Regionalizarea României: Varianta propusă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului

Curs: Politici ale U.E. și viitorul

regiunilor

Titular de curs: Teofil Ghercă

COLECTIV DE ELABORARE

M a r i a B U H O C I U

M a t e i C O C H E C I

C a t r i n e l C O T A E

M a r i a n I S T R A T E

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM

„ION MINCU” BUCUREŞTI, FACULTATEA DE URBANISM

Anul universitar 2012-2013

Master Amenajarea teritoriului şi dezvoltare regională, Anul II

Politici ale U.E. și viitorul regiunilor

Titular curs: Teofil Ghercă

Modele de regionalizare: Varianta MDRT (MDRAP)

Colectiv de elaborare:

Maria BUHOCIU

Matei Radu COCHECI

Catrinel Elena COTAE

Marian ISTRATE

Regionalizarea României: Varianta propusă de Ministerul Dezvoltării Regionale și

turismului

I. Introducere. Istoric.

Regionalizarea României prezintă mize şi oportunităţi reale, istorice pentru fiecare

dintre noi, în contextul tendinţelor din Europa, dar şi provocări pe măsură. Efortul politico –

administrativ de a ,,alinia” structura teritorial – administrativă a României la cele europene s-a

materializat în 1998, când s-au constituit cele 8 regiuni de dezvoltare, criteriul denominării

acestora fiind unul compozit, „al punctelor cardinale”, combinat cu cel ,,al regiunilor istorice”.

Transformarea de către autoritatea centrală responsabilă, a politicii regionale într-o simplă

competiţie pentru proiecte, în care planificarea, dialogul şi parteneriatul au căpătat aspecte pur

formale sau declarative, a condus poate la o relativ bună absorbţie a fondurilor europene, dar a

reprezentat un eşec în ceea ce priveşte prevenirea şi reducerea decalajelor inter- șşi intra-

regional.

Înainte de a selecta cum regionalizăm din punct de vedere politic România, cu sau fără

judeţe, prin alegeri directe sau numiri la nivel de instituţii, cu câte mandate, cu ce bugete,

considerăm oportun a răspunde la întrebarea: cum am putea regionaliza/reorganiza judicios

teritoriul naţional, pe baza unor criterii coroborate deopotrivă economic, sociologic, cultural,

geografic, istoric, al potenţialului de resurse naturale şi umane, de mediu, şi, nu în ultimul rând,

politic? Considerăm oportună dezbaterea modelului optim de regionalizare a României, a unui

model care să fie agreat şi asumat participativ, corelat cu obiective ce decurg din nevoi reale ale

regionalizării. De aceea colectivul de elaborare a selectat spre studiu şi susţinere varianta de

regionalizare care presupune 8 regiuni, 41 de judeţe şi Municipiul Bucureşti.

1. Perspectiva cronologică a abordării conceptului de regionalizare în

România

România, după întregirea teritoriului din 1918, a fost organizată, din punct de vedere

administrativ, în judeţe, plăşi şi comune; prin acestea se extindea pe întregul teritoriu

organizarea administrativă tradiţională a Regatului României de dinaintea Primului Război

Mondial. La baza organizării teritoriului a fost comuna, formă istorică de utilizare a terenurilor

şi de agregare a populaţiei. Păstrând organizarea teritorială, s-au creat în anul 1938 ţinuturile –

marile unităţi administrative ale dictaturii carliste, suprapuse judeţelor; ţinuturile au fost

desfiinţate în anul 1940. Din anul 1950, Republica Populară Română a fost administrată după

modelul sovietic, prin regiuni şi raioane (reorganizate de 3 ori, în decurs de 10 ani) şi prin oraşe

de subordonare republicană, regională şi raională; comunele au fost desfiinţate. În anul 1968, s-a

revenit la împărţirea administrativ - teritorială în judeţe, oraşe sau municipii şi comune; este

lăudabil că, prin această reformă, unele dintre unităţile administrativ – teritoriale nou create

corespundeau unităţilor istorice. Delimitarea, în anul 1998, a celor 8 ,,regiuni de dezvoltare” nu

s-a făcut cu intenţia descentralizării administrative (de fapt, a descentralizării puterilor

statului), ci pentru scopul atragerii fondurilor europene şi scopul birocratic al prezentării

datelor statistice.

Evoluţia organizării administrativ – teritoriale a României interbelice a fost o reflectare a

două tendinţe contradictorii, corespunzătoare celor două curente politice promovate de

partidele care s-au succedat la guvernare: unul centralist, bazat pe suprimarea autonomiei

locale şi pe negarea provinciilor istorice; altul regionalist, adept al unităţii în diversitate prin

macroregiuni care să se suprapună provinciilor istorice şi care să dispună de o largă autonomie

locală. Însă, nici adepţii centralismului, nici cei ai regionalismului nu au reuşit să creeze unităţi

administrative complet noi, limitându-se la a crea decupaje regionale prin comasarea vechilor

judeţe. În perioada comunistă organizarea administraţiei s-a făcut prin control politic. Ideea de

bază care a guvernat acţiunile legate de dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor ţării a fost

aceea că sigura modalitate de reducere a decalajelor este industrializarea. Efortul politico –

administrativ de a ,,alinia” structura teritorial – administrativă a României la cele europene (<)

s-a materializat în 1998, când s-au constituit cele 8 regiuni de dezvoltare, criteriul denominării

acestora fiind unul compozit, ,,al punctelor cardinale”, combinat cu cel ,,al regiunilor istorice”.

2. Justificarea modelului propus.

Situația actuală în România nu este întru totul diferită. Sunt păstrate județele dar se mai

adaugă un palier administrativ. Având în vedere că regionarea este un proces complex de

organizare administrativ-teritorială, pentru decupajul propus au fost luate în considerare mai

multe elemente de favorabilitate și restrictivitate.

În acest sens, propunerea îmbină și reconciliază tendințele de fragmentare, prin

revenirea la județele interbelice (uneori cu statut de structuri administrative la nivel

subdepartamental) (Sageată, 2004) și de integrare prin desființarea unor județe considerate

neviabile, sau prin conturarea unor structuri administrative de nivel macroregional.

Același model de regionare propus oferă posibilitatea reinvestirii cu funcție administrativă a

tuturor centrelor viabile in acest sens și care isi revendică statutul deținut istoric (în perioada

interbelică), în raport cu actualul lor potențial de polarizare, ce conferă statut de centru

polarizator administrativ.

În particular, sunt prevenite eventualele disfuncționalități și traiectorii anevoioase pe

care le-ar căpăta diverse centre urbane care și-ar pierde funcția administrativă prin trecerea la

un număr mai redus de județe în condițiile menținerii actualului sistem de administrație.

Regionarea propusă este orientată de jos în sus, realizată în baza relațiilor funcționale

existente la nivelul sistemului de așezări, consolidând situația actuală, fără a crea perturbări

majore. In același context, totuși nu sunt corectate decupajele artificiale, în dezacord cu actuala

configurație a fluxurilor la nivel teritorial (umane și materiale). Decupajul administrativ propus

permite realizarea unei departajări clare a tipurilor de relații (descentralizare și desconcentrare)

existente între nivelele administrative și ale atribuțiilor ce revin fiecărui nivel.

Prin actualul model sunt create premisele unei dezvoltări armonioase și echilibrate a

tuturor categoriilor de așezări, în concordanță cu actualul lor potențial economico-social ce stă

la baza fluxurilor și a relațiilor stabilite între acestea. Decupajul administrativ propus ar asigura

interoperabilitatea dintre sistemul administrativ românesc și cel al Uniunii Europene, prin

implementarea ierarhizării tip NUTS.

Fiecare tip de decupaj determina consolidarea si amplificarea rolului unor metropole

regionale care să poată contribui la descentralizarea administrativă și deci la redistribuirea unor

funcțiuni si atribuții pe care le deținea inițial Capitala.

II. Diagnostice sectoriale. Implicații și concluzii sectoriale.

1. Diagnostic mediul social

Pentru analiza decupajului propus al regiunilor din punct de vedere al

disparităţilor existente în mediul social, au fost aleşi o serie de indicatori demografici

(populaţia totală, densitatea populaţiei, procentul populaţiei urbane, sporul natural) şi

indicatori legaţi de situaţia infrastructurilor sociale (număr de cadre didactice / 1000

locuitori, număr de paturi de spital / 1000 locuitori). Aceşti indicatori au fost analizaţi la

nivel de judeţ, pentru a putea avea o analiză atât a disparităţilor inter-regionale, cât şi a

diferenţelor ce există în interiorul regiunilor în ceea ce priveşte situaţia acestor

indicatori. Analiza indicatorilor listați mai jos arată că majoritatea acestora prezintă un

echilibru la nivelul tuturor regiunilor, cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov. Din acest

punct de vedere, structura de populaţie în varianta cu cele 8 regiuni de dezvoltare

existente este coerentă şi asigură un echilibru satisfăcător. Indicatorii referitori la

populaţie sunt un argument clar în favoarea păstrării formulei actuale.

Fig. 1: Populaţia totală la nivel de judeţ - 2011

Analiza populaţiei totale a judeţelor din fiecare regiune relevă diferenţe importante în

interiorul acestor regiuni. Singura regiune omogenă din acest punct de vedere este

regiunea Nord-Est, unde toate judeţele se situează în jurul valorilor medii ale populaţiei

pe judeţ sau peste această valoare. În alte regiuni apar diferenţe clare între nord şi sud:

în regiunea Sud, judeţele din nord au o populaţie mai mare decât cele din sud, în timp

ce în regiunea Sud-vest judeţele din sud (Dolj, Olt) sunt cele mai populate.

Analiza populaţiei la nivelul regiunilor pe medii arată diferenţe relativ mari,

regiunile cu populaţia urbană cea mai ridicată sunt Bucureşti-Ilfov, care se detaşează

de restul regiunilor şi Nord-Est, iar regiunile Vest şi Sud-Vest înregistrează cel mai mic

grad de populaţie urbană

Fig.2 : Analiza comparativă a populaţiei la nivelul regiunilor pe medii -2011

Realizând o comparaţie între populaţia din mediul rural şi populaţia din mediul

urban la nivelul regiunilor putem constata existenţa a trei regiuni de dezvoltare care

grupează populaţie rurală mai ridicată decât populaţia la nivel urban, respectiv

Regiunea Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia şi regiunea Nord -Est. Regiunea Bucureşti

Ilfov este singura regiune în care populaţia rurală reprezintă mai puţin de o treime din

populaţia totală, restul regiunilor având peste jumatate sau cum s-a văzut mai sus, chiar

mai mult decât populaţia urbană.

Cu toate acestea, acest indicator nu oferă o imagine relevantă a situaţiei

demografice a fiecărui judeţ, motiv pentru care s-a considerat că analiza densităţii

populaţiei judeţelor ar fi mai indicată pentru relevarea eventualelor disparităţi.

Analiza densităţii populaţiei indică decalaje importante între regiunile propuse.

Astfel, judeţele din regiunea Vest se situează toate sub medie, în timp ce în regiunea

Nord-Est toate judeţele se situează în jurul valorii medii sau peste această valoare. În

rest, regiunile nu sunt omogene din punct de vedere al densităţii populaţiei – regiunile

Fig. 3 Densitatea populației (2011)

Sud şi Sud-Vest menţin decalajul între nord şi sud, în timp ce în regiunea Sud-Est doar

judeţele Constanţa şi Galaţi se situează peste medie. Judeţele cu o valoare scăzută a

densităţii populaţiei (Tulcea, Harghita, Caraş Severin) se suprapun practic peste

judeţele predominant muntoase ale ţării (Harghita, Caraş Severin), în cazul judeţului

Tulcea această valoare scăzută fiind datorată prezenţei pe teritoriul judeţului a Deltei

Dunării.

La nivelul regiunilor de dezvoltare densitatea populaţiei este neomogenă în anul

2011, regiunile care se distanţează prin extreme sunt Bucureşti-Ilfov, care are densitatea

populaţiei peste 1000 loc/ kmp (1116.7 loc-kmp) şi Regiunea Vest care care înregistrează

cea mai mică densitate, 52 loc/kmp. Pentru regiunile Nord-Vest, Centru, Sud-Vest,

densitatea populaţiei este relativ echilibrată şi se încadrează între 60 şi 80 loc/kmp.

Regiunile cu densitate între 80 şi 100 loc/kmp sunt Nord-Est şi Sud-Muntenia. La

nivelul întregii ţări, densitatea populaţiei este de 79,9 locuitori pe kilometru pătrat.

Comparând densitatea populaţiei pe regiuni de dezvoltare cu nivelul naţional se poate

constata că cele mai multe regiuni se apropie de valoarea naţională,fără a lua în discuţie

regiunea Bucureşti-Ilfov

.

Fig 4: Densitatea populaţiei la nivel de regiuni (2011)

În tabelul de mai jos se regăseşte numărul de locuitori, suprafaţa precum densitatea

populaţiei la nivelul fiecărei regiuni. Denumire Regiune Tip indicator - An referinţă 2011

de Dezvoltare

Nr.Locuitori Suprafaţa (kmp) Densitatea populaţiei

NORD-VEST 2382140 34159 69.7

CENTRU 2179676 34100 63.9

NORD-EST 2993715 36850 81.2

SUD-EST 2308516 35762 64.6

SUD-MUNTENIA 2910708 34489 84.4

Şi acest indicator relevă decalaje importante între regiuni – de la regiuni cu un

grad ridicat de urbanizare (regiunea Vest, regiunea Centru) până la regiuni cu un grad

foarte scăzut de urbanizare (Nord-Est). Şi acest indicator arată disparităţi la nivelul

regiunii de Sud, unde partea de nord (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova) este mai

urbanizată decât sudul (Teleroman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi) şi al regiunii Sud-Vest

(vestul mai urbanizat ca estul). În regiunea Sud-Est, vestul (Vrancea, Buzău) are un grad

de urbanizare mai scăzut, însă acest fapt se datorează şi faptului că judeţe precum

BUCUREŞTI–ILFOV 2022283 1811 1116.7

SUD-VEST

OLTENIA

1911611 29212 65.4

VEST 1676129 32028 52.3

Fig. 5: Populaţia în mediul urban la nivelul regiunilor de dezvoltare (2011)

Tulcea sau Brăila concentrează cea mai mare parte a populaţiei lor în reşedinţele de

judeţ.

Grafic, populaţia din regiunile de dezvoltare, se prezintă astfel:

Fig. 6: Procentul populaţiei urbane din total populaţie (2011)

Fig. 8: Spor natural (2011)

În general rata natalităţii este sensibil mai scăzută decât rata mortalităţii la

nivelul regiunilor de dezvoltare. Comparativ rata natalităţii la nivel naţional din anul

2010, cand se înregistrau 9,9 născuţi vii la 1000 de locuitori, la nivelul regiunilor, în anul

2011, rata natalităţii oscilează între 8,5 în regiunea Vest şi 10, 2 născuţi vii la 1000 de

locuitori în regiunea Bucureşti -Ilfov.

Rata mortalităţii generale la nivelul anului 2010 în România se situa la 12,1

decese la 1000 locuitori. În anul 2011 rata mortalităţii la nivelul regiunilor de dezvoltare

este între 11, 1(Bucureşti- Ilfov) şi 13, 1 Sud-Muntenia) decese la 1000 locuitori.

Fig.7 : Comparaţie între rata natalităţii şi rata

mortalităţii la nivelul regiunilor (2011)

Cu excepţia câtorva judeţe (Suceava, Bistriţa-Năsăud, Ilfov) sporul natural înregistrează

valori negative în toate judeţele ţării. Astfel, majoritatea regiunilor prezintă o situaţie

relativ omogenă în ceea ce priveşte acest indicator (Nord-Est, Centru, Nord-Vest,

Bucureşti-Ilfov).

Fig 9: Sporul natural la nivelul regiunilor de dezvoltare (2011)

Există decalaje importante cu privire la numărul de cadre didactice raportat la

mia de locuitori între sudul şi estul ţării (valori scăzute în regiunile Sud, Sud-Est, Nord-

Est – cu excepţia judeţului Iaşi – şi Bucureşti – Ilfov – cu excepţia Municipiului

Bucureşti, Sud-Vest – cu excepţia judeţului Dolj) şi centrul şi vestul acesteia (în special

regiunile Centru şi Nord-Vest, în care valorile pentru acest idnicator sunt destul de

ridicate.

Se remarcă faptul că judeţele în care se găsesc centre universitare importante

(Iaşi, Timiş, Cluj, Dolj şi Municipiul Bucureşti) au valori în general mai ridicate decât regiunile din care fac parte.

Fig. 10: Număr cadre didactice / 1000 locuitori (2011) –

Distribuția pe regiuni

Fig. 11: Număr cadre didactice / 1000 locuitori (2011) –

Distribuția pe județe

Fig.13: Numărul de paturi de spital/1000 locuitori (2011)

Situaţia privind numărului de paturi de spital la nivelul regiunilor este asemănătoare cu

cea ilustrată de indicatorul privind educaţia. Astfel, sudul şi estul ţării (regiunile Sud,

Sud-Est, Nord-Est) prezintă în general valori mai scăzute decât restul ţării.

Nr paturi de spital la 1000 locuitori

V EST

S UD-V E S T O LTENIA

B UCURE ŞTI – IL FOV

S UD-M UNT ENIA

S UD-E ST

NO RD-E ST

CE NT RU

NO RD-V E ST

Nr p a tu ri d e sp i ta l la 1000 l o cu itori

0 5 0 00 1 0 0 00 1 5 0 00 2 0 000 2 5 000

Fig. 12:Numărul de paturi de spital/1000 locuitori (2011) la nivelul regiunilor

Concluzii mediu social

Decupajul regional propus prezintă, din punct de vedere al indicatorilor

demografici şi sociali, câteva decalaje importante la nivel teritorial. Cele mai clare

disparităţi identificate au fost în regiunea Sud (între judeţele din nord şi cele din sud), în

Nord-Est (între judeţul Iaşi şi restul judeţelor) şi în Sud-Est (între judeţul Constanţa şi

restul judeţelor). Diferenţe apar şi la nivelul regiunii Nord-Vest, unde judeţele Sălaj şi

Bistriţa-Năsăud au înregistrat în general valori mai slabe la majoritatea indicatorilor faţă

de celelalte judeţe. Regiunile Centru şi Vest (unde judeţul Timiş înregistrează totuşi

valori mai bune) sunt relativ omogene, în timp ce în cazul regiunii Bucureşti-Ilfov apare

bineînţeles decalajul între municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov la majoritatea

indicatorilor analizaţi.

2. Diagnostic mediu economic.

Situația economică a regiunilor de dezvoltare este redată de analiza unor

indicatori, ce redau o situație generală asupra activităților economice iar o analiză mai

amănunțită poate fi redundantă pentru nivelul acestui studiu. Faptul că România a

continuat tradiția statului centralizat comunist și a adoptat politici economice care se

adresau întregii țării fără să țină cont de specificități și eterogenitatea spațiului a făcut ca

multe areale ale României să sufere un proces de sărăcire și de scădere economică și a

nivelului de trai. Politica regională adoptată de România în pragul aderării a avut drept

scop reducerea disparităților dintre arealele sărace și cele bogate atât în cadrul

regiunilor (între județele componente) cât și între regiuni. Având în vedere datele

învechite folosite pentru a demonstra că această soluție de regionalizare este cea mai

viabilă, a fost necesară o analiză nouă folosind indicatori și date noi pentru a vedea

totodată ce schimbări a adus implementarea politicilor regionale.

Figura 14: Distribuția valorilor PIB/loc/an în 2011

Sursa datelor: INSSE, Baza de date TEMPO-Online

Cel mai relevant indicator pentru vizualizarea situației economice a populației este

PIB/locuitor/an (PIB/loc/an). Din cartograma de la figura 7, în care este ilustrată

distribuția valorilor PIB/loc. În anul 2011 se pot observa diferențele mari care se

înregistrează între județele din vestul țării și cele din est și sud. De asemenea se poate

observa că există regiuni unde se înregistrează diferențe mici între valorile județelor

(Regiunea Centru, Regiunea Nord-Vest). Între județele regiunii Nord-Est există de

asemenea mici fluctuații însă aici valorile sunt mult mai mici decât alte județe, în

această regiune înregistrându-se valoarea minimă a PIB/loc./an în județul Vaslui.

Județele cu cele mai mari valori sunt județe care dețin o serie de infrastructuri care au

avut rol de vector de dezvoltare, precum universități, aeroport, acces la infrastructura

majoră de transport. Cea mai mare valoare a PIB/loc./an se înregistrează în capitala

București, urmată de județul Ilfov care împreună formează regiunea 8 București –

Ilfov. Cele mai mici valori sunt înregistrate în “buzunarele sărăciei” : județele din

regiunea Nord-Est (în afară de județul Iași), și județele agricole de la nord de

Dunăre: Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița la care se adaugă județul

Mehedinți.

Rata șomajului a cunoscut o perioadă de creștere după 1990, cele mai mari valori

înregistrându-se în zonele care au fost industrializate artificial și care nu au mai putut

face față cerințelor unei piețe în continuă schimbare. O altă perioadă cu o puternică

influență asupra valorilor ratei șomajului a fost începutul anilor 2000 când

restructurarea sectorului minier a dus la concedierea câtorva mii de oameni, cea mai

afectată regiune fiind regiunea Sud-Vest Oltenia, unde activau cei mai mulți oameni în

industria minieră. În anul 2011 valorile șomajului arată o situație destul de bună în

sensul că rata șomajului este mică (max. 9,7 în județul Maramureș) este mult mai

Figura 15: Distribuția valorilor ratei șomajului în 2011

Sursa datelor: INSSE,Baza de date TEMPO-Online

mică decât rata șomajului din alte țări ale UE (Spania 21,6% sau Grecia 17,7 %)1. Cele

mai multe județe din eșantionul inferior se află în sudul țării (Dâmbovița, Teleorman,

Constanța) la care se adaugă județul Vaslui și Maramureș. Județul Vaslui

înregistrează grave probleme economice, aici rata șomajului este foarte mare iar

veniturile populației sunt foarte mici. Din analiza cartogramei se poate observa că

regiunile din vest și nord au cele mai scăzute valori ale șomajului în 2011.

Maturitatea unei economii regionale sau naționale este dată de ponderea

populației ocupate în sectorul terțiar. Populația angajată în agricultură este întâlnită cu

preponderență în regiunea Nord-Est (excepție făcând județul Iași) și în județele din

sudul țării care sunt situate în areale propice agriculturii( Dâmbovița, Teleorman-

Regiunea Sud, Buzău, Galați, Vrancea-Regiunea Sud-Est, Olt-Regiunea Sud-Est,

Maramureș, Satu-Mare-Regiunea Nord-Vest. Unele din aceste județe înregistrează și

valori mici ale PIB-ului anual și valori mari ale ratei șomajului. Cea mai mare pondere a

populației ocupate în sectorul secundar se găsește în regiunea Centru, însă diferențele

între regiuni și între județe în ceea ce privește acest sector fiind destul de mici. La nivel

de județ cele mai multe persoane ocupate în industrie se află în Argeș și Constanța.

Discrepanțele în ceea ce privește ocuparea în sectorul terțiar sunt destul de mari dacă

sunt comparate județele din regiunea de Nord-Est cu regiunea Vest și Centru unde

sunt cele mai

multe persoane ocupate în terțiar . În regiunea Vest, terțiarul este reprezentat îndeosebi

de sectorul afacerilor, pe când în regiunea Centru , terțiarul este reprezentat de

activitățile economice din turism. La nivel intraregional dezechilibre mari se

înregistrează în regiunea Sud unde în județul Teleorman ponderea angajaților în terțiar

este mult mai mică decât în celelalte județe ale regiunii. Cele mai mari valori ale ocupării

în terțiar se înregistrează în județele ce conțin orașele mari ale României (Timiș, Cluj,

Brașov, Sibiu, Craiova, Prahova, Iași).

1 http://www.tvrnews.ro/topul-tarilor-cu-cele-mai-mari-rate-ale-somajului-grecia-este-pe-locul-al-

treilea_17346.html

Fructificarea oportunităților antreprenoriale duce la înregistrarea de noi firme pentru

desfășurarea de activități economice. Regiunea București-Ilfov are cele mai multe firme

înregistrate cu o valoare aproape dublă față de regiunea Nord-Vest, schimbându-se ierarhia în

ultimii ani când pentru acest indicator, regiunea Nord-Est era pe ultimul loc. La nivel

intraregional discrepanțele cele mai mari există în regiunea SUD unde în județele agricole

(Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița) sunt înregistrate mult mai puține firme decât în județul

Prahova. Cele mai multe firme sunt înregistrate în județele regiunilor din vestul țării existând

parcă un gradient de scădere a acestor valori către est, excepție făcând București și Constanța.

Investițiile străine directe (ISD) aduc o contribuție esențială la creșterea

economică. “ISD reprezintă un element important al dezvoltării economiei oricărei ţări

şi a funcţionării acesteia pe principiile economiei de piaţă. Ele au o importanţă mare

pentru consolidarea economiei ţărilor în tranziţie şi integrarea acestei categorii de ţări

în economia mondială. Cu ajutorul ISD, are loc procesul de modernizare a economiilor

naţionale, în special a celor în tranziţie, prin implementarea tehnologiilor avansate,

know-how-urilor, utilajului cel mai performant, noilor standarde de calitate, prin

trecerea la un tip superior de creştere economică.” 2 La nivel teritorial ISD s-au

concentrat îndeosebi în regiunea București-Ilfov (61,7 % din total) urmată de regiunea

Centru (7,6%), regiunea Sud-Muntenia (7,4%), regiunea Vest (7,2%) şi regiunea SUD-

EST (5,4%). În anul 2011 regiunea Nord-Est a fost ocolită de investitorii străini, unde

doar 2,9% din valoarea totală a investițiilor străine directe s-au canalizat spre această

regiune.Este lesne de înțeles că investitorii străini s-au localizat în regiunile care sunt

deservite de infrastructurile majore de transport (autostrăzi, aeroporturi, căi ferate

2 2

Revista Camerei Consultanților Fiscali, nr.13, http://www.ccfiscali.ro/

Figura 18: Distribuția valorilor investițiilor străine directe în anul 2011

Sursa datelor: Banca Națională a României, http://www.bnr.ro/

modernizate, porturi) și unde exista forță de muncă specializată deci unde existau

universități. Apropierea regiunii de Nord-Est de granița estică, către Rep. Moldova și Ucraina

care nu reprezintă piețe atractive de desfacere și lipsa unor legături de mare viteză fac ca această

regiune să nu fie atractivă față de investitorii străini, deși este cea mai mare regiune ca volum

demografic cu foarte multe oportunități de dezvoltare.

.

3. Diagnostic teritorial - administrativ - mediul fizic.

Din punct de vedere administrativ - teritorial, regionarea propusă urmărește

centralizarea unor tendințe înregistrate la nivel spațial încă din perioada interbelică și are

scopul de a sublinia rolul polarizator major al unor centre urbane viabile. Stabilirea dimensiuni

Fig. 19. Polarizare la nivel regional

Sursa datelor: Sageata R., 2004, Modele de regionare politico-administrativã

polarizatoare a acestor centre urbane a conturat o serie de relații distincte la nivel teritorial

(relații de atracție sau respingere) care, în final s-au constituit în limite de regiune. Tot la nivel

de rețea de localități s-au definitivat o serie de sisteme subdepartamentale, care depind de un

centru regional semnificativ, cu rol tractant si coordonator pentru regiune ( sau principalii poli

de creștere)

Pentru identificarea validității decupajului propus s-au identificat câteva elemente de

cadru natural și mediu, incluzând aici rețeaua de localități și echiparea edilitară.

La nivel de mediu fizic, aspectele cantitative indică o distribuție inegală a riscurilor de

producere a calamităților naturale în zona de centru, de NV și NE a teritoriului.

Din punctul de vedere al infrastructurii de transport, regiunile situate în S și SV inclusiv

regiunea București - Ilfov sunt situate pe direcțiile coridoarelor IX și IV de trafic pan-european

și prin opoziție se remarcă lipsa accesibilității în regiunile din nordul teritoriului.

Fig. 20 Harta de risc și regiunile de dezvoltare

Sursa datelor: PATN – Secțiunea Zone de risc natural

Fenomenul de polarizare are loc la nivel teritorial în funcție de câteva criterii

relevante: demografie, caracterul economic și poziționare. Astfel, de observă că deși este

necesară o polarizare uniformă a orașelor din interiorul unei regiuni, sunt regăsite

inadvertențe majore: capitala are o arie de polarizare ce depășește limitele regiunii din

care face parte, Constanța este un pol de creștere excentric și intră în concurență cu zona

Galați – Brăila. Aceeași situație este identificată și in cazul regiunii N-V și Centru, unde

polarizarea se face supraregional de către douã centre urbane: Brașov și Cluj – Napoca.

La nivel de regiune se constata un dezechilibru în repartiția zonelor de risc,

acestea fiind distribuite mai ales în Sud – Est și Nord – Est. Această repartiție inegală

este materializată mai ales în modul de distribuție al fondurilor. Pentru regiunile de

Nord-Est și Sud-Est, Nord –Vest sunt înregistrate riscurile seismice și riscurile de

producere a inundațiilor, iar pentru arealele din Sud și Sud-Vest sunt înregistrate

riscuri de deșertificare și degradare a teritoriului. In aceeași măsură, fenomenele de

poluare sunt mai accentuate în regiunile de câmpie și în jurul marilor metropole, cu

precădere în jurul capitalei.

Se remarcă o concentrare a aeroporturilor mai ales în județele din partea vestică a țării.

Astfel, regiunile Nord-Vest și Vest sunt mai bine dotate la nivel de accesibilitate

aeroportuară, împreună însumând 7 centre. Se remarcă un ușor dezechilibru intre

regiunea Sud-Vest, Vest și Centru, la nivelul număr de aeroporturi. Regiunea București

Ilfov, este principalul, și cel mai mare, furnizor de servicii aeroportuare, cu deschidere

internă și externă a curselor.

Sursă date: PATN – Secțiunea rețeaua de transport

Fig. 21 Centre aeroportuare regionale

Concluzii cadrul fizic și rețea de localități.

Din punctul de vedere al distribuției infrastructurii de circulație în teritoriu, se

observă existența câtorva areale ce concentrează mai multe terminale aeroportuare sau

care beneficiază de o densitate mai mare a infrastructurii de circulație pe întregul

teritoriu. Regiunile din porțiunea vestică a țării beneficiază de o accesibilitate sporită

către exterior și interior, iar regiunile din sud și sud-vest beneficiază de racordări la

principalele coridoare de transport pan european, atât rutier, cât și feroviar. La nivel de

cadru natural, există mai multe regiuni în care sunt concentrate mai multe tipuri de

riscuri naturale și antropice, caracterizate generic ca vulnerabilități teritoriale. Prezența

acestora în proporții mai mari pe întinsul unui teritoriu atrage de la sine o

necesitatea gestionării lor utilizând fonduri, în general, mai consistente.

III. Propuneri de cadru instituţional şi atribuţii acordate nivelului

regional

Definirea regiunilor ca entităţi administrative generează schimbări în ceea ce

priveşte structura unităţilor administrative de rang inferior şi rang superior. Astfel,

dacă la nivelul oraşelor şi comunelor se poate spune că atribuţiile rămân aceleaşi,

nivelul naţional şi cel judeţean vor avea însă o parte din atribuţii transferate către noul

nivel administrativ, cel regional. Din punct de vedere al structurii instituţionale, o

abordare interesantă ar fi preluarea modelului francez, în care la nivelul regiunii se

formează, prin vot direct, un Consiliu Regional (asemănător ca organizare cu Consiliul

Judeţean), condus de un Preşedinte al Consiliului Regional cu atribuţii executive. Prin

intermediul acestui organism instituţional se poate asigura descentralizarea unor

servicii de la nivel central, urmând ca acest Consiliu Regional să colaboreze cu alte

structuri deconcentrate ce există deja la nivel regional (Agenţiile Regionale pentru

Protecţia Mediului, Agenţiile de Dezvoltare Regională, Agenţii Regionale pentru

Ocuparea Forţei de Muncă etc.). De altfel, colaborarea cu Agenţiile de Dezvoltare

Regională va fi una importantă, după cum se va vedea în cele ce urmează.

Ca şi în cazul Franţei, pe lângă Consiliul Regional, la nivelul regiunii va acţiona

şi un prefect al regiunii, ce constituie reprezentantul nivelului naţional. Instituţia

Prefecturii Regionale se va ocupa astfel de supravegherea aplicării politicilor naţionale

la nivelul celor 8 regiuni.

Pentru a nu crea percepţia că nivelul administrativ al regiunii constituie doar o

barieră birocratică în plus, este nevoie de o delimitare clară a atribuţiilor între nivelul

central (naţional), nivelul regional şi cel judeţean. Constituirea regiunilor reprezintă un

prilej de a începe un proces de descentralizare, prin care anumite domenii sunt

gestionate direct de la nivelul regiunilor, fără a mai fi coordonate întâi de la nivelul

central. În acest sens, sunt propuse următoarele elemente:

Domeniul de

activitate

Nivel naţional Nivel regional Nivel judeţean

Protecţia mediului Definire politică de mediu

la nivel naţional.

Gestiune Fond Naţional

de Mediu.

Definire obiective la nivel

naţional privind protecţia

mediului.

Prin ARPM –

monitorizare şi gestiune

arii naturale protejate.

Întocmire rapoarte de

mediu pe regiune.

Acordare subvenţii pe

diferite programe (Rabla,

Prima Casă etc.).

Coordonare activităţi de

control (Garda Regională

de Mediu)

Plan Regional privind

Gestiunea Deşeurilor

Prin Agenţii de Protecţia

Mediului – monitorizare

indicatori privind

calitate aer, apă, sol şi

raportare la

ARPM.

Transporturi Definire strategie

naţională.

Gestiune aeroporturi

internaţionale.

Autostrăzi şi drumuri

express.

Magistrale de cale ferată

Drumuri naţionale.

Linii de cale ferată

secundară.

Gestiune aeroporturi

naţionale.

Gestiune porturi,

platforme logistice,

noduri intermodale.

Drumuri judeţene.

Variante ocolitoare

municipii şi oraşe.

Reţeaua de transport în

comun.

Educaţie şi cercetare Universităţi şi centre

naţionale de cercetare.

Cămine şi alte

infrastructuri asociate

Şcoli postuniversitare,

colegii, licee.

Cămine asociate.

Şcoli profesionale, şcoli

generale, grădiniţe.

Sănătate Strategia naţională Spitale regionale Spitale judeţene.

privind sănătate. Centre

de cercetare în medicină. (definite în cadrul

principalelor oraşe ale

regiunilor) şi spitale de

urgenţă.

Serviciile de Intervenţie

în Situaţie de Urgenţă.

Policlinici şi dispensare

Cultură şi

patrimoniu

Gestiunea elementelor

aflate în patrimoniu

internaţional (UNESCO).

Muzee de interes naţional.

Săli de spectacol, teatre de

interes naţional (peste 700

locuri).

Gestiune elemente aflate

în patrimoniul naţional

(exemplu: monumente

istorice clasa A).

Situri arheologice.

Muzee, teatre, săli de

spectacol.

Gestiune elemente aflate

în patrimoniul local /

judeţean, inclusiv

monumente istorice

clasa B.

Economie Strategii naţionale.

Gestiunea resurselor

naturale ale ţării.

Industria energetică

Gestiune agenţi

economici din industrie

cu capital de stat (alţii

decât cei deja gestionaţi

la nivel naţional).

Acordare subvenţii

agricultură.

Ocuparea forţei de

muncă

-

Locuire - Locuinţe sociale - Urbanism şi

amenajarea

teritoriului

Elaborare secţiuni PATN.

Elaborare Strategia

Naţională de Dezvoltare

Teritorială a României.

Realizare Planuri de

Amenajare a Teritoriului

Zonal Regional.

Avizare PATJ.

Realizare PATJ.

Avizare PUG-uri,

PATZIO, PATZIC,

PATZM, PATZP.

Gestiune fonduri

europene Programe Operaţionale

Sectoriale (pe Fondul de

Coeziune: Transport,

Mediu ; pe Fondul Social:

Dezvoltarea Resurselor

Umane)

Programul Operaţional

Regional (fiecare regiune

– propriul program).

Programul Operaţional

Dezvoltarea Capacităţii

Administrative.

-

Turism Strategie Naţională în

domeniu.

Zone turistice de interes

naţional (Delta Dunării,

Litoralul, Valea Prahovei

etc.).

Management staţiuni

turistice. Infrastructura turistică.

Trasee turistice locale.

Promovare.

Securitate Armata Română Jandarmeria Poliţie, pompieri

Justiţie CSM.

Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie.

ANI, DNA

Judecătorii regionale.

Penitenciare

Tribunale

Prin aceste propuneri de atribuţii se urmăreşte în primul rând transferul unor

atribuţii ce se regăseau până acum exclusiv la nivel naţional (gestiunea ariilor protejate,

a drumurilor naţionale, ai agenţilor economici din industrie cu capital de stat,

Programul Operaţional Regional) către noul nivel administrativ, cel regional, unde

anumite probleme pot fi soluţionate mai uşor prin implementarea de soluţii mai bine

adaptate la contextul şi la cererea locală.

Tabel centralizator – cadru instituţional propus – nivel naţional, regional, judeţean Putere

legislativă

Putere executivă Organism

deconcentrat

Alte instituţii

implicate

(exemple) Nivelul

naţional

Parlament –

reprezentanţi

aleşi prin vot

direct

Guvern – prim-

ministru desemnat

de preşedintele ţării

; aprobat de

Parlament

- Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie

Organisme direct

subordonate

Guvernului (ANFP,

ANI, ANPM etc.)

Nivelul

regional

Consiliu

Regional –

reprezentanţi

aleşi prin vot

direct

Preşedinte

Consiliu Regional –

ales în prima

şedinţă a

Consiliului

Regional nou ales

Prefectura

Regională

Agenţia Regională

pentru Protecţia

Mediului

Agenţia Regională

pentru Ocuparea Forţei

de Muncă Agenţia de

Dezvoltare Regională

(gestiune POR)

Direcţia Regională de

Drumuri şi Poduri

Nivelul

judeţean

Consiliu

Judeţean –

reprezentanţi

aleşi prin vot

direct

Preşedinte

Consiliu Judeţean –

ales în prima

şedinţă a

Consiliului

Prefectura

judeţului

Agenţia pentru

Protecţia Mediului

Agenţia Judeţeană

pentru Ocuparea

Forţei de Muncă

Judeţean nou

ales

Inspectorate

Şcolare Judeţene

IV. Propuneri de modificare a principalelor texte legislative astfel încât aceasta

reforma să poată fi realizată

Principalele actele legislative care tratează problema împărțirii administrative și

regionalizării în România sunt: Constituția României, Legea nr. 215/ 2001 privind autoritățile publice

locale, Legea nr. 315/ 2004 privind dezvoltarea regională, HG nr. 998, 1149, 1513/ 2008 privind polii de

creștere. Câteva dintre principalele articole care tratează problema regionalizării, precum și

modul în care acestea modifică actele legislative sunt tratate pe scurt mai jos.

Constituția

României

Legea nr. 215/ 2001 privind

autoritățile publice locale

Legea nr. 315/ 2004

privind dezvoltarea

regională

HG nr. 998, 1149,

1513/ 2008

privind polii de

creștere

Art. 3-(3) - „Teritoriul este

organizat, sub aspect

administrativ, in comune,

orase si

judete. In conditiile

legii, unele orase sunt

declarate municipii.” se

va modifica după cum

urmează:

„Teritoriul este

organizat, sub aspect

administrativ, in comune,

orase si judete și regiuni.

In conditiile legii, unele

orase sunt declarate

municipii.”

Art. 1-(2) d) - „autorități

deliberative - consiliul

local, consiliul județean,

Consiliul General al

Municipiului București,

consiliile locale ale

subdiviziunilor

administrativ-teritoriale ale

municipiilor”

se va modifica după cum

urmează:

„autorități deliberative -

consiliul local, consiliul

județean, consiliul regional,

Consiliul General al

Municipiului București,

consiliile locale ale

subdiviziunilor administrativ-

teritoriale ale municipiilor”

Art. 5-(1) - „Regiunile de

dezvoltare nu sunt unități

administrativ- teritoriale și

nu au personalitate

juridică”

se va modifica după cum

urmează: „

Regiunile de dezvoltare

sunt unități administrativ-

teritoriale și au

personalitate juridică”

Generic,

necesitatea

informării și

consultării

publicului

(inclusiv prin

referendum) pentru

stabilirea polilor

de creștere și

dezvoltare urbană,

în conformitate cu

analizele multi-

criteriale efectuate

în fiecare dintre

cele 8 regiuni.

Art. 122-(1) - „Consiliul

judetean este

Art. 1-(2) e) - „autorități

executive - primarii

Art. 6-(3) - „Regiunile,

judeţele şi/sau localităţile

autoritatea administratiei

publice pentru

coordonarea activitatii

consiliilor comunale si

orasenesti, in vederea

realizarii serviciilor

publice de interes

judetean.”

se va modifica după

cum urmează:

„Consiliul judetean este

autoritatea

administratiei publice

pentru coordonarea

activitatii consiliilor

comunale si orasenesti, in

vederea realizarii

serviciilor publice de

interes judetean.

Consiliul regional este

autoritatea administratiei

publice pentru

coordonarea activitatii

consiliilor județene.”

comunelor, orașelor,

municipiilor, ai

subdiviziunilor

administrativ-teritoriale ale

municipiilor, primarul

general al municipiului

București și președintele

consiliului județean”

se va modifica după cum

urmează:

„autorități executive -

primarii comunelor,

orașelor, municipiilor, ai

subdiviziunilor

administrativ-teritoriale ale

municipiilor, primarul

general al municipiului

București, președintele

consiliului județean și

președintele consiluilui

regional”

din judeţe care fac parte

din regiuni diferite se pot

asocia în scopul

realizării unor obiective

de interes comun,

interregionale şi/sau

interjudeţene.”

se va modifica după cum

urmează:

„Regiunile, judeţele şi/sau

localităţile din judeţe care

fac parte din regiuni

diferite se pot asocia în

scopul

realizării unor obiective

de interes comun,

interregionale şi/sau

interjudeţene.”

Art. 122-(2) - „Consiliul

judetean este ales si

funcționează in condițiile

legii.”

se va modifica după

cum urmează:

„Consiliul județean și

consiliul regional sunt

alese si functionează în

condițiile legii.”

Art. 14. - „Unitățile

administrativ-teritoriale pot

încheia între ele acorduri și

pot participa, inclusiv prin

alocare de fonduri, la

inițierea și la realizarea unor

programe de dezvoltare

zonală sau regională, în

baza hotărârilor adoptate de

consiliile locale ori județene,

după caz, în condițiile legii.”

se va modifica după cum

urmează:

„Unitățile administrativ-

teritoriale pot încheia între

Art. 7-(1) - „Consiliul

pentru dezvoltare

regională este

organismul regional

deliberativ, fără

personalitate

juridică, care este constituit

şi funcţionează pe principii

parteneriale la nivelul

fiecărei regiuni de

dezvoltare, în

scopul coordonării

activităţilor de elaborare şi

monitorizare ce decurg din

politicile de

ele acorduri și pot participa,

inclusiv prin alocare de

fonduri, la inițierea și la

realizarea unor programe de

dezvoltare zonală, regională sau

europeană, în baza hotărârilor

adoptate de consiliile locale,

județene sau regionale, după

caz, în condițiile legii.”

dezvoltare regională” se

va modifica după cum

urmează:

„Consiliul pentru

dezvoltare regională este

organismul regional

deliberativ, cu personalitate

juridică, care este constituit

şi funcţionează pe principii

parteneriale la nivelul

fiecărei regiuni de

dezvoltare, în

scopul coordonării

activităţilor de elaborare şi

monitorizare ce decurg din

politicile de dezvoltare

regională”

Art. 8-(1) - „ În fiecare

regiune de dezvoltare

funcţionează câte o

agenţie pentru

dezvoltare regională,

organism

neguvernamental,

nonprofit, de utilitate

publică, cu personalitate

juridică, care funcţionează

în domeniul dezvoltării

regionale.”

se va modifica după cum

urmează:

„În fiecare regiune de

dezvoltare funcţionează un

consiliu regional, organism

cu personalitate juridică,

care funcţionează în

domeniul dezvoltării

regionale.”

Art. 10-(1) - „Programele de

dezvoltare regională

şi cheltuielile de

funcţionare a agenţiilor

pentru dezvoltare

regională se finanţează din

Fondul pentru dezvoltare

regională, care se

constituie din: b)

contribuţii din bugetele

proprii ale judeţelor sau al

municipiului Bucureşti,

după caz, în limita

sumelor aprobate

cu această destinaţie prin

bugetele respective”

se va modifica după cum

urmează:

„Programele de dezvoltare

regională şi cheltuielile de

funcţionare a consiliilor

regionale se finanţează din

Fondul pentru dezvoltare

regională, care se

constituie din: b)

contribuţii din bugetele

proprii ale regiunilor, în

slimita sumelor aprobate

cu această destinație prin

bugetele respective”.

V. Concluzii și sinteză

Regionalizarea este un proces cu o orientare duală, vizând în primul rând

reducerea unor decalaje la nivel de județ cât și ralierea la tendințele impuse de Uniunea

Europeană. Pentru România, existența a încă unui palier administrativ poate genera pe

de-o parte greutăți birocratice, dar este o parte necesară dezvoltării ulterioare,

echilibrate, coerente și durabile. Decupajul administrativ propus de Ministerul

Dezvoltării Regionale și Turismului este cel mai apropiat de realitatea administrativă

din teritoriu. Astfel sunt identificate areale care polarizează atât social cât și

demografic, beneficiind de avantajul unei poziții favorabile în contextul național. Aceste

areale justifică într-o mai mică sau mai mare măsură relații de subordonare și

coordonare, care la nivel teritorial, sunt principalele criterii de separare administrativă.

Din nefericire, disparitățile la nivel intraregional s-au păstrat în continuare,

motiv pentru care există decalaje între regiuni, lucru care nu este neapărat schimbat de

un alt model de regionare teritorială ci de o mai bună gestiune a resurselor proprii, a

situației actuale și a principalelor tendințe de dezvoltare. Totodată, este foarte relevantă

controlarea procesului de polarizare teritorială, existând tendința unei centralizări

excesive a puterii în capitală. Descentralizarea și desconcentrarea trebuie să fie

fenomene susținute de eforturi administrative (și sociale, în definitiv) care să imprime o

direcție coerentă de delegare a atribuțiilor pe fiecare palier nou propus sau existent.

Cu alte cuvinte, pentru palierul regional se vor aloca noi atribuții, adăugând la

palierul județean noi sarcini, decongestionând sistemul administrativ din capitală.