre consiliul teritorial
de ctre membrii Colegiului Farmacitilor din România determin plata unor penaliti de întârziere în cuantumul prevzut de dispoziiile legale aplicabile instituiilor publice.
(2) Aceeai msur se va aplica i colegiilor teritoriale care nu vars partea de cotizaie stabilit de ctre Consiliul naional.
Art. 625. – (1) Neplata cotizaiei datorate de membrii Colegiului Farmacitilor din România
pe o perioad de 3 luni i dup atenionarea scris a consiliului local se sancioneaz cu suspendarea calitii de membru al Colegiului, pân la plata cotizaiei datorate.
(2) Sanciunea se aplic de ctre comisia local de disciplin, la sesizarea comisiei administrative i financiar-contabile a colegiului teritorial.
Art. 626. – Pentru serviciile prestate persoanelor care nu sunt membre ale Colegiului
Farmacitilor din România, tarifele se stabilesc, dup caz, de ctre Consiliul naional, respectiv consiliul colegiului teritorial.
163
Art. 627. – (1) Cuantumul cotizaiei de membru al Colegiului Farmacitilor din România, precum i partea din aceasta care trebuie vrsat ctre forurile naionale se stabilesc de ctre Consiliul naional al Colegiului Farmacitilor din România.
(2) Partea din cotizaie aferent funcionrii structurii naionale va fi virat pân cel mai târziu la sfâritul lunii urmtoare aceleia pentru care a fost perceput cotizaia.
Art. 628. – (1) Partea de cotizaie datorat Colegiului Farmacitilor din România de ctre
consiliile colegiilor teritoriale se va vira ctre acesta înaintea altor pli. (2) Obligaia urmririi i efecturii vrsrii cotei aferente Colegiului Farmacitilor din
România revine preedintelui consiliului colegiului teritorial.
Art. 629. – Veniturile pot fi utilizate pentru cheltuieli cu organizarea i funcionarea, cheltuieli de personal, cheltuieli materiale i servicii, cheltuieli de capital, perfecionarea pregtirii profesionale, acordarea de burse prin concurs farmacitilor, întrajutorarea farmacitilor cu venituri mici, crearea de instituii cu scop filantropic i tiinific, alte cheltuieli aprobate, dup caz, de consiliul colegiului teritorial, respectiv de Consiliul naional.
CAPITOLUL IV
Rolul, atribuiile si drepturile autoritii de stat
Art. 630. – Ministerul Sntii Publice, în calitate de autoritate de stat, urmrete ca activitatea Colegiului Farmacitilor din România s se desfoare în condiiile legii.
Art. 631. – Reprezentantul autoritii de stat cu rangul de secretar de stat în Ministerul
Sntii Publice este membru al Consiliului naional al Colegiului Farmacitilor din România i este numit prin Ordin al Ministrului Sntii Publice.
Art. 632. – În cazul în care reprezentantul autoritii de stat constat c nu sunt respectate
prevederile legale, acesta sesizeaz organele de conducere ale Colegiului Farmacitilor din România. În termen de 15 zile de la efectuarea demersului, acestea adopt msurile necesare de încadrare în normele în vigoare i informeaz Ministerul Sntii Publice în acest sens.
Art. 633. – În cazul nerespectrii prevederilor art.632, Ministerul Sntii Publice se
adreseaz instanelor judectoreti competente.
CAPITOLUL V Dispoziii tranzitorii i finale
Art. 634. – Practicarea profesiei de farmacist de o persoan care nu are aceast calitate
constituie infraciune i se pedepsete conform Codului penal.
Art. 635. – În vederea facilitrii accesului la exercitarea profesiei de farmacist pe teritoriul României, Ministerul Sntii Publice, în colaborare cu Colegiul Farmacitilor din România, recunoate calificrile de farmacist, dobândite în conformitate cu normele Uniunii Europene într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat aparinând Spaiului Economic European sau în Confederaia Elveian, de ctre cetenii acestor state, iar încadrarea în munc se face conform legii.
Art. 636. – (1) Normele privind recunoaterea diplomelor, certificatelor i titlurilor de
farmacist eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparinând Spaiului Economic
164 European i de Confederaia Elveian cetenilor acestora se elaboreaz de ctre Ministerul Sntii Publice, în colaborare cu Colegiul Farmacitilor din România, i se aprob prin hotrâre a Guvernului.
(2) Nomenclatorul de specialiti medicale, medico-dentare i farmaceutice pentru reeaua de asisten medical se elaboreaz de ctre Ministerul Sntii Publice i se aprob prin Ordin al Ministrului Sntii Publice.
(3) Normele privind întocmirea, emiterea i utilizarea dovezilor de onorabilitate si moralitate profesional a farmacitilor se elaboreaz în colaborare, de ctre autoritile competente române definite de prezenta lege i se aprob prin hotrâre a Guvernului.
Art. 637. – (1) Atribuiile Colegiului Farmacitilor din România nu pot fi exercitate de nici
o alt asociaie profesional. (2) Colegiului Farmacitilor din România nu se poate substitui organizaiilor patronale sau
sindicale i în îndeplinirea atribuiilor sale nu poate face uz de prerogativele acestora prevzute de lege. (3) Membr i Colegiului Farmacitilor din România pot face parte i din alte asociaii
profesionale.
Art. 638. – Codul deontologic al farmacistului, cu modificrile i completrile ulterioare, precum i deciziile Consiliului naional care privesc organizarea i funcionarea Colegiului Farmacitilor din România se public în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 639. – Pe durata exercitrii profesiei în regim salarial sau i independent, farmacistul
este obligat s încheie o asigurare de rspundere civil pentru greeli în activitatea profesionala i s întiineze colegiul teritorial al crui membru este.
Art. 640. – (1) Farmacitii care ocup funcii publice în cadrul aparatului central al
Ministerului Sntii Publice, în cadrul autoritilor de sntate public judeene i a municipiului Bucureti, în cadrul Casei Naionale de Asigurri de Sntate i respectiv în cadrul caselor de asigurri de sntate judeene i a municipiului Bucureti, pot desfura în afara programului normal de lucru, în condiiile legii, activiti profesionale, potrivit calificrii pe care o dein exclusiv în uniti sanitare sau farmaceutice private.
(2) Farmacitilor prevzui la alin. (1) li se aplic în mod corespunztor prevederile art. 35 alin. (1) i alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu modificrile i completrile ulterioare, precum i reglementrile privind salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar.
Art. 641. – (1) La data intrrii în vigoare a prezentului titlu, se abrog Legea nr. 305/2004
privind exercitarea profesiei de farmacist, precum i organizarea i funcionarea Colegiului Farmacitilor din România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 30 iunie 2004.
(2) Prezentul titlu transpune integral prevederile referitoare la exerciiul profesiei de farmacist cuprinse în urmtoarele acte normative ale Uniunii Europene:
a) Art. 11 al Regulamentului Consiliului nr. 1612/68CEE din 15 octombrie 1968 privind libera circulaie a lucrtorilor în interiorul Comunitii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitilor Europene (JOCE) nr. L 257 din 19 octombrie 1968;
b) Directiva Consiliului nr. 85/432CEE din 16 septembrie 1985 pentru coordonarea dispoziiilor legislative, regulamentare i administrative privind anumite activiti din domeniul farmaceutic, cu modificrile i completrile ulterioare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitilor Europene (JOCE) nr. L 253 din 24 septembrie 1985, p. 34;
c) Directiva Consiliului nr. 85/433CEE din 16 septembrie 1985 privind recunoaterea reciproc a diplomelor, certificatelor i a altor titluri de farmacist, inclusiv msuri pentru facilitarea
165 exercitrii efective a dreptului de stabilire privind anumite activiti în domeniul farmaceutic, cu modificrile i completrile ulterioare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitilor Europene (JOCE) nr. L 253 din 24 septembrie 1985, p. 37;
d) Directiva Consiliului 2003/109CEE din 25 noiembrie 2003 privind statutul cetenilor din statele tere care sunt rezideni pe termen lung, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitilor Europene (JOCE) nr. L 16 din 23 ianuarie 2004;

Recommended