Post on 07-Feb-2016
transcript
UNIVERSITATEA ,, EFTIMIE MURGU ” REŞIŢA
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVE
TEOLOGIE ORTODOXĂ DIDACTICĂ
LUCRARE DE LICENŢĂ
COORDONATOR :
PR. PROF. DR. VASILE MUNTEAN
ABSOLVENT :
FUMOR FLORIN
CARANSEBEŞ
2011
1
UNIVERSITATEA ,, EFTIMIE MURGU ” REŞIŢA
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVE
TEOLOGIE ORTODOXĂ DIDACTICĂ
RELAŢIILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU
CELELALTE BISERICI ORTODOXE
COORDONATOR :
PR. PROF. DR. VASILE MUNTEAN
ABSOLVENT :
FUMOR FLORIN
CARANSEBEŞ
2011
2
CUPRINS
Introducere…………………………………………………………………………...7
Capitolul I
RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU CELELALTE BISERICI
ORTODOXE ÎN SECOLELE XIV-XV....................................................................9
I.1. Relațiile Țărilor Române cu Patriarhia de Constantinopol..............................9
I.2. Relațiile Țărilor Române cu mănăstirile din Sfântul Muntele Athos............10
I.3. Relațiile Bisericii românești cu Bisericile slave................................................12
CAPITOLUL II
RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU CELELALTE BISERICI
ORTODOXE ÎN SECOLUL AL XVI-LEA........................................................14
II.1. Relațiile cu Patriarhia ecumenică..................................................................14
II.2. Relațiile bisericești cu celelalte Patriarhii apostolice.....................................16
II.3. Relațiile cu mănăstirile din Muntele Athos....................................................17
II.4. Relațiile cu mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai........................19
II.5. Relațiile cu Bisericile slave sud-dunărene......................................................20
II.6. Relațiile cu Bisericile ucraineană și rusă.........................................................21
CAPITOLUL III
RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU BISERICILE
ORTODOXE DE LIMBĂ GREACĂ ÎN SECOLUL AL XVII-LEA ȘI
ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XVIII-LEA..........................................................23
3
III.1. Relațiile cu Patriarhia ecumenică.................................................................23
III.2. Relațiile cu Patriarhia Alexandriei.................................................................25
III.3. Relațiile cu Patriarhia Ierusalimului.............................................................26
III.4. Relațiile cu alte așezăminte bisericești din Răsărit.......................................28
III.5. Relațiile cu Muntele Athos..............................................................................28
III.6. Cultura grecească în Țările Române..............................................................31
CAPITOLUL IV
RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU ALTE BISERICI
ORTODOXE ÎN SECOLUL AL XVII-LEA ȘI ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL
XVIII-LEA.............................................................................................................34
IV.1. Relațiile cu Patriarhia Antiohiei.................................................................34
IV.2. Relațiile cu Biserica Georgiei.......................................................................35
IV.3. Relațiile cu Bisericile slave sud-dunărene...................................................35
IV.4. Relațiile cu Biserica Ortodoxă Sârbă..........................................................36
IV.5. Relațiile cu Bisericile Ucraineană și Rusă...................................................37
CAPITOLUL V
RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU CELELALTE
BISERICI ORTODOXE ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA...................................41
V.1. Relațiile cu Patriarhia de Constantinopol.....................................................41
V.2. Relațiile cu Patriarhia Alexandriei...............................................................41
V.3. Relațiile cu Patriarhia Antiohiei...................................................................42
4
V.4. Relațiile cu Patriarhia Ierusalimului..............................................................43
V.5. Relațiile cu Muntele Athos............................................................................44
V.6. Relațiile cu alte Biserici grecești....................................................................44
V.7. Relațiile cu Biserica Ortodoxă Bulgară.......................................................48
V.8. Relațiile cu Biserica Ortodoxă Sârbă..........................................................48
V.9. Relațiile cu Biserica Ortodoxă Rusă............................................................50
CAPITOLUL VI
RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU CELELALTE BISERICI
ORTODOXE ÎNTRE ANII 1821- 1918...............................................................53
VI.1. Relațiile cu Bisericile de limbă greacă........................................................53
VI.2. Relațiile cu Muntele Athos..........................................................................54
VI.3. Relațiile cu Țara Sfântă..............................................................................55
VI.4. Relațiile cu Biserica Ortodoxă Rusă...........................................................56
VI.5. Relațiile cu Biserica Ortodoxă Bulgară......................................................58
VI.6. Relațiile cu Biserica Ortodoxă Sârbă.........................................................59
CAPITOLUL VII
RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU CELELALTE BISERICI
ORTODOXE DE LA 1918-AZI..........................................................................60
VII.1. Relațiile cu Patriarhia Ecumenică de Constantinopol................................60
VII.2. Relaţiile cu Patriarhia Alexandriei...............................................................62
VII.3. Relaţiile cu Patriarhia Antiohiei...................................................................63
5
VII.4. Relaţiile cu Patriarhia Ierusalimului............................................................64
VII.5. Relaţiile cu Biserica Ortodoxă Rusă.............................................................64
VII.6. Relaţiile cu Biserica Ortodoxă Sârbă............................................................65
VII.7. Relaţiile cu Biserica Ortodoxă Bulgară........................................................65
VII.8. Relaţiile cu Biserica Ortodoxă a Georgiei....................................................66
VII.9. Relaţiile cu Biserica Ortodoxă a Greciei......................................................66
VII.10. Relaţiile cu Biserica Ortodoxă a Poloniei...................................................67
VII.11. Relațiile cu Biserica Ortodoxă a Albaniei..................................................67
VII.12. Relațiile cu Biserica Ortodoxă din Cehia și Slovacia................................68
VII.13. Relațiile cu Biserica Ortodoxă a Finlandei.................................................68
CONCLUZII .............................................................................................................70
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................71
CURICULLUM VITAE............................................................................................73
DECLARAȚIE...........................................................................................................75
6
INTRODUCERE:
Relațiile Bisericii Românești cu celelalte Biserici Ortodoxe surori pot fi urmărite chiar din
primele secole creștine. Astfel, în secolul IV, Episcopia Tomisului depindea direct de
Constantinopol. Câțiva episcopi de Tomis au participat la lucrările unor Sinoade Ecumenice,
contribuind la lămurirea unor probleme teologice controversate. Unii episcopi de Tomis au avut
relații de prietenie cu marii Părinți și scriitori bisericești din primele secole. Spre exemplu, amintim
prietenia lui Teotim al Tomisului cu Sf. Ioan Gură de Aur. Relațiile bisericești cu Constantinopolul
s-au intensificat deoarece Dobrogea de azi era sub stăpânire bizantină. Ca mărturie avem numeroase
monumente de arhitectură bizantină sau obiecte creștine de factură bizantină, descoperite în diferite
localități.
Relaţiile oficiale ale Bisericii noastre cu celelalte Biserici Ortodoxe au început odată cu
întemeierea statelor independente Ţara Românească şi Moldova. Prin contactul dintre Biserica
românească şi cea din Constantinopol a rezultat recunoaşterea Mitropoliei Ţării Româneşti, când
Ierarhul Iachint din Vicina a fost numit ca Mitropolit al Ungrovlahiei de către Patriarhul din aceea
vreme Filotei I, la anul 1359. Dacă în privinţa Ţării Româneşti lucrurile au mers destul de bine şi
Biserica de aici a fost recunoscută de către Patriarhia Ecumenică, nu acelaşi lucru se poate spune şi
despre Biserica din Moldova, care în urma unor conflicte avute cu Patriarhia Ecumenică va fi
recunoscută abia în anul 1401, când patriarhul ecumenic Matei I a recunoscut pe mitropolitul Iosif.
Odată cu aceste momente istorice au început şi ajutoarele românești către mănăstirile din
Sfântul Munte Athos, precum și asupra altor așezăminte bisericești sud-dunărene. Domnitorii
români au devenit cei mai de seamă sprijinitori ai Ortodoxiei, din spațiul balcanic și est-
mediteranean. Ajutoarele lor au contribuit nu numai la promovarea culturii și a artei ortodoxe, ci și
la supraviețuirea Ortodoxiei sub dominație otomană. În felul acesta, Țările Române reprezentau
„Bizanțul după Bizanț”, după expresia marelui istoric Nicolae Iorga.
Ajutorul Țărilor Române asupra Bisericilor Ortodoxe surori aflate sub dominație otomană au
continuat și în cursul „epocii fanariote”. Ajutorul românesc venea mai ales din partea numeroaselor
mănăstiri închinate Locurilor Sfinte, dar și din partea unor domni, a unor ierarhi și a multor
credincioși. Aceste ajutoare au încetat odată cu unirea Principatelor, mai exact, după secularizarea
din 1863.
7
Biserica Ortodoxă din vechea Românie a reușit să obțină recunoașterea autocefaliei la 25
aprilie 1885. Iar în februarie 1925 a fost ridicată la rang de Patriarhie. Aceste momente din viața
Bisericii Ortodoxe Române constituie reperele cele mai importante ale acestei lucrări.
În cele ce şapte capitole ale lucrării vor fi prezentate relaţiile directe ale Bisericii noastre cu
celelalte Biserici Ortodoxe, care au contribuit atât la păstrarea unităţii ortodoxe, cât şi la afirmarea
Ortodoxiei în faţa celorlalte Biserici creştine. Vastitatea acestui subiect, care rămâne mereu
inepuizabil, mi-a impus ideea de a aduce o minimă contribuţie documentară şi bibliografică. Pot
spune că am fost impresionat de această temă deoarece cuprinde relaţii de comuniune, de respect şi
de întrajutorare pe care le-au avut Bisericile Ortodoxe surori de-a lungul vremii. Biserica noastră a
menţinut aceste legături prin ierarhii, domnitorii, dar şi credincioşii români, manifestându-şi astfel
dragostea faţă de celelalte Biserici Ortodoxe surori.
În încheiere se cuvine să adresez un prinos de recunoştinţă Preasfinţitului Părinte Lucian
Episcopul Caransebeşului, pentru grija şi dragostea părintească pe care ne-o poartă, mulţumesc D-
lui Prof. Univ. Dr. Gheorghe Popovici, Decanul nostru, pentru sprijinul oferit de-a lungul anilor de
studiu, mulţumesc Pr. Lect. Univ. Alic Daniei, îndrumătorul nostru de an, care ne-a fost alături în
toţi aceşti ani, sprijinindu-ne moral, şi nu în ultimul rând, mulţumesc Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile
Muntean, care mi-a oferit un sprijin deosebit în elaborarea acestei lucări, oferindu-mi o bibliografie
aleasă.
8
CAPITOLUL I
RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU CELELALTE BISERICI
ORTODOXE ÎN SECOLELE XIV-XV
I.1. Relațiile Țărilor Române cu Patriarhia de Constantinopol
Legăturile noastre bisericești cu Patriarhia ecumenică s-au întărit abia după întemeierea
statelor independente Țara Românească și Moldova. În 1359 patriarhul ecumenic Calist a
recunoscut transferarea lui Iachint din Vicinia ca mitropolit al Ungrovlahiei. Urmașul său Hariton,
împreună cu titularii scaunului de Severin, Antim Critopol și Atanasie, au fost numiți de Patriarhie.
Mitropolitul Antim, singur sau însoțit de Hariton, lua parte destul de des la ședințele sinodale de la
Constantinopol1. Relațiile cu Patriarhia de Constantinopol au slăbit în urma Sinodului de unire de la
Ferrara-Florența din 1439, la care Țara Românească nu și-a trimis nici un reprezentant.
Legăturile Moldovei cu Patriarhia ecumenică au avut un început mai dificil datorită
nerecunoașterii de către Patriarhie a celor două hirotonii săvârșite la Halici, a mitropolitului Iosif și
a lui Meletie, urmat de refuzul moldovenilor de a primi pe ierarhii greci Teodosie și Ieremia. În
cele din urmă Mitropolitul Iosif a fost recunoscut de către patriarhul ecumenic Matei I și astfel
conflictul s-a aplanat. După moartea Mitropolitului Iosif, Patriarhia a impus pe scaunul mitropolitan
al Moldovei ierarhi greci.
Relațiile bisericești ale Tării Românești și ale Moldovei cu Patriarhia ecumenică s-au întrerupt
după cucerirea Constantinopolului de către sultanul Mohamed al II lea în anul 1453. Legăturile s-
au reluat abia în primul deceniu al secolului al XVI lea, însă Patriarhia ecumenică nu s-a mai putut
amesteca direct în problemele interne ale Biserici Românești, întrucât drepturile i-au fost restrânse
de noua stăpânire otomană. Astfel, în scaunele mitropolitane de la Argeș și Suceava au fost aleși
numai români2.
În Transilvania relațiile bisericești cu Patriarhia de Constantinopol au fost neînsemnate.
Amintim doar că ecumenicul Antonie IV a declarat mănăstirea Sfântul Mihail din Peri ca
stavropighie patriarhală în anul 1391.
1 Prof. Alexandru Elian, Legăturile Mitropoliei Ungrovlahiei cu Patriarhia de Constantinopol și cu celelalte Biserici Ortodoxe: De la întemeiere până la 1800, în „BOR”, LXXVII (1959), nr. 7-10, p. 906.2 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 1, Ed. a III-a, Iași 2004, p. 378.
9
I.2. Relațiile Țărilor Române cu mănăstirile din Sfântul Muntele Athos
Fiind cunoscut ca loc de viețuire pentru numeroși sihaștrii, Muntele Athos a devenit cel mai
important centru de viată monahală ortodoxă după anul 963, când demnitarul bizantin Atanasie a
întemeiat aici Lavra cea Mare. Este menționat în documente sub numele de „Sfântul Munte” încă
din anul 1046 având pe atunci 180 de lăcașuri de închinare cu 2000 de călugări. Astfel, Muntele
Athos a devenit cel mai însemnat centru de viată culturală-artistică și duhovnicească din întreg
Răsăritul ortodox. Aici a trăit Sfântul Grigorie Palama în secolul al XIV-lea, fiind inițiatorul unui
nou mod de trăire duhovnicească, cunoscut sub numele de isihasm3.
În izvoarele istorice sunt menționați românii ca având legături cu Muntele Athos încă din
perioada înființării primelor mănăstiri de acolo. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIV- lea
este menționată în izvoarele istorice prezența unor monahi români la Muntele Athos, dar mai ales
despre contribuția Bisericii Românești la susținerea mănăstirilor de acolo. Nenumărate documente
grecești, slave și românești, inscripții de pe zidurile sfintelor locașuri, însemnări pe manuscrise și
cărți vechi dovedesc ajutorul permanent al domnilor țărilor române sau al unor credincioși români
acordat tuturor celor 20 de mănăstiri, precum și unor schituri existente la Sfântul Munte Athos. Cu
sprijin românesc s-au zidit din temelie biserici, au fost zugrăvite biserici, paraclise si trapeze, s-au
ridicat ziduri de apărare, turnuri de veghe și fântâni, precum și nenumărate danii în bani, manuscrise
și cărți de slujbă, epitafe și dvere cusute în fir de aur și împodobite cu pietre scumpe sau cu
mărgăritare, icoane ferecate în aur și argint și multe altele.
La toate acestea se adaugă numeroase moșii, păduri, vii, bălți cu pește, ocne de sare, mori,
prăvălii ș.a dăruite de domnii români mai cu seamă din secolul al XVI-lea. Marea dărnicie a
românilor a fost recunoscută de toti istoricii greci și slavi, precum și de cercetătorii apuseni, astfel
episcopul rus Porfirie Uspenski mărturisea deschis că „ nici un popor ortodox n-a făcut atâta bine
pentru Athos cât au făcut românii”4.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XIV-lea legăturile cu Athosul s-au intensificat, sub
domnitorul Nicolae Alexandru Basarab, dar mai ales sub fiul său Vladislav I. Cu ajutorul lor
financiar, egumenul Hariton, mai târziu protos al Muntelui Athos și mitropolit al Ungrovlahiei, a
refăcut din temelie Mănăstirea Cutlumuș. Aceasta a primit și alte danii românești fiind numită în
unele acte „marea lavră a Țării Românești”, astfel numărul monahilor români a început să crească. 3 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 1, Ed. a III-a, Iași, 2004, p. 378.4 Ibidem, p. 381.
10
Anumite danii au fost făcute de către Mircea cel Bătrân și unii din dregătorii săi. În 1398 unul din
boierii săi, Aldea dăruia chiliei Sfântul Nicolae aparținătoare de Cutlumuș, satul Ciriașovul de pe
Olt. În 1475 sau 1476 Laiotă Basarab confirma Cutlumușului mai multe sate și bălți cu pește, cu
scutirea lor de impozite. La 29 ianuarie 1500 Radu cel Mare dăruia Cutlumușului satul Dănești și
dijma de la Uibărești precum și o danie anuală de 2000 de aspri.
Ajutorul românesc s-a îndreptat și spre alte mănăstiri athonite. De pildă, la mănăstirea Marea
Lavră se păstrează o icoană a Sfântului Atanasie Athonitul, dăruită de Vladislav I și soția sa Ana.
La 9 februarie 1433, Alexandru Vodă Aldea dăruia mănăstirii Zografu un ajutor anual de 3000 de
aspri,dania fiind reînnoită de Radu cel Mare. Mănăstirea Filoteu a primit la 12 iunie 1457 o danie
anuală de 4000 aspri din partea lui Vlad Țepeș, dania a fost reînnoită de Vlad Călugărul. Tot acest
domn a făcut la 12 iunie 1487 o danie anuală de 6000 de aspri mănăstiri Sfântul Pantelimon sau
Rusicon. Fiul său Radu cel Mare fixa o danie de 3000 aspri pe an și 400 aspri de cheltuială în anul
1495 sau 1496, iar în 1502 ridica dania la 4000 de aspri pe an și 500 aspri pentru cheltuieli de drum.
În noiembrie 1492 același Vlad Călugărul făcea o danie anuală de 5000 aspri la care se adaugă
500 aspri cheltuieli de drum mănăstirii Hilandar. Tot Vlad Călugărul oferea un ajutor de 3000 aspri
pe an mănăstirii Dohiariu la 24 martie 1490, danie întărită de fiul său Radu cel Mare la 20 martie
1497 adăugând 400 aspri pentru cheltuielile de drum.
Același Vlad Călugărul dăruia mănăstirii Filoteu o danie anuală de 4000 de aspri, iar mănăstirii
Sfântul Pavel o danie de 5000 aspri. Apoi în 1492 oferea schitului Sfântul Ilie un ajutor de 1000
aspri anual și 100 aspri pentru cheltuieli de drum. Din toate acestea rezultă că Vlad Călugărul și fiul
său Radu cel Mare se află printre cei mai de seamă ”ctitori și binefăcători ai Athosului”5.
Ajutoarele Moldovei către mănăstirile Muntelui Athos. Cele mai însemnate ajutoare
moldovenești au început din secolul al XV-lea și se pare că s-au îndreptat spre mănăstirea Zografu.
În 1442, Iliaș, fiul lui Alexandru cel Bun, acorda dreptul de a veni în fiecare an după un ajutor
bănesc unui egumen de la Zografu. La 10 mai 1466 Ștefan cel Mare i-a dăruit un ajutor anual de
100 galbeni, apoi în 1471 a stabilit o danie nouă de 500 aspri. În 1493 a refăcut trapeza mănăstirii,
iar spre sfârsitul domniei prin 1501-1502 a refăcut întreaga mănăstire și a zugrăvit biserica mare
dăruindu-i și câteva manuscrise: un Apostol în 1463, un Tetraevanghel copiat de monahul Filip în
1502, apoi o icoană a Sfântului Gheorghe și două steaguri înfățișând pe Sfântul Gheorghe. Daniile
lui Ștefan Vodă către aceasta mănăstire au fost foarte însemnate fiind socotit de către monahii de
aici drept ctitorul ei.
5 Ibidem, p. 380-381.
11
Ștefan cel Mare, în urma stăruințelor egumenului Chiril a construit la mănăstirea Vatoped o
„ arsanauă” 6 pentru corabii. La mănăstirea Sfântul Pavel a dăruit ajutoare pentru construirea unui
apeduct, prin 1500, iar în 1501 a construit un baptisteriu. Mănăstirii Grigoriu i s-a dăruit o icoană a
Maicii Domnului de către Maria de Mangop, soția lui Ștefan cel Mare. În jurul anului 1500
mănăstirea a fost refăcută din temelii tot de domnitorul moldovean. Totodată i-a dăruit 24.000 aspri,
din care s-a cumpărat în Karies7 vechea chilie Sfântul Trifon, mai târziu fiind zidită o biserică pe
lângă această chilie de către fiul său Bogdan.
Din cele consemnate în hrisoavele ajunse până la noi putem înțelege că daniile românești către
Muntele Athos au fost mult mai numeroase. Este de reținut faptul că arta și cultura noastră
bisericească au fost influențate de spiritualitatea athonită,acolo trăiau călugări români, care mai apoi
întorcându-se în Țara Românească și Moldova, făceau cunoscute rânduielile vieții călugărești
athonite, precum și învătătura isihastă a Sfântului Grigorie Palama.
Mănăstirea Sfânta Ecaterina din muntele Sinai a beneficiat de aceleași ajutoare, de pildă, Radu
cel Mare i-a dăruit un ajutor anual de 5000 aspri, la care se adăugau 500 aspri pentru acoperirea
cheltuielilor de drum in anul 14978.
I.3. Relațiile Bisericii românești cu Bisericile slave
Relațiile bisericești ale Țărilor Române cu popoarele slave sud-dunărene, au fost influențate de
apropierea geografică la aceasta adăugându-se limba comună în cult, precum și lupta comună
împotriva primejdiei otomane. În secolul al XIV-lea se pot vedea și alte aspecte ale relațiilor
bisericești româno-bulgare, fiind influențate de legăturile politice ale domnitorilor Țării Românești
cu țarii bulgari de la Târnovo și Vidin. În urma ocupării orașului său de reședintă de către regatul
maghiar, mitropolitul Daniil al Vidinului a fost nevoit să se refugieze în Țara Românească. Mai este
cunoscută o corespondență dintre mitropolitul Antim Critopol cu renumitul cărturar Sfântul Eftimie,
patriarhul Târnovei (1375-1393), precum și două scrisori adresate de către patriarhul Eftimie
Sfântului Nicodim de la Tismana, ca raspuns la câteva întrebări ale acestuia.
După ocuparea țaratelor bulgare de la Târnovo și Vidin de forțele armatei otomane, au fost
aduse moaștele Sfintei Filofteia, în biserica domnească de la Argeș fiind păstrate până azi în
paraclisul de la mănăstirea lui Neagoe Basarab. Tot atunci au trecut în Țările Române numeroși 6 Mic șantier.7 Sediul protosului Sfântului Munte.8 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 1, Ed. a III-a, Iași, 2004, p. 382.
12
cărturari bulgari, preoți și călugări, căutând adăpost. Ei au adus mai multe manuscrise slavone, între
care și lucrări ale Sfântului Eftimie.
După cum am arătat, Ștefan cel Mare a oferit danii însemnate mănăstirii bulgare Zografu din
Sfântul Munte. Mai apoi unii călugări români au avut legături cu mănăstirea Rila 9, deplasându-se
pentru copierea unor manuscrise.
Legături la fel de strânse s-au format între Bisericile din Țările Române și Biserica Ortodoxă
Sârbă. În 1389, în lupta de la Kossovopolje împotriva turcilor, Mircea cel Bătrân a trimis ostași în
ajutorul lui Lazăr.
Biserica Manastirița din Craina a fost ridicată de Sfântul Nicodim de la Tismana înainte de a
veni în Țara Românească, fiind ajutată și de domnitorul Radu I care a fost căsătorit cu o fiică a
cneazului Lazăr. Acest cneaz dăruia mănăstirilor Vodița și Tismana zece sate în Serbia, precum și
alte ajutoare. Se mai cunoaște o danie făcută de Vlad Vodă Călugărul mănăstirii Pcinja din
Macedonia sârbească.
Hirotonia mitropolitului Teoctist I al Moldovei de către patriarhul Nicodim al Ipekului,
probabil în 1453, reprezintă începutul legăturilor bisericesti moldo-sârbe. După stăpânirea otomană,
Ștefan cel Mare a sprijinit Biserica Sârbă. La Muzeul de Stat din Cetinje se păstrează un
Tetraevanghel moldovenesc din 1504. Datorită dominației otomane din Serbia, mulți credincioși
ortodocși sârbi s-au refugiat în părțile Banatului și Aradului stabilindu-se astfel noi legături
bisericești româno-sârbe10.
În ceea ce privește relațiile bisericești româno-ruse, acestea au sporit în timpul domniei lui
Ștefan cel Mare datorită legăturilor sale politice cu rușii. Se căsătorește cu Evdokia, fiica cneazului
Olelko al Kievului în anul 1463, iar în 1483 fiica sa Elena se căsătorește cu Ivan, fiul cneazului Ivan
III al Moscovei. De cealaltă parte, credincioșii ortodocși ucraineni au avut și ei stânse legături
bisericești cu Moldova învecinat
CAPITOLUL II
RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU CELELALTE BISERICI
ORTODOXE ÎN SECOLUL AL XVI-LEA
9 Cel mai însemnat centru monahal din Bulgaria.10 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 1, Ed. a III-a, Iași, 2004, p. 383-384.
13
II.1. Relațiile cu Patriarhia ecumenică
Odată cu semnarea actului de unire în Sinodul de la Florența din 6 iulie 1439, relațiile Țărilor
Române cu Patriarhia de Constantinopol au scăzut treptat. După desființarea marelui Imperiu
bizantin de la 29 mai 1453 aceste legături s-au întrerupt întru totul. Prin fostul patriarh ecumenic
Nifon II aceste legături au fost reluate, acesta fiind adus de domnitorul Radu cel Mare în Țara
Românească pentru a restabili viata bisericească de aici.
Urmașul său, Ioachim I a plecat în Moldova pentru a cere ajutor financiar, însă domnitorul
Bogdan III, fiul lui Ștefan cel Mare, a refuzat să-l primească. Datorită acestei umilințe patriarhul s-a
îndreptat spre Țara Românească, iar la Târgoviște, cupris de „mânie și înjosire, s-a săvârșit din
viață”11. Scaunul patriarhal fiind ocupat de Pahomie care în anul 1513 a înfăptuit o călătorie în
ambele Țări Române pentru a strânge ajutoare. Peste patru ani Neagoe Basarab invită pe noul
patriarh ecumenic Teolipt I la sfințirea ctitoriei sale de la Argeș. Sub acest patriarh, s-a acoperit cu
plumb biserica mare a patriarhiei și s-au refăcut chiliile cu sume însemnate de bani primite de la
domnitorul român.
Spre sfârșitul secolului al XVI-lea domnitorul Alexandru Lăpușneanu și doamna Ruxandra
dăruiau patriarhului Ioasaf II câteva odoare bisericești prin 1561 pe când acesta călătorea prin
Moldova. Se pare că a mai trecut prin Moldova după ajutoare și patriarhul Mitrofan III prin 1570.
Mai târziu domnitorul Petru Șchiopu al Moldovei dăruia Patriarhiei o casă cumpărată de el la
Constantinopol, primind o scrisoare de mulțumire din partea patriarhului și a sinodului său. După
acesta, au mai călătorit prin Țara Românească patriarhii Pahomie II și Teolipt II, prin 1586 și
158712.
Ultimul patriarh ecumenic care a călătorit prin țările noastre în acest secol a fost Ieremia II,
acesta întărind tot mai mult legăturile cu Patriarhia ecumenică13. Mai târziu, domnitorul Mihnea
Turcitul dăruia Patriarhiei metocul românesc din Constantinopol, numit Vlah Serai, în care s-a
mutat sediul Patriarhiei în anul 1586. În anul 1588 patriarhul Ieremia, împreuna cu mitropolitul
Ierotei al Monembaziei, făceau o călătorie în Rusia pentru a ridica la rang de patriarhie scaunul
mitropolitan de la Moscova. Oprindu-se la București, au fost primiți cu mare cinste de mama lui
11 Prof. Alexandru Elian, Legăturile Mitropoliei Ungrovlahiei cu Patriarhia de Constantinopol și cu celelalte Biserici Ortodoxe: De la întemeiere până la 1800, în „BOR”, LXXVII (1959), nr. 7-10, p. 911.12 Ibidem, p. 912.13 Ibidem, p. 912-913.
14
Mihnea Turcitul, domnitorul fiind bolnav. De la București cei doi ierarhi au plecat spre Moldova,
unde au stat mai mult timp la curtea lui Petru Șchiopul, apoi au ajuns în Rusia. Iar la 26 ianuarie
1589, în fruntea unui sobor de ierarhi, patriarhul Ieremia l-a înscăunat pe Iov, primul patriarh al
Bisericii Ortodoxe Ruse.
În octombrie 1591, patriarhul Ieremia a condus un sinod, în care s-a hotărât ca noua mănăstire
Sfântul Nicolae din București, închinată mănăstirii Simonospera de la Athos, să fie pe viitor
stavropighie patriarhală, acordându-se pentru prima dată în cuprinsul Mitropoliei Ungrovlahiei,
statutul de stavropighie unei mănăstiri14.
Spre sfârșitul secolului al XVI-lea, Țările Române au menținut stânse legături cu patriarhul
Meletie Pigas al Alexandriei, care era locțiitor de patriarh ecumenic. Acesta intervenind mai târziu
pentru încheierea păcii dintre Mihai Viteazu și sultanul Mohamed III. Îndemnat de Mihai Viteazu,
mitropolitul Eftimie al Ungrovlahiei cere patriarhului Meletie o Biblie indreptată și un Nomocanon.
Acesta îi trimite Biblia, iar in privința Nomocanonului îl anunță că a dispus să fie copiat. Tot în
această scrisoare, patriarhul îl informa pe mitropolitul Eftimie că a cumpărat două biserici în
Constantinopol și îl ruga să-i trimită un ajutor de bani, „căci nu e cu putință ca noi, fără ajutor, să
trăim și să stăpânim bisericile lui Dumnezeu în mijlocul necredincioșilor”.
Patriarhul Meletie Pigas a primit ajutoare și din partea lui Ieremia Vodă Movilă al Moldovei,
care-l invitase în câteva rânduri să-i calce pragul. Fratele acestuia îi ceruse patriarhului o mantie
arhierească precum și unele „cărți de iertare”. Mai târziu Ieremia Movilă îi promite lui Meletie că
va construi o nouă reședință patriarhală15, cerând in schimb, ridicarea Bisericii moldovene la rangul
de arhiepiscopie, însă rugămintea domnului moldovean nu a putut fi indeplinită datorită
reîntoarcerii patriarhului Meletie pe scaunul său din Alexandria. Însă îi trimite mitropolitului
Gheorghe, o mantie cu patru rânduri, așa cum purtau patriarhii.
Pe langă patriarhii ecumenici care au venit in țările române, au mai fost și alți numeroși ierarhi,
unii dintre ei trimiși de Patriarhia ecumenică.
II.2. Relațiile bisericești cu celelalte Patriarhii apostolice
14 Ibidem, p. 914-915.15 Dintr-o scrisoare a acestuia rezultă că stătea în Constantinopol cu chirie.
15
Aminteam mai devreme că spre sfârșitul secolului al XVI-lea, prin Meletie Pigas, au început
legăturile Țărilor Române cu Patriarhia ortodoxă din Alexandria Egiptului16, tot pe atunci se
amintește despre primele relații cu Pariarhia ortodoxă arabă a Antiohiei. Patriarhul Ioachim V al
Antiohiei, în anul 1587, în drum spre Rusia, a trecut prin Țările Române.
Tot pe atunci sunt atestate primele ajutoare românești către Patriarhia din Ierusalim și către alte
așezăminte din Țara Sfântă. Ierusalimul a ajuns sub stăpânire otomană în anul 1517, și astfel
ajutorul românesc era necesar mai mult ca oricând.
Gavriil Protul scria în cartea sa, Viața Sfântului Nifon, că Neagoe Basarab „ au dăruit și au
îmbogățit... și sfânta cetate a Ierusalimmului, Sionul, care este mama Bisericilor... dinpreună cu
toate bisericile dinprejurul ei”17. Domnitorul Alexandru Lăpușneanu dăruia Sfântului Mormânt și
mănăstirii Sfântu Sava satul Ocna în anul 1560, mai apoi Patriarhia Ierusalimului dinpreună cu
bisericile ei au primit ajutoare din partea lui Petru Șchiopul, care dăruia mănăstirii Sfântul Sava
satul Stroiești în anul 1576, iar în 1583, dăruia călugărilor de la Sfântul Sava un loc în Iași pentru a-
și construi o biserică. După ce s-a construit acea biserică din Iași purta hramul „Sfântul Sava”. Tot
pe atunci au fost închinate Sfântului Mormânt mănăstirile Gruiu și Căluiu.
Patriarhul Sofronie IV al Ierusalimului a mers în Moldova pe timpul când era domnitor Petru
Șchiopul apoi în Țara Românească la curtea lui Mihnea Turcitul. Sunt păstrate la Sfântul Mormânt
câteva manuscrise provenite din țările noastre: două Tetraevanghele împodobite cu frontispicii în
culori, o Psaltire, și altele18.
II.3. Relațiile cu mănăstirile din Muntele Athos
Începând cu secolul XVI se cunosc primele „închinări de mănăstiri”, schituri și biserici
românești către cele din Muntele Athos, totodată au continuat și daniile primite de la domnitori
români, aceștia fiind aproape singurii sprijinitori ai acestei mănăstiri.
16 Diac. Asistent I. Pulpea Rămureanu, Legăturile Patriarhiei de Alexandria cu Țările Române, în Studii Teologice, VIII (1956), nr. 1-2, p. 60-63.17 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 1, Ed. a III-a, Iași , 2004, p. 545. 18 Ibidem.
16
Vechea ctitorie românească, mănăstirea Cutlumuș s-a bucurat de o atentie specială din partea
lui Neagoe Basarab care i-a dăruit mai multe sate precum și o danie anuală de 10.000 de aspri, la
aceștia adăugându-se 700 aspri pentru întreținerea bolniței și 500 pentru cheltuielile de drum.
Domnitorul s-a ocupat direct de zugrăvirea bisericii și înfrumusețarea ei, zidind totodată o nouă
biserică cu hramul Sfântul Nicolae. A refăcut biserica mare a mănăstirii Sfântul Atanasie, dăruindu-
i numeroase odoare precum și o subventie anuală. S-au mai păstrat legături și cu mănăstirea
Dionisiu, unde Neagoe Basarab a ridicat o biserică cu hramul Sfântul Nifon19 . Mai târziu i-a oferit
o subvenție anuală de 7000 aspri mănăstirii Hilandar. S-au mai bucurat de ajutoare din partea lui și
mănăstirile: Iviron20, Pantocrator21, Sfântul Pavel22, Xiropotamu23, Vatopedi, Hilandar. Boierii
craiovești au dăruit mănăstirii Xenofon: două sate și o baltă precum și o danie de 2000 aspri iar
mănăstirii Sfântul Pavel tot danie de 2000 aspri. Au mai făcut danii la Athos și urmașii lui Neagoe
Basarab: Vlad Înecatul, dar mai ales Vlad Vintilă cu danii anuale către mănăstirile Vatopedi, Marea
Lavră, Cutlumuș, Zografu, Xiropotamu, Dohiariu și Hilandar, apoi Radu Paisie la mănăstirile
Sfântul Gheorghe, Sfântul Pavel, Xenofon, Dohiariu, Simonospetra și Stavronichita. Tot din aceste
ajutoare s-au renovat numeroase mănăstiri: s-a zugrăvit biserica mănăstirii Marea Lavră, s-a refăcut
Stavronichita etc.; a fost zugrăvită și biserica mănăstirii Xenofon însă cu cheltuiala vornicului
Constantin și a fratelui său Radu24.
Spre sfârșitul secolului al XVI-lea postelnicul Ghiorma a făcut din mănăstirea Sfântul Nicolae
din Pâlcov, de lângă București, un metoc al mănăstirii Simonospetra, mănăstirea Athonită și
metocul ei au mai primit și numeroase moșii din partea unor boieri munteni. Marele ban al olteniei,
Mihail, fiind rugat de egumenul Evghenie de la Simonospetra, a ridicat în București un nou metoc
pentru această mănăstire athonită.
În octombrie 1591, aflându-se în București pe când se întorcea din Rusia, patriarhul ecumenic
Ieremia II a întărit dreptul de stăpânire al mănăstirii Simonospetra asupra noii ctitorii bucureștene
declarând o stavropighie patriarhală.
În 14 iunie 1583 Mihnea Turcitul închina schitul Sfântul Nicolae de lângă Gherghița,
mănăstirii Constamonitu de pe Muntele Athos. Același domnitor a închinat Xiropotamului
mănăstirea de la Colentina Bucureștilor25. Tot el dăruia în 1589 o danie anuală de 15000 de aspri
19 Pentru multele sale ajutoare către această mănăstire, a fost zugrăvit împreună cu fiul său Teodosie în arhondaric.20 O conductă pentru aducerea apei.21 ”mari zidiri...și multe daruri”.22 Turn de apărare.23 O trapeză.24 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 1, Ed. a III-a, Iași, 2004, p. 545-546.25 Aceasta mănăstire este cunoscută sub numele de Plumbuita, în anul 1585.
17
mănăstiri Hilandar iar în timpul primei domnii, închinase mănăstirii Iviron mai multe sate. Doamna
Maria, soția lui Stefan Vodă Surdul, dăruia în 1592 o parte din averea ei de la București mănăstirii
Lavra, iar în anul urmator noul domnitor Alexandru cel Rău îi dăruia moșia Băicoi.
Dintre domnitorii moldoveni care au ajutat mănăstirile athonite amintim pe: Alexandru
Lăpușneanu, Petru Rareș, Petru Șchiopul și Ieremia Movilă, astfel la rugămintea egumenului de la
Hilandar, Petru Rareș dăruia mănăstirii o subvenție anuală de 3000 aspri26. Tot cu ajutorul lui Petru
Rareș s-a refăcut din temelie mănăstirea Caracalu, iar la mănăstirea Dionisiu domnitorul a refăcut și
a zugrăvit biserica mare. Mai târziu marele logofăt Gavriil Trotușan 27 a zidit noi chilii și o fântână
la mănăstirea Pantocrator.
Mănăstirea Vatopedi a primit un ajutor în bani din partea hatmanului Ioan Sturza, dar mai ales
a lui Alexandru Lăpușneanu: un local pentru vamă în orașul Tesalonic în valoare de 65.000 aspri și
o danie de 300 galbeni soția sa Ruxandra28 i-a dăruit cateva moșii. Tot cu ajutorul domnitorului
Lăpușneanu s-a pictat iconostasul bisericii mari de la Dionisiu, iar cu ajutorul doamnei Ruxandra s-
a construit o trapeză și o bolnița, la care se adaugă sume însemnate de bani pentru plata datoriilor.
Datorită mitropolitului Teodosie Barbovschi s-a construit la Dionisiu un paraclis. Tot cu cheltuiala
domnitorului Alexadru Lăpușneanu și a doamnei Ruxanda a fost refăcută din temelie și zugrăvita
mănăstirea Dohiariu. După moartea domnitorului, sultanul Selim II a scos la licitație averile
mănăstirilor de la Sfântul Munte care nu-și plătise birurile, atunci doamna Ruxandra și fiul e
Bogdan Vodă, plătind suma de 165.000 aspri au răscumpărat averile Dohiariului. Tot doamna
Ruxandra a ajutat mănăstirile Zografu cu 52.000 aspri și Caracalu cu 35.000 aspri, pentru
răscumpărarea avutului lor din mâna turcilor.
Domnitorul Petru Șchiopul a ajutat cu bani mănăstirile: Marea Lavră, Zograful, Dionisiu,
Castamonitul și Simonospetra, iar Ieremia Movilă a făcut danii în bani mănăstirilor Marea Lavră,
Zograful, Hilandar și Stavronichita.
II.4. Relațiile cu mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai
Împărtășindu-se vreme îndelungată de dărnicia românească această mănăstire încă de la
sfârșitul secolului al XV-lea primea din partea lui Radu cel Mare un ajutor anual de 5.000 aspri și
26 Același ajutor îl făcea și Petru Șchiopul în 1583.27 Sfetnicul lui Petru Rareș și a lui Ștefăniță Vodă.28 Fiica lui Petru Rareș.
18
alți 500 pentru cei care vin sa-i ridice. Au mai făcut danii către aceeași mănăstire, domnitorii: Vlad
Înecatul, Petru cel Tânăr, Radu Paisie, Alexandru II Mircea29.
Sunt amintite câteva ajutoare ale domnilor și boierilor din Moldova, cum ar fi închinarea
bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli „din marginea Iașilor”30 către Muntele Sinai de către
hatmanul Melentie Balică. Domnitorul Petru Șchiopu dăruia mai multe proprietăți către mănăstirea
din Sinai, iar Aron Vodă îi întărea dreptul de proprietate asupra unui sat din ținutul Tigheciu.
La mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai sunt păstrate câteva manuscrise provenite de la
domnitori români: o Evanghelie în limba greacă de la Alexandru II Mircea, o altă Evanghelie în
limba greacă copiată și înfrumusețată cu cheltuiala lui Ieremia Movilă ș.a31.
Izvoarele narative și documentare precizează și alte ajutoare românești către așezămintele
bisericești din Răsarit ,printre acestea se află și mănăstirile de pe stâncile Meteore din Grecia spre
exemplu Vladislav III al Țării Românești oferă mănăstirii Sfântul Ștefan de la Meteore un deget din
moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, iar vornicul Dragomir îi dăruiește capul Sfântului Haralambie.
Domnitorul Radu Paisie al Țării Românești a dăruit în anul 1540 mănăstirii Sfântul Gheorghe
de la Meteore o danie anuală de 3.000 aspri și încă 300 aspri cheltuieli de drum. În 1577 călugării
mănăstirilor de la Meteore solicitau ajutorul lui Mihnea Turcitul pentru că erau nevoiti să-și
amaneteze pământurile plătind astfel tributul către turci. Ceva mai târziu, în anul 1585 a fost
închinată mănăstirea Bucovăț32 de langă Craiova către mănăstirea Sfântul Varlaam din Meteore, a
fost închinată mănăstirea Butoiu către mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul de la Meteore.
Mihnea Turcitul făcea o danie anuală de 2500 aspri către mănăstirea Vlatadon din Tesalonic,
iar Petru Șchiopul al Moldovei dăruia o subvenție anuală de 5.000 aspri mănăstirii Sfântul Ioan
Evanghelistul din insula Patmos. Mai este consemnat faptul că toate mănăstirile de la Meteore,
precum și alte așezăminte bisericești din Balcani au fost ajutate și de vlahii care trăiau în aceste
regiuni.
II.5. Relațiile cu Bisericile slave sud-dunărene
29 Acesta din urmă a ridicat acolo și un paraclis.30 Mănăstirea Frumoasa de mai târziu.31 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 1, Ed. a III-a, Iași, 2004, p. 547.32 Astăzi Coșuna.
19
Încă de la începutul secolului al XVI-lea s-a putut vorbi despre relațiile bisericești româno-
sârbe. Păstorind atunci în scaunul mitropolitan al Ungrovlahiei mitropolitul de neam sârb Maxim
Brancovici, care a liniștit conflictul dintre Radu cel Mare și Bogdan III al Moldovei. Tot pe atunci
venea în Țara Românească ieromonahul Macarie din Muntenegru, care a tipărit primele cărți
slavone la noi: Liturghierul (1508), Octoihul (1510), și Tetraevanghelul (1512), fiind ales, mai
târziu în scaunul de mitropolit în locul lui Maxim Brancovici. Tot sârb a fost și logofătul Dimitrie
Liubavici, care a tipărit la Târgoviște un Molitfelnic, în 1545, apoi un Apostol, în 1546-154733,
ajutat tot de un sârb, ieromonahul Moise.
Ctitorie a boierilor Craiovești, mănăstirea Bistrița din Oltenia a avut un rol important pentru
formarea legăturilor bisericești româno-sârbe. La această mănăstire s-au descoperit vreo 80 de
manuscrise și tot pe atâtea cărți slavone. Tot din Serbia au fost cumpărate moaștele Sfântului
Grigorie Decapolitul, de către Barbu Craiovescu, acesta așezându-le în ctitoria sa de la Bistrița. La
cererea lui, s-a tradus, din grecește în slavonește, Viața Sfântului. Radu cel Mare apare in
pomelnicele mănăstirilor Deciani, Spociani și Sfântul Prohor din Macedonia, datorită ajutoarelor
oferite acestora. Împreună cu unchiul său Gherghina, pârcălabul de Poenari, au ridicat o mănăstire
la Lopușnia, în Craina34.
Alături de numeroasele ctitorii din țară și din lumea grecească ortodoxă, domnitorul Neagoe
Basarab și-a arătat dărnicia și către Biserica Ortodoxă Sârbă35. Așadar, Maxim Brancovici a fost
ajutat de Neagoe Basarab la ridicarea mănăstirii Cruședol iar pentru acest fapt numele său a fost
trecut în pomelnicul ei alături de cel al soției sale, al fiului săi și a lui Pârvu Craiovescu. Fiind
lucrate de meșteri români, câteva icoane de pe iconostasul bisericii de la Cruședol au fost dăruite de
doamna Despina, tot ea a dăruit câte un felon brodat mănăstirilor Cruședol și Deciani.
Neagoe Basarab a mai ajutat și mănăstirea Oreșcovița, după cum reiese din Viața Sfântului
Nifon, aici a zidit o tindă „un cerdăcel de piatră”, pe care „l-au zugrăvit frumos și l-au poleit”. La
metocul acestei mănăstiri Menorlina, a ridicat „o casă mare să fie de odihna mănăstirii”, apoi a
ajutat mănăstirile Trescovița, Bitolia, Cuceina și Kusnița.
Domnitorul Petru Rareș și soția sa Elena, care era sârboaică, sunt trecuți în pomelnicile
mănăstirilor Sopociani, Cruședol și Lesnovo. Alexandru Lăpușneanu împreună cu soția sa
Ruxandra au dăruit un epitaf mănăstirii Mileșevo din Serbia. În pomelnicul mănăstirii Cruședol mai
33 Tipărit în două tiraje, unul pentru Țara Românească și altul pentru Moldova, toate în slavonește.34 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 1, Ed. a III-a, Iași, 2004, p. 549.35 Această grija a domnitorului era îndreptățită, deoarece soția sa, Despina-Milița, era fiica fostului despot din Srem, Jovan Brancovici și nepoata mitropolitului Maxim.
20
era trecut și Petru Șchiopul. S-au mai oferit și altor mănăstiri sârbești câteva ajutoare mărunte: cărti,
manuscrise și diferite obiecte de cult.
Protopopul Ioan Sârbu din Cratova s-a stabilit în Craiova unde a copiat două Tetraevanghele,
unul în 1580 iar altul în 158336. De ajutoarele românești s-a bucurat și mănăstirea sârbească
Hilandar din Muntele Athos.
Odată cu reînființarea patriarhatului sârbesc de la Ipek din 1557, au luat ființă scaune ierarhice
ortodoxe în Banat, la Timișoara și la Vârșet precum și în părțile Aradului la Lipova și Ineu care
erau păstorite de ierarhi sârbi sau români.
Ajutoarele românești s-au arătat și către Biserica Bulgară, astfel Radu cel Mare a refăcut prin
1493 mănăstirea Kremikovski, de lângă Sofia, unde și-a îngropat doi copii morți acolo. Bogdan III
al Moldovei a dăruit două dvere mănăstirii Rila. Ceva mai târziu mitropolitul Grigorie Roșca îi
dăruiește un acoperământ pentru sfânta masă, iar Isaia al Rădăuților un Tetraevanghel. Turnul
mănăstirii Rila are săpată deasupra porții stema Moldovei, iar pe catapeteasmă se pot vedea stemele
Țării Românești și Moldovei, ca dovadă a numeroaselor danii oferite de domnii români acestei
mănăstiri.
II.6. Relațiile cu Bisericile ucraineană și rusă
Spre sfârșitul secolului al XVI-lea sunt amintite câteva ajutoare materiale din partea
domnitorilor moldoveni. Astfel, Alexandru Lăpușneanu în anul 1559 a rezidit biserica ortodoxă din
Lvov care a fost distrusă de un incendiu, anul următor i-a adăugat un paraclis, iar după câțiva ani a
fost zugrăvită. Mănăstirea a avut o existență foarte scurtă fiind distrusă de un alt incendiu în 1571,
iar în 1591 s-au început lucrările de rezidire a bisericii. Tot cu ajutorul oferit de domnitorii
moldoveni: Petru Șchiopul, Simion și Ieremia Movilă precum și alți membrii ai familiei
Movileștilor, boierii Luca Stroici, Nestor Ureche și Isac Balică iar spre sfârșitul lucrărilor de Miron
Barnovschi. Datorită numeroaselor ajutoare venite din partea Moldovei acest lăcaș este cunoscut
sub numele de „biserica moldovenească”37.
Distanța mare dintre Țările Române și Rusia nu au împiedicat însă legăturile culturale
bisericești ale românilor cu credincioșii ruși și cu țarii Moscovei. Legăturile avute cu Moscova au
sporit în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Atunci Alexandru Lăpușneanu a trimis țarului
36 Astăzi se află în Muzeul de Artă al României. 37 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 1, Ed. a III-a, Iași, 2004, p. 550-551.
21
Rusiei Ivan IV cel Groaznic în anul 1561 un exemplar din Nomocanonul sau Sintagma lui Matei
Vlastares, prin Eftimie, viitorul episcop de Rădăuți. Ceva mai târziu, în 1574 episcopul Isaia al
Rădăuților se afla la Moscova, fiind trimis de Ioan Vodă cel Viteaz.
La începutul anului 1597, episcopul Luca al Buzăului a fost trimis de Mihai Viteazu într-o
misiune diplomatică la Moscova pentru a-i cere sprijin împotriva turcilor țarului Feodor Ivanovici.
Acesta i-a trimis o scrisoare precum și ajutorul catre domnul român: 200 galbeni, 5 perechi de
blănuri de samur și de vulpe neagră.
CAPITOLUL III
RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU BISERICILE
ORTODOXE DE LIMBĂ GREACĂ ÎN SECOLUL AL XVII-LEA ȘI
ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XVIII-LEA
III.1. Relațiile cu Patriarhia ecumenică
Patriarhia Constantinopolului s-a bucurat permanent de sprijin din partea domnitorilor români.
Mitropoliții Țărilor Române au fost recunoscuți de patriarhii ecumenici cărora le plăteau o dare
22
anuală. Cel care a întreținut legături în această perioadă cu țările noastre a fost patriarhul Chiril
Lucaris.
În anul 1594, fiind ieromonah a trecut prin Moldova mergând la cneazul ortodox Vasile din
Ostrog, trimis de patriarhul Meletie Pigas al Alexandriei, iar în 1601 s-a reîntors la Alexandria
oprindu-se din nou în Moldova, la curtea lui Ieremia Movilă unde a rostit câteva cuvântări în
Duminicile Triodului și Penticostarului. Dupa moartea lui Meletie Pigas, a fost ales în scaunul
patriarhal, apoi a fost locțiitor de patriarh ecumenic. Din Constantinopol a venit în Țara
Românească la domnitorul Radu Mihnea, fiind primul patriarh de Alexandria care a vizitat Țările
Române. Aici a scris un tratat în latinește, despre doctrina și organizarea Bisericii Orrtodoxe, apoi a
trecut în Moldova la domnitorul Ștefan Tomșa, unde a rostit câteva cuvântări. După un timp s-a
întors iar în Țara Românească, rostind câteva cuvântări la Mitropolia din Târgoviște, iar la
București sfințind mănăstirea Radu Vodă, închinată atunci mănăstirii Ivir de la Athos. Tot atunci a
fost închinată Alexandriei mănăstirea Stănești, iar mai târziu Segarcea38.
În 1620 Chiril Lucaris se afla din nou în Țara Românească fiind ales la data 4 noiembrie a
aceluiași an ca patriarh ecumenic. A fost înlăturat de cinci ori din scaun de către turci, în cele din
urmă a fost sugrumat din ordinul sultanului la 29 iunie 1638 și aruncat în apele Bosforului. De o
mare însemnătate este scrisoarea sa de la 2 septembrie 1629 către principele Gabriel Bethlen al
Transilvaniei, prin care a respins cu desăvârșire propunerea acestuia de a-și da consințământul la
trecerea românilor transilvăneni la calvinism.
Un rol important în menținerea legăturilor noastre cu Patriarhia ecumenică l-a avut domnitorul
Vasile Lupu, acesta, pe când Patriarhia avea numeroase datorii la care se adăuga și tributul anual
către autoritățile otomane a luat asupra sa achitarea tuturor acestea. Le-a cerut în schimb să formeze
o comisie de trei sau patru epitropi, aleși de sinod care să coordoneze problemele economice. Pentru
ajutorul acordat de domnitorul român patriarhul Partenie I zis cel Batrân și sinodul său au luat
hotărârea să-i dăruiască moaștele Cuvioasei Paraschiva. Ele au fost aduse în Moldova la 13 iunie
1641 și așezate în biserica Sfinții Trei Ierarhi din Iași.
După toate acestea în septembrie 1644 printr-un concurs a lui Vasile Lupu, Partenie I cel
Bătrân a fost înlăturat din scaunul de patriarh și înlocuit de Partenie II zis cel Tânăr însă în
octombrie 1646 tot Vasile Lupu îl înlătură din scaun și pe acesta. De aceea, pe bună dreptate,
Nicolae Iorga scria :„orânduitor al întregii vieți ortodoxe, suprahvegetor al ei de fiecare clipă,
răsplătitor darnic dar și pedepsitor fără cruțare, făcător și răsturnător de patriarhi, găzduitor al
38 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 2, Ed. a III-a, Iași, 2006, p. 225.
23
fruntașilor Bisericii Răsăritene, convocator de sinoade și îndreptător al credinței prin hotărârile
acestor adunări ținute în umbra lui Vasile Vodă merită un loc mare în istoria întregii lumi
ortodoxe”39.
Printre patriarhii ecumenici care au trecut prin țările noastre se află și Atanasie Patellaros,
mitropolit al Tesalonicului iar în 1634 patriarh ecumenic, stând in scaun doar 40 zile apoi a petrecut
ani în șir la mănăstirea lui Păun Vameșul de lângă Iași care a fost închinată mănăstirii Xiropotam
din Muntele Athos. Domnitorul Vasile Lupu l-a repus în scaunul patriarhal în anul 1652 dar acesta
nu s-a putut menține mai multe de 15 zile, de aici a plecat din nou în Moldova unde a stat la
mănăstirea Sfântul Nicolae din Galați apoi a plecat în Rusia. În cele din urmă s-a stabilit într-o
mănăstire din Ucraina și a murit în anul 1654. Un urmaș de-al său care a fost patriarh ecumenic în
cinci rânduri, Partenie IV Moghilalul a călătorit în Țara Românească prin 1655. Pentru a-și putea
câștiga existența patriarhii care au urmat în scaun i-au cedat cârmuirea Mitropoliei Proilaviei, apoi a
Târnovei și a Vidinului40.
Legături strânse cu Țările Române a avut și patriarhul de Constantinopol, Dionisie IV
Seroglanul41, fost mitropolit de Larissa în Grecia , ierarh învățat și deținător al scaunului ecumenic
în cinci rânduri. Ca fost patriarh a venit în Țara Românească la Șerban Cantacuzino în 1681, fiind
rudă, a reușit să-l împace pe acesta cu Gheorghe Duca al Moldovei. În anul următor ți-a reluat
scaunul patriarhal pentru a treia oară, cu ajutorul lui Șerban Cantacuzino, Dupa ce a pierdut scaunul
din nou în 1687 s-a reîntors în Țara Românească unde a slujit un an mai târziu la înmormântarea lui
Șerban Cantacuzino și a „ uns” domn pe Constantin Brâncoveanu. Cu sprijinul acestuia a ocupat din
nou scaunul patriarhal in 1693 pentru a cincia oară însă, l-a păstrat doar șapte luni. Venind din nou
în Țara Românească și-a dat obștescul sfârșit la Târgoviște în 1696 unde a fost îngropat în Catedrala
Mitropolitană.
Un alt patriarh, Iacob care a păstorit în scaunul ecumenic în trei rânduri a venit în țările noastre
de mai multe ori, slujind la înmormântarea lui Constantin Cantemir în anul 1693 alături de patriarhii
Dositei al Ierusalimului și Gherasim al Alexandriei. În 1700 s-a stins din viață la Iași și a fost
îngropat la mănăstirea Golia. Domnitorul Constantin Brâncoveanu fiind rugat de patriarhul Calinic
II a rezidit biserica Sfântul Nicolae din Galata distrusă de un incendiu.
39 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 2, Ed. a III-a, Iași, 2006, p. 226.40 Ibidem.41 Slujise și ca secretar a lui Matei Basarab.
24
III.2. Relațiile cu Patriarhia Alexandriei
Pe lângă patriarhul Chiril Lucaris țările noastre au mai fost vizitate și de alți patriarhi ai
Alexandriei. Gherasim Spartaliotis a trimis pe ieromonahul Ioanichie în Țara Românească și
Moldova pentru a cere sprijin42. Pe când nu era încă patriarh Mitrofan Critopulos a vizitat Țările
Române însoțindu-l pe Chiril Lucaris, a venit iarăși în 1638 la Târgoviște unde și-a găsit sfârșitul în
anul următor și a fost îngropat tot aici. Nu după mult timp, în anul 1639 scaunul alexandrin a fost
ocupat de Nichifor Klarozanis, acesta fiind ajutat de domnitorul Vasile Lupu. Tot în acel an a venit
în Țara Românească și Moldova, apoi în 1645 se afla din nou la curtea lui Vasile Lupu de unde a
vrut să plece în Rusia, însă turcii nu l-au lăsat, în cele din urmă și-a găsit sfârșitul în Moldova43.
Tot cu ajutorul domnitorului moldovean s-a ocupat scaunul patriarhal de către Ioanichie
Diodios. La întoarcerea de la Moscova, unde a participat la un sinod, patriarhul Paisie s-a oprit și în
Țările Române. Urmașul său, Partenie Prohoros, a fost de două ori în țările noastre, în calitate de
exarh al mănăstirilor românești închinate Sfântului Mormânt. Apoi, după ce a fost ales patriarh, a
venit în Țara Românească și Moldova, vizitând mănăstirile Segarcea și Stănești, închinate
Patriarhiei de Alexandria44.
„Ultimul patriarh alexandrin din acest secol a fost Gherasim Paladas,care a întreținut strânse
legături cu Constantin Brâncoveanu și cu Cantemireștii, venind în țările noastre în trei rânduri. În
ultima sa călătorie la noi a slujit la înmormântarea mitropolitului Teodosie al Ungrovlahiei, alături
de Hrisant al Ierusalimului, și tot amândoi au fost de față la înscăunarea noului mitropolit Antim
Ivireanu, la 22 februarie 1708, în Duminica Ortodoxiei. Tot cu prilejul ultimei călătorii a
binecuvântat căsătoria a unei fiice și a unui fiu al lui Constantin Brâncoveanu. Acum domnul
muntean a închinat patriarhiei de Alexandria mănăstirea Zlătari din București cu toate bunurile
ei.”45
III.3. Relațiile cu Patriarhia Ierusalimului
Datorită asupririlor timpului la care se adaugă și dificultățile materiale au făcut ca mulți
patriarhi din Ierusalim să vină după ajutoare în Țările Române, astfel patriarhul Teofan a venit de
42 Diac. Asistent I. Pulpea Rămureanu, Legăturile Patriarhiei de Alexandria cu Țările Române, în Studii Teologice, VIII (1956), nr. 1-2, p. 67.43 Ibidem.44 Ibidem, p. 68.45 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 2, Ed. a III-a, Iași, 2006, p. 227-228.
25
mai multe ori în țările noastre. În 1617 se afla la curtea lui Radu Mihnea care a închinat atunci
mănăstirea Galata către Sfântul Mormânt apoi a plecat în Polonia, iar în 1628 a venit din nou în
Moldova la domnitorul Miron Barnovschi. Acest domnitor a închinat ctitoria sa din Iași cunoscută
sub numele de Barnovschi împreună cu două sate către Patriarhia Ierusalimului. A mai venit în
Moldova și în timpul lui Vasile Lupu rugându-l să plătească datoriile Patriarhiei, care erau estimate
la 56.000 de florini. În urma acestui ajutor un alt patriarh de Ierusalim, Dositei declara: „de la
căderea Constantinopolului, nici un bazileu sau domnitor nu a făcut atâta bine scaunului
patriarhal de Ierusalim”. Patriarhul Teofan a fost din nou la Iași în 1643 pentru a sfinți Sfântul Mir,
tot atunci a fost închinată biserica Adormirea Maicii Domnului din Ismail către Ierusalim. În drum
spre casă și-a găsit sfârșitul, iar Vasile Lupu a impus alegerea lui Paisie ca patriarh la 23 martie
1645. Hirotonia a fost făcută la Iași de către un sobor de arhierei, printre aceștia aflându-se și
Varlaam al Moldovei. După un timp a venit din nou în Țara Românească pentru ajutoare, primind o
danie anuală insumând 50 de taleri din partea mănăstirii Polovragi și de aici a plecat în Moldova.
Urmașul său Nectarie a fost ales din insistențele lui Vasile Lupu și ale lui Grigorie Ghica al
Țării Românești. Venind în Moldova a primit numeroase daruri din partea domnitorului Eustratie
Dabija cu care a refăcut mai multe biserici din Țara Sfântă.
S-a retras din scaun în 1669, urmându-i Dositei, care a apărat și a ridicat prestigiu Patriarhiei
de Ierusalim „împins de un zel neostenit pentru apărarea Ortodoxiei”46, deși avea doar 28 de ani. În
1670 se afla la București, de unde a mers la Iași, primind din partea lui Gheorghe Duca al Moldovei
închinarea mănăstirilor Cetățuia și Hlincea din apropiere de Iași. Cu prilejul sinodului convocat la
Ierusalim în martie 1672, a refăcut biserica Nașterii Domnului de la Betleem, din daniile primite. În
acest sinod a fost aprobată lucrarea Pavăza ortodoxiei a lui Dositei și s-a reluat discuția cu privire la
Mărturisirea de credință a lui Chiril Lucaris.
În 1673 patriarhul Dositei se afla din nou în Țara Românească, unde Grigorie Ghica a închinat
mănăstirea Călui, precum și schitul Ungurei către Sfântul Mormânt. Pentru a cumpăra Sfântul
Mormânt. „Uneltirile catolice – care oferiseră o sumă enormă de bani turcilor pentru cumpărarea
Sfântului Mormânt – îl recheamă la Ierusalim, fiind nevoit să-l răscumpere cu banii strânși în țările
române” 47. Peste câțiva ani a venit în Moldova, iar domnitorul Antonie Ruset a închinat
Ierusalimului mănăstirea Cașin. Tot pe atunci i se mai închina și mănăstirea Probota de către
mitropolitul Dosoftei, precum și mănăstirea Bistrița de către doamna Safta, văduva lui Gheorghe
46 Prof. Alexandru Elian, Legăturile Mitropoliei Ungrovlahiei cu Patriarhia de Constantinopol și cu celelalte Biserici Ortodoxe: De la întemeiere până la 1800, în „BOR”, LXXVII (1959), nr. 7-10, p. 928.47 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 2, Ed. a III-a, Iași, 2006, p. 229.
26
Ștefan. În 1680 patriarhul făcea o călătorie în toată lumea ortodoxă aflată între Țara Sfântă, Țările
Române, Rusia și Georgia, urmărind încheierea unor legături cu Rusia precum și colectarea de
ajutoare materiale.
Patriarhul Dositei a înființat o tipografie grecească la mănăstirea Cetățuia de lângă Iași, între
anii 1680-1682 , în care s-au tipărit cărți de slujbă, precum și lucrări teologice-polemice. În 1688 se
afla în Țara Românească, unde a semnat în prefața Bibliei de la București, a lui Constantin
Cantacuzino Stolnicul. În 1693 a primit un hrisov din partea lui Constantin Duca prin care i se
confirmau Sfântului Mormânt mănăstirile închinate acestuia: Barnovschi, Bârnova, Sfântul Sava,
Galata, Hlincea, Dumbrăvița, Dealu Mare, Tazlău și Cașin. Pe timpul lui Constantin Brâncoveanu, i
se mai închinase în Țara Românească și mănăstirea Sfântul Sava din București48.
În 1697-1698 a venit din nou în Țara Românească pentru a-l hirotoni pe mitropolitul Atanasie
Anghel al Transilvaniei în data de 22 ianuarie 1698. Nu după mult timp, în 1701, patriarhul îi
trimite lui Atanasie o scrisoare, apoi lui Ștefan Raț, care era promotor al uniației, mustrându-i prin
aceasta pentru abjurarea de la dreapta credință, iar în anul următor, împreună cu mitropolitul
Teodosie, trimitea o pastorală credincioșilor din Transilvania, spunându-le că au aruncat anatema
asupra lui Atanasie și îndemnându-i totodată să nu se abată de la credința ortodoxă. La 7 februarie
1707, neobositul apărător al Ortodoxiei, patriarhul Dositei, înceta din viață la Constantinopol. Acest
patriarh a repreprezintă o personalitate de seamă în ceea ce privește relațiile Patriarhiei
Ierusalimului cu Țările Române.
În scaun a urmat nepotul său, Hrisant Notaras, fiind ales patriarh cu sprijinul lui Brâncoveanu.
A participat la sfințirea bisericii Sfântul Gheorghe Nou, care în același an a fost închinată Patriarhiei
de Ierusalim, apoi relațiile au răcit datorită unor neînțelegeri cu Antim Ivireanu49.
III.4. Relațiile cu alte așezăminte bisericești din Răsărit
Consemnăm faptul că au mai fost făcute închinări de mănăstiri și biserici românești și către
alte așezăminte grecești din Orient. De pildă mănăstirea Balica50 sau Sfinții Arhangheli din Iași a
fost închinată către mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai, iar în 1610 i-a fost închinată
biserica Sfânta Paraschia din Iași. Două documente din 1606 confirmau faptul că daniile românești
48 Ibidem, p. 229-230.49 Aceste neînțelegeri se datorau faptului că Hrisant a oprit pomenirea ierarhului locului în mănăstirile închinate Patriarhiei de Ierusalim și chiar în bisericile de pe moșiile aparținătoare acestora.50 Ctitorie a lui Meletie Balica, numită mai târziu „Frumoasa”.
27
se înmulțiseră. Tot pe atunci i se închina mănăstirea Sfânta Ecaterina din București, precum și alte
mănăstiri din românești.
„În tezaurul Sfântului Mormânt se pastrează diferite odoare românești: o Evanghelie alui
Matei Basarab, un epitrahil de la Gheorghe Ștefan, o cruce de la Eustratie Vodă Dabija, având la
bază, în basorelief, chipul său și al doamnei Dafina etc.La mănăstirea Sfântul Sava de lângă
Ierusalim, s-au găsit Psaltirea de la Alba Iulia din 1651 și Biblia din 1688.”51
Mai târziu, sprea sfârșitul secolului s-au făcut două vizite românești la Ierusalim și Muntele
Sinai. Acestea s-au realizat în 1682 de soția lui Constantin Cantacuzino, Elena, și mama lui Șerban
împreună cu copiii ei Mihai și Stanca însoțiți de mai mulți ostași. La locurile sfinte l-au întâlnit pe
fostul mitropolit Varlaam al Ungrovlahiei carea a călătorit acolo după pierderea scaunului
mitropolitan.
III.5. Relațiile cu Muntele Athos
Legăturile românești cu mănăstirile din Sfântul Munte au continuat și în acest secol prin
închinarea unor mănăstiri, biserici și schituri de la noi către mănăstirile Athosului. Fiecare
mănăstire românească închinată Muntelui Athos trimitea o patre din veniturile ei către mănăstirea
de care aparținea, datorită acestui lucru s-au realizat mai puține danii în bani decât în secolul trecut.
Spre nemulțumirea credincioșilor români Matei Basarab a „dezînchinat” câteva mănăstiri
românești. Mănăstirile închinate erau conduse de egumeni greci trimiși de la Sfântul Munte, iar la
mănăstirile și schiturile Athosului trăiau alături de călugări greci, ruși, sârbi, bulgari sau de alte
neamuri și o mulțime de călugări de neam român. Obiecte de artă, manuscrise și cărți tipărite în
țările române sunt păstrate până azi în bibliotecile și muzeele din Muntele Athos.
În timpul ce a urmat au fost închinate către marea biserică din Karies mănăstirile Sfinții Trei
Ierarhi din Iași și Cotroceni din București împreună cu numeroase moșii și metoace.
Domnitorul Matei Basarab a ridicat o biserică nouă la Marea Lavră în care a fost zugrăvit
alături de soția sa, Elina, apoi a dăruit două Evangheliare. Mănăstirea a primit danii și din partea
domnitorilor Grigorie Ghica și Constantin Brâncoveanu. De atenție deosebită s-a bucurat
mănăstirea Vatopedi fiindu-i închinate mănăstirile Precista din Galați, Golia și Bărboi din Iași și
Mira din Vrancea. Închinări de mănăstiri s-au făcut și către mănăstirea Iviron: Radu Vodă din
51 Ibidem, p. 231.
28
București52, Glavacioc din Argeș și Stelea din București, la care se adaugă numeroase ajutoare din
partea domnilor țării Grigorie Ghica și Radu Șerban Basarab ai Țării Românești și Gheorghe Ștefan
al Moldovei și alții.
Mănăstirii Zografu i-au fost închinate unele mănăstiri românești: biserica Precista din Vaslui,
mănăstirea Dobrovăț și mănăstirea Căpriana53. Marele postelnic Ianache Caradja i-a dăruit
mănăstirii Dohiariu 12 moșii în Ialomița ridicând aici și o mănăstire care a fost terminată de Matei
Basarab.
De sprijinul românesc s-au mai bucurat și alte mănăstiri de la Sfântul Munte cărora le-au fost
închinate mănăstiri românești: Mănăstirii Cutlumuș i-a fost închinată Mănăstirea Clocociov din
Slatina de către Alexandru Iliaș Vodă iar cu sprijinul lui Matei Basarab i-a fost refăcută pictura,
Xiropotamului i s-a închinat mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul de lângă București, Caracalu a
primit mănăstirea Sfântul Nicolae din Ismail, către Pantocrator a fost închinată mănăstirea
Căscioarele din Vlașca, Sfântului Pavel i s-a închinat mănăstirea Jitianu de lângă Craiova și
Todireni din Suceava, mănăstirii Rusicon i-a fost închinată biserica Uspenia din Botoșani,
Esfigmenului i s-a închinat mănăstirea Bursuci din Vaslui, către Simonospetra a fost închinată
mănăstirea Mihai Vodă din București iar în 1626 i-a fost închinată mănăstirea Bolintin, iar biserica
de la Simonospetra a fost pictată cu cheltuiala lui Matei Basarab, Xenofonului i-a fost închinat
schitul Zdrelea din Oltenia. Ajutoare în bani au primit mănăstirile: Dionisiu, de la Matei Basarab și
Constantin Brâncoveanu, Constamonitul de la Radu Mihnea.
Ajutoarele românești s-au arătat și spre mănăstirile de la Meteore spre exemplu mănăstirea
Golgota din Dâmboviță a fost închinată mănăstirii Schimbarea la Față din Meteora. În 1640 era
închinată mănăstirii Rusicon Nucetul din Dâmbovița. Mănăstirii Sfântul Ștefan din Meteore i s-a
închinat mănăstirea Butoiul, iar prin 1701-1702 a fost închinată biserica Dancu din Iași către
mănăstirea Sfinții 40 de mucenici din Rumelia. Au mai fost închinate câteva mănăstiri către unele
din Epir spre exemplu mănăstirea lui Ghiorma Banu din București a fost închinată Episcopiei de
Pogoniana din Epir. În aceeași eparhie se afla și mănăstirea Gura căreia i-a fost închinată mănăstirea
Valea din Argeș. Tot în aceeași eparhie la mănăstirea Molivdoskepastu a primit spre închinare
mănăstirile Bradu din Buzău și Codreni din Ilfov. Această mănăstire a primit din partea lui Radu
Mihnea al Țării Românești o danie anuală de 3.000 aspri.
52 Aceasta avea ca metocuri : schitul Tutana (Argeș) și biserica din Bălteni (Ilfov). 53 Aceasta din urmă avea o avere enormă de 23 de moșii cu 50.000 de ha.
29
Eparhiei de Ianina i-au fost închinate alte mănăstiri românești: mănăstirii Sfinții Părinți de
lângă Zița i-au fost închinate mănăstirile Sărindar din București și Mislea din județul Prahova, iar
după 1689 mănăstirea Sfinții Părinți era numită stavropighie a Patriarhiei de Constantinopol. Tot în
apropiere de Zița era mănăstirea Sfântul Prooroc Ilie, căreia îi era închinată mănăstirea Sfântul Ioan
cel Mare din București.
Mănăstirea Vellas de lângă orașul cu același nume a primit spre închinare mănăstirea Băbeni
de lângă Râmnicu-Sărat, împreună cu metocul ei, iar mănăstirea Dedulești din aceeași zonă a
Râmnicului era închinată mănăstirii Sfinții Apostoli din Kațika de lângă Ianina. Mănăstirilor Sosinu
și Brodetsi din Epir le-au fost dăruite ajutoare din partea domnilor români, iar mănăstirii Movromol
din Epir i-a fost închinată mămstirea cu același nume din Galați. ”Câteva biserici și mănăstiri din
Ianina și împrejurimi erau ctitorite de vlahii din Epir. De pildă, mănăstirea Sfinții Apostoli din
Dipalița era ctitoria fraților Panu Arsenie și Teodor, iar mănăstire Sosinu era ridicată de un
negustor din Valahia. . . Mănăstirea Vlasiu, tot în Munții Pindului (districtul Cardița, era o ctitorie
a vlahilor tesalioți Gheorghe Slugerul cu soția sa Cherața și fiul lor Constantin Postelnicul,
amândoi cu slujbe in Moldova, în timpul lui Vasile Lupu.”54
În 1624 a fost închinată de către Radu Mihnea, mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din
Sozopole ctitoria lui Aron Vodă din Iași, iar după câțiva ani a fost închinată către mănăstirea
Sfântul Ioan din insula Halki de către Alexandru Coconul. Mănăstirii din Arghirocastro i-a fost
închinată de Vasile Lupu mănăstirea Hlincea, mănăstirea Sfântul Ioan din Focșani i s-a închinat
mănăstirii Sfânta Anastasia de lângă Tesalonic. Cu sprijinul lui Vasile Lupu a fost ridicată
mănăstirea Sfânta Lavră din Peloponezi.
De un sprijin deosebit a avut parte mănăstirea Sfântul Ioan Evanghelistul din insula Patmos,
aceasta a primit un ajutor de 3000 aspri anual din partea lui Antonie Vodă al Țării Românești și a
domnitorilor moldoveni Gheorghe Duca, Constantin Duca și Antioh Cantemir care i-au dăruit 4000
aspri anual. Ajutorul românesc a salvat existența acestor mănăstiri care treceau prin vremuri tulburi
dătorită stăpânirii otomane.
„Reamintim că în 1639 Matei Basarab cu dregătorii din sfatul domnesc au hotărât să redea
autonomia la 22 de mănăstiri din Țara Românească, din cauza abuzurilor comise de călugării
greci și să nu se mai facă închinări în viitor, măsură care a fost aprobată în 1641 și de Patriarhia
ecumenică. . . În pofida acestei schimbări în politica românească față de așezămintele bisericești de
54 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 2, Ed. a III-a, Iași, 2006, p. 234.
30
limbă greacă, hotărârea energică a domnului muntean n-a fost respectată de urmașii săi, mai ales
în epoca numită fanariotă.”55
III.6. Cultura grecească în Țările Române
În urma trecerii sau a stabilirii numeroșilor ierarhi și cărturari greci în Țările Române s-au
dezvoltat aici activități culturale, s-au copiat manuscrise, s-au alcătuit ori s-au tipărit diferite lucrări
grecești și totodată s-au deschis școli grecești.
La începutul secolului al XVII-lea este menționat mitropolitul Luca al Ungrovlahiei fiind
caligraf iscusit, originar din Cipru, de la care ne-au rămas mai multe manuscrise grecești, în special
Evangheliare. Mitropolitul Matei al Mirelor a fost un alt cărturar grec din Epir care a îndeplinit
unele misiuni la Moscova apoi la Lvov. În 1605 a fost ales mitropolit titular al Mirelor Lichiei, de
unde a venit în Țara Românească, având și conducerea mănăstirii Dealu, unde a murit în anul 1624.
A fost cel mai de seamă caligraf grec, din acea vreme, alături de mitropolitul Luca al Ciprului. A
copiat 53 de manuscrise care se află la Ierusalim, la Athos, în Grecia precum și în alte părți. Printre
lucrările sale, de la mănăstirea Dealu amintim: Slujba Sfântului Grigorie Decapolitul scrisă între
anii 1610-1611, apoi a tradus din slavonește Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său
Teodosie precum și Viața și slujba Cuvioasei Paraschiva. Tot pe atunci a făcut câteva lucrări
istorice în versuri: Povestire pe scurt despre neașteptata cădere din domnie a lui Șerban Vodă zis și
Radul și despre venirea în Țara Românească a lui Radu Voievod, fiul lui Mihnea, Sfaturi în versuri
către Alexandru Vodă Iliaș, Istoria celor săvârșite în Ungrovlahia, începând de la Șerban voievod
până la Gavriil voievod. Trebuie știut faptul că la Matei al Mirelor Lichiei se găsește o critică
asupra boierilor, a slujbașilor care adunau birurile precum și către compatrioții săi veniți în Țara
Românească, pe care îi îndemna să nu uite că sunt doar oaspeți. Ucenicul său, Antim a copiat peste
20 de manuscrise la noi în țară care au fost dăruite celor patru Patriarhii apostolice.
În 1646 la Târgoviște s-a înființat o „ schola graeca et latina” de către grecii Ignatie Petrițis și
Pantelimon Ligaridis originari din insula Hios. Aceștia au contribuit și la traducerea Pravilei Mari
de la Târgoviște din 1652 de către monahul Daniil Andrean.
Marele teolog și predicator grec Meletie Syrigos a stat un timp în Moldova, unde a rostit o
cuvântare la hirotonia mitropolitului Varlaam, iar în anul 1642 a participat la sinodul de la Iași,
traducând din latinește în grecește Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă. Mai târziu colegiul de
55 Ibidem, p. 234-235.
31
la Iași întemeiat de Vasile Lupu a fost condus după 1646 de dascăli greci, astfel limba de predare a
fost greaca în locul celei latine. Dintre profesorii veniți la Iași amintim pe Teodor Trapezuntiul și pe
ieromonahul Ieremia Cacavelas din Creta, acesta a tradus din grecește în românește, o Tâlcuire a
Sfintei Liturghii scrisă la Iași în 1697, iar anul următor a scris o prefață la Divanul sau gâlceava
înțeleptului cu lumea a lui Dimitrie Cantemir. În 1714 Colegiul a fost transformat în Academie56.
Mai târziu, ieromonahul Mitrofan a pus bazele unei tipografii grecești la mănăstirea Cetățuia
de lângă Iași fiind rugat de patriarhul Dositei al Ierusalimului și cu sprijinul lui Gheorghe Duca
Vodă. Aici s-a scris în 1682, Întâmpinarea contra primatului papei a lui Nectarie al Ierusalimului,
Explicarea Sfintei Liturghii a lui Marcu Eugenicul al Efesului în 1683 și Dialogul împotriva
ereziilor al lui Simion al Tesaloniculu, apoi tipografia s-ar fi mutat la mănăstirea Sfântul Sava din
Iași unde s-au tipărit: Slujba Sfinților Serghie și Vach, din 1685, Manual împotriva lui Ioan
Cariofil, scris de patriarhul Dositei în 1694, Cuvânt împotriva hotărârilor Sinodului de la Florența
din 1694 al lui Ioan Eugenicul, fratele lui Marcu, Tomul împăcării scrisă între anii 1692-1694 și
Tomul dragostei asupra latinilor din 1698, acestea din urmă cuprinzând lucrările mai multor teologi
greci împotriva latinilor57.
Pe lângă patriarhii amintiți mai devreme au stat un timp la București mitropoliții Auxentie al
Sofiei, Atanasie al Dristrei, Maxim de Ierapoleos, Climent al Adrianopolei, Mitrofan de Nissa ș.a.
La traducerea Bibliei de la București din timpul lui Șerban Cantacuzino a participat și Ghermano de
Nissa.
Pe lângă aceștia se cunosc și alți cărturari greci chemați în special ca profesori la Academia
domnească de la mănăstirea Sfântul Sava din București. În 1707 domnitorul Constantin
Brâncoveanu a trimis un regulament de reorganizare a Academiei construind totodată o nouă clădire
la Sfântul Sava. Un conducător al ei a fost Sevastos Kimenitis din Trapezunt, fostul rector al
Academiei din Constantinopol. Dintre ceilalți profesori ai Academiei Bucureștene amintim pe:
Marcu Porfiropol din Cipru, Gheorghe Hrisogon din Trapezunt ș.a.
Sunt amintiți și alți cărturari care au trăit în țările române: Ioan Cariofil, autor al unui Manual
despre câteva nedumeriri și soluțiuni, apărut în 1697 la Snagov, al unor Efimeride și al Vieții
Sfântului Ioan Românul; Ioan Comnen, medic, scriitor și gânditor, ajuns mitropolit al Dristei cu
numele de Ierotei; ieromonahul Mitrofan Grigoraș, autor al unei Cronici a Țării Românești,
ieromonahul Galaction Vidali și alții.
56 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 2, Ed. a III-a, Iași, 2006, p. 236.57 Ibidem, p. 236-237.
32
În timpul lui Constantin Brâncoveanu și sub îndrumarea lui Antim Ivireanu, au fost înființate
patru secții grecești pe lângă tipografiile din București, Râmnic, Snagov și Târgoviște, în care s-au
tipărit peste 30 de cărți în limba greacă, cărți de slujbă, lucrări teologice polemice și cuvântări.
Dintre acestea amintim următoarele cărți de slujbă: Evanghelia greco-română apărută la București
în 1693, Antologhionul apărut la Snagov în 1697, cuprinzând: Psaltirea, Octoih, Ceaslov, Mineiul,
Triodul, Penticostarul, Liturghier, Psaltirea tipărită tot la Snagov în 1700 etc. Apoi menționăm
următoarele cărți teologice: Manual împotriva schismei papistașilor scrisă de Maxim
Peloponezianul apărută în 1690 la București, Întâmpinare la principiile catolice, lucrare a lui
Meletie Sirigos și Manual împotriva rătăcirii calvine, al patriarhului Dositei de Ierusalim apărută la
București în 1690, Manual despre câteva nedumeriri și soluțiuni sau despre cercetatre și
confirmarea câtorva dogme necesare ale Bisericii, scrisă de Ioan Cariofil la Snagov în 1697,
Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă tipărită tot la Snagov în 1699, Eortologhion...despre
siguranța cronologiei, despre toate sărbătorlie și teoriile lor, despre Sfintele Paști, despre unele
canoane bisericești..., a lui Sevastos Kimenitis apărut la Snagov 1701, Învățătura dogmatică a Prea
Sfintei Biserici răsăritene și universale, tot a lui Sevastos Kimenitis apărută la București 1703,
Tomul bucuriei scrisă la Râmnic 1705, Panoplia dogmatică, scrisă de Euthimie Zigabenul la
Târgoviște 1710 etc. Au mai fost tipărite unele panegirice în cinstea sfinților, lucrări ale profesorilor
Academiei din București, sau ale fiilor lui Constantin Brâncoveanu: Proschinitarul Sfântului Munte
Athos, scriere a lui Ioan Comnen, apărută la Snagov în 1701, Slujba Sfintei Ecaterina și
Proschinitarul Sfântului Munte Sinai, a lui Mitrofan Grigoraș, tipărită la Târgoviște în 1710 etc58
CAPITOLUL IV
RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU ALTE BISERICI
ORTODOXE ÎN SECOLUL AL XVII-LEA ȘI ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL
XVIII-LEA
IV.1. Relațiile cu Patriarhia Antiohiei
Această Patriarhie cu reședința la Damasc a fost ajutată de Țările Române alături de
Patriarhiile grecești. Patriarhul antiohian Macarie III Zaim, datorită greutăților materiale prin
58 Ibidem, p. 238.
33
Ucraina și Rusia de unde să ceară sprijin material. Această călătorie a realizat-o între 1652-1659,
rămânând o descriere detaliată făcută de fiul și însoțitorul său, arhidiaconul Pavel de Alep.
În timpul șederii în Țara Românească patriarhul Macarie a tradus din limba greacă în cea arabă
un Letopiseț al Țării Românești, cu titlul Istorii și știri pe scurt despre domnii Țării Românești și
despre petrecerea lor în vremea șederii lor în domnie, precum am putut culege și aduna. Și
începutul este în anul 6800 al lumii, descoperită la mănăstirea Deir es-Sir de lângă Beirut.59
Arhidiaconul Pavel de Alep a realizat o Istorie a voievodului Vasile Lupu al Moldovei și a
războaielor sale, care a fost găsită intr-o bibliotecă din Zahle (Liban).
Urmașul lui Macarie, Atanasie III Dabbas,60 a călătorit în Țara Românească, pe timpul lui
Constantin Brâncoveanu și rămânând la noi între 1700-1704, întocmind o Istorie a patriarhilor de
Antiohia. A mai tipărit două cărți cu caractere arabe: Liturghierul, apărut la Snagov și Ceaslovul,
tipărit la București în 1702, amândouă tipărite în limba greacă și arabă, cu cheltuiala domnitorului
Brâncoveanu. Plecând din Țara Românească, în 1704, Atanasie a primit materialul tipografic cu
caractere arabe din partea lui Brâncoveanu, iar în 1705 este numit arhiepiscop al Ciprului, poate tot
la rugămintea domnitorului român. La Cipru a tradus în limba arabă, scrierea lui Dimitrie Cantemir
Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea, apărută în 1698 la Iași, în limbile română și greacă61. În
1706 a hotărât împreună cu Chiril V să împartă Patriarhia Antiohiei în două. Stabilindu-și reședința
la Alep, a stat aici până în 1720, când a rămas singurul cârmuitor al Patriarhiei. Tot la Alep și-a
instalat tipografia pe care o avea de la Brâncoveanu, tipărind câteva cărți în limba arabă: Psaltirea,
apărută în 1706, având stema Țării Românești și o prefață închinată lui Brâncoveanu, Evanghelia,
tipărită în 1706 și 1708, Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, în 1708, un Octoih Mare în
1711, Predicile patriarhului Athanasie II al Ierusalimului, în 1711, Piatra scandelei, scrisă de grecul
Ilie Miniat în 1721 etc. Apoi în 1724 tipografia s-a mutat la mănăstirea Balamand de lângă Tripoli,
iar o parte din ea a fost dusă la mănăstirea Sfântul Ioan din Saeg, în sudul Libanului, unde a fost
reorganizată și a tipărit o mulțime de cărți bisericești și școlare până în anul 1899. Au fost traduse
mai multe cărți grecești tipărite la noi, ca de pildă Mărturisirea lui Petru Movilă.
IV.2. Relațiile cu Biserica Georgiei
59 Egal cu anul 1292.60 Acesta a pierdut scaunul în lupta cu patriarhul Chiril V, fiul lui Pavel de Alep.61 În arabă i-a dat titlul „Sănătatea înțeleptului și nebunia osânditei lumi”.
34
La rugămintea regelui georgian Vathang VI, Constantin Brâncoveanu a trimis în Georgia pe
meșterul tipograf Mihail Ștefan împreună cu ucenicii lui, care a înființat acolo primul atelier
tipografic. Fiind ajutat de regele Vathang VI, Mihail Ștefan a tipărit la Tbilisi mai multe cărți în
limba georgiană: Psaltirea și Apostolul, în 1709, Evanghelia, Liturghierul, Ceaslovul și
Molitvelnicul, în 1710, apoi a începu să tipărească și Biblia. După un timp a plecat în Olanda, de
unde nu s-a mai auzit nimic despre el. Activitatea tipografică a fost continuată de urmașii săi până
în 1722, care au tipărit cărți bisericești și laice.
Ajutorul domnitorilor români s-a abătut și spre mănăstirea georgiană Iviron din Muntele
Athos, unde mitropolitul Dionisie al Ungrovlahiei a stat o vreme, iar de acolo a plecat la mănăstirea
Radu Vodă din București, care a fost închinată Ivironului.
IV.3. Relațiile cu Bisericile slave sud-dunărene
Domnitorul Matei Basarab a ridicat două biserici și pe teritoriul Bulgariei: una la Vidin și una
la Sviștov, în amândouă păstrându-se pe peretele ctitoriilor, chipurile lui Matei Vodă și al doamnei
sale Elina.
„Doi dregători ai lui Vasile Lupu, slugerul Gheorghe și fiul său postelnicul Constantin, vlahi
originari din Epir, unde au ctitorit mănăstirea Vlasiu, au fost zugrăviți la mănăstirea Bacicovo din
Bulgaria, ceea ce arată că ei au contribuit la refacerea acestui lăcaș.”62
Către sfârșitul secolului, domnitorul Grigorie Ghica al Țării Românești, a zidit o catedrală
pentru Mitropolia din Dristra, după cum scrie într-un hrisov de la 1777, al lui Alexandru Vodă
Ipsilanti. Cele cinci biserici din Arbănaș, de lângă Târnovo au fost ajutate tot de domnitori români.
Domnitorul Constantin Brâncoveanu a ajutat Episcopia din Cerven, de lângă orașul Russe.
Mănăstirea Sfinții Apostoli din București a fost închinată unei mănăstiri din Târnovo. Închinări de
mănăstiri, precum și numeroase ajutoare a primit și mănăstirea bulgară Zografu de la Athos. Tot din
Bulgaria a fost și mitropolitul Ignatie Sârbul al Țării Românești, care a fost adus în scaunul
episcopal de la Râmnic de către Matei Basarab, apoi ales ca mitropolit. În timpul acestui domnitor
au venit din sudul Dunării, în Țările Române doi îndrumători ai tiparului românesc: egumenul
Meletie la Govora și ieromonahul Ștefan.
62 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 2, Ed. a III-a, Iași, 2006, p. 244.
35
IV.4. Relațiile cu Biserica Ortodoxă Sârbă
Unii ierarhi sârbi, atunci când mergeau spre Rusia sau spre Locurile Sfinte se opreau la
Târgoviște și Iași. De pildă patriarhul Gavriil Raici din Ipek, în 1653, s-a oprit în Țările Române, în
timp ce mergea spre Rusia, iar în 1661, se afla în Țara Românească patriarhul Maxim al Ipekului,
urmașul său. În 1663 arhimandritul Simeon Kordici a fost hirotonit la Târgoviște, de către
mitropolitul Ștefan, ca episcop de Svidnița, în Croația, dar a fost arestat la întoarcere și închis la
Zagreb. După toate acestea la sfârșitul anului 1663 a fost hirotonit Gavrilo Miakici de catre
mitropolitul Sava, tot pentru scaunul de la Svidnița. Însă și acesta a fost închis, pentru că nu
acceptase unirea cu Roma63.
Domnitorii români Matei Basarab, Vasile Lupu și Constantin Brâncoveanu, au sprijinit
material mănăstirile sârbești: Mileșevo, Hopovo, Rakovița, Cruședol, precum și Trebinje din
Herțegovina, Lipovina din Croația, Sopociani și Studenița din Macedonia, împreună cu mănăstirea
sârbească Hilandar din Sfântul Munte.
În bisericile din Iugoslavia și Bulgaria de azi, au circulat mai multe cărți și manuscrise slavone
tipărite la noi. De exemplu, un Slujebnic slavon, scris în 1616 de ieromonahul Epifanie pentru
Efrem al Rădăuților, a fost dăruit lui Iosif al Pojarevațului, iar acesta l-a dăruit mănăstirii
Șișatovaț64.
În Banat, episcopii ortodocși de la Ienopole (Lipova, Timișoara și Caransebeș) erau de cele
mai multe ori de neam sârb și își arătau oblăduirea duhovnicească asupra sârbilor ortodocși, dar și
asupra românilor, care erau majoritari în aceste părți.
IV.5. Relațiile cu Bisericile Ucraineană și Rusă
Prin păstorirea mitropolitului Petru Movilă al Kievului, legăturile bisericești româno-ucrainene
s-au intensificat. Tot de la Chiev au fost cumpărate sau dăruite tipografiile lui Matei Basarab de la
Câmpulung, Govora și Târgoviște, precum și cea a lui Vasile Lupu de la Iași. De acolo au mai venit
în Țara Românească și meșterii tipografi Timotei Alexandrovici Verbițki, Ivan Kunotovici și Ivan
Glebkovici, care și-au pregătit și ucenici de neam român.
63 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 2, Ed. a III-a, Iași, 2006, p. 245.64 Ibidem.
36
Mitropolitul Dosoftei al Moldovei și-a scris primele lucrări la mănăstirea ucraineană din
Uniev65, iar domnitorul moldovean Miron Barnovschi a sprijinit înființarea tiparniței din Lvov și a
dăruit ajutoare pentru editarea a două cărți de cult în limba slavonă care aveau tipărită stema
Moldovei.
În 1642 la sinodul de la Iași în care s-a aprobat Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă au
fost prezenți și reprezentanți ai Bisericii Ucrainene. Printre lucrările care s-au tipărit la noi pe
parcursul acestui secol din slavo-rusă și ucraineană amintim: Evanghelia învățătoare de la Govora
srisă în 1642, apoi la Dealu în 1644, de ieromonahul Silvestru. În 1678 s-au tipărit la București cu
titlul Cheia înțelesului ,unele cazanii ale arhimandritului Ioanichie Galeatovschi din Cernigov. Prin
țările române au mai circulat și unele cărți tipărite în ucraineană.
Mai multe lăcașuri de închinare au fost construite prin contribuția domnitorilor români pentru a
le fi de folos credincioșilor ucraineni aflați sub stăpânirea Poloniei catolice, astfel, biserica
Adormirea Maicii Domnului din Lvov, care a fost numită „biserica moldovenească” a primit ajutor
moldovenesc în 1591 pentru a fi zidită și finalizată abia în 1629. Peste câțiva ani la data de 28
aprilie 1633 în această biserică a fost hirotonit Petru Movilă întru arhiereu. Ea a beneficiat de
numeroase ajutoare din partea unor credincioși din țările române și chiar din sudul Dunării. Trecând
în stăpânirea credincioșilor uniți în secolul al XVIII-lea biserica și-a întrerupt legăturile cu țările
noastre.
Vasile Lupu a rezidit biserica Sfânta Paraschiva din Lvov căreia îi cumpărase și o moșie în
apropierea orașului. Au mai fost ajutate și alte biserici de către domni, boieri și credincioși români
de pildă în biserica Sfântul Onufrie din Lvov au fost îngropați câțiva credincioși români; mănăstirea
din Uniev pe ale cărei pomelnice erau trecuți și binefăcători din Moldova; mănăstirea Zadovska a
fost sprijinită de Elisabeta, soția lui Ieremia Movilă; mănăstirea Hustinski din Volhinia ajutată de
fiica acestora, Irina; mănăstirea din Buczacz ; restaurată de sora ei Maria Potoțki, mănăstire
Krecovski care a primit un sat din partea unei alte fiice a lui Ieremia Movilă, Ana, ctitorită de
mitropolitul Petru Movilă, biserica Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, a fost așezată pe moșia sa
din Rubiejovka66.
Una dintre fiicele lui Vasile Lupu, Maria, care a fost căsătorită cu Ianusz Radzivill, a rezidit
biserica de lemn din Kejdani, de lângă Vilnius. A lăsat un testament prin care ajuta unele mănăstiri
din Ucraina cu aproape 600.000 de galbeni, precum și icoane și obiecte de preț. Ștefan Vodă
65 Psaltirea în versuri și Acatistul Născătoarei de Dumnezeu în 1673.66 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 2, Ed. a III-a, Iași, 2006, p. 247.
37
Petriceicu împreună cu unii dintre boierii săi, au ajutat mănăstirea Ugornițki și biserica din orașul
Stanislawow, tot acesta a fost zugrăvit la biserica satului Socola.
De o mare însemnătate pentru credincioșii ucraineni a fost Schitul Mare din Pocuția, care a fost
întemeiat de călugărul Iov Kneaghinițchi, între 1611-1612, fiind ajutat de doamna Elisabeta, soția
lui Ieremia Movilă, dar mai ales de fiica sa Maria Potoțki. Aceasta a închinat mănăstirea Sucevița
către Schitul Mare, împreună cu toate moșiile și veniturile ei. Iar în secolul al XVIII-lea, câțiva
boieri i-au dăruit moșii în Moldova. După desființarea Schitului Mare de către austrieci în 1785,
călugării de acolo au venit în Moldova, cei mai mulți stabilindu-se la mănăstirea Coșula din
Botoșani.
În secolul al XVII-lea, episcopii de Muncaci și Maramureș și-au întins jurisdicția atât asupra
credincioșilor români, cât și asupra celor carpato-ruși din aceste locuri. Egumenul Serghie de la
Tismana a fost numit, la cererea lui Mihai Viteazu, ca episcop de Muncaci. Domnitorul Constantin
Șerban Basarab al Țării Românești, a ctitorit o biserică de piatră la mănăstirea Sfântul Nicolae, de
lângă Muncaci, care a fost terminată la 13 mai 1661.
Tot în acest secol s-au intensificat și legăturile cu Biserica Ortodoxă Rusă67. Acest lucru este
confirmat de documentele vremii, în care sunt menționați primii ierarhi, călugări și preoți români
plecați în Rusia pentru a cere ajutoare sau pentru procurarea unor obiecte de cult necesare bisericii
lor. Unii dintre ei au fost primiți de însuși țarul Rusiei, de unde primeau bani sau alte daruri.
Arhimandritul Varlaam de la Secu, viitorul mitropolit, a fost trimis în Rusia de Miron Barnovski și
de mitropolitul Anastasie Crimca, pentru a cumpăra icoane mănăstirii Dragomirna și altor două
biserici. A stat la Moscova aproape un an, de unde a venit fără icoane, deoarece patriarhul Filaret nu
a fost mulțumit de execuția lor. În 1641, la rugămintea lui Vasile Lupu, țarul Mihail Romanov a
trimis la noi patru zugravi pentru a picta biserica Sfinții Trei Ierarhi din Iași.
Peste câțiva ani starețul mănăstirii Troițka Sergheeva Bogoiavlenski, Arsenie Suhanov, a
îndeplinit o misiune diplomatică pe lângă Matei Basarab și Vasile Lupu, lăsând și un jurnal de
călătorie. Apoi în 1656, domnitorul Gare heorghe Ștefan al Moldovei, a trimis la Moscova pe
mitropolitul Ghedeon, care a încheiat un tratat de alianță cu țarul Alexei Mihailovici Romanov.
Mai târziu, mitropolitul Dosoftei al Moldovei a obținut o tipografie de la patriarhul Ioachim al
Moscovei, în 1679, la rugămintea căruia s-au tradus unele opere patristice în rusește.
67 Prof. Alexandru Elian, Legăturile Mitropoliei Ungrovlahiei cu Patriarhia de Constantinopol și cu celelalte Biserici Ortodoxe: De la întemeiere până la 1800, în „BOR”, LXXVII (1959), nr. 7-10, p. 925.
38
Sunt amintiți primii ierarhi și călugări din Transilvania și Banat, care au plecat în Rusia după
ajutoare. De pildă în 1628, trei călugări de la mănăstirea Prislop au plecat spre Rusia, având
recomandare din partea mitropolitului Ghenadie al Transilvaniei, a egumenului Antonie, precum și
a principelui Gabriel Bethlen68, primid darul din partea țarului. Spre sfârșitul anului 1629, a ajuns în
Putivlia, mitropolitul Longhin Brancovici din Ienopole, unde a primit darul țarului.
După câțiva ani, fostul mitropolit Ilie Iorest al Transilvaniei, a plecat spre Rusia, fiind însoțit
de călugărul Gherman și de nepotul său, având recomandare din partea mitropolitului Varlaam. La
26 august 1645, a fost primit în audiență la țar, oferindu-i acestuia părticele din moaștele Sfântului
Dumitru. Țarul i-a dat, în schimb, mai multe daruri, care i-au fost de folos pentru a-și plăti datoria
de 1000 de taleri către principele Transilvaniei.
Mitropolitul Sofronie al Lipovei, care își avea reședința la mănăstirea Hodoș-Bodrog, a fost
primit de țarul Moscovei la 26 decembrie 1651, de unde a primit danii în bani pentru refacerea
mănăstirii. În 1662, se afla la Moscova mitropolitul Teodosie de la Vârșeț, împreună cu trei călugări
de la mănăstirea Vodița, de aici au plecat cu un ajutor de 350 de ruble din partea țarului, pentru
refacerea mănăstirii.
Un alt ierarh care a călătorit în Rusia, a fost Sava Brancovici, împreună cu câțiva însoțitori.
Aici a fost primit la 31 mai, apoi la 2 august 1668, primind de la țar daruri în bani, precum și alte
obiecte. Țarul i-a permis să meargă tot la șapte ani în Rusia, el și urmașii lui, însă împrejurările
politice nu i-au mai permis alte călătorii.
Spre sfârșitul secolului al XVII-lea, au mers după ajutoare la Moscova, preotul Oprea, apoi
protopopul Vasile Hoban, care erau slujitori la biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului.
Tot pe atunci, viitorul mitropolit Dionisie al Ungrovlahiei, a fost pentru câțiva ani cârmuitorul
metocului din Moscova al mănăstirii Iviron. În 1665, egumenul Varlaam de la Cozia, viitorul
episcop de Râmnic și mai târziu mitropolit al Ungrovlahiei, a călătorit în Rusia de unde a adus
diferite odoare și cărți. Spre sfârșitul secolului XVII, mai mulți călugări munteni și moldoveni, au
plecat în Rusia pentru a cere ajutor de la țarul Petru cel Mare, pentru refacerea și înzestrarea
mănăstirilor lor. Amintim pe egumenul Filotei de la Putna, arhimandriții Lavrentie de la Suceava,
Paisie de la Coșula și Isaia de la Humor, egumenul Pavel de la Râșca și Ioil de la Vintilă Vodă și
alții.
68 În această recomandare se relata că mănăstirea era datoare unor nobili maghiari cu o mie de galbeni.
39
La îndemnul lui Constantin Brâncoveanu, mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei, la 8
noembrie 1700 trimitea o scrisoare patriarhului Adrian al Moscovei, prin care-i dădea informații
despre situația din Biserica sa, despre suferințele pe care le îndurau popoarele creștine aflate sub
stăpânire otomană, dar mai ales despre prozelitismul catolic de la Locurile Sfinte, în Polonia și în
Transilvania. Prin aceasta cerea intervenția patriarhului pe lângă țarul Moscovei, pentru eliberarea
de sub stăpânire otomană a popoarelor creștine. S-a mai încercat și în anii următori încheierea unei
alianțe româno-ruse împotriva Imperiului otoman, însă împrejurările politice nu au permis aceasta.
Un rol important în consolidarea legăturilor româno-ruse l-a avut Nicolae Milescu Spătarul. Trebuie
amintit și faptul că în Biblioteca Academiei Române, precum și în alte biblioteci din țară, se află
sute de lucrări slavone, ucrainene și rusești, care au fost tipărite la Moscova, Lvov, Kiev, Ostrog și
în alte centre, care au circulat în Țările Române69.
CAPITOLUL V
RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU CELELALTE
BISERICI ORTODOXE ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA
V.1. Relațiile cu Patriarhia de Constantinopol
Ierarhii noștri, precum și domnii fanarioți, au fost solicitați în repetate rânduri de către
patriarhii de Constantinopol, pentru a le acorda sprijin material. Eparhiie românești aveau de plătit o
contribuție anuală, la care erau adăugate și alte subvenții în cazuri deosebite, de exemplu, prin 1739
ecumenicul Neofit VI făcea apel la mitropolitul Neofit Cretanul „cerând ajutor pentru Marea
Biserică împovărată de o datorie de 850 de pungi”70.
69 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 2, Ed. a III-a, Iași, 2006, p. 250.
40
Sunt cunoscute câteva scrisori schimbate între mitropoliții noștrii și patriarhii ecumenici,
printre care și cea a lui Neofit Cretanul, din 1741, prin care cerea ecumenicului Paisie II, să il
lămurească cu privire la botezul luteranilor și calvinilor trecuți la Ortodoxie, precum și la
recunoașterea validității hirotoniilor romano-catolice.
Patriarhul ecumenic Sofronie II, la rugămintea domnitorului Alexandru Ipsilanti, i-a acordat
mitropolitului Grigorie II al Ungrovlahiei și urmașilor săi, titlul de „locțiitor al scaunului din
Cezareea Capadociei”, printr-o scrisoare trimisă la 10 octombrie 1776.
V.2. Relațiile cu Patriarhia Alexandriei
Primul patriarh alexandrin care a vizitat Țările Române în acest secol a fost Samuil Capasulis,
călătorind pe la noi între anii 1715-171871. Cu această ocazie au fost închinate Alexandriei câteva
mănăstiri și biserici, împreună cu proprietățile lor: Hangu-Buhalnița în Moldova, cu două sate,
mănăstirea Sfântul Arhanghel Mihail din Râmnicu Vâlcea. Următorii patriarhi din acea vreme nu au
mai călătorit prin Țările Române purtând doar corespondențe cu domnii fanarioți72.
La rugămintea lui Constantin Mavrocordat a fost ales în scaunul de patriarh al Alexandriei
mitropolitul Matei Psaltul al Libiei în anul 1746. Mitropolitul Neofit Cretanul, la cererea
patriarhului ecumenic Paisie II a făcut, la București învestirea și instalarea lui Matei ca patriarh al
Alexandriei. După ce și-a dat demisia din scaunul patriarhal, în 1766 Matei Psaltul a venit în țările
noastre, unde a primit ajutoare. A fost ultimul patriarh al Alexandriei care a venit în țările noastre,
urmașii săi purtând doar corespondențe cu domnii și mitropoliții români cu privire la administrarea
averii mănăstirilor închinate Patriarhiei de Alexandria73.
V.3. Relațiile cu Patriarhia Antiohiei
În 1724 patriarhul Atanasie III Dabbas a trecut la cele veșnice, atunci Nicolae Mavrocordat s-
a implicat la alegerea lui Silvestru Cipriotul care a fost ucenic al patriarhului răposat. Acesta a dus
70 Prof. Alexandru Elian, Legăturile Mitropoliei Ungrovlahiei cu Patriarhia de Constantinopol și cu celelalte Biserici Ortodoxe: De la întemeiere până la 1800, în „BOR”, LXXVII (1959), nr. 7-10, p. 933.71 Diac. Asistent I. Pulpea Rămureanu, Legăturile Patriarhiei de Alexandria cu Țările Române, în Studii Teologice, VIII (1956), nr. 1-2, p. 70-71.72 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 2, Ed. a III-a, Iași, 2006, p. 546.73 Diac. Asistent I. Pulpea Rămureanu, Legăturile Patriarhiei de Alexandria cu Țările Române, în Studii Teologice, VIII (1956), nr. 1-2, p. 72-73.
41
o luptă grea nu numai cu cârmuirea Patriarhiei ci și cu acțiunea prozelitistă catolică 74. A călătorit în
Țările Române între 1729-1730 și 1744-1749. Din corespondențele sale cu domnitori, ierarhi și
boieri români, rezultă că a primit nenumărate ajutoare din Țările Române.
Într-o călătorie de-a sa a întemeiat o nouă tipografie arabă la sediul mănăstirii Sfîntul Sava din
Iași, care a fost mutată apoi la București. Patriarhul Silvestru a tipărit cărți de apărare a Ortodoxiei
în fața propagandei catolice pe care le-a tradus din grecește în arabă. Prima catre a fost Arbitrul
adevărului și expunerea dreptății scrisă de patriarhul Nectarie al Ierusalimului75, tipărită la Iași
1746. Următoarele cărți au fost Cina cea divină, apărută la Iași între 1746-1747 și Colecția
hotărârilor a două sinoade convocate la Constantinopol despre catolicismul în Siria, tipărită la Iași
1747. Mai sunt amintite și două cărți de slujbă tipărite tot de el: Liturghierul greco-arab76 tipărit la
Iași 1745 și Psaltirea arabă apărută la București 1747. Tot în acest an mănăstirea Sfântul Spiridon
Vechi din București a fost închinată Patriarhiei de Antiohia. La această mănăstire se păstra o icoană
a Sfântului Spiridon care era pictată de patriarhul Silvestru, la a cărui rugăminte a fost închinată
Antiohiei mănăstirea Popăuți din Botoșani77.
Acesta a fost ultimul patriarh antiohian care a călătorit în Țările Române în acea vreme. În
timpul care a urmat, Patriarhia Antiohiei a avut legături doar cu cele două mănăstiri care i-au fost
închinate, acestea având mari proprietăți: terenuri agricole, vii, hanuri ș.a.
În Țările Române s-au stabilit și unii credincioși din Siria, însuși episcopul Chesarie al
Râmnicului era originar din Alep.
V.4. Relațiile cu Patriarhia Ierusalimului
Patriarhul Hrisant Notaras al Ierusalimului a făcut ultima sa vizită în Țările Române între
1727-1728, ocupându-se de reorganizarea mănăstirilor care au fost închinate Patriarhiei de
Ierusalim. În 1723 a fost închinată mănăstirea Văcărești către Sfântul Mormânt, care avea ca metoc
schitul Barbu.
Urmașii acestui patriarh au făcut să scadă importanța Patriarhiei, venind foarte rar în țările
noastre pentru a cere ajutoare sau pentru a se îngriji de starea mănăstirilor închinate. Dintre
74 În 1724 Papa îl confirmat pe primul patriarh unit al Antiohiei, Chiril.75 Tradusă de însuși patriarhul Silvestru; această carte avea ca anexă un Manual împotriva infailibilității papei, al lui Eustratie Argentis.76 Este o nouă ediție a celui din 1701.77 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 2, Ed. a III-a, Iași, 2006, p. 547.
42
patriarhii care au călătorit în țările noastre amintim pe Meletie, Efrem, Patrenie, Avramie78, Antim.
Între anii 1767-1769 patriarhul Efrem a sprijinit tipărirea unor cărți în limba greacă la București.
Cel mai mult a stat în țările noastre patriarhul Avramie, între 1780-1784, obținând în acest timp
închinarea mănăstirii Nașterea Maicii Domnului din Râmnicu Sărat.
Patriarhia de Ierusalim a avut parte și de alte ajutoare din partea românilor, pe lângă veniturile
mănăstirii închinate. Astfel, văduva lui Constantin Brancoveanu, doamna Marica, a lăsat prin
testament79 10 pungi de bani. La Ierusalim se păstreză mai multe obiecte de artă, manuscrise și cărți
provenite din Țările Române.
Tot mai mulți călugări și credincioși români mergeau în pelerinaj la Ierusalim și în Țara Sfântă
spre exemplu zugravul Pârvu Mutu împreună cu doi fii ai săi a făcut un pelerinaj la Locurile Sfinte
după 1718. Aceleași locuri au fost vizitate de ieromonahul Nicodim, egumenul Visarion de la
Sâmbăta de Sus, călugării Avram de la Șinca Veche (Făgărași), Isaia Tempea de la Bucium
(Făgărași) și alții.
V.5. Relațiile cu Muntele Athos
Față de secolele anterioare ajutoarele românești către mănăstirile din Sfântul Munte au fost
mult mai reduse, deși domnitorii români din această vreme erau greci. În această vreme au mai fost
închinate câteva mănăstiri din Țara Românească: biserica Adormirea din Slatina către Xiropotamul,
biserica Slobozia din București la Hilandar și biserica Sfântul Spiridon Nou din București către
Grigoriu, iar din Moldova: biserica Precista din Focșani și mănăstirea Răchitoasa din Bacău au fost
închinate către Vatoped, mănăstirea Vizantea din Vrancea către Grigoriu, mănăstirea Răducanu din
Târgu Ocna închinată Ivironului și schitul Berzunți din Bacău către Marea Lavră.
Ioan Teodor Callimachi al Moldovei a închinat în anul 1760 biserica Bogdan-Serai din
Constantinopol împreună cu casele ei către mănăstirea Sfântul Pantelimon, aceasta fiind refăcută
din temelie între 1812-1819 de Scarlat Callimachi al Moldovei. Mitropolitul Veniamin Costachi a
închinat mănăstirii Esfigmen, mănăstirea Florești de lângă Bârlad80.
78 Prof. Alexandru Elian, Legăturile Mitropoliei Ungrovlahiei cu Patriarhia de Constantinopol și cu celelalte Biserici Ortodoxe: De la întemeiere până la 1800, în „BOR”, LXXVII (1959), nr. 7-10, p. 934.79 „ Pentru ca să se dreagă ce va fi stricat la Vitleem, ca să pomenească sufletul răposatului dumnealui și al meu”.80 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 2, Ed. a III-a, Iași, 2006, p. 549.
43
De ajutoarele anuale din partea domnitorilor au avut parte și alte așezăminte de la Athos:
Iviron, Hilandar, Xenofon, Marea Lavră, Filoteu, Xiropotamul, Sfântul Pantelimon, Grigoriu și
altele. Printre cei care au ajutat mănăstirile athonite se numără și doi negustori brașoveni, Radu și
Leca, care au zidit un paraclis cu hramul Sfântul Dumitru la mănăstirea Xiropotamul, iar
zugrăvirea paraclisului Sfânta Cruce din aceeași mănăstire a donată de Radu.
Cei care erau responsabili de conducerea mănăstirilor închinate se îngrijeau prea puțin de
refacerea lor, unii dintre acești egumeni ai mănăstirilor închinate au fost numiți în scaunuri
episcopale din Țara Românească.
V.6. Relațiile cu alte Biserici grecești
„ Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai a continuat să beneficieze de veniturile pe
care le aduceau mănăstirile românești închinate în secolele XVI și XVII. În 1731, membrii
familiilor Cantacuzino și Filipescu au închinat Muntelui Sinai mănăstirea Mărgineni( azi în ruine)
care, la rândul ei, avea ca metoc mănăstirea Verbila, ambele pe valea Prahovei.”81
La mănăstirea Sfântul Ștefan din Meteora a fost ridicată biserica cu hramul Sfântul
Haralambie, de către egumenul Arsenie, fiind ajutat cu bani din Țara Românească. Către mănăstirea
Rusicon au fost închinate mănăstirile Banu și Adormirea din Buzău, de asemenea au mai beneficiat
de sprijinul românilor și mănăstirile din Ianina. Mănăstirea Stavropoleos din București a beneficiat
de unele ajutoare din partea domnilor fanarioți și boierilor, fiind închinată mănăstirii Gura din
Ostanița.
Mănăstirii Mega Spileon din provincia Ahaia în peloponez i-au fost dăruite numeroase ajutoare
din partea românilor. Paraclisul acesteia cu hramul Sfântul Luca a fost refăcut de egumenul Iona în
1725, cu sprijinul domnitorului Constantin Mavrocordat. Peste câțiva ani, Grigorie II Ghica dăruia
mănăstirii Mega Spileon contra valoarea a 180 de bolovani de sare. În 1769 a fost închinată vechea
biserică românească de la Vlah-Serai de la Constantinopol de către Grigorie III Ghica tot către
mănăstirea Mega Spileon. Patriarhul Grigorie V declara mănăstirea Mega Spileon ca stavropighie82
în 1798, tot atunci trecea sub jurisdicția Patriarhiei, biserica și casa din Vlah-Serai.
Ajutoare au mai fost făcute și câtorva biserici din insula Cipru, astfel în biserica Faneromeni
din Nicosia este păstrată o icoană dăruită de Iosif Moldovlahul, care ar fi construit biserica.
81 Ibidem.82 Adică subordonată direct Patriarhiei, obligată să-i dea anual 300 groși.
44
Domnitorul Grigorie II Ghica dăruia mănăstirii Kikkos o danie anuală de 500 groși. Mănăstirea
Mahera a avut parte de numeroase ajutoare provenite din ambele Principate și strânse de călugării
Ciprian și Haralambie83, la sfârșitul secolului al XVIII- lea. De la domnitorul Mihail Suțu al
Moldovei au primit 100 groși, iar pe Ciprian l-a sprijinit să studieze la Academia din Iași.
Domnul Alexandru Vodă Ipsilanti al Țării Românești dar și al Moldovei a ridicat o mănăstire
la Calopetra în insula Rodos. Sunt păstrate câteva obiecte de cult provenite din țările române la
mănăstirea Ecatontapiliani din insula Paros: un Evangheliar, un sacos, o bederniță, un epitrahil și
câteva icoane, cele mai multe fiind dăruite de Nicolae Mavroghenial Țării Românești. Tot acest
domnitor a făcut danii în bani pentru zidirea a trei cișmele în această insulă. Mănăstirea Sfântul Ioan
din insula Patmos a avut parte de un ajutor de 400 aspri, iar mănăstirea Silivri de pe coasta Mării de
Marmara a primit ajutoare din partea Mavrocordațiilor, constând în 200 bolovani de sare.
Mai multe obiecte de cult, manuscrise și cărți provenite din țările noastre se află în mănăstirile
și bisericile grecești, fiind mărturie pentru ajutorul permanent acordat acestor așezăminte. Totodată
amintim de un potir de la Mihail Racoviță care se află în biserica Arhanghelul Mihail din
Constantinopol, zecile de hrisoave românești dar și cărțile și manuscrisele de la noi ce se află la
metocul Sfântului Mormânt din Constantinopol, o candelă de la Alexsandru Ipsilanti și soția sa
Ecaterina se află la mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai, un omofor de mătase albă de la
Mihail Suțu, la patriarhia ecumenică, o Evanghelie dăruită de mitropolitul Daniil al Ungrovlahiei se
păstreză la Mănăstirea Sfântul Ioan din insula Patmos, o icoană a mântuitorului aflată la mănăstirea
Spilia din munții Pindului, câteva cruci de la Dositei și Costandie Filitti aflate la Zița. Alte obiecte
provenite de la noi sunt păstrate la Muzeul Etnografic, în Biblioteca Națională precum și în alte
instituții de cultură din Atena.
Peste 50 de școli grecești din Peninsula Balcanică și Orientul Apropiat s-au bucurat de ajutoare
românești, prin ajutoare anuale pentru plata profesorilor și ajutoare pentru elevii săraci precum și
prin ajutoare necesare ridicării sau refacerii clădirilor școlare. Mai trebuie amintit faptul că au fost
câteva cărți tipărite la noi care au slujit ca manuale în școlile respective.
Un dregător al lui Constantin Brâncoveanu, Gheorghe Castriotul oferea Patriarhiei de
Ierusalim 2650 de ducați la începutul secolului al XVIII. Tot Gheorghe Castriotul lăsa un testamemt
prin care oferea suma de 13.124 de ducați, necesară pentru plătirea dascălilor la școala întemeiată
de el în Castoria de unde era el originar.
83 Sunt păstrate până azi la mănăstire mai multe obiecte de cult, dar mai ales manuscrise de muzică psaltică, aduse din călătoria lor, împreună cu portretele lor.
45
De un sprijin deosebit a avut parte „ școala cea mare” a Patriarhiei din Constantinopol, primind
ajutoare din partea domnilor fanarioți. Astfel, în timpul lui Constantin Moruzi al Moldovei, ajutorul
ajungea la 2400 lei anual, iar din partea Țării Românești ajutoarele tot la fel de însemnate erau
oferite de Alexandru Moruzi, Ștefan Racoviță, Alexandru Ipsilanti, Scarlat Ghica, Mitropolitul
Grigorie II și câțiva boieri.
Pe lângă „școala cea mare” a primit ajutoare și alte școli din Constantinopol:
biserica .Megaliotisa, cea din Muhlio și „școala de musichie”, câteva din localitățile învecinate pe
Bosfor: Terapia, Kuru-Ceșme, Neohorion, Megarevma, Silivria, ămpreună cu gimnaziu din Smirna
și altele. De ajutorul românesc au mai beneficiat și școala din Trapezunt împreună cu școala
mănăstirii Sumela de lângă Trapezunt.
În Grecia sprijinul domnitorilor români s-a abătut către școlile de la Athos, din Seres, de lângă
Tesalonic, din Zagora în Thesalia, din Vitinia în Peloponez, iar în Albania au fost sprijinite școlile
din Corița și Selasfor.
Mitropolitul Dositei Filitti a ajutat școlile din Zița și Pogdoriana în Epir, iar episcopul
Costandie Filitti a ridicat două școli în Zița, oferindu-le o mare bibliotecă și plătind salariile la trei
profesori, între 1814-1825.
Însemnate ajutoare au primit școlile din insulele grecești: școala din Patmos, înființată de
Mavrocordați. Au mai fost ajutate și cele trei școli ale Patriarhiei din Alexandria, acest lucru este
arătat în corespondența patriarhului Ciprian cu egumenul Meletie de la Zlătari. Ajutoare românești
au primit și școlile din Bulgaria de azi: din Arbănași, de lângă Târnovo, Drăgoi-Chioi și Pivatele. Pe
teritoriul Albaniei de azi au fost ajutate câteva mănăstiri de către domnitorii români din acest secol:
Adormirea Maicii Domnului din Drinos, Sfântul Ioan Teologul din Malcani, precum și unele școli
din Tirana, Bularat și altele.
În Țările Române și-au desfășurat activitatea mai mulți cărturari: Petru Depasta
Peloponezianul, Nicolae Chiparissa, medicul lui Constantin Mavrocordat, medicul Atanasie
Comnen Ipsilanti, călugărul Constantin Chesarie Daponte. Toți aceștia au avut lucrări cu privire la
români și evenimentele petrecute în țările române în secolul XVIII.
Numeroasele cărți scrise în limba greacă au fost tipărite la București și la Iași în secolul al
XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Amintim câteva cărți grecești apărute la București:
Manual despre purcederea Sfântului Duh scrisă de ieromonahul Hristofor Emborocomitul din
Ianina în 1728, Manual despre superioritatea Ierusalimului și al Sfântului Mormânt, a patriarhului
46
Hrisant apărută la București 1728, Mreaja apostolică a lui Nicolae Mauroedies apărută la Iași în
1756. Sub îndrumarea patriarhului Efrem al Ierusalimului s-au tipărit între 1767-1769 mai multe
cărți la București: Mărturisirea ortodoxă în 1767, Învățătura creștinească scrisă în grecește și
turcește în 1768, un Comentar la Gramatică în 1768 și Alegerea din toată psaltirea în 1769, ambele
scrise de ierodiaconul Neofit Peloponezianul, Învățătura ortodoxă scrisă de patriarhul Meletie Pigas
și revizuită de protosinghelul Chesarie în 1769.
La sfârșitul secolului au fost tipărite mai multe cărți laice, majoritatea în noua tipografie de la
Izvorul Tămăduirii din Cișmea: Mic manual de legi scris în grecește și românește de Alexandru
Ipsilanti în 1780, Abecedarul mare în 1783 etc. În prima parte a secolului al XIX-lea au fost tipărite
la Iași câteva cărți grecești: Sinopsă mare a slujbei în 1813, Chiriacodromionul al lui Nichifor
Theotochis apărut în două volume în 1816, Slujba Sfintei Paraschiva în 1817 și altele84.
V.7. Relațiile cu Biserica Ortodoxă Bulgară
În acest secol ajutoarele românești către Biserica Bulgară au fost mai puțin însemnate. Unii
credincioși însă, au ajutat bisericile din Arbănești sau din alte localități învecinate cu Țara
Românească.
Mitropolitul Grigorie II al Ungrovlahiei a primit de la generalul rus Petru Saltâcov în anul
1774, moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou85, care au fost depuse în catedrala mitropolitană din
București unde se găsesc până astăzi.
La mănăstirea Neamț au trăit numeroși călugări bulgari, dintre aceștia amintim pe monahul
Spiridon care a scris aici o Istorie slavo-bulgară prin anul 1790.
O însemnătate deosebită pentru întărirea relațiilor bisericești româno-bulgare a avut-o venirea
la București a episcopului Sofronie de Vrața în 1803, datorită regimului de teroare, instituit de
Pasvan-Oglu, pașa Vidin. Aici a avut parte de o primire deosebită din partea mitropolitului Dositei
Filitti, care l-a acceptat să rămână mai mulți ani în București.
84 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 2, Ed. a III-a, Iași, 2006, p. 553.85 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 2, Ed. a III-a, Iași, 2006, p. 553.
47
În 1806 a fost tipărită la Râmnic prima carte în limba bulgară: Nedelnicul sau
Chiriacodromionul, aceasta cuprindea cazanii la toate duminicile, sărbătorile împărătești și ale
sfinților mari. Această carte a fost tipărită cu sprijinul financiar al mitropolitului Dositei Filitti, ai
episcopilor Costandie de la Buzău și Iosif de la Argeș precum și al altor români. Episcopul
Sofronie, cât timp a stat la București a scris: Învățături duminicale, un Catehism și altele. Apoi în
anul 1813 și-a dat obștescul sfârșit la mănăstirea Mărcuța de lângă București.
V.8. Relațiile cu Biserica Ortodoxă Sârbă
În anul 1719 Mitropolia Belgradului primea sub jurisdicție, Episcopia Râmnicului. În martie
1727 a fost înscăunat la Craiova „ipopsifiul” Ștefan, de către episcopul Nicolae Dimitrievici al
Timișoarei, fiind trimis de mitropolitul Moise Petrovici. La Belgrad a fost hirotonit episcopul
Inochentie de același Moise Petrovici, apoi instalat la Râmnic tot de Nicolae Dimitrievici iar
mitropolitul Vichentie Ioanovici de la Carloviț l-a hirotonit pe episcopul Climent86.
Relațiile bisericești româno-sârbe din perioada în care Oltenia a fost ocupată de austrieci au
continuat și după revenirea ei la Țara Românească în anul 173987. În acest timp s-au tipărit la
Râmnic câteva lucrări necesare credincioșilor sârbi din cuprinsul Mitropoliei de Carloviț. Spre
exemplu în anul 1726 s-a tipărit un scurt Catehism, la cererea lui Moise Petrovici scris în românește
și slavonește și care era intitulat Întâia învățătură pentru tineri. Apoi în 1727 s-a tipărit ediția a
doua, iar în 1734 a treia.
Renumitul mitropolit Pavel Menadovici al Carlovițului a tipărit la Râmnic în 1755 o
Gramatică slavonă, iar în 1761 a apărut Pravila de rugăciuni a sfinților sârbești, scrisă de
episcopul Sinesie Jivanovici al Aradului.
Episcopul sârb Vichentie Ioanovici Vidac al Timișoarei a scris în slavonește și românește
lucrarea Îndreptarea păcătosului cu duhul blândeților apărută la Iași în 1765.
În acest timp legăturile bisericești ale Transilvaniei cu sârbii s-au intensificat, astfel în 1735 a
venit la Brașov episcopul Nicanor Meletievici de la Carloviț fiind trimis de mitropolitul Vichentie
Ioanovici pentru întărirea șcheienilor în dreapta credință. Călugărul Visarion Sarai a venit tot de la
Carloviț și a produs la începutul anului 1744, marea mișcare populară de revenire la ortodoxie.
86 Ibidem, p. 554.87 Diac. Silviu Anuichi, Relații bisericești româno-sârbe din secolul al XVII-lea și al XVIII-lea, în „BOR”, XCVII (1979), nr. 7-8, p. 915-928.
48
Mitropoliei de Carloviț i-au fost trimise mai multe memorii ale preoților și credincioșilor români
susținători ai ortodoxiei. La Carloviț au fost hirotoniți mai mulți tineri ardeleni.
În 1783 Mitropolia de Carloviț primea sub jurisdicția ei Episcopia Ortodoxă Română din
Transilvania, în probleme spiritual dogmatice, iar în 1786 jurisdicția a fost extinsă și asupra
problemelor administrative, menținându-se așa până în 1864. Aceeași soartă a avut-o și Episcopia
Ortodoxă din Bucovina care a fost sub jurisdicția Carlovițului până în 1873.
În decursul acestui secol preoții și credincioșii din Banat, Arad și Bihor au fost cârmuiți de
ierarhii sârbi de la Caransebeș-Vârșeț, Timișoara și Arad. Mai mulți tineri români de aici au învățat
la școlile clericale sârbești din Carloviț dar și de la Vârșeț88.
V.9. Relațiile cu Biserica Ortodoxă Rusă
La sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului următor sunt întâlniți călugări români
în Rusia, care au avut parte de ajutoare pentru mănăstirile lor de la țarul Petru cel Mare. Prin 1709
egumenul Pahomie de Bisericani a plecat în Rusia pentru a cere ajutorul țarului în problema
readucerii moaștelor Sfântului Ioan cel Nou din Polonia la Suceava.
La începutul secolului al XVIII-lea au trecut prin Țările Române câțiva călugări ruși care
mergeau spre Locurile Sfinte, de exemplu: starețul Leontie, călugării Macarie și Silvestru din
Novgorod, ieromonahul Ipolit Vâșinschi din Cernigov, au trecut prin țările noastre în drum spre
Ierusalim.
Țarul Petru cel Mare al Rusiei a venit la Iași în iunie 1711, fiind primit de domnitorul Dimitrie
Cantemir și de mitropolitul Ghedeon. Tot în acel an datorită luptei de la Stănilești Dimitrie
Cantemir s-a refugiat în Rusia, unde a scris o lucrare cu titlul Loca obscura in Catechisi..., în care
aducea o critică asupra lucrării lui Teofan Procopovici, Întâia învățătură pentru tineri. Printre alte
preocupări de ordin cultural, a ctitorit și o biserică cu hramul Sfinții Constantin și Elena la
mănăstirea Sfântul Nicolae din Moscova, unde a fost îngropat împreună cu o parte din familia sa. A
mai ajutat multe alte biserici și schituri din împrejurimile Harcovului și Poltavei89.
88 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 2, Ed. a III-a, Iași, 2006, p. 556.89 Ibidem.
49
În prima jumătate a secolului al XVIII-lea s-au retras în Rusia trei ierarhi români, după ce și-au
părăsit scaunul. Cel dintâi a fost episcopul Pahomie al Romanului. Acesta a mai călătorit în Rusia
pe timpul când era egumen la Neamț. De acolo a adus mai multe cărți, icoane, veșminte pe care le-a
dăruit mănăstirii Neamț sau Episcopiei Romanului, apoi a făcut a doua călătorie în Rusia, după
retragerea din scaun stabilindu-se în Lavra Pecerska din Kiev unde și-a găsit sfârșitul în 1724. Spre
sfârșitul anului 1739 mitropolitul Antonie al Moldovei împreună cu episcopul Misail al Buzăului au
plecat cu oștirile rusești datorită războiului ruso-turc de la 1736-1739. Episcopul Misail și-a găsit
sfârșitul la Kiev în 1740, iar Antonie a fost ales mitropolit de Cernigov, apoi de Bielgorod,
păstorind până la moarte.
În acest secol a călătorit în Rusia protopopul brașovean Eustatie. Țarina Elisabeta Petrovna l-a
lăsat să adune ajutoare din marile orașe rusești timp de trei luni dăruindu-i ea însăși 2500 de ruble și
o mulțime de cărți de slujbă. După ce s-a întors în țară cu banii strânși în Rusia a renovat biserica
așezând și un ceas în turn. Mai târziu fiul său Dimitrie Eustatievici a făcut studiile la Academia din
Kiev ajungând mare cărturar. Au mai plecat în Rusia pentru a strânge ajutoare și alți clerici, mari
luptători pentru ortodoxie: protopopul Nicolae Pop din Balomir, ieromonahul Nicodim și preotul
Ioan din Aciliu.
Între 1769-1770 au mers la Petersburg două delegații din Țările Române pentru a prezenta
țarinei Ecaterina II omagiu de credință și doleanțele celor două țări, întrucât rușii se aflau în război
cu turcii. Cele două delegații au fost primite de împărăteasă în 1770 la Duminica Floriilor. Cele
două delegații erau conduse de mitropolitul Grigorie II și episcopul Inochentie care au solicitat
sprijinul Rusiei în vederea eliberării țărilor române de sub dominație otomană, primind din partea
țarinei numeroase daruri. Aici l-au întâlnit pe un alt preot român Mihail Popovici de la Sâmnicolaul
Mare din județul Timiș care se afla acolo pentru a se plânge țarinei de asupririle pe care le îndurau
credincioșii ortodocși din Transilvania. La întoarcerea din Rusia unul dintre membrii delegației
românești, arhimandritul Vartolomei Măzăreanu a adus numeroase cărți rusești trducând în
românește o parte din ele. În octombrie 1770 la hirotonia întru arhiereu a telogului rus Platon
Levșin a slujit și mitropolitul Grigorie al Ungrovlahiei.
Starețul Paisie împreună cu mai mulți monahi ruși care au trăit în mănăstirile românești au
intensificat tot mai mult relațiile bisericești româno-ruse de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Totodată rânduielile paisiene au contribuit la renașterea vieții monahale a câtorva mănăstiri din
Rusia.
50
Între 1788-1791 timp în care Moldova era ocupată de trupele rusești, conducerea Mitropoliei a
fost preluată de episcopul Ambrozie Serebrenicov al Ecaterinoslavului și Polatvei. El l-a hirotonit
pe arhimandritul Gavriil Bănulescu Bodoni ca episcop-vicar de Cetatea Albă și Tighina la data de
26 decembrie 1791, mai târziu fiind numit mitropolit al Poltavei, apoi al Kievului.
Pe parcursul acestui secol a sporit numărul cărților traduse din rusește, unele traduceri din
literatura teologică rusă au rămas sub formă de manuscris. Unul dintre traducători a fost
arhimandritul Vartolomei Măzăreanu, iar ucenicii starețului Paisie au tradus operele lui Nilsorski,
Dimitrie al Rostovului precum și ale altor asceți și teologi ruși. Episcopul Amfilohie al Hotinului a
tradus lucrarea Gramatica Theologhicească a mitropolitului Platon al Moscovei apărută la Iași în
1795, iar ierodiaconul Ștefan de la mănăstirea Neamț a tradus lucrarea Viețile Sfinților scrisă de
Dimitrie al Rostovului apărută la Neamț între 1807-1815, cuprinzând doisprezece volume90.
O altă personalitate de seamă care a sprijinit relațiile bisericești româno-ruse a fost protopopul
Mihail Strilbițchi care era un cunoscut tipograf și gravor. Acesta a tipărit o serie de cărți bisericești
și laice la Iași, chiar câteva ediții bilingve româno-ruse: Dialoguri casnice rusești și moldovenești,
În scurtă arătare a numelor...întru folosul celor ce vor vrea a învăța limba rusească și
moldovenească91, un Molitvelnic slavon, tipărite toate în 1789, Învățătura creștinească a lui Platon
Levșin, ediție bilingvă apărută în 1790 precu și diferite cărți de slujbă în românește și altele. După
un timp tiparnița s-a mutat la Dubăsari și la Moghilău, dincolo de Nistru.
90 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 2, Ed. a III-a, Iași, 2006, p. 558-559.91 Acesta era un prim dicționar ruso-român care avea aproape 1500 de cuvinte.
51
CAPITOLUL VI
RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU CELELALTE BISERICI
ORTODOXE ÎNTRE ANII 1821- 1918
VI.1. Relațiile cu Bisericile de limbă greacă
Până în 1863 când averile mănăstirești au fost secularizate, cele patru Patriarhii apostolice:
Constantinopol, Alexandria92, Antiohia și Ierusalim împreună cu așezămintele monahale de la
Athos, Meteore, Ianina, Sinai și din alte părți ale Greciei și Orientului apropiat au beneficiat de
veniturile mănăstirilor pe care le aveau închinate în Țările Române.
Mitropolitul Grigorie Dascălul a menținut corespondența cu patriarhul ecumenic Agatanghel,
cu privire la tipărirea Tetraevanghelului bulgar din 1828 de la București. Urmașul său Neofit a
sprijinit Patriarhia pentru a susține unele biserici și școli grecești.
În 1863 Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea pentru secularizarea averilor mănăstirești,
Decretul organic pentru înființarea unei autorități sinodale centrale în 1864, iar în anul următor a
92 Diac. Asistent I. Pulpea Rămureanu, Legăturile Patriarhiei de Alexandria cu Țările Române, în Studii Teologice, VIII (1956), nr. 1-2, p. 73-74.
52
pus în mișcare Legea pentru numirea de mitropoliți și episcopi eparhioți, toate acestea au dus la
răcirea legăturilor cu Patriarhia ecumenică 93. Tot în acest timp s-a încercat recunoașterea canonică a
autocefaliei. Patriarhul ecumenic de atunci Ioachim IV împreună cu sinodul său „și-au dat
consimțământul prin cunoscutul Tomos de autocefalie, din 25 aprilie 1885”94. În timpul care a
urmat legăturile canonice cu Patriarhia ecumenică și cu celălalte Biserici Ortodoxe de limbă greacă
prin scrisori trimise între ierarhii acestuia și mitropoliții români.
În cuprinsul secolului al XIX- lea sunt amintiți câțiva tineri români care au făcut studii
teologice în Atena: ieromonahul Dositei, ierodiaconul Dionisie Măldărescu, Ioan Niculescu, Lazăr
Drugeanu, Ilie Benescu și mai târziu Dumitru Racoviță. După întoarcerea în țară unii dintre ei au
ajuns profesori la seminar.
În 1856 au fost trimiși câțiva tineri moldoveni la Atena de către arhiereul Filaret Scriban:
ierodiaconul Climent Nicolau, monahul Filaret Dimitriu și Gheorghe Erbiceanu, iar la Halchi au
fost trimiși alți doi: ierodiaconul Damaschin Matiescu și monahul Ghenadie Enăceanu.
În timpul ce a urmat au avut parte de burse la Atena și alți tineri români: Constantin Erbiceanu
și Dragomir Demetrescu, care au ajuns profesori de teologie, Partenie Cliceni, Gherasim Saffirin și
Teodosie Atanasiu, ajunși apoi ierarhi etc. Teologul grec, dr. Gheorghe Zottu originar din Epir a
studiat în Grecia, Germania și Franța, apoi a fost profesor la Colegiul Sfântul Sava și Facultatea de
Teologie din București precum și dorector al cancelariei Mitropoliei Ungrovlahiei și redactor la
revista „Ortodoxul”.
Dintre traducerile grecești ale secolului al XX–lea amintim cele nouă volume din Omiliile
Sfântului Ioan Gură de Aur la Epistolele Sfântului Apostol Pavel apărute între 1901-1923 la
București, fiind traduse de episcopul Teodosie Atanasiu al Romanului și Comentariile lui Teofilact
apărute între 1904-1906 în trei volume.
VI.2. Relațiile cu Muntele Athos
Încă din secolul trecut sunt amintite abuzurile pe care le făceau egumenii greci la mănăstirile
închinate, și încercările domnilor și ierarhilor români de a le scoate de sub jurisdicția Locurilor
Sfinte. Deși numărul așezărilor monahale românești de la Sfântul Munnte au crescut, totuși
93 Pr. Prof. I. Rămureanu, Legăturile Mitropoliei Ungrovlahiei cu Patriarhia de Constantinopol și cu celelalte Biserici Ortodoxe: De la 1800 până la recunoașterea autocefaliei bisericii noastre, în „BOR”, LXXVII (1959), nr. 7-10, p. 948-954.94 Ibidem, p. 956-958.
53
călugării români erau primiți cu și mai multe resentimente la așezămintele grecești. Între 1857-
1866, călugării moldoveni: duhovnicul Nifon și ieromonahul Nectarie, au ridicat o biserică cu
hramul Sfântul Ioan Prodromul, la mănăstirea Lavra. Aceștia au fost ajutați de domnitorul Grigorie
Ghica al Moldovei cu 3000 de galbeni și o danie anuală de 200 de galbeni din partea statului, de la
mitropolitul Sofronie Miclescu au primit 500 de galbeni, iar Alexandru Ghica al Țării Românești le-
a dat 15.000 de lei, precum și alte sume de la mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei și de la unii
credincioși. În anul 1866 biserica schitului Prodromul a fost sfințită de arhiereul Isaia Vicol, iar în
1871, așezarea a fost declarată comunitate românească, lucru confirmat și de patriarhul ecumenic
Ioachim III. După câțiva ani, pe lângă schitul Sfântul Ioan Prodromul, au mai fost ridicate încă trei:
Adormirea, Buna Vestire și Sfinții Voievozi.
Pe teritoriul mănăstirii Sfântul Pavel, monahii români aveau un schit cu numele Lacul, care a
fost refăcut în 1760, de starețul român Daniil. Prin 1843 se aflau 32 de călugări români la acest
schit, cei mai mulți veniți de la Cernica și Căldărușani, având cinci chilii cu paraclise și 16 case
pustnicești.
În secolul al XIX-lea călugării români de la Sfântul Munte au cumpărat mai multe biserici cu
chilii, case de locuit și case pustnicești, de pe teritoriul celor 20 de mănăstiri mari. Călugării Orest și
Ipatie, au zidit o biserică cu hramul Sfântul Ipatie, pe teritoriul mănăstirii Vatoped, prin 1850.
La celelalte așezări monahale se aflau numeroși călugări români, numărul lor ajungând la 700.
Dintre aceștia amintim pe schimonahul Antipa Luchian, originar din Bacău, care a trăit la schitul
românesc Prodromul de la Muntele Athos, apoi la mănăstirea Valaam din Rusia unde și-a găsit
sfârșitul în 1882. A fost trecut în rândul sfinților la Sfântul Munte, fiind singurul român canonizat
acolo. Tot la Prodromu a trăit și protopsaltul Nectarie Crețu, unde a format o adevărată școală de
psaltichie, iar la 90 de ani a murit aici după 75 de ani de călugărie.
VI.3. Relațiile cu Țara Sfântă
În acest secol Locurile Sfinte au fost vizitate de numeroși români din toate cele trei țări
românești dintrea aceștia amintim pe ieromonahul Chiriac din mănăstirile Neamț-Secu care a vizitat
Locurile Sfinte între 1840-1841. Prima dată a vizitat Athosul, apoi a fost prin Constantinopolul,
Hios, Rodos, Cipru, Beirut, Sidon, ajungând în Țara Sfântă, a vizitat Ierusalimul, Betleemul,
Nazaretul și Tiberiada, scriindu-și însemnările de călătorie, care au fost publicate în 1936. Tot la
Locurile Sfinte a mers și negustorul craiovean Hagii Marin Nicolau scriind și el scurte note de
călătorie. Protosinghelul Chelsie Dimitriu din Slatina a făcut două călătorii la Locurile Sfinte fiind
54
însoțit de câteva maici și publicând o cărticică în 1885 în care erau trecute note de călătorie, iar
ieromonahul Anania Melega a călătorit la Constantinopol, Țara Sfântă, Muntele Sinai, Raitul și
Cairo apoi în 1869 și-a publicat notele de călătorie. În acest secol sunt amintiți și unii ierarhi care au
vizitat Locurile Sfinte: Neofit Scriban în 1875 și Gherasim Timuș în 1896 și alții. Au fost și câțiva
scriitori care au vizitat Locurile Sfinte: Dimitrie Bolintineanu, Teodor Burada și Ioan Chiru Nanov,
lăsând numeroase note de călătorie. Sunt menționați credincioși români care au mers la Locurile
Sfinte: Gheorghe Cârțan din Transilvania în 1897 și Nicolae Sasu din Galeș, de lângă Sibiu, în 1870
care a scris și câteva însemnări de călătorie.
În Țara Sfântă s-au stabilit numeroși călugări români, dintre care amintim pe Irinarh Roseti
care se trăgea din familia boierilor Rosetești din Moldova. După plecarea la Locurile Sfinte
împreună cu ucenicul său Nectarie Banu au stat o vreme în Nazaret apoi au început ridicarea unor
biserici pe Muntele Tabor din ajutoarele primite de la credincioși. În 1859 Irinarh și-a găsit sfârșitul
fiind îngropat în biserica pe care a inițiat-o. În anii următori biserica a fost terminată de Nectarie, iar
în 1861 a fost sființită de către patriarhul Chiril al Ierusalimului la praznicul Schimbării la Fată. Tot
atunci Nectarie a fost hirotesit arhimandrit și ales ca egumen, construind în timpul ce a urmat o
trapeză, câteva chilii și clădiri anexe. Egumenul Nectarie s-a stabilit la mănăstirea Sfântul Sava de
lângă Ierusalim, unde a și murit. Tot aici în 1893 naosul bisericii Sfântul Nicolae, s-a construit cu
cheltuiala românului Anania Vlahul.95
VI.4. Relațiile cu Biserica Ortodoxă Rusă
Relațiile bisericești româno-ruse au sporit în acest secol datorită bursierilor români care au
studiat la Academiile din Rusia. Astfel, mitropolitul Neofit al Ungrovlahiei a trimis „șapte tineri
feciori de preoți români”96, la Seminarul teologic din Chișinău, în 184597. După doi ani, trei dintre ei
și-au continuat studiile la Seminarul din Moscova, iar patru la cel din Petersburg. Întorși în țară,
cinci dintre ei au fost numiți profesori la Seminariile din Țara Românească.
În Moldova, începând cu anul 1821, mitropolitul Veniamin Costachi, îl întreținea pe
ierodiaconul Ierotei, la Academia din Kiev, iar în 1839 l-a trimis pe Vasile Popescu Scriban la
aceeași Academie. Acesta, a strâns material documentar și bibliografic din bibliotecile rusești,
95 Pr. Prof. Dr. Vasile Muntean, Istoria creștină generală, vol II, București, 2008, p.340.96 Bursieri români la școlile teologice din Rusia 1845-1856, în BOR, an LXIII, 1945, nr. 11-12, p. 722-75697 Pr. Prof. I. Rămureanu, Legăturile Mitropoliei Ungrovlahiei cu Patriarhia de Constantinopol și cu celelalte Biserici Ortodoxe: De la 1800 până la recunoașterea autocefaliei bisericii noastre, în „BOR”, LXXVII (1959), nr. 7-10, p. 945.
55
întocmind o Istorie a Bisericii românești. A fost tuns în monahism de însuși mitropolitul Kievului
Filaret Amfitiatrov care i-a dat apoi în 1842 a fost numit„ magistru în teologie și litere ” fiind
primul român promovat cu acest titlu. După întoarcerea în țară a primit postul de rector al
seminarului de la Socola, recomandând și altor tineri să își continue studiile teologice în Rusia,
amintim pe Melchisedec Ștefănescu care la rândul său a obținut titlul de „ magistru în teologie și
litere”, în 1851 la Academia din Kiev. Tot aici au mai studiat Ghenadie Enăceanu, viitorul episcop
de Râmnic și Silvestru Bălănescu viitorul episcop de Huși, obținând amândoi titlul de candidat în
teologie.
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului următor episcopul Melchisedec a trimis
la Academia din Kiev pe Constantin Nazarie și Nicolae Filip, iar Gherasim Miron a fost trimis de
Silvestru Bălănescu, ajuns mai târziu arhimandrit și vicar la Mitropolia Moldovei, Ștefan Berechet,
Clement Bontea, Ioan Țincoca și alți. Trebuie amintit cel mai de seamă teolog român care a studiat
în Rusia la sfârșitul secolului al XIX-lea, Nicodim Munteanu, viitorul episcop, mitropolit și
patriarh, promovat cu titlul de „magistru în teologie” a Academia din Kiev și traducător în
românește a zeci de lucrări teologice rusești.
Ca urmare a studiilor teologice făcute în Rusia de către tinerii români s-au intensificat și
lucrările teologice rusești traduse în românește. Este de reipărit în românește Noul Testament la
Petersburg în 1817 și Biblia întregă în 1918. Îngrijirea textului a fost făcută de arhimandritul
Varlaam Cuza, egumenul mănăstirii Dobrovăț, care s-a folosit de Biblia de la Blaj, din 1795.
Dintre traducerile făcute la începutul acestui secol, majoritatea sunt lucrări moralizatoare și
catehisme. Cartea pastorală-omiletică Datoriile preoților, a ierarhilor Gheorghe Koninschi și
Partenie Sopcovschi, a fost tipărită în mai multe ediții, la Buda în 1817, la Iași în 1838, la București
în 1852 etc. Ieromonahul Chiriac de la mănăstirile Neamț-Secu a tradus Oglinda omului dinlăuntru,
tipărit la Neamț în 1833, o lucrare intitulată Praștia a lui Ioanichie Galeatovschi și una despre
lipoveni a Sfântului Dimitrie al Rostovului, tipărită la Neamț în 1837. Ieromonahul Anania Melega
a tradus cartea Sfaturi sufletești, un Proschinitar al Muntelui Athos și Meditațiile asupra omului
căzut, precum și alte câteva broșuri.
Mai târziu, foștii bursieri ai Acadamiei din Kiev, au tradus manuale pentru seminariile
teologice românești: „Astfel, Filaret Scriban a prelucrat Istoria sfântă, Morala, Ermineutica și
Istoria bisericească. Melchisedec Ștefănescu, pe atunci profesor la Seminariile de la Socola și Huși,
a tradus și prelucrat Liturgica lui Ioan Scvorțev, Dogmatica după Antonie al Kievului,
56
Introducerea în Teologie, Pastorala. Teoctist Scriban a tradus Omiletica lui Iacob Amfiteatrov (2
vol.), Ioan Ghermănescu, o Istorie bisericească (2 vol.), Ghenadie Enăceanu, Patristica lui Filaret
al Cernigovului, iar Nicolae Filip, Liturgica lui Petru Lebedev”98.
Către sfârșitul secolului al XIX-lea au fost traduse lucrările unor mari teologi ruși:
„Introducerea în teologia ortodoxă, apărută la București în 1885, Teologia dogmatică ortodoxă a
mitropolitului Macarie Bulgakov al Moscovei (2 vol., București, 1886, 1887), Dreptul bisericesc al
lui I.S. Berdnicov, Dogmatica lui Silvestru de Canev (5 vol., București, 1896-1906) și Apologetica
lui N.P. Rojdestvenschi (2 vol., Botoșani-Fălticeni, 1897)”99.
Relațiile bisericești româno-ruse s-au menținut și prin intermediul muzicii bisericești, tineri
români au învățat muzică bisericească în Rusia, iar „Muzica corală rusă a pătruns în bisericile
noastre și prin marele compozitor și dirijor Gavriil Musicescu(1847-1903), care a făcut studii
muzicale la Petersburg”100
Către sfârșitul anului 1917, Patriarhia Moscovei a fost reînființată, iar la alegerea patriarhului
Tihon, la lucrările unui sinod ținut la Moscova, a participat și episcopul Nicodim Munteanu de la
Huși, împreună cu preotul Ioan Țincoca din Iași.
VI.5. Relațiile cu Biserica Ortodoxă Bulgară
În mănăstirile românești existente în secolul al XIX-lea, au trăit mulți călugări bulgari. Astfel,
arhimandritul Policarp a fost egumen la mănăstirile închinate Muntelui Sinai: Sfânta Ecaterina din
București, Mărgineni și Adormirea din Râmnicu Sărat, apoi ca arhiereu titular de Patara, Galați și
Buzău. Mai este amintit și „Călugărul Neofit de la Rila, cu studii la București – a deschis prima
școală primară din Bulgaria, la Gabrovo în 1835 și a condus primul gimnaziu bulgăresc în acel
oraș. Primul abecedar bulgar (Bukvar bâlgarski), alcătuit de doctorul Petăr Beron, a fost editat la
Brașov în anul 1824, cu ajutorul negustorilor bulgari din acest oraș. În anul următor, Vasile
Nenovici a tipărit o Istorie biblică, iar în 1826 o nouă ediție a Bucvarului, tot la Brașov. În 1842,
cunoscutul tipograf Zaharia Carcalechi din Buda a tipărit acolo un nou Bucvar în limba bulgară,
ajuns la 15 ediții”101.
98 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române,vol. 3, Ed. a III-a, Iași, 2008, p. 347.99 Ibidem, p. 347-348.100 Ibidem, p. 349.101 Ibidem, p. 350.
57
Pe lângă aceste lucrări didactice au fost tipărite și câteva cărți de slujbă pentru bulgari la
București: un Ceaslov și slavon apărut în 1825 și retipărit în 1828, Tetraevanghelul bulgar tipărit în
1828. Tot pe atunci s-a tipărit prima ediție a Noului Testament în limba bulgară la stăruința
mitropolitului Grigorie Dascălul, iar în 1833 a fost tipărită a doua ediție tot la Mitropolia din
București102. Tetraevanghelul bulgar de la București „ a avut un rol însemnat în formarea limbii
literare bugare moderne și la trezirea conștiinței religioase și naționale bulgare.”103
Au fost tipărite și în anii următori numeroase alte cărți bulgărești precum și primele ziare și
reviste la București, Giurgiu, Ploiești dar mai ales la Brăila, astfel la București au apărut și alte ediții
ale „Noului Testament se va edita în 1853,1857 și 1859”104. S-au întemeiat școli bulgărești și
asociații culturale bulgare. La bisericile din Țara Românească au lucrat mulți meșteri zugravi și
sculptori bulgari.
În 1872 s-a format un sinod al Bisericii bulgare cu sediul în Constantinopol, iar mitropolitul
Antim a fost ales exarh al ei, iar patriarhul ecumenic „Antim al VI-lea declară Biserica bulgară
schismatică”105. Această schismă a fost ridicată în 1945 în urma stăruințelor clerului și
credincioșilor români precum și a Bisericii bulgare.
VI.6. Relațiile cu Biserica Ortodoxă Sârbă
Numeroși tineri români din Banat, Crișana și Arad au învățat în școlile teologice sârbești din
Carloviț și Vârșeț. Tot la Carloviț își desfășura activitatea Andrei Șaguna ca profesor de teologie și
secretar la Consistoriu, apoi consilier și profesor la Vârșeț, egumen la mănăstirile Hopovo și Covil.
La începutul secolului al XIX-lea s-a desfășurat o mișcare de emancipare bisericească în
părțile Banatului și ale Aradului, iar în 1829 a fost numit primul episcop român la Arad, Nestor
Ioanovici. În Transilvania eliberarea de sub jurisdicția Bisericii sârbești s-a făcut în 1864 prin
stăruința lui Andrei Șaguna, atunci s-a reînființat Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei iar Andrei
Șaguna a fost numit ca arhiepiscop și mitropolit.
102 Pr. Prof. I. Rămureanu, Legăturile Mitropoliei Ungrovlahiei cu Patriarhia de Constantinopol și cu celelalte Biserici Ortodoxe: De la 1800 până la recunoașterea autocefaliei bisericii noastre, în „BOR”, LXXVII (1959), nr. 7-10, p. 942.103 Ibidem.104 Pr. Prof. Dr. Vasile Muntean, Istoria creștină generală, vol II, București, 2008, p. 355.105 Ibidem.
58
În anul 1865 „s-a organizat și Episcopia Caransebeșului, prin scoaterea parohiilor românești
din Banat de sub jurisdicția episcopiilor sârbe de la Timișoara și Vârșet”106. În 1874 mitropolitul
Procopie Ivașcovici, urmașul lui Șaguna a fost ales patriarh de Carloviț. Mai este amintită și
Mitropolia Cernăuțiului, care din 1873 avea în subordine cele două dieceze dalmate Zara și
Cattaro107.
Relațiile sârbilor cu Biserica din Țara Românească au fost mai puțin însemnate în acest secol.
Principele sârb Miloș Obrenovici a refăcut biserica Sfânta Treime din Herăști (jud. Giurgiu), tot el a
ridicat biserica din Vâlcele (jud. Covasna), iar fratele său Efrem, a ctitorit o biserică în satul
Manasia (jud. Ialomița).
CAPITOLUL VII
RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU CELELALTE BISERICI
ORTODOXE DE LA 1918-AZI
VII.1. Relațiile cu Patriarhia Ecumenică de Constantinopol
După promulgarea „Legii pentru ridicarea scaunului episcopal şi mitropolitan al
Ungrovlahiei, ca primat al României, la rangul de Scaun patriarhal” în februarie 1925108, câteva
luni mai târziu, în 30 iulie 1925, patriarhul Ecumenic Vasile II, a dat un Tomos de recunoaştere a
Patriarhiei Ortodoxe Române109.
106 Ibidem, p. 351.107 Pr. Prof. Dr. Vasile Muntean, Istoria creștină generală, vol. II, București 2008, p. 352.108 Pr. Prof. I. Rămureanu, Legăturile Mitropoliei Ungrovlahiei cu Patriarhia de Constantinopol și cu celelalte Biserici Ortodoxe: De la 1800 până la recunoașterea autocefaliei bisericii noastre, în „BOR”, LXXVII (1959), nr. 7-10, p. 958-960.109 Alexandru Moraru, Biserica Ortodoxă Română între anii 1885-2000, vol. III, tom. II, Bucureşti, 2006, p. 12.
59
Primul Patriarh al României, Miron Cristea, a făcut o vizită la Constantinopol la 23 mai 1927,
pentru a-i mulţumi patriarhului ecumenic Vasile II, pentru că a acordat Bisericii noastre rangul de
Patriarhie110.
În iulie 1929, patriarhul Miron l-a trimis la Constantinopol pe episcopul Tit Târgovişteanul,
pentru a purta discuţii cu privire la următoarele probleme: consensul cu privire la sărbătorirea
Sfintelor Paşti în 1930; convocarea unei conferinţe panortodoxe; ridicarea schismei bulgare;
aplanarea diferendului dintre Patriarhia Constantinopolului şi Biserica Albaniei şi disciplinarea
călugărilor din Sfântul Munte Athos111.
Un moment de referinţă în viaţa Ortodoxiei şi în relaţiile dintre Patriarhia Ecumenică şi
Patriarhia Romînă îl constituie cele patru Conferinţe panortodoxe de la Rodos (1961, 1963 şi 1964)
şi Geneva (1968), convocate de patriarhul Athenagoras I112.
Între 16-20 octombrie 1967, patriarhul ecumenic Atenagora I al Constantinopolului a făcut o
vizită în ţara noastră113, iar anul următor, între 2-6 mai, o delegaţie a Bisericii noastre condusă de
patriarhul Iustinian Marina, a vizitat Patriarhia Ecumenică din Constantinopol114.
Următorul patriarh al României, Iustin Moisescu a făcut o vizită oficială patriarhului ecumenic
Dimitrios I, între 14-16 aprilie 1978. Din delegaţie au făcut parte: Î.P.S. mitropolit Nicolae al
Banatului, P.S. episcop Antonie Ploieşteanul, vicar patriarhal, P.S. episcop Adrian Botoşăneanul,
110 Ibidem.111 Ibidem, p. 13.112 Biserica Ortodoxă Română în dialog şi cooperare externă (1885-2010), în Autocefalie şi comuniune Bucureşti, 2010, p. 21.113 Alexandru Moraru, Biserica Ortodoxă Română intre anii 1885-2000, vol. III, tom. II, Bucureşti, 2006, p. 14-15.114 Vizita Prea Fericitului Patriarh Iustinian la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, în „BOR”, LXXXVI (1968), nr. 3-5, p. 268-301.
60
vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, P.S. episcop Nestor Severineanul, vicar al Arhiepiscopiei Craiovei şi
alţii115.
„La invitaţia Sanctităţii Sale, Dimitrios I, patriarhul ecumenic, Prea Fericitul Părinte Teoctist
Arăpaşu a făcut o vizită la Constantinopol, între 14-21 mai 1987; Prea Fericirea Sa a fost însoţit
de Î.P.S. mitropolit Dr. Nicolae Corneanu al Banatului, P.S. episcop Eftimie al Romanului şi
Huşilor, P.S. episcop Nifon Ploieşteanul, vicar patriarhal…”116
La sfârşitul vizitei, întâistătătorii celor două Biserici au semnat un comunicat comun, în care se
exprima dorinţa de unitate panortodoxă, de dialog cu celelalte Biserici creştine şi de eforturi
susţinute pentru instaurarea libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume117.
Iar între 16-21 septembrie 1987, Sanctitatea Sa Dimitrios I al Constantinopolului, a făcut o
vizită în România, la invitaţia Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist Arăpaşu118.
Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist Arăpaşu, a participat la funeraliile patriarhului
Dimitrios I, la Constantinopol, în 8 octombrie 1991, iar la 2 noiembrie 1991, la întronizarea noului
patriarh ecumenic Bartolomeu I119.
Prima întâlnire a întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe din istoria Ortodoxiei, a avut loc la Centrul
Patriarhiei din Constantinopol, între 13-15 martie 1992. Aici s-a discutat despre: necesitatea unităţii
Ortodoxiei, o atitudine mai fermă faţă de Mişcarea Ecumenică, apoi s-a hotărât să se ia o atitudine
fermă şi faţă de grupările schismatice etc120.
Între 25-27 octombrie 1995, Sanctitatea Sa Bartolomeu I a fost prezent şi la festivităţile
sărbătoririi a 110 ani de la recunoaşterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi a 70 de ani de
la înfiinţarea Patriarhiei Române.
O altă vizită a patriarhului ecumenic Bartolomeu I, în România, a fost făcută între 11-15
octombrie 1997, iar anul următor, o delegaţie a Bisericii noastre condusă de Prea Fericitul Părinte
Patriarh Teoctist Arăpaşu, a făcut o vizită la Constantinopol între 26-29 septembrie.
115 Arhim. Vasile Costin, Prodiacon Ion Bănăţeanul, Vizita frăţească făcută de Prea Fericitul Patriarh Iustin Sanctităţii Sale Dimitrios I, Patriarhul Constantinopolului, în „BOR”, XCVI (1978), nr. 5-6, p. 359.116 Pr. Prof. Ştefan Alexe, Vizita Prea Fericitului Patriarh Teoctist la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, în „BOR”, CV (1987), nr. 5-6, p. 21.117 Ibidem.118 Alexandru Moraru, Biserica Ortodoxă Română între anii 1885-2000, vol. III, Tom. II, Bucureşti, 2006, p.19-20.119 Ibidem, p. 22.120 Ibidem, p. 23.
61
În anii următori au mai fost semnalate şi alte vizite între întâistătătorii celor două Biserici. În
această perioadă „relaţiile dintre Biserica Ortodoxă Română şi Patriarhia Ecumenică au cunoscut,
de departe, cea mai înfloritoare epocă” 121.
Actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Daniel, a făcut o vizită la
Constantinopol, între 27 mai-2 iunie 2009. În ultimii ani s-a intensificat ritmul întâlnirilor
pregătitoare pentru Sfântul şi Marele Sinod Panortodox122.
VII.2. Relaţiile cu Patriarhia Alexandriei
Patriarhul Miron Cristea a vizitat Patriarhia Alexandriei în 1925, pe când mergea spre Ţara
Sfântă, apoi la 28 mai 1927 „fiind primit cu deosebită atenție și bucurie”123.
Între 30 mai-10 iunie 1958, o delegaţie a Patriarhiei Alexandriei condusă de patriarhul
Hristofor a vizitat Biserica noastră, apoi între 19-29 octombrie 1971, următorul patriarh al
Alexandriei, Nicolae al VI-lea, vine la rândul său în România.
Patriarhul Iustinian Marina a participat între 20-21 noiembrie 1971 la inaugurarea Palatului
Patriarhal al Alexandriei124.
Între 14-27 septembrie 1994, la invitaţia Prea Fericitului Părinte Teoctist Arăpaşu, făcea o
vizită Bisericii noastre Prea Fericitul Părinte Partenios al III-lea al Alexandriei.
Un alt patriarh al Bisericii din Alexandria care a vizitat ţara noastră a fost Prea Fericirea Sa
Petru VII, care a fost prezent între 30 august-1septembrie la lucrările celei de a XII-a Întâlniri
internaţionale „Oameni şi Religii”, desfăşurată la Bucureşti125.
VII.3. Relaţiile cu Patriarhia Antiohiei
121 Biserica Ortodoxă Română în dialog şi cooperare externă (1885-2010), în Autocefalie şi comuniune Bucureşti, 2010, p. 37.
122 Ibidem, p. 40.123 Diac. Asistent I. Pulpea Rămureanu, Legăturile Patriarhiei de Alexandria cu Țările Române, în Studii Teologice, VIII (1956), nr. 1-2, p. 77.124 Participarea Prea Fericitului Patriarh Iustinian la întronizarea noului Patriarh al Bisericii Copte şi la inaugurarea Palatului Patriarhal al Patriarhiei Alexandriei, în „BOR”, LXXXIX (1971), nr. 11-12, p. 1177-1183.125 Alexandru Moraru, Biserica Ortodoxă Română între anii 1885-2000, vol. III, Tom. II, Bucureşti, 2006, p. 31-33.
62
O delegaţie a Patriarhiei Antiohiei, condusă de patriarhul Alexandru III, a făcut o vizită
oficială Bisericii noastre, între 22 august-3septembrie 1951, apoi între 12-17 septembrie 1954,
acelaşi patriarh, a vizitat ţara noastră126. O altă vizită a Patriarhiei de Antiohia a fost făcută în ţara
noastră între 24-30 octombrie 1974, fiind condusă de Patriarhul Elias IV.
Între 2-6 noiembrie 1981, Biserica noastră a fost vizitată de patriarhul Ignatie al IV-lea al
Antiohiei, când s-a subliniat „armonia şi întrajutorarea reciprocă ce a existat de-a lungul
veacurilor între cele două Biserici, precum şi ţelurile comune ale acestora în lucrarea lor actuală
de înfăptuire a unităţii creştine…” 127.
Un loc însemnat în cadrul relaţiilor Bisericii Ortodoxe Române cu Patriarhia de Constantinopol
îl constituie vizita în ţara noastră a patriarhului Ignatie al IV-lea, la invitaţia Prea Fericitului Părinte
Patriarh Teoctist Arăpaşu, în perioada 25 octombrie-1 noiembrie 1996, la încheierea vizitei, cei doi
întâistătători au dat publicităţii un „comunicat comun” în care se arată dorinţa de unitate a
Bisericilor Ortodoxe şi de izbăvire a lor în faţa pericolelor pe care le confruntă 128.
VII.4. Relaţiile cu Patriarhia Ierusalimului
Primul contact al celor două Biserici din acest secol îl constituie vizita în ţara noastră a
patriarhului Damian al Ierusalimului, în 1924. În 1968, patriarhul Benedict al Ierusalimului a vizitat
Biserica noastră. Câţiva ani mai târziu, între 20-30 mai 1975, patriarhul Iustinian Marina a făcu o
vizită în Ţara Sfântă, sfinţind totodată Biserica Ortodoxă Română din Ierusalim129.
Între 15-26 iunie 1982, patriarhul Diodor al Ierusalimului făcea o vizită oficială în ţara
noastră, la invitaţia patriarhului Iustin Moisescu. Această vizită „a constituit o nouă verigă în lanţul
de aur al legăturilor frăţeşti tradiţionale dintre Patriarhia Ierusalimului şi Patriarhia Română” 130.
La întronizarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist Arăpaşu, din 16 noiembrie 1986, a
participat şi Prea Fericitul Patriarh Diodor al Ierusalimului.
VII.5. Relaţiile cu Biserica Ortodoxă Rusă
126 Ibidem, p. 33-34.127 Ibidem, p. 36-37.128 Ibidem, p. 37.129 Biserica Ortodoxă Română în dialog şi cooperare externă (1885-2010), în Autocefalie şi comuniune Bucureşti, 2010, p. 65-66.130 Pr. Dumitru Soare, Arhim. Nifon Mihăiţă, Vizita Prea Fericitului Diodor al Ierusalimului, în „BOR” (1982), nr. 9-10, p. 759-782.
63
În toamna anului 1945 o delegaţie sinodală română a participat la alegerea şi înscăunarea
patriarhului Alexei al Moscovei. Un an mai târziu, patriarhul Nicodim a vizitat Moscova, iar
patriarhul Alexei i-a întors vizita în anul următor. Apoi „în iulie 1948, patriarhul Iustinian, de
curând înscăunat, a participat, împreună cu alţi membrii ai Sfântului Sinod, la cosfătuirea
panortodoxă de la Moscova, prilejuită de împlinirea a 500 de ani de la proclamarea autocefaliei
Bisericii Ortodoxe Române”131.
Biserica Ortodoxă Rusă a fost vizitată şi de patriarhul Iustin Moisescu, cât şi de patriarhul
Teoctist, ca episcop, ca mitropolit, apoi în 1988 ca patriarh.
VII.6. Relaţiile cu Biserica Ortodoxă Sârbă
Biserica Ortodoxă Română a stabilit raporturi frăţeşti şi cu Biserica Ortodoxă Sârbă, astfel,
delegaţii sinodale conduse de patriarhii Iustinian şi Iustin au vizitat această Biserică în 1957,
respectiv 1981132. Ţara noastră a fost vizitată de patriarhul Gherman în 1962 şi de o serie de mai
mulţi ierarhi din ţara vecină. Apoi în 14 mai 1987, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist a făcut o
vizită în Belgrad, fiind primit de patriarhul German al Serbiei. O altă vizită făcută de patriarhul
Teoctist în Serbia a fost între 10-15 iunie 1995. La aniversarea a 110 ani de la Autocefalia Bisericii
Ortodoxe Române şi a 70 de ani de la înfiinţarea Patriarhiei Române, între 25-27 octombrie 1995, a
fost prezent patriarhul Pavle al Serbiei133.
La 15 noiembrie 2009, Prea Fericitul Părinte Daniel, însoţit de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe
Române, a participat la funeraliile vrednicului de pomenire patriarh Pavle.
VII.7. Relaţiile cu Biserica Ortodoxă Bulgară
131 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române,vol. 3, Ed. a III-a, Iași, 2008, p. 458.132 Ibidem.133 Alexandru Moraru, Biserica Ortodoxă Română între anii 1885-2000, vol. III, Tom. II, Bucureşti, 2006, p. 65.
64
Această Biserică a fost vizitată de către patriarhul Iustinian în trei rânduri. La rândul său,
patriarhul Chiril al Bulgariei, precum şi urmaşul său, patriarhul Maxim, au vizitat ţara noastră în
repetate rânduri.. De exemplu, la înmormântarea patriarhului Iustin şi la înscăunarea patriarhului
Teoctist, în 1986, la acestea se adaugă şi unele vizite ale delegaţiilor româneşti conduse de
mitropoliţi. La aniversarea a 110 ani de la Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române şi a 70 de ani de
la înfiinţarea Patriarhiei Române, între 25-27 octombrie 1995, la festivităţi a participat şi patrarhul
Maxim I al Bulgariei. Apoi a mai participat şi la întâlnirea internaţională „Oameni şi Religii”, de la
Bucureşti, ţinută între 30 august-1 septembrie 1998.
La Sfântul şi Marele Sinod Panortodox de la Sofia, ţinut între 30 septembrie-1 octombrie 1998,
a participat şi o delegaţie a Bisericii noastre condusă de patriarhul Teoctist Arăpaşul, odată cu acest
Sinod a luat sfârşit Schisma din Biserica Ortodoxă Bulgară134.
VII.8. Relaţiile cu Biserica Ortodoxă a Georgiei135
Cu privire la relaţiile bisericeşti dintre Biserica noastră şi Biserica Ortodoxă a Georgiei, este
amintită vizita patriarhului Iustinian Marina, în Georgia în anul 1948, în cadrul festivităţilor de
aniversare a 500 de ani de la dobândirea autocefaliei Patriarhiei Moscovei,de la 15 iulie-3 august
1948. A urmat şi prima vizită a unui patriarh al Bisericii Ortodoxe Georgiene la noi în ţară, între 4-6
iunie 1968, efectuată de către patriarhul Efrem al II-lea136.
O altă vizită a unui patriarh georgian a fost în perioada 26-30 septembrie 1996, efectuată de
patriarhul Ilie al II-lea al Georgiei137.
VII.9. Relaţiile cu Biserica Ortodoxă a Greciei
134 Ibidem, p. 77.135 Cunoscută din vechime sub denumirea de Iviria, Gruzia sau Georgia de astăzi.136 Mircea Alexă-Uţă, Vizita oficială în România a Sanctităţii Sale Ilie al II-lea Patriarhul Catolicos a toată Georgia, în „BOR”, CXIV (1996), nr. 7-12, p. 37.137 Ibidem.
65
Patriarhul Miron Cristea în drumul său spre Locurile Sfinte, a făcut o scurtă vizită oficială la
Atena, fiind primit cu deosebită cinste de către arhiepiscopul Atenei şi al întregii Greci, Hristostom
Papadopulos138.
La cele trei conferinţe panortodoxe ţinute la Rhodos, din 1961, 1963 şi 1964, au participat
delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu mitropolitul Iustin Moisescu al Moldovei şi
Sucevei. O delegaţie a 139.
Între 1-7 mai 1971, o delegaţie a Bisericii noastre condusă de patriarhul Iustinian Marina, a
participat la festivităţile prilejuite de aniversarea a 150 de ani de la începutul luptei de eliberare a
poporului grec de sub jugul otoman140.
Mai este amintită o vizită a patriarhului Iustinian, în 1975, iar în 1984, o delegaţie a Bisericii
noastre, condusă de patriarhul Iustin Moisescu a vizitat Biserica Ortodoxă Greacă.
„Pentru a sprijini călugării români de la schiturile Lacul şi Podromul, ca şi pentru cei din
Ţara Sfântă, parlamentul României a votat o subvenţie anuală de 200.000 euro”141.
Din iniţiativa Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist Arăpaşu şi a Înalt Prea Sfinţitului
Mitropolit Daniel al Moldovei , Prea Fericitul Hristodoulos, Arhiepiscopul Atenei şi a toată Elada, a
vizitat România, între 20-25 mai 2000.
Reprezentanţii celor două Biserici aveau să se întâlnească cu prilejul întronizării noului
arhiepiscop al Atenei, în 7 februarie 2008, mitropolitul Ieronim, care a fost ales cel de al XX-lea
arhipăstor al Bisericii Ortodoxe din Grecia142.
VII.10. Relaţiile cu Biserica Ortodoxă a Poloniei
Relațiile Bisericii noastre cu Biserica Ortodoxă a Poloniei au început pe vremea primului
patriarh. Astfel, la instalarea patriarhului Miron Cristea de la 1 noiembrie 1925, a fost prezent și
mitropolitul Dionisie al Varșoviei, însoțit de alți clerici. Tot acest mitropolit venea în România doi
138 Vasile Târgovişteanul, Arhid. Ion Bănăţeanul, Vizita în Grecia a Preafericitului Patriarh Iustin în fruntea unei delegaţii a Bisericii Ortodoxe Române (24-29 mai 1984), în „BOR”, CII (1984), nr. 8-10, p. 571.139 Ibidem, p. 572.140 Vizita Prea Fericitului Părinte Patriarh Iustinian în Grecia şi Etiopia I. Vizita făcută Bisericii Ortodoxe a Greciei, în „BOR”, LXXXIX (1971), nr. 5-6, p. 456-469.141 Pr. Prof. Dr. Vasile Muntean, Istoria creștină generală, vol. II, București, 2008, p. 335.142 Biserica Ortodoxă Română în dialog şi cooperare externă (1885-2010),în Autocefalie şi comuniune, Bucureşti, 2010, p. 221.
66
ani mai târziu. Între 20-23 mai 1938, patriarhul Miron Cristea a făcut o vizită în Polonia, fiind un
moment însemnat de afirmare a Bisericii Ortodoxe în lumea apuseană.
La aniversarea a 90 de ani de la recunoașterea autocefaliei și la 50 de ani de la înfiinșarea
Patriarhiei Române, din 1-4 noiembrie 1975, a fost prezent și mitropolitul Vasile al Varșoviei și al
întregii Polonii. Acest mitropolit a fost prezent și la întronizarea patriarhului Iustin Moisescu, din 19
iunie 1977.
Între 4-9 noiembrie 2000, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist Arăpașu a primit titlul de
Doctor honoris causa al Universității de la Lublin, din Polonia143.
VII.11. Relațiile cu Biserica Ortodoxă a Albaniei
Legăturile oficiale dintre Biserica Albaniei și Biserica noastră au începu în luna mai 1932 când
mitropolitul Visarion Giovanni al Albaniei a vizitat România. Tot acest ierarh a fost prezent și la
înmormântarea patriarhului Miron Cristea din 14 martie 1939.
La aniversarea a 110 ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române și a 70 de
ani de la ridicarea ei la rang de Patriarhie din 25-27 octombrie 1995, a fost prezent la festivități și
Prea Fericirea Sa Anastasios, arhiepiscopul Tiranei și al întregii Albanii144.
VII.12. Relațiile cu Biserica Ortodoxă din Cehia și Slovacia
Legăturile bisericești dintre Biserica noastră și Biserica Ortodoxă din Cehia și Slovacia s-a
intensificat în timpul mitropolitului Dorotei de Praga și a toată Cehoslovacia. Astfel, la funeraliile
patriarhului Iustinian Marina, din 31 martie 1977, a fost prezent și mitropolitul Dorotei de Praga, iar
în 19 iunie 1977, același mitropolit participa la întronizarea patriarhului Iustin Moisescu. Tot
143 Alexandru Moraru, Biserica Ortodoxă Română între anii 1885-2000, vol. III, Tom. II, Bucureşti, 2006, p. 91.144 Ibidem, p. 93.
67
mitropolitul Dorotei de Praga a participat și la instalarea Prea Fericitului Părinte Teoctist Arăpașu,
de la 16 noiembrie 1986145.
La aniversarea a 110 ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române și a 70 de
ani de la ridicarea ei la rang de Patriarhie din 25-27 octombrie 1995, a fost prezent la festivități și
Prea Fericirea Sa Dorotei, arhiepiscop de Praga și mitropolit al ținuturilor Cehiei și Slovaciei, fiind
însoțit și de alți clerici. Apoi a mai participat şi la întâlnirea internaţională „Oameni şi Religii”, de la
Bucureşti, ţinută între 30 august-1 septembrie 1998.
VII.13. Relațiile cu Biserica Ortodoxă a Finlandei
Legăturile oficiale dintre Biserica noastră și Biserica Ortodoxă a Finlandei, au început prin
vizita în țara noastră a arhiepiscopului Paavali al Kareliei și a toată Finlanda, între 7-14 august
1969, însoțit de clerici și mireni. Același ierarh vizita România cu ocazia întronizării patriarhului
Iustin Moisescu, din 19 iunie 1977.
O altă vizită în România a unui întâistătător al Finlandei a fost între 20-25 mai 1994, atunci a
venit la noi în țară Î.P.S. Ioan, arhiepiscopul Kareliei și al întregii Finlande146.
La aniversarea a 110 ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române și a 70 de
ani de la ridicarea ei la rang de Patriarhie din 25-27 octombrie 1995, din partea Bisericii Ortodoxe a
Finlandei, a participat Î.P.S. Arhiepiscop John al Kareliei și al întregii Finlande. De asemenea, între
21 iunie-3 iulie 1999, Î.P.S. Ioan, Arhiepiscopul Kareliei și al întregii Finlande, cu prilejul de
întărire a relațiilor dintre cele două Biserici147.
145 Ibidem, p. 94.146 Prof. Liviu Stoina, Vizita în România a Î.P.S. Ioan, Arhiepiscopul Kareliei și al întregii Finlande, în „BOR”,CXII (1994), nr. 1-6, p. 54-142.147 Alexandru Moraru, Biserica Ortodoxă Română între anii 1885-2000, vol. III, Tom. II, Bucureşti, 2006, p. 97-98.
68
CONCLUZII:
Relaţiile Bisericii Ortodoxe Române cu celelalte Biserici Ortodoxe s-au bucurat de un curs ascendent
în special după recunoaşterea autocefaliei Bisericii noastre în 1885, precum și a ridicării Bisericii Ortodoxe
Române la rang de Patriarhie. Odată cu acest eveniment, Biserica noastră s-a impus în rândul Ortodoxiei prin
şcoli, teologi şi lucrări de teologie, contribuind material şi spiritual la susţinerea Ortodoxiei.
Biserica noastră s-a dezvoltat singură fără sprijin din afară, prestigiul ei în perioada interbelică şi
comunistă, era recunoscut pe plan internaţional. Ea nu a interpretat autocefalia ca stare de izolare, ci s-a aflat
întotdeauna în comuniune spirituală cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, atât în ceea ce priveşte păstrarea
învăţăturii, a cultului divin şi a canoanelor Sinoadelor Ecumenice, cât şi cu privire la promovarea unităţii
bisericeşti şi intensificarea relaţiilor frăţeşti de cooperare. După 1925, Biserica Ortodoxă Română a
contribuit la iniţierea şi dezvoltarea dialogului teologic cu Bisericile Ortodoxe surori, apoi în cadrul
organizaţiilor creştine ecumenice şi-a dovedit capacitatea nu numai de a se conduce pe sine însăşi, totdeauna
în comuniune cu celelalte Biserici Ortodoxe, dar şi-a dezvăluit şi o harismă particulară, aceea de a fi în slujba
Ortodoxiei Universale, în momente istorice dificile.
69
Lucrarea de faţă care se întinde pe o perioadă de şapte secole (secolele XIV-XX),
caracterizând relațiile sau rapoturile care au existat între Biserica Ortodoxă Română și celelalte
Biserici Ortodoxe surori, în tot acest timp.
Suntem convinşi, că numai prin relaţii şi dialog se va putea realiza, în viitor, atât unitatea
creştină cât şi pacea în lume.
BIBLIOGRAFIE:
1. Alexă-Uţă, Mircea, Vizita oficială în România a Sanctităţii Sale Ilie al II-lea Patriarhul Catolicos a toată Georgia, în „BOR”, CXIV (1996), nr. 7-12
2. Alexe, Pr. Prof. Ştefan, Vizita Prea Fericitului Patriarh Teoctist la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, în „BOR”, CV (1987), nr. 5-6
3. Anuichi Diac. Silviu, Relații bisericești româno-sârbe din secolul al XVII-lea și al XVIII-lea, în „BOR”, XCVII (1979), nr. 7-8
4. Biserica Ortodoxă Română în dialog şi cooperare externă (1885-2010), în Autocefalie şi comuniune Bucureşti, 2010
5. Bursieri români la școlile teologice din Rusia 1845-1856, în BOR, an LXIII, 1945, nr. 11-126. Costin, Arhim. Vasile, Bănăţeanul, Prodiacon Ion, Vizita frăţească făcută de Prea Fericitul
Patriarh Iustin Sanctităţii Sale Dimitrios I, Patriarhul Constantinopolului, în „BOR”, XCVI (1978), nr. 5-6
7. Elian, Prof. Alexandru, Legăturile Mitropoliei Ungrovlahiei cu Patriarhia de Constantinopol și cu celelalte Biserici Ortodoxe: De la întemeiere până la 1800, în „BOR”, LXXVII (1959), nr. 7-10
70
8. Moraru, Alexandru, Biserica Ortodoxă Română între anii 1885-2000, vol. III, tom. II, Bucureşti, 2006
9. Muntean, Pr. Prof. Dr. Vasile, Istoria creștină generală, vol II, București, 200810. Participarea Prea Fericitului Patriarh Iustinian la întronizarea noului Patriarh al Bisericii
Copte şi la inaugurarea Palatului Patriarhal al Patriarhiei Alexandriei, în „BOR”, LXXXIX (1971), nr. 11-12
11. Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1, Ed. a III-a, Iași 2004
12. Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, Ed. a III-a, Iași 200613. Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 3, Ed. a III-a, Iași, 200814. Rămureanu, Diac. Asistent I. Pulpea, Legăturile Patriarhiei de Alexandria cu Țările
Române, în Studii Teologice, VIII (1956), nr. 1-215. Rămureanu, Pr. Prof. I., Legăturile Mitropoliei Ungrovlahiei cu Patriarhia de
Constantinopol și cu celelalte Biserici Ortodoxe: De la 1800 până la recunoașterea autocefaliei bisericii noastre, în „BOR”, LXXVII (1959), nr. 7-10
16. Soare, Pr. Dumitru, Arhim. Nifon Mihăiţă, Vizita Prea Fericitului Diodor al Ierusalimului, în „BOR” (1982), nr. 9-10
17. Stoina, Prof. Liviu, Vizita în România a Î.P.S. Ioan, Arhiepiscopul Kareliei și al întregii Finlande, în „BOR”,CXII (1994), nr. 1-6
18. Târgovişteanul, Vasile, Bănăţeanul, Arhid. Ion, Vizita în Grecia a Preafericitului Patriarh Iustin în fruntea unei delegaţii a Bisericii Ortodoxe Române (24-29 mai 1984), în „BOR”, CII (1984), nr. 8-10
19. Vizita Prea Fericitului Părinte Patriarh Iustinian în Grecia şi Etiopia I. Vizita făcută Bisericii Ortodoxe a Greciei, în „BOR”, LXXXIX (1971), nr. 5-6
20. Vizita Prea Fericitului Patriarh Iustinian la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, în „BOR”, LXXXVI (1968), nr. 3-5
71
CURICULLUM VITAE
Numele şi prenumele: Fumor Florin
Data naşterii: 2 aprilie 1989
Adresa: Loc. Herendeşti, Com. V. V. Delamarina, Jud. Timiş
Stare civilă: necăsătorit
Telefon: 0760148150
72
STUDII:
2008-2011 Universitatea „Eftimie Murgu”-Reşiţa
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrative
Secţia Teologie Ortodoxă Didactică Caransebeş
2004-2008 Seminarul Teologic Liceal „Ioan Popasu” Caransebeş
EXPERIENŢĂ:
2007-prezent : cântăreţ la Capela „Sf. Ev. Luca” din cadrul Spitalului Municipal
Caransebeș.
LIMBI STRĂINE:
Franceză nivel începător
Engleză nivel începător
APTITUDINI:
Perseverenţă
Responsabilitate
Sociabilitate
Adaptabilitate
Capacitatea de a lucra în echipă
73
HOBBY-URI:
Muzică
Sport
Citit
Operare calculator
Caransebeş, Semnătura,
21.07.2011
DECLARAŢIE
Subsemnatul, FUMOR FLORIN, absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi
Administrative, din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa, secţia Teologie Ortodoxă
Didactică, promoţia 2008-2011, declar pe propria-mi răspundere că teza de licenţă cu titlul
„RELAŢIILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU CELELALTE BISERICI ORTODOXE”, îmi
aparţine în întregime şi la întocmirea ei nu am folosit altă bibliografie decât cea menţionată.
74
Data, Semnătura,
21.07.2011
75