Introducere
Sistemul fiscal proces al Republicii Moldova, având o istorie relativ scurtă,
este în evoluţie şi perfecţionare. Restructurările de ordin economic şi social trecerea de
la economia centralizată la economia de piaţă necesită adaptarea administrării fiscale
la noile condiţii.
Relaţiile fiscale şi bugetare joacă un rol important în economia de piaţă. Din
acest punct de vedere, impozitul constituie un instrument cu ajutorul căruia statul îşi
mobilizează resursele financiare necesare pentru îndeplinirea funcţiilor sale specifice.
Impozitul reprezintă o sursă importantă de finanţare a cheltuielilor publice. Procesul
de descentralizare financiară în republica Moldova contribuie esenţial la accentuarea
rolului al mecanismelor impozitare.
Impozitele şi taxele, alocaţiile, subvenţiile şi transferurile bugetare,
împrumuturile de stat acum nu mai sunt simple metode de prelevare şi de repartizare a
resurselor financiare publice. În economia modernă ele constituie instrumente eficiente
de dirijare a economiei la macronivel şi stau la baza politicilor macroeconomice ale
guvernului.
Obiectivul de bază al oricărui sistem fiscal rezidă în colectarea, într-un mod
prompt şi echitabil, de la toţi contribuabilii, indiferent de tipul de proprietate şi
management economic, a veniturilor necesare pentru finanţarea Programelor
Guvernamentale şi serviciilor prestate cetăţenilor şi agenţilor economici din Moldova.
Sistemul fiscal trebuie să genereze veniturile necesare pentru finanţarea sistemului de
învăţământ şi ocrotirii sănătăţii, drumurilor, serviciilor prestate de organele centrale şi
locale, securităţii interne şi externe a ţării. Structura sistemului fiscal poate fi
deasemenea elaborată într-un mod care ar permite Guvernului să acorde anumite
înlesniri sociale şi economice unor pături sociale şi sectoare specifice ale economiei
naţionale.
Vom încerca în continuare să facem o analiză a sistemului fiscal existent în
Republica Moldova.
3
În această lucrare propunem spre examinare următoarele subiecte:
I. Sistemul fiscal: noţiuni şi componente
II. Rolul reformei fiscale în perioada de tranziţie
III. Căile de optimizare a sistemului fiscal în perioada de tranziţie
4
Capitolil I. Sistemul fiscal: noţiuni şi componenţă
1.1. Structura sistemului fiscal în Republica Moldova
Conform Codului Fiscal sistemul fiscal al Republicii Moldova reprezintă
totalitatea impozitelor şi taxelor a principiilor, formelor şi metodelor de stabilire,
modificare şi anulare a acestora prevăzute de prezentul cod, precum şi totalitatea
măsurilor ce asigură achitarea lor.
Sistemul fiscal reprezintă o strategie unică în sistemul financiar a Republicii
Moldova şi include următoarele elemente:
Sistemul de impozite;
Aparatul fiscal;
Legislaţia fiscală.
Toate aceste verigi sunt strâns legate între ele, deoarece în baza legislaţiei
fiscale activează aparatul fiscal având ca scop utilizarea impozitelor ca surse de venit
ale statului. Eficienţa sistemului fiscal depinde de situaţia reală a fiecărui element al
lui. În sistemul de impozite trebuie să se respecte unele principii, cum sunt:
echitatea;
simpleţea procedeelor şi metodelor de determinare a tuturor elementelor de
impunere;
claritatea obligaţiilor şi drepturilor contribuabililor.
Sistemul de impunere trebuie să asigure stabilitatea impozitelor şi taxelor, să
propună un nivel optimal al fiscalităţii care nu ar stopa activitatea economică şi nu ar
agrava situaţia materială a populaţiei.
Legislaţia fiscală este chemată să stabilească normele juridice de instituire a
impozitelor şi sancţiunilor pentru nerespectarea disciplinei fiscale. Aparatul fiscal
trebuie să dirijeze activitatea de impunere a contribuabililor în materie de impozit, să
coordoneze aşezarea şi perceperea corectă a impozitelor.
Sistemul de impunere - reprezintă totalitatea impozitelor, taxelor şi altor plăţi
concepute în conformitate cu legislaţia fiscală în vigoare. Impozitele şi taxele,
5
percepute în conformitate cu Codul Fiscal şi cu alte acte ale legislaţiei fiscale,
reprezintă una din sursele veniturilor bugetului public naţional.
Impozitele, taxele, încasările şi alte plăţi constituie vărsăminte obligatorii în
bugetul de stat sau în bugetele administrativ-teritoriale ori în fondurile extrabugetare
ale persoanelor juridice, şi fizice în modul, în mărimea, în termenul şi în condiţiile
stabilite de legislaţia fiscală.
Impozitele reprezintă o contribuţie bănească obligatorie cu titlu definitiv şi
nerambursabil, datorată conform legii statului de către persoanele fizice şi juridice
pentru veniturile pe care le obţin sau averea pe care o posedă.
Taxele sunt sume băneşti încasate de către organele de stat de la cetăţeni,
întreprinderi, instituţii şi organizaţii pentru anumite tipuri de servicii prestate. Din ele
fac parte taxele de înregistrare, de timbru, poştale, de judecătorie şi altele.
Încasările sunt plăţi stabilite de autorităţile administraţiei publice locale. Ele au
un caracter localş şi sunt vărsate de întreprinderi şi persoane aparte în bugetele
unităţilor administrativ-teritoriale pentru anumite tipuri de servicii prestate.
În conformitate cu Codul Fiscal impozitele instituite în Republica Moldova se
clasifică după 2 criterii:
1. după trăsăturile de fond şi formă:
directe
indirecte.
Impozitele directe – se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice şi
juridice în funcţie de veniturile şi averea acestora şi pe baza cotelor de impozit
prevăzute de lege. Ele se încasează direct de la contribuabil la anumite termene.
Impozitele indirecte – sunt acele impozite care se stabilesc asupra vânzării
bunurilor sau a prestării unor servicii. Ele nu se stabilesc nominativ asupra
contribuabililor.
2. după instituţiile ce le administrează:
de stat (republicane);
locale. Schema.1
6
Sistemul de impozite al
Republicii Moldova
Impozite şi taxe republicane Impozite şi taxe locale
1. Impozitul pe venit 1.Imp. funciar2 .TVA Impozite 2.Imp. pe bun.imobil. 3.Accizele 3.Imp. pentru folos.4.Impozitul privat resurs.naturale5.Taxe vamale 4.Taxa p. amenaj. terit.6.Taxele percepute în Taxe 5.Taxa p. dr. de a org. fondul rutier licitaţii locale 6.Taxa hotelieră
7.Taxa p. amplasarea publicităţii 8.T. p.dr. de a aplica simbolice locală 9.T.p. amploarea unit. unit.comerciale 10.Taxa de piaţă 11.T.p.parcare autom. 12.T. balneară 13.T.de la posesorii de cîini 14.T.p. dr. de a efect.
film. cinematogr.
15.T.p.trecerea fontier.
de stat
16.T.p.dr.de a vinde în
zona vamală
17.T.p.dr.de a presta
transp.călătorilor.
7
Impozitul pe venit, TVA şi accizele reprezintă surse de regularizare a
veniturilor sistemului bugetar.
Impozitul pe venit se prezintă sub două forme:
impozitul pe veniturile persoanelor fizice
impozitul pe veniturile persoanelor juridice.
Impozitul pe veniturile persoanelor fizice. Plătitorii acestor impozite sunt
persoanele fizice care au domiciliu sau rezidenţa într-un anumit stat, precum şi cele
nerezidente care realizează venituri din surse situate pe teritoriul statului. În
majoritatea cazurilor, impozitul pe venit se percepe de la fiecare persoană care a
realizat venituri, fiind o impunere individuală.
Impozitul pe veniturile persoanelor juridice. Plătitori ai acestui impozit sunt
societăţile de capital şi anume: S.A., S.R.L., Societatea în Comandită, Societatea
Cooperatistă, organisme cu personalitate juridică având scop lucrativ. Un sistem
eficient de impozitare se bazează pe principiile randamentului sporit şi al echităţii. Prin
randament sporit se înţelege faptul că impozitul influenţează în măsura cea mai mică
posibilă preţurile relative în cadrul unui sistem economic.
Taxa pe valoare adăugată (TVA). TVA este impozitul pe cifra de afaceri netă.
Baza TVA este valoarea adăugată creată la fiecare etapă a procesului de producţie şi
distribuire.
Taxele vamale –se percep de către stat asupra importurilor, exportului şi
tranzitului de mărfuri.
Accizele – taxa de consumaţie pe produs. De obicei ele sunt aşezate asupra
produselor cu cerere neelastică.
Prin impozitare funciară – se urmăreşte stimularea economică a utilizării
raţionale a pământului, protecţie şi valorificarea lui, mărirea fertilităţii solurilor,
egalarea condiţiilor social-economice de gospodărire pe terenuri diferite, asigurarea
infrastructurii localităţilor rurale, formarea fondurilor speciale de finanţare a acestor
acţiuni.
Impozitul pe bunurile imobiliare – a întrat în acţiune de la 01.01.1994.
Impozitul este aşezat pe bunurile imobiliare aflate pe teritoriul Republicii Moldova.
8
Contribuabilii ale acestor impozite sunt:
1. întreprinderile, instituţiile, organizaţiile indiferent de forma de proprietate, care
sunt persoane juridice, rezidenţi şi nerezidenţi ai Republicii Moldova care au în
proprietate sau utilizare bunuri imobiliare.
2. persoane fizice, proprietari ai imobilului.
La stabilirea impozitelor şi taxelor se determină:
subiecţii impunerii;
obiectele impunerii;
cotele impozitelor şi taxelor;
modul şi termenele de achitare a impozitelor şi taxelor;
facilităţile privind impozitele şi taxele.
Subiecţii impunerii sunt persoanele juridice şi fizice, inclusiv din străinătate,
care îşi desfăşoară activitatea de producţie sau o altă activitate de antreprenoriat pe
teritoriul republicii, sau că primesc venit personal de pe urma prestării muncii
salarizate, activităţii de creaţie şi a altei activităţi individuale, sau că au în proprietate,
în posesie sau în folosinţă resurse naturale: pământ, bunuri impozabile.
Obiectele impunerii sunt veniturile, beneficiul, valoarea mărfurilor,
operaţiunile cu hârtii de valoare, folosirea resurselor naturale, inclusiv a pământului,
genurile de activitate, bunurile persoanelor fizice şi juridice, valoarea adăugată a
producţiei, a lucrărilor şi serviciilor prestate, alte obiecte impozabile în conformitate
cu legislaţia în vigoare.
Cota impozitului şi taxelor reprezintă impozitul aferent unei unităţi de
impunere. Impozitul poate fi stabilit în:
cotă fixă;
cotă procentuală.
Cotă fixă – o sumă absolută de unitate monetară aferentă unei unităţi de
măsură a impozitului.
Cota procentuală – un anumit procent asupra bazei de calcul. Ea poate fi
proporţională, progresivă, regresivă.
9
Termenele de achitare a taxelor şi impozitelor – indică data la care sau până
la care impozitul trebuie achitat, faţă de stat. El apare, ca o dată fixă la care
obligaţiunea trebuie achitată.
Facilităţile privind impozitele şi taxele – un alt element prevăzut de actele
normative fiscale şi se referă la reduceri, scutiri, eşalonări.
Scutirile se aplică în vederea favorizării anumitor activităţi care folosesc forţă
de muncă cu randamentul scăzut.
Reducerile vizează atât scopuri sociale cât şi economice cum e cazul reducerii
bazei impozabile la impozitul pe venit reinvestit în anumite scopuri prevăzute de lege.
Amânările şi eşalonările au în vedere decalarea termenilor de plată şi
respectiv fragmentarea sumei de plată în mai multe tranşe, ce urmează să fie vărsate la
buget.
La stabilirea impozitelor şi taxelor pot fi prevăzute temeiurile care dau
contribuabilului, conform Codului Fiscal, dreptul la obţinerea unor facilităţi sub formă
de cote reduse, scutiri ş.a.
Pe parcursului anului fiscal, stabilirea de noi impozite şi taxe republicane şi
locale, în afară de cele prevăzute de Codul Fiscal, sau anularea ori modificarea
impozitelor şi taxelor în vigoare privind determinarea subiecţilor impunerii şi a bazei
impozabile, modificarea cotelor şi aplicarea facilităţilor fiscale se permit numai
concomitent cu modificarea corespunzătoare a bugetului de stat.
Deciziile autorităţilor administraţiei publice judeţelor, oraşelor (municipiilor),
satelor (comunelor), precum şi ale altor unităţi administrativ-teritoriale instituite în
condiţiile legislaţiei, cu privire la punerea în aplicare, la modificarea, în limitele
competenţei lor, a cotelor, a modului şi termenilor de achitare şi la aplicarea
facilităţilor se adoptă pe parcursul anului fiscal concomitent cu modificările
corespunzătoare ale bugetelor locale.
Aparatul fiscal al Republicii Moldova îl constituie: Inspectoratul Fiscal
Principal de Stat şi Inspectoratele Fiscale de Stat Teritoriale ale oraşelor, judeţelor care
sunt subordonate Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi sunt finanţate din contul
mijloacelor bugetului de stat. Sarcina principală a IFS de toate nivelele constă în
10
popularizarea legislaţiei fiscale privind impozitele şi taxele şi exercită controlul asupra
respectării legislaţiei fiscale, corectitudinii calculului şi transferului deplin şi la timp în
buget a impozitelor şi altor plăţi stabilite de legislaţie. Activitatea aparatului fiscal este
determinată de Constituţia Republicii Moldova, legile Republicii Moldova, hotărârile
Parlamentului, decretele prezidenţiale, hotărârile Guvernamentale, deciziile organelor
de autoadministrare locală în li8mitele drepturilor acordate lor.
IFPS îndeplineşte următoarele funcţii:
organizarea activităţii inspectoratelor fiscale subordonate;
deţine controlul asupra activităţii lor;
organizarea explicării în mase a legilor cu privire la impozite şi taxe;
elaborarea metodelor şi metodologiei în domeniul fiscalităţii.
Funcţiile IST sunt:
asigurarea evidenţei complete a contribuabililor şi tuturor obiectelor impozabile;
executarea hotărârilor organelor locale de autoadministrare, referitor la
determinarea impozitelor şi taxelor locale şi acordarea înlesnirilor fiscale;
asigurarea completitudinii transferurilor lor la buget;
organizarea evidenţei evaluării şi realizării averii confiscate şi patrimoniului
sechestrat.
Administrarea fiscală reprezintă activitatea organelor de stat împuternicite şi
responsabile de asigurarea colectării depline şi la termen a impozitelor şi taxelor, a
penalităţilor şi amenzilor în bugetele de toate nivelurile şi în fondurile extrabugetare,
precum şi de efectuarea acţiunilor de cercetare penală în caz de existenţă a unor
circumstanţe ce atestă comiterea infracţiunilor fiscale.
Actul de control documentar privind respectarea legislaţiei fiscale întocmit de
organul fiscal sau decizie adoptată în baza acestui act trebuie să descrie obiectiv, clar,
laconic şi exact încălcările depistate ale legislaţiei fiscale şi ale modului de evidenţă a
veniturilor sau a altor obiecte ale impunerii. Referitor la fiecare încălcare fixată în
actul de control sau în decizia adoptată în baza acestui act trebuie să fie expus clar,
conţinutul încălcării cu referire la documentele contabile respective şi la alte materiale,
11
indicându-se, totodată, care legi sau alte acte normative emise în baza lor au fost
încălcate.
Organele fiscale şi persoanele cu funcţii de răspundere ale acestora sunt
obligate să păstreze secretul comercial şi secretul datelor privind contribuabilul să
îndeplinească celelalte obligaţii prevăzute de legislaţie. Organele fiscale şi persoanele
cu funcţii de răspundere ale acestora care nu-şi îndeplinesc corespunzător obligaţiile
poartă răspundere în conformitate cu legislaţia.
Legislaţia fiscală este concepţia susţinută de doctrina europeană a finanţelor
publice cu utilitatea de a individualiza şi pune în evidenţă ansamblu reglementărilor
juridice, financiare categoria normelor juridice privind veniturile publice care se
realizează primordial cu specificul fiscal al impozitării. Potrivit necesităţilor de
realizare practică a veniturilor bugetul, reglementarea juridică a impozitelor şi taxelor
cuprinde 2 categorii de norme juridice.
Categoria I – norme privind obiectul şi subiectul debitare de impozite, taxe şi
celorlalte venituri bugetare.
Categoria II - norme privind procedura fiscală a stabilirii şi încasării
impozitelor şi taxelor precum şi a soluţionării litigiilor dintre contribuabili şi
organizaţiile fiscale ale statului.
Prima categorie are în general un conţinut de drept material. Potrivit
necesităţilor de a institui legal fiecare impozit în parte, precizându-se obiectul,
subiectul impozabil sau taxabil de calcul, termenii şi alte condiţii de plată a acestora.
Cea de a doua categorie cuprinde normele fiscale de natură procedurală,
potrivit necesităţii de stabilire şi încasare a impozitelor, precum şi definitivare a lor în
cazuri de contestare. Alăturat acestora legislaţia fiscală este completată cu acte
normative care reglementează sancţiunile aplicabile contribuabililor care declară
corectitudinea obiectului impozitului sau săvârşesc alte infracţiuni fiscale, precum şi
cu acte normative privind executarea silită a impozitelor şi taxelor, în realitatea
financiară impozitele, taxele şi alte venituri bugetare fac parte din strategia finanţelor
publice şi în cadrul acestora sunt reglementate nu autonom, ci coordonat cu
reglementările cheltuielilor publice, bugetului de stat şi împrumutului de stat
12
coordonat cu natura de drept public a acestor compartimente structurale ale finanţelor
publice. Reglementarea juridică a impozitelor şi taxelor este instituită potrivit unor
criterii de aplicare a legii fiscale în timp şi în spaţiu, astfel ca necesităţile şi interesele
finanţelor publice să fie protejate şi realizate în mod raţional şi conform maximelor
fundamentale a impunerii.
Aplicarea în timp a legii fiscale, guvernată de principiul anualităţii
impozitelor, îmbinat cu perceperea retroactivă a impozitelor în cazuri de omisiuni.
Aplicarea în spaţiu a legii fiscale, este dirijată de principiul teritorialităţii
impozitelor, coordonat cu cerinţa de evitare a dublei impuneri a veniturilor.
În Republica Moldova legislaţia fiscală este reprezentată de:
1.Codul Fiscal;
2.şi din alte acte legislative adoptate în conformitate cu acesta, cum ar fi:
Legea Republicii Moldova cu privire la serviciul fiscal nr.876-XII din 22.01.92.
Legea R.M. cu privire la impozitele şi taxele locale nr.186-XII din 22.01.92.
Legea R.M. cu privire la investiţiile străine nr.998-XII din 01.04.92.
Legea R.M. cu privire la bazele sistemului fiscal al R.M. nr.1198-XII din 17.11.92.
Actele normative adoptate de către Guvern, Ministerul Finanţelor, Serviciul
Fiscal de Stat în baza şi pentru executarea Codului Fiscal nu trebuie să contravină
prevederilor lui sau să depăşească limitele acestuia.
În cazul în care prevederile Codului Fiscal diferă de la prevederile altor acte
legislative privind impozitarea şi acordarea înlesnirilor fiscale, se aplică prevederile
Codului.
În cazul apariţiei unor coliziuni între actele normative adoptate de către
Guvern, Ministerul Finanţelor, Serviciul Fiscal de Stat şi a Codului Fiscal, se aplică
dispoziţiile codului.
Impozitarea se efectuează în baza actelor legislative fiscale publicate în mod
oficial, care sunt în vigoare la termenul stabilit pentru achitarea impozitelor şi taxelor.
Interpretarea prevederilor actelor legislaţiei fiscale se efectuează de către
organul care le-a adoptat, dacă actul respectiv nu prevede altceva. Orice interpretare se
publică în mod oficial.
13
Dacă un acord internaţional sau o convenţie internaţională privind evitarea
dublei impuneri, la care R.M. este parte şi care este ratificat în modul stabilit,
stipulează alte reguli şi prevederi decât cele fixate în Codul Fiscal sau în alte acte ale
legislaţiei fiscale adoptate conform Codului Fiscal, se aplică regulile şi prevederile
acordului internaţional sau a Convenţiei internaţionale (prioretizare).
1.2. Analiza comparativă a sistemului fiscal a
Republicii Moldova faţă de alte ţări
Orientarea instrumentelor fiscale spre unul din scopurile politicii economice
trebuie să ţină seama de caracteristicile sistemului fiscal existent şi în acest caz se
poate constitui ca obiectiv specific adecvarea sistemului fiscal la cerinţele strategiei şi
politicii economice ale tranziţiei.
Introducerea noilor sisteme fiscale trebuie să urmărească atât reducerea
cheltuielilor totale prin concentrarea lor în domeniile esenţiale cum ar fi: serviciile
publice, infrastructura şi serviciile sociale. În acest fel se poate asigura lărgirea bazei
de impozitare prin introducerea unor noi domenii apărute în economie, cât şi scăderea
ratelor de impozitare, care trebuie să joace un rol important, deoarece contribuie direct
la înconjurarea investiţiilor, sporirea potenţială a veniturilor stimulând creşterea
economico-socială. În construirea noilor sisteme fiscale organismele economice şi
financiare europene consideră că în etapa actuală, trebuie avute în vedere câteva
direcţii:
1. Asigurarea eficienţii sistemului fiscal este elementul fundamental al reformei
care presupune practicarea unui tratament fiscal nediferenţiat, astfel încât presiunea
fiscală să fie împărţită corespunzător între diferiţi contribuabili fie ei indivizi sau
firme. Aceasta se poate realiza prin lărgirea bazei de impozitare şi dacă punctul central
al impozitării indirecte devine consumul final.
14
2. Stabilitatea sistemului fiscal creează cadrul propice oricărei guvernări de a
dispune de venituri sigure fără a apela la schimbări frecvente ale regulilor şi ratelor de
impozitare.
3. Coerenţa sistemului fiscal care să armonizeze impozitele practicate la diferite
niveluri administrative.
1.2.1. Sistemul fiscal în Marea Britanie
Înţelegerea rolului şi locului impozitelor în Marea Britanie în societate a avut
loc la începutul secolului 17. Un rol mare în teoria impozitelor a avut-o economistul şi
filosoful Adam Smit,. Bazându-ne pe ideile lui Smit se poate sublinia patru principii
de bază:
1. principiul echităţii;
2. principiul confortului;
3. principiul determinării;
4. principiul economic.
Sistemul de impozite actual conţine cinci impozite de bază:
Impozitele directe pe venit (impozitul pe venit, impozitul pe capital, impozitul pe
avere).
Impozitele indirecte (cel mai răspândit este TVA).
Impozitele locale (cel mai mare este impozitul pe imobil).
Impozitul pe activitatea de întreprinzător.
Alte impozite.
În anii 1998-1999 încasarea veniturilor a fost următoarea: impozitele directe –
45,9%, impozitele indirecte – 31,4%, locale – 9,6%, impozitele pe activitatea de
întreprinzător – 7,4%, alte venituri – 5,7%.
Unul din impozitul principal a impozitelor directe este impozitul pe venit.
În Marea Britanie în comparaţie cu alte ţări, forma structurii impozitului pe
venitul lui este diferită care oferă împărţirea venitului pe părţi (grafice) în dependenţă
de sursa venitului (dividende, rente etc.) Fiecare grafic se împarte după un anumit
ordin. O astfel de diviziune urmăreşte un anumit scop să obţină impozitul de la
contribuabil.
15
Sunt cinci grafice, unele din ele au o structură internă:
1. Graficul A – impozitul pe avere de exemplu plata obţinută din chirie;
2. Graficul C – veniturile obţinute din dividende;
3. Graficul D – (principalul) sunt foarte multe tipuri de impozite, deaceia se împarte în
6 părţi:
venitul, obţinut din vânzări, de exemplu venitul proprietarului de magazine.
venitul obţinut la prestarea serviciilor.
procentele obţinute, supuse impozitării.
venitul din hârtiile de valoare, aflate în străinătate.
venitul pe patrimoniu, aflat în străinătate.
1. Graficul E – se împarte în 3 grupe de venituri:
de la pensii
plătite de companii
subvenţii plătite de către Ministerul asigurării sociale.
2. Grafic F – dividende şi alte plăţi.
Impozitul pe venit se reţine din venitul impozabil. El se împarte în venitul din
salariu, şi din investiţii. Impozitul pe venit din salariu se reţine la contribuabil.
Una din principalele înlesniri este scutirea personală. La scutirea personală au
dreptul toţi contribuabilii, indiferent de sursa venitului. În momentul de faţă scutirea
personală în Marea Britanie este de 3445 lire.
Sunt trei cote a impozitului pe venit: 20%; 25; 40%.
Întreprinderile mici plătesc 25% din venit.
Impozitul pe capital sunt încasate de la realizarea anumitor active care aduc
venituri. Scopul impozitului este de a limita profitul afacerilor de speculă.
Impozitele se calculează ca diferenţa dintre preţul de piaţă a patrimoniului şi
preţul de cumpărare vechi. Impozitul se plăteşte după cotele impozitului pe venit dacă
contribuabilul este persoană fizică şi după cota standart dacă contribuabilul este
persoană juridică.
16
La impozitul pe avere nu se impozitează primele 150 000 ₤ din costul averii
moştenite. După 150 000 L se aplică cota 40%. Aici figurează sistema deducerilor care
să fie de la 20 până la 80%.
La impozitele directe se poate referi şi cotizaţiile în Fondul Social, care sunt
folosite pentru plata pensiilor. Aceste cotizaţii se plătesc după una din următoarele
patru grupe:
1. la prima grupă se referă persoanele angajate la stat.
2. se referă persoanele care au întreprinderi individuale.
3. se referă la persoanele care nu sunt angajate în nici una din primele două
grupe.
4. sunt persoanele care activează individual, a căror venituri depăşesc o
anumită sumă.
Aceste grupe dau dreptul la plăţile corespunzătoare. Pentru persoanele care fac
parte din prima grupă mărimea cotizaţiilor diferă. Dacă venitul constituie nu mai mult
de 54£ pe săptămână ei sunt scutiţi de impozit. Dacă venitul depăşeşte această sumă
atunci mărimea cotizaţiilor este de 2% din primele 54£ şi 9% din suma rămasă dar nu
mai mare de 405£ pe săptămână. Persoanele din a doua şi a treia grupă se plătesc după
următoarele cote: 5,35 şi 5,25£ pe săptămână. După a patra grupă cota cotizaţiei este
de 6,3%.
Cum s-a spus mai sus, principalul loc printre impozitele indirecte îl ocupă
TVA. El ocupă locul doi după impozitul pe venit, şi formează 17% din bugetul de stat.
Baza a TVA o constituie valoarea adăugată la fiecare etapă de producţie şi distribuire
adică diferenţa dintre vânzarea şi cumpărarea efectuată de întreprindere.
Cota standart în Marea Britanie a TVA, constituie – 17,5%. De TVA sunt
scutite următoarele tipuri de produse şi servicii:
produsele alimentare;
cărţile;
medicamentele;
produsele de import şi export;
energie electrică ;
17
plata pentru apă şi canalizare;
construcţia locuinţelor;
îmbrăcăminte pentru copii;
asigurările.
Printre impozitele indirecte locul doi îl ocupă accizele. Produsele care sunt
supuse accizelor sunt următoarele: băuturile alcoolice, articole de tutun, produsele
petroliere, mijloacele de transport. Accizul la băuturile alcoolice şi produsele
petroliere sunt stabilite în cote fixe pe unitate de produs la tutun este stabilit în cote
procentuale asupra preţului de vânzare. De obicei cotele accizelor oscilează între 10 şi
30%.
Printre impozitele locale principalul este impozitul pe imobil. El se încasează
de la proprietari sau de la arendatorii imobilului. Aici intră impozitul funciar. Printre
plătitorii acestui impozit sunt persoanele care închiriază locuinţe şi proprietarii
locuinţelor. Costul imobilului se apreciază de obicei o dată în 10 ani.
Principala sursă de formare a veniturilor bugetului consolidat îl constituie
impozitele federale. Impozitele federale încasate în bugetul local şi de stat constituie
70 şi 90%.
1.2.2. Sistemul fiscal în Germania
Dezvoltarea economică a Germaniei după cel deal doilea război mondial este
legată de numele economistului Ludovig Erhard. Încă de pe timpul lui în Germania la
baza formării sistemului de impozit stau câteva principii:
impozitele sunt minimale după posibilitate;
minimale ori mai precis minimal necesare;
impozitele nu pot influenţa concurenţa; impozitele depind de structura politică;
impozitele sunt îndreptate spre o repartizare mai precisă a veniturilor;
sistemul de impozite exclude duble impuneri.
Principalele impozite în Germania sunt:
impozitul pe venit (a persoanelor fizice);
impozitul pe activitatea de întreprinzător;
TVA;
18
Impozitul pe meşteşug;
Impozitul pe imobil;
Impozitul funciar;
Impozitul plătit la procurarea lotului de pământ;
Fondul social;
Impozitul pe avere;
Accizul;
Taxa vamală.
Cel mai mare venit aduce TVA. El consideră 25% din venitul bugetului al
doilea loc după impozitul pe venit. Cota standart a impozitului o constituie 15%,
produsele alimentare de bază de asemenea cărţile şi revistele se impozitează la cota
redusă de 7%. TVA în Germania are careva trăsături. Agentul economic la care venitul
anual precedent nu a depăşit suma de 20 000 mărci, iar în anul curent nu va depăşi
suma de 100 000 mărci, este scutit de plata TVA. Acest agent economic este plătitor
de impozitul pe venit, dar nu de TVA.
Dar dacă agentul economic are în anul fiscal un venit nu mai mare de 60 000
mărci atunci el are dreptul la impozitarea regresivă şi încasează la buget numai 80%
din suma calculată a TVA. În Germania sunt două cote a impozitului pe profit a
echităţii de întreprinzător. Dacă profitul nu se divizează atunci cota este de 50%. Iar
dacă se divizează sub formă de dividende cotele sunt respectiv sub 36%.
Accizele se încasează în bugetul federal cu excepţia accizului la bere ce se
încasează la bugetul pământurilor.
Impozitul pe meşteşug – este din principalele impozite locale – se impun
întreprinderilor fizice.
Drept bază de calcul a impozitului serveşte profitul din activitatea de meşteşug
şi capitalul companiei. Cota impozitului este stabilită de organele municipale. De
exemplu: cota de 5% din profit şi 0,2% din costul fondurilor de bază. De aici rezultă
următoarele: minimum care nu se impozitează constituie 36 000 mărci venitul şi 120
000 capitalul.
19
Impozitului funciar se impun întreprinderile agricole şi gospodăriile silvice,
parcelelor de pământ a companiilor şi persoanelor fizice. De obicei cota este de 1,2%,
sunt scutite de impozitul funciar întreprinderile de stat şi instituţiile religioase.
Un impozit mai vechi în Germania îl constituie impozitul pe proprietate. Cota
impozitului la persoanele fizice constituie 1%. Persoanele juridice plătesc 0,6%. La
persoanele fizice minimum impozabil constituie. Până LA 120 000 DM. Pentru
persoanele juridice – 20 000.
Impozitul pe imobilul întreprinderilor. Imobilul se supune la o impozitare
triplă: impozitul pe meşteşug, impozitul funciar şi impozitul pe proprietate.
In comparaţie cu alte impozite acest impozit se plăteşte chiar dacă
întreprinderea în anul dat a avut pierderi.
La persoanele fizice impozitării se supun conturile bancare, hârtiile de valoare,
bijuteriile, obiectele de artă.
Cota impozitului pe moştenire depinde de costul imobilului şi gradul de
rudenie. Se deosebesc patru categorii de moştenitori
Tabelul 1. Cotele maxime şi minime
Categ
orie
Gradul de rudenie Cota impozitului %
Până la 50 mii
DM
Mai mult de
100 mln DM
1. Copii 3 35
2. Nepoţii şi părinţii (la primirea
moştenirii)
6 50
3. Fraţii, surorile şi părinţii (la
dăruire)
11 65
4. Altele 20 70
Sumele care nu se impozitează de asemenea sunt diferite: pentru ele constituie
250 000 DM, pentru copii 90 000 DM, nepoţi 50 000 DM, fraţi şi surori + 0000 DM.
20
Impozitul pe venit în Germania este un impozit progresiv. Cota minimală este
de 19%, maximală 53%. Minimum neimpozabil – 1536 DM pe lună pentru persoanele
singure şi 3072 DM pentru cuplurile familiare. Cota maximală se aplică la persoanele
a căror venituri depăşesc 120 000 DM şi 240 000 DM pentru familii.
Obiectul impunerii a impozitului pe venit îl constituie veniturile pe care le
obţin persoanele fizice şi juridice.
La impozitul reţinut din salariu se aplică aşa categorii cum sunt: grupele de
impozite, tăbliţele de impozite şi hărţile de impozite. Există grupe de impozite, după
care se clasifică angajaţii şi slujbaşii:
I grupă – celibatari;
II grupă – celibatară fără copii, divorţaţi, sau persoanele văduvi care cu copii
la întreţinere.
III grupă – căsătoriţi, dacă în familie lucrează unul din soţi.
IV grupă – lucrează şi soţul şi soţia.
V grupă – lucrătorii căsătoriţi, unul din care se impozitează după III grupă.
VI grupă – lucrătorii care cu salariu din mai multe locuri de muncă.
Poziţia cheie în legislaţia fiscală aparţine federaţiei. În acelaş timp pentru
finanţarea a celor trei niveluri de conducere, sistemul de impozite a Germaniei este
formată în aşa fel încât, cele mai importante surse formează două sau trei bugete.
Impozitul pe venit a persoanelor fizice se divizează în următorul fel: 42,5% se
încasează. Poziţia cheie în legislaţia fiscală aparţine federaţiei. În acelaş timp pentru
finanţarea a celor trei niveluri de conducere, sistemul de impozite a Germaniei este
formată în aşa fel încât, cele mai importante surse formează două sau trei bugete.
Impozitul pe venit a persoanelor fizice se divizează în următorul fel: 42,5% se
încasează în bugetul federal, 42,5% - în bugetul funciar corespunzător, 15% - în
bugetul local. Impozitul pe activitatea de întreprinzător se încasează în părţi egale între
bugetele federale şi bugetul funciar. TVA de asemenea se divizează în trei bugete.
1.2.3. Sistemul fiscal în Franţa
Sistemul de impozite în Franţa se poate împărţi în trei grupe mari:
impozitul pe venit, care se plătesc din venit în momentul obţinerii lui;
21
impozitul pe consum, se încasează atunci când venitul se cheltuie;
impozitul pe capital, la care se impozitează proprietatea.
Sistemul de impozite în principiu este orientată spre impozitele pe venit
(profit) şi impozitul pe consum.
Locul principal în sistemul bugetar îl ocupă TVA. Franţa este patria a TVA.
Cota standard a TVA în Franţa este de 18,6%. Cota majorată este de 22% dar ea este
aplicată unor tipuri de articole ( automobile, articole de cinema şi blănuri preţioase).
Cota redusă este de 5,5% se aplică la majoritatea produselor alimentare, şi produselor
agricole, pentru cărţi şi medicamente.
Sunt şi unele scutiri de TVA. Pot fi scutiţi de TVA agenţi economici care pe
parcursul anului fiscal, au obţinut un venit ce nu a depăşit 70 000 franci. În acest caz
ei sunt scutiţi de TVA, de la începutul anului următor a anului fiscal.
Printre mărfurile supuse impozitării se numără în primul rând băuturile
alcoolice din tutun, chibritele, articolele din metale preţioase, berea şi apa minerală.
În numărul impozitelor se include şi taxa vamală. Principalul scop a taxei
vamale nu este obţinerea venitului ci paza peţii interne şi a industriei autohtone.
Taxele vamale sunt un instrument a economiei politice. Ele trebuie să echilibreze
preţurile la mărfurile importate şi a articolelor analogice a pieţei interne. Ca regulă,
taxele vamale se reţin din preţul mărfii.
Impozitul pe venit se aplică asupra profitului net a întreprinderii, care este
egală cu diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile întreprinderilor. Cota impozitului este
de 34%. În unele cazuri ea poate să ajungă până la 42%.
Un loc important în Franţa îl ocupă impozitul pe venit a persoanelor fizice.
Impozitul pe venit a persoanelor juridice are un caracter progresiv, cu cota de la zero
până la 56,8%. Nu se impozitează veniturile care nu depăşesc suma de 18140 franci.
Cota maximă se aplică pentru veniturile care sunt mai mari de 246 770 franci.
În Franţa există reguli speciale de impozitare a veniturilor obţinute din
operaţiile cu bunurile imobiliare, cu hârtiile de valoare. Aşa, profitul obţinut de la
vânzarea patrimoniului se include în venitul supus impozitării. De impozit sunt scutite
22
veniturile obţinute din vânzarea locuinţei de bază, şi de la vânzarea locuinţelor care au
fost în proprietate nu mai puţin de 32 de ani.
Cota impozitului diferă în dependenţă de termenul în care imobilul s-a aflat în
proprietatea vânzătorului. Cota maximală se aplică dacă termenul a fost mai mic de 2
ani. Cota se poate reduce până la zero în dependenţă de termen.
Profitul obţinut din operaţia cu hârtiile de valoare, se impozitează cu cota de
16% în acele cazuri dacă mărimea anuală a veniturilor de la aceste depăşeşte limita
stabilită.
Mari venituri aduc bugetului impozitele pe proprietate. Impozitării se supun
patrimoniul, hârtiile de valoare.
La patrimoniu se referă clădirile, întreprinderile agricole şi industriale, averea
mobilă, acţiunile, obligaţii. Impozitul pe proprietate are un caracter progresiv. Suma
impozitului pe venit şi a impozitului pe proprietate nu trebuie să depăşească 85% din
totalul venitului.
Tabelul 2. Scara impozitului pe proprietate
Costul patrimoniului Cota impozitului %Până la 4260000 0De la 426000 până la 6920000 0,5De la 6920001 până la 13740000 0,7De la 13740001 - 21320000 0,9De la 21320001 - 41280000 1,2Mai sus de 41280000 1,5
Obiectul impunerii îl constituie fondul de salariu în formă bănească şi
naturală, inclusiv plăţile obligatorii referitoare la salariu. Impozitul are un caracter
progresiv. El se încasează în buget după următoarele cote: 4,5% pentru fondul de
salariu în sumă de 35 900 franci, 8,5% - de la 35 901 până la 71 700 franci şi 13,6% -
mai sus de 71 700 franci.
Pe lângă aceasta muncitorii plătesc impozitul pe învăţământul profesional
după cota 0,5% din fondul anual. Scopul impozitului este finanţarea dezvoltării
învăţământului tehnic – profesional în ţară.
23
La întreprinderile la care sunt angajaţi 10 sau mai multe persoane patronii sunt
obligaţi să participe la construcţia locuinţelor. Ei pot direct să investească în
construcţie sau pot să acorde un împrumut angajaţilor săi. Indiferent de tipul
participării la aceste scopuri se cuvine de reţinut 0,65% din fondul anual de
remunerare.
Un loc important în sistemul de impozite al Franţiei îl ocupă impozitele
locale. Mărimea bugetelor locale, ajunge până la 60% din bugetul ţării. Dinamica lor
se caracterizează printr-o creştere rapidă.
În sistemul impozitelor locale urmează de accentuat următoarele:
impozitul pe pământurile cu construcţii;
impozitul pe pământurile fără construcţii;
impozitul pe imobil;
impozitul profesional.
Cotele acestor impozite sunt stabilite de către organele de conducere locale
concomitent cu adoptarea Bugetului de Stat. Mărimea lor nu poate depăşi limita
maximă stabilită.
Impozitul pe pământurile cu construcţii sunt încasate de pe parcelele
construite. De acest impozit sunt scutite întreprinderile de stat, clădirile care se află în
afara oraşelor şi sunt destinate pentru agricultură. Impozitul nu se încasează de la
persoanele fizice care depăşesc vârsta de 75 de ani.
Impozitul pe pământurile fără construcţii se referă la păduri, păşuni, câmpuri,
lacuri, etc. De impozit sunt scutite pământurile aflate în proprietatea statului.
Impozitul pe imobil îl plătesc atât proprietarii locuinţelor cât şi arendatorii.
Impozitul profesional se încasează de la persoanele fizice şi juridice care
permanent se ocupă cu activitatea profesională.
De remarcat că sistemul bugetar – fiscal caracteristic ţărilor dezvoltate
porneşte de la rolul primordial al impozitelor directe, deoarece anume ele, fiind mai
elastice, influenţează mai activ şi eficient procesul de producţie. În ţările dezvoltate
accentul e pus pe impunerea veniturilor persoanelor fizice din următoarele
24
considerente. Această taxă se distinge prin baza largă a impozitării determinată cel
puţin de masa persoanelor fizice.
Analiza comparativă a taxelor fiscale stabilite în diferite ţări permite de a
conclude că sistemul impozitar al Moldovei e bazat pe taxe relativ joase în special
pentru persoane fizice.
Moldova în general, se distinge prin cele mai minore taxe de impozitare a
veniturilor persoanelor fizice. Taxa maximă de impunere 28% e mult mai joasă,
comparativ cu celelalte ţări care variază în limitele 40-65%.
1.3. Metode, forme, principii de percepere, aşezare şi impunere a
impozitelor şi taxelor
Impunerea reprezintă un complex de măsuri şi operaţii efectuate în baza legii
care au scop stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei anumite persoane fizice
sau juridice. Pentru ca un sistem fiscal să poată fi considerat raţional trebuie să
satisfacă următoarele principii:
1. Principiul impunerii echitabile – presupune egalitatea în materie fiscală.
Se cunoaşte egalitatea în faţa impozitelor şi egalitatea prin impozite.
Egalitatea în faţa impozitului presupune că impunerea să se facă în acelaş mod
pentru toate persoanele fizice sau juridice indiferent de locul unde domiciliază sau îşi
au sediul deci să nu existe deosebiri de tratament fiscal de la o zonă la alta a
republicii. Totodată impunerea să se facă în acelaş mod pentru toate activităţile
economice indiferent de forma de proprietate sau forma juridică în care sunt
organizate şi funcţionează.
În ultima instanţă egalitatea în faţa impozitului presupune neutralităţile lui.
Egalitatea prin impozit presupune diferenţierea sarcinei fiscale de la o persoană la alta
în funcţie de mărimea absolută a materiei impozabile, de natura şi provenienţa
veniturilor de sarcina socială a contribuabililor şi de alte criterii. Egalitatea mai poate
fi:
25
Orizontală – se ia în consideraţie mărimea relativă a sarcinii fiscale la care e
supusă persoana fizică sau juridică pentru veniturile realizate dintr-o anumită sursă
în comparaţie cu sarcina fiscală la care e supusă o altă persoană pentru veniturile de
aceeaşi mărime, dar realizate din diferite surse.
Verticală – se ia în consideraţie mărimea relativă a sarcinii fiscale aferentă unor
venituri în cuantum diferit obţinute de persoane diferite dar care au aceeaşi sursă
de provenienţă.
2. Principiul politicii financiare – de acest principiu ţine stabilitatea şi
elasticitatea impozitului. Un impozit este considerat stabil când nu se modifică adică
nu creşte în raport de sporire a producţiei, şi nu scade-n fazele de criză când se reduce
materia impozabilă. În realitate de regulă încasările din impozite nu prezintă
stabilitatea datorită acţiunii oscilante a legilor economice care fac ca evoluţia
nestatornică a producţiei şi desfacerilor să imprime aceeaşi dinamică, şi venitului
naţional ca şi încasărilor din impozit. Un impozit e considerat elastic atunci când este
capabil de a se adapta nevoilor bugetare, să poată fi majorată sau diminuată când
cheltuielile bugetare cresc sau se reduc. O altă problemă de politică financiară constă
în a alege tipul şi numărul impozitelor prin intermediul cărora statul urmează să-şi
procure veniturile sale fiscale.
3. Principiul politicii economice – prin mărimea impozitului statul
influenţează dezvoltarea sau restrângerea acţiunii unor ramuri economice sau a unor
activităţi economice, stimulează sporirea producţiei sau a consumului unor mărfuri,
extinde sau limitează relaţiile comerciale cu alte state. Astfel pentru a stimula lărgirea
consumului unui bun ca măsuri pentru reducerea sau supunerea impozitelor indirecte,
iar pentru a restrânge consumul procedează în sens invers adică majorarea cotelor
impozitelor respective.
4. Principiul social-politic – pentru politica fiscală se urmăreşte şi un anumit
scop social, se aplică o impunere diferenţiată a veniturilor sau averii diferitor categorii
sociale în funcţie de interesele partidului de guvernământ. Cu ajutorul unor măsuri
fiscale partidul de guvernământ poate să abată atenţia maselor largi ale populaţiei de la
anumite chestiuni politice aflate la ordinea zilei, să-şi păstreze influenţa în rândul unor
26
categorii sociale sau să evite influenţa negativă pe care le-ar putea avea creşterea
consumului unor produse dăunătoare sănătăţii cum ar fi băuturile spirtoase, tutunul ş.a.
Metode de impunere. În practica impunerii se utilizează metode şi tehnici
diverse care diferă în funcţie de tipul impozitului, de statutul juridic al plătitorului şi de
instrumentele folosite ceea ce face ca impunerea să îmbrace mai multe forme.
În situaţia în care la bază stă momentul evaluării materiei impozabile,
impozitul poate fi de 2 tipuri:
- provizorie – se efectuează în timpul anului;
- definitivă – se efectuează la sfârşitul anului.
În funcţie de modul cum se însumează elementele de calcul, impunerea poate
fi:
parţială – impunerea veniturilor separat pe fiecare sursă de obţinere a lor de către
contribuabil.
globală – impunerea veniturilor acumulate din diferite surse de obţinere a lor de
către o singură persoană.
În funcţie de modul cum diferite persoane stăpânesc obiectul impozabil
distingem :
impunerea individuală;
impunerea colectivă.
În dependenţă de modul în care se fac evaluarea obiectului impozabil avem:
impunere indirectă;
impunere directă
După metode de aplicare a cotelor impunerea se efectuează:
1. în cote fixe
2. în cote procentuale.
Cota fixă reprezintă o sumă concretă de unităţi monetare aferentă unei unităţi
de măsură a impozitului. Impunerea în cote fixe se utilizează mai frecvent când baza
de calcul o formează un anumit bun, o faptă sau un act. Impunerea în cote fixe nu ţine
seama de venitul contribuabilului şi nici de situaţia personală a acestuia.
27
Sistemul de impunere în cote procentuale se utilizează mai des în cazuri când
baza de calcul este valoarea sau veniturile sub diferită formă. Se întâlnesc următoarele
tipuri de impunere procentuală:
1. proporţională
2. progresivă
3. regresivă
Impunerea în cote proporţionale e o manifestare directă a principiului
egalităţii în faţa impozitului. Conform acestei impuneri se aplică aceeaşi cotă de
impozit indiferent de mărimea obiectului impozabil păstrându-se permanent în aceeaşi
proporţie între impozite şi volumului venitului sau valoarea averii. Cu toate avantajele
faţă de impunerea în cote fixe, impunerea în cote proporţionale are şi neajunsuri.
Deoarece nu ia în consideraţie că puterea contributivă a diferitor categorii sociale este
diferită în funcţie de mărimea absolută a veniturilor sau a averii pe care o posedă.
Impunerea în cote progresive constă în aceea că o dată cu creşterea obiectului
impozabil creşte şi cota impozitului astfel încât impozitul creşte mai repede ca obiectul
impozabil. Impunerea în cote progresivă cunoaşte 2 variante:
1. impunerea în cota progresivă simplă (globală);
2. impunerea în cota progresivă compusă (pe tranşe).
Impunerea globală se caracterizează prin faptul că impozitul are câteva cote
care se stabilesc în dependenţă de mărimea venitului, însă se aplică o singură cotă de
impozit asupra întregii materii impozabile ce aparţine unui contribuabil.
Cota de impozit aplicată va fi cu atât mai mare cu cât venitul sau averea va fi
mai mare suma impozitului poate fi determinată de:
I = O x C
unde:
I – suma impozitului
O – baza de calcul
C – cota impozitului
Impunerea pe transe are ca trăsătură divizarea materiei impozabile în mai
multe tranşe. Pentru fiecare tranşă se stabileşte o anumită cotă de impunere şi prin
28
însumarea impozitelor parţial calculată pentru fiecare tranşă se obţine impozitul total
de plată ce cade în sarcina unui contribuabil. Impozitul se determină ca:
I = ∑Oi x Ci
n – numărul de tranşe.
Impunerea regresivă cunoaşte mai multe opinii. Unii economişti consideră că
acet tip de impunere este o consecinţă a impunerii indirecte şi constă în aceea că suma
impozitului achitată pentru consumul de aceeaşi valoare raportată la venituri diferite a
contribuabililor capătă un caracter regresiv.
O altă opinie faţă de impunerea regresivă ţine de impozitele directe şi constă în
faptul că la un nivel a veniturilor mari se aplică o scară descrescătoare de cote de
impunere. Impunerea regresivă în cazul impozitelor directe se practică dacă se
urmăreşte încurajarea investiţiilor din profit. Din acest punct de vedere impunerea
regresivă are pentru agenţi economici o funcţie dinamizatoare.
Aşezarea impozitelor presupune efectuarea mai multor operaţiuni succesive
care constau în stabilirea obiectului impozabil determinarea cuantumului impozitului
şi perceperea lui.
Acţiunea de aşezare a impozitului cu stabilirea obiectului impozabil care
presupune constatarea şi evaluarea materiei impozabile. Constatarea existenţei
materiei impozabile se efectuează de către serviciul fiscal. După aceasta se trece la
evaluarea ei, care se poate efectua prin mai multe metode. Cele mai importante sunt:
1. Metoda evaluării pe bază de prezumţii (evaluarea indirectă);
2. Metoda evaluării pe bază de probe (evaluarea directă).
Evaluarea indirectă se poate efectua prin 3 metode:
Evaluarea pe baza indicilor exteriori ale obiectului impozabil. Este specifică
impozitelor de tip real promiţând stabilirea doar cu aproximaţie a valorii obiectului
supus impunerii. Această metodă nu ţine seama de situaţia personală a
contribuabilului, ceea ce duce la o impunere inechitabilă, dar prezintă avantajul că
este simplă şi puţin costisitoare.
29
Evaluarea forjetară – constă în aceea că organele fiscale cu acordul subiectului
impozitului atribuie o anumită valoare obiectului impozabil fără ca una din părţi să
aibă pretenţii la exactitatea obiectului impozabil.
Evaluarea administrativă – constă în aceea că organele fiscale fără acordul
plătitorului atribuie o valoare oarecare obiectului impozabil, pe baza elementelor de
care dispun. Dacă plătitorul nu este de acord cu mărimea obiectului impozitului
astfel determinată el trebuie să aducă dovadă afirmaţiilor sale.
Evaluarea directă a materiei impozabile se poate efectua prin 2 variante:
Evaluarea pe baza declaraţiei unei terţe persoane – se utilizează în cazul
când terţa persoană are cunoştinţe despre mărimea obiectului impozabil. Terţa
persoană e obligată să prezinte organului fiscal o declaraţie scrisă în acest sens. Astfel
agenţii economici declară salariile pe care le primesc angajaţii săi şi impozitele
reţinute din acest salariu.
Această evaluare prezintă avantajul că elimină în cea mai mare parte
posibilitatea sustragerii de la impunere a unei părţi din materia impozabilă deoarece
terţa persoană care declară venitul nu este cointeresată să ascundă adevărul. Cu atât
mai mult poartă răspundere juridică pentru precizia informaţiei. Câmpul de aplicare a
acestei metode de evaluare este limitată şi poate fi folosită numai în cazul unor
anumite venituri.
Evaluarea pe baza declaraţiei contribuabilului se efectuează cu participarea directă
a subiectului impozitului. În vederea impunerii, subiectul este obligat să ţină o anumită
evidenţă contabilă, să întocmească bilanţ, să prezinte o declaraţie cu privire la venit şi
avere pe baza căreia evoluează materia impozabilă. Evaluarea în acest mod are
avantajul că face posibilă sustragerea de la impunere a unei părţi însemnate din
materia impozabilă.
A doua operaţie în cadrul aşezării impozitului o constituie stabilirea
cuantumului lui. După metoda de stabilire a impozitelor datorate statului ele se pot
grupa:
a) impozitele de repartiţie (de constrângere);
b) impozitul de cotitate.
30
Impozitul de repartiţie – s-au practicat în perioada feudalismului şi în primele
stadii de dezvoltare a capitalismului şi se caracterizează prin aceea că statul stabileşte
suma globală a impozitelor ce trebuie încasate de pe întreg teritoriul ţării. Apoi această
sumă se raportează din treaptă în treaptă pe unităţi teritorial - administrative, pe
subiect şi pe obiect impozabil.
Impozitul pe cotitate – se stabilesc prin aplicarea unor cote procentuale pe
fiecare obiect impozabil de la fiecare contribuabil. Dacă la impozitele de repartiţie
stabilirea sarcinii fiscale se face de sus în jos, cu impozitele de cotitate se procedează
invers, adică privind de la suma datorată de fiecare contribuabil în parte se ajunge la
suma ce revine statului de pe teritoriul fiecărei unităţi administrative.
La impozitele de repartiţie nu se ţine seama de toate veniturile sau de toată
averea contribuabililor, iar uneori nici de numărul cetăţenilor de pe teritoriul dat pe
când la impozitele de cotitate se iau în consideraţie toate aceste elemente.
Finalizarea impozitării se efectuează prin operaţiune de strângere (percepere a
impozitelor). Stabilirea şi încasarea impozitelor constituie conţinutul fiscalităţii. Prin
fiscalitate se constată concomitent atât obligaţia fiscală cât şi creanţa fiscală.
Obligaţia fiscală – îndatorirea de a plăti impozite în contul bugetului public
naţional.
Creanţa fiscală – reprezintă dreptul statului de a încasa prin organe fiscale
impozite prevăzute de legislaţia fiscală în vigoare. În practica fiscală s-au utilizat şi se
utilizează mai multe metode de percepere a impozitelor.
1. Strângerea impozitelor de către unul din contribuabili din însărcinarea
continuităţii şi vărsarea lor la tezaurul public.
2. Însărcinarea impozitelor prin intermediul unor concesionari, caz în care o
persoană particulară avansează o sumă de bani statului, care se estimează că
se va încasa de pe un anumit teritoriu pe care urma să o recupereze din
încasările făcute de la contribuabili.
3. Perceperea impozitelor de către organele specializate ale aparatului de stat
care se utilizează şi în prezent. În condiţiile existenţei aparatului fiscal
perceperea impozitelor se realizează prin următoarele metode:
31
Încasarea impozitelor prin organele fiscale direct de la contribuabil. La rândul său
se cunosc două variante:
a) când reprezentantul aparatului fiscal se deplasează la contribuabili pentru a
încasa impozitul caz în care spunem că impozitul e perabil.
b) Când contribuabilul se deplasează benevol la organul fiscal pentru a achita
impozitul, caz în care spunem că impozitul e portabil.
Metoda calculării şi transferării directe a sumelor datorate la fiecare termen de
plată. Această metodă se utilizează de agenţi economici care de sinestătător calculează
şi virează la buget impozitele purtând întreaga răspundere pentru exactitatea acestor
operaţiuni.
Stopajul la sursă – prevede calcularea, reţinerea şi transferul impozitelor şi se
efectuiază de o terţă persoană. În aşa mod se percepe impozitul de pe veniturile
persoanelor fizice, cînd unităţile economice sau patronii plătesc salarii, au obligaţia
reţinerii şi vărsării impozitului respectiv în condiţiile prevăzute de lege.
Aplicarea timbrelor fiscale – se utilizează în cazul taxelor datorate statului pentru
acţiunile în justiţie, eliberări, autentificări, legalizări de acte.
În cazul metodei calculării şi transferării şi stopaj la sursă, agentul de control
fiscal se implică post factum, efectuînd verificări cu privire la determinarea şi vărsarea
exactă a impozitelor respective, iar în cazul aplicării timbrelor fiscale, perceperea se
face antifactum înainte ca prestaţiile respective să fie efectuate de organele în drept
care poartă răspunderea pentru aplicarea corectă a legislaţiei fiscale.
Nerespectarea dispoziţiilor legale atrage sancţiuni, care-s următoarele:
1. răspîndirea administrativă (penală, contravenţii);
2. executarea silită a creanţelor fiscale (urmărirea bunurilor mobile sau
imobile).
32
Capitolul II. Rolul reformei fiscale în Republica Moldova
în perioada de tranziţii
2.1. Realizarea reformei fiscale în Republica Moldova în perioada
de tranziţie
Sistemul fiscal constituie principala sursă atît pentru Guvern, cît şi pentru
autorităţile locale, de finanţare a serviciilor publice şi programelor sociale. Însă
sistemul fiscal care a existat în Republica Moldova începînd cu anul 1992 (Legea cu
privire la bazele sistemului fiscal, 17 noiembrie 1992( acum nu mai corespunde
cerinţelor timpului. De aceea este nevoie de efectuat modificări esenţiale în sistemul
fiscal actual.
Importanţa şi urgenţa efectuării unei reforme a sistemului fiscal actual este
determinată de următoarele cauze:
1. În Republica Moldova cheltuielile bugetare depăşesc veniturile bugetare.
De exemplu: nivelul deficitului bugetar în procente către PIB în 1998 a
alcătuit 3,3%; în 1999 a alcătuit 3,0%; în 2000 a alcătuit 2,4 (prognoză).
2. Din an în an cheltuielile cresc mai repede decît veniturile acumulate.
3. Multe din programele planificate nu pot fi îndeplinite din cauza lipsei de
mijloace financiare.
Tabelul 3. Dinamica indicatorilor bugetului consolidat în
1998-2001 mln.lei
1998 realizat
1999 realizat
2000 progn.
2000 realizat
VenituriPonderea în PIB (%)
2721,929,8
3065,725,1
3795,023,9
2715,217
33
CheltuieliPonderea în PIB (%)
3027,133,2
3435,128,1
4175,026,3
2836,217,7
DeficitPonderea în PIB (%)
305,23,3
369,43,0
380,02,4
121,00,75
PIB nominal 9122 12204 15900 15980
Ca urmare , Moldova este nevoită să finanţeze tot mai multe programe
guvernamentale prin intermediul împrumuturilor externe. Această situaţie se agravează
tot mai mult. Datoria de stat externă administrată de Guvern la 1 ianuarie, 1999 a
constituit 989,7 mil. Dolari americari sau 93,6% din PIB. Suma datoriei interne la data
de 1 ianuarie 1999 a constituit 1571,9 mil.dolari americani cu 59,8% mai mult decît la
1 ianuarie 1998. Volumul datoriei interne a depăşit cu 271,9 mii lei limita stabilită de
Legea Bugetului pe anul 1998. Pentru a gestiona datoriile externe înseamnă a defini
relaţia dintre trei variabile:
- veniturile obţinute din exporturi;
- serviciul datoriei externe;
- noile împrumuturi care se solicită.
În condiţiile economiei centralizate întreprinderile de stat erau principala sursă
de finanţare a serviciilor şi programelor guvernamentale. Însă odată cu tranziţia la
relaţiile de piaţă majoritatea acestor agenţi economici nu mai sunt rentabili, ori se află
în pragul falimentului. În aceste noi condiţii a devenit un imperativ ca toţi agenţii
economici indiferent de forma de proprietate şi organizatorico juridică să-şi onoreze
obligaţiunile lor faţă de buget. Sistemul fiscal actual are o presiune fiscală mare asupra
contribuabilului. Agentul economic trebuie să suporte 28 tipuri de plăţi. Defalcările în
Fondul Protecţiei Sociale folosite pentru finanţarea înlesnirilor de ordin social
contribuie semnificativ la majorarea cheltuielilor pentru forţa de muncă făcînd
produsele locale mai puţin competitive faţă de produsele din străinătate, aceasta
stimulează transferarea unor procese ale producţiei locale în străinătate. Această cotă
desigur, trebuie redusă.
Prin Legea Bugetului pe 1998 ea este de 31%. Sistemul fiscal actual nu
respectă principiile fiscalităţii despre care a vorbit cu 200 de ani în urmă Adam Smith.
34
El a formulat patru principii, care ar trebui după părerea lui să stea la baza politicii
fiscale ale statului.
1. Un impozit trebuie să fie echitabil, adică să aibă în vedere capacitatea de
plată a fiecărui contribuabil.
2. Să fie economicos: un bun impozit nu trebuie să fie scump de administrat,
pentru ca cea mai mare proporţie posibilă din suma sa să contribuie la
creşterea veniturilor Guvernului. Din acest punct de vedere impozitele
indirecte: TVA, accizele, sunt mai eftine, dar nu sunt mai echitabile decît
impozitele directe.
3. Să fie comod, convinabil pentru plătitor, atît prin metoda cît şi pentru
frecvenţa plăţii.
4. Să fie cert, sigur, adică impunerea să fie astfel făcută încît contribuabilul să
fie sigur asupra sumei pe care trebuie să o plătească şi asupra momentului
plăţii impozitului.
Astăzi este considerat un bun sistem de impunere şi cel care este flexibil, adică
promt adoptat circumstanţelor schimbătoare. La fel un sistem fiscal bun trebuie judicat
şi după principiul bunăstării, dimensiunea fiecărui, taxa să fie corelată cu ceea ce I se
oferă contribuabilului sub formă de serviciu din partea statului. Sistemul fiscal actual
este neechitabil. Ca rezultat majoritatea cetăţenilor se eschivează de la plata
impozitului. Inechitatea constă în următoarele:
a) este foarte mare numărul de facilităţi
b) oamenii cu venituri fixe, salariaţi cu un nivel scăzut al venitului plătesc
impozite, pe cînd contribuabilii cu venituri considerabile nu plătesc sau
plătesc o sumă mică.
Regulele fiscale actuale sunt foarte complicate şi contradictorii de exemplu în
peste 30 de legi sunt incluse prevederi referitoare la modul de impozitare a persoanelor
fizice şi juridice. În multe cazuri, rapiditatea cu care sunt adoptate modificările fiscale
îngreunează respectarea legii de către contrubuabili.
Potrivit Concepţiei Reformei Fiscale perfecţionarea sistemului fiscal, trebuie să
urmărească obiectivele:
35
crearea unui sistem fiscal mai competitiv pentru a stimula producătorii locali.
Îmbunătăţirea echităţii sistemului fiscal
Elaborarea măsurilor menite să contribuie la crearea unui sistem simplu în
administrarea şi respectare.
Comasarea tuturor legilor cu privire laimpozitul pe venit într-un Cod Fiscal unic.
Reformarea bazei de impozitare adică lărgirea la (creşterea numărului de
contribuabili prin reducerea numărului de facilitate).
Reforma fiscală în Republica Moldova a început de la 01.01.1998 a întrat în
vigoare Codul Fiscal, titlul I “Dispoziţii Generale” şi titlul II “Impozitul pe venit”.
TVA. În ultimii doi ani TVA în veniturile totale a crescut considerabil şi acest
tip de impozit a fost principalul contribuitor atît pentru bugetul de stat cît şi pentru cele
locale. Ponderea TVA în totalul veniturilor bugetare s-a mărit de la 30,6% în 1999
pînă la ..2000. Pe parcursul anului 1998 începînd cu luna august leul a suferit o
devaluare bruscă de aproape 100%. Astfel chiar dacă veniturile din TVA au
capacitatea de a-şi menţine valoarea nominală în comparaţie cu rata nominală a
inflaţiei în termeni reali puterea de cumpărare a leului încasat este mai scăzut decît
acum un an. Scăderea puterii de cumpărare a leului afectează cheltuielile deoarece
Guvernul cu aceeaşi sumă de bani nominali poate plăti mai puţine salarii, bunuri,
servicii. Această situaţie afectează dificitul de casă al bugetului, nivelul restanţelor,
datoria internă şi externă.
Tabelul 4. Structura TVA în Moldova mil.lei
1998 1999TVA la mărfurile importate 360,2 590,2TVA la mărfurile autohtone 763,8 347,6Total 1124,0 937,8
Schimbarea ponderei relative a veniturilor colectate din TVA la mărfurile
autohtone şi TVA la importuri a avut un impact asupra fluxului de venituri către
autorităţile locale: în 1998 veniturile colectate din TVA la mărfurile autohtone
depăşeau de două ori veniturile colectate din TVA la importuri. De aceea autorităţile
36
locale au beneficiat de o sursă stabilă de venituri. În 1998 şi 1999 ponderea relativă a
TVA la importuri au crescut rapid, în timp ce TVA la bunurile autohtone nu a
manifestat o tendinţă de creştere. În 1998 veniturile generate de TVA la bunurile
autohtone au scăzut chiar şi în termeni nominali, iar în 1999 încasările de TVA la
mărfurile autohtone au continuat să scadă, fiind cu aproape 50% mai mici decît în
1998.
Graficul 1. Restanţele cumulative la plat TVA mil. lei.
Agenţii economici continuă să acumuleze restanţe la plata TVA. La sfîrşitul
anului 1998 suma restanţelor a fost de 461,9 mil.lei. În 1999 suma acestor restanţe a
crescut pînă la 699 mil.lei.
Încasările de TVA la mărfurile autohtone reflectă evoluţia negativă a
economiei şi totodată afectează distribuţia veniturilor între bugetul central şi bugetele
locale deoarece bugetele locale primesc defalcările numai din TVA la mărfurile şi
serviciile produse în Moldova.
Impozitul pe venitul persoanelor juridice în RM
Guvernele din întreaga lume depun eforturi considerabile pentru a elabora
sistema de impozitare şi pentru a colecta impozitele de la agenţii economici. Totuşi
veniturile din impozitul perceput de la persoanele juridice sunt reduse comparativ cu
alte surse de venituri. În acelaş timp impozitul pe venitul persoanelor juridice joacă un
37
rol important în luarea deciziilor la nivel de întreprindere. În acest sens Moldova nu
constituie o excepţie.
Tabelul 5. Structura impozitului pe venitul persoanelor
juridice în RM
1998 1999 2000Preţuri curente 178,6 233,4
% din totalul veniturilor bug.cons.
6,6 7,6
Venit total 2721,9 3065,7 2715,2
În 1998 ponderea impozitului pe venitul persoanelor juridice în totalul
veniturilor bugetului consolidat al Republicii Moldova a fost de 6,6%, în 1999 a fost
7,6%. Aceasta este o scădere semnificativă comparativ cu anii trecuţi.
În perioada dată impozitul pe venitul persoanelor juridice au scăzut în termeni
absoluţi din cauza:
1. Nivelul redus al încasărilor din impozitul pe venitul persoanelor juridice
percepute la buget se datorează crizei economice continue, care a afectat
republica de la proclamarea independenţei.
2. Evaziunea fiscală capătă proporţii tot mai mari. Astfel în 1998 frecvenţa
fondurilor fiscale înregistrate de către organele de control au fost mai mari
decît anii precedenţi.
3. În ultimii ani a căpătat amploare acordarea de înlesniri fiscale care au
condus la diminuarea sumei încasărilor din impozitul pe venitul persoanelor
juridice.
Dacă e să luăm în calcul influienţa negativă a inflaţiei asupra puterii de
cumpărare a încasărilor din impozitul pe venitul persoanelor juridice, ne putem da
seama că pierderile suportate de buget capătă proporţii tot mai mari.
38
Prin politica sa de impozitare un guvern poate influenţa pozitiv sau negativ
deciziile comerciale luate de antreprenori. Ca rezultat al acestei politici, veniturile
bugetare pot creşte sau pot scădea. Aplicarea aceloraşi rate de impozitare marginale
atît persoanelor fizice cît şi persoanelor juridice elimină stimulentul de a schimba
forma organizatorico-juridică a firmei în întreprindere individuală sau într-o formă
similară în scopul de a plăti impozite mai mici. Pe viitor este prevăzut un număr relativ
mai mic de înlesniri fiscale faţă de anii precedenţi. Reducerea numărului de înlesniri
crează condiţii mai echitabile pentru activitatea antreprenorilor şi nu duce la
determinarea mijloacelor băneşti de la buget. Ratele şi regulile de impozitare se
schimbă des, activitatea antreprenorială devenind din această cauză mai puţin
previzibilă. Ca rezultat scad investiţiile suplimentare atît în întreprinderile existente,
cît şi pentru înfiinţarea unor întreprinderi noi.
Încasările reale din acest tip de impozit au fost în anul 1999 – 233,4 mil.lei, cu
54,8 mil.lei mai mari ca în anul precedent.
Impozitul pe venitul persoanelor fizice
În Republica Moldova, cadrul legislativ care reglementeazü în prezent
stabilirea öi perceperea impozitului pe venitul persoanelor fizice este bazat pe titlul II
(Impozitul pe venit) al Codului Fiscal. Graf.2
Evoluţia impozitului pe venitul persoanelor fizice în perioada
1998 – 2000
mln.lei
8,2
7,4
224 219,9
39
procente
1998 1999
% - imp. pe venit pers. fiz. în totalul venit. buget. consolidat
coloniţele – impozitul persoanelor fizice (preţuri curente miln.lei)
În anul 1999 ponderea impozitului pe venit a persoanelor fizice totalul
veniturilor bugetului consolidat a constituit 7,4%. Aceasta prezintă o scădere
semnificativă comparativ cu anul 1998.
În 1998 nivelul colectării impozitului pe venit persoanelor fizice a scăzut.
Acest fapt poate fi corelat şi cu creşterea datoriilor tranzitorii ale agenţilor economici
la plata impozitului pe venitul persoanelor fizice reţinut la sursă în sumă de 44,2 mil.
lei la 1 ianuarie 1999 şi de 35,6 mil. lei la 1 ianuarie 1998. Trebuie menţionat faptul că
în anii precedenţi a fost larg răspândită practica achitărilor reciproce ale agenţilor
economici cu bugetul şi aşa-numita plată în natură. În ceea ce priveşte anul 1999 se
poate remarca faptul că situaţia achitărilor reciproce pentru impozitul pe venitul
persoanelor fizice s-a îmbunătăţit, dar nu esenţial ponderea lor faţă de anul 1998
micşorându-se cu numai 3 puncte procentuale. Încasările impozitului pe venitul
persoanelor fizice la buget în anul 1999 au constituit 219,9 mil. lei. O analiză mai
detaliată relevă faptul că în comparaţie cu anul precedent acestea s-au diminuat cu 4,1
mil. lei sau cu 1,8%. Această scădere a fost cauzată de următorii factori:
1. majorarea minimului impozabil al salariului în legătură cu întroducerea
conform Codului Fiscal începând cu 1 ianuarie 1998 a minimului impozabil în sumă
de 2100 lei pe an, iar începând cu anul 2000 în sumă de 2520 pe an şi acordarea unor
înlesniri suplimentare pentru copii şi pentru soţii. În plus s-a operat o reducere a
cotelor impozitelor.
2. Menţinerea unui nivel exagerat de înalt al datoriilor de salarii, care la
sfârşitul anului 1999 au constituit în total pe economia naţională 552,1 mil. lei.
Restanţele permanente la plata salariilor de la 2 până la 8 şi mai multe luni n-au permis
încasarea completă în buget a impozitului pe venitul persoanelor fizice.
3. Reducerea numărului mediu de salariaţi de la 1033 mii persoane în 1998
până la 8535 mii persoane în 1999, fenomen care poate fi considerat şi mai alarmat
40
dacă ţinem cont de faptul că aproximativ 20% din numărul scriptic de salariaţi nu
figurează pe statele de plată. Pe lângă aceasta veniturile băneşti nominale ale
populaţiei au înregistrat o scădere nominală. Dacă ţinem cont de rata inflaţiei care
afectează direct puterea de cumpărare a populaţiei această evoluţie este cu mult mai
negativă.
4. La data de 1 ianuarie 2000 restanţele agenţilor economici la plăţile în
buget la impozitul pe venitul persoanelor fizice s-au micşorat numai cu 1 mil. lei,
practic rămânând la nivelul anului precedent, fiind însă totodată mai mari comparativ
cu 1 ianuarie 1998 cu 20,3%. Dacă analizăm în timp încasările impozitului menţionat,
se observă că acestea s-au micşorat cu 5 mil. lei sau cu 2,2% în 1999 comparativ cu
1998. Reducerea încasărilor a fost condiţionată parţial şi de creşterea în anul 1999 a
restanţelor la plata salariilor.
Graf.3 Structura impozitelor directe în anul 1999
Graf. 4 Structura impozitelor directe în anul 2000
41
Din schema dată observăm că impozitul pe veniturile persoanelor fizice şi
juridice au o tendinţă de creştere. În 1999 în structura impozitelor directe constituind
38% şi 36% iar în 2000 41% şi 37% respectiv. Aceasta se datorează faptului că
numărul de agenţi economici au crescut în 2000 şi restanţele pentru retribuirea muncii
au scăzut de la 569,9 mil. lei în 1999 la 477,8 mil. lei în 2000.
Graf.5 Structura impozitelor indirecte în anul 1998
Graf.6 Structura impozitelor indirecte pe anul 1999
42
Graf.7 Structura impozitelor indirecte pe anul 2000
Urmărind dinamica impozitelor indirecte pe perioada bugetară 1998-2000
putem constata că accizele au manifestat o dependenţă esenţială de creştere de la 26%
în 1998 până la 29% în 2000. TVA manifestă o tendinţă de scădere de la 66% în 1998
pînă la 60% în 2000. Suma încasărilor la acest articol ar fi fost cu mult mai mare, dacă
pe parcurs nu s-ar fi acordat multiple înlesniri contribuabililor. Este important să
menţionăm reduceri considerabile a înlesnirilor la TVA.
Graf.8 Structura veniturilor în anul 1998
43
Graf.9 Structura veniturilor în anul 1999
Graf. 10 Structura venitului în anul 2000
Urmărind graficile de mai sus observăm că în perioadele examinate în structura
veniturilor, impozitele directe şi indirecte îşi menţin echilibru, oscilează impozitele
indirecte între 59 şi 60% şi impozitele directe între 18% şi 21%.
Analiza evoluţiei încasării impozitelor, taxelor şi altor mijloace băneşti în
buget demonstrează că sursa de bază a formării veniturilor bugetare continuă să
rămână, veniturile fiscale pondrea cărora a constituit în 1999-78% şi 77% în 2000.
Sistemul fiscal al Republicii Moldova, avînd o istorie relativ scurtă, este în
plină evoluţie şi perfecţionare. Restructurările de ordin economic şi social, trecerea de
44
la economia centralizată la economia de piaţă necesită adaptarea administrării fiscale
la noile condiţii.
Reforma fiscală în Republica Moldova dictează depăşirea unui şir de
probleme:
stabilirea principiilor fiscale, întru dezvoltarea economiei, încurajarea
producătorilor locali şi atragerea investiţiilor străine.
Distribuirea povarei fiscale în mod echitabil pentru toţi contribuabilii.
Simplificarea modului de impozitare şi administrare.
Iniţial Reforma fiscală acceptată de Guvernul Republicii Moldova prevede
următoarele etape:
unificarea într-un Cod unic a tuturor prevederilor privind impozitarea venitului
întreprinderilor şi persoanelor fizice.
Perfecţionarea sistemului de aplicare a TVA.
Reformarea sistemului pe impozitul funciar şi imobiliar.
Desăvârşirea metodelor de administrare fiscală.
Examinarea unor surse de venituri (impozite) care nu asigură venituri
considerabile, cu scopul reducerii sau eliminării lor.
Revizuirea destribuirii statale între organele conducerii centrale şi locale.
2.2. Codul fiscal – necesitate a reformei fiscale
Reforma fiscală a parcurs deja paşi importanţi prin întroducerea impozitului pe
venit, reducerea impozitului pe profit şi unificarea cotei de TVA. Cu toate acestea
sistemul fiscal actual este departe de a fi desăvârşit efectele pozitive asupra colectării
veniturilor la bugetul de stat sunt încă timide, rezistenţa contribuabililor este un
fenomen care se manifestă la fel de
pegnaut în continuare iar instaurarea stabilităţii şi predictibilităţii cadrului legal rămîne
un obiectiv al politicii care va trebui raportat pentru anii următori. Fără îndoială
reforma fiscală nu este deloc simplu de realizat încondiţiile inflaţiei şi greu
controlabile situat la cote înalte şi a altor factori de presiune inclusiv de natura politică
45
sau socială. Ne limităm aici la un punct de vedere asupra îmbunătăţirii cadrului legal
deoarece inconsecvenţele legislative şi abundenţa de acte normative şi materie fiscală
au creat cele mai mari dificultăţi de afaceri şi au obstrucţionat reforma în ansamblu ei.
Codul fiscal – este un concept unanim acceptat aşteptat chiar şi de
reprezentanţii Ministerului Finanţelor, un obiectiv care s-a stabilit de mult timp dar
care întârzie a fi adoptat în mod absolut nejustificat.
Elaborarea unui cod reprezintă o formă superioară de sistematizare legislativă
şi constă în concentrarea într-un singur act de mare amploare a mai multor
reglementări dintr-un anumit domeniu sau ramură de drept. Actele care întră în
acţiunea de elaborare a codului trebuie să aibă unele faţă de celelalte, legături de
conexiune determinate în primul rând de sfera raporturilor pe care le reglementează.
Pe lângă unificarea acestor reglementări, prin codificare se realizează şi o grupare şi
exprimare sistematică a acestora.
Elaborarea codului nu presupune o simplă însumare a unor acte normative în
înserarea lor într-un act comun, ci şi o judicioasă prelucrare a lor după o anumită
tematică care să asigure o structură logică a noului act realizat sub formă de cod care
din punct de vedere al organului de adoptare constituie un act de legiferare în
competenţa Parlamentului.
Codul prezintă avantaje incontestabile pe planul sistematizării legislaţiei:
realizează o economie de mijloace de exprimare reglementările din domeniul
respectiv prezentându-se într-un tot coerent.
Realizează condiţiile pentru elimenarea pricăror aspecte de paralelism sau de
contradicţie posibile în cazul existenţei mai multor reglementări în acelaşi domenii.
Conceptul de Cod fiscal cuprinde atât ansamblu impozitelor cât şi procedură
fiscală realizând o abordare corelată, corentă şi unitară privind ansamblu fiscalităţii
din Republica Moldova.
Prin codul fiscal se stabilesc principiile generale ale impozitării în Republica
Moldova statul juridic al contribuabililor, al organelor fiscale şi al altor participanţi la
relaţiile reglementate de legislaţia fiscală principiile de determinare a obiectului
impunerii, principiile evidenţei veniturilor şi cheltuielilor deduse, modul şi condiţiile
46
de tragere la răspundere pentru încălcarea legislaţiei fiscale, precum şi modul de
contestare a acţiunilor organelor fiscale şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale
acestora. C odul fiscal reglementează relaţiile de executarea obligaţiilor fiscale în ce
priveşte impozitele şi taxele republicane de ( de stat), stabilind, de asemenea,
principiile generale de determinare şi percepere a impozitelor şi taxelor locale.
O legislaţie fiscală modernă trebuie să ofere aceleaşi condiţii în mod
nediscriminatoriu tuturor agenţilor economici şi ea trebuie să devină principalul
instrument cu ajutorul căruia pot fi promovate şi susţinute investiţiile în economia ţării
noastre. În elaborarea acestei legislaţii fiscale opţiunea principală aparţine guvernului
prin difinirea clară a scopului şi a finalităţii sale: alimentarea bugetului de stat şi/sau
dezvoltarea economică pe termen mediu. Pentru ca un investitor străin să participe la
dezvoltarea mediului nostru intern de afaceri el este interesat mai mult de relansarea
economiei reale şi de consolidarea macrostabilităţii economice coerentă legislativă,
transparenţă şi a posibilităţilor de previzibilitate şi mai puţin de facilităţile fiscale
acordate în anumite perioade de timp. De fapt toţi cei cei investesc în economia
românească sunt conştienţi că ei contribuie atât la dezvoltarea economică a ţării şi la
macrostabilitatea ei. De aceea investitorul indiferent dacă este străin sau autohton –
trebuie să aibă în primul rând încredere în sistemul economic al ţării noastre, în
stabilitatea sa legislativă. El trebuie să ştie cu exactitate, cel puţin două lucruri:
- la începutul fiecărui an ce obligaţii are de plătit faţă de buget, prin taxe şi
impozite.
- la finele anului, cât a câştigat în cursul perioadei încheiate.
Pornind de la aceste considerente, pentru modernizarea legislaţiei fiscale
apreciem că este necesară crearea unui sistem modern de impozite capabil să stimuleze
munca, economisirea şi investiţiile în paralel cu promovarea unui regim de echitate
generală pentru fiecare contribuabil, capabil să realizeze.
1. abordarea corelată, coerentă şi unitară a problemelor privind ansamblu
fiscalităţii din ţara noastră prin:
adaptarea de reglementări stabile privind ansamblul impozitelor, al veniturilor la
bugetul de stat şi la bugetele locale, reducerea numărului de fonduri speciale,
47
creşterea masei de contribuabili (persoane fizice – salariaţi), prestatori, meseriaşi,
agricultori; persoane juridice – cu capital de stat străin, mixt care realizează
profituri, şi persoane rezidente, nerezidente), respectarea obligaţiilor şi a drepturilor
fiscale, definirea infracţiunii fiscale, sancţionarea şi prescrierea acesteia.
Definirea conceptelor şi categoriilor cu care se operează în noul Cod fiscal, astfel
încât acestea să fie inteligibile şi clare pentru publicul larg contribuabil şi să evite
litigii cauzate de lacune în difinirea unor termeni.
Folosirea unei modalităţi clare de exprimare prin care noul Cod fiscal garantează
realizarea veniturilor necesare bugetului de stat, bugetelor locale şi a unui număr
strict limitat de fonduri speciale, având în vedere o suită de principii:
a) totalitatea veniturilor bugetare trebuie să fie corelate şi dimensionate în
conformiatete cu politica economică aprobată prin programul de guvernare.
b) Întreaga sarcină trebuie să fie comensurată corespunzător cu necesitatea
dezvoltării economice, conform strategiei naţionale pe termen mediu recent adoptată,
ţinându-se seama de profitabilitatea generală a capitalului muncii şi a energiei din ţara
noastră, de puterea contributivă a contribuabililor, de suportabilitatea socială a
nivelului de fiscalitate, de condiţiile competenţei pentru investitorii şi capitaluri din
Republica Moldova şi din alte state.
c) Masa de venituri bugetare necesare să se obţină prin rate de impozitare
fundamentate şi relativ scăzute, aplicate însă la o masă de impozitare mai lărgită,
urmare atât a relansării activităţilor economice, cât şi a diversificării tipologice a
maselor impozabile pentru acoperirea raţională a elementelor ce se justifică a fi
impozitate
Codul fiscal trebuie să fie şi să rămână neutru în raport cu:
a) investitorii şi capitalurile mobilizate (asigurând condiţii egale investitorilor
străini şi autohtoni, capitalului de stat şi privat).
b) ramurile, sectoarele şi activităţile economice. În actualele condiţii
economice caracterizate prin menţinerea unor importante dezechilibre structurale şi în
contextul exigenţelor dezvoltării durabile şi participarea echitabilă la competiţia
economică internaţională, Codul fiscal ar putea constitui un instrument util pentru
48
realizarea obiectivelor din strategia naţională de dezvoltare pe termen mediu de
promovare a unor politici structurale corective în perioada 2001-2004.
Noul Cod fiscal trebuie astfel conceput încât prin prevederile sale, să poată permite
relansarea produselor şi a prestaţiilor autohtone pe piaţă prin creşterea
performanţelor şi competitivităţii lor, precum şi atragerea de noi investiţii străine în
economie. În plus decalajele economice ce ne despart de ţările dezvoltate pot fi
atenuate şi prin noua construcţie a Codului fiscal, prin prevederile care susţin
plasarea contribuabililor pe o poziţie care nu-i dezavantajează sub aspectul
competitivităţii a mediului concurenţial intern cu cel existent în ţările învecinate
Transparenţa codului fiscal, este obligatorie. Ea se poate materializa prin aceea că:
a) plătitorii de taxe şi impozite pot urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le
revine şi importanţa ei pentru dezvoltarea socială.
b) Există o informare necesară asupra principiilor, mecanismelor şi a
procedurilor utilizate
c) Plătitorii de taxe şi impozite pot analiza uşor influienţa deciziilor de
management financiar transparenţei sale, sistemul de administrare a taxelor şi a
impozitelor poate fi dezvoltat într-o reţea informatică modernă
Obligaţiile fiscale curente ale contribuabililor persoane fizice şi juridice
trebuie executate prin plăţi unice, la termen bine precizate, în conturi specializate şi
cumulative pentru ansamblul impozitelor, taxelor şi a contribuţiilor datorate, conturi
din care repartizările pe diferite fonduri în cazuri de necesitate să fie efectuate la
nivelul administratorului de impozite, cumulat pe ansablu contribuabililor.
Noua reglementare fiscală trabuie să cuprindă norme juridice clare care prin
conţinutul lor pot elimina interpretările arbitrare. Prin calitatea prevederilor sale, se
poate asigura unicitatea întreprinderilor obligatorii iar în caz de dubiu,
contribuabilul trebuie să aibă dreptul de a opta pe soluţia cea mai fovorabilă.
Controlul aplicării acestor norme judiciare trebuie unificat şi monitorizat, iar
rezultatele se vor consemna în registrul unic de control financiar-fiscal.
Pornind de la prevederea constituţională prin care impozitele se stabilesc prin legi
organice, prevederile noului Cod Fiscal trebuie să interzică întroducerea de noi
49
impozite prin lege ce urmăresc alte obiective prin ordonanţele guvernului,
instrucţiunii metodologice sau de aplicare, reguli contabile, iar orice precizare sau
caracter fiscal trebuie să fie în concordanţă cu prevedere consemnate numai în
Codul Fiscal care trebuie elaborat simultan şi corelat, iar aprobarea lor urmează să
fie făcută printr-o lege organică, unde se precizează că întroducerea lor în mediul
economic naţional se face simultan.
Elaborarea Codului Fiscal în condiţiile restructurării sistemului fiscal din
Republica Moldova reprezintă o necesitate obiectivă justificată de asigurarea
stabilităţii în domeniul legislaţiei fiscale privind atât procedura cât şi ansamblu
impozitelor. Astfel se asigură funcţionarea independentă a activităţii de administrare
fiscală de activitatea de modificare a legislaţiei de impozite şi taxe potrivit cerinţelor
de politică fiscală. Totodată crează posibilitatea administrării în mod unitar şi coerent
cu reguli precise utilizabile de către toţi contribuabilii, contribuind la creşterea
încrederii acestora în administraţia fiscală şi implicit a nivelului încasărilor la buget,
aceştea acceptând faptul că plata impozitelor şi taxelor este o datorie a fiecărui
cetăţean. Considerăm că în acest mod se realizează condiţiile pentru eliminarea
oricăror aspecte de paralelism sau contradicţie, posibile în cazul existenţei mai multor
reglementări în acest domeniu şi va constitui un ajutor în activitatea organelor fiscale
Pe parcurs au fost depuse mari eforturi pentru promovarea etapelor reformei
fiscale. Astfel, putem constata următoarele. La 1 ianuarie 1998 a intrat în vigoare
Codul fiscal care a inclus 2 titluri - Dispoziţii generale şi Impozitul pe venit.
Răspunderea pentru încălcarea legislaţiei privind impozitul pe venit este reglementată
de Legea cu privire la administrarea impozitului pe venit şi pentru punerea în aplicare
a titlurilor 1 şi II ale Codului fiscal, iar răspunderea pentru încălcarea normelor fiscale
din alte legi este reglementată de Legea privind bazele sistemului fiscal.
La 1 iulie 1998 a intrat în vigoare titlu III al Codului fiscal - Taxa pe valoarea
adăugată (TVA).
Noul Cod Fiscal al Republicii Moldova prevede cadrul fundamental al
sistemului fiscal, abrogînd toate actele normative de domeniu, adoptate de Guvern.
50
Ansamblul legislaţiei fiscale constă din Cod şi alte acte legislative, adoptate de
Parlament.
Prin Cod s-au stabilit principiile generale ale impozitării, statutul juridic al
contribuabililor, al organelor fiscale şi al al-tor participanţi la relaţiile reglementate de
legislaţia fiscală, principiile de determinare a obiectului impunerii, principiile
evidenţei veniturilor şi cheltuielilor deduse, modul şi condiţii le de tragere la
răspundere pentru încălcarea legislaţiei fiscale, precum şi modul de contestare a
acţiunilor organelor fiscale şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora.
Codul reglementează relaţiile ce ţin de executarea obligaţiilor fiscale privind
impozitele şi taxele republicane (de stat), stabilind, de asemenea, principiile generale
de determinare şi percepere a impozitelor şi taxelor locale. Noţiunile şi preve-derile
codului se aplică în exclusivitate m limitele relaţiilor fiscale şi ale altor relaţii legate de
acestea.
Sistemul fiscal al Republicii Moldova reprezintă totalitatea impozitelor şi
taxelor, a principiilor, formelor şi metode-lor de stabilire, modificare şi anulare a
acestora, prevăzute de prezentul cod, precum şi totalitatea măsurilor ce asigură
achitarea lor.
În conformitate cu prevederile Codului Fiscal, principale-le impozite şi taxe
republicane (de stat) sînt:
1. Impozitul pe venit. Cota este de 28% procente. Baza impozitu-lui pe venit
pentru persoane fizice şi juridice include venitul brut (inclusiv venitul din salariu),
prime suplimentare, renta, royalty, dobînda şi cîştiguri capitale.
2. Taxa pe Valoarea Adăugată. Cota a fost stabilită m mărime de 20 la sută.
TVA se aplică tuturor tranzacţiilor, cu excepţia anumitor scutiri specificate, cît şi cota
zero pentru exportul de bunuri şi servicii şi cota redusă de 8% pentru produsele de
panificaţie.
3.Alte taxe şi impozite. Alte taxe şi impozite de stat includ accizele, impozitul
privat, taxa de stat şi de timbru şi contribuţii în Fondul Rutier.
51
La nivel local, se percepe o serie de taxe şi impozite care includ: impozitul
funciar, impozitul pe bunurile imobiliare, impozitul pentru folosirea resurselor
naturale, taxa pentru amenajarea teritoriului, taxa pentru dreptul de a comercializa în
zona vamală, taxa pentru transportarea pasagerilor etc.
Actualmente suntem în procesul de elaborare şi implementare a unui sistem fiscal
modern. Modalitatea impozitării trebuie să se bazeze pe principiile eficienţei, echităţii
şi simplităţii care implică administrarea aceleiaşi rate pentru toţi contribuabilii, iar
ratele impozitului pe venitul persoanelor fizice şi juridice au fost sincronizate. Cu alte
cuvinte, rata maximă a impozitului pe venit pentru persoanele fizice şi rata pentru
întreprinderi sînt aceleaşi. De asemenea, există doar trei ni-vele pentru impozitarea
venitului persoanelor fizice.
Structura TVA a fost adusă în concordanţă cu practica mondială, fiind aplicat
principiul de origine. Totodată, este necesar de a crea un cod fiscal complet şi
complex.
Reglementarea răspunderii pentru încălcarea legislaţiei fiscale (referitor la
toate impozitele) este reflectată în proiectul titlului "Administrarea fiscală" şi în
legătură cu acest fapt va dispărea necesitatea legii cu privire la administrarea
impozitului pe venit, a unor dispoziţii speciale în vigoare ale Legii privind bazele
sistemului fiscal şi a altor legi. Proiectul con-ţine proceduri administrative pentru
înregistrarea contribuabililor, prezentarea declaraţiilor fiscale, evaluarea impozite-lor,
colectarea, executarea şi efectuarea auditului etc.
Elaborarea unui sistem integral de impozitare a proprietăţii, bazat pe valoarea
de piaţă, este esenţial pentru a susţine eforturile privind formarea bugetelor locale.
Prin adoptarea Legii cu privire la Administrarea publică locală şi a Legii cu privire la
finanţele publice locale s-a acordat autorităţilor publice locale autonomie adiţională şi
responsabilitate. Impozitul pe proprietate unificat va oferi posibilitatea optimă de a
asigura autorităţile locale cu o sursă stabilă şi eficientă de venituri menite să susţină
realizarea acestor responsabilităţi.
52
În prezent impozitul pe proprietate şi cel pentru terenurile de pămînt se
aplică separat. Impozitarea terenurilor de pămînt se efectuează pe baza indicelui
bonităţii indiferent de scopul utilizării acestora. Impozitul pe proprietate se aplică
la valoarea riziduală a bunului imobiliar. Prin crearea unui sistem consolidat pe
valoarea de piaţă a bunurilor se va crea sursa de venituri a bugetelor locale.
Pornind de la concepţia reformei sistemului fiscal pe măsura pregătirii
titlurilor Codului fiscal, va fi modificată structura şi anume: în titlul I. "Dispoziţii
generale"- vor fi reflectate noţiunile cu caracter general, ce se aplică în scopuri
fiscale şi se referă la toate impozitele (de exemplu, noţiunea de persoană, rezident
(nerezident), acţionar, agent economic, valoare (preţ) de piaţă şi altele. Noţiunile
specifice impozitelor concrete - TVA, de exemplu, - noţiunea de livrare
impozabilă, agent, cota zero, vor fi prevăzute în titlurile respective ale Codului
fiscal.
Ca şi în anul trecut au fost operate modificări esenţiale care vizează
mărimea impozitului pe venit perceput de la persoanele fizice. În anul trecut cota
impozitului pe venit constituie 10% din venitul impozabil de până la 10800, 15%
din venitul impozabil dintre 10800-15000, 28% din venitul impozabil de depăşea
suma de 15000.
În anul 2001 impozitul pe venit va fi perceput de la persoanele fizice în
baza unor cote care dau posibilitatea de a se exclude din listele plătitorilor acestui
tip de impozit un anumit număr de cetăţeni. Astfel a fost stabilită o cotă a
impozitului de 10% din venitul anual impozabil ce nu depăşeşte suma de 12180;
15% din venitul anual impozabil ce se încadrează în intervalul 12180 – 16200 lei;
28% din venitul anual impozabil ce depăşeşte suma de 16200 lei.
În acelaş timp a rămas neschimbată suma neimpozată pentru orice
contribuabil 210 lei pe lună sau 2520 lei pe an. Astfel Legea Bugetului 2001
prevede că au dreptul să nu achite tip de impozite:
- militarii;
53
- persoanele din conducerea şi din efectivul angajaţilor de rând al
organelor de interne, Departamentul protecţiei civile şi situaţiei
excepţionale.
Este vorba doar de veniturile obţinute la locul de bază al serviciului fără
dreptul de a transmite soţiei (soţului) scutirea personală. După cum demonstrează
rezultatele aplicării a patru titluri ale Codului Fiscal unele dispoziţii necesită o mai
mare claritate, anumite amendamente redacţionale, întroducerea unui şir de
modificări în legătură cu adoptarea de către Parlament a noilor legi cu privire la
fondurile nestatale de pensii, notariat, avocatură, întroducerea părţii de bază a
standardelor naţionale de contabilitate.
Mai pe scurt, schimbările promovate de reforma fiscală sunt extrem de
importante pentru sporirea economică a ţării. Scopul lor este nu numai colectarea
veniturilor bugetare mari, dar şi sporirea eficacităţii sistemului fiscal, însă, nu este
o problemă simplă şi de scurtă durată. De aceea strategia reformei fiscale dictează
o linie generală aplicată pe o perioadă îndelungată fără modificări şi schimbări
radicale de moment.
2.3.Unele corelaţii economice ale impozitelor
În orice orânduire socială, statul, în raport de nevoile pentru satidfacerea
intereselor sociale, a mobilizat la dispoziţia sa o parte din venitul naţional,
utilizând în acest scop, mecanisme reglementate în cadrul sistemului financiar.
În teoria şi practica economică, bugetul public constituie veriga centrală a
sistemului financiar al oricărei ţări şi este privit de obicei nu numai ca o
componentă de bază a sistemului financiar respectiv ca document de previzionare
şi autorizare a fenomenelor economice dar şi ca principală balanţă financiară, cu
putere de lege, care stabileşte pe de o parte natura şi mărimea veniturilor ce se
mobilizează la dispoziţia statului, iar pe de altă parte felul şi volumul alocaţiilor
bugetare ce se dirijează de către stat pentru finanţarea diverselor activităţi într-un
an de zile.
54
Bugetul de stat cuprinde, potrivit legii, resursele financiare mobilizate la
dispoziţia statului şi repartizarea acestora în vederea realizării obiectivelor de
dezvoltare economică şi socială a ţării precum şi pentru funcţionarea autorităţilor
publice. Estimarea veniturilor bugetare se realizează în concordanţă cu proiecţia
indicatorilor macroeconomici şi au ca principale surse de formare impozitele şi
taxele instituite pe seama resurselor financiare publice.
Impozitele reprezintă o formă de prelevare la dispoziţia statului, fără
contrapresaţie directă şi cu titlu nerestituibil, a unei părţi din veniturile sau averea
persoanelor fizice sau şi juridice, în vederea acoperirii unor necesităţi publice. Ele
sunt o categorie financiară, cu caracter istoric, a cărei apariţie este legată de
existenţa statului şi a banilor.
Instituirea şi perceperea de către stat a impozitelor determină o importantă
redistribuire a produsului intern brut, trăsătură ce trebuie să oblige întreaga opinie
publică să vegheze la modul de formare şi utilizare a resurselor financiare publice.
Literatura de specialitate a definit veniturile bugetare ca mijloace şi
modalităţi practice de formare a bugetului public care se mobilizează în temeiul
unor reglementări legale expuse, stabilite de fiecare stat. În Republica Moldova
veniturile bugetului de stat se formează potrivit legii, din veniturile curente
respectiv din veniturile fiscale şi nefiscale precum şi din veniturile de capital.
Impozitele directe şi cele indirecte – temă de dezbaterea de faţă – fac parte
din categoria veniturilor fiscale, având caracter obligatoriu şi nerestituibil şi se
instituie de stat în virtutea suveranităţii sale financiare, în calitatea sa de subiect de
drept public.
Aşa cum arată şi numele impozitelor indirecte acţionează nu în mod direct
asupra veniturilor agenţilor economici ci pe o cale mijlocită de preţuri. Într-adevăr,
impozitele nu preiau la bugetul public părţi din venitul nominal al consumatorilor
şi nici din cel al producătorilor ci conform mecanismului impozitării indirecte,
contribuie la creşterea preţurilor corespunzător marjei impozitării indirecte.
Desigur că la rândul lor, preţurile majorate reduc puterea de cumpărare a agenţilor
economici, dar nu prin reducerea veniturilor ci prin scumpirea bunurilor şi
55
serviciilor. În contextul general menţionat, impactul impozitelor indirecte poate fi
analizat atât din punct de vedere al diferitor agenţi economici cât şi din perspectiva
categoriei de impact al impozitelor.
Impactul impozitelor indirecte asupra preţurilor. Nefiind personalizate
impozitele indirecte acţionează oriunde se produce faptul economic care intră
conform legii sub influenţa impozitării indirecte. De aceea se poate spune că
acţiunea impozitelor indirecte este uniformă. Problema care se pune este aceea
dacă impozitarea indirectă, prin intermediul creşterii preţurilor contribuie la
accentuarea fenomenului inflaţionist din economie. Dacă relinem că prin inflaţie se
înţelege creşterea constatntă şi stabilă a nivelului general al preţurilor, rezultă
imediat că prin caracterul permament obligatoriu şi geeralizat al impozitelor
indirecte, acestea pot contribui în modul cel mai evident la instalarea în economie a
unui puseu inflaţionist. Această inflaţie este de tipul inflaţiei prin costuri deoarece
preţurile cresc nu datorită acţiunii cererii, ci datorită acţiunii ofertei.
Creşterea preţurilor sub impactul impozitelor indirecte are unele
caracteristici faţă de creşterea lor sub impactul altor elemente de cost:
1. este o creştere involuntară
2. este o creştere cu caracter permanent
3. este o creştere generală.
Impozitul indirect se aplică oricărui agent economic care desfăşoară
activităţi impozabile.
Mecanismul creşterii preţurilor sub impactul impozitării poate fi
reprezentat ca în graficul 11.
P
P1 Ct′
I ind. P2 Ct0
P0 Cv′
Ct′
Ct0 Cv0
Cv
56
Dacă impozitele indirecte măreşte costul mediu variabil de la Cv0 la Cv′
care, la rândul său măreşte costul mediu total de la Ct0 la Ct′ pentru menţinerea
marjei de profit agentul economic producător va mări preţul de la P0 la P1. Totuşi
dacă marja profitului anticipat este mai mare decât marja profitului normal atunci
agentul economic va putea mări preţul numai cu diferenţa dintre cele două marje
de profit acceptând preţul P2 care acoperă impozitele indirecte asigurând încasarea
profitului normal.
Impactul impozitelor asupra cererii (consumator). Impozitele indirecte sunt
percepute de către consumator nu în mod nemijlocit ca atare ci prin intermediul
creşterii preţurilor la bunul sau serviciul respectiv. Ca atare consumatorul va
reacţiona prin intermediul elasticităţii preţurilor a carerii-reprezintă numărul de
procente cu care se modifică calitatea cerută într-un bun atunci când preţul acestuia
se modifică cu un procent. Putem trage următoarele concluzii principale:
Randamentul fiscal al impozitării indirecte este maxim atunci când
creşterea pentru bunul sau serviciul impozitat este ridicat;
Cu cât coeficientul de elasticitate este mai mare în valoarea absolută cu
atât randamentul impozitării indirecte scade;
Cu cât impozitarea indirectă este mai mare cu atât randamentul
impozitării este mai mic.
Impactul impozitelor indirecte asupra ofertei (producător). Deşi creşterea
preţurilor la bunurilor şi servicile supuse impozitării indirecte ar trebui să conducă
în conformitate cu legea ofertei la stimularea ofertei, acest lucru nu se produce
întrucât impozitarea indirect încasat de către producător nu rămâne în profitul
acestora ci este prelevat de stat la dispoziţia bugetului de stat. Cu alte cuvinte, din
perspectiva producătorului este vorba nu despre creşterea preţului ci despre
creşterea costului.
Impactul impozitelor indirecte asupra bugetului. Desigur principalul
impact al impozitelor indirecte asupra bugetului de stat îl constituie asigurarea
veniturilor bugetare care să permită finanţarea cheltuielilor bugetare angajate.
Consecinţele asupra bugetului depind în mod direct de randamentul fiscal al
57
impozitării indirecte. Aşa cum am văzut, nu orice creştere a impozitării are drept
efect creşterea venitului bugetar, datorită micşorării bazei de impozitare ca urmare
a reacţiei comportamentului consumatorului şi producătorului la instituirea sau
creşterea impozitării indirecte sau creşterea impozitării indirecte. Se pare că există
un prag dincolo de care creşterea în continuare a gradului de fiscalitate conduce nu
la creşterea ci la diminuarea venitului bugetar. Acvest prag este modelat de curba
lui Laffer, graficul 12.
Venitul bugetar din impozitele indirecte
VBmax
VB x,y
0 x Xmax y 100 gradul de fiscalitate %
Prin urmare gradul optim de fiscalitate asigură maximum de venituri
bugetare din impozitele indirecte, în timp ce depăşirea acestui grad (de exemplu y
%) conduce la micşorarea venitului bugetar de la Vbmax la Vbx,y. Se observă că
gradul de fiscalitate y% asigură acelaş venit bugetar cu gradul de fiscalitate x%
deşi x<y. De aici rezultă că în perioada de criză de supraproducţie este de preferat
o politică fiscală relaxată care să încurajeze oferta mărind astfel baza de impozitare
şi implicit veniturile bugetare.
58
III. Căile de optimizare a sistemului fiscal în perioada
de tranziţie
Un sistem fiscal îndeplineşte trei funcţii esenţiale care adesea sunt
contradictorii. Importanţa relativă acordată fiecăreia dintre funcţii depinde de rolul
pe care-l are într-o economie de piaţă de a asigura în mod spontan optimal.
Dezbatirele asupra fiscalităţii optimale reflectă acest raţionament. Criteriile
utilizate sunt adesea conflictuale două dintre ele dominînd dezbaterile: criteriul de
aficacitate şi criteriul de echitate.
De regulă predomină două criterii: criteriul de eficacitate şi criteriul de
echitate. Dilema eficacitate-echitate este frecventă în dezbaterile asupra fiscalităţii
şi fiecare impozit încearcă să concilieze mai mult sau mai puţin deficil aceste două
exigenţe.
Totodată, alte criterii pot să aibă o mare importanţă potrivit circumstanţelor
şi tipului de impozit considerat:
Criteriul randamentului. Un impozit este apreciat în funcţie de
randamentul său. Obiectivul constă în a maximiza randamentul impozitului pentru
un cost dat sau pentru un randament dat să minimizeze costurile sale de gestiune.
Productivitatea impozitului este determinată de caracteristicile sale: de exemplu:
costul încasărilor sale este cu atât mai ridicat cu cât sunt mai mulţi plătitori şi cu
cât sunt mai dificil de identificat.
Criteriul simplicităţii. Un impozit simplu este mai uşor de administrat, mai
uşor de înţeles de contribuabili şi deci susceptibil de a fi mai bine acceptat. În
condiţiile creşterii complexităţii sistemelor fiscale şi în absenţa transparenţei care
nu ne permite să evaluăm corect efectele economice şi sociale, obiectivul
simplificării a devenit unul prioritar în ţările care au trecut la reformarea
sistemelor fiscale în ultimii ani.
Criteriul flexibilităţii. Un impozit flexibil se adaptează rapid necesităţile
politicii conjuncturale. Cu cât baza de impozitare este sensibilă la evoluţia
activităţii economice, cu atât impozitul joacă un rol de stabilizare automată.
59
Practica stopajului la sursă ne permite o adoptare mai rapidă a încasărilor fiscale în
funcţie de conjuctură. Aceste calităţi sunt cu atât mai importante cu cât fiscalitatea
este utilizată, ca mijloc de politică conjuncturală.
Criteriul stabilităţii. Parţial contradictoriu cu cel al flexibilităţii, acest
criteriu ilustrează o maximă fiscală potrivit căreia “un impozit bun este un vechi
impozit”. Cu certitudine imobilismul fiscal poate să fie nefast, dar stabilitatea
impozitului trebuie să fie asigurată: pentru a garanta contribuabilii împotriva
arbitrajului pentru a le menţine încrederea şi a permite ca deciziile lor să fie luate
fără multă incertitudine. Modificările foarte frecvente ale legislaţiei fiscale sunt o
sursă de ineficacitate. Ele determină între altele, inechităţi între contribuabili.
Orice reformă fiscală trebuie să pregătească facilităţile de tranziţie şi gradualismul
este adesea preferat unei bulversări brutale a modurilor de impunere. Reacţiile
contribuabililor în esenţa politică a unui guvern pot să fie determinate. Alegerile în
materie fiscală bazate pe aceste diferite criterii, sunt complicate prin faptul că
obiectivele sunt foarte adesea contradictorii.
Problematica poverii fiscale în perioada de tranziţie
Presiunea fiscală are o mare relevanţă economică, deoarece indică gradul în
care veniturile nominale ale populaţiei sunt afectate prin intermediul impozitării,
dar arată şi măsura în care bugetul de stat îşi procură veniturile pe calea prelevării
de impozite. Ea poate fi analizată atât pentru impozitele directe (modalitatea cea
mai utilizată), cât şi pentru totalitatea prelevărilor la buget efectuate în societate
prin intermediul impozitării.
Conform metodei de calcul a presiunii fiscale utilizată de către Ministerul
Finanţelor, pentru Republica Moldova se calculează anual, după executarea
bugetului, următorii indicatori de cuantificare:
1.
unde:
60
PF - presiunea fiscală;
- suma totală de impozite şi taxe (inclusiv defalcările în Fondul
Social)
PIB - produsul intern brut.
2.
PIB unde:
- suma totală de impozite şi taxe (fără defalcările în Fondul Social)
3.
unde:
PFi - presiunea fiscală a unui impozit i considerat;
Ii- impozitul i
4.
5. PFi= . unde Bimp - baza impozabilă
Fenomenul presiunii fiscale are o semnificaţie aparte în politica economică
general şi în special în politica fiscală ce va fi elaborată. Astfel, în perioadele de
inflaţie, când este necesară reducerea masei monetare aflată în circulaţie, statul
măreşte presiunea fiscală, iar în perioade de recesiune, când trebuie stimulată
cererea, se reduce presiunea fiscală, lăsându-se mai multe venituri la dispoziţia
consumatorilor. De aceea o presiune fiscală atât de înaltă în starea economică
actuală a Republicii Moldova este cel puţin inexplicabilă .
61
Vom diferenţia puterea de cumpărare în putere de cumpărare a unităţii
monetare şi putere de cumpărare a venitului monetar. Deosebirca dintre ele apare
în rezultatul analizei modificării presiunii fiscale. În continuare prin indexare vom
înţelege ajustarea venitului prin folosirea instrumentelor fiscale. Dacă venitul este
indexat cu aceeaşi rată a inflaţiei, chiar dacă puterea de cumpărare a unităţii
monetare scade, puterea de cumpărare a venitului monetar se menţine. Desigur,
dacă rata de indexare a venitului monetar este mai mare decât rata inflaţiei,
puterea de cumpărare a venitului monetar poate chiar să crească în condiţii
inflaţioniste.
Nu este însă normal ca indexarea veniturilor să se facă cu aceeaşi rată cu
care cresc preţurile (adică cu rata inflaţiei). În aşa caz creşterea preţurilor
determină sindicatele să solicite creşterea salariilor, patronii introduc aceste
creşteri în preţuri, sindicatele cer din nou creşterea salariilor, adică se intră într-un
cerc vicios care poate fi rupt în două moduri:
1. prin indexarea veniturilor cu o rată mai mica decât rata inflaţiei. De exemplu
săse facă indexarea veniturilor la nivelul ratei productivităţii medii a muncii fizice,
având astfel certitudinea că masa monetară nu creşte mai mult decât oferta fizică.
2. prin indexarea veniturilor cu o rată mai mare decât rata inflaţiei. Astfel se
provoacă o inflaţie prin cerere, ceea ce va mări oferta agregată, conducând în cele
din urmă la reducerea preţurilor, deci la creşterea puterii de cumpărare a unităţii
monetare.
Prin urmare presiunea fiscală apare nu pur şi simplu ca un instrument statal de
dirijare a procesului inflaţionist, ci ca unul având relevanţă şi la nivel
macroeconomic. Manevrarea presiunii fiscale are efecte directe asupra gradului de
constituire a veniturilor bugetare (necesităţilor de finanţare a deficitului bugetar),
efecte descrise de curba Laffer, din care se poate vedea că exista un grad optim al
presiunii fiscale, la care veniturile bugetare sunt maxime.
Această curbă poate fi demonstrată prin randamentul fiscal al impozitării
directe, care este o funcţie liniară descrescătoare.
62
Urmărind curba Laffer, observăm că odată cu creşterea presiunii fiscale
peste nivelul ei optim, veniturile bugetare scad şi una din cauze ar fi creşterea
înclinaţiei contribuabilului spre evaziune fiscală, confirmată de cifrele tot mai mici
în declaraţiile de venituri ale contribuabililor. Este evident că presiunea fiscală este
în relaţie direct proporţională cu cota impozitului şi odată cu creşterea cotei
impozitului veniturile bugetare se vor micşora.
Reformcle economice promovate în Republica Moldova au condus la
modificarea politicii fiscale a statului şi ca rezultat a întrcgului sistem impozitar.
Caracteristica calitalivă şi cantitativă a sistemului fiscal poatc fi efectivă în
baza unui complex de indicatori care conturează intensitatea poverii fiscale.
Indicatorul prunului nivel permite de a evalua povara fiscală la nivelul
macro. El e utilizat pentru analiza veniturilor bugetului consolidat şi permite du a
evalua presiunea fiscală pe întreaga economie naţională. Pentru a calcula corect
acest indicator e necesar de a porni de la statistica finanţelor statale, deci din totalul
plăţilor de natură impozitară în bugetul consolidat şi defalcărilor în fondurile
sociale, care se vor raporta la PIB.
Actualmente în Moldova nu există o oarecare metodologie oficială a
evaluării presiunii fiscale. Anume din această cauză nu apare nici o informaţie e
statistică oficială care determină nivelul acestui indicator. Sunt evaluaţi numai unii
indici care într-o măsură sau alta permit de a aprecia povara fiscală totală (globală).
Raţionamentele despre intensitatea presiunii fiscale se bazează, de regulă, pe
raportul volumului sumar al impozitelor transferate în buget (inclusiv a impozitului
pe veniturile persoanelor fizice, exclusiv în fondurile sociale) şi volumul PIB-ului.
Conform calculelor noastre, în Moldova povara fiscală (luând în
consideraţie şi defalcările în fondurile sociale) se menţine la un nivel destul de
înalt, atingând în anul 1998 nivelul de 42%.
Indicatorul nivelului doi e prezentat prin povara fiscală suferită de
ramurile economiei naţionale. Acest indicator permite de a analiza
caracteristicile presiunii fiscale concomitent cu starea financiară a diferitelor
domenii de activitate. Până în anul 1998 acest indicator putea fi calculat foarte
precis în baza informaţiei statistice con-solidate în F-2 «Rezultate financiare». Ea
permitea de a estima pentru acelaşi masiv statistic PIB, impozitele virate în buget
şi defalcările în fondurile sociale. Deci informaţia era comparabilă şi destul de
vastă fiind prestat de circa 12 mii de întreprinderi reprezentative ale tuturor
ramurilor şi domeniilor de activitate din economie. Prezenta formă, în varianta sa
nouă, modificată nu mai oferă asemenea posibilităţi.
De remarcat că actualmente informaţia poate fi selectată numai din diferite
surse statistice absolut neunificate, deci datele deja nu pot fi comparabile. În
general calculele valorii adăugate necesare pentru evaluarea PIB ramural se
bazează pe multe estimări privind rezultatele activităţii sectorului domestic şi
parţial al economiei tenebre, care în general sunt neimpozitate. Dacă calculele PIB
ramural se bazează pe principiul evidenţei aproximative a celor ce produc, apoi
informaţia despre realizările impozitare pe principiul evidenţei celor ce plătesc
impozitele. Evident că anumitele grupe ale agenţilor economici coincid doar
parţial.
In prezent cea mai veridică informaţie despre povara fiscală reală poate fi
obţinută numai la nivelul micro-economic deci al întreprinderii concrete şi va fi
concentrată în indicatorii nivelului trei.
Deşi indicatorii macro, care exprimă efectul îndeplinirii obligaţiunilor
fiscale (caracterizate prin efectivul impozitelor virate contra celor preconizate şi
intensitatea poverii fiscale) sunt de sinteză după esenţa lor, deci acumulează totalul
acestor procese pe nivelul micro, între indicatorii acestor nivele sunt unele
diferenţe principale care cer a fi nominalizate:
1. In general, orice analiză a datelor planice (prognozate) şi defalcărilor
reale în buget efectuată la nivelul macroeconomic devine destul de aproximativă.
Deviaţiile sunt condiţionate nu numai de evaziunea fiscală şi ascunderea în masă a
veniturilor, dar şi de aprecierile exagerate ale creşterii veniturilor bugetare bazate
din an în an pe aşteptările optimiste ale unei înviorări economice şi pe creşterea
substanţială a PIB-ului (bazei impozitabile). Nivelul microeconomic se destinge
totuşi printr-o analiză mai amplă şi mai pragmatică a veniturilor aşteptate ce
permite de a aprecia mai corect disciplina fiscală.
2. Au fost deja menţionate neajunsurile calculelor poverii fiscale la nivelul
macroeconomice. Totodată devine necesar de menţionat că indicatorii de sinteza
care reflectă intensitatea presiunii fiscale nivelează situaţia reală redistribuind
povara impozitară între agenţii economici. Se are în vedere că acest nivel a fost
obţinut pornind de la totalul produselor fabricate şi livrate pe piaţă, valoarea căror
e pusă în baza calculelor PIB şi defalcărilor efective în buget. Deoarece nu toţi
agenţii economici îşi îndeplinesc obligaţiunile impozitare, presiunea fiscală va fi
mult mai simţitoare pentru acei, care îşi îndeplinesc pe deplin funcţiile asumate
faţă de buget şi la nivelul microeconomic aceasta va deveni evidentă.
3. Diferenţele substanţiale între caracteristicile presiunii fiscale calculate la
nivelul macro şi microeconomic sunt influenţate de cercul şi structura taxelor
aplicate - e supus produsului fabricat accizelor ori nu, se bucură întreprinderea de
înlesniri impozitare ori lucrează în regimul fiscal universal.
4. Povara fiscală globală e influenţată serios de impozitle aplicate pe
mărfurile importate ("TVA, accizele, taxa vamală). Ţinând cont că importurile
conform totalurilor anului 2000 au constituit 72,5% la PIB, impozitele obţinute din
această sursă externă au fost considerabile, majorînd presiunea fiscală pe întreaga
economie naţională. La nivelul micro asemenea defalcări sunt minimizate, însă,
într-o măsură anumită în mod direct, impozitele pe impozituri majorează presiunea
fiscală conducând la creşterea preţurilor la materia primă importată şi micşorând
valoarea adăugată de întreprindere.
5. La nivelul microeconomic în calculul poverii fiscale a fost implicat şi
impozitul pe venitul persoanelor fizice. S-a avut în vedere că agenţii economici, în
special personalul administrativ al firmelor, preferă de a plasa (repartiza) veniturile
sub forma salariilor, dar nu a beneficiului. Din punct de vedere al bugetului anului
curent sursa impozitului pe venit e puţin importantă mai ales în condiţiile unei
gradaţii (scări) restrânse a impozitării venitului persoanelor fizice.
E mult mai important şi alarmant faptul că procesului de producţie şi vor
decade din mijloacele circulante şi patrimoniul întreprinderii evadând în economia
tenebră.
Presiunea fiscală la nivelul micro a fost analizată în baza a doi indicatori
care permit de a reliefa acest proces din două poziţii. In special au fost utilizaţi
parametrii care caracterizează:
1. Povara fiscală suportata de agenţii economici - ea e calculată ca raport
procentual între defalcările impozitare efectuate şi valoarea, care a fost adăugată în
procesul de producţie la întreprinderea analizată. Indicatorul caracterizează cota
veniturilor agenţilor economici care a fost sustrasă sub forma taxelor impozitare,
inclusiv a celor de natura socială (asigurarea socială). La valoarea adăugată
evaluată conform calculelor tradiţionale au fost sumate impozitele indirecte
(accizele, 'I'VA) pentru a obţine comparabilitatea datelor raportate. În plus aceasta
permite de a evalua un indicator care e similar PIB-ului la nivelul macro şi deci
din aceste poziţii datele devin comparabile cu nivelele medii ale poverii fiscale pe
totalul economiei naţionale.
2. Ponderea impozitelor în preţul producţiei - ea e calculată ca raport
procentual al taxelor impozitare la producţia marfă la preţuri curente (cu TVA şi
accize). Indicatorul denotă faptul încât impozitele presează preţul producţiei şi deci
conduc la reducerea consecutivă a competitivităţii ei, a cererii solvabile şi în fine a
volumelor vînzării produselor finite şi a veniturilor obţinute pe urma ei.
Pentru a studia efectele politicii fiscale şi presiunea fiscală la nivelul
micioeconomic am selectat zece întreprinderi reprezentative ale ramurii care în
prezent e principala sursă de impozite în ţară - industria alimentară (tab. 7).
Tabelul 6
Caracteristica presiunii fiscale pentru anul 1998 pe
unele întreprinderi ale industriei alimentare, %
Întreprinderile Povara
fiscală
Ponderea
impozit.
În preţul
producţiei
Volumul
producţiei
1999-2000
Impozitele
virate 1999-
2000
Inclusiv
impozitele
indirecte 1999-
2000
Combinatul de vinuri “Vismos”
44,6 23,8 58,0 47,6 54,0
SA "Tutun-CNC" 53,4 29,9 101,3 105,8
SA"Viorica-cosmetic"
50,2 30,2 171.S 279,9 34,4 ori
SA "Bucuria" 3,8 17,8 88,4
SA "Franzeluţa" 311.5 13,5 90,2 89,1 67,0
SA "Fabrica de fermentare a tutunului Făleşti"
23,2 10.4 91,8 63,0 59,2
SA "Floarea-soarelui”
7,9 4,7 107.3 50,1 46.6
In dependenţă de intensitatea presiunii fiscale în rândul analizat pot fi
evidenţiate trei grupe de întreprinderi:
1. Presiunea fiscală intensivă — acest segment e reprezentat de întreprinderile
producţia căror e supusă accizelor: Combinatul de vinuri spumante şi de marcă din
Chişinău «Vismos», S. A. «Tutun-CTC» şi S.A. «Viorica-cosmetic» (parţial), cea
din urmă a reuşit pe parcursul anului 1999.
La maximum e impozitată producţia S.A. «Tutun-CTC» - cota veniturilor
(valorii adăugate) atrase în buget sub forma impozitelor atinge 53,4%. Practic, a
treia parte din preţul producţiei sunt impozitele. 0 asemenea presiune fiscală până
în prezent nu conduce la diminuarea volumelor de producţie, deoarece cererea la
produsele din tutun e puţin elastică - obişnuinţele nocive (dăunătoare) ale societăţii
sunt nemărginite, chiar fiind extrem de impozitate. Competitivitatea produselor
autohtone în prezent e asigurată de preţurile relativ joase, comparativ cu marfa
importată. Insă o asemenea situaţie e temporară pe măsura creşterii calităţii
articolelor fabricate din tutun de provenienţă moldovenească şi deci a majorării
preţurilor la ele, povara fiscală va fi din ce în ce mai presantă şi va limita cererea în
produsele autohtone.
Aceste procese pot fi deja urmărite prin rezultatele activităţii economice a
Combinatului de vinuri spumante «Vismos». Presiunea fiscală substanţiala (46,4%
din valoarea adăugată şi 24% din preţul producţiei pentru anul 1999) a condus la
majorarea preţurilor la produsele finite, reducerea competitivităţii lor atât pe piaţa
internă, cât şi pe cea externă. Ca rezultat - reducerea considerabilă a volumelor de
producţie evaluate în preţuri curente: la finele anului 2000 ele au constituit numai
58 la sută din nivelul anului 1999. Evident că volumele fizice ale producţiei s-au
diminuat şi mai catastrofal. Şi mai mult s-au micşorat defalcările întreprinderii în
buget - în anul 2000 au fost virate doar 47,5% din sumele achitate în anul 1999. In
fine, năzuinţele de a asigura veniturile bugetare prin impozitarea extremă a
produselor solicitate pe piaţa au condus la reducerea absolută a sumelor virate în
buget.
Produsele S.A. «Viorica-cosmetic» sunt supuse accizelor numai parţial.
Acest impozit e aplicat asupra articolelor de parfumerie, ponderea căror în volumul
producţiei fabricate e minoră.
Rezultatele anului 2000 destul de obiectiv reflectă presiunea fiscală intensă
suportată de această întreprindere - circa jumătate din valoarea adăugată e vărsată
în buget, iar componenţa impozitară în preţul producţiei atinge circa 30%. Şi în
cazul dat e evident pericol diminuării ulterioare a volumelor produselor fabricate –
reacţii deja demonstrată de întreprinderile vinicole la presiune fiscala
supraabundentă.
2. Presiunea fiscală moderată –acest segment a fost reprezentat prin S.A.
«Bucuria» şi Combinatul de panificaţie din Chişinău, care au fost supuse unei
tensiuni fiscale apropiate de nivelele raţionale (de circa 35% la PIB).
Nivelul presiunii fiscale suportate de S.A. «Bucuria» pe parcursul anului
2000 ce va depăşea acel optim al impozitării , însă se găsea în limitele normale
constituind 38,2% din valoarea adăugată şi 17,8% în preţul producţiei.
Unui nivel relativ jos al presiunii fiscale a fost supus Combinatul de
panificaţie «Franzeluţa» care se bucură de înlesniri impozitare (TVA de 8%).
Fabricând produse de necesitate vitală, această întreprindere expediază în buget
circa 30% din valoarea adăugată. Ţinând cont de faptul că această producţie e cea
mai solicitată de paturile vulnerabile, totuşi cota impozitelor de 13,5% în preţ
tensionează cererea solvabila a populaţiei. Desigur problema e mult mai complexă
şi se referă la creşterea permanentă a preţurilor pe de o parte, şi veniturile joase ale
populaţiei - pe de alta. Ca rezultat al acestor procese în anul 2000 volumul
producţiei-marfă calculat la preţuri curente s-a micşorat cu 10% faţă de anul
precedent.
3. Presiunea fiscală joasă - acest segment a fost prezentat prin «Fabrica de
fermentare a tutunului Făleşti» şi S.A. «Floarea soarelui» din Bălti. Ambele
întreprinderi au suportat o povară fiscală puţin simţitoare. Acesta se referă mai
mult la S.A. «Floarea soarelui», defalcările căreia, în buget, au constituit doar 7,9%
din valoarea adăugată şi 4,7% la preţul final al producţiei. Acest fapt a fost
condiţionat exclusivitate de disciplina fiscală foarte joasă. In special, în condiţiile
creşterii volumelor producţiei fabricate cu 73% în perioada supusă analizei sumele
transferate în buget au constituit numai 50% din defalcările anului precedent.
Pentru a evidenţia acele elemente ale sistemului fiscal care în cea mai mare
măsură tensionează povara (fiscala devine necesar de a examina structura plăţilor
impozitare. Deoarece structura impozitelor diferă în dependenţă de categoriile
taxelor defalcate, întreprinderile au fost clasificate pe următoarele categorii:
1) întreprinderile, producţia cărora e supusă accizelor — în această categorie n-a
fost inclusă S A. «Viorica-cosmetic», deoarece pe parcursul anilor 1998-1999
transferul accizelor n-a fost efectuat;
2) întreprinderile care lucrează în regim fiscal universal - deci sunt aplicate în plină
măsură toate impozitele cu excepţia accizelor, cercul cărora e strict limitat
(reprezentant S.A. «Viorica-cosmetic»);
3) întreprinderile care lucrează în regim fiscal privilegiat sau avantajos, deci se
bucură de oricare înlesniri impozitare (reprezentant S.A. «Franzeluţa»);
4) întreprinderile care n-au raportat despre defalcările pentru asigurarea socială
(reprezentanţi S.A. «Floarea soarelui» şi «Fabrica de fermentare a tutunului
Făleşti»)
Tabelul 7
Structura plăţilor impozitare virate în bugetul consolidat
şi fondurile sociale
1999 9 luni a
a.2000
1999 9 luni a
a.2000
Întreprinderile produsele cărora sunt supuse accizelor
CRICOVA VISMOS
TVA 20,1 6,1 54,0 -
Accize 46,9 44,3 36,7 97,6Impozit pe venitul persoanelor fizice
6,8 8,4 - -
Impozit pe venitul de la activitate de
întreprinzător
4,6 - 8,7 -
Impozit pe bunurile imobiliare
0,7 2,5 0,2 0,7
Cota de asigurare socială 19,4 36,4 11,7 -
Într.care lucr.în regim Întrepr. care lucr.în regimFiscal universal SA fiscal avantajos SA“Viorica-Cosmetic” “Franzeluţa”
TVA 47,1 14,0 22,9 33,2Impozit pe venitul persoanelor fizice
15,8 17,0 22,3 19,6
Imp. pe venit de la activit. de întreprinzător
- 1,6 17,7 11,2
Impozit pe bunuri imobiliare
0,7 4,1 0,2 0,2
Cota de asigurare socială 28,8 53,3 36,2 35,2Întreprinderile care n-au înregistrat defalcări în fondurile
socialeFab.de fermentare a SA “Floarea soareluiTutunului Făleşti
TVA 75,6 70,7 61,1 73,2Impozit pe venitul persoanelor fizice
17,3 8,1 28,6 16,6
Imp.pe venitul de la activitatea de întreprinzător
- 1,0 - -
Impozit pe bunurile imobiliare
4,4 2,1 2,1 1,2
Examinarea structurii plăţilor de natură fiscală care includ toate impozitele
şi defalcările pentru asigurarea socială permit tragerea următoarelor concluzii:
1. Intensitatea presiunii fiscale e determinată în cea mai marc măsura de accizele
aplicate. Ponderea lor în structura generală diferă de la o înlreprindere la alta şi
variază, în prealabil, în dependenţă de celelalte plăţi efecluate. Cota accizelor
variază
în limitele de 44-47% în structura impozitelor virate în buget de S.A. «Cricova» şi
constituie 72,1-97,6% din plăţile efectuate de S.A. «Vismos». Aceasta însemnă că
accizele sunt principalul instrument de reglementare a preţului şi cererii categoriei
de produse supuse acestui impozit.
2. Pentru întreprinderile care lucrează în regim fiscal universal cel mai
impunător devine TVA. Ponderea lui în structura plăţilor de natură fiscală variază
într-un diapazon foarte larg. Dacă vom elimina valorile extreme, atunci deviaţiile
acestui impozit în structura generală vor constitui 30-70%. Aceasta înseamnă că
TVA devine principalul impozit care determină intensitatea presiunii fiscale şi deci
anume această taxă ar cere reducere.
3. În majoritatea cazurilor una din cele mai simţitoare devine cota de asigurare
sociala. E evidentă şi tendinţa majorării ponderii acestei categorii de plăţi în
totalul defalcărilor efectuate în medie, ea constituie circa 35% din sumele virate.
Taxa pentru asigurarea socială stabilită la nivelul de 31% în prezent e superioară
nivelului de impozitare a venitului (28%).
4. Cele mai garantate sunt plăţile reţinute la sursa venitului (impozitul pe venitul
persoanelor fizice, asigurările sociale) şi impozitele indirecte (TVA, accize)
asigurate de consumatori. Totuşi principalul contribuabil (plăţilor d impozit)
devine populaţia. Impozitul pe venitul persoanelor juridice (pe beneficiu) descreşte
din an în an, în cele mai multe cazuri asemenea plăţi nici nu sunt efectuate. Aceste
tendinţe denotă faptul că pricipalele eforturii în vederea diminuării presiunii fiscale
ar trebui depuse în direcţia stimulării cererii solvabile a populaţiei prin micşorarea
poverii impozitare şi deci majorarea venitului disponibil. În ultima instanţă, aceasta
va conduce la creşterea volumului vînzării mărfurilor şi al veniturilor agenţilor
economici.
Un interes deosebit trezeşte raportul între impozitul pe venitul persoanelor
fizice şi persoanelor juridice. În prezent absolut predomină primele plăţi.
E clar că în asemenea situaţii beneficiul întreprinderii se reduce la
minimum. Conducerea întreprinderii deseori fixează în documentele financiare
pierderile de pe urma procesului de producţie. Lipsa impozitelor pe veniturile
persoanelor fizice sau sumele nesemnificative ale defalcărilor în buget, evidenţiate
de întreprinderile supuse analizei, sunt condiţionate anume de aceste procese şi
invers, devin din ce în ce mai semnificative impozitele pe venitul persoanelor
fizice şi defalcările în fondurile sociale, dependente de fondul de salarizare.
Analiza efectelor politicii fiscale promovate în Moldova permite tragerea
următoarelor concluzii de generalizare. In prezent accentul e pus pe impunerea
preferenţială a consumatorului. Aceasta se explică prin faptul că volumele
producţiei finite fabricate în Moldova sunt în permanentă diminuare şi deci toate
veniturile obţinute în urma procesului de producţie sunt în scadenţă. In acelaşi
timp populaţia substituie consumul producţiei de provenienţă autohtonă cu
mărfurile importate care sunt impuse cu TVA, accize, taxe vamale. Deci
impozitele indirecte în condiţiile actuale simt unele din cele mai garantate.
Totodată analiza comparativă a structurii veniturilor bugetare în diferite state
denotă că ponderea acestui grup de impozite e totuşi exagerată.
În Republica Moldova nu se aplică înlesniri fiscale pentru întreprinderi,
care reduc preţul de cost al producţiei ceea ce poate aduce venit. În afară de
aceasta s-ar putea aplica modelul reigo-economiei care se reduce la faptul că
impozitele nu depăşesc limita stabilită, dar din potrivă se micşorează, pentru ca
producătorul să nu ascundă veniturile sale înalte. Problema aceasta este
importantă la noi în ţară, unde impozitele alcătuiesc aproximativ 70% din plata
calculată, iar 30-40% alcătuiesc volumul businessului monetar.
Dezvoltarea volumului veniturilor bugetului de stat trebuie să se facă nu
din contul taxelor înalte de impunere (fiscală), ci în baza stabilizării şi creşterii
economiei, lărgirea impunerii din contul impozitului pentru avere, din veniturile
băncilor şi companiilor de asigurare, din operaţiile cu hîrtiile de valoare,
impozitul pentru pămînt, mărirea impozitelor şi taxelor locale, reducerea esenţială
a înlesnirilor, acordate în catul impunerii, a ridicării nivelului de activitate a
organelor fiscale de stat.
3.2. Rolul controlului Fiscal în optimizarea sistemului fiscal
Mecanismele economiei de piaţă nu cunosc, la nivelul microeconomic, un
motor mai bun decît cel al profitului, acesta este motivul pentru care evaziunea
fiscală reprezintă un ingredient necesar al economiei libere, ingredient care nu
trebuie atît repudiat cît bineînţeles şi eficient administrat.
Controlul Fiscal constituie modalitatea instituţională prin care statul
(guvernul) se asigură că subiecţii economici se achită de obligaţiile lor legale de a
participa la formarea resurselo publice.
Se pune problema eficacităţii acestui control, din două puncte de vedere:
1. punctul de vedere ctructural, care priveşte controlul fiscal ca pe o
simplă activitate economică.
2. Punctul de vedere funcţional, care priveşte controlul fiscal ca pe un
instrument de politică economică, în speţă de politică fiscală.
Controlul fiscal ca activitate economică
Ca activitate economică, controlul fiscal este caracterizat de cele două
variabile esenţiale ale oricărei proces economic: imput-uri, adică cheltuieli cu
efectuarea controlului şi output-uri, adică rezultate ale exercitării controlului.
În acest sens, se pune chiar problema dimensiunii raportului dintre output şi
imput, în sensul că, din punct de vedere strict economic, controlul fiscal nu este
eficient decît dacă output-ul este mai mare decît imput-ul ( la limită, se poate
accepta şi egalitatea lor). Evident, ne situăm în cazul în care cele două variabile (de
intrare, respectiv de ieşire) sunt comensurate în aceleaşi unităţi de măsură, în cazul
nostru în monedă.
Cheltuielile cu efectuarea controlului pot fi restrînse la activitatea explicită
de control (resurse salariale, resurse logistice etc.) sau pot fi extinse la întreaga
infrastructură desfăşurată pentru asigurarea în general a activităţii de control şi nu
doar a acţiuni punctuale analizate.
Întru cît este dificil, din punct de vedere metodologic, să se estimeze şi să
se repartizeze cheltuielile de control în sens larg, modalitatea cea mai practică de a
dimensiona input-ul este aceea de a lua în considerare cheltuelele afectate în mod
explicit pentru acţiunea de control analizate.
Rezultatul acţiunii de control constă în valoarea monetară a dibutului de la
plata căruia subiectul economic controlat s-a sustras.
Conform legii, în funcţie de condiţiile concrete în care a avut loc
evazionarea fiscală, subiectul economic I se pot aplica o serie de penalităţi cum ar
fi: amenzi contravenţionale, majorări de întîrziere sau dublarea debutului datorat.
Ca urmare, analizarea eficacităţii controlului fiscal ca activitate economică
se poate face în două variante:
1. luînd în considerare doar debutul identificat ca reprezentînd o
sustragere a subiectului economic de la plata obligaţiilor legate către
stat;
2. luînd în considerare, pe lîngă debitul menţionat, şi sumele antrenate
suplimentar la buget, în mod legal, ca urmare a sustragerii subiectului
economic de la plata debitului datorat.
Controlul fiscal ca instrument de politică economică
Controlul fiscal poate reprezenta o pîrghie de natură financiară, prin care
subiecţii economici să fie determinaţi să renunţe la comportamentul evazionist sau
săi limiteze la maximum.
Aşa cum s-ar arăta în paragraful anterior, cu cît multiplicatorul evaziunii
fiscale este mai mare, cu atît subiectul economic va fi desfăşurat în
comportamentul său evazionist, în acest sens, controlul fiscal trebuie să acţioneze
mai degrabă ca potenţialitate, decît ca efectivitate.
De aceea, multiplicatorul evaziunii fiscale mai poate fi interpretat şi drept
coeficient de descurajare potenţială a evaziunii fiscale.
Se pune întrebarea: oare controlul financiar ar trebui înăsprit sau,
dimpotrivă, ar trebui relaxat. Care dintre cele două direcţii de configurare a
activităţii de control fiscal are o influienţă mai mare asupra diminuării
criminalităţii economico-financiare în general.
Să observăm, mai întîi, că aici nu este vorba despre înăsprirea sau relaxarea
fiscalităţii în sine, ci despre analiză a configuraţiei controlului fiscal în condiţii de
fiscalitate date şi considerate, pentru moment, exogene.
În opinia noastră, răspunsul la acestă întrebare are o natură dinamică, în
sensul că filosofia (şi politica) controlului fiscal trebuie să urmeze două etape
logice (şi cronologice):
1. în prima etapă este necesară o înăsprire a acesteia, adică o valoare
ridicată a multiplicatorului evaziunii fiscale.
Această configuraţie a controlului fiscal va avea următoarele consecinţe:
- va conduce la conştientizarea, de către subiecţii economici, a costului
prea ridicat al evazionării fiscale, orientîndu-I spre respectarea legii;
- va crea un fenomen psihologic de aşteptare în privinţa penalizării
comportamentului evazionist de către controlul fiscal;
- va creşte caracterul de potenţionalitate, imanenţă şi omniprezentă a
controlului fiscal în raport cu activitatea economică.
2. În etapa a doua, controlul fiscal va trebui să fie relaxat, din
următoarele considerente:
- deja, ca urmare a primei etape, comportamentul evazionist a suferit o
restructurare pozitivă, ceea ce înseamnă că pierderile de venituri publice
se reduc;
- prin relaxarea controlului se vor putea realiza economii la cheltuielile
bugetare implicate de realizarea acţiunilor de control.
Există, desigur, un optim al gradului de relaxare/înăsprire a controlului
fiscal, optim care ţine atît de raţionalitatea economică, cît şi de condiţiile concrete
(multe de natură non-economică) la care se referă analiza.
Foarte frecventă a devenit în Republică eschivarea de la plata impozitelor.
Ascunzînd venitul real întreprinzătorii reduc veniturile bugetului, în urma cărora
este imposibil de a înfăptui în măsura cuvenită finanţarea cheltuielilor social-
economice şi de stat. Majoritatea întreprinzătorilor aplică forma clasică de tăinuire
a veniturilor, care constă în faptul ca în timpul realizării mărfii în actele respective
se indică cantitatea sau un preţ scăzut al mărfii. Astfel, ei încasează nu numai
diferenţa, ci şi partea care după lege statul o primeşte ca impozit.
În majoritatea ţărilor neachitarea impozitelor este o infracţiune serioasă şi
vinovatul este pedepsit aspru. În Republica Moldova aproape în toate cazurile cei
care nu achită impozitele nu au răspundere materială şi juridică faţă de stat.
Deşi fiecare dintre aceste organe îşi are împuternicirile sale, aceasta nu
contribuie la efectivitatea activităţii. După părerea noastră, în Republica Moldova
trebuie să acţioneze un singur organ - Poliţia Fiscală, care ar putea în acelaşi timp
să descopere şi să preîntîmpine crimele fiscale, să aibă posibilitatea de a aresta
conturile în bănci, averea, marfa. Actualmente, funcţionează secţia de poliţie
fiscală, însă în cadrul Direcţiei poliţiei economice a M.A.I.
Încheiere
Din cele expuse în lucrarea dată rezultă că orice impozit reduce venitul
bunăstare contribuabilului şi astfel îl determină pe individ să-şi replanifice
alegerile economice. Sistemul fiscal este un element important în economia de
piaţă. Argumentat ştiinţific sistemul fiscal poate acţiona pozitiv asupra proceselor
economice poate lichida fenomenele negative, susţine relaţiile juridice civilizate în
sociatate.
Sistemul fiscal trebuie să fie orientat spre procesul de producţie, să-I
stimuleze creşterea astfel mărind baza impunerii. În această ordine de idei ar fi
binevenită examinarea unor principii de dezvoltare a sistemului fiscal comune
pentru toate ţările, care nu întotdeauna sunt luate în consideraţie în practica
Republicii Moldova. Una din cele mai esenţiale cerinţe faţă de sistemul fiscal este
ca impozitele să nu fie prea dure cu cei ce plătesc.
Politica fiscală a Republicii Moldova până în prezent, se forma după
principiul: cu cât este mai mare taxa impozitară cu atât mai bine pentru stat şi
dezvoltarea economiei de piaţă. Însă în final ne-am ales cu restanţe impozitare,
micşorarea producţiei mărfurilor, reducerea activităţii investituţionale lipsa
cointeresării întreprinderii în dezvoltarea producţiei, neachitarea impozitelor.
Am observat că restructurarea sistemului fiscal are ca scop:
- de a aplica mecanisme efective în dirijarea fiscală prin intermediul
stabilirii unui control efectiv al agenţilor economici în timpul
înregistrării cu dicernarea fiecărui contribuabil a codului fiscal
- deceruării fiecărei persoane fizice a codului fiscal care au venituri de la
oferirea serviciilor şi sunt datori să plătească impozite bugetului
- determinarea în ordine legislativă a condiţiilor de aplicare a impozitelor
directe în corespundere cu practica mondială ceea ce va permite ocolirea
în sfera dată a impunerii duble.
Deci, lucrarea a încercat să definească problematica fiscalităţii
contemporane, aspectele ei pozitive şi negative. Dar, înainte de a examina
problema s-a dat o noţiune, în capitolul I a sistemului fiscal în Republica Moldova,
şi în alte ţări.
În capitolul II şi III s-a încercat să se arăte schimbările promovate de
reforma fiscală sunt extrem de importante pentru sporirea economică a ţării.
Scopul lor este nu numai colectarea veniturilor bugetare mari dar şi sporirea
eficacităţii sistemului, îmbunătăţirea echităţii fiscale, simplificarea sistemului în
ansamblu. Sporirea eficacităţii sistemului fiscal, însă, nu este o problemă simplă şi
de scurtă durată. De aceea strategia reformei fiscale dictează o linie generală,
aplicată pe o perioadă îndelungată fără modificări şi schimbări radicale de moment.
După cum demonstrează rezultatele aplicării a patru titluri ale Codului
Fiscal unele dispoziţii necesită o mai mare claritate, anumite amendamente
redacţionale, întroducerea unui şir de modificări în legătură cu adoptarea de către
Parlament a noilor legi cu privire la fondurile nestatale de pensii, întroducerea de
bază a standardelor naţionale de contabilitate etc.
Cercetând opiniile economiştilor specialităţilor din domeniu, au abordat în
capitolul III problema luând în consideraţie mai multe opinii.
Considerăm că la etapa actuală a reformei sistemului fiscal este necesar de
a aplica câteva căi de optimizare a sistemului fiscal, de acordat o atenţie mai mare
poverii fiscale, Principalele criterii utilizate de optimizare este criteriul de
eficacitate şi criteriul de echitate.
Din toate cele expuse mai sus în final am ajuns la concluzia că efectele
sistemului fiscal ar putea fi calificate atât parţial pozitiv cât şi cu unele aprecieri
negative care necesită atenţia în perioada reformelor.
Bibliografie
1. Tatiana Manole “Finanţe publice” Chişinău 1998
2. Tatiana Manole “Finanţe publice locale” Chişinău 1999
3. Parlamentul Republicii Moldova “Studii şi analize financiar-bugetare”
chişinău 2000
4. Văcărel Iulian “Finanţe publice” Bucureşti 1997
5. Bănulescu Rodica “Sistemul de impozite” Bucureşti 1994
6. “Tribuna economică nr.23/1999 p.60-62; nr.29/1998 p.37-40;
nr.20/1998 p.38-40
7. “Impozite şi taxe” nr.5/1998 p.38-40
8. “Economie şi finanţe” nr.8 1998 p.28-34; nr.9/1997 p.32-34;
nr.4/1997 p.67-72.
9. “Controlul economic financiar” nr.6/2000 p.18-22
10. “Economie şi sociologie” nr.1 / 2000 p.65-72
11. “Curentul nou” nr.2 / 1999 p.18-22
12. “Finanţe, credit, contabilitate” nr.3 / 1998 p.3-10; nr.2/2001 p.35-38;
nr.9 / 1998 p.50-51
13. “Profit” nr.1-2 /2001 p.23; nr.11 / 1999 p.11
14. “Contabilitate şi audit” nr.4 / 1998, p.28-38; nr.1 / 2001 p.7-14
15. “Politica industrială şi comercială în Republica Moldova” 25-26
septembrie 1997 p.248-251
16. Tezele conferinţei ştiinţifice a doctoranzilor ASEM “Reformele
economice la sfîrşit de mileniu” Chişinău 1998
17. Codul fiscal: Titlul I, Titlul II, Titlul III, cu modificări şi completări la
1 iunie 1998
18. “Administrarea publică” nr.3 / 1997 p.93-101
19. «Налоговые системы зарубежских стран» учебник для вузов
Москва 1997
20. Legea bugetului 2001
21. Legea bugetului 2000
22. Legea bugetului 1999
23. Legea Republicii Moldova cu privire la bazele sistemului fiscal al
Republicii Moldova nr.1198-XX din 17.11.92
24. Legea Republicii Moldova cu privire la serviciul fiscal nr.876-XII din
22.01.92
25. Buletin statistic nr.1 / 2001; nr.1/2000; nr.1 / 1999.