Post on 06-Sep-2019
transcript
Pag
e1
Canonul din Duminica slăbănogului
Peasna 1 glas 3 Irmos
Cel minunat, Carele cu preaslăvire faci
minuni, tu ești Dumnezeu: Cel ce ai uscat
adâncul și căruțele le-ai înecat, și ai
mântuit pe norodul carele au cântat Ție,
ca Împăratului nostru și Dumnezeu.
Lucrând semne și făcând minuni Unule
Îndurate, răstignire de bună voie ai
răbdat ca un Îndurat: și cu moartea pe
moarte, omorând, ne-ai înviat pe noi.
Astăzi noroade întru scularea lui Hristos
să dănțuim cu credință, că s-au prădat
iadul, și pe cei ce i-au avut legați i-au dat
înapoi cu degrab, carii au lăudat măririle
lui Dumnezeu.
Cela ce prin Dumnezeiasca Putere, cu
cuvântul Tău ai întărit oarecând pe cel
Pag
e2
slăbănog Hristoase, și i-ai poruncit lui
să-și ridice patul, fiind el neputincios de
multă vreme, vindecă sufletul meu cel ce
s-au bolnăvit cumplit.
În Fântâna Oii se pogora Îngerul oare-
când, și numai pe unul vindeca într-un
an: iară cu Dumnezeiescul Botez acum
curățește Hristos mulțimi nenumărate.
Cela ce ești căpetenie îngerilor, și mai
mare voievod al slujitorilor celor de sus,
pe ceia ce se adună întru cinstită
Biserica ta, și pe Dumnezeu laudă,
acoperă-i și-i păzește de toate ispitele.
Slavă...
Să lăudăm neîncetat împreună cu cei
fără de trupuri în trei Fețe și întru o Fire,
pe Dumnezeu Cel făr de început, pe tatăl,
pe Cuvântul și pe Duhul, Cel ce are o
Împărăție și o Stăpânie nedespărțită.
Pag
e3
Și acum... Bogorodișna:
Cetatea ta aceasta, care totdeauna te
cinstește pe tine Curată cu credință,
mântuiește-o din primejdii, de robia
barbarilor, de războiul cel dintre sine, și
de sabie, și de toată altă îngrozire.
Catavasie: Ziua Învierii....
Peasna 3 Irmos
Suflete sterp și neroditor, câștigă-ți rod
bine slăvit, și veselindu-te strigă: întări-
tu-s-au inima mea întru Tine Dumneze-
ule: nu este sfânt, nu este drept, fără
numai Tu Doamne.
Văzându-Te pe Tine oarecând Soarele pe
lemn spânzurat Cuvinte, lumina și-au
ascuns, și tot pământul s-au cutremurat:
morții s-au sculat, murind Tu Atotputer-
nice.
Pag
e4
Cu sufletul viind Tu în pântecele pămân-
tului, iadul au dat înapoi degrab suflete-
le care câștigase, cele ce au strigat:
puterii Tale laudă de mulțumită, Unule
Doamne.
Sufletul meu cel ce au fost bolnav
cumplit în mulți ani, vindecă-l prea
Bunule, ca și pe cel slăbănog mai nainte,
ca să urmez urmelor Tale, care le-ai
arătat celor ce Te iubesc pe Tine.
Cu cetele cele de sus fă rugăciune
arhanghele al lui Dumnezeu, pentru noi
cei ce te lăudăm pe tine cu credință,
păzindu-ne și ferindu-ne pe noi cei ce
cădem în patimile vieții. Slavă...
Slavă Tatălui să strigăm, Fiului și Duhu-
lui: că unul este după Fire Dumnezeu, pe
Carele toate puterile cerești cu frică
slăvesc Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, strigând.
Pag
e5
Și acum... Bogorodișna:
Fără de sămânță ai avut zămislire, și mai
presus de gând naștere, Fecioară Maică
prea Curată: lucru înfricoșat, minune
prea mare, de îngeri cinstită, și de
oameni slăvită, Fecioară Stăpână.
Sedealna
Cuvântul numai al Celui ce S-au arătat pe
pământ pentru noi, pentru milostivirea
au întărit pe cel slăbănog, precum se
vestește vorba în toată lumea, pentru a-
ceea și patul luându-și au umblat, măcar
că nu suferea cărturarii să vază ceea ce
se făcuse, fiind cuprinși de răutatea
pizmei, care slăbănogește sufletele.
Slavă... și acum... Bogorodișna, așișderea
De frumusețea fecioriei tale, și de prea
luminată curăția ta, Gavriil mirându-se
Pag
e6
au strigat ție Născătoare de Dumnezeu:
ce laudă vrednică voi aduce ție? Ce te voi
numi pe tine, nu mă pricep și mă
minunez: pentru aceasta precum mi s-au
poruncit strig ție: Bucură-te ceea ce ești
plină de Dar.
Peasna 4 Irmos
Munte umbrit, prea curat pântecele tău,
mai nainte l-au văzut Avacum Curată,
pentru aceea au și strigat: de la amiazăzi
va veni Dumnezeu, și Cel Sfânt din
muntele cel cu umbră deasă.
Adunarea jidovească de pizmă topindu-
se, Te-au răstignit pe lemn pe Tine
Doamne, și stricând osânda morții, s-au
sculat ca un Puternic, împreună cu sine
lumea sculând.
Cu miresme pentru ce căutați muieri
Mirul cel neîmpuținat? S-au sculat, au zis
Pag
e7
mironosițelor cel ce ședea în haine albe,
umplând partea cea de sub cer de bună
mireasmă înțelegătoare.
Purtând chip de rob pentru multa milos-
tivire, umblând ai venit, și ai arătat sănă-
tos pe cel ce zăcea de mulți ani Cuvinte,
poruncindu-i lui să-și ridice patul.
Îngerul Domnului când era vremea, po-
gorându-se tulbura apa în fântână, fă-
când numai pe unul sănătos: iară Hristos
mulțime nenumărată prin Dumnezeies-
cul Botez mântuiește.
Cela ce ești căpetenie îngerilor, și îndre-
ptător celor rătăciți, mai mare Voievo-
dule al Domnului, vino în ceasul acesta
în mijlocul nostru, și du rugăciunile
tuturor la Unul Făcătorul și Stăpânul.
Slavă...
Pag
e8
Una în Fire, și despărțită în Fețe este
Sfânta Troiță, Tatăl cel de o ființă, și Fiul
cel împreună veșnic, și unul Sfântul
Duhcel Atotputernic.
Și acum... Bogorodișna:
Curată cum ai născut, și cum ai hrănit
Prunc cu lapte pe Cel mai de demult
decât Adam? Cum ai purtat pe mâini Fiu
pe Cel ce este pe umerile Heruvimilor?
Precum știe, și precum au vrut Cel ce au
înființat toate.
Peasna 5 Irmos
Cu lumina Ta cea neînserată Hristoase,
luminează smeritul meu suflet, și-l în-
dreptează spre frica Ta: pentru că lumi-
nă sunt poruncile Tale.
Înălțându-Te pe lemnul Crucii, împreună
ai înălțat toată lumea: și fiind între cei
Pag
e9
morți Dumnezeule, pe morții cei din
veac ai sculat.
Înviat-au Hristos precum au zis, deșer-
tând toate împărățiile iadului, și S-au
arătat Apostolilor, bucurie veșnică dân-
du-le lor.
În haine albe strălucind îngerul s-au vă-
zut de muieri, zicând să nu mai plângeți,
Viața voastră S-au sculat, pe morții cei
din mormânturi înviind.
Precum ai sculat pe cel slăbănog Hris-
toase, vindecă și sufletul meu cel slăbă-
nogit pentru călcările de poruncă, și-mi
ajută ca să umblu eu în cărările Tale cele
drepte.
Voievodule al îngerilor Mihaile, pe noro-
dul ce se adună astăzi în biserica ta, și
vestește mărirle lui Dumnezeu, păzește-
l. Slavă...
Pag
e10
Unime întocmai cinstită și întreit numă-
rată, despărțită în Fețe prin credință, și
Una în Fire este, Tatăl, Fiul, și Dumne-
zeiescul Duh.
Și acum... Bogorodișna:
Zămislirea ta cea fără de sămânță Cura-
tă, și nașterea cea necuprinsă o lăudăm,
fericindu-te pe tine ca pe Maica Făcăto-
rului și a Stăpânului tuturor.
Peasna 6 Irmos
Adâncul patimilor s-au riidicat asupra
mea, și viforul vânturilor celor potriv-
nice: apucând înainte Tu mă mântuiește
Mântuitorule, și mă izbăvește din strică-
ciune, precum ai mântuit din fiară pe
proorocul.
Cela ce Te-ai înălțat de bună voie pe
lemn, Te-ai pus ca un mort în mormânt,
Pag
e11
și pe toți morții cei din iad împreună
înviindu-i Hristoase, i-ai sculat cu Dum-
nezeiasca putere.
Iadul întâmpinându-Te jos s-au amărât
Îndurate, dând înapoi degrab pe cei le-
gați, carii laudă cu glasuri fără tăcere,
înfricoșată învierea Ta Mântuitorule.
Dumnezeieștii ucenici, văzând pe Hristos
viața tuturor din groapă sculându-Se, cu
multă dragoste și cu gând drept și cu
sufletească veselie s-au închinat Lui.
Cel ce au zăcut de demult pe patul dure-
rii în mulți ani, cu porunca Ta hristoase
vindecându-se, au slăvit lăudând milosti-
virea Ta Dătătorule de viață.
Voievodule al îngerilor Mihaile, cela ce
stai înaintea scaunului Stăpânului, vino
în mijlocul nostru, povățuindu-ne la
Pag
e12
cărările vieții, pe noi cei ce te-am
câștigat pe tine cald folositor. Slavă...
Troiță în Fețe pe Tine Te cinstesc, și Uni-
me în Ființă Te propovăduiesc, împreu-
nă cu înfricoșate oștile cele de sus: Pă-
rinte Cela ce ești fără de început, Fiule, și
Duhule cel drept, Dumnezeule al tuturor.
Și acum... Bogorodișna:
Cela ce toate le poartă cu Dumnezeiasca
voie, s-au ținut în brațele tale, Născătoa-
re de Dumnezeu Fecioară, scoțându-ne
pe noi pe toți din mâna robiei celui
viclean, ca un Îndurat.
Condac
Sufletul meu Doamne cel slăbănogit cu
toate felurile de păcate, și cu netrebnice
lucruri, ridică-l cu Dumnezeiască ajuto-
rința ta, precum și pe slăbănogul l-ai
Pag
e13
ridicat de demult, ca să strig fiind mân-
tuit: Îndurate, mărire Hristoase puterii
Tale.
ICOS
Cela ce ții marginile în palma mâinii Tale
Iisuse Dumnezeule, Cela ce ești împreu-
nă fără de început cu Tatăl, și cu Duhul
Sfânt împreună stăpânești toate, cu trup
Te-ai arătat, boalele vindecând, și
patimile ai gonit, și pe orbi ai vindecat, și
pe cel slăbănog cu Dumnezeiescul Tău
cuvânt Tu l-ai ridicat, aceluia îndatăși
poruncindu-i să umble și să ridice pe
umărul său patul carele l-au purtat pe
dânsul. Pentru aceasta toți împreună cu
dânsul cântăm și strigăm: Îndurate,
mărire Hristoase puterii Tale.
Peasna 7 Irmos
Pag
e14
Cela ce ai râurat văpaia cuptorului, și pe
cocni nearși i-ai mântuit: bine ești cu-
vântat în veci, Doamne Dumnezeul Pă-
rinților noștri.
Dacă Te-au văzut pe Tine tins pe lemn
soarele, și-au ascuns lumina, neputând
să lumineze lumii, Tu Împăratul tuturor
de bună voie apunând, spre luminarea
tuturor neamurilor.
Înviat-ai Cel ce ai deșertat mormântu-
rile, și ai prădat iadul cu tăria Ta cea
Atotputernică: pentru aceasta lăudăm
cinstită și Dumnezeiască scularea Ta
Hristoase.
Ca pe un mort pentru ce căutați pe Cel
viu? s-au sculat, nu este în mormânt,
strigat-au către mironosițe de demult,
Dumnezeiescul înger cel ce au strălucit
cu chipul.
Pag
e15
Cel ce ai vindecat cu cuvântul pe slăbă-
nogul carele au zăcut în mulți ani, ai
strigat către dânsul: ridică-ți patul tău, și
umblă, lăudând măririle lui Dumnezeu.
Mihaile mai marele voievod al Domnu-
lui, îndreptează pe cei ce s-au adunat cu
credință în Dumnezeiască biserica ta,
spre lauda lui Dumnezeu, și-i acoperă
despre toate răutățile, cu mijlocirea ta.
Slavă...
O, Troiță mântuiește din toate primej-
diile pe ceia ce Te laudă pe Tine cu cre-
dință, ca pe Dumnezeul tuturor și Stăpâ-
nul, și-i fă părtași bunătăților Tale.
Și acum... Bogorodișna:
Fecioară ai rămas după ce ai născut mai
presus de cuvânt, pe Cel ce s-au născut
fără stricăciunemai înainte de toți vecii
Pag
e16
din Tatăl cel fără de început. Pentru
aceasta Curată pe tine te fericim.
Peasna 8 Irmos
Pe Dumnezeu Cel ce se slăvește fără tă-
cere de îngeri întru cele de sus, cerurile
cerurilor, pământul și munții și dealuri-
le, adâncul și tot neamul omenesc, cu
cântări ca pe Făcătorul și Izbăvitorul
bine-L cuvântați și-L prea înălțați întru
toți vecii.
Catapeteasma s-au rupt, când Te-ai răs-
tignit Tu Mântuitorul nostru , și moartea
au dat înapoi morții pe carii i-au înghițit,
și iadul s-au golit, văzându-Te pe Tine
fiind întru cele mai dedesubt, ale
pământului.
Unde-ți este moarte acul tău? Unde-ți
este iadule acum biruința ta? tu te-ai
omorât și ai pierit, și nu vei mai împărăți
Pag
e17
de acum: că Cel tare au luat pe legații pe
carii i-ai avut.
Alergați degrab, vestiți Apostolilor Învie-
rea, zis-au mironosițelor tânărul cel ce s-
au arătat: Înviat-au Stăpânul cu preaslă-
vire, și împreună cu Dânsul și morții cei
din veac.
Slăbănogul cel ce zăcuse în mulți ani, au
strigat miluiește-mă Izbăvitorule, pe mi-
ne cel cuprins de nepricepere: iar El i-au
poruncit lui să-și ridice patul degrab, și
drept să umble.
Ca cela ce ești căpetenie Puterilor celor
fără materie, mai mare Voievodule,
împreună cu dânșii cere nouă izbăvire
de greșale, și îndreptare vieții și
desfătarea veșnicelor bunătăți ce vor să
fie acolo. Slavă...
Pag
e18
Ființa cea nezidită și nedespărțită, Dum-
nezeirea cea în trei Fețe, pe Dumnezeu
Tatăl cel fără de început, și pe Fiul, și pe
Duhul Sfânt să-L lăudăm cu un glas cân-
tând înfricoșată cântarea Serafimilor.
Și acum... Bogorodișna:
Carte te-au văzut pe tine de demult Isaia:
pururea Fecioară, în carea cu degetul
Tatălui s-au scris, Cuvântul cel fără de
ani, care din toată necuvântarea ne-au
mântuit pe noi,carii te lăudăm pe tine cu
cuvinte sfințite.
Peasna 9 Irmos
În muntele Sinaii te-au văzut Moisi în
rug, pe tine ceea ce ai zămislit în pântece
fără de ardere Focul Dumnezeirii, și
Daniil te-au văzut munte netăiat, Isaia
te-au numit toiag odrăslit, din rădăcina
lui David.
Pag
e19
Iisuse pe lemn înălțându-Te, împreună
ne-ai înălțat pe noi: și puindu-Te de
bună voie în mormânt, ai înviat din
mormânturi pe toți morții, carii laudă
stăpânia Ta cea necuprinsă, și puterea
Ta cea nebiruită.
Prea frumos din groapă ai răsărit, ca un
Mire din cămară, Cuvinte Cel ce ești prea
frumos, și ai stricat întunericul iadului,
și ai scos pe cei legați carii cu un glas
strigă: mărire slavei Tale, mărire Iisuse
Dumnezeule sculării Tale.
Suspinuri și lacrimi aducând, cu mires-
me degrabă au ajuns muierile la prea
sfântul mormânt, și au cunoscut prin
credință slăvită scularea lui Hristos, care
o prăznuim cu bucurie sufletească
veselindu-ne.
Pag
e20
Urmat-au sănătatea trupului poruncii
Tale Hristoase: și s-au văzut alergând
degrabă cel ce era mai înainte slăbănog ,
și patul purtându-și, în carele zăcuse
mulți ani, cu cântări slăvind multă
puterea Ta.
Luminare cere nouă mai mare Voievodu-
le, cel ce stai pururea înaintea Luminii
celei mari, și împacă viața noastră, ceea
ce se clătește totdeauna de ispitele șar-
pelui, și de primejdiile vieții, pururea
vrednicule de laudă. Slavă...
Lumină și Lumini, Viață și Vieți Te slă-
vesc pe Tine cu toată buna credință, Pă-
rinte, Cuvinte și Duhule Sfinte, Unime ce-
ea ce ești în trei Fețe, Stăpânie nedespăr-
țită, Dumnezeire neamestecată, Sfânt,
Sfânt, Sfânt strigând cu Puterile cele de
sus.
Pag
e21
Și acum... Bogorodișna:
Din pântecele tău cel purtător de lumină
au ieșit Soarele cel mare Hristos, și lu-
mea au luminat cu luminoase străluciri,
Preacurată, și ai gonit întunericul călcă-
rii de poruncă. Pentru aceasta te lăudăm
pe tine, ca pe pricinuitoarea tuturor
bunătăților, Dumnezeiască Mireasă.
Svetilna
Cu trupul adormind ca un mort, Împă-
rate și Doamne, a treia zi ai înviat pe
Adam din stricăciune ridicând, și moar-
tea pierzând, Paștile nestricăciunii, lumii
de mântuire.
Stătut-au lângă Fântâna Oii Iubitorul de
oameni, și prea înduratul Domnul , ca să
vindece boalele: și au aflat pe un om
zăcând de mulți ani, și au strigat către
Pag
e22
dânsul: ridică-ți patul tău, și mergi pe căi
drepte.
La HVALITE
Veniți toate neamurile, cunoașteți pute-
rea tainei celei înfricoșate: că Hristos
Mântuitorul nostru, Cuvântul cel din
început, S-au răstignit pentru noi, și de
bună voie S-au îngropat, și au înviat din
morți ca să mântuiască toate, Aceluia să
ne închinăm.
Doamne pe slăbănogul nu fântâna l-au
vindecat, ci Cuvântul Tău l-au înnoit, și
nici boala cea de mulți ani nu i-au făcut
lui sminteală: că lucrarea glasului Tău
prea grabnică s-au arătat: și greutatea
cea cu anevoie de purtat o ai lepădat, și
sarcina patului o au purtat, spre
mărturia mulțimii îndurărilor Tale,
slavă Ție.
Pag
e23
Cela ce cu palma cea preacurată ai zidit
pe om, ai venit să vindeci pe cei bolnavi,
milostive Hristoase: pe cel slăbănog la
Fântâna Oii cu cuvântul tău l-ai sculat: și
boala celeia ce-i curgea sânge o ai vinde-
cat, și pe fata cea îndrăcită a hananeen-
cei o ai miluit, și rugăciunea sutașului nu
o ai trecut cu vederea. Pentru aceasta
strigăm: Atotputernice Doamne mărire
Ție.
Mort neîngropat fiind slăbănogul, văzân-
du-Te pe Tine au strigat: miluiește-mă
Doamne, că patul meu mormânt s-au fă-
cut: de ce folos îmi este mie viața: nu-mi
este mie de treabă Fântâna Oii, că nu am
pe nimenea să mă bage, când se tul-bură
apa. Ci la Tine Izvorul tămăduirilor viu,
ca și eu împreună cu toți să strig: Atot-
puternice Doamne mărire Ție.
Mântuiește-mă Doamne Dumnezeul meu
Pag
e24
că Tu ești mântuirea tuturor. Viforul pa-
timilor mă tulbură, și greutatea fărăde-
legilor mă cufundă. Dă-mi mână de aju-
tor, și la lumina umilinței mă ridică, ca
un Milostiv și de oameni Iubitor.
Adună gândul meu cel risipit Doamne, și
inima mea cea înțelenită curățește-o,
dându-mi pocăință ca lui Petru, ca vame-
șului suspinare, și ca curvei lacrimi, ca
să strig Ție cu glas mare: dumnezeule
mântuiește-mă, ca un Milostiv și Iubitor
de oameni.
Arătatu-s-au mădularelor celor slăbă-
noage cuvântul Tău, ca o legătură de via-
ță purtătoare, Făcătorule de viață al meu
Cuvinte: a căruia mărturie este ridicarea
patului, cea mai presus de nădejde, care
l-au purtat după poruncă, cel ce zăcuse
pe dânsul multă vreme.