Post on 29-Jan-2021
transcript
CONSILIUL NAŢIONAL DE SUPRAVEGHERE DIN DOMENIUL FEROVIAR
1
DECIZIA nr. 1 din 21.07.2020
privind plângerile Deutsche Bahn Cargo Romania SRL și Vest Trans Rail SRL împotriva
Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA referitoare la majorarea nivelului tarifelor
pentru serviciile adiționale stabilite prin Decizia Consiliului Național de Supraveghere din
Domeniul Feroviar nr. 2/2018 și nerespectarea unor clauze contractuale prevăzute în
contractele de acces pe infrastructura feroviară
În temeiul:
1. Legii nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spațiul feroviar unic
european, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din data de 09 noiembrie
2016, cu modificările și completările ulterioare;
2. Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 618 din 05 iulie 2019 pentru numirea
preşedintelui Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar;
3. Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 592 din 04 august 2016 pentru numirea
membrilor Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar;
4. Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 10 din 09 ianuarie 2018, pentru numirea
unui membru al Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar;
5. Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedură a Consiliului Naţional de
Supraveghere din Domeniul Feroviar, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 601 din 26 iulie
2017;
6. Regulamentului privind analiza şi soluţionarea plângerilor referitoare la încălcarea Legii nr.
202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spaţiul feroviar unic european,
publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 467 din 06 iunie 2018;
Având în vedere:
7. Plângerile companiilor Deutsche Bahn Cargo Romania SRL și Vest Trans Rail SRL,
înregistrate la Consiliul Concurenţei cu nr. RG 6267 din 12.05.2020, respectiv RG 6750 din
25.05.2020;
2
8. Nota Direcţiei de supraveghere transporturi nr. 914/10.07.2020, privind analiza plângerilor
formulate de către Deutsche Bahn Cargo Romania SRL și Vest Trans Rail SRL;
9. Informaţiile şi documentele solicitate şi comunicate de Deutsche Bahn Cargo Romania SRL,
Vest Trans Rail SRL și Compania Naţională Căi Ferate “CFR” SA;
10. Procesul verbal nr. 14 din 21.07.2020 al şedinţei Consiliului Naţional de Supraveghere din
Domeniul Feroviar.
şi luând în considerare următoarele:
I. ETAPE PROCEDURALE ÎN ANALIZA PLÂNGERII
(1) Deutsche Bahn Cargo Romania SRL și Vest Trans Rail SRL au semnalat, prin intermediul
plângerilor transmise Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar o posibilă
încălcare a prevederilor Legii nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România
în spațiul feroviar unic european, cu modificările şi completările ulterioare (denumită, în
continuare, Legea nr. 202/2016) de către Compania Națională de Căi Ferate CFR SA .
(2) Prin plângerile înaintate, Deutsche Bahn Cargo Romania SRL și Vest Trans Rail SRL
reclamă majorarea nivelului tarifelor pentru serviciile adiționale stabilite prin Decizia
Consiliului Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar nr. 2/2018 și nerespectarea de
către Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a unor clauze contractuale prevăzute în
contractele de acces pe infrastructura feroviară.
De asemenea, societățile Deutsche Bahn Cargo Romania SRL și Vest Trans Rail SRL au
semnalat Consiliului Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar o serie de aspecte cu care
se confruntă în relația cu Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA și care vizează, în
accepțiunea părților reclamante, încălcarea principiului transparenței în stabilirea și impunerea
unui nou nivel tarifar cu privire la cele opt tarife pentru serviciile adiționale prestate
operatorilor de transport feroviar, care fac obiectul Deciziei Consiliului Național de
Supraveghere din Domeniul Feroviar nr. 2/2018.
(3) Având în vedere obiectul comun al celor două plângeri, respectiv majorarea nivelului
tarifelor pentru serviciile adiționale, stabilite prin Decizia Consiliului Național de Supraveghere
din Domeniul Feroviar nr. 2/2018 și nerespectarea unor clauze contractuale prevăzute în
contractele de acces pe infrastructura feroviară, acestea au fost conexate, fiind analizate
împreună.
(4) În vederea soluționării plângerilor, precum și a completării informaţiilor furnizate de autorii
acestora, Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar a solicitat date şi informaţii
suplimentare de la Deutsche Bahn Cargo Romania SRL, Vest Trans Rail SRL și Compania
Naţională de Căi Ferate “CFR” SA.
(5) Până la data de 15.06.2020 au fost primite toate informaţiile necesare analizei cazului, astfel
încât, începând cu această dată, plângerile au fost considerate complete.
II. PĂRŢILE IMPLICATE
A. Informaţii privind întreprinderile reclamante
(6) Deutsche Bahn Cargo Romania SRL (denumită, în continuare, DB Cargo Romania) este
o companie privată de transport feroviar de marfă, deținută în procent de 100% de DB Cargo
3
AG. Sediul social al Deutsche Bahn Cargo Romania SRL este în București, str. Delea Nouă nr.
3, et. 1-5, sector 3, C.P. 030925. Compania este înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului
București sub nr. J40/16618/2018, cod unic de înregistrare RO 13068482.
(7) Vest Trans Rail SRL (denumită, în continuare, Vest Trans Rail) este o companie privată de
transport feroviar de marfă, cu sediul în Ploiești, județul Prahova str. Mircea cel Bătrăn nr. 119,
clădirea C46 etaj 1, camera 32, C.P. 100426. Compania este înregistrată la Oficiul Registrului
Comerţului sub nr. J29/888/2010, cod unic de înregistrare RO 231609.
B. Informaţii privind întreprinderea al cărei comportament constituie obiectul plângerilor
(8) Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA (denumită, în continuare, CFR SA) este
persoană juridică română, cu sediul în Bucureşti, B-dul. Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1,
înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. J40/9774/1998, CUI 11054529,
în calitate de administrator al infrastructurii feroviare, conform HG nr. 581/1998 privind
infiintarea Companiei Nationale de Cai Ferate ''C.F.R.'' - S.A. prin reorganizarea Societatii
Nationale a Căilor Ferate Romane, cu modificările și completările ulterioare (denumită, în
continuare, HG nr. 581/1998).
Față de societățile reclamante, CFR SA are calitatea de administrator de infrastructură în cadrul
contractelor de acces pe infrastructura feroviară încheiate cu acestea.
III. ASPECTELE SEMNALATE ÎN PLÂNGERI
(9) CFR SA încheie cu operatorii de transport feroviar, printre care și autorii plângerilor, la
finalul fiecărui an, un contract de acces la infrastructura feroviară (denumit, în continuare,
contractul de acces), în vederea efectuării activităţii de transport feroviar de marfă.
Contractele de acces aflate în vigoare, încheiate între CFR SA și DB Cargo Romania, respectiv
între CFR SA și Vest Trans Rail, având nr. RUIC 132/2019, respectiv nr. RUIC 143/2019 au ca
durată perioada de timp cuprinsă între 15.12.2019 -12.12.2020.
(10) Obiectul contractelor de acces îl constituie punerea la dispoziția operatorilor de transport
feroviar, de către CFR SA, a infrastructurii feroviare publice interoperabile şi a celei
neinteroperabile neînchiriate, respectiv a pachetului minim de acces pentru care se plătește
tariful de utilizare a infrastructurii (denumit, în continuare, TUI).
(11) Potrivit susținerilor autorilor plângerilor, CFR SA ar încălca prevederile art. 4.4. din
contractul de acces în vigoare, prin nerespectarea termenului prealabil minim de 30 de zile
calendaristice, stabilit prin contractul de acces, privind comunicarea majorărilor tarifare către
operatorii de transport feroviar.
Astfel, conform art. 4.4 din contractul de acces „Taxele şi tarifele pentru prestaţiile din anexele
4, 5, 6 şi 9 din prezentul contract, sunt stabilite de către CFR, în conformitate cu prevederile
legale în vigoare și sunt comunicate către OTF cu minim 30 zile calendaristice înainte de data
aplicării. Acestea vor fi actualizate periodic ori de câte ori se înregistrează modificări
semnificative ale elementelor care au stat la baza fundamentării acestora.”
(12) DB Cargo Romania și Vest Trans Rail reclamă faptul că nivelul celor opt tarife stabilite prin
Decizia CNSDF nr. 2/2018, au fost majorate prin Decizia Directorului General CNCF „C.F.R.”
S.A. nr. 33/04.03.2020. Această susținere se referă la încălcarea principiului transparenței în
stabilirea și impunerea unui nou nivel tarifar pentru serviciile oferite de CFR SA operatorilor de
transport feroviar.
4
(13) De asemenea, DB Cargo Romania și Vest Trans Rail reclamă și încălcarea unor prevederi
legale, respectiv art. 10 alin. (1), art. 28 și art. 41 din Legea 202/2016, care se referă la
acordarea dreptului de acces la infrastructura feroviară al operatorilor de transport feroviar, în
condiții echitabile, nediscrimintorii și transparente, în vederea operării oricărui tip de servicii de
transport feroviar de mărfuri.
(14) În concret, prin plângerile înaintate Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul
Feroviar, DB Cargo Romania și Vest Trans Rail reclamă următoarele:
a) majorarea, de către CFR SA, în mod unilateral, a nivelului tarifelor pentru serviciile adiționale prestate de CFR operatorilor de transport feroviar, stabilite prin Decizia CNSDF
nr. 2/2018;
b) nerespectarea art.4.4 din Contractul de acces nr. 132/2019, încheiat între CFR SA și DB Cargo Romania, respectiv din Contractul de acces nr. 143/2019, încheiat între CFR SA și
Vest Trans Rail;
c) nerespectarea, de către CFR SA, a principiului transparenței în relația comercială dintre părți, principiu stipulat în Legea 202/2016 la art. 10 alin. (1), art. 28, art. 32 alin. (1) și art. 41.
(15) Potrivit părților reclamante, nerespectarea de către CFR SA a principiului transparenței în
cazul contractelor de acces, reiese din următoarele:
- valoarea tarifelor, rezultată în urma modificării acestora, nu este prevăzută în contractele de
acces încheiate de CFR SA cu operatorii de transport feroviar;
- CFR SA nu a avut consultări prealabile cu operatorii de transport feroviar în vederea
modificării celor opt tarife pentru servicii adiționale, procedând în mod unilateral la modificarea
acestora;
- CFR SA a încercat punerea de îndată în aplicare a tarifelor pentru serviciile adiționale, rezultate
în urma modificării acestora, fără a aduce la cunoștință acest aspect operatorilor de transport
feroviar, potrivit prevederilor contractuale.
IV. ANALIZA ASPECTELOR SEMNALATE ÎN PLÂNGERE
Prevederi legale posibil incidente în materie:
(16) În conformitate cu prevederile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 202/2016, Consiliul Naţional
de Supraveghere din Domeniul Feroviar “analizează şi se pronunţă, prin decizie, cu privire la
toate plângerile formulate de solicitanţi, în cazul în care consideră că a fost tratat inechitabil, că
a fost discriminat sau nedreptăţit în orice fel, în special prin deciziile adoptate de către
administratorul infrastructurii sau, după caz, de către operatorul de transport feroviar sau de
către operatorul unei infrastructuri de servicii, în ceea ce priveşte:
a) documentul de referinţă al reţelei în versiunile provizorii şi finale ale acestuia;
b) criteriile stabilite în documentul de referinţă al reţelei;
c) procedura de alocare şi rezultatul său;
d) sistemul de tarifare;
e) nivelul sau structura tarifelor de infrastructură care i se cer sau i se pot cere a fi plătite;
f) măsuri privind accesul în conformitate cu prevederile art. 10-13;
g) accesul la servicii şi tarifarea acestora, în conformitate cu prevederile art. 13;
h) managementul traficului;
i) planificarea lucrărilor de reînnoire și operațiunile de menteneanță programate sau
neprogramate;
j) conformitatea cu cerințele privind conflictele de interese prevăzute la art. 7-74.
5
(17) De asemenea, potrivit art. 56 alin. (4) din Legea nr. 202/2016, în cadrul analizei
plângerilor, Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar are următoarele atribuţii:
a) să solicite informaţii şi/sau documente şi să iniţieze consultări cu părţile implicate, precum şi
cu orice altă entitate publică sau privată care poate oferi informaţii relevante pentru analiza
plângerii, în termen de maximum 30 de zile de la primirea plângerii;
b) să adopte o decizie în termen de maximum 40 de zile de la primirea tuturor informaţiilor
şi/sau documentelor necesare analizei şi să comunice părţilor decizia sa motivată;
c) să impună prin decizie măsuri care să asigure remedierea situaţiei, atunci când se constată că
solicitantul a fost tratat inechitabil, a fost discriminat sau nedreptăţit în ceea ce priveşte unul
sau mai multe dintre elementele prevăzute la alin. (2).
(18) În condițiile celor de mai sus, au fost solicitate autorilor plângerilor următoarele informaţii
și documente:
- copia contractului de acces RUIC nr. 143/2019, încheiat între CFR SA şi Vest Trans Rail; - clarificări din partea DB Cargo și Vest Trans Rail cu privire la obiectul plângerilor
înaintate Consiliului Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar ;
- clarificări cu privire la eventuale alte aspecte ale relațiilor economice și/sau contractuale stabilite între părți, care se circumscriu prevederilor Legii 202/2016;
- transmiterea altor documente relevante în vederea susținerii celor două plângeri; - documentele care au stat la baza modificării celor opt tarife adiționale care fac obiectul
plângerilor;
- clarificări cu privire la corespondența purtată de societățile reclamante cu CFR SA în legătură cu majorarea celor opt tarife adiționale;
- clarificări referitoare la demersurile întreprinse de CFR SA pentru informarea operatorilor cu privire la intenția de modificare a acestor tarife.
(18) Din analiza datelor și informațiilor puse la dispoziția Consiliului Național de Supraveghere
din Domeniul Feroviar, au rezultat următoarele:
a) Referitor la majorarea nivelului tarifelor pentru serviciile adiționale stabilite prin Decizia CNSDF nr. 2/2018;
Ca urmare a plângerii înaintată Consiliului Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar de
către Organizaţia Patronală a Societăţilor Feroviare Private din România, referitoare la
cuantumul unor tarife adiționale percepute de CFR SA, a fost emisă Decizia CNSDF nr. 2/2018,
prin care s-a constatat încălcarea de către CFR SA a dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr.
202/2016, în ceea ce priveşte modalitatea de calcul a opt tarife pentru servicii adiționale.
Prin aceeași decizie, în conformitate cu prevederile art.56 alin.(7) din Legea nr.202/2016 a fost
impusă CFR SA, obligaţia de a aplica, în relația cu operatorii de transport feroviar, structura şi
valoarea celor opt tarife pentru serviciile adiționale, începând cu data de 01.10.2018, astfel:
Tarif pentru transporturi excepţionale – 286 lei/transport;
Tariful se aplică pentru ansamblul vehiculelor feroviare care fac obiectul unui transport
excepţional.
Tarif pentru verificarea vehiculelor feroviare cu transporturi excepţionale – 19 lei/ vehicul feroviar;
Prin vehicul feroviar se înţelege, după caz: vagon, grup de vagoane cu încărcătură comună,
material rulant de tracţiune, care fac parte dintr-un transport excepţional.
6
Tarif de staţionare operativă a materialului rulant, care cuprinde: tarif staţionare vagon 0,55 lei/vagon oră; tarif staţionare MR motor – 0,91 lei/MR motor oră;
Tariful se aplică după expirarea unui termen liber de staţionare de 6 ore. Prin vagon se înţelege
vagon fizic pe patru osii.
Tarif de staţionare a materialului rulant pentru staţionare mai mare de 30 de zile – 0,08 lei/vagon oră, sau dacă tariful este exprimat în lei/zi, acesta este 1,80 lei/vagon zi;
Tariful se aplică pentru vagoanele cu staţionare mai mare de 30 zile, în urma acceptului CFR SA,
după analizarea cererii operatorului de transport feroviar. Prin vagon se înţelege vagon fizic pe
patru osii.
Tarif de staţionare la încărcare/descărcare a vagoanelor – 0,39 lei/vagon oră;
Tariful se aplică pentru staţionarea la liniile de încărcare/descărcare sau la liniile publice pentru
încărcare/descărcare, după expirarea unui termen liber de staţionare de 24 ore. Liniile de
încărcare/descărcare sunt linii destinate acestui scop, care în principiu sunt dotate cu rampe
şi/sau magazii. Liniile publice sunt linii puse la dispoziţia beneficiarilor pentru operaţii de
încărcare/descărcare şi care nu sunt dotate obligatoriu cu rampe. Prin vagon se înţelege vagon
fizic pe patru osii.
Tarif de manevră a vehiculelor feroviare – 11,94 lei/operaţie de manevră;
Prin operaţie de manevră se înţelege ansamblul manevrelor efectuate de către un operator de
transport feroviar, pentru un anumit scop (de exemplu manevra de introducere/scoatere a
locomotivei de la tren, manevra pentru darea afară a unui vagon defect din tren, manevra de
ataşare grup de vagoane etc.), indiferent de numărul de vehicule din convoaiele de manevră din
cadrul operaţiei de manevră. Prin vehicule se înţeleg vagoane şi/sau material rulant de tracţiune.
Tarif de acces al convoaielor de manevră la/de la infrastructura feroviară CFR – 5,39 lei/convoi km;
Tariful se aplică pentru distanţa de la linia de unde este expediat convoiul, până la macazul de
racord (ramificaţie) la infrastructura feroviară administrată de CFR SA, indiferent de numărul de
vehicule din convoi. Prin vehicule se înţeleg vagoane şi/sau material rulant de tracţiune.
Tarif de opriri comerciale ale trenurilor de călători în staţii şi halte de mişcare – 1,56 lei/oprire.
Tot prin Decizia CNSDF nr. 2/2018 administratorul infrastructurii feroviare a fost obligat să
actualizeze și să publice în Documentul de Referinţă a Reţelei (DRR) atât termenii şi definiţiile
utilizate, cât și valoarea tuturor tarifelor practicate, precum și să notifice Consiliului Naţional de
Supraveghere din Domeniul Feroviar orice propunere de modificare de structură/valoare ce
urmează a fi adusă tarifelor practicate, respectiv orice intenţie de modificare ulterioară a
acestora.
Astfel, în aplicarea prevederilor art. 2 lit. c) și art. 3 din Decizia CNSDF nr. 2/2018, la data de
09.12.2019, CFR SA a notificat1 Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar
intenţia de modificare a celor opt tarife pentru serviciile adiționale, după cum urmează:
1 prin adresa CFR SA nr. 4/2/a-1074/06.12.2019, înregistrată la Consiliul Concurenței cu nr. RG 17202/09.12.2019
7
Nr.
crt.
Denumire tarif Nivel tarif
stabilit prin
Decizia CNSDF
nr. 2/2018
Nivel tarif propus
pentru modificare
Variația
tarifului
1. Tarif pentru transporturi
excepţionale
286 lei/transport 356,13 lei/transport + 24,52 %
2. Tarif pentru verificarea
vehiculelor feroviare cu
transporturi excepţionale
19 lei/ vehicul
feroviar
23,74 lei/ vehicul
feroviar
+ 24,95 %
3. Tarif de staţionare operativă a
materialului rulant
0,55 lei/vagon
oră
0,91 lei/MR
motor oră
0,58 lei/vagon oră
0,97 lei/MR motor oră
+ 5,45 %
+ 6,59 %
4. Tarif de staţionare a
materialului rulant pentru
staţionare mai mare de 30 de
zile
1,80 lei/vagon zi 2 lei/ vagon zi + 11,11 %
5. Tarif de staţionare la
încărcare/descărcare a
vagoanelor
0,39 lei/vagon
oră
0,46 lei/vagon oră + 17,95 %
6. Tarif de manevră a vehiculelor
feroviare
11,94 lei/operaţie
de manevră
12,96 lei/operaţie de
manevră
+ 8,54 %
7. Tarif de acces al convoaielor de
manevră la/de la infrastructura
feroviară CFR
5,39 lei/convoi
km
6,09 lei/convoi km + 12,99 %
8. Tarif de opriri comerciale ale
trenurilor de călători în staţii şi
halte de mişcare
1,56 lei/oprire 1,51 lei/oprire - 3,21 %
Pentru clarificarea unor aspecte legate de intenția de majorare de către CFR SA a celor opt tarife
adiționale, au fost solicitate acesteia o serie de clarificări2 referitoare la motivul majorării sau
diminuarii, după caz, a fiecărei componente tarifare, inclusiv a tarifului final.
Din analiza datelor și informațiilor transmise de CFR SA3, rezultă că valorile cheltuielilor
materiale din structura tarifelor propuse pentru modificare, sunt aceleași cu valorile din
calculațiile prezentate pentru stabilirea tarifelor, care au făcut obiectul Deciziei CNSDF nr.
2/2018.
De asemenea, la aceste tarife a fost păstrată cota contribuției asiguratorii pentru muncă, la
valoarea de 2,25%, conform prevederilor legale în vigoare, precum și cota de profit de 3% pentru
tarifele4 care aveau inclusă această cotă.
Față de calculul anterior, care a stat la baza Deciziei CNSDF nr. 2/2018, au fost propuse pentru
actualizare două din elementele de cost utilizate de administratorul infrastructurii feroviare
pentru stabilirea celor opt tarife adiționale, astfel:
2 prin adresa Consiliului Concurenței, RG nr. 17415/11.12.2019
3 adresa CFR SA nr. 4/2/a-1131/13/12/2019, înregistrată la Consiliul Concurenței cu nr. RG-17614/16.12.2019
4 tariful pentru transporturi excepționale, tariful pentru verificarea vehiculelor feroviare cu transporturi excepţionale, tariful de
staţionare operativă a materialului rulant, tariful de staţionare pentru lungă duară a materialului rulant, tariful de staţionare la
încărcare/descărcare a vagoanelor, tariful de manevră a vehiculelor feroviare și tariful pentru opririle comerciale ale trenurilor
de călători în staţii şi halte de mişcare.
8
- cheltuielile cu salariile de bază ale salariaţilor CFR SA, care s-au majorat cu un procent mediu de 24,5%, în două etape: 8,16%, începând cu data de 01.10.2018, respectiv
15,11%, începând cu data de 01.09.2019;
- cota cheltuielilor generale de administrație (CGA), care s-a diminuat de la 19% la 15,21%, ceea ce a condus la reducerea acestui element de cost pentru cinci
5 din cele opt
tarife pentru servicii adiționale.
Din analiza comparativă a valorii salariului de bază brut al angajaților CFR SA, în funcție de
clasele de salarizare, pentru perioada 2018 - 2019 vs. perioada 2019 - 2020, rezultă o variație
medie de 24,63%.
Prin urmare, din analiza celor două elemente de cost menționate anterior, care stau la baza
modificării celor opt tarife adiționale percepute de CFR SA, rezultă următoarele:
1. Tariful pentru transporturi excepţionale şi tariful pentru verificarea vehiculelor feroviare cu transporturi excepţionale, conţinând numai cheltuieli cu salariile angajaților care
prestează aceste activități, au crescut în medie cu 24,5%, proporţional cu procentul mediu de
creştere a cheltuielilor salariale prin semnarea unui nou contract colectiv de muncă6;
2. Tariful de staţionare operativă a materialului rulant, tariful de staţionare pentru lungă durată a materialului rulant, tariful de staţionare la încărcare/descărcare a vagoanelor,
precum și tariful de manevră a vehiculelor feroviare, care conţin cheltuieli cu salariile,
materialele şi CGA au înregistrat creşteri între 5,45% şi 11,11%, în funcţie de ponderea
procentului mediu de creștere salarială și de scădera a CGA în structura acestora;
3. Pentru tariful de staţionare de lungă durată a materialului rulant (tarif care se aplică pentru vagoanele cu staționare mai mare de 30 de zile), a fost menţinută doar unitatea de tarifare
lei/vagon zi, fiind eliminată unitatea de tarifare lei/vagon oră, întrucât tariful se aplică numai
pentru durate mari de staţionare, cu o medie de peste 90 de zile;
4. Tariful de acces al convoaielor de manevră, care conţine cheltuieli cu salariile, a înregistrat o creştere cu 12,99%, în funcţie de ponderea procentului mediu de creştere salarială.
5. Tariful de opriri comerciale ale trenurilor de călători în staţii şi halte de mişcare, care conţine doar cheltuieli materiale şi CGA, a înregistrat o scădere de 3,21%, proporțional cu
scăderea CGA, de la 19 % la 15,21 %.
În urma analizei structurii și valorii tarifelor prezentate de CFR SA, a rezultat că majorarea
tarifelor pentru serviciile adiționale reflectă costurile suplimentare ce derivă din modificarea
Contractului colectiv de muncă, implicit costurile aferente majorărilor salariale pentru toate
clasele de salarizare, suportate de către companie, acestea fiind justificate.
În consecință, Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar a comunicat CFR SA7
că a luat act de notificarea realizată de administratorul infrastructurii în conformitate cu
prevederile art. 2 pct. c) din Decizia CNSDF nr. 2/2018, referitoare la intenția de modificare a
celor opt tarife care fac obiectul respectivei decizii.
5 tariful de staţionare operativă a materialului rulant, tariful de staţionare pentru lungă duară a materialului rulant, tariful de
staţionare la încărcare/descărcare a vagoanelor, tariful de manevră a vehiculelor feroviare, tariful pentru opririle comerciale ale trenurilor de călători în staţii şi halte de mişcare. 6 Contractul colectiv de muncă CFR SA nr. 178/07.06.2019, pag. 50, salariile de bază brute corespunzătoare clasei de salarizare 7 Prin adresa Consiliului Concurenței, nr. RG 17202/ 23.12.2019
9
Ulterior, Directorul General al CFR SA, prin Dispoziția nr. 33/04.03.2020, a instituit noile valori
pentru cele opt tarife aferente serviciilor adiționale. Cuantumul tarifelor majorate prin această
dispoziție, precum și modul de aplicare al acestora sunt publicate de CFR SA și pe site-ul
propriu, în cadrul actualei Anexe nr. 21 la DRR, valabilă pentru anul 2020 și se aplică din data
de 14.06.2020.
b) Referitor la nerespectarea art. 4.4 din Contractul de acces nr.132/2019 încheiat între
CFR SA și DB Cargo Romania și Contractul de acces nr.143/2019 încheiat între CFR SA și
Vest Trans Rail;
DB Cargo Romania și Vest Trans Rail invocă lipsa de transparență a CFR SA în adoptarea noilor
tarife pentru servicii adiționale, dar și faptul că termenul de 30 de zile cu privire la intrarea în
vigoare a modificărilor acestor tarife, prevăzut la art 4.4 din contractele de acces nr. 132 și 143
/2019, nu a fost respectat.
Potrivit informațiilor furnizate de reclamanți, modificarea tarifelor adiționale este stipulată în
contractul de acces prevazut în Anexa nr. 4 a.) la DRR, precum și în contractele de acces.
Conform art. 4.4 din contractul de acces „Taxele şi tarifele pentru prestaţiile din anexele 4, 5, 6
şi 9 din prezentul contract, sunt stabilite de către CFR, în conformitate cu prevederile legale în
vigoare și sunt comunicate către OTF cu minim 30 zile calendaristice înainte de data aplicării.
Acestea vor fi actualizate periodic ori de câte ori se înregistrează modificări semnificative ale
elementelor care au stat la baza fundamentării acestora.”
Având în vedere prevederea din contract menționată anterior, părțile reclamante și
administratorul infrastructurii au prezentat etapele procesului prin care operatorii de transport
feroviar au fost informați cu privire la modificarea celor opt tarife pentru servicii adiționale.
Astfel, CFR SA a informat8 operatorii de transport feroviar că, prin Dispoziția Directorului
General nr. 33/4.03.2020 au fost aprobate noile tarife pentru serviciile adiționale. Aceasta a fost
comunicată operatorilor de transport feroviar la data de 9.03.2020, iar noile prevederi trebuiau să
intre în vigoare în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării deciziei.
Însă, prin adresa de comunicare către operatorii de transport feroviar, CFR SA a specificat că
,,începând cu data de 4.03.2020 au intrat în vigoare noile tarife pentru servicii furnizate (...).”
Concomitent, noile tarife au fost publicate pe site-ul www.cfr.ro în DRR 2020, la Anexa9 23 –
Tarife pentru serviciile furnizate de CFR SA.
Ulterior, DB Cargo și Vest Trans Rail și-au manifestat nemulțumirea cu privire la modul în care
administratorul infrastructurii a majorat aceste tarife, fără a clarifica elementele care au stat la
baza fundamentării majorării respective, dar și cu privire la termenele de comunicare și de
intrare în vigoare a tarifelor în raport cu operatorii de transport feroviar, care nu sunt conforme
cu contractele încheiate.
Ca urmare a sesizării de către cele două întreprinderi, CFR SA și-a reformulat poziția și a
informat operatorii de transport feroviar că noile tarife vor fi percepute începând cu data de
8.04.2020.
În același context, Direcția Trafic - Serviciul evidențiere și verificare prestații din cadrul CFR
SA a înștiințat operatorii de transport feroviar10
cu privire la faptul că toate facturile emise pentru
prestațiile serviciilor adiționale aferente perioadei 04.03.2020-07.04.2020 vor fi anulate sau
stornate, după caz, fiind întocmite alte borderouri care au la bază aplicarea Dispoziției
8 Prin adresa nr. 4/4/63/09.03.2020
9 Actuala Anexa nr. 21 din DRR 2020
10 Prin adresa nr. 4.A/3/9/29.04.2020
http://www.cfr.ro/
10
Directorului General al CFR SA nr. 227/1.10.2018 (cea care s-a aplicat până la emiterea
Dispoziției Directorului General nr. 33/4.03.2020).
Ulterior, CFR SA, prin Direcția Trafic – Serviciul Reglementări Acces Infrastructură a
comunicat11
operatorilor de transport feroviar că a reanalizat decizia de aplicare a noilor tarife
adiționale, ținând seama de recomandările Comisiei Europene, DG-Move și DG Comp cu privire
la sprijinirea operatorilor de transport feroviar în contextul pandemiei de COVID-19, precizând
că aplicarea efectivă a tarifelor pentru aceste servicii se va face începând cu data de 14.06.2020.
c) Referitor la nerespectarea principiului transparenței în relația comercială dintre CFR
SA și operatorii de transport feroviar
DB Cargo Romania și Vest Trans Rail reclamă faptul că CFR SA nu deține proceduri concrete
pentru respectarea principiului transparenței în cadrul relației contractuale cu partenerii săi. Cele
două societăți invocă modul în care administratorul infrastructurii, abuzând de poziția sa
dominantă, a aplicat în mod unilateral și netransparent modificarea celor opt tarife pentru
serviciile adiționale oferite operatorilor feroviari.
Astfel, prin modificarea unilaterală a acestor tarife, CFR SA introduce în relația contractuală cu
partenerii săi un element de imprevizibilitate care poate afecta financiar operatorii de transport
feroviar până la renegocierea contractelor pe care aceștia le au în desfășurare cu proprii lor
clienți.
Părțile reclamante, precum și ceilalți operatori de transport feroviar, încheie contracte comerciale
cu proprii clienți pentru 1-2 ani, având în vedere estimarea unor costuri previzibile. Creșterea
acestor costuri pe parcursul derulării contractului poate aduce, prin urmare la pierderi financiare
pentru operatorii de transport feroviar care, în majoritatea cazurilor, nu pot susține costuri
suplimentare.
Având în vedere aspectele prezentate anterior, atât DB Cargo Romania și Vest Trans Rail și alți
operatori de transport feroviar au solicitat, în cadrul procesului de negociere a contractului de
acces pentru perioada decembrie 2019 - decembrie 2020, includerea în cadrul contractelor a
tuturor tarifelor practicate de CFR SA în relația cu operatorii de transport feroviar, solicitarea
nefiind însă luată în considerare.
Potrivit prevederilor legale aplicabile și având în vedere faptul că :
- în baza art. 19 lit. o) din Statutul CFR SA din 10 septembrie 1998, cu modificările și
completările ulterioare12
, Consiliul de administrație al cărui președinte este directorul general
al CFR SA aprobă tarifele pentru prestații specifice, altele decât TUI;
- lista completă a denumirii tarifelor ce pot fi percepute de CFR SA de la operatorii de
transport feroviar, pentru activităţile conexe activităţii de transport feroviar este aprobată prin
HG nr. 232/2016 privind aprobarea Contractului de activitate al Companiei Naţionale de Căi
Ferate ''C.F.R.'' - S.A. pentru perioada 2016-2020, fiind inclusă ca Anexă la Contractul de
activitate al Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. pentru perioada 2016-2020;
- nivelul tarifelor aferente serviciilor adiționale sunt prevăzute în cadrul Anexei nr.21 la DRR,
document cu un caracter strict informativ, care nu produce efecte juridce;
11
Prin adresa nr. 4/1/n328/13.05.2020 12
Aprobat prin HG 581/1998 privind infiintarea Companiei Nationale de Cai Ferate ''C.F.R.'' - S.A. prin
reorganizarea Societatii Nationale a Căilor Ferate Romane, cu modificările și completările ulterioare
11
- potrivit art. 13 lit d) din HG 581/1998, act normativ care este în vigoare, contractul de acces
pe infrastructură se încheie de către CFR SA cu fiecare operator de transport feroviar şi
conţine cel puţin următoarele clauze: (…) nivelul maximal al tarifului de utilizare a
infrastructurii, al tarifelor pentru serviciile incluse în contract şi al chiriilor”,
cu privire la termenul de aplicare a noilor tarife:
- din analiza documentelor rezultă că aspectele reclamate de DB Cargo Romania și Vest Trans Rail în legătură cu nerespectarea de către CFR SA a termenului de 30 de zile pentru
intrarea în vigoare a modificărilor celor opt tarife adiționale, conform prevederilor art. 4.4 din
contractele de acces nr. 132/2019 și nr 143 /2019, nu mai au obiect, întrucât CFR SA a
comunicat operatorilor facturarea efectivă a noilor tarife adiționale modificate prin Dispoziția
Directorului General nr. 33/4.03.2020, începând cu data de 14.06.2020, așadar conform
contractului de acces, după trecerea celor 30 de zile calendaristice. Deși au fost emise facturi
pentru prestațiile adiționale în perioada 04.03.2020-07.04.2020 în cuantumul noilor tarife,
acestea au fost stornate sau anulate. Așadar, acestea nu au produs efecte de natura încalcării
drepturilor contractuale ale celor doi operatori de transport feroviar;
- în ceea ce privește aspectele reclamate de DB Cargo Romania și Vest Trans Rail cu privire la modificarea celor opt tarife pentru serviciile adiționale, rezultă, în urma analizei
efectuate, că acestea nu sunt temeinice, întrucât modificările reflectă costurile suportate de către
CFR SA și sunt justificate;
- pentru clarificarea condițiilor contractuale dintre CFR SA și operatorii de transport feroviar, și având în vedere că nivelul tarifelor percepute de CFR SA operatorilor de transport
feroviar sunt prevăzute doar în cadrul Anexei nr. 21 la DRR, documentul având un caracter strict
informativ, se impune amendarea contractelor de acces, încheiate ulterior datei de 12 decembrie
2020, cu valoarea tuturor tarifelor percepute de CFR SA. Suplimentar, este necesară menționarea
în contract a faptului că modificarea oricărui tarif se face prin încheierea unui act adițional la
contractele de acces.
V. CONCLUZII
(19) În urma analizei datelor și informațiilor aflate la dispoziţia Consiliului Național de
Supraveghere din Domeniul Feroviar, referitoare la modalitatea de calcul a celor opt tarife
adiționale analizate care au fost modificate prin Dispoziția Directorului General nr.
33/04.03.2020 și nerespectarea art.4.4 din cadrul contractului de acces în vigoare, nu rezultă
elemente care conduc la constatarea încălcării dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr.
202/2016 de către CFR SA.
(20) În conformitate cu atribuțiile Consiliului Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar
prevăzute la art.56 alin. (2) lit a) și având în vedere că nivelul tarifelor percepute de CFR SA nu
se regăsește menționat în contractul de acces aflat în vigoare, lăsând astfel la discreția
administratorului infrastructurii stabilirea momentului în care poate modifica, prin dispoziție a
Directorului General tarifele în mod unilateral, se impune completarea contractelor de acces,
încheiate ulterior datei de 12 decembrie 2020, cu prevederi prin care să fie stabilite nivelul
tuturor tarifelor percepute de CFR SA operatorilor de transport feroviar.
12
În temeiul prevederilor art. 56 alin (4) lit.b) din Legea nr. 202/2016, cu modificările și
completările ulterioare,
CONSILIUL NAŢIONAL DE SUPRAVEGHERE DIN DOMENIUL FEROVIAR
DECIDE
Art. 1. Respinge plângerile companiilor DB Cargo Romania și Vest Trans Rail împotriva CFR
SA în ceea ce privește modificarea celor opt tarife pentru serviciile adiționale stabilite prin
Decizia CNSDF nr. 2/2018 și nerespectarea art. 4.4 din contractele de acces pe infrastructura
feroviară nr.132/2019 și 143/2019.
Art. 2. În ceea ce privește lipsa din contractele de acces a cuantumului tarifelor percepute de
CFR SA operatorilor de transport feroviar, în temeiul art. 56 alin. (2) lit a) și alin.4 lit. c) din
Legea nr. 202/2016, impune în sarcina CFR SA completarea Documentului de Referință al
Rețelei, care va sta la baza încheierii contractelor de acces pentru anul 2021, în sensul publicării
unui model de contract de acces care să conțină:
a) nivelul tuturor tarifelor percepute de CFR SA operatorilor de transport feroviar.
b) o clauză potrivit căreia CFR SA poate modifica structura și nivelul tarifelor, pe durata derulării contractului, numai în situații temeinic justificate, cu notificarea prealabilă a
operatorilor de transport feroviar, cu minimum 60 de zile lucrătoare înainte de
implementarea respectivelor modificări.
Art. 3. CFR SA are obligaţia de a notifica Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul
Feroviar, în cel mult 30 de zile de la data comunicării prezentei decizii, implementarea
măsurilor impuse prin prezenta decizie.
Art. 4. Nerespectarea măsurilor impuse de către Consiliul Naţional de Supraveghere din
Domeniul Feroviar prin decizie constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 0,1%
la 0,4% din cifra de afaceri totală realizată de întreprinderea în cauză în anul financiar anterior
sancţionării, în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 202/2016.
Art. 5. Prezenta decizie intră în vigoare la data comunicării acesteia.
Art. 6. Prezenta decizie poate fi contestată la instanța de contencios administrativ, conform art.
57 alin. (2) din Legea nr. 202/2016, la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la
comunicare.
Art. 7. În conformitate cu art. 57 alin. (1) din Legea nr. 202/2016, cu modificările şi
completările ulterioare, prezenta Decizie va fi publicată pe pagina de internet a Consiliului
Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar.
Art. 8. Direcţiile şi compartimentele de specialitate din subordinea Secretarului General şi
Direcţia de supraveghere transporturi din cadrul Consiliului Concurenţei vor urmări aducerea la
îndeplinire a prezentei decizii.
Art. 9. Prezenta decizie se va transmite către:
13
Deutsche Bahn Cargo Romania SRL, cu sediul în Bucureşti, str. Delea Nouă nr. 3, etaj 1-5,
sector 3, în calitate de societate reclamantă.
Vest Trans Rail SRL, cu sediul în Ploiești, județul Prahova, str. Mircea cel Bătrăn nr. 119,
clădirea C46 etaj 1, camera 32, în calitate de societate reclamantă.
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA, cu sediul în Bucureşti, B-dul. Dinicu Golescu
nr. 38, sector 1, în calitate de societate reclamată.
Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar
Preşedinte Bogdan M. CHIRIȚOIU
Membri: Daniel PICU
Nicoleta Elisabeta CRIȘAN
Lucian Nicolae STROE