VINERI
30C
SÂMBĂTĂ
80C
DUMINICĂ
80C
MET
EO 1 = 4.6304 LEI
1 = 3.8425 LEI
100 = 1.5012 LEI
Det
alii
în p
agin
a 2
Alte evenimente în pagina 2
VALU
TE
CALE
ND
AR
ACTUALITATE
Vremea de Bobotează, caldă. Temperaturile urcă la 16 gradeAdministraţia Naţională de
Meteorologie (ANM) anunţă că, în acest sfârşit de săptămâ-nă, vremea va fi extrem de cal-dă pentru această perioadă a anului, iar sămbătă, în ziua de Bobotează, se vor înregistra temperaturi de până la 16 gra-de, urmând ca, de marţi, să se mai răcească.
„De Bobotează va fi o vre-me extrem de caldă, vor fi în-tre 6 şi 16 grade, ziua, iar noap-tea, între -2 şi 8 grade, doar
prin estul Transilvaniei, să fi e undeva pe la -5, -6 grade, fără precipitaţii. Vineri vor fi tem-peraturi între 2 şi 12 grade şi precipitaţii, mai ales ninsori, vor mai fi la peste 1.700 de me-tri altitudine, iar în zonele mai joase vor fi precipitaţii mixte. Trecătoare şi nesemnifi cativă o să fi e şi lapoviţa prin nord, vest şi centru. De interes pentru week-end sunt temperaturile ri-dicate şi, mai ales, dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă, prin sud,
nord, centru”, a declarat mete-orologul de serviciu ANM.
Meteorologii precizează că vremea foarte caldă va mai dura şi luni, dar de marţi, temperaturile vor mai scădea, dar tot peste norma normală se vor situa.
„Treptat, începând de mar-ţea viitoare, o să înceapă să sca-dă temperaturile, dar chiar şi aşa, ele vor fi , prin centru, sud, vest, un pic mai mari decât în mod normal. Poate prin partea
de est să fi e şi valori ceva mai apropiate de normal. Se răceş-te, nu o să mai fi e abateri faţă de normal de câte 10 grade aşa cum va fi în acest weekend, dar tot 3, 4 grade în plus vor fi şi în săptămâna viitoare”, a ex-plicat meteorologul.
Potrivit specialiştilor, în a-ceastă perioadă, temperaturile normale ar fi între -3 şi 5 grade, cu -1 grad prin estul Transilva-niei, 5 grade pe litoral şi 3 gra-de în Bucureşti.
Expoziţia From WithinVineri, ora 19.00
Fabrica de Pensule
De la Rin la DunăreConcert Strauss de Anul Nou
Sâmbătă, ora 19.00Opera Maghiară Cluj
Primarul Emil Boc se simte „relaxat” în dosarul medicului Mihai Lucan
Statul cheltuie 15 milioane de euro pe lună cu asistații sociali
Emil Boc susţine că este „foarte relaxat” şi că l-a ajutat pe Lucan „cu ce l-a ajutat legea”. Pagina 5
Sute de mii de români trăiesc din venitul minim garantat, asigurat ca formă de asistență socială. Pagina 5
PUBLICITATE
Tel 0264-414076www.hotelonix.ro, [email protected]. Septimiu Albini Nr. 12, Cluj-Napoca
Floreștenii au petrecut Anul Nou cu sufletul la gură, așteptând vești despre starea de sănătate a Ancăi Nicoleta Tilinca Petean, tânăra de 30 de ani care și-a pierdut un picior din cauza unui accident produs în 29 decembrie, pe strada Eroilor. Cum s-au mobilizat locuitorii Floreștiului în sprijinul tinerei, citiți în pagina 6.
Ediţie de VINERI – SÂMBĂTĂ – DUMINICĂ a cotidianului
Anul XXI, nr. 2 (5189) ¤ 5 – 7 IANUARIE 2018 ¤ 12 pagini ¤ 1,50 lei
monitorul weekendde
Un lot din Autostrada Sebeş-Turda se va deschide săptămâna viitoare. Cu un an întârziereÎn câteva zile urmează să se anunţe deschiderea traficului pe un lot din Autostrada Sebeş-Turda. Lucrările trebuiau să fie finalizate în urmă cu un an. Pagina 3
Clujeni cu suflet mareSUFLET LÂNGĂ SUFLET, ALĂTURI DE VICTIMA ACCIDENTULUI DIN FLOREȘTI
2 TIMP LIBER monitorulcj.ro | vineri – duminică, 5 – 7 ianuarie 2018
Unde mergem în weekend?
METEO
00/80CÎnnorat
00/80CVariabil
TURDA
GHERLA
HUEDIN
DEJ
TURDA
GHERLA
HUEDIN
DEJBĂIŞOARA
BELIŞ
VALEA IERII
RĂCHIŢELE
BĂIŞOARA
BELIŞ
VALEA IERII
RĂCHIŢELE
0°/9° Variabil
1°/9° Variabil
3°/11° Variabil
1°/9° Variabil
0°/7° Variabil
-1°/9° Variabil
2°/10° Variabil
-1°/8° Variabil1°/10° Variabil
2°/5° Variabil
1°/3° Variabil
1°/6° Variabil
0°/10° Variabil
1°/6° Variabil
1°/9° Variabil
2°/6° Variabil
PUBLICITATE
Sâmbătă Duminică
CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA
La Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, prima re-prezentaţie din acest an va avea loc în data de 7 ianuarie, ora 19.00 cu piesa „Cerere în căsătorie“, de A.P. Cehov.„Sorin Misirianţu a «dezvelit» complet și cu brutalitate sufl etul cel slav – descris de Anton Pavlovici – în care extremele fac mereu casă bună. Se trece mereu de la o stare la alta, de la ură la iubire duioasă, de la prietenie la duș-mănie, de la înţelegere la neînţelegere, con-fl ictele rămînînd, pînă la urmă, doar la nivelul limbajului și... al intonaţiei, singura problemă „majoră“ fi ind al cui cîine de vînătoare e mai bun ori a cui proprietate este pămîntul de lîn-gă mlaștină. (...) Un spectacol de o oră, bine gîndit, care, în unele momente (scurte precum sclipirile unui șiș), mi-a amintit, fără a-mi pu-tea explica de ce, de fraţii Marx”, spune scrii-torul Radu Ţuculescu.
CERERE ÎN CĂSĂTORIEde A.P. Cehovtraducere de Elisabeta Pop
regia: Sorin Misirianţu
Distribuţia:Stepan Stepanovici Ciubukov: Cornel RăileanuNatalia Stepanovna: (Alexandra Georgia Siegel) / Adriana Băilescu / (Oana Răduţă)Ivan Vasilievici Lomov: Ioan Isaiu / Sorin Misirianţu
regia tehnică: (Estera Biro), Constantin Pojonielumini: Jenel Moldovan, (Dorel Şimon)sonorizare: Vasile Crăciun
Preţul biletelor: 25 lei, 20 lei; 10 lei – reduce-re pentru elevi, studenţi și pensionari.duminică, 7 ianuarie 2018
RECOMANDAREA SĂPTĂMÂNII
DE-A LUNGUL ISTORIEI
5 decembrie
1499: Ștefan cel Mare, domn al Moldovei (1457-1504), a refu-zat să plătească tribut turcilor.
1716: Nicolae Mavrocordat a fost numit domn în Ţara Românească. S-a instaurat re-gimul fanariot în Ţara Românească (1716-1821).
1933: A început construirea podului Golden Gate din ora-șul San Francisco, care a fost inaugurat la 27 mai 1937.
6 decembrie
1802: S-a născut scriitorul și omul politic Ion Heliade-Rădulescu, membru fondator și primul președin-te al Societăţii Academice
Române (1867-1870). (m. 27 apr. 1872)
1838: Samuel Morse a prezentat telegraful electromagnetic, un a-parat cu ajutorul căruia putea transmite la distanţă un mesaj.
1969: S-a născut Ilie Dumitrescu, fost internaţional român de fotbal.
7 decembrie
1610: Matematicianul și astro-nomul italian Galileo Galilei (1564-1642) a descoperit patru sateliţi ai planetei Jupiter – Ganimede, Io, Europa și Callisto.
1943: A murit fi zicianul, ingi-nerul electronist și inventatorul american, de origine croată, Nikola Tesla. (n. 10 iul. 1856)
„Cerere în căsătorie” de Cehov
-20/30CÎnnorat
Vineri
CLUJ-NAPOCA
TURDA
GHERLA
HUEDIN
DEJBĂIŞOARA
BELIŞ
VALEA IERII
RĂCHIŢELE
-1°/3° Înnorat
0°/3° Înnorat
-1°/5° Înnorat
0°/2° Înnorat-1°/5° Înnorat
-4°/1° Ninsoare
-2°/4° Ninsoare
-3°/2° Ninsoare
Sâ
IMPORTANT PENTRU CITITORI ŞI ABONAŢIMonitorul de Weekend (ediţie de vineri – sâmbătă – duminică a cotidianului Monitorul de Cluj – monitorulcj.ro) se distribuie prin
abonament doar împreună cu Monitorul de Cluj.Monitorul de Cluj SRL nu vinde abonamente prin servicii de tip
call-center (vânzare prin telefon), nici prin vânzare din ușă în ușă.Abonamentele la Monitorul de Cluj (monitorulcj.ro), inclusiv ediţia Monitorul de Weekend se pot contracta doar prin Poşta Română,
Donath Media sau la sediul redacţiei (str. Republicii 109, et. 1).
Informaţii despre abonamente puteţi obţine la numărul de telefon 0264/59.77.03 sau prin email, la adresa [email protected].
PUBLICITATE
TOATE ANVELOPELE SI JANTELE INTR-UN
SINGUR LOC!!
Anvelope – Jante – Vulcanizare – Hotel Anvelope
www.adax.ro www.adax.ro www.adax.ro
Str. Aurel Vlaicu nr. 150 Cluj Napoca
Tel. Mobil : 0722.619.317 Tel. Fix : 0264.411.691 Email : [email protected]
Cele mai bune prețuri și servicii
Experiență de peste 20 ani
Disponibilitate mare în stoc
Orice anvelopa sau janta la comanda
2.619.3174.411.691 @adax.ro
cii
a
ISSN 2065 – 6408Editor: SC MONITORUL DE CLUJ SRL
Acționariat: Sorin Stanislav – 60%, Paul Niculescu – 40%[email protected], tel. 0371/177 371, fax 0264/597 703
Director general I Sorin Stanislav Director editorial I Paul Niculescu
REDACŢIARedactor-șef I Bianca Preda
monitorul de cluj folosește serviciile text și fotoale agenţiilor de presă Agerpres și Mediafax.
ADMINISTRAŢIE & PUBLICITATE
ADRESA REDACŢIEISIGMA Business Center Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 109, etaj I
Telefoane: 0264-597.700, 0264-59.77.03; 0364-401.531; fax: 0264-59.77.03E-mail: [email protected]; [email protected];
[email protected]: 0264-599.416; Abonamente: 0264-59.77.03
CENTRE DE MICA PUBLICITATE:Sediul redacţiei – SIGMA Business Center – str. Republicii nr. 109, Et. 1
Librăria BIBLOS (standul de ziare) – P-ţa A. Iancu nr. 13
Abonamentele la monitorul de cluj se pot face la sediul redacţiei, prin Poșta Română, Donath Media
Potrivit articolului 206 C.P., responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului.Articolele marcate cu reprezintă materiale publicitare, iar monitorul de cluj
nu își asumă responsabilitatea pentru conţinutul acestora. De asemenea, în cazul unor agenţii de presă și personalităţi citate responsabilitatea juridică le aparţine.
Tiparul executat la Garamond Tipografie SRL.
Anca M. Colibășanu – politicăAngelica Teocan – economieRaluca Sas – sportBianca Tămaș – social
Cosmina Măcicășan, Eliza Lucaciu, – dtpDaciana Derda – corespondent Turda,
Câmpia Turzii
Director Marketing – Mihaela FleșariuMica publicitate – Iuliana NagyConsilier Marketing – Călin TanțăuIT – Radu Moraru
Secretariat – Iulia TodeaContabilitate – Camelia PetreanDistribuție – Sorin Mădărășan
Redactor responsabil de număr: Bianca [email protected], tel.: 0264/59.77.00 int. 125
Sorin Mărghitaș – editor Monitorul de Arieș, Mesagerul de Alba și Ziarul Popular ediție de Huedin
EVENIMENTE PE TOT PARCURSUL WEEKENDULUI
Expoziţie dedicată medaliilor de încoronare ale regilor Ungariei24 noiembrie 2017 – 24 ianua-rie 2018Muzeul National de Istorie a TransilvanieiTimp de 2 luni Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei va găzdui o ex-poziţie internaţională cu o te-matică inedită pentru spaţiul muzeal din România. Piese numismatice de categoria te-zaur (aur, argint şi bronz) vor fi expuse în cadrul unei expo-ziţii temporare care prezintă ritualul încoronării în cadrul Regatului Ungariei. Din cele peste 300 de medalii expuse, jumătate fac parte din colecţi-ile muzeului Clujean, iar re-stul pieselor sunt împrumuta-te de la Muzeul Naţional Maghiar din Budapesta.
Arheologia clujeană. O privire din culise19 decembrie 2017 – 5 martie 2018Muzeul National de Istorie a TransilvanieiO privire din culise, care ilus-trează istoria arheologiei clu-jene, aducând în prim plan personalităţi, descoperiri deo-sebite, situri şi artefacte spe-ciale într-o prezentare cu ca-racter general. Prezenţa aces-tor figuri marcante în institu-ţiile clujene a dus la crearea unei adevărate şcoli de arhe-ologie, dar şi la îmbogăţirea patrimoniului muzeal de aici. Piese deosebite cum sunt mu-mia umană egipteană, vase de bronz preistorice, un scut dacic, statuete de bronz sau bronz aurit reprezentând divi-nităţi din panteonul roman, un tezaur monetar, diplome militare şi multe alte obiecte vor încânta privirile vizitatori-lor, toate acestea fiind însoţi-te de panouri explicative ge-neroase.
Limes Porolissenis. Viaţa romană pe graniţa de nord a Daciei19 decembrie 2017 – 5 martie 2018Muzeul Naţional de Istorie a TransilvanieiEvenimentul expoziţional va prezenta rezultatele din ulti-mii doi ani ale proiectului na-ţional LIMES, un program ca-re are ca scop principal docu-mentarea monumentelor ca-re compun graniţa romană de pe teritoriul României şi
care a fost iniţiat în anul 2014, sub egida Ministerului Culturii.
Portrete în dialog19 decembrie 2017 – 8 ianuarie 2018Muzeul de Arta Cluj-Napoca
VineriPainted space, constructed canvasOra 18:00 – 20:00Urania Palace
Expoziţia From WithinOra 19:00Fabrica de Pensule
SâmbătăDe la Rin la DunăreConcert Strauss de Anul NouOra 19:00 – 21:00Opera Maghiară Cluj
În lumea muzicii clasice, luna ia-nuarie se defi neşte prin creaţiile familiei Strauss, aducând o ade-vărată atmosferă vieneză în săli-le de concerte din întreaga lume. Concertul de Anul Nou din Viena are o tradiţie de mai bine de optzeci de ani, iar publicului clu-jean i se oferă pentru a şasea oară un astfel de concert la Opera Maghiară Cluj. Cele mai cunoscute uverturi, valsuri, polci şi marşuri ale familiei Strauss vor fi interpretate alături de lu-crări compuse de Eugène Damaré, Kéler Béla, Johannes Brahms, Franz von Suppé, Émile Waldteufel, Antonín Dvorák, Joseph Hellmesberger Jr., re-spectiv de Carl Maria von Weber.
PsyndromedaOra 22:00Urania Palace
DuminicăScufi ţa RoşieOra 12:00 – 13:00Cinema DaciaNe revedem în compania Scufi ţei Roşii ca să ne încărcăm cu energia şi optimismul ei să ne ajungă tot anul cel nou!
Atelierele iernii | Pictura pe ceramicaOra 15:00Ceramic Cafe
Capoeira JamOra 16:00 – 19:00Cercul Întreg
Pillow CinemaOra 19:00 – 23:59Urania PalacePrimul cinematograf din Transilvania (1910) revine cu o seară de fi lme văzute sau nevăzute.
Foto
: te
atr
uln
ati
on
alc
luj.
ro
vineri – duminică, 5 – 7 ianuarie 2018 actualitate.monitorulcj.ro 3
În câteva zile, oficialii
CNAIR urmează să
anunţe deschiderea tra-
ficului autostrăzii
Sebeş-Turda, Lot 3.
O echipă de specialişti
din cadrul Companiei
Naţionale de
Administrare a
Infrastructurii Rutiere
se va deplasa la Cluj şi
împreună cu angajaţii
DRDP Cluj va inspecta
stadiul celor 12,44 km
de autostradă. Recepţia
finală a fost stabilită
pentru 9 ianuarie.
Inaugurare cu o întârziere de 1 an
„La recepţia de anul tre-
cut au fost constatate ur-
mătoarele probleme: neres-
pectarea proiectului propus
şi asumat chiar de antre-
prenor pentru construcţia
căilor de rulare pe pod, zo-
ne cu exces de bitum, ilu-
minatul pe poduri era rea-
lizat cu lămpi pe sodiu şi
nu cu led, situaţie care du-
ce la creşterea facturii ener-
giei electrice şi implicit a
cheltuielilor de operare. Din
cei 12,4 km, aproximativ 10
km, între nod Unirea şi nod
Aiud vor fi circulabili. Du-
pă ce va fi recepţionat şi lo-
tul 4 Sebeş-Turda, se va cir-
cula cursiv pe 27 de km de
autostradă, între nod Tur-
da şi nod Aiud”, spun ofi-
cialii CNAIR.
Conform CNAIR, cei 12,4
km de autostradă sunt con-
struiţi de asocierea Tirrena
Scavi SpA – Societa Italia-
na per Condotte D’Acqua
SpA, costurile lucrării fiind
de circa 420 milioane lei,
proiectul fiind finalizat în
proporţie de 99.00%.
La începutul lunii decem-
brie 2017, reprezentanţii
Asociaţiei Pro Infrastructu-
ră (API) acuzau Compania
Naţională de Administrare
a Infrastructurii Rutiere de
faptul că a ajuns în situaţia
de a ”căuta nod în papură”
constructorului lotului 3 al
Autostrăzii Sebeş – Turda
pentru a nu face recepţia lu-
crărilor.
„Compania de Drumuri
promitea că va efectua re-
cepţia în 28 noiembrie. Dar
comisia de recepţie nu şi-a
făcut simţită prezenţa! Au
apărut totuşi doi reprezen-
tanţi ai CNAIR care se plâng
că asfaltul de pe poduri nu
are reţeta aprobată (ci una
superioară calitativ celei
aprobate), că becurile nu
sunt cu LED ci cu sodiu
(CNAIR a aprobat soluţia cu
sodiu!), aceştia ameninţând
că nu se va face recepţia de-
cât dacă totul este finalizat
până la ultimul fir de iarbă
sau ghiveci de flori din spa-
ţiile de servicii. Vrem să ne
exprimăm indignarea şi dez-
aprobarea faţă de atitudinea
CNAIR în acest caz! Dânşii
sunt numiţi în funcţie pen-
tru a apăra interesele cetă-
ţenilor şi a găsi în cel mai
scurt timp soluţii de pune-
re în trafic a sectoarelor de
autostradă perfect funcţio-
nale, evitând astfel acciden-
tele frecvente de pe drumu-
rile naţionale periculoase,
aşa cum este şi cazul DN1
între Sebeş şi Turda”, susţi-
nea atunci API.
Lucrări fără autorizaţii de construcţie
Contractul cu Tirrena
Scavi S.p.A a fost semnat
în 16 aprilie 2014, iar ter-
menul iniţial de finalizare
a fost 20 martie 2016. Lo-
tul 3 (12,45 km) urmează
traseul de la intrarea în
Aiud până la nodul de la
Decea. Pe acest tronson
sunt două noduri rutiere,
inclusiv bretele de acces,
la Aiud şi Unirea.
Construcţia Autostrăzii
Sebeş-Turda, cu o lungime
de 70 de kilometri, va cos-
ta aproape un miliard de eu-
ro. Primele două loturi ale
autostrăzii au avut termen
de finalizare octombrie 2016,
iar loturile 3 şi 4 au avut
termen de finalizare în mar-
tie 2016.
În 2015, Autostrada Se-
beş-Turda a fost în centrul
unui scandal după ce s-a
aflat că pentru mai bine de
66 de kilometri din cei 70
nu au fost emise autorizaţi-
ile de construire cu toate că
firmele constructoare lucrea-
ză încă din 2014.
Prima autostradă care ar trebui să se deschidă în acest an. Cine mai crede în promisiuni?Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, deschide traficului primul lot de autostradă din 2018.
Nod Decea, parte din lotul 3 al Autostrăzii A10 Sebeş-Turda
Există mari şanse ca
podul de peste Someş,
un ciot de 0,766 km
care trebuie să conecte-
ze Autostrada A3
Gilău-Câmpia Turzii
de „muzeul” de autostra-
dă Gilău-Nădăşelu, seg-
ment deja finalizat din
luna noiembrie 2017,
să nu fie gata la timp.
Constructorul (Tirrena
Scavi) a primit ordin de în-
cepere pe 27 octombrie 2017
şi a început lucrările. Ter-
menul contractual pentru
finalizare este final de au-
gust 2018.
„Însă acest termen nu va
fi respectat dacă nu se pre-
dă amplasamentul, în cel
mai scurt timp, pentru ca-
nalul Someşul Mic, astfel în-
cât constructorul să poată
începe execuţia celor 4 pile
din pereul canalului (câte
două pentru fiecare mal).
Cerem responsabililor să fa-
că urgent toate demersurile
birocratice necesare astfel
încât să se semneze contrac-
tul dintre CNAIR şi Hidroe-
lectrica privind plata despă-
gubirilor către producătorul
de energie aferente zilelor
în care canalul va fi închis
pentru execuţia podului. Din
informaţiile pe care le avem
în acest moment, costurile
se ridică la aproximativ
50.000 euro pentru fiecare
zi în care acest canal este
închis”, susţine Asociaţia
Pro Infrastructură.
Membrii Asociaţiei mai
spun că „dacă nu se sem-
nează urgent acest act şi da-
că nu se predă amplasamen-
tul către Tirrena Scavi cel
târziu în luna februarie, exis-
tă şanse mari ca proiectul
să nu fie gata în august. Mai
mult, constructorul proba-
bil că va face claim (reven-
dicare), cerând (pe bună
dreptate) bani şi timp în plus
pentru că nu i-a fost permi-
să execuţia pilelor, pas e-
senţial (aflat pe drumul cri-
tic) pentru finalizarea po-
dului în 6 luni de zile”.
„Ultimele informaţii pri-
mite arată un cost de apro-
ximativ 10.000 euro (obţi-
nut în urma negocierilor)
acordat de către CNAIR com-
paniei Hidroelectrica pentru
fiecare zi în care canalul va
fi închis”, mai spune API.
Acolo, peste Someş, via-
ductul autostrăzii nu a fost
fi nalizat, el fi ind doar parţi-
al construit încă din perioa-
da Bechtel. Pentru fi naliza-
rea acestui viaduct, Compa-
nia de Autostrăzi a organizat
o licitaţie, dar a fost nevoită
s-o anuleze în august 2015,
ca urmare a contestaţiilor şi
a problemelor birocratice. Pro-
cedura de atribuire a contrac-
tului de execuţie a fost relu-
ată în august 2016. Termenul
de depunere a ofertelor a fost
februarie 2017.
Valoare estimată a con-
tractului pentru finalizarea
podului peste Someşul Mic
este de 48,56 milioane de
lei, fără TVA.
Probleme cu construcţia podului de peste Someş care leagă două autostrăzi din Cluj
Asociaţia Pro Infrastructura face, într-o postare pe un site de socializare, o analiză privitoare la șansa deschiderii în 2018 a „minim 156.7 kilometri de autostradă”, promisiune făcută de ministrul transporturilor, Felix Stroe.
„În 2018 pot fi finalizaţi 83,587 km (21,15 km sunt de fapt gata din acest an) din care, realist vorbind, putem folosi doar 63 km (aproximativ), restul fiind «muzee». Pentru a-ceasta însă trebuie «depășite obstacolele birocratice și teh-nice majore» și trebuie asigurată finanţarea”, spune asoci-aţia.
- Lotul Gilău-Nădășelu (8,7 km). La 01.11.2017 s-a fi nalizat și și chiar a fost recepţionat de CNAIR, însă nu poate fi folosit pentru că nu avem construit viaductul Gilău (un ciot lung de 0,766 km) care să îl lege de restul Autostrăzii Transilvania (A3). Acest segment va fi deschis, probabil, în perioada au-gust-septembrie 2018.
- Lotul 4 din A10 Sebeș-Turda (16,3 km). La fi nalul iernii sau cel mai târziu în primăvară, ar putea fi deschis, acolo unde au apă-rut probleme tehnice (alunecarea masivă), iar CNAIR nu și-a asu-mat deschiderea în 2017 chiar dacă aliniamentul autostrăzii ar fi putut să fi e gata. Ar trebui modifi cat și clarifi cat cadrul legal, ast-fel încât acest segment să fi e deschis circulaţiei chiar dacă nu es-te 100% fi nalizat (Ministerul Transporturilor are un proiect de or-din de ministru în acest sens).
- Alte două loturi din Autostrada A3 între Câmpia Turzii și Târgu Mureș, mai precis Ungheni-Ogra (10,1 km) și Ogra-Iernut (3,6 km) vor fi gata îm 2018, ambele în perioada august-septembrie. Însă ele vor fi , cel puţin într-o primă fază, doar muzee pentru că nu vor putea fi folosite de șoferi fără nodul Iernut, cel care face parte din alt contract (Iernut-Cheţani). Este extrem de difi cil, birocratic și tehnic, ca nodul Iernut să fi e construit până la fi nalul lui 2018.
Situaţia la zi a loturilor de autostradă din judeţul Cluj
Lucrările la podul de peste Someș ar trebui fi nalizate în august
4 actualitate.monitorulcj.ro vineri – duminică, 5 – 7 ianuarie 2018
Inspectoratul Teritorial
de Muncă (ITM) Cluj
desfăşoară până în 6
ianuarie, în cadrul unei
campanii organizate la
nivel naţional, acţiuni
de verificare a respectă-
rii prevederilor legale
privind securitatea
şi sănătatea în muncă
la desfăşurarea activită-
ţilor cu articole
pirotehnice.
Până în prezent ITM Cluj
a efectuat controale la 8 an-
gajatori din judeţul Cluj, au-
torizaţi pentru desfăşurarea
de activităţi cu articole pi-
rotehnice. La aceşti angaja-
tori nu au fost constatate
deficienţe în ceea ce priveş-
te respectarea legislaţiei în
domeniul securităţii şi să-
nătăţii în muncă.
„Această campanie naţi-
onală de verificare a legali-
tăţii comercializării artico-
lelor pirotehnice este moti-
vată de unele evenimente
grave petrecute anii anteri-
ori în tară şi străinătate ca-
re s-au soldat cu explozii şi
incendii la depozite de arti-
cole pirotehnice.
Aceste evenimente au pro-
vocat mari pagube materiale
şi chiar umane, repercusiuni-
le făcându-se resimţite pe o
suprafaţă considerabilă în ju-
rul acestor depozite.
Un alt motiv este faptul că,
în perioada sărbătorilor de iar-
nă, se înregistrează cazuri frec-
vente de vătămări corporale
produse prin utilizarea artico-
lelor pirotehnice de către co-
pii sub vârsta de 18 ani”, spun
reprezentanţii ITM Cluj.
Inspectorii ITM au verifi -
cat printre altele, dacă deţi-
nătorii de astfel de articole
sunt autorizaţi conform le-
gii de către Inspectoratul Te-
ritorial de Muncă şi Inspec-
toratul Judeţean de Poliţie,
dacă transportul articolelor
respective se face conform
prevederilor legale sau dacă
depozitarea articolelor piro-
tehnice este conformă.
Controale ITM Cluj la angajatorii care au activităţi cu articole pirotehnice
Ministerul Sănătăţii
(MS) a anunţat că, înce-
pând de joi, direcţiile de
sănătate publică contro-
lează toate panourile
publicitare care promo-
vează campanii de infor-
mare pe teme de sănăta-
te publică, decizia
venind după ce, la nivel
naţional, au apărut avi-
ziere cu mesaje împotri-
va vaccinării. Printre
oraşele în care au apă-
rut acestea este şi
Clujul.
„În unele localităţi au fost
postate, la sfârşitul anului
trecut, panouri publicitare
împotriva vaccinării. Am so-
licitat inspectorilor sanitari
să verifice şi să sancţione-
ze, în conformitate cu com-
petenţele lor promotorii tu-
turor campaniilor publicita-
re care vizeză sănătatea pu-
blică şi care nu au avizul
Ministerului Sănătăţii, aşa
cum prevede legea. În opi-
nia mea, panourile publici-
tare anti-vaccinare reprezin-
tă un atentat la sănătatea
copiilor noştri. Epidemia de
rujeolă trebuie să fie un sem-
nal de alarmă pentru toată
lumea: medici, autorităţi şi
părinţi. Încă o dată fac un
apel la raţiune şi responsa-
bilitate. Lipsa vaccinării du-
ce la forme grave ale bolii
şi chiar la decesul copiilor.
Dacă nu facem ceva să creş-
tem acoperirea vaccinală
vom avea mult de suferit.
Şi rujeola e cea mai blândă
dintre bolile care pot afec-
ta sănătatea copiilor nevac-
cinaţi”, a declarat ministrul
Sănătăţii, Florian Bodog, ci-
tat de Mediafax.
Campaniile trebuie să fi e avizate de Minister
Potrivit articolului 44 din
Legea nr. 95/2006 privind re-
forma în domeniul Sănătăţii,
„campaniile de informare, edu-
care şi comunicare cu privire
la teme care privesc sănătatea
publică trebuie să fi e avizate
de Ministerul Sănătăţii”.
De asemenea, nerespecta-
rea dispoziţiilor legale în vi-
goare privind avizarea publi-
cităţii produselor, precum şi
a campaniilor de informare,
educare şi comunicare cu pri-
vire la teme care privesc să-
nătatea publică, constituie
contravenţie şi se sancţionea-
ză cu amendă de la 10.000
lei la 25.000 lei, conform HG
nr. 857/2011 privind stabili-
rea şi sancţionarea contra-
venţiilor la normele din do-
meniul sănătăţii publice.
„Un atentat la sănătatea publică”.
Decizia ministerului a ve-
nit după ce, în 30 decembrie,
secretarul de stat din MAI, Ra-
ed Arafat a scris, pe pagina sa
personală de Facebook că în
Braşov, Iaşi şi Cluj au apărut
panouri cu mesaje împoriva
vaccinării şi consideră că aces-
tea trebuie îndepărtate, deoa-
rece reprezintă „un atentat la
sănătatea publică”.
„Acest panou publicitar a
apărut la Braşov acum două
zile. Panouri similare au apă-
rut la Iaşi şi Cluj. Înţeleg că
este o campanie de «informa-
re» sau mai bine zis dezin-
formare asupra faptului că
vaccinurile «nu sunt sigure».
Oare lipsa vaccinării este mai
sigură? La cei care încearcă
prin orice metodă să trans-
mită omului de rând că vac-
cinurile nu sunt sigure îi spun
că lipsa vaccinării poate uci-
de chiar, sau cel putin să la-
se copilul cu invaliditate pe
viaţă. Uitaţi-vă la ce s-a în-
tâmplat cu copiii afectaţi de
rujeolă. Lipsa vaccinării a fost
unul din cauzele principale
a formei grave a bolii la co-
piii nevaccinaţi şi a decesu-
lui unora dintre ei”, scriase-
cretarul de stat în MAI.
PANOURILE PUBLICITARE CARE PROMOVEAZĂ CAMPANII DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, VERIFICATE
Panourile anti-vaccinare provoacă un imens scandal public !Printre oraşele în care au apărut mesaje anti-vaccinare este şi Clujul.
În mai multe oraşe din ţară au apărut panouri cu mesaje împoriva vaccinării
vineri – duminică, 5 – 7 ianuarie 2018 actualitate.monitorulcj.ro 5
Primarul Emil Boc a tri-
mis un răspuns scurt şi
succint cu privire la
motivul pentru care nu
s-a prezentat joi la
sediul DIICOT pentru a
fi audiat în dosar: „Nu
am primit nici o citaţie
din partea DIICOT”, a
transmis edilul.
Ulterior, Boc a susţinut
că este „foarte relaxat” în
ceea ce priveşte contractul
de concesiune pentru reali-
zarea clinicii Lukmed, aces-
ta afirmând că l-a ajutat pe
medicul Mihai Lucan „cu ce
l-a ajutat legea”.
„L-am ajutat cu ce l-a aju-
tat legea (n.red. pe medicul
Lucan). Dacă a avut un cadru
legal, l-am ajutat. Cum l-am
ajutat şi pe domnul Ungurea-
nu când a primit foarte mul-
te fi nanţări de la primărie pen-
tru asociaţia pe care o avea
sau pe care o mai are. Nici nu
mai ştiu dacă o are. Oricine
în Clujul ăsta dacă are un ca-
dru legal, benefi ciază. Dacă
legea i-a permis, a fost ajutat.
În cazul domnului Lucan, pa-
radoxal, contractul iniţial prin
care s-a acordat asocierea pen-
tru realizarea clinicii Lukmed
s-a făcut în 2004 înainte ca eu
să fi u primar. Nu primarul Boc
a promovat proiectul de ho-
tărâre prin care s-a făcut aso-
cierea între Consiliul Local şi
Lucan pentru terenul acela.
S-a stabilit un teren de 1000
metri pătraţi, 70.000 de euro,
durata concesiunii 45 de ani.
Eu nu am venit decât să de-
taliez aceste prevederi care
erau făcute înainte ca eu să
fi u primar. Dar dacă legea i-a
permis acestu lucru. A fost o
hotârâre legală de Consiliu Lo-
cal aprobată. Evident că acest
lucru a mers mai departe. Din
punctul acesta de vedere sunt
chiar foarte relaxat şi sunt un
pic uimit de virulenţa cu ca-
re acum trece pe plan politic
domnul deputat şi încearcă să
atace politic un demers legal
făcut de Primăria municipiu-
lui Cluj-Napoca. Primarul nu
poate da ceva decât dacă es-
te lege şi hotărâre de Consi-
liu Local”, a spus Boc la emi-
siunea jurnalistului Lucian
Danciu la un post de radio.
Acuzaţiile lui Ungureanu
Deputatul USR Emanuel
Ungureanu a declarat mier-
curi că Emil Boc l-a ajutat pe
Mihai Lucan cu o concesiune
pentru clinica privată Lukmed.
„El a fost ajutat în Cluj de
Emil Boc. El nu putea să fa-
că business-ul numit Lukmed
fără domnul Boc. O să vedeţi
în succesiunea de hotărâri de
Consiliu local cum se facili-
tează din ce în ce mai mult
acest business numit de pa-
cient «Lucfurt». Domnul Emil
Boc a fost operat de profeso-
rul Lucan şi la clinica de stat
şi la clinica privată. Domnul
Boc l-a numit consilier per-
sonal. Mă întreb, văzând ce
personaj malefi c este Lucan,
ce anume l-a învăţat domnul
Lucan în calitate de consili-
er pe probleme de Sănătate
pe domnul Boc? Am făcut o
sesizare să fi e anchetat dom-
nul Boc, să fi e anchetat dom-
nul Funar, care a oferit pri-
ma concesiune făcută pe niş-
te privilegii pe care profeso-
rul Lucan le putea oferi aces-
tor persoane. În cazul de fa-
ţă, domnul Boc a avut o pro-
blemă de sănătate şi mergea
pe un anumit circuit, fără să
dea niciun leu, ori la clinica
de stat, ori la clinica privată
(...) Dacă vreţi o reţetă de
succes în afaceri, aceasta es-
te – primeşti aproape de cen-
trul Clujului 1.000 de metri
pătraţi. Faci o clinică priva-
tă. În acea clinică privată, ca-
re este construită pe o con-
cesiune a Primăriei, faci un
profi t de minim un milion de
euro pe an”, declara miercuri
Emanuel Ungureanu, după o
vizită la DIICOT.
„Îl voi da în judecată pe Gheorghe Funar pentru calomnie”
Tot ieri, deputatul Ema-
nuel Ungureanu a declarat
că îl va da în judecată pe
Gheorghe Funar, după ce,
fostul primar al Clujului l-a
acuzat de luare de mită. Fu-
nar neagă acuzaţiile.
Deputatul USR a explicat
pe pagina sa de Facebook mo-
tivul pentru care îl va da în
judecată pe fostul primar al
municipiului Cluj-Napoca.
„Cercul protector din
mass-media din jurul lui Lu-
can a început atacul împotri-
va mea.
Pe Realitatea TV a apărut
declaraţia lui Funar care mă
acuza că luam mită la poarta
Institutului de Transplant, Lu-
can angajandu-mă ca portar.
Este inutil să vă spun că
eu am fost angajat ca asistent
social şi nu am luat nicioda-
tă mită, dimpotrivă, am strâns
bani şi bunuri pentru bolna-
vii din Institut.
Anunţ public că îl voi da
în judecată pe Gheorghe Fu-
nar pentru calomnie şi toţi ba-
nii obţinuţi din despăgubiri îi
voi dona copiilor dependenţi
de dializă de care mă îngri-
jesc ca voluntar prin Asocia-
ţia pentru Solidaritate şi Em-
patie Delia Grădinaru”, a scris
Emanuel Ungureanu pe pro-
fi lul său personal.
Gheorghe Funar a răspuns
că nu l-ar fi acuzat pe depu-
tatul USR de luare de mită.
De asemenea, atrage atenţia
în ceea ce priveşte lipsa re-
zultatelor activităţii de parla-
mentar a lui Ungureanu.
„Eu nu l-am acuzat că a
luat mită. Eu aşa am afl at de
la profesorul Lucan, că îl avea
angajat portar la Institut şi
că ar fi luat bani de la cetă-
ţeni şi din cauza asta l-a dat
afară. Eu aşa am auzit poves-
tea. Nu l-am acuzat pe el că
a luat mită. Dânsul se pare
că nu a reuşit să se remarce
prin activitatea de parlamen-
tar şi atunci încearcă să facă
plângeri împotriva profeso-
rului Lucan, împotriva pri-
marului Emil Boc, împotriva
mea pe vremea când eram
primar pentru că fi ind vorba
de nume cunoscute în Româ-
nia şi în străinătate, se aude
şi de el ceva. Eu aştept să se
laude cu activitatea lui de
parlamentar. Sau altă activi-
tate pe care a făcut-o în sluj-
ba neamului românesc până
ajunge parlamentar”, a de-
clarat Gheorghe Funar.
În continuare, deputatul
Ungureanu afirmă că pro-
blemele se vor rezolva în in-
stanţă.
„În primul rând, cel mai
important lucru pe care îl
pot face pentru comunita-
tea mea este acela de a ară-
ta mafioţii care o jegmănesc
aşa cum este cazul familiei
Lucan şi a caracatiţiei care
a facilitat afacerea lukfurt.
În ceea ce îl priveşte pe dom-
nul Funar, va trebui să răs-
pundă în instanţă pentru
afirmaţiile pe care le-a fă-
cut”, a concluzionat Ema-
nuel Ungureanu.
Vă reamintim, medicul Mi-
hai Lucan este cercetat de
DIICOT într-un dosar de de-
lapidare cu un prejudiciu de
5 milioane lei, el fi ind sus-
pectat că a transferat ilegal
la clinica sa privată aparatu-
ră ce aparţinea Institutului
de Urologie şi Transplant Re-
nal Cluj-Napoca.
Reacţia primarului Emil Boc după dezvăluirile în cazul Lucan: „Sunt foarte relaxat”Discuţiile din jurul cazului medicului Lucan iau amploare.
Primarul Emil Boc (foto, în dreapta) spune că l-a ajutat pe medicul Mihai Lucan „cu ce l-a ajutat legea”
Sute de mii de români
trăiesc din venitul minim
asigurat, datorită legisla-
ţiei în vigoare care spune
că familiile şi persoanele
singure, cetăţeni români,
au dreptul la un venit
minim garantat, lunar,
ca formă de asistenţă
socială. Suma se acordă
persoanelor fără venituri
sau cu cele mai mici
venituri.
Numărul de români care au
benefi ciat de venitul minim
garantat din 1 ianuarie 2017
până în 30 noiembrie este de
235.331 de persoane, iar suma
totală plătită de la bugetul de
stat, a fost de 725 de milioa-
ne de lei, adică peste 150 de
milioane de euro. Astfel, lu-
nar, sunt cheltuiţi peste 15 mi-
lioane de euro pentru cei mai
săraci dintre români.
Asigurări de sănătate şi ajutor de supravieţuire
Suma însă este şi mai ma-
re, fiindcă beneficiarilor le
este plătită şi contribuţia de
asigurări sociale de sănăta-
te şi asigurarea obligatorie
a locuinţelor împotriva cu-
tremurelor, alunecărilor de
teren şi inundaţiilor.
Ajutorul de supravieţui-
re nu se mai acordă dacă
persoanele apte de muncă
refuză să efectueze ore de
muncă în folosul comunită-
ţii, la cererea primăriilor sau
dacă refuză un loc de mun-
că oferit de Agenţiile Jude-
ţene de Ocupare a Forţei de
muncă, informează Eveni-
mentul Zilei.
Judeţele cu cel mai mare
număr de persoane care au în-
casat anul trecut venit minim
garantat au fost: Olt, Dâmbo-
viţa, Iaşi, Teleorman şi Vaslui.
Creşterea copilului
Peste 3 milioane de lei au
fost cheltuiţi din bugetul naţi-
onal pentru îndemnizaţiile de
creştere a copilului. Aproape
160.000 de părinţi au benefi ci-
at, în medie, în fi ecare lună, de
acest ajutor. Ajutorul reprezin-
tă 85% din media veniturilor
profesionale, dar nu poate fi
mai mic de 1.233 de lei pe lu-
nă şi nu poate fi mai mare de
8.500 de lei pe lună.
De asemenea, părinţii ca-
re s-au întors la serviciu îna-
inte de finalizarea concediu-
lui maternal au primit în fi-
ecare lună câte 650 de lei.
Pentru 73.000 de părinţi s-au
cheltuit 500 de mil. de lei.
5 milioane de euro ajung la şomeri
La sfârşitul lunii septembrie
2017 în România erau 362.060
şomeri. Dintre aceştia, 53.616
şomeri au benefi ciat de indem-
nizaţie de şomaj de 375 de lei,
iar 14.535 de indemnizaţie de
şomaj de 250 de lei pe lună.
Astfel, în total, statul a plătit
peste 23 de milioane de lei, adi-
că peste 5 milioane de euro.
Cei mai mulţi bani merg la copii
În perioada 1 ianuarie-30
noiembrie 2017, din statul ro-
mân a plătit peste 4 miliarde
de lei pentru alocaţiile de stat
pentru copii. Au benefi ciat în
fi ecare lună de alocaţie de stat
în valoare de 84 de lei un nu-
măr mediu de 3.237.589 de co-
pii cu vârsta mai mare de 2 ani
şi au mai benefi ciat în fi ecare
lună de alocaţie de stat în va-
loare de 200 de lei un număr
mediu de aproape 400.000 de
copii cu vârsta mai mică de 2
ani sau care au handicap şi vâr-
sta mai mică de 3 ani de zile.
Statul cheltuie 15 milioane de euro lunar cu asistaţii sociali
6 SOCIAL monitorulcj.ro | vineri – duminică, 5 – 7 ianuarie 2018
PUBLICITATE
PUBLICITATE
Anul 2017 a fost foarte
productiv în ceea ce pri-
veşte cifrele administra-
tive în Cluj-Napoca.
Populaţia a crescut cu
mii de copii şi de aseme-
nea, câteva mii de
cupluri şi-au spus legali-
zat uniunea.
În anul 2017 s-au născut
la Cluj-Napoca 6.650 copii,
dintre care 3.268 fete şi 3.382
băieţi. Numele de sfi nţi au
fost printre preferinţele pă-
rinţilor şi astfel Ştefan a fost
cel mai „în trend” nume pen-
tru băieţei anul trecut, iar
Maria pentru fete. Andrei,
Alexandru, Sofi a şi Ioana au
fost de asemenea în topul
preferinţelor părinţilor.
De asemenea, 2.537 de
clujeni au ales să spună „Da”
în faţa ofiţerului de stare ci-
vilă în timp ce doar 78 de
cupluri au ales să meargă
pe drumuri diferite, alegând
să divorţeze.
Din păcate, numărul clu-
jenilor care au plecat dintre
noi a fost unul destul de ma-
re, întocmindu-se astfel 4.837
de decese.
Sute de cupluri care au ales
să îşi suporte toanele de-a lun-
gul vieţii au fost răsplătiţi.
Astfel, 412 cupluri de clujeni
au fost premiaţi pentru ani-
versarea a 50 de ani de căsă-
torie neîntreruptă.
De asemenea, administra-
ţia locală i-a premiat şi pe
cei mai longevivi clujeni. 5
clujeni au împlinit 100 de
ani în 2017.
În Cluj s-au născut mai mulţi băieţei decât fetiţe în 2017
Bianca TĂMAŞ[email protected]
Floreştenii au empatizat
extrem de mult cu tânăra
de 30 de ani care şi-a
pierdut un picior din
cauza unui accident care
s-a produs pe strada
Eroilor din Floreşti.
Locuitorii comunei au
transmis mesaje pozitive,
gânduri bune, au donat
bani şi au fost cu sufl etul
alături de Anca, victima
incidentului.
O seară de vineri oarecare
s-a transformat într-un ade-
vărat calvar pentru o familie
din Floreşti după ce Anca Ni-
coleta Petean a fost lovită de
o maşină în timp ce aştepta
autobuzul împreună cu fi ul ei
cel mare. Piciorul ei a fost
prins între maşină şi un coş
de gunoi. Şoferul ar fi încer-
cat să întoarcă pe mijlocul
străzii şi a fost lovit de o altă
maşina, aruncând-o astfel pe
prima în staţia de autobuz.
Despre accident s-a scris
pe reţelele de socializare, iar
fl oreştenii au devenit foarte
solidari cu victima. Au trans-
mis gânduri bune, s-au inte-
resat de sănătatea ei şi au aş-
teptat cu sufl etul la gură să
afl e care va fi soarta Ancăi.
Anca are abia 30 de ani,
tânără, frumoasă, în fl oarea
vârstei şi cu trei copii pe ca-
re îi iubeşte ca pe ochii din
cap. Cel mai mic este o fetiţă
adorabilă, de doar 5 luni. De
asemenea, era şi voluntară la
Serviciul de Ambulanţă Jude-
ţean din Cluj.
Oamenii au început să se
mobilizeze. Au răspândit cu-
tii cu donaţii în tot Floreştiul
şi nu a fost destul. Clujenii au
vrut să ajute şi ei, aşa că şi în
Cluj, în câteva locaţii, oame-
nii au putut să doneze bani
pentru femeia a cărei soartă e-
ra una nesigură. În peste 10
magazine, aprozare, fl orării au
fost amplasate cutii pentru do-
naţii, iar în Cluj au fost am-
plasate două cutii, una pe stra-
da Primăverii şi una pe strada
Grigore Alexandrescu. Pentru
cei prea ocupaţi sau care erau
prea departe, s-au pus la dis-
poziţie şi conturi bancare, un-
de puteau să vireze bani.
În cele din urmă, docto-
rii au trebuit să amputeze
piciorul femeii. Au făcut tot
posibilul să îl salveze, inclu-
siv grefă de venă de la celă-
lalt picior. Din păcate risca
să moară, aşa a fost nevoie
să îl amputeze.
Luni, la aproape o săptă-
mână de la incident, Ionuţ
Tilica, fratele Ancăi, a trans-
mis pe reţelele de socializa-
re ultimele veşti în legătură
cu sora lui.
„Astăzi starea surorii mele
este mai bună, dar nu a depă-
şit perioada critică. Este con-
ştientă. I s-a spus că piciorul
nu a putut fi salvat şi cu sigu-
ranţă gândul că trebuie să se
întoarcă acasă la copii o ajută
să lupte. Familia i-a fost alături
în permanenţă, iar copiii sunt
în grija părinţilor noştr. Am fă-
cut tot posibilul să nu le lip-
sească nimic copiilor şi să trea-
că mai uşor peste această pe-
rioadă difi cilă. Cu această oca-
zie aş dori să mulţumim medi-
cilor şi personalului medical
care s-au ocupat de sora mea
şi care au făcut eforturi supra-
omeneşti să îi reconstruiască
iniţial piciorul, iar apoi să ne-o
păstreze în viaţă. Vă mulţumim
şi vouă tuturor pentru toate
gândurile frumoase şi energii-
le pozitive transmise”, a scris
Ionuţ pe Facebook.
Zeci, chiar sute de mesaje
s-au îndreptat iar spre Anca,
un om care s-a afl at la locul
nepotrivit în momentul nepo-
trivit. Urări de bine, de sănă-
tate, în care i s-a transmis să
aibă multă putere, mult curaj.
Oameni necunoscuţi, din-
tr-o lume şi o zonă care te
stoarce de energie, printre cer-
turi, aglomeraţie şi probleme
administrative, au lăsat pen-
tru câteva zile la o parte mi-
cile sau marile probleme şi
şi-au concentrat atenţia asu-
pra necazului unei alte per-
soane, făcând, chiar şi cel mai
mic gest pentru a o ajuta.
EVENIMENTUL CARE A ZDRUNCINAT SĂRBĂTORILE CLUJENILOR
Suflet lângă suflet, alături de victima accidentului din FloreştiÎntrebarea „cu ce pot să ajut?” a făcut ocolul grupurilor de Facebook în care activează locuitorii comunei Floreşti.
Floreștenii s-au mobilizat exemplar pentru Anca Nicoleta Petean, victima accidentului din ultimele zile ale anului 2017
vineri – duminică, 5 – 7 ianuarie 2018 | monitorulcj.ro IT&C 7
PUBLICITATE
Anunţ de presă pentru începerea proiectuluiData publicării 05.01.2018
- Titlul Proiectului: „Dezvoltarea societăţii Alvi Technik SRL-D“- Numele Benefi ciarului: Alvi Technik SRL-D
- Programul Operaţional Regional 2014-2020- Autoritatea de Management: Ministerul Dezvoltării Regionale,
Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene- Organismul Intermediar: Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Vest
- valoarea totală a proiectului: 1,396,203.19 Lei- fi nanţarea nerambursabilă: 856,467.10 Lei
Alvi Technik SRL-D, cu sediul social în: Baciu, Str. Căprioarei, Nr. 8, judeţul Cluj, România, derulează, începând cu data de 21.12.2017 până la data de 30.04.2018, proiectul „Dezvoltarea societăţii Alvi Technik SRL-D" COD PROIECT MYSMIS 104250, la punctul de lucru: Judeţul Cluj, Municipiul Cluj-Napoca, B-dul Muncii, nr. 18, Ap 1/A, România.
Obiectivul general al proiectului constă în Creșterea cotei de piaţă a SC ALVI TECHNIK SRL-D prin diversifi carea gamei de operaţiuni și de produse executate.
Obiectivele specifi ce ale proiectului
1. Dezvoltarea capacităţii de producţie a SC ALVI TECHNIK SRL-D prin dotarea cu 3 echipamente performante care să permită diversifi carea gamei de produse realizate, într-un interval de 5 luni de la obţinerea fi nanţării
2. Crearea a 5 locuri noi de muncă într-un interval de 5 luni de la data obţinerii fi nanţării
Proiectul „Dezvoltarea societăţii Alvi Technik SRL-D“, fi nanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 este implementat de către ALVI TECHNIK SRL-D și are o valoare totală de 1,396,203.19 Lei (suma reprezentând valoarea totală a proiectului conform contractului), din care 856,467.10 Lei (suma nerambursabilă solicitată/alocată/decontată) reprezintă fi nanţare nerambursabilă. Programul Operaţional Regional 2014-2020 este implementat la nivel naţional de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.
Date de contact benefi ciar: Judeţul Cluj, Municipiul Cluj-Napoca, B-dul Muncii, nr. 18, Ap 1/A, România,
Tel: 0766181741, E-mail: offi [email protected]
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia ofi cială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Datorită fotografi ilor reali-
zate prin satelit, anul tre-
cut am putut descoperi
multe locuri ciudate.
Aplicatia Google Earth, ca-
re oferă fotografi i ale zone-
lor de la suprafaţa Terrei prin
intermediul sateliţilor, ne aju-
tă mereu să observăm zone
sau obiective necunoscute
până atunci.
Live Science a realizat un top
al celor mai ciudate descoperiri
făcute în 2017 cu ajutorul foto-
grafi ilor Google Earth.
1. Cele 400 de structuri mis-
terioase observate în deşertul
din Arabia Saudită. Specialiştii
cred că este vorba de ruinele
unor ziduri sau porţi din piatră,
vechi de peste 7.000 de ani.
2. Macheta navetei spaţia-
le Millennium Falcon, constru-
ită în studiourile de fi lm Lon-
gross din Chertsey, Anglia. În
fotografi e putem vedeam cum
angajaţii studioului au încer-
cat să ascundă naveta de ochii
curioşilor, încercuind-o cu mai
multe containere.
3. O femeie care murise de
18 luni. Când această fotografi e
realizată cu ajutorul camerelor
Street View a devenit publică,
bătrâna din imagine murise de-
ja de 18 luni. Ea a fost identifi -
cată de către fi ica ei, care a avut
un adevărat şoc în momentul în
care a văzut imaginile.
4. Un mesaj ciudat scris în
iarbă. Acest text a fost fotogra-
fi at în Sequim, Washington. Me-
sajul („o gaură”) este însoţit de
o săgeată care indică spre una
dintre casele din acea zonă.
Există numeroşi factori care
pot infl uenţa viteza de rota-
ţie a Pământului în jurul
propriei axe, iar surprinză-
tor, chiar viaţa este unul
dintre aceşti factori, alături
de infl uenţa Soarelui şi a
Lunii sau a atmosferei, con-
form unui material publicat
în revista Astrobiology.
Prezenţa vieţii poate infl u-
enţa viteza de rotaţie a pla-
netei noastre prin eliberarea
în atmosfera a unor gaze, aşa
cum este oxigenul, conform
unui nou studiu coordonat de
Caleb Scharf, directorul De-
partamentului de Astrobiolo-
gie al Universităţii Columbia
din New York.
Pământul are nevoie de apro-
ximativ 24 de ore pentru a în-
cheia o rotaţie în jurul propriei
axe. În trecut însă, planeta noas-
tră se învârtea mult mai repe-
de, o zi având doar 2-3 ore.
Atracţia gravitaţională a Soare-
lui şi a Lunii au contribuit la în-
cetinirea acestei viteze de rota-
ţie de-a lungul miliardelor de
ani. Acest efect este cunoscut
drept „frânare mareică”.
În prezent, viteza de rota-
ţie a planetei continuă să sca-
dă, iar durata unei zile creşte
cu aproximativ 1,8 milisecun-
de pe secol.
Studii anterioare au indicat
existenta unor multitudini de
factori care, la rândul lor, pot
încetini sau accelera viteza de
rotaţie a Pământului în jurul
propriei axe. Spre exemplu,
creşterea nivelului oceanului
global în urma topirii calote-
lor glaciare de la poli poate
modifi ca gradul de înclinare
al axei terestre, mărind viteza
de rotaţie a Pământului.
Atmosfera planetei infl uen-
ţează şi ea lungimea zilelor. „Es-
te surprinzător, dar masa atmo-
sferei terestre este de aproxima-
tiv 50 de trilioane de tone şi ast-
fel, de-a lungul unor perioade
lungi de timp, mii şi chiar mili-
oane de ani, toată această ma-
să şi frecarea pe care o exercită
asupra suprafeţei planetei, pot
avea un efect”, a explicat Scharf.
Cele mai ciudate locuri descoperite în 2017 cu ajutorul aplicaţiei Google Earth
Concluzie surprinzătoare: cum este afectată viteza de rotaţie a Pământului
Minele de cripto-monede
au devenit una dintre
cele mai importante ten-
dinţe din 2017, conform
buletinului anual
Kaspersky Security
Bulletin.
„Cercetătorii au identifi cat
o metodă de fraudă prin ca-
re o 'mină' de cripto-mone-
de era distribuită şi instalată
în secret pe calculatoarele uti-
lizatorilor, prin intermediul
unor programe piratate, pre-
cum cele de editat fotografi i
sau text. Calculatoarele erau
ulterior folosite pentru crea-
rea de cripto-monede, toate
profi turile ajungând în con-
turile infractorilor”, se arată
în analiza Kaspersky Lab.
În timp ce piaţa de crip-
to-monede continuă să se ex-
tindă, având creşteri enorme
ale numărului şi valorii in-
vestiţiilor, din ce în ce mai
mulţi infractori îi monitori-
zează dezvoltarea. Faptul că
acest entuziasm a cuprins a-
tât de multe persoane este un
atu pentru infractori, pentru
că le este mai uşor să înşele
utilizatorii care nu sunt foar-
te buni cunoscători ai dome-
niului IT.
Această tendinţă a fost
anunţată anul trecut de cer-
cetătorii Kaspersky Lab care
au detectat o revenire a
software-ului de mining, pe
fondul popularităţii în creş-
tere a Zcash. Doar un an mai
târziu, minele sunt peste tot.
Infractorii cibernetici folosesc
diferite instrumente şi teh-
nici, precum campaniile de
social engineering sau exploa-
tarea unui soft piratat, pen-
tru a infecta cat mai multe
computere.
Experţii au descoperit re-
cent mai multe site-uri simi-
lare, care le oferă utilizatori-
lor posibilitatea să descarce
software gratuit piratat – pro-
grame şi aplicaţii populare.
Pentru a inspira încredere, in-
fractorii cibernetici au folo-
sit nume de domenii asemă-
nătoare cu cele reale. După
descărcarea unui astfel de
program, utilizatorul primeş-
te o arhivă care conţine şi un
program de mining. Acesta
este apoi instalat automat,
împreună cu cel dorit.
Arhiva de instalare inclu-
de fişiere text care conţin
informaţii de iniţializare:
adrese de reţele de mining
('mining pools') şi de por-
tofele. O reţea de mining es-
te un server care uneşte mai
mulţi participanţi şi repar-
tizează sarcina de mining
printre computerele lor. În
schimb, participanţii primesc
partea lor din cripto-mone-
dele obţinute mult mai ra-
pid decât în cazul în care ar
fi folosit doar computerul
lor. Din cauza unor elemen-
te specifice de structura, pro-
cesul de obţinere de Bitco-
in şi de alte cripto-monede
consumă multe resurse ale
PC-ului şi mult timp aceste
reţele cresc semnificativ pro-
ductivitatea şi viteza gene-
rării de cripto-monede.
După ce sunt instalate, mi-
nele încep să opereze silen-
ţios pe computerele victime-
lor, generând cripto-monede
pentru infractorii cibernetici.
Experţii au afl at că unele
mine conţin o caracteristică
specială care îi permite uti-
lizatorului să schimbe de la
distanţă un număr de porto-
fel, o reţea sau mină. Acest
lucru înseamnă că infracto-
rii cibernetici ar putea ori-
când să seteze o altă desti-
naţie pentru cripto-monede
şi, astfel, să-şi gestioneze
câştigurile prin distribuirea
unor fl uxuri de mining între
portofele sau chiar să facă
în aşa fel încât computerul
victimei să lucreze pentru o
altă reţea de mining.
„Deşi nu este considerat
periculos, software-ul pentru
mining reduce performanţa
sistemului dispozitivului ce-
ea ce, inevitabil, afectează
utilizatorul. În plus, creşte
factura la electricitate a vic-
timei – din nou, un efect nu
foarte important, dar neplă-
cut”, spune Alexander Koles-
nikov, Malware Analyst la
Kaspersky Lab.
Pentru a evita ca un com-
puter sa devină parte dintr-o
reţea de mining, Kaspersky
Lab recomandă descărcarea
doar a programelor legale, din
surse ofi ciale şi instalarea u-
nei soluţii de securitate de
încredere.
Kaspersky: Infractorii cibernetici folosesc software piratat pentru a infecta computereInfractorii cibernetici folosesc software piratat pentru a infecta în secret computere, cu „mine” de cripto-monede, se arată într-o analiză a Kaspersky Lab.
După ce sunt instalate, minele încep să opereze silenţios pe computerele victimelor
8 RELIGIE monitorulcj.ro | vineri – duminică, 5 – 7 ianuarie 2018
† Arhiepiscopul şi Mitropolitul Andrei
El este Pantocratorul ce
şade pe scaunul cel în
chipul focului. Şi de pe
tronul slavei Sale proni-
ază toate lucrurile.
Troparul Praznicului
Tăierii Împrejur, când
începem Anul Nou, afir-
mă lucrul acesta: Cel ce
şezi pe scaunul cel în
chipul focului, întru
cele de sus, împreună cu
Părintele Cel
fără de început şi cu
Dumnezeiescul Duh, ai
binevoit a Te naşte pe
pământ din Fecioara,
Maica Ta, care nu ştie
de bărbat, Mântuitorule
Iisuse. Pentru aceasta ai
şi fost tăiat împrejur a
opta zi ca un om. Slavă
Sfatului Tău celui prea-
bun; slavă rânduielii
Tale; slavă smereniei
Tale, Unule iubitorule
de oameni.
La Crăciun am învăţat că
El este Soarele dreptăţii. El
revarsă căldura şi lumina
spirituală, pe lângă cea ma-
terială, peste toată făptura.
Şi după cum pământul are
echilibru şi este covârşit de
căldură şi de lumină, rotin-
du-se în jurul soarelui na-
tural, tot aşa şi omul nu poa-
te duce o viaţa normală de-
cât gravitând în jurul Soa-
relui dreptăţii. De la El pri-
meşte căldură şi lumină spi-
rituală. Drumul vieţii lui a-
re o traiectorie normală doar
învârtindu-se în jurul Său.
Însuşi Domnul Hristos
precizează faptul că El este
sursa de lumină şi căldură
spirituală: Eu sunt Lumina
lumii; cel ce îmi urmează
Mie nu va umbla în întune-
ric, ci va avea lumina vieţii
(Ioan 8, 12). Cu El şi în lu-
mina Sa dorim să umblăm
şi în anul în care am intrat.
De fapt, pe tot parcursul vie-
ţii dorim să fim cu El. De a-
ceea, şi în cântecul duhov-
nicesc se precizează că noi
călătorim cu El pân’ la sfâr-
şitul vieţii.
Însăşi Ortodoxia este, du-
pă afirmaţia lui Sergiu Bul-
gakoff, viaţă nouă în Hris-
tos şi cu Hristos, condusă de
Duhul Sfânt. Cel ce are su-
fletul rănit de dragostea lui
Hristos trăieşte frumos: Da-
că este cineva în Hristos, es-
te făptură nouă; cele vechi
au trecut, iată, toate s-au fă-
cut noi (2 Corinteni 5, 17).
Primul lucru pe care tre-
buie să-l facem în acest an
este să ne rugăm Domnului
Hristos cu stăruinţă şi vom
birui toate încercările şi ne-
cazurile. Îndemnul Părinte-
lui Toma Chiricuţă este su-
gestiv în acest sens: Cât de
târziu, în noapte, cât de sin-
gur şi ostenit, cât de tulbu-
rat şi nesigur, cât de dezilu-
zionat de oameni, dacă în
preajma încheierii zilei Îl
chemi pe Iisus cu simplita-
te, El vine şi-ţi mângâie fa-
ţa şi te adoarme spunân-
du-ţi: nu te teme, nu vei na-
ufragia, căci Eu veghez.
Al doilea lucru pe care
trebuie să-l facem este ace-
la de a participa la Sfânta
Liturghie în toate duminici-
le. El este acolo şi ne aş-
teaptă la Ospăţul Credinţei.
Iar noi să ne pregătim pen-
tru ca, destul de des, cu su-
fletul curăţit prin spoveda-
nie, să ne putem înfrupta
din acest Ospăţ. Iar al trei-
lea lucru, Liturghia de du-
pă Liturghie, care înseamnă
a da dovadă, prin faptele
noastre, că suntem ai lui
Hristos. Sunt mulţi oameni
necăjiţi, bolnavi, săraci, dez-
orientaţi, încercaţi de nesi-
guranţă, care aşteaptă aju-
torul nostru. Sfântul Iacov
este foarte limpede în aceas-
tă privinţă: Ce folos, fraţii
mei, dacă zice cineva că a-
re credinţă, iar fapte nu a-
re? Oare credinţa poate să-l
mântuiască? Dacă un frate
sau o soră sunt lipsiţi de
hrana cea de toate zilele, şi
cineva dintre voi le-ar zice:
Mergeţi în pace! Încălziţi-vă
şi vă săturaţi, dar nu le daţi
cele trebuincioase trupului,
care ar fi folosul? Aşa şi cre-
dinţa: dacă nu are fapte, e
moartă în ea însăşi (Iacov
2, 14-17).
Mântuitorul ne îndeam-
nă să-L imităm pe cât ne stă
în putinţă. Învăţaţi-vă de la
Mine că sunt blând şi sme-
rit cu inima şi veţi găsi o-
dihnă sufletelor voastre (Ma-
tei 11, 29), ne spune Dom-
nul, iar Toma de Kempis
adaugă: Cine voieşte să pri-
ceapă întru totul şi să gus-
te cuvintele lui Hristos, ace-
la trebuie să se trudească
să-şi îndrepte viaţa sa după
viaţa lui Iisus.
Or, cu ce ne cucereşte ini-
mile persoana dumnezeias-
că a Mântuitorului? Cu sme-
renia Sa cea desăvârşită. Cu
ce ne mai cucereşte dumne-
zeiescul chip al Domnului
Hristos? Cu desăvârşita iu-
bire faţă de oameni. Şi cu
ne mai cucereşte încă chi-
pul evanghelic al Domnului
nostru Iisus Hristos? Cu de-
săvârşita curăţie a sufletu-
lui Său.
Să ne rugăm Lui, să par-
ticipăm la Liturghie, să fa-
cem filantropie şi să Îi imi-
tăm măcar cele trei virtuţi
amintite: smerenia, iubirea
şi curăţia. Dacă vom face
aşa, anul va fi unul încunu-
nat cu realizări duhovniceşti
şi materiale.
Să începem Anul Nou cu Hristos-Dumnezeu
Copiii rromi din zona
Pata-Rât a Municipiului
Cluj-Napoca au primit
daruri, sâmbătă, 30
decembrie 2017. Cadourile
au venit din partea orga-
nizaţiei germane Die
Johanniter care în colabo-
rare cu Asociaţia
Tăşuleasa Social din jude-
ţul Bistriţa-Năsăud deru-
lează de 10 ani Campania
„Camionul de Crăciun”.
Prin această campanie,
sunt aduse din Germania
cadouri pentru copiii cu
situaţie defavorizată din
Romania.
În acest an au venit în
România 16 camioane, din-
tre care unul a fost destinat
comunităţii de rromi din zo-
na Pata Rât. Copiilor dar şi
adulţilor din Pata Rât le-au
fost împărţite pachete, con-
stând în obiecte de igiena,
dulciuri, alimente, îmbrăcă-
minte şi rechizite, pentru
cei 900 de copii din cele pa-
tru comunităţi din colonia
Pata Rât. Acţiunea de îm-
părţire a pachetelor a debu-
tat la ora 10:00. Din partea
Arhiepiscopiei Clujului au
fost prezenţi: consilierul so-
cial Liciniu Câmpean şi pre-
şedintele Asociaţiei ortodo-
xe social-misionar-cultura-
le pentru rromi „Sf. Moise
Arapul”, Crăciun Ioan Lăcă-
tuş şi părintele Gelu Săvă-
răşan, cel care păstoreşte
comunitatea ortodoxă din a-
ceastă colonie.
Camionul cu daruri des-
tinat copiilor din Pata Rât a
fost direcţionat înspre co-
munitatea din Pata Rât la
iniţiativa ÎPS Arhiepiscop şi
Mitropolit Andrei şi cu spri-
jinul Asociaţiei „Tăşuleasa
Social”, din Bistriţa-Năsăud.
Despre această iniţiativă ÎPS
Părinte Andrei a declarat că
este una lăudabilă, întrucât
de daruri se bucură cel mai
tare cei care au cea mai ma-
re nevoie de ele: „Oameni-
lor acestora care au lipsă de
multe cred că darul făcut
le-a adus multă bucurie. Ori-
cum, ne rugăm lui Dumne-
zeu ca pe cei ce au colectat
ajutoarele sa-i binecuvinte-
ze cu Har şi cu bucurie şi
fiind acum în preajma înce-
perii noului an să dea Dum-
nezeu ca toţi să fie binecu-
vântaţi cu sănătate şi cu re-
alizări îmbelşugate, atât pe
tărâm spiritual cât şi pe tă-
râm material.”
La iniţiativa Mitropolitului Andrei, „Camionul de Crăciun” a ajuns şi în acest an la copiii rromi din zona Pata-Rât Cluj-Napoca
Câteva sute de credincioşi
clujeni au întâmpinat anul
2018 în Catedrala
Mitropolitană. Aici, La mie-
zul nopţii, Mitropolitul
Clujului, Maramureşului şi
Sălajului, Înaltpreasfi nţitul
Părinte Andrei, înconjurat
de un sobor de preoţi şi dia-
coni, a rostit rugăciuni de
mulţumire pentru anul care
a trecut şi de binecuvântare
pentru noul an, 2018.
La fi nal, Înaltpreasfi nţitul Pă-
rinte Andrei i-a îndemat pe cre-
dincioşi să mediteze la trecerea
timpului şi la necesitatea răs-
cumpărării vremurilor.
În prima zi a noului an, de
praznicul „Tăierii împrejur celei
după Trup a Domnului” şi la po-
menirea Sfântului Ierarh Vasile
Cel Mare, Înaltpreasfi nţitul Pă-
rinte Arhiepiscop şi Mitropolit
Andrei a ofi ciat Sfânta Liturghie
în catedrala mitropolitană din
Cluj-Napoca. În cadrul slujbei,
ierarhul a fost înconjurat de un
sobor de preoţi şi diaconi, alcă-
tuit din consilieri de la Centrul
eparhial, slujitori ai sfântului lo-
caş, dar şi profesori de la Facul-
tatea de Teologie Ortodoxă din
oraş. Răspunsurile liturgice au
fost date de corul catedralei, di-
rijat de pr. prof. Vasile Stanciu.
În cadrul cuvântului de în-
văţătură, Înaltreasfi nţia Sa a fă-
cut referire la sărbătoarea de as-
tăzi, Tăierea-împrejur a Domnu-
lui, dar şi la viaţa Sfântul Vasi-
le cel Mare, pomenit în calen-
dar. Ierarhul a vorbit despre Bo-
tez şi conlucrarea cu Harul Du-
hului Sfânt şi i-a îndemnat pe
cei prezenţi să se asemene Sfân-
tului Vasile cel Mare.
La fi nal, soborul de preoţi
alături de ÎPS Andrei, a ofi ciat
o slujbă de mulţumire, cântând
împreună cu credincioşii tradi-
ţionalul La Mulţi Ani.
Slujbe de mulțumire în Catedrala Mitropolitana, la cumpăna dintre ani
PS Părinte Vasile,
Episcopul-Vicar al
Arhiepiscopiei Clujului a
împlinit pe data de 30
decembrie vârsta de 69 de
ani. Cu această ocazie,
Înaltpreasfi nţitul Părinte
Andrei, Arhiepiscopul şi
Mitropolitul Clujului, alături
de părinţii consilieri şi
angajaţii Centrului eparhial,
i-au urat astăzi Părintelui
Episcop Vasile tradiţionalul
„La mulţi ani!” şi a fost ofi -
ciat un Polihroniu.
La fi nal, Părintele Mitropolit
Andrei a subliniat importanţa nu-
melui ocrotitorului PS Vasile şi i-a
urat acestuia multă sănătate şi
slujire îndelungată. La rândul său,
PS Părinte Vasile a mulţumit În-
altpreasfi nţitului Părinte Andrei
şi celor prezenţi pentru urări.
Preasfi ntitul Părinte Vasile So-
mesanul s-a născut în 30 decem-
brie 1948, în oraşul Cluj-Napoca,
din părinţii Constantin şi Rozalia
Flueraş. A urmat şcoala genera-
lă în Manastur (1955-1962), Scoa-
la profesionala „16 Februarie” din
Cluj (1962-1965), la absolvirea ei
angajandu-se la Uzina „16 Fe-
bruarie”, lucrand in productie ca
strungar in metale vreme de sap-
te ani (1965-1972). In paralel a
urmat cursurile serale la Liceul
Nr. 12 din Cluj (1965-1971), un-
de a obtinut si bacalaureatul.
Între anii 1968-1970 si-a sa-
tisfacut stagiul militar.Indemnul
de a se apropia mai mult de Bi-
serica lui Hristos l-a simtit in
toamna anului 1968, in urma vi-
zitarii manastirilor de pe valea
Oltului, fi ind îndrumat apoi în
viaţa duhovnicească de către
vrednicul preot paroh din Mă-
năştur, Prot. Romul Popa. Anul
1972 a fost unul crucial pentru
viata sa de mai tarziu: manat de
un „glas” launtric, in urma exa-
menului de admitere, s-a inscris
la Institutul Teologic de grad U-
niversitar din Sibiu (1972-1976),
unde in 1976 a obtinut si licen-
ta in Teologie.
În 27 noiembrie 1976 a fost
hirotonit preot celib pe seama
parohiei Tureni, protopopiatul
Turda, jud. Cluj, de catre Prea
Sfi ntitul Parinte Episcop-vicar
Justinian Chira Maramuresanul.
La scurta vreme a fost detasat
(la 1 ianuarie 1977) ca preot slu-
jitor la parohia „Sfi ntii Apostoli
Petru si Pavel”, din cartierul Gri-
gorescu, Municipiul Cluj-Napo-
ca. Dupa alte cateva luni (in au-
gust 1977) a fost numit preot slu-
jitor la parohia „Sfi ntii Apostoli
Petru si Pavel” cartierul Manas-
tur, din Municipiul Cluj-Napoca.
În anul universitar 1990-1991
a fost si duhovnic-asistent la
Institutul Teologic Ortodox de
grad Universitar din Cluj-Na-
poca (azi Facultatea de Teolo-
gie Ortodoxa), fi ind un preot
model pentru studentii teologi.
La 25 martie 1995 (de Buna
Vestire) a fost tuns in mona-
hism la manastirea „Sfantul
Ioan Botezatorul” din Alba-Iu-
lia, avandu-l ca nas de caluga-
rie pe Prea Sfi ntitul Parinte Epi-
scop Andrei din acelasi oras.
Ca monah a „indeplinit as-
cultarea de staret”, la Manasti-
rea Nicula, din 1 octombrie 1991
– februarie 1994. S-a impus in
fata obstii manastiresti prin bu-
natate, intelepciune, rabdare si
exemplu personal. În februarie
1994, Inalt Prea Sfi ntitul Parinte
Arhiepiscop Bartolomeu l-a nu-
mit eclesiarh al Catedralei Arhi-
episcopale din Cluj-Napoca si
exarh al manastirilor din Epar-
hia Vadului, Feleacului si Cluju-
lui; a fost hirotesit apoi si in ran-
gul de arhimandrit.
În urma propunerii Inalt Prea
Sfi ntitului Parinte Arhiepiscop
Bartolomeu, din vara anului 1998,
a fost numit Episcop-vicar al
Eparhiei Clujului si hirotonit in-
tru arhiereu, la 15 august 1998,
la Manastirea Nicula, de catre
Prea Fericitul Parinte Patriah Te-
octist, Inalt Prea Sfi ntitul Parin-
te Arhiepiscop Bartolomeu, Prea
Sfi ntitul Parinte Episcop Andrei
al Alba-Iuliei, Prea Sfi ntitul Pa-
rinte Irineu, Episcop-vicar al Ar-
hiepiscopiei Clujului, înconjuraţi
de un sobor de preoti si diaconi.
Preasfințitul Părinte Vasile, la ceas aniversar
vineri – duminică, 5 – 7 ianuarie 2018 monitorulcj.ro 9PUBLICITATE
CONVOCATOR
Consiliul de Administratie al societatii SINTEROM S.A. cu sediul in Cluj-Napoca, Bld. Muncii, nr.12, jud. Cluj, in temeiul dispozitiilor art. 117, alin.(1) din Legea nr. 31/1990 R, cu modifi carile si completarile ulterioare, Legii nr. 297/2004 si ale reglementarilor CNVM (actualmente ASF) date in aplicarea acesteia, Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente fi nanciare si operatiuni de piata si in conformitate cu Actul Constitutiv al societatii SINTEROM S.A., convoaca:
Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor, care va avea loc in data 08.02.2018, ora 9.00, la sediul societatii. La Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor pot participa actionarii inregistrati in Registrul Actionarilor DEPOZITARUL CENTRAL SA la sfarsitul zilei de 26.01.2018 considerata data de referinta a prezentei adunari. In cazul in care la data mentionata mai sus nu vor fi indeplinite conditiile legale pentru intrunirea adunarii, aceasta va avea loc in data de 09.02.2018, in acelasi loc si la aceeasi ora.
Ordinea de zi a Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor cuprinde:
1. Aprobarea realizarii si depunerii in scopul finantarii nerambursabile in cota de 50%, a proiectului in cadrul Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, Axa Prioritara 1/PI 1.b/OS 1.3/ Acţiunea 1.2.1: Stimularea cererii întreprinderilor pentru inovare prin proiecte de CDI derulate de întreprinderi individual sau în parteneriat cu institutele de CD și universităţi, în scopul inovării de procese și de produse în sectoarele economice care prezintă potenţial de creștere. Proiectul se va realiza in cadrul societatii SINTEROM SA si va avea o valoare a investitiei de maxim 3.000.000 euro, cota de cofinantare de maxim 1.500.000 euro.
2. Aprobarea mandatarii Directorului General al societatii SINTEROM S.A. in vederea reprezentarii societatii in relatiile cu Autoritatea de Management POC si pentru semnarea electronica si depunerea in MYSMIS a cererii de fi nantare si a contractului ce urmeaza a se incheia intre societatea SINTEROM S.A. si Autoritatea de Management POC ( Programul Operational Competitivitate 2014-2020) avand ca obiect proiectul „Dezvoltarea de produse sinterizate inovative pentru industria automotive“.
3. Aprobarea angajarii de catre societate a unui credit bancar sub forma creditului de investitii pentru co-fi nantarea proiectului „Dezvoltarea de produse sinterizate inovative pentru industria automotive“, in limita sumei de 1.500.000(un milion cincisutedemii) Euro , pe termen de 5-8 ani cu orice unitate bancara ori institutie fi nanciara, in conditiile pe care le va considera cele mai favorabile societatii.
4. Aprobarea garantarii creditelor de investitii cu bunuri apartinand societatii SINTEROM S.A.
5. Imputernicirea Directorului General al societatii SINTEROM S.A. de a incheia (semna) contractele de credit si de garantie in conditiile pe care le va considera cele mai favorabile societatii.
6. Aprobarea prelungirii/refi nantarii facilitatilor de credit cu destinatie activitate curenta, in suma totala de 5.000.000 lei la orice institutie bancara sau nebancara, in conditiile cele mai avantajoase societatii.
7. Aprobarea garantarii facilitatilor de credit, in vederea prelungirii liniei de credit, dupa cum urmeaza:
a. Imobilele aduse in garantie pentru garantarea liniei de credit sunt:
Pavilion Administrativ, situat in Cluj Napoca, bld. Muncii nr. 12, in suprafata de 6682 mp, inscris in Cartea Funciara nr. 258042; Hala ceramica, sopron, situata in Cluj Napoca, bld.
Muncii nr. 12, in suprafata de 3995 mp, inscris in Cartea Funciara nr. 258024; Hala Strungarie si scularie, situate in Cluj Napoca, bld.
Muncii nr. 12, in suprafata de1629 mp, inscris in Cartea Funciara nr. 258026; Depozit de materiale, situat in Cluj Napoca, bld. Muncii nr.
12, in suprafata de1438mp, inscris in Cartea Funciara nr. 258037;
Bloc Metrologie, situat in Cluj Napoca, bld. Muncii nr. 12, in suprafata de 958 mp, inscris in Cartea Funciara nr. 259259; Hala productie bujii, situata in Cluj Napoca, bld. Muncii
nr. 12, in suprafata de 3872 mp, inscris in Cartea Funciara nr. 259350;
b. Alte garantii:
Contract ipoteca asupra creantelor; contract ipoteca asupra conturilor deschise la banca
fi nantatoare; contract de ipoteca mobiliara asupra creantelor rezultate
din relatiile comerciale cu urmatorii clienti cesionati Automobile Dacia, Autonova Satu Mare, Sineuro Piatra Neamt, Gnutti SUA, Robert Bosch, Pierburg si Makita Eu
8. Imputernicirea Directorului General al societatii sa reprezinte cu puteri depline societatea in fata institutiilor bancare sau nebancare, a notarului public si a oricaror alte institutii competente in vederea negocierii si semnarii contractelor de credit ( prelungire facilitate de credit).
9. Aprobarea datei de 28.02.2018 ca data de inregistrare, adica de identifi care a actionarilor asupra carora se rasfrang efectele hotararii adunarii generale extraordinare a actionarilor, in conformitate cu dispozitiile art. 238 din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, respectiv a datei de 27.02.2018 ca „ex-date“.
10. Imputernicirea consilierului juridic al societatii sa efectueze formalitatile cerute de lege pentru inregistrare, publicitate, opozabilitate si executarea hotararilor adoptate (depunere si ridicare documente).
Proiectul de hotarare al AGEA, precum si documentele si materialele de sedinta de pe ordinea de zi sunt disponibile cu 30 de zile inainte de data tinerii AGEA, in format electronic, pe website-ul societatii la adresa www.sinterom.ro si la sediul societatii.
Unul sau mai multi actionari, reprezentand individual sau impreuna, cel putin 5% din capitalul social, au dreptul:
- de a introduce puncte pe ordinea de zi a adunarilor generale, cu conditia ca fi ecare punct sa fi e insotit de justifi care si de un proiect de hotarare propus spre adoptare adunarilor generale in termen de cel mult 15 zile de la data publicarii in Monitorul Ofi cial;
- de a prezenta proiecte de hotarari pentru punctele propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a adunarilor generale.
Fiecare actionar, persoana fi zica sau juridica, are dreptul sa adreseze intrebari privind punctele de pe ordinea de zi a adunarii generale, pana cel mai tarziu in data de 22.01.2018 orele 10.00, data numarului de registratura. Societatea poate raspunde inclusiv prin postarea raspunsului pe web-site-ul propriu www.sinterom.ro, la sectiunea AGA.
Solicitarile vor fi depuse in forma scrisa, in original, la sediul societatii pe adresa SINTEROM S.A., bld. Muncii nr.12, jud. Cluj, sub semnatura actionarului sau reprezentantului legal al acestuia.
În vederea identifi cării si a dovedirii calitătii de actionar a unei persoane care adresează întrebări sau solicita completarea ordinii de zi, persoana in cauza are obligatia sa anexeze solicitarii documente care îi atestă identitatea (pentru persoana fi zica: copie BI/CI, pentru persoana juridica: copie BI/CI reprezentant legal si certifi cat constatator eliberat de Registrul Comertului sau un act emis de o autoritate competenta, in care actionarul este inmatriculat legal, precum și extrasul de cont din care rezultă calitatea de acţionar și numărul de acţiuni deţinute, emis de Depozitarul Central sau, după caz, de către participantii defi niti la art. 168 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 297/2004 care furnizează servicii de custodie.
Aceleasi documente se vor depune si de catre actionarii care inainteaza intrebari Consiliului de Administratie.
Data limita la care actionarii isi pot exercita drepturile mentionate mai sus este stabilita la cel mult 15 zile de la data publicarii in Monitorul Ofi cial.
Propunerile de completare a ordinii de zi sau intrebarile actionarilor mentionati in alineatele precedente vor putea fi transmise in scris, prin posta sau serviciile de curierat, la sediul societatii mentionat mai sus, cu mentiunea scrisa clar, cu majuscule, „PENTRU ADUNAREA GENERALA EXTRAORDINARA A ACTIONARILOR DIN DATA DE 08.02.2018/09.02.2018“.
Actionarii inscrisi in registrul actionarilor la data de referinta pot participa la adunarea generala extraordinara direct sau pot fi reprezentati de alte persoane, pe baza unei imputerniciri speciale sau generale sau pot vota prin corespondenta conform procedurii afi sate pe website-ul societatii www.sinterom.ro
Accesul actionarilor, persoane fi zice, indreptatiti sa participe la adunarea generala este permis prin simpla proba a identitatii acestora.
Actionarii persoane juridice pot participa prin reprezentantul legal, calitatea de reprezentant legal fi ind dovedita cu un certifi cat constatator eliberat de Registrul Comertului, prezentat în original sau copie conformă cu originalul, sau orice alt document, în original sau în copie conformă cu originalul, emis de către o autoritate competentă din statul în care acţionarul este înmatriculat legal, care atestă calitatea de reprezentant legal. Documentele care atestă calitatea de reprezentant legal al acţionarului persoană juridică vor fi emise cu cel mult 3 luni înainte de data publicării convocatorului adunării generale a acţionarilor.
In cazul votului prin corespondenta, formularele de vot, completate si semnate, impreuna cu copia actului de identitate valabil al actionarului (in cazul persoanelor fizice, buletin/carte de identitate/pasaport, respectiv, in cazul persoanelor juridice, buletinul/cartea de identitate/pasaportul reprezentantului legal, impreuna cu un certificat constatator eliberat de Registrul Comertului eliberat cu cel mult 3 luni inainte de data publicarii convocatorului AGEA) pot fi transmise la sediul Societatii prin servicii de curierat, astfel incat sa fie inregistrate ca primite la registratura cu 48 de ore inainte de Adunarea Generala Extraordinara a actionarilor, intr-un plic inchis, cu mentiunea scrisa in clar si cu majuscule „PENTRU ADUNAREA GENERALA EXTRAORDINARA A ACTIONARILOR DIN 08.02.2018/09.02.2018“.
Daca actionarul este reprezentat de o alta persoana, reprezentantul va prezenta imputernicirea speciala, completata si semnata, impreuna cu copia actului de identitate valabil al actionarului (in cazul persoanelor fizice, buletin/carte de identitate/pasaport, respectiv, in cazul persoanelor juridice, buletinul/cartea de identitate/pasaportul reprezentantului legal, impreuna cu un certificat constatator eliberat de Registrul Comertului eliberat cu cel mult 3 luni inainte de data publicarii convocatorului AGEA). Documentele pot fi transmise la sediul Societatii prin servicii de curierat, astfel incat sa fie inregistrate ca primite la registratura cu 48 de ore inainte de Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor intr-un plic inchis, cu mentiunea scrisa in clar si cu majuscule „PENTRU ADUNAREA GENERALA EXTRAORDINARA A ACTIONARILOR DIN 08.02.2018/09.02.2018“.
Incepand cu data de 08.01.2018 formularele de imputerniciri speciale si formularele de vot prin corespondenta se pot obtine de la sediul societatii in zilele lucratoare, intre orele 9:00-15:00, sau de pe website-ul www.sinterom.ro
Dupa completarea si semnarea acestora, un exemplar al imputernicirii speciale, respectiv al buletinului de vot prin corespondenta va fi depus/expediat (in original) la sediul societatii, astfel incat aceasta sa fi e inregistrat la Societatea SINTEROM SA cu 48 de ore inainte de Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor sub sanctiunea pierderii exercitiului dreptului de vot in adunarea generala, conform prevederilor legii.
In situatia in care la data de 08.02.2018 nu se intruneste cvorumul necesar desfasurarii in conditiile legii a lucrarilor AGEA, aceasta se va desfasura la a doua convocare, in data de 09.02.2018, in locul si la ora indicata pentru prima convocare, cu aceeasi ordine de zi.
Materialele informative aferente problemelor incluse pe ordinea de zi vor fi puse la dipozitia actionarilor la sediul societatii sau pe website-ul societatii www.sinterom.ro
Informatii suplimentare se pot obtine zilnic, intre orele 10:00-14:00 de la sediul societatii si la telefon 0264/415074 dupa data aparitiei prezentului convocator in M.O. al Romaniei – partea a IV-a.
PRESEDINTE CONSILIU DE ADMINISTRATIEBOGNAR ATTILA IOSIF
PROMOVARE
10 MICA PUBLICITATE monitorulcj.ro | vineri – duminică, 5 – 7 ianuarie 2018
Monitorul de Cluj nu este responsabil în nicio circumstanţă pentru acurateţea sau conţinutul anunţurilor publicate, nu răspunde moral sau material pentru eventualele prejudicii pe care cineva le-ar suferi în urma publicării acestora. Răspunderea pentru autenticitate aparţine exclusiv autorilor anunţurilor.
— V
ALA
BIL
PE
NTR
U P
ER
SO
AN
E F
IZIC
E —
TALON DE MICĂ PUBLICITATE
Redacţia nu-şi asumă responsabilitatea pentru conţinutul anunţurilor. Trimiţând acest talon vă exprimaţi acordul privind utilizarea datelor
înscrise pe talon în scopuri de marketing şi publicitate.
Completaţi CITEŢ acest talon (maxim 25 de cuvinte) şi veţi beneficia GRATUIT de două anunţuri de mică publicitate!
Anunţurile pt. rubricile „Acorduri de mediu“, „Citaţii“, „Pierderi“, „Matrimoniale“ şi „Mulţumiri prezi că toare“ se taxează integral.Depune TALONUL DE MICA PUBLICITATE la sediul redacţiei,
str. Republicii nr. 109, Et. 1 sau librăria BIBLOS (standul de ziare) – P-ţa A. Iancu nr. 13
GRA-
TUIT
NUME ŞI PRENUME:
ADRESĂ:
TELEFON:
TEXTUL ANUNŢULUI:
IMOBILIARE
VÂNZĂRI/CUMPĂRĂRI
GARSONIERE
¤ CUMPĂR garsonieră.Exclus cart. Plopilor.Aștept telefoane la tel. 0767-928644. (13.15)
CASE/CABANE
¤ Vând două case + anexe în Tu-reni, în aceeași curte (se vinde și separat), supr. totală 6500 mp, curte, livadă, teren arabil, utili-tăţi, apă, gaz, curent, întăbulat, preţ negociabil. Inf. suplimenta-re la tel. 0745-182440.
¤ Vând sub preţul pieţei, în loc. Sânnicoară, casă de 80 mp, cu toate utilităţile, grădină de 3300 mp, front la DN E576. Preţ negoci-abil. Accept varianta schimbului cu ap. cu 2 camere în Mărăști + dife-renţă la înţelegere. Informaţii și relaţii suplimentare la tel. 0743-285183 sau 0754-025684.
TERENURI
¤ Cumpăr terenuri agricole sau pășuni, extravilane, în judeţul Cluj sau judeţele limitrofe. ROG SERIOZITATE. Aștept telefoane la 0744-919927. (3.7)
¤ Vând teren în supr. de 800 mp, front 17,78 ml la sosea asfaltată, în centrul satului Măci-cașu, com. Chinteni, cu toate uti-litatile. Informaţii suplimentare la tel. 0734-777772.
¤ Vând teren extravilan, cu utilităţi, în apropiere (paralel) de Wonder-land, suprafaţa 2900 mp, preţ 20 euro/mp, negociabil. Informaţii su-plimentare la tel. 0745-182440.
P.F. vând 1145 mp de teren intravilan cu C.F. la Rudar, la
200 m de str. D.D. Rosca, front la drum de servitute 36,6 m. Terenul este plan,
situat într-o poiană.
Informaţii la tel. 0753-222 759.
¤ Vând teren în zona Tetarom 2 (fosta livadă de pomi – IAS), cen-tura spre Apahida. Inf. și relaţii su-plimentare la tel. 0264-416242, după ora 20, Fam. Molnar.
¤ Vând 2 parcele de teren lângă lacul din Chinteni, supr. 613 mp, front 18 ml la drum judeţean, preţ 15 euro mp. Inf. și relaţii su-plimentare la tel. 0745-251703.
¤ Vând teren în intravilanul Clu-jului, supr. 500 mp, la distanţa de 1,5 km de Iulius Mall, cu utili-tăţi, apă, curent, cu C.F. în regu-lă. Inf. suplimentare la tel. 0752-397165 sau 0745-501314.
¤ Vând teren intravilan în supr. de 400 mp, front 14,61 ml și te-ren în supr. de 2438 mp front, 22 ml la șoseaua asfaltată, cu-rent, apă, gaz în apropiere. Cei interesaţi pentru detalii, pot su-na la tel. 0734-777772.
Vânzare TEREN INTRAVILAN în Șelimbăr,
jud. Sibiu, lângă pensiunea Dracula, suprafaţa 4700 mp,
deschidere 27 m la str. M. Viteazul.
Utilităţile sunt la marginea terenului.
Urbanism pentru construcţii de locuinţe.
Preţ 50 euro/mp, negociabil.
Tel. 0756-313.015.
SPAŢII
¤ Vând două garaje subterane, în cart. Bună Ziua, str. Mircea Zaciu nr. 12 și 18, cu ușă auto-mată, preţ negociabil. Inf. la tel. 0741-100529. (7.7)
ÎNCHIRIERI
SPAŢII
¤ P.F. dau în chirie două garaje subterane, în cart. Bună Ziua, str. Mircea Zaciu nr. 12 și 18, cu porţi automate, preţ negociabil. Inf. la tel. 0741-100529. (7.7)
LOCURI DE MUNCĂ
¤ SALON TROPICAL își mărește echipa! Angajăm hairstylist cu experienţă. Pentru detalii vă ru-găm să ne contactaţi la nr. de tel. 0747-486860.
¤ Licenţiată în drept 2016, cu ex-perienţă de lucru în cabinet nota-rial, caut loc de muncă în dome-niul juridic ca și consilier juridic, jurist. Ofer și cer seriozitate. Tel. 0758-324971.
Societate comercială angajăm
muncitor necalifi cat. Oferim celor
care se alătură echipei:
- locuri de muncă legale în Germania
- se încheie contract cu fi rma fără
taxe și comisioane de intermediere
- pachet salarial motivant
- transport asigurat de la cazare la
locul de muncă.
Cerinţă obligatorie:
- cunoașterea limbii germane la
nivel conversaţional.
Detalii la numerele de telefon:
0786.536.498 sau 0786.536.497,
de luni până vineri în intervalul
orar 9.00 – 17.00.
¤ CAUT cioban serios la oi, cu ex-perienţă. Cerem și oferim seriozi-tate. Pentru informaţiile suplimen-tare apelaţi la tel. 0742431611 sau 0758-356073.
¤ Caut de lucru în domeniul la-borator-cofetarie sau la bucătă-rie, deţin diplomă de califi care
în aceste domenii. Ofer și rog seriozitate. Aștept oferte la tel. 0757-746700.
¤ Caut de lucru în domeniul gas-tronomiei, part-time (în zilele li-bere), experienţă în domeniu. Cer și ofer seriozitate. Rog sunaţi la tel. 0745-802150.
¤ Caut loc de muncă în dome-niul gestiune, depozit. Ofer și cer seriozitate. Aștept telefoane la 0755-210287.
¤ Tânără, caut loc de muncă part-time, în domeniul contabilita-te primară, cunoștinţe WINMEN-TOR. Sunaţi la tel. 0745-430079.
¤ Caut de lucru ca ȘOFER, expe-rienţă 18 ani (și pe comunitate), cat. B și C, cunoscător al lb. ger-mane și engleze. Rog și ofer seri-ozitate. Sunaţi la tel. 0752-397165 sau 0745-501314.
SERVICII
¤ Îngrijesc o persoană, contra lo-cuinţă în Cluj-Napoca. Seriozita-te! Tel. 0744919927.
¤ Efectuez transport cu autoutili-tar FORD TRANZIT descoperit, de 3,5 to, descoperit, mobilă, mate-riale de costrucţii, orice tip de marfă, de la 50 RON/cursă. Aș-tept oferte pentru contracte sau închiriere pe termen lung la tel. 0741-100529. (7.7)
ElectrotacVÂNZĂRI-CONSUMABILE-SERVICE
Case de marcat, Cântare electronice,
cititoare coduri de bare, conectare case de marcat-PC
POS-URI
Tel: 0264-421506; 0729-072651;
0722-357640; 0722-437444
Str Frunzișului, nr. 29, Cluj-Napoca,
Varianta Zorilor-Mănăștur
www.electrotac.ro
¤ Îngrijesc o persoană contra lo-cuinţa. Seriozitate! Aștept tele-foane la 0740-240238.
¤ Ofer servicii profesionale de Web Design, redesign pagini de internet si gazduire web hosting, la pretul de 399 lei. Contact: 0754 611 868.
¤ Montăm uși și geamuri, auto-rizat Porta Doors. Informaţii la tel. 0745-993104.
¤ Depanare TV la domiciliul clientului, cu garanţie. Tel. 0264-547523, 0744-877328.
¤ Executăm la comandă, mobilier personalizat, din pal melaminat, cu montaj la domiciliu. Sunaţi la tel. 0740-807646.
¤ Repar frigidere, congelatoare, combine, vitrine frigorifi ce, ca-mere de frig. Ofer garanţie și asigur transport. Tel. 0747-786.320; 0770-607.687.
VÂNZĂRI/CUMPĂRĂRI
AUTO / MOTO
¤ CUMPĂR motorete vechi (Mobra, MZ, Simson, Tundap).Su-naţi la tel. 0744-919927. (3.7)
¤ Cumpăr ATV LINHAI, în stare de funcţionare. Tel. 0744919927.
¤ Vând OPEL ZAFIRA 1,9 diesel, an 2008, 7 locuri, culoare gri, 210.000 km, în stare bună de funcţionare. Preţ negociabil. Infor-maţii și relaţii suplimentare la tele-fon 0740-694047.
¤ Vând remorcă „Padis 500”, funcţional, neînmatriculată, preţ 1100 RON, negociabil sau schimb cu 1500 kg de cereale, mălai, grâu, orz, ovăz. Merită văzut. Pentru informaţii sunaţi la tel. 0741-028813. (7.7)
¤ Vând autorizaţie taxi cu mașină Toyota Yaris Hibrid, preţ negociabil. Informaţii și relaţii suplimentare la tel. 0741-028813. (7.7)
¤ VÂND Dacia 1410, an 1997, pentru programul RABLA, acte în regulă, preţ negociabil. Informa-ţii și relaţii suplimentare la tele-fon 0740-694047.
PIESE AUTO
¤ Vând bobină de inducţie, mo-toraș ștergător parbriz, plăcuţă de frână, xhedar ţeavă parbriz de la autoturism ”Dacia”. Aștept te-lefoane la 0264-542151. (7.7)
ELECTRO
¤ Vând combină frigorifi că ”Electro-lux”, cu 3 sertare, dim. 200 x 60 x 60, în stare foarte bună de funcţio-nare și estetică excelentă,preţ 400 RON, negociabil. Inf. suplimentare la tel. 0741-100529. (7.7)
UZ CASNIC
¤ Vând set de oale inox ”Silver”, compuse de 16 piese, cu fund gros, capac cu termostat, ambalaj original și set de cuţite ceramice. Informaţii suplimentare la tel. 0744-479172. (7.7)
¤ Vând mașină de tricotat manua-lă ”SIMAC DX 2000”, cu front de lu-cru 100 ace, preţ 300 RON. Aștept telefoane la tel. 0743-515388, 0264-440108. (7.7)
¤ Vând cazan pe lemne de 80 l, în stare bună, puţin folosit, preţ negociabil. Informaţii suplimenta-re la tel. 0741-028813. (7.7)
¤ Vând vană fi bră de sticlă, albă, 150x70cm, model cu bateria pe perete, stare perfectă de funcţio-nare, preţ: 450 RON. Informaţii la tel. 0751-014413.
¤ La jumătate de preţ faţă de ma-gazin! Vând vană din fi bră de sti-clă, albă, 1,50 x 0,70 m, model cu bateria pe perete, foarte puţin fo-losită, stare perfectă, ideală pen-tru băi de dimensiuni mai mici, preţ 400 RON, puţin negociabil. Informaţii suplimentare la tel. 0741-278287.
¤ Vând aragaz Zanussi, 4 ochiuri + cuptor – pe gaz, preţ 400 RON. Pentru relaţii suplimentare sunaţi la tel. 0751-014413.
¤ Vând mașină de cusut marcă germană, în stare perfectă de func-ţionare, preţ 1600 RON, negocia-bil. Relaţii la tel. 0364-882575.
¤ Vând două sobe de teracotă, cu-loare maro, una cu plită și ler, com-plete, din cărămidă, demontate de un sobar. Informaţii și relaţii supli-mentare la tel. 0752-093646.
¤ Vând centrală termică pe gaz, Junkers de 24k, cu tiraj forţat, stare perfectă de funcţionare, vechime 7 ani, preţ 1000 RON. Informaţii suplimentare la tel. 0741-278287.
¤ Vând mașină de cusut marcă germană, în stare perfectă de func-ţionare, preţ 1600 RON, negocia-bil. Relaţii la tel. 0364-882575.
MOBILIER
¤ Vând dulap de baie, nou, preţ 400 RON. Informaţii suplimentare la tel. 0741-028813. (6.7)
¤ Vând ușa de interior, culoare lemn natur, dimensiune 90 x 200 cm, cu feronerie și chei, stare per-fectă, foarte puţin folosită, rezulta-tă din reamenajări, preţ 300 RON, puţin negociabil. Nu asigurăm transportul. Informaţii suplimenta-re la tel. 0741-278287.
¤ Vând ușa de interior, culoare lemn natur, dimensiune 90 x 200 cm, cu feronerie și chei, stare per-fectă, foarte puţin folosită, rezulta-tă din reamenajări, preţ 300 RON, puţin negociabil. Nu asigurăm transportul. Informaţii suplimenta-re la tel. 0741-278287.
¤ Vând ușă + toc ușă, MDF cu-loare lemn natur, cu feronerie + chei, preţ 300 RON, negociabil. Informaţii suplimentare la tel. 0741-278287.
¤ Vând canapea extensibilă, di-mensiune 140 x 200 cm, compu-să din 2 saltele tip Relaxa, cu spaţiu de depozitare, culoare bleumarin, cu 2 perne, stare foarte bună. Nu asigurăm trans-portul. Preţ 650 ron, puţin nego-ciabil. Relaţii suplimentare la tel. 0741-278287.
CĂRŢI / REVISTE
¤ Vând urgent suplimentele a-părute în colecţii complete de la „Jurnalul Naţional”, după cum urmează: 250 buc Ediţie de co-lecţie, 240 buc Jurnalul Casei Tale, 302 buc Bucătăria Mea, 258 buc Sănătatea, 60 buc ZO-OM și 50 buc diverse, credinţă, călătorii. Preţ negociabil. Infor-maţii suplimentare la tel. 0264-321720. (3.14)
CALCULATOARE/COPIATOARE
¤ Vând laptop în perfectă stare de funcţionare, preţ 400 RON, negociabil. Informaţii la tel. 0745-569336. (6.7)
¤ Vând laptop THINKPAD, preţ 450 RON, negociabil. Tel. 0745-569336. (6.7)
¤ Donez copiator marca Xerox 5018. Sunaţi la tel. 0745-569336. (6.7)
MUZICĂ
¤ Vând discuri povești nemuri-toare „Electrecord”. Pentru infor-maţii sunaţi la telefon 0744-485224. (6.7)
ANIMALE
¤ Vând porci (soldani) între 50-60 kg, pe ales din 10 bucăţi, preţ 12 RON/kg. Informaţii supli-mentare la tel. 0751-095924 sau 0751-100529. (6.7)
DIVERSE
¤ Vând kelimuri (feţe de masă, dra-perii, păretare, cuverturi), diferite di-mensiuni, cusute manual și ștergare ornamentale cusute manual și cu dantelă. Pentru informaţii suplimen-tare la tel. 0743-515388 sau 0264-440108. (6.7)
¤ Vând aparat de făcut kürtös kalács, pe curent 220 V, cu 6 ro-le, aparatul este nou, marcă
străină, preţ negociabil. Pentru informaţii suplimentare sunaţi la tel. 0741-100529. (6.7)
¤ Vând două dispozitive rotative pentru udat grădina. Sunaţi la te-lefonul la 0264-542151. (6.7)
¤ Vând haină de blană nr. 46-48 pentru femei, stare foarte bună, culoare alb cu bej, foarte puţin purtată, preţ 120 RON. Informa-ţii la telefon 0744-653097. (6.7)
¤ Vând cizme de piele bărbătești, înalte, mărimea 45, preţ negocia-bil. Informaţii suplimentare la tel. 0741-028813. (6.7)
LICITAŢIE PUBLICĂ
¤ DGRFP Cluj-Napoca – Adminis-traţia Judeţeană a Finanţelor Publi-ce Cluj. Având în vedere prevederile O.G. nr. 14/2007, data în aplicare prin H.G. nr. 731/2007, privind re-glementarea modului și condiţiilor de valorifi care a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, scoate la vânzare directă începând cu data de 05.01.2018: - 5.772 bucăţi pietre preţioase/ rubi-ne în greutate totală de 1.651,79 grame, la preţul de 36 lei/gram, cu valoare totală de 59464,44 lei. Pentru bunurile prezentate mai sus achiziţionarea se face pe întreaga cantitate/ pe cutii cu rubine/ 206 – 350 buc./ sau loturi/ tipuri de biju-terii prin persoane fi zice/ juridice autorizate de A.N.P.C. București; – Atelaje hipo (căruţe), preţ 52 – 103 lei/buc.; – Autoturism M11, marca Citroen C15 RE, an fabr. 1995, km parcurși 348881, preţ 1500 lei; – Autoutilitară N1 marca Volkswagen LT 28, an fabr. 1998, motorină, km. parcurși 330000, 2461 cmc., preţ 2750 lei; – Autoturism M1 Opel Astra Break, an fabr. 2001, km. parcurși 237000, 1686 cmc., preţ 6200 lei; – Autoutilitară Ford Tranzit, an fabr. 2004, km parcuși 178584, 1998 cmc., preţ 3900 lei. Informaţii suplimentare, alte date/ elemente de identifi care, expertiză, pot fi obţinute la adresa de e-mail: [email protected], pre-cum și la sediul instituţiei – Com-partimentul Valorifi care Bunuri și prin accesarea site-ului – www.anaf.ro – „D.G.R.F.P.Cluj-Napoca – > licitaţii și anunţuri – > valorifi care bunuri din proprietatea privată a statului”.
URBANISM
¤ Persoana fizica COLCERIU Marius Emil si Colceriu Vlad Doru anunta initierea Planului Urbanistic de Detaliu cu titlul: „PUD si CONSTRUIRE LOCUINTĂ SEMICOLECTIVĂ CU DOUĂ UNI-TĂTI LOCATIVE amenajări exte-rioare, imprejmuire teren, ra-corduri si bransamente la utili-tati“ amplasat in Cluj Napoca pe strada Capitan Grigore Ignat nr.13. Consultarea propunerii se poate face la Primaria Cluj-Napoca, Compartimentul Stra-tegii urbane, camera 62.
PIERDERE
¤ Pierdut Certifi cat de Înregis-trare și certifi cate constatatoare pentru Trifan Simona Gabriela PFA, cu sediul profesional în sat Florești, comuna Florești, str. Urusagului nr. 21 S, jud. Cluj, CUI 25546637, nr. Registrul Co-merţului F12/789/13.05.2009. Le declar nule.
vineri – duminică, 5 – 7 ianuarie 2018 monitorulcj.ro 11
ANUNŢ DE ANGAJARE
Doriţi un loc de muncă plăcut şi sigur?
ANGAJEAZĂ
CONFECȚIONERE ARTICOLE TEXTILEDACĂ AȚI LUCRAT LA MAȘINI DE CUSUT
VĂ AȘTEPTĂM SĂ FACEȚI PARTE DIN ECHIPA NOASTRĂ
DACĂ NU, VĂ PUTEM CALIFICA NOI!
CONTACT: SC EST COMPANY ROM IMPEX SRLB-dul MUNCII nr. 14, 400641
Cluj-Napoca, România
TELEFON: 0264 415 428, 0742 085 264 WEB: estcompanyrom.com
email: [email protected]
• secretarăSe oferă salariu atractiv.
Telefon: 0724-379279,email: [email protected]
ANGAJEAZĂ
Acesta este nu numai scopul esenþial al pe care îl luãm zi de zi faþã de clienþii
Adresa: Bd. Muncii Nr. 16, Cluj-Napoca,Tel 0264 415 262; 0722 424 000; 0732 127 114
0720 543 737; 0726 777 319
SecondTex angajeazăvânzătoare
Locul Jobului: Cluj NapocaDescrierea jobului- servirea clienţilor- manipularea casei de marcat- aranjarea și punerea hainelor pe rafturi- recepţionarea și gestionarea mărfi iCe cerem:-responsabilitate-sociabilitate-cunoașterea modei-experienţa în domeniul vânzării de haine- angajăm și bărbaţi și femei- vorbirea limbii maghiarăCe oferim:Salar atractivZilnic 8 oreBonusuri de haineInformaţii: nr Tel: 0748 228 553 şi [email protected]
60%
900 magazine specializateîn cartușe pentru imprimante
CLUJ-NAPOCA, Piața Cipariu, Tel: [email protected] www.prink.ro
0729–15.86.00
www.batrom.ro
Firma de curatenie One Wayisi mareste echipa!!
Cautam persoane energice, deschise,amabile care sa asigure servicii de curatenie la standard inalte de calitate intr-o atmosfera placuta, relaxanta.
Cerinte:– femei si barbati cu varsta cuprinsa intre 20-50 ani;– persoane serioase, punctuale, amabile si cu o atitudine
respectuoasa;– nu este obligatoriu sa ai experienta, te vom invata noi
ceea ce trebuie sa faci.
Oferta: Vei avea oportunitatea sa oferi servicii de curatenie clientilor nostri, iar noi iti vom oferi:– un loc de munca unic si un pachet de benefi cii atractiv;– salariu fi x plus bonusuri in functie de implicarea si
realizarile dumneavoastra.
Nr.de contact:– 0748.610.421– 0264.483.783Adresa de e-mail: offi [email protected]: Str. Fabricii, nr. 118,Cluj-Napoca
Keep your image clean!
LICITAȚIE PUBLICĂ
COMUNA MOLDOVENEŞTI SCOATE LA VÂNZARE PRIN LICITAŢIE BULDOEXCAVATOR Tip CASE 580K
Comuna Moldovenești cu sediul în Moldovenești, nr. 240, judetul Cluj, vinde prin licitaţie publică buldoexcavator tip CASE 580 K aparţinând domeniului privat al Comunei Moldovenești.
Caietul de sarcini se poate achiziţiona la sediul Primăriei Comunei Moldovenești , în valoare de 50 lei, din data de 08.01.2018 .
Preţul de pornire este: 30.768,50 lei (fără TVA).
Ofertele de preţ se pot depune la sediul Primăriei până în data de 22.01.2018, ora 10,00, în plic sigilat.
IN ATENTIA PUBLICULUI CALATOR!
Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA informeaza publicul calator ca incepand cu data de 8 ianuarie 2018, infi inteaza o noua linie urbana de transport in comun, nr. 18, pe relatia Str. Posada – Str. Voievodul Gelu, avand urmatorul traseu:
- Dus: Str. Posada, P-ta Baba Novac, Str. C-tin Brancusi, Str. Romul Ladea, Str. Voievodul Gelu – Str. Borhanciului;
- Intoarcere: Str. Borhanciului, Str. C-tin Brancusi, P-ta Cipariu, Str. Posada.
Statiile de oprire de pe traseu vor fi comune, pe ambele sensuri de mers, cu ale liniilor 21, 32 si 32B pe str. C-tin Brancusi, respectiv 21 pe str. Borhanciului pe sensul de intoarcere. Pe str. R. Ladea se infi inteze trei statii suplimentare: Nordului, Uranus si Voievodul Glad.
Statii de oprire:- Dus: Posada – P-ta Cipariu S – C-tin Brancoveanu V –
Malinului V – Alverna V – Nordului – Uranus – Voievodul Glad – Voievodul Gelu E:
- Intoarcere: Voievodul Gelu E – Theodor Pallady – Borhanciului – Alverna E – Malinului E – C-tin Brancoveanu E – Posada.
Linia va functiona experimental dupa urmatorul program:
Plecari Posada: 6:20– 7:00– 7:50– 8:50 …… 12:15– 13:00– 13:45– 14:25– 15:10– 16:00– 16:50– 17:35– 18:20;
Plecari Voievodul Gelu: 6:00– 6:40– 7:25– 8:25– 9:10 …... 11:55– 12:40– 13:25– 14:05– 14:50– 15:40– 16:30– 17:10– 18:00– 18:40 Parcare;
SPORTSPORT.vineri – duminică, 5 – 7 ianuarie 2018
Foto
: d
igi2
4.r
o
Foto
: fr
f.ro
Potaissa Turda, s-a reunit pentru pregătirea sezonului de primăvarăEchipa de handbal Potaissa Turda s-a reunit la sala „George Bariţiu” din Turda Nouă pentru pregătirea sezonului de primă-vară 2017-2018. Echipa, antre-nată de Horaţiu Gal, a transfe-rat un singur jucător, pe pivotul Iulian Stamate. De la reunirea lotului au lipsit doar Adrian Ţenghea și Roland Thalmaier, amândoi au fost convocaţi la naţionala României, pentru Trofeul „Carpaţi”. Primul meci ofi cial al turdenilor este progra-mat pe data de 29 ianuarie, contra celor de la CSM Făgăraș. Potaissa Turda este pe locul 4 în Liga Zimbrilor și este califi ca-tă în optimile de fi nală ale Cupei Challenge unde o va în-tâlni pe HC Vise, o echipă din Belgia. (Raluca Sas)
Vătafu, de la Olimpia Cluj la Granadilla Tenerife Sur
Jucătoarea echipei de fotbal fe-minin Olimpia Cluj, Ștefania Vătafu (24 de ani), s-a transfe-rat în Primera Division urmând să evolueze din această iarnă la formaţia Union Deportiva Granadilla Tenerife Sur. Considerată una dintre cele mai bune jucătoare din România, mijlocașul Ștefania Vătafu e la prima experienţă în străinătate. „Sunt foarte ferici-tă pentru această oportunitate oferită de UDG Tenerife Egatesa. Este o experienţă no-uă pentru mine și, în același timp, o provocare, pentru că li-ga spaniolă este una foarte pu-ternică. Aștept cu nerăbdare să-mi întâlnesc noua echipă și să îmi ating obiectivele. Voi fa-ce tot posibilul pentru a ajuta echipa”, a spus Ștefania Vătafu pentru site-ul ofi cial al grupării spaniole. Dintre jucătoarele echipei naţionale a României, mai evoluează în Spania porta-rul Andreea Părăluţă (Atletico Madrid) și fundașul Olivia Oprea (Sevilla). (Raluca Sas)
Le Tallec rămâne la Astra GiurgiuAtacantul francez Anthony Le Tallec se va întoarce în România pentru a-și relua pre-gătirile alături de echipa de fotbal Astra Giurgiu, după ce negocierile privind transferul său la formaţia franceză de li-gă secundă US Orleans nu s-au concretizat. Le Tallec, în vârstă de 33 ani, fost jucător al lui FC Liverpool, a semnat cu Astra la începutul acestui sezon, după despărţirea de echipa greacă Atromitos, contractul său cu giurgiuvenii fi ind valabil până în iunie 2019. Astra Giurgiu es-te pe locul 4 în clasament, cu 37 de puncte.
Pe scurt
Simona Halep şi Irina
Begu vor fi adversare
în semifinalele turneului
WTA de la Shenzhen
(China), după ce liderul
mondial a trecut, joi, cu
6-2, 6-2
de Sabalenka.
Halep (26 ani), principa-
la favorită a competiţiei, s-a
impus în doar 57 de minu-
te în faţa unei adversare de
19 ani (73 WTA), care în
primul tur o învinsese pe
Monica Niculescu în două
seturi, cu 6-4, 6-4.
Astfel, România va avea
sigur o reprezentantă în fi -
nala turneului de la Shenzhen.
Halep nu i-a lăsat nicio
şansă belarusei, care a gre-
şit foarte mult. Halep a adu-
nat 4 aşi, a făcut 2 duble
greşeli, a reuşit 11 mingi di-
rect câştigătoare şi a făcut
doar 5 erori neprovocate, în
timp ce Sabalenka a avut 4
duble greşeli, 12 winners şi
22 de erori neforţate.
Begu (27 ani, 43 WTA),
a patra favorită, a învins-o
joi cu 7-5, 7-5 pe unguroai-
ca Timea Babos, cap de se-
rie numărul opt. În primul
set, românca a început cu
un ghem cedat la zero pe
serviciul său, dar a revenit
în joc şi a întors scorul, 2-1,
desprinzându-se apoi la 4-2.
Babos a egalat, 4-4, a fost
5-5, după care Begu a sal-
vat o minge de break, a fă-
cut 6-5, iar apoi a câştigat
setul pe serviciul adversa-
rei (7-5).
Begu, victorie după o ora şi 55 de minute
Irina Begu a avut 1-0 şi 4-1
în actul secund şi părea că va
câştiga fără emoţii, dar a ur-
mat apoi patru ghemuri la rând
luate de Babos, carte a condus
cu 5-4 şi a servit pentru set,
însă Begu a egalat, 5-5, impu-
nându-se cu 7-5, după o du-
blă greşeală a unguroaicei. Be-
gu a câştigat după o oră şi 55
de minute în faţa jucătoarei
maghiare (24 ani, 56 WTA), la
capătul unui meci în care a
avut 3 aşi, 3 duble greşeli, 17
winners şi 23 de erori nefor-
ţate. Babos a reuşit 2 aşi, a co-
mis 8 duble greşeli, a adunat
24 de mingi direct câştigătoa-
re, dar şi 31 de erori neprovo-
cate. Begu are acum 3-1 în du-
elurile cu jucătoarea maghia-
ră, pe care a mai învins-o în
2012, în primul tur la Fes (Ma-
roc), cu 7-6 (3), 6-3, şi în 2016
în fi nală la Florianopolis (Bra-
zilia), cu 2-6, 6-4, 6-3. Babos
a câştigat în 2016 în primul tur
la Moscova, cu 2-6, 7-6 (2),
5-7, în primul tur.
110 puncte WTA pentru Halep şi Begu
Cele două românce şi-au
asigurat fiecare câte 43.663
dolari şi 110 puncte WTA,
urmând să fie adversare
pentru şasea oară în circu-
itul profesionist. Halep a
câştigat de fiecare dată, în
2007 cu 6-3, 6-4 în sfertu-
rile unui turneu futures la
Bucureşti, în 2008 în pri-
mul tur al altei competiţii
futures la Bucureşti, cu 7-5,
6-2, în 2012 în optimile tur-
neului de la Hobart, cu 6-4,
6-2, în 2016 în sferturile tur-
neului de la Madrid, cu 6-3,
0-6, 6-1, şi în 2016 în pri-
mul tur la Wuhan, Irina
abandonând la scorul de
6-3, 2-0.
Halep şi Begu, partenere la dublu
Halep şi Begu sunt par-
tenere la dublu, iar în semi-
finale vor juca împotriva cu-
plului Ana Blinkova (Rusia)/
Nicola Geuer (Germania).
Simona Halep a câştigat
titlul în proba de dublu la
Shenzhen în 2015.
În semifi nalele turneului din
China s-a califi cat joi şi rusoai-
ca Maria Şarapova, după 6-3,
6-3 cu kazaha Zarina Dias, ur-
mătoarea adversară urmând să
fi e o reprezentantă a Cehiei, Ka-
terina Siniakova, deţinătoarea
trofeului, sau Kristyna Pliskova.
Halep-Begu, în semifinalele turneului WTA de la ShenzhenTurneul este dotat cu premii în valoare de 626.750 dolari.
Begu și Halep sunt partenere la dublu
Raluca [email protected]
Thierry Moutinho Rua
este primul jucător
care părăseşte echipa
clujeană. Mijlocaşul
portughez a fost împru-
mutat la divizionara
secundă spaniolă
Cultural Leonesa.
„Clubul CFR Cluj a ajuns
la un acord cu formaţia Cul-
tural Leonesa pentru împru-
mutul mijlocaşului Thierry
Moutinho Rua. Mult succes
la noua echipă!”, a fost me-
sajul postat de pagina ofici-
ală a clubului clujean. Cul-
tural Leonesa ocupă locul
17 din 20 în La Liga 2.
Jucătorul a semnat cu CFR
Cluj în vara anului 2017, a
evoluat în Liga I în 9 meciuri
şi a bifat chiar şi un meci în
Cupa României. 500.000 de
euro este cota mijlocaşului,
pe site-ul de specialitate
Transfermarkt.de. Moutinho
mai are contract cu liderul
Ligii 1 până în iunie 2019.
După ce i-a transferat pe
fotbalişti Mailat, Valentin
Costache şi Ţucudean, Dan
Petrescu a mărturisit că îşi
mai doreşte anumiţi jucători
în cea ce priveşte echipa sa.
„Întrebaţi-i pe scouterii mei
pe cine vreau. Au treabă de
făcut, trebuie să caute jucă-
tori buni pentru club. Eu tre-
buie să-i văd şi să decid”, a
mărturisit tehnicianul, pen-
tru digisport.ro.
Formaţia va pleca în can-
tonament în Valencia (Spa-
nia), în perioada 12-29 ia-
nuarie. În cantonament li-
derul Ligii 1 va disputa 5
amicale importante: cu CD
Castellon, Wisla Cracovia,
Rapid Viena, Videoton şi
Beijing Rehne.
CFR Cluj este pe primul
loc în clasament, cu 49 de
puncte.
Moutinho, primul jucător care pleacă de la CFR
1. CFR Cluj – 49 de puncte
2. FCSB – 47 de puncte
3. CSU Craiova – 43 puncte
4. Astra Giurgiu – 37 puncte
5. Botoșani – 35 puncte
6. FC Viitorul – 34 puncte
7. Dinamo București – 34 puncte
8. CSMS Iași – 30 puncte
9. ACS Poli Timișoara – 26 puncte
10. Voluntari – 25 puncte
11. Concordia Chiajna – 24 puncte
12. Gaz Metan Mediaș – 15 puncte
13. Sepsi – 15 puncte
14. Juventus București – 9 puncte
Clasament Liga I