Introducere
Pe fondul acceptului că, între mobilurile călătoriei în străinătate, pe unul din primele
locuri figurează interesul pentru cunoaşterea directă a culturii şi civilizaţiei diverselor
popoare, turismul reprezintă şi o cale de statornicire a unui climat de pace, înţelegere şi
colaborare internaţională.
Tema cercetată se axează pe valorificarea potenţialului turistic din Bucovina, intrată în
circuitul turistic intern şi internaţional, dar nu pe măsura valorii acestui potenţial. Zona
Bucovina, ca unitate turistică, este proiectată ca un model dinamic de dezvoltare şi se înscrie
în procesul de înnoire calitativă prin preocuparea de punere în valoare, la un nivel din ce în ce
mai înalt, a bogatelor resurse de care dispune.
Implementarea modelului restructurat şi supravegherea evoluţiei sale în limitele
parametrilor stabiliţi va trebui să fie o acţiune concertată, la care să-şi aducă sprijinul toţi
factorii responsabili din judeţul Suceava, de care aparţine zona Bucovina; ca argumente în
favoarea acestei afirmaţii pot fi luate în considerare: posibilităţile nelimitate oferite de zonă ca
resurse turistice naturale şi antropice; suportul demografic şi socio-economic al judeţului
pentru activitatea de turism; posibilităţile de modelare la nivel de subsisteme în concordanţă
cu organizarea ştiinţifică şi perfecţionarea managerială; puternica bază materială şi
infrastructura existentă, posibilă de mutaţii calitative şi cantitative; experienţa internă şi
internaţională.
1
CAPITOLUL I
POTENŢIALUL TURISTIC AL BUCOVINEI
În viziunea de marketing turistic, potenţialul turistic face parte integrantă din oferta
turistică, una din cele două laturi, alături de cererea turistică, ale pieţei turistice.
Mai mulţi autori s-au ocupat, în lucrările lor, de cercetarea conţinutului şi naturii
ofertei turistice. Astfel, încă în 1959, elveţianul W. Hunzincker, în manualul său de economia
turismului, arăta că "oferta turistică este o combinaţie de elemente materiale şi servicii",
combinaţie în care serviciile joacă rolul principal. De asemenea, britanicul H. Medlik
consideră produsul turistic ca "un amalgam de elemente tangibile şi intangibile, concentrate
într-o activitate specifică", iar profesorul elveţian J. Krippendorf înţelege prin oferta turistică
"un mănunchi de elemente materiale şi imateriale oferite consumului şi care ar trebui să aducă
unele foloase cumpărătorului, adică să-l satisfacă". El include în elementele politicii
produsului turistic următorii factori:
factori naturali (poziţia în teritoriu, relieful, vegetaţia, fauna, clima, peisajul);
factori generali ai existenţei şi activităţii umane (ospitalitate, obiceiuri, folclor, cultură,
artă, economie, politică etc.);
infrastructura generală (transpoturi şi comunicaţii, populaţia şi aşezările omeneşti), alţi
factori ai infrastructurii (apă, canalize, telecomunicaţii etc.);
echipamentul turistic (cazare, alimentaţie publică, transport turistic etc.).
E. Nicolaescu este de părere că "lista elementelor care concură la crearea produsului
turistic" a trebuit să includă următoarele categorii principale de factori1:
patrimoniul turistic, cu factorii naturali (aşezarea geografică, climă, relief, peisaj etc.);
diverse elemente naturale de atracţie specifică (cursuri de ape, izvoare, lacuri etc.), factorul
uman (ospitalitatea, obiceiuri şi datini, folclor, istorie, artă, cultură etc.);
infrastructura generală a zonei, incluzând dezvoltarea economică generală (industrie,
agricultură, transporturi, comerţ), dezvoltarea demografică (populaţie şi aşezări omeneşti),
infrastructura generală edilitară;
infrastructura cu specific turistic;
cadrul general privind pregătirea şi perfecţionarea cadrelor din turism;
cadrul instituţional legat direct sau indirect de turism.
1 Nicolescu, E., “Marketingul în turism”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1975 p.28
2
În concepţia profesorului Cristiana Cristureanu1, oferta turistică este formată din
cadrul şi potenţialul natural şi antropic, masa de bunuri materiale (alimentare, industriale)
destinate consumului turistic, forţa de muncă specializată în activităţile specifice,
infrastructura specifică turistică şi condiţiile de comercializare (preţ, facilităţi etc.).
Principala caracteristică a ofertei turistice o reprezintă complexitatea ei. Elementele
componente ale ofertei pot fi grupate în două categorii:
elemente atractive, compuse din resurse naturale, socio-culturale, umane, tehnologice,
având o importanţă relativă în timp şi spaţiu;
elemente funcţionale, compuse din echipamentul şi serviciile care fac posibilă
desfăşurarea producţiei turistice.
1.1 Poziţia în teritoriu şi căi de acces
În cazul unei zone turistice, poziţia în teritoriu se cere a fi analizată din următoarele
unghiuri de incidenţă:
situarea zonei faţă de fluxurile turistice internaţionale; din acest punct de vedere, trebuie
precizat că zona Bucovinei este străbătută de 2 importante fluxuri turistice internaţionale:
dinspre nord, fluxuri turistice care intră în ţară prin punctul de frontieră Siret şi se îndreaptă
spre zonele turistice ale României şi spre Bulgaria, şi invers; dinspre est, fluxurile ce străbat
zona turistică Bucovina îndreptându-se spre Bistriţa sau Maramureş şi centrul şi vestul ţării,
ori fluxurile turistice în vestul ţării ce vin în zonă (ca destinaţie) şi trec spre alte zone din estul
ţării, sau se îndreaptă spre punctele de frontieră cu Polonia, Ucraina sau Republica Moldova;
zona turistică, destinaţie a fluxurilor turistice interne:
este etapă în circuitele turistice "Turul României";
destinaţia unor excursii temetice;
program-excursie cu turiştii străini veniţi pe litoral;
destinaţia unor excursii speciale (excursii combinate).
poziţia zonei faţă de alte zone turistice de atracţie, în ideea organizării unor acţiuni
turistice combinate; din acest punct de vedere, judeţul Suceava se află în apropiere de
Maramureş, Bistriţa, Neamţ şi Iaşi - zone turistice de marcă.
Deşi zona Bucovina este situată, geografic, în partea extrem nord-estică a României,
privită din prisma relaţiei turism-teritoriu-fluxuri turistice, această poziţie în teritoriu este un
aspect pozitiv ce trebuie valorificat în perspectiva imediată şi mai îndepărtată, având în
1.C.Cristureanu, “Economia şi politica turismului internaţional”, Ed. Abeona, Bucureşti,1992, p.25
3
vedere şi vecinătatea a două vechi provincii istorice româneşti - Bucovina de Nord şi
Basarabia.
Căile de acces în Bucovina sunt constituite din:
căi feroviare: magistrala Bucureşti - Bacău - Suceava - Vicşani, cu ramificaţia Suceava -
Rădăuţi - Putna şi Suceava - Gura - Humorului - Câmpulung Moldovenesc - Vatra Dornei -
Sângeors Băi - Năsăud - Beclean;
căi rutiere : DN 2 - E 85, Bucureşti - Bacău - Fălticeni - Suceava - Sire; DN 17 A,
Câmpulung Moldovenesc - Suceviţa - Rădăuţi - Siret; DN18, Iacobeni - Ciocăneşti - Borşa;
DN 29, Suceava - Botoşani; DN Suceava - Dorohoi;
căi aeriene - aeroportul Salcea, la 15 km de Suceava, 75 km de Câmpulung Moldovenesc
şi 105 km de Vatra Dornei.
I.2. Resurse turistice
Individualitatea unei zone, din punct de vedere turistic, se desprinde din analiza
resurselor turistice, calitatea şi cantitatea acestora asigurând premisele unei activităţi turistice
permanente şi de mare perspectivă.
1. Resursele turistice naturale1 sunt acelea care pot fi valorificate turistic în cadrul
diverselor forme de turism, generate de caracteristicile lor. Aşa de exemplu, cursurile de apă
şi orice oglindă de apă sunt valorificate pentru promovarea turismului de odihnă, de sfârşit de
săptămână, dar şi pentru diversificarea gamei de servicii de agrement; fondul cinegetic şi
piscicol generează vânătoarea şi pescuitul sportiv; pădurile din zonele montane şi
submontane, frumuseţile peisajului, rezervaşiile naturale etc. facilitează drumeţia, turismul
itinerant sau turismul de odihnă într-un cadru natural nealterat; resursele de ape minerale,
nămoluri de turbă cu calităţi terapeutice, climatul stau la baza dezvoltării turismului balnear.
Cadrul natural al zonei Bucovina se caracterizează printr-o mare complexitate şi
varietate peisagistică, fiecare element natural impunându-se prin trăsături distincte: masivele
montane Călimani, Rarău, Giumalău se disting prin peisaje de maximă atractivitate ce pot fi
valorificate, superior pentru drumeţie, sporturi de iarnă, vânătoare şi pescuit sportiv. Obcinele
Bucovinei, acoperite cu păduri de conifere şi foioase, populate cu numeroase specii de interes
cinegetic şi străbătute de ape bogate în faună piscicolă, formează cadrul natural în care se
înscriu celebrele monumente de artă feudală ale judeţului Suceava. Ţara Dornelor se
1 1.Talabă, I., “Turism în Carpaţii Orientali”, Editura pentru Turism, Bucureşti, 1991
4
individualizează prin prezenţa izvoarelor de apă minerală carbogazoasă , bicarbonatate,
feruginoase, magneziene, oligometalice, atermale, indicate unor afecţiuni ale aparatului
hipertiroidism, afecţiuni ale aparatului locomotor şi ale sistemului nervos periferic, care sunt
valorificate la Vatra Dornei, Dorna Candreni şi Poiana Negrii.
Valea Bistriţei, cu un peisaj impresionant prin frumuseţe şi sălbăticie, este suficient
valorificată până în prezent, deşi aici sunt numeroase posibilităţi pentru agrement, iar
localitatea Broşteni (cu izvoare de apă) s-ar contura ca o viitoare staţiune balneoclimaterică.
O atraţie deosebită pentru turişti o reprezintă numeroasele rezervaţii naturale din
judeţ: forestiere - Codrul secular Slătioara, Pădurea seculară Giumalău, Rezervaţia Răchitişul
Mare, Rezervaţia de la Lucina, Tânovul Mare de la Poiana Stampei; floristice - Rezervaţia
floristică Todirescu; plantele monumente ale naturii; plantele rare; endemice; arborii ocrotiţi.
Pentru amatorii de vânătoare, fauna este reprezentată printr-un mare număr de cerbi, capre,
mistreţi, iepuri, urşi, fazani. Anual, în zonă se recoltează circa 1000 de cervide (cerbi, ciute,
căpriori, căprioare şi iezi pentru selecţie). Abundenţa vânatului este demonstrată şi de cele
circa 45 tone de carne - vânat şi 25000 de piei şi blănuri cât se obţin anual.
Pescuitul se practică în aproape toate râurile judeţului, în special în Bistriţa, Moldova,
Suceava şi Siret. Au fost amenajate iazuri - Dragomirna, Lipoveni; păstrăvării-Valea Putnei,
Brodina, Prisaca Dornei.
Dintre masivele montane ale Bucovinei, Rarăul şi Giumalăul alcătuiesc, din punct de vedere
turistic, o unitate bine închegată, fiind cei mai umblaţi munţi din această zonă. Un mare
avantaj prezintă cele două masive pentru drumeţie şi sporturi de iarnă, prin faptul că pot fi
abordate din trei părţi: de la latura nordică, dinspre Câmpulung Moldovenesc, de pe cea
sudică, de pe Valea Bistriţei şi dinspre vest, de la Vatra Dornei.
Aşezată la poalele munţilor Runcu, Măgura şi Bodea, la 620 m. altitudine, localitatea
Câmpulung Moldovenesc - principala bază de ascensiuni spre cele două masive - dipune de
un climat subalpin, cu aer pur, lipsit de umiditate excesivă, fără schimbări bruşte de
temperatură şi fără curenţi de aer, tipic pentru o staţiune climatică.
La staţia meteorologică Rarău (1538 m. altitudine) se înregistrează o temperatură
medie anuală de 2,3° C. Temperatura medie a lunii ianuarie este de -7° C, iar a lunii august de
12° C. Primul îngheţ se produce în septembrie, iar ultimul în mai şi chiar mai târziu, în iunie.
Numărul mediu al zilelor cu îngheţ este de 180. Peste altitudinea de 1000 m. zăpada se
menţine constant până în lunile martie-aprilie, iar ninsori temporare cad până în luna iunie.
Cantitatea medie anuală de precipitaţii este de 920 mm. Grosimea stratului de zăpadă variază
între 20-30 cm., menţinându-se constant din decembrie până în aprilie. Deci un alt avantaj
pentru sporturile de iarnă al masivelor Rarău şi Giumalău este cel climatic şi în special
5
grosimea şi durata stratului de zăpadă, în această privinţă depăşind staţiunile Poiana Braşov,
Predeal, Sinaia.
Cele două masive sunt bogate în vânat, fapt ce prilejuieşte o intensă activitate
cinegetică, câteva adăposturi de vînătoare uşurează practicarea vânătorii sportive. Dintre
speciile de interes vânătoresc se întâlnesc cerbul, mistreţul, cocoşul de munte, ursul etc.
Râurile, în special Moldova şi afluienţii săi, sunt bogate în peşte, pentru care au şi fost
amenajate păstrăvăriile de la Prisaca Dornei şi Valea Putnei.
În afara resurselor naturale destinate turismului montan, în zonă a fost evidenţiată
existenţa unor factori naturali de cură, între care apele minerale, nămolul de turbă şi gazele
terapeutice, bogăţii care situează zona Bucovinei pe locul al treilea pe ţară, după Harghita şi
Covasna.
În funcţie de individualitatea hidroclimatică şi genetică, pe teritoriul zonei Bucovina
se disting următoarele tipuri de ape minerale:
ape carbogazoase, bicarbonate, calcice, magnezice, sodice, feruginoase, reprezentate prin
68 de izvoare naturale şi surse forate investigate; sunt concentrate în sud-vestul judeţului
Suceava, pe raza localităţilor Broşteni, Cârlibaba, Coverca, Dârmoxa, Dorna Codreni,
Dragoiaoasa, Panaci, Poiana Coşnei, Poiana Negri, Poiana Vinului (Coşna), Sărişorul Mare,
Şarul Bucovinei, Şarul Dornei şi Vatra Dornei. Apele de acest tip, folosite şi ca ape de masă,
se industrializează în 5 centre de îmbuteliere: Poiana Negri, Şaru Dornei, Poiana Coşnei,
Poiana Vinului şi Dorna Candreni. În cura internă, sunt utilizate în tratarea unor afecţiuni
gastrice, iar în cea externă pentru tratarea afecţiunilor aparatului cardiovascular, în bazele de
tratament din staţiunea Vatra Dornei;
ape minerale sulfuroase, în principal oligominerale, reprezentate printr-un număr de 20
surse naturale şi forate, sunt distribuite pe teritoriul localităţilor Benia, Broşteni, Cacica,
Câmpulung Moldovenesc, Cârlibaba, Găineşti, Iacobeni, Izvoarele Sucevei, Leşu Ursului,
Mânăstirea Humorului, Moldova Humorului, Moldova Suliţa, Paltinul, Vatra Moldoviţei şi
Voroneţ. Dintre acestea sunt utilizate numai cele de la Iacobeni, sporadic, pentru aerosoli (la
Vatra Dornei). Colectivul de avizare medicală a apelor minerale din Institutul de Medicină
Fizică, Balneologie şi Recuperare Medicală (IMFBRM) din Bucureşti le recomandă în
tratarea anumitor afecţiuni urinare, metabolice;
ape clorosodice concentrate, uneori sulfuroase, reprezentate prin 15 surse naturale, care
sunt distribuite pe teritoriul localităţilor Cacica, Drăceni, Râşca, Solca, Suceviţa, Stulpicani,
Vatra Moldoviţei, Vicov şi Putna. Aceste ape sunt utilizate local şi pentru nevoile fabricii de
bere Solca. Din cauza debitelor neglijabile nu prezintă interes balnear;
6
apele vitriolice, sulfatate, calcice, magneziene, sunt reprezentate prin 2 surse, repartizate
pe teritoriul localităţilor Frumoasa şi Solca şi nu prezintă interes terapeuric datorită debitului
foarte redus.
Tot din categoria factorilor naturali de cură fac parte nămolurile de turbă, identificate
la Izvoarele Sucevei şi în zăcămintele de la Poiana Stampei. Potenţial, ele există, după
aprecierile IMFBRM, în toate turbăriile judeţului, respectiv la Dorna Cândreni, Drăgoiasa,
Lucina, Panaci, Poiana Coşnei şi Şaru Dornei.
Din categoria factorilor naturali de cură face parte şi clima. Zona beneficiază de un
bioclimat tonic-stimulator, cu maximum de eficienţă la altitudinile cuprinse între 1000-1800
m., în timp ce în zonele de podiş din estul judeţului Suceava bioclimatul este sedativ, de
cruţare. Un bioclimat aparte, cu un aer puternic ozonat, se înregistrează în perimetrul
localităţii Solca, bioclimat propriu unei staţiuni balneoclimaterice.
O zonificare a resurselor turistice naturale, în funcţie de valoarea, specificul şi
repartiţia lor geografică indică următoarele areale:
arealul alpin şi subalpin al masivului Căliman reuneşte în peisaj un relief de platou
vulcanic şi de creastă, cu păstrarea celui mai mare crater vulcanic din ţara noastră. În partea
nord-vestică, renumitele stânci “ 12 Apostoli “, iar pe platou asociaţii de jnepeni şi alte flori
viu colorate;
defileul Bistriţei de la Zugreni include o vale transversală săpată în gnaisuri porfiroide
dure. Elementele de atracţie sunt meandrele încătuşate, barajul pentru plute, vechea albie
rămasă suspendată pe malul drept, umerii şi ţancurile de stâncă, flora caracteristică. Tot aici
se întîlnesc defileele de la Toance şi cheile săpate în calcarele cristaline de pe valea inferioară
a Barnarului;
depresiunea Dornelor, bogată în izvoare de ape minerale, se remarcă prin îmbinarea
armonioasă a cadrului natural cu elementele etnografice şi folclorice, o notă aparte pentru
turbăriile de la Tinovul Mare şi Poiana Stampei, rezervaţii naturale;
carstul Rarăului, cu Pietrele Doamnei, dolinele de sub vârful Rarău şi de pe Todirescu,
Peştera Liliecilor, sectoarele de chei de pe Valea Caselor şi de pe Izvorul Alb; abrupturile de
prăbuşire de la Popchii Rarăului, grohotişurile fosile de la vest de Piatra Zimbrului. Prezenţa
calcarelor recifale contrastează cu rezervaţia floristică Todirescu, cu mânăstirea Sihăstria şi
floarea de colţ;
valea superioară a Moldovei, de la izvoare la Pojorâta, cu rezervaţiile Lucina, Răchitişul
Mare, stâncile Adam şi Eva de la Pojorâta, sectoarele de chei şi defilee ale afluenţilor
Moldovei: Breaza, Botuşi, Pojorâta; o notă de originalitate pentru bogatele tradiţii folclorice
şi etnografice;
7
culmea Stânişoarei, cu pajişti întinse şi relief monoton, constituie o importantă platformă
de belvedere spre Munţii Bistriţei, la vest, şi Podişul Moldovei, la est. Pe aici şerpuieşte
renumitul drum din valea Sabasei în Suha Mare, evocat de Mihail Sadoveanu în romanul “
Baltagul “, un posibil itinerar turistic.
2. Resurse turistice antropice
Pe măsura resurselor turistice naturale sunt şi cele antropice, între care se detaşează
monumentele istorice şi de artă medievală, incluse între capodoperele artei universale. Prin
originalitate, aceste monumente constituie, pentru efortul turistic al ţării noastre un produs cu
caracter de unicat.
O ierarhizare “sui generis“ a resurselor turistice antropice din judeţul Suceava
evidenţiază următoarele categorii:
- resurse de interes turistic internaţional;
- resurse de interes turistic naţional;
- resurse de interes turistic local.
Luând în considerare numărul vizitatorilor la aceste obiective, gruparea lor pe
categoriile sus-amintite se prezintă:
Din categoria obiectivelor de interes turistic internaţional fac parte, în primul rând
cele 5 monumente cu picturi exterioare (Voroneţ, Humor, Arbore, Suceviţa şi Moldoviţa).
Caracteristic pentru aceste edificii, intrate deja în patrimoniul culturii universale (fapt
evidenţiat şi în albumul editat de UNESCO-dedicat valorilor artistice mondiale), constituie
forţa lor de atracţie pe care o exercită asupra unei largi categorii de turişti străini.
Originalitatea “stilului moldovenesc“ precum şi îmbrăcarea integrală a faţadelor bisericilor
Voroneţ, Humor, Arbore, Suceviţa şi Moldoviţa în pictură, ordonată potrivit programului
iconografic coerent- sunt elemente unice în lume.
Structura reţelei muzeistice se prezintă astfel:
1. Muzeul judeţean Suceava
a) Secţia de Istorie din Suceava prezintă, pe parcursul a 27 săli de expoziţie,
vechimea, continuitatea şi unitatea elementului etnic autohton de-alungul tuturor etapelor de
dezvoltare cunoscute de istoria poporului român;
b) Secţia memorială în cadrul căreia funcţionează:
8
- fondul documentar memorial “Leca Morariu”, cuprinzând biblioteca fostului
profesor de la Universitatea din Cernăuţi, lucrări de artă plastică, fotografii de epocă:
- fondul documentar memorial “Ion Vicoveanu”, cu un număr apreciabil de partituri
muzicale aparţinând unor compozitori bucovineni, cărţi, reviste, manuale;
- fondul documentar memorial “Petru Comarnescu”, compus din cărţi de specialitate,
de literatură, istorie, manuscrise, obiecte personale ale reputatului critic şi istoric de artă;
- fondul documentar memorial “Eusebiu Camilar”, cuprinde cărţi ale scriitorului
originar din Udeşti (în ediţie Priceps), piese arheologice, obiecte personale, opere de artă
plastică, fotografii;
- fondul documentar “Simion Florea Marian”, situat în Suceava, în casa ce a aparţinut
marelui folclorist şi etnograf, cuprinde o expoziţie memorială, biblioteca, manuscrise;
- complexul muzeistic “Ciprian Porumbescu”, situat în comuna care astăzi poartă
numele compozitorului, dirijorului şi interpretului bucovinean, are în componenţă Casa
memorială, Muzeul Memorial “Ciprian Porumbescu” şi cripta familială;
- fondul memorial documentar “Nicolae Labiş” de la Mălini, organizat în casa în care
poetul a trăit.
c) Secţia de Etnografie şi Artă Populară “Hanul Domnesc”, din Suceava, având ca
sediu un valoros monument civic de arhitectură moldovenească din secolul al XVIII-lea se
prezintă ca o expoziţie, sinteză a etnografiei şi artei populare din Ţara de Sus. Din această fac
parte expoziţia permanentă de artă populară din Vatra Dornei şi casa muzeu din oraşul Solca
(reconstituie un interior ţărănesc din zona Bucovina).
d) Secţia de Artă Plastică din Suceava, dispune de un patrimoniu valoros de lucrări de
pictură, sculptură, grafică, provenite din donaţii şi achiziţii, printre autori numărându-se Th.
Aman, Em. T. Bardasare, C. I. Stahi, N. Grigorescu, I. Andreescu, Th. Palladi.
e) Secţia de Ştiinţele Naturii din Suceava, prezintă fauna locală, după criteriul
ecologic, pe medii de viaţă.
f) Planetariul din Suceava în activitatea căruia intră spectacole de planetariu ce
cuprinde mişcarea diurnă a stelelor, a planetelor.
2. Muzeul etnografic din Gura Humorului , profilat pe reprezentarea ocupaţiilor din
zonă, valorifică un interesant şi valoros patrimoniu legat de pescuit, vânătoare, cules,
albinărit, păstorit, agricultură, industrie casnică, prelucrarea textilelor, obţinerea ceramicii,
prelucrarea lemnului, a osului şi a metalului.
9
3. Muzeul etnografic “Arta lemnului” din Câmpulung Moldovenesc este destinat
prezentării culturii tradiţionale a lemnului şi reflectă varietatea şi ingeniozitatea obiectelor
utilitare, pe care omul le-a confecţionat din lemn.
II. Din categoria resurselor turistice de interes naţional, deşi interferenţa de interes
naţional şi internaţional este evidentă, mai fac parte, pe lângă muzeele amintite, mânăstirile
Putna şi Dragomirna care se impun însă şi atenţiei turiştilor străini.
CAPITOLUL II
POLITICA DE PRODUS ŞI POLITICA DE PREŢ ÎN TURISM
II.1. Baza tehnico-materială a turismului
10
Alături de volumul cererii turistice, baza tehnico-materială a turismului determină
volumul economic al activităţii turistice la nivelul economiei naţionale sau, în profil teritorial,
la nivel de judeţ, zonă, staţiune turistică. Inseparabile funcţionând, analitic şi statistic aceste
două componente ale activităţii de turism trebuie tratate separat, atât în dinamică cât şi în
structură, în scopul evidenţierii punctelor de discontinuitate şi găsirii soluţiilor adecvate.
Baza tehnico-materială este gradul de dotare şi echipare a teritoriului receptor de
turişti, caracterizat prin ambianţa generală, confort, capacităţi de cazare, alimentaţie publică şi
modul cum acestea satisfac cerinţele unui anumit număr de vizitatori.
II.1.1. Baza de cazare a Bucovinei însumează, în 1999, 5277 locuri de cazare.
Din totalul locurilor de cazare, 2579 (58,7 %) sunt concentrate în hoteluri, 281 (6,7
%) în vile, 381 (9,1 %) în campinguri şi bungalow-uri, 332 (8 %) în cabane, în moteluri,
restul în alte unităţi.
Analiza structurii capacităţii de cazare, după tipul de unităţi, evidenţiază următoarele
aspecte:
- din totalul locurilor de cazare, cea mai mare pondere o deţin hotelurile, situaţie
existentă şi la nivel naţional (media pe ţară este de 45,1 %);
- ponderea locurilor în cabane (10 %) se situează cu mult peste media pe ţară (1,5 %);
- locul al doilea, în totalul locurilor de cazare, este ocupat de vile;
- pondere ridicată, de aproape 10 % deţin campingurile şi bungalow-urile, expresie a
turismului itinerant, cultural şi automobilistic.
Structura bazei de cazare pe categorii de confort se prezintă astfel:
Tabel nr. 1 Structura bazei de cazare după clasificare din Bucovina
Categorii de confort Numar de locuri Ponderea locurilor(%)
5 stele - -
4 stele - -
11
3 stele 30 0,7
2 stele 1787 43
1 stea 2241 53,8
Neclasificate 108 2,6
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava.
Din datele tabelului nr. 1 se desprind următoarele aspecte:
lipsa unităţilor de cazare de 4 şi 5 stele pentru turismul de lux;
numărul redus de locuri în unităţile de cazare de 3 stele (0,7 % din totalul numărului
de locuri);
ponderea mare a numărului de locuri în unităţile de cazare de 1 stea (53,8 % din
totalul numărului de locuri) şi de 2 stele (43 % din totalul numătului de locuri);
o mică parte a numărului de locuri de cazare sînt încă neclasificate.
Repartiţia geografică a locurilor de cazare evidenţiază următoarele:
staţiunea Vatra Dornei concentrează 67 % din numărul total al locurilor de cazare
din zona Bucovinei;
pe locurile următoare se situează Câmpulung Moldovenesc cu 364 de locuri de
cazare (13,4 %), Putna cu 135 de locuri de cazare (5 %), Gura Humorului cu 106 locuri de
cazare (4 %), Suceviţa cu 81 locuri de cazare (3 %), Rarău cu 75 de locuri de cazare (2,8 %),
Solca cu 38 de locuri de cazare (1,4 %), Dorna Arini - Zugreni cu 36 de locuri de cazare (1,3
%), Vatra Moldoviţei şi Vama cu cîte 28 de locuri de cazare (1 %) şi Mestecăniş cu 7 locuri
de cazare (0,1 %).
12
Figura nr.1
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava
Figura nr. 2
Sursa:Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava
13
II.1.2. Reţeaua unităţilor de alimentaţie publică
Aceasta se cere a fi analizată prin prisma triplei ei funcţionalităţi: pentru turişti şi
populaţia locală, în exclusivitate pentru populaţia locală.
Deşi toate unităţile de alimentaţie publică pot fi utilizate de către turişti, în atenţie sunt
luate cele reprezentative, în special cele aferente bazelor de cazare, ca şi cele de categorie
superioară.
Din punctul de vedere al structurii pe tipuri de unităţi, se constată o diversificare
redusă a unităţilor de alimentaţie publică, cele mai numeroase fiind restaurantele clasice,
bufetele şi barurile de zi. Deşi zona Bucovinei are o bucătărie tradiţională recunoscută,
unităţile de alimentaţie publică sunt reduse ca număr; de asemenea se constată o
predominanţă a unităţilor pe traseele turistice.
II.1.3. Serviciile suplimentare.
Într-o viziune modernă, serviciilor suplimentare le este stabilit un rol deosebit în
sporirea atractivităţii destinaţiilor turistice, ca şi în creşterea încasărilor pe turist şi pe zi/turist.
În principal, serviciile suplimentare cuprind activităţi de agrement, acele activităţi menite să
asigure petrecerea plăcută a timpului liber al turiştilor la locul de sejur. Agrementul se
constituie ca parte componentă a serviciilor turistice suplimentare; la rândul lor acestea mai
cuprind şi alte activităţi complexe desfăşurate de unităţi specializate menite să satisfacă
nevoile sociale ale persoanelor care se deplasează în diferite locuri, pe o perioadă mai mare de
24 de ore, pentru odihnă, reconfortare, cură balneară sau în scopul de a cunoaşte colţuri din
natură, monumente culturale şi istorice, precum şi pentru participarea la diverse reuniuni
internaţionale şi în interes de afaceri.
Serviciile turistice suplimentare, diversificarea acestora trebuie să răspundă
următoarelor necesităţi:
să fie în măsură să stimuleze interesul fiecărui turist pentru o gamă variată de
prestaţii;
să satisfacă motivaţiile şi preferinţele pentru activităţi recreative ale celor mai
diverse categorii de clintelă turistică, de la turismul de masă, până la manifestările
individuale, cu caracter de unicat, ale cerinţelor;
să ofere posibilităţi multiple, cu variante zilnice diferite, de petrecere agreabilă a
timpului liber în orice împrejurare, dincolo de condiţiile meteorologice nefavorabile;
să dezvolte oferte atractive în vederea creşterii solicitărilor de servicii turistice;
14
să pună la dispoziţia clientului mai multe variante de programe turistice, ceea ce va
permite substituirea unui program cu altul la fel de recreativ.
În sens turistic, agrementul reprezintă satisfacerea unor motivaţii diverse, legate de
mişcare, contact cu natura, participare, sport, cunoaştere, acţiuni care au un numitor comun -
calitatea lor de a place. Activităţile recreative, distractive, de divertisment - reunite în
egrementul turistic - completează oferta turistică. Turismul nu se poate concepe fără
agrement; şi nu orice fel de agrement, ci unul plin de conţinut, capabil să satisfacă un număr
cât mai mare de cereri, să răspundă nevoilor de reconfortare şi destindere pentru toate vârstele
şi profesiile. Calitatea serviciilor depinde de o serie de factori între care competenţa şi
educaţia personalului din unităţile turistice, precum şi de educaţia generală a cetăţenilor, de
gradul de confort, de promptitudinea serviciilor, de calitatea şi diversitatea meniurilor oferite.
Aceasta presupune studierea gusturilor turiştilor, testarea lor şi apoi asigurarea bazei materiale
corespunzătoare, completarea celei existente cu săli polivalente în care turistul să poată să
vizioneze un film, să citească o carte, să joace şah, biliard sau să se deconecteze cu jocuri
mecanice.
Punerea la dispoziţia turiştilor a unor forme cât mai variate şi utile de agrement
constituie o direcţie de ridicare a nivelului calitativ al turismului românesc, în general, şi a
celui bucovinean, în special.
II.1.3.1. Forme de agrement în staţiunea Vatra Dornei
a) Activităţi cultural-distractive, forma de agrement cea mai indicată turiştilor cu
afecţiuni cardiovasculare1, se desfăşoară în principal la clubul staţiunii, situat în fostul cazino,
clădire cu valoare arhitectonică, dar care are un număr restrîns de încăperi destinate
agrementului, o mare suprafaţă fiind ocupată de o pensiune a staţiunii. La club se află o
bibliotecă, unde se face şi vizionarea programelor TV, se organizează audiţii muzicale şi se
ţin conferinţe, o sală de jocuri de club, o sală de spectacole de 280 de locuri.
b) Activităţile sportive sunt mai bine reprezentate la Vatra Dornei decât cele cultural-
distractive, în ce priveşte baza materială.
Complexul de agrement Lunca Dornei oferă o piscină în aer liber (cu apă de râu), un
lac de mici dimensiuni (lac în care se poate face canotaj), 2 popicării cu câte o pistă, un teren
de tenis (care se transformă iarna în patinoar), mese de tenis în aer liber şi jocuri de club.
Oraşul dispune de un stadion cu 2 terenuri de fotbal şi o tribună acoperită cu 1000 de
locuri. Complexul sportiv de pe Runc cuprinde mese de tenis în aer liber, un teren de tenis-
volei, un teren de fotbal care necesită amenajare şi o pistă pentru patinaj şi schi cu rotile.
15
Bazinul terapeutic şi sauna de la baza de tratamant “Călimani” sunt folosite pentru agrement
mai mult vara, pentru că în sezonul rece sunt probleme legate de încălzirea apei.
Sporturile de iarnă sunt foarte bine reprezentate la Vatra Dornei. Pe Dealul Negru, la
poalele căruia este situată staţiunea, se poate schia până în luna aprilie. În plus, aici există
avantajul de a avea pârtie de schi chiar lângă hotel, confort oferit de puţine staţiuni din ţară.
S-au amenajat pârtii de schi, un schi-lift, o pârtie de sanie omologată (1200 m) şi un telescaun
cu lungimea de 2,8 km. Pe lângă acestea, în cadrul activităţilor culturale, în circuitul turistic
sunt cuprinse unităţi muzeistice şi alte obiective cu caracter istoric, etnografic şi cultural:
Voroneţ, Humor, Moldoviţa, Suceviţa, bisericile de la Volovăţ, Solca, Horodnic, Sf. Treime
Siret, colecţiaToader Hrib de la Arbore. Un renumit centru de creaţie populară în domeniul
olăritului, se află în comuna Marginea; sunt incluse şi câteva monumente istorice valoroase:
Baia, Probota, Slatina, Râşca, Răuseni. Între Ciocăneşti şi Cârlibaba se evidenţiaza bogata
zestre etnografică şi folclorică, integrată în peisajul deosebit de pitotesc al Văii Bistrişei
Aurii.
II.1.3.2. Activităţi turistice cu caracter recreativ
În unităţi de cazare cu confort superior sunt instalate aparate TV, în jur de 90 % din
camere, în celelalte unităţi acest nivel de dotare se găseşte la jumătate din numărul camerelor
şi chiar la mai puţin, recurgându-se la alternativa mutării unor aparate TV în unele spaţii de
folosinţă comună. Recepţiile tuturor unităţilor de cazare sunt dotate cu jocuri de rumy, şah,
table, care sunt puse la dispoziţia turiştilor pentru închiriere.
Unităţile reprezentative şi care sunt frecventate mai mult de turişti străini pune la
dispoziţia acestora pentru consultare principalele ziare şi reviste în limba română şi publicaţii
străine. La unele hoteluri sunt posibilităţi de a se amenaja săli de club în care să se organizeze
activităţi recreative.
În unităţile de alimentaţie publică de categoria I, formaţiile orchestrale prezintă zilnic
programe muzicale, se organizează mese festive care, alături de servirea unor preparate ale
bucătăriei tradiţionale, crează cadrul specific al acestor restaurante. Pentru grupurile
organizate de turişti români şi străini unele restaurante organizează seri cu specific local în
cadrul cărora se prezintă spectacole folclorice la care îşi dau concursul formaţii proprii ale
acestor unităţi, alte formaţii şi interpreţi laureaţi. Deosebit de atractive pentru turişti, şi din
acest motiv ar trebui extinse, sunt focurile de tabără organizate la cabanele “Rarăul”,
“Zugreni”, “Runc”, “Deia” şi “Putna”. În aceeiaşi măsură se pot organiza sistematic pentru
turiştii străini petreceri câmpeneşti şi servirea unor mese la stânele din zona de munte.
16
II.1.3.3 Vânătoarea şi pescuitul sportiv
Bogăţia cinegetică este atestată de faptul că judeţul Suceava deţine locul I pe ţară în ce
priveşte efectivele de cerb carpatin şi cocoş de munte, 3-4 la mistreţ şi urs. În Bucovina există
14 case de vânătoare, care au între 7-20 locuri de cazare. Până în anul 1974, când s-au
introdus unele măsuri restrictive, judeţul Suceava era vizitat de peste 200 de turişti străini.
Din punctul de vedere al încasărilor valutare, turismul pentru vânătoare este avantajos dacă se
ia în calcul faptul că preţurile medii în funcţie de punctajul trofeului sunt destul de ridicate. În
zona de munte există o densă reţea de apă care se întinde pe 1950 km.
Cele 38 fonduri de pescuit sunt gospodărite în mod egal de acoalele silvice şi de
Asociaţia Judeţeană a Vînătorilor şi Pescarilor Sportivi. Apele sunt populate de specii de
salmonide: păstrăv indigen - pe văile Putnei, Barnar, Coşna, Bancu, Tibău, Cârlibaba, Neagra
Broşteni, Brodina; Lipan - pe văile Bistriţei, Tibău, Moldovei, Neagra Broşteni, Sucevei
superioare; lostriţa populează râul Bistriţa de la Cârlibaba la lacul Izvorul Muntelui.
II.1.4. Baza de tratament
Ea este concentrată, în întregime, în staţiunea Vatra Dornei, valorificând resursele de
apă minerală şi de nămoluri terapeutice. Procedurile cu apă mineralizată se efectuează în
cadrul celor două baze de tratament “Dorna” şi “Călimani”, iar vechea bază de tratament din
cadrul Policlinicii balneare asigură tratamentul cu nămol (împachetări şi băi).
Capacitatea de tratament a staţiunii este de 4818 proceduri pe zi, din care, 1760
proceduri majore (băi carbogazoase) şi 3058 proceduri asociate (hidroterapie, mofete,
fizioterapie). Sintetic, dotarea bazelor de tratament, precum şi capacitatea pe fiecare tip de
procedură se prezintă în tabelul nr.2. În ce priveşte structura tratamentelor se constată
ponderea relativ redusă a băilor carbogazoase şi a mofetelor în totalul procedurilor, dacă se
ţine seama de faptul că staţiunea Vatra Dornei este profilată pe tratamentul afecţiunilor
cardiovasculare
Tabel nr. 2 Capacitatea bazelor de tratamant din staţiunea Vatra Dornei
.crt Tipul procedurii Nr. posturi Timp mediu pe
post(min.)
Nr.proce
-duri/ora
Nr.proce-
17
duri/8 ore
1 Băi carbogazoase 110 30 220 1760
2 Electroterapie total 70 - - 1700
- ultraviolete 11 20 33 264
- solux 10 20 30 240
- diadinamice 12 20 36 288
- unde scurte 5 20 15 120
- ionizări 14 20 42 336
- ultra scurte 3 20 9 72
- băi galvanice 10 30 20 160
5 Mofete 26 20 18 126
6 Masaje 8 20 24 192
7 Sală gimnastică 2 - - -
8 Bazin 1 - - -
9 Saună 1 - - -
10 Parafină 18 30 36 252
11 Nămoloterapie - - - 576
- băi 24 30 48 384
- Împachetări 12 30 24 192
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava
II.2. Forme de turism în Bucovina
Resursele turistice ale unui teritoriu sunt exploatate în cadrul unor forme de turism sau
forme ale circulaţiei turistice, generate de amploarea fluxurilor turistice intra- şi
interregionale, aceste forme de turism au cunoscut o diversificare crescândă. Varietatea
resurselor turistice ale României şi dispersia lor relativ uniformră în teritoriu, precum şi
diversitatea acţiunilor turistice interne şi internaţionale au permis alcătuirea unei clasificări a
formelor de turism în funcţie de mai multe criterii, cu elemente utilizate pe plan internaţional,
respectiv în clasificările Organizaţiei Mondiale a Turismului. Un prim criteriu, care s-a impus
pe plan mondial încă de la începuturile activităţii turistice organizate, este cel al provenienţei
fluxurilor turistice. În funcţie de acest criteriu s-au delimitat două forme de turism: turismul
intern şi turismul internaţional. Turismul intern este forma de turism la care participă
18
populaţia unei ţări în interiorul graniţelor ei. Turismul internaţional este forma de turism care
include turiştii ce depăşesc, în cadrul călătoriilor lor, graniţele ţării de reşedinţă.
Potenţialul turistic al zonei Bucovina permite practicarea celor mai diverse forme de
turism. În ultimii ani, turismul internaţional a reprezentat 10-15% din circulaţia turistică
înregistrată în unităţile de cazare ale zonei. În cadrul turismului internaţional bucovinean se
regăsesc forme ale turismului de sejur (turism balnear, turism montan), ale turismului cultural
(excursii la monumentele istorice şi de artă) şi turism de tranzit.
Turismul naţional s-a dezvoltat în zona Bucovinei, atât sub aspectul turismului de
sejur (tratament balnear, odihnă, minivacanţe), cât şi al turismului de circulaţie sau itinerant
(excursii la monumente, drumeţii montane) şi ocazional (la manifestări folclorice, la sfârşit de
săptămână).
După modul şi momentul în care este angajată o acţiune turistică, formele de turism
pot fi următoarele: turism organizat, turism neorganizat (sau pe cont propriu) şi turism
semiorganizat sau mixt.
Turismul organizat presupune achitarea anticipată a unei călătorii turistice, fie în
cadrul turimului intern, fie în cadrul turismului internaţional. Aranjamentele internaţionale
sunt de tipul călătoriilor charter, sejururi în staţiuni etc. În cea mai mare parte, zona este
vizitată în cadrul turismului organizat, respectiv sejur în staţiunea Vatra Dornei, excursii cu
turiştii străini sosiţi pe litoral sau în staţiuni balneare şi montane apropiate, excursii cu plecare
din Suceava etc.
După perioada anului în care se desfăşoară acţiunea turistică, formele de turism se
grupează în turism continuu (de-a lungul întregului an) şi turism sezonier (în care se
încadrează şi turismul la sfârşit de săptămână), practicat în anumite perioade ale anului. În
Bucovina, activitatea turistică are un pronunţat caracter sezonier, deşi potenţialul turistic
permite desfăşurarea activităţii în tot cursul anului. Cauza se regăseşte în insuficienta
valorificare a potenţialului turistic, ca urmare a unui grad redus de dotare şi echipare a unor
obiective, localităţi şi areale de interes turistic, menite să asigure desfăşurarea activităţii
turistice în tot cursul anului.
După mijloacele de transport, formele de turism se grupează în turism feroviar, rutier,
naval şi aerian. În judeţ, ponderea cea mai mare o deţin turismul rutier şi feroviar.
Cel mai cuprinzător criteriu de clasificare a formelor de turism, în care se regăsesc, pe
de o parte, preferinţele turiştilor, iar pe de altă parte, resursele turistice ale teritoriului, este cel
după motivaţia care generează călătoria. Se disting astfel: turismul balnear de odihnă, de
agrement, sportiv, profesional, ştiinţific, de afaceri, de reuniuni şi congrese, etnic, de studii
(liceale şi universitare), cultural, drumeţie montană etc.
19
La rândul lor, unele forme pot fi nuanţate, ca de exemplu: vânătoare şi pescuit
sportiv, sporturi de iarnă, de vară etc. Bucovina dispune de resurse turistice care permit
practicarea tuturor acestor forme de turism.
Din datele prelucrate ale unei investigaţii sociologice1 întreprinse în rândul populaţiei
din judeţul Suceava şi din alte judeţe, a reieşit că principalele motivaţii de excursii ale
populaţiei locale sunt agrementul (32,4 % din totalul răspunsurilor înregistrate), vizitarea
obiectivelor cultural- istorice (26,4 %). Printre obiectivele sau destinaţiile turistice cele mai
frecvent citate sunt mânăstirile (23,5 % din totalul răspunsurilor), staţiunea Vatra Dornei
(14,6), precum şi principalele centre urbane ale judeţului (Suceava, Câmpulung Moldovenesc,
Rădăuţi, Fălticeni cu 14,2 %).
Pentru persoanele investigate din alte judeţe, principalele motive care le-au determinat
excursia în judeţul Suceava au fost următoarele:
vizitarea unor obiective şi localităţi turistice (64 % din cei chestionaţi);
petrecerea unei minivacanţe de 5-7 zile (22,5 % din cei chestionaţi);
petrecerea concediului de odihnă (20,3 % din cei chestionaţi);
petrecerea sfârşitului de săptămână (13,5 % din cei chestionaţi);
cura balneară la Vatra Dornei (4,3 % din cei chestionaţi);
practicarea sportului preferat (3,6 % din cei chestionaţi).
II.2.1. Turismul de circulaţie reprezintă principala formă de turism care se poate
practica în Bucovina, ca urmare a existenţei unui număr mare de atracţii turistice, de certă
valoare artistică, istorică sau ştiinţifică, şi a unei reţele de drumuri modernizate şi bine
întreţinute.
II.2.2. Turismul automobilistic se poate practica pe traseele de tranzit care străbat
judeţul Suceava de la sud la nord şi de la est la vest şi în mod deosebit pe câteva trasee în
circuit.
Traseul de tranzit est-vest, DN 17, în lungul sau în apropierea sa se înşiruie o parte din
obiectivele turistice majore ale Bucovinei. Pe acest traseu se pot vizita: comuna Ciprian
Porumbescu, salina Cacica, mânăstirile Humor şi Voroneţ, Codrul secular Slătioara,
Câmpulung Moldovenesc, staţiunea Vatra Dornei, satul Ciocăneşti.
Traseele de circuit. Principalele obiective turistice din judeţ sunt amplasate în lungul
unui inel de circulaţie principal, a cărui parcurgere permite vizitarea următoarelor obiective
turistice: Suceava, mânăstirea Dragomirna, biserica din Pătrăuţi, biserica din Părhăuţi,
Rădăuţi, biserica Arbore, biserica Solca, mânăstirea Putna, atelierele de ceramică din
Marginea, mânăstirea Suceviţa, mânăstirea Moldoviţa, staţiunea balneoclimaterică Vatra
20
Durnei, Câmpulung Moldovenesc, biserica Voroneţ, biserica Humor, comuna Ciprian
Porumbescu.
Parcurgerea acestor trasee permite şi vizitarea zonelor etnografice valoroase,
caracterizate prin port popular, arhitectura populară, artizanat, obiceiuri. Portul bucovinean se
păstrează în special în satele de munte, grupate în trei areale distincte:
arealul care cuprinde valea superioară a Moldovei şi Ţara Dornelor (Vama, Vatra
Moldoviţei, Sadova, Dorna Cândreni);
arealul din apropierea oraşului Rădăuţi (Horodnic, Arbore, Vicov, Marginea,
Putna);
arealul portului popular (Brodina, Cârlibaba, Izvoarele Sucevei, Ulma, Argel).
Trasee în circuit pot fi organizate şi prin includerea unor destinaţii turistice din judeţele
învecinate: Neamţ, Maramureş, Satu Mare, Cluj, Bistriţa-Năsăud. De-a lungul lor se vizitează
zone folclorice inedite ca: Ţara Oaşului, Ţara Lăpuşului, Maramureşul şi Năsăudul; se
vizitează bisericile de lemn din lungul văilor Iza şi Mara, elementele decorative în lemn
specifice Maramureşului; se vizitează monumentele caracteristice culturii moldoveneşti din
zona mănăstirilor bucovinene şi din zona Neamţ, traseele desfăşurându-se într-un cadru
natural foarte atractiv. Numărul mare de atracţii turistice din lungul acestor trasee, varietatea
şi valoarea lor deosebită permit ca ele să fie apreciate ca trasee de mare valoare turistică
internaţională.
II.2.3. Turismul la sfîrşit de săptămână poate fi practicat de populaţia urbană a
Bucovinei şi a zonelor învecinate, cu vizitarea obiectivelor turistice din judeţ sau cu
petrecerea câtorva ore plăcute într-un cadru natural atrăgător.
II.3. Cererea turistică în Bucovina
II.3.1. Circulaţia turistică
Statisticile referitoare la fluxurile turistice în zona Bucovina nu evidenţiază volumul
real al fenomenului turistic întrucât, în general, înregistrările efectuate nu au fost continue şi
21
nu s-au făcut după o metodologie unică. Această situaţie este caracteristică mai ales ultimilor
ani, pentru care datele nu au mai fost urmărite de către organizatorii de turism locali şi
centrali, sub nici o formă.
Totuşi, o imagine asupra numărului de vizitatori ai mânăstirilor bucovinene se poate
realiza prin:
urmărirea numărului de turişti şi a înnoptărilor înregistrate în unităţile de cazare din
oraşe şi din lungul traseelor turistice, considerându-se că, în mod sigur, fiecare turist a vizitat
cel puţin două din aceste obiective;
urmărirea înregistrărilor la unele din obiectivele menţionate, rezultate din numărul
de bilete vândute la intrarea în incinta mânăstirilor sau la muzee.
Statistica numărului de turişti şi a înnoptărilor (vezi anexe), arată că, în intervalul
analizat numărul turiştilor cazaţi în judeţul Suceava, în unităţile destinate turismului itinerant,
a fost, în medie de 238000 de persoane, ritmul de creştere fiind de circa 4 %.
Sejurul mediu realizat a fost în medie de 1,5 zile, ceea ce evideţiază vizitarea
obiectivelor turistice din judeţ ca formă de turism prioritară. Aceasta este susţinută şi de
ponderea turismului itinerant în totalul activităţilor turistice desfăşurate în judeţ, care a fost,
în perioada analizată, în medie de 64 %, pentru număr turişti şi 33 % pentru înnoptări; uneori,
chiar 76 %, respectiv 35 %.
În ceea ce priveşte dispersia în teritoriu a înnoptărilor realizate în cadrul turismului
itinerant se constată că ponderile cele mai mari le deţin unităţile de cazare din municipiul
Suceava (51 % din totalul înnoptărilor ce revin turismului itinerant şi 19 % din total judeţ) şi
din Câmpulung Moldovenesc (28 %, respectiv 10 %). În celelalte unităţi de pe traseele
turistice, ponderea înnoptărilor este destul de mică (pînă la 15 % din turismul itnerant).
Interesant este însă faptul că în unele localităţi (Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc) numărul
de înnoptări realizate de turiştii străini au ponderea cea mai mare. Dacă pe ansamblu datele
statistice privind totalul numărului de turişti şi al înnoptărilor nu sunt suficient de concludente
datorită interferenţei anumitor forme de turism şi a intervenţiei circulaţiei general-economice,
în schimb, înregistrările similare privind turiştii străini, vizitatori exclusiv ai mănăstirilor şi
bisericilor pictate, permit evidenţierea unei dinamici clare. Din acestea rezultă că solicitarea
turiştilor străini a oscilat de la an la an, prezentând chiar scăderi pronunţate, de peste 20 % în
1989, deşi, pe ansamblul perioadei analizate, s-a realizat o creştere de 17 %. Pentru anii 1997,
1998 şi 1999, înregistrările provenite de la Direcţia Naţională de Statistică sunt parţiale şi
calculate după o metodologie necomparabilă cu cele asigurate, pînă în 1989, de Ministerul
Turismului, prin sistemul său informaţional.
22
Descreşterea importantă a circulaţiei turistice la nivel naţional, în special în ceea ce
priveşte turiştii străini, se constată şi în cazul judeţului Suceava, unde numărul turiştilor şi al
înnoptărilor a scăzut. Această situaţie este însă conjuncturală, ea nereflectând interesul real al
turiştilor pentru obiectivele turistice din Bucovina, interes care s-a manifestat întotdeauna la
un nivel ridicat. Ea va fi depăşită pentru turismul intern, odată cu redresarea economică a
ţării, iar pentru turiştii străini, odată cu consolidarea produselor turistice româneşti, în special
a litoralului românesc al Mării Negre şi a staţiunilor balneare şi balneoclimaterice din
Moldova şi judeţele Harghita şi Covasna, aglomerări importante care asigură principalele
surse de turişti pentru zona în studiu.
II.3.2. Aspecte calitative privind cererea turistică
Zona mănăstirilor bucovinene s-a impus şi se impune din ce în ce mai mult pe piaţa
turistică internă şi internaţională, constituind o ofertă turistică majoră care determină o cerere
corespunzătoare. Astfel, dacă în 1975 zona era vizitată de 250000 de turişti, din care circa
50.000 erau turişti străini, în 1989 numărul turiştilor era de 420.000, respectiv 54.000 de
turişti străini, iar în 1999, deşi în condiţii conjuncturale de excepţie, numărul celor care au
vizitat mânăstirile a fost de circa 375000, din care peste 132.000 de turişti străini, ceea ce
reprezintă un procent important din totalul turiştilor itineranţi înregistraţi la nivel
naţional(10%). Acestă impresionantă dinamică a numărului de turişti se datorează prezenţei
aici a celebrelor mânăstiri pictate - ofertă turistică cu caracter de unicat pe plan internaţional.
Produsul turistic “Bucovina” satisface în egală măsură atât cererea internă, cât şi pe cea
internaţională.
II.3.2.1. Aspecte calitative ale cererii turistice interne
Pentru turismul intern edificatoare sunt rezultatele unei anchete efectuate pe un
eşantion de 1.064 de bucureşteni, care confirmă interesul constant pentru Bucovina al
locuitorilor Bucureştiului, cel mai important emiţător de turişti de pe piaţa internă. Astfel,
zonele turistice preferate (din 1064 subiecţi cu 1626 de opţiuni) sunt următoarele:
1. Litoral - 197 (12,1 %);
2. Bucovina - 169 (10,3 %);
3. Valea Prahovei - 159 (9,7 %);
4. Maramureş - 30 (1,8 %).
23
Această opţiune se înscrie, în interesul general arătat de bucureşteni zonelor de munte,
istorice şi culturale din ţară (11,8 % din cei chestionaţi) şi care, după categorii socio-
profesionale, se prezintă în tabelul numărul 3:
Tabel nr. 3
Structura socio-profesională a bucureştenilor privind interesul turistic pentru Bucovina
Profesia Total Zona de
munte
Litoral Zone de interes
istoric şi cultural
Tehnicieni
(studii medii)
379 146 (38,5%) 55 (14,5%) 34 (8 %)
Intelectuali
(studii
superioare)
346 1367 (39,6 %) 36 (10,4 %) 60 (17,3 %)
Elevi-studenţi 221 98 (44,3 %) 98 (44,3 %) 26 (11,8 %)
Casnice 44 16 (21,3 %) 7 (15,9 %) 5 (11,4 %)
Pensionari 319 68 (21,3 %) 46 (14,4 %) 46 (14,4 %)
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava
Din aceştia, 66,1 % au indicat preferinţă pentru Bucovina.
O altă concluzie ce se poate dsprinde pe baza investigaţiilor efecuate este aceea că
ponderea turiştilor care şi-au manifestat preferinţa pentru această zonă o deţin intelectualii şi
persoanele cu pregătire medie.
Din toate aceste considerente reiese că, pentru turismul intern, opţiunile de bază rămân
valorile culturale, mânăstirile fiind principala motivaţie a unei excursii în Bucovina. De altfel,
dinamica evoluţiei numărului de turişti corespunde acestei motivaţii, zona mânăstirilor
devenind în ultimul deceniu una din principalele zone polarizatoare ale turismului intern.
O altă investigaţie evidenţiază că, în ţara noastră, vizitarea mânăstirilor reprezintă un
program turistic specific turismului itinerant - acea formă de turism ce se susţine printr-o
puternică motivaţie de “cunoaştere”, “dorinţa de a cunoaşte lucruri inedite” şi “specificul
traseului”, manifestată îndeosebi în rândul tineretului şi persoanelor de vârsta a treia.
II.3.2.2. Aspecte calitative ale cererii turistice internaţionale
24
Pe piaţa internaţională, mănăstirile bucovinene sunt oferite în cadrul diferitelor
programe şi aranjamente, fie ca destinaţie anume, fie ca etapă în circuitul României sau ca
excursie suplimentară cu turiştii străini veniţi pe litoral sau în alte zone turistice, încercându-
se astfe satisfacerea cererii turistice internaţionale crescânde pentru acest produs turistic. S-a
constatat că mănăstirile din Nordul Bucovinei constituie prima preferinţă pentru turiştii
francezi, englezi, belgieni, olandezi, italieni şi spanioli. Numai în cazul turiştilor germani,
ordinea priorităţii preferinţelor este inversă.
O altă anchetă-sondaj realizată recent în rândul turiştilor străini, pe un lot de 300 de
subiecţi, pentru a cunoaşte motivaţiile care au determinat fluxul turiştilor străini la
monumentele din zona Bucovina, a evidenţiat următoarele: turiştii doresc să revină în această
parte a ţării în proporţie de 71,4 % (212), iar ceea ce determină această dorinţă este:
renumele mănăstirilor - 71 % (125);
îmbogăţirea cunoştinţelor - 81 % (64).
La întrebările privind motivul vizitei, 59,3 % (176) au declarat că au venit în
Bucovina atraşi de renumele mănăstirilor de aici, iar 26,6 % (79) au venit să-şi îmbogăţească
cunoştinţele.
Analizând, de-a lungul unui an, frecvenţa turiştilor străini, din principalele ţări
emitente, în vizitarea bisericilor cu pictură exterioară din Bucovina se pot constata diferenţieri
puternice pe naţionalităţi. Astfel, ponderile turiştilor de o anumită naţionalitate ce au vizitat
mânăstirile, din totalul turiştilor de aceeaşi
naţionalitate, au fost următoarele: Franţa - 63 %, Spania - 59 %, Olanda - 52 %, Belgia - 51
%, Elveţia - 49 %, Canada - 31 %, S.U.A. - 26 %, Marea Britanie - 20 %, Austria - 16 %,
Italia - 15 %, Germania - 9 %. Dacă la aceste date se adaugă şi rezultatele anchetei-sondaj
efectuate în unele din ţările emitente de turişti, referitoare la turiştii care doresc să revină
în Bucovina: Franţa - 67,7 %, Olanda - 62,2 %, Germania - 64,1 %, Israel - 93,7 %, Elveţia -
78,7 %, Italia - 76,9 %, S.U.A. - 76,9 %, se pot desprinde cu uşurinţă principalele pieţe cu o
clintelă interesată de acest produs turistic: Franţa, Germania, Olanda, Belgia, Israel, Spania,
Elveţia, Canada.
Adâncind cercetarea motivaţională în câteva din ţările sus - amintite, s-a constatat că
există un singur segment realmente interesat de cunoaşterea valorilor culturale, în general, şi a
monumentelor istorice în special. Atenţia a fost îndreptată mai ales asupra Franţei, de unde
provine cel mai mare număr de turişti străini sosiţi în zona mânăstirilor bucovinene.
Fenomenul nu este întâmplător având în vedere că ceea ce pretind turiştii francezi de la o
vacanţă ideală este, în al doilea rând, vizitarea de monumente (pe locul întâi se situează
25
plimbările pe jos ), aşa cum reiese dintr-o anchetă efectuată în 19721 de Institutul Francez al
Opiniei Publice.
Într-adevăr, Franţa este o ţară în care există o pronunţată opinie favorabilă pentru vizitarea
monumentelor istorice, de artă şi de arhitectură atât din ţară, cât şi din străinătate, realiatate ce
rezultă şi din sondajul asupra practicilor culturale ale francezilor1 efectuate în decembrie
1998 şi ianuarie 1999, pe un eşantion de 4000 de persoane de către Serviciul de Studii şi
Cercetări al Ministerului Culturii din Franţa. Din ansamblul populaţiei studiate, 31,7 %
practică acest gen de vizită. Având în vedere că în anul 1990, procentul era de 31,8 %, se
poate afirma că pe o perioadă de 9 ani clientela monumentelor istorice de artă şi arhitectură a
rămas egală şi, în consecinţă, se pot extrapola aceste date şi la perioada actuală.
Frecventarea monumentelor istorice, de artă şi arhitectură ca ansamblu al ieşirilor, este în
funcţie de nivelul socio-economic şi cultural, de vârstă şi de gradul de urbanizare, rata
frecventării fiind mare la:
marii comercianţi, industriaşi - 61,1 %;
persoanele cu studii medii şi superioare - 52,4 %;
parizienii - 39,9 %
tinerii între 15-19 ani - 39,8 %.
Pornind de la interesul francezilor pentru monumentele istorice de artă şi arhitectură,
îndeosebi din afara regiunii de reşedinţă, putem afirma că Franţa, care a emis cea mai mare
cerere efectivă pentru mânăstirile din Bucovina, va constitui în continuare sursa unei cereri
potenţiale importante. Această afirmaţie este susţinută de încă două cifre: 7.686.000 vizitatori
în 1999 pentru monumentele cu plată din Franţa şi 11,4 milioane sejururi de vacanţă în
străinătate ale francezilor în acelaşi an.
Din anchetele-sondaj “Monumentele istorice şi publicul lor”, efectuate de organizaţia de
specialitate Essor International rezultă că 72 % din francezi s-au dus să vadă monumentele pe
care le-au mai văzut, iar 28 % au revăzut anumite monumente. Principalele motivaţii invocate
de cei anchetaţi au fost specificul monumentelui (originalitatea lui) 58 % şi emoţia estetică
35 %.
Din ancheta sondaj se constată că nivelul socio-cultural al francezilor interesaţi de
monumente se prezintă astfel:
23 % studii medii;
9 % studii tehnice, postliceale;
9 % studii superioare.
Datele de mai sus corespun cu cele constatate în Bucovina:
22 % funcţionari;
26
9 % ingineri, economişti sau tehnicieni;
10 % cadre didactice sau cercetători.
Interesul turiştilor francezi care au venit în Bucovina:
70 % atraşi de renumele mânăstirilor;
12,6 % pentru îmbogăţirea cunoştinţelor;
16,2 % din simplă curiozitate.
Preferinţe pentru mănăstiri manifestă şi un număr mare de turişti din Germania. Trebuie
precizat că există o deosebire între motivaţiile turiştilor francezi şi ale celor germani, de aceea
trebuie luate în considerare câteva dintre particularităţile motivaţiilor specifice acestui
segment de turişti. Argumentaţia se bazează pe datele unei anchete-sondaj efectuate asupra a
300 de turişti străini în judeţul Suceava, coroborată cu rezultatele unei cercetări realizate de
către Institutul de sociologie comparată al Universităţii din Köln.
Factorii care i-au determinat pe turiştii germani să vină în Nordul Moldovei au fost:
renumele mănăstirilor - 74 %;
îmbogăţirea cunoştinţelor - 25,6 %,
Cei mai mulţi dintre ei fiind:
cadre didactice - 20,5 %;
liberi profesionişti - 15,4 %;
negustori - 15,4 %,
Majoritatea fiind vârstnici:
între 51-60 ani - 17,9 %;
peste 60 ani - 28,2 %.
La populaţia din Germania este predominantă părerea că arta, în general muzeele sunt
un apanaj al “păturilor celor mai instruiteale populaţiei, al elitei culturale”, dar în acelaşi timp
se constată un interes sporit pentru monumente, a căror vizitare este inclusă în noţiunea loisir-
ului. Există dorinţa de instruire, fără constrângeri didactice, iar vizitarea este condiţionată nu
doar de valoarea obiectivului, dar şi de poziţia sa geografică şi de varietatea distracţiilor pe
care le oferă. O altă motivaţie este aceea a prestigiului unui monument de artă care datorită
popularizării a devenit familiar marelui public şi devine un element al culturii generale.
O piaţă potenţială pentru produsul turistic Bucovina o reprezintă şi Olanda. Organizaţia
de specialitate Inter View a constatat că în Olanda cei mai interesaţi de muzee şi în special de
artă sunt locuitorii oraşelor mari şi mijlocii, absolvenţi cu studii medii sau superioare,
aparţinând claselor sociale înalte şi fac parte din grupa de vârstă 12-24 ani. Raportând acestea
la cele desprinse în Bucovina, se constată că şi aici 37,8 % din turiştii olandezi sunt în grupa
de vârstă 21-30 ani, cei mai mulţi având studii medii - 22,2 %.
27
Pentru Belgia, cu cei 24 % din turiştii veniţi în ţară prezenţi în judeţul Suceava în
momentul anchetei nu s-au găsit date din care să se poată desprinde motivaţiile turistice. La
fel pentru Israel (34 %), Spania (23 %), Elveţia (18 %) sau Canada (25 %).
În perspectivă nu va trebui neglijată nici piaţa turistică americană, cu atât mai mult cu
cât “americanii care vin în Europa sunt în general foarte activi, ahtiaţi de cunoaştere,
interesaţi de tot, alegând circuite care cuprind cât mai multe ţări posibile”. Dintre turiştii
americani de vârsta a III-a care călătoresc în Europa, peste 55 % vin în scop de cunoaştere,
cei mai mulţi dintre ei cu o situaţie materială excelentă, clientelă posibilă pentru vizitarea
mănăstirilor bucovinene.
Excursiile cele mai solicitate de turiştii străini pe litoral sunt:
1. excursiile de 1 zi la Suceava:
varianta 1: Suceava - Mănăstirea Dragomirna - Rădăuţi - biserica Voroneţ - Ilişeşti -
Suceava;
varianta 2: Suceava - Mitocu Dragomirnei - Rădăuţi - Suceviţa - Vatra Moldoviţei -
Vama - Voroneţ - Ilişeşti - Suceava;
varianta 3: Suceava - Arbore - Solca - Gura Humorului - Mănăstirea Humor -
Mănăstirea Voroneţ - Suceava.
2. excursiile de 3 zile în Bucovina şi Maramureş: Suceava - Mănăstirea Humor - Mănăstirea
Voroneţ - Câmpulung Moldovenesc - Vatra Moldoviţei - Borşa - Sighetul Marmaţiei -
Baia Mare - Constanţa.
II.4. Politica de preţ
II.4.1. Factori de fundamentare
În condiţiile concurenţei perfecte, când pe piaţă există un număr foarte mare de
cumpărători şi vânzători, firma individuală nu are posibilitatea să influenţeze în nici un fel
preţul pieţei (chiar dacă şi-ar mări sau micşora oferta), aceasta reieşind din confruntarea
cererii cu oferta globală din produsul sau serviciul în care ea s-a specializat. Produsele sau
28
serviciile fiind foarte omogene, a încerca să vinzi la un preţ mai mare decât preţul pieţei este
imposibil, deoarece consumatorii se vor orienta imediat spre oferta concurenţei. Iniţiativa de a
vinde mai ieftin este echivalentă cu renunţarea la o parte din veniturile şi din profitul posibile.
Firmele de turism îşi fundamentează preţurile ţinând seama de o serie de factori interni
şi externi.
A. Factorii interni
Din această categorie fac parte costurile de producţie şi obiectivele de marketing ale firmei de
turism.
1. Costurile de producţie
Pentru a nu se expune pericolului de faliment, preţurile pe care firma de turism va fi în
măsură să le practice nu trebuie să se situeze sub nivelul costurilor (decât în cazuri speciale
acceptate de ea), motiv pentru care se poate afirma că ele reprezintă elementul cheie în
fundamentarea deciziilor referitoare la preţuri. Preţurile trebuie să se situeze la nivelul care să
asigure recuperarea cheltuielilor presupuse de producerea şi comercializarea mărfurilor,
precum şi obţinerea unui profit.
Pentru a fundamenta corect preţurile, specialistul de marketing trebuie să cunoască
modul în care costul global (total, mediu şi marginal) şi diferitele lui componente variază în
raport cu volumul producţiei. Studiile de microeconomie au ajuns la concluzia că nivelul
costurilor totale (C), medii (c) şi marginale (C’) evoluează, în funcţie de nivelul producţiei şi
ofertei (q), sau al consumului de factori (xˇ). Atât timp cât volumul de prestaţii al unei firme
de turism este cuprins între 0 şi q1 (0<q<qˇ, qˇfiind abcisa punctului de inflexiune I de pe
curba C a costurilor totale), costurile totale au caracter degresiv (crescând mai încet decât
volumul de prestaţii), iar cele medii şi marginale sunt regresive (scăzând odată cu creşterea
producţiei).
Când q=q1, costurile totale se transformă din degresive în progresive, costul mediu
continuă să fie regresiv, iar costul marginal atinge nivelul minim. În cel de-al doilea interval,
în care q1<q<qM (qM fiind abcisa punctului M, în care tangenta TM la curba costurilor totale
trece chiar prin originea sistemelor de axe rectangulare), costurile totale capătă caracter
progresiv (sporind mai mult decât volumul producţiei), costurile medii rămân regresive, iar
costurile marginale încep să crească (menţinându-se sub nivelul celor medii).
Când q=qM costul mediu înregistrează nivelul minim, devenind egal cu cel marginal,
costul total continuînd să fie progresiv.
29
Când q>qM (când se depăşeşte limita optimă qM a volumului de prestaţii pe termen
lung), costurile totale îşi accentuează caracterul progresiv, iar costurile medii şi marginale
sunt crescătoare.
Pentru ca firma de turism să obţină profit maxim pe termen lung, preţul serviciilor pe
care le oferă clienţilor trebuie stabilit la nuvelul costului marginal (p=C’), producţia fiind qM.
În vederea obţinerii profitului normal preţul p ar trebui să rezulte din relaţia p=c(1+m), în
care m - marja profitului normal (expresia raportului p\c) sau rata profitului mijlociu,
rezultată în urma legii egalizării ratei profitului. O firmă de turism, pentru a obţine profit
pozitiv trebuie să vândă serviciile le preţuri superioare costurilor medii.
Produsul turistic este constituit dintr-un pachet de servicii, preţul său se va
fundamenta pe seama preţurilor serviciilor individuale (care include în structura lor costurile
şi marjele de profit) şi a adaosurilor pretinsede diversele categorii de intermediari implicaţi în
procesul de distribuţie şi de promovare, utilizându-se relaţii de genul:
pa=(1+aa)Σpi
pi=(1+m΅)c΅
pd=(1+ad)pa
în care: p΅ - preţul de vânzare al serviciului individual i (de transport, de cazare) de
către personalul său (fundamentat pe costurile de producţie c¡); m¡ - marja de profit aferentă
prestatorului de servicii i ; pa-preţul de vânzare (cu ridicata) practicat de un en-grosist
(organizator de voiaje) oarecare a; aa - adaosul comercial pretins de angrosisitul a; pd - preţul
de vânzare al produsului turistic de către un detailist oarecare d; ad - adaosul practicat de
detailistul d. În cazul distribuţiei directe seviciile se vând la preţul p¡, în cazul distribuţiei
indirecte prin canale scurte se va practica un preţ tip pa, iar în cazul comercializării prin
canale largi, un preţ tip pd. Reunind cele trei formule se obţine o relaţie analitică de calcul al
preţului cu amănuntul al produsului turistic:
Dacă numărul en-grosiştilor este mai mare, preţurile paf practicate de engross-istul
final va căpăta următoarea expresie:
paf=(1+aaf)paa
în care: aaf - adaosul încasat de angrosistul final; paf - preţul la care angrosistul final procură
produsul turistic de la engros-istul său calculat ca un preţ tip pa. Nefiind specifică opticii de
marketing, fundamentarea preţurilor produselor turistice pe seama costurilor, deşi foarte utilă
30
pentru întrprinzători, nu este nici pe departe eficientă, ea trebuind să fie completată cu alte
elemente. Costurile vor constitui doar o bază de comparaţie şi o limită obiectivă pentru
nivelurile de preţ fixate în cadrul strategiilor propriu-zise de marketing care le implică.
2. Obiectivele de marketing ale firmei
În contextul strategiilor de marketing mix ale firmei de turism, elaborarea strategiilor de
preţ poate precede sau poate succede operaţiunile de fundamentare a celorlalte. Astfel, dacă
elementul central de poziţionare a firmei îl constituie calitatea produsului, fundamentarea
strategiilor de preţ se va face plecându-se de la strategiile deja elaborate cu privire la produs,
promovare şi distribuţie. Dacă elementul cheie de poziţionare îl constituie preţul produsului,
strategiile de preţ se vor elabora înaintea tuturor celorlalte strategii de marketing mix.
Principalele obiective de marketing1 de care trebuie să se ţină seama cu ocazia punerii la
punct a strategiilor de preţ de către o firmă de turism sunt: supravieţuirea, maximizarea
profitului curent, maximizarea cotei de piaţă, dominaţia pieţei prin calitatea produsului,
preîntâmpinarea concurenţei, menţinerea fidelităţii şi sprijinul distribuitorilor.
1. Supravieţuirea este primul obiectiv de marketing pe care şi-l propune orice firmă de
turism atunci când concurenţa de piaţă este foarte presantă, când gusturile şi dorinţele
clienţilor se schimbă rapid, când capacităţile sunt cu mult excedentare, când cererea este în
declin sau când forţa sa tehnică şi economică este redusă. Principala cale pe care se poate
acţiona în vederea realizării acesteia îl constituie reducerea preţurilor, chiar dacă în felul
acesta, pe termen scurt, profitul este sacrificat.
2. Maximizarea profitului este obiectivul cel mai ambiţios al oricărei firme. Pe termen
scurt şi pe termen lung, în condiţiile concurenţei perfecte, atingerea sa este posibilă aducându-
se oferta individuală de servicii turistice (şi reducând cheltuielile) până la nivelul la care
costul marginal tinde să egaleze preţul pieţei. În celelalte condiţii, când firma are posibilitatea
să influenţeze preţurile pe piaţa turistică, acestea se impun strict corelate cu cererea şi cu
nivelurile costurilor marginale.
3. Maximizarea cotei de piaţă este un obiectiv care adeseori vine în contradicţie cu
obiectivul anterior, bazându-se pe preţuri cât mai mici.
4. Dominarea pieţei prin calitatea produsului turistic este un alt obiectiv de marketing
foarte pretenţios al firmei, el putând fi sprijinit de niveluri înalte ale preţurilor, acceptate de
clienţi cu exigenţe mari privind confortul şi de celelalte caracteristici de calitate.
1 Gherasim, T., “Elemente de marketing”, Editura Moldoviţa, Iaşi, 1999 p.38
31
5. Preîntâmpinarea intrării pe piaţă a concurenţei este un obiectiv de seamă al firmelor
turistice cu statut de monopol sau oligopol, putându-se atinge prin practicarea unor preţuri
mici.
6. Menţinerea fidelităţii şi sprijinul distribuitorilor este un alt obiectiv de marketing
care impune fixarea unor tarife mici de vânzare a serviciilor turistice tour-operatorilor sau
agenţiilor de voiaj, care să le dea acestora posibilitatea încasării unor comisioane sau adaosuri
comerciale stimulative.
B. Factorii externi
Factorii care fac parte din această categorie sunt: utilitatea pe leu cheltuit de
consumator, raportul cerer-ofertă şi veniturile disponibile ale clientelei, comportamentul
consumatorului, concurenţa şi alţii.
1. Utilitatea pe leu cheltuit
Acest factor se situează la graniţa dintre factorii interni şi externi, utilitatea unei mărfi
fiind asigurată de producător şi resimţită de consumator. Dacă pentru producătorul de servicii
turistice elementul cel mai important de fundamentare a preţului este costul de producţie,
pentru consumator aceasta este utilitatea mărfii procurate, adică mărimea satisfacţiei pe care i-
o furnizează în urma consumării. Preţurile au la bază utilitatea marginală pe unitate monetară
cheltuită de cumpărător pentru procurarea diverselor mărfuri, fiind demonstrată ştiinţific
următoarea relaţie de principiul:
în care: pi - preţul unei mărfi oarecare i; Ui - utilitatea marginală a mărfii respective; pu -
preţul unei unităţi de utilitate obţinută indiferent de marfa consumată care rezultă din relaţia:
în care k - constantă rezultată în urma acţiunii legii egalizării utilităţilor marginale pe leu
cheltuit, care ne arată câte unităţi de satisfacţie pot fi procurate de pe piaţă cu un leu venituri
în condiţii de echilibru indiferent de marfa cumpărată. Ori de câte ori utilitatea pe unitatea
monetară pe o marfă oarecare x este mai mică decât cea pe unitatea monetară cheltuită pe o
altă marfă y, va fi preferată marfa y. de aceea, pentru a atrage clientela spre produsul său,
suma de bani pretinsă ca preţ de firma turistică trebuie să-i aducă clientelei o satisfacţie mai
mare decât cea care s-ar putea obţine cheltuind-o pe o altă marfă.
32
Prin studii speciale de piaţă firma de turism este necesar să obţină informaţiile care să
reflecte modul de apreciere, de către clientelă, a utilităţii serviciilor oferite de ea spre vânzare,
nivelurile de preţ propuse urmând a fi proporţionale cu aceasta. Dacă tranzacţiile se bazează
pe negocieri, modul concret de apreciere a preţului prin prisma utilităţii se constată cu ocazia
derulării acestora, specialistul de marketinga având ca sarcină să-l convingă pe client asupra
faptului că raportul utiliatate-preţ aferent serviciului său este mai convenabil.
În acest scop, este necesară o bună cunoaştere a produselor concurenţilor şi a
preţurilor practicate de ei, în aşa fel încât clienţilor să li se ofere baze de comparaţie cât mai
favorabile propriei firme. Deşi un nivel dat al utilităţii este rezultatul unei aprecieri subiective
la care ajunge clientul în urma comparaţiilor pe care le face atunci când este adus în postura
de a-şi exprima opţiunile, acesta poate fi influenţat şi de firma prestatoare, între nivelul
calitativ al produsului (dat de caracteristicile lui obiective de calitate prezentate) şi utilitatea
sa existând un raport direct proporţional. În lipsa unor studii atente vizând modalităţile de
apreciere a rapoartelor utilitate-preţ de către clientelă, firma de turism poate fixa niveluri ale
preţurilor sub (sau peste) cele pe care aceasta ar fi dispusă să le accepte, înregistrând astfel
pierderide venituri şi de profit (ori de clienţi).
2. Raportul cerere-ofertă
Pe măsură ce cantitatea cerută dintr-un serviciu turistic creşte, preţul care poate fi
practicat de firma prestatoare este crescător (şi invers), iar pe măsură ce oferta se măreşte,
preţul se va diminua. Ori de câte ori raportul cerere-ofertă este în creştere, preţul serviciilor
turistice se va putea mări, în caz contrar el trebuind să se micşoreze. Tocmai de aceea, în
interiorul intervalelor de timp care marchează sezoanele turistice, când cererea se situează
curent peste nivelul ofertei, firmele pot practica preţuri mari, iar pentru serviciile din
extrasezon, pe parcursul cărora capacităţile de primire riscă să rămână neutilizate, se
recomandă reducerile de tarife.
Dacă cererea, oferta şi raportul cerere-ofertă sunt factori principali care influenţează
nivelul preţurilor serviciilor şi produselor turistice, nu este mai puţin adevărat că şi preţurile,
la rândul lor, influenţează (în egală măsură) aceste variabile. Strategiile de marketing mix
vizavi de preţuri vor avea în vedere corelaţiile duble dintre nivelul preţurilor şi mărimea
raportului cerer-ofertă. Dacă pe piaţă se constată un raport supraunitar (şi în creştere) între
cerere şi ofertă, preţurile se vor putea majora fără pericolul de a rămâne fără clientelă, iar
dacă acest raport este subunitar (şi în scădere) vor fi necesare reducerile de preţ în scopul
încurajării cererii. În primul caz preţurile vor juca rolul de variabile- efect, iar în cel de-al
doilea de variabile-cauză..
33
Dat fiind faptul că, cel puţin pe termen scurt, oferta de servicii turistice este rigidă, fiind
determinată de mărimea capacităţilor disponibile ale firmelor (simultaneitatea producţiei şi
consumului transformând oferta de servicii în ofertă de capacitate), pentru a nu se ajunge la
imposibilitatea satisfacerii cererii în perioadele de vârf de sezon turistic, în mod deliberat,
capacităţile (şi oferta) vor trebui dimensionate în apropierea nivelului cererii de vârf, altfel
clientela neservită putându-se transforma în nonclientelă ostilă, optându-se pentru rezerve
(exstrasezon) de capacităţi, acestea vor avea repercursiuni complexe asupra preţurilor.
Constituirea rezervelor va presupune, pe de o parte, suplimentarea cheltuielilor de
investiţii, iar pe de altă parte, anumite cheltuieli suplimentare de conservare, pe ambele căi
ajungându-se la costuri mai mari, care vor ridica limita inferioară obiectivă a preţurilor. În
extrasezon firmele de turism vor fi puse în situaţia de a rezolva contradicţia între necesitatea
practicării unor preţuri mici, care să încurajeze cererea, şi cea a unor preţuri mari, care să
permită recuperarea costurilor suplimentare aferente rezervelor de capacitate. Cum aşa ceva
este greu de realizat, soluţia cea mai recomandată ar consta în transferarea majorărilor de preţ
impuse de păstrarea rezervelor din exstrasezon în sezon când cererea ridicată vine în sprijinul
lor, preţurile în exstrasezon menţinându-se coborâte.
Ţinând seama de corelaţia preţ - raport cerere-ofertă, firma de turism îşi poate
fundamenta trei tipuri de strategii cu privire la preţuri: a valorificării avantajului de piaţă, a
penetrării şi a supravieţuirii.
1.Strategia de preţ pentru valorificarea avantajului de piaţă constă în fixarea unor
preţuri mari atunci când cererea pe piaţa turistică este ridicată, depăşind vizibil nivelul
ofertei, ceea ce se întâmplă în timpul vârfului de sezon, precum şi atunci cînd concurenţa
este slabă, în baza ei firma mărindu-şi substanţial profitul atât pe seama diferenţei între preţ
şi costul unitar, cât şi pe seama volumului de vânzări. În cadrul acesteia, preţul mare este
efectul cererii ridicate. În momentul în care preţul ridicat riscă să se transforme într-un
factor de anulare a cererii, firma de turism îl poate coborâ la un nivel imediat inferior,
atrăgând de partea ei următorul segment de clientelă rezultat în urma segmentătii pieţei pe
seama veniturilor.
2. Strategia penetrării este bazată pe preţuri coborâte, fiind recomandată atunci când
firma îşi propune încurajarea cererii (atragerea clientelei) şi extinderea pieţei proprii, când
sporirea profitului are la bază doar creşterea volumului de vânzare. De această dată, preţul
coborât este cauza unei cereri viitoare ridicate.
3. Strategia supravieţuirii se impune atunci când, din diverse motive îmbătrânirea
produsului, intensificarea concurenţei, scăderea puterii de cumpărare, poziţia pe piaţă a
34
produsului turistic este periclitată, ea bazându-se, la fel ca şi strategia penetrării, pe preţuri din
ce în ce mai coborâte, situate deasupra costurilor.
Pentru a se asigura posibilitatea practicării unor preţuri coborâte, este absolut necesar să
se reducă nivelul costurilor. Dacă acest lucru nu este posibil fără a se compromite calitatea
serviciilor, firmele turistice pot apela la excluderea unor servicii din strucutra produsului
compozit vândut clientelei, în felul acesta preţul său fiind degrevat de tarifele aferente,
devenind mult mai atractiv.
Turiştii care doresc totuşi să beneficieze de astfel de servicii, le vor putea solicita direct
prestatorilor, plătindu-le acestora. Separarea unor servicii de produsul turisitc pus la dispoziţia
clienţilor de către organizatorii de voiaje şi de agenţiile de turism este o operaţiune dorită de o
bună parte din turişti, dovedindu-se în acelaţi timp şi foarte echitabilă pentru categoriile de
persoane care oricum nu vor beneficia de ele, tocmai de aceea , practica separării serviciilor
facultative de restul produsului turistic capătă o extindere din ce în ce mai largă.
Reducerile de preţ devin posibile ca urmare a informaţiilor provenite de pe piaţa
turistică în legătură cu raportul cerere-ofertă sunt de două feluri:
Temporare, fiind recomandate numai în exstrasezon, respectiv numai în perioadele
în care raportul cerere-ofertă este subunitar, când cererea este sub nivelul ofertei, firmele
rămânând cu o bună parte din capacităţile disponibile neutilizate, ele fiind urmate de
revenirea preţurilor fie la nivelurile anterioare, fie la niveluri mai înalte ceea ce adeseori
clientela nu acceptă;
Definitive, acestea fiind susţinute de măsuri complexe de reducere a costurilor, dar
şi impuse de raportul continuu subunitar între cerere şi ofertă, de scădere a veniturilor reale
ale populaţiei, de concurenţa puternică de pe piaţa turistică şi de alţi factori.
De asemenea, şi majorările de preţ pot fi:
Temporare, practicându-se în perioadele de vârf de sezon, ele fiind recomandate de
raţiuni pur economice, urmărind creşterea profitului, fiind susţinute însă şi de raţiuni de
marketing, imposibilitatea satisfacerii integrale a cererii din lipsă de capacităţi, determinând
firmele de turism să renunţe deliberat, cu mai puţine riscuri, în primul rând la clientela mai
săracă, care este foarte sensibilă la schimbările de preţ, păstrând-o pe cea mai importantă
pentru ele, cea cu venituri mari şi mult mai indiferentă la creşterile de preţ.
Definitive, care sunt impuse de creşterile neîncetate ale costurilor de producţie, de
rapoartele continuu supraunitare dintre cerere şi ofertă, de concurenţa slabă de pe piaţa
turistică, de creşterea vizibilă a veniturilor populaţiei.
35
Corelaţia cerere - ofertă - venituri - preţ reprezintă unul din cele mai importante
elemente de fundamentare a strategiilor de preţuri de către firmele de turism în care
predomonă optica de marketing.
3. Comportamentul turiştilor
Deoarece actul de vânzare -cumpărare presupune acordul celor două părţi inclusiv în
ceea ce priveşte preţurile, adoptarea deciziilor care le vizează trebuie să se bazeze pe o bună
cunoaştere a comportamentului de cumpărare a turiştilor.
Cercetările de marketing au condus la formularea unor constatări foarte importante
pentru elaborarea strategiilor vizând preţurile, plecându-se de la comportamentul
consumatorilor de produse turistice.
1. Asocierea pe care consumatorii o fac între nivelul preţurilor şi un anumit nivel al
calităţii serviciilor turistice reprezinră o importantă constatare rezultată în urma studiilor de
marketing. Pentru a presta servicii de calitate înaltă, firmele trebuie să consume cantităţi mari
de resurse, ceea ce se reflectă în preţuri mari. Majoritatea consumatorilor este dominată de
convingerea că firma de turism nu-şi poate permite reducerea preţurilor decât atunci când îşi
diminuează consumurile de factori de producţie, ceea ce afectează negativ calitatea serviciilor
sale.
Reducerile de preţ operate de firmele turistice în scopul atragerii clientelei pot
conduce, contrar legii cererii, la pierderea clientelei amatoare de servicii de bună calitate. De
aceea, astfel de măsuri se impun a fi însoţite de campanii publicitare prin care să se atragă
atenţia turiştilor potenţiali că noile preţuri corespund aceleiaşi calităţi sau chiar uneia în
creştere. Dacă firma este profilată pe clientelă bogată sau dominată de snobism, ea va putea
exploata tendinţa acesteia de a solicita produse turistice scumpe şi foarte scumpe, mai mult
excentrice decât de lux, practicând preţuri înalte chiar dacă produsele nu necesită cheltuieli pe
măsură.
2. Consumatorii agreează preţurile rotunde, care se termină cu unul sau mai multe
zerouri, fiind iritaţi de cele complicate. Un preţ de 1780 unităţi monetare va fi mult mai
agreat decât unul de 1775,34 unităţi monetare. Foarte important este şi faptul că majoritatea
consumatorilor acordă atenţie mai mult ordinului de mărime decât nivelului efectiv al
acestora. Un preţ de 999,9 unităţi monetare va fi mult mai uşor acceptat decât unul de 1001
unităţi monetare, primul fiind considerat de nouă sute şi ceva, iar al doilea de peste o mie. De
aici recomandarea ca firmele de turism să practice aşa-numitele preţuri magice, situate, în jos,
în imediata apropiere a celor terminate cu zerouri, care sunt mult mai agreate de beneficiari.
36
Chiar cifrele în care sunt exprimate preţurile pot avea efecte demne de luat în seamă asupra
cumpărătorului. Astfe, în timp ce o cifră ovală (8 sau 0) creează un efect liniştitor, o alta,
ascuţită (1 sau 4) are un efect iritant1.
3. Cu cât produsul turistic este mai coplex şi mai scump cu atât importanţa dată de
client detaliilor şi preţurilor serviciilor din structura sa va fi mai mică. Preţul unei mici
excursii, în zona de destinaţie, aproape că nu i se va acorda nici o importanţă dacă aceasta este
inclusă într-un produs turistic comple foarte scump. În schimb, dacă aceasta este vândută
separat, tariful aferent va căpăta o cu totul altă importanţă. Aşa se explică interesul deosebit
acordat de firmele prestatoare distribuţiei serviciilor lor prin organizatori de voiaje şi alţi
intermediari importanţi, în felul acesta tarifele practicate pierzându-se în preţul produselor
turistice globale, devenind mult mai puţin respingătoare decât atunci când sunt plătite direct
de clienţi. Pe de altă parte, tendinţa de excludere a unor servicii complementare costisitoare
din componenţa produselor globale proiectate de organizatorii de voiaje devine explicabilă, în
felul acesta preţurile lor micşorându-se.
4. În majoritatea cazurilor cumpărătorii nu memorează sau uită repede preţurile.
Dacă acest lucru nu se întâmplă se recomandă ca, la stabilirea preţurilor, să se procedeze în
aşa fel încât beneficiarilor să li se creeze dificultăţi de memorare prin: schimbări frecvente ale
compoziţiei produselor, introducând noi servicii şi excluzând o parte a celor vechi;
modificarea unităţilor de măsură folosite ca baze de tarifare, calculând uneori, în cazul
turismului în grup, terifele de cazare pe om-zi de sejur, iar alteori pe grup-zi; vânzând
serviciile prin intermediari diferiţi sau sub mărci diferite. Nu este exclus însă ca astfel de
practici să nemulţumească o parte a clientelei, soldându-se cu efecte negative.
5. Luarea în considerare a limitelor de acceptabilitate este oportună în fundamentarea
strategiilor de preţ. În funcţie de aceste limite, clientela turistică se poate împărţi în două
categorii mari: una cu putere de cumpărare redusă care operează cu o limită maximă a
preţurilor, peste care produsul turistic devine inacceptabil din lipsa de venituri; o alta mai
înstărită care operează cu limite minime, sub care produsul devine inacceptabil din punctul de
vedere al calităţii sale, la preţuri foarte mici neputându-se vinde decât produsele proaste
sub aspect calitativ. Dar una şi aceeaşi persoană care are, sau doreşte să afişeze un anumit
statur social poate oscila între limite, fixându-şi, prin comportamentul de care dă dovadă, atât
limite superioare cât şi limite inferioare de acceptabilitate, în afara cărora va respinge oferta
turistică din aceleaşi motive, ca fiind prea scumpă sau prea ieftină.
6. Tendinţa de imitare şi snobismul sunt alte două manifestări de comportament demne
de luat în seamă cu ocazia fundamentării preţurilor.
37
În afara oamenilor independenţi, există o categorie aparte de consumatori care acceptă
sau resping un nivel dat al preţului nu în funcţie de propriile venituri sau pretenţii în ceea ce
priveşte calitatea serviciilor turistice, cât mai ales în funcţie de modul în care acel preţ este
acceptat sau nu de alte persoane din categoria celor invidiate sau foarte agreate, al căror
comportament tind să-l copieze. Pe de altă parte, există persoane la care reacţia este inversă:
chiar dacă găsesc preţul foarte convenabil şi îşi doresc enorm produsul turistic, vor renunţa
sub impulsul de a se comporta altfel decât ele, din dorinţa de a fi, cu orice preţ, originale. În
astfel de condiţii, utilitatea tuturor celorlalte reguli şi principii de stabilire a preţurilor este
anulată.
4. Concurenţa
Dacă firma de turism îşi comercializează serviciile în condiţiile concurenţei perfecte, ea
nu va avea posibilitatea să îşi fixeze singură preţurile, nivelurile acestora fiind dictate de
piaţă, în urma confruntării cererii globale cu oferta globală. Dacă firma îşi propune să-şi
epuizeze oferta sa, care este incomparabil mai mică decât cea globală, mai repede sau chiar să
şi-o mărească, ea poate oricând să practice un preţ sub nivelul celui de echilibru, multe firme
mici procedând în felul acesta.
În condiţiile în care firma deţine statut de monopol, evident că ea nu va fi confruntată
cu nici un fel de concurenţă, putându-şi fundamenta deciziile de preţ doar în funcţie de ceilalţi
factori interni şi externi. Pe piaţa cu o concurenţă oligopolistă, pe care se întâlnesc câţiva
concurenţi foarte puternici, care vând produse turistice omogene, fiecare dintre ei având forţa
economică de a modifica preţul, în fundamentarea strategiilor de preţ este absolut necesar să
se mai ţină seama de încă două elemente:
1. Strategiile de preţ ale concurenţilor;
2. Comportamentul concurenţilor faţă de strategiile de preţ ale firmei în cauză.
1. În ceea ce priveşte strategiile de preţ ale concurenţilor, chiar dacă nu sunt cunoscute
dinainte, ele vor fi cu siguranţă aflate imediat ce sunt puse în aplicare. Faţă de alte tipuri de
decizii, care, prentru a fi aplicate, necesită un oarecare timp, cele care vizează preţurile
prezintă particularitatea că pot fi adoptate şi puse în practică foarte rapid. Ţinând seama de
ceea ce firmele concurente au întreprins sau intenţionează să întreprindă, propria firmă poate
adopta trei tipuri de strategii: de apărare, de imitare şi de cantraatac.
a) Strategia de apărare (defensivă) poate fi adoptată de toate categoriile de firme,
indiferent de poziţiile pe care ele le ocupă pe piaţă, prezentându-se în una din următoarele
forme:
38
1. Apărarea poziţiei, care presupune pregătirea din timp a firmei, prin toate tipurile de
măsuri de ordin tehnic, organizatoric, în aşa fel încât să producă serviciile la costuri mult mai
mici decât concurenţii, fără ca acestea să afecteze calitatea, prin posibilitatea reală de a reduce
preţurile fiind pregătită la orice atac din partea concurenţilor;
2. Apărarea avanpostului, care este posibilă prin pregătirea din timp a altor produse,
fie mai performante şi mai atrăgătoare, fie la fel de incitante dar la preţuri mai mici, prin
intermediul cărora să poată răspunde cu succes la diverse tentative ale concurenţilor de
reducere a preţurilor;
3 .Apărarea preventivă, care constă în punerea la punct a unor programe de reducere
substanţială a preţurilor, lăsând să parvină concurenţilor informaţiile în legătură cu intenţia de
a le opera, în vederea intimidării lor, ceea ce uneori se poate solda cu efecte negative foarte
greu de contracarat;
4. Replierea strategică, care este o strategie recomandată firmelor care, în faţa
reducerilor de preţ întreprinse de concurenţi, nu le pot face faţă decât retrăgându-se de pe
unele pieţe, renunţând în primul rând la clientela mai săracă sau mai greu de satisfăcut şi
întărindu-şi poziţia pe altele, concentrându-se asupra măsurilor posibile de reducere a
preţurilor produselor distribuite de acestea.
b) Strategia imitării presupune un răspuns cu aceeaşi monedă la atacul din preţ al
concurenţilor, constând în reajustarea rapidă a propriilor preţuri la nivelul celor practicate de
aceştia. Ea trebuie fundamentată din timp prin măsuri foarte serioase, de ordin tehnic şi
managerial, capabile să permită oricând micşorările de preţ. Metoda de determinare a preţului
folosită în acest caz este cea a preţului pieţei. Imitarea este o reacţie de apărare, de anihilare a
comcurenţilor, motiv pentru care considerăm că ar putea fi tratată ca o variantă, pe lângă
celelalte, a strategiei defensive.
c) Strategia de contraatac (contraofensivă) este considerată strategia cea mai eficientă
pe care doar firmele foarte puternice o pot adopta ca răspuns la strategiile ofensive ale
concurenţilor, ea presupunând măsuri de reducere a preţurilor mai pronunţate decât cele
iniţiate de atacatori. Urmările strategiilor de atac şi contraatac sunt imprevizibile, ele putând
provoca adevărate războaie ale preţurilor, cu efecte devastatoare pentru toţi combatanţii. Ca şi
strategia imitării, şi contraofensiva, fiind o reacţie la măsurile de reducere a preţurilor luate de
concurenţi, poate fi apreciată ca o variantă a apărării, mai ales dacă se ţine seama de
principiul că cea mai bună apărare este atacul.
2. Comportamentul concurenţilor vizavi de strategiile de preţ adoptate de o firmă de
turism poate fi rapid constatat pe piaţă. Foarte importantă este cunoaşterea cu anticipaţie a
reacţiilor posibile ale concurenţilor la un anumit nuvel de preţ adoptat de propria firmă,
39
adeseori fiind indicat să se renunţe la o anumită strategie dacă se anticipează reacţii foarte
negative ale acestora.
Reacţiile concurenţilor la srtategia de preţ ale firmei nu sunt altele decât reacţiile
propriei firme la strategiile lor. Este vorba despre reacţiile de apărare, de imitare şi de
contraatac. În condiţiile în care există indicii foarte serioase că firmele concurente nu au
posibilitatea să reacţioneze nefavorabil în nici un fel, propria firmă poate recurge la atac.
Strategiile de atac prin preţ pot fi orientate împotriva liderului, împotriva concurenţilor de
aceeaşi talie sau a concurenţilor mai slabi, constând în pregătirea condiţiilor, prin măsuri de
reducere a costurilor şi în operarea , din proprie iniţiativă, a unor reduceri de preţuri sub
nivelul suportabil de către aceştia. Ele se prezintă în următoarele variante:
1. Atacul frontal, recomandat atunci când firma care-l iniţiază dispune de avantaje
comparative certe pe linia costurilor şi calităţii, care-i permireducerea preţului la niveluri
imposibile de practicat inclusiv de concurenţii cei mai puternici;
2. Atacul prin flancuri, întâlnit atunci când concurentul este foarte puternic, constând fie în
izolarea geografică a segmentului de piaţă pe care acesta este mai slab, unde produsul se
va plasa la preţuri reduse, fie în izolarea segmentului cel mai slab acoperit şi mai dornic
de preţuri mici;
3. Atacul în zonele neutre, care se poartă nu pe pieţele neutre unde îşi plasează produsele
turistice concurenţii puternici, ci pe celelalte pieţe, pe care reducerile de preţ nu vor putea
fi sesizate sau nu-i interesează pe aceştia;
4. Atacul de guerilă, care este practicat de firmele mici, constând în operarea reducerilor de
preţ de scurtă durată, în puncte dispersate, însoţite de schimbări rapide de poziţii care au
loc înainte ca firmele concurente să aibă posibilitatea să reacţioneze.
Dacă nici una din strategiile de preţ enumerate nu se dovedeşte utilă, singura soluţie
rămasă firmei este abandonul produsului sau pieţei.
5. Fazele ciclului de viaţă al produsului
Strategiile de marketing mix vizând preţurile ţin întotdeauna seama de faza ciclului de
viaţă în care se află produsul turistic oferit clientelei.
Dacă produsul se află în faza de lansare firma poate practica fie strategia preţurilor
coborâte, care vine în sprijinul penetrării lui rapide pe piaţă, fie strategia preţurilor înalte,
recomandate atunci când noul produs este foarte dorit şi aşteptat de clienţi, iar concurenţa este
inexistentă sau foarte slabă.
În faza de creştere, în condiţiile în care s-a demarat cu preţuri joase, este posibilă
adoptarea strategiei preţurilor progresive în aşa manieră încât progresivitatea preţurilor să nu
40
provoace încetinirea creşterii cererii, iar dacă s-a plecat de la preţuri înalte, poate fi
recomandată strategia preţurilor regresive, care are menirea de a impulsiona cererea şi
vânzările, ea fiind sprijinită de creşterea producţiei, de caracterul degresiv al costurilor totale
şi de caracterul regresiv al costurilor unitare.
Faza de maturitate consacră strategia imitării preţurilor cocurenţilor, care, pe de o
parte asigură profitul dorit, iar pe de altă parte nu provoacă reacţii nedorite din partea firmelor
concurente.
Faza de declin poate fi dominată fie de strategia valorificării avantajului de piaţă, care
presupune practicarea, atât timp cât acest lucru mai este posibil, a unor preţuri mari,
aducătoare de profit însemnat pe termen scurt, fie de strategia preţurilor regresive, al cărei rol
este acela de a prelungi viaţa comercială a produsului.
II.4.2. Modalităţi de ajustare a preţurilor
Cele mai importante strategii de fixare a preţurilor pentru serviciile şi produsele
turistice au fost prezentate în subcapitolele aterioare. În funcţie de specificul unor
consumatori şi de particularităţile pieţei, acestea se impun a fi ajustate, apelându-se la
următoarele modalităţi:
1. Strategia rabaturilor şi bonificaţiilor are ca obiectiv stimularea şi compensarea
clienţilor care cumpără cantităţi mari de servicii sau produse turistice, ori care-şi manifestă
cererea în extrasezon. Ea se bazează pe:
a) Rabaturi sau bonofocaţii la plata în avans a facturilor, constând în reduceri de preţ
acordate clienţilor care achită preţurile într-un interval de timp prestabilit, mai mic decât cel
în care plata lor este obligatorie, astfel anulându-se contractele de vânzare-cumpărare;
b) Rabaturi pentru grupuri de turişti, care au rolul de a stimula turismul de masă, grupurile
asigurând o mai bună folosire a capacităţilor disponobile, precum şi venituri mai mari
firmelor de turism;
c) Prime cantitative, care se acordă de către firme turiştilor care solicită durate mari ale
sejururilor;
d) Preţuri diferenţiate pe categorii de turişti, cum se întâmplă în cazul elevilor, studenţilor,
care plătesc tarife de transport, de cazare mai mici decât ceilalţi clienţi;
e) Preţuri diferenţiate pe tipuri de produse turistice, fără ca nivelurile costurilor acestora, ori
condiţiile de calitate, să fie sensibil diferite;
f) Preţuri diferenţiate în funcţie de perioada din an sau din săptămână în care are loc
satisfacerea cererii;
41
g) Preţuri diferenţiate în funcţie de amplasament (agenţiile de voiaj din zonele emitente
practicând, pentru aceleaşi produse turistice, alte tarife decât cele din zonele receptive).
Strategia preţurilor diferenţiate nu poate fi eficientă decât atunci când sunt respectate
anumite condiţii: piaţa turistică să poată fi clar segmentată în funcţie de aceleaşi criterii de
diferenţiere; cumpărătorii de servicii la preţuri reduse să nu aibă posibilitatea revânzării
acestora la preţuri normale.
2. Strategia preţurilor pe criterii geografice pleacă de la dilema în faţa cşreia este pusă
firma de turism care are de-a face cu o clientelă care provine de la mare distanţă.
a) Preţuri fără tarife de transport sunt o variantă de tarifare a celorlalte servicii turistice
separat de cele de transport. În felul acesta, turiştii vor avea posibilitate să-şi explice foarte
uşor de unde provin diferenţele de preţ pe care sunt obligaţi să le suporte;
b) Preţurile uniforme se situează la polul opus, în structura lor fiind incluse costurile
medii de transport. Ele prezintă avantajul că sunt atractive pentru turiştii care provin de la
distanţe mari, sunt uşor de administrat, dând firmelor posibilitatea să-şi facă publicitate
preţurilor pe plan naţional;
c) Preţurile zonale reprezintă o soluţie situată între cele două, clienţilor din zone diferite
fiindu-le fixate preţuri globale diferite ale produselor turistice.
3. Strategia modificării preţurilor. Chiar dacă sunt foarte bine fundamentate, preţurile
practicate de firmele turistice se impun uneori modificate. Pentru aceasta este necesar să se
ţină seama de reacţiile posibile ale clienţilor şi concurenţilor.
a) Reducerile de preţ se impun sub acţiunea unor cauze multiple: surplus de capacitate,
schimbări de preţuri iniţiate de concurenţă, scăderea cotei de piaţă, realizarea unor însemnate
reduceri de costuri. Atât timp cât acestea nu sunt asociate cu scăderea calităţii serviciilor, ele
vor antrena reacţii pozitive din partea turiştilor şi reacţii negative din partea concurenţei;
b) Majorările de preţuri sunt, de asemenea, măsuri impuse de factori cum ar fi: slăbirea
concurenţei, când se mizează pe creşterea profitului pe seama diferenţei între preţuri şi
costuri, aşa ceva fiind posibil numai în cazurile în care coeficienţii de elasticitate a cererii în
raport cu preţurile sunt subunitare; inflaţia, care se manifestă cel mai evident prin explozia
preţurilor; cererea excedentară, în felul acesta îndepărtându-se de firmă doar clienţii mai
săraci; creşterea costurilor fără efecte negative asupra calităţii; îmbunătăţirea calităţii
serviciilor.
Pentru a preveni efectele negative ale majorărilor de preţ asupra cererii, firmele şi
agenţiile de turism pot apela la: renunţarea la unele caracteristici de calitate, dacă ele sunt
foarte costisitoare; excluderea unor servicii prea scumpe din structura produsului; tarifarea
42
separată a serviciilor foarte scumpe, astfel devenind neatractiv, nu întreg produsul, ci numai
serviciul în cauză.
CAPITOLUL III
POLITICA DE DISTRIBUŢIE ŞI POLITICA DE
PROMOVARE ÎN INDUSTRIA OSPITALITĂŢII
III.1. Distribuţia produselor turistice
Distribuţia ca o componentă de bază a mix-ului de marketing se justifică prin aceea că
aceasta facilitează achiziţionarea şi consumarea serviciilor turistice de către clientelă. Ea face
posibilă compararea şi alegerea acelor combinaţii de servicii turistice care convin cel mai
mult clientelei din punct de vedere al destinaţiilor, al mijloacelor de transport folosite, al
posibilităţilor de substituire, al condiţiilor de cazare şi masă, al tipurilor de agrement posibile.
Distribuitorii specializaţi sunt aceeia care efectuează, în mod calificat, o preselecţie a
produselor turistice în baza unor aprecieri calitative, a unor vizite prealabile în zonele de
destinaţie turistică, ei devenind astfel un fel de avocaţi ai clientelei, lucru care o orientează pe
aceasta, atunci cînd îşi formulează cererea, mai degrabă către distribuitori decât spre
prestatorii propriu-sişi de servicii turistice.
43
O astfel de orientare se justifică şi prin aceea aă distribuitorii eliberează pe clienţi de
o serie întreagă de activităţi administrative pentru care ei nu dispun nici de timp, nici de
competenţă. Este vorba despre operaţiunile de cercetare şi cunoaştere a ofertei, de analiză a
disponibilităţilor şi a contraofertelor, de sincronizare a tuturor serviciilor componente ale
voiajului, de identificare şi evaluare a celor mai convenabile tarife posibile, de realizare şi
control ale documentelor contractuale, de obţinere a vizelor, de tratare a litigiilor postvânzare.
Distribuţia calificată se dovedeşte a fi utilă deoarece asigură valorificarea, în folosul
firmelor prestatoare de servicii şi al clienţilor, a aşa-numitului efect de reţea, prin care se
înţelege capilaritatea sistemului comercial format din puncte de vânzare omniprezente în
zonele emitente şi receptive, lucru imposibil de realizat de firmele furnizoare de servicii
turistice singulare.
O primă funcţie a distribuţiei în turism ar fi aceea de adaptare a ofertei turistice la
cerere, de aducere a structurii produsului şi a caracteristicilor sale la nivelul aşteptărilor
clienţilor, ţinându-se seama de nivelul lor cultural şi de instrucţie, de stilul de viaţă, de
veniturile pe care le pot afecta turismului, de clasele sociale din care provin. Funcţia
principală a distribuţiei în turism este aceea de a asigura, prin intermediul punctelor de
vânzare şi al căilor de acces, transferul serviciilor de la prestatori la beneficiari. Dat fiind
faptul că un produs, cu cât este mai perisabil sau cu cât are cererea mai efemeră, cu atât
trebuie vândut mai repede, rezultă că o a treia funcţie a distribuţiei serviciilor turistice este
aceea de a face posibilă vânzarea lor în avans, intervalul care desparte vânzarea de producţie
fiind cuprins între ore sau zile şi câţiva ani.
Un serviciu complet de distribuţie în turism, antrenând agenţii de voiaj, transportatori,
hoteluri şi companii hoteliere de rezervări, birouri de informaţii turistice, trebuie să asigure:
Puncte de vânzare, directă sau în avans, şi căi de acces la acestea, precum şi
spaţii pentru negocierea tranzacţiilor;
Punerea la dispoziţia clientelei a produselor informaţionale, a pliantelor,
cataloagelor şi broşurelor, precum a le înlesni alegerea destinaţiilor turistice;
Asistarea şi sfătuirea clientelei în ceea ce priveşte alegerea itinerarelor,
modalităţilor de realizare a călătoriilor, variantelor de servit masa;
Acordarea de “inteligenţă turistică” producătorilor de servicii;
Încasarea şi transmiterea către prestatorii de servicii a veniturilor din vânzare;
Furnizarea de informaţii complementare către clientelă, de închiriere, de
asigurare a accesului în anumite locuri;
Înregistrarea plângerilor, reclamaţiilor şi sugestiilor clientelei.
Dintre obiectivele pe care şi le propune distribuţia în turism, cele mai importante se referă la:
44
Acoperirea geografică integrală a spaţiului din care provine clientela turistică
şi în care operează firmele de turism;
Asigurarea controlului întregii reţele de distribuţie;
Asigurarea flexibilităţii numărului de distribuitori, în funcţie de mărimea
cererii şi ofertei turistice;
Stimularea intermediarilor;
Reducerea cheltuielilor de distribuţie.
Datorită avantajelor pe care distribuitorii le oferă, precum şi datorită caracteristicilor
serviciilor turistice, pierd treptat contactele directe cu firmele prestatoare. Îmbrăcând formă
materială, aceste servicii nu pot fi consumate decât prin deplasarea consumatorilor în locul în
care ele sunt prestate, motiv pentru care ele nu pot fi văzute, comparate, analizate, încercate şi
cumpărate în mod direct. Ceea ce se cumpără efectiv este doar dreptul de consum, respectiv
doar titlul. Încrederea consumatorilor în acest titlu şi în calitatea serviciilor din structura
produsului turistic depinde de încrederea în intermediarul cu care se intră în contact, contând
şi experienţa personală acumulată în urma tranzacţiilor anterioare cu acesta. În astfel de
condiţii, clientela devine tot mai dependentă de intermediari, iar poziţia celor din urmă se
întăreşte continuu şi faţă de aceasta. Pe piaţa turistică distribuitorii ocupă o poziţie
privilegiată, ceea ce le permite:
Puternică independenţă faţă de furnizorii de servicii, obiectivele promovate de ei,
maximizarea propriilor profituri în primul rând, nefiind întotdeauna comune cu cele ale
prestatorilor;
Promovarea cu prioritate a imaginii favorabile a propriilor organizaţii şi mai puţin
a firmelor furnizoare;
Orientarea cu precădere spre ceea ce doresc clienţii să cumpere şi nu spre ceea ce
prestatorii ar voi să vândă, posibilităţile lor de opţiune fiind mult mai largi;
Acordarea de prioritate vânzărilor de produse turistice compozite şi nu ofertelor
individuale.
III.1.1. Canale de distribuţie
Îmbrăcând formă nematerială şi fiind inseparabile de procele de producţie, serviciile
turistice nu pot fi ambalate, manipulate şi expediate consumatorilor, distribuţia lor prezentând
unele elemente specifice, implicând intermediari unici cu scopuri unice. Distribuţia se poate
realiza direct şi indirect, fiecare din acestea fiind dictate de mediul de marketing al firmelor
de turism.
45
La fel ca în celelalte sectoare de activitate, principalele dimensiuni ale unui canal de
distribuţie a serviciilor turistice sunt1:
1. Lăţimea, definită de numărul unităţilor care participă la distribuirea serviciilor în cadrul
unei singure componente care dimensionează lungimea sa;
2. Adâncimea, care reflectă gradul de apropiere spaţială a ultimului distribuitor de
beneficiarul serviciilor.
În funcţie de gradul de control pe care îl permit, canalele de distribuţie din turism se
împart în:
1. Necontrolate, în cazul cărora nici o organizaţie de turism nu-şi poate exercita controlul
asupra întregului sistem de distribuţie, producătorii şi distribuitorii având tot interesul să
realizeze o colaborare mutuală;
2. Integrate vertical, în care toate funcţiile angrosiştilor şi detailiştilor sunt controlate de
către o singură organizaţie, de regulă de către un tour-operator;
3. Coordonate vertical, în care atribuţiile de control ale angrosiştilor sunt stabilite prin
contractele sau înţelegerile financiare încheiate cu prestatorii de servicii şi cu detailiştii, ele
fiind bazate pe sistemul de franchising.
Ţinând cont de lungimea lor, canalele de distribuţie pot fi directe dacă serviciile sunt
vândute de prestator în mod nemijlocit beneficiarului sau indirecte dacă între prestator şi
beneficiar se interpun intermediarii comercianţi. Canalele de distribuţie indirecte se pot
împărţi în canale de distribuţie scurte dacă între prestatorii de servicii şi turişti se interpune o
singură verigă intermediară sau lungi dacă numărul comercianţilor succesivi este de cel puţin
doi. Schematic cele două tipuri de canale de distribuţie se prezintă în Fig. 1.
Sursa: Gherasim, T., Gherasim, D., Markering Turistic, Editura Economică, Bucureşti, 1999.
1 Kotler, Ph., “Principiile marketingului”, Editura Teora, Bucureşti, 1998. P. 58
46
Plecându-se de la mărimea ofertei, de la capacităţile disponibile, şi de la intensitatea
cererii, pot fi evidenţiate alte trei tipuri de distribuţie:
1. Exclusivă, care face apel doar la un singur canal, când este vizat un singur sector
geografic;
2. Intensivă, care se bazează pe cel mai mare număr posibil de canale;
3. Selectivă, care este o soluţie intermediară între celelalte două.
Firmele de turism pot opta, în funcţie de micromediul şi macromediul în care-şi
desfăşoară activitatea, între diverse tipuri de canale de distribuţie, fiecare dintre acestea
prezentând avantaje şi dezavantaje. Foarte frecvent, dată fiind sezonalitatea cererii de servicii
turistice, firma prestatoare poate combina chiar distribuţia directă cu cea indirectă, încercând
astfel să valorifice avantajele şi să prevină manifestarea incovenientelor fiecăreia dintre ele.
II.1.1..1 Canale de distribuţie directe
Excluzând în totalitate intermediarii, distribuţia prin canale directe presupune
vânzarea serviciilor turistice nemijlocit clienţilor, acestea fiind foarte frecvent utilizate mai
ales atunci când, comparativ cu oferta, cererea este suficient de mare, clientela putând fi
asigurată fără nici un fel de sprijin din afară. Simultaneitatea producţiei şi consumului de
servicii turistice, respectiv faptul că prestatorul de servicii se află tot timpul în contact direct
cu clienţii, facilitează utilizarea canalelor directe.
De asemenea, necesitatea de a cunoaşte cât mai multe date despre profitul, nevoile şi
dorinţele clientelei turistice, posibilităţile largi de culegere, stocare şi prelucrare a acestor
date, la costuri mici, folosind calculatoarele, necesitatea valorificării avantajelor comparative
ale marketingului direct conduc spre aceeaşi soluţie.
Dintre avantajele pe care distribuţia directă le prezintă, ar fi de semnalat următoarele:
Este cea mai operativă;
Preîntâmpină încărcarea tarifelor cu adaosurile pretinse de eventualii
intermediari, făcându-le astfel mai accesibile clienţilor;
Dă posibilitatea firmei prestatoare să-şi exercite controlul integral asupra
distribuţiei;
Bazându-se pe contactul direct cu clientela, ea asigură cunoaşterea cea mai
rapidă şi mai profundă a solicitărilor şi pretenţiilor clienţilor.
În turism distribuţia directă se poate realiza în mai multe moduri:
1. Sistemul de rezervări de locuri, în hoteluri, restaurante, mijloace de transport,
rerpezintă cel mai simplu tip de canal utilizabil în turism. El este propus de birourile de
47
vânzări ale liniilor aeriene, feroviare şi maritime, ale hotelurilor şi cluburilor, ale
restaurantelor, realizându-se direct, telefonic sau prin corespondenţă, fiind foarte strâns legat
de aparatul promoţional al firmelor turistice;
2. Vânzările prin corespondenţă sau prin catalog, iniţiate în turism de către firmele
elveţiene şi germane, reprezintă o a doua modalitate de distribuţie, succesul lor fiind
condiţionat de calitatea cataloagelor utilizate, respectiv de capacitatea de a furniza, într-o
formă cât mai incitantă, toate informaţiile asupra serviciilor puse la dispoziţuia clientelei;
3. Vânzările prin telefon fac parte tot din categoria celor directe, fiind utilizate pentru
prima dată în turismul din Marea Britanie şi Germania. Pentru a le face mai atractive, firmele
turistice pot asigura gratuitatea convorbirilor telefonice;
4. Vânzările la domiciliu, din poartă în poartă, constituie o altă modalitate de
distribuţie directă, utilizată foarte rar de firmele turistice;
5. Telematica este o modalitate directă de distribuţie a serviciilor turistice, ea oferind
celor care dispun de mijloacele tehnice necesare să-şi selecţioneze produsele turistice pe care
le doresc şi să efectueze comenzile direct da la domiciliu.
III.1.1.2. Canale de distribuţie indirecte
Specificul acestor canale constă că se bazează pe intermediari. De cele mai multe ori,
ele permit firmelor prestatoare de servicii turistice pătrunderea pe piaţe inaccesibile altfel, sub
aspectul investiţiilor şi cheltuielilor publicitare. Preluând serviciile parţiale oferite de
diversele firme prestatoare, integrându-le şi vânzându-le apoi sub formă de produse turistice
complete, intermediarii limitează substanţial numărul de tranzacţii ale fiecărui producător şi
consumator de astfel de produse în parte, simplificînd enorm eforturile lor comerciale.
Intermediarii preiau şi riscurile în ceea ce priveşte vânzarea, eliberând în mare măsură
fondurile imobolizate de producători.
1. Tipuri de intermediari
Principalele tipuri de intermediari care operează pe piaţa turistică sunt: tur-operatorii,
agenţiile de voiaj, organizaţiile sindicale, centrele de rezervări şi altele.
Tour-operatorii
Fiind denumiţi şi producători de voiaje, voiajişti sau angrosişti, tour-operatorii sunt
organizatori de voiaje şi sejururi care îşi asumă rolul de a ansambla diferite părţi componente
ale produselor turistice, serviciile de transport, de cazare, de servit masa, de agrement, de
48
închirieri şi de a le oferi, în forme mai mult sau mai puţin complete, clientelei direct sau prin
intermediul agenţiilor de voiaj detailiste. Ei pot avea statut de intreprinderi cu scop lucrativ,
de organizaţii fără acest statut, de organisme de turism mutuale sau de asociaţii, existând şi
cazuri în care statutul lor este acela de agenţii de voiaj. Producătorii de voiaje se diferenţiază
unii de alţii prin nivelul de integrare a produselor turistice pe care le oferă pe piaţă şi prin
capacităţile de producţie de care dispun. De cele mai multe ori, tour-operatorii oferă spre
vânzare un mijloc de deplasare, auto, feroviar, aerian, naval sau o combinaţie a acestora,
împreună cu celelalte servicii turistice, de cazare , masă, agrement.
Tour-operatorii pot fi încadraţi în trei categorii mai importante: generalişti, specialişti
şi producătorii de voiaje punctuale :
1. Generaliştii sunt producătorii de voiaje şi sejururi în formule dintre cele mai
diverse, oferite unei clientele nestructurate, care-şi propun să valorifice la maximum aşa-
numitul “efect al gamei”. Aceştia sunt confruntaţi cu o serie de probleme care ţin de:
a) Competenţa şi asigurarea calităţii, cu cât gama produselor turistice este mai
diversificată cu atât competenţa în fiecare caz este mai joasă;
b) Capitalul necesar, acesta fiind mai mare decât în cazul organizatorilor specialişti;
c) Poziţia fată de furnizorii dominanţi de servicii, care este nefavorabilă, fiind însă
foarte favorabilă poziţia faţă de ceilalţi furnizori, ei având oricând posibilitatea să introducă
sau să scoată unele servicii din structura produsulor turistice pe care le oferă detailiştilor şi
consumatorilor, putând astfel renunţa uşor la unii dintre aceştia;
d) Competenţa în negocieri, cu cât gama de produse este mai diversificată cu atât
această competenţă este mai greu de asigurat.
2. Specialiştii sunt tour-operatorii care ansamblează doar câte un singur tip de produse
turistice, produse centrate pe o anumită temă, pe o anumită destinaţie, pe o anumită clientelă,
pe un anumit circuit.
3. Producătorii de voiaje punctuale sau profilaţi pe servicii turistice la comandă
pentru grupuri constituite, pentru congrese, pentru manifestări artistice.
În funcţie de serviciile pe care se obligă să le asigure clientelei, tour-operatorii se
împart în:
a) Acompaniatori, care se obligă să însoţească turiştii pe întregul traseu propus,
pentru a le asigura cala mai bune servicii;
b) Gazde, care întâlnesc turiştii în zonele de distribuţie, asigurându-le serviciile în
cadrul acestora, fără a-i însoţi pe traseu;
c) Integratori, care asigură doar integrarea serviciilor individuale în produsul turistic
complet, neîntâlnindu-se cu turiştii nici pe traseu, nici la destinaţie.
49
În general, tour-operatorii îşi asumă unele sarcini, cum ar fi:
1. Identificarea clientelei potanţiale şi cunoaşterea ei, sub aspectul nevoilor,
aşteptărilor, bugetului de care dispune, comportamentului;
2. Construirea programelor şi produselor turistice, încheierea contractelor cu firmele
prestatoare şi rezervarea produselor şi serviciilor necesare clientelei pentru sezonul viitor, în
conformitate cu categoriile şi clasele de calitate solicitate, cu perioadele dorite, cu preţurile
acceptate;
3. Distribuirea cataloagelor şi a altor purtători de informaţii cu privire la oferta
turistică şi stimularea vânzărilor pe toate celelalte căi posibile;
4. Alegerea celor mai performanţi distribuitori de produse turistice.
Toate drepturile şi obligaţiile pe care firmele prestatoare şi organizatorii de voiaje şi le asumă
în legătură cu închirierea şi folosirea capacităţilor turistice sunt consemnate în contracte
specifice. Contractele pe care tur-operatorii le încheie în acest sens conţin drepturi şi obligaţii
privind:
Rezervările de locuri în vehicule, hoteluri, restaurante, respectiv datele la care
acestea trebuie să fie confirmate sau anulate;
Preţurile, nete sau comisioane, care se stabilesc, de regulă, în valuta ţării de
destinaţie, tur-operatorul preluând riscul sau avantajul de schimb, principalele
elemente de negociere a comisioanelor fiind numărul cataloagelor distribuite şi durata
de viaţă a produselor, programelor turistice;
Penalizările care urmează a fi plătite în cazul nerespectării unor obligaţii sau
termene;
Condiţiile de plată, plata în avans, parţială sau în totalitate, garanţii, termenele
admise;
Bonurile de schimb, care, pentru clientela care a efectuat plăţile reprezintă
garanţia că serviciile îi vor fi furnizate, iar pentru prestatorul de servicii garanţia că
acestea iî vor fi plătite;
Fie o tendinţă de integrare verticală, producătorii de voiaje integrând propriile
lor reţele de agenţii printr-un sistem de asociere;
Fie o integrare de vânzare directă a produselor consumatorilor potenţiali,
preîntâmpinând astfel cheltuielile cu remunerarea agenţiilor de voiaj.
O dată cu extinderea concurenţei între firmele prestatoare de servicii şi între agenţiile
de voiaj detailiste, poziţia pe piaţă a organizatorilor de voiaje s-a întărit, atât faţă de furnizorii
de servicii individuale, cât şi faţă de detailişti şi chiar faţă de clientela turistică.
50
Agenţiile de turism distribuitoare
Agenţiile de voiaj îndeplinesc, în domeniul turismului, rolul de detailişti sau de
revânzători, distribuind consumatorilor finali produsele propuse de operatori. Adeseori
acestea fabrică produse turistice la cererea expresă a unor grupuri deja constituite sau pentru
ocazii particulare, congrese, manifestări sportive, evenimente culturale sau religioase, când
clientela este suficientă. Sunt şi cazuri în care ele pot construi produse ocazionale care însă nu
se află pe piaţă, pentru care este relativ uşor de constatat că există cerere, vânzându-le apoi cu
propriile forţe.
Distribuţia prin agenţiile de voiaj poate fi apreciată ca:
a) Distribuţia numerică, prin care se înţelege numărul de om-zile voiaj vândute de
agenţiile prin care se distribuie un produs turistic;
b) Distribuţie valorică, care reflectă cifra de afaceri a agenţiilor.
În afară de vânzarea biletelor de călătorie, agenţiile de voiaj mai asigură:
1. Rezervarea de locuri de cazare, de servit masa;
2. Asigurarea şi asistarea turiştilor;
3. Cumpărarea de bilete la spectacole, manifestări sportive;
4. Efectuarea de schimburi valutare;
5. Rezervarea de spaţii pentru parcarea autocarelor sau altor categorii de vehicule.
Pe lângă activitatea propriu-zisă de distribuţie, agenţiile de voiaj trebuie să desfăşoare
şi o vastă activitate de informare şi sfătuire a clientelei. Pentru a exista este necesar ca acestea
să se dovedească utile nu numai pentru firmele prestatoare de servicii turistice, ci şi pentru
clienţi, comunicarea cu cei din urmă având o importanţă extremă, ei fiindu-i alocate cheltuieli
investiţionale deosebite. Pentru serviciile prestate, agenţia de voiaj este remunerată prin
intermediul unor comisioane, acordate de furnizorii de servicii parţiale de turism, acestea
incluzându-se în preţul produsului turistic complet.
Majoritatea agenţiilor de voiaj se ocupă doar de distribuţia produselor turistice, fiind
denumite agenţii distribuitoare. În condiţiile în care agenţia de voiaj îşi asumă rolul de
organizator de voiaje şi de sejururi, ea se va transforma în tour-operator, deosebirile dintre
cele două categorii de intermediari ştergându-se.
Agenţiile receptive
51
Cunoscute şi sub denumirea de ground operators sau de agenţii de primire, agenţiile
receptive sunt firmele turistice din locurile de destinaţie care, în baza unor contracte încheiate
cu celelalte agenţii, asigură serviciile pentru clienţii ajunşi în locurile de sejur. Unele dintre
acestea sunt specializate pe anumite segmente de clientelă, şcolari sau vârstnici, oameni de
afaceri sau vacanţieri, turişti individuali sau grupuri, ori pe anumite pieţe, Europa Occidentală
sau de Nord, S.U.A., Japonia. Numărul şi caracteristicile lor reflectă nivelul de organizare şi
profesionalismul din destinaţiile turistice.
Unele agenţii de acest gen nu au decât o structură administrativă simplă, în care intră
doar un birou, încadrat cu un secretar şi dotat sumar, cu telefon, telex, copiator. Există însă şi
agenţii de primire având birouri amplasate în mai multe localităţi sau staţiuni turistice,
încadrate cu echipe de ghizi şi alt personal, cu autocare, cu autoturisme cu şoferi, cu
autoturisme de închiriat. Multe dintre ele sunt filiale ale transportatorilor turistici regionali,
organizând, în mod regulat sau la cerere, excursii şi circuite de mai multe zile, angajând ghizi
proprii. Raportate la tour-operatori sau la agenţiile din zonele emitente, rolul acestora este
acela de a garanta continuitatea serviciilor şi asistenţa consumatorilor, iar vizavi de prestatorii
propriu-zişi de servicii, ele au rolul de reprezentanţi şi prescriptori.
Agenţiile de primire propun tour-operatorilor o anumită gamă de prestaţii elementare
şi de produse receptive, rezultate din ansamblarea serviciilor complementare. Toate prestaţiile
lor sunt prevăzute în broşuri, care conţin şi datele cu privire la tarifele percepute, pentru
persoanele individuale sau grupuri, negociate cu prestatorii de servicii, la care se adaugă
propriile comisioane. Aceste tarife confidenţiale sunt difuzate celorlalte agenţii de turism,
saloanelor profesionale şi de workshops, burselor profesionale, oficiilor regionale şi naţionale
de turism. Pentru turişti, atunci când sejurul decurge normal, agenţiile de primire pot rămâne
complet necunoscute.
Alţi intermediari
1. Reţelele de vânzări ale transportatorilor
O serie de companii de transport, mai ales cele aeriene şi maritime, precum şi
automobil-cluburi, din motive care ţin de întărirea prestigiului sau de politicile promoţionale,
îşi creează uneori propriile reţele de agenţii de voiaj sau apelează la cele generale, angajându-
se faţă de clienţi să asigure, în afara serviciilor de transport, şi alte servicii, cum ar fi cele de
cazare sau masă, unele servicii de agrement, atât pe timpul escalelor, cât şi pe cel al sejurului
în marile oraşe ale lumii. În baza cataloagelor sau broşurilor pe care le publică, ele aduc la
52
cunoştinţa clienţilor toate informaţiile în legătură cu produsele turistice finite pe care le oferă,
fiind titulare de licenţe de turism.
2. Asociaţiile de rezervări şi tranzacţii hoteliere
Sub presiunea nevoilor de comercializare ale firmelor turistice şi solicitărilor
clienţilor, unităţile de cazare şi de servit masa îşi reunesc adeseori serviciile de distribuţie,
fiecare dintre ele prezentând, în zonele în care-şi exercită influnţa, pe toate celelalte
efectuând, pe bază de reciprocitate sau contracomision, servicii de rezervare de locuri şi chiar
de promovare ori doar de publicitate. În felul acesta clientela are posibilitatea de a comunica
în propria limbă cu personalul acestor firme, evitând utilizarea unor mijloace costisitoare de
rezervare la distanţă, iar pe de altă parte, unităţile hoteliere au posibilitatea să comunice direct
cu clienţii.
Facturarea serviciilor se realizează sub forma unui comision, în cazul rezervărilor
simple, sau a unui procentaj din cifra de afaceri în cazul reprezentărilor.
Există următoarele tipuri de astfel de intermediari:
a) Sistemele de rezervări ale principalelor lanţuri hoteliere internaţionale: Holiday Inn
(Holidex), Ramada (Roomfinder), Mariott (Marsha);
b) Sistemele hotelurilor independente care oferă rezervări şi informaţii hoteliere fie
agenţiilor, fie întreprinzătorilor, fie particularilor, loco sau în străinătate, în baza unor
comisioane medii sau a unor sume fixe;
c) Agenţiile de rezervări de grup, cum ar fi Expotel, specializată pe rezervări pentru
congrese şi saloane şi Roome Centre din Marea Britanie;
d) Sistemele de rezervări legate de transporturile aeriene, în cazul cărora locurile la hotel
sunt rezervate o dată cu biletele de avion.
Sistemul rezervărilor este practicat şi în cazul altor categorii de servicii turistice,
culturale, sportive, artistice, de servit masa, funcţionarea sa fiind integrată în structurile
organismelor teritoriale şi naţionale de turism. Accesul la asociaţiile sau centrele de rezervări
este reglementată de o serie de acte normative, presupunând plata unor cotizaţii anuale,
remunerarea serviciilor prestate făcându-se fie sub forma comisioanelor proporţionale cu
valoarea vânzărilor, fie sub cea a onorariilor fixe pe operaţie de rezervare. Aceşti intermediari
publică anuare pe care le difuzează prestatorilor de servicii, agenţiilor de voiaj, comitetelor de
întreprinderi şi chiar populaţiei.
3. Reţelele comerciale obişnuite
Nu sunt puţine cazurile în care vânzarea serviciilor turistice se face prin intermediul
marilor magazine, hiper şi supermarket-urilor, librăriilor.
53
4. Organizatori de voiaje în autocar
Purtând şi denumirea de autocarişti, aceşti intermediari pot fi de trei tipuri:
a) Cei care asigură, cu prorpiile vehicule, pe întrega perioadă a anului şi pe linii
regulate, servicii de transport, pentru anumite categorii de călători, completate cu
excursii şi activităţi turistice sezoniere, prin curse sepciale;
b) Cei care, posedând vehicule proprii, se pun la dispoziţia unui tur-operator sau a
unei agenţii receptive, ori care îşi organizează propriile producţii de voiaje;
c) Cei care, nedispunând de vehicule proprii, au servicii specializate în organizarea
de voiaje în autocar, apelând la mijloacele de transport ale altora.
Autocariştii negociază cu grupurile de turişti serviciile pe care le pun la dispoziţia lor,
atât în baza programelor regulate cât şi a celor ocazionale, la cerere. În cazul programelor
repetitive, prestarea serviciilor nu poate fi asigurată decât dacă numărul turiştilor reuniţi într-
un grup depăşeşte o anumită limită minimă. Principala lor clientelă este constituită din
grupuri de elevi, de studenţi, de bătrâni şi de alte categorii de persoane care agreează voiajele
în colectiv.
Pentru a se încadra în parametrii de eficienţă doriţi şi pentru a satisface cât mai multe
din solicitările turiştilor, organizatorii de voiaje în autocar trebuie să asigure:
cât mai bună personalizare a relaţiilor cu prestatorii de servicii şi cu grupurile;
Trasee turistice cât mai atractive, prevăzute cu staţii special rezervate pentru
îmbarcarea-debarcarea grupurilor şi pentru parcarea îndelungată a autocarelor;
Capacităţi de cazare, de servit masa cât mai strict corelate cu mărimea
grupurilor şi cât mai omogene sub aspect calitativ, pentru a nu genera sentimentul de
discriminare în rândul anumitor membri ai acestora;
Suficientă operativitate în prestarea serviciilor, servirea grupurilor fiind o
operaţiune complexă şi delicată;
Servicii speciale, telefonice, de alimentare şi reparare a autocarelor, de cazare
pentru şoferi şi ghizi.
Frecvenţa autocarelor într-o anumită localitate, zonă sau ţară este un foarte sugestiv
indiciu asupra gradului de atractivitate pe care îl manifestă faţă de turişti, dar şi asupra
efectelor negative, zgomot, poluare chimică, aglomeraţii, pe care populaţia locală trebuie să le
suporte.
5. Implanturile sunt puncte de vânzare a produselor turistice amplasate de organizatorii
de voiaje pe lângă unele comitete de întreprindere, sindicate, cluburi şi asociaţii,
acestea fiind organizate la fel ca agenţiile de voiaj.
54
Ele promovează aşa-numitul turism de afinitate, plecând de la grupuri mai mult sau mai
puţin formale, constituite deja înainte de plecarea în voiaje, propunându-şi să practice un
turism de masă, acordând prioritate anumitor grupuri, multe dintre acestea fiind oarecum
defavorizate.
Dat fiind faptul că insuficienţa reţelelor de distribuţie este unul dintre cei mai
importanţi factori de eşec din domeniul turismului, analiza prealabilă a canalelor de
distribuţie din turism trebuie să asigure:
Descrierea detaliată a sistemului de distribuţie, evaluându-se importanţa
relativă a fiecărui canal şi tip de intermediari în oarte;
Estimarea şi analiza costurilor pe tipuri de intermediari;
Cunoaşterea atitudinii lor cu privire la fiecare produs turistic propus spre
vânzare;
Cercetarea atitudinii turiştilor în ceea ce priveşte valoarea şi seriozitatea
fiecărui intermediar;
Cunoaşterea reacţiei turuiştilor la sfaturile şi recomandările făcute de
specialiştii în distribuţie;
Analiza modalităţilor de distribuţie practicate de firmele concurente.
2. Tipuri de reţele
Activităţile de distribuţie au în vedere patru categorii de ţinte:
1. Consumatorii serviciilor turistice;
2. Prescriptorii, respectiv persoanele care fac cunoscut şi recomandă populaţiei
turismul în scopuri precise: prefesorii şi educatorii în cazul turismului cultural şi istoric,
medicii în cazul turismului balnear, preşedinţii de cluburi în cazul turismului de grup;
3. Producătorii de voiaje, care preiau serviciile de la firmele prestatoare în vederea
ansamblării şi revinderii;
4. Mass-media, care contribuie, în bună măsură, la conturarea imaginii, favorabile sau
nefavorabile, despre produsele turistice ale diverselor firme.
Construirea şi exploatarea reţelelor de distribuţie trebuie să se realizeze cu respectarea
unor restricţii de ordin juridic, legi referitoare la turism, regulamente ale agenţiilor de voiaj,
charte profesionale ale ghizilor de turism şi de ordin comercial, reguli de tarifare, de plată, de
creditare, de fixare a comisioanelor.
Ţinând seama de numărul de intermediari pe care se bazează, reţelele de distribuţie pot fi:
1. Scurte, când între firma prestatoare de servicii şi turist se interpune un singur intermediar;
55
2. Lungi, dacă numărul intermediarilor este mai mare de unu.
În funcţie de aria geografică pe care o acoperă, reţelele de distribuţie se împart în:
1. Regionale, operând pe o arie restrânsă;
2. Naţionale, desfăşurându-şi acţiunile în limitele graniţelor unei ţări;
3. Internaţionale, activând pe teritoriul mai multor ţări.
După specializare pe care o au, reţelele pot viza:
1. Oameni de afaceri;
2. Tineretul, elevii şi studenţii;
3. Oamenii de vârsta a treia;
4. Oamenii de ştiinţă.
În raport cu structura lor, reţelele de distribuţie în turism sunt:
1. Deschise tuturor categoriilor de revânzători;
2. Restrictive, accesibile numai agenţilor acreditaţi;
3. Integrate, care vând în exclusivitate propriile produse turistice;
4. Mixte, vânzând atât singure cât şi prin intermediari propriile servicii.
Alegerea unui tip sau altul de reţele se face în funcţie de caracteristicile cererii şi
ofertei turistice, precum şi de comportamentul firmelor concurente.
III.1.2. Alegerea strategiei de distribuţie
Triunghiul producător - distribuitor - client sugerează faptul că la dispoziţia firmelor
turistice stau mai multe alternative de distribuţuie, alegerea uneia sau alteia dintre ele nefiind
o operaţiune foarte simplă. În acest scop, trebuie să se analizeze factorii care influenţează
variantele de comercializare şi criteriile de alegere. Este necesar să se ţină seama de
particularităţile clientelei, caracteristicile intermediarilor, natura produselor turistice, volumul
producţiei, aria pieţei.
Clientela turistică este foarte eterogenă sub aspectul numărului, distribuţiei geografice,
veniturilor, gradului de instrucţie, obiceiurilor de consum, reacţiilor posibile la diversele
variabile de marketing, toate acestea influenţând modul de alegere a canalelor de distribuţie şi
a soluţiilor de comercializare. Atunci când clientela efectivă şi potenţială este foarte
numeroasă, fiind răspândită pe o arie geografică extinsă, sunt recomandate canalele de
distribuţie lungi, bazate pe un număr mare de agenţii de voiaj, acestea fiind amplasate în
zonele cel mai dens populate.
Clientela turistică poate fi structurată în diverse moduri, putându-se identifica:
clientelă directă şi una indirectă;
56
Excursionişti şi turişti, fiecare categorie implicând servicii şi modalităţi de comercializare
adeseori distincte;
Clientelă naţională şi străină, lungimea canalelor de distribuţie şi felul intermediarilor
fiind diferite de la un caz la altul;
Clientelă apropiată şi îndepărtată, în funcţie de care diferă sezonalitatea producţiei şi
comercializării serviciilor turistice, clientela locală şi regională fiind mai puţin sensibilă la
sezonalitate;
Clientelă în tranzit şi de sejur, care reacţionează diferit la soluţiile de distribuţie;
Clientelă individuală şi de grup.
Ţinând seama de particularităţile fiecărui segment de clientelă turistică în parte, se
impun alese acele strategii de distribuţie care să asigure pe termen lung conservarea şi
fidelizarea clientelei existente prin practicarea unor metode de distribuţie care să le satisfacă
la cel mai înalt nivel pretenţiile şi atragerea de noi clienţi. Ambele obiective pot fi atinse
facilitându-se mai ales operaţiile de rezervare a locurilor şi de plată.
În funcţie de particularităţile clientelei în turism pot fi practicate:
1. Strategii de distribuţie globală, nediferenţiate, acestea folosindu-se în special atunci când
piaţa este foarte omogenă, formula fiind utilizată de lanţurile hoteliere şi de restaurante cu
tarife şi meniuri unice, fiind cea mai ieftină, dar şi cea mai riscantă, clientela fiind doar
arareori omogenă;
2. Strategii concentrate de distribuţie, practicabile de către firmele axate pe câte un singur tip
de clientelă, specializarea metodelor de distribuţie fiind uşor de realizat dar şi uşor de imitat
sau de contracarat de către concurenţi;
3. Strategii diversificate de distribuţie, pentru care fiecare gen de clientelă rezervându-se câte
un canal distinct de comercializare. Astfel, vânzarea de produse turistice pentru vârstnici se
poate face prin organizaţiile de pensionari sau de locatari, cele pentru tratament
balneoclimateric prin sindicate sau unităţi sanitare, cele pentru amatorii de alpinism prin
asociaţiile sportive;
Pentru a realiza legătura între produsul turistic şi piaţă, sunt posibile două categorii de acţiuni:
1. Aducerea clientului potenţial spre produs, prin intermediul ofertei prin broşuri şi cataloage;
2. Ducerea imaginii produsului spre client, prin organizarea saloanelor de turism, vitrinelor
agenţiilor de voiaj.
Intermediarii, sub aspectul numărului şi specializării de care dispun, sunt şi ei foarte
importanţi în alegerea strategiilor de distribuţie. Selecţionarea lor este o operaţiune destul de
complexă, în acest scop fiind necesar să se tină seama de:
Cantităţile de servicii turistice comandate;
57
Modul de eşalonare în timp a comenzilor, uniformitatea sau neuniformitatea
lor;
Modul în care se angajează în promovarea vânzărilor;
Natura şi calitatea informaţiilor transmise către turiştii potenţiali în legătură cu
nivelul calitativ al serviciilor;
Condiţiile de plată, operativitatea plăţilor.
În funcţie de astfel de criterii, firma de turism poate opta pentru distribuţie extensivă,
bazată pe un număr mare de intermediari, pentru una selectivă, care are la bază numai anumiţi
intermediari sau pentru distribuţia exclusivă, realizată printr-un singur intermediar.
Natura produsului turistic impune soluţii de distribuţie specifice. Fiind foarte
perisabil, acesta ar trebui să orienteze firmele turistice în primul rând spre distribuţia directă
sau prin canale scurte. Din acelaşi motiv, acordarea de garanţii şi asumarea obligaţiei de
asigurare a service-ului postvânzare nu sunt elemente de luat în seamă în alegerea strategiilor
de distribuţie. Pe de altă parte, fiind un produs compozit, care înglobează în structura sa
bunuri materiale şi servicii foarte diferite, distribuţia presupune realizarea unui mare număr
de contacte între prestatorii de servicii, firmele comerciale, angrosişti şi detailişti şi clientelă,
pentru a se asigura o anumită succesiune cronologică şi logică execuţiei acestora.
În cazul produselor turistice noi, firmele pot opta pentru canale de distribuţie deja
constituite, prin care se comercializează produsele existente, sau pentru construirea unor
canale noi, importantă fiind operaţiunea de culegere rapidă a informaţiilor cu privire la modul
în care se realizează promovarea şi lansarea la reacţiile postcumpărare ale clientelei.
Durata de viaţă a produsului turistic, ca o caracteristică importantă care ţine de natura
sa, determină firmele şi organizaţiile turistice să se orienteze spre variante de distribuţie
diferite. În cazul produselor cu o durată de viaţă efemeră, cum ar fi cele legate de anumite
manifestări artistice, sportive sau ştiinţifice, se vor aduce în prim plan canalele de distribuţie
ample, capabile să le vândă rapid, în timp ce produsele cu durate lungi de viaţă, de genul
celor legate de anumite monumente ale naturii sau istorice, pot justifica inclusiv reţelele
proprii de comercializare.
Volumul producţiei de servicii pa care o firmă turistică este în măsură să-l realizeze
influenţează opţiunea pentru o formă sau alta de distribuţie. Dacă aceasta este mare sau foarte
mare, se optează pentru canale de distribuţie lungi, bazate pe un număr mare de intermediari,
răspândiţi în toate zonele din care provin clienţii. Atunci când oferta turistică este mică, cele
mai eficiente sunt soluţiile de distribuţie directă sau exclusivă, marketingul direct operând
mai cu seamă în astfel de situaţii.
58
Aria pieţei, deşi este definită în mare măsură de numărul şi distribuţia în spaţiu a
turiştilor potenţiali, este determinată şi de alţi factori, natura produselor turistice, amploarea
ofertei, care-i determină împreună întinderea. Cu cât ea este mai vastă, cu atât reţelele de
distribuţie trebuie să fie mai bogate în intermediari.
Luându-se în considerare factorii şi criteriile la care ne-am referit, alegerea soluţiilor
şi strategiilor de distribuţie se transformă într-o problemă de adoptare a deciziei optime, în
condiţii de certitudine, risc sau incertitudine, care se rezolvă cu ajutorul metodelor şi
instrumentelor puse la punct şi utilizate foarte larg în teoria şi practica managementului.
III.2. Politica de promovare
Publicitatea este o tehnică de comunicare ce-şi propune să stabilească un contact direct
între vânzător şi cumpărător pentru a-l încuraja pe acesta din urmă să achiziţioneze un anumit
produs. Practica turistică consideră publicitatea ca instrumentul cel mai important pentru
câştigarea clientelei potenţiale. Publicitatea nu intervine doar în influenţarea
comportamentului turistic, ea acţionează şi în alte faze ale formării deciziei de cumpărare. A
stabili o politică de publicitate înseamnă a defini obiectivele publicitare şi în funcţie de
acestea, strategiile adecvate, astfel încât politica de publicitate să fie un tot coerent.
Strategia publicitară se subdivide în două strategii elementare:
1.Strategia conţinutului, care comportă la rândul ei două etape:
a)Alegerea poziţionării produsului turistic, care precizează profilul psihologic al acestuia;
b)Stabilirea mesajului sau a copy-strategiei, care descrie cu precizie calea pe care trebuie să
fie condusă creativitatea publicitară.
2.Strategia publicului vizat constă în definirea criteriilor după care va fi segmentată
populaţia în raport de produs şi alegerea categoriei de public căruia i se va adresa mesajul
publicitar.
Obiectivul publicitar stă la baza luării de decizii şi serveşte la evaluarea rezultatelor.
Publicitatea este un mijloc de comunicare cu publicul. Rolul său direct nu este de a
vinde, ci de a face să se vândă acţionând asupra atitudinilor publicului pentru a provoca la
acesta un comportament pozitiv de cumpărare.
Literatura franceză de specialitate menţionează opt principii fundamentale ale
strategiei de comunicare necesare:
1. Principiul existenţei cere ca o strategie de comunicare să fie scrisă, difuzată şi acceptată
de toţi cei vizaţi direct: anunţător, agenţie de publicitate. Toate acestea pentru că există
strategii formulate în termeni generali, fie pentru că sunt strategii care prezintă proiectul
59
prin magia verbului publicitar. Aceste strategii nu există pentru că nu sunt formulate în
scris şi prinse într-un plan de a primit acordul conducerii întreprinderii.
2. Principiul continuităţii. Când s-a reţinut o strategie publicitară, adică obiectivele
publicităţii, un public vizat, o strategie de creaţie şi o strategie mass-media, când s-a ales
un partener şi s-a început investirea banilor, trebuie să se menţină alegerea şi acesta să nu
fie modificată fără motiv. Una din calităţile esenţiale ale unei strategii este de a fi
concepută pentru a dura şi a rezista evoluţiilor normale ale pieţei şi concurenţei.
3. Principiul diferenţierii. Strategia nu trebuie să caute originalitate cu orice preţ, dar ea
trebuie să permită diferenţierea netă a produsului de cel al concurenţei.
4. Principiul clarităţii. O bună comunicare trebuie să fie clară, să se sprijine pe idei
convingătoare şi simple. O strategie care cuprinde mai multe pagini de prezentare fără a
prezenta net punctele esenţiale pe care le va atinge campania, relevă faptul că autorul ei
stăpâneşte puţin problema. Există toate şansele ca o astfel de strategie să fie greu de
utilizat sau să conducă la o acţiune confuză. O strategie complicată al cărui conţinut este
subtil şi principiile de funcţionare complexe riscă să dea rezultate proaste. Deci strategiile
trebuie să fie directe, să urmeze căile cele mai uşoare şi să nu caute combinaţii prea
subtile pentru că adesea drumul scurt este cel mai eficace.
5. Principiul realismului. Strategiile şi campaniile publicitare se dărâmă adesea din lipsă de
realism, obiectivele publicitare sunt prea ambiţioase. Se subestimează durata necesară
pentru eficienţa campaniei sau se neglijează importanţa altor factori ca: distribuţia,
calitatea produsului, nivelul mijloacelor financiare. O idee excelentă are nevoaie de mulţi
bani pentru a fi eficace, astfel că un buget prea redus poate fi cheltuit în pierdere pentru că
se situează sub pragul de eficienţă.
De aceea, se va încerca concentrarea bugetului în punctele esenţiale:
Concentrarea spre un public bine delimitat, cunoscut, ce nu va fi expus mesajului dincolo
de ceea ce se consideră prag de eficienţă;
Concentrarea pe un obiectiv clar şi precis;
Concentrarea pe un număr limitat de canale de mediatizare.
6. Principiul declinaţiei conform căreia strategia trebuie să fie:
Declinabilă după diferite forme de comunicare. Aceasta înseamnă că principiile sale pot fi
aplicate nu numai publicităţii, dar şi altor forme de comunicare a întreprinderii;
Declinabilă după canalul de mediatizare;
Declinabilă după piaţă, concurenţă sau pentru o gamă de activităţi.
7. Principiul coerenţei. O strategie este un ansamblu de principii de acţiune care ating
domenii diferite şi sunt legate între ele. Principiul coerenţei exprimă armonia necesară ce
60
trebuie să existe între obiective, publicul vizat, axele de mesaje, buget şi mediile de
comunicare.
8. Principiul acceptării interne. O strategie trebuie să enunţe principiile unei acţiuni care să
fie perfect înţeleasă şi acceptată de consumatorii vizaţi. Dar în egală măsură ea exprimă idei
cu care trebuie să fie de acord şi publicul intern din întreprindere.
Elaborarea mesajului publicitar comportă trei faze succesive: alegerea “axelor
publicitare”, alegerea temelor sau a conceptelor şi punerea în formă a mesajului publicitar.
Axele unei campanii sunt atitudinile mentale pe care agentul de publicitate va încerca
să le folosească în favoarea sa. Ele pot fi centre de interes, de preocupări, insatisfacţii, nevoi,
motivaţii sau frâne legate de produsul avut în vedere. Axele constituie astfel terenul
psihologic pe care se încearcă să se acţioneze. Există categorii diferite de axe, fiecare
caracterizată prin eficienţa sa. Studiul motivaţiei permite actualizarea opiniilor, cunoştinţelor,
nevoilor, motivaţiilor sau frînelor care exercită o influenţă asupra atitudinilor şi asupra
comportamentului publicului vizat relativ la produsul turistic considerat şi care ar putea
constitui axele unei campanii. Plecând de la aceste date, alegerea uneia dintre axele avute în
vedere se face după două criterii:
1. Importanţa actuală sau potenţială în formarea şi transformarea atitudinilor;
2. Adaptarea lor la produsul de promovat, credibilitatea.
Temele sau conceptele publicitare constituie substanţa mesajului publicitar. Ele
cuprind ceea ce se încearca să se exprime şi să se transmită prin campanie în vederea
acţionării asupra concepţiilor, motivaţiilor, care au fost reţinute în prealabil ca axe publicitare.
Ca şi în cazul axelor nu există o metodă riguroasă pentru a evalua şi alege temele
publicitare: această sarcină este de domeniul imaginaţiei şi talentului agenţilor de publicitate,
care se vor ghida însă după câteva reguli generale:
1.Originalitatea. O temă publicitară trebuie să fie pe cât posibil originală şi specifică
produsului de promovat. Această regulă este uneori exprimată mai categoric sub forma
principiului “unique selling proposition” (USP) după care tema sau temele utilizate pentru un
produs trebuie să fie astfel încât nici un concurent să nu deţină ceva asemănător.
2. Credibilitatea. O temă publicitară trebuie să fie credibilă în ce priveşte produsul şi
pe cât posibil să nu se ciocnească de credinţele puternic consolidate.
3. Orientarea mai mult spre public decît spre produs. Marea majoritate a agenţilor de
publicitate estimează că o temă trebuie să afirme sau să sugereze superioritatea produsului din
punctul de vedere al axei alese, în termeni de avantaje sau satisfacţii pentru consumator, decât
caracteristicile intrinsece ale produsului.
61
4. Superioritatea sugestiei indirecte asupra afirmaţiei directe. Unii agenţi de
publicitate afirmă că temele indirecte, procedând prin evocare, sugestie sau analogie sunt mai
eficace decât temele directe care recurg la afirmaţie.
Prezentarea anunţului. Termenii odată stabiliţi în termeni abstracţi, rămân să fie
concretizaţi sub formă de anunţuri, termenul desemnând în egală măsură anunţuri de presă,
afişe, spoturi de radio sau televiziune, firme publicitare.
După caz se va crea un text, concepe o ilustraţie grafică, se va elabora un scenariu sau
compune o muzică. Această sarcină revine serviciilor de redactare-concepţie ale agenţiilor şi
face apel la calităţile artiştilor.
Principalele calităţi pe care trebuie să le posede un anunţ bun se referă la:
Valoarea de atenţie: calitatea anunţului de a fi remarcat şi conceput;
Valoarea de interes: calitatea de a fi reţinut de audienţă suficient de lung timp pentru ca
aceasta să ia cunoştinţă cu mesajul vehiculat de anunţ;
Valoarea de identificare: calitatea de a fi asociat produsului de care se vorbeşte;
Valoarea de a înşelege: să transmită corect temele subînţelese, evitând sensurile false sau
non-sensurile;
Valoarea de memorare care decurge în mare parte din principiile anterioare.
III.2.1. Promovarea vânzărilor produsului turistic
Promovarea vânzărilor are rolul de a aduce produsul la întâlnirea cu consumatorul,
susţinând vânzare acestuia. Acţiunea promoţională se adresează direct publicului, alegând
clientela potenţială prin intermediul reţelelor de vânzări.
Succesul promovării unui produs este condiţionat de trei factori: continuitatea,
convergenţa şi coordonarea. Folosite izolat, sporadic sau succesiv, mijloacele de promovare
îşi pierd o mare parte din impact. Promovarea vânzărilor acoperă ansamblul de măsuri care au
ca obiect accelerarea fluxului produselor în direcţia cumpărătorului final. Promovarea se
traduce prin două tipuri de acţiuni complementare având funcţia de:
1. A stimula intermediarii;
2. A favoriza vînzarea produselor.
Prin promovare se urmăreşte atingerea a trei obiective:
1. Informarea intermediarilor;
2.Înscrierea în cataloagele editate de tur-operatori;
3.Pregătirea vânzărilor şi încheierea de contracte.
62
Este important să informezi partenerii comerciali asupra oricărei transformări aduse
produsului turistic oferit, ameliorări ale bazei materiale, noi hoteluri, evoluţia preţului.
Informarea cea mai utilă constă în invitarea tur-operatorilor şi agenţiilor de voiaj să vină la
locul produsului turistic respectiv, să descopere ei înşişi caracteristicile sale şi să decidă în
final acceptarea sau nu a produsului turistic. Acest tip de acţiune este destul de costisitoare,
dar experianţa demonstrează că este cel mai bun mod de de documentare a interlocutorilor
străini, constă în invitarea acestora de a cunoaşte mai bine staţiunile şi hotelurile, managerii şi
calitatea lor. Cu ocazia acestui tip de vizite se formează legăturile atât de necesare în vederea
vinderii unui produs turistic.
Înscrierea în catalogul de oferte al tour-operatorului este obiectivul esenţial al
promovării. Distribuit prin agenţiile de voiaj, acest catalog prezintă clientului ofertele
reţinute. Catalogul reprezintă mijlocul cel mai eficace de vânzare al produsului turistic
deoarece el este răspândit într-un număr considerabil de exemplare.
Vânzarea reprezintă urmarea logică a promovării. Ea poate fi efectuată în momentul
voiajului sau ulterior, dacă intermediarul a cerut producătorului o anumită ofertă.
III.2.2. Programul de promovare
1. Călătorii pe pieţele turistice
Pe planul turismului receptor organizat, individual sau colectiv, aceste călătorii au ca
scop vizitarea obiectivelor fixate şi a mijloacelor avute la dispoziţie de către prestatori.
Intermediarii contactaţi pot fi:
1. Tour-operatorii;
2. Agenţiile de voiaj şi personalul lor;
3. Responsabilii departamentelor specializate din alte întreprinderi implicate în turism;
4. Companiile aeriene şi de căi ferate;
5. Organizatorii de congrese şi seminarii ai marilor întreprinderi.
În programul vizitelor trebuie menţionate:
Localitatea de vizitat;
Interlocutorii ce trebuie întâlniţi;
Durata călătoriei, cu specificarea timpului consacrat fiecătui oraş.
Trebuie evitat amestecul diferitelor categorii de invitaţi. Astfel, din motive
psihologice, nu vor fi invitaţi împreună marii tur-operatori cu personalul agenţiilor de voiaj
detailiste. Listele fiind întocmite, ele vor fi înaintate invitaţilor, care le vor completa cu
propriile lor relaţii.
63
Experienţa arată că această formă de promovare, deşi este mai costisitoare, dă
rezultate foarte bune în următoarele condiţii:
Agenţia de voaiaj să fie bine aleasă în prealabil;
Grupul de vizitatori să nu depăşească 20-25 persoane;
Programul vizitei să fie bine pregăti cu grijă şi mai ales să nu fie încărcat, prevăzând şi
timp liber pentru vizite individuale;
Vânzătorul produsului să ştie să creeze o ambianţă profesională şi totodată amicală,
profitând de această ocazie pentru a lega cu intermediarul relaţii personale indispensabile
pentru buna promovare a produsului.
2. Catalogul de oferte al tour-operatorului
Marea majoritate a tur-operatorilor editează programe pentru sezoanele de vară şi de
iarnă, care vor fi înaintate agenţiilor de turism în vederea prezentării lor clientelei. În general
bogat ilustrat, acestea furnizează numele staţiunilor grupate pe ţări, descrierea lor, lista
hotelurilor însoţită de fotografii, preţurile, precum şi o mulţime de alte indicaţii care vor
permite consumatorului să aleagă produsul convenabil.
Tirajul acestor cataloage atinge frecvent cifre ridicate, situându-se în jurul a 200.000
exemplare pentru vară şi 100.000 exemplare pentru iarnă. Marile întreprinderi turistice ajung
chiar la cifre superioare, cuprinse între 500.000 şi 2.000.000 exemplare. În aceste cataloage
nu apar decât produsele care au o reală şansă de a fi vândute, cele care nu corespund fiind, în
general, excluse anul următor. Puterea acestui instrument de promovare este recunoscută,
firmele de turism luând toate măsurile pentru a figura în aceste cataloage. Anumiţi tour-
operatori au luat decizia de a vinde paginile cataloagelor lor la preţuri care variază în funcţie
de tiraj.
Cu ocazia reuniunilor producătorilor şi distribuitorilor din turism, ansamblul
produselor oferite vor fi prezentate prin intermediul mijloacelor audio-vizuale. Turismul se
vinde prin imagine, din această constatare decurgând necesitatea de a dispune de un film
atrăgător care să prezinte produsul, care să permită formarea celei mai bune idei asupra
ofertei, prezantându-se nu numai peisajele, dar şi activităţile sportive, diferite locuri de cazare
cu calităţile lor, folclorul, distracţiile, gastronomia zonei respective.
Pentru a avea efectul maxim, un film nu trebuie să depăşească 15 minute şi nu trebuie
omis faptul că este destinat profesionaliştilor din turism şi nu publicului larg. Trebuie scoase
în evidenţă argumentele în favoarea vânzării produsului, susţinute de imagini perfect alese.
În cadrul acestor întâlniri, trebuie oferită o documentaţie completă, care să cuprindă:
1. Catalogul de oferte;
64
2. Harta geografică a regiunii;
3. Un pliant general al regiunii turistice;
4. Pliante particulare ale staţiunii respective;
5.Un ghid al hotelurilor.
3. Alte forme de promovare
Formele actuale cele mai răspândite de promovare sunt târgurile şi saloanele turistice.
Se observă proliferarea acestui tip de manifestare, dintre care trebuie alese cele mai atractive
în funcţie de:
Produsele pe care le oferă;
Interesul pe care-l reprezintă piaţa pe care se află;
Numărul şi calitatea vizitatorilor profesionişti pe care-i primesc;
Relaţia preţ-rentabilitate scontată.
Prezentarea la un târg costând relativ scump comparativ cu o acţiune de promovare
directă, este indispensabil de a concentra eforturile asupra manifestărilor care răspund
exigenţelor enumerate.
CAPITOLUL IV
Studiu de caz privind amenajarea si mixul de marketing în turismul din judeţul Suceava
PARCUL NATURAL REGIONAL AL MĂNĂSTIRILOR DIN BUCOVINA
65
CUPRINS:
1. Obiectivele dezvoltării teritoriului Mănăstirilor din Bucovina .
2. Interesul excepţional al zonei Mănăstirilor din Bucovina2.1. Identificarea mănăstirilor .2.2. Frecventarea turistică a Mănăstirilor .2.3. Principalele infrastructuri .
3. Organizarea turismului în teritoriu .3.1. Analiza frânelor în dezvoltarea turistică .3.2. Elemente favorabile dezvoltării turistice .3.3. Analiza succesivă a pieţelor .
1. OBIECTIVELE DEZVOLTĂRII TERITORIULUI
MĂNĂSTIRILOR DIN BUCOVINA .
CONTEXT GENERAL
Schimbările profunde care au intervenit în România în ultimii ani au facilitat apariţia
unor noi relaţii economice şi culturale cu ţările din Europa Occidentală. Astfel că România
s-a angajat într-o strategie clară de pregătire a adeziunii sale la Uniunea Europeană şi lansează
numeroase programe de acţiune vizând să faciliteze această ambiţie în sectoare identificate ca
prioritare.
66
Turismul este unul din aceste sectoare unde Guvernul Român doreşte să acţioneze
energic.
România beneficiază de experienţa bogată a dezvoltării ei turistice din anii 1970 –
1980 ca şi de o capacitatea de primire considerabilă, care din păcate nu mai este adaptată
pieţelor internaţionale actuale. Pe lângă aceste atu-uri, ţara beneficiază de locuri minunate,
unele chiar unice , cum sunt mănăstirile din Bucovina, Delta Dunări , căminul legendar al lui
Dracula, anumite staţiuni termale (40 în total , centre de talasoterapie cu apă sulfuroasă,
staţiunile Mării Negre, însumând mai mult de 120000 paturi (poate una din cele mai mari
staţiuni turistice din Europa) şi oraşul Bucureşti , care face parte din cercul marilor metropole
ale turismului de afaceri şi conferenţiar.
Pentru ca cea mai mare parte din aceste locaţii să poată îmbrăţişa un nou turism la
scară internaţională , este urgent :
Să se conceapă planuri operaţionale regionale de amenajare turistică
Să se descopere noi produse turistice
Să se adapteze structurile hoteliere şi de restaurare normelor europene şi noilor
exigenţe ale clientelei europene şi internaţionale
Să se formeze şi să se perfecţioneze mai mulţi angajaţi, specialişti în acest
sector
Să se găsească argumente pentru a convinge potenţiali noi investitori
Să se accentueze promovarea şi comercializarea pe pieţele internaţionale
Relansată în 1990, politica de turism se axează de acum înainte pe aplicarea condiţiilor
care vor permite sectorului turistic din România să se adapteze acestor obiective şi să se
integreze în cei mai buni termeni şi în cele mai bune condiţii exigenţelor europene, element
care trebuie luat în considerare la noua lansare a producţiei turistice.
De atunci, ţara a beneficiat de un important ajutor tehnic şi financiar din partea
Uniunii Europene care i-a permis să-şi pregătească Planul Director de Turism şi să pună în
aplicare un anumit număr de operaţiuni de anvergură naţională. În continuarea acestei acţiuni,
Consiliul Judeţean Suceava, asistat de Autoritatea Naţională de Turism şi în cadrul noii
regiuni 1-Nord-Est, lansează o operaţiune pilot de amenajare turistică regională.
Această operaţiune deosebită beneficiază de asistenţa tehnică şi parteneriatul Franţei.
Regiunea 1-Nord-Est este una din cele mai afectate de declinul economic şi trebuie în
mod obligatoriu să găsească noi mijloace de dezvoltare. Planul Naţional de Dezvoltare
Regională ( PNDR ) consideră turismul unul din principalele atu-uri şi drept prioritate
regională. Un buget de 104,7 milioane Euro a fost afectat dezvoltării turistice naţionale
române de către PNDR pentru perioada 2000 – 2002.
67
2. INTERESUL EXCEPŢIONAL AL ZONEI MĂNĂSTIRILOR DIN BUCOVINA
Dacă există o regiune în Europa Centrală care oferă un panel vast şi variat de atracţii
turistice, aceea este cu siguranţă zona Mănăstirilor clasificate din Bucovina. Regiunea istorică
din nordul României, la vest de Carpaţi şi la sud de Ucraina , civilizaţia nu s-a întrerupt aici
de mai mult de 14000 ani. Cunoscutele perioade Cucuteni şi Romaines, printre altele, oferă
chiar şi în zilele noastre numeroase mărturii şi vestigii în muzee şi la loc deschis. Viaţa
culturală a marcat din totdeauna viaţa acestei regiuni. Prima universitate din România a fost
înfinţată aici, la 1860. Tot în această regiune primul turist român, prinţul Dimitrie Cantemir, a
apreciat potecile de munte, deja puse în valoare în secolul XVIII. Primul hotel-cabană a fost
construit în 1906.
2.1.Identificarea Mănăstirilor
Acest peisaj, care este în mod intrinsec de un mare interes turistic, se bucură de bogăţii
unice în lume: bisericile şi mănăstirile pictate din secolele XV şi XVI, clasificate de
UNESCO în 1972 şi înscrise în catalogul „ Patrimoniului Universal Protejat”. Frescele
interioare şi exterioare, care acoperă ansamblul de edificii, sunt de o rară frumuseţe şi oferă
magia atemporalităţii.
Mănăstirile au reintrat de câţva ani în sânul Bisericii fiind luate în îngrijire de către
maici care, pe lângă simţul responsabilităţii conservării acestui patrimoniu, au o vie dorinţă de
a deschide porţile acestor locuri unui număr cât mai mare de vizitatori.
Numărul mănăstirilor de interes internaţional este de 15, din care 5 sunt
clasificate în patrimoniul Umanităţii de la UNESCO:
- Arbore : Biserică construită în 1503 - pereţii pictaţi în 1541 - culoare
dominantă: verde
- Humor : 1530 - pereţii pictaţi în 1535
- Moldoviţa : 1532 – pereţii pictaţi 1537 – culoare dominantă : roşu –
cărămiziu – mic muzeu de artă religioasă – 40 călugăriţe vieţuiesc aici din
care 6 sunt traducătoare ( ghid )
- Suceviţa : 1583 – pereţii pictaţi 1596 sau 1601 – traducătoare ( ghid ) –
peisaj remarcabil
68
- Voroneţ : 1488 – pereţii pictaţi în 1496 – Cea mai reputată mănăstire şi una
din cele mai frumoase mănăstiri ortodoxe din Europa – supranumită „ Capela
Sixtină a Orientului” – culoare dominantă : „ albastru de Voroneţ”. 16 maici
trăiesc aici dintre care 2 sunt traducătoare ( ghid )
De asemenea mai pot fi citate :
- Mănăstirea Suceava şi Hagicadar
- Agapia : una din cele mai mari mănăstiri de maici din lumea ortodoxă
- Dragomirna : 1609 - la marginea Sucevei – una din cele mai înalte clopotniţe
din România – peisaj remarcabil
- Putna : construită în 1469 – important loc de pelerinaj în religia ortodoxă 15
august – 80 călugări locuiesc aici – peisaj remarcabil
- Secu
- Văratic : ateliere de ţesut – muzeu religios
- Biserica catolică de la Cacica : loc cunoscut de pelerinaj
Trebuie de asemenea menţionat că un proiect de amenajare turistică pe tema Dracula
este în curs de studiu în regiunea vecină a Carpaţilor, în judeţul Bistriţa, la câţva kilometri de
limita teritorială a Mănăstirilor şi la aproximativ două ore de drum de Suceava. Aeroportul de
la Suceava va deservi acest parc.
Acest proiect ar putea dobândi o dimensiune internaţională. Ar fi oportun să se
instaureze o conexiune între aceste două proiecte.
2.2 Frecventarea turistică a Mănăstirilor
În absenţa unor date statistice, consultanţii au efectuat o estimare de frecventare
turistică a principalelor mănăstiri. După studierea mai multor surse de informare, se pare
că numărul de vizitatori turistici şi excursonişti este în jur de :
- Voroneţ : 120000 din care 35000 străini
- Putna : 110000
- Suceviţa : 60000
- Moldoviţa : 50000 din care 20000 străini
- Arbore : 20000
69
Din aceste cifre se poate deduce importanţa atracţiei turistice a Mănăstirilor din
Bucovina şi numărul actual de turişti care folosesc principalele infrastructuri de transporturi şi
de primire.
Consultanţii estimează acest număr actual la 100000 turişti pe an.
Sezonul turistic este concentrat pe o perioadă de 4,5 luni, în funcţie de condiţiile
meteorologice. În timpul lunilor de iarnă , când este zăpadă, accesul spre cea mai mare parte a
mănăstirilor este dificil.
Clientela este foarte diversificată ca vârstă, categorii socio-profesionale şi origine
naţională şi internaţională. Nivelul ofertei hoteliere orientează totuşi în momentul de faţă
piaţa spre o clientelă tânără, individuală şi în grup.
2.3.Principalele infrastructuri
Legături aeriene :
Aeroportul din Suceava a fost construit în 1963. El oferă o pistă de 1800 m
lungime şi 30 m lăţime, permiţând accesul avioanelor de tip scurt şi mediu rutier.
Tipul de avion care transportă cel mai mare număr de pasageri ar fi Boeing 737 de
aproximativ 150 locuri. Aeroportul corespunde normelor de trafic internaţional şi
poate primi zboruri internaţionale.
Aerogara dispune de servicii de vamă şi viză. Ea poate primi 100 pasageri în trafic
intern şi 50 în cel internaţional.
Linia actuală Bucureşti – Suceava (o linie cotidiană în momentul actual) este dotată de
către TAROM cu aparate foarte recente ATR 42 (scaune de piele) de aproximativ 50 locuri.
Un serviciu de elicoptere ar putea fi uşor asigurat până la cele mai importante
destinaţii din teritoriu. Un eliport a fost de altfel amenajat la Suceviţa.
Staţiunea Vatra Dornei dispune de o pistă de 60 m pentru mici avioane private şi
elicoptere. Pista este totuşi închisă pentru moment.
Legături rutiere :
Regiunea Mănăstirilor e traversată de dubla axă rutieră europeană deservind sud –
vestul Ucrainei şi nordul Moldovei.
În interiorul perimetrului Mănăstirilor, drumurile naţionale sunt de calitate medie, în
timp ce rutele comunale sunt mai degrabă în stare proastă. Este evident că renovarea acestor
rute este necesară. Nu este o condiţie esenţială pentru reluarea activităţii turistice.
70
De fapt puţini turişti vor veni de la domiciliul lor cu maşina proprie. Tipul de turism şi
distanţa între mănăstiri ca şi punctele de interes nu impun drumuri cu circulaţie intensă şi
rapidă. Mai mult, unul din punctele de atracţie a locurile Bucovinei îl constituie prezenţa pe
aceste drumuri a căruţelor cu cai, foarte tipice, şi care ar fi extrem de avantajos de protejat şi
menţinut.
Legături feroviare :
În momentul de faţă legăturile feroviare între Bucureşti şi Suceava sunt în număr de
şase. Plecările nu sunt totuşi posibile decât la începutul şi sfârşitul zilei. În timpul sezonului
de iarnă, trenuri speciale asigurau în anii 70-80 legătura Bucureşti – Putna.
Nici un tren de noapte confortabil nu asigură legătura Bucureşti – Suceava. După
exemplul vechilor trenuri de lux din Europa Centrală, n-ar fi posibil să se pună în uz vagoane
de noapte pentru o clientelă turistică (vagoane foarte vechi, dar de lux, al trenului Lvov –
Kiev în Ucraina, administrat de Hotelul Grant 4* din Lvov )
Infrastructuri hoteliere :
Este foarte dificil să evaluezi capacitatea reală a teritoriului. Nu există decât puţine
hoteluri cu un confort care să le permită primirea unui turism internaţional. Consultanţii au
constatat uneori pe teren că anumite stabilimente erau închise „temporar”.
Analiza statisticilor Consiliului Judeţian Suceava permit totuşi extragerea principalelor
numere, în acest judeţ, după cum urmează :
Tip de
stabiliment
Număr Categorie de confort
5* 4* 3* 2* 1* N/C
Hoteluri şi
Moteluri
26 0 0 0 15 10 1
Hanuri /Vile /
Pensiuni
20 0 0 5 2 10 3
Cabane şi
Camping
12 0 0 0 3 3 6
Ferme –
hanuri
40 0 0 2 34 4 0
Total 98 0 0 7 54 27 10
Sursa: Direcţia Judeţeana de Statistică
71
Nu există cifre fiabile cu privire la capacitatea în număr de persoane din categoria
„turist internaţional” care ar putea fi primiţi în aceste stabilimente.
Totuşi, şi în opoziţie cu numerele din tabel, s-ar părea că cea mai mare capacitate de
primire în mod real disponibilă este oferită de casele particulare de primire a vizitatorilor,
tipuri de hotel numite „pensiune” sau „vilă”.
Hotelurile şi motelurile sunt în principal concentrate în oraşul Suceava ( 11 ) şi Vatra
Dornei ( 5 ).
Tabelul indică clar absenţa stabilimentelor de confort din teritoriu. Astfel, categoria 3*
ar fi asimilată categoriei 2* în Franţa.
Singurul stabiliment identificat de consultanţi care întreprinde în momentul de faţă
renovări fundamentale este Hotelul Continental din Suceava. Obiectivul lui este să poată oferi
servicii la nivel de 3*, conform standardelor europene.
Evaluarea frecventării hoteliere :
În urma studiului diferitelor date şi a creşterii lor, consultanţii evaluează taxa anuală
de ocupare hotelieră la aproximativ 30%. E mult mai mare la Suceava, unde se situează la
aproximativ 60% în hotelurile cu administrare profesionistă.
Se pare totuşi că toată capacitatea de primire în zona Mănăstirilor este pe deplin
folosită, în tot cursul sezonului turistic ( mai până în septembrie – plus Paşte ). Media de sejur
ar fi de 1,4 nopţi.
Structuri hoteliere independente:
- Gura Humorului : crearea unui hotel de 80 camere de categoria 3*
- Putna : reconstruirea unui hotel de 2* - 20 camere – finanţare de la
Arhiepiscopie
- Putna : renovarea fundamentală a Hotelului Continental 3* - 8 camere –
finanţare de la Grupul de Hoteluri Continental
- Suceviţa : posibilitatea construirii unui hotel de 5* - finanţare de la Banca Ion
Ţiriac
- Rădăuţi : teren perfect situat chiar în centrul oraşului, pu tând fi pus la
dispoziţie de către Primărie – 3500 m2 – potenţial de construire a 100 camere
de 3 sau 4* pe mai multe niveluri
Primirea turistică a Mănăstirii :
72
- Arhiepiscopul construieşte în momentul de faţă 800 paturi ( în special în lemn ) cu
destinaţie de primire a studenţilor – turismul va fi totuşi, în mod probabil admis – deschiderea
unităţilor– nivel de confort modest – Mănăstirea de referinţă pentru acest tip de primire este
Moldoviţa – Arhiepiscopul caută în prezent un partener pentru furnizarea mobilierului în
aceste camere.
Gastronomie :
Regiunea beneficiază de o reală cultură gastronomică, din totdeauna folosind produse
naturale, punând în valoare în special produsele sale aşa – numite biologice. Menu –urile
propun cu precădere ciuperci, peşte şi vânat, fructe de pădure şi produse lactate de o calitate
excelentă.
Regiunea produce de asemenea băuturi tradiţionale, dintre care cea mai tipică este
deliciosul lichior de afine.
În cadrul dezvoltării turistice a acestei regiuni, ar trebui iniţiată o operaţiune de cules
şi valorificat reţete tradiţionale din aceste locuri. O organizaţie suplă de tipul „Păstrarea
Gustului din Bucovina” ar permite reuniunea unor şefi – bucătari pentru a culege, promova
şi comercializa reţete şi produse de artă culinară autohtone.
Terminologie şi etichetare a stabilimentelor de primire de tip hotelier
În cadrul Parcului Mănăstirilor din Bucovina, o terminologie originală ar permite, pe de o
parte, personalizarea tipului de primire în teritoriu, dar şi dotarea fiecărui aşezământ cu o
categorie de confort proprie şi poate mai în conformitate cu normele turistice ale pieţelor
internaţionale decât actuala reglementare naţională.
Tipuri de stabilimente :
- HOTEL : stabiliment hotelier tradiţional de sejur sau pasager, cu mai mult
de 8 camere.
- VILA TURISTICĂ : stabiliment de primire hotelieră, în general o casă
individuală, cu cel puţin 8 camere, ce poate deservi clienţi în mod regulat şi
nu neapărat permanent – această categorie integrează stabilimentele actuale
numite vile, pensiuni,case de primire,case de oaspeţi. …
- SAT DE VACANŢĂ : stabiliment de primire hotelieră sub formă de cabană
de lemn – primind în mod permanent şi sezonier clienţi – această categorie
integrează stabilimentele actuale numite campinguri, sate de vacanţă.
73
Simbolul confortului poate fi de asemenea clopoţelul pentru fiecare tip de stabiliment :
- 1 clopoţel : stabiliment economic
- 2 clopoţei : stabiliment turistic
- 3 clopoţei : stabiliment de mare confort
- 4 clopoţei : stabiliment de mare lux
Organizarea de închirieri de case tradiţionale
Casele tradiţionale din Bucovina, cel mai adesea din lemn, au nişte caracteristici
impresionante.
Nici o organizaţie nu propune la ora actuală închirierea unor astfel de case pentru
perioada de vacanţă. Totuşi această ofertă foarte originală trebuie organizată într-o manieră
profesională.
Aceste case ar putea fi integrate în una sau mai multe reţele europene profesionale de
locaţie şi distribuite de reţeaua română de agenţii de voiaj.
Activităţi artizanale :
În regiunea Bucovinei, se practică numeroase activităţii artizanale :
- pictarea icoanelor: 13 artizani, plus cea realizată în cadrul Mănăstirilor
- celebrele ouă încondeiate de mână în aproximativ 60 ateliere de artizanat
- meşteşugirea lemnului: 10 artizani care fabrică butoaie–52 artizani care
sculptează în lemn – 1 fabricant de instrumente muzicale tradiţionale
- olărit ( în special olăritul cu argilă neagră cunoscut în întreaga lume ) : 7
artizani
- măşti populare : 7 artizani
Devenise astfel indispensabilă crearea unor relee de expoziţie şi şi vânzare a
artizanatului bucovinian şi mai ales crearea unor „ boutiquri” ca şi o „ Casă a Ţinutului” :
oficiu de turism completat prin vânzarea de suveniruri.
Boutiquri turistice din Bucovina
Cumpărarea de suveniruri face parte din plăcerile călătoriilor turistice. În plus, este un
mijloc excelent de promovare a unei destinaţii. Astfel că este esenţial să se organizeze
expoziţia şi punerea în vânzare a acestor suveniruri. Prin „suvenir” trebuie luat în considerare
ansamblul de obiecte tipice din regiune cum ar fi de artizanat, produse agro-alimentare uşor
de transportat, cărţi cu privire la locurile remarcabile ale regiunii, ca şi cărţi poştale, de
exemplu.
74
„Boutiquri turistice” ar putea fi amenajate în principalele locuri de atracţie
turistică, ca şi într-un punct central, loc de informare cu privire la ansamblul regiunii :
la „Casa Ţinutului”. Dezvoltate într-o manieră independentă, sau şi mai eficace, într-
o manieră organizată ( scutire de impozite prin crearea unei sigle comune şi un ajutor
adus gestiunii şi aprovizionării în comun ), boutiqurile trebuie să fie amenajate în
clădiri existente sau în case noi cu o arhitectură specifică pentru regiune.
Activităţi de recreere :
Câteva activităţi de recreere sunt propuse şi exploatate în teritoriu – a se vedea hărţile
alăturate – hărţile disponibile în momentul de faţă nu le indică în mod exhaustiv.
Staţiunea Vatra Dornei, singura declarată „ staţiune turistică” din regiune, oferă câteva
amenajări de practicare a schi – ului.
Activităţi culturale :
Numărul muzeelor incluse în perimetrul teritoriului Mănăstirilor este de 10, dintre
care 2 sunt muzee naţionale. Sunt în principal muzee de etnografie şi de artizanat.
Sărbătorile şi festivalurile folclorice sunt numeroase şi adesea foarte pitoreşti. Sunt în
jur de 25 pe tot parcursul anului în teritoriu.
3. ORGANIZAREA TURISMULUI ÎN TERITORIU
Autoritatea Naţională de Turism este reprezentată la Suceava printr-un Birou judeţean.
Pentru regiunile foarte recente, nu există în prezent reprezentare regională.
Nici Prefectura Judeţului, nici Primăria din Suceava nu dispun de servicii specializate
cu privire la afacerile turistice.
Nici un oficiu de turism nu funcţionează în momentul de faţă în această regiune.
Consiliul Judeţean nu are competenţă în materie de activităţi turistice. Cu toate
acestea, Direcţia de Programe este asigurată de doi inspectori, specializaţi în amenajare
turistică. În cadrul activităţii ei de gestiune a programelor, această direcţie efectuează
operaţiuni cu vocaţie de dezvoltare a turismului în acest judeţ.
Semnele turistice rutiere sunt rare.
Efectuarea unei scheme directoare a releelor serviciilor de informare şi
turistice ( RIST )
În cadrul amenajării turistice a teritoriului, este esenţial să se găsească mijloacele unei
strategii de comunicaţii rutiere printr-o ofertă de informaţii organizată, coerentă şi suficientă.
Bogăţia patrimoniului naţional şi artizanal al Bucovinei merită să fie promovată pe scară largă
75
în acest teritoriu. Existenţa numeroaselor panouri publicitare electrice, pe tot parcursul axelor
rutiere, constituie un atentat grav la calitatea peisajelor.
Este deci de preferat să se conceapă şi să se pună în practică o reţea de semnalare turistică şi
servicii turistice.
Această abordare necesită elaborarea unei scheme RIST, definind :
- informaţiile de oferit (hărţi, vizualizarea locurilor, contact direct cu
hotelurile, limbile străine)
- nivelurile de informaţie (intrarea în teritoriu, apropierea de zonele
menţionate)
- amplasări exacte ale punctelor de informare cu principiile de implantare
respectându-se întocmai
- estetica panourilor, normele grafice şi materialele utilizate
- organizarea punerii în practică şi întreţinerea acestor panouri
- Trebuie avute în vedere panourile excelente realizate de „Operaţiunea Satelor
Româneşti”, care ar fi convenabil de introdus în schemă.
3.1.Analiza frânelor în dezvoltarea turistică
Printre frânele dezvoltării turistice ale teritoriului, consultanţii au identificat :
Infrastructuri :
‾ aducţiunea apei curente şi colectarea apelor menajere sunt în general
inexistente în satele din interiorul parcului Mănăstirilor.
- rutele secundare se află în stare proastă – anumite tronsoane trebuie
refăcute – ele rămân totuşi practicabile în cadrul unui turism rural de
început.
- Accesul rutier spre această regiune este insuficient – trebuie socotită o
zi de la Suceava la Bucureşti
- Limita greutăţii bagajelor doar de 10 kg pe ruta ( Tarom ) Bucureşti –
Suceava este inacceptabilă. În cazul de depăşire a greutăţii, personalul
însărcinat cu administrarea bagajelor la Bucureşti nu eliberează nici o
chitanţă pentru plata suplimentară efectuată ( dacă e cerută o chitanţă
de către pasager, acesta nu plăteşte! )
- Orarul trenurilor ar trebui să permită plecările turiştilor în cursul zilei
76
- Comunicarea cu ajutorul telefoniei mobile în teritoriu este de proastă
calitate, atunci când este posibilă.
Urbanism :
- Se pare că nu există nici un cod de urbanism – construcţii arhaice pot
fi întreprinse în momentul de faţă în imediata apropiere a Mănăstirilor
- Un protocol de urbanism şi arhitectură pare în momentul de faţă
indispensabil pentru a păstra frumuseţea acestor locuri şi mediul
înconjurător.
Nivelul de confort al stabilimentelor hoteliere :
- confortul structurilor de primire hotelieră este în general supraevaluat
în categoria afectată de serviciile naţionale de omologare
- nici un stabiliment de mare confort sau lux nu a fost identificat în
acest teritoriu.
Organizarea generală a teritoriului :
- statisticile sunt în număr foarte limitat – informaţiile colectate trebuie
verificate şi confruntate sistematic – partenerii întâlniţi nu şi-au
exprimat interesul de a construi politica de date tangibile şi obiective
- birourile de informare turistică ale oraşelor au fost deja închise după
regresul turistic de la sfârşitul anilor 1980, anumite proiecte n-au fost
duse până la capăt din cauza lipsei de continuitate a proiectului
( biroul de turism de la Cacica, de exemplu ).
Servicii turistice :
- oferta şi disponibilitatea de activităţi turistice nu sunt clare în teritoriu
- nu par să existe agenţii de voiaj locale reperate ca agenţii locale
( „ground operator” ) de către societăţile de turism naţionale şi
europene ( de exemplu : agenţia locală TUI sau Transtours ).
Echipament de recreere :
- teritoriul nu dispune decât de echipamente foarte sporadice de
recreere şi sport accesibile populaţiei turistice
- nu există o societate de autobuze destinate turismului în teritoriu
77
3.2.Elemente favorabile dezvoltării turistice
Printre elementele favorabile dezvoltării turistice a teritoriului, şi în completarea
punctelor deja abordate, consultanţii au constatat în special :
Atracţia majoră a regiunii „ Europa Centrală” :
- Mănăstirile clasificate de UNESCO
- într-un cadru de peisaje foarte agreabil şi bine conservat
- susţinut de un artizanat de un real interes turistic.
Hotărârea autorităţilor locale :
- turismul a fost în mod clar identificat de către responsabili politici şi
administrativi ai Judeţului şi Regiunii ca activitate care ar putea salva
regiunea
- Arhiepiscopul s-a arătat extrem de deschis dezvoltării turistice a
Mănăstirilor. Responsabilii, Maicile de la Mănăstire s-au arătat la
rândul lor foarte deschişi activităţilor turistice şi sunt extrem de
primitori.
Voinţa Autorităţii Naţionale de Turism :
- Turismul în zonele rurale este o prioritate – integrare în planul „2000
– 2002”.
- Trebuie să se dezvolte cu respectarea mediului înconjurător
- Trebuie acordată legislaţia la cadrul legislativ european ( acest proiect
ar putea duce la crearea unei legi cu privire la Parcurile Naturale
Regionale )
- Dorinţa de colaborare cu Ministerul Român al Mediului
- Căutarea unui parteneriat cu Franţa în sectorul turistic
Integrarea în programele finanţate de Uniunea Europeană :
- Acest proiect se integrează în mod global în programul SAPARD, în
favoarea dezvoltării rurale, care este planificat pe 7 ani, începând din
2000.
78
În special în măsură prioritară numită „ dezvoltarea şi diversificarea activităţilor
economice, în vederea creării de activităţi multiple sau de venituri alternative”.
Populaţia locală :
- Populaţia este primitoare şi deschisă turismului.
Infrastructuri principale :
- Proiect ( în curs de studiu ) a legăturii rutiere Polonia – Turcia,
traversând Bucovina.
Fiscalitatea locală :
- Sistemul taxă de sejur există doar în comunele clasificate „staţiuni
turistice” ( singurul exemplu în teritoriu este Vatra Dornei) – această
fiscalitate putând fi aplicată unei zone cu vocaţie turistică forte, definită în
mod clar şi oficial, mai importantă decât comuna.
Mişcarea turistică :
- principalii operatori turistici naţionali ( agenţii de turism şi hoteliere )
sunt foarte motivaţi cu privire la dezvoltarea turistică pe acest teritoriu
- operatorii locali sunt dispuşi să se perfecţioneze şi să-şi dezvolte
activităţile în acest teritoriu
- servicii de traducere – ghidare sunt disponibile şi sunt de bună calitate
– limbile principale : franceză, engleză şi germană
- numeroase sărbători locale pe parcursul întregului an
- teritoriul oferă produse culinare de un real interes turistic şi foarte
naturale
3.3.Analiză succintă a pieţelor
Etape actuale şi ţinte
Originile turismului în România ( analiză realizată după statisticile Autorităţii
Naţionale de Turism - ANT – martie 2000 )
Origini 1993 1995 1997 1999
Africa 5 014 6 060 5 031 4 667
79
America 63 343 66 485 80 907 84 148
Asia – Pacific 40 799 48 745 54 350 52 194
Europa Centrală 3 410 383 3 717 416 3 636 679 3 692 401
Europa de Vest şi
Sud
2 213 639 1 560 013 1 33 3864 1 356 213
Orientul Apropiat şi
Mijlociu
39 879 39 611 35 927 32 140
Necunoscute 12 518 6 661 2 393 2 097
Total 5 785 575 5 444 991 5 149 151 5 223 896
Sursa: Statisticile Autorităţii Naţionale de Turism - ANT – martie 2000
Comentarii particulare :
- dacă numărul total de turişti a scăzut din 1993, acest număr a crescut
cu mai mult de 8% între 1998 – 1999.
- 95,8% turism provine din ţările europene
- piaţa ţărilor Uniunii Europene a progresat cu 0,55% în ultimii doi ani
USA :
- 82% din piaţa americană este din USA
- piaţa din USA este într-un progres de 38% între 1993 şi 1999.
Nu reprezintă totuşi decât 1,3% din numărul total de turişti ( aproape 70000
persoane).
Europa Centrală :
- piaţa moldovenească progresează în mod regulat - în momentul de
faţă 1,5 milioane de turişti – este prima piaţă turistică română – ar fi
bine de aprofundat aceste date cu numărul persoanelor care circulă în
mod regulat între cele două ţări ;
- piaţa ungurească progresează de asemenea în mod regulat în fiecare
an – a crescut cu 63% între 1993 şi 1999 – în momentul de faţă 1
milion de turişti ;
80
- piaţa Federaţiei Ruse s-a prăbuşit cu 85% între 1993 (523000 turişti)
şi 1999 – în momentul de faţă 78000 turişti pe an;
- piaţa bulgară, deşi instabilă, s-a diminuat cu 42% între 1993 şi 1999
– în momentul de faţă 490000 turişti;
- piaţa iugoslavă s-a prăbuşit în mod evident.
Europa de Vest şi Sud :
- piaţa turcă e prima în această zonă: 280000 turişti – totuşi s-a
diminuat regulat în această perioadă;
- piaţa germană – 250000 turişti;
- piaţa grecească este în continuă creştere : +16% între 1993 şi 1999;
- aceeaşi situaţie şi pe piaţa italiană 160000 turişti în 1999;
- piaţa spaniolă este foarte instabilă : 0,2% din turismul românesc;
- piaţa franceză este stabilă în această perioadă.
Pe baza acestor câteva cifre şi a analizei aprofundate a ANT, pieţele pe care
consultanţii îşi bazează opiniile sunt:
- pieţele ţărilor limitrofe
- pieţele Europei de Vest şi Sud
- piaţa SUA
Piaţa religioasă şi de pelerinaj este consecventă. Intenţia Arhiepiscopului e de a
integra într-o organizaţie distinctă diferitele componente turistice ale pieţei : organizaţie de
logistică ( agenţie de voiaj ) şi hotelieră.
Două organizaţii de voiaj franceze au fost contactate. Ele confirmă interesul lor pentru
o asemenea destinaţie, cu condiţia unei organizări locale fiabile, cu un confort adaptat cererii
vest – europene, de igienă şi securitate absolută.
Tipologia clientelei ar putea fi extrasă în funcţie de următoarele criterii :
- populaţii : tinerii în grup – în familie – pelerini
- motivaţie : noutate – artă şi cultură într-un peisaj agreabil – sport
- confortul aşteptat – mai degrabă ridicat.
Tendinţele actuale de evoluţie ale cererii turistice
Printre criteriile de evoluţie ale tendinţelor europene de „ achiziţionare” turistică, este
util să le amintim pe cele mai importante, pentru a orienta amenajarea teritoriului :
81
1. Evoluţia clientelei :
- Un consumator mai volatil, mai exigent şi mai econom.
- Internaţionalizarea pieţelor.
- Fragmentarea cuplurilor: menaj bi–active, inactive, cu un singur membru, familii
reduse, în curs de divorţ.
- Suprapunerea timpului de lucru şi de recreere şi dezvoltarea nomadismului.
- Recompunerea perioadelor de timp liber : timpul zilei, timpul săptămânal, timpul anului
şi timpul vieţii.
- Ascensiunea feminină: emanciparea economică şi socială a femeii, evoluţia locului
femeii, munca femeii pentru ca în cadrul unui singur menaj să existe două salarii, în
special în perioade de şomaj etc.
- Îmbătrânirea populaţiei.
- Scăderea duratei medii a sejurului şi apariţia unei noi cereri pentru perioade mai
scurte; fenomen recent al călătoriilor de „week – end” pe piaţa britanică.
- Apariţia unor structuri noi, Parcurile : parcuri de recreere şi parcuri culturale.
- Introducerea pe piaţă a monedei Euro : fluctuaţii monetare în zona Euro, o mai mare
transparenţă a ofertei intraeuropene etc.
2. Aşteptările în materie de turism :
- culturală : 60% dintre europeni vor vizita un monument istoric în
timpul vacanţei şi 50% se interesează de patrimoniul natural
- dorinţa de odihnă (28%)
- atracţia soarelui (15)
- convieţuire familială (12%)
- dorinţa de călătorii în străinătate (4%)
3. Principalele revendicări ale consumatorilor europeni :
- calitatea mediului înconjurător şi a peisajului (59%)
- atmosfera şi ambianţa (49%)
- raportul dintre calitate şi preţ (25%)
82
- curăţenia şi confortul (21%), igiena şi securitatea
- varietatea modalităţilor de petrecere a timpului liber posibile (14%)
- nevoia de atenţie şi consideraţie
- nevoia de autenticitate
4. Puncte de supraveghere exprimate de turistul european :
- respectul mediului înconjurător în regiune (58%)
- primire (47%) şi atitudinea amicală a serviciului
- controlul sanitar şi al securităţii asupra locurilor de sejur (37%)
(hoteluri – restaurante)
- întreţinerea şi curăţenia zonelor turistice (24%)
- punerea în valoare a zonelor turistice (31%) – lumina, semnalizarea
- disponibilitatea profesioniştilor (17%)
- accesul în zonele turistice (16%)
- vacanţele sunt mai puţin trăite ca perioade de ruptură decât ca ocazie
de a practica anumite activităţi : o regiune turistică trebuie să-şi
integreze posibilităţile
5. Organizarea unui sejur :
- 75% dintre europeni îşi organizează vacanţa personal (în Franţa, 84%), numai
15% apelează la o agenţie de voiaj
- distibuţia turistică : profesionalizarea accentuată prin difuzarea noilor
tehnologii de informare şi de comunicare şi în special progresul informaticii decizionale
Spiritul amenajării spaţiului
Punerea în discuţie a conceptului de zonă turistică, aşa cum este zona Mănăstirilor din
Bucovina, trebuie să ţină cont de 6 parametri :
A vedea ceva diferit : prima impresie pe care vizitatorul o are despre zona
turistică are o mare importanţă – trebuie să vezi ceva unic, diferit, trebuie să simţi o
ambianţă şi atmosferă deosebită
A afla ceva : a nu forţa învăţarea, ci a trezi dorinţa de a înţelege şi de a şti mai
mult – şi punerea vizitatorului într-o anumită situaţie, instrument de pedagogie.
83
A culege informaţii practice : o zonă turistică este întotdeauna un loc de centralizare a
informaţiei din teritoriu – e bine deci de reţinut şi de difuzat informaţia
A trăi un moment special : posibilitatea de a face ceva neobişnuit, care va lăsa
o amintire
A petrece o clipă de neuitat : un moment de bunăstare, de distracţie şi adesea
de amuzament colectiv – asociat cu activităţi culturale
Consumul în regiune : şederea pe o perioadă mai lungă – cazare, băuturile,
putând fi asociate cu activităţi de divertisment ( cinema în aer liber de exemplu ) –
achiziţionarea de suveniruri şi produsele derivate.
Concept turistic global
Conceptul de bază este de a concepe un spaţiu integrat, ca o staţiune turistică, extinsă
pe un perimetru de mare amploare.
Un spaţiu integrat înseamnă a se face legătura între diferitele elemente constitutive ale
Parcului Mănăstirilor din Bucovina în scopul întăririi complementalităţii şi interacţiunii lor,
în spiritul respectării spiritualităţii mănăstirilor şi imaginii bucolice care o impune natura din
împrejurimile acestora.
Acest efort de integrare trebuie să se păstreze în timp şi trebuie început din prezent.
Ca efect al creşterii numărului de vizitatori din interiorul spaţiului va fi necesară instalarea de
noi dotări : alte spaţii de cazare, alte locuri de distracţie, alte activităţi culturale (de exemplu
festivalul de muzică religioasă ).
Se cunoaşte că în zilele noastre, un astfel de spaţiu trebuie să fie tot timpul dinamic în
creaţie pentru a-şi asigura supravieţuirea.
Recomandări de organizare operaţional
Autoritatea tutelară:
Parcul este este administrat de un Consiliu de Administraţie care reuneşte :
Consiliu Judeţean Suceava
Consiliu regional al Regiunii NE
Autoritatea Naţională de Turism
Ministerul Mediului ( şi alte ministere direct interesate )
84
Asociaţia primăriilor cuprinse în teritoriul parcului
Consiliul de Administraţie :
a. Realizează Carta Parcului
b. Stabileşte strategia de dezvoltare şi strategia de trecere
c. Supervizează amenajarea. Animarea şi gestionarea parcului
d. Controlează dezvoltarea în spiritul impus de parc
e. Favorizează şi încurajează toate acţiunile care contribuie la realizarea
scopului propus
f. Numeşte directorul pentru o perioadă de doi ani, îi stabileşte obiectivele şi
mijloacele şi îi alocă un buget de exploatare şi de investiţii ( pe unul sau
trei ani )
g. Consiliul de Administraţie este un organ de consultare obligatorie a
serviciilor statului, ale regiunii, ale judeţului şi ale comunelor asupra
tuturor proiectelor care ar putea avea impact asupra diferitelor madii din
interiorul parcului
h. Consiliul de Administraţie dispune de un Statut ( anexat la Cartă ) care
stabileşte modalităţile sale de funcţionare.
Parcul poate fi asistat de un Comitet Tehnic compus din :
Autoritatea bisericească – episcopie
Asociaţia Naţională a agenţiilor de voiaj ( ANAT )
Asociaţiile locale de hoteluri şi spaţii de cazare pentru turişti
Asociaţia firmelor de artizanat şi comercializare din interiorul Parcului
Organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale care aduc o contibuţie
semnificativă la dezvoltarea parcului
Personalităţi şi organizaţii calificate
Comitetul Tehnic emite avize pentru proiectele studiate şi i se poate încredinţa
misiunea de a controla operaţiunile destinate parcului.
Carta Parcului
Carta unui PNR exprimă acordul care angajează părţile şi constituie baza acţiunilor
care se vor întreprinde şi modalitatea de administrare. Ea reprezintă un ghid permanent care
85
este obligatoriu pentru toţi partenerii în spiritul compatibilităţii prerogativelor lor. Carta
defineşte în principal conceptul şi documentele de urbanism.
CAPITOLUL V
Concluzii şi propuneri
Marea majoritate a agenţiilor de turism şi a unităţilor de cazare oferă produse clasice
de tip transport, cazare, masă, foarte rar şi agrement. Turiştii o zi vizitează mănăstirile, o zi
admiră peisajul şi după aceea se plictisesc.
Problema constă serviciile de agrement cât mai diversificate aşa cum sunt obişnuiţi
turiştii străini să le primească în Occident. În celelalte ţări dezvoltate turistic, turiştilor li se
oferă transport, cazare şi masă la preţuri mai mici decât costurile, urmând ca profitul să fie
obţinut din vânzarea unor servicii suplimentare, în special de agrement de tipul: plimbări cu
sania, zbor cu parapanta, cu deltaplanul, turism hipic, vânzări de suveniruri (în acest caz
situaţia în Bucovina este dramatică).
Profiturile cele mai mari se obţin din schimbul valutar şi din turismul aşa-zis de
afaceri, delegaţii, pe care unii specialişti nu-l consideră formă de turism autentică deşi cei care
se cazează la o unitate turistică beneficiază de serviciile turistice.
Pe plan internaţional aproximativ 50 % din veniturile obţinute în turism sunt cele
datorate turismului de afaceri. Unii specialişti utilizează conceptul de pseudoturist.
Domnul Roman Stecyk, reprezentant al Ministerului Turismului pentru judeţul
Suceava, Botoşani şi Bistriţa este cel care a avut iniţiativa creării complexului Câmpulung
Moldovenesc, luptând pentru această idee, alternativa fiind amplasarea acestui complex în
Timişoara. A doua iniţiativă din punct de vedere cronologic a valorificării potenţialului
turistic al judeţului Suceava îi aparţine aceleiaşi persoane şi a constat în crearea unui centru de
turism hipic rural în colaborare cu un specialist din Franţa.
O altă iniţiativă este cea a domnului Bernard Houliat care a creat reţeaua de turism
rural Operation Villages Roumains, care potrivit majorităţii specialiştilor, cel puţin în ceea ce
86
priveşte judeţul Suceava, constituie un model de dezvoltare a unităţilor de cazare agroturistice
mai eficient decât cel al ANTREC-ului.
Proprietarii de pensiuni turistice care s-au afiliat la reţeaua ANTREC sunt nemulţumiţi
de faptul că această asociaţie fixează preţurile, nepermiţând pensiunilor agroturistice să
adopte o politică tarifară flexibilă, adaptată în funcţie de concurenţă, cerere şi cheltuieli.
Marea majoritate a pensiunilor turistice din Suceava sunt neclasificate, în ultimii doi
ani asistând la o adevărată explozie a acestora. Problema se pune în ceea ce priveşte
asigurarea de către un personal competent şi motivat.
Proprietarii pensiunilor turistice au făcut sacrificii pentru a le aduce la un nivel de
dotare cât mai ridicat, însă ceea ce lipseşte este pregătirea de spercialitate a personalului, lipsa
cunoştinţelor de tehnica operaţiunilor de turism, de marketing şi management turistic şi
cunoaşterea de limbi străine, necunoaşterea preferinţelor şi exigenţelor turiştilor străini, a
psihologiei acestora. Unii din gospodarii din zona rurală încearcă să le ofere turiştilor aceleaşi
servicii, condiţii de cazare şi produse alimentare, ca în cazul unităţilor hoteliere urbane.
Vizitatorii zonei rurale doresc să aibă un contact direct cu condiţiile de viaţă autentic
tutale. Ceea ce caută aceştia constă în cunoaşterea specificului locului, a produselor turistice
originale, autentice.
Ca urmare considerăm că în vederea valorificării superioare a potenţialului turistic a
zonei Bucovina, factorii implicaţi în turism să ofere în afara produsului turistic unic,
mânăstirile, şi posibilitatea cunoaşterii tradiţiilor şi obiceiurilor populare bucovinene:
încrustatul ouălelor, teatrul popular, portul popular, meşteşugurile, olăritul.
Întreprinzătorii din mediul rural bucovinean trebuie să ofere turiştilor pe lângă
serviciile clasice de transport, cazare şi masă şi comercializarea unor articole de artizanat
autentice, suveniruri de tipul vederilor, pliantelor, CD turistice. Meritorii în acest sens sunt
iniţiativele unor fundaţii care au conceput şi realizat CD-uri ce prezintă atât mânăstirile din
Bucovina, CD-uri în engleză şi franceză, cât şi celelalte obiective ale zonei (Fundaţia
CYGNOS). Se află în pregătire şi lansarea unui CD pregătit de Arhiepiscopia Bucovinei şi
Rădăuţilor. De remarcat este şi activitatea întreprinsă de către Asociaţia Studenţilor Creştini
Ortodoxi din România (ASCOR) care organizează pelerinaje la mânăstiri şi alte centre
religioase.
Ca o concluzie se impune însă crearea unui for de turism care să canalizeze toate
aceste acţiuni privind valorificarea potenţialului turistic din Bucovina. O iniţiativă în acest
sens aparţine domnului Roman Stecyk şi constă în realizarea unui Consorţiu de Turism a
Bucovinei care să reunească toţi factorii implicaţi în dezvoltarea industriei ospitalităţii (unităţi
de cazare, agenţii de turism, companii de transport, unităţi de agrement, asociaţii, cluburi şi
87
organisme guvernamentale, precum Reprezentanţa Teritorială nr. 12 a Ministerului
Turismului).
Ideea este ca prin canalizarea acestor forţe diverse să se obţină o sinergie a eforturilor
depuse în direcţia promovării industriei ospitalităţii din zonă.
Promovarea se va face numai acelor unităţi turistice afiliate la acest consorţiu şi care
îndeplinesc condiţiile de calitate prevăzute de legislaţia în vigoare. În mod treptat agenţii
economici din turism care nu se conformează standardelor impuse de către actele normative
din domeniu vor fi în mod natural eliminaţi de pe piaţă. Un mare număr de unităţi turistice
care-şi desfăşoară activitatea pe teritoriul judeţului Suceava şi nu numai aici nu îndeplinesc
condiţiile minime privind clasificarea, iar cei care conduc aceste unităţi nu deţin brevet de
manager în turism. În acest sens un rol important îl va avea spercializarea “Turism şi
Servicii” din cadrul Facultăţii de “Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică” a Universităţii
“Ştefan cel Mare” Suceava.
88
BIBLIOGRAFIE:
1. Barbu, G., “Turismul în economia naţională”, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1981
2. Berbecaru, I., Botez, M., “Teoria şi practica amenajării turistice”, Editura Sport Turism,
Bucureşti, 1977
3. Bran, F., Marin, D., Simion, T., “Economia turismului şi mediului înconjurător”, Editura
Economică, Bucureşti, 1998
4. Bran, F., Simion, T., Nistoreanu, P., “Ecoturism”, Editura Economică, Bucureşti, 2000
5. Ceauşu, I., “Enciclopedie managerială”, Editura ATTR, Bucureşti, 1998
6. Cosmescu, I., “Turismul, fenomen complex contemporan”, Editura Economică, Bucureşti,
1998
7. Cristureanu, C., “Economia şi politica turismului internaţional”, Editura Abeona,
Bucureşti, 1998
8. Cristureanu C., Zadig R., Baron P., “Economia Turismulu”, A.S.E., Bucureşti, 2001
9. Emilian, R., “Management în servicii”, A.S.E., Bucureşti, 1996
10. Gallais - Hamonno, G., “Des loisirs-analyse de la demande de loisirs en France”,
Futuribles, Paris, 1999.
11. Gherasim, T., Gherasim, D., “Marketing turistic”, Editura Economică, Bucureşti, 1999.
12. Gherasim, T., “Elemente de marketing”, Editura Moldoviţa, Iaşi, 1999.
13. Gherasim, T., Gherasim, D., “Marketing turistic”, Editura Econimică, Bucureşti, 2000.
14. Gherasim, T., “Microeconomie”, vol. 2, Editura Economică, Bucureşti, 1999.
15. Glăvan, V., “Geografia turismului în România – note de curs”, Editura Fundaţiei
România de mâine, Bucureşti, 1995
16. Hotca, C., “Ghid de legislaţie turistică”, Editura Lumina Lex, Iaşi, 1999
17. Hurmuzescu, D., “Curs de tehnica turismului”, Editura Pan-Europe, Iaşi, 1999
18. Ionescu, I., “Turismul, fenomen social – economic şi cultural ”, Editura Oscar Print,
Bucureşti, 2000
19. Istrate, I., Bran, F., Roşu, A., G., “Economia turismului şi mediului înconjurător”, Editura
Economia, Bucureşti, 1996
20. Kotler, Ph., “Principiile marketingului”, Editura Teora, Bucureşti, 1998.
89
21. Mihăiţă, N., V., “Metode cantitative în studiul pieţei”, Editura Economică, Bucureşti,
1996
22. Minciu, R., “Economia turismului”, Editura Uranus, Bucureşti, 2000
23. Minciu, R., Baron, P., Neacşu, N., “Economia turismului”, Universitatea Independentă
Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 1995.
24. Nedelea, Al., “Marketingul serviciilor”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca, 2001, in print.
25. Nicolescu, E., “Marketingul în turism”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1975
26. Păun, M., Chivulescu, M., “Analiza sistemelor economice”, Editura ALL, Bucureşti, 1997
27. Planul Naţionalde Dezvoltare a României-Rezumat-Prioritaţi de dezvoltare 2000-2002
-Consiliul Naţional de Dezvoltare Regională-Guvernul României
28. Postelnicu, G., “Economia Turismului”, Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, Cluj-
Napoca, 1996
29. Raboca, N., Ciangă, N., Maier, A., “Geografie economică şi turism”, Universitatea
Creştină Dimitrie Cantemir, Cluj-Napoca, 2001
30. Rajendran, K. N., Tellis, G. J., Contextual and Temporal Components of Referens Price,
“Journal of Marketing”, no. 23, 1994.
31. Raportul cu privire la frecvenţa turistică naţională-ANT
32. Snak, O., “Economia şi organizarea turismului”, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1976
33. Talabă, I., “Turism în Carpaţii Orientali”, Editura pentru Turism, Bucureşti, 1991
34. Uscatu, T., “Potenţialul turistic al Bucovinei”, Editura Doris, Bucureşti, 1996
35. *** Anuarul Statistic al României, CNS, Bucureşti, 1999
36. *** Repertoarul actelor publicate în Monitorul Oficial al României, Regia Autonomă
Monitorul Oficial, Bucureşti, 2001
37. *** Revista Română de Statistică, INSSE, Bucureşti, 2000
38. *** Tribuna Economică, colecţiile din anii 1997-2003
39. *** Ziua Turistică, colecţiile din anii 2000-2002
40. ***Revistele “România pitorească”, 1990-2003.
90
91