Post on 20-Aug-2015
transcript
un program creat și susținut de Evolutivtrainer: Letiția LUCESCU
Managementul conflictelor
Copyright Evolutiv Consultants Network, 2013www.evolutivconsultants.ro, facebook.com/EVOLUTIV
MANAGEMENT & SOFT SKILLS
tu câte motive ai să participi?
Ședințele la care participi
degenerează adesea în epuizante
discuții în contradictoriu;
scopul întâlnirii devine secundar
sau e uitat cu totul
1. 2.În echipa ta există
cel puțin o persoană pe care ceilalți o
consideră “conflictuală” /
“dificilă” și pe care colegii preferă să o
evite
3.Atunci când
alcătuiești echipe de lucru te vezi pus în situația de a alege
între un coleg și altul pentru că ai
constatat că cei doi nu pot lucra
împreună
4.Starea generală de spirit e tensionată,
între colegi izbucnesc certuri
din motive de nimic care subminează productivitatea și spiritul de echipă
5.Rolul de “judecător
de pace” te extenuează: ceilalți
s-au obișnuit să-ți spună ție ce-i
nemulțumește, în loc să-și rezolve
neînțelegerile discutând între ei
6.Înțelegi că e inerent să existe conflicte în
echipă și vrei să înveți să le
gestionezi încă din faza incipientă,
înainte ca acestea să devină
ireconciliabile
7.
?
Managementul conflictelor
PUTEREA VALORILOR: În adâncul oricărei întreprinderi umane trăiesc, fie că sunt formulate explicit sau nu, valorile. Simple, tăcute și de-la-sine-înțelese în epoci de armonie și prosperitate, valorile își arată adevărata forță în momentele de confuzie, de cumpănă, de răscruce. Noi, oamenii Evolutiv, le-am pus la temelia drumului nostru împreună. Valorile ne sunt busolă, mentor, crez.
argument
Să-și asume responsabilitatea de
“contributor” la conflicte și să-și
modeleze propriile așteptări, percepții,
prejudecăți, comportamente și
credințe
1. 2.Să înțeleagă
impactul pe care stările conflictuale îl au în organizație și
asupra productivității și
rezultatelor unei echipe
3.Să alcătuiască harta
conflictelor din organizația în care
lucrează
4.Să identifice un
potențial conflict încă din stare
latentă și să intervină înainte de
declanșarea acestuia
5.Să descrie tipurile
de conflict, să le înțeleagă și să ia
măsuri pentru a le împiedica să se
cronicizeze
6.Să cunoască
diverse tehnici de soluționare a
conflictelor și să formuleze strategii
de gestionare a acestora
7.Să contribuie, prin
propriul comportament, la
construcția unor relații bazate pe
comunicare deschisă și
încredere
Ne e greu să definim cu precizie conflictul, dar îl recunoaștem fără greș. Aproape în fiecare zi suntem martori - sau participanți - la conflicte iar impactul acestora asupra relațiilor noastre, fie ele personale sau profesionale, e profund disruptiv. Ne dorim o lume armonioasă, fără conflicte: așa ne-am putea dirija energia spre lucruri folositoare, în loc s-o irosim în epuizante situații conflictuale.
Conflictul, însă, ține de sfera normalității. Suntem diferiți, avem perspective diferite, deci un oarecare potențial de conflict, mai mare sau mai mic, există în permanență. Ce putem face e să învățăm să înțelegem premisele conflictelor pentru a le gestiona cu grijă, deschidere și înțelepciune. Vom descoperi, astfel, că uneori conflictele pot adăuga valoare obiectivului comun. E greu de crezut, dar uneori tocmai diferențele fac diferența.
despre ce vom vorbi
la final, participanții vor ști:
Ce este și ce nu este un conflict. Etapa de negare. Redefinirea
conflictului, descrierea rolurilor și a poziției fiecărei părți în conflict
Harta percepțiilor și rolul acestora în generarea,
întreținerea, manifestarea și cronicizarea conflictului
Tehnici de soluționare a conflictelor. Descompunerea în
factori primi și “dizolvarea” acestora
I. II. III.
A ȘTI, A TRĂI, A CREDE: Într-un program de training afli lucruri de folos. Câteodată ai și șansa de a trece prin experiențe revelatoare: “a ști” și “a trăi” îi fac loc, atunci, lui “a crede”. Noi, oamenii Evolutiv, avem convingerea că “a învăța” se regăsește, fără greș, la intersecția dintre “a ști”, “a trăi” și “a crede”. Acestea sunt verbele pe care se sprijină programele noastre.
Letiția LUCESCU, senior trainer Evolutiv
Letiția Lucescu este trainer, coach, consultant. După câțiva ani de profesorat, ca absolvent de Limbi Străine, Letiția a intrat în lumea businessului, lucrând la Romtelecom chiar din primii ani post- privatizare. Aici a fost martor - și mai apoi participant activ - la reinventarea unei companii pe o piață tot mai competitivă și, în același timp, a avut primele experiențe ca trainer, înțelegându-le încă de atunci forța transformațională.
Și-a consolidat cunoștinele de management absolvind, în 2002 Open University Business School (Marea Britanie) și dobândind mai apoi, în anii care au urmat, licențieri The Coaching Clinic (Corpoarte Coach U) şi NLP Practitioner. Din 2013, Letiția este coach licențiat In Life Coaching (Oxford, Marea Britanie) și master certified coach Self Esteem Elevation (Center for Personal Reinvention, Statele Unite).
În 2005 a ales să se dedice 100% unei cariere de learning & development; acum susține singurul program de Train of the Trainers acreditat internațional din România. A lucrat în zona de soft skills - inteligență emoțională, comunicare, conflict, coaching - deopotrivă cu top manageri și cu middle manageri.
Are o credință nestrămutată, după 15 ani de experiență neîntreruptă în business, în capacitatea organizațiilor de a se reinventa prin învățare continuă, de a-și dizolva limitele, de a-și pune la lucru nebănuitele resurse de energie și talent și, mai ales, de a-și întrupa propria viziune, trăind-o în fiecare zi.
O puteți contacta pe Letiția la telefon 0727-392-962 sau pe e-mail, la letitia.lucescu@evolutivconsultants.ro.
Ne propunem ca participanții să devină conștienți că răspunzător de generarea, manifestarea și întreținerea unui conflict nu e doar “celălalt”: fiecare dintre părți vine în “război” cu propriul bagaj de așteptări, percepții și prejudecăți, deci fiecare poate contribui la încheierea armistițiului.
MODULUL 1Conflictul și impactul său în organizație
» Ce este un conflict și ce presupuneri se fac în general într-o situaţie conflictuală? » Tipuri de conflict: interior, interpersonal, de grup» Conflicte deschise vs. latente» Care sunt efectele pozitive şi negative ale unui conflict?» Harta conflictelor în organizație
MODULUL 2Etapele conflictului
» Cele cinci etape ale conflictului; remodelarea procesului conflictual
» Tehnici de soluționare a conflictelor: analiza câștig vs. pierdere și formularea de strategii de gestionare a conflictului» Autoevaluare: stilul personal de rezolvare a conflictelor
MODULUL 3Tehnici de soluționare
» Ascultarea activă şi limbajul non-verbal ca parte a comunicării» Parafrazarea cu scop de clarificare» Cum se formulează întrebările puternice și în ce situații sunt de folos» Șapte pași pentru netezirea asperităților
» Reacții spontane sau reflexive într-un conflict» Gestionarea propriilor emoţiilor» Tehnica vizualizării conflictelor » Relațiile și încrederea: construcție, consolidare, impact în organizație
MODULUL 4Strategii de intervenție
» Situații conflictuale prezentate de participanți; soluționare» Norme și bune practici de prevenire a conflictelor» Strategii de intervenție pentru aplanarea conflictelor
cum vom lucra
V-ar ajuta să adaptăm acest program la nevoile specifice din compania dvs.? Ne puteți contacta la office@evolutivconsultants.ro.
ce ne propunem
CUNOȘTINȚE, EXPERIENȚĂ, PASIUNE: Cu toții am iubit sau detestat discipline școlare mulțumită - sau din cauza - profesorilor, nu-i așa? Evolutiv știe cât de important e dascălul. Tocmai de aceea și-a croit programele mizând, pe lângă cunoștințe, pe experiența și valorile unor traineri seniori care aduc în training “acel ceva” fără de care învățarea rămâne o sumă de informații.
Alte traininguri Evolutiv pe aceeași temă:
ORGANIZAȚIA CARE ÎNVAȚĂ: Noi, oamenii Evolutiv, credem în viitorul organizațiilor care învață continuu. Ne-am antrenat timp de 15 ani alături de zeci de companii, însoțindu-le întru autodepășire, fiindu-le aproape și în epoci de creștere, dar și în vremuri tulburi, de nevoie, când doar voința lor de a merge mai departe a făcut diferența. Pe noi vă puteți baza.
Vrei să învețiși altceva?
TEHNICI DE COMUNICARE ȘI FEEDBACK: Jocul de oglinzi al comunicării interpersonale. Cum reglăm distorsiunile și cum asigurăm acuratețea transmiterii mesajelor. Impactul feedback-ului de substanță asupra performanței echipei.
CODUL BUNELOR MANIERE DE PREZENTARE: Ce ne împiedică să susținem și noi prezentări memorabile? Controlul emoțiilor, trăirilor, stărilor, geografia prezentării de impact și arta construcției unui discurs care convinge.
COACHING PENTRU MANAGERI: O întrebare bine formulată face cât o mie de instrucțiuni precise. Folosind tehnici simple de coaching poți descătușa multe dintre ideile bune, soluțiile și buna-credință care există, în stare latentă, în echipa ta.
INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ: Care sunt emoțiile, stările și trăirile care ne perturbă starea de echilibru - și, implicit, performanța noastră și a celor din jur - și cum ne putem elibera din capcana reacțiilor care ne pun în pericol relațiile și rezultatele.360º ÎN RELAȚIILE CU CLIENȚII: Cum putem remodela relația dintre companie și clienți dizolvând tiparele de gândire și construind un raport nou, de substanță, între fiecare angajat și cei care ne cumpără produsele/serviciile.
Dacă sunteți interesați să aflați informații suplimentare despre programele Evolutiv, ne puteți scrie la adresa office@evolutivconsultants.ro