Post on 18-Aug-2020
transcript
Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”
LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9
Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955
Programul sfintelor slujbe:
Duminica şi sărbători - Sf. Liturghie, ora 8:30; Joi - Spovedanie, ora 18;
Curs de formare continuă, ora 20; A treia vineri din lună – Sf. Maslu, ora
19-30; Sâmbăta – Spovedanie, h 16. (În post, vinerea—spovedanie, h17:30)
CONTRIBUȚIA ANUALĂ a credincioșilor pentru parohia noastră este de 50
de euro. Vă rugăm să ajutați, și în felul acesta, lucrarea pastorală a parohiei
noastre! Dumnezeu să vă răsplătească jertfa!
Săptămâna a XIX-a după Rusalii:
Duminică: 2 Co 11, 31-33; 12, 1-9; Lc 6, 31-36 - Sf. M. Mc. Serghie şi Vah.
Luni: Flp 1, 1-7; Lc 4, 38-44 - Cuv. Pelaghia; Sf. Taisia.
Marţi: Flp 1, 8-14; Lc 5, 12-16 - Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Cuv. Andronic.
Miercuri: Flp 1, 12-19; Lc 5, 33-39 - Cuv. Vasian şi Teofil Mărturisitorul.
Joi: Flp 1, 20-27; Lc 6, 12-19 - Sf. Ap. Filip; Sf. Mc. Zenaida şi Filonila.
Vineri: Flp 1, 27-30; 2, 1-4; Lc 6, 17-23 - Sf. Mc. Prov, Tarah şi Andronic.
Sâmbătă: 1 Co 15, 58; 16, 1-3; Lc 5, 17-26 - Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor.
Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi și a vieții Sfinților
noştri, de unde a fugit durerea,
întristarea şi suspinarea, unde
străluceşte lumina feţei Tale şi totdeauna
luminează".
În Liturghia Sfântului Vasile cel
Mare († 379), cei morţi sunt pomeniţi
î n t re i momente d i fe ri te : la Pr osc om id ie , d up ă c i t i r ea
Evangheliei într-o ectenie specială
şi după sfinţirea darurilor: "Pentru iertarea păcatelor şi odihna sufletelor
robilor lui Dumnezeu, în loc luminat, de
unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea. Odihneşte-i, Dumnezeul
nostru, şi-i sălăşluieşte pe dânşii unde
străluceşte lumina feţei Tale". Înţelegem, aşadar, că, în primul
rând, pomenirea morţilor este un
act de credinţă ortodoxă, întrucât
ea se bazează pe credinţa că, fiind
creat după chipul lui Dumnezeu Cel
nemuritor, sufletul omului este nemuritor, chiar dacă trupul omului,
după moartea fizică, se descompune şi
se risipeşte.
Să ne rugăm Domnului Hristos, Împăratul Cel fără de moarte, Lumina
lumii (Ioan 8, 12), Care a zis: "Eu
sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine viu va fi, chiar dacă va
muri"(Ioan 11, 25), să dăruiască
lumină şi bucurie, pace şi odihnă sufletelor celor adormiţi în Domnul, să
mângâie şi să întărească sufleteşte pe
toţi cei întristaţi şi îndoliaţi, având nădejde în învierea lui Hristos şi în
iubirea Preasfintei Treimi. Amin.
(preluat din Ziarul Lumina)
D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei
PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”
ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9
An V, Nr. 26 (7 octombrie 2012)
Apolstol: Galateni 1, 11-19
n vremea aceea S-a dus
Iisus într-o cetate
numită Nain şi
împreună cu El mergeau
ucenicii Lui şi mulţime
mare. Iar când s-a
apropiat de poarta
cetăţii, iată scoteau un mort,
singurul copil al mamei sale, şi ea
era văduvă, şi mulţime mare din
cetate era cu ea. Şi, văzând-o
Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a
zis: Nu plânge! Şi, apropiindu-Se,
S-a atins de sicriu, iar cei ce-l
duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere,
ţie îţi zic, scoală-te! Şi s-a ridicat
mortul şi a început să vorbească şi
l-a dat mamei lui. Şi frică i-a
cuprins pe toţi şi slăveau pe
Dumnezeu, zicând: Prooroc mare
S-a ridicat între noi şi Dumnezeu a
cercetat pe poporul Său.
Duminica a XX-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain) Luca 7, 11-16
Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că
Evanghelia cea binevestită de mine
nu este după om pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am
învăţat-o, ci prin descoperirea lui
Iisus Hristos. Căci aţi auzit despre
purtarea mea de altădată întru
iudaism, că prigoneam peste măsură
Biserica lui Dumnezeu şi o pustiiam.
şi spoream în iudaism mai mult decât
mulţi dintre cei care erau de vârsta
mea în neamul meu, fiind mult
râvnitor al datinilor mele părinteşti.
Dar când a binevoit Dumnezeu Care
m-a ales din pântecele mamei mele
şi m-a chemat prin harul Său, să
descopere pe Fiul Său întru mine,
pentru ca să-L binevestesc la neamuri, îndată nu am primit sfat de
la trup şi de la sânge, nici nu m-am
suit la Ierusalim, la Apostolii cei
dinainte de mine, ci m-am dus în
Arabia şi m-am întors iarăşi la
Damasc. Apoi, după trei ani, m-am
suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe
Chefa şi am rămas la el
cincisprezece zile. Iar pe altul din
apostoli n-am văzut decât numai pe
Iacov, fratele Domnului.
În Evanghelia Duminicii a XX-a după Rusalii, care ne prezintă
minunea învierii fiului văduvei din
Nain, vedem cum porunca iubirii faţă de aproapele se împlineşte şi prin grija
faţă de cei trecuţi din viaţa aceasta
pământească. De asemenea, Evanghelia ne învaţă să arătăm
compasiune oamenilor îndureraţi
în urma trecerii la Domnul a celor apropiaţi lor.
În acest sens, când Biserica
săvârşeşte slujbele de înmormântare a celor decedaţi, deodată cu rugăciunile
ei pentru aceştia, ea îi mângâie sau îi
consolează şi pe cei întristaţi, ca ei să
nu se prăbuşească de prea multă durere, ci să simtă milostivirea lui
Hristos şi a Bisericii Sale.
Înt rucât rugăciunea este expresia cea mai reală şi profundă
a iubirii izvorâte din adevărul
credinţei mântuitoare, în acest context se înscriu în Ortodoxie
şi rugăciunile pentru cei adormiţi în
Domnul, deoarece "fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem" (Romani
14, 8). Astfel, formăm în Biserică un
singur trup, în care Hristos – Capul
Bisericii "stăpâneşte şi peste morţi şi peste vii" (Romani 14, 9), iar "dacă un
mădular suferă, toate mădularele
suferă împreună" (1 Corinteni 12, 26). Cultul morţilor se bazează pe multe
dovezi scripturistice şi patristice
referitoare la rugăciunile pentru morţi, încât pomenirea morţilor este chiar
o datorie în marea poruncă a
iubirii, izvorâtă din adevărul de credinţă al Evangheliei.
Din punct de vedere creştin,
m o a r t e a p o a t e a v e a t r e i înţelesuri: moarte fizică, adică
despărţirea sufletului de trup; moarte
morală, ca neascultare a omului de
Dumnezeu, cauzată de păcat, şi moarte veşnică, adică despărţirea
pentru totdeauna a omului de Dumnezeu, ca urmare a necredinţei şi
nepocăinţei.
Moartea fizică a omului nu înseamnă nicidecum "trecerea în
nefiinţă", distrugere totală sau pieire a
persoanei, deoarece sufletul este nemuritor. Mântuitorul Iisus Hristos
spune tâlharului de pe cruce că va fi
cu El în rai, chiar în ziua morţii lui. De asemenea, parabola despre dreptul
Laz ă r ş i b oga t u l nem i l os t i v
arată continuitatea vieţii sufletului dincolo de mormânt, adică după
de s pă rţ i re a s u f le t u lu i de
trup. Apocalipsa vorbeşte despre
sufletele sfinţilor care se roagă înaintea t r o n u l u i l u i D u m n e z e u .
Hristos "stăpâneşte şi peste morţi şi
peste vii" (Romani 14, 9), iar "cel ce crede în El, chiar dacă va muri, va
trăi", adică moartea fizică nu poate
suprima viaţa sufletească. Adevăratul creştin nu se teme atât
de moartea trupească, cât de moartea
morală sau spirituală, de păcat, d e oa r e ce a ce a s t a d i n u rm ă
înseamnă ruperea comuniunii cu
Dumnezeu. Moartea fizică nu-i poate
despărţi total pe cei ce cred în Hristos Cel înviat din morţi şi se află uniţi în
iubirea Lui. De aceea,adevăraţii
creştini menţin, prin rugăciune, legătura iubirii cu cei adormiţi în
Domnul.
Cei ce au murit fizic (cu trupul) nu mai pot face nimic pentru mântuirea
lor, însă ei pot fi ajutaţi prin
rugăciunile celor vii, mai ales ale Bisericii. În Sfânta Scriptură astfel de
rugăciuni sunt practicate şi devin o
datorie în marea poruncă a iubirii evanghelice.
În Vechiul Testament, la moartea
cuiva se făcea plângere mare şi se
ţinea post şapte zile. Evreii aveau rugăciuni speciale pentru morţi pe care
le repetau în fiecare an. La rugăciuni se adăugau şi fapte de milostenie. Astfel,
Tobit, pe patul de moarte, spune fiului
său: "Împarte pâinea ta la mormântul drepţilor, dar celor păcătoşi să nu le
dai!" (Tobit 4, 17), adică milostenia să
fie făcută săracilor drepţi şi temători de Dumnezeu.
Mărturia cea mai limpede
despre folosul rugăciunilor pentru morţi se vede înCartea a doua a
Macabeilor (12, 39-46), unde Iuda
Macabeul, în urma unei lupte în care au căzut mulţi iudei,
voind să ridice trupurile
celor căzuţi, a aflat sub
hainele lor lucruri închinate idolilor din
Iamnia. Şi, pentru acest
păcat, s-a rugat împreună cu mulţimea
ca Dumnezeu să le ierte
celor morţi acest păcat. Apoi au fost aduse jertfe pentru păcatul comis.
Despre această atitudine cartea
spune: "Drept aceea, sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de
curăţire pentru cei morţi, ca să se
slobozească de păcat" (12, 46).
În Noul Testament se arată posibilitatea ca unele păcate să fie
iertate şi după moarte. Numai
păcatele împotriva Sfântului Duh nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel
viitor: "Oricine va zice cuvânt
împotriva Fiului Omului, iertat va fi lui; dar cine va fi zis împotriva Sfântului
Duh, nu va fi iertat nici în veacul
acesta, nici în cel ce va să fie"(Matei 12, 31-32). Păcatele împotriva
Duhului Sfânt, şi deci care nu se
i a r t ă d u p ă m o a r t e , sunt: necredinţa, apostazia,
deznădejdea, împietrirea inimii în
ură şi nepocăinţa. De aceea, Biserica
– potrivit sfintelor canoane – nu se roagă pentru cei ce au murit în
erezie1, întrucât au căzut din adevărul
c r e d i n ţ e i , ş i n i c i p e n t r u sinucigaşi,deoarece deznădejdea în
care au căzut este păcat împotriva Sfântului Duh.
Sfânta Scr iptură arată că
Mântuitorul Iisus Hristos deseori a săvârşit minuni, nu fiindcă a fost rugat
de cei bolnavi, ci fiindcă alţii s-au rugat
pentru ei, ca de pildă: vindecarea copilului unui slujitor regesc (roman),
vindecarea fiicei femeii cananeence,
v i nde ca r e a s l ă b ănogu l u i d i n Capernaum, învierea fiului văduvei din
Nain din Evanghelia de astăzi, învierea
fiicei lui Iair, învierea lui Lazăr. Iar Sfântul Apostol Petru a
înviat din morţi în Iope
pe Tavita, o fecioară
cunoscută prin faptele ei bune. Deci, minunile
acestea s-au săvârşit
pentru credinţa şi rugăciunea altora.
Practica rugăciunii şi
pomenirii morţilor este atestată de mărtur i i apos to l ice ş i
patristice. Printre cele mai vechi
Liturghii care ni s-au păstrat se află Liturghia cuprinsă în cartea a VIII-a
din Constituţiile Apostolice. În această
Liturghie se menţionează pomenirea
morţilor, începând mai întâi cu sfinţii: "încă aducem Ţie [această jertfă
– n.n.]pentru toţi sfinţii care din veac
Ţi-au plăcut Ţie, pentru patriarhi, prooroci, drepţi, apostoli, martiri,
mărturisitori, episcopi, diaconi,
ipodiaconi, lectori, cântăreţi, pentru toate fecioarele, văduvele, laicii şi
pentru toţi al căror nume îl ştii". În Liturghia Sfântului Iacob se
întâlneşte, de asemenea, pomenirea
celor adormiţi în Domnul: "Adu-ţi aminte, Doamne Dumnezeule, de
sufletele şi de tot trupul pe care l-am
pomenit şi pe care nu l-am pomenit, adu-ţi aminte de cei dreptcredincioşi
de la Avel cel drept până în ziua de
astăzi. Însuţi odihneşte-i acolo unde
este ţara celor vii, în împărăţia Ta, în desfătarea Raiului, în sânul lui Avraam,
al lui Isaac şi al lui Iacov, al părinţilor