UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI
FACULTATEA DE JURNALISM SI STIINTELE COMUNICARII
TELEVIZIUNEA IN VIATA COTIDIANA
Anul II, Grupa 1
Televizorul si un loc numit acasa
Ce este caminul ?
Ce este familia ?
Sa vorbim despre televizor si familie
Studiu de caz *
Chestionar (efectele televizorului asupra copiilor)
Interpretarea chestionarului
Televizorul si un loc numit acasa
Televizorul a ajuns o prezenta constanta în viata noastra. La oras sau la tara îl întâlnim în majoritatea caselor, achizitionarea lui fiind una din primele griji ale unei familii tinere. Cât ar fi de mare saracia putini sunt dispusi sa renunte la televizor. Chiar mai mult, de când cu varietatea programelor receptionate prin cablu, fiecare membru al familiei are propriul lui televizor la care îsi urmareste programele preferate. Televizorul a ajuns un lucru atât de comun încât, pentru multi, pare cel putin ciudata ridicarea problemei oportunitatii prezentei acestuia în casa si a urmaririi programelor sale.
Cu totii ne petrecem timpul in fata televizorului, cu totii stam si ne uitam la filme, emisiuni de divertisment sau chiar reclame. Stam acasa, in fata televizorului si ne relaxam, ne petrecem timpul liber alaturi de cei dragi si ne simtim bine. Televizorul este un mijloc de comunicare familial. Discutam despre el tot timpul, il privim singuri sau impreuna cu prietenii ori familia. El face parte din cultura nosatra si putem spune ca ne ofera modele si structuri ale vietii de familie. Prin intermediul televizorului “ne integram intr-o cultura a consumatorului, prin care se formeaza si se manifesta latura noastra familiala”, asa cum spune Roger Silverstone, in cartea sa numita Televiziunea in viata cotidiana.
Televizorul ne atrage si ne absoarbe în lumea lui.
S-a remarcat faptul ca un televizor deschis reprezinta o atractie careia cu greu îi pot face fata persoanele prezente într-o camera. Succesiunea imaginilor, curiozitatea, radiatiile tubului catodic ne fac sa ne întoarcem privirea spre televizor chiar daca nu suntem interesati în mod direct de cele prezentate. Odata atrasi de ele, telecomanda ne va ajuta sa gasim ceva interesant. În continuare, prin efectul hipnotic pe care-l produce, televizorul ne va smulge din realitate si ne va absorbi în lumea lui facându-ne sa ne scufundam într-o lume a iluziei, mult mai interesanta si mai bogata în întâmplari decât viata noastra de zi cu zi. Aceasta lume a iluziei nu este lipsita de primejdii carora cu greu le putem tine piept.
In studiile recente care s-au facut a inceput sa se ia in considerare faptul ca televizorul are un caracter familial. El face parte din familia noastra. Televizorul, dupa cum demonstreaza Maria Winn, este un strain care patrunde in casele noastre si care, insinuandu-se in viata fiecarui membru al familiei, reuseste sa-i indeparteze pe unul de celalalt. Televiziunea
2
este mai mult decat o persoana: este o lume cu care ne imprietenim, impreuna cu care petrecem adesea mai mult timp, in care investim mai multa afectivitate decat in cei apropiati. Televizorul este ca o persoana din interiorul familiei noastre: are anumite caracteriztici care fac din acesta un element apartinand culturii intime de timp casnic: televizorul are o varsta, are sex, este multimplu dispersat in locuri diferit ocupate, este conectat la o tehnologie secundara (calculator sau videocasetofon), detine o gama dinc e in ce mai larga de emisiuni si canale specializate. Televizorul s-a intiparit puternic in existenta noastra si nu ne mai gandim la el ca la un simplu obiect, ci ca la o prate din familia noastra. El nu este doar un simplu aparat ci o reflectarea a vietii de familie.
Viata de familie nu este doar un fenomen sociologic, ci si unul cultural si istoric. Este o clasa sociala care a fost capabila sa creeze si sa etaleze o lume proprie, alta decat lumea afacerilor. In acest spatiu (intim) a putut fi creata o lume diferita, o lume a imaginilor, a dorintelor, a placerilor si a iluziilor.
Walter Benjamin scria ca „spatiul de viata s-a diferentiat de spatiul de munca. Primul era constituit ca interior, iar biroul era complementul acestuia. Persoana care tinea cont de realitate in biroul sau, a avut nevoie de interior ca suport al iluziilor sale. Iar aceasta necesitate era cu atat mai presanta cu cat el nu amesteca niciodata preocuparile sociale cu afacerile. In crearea mediului sau privat, el le-a inabusit pe amandoua. Asa a rasarit mantasmagoria interiorului. Interiorul reprezenta universul pentru cetatean ca si individ. Camera de lucru era o cabina in teatrul universal” (Benjamin, 1976 [1983], 176)
Interiorul modern inca este asa cum l-a descris Benjamin, insa este un spatiu mult mai complex si mai contradictoriu din toate punctele de vedere. Interiorul modern este foarte diferentiat in functie de pozitia geografica, clasa sociala si cultura. Poate fi un spatiu al conflictului si disperarii dar si unul al linistii si sigurantei. Poate fi rai sau inchisoare. Spatiul nostru intim (interiorul nostru) nu mai este doar un spatiu fizic, ele este unul social, economic, cultural si politic, si de asemenea si un spatiu tehnologic. Exista o dinamica in jurul spatiului nostru intim, care este prelungit dincolo de peretii casei, este dincolo de relatiile sociale si familiale, intr-o lumea a schimbarilor si a transformarilor complexe. In aceasta dinamica a instabilitatii, un loc foarte important il ocupa televizorul.
Ce este caminul?In primul rand, caminul este o cladire, este o constructie, un loc si nu un spatiu. Este,
asa cum spune autorul „obiectul unei emotii intense”. Caminul este locul de care apartinem si din care facem parte. Totusi, sensul nu se limiteaza doar la casa sau gradina. Caminul poate fi o natiune, un cort sau un cartier. Caminul este cee ce noi facem din el. Agnes Heller vede caminul „ca cel loc din care pleci, te poti intoarce si te simti „ca acasa””. Este locul pe care il cunosti, cu care esti obisnuit, locul unde ne simtim in siguranta si unde relatiile noastre emotionale sunt cele mai intense.” (Heller, 1984, 239)
Caminul este saptiul pe care il idealizam cel mai usor. Este usor de vazut in ce coditii caminul poate fi considerat un loc pe care sa il parasesti, sa-l eviti sau sa il negi. Caminul poate oferi referinte multiple si vagi. Expresia acestor referinte, reale si metaforice, este o constructie, conditionata material de circumstante (migratie sau stare pe loc) si cultura, dar care isi castiga forta, care isi cere drepturile, printr-o atasare emotionala de locul fizic – un anume loc intr-un anumit timp. Idealizarea caminului are un rol foarte important si are consecinte asupra desfasurarii si evaluarii vietii noastre cotidiene si asupra sentimentelor noastre de siguranta, atasament si dezorientare. Caminul este un concept puternic. Sa spui despre cineva ca nu are camin este lipsit de moralitate si sensibilitate. Acest atasament de un anumit loc si capacitatea de a te localiza sunt 2 elemente cruciale in viata contemporana.
3
Edward Relph sugereaza: „probabil ca omul modern este…o fiinta fara camin si ca sa generalizat lipsa de atasament fata de locul caminului. Dar renuntarea la semnificatia caminului…este orea categorica.”
In cadrul oricarei discutii despre camin sta o distinctie importanta. Este vorba despre distinctia dintre loc si spatiu. Aceasta distinctie se refera la diferentele pe care le simtim noi intre acele zone fata de care simtim ceva si acele zone, spatii, locuri care ne lasa indiferenti. Locurile sunt spatii umane, sunt surse importante pentru identitatea individuala si comuna (Relph, 1976, 141). Autorul spune ca in viata noastra de zi cu zi putem foarte bine sa nu constientizam relatiile ce ne leaga de anumite locuri, insa acest fapt nu schimba deloc semnificatia lor. Ne legam de locuri, in acelasi fel cum ne legam de oameni: pentru ca locurile fara oameni nu mai pot fi locuri, locurile sunt esential si total umane: daca suntem intr-adevar inradacinati si atasati de un anume loc, daca acest loc este in realitate caminul nostru, atunci, toate aceste aspecte sunt profund semnificative si inseparabile. Aceste locuri ale caminului formeaza cu adevarat temelia existentei omului, oferind nu numai un cadru pentru activitatea umana, ci si siguranat si identitate pentru indivizi si grupuri. (Relph,1976, 41)
Atunci cand vorbim despre lipsa de loc implicam o separarea a oamenilor de locuri; se refera la un mediu fara locuri incarcate cu semnificatie. Batalia dintre „loc”si „lipsa de loc” este poate o batalie intre modernitate si post modernitate. Dar este, de asemenea, si o lupta zilnica, intrucat ne zbatem sa creem si sa mentinem locul si caminul intr-o lume din ce in ce mai lipsita de loc.
Asadar, caminul este constituit din raporturi. Caminul este baza pentru actiunile noastre si este locul unde ne intoarcem, dar semnificatia si puterea lui depind de cat de deparqte am calatorit si de cat de mult timp am fost plecati de acasa (referindu-ne la raza de actiune). Caminul este o manifestare a incarcarii spatiului cu semnificatie. Este o prtentie pe care o ridicam asupra unui loc. Este construita prin relatii sociale, interne si externe, a caroro putere si semnificatie se schimba mereu. Caminul, in teoria geografica, dar si in teoria relatiilor cu obiectele, este un spatiu potential. David Seamon (1979, 78) vede caminul ca rezultat al prezentei fizice, familiaritatii, ritualurilor, posesiunii, controlului si restaurarii.
In particular, intelesurile date caminului sunt vulnerabile in fata schimbarilor experientei de viata. Judith Andrew Sixmith (1990) sugereaza ca din discutiile pe care le-a avut cu somerii si varstnicii in legatura cu viata lor de familie,”caminul” poate fi impartit in trei domenii experimentale: unul personal, pe care ei il descriu ca pe un spatiu privat, o supapa de siguranta, un loc de refugiu pentru amintire si singuratate; altul social, un loc pentru viata de familie; si altul fizic, un loc al confortului si sigurantei. Fiecare dintre aceste domenii poate fi experimentat atat pozitiv, cat si negativ. De exemplu, pentru someri, caminul poate deveni o inchisoare. In aceste fel putem intelege caminul nu ca pe un loc, nu este ceva ce provine direct din mediu, ci ca pe o relatie inre persoana si loc.
Jennifer Mason (1989) intareste aceasta idee de caracerizare a caminului ca un loc complex si conflictual in studiul ei despre casniciile durabile. Caminul este locul intalnirii si exprimarii realitatilor si semnificatiilor publice si private, de asemenea aminul este o entitate materiala, spatiala, sociala si „metafizica”. Caminul mplica, de asemenea, relatii de putere si relatii intre persoane de sex opus: „caminul este rezultatul negicerilor dintre oameni, care actioneaza in limitele anumitor constrangeri.”
Televizorul si alte mojloace de comunicare apartin caminului. Acea dimensiune a caminului care implica sentimente pozitive de siguranta si apartenenta este stimulata si intarita de un mijloc de comunicare ce aduce lumea exterioara, realitatea, in interior. Noile mijloac de comunicare trebuie controlate, deoarece uneori imaginile sunt inacceptabile si reprezinta o amenintare, mai ale sin cazul copiilor. Totusi „cutia din colt”este o legatura cruciala cu lumea pe care o impartasim, cu comunitatea si natiunea. (Andreson, 1983), prin urmare, televizorul extinde granoitele aminului dincolo de usa de la intrare. Televizorul poate
4
fi receptat acasa, dar acest camin este construit si consrieste la randul sau alte realitati, iar televizorul este implicat in toate acestea.
Relatia camin – raza de actiune
Joshua Meyrowitz (1985) a analizat contributia televiz la schimbarea relatiei dintre camin si raza de actiune si a impactului sau asupra feneilor si copiilor care sunt legati de camin. „Televizorul si alte mijloace de”comunicare electronice aduc lumea exterioara in camin si modifica dimensiunile publice si familiale. Televizorul insoteste copii in calatoriile de pe glob chiar inainte ca acestia sa aiba permisiunea de a traversa strada.” Ceea ce se intampla este o eliminare a granitelor dintre genuri, „androginie situationala”si a granitelor dintre spatiile publice si cele private. Prin intermediul televizorului caminul a devenir o prate din lumea mare. O mare problema ramane si afirmnatia facuta despre televizor, potrivit careia acesta poate si chiar are puterea sa modifice obiceiurile atat de implementate in viata noastra.
Relatia camin – afecte
Dupa cum afirma Simon Frith puterea si bucuriile oferite de primele emisiuni se bazeaza pe capacitatea acestora de a flata, de a deceptiona, de a crea, prin modul lor de adresare, familiarul: voci familiare receptate, probabil, in locuri familiare care constituie un substitut al povestilor citite in jurul focului. Afectele si raza de actiune nu sunt concepte usor de asimilal, intrucat ele se refera la aspecte destul de contradictorii ale contributiei televizorului la definirea caminului. Lewis formuleaza doua ipoteze: prima- afectele si caminele existente ofera un cadru sigur pt difuzarea de emisiuni; a doua este aceea ca difuzarea ofera, la randul ei, un cadru sigur pt camin. Noileforme ale sistemelor de transmisie tv, ca si numeroasele aparate din fiecare casa ne pot transforma chiar si afectivitatea.
Relatia camin – identitate
Identitatea este un concept esential, contestat, care inseamna lucruri diferite pentru oameni diferiti, aflati in momente diferite si care se schimba in functie de conditiile geografiece, istorice si sociale. Televizorul creeaza o relatie intre camin si identitate in mai multe feluri. Concluzia la care au ajuns autorii Czikszentmihalyi si Rochberg-Halton (1981, 44)in urma analizei lor asupra televizorului este ca acestea nu sunt mijloace bune pentru a-i lega pe oameni de trecutul lor. Datorita perimarii rapide a aparatelor, interpreteza gresit semnificatia mijlocului de comunicare si a mesajului si subestimeza rapid atat rolul televizorului ca obiect cu un anume statut in camin, cat si capacitatea programelor de televiziune de a avea o memorie care sa asigure baza pentru reflectia individuala si un sentiment comun al trectului. De asemenea, televizorul ofera imagini despre camin, administrarea casei si viata de familie (Harlovich, 1988), care la randul lor pot fi considerate a oferi resurse pentru crearea uneiidentitati proprii in cadrul caminului. Harlovich arata cum in particular magini ale stapanilor casei din seriarelor siropoase si din comedii sau reclame au creat o ideologie a vietii de familie care l-e incurajat pe femei sa accepte o identitate de gen potrivita rolului lor cerut in societate. Un rol aparat si sustinut prin schimbarile percepute in arhitectura familiala s prin evolutia ulterioara a suburbiei si prin implicarea e drept consumator in economia postbelica. Caminul nu este o simpla abstractie, e este produs de indivizi in cadrul familiilor lor, in cadrul unor entitati sociale dinamice si complexe si in cea mai mare parte, in spatele usilor inchise.
Ce este familia?Televizorul este componenta indispensabila a gospodariei unei familii-este apoape un
alt membru al familiei(Gunter si Svennevig,1987,4). Dar ce este , in acest context , familia ? In timp ce caminul poate fi considerat o realitate fenomenologica, familia pote fi consideratao realitate sociala.”Familia este un element de reproducere sexuala,fiind diferit de alte elemente sociale bazate pe rudenie” (David Schneider). Pentru Wilson si Pahl familiile sunt sonsiderate
5
un grup de actiune, o sursa de solidaritate sociala si de taclale; precum si una foarte practica de ajutor mateial pentru a face fata problemelor. Ei sugereaza ca familia nu trebuie sa ife intelesa predominant prin compozitia sa, intrucat ea este un sistem de relatii care se modifica in timp. In concluzie, familia rebuie inteleasa asa cum membrii ei o definesc. Fragila sau tensionata, familia este totusi unitatea sociala in care devenim consumatori de media. Cand consumul de media are loc in familie, el se produce intr-un cntext social complex de coeziune si dispersie, autoritate si supunere, libertate si constrangere; precum si prin relatiile pe care familia le are cu lumea exterioara. Modelele consumului de media sunt genrate si sustinute in cadrul acestor relatii sociale, spatiale si temporare. Familiile sunt entitati problematice, nu numai din punct de vedere al structurilor, ci si al caracterului lor schimbator in societatea modena. De ex, in Marea Britanie, 32 % din gospodarii constau in familii; in sensul ca ele contin adulti si copii, ceea ce inseamna ca 2/3 din gospodarii contin grupuri ce nu corespund modelului de familie nuclear (familie cu un singur parinte, sau gospodarii formate dintr-un singur individ). Familia trebuie privita ca o entiate sociala dinamica, xcare se prelungeste dincolo de limitele casei, si caminului si care poate fi inteleasa numai ca un proces. Cercetatorii care studiaza televizorul si familia incep sa vorbeasca despre aparitia unor comunitati de interpretare,pentru a arata ca si la nivelul privitului la televizor, relatiile familiale se extind in retele care nu mai sun de rudenie. Familiile sunt inclus eintr-o gama mai larga de relatii sociale, asa cum privitul la televzior este inclusa in relatiile sociale de familie. Reiss intelege familia prin notiunea de paradigma. El descrie paradigma familiei ca örganoizatorul central”al constructiilor, configuratiiloor, expectatiilor si n fanteziiloor despre lumea sociala, apartinand in comun familiei.. Schimburile fiecarei familii cu lumea sociala se conduc dupa propriile ei paradigme, iar familiile pot fi distinse une de cealalta – prin diferentele din paradigmele lor. Intr-o analiza complexa si fascinanta, Reiss face distinctie intre ceremonialurile unei familii ( botezul si inmormantarea) si ceea ce el numeste regulatori de tipare. Primele sunt ceremonii rare, dar pline de semnificatie, incarcate de emotie, simtaminte, semnificatie, care cer un inalt nivel de participare familiala. Celelalte sunt sutine zilnice acceptate ca atare pe care o familie le foloseste pentru a reglementa spatiul si distanta intre membrii sai si intre familie si lumea exterioara. Reiss face distinctia intre „orientare” si „programare”. Orientarea se refera la anumite puncte de referinta temporale pe care o familie le foloseste pentru a-si rezolva treburile. Aceste orientari pot fi spre trecut: inseamna aducere aminte, retraire sau repunere in scena; orienatrea vatre prezent – opereaza cu aici si acum , cu ceea ce se experimenteaza in prezent, ce se simte si ce este asumat in realitate. Iar orienatrea spre viitor se manifesta prin anticipare, imaginare sau planificare. Orientarea temporala poate fi exprimata in mobilarea gospodariei, contactele cu rudele, relatiile de prietenie, precum si in relatia cu televizorul si tehnologie. Orientarea in timp este exprimata in economia proprie gospodariei familiei, in care creditul, economisirea sau averea acumulata indica orientarea spre prezent, viitor, respectiv trecut. Programarea impica o serie de considerati despre timp diferite, dar inrudite cu cele de pana acum. Programarea, in viziunea lui Kantor si Lehr (1975, 82) reprezinta reglementarea secventei, frecventei si ritmului evenimentelor imediate, din moment in moment, din ora in ora, si de la o zi la alta. Programarea presupune o gama intreaga de activitati, care la randul lor implica ordonarea si stabilirea frecventei, duratei si a unui orar. Ele duc la un model de sincronizare, in care membrii familiei se reunesc sau trec unul pe langa altul. De multe ori se isca in conflict in legatura cu problema timpului si a spatiului in cadrul familiilor si gospodariilor. Kantor si Lehr sugereaza ca programarea, organizarea si managementul timpului in cadrul familiei scot lä iveala „ceea ce familia considera a fi cel mai important”. Putem vorbi despre calitatea culturiispatiale a familiei care este exprimata in reglementarea spatiul;ui interior, un spatiu al intimitatii si al distantarii personale in cadrul familiei, si in ffelul in care familia concepe aranjamentele fizice si emotionale ale universului sau: „Modul in care o familie isi aranjeaza spatiul interior refelcta clar cum acesta, ca grup, intelege lumea exterioara ei”(Reiss, 237).Deci sincronizrea este o problema de ordonare atat tempoala, cat si spatiala.
6
Televizorul si familiaDecat sa fie perceput monocromatic, ca un inlocuitor al altor activitati, sau in termeni
generali , ca un factor distructiv al relatiilor de familie, televizorul incepe sa fie vazut atat ca punct central al activitatilor familiale, cat si ca resursa. Pentru a putea intelege televizorul ca pe o resursa, trebuie sa ne intoarcem la cercetarile anilor 50 despre uses and gratifications, care nu se refera neaprat la cercetari asupra individului, ci asupra individului ca grupare sociala de referinta, care nu era neaparat familia , ci mai degraba cartieruo sau comunitatea. Putem vorbo despre rolul televizorului in cadrul familiei, ca o componenta a sistemului familial. Modelul utilizarii televizorului in cadrul unei familii va avea consecinte pentru felul in care familia se formeaza si se autosustine ca entitate sociala in timp si spatiu. De asemenea, putem vorbi despre televizor ca si suport de comunicare. In acest caz, se are in vedere construirea si reconstruirea televizorului prin modele de activitate sau pasivitate, alegere, interes, responsabilitate bsau atentie, care il contureaza si ilfragmenteaza si care astfel definesc impactul sau asupra familiei.
Din perspectiva familiei, punctul de plecare al unei discutii despre televizor este statutul sau in interiorul unui mediu guvernat de reguli, unde televizor are mai multe functii diferite. Modalitatea in care o familie include televizorul in activitatile sale cotidiene este o poarta de intrare in modul de concepere a sistemului familial ca intreg, la fel cum inainte erau orele fixe de servire a mesei. Utilizarea televizorului, spune irene Goodman (1983), este o functie a unei entitati familiale in continua evolutie, televizorul este si va fi folosit drept „tovaras de calatorie, tap ispasitor, mediator, marcator de granita intre membrii familiei, pentru a programaalte acivitati, este o rasplata sau o pedeapsa etc.” Insa televizorul are un rol mult mai important, sia nume acela de mediator intre familie si continutul televiziunii. Acest rol, are la randul lui, profunde implicatii in intelegerea puterii televizorului in societatea moderna, deoarecce, acordand familiei o asemenea semnificatie, identificam un spatiu cultural in care mesajele mass-media se transmir prin ele insele.
Multi cercetatori au acordat o deosebita importanta studiilor relatiei dintre televizor si timpul petrecut in familie. Jennyfer Bryce face o distinctie intre timpul monocromatic si timpul policromatic (cand au loc mai multe lucruri deodata) de privit la televizor. Acest lucru a dus la intelegerea locului pe care il ocupa televizorul in viata de familie. David Morley analizeaza separatia pe sexe si puterea in cadrul familiei. Cercetand o gama de dimensiuni ale practicii de vizionare a emisiunilor TV (puterea si controlul asupra alegerii programului,stilul de vizionare, planificarea vizionarii, importanta acesteia, comentarea celor vizionate, preferinta pentru un anume canal sau program etc), el descopera o diferenta semnificativa intrebarbatii si femeile din familiile pe care le studiaza. El spune ca ecste difernet nu trebuie privite din pnct de vedere biologic, ci din perspectiva caracterulu specific al relatiilor dintre sxe. Barbatii controleaza televizorul acasa, deorece caminul este locul unde se relaxeaza, unde sunt ingrijiti, si unde, dupa o zi lunga de munca isi aduc masculinitatea, , pe terenul de lucru al emeii. Faptul ca separatia pe sexe este un factor semnificativ oentru relatiile familiale din jurul televizorului este incontestabil.
Rogge si Jensen (1988, 103) atrag atentia asupra felului in care lumea imaginara a mass-media poate deveni o experienta de baza, substituind elementele ce lipsesc din sferele „emotionale si interpersonale” . De asemenea, ei atrag atentia asuptra modului in care anumite schimbari fundamentale in pozitia sociala a familiei, de exemplu somajul, sau evenimentele majore, vor afecta tiparele utilizarii mass-media in cadrul acelei familii.
Televizorul devine deci un membru de familie in sens metaforic, dar si in sens propriu, in, masura in care el este integrat in tiparul zilnic al relatiilor sociale familiale si in masura in care este centrul energiei emotionale sau cognitive, eliberand sau acumuland tensiune, sau oferind confort/sentument de siguranta. El devine un membru de familie in masura in care
7
exprima dinamica interactiunii familiale, dinamica relatiilor si identitatilor bazate pe sex si varsta sau dinamica pozitiei sale schimbatoare in lume, pe masura ce copii cresc si parasesc caminul sau capii de familie devin someri sau mor.
STUDIU DE CAZ
Televizorul influenteaza copiii
Exista convingerea ca era noastra este una violenta si ca suntem martorii unei izbucniri a comportamentului agresiv in intreaga lume. Violenta, sub toate formele sale, provoaca senzatii puternice, este acceptata si adesea dorita, devenind o permanenta reflectare a realitatii din imediata apropiere si din intreaga lume. Intalnim violenta sub multiplele ei expresii, oferite de carti, ziare, reviste cu pagini intregi si imagini care prezinta crime si violuri, emisiuni de radio si televiziune unde se difuzeaza neincetat informatii despre ucigasii cu cele mai excentrice comportamente ori despre atacuri de orice fel.
Aparitia si dezvoltarea televiziunii au transformat circulatia informatiei intr-un fenomen exploziv, cu nuante de violenta a individului dar si a societatii. Televiziunea, acest „copil teribil” al comunicarii de masa, dupa ce s-a instalat temeinic in fruntea ierhiei mijloacelor de comunicare, nu a incremenit in formula cristalizata si nici macar nu s-a rezumat la retusuri, asa cum a facut-o presa scrisa de-a lungul unei evolutii de secole.Victorioasa fiind, ea s-a grabit sa-si asocieze telefonia si computerul pentru a prefigura o noua revolutie provocata de audovizual: sistemul multimedia, un mod complet nou de comunicare complexa, internetul dovedindu-se cel mai receptiv la productiile violente, intrucat este inca si cel mai putin ingradit de reglemtarile juridice, nationale si internationale.
Expunerea masiva si continua la programele TV are efecte puternice asupra publicului, care din acest punct de vedere se imparte in marii consumatorii TV (cei care depasesc 5 ore pe zi) si micii consumatori (cu mai putin de 2 ore pe zi). Copiii sunt ce mai expusi, ramanand zilnic in fata TV-ului mai multe ore decat media populatiei si, uneori, mai mult decat timpul rezervat pentru scoala. In urma studierii relatiilor dintre mass-media si violenta, a fost recunoscuta revigorarea si proliferarea unor forme de violenta, apreciindu-se ca terorismul modern este, in multe privinte, o creatie a mass-media, fie si prin faptul ca, in esenta, toate gruparile teroriste au nevoie de publicitate, iar presa in intregul ei, le implineste dorinta cu promptitudine si in mod gratuit, uitand ca un atac ilogic devine mult mai eficient (in sens negativ) daca este mediatizat cat mai pe larg. De asemena, televiziunea a fost declarata responsabila, intr-o oarecare masura, de agresivitatea tinerilor si de extinderea valului de violenta.
Unul din idolii omului modern care face nenumarate victime intr-un mod perfid si viclean este televizorul. Oamenii, chipurile, vor s-alunge plictiseala, apatia, deznadejdea, singuratatea, cu televizorul, nestiid ca, de fapt, se afunda tot mai adanc in ele. Din cauza efectului sublimial al televiziunii, care impiedica constientizarea deplina a informatiei (adica luam de bun tot ce ni se prezinta chiar dasca poate fi si contrariul, cum deseori si este), omul este practic remodelat; este asemenea unui robot dirijat sa faca si sa creada ceea ce i se spune.Oamenii nu-si dau seama ca televizorul ajunge sa ne dicteze viata de zi cu zi, manipulandu-ne sa ne insusim pareri si atitudini ca acelea vizionate. Este pur si simplu socant sa vezi cum neuropsihologii pot demonstra cele amintite mai sus. Ei afirma raspicat, pe baza studiilor efectuate de-a lungul zecilor de ani, ca televizorul afecteaza creierului uman. Initiativa, creativitatea, curiozitatea, discernamantul si judecata sunt alterate semnificativ. Pe
8
termen lung, vizionarea TV poate impiedica implicarea in propria existenta, poate pasiviza planificarea activitailor viitoare si organizarea agendei zilnice sau poate scadea perseverenta, vointa si dispozitia de a urmari activ rezolvarea unei probleme. Afectarea cortexului prefrontral se manifesta in activitatea cotidiana prin neglijenta si deplasare, aspontaneitate, saracie si steorotipuri verbale. Oamenilor pur si simplu nu le mai vine sa reactioneze fata de nimic, nu se mai pot opune niciunei hotarari politice si nu mai sunt in stare sa decida singuri: televizorul hotaraste si dicteaza in locul lor. Deci, oamenii, din fiinte rationale cu putere si libertate de alegere sunt transformati (mai bine zis manipulati, dirijati) sa devina....niste momai (zombi).
Televizorul lucreaza foarte fin la pervetirea si indoboticirea noastra, fara ca noi sa ne dam seama. De ce? Pentru ca privitul la TV echivaleaza cu starile hipnotice. Suntem impiedicati prin acest efect hipnotic al televizorului sa mai gandim, sa mai constientizam ce vedem. Vreti un exemplu? Ce anume va mai amintiti dintr-un Jurnal TV la o ora dupa vizionare? Cercetatorii spun ca undeva in jur de 20%.
Mai ales copiii sunt afectati de micul ecran. In conditiile in care copiii privesc la televizor inca de la varsta de 2 ani cate 3-4 ore pe zi, creierul lor va suferi modificari semnificative, dezvoltandu-se anormal. Cat de anormal? Ne spune o statistica americana: doar 44% din absolventii de liceu pot calcula restul de la 3 dolari ce au fost platiti pentru 2 articole comandate la masa de pranz; doar 20% din tinerii de 20 ani pot scrie o cerere de angajare corecta; doar 4% inteleg o mostra de traseu de autobuze; doar 12% pot aranja 6 fractii comune in ordinea marimii; doar 20% pot invata fara ajutorul calculatorului. Majoritatea copiilor din tarile occidentale prezinta dificultati in ascultarea cu atentie a unui mesaj. Tot in America, spre exemplu, 80% din copiii de scoala sufera de deficiente de invatare; peste 15000 de elevi americani sunt diagnosticati saptamanal cu aceasta boala; majoritatea tinerilor din America intampina mari dificultati in intelegerea unui text ce dapaseste nivelul gimnaziului , in a trage concluzii dincolo de faptele simple, in a urmari punctul de vedere al autorului sau succesiunea unei argumentatii. Copii care se uita la televizor vorbesc mai prost si gandesc mai slab decat cei ce au ales cartile cu povesti in locul micului ecran. Scaderea cunostiintelor de vocabular, raspandirea ticurilor verbale, comunicarea prin gesturi odata cu cuvintele , sunt doar cateva din efectele cauzate de dezvoltarea anormala a retelelor neuronale in timpul petrecut in fata ecranului luminos.
Pentru a avea parte de o dezvoltare corecta a creierului, copilul trebuie sa ia parte activ la existenta cotidiana, sa se implice in problemele de zi cu zi caci un creier normal se autostimuleaza prin interactiunea activa cu ceea ce gaseste in mediul inconjurator. Cel mai important mijloc sau mediu de dezvoltare a conexiunilor inter-corticale este limba! Stapanind limba, copilul castiga capacitatea de a extrage concluzii din propriile observatii, de a face deductie si de a-si structura si organiza perceptia si memoria. El dobandeste lucrul cel mai important, gandirea reflexiva.Mai ales dialogul, cuvantul rar, clar, rostit cu rabdare si dragoste, inca de la varste fragede, are rolul cel mai important in configurarea retelelor neuronale.Televizorul, spre deosebire, este total impropriu pentru aceasta, deoarece copilul in fata televizorului nu are parte de experienta reala, palpabila a realitatii, fiind atras de efectele luminoase si auditive, nemaivrand sa descopere lumea inconjuratoare. De asemenea , gandirea reflexiva este inhibata in fata televizorului. Pentru a vedea ce impact are televizorul asupra mintii micutilor, amintim ca in data de 16 decembrie 1998, in Japonia, 700 de copii au fost spitalizati datorita daclansarii crizelor de epilepsie, survenite in urma vizionarii desenului animat Pokemon! Iata si alte statistici:
1)In ce priveste erotismul TV , s-a constatat ca in telenovele relatiile sexuale intre persoanele necasatorite sunt de 24 ori mai frecvente ; 94% din intamplarile erotice se desfasoara intre peroanele necasatorite; 200 de femei s-au sinucis intr-o saptamana in
9
America dupa o scena dramatica dintr-o telenovela; 75% din videoclipurile MTV au o tenta erotica. De aici rezulta nemultumirea fata de sot, descresterea varstei primul act sexual, cresterea frecventei relatiilor sexuale, reducerea vointei de a mai avea copii, violuri, divorturi, prostitutie, avorturi.
2)In ce priveste violenta TV s-a constatat ca 50% din crimele din SUA sunt stimulate de TV; 90% spun ca au invatat lucruri criminale la televizor; 40% au copiat exact aceleasi crime ; 28 de persoane s-au sinucis jucand o ruleta ruseasca, dupa ce au vizionat un film ce evoca acest joc. Mai amintim ca vizionarea TV este un proces anormal organismului omenesc, favorizand aparitia unor boli, cum ar fi obezitatea (21%), diabetul (14%), afectiuni ale ochilor (astigmatismul).
Televizorul-dusmanul copiilor
Poate deveni televizorul un ”dusman” al sanatatii copiilor? „Da!”, este raspunsul pediatrilor si al psihologilor. Motivul este, culmea, reprezentat chiar de desenele animate, pline uneori de „monstri”, fantome si violenta. ”Fetita mea , de numai 2 ani, avea cosmaruri groznice noaptea. Am sfarsit prin a merge la medic.”, a marturisit o mamica. Medicii confirma faptul ca desenele animate au ajuns sa aiba o influenta negativa asupra pustilor. ”Piticii” s-au obisnuti sa nu mai adoarma fara desene animate. Butoneaza telecomanda pana gasesc programul favorit si, intr-un final, dupa aventuri ale personajelor preferate, adorm bustean. Unii, pentru ca exista si pusti carora desenele animate le afecteaza linistea si sanatatea.”Fetita mea are 2 ani si jumatate si a ajuns sa aiba cosmaruri din cauza desenelor animate. Se uita tot la Scooby Doo , iar la cateva ore dupa ce adormea, se trezea plangand in hohote. Imi spunea ca „monstrii l-au mancat pe Scooby Doo”. Initial, am zis ca poate e ceva normal. Nu m-as fi gandit vreodata ca desenele animate pot influenta negativ un copil. Cand aceste vise au inceput sa apara in fiecare noapte, nu am mai lasat-o la TV inainte de culcare. Am fost si la pediatru pentru a cere un sfat.”, poveteste Ioana, mama micutei. „E un fenomen tot mai des intalnit” „M-am uitat la desenele respective si, intr-adevar sunt foarte infricosatoare pt un copil.Sunt tot cu monstri si stafii”,adauga Ioana Marin.I-a fost teama ca fetita sa nu dezvolte probleme pe fond nervos. „Nu mai dormea noaptea, spunea ca sunt fantome prin casa. Nu am putut s-o duc la psiholog, dar stiu ca sunt niste mamici care au facut lucrul acesta. Am mai intrebat si alti parinti si am aflat ca multi au probleme similare.”Desi multi parinti sunt uimiti de faptul ca desenele animate au o influenta asupra copiilor, medicii confirma ipoteza, ba chiar spun ca este un fenomen din ce mai des intalnit. Parerea specialistului este:” Copilul va dezvolta , in timp, diverse fobii.” Dr. Nicoleta Bobe, medic primar pediatru, a explicat ce influente au aceste desene asupra micutilor.”Au un grad crescut de nocivitate. In special desenele cu Scooby Doo, care au ca tema fantomele si castelele bantuite. Copii vad aceste personaje fantastice, iar ei le dezvolta prin imaginatia lor proprie. De acolo apar visele urate, mai ales la cei cu varste intre 2 si 6 ani. In timp apare oboseala, in lipsa unui somn bun”, explica medicul pediatru. ”Efectele se simt mai tarziu.Copilul poate dezvolta, in timp, diverse fobii, iar odihna necorespunzatoare este si ea resimtita. O solutie ar fi ca parintii sa revina la vechea carticica de povesti”, adauga dr.Bobe.
Emisiunile tv influenteaza comportamentul violent al copilului
Televiziunea a promovat imaginea persoanelor „bune”, inteligente si altruiste pe un plan egal de violenta cu cele „rele”; iar majoritatea copiilor se inspira permanent de la eroii vazuti la TV, isi formeaza, dupa exemplul lor, un comportament violent. Prin urmare ,un
10
indvid ar putea crede ca violenta este un comportament social acceptat.De multe ori, copiii proveniti din familii dezorganizate sunt cei mai vulnerabili la
influentele televiziunii, in comparatie cu acei copii din familii stabile, in care se incurajeaza atitudini prietenoase.
Nu doar filmele pentru adulti, spre exemplu, sunt surse ale agresiunii, ci chiar desenele animate ofera ipostaze ale violentei. Din cauza puterii limitate de intelegere, copiiilor le este mai greu sa discearna intre fapte si fictiune. Expunerea frecventa la violenta poate induce la oameni o insensibilitate la violenta, iar aceasta insensibilitate favorizeaza, inevitabil, cresterea agresivitatii. De asemenea, consumul de violenta poate duce la o dependenta ce determina persoanele sa caute aceste programe. La randul ei, televiziunea se va justifica spunand ca ofera pietii ceea ce doreste individul. Urmarile acestor actiuni, desfasurate intr-un cerc vicios, se rasfrang asupra insusirilor psihice ale individului. Inteligenta va fi afectata negativ pentru ca va scadea puterea de abstractizare prin scaderea capacitatii de concentrare ; originalitatea se reduce datorita fenomenelor de stereotipizare si standardizare- emisiunile TV sunt facute sa placa la cat mai multe persoane, astfel incat ele nu vor mai fi de calitate, dar vor spori cantitativ, entuziasmul creste in fata aspiratiei spre vedetism, ceea ce duce la scaderea rezistentei in fata esecurilor si monotoniei; simtul realitatii se atrofiaza datorita interpunerii intre eu si realitate a „realitatii-substitut oferita de televiziune”; observatia si experienta de viata sunt viciate prin expunerea excesiva la mass-meda, telespectatorul acceptand identitatea personajului ca fiind reala, dublata de ignorarea identitatii reale a actorului.
Alte analize atrag atentia asupra faptului ca violenta mediatizata „devine nefasta printr-un efect cumulativ” si nu ca efect direct si imediat, astfel incat se poate spune ca influenta violentei reprezentate este mai mult un proces treptat, cumulativ, ale carui efecte nu sunt direct vizibile si imediate.
Daca spectacolul violentei nu este cauza unica a exploziei criminalitatii in lumea de azi, cu siguranta ca aceasta este una dintre cauze. De unde si recomandarea unei anumite prudente si retineri in ceea ce priveste cantitatea programelor violente difuzate si o atentie sporita in ceea ce priveste modul de prezentare si valorizare a violentei in programele de televiziune, radio, reviste sau filme. De asemenea, se recomanda ca si parintii sa sugereze copiilor sai, ce desene animate pot viziona.
Alte posibilitati de a remedia acest fenomen pot fi : limitarea timpului petrecut in fata televizorului, gasirea de alte surse de informare si relaxare, reducerea violentei din programele TV, un mare profesionalism si maxima responsibilizare a oamenilor de televiziune, exprimata in renuntarea gazetarilor la goana dupa senzational si a patronilor dupa profitul facil si nociv, intrucat copiii violenti sunt cei care vor fi viitori angajati si adultii din familie, de la munca, de pe strada si, desigur , tot ei vor fi cei care vor invata generatiile viitoare sa gandeasca la fel.
11
ChestionarEfectele televizorului asupra copiilor
Chestionarul se adreseaza parintilor cu copii de pana la 5 ani
Intrebari:
1. In medie, cate ore se uita copilul dvs la televizor, intr-o zi?a. mai putin de 2 oreb. intre 2 ore si 4 orec. peste 4 ore
2. Il supravegheati pe micut atunci cand priveste la tv?a. dab. nu
3. Stiti ce posturi de tv prefera sau care sunt emisiunile favorite?a. stiu, acestea sunt........................................................b. nu stiu
4. Atunci cand privesc la tv copii dvs sunt tentati sa reproduca imaginile vazute?a. niciodatab. uneoric. intotdeauna
5. Nu pot dormi seara daca nu urmaresc canalul preferat?a. nu pot dormib. pot dormi si fara desenec. nu se uita la tv inainte de culcare
6. Prefera sa deseneze sau sa citeasca in loc sa se uite la tv? a. prefera televizorulb. prefera desenatul sau cititul
7. Copilul dvs urmareste desene animate?a. da, in mod constantb. da, uneoric. nu
8. Ati observat o schimbare in comportamentul copilului dvs de cand urmareste desene animate?
a. dab. nu
9. Ati incercat sa ii reduceti celui mic orele petrecute in fata desenelor animate?a. am incercat, fara niciun rezultatb. i-am redus tipul petrecut in fata tvc. nu am incercat
10. Va amintiti o intamplare facuta de cel mic in urma privitului la desenele animate?..........................................................................................................................................
12
Interpretarea chestionarului
La acest chestionar au raspuns 100 de persoane. In urma interpretarii raspunsurilor, rezultatele sunt urmatoarele:
1. La prima intrebare, „In medie, cat timp se uita copilul dvs la televizor?”, raspunsul parintilor a fost unul aproape ingrijorator. 72 % dintre copiii celor care au raspuns chestionarului, petrec, in medie, peste 4 ore, pe zi, in fata televizorului. Doar 18 % se uita la televizor intre 2 ore si 4 ore, iar 10% privesc ecranul televizorului mai putin de 2 ore pe zi.
2. Cand i-am intrebat pe parinti daca isi supravegheaza copiii in timp ce acestia se uita la tv, doar 34 dintre ei au raspuns afirmativ, restul de 66 spunanad ca nu stau langa copiii lor atunci cand se uita la tv.
3. Un raspuns imbucurator a fost acela pe care l-am primit la a treia intrebare. Este bine ca 82% dintre parinti stiu la ce se uita micutii lor cand stau in fata televizorului si doar 18 % sunt cei care habar nu au la ce se uita copiii lor.
4. Atunci cand i-am intrebat pe parinti daca copiii lor sunt tentati sa reproduca ceea ce vad la televizor, 2 parinti au spus ca niciodata copiii lor nu transpun in realitate ceea ce vad pe micul ecran, 30 dintre ei au spus ca uneori, se mai intampla acest lucru, iar 68 au spus ca intotdeauna copiii lor sunt tentati sa imite ceea ce vad la tv
5. Am intrebat daca „nu pot dormi seara daca nu urmaresc canalul preferat?”, iar rezultatul a fost urmatorul: 65% dintre copiii celor chestionati nu pot dormi fara canalul preferat, 20% pot dormi chiar si fara sa se uite neaparat la desene sau la canalul preferat iar 15 % nu se uita la tv inainte de culcare.
6. La intrebarea „Prefera sa deseneze sau sa citeasca in loc sa se uite la tv?”, 83 de parinti au raspuns ca micutii lor prefera tv-ul, si doar 17 au spus ca prefera sa deseneze sau sa citeasca.
7. Cand am vrut sa aflu cati dintre copiii celor care au raspuns la chestionar urmaresc desene animate, am descoperit ca 77 % se uita in mod constant, 23 % uneori si nu a fost nici un parinte care sa spuna ca micutul lor nu urmareste desenele animate.
8. In urma raspunsurilor de la intrebarea 9, am aflat ca 69 % dintre parinti au observat o modificare in comportamentul copiilor lor de cand urmaresc desene animate, si 31 % au spus ca nu au observat nicio schimbare de comportament.
9. Am intrebat daca : „Au incercat sa ii reduca celui mic orele petrecute in fata tv?”. 54 % au incercat, dar nu au reusit, doar 12 % au reusit sa-i convinga pe cei mici ca nu este bine sa petreaca mult timp in fata televizorului si 34 % dintre parinti nici macar nu au incercat.
10. La ultima intrebare am asteptat un raspuns liber de la pariniti, in care fiecare sa scrie ce isi aduce aminte, sa ne povesteasca o fapta pe care cel mic sau cea mica a facut-o in urma privitului la tv. Dintre toate, am ales una pe cat de comica, pe atat de periculoasa. „Fetita mea statea si se uita la desene in timp ce eu gateam , in bucatarie. A venit si mi-a cerut un pahar cu suc. I l-am dat si s-a intors cu el la desene. Dupa 2 minute a venit din nou. Mi-a mai cerut inca un pahar. I-am pus si de data asta. Curioasa, sa vad de ce bea atata suc, m-am dus in camera. Fetita turna sucul pe televizor. Cand am intrebat-o ce face, de ce a turnat paharul cu suc in televizor, mi-a raspuns: Nu vezi, mami, ca Scooby moare de sete si nu ii da nimeni sa bea?. Am ramas socata. Putea sa pateasca ceva grav.”
13
BIBLIOGRAFIE
1. Roger Silverstone, Televiziunea in viata cotidiana, Polirom, Iasi, 1999 (traducere de Claudia Morar)
2. Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra mintii umane, Evanghelismos, Bucuresti, 2005
3. Laurentiu Soitu, Cornel Havarneanu, Agresivitatea in scoala, Institutul european, Iasi, 2001
4. Parintele Alexandru, Copilul în lumea televizorului si computerelor, Schitul romanesc Lacul, Sf. Munte Athos, 1999
5. Ieromonah Gabriel Bunge, Akedia. Plictiseala si terapia ei dupa avva Evagrie Ponticul sau sufletul în lupta cu demonul amiezii, Sibiu, 1999
6. Virgiuliu Gheorghe, intr-un articol pe internet
14
