Post on 24-Jul-2015
transcript
Situatia generalã pe baza contului de profit si pierdere
-RON-
Nr.
CrtINDICATORI 2007 2008
1 Vânzari 1.434.218 1.731.197
2 Alte venituri - --
3 Total venituri 1.434.218 1.731.197
4 Cheltuieli variabile 1.056.637 1.520.096
5 Marja bruta de exploatare 377.581 211.101
6 Cheltuieli fixe 26.111 115.778
7 Rezultat din exploatare 351.470 95.323
8 Rezultat financiar 4.859 -41.957
9 Rezultat extraordinar - -
10 Profit brut 356.329 53.366
11 Impozit pe profit 21.521 10712
12 Profit net 334.808 42.654
În anul 2008 comparativ cu anul precedent, profitul înaintea impozitarii se prezenta
astfel:
modificarea profitului 356.329 -53.366 = 302.963 RON
din care:
contributia marjei brute 377.581 – 211.101= 166.480 RON
contributia cheltuielilor fixe 26.111 – 115.778 = - 89.667 RON
modificarea rezultatului financiar 4.859 – (- 41.957) = 46.816 RON
Se constata o scadere a rezultatului din exploatare în anul 2008 fata de anul 2007, situatie
defavorabila deoarece activitatea de exploatare este de maxima importanta pentru activitatea
generala a întreprinderii si constituie principala sursa de formare a fondurilor proprii ale
societatii, destinate investitiilor, cointeresarii materiale ale salariatilor sai, de asemenea ale
actionarilor.
Cresterea cheltuielilor fixe a contribuit în cea mai mare masura la diminuarea rezultatului
din exploatare.
1
Tabelul urmator sintetizeaza mecanismul de determinare a soldurilor intermediare de gestiune,
fiecare sold având acceptiunea unui indicator partial de rentabilitate.
UM. RON 2007 2008
Producţia vândută 1.434.218 1.731.197
Producţia stocată - -
Producţia imobilizată - -
Producţia exerciţiului 1.434.218 1.731.197
Cumpărări de materii prime 17.652 42.077
Variaţia stocurilor de materii
prime
- -
Lucrări şi servicii executate de
terţi
87.722 162.226
Consumuri provenind de la terţi 105.434 204.303
Valoarea adăugată 1.328.784 1.526.894
Subvenţii de exploatare - -
Impozite şi rate 2.517 8.855
Cheltuieli cu personalul 288.456 798.580
Excendentul brut al exploatării 1.037.811 719.459
Alte venituri din exploatare - -
Rulări asupra amortismentelor şi
provizioanelor
32.814 62.422
Alte cheltuieli de exploatare 686.341 624.136
Amortizări şi provizioane
calculate
32.814 62.422
Rezultattul exploatării (RE) 351.470 95.323
Venituri financiare 5.094 2.951
Cheltuieli financiare 235 44.908
Rezultatul curent 356.329 53.366
Venituri extraordinare - -
Cheltuieli extraordinare - -
Impozitul pe profit 21.521 10.712
Rezultatul exerciţiului 334.808 42.654
2
Analiza RBE se face pe baza valorii absolute si a ratelor de repartitie:
Mii lei
INDICATOR 2007 2008
Rezultatul brut al exploatarii 1.037.811 719.459
Cifra de afaceri 1.434.218 1.731.197
Amortizare 32.814 62.422
Cheltuilei financiare 235 44.908
Total activ 654.642 880.917
INDICATOR Relatie de calcul 2007 2008
Rata marjei brute a exploatarii R1 = (RBE)/CA)x100 72,4 41,6
Rata amortizãrii R2 = (Amortizare/RBE)x100 3,20 8,70
Rata cheltuielilor financiare R3 = (Cheltuieli financiare/RBE)x100 0,10 6,3
Rata privind randamentul
activelor
R5 =(RBE/Total activ)x100 1,586 0,817
R1 si R5 sunt rate de rentabilitate stabilite prin implicarea RBE în calitate de efect, iar
celelalte sunt rate de structura.
Rata marjei brute de exploatare a suferit o diminuare cu 30,80% datorita reducerii în anul
2008 a rezultatului brut al exploatarii comparativ cu anul 2007. Aceasta rata indica aptitudinea
proprie a activitatii de exploatare de a degaja profit. Scaderea acestei rate în raport cu o rata a
marjei comerciale relativ stabila dovedeste o împovarare referitoare la costurile exploatarii.
Rata amortizarii a crescut cu 5,5 procente fata de 2007 datorita cresterii cheltuielilor cu
amortizarea ca urmare a cumpararii de active, cumparare necesara datorit retehnologizarii,
utilarii si extinderii productiei.
Rata cheltuielilor financiare a crescut drastic cu 6,2 procente datorita cresterii
cheltuielilor cu amortizarile, scaderea RBE fiind mult prea mica în comparatie cu cresterea mult
prea mare a cheltuielilor financiare din anul 2008. Rata privind randamentul activelor s-a redus
cu 0,769% ca efect al diminuarii rezultatului brut al exploatarii.
3
4
Categoria
de
Activitati
Venituri Cheltuieli Rezultat
Rata
veniturilor
recalculate
R=
(4x8)x100
2007 2008 2007 2008 2007 2008
RON % RON % RON RON RON % RON %
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Exploatare 1.434.218 99,7 1.731.197 99,9 1.082.748 1.635.874 351.470 24,51 95.323 5,50 24,48
Financiara 5094 0,3 2.951 0,1 235 44.908 4.859 95,38 -41.957 -1421,79 -1,42
Extraordinar - - - - - - - - - - -
TOTAL 1.439.312 100 1.734.148 100 1.082.983 1.680.782 356.329 24,76 53.366 3,077 23,06
5
Analiza si cercetarea riscului economic
Riscul nu depinde numai de factorii generali (preţ de vânzare, cost, cifra de
afaceri), ci şi de structura costurilor, respectiv comportamentul lor faţă de volumul de
activitate.1
Structura cheltuielilor şi, în special, repartiţia între cheltuielile fixe şi cheltuielile
variabile în raport cu cifra de afaceri, exercita o influenta marcanta asupra rentabilitatii,
ceea ce justifica determinarea unui „efect de levier al exploatarii” si mai mult formularea
modelului de analiza a „punctului mort”.
Cheltuielile variabile sunt direct proportionale cu nivelul productie (materii prime
si materiale directe, salariile personalului direct productiv etc.).
Cheltuieli fixe, independente de nivelul activitatii, sunt angajate in scopul
functionarii normale a intreprinderii, fiind platite chiar si in absenta cifrei de afaceri (apa,
electricitate, intretinere, personal administrativ, cheltuieli cu amortizarea etc.).
Aceasta grupare trebuie privita prin prisma timpului, deoarece pe termen lung
toate cheltuielile sunt considerate variabile si numai pe termen scurt unele sunt variabile
si altele fixe.
Riscul de exploatare depinde in special de nivelul cheltuielilor fixe, acelasi nivel
al cheltuielilor fixe fiind mult mai bine absorbit de o cifra de afaceri mai mare.
Importanta cheltuielilor fixe nu poate fi apreciata in marime absoluta, ci numai in raport
cu marja generata de intreprindere, deoarece exista sectoare cum ar fi acela al serviciilor,
in care raportul cifra de afaceri/cumparari este foarte mare, deci cheltuielile fixe mult mai
absorbite prin cifra de afaceri. Sinteza intre nivelul cheltuielilor fixe si cel al marjei o
realizeaza punctul mort evidentiat prin analiza cost-volum-profit.
Pragul de rentabilitate
Principalul indicator care măsoară riscul de exploatare este pragul de
profitabilitate (rentabilitate). Pragul de rentabilitate al întreprinderii este acel punct la care
cifra de afaceri acoperă cheltuielile de exploatare delimitate în cheltuieli fixe şi cheltuieli
1 Doina Maria Robu – Contabilitate generala, http://www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=403&idb=20
6
variabile pentru un produs sau pentru întreaga activitate. Mai este numit şi punct critic;
deci, la acest punct, profitul este nul. Dacă cifra de afaceri depăşeşte pragul de
rentabilitate se obţine profit. Acest prag este apreciat ca fiind pragul eficienţei
cheltuielilor (se atinge atunci când volumul veniturilor obţinute asigură acoperirea
costurilor şi a cheltuielilor ocazionate de desfăşurarea unei activităţi) şi este folosit în
analiza riscului economic şi financiar.
Astfel, în acest context, dacă V = K + Ch2 (unde: V – venituri, K – costuri, Ch –
cheltuieli.), atunci societatea comercială se află în punctul de echilibru sau punctul critic.
Evolutia costurilor fixe nu depinde direct de volumul de activitate, fiind inelastice în
condiţiile unor creşteri sau descreşteri de mici dimensiuni ale volumului de activitate, de
la o perioadă la alta.
Costurile variabile evoluează în legatură directă cu dinamica producţiei
(lucrărilor, serviciilor) având o evoluţie proporţională în raport cu dinamica activităţii.
Determinarea pragului de rentabilitate se poate face, după caz, în unităţi fizice, valorice,
în număr de zile, pentru un singur produs sau pentru întreaga activitate a firmei.
Determinarea pragului de profitabilitate în unităţi fizice.
Pragul de rentabilitate în funcţie de unităţi fizice arată cantitatea de produse
fabricate şi vândute de la care întreprinderea devine rentabilă.
Analiza pragului de rentabilitate in cazul unei activitati omogene (un singur
produs).
a) Volumul fizic critic al productiei
La intreprinderile monoproductive pragul de rentabilitate in unitati fizice se
determina pornind de la ipoteza unui cost variabil unitar constant (v = ct) in raport cu
cresterea volumului productiei. Aceasta inseamna ca, indiferent de volumul fizic al
productiei vandute (Q) , cheltuielile variabile pe unitatea de produs sunt constante,
variind in schimb volumul total al acestora (CV).
CV = v × Q. (3.1)
2 Gestiunea financiara a societatilor comerciale. Caiet de studiu si evaluare. Vol.4 - Rentabilitatea societatii comerciale. Analiza situatiei financiare a societatii comerciale pe baza rapoartelor. - Hristea Cristea, Ioan Talpos, Carmen Corduneanu, Aurora Labunet, Marilen Pirtea - Editura Mirton - Timisoara 2002
7
Se porneste de la ipoteza constantei pretului unitar de vanzare (p) indiferent de
volumul produselor fizice vandute (Q). Altfel spus, piata absoarbe toata productia la
acelasi pret.
CA = p × Q. (3.2)
In baza acestor ipoteze, pragul de rentabilitate, reprezentand volumul fizic al
productiei vandute care acopera totalul cheltuielilor (cheltuieli fizice + cheltuieli
variabile; CT = CF + CV) iar rezultatul exploatarii este nul (RE = 0), se determina dupa
relatia :
CA= CT,
iar RE = Ø,
CA = CV + CF,
p × Q. = v × Q. + CF,
p × Q. - v × Q. = CF
=> , (3.3)
in care:
QPR = volumul fizic al productiei vandute pentru a atinge pragul de rentabilitate (PR);
p – v = marja unitara asupra cheltuielilor vandute (mcv) sau marja bruta de acumulare pe
unitatea de produs.
Volumul fizic al productiei vandute pentru a atinge pragul de rentabilitate mai poate fi
calculat si astfel:
3 (3.4)
in care:
Cf - reprezinta suma cheltuielilor fixe pe produs;
p - pret de vanzare unitar;
Cv - cheltuielile variabile pe unitatea de produs;
mcv - marja bruta fata de cheltuielile variabile pe unitatea de produs.
Rezulta ca:
3 Analiza economico-financiara - Aurel Isfanescu, Vasile Robu, Anca Maria Hristea, Camelia Vasilescu - Editura ASE- Bucuresti 2003, pagina 174
8
. (3.5)
Analiza pragului de rentabilitate liniar ofera informatii de gestiune interesante din punct
de vedere al calcului economic, dar mai putin pertinente sub aspectul realitatii
economice, datorita urmatoarelor limite:
- presupune o cerere limitata, la pret fix, cat si randamente constante;
- orizontul pe care il au in vedere este scurt si nu determina modificari in structura
productiei. In realitate, separatia in cheltuieli variabile si cheltuieli fixe nu ramane
constanta in timp si nici pentru variatii mai mari ale cifrei de afaceri. De aceea metoda
poate fi aplicata cu succes numai la intreprinderiile mici, la nivel de atelier, precum si la
intreprinderile cu activitate comerciala la care aceasta structura nu suporta modificari
sensibile.
Luând în considerare o evolutie liniara a veniturilor şi costurilor, reprezentarea grafică a
metodei se realizeaza astfel:
9
Figura 3.1 Reprezentarea grafica a pragului de rentabilitate liniar.4
- Cand Qpr intreprinderea nu degaja nici profit nici pierdere. Instabilitatea
profitului este cu atat mai mare cu cat intreprinderea este mai apropape de punctul sau
critic. Cand nivelul de activitate (CA) se situeaza in vecinitatea punctului critic, o mica
variatie a cifrei de afaceri antreneaza o mare variatie a profitului.
- Cand Q<Qpr, costurile depasesc CA, iar intreprinderea lucreaza in pierdere.
- Cand Q > Qpr, costurile sunt compensate de CA suficient de mult pentru a
degaja si profit. Cu cat Q (productia) este mai mare fata de acest punct critic, cu atat mai
mult profitul va creste, ingloband marjele unitare brute aferente vanzarilor suplimentare
(cheltuielile fixe sunt deja absorbite de vanzarile realizate pana in punctul mort).5
Cheltuielile fixe, repartizate asupra intregii productii, fiind cu atat mai reduse pe
unitatea de produs, cu cat volumul productiei este mai mare, vor fi recuperate prin
vanzarile initiale (vanzari realizate pana la atingerea punctului critic).
Insa cheltuielile fixe nu reprezinta o anumita constanta pentru toate nivelurile de
activitate. In asemenea cazuri, chiar daca costurile variabile respecta regula
proportionalitatii, modificarea totale determina aparitia unui nou prag de rentabilitate.
4 Georgeta Vintila – Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 2004, pagina 1035 Georgeta Vintila – Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 2004, pagina 104
10
Totodata nici pretul de vanzare nu poate ramane constant, deoarece concurenta
ofera situatii diverse. Astfel, in cazul scaderii cererii pe piata (neprevazuta de
intreprindere), preturile vor scadea. Acest fenomen va fi insotit de intarzierea platilor,
cresterea stocurilor, a provizioanelor pentru exploatare si a celor pentru riscuri si
cheltuieli. Drept urmare, cheltuielile relativ constante sporesc considerabil, iar profitul va
inregistra o scadere semnificativa. In consecinta, va creste nivelul pragului de
rentabilitate, iar in reprezentarea grafica aceasta se va deplasa spre dreapta pe axa
absciselor.
In cazul in care cererea de produse de piata creste, preturile si implicit profitul vor
creste, determinand o scadere a punctului critic, deci o deplasare spre stanga pe axa
absciselor.
Prin umare, punctul de echilibru nu este un concept static, nu exista un punct
critic absolut, ci un prag de rentabilitate cu un anumit orizont de calcul.
b) Cifra de afaceri critica (CApr):
6 (3.6)
QPR – volumul fizic al productiei
p – pret de vanzare unitar.
Cifra de afaceri critica reflecta vanzarile firmei pentru care profitul este egala cu zero.
c) Gradul critic de utilizare a capacitatii de productie (Gpr):
(3.7)
in care:
Qmax - reprezinta capacitatea maxima de productie in expresie fizica.
d) Perioada critica (Pcr):
(3.8)
in care:
6Analiza economico-financiara - Aurel Isfanescu, Vasile Robu, Anca Maria Hristea, Camelia Vasilescu - Editura ASE- Bucuresti 2003, pagina 175
11
- reprezinta vanzarile medii pe unitatea de timp (zi, luna, an).
Costul unitar se determina potrivit relatiei:
(3.9)
Pragul de rentabilitate, potrivit reprezentarii grafice a volumului fizic critic, marcheaza
acea dimensiune a productiei in care costul unitar este egal cu pretul de vanzare, profitul
fiind zero.
Folosind aceeasi logica, ca in cazul stabilirii pragului de rentabilitate, se pot
constitui scenarii prin care se estimeaza volumul fizic al productiei vandute (q'), cifra de
afaceri (CA'), gradul de utilizare a capacitatii de productie (G') etc., pentru diferite valori
ale profitului total estimat, cuprinse intre zero si profitul maxim.
Relatiile de calcul sunt:
(3.10)
(3.11)
unde:
Pre - profitul total estimat.
In cazul in care profitul este estimat pe unitatea de produs (pru), atunci volumul
fizic al productiei vandute (q'), in acest caz, se determina astfel:
(3.12)
Relatiile de calcul ale indicatorilor CA', G' si p' sunt aceleasi, ca in cazul profitului
total estimat.7
7 Analiza economico-financiara - Aurel Isfanescu, Vasile Robu, Anca Maria Hristea, Camelia Vasilescu - Editura ASE- Bucuresti 2003, pagina 178
12
Pragul de rentabilitate în funcţie de unităţi valorice se calculează în funcţie de
cifra de afaceri, costurile fixe şi variabile şi arată că o întreprindere se poate afla în una
din situaţiile:
- Situaţie instabilă, când abaterea cifrei de afaceri faţă de pragul de rentabilitate
este mai mică de 10%;
- Situaţie relativ stabilă, când abaterea cifrei de afaceri faţă de pragul de
rentabilitate se situează între 10% - 20%;
- Situaţie confortabilă, când abaterea cifrei de afaceri faţă de pragul de
rentabilitate se situează peste 20%;
a) In situatia unei activitati omogene pentru a determina pragul rentabilitatii in
unitati valorice se inmulteste pragul de rentabilitate in volum (Qpr) cu pretul de vanzare
unitar (p), obtinandu-se urmatoarea relatie:
;
dar (rata marjei asupra costului variabil unitar)
=> = 0
sau
. (3.13)
Potrivit ultimei relatii, pragul de rentabilitate reprezinta valoarea cifrei de afaceri
pentru care suma cheltuielilor fixe este egala cu marja absoluta asupra costului variabil.
Pentru unitatile care produc si comercializeaza o gama variata de produse, pragul
de rentabilitate valoric pentru intreaga activitate a intreprinderii, stabilit pe baza contului
de profit si pierdere, are urmatorul model:
(3.14)
13
= marja bruta exploatare/CA
In care mcv% este rata marjei asupra cheltuielilor variabile totale.
Aceasta metoda de analiza este foarte utila intreprinderii pentru calculele de
previziune, pemitand obtinerea unor informatii, cum sunt:
- cifra de afaceri pentru care rezultatul este nul (pragul de rentabilitate sau punctul critic);
- marimea profitului realizabil la o crestere data a cifrei de afaceri;
- marimea cifrei de afaceri care sa conduca la obtinerea unui profit dorit;
- marimea cifrei de afaceri necesara pentru mentinerea unui anumit profit in conditiile in
care cresc cheltuielile fixe.
Concluzie: In acest caz pragul de rentabilitate valoric pentru intreaga activitate a
intreprinderii, a fost calculat in scopul evidentierii cifrei de afaceri pentru care rezultatul
este nul; aceasta fiind in anul 2007 de 99.281,368, iar in 2008 de 949.000..
b) In situatia unei activitati neomogene, marimea punctului de echilibru poate fi
redata doar in expresie valorica.
Contributia unitara de acoperire semnifica contributia fiecarei unitati de produs
(serviciu) la acoperirea costurilor fixe totale. Exprimarea relativă a contributiei unitare de
acoperire, in raport cu pretul unitar de vanzare
,
conduce la obtinerea exprimarii valorice a punctului de echilibru (Qev).
daca Re (rezultatul) > 0 => Qt = Qe + Qs
14
unde: Qs - volumul suplimentar de productie (servicii) care asigura un rezultat de
exploatare (Re) pozitiv.
Astfel, in acest caz, avem un interval de siguranta al vanzarilor intre punctul de
echilibru si nivelul atins de vanzarile efective.
unde: ISD - interval de siguranta al desfacerii;
Def - desfacerea efectiva (vanzarea) exprimata valoric;
De - desfacerea de echilibru (valoric).
La activitatile variabile, se utilizeaza contributia totala de acoperire, care se
determina astfel:
CTA = V - Cvt
Cifra de afaceri prag (CAPR) se stabileşte în unităţi valorice, astfel:
8
unde:
CAPR - cifra de afaceri prag, aferentă punctului critic;
Cft – cheltuielile fixe totale;
- rata medie a cheltuielilor variabile;
Rmv – rata marjei cheltuielilor variabile.
La nivel de produs, pragul rentabilităţii se determină cu relaţia:
unde:
Cf − cheltuielile fixe unitare;
P − preţul mediu de vânzare pe produs;
Cv − cheltuielile variabile pe unitate de produs.
La nivelul cifrei totale de afaceri, pragul de rentabilitate se stabileşte astfel:
8 Lect.univ.drd.Irina ISAIC-MANIU - Masurarea si analiza statistica a riscului in Romania, http://www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=206&idb=
15
unde:
- suma cheltuielilor fixe;
Chv − cheltuielile variabile la un leu cifră de afaceri;
Qmax − cifra de afaceri maximă;
CA’ − cifra de afaceri prag.
Nivelul pragului rentabilităţii reprezintă un interes managerial deoarece:
- oferă informaţii cu privire la nivelul minim de activitate pentru a obţine profit;
- permite elaborarea de ipoteze şi efectuarea de simulări privind evoluţia profitului;
- serveşte la explicarea modificării rezultatului exploatării.
Analiza riscului economic pornind de la pragul de rentabilitate, se face
determinând următorii factori:
Indicatorul de poziţie al cifrei de afaceri faţă de pragul de rentabilitate, care se
poate exprima în mărime relativă absolută:
unde:
CA – cifra de afceri obţinută la un nivel de activitate;
CAPR – cifra de afaceri aferentă pragului de rentabilitate.
Indicatorul A se mai numeşte „flexibilitate absolută” şi exprimă capacitatea firmei
de a se adapta la cerinţele pieţei. Cu cât valoarea sa este mai mare, cu atât flexibilitatea
firmei este mai ridicată.
În mărime relativă:
Indicatorul Ar se mai numeşte şi coeficient de volatilitate.
Coeficientul de elasticitate a profitului, care reprezintă sensibilitatea profitului la variaţia
nivelului de activitate reflectată prin cifra de afaceri la un moment dat; se exprimă prin
relaţia:
16
unde:
- coeficientul de elasticitate al produsului;
Re – rezultatul exploatării realizat pentru un anumit nivel de activitate;
Ro – rezultatul exploatarii în punctul mort (are valoarea zero).
Coeficientul de elasticitate este dependent de poziţia nivelului de activitate faţă de
pragul de rentabilitate. Cu cât întreprinderea se depărtează de pragul de rentabilitate, cu
atât elasticitatea este mai redusă, deci riscul de exploatare este mai mic.9
Pentru unitatile din sectorul de comercializare a marfurilor, pragul de rentabilitate
se determina in mod similar, luandu-se in calcul toate cheltuielile unitatii, inclusiv costul
marfurilor vandute la pretul cu amanuntul, atunci pragul de rentabilitate se determina pe
baza relatiilor:
Ac = CT
Ac = CV + CF;
unde:
D reprezinta vanzarile de marfa la pretul de vanzare cu amanuntul;
– cota medie de adaos comercial;
– nivelul mediu al cheltuielilor de circulatie variabile.
Evaluarea riscului de exploatare structural pornind de la modelul pragului de
rentabilitate se concretizeaza in doua maniere complementare:
- calculand rata care exprima direct riscul de exploatare (RPR)
Cu cat aceasta rata este mai mare, cu atat riscul va fi mai mare si invers;
9 Lect.univ.drd.Irina ISAIC-MANIU - Masurarea si analiza statistica a riscului in Romania, http://www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=206&idb=
17
- calculand indicele de securitate (Is), care evidentiaza marja de securitate de care dispune
intreprinderea:
Marja de securitate a intreprinderii va fi cu atat mai mare cu cat indicele este mai
mare. Aprecierea riscului de exploatare structural poate fi facuta si cu ajutorul unui
„indicator de pozitie fata de pragul de rentabilitate, indicator exprimat, atat in marimi
absolute (α) potrivit relatiilor:
Pozitia absoluta (α), denumita si flexibilitate absoluta, evidentiaza capacitatea
intreprinderii de a-si adapta productia la cerintele pietei. Este de dorit ca acest indicator sa
fie cat mai mare, pentru a evidentia o flexibilitate ridicata a intreprinderii, respectiv un
risc de exploatare cat mai redus.
Indicatorul de pozitie relativ (α’) denumit si coeficientul de volatilitate,
inregistreaza valori mai mari cand riscul este minim. El are aceeasi valoare
informationala ca si indicatorul absolut.10
Daca se adopta ideea mai realista a neliniaritatii intre evolutia eforturilor
(cheltuieli variabile) si cea a efectelor (CA), se remarca aparitia unor praguri de
rentabilitate.
Aceasta variatie neliniara a costurilor de productie si a vanzarilor determina
aparitia a doua puncte critice.
In modelul neliniar, preţul de vânzare poate avea o evoluţie descrescătoare în
raport cu cifra de afaceri, creşterea volumului vânzărilor făcându-se cu acordarea unor
reduceri de preturi din ce în ce mai mari. Variaţia CA determină o scădere a cheltuielilor
în prima parte a intervalului de variaţie(PR1, PR2) şi o creştere accentuată în ultima parte
a acestuia.
In aceste condiţii, vor apărea două praguri de rentabilitate (PR1 şi PR2). Între cele două
puncte critice se observă că activitatea întreprinderii este rentabilă, profitabilă. Se
10 Georgeta Vintila – Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti 2004, pagina 107
18
apreciază că cea mai mare rentabilitate se obţine la acel nivel al CA(Qopt) care egalează
costul marginal cu venitul marginal. Pe grafic, panta curbei costurilor totale (tg)
corespunde costului marginal, iar cea a veniturilor totale măsoară venitul marginal.
Figura 3.2 Reprezentarea grafică a punctului critic neliniar11.
11 Vintila G., Diagnosticul financiar şi evaluarea întreprinderilor, Editura Didactică şi pedagocică, Bucureşti, 1998, pg.178
19
Costul marginal exprimă creşterea costului total antrenată de obţinerea ultimului
produs, sau serie de produse. Costul marginal este dat de variaţia cheltuielilor de
producţie determinată de variaţia cu o unitate a producţiei. Panta curbei costurilor totale,
reprezentând derivata funcţiei cost de producţie în raport cu producţia, corespunde
costului marginal(Cm):
Fiecărei unităţi de producţie îi corespunde nu numai un cost marginal, ci şi un
venit marginal obţinut din vânzarea ultimei unităţi de producţie. Venitul marginal(Vm),
fiind derivata încasărilor totale(It) în raport cu cantitatea vândută măsoară panta curbei
veniturilor totale.
Când cele două pante devin identice, abaterea între cele două curbe va fi maximă
şi profitul total(Pt) va atinge valoarea maximă în punctul Qopt. Profitul total poate fi
determinat după relaţia:
Pt=It-CT
În cazul concurenţei perfecte preţul şi încasarea marginală sunt mărimi
echivalente şi constante. Aşadar unei creşteri cu o unitate a vânzărilor dintr-un produs îi
corespunde o încasare suplimentară egală cu preţul acelui produs. Profitul va fi maxim,
atunci când costul marginal al unei anumite variaţii a producţiei va ajunge egal cu preţul
de vânzare unitar.
In demonstratia matematica se porneste de la incasarea totala It = g(Q) si costul
total CT = f(Q), ambele in functie de cantitatea vanduta.
Pt = g(Q) – f(Q);
P’t= g’(Q) – f’(Q); Pentru P’t = 0 => g’(Q) – f’(Q) = 0 => g’(Q) = f’(Q) – pantele celor
doua curbe sunt egale.
Venitul marginal (Vm) = Costul marginal (Cm) – conditia optimizarii profitului.
In conditiile unei concurente perfecte, incasarea marginala (venitul marginal) este
identical cu pretul de vanzare:
Vm = g’(Q)’ = (pxQ)’ = p’Q’ = p
(p’ = 0; Q’ = 1)
20
In acest caz pretul si incasarea marginala sunt marimi echivalente si constante.
Asadar, unei cresteri cu o unitate a vanzarilor dintr-un produs ii corespunde o incasare
suplimentara cu pretul acelui produs.
S-a demonstrat astfel ca profitul va fi maxim, atunci cand costul marginal al unei
anumite variatii a productei va ajunge egal cu pretul e vanzare unitar.
Pentru a-si maximiza profitul, intreprinderea trebuie sa vanda Qopt unitati de
produs. Fata de acest nivel, daca Qopt va creste sau se va reduce volumul de activitate,
profitul incepe sa scada, iar mai departe, poate inregistra valori negative (pierderi).
In regimul concurentei imperfecte, producătorul îşi poate maximiza profitul prin variaţia
producţiei, cât şi a preţului. Preţul şi producţia sunt mărimi dependente, întrucât creşterea
cantităţii vândute poate fi însoţită de scădere a preţului. În aceste condiţii, venitul
marginal, adică încasarea suplimentară ce rezultă din creşterea vânzărilor va fi
descrescatoare.
Pentru a lărgi noţiunea de punct mort, incluzând în cheltuielile fixe şi cheltuielile
financiare(care nu sunt evidenţiate în rezultatul exploatării) se determină un punct mort
global. Pe baza punctului mort global, care ia în calcul şi costul îndatorării, se poate face
o primă apreciere asupra riscului financiar.
Relatia care sta la baza determinarii punctului mort al incasarilor (QPMI) exprimat
cantitativ este urmatoarea:
unde:
CFP reprezinta cheltuielile fixe platibile;
mcv reprezinta marja unitara asupra costului variabil
Situatia in care punctul mort al incasarilor se afla su cel al exploatarii (QPMI<Qpr)
indica momentul de la care activitatea intreprinderii incepe sa degaje surplus monetar
current.
Cu toate aceste limite, calculul pragului de rentabilitate poate fi utilizat de
conducerea întreprinderii din următoarele considerente:
- furnizează informaţii cu privire la nivelul minim de activitate necesar pentru a obţine
profit
21
- permite sub diferite ipoteze anticiparea profitului
- este un instrument ce ajută la luarea deciziei privind investiţiile pentru produse noi,
investiţiile de modernizare sau de dezvoltare a întreprinderii
- oferă explicaţii privind abaterile dintre previziuni şi realizări.
În acest sens, punctul critic indică într-o anumită măsură, faptul că scăderea
profitului este datorată fie scăderii vânzărilor, fie unei creşteri a costurilor fixe sau a celor
variabile si invers.
Demonstratia porneste de la relatia profitului (Pt) exprimat in functie de incasarea
totala (It) si costul total (CT):
Pt = It – CT, unde It = g(Q) si CT = f(Q).
Profitul va admite un maxim in punctual in care derivate intai in raport cu
productia va fi zero (prima conditie):
P’t = I’t – CT’, unde I’t = g’(Q) si CT’ = f’(Q).
Rezulta ca punctual optim:
G’(Q) – f’(Q) = 0 => g’(Q) = f’(Q)
Aceasta inseamna, ca pentru a realiza un profit total maxim, producatorul trebuie
sa aleaga un volum al productiei, in asa fel incat venitul marginal sa fie egal cu costul sau
marginal.
Dar, la concurenta imperfecta, unde pretul si incasarea sunt descrescatoare,
maximizarea profitului cere si o a doua conditie, si anume aceea ca derivate a doua sa fie
mai mica decat zero;
P’’t<0 dar <0
sau
P’’t = I’’t – CT’’
I’’T-CT’’<0
P’’t<0
De aici rezulta ca:
I’’t<CT’’
Aceasta inseamna ca ritmul de crestere al incasarii marginale este mai mic decat
ritmul cresterii costului marginal.
22
In procesul decizional, prezinta interes deosebit stabilirea pragului de rentabilitate
in zile, avand semnificatia datei calendaristice la care pragul de rentabilitate este atins.
In cazul firmelor care au un portofoliu de productie diversificat este posibila determinarea
pragului minim de rentabilitate numai valoric:
Pmin×(CAmin) = -Rcv, unde:
Rcv = rata medie ponderata a cheltuielilor variabile.
Aceasta se calculeaza astfel:
, unde:
gi = ponderea detinuta de produsul i, in totalul valoric al vanzarilor;
rcv1 = rata cheltuielilor variabile aferente produsului i, obtinuta prin raportarea
cheltuielilor variabile ale produsului i (cv1) la vanzarile realizate de catre acesta (cA1),
adica:
rcv1= cvi / CAi
In vederea interpretarii mai exacte a pragului minim de rentabilitate se poate apela
la asa numitul indicator de pozitie (alfa). Acesta apreciaza comparativ nivelul real al
vanzarilor cu cel minim necesar. Se determina:
a) in marimi absolute alfa = CAef-CAmin
b) in marimi relative alfa = CAef-CAmin/Camin *100, unde:
CAef=cifra de afaceri efectiva.
In marime absoluta, indicatorul a este cunoscut sub denumirea de flexibilitate
absoluta. Aceasta exprima capacitatea firmei de a avea o prodductie flexibila si a se
adapta la cerintele pietei. Cu cat acest indicator este mai mare, cu atat flexibilitatea firmei
este mai ridicata, iar riscul este mai redus.
Pragul minim de rentabilitate, in raport cu volumul productiei si pretul acesteia,
are caracter dinamic de la o perioada la alta, pe tipuri de firme sau industrii, reflectand
schimbarile care au loc in costuri si in volumul, sortimentul, calitatea productiei etc.
Comportamentul intreprinzatorului trebuie judecat, asadar, avand in vedere
interesul lui de a minimiza costurile de productie si de a creste corespunzator
profitul. Aceasta orientare are la baza urmatoarele determinari:
23
- Restrictia generata de caracterul limitat al resurselor. Acest lucru determina ca,
intre producatori, competitia privind procurarea factorilor de productie sa fie deosebit de
puternica, influetand pretul factorilor in sensul cresterii lui. In aceste conditii se impune si
mai mult respectarea principiului rationalitatii in utilizarea factorilor de productie;
- Competitia dintre producatori, care este din ce in ce mai dura, indemnand pe
fiecare in parte de a produce bunuri cu costuri cat mai mici si deci, cu preturi competitive.
In acest fel va avea loc o valorificare ridicata a factorilor de productie;
- Impactul noilor tehnologii si necesitatea implementarii acestora pentru
asigurarea avantajului competitiv.Lucrul este posibil in conditiile in care sursele pentru
dezvoltare exista si sunt suficiente. Baza acestor surse este profitul obtinut de firma, de
unde si interesul ei, printre altele, de a maximiza profitul;
- Duritatea competitiei internationale. Avantajul de cost se reflecta intr-un efect
pozitiv asupra profitului.
Atingerea pragului minim de rentabilitate si intrarea firmei in zona producatoare
de profit este un lucru pozitiv si un obiectiv important al oricarui intreprinzator. Lucrurile
nu se opresc aici: analiza trebuie continuata pentru a se desprinde pana unde poate
producatorul extinde productia in asa fel incat activitatea sa sa ramana rentabila si el sa-si
maximizeze profitul.
24
EVALUAREA RISCULUI FINANCIAR
Diagnosticul riscului de faliment consta in evaluarea capacitatii intreprinderii de a
face fata angajamentelor sale. Se sprijina pe doua tipuri de analiza: analiza statica,
fondata pe studierea bilantului si analiza dinamica, fondata pe studierea fluxurilor.
Fundamentele analizei statice isi au originea in cele doua mari conceptii ale bilantului:
patrimoniala si functionala. Fiecare dintre aceste conceptii permite sa se elaboreze
instrumente specifice pentru diagnostic.
Analiza statica
Analiza statica poate fi facuta in functie de cele doua conceptii de elaborare a
bilantului: patrimoniala si functionala. In prima conceptie intereseaza patrimoniul net al
actionarilor si activul economic in ansamblu, ca o garantie pentru creditori. In a doua
conceptie, bilantul este ansamblul alocarilor de fonduri si al surselor de procurare a lor pe
diferite cicluri financiare (de investitii, de finantare, de exploatare), pentru a intelege
functionarea intreprinderii.
Solvabilitatea reprezinta capacitatea unitatii patrimoniale de a face fata
obligatiilor scadente care rezulta fie prin angajamente anterioare contractate, fie din
operatii curente, fie din prelevari obligatorii.
25
Activul net contabil intervine in diagnosticul solvabilitatii prin raportare la
intregul pasiv din bilant. Bancile folosesc, ca prag minim, o rata de 20-30% a activului
net fata de totalul pasivului.
Dificultatile financiare ale unei intreprinderi, in cazul in care devin periodice, pot
pune in pericol echilibrele fundamentale si pot afecta imaginea firmei ce capata o
reputatie de „rau platnic”. Aceasta ii afecteaza desfasurarea activitatii viitoare.
Principalele instrumente operationale, utilizate de analiza statica patrimoniala a
riscului de faliment, sunt fondul de rulment si ratele de lichiditate.
Conform teoriei patrimoniale, o intreprindere este solvabila daca asigura
echilibrul maselor bilantiere de aceeasi durata, daca respecta urmatoarele reguli
financiare:
Activ imobilizat (IMO) = Capital permanent (CPM)
Activ circulant (ACR) = Datorii de exploatare (DEX)
Pornind de la acestea, fondul de rulment este un indicator important in aprecierea situatiei
financiare a societatii, reprezentand parte din resursele financiare permanente care asigura
finantarea activelor circulante.
Ratele de solvabilitate, folosite in analiza financiara, sunt semnificative in cazul
unei comparatii intre intreprinderile din acelasi sector sau intre ratele cronologice
realizate de aceeasi intreprindere. Ratele cele mai des utilizate sunt:
a) Capacitatea intreprinderii de a-si acoperi datoriile curente prin
activele circulante de care dispune este cunoscuta sub denumirea de
rata lichiditatii generale:
Rata lichiditatii generale – compara ansamblul lichiditatilor potentiale asociate activelor
circulante cu ansamblul datoriilor scadente sub un an.
= 1,128
0,868
unde:
26
ACR – active circulante
DEX – datorii din exploatare
In economiile occidentale o rata a lichiditatii generale mai mare
de 2 era apreciata ca prudenta, dar actualmente ratele cu valori de 1-
1.5 au devenit obisnuite. Daca rata lichiditatii generale este prea mare,
este posibil ca intreprinderea sa aiba prea multe stocuri sau sa aiba
prea multe disponibilitati banesti care care ar putea fi folosite mai
profitabil in alta parte.
O valoare supraunitara a acestei rate este efectul unui fond de
rulment pozitiv, al existentei unui excedent de resurse permanente
utilizabil in finantarea activitatii curente. Un test mai strict de
lichiditate este acela in care activele circulante mai putin lichide
(stocurile) nu sunt incluse.
Pentru anul 2008, activele circulante nu acoperă datoriile
curente, situaţie nefavorabilă pentru societate.
Când rata lichidităţii generale este mai mare decat unu (Rig>1), semnifica
existenta unui fond de rulment Rig este echivalenta cu rata fondului de rulment (Rfr).
unde:
CPM – capital permanent
IMO – active imobilizate
=1,297
=1,093
b) Activele circulante ramase - creantele si disponibilitatile
banesti – sunt comparate cu datoriile curente, raportul fiind cunoscut
sub denumirea de rata lichiditatii parţiale (curente).
27
Rata lichiditatii partiale (Rlp) exprima capacitatea intreprinderii de a-si onora
datoriile, pe termen scurt, din creante si disponibilitati.
= 1,128
= 0,868
Bancile impun, adesea, o limita minima a acestei rate de 80% (Rlp ≥ 0.8).
Concluzie: Societatea are capacitatea de a-si onora datoriile, pe termen scurt, din creante
si disponibilitati.
c) Rata lichiditatii imediate, cunoscuta si sub denumirea de
"testul acid" indica abilitatea intreprinderii de a-si plati datoriile fara sa
fie nevoie sa apeleze la vanzarea stocurilor. De aceea se spune ca
testul acid furnizeaza dovada lichiditatii imediate a intreprinderii prin
compararea activelelor circulante ramase - creantele si disponibilitatile
banesti - sunt comparate cu datoriile curente.
Rata lichiditatii imediate (Rli) asigura interfata elementelor cele mai lichide ale
activului cu obligatiile pe termen scurt.
= 0,471
= 0,160
Aceste rate exprima cantitativ diferite grade de lichiditate ale ansamblului de
active, fara a analiza calitatea lichiditatii acestora. De aceea, ele trebuiesc interpretate cu
prudenta. Comparatia cu intreprinderi similare din sector si/sau comparatia cu rezultatele
anterioare ale acestor rate conduce la concluzii mult mai fiabile.
28
Interpretarea fondului de rulment poate fi gresita daca nu se tine seama de gradul
de lichiditate al activelor (indeosebi circulante) si de gradul de exigibilitate al datoriilor
(mai ales cele pe termen scurt).
Ratele de lichiditate se completeaza cu rata indatorarii (levierul = L = DAT/CPR),
care trebuie sa fie mai mic decat unu (L<1). Aceasta se interpreteaza si ca o rata a
autonomiei financiare a intreprinderii, angajamentele sale, pe termen lung si mediu, sunt
suficient de garantate de capitalurile proprii ale intreprinderii.
Analiza statica functionala a riscului de faliment utilizeaza ca instrumente
operationale: nevoia de fond de rulment si trezoreria.
Nevoia de fond de rulment – reprezinta partea din activele ciclice ce trebuie
finantata din resurse stabile, respectiv partea din activele circulante formata din stocuri
(St) si creante (Cr), care nu este acoperita pe seama datoriilor de exploatare.
-128.557
(396.266 + 0) – 559.241 = - 162.975
unde:
St – stocuri
Cr - creante
În concluzie, nevoia de fond de rulment este negativă, ceea ce semnifică un
surplus de resurse temporare în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante,
cee ce este specifică situaţiei de accelerare a vitezei de rotaţie a activităţilor comerciale
ale intreprinderilor.
FR = Capitaluri permenente – Imobilizări nete
279.022 – 215.002 = 64.020
321.676 – 294.221 = 27.455
Deoarece fondul de rulemnt este pozitiv, capitalurile permanente finanţează o
parte din activele circulante, după finanţarea integrală a imobilizărilor. Această situaţie
este expresia realizărilor echilibrului financiar pe termen lung şi la contribuţia acestuia la
înfăptuirea echilibrului financiar pe termen scurt.
Trezoreria neta reprezinta diferenta dintre fondul de rulment si nevoia fondului de
rulment.
29
TN = FR – NFR
(-128.557) = 192.577
(-162.975) = 190.430
Trezorereia netă pozitivă este reprezentantul întregului echilibru financiar al
întreprinderii, ceea ce concluzionează că excedentul de finanţare, ca expresie concludentă
a desfăşurării unei activităţi eficiente, se va regăsi sub forma disponibilităţilor băneşti, în
conturi bancare şi în casă. Astfel, se poate vorbi de o autonomie financiară pe termen
scurt.
Pragurile cele mai utilizate in normele bancare sunt urmatoarele:
- creditele de trezorerie nu trebuie sa fie mai mari decat jumatate din nevoia de fond de
rulment (de exploatare);
- fondul de rulment (functional) trebuie sa fie mai mare decat jumatate din nevoia de fond
de rulment (de exploatare).
Aceste norme raman orientative. Nivelul fondului de rulment necesar echilibrului
financiar depinde de variabilitatea nevoii de fond de rulment si de marimea riscului de
faliment pe care creditorii sunt dispusi sa-l suporte.
Analiza raportului static dintre indicatorii valorici
Productia si comercializarea constituie premisa si totodata finalitatea activitatii
oricarui agent economic, calea de multiplicare a averii patrimoniale a societatii.
Delimitari conceptuale
Aprecierea valorica a activitatii de productie si comercializare se realizeaza cu
ajutorul unui sistem de indicatori specifici. Printre acestia, semnificativi sunt:
a) Cifra de afaceri (CA) este definita de Legea Contabilitatii din Romania prin
totalitatea veniturilor realizate din livrarile de bunuri, executarea de lucrari si de prestari
servicii.
b) Productia fabricata (Qf) este reprezentata de totalitatea produselor realizate si
destinate vanzarii, precum si de contravaloarea lucrarilor si serviciilor executate pentru
terti (rulaje debitoare ale conturilor "Produse finite" si "semifabricate" si rulaje creditoare
30
"Venituri din lucrari executate si servicii prestate", "Venituri din studii si cercetari",
"Venituri din activitati diverse").
c) Valoarea adaugata (Qa) exprima surplusul de valoare peste consumurile
provenite de la terti, bogatia creata prin valorificarea resurselor tehnice, umane si
financiare ale intreprinderii.
d) Productia exercitiului (Qe) reprezinta volumul total al activitatii productive
intr-o perioada de timp determinata.
Productia exercitiului este formata din productia vanduta, variatia productiei
stocate si productia realizata in scopuri proprii si capitalizata.12
Principalele aspecte ale analizei activitatii de productie si comercializare se refera
la:
caracterizarea activitatii de productie si comercializare;
analiza evolutiei indicatorilor valorici pe baza indicilor;
analiza raportului static dintre principalii indicatori;
analiza raportului dinamic dintre indicatorii valorici.
Sursele informationale utilizate sunt:
contul de profit si pierdere (CPP);
bugetul de venituri si cheltuieli (BVC);
evidenta contabila curenta.
Activitatea de productie si comercializare presupune parcurgerea urmatoarelor
etape:
compararea rezultatelor efcctive cu obiectivele prevazute in BVC
si cu rezultateleperioadei precedente;
determinarea gradului de indeplinire a obiectivelor;
identificarea cauzelor care au generat anumite abateri;
stabilirea masurilor pentru redresarea activitatii in cazul abaterilor
negative.
12 Analiza economico-financiara, Aurel Istfanescu, Vasile Robu, Anca Maria Hristea,
Camelia Vasilescu, Editura ASE, Bucuresti, 2003, pagina 34
31
O analiza pertinenta se poate realiza atunci cand se dispune efectiv de informatii
privind activitatea societatii, atat in ceea ce priveste mediul intern cat si cel extern.
Analiza indicatorilor valorici pe baza indicilor
Indicele exprima un raportintre doua marimi ale aceluiasi indicator, dintre care
numaratorul este valoarea curenta (1), iar numitorul, baza de comparatie (0).
In cazul analizei activitatii de productie si comercializare, indicatorii valorici
reflecta o situatie normala atunci cand inregistreaza urmatorele corelatii:
1. Indicele cifrei de afaceri ≥ Indicele productiei fabricate:
Ica ≥ Iqf 13
=
= = 120,706%
- cifra de afaceri in perioada curenta;
- cifra de afaceri in perioada initiala.
= = 120,706%
QF1- productia vândută in perioada curenta;
- productia vândută in perioada initiala.
Concluzie: Pe intreaga perioada evaluata s-a inregistrat o crestere a cifrei de
afaceri fata de anul precedent.
Interpretarea acestei corelatii este urmatatoarea:
1.1. Daca Ica = Iqf atunci se constata mentinerea proportionalitatii intre dinamica
stocurilor de produse finite si dinamica (ritmul) livrarilor.
13 Analiza economico-financiara, Aurel Istfanescu, Vasile Robu, Anca Maria Hristea,
Camelia Vasilescu, Editura ASE, Bucuresti, 2003, pagina 36
32
1.2. Daca Ica>Iqf atunci se inregistreaza o reducere a stocurilor de produse finite
in perioada analizata fata de baza de comparatie.
Concluzie: La S.C. ********************** se observa faptul ca indicele cifrei
de afaceri este egal cu indicele productiei fabricate, deci se constata mentinerea
proportionalitatii intre dinamica stocurilor de produse finite si dinamica livrarilor.
2.Indicele productiei vândute>Indicele productiei exercitiului.
Iqf>Iqe
= = 120,706 %
QF1- productia fabricata in perioada curenta;
- productia fabricata in perioada initiala.
Concluzie: Se constata faptul ca si acesti indicatori sunt egali, si nu poate fi vorba
de reducere a stocurilor de productie in curs de executie si a consumurilor interne, ci de o
stagnare a acestora.
3.Indicele valorii adaugate > Indicele productiei exercitiului
Iqa>Iqe
= = 114,909 %
QA1- valoarea adaugata din perioada curenta;
- valoarea adaugata din perioada initiala.
= = 120,706 %
QE1- productia exercitiului din perioada curenta;
- productia exercitiului din perioada initiala.
<
Corelatia exprima reducerea ponderii consumurilor provenite de la terti in
productia exercitiului.
33
Concluzie: Deoarece indicii valorii adaugate sunt mai mici decat indicii productiei
exercitiului, aceasta corelatie exprima cresterea ponderii consumurilor provenite de la
terti in productia exercitiului.
Scopul unei analize a raportului static dintre indicatorii valorici este de a oferi
informatii asupra evolutiei elementelor componente ale indicatorilor valorici. Relatiile
statice cu semnificatie in analiza activitatii de productie si comercializare sunt:
- raportul dintre cifra de afaceri si valoarea productiei fabricate;
exprima modificarea stocurilor de produse finite si a altor venituri din
activitatea de baza. Situatia se considera favorabila pentru ;
2007 = ;
2008 = .
Concluzie: Raportul dintre cifra de afaceri si valoarea productiei fabricate este un
raport unitar, aceasta situatie fiind considerata favorabila.
- raportul dintre valoarea productiei fabricate si valoarea productiei exercitiului
caracterizeaza evolutia stocurilor de productie neterminata si a consumului intern.
Situatia se apreciaza ca fiind favorabila pentru ;
2007 = ;
2008 = .
Concluzie: Raportul dintre valoarea productiei fabricate si valoarea productiei
exercitiului este un raport unitar. Situatia se apreciaza ca fiind favorabila.
- raportul dintre valoarea adaugata si valoarea productiei exercitiului evidentiaza
modificarea consumurilor provenite de la terti.
Situatia favorabila este cand .
34
2007 = ;
2008 = .
Concluzie: Situatia raportului dintre valoarea adaugata si productia exercitiului
este nefavorabila deoarece are o valoare subunitara.
Analiza dinamica
Analiza dinamica a riscului de faliment permite diagnosticarea si explicarea
dezechilibrului financiar, evidentiat prin analiza statica, Cele doua tipuri de analiza sunt
complementare si trebuie facute in acelasi timp.14
Instrumentele operationale ale acestei analize sunt excedentul de trezorerie al
exploatarii (ETE), capacitatea de autofinantare (CAF), autofinantarea (A) si cash-flow-ul
(CF). Pentru scopurile analizei dinamice principalele relatii sintetice de determinare sunt:
ETE = EBE - ∆ NFR
CAF = EBE – cheltuieli financiare – Impozit pe profit
Tabelul nr. Capacitatea de autofinantare in perioada 2007-2008
Anul EBE - cheltuieli
financiare
- impozit
pe profit
CAF =
2007 1.037.811 235 21.521 1.016.055
2008 719.459 44.908 10.712 663.839
A = CAF –Dividende prelevate
CF ≈ cAF
In care, EBE = excedentul brut de exploatare
∆ NFR = variatia fondului de rulment.
Pornind de la acesti indicatori, analiza riscului de faliment apeleaza la ratele si
indicatorii de rambursare a datoriilor si de autonomie financiara.
14 http://www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=93&idb=
35
a) Rata capacitatii de rambursare
care, pe termen lung si in regim permanent, ar trebui sa fie mai mica de 3 sau 4 ani.
b) Rata autonomiei financiare
ar trebui sa fie mai mare decat 2. O astfel de rata mai mica
decat unu dovedeste iminenta unui risc de faliment important.
c) Excedentul de trezorerie al exploatarii (ETE) poate exprima el insusi
capacitatea de rambursare a datoriilor. Ca nivel minim, analistii financiari preconizeaza
un nivel al ETE cel putin egal cu cheltuielile financiare (ETE ≥ cheltuielile financiare).
Mai sigur, capacitatea de rambursare se asigura, daca ETE – Impozit pe profit ≥
Cheltuielile financiare + Rambursarea anuala a datoriilor.
Excedentul de trezorerie poate fi utilizat si ca indicator al autonomiei in finantarea
investitiilor:
ETE – Impozit pe profit ≥ Cheltuielile initiale pentru investitii (I0).
Analiza raportului dinamic dintre indicatorii valorici
Raportul dinamic caracterizeaza evolutia in timp a indicatorilor valorici prin
operarea cu indicii acestora.
Pricipalele tipuri de rapoarte dinamice sunt:
- raportul intre ritmul vanzarilor (livrarilor) si ritmul fabricatiei
Ica/Iqf; Situatia este considerata favorabila cand Ica/Iqf≥1.
Concluzie: Raportul dintre ritmul vanzarilor si ritmul fabricatiei este unul
favorabil deoarece este unitar.
- raportul intre ritmul volumului total de activitate si ritmul finalizarii productiei:
Iqf/Iqe; Cand Iqf/Iqe≥1, situatia este corespunzatoare desfasurarii normale a activitatii.
36
Concluzie: Raportul dintre ritmul volumului total de activitate si ritmul finalizarii
productiei este unitar, aceasta situatie fiind corespunzatoare desfasurarii normale a
activitatii.
- gradul de prelucrare a consumurilor provenite de la terti Iqa/Iqe; Situatia este
pozitiva pentru Iqa/Iqe≥1.15
Concluzie: Gradul de prelucrare a consumurilor provenite de la terti are valoare
unitara, acest fapt reprezentand situatia favorabila.
2.3. Riscul de faliment
Aprecierea capacităţii întreprinderii de a-şi regla în termen obligaţiile se
estimează în funcţie de condiţiile concrete economico-financiare în care îsi desfaşoară
activitatea.
O întreprindere poate avea dificultăţi ocazionate de acoperirea unor creanţe sau de
nevoia de accelerare a unor plăţi. În consecinţă dificultăţile sunt efectul unor
neconcordanţe de moment, a unor dezechilibre temporare şi nu afectează soliditatea
firmei şi nici imaginea acesteia.
Firmele în dificultate pot fi identificate după urmatoarele criterii:
- supraîndatorarea - firma nu face faţă datoriilor scadente;
- insolvabilitatea - activul firmei nu este suficient pentru achitarea datoriilor.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor
scadente care rezultă fie din angajamente anterioare contractate, fie din operaţii curente a
căror realizare condiţionează continuarea activităţii, fie din prelevări obligatorii.
15 Analiza economico-financiara – Aurel Istfanescu, Vasile Robu, Anca Maria Hristea, Camelia Vasilescu
37
Riscul de faliment presupune stabilirea unei funcţii prin care să poată fi estimată
probabilitatea ca o firmă să înregistreze pierderi şi, în consecinţă, să fie in imposibilitate
de a-şi onora contractele cu beneficiarii, a plăti furnizorii şi a restitui imprumuturile la
bănci. Riscul de faliment este opus probabilităţii de profit şi se pune problema cresterii
profitabilitatii firmei, în condiţiile unui risc asumat. În cazul degradării situaţiei unei
firme, ea nu mai face fata datoriilor exigibile - legea prevăzând in acest caz reorganizarea
sau lichidarea firmei.
Investigarea clasică a riscului de faliment permite evidentierea performanţelor
trecute ale întreprinderii, chiar şi a riscurilor de exploatare, financiar, de îndatorare, etc.,
informând în mică măsură asupra viitorului acesteia şi neevaluând global riscul de
faliment. Întrucat rezultatele financiare se degradeaza foarte rapid in timp, a devenit
necesara folosirea unor informatii mai precise cu privire la viitor. Acest lucru a avut loc
în ultimii ani când diagnosticul riscului de faliment a cunoscut o dezvoltare remarcabilă
ca urmare a utilizării unor metode statistice de analiză a situaţiei financiare, pornind de la
un ansamblu de rate. Dintre aceste metode următoarele sunt cele mai importante:
- metoda scorurilor;
- metoda funcţională care se bazează pe notiunea de scoruri şi fluxuri de utilizari şi
resurse. Analiza functională are un caracter static, atunci când e bazată pe analiza
scorurilor, sau dinamic, atunci când operează cu fluxuri (utilizări) de active şi resurse;
- metoda fluxurilor care presupune utilizarea tabloului de finanţare, care pune în evidenţă
evoluţia structurii şi lichidităţii firmei şi contul de profit şi pierderi, prin intermediul
capacităţii de autofinantare.
Complexitatea aspectelor pe care le implică conceptul de risc de faliment explică
si varietatea de diagnosticare, de analiza a acestuia. În aprecierea lui în general cea mai
folosită este metoda scoring. Metoda scorurilor are ca obiectiv punerea la dispoziţie a
unor modele pentru evaluarea riscului de faliment, pe baza ratelor.
Trebuie însă reţinut de la început că aceste modele au limitările lor, au fost
dovedite de o oarecare încredere în anumite condiţii date (se referă la o perioadă istorică,
de unde au fost extrase informaţiile cu ajutorul cărora au fost dezvoltate), motiv pentru
care trebuie folosite cu o extrem de mare precauţie.
38
Astfel, în nici un caz pe baza rezultatului obţinut în urma aplicării modelului, nu
trebuie dat un verdict ci mai degrabă folosit ca un semnal suplimentar referitor la un
eventual risc de faliment.16
În literatura economică mondială sunt prezentate frecvent trei modele.
Aceste modele urmăresc pe baza unor scoruri, obţinerea unor posibilităţi de
predicţie în aprecierea riscului de faliment. Procedeul se bazează pe metoda funcţiei de
regresie şi are ca bază de comparare două grupuri de firme: unul cu dificultăţi financiare
şi altul prosper. Pentru fiecare din cele doua grupuri se selectioneaza progresiv cu
ajutorul unor proceduri informatice ratele cele mai discriminante, până când procentul de
clasament bun (diferentierea corecta a intreprinderii) este suficient de ridicat. Aceasta
presupune o selectie a ratelor "pas cu pas". In primul stadiu al calculelor, observatorul
retine rata care-i permite separarea cea mai buna a celor doua colectivitati. In stadiul
urmator, este luata in calcul a doua rata in scopul cresterii puterii discriminante obtinute
pornind de la un cuplu de rate. Se procedeaza in continuare in acelasi mod, introducand a
treia, apoi a patra rata. Calculele vor fi oprite, atunci cand procentul de clasament
pertinent al functiei discriminante incepe sa se diminueze. Pasul precedent, respectiv,
combinatia precedenta de rate va fi considerata optima.
Z = α1x1 + α2x2 + ... + αixi + ... + αnxn + β
unde: αi – coeficienţi de regresie stabiliţi experimental;
xi – diferite rate financiare.
Aceasta combinatie liniară a ratelor, care diferentiază cel mai bine posibil
intreprinderile sănătoase de întreprinderile falimentare, conduce la determinarea unui
indicator de clasament numit scor (notat cu Z). Acest indicator ofera o buna aproximare a
riscului de faliment pentru o intreprindere dată, respectiv, care este probabilitatea de a fi o
întreprindere normală sau de a fi falimentară. Scorul (Z) apare ca o funcţie liniară de mai
multe variabile (rate limitate ca număr), caracterizate de coeficienţi de pondere
determinaţi prin metoda celor mai mici pătrate, în urma observaţiilor asupra
întreprinderilor reprezentative şi grupate de la început în "sănătoase şi deficitare":
n
16 Manualul Phare – Notiuni de economie aplicate procedurii de insolventa, http://www.just.ro/files/Insolventa_05052006/notiuni_economie_05052006.pdf
39
Z = ∑ (KiRi) + C,
i=1
în care:
Ki = coeficient de ponderare al fiecarei rate;
Ri = rate selectionate la puterea discriminantă cea mai ridicată;
C = constanta (care poate sa apară sau nu);
n = numarul de rate reţinute pentru calculul marimii "Z".
Coeficientii (Ki) pot fi pozitivi sau negativi, în cel din urmă caz, ei degradând
scorul şi contribuind deci la creşterea riscului de faliment.
Ratele selectionate (Ri) sunt independente între ele în raport cu funcţia scor a unor
influenţe repetate ale aceluiaşi fenomen economic financiar.
Indiferent de modelul funcţiei discriminante (cuprinzand cinci pana la opt rate
selectionate), se va regasi aproape în toate rata referitoare la fondul de rulment net global,
la îndatorare, la solvabilitate pe termen scurt, la cheltuieli financiare, la cheltuieli de
personal.
După modelul de particularizare a coeficienţilor sunt cunoscute mai multe modele
ale scorului: modelul Altman, Conan-Holder, modelul Băncii Franţei, şi altele.
2.3.1. Modelul Altman.
Una dintre primele functii scor a fost elaborata in Statele Unite de profesorul E.I.
Altman in anul 1968. Altman a folosit informaţiile obţinute în urma studierii unui larg
eşantion de companii atât din randul celor care au dat faliment cât si a celor care au
supravieţuit. El a descoperit că analiza bazată pe mai multe variabile, facută cu ajutorul a
cinci indicatori, a permis prevederea a 75% din falimente cu 2 ani inainte de producerea
acestora.
Analiştii au încercat să dezvolte capacitatea de previziune a modelului original.
Taffler, în Europa de Vest, precum şi Koh şi Killoungh, au creat modele "Z" de analiză
cu o capacitate sporită de previziune.
Modelul „Z” al lui Altman se prezintă astfel:
Z = 1,2R1 + 1,4R2 + 3,3R3 + 0,6R4 +0,999R5 17
17 Georgeta Vintila – Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 2004, pagina 241
40
În care, variabilele R1 .... R5 sunt indicatori economico-financiari, iar constantele
cu care sunt amplificaţi indicatorii sunt de natură statistică, şi exprimă într-o măsură
semnificativă ponderea sau importanţa variabilei în logica economică a evaluării riscului
de faliment.
Cei cinci indicatori economico-financiari luaţi în considerare la calculul scorului
„Z” sunt:
sau
R1 – este o măsură a flexibilităţii întreprinderii şi arată ponderea capitalului circulant în
totalul activelor. Cu cât rezultatul acestui raport este mai mare, cu atât mai bine este
folosit capitalul circulant.
R2 – este o măsură a capacităţii de finanţare internă a întreprinderii şi este benefic ca
valoarea raportului să fie cât mai mare.
R3 – având semnificaţia unei rate de rentabilitate economică sau de eficienţă a utilizarii
activelor este de dorit să fie cât mai mare.
R4 – exprimă gradul de îndatorare al întreprinderii prin împrumuturile pe termen lung.
Rezultatul acestui raport este recomandabil să fie cât mai mare.
R5 – este tot un indicator de eficienţă a utilizării activelor, care exprimă rotaţia activului
total prin cifra de afaceri.
41
Din conţinutul informaţional al indicatorilor, rezultă că nivelurile lor sunt cu atât
mai bune, cu cât înregistrează o valoare absolută mai mare. De aceea, scorul „Z” este
interpretat astfel:
Tabelul 4 Riscul de faliment in modelul Altman18
Valoarea scorului Situatia întreprinderii
Z ≤1,8
Z > 3
1,8 < Z ≤ 3
Stare de faliment
Bună
Dificilă
Modelul Altman este aplicabil mai ales în condiţiile existenţei bursei de valori.
Într-o economie în care nu funcţionează bursa de valori se poate face o apreciere a
alternativelor care există pentru economiile particulare sau instituţionale de a investi
capitalul la bănci sau în alte oportunităţi.
2.3.2. Modelul Conan-Holder.
Modelul Conan-Holder se aplică întreprinderilor industriale cu un număr de 10
până la 500 de salariati şi se bazează pe analiza lichiditate-exigibilitate. Modelul a fost
stabilit în anul 1978, prin observarea unui număr de 31 rate pe un eşantion de 190
întreprinderi mici şi mijlocii, din care jumătate au dat faliment în perioada 1970 – 1975.
Are ca funcţie o dependenţă de cinci rate:
Z = 0,24R1 + 0,22R2 + 0,16R3 – 0,87R4 – 0,10R5 19
în care:
- variabila R1 reprezintă rata lichidităţii reduse şi se determină ca raport între creanţe,
investiţii financiare pe termen scurt şi disponibilităţi băneşti, pe de o parte şi datoriile pe
termen scurt, pe de altă parte:
18 Lector univ. dr. Monica Roman – Statistica financiar bancara, http://www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=277&idb=19 Georgeta Vintila – Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 2004, pagina 243
42
sau
- variabila R2 reprezintă rata stabilităţii financiare şi se determină ca raport între capitalul
permanent şi activul total sau pasivul total:
sau
- variabila R3 evidenţiază gradul de finanţare a vânzărilor din resurse externe şi se
determină ca raport între cheltuielile financiare şi cifra de afaceri:
- variabila R5 exprimă gradul de remunerare a personalului şi se determină ca raport între
cheltuielile cu personalul şi valoarea adăugată
Riscul de faliment depinde de valoarea scorului astfel:
Tabelul 5 Riscul de faliment in modelul Conan-Holder
Valoarea scorului Situatia întreprinderii Riscul de faliment
Z > 0,16
0,1 < Z < 0,16
0,04 < Z < 0,1
- 0,5 < Z < 0,04
Z < -0,5
Foarte bună
Bună
Alertă
Pericol
Eşec
Mai mic de 10%
De la 10% la 30%
De la 30% la 65%
De la 65% la 90%
Mai mare de 90%
43
Cu cât valoarea lui Z este mai mică cu atât mai mult întreprinderea este mai
vulnerabilă.
2.3.3. Modelul Bancii Franceze.
Modelul Băncii Franceze prezice riscul de faliment al întreprinderilor franceze,
după un scor cu opt variabile. Modelul a fost elaborat prin observarea unui număr de 26
de rate, pe un eşantion de 3000 de întreprinderi industriale cu mai putin de 500 de
salariaţi şi claste în normale şi deficitare. Slăbiciunea lor a fost observată pe o perioadă de
trei ani precedenţi falimentului: 1977 – 1979. În urma observaţiilor pe cei trei ani,
întreprinderile industriale franceze din eşantion au prezentat următoarele mărimi medii
ale ratelor selecţionate.
În baza mediilor ratelor de ansamblu, fundamentate pe analiza functională,
Centrala bilanţurilor din cadrul Băncii Franţei a determinat următoarea funcţie scor:
100Z = -1,25 R1 + 2,003 R2 – 0,824 R3 + 5,221 R4 – 0,689 R5 – 1,164 R6 + 0,706 R7 +
1,408 R8 – 85,544 20
unde:
- variabila R1 reprezintă rata de prelevare a cheltuielilor financiare şi se determină ca
raport între cheltuielile financiare şi excedentul brut al exploatării:
;
- variabila R2 reprezintă rata de acoperire a capitalului investit sau rata stabilităţii
financiare şi se determină ca raport între capitalul permanent şi capitalul investit (activul
total):
;
;
20 Georgeta Vintila – Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 2004, pagina 244
44
- variabila R3 reprezintă rata capacităţii de rambursare a datoriilor din resurse proprii şi se
determină ca raport între capacitatea de autofinanţare (CAF) şi datoriile totale:
;
- variabila R4 reprezintă rata rentabilităţii vânzărilor şi se determină ca raport între
excedentul brut al exploatării şi cifra de afaceri:
= rata marjei brute de exploatare;
- variabila R5 reprezintă viteza de rotaţie a creditului furnizor şi se determină ca durată a
unei rotaţii, exprimată în zile, cu relaţia:
sau
;
- variabila R6 reprezintă rata de creştere a valorii adăugate:
VA1 = VA curentă
VA0 = VA precedentă;
- variabila R7 reprezintă viteza de rotaţie a creditului client şi se determină ca durată a
unei rotaţii, exprimată în zile, cu relaţia:
sau
- variabila R8
reprezintă rata investiţiilor corporale, din resurse proprii şi se determină ca raport între
valoarea investiţiilor şi valoarea adăugată:
sau
45
rata investiţiilor fizice.
Pe ansamblul întreprinderilor, Z are o valoare medie egală cu zero. În jurul acestei
valori medii a scorului există o zonă de incertitudine, fiind dificil de prezis dacă o
întreprindere este normală sau deficitară, probabilitatea riscului de faliment fiind 0,5
pentru Z = 0.
Situatia întreprinderilor în raport cu valoarea scorului şi probabilitate riscului de
faliment:
Tabelul 6 Riscul de faliment in modelul Băncii Franceze
Valoarea scorului Situatia întreprinderii Riscul de faliment
Z <-1,875
-1,875≤Z < -0,875
-0,875≤Z < -0,25
-0,25≤Z <0,125
0,125 ≤Z < 0,625
0,625≤Z < 1,25
Z ≤1,25
nefavorabilă
100%
95,6%
73,8%
46,9%
33,4%
17,7%
9,5%
incertitudine
favorabilă
Aplicarea acestor metode de previzionare a falimentului pentru întreprinderile
româneşti nu a condus întotdeauna la rezultate concludente ceea ce a făcut necesară
construirea unor modele care să poată fi aplicate în acest caz.
În literatura economică română se utilizează mai multe modele dintre care mai
importante sunt:
2.3.4. Modelul A.
Modelul A, a fost construit de Ion Anghel, cadru didactic la Academia de Studii
Economice din Bucureşti.
46
Construirea modelului s-a fundamentat pe analiza datelor financiare ale perioadei
1994-1998 ale unui eşantion de 276 de întreprinderi, distribuite în 12 ramuri ale
economiei româneşti.
Analiza capacităţii de predicţie apriorice a funcţiei a evidenţiat o rată de succes de
97%, ceea ce confirmă rata ridicată a succesului funcţiei A, pentru perioada anterior
menţionată.
Modelul A are următoarea structură:
A = 5,667 + 6,3718 R1 + 5,3932 R2 – 5,1427 R3 – 0,0105 R421
unde:
;
;
;
.
Dacă:
- A < 0 : falimentul întreprinderii este iminent;
- 0 > A > 2,05 : întreprinderea se află într-o situaţie incertitudine ceea ce impune o
analiză suplimentară;
- A > 2,05 : întreprinderea se află într-o situaţie bună, riscul de faliment fiind improbabil.
2.3.5. Modelul B.
Modelul B este un alt model de previzionare a stării de faliment a unei
întreprinderi este funcţia scor „B”, elaborată de profesorul Ghe. Băileşteanu.
Autorul consideră că stările care semnalează apariţia falimentului unei firme sunt
următoarele:
- imposibilitatea achitării obligaţiilor curente;
- lipsa de resurse financiare pentru rambursarea datoriei pe termen mediu şi lung;
- încasarea cu mare întârziere a contravalorii produselor livrate;
21 Manualul Phare - Notiuni de economie aplicate procedurii de insolventa, http://www.just.ro/files/Insolventa_05052006/notiuni_economie_05052006.pdf
47
- lipsa profitului.
Funcţia scor construită de profesorul Băileşteanu are patru variabile:
B = 0,444 G1 + 0,909 G2 + 0,0526 G3 + 0,0333 G4 – 1,41422
unde:
G1 – lichiditatea curentă = ;
G2 – solvabilitatea =
;
G3 – viteza de rotaţie a creditelor clienţi = ;
G4 – rata profitului =
În funcţie de valoarea lui „B” întreprinderile se încadrează într-o zonă favorabilă
sau de faliment.
Dacă:
- B < 0,5: întreprinderea se găseşte într-o zonă de faliment iminent;
- 0,5 ≤ B ≤ 1,1: întreprinderea se găseşte într-o zonă limitată, cu risc ridicat de faliment;
- 1,1 ≤ B ≤ 2: întreprinderea se găseşte într-o zonă intermediară, în care se manifestă
starea de incertitudine;
- B> 2: întreprinderea se găseşte într-o zonă favorabilă, cu risc de faliment improbabil.
Dupa modelul „Bailesteanu” functia scor devine:
B2003 = 0,444 × 1,083 + 0,909 × 0 + 0,0526 × 7,546 + 0,333 × 10,879 – 1,414 =
= 0,481 + 0 + 0,397 + 3,622 -1,414 =
= 3,806
B2004 = 0,444 × 0,4633 + 0,909 × 1,84 + 0,0526 × 11,1 + 0,333 × 17,81 – 1,414 =
= 0,2057 + 1,6725 + 0,5839 + 5,9307 – 1,414 =
= 6,98
B2005 = 0,444 ×0,7613 + 0,909 × 2,17 + 0,0526 × 10,5177 + 0,333 × 5,487 – 1,414 = 22 Manualul Phare - Notiuni de economie aplicate procedurii de insolventa, http://www.just.ro/files/Insolventa_05052006/notiuni_economie_05052006.pdf
48
= 0,33801 + 1,97253 + 0,55323 +1,8271 – 1,414 =
= 3,2768
Concluzie: Dupa modelul „Bailesteanu” functia scor plaseaza intreprinderea intr-o
zona de risc improbabil.
2.3.6. Modelul I.
Modelul I a fost elaborat, realizat de ec. Ivoniciu Paul. Acest model s-a
fundamentat pe analiza datelor financiare ale peste 50 de întreprinderi din diverse ramuri
ale economiei româneşti.
Funcţia scor în acest caz are şase variabile:
I = 0,333 R1 + 5,555 R2 + 0,0333 R3 + 0,71429 R4 + 1,333 R5 + 4 R6 – 1,66032 23
Variabilele folosite în model se calculează pe baza următoarelor relaţii:
unde:
Cr - creanţe corectate în funcţie de probabilitatea de încasare şi cursul valutar (la cele în
valută);
D - disponibilităţi şi titluri de plasament, corectate în funcţie de lichiditate, cotaţii
bursiere, curs valutar (la cele în valută);
23 Manualul Phare - Notiuni de economie aplicate procedurii de insolventa, http://www.just.ro/files/Insolventa_05052006/notiuni_economie_05052006.pdf
49
unde:
FRc - fond de rulment corectat prin adunarea veniturilor înregistrate în avans şi deducerea
cheltuielilor înregistrate în avans.
ATC – active totale corectate, din care s-au dedus cheltuielile înregistrate în avans.
Dacă:
- I < 0, întreprinderea se află într-o situaţie iminentă de faliment;
- 0 ≤ I ≤ 1,5, întreprinderea înregistrează un risc ridicat de faliment, cu o probabilitate de
manifestare cuprinsă între 64 – 81%;
- 1,5 ≤ I ≤ 3, întreprinderea se află într-o stare de incertitudine, care impune o analiză
suplimentară. Probabilitatea de faliment este cuprinsă între 46 – 64%;
- 3 ≤ I ≤ 4,5, întreprinderea înregistrează un risc de faliment mediu, cu o probabilitate
cuprinsă între 29 – 46%;
- 4,5 ≤ I ≤ 6, întreprinderea înregistrează un risc redus, probabilitatea de manifestare fiind
cuprinsă între 12 – 29%;
- I > 6, întreprinderea se află într-o stare bună, cu o probabilitate de faliment cuprinsă
între 0 – 12%.
Dupa modelul „I” functia scor devine:
I2003 = (0,333 × 2,9527) + (5,555 × 0,2838) + (0,0333 × 12,1034) + (0,71429 × 2,0649) +
(1,333 × 1,3045) + (4 × 0,031) – 1,66032 =
= 0.9832941 + 1,5765 + 0.40304322 + 1,4749 + 1.7388985 + 0.124 – 1.66032 =
= 4,6403
I2004 = (0,333 ×1,5094) + (5,555 × 0,2718) + (0,0333 ×6,1012) + (0,71429 × 0,6104) +
(1,333 × 1,2975) + (4 × 0,0268) – 1,66032 =
= 0.5026302 + 1,5098 + 0.20316996 + 0,436 + 1.7295675 + 0.1072 – 1.66032 =
= 2,828
I2005 = (0,333 ×2,5996) + (5,555 × 0,1924) + (0,0333 × 7,7055) + (0,71429 × 0,782) +
(1,333 × 1,4404) + (4 × 0,0793) – 1,66032 =
= 0,8656668 + 1,0688 + 0.25659315 + 0,5586 + 1.9200532 + 0.3172 – 1.66032 =
= 3,3266
Concluzie: Dupa modelul „I” functia scor plaseaza societatea in zone diferite de
risc pentru fiecare exercitiu financiar evaluat. Astfel, in anul 2003 intreprinderea se afla
50
intr-o zona cu risc redus de faliment, pentru ca in anul urmator acesta sa creasca ajungand
la o probabilitate de 46-64%. Situatia s-a imbunatatit in anul 2005, societatea inregistrand
o probabilitate de faliment de 29-46%, reprezentand o stare de risc mediu.
Tabelul 7 Riscul de faliment in modelul „I” pentru S.C. Roprest Service S.A.
Anul evaluat Functia scor Starea intreprinderii Probabilitatea de faliment
2003 4,6403 Risc redus 12 – 29%;
2004 2,828 Stare de incertitudine 46 – 64%;
2005 3,3266 Risc mediu 29 – 46%
51