ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE,
EGALITATE ȘI PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
Scânteia As Nr. 7 aprilie 2010
© C O P Y R I G H T A S . S C Â N T E I A - W W W . S C A N T E I A A S O C I A T I E . R O
CUPRINS
A.
0.a. 1 Mai 2010 în România………………………………….. 3
0.b. 89 ani de la creerea Partidului Comunist Român Scurt
istoric...........................................................................................
4
0.c. Sunt românii mai oi decât alte neamuri?.......................... 7
1. 1Mai una din cele mai sfinte zile pentru muncitorii lumii
întregi ………………………………………………………….
9
2. Actualitatea lui Vladimir Ilici Lenin la 140 ani de la
nastere ………………………………………………………..
11
3. Lenin este unul dintre cele mai importante figuri din
istoria umanităţii şi caracterul cel mai important al
secolului al XX...........................................................................
13
4. Gheorghe Apostol la 97 ani ………………………………. 16
5. Monopolurile pentru a rezista au nevoie de a
ingenunchea popoarele ………………………………………
16
6. Constitutia Republicii Populare Romane 1948 ……... 18
7. “Angelina Jolie” și Lenin ………………………………… 24
8. Rușii în majoritate îl consideră pe I V Stalin un mare
conducător dar nu ar dori un nou Stalin astăzi.....................
25
9. Moldova este un stat independent........................................ 26
10. Un american a cerut azil politic în Coreea de Nord........ 26
11. Succesul revoluției bolivariene necesită măsuri
adecvate......................................................................................
27
12. Cuba anului 2009 văzută de un liceean român................. 28
13. Împărat şi proletar............................................................. 28
14. Scrisori de la cititori............................................................ 30
B. Stânga Internațională
a)Cuba
1) Declaraţia Adunării Naţionale a Puterii Populare.............................. 33
2) Reflectiile lui Fidel Castro ………………………………………... 33
b) Turcia
1) Iesiti in strada pe 1 Mai …………………………………………… 36
c) Filipine
1) Omagiu eroilor filipinezi Tanya Domingo Hugo ………………… 37
ASOCIAȚIA
MILITANȚILOR
PENTRU PACE,
EGALITATE ȘI
PROGRES
SOCIAL”SCÂNTEIA”
Scânteia As Nr. 7 aprilie 2010
© copyright As. Scânteia
www.scanteiaascociatie.ro
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 3
0.a. 1 Mai 2010 în România
Petre Ignatencu
Ziua de 1 Mai, ziua internaţională de luptă şi solidaritate
a celor ce muncesc împotriva capitalismului , a fost
sărbătorită anul acesta în diverse moduri.
În anul când s-au împlinit 124 de ani de la lupta şi
sacrificiul muncitorilor de la Chicago s-au găsit mulţi care
au socotit nimerit să denatureze semnificaţia acestei zile în
diferite moduri.
Două doua partide “oficiale”, PSD și UNPR, s-au luat parcă
la întrecere în a ascunde muncitorilor- şi nu numai
muncitorilor, ci tuturor oamenilor săraci în general, în a le
ascunde această semnificaţie.
Şi nu numai partidele acestea “oficiale” ci şi toate marile
posturi de televiziune, care cu multe zile înainte
declanşaseră o adevărată campanie de “ieşire la iarbă verde,
la mici si bere” sau de luare cu asalt a litoralului. Ziua de 1
Mai, zi în care au luptat şi au murit oameni pentru un ideal
măreţ, pentru ziua de lucru de 8 ore, a devenit prilej pentru
capitalişti de a face “un ban în plus”, de a mai adăuga ceva
la profiturile deja exorbitante pe care le storc de pe urma
angajaţilor, precum şi pentru partidele acestor capitalişti de
a mai smulge ceva capital electoral de pe urma
muncitorilor.
Să ne gândim de pildă la PSD. partidul “oficial” al stângii,
partid care, de ochiii lumii, se revendică de la idealurile
clasei muncitoare, dar care, în treacăt fie spus, a efectuat
cele mai mari privatizări din istoria României. Ce are
Partidul Social-Democrat de-a face cu ziua de 1 Mai? A
făcut el ceva pentru a ridica muncitorilor conştiinţa de
clasă? Au făcut oare cei ce se revendică de la Partidul
Social-Democrat al Muncitorilor, înfiinţat în 1893, au făcut
ei ceva pentru a le aminti muncitorilor, măcar în treacăt,
despre tradiţiile lor de luptă? Cei care sunt acuzaţi tot
timpul de mass-media de dreapta că ar fi “comunişti” sau
“criptocomunişti” au făcut oare ceva pentru a mobiliza
clasa muncitoare împotriva exploatării capitaliste? Au rostit
ei măcar o singură lozincă anti-capitalistă la mitingul
electoral organizat în Piaţa Victoriei?
Ce au făcut ei pentru muncitori atunci când au condus țara
asta? Au încurajat înmulțirea de sindicate, pentru a rupe
unitatea muncitorească relizată de acestea, odata cu
vânzarea intreprinderilor construite de ei și înaintașii lor
când erau membri ai PCR și acesta se afla la conducerea
Statului român, iar acum când s-au dat cu capitalismul,
mulți din ei devenind chiar capitaliști, cică apără muncitorii
promovând lozinca ”Jos PDL-ul” la acest miting, sub
faldurile steagului roșu al muncitorimii de pretutindeni și cu
participanți momiți cu câte un card cu care sa cumpere
niscaiva alimente. În ce hal a ajuns social-democrația
românească!! De douăzeci de ani nu a făcut altceva decât să
se străduie să confirme aprecierile marilor ideologi ai
marxismului, Marx, Engels și Lenin,despre ei- ”social-
democrații sunt trădătorii clasei muncitoare”
Cât despre UNPR acesta nu s-a distins decât prin
”chermezele” organizate, ”în roșu”, pentru a-și promova
partidul abia înființat de ”fugiții” , parlamentari, din PSD și
PNL, creat cu scopul de a sprijini guvernul de dreapta PDL-
ist, PDL-ul fiind și el, nu cu mult timp înainte, tot social-
democrat.
O mai mare batjocorire a zilei de 1 Mai nici că se putea!
Părăsind partidele “oficiale”, ajungem la cei ce se declară
comunişti. Dintre acestea, Uniunea “tovarăşului Dediu”, ce
s-a distins în ultimii ani mai mult prin atacuri la adresa mea
și acțiunilor mele de reconstruire a PCR decât prin acţiuni
concrete în sprijinul luptelor muncitoreşti, deci a mult-
hulitei “lupte de clasă aducătoare de bulversare în rândul
românilor”, această Uniune pare că s-a molipsit nu numai
de la ideile legionare cu care ne-a obişnuit de ceva vreme,
dar chiar şi de la cele PSD-iste. Pomeni electorale în loc de
lozinci revoluţionare, mici şi bere în loc de educarea
oamenilor în spiritul luptei de clasă şi internaţionalismului
proletar.
Partidul Alianţa Socialistă, deşi partid destul de
semnificativ, nu a organizat nici el vreo actiune în spiritul
vechilor tradiţii muncitoreşti.
Singurul partid ce a organizat o acţiune de popularizare a
adevăratei semnificaţii a zilei de 1 Mai a fost Partidul
Comunist Român- Comitetul de reorganizare, partid ce şi-a
asumat dificila dar necesara sarcină de a lupta cu
denaturările şi minciunile grosolane ale capitaliştilor
exprimate prin partidele şi prin mass-media lor. Partidul
nostru şi-a dovedit încă o dată consecvenţa faţă de
idealurile comuniste şi faţă de măreaţa cauză a clasei
muncitoare şi va continua şi pe viitor să educe masele în
spiritul adevăratelor tradiţii ale clasei lor. Noi trebuie să-i
învăţăm pe oameni să-şi cunoască istoria şi de asemenea să-
şi iubească clasa socială din care fac parte. Acesta este
scopul principal al educaţiei comuniste în momentul de
faţă. Trebuie să contracarăm propaganda capitalistă şi să
învăţăm oamenii să se ridice desupra individualismului
îngust pe care îl promovează capitaliştii, să înveţe că numai
în unire şi luptă rezidă forţa clasei muncitoare, forţă pe care
a demonstrat-o de atâtea ori în cursul istoriei şi pe care
trebuie să o demonstreze şi în continuare.
Trăiască 1 Mai, zi internaţională a luptei împotriva
capitalismului!
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 4
0.b. 89 ani de la creerea Partidului Comunist Român Scurt istoric
R. Toma
Pentru a înţelege corect locul şi rolul Partidului Comunist
Român în istoria ţării noastre, trebuie să privim, mai întâi,
la originile mişcării muncitoreşti şi ale răspândirii
marxismului în România.
În perioada de început a mişcării muncitoreşti, acţiunile de
luptă ale muncitorimii au fost spontane şi izolate. Ele erau
îndreptate împotriva scăderii salariilor, împotriva
amenzilor, a condiţiilor neomeneşti de muncă, împotriva
abuzurilor şi silniciilor patronilor. Formele cele mai
frecvente de protest erau: distrugerea uneltelor de muncă,
răfuielile cu patronii etc. Cu timpul, însă, s-a trecut şi la
greve spontane, cum au fost în 1869, 1872, 1873, 1875 etc.,
în diverse ramuri industriale (construcţii de căi ferate,
tipografie etc.)
Era încă perioada „copilăriei mişcării proletariatului” (K.
Marx), în care clasa muncitoare nu era conştientă de rolul
său istoric, fiind, deocamdată, o clasă „în sine”.
Cu timpul, însă, solidaritatea muncitorilor a crescut şi,
odată cu răspândirea ideilor marxiste, s-a trecut la crearea
primelor organizaţii, cum ar fi „Casa de prevedere a
lucrătorilor tipografi” (1858, Bucureşti).
După Comuna din Paris (1871), clasele exploatatoare au
generat pe scară internaţională o teroare între muncitori,
trecând la dizolvarea asociaţiilor muncitoreşti, la arestarea
conducătorilor acestora.
Totuşi, lupta nu a încetat, deoarece se forma conştiinţa de
clasă a proletariatului, care va fi devenit o clasă „pentru
sine”, trecând de la lupta împotriva unuia sau altuia dintre
patroni, la lupta împotriva burgheziei ca clasă socială.
Lucrări ale lui Marx şi Engels, precum: „Capitalul”,
„Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului”,
„Manifestul partidului comunist” etc., au început să fie
răspândite în ţara noastră, un rol deosebit revenind lui
Constantin Dobrogeanu-Gherea.
În 1886, se înfiinţează primele cercuri socialiste şi
muncitoreşti, care, chiar dacă au avut şi lipsuri ideologice,
au jucat un rol important, ce s-a concretizat, în anul 1893,
în crearea Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din
România – primul partid al clasei noastre muncitoare.
Mişcarea muncitorească a fost influenţată de diverse
evenimente, precum: răscoala ţărănească din 1907, prima
revoluţie burghezo-democratică din Rusia (1905-1907), dar
mai ales Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie (1917).
În 1910, are loc Congresul de refacere a Partidului Social-
Democrat din România şi al sindicatelor care adoptă
programul (vot universal, drept la grevă, drepturi egale
pentru femei, ziua de muncă de opt ore, contract colectiv de
muncă etc.)
În 1919, se constituie, sub conducerea lui V. I. Lenin,
Internaţionala a III-a (comunistă), care a existat până în
1943.
În 1920, are loc o grevă generală a proletariatului român, la
care participă circa 400.000 salariaţi din toate ramurile
industriei şi transporturilor. Urmare a acestei greve,
majoritatea membrilor Consiliului general al Partidului
Socialist şi Sindicatelor sunt arestaţi.
În 8-12 mai 1921, are loc la Bucureşti Congresul general al
Partidului Socialist din România (Congresul I al P.C.R.),
care votează transformarea acestuia în Partidul Comunist
din România (iniţial numit Partidul Socialist-Comunist), pe
baze marxiste, ca detaşament de avangardă al clasei
muncitoare, şi afilierea acestuia la Internaţionala III-a. Toţi
cei ce au votat această afiliere au fost arestaţi de către
autorităţi.
Anul 1921 rămâne un an de referinţă în istoria mişcării
muncitoreşti şi revoluţionare din ţara noastră.
În 1922, la Congresul II, s-a adoptat statutul partidului şi a
fost ales primul Comitet Central, în frunte cu Gh. Cristescu
(secretar general).
Cadrul legal de desfăşurare a activităţii partidului nu a durat
însă mult. După ce, din 1922, a fost o semilegalitate, în
septembrie 1924, partidul este scos în afara legii de către
guvernul liberal al lui Ion I. C. Brătianu, aceasta după ce,
Constituţia adoptată în 1923, prevedea o serie de libertăţi
cetăţeneşti, fără a da totuşi şi soluţii la punerea lor în
practică. Au fost trecute în ilegalitate şi alte organizaţii,
printre care U.T.C. Sediile lor au fost închise, arhivele
confiscate, iar conducătorii lor – urmăriţi şi arestaţi.
Motivul oficial al ilegalizării partidului a fost acela că ar fi
fost un partid „antinaţional”, fiind un partid în spiritul
internaţionalismului proletar. S-a invocat, de asemenea,
solidaritatea partidului cu răsculaţii de la Tatarbunar (sept.
1924), prin care s-ar fi împotrivit unirii Basarabiei cu
România. Desigur, au fost şi unele greşeli de atitudine
săvârşite la indicaţia Cominternului. Totuşi, cauza reală a
scoaterii în afara legii a fost, în esenţă, alta: aceea că nu
convenea stăpânirii burgheze să existe un partid care să
apere interesele celor exploataţi. Acesta a fost motivul real
al ilegalizării! Şi ostilitatea partidelor burghezo-moşiereşti
(naţional-liberal şi naţional-ţărănesc) s-a dovedit în
nenumărate rânduri: la Lupeni (1929), la Griviţa (1933) şi
în alte situaţii, când au tras în muncitorii care nu mai
suportau regimul de viaţă mizer!
Anii ilegalităţii au fost ani grei, în care comuniştii au trebuit
să îndure condiţii deosebit de grele, inclusiv teroarea
închisorilor, între care se remarcă tenebroasa Doftana,
celebră tocmai prin faptul că era rezervată deţinuţilor
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 5
politici. Dar nimic nu a putut stăvili dragostea fierbinte a
acestor oameni pentru eliberarea clasei muncitoare, a
întregului popor, de sub regimul burghezo-moşieresc şi
făurirea unei societăţi socialiste, libere de exploatare.
În perioada 1924-1945, toate congresele partidului s-au
ţinut în străinătate (al III-lea, în 1924, la Viena; al IV-lea,
în1928, la Harkov; al V-lea, în 1931, la Gorikovo). De
asemeni, ziarul central Scânteia apărea în condiţiile
deosebit de grele ale conspirativităţii, dar el a avut un rol
excepţional în călirea conştiinţei de clasă a muncitorilor,
conduşi de partid.
Începând cu anul 1934, pericolul fascizării ţării era tot mai
mare şi el se va fi concretizat în 1940, când România va fi
fost invadată de trupele hitleriste şi se va fi instaurat
dictatura militaro-fascistă antonesciană, Mişcarea legionară
fiind în plină ascensiune, ca agentură a fascismului german
(deşi se declara „naţională” şi „profund patriotică”).
Partidul comunist a trebuit să facă faţă acestor evenimente
dureroase din istoria ţării şi, cu sprijinul Cominternului (la
care era afiliat), să contrabalanseze situaţia creată, mai ales
după intrarea României (împotriva voinţei poporului) în
războiul antisovietic imperialist, alături de Germania
nazistă (1941).
La 6 sept. 1941, P.C.R. adresează partidelor, grupărilor şi
personalităţilor politice nefasciste platforma-program
intitulată Lupta poporului român pentru libertate şi
independenţă naţională, care preconiza unirea tuturor
forţelor naţionale pentru răsturnarea dictaturii militaro-
fasciste, ieşirea din războiul hitlerist şi alungarea din ţară a
trupelor germane, formarea unui guvern al independenţei
naţionale cu participarea tuturor forţelor patriotice,
eliberarea părţii de nord a Transilvaniei (ce fusese cedată
Ungariei horthyste, prin „arbitrajul” germano-italian de la
30 aug. 1940, cunoscut ca Diktatul de la Viena) etc.
Totuşi, războiul antisovietic a continuat până la 23 august
1944, când au fost întoarse armele împotriva Germaniei
naziste.
În aprilie 1944, se creează, pe baza unei platforme
antifasciste şi de revendicări muncitoreşti, Frontul Unic
Muncitoresc între Partidul Comunist Român şi Partidul
Social-Democrat din România, prin care s-a realizat
unitatea de acţiune între cele două partide muncitoreşti, fapt
care a contribuit la sporirea capacităţii de luptă a clasei
muncitoare, la impulsionarea desăvârşirii alianţelor pe linia
Frontului Naţional Antihitlerist.
În iunie 1944, se creează, pe baza unei platforme
antifasciste general-democratice, Blocul Naţional-Democrat
(B.N.D.), alcătuit din partidele: comunist, social-democrat,
naţional-ţărănesc şi naţional-liberal. Platforma cuprindea,
ca obiective, încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite,
ieşirea României din războiul hitlerist, eliberarea ţării de
sub ocupaţia germană, înlăturarea regimului de dictatură cu
unul democratic etc.
La 23 august 1944, începe, la Bucureşti, insurecţia armată
antifascistă şi antiimperialistă, prin arestarea mareşalului
Ion Antonescu şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei
naziste. A fost un moment de cotitură în istoria ţării, care a
deschis calea spre democraţia populară. P.C.R. a reintrat în
legalitate.
Armata sovietică a intrat în România şi, chiar dacă astăzi,
este privit cu ostilitate acest fapt, populaţia a primit atunci
cu căldură pe ostaşii sovietici, care ne-au ajutat să ne
eliberăm teritoriul de hoardele naziste. Au fost, desigur, şi
abuzuri din partea sovieticilor, dar fără ajutorul Armatei
Roşii, eliberarea ţării nu ar fi fost posibilă. Oricum, în 1957,
trupele sovietice se vor fi retras de pe teritoriul ţării.
La 6 martie 1945, se constituie primul guvern democrat-
popular, condus de dr. Petru Groza, în care F.N.D. a deţinut
poziţii preponderente, clasa muncitoare având rolul
conducător. P.C.R. deţinea 4 mandate, P.S.D. – 3, iar
Frontul Plugarilor – 3 (pentru a aminti doar formaţiunile
politice cele mai progresiste). Regele Mihai a acceptat acest
guvern, chiar dacă ulterior va fi intrat în „greva regală” (din
care va fi fost constrâns să iasă!)
În martie 1945, se înfăptuieşte Reforma agrară, ceea ce
constituie un nou prilej de consolidare a puterii democrat-
populare, ţărănimea fiind aliatul de bază al clasei
muncitoare.
În oct. 1945, se desfăşoară la Bucureşti lucrările Conferinţei
naţionale a P.C.R. (prima, în legalitate), când, în fruntea
partidului, a fost ales Gh. Gheorghiu-Dej. Atunci, s-a
manifestat voinţa ca P.C.R. şi P.S.D. să se unească într-un
singur partid muncitoresc. De asemenea, s-au avut în
vedere proiecte pentru industrializarea ţării (în special
industria grea), dar şi pentru trecerea de la producţia
industriei de război la cea de pace, apoi proiecte pentru
dezvoltarea cooperativelor de aprovizionare a populaţiei,
introducerea controlului statului asupra operaţiunilor
bancare, reforma fiscală etc.
Au urmat alte evenimente importante în istoria partidului
nostru şi a ţării pe care cu cinste a slujit-o:
- În mai 1946, se dă publicităţii Platforma-program a
Blocului Partidelor Democrate (din care făceau parte
P.C.R., P.S.D., P.N.L.-Tătărăscu, P.N.Ţ.-Alexandrescu,
Frontul Plugarilor şi Partidul Naţional Popular), care să
candideze pe liste comune la alegerile parlamentare.
- La 19 noiembrie 1946, au avut loc primele alegeri
parlamentare postbelice, în care forţele democratice (în
frunte cu P.C.R.) au obţinut o victorie remarcabilă (378 din
cele 414 mandate). Astăzi se vorbeşte că acele alegeri ar fi
fost falsificate de comunişti, dar nimeni nu a putut aduce
vreun argument real. În schimb, sunt cunoscute practicile
ţărăniştilor, care, la alegerile din anii ‟30, săreau cu bâtele
la cei care nu îi votau (urmărind de sus şi violând astfel
caracterul secret al votului). Şi sunt cunoscute şi practicile
„democratice” ale liberalilor, care puneau botniţă la gura
celor ce culegeau strugurii, ca nu cumva să guste şi ei ceva
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 6
din rodul viilor chiaburilor... Aşadar, cine i-ar mai fi votat
pe aceştia în 1946?... Nu era oare sătul poporul de ei?...
- Regele Mihai a deschis, la 1 dec. 1946, lucrările
Parlamentului unicameral constituit în urma alegerilor din
noiembrie, legalizând, astfel, acest parlament. Opoziţia a
refuzat să participe la acest eveniment.
- La 30 decembrie 1947, Regele Mihai I abdică de la tronul
României, pentru el şi urmaşii săi, punând capăt instituţiei
monarhice, care nu mai corespundea noilor realităţi ale
ţării. Se proclamă, astfel, Republica Populară Română – stat
al celor ce muncesc cu braţele şi mintea.
- În februarie 1948, are loc la Bucureşti Congresul de
unificare a P.C.R. şi P.S.D., şi de creare, pe bazele
marxism-leninismului, a Partidului Muncitoresc Român
(P.M.R.) – partidul unic al clasei muncitoare. Celelalte
partide au dispărut de pe arena politică, deoarece au rămas
izolate de masele populare.
Aşa se face că partidul nostru comunist a devenit partid
unic de guvernământ – forţa politică conducătoare a întregii
naţiuni (cum va fi fost stipulat în Constituţia din 1965). Se
deschidea, astfel, calea pentru o adevărată epopee în istoria
patriei noastre – cea mai impresionantă perioadă sub
raportul dezvoltării economice şi sociale, în care principalul
beneficiar a fost poporul muncitor.
Este adevărat că, la începutul perioadei, dominaţia sovietică
a fost evidentă, mai ales până la moartea lui Stalin (1953),
dar aceasta se va fi diminuat progresiv, odată cu lichidarea
„facţiunii moscovite” în frunte cu Ana Pauker şi Vasile
Luca (1952), apoi cu retragerea trupelor sovietice (1957) şi
cu opoziţia pe care Gh. Gheorghiu-Dej a avut-o, în 1963,
faţă de propunerile sovieticilor de „diviziune internaţională
socialistă a muncii”. După 1965, s-a evidenţiat tot mai mult
scăderea influenţei sovietice şi promovarea unui socialism
bazat pe relaţii de egalitate între partidele comuniste, şi nu
de subordonare faţă de P.C.U.S.
Se vorbeşte în prezent de „dictatura comunistă”, în opoziţie
cu „democraţia” dinainte şi de după perioada socialistă.
Vom demonstra în continuare că tocmai în acea perioadă,
atât de blamată azi, s-au înfăptuit reforme cu caracter
profund democratic, deoarece au slujit maselor de oameni
ai muncii, şi nu unei pături restrânse a populaţiei.
Electrificarea ţării, prin construirea de hidrocentrale şi
termocentrale, a dus lumina până şi în satele cele mai
îndepărtate. Partidul a fost conştient de justeţea ideii
leniniste potrivit căreia fără electrificare, nu se poate
construi socialismul, deoarece nu se poate asigura o
dezvoltare industrială puternică.
Industrializarea a însemnat depăşirea statutului de „ţară
eminamente agrară”, pe care partidele reacţionare îl
rezervaseră României. Dezvoltarea în special a industriei
grele (metalurgia feroasă şi neferoasă, construcţiile de
maşini) şi a industriei chimice (mai ales petrochimice) a
asigurat progresul general al economiei, cu efecte evidente
în ridicarea bunăstării oamenilor muncii.
Naţionalizarea principalelor mijloace de producţie (11 iunie
1948) a fost un act democratic și popular, deoarece
întreprinderile industriale, miniere, bancare, de asigurări şi
de transport au fost puse la dispoziţia oamenilor muncii,
desfiinţându-se exploatarea capitalistă.
Cooperativizarea agriculturii (desfăşurată în anii 1949-
1962), paralel cu exproprierea pământurilor chiabureşti şi
transformarea lor în I.A.S.-uri, a fost un act revoluţionar,
care a permis mecanizarea şi chimizarea agriculturii,
construirea sistemelor de irigaţii (în mare parte distruse
după 1989), dezvoltarea marilor ferme zootehnice, astfel că
România era în anii ‟60-‟70 o ţară cu o agricultură
apropiată celor mai dezvoltate ţări. Desigur, au existat şi
abuzuri în desfăşurarea cooperativizării, încălcându-se
uneori liberul consimţământ, dar aceasta nu poate justifica
blamarea procesului în sine, fără de care nu s-ar fi putut
moderniza agricultura. Dovada: şi astăzi sunt ţărani care
regretă desfiinţarea C.A.P.-urilor, conştientizând că
agricultura cooperativizată este mult mai eficientă decât cea
individuală.
Dezvoltarea transporturilor şi căilor de comunicaţie a scos
din izolare regiuni întregi. Se remarcă magistralele realizări
ca Transfăgărăşanul, calea ferată Bumbeşti-Livezeni, noul
sistem feroviar şi rutier Feteşti-Cernavodă, canalul Dunăre-
Marea Neagră, metroul bucureştean etc., realizate cu atâtea
sacrificii.
âDezvoltarea turismului, prin construirea de staţiuni
balneoclimaterice şi modernizarea celor existente, a fost un
obiectiv important al partidului, pentru ca toţi oamenii
muncii să îşi poată petrece concediile de odihnă în condiţii
din cele mai bune, la tarife accesibile oricui. Pe vremea
burgheziei, nici nu se concepea ca un muncitor sau un ţăran
să plece în concediu... Doar în anii socialismului a fost
posibil acest lucru. Se remarcă aici edificarea, în anii ‟60-
‟70, a litoralului turistic românesc – una din cele mai
fascinante realizări arhitectonice, apreciate şi peste hotare.
Dovada: miile de turişti străini care veneau în acei ani,
alături de turiştii români.
Dezvoltarea învăţământului, ştiinţei şi culturii a fost o altă
prioritate a partidului, întrucât numai un popor educat poate
să îşi formeze o conştiinţă revoluţionară. Gratuitatea
învăţământului de toate gradele, iar din 1962 şi a
manualelor şcolare, a permis maselor largi populare să aibă
acees la învăţătură. Cartea – ieftină – putea fi cumpărată de
oricine. Înfiinţarea bibliotecilor până şi la sate a stimulat
culturalizarea chiar a ţăranilor, în rândul cărora, sub
regimul burghezo-moşieresc, domnea analfabetismul.
Lichidarea analfabetismului a fost făcută tot sub conducerea
partidului nostru comunist! Reforma învăţământului sin
1948 a avut caracter profund democratic-popular, chiar
dacă este blamată în prezent de duşmanii socialismului.
Construcţia de locuinţe a fost o altă realitate a acelui timp.
Milioanele de aprtamente construite servesc şi azi
locuitorilor ţării. Să nu uităm că, în acei ani, chiria era
simbolică, iar posibilitatea de a cumpăra un apartament era
mult mai mare decât în prezent.
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 7
De asemeni, un act profund democratic era faptul că la
terminarea facultăţii sau a liceului, absolvenţii primeau un
loc de muncă. Nu se poate uita mirarea pe care preşedintele
Franţei, Charles de Gaulle, a avut-o în timpul vizitei în ţara
noastră (1968), când a aflat acest lucru şi că în România nu
există şomeri. Nici cele mai dezvoltate ţări capitaliste nu
puteau asigura locuri de muncă pentru toţi cetăţenii!
O analiză pertinentă privitoare la dezvoltarea economică
postbelică, sub conducerea P.C.R., pune în evidenţă
consecvenţa statului socialist care a ştiut să cointereseze şi
să antreneze întreaga suflare umană pentru a participa la
înfăptuirea planurilor cincinale. Oamenii erau conştienţi că
aceasta era o misiune de onoare, întrucât munca era
considerată o virtute. Ei ştiau ce fac, ce produc, fiind
interesaţi deopotrivă de evoluţia preţurilor de producţie şi
de livrare, de tarifele pentru servicii, practicate în ţările cu
care România conlucra activ, mai ales cele din C.A.E.R.
Un moment important în istoria partidului este anul 1965,
când a avut loc Congresul IV al P.M.R., devenit Congresul
IX al P.C.R., reluându-se denumirea de „Partidul Comunist
Român”, în locul aceleia de „Partidul Muncitoresc Român”.
Atunci a fost învestit în fruntea partidului, ca prim-secretar
al C.C.al P.C.R. (apoi secretar general al partidului),
Nicolae Ceauşescu. De fapt, acesta preluase funcţia imediat
după moartea, la 19 mar. 1965, a lui Gh. Gheorghiu-Dej.
Un rol deosebit în această alegere a revenit lui I. Gh.
Maurer (preşedintele Consiliului de Miniştri).
S-a elaborat o nouă constituţie, prin care România devenea
„Republică socialistă”, iar P.C.R. avea rolul de forță
politică conducătoare.
În august 1968, are loc şedinţa comună a C.C. al P.C.R.,
Consiliului de Stat şi Guvernului, prin care se condamnă
intervenţia în Cehoslovacia a trupelor unor ţări membre ale
Tratatului de la Varşovia. S-au interzis atunci manevrele
militare ale altor state pe teritoriul României, dar şi cele ale
României pe teritoriul altor state. De asemenea, nici un
organ al puterii de stat nu putea să aprobe înstrăinarea
vreunei părţi din teritoriul naţional.
Perioada de după Congresul IX al P.C.R. a fost cea mai
fertilă din întreaga istorie a patriei. Abia în anii ‟80 vor fi
apărut unele semne de criză, pe fondul necesităţii achitării
datoriei externe.
În 1974, s-a elaborat Programul Partidului Comunist
Român de făurire a societăţii socialiste multilateral
dezvoltate şi de înaintare a României spre comunism,
considerat charta fundamentală a întregii naţiuni.
Dacă s-a ajuns la o „societate socialistă multilateral
dezvoltată”, este discutabil. Cert este, însă, un lucru: că, la
jumătatea anilor ‟80, România era o ţară mediu dezvoltată,
cu o industrie putenică, cu o agricultură modernă, iar
veniturile populaţiei (din salarii şi pensii) puteau asigura
oricărui cetăţean un nivel de trai decent.
În noiembrie 1989, se desfăşoară lucrările Congresului XIV
al P.C.R. – ultimul. Trebuia să fie „Congresul marilor
victorii socialiste în România”. La acest congres, pentru
prima dată în istoria partidului, fuseseră aleşi în Comitetul
central şi muncitori direct din producţie.
Totuşi, hotărârile acestui congres nu au mai putut fi puse în
practică, deoarece au venit evenimentele din decembrie
1989, prin care partidul a fost înlăturat de la putere, iar
organele puterii de stat au fost dizolvate. Secretarul general
al partidului, ales la congres, a fost asasinat, împreună cu
soţia sa, la 25 dec. 1989, în urma unei mascarade judiciare.
Partidul si-a încetat activitatea implicit, în sensul că cei
aproape 4 milioane membri fie nu au mai continuat
activitatea politică, fie s-au răspândit pe la alte partide
(inclusiv partide reacţionare, precum ţărănist sau liberal,
zise „istorice”). O desfiinţare oficială a P.C.R. nu a existat
şi nici măcar o autodizolvare explicită, care ar fi presupus
întrunirea unui Congres extraordinar care să hotărască
autodizolvarea.
După 1989, s-a încercat reorganizarea partidului, de către
ing. Virgil Zbăganu, care, însă, a murit într-un accident de
cale ferată, neelucidat nici astăzi.
Legat de caracterul „istoric” al unor partide ce se declară
aşa, trebuie să facem o precizare: partidul nostru comunist
este cel mai „istoric” dintre toate partidele, întrucât îşi are
rădăcinile în mişcarea muncitorească din România, care a
început pe la jumătatea secolului al XIX-lea.
De asemenea, este singurul partid consecvent revoluţionar,
care a realizat o epopee fascinantă în istoria patriei noastre.
Desigur, au fost şi unele greşeli, dar acestea nu pot suprima
caracterul de ansamblu revoluţionar, dovedit prin tot ce s-a
construit în România, cât timp a fost condusă de acest
partid autentic de stânga.
Partidul Comunist Român rămâne partidul drag al tuturor
celor exploataţi, al celor fără proprietate. De aceea,
necesitatea reorganizării lui apare ca o realitate a societăţii
româneşti contemporane.
0.c. Sunt românii mai oi decât alte neamuri?
Prof.univ. Gh Zbăganu
Vicepresedinte al PCR Comitetul de reorganizare
În revista „Formula As”, nr 896 din 2009 a apărut un
interviul luat de Ion Longin Popescu academicianului
Florin Constantiniu (vezi http://www.formula-
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 8
as.ro/2009/896/spectator-38/acad-florin-constantiniu-clasa-
politica-postdecembrista-este-cea-mai-incompetenta-cea-
mai-lacoma-si-cea-mai-aroganta-din-istoria-romaniei-
11878), articol care a stârnit oarece dezbateri pe forumuri și
bloguri. Teza academicianului este că această „clasă
politică” este cea mai rapace din istoria modernă a
României și că, perioada de 20 de ani 1989 – 2009 pălește
prin comparație cu alte două perioade de dezvoltare
“firească” a României: 1859 – 1879 și 1919 – 1939.
Explicația istoricului ar fi că “perioadele de progres sunt
asigurate de conjugarea eforturilor elitei politice si
intelectuale cu angajarea plenara a maselor intr-un proiect
national, mobilizator si stimulator“ . Astfel, “generatia
pasoptista (Mihail Kogalniceanu, Ion C. Bratianu), cea mai
creatoare generatie a istoriei romanesti, s-a aflat la unison
cu societatea moldo-munteana, care voia unirea si
independenta. In 1918, generatia Marii Uniri (Ion I. C.
Bratianu, Take Ionescu, Nicolae Iorga) s-a aflat la unison
cu societatea care voia "Romania Mare" si afirmarea ei pe
plan european.” pe când “din 1989, societatea romaneasca
a fost profund divizata (vezi "Piata Universitatii"), lipsita
de un proiect national si incapabila sa-si mobilizeze
resursele pentru a valorifica sansele ce i se ofereau: in
primul rand, unirea Republicii Moldova cu Romania . Pe
scurt, nici clasa politica, nici societatea romaneasca nu au
fost in masura sa asigure inauguralului din decembrie 1989
justificarea imenselor posibilitati oferite de caderea
comunismului”.
Și cine este vinovat pentru dezastrul social la care s-a
ajuns? Academicianul Constantiniu spune“Cred ca
principalul vinovat de aceasta situatie este insusi poporul
roman! El ilustreaza perfect observatia ca "un popor de oi
naste un guvern de lupi". Spiritul de demisie, pasivitatea,
resemnarea romanilor, au permis clasei politice sa-si bata
joc, nepedepsita, de tara. Lipsit de spirit civic, poporul
roman nu a fost capabil, in acesti 20 de ani, sa traga la
raspundere clasa politica sau sa "tempereze" setea ei de
inavutire.”
Suntem de accord, firește, cu simptomele pe care Florin
Constantiniu le vede în societatea română “ astăzi industria
este lichidata, agricultura e la pamant, sistemul de sanatate
in colaps, invatamantul in criza, individualitatea Romaniei
pe plan international disparuta. Criza economica nu a facut
decat sa agraveze relele care au precedat-o ”, numai că noi
vedem altfel cauza lor.
Mai întîi, ne îndoim că aceste simptome sunt caracteristice
României. Ele se întîlnesc la toate statele fost socialiste.
Socialismul Europei de Est – așa cum a fost el, de cazarmă,
de stat, autoritar, a creat societăți ale bunăstării tuturor
(welfare states) în măsura posibilităților. Este adevărat că se
putea mai mult, este adevărat că sistemul trebuia și putea fi
îmbunătățit. Acum industria este mai mult sau mai puțin
lichidată în toate statele ex-socialiste. Unele o duc mai rău
ca noi. Capitalismul nu poate fi democratic acolo unde este
sărăcie. Statele din Asia Centrală Kazahstan, Uzbekistan,
Turkmenistan, Kîrgîzstan, Tadjikistan) sau din Caucaz
(Gruzia, Azerbaidjan) nu beneficiază nici măcar de
democrația burgheză din Europa – acolo sunt dictaturi
fățișe în slujba capitalului iar suveranitatea și independența
lor sunt și mai fragile decît la noi. Peste tot agricultura,
economia, sănătatea sunt la pământ. Or, aceia nu sunt
români.
Totuși, cauza dezastrului social și a demoralizării în care se
zbat societățile ex-socialiste este aproape evidentă, credem
noi: este resurecția capitalismului. Lovitura de moarte dată
societăților noastre a fost privatizarea. Unii spun că
privatizarea ar fi fost o idée bună, dar prost aplicată.
Dacă se dorea demonstrarea faptului că proprietatea privată
este superioară (ca eficiență) proprietății socialiste, ar fi
trebuit să se privatizeze industriile nerentabile. Or, peste
tot s-a privatizat exact ce a fost rentabil (mai țineți minte?
S-a început cu fabricile de bere, de țigări, apoi s-a căutat
orice era rentabil și s-a privatizat. Ceea ce nu era rentabil s-
a închis). Așa a fost peste tot, nu numai în România.
Poporul roman nu este mai vinovat de dezastru decît cel
polonez, ucrainean, ceh sau rus etc.
Rămâne însă deschisă întrebarea dureroasă: și totuși, cum
de în societățile noastre nu s-au găsit forțe care să se opună
distrugerilor economice și sociale generate de privatizare?
Cum de au acceptat salariații să li se “privatizeze” locul de
unde își cîștigau pîinea cea de toate zilele? Nu am auzit de
mari mișcări de masă în anii ‟90 împotriva economiei de
piață, împotriva privatizărilor.
Românii - și nu numai au fost în primul rând trădați de
clasa lor conducătoare. Fosta clasă conducătoare –
nomenclatura – a socotit în 1989 că a venit momentul să se
transforme dintr-o clasă dominantă de facto într-una
dominantă și de jure. Înainte de 1989 accesul lor la resurse
(financiare, economice) nu era sigur: lipsea statul de drept
care să le garanteze proprietatea privată. Să ne amintim că
nicăieri partidele comuniste nu au fost înlăturate de la
putere prin revoluții populare, ci peste tot – inclusiv în
România – ele au părăsit puterea prin trădarea liderilor, prin
trădarea nomenclaturii care a considerat că a sosit
momentul îmbogățirii. Oare nu Gorbaciov a lansat
campania de demolare a economiei socialiste prin
perestroika lui catastrofală? Oare nu peste tot capitaliștii s-
au format în principal din foștii nomenclaturiști – aliați cu
tot felul de bișnițari și interlopi, a căror coloratură depinde
de specificul național?
Așadar o explicație a căderii socialismului avem: dorința de
înavuțire a „burgheziei roșii”. O alta a fost interesul
burgheziei adevărate din statele capitaliste dezvoltate de a
pune mîna pe bogațiile statelor ex-socialiste, clădite în
decenii de muncă și sacrificii.
Dar cum de societatea nu a găsit resurse de a se apăra?
Societatea a rămas fără apărător. A devenit o societate de
oi, care behăie și așteaptă lupul să vină să le salveze. Lupii
erau “investitorii”. Precum unele triburi subdezvoltate din
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 9
Polinezia așteptau să vină cargoul cu bogății (așa numitele
cargo cult) să îi scoată din sărăcie, tot așa și popoarele din
statele ex-socialiste, rămase fără busolă, așteptau să vină
investitorii să îi scoată din ceea ce ele considerau sărăcie.
Erau gata să își dea pe gratis întreprinderile acestor
salvatori. Mai țineți minte privatizările pe 1 dolar?
Bun, dar ăsta e numai un simptom. Cum de societatea nu s-
a apărat?
Aici este – cred eu - de vină sistemul politic monopartid
care a fost asociat cu socialismul de stat. Oamenii își
pierduseră orice încredere în propaganda oficială. Fostele
partide comuniste pierduseră războiul informațional. Era
suficientă eticheta “asta e o idée communistă” ca să fie
respinsă. Exemple de formulari “Să nu desființăm CAP-
urile dacă merg bine? - Nu e așa, CAP-ul a fost o idée
comunistă, deci rea” sau “Să nu privatizăm fabrica de unde
mîncăm o bucată de pine!..- Hăhăhă, uite-l și pe comunistul
ăsta cu “să nu ne vindem țara” sau “ Să nu dăm altora
petrolul, gazul și curentul? - Ce ticălos, vrea comunism, nu
s-a săturat” si altele.
Pe lîngă factori obiectivi (rapacitatea capitalului
internațional și a semiburgheziei noastrte) au acționat însă –
uneori chiar mai eficare – cei subiectivi. Aici avem de a
face cu miopia și (îmi aleg cu grijă cuvintele) trădarea
intelectualilor. Unii voiau capitalism și știau ce voiau – să
se îmbogățească pe spinarea celorlalți iar alții (diverși
publiciști, oameni de cultură, lideri de opinie) îl voiau fără
să știe de ce – îl confundau cu democrația.
Cum au putut românii și nu numai – să înghită sintagma
democrație și economie de piață? Cei care au inventat-o, se
pot mîndri cu succesul ei. Pentru orice om care judecă, este
evident că democrația fără capitalism se poate foarte bine
dar și capitalismul fără democrație iar se poate. Ni se
spunea că -asta vrea Vestul de la noi.
Și aici trebuie să îi amintesc domnului Constantiniu că în
anii ‟90 “clasa politică” (ghilimele înseamnă că nu îmi
place termenul, cum adică politicienii ar fi o clasă dar
muncitorii nu?) avea un proiect național: integrarea în
structurile Vestului. În NATO și UE. A se observa cum
conjucția și este la fel de nelegitimă atît în sintagma
“democrație și economie de piață” cît și în cea “NATO ș;i
UE”. Adică de ce ar trebui să acceptăm NATO (care și-a
dat arama pe față în 1999, odată cu crima comisă împotriva
Iugoslaviei) dacă vrem să aderăm la UE? De ce Europa nu
ar avea dreptul la o armată proprie? De ce adică UE nu ar fi
putut practica ceea ce face China de 10 ani : “O țară, două
sisteme”?
După intrarea în UE, sunt de acord cu dl Constantiniu, că
statele intrate au rămas fără un proiect național – nu numai
România. Noi facem o excepție fericită, totuși: mai avem
proiectul de a aduce și Republica Moldova în UE. Nu văd
când ar fi avut România șansa de a se uni cu republica
Moldova. Am fi putut intra cu armata în Moldova, ca în
1918? Istoria nu prea se repetă. Simpla bănuială că așa ceva
ar fi fost posibil a dus deja la secesiunea Transnistriei. Sau
greșesc?
Dar, vorbind de proiect național, dl Constantiniu putea găsi
o altă perioadă de 20 de ani cu care să ne comparăm :
perioada “1949 - 1969”. Da, atunci aveam un proiect
național, cel puțin la fel de frumos ca al pașoptiștilor:
aducerea maselor la putere, eradicarea sărăciei,
analfabetismului și, mai ales, construirea societății fără
clase – societatea socialistă multilateral dezvoltată. Ce era
greșit aici?
Nu a selectat această perioadă deoarece dînsul crede că „la
22 decembrie 1989, se inchide "paranteza" comunistă,
deschisă în 1945 de ocupantul sovietic, și se reintră pe
făgașul dezvoltării firești a societătii românesti”. Dar dacă
ce s-a întîmplat după 1989 reprezintă dezvoltarea firească,
nu cumva înseamnă că și dezastrul economic, social, moral,
demografic de după 1989 este la fel de firesc și atunci
lamentările și invectivele la adresa “clasei politice” nu își
mai au rostul
Eu sunt sigur că în viitor copiii vor învăța la istorie „la zz.ll
20xx, se inchide "paranteza" capitalistă, deschisă în 1989
de greșelile primei etape socialiste, și se reintră pe făgașul
dezvoltării firești a societătii românesti”
Dixi et salvavi.
1. 1 Mai una din cele mai sfinte zile pentru muncitorii lumii întregi
Ziua de 1 Mai este una din cele mai importante, una din
cele mai sfinte zile pentru muncitorii lumii întregi.
Semnificaţia ei trebuie ştiută de toţi cei care muncesc şi
sunt exploataţi, de toţi cei care luptă pentru progres social,
pentru o lume mai bună şi mai dreaptă.
Acum 124 de ani, în Statele Unite ale Americii, muncitorii
au ieşit în stradă pentru a susţine o lozincă măreaţă, o
lozincă nobilă: ziua de lucru de 8 ore. Pentru ziua de lucru
de 8 ore muncitorii americani au luptat cu forţele de
represiune ale burgheziei şi mulţi dintre ei au căzut în luptă.
Lupta şi sacrificial lor au inspirit însă pe alţi muncitori, nu
numai din America ci şi din întreaga lume, care au luptat şi
continuă să lupte pentru drepturile lor, ameninţate de
lăcomia fără margini a capitaliştilor.
Iată, pe scurt, ce s-a întâmplat atunci:
În a doua jumătate a secolului XIX, în special după victoria
Nordului în războiul de secesiune (1865), Statele Unite au
cunoscut o dezvoltare economică fără precedent,
transformându-se în prima putere industrială a lumii. Dacă
în 1860, deci cu puţin timp înainte de războiul civil, Statele
Unite erau a patra putere industrială a lumii, în 1894
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 10
producţia industriala a Statelor Unite întrecea de aproape
două ori şi jumătate pe cea a Marii Britanii şi de aproape
trei ori pe cea a Germaniei. Au apărut şi ambiţiile
imperiale, în anul 1898, în urma războiului cu Spania,
Statele Unite au pus mâna pe Guam, Puerto Rico şi
Filipine. În anii ce vor urma imperialismul american va
deveni stăpânul absolut al Americii Latine, transformând
ţări ca Mexicul, Cuba, Haiti, Guatemala, Venezuela în
semi-colonii, conduse de companiile americane după bunul
plac, prin intermediul unor dictatori-marionetă.
Dar, în timp ce bogăţia Americii creştea tot mai mult, în
vreme ce industriaşi şi finanţişti fără scrupule ca
Rockefeller, Carnegie, Vanderbilt, Morgan adunau bogăţii
fabuloase, masele muncitoare trăiau într-o sărăcie cumplită,
care aproape că nu avea egal în lume. Bogaţii Americii
deveniseră cei mai bogaţi din lume, în schimb săracii ei
erau printre cei mai săraci din lume.
Aceste lucruri se pot vedea din lucrările marilor scriitori ai
epocii, precum şi din documentele oficiale ale burgheziei
înseşi. Astfel, dintr-un raport oficial alcătuit la Chicago în
1883-1884 aflăm de “starea mizerabilă a locuinţelor
muncitoreşti, în care locuiau îngrămădiţi mii de muncitori,
de multe ori fără canalizare, apă curentă, lumină, ventilaţie
şi protecţie în caz de incendiu sau de alte dezastre,
nesocotirea tuturor regulilor igienei, starea oribilă a
canalizărilor şi a latrinelor, camerele murdare şi
întunecoase în care stau înghesuiţi muncitorii, hrana lor
nesănătoasă, precum şi marea murdărie a străzilor, aleilor
şi curţilor interioare, pline de gunoaie în putrefacţie şi de
bălţi stătute”. Însă situaţia la Chicago, unde reveneau în
medie ceva mai mult de 8 persoane la o locuinţă
muncitorească putea fi considerată fericită în comparaţie cu
cea de la New York. Aici se distingea în mod special
cartierul Tenth Ward, locuit în special de imigranţi evrei,
cartier despre care se spunea că este cel mai aglomerat din
lume. Aici, spre exemplu, o investigaţie efectuată în 1885 a
dezvăluit faptul că o treime din personae locuia în camere
neaerisite, lipsite de ferestre.
Acestea fiind spuse, nu e de mirare că în anul 1890 a făcut
senzaţie lucrarea unui jurnalist pe nume Riis, intitulată
“Cum trăieşte cealaltă jumătate”. Ea s-a vândut ca pâinea
caldă, întrucât vorbea despre lucruri foarte reale, lucruri cu
care locuitorii New-York-ului şi ai altor mari oraşe se
confruntau zi de zi.
Se adaugă condiţiile inumane de lucru ale muncitorilor,
zilele de lucru de 12-14 ore sau mai mult, exploatarea pe
scară largă a muncii copiilor, care în Europa intrase în
declin, în America era în floare, şi avem un tablou foarte
clar al nemulţumirii profunde ce cuprinsese muncitorimea
americană în anii ‟80 ai secolului XIX.
În anul 1884 a avut loc la Chicago o convenţie a
reprezentanţilor clasei muncitoare din toată ţara, unde s-a
hotărât ca de la 1 mai 1886 să intre în vigoare ziua de lucru
de opt ore. Până la acea dată urmau să se desfăşoare pe tot
cuprinsul Statelor Unite ample manifestaţii ale muncitorilor
în sprijinul satisfacerii acestei revendicări.
Aşa cum spune Philip S. Foner în cartea sa “Istoria mişcării
muncitoreşti americane”- “Niciodată până atunci o lozincă
populară nu mai cuprinsese atât de mult inimile
muncitorilor americani ca cea despre ziua de lucru de 8
ore”. La mijlocul lui aprilie 1886 un ziar american scria că
“Agitaţia pentru 8 ore este peste tot”. În ciuda protestelor
violente ale ziarelor burgheziei, care ţipau în gura mare
despre “Primejdia roşie”, muncitorii umpleau străzile cu
miile. Pentru ziua de lucru de 8 ore manifestau cot la cot
femei şi bărbaţi, muncitori calificaţi şi muncitori
necalificaţi, muncitori albi şi muncitori negri, muncitori
autohtoni şi muncitori imigranţi, sfidând toate prejudecăţile
vremii, prejudecăţi întreţinute de burghezie pentru
dezbinarea muncitorilor. Erau la modă “tutunul pentru opt
ore”, “pantofii pentru opt ore” şi “cântecul pentru opt ore”,
cântec ce suna astfel:
“Vrem să îndreptăm lucrurile;
Ne-am săturat să mai muncim pentru nimic,
Vrem să ne bucurăm de razele Soarelui,
Vrem să mirosim florile;
Suntem siguri că Dumnezeu a vrut-o,
Şi vrem să lucrăm opt ore
Ne-am adunat din fabrici, prăvălii şi docuri:
Opt ore de lucru, opt ore de odihnă,
Opt ore pentru ce vrem noi”
Când ziua de 1 mai 1886 a sosit, au intrat în grevă circa 350
000 de muncitori din întreaga ţară, aparţinând la 11 562 de
întreprinderi. Numai la Chicago au intrat în grevă 40 000 de
muncitori, paralizând efectiv oraşul. La Detroit au ieşit în
stradă 11 000 de muncitori, iar la New York 25 000 ce au
mărşăluit pe Broadway. Se estimează că în zilele care au
urmat 185 000 de muncitori din întreaga ţară au obţinut
ziua de lucru de opt ore, iar alţi 200 000 au obţinut
reducerea ei de la 12 ore, sau mai mult, la 10 sau la 9.
Însă la Chicago burghezia nu dorea să-şi cedeze poziţiile.
Pe 3 mai 1886 patronii de la o fabrică au recurs la vechea
armă a spărgătorilor de grevă, aducând 300 de astfel de
oameni pentru a-i înlocui pe cei 1400 aflaţi în grevă pentru
ziua de lucru de opt ore şi pentru mărirea salariului la 2
dolari pe zi. Greviştii au început să demonstreze împotriva
spărgătgorilor de grevă, iar poliţia a deschis focul fără
avertisment, omorând cel puţin 4 muncitori neînarmaţi.
Muncitorii din întreg oraşul au fost cuprinşi de o mare
indignare şi pe 4 mai 1886 3000 de oameni, bărbaţi, femei
şi copii s-au adunat în piaţa Haymarket. Au luat cuvântul
lideri ai muncitorilor, care au condamnat violenţa poliţiei,
au îndemnat la calm şi la continuarea protestelor pentru
ziua de lucru de 8 ore. Faptul că demonstranţii au fost
paşnici a fost confirmat de însuşi primarul oraşului, care a
asistat la miting.
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 11
După ce primarul a plecat au venit 180 de poliţişti, care au
ordonat mulţimii să se împrăştie. În acel moment o bombă a
fost aruncată în mijlocul poliţiştilor, omorând pe unul dintre
ei şi rănind grav încă cinci. Atunci poliţia a deschis focul în
plin, omorând un număr necunoscut de muncitori şi rănind
cel puţin 200. Acesta a fost semnalul pentru un val masiv
de arestări în tot oraşul. Sute de muncitori au fost arestaţi şi
bătuţi ca să-şi recunoască acuzaţiile, alţii au fost mituiţi ca
să sprijine acuzarea la procesul intentat la 8 lideri ai
muncitorilor: Albert Parsons, August Spies, Samuel
Fielden, Eugene Scwab, Adolph Fischer, George Engel,
Louis Lingg şi Oscar Neebe. Pe 20 august ei au fost găsiţi
vinovaţi şi 7 din ei au fost condamnaţi la moarte prin
spânzurare, al 8-lea, Oscar Neebe, fiind condamnat la
închisoare pentru 15 ani.
Înainte de pronunţarea sentinţei, August Spies a ţinut un
discurs memorabil, pe care istoricul Philip S Foner l-a
numit “o operă clasică a literaturii proletare”.
“Adresându-mă acestei curţi-spunea Spies- eu vorbesc în
calitate de reprezentant al unei clase către reprezentanţii
altei clase… Dacă Dumneavoastră credeţi că spânzurându-
ne veţi reuşi să puneţi capăt mişcării muncitoreşti, mişcării
de la care milioanele ce trudesc în lipsuri şi mizerie îşi
aşteaptă salvarea- dacă Dumneavoastră credeţi asta,
atunci foarte bine, spânzuraţi-ne! Veţi înăbuşi o scânteie,
dar mai sunt multe altele, în faţa voastră şi în spatele
vostru, peste tot. Acesta este un foc subteran şi nu veţi
putea să-l stingeţi!”
În ciuda unei intense campanii internaţionale de apărare a
celor acuzaţi şi condamnaţi, campanie ce a cuprins ţări ca
Anglia, Franţa, Olanda, Rusia, Spania, Italia, pe 11
noiembrie 1887 patru din liderii muncitorilor, anume
Parsons, Spies, Engel şi Fischer au fost executaţi prin
spânzurare. Lui Fielden şi Schwabb li s-a comutat sentinţa
la închisoare pe viaţă, în timp ce Louis Lingg s-a sinucis-
sau poate a fost omorât de gardieni.
La şapte ani după proces, în 1893, noul guvernator al
statului Illinois a graţiat post-mortem pe cei executaţi,
afirmând că nu s-a putut dovedi vina lor şi că au fost
victimele unei înscenări a burgheziei. Astăzi se ştie cu
certitudine că bomba aruncată la Haymarket pe 4 mai 1886
şi pentru care cei patru lideri ai muncitorilor au fost trimişi
la moarte a fost de fapt o provocare a burgheziei.
Pe 25 iunie 1893 a fost dezvelit un monument în cinstea
celor patru eroi şi martiri ai clasei muncitoare de la
Chicago. Dar cel mai important monument pentru ei a fost
decizia Internaţionalei a II-a - partidul internaţional al
muncitorilor creat în 1889 sub conducerea lui Friedrich
Engels - de a declara ziua de 1 mai zi internaţională de
luptă şi solidaritate a celor ce muncesc. La noi, in Romania,
prima manifestaţie de 1 mai a avut loc în 1890, la
Bucureşti.
Amintirea luptelor de la Chicago a inspirit nu doar pe
muncitorii din America ci şi din întreaga lume. În anii care
au urmat muncitorii din multe ţări au obţinut numeroase
reforme, au smuls burgheziei concesii preţioase, care le-au
permis să-şi adune forţele în vederea unor noi lupte. În
numeroase ţări - printre care şi ţara noastră - muncitorii au
ajuns chiar la putere. Dar nu trebuie să se uite că lupta de
clasă, lupta contra burgheziei, este o luptă grea, care va
dura foarte mult timp şi în care victoriile alternează cu
înfrângerile. În multe ţări, printre care şi România,
muncitorii au pierdut puterea, socialismul a fost răsturnat şi
s-a revenit la capitalism, Urmarea se poate vedea foarte
clar- muncitorii şi masele largi ale ţărănimii o duc mai rău
ca niciodată. În multe alte ţări burghezia, mai ales în ultimii
30 de ani, a luat înapoi concesiile smulse prin lupta
muncitorilor şi se pregăteşte să reinstaureze capitalismul
sălbatic al secolului XIX- adică muncă mai multă, dar pe
bani mai puţini, pentru ca cei bogaţi să devină şi mai bogaţi.
Pentru a putea merge mai departe clasa muncitoare trebuie
să înveţe din trecut, trebuie să înveţe nu numai din succese,
dar şi din înfrângeri. Ea trebuie să înveţe nu de la acei lideri
care au trădat pe muncitori şi i-au vândut capitaliştilor, ci
trebuie să înveţe de la lideri asemenea celor 4 martiri de la
Chicago, care pentru binele celor asupriţi n-au ezitat să-şi
sacrifice chiar viaţa. Sacrificiul lor, exemplul lor trebuie să
lumineze pe muncitorii de azi, la fel ca învăţătura marilor
dascăli ai clasei muncitoare, Marx, Engels, Lenin şi alţii.
Lupta continua.
Trăiască lupta clasei muncitoare împotriva asupritorilor
capitalişti!
Muncitori din toate ţările şi naţiunile, uniţi-va!
Membri PCR participă pe 1 mai 2010 la manifestatia
organizata de Asociația Scânteia în Piața Scânteii lângă
soclul fostei statui a lui V I Lenin sub deviza ”Muncitori,
treziți-vă!”
Secția ideologică și de propagandă a PCR
2. Actualitatea lui Vladimir Ilici Lenin la 140 ani de la naștere
Prof. Radu Florin
Se împlinesc peste câteva zile 140 de ani de la nașterea
marelui Vladimir Ilici Lenin, conducător al muncitorimii
ruse și al statului sovietic, genial continuator al lui Karl
Marx si Friedrich Engels, unul din clasicii necontestați ai
marxismului.
Despre Lenin s-au spus și s-au scris multe. Doresc în cele
ce urmează să vorbesc despre actualitatea, despre relevanța
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 12
lui Lenin în ziua de azi. Voi încerca să arăt că Lenin a fost
relevant nu numai la vremea lui dar că poate fi socotit așa și
în ziua de azi.
Lenin a activat într-o epocă în care, ca si acum, se punea
problema luptei împotriva oportunismului. Oportunism
inseamnă negarea principiilor în numele unor avantaje
materiale. Putem observa că de această boală suferă nu
numai partidele in general, dar si mișcarea comunistă
internațională - a se vedea cazul comuniștilor italieni din
Rifondazione Comunista, care în schimbul unor posturi
confortabile în guvernul Prodi, și-au calcat principiile și au
susținut acest guvern care numai de stânga nu era, un
guvern al "restructurărilor" sociale și al războiului din
Afghanistan.
Și tot de această boală a suferit mișcarea marxistă
revoluționară și acum 100 de ani. Pentru a fi plăcuți
burgheziei liberale o bună parte a marxiștilor ruși -
menșevicii, au susținut rolul conducător al burgheziei în
revoluția burghezo-democrată îndreptată împotriva
absolutismului țarist de la 1905-1907, au susținut că
mișcarea muncitorească trebuie să accepte să se
subordoneze burgheziei, să fie vioara a doua într-o luptă în
care, însă, să ducă greul, să se sacrifice ea pentru a înlocui o
dictatură cu alta. Dar această mișcare muncitorească
înspăimânta nu numai țarismul ci și burghezia, și pe măsură
ce ea lua avânt burghezia devenea tot mai înclinată spre
compromisuri, spre înțelegeri cu țarismul. Este meritul lui
Lenin de a fi sesizat acest lucru și de a fi venit cu o noua
lozincă, ce corespundea mai bine interesului revoluției -
anume aceea a hegemoniei proletariatului în revoluția
burghezo-democrată - muncitorii își păstrează independența
strictă față de liberali și luptă de-a dreptul pentru preluarea
puterii, împreună cu alte clase revoluționare, cum ar fi
țărănimea. O dată ajuns la putere proletariatul desăvârșește
revoluția burghezo-democrată, apoi, pe măsură ce condițiile
obiective permit acest lucru, luptă pentru transformarea ei
într-o revoluție socialistă. Această formulă, expusă cel mai
bine în lucrarea "Doua tactici ale social-democrației în
revoluția democratică", arată nu doar principialitatea lui
Lenin dar și gândirea sa creatoare, capabilă să iasă din
tipare, în cazul de față din litera lui Marx și Engels. Marx si
Engels spuseseră într-adevăr că muncitorii nu pot prelua
puterea decât în urma burgheziei, iar menșevicii priveau
aceste spuse în mod dogmatic, religios, drept ceva bun o
dată pentru totdeauna. Lenin însă, analizând condițiile
concrete ale țării și vremii sale, a ieșit din litera lui Marx
tocmai pentru a rămâne în spiritul lui Marx, adică în spiritul
revoluției. Lenin a arătat că marxiștii nu trebuie să fie
oportuniști dar nici conformiști, iar acest lucru este cât se
poate de relevant în ziua de azi, când vedem cum mai țoti
oamenii politici se tem să vină cu idei proprii, citând în
schimb din ideile altora.
Lenin este actual nu numai în ce privește lupta cu
oporunismul și cu conformismul ci și în ce privește o altă
luptă, aceea cu sectarismul. De acest virus numit sectarism
este afectată, din păcate, în mare măsură mișcarea
comunistă internațională, și îndeosebi cea troțkistă, există
astfel nu mai puțin de câteva zeci de Internaționale troțkiste
care se acuză fiecare că ar fi în slujba dușmanului, așa că
prin urmare nici vorbă nu poate fi de o colaborare între ele.
Sectarii refuză să vadă ceea ce îi apropie de alții ca ei, ei
văd numai ceea ce îi desparte, de aceea ei nu fac decât să
dezbine mișcarea în loc să o unească mai ales în condițiile
zilelor noastre, când este nevoie de unitate mai mult ca
oricând. Lenin însă a sesizat la timp pericolul acestui virus
și a luat măsuri pentru combaterea sa. Una din acestea a
fost lucrarea "Stângismul, boala copilariei comunismului",
apărută in anul 1920, și în care avertiza pe comuniștii din
toată lumea că
există și situații când este nevoie de compromisuri. O alta a
fost noua tactică impusă Cominternului în anul 1921, și
anume aceea a Frontului Unit între comuniști și social-
democratii de stânga. Comuniștilor din toată lumea li s-a
spus să renunțe la exclusivism și să fie deschiși colaborării
cu cei de care ii apropie mult mai multe lucruri decât îi
desparte. Bineânțeles, nu s-a pus problema unei fuziuni,
Lenin nu putea să cadă în extrema cealaltă după ce îi
combătuse pe social-democrați atâtia ani, ci doar a unei
alianțe. Comuniștii trebuie să își mențină independența față
de partenerii lor, dar să fie deschiși unei colaborări cu
aceștia, inclusiv la nivel electoral.
Din păcate, comuniștii nu și-au însușit întotdeauna această
lecție, și una din urmări a fost poate cea mai mare tragedie
din istoria mișcării muncitorești de atunci, victoria
nazismului în Germania în anul 1933, datorată în mare
măsură nu forței naziștilor ci dezbinării care exista între
comuniști și social-democrați. Cu siguranță că dacă astăzi s-
ar da ascultare indicațiilor lui Lenin și am avea un Front
Unit, nu între comuniști și social-democrați, pentru că
social-democrații au devenit mult mai de dreapta decât erau
atunci, ci între comuniști și comuniști, între staliniști și
troțkiști, între staliniști și staliniști sau între troțkiști și
troțkiști, mișcarea muncitorească ar putea face față mult
mai bine primejdiei fasciste, manifestate de pildă prin
ascensiunea unor partide ca Partidul National Britanic în
Marea Britanie.
În fine, nu trebuie uitată nici o altă latură a activității lui
Lenin, de la care avem extrem de multe de învățat în ziua
de azi - anume aceea a luptei cu războaiele imperialiste.
Acum, ca și atunci, vedem că se pune problema luptei
împotriva acestor războaie profund nedrepte care sunt
războaiele imperialiste. În unele țări mișcarea împotriva
războiului este mai dezvoltată, în altele mai puțin
dezvoltată. Toți cei care luptă azi împotriva acestui tip de
războaie nu trebuie să uite exemplul lui Lenin, care din
momentul izbucnirii primului razboi mondial imperialist, în
anul 1914, s-a situat fără nici un fel de rezerve în tabăra
antimilitaristă, mergând până la a-si schimba radical
atitudinea față de unii revoluționari de care il legau anumite
simpatii - de exemplu față de Plehanov. Lenin a a știut să
lupte atât de bine împotriva războiului imperialist tocmai
pentru că a știut să vadă inamicul numărul unu al maselor,
anume burghezia imperialistă PROPRIE. Fără să vadă acest
lucru el ar fi ajuns să sprijine războiul și Marea Revoluție
Socialistă din Octombrie 1917, care a învins în PLIN război
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 13
imperialist, și nu după terminarea lui, nu ar fi avut niciodată
loc.
Pentru a se ajunge la revoluție este nevoie să declari razboi
războiului spunea Lenin, și fără îndoială că istoria i-a dat
dreptate - întocmai cum prevestise el așa s-a și întămplat.
Antimilitariștii de azi trebuie să aibă bine în minte exemplul
lui Lenin, să nu se lase îmbătați de lozincile nu patriotice ci
FALS patriotice ale burgheziei dominante și să nu uite că,
în condițiile marilor puteri, singurul război cu adevarat
drept este războiul de clasă. Marxiștii marilor puteri trebuie
să știe să învețe de la acest adevarat titan al luptei cu
militarismul, care a fost Lenin, dacă vor să aibă succes în
lupta lor proprie.
Fie ca spiritul marelui Lenin să ne lumineze pe toți cei care
luptăm pentru libertate și dreptate, la 140 de ani de la
nașterea sa!
3. Lenin este unul dintre cele mai importante figuri din istoria umanităţii şi caracterul cel mai important al secolului al XX-lea
– declară Alexander Zinoviev - om de știință- cunoscut
dizident rus de dinainte de anul 1989, într-un interviu dat în
2004 și publicat în ziarul rus Pravda
Reproducem pentru reîmprospătarea memoriei acest
interviu
Victor KOZHEMIAKO. Anul acesta se împlinesc 80 ani de
la moartea lui Vladimir Ilici Lenin ... În trecut, omagierea
lui Lenin se făcea într-un alt tip de stat. Acum, că statul
acela nu mai există, atitudinea oficială faţă de Lenin a
devenit ostilă. Ce părere aveţi despre această situaţie?
Alexander Zinoviev. Nu vorbesc aici ca un adept al ideilor
de marxism-leninism, ci ca un om de știință, călăuzit de un
principiu: Adevărul şi numai adevărul cu orice preţ.
Opinia mea aşa, cum am menţionat de mai multe ori este
aceasta: el este unul dintre cele mai importante figuri din
istoria umanităţii şi caracterul cel mai important al
secolului al XX-lea. Când mi s-a cerut să numesc
personalitati majore ale secolului trecut, mereu am spus:
Lenin si Stalin. Secolul XX este încă creat de Lenin şi
Stalin. Deşi de tînăr am fost antistalinist, am fost arestat şi
am fost închis în Lubianka şi aşa mai departe. Concluzia
mea de astăzi este tocmai asta. Şi dacă fac această
declaraţie este pentru că am motive serioase ca un om de
ştiinţă.
V.K. Aici, Alexander Alexandrovici, se pune întrebarea: un
om mare poate fi pus cu semnul plus sau minus. Poate că
au fost genii cu semnul minus.
A.Z. Nu i-aş numi pe Lenin si pe Stalin cele mai mari
personalități ale secolului XX dacă acestea ar fi fost cu
semnul minus. În ciuda tuturor defectelor, rolul jucat de
Lenin, în istorie, fără îndoială a fost mai mult decât pozitiv.
Mă îndoiesc că puteţi găsi multe personaje din istorie cu
care se poate compara. În secolul XIX ar putea fi comparat
cu Marx.
Secolul al nouăsprezecelea, a trecut în istorie ca secolul
care a dat naştere celei mai influente ideologii din istoria
omenirii, ideologia marxistă. Deja în secolul său, a jucat un
rol colosal, devenind unul dintre factorii cei mai decisivă
pentru evoluţia lumii. Marele merit istoric al lui Lenin este
că el a dezvoltat ideologia marxistă, cu schimbările care au
avut loc la începutul secolului XX, creînd o doctrină, care
poate fi numit leninism, doctrină care a fost un pas
considerabil înainte față de marxism .
Apoi, folosind această doctrină, Lenin a creat Partidul
Bolşevic, un partid revoluţionar, care a avut ca scop să
ofere o răsturnare revoluţionară a regimului țarist, aşa cum
au dictat împrejurările istorice. Nu știu de nici un caz în
istorie de o asemenea importanță, atunci când contribuția
unei singure persoan a fost atât de semnificativă. Dacă nu ar
fi fost Lenin, Revoluţia din Octombrie şi mai târziu,
Uniunea Sovietică nu ar fi apărut în istorie, fapt acceptat și
de către lumea occidentală capitalistă. Acest fapt a exercitat
o influenţă enormă asupra dezvoltării ulterioare a omenirii.
Din această perspectivă, Lenin este, fără îndoială mare.
V.K. Dar azi, ne punem întrebarea: a fost revoluţia
necesară, ţinând seama de toate tulburările sociale asociate
cu ea? Si o a doua întrebare: văzând că ne întoarcem, după
o pauză de 75 de ani înapoi la sistemul de proprietate
privată , la ce a fost bună puterea sovietică? Nu a fost totul
în zadar?
A.Z. Întrebări fără sens. Nu fac decît să arate sărăcia
intelectuală şi ura viscerală pentru tot ceea ce este marxism,
leninism, comunism. De ce este absurd? Revoluţia nu au
apărut din nimic. Ea a fost rezultatul logic al unui proces de
secole, rod al luptei dintre cei ce au și cei ce nu au.
V.K. Ce te face sa crezi asta?
A.Z. Ca un sociolog analizez evoluţia umanităţii, a
revoluţiilor şi erelor post-revoluţionare. Şi eu pot să vă
asigur: în absenţa revoluţiei din octombrie, în absența
mişcării comuniste, omenirea ar fi fost în continuare pe cale
de degradare şi acum ar fi fost teribil de nefericită. Vă
mulţumim pentru revoluţia comunistă . Prin ea, omenirea a
fost salvată de la abis, de la un eşec teribil. Deci lovitura
primită de către Uniunea Sovietică şi distrugerea sa,
distrugerea comunismului sovietic a însemnat o imensa
pierdere pentru umanitate. Ca urmare, a existat un regres
evolutiv. Omenirea a intrat într-o fază mai înceată de
evoluţie.
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 14
Analizând ceea ce se întâmplă acum în Rusia, ceea ce
vedem este că anti-lovitura de stat a marcat începutul unui
pogrom împotriva tuturor marilor realizări din perioada
sovietică. Se creează sentimentul că tot ceea ce s-a creat în
epoca sovietică a fost inutil. Cu toate acestea, realizările
comunismului sovietic, iniţiat de Lenin, au lăsat o urmă
profundă în istoria omenirii. Influenţa revoluţiei noastre, ce
s-a făcut în ţara noastră a fost mai importantă pentru
omenire decît cea a Vestului. Chiar și Vestul a urmat calea
noastră. Multe realizări pe care le putem vedea în Occident
nu ar fi fost posibile fără existența Uniunii Sovietice, fără
concurenţa dintre cele două sisteme. Analizând lumea
occidentală, nu pot arăta cât de mult am fost copiați de
Vest, precum şi toate care s-au făcut acolo sub influenţa
succeselor mişcării comuniste în secolul al XX-lea.
V.K. Din punct de vedere social, la asta vă referiți?
A.Z. La nivel social şi în orice fel. Progresul tehnico -
științific şi mult mai mult. Ca un sociolog, pot să spun că
această izbucnire bruscă a tendinţei de privatizare este deja
pe moarte. Nu e ceva care a venit să rămână pentru
totdeauna, este ceva care nu poate dura mult timp ...
Omenirea nu ar putea exista în cazul în care ar persista în
această prostie. Ce avem acum? O capitularea fără luptă, ca
să spunem aşa. Desigur, luând în considerare factorul de
trădare a liderilor de top.
V.K. Şi valul de propagandă anticomunistă de proporții
incredibile care a şocat pe oameni.
A.Z. Fireşte. Acest lucru a fost întotdeauna o parte din
propaganda anticomunistă. Anticomunismul a fost cel mai
important element al ideologiei de Vest. Denigrarea
liderilor comuniști constituie o componentă esenţială a anti-
comunismului.
V.K. În primul rând denigrarea lui Stalin, apoi a lui Lenin.
A.Z. De fapt ambii au fost discreditați în acelaşi timp,
punîndu-se accentul mai mult pe primul. Se vorbește de ei
cu dispreț, ei sunt șacali, prădatori, barbari preistorici.
Repet că acțiunile lor au fost dictate de împrejurările din
timpul lor.
V.K. Problema personalităţii lui Lenin. Care ar fi calităţile
umane ale lui Lenin?
A.Z. Esenin a avut dreptate când a spus: "Lucrul cel mai
mare este mult mai bun." Putem lua orice om mare.
Napoleon a suferit de la stomac, a fost scund şi burtos. Dar,
Napoleon, de asemenea, continuă să fie Napoleon. Totusi,
el a fost cel care a reuşit să câştige toate aceste bătălii şi să
dea o lovitură cumplită feudalismului, aşa cum nimeni nu a
făcut-o.
Mi-aduc aminte că acum cativa ani am văzut la televizor
intervievarea cuiva de la Institutul de cercetare a creierului:
"Ei spun că Lenin a fost un geniu, si ne-am uitat la creierul
lui şi nu am găsit nimic deosebit". Această persoană este
un escroc. Ce se întâmplă dacă cineva a analizat creierul lui
Kant, despre care se știe că a avut un cap mic? Dar el a fost
un geniu! Prin urmare, Lenin, merită admiraţia noastră cu
toate greșelile lui pur umane.
V.K. Recent, am citit declaraţii despre cruzimea revoluţiei,
în care se evorbea despre o cruzime patologică la Lenin –
aceasta ar fi fost una din trăsăturile personalităţii sale. Şi se
pare că mulţi cred asta acum.
A.Z. Ce prostii. A fost cu adevărat o revoluţie mare.
Inamicii revoluției erau miei nevinovați, în timp ce monştrii
de Lenin si Stalin îi sacrificau? Nu, a fost o luptă. O lupta
colosală. Sau vor pretinde acum că albii şi ocupanţii străini
nu au tras? În tinereţea mea, datorită ignoranţei mele, i-am
criticat și eu. Apoi, de-a lungul anilor vine și înțelepciunea,
și am început să mă întreb: OK, Zinoviev, nu sunt de acord
cu acţiunile lui Lenin şi Stalin. Dar ce aș fi putut eu face în
loc? Şi concluzia ar putea fi una: nu aș fi putut acţiona
altfel. Speculaţii se pota face, desigur, multe, post-factum
despre cruzime, represiune, şi aşa mai departe. Dar
istoricește, nu se putea face altfel. Ce s-a făcut, s-a făcut
prin forța împrejurărilor.
Voi spune mai multe. Daunele pe care politicienii de azi le
fac țării noastre nu se pot compara cu erorile lui Lenin sau
Stalin, sunt de sute de ori mai mari.
Pentru prima dată în istoria noastră mortalitatea a depășit
natalitatea şi numărul ruşilor a început să scadă într-un ritm
rapid. Suntem amenințați cu distrugerea, în întregul sens al
cuvântului. Şi pe acest fond se aruncă anatema asupra lui
Lenin si Stalin, ca oamenii să uite unde am ajuns și spre ce
ne îndreptăm.
V.K. Într-adevăr, noile generaţii nu mai ştiu ce a fost
educația gratuită și universală, accesul aproape gratuit la
locuință și sănătate, lucruri la care ele nici măcar nu pot
visa astăzi.
A.Z. Aşa cum am spus de mai multe ori: perioada sovietică
a fost punctul culminant al istoriei ruse. Am mai spus că în
caz de distrugere a sistemului sovietic, cel care a venit să-l
înlocuiască ar reprezenta un pas înapoi enorm. Ceva care
poate duce la moartea ruşilor ca popor. Din nefericire,
suntem în această situație
V.K. Ați mai spus că Lenin a fost o scuză utilă pentru
rusofobia Vestului...
A.Z. Și azi spun la fel. Dar ce se întâmplă acum pe planetă,
nu poate fi redusă doar la lupta dintre sistemelor sociale.
Pentru Occident, care continuă să menţină un război
împotriva ţării noastre, comunismul a fost cumva doar o
scuza. În absenţa Revoluţiei din Octombrie, Occidentul ar fi
devastat și cucerit aceasta regiune de mai multă vreme. Pot
afirma în mod categoric că sistemul sovietic a apărut ca un
mijloc de supraviețuire a popoarelor din imperiului ţarist şi
în primul rînd al poporului rus. În situaţia de atunci, fără
revoluția lui Lenin, Rusia ar fi devenit o colonie zdrobită în
bucăţi. Şi acum, după distrugerea sistemului sovietic,
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 15
această tendinţă continuă.
Aş dori să subliniez încă o dată: progresele noastre sociale
au fost imitate de către Occident. Eu am scris "am impresia
că Occidentul se simte jignit văzînd modul în care ruşii au
avansat în anii „50".
Ei i-au zdrobit pe ruşi și acum vor să anihileze progresele
înregistrate în ţara noastră. Ei vor îl şteargă din istorie pe
Lenin nu că Lenin ar fi fost un ticălos ci, dimpotrivă, pentru
ceea ce el a făcut bine. Cu Lenin şi Stalin şterși din istorie,
regișori gen Gorbaciov sau Eltîn şi adepţii săi pot să își facă
altare. Îmi amintesc de jurământul lui Elțîn ” Jur în fața
biroului meu, în fața CC şi personal în fața lui Leonid Ilici
Briejnev ...” Mă aștept să se modifice jurământul în ceva de
tipul : Jur în fața Congresului SUA că nu vom permite
renaşterea monstrului comunist”
Ce fel de oameni sunt ăștia? Gorbaciov însuşi merge acum
prin lume și spune că el de la început a avut c a obiectiv
distrugerea sistemului sovietic. Poți să-ți imaginezi acest tip
de om, care și-a propus să își distrugă patria?. Oare nu se
vede ce lucru teribil se petrece ca urmare a distrugerii
sistemului social creat în ţara noastră prin eforturile acestor
titani ai umanității, cum ar fi Lenin si Stalin? Nu se vede că
Rusia a pierdut capacitatea de a supravieţui cu demnitate în
condiţiile actuale? Distrugerea Rusiei a fost o aspiraţie
dintotdeauna a Occidentului. Încă din primele zile ale
sistemului sovietic au încercat să ne sugrume. Nu,
socialismul nu a fost o crimă împotriva celor mai buni
oameni din Rusia, așa cum crede Soljenițîn. Adevărata
crimă se petrece astăzi, în lupta pentru putere suntem trădați
de așa zisele elite intelectuale şi culturale.
V.K. Am putea spune că este o regie bine pusă la punct.
A.Z. Asistăm la o adevărată orgie a proprietății private, a
contrarevoluţiei. Aceasta este o involuție nu numai faţă de
perioada sovietică, dar faţă de tot ce s-a întâmplat în lume
de la Renaştere încoace. Ne întoarcem la întunericul din
Evul Mediu. Peste tot există violenţă. Şi faptul cel mai
îngrozitor este că imperiul american impune legile sale pe
lume. Uniunea Sovietică a fost singura contrapondere. De
ea se ținea seama. Acum, ei pot face ce vor. Dar despre
astea am tot vorbit. Aş adăuga doar un singur lucru. În
perioada sovietică, incepînd de la Lenin şi continuînd apoi
cu mai multă forţă cu Stalin în viaţa ţării noastre a existat
aspiraţia de a crea un viitor mai bun. Acum nu mai există.
Simțeam că participăm la ceva important.
V.K. La o misiune istorică.
A.Z. La Ceva epic. Acum, totul a fost distrus. Acest
sentiment de ataşament faţă de istorie a fost sistat.
Arașamentul acesta a fost un factor important de coeziune
şi de mobilizare, care a determinat viaţa ţării, de la cel mai
înalt nivel, chiar şi în cele mai mici celule ale societăţii.
Toate acestea au dispărut. Ce avem? O degradare completă
ideologică şi morală ale societăţii. Ce degradare! Dacă te
uiţi cum au trăit și cum trăiesc acum cei mai multi oameni,
sentimentul nu poate fi unul de confort. Credeţi în viitorul
ţării? Se pare că oamenii ar fi fost eliberaţi de această grijă.
Și cu ce s-au ales în schimb? A scăzut foarte mult nivelul
de productivitate al populaţiei. (Am depus odată un dosar în
care explicam conceptul de utilitate socială, sau de
productivitate). În perioada sovietică cel puțin 80% din
populație era social-utilă: muncitori, fermieri, ingineri,
mecanici, tehnicieni, doctori, profesori, oameni de ştiinţă,
ofiţeri şi aşa mai departe. 80%! Restul de 20% erau paraziţi,
dar nefolositori social: bătrîni, bolnavi, copilași. Acum ce
avem? Invers. Birocraţia s-a dublat în comparaţie cu ce
exista pe întreg teritoriul Uniunii Sovietice!
Da, a crescut de mai multe ori numărul de restaurante,
magazine de toate tipurile, cazinouri şi alte centre de
divertisment. Se consideră că acesta este un lucru bun. Dar
în această afacere este ocupată cea mai infloritoare parte a
tineretului nostru. Nivelul său moral şi intelectual este
aproape de zero. Şi cât de mulţi oameni să devină parte din
bande criminale?
Toxicomania şi alcoolismul au ajuns la nişte cifre şocante.
Asta e ceea ce s-a întâmplat.
V.K. Şi capacitatea de producţie este în mare parte distrusă.
A.Z. De producţie, de ştiinţă, de cultură ... Ca rezultat, un
profesor universitar, cu zeci de descoperiri şi sute de
publicaţii ştiinţifice, pensionar, cîștigă mai puţin decât un
bodyguard al unei mari companii private. Ce s-a întâmplat
este o aberaţie totală, o răsturnare a scării de valori.
V.K. Păi cam așa ne trebuie dacă am distrus ţara de Lenin.
A.Z. În mod evident, o societate care este în această stare,
nu mai are nevoie de un Lenin. Ceea ce avem astăzi sunt
politicienii care determină creşterea mass-media ca bulele
de săpun. De dimineata pînă seara, ne uităm pe ecranele
televizoarelor, care ne dau aparența că se întîmplă totuși
ceva în țară. Am introdus termenul de "nivelul de imitaţie
de viaţă". Toate aceste televiziuni sunt gunoi, un kitsch. În
perioada sovietică am criticat kitsch-ul... acum este de o
mie de ori mai rău. Iresponsabilitatea civilă şi socială care
caracterizeaza liderii noștri străbate toate nivelurile
societăţii. Nu e de mirare că se scuipă pe memoria marilor
oameni ai trecutului nostru sovietic. Lenin e primul pe care
se scuipă.
V.K. Figura lui Lenin este permanent ridiculizată. Se dau
multe citate din el, trunchiate și scoase din context. De
exemplu, în timpul programului de televiziune "vorbind cu
oamenii", Putin nu a ratat ocazia de a cita neglijent,
rezultînd că Lenin a considerat că ruşii sunt muncitorii
bolnavi și leneși. De fapt era vorba despre măsuri necesare
în organizarea muncii.
A.Z. Un motiv de a se bucura și ei de ridicol. Lenin este un
Titan, şi ei nişte pigmei. Tot ce fac este de a distruge. Există
două opţiuni: ori fă ceva mai bine decât predecesorii, ori
dă-te la o parte. În cazul în care predecesorii noştri au făcut
ceva rău, făceți voi bine. Dar eu nu pot ocoli istoria.
Contribuţia enormă a lui Lenin, personalitatea lui şi toate
meritele nu pot fi șterse de calomnie
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 16
4. Gheorghe Apostol la 97 de ani
Cine este Gheorghe Apostol?
Întrebare firească pe care o poate pune orice tînăr căruia
şcoala de astăzi nu-l învaţă despre istoria reală, obiectivă, a
perioadei socialiste a României, 1948-1989, cînd forţa
politică era exercitată de comunişti, prin Partidul
Muncitoresc Român-PMR(1948-1965) şi Partidul Comunist
Român-PCR (1965-1989).
S-a născut în comuna Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi la
16 mai 1913. La 16 ani, ucenic fiind la o turnătorie din
Galaţi, îl cunoaşte pe electricianul Gheorghe Gheorghiu -
activist sindical(viitorul conducător al Partidului Comunist
şi al Statului român Gheorghe Gherghiu-Dej), ocazie cu
care intră în mişcarea sindicală. Se remarcă pentru întîia
oară, ca militant activ, în timpul mişcărilor greviste din anii
1930-1933, cînd se apropie sufleteşte de Gheorghiu-Dej şi
alături de care a militat toată viaţa.
Este judecat şi condamnat pentru activitate politică
antifascistă şi comunistă în anul 1937. Îşi ispăşeşte
pedeapsa în închisoarea politică de la Doftana, unde îl
reîntălneşte pe prietenul său Gheorghe Gheorghiu-Dej. Este
eliberat în anul 1940, ca urmare a expirării condamnării de
3 ani dar după scurt timp este arestat, şi fără să fie judecat
este trimis, alături de mulţi alţi militanţi de
stînga,,periculoşi” pentru regimul antonescian angrenat în
războiul împotriva URSS, în diferite lagăre politice:
Miercurea Ciuc, Caracal, Tg. Jiu.
Participă la reorganizarea mişcării sindicale de după război,
ajungînd preşedinte al Confederaţiei Generale a
Muncii(1945-1952), apoi preşedinte al Consiliului General
al Uniunii Sindicatelor din România(UGSR)1955-1961,
1967-1969).
Între aprilie 1954 şi octombrie 1955 îndeplineşte funcţia de
Prim-secretar al Comitetului Central al PMR, înlocuindu-l
temporar la conducerea partidului comunist pe Gheorghe
Gheorghiu-Dej, întrucît atunci funcţiona regula ca, cele mai
înalte functii în Stat şi Partid să nu fie îndeplinite de aceeaşi
persoană.
A fost prim-vicepreşedinte al Consiliului de
Miniştri(Guvern) între anii:1952-1954 şi 1961-1967.
Intrat în conflict cu tendinţele de autoritarism ale lui
Nicolae Ceauşescu, a fost îndepărtat din Comitetul Central
al PCR în anul 1969 şi trecut ca director la Rezervele de
Stat( pînă în 1975).
Din 1977 activează în diplomaţie. Ambasador în: Argentina
(1977-1983);Uruguay (1978-1983) şi Brazilia(1983-1988).
Este iniţiatorul „ Scrisorii celor şase”, oameni politici
comunişti români, în primăvara anului 1989, prin care era
criticată sever politica economică a ţării. Ca urmare a
acestui fapt, este învinuit de „înaltă trădare”, arestat la
domiciliu şi anchetat. Evenimentele din decembrie 1989 îi
aduc salvarea. Astăzi, evacuat din apartamentul în care
locuia împreună cu soţia sa, apreciata solistă a Teatrului de
Operetă din Bucureşti de peste trei decenii, Adriana
Codreanu, priveşte consternat cum ţara sa pentru care a trăit
şi luptat s-a autodistrus printr-un climat de indecizie şi haos
politic şi social, întrebîndu-se, „este oare România de azi
ţara pentru care a luptat şi visat?
Recent, pe 27 martie, la adunarea de constituire a
Comitetului de reorganizare a Partidului Comunist Român a
fost propus, iar dumnealui a acceptat, să fie Președinte de
onoare a acestuia.
Cu prilejul împlinirii a vârstei de 97 de ani, membrii
Asociației Scanteia îi urează un sincer LA MULȚI ANI!
Petre Ignatencu Președinte
5. Monopolurile pentru a rezista au nevoie de a ingenunchea popoarele
O scrisoare din Grecia despre criza care macina această țară
Papandreu- socialistul - a venit la putere in octombrie trecut
dupa ce dreapta ( Noua Democratie a lui Karamalis) a
guvernat –dezastruos as spune, 6 ani. Clasa de mijloc a fost
și incă este la un nivel economic relativ ridicat. Firește asta
nu place diverșilor “democrați” care vor să impună diverse
linii politice - conform ordinelor celor care conduc din
culise destinele omenirii trăgând sforile după cum convine
acestei minorități. Acum cițiva ani, pe vremea în care tot
“socialiștii” erau la putere a fost o primă încercare de
jefuire a clasei de mijloc prin intermediul bursei. Aceasta a
crescut continuu timp de doi ani ajungând la 6500 unitati.
Toata lumea – inclusiv gospodinele- cumparau actiuni,
acestea crescând de la o zi la alta. Delirul era colectiv și în
ciuda avertizărilor stângii și în special a Partidului
Comunist unii chiar se împrumutau pentru a cumpăra
acțiuni și a avea un câștig rapid. Evident a urmat o cădere
bruscă a bursei –generată de retragerea masivă a unor
pachete de acțiuni deținute de unele centre din afara
Greciei. Lumea și-a pierdut 80% din banii puși deoparte...și
acești bani au dispărut în afara țării. Investigațiile legale
pentru a depista vinovatul speculațiilor n-au dus la nici un
rezultat. Firește aceleași centre economice care aveau
nevoie de desființarea granițelor, chipurile pentru libera
circulație a capitalului erau vinovate de masiva sărăcire a
populației furându-i economiile prin intermediul bursei.
Când criza a cuprins toată lumea, țări mici precum Grecia
sunt la cheremul diverșilor “cămătari” care te împrumută la
un spread de peste 300% (cer camăta cu 3% peste camăta
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 17
ceruta Germaniei cind e împrumutată...). Cind ești țintă, te
bagă într-un carusel financiar și devii cobai , și poate în
final instrument de subminare a euro.
Papandreu – copărtaș la criza creată în proporție de 80% de
incapacitatea dreptei clasice (condusă până mai ieri de
Karamalis) a încercat să explice lui Sarkozi-Merkel că
atacul nu era la adresa Greciei ci a monedei euro, dar
respectivii au intârziat să înțeleagă..
Între noi fie spus, si Papandreu “socialistul” si Karamalis
dreapta-înainte de alegeri, se duceau în USA pentru a-și
declara intențiile și a lua aprobarea “Portii “. Amindoi au
studiat la aceeasi facultate in ”State”... pregatiți fiind să
preia alternativ funcția de prim-ministru.
Deseori acesti “viitori conducatori” sunt ținuți sub control
cu diverse “vicii” mai mult sau mai puțin ascunse – pârghii
în mâna celui care trage sforile (vezi cazul Noriega din
Panama , care atunci cind a încercat sa îasă din linia trasata
– a făcut SUA să-l acuze de trafic de stupefiante - lucru
stiut de foarte mult timp dar – ciudat – trecut cu vederea).
Amândoi viciații deci sunt “administratori”, puterea și
deciziile luându-se în afara Greciei. Pentru a aplica ordinele
de sus ai nevoie de un popor slab care confruntat cu
probleme de existenta, să nu se opună diverselor “măsuri”
salvatoare.
Măsurile dictate de guvernanții din umbră nu știu cum se
face că vizează clasa muncitoare. Cuceriri de zeci de ani
sint anulate –pentru că așa se impune pentru “salvarea”
națională și evitarea falimentului...Societățile anonime
puteau concedia doar 2% din salariați pe lună. Acum se
încearcă “liberalizarea” concedierilor. Salariatii primeau 14
salarii anual. Acum se reduc la 13, 12 si chiar reduceri de
salarii (cu “acordul” salariaților!) care pot merge până la
30%. Am mai spus acum câțiva ani: orarul de opt ore
cucerit de muncitorime de mai bine de un secol se va
desființa și se va trece la programe “noi” în care pe un loc
de muncă să munceasca 2 sau mai mulți salariați. Când oare
își vor face anii de pensii acești noi sclavi?
Cu o clasa de mijloc sărăcită și împovărată de probleme
economice, e foarte ușor să-ți pierzi total suveranitatea
(deja pierdută...) și să nu te mai poți opune împărțirii Mării
Egee, rezolvării ad-hoc a problemei cipriote (cu legalizarea
agresorului) și vei fi obligat să aprobi toate “măsurile”
salvatoare impuse de interesele geostrategice a
monopolurilor americane și vest-europene în Balcani și
oriunde. Nu ne vom mai putea opune independenței
“statului” Kosovo, vom recunoaște pe skopieni cu numele
Macedonia - dinamitând viitorul regiunii balcanice
(echilibru realizat în sute de ani trecuți..).
Vom accepta ca unele state, vezi Germania etc să aibe
dreptul la partea leului în viitor... Vom accepta polarizarea
societății și dreptul legal al plutokrației de a dicta-sărăcimii.
Sub pretextul “pericolului national” poporul e chemat sa
stea liniștit și să nu provoace pe cei care “se străduie” să-l
salveze...Mereu cei mari generează criza și cei mici sunt
chemați să ajute la ieșirea din ea...!
Partidul Comunist susține că sarcina socială și patriotică a
poporului e să se opună și să respingă această furtună
antipopulară, să sfarme lanțul imperialist. Această uniune
europeană care chipurile acum ne impune condiții să ne
“salveze” nu a făcut nimic de zeci de ani în care Grecia e
obligată să cheltuiasca mai bine de 6% din PNB pentru
înarmare (cind restul țărilor au un procent de 1%). Dezbină
si domneste. Nu vor să decreteze granițele Greciei ca
granițe ale UE pentru a păstra tensiunea în zonă și a-și
vinde armele. Germania vinde 13% din exporturile de arme
in Grecia. 6 submarine (clas 214), 6 Fregate, 40 de avioane
Eurofighter, rachete si diverse sisteme de apărare au înghițit
90% din împrumuturile pe ultimii ani.... Turcia (cu 70
milioane populatie) se înarmează masiv contribuind la
virtejul inarmărilor în folosul USA și altor puteri
imperialiste. USA are nevoie de Cipru si Creta-portavioane
nescufundabile pentru a-si promova interesele în Orientul
Apropiat și...depărtat.
Urmeaza atacul impotriva Iranului și nu-si pot permite
ca o țară mică precum Grecia să le stea în cale. Inca nu ne
cunosc bine....Monopolurile pentru a rezista au nevoie de a
ingenunchia popoarele!
Crizele ciclice ale capitalismului nu au incetat prin căderea
blocului răsăritean....
Monopolurile n-au nevoie de țări independente financiar și
suverane. Cum se face că toate țările –chiar mari - sunt
datoare? Cui sunt datoare, e clar? Ce lumi obscure
acționează din umbră folosind mecanisme incerte legal?
Chiar nimeni nu se mai opune? Toți conducătorii țărilor au
devenit marionete? Încep să cred că toți care ne conduc sunt
acești viciați, controlați cu pârghii solide de actorul din
scenă...
Vom trăi si vom vedea..sau - necropsia va arata?
Nu sunt economist dar aici tot omul de rând vede cine-i de
vină pentru generarea crizei. Nu va fi ușor să pună botnița
întregului popor, întregii clase muncitoare.
Cu drag Panaiotis
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 18
6. Constitutia Republicii Populare Romane 1948
TITLUL I
Republica Populara Romana
Art. 1. Republica Populara Romana este un Stat popular, unitar,
independent si suveran.
Art. 2. Republica Populara Romana a luat fiinta prin lupta dusa de
popor, in frunte cu clasa muncitoare, impotriva fascismului,
reactiunii si imperialismului.
Art. 3. In Republica Populara Romana intreaga putere de stat
emana de la popor si apartine poporului.
Poporul isi exercita puterea prin organe reprezentative,
alese prin vot universal, egal, direct si secret.
Art. 4. Reprezentantii poporului in toate organele puterii de Stat
sunt raspunzatori in fata poporului si pot fi revocati prin
vointa alegatorilor, in conditiile stabilite de lege.
TITLUL II
Structura social-economica
Art. 5. In Republica Populara Romana, mijloacele de productie
apartin sau Statului, ca bunuri ale intregului popor, sau
organizatiilor cooperative, sau particularilor, persoane
fizice sau juridice.
Art. 6. Bogatiile de orice natura ale subsolului, zacamintele
miniere, padurile, apele, izvoarele de energie naturala, caile
de comunicatie ferate, rutiere, pe apa si in aer, posta,
telegraful, telefonul si radio-ul apartin Statului, ca bunuri
comune ale poporului.
Prin lege se vor stabili modalitatile de trecere in
proprietatea Statului, a bunurilor enumerate in alineatul
precedent, care, la data intrarii in vigoare a prezentei
Constitutii, se aflau in maini particulare.
Art. 7. Bunurile comune ale poporului constituiesc temelia
materiala a propasirii economice si a independentei
nationale a Republicii Populare Romane.
Apararea si dezvoltarea bunurilor comune ale poporului
sunt o indatorire a fiecarui cetatean.
Art. 8. Proprietatea particulara si dreptul de mostenire sunt
recunoscute si garantate prin lege.
Proprietatea particulara, agonisita prin munca si
economisire, se bucura de o protectie speciala.
Art. 9. Pamantul apartine celor ce-l muncesc.
Statul protejeaza proprietatea de munca taraneasca. Statul
incurajeaza si sprijina cooperatia sateasca.
Pentru a stimula ridicarea agriculturii, statul poate crea
intreprinderi agricole, proprietatea statului.
Art. 10. Pot fi facute exproprieri pentru cauza de utilitate publica pe
baza unei legi si cu o dreapta despagubire stabilita de
justitie.
Art. 11. Cand interesul general cere, mijloacele de productie,
bancile si societatile de asigurare, care sunt proprietate
particulara a persoanelor fizice sau juridice, pot deveni
proprietatea Statului, adica bun al poporului, in conditiunile
prevazute de lege.
Art. 12. Munca este factorul de baza al vietii economice a Statului.
Ea este o datorie a fiecarui cetatean. Statul acorda sprijin
tuturor celor ce muncesc, pentru a-i apara impotriva
exploatarii si a ridica nivelul lor de trai.
Art. 13. Statul acorda protectie initiativei particulare puse in slujba
intereselor generale.
Art. 14. Comertul intern si extern este reglementat si controlat de
stat si se exercita de intreprinderi comerciale de stat,
particulare si cooperative.
Art. 15. Statul indrumeaza si planifica economia nationala in
vederea dezvoltarii puterii economice a tarii, asigurarii
bunei stari a poporului si garantarii independentei nationale.
TITLUL III
Drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor
Art. 16. Toti cetatenii Republicii Populare Romane, fara deosebire
de sex, nationalitate, rasa, religie sau grad de cultura, sunt
egali in fata legii.
Art. 17. Orice propovaduire sau manifestare a urei de rasa sau de
nationalitate se pedepseste de lege.
Art. 18. Toti cetatenii, fara deosebire de sex, nationalitate, rasa,
religie, grad de cultura, profesiune, inclusiv militarii,
magistratii si functionarii publici, au dreptul sa aleaga si sa
fie alesi in toate organele Statului.
Dreptul de a alege il au toti cetatenii care au implinit varsta
de 18 ani, iar dreptul de a fi alesi, cei care au implinit varsta
de 23 ani.
Nu se bucura de dreptul de vot persoanele interzise, lipsite
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 19
de drepturi civile si politice si nedemne, declarate ca atare
de organele in drept, conform legii.
Art. 19. Cetatenii au drept la munca. Statul asigura treptat acest
drept prin organizarea si dezvoltarea planificata a
economiei nationale.
Art. 20. Cetatenii au drept la odihna. Dreptul la odihna este asigurat
prin reglementarea orelor de munca, prin concedii platite, in
conformitate cu legea, prin organizarea de case de odihna,
sanatorii, cluburi, parcuri, terenuri de sport si asezaminte
special amenajate.
Art. 21. Femeia are drepturi egale cu barbatul in toate domeniile
vietii de Stat, economic, social, cultural politic si de drept
privat.
La munca egala femeia are drept de salarizare egala cu
barbatul.
Art. 22. In Republica Populara Romana, toti cetatenii au drept la
invatatura.
Statul asigura indeplinirea acestui drept prin organizarea si
dezvoltarea invatamantului primar obligatoriu si gratuit,
prin burse de Stat acordate elevilor si studentilor meritosi si
prin organizarea si dezvoltarea invatamantului profesional
si tehnic.
Art. 23. Statul incurajeaza si sprijina dezvoltarea stiintei si a artei si
organizeaza institute de cercetari, biblioteci, edituri, teatre,
muzee, conservatoare.
Art. 24. In Republica Populara Romana se asigura nationalitatilor
conlocuitoare dreptul de folosire a limbii materne si
organizarea invatamantului de toate gradele in limba
materna. Administratia si justitia, in circumscriptiile locuite
si de populatii de alta nationalitate decat cea romana, vor
folosi oral si scris si limba nationalitatii respective si vor
face numiri de functionari din sanul nationalitatii respective
sau din alta nationalitate, care cunosc limba populatiei
locale. Predarea limbii si literaturii romane este obligatorie
in scolile de orice grad.
Art. 25. Statul poarta grija de sanatatea publica prin infiintarea si
dezvoltarea de servicii sanitare si prin incurajarea si
sprijinirea educatiei fizice.
Statul asigura ocrotire sociala si asistenta medicala pentru
boala, accidente si invaliditate, rezultate din munca, in
timpul muncii sau in serviciul de aparare a patriei, precum
si pentru batranete, atat salariatilor sai cat si acelora ai
intreprinderilor particulare, a caror contributie si drepturi se
fixeaza prin lege.
Art. 26.
Casatoria si familia se bucura de protectia Statului.
Mama, precum si copiii pana la varsta de 18 ani, se bucura
de protectie deosebita, stabilita prin lege.
Parintii au aceleasi indatoriri fata de copiii nascuti in afara
casatoriei, ca si pentru cei nascuti in casatorie.
Sunt valabile numai actele de stare civila, incheiate de
organele Statului.
Art. 27. Libertatea constiintei si libertatea religioasa sunt garantate
de Stat.
Cultele religioase sunt libere sa se organizeze si pot
functiona liber daca ritualul si practica lor nu sunt contrarii
Constitutiei, securitatii publice sau bunelor moravuri.
Nici o confesiune, congregatie sau comunitate religioasa nu
poate deschide sau intretine institutii de invatamant general,
ci numai scoli speciale pentru pregatirea personalului
cultului sub controlul Statului.
Biserica ortodoxa-romana este autocefala si unitara in
organizarea sa.
Modul de organizare si functionare a cultelor religioase va
fi reglementat prin lege.
Art. 28. Libertatea individuala a cetatenilor este garantata.
Nimeni nu poate fi arestat si detinut mai mult de 48 ore,
fara un mandat al parchetului, al organelor de instructie,
stabilite de lege, sau autorizarea instantelor judecatoresti,
conform prevederilor legii.
Art. 29. Domiciliul este inviolabil. Nimeni nu poate intra in
domiciliul sau resedinta cetatenilor fara invoirea acestora,
decat in prezenta lor si in baza unui ordin scris al autoritatii
competente sau in caz de flagrant delict.
Art. 30. Nimeni nu poate fi condamnat si tinut a executa o pedeapsa
decat in baza hotararii judecatoresti, pronuntate in
conformitate cu legea.
Art. 31. Libertatea presei, a cuvantului, a intrunirilor, meetingurilor,
cortegiilor si manifestatiilor este garantata.
Exercitarea acestor drepturi este asigurata prin faptul ca
mijloacele de tiparire, hartia si locurile de intrunire sunt
puse la dispozitia celor ce muncesc.
Art. 32. Cetatenii au dreptul de a se asocia si organiza, daca scopul
urmarit nu este indreptat in contra ordinei democratice
stabilita prin Constitutie.
Orice asociatie cu caracter fascist sau antidemocratic este
interzisa si pedepsita de lege.
Art. 33. Secretul corespondentei este garantat. Numai in caz de
instructie penala, sub stare de asediu, sau in caz de
mobilizare, corespondenta poate fi controlata.
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 20
Art. 34. Orice cetatean are dreptul de petitionare, precum si dreptul
de a cere organelor prevazute de legi trimiterea in judecata
a oricarui functionar public, pentru infractiunile savarsite in
timpul exercitarii serviciului.
Art. 35. Republica Populara Romana acorda drept de refugiu tuturor
strainilor urmariti pentru activitatea lor democratica, pentru
lupta de eliberare nationala, pentru activitate stiintifica sau
culturala.
Art. 36. Apararea patriei este o datorie de onoare a tuturor
cetatenilor.
Serviciul militar este obligatoriu pentru toti cetatenii, in
conformitate cu legea.
Tradarea de patrie, - calcarea juramantului, trecerea in
slujba dusmanului, aducerea de prejudicii puterii militare a
Statului, - constituie crima cea mai grava fata de popor si se
pedepseste cu toata asprimea legii.
TITLUL IV
Organul suprem al puterii de Stat
Art. 37. Organul suprem al puterii de Stat a Republicii Populare
Romane este Marea Adunare Nationala a R. P. R.
Art. 38. Marea Adunare Nationala a R. P. R. este unicul organ
legislativ al Republicii Populare Romane.
Art. 39. Marea Adunare Nationala a Republicii Populare Romane
are in competinta sa directa:
1) Alegerea Prezidiului Marii Adunari Nationale a
Republicii Populare Romane;
2) Formarea Guvernului R. P. R.;
3) Modificarea Constitutiei;
4) Stabilirea numarului, atributiunilor si denumirii
ministerelor si desfiintarea, contopirea sau noua denumire a
celor existente;
5) Votarea bugetului Statului, a incheierii exercitiilor
bugetare, fixarea impozitelor si a modului lor de percepere;
6) Chestiunile razboiului si ale pacii;
7) Sa decida consultarea poporului prin referendum;
8) Acordarea amnistiei.
Art. 40. Marea Adunare Nationala a Republicii Populare Romane
alege din sanul sau Prezidiul Marii Adunari Nationale a
Republicii Populare Romane.
Prezidiul se alege cu jumatate plus unul din numarul total al
deputatilor.
Art. 41. Prezidiul Marii Adunari Nationale a Republicii Populare
Romane se compune dintr-un presedinte, trei vice-
presedinti, un secretar si din 14 membri alesi direct de
Marea Adunare Nationala a R. P. R.
Art. 42. Prezidiul Marii Adunari Nationale al R. P. R., in totalitatea
lui, sau oricare din membrii sai, sunt revocabili oricand de
Marea Adunare Nationala a Republicii Populare Romane cu
majoritatea prevazuta de Art. 40.
Art. 43. Prezidiul Marii Adunari Nationale a Republicii Populare
Romane este raspunzator de intreaga sa activitate fata de
Marea Adunare Nationala a Republicii Populare Romane.
Art. 44. Prezidiul Marii Adunari Nationale a Republicii Populare
Romane are urmatoarele atributiuni:
1. Convoaca Marea Adunare Nationala a Republicii
Populare Romane in sesiuni ordinare si extraordinare;
2. Emite decrete;
3. Interpreteaza legile votate de Marea Adunare Nationala a
Republicii Populare Romane;
4. Exercita dreptul de gratiere si comuta pedepsele;
5. Confera decoratiile si medaliile Republicii Populare
Romane;
6. Reprezinta Republica Populara Romana in relatiile
internationale;
7. Acrediteaza si recheama, la propunerea guvernului, pe
reprezentantii diplomatici ai Republicii Populare Romane;
8. Primeste scrisorile de acreditare si rechemare ale
reprezentantilor diplomatici ai Statelor straine, acreditati pe
langa ei;
9. In intervalul dintre sesiunile Marii Adunari Nationale a
Republicii Populare Romane, numeste si revoca pe ministri,
la propunerea Presedintelui Consiliului de Ministri;
10. Stabileste gradele militare, rangurile diplomatice si
titlurile onorifice, la propunerea guvernului;
11. Face numiri si confirmari in functiunile publice, la
propunerea ministrilor de resort sau a guvernului, conform
legii;
12. In intervalul dintre sesiunile Marii Adunari Nationale a
Republicii Populare Romane, la propunerea guvernului,
declara starea de razboi si mobilizarea partiala sau generala,
in caz de agresiune impotriva Republicii Populare Romane,
sau impotriva unui alt Stat, fata de care are obligatii de
aparare mutuala ce decurg din tratatele internationale;
13. Ratifica sau denunta tratatele internationale, la
propunerea guvernului;
14. Rezolva orice chestiune cu care este insarcinat de catre
Marea Adunare Nationala a Republicii Populare Romane si
exercita orice atributie ce i se da prin lege.
Art. 45. Prezidiul Marii Adunari Nationale a Republicii Populare
Romane ia hotariri valabile cu majoritatea simpla a
membrilor sai.
Decretele vor fi semnate de catre presedintele si secretarul
Prezidiului Marii Adunari Nationale a R. P. R.
In caz de impiedicare a acestora, presedintele va fi inlocuit
de unul dintre vicepresedinti, iar secretarul, de unul dintre
membrii desemnati de Prezidiu, din sanul sau.
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 21
Art. 46. Dupa expirarea mandatului Marii Adunari Nationale a R. P.
R., sau in caz de dizolvare inainte de termen, Prezidiul
Marii Adunari Nationale a R. P. R. isi continua functiunile
sale pana la alegerea noului Prezidiu.
Art. 47. Marea Adunare Nationala a R. P. R. se alege pe timp de 4
ani. Ea 7 se compune din reprezentantii poporului
(deputati), alesi potrivit normelor ce se stabilesc prin legea
electorala.
Art. 48. Sesiunile ordinare ale Marii Adunari Nationale a R. P. R. au
loc cel putin de doua ori pe an si dureaza pana la terminarea
lucrarilor.
Convocarea Marii Adunari Nationale a R. P. R., se face
prin decret, de catre Prezidiul Marii Adunari Nationale a R.
P. R.
Art. 49. Marea Adunare Nationala a R. P. R. poate fi convocata in
sesiuni extraordinare printr-un decret al Prezidiului, la
cererea cel putin a unei treimi din numarul deputatilor.
Art. 50. Dupa validarea deputatilor, Marea Adunare Nationala a R.
P. R. isi alege un birou pentru conducerea dezbaterilor,
compus dintr-un presedinte, 3 vice-presedinti si secretari.
Biroul Marii Adunari Nationale a R. P. R., se alege pentru
fiecare sesiune a Marii Adunari Nationale a R. P. R.
Dezbaterile Marii Adunari Nationale a R. P. R. vor fi
prezidate de presedinte, sau de unul din vicepresedintii
biroului, conform regulamentului elaborat de Marea
Adunare Nationala a R. P. R.
Art. 51. Marea Adunare Nationala a R. P. R. lucreaza valabil cu
jumatate plus unul din numarul total al deputatilor si ia
hotariri valabile cu majoritatea simpla a deputatilor
prezenti, afara de cazul cand Constitutia sau regulamentul
prevede un alt numar.
Art. 52. Votarea se poate face prin vot secret, prin ridicare de maini
sau aclamatii, dupa cum va hotari Marea Adunare Nationala
a R. P. R.
Art. 53. Marea Adunare Nationala a R. P. R. valideaza alegerea
deputatilor. Votul deputatilor este valabil si inainte de
validare.
Art. 54. Deputatii validati depun in fata Marii Adunari Nationale a
R. P. R. urmatorul juramant:
"Jur ca voi servi poporul si Republica Populara Romana cu
tot devotamentul si puterea mea de munca, ca voi pazi si
respecta Constitutia si legile tarii;
Ca voi pastra secretele de Stat si voi apara interesele
poporului si ale Statului, libertatile democratice si
independenta patriei". Acelasi juramant va fi depus de
membrii Prezidiului Marii Adunari Nationale a R. P. R. si
de catre membrii guvernului la intrarea in functie.
Art. 55. Initiativa legislativa apartine guvernului. De asemenea,
deputatii, in numar de cel putin o cincime din numarul total,
pot lua initiativa oricarei legi.
Art. 56. Dupa votarea legilor de catre Marea Adunare Nationala a
R. P. R., ele se semneaza de catre presedintele si secretarul
Prezidiului si se publica in Monitorul Oficial. Legea intra in
vigoare la termenul aratat in cuprinsul ei sau a treia zi dupa
publicarea in Monitorul Oficial.
Art. 57. Sedintele Marii Adunari Nationale a R. P. R. sunt publice,
afara de cazul cand Marea Adunare Nationala a R. P. R.
decide sedinta secreta.
Art. 58. Marea Adunare Nationala a R. P. R. are dreptul a face
anchete si cercetari in orice domeniu, prin comisiile ce vor
fi alese din sanul sau.
Toate autoritatile si organele de Stat, precum si persoanele
particulare, sunt obligate a da orice informatii si a pune la
dispozitie orice acte cerute de catre comisiile de ancheta.
Art. 59. Nici un deputat nu poate fi retinut, arestat sau urmarit, fara
autorizarea Marii Adunari Nationale a R. P. R., in timpul
sesiunilor, sau a Prezidiului Marii Adunari Nationale a R.
P. R., intre sesiuni, pentru orice fapte penale, afara de
cazurile de flagrant delict, cand se va cere de indata
aprobarea Marii Adunari Nationale a R. P. R. sau a
Prezidiului Marii Adunari Nationale a R.P.R.
Art. 60. Marea Adunare Nationala a R. P. R. se considera dizolvata
la expirarea mandatului pentru care a fost aleasa. Marea
Adunare Nationala a R. P. R. se poate dizolva singura
inainte de aceasta data.
Art. 61. In caz de razboi sau in alte imprejurari exceptionale, Marea
Adunare Nationala a R. P. R. poate sa-si prelungeasca
mandatul pentru timpul cat va dura starea exceptionala.*)
*) Marea Adunare Nationala isi poate prelungi mandatul cu
inca sase luni, cand interesele economiei nationale o cer.
Art. 62. In cazul cand razboiul ar izbucni sau o alta imprejurare
exceptionala s'ar produce in timpul cat Marea Adunare
Nationala a R.P.R. este disolvata, Prezidiul Marii Adunari
Nationale disolvate o va convoca din nou si Marea Adunare
Nationala a R.P.R., astfel convocata, isi poate prelungi
mandatul, conform Art. 61.
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 22
Art. 63. Cel mai tarziu in 3 luni dela disolvarea Marii Adunari
Nationale a R.P.R., se fac alegeri pentru o noua Mare
Adunare Nationala a R.P.R.
Art. 64. Deputatii primesc o indemnizatie ce se fixeaza de Marea
Adunare Nationala a R.P.R.
Art. 65. Orice deputat are dreptul a pune intrebari sau a interpela
guvernul sau pe ministri in parte. Primul ministru sau
ministrul intrebat si interpelat este obligat a raspunde, in
aceeasi sedinta sau in alta sedinta, ce se va fixa de catre
Marea Adunare Nationala a R.P.R.
TITLUL V
Organele administratiei de stat: Consiliul de Ministri si
ministerele
Art. 66. Organul suprem executiv si administrativ al R.P.R. este
guvernul. Guvernul se compune din: Presedintele
Consiliului de Ministri (Primul ministru), din unul sau mai
multi vicepresedinti si din ministri, care impreuna alcatuesc
Consiliul de Ministri.
Art. 67. Ministerele si atributiile lor se stabilesc de Marea Adunare
Nationala a R.P.R., conform Art. 39, al. 4.
Art. 68. Prezidiul Marii Adunari Nationale a R.P.R., poate numi, la
propunerea Consiliului de Ministri, ministri adjuncti la
orice ministere.
Art. 69. Guvernul este responsabil de activitatea sa si da seama de
ea in fata Marii Adunari Nationale a R.P.R., iar in intervalul
dintre sesiuni, in fata prezidiului Marii Adunari Nationale a
R.P.R.
Art. 70. Membrii guvernului depun juramantul in fata Prezidiului
Marii Adunari Nationale a R.P.R.
Art. 71. Ministrii vor fi desemnati dintre deputati sau dintre
persoane nefacand parte din Marea Adunare Nationala a
R.P.R. Ministrii care nu fac parte din Marea Adunare
Nationala a R.P.R. pot participa, la orice deliberare a Marii
Adunari Nationale a R.P.R., dar fara drept de vot.
Art. 72. Guvernul are in sarcina sa conducerea administrativa a
Statului.
El coordoneaza si da directive generale ministerelor de
resort, dirijeaza si planifica economia nationala, realizeaza
bugetul Statului, asigura ordinea publica si securitatea
Statului.
Guvernul conduce politica generala a Statului in domeniul
relatiilor internationale.
El organizeaza si inzestreaza fortele armate.
Pentru anumite domenii da activitate, guvernul poate
organiza si conduce servicii speciale de orice fel, care vor
depinde direct de Consiliul de Ministri.
Consiliul de Ministri poate anula deciziile ministeriale
neconforme cu Constitutia sau cu legile.
Prezidiul Marii Adunari Nationale a R.P.R. poate anula
deciziile Consiliului de Ministri, neconforme cu Constitutia
sau cu legile. Deciziunile Consiliului de Ministri sunt
obligatorii pe intreg teritoriul R.P.R.
Art. 73. Ministrii sunt raspunzatori de faptele lor penale savarsite in
exercitiul functiunii.
O lege speciala va statornici modul de urmarire si judecare
a ministrilor.
Art. 74. Ministrii conduc departamentele respective pe baza
directivelor generale, date de Consiliul de Ministri. Ei dau,
in conformitate cu legea, decizii obligatorii pentru toti
cetatenii.
TITLUL VI
Organele locale ale puterii de Stat
Art. 75. Teritoriul Republicii Populare Romane se imparte din punct
de vedere administrativ, in: comune, plasi, judete si regiuni.
Prin lege se pot aduce modificari acestor impartiri.
Art. 76. Organele locale ale puterii de Stat sunt consiliile populare
locale.
Art. 77. Consiliile populare locale sunt organe reprezentative, alese
pe 4 ani, prin vot universal, direct, egal si secret.
Art. 78. Consiliile populare locale indrumeaza si conduc activitatea
economica, sociala si culturala locala, potrivit legilor si
dispozitiunilor organelor administrative superioare.
Ele elaboreaza si executa, planul economic si bugetul local,
tinand seama de planul general national si de bugetul
general al Statului, se ingrijesc de buna administrare a
bunurilor si intreprinderilor locale, de pastrarea ordinei
publice, de apararea drepturilor locuitorilor, de respectul si
aplicarea legilor, precum si de luarea masurilor necesare
bunului mers al gospodariei locale.
Art. 79. In executarea atributiilor lor, consiliile populare se sprijina
pe initiativa si larga participare a maselor populare.
Art. 80. Consiliile populare locale fac dari de seama in fata
poporului.
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 23
Art. 81. Consiliile populare locale se intrunesc in sesiuni ordinare si
extraordinare de lucru.
Art. 82. Organele de directie si executie ale consiliilor populare
locale sunt comitetele executive.
Ele se aleg din sanul consiliilor populare locale respective
si se alcatuesc si functioneaza in modul stabilit prin lege.
Art. 83. Comitetele executive sunt raspunzatoare in fata consiliilor
populare locale respective.
Art. 84. Consiliile populare si comitetele executive locale isi
desfasoara activitatea in conformitate cu legile si sunt
subordonate consiliilor populare si comitetelor executive
superioare, precum si organelor administrative centrale de
Stat.
Art. 85. Se pot infiinta sectiuni ale consiliilor populare pe ramuri de
activitate, acestea fiind subordonate in activitatea lor de
orice fel consiliilor populare si comitetelor executive, pe
langa care functioneaza, iar in ce priveste indrumarea
tehnica de specialitate, sectiunilor corespunzatoare de pe
langa consiliile populare superioare, precum si organelor
administrative centrale de Stat competente.
TITLUL VII
Organele judecatoresti si parchetul
Art. 86. Instantele judecatoresti sunt: Curtea Suprema, una pentru
intreaga tara, Curtile, tribunalele si judecatoriile populare.
Art. 87. Se pot infiinta prin lege, instante speciale pentru anumite
ramuri de activitate.
Art. 88. La toate instantele, cu exceptia Curtii Supreme, judecarea
are loc cu asesori populari, afara de cazurile cand legea
dispune altfel.
Art. 89. Primul presedinte, presedintii si membrii Curtii Supreme
sunt numiti de Prezidiul Marii Adunari Nationale a R.P.R.,
la propunerea guvernului.
Art. 90. Curtea Suprema supravegheaza activitatea judiciara a
instantelor si organelor judiciare, in conditiile legii.
Art. 91. La toate instantele de judecata desbaterile sunt publice,
afara de cazurile si conditiunile prevazute de lege.
Art. 92. Dreptul de aparare in fata tuturor instantelor este garantat.
Art. 93. Judecatorii de orice grad se supun in exercitarea atributiilor
lor numai legii si aplica legile egal fata de toti cetatenii.
Art. 94. O lege va determina organizarea si modul de functionare a
instantelor judecatoresti, precum si modul de numire si
indepartare a judecatorilor de orice grad.
Art. 95. In Republica Populara Romana, parchetul supravegheaza
respectarea legilor penale, atat de catre functionarii publici
cat si de catre ceilalti cetateni.
Art. 96. Parchetul vegheaza indeosebi la urmarirea si pedepsirea
crimelor impotriva ordinei si libertatii democratice, a
intereselor economice, a independentei nationale si a
suveranitatii Statului Roman.
Art. 97. Parchetul se compune dintr'un procuror general al
Republicii Populare Romane si mai multi procurori. Prin
lege se vor determina modul de organizare, atributiile si
functionarea parchetului.
Art. 98. Procurorul general al Republicii Populare Romane se
numeste de Prezidiul Marii Adunari Nationale a R.P.R., la
propunerea guvernului.
TITLUL VIII
Stema, Sigiliul, Drapelul si Capitala
Art. 99. Stema Republicii Populare Romane, reprezinta muntii
impaduriti, deasupra carora se ridica soarele. In mijloc se
afla o sonda, iar in jurul stemei o coroana de spice de grau.
Art. 100. Pe sigiliul Statului este reprezentata stema tarii.
Art. 101. Drapelul Republicii Populare Romane se compune din
culorile: albastru, galben si rosu, asezate vertical.
In mijloc este asezata stema tarii.
Art. 102. Capitala Republicii Populare Romane este orasul Bucuresti.
TITLUL IX
Modificarea Constitutiei
Art. 103. Constitutia Republicii Populare Romane poate fi
modificata, in parte sau in total, la propunerea guvernului
sau a unei treimi din membrii Marii Adunari Nationale a
R.P.R.
Art. 104. Proiectul de lege asupra modificarii Constitutiei se
considera adoptat daca a fost votat de doua treimi din
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 24
numarul total al membrilor Marii Adunari Nationale a
R.P.R.
TITLUL X
Dispozitiuni transitorii
Art. 105. Se vor revizui toate codicele si legile existente spre a le
pune de acord cu Constitutia.
Dela data intrarii in vigoare a Constitutiei, prin publicarea
ei in Monitorul Oficial, se desfiinteaza toate dispozitiile din
legi, decrete, regulamente si orice alte dispozitiuni contrare
prevederilor Constitutiei.
Aceasta Constitutie s'a votat de Marea Adunare Nationala,
in sedinta dela 13 Aprilie 1948, si s'a aprobat cu
unanimitate de 401 voturi.
NOTA:
Prin Legea nr. 363 din 30 decembrie 1947 pentru
constituirea Statului Roman in Republica Populara
Romana, promulgata prin Decretul nr. 2299 din 30
decembrie 1947 si publicata in "Monitorul Oficial" nr. 300
bis din 30 decembrie 1947, Constitutia din 1923, repusa
partial in vigoare in septembrie 1944 si modificata prin
acte ulterioare, a fost expres abrogata, Adunarea
Deputatilor stabilind ca urmeaza a fi aleasa, la o data ce o
va hotari ulterior, o Adunare Constituanta care va hotari
asupra noii Constitutii a Republicii Populare Romane.
Adunarea Deputatilor, aleasa in noiembrie 1946 pe baza
Decretului nr. 2218/1946 si a Legii nr. 560/1946,
hotaraste, prin Legea nr. 32/1948 pentru dizolvarea
Adunarii Deputatilor, reglementarea convocarii Marii
Adunari Nationale si trecerea puterii legislative asupra
Guvernului, promulgata prin Decretul nr. 372 din 25
februarie 1948 si publicata in "Monitorul Oficial" nr. 46
din 25 februarie 1948, sa se autodizolve pe data publicarii
legii. Prin acelasi act normativ se stabilesc alegerile pentru
Marea Adunare Nationala la 28 martie 1948, desfasurate
pe baza Legii nr. 560/1946, se convoaca Marea Adunare
Nationala la 6 aprilie 1948 si se stabileste ca aceasta va
elabora Constitutia Republicii Populare Romane si apoi va
exercita atributiile Adunarii Legislative Ordinare.
In sedinta din 13 aprilie 1948, Marea Adunare Nationala
voteaza Constitutia Republicii Populare Romane (Legea nr.
114/1948), cu unanimitate de 401 voturi.
Constitutia a fost promulgata prin Decretul nr. 729 din 13
aprilie 1948 al Prezidiumului Provizoriu al Republicii
Populare Romane, semnat de Presedintele Prezidiumului
Provizoriu, C. I. Parhon, si de Secretarul Prezidiumului
Provizoriu, G. C. Stere, contrasemnat de Presedintele
Consiliului de Ministri, dr. Petru Groza, si de ministrul
justitiei, Avram Bunaciu. Ea a fost publicata in "Monitorul
Oficial", partea I, nr. 87 bis din 13 aprilie 1948 si a intrat
in vigoare la aceeasi data.
Constitutia Republicii Populare Romane era compusa din
105 articole, grupate in 10 titluri.
Constitutia din 1948 a fost amendata prin Legea nr. 3/1952
privitoare la modificarea Art. 61 din Constitutia Republicii
Populare Romane, publicata in "Buletinul Oficial" nr. 16
din 29 martie 1952.
Constitutia Republicii Populare Romane din 1948 a fost
abrogata implicit la data de 24 septembrie 1952, prin
intrarea in vigoare a Constitutiei din 1952.
Textul Constitutiei din 1948 este reprodus dupa "Monitorul
Oficial", partea I, nr. 87 bis din 13 aprilie 1948.
7. “Angelina Jolie” și Lenin
Petre Ignat
Presa anunță marți 6 aprilie 2010, moartea studentei
Gabriela Gioacăși.
S-a sinucis, din dragoste, se mai spune, nu a suportat
despărțirea de prietenul ei cu câteva zile înainte.
S-a făcut remarcată opiniei publice din România atunci
când a fost prezentată la postul tv. Antena 1 în ziua de 1
aprilie 2006 drept ”Angelina Jolie vizitează România” cu
care semăna foarte mult. Era o farsă oferită de postul tv.
respectiv telespectatorilor săi cu ocazia ”zilei păcălelilor”.
În seara aceleiași zile, după emisiunea de știri, cunoscuta
ziaristă Gabriela Vrânceanu Firea o prezintă
telespectatorilor pe cea care a întruchipat-o pe celebra
actriță americană, Gabriela Gioacăși, elevă de liceu.
Dintre întrebările la care a fost solicitată să răspundă a fost
și: ” aveti un idol, o personalitate care să reprezinte pentru
ea un model?”.
- Da, răspunde Gabriela Gioacăși, am!
Și parcă stânjenită o întreabă la rândul ei, cu sfială, pe
ziarista Gabriela Vrânceanu Firea
- Am voie să spun?
- Da, o încurajează ziarista.
- Lenin, răspunde ea cu hotărâre în glas
Surprinsă parcă de răspuns, ziarista o întreabă
- Dar de ce tocmai pe Lenin?
- Pentru că a fost în stare să schimbe lumea!
Acest răspuns a surprins și telespectatorii nu numai pe
Gabriela Vrânceanu Firea, ziaristă experimentată, având în
vedere că ziarele și telviziunile au fost invadate de
anticomunism, iar tineretul a avut la dispoziție doar
informații care zugrăveau în culori întunecate comunismul
și regimurile care promovau și promovează această
ideologie. Iată că o tănără a fost în stare să se detașeze de
anticomunismul de lângă ea și a ”îndrăznit” să-l aleagă ca
model pe unul dintre cei mai proeminenți exponenți ai
comunismului, Vladimir Ilici Lenin.
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 25
După această apariție tv ea a acordat mai multe interviuri și
presei scrise. O interesantă sinteză, cuprinsă într-o singură
frază, a acestor interviuri este făcuta de Nicolae Pera în
cartea sa ”O scrisoare din România” editată de Editura APP
în anul 2007.
”Sunt de acord cu ideea de egalitate. Comuniștii chiar se
străduiau să aducă bunăstare oamenilor, în comparație
cu vorbăria de azi.”
Iată declarația unei tinere născută cu puțin înainte de anul
așa-zisei ”Revoluții” din 1989, spune autorul cărții, sosia de
origine română a Angelinei Jolie, care vrea să devină
politician și să revigoreze comunismul în România.... Iată o
fetiță care ... a ajuns la concluzia că trebuie să lupte, și ea,
pentru aplicarea principiului potrivit căruia tuturor
oamenilor și tuturor statelor sau națiunilor trebuie să li se
recunoască aceleași drepturi și să li se impună aceleași
îndatoriri, prevăzută de regula de drept. Și-a format de
asemenea convingerea că în socialism comuniștii se
străduiau pentru bunăstarea oamenilor. Detestă vorbăria de
azi, ca orice om cinstit și obiectiv... Sunt convins, mai
spune autorul cărții Nicolae Pera, că așa gândesc
majoritatea tinerilor, de vârstă apropiată ei, vârstă la care
totul este frumos și curat, când omul crede cu putere în sine
și în ceilalți, când visele nu au îngrădiri, dăruirea este fără
economie, iar speranțele fără semne de întrebare. Este
vârsta la care mintea scapără mii de idei iar sufletul se
înalță ca un vultur. Vârsta la care totul se trăiește la
incandescență maximă și se dureză pe viață: dragostea,
meseria, demnitatea, prieteniile.
După terminarea liceului Gabriela Gioacăși s-a înscris la
Facultatea de Științe Politice și Administrative dar și la
Facultatea de Limbi străine secția rusă, ceeace arată că ce a
spus în 2006 a pornit să și realizeze.
Dar, în această zi fatidică de marți 6 aprilie, cu două
săptămâni înainte de a împlini vârsta de 22 de ani și când
idolului ei, Lenin, i se împlinesc 140 de ani de la naștere,
drumul ei în viață se oprește brusc, și asta datorită propriei
voințe. Nu a rezistat eșecului în dragoste, eșec peste care
multi tineri trec cu ușurință, ea însă, se pare, că NU. A
crezut că iubirea este unică iar când a constatat că preferat
să plece spre stele.
Veșnică să-i fie amintirea.
8. I V Stalin - 57 ani de la moarte
Pe 5 martie s-au împlinit 57 de ani de la moartea lui Iosif
Visarionovici Stalin fost conducător, peste 30 de ani, al
URSS ( Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste- Uniunea
Sovietică) și Secretar General al Partidului Comunist al
Uniunii Sovietice(1922–1953), personalitate proeminentă a
politicii mondiale a secolului XX și controversată în același
timp.
S-a născut pe 21 decembrie 1878( pe stil vechi (6)9
decembrie 1878) sub numele de Ioseb Djugaşvili în oraşul
Gori, actuala Republica Georgia, în familia cizmarului
Vissarion Ivanovici Djugaşvili. mama sa fiind Ekaterina
Geladze și provenea dintr-o familie de iobagi.
Stalin a fost preocupat în permanență de întărirea autorității
Partidului Comunist și implicit a Statului sovietic, folosind
orice mijloace, inclusiv represiunea, asupra tuturor
oponenților, inclusiv din propriul partid.
Sub Stalin s-a înlocuit Noua Politică Economică (NEP) din
primii ani de după Marea revoluție Socialistă din
Octombrie condusă de V I Lenin cu planurile cincinale,
(introduse în 1928) şi agricultura individuală cu agricultura
cooperatistă. Uniunea Sovietică a fost transformată dintr-o
societate ţărănească într-o mare putere industrială mondială
la sfârşitul celui de-al patrulea deceniu a sec XX.
Agricultura sovietică, care a fost exploatată pentru
finanţarea industrializării, a continuat să fie subdezvoltată
pe toată durata acestui deceniu. Colectivizarea a trebuit sa
facă faţă opoziţiei generalizate a culacilor (chiaburi), având
ca rezultat o luptă înverşunată a multor ţărani împotriva
autorităţilor.
În acest timp, Stalin a acționat ferm împotriva diferitelor
curente din Partidului Comunist, denumite fracțiuni,
argumentând că tolerarera fracţionismului în partidul aflat
la putere ar putea slăbi Uniunea Sovietică în faţa inamicilor
externi. Pe durata deceniului al patrulea, el, practic, a
eliminat opoziţia politică prin intermediul sistemului foarte
dur al exilului intern (vezi Gulag) şi chiar prin execuţii, iar
prin asigurarea de beneficii anumitor segmente ale
populaţiei, a câştigat sprijinul sau cooperarea lor cu politica
sa.
Un mare prestigiu în conștiința popoarelor sovietice si a
lumii întregi a fost obținută prin rolul său major în victora
cucerită cu greu în Marele Război pentru Apărarea Patriei,
1941–1945,(al II-lea Război Mondial) (care a fost posibilă
cel puţin parţial datorită capacităţilor de producţie ridicate
în timpul industrializării forţate). El a pus temelia pentru
formarea Pactului de la Varşovia ca o contrapondere la
înființarea NATO( organizație a statelor capitaliste
occidentale dezvoltate, industrial, în frunte cu SUA) şi a
consfinţit poziţia URSS drept una dintre cele două
superputeri mondiale dominante, poziţie care s-a menţinut
pentru aproape patru decenii după moartea lui Stalin (în
1953) dar se menține și astăzi în condițiile apariției și altor
superputeri, cum este China.
Cu toate aceste realizări, generaţiile de conducători care au
urmat au criticat stalinismul ca metodă de conducere
politică. Primul care a făcut-o a fost chiar succesorul său la
conducerea statului sovietic și a Partidului Comunist, Nikita
Hruşciov, care a denunţat folosirea represiunii în masă şi
cultul personalităţii.
Cu toate greșelile lui, Stalin este receptat și astăzi ca unul
dintre cei mai mari conducători din istoria Rusiei. Astfel un
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 26
studiu recent realizat de un institut de cercetare a opiniei
publice a constatat că 37 la sută din cetăţenii intervievaţi
din Rusia au dat o apreciere pozitivă în comentariile lor
despre Stalin, circa 26 la sută și-au exprimat respectul
pentru personalitatea liderului sovietic, 8 la sută și-au
exprimat simpatia lor şi trei la sută chiar admiraţia faţă de
Stalin, 24 la sută din intervievaţi au exprimat atitudinea lor
negativă.
Ca regulă, persoanele în vârstă au opinii pozitive despre
Stalin( tocmai cei care au cunoscut epoca și suferințele?!).
Tinerii sunt fie indiferenţi sau negativi.
Cei mai mulți dintre intervievaţi îl apreciază pe Stalin ca
lider al naţiunii. 35 la sută sunt totuși de acord ca Stalin a
fost găsit vinovat de exterminarea a milioane de oameni.
Acelaşi procent de oameni a spus că el a jucat rolul
principal în realizarea Victoriei în timpul Marelui Război
pentru apararea patriei. 15 la sută au spus că numai cineva
ca Stalin, un lider dur şi un dictator, ar putea ridica
naţiunea, în condiţiile luptei de clasă. 20 la sută din
chestionati au spus că oamenii nu ştiu tot adevărul despre
Stalin, încă. Numărul ruşilor care îl consideră pe Stalin un
lider înţelept, a fost în continuă creştere în ultimii 10 ani, la
fel ca și numărul celor care îl consideră un tiran brutal.
Aproape 58 la sută din intervievaţi au afirmat că nu este
nevoie de un astfel de om politic dur astăzi.
Duritatea politicii lui Stalin a fost direct proporțională cu
duritatea epocii în care a condus destinele poporului
sovietic, învingător în marile încercări la care a fost supus,
iar acest lucru nu poate fi ignorat sau bagatelizat de istorie
și istorici. Trebuie doar trase învățămintele corespunzătore
cu maximă obiectivitate.
Petre Ignat
9. Moldova este un stat independent!
Aceasta este poziiția Partidului Comunist Român față de
acuzele așa-zisului partid comunist în devenire Partidul
Uniunea Comuniștilor Români-UCR în problema
”Basarabiei”, denumire improprie dată de Imperiul țarist
rus teritoriului Moldovei istorice dintre Prut și Nistru și de
care poporul moldovenesc a hotărât printr-un referendum
istoric, dupa destrămarea URSS, referendum ce a avut loc
în anul 1994, să se debaraseze de ea optând în proporție de
peste 75% pentru denumirea de Republica Moldova stat
independent și suveran.
Din punct de vedere istoric și etnic este un teritoriu pe care
s-a dezvoltat o populație daco-romană ce și-a zis de-a
lungul istoriei milenare dacii liberi, volochi, valahi,
moldoveni( după crearea statului Moldova, mijlocul sec.
XIV-lea).
Cât despre dezideratul unirii invocat cu obstinație de
naționaliștii români, inclusiv de așa-zișii ”comuniști
naționaliști”!! din Partidul Uniunea Comuniștilor Români-
UCR(partid uniune?!) poziția PCR estă că, aceasta,
UNIREA cu România, va fi posibilă doar dacă poporul
moldovean dorește acest lucru, dorință ce o va exprima
printr-un referendum, expresie a democrației autentice de
care se face atât de mult caz astăzi.
Nu se poate pune problema ridicării unor pretenții
teritoriale dacă populația Republicii Moldova nu dorește
acest lucru. Asemenea pretenții nu au nimic de a face cu un
partid autointitulat comunist. Nu numai că sunt
contraproductive și nedemocratice, dar frizează chiar un
comportament fascist. Iugoslavia nu a ridicat niciodată
asemenea pretenții față de sârbii din Croația și Bosnia, cei
de acolo au cerut unirea cu Serbia și totuși, Serbia a fost
supusă unui embargou nemilos și bombardată crunt.
Nu ne este clară poziția UCR: dorește să anexeze Moldova
și părți din Ucraina? Cum crede că s-ar putea face acest
lucru? Contează oare și dorința cetățenilor Moldovei? Va
declara război Ucrainei?
Considerăm că asemenea poziții sunt iresponsabile și
nedemne de un partid care se autonumește comunist.
Da, PCR se deosebește de dumnealor!
Birol de presa al PCR
Poziția UCR o puteți citi accesand
http://romaniamuncitoare.no.comunidades.net/index.php?pa
gina=1379388818
10. Un american a cerut azil politic în Coreea de Nord
Un bărbat în vârstă de 28 de ani, a ajuns în Coreea de Nord
trecând îlegal granița, se pare din China. Bineânțeles că
autoritățile nord-coreene l-au arestat și îl consideră
prizonier, mai ales că s-a constatat că este cetățean
american.
La anchetă acesta a declarat: "Am venit aici pentru că nu
mai vreau să fiu carne de tun pentru o armată capitalistă.
Vreau să servesc în armata nord-coreeană", declarație citată
de organele de presă din această țară, informație reluată de
și de ziarul sud-coreean Dong-A Ilbo .
”Un american prizonier la Phenian a cerut azil în Coreea de
Nord”, scrie publicaţia sud coreeană, informaţie, preluată
de Le Figaro, fiind prezentată ca o mare ciudăţenie.
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 27
Capitaliștii un pot admite ideea că sunt omameni care
doresc să evadeze din ”paradisul capitalist” și să meargă în
statele socialista. Își dau seama că toată propaganda
anticomunistă dusă de ei un mai dă roade iar tot mai mulți
occidentali incep să-și pună tot mai mult întrebarea – dacă
este atât de rău în aceste țări cum de rezistă de atâta timp?
Minciuna cu ”dictatura” nu mai este credibilă.
Trbuie spus că au mai fost cazuri și în trecut cînd cetățeni
ocidentali doreau să se stabilească în țări cu democrație
socialistă dar presa occidentală nu le-a mediatizat din
motive propagandistice.
A consemnat Petre I.
11. Succesul revoluției bolivariene necesită măsuri adecvate
Radu M. Florian
Recenta suspendare de către preşedintele venezuelean Hugo
Chavez a şase din cele mai importante televiziuni ale ţării,
controlate de opoziţia de dreapta nu trebuie privită altfel
decât un nou pas pe drumul consolidării Revoluţiei
Bolivariene, revoluţia de tip socialist pe care Chavez o
conduce de ani buni în ţara sa. Ca şi naţionalizarea reţelei
străine, franco-columbiene de supermarketuri Exit, pe
motivul încălcării legislaţiei venezuelane pentru controlul
preţurilor, această restricţionare a “libertăţii presei”, pe
motivul că televiziunile respective au omis să difuzeze
discursul preşedintelui, reprezintă o victorie în plus pentru
forţele revoluţionare şi o înfrângere suplimentară pentru
oligarhia contrarevoluţionară camuflată propagandistic în
“opoziţie democratică”. Ea este totodată şi un semn că
preşedintele Venezuelei începe să înţeleagă un adevăr
elementar al oricărei lupte revoluţionare- anume acela că în
lupta cu reacţiunea nu ajunge să te limitezi la exproprierea
exploatatorilor, deci la măsuri economice de luptă cu ei, ci
trebuiesc luate şi măsuri politice, vizând restricţionarea cât
mai severă a dreptului acestora la organizare, şi asta în
pofida protestelor iscate de aici, proteste soldate până acum
cu doi morţi. De ce spunem acest lucru?
Burghezia nu poate fi expropriată peste noapte, tranziţia la
socialism este un proces care cere timp, este, se poate
spune, un război îndelungat. Şi, ca în orice război, se face
uz de toate armele, iar mass-media reprezintă o armă
extrem de preţioasă în mâinile contrarevoluţionarilor,
nimeni nu poate nega acest lucru. “A tolera ziarele
burgheze înseamnă a nu mai fi socialist- spunea Lenin în
1917-. Când faci revoluţie nu poţi sta pe loc: ori mergi
înainte, ori dai înapoi.” Revoluţia Bolivariană a fost până
acum deosebit de tolerantă cu presa burgheză şi cu
drepturile politice ale burgheziei în general- în Venezuela
Bolivariană oligarhii puteau să influenţeze opinia publică,
puteau să-şi facă propagandă în mod deschis, să ţină
mitinguri, să vină cu candidaţi la alegeri. Chavez s-a bizuit
pe marea sa popularitate în rândul maselor, care l-a ajutat să
învingă la alegeri şi să meargă înainte cu măsurile de
naţionalizare. Popularitatea sa a fost atât de mare încât a
reuşit să meargă înainte doar pe baza principiului
democratic al supunerii minorităţii faţă de majoritate. Cu
toţii ştim însă că America Latină nu are o tradiţie prea
bogată în ceea ce priveşte supunerea democratică a
minorităţii faţă de majoritate… În acest continent prin
excelenţă al loviturilor de stat a conta prea multă vreme
doar pe acest principiu înseamnă a-ţi asuma un risc major.
Allende în Chile, Goulart în Brazilia şi, mai recent, Zelaya
în Honduras au crezut cu tărie că burghezia
contrarevoluţionară va respecta regulile jocului, nu s-au
asigurat în nici un fel, iar rezultatele s-au văzut.
Istoria Americii Latine arată clar că Lenin avea dreptate
atunci când spunea că lupta între revoluţie şi
contrarevoluţie trebuie să presupună şi altceva decât
încrederea absolută în principiul democratic “etern” al
supunerii minorităţii înfrânte faţă de majoritatea
învingătoare. Ea arată că Lenin avea dreptate când spunea
că lupta revoluţionară este o luptă dură, în care se folosesc
toate armele disponibile, nu doar cea a votului. Ce te faci
dacă burghezia refuză să joace cinstit, aşa cum a făcut-o de
atâtea ori până acum? Ce te faci dacă burghezia, în loc să se
supună “democratic” voinţei majorităţii, îşi foloseşte
avantajele pe care încă le mai are pentru a pregăti nici mai
mult nici mai puţin decât o lovitură de stat? Nu eşti oare
obligat să îţi iei măsuri preventive, să te abaţi de la “regulile
democraţiei”, ale democraţiei “pure”, existente pe hârtie dar
niciodată în practică, pentru a te asigura că inamicul nu se
va abate el însuşi de la ele atunci când îţi e lumea mai
dragă? Nu eşti oare obligat să trişezi într-un fel sau altul ca
să te asiguri că burghezia nu va trişa faţă de tine, să excluzi
într-un fel burghezia de la democraţie (libertatea de
exprimare etc.) înainte să te excludă ea pe tine de la ea,
după modelul urmat de atâtea ori în istorie regiunii, inclusiv
a Venezuelei? Nu eşti oare obligat să “restricţionezi” ca sa
nu fii tu însuţi, la rândul tău, restricţionat? Conform lui
Lenin eşti, eşti obligat să restricţionezi pentru a nu fi
restricţionat, să suspenzi pentru a nu fi suspendat, să încalci
libertatea “pură” a presei pentru ca burghezia, folosindu-se
de ea, să nu calce în picioate libertatea poporului. Şi,
privind la istoria regiunii, inclusiv la cea recentă a
Venezuelei înseşi, nu poţi decât să-i dai dreptate.
Lecţiile lui Lenin sunt lecţiile istoriei, acest lucru trebuie
înţeles iar Chavez arată că începe să-l înţeleagă, lovind
burghezia internă şi externă nu doar în proprietăţi ci şi în
“eternele” şi “sacrosanctele” drepturi, în pofida protestelor
care au fost incitate de această lovire, proteste la care
trebuie să se răspundă cu mobilizări ale maselor largi ce nu
au cunoscut demnitatea umană decât o dată cu Chavez. Fie
ca aceste televiziuni suspendate să fie urmate şi de altele
care vor mai încerca să agite spiritele împotriva Revoluţiei,
fie ca apelul la mase să demonstreze lumii adevărata
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 28
popularitate a lui Chavez, nu cea dată de sondaje de opinie
mai mult sau mai puţin comandate dinspre dreapta.
Perioada Revoluţiei Bolivariene a fost singura din istorie
când poporul venezuelan a fost liber cu adevărat. Să sperăm
că Hugo Chavez va şti ce măsuri să ia şi pe viitor pentru a
salvgarda această libertate.
12. Cuba anului 2009 văzută de un licean român
Cuba, tara celor 50 de ani de embargou!
Poate pentru mulți Cuba este doar o insulă din vestitele
”Caraibe”, dar pentru mine este o adevarată comoară de
bogatii și resurse!
Fie că preferi romul sau trabucele, trestia de zahăr, nuca de
cocos sau Lime-le, Cuba este destinația ideală de a-ti
petrece vacanța! Chiar dacă biletul de avion este scump,
ceea ce vezi după ce te dai jos din avion este fabulos!
Mașini de epocă, oameni care fumează din trabuce care mai
de care mai mari, poți vedea o țară originală, se observa că
n-a fost atinsă de americani sau evrei.
Varadero, o peninsulă plină de hoteluri, cluburi de golf și
parcuri, te atrage și nu-ți mai dă drumul! Dar dacă vrei să
vezi Cuba, trbuie să îti închiriezi o mașină de epocă și să
pornești la drum spre capitala țării, Havana.
Havana este un oraș splendid unde te vindeci de orice boală
cu ajutorul medicilor cubanezi, locul unde vezi fabrici de
tutun și colibele în care stă cubanezul de rînd CARE NU
MOARE DE FOAME CUM SE ZICE PE LA
TELEVIZOR, orașul unde cumperi ce vrei la un preț mic și
unde Fidel Castro își ținea odinioară discursurile!
Deasemenea poți vedea și consulatul Americii păzit non-
stop de armată și de vehicule blindate, înconjurat de
pancarte și anunțuri publicitare împotriva terorismului și
împotriva regimului care guvernează America!
Poti constata că orice locuitor al Cubei știe cel putin 3 limbi
străine, tineretul ocupand locul 2 la coeficientul IQ din
lume!
Tot în Cuba găsești lîngă hotelul ”Havana Libre” vestitul
bulevard "La Rampa", plin de cluburi de jazz cu cîntăreți
unii mai celebri ca alții.
Restul provinciei Cubaneze este ocupat de țărani cinstiți și
drepți care îti pot explica totul despre acel loc.
Turismul este foarte bine dezvoltat și pus la punct, cu
hoteluri pentru toate gusturile, cu restaurante specifice și cu
parcuri cu plante adunate din toata lumea.
Daca gasiți o oferta buna de plecat în Cuba, să nu o ocoliți,
nu o să vă pară rău.
B. Teodor elev din Sibiu
13. Împărat şi proletar
Mihai Eminescu
Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.
Ah! - zise unul - spuneţi că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
Murdară este raza-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.
Spuneţi-mi ce-i dreptatea? - Cei tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.
Unii plini de plăcere petrec a lor viaţă,
Trec zilele voioase şi orele surâd.
În cupe vin de ambră - iarna grădini, verdeaţă,
Vara petreceri, Alpii cu frunţile de gheaţă -
Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid.
Virtutea pentru dânşii ea nu există. Însă
V-o predică, căci trebui să fie braţe tari,
A statelor greoaie care trebuie-mpinse
Şi trebuiesc luptate războaiele aprinse,
Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.
Şi flotele puternice ş-armatele făloase,
Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,
Ş-acele milioane, ce în grămezi luxoase
Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă,
Şi-s supte din sudoarea prostitului popor.
Religia - o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?
Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 29
Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi...
Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea -
Cel ce în astă lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.
Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine,
Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin;
Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine,
Ei braţul tău înarmă ca să loveşti în tine,
Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân'.
De ce să fiţi voi sclavii milioanelor nefaste,
Voi, ce din munca voastră abia puteţi trăi?
De ce boala şi moartea să fie partea voastră,
Când ei în bogăţia cea splendidă şi vastă
Petrec ca şi în ceruri, n-au timp nici de-a muri?
De ce uitaţi că-n voi e şi număr şi putere?
Când vreţi, puteţi prea lesne pământul să-mpărţiţi.
Nu le mai faceţi ziduri unde să-nchid-avere,
Pe voi unde să-nchidă, când împinşi de durere
Veţi crede c-aveţi dreptul şi voi ca să trăiţi.
Ei îngrădiţi de lege, plăcerilor se lasă,
Şi sucul cel mai dulce pământului i-l sug;
Ei cheamă-n voluptatea orgiei zgomotoase
De instrumente oarbe a voastre fiici frumoase:
Frumseţile-ne tineri bătrânii lor distrug.
Şi de-ntrebaţi atuncea, vouă ce vă rămâne?
Munca, din care dânşii se-mbată în plăceri,
Robia viaţa toată, lacrimi pe-o neagră pâine,
Copilelor pătate mizeria-n ruşine...
Ei tot şi voi nimica; ei cerul, voi dureri!
De lege n-au nevoie - virtutea e uşoară
Când ai ce-ţi trebuieşte... Iar legi sunt pentru voi,
Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară
Când mâna v-o întindeţi la bunuri zâmbitoare,
Căci nu-i iertat nici braţul teribilei nevoi.
Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă,
Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi! Atunci când după moarte răsplată nu v-aşteaptă,
Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,
Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi!
Sfărmaţi statuia goală a Venerei antice,
Ardeţi acele pânze cu corpuri de ninsori;
Ele stârnesc în suflet ideea neferice
A perfecţiei umane şi ele fac să pice
În ghearele uzurei copile din popor!
Sfărmaţi tot ce aţâţă inima lor bolnavă,
Sfărmaţi palate, temple, ce crimele ascund,
Zvârliţi statui de tirani în foc, să curgă lavă,
Să spele de pe pietre până şi urma sclavă
Celor ce le urmează pân' la al lumii fund!
Sfărmaţi tot ce arată mândrie şi avere,
O! dezbrăcaţi viaţa de haina-i de granit,
De purpură, de aur, de lacrimi, de urât -
Să fie un vis numai, să fie o părere,
Ce făr' de patimi trece în timpul nesfârşit.
Zidiţi din dărmăture gigantici piramide
Ca un memento mori pe al istoriei plan;
Aceasta este arta ce sufletu-ţi deschide
Naintea veciniciei, nu corpul gol ce râde
Cu mutra de vândută, cu ochi vil şi viclean.
O! aduceţi potopul, destul voi aşteptarăţi
Ca să vedeţi ce bine prin bine o să ias';
Nimic... Locul hienei îl luă cel vorbareţ,
Locul cruzimii vechie, cel lins şi pizmătareţ,
Formele se schimbară, dar răul a rămas.
Atunci vă veţi întoarce la vremile-aurite,
Ce mitele albastre ni le şoptesc ades,
Plăcerile egale egal vor fi-mpărţite,
Chiar moartea când va stinge lampa vieţii finite
Vi s-a părea un înger cu părul blond şi des.
Atunci veţi muri lesne fără de-amar şi grijă,
Feciorii-or trăi-n lume cum voi aţi vieţuit,
Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă
Pentru acel de care norocul avu grijă;
Nimeni de-a plânge n-are, el traiul şi-a trăit.
Şi boale ce mizeria ş-averea nefirească
Le nasc în oameni, toate cu-ncetul s-or topi;
Va creşte tot ce-n lume este menit să crească,
Va bea pân-în fund cupa, pân' va vrea s-o zdrobească,
Căci va muri când nu va avea la ce trăi.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Pe malurile Senei, în faeton de gală,
Cezarul trece palid, în gânduri adâncit;
Al undelor greu vuiet, vuirea în granit
A sute d-echipajuri, gândirea-i n-o înşală;
Poporul loc îi face tăcut şi umilit.
Zâmbirea lui deşteaptă, adâncă şi tăcută,
Privirea-i ce citeşte în suflete-omeneşti,
Şi mâna-i care poartă destinele lumeşti,
Cea grupă zdrenţuită în cale-i o salută.
Mărirea-i e în taină legată de aceşti.
Convins ca voi el este-n nălţimea-i solitară
Lipsită de iubire, cum că principiul rău,
Nedreptul şi minciuna al lumii duce frâu;
Istoria umană în veci se desfăşoară,
Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău.
Şi el - el vârful mândru al celor ce apasă -
Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut.
De aţi lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă
De răsturnări măreţe, mărirea-i radioasă,
Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut.
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 30
Cu ale voastre umbre nimica crezătoare,
Cu zâmbetu-vă rece, de milă părăsit,
Cu mintea de dreptate şi bine râzătoare,
Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare,
La jugu-i el sileşte pe cei ce l-au urât.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă,
Turnuri ca facle negre trăsnesc arzând în vânt -
Prin limbile de flăcări, ce-n valuri se frământ,
Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă,
Evul e un cadavru, Paris - al lui mormânt.
Pe stradele-ncruşite de flăcări orbitoare,
Suiţi pe baricade de bulgări de granit,
Se mişc batalioane a plebei proletare,
Cu cuşme frigiene şi arme lucitoare,
Şi clopote de-alarmă răsună răguşit.
Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare,
Prin aerul cel roşu, femei trec cu-arme-n braţ,
Cu păr bogat şi negru ce pe-umeri se coboară
Şi sânii lor acopăr - e ură şi turbare
În ochii lor cei negri, adânci şi desperaţi.
O! luptă-te-nvălită în pletele-ţi bogate,
Eroic este astăzi copilul cel pierdut!
Căci flamura cea roşă cu umbra-i de dreptate
Sfinţeşte-a ta viaţă de tină şi păcate;
Nu! nu eşti tu de vină, ci cei ce te-au vândut!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Scânteie marea lină, şi placele ei sure
Se mişc una pe alta ca pături de cristal
Prin lunce prăvălite; din tainica pădure
Apare luna mare câmpiilor azure,
Împlându-le cu ochiul ei mândru, triumfal.
Pe undele încete îşi mişcă legănate
Corăbii învechite scheletele de lemn;
Trecând încet ca umbre - ţin pânzele umflate
În faţa lunei, care prin ele-atunci străbate,
Şi-n roată de foc galben stă faţa-i ca un semn.
Pe maluri zdrumicate de aiurirea mării
Cezaru-ncă veghează la trunchiul cel plecat
Al salciei pletoase - şi-ntinse-a apei arii
În cercuri fulgerânde se pleacă lin suflării
A zefirului nopţii şi sună cadenţat.
Îi pare că prin aer în noaptea înstelată,
Călcând pe vârf de codri, pe-a apelor măriri,
Trecea cu barba albă - pe fruntea-ntunecată
Cununa cea de paie îi atârna uscată -
Moşneagul rege Lear.
Uimit privea Cezarul la umbra cea din nouri,
Prin creţi ai cărei stele lin tremurând transpar,
I se deschide-n minte tot sensul din tablouri
A vieţii sclipitoare... A popoarelor ecouri
Par glasuri ce îmbracă o lume de amar:
"În orice om o lume îşi face încercarea,
Bătrânul Demiurgos se opinteşte-n van;
În orice minte lumea îşi pune întrebarea
Din nou: de unde vine şi unde merge floarea
Dorinţelor obscure sădite în noian?
Al lumii-ntregul sâmbur, dorinţa-i şi mărirea,
În inima oricărui i-ascuns şi trăitor,
Zvârlire hazardată, cum pomu-n înflorire
În orice floare-ncearcă întreagă a sa fire,
Ci-n calea de-a da roade cele mai multe mor.
Astfel umana roadă în calea ei îngheaţă,
Se pietrifică unul în sclav, altu-mpărat,
Acoperind cu noime sărmana lui viaţă
Şi arătând la soare-a mizeriei lui faţă -
Faţa - căci înţelesul i-acelaşi la toţi dat.
În veci aceleaşi doruri mascate cu-altă haină,
Şi-n toată omenirea în veci acelaşi om -
În multe forme-apare a vieţii crudă taină,
Pe toţi ea îi înşală, la nime se distaină,
Dorinţi nemărginite plantând într-un atom.
Când ştii că visu-acesta cu moarte se sfârşeşte,
Că-n urmă-ţi rămân toate astfel cum sunt, de dregi
Oricât ai drege-n lume - atunci te oboseşte
Eterna alergare... ş-un gând te-ademeneşte:
Că vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi."
14. Scrisori de la cititori
01. De ce luptă politicienii să intre în administrația UE
G Valcoreanu
Aţi observat că politicienii nostri se lupta ca nebunii să intre
în administratia UE
Şi de ce?
Pensionarea la 50 de ani, cu 9000 de euro pe lună pentru
funcţionarii din UE a fost aprobata! "
În acest an, 340 de functionari UE se vor pensiona la 50 de
ani cu o pensie de 9000 de euro pe lună.
Da, ati citit corect!
Pentru a sprijini integrarea personalului nou de la noile state
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 31
membre ale UE (Polonia, Malta, Europa de Est ...),
funcţionarii din ţările membre (ca Belgia, Franţa, Germania
..) vor primi din partea Europei, aceasta oferta (= cadou
pretios, putem spune de aur ) doar ca să se pensioneze.
De ce şi Cine plăteşte ?
Tu si cu mine!
Ei voteaza legi, fără control şi-si atribuie,,parasute de aur"
cu impozitele noastre.
Acestea trebuie să fie dezvăluite cu ajutorul acestui mesaj
tuturor europenilor din jurul vostru
Tehnocraţii europeni beneficiaza de pensii de nababi....
Chiar şi parlamentarii, care cu toate acestea, beneficiaza de
regimuri speciale, nu primesc o treime din ceea ce ating
acesti domni ...
Adica,
Giovanni Buttarelli, care ocupa postul de Asistent
Supervizor de protecţia datelor ", va primi numai dupa 1 an
si 11 luni de serviciu (noiembrie 2010), o pensie de 1 515 €
/ luna. Echivalentul a ceea ce se ,,ofera" , în medie, unui
angajat francez din sectorul privat, după o carieră completă
(40 ani).
Colegul său, Peter Hustinx, si-a văzut contractul reinnoit cu
inca 5 ani . Acesta va avea dreptul la aproape 9 000 € de
pensie pe lună.
E simplu, nimeni nu s-a decis sa-i ia la intrebari, deci e
firesc ca profita.
E ca şi cum pentru pensionarea lor, ei ar fi primit un cec în
alb.
Multi alte tehnocraţise bucura de acest privilegiu:
1. Roger Grass, grefier al Curţii de Justiţie, va primi € 12
500 de pensie pe luna.
2. Pernilla Lindh, judecător la Tribunalul de Primă Instanţă,
12 900 € / luna.
3. Dámaso Ruiz-Jarabo Colomer, avocat general, 14 000 € /
luna.
Listă de verificare, fa click pe adresa de mai jos:
http://www.kdo-
mailing.com/redirect.asp?numlien=1276&numnews=13
56&numabonne=62286
Pentru ei, este jack-pot-ul mult visat. Fiind in funcţie de la
mijlocul anilor 1990, sunt sigur de a ,,avea o carieră
completă" şi, prin urmare, a obţine maxim de 70% din
ultimul salariul. Nu numai ca pensiile lor ,,sparg plafoanele
de pensionare" dar pe deasupra pentru dansii e suficient de
a lucra doar 15 ani şi jumătate(intr-o viata de om) pentru a
valida o cariera completa, în timp ce tu, ca si mine, trebuie
sa te omori la servici 40 de ani, în curând 41 ani si doresc sa
o mai lungeasca nitelus.....
Confruntandu-se cu prăbuşirea sistemelor de pensii,
tehnocraţii recomanda cariere mai lungi: de la 37,5 ani, 40
de ani, 41 ani (în 2012), 42 (2020), etc.
Dar pentru ei nu e nici o problemă, e suficient doar 15.5 ani
...
Iniţial, aceste pensii de nababi au fost rezervate doar
membrilor Comisiei Europene dar de-a lungul anilor,
acestea au fost acordate si altor angajaţi.
Acum, ei sunt o armată care se bucura : judecători,
magistraţi, grefieri, controlori, mediatori, etc.
Dar, mai nasol, în acest caz, este că acestia nu contribuie
nici cu o centime de euro la super- pensiile lor.
Totul se plăteşte de catre contribuabili...
Noi, cotizam toata viata şi la cea mai mică întârziere de
plată ni se reaminteşte, urmeaza amenzi, penalităţi de
întârziere de plată, etc. ...fara nici o mila
Ei sunt scutiti de toate acestea .
Va puteti imagina? chiar şi judecătorii Curţii de Conturi,
care, cu toate acestea, se presupune că "/ verifica dacă
cheltuielile Uniunii Europene sunt legale, ptr.scopul pentru
care sunt destinate ... / "beneficiaza de acest sistemu şi nu
plătesc nici o cotizatie.
In schimb nu uita ca trebuie sa joace rolul de ,, jandarmi " la
Bruxelles" şi continuă să dea lecţii de ortodoxie bugetara,
atunci când ei au ambele mâini pana dincolo de coate în
oala cu gem?
La ora în care viitorul pensiilor noastre este serios
compromisă de violenţa crizei economice şi brutalitatea şoc
demografic, oficialii europeni au, pe cheltuiala noastră,
pensie de 12 500 - 14 000 € / lună după doar 15 de ani de
carieră, fără măcar a contribui cu ceva ptr ea ...
Acest lucru este pura provocare!
Scopul acestor randuri este de a alerta toti cetăţenii statelor
membre ale Uniunii Europene.
Împreună putem crea o maree.
Nu există nici o îndoială că tehnocraţii din Europa continuă
să se bucure pe cheltuiala noastră şi fara griji sau frica, de
astfel de pensii. Sa incercam sa punem piciorul in prag.
S-a efectuat un studiu precis şi documentat, si se
demonstreaza prin "A + B" amploarea scandalului. Aceste
studii au fost deja preluate de către mass-media.
2. În numele adevărului
Sălbatica campanie anticomunistă declanşată în Ianuarie
1990, continuă să vehiculeze ideea că: TOT CE A FOST
ŞI ESTE RĂU ÎN VIAŢA NOASTRĂ a aparţinut numai
şi numai Regimului totalitar.
Din păcate, nu acesta este ADEVĂRUL ADEVĂRAT.
Perioada anilor 1947-1989 nu înseamnă numai “Închisorile
Scânteia As –Nr.7 aprilie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI
PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 32
comuniste”, nelegiuiri, grave abuzuri, demagogie, mizerie,
“Dictatura Odiosului” şi foame.
Perioada anilor 1947-1989 mai înseamnă şi alfaberizare,
învăţământ general gratuit, electrificare, milioane de
locuinţe şi locuri de muncă, un uriaş efort comun de
înflorire a patriei.
Nu va trebui să uităm în ce mizerie şi sărăcie era România
la sfârşitul celui de-al II-lea război mondial. Niciodată în
istoria acestei ţări nu au existat condiţii mai bune pentru
valorificarea capacităţii creatoare a celor ce muncesc fizic,
dar şi intellectual, iar între anii 1947-1989 România s-a
transformat radical, într-un stat cu o economie modernă şi
avansată, cu condiţii de viaţă decente ale cetăţenilor.
Realizările înfăptuită cu trudă şi numeroasele sacrificii în
acei ani eroici, le întâlnim pe întreg cuprinsul acestei ţări.
Nimeni nu poate nega acest adevăr, cu orice argumente ar
încerca.
Nu este o “nostalgie” ci pură realitate
Din păcate, toate aceste impresionante realizări sunt hulite,
denigrate, demolate şi cenzurate cu totul nejustificat, doar
ca sunt,,comuniste”!!
Munca intensă, eforturile eroice ale unui întreg popor, sunt
batjocorite şi distruse. Nedrept şi nedemocratic!
În numele ADEVĂRULUI CURAT, oamenii cinstiţi şi
muncitori din România ar trebui sa ceara cu hotărâre, dar
cine sa-I organizeze?, ca la toate nivelurile societăţii
româneşti, în presă, la radio, televiziune, în organele puterii
centrale: parlament, guvern, preşedinţie, partide politice,
asociaţii organizaţii şi instituţii, într-un consens general: în
măsura în care au fost demascate toate nelegiuirile
regimului totalitar, să fie recunoscute şi toate marile
realizări ale poporului nostru între anii 1947-1989, sub
conducerea P.M.R. şi P.C.R. Istoria nu poate fi falsificată
după bunul plac al unora.
Şi să nu uităm niciodată: Perioada anilor de “dictatură-
totalitară”, cu minusurile dar şi cu plusurile acesteia, a fost
un IMPORTANT PAS ÎNAINTE în istoria patriei noastre-
România.
Să iubim şi să respectăm Adevărul Curat!
D. Ghe Bucuresti
Scânteia As – Nr. 7 aprilie 2010
B. Stânga internațională
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 33
B. Stânga Internaționlă a) Cuba
B.a.1. DECLARAȚIA ADUNĂRII NAȚIONALE A PUTERII POPULARE 11 martie 2010
După o campanie concertată de puternicele companii
mediatice, în special din Europa, care au atacat cu ferocitate
Cuba, Parlamentul European a aprobat, după o dezbatere
murdară, o rezoluție de condamnare a țării noastre, prin care
sunt manipulate sentimente, se falsifică fapte, se spun
minciuni și se ascund realități.
Pretextul folosit a fost moartea unui deținut, sancționat mai
întîi pentru delicte de drept comun și apoi manipulat de
interesele americane și contrarevoluția internă, care din
voință proprie a refuzat să se alimenteze în pofida
avertizărilor și a intervențiilor medicilor specialiști
cubanezi.
Acest fapt lamentabil nu poate fi folosit pentru a condamna
Cuba motivțnd că ar fi putut evita o moarte. Dacă într-un
domeniu țara noastră nu trebuie să se apere în cuvinte,
pentru că realitatea este incontestabilă, acesta este lupta
pentru viața oamenilor, fie că s-au născut în Cuba sau în alte
țări. Numai un singur exemplu este prezența medicilor
cubanezi în Haiti, cu 11 ani înainte de a se fi întîmplat
cutremurul din ianuarie, trecută sub tăcere de presa
hegemonistă.
În spatele acestei condamnări se află cu profund cinism.
Cîte vieți de copii au pierdut țările sărace prin deciziile
țărilor bogate, reprezentate în Parlamentul european, pentru
că nu și-au onorat angajamentele de a ajuta la dezvoltarea
lor. Toți știu că era o sentință de condamnare la moarte
masivă, dar au optat pentru a-și păstra nivelul de risipă și
ostentație al unui consumism de sinucidere pe termen lung.
Îi ofensează pe cubanezi și această intenție de a ne da lecții,
în momente în care în Europa sunt reprimați imigranții și
șomerii, în timp ce la noi poporul, în mod liber, în adunări
de locatari își propune candidații la alegerile municipale, în
mod liber și fără intermediari.
Nu au morală cei care participă sau permit contrabanda
aeriană de deținuți, închisorile ilegale și practicare torturii,
pentru a-i da lecții de morală unui popor atacat și blocat cu
brutalitate.
Coondamnarea atît de discriminatorie și selectivă, o poate
explica numai eșecul unei politici incapabile să
îngenunchieze un popor eroic. Nici Legea Helms Burton,
nici Poziția Comună europeană, apărute în același an, în
aceleași circumstanțe și cu aceleași scopuri, ambele
lezîndu-ne suveranitatea și demnitatea națională, nu au nici
cel mai mic viitor pentru că noi cubanezii respingem
impunerile, intoleranța și presiunea, aceasta fiind norma
noastră în relațiile internaționale.
ADUNAREA NAȚIONALĂ A PUTERII POPULARE A
CUBEI
B.a.2. Reflectiile lui Fidel Castro
01. FRATERNITATEA DINTRE REPUBLICA
BOLIVARIANĂ ȘI CUBA
Am avut privilegiul să stau de vorbă timp de trei ore, joia
trecută, 15 aprilie, cu Președintele Republicii Bolivariene a
Venezuelei, Hugo Chavez, care a avut amabilitatea să
viziteze din nou țara noastră, venind de data aceasta din
Nicaragua.
De puține ori în viață, poate niciodată, am cunoscut o
persoană care a fost capabilă să conducă o Revoluție
adevărată și profundă timp de peste 10 ani, fără nici o
singură zi de răgaz, pe un teritoriu de mai puțin de un
milion de kmp, în această regiune a lumii colonizată de
peninsula Iberică, care timp de 300 de ani a dominat pe o
suprafață de 20 de ori mai mare, cu imense bogății, unde și-
au impus credința, limba și cultura. Nu s-ar putea scrie azi
istoria speciei noastre pe planetă ignorînd cele întîmplate în
această emisferă.
Bolivar, la rîndul lui, nu a luptat numai pentru Venezuela.
Apele și pămînturile erau pe atunci mai curate, speciile
variate și abundente; energia din gaze și petrol,
necunoscute. Acum două sute de ani, începînd lupta pentru
independență în Venezuela, nu se făcea numai pentru
independența acestei țări, se făcea pentru toate popoarele
continentului colonizate încă.
Bolivar a visat să creeze cea mai mare Republică care a
existat și a cărei capitală să fie istmul Panama.
În măreția lui fără pereche, El Libertador, cu un adevărat
geniu revoluționar, a fost capabil să prevadă că Statele
Unite – limitate la început la teritoriul celor 13 colonii
engleze – păreau destinate să semene mizerie în America în
numele libertății.
Un factor care a contribuit la lupta Americii Latine pentru
independență a fost invadarea Spaniei de către Napoleon,
care, cu ambițiile sale nemăsurate a contribuit la crearea
condițiilor propice pentru inițierea luptelor pentru
independența continentului nostru. Istoria omenirii este
sinuoasă și plină de contradicții; la rîndul ei devine din ce
în ce mai complexă și dificilă.
Țara noastră vorbește cu autoritatea morală a unei națiuni
mici care a rezistat peste jumătate de secol unor brutale
represalii din partea acestui imperiu prevestit de Bolivar, cel
mai puternic care a existat vreodată. Imensa ipocrizie a
politicii lui și disprețul pentru celelalte popoare l-au împins
în situații foarte grave și periculoase. Printre alte consecințe
Scânteia As – Nr. 7 aprilie 2010
B. Stânga internațională
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 34
sunt dovezile zilnice de lașitate și cinism, devenite practici
cotidiene ale politicii internaționale, pentru că imensa
majoritate a oamenilor onești de pe Terra nu au nici o
posibilitate să-și facă cunoscute opiniile, nici să primească
informații demne de încredere.
Politica de principii și cinste cu care întotdeauna
Revoluția Cubaneză a expus adevărurile și erorile - și în
mod deosebit determinate de norme de conduită niciodată
încălcate de-a lungul a pestse 50 de ani, ca aceea de a nu
tortura niciodată vreun cetățean – nu cunoaște vreo
excepție. În același fel, nu a cedat niciodată și nici nu va
ceda în fața șantajului și a terorii mediatice. Sunt fapte
istorice demonstrate cu prisosință. Este o temă despre care
aș putea să aduc argumente cu prisosință; astăzi o semnalăm
pur și simplu pentru a explica de unde vine prietenia noastră
și admirația noastră pentru președintele bolivarian Hugo
Chavez, o temă în care aș putea să mă extind considerabil.
Este de-ajuns să citez cu această ocazie cîteva elemente
pentru a explica de ce am afirmat că este un privilegiu să
stau de vorbă cîteva ore cu el.
Nu se născuse încă atunci cînd a avut loc asaltul cazărmii
Moncada, la 26 iulie 1953. Avea mai puțin de cinci ani cînd
a triumfat Revoluția la 1 Ianuarie 1959. L-am cunoscut în
1994, 35 de ani mai tîrziu, cînd deja împlinise 40 de ani.
Am putut observa de atunci dezvoltarea lui revoluționară
timp de aproape 16 ani. Dotat cu un talent excepțional, și
cititor însetat, pot depune mărturie de capacitatea lui de a
dezvolta și adînci ideile revoluționare. Ca în orice ființă
umană, hazardul și împrejurările au avut un rol decisiv în
progresul ideilor sale. Este notabilă capacitatea lui de a-și
aminti orice concept și de a-l repeta cu o incredibilă precizie
mult timp după aceea. Este un adevărat maestru în
dezvoltarea și răspîndirea ideilor revoluționare. Le
stăpînește ca și arta de a le transmite cu o uimitoare
elocvență. Este absolut cinstit și sensibil cu oamenii,
extrem de generos prin caracter. Nu are nevoie de laude și
obișnuiește în schimb să laude cu generozitate. Cînd nu
sunt de acord cu vreunul din punctele lui de vedere sau cu o
decizie de-a lui, pur și simplu i-o spun cu sinceritate, la
momentul potrivit și cu respectul cuvenit în prietenia
noastră. Cînd o fac, țin seama în primul rînd că el este
astăzi persoana care preocupă cel mai mult imperiul, pentru
capacitatea lui de a influența masele și pentru imensele
resurse naturale ale unei țări pe care imperiul a jefuit-o fără
milă, și persoana pe care o lovește cu toată rigoarea și
încearcă să-i știrbească autoritatea. Atît imperiul cît și
mercenarii în serviciul lui, intoxicați de minciuni și
consumism, riscă cel mai mult să-l subestimeze pe el și
eroicul lui popor, dar nu am nici cea mai mică îndoială că
vor primi încă o lecție de neuitat. Peste jumătate de secol
de luptă îmi arată acest lucru cu toată claritatea.
Chavez poartă dialectica în sine însuși. Niciodată, în nici o
epocă, nici un guvern nu a făcut pentru poporul propriu atît
de mult în atît de scurt timp. Îmi face plăcere în mod
deosebit să transmit poporului său o călduroasă felicitare cu
ocazia celei de-a 200-a Aniversări a începutului luptei de
independență a Venezuelei și Americii Latine. A vrut
hazardul ca la 19 aprilie să se celebreze și victoria
Revoluției contra imperialismului la Giron, acum exact 49
de ani. Vrem să împărtășim această victorie cu Patria lui
Bolivar.
Am plăcerea să-i salut pe toți frații din ALBA.
FIDEL CASTRO RUZ
18 aprilie 2010
Ora 7:24 pm
02. NEBUNIILE EPOCII NOASTRE
Nu ne rămîne altceva de făcut decît să spunem lucrurilor pe
nume. Cei care au au un minim bun simț pot observa fără
mare efort cît de puțin realism a mai rămas în lumea
actuală.
Cînd Președintele Statelor Unite, Barack Obama, a primit
Premiul Nobel pentru Pace, Michael Moore a exclamat:
”acum să-l și cîștige”. Ingeniosul comentariu a plăcut
multor persoane pentru ascuțimea acestei fraze, deși mulți
n-au văzut altceva în decizia Comitetului norvegian decît
demagogie și exaltarea față de aparent inofensivul
politicianism al noului Președinte al Statelor Unite, un
cetățean afro-american, bun orator, și om politic inteligent
în fruntea unui imperiu puternic cuprns de o profundă criză
economică.
Reuniunea mondială de la copenhaga era pe punctul de a
avea loc și Obama a deșteptat speranța într-un acord la care
Statele Unite să adere la un consens mondial pentru a se
evita catastrofa ecologică care amenință specia umană.
Ceea ce s-a petrecut acolo a decepționat, opinia publică a
fost victima unei înșelătorii dureroase.
La recenta Conferință Mondială a Popoarelor pentru
combaterea Schimbării Climatice și pentru Drepturile
Mamei Terra, care a avut loc în Bolivia, s-au auzit
răspunsuri pline de înțelepciune ale anticelor nații indigene,
invadate și virtual distruse de conchistadorii europeni care,
în goana după aur și bogății ușor de obținut, au impus timp
de secole culturile lor egoiste și incompatibile cu interesele
cele mai sacre ale umanității.
Două știri sosite ieri exprimă filozofia imperiului vrînd să
ne facă să credem în caracterul lui ”democratic”, ”pașnic”,
”dezinteresat” și ”onest”.
Este suficient s citești aceste știri care vin din capitala
Statelor Unite.
”Washington, 23 aprilie 2010 – Președintele Statelor Unite,
Barack Obama, analizează posibilitatea de a desfășura un
arsenal de rachete convenționale, ne nucleare dar capabile
să atingă ținte în orice loc din lume în circa o oră și cu o
capacitate explozivă foarte puternică.
”Chiar dacă noua super bombă montată pe rachete tipul
Minuteman, nu va avea focoase atomice, capacitatea ei
Scânteia As – Nr. 7 aprilie 2010
B. Stânga internațională
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 35
distructivă va fi echivalentă, așa cum o confirmă faptul că la
desfășurarea lor este prevăzută în recent semnatul acord
START 2 cu Rusia.
”Autoritățile de la Moscova au cerut, și au reușit să
introducă în acord, ca pentru fiecare din aceste rachete,
Statele Unite să elimine una dintre rachetele cu focoase
nucleare.”
”Conform rapoartelor de la New York Ttimes și de la
canalul TV CBS, noua bombă, botezată PGS (Prompt
Global Strike), va trebui să fie capabilă să-l omoare pe
liderul Al-Qaeda, Osama Bin Laden, într-o peșteră din
Afganistan, să distrugă o rachetă nord-coreeană în toiul
pregătirii sau să atace un obiectiv nuclear iranian, ”toate
acestea fără să treacă pragul atomic”.
”Avantajul de a dispune ca opțiune militară de o armă ne
nucleară care să aibă aceleași efecte de impact ale unei
bombe atomice este considerată interesantă de guvernul lui
Obama”.
”Proiectul fusese inițial lansat de predecesorul lui Obama,
republicanul George W. Bush, dar a fost blocat de protestele
Moscovei. Luînd în considerație că Minuteman transportă
și focoase nucleare, au spus autoritățile de la Moscova, era
imposibil să știi dacă nu cumva lansarea unei PGS nu este
începutul unui atac atomic”.
”Dar guvernul lui Obama consideră că poate da Rusiei sau
chinei garanțiile necesare pentru a evita neînțelegerile.
Silozurile de rachewte cu noua armă vor fi instalate în
locuri îndepărtate de depozitele de focoase nucleare și vor
putea fi inspectate periodic de experți de la Moscova sau
Beijiing”.
”Super bomba va putea fi lansată cu o rachetă Minuteman
capabilă să zboare prin atmosferă cu viteza sunetului și cu
o încărcătură de 500 de kg de explozibili. Echipamente
ultrasofisticate îi vor permite rachetei să decupleze bomba
și s-o lanseze cu precizie extremă asupra țintelor alese”.
”Răspunderea pentru proiectul PGS – care se estimează că
va costa 250 de milioane de dolari numai în primul an de
experimentare – a fost încredințat generalului Kevin
Chilton, la comanda arsenalului nuclear american. Chilton a
explicat că PGS va acoperi golul în gama de opțiuni de care
dispune acum Pentagonul”.
”În acest moment putem lovi cu arme ne nucleare orice loc
de pe pămînt, dar într-un interval nu mai scurt de patru ore”,
a spus generalul. Pentru o acțiune mai rapidă – a
recunoscut el - avem numai opțiuni nucleare.”
”În viitor, cu noua bombă, Statele Unite vor putea să
acționeze rapid și cu mijloace convenționale, atît împotriva
unei lovituri teroriste cît și contra unei țări inamice, într-o
perioadă de timp mult mai scurtă și fără să trezească ura
internațională la folosirea armelor nucleare”.
”Se prevede ca primele teste să înceapă în 2014 și pentru
2017 să fie disponibilă în arsenalul american. Obama deja
nu va mai fi la putere, dar super bomba poate fi moștenirea
ne nucleară a acestui președinte, care a cîștigat deja
premiul Nobel pentru Pace.”
”Washington, 22 aprilie 2010. – O navă spațială fără echipaj
a Forțelor Aeriene ale Statelor Unite a decolat joi din
Florida, învăluită în secret fiind misunea sa militară. Nava
spațială robotizată, sau X-37B, a fost lansată de la Cap
Canaveral cu o rachetă Atlas v LA ORA 19:52, ORA
LOCALĂ, (23:52 gmt), CONFORM UNUI FILM
DISTRIBUIT PRIN ARMATĂ.
”Lansarea este iminentă, a spus pentru AFP maiorul în
Forțele Aeriene, Angie Blair”.
”Asemănător cu un transbordor spațial în miniatură, avionul
are 8,9 m lungime și 4,5 m anvergură. Fabricarea
vehicolului spațial reutilizabil a luat ani de lucru și armata a
oferit explicații vagi despre obiectivul sau rolul ei în
arsenalul militar. Vehicolul este proiectat pentru a ”oferi
mediul ambiant al unui ”laborator pe orbită” cu scopul de a
testa noi tehnologii și componente înainte ca aceste
tehnologii să fie incluse în programele de sateliți în
funcțiune”, au spus forțele aeriene într-un comunicat recent.
”Funcționari au informat că X-37B va ateriza la baza
Forțelor Aeriene Vandenberg din California, dar nu au spus
cît timp va dura misiunea inaugurală”.
”Ca să fim cinstiți, nu știm cînd se va întoarce”, a spus
săptămîna aceasta ziariștilor Gary Payton, al doilea sub-
secretar de stat pentru programe spațiale al Forțelor
Aeriene.
”Payton a semnalat că nava va putea rămîne în spațiu pînă
la nouă luni. Avionul, fabricat de Boeing, a început ca un
proiect al agenției spațiale americane (NASA) în 1999 și
apoi a fost transferat Forțelor Aeriene, care plănuiesc să
lanseze un al doilea X-37B în anul 2011.”
Mai este nevoie de altceva?
Astăzi se confruntă cu un obstacol colosal: schimbarea
climatică deja de neoprit. Este menționată inevitabila
creștere a căldurii cu peste 2 grade. Consecințele vor fi
catastrofale. Populația mondială în numai 40 de ani va
crește cu două miliarde de locuitori, și va atinge cifra de
nouă miliarde de persoane, în acest scurt timp: docuri,
hoteluri, stațiuni, căi de comunicație, industrii și instalații
din apropierea porturilor vor fi sub apă într-un timp mai
scurt decît timpul de care este nevoie ca să se bucure de
existență generația unei țări dezvoltate și bogate, care azi, în
mod egoist refuză să facă cel mai mic sacrificiu pentru a
salva supraviețuirea speciei umane. Terenurile agricole și
apa potabilă vor scădea considerabil. Mările se vor polua;
multe specii marine nu vor mai fi comestibile și altele vor
dispărea. Nu o afirmă logica, ci cercetările științifice.
Omul a reușit să mărească, prin genetica naturală și
transferul de specii de pe un continent pe altul, producția la
hectar de alimente și alte produse utile omului, care au
Scânteia As – Nr. 7 aprilie 2010
B. Stânga internațională
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 36
alinat un timp penuria de alimente ca porumbul, cartoful,
grîul, fibrele și alte produse necesare. Mai tîrziu,
manipularea genetică și folosirea îngrășămintelor chimice
au contribuit la soluționarea nevoilor vitale, dar au atins
deja limitele posibilităților de a produce alimente sănătoase
și apte pentru consum. În numai două secole se epuizează,
pe de altă parte, resursele de hidocarburi pe care natura le-a
creat în 400 de milioane de ani. În același fel, resursele
minerale vitale ne-recuperabile de care are nevoie economia
mondială, se epuizează. La rîndul ei, știința a creat
capacitatea de autodistrugere a planetei de cîteva ori în
chestiune de ore. Cea mai mare contradicție din epoca
noastră este, în mod precis, capacitatea speciei de a se
autodistruge și incapacitatea ei de a se guverna.
Omul a reușit să crească posibilitățile de viață pînă la limite
care depășesc propria capacitate de supraviețuire. În
această bătălie sunt consumate în mod accelerat materiile
prime la îndemînă. Știința a făcut posibilă transformarea
materiei în energie, cum s-a întîmplat cu reacția nucleară,
cu enorme investiții, dar nu se întrevede nici măcar de
departe posibilitatea convertirii energiei în materie. Costul
infinit al investițiilor în cercetările pertinente, demonstrează
imposibilitatea de a se reuși în cîteva decenii ceea ce
universul a creat în zeci de miliarde de ani. Va fi necesar
ca fiul risipitor Barack Obama să ne explice? Știința a
crescut extraordinar, dar ignoranța și sărăcia au crescut la
fel. Oare poate cineva să demonstreze contrariul?
FIDEL CASTRO RUZ
25 aprilie 2010
Ora 6:30 pm
b) Turcia
B.b.1. Iesiti in strada pe 1 Mai, pentru libertate, egalitate si pace! Mesajul adresat oamenilor muncii de
Partidul Comunist Marxist-Leninist din Turcia
Muncitori, oameni ai muncii, tineri, femei, revolutionari,
tovarasi!
Glorie zilei de 1 Mai, zi de unitate, solidaritate si lupta a
clasei muncitoare internationale! 1 Mai este o zi de revolta
impotriva exploatarii si asupririi! Este o chemare la
intensificarea luptei pentru revolutie si socialism. Clasa
muncitoare si toti oamenii asupriti din lume se vor
confrunta in aceasta zi inca o data cu fortele imperialismului
si reactiunii. Bineinteles ca asa va fi!
Capitalismul traverseaza una din cele mai dificile perioade
din istoria sa. Criza economica mondiala a distrus
minciunile burgheziei despre sfarsitul istoriei si vesnicia
capitalismului. Politicile neoliberale au esuat complet.
Falimentul globalizarii imperialiste si al ideologiei burgheze
a devenit tot mai evident. Servindu-se de criza ca de un
pretext, burghezia isi continua actiunea de eliminare a cat
mai multor drepturi castigate de clasa muncitoare prin mari
sacrificii. Totusi, axa luptei proletariatului international si a
tuturor celor asupriti se intareste si ea. Aspiratiile pentru o
noua ordine, pentru socialism, sunt in crestere. Clasa
muncitoare internationala si omenirea progresista isi intorc
fata spre Marx si spre socialism. Lozinca "Jos cu
capitalismul, traiasca socialismul!" se va auzi in lume cu o
voce si mai puternica de acest 1 Mai!
Frati si surori!
Impasul in care se gaseste regimul fascist colonialist in
Turcia si Kurdistanul de Nord se adanceste si el. El isi
continua politica de negare a identitatii kurde si razboiul
murdar impotriva kurzilor. Somajul, saracia, lipsa de
adapost, nedreptatile si incalcarea drepturilor omului au
ajuns la nivele extreme. Regimul fascist colonialist nu
gaseste alta solutie decat razboiul murdar si foloseste criza
economica drept pretext pentru a ataca clasa muncitoare si
masele largi. Regimul fascist si colonialist nu au nici o
solutie reala si se invartesc in cerc. Ele ajung sa
raspandeasca moartea.
Catre muncitori, oamenii muncii si toti cei asupriti ai
natiunilor turca si kurda precum si altor minoritati nationale;
In regiunea noastra 1 Mai a fost de asemenea celebrat in
spiritul revoltei revolutionare, al rebeliunii. Sa aratam
dictaturii fascist-colonialiste si sistemului capitalist puterea
noastra prin acapararea strazilor in aceasta zi. Sa
intensificam focul revolutionar al zilei de 1 Mai prin actiuni
masive si militante. Sute de mii de oameni sa se indrepte
spre Piata Taksim de 1 Mai si sa ridicam steagul luptei
noastre inca o data, in amintirea martirilor de la Taksim din
1 Mai 1977. Taksim este un avanpost revolutionar deja
cucerit. Sa nu recunoastem nici o forta care incearca sa ne
impiedice accesul la el. Sa intensificam semnificatia
revolutionara a zilei de 1 Mai cu chemari la accesul la locuri
de munca, pace, fraternitate, egalitate, libertate si socialism.
Muncitori si oameni ai muncii din sectorul public!
Sa demonstram in strada impotriva somajului, saraciei,
privatizarii, contractelor "flexibile", incalcarii drepturilor
noastre, atacurilor impotriva organizatiilor noastre si tuturor
nedreptatilor. Sa intensificam valul actiunilor muncitoresti
initiat de rezistenta muncitorilor de la TEKEL si sa
celebram 1 Mai plini de entuziasmul acestor actiuni. Sa
sarbatorim nu doar de pe pozitii defensive si sa cerem
socoteala. Sa strigam cu voce tare libertate si socialism. Sa
intarim unitatea muncitoreasca si fratia popoarelor. Sa
manifestam pentru o pace demna, impotriva razboiului
murdar.
Kurzi!
Sa demonstram pentru pace de 1 Mai in spiritul
serhildanelor cu accentuarea revendicarilor noastre
Scânteia As – Nr. 7 aprilie 2010
B. Stânga internațională
| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 37
nationale precum si a altor revendicari democratice
impotriva colonialismului care neaga existenta poporului
kurd si impotriva domniei capitalului. Sa transformam 1
Mai in inceputul unui proces de intarire a frontului
democratic pentru o pace demna prin unirea miscarii kurde
cu cea muncitoreasca, impotriva planurilor de lichidare al
colonialismului.
Femei muncitoare!
Sa transformam 1 Mai intr-un puternic pas inainte pentru
eliberarea femeilor din sclavia capitalismului si
patriarhalismului. Sa combinam entuziasmul revolutionar al
zilei de 8 Martie cu spiritul de rebeliune al zilei de 1 Mai
Tineri!
Sa transformam 1 Mai intr-o zi in care tinerii, care nu vad in
jurul lor nimic altceva decat distrugere si lipsa de viitor si se
confrunta cu incalcarea drepturilor si represiune sistematica,
sa-si demonstreze furia revolutionara impotriva sistemului.
Sa intensificam de 1 Mai chemarea noastra la "Greva
generala, rezistenta generala", care a primit un suflu nou
prin rezistenta muncitorilor de la TEKEL. Sa intarim baza
care poate uni aspiratiile si revendicarile muncitgorilor,
oamenilor muncii, kurzilor. Sa faurim frontul pentru locuri
de munca, pace si libertate. Pentru a cere socoteala dictaturii
fasciste colonialiste si sistemului capitalist, pentru libertate,
egalitate, dreptate, pace si socialism, sa iesim in strada de 1
Mai.
Traiasca 1 Mai! Traiasca socialismul!
c) Filipine
B.c.1. Omagiu eroilor filipinezi Tanya Domingo, Ian Dorado, Kemberly Jul Luna si Ian Mderazo
Frontul National Democratic al Filipinelor (NDFP) aduce
cel mai pios omagiu tinerilor săi martiri si eroi ai
poporului: Tanya Domingo, Ian Dorado, Kemberly Jul Luna
si Ian Maderazo. și transmite cele mai sincere condoleante
familiilor, organizatiilor lor, prietenilor si colegilor de clasă.
Tanya Domingo si Ian Dorado, studenti la Arte Frumoase si
activiști culturali de la Universitatea din Filipine au fost
ucisi de soldati ai regimului fascist Arroyo pe 14 ianuarie
2010 la Bulacan, in Luzonul Central. Ian Maderazo, de la
Universitatea Filipinelor- Los Banos, invatat si lider al
studentillor, a fost ucis pe 9 ianuarie la Macalelon, Quezon
in Tagalogul de Sud. Kemberly "Kimay" Jul Luna, lider
studentesc la Universitatea de stat Mindanao- Institutul de
Tehnologie Iligan- a fost ucisa pe 15 decembrie 2009 in
Valencia City, Bukidnon, Mindanao.
Ei s-au identificat puternic cu lupta maselor asuprite, s-au
alăturat cu pasiune mișcării de masă. Revoluționare
susținînd revendicarile ei, și-au folosit talentul și energia
pentru a servi poporul și au luat decizia de a deveni luptători
pentru libertate in revoluția înarmată a poporului.
În lunga tradiție revoluționară a tineretului, din vremea lui
Emilio Jacinto din Katipunan pînă la tinerii din First
Quarter Storm, tinerii noștri martiri au netezit drumul pentru
lupta de eliberare națională și socială a poporului filipinez.
Adîncul lor angajament și inflacarata lor pasiune de a lupta
pentru libertate inspiră tineretul și întregul popor pentru a
ridica tot mai sus nivelul luptei revolutionare.
Fie ca devotamentul lor total in slujba poporului si a
revoluției să fie ca un far care să inspire tineretul din
Filipine și din întreaga lume!
LUIS G. JALANDONI
Membru al Comitetului Executiv national al NDFP