Post on 28-Oct-2019
transcript
colaborareacu mediuleconomicŞi sociocultural
Universitatea Transilvania din brașov
2016
notă introductivă
despre universitate
Partenerii noștri
activități desfășurate în colaborare cu mediul economic și socio-cultural - Practica studenților - Podiumul companiilor- Absolvenții în fața companiilor- AFCO- Școala de vară Co-Student- Teme de licență propuse de companii- Cursuri susținute de experți din mediul economic- Burse și programe oferite de companii- Reuniunea partenerilor din mediul economic și socio-cultural- Made in Brașov
alumni
3
despre universitate
noTĂ introductivĂ
Colaborarea cu partenerii din mediul economic și socio–cultural a constituit o prioritate strategică pentru Universitatea Transilvania în anul 2016. Activitățile derulate în acest sens au încercat să aducă la un numitor comun interesele partenerilor și ale universității. Întâlnirile organizate de conducerea universității în cadrul Consiliului partenerilor din mediul economic și socio – cultural, au contribuit la conturarea unor direcții de acțiune care să apropie nevoile angajatorilor de conținutul programelor educaționale și de cercetare derulate în universitate. Manifestări precum Sesiunea cercurilor științifice studențești, Absolvenții în fața companiilor (AFCO), Școala de vară Co – Student Transilvania, evenimentele derulate în cadrul proiectului Podiumul companiilor, proiectele de diplomă comune, au creat și în 2016 o punte de legătură între studenți, profesori și specialiști din mediul economic și socio – cultural. Totodată, constituirea Clubului Alumni și a grupului de Ambasadori Alumni, au constituit primii pași în dezvoltarea colaborării cu absolvenții de succes ai Universității Transilvania, din țară și străinătate.
Prof. univ. dr. ing. Daniel MUNTEANUProrector Studenți și legătură cu mediul economic și socio - cultural
Dimensiunea Universității Transilvania din Brașov este descrisă astfel:
18 facultăţi
19.288 studenţi
64 programe de
masterîn derulare
741 cadre didactice
titulare
18 domenii de
studii doctorale
99 programe de
studii de licenţă în derulare
54 UniversiTaTea Transilvania din brașov
UniversiTaTea Transilvania din brașov
Distribuția numărului de acorduri de parteneriat pe tipuri de organizații:
7
parTenerii noŞtriUniversitatea Transilvania din Brașov colaborează, pe plan național, atât cu companii, cât și cu IMM-uri, instituții publice, ONG-uri. În anul 2016, relația cu mediul economic și socio-cultural a fost materializată prin 220 acorduri de parteneriat.
Tipuri de organizații Nr. acorduriCompanii 145Instituții publice 75Total 220
6 UniversiTaTea Transilvania din brașov
Practica studenților se efectueazăîn universitate sau în alte organizații, existând o corelare între activitățile desfășurate și specificul programului de studiu.
Informații privind documentele necesare, precum și ofertele din partea companiilor sunt afișate pe site-ul universității, la adresa http://www.unitbv.ro/Studenti/Practicastudentilor.aspx.
În 2016, numărul studenților care au desfășurat activități de practică este de 5975.
activitĂți desfĂșUraTe în colaborare cU mediUl economic și socio-cUlTUral
UniversiTaTea Transilvania din brașov 98
practicastudenţilor
Distribuția stagiilor de practică după locul de desfășurare:
Locul de desfășurare a practicii Număr de stagii %Companii și instituții 3760 63Universitate 2215 37Total 5975 100
Cantitativ, anul 2016 poate fi caracterizat astfel:
620 număr de studenți
participanți
50 număr
intervenanți din partea mediului
economic
11 număr de
companii ce au susținut prezentări
11UniversiTaTea Transilvania din brașov10
podiumul companiilorConceput ca un spaţiu deschis dialogului între studenţi, profesori și reprezentanţi ai mediului economic, Podiumul Companiilor este un proiect dezvoltat de universitatea noastră cu suportul a douăzeci și una de companii. Miele Tehnica, Stabilus, Premium Aerotec, Autoliv, Schaeffler, Siemens, Draexlmaier, Preh, Renault, IBM, Electroprecizia, Tata Technologies, Hutchinson,
Vectra, Steinel, Airbus Helicopters, Banca Comercială Română, BRD, Banca Transilvania și Hutchinson s-au alăturat universităţii pentru realizarea Podiumului Companiilor.
La Podiumul companiilor firmele prezintă în mod direct ofertele de stagii de practică sau chiar de angajare, dar suplimentează și pregătirea didactică prin workshop-uri cu teme de interes pentru studenţi.
Această interacţiune este în beneficiul ambelor părţi, studenţii putând fi astfel familiarizaţi de timpuriu cu viziunea firmei asupra profilului propriilor angajaţi.
AFCO 2016 în cifre:
170 de lucrări prezentate
300 participanți
35 firme
participante
absolvenții în fața companiilor afco 2016Evenimentul anual Absolvenţii în Faţa Companiilor (AFCO) este organizat cu scopul de a dezvolta dialogul și colaborarea dintre studenții și absolvenţii Universităţii Transilvania, ca viitori actori pe piaţa muncii din judeţ; managementul universităţii și reprezentanţi ai mediului economic și socio-cultural, în principal din judeţul Brașov sau cu filiale în judeţ.
Absolvenţii au prilejul de a-și demonstra cunoștinţele și
abilităţile în faţa potenţialilor angajatori. Companiile au posibilitatea de a selecta viitori angajaţi, urmărindu-le prestaţia în cadrul prezentărilor proiectelor de diplomă, lucrărilor de licenţă, disertaţie, doctorat sau altor proiecte de cercetare.
Prezentarea evenimentului, precum și informații despre edițiile anterioare se găsesc la http://www.unitbv.ro/afco2016
Partenerul principal al ediției din 2016 a fost compania Schaeffler România. Lucrările prezentate au fost organizate pe secțiuni, astfel:
Inginerie mecanică, •Inginerie tehnologică, Inginerie economică;
Ingineria materialelor, •Design-ul produselor, Ingineria mediului, Surse regenerabile de energie, Mecatronică;
Inginerie electrică, •Electronică, Telecomunicaţii, Automatică, Tehnologia informației, Calculatoare, Robotică;
Silvicultură și exploatări •forestiere, Ingineria lemnului, Construcţii;
Matematică și Informatică;•Științe economice •
și Administrarea afacerilor, Alimentație și turism;
Pshiologie și Științele •educației, Sociologie și Comunicare, Drept;
Litere, Muzică;•Medicină, Inginerie •
medicală, Educaţie fizică și Sporturi montane.
Celor mai bune lucrări li s-au acordat premii de către Universitatea Transilvania (10 premii ale universităţii) și de către partenerul principal (marele premiu Schaeffler).
Studenții Drăghici Cristian și Rusu Adrian Alexandru au obținut marele premiu Schaeffler (bursă lunară de 1000 lei timp de 5 luni).
UniversiTaTea Transilvania din brașov 1312 UniversiTaTea Transilvania din brașov
Co-Student 2016 în cifre:
10 teme de
workshop susținute de reprezentanți ai
companiilor
18 lectori
50 studenți
15UniversiTaTea Transilvania din brașov
școala de varăco-student
Școala de vară Co-Student este un eveniment a cărui primă ediție s-a desfășurat în 2016. Principalii parteneri ai școlii au fost BCR, Banca Transilvania, BRD, Miele, Siemens, Stabilus, Schaeffler și Dräxlmaier.
Reprezentanții entităților economice au propus celor 50 de studenți participanți cursuri de dezvoltare a abilităților de comunicare sau de promovare a culturii și valorilor companiei. Această abordare a transferului de cunoștințe, în ideea corelării intereselor ambelor părți implicate, universitate –
14
angajatori s-a realizat în cadrul workshop-urilor:
• Communicatingwithimpact - Miele
• If(you.here)thenyouexperience ++ - Siemens ISW
• Interdependențateamleader-teamplayerpentrusuccesul în carieră - Continental
• Intervieveazăunmanager - Stabilus
• Let’sProfile!-BRD• DigitalBanking-BCR• Provocărilecarierei-BT• Provocăriinginerești
în managementul energetic al automobilelor hibride și electrice – Siemens CT
• Înapoiînviitor-avantajecompetetitive de carieră pentru un tânăr absolvent - Schaeffler
• Angajatulviitorului-Descoperă-țipotențialul!-Draexlmaier
Programul școlii de vară CO-STUDENT s-a desfășurat în prima zi la Aula Sergiu T. Chiriacescu a Universității Transilvania, a doua zi la Centrul de conferințe - Casino Sinaia, iar în ultima zi, pe grupuri de interes, în companiile și instituțiile partenere. http://www.unitbv.ro/Studenti/ScoaladevaraCoSTUDENT.aspx
16
40 teme
Competițiile pentru studenți reprezintă o modalitate importantă de a valoriza creativitatea acestora.
Amenajarea unui spațiu dintr-o companie sau de premierea excelenței pot fi teme la care studenții nostri răspund.
În 2016, dintre companiile ce au
lansat competiții pentru studenți putem enumera:
• Schaeffler – bursa de excelență;
• Continental – competiție pentru amenajarea unui spațiu de la sediul companiei;
• Telekom – program de burse;
• Husqvarna – burse de excelență.
UniversiTaTea Transilvania din brașov 17
Teme de licență și disertație propuse de mediul economic
cursuri susținute de experți dinmediul economic
burse și programe oferite de companii
Apropierea de mediul de lucru și de cerințele dintr-o companie se poate realiza și prin rezolvarea unor teme de licență sau disertație.
Au transmis teme de licență companiile: Preh, Continental Powertrain, Mefin, Electrobit Automotive, Arvato Bertelsmann, SiemensIndustrySoftware,FujitsuElectronicsEuropeGmbH.
Cifric, în 2016, la nivelul universității, au fost propuse:
Cursurile ținute de experți din industrie reprezintă un foarte bun cadru pentru abordare unor subiecte tehnice de vârf.
În 2016 au susținut programe de trainee reprezentanți Miele, Schaeffler, Continental, BRD,
Autoliv, Stabilus, Siemens, IBM, pe teme ca:
• Ingineriesoftware;• Finanțe;• Managementulcalității,• Concepțiedeprodus;• Îmbunătăţirecontinuă;• Managementulproducţiei.
UniversiTaTea Transilvania din brașov
19UniversiTaTea Transilvania din brașov18
reuniunea partenerilor din mediul economic și socio-cultural
made in brașov
În cele două întâlniri cu partenerii din mediul economic și socio-cultural, conducerea universității a avut ca parteneri de dialog 40 de directori de companii.
Plecând de la cele cinci modele de colaborare: practica studenților, dezvoltarea programelor de masterat, contractele de cercetare cu terții, bursele oferite studenților de companii și temele comune pentru lucrări de diplomă, reuniunea din iunie s-a adresat mediului IT&C, iar cea din decembrie, desfășurată la Institutul de cercetare-dezvoltare al universității, a fost un eveniment de bilanț al anului 2016.
Începutul lunii septembrie reprezintă perioada în care se desfășoară Made în Brașov. Produsele tehnologice de ultimă oră care sunt fabricate direct pentru mărci de renume sunt expuse în cadrul acestui eveniment Astfel, pe de o parte, Brașovul este promovat ca cetate tehnologică, iar pe de altă parte tinerii pot vedea că există un viitor profesional chiar la ei acasă.
În 2016, universitatea a participat la eveniment alături de 12 companii multinaționale. La standul amenajat au fost prezentate rezultate semnificative ale cercetării din universitate.
acTiviTĂţi alumni
ambasadorialUmni
club alUmniTransilvania
Universitatea Transilvania și-a propus să construiască o rețea globală a absolvenților săi. În acest sens, a acordat unor absolvenți cu carieră internațională titlul de Ambasador ALUMNI.
Ambasadorii noștri pot fi regăsiți pe site-ul universității la rubrica ALUMNI http://www.alumniunitbv.net/ ambasadori-alumni.html
Absolvenţii Universității care și-au dorit să se implice în activitățile noastre au constituit în iunie 2015 Clubul ALUMNI Transilvania.
O parte din membrii acestui club sunt implicați în activități de mentorat, activități de predare și activități cu aplicabilitate practică în cadrul unor programe speciale.
Informații suplimentare pot fi găsite pe site-ul universității la rubrica ALUMNI http://www.alumniunitbv.net/club-alumni-transilvania.html
UniversiTaTea Transilvania din brașov20 UniversiTaTea Transilvania din brașov 21
anamaria voicu-loghin
Peter Kuchar
roxana-ioana Zangor
delia vişan
membrii clubului
Florinioras
John smintina
Jacobs douWe eGberts, olandaGlobal innovation delivery manager
HtWG- Konstanz, Germaniaprofesor de mecanică şi organe de maşini
Pratt &WHitneY, canadamanager pentru siguranţa şi fiabilitatea sistemului
universitatea Paris-dauPHine, Paris, Franţadirector proiecte internaţionale
absolvenţii Universităţii care şi-au dorit să se implice activ în activităţile noastre au constituit în iunie 2015 clubul alUmni Transilvania.
“le datorez profesorilor mei ceea ce sunt în profesia mea. cunoştinţele tehnice necesare unui inginer au fost completate de knowhow pentru o dezvoltare continuă şi adaptabilitate”
“o experienţă minunată care ajută la deschiderea de noi orizonturi. felicitări şi mulţumiri tuturor!”
“am cunoscut profesori de excepţie, oameni dedicaţi muncii, am avut ocazia să lucrez şi să mă dezvolt alături de ei”
Trebuie să prinzi gust pentru învăţare, pentru nou, pentru provocări. asta se dezvoltă din pasiunea pentru viaţă şi totodată dezvoltă pasiunea pentru viaţă. acest lucru îţi poate da putere să treci peste etapele mai grele, exemplificate minor prin sesiuni.
“Universitatea Transilvania a reprezentat pentru mine baza devenirii mele ca inginer proiectant, baza pe care ulterior am reuşit să clădesc o carieră şi o poveste de suces, reprezentată de firma pe care o conduc astăzi - sc steel design srl”
“studiul la Universitatea Transilvania a fost primul pas spre afirmare, spre dezvoltare profesională şi personală”
“pentru mine, facultatea de silvicultura şi exploatări forestiere a constituit cea mai importantă treaptă de pregătire spre viaţa profesională, spre viaţa reală”
„profesorii mei au construit temeinic fundaţia pe care am continuat apoi creşterea mea profesională”
bucKinGHamsHire neW universitY, marea britanieprofesor, facultatea de design, mass-media şi Ştiinţe economice
Xome (nationstar mort-GaGe), bellevue, statele unite ale americiisenior data scientist
Felicia ionescu
strul moisa
marcian cîrstea
Federal reserve sYstem, statele unite ale americii economist principal
universitatea ben-Gurion din neGev, beer-sHeva, israel inginer-şef, departamentul de Ştiinţă şi ingineria materialelor
anGlia rusKin universitY, FacultY oF science & tecHnoloGY, marea britanieprofesor universitar, director al departamentului computer & Technology
Petru cristinel irimia
alexandru blemovici
romulus oPricĂ
cristian radu PoPescu
radu George iGnat
răzvan anton
alin cosma
eugen vidineac
andrei Șerbu
“cunoştinţele şi aptitudinile dobândite pe parcursul anilor de studiu din cadrul Universităţii Transilvania m-au format atât de bine încât mă pot descurca în orice domeniu, chiar şi în domenii diferite de specializarea mea”
elena radu
emil litra
dan viciu olteanu
andrei ȘteFan
dan Kulcsar
date de contact
Prorectoratul pentru studenți și legătură cu mediul economic și
socio-cultural
brașov, b-dul eroilor nr. 29, rectorat, camera 107tel./Fax: +40 268 471893
email: prorector-studenti-mediu.ext@unitbv.ro
Universitatea Transilvania din brașov
22