Post on 02-Jan-2020
transcript
RR\1095366RO.doc PE573.179v01-00
RO Unită în diversitate RO
Parlamentul European 2014-2019
Document de ședință
A8-0178/2016
18.5.2016
*** RECOMANDARE
referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind încheierea, în numele
Uniunii Europene, a acordului între Uniunea Europeană și Republica Columbia
privind exonerarea de obligația de a deține viză de scurtă ședere
(12095/2015 – C8-0390/2015– 2015/0201(NLE))
Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne
Raportoare: Mariya Gabriel
PE573.179v01-00 2/13 RR\1095366RO.doc
RO
PR_NLE-AP_Agreement
Legenda simbolurilor utilizate
* Procedura de consultare
*** Procedura de aprobare
***I Procedura legislativă ordinară (prima lectură)
***II Procedura legislativă ordinară (a doua lectură)
***III Procedura legislativă ordinară (a treia lectură)
(Procedura indicată se bazează pe temeiul juridic propus în proiectul de act.)
RR\1095366RO.doc 3/13 PE573.179v01-00
RO
CUPRINS
Pagina
PROIECT DE REZOLUȚIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ............. 5
JUSTIFICARE SUCCINTĂ ...................................................................................................... 6
ANEXĂ: SCRISOAREA COMISIEI PENTRU AFACERI JURIDICE ................................. 10
REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ ÎN FOND .................... 12
VOTUL FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ ÎN FOND ......... 13
PE573.179v01-00 4/13 RR\1095366RO.doc
RO
RR\1095366RO.doc 5/13 PE573.179v01-00
RO
PROIECT DE REZOLUȚIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN
referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind încheierea, în numele Uniunii
Europene, a acordului între Uniunea Europeană și Republica Columbia privind
exonerarea de obligația de a deține viză de scurtă ședere
(12095/2015 – C8-0390/2015 – 2015/0201(NLE))
(Procedura de aprobare)
Parlamentul European,
– având în vedere proiectul de decizie a Consiliului (12095/2015),
– având în vedere proiectul de acord între Uniunea Europeană și Republica Columbia
privind exonerarea de obligația de a deține viză de scurtă ședere (12094/2015),
– având în vedere cererea de aprobare prezentată de Consiliu în conformitate cu
articolul 77 alineatul (2) litera (a) și articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera
(a) punctul (v) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (C8-0390/2015),
– având în vedere articolul 99 alineatul (1) primul și al treilea paragraf și alineatul (2),
precum și articolul 108 alineatul (7) din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere recomandarea Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne
(A8-0178/2016),
1. aprobă încheierea acordului;
2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite poziția Parlamentului Consiliului și
Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre și Republicii
Columbia.
PE573.179v01-00 6/13 RR\1095366RO.doc
RO
JUSTIFICARE SUCCINTĂ
Dispozițiile generale ale acordului
În contextul modificării Regulamentului (CE) nr. 539/2001 prin Regulamentul nr. 509/2014 al
Parlamentului European și al Consiliului, Republica Columbia a fost deplasată la anexa II, în
care figurează lista țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de obligația de a deține viză
pentru trecerea frontierelor exterioare ale statelor membre. Regulamentul nr. 539/2001
modificat se aplică tuturor statelor membre, cu excepția Irlandei și a Regatului Unit.
Considerentul 5 din Regulamentul de modificare nr. 509/2014 prevedea necesitatea unei
evaluări a situației țării în ceea ce privește criteriile stabilite la articolul 1 din regulamentul
menționat, înainte de începerea negocierilor în vederea încheierii unor acorduri bilaterale
privind exonerarea de obligația de a deține viză între Uniune și Columbia. În octombrie 2014,
Comisia a adoptat un raport1, însoțit de un document de lucru2, care analizează în detaliu
situația din Columbia pe baza acestor criterii și evaluează, de asemenea, scenariile de risc care
pot rezulta în urma liberalizării vizelor.
Având în vedere evaluarea globală pozitivă a Columbiei, Consiliul a adoptat, la 19 mai 2015,
o decizie prin care Comisia este autorizată să inițieze negocieri pentru încheierea acordului
bilateral între Uniunea Europeană și Republica Columbia. Negocierile au avut loc la 20 mai
2015, iar acordul a fost parafat de către negociatorii-șefi la 9 iunie 2015. O ceremonie oficială
a avut loc cu ocazia reuniunii la nivel înalt UE-CELAC din 10 iunie 2015. Semnarea
acordului a avut loc la 2 decembrie 2015, la Bruxelles. De la această dată, acordul se aplică în
mod provizoriu, în așteptarea aprobării Parlamentului European.
Acordul semnat stabilește posibilitatea de a călători fără viză pentru cetățenii Uniunii
Europene și resortisanții Columbiei în cazul călătoriilor pe teritoriul celeilalte părți
contractante pentru o perioadă maximă de 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de
zile. De exonerarea de obligația de a deține viză beneficiază toate categoriile de persoane
(titulari ai unui pașaport simplu, diplomatic, de serviciu/oficial sau special) care călătoresc,
indiferent din ce motiv, cu excepția exercitării unei activități remunerate.
**
Justificarea raportoarei
Acest acord de exonerare de obligația de a deține viză de scurtă ședere constituie o reușită în
ceea ce privește aprofundarea relațiilor dintre Uniunea Europeană și Republica Columbia,
precum și un mijloc suplimentar de consolidare a relațiilor economice și culturale și de
intensificare a dialogului politic pe diverse teme, inclusiv drepturile omului și libertățile
fundamentale. De asemenea, acordul va contribui la consolidarea coerenței regionale,
Columbia numărându-se printre puținele țări din America Latină ai căror resortisanți încă mai
au nevoie de viză, precum și, un aspect care nu trebuie neglijat, la apropierea dintre popoarele
europene și cetățenii columbieni.
1 COM(2014)0665 din 29.10.2014. 2 SWD(2014)0329.
RR\1095366RO.doc 7/13 PE573.179v01-00
RO
Columbia este al patrulea cel mai important partener economic din regiune al UE, cu un
volum al schimburilor comerciale de 11,884 miliarde EUR. UE este cel de al doilea partener
comercial al Columbiei. Comerțul exterior reprezintă aproximativ 20 % din PIB-ul UE.
Exonerarea de obligația de a deține viză va simplifica condițiile de călătorie pentru
antreprenori, va consolida legăturile economice dintre întreprinderi și va facilita investițiile.
Republica Columbia este una dintre cele mai dinamice și deschise economii din regiune.
Volumul schimburilor a înregistrat o creștere semnificativă (o creștere de + 20 % între 2009 și
2013 și de + 4 % în 2014), datorită volumului resurselor sale naturale și agricole, precum și
dezvoltării sectoarelor mineritului și hidrocarburilor, care atrag din ce în ce mai multe
investiții. În acest sens, acordul va permite consolidarea relațiilor dintre cele două părți și
impulsionarea schimburilor comerciale. În ceea ce privește fluxurile de turiști, numărul de
turiști columbieni în UE a crescut în ultimii ani (o creștere anuală de 5 %). Mai multe
întreprinderi europene au investit deja masiv în infrastructura hotelieră și turistică, în special
în regiunile din Santa Marta, Cartagena și San Andrés, și liberalizarea vizelor ar putea
contribui la sporirea în și mai mare măsură a fluxurilor turistice între cele două părți, precum
și a investițiilor în turism.
În ceea ce privește situația politică și instituțională, Republica Columbia este una dintre cele
mai vechi democrații oficiale ale continentului, regimul fiind relativ stabil. Dialogul politic
între Uniunea Europeană și Columbia este reglementat prin Declarația de la Roma din 1996,
precum și printr-un memorandum de înțelegere semnat în 2009 și este consolidat și
instituționalizat prin Acordul privind dialogul politic și cooperarea, încheiat între UE și țările
din Comunitatea Andină. Ca urmare a conflictului intern prelungit cu grupările de gherilă
FARC, situația drepturilor omului în Columbia este monitorizată îndeaproape de către
Uniunea Europeană în cadrul dialogului instituțional privind drepturile omului din 2008. S-au
înregistrat unele progrese, în special prin punerea în aplicare a legii privind victimele și
retrocedarea terenurilor din iunie 2011 și mulțumită negocierilor de pace dintre guvern și
FARC, care au avut loc la Havana din noiembrie 2012 și care ar putea duce în curând la
încheierea unui acord de pace final. Acordul privind liberalizarea vizelor va facilita
continuarea cooperării în domeniul drepturilor omului și a unui dialog politic echilibrat,
regulat și aprofundat pe teme mai specifice, cum ar fi impunitatea, apărătorii drepturilor
omului, securitatea femeilor și copiilor în conflictele armate, aspecte care au prioritate pentru
UE.
În ceea ce privește mobilitatea, datele privind refuzurile de intrare, reținerile și returnările
arată că, în ultimii ani, Columbia prezenta anumite riscuri legate de migrația neregulamentară.
Cu toate acestea, este clar că situația s-a îmbunătățit în mod considerabil. În 2014, marii
majorități a solicitanților de viză Schengen li s-a acordat o viză de scurtă ședere, rata de refuz
a vizelor fiind de 4,3 % în 2014. Rata de refuz a scăzut cu mai mult de jumătate între 2010 și
2014. În plus, 69,3 % dintre solicitanți au obținut în 2014, în comparație cu 40,9 % în 2013,
vize cu intrări multiple, ceea ce indică o creștere a încrederii statelor membre cu privire la
aceștia. Rata de returnare s-a îmbunătățit de asemenea în mod semnificativ din 2010.
Raportoarea subliniază importanța consolidării cooperării între UE și Columbia privind
migrația neregulamentară în cadrul prezentului acord.
De altfel, acordul cuprinde o declarație comună referitoare la cooperarea privind migrația
neregulamentară în care UE și Columbia își reiterează angajamentul în ceea ce privește
readmisia propriilor migranți în situație neregulamentară.
PE573.179v01-00 8/13 RR\1095366RO.doc
RO
Columbia poate deveni, de asemenea, un partener-cheie în domeniul securității și al luptei
împotriva criminalității organizate, în special a traficului de droguri, ceea ce poate reprezenta
un aspect important al cooperării. Semnarea unui acord de cooperare strategică cu Oficiul
European de Poliție (Europol) este un important pas înainte în consolidarea cooperării dintre
Uniunea Europeană și Columbia în ceea ce privește combaterea criminalității organizate și
indică voința de a continua cooperarea în acest domeniu. Toate acestea sunt provocări cu care
Uniunea Europeană și Republica Columbia se confruntă deopotrivă și care justifică
importanța și necesitatea consolidării cooperării printr-un acord privind exonerarea de la
obligația de a deține viză de scurtă ședere.
Punerea în aplicare și măsurile luate în urma acordului
În privința punerii în aplicare și a măsurilor luate în urma acordului, raportoarea invită
Comisia Europeană să observe eventualele evoluții legate de criteriile care au condus, inițial,
la mutarea din anexa I în anexa II a Regulamentului (UE) nr. 509/2014. Printre aceste criterii
se numără nu numai imigrația clandestină, ordinea publică și securitatea, ci și relațiile externe
ale Uniunii cu țările terțe în cauză, inclusiv – în special – considerentele legate de respectarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În afară de aceasta, raportoarea invită Comisia Europeană și autoritățile din Columbia să
vegheze la deplina reciprocitate a exonerării de obligația de a deține viză, care trebuie să
permită egalitatea de tratament a tuturor cetățenilor, în special a tuturor cetățenilor Uniunii.
Raportoarea atrage atenția asupra faptului că în cadrul Comitetului mixt de gestionare a
acordului (articolul 6), Uniunea Europeană este reprezentată doar de Comisia Europeană. În
calitate de instituție aleasă direct de cetățenii europeni și de apărător al democrației,
drepturilor omului și principiilor fundamentale ale Uniunii Europene, Parlamentul European
ar putea fi implicat în activitatea Comitetului mixt. Raportoarea Parlamentului European
încurajează din nou Comisia Europeană să revizuiască componența comitetelor mixte de
gestionare a viitoarelor acorduri.
De asemenea, raportoarea își pune întrebări în legătură cu practica semnării unor acorduri de
exonerare de la obligația de a deține viză și a punerii acestora în aplicare cu titlu provizoriu
înainte de a fi aprobate de Parlamentul European. Raportoarea remarcă faptul că această
practică tinde să reducă marja de manevră a Parlamentului European și că ea este cu atât mai
problematică cu cât Parlamentul nu a fost informat la timp cu privire la progresul negocierilor
bilaterale.
**
Dispoziții speciale
În cuprinsul considerentelor din acordul încheiat se ține cont de situația specială a Regatului
Unit și Irlandei. Regatul Unit și Irlanda nu participă, prin urmare, la acordul încheiat și nu
intră sub incidența dispozițiilor acestuia.
Asocierea strictă a Norvegiei, Islandei, Elveției și Liechtensteinului la punerea în aplicare și
dezvoltarea acquis-ului Schengen este, de asemenea, evocată într-o declarație comună,
anexată la acord. Declarația încurajează autoritățile acestor țări să încheie cât mai curând cu
Republica Columbia acorduri bilaterale de exonerare de obligația de a deține viză de scurtă
RR\1095366RO.doc 9/13 PE573.179v01-00
RO
ședere în condiții analoage celor din prezentul acord.
Acordul cuprinde dispoziții privind aplicarea sa teritorială: în ceea ce privește Franța și
Regatul Țărilor de Jos, dispozițiile acordului nu se aplică decât teritoriilor europene ale
acestor două state membre.
**
În fine, raportoarea le recomandă membrilor Comisiei parlamentare pentru libertăți civile,
justiție și afaceri interne să sprijine raportul de față, iar Parlamentului European să-l aprobe.
PE573.179v01-00 10/13 RR\1095366RO.doc
RO
ANEXĂ: SCRISOAREA COMISIEI PENTRU AFACERI JURIDICE
Ref.: D(2016)11292
Dlui Claude MORAES
Președintele Comisiei pentru libertăți civile,
justiție și afaceri interne (LIBE)
Stimate domnule Moraes,
Coordonatorii Comisiei pentru afaceri externe au decis, la 1 februarie, să solicite avizul
comisiei cu privire la Decizia Consiliului privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a
Acordului între Uniunea Europeană și Republica Columbia privind exonerarea de obligația de
a deține viză de scurtă ședere (2015/0201(NLE)), sub forma unei scrisori din partea
președintelui.
Comisia pentru afaceri externe sprijină încheierea acordului de ridicare a obligativității
vizelor, acesta fiind un element important în eforturile noastre de a aprofunda relațiile dintre
UE și Columbia. Columbia este un partener major în America Latină și o țară care a
înregistrat ameliorări semnificative a situației economice, sociale și de securitate. Actualele
negocieri de pace dintre guvernul Columbiei și gherilele FARC promit să pună capăt acestui
conflict civil care durează de decenii, fiind cel mai îndelungat din regiune. UE și-a declarat
sprijinul total pentru procesul de pace și este dispusă să ofere o asistență substanțială în faza
post-conflict. Acordul privind programul de eliminare a vizelor ar putea, de asemenea, să
ajute Columbia prin promovarea relațiilor interpersonale între cetățenii din cele două teritorii.
Cu toate acestea, este esențial ca Parlamentul să se asigure că grupările criminale organizate
nu vor profita de acest acord, având în vedere potențialele efecte negative asupra securității
Europei și a Columbiei. În raportul său privind îndeplinirea de către Columbia a criteriilor
relevante (COM(2014)665), Comisia subliniază că aceste grupări ar putea profita de
exonerarea de obligația de a deține viză, de exemplu folosindu-se în mai mare măsură de
transportatorii de droguri și bani. În plus, există riscul intensificării traficului cu ființe umane.
Comisia ar trebui să monitorizeze îndeaproape situația și să informeze Parlamentul cu privire
la efectele acordului de ridicare a vizelor asupra activităților grupărilor criminale. În plus,
Parlamentul European ar trebui să insiste asupra necesității de a consolida cooperarea dintre
UE și autoritățile columbiene în lupta împotriva criminalității organizate, inclusiv în cadrul
acordului operațional dintre Europol și Republica Columbia.
./..
RR\1095366RO.doc 11/13 PE573.179v01-00
RO
Considerăm că ar fi oportun ca aceste preocupări să fie exprimate în poziția Parlamentul cu
privire la această chestiune, pledând totodată pentru aprobarea acordului și pentru relații mai
strânse cu Columbia.
Cu deosebită considerație,
Elmar Brok
PE573.179v01-00 12/13 RR\1095366RO.doc
RO
REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ ÎN FOND
Data adoptării 9.5.2016
Rezultatul votului final +:
–:
0:
44
4
0
Membri titulari prezenți la votul final Caterina Chinnici, Agustín Díaz de Mera García Consuegra, Frank
Engel, Cornelia Ernst, Mariya Gabriel, Kinga Gál, Jussi Halla-aho,
Monika Hohlmeier, Sylvia-Yvonne Kaufmann, Timothy Kirkhope,
Barbara Kudrycka, Cécile Kashetu Kyenge, Marju Lauristin, Monica
Macovei, Roberta Metsola, Péter Niedermüller, Soraya Post, Birgit
Sippel, Branislav Škripek, Csaba Sógor, Helga Stevens, Bodil Valero,
Harald Vilimsky, Beatrix von Storch, Josef Weidenholzer, Cecilia
Wikström, Kristina Winberg, Tomáš Zdechovský
Membri supleanți prezenți la votul final Janice Atkinson, Pál Csáky, Gérard Deprez, Petr Ježek, Teresa Jiménez-
Becerril Barrio, Ska Keller, Miltiadis Kyrkos, Jean Lambert, Gilles
Lebreton, Jeroen Lenaers, Nuno Melo, Maite Pagazaurtundúa Ruiz,
Morten Helveg Petersen, Petri Sarvamaa, Barbara Spinelli, Josep-Maria
Terricabras, Róża Gräfin von Thun und Hohenstein, Axel Voss, Josef
Weidenholzer
Membri supleanți (articolul 200 alineatul
(2)) prezenți la votul final
Karl-Heinz Florenz, Georgi Pirinski
RR\1095366RO.doc 13/13 PE573.179v01-00
RO
VOTUL FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ ÎN FOND
44 +
ALDE Gérard Deprez, Petr Ježek, Maite Pagazaurtundúa Ruiz, Morten Helveg Petersen, Cecilia Wikström
ECR Jussi Halla-aho, Timothy Kirkhope, Monica Macovei, Branislav Škripek, Helga Stevens
EFDD Von Storch
GUE/NGL Cornelia Ernst, Barbara Spinelli
PPE Pál Csáky, Agustín Díaz de Mera García Consuegra, Frank Engel, Karl-Heinz Florenz, Mariya Gabriel, Kinga
Gál, Monika Hohlmeier, Teresa Jiménez-Becerril Barrio, Barbara Kudrycka, Jeroen Lenaers, Nuno Melo, Roberta Metsola, Petri Sarvamaa, Csaba Sógor, Róża Gräfin von Thun und Hohenstein, Axel Voss, Tomáš
Zdechovský
S&D Caterina Chinnici, Sylvia-Yvonne Kaufmann, Cécile Kashetu Kyenge, Miltiadis Kyrkos, Marju Lauristin, Péter Niedermüller, Georgi Pirinski, Soraya Post, Birgit Sippel, Josef Weidenholzer
Verts/ALE Ska Keller, Jean Lambert, Josep-Maria Terricabras, Bodil Valero
4 -
EFDD Kristina Winberg
ENF Janice Atkinson, Gilles Lebreton, Harald Vilimsky
0 0
Legenda simbolurilor utilizate:
+ : pentru
- : împotrivă
0 : abțineri