Ștefan cel Mare și Sfânt.
Un suflet și un destin.
Secția de învățământ nr.5
Ședință tematică
20.02.2018
Anul 2018 – Anul lui Ștefan cel Mare și Sfânt,
Domnitorul Moldovei! Decret prezidențial /02.01.2018
Ridică-te Ştefane, şi vezi-ţi fiii Că vremea în lume e grea
Credinţă veşnică patriei noastre Jurăm, Măria-Ta !
„Moldova n-a fost a strămoşilor mei,
n-a fost a mea şi nu e a voastră,
ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor
urmaşilor voştri în veacul vecilor"
/Testament/ Ștefan cel Mare
Anul 1433, a intrat în istorie drept un an al schimbărilor și prosperării. În acel an , s-a născut prea slăvitul Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare, în Borzești,
județul Bacău.
A fost fiul lui
Bogdan al ll-lea și
al Mariei Oltea,
care apoi, a devenit
părinte pentru o
întreagă națiune..
Ștefan cel Mare este considerat o
personalitate marcantă în istorie, înzestrată cu mari
calități de om de stat, diplomat și conducător
militar. Prin victoriile sale strălucitoare și-a înscris numele în
istoria eroilor mari.
El s-a arătat curajos în primejdie, tare în nenorocire, modest în fericire.
Astfel, a realizat fapte mari prin modestia sa.
În timpul domniei sale Moldova atinge apogeul
dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă îndelungată de
stabilitate internă, prosperitate economică și
liniște socială.
Biografia în cifre a Marelui Voievod –
Ștefan cel Mare și Sfânt:
1457 În acest an, Ștefan urcă pe tronul Moldovei după ce
îl înlătură pe Petru Aron. Acesta din urmă i-a
ucis tatăl lui Ștefan,
Bogdan al II-lea.
Ajutat de către
Vlad Țepes, domnul
Țării Românești,
Ștefan cel Mare
îl înfrânge pe
Aron în luptele de la
Doljești și Orbic, fiind
înscăunat,
pe ‘‘câmpia
Dreptății’’ ca domn
moștenitor al tronului
Moldovei.
1467 Are loc lupta de la Baia (prima cetate de scaun a
Moldovei), împotriva regelui Ungariei, Matei Corvin.
Acesta se supărase după ce Ștefan
îi restituise Cetatea Hotinului
regelui polon Cazimir.
Oastea ungurească a fost înfrântă,
Matei Corvin fiind rănit de trei
săgeți și o lovitură de lance.
Oastea lui Ștefan a nimicit cei 120.000 de
turci trimiși de Mahomed al II-lea, în
frunte cu Hadâm Suleiman Paşa.
Turcii doreau să îl pedepsească pe
Ștefan pentru amestecul în treburile
domniei Țării Românești.
Marea oștire a turcilor se clatină și se
destramă într-o învălmășeală cumplită.
1475 La 10 ianuarie, are loc lupta de la locul numit
Podul Înalt.
Mahomed al II-lea Cuceritorul a fost
copleșit de cumplita veste că armata sa
fusese învinsă la Podul Înalt.
• La 13 mai 1476, Oastea otomană în
număr de peste 150.000 de ostași,
la care s-au mai adăugat un număr de
10-20.000 de oameni ai lui Laiota
Basarab, precum și un număr de 40.000
de tatari, pornește lupta împotriva lui
Ștefan cel Mare, tabăra militară a
căruia număra aproximativ 60.000 de
oșteni.
• Armata Moldoveană a fost învinsă, dar pierderile au fost foarte
mari de ambele părți.
• Ștefan cel Mare cu oastea zdrobită
se retrage la curtea împărătească din
Războieni
1476 Turcii în frunte cu însuși Mahomed al II-lea
încep atacurile asupra cetăților Suceava, Neamț și Hotin, pe care nu
reușește să le cucerească.
El părăsi Moldova
hărțuit de cetele
lui Ștefan, fără ca
izbânda lui să fi
însemnat supunerea
țării și a domnului ei.
Ștefan Vodă își adună oaste nouă și pornește curajos în luptă...
În acest an, Ștefan ripostează, ajungând cu oastea până în apropierea Cracoviei,
capitala Poloniei de atunci.
1497-1498
În cursul domniei sale,
Moldova a cunoscut o
înflorire fără precedent.
Luptând de la egal la egal
cu vecini mult mai
puternici, Ștefan cel Mare a
reușit să impună Moldova
ca un stat cu drepturi
aproape egale.
A zidit 44
de biserici și
mănăstiri,
conform
tradiției, câte
una după
fiecare luptă
câștigată.
Glorioasa Sa domnie, a durat 47 de ani...
47 de ani de mândrie! 47 de ani de vitejie și curaj!
47 de ani de putere! 47 de ani de realizări continui! 47 de ani de dăruire de sine!
47 de ani și 1 erou!!!
Domnie ce nu a mai fost egalată în istoria Moldovei!
1504 La 2 iulie, batrân și bolnav de gută, Ștefan cel Mare moare, la Suceava.
Majoritatea istoricilor cred că tocmai de la război i s-a tras şi moartea marelui voievod
În anul 1992 Ștefan cel Mare a fost canonizat cu numele
„DREPTCREDINCIOSUL VOIEVOD ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÃNT”.
Canonizarea lui Ştefan cel Mare fiind un act pentru consolidarea valorilor naţionale şi
spirituale.
Doamne, a toată Moldova, nu te-am făcut de ruşine
Sufletul nostru te cheamă, are nevoie de tine
Tot ce-ai visat o să fie, precum lăsatu-ne-ai slova
Casă a dacilor liberi este şi fi-va Moldova
Doamne, jurăm lângă cripta care în piatră te leagă
Că vom păstra peste veacuri patria noastră întreagă
Ridică-te Ştefane, şi vezi-ţi fiii
Că vremea în lume e grea
Credinţă veşnică patriei noastre
Jurăm, Măria-Ta.
„Moldova n-a fost a
strămoşilor mei,
n-a fost a mea şi nu e a
voastră,
ci a urmaşilor voştri şi a
urmaşilor urmaşilor voştri
în veacul vecilor"
/Testament/ Ștefan cel Mare
Tes
tam
ent/
Ste
fan
cel
Ma
re