“LUCEAFĂRUL” ŞI “DEMONUL” -antinomia dintre actanți-

Post on 24-Feb-2016

362 views 15 download

description

“LUCEAFĂRUL” ŞI “DEMONUL” -antinomia dintre actanți-. HYPERION-DEMON. Cele două personaje sunt ipostaze lirice,simbolice: - PowerPoint PPT Presentation

transcript

“LUCEAFĂRUL” ŞI “DEMONUL”-antinomia dintre actanți-

HYPERION-DEMONCele două personaje sunt ipostaze lirice,simbolice:- dacă Hyperion este o ființă superioară, un principiu cosmic, care înțelege ordinea universului ca sistem constituit, Demonul se comportă ca un proscris damnat tocmai din pricina superioritatii sale, el este un principiu negator absolut:,,De mult proscris el rătăcește/ Prin trista lumilor risipă...Dar, vai, splendoarea întregii firi/ Nu poate-n inima pustie/ A Demonului să învie/ Nici forțe noi, nici noi simțiri/ La toate acestea cel semeț/ Privea cu ură și dispreț”

CREATORUL ( DEMIURGUL)

Un personaj-cheie în ambele poeme e Creatorul. La Lermontov e personaj figurativ, el fiind

marele dușman din trecut al eroului. Demiurgul eminescian apare ca voce a

rațiunii, ca Logos, ca principiu cosmic coordonator.

ATITUDINEA FAȚĂ DE DEMIURG

Hyperion este o esență creatoare, iar dialogul cu Demiurgul demonstreaza participarea sa la ordinea universală, pentru că acesta refuză să-i ia nemurirea:

,, moartea nu se poate”Demonul este un înger decăzut ce sfidează pe

Creator și trăiește sentimentul acut al neliniștii și al urii veșnice : „Sunt cel al cărui ochi strivește / Orice nădejde și avânt / Pe care nimeni nu-l iubeste...”

ATITUDINEA FAȚĂ DE DEMIURG

Hyperion îi recunoaște Demiurgului superioritatea, cerându-i dezlegarea de nemurire prin apelativul ,, Părinte”: ,, De greul negrei veșnicii/ Părinte, mă dezleagă”,el îl slăvește pe Creator : „și lăudat pe veci să fii / Pe-a lumii scară întreagă.”

Demonul face rău pentru că doar așa poate sfida pe creatorul suprem.

TAMARA- CĂTĂLINADacă, Tamara din poemul lui Lermontov e femeia-înger,

serafică, Cătălina se afirma ca simbol care reprezintă condiția umana cu limitele ei.Poetul plasează în prim plan aspirația spre Luceafăr, adica spre superioritate și infinit, în antiteza cu efemeritatea destinului unui muritor.

In timp ce Tamara și Demonul sunt personaje a căror opoziție e determinată de antagonismul bine-rău, cea a cuplului eminescian, Catalina-Hyperion, e provocată de contradicția dintre finit și infinit, dintre geniu și mediocritate.

Luceafărul îi oferă fetei de împărat nemărginirea, dar tot el este capabil de jertfa supremă :

„Da, mă voi naşte din păcat / Primind o altă lege.”

Demonul îi oferă de la început propria convertire la omenesc : „Vreau să mă rog / Vreau să iubesc / În bine iar să cred voiesc.”

Atitudinea fiinţelor superioare faţă de pământencele de care s-au indrăgostit.

,,Lucefărul”-,,Demonul”

-incipit și final-

• Incipitul în "Luceafărul" îl constituie strofa I, în care este prezentată frumoasa fată de împărat, acţiunea fiind plasată într-un timp primordial, nedeterminat, ca și în basm.

●incipitul• ”Demonul”se deschide cu

prezentarea protagonistului eponim, rătăcitor pe pământ, fără speranță și tulburat. El locuiește într-o izolare infinită, iar nemurirea și puterea nelimitată este o povară fără valoare pentru el.

●incipit

A fost odată ca-n poveşti,A fost ca niciodată.Din rude mari împărăteşti,O prea frumoasă fată.

( Lucefărul)

Mâhnitul Demon singuraticPeste pământ zbura tăcutŞi fruntea lui ca de jăraticÎşi amintea despre trecutCând în lumina orbitoareCa heruvim el străluceaŞi când cometa călătoareSchimba cu el o sărutareŞi-alintător îi suradea.

( Demonul)

●finalFinalul poemului eminescian, Luceafărul, prezintă,-pe de-o parte, idila

pământească dintre Cătălina, fata de împărat pentru a care-i iubire Luceafărul ar fi renunțat la nemurire, şi Cătălin, norocosul copil de casă. "îmbătată de amor", fata îl cheamă din nou pe Luceafăr, dar nu pentru a-i "lumina" viaţa (ca în tabloul întâi), ci pentru a-i "lumina" norocul.

-pe de-o parte, este prezentat Hyperion, care, înţelegând incompatibilitatea celor două lumi ("cercul vostru strâmt" şi "lumea mea"), renunţă la iubire (care înseamnă efemeritate şi moarte) şi se întoarce la esenţa sa dintâi, la absenţa iubirii (la eternitate şi indiferenţă).

„ci eu în lumea mea mă simt / Nemuritor şi rece.”

Poemul „Demonul” se încheie cu moartea Tamarei provocată de sărutul otrăvitor al demonului, dar al cărei suflet a fost salvat de un înger și dus în rai.

Demonul fiind astfel, înfrânt își exprimă dorinţa de a-şi alunga iubirea şi puterea de a iubi, fiind astfel veşnic condamnat la o imposibilă mântuire.

Şi Demonul , înfrânt, sălbaticÎşi blestema nebunul vis ,Din nou, trufaş şi singuratic ,Pribeag rămase prin abis .Din nou înfrânt porni-n neştire ,Încrâncenat scrişnind din dinţi ,Lipsit de ţel şi de iubireŞi părăsit de nazuinţi !…

Momentul sărutului

BIBLIOGRAFIE

• www. web-romana.wordpress.com

• STUDII DE LITERATURĂ COMPARATĂ, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1968

• Sanda Radian, Corelații între literatura română și literatura uiversală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977

Realizatori:Farcaş Andreea Filip Mihaela Ignat Alina Maioş Lavinia

Prof coordonator: Matiş Ramona