UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCȚII BUCUREŞTI
FACULTATEA DE HIDROTEHNICĂ
RAPORT ANUAL 2010
2
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
Creație şi DTP: Mihaela Cireş Coordonare: Prof. Loretta Batali Corectură: Prof. Loretta Batali
Asist. Iulian Iancu Tipar: CONSPRESS Bucureşti
3
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
CUVÂNT ÎNAINTE
Acest raport reprezintă al treilea volum al analizei anuale pe care biroul Consiliului facultății o realizează începând din 2008.
Activitatea facultății în general, cea didactică, în special au fost marcate de un progres semnificativ:
• rezultatele profesionale ale studenților la examenele şi colocviile sesiunilor de examene au marcat o creştere față de anul 2009;
• a scăzut numărul absențelor studenților la activitățile didactice;
• s‐a redus numărul studenților care abandonează facultatea, în special pentru anii I, unde acest fenomen înregistra în anii precedenți valori îngrijorătoare;
• am desfășurat noi activități extra‐curiculare, cu rezultate benefice pentru pregătirea studenților și consolidarea vieții universitare dar și a relațiilor de colaborare cu societăți ce activează în domeniul facultății.
În anul 2010 facultatea a fost evaluată de ARACIS la nivel programelor de studii aferente specializării Inginerie Sanitară și Protecția Mediului. Concluziile evaluării sunt foarte bune, specializarea fiind reatestată pentru o perioadă de 5 ani.
Facultatea de Hidrotehnică a continuat și în acest an programul său de construire a unui cadru larg de colaborare și parteneriat cu societăți care activează în domeniul apei și al protecției mediului, rezultatele acestora fiind tot mai vizibile și benefice pentru evoluția facultății. Participarea partenerilor noștrii în susținerea unor activități derulate de facultate, implicarea lor în finanțarea acestor activități au asigurat, în bună măsură, succesul lor: ziua porților deschise, târgul de joburi, ziua mondială a apei, trofeul hidrotehnica, bursele de performanță, renovarea unor spații de învățământ din facultate, editarea unor materiale promoționale, printre care și editarea și multiplicarea acestui volum etc. În acest context, îmi face plăcere ca în numele Consiliului facultății să mulțumesc și pe această cale partenerilor facultății, menționați într‐o secțiune dedicată lor, în prezentul volum, pentru sprijinul continuu acordat.
Trăim într‐o societate globalizată, bazată pe cunoaştere şi competiție, avem ca urmare cu toții datoria să căutăm căile cele mai potrivite prin care putem performa mai mult, individual sau colectiv, dar cu efecte benefice asupra performațelor facultății.
Prof.univ dr.ing. Ioan BICA
Decanul Facultății de Hidrotehnică
4
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
Conducerea facultății
Facultatea de Hidrotehnică este condusă de Consiliul facultății prezidat de decan. Conducerea operativă este asigurată, de Biroul consiliului facultății alcătuit din decan, prodecan şi secretarul ştiințific al consiliului. Decan ‐ prof. univ. dr. ing. Ioan Bica Prodecan ‐ prof. univ. dr. ing. Radu Sârghiuță Secretar ştiințific ‐ prof. univ. dr. ing. Loretta Batali prof. univ. dr. ing. Dan Stematiu (şef catedră Construcții Hidrotehnice) prof. univ. dr. ing. Gabriel Racovițeanu (şef catedră Inginerie Sanitară şi Protecția Apelor) prof. univ. dr.ing. Sanda Manea (sef catedra Geotehnica și Fundații) prof. univ. dr. ing. Radu Drobot (secretar ştiințific U.T.C.B.) prof. univ. dr. ing. Marin Sandu prof. univ. dr. ing. Dumitrel Furiş prof. univ. dr. ing. Gabriel Tatu prof. univ. dr. Ghiocel Groza conf. univ. dr. ing. Jorj Mădălin Mihailovici conf. univ. dr. ing. Mircea Teodorescu conf. univ. dr.ing. Adrian Prodescu conf. univ. dr. Marinică Gavrilă conf. univ. dr. ing. Nicolae Ene lect. dr. Anca Selărescu
Reprezentanții studenților în Consiliul Facultății sunt:
Croitoru Gh. Gheorghe Cosmin (I ISPM)
Drăgan Fl. George Daniel (II ACH)
Proteşanu M. Crina Elena (III ISPM)
Brăgaru P. Corina (III AIA)
Drapa R. Robert Eugen (IV ACH)
Foaie S. Alexandru (Master IG)
5
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
CUPRINS 1. CICLURI DE INSTRUIRE _____________________________________________________ 6
1.1. Ciclul I ‐ Licență_________________________________________________ 6
1.2. Ciclul II ‐ Master ________________________________________________ 9
1.3. Ciclul III ‐ Doctorat_______________________________________________ 11
2. ACTIVITATE DIDACTICĂ____________________________________________________ 12
2.1. Situație promovare ______________________________________________ 12
2.2. Efective studenți ________________________________________________ 13
2.3. Proiecte de diplomă______________________________________________ 13
2.4. Lucrări de disertație______________________________________________ 19
2.5. Concursuri profesionale ___________________________________________ 19
2.6. Practică_____________________________________________________ 20
2.7. Burse extrabugetare ____________________________________________ 20
3. ACTIVITĂȚI DE CERCETARE – PROIECTARE_____________________________________ 22
3.1. Proiecte de cercetare derulate în 2010 ______________________________ 22
3.2. Manifestări ştiințifice organizate în Facultatea de Hidrotehnică _________________ 27
3.3. Rezultate ale cercetării ştiințifice ____________________________________ 32
3.4. Activitate în asociațiile profesionale ________________________________ 34
3.5. Teze de doctorat finalizate în 2010 ___________________________________ 37
4. ACTIVITĂȚI ORGANIZATE DE FACULTATE _____________________________________ 39
4.1. Vizite de documentare ___________________________________________ 39
4.2. Ziua Mondială a Apei ____________________________________________ 40
4.3. Ziua Porților Deschise____________________________________________ 40
4.4. Târgul Oportunităților de Carieră _____________________________________ 41
4.5. Trofeul Hidrotehnica _____________________________________________ 41
4.6. EXPO APA 2010________________________________________________ 44
4.7. Clubul Hidrotehnica _____________________________________________ 44
4.8. Clubul universităților VEOLIA – VWS UNIVERSITIES’ CLUB _____________________ 45
4.9. Alte activități _________________________________________________ 46
5. PARTENERIATE __________________________________________________________ 47
ANEXA 1. LISTA ARTICOLELOR PUBLICATE IN ANUL 2010___________________________ 54
6
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
1. CICLURI DE INSTRUIRE
Facultatea de Hidrotehnică îşi construieşte programul educațional, de cercetare şi consultanță urmărind soluționarea problemelor actuale ale gestionării resurselor de apă, ale ingineriei civile în acest domeniu şi ale ingineriei mediului.
Facultatea de Hidrotehnică oferă pregătire de specialitate pentru ciclul I – Licență cu durata de 4 ani şi ciclul II – Master cu durata de 1 an şi jumătate. De asemenea, organizează în cadrul UTCB formare la nivelul ciclului III – Doctorat.
1.1. Ciclul I ‐ Licență
Facultatea de Hidrotehnică oferă cursuri de pregătire universitară, de licență, cu durata de 4 ani în următoarele domenii şi specializări:
SSppeecciiaalliizzaarreeaa:: AAmmeennaajjăărrii şşii CCoonnssttrruuccțțiiii HHiiddrrootteehhnniiccee Domeniul: Inginerie Civilă Formează specialişti pentru domeniile: 1. construcții şi lucrări de barare pentru crearea
lacurilor de acumulare, având ca scop asigurarea cu apă a folosințelor hidroenergetice, industriale, menajere, agricole, de agrement etc.;
2. lucrări de barare, combinate cu îndiguiri şi lucrări de regularizare în vederea protejării populației şi bunurilor materiale împotriva inundațiilor;
3. amenajarea porturilor fluviale şi a porturilor maritime
4. lucrări costiere şi de protejare a litoralului; 5. prognoze hidrologice şi planuri de
management ale resurselor de apă; 6. managementul dezastrelor (inundații,
cutremure de pământ, alunecări de teren).
Perspective de carieră: execuție lucrări şi construcții hidrotehnice
7
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
(baraje, regularizări de râuri, porturi, protecție costieră, alimentări cu apă etc.); proiectare (baraje, regularizări de râuri, porturi şi şantiere navale, protecție costieră, alimentări cu apă, canalizări, instalații pentru construcții, drumuri ş.a.);
cercetare în domeniul resurselor de apă; exploatare a lucrărilor şi construcțiilor hidrotehnice; administrarea si gospodărirea resurselor de apă (Administrația Națională „Apele Române”, Institutul Național pentru Hidrologie şi Gospodărirea Apelor)
SSppeecciiaalliizzaarreeaa:: IInnggiinneerriiee SSaanniittaarrăă şşii PPrrootteeccțțiiaa MMeeddiiuulluuii
Domeniul: Inginerie Civilă Formează specialişti pentru domeniile: • construcții şi tehnologii pentru alimentarea cu
apă potabilă, pentru populație, instituții publice şi agenți economici, care presupune:
captarea apei; tratarea apei; transportul apei prin aducțiuni şi
înmagazinarea în rezervoare şi castele de apă;
• distribuția apei la consumatori prin rețele de distribuție:
restituția apelor uzate: sisteme de canalizare pentru preluarea apelor uzate şi a apelor meteorice;
stații de epurare pentru corectarea calității apelor uzate înainte de deversarea acestora în emisarii naturali, pentru a diminua efectele negative asupra mediului;
• colectarea şi tratarea corespunzătoare a deşeurilor urbane şi industriale:
sisteme de colectare selectivă şi centralizată a deşeurilor din mediul urban;
tratarea şi valorificarea deşeurilor; depozitarea controlată a deşeurilor
urbane şi industriale. Perspective de carieră:
execuție lucrări de infrastructură de alimentări cu apă, canalizări, stații de tratare sau epurare;
exploatare sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, stații de tratare sau epurare; proiectare şi consultanță pentru lucrări de alimentare cu apă, canalizări, stații de tratare şi epurare, gestiunea reziduurilor;
cercetare – dezvoltare în domeniul îmbunătățirii tehnologiilor existente de tratare şi epurare.
SSppeecciiaalliizzaarreeaa:: IInnggiinneerriiaa MMeeddiiuulluuii Domeniul: Ingineria Mediului Formează specialişti pentru următoarele domenii: • Monitorizarea calității factorilor de mediu; • Identificarea surselor de poluare a mediului; • Evaluarea impactului asupra mediului;
8
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
• Elaborarea scenariilor de evoluție a calității factorilor de mediu pe bază de modelare matematică;
• Elaborarea şi avizarea de proiecte pentru soluții constructive de protecție a mediului; • Elaborarea de soluții de remediere a factorilor de mediu poluați; • Adoptarea de decizii şi soluții în situația unor poluări accidentatele; • Întocmirea de documentații pentru avize de mediu; • Elaborarea sistemelor de management al calității factorilor de mediu. Perspective de carieră: Oportunitățile de angajare ale absolventului secției de Ingineria Mediului sunt numeroase, începând cu societățile comerciale şi sfârşind cu instituțiile de stat.
Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Agențiile Locale şi Regionale de Protecția Mediului, Institutul Național de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor, Adminitrația Națională “Apele Române”.
La instituțiile statului se adaugă societățile comerciale specializate în consultanță în protecția mediului şi Departamentele de Mediu ale fiecărui agent economic şi industrial.
SSppeecciiaalliizzaarreeaa:: AAuuttoommaattiiccăă şşii IInnffoorrmmaattiiccăă AApplliiccaattăă Domeniu: Ingineria Sistemelor Formează specialişti pentru următoarele domenii: • activități de creare şi administrare de sisteme informatice, sisteme automate în construcții
şi sisteme de date geospațiale: analiza, proiectarea şi administrarea sistemelor complexe (informatice şi automate);
programarea calculatoarelor în diferite limbaje de programare pentru diferite domenii;
proiectarea şi administrarea rețelelor de calculatoare;
prelucrarea datelor geospațiale. Perspective de carieră:
analist de sistem (sistem informațional, sistem automat, sistem informatic); proiectant de sisteme; programator pentru aplicații complexe; expert în imotică şi/sau domotică; expert în informatică aplicată geospațială; expert în informatică aplicată (diferite domenii); profesor de specialitate.
9
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
1.2. Ciclul II ‐ Master Facultatea de Hidrotehnică organizează cursuri de Masterat – Ciclul II, cu durata de 3 semestre, pentru următoarele specializări:
SSppeecciiaalliizzaarreeaa:: IInnggiinneerriiee HHiiddrraauulliiccăă
Domeniu: Inginerie Civilă Masteratul de Inginerie Hidraulică este cerut pe piața muncii din România şi reprezintă o specializare curentă atât în universitățile europene, cât şi în cele americane. El oferă posibilitatea pregătirii de specialişti înalt calificați într‐un domeniu de larg interes privind exploatarea lucrărilor hidrotehnice (baraje şi lacuri de acumulare, stații de tratare şi epurare a apelor uzate, sisteme de alimentare cu apă şi canalizare), asigurarea apei la utilizatori, gestiunea calitativă a resurselor de apă, atenuarea viiturilor, măsuri structurale şi nestructurale de management al riscului la inundații atât la nivel de bazin hidrografic, cât şi în zonele urbane. Spre deosebire de ciclul I la care accentul se pune în special pe asimilarea de cunoştințe, în cadrul ciclului II atenția se îndreaptă către dezvoltarea aptitudinilor de a rezolva probleme concrete, atât la nivel de exploatare, cât şi la nivel de proiectare complexă şi cercetare.
Formează specialişti pentru domeniile:
• Amenajări hidrotehnice; • Ingineria resurselor de apă; • Hidrologie; • Tratarea şi epurarea apelor uzate; • Sisteme pentru alimentarea cu apă; • Canalizări. Perspective de carieră: Acces la: o Cercetare; o Invățământ; doctorat o Management proiecte complexe, o Verificator şi expert.
SSppeecciiaalliizzaarreeaa:: IInnggiinneerriiee GGeeootteehhnniiccăă Domeniu: Inginerie Civilă Programul de Masterat de Inginerie Geotehnică este conceput pentru a oferi absolvenților ciclului de licență din domeniul Ingineriei Civile competențe legate de activitățile de execuție, proiectare avansată şi cercetare specifice domeniului de Inginerie Geotehnică.
Formează specialişti pentru domeniile:
• Geotehnică, Fundații, Geotehnica Mediului; • Proiectarea lucrărilor de fundații speciale (lucrări de susținere, fundații de adâncime
etc.); • Modelarea avansată a fundațiilor şi structurilor de susținere, • Alunecări de teren şi stabilizarea acestora;
10
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
Perspective de carieră: • firme de proiectare a lucrărilor complexe ce implică fundații speciale, lucrări de sprijinire
speciale etc.; • firme de proiectare a lucrărilor de consolidare a pantelor instabile; • firme ce se ocupă cu proiectarea, consultanța, execuția în domeniul depozitelor de
deşeuri; • institute de cercetare; învățământ superior, doctorat; • verificator şi expert.
SSppeecciiaalliizzaarreeaa:: DDeezzvvoollttaarree dduurraabbiillăă
Domeniu: Inginerie Civilă
Masteratul de Dezvoltare durabilă este cerut din ce în ce mai mult pe piața muncii din România şi reprezintă o specializare curentă atât în universitățile europene, cât şi în cele americane. Disciplinele din cadrul programului de masterat vizează cei trei factori de mediu ‐ apă, aer, sol (cu focalizare pe apă), precum şi aspecte legate de problematica deşeurilor şi managementul situațiilor de risc pentru mediu. Formează specialişti pentru domeniile:
Ingineria mediului Managementul durabil al resurselor Remedierea zonelor contaminate Epurarea apelor uzate industriale şi gestiunea nămolurilor Eroziunea solului şi managementul sedimentelor Managementul deşeurilor urbane şi industriale Managementul situațiilor de risc
Perspective de carieră: Acces la:
o Studii doctorale o Cercetare o Invățământ o Management proiecte complexe o Verificator şi expert o Firme de consultanță, proiectare, aistență tehnică o Firme de construcții o Societăți comerciale o Instituții administrative, agenții pentru protecția mediului
11
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
1.3. Ciclul III ‐ Doctorat
Studii doctorale Facultatea de Hidrotehnică organizează învățământ doctoral – ciclul III în domeniul Inginerie
Civilă în specializările: Construcții Hidrotehnice Alimentări cu apă, canalizări şi epurarea apelor uzate Hidraulică şi Mecanica fluidelor Geotehnică şi Fundații Conducători de doctorat în anul 2010: Construcții Hidrotehnice:
• Prof. univ. dr. ing. Adrian POPOVICI • Prof. univ. dr. ing. Dan STEMATIU • Prof. univ. dr. ing. Radu DROBOT
Alimentări cu apă, canalizări şi epurarea apelor uzate:
• Prof. univ. dr.ing. Marin SANDU • Prof. univ. dr.ing. Alexandru MANESCU • Prof. univ. dr. ing. Gabriel RACOVIȚEANU
Hidraulică, Mecanica fluidelor şi Ingineria Mediului
• Prof. univ. dr. ing. Radu‐Mircea DAMIAN • Prof. univ. dr. ing. Gabriel TATU • Prof. univ. dr. ing. Anton ANTON • Prof. univ. dr. ing. Virgil PETRESCU • Prof. univ. dr. ing. Grațiela‐Maria TÎRLEA • Prof. univ. dr. ing. Dumitru CIOC • Prof. univ. dr. ing. Mircea DEGERATU • Prof. univ. dr. ing. Ioan BICA
Geotehnică şi Fundații
• Prof. univ. dr. ing. Sanda MANEA • Prof. univ. dr. ing. Iacint MANOLIU • Prof. univ. dr. ing. Eugeniu MARCHIDANU • Prof. univ. dr. ing. Anton CHIRICA • Prof. univ. dr. ing. Anatolie MARCU • Prof. univ. dr. ing. Loretta BATALI
12
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
2. ACTIVITATE DIDACTICĂ
2.1. Situație promovare
2.2. Efective studenți
0%
20%
40%
60%
80%
100%
I II III IV
64.52%70.83%
64.44%
95.24%
35.48%29.17%
35.56%
4.76%
Promovati
Amanati
ACH
0%
20%
40%
60%
80%
100%
I II III IV
76.47% 71.93%
84.00%89.66%
23.53% 28.07%
16.00%10.34%
Promovati
Amanati
ISPM
0%
20%
40%
60%
80%
100%
I II III IV
72.22%
87.88% 92.31% 96.30%
27.78%
12.12% 7.69% 3.70%
PromovatiAmanati
IME
0%
20%
40%
60%
80%
100%
I II III IV
77.27% 78.57%85.71% 85.29%
22.73% 21.43%14.29% 14.71%
Promovati
Amanati
AIA
13
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
2.2. Efective studenți
Ciclul I ‐ licență
Ciclul II ‐ masterat
Nr. studenți Specializarea Anul de
studiu Buget Taxa Total
I 25 + 1 10 36 IH
II 28 1 29 I 25 16 41 IG
II 27 4 31 DD I 25 6 31
Total 130+1 37 168
2.3. Proiecte de diplomă
PPrrooiieeccttee ddee ddiipplloommăă ssuussțțiinnuuttee îînn 22001100
1. Cală de ridicare – lansare nave Bozianu V. Vasile ‐ ACH, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. A. Constantinescu
2. Regularizarea unui sector de râu în dreptul unei localități Ionescu S. Şerban Valeriu ‐ ACH, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. M. Şelărescu
3. Pasarele metalice la rezervoarele de fermentare a nămolului Nițu Gh. Alexandru ‐ ACH, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. A. Prodescu
4. Priză tip tirolez Barbu I. Monica Florentina ‐ ACH, îndrumător: Şef lucrări dr.ing. C. Ilinca
5. Ecluză navigabilă Barbu T. Mihnea Alexandru ‐ ACH, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. A. Constantinescu
6. Proiectarea unui baraj arcuit Bascacov D. Victor Mihai ‐ ACH, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. A. Popovici
Specializare Nr. studenți serie curentă
Nr. studenți amânați
Nr. studenți reînmatriculați
Nr. studenți transferați
Total
ACH 162 45 2 3 212
ISPM 163 45 4 ‐ 212
IME 143 18 ‐ ‐ 161
AIA 109 16 2 ‐ 127 Total 577 124 8 3 712
14
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
7. Lucrări de acostare Bălănică I. Ovidiu Bogdan ‐ ACH, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. D. Stematiu
8. Supraînălțarea Barajului Târlung – Săcele Bocancia N.Gh. Mihai ‐ ACH, îndrumător: Şef lucrări dr.ing. C. Ilinca
9. Microhidrocentrală pe râul Moldova Coarfă Z. Sorin Alexandru ‐ ACH, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. D. Stematiu
10. Poartă plană de ecluză. Verificare și propunere de consolidare Cristea G. Eugenia ‐ ACH, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. A. Prodescu
11. Regularizare pârâu Solont și pârâu Cucuieți, județul Bacău Croitoru V. Cristina ‐ ACH, îndrumător: Şef lucrări dr.ing. C. Ilinca
12. Transformarea integrală a UHE Racova în centrală pe derivație fără acumulare proprie Dinu Gh. Cătălin Ionuț ‐ ACH, îndrumător: Şef lucrări dr.ing. C. Ilinca
13. Gospodărirea debitelor medii în bazinul hidrografic Ialomița și refacerea barajului Bilciurești Gaftoi N. Constantin ‐ ACH, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. R. Drobot
14. Centrala Hidroelectrica Plopi Mihai N. Constantin ‐ ACH, îndrumător: Şef lucrări dr.ing. C. Ilinca
15. Stavilă segment 16 x 5, 50 metri Murăruş Gh. Luiza Ioana ‐ ACH, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. A. Prodescu
16. Stavilă segment cu clapetă 6 x 3, 15 metri Nistor C. Cosmin Viorel ‐ ACH, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. A. Prodescu
17. Calculul structurii de rezistență a unei stații de pompare Osman R. Amela (căs. Tatomir) ‐ ACH, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. M. Teodorescu
18. Nod hidrotehnic ”C” pe râul ”O” realizat dintr‐un baraj stăvilar de mică cădere și diguri pe pământ de închidere Paraschiv M. Mihai Adrian ‐ ACH, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. A. Popovici
19. Baraj de retenție Peter F. Viola ‐ ACH, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. D. Stematiu
20. Structură de rezistență clădire birouri S + P + SE. Tehnologia de realizare a infrastructurii Petre V.R. Alexandru ‐ ACH, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. T. Bugnariu
21. Baraj arcuit pe râul ”G” Pletea Gh. Gheorghe Lucian ‐ ACH, îndrumător: Şef lucrări dr.ing. C. Ilinca
22. Amenajare hidroenergetică Băuțar Popescu V. Natașa ‐ ACH, îndrumător: Şef lucrări dr.ing. C. Ilinca
23. Studiul alunecărilor de teren din perimetrul versantului Ortelec, municipiul Zalău, județul Sălaj Posea Gh. Cristian Ion ‐ ACH, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. D. Păunescu
24. Calculul structurii de rezistență a unui deznisipator Racheru Gh. Alexandru George ‐ ACH, îndrumător: Prep.drd.ing. C. Topală
25. Baraj arcuit Ruță – Mic Z. Miron ‐ ACH, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. A. Popovici
26. Batardou metalic pentru porți de ecluză Sava L.P. George Adrian ‐ ACH, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. A. Prodescu
27. Captare apă din lacul de acumulare Tarnița Sîrghie C. Andrei ‐ ACH, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. A. Abdulamit
28. Lucrări hidrotehnice de alimentare cu apă din Lacul Tarnița. Partea a II‐a: conductă aducțiune – MHC. Stoian M. Valerian Gheorghe ‐ ACH, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. A. Abdulamit
29. Baraj de pământ cu mască de beton Taloş A. Samuel ‐ ACH, îndrumător: Şef lucrări dr.ing. C. Ilinca
30. Prag de regularizare pe râul Olt Teacă Gh. Andreea ‐ ACH, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. D. Stematiu
31. Exploatarea acumulării Dridu în perioada de reabilitare a descărcărilor de ape mari Tomescu I.M. Florian Claudiu ‐ ACH, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. R. Drobot
15
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
32. Pilon metalic cu înălțimea de 42 metri Marioara V. Gabriel Valentin ‐ ACH, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. A. Prodescu
33. Pilon metalic autoportant monoaxial din țeavă H = 30 m Blănariu M. Vasile Alexandru ‐ ACH, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. A. Prodescu
34. Măsurarea debitelor pe canale cu suprafață liberă Necula Al. Dragoș Mihai ‐ ACH, îndrumător: Asist.univ.dr.ing. A.M. Ganea
35. Soluția de etanșare cu geomembrană carpi a barajului Runcu Pieleanu M. Andreea Denisa ‐ ACH, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. D. Stematiu
36. Caracterizarea unui amplasament contaminat în vederea alegerii soluției de remediere a acestuia Amariei T. Paula Mariana ‐ IME, îndrumător: Asist.univ.dr.ing. I. Iancu
37. Algoritmi pentru determinarea undelor de viitură sintetice Arhire M. Olivia Andreea ‐ IME, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. R. Drobot
38. Modelarea matematică a proceselor ploaie – scurgere. Aplicație pentru un bazin al Crișului Negru Ban M. Liliana Ionela ‐ IME, îndrumător: Ş.l. dr.ing. N. Sîrbu
39. Managementul deșeurilor menajere în județul Vrancea. Depozitul regional Hareț Bădeanu I. Claudia Mădălina ‐ IME, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. L. Batali
40. Amenajare râu Crișul Repede, județul Bihor Bobocea T. Andreea ‐ IME, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. A. Abdulamit
41. Calcule hidraulice pentru dimensionarea unui sistem de drenaj Burghelea T. Emilia Anca ‐ IME, îndrumător: Asist.univ.dr.ing. I. Iancu
42. Managementul deșeurilor menajere în județul Bistrița Năsăud. Depozitul regional Dumitra Carastoian Gh. Andreea ‐ IME, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. L. Batali
43. Calcule hidraulice pentru dimensionarea unui sistem de epuisment aferent unui ansamblu rezidențial de 16 etaje Căpuzaru I.R. Anitta Luiza ‐ IME, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. Al. Dimache
44. Evaluarea emisiilor de gaze rezultate din fermentarea deșeurilor de la groapa de gunoi și depozitul ecologic Glina Chiriac I. Elena ‐ IME, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. Al. Dimache
45. Apărare de mal pe fluviul Dunărea în zona stației de pompare Dumescu Cordea N. Alexandru ‐ IME, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. J.M. Mihailovici
46. Studiul comparativ privind utilizarea conductelor de apă potabilă Costea M. Valentin ‐ IME, îndrumător: Ş.l.dr.ing. S. Perju
47. Calcule hidraulice pentru dimensionarea unui sistem de epuisment cu puțuri verticale Covaliu I. Adriana ‐ IME, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. Al. Dimache
48. Calcule hidraulice pentru un pod de șosea Dincă F. Alexandra Gabriela ‐ IME, îndrumător: Șef lucrări dr.ing. Nicolai Sîrbu
49. Transportul și dispersia poluanților în apă subterană Doru I. Ioana ‐ IME, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. Al. Dimache
50. Prelucrarea statistică a debitelor maxime anuale Draghia C. Aurelian Florentin ‐ IME, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. R. Drobot
51. Calcule hidraulice pentru dimensionarea unui pod de pe un tronson de autostradă Dragomir C. Cristina Gabriela ‐ IME, îndrumător: Asist.univ.dr.ing. I. Iancu
52. Realizarea construcțiilor în condiții dificile de teren pe pământuri cu umflături și contracții mari Gutium C. Andrei Daniel ‐ IME, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. S. Manea
53. Modelarea matematică bidimensională a curgerii în albii naturale și transportului poluanților de la o stație de epurare Iancu I. Sorin Marius ‐ IME, îndrumător: Ş.l. dr.ing. N. Sîrbu
54. Stație de epurare pentru o localitate cu 150.000 locuitori echivalenți Ilie I. Ionuț Bogdan ‐ IME, îndrumător: Asist.univ.ing. C. Vlad
16
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
55. Schimbarea soluției de etanșare de bază la depozitul de deșeuri menajere Tirighina, județul Galați Ionescu A. Victor Ştefan ‐ IME, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. L. Batali
56. Evoluția spațio ‐ temporală a dispersiei poluanților în mediul subteran proveniți dintr‐un batal de produse petroliere Ioniță S.V. Alexandra Mihaela ‐ IME, îndrumător: Șef lucrări dr. ing. Nicolae Alboiu
57. Evaluarea impactului asupra mediului produs de realizarea centurii de ocolire Târgu Mureș ‐ Est Iordache M. Claudia Iuliana ‐ IME, îndrumător: Șef lucrări dr. ing. Nicolae Alboiu
58. Definirea limitelor inundabile pentru râul Slănic între stațiile hidrotehnice Lopătari și Cernătești Lupaşcu R.I. Sandra Ioana ‐ IME, îndrumător: Ş.l. dr.ing. N. Sîrbu
59. Calcule hidraulice pentru dimensionarea unui sistem de drenaj necesar excavației în uscat a fundațiilor unei clădiri 5 S + P + 19 E Murgea Gh. Alexandra ‐ IME, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. Al. Dimache
60. Evaluarea impactului asupra mediului produs de amenajarea râului Arieș și a afluenților pentru apărarea împotriva inundațiilor Nedelea P. Daniela ‐ IME, îndrumător: Șef lucrări dr.ing. Nicolai Sîrbu
61. Calcule hidraulice pentru un sistem de epuisment aferent unui imobil de apartamente 2S + P + 9E Paraschiv M. Elena Ramona ‐ IME, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. Al. Dimache
62. Stație de epurare pentru o localitate cu 45.000 locuitori echivalenți Pătraşcu N. Mihai ‐ IME, îndrumător: Asist.univ.ing. C. Vlad
63. Sistem de epuisment necesar pentru realizarea fundațiilor unui ansamblu de locuințe în uscat Petcu I. Daniel Dumitru Ionuț ‐ IME, îndrumător: Asist.univ.dr.ing. I. Iancu
64. Realizarea construcțiilor în condiții dificile de teren pe pământuri sensibile la umezire Polexe N. Nicolae Alexandru ‐ IME, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. S. Manea
65. Studiul privind consolidarea podului natural Ponoarele, monument al naturii, din platoul carstic Mehedinți Radu O. Alin ‐ IME, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. S. Manea
66. Modelarea dispersiei poluanților în atmosferă proveniți de la C.E.T. Sud Rădescu I. Ioana ‐ IME, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. Al. Dimache
67. Proiectarea depozitului de deșeuri industriale Borzești Săninoiu E. Mădălina ‐ IME, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. L. Batali
68. Proiectarea lucrărilor de stabilizare a unei alunecări de teren din defileul Jiului, versant drept, în zona barajului Livezeni Sichitiu I. Mădălin Ionuț ‐ IME, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. S. Manea
69. Modelarea curgerii și transportului de poluanți în zona unui batal cu produse petroliere Stamatie M. Luminița Roxana ‐ IME, îndrumător: Asist.univ.dr.ing. I. Iancu
70. Regularizarea pârâului Luț pe teritoriul comunei Glodeni, județ Mureș Stănoiu I. Anca Maria ‐ IME, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. M. Mihailovici
71. Protecția mediului și managementul deșeurilor la cosolidarea și reproiectarea seismică a Teatrului Național București Stoichițescu D.M. Mihai Bogdan ‐ IME, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. Mircea Ieremia
72. Modelarea efectului unei unde de viitură asupra schimbului de debite râu – acvifer și a infiltrației prin diguri Tomiță C. Antoanela ‐ IME, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. R. Drobot
73. Propagarea undei de rupere în cazul cedării Barajului Lacul Morii Vasile C. Alexandru ‐ IME, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. R. Drobot
74. Verificarea prin modelare matematică a digurilor pe râul Șurgani, județul Timiș Diaconescu Gh. George Alin ‐ IME, îndrumător: Ş.l. dr.ing. N. Sîrbu
75. Studiul asupra poluării mediului subteran ca urmare a deteriorării rezervoarelor de înmagazinare ale unui depozit de carburanți
17
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
Sava V. Ion ‐ IME, îndrumător: Ş.l. dr.ing. N. Alboiu 76. Sistem de alimentare cu apă a unei localități rurale
Popa Gh. Georgiana ‐ ISPM, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. Al. Mănescu 77. Îmbunătățirea terenului de fundare la combinatul Midia Năvodari
Cărbunaru Gh. Cătălin ‐ ISPM, îndrumător: Prof.univ.dr.in. S. Manea 78. Documentație tehnico – economică pentru captarea Mogoșoaia 2 din localitatea Valea
Doftanei Jitaru Gh. Robert Doru ‐ ISPM, îndrumător: As.univ. A.M. Ganea
79. Stație de epurare pentru localitatea Cristian, județul Sibiu Osiceanu I. Giorgiana Adriana ‐ ISPM, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. Gh. Rusu
80. Îmbunătățirea terenului de fondare sub construcțiile aferente stației de epurare a municipiului Tulcea Anghel N. Alexandra ‐ ISPM, îndrumător: Ş.l.ing. E. Olinic
81. Reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Alexandria Anghel N. Aurora ‐ ISPM, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. G. Racovițeanu
82. Calcule hidraulice pentru dimensionarea unei rețele de alimentare cu apă pentru o localitate cu 3.000 locuitori Anghel V. Oana Liliana ‐ ISPM, îndrumător: Asist.univ.dr.ing. I. Iancu
83. Priză de tip tirolez Bascacov D. Sorin Gabriel ‐ ISPM, îndrumător: Ş.l. dr.ing. C. Ilinca
84. Alimentarea cu apă, a unei localități cu 5.000 locuitori, dintr‐o sursă subterană Bălan D. Cristina Elena ‐ ISPM, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. Al. Mănescu
85. Alimentarea cu apă, a unei localități cu 10.000 locuitori, dintr‐o sursă de suprafață Beganu I. Mihaela ‐ ISPM, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. Al. Mănescu
86. Reabilitarea stației de pompare – spălare filtre a stației de tratare Roșu Bejan O.C. Natalia Nicoleta ‐ ISPM, îndrumător: Ş.l.dr.ing. S. Perju
87. Extinderea și reabilitarea rețelei de distribuție și a rețelei de canalizare a orașului Isaccea, județul Tulcea Bița A. Andreea ‐ ISPM, îndrumător: Ş.l.ing. E. Dineț
88. Fundarea construcțiilor pe pământuri sensibile la umezire Cazacu N. Ana ‐ ISPM, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. S. Manea
89. Proiectarea unei fundații directe pe pământuri cu umflături și contracții mari. Studiu de caz: bazinul de retenție din comuna Joița Coman D. Cristina Magdalena ‐ ISPM, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. S. Manea
90. Rețea de canalizare apă meteorică pentru un cartier rezidențial Crăciun G. Silvia ‐ ISPM, îndrumător: Ş.l.dr.ing. S. Perju
91. Proiectarea unei incinte de sprijin din piloți forați Damalan G.O. Sorin Ionuț ‐ ISPM, îndrumător: Ş.l.ing. E. Olinic
92. Treapta de decantare secundară pentru o stație de epurare care deservește o populație de 55.000 locuitori Damian I. Corina Teodora ‐ ISPM, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. D. Furiş
93. Regularizare pe Martonka și pârâul Ditrău în scopul prevenirii inundațiilor și a deversărilor de apă în comuna Ditrău Dima I. Florentina Ana Maria ‐ ISPM, îndrumător: Dr.ing. Cătălin Stoenescu
94. Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și a sistemului de canalizare din orașul Sulina Dimofte P. Oana ‐ ISPM, îndrumător: Ş.l.ing. E. Dineț
95. Alimentarea cu apă a unui localități cu 8.000 locuitori Drăgan I. Elena Ștefania ‐ ISPM, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. Al. Mănescu
96. Sistem de alimentare cu apă în comuna Frătești, județul Giurgiu Frîncu I. Mihai Bogdan ‐ ISPM, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. Gh. Rusu
97. Calcule hidraulice pentru dimensionarea unei rețele de canalizare pentru o localitate cu 3.000 locuitori
18
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
Gorobieschi P. Ionuț Cătălin ‐ ISPM, îndrumător: Asist.univ.dr.ing. I. Iancu 98. Extinderea și reabilitarea rețelei de distribuție și a rețelei de canalizare în municipiul Zimnicea,
județul Teleorman Grecu C. Paul ‐ ISPM, îndrumător: Ş.l.ing. E. Dineț
99. Calculul terenului de fundare în cazul P.S.U. Grigorescu I. Alina Eugenia ‐ ISPM, îndrumător: Ş.l.ing. E. Olinic
100. Alimentarea cu apă a unei localități Hissein I. Abbakar ‐ ISPM, îndrumător: Ş.l.ing. E. Dineț
101. Sistem de alimentare cu apă pentru o localitate rurală Iacob C. Anca ‐ ISPM, îndrumător: Ş.l.dr.ing. S. Perju
102. Regularizarea pârâului Ditrău în scopul prevenirii inundațiilor și a deversărilor de apă în comuna Ditrău, județul Harghita Manifescu V. Elena Claudia ‐ ISPM, îndrumător: Dr.ing. Cătălin Stoenescu
103. Dimensionare aducțiune Fenes – Zlatna Mihai D. Ionuț Răzvan ‐ ISPM, îndrumător: Ş.l.dr.ing. S. Perju
104. Alimentarea cu apă a unui localități cu 8.000 locuitori Munteanu C. Irina ‐ ISPM, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. Al. Mănescu
105. Alimentarea cu apă a unei localități rurale cu 4.000 locuitori Oană D. Leonard ‐ ISPM, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. Al. Mănescu
106. Proiectarea lucrărilor de infrastructură ale unei construcții pe pantă Olteanu P. Alina Carmen ‐ ISPM, îndrumător: Ş.l.ing. E. Olinic
107. Extinderea și reabilitarea rețelei de distribuție și a rețelei de canalizare în municipiul Turnu Măgurele Panaghianu A. Andrei ‐ ISPM, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. G. Racovițeanu
108. Sistem de canalizare menajeră în mediul rural Peleşca I. Ion Cosmin ‐ ISPM, îndrumător: Ş.l. dr.ing. B. Luca
109. Stație de tratare a apei. Treapta de pre‐oxidare cu ozon Petre M. Mihaela Cătălina ‐ ISPM, îndrumător: Ş.l.ing. E. Dineț
110. Calcule hidraulice pentru dimensionarea unui sistem de alimentare cu apă și canalizare a unei localități Pop V. Costin Petre ‐ ISPM, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. Al. Dimache
111. Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și a sistemului de canalizare în municipiul Roșiori de Vede Proteşanu M. Bogdan Florian ‐ ISPM, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. G. Racovițeanu
112. Modernizarea decantării apei la uzina de apă Roșu Roşcan V. Iuliana ‐ ISPM, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. A. Vasilescu
113. Dimensionarea hidraulică a unei prize de captare amplasată pe un râu de munte Sava V. Elena Simona ‐ ISPM, îndrumător: Ş.l.dr.ing. N. Alboiu
114. Extinderea și reabilitarea rețelei de distribuție și a rețelei de canalizare în Aglomerarea Videle Stoicea C. Cristiana ‐ ISPM, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. G. Racovițeanu
115. Rețea de canalizare ape uzate menajere pentru un complex rezidențial din localitatea Ștefăneștii de Jos Şerbanică M. Andreia ‐ ISPM, îndrumător: Ş.l.dr.ing. S. Perju
116. Proiectarea unor construcții pe teren cu potențial de alunecare. Studiu de caz Colina Soarelui – Iași Trăilă I. Ina Georgiana ‐ ISPM, îndrumător: Ş.l.ing. E. Olinic
117. Reabilitatea aducțiunii în municipiul Alexandria Vlaicu Şt. Simona ‐ ISPM, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. G. Racovițeanu
118. Sistem de alimentare cu apă a localității Strâmtura, județul Maramureș Dragomir M. Andreea Marinela ‐ ISPM, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. D. Iordache
119. Filtre rapide de nisip Neagu Gh. Viorica Ionela ‐ ISPM, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. S. Marin
19
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
120. Proiectarea sistemului de alimentare cu apă a unei localități cu 55.000 de locuitori Știrbu Gh. Gheorghe Irinel ‐ ISPM, îndrumător: Șef lucrări ing. E. Dineț
2.4. Lucrări de disertație
LLuuccrrăărrii ddee ddiisseerrttaațțiiee ssuussțțiinnuuttee îînn 22001100
1. Aspecte privind prognoza valurilor în zone costiere. Model și studiu de caz Codreanu T. Gabriel ‐ IPM, îndrumător: Șef lucrări dr.ing. Bogdan Luca
2. Procedee de epurare a apelor uzate de la localități mici (2.000 – 10.000 L.E.) Cuteanu Gh. Cristina ‐ IPM, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. Alexandru Mănescu
3. Impactul asupra mediului a M.H.C. Roman Dobrin Gh. Marius Silviu ‐ IPM
4. Tehnologia de execuție a lucrărilor de canalizare Frățilescu M. Dragoş Vasile ‐ IPM, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. Dan Păunescu
5. Microhidrocentrale din perspectiva Directivei cadru a apelor și a Directivei privind energii regenerabile Ioniță I. Emanuel Adin ‐ IPM, îndrumător: Șef lucrări dr.ing. Cornel Ilinca
6. Ghid de întreținere și reparații la construcțiile hidrotehnice Petrişor P. Adela Sabina ‐ IPM, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. Altan Abdulamit
7. Stație de epurare de capacitate 17.000 locuitori Pietraru N. Andreea Valentina ‐ IPM, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. Alexandru Mănescu
8. Modelarea rețelei de canalizare pe tronsonul B1 din București Popescu M. Şerban Ionuț ‐ IPM, îndrumător: Prof.univ.dr.ing. Radu Drobot
9. Deficiențe de proiectare la microhidrocentrala Teleajen Roşu C. Răzvan Florin ‐ IPM, îndrumător: Șef lucrări dr.ing. Cornel Ilinca
10. Comportarea în execuție a incintei excavate Sema Parc ca urmare a perturbării curgerii apelor subterane Sima J. Marius Gabriel ‐ IPM, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. Dan Păunescu
11. Comportarea digurilor de apărare împotriva inundațiilor la solicitări excepționale Stan M. Cristian ‐ IPM, îndrumător: Conf.univ.dr.ing. Dan Păunescu
12. Reabilitarea, modernizarea și retehnologizarea microhidrocentralei Bilca Stănciulescu G.G. Roxana Camelia ‐ IPM, îndrumător: Șef lucrări dr.ing. Cornel Ilinca
13. Pompe de căldură pentru hale industriale Theban L.C. Laurențiu Ioan ‐ IPM, îndrumător: Șef lucrări dr.ing. Cornel Ilinca
2.5. Concursuri profesionale În anul 2010 studenta Jercan Maria Magdalena din anul II ISPM a obținut premiul III la etapa
locală (UTCB) a concursului studențesc de Mecanică .
20
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
2.6. Practică
În anul universitar 2010/2011 au fost oferite studenților din anii III, prin contractele încheiate de facultate cu diferite societăți comerciale (în mare majoritate parteneri ai facultății), 76 de locuri de practică (în afara facultății):
- S.C. Hidroconstrucția S.A.– Sucursalele Siriu, Argeş şi PF II, Bucuresti – 30 locuri (transport, cazare şi masă incluse)
- S.C. Erbaşu S.A. – 20 locuri - Agenția Națională de Protecția Mediului – 10 locuri - S.C. Danex Consult SRL – 8 locuri - Graitec Roumanie – 4 locuri - Apa Nova – 4 locuri
‐ Catedrele de specialitate ale facultatii de Hidrotehnica (Constructii Hidrotehnice, Inginerie Sanitara si Protectia Apelor , Geotehnica si Fundatii, Hidraulica si Protectia Mediului)‐ 4 locuri
2.7. Burse extrabugetare
Facultatea de Hidrotehnică oferă, în anul universitar 2010 – 2011, 30 de burse extra – bugetare alocate din fonduri private în baza acordurilor de colaborare cu partenerii:
S.C. APA NOVA S.A., S.C. DANEX S.A., S.C. VEOLIA WATER SOLUTION & TECHNOLOGIES
Bursele sunt în cuantum de 200 Euro/lună (10 luni), plătibile în lei la cursul BNR şi sunt acordate
începând cu luna octombrie 2010. Biroul Consiliului Facultății a decis ca aceste burse să fie acordate studenților din anii I – IV de
studiu, ierarhizarea făcându‐se pe următoarele criterii: 1. Burse de performanță – oferite studenților cu cele mai bune rezultate in anul universitar
precedent, din fiecare an de studiu şi specializare, anii II – IV, (20 burse); 2. Burse sociale – oferite studenților care au o situație materială dificilă, anii I – IV, (10 burse). Pentru semestrul II 2009/2010 au obținut burse de performanță următorii studenți:
Nr.crt Student Anul de studiu, specializarea Media 1 Grigoriu D. Ramona Oana IV / AIA 10 2 Arhire M. Olivia Andreea IV / IME 10 3 Anghel N. Aurora IV / ISPM 10 4 Spătaru Fl. N. Ana II / IME 9,80 5 Bela P. Andreea III / ACH 9,80 6 Şandru E. Mirela III / ISPM 9,80 7 Hangiu C. Laura III / AIA 9,60 8 Berteanu N. Elena III / IME 9,40 9 Brăgaru P. Corina II / AIA 9,30 10 Cenuşă V. Elena Loredana II / ISPM 9,28 11 Niculae Gh. Marius Daniel II / ACH 8,06 12 Racheru Gh. Alexandru George IV / ACH Bursă
Germania
21
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
In semestrul I 2010‐2011, următorii studenți au obținut burse de performanță: Nr.crt Student Anul de studiu, specializarea Media 1 Jercan I. Maria Magdalena II ISPM 9,93 2 Bela P. Andreea IV ACH 9,90 3 Lungu C. Laurențiu Mihai II ACH 9,86 4 Spătaru Fl. N. Ana III IME 9,86 5 Şandru E. Mirela IV ISPM 9,86
6 Onofrievici G.D. Paula Denisa II IME 9,77 7 Pripici I. Nicoleta Roxana IV IME 9,70 8 Țipel D. Margareta Irina II AIA 9,62 9 Hangiu C. Laura III AIA 9,60 10 Brăgaru P. Corina III AIA 9,55 11 Cenuşă V. Elena Loredana III ISPM 9,54 12 Sfetcu Gh. Oana Irina III ACH 9,13
In 2010 au obținut burse sociale extrabugetare următorii studenți:
Nr.crt Student Anul de studiu, specializarea 1 Dumitrică V. George Cristian I ACH 2 Gherghe I. Oana I ACH 3 Iorgulescu P. Dumitru Daniel I ACH 4 Bleescu D. Cristian Victor I ISPM 5 Fuior S. Mădălina I IME 6 Deaconeasa I. Lucian Rafael I AIA 7 Tudor Gh. Cristina Ionela I AIA 8 Snopu I. Ionela Cătălina II ACH 9 Ioniță Gh. Florian I ISPM 10 Ghițuică C.N. Ana Maria III ACH 11 Voicu M. Bogdan Alin II ISPM 12 Florica N. Constantin Cosmin II AIA 13 Filigean I. Vasile Călin II AIA 14 Vâță L. Iulia II IME 15 Modoran C. Olivia Adela IV ISPM
22
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
3. ACTIVITĂȚ I DE CERCETARE – PROIECTARE
3.1. Proiecte de cercetare derulate în 2010
În anul 2010, Facultatea de Hidrotehnică, prin cadrele sale didactice şi cercetătorii angajați, a derulat cca 84 de contracte de cercetare/proiectare/studii, cu o valoare de 2.324.917 lei, practic egală cu cea din 2009. Dintre acestea 3 au fost contracte internaționale.
În continuare sunt prezentate principalele proiecte de cercetare derulate în Facultatea de
Hidrotehnică în anul 2010.
AAnn IInntteeggrraatteedd FFrraammeewwoorrkk ooff MMeetthhooddss,, TTeecchhnnoollooggiieess,, TToooollss aanndd PPoolliicciieess ffoorr IImmpprroovveemmeenntt ooff BBrroowwnnffiieelldd RReeggeenneerraattiioonn iinn EEuurrooppee ‐‐ TTIIMMBBRREE
Responsabil program: Prof. Ioan BICA ‐ Catedra de Hidraulică si Protecția Mediului Beneficiar: Uniunea Europeană Tip grant/program de cercetare: FP7‐ENV‐2010, Grant no. 265364 Valoare totală: 375 200 Euro Perioada de derulare: 2010 ‐ 2014 Grantul a fost semnat în 12.12.2010, astfel că activitatea propriu‐zisă va începe în 2011. În acest raport se prezintă doar un rezumat al proiectului și componența consorțiului internațional, respectiv a echipei UTCB. Obiectiv: Regenerarea terenurilor de tip brownfield (foste zone industriale) este esențială pentru dezvoltarea durabilă. În prezent, regenerarea acestor terenuri este ineficientă din punct de vedere financiar, al ecologic sau al acceptării sociale. Deși există multe tehnologii noi pentru remedierea terenurilor degradate, acestea nu sunt aplicate la potențialul lor maxim. O diversitate imensă de instrumente, fără conexiuni între ele, ca şi o lipsă de considerație față de specificul regional şi cultural al investitorilor descurajează utilizatorii finali. De multe ori non‐vizibilitatea instrumentelor este motivul pentru care proprietarii, managerii, autoritățile locale şi alte părți interesate nu regenerează terenurile brownfield utilizând cele mai bune tehnologii disponibile. În plus, noi cerințe, cum ar fi
23
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
urgența pentru remedierea/refacerea solului în vederea realizării unor noi infrastructuri, impune dezvoltarea de soluții noi, integrate.
Proiectul își propune depășirea stadiului actual privind regenerarea terenurilor brownfield prin dezvoltarea şi oferirea unor pachete țintă, orinetate de tehnologii și instrumente. Aceste pachete includ, printre altele, caracteristicile culturale și administrative precum și caracteristicile regionale specifice ale zonei. Imbunătățirea metodelor existente privind regenerarea terenurilor brownfield va fi realizată prin completarea și dezvoltarea metodologiilor de bază cu tehnici inteligente, dedicate atât frontului poluant cât și sursei. Proiectul include training adaptat precum și un program de diseminare/promovare, ca parte a unui centru de informare care va transfera cunoștințele existente și cele în curs de dezvoltare comunităților științifice și utilizatorilor finali. Consorțiul internațional Nr.crt. Instituție 1 Helmholtz‐Zentrum für Umweltforschung GmbH – UFZ (UFZ)
Permoserstr. 15, 04318 Leipzig, Germany 2 Eberhard Karls Universität Tübingen (TUB)
Sigwartstraße 10, 72076 Tübingen, Germany 3 Institute of Geonics of the AS CR, v.v.i. (IOG) Drobného 28, 62800 Brno, Czech Republic 4 Universita ca’ Foscari Venezia (UNIVE) Dorsoduro 2137, 30123 Venice, Italy 5 Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti (UTCB)
Bd. Lacul Tei 124, 020396 Bucaresti, Romania 6 Danmarks Tekniske Universitet (DTU)
Miljoevej, Building 113, 2800 Kgs. Lyngby, Denmark 7 Agentia Nationala Pentru Protectiamediului (NEPA)
Splaiul Independentei, no 294, 060031 Bucuresti, Romania 8 Instytut Ekologii Terenow Uprzemyslowionych (IETU)
Kossutha 6, 40‐844 Katowice, Poland 9 SOLGEO AG (SG)
Dornacherplatz 3, 4501 Solothurn, Switzerland 10 Geo – Log GmbH (GL)
Bahnhofstrasse 9, 72147 Nehren, Germany 11 Kühne Manfred (GE)
Baroper Strasse 351, 44227 Dortmund, Germany 12 Zabar Group Holding Sarl (ZGH)
Weingartengasse 79, 51105 Köln, Germany 13 Universite de Franche‐Comte (UFC)
route de Gray 16, 25030 Besancon, France 14 Jena‐Geos‐Ingenieurbüro GmbH (JG)
Saalbahnhofstrasse 25 C, 07743 Jena, Germany 15 GESA Gesellschaft zur Entwicklung und Sanierung von Altstandorten mbH (GESA)
Arno‐Nietzsche‐Strasse 45/45A, 04277 Leipzig, Germany Colectiv UTCB:
1. Prof.univ.dr.ing. Ioan Bica 2. S.l.dr.ing. Radu Gogu 3. Conf.univ.dr.ing. Alexandru Dimache 4. Prof.univ.dr.ing. Loretta Batali 5. Asist.dr.ing. Iulian Iancu 6. Doctoranzi, masteranzi
24
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
PPLLAATTFFOORRMMAA DDEE GGEESSTTIIUUNNEE AA AAPPEEII SSUUBBTTEERRAANNEE DDIINN MMEEDDIIUULL SSEEDDIIMMEENNTTAARR IINN ZZOONNEE UURRBBAANNEE SSIIMMPPAA
Responsabil program: Sef lucr. Radu Constantin GOGU ‐ Catedra de Hidraulică si Protecția Mediului Beneficiar: ANCS Tip grant/program de cercetare: POS CCE, Operațiunea 2.1.2: „Proiecte CD de înalt nivel ştiințific la care vor participa specialişti din străinătate " Valoare totală/Valoare 2010: 3.875.360 lei / 327.003 lei Perioada de derulare: 2010 ‐ 2013 Obiectiv: Scopul major al proiectului este crearea in cadrul Universitati Tehnice de Constructii Bucuresti a unui nucleu de competenta stiintifica si tehnologica multidisciplinara de inalt nivel. Primul obiectiv principal este acela de a implementa instrumente si metodologii utilizate la nivel european care sa faciliteze integrarea modelului geologic 3D al mediilor sedimentare in modelarea hidrogeologica a proceselor de scurgere si transportul contaminantilor miscibili. Al doilea obiectiv principal al acestei propuneri consta asadar in integrarea standardelor geologice de distributie spatiala ca si parametri hidraulici in procesul de modelare hidrogeologica. Al treilea obiectiv principal al acestei propuneri consta in aplicarea de tehnici si tehnologii in care standardele de distributie spatiale ale diferitilor parametrici hidraulici, in cadrul unui mediu sedimentar 3D, sunt integrate in metodologiile obisnuite de modelare hidrogeologica. Obiective specifice Obiectivul 1. consta in dezvoltarea si aplicarea tehnicilor de caracterizare geologica 3D pentru mediile sedimentare. Obiectivul 2. consta in implementarea tehnicilor de parametrizare hidraulica din modelul geologic 3D in medii sedimentare. Obiectivul 3. consta in generarea modelelor 3D hidrogeologice. Obiectivul 4. consta in aplicarea tehnicilor si modelelor pentru sistemul acvifer Moesic. Obiectivul 5. consta in analiza aspectelor din punct de vedere al managementului resurselor hidraulice si al interactiunii cu lucrarile de infrastructura. Obiectivul 6. consta in generalizarea si adaptarea unui model cadru hidrogeologic 3D pentru mediile sedimentare urbane si propunerea unei extinderi a schemei GeoSciML
Conținutul cercetării: Mediile sedimentare (sedimentele aluvionare, delte, etc.) sunt in general acvifere foarte importante datorita caracteristicilor ca: permeabilitati mari, capacitati de stocare, interactiunea cu apele de suprafata, etc. Expolatarea acestor tipuri de acvifere este semnificativa deoarece, printre alte motive, aceste acvifere sunt usor accesibile (in general nu este nevoie de sisteme complexe de captare si in cele mai multe cazuri sunt suficiente puturi si/sau foraje intre 10 – 100m adancime). In acelasi timp accesibilitatea acestor acvifere contribuie la faptul ca acestea au o vulnerabilitate crescuta. De aceea, pentru a asigura si a garanta timpul si utilizarea acestor resurse este necesar un management hidrologic adecvat. Gestiunea corecta a acestor acvifere se poate realiza numai prin modelare hidrogeologica. Modelele ce stau la baza gestiunii acviferelor permit conceptualizarea si cuantificarea proceselor hidrogeologice si simuleaza o serie de scenarii precum secete, exploatarea resurselor, evolutia calitatii apei, comportamentul poluantilor in acvifer, interactiunea intre lucrarile subterane conditionate de comportamentul hidraulic si geomecanic al terenului, etc. Pentru anul 2010 s‐a pus accentul pe doua tipuri de activitati: analiza pentru dezvoltarea de unelte software pentru integrarea datelor stratigrafice si geologice si definirea metodologiilor de construire a unui model geologic 3D in medii sedimentare. Rezultate preconizate: (1)Platforma pentru integrarea bazelor de date geo‐spatiale. (2)Geoportal de date hidrogeologice. (3)Model 3D pentru principalele suprafete stratigrafice ale sistemului aluvionar Moesic. (4) Model de
25
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
curgere in sistemul acvifer Moesic. (5)Definirea unui model cadru de date hidrogeologice 3D pentru mediile sedimentare si propunerea unei extinderi a schemei GeoSciML. Dotări realizate/în curs de realizare: Dotari realizate: 6 sisteme de calcul In curs de realizare: 3 sisteme Desktop PC + Monitoare profesionale; Sonda diagrafie gamma natural; Tabled PC; Pompa de apa + generator electric; Sistem experimental de foraje hidrogeologice.
STUDIU DE RISC PENTRU BARAJELE IAZURILOR DE DECANTARE DE LA EXPLOATAREA
MINEREURILOR AURO ARGENTIFERE DIN PERIMETRUL CERTEJ
Responsabil program: Prof. Dan STEMATIU ‐ Catedra de Construcții Hidrotehnice Beneficiar: SC DEVA GOLD Tip grant/program de cercetare: Studiul face parte din proiectul de cercetare – dezvoltare “ANALIZA ŞI EVALUAREA RISCULUI ASOCIAT BARAJELOR” finanțat prin contractul 438 / 22.12.2009 de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului Valoare totală/Valoare 2010: 8000 Euro Perioada de derulare: 2010
Obiective generale: Studiul de risc a realizat cuantificarea probabilităților de cedare – cedarea fiind definită ca „pierderea de ape contaminate şi steril în aval de barajul iazului TMF” ‐ şi a probabilităților de apariție a unor incidente cu efecte în aval. Conținutul cercetării: Studiul s‐a realizat prin metoda arborilor consecințelor. Au fost considerate în succesiune barajul iazului CIL, a cărui cedare constituie eveniment declanşator pentru analiza riscului barajului iazului TMF şi apoi barajul iazului TMF. Pentru fiecare dintre baraje au fost analizate faze caracteristice în evoluția lor şi anume realizarea barajului starter, prima înălțare în ax şi apoi înălțările ulterioare. Evenimentele declanşatoare a scenariilor de cedare critice au fost precipitațiile catastrofale, cutremurele puternice şi lichefierea statică. Pentru barajul iazului TMF a fost inclusă şi deversarea de ape şi steril din iazul CIL, în cazul cedării acestuia.
26
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
Rezultate obținute/preconizate: Evaluarea rezultatelor studiului a pus în evidență că:
• Nici o secvență de evenimente critice care să conducă la cedare nu are o probabilitate de realizare mai mare de 10‐7 (unu în 10 milioane de ani).
• Probabilitățile maxime de realizare a cedării sunt mai mici cu un ordin de mărime decât limitele stabilite de normativul românesc privind „ Analiza şi evaluarea riscului asociat barajelor”.
• Probabilitățile de cedare şi cele de apariție a unor incidente cu efecte în aval sunt mai mici decât cele uzual folosite drept criteriu pentru barajele de retenție a apei sau pentru alte structuri inginereşti.
Siguranța deosebită a ansamblului barajelor de la exploatarea minieră Certej se datoreşte tipurilor de iaz , realizării corpului barajelor din anrocamente de carieră de foarte bună calitate, compactate după practica de la barajele de retenție, gărzilor capabile să rețină volumele de apă provenite din precipitația maximă credibilă şi sistemului de monitoring prevăzut prin proiect.
EELLAABBOORRAARREEAA AAPPLLIICCAATTIIEEII DDEE FFIINNAANNTTAARREE SSII AA DDOOCCUUMMEENNTTAATTIIEEII SSUUPPOORRTT DDIINN CCAADDRRUULL „„PPRROOIIEECCTTUULLUUII RREEGGIIOONNAALL DDEE AALLIIMMEENNTTAARREE CCUU AAPPAA SSII CCAANNAALLIIZZAARREE DDIINN JJUUDDEETTUULL
AARRGGEESS”” IINN VVEEDDEERREEAA AACCCCEESSAARRIIII FFOONNDDUULLUUII DDEE CCOOEEZZIIUUNNEE Responsabil program: Prof. Gabriel Racovițeanu ‐ Catedra de Inginerie Sanitară şi Protecția Apelor Beneficiar: SC Apa – Canal 2000 Piteşti Tip grant/program de cercetare:‐ Valoare totală/Valoare 2010: 100 000 lei Perioada de derulare: 2010 ‐ 2011 Obiective generale: Obiectivul general al proiectului este intocmirea studiului de fezabilitate si a Aplicatiei de co‐finantare pentru extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Arges in vederea accesarii Fondului de coeziune. In anul 2010 s‐a intocmit studiul de fezabilitate. Conținutul cercetării: S‐a realizat studiul de fezabilitate privind alimentarea cu apa, colectarea si epurarea apelor uzate in 14 localitati din judetul Arges. Rezultate obținute/preconizate: Obtinerea finantarii de la Uniunea Europeana si implemantarea proiectului in judetul Arges.
27
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
CCOOMMPPOORRTTAARREEAA DDIINNAAMMIICCAA AA PPAAMMAANNTTUURRIILLOORR RRAANNFFOORRSSAATTEE CCUU IINNCCLLUUZZIIUUNNII LLUUNNGGII
((PPIILLOOTTII)) Responsabil program: ENTPE, Université de Lyon; din partea UTCB – Prof. Loretta Batali Beneficiar: Uniunea Europeană Tip grant/program de cercetare: FP7‐SERIES Valoare totală: ‐ Perioada de derulare: 2010 ‐ 2011 Obiective: Proiectul îşi propune să utilizeze experimente la scară redusă pe masa vibrantă pentru a îmbunătăți înțelegerea şi modelarea comportării terenurilor ranforsate cu incluziuni lungi, rigide (piloți) în condiții de încărcare dinamică. Obiective specifice:
- identificarea şi cuantificarea efectului de încovoiere datorat ranforsărilor supuse la deplasări tranversale cu ajutorul analizei spectrale;
- cuantificarea efectuluid e ranforsare sub efectul unor deplasări verticale - determinarea modificărilor de impedanță a terenului/incluziunilor
Parteneri: ENTPE Lyon Universitatea Bristol, UK Universitatea Tehnică Lodz, Polonia UTCB Centrul de cercetări seismice, Universitatea Islanda
3.2. Manifestări ştiințifice organizate în Facultatea de Hidrotehnică
În cadrul Facultății de Hidrotehnică au fost organizate în anul 2010 numeroase manifestări cu
caracter ştiințific, cu participare națională şi internațională, din care sunt prezentate mai jos cele mai importante (în ordine cronologică).
CCoonntteexxttuull IINNSSPPIIRREE ssii iimmpplliiccaattiiiillee ttrraannssffoorrmmaarriilloorr ddee ccoooorrddiinnaattee Organizator: Catedra de Construcții Hidrotehnice Data manifestării: 12 martie 2010 Tip manifestare ştiințifică: workshop Număr participanți: 20 Număr comunicări/articole/prezentări: 4 Tematică, obiective: Conexiunea dintre progresele din domeniul stiintelor masuratorilor terestre si modelele digitale din analizele de risc Rezultate: CD
28
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
AAppăă ccuurraattăă ppeennttrruu oo lluummee ssăănnăăttooaassăă
Catedra organizatoare: Hidraulică şi Protecția Mediului Data manifestării: 15 aprilie 2010 Tip manifestare ştiințifică: simpozion Număr participanți: 56 Număr comunicări/articole/prezentări: 7 Tematică, obiective: Seminarul a fost organizat de facultate în colaborare cu SC MTH srl. Tematica simpozionului a cuprins: tehnologii economicoase pentru stații de epuare; tehnologii avansate pentru reabilitarea puțurilor de apă subterană; procedee pentru deznisiparea puțurilor, tehnologii pentru tratarea betoanelor utilizate în construcția rezevoarelor de apă, produse pentru tratarea fisurilor și hidroizolații.
La simpozion au prezentat lucrări reprezentanți ai unor companii, instituții cu activitate in domeniul menționat: SC MTH srl, Bioworks GmbH, SC BIO TECH srl, Polyureea Institute – Hamburg/Nitroil, Fosroc International GmbH, Aqua Nova Handels GmbH.
Au participat cadre didactice din facultate și specialiști din domeniu: proiectare, consultanță, operatori de apă etc. Simpozionul a constituit un bun prilej pentru diseminarea și dezbaterea unor dezvoltări tehnologice în domeniu.
AAll 1144‐‐lleeaa SSeemmiinnaarr AAssppeeccttee ddiinn iissttoorriiaa mmeeccaanniicciiii Catedra organizatoare: Mecanică, statică şi dinamica construcțiilor – Prof. A. Vasilescu Data manifestării: 22 aprilie 2010 Tip manifestare ştiințifică: seminar Număr participanți: 50
Număr comunicări/articole/prezentări: 2 Tematică, obiective: 1) Conferința „Mecanica cerească în România”, autor: prof.univ.dr.astr. Magda Stavinschi, ADSTR Bucureşti; 2) Conferința „Viața şi opera lui Pierre Simone, marchiz de Laplace”, autor: prof.univ.dr.mat. Ileana Toma, Universitatea Tehnică de Construcții Bucureşti, editată în broşură. 3) Decernarea diplomei şi medaliei jubiliare „Centenarul înființării Societății de Ştiințe Matematice din România”, d‐lui acad. Radu Voinea.
29
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
FFlloooodd rriisskk aasssseessssmmeenntt aanndd aalleerrtt ssyysstteemm ffoorr RRoommaanniiaa
Catedra organizatoare: Hidraulică şi Protecția Mediului Data manifestării: 5 mai 2010 Tip manifestare ştiințifică: workshop cu participare internațională Număr participanți: 22 Număr comunicări/articole/prezentări: 5 Tematică, obiective: Prezentari privind tehnologiile si proiectele:
- Basic European AssetsMap (BEAM) product description - Flood Hazard Mapping Demonstrator - SAFER and GMES Emergency Response Core Service: One step closer to full‐scale operational
deployment - Redundant Communications via Satellite - Flood Risk Assessment & Alert Service for Romania
CCoommeemmoorraarreeaa PPrrooff.. II.. VVllaaddiimmiirreessccuu
Catedra organizatoare: Construcții Hidrotehnice Data manifestării: 19 iunie 2010 Tip manifestare ştiințifică: seminar ştiințific Număr participanți: 32 Număr comunicări/articole/prezentări: 4 evocări ştiințifice Tematică, obiective: Evidentierea contributiilor profesorului Ion Vladimirescu la dezvoltarea tehnica din Romania
Rezultate: broşură
TTeehhnnoollooggiiii ssii pprroocceessee mmooddeerrnnee iinn ttrraattaarreeaa aappeeii iinn vveeddeerreeaa ppoottaabbiilliizzaarriiii –– CCoonnffeerriinnțțăă ssuussțțiinnuuttăă ddee PPrrooff.. MMAARRKK HHEERRNNAANNDDEEZZ,, PPhhDD,, PPEE UUnniivveerrssiittaatteeaa ddee IInnggiinneerriiaa MMeeddiiuulluuii ddiinn
BBoouullddeerr,, CCoolloorraaddoo,, SSUUAA Catedra organizatoare: Inginerie Sanitară şi Protecția Apelor Data manifestării: 6 septembrie 2010 Tip manifestare ştiințifică: seminar cu participare internațională Număr participanți: 30 Număr comunicări/articole/prezentări: 2 Tematică, obiective: Tehnologii şi procese moderne în tratarea apei
30
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
MMooddeellaarreeaa ppeerreețțiilloorr ddee ssuussțțiinneerree aa eexxccaavvaațțiiiilloorr aaddâânnccii îînn zzoonnee uurrbbaannee Catedra organizatoare: Geotehnică şi Fundații Data manifestării: 19 octombrie 2010 Tip manifestare ştiințifică: workshop Număr participanți: 20 (masteranzi anul II Inginerie Geotehnică) Număr comunicări/articole/prezentări: 1 Tematică, obiective: Seminarul a avut ca scop diseminarea rezultatelor proiectului “Structuri de sustinere pentru excavatii adanci in zone urbane – cercetari teoretice si experimentale” realizat de UTCB şi LCPC Nantes în cadrul programului de cooperare bilaterală România – Franța “Brâncuşi”
AAssppeeccttee pprraaccttiiccee aallee ffuunnddăărriiii ppee tteerreennuurrii ddiiffiicciillee Catedra organizatoare: Geotehnică şi Fundații Data manifestării: 20 octombrie 2010 Tip manifestare ştiințifică: seminar ştiințific cu participare internațională Număr participanți: 100 Număr comunicări/articole/prezentări: 8 Tematică, obiective: Manifestare organizată în cadrul programului bilateral Franța – România “Brâncuşi” între UTCB şi LCPC Nantes – responsabil grant Conf. Horațiu Popa Seminarul a avut ca scop discutarea unor aspecte actuale legate de realizarea construcțiilor pe terenuri dificile de fundare – loessuri, pământuri foarte compresibile sau lichefiabile. Seminarul a fost organizat cu sprijinul şi cu participarea firmelor KELLER Geotehnica, INCLUSOL (Franța), Soletanche Bachy România şi Edrassis România. Manifestarea a făcut parte din activitățile francofone organizate de UTCB în colaborare cu AUF, ca şi din activitățile filialei Bucureşti a SRGF.
SSeessiiuunnee ddee ddeesscchhiiddeerree pprrooiieecctt:: PPllaattffoorrmmaa ddee ggeessttiiuunnee aa aappeeii ssuubbtteerraannee ddiinn mmeeddiiuull sseeddiimmeennttaarr iinn zzoonnee uurrbbaannee
Catedra organizatoare: Hidraulică şi Protecția Mediului Data manifestării: 22 octombrie 2010 Tip manifestare ştiințifică: workshop cu participare internațională Număr participanți: 49 Număr comunicări/articole/prezentări: 6 Tematică, obiective: prezentarea proiectului SIMPA
31
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
SSaaffeettyy ooff HHyyddrraauulliicc SSttrruuccttuurreess && WWaatteerrpprrooooffiinngg SSyysstteemmss wwiitthh GGeeoommeemmbbrraanneess
Catedra organizatoare: Construcții Hidrotehnice Data manifestării: 17 noiembrie 2010 Tip manifestare ştiințifică: simpozion internațional Număr participanți: 78 Număr comunicări/articole/prezentări: 14 Tematică, obiective: Evaluarea eficientei solutiilor de impermeabilizare cu geomembrane si implementarea acestora pentru reabilitarea unor baraje din Romania Rezultate: CD
RReevviizzuuiirreeaa SSTTAASS 44006688‐‐11//8822 şşii 44006688‐‐22//8877 Catedra organizatoare: Construcții Hidrotehnice Data manifestării: 12 decembrie 2010 Tip manifestare ştiințifică: workshop Număr participanți: 25 Număr comunicări/articole/prezentări: 2 Tematică, obiective: Obtinerea unui consens privind principiile noilor versiuni ale standardelor
32
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
3.3. Rezultate ale cercetării ştiințifice
PPuubblliiccaațțiiii Cărți publicate în anul 2010 de către cadrele didactice ale Facultății de Hidrotehnică.
Popovici, A. Ghid de proiectare privind hidraulica podurilor. Editura CONSPRES, 2010, 174 p., ISBN 978‐973‐100‐127‐2 Aceasta carte este un prim voum dinfr‐o lucrare mai ampla, in curs de elaborare, "Ghid pentru proiectarea podurilor”. Scopul lucrarii este ca prezentand fenonomenele hidraulice, uneon foarte complexe, asociate cu modificarea regimului naturai de curgere pe un rau prin realizarea in albie a unor constructii de traversare (poduri), sa atraga atentia asupra importantei lor si sa ajute la luarea unor decizii corecte pentru combaterea sau reducerea
efectelor negative ale acestor fenomene Stematiu, D. Ionescu, S., Abdulamit, A. Siguranța barajelor şi managementul riscului Editura CONSPRES, 2010, 556 p., ISBN 978‐973‐ 100‐101‐2 Lucrarea işi propune tratarea, tntr‐o manieră unitară, a siguranței şi a riscului aferente barajelor având la baza concepția probabilistă. În capitolul introductiv se prezintă unele date istorice şi statistice referitoare la cedările de baraje şi pune în evidență specificul problemelor de siguranță şi risc în domeniul barajelor. În capitolul doi se prezintă conceptul de siguranță, iar capitolul trei tratează evaluarea probabilistă a siguranței. Clarificarea conceptelor din aceste două
capitole se face prin aplicațiile privind abordarea probabilistă a siguranței prezentate în capitolul patru. O abordare complementară a evaluării siguranței, utilizând arborii probabilistici ai evenimentelor adverse, este prezentată în capitolul cinci. Capitolele şase, şapte şi opt sunt dedicate definirii riscului asociat barajelor, cuantificării riscului şi managementului riscului. Capitolul nouă pune evidență aplicațiile directe ale cuantificării riscului în stabilirea unor strategii de decizie în domeniul siguranței barajelor.
M. Sandu, Al. Mănescu Constructii hidroedilitare Editura CONSPRESS, 2010, 315 p. ISBN 978‐973‐100‐16‐6 Lucrarea este destinata in special studentilor de la Facultatea de Constructii Civile, dar nu numai. Sunt prezentate elemente de tehnologia alcatuirii, proiectarii si realizarii lucrarilor necesare pentru alimentare cu apa (captarea, transportul, tratarea, inmagazinarea provizorie si distributia apei potabile in localitati) si canalizarea apelor uzate din localitati (colectarea si epurarea apelor uzate). Lucrarea are si un set de 6 aplicatii care concretizeaza modul de dimensionare si orienteaza asupra
dimensiunilor posibile ale constructiilor implicate.
33
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
Alboiu, N. I. Metode pentru depoluarea mediului subteran Editura MatrixRom, 2010, 179 p. ISBN 978‐973‐755‐625‐7 Pornind de la descrierea mediului subteran, lucrarea tratează o serie de probleme fundamentale privind curgerea apei prin mediile permeabile, mecanismele de transport ale substanțelor miscibile şi imiscibile cu apa şi fenomenele fizice chimice şi biologice ce au loc ca urmare a prezenței poluanților în subteran. În încheierea lucrării sunt descrise unele dintre cele mai aplicate metode şi tehnici in situ pentru protecția şi decontaminarea acviferelor. De asemenea sunt prezentate o serie de
exemple ce se referă la situații concrete din România privind poluarea mediului subteran, pentru protecția sau depoluarea căruia au fost adoptate o serie de soluții tehnice concepute şi proiectate de membrii catedrei Hidraulică şi Protecția Mediului din cadrul Universității Tehnice de Construcții Bucureşti.
Bănuț, V., Teodorescu, M. Calculul geometric neliniar al structurilor de rezistență Editura Conspress, 2010, 229 p. ISBN 978‐973‐100‐132‐6 Lucrarea de față este structurată în 6 capitole şi tratează următoarele probleme ale calculului geometric neliniar:
- calculul de ordinul II, - calculul de stabilitate, - calculul structurilor cu deplasări mari.
Aspectele teoretice sunt urmate de aplicații practice. Lucrarea se adresează doctoranzilor în inginerie civilă, precum şi
cercetătorilor din domeniu. Groza, G. Linear algebra and analytic geometry Editura Conspress, 2010, 250 p. ISBN 978‐973‐100‐ 139‐5 Lucrarea se bazează pe cursurile predate la facultățiile Hidrotehnică şi ILS din UTCB. Ea conține elemente esențiale din algebra liniară (spații vectoriale şi euclidiene, transformări liniare, forme pătratice), geometrie analitică (planul şi dreapta în spațiu, conice şi cuadrice) şi o introducere în geometria diferențială. Fiecare capitol are un paragraf cu exerciții rezolvate.
Enache, E. Ghid practic pentru calculul elementelor de beton armat Pentru studenții seriilor ACH şi ISPM, UTCB 2010 (format electronic). Vasilescu A. Provocarea internetului (în „Inginer Gheorghe Pănculescu, legendă şi adevăr”, Ion Bocioacă), Editura Verus, Bucureşti, 2010, pag. 5‐8, ISBN 978‐973‐7754‐93‐6.
34
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
AArrttiiccoollee îînn rreevviissttee
În anul 2010, cadrele didactice şi cercetătorii sau doctoranzii Facultății de Hidrotehnică au publicat un număr de 2 articole în reviste internaționale şi 32 de articole în reviste naționale, dintre care se pot enumera: Buletinul ştiințific al Universității Tehnice de Construcții Bucureşti, Buletinul ştiințific al Universității Tehnice de Construcții Bucureşti seria „Mathematical Modelling”, Revista Hidrotehnica, Revista AICPS, Buletinul Stiințific al Universității Politehnica Bucureşti, ROMAQUA.
AArrttiiccoollee ppuubblliiccaattee îînn vvoolluummeellee uunnoorr mmaanniiffeessttăărrii şşttiiiinnțțiiffiiccee
În anul 2010 au fost publicate 35 articole în volumele unor conferințe internaționale şi 26 articole
în volume ale unor manifestări ştiințifice naționale. Lista completă a tuturor publicațiilor se găseşte în Anexa 1.
3.4. Activitate în asociațiile profesionale PPaarrttiicciippaarree llaa ccoonnffeerriinnțțee îînn țțaarrăă şşii ssttrrăăiinnăăttaattee
Cadrele didactice ale Facultății de Hidrotehnică au participat activ la numeroase conferințe
organizate în țară şi străinătate. Dintre manifestările internaționale si nationale la care au participat membrii Facultății de Hidrotehnică se pot enumera: Conferința internațională, TEIK 2010, 18‐19 martie 2010, Niş, Serbia, 78th ICOLD Annual Meeting, 23‐26 May 2010 Hanoi, Vietnam, 8th ICOLD European Club Symposium Dam Safety – Sustainability in a Changing Environment 22nd ‐ 23rd September 2010 Innsbruck, Austria, Balwois 2010 Conference. May 2010. Ohrid. Macedonia, International Conference „Water 2010, 2nd International Conference on Predictions for Hydrology, Ecology and Water Resources Management. Praga 19‐ 24 septembrie 2010, XIVth Danube‐European Conference on Geotechnical Engineering, 2 – 4 Iunie 2010, Bratislava, Slovacia, 3rd WSEAS Int. Conf. on Finite Differences ‐ Finite Elements ‐ Finite Volumes ‐ Boundary Elements (F‐and‐B'10) ‐ University Politehnica, Bucharest, Romania, April 20‐22, 2010.
Membri ai Facultății de Hidrotehnică au făcut parte din comitetele ştiințifice ale unor manifestări organizate în afara şcolii, cum ar fi de exemplu Conferința Internațională “Dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în comunități rurale”, 15‐16 Iunie 2010, Bucureşti (Prof. I. Bica, Prof. M. Sandu, Prof. Al. Mănescu, Prof. G. Racovițeanu).
PPrreelleeggeerrii,, ccuurrssuurrii îînn ccaalliittaattee ddee pprrooffeessoorr iinnvviittaatt În 2010 au susținut cursuri sau prelegeri în calitate de profesor invitat: - Profesor Dan Stematiu ‐ Guest lecturer la UNESCO IHE Delft pentru cursul Dam
Engineering (28 ore curs, 8 ore aplicatii) din programul de master Hydraulic Engineering and River Planing Development, mai 2008.
- Profesor Radu Sârghiuță – profesor invitat pentru Curs de Construcții hidrotehnice – Baraje fixe, calcul structural – modul de 10 ore în cadrul cursului Compléments de Constructions Hydrauliques ‐ Master en ingénieur civil des constructions, à finalité
35
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
approfondie, 2eme année predat la Facultatea de Ştiințe Aplicate ‐ Universitatea din Liège Belgia, noiembrie 2010.
LLuuccrrăărrii mmaajjoorree llaa ccaarree aauu ppaarrttiicciippaatt mmeemmbbrriiii ffaaccuullttăățțiiii
Cadrele didactice ale facultății participă în calitate de consultanți tehnic, verificatori, experți etc la proiecte majore naționale sau internaționale.
Printre lucrările derulate în 2010 la care au participat şi membri ai Facultății de Hidrotehnică se pot enumera:
Prof. Adrian Popovici ‐ Reabilitarea barajului Gura Apelor
Prof. Dan Stematiu ‐ Coordonarea lucrarilor de impermeabilizare a versantului stâng de la barajul Gura Apelor
Prof. Radu Dobrot‐ Revizuire STAS 4068‐1/82 si 4068‐2/ 87
Prof. Radu Sârghiuță ‐ Inovații în concepția ecluzelor de navigație şi optimizarea logisticii transportului fluvial şi a fluxurilor din şantierele navale
Prof. Ioan Bica – Expert evaluator, DG Environment, FP7‐ENV‐2008‐1, Tema 6 – Environment (including climate change), EC – Research Directorate General.
Prof. Ieremia Mircea – Expertize tehnice şi verificare la diferite lucrări: - Sediul Comenduirii Garnizoanei Tulcea, Pavilion A – “Cercul Militar”, str. Progresului, nr. 33,
monument istoric (sec. XIX÷ XX), beneficiar: Ministerul Forțelor Armate. - Sediul activități bancare – “Bank of Cyprus”, Piața Romană nr. 3, sector 1, Bucureşti,
monument istoric (început sec. XX), beneficiar: Ministerul Culturii şi Cultelor . - Consolidare ansamblu biserică – turn clopotniță în comuna Săcel, jud. Harghita, ridicată în
anul 1722 – biserica şi respectiv 1770 – turnul clopotniță, (reconstruite în 1941÷1944), monument istoric, beneficiar: Ministerul Culturii şi Cultelor.
- Structura de rezistență a ansamblului Teatrul Național Bucureşti „Lucrări de stabilitate şi siguranță în exploatare, optimizare funcțională, tehnologică şi organizatorică a ansamblului instituțional Teatrul Național „I. L. Caragiale” Bucureşti” Sala Mare; Corpul Scenei; Corp Anexe; Teatrul Operetă (Sala Studio).
Prof. Sanda Manea - Verificare proiect infrastructura , incinta de executie, sprijiniri, epuismente pentru Catedrala
Mantuirii Neamului , Bucuresti - Verificare proiect depozit de deşeuri menajere Bistrița Năsăud - Normativ privind proiectarea construcțiilor pe pământuri sensibile la umezire
Prof. Loretta Batali - studiu geotehnic Catedrala Mântuirii Neamului, - Normativ privind proiectarea geotehnică a structurilor de susținere
Prof. Anatolie Marcu
- Normativ privind determinarea parametrilor geotehnici
Conf. Elena Vulpaşu - Elaborarea aplicatiei de finantare si a documentatiei suport din cadrul „Proiectului regional
de alimentare cu apa si canalizare din judetul Arges” in vederea accesarii fondului de coeziune.
- Proiectarea, execuția si exploatarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare a localităților. Partea I: sisteme de alimentare cu apă a localităților – normativ.
36
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
- Proiectarea, execuția si exploatarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare a localităților. Partea I: sisteme de canalizare a localităților – normativ.
Conf. Altan Abdulamit ‐ Reglementari legislative: Legea sigurantei digurilor, Norme tehnice pentru lucrari hidrotehnice(NTLH)
S.l. Dr. Ing Radu Gogu – nominalizat ca expert ‐ Protocol de colaborare stiintifica intre UTCB si Institutul de Geologic si Miniera din Spania (12.04.2010): “Acord cadru intre Institutul Geologic Minier (Spania) si Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti (Romania) pentru cooperarea in domeniul protectiei apelor subterane dedicata consumului uman”; nominalizat ca expert‐Expertiza acordata in proiectul de cercetare dezvoltat de Consiliul Superior de Cercetare Stiintifica (CSIC) – Spania, pentru proiectul “Imbunatatirea procesului de construire de tunele prin incorporarea informatiei geologice si hidrogeologice in timp real.” – acord semnat de Universitatea Tehnica de Constructii
S.l. Ernest Olinic
- participare la elaborarea normativelor privind determinarea parametrilor geotehnici si privind proiectarea construcțiilor pe pământuri sensibile la umezire
- proiectare depozit de deşeuri municipale Bistrița ‐ Năsăud
S.l. Cornel Ilinca ‐ Elaborarea de scheme pentru amenajarea micropotentialului hidroenergetic
As. Dr. ing. Maria Cheveresan, Drobot Radu ‐ Floodrisk project
As. ing. Calin Popescu ‐ Membru in colectivul de elaborare al fazei III din contractul ce cercetare bilateral ”Inovații in concepția ecluzelor de navigație si optimizarea logisticii transportului fluvial si a fluxurilor de producție din şantierele navale”, beneficiar ANCS
AAppaarrtteenneennțțăă llaa aassoocciiaațțiiiillee pprrooffeessiioonnaallee
Cadrele didactice ale Facultății de Hidrotehnică sunt membri activi ai asociațiilor profesionale ale domeniului, îndeplinind funcții de conducere, decizie, atât pe plan național, cât şi pe plan internațional. Dintre societățile profesionale naționale din care fac parte membri ai Facultății pot fi enumerate:
Comitetul Național al Marilor Baraje – Prof. Dan Stematiu preşedinte 1990‐2005, preşedinte de onoare din 2005, în prezent preşedinte Prof. Radu Sârghiuță.
Asociația Română de Tuneluri – Prof. Dan Stematiu preşedinte, Prof. Radu Sârghiuță membru în Comitetul Executiv
Asociația Română de Ştiințe Hidrologice – Prof. Radu Drobot vicepreşedinte Asociația Română de Hidrologie – Prof. Radu Drobot membru Asociația Română a Apei (ARA) – Prof. Marin Sandu vicepreşedinte şi Preşedinte al Consiliului Tehnico‐Stiințific al ARA, Prof. Gabriel Racovițeanu ‐ membru în Consiliul Tehnico Stiințific, Prof. Ioan Bica ‐ membru în Consiliul Tehnico Stiințific, Prof. Alexandu Mănescu membru
Consiliul de Certificare QUALITY CERT – Certificare Sisteme de Calitate si Sisteme Management de mediu. Quality Cert, Bucureşti – Prof. Ioan Bica ‐ membru
Societatea Română de Geotehnică şi Fundații – Prof. Sanda Manea vicepreşedinte, Prof. Loretta Batali membru în Comitetul Executiv, Sef lucr. Ernest Olinic membru
Asociația Română a Geosinteticelor – Prof. Sanda Manea vicepreşedinte, Prof. Loretta Batali secretar ştiințific până în 2008, şef lucr. Ernest Olinic membru (până în 2008 director executiv)
Comitetul ştiințific Centrul de Formare Profesională a Personalului din Domeniul Apei, CFPPDA ‐ Prof. Alexandru Mănescu ‐ Preşedinte, Prof. Ioan Bica ‐ Vicepreşedinte.
Societatea de Inginerie Asistată de Calculator – Conf. Mircea Teodorescu membru ASRO – Comitete Tehnice 364 Geosintetice, 361 Geotehnică, 343 Bazele proiectării şi eurocoduri pentru structuri, 186 Alimentări cu apă şi canalizări şi îmbunătățiri funciare
37
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
Societatea de Ştiințe Matematice – membri Prof. Ghiocel Groza, şef lucr. Leonard Dăuş Dintre societățile internaționale se pot cita:
Comisia Internațională a Marilor Baraje (ICOLD) – Prof. Dan Stematiu membru în Comitetul tehnic pentru Exploatarea şi Întreținerea Barajelor;
Clubul European al Marilor Baraje – Prof. Dan Stematiu membru in Comitetul tehnic pentru Siguranța Barajelor;
International Association of Hydrological Sciences – Prof. Radu Drobot membru International Association of Hydrogeology – Prof. Radu Drobot membru, Prof. Ioan Bica membru Asociația Internațională de Navigație (PIANC) – Prof. Radu Sârghiuță membru şi membru al grupului de experți din cadrul WG 29 – Inovații în proiectarea ecluzelor
International Water Association – IWA – Prof. Marin Sandu, Prof. Gabriel Racovițeanu, şef lucr. Eduard Dineț, conf. Camelia Gavrilă
American Water Works Association – AWWA – Prof. Marin Sandu membru International Society of Soil Mechanics and Foundation Engineering – ISSMGE – Prof. Sanda Manea, Prof. Loretta Batali, Sef lucr. Ernest Olinic – membri
International Society of Geosynthetics ‐ Prof. Sanda Manea, Prof. Loretta Batali, Sef lucr. Ernest Olinic – membri
Comité Scientifique et Technique” al Association Française du Génie Parasismique – Prof. Mircea Ieremia membru
CEN TC 189 Geosynthetics – Prof. Loretta Batali membru
3.5. Teze de doctorat finalizate în 2010 Catedra de Construcții Hidrotehnice 1. Contribuții privind stabilirea criteriilor de comportare normală a barajelor .
Ing. Hapau‐Petcu Stan , conducator de doctorat: Stematiu Dan 2. Studii privind aplicarea izolatorilor seismici pentru protecția antiseismică a construcțiilor
hidrotehnice de retenție. Ing.Petcu M. Adrian, conducator de doctorat: Popovici Adrian
3. Contribution to the optimal design concerning hydraulic developments of natural river channels use of a two‐Dimensional hydro‐dinamic model to simulate and predict the flood levels with changing land use –Contributii la optimizarea lucrarilor de amenajare a albiilor naturale, utilizarea unui model hidro‐dinamic bi‐dimensional pentru simularea si predictia nivelurilor de viitura in conditiile schimbarii utilizarii terenului.
Ing. Heiberger R. Thilo‐Stefan, conducator de doctorat: Radu Drobot Catedra de Inginerie Sanitară şi Protecția Apelor 1. Îmbunătățirea eficienței epurării biologice a apelor uzate prin optimizarea procedeelor de aerare.
Ing. Schiopu Adriana Antoaneta , conducator de doctorat: Manescu Alexandru 2. Prevenirea şi gestionarea situațiilor de criză în cazul stațiilor de tratare a apei.
Ing.Tirnovan I. Cristian Ioan, conducator de doctorat: Racoviteanu Gabriel. 3. Optimizarea rețelelor de distribuție din punct de vedere al calității apei.
Ing.Dinet I. Eduard, conducator de doctorat: Sandu Marin 4. Metode si tehnologii moderne de executie a retelelor de canalizare. Ing. Kanaby Karasool‐Mohamed, conducator de doctorat : Racoviteanu Gabriel
38
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
Catedra de Hidraulică şi Protecția Mediului
1. Studiul mişcărilor tranzitorii din sistemele hidraulice sub presiune cu aplicații la uzinele hidroelectrice şi stații de pompare.
Ing. Sorescu Z.I. Florin, conducator de doctorat: Tatu Gabriel 2. Metode şi mijloace de monitorizare şi prevenire a poluării râurilor. Ing. Sumbasacu M.M. Gabriel Oreste, conducator de doctorat: Petrescu Virgil 3. Contribuții la studiul poluării mediilor acvatice la contactul apelor de suprafață cu apele subterane. Ing.Georgescu M.P. Mircea Mihai Stefan, conducator de doctorat: Petrescu Virgil 4. Contribuții la studiul influenței fenomenului de heliotermie asupra sistemelor de fluide stratificate. Ing. Ianus I. Liviu, conducator de doctorat: Petrescu Virgil 5. Etude parametrique de l’erosion interne des barages et des digues en terre‐Studiu parametric
pentru eroziunea interna a barajelor si digurilor de pamant. Ing.Boukhemacha Mohamed–Amine, conducator de doctorat: Ioan Bica
Catedra de Geotehnică şi Fundații
1. Contribuții la realizarea sistemelor de etanşare a depozitelor de deşeuri. Ing.Olinic V. Ernest‐Gabriel, conducator de doctorat: Manea Sanda 2. Contributii la imbunatatirea consolidarii si impermeabilizarii prin injectii de ciment a masivelor de
roci stancoase. Ing. Fediuc Dumitru M. Iuliana‐Florentina, conducator de doctorat: Marchidan Eugeniu
3. Masuratori de laborator privind obtinerea coeficientilor de frecare dintre pamant ‐ material geosintetic pentru punerea in evidenta a interactiunii.
Ing. Bobei R. Mihai, conducator de doctorat: Sanda Manea Catedra de Rezistența Materialelor
1. Sisteme de consolidare a construcțiilor cu materiale compozite. Ing. Bahnariu Bogdan , conducator de doctorat: Ieremia Mircea 2. Evaluarea comportarii structurilor la actiunea seismica utilizand proiectarea bazata pe
performanta. Ing. Voiculescu S. Emil, conducator de doctorat: Mircea Ieremia
39
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
4. ACTIVITĂȚ I ORGANIZATE DE FACULTATE
4.1. Vizite de documentare
În octombrie şi noiembrie 2010 au fost organizate, cu sprijinul partenerilor facultății, vizite de documentare pentru studenții anilor I, în scopul de a le prezenta lucrări de referință din domeniul de activitate al facultății.
Sponsorii acestei activități au fost societățile comerciale Veolia, Danex Consult şi Apasco S.A., care au pus la dispoziție autocarele necesare deplasărilor.
Vizitele au fost realizate pe două trasee: Traseul I:
Valea Teleajenului, Baraj Măneciu, Stația de tratare
Traseul II: Barajul Paltinul de pe râul Doftana; Priza captare apă; Polderul şi regularizarea râului
Doftana, Stația de tratare a apei pentru oraşul Câmpina şi municipiul Ploieşti
Deasemenea, a fost realizată o vizită la depozitul de deşeuri menajere de la Chiajna, pentru studenții anului IV IME, cu sprijinul IRIDEX GROUP Construcții, precum şi una la Fabrica de geotextile Vălenii de Munte şi la acumularea Măneciu pentru masteranzii de la Inginerie Geotehnică, cu ajutorul APASCO SA.
40
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
4.2. Ziua Mondială a Apei
Pentru al doilea an consecutiv, studenții Facultății de Hidrotehnică au organizat, cu prilejul sărbătoririi Zilei Mondiale a Apei – 22 martie ‐, un eveniment destinat a informa şi educa publicul tânăr cu privire la problemele apei.
Evenimentul a fost organizat în Parcul Herătrău pe 21 martie 2010, cu sprijinul Apa Nova, Veolia Water Solutions & Technologies, Administrația Națională Apele Române şi Asociația Română a Apei (ARA), Primăria Bucureşti, având ca parteneri media Green Report şi Radio Bucureşti.
Activitătile s‐au desfăşurat în Parcul Herăstrău – zona Roata Mare – şi au cuprins jocuri pe teme legate de apă, concursuri pentru copii şi elevi, prezentare de postere şi pliante ce conțineau informații despre apă şi problemele ei. Au fost acordate premii copiilor şi elevilor participanți la diversele concursuri organizate.
Cu ajutorul unor postere au fost prezentate unele probleme ale apei şi soluțiile acestora: care este drumul parcurs de apă
până la robinet, cum este tratată apa pentru a fi potabilă, ce se întâmplă cu apele uzate, la ce folosesc barajele, cum se modelează curgerea apei, cum ne protejam de inundatii etc.
Redactorii Radio Bucureşti împreună cu studenții facultății au moderat întreaga activitate desfăşurată în parc pe parcursul a 5 ore.
4.3. Ziua Porților Deschise
În ziua de 7 mai 2010, studenții şi cadrele didactice ale Facultății de Hidrotehnică au invitat liceenii bucureşteni să afle mai multe despre o posibilă carieră în acest domeniu.
Au fost organizate vizite ale laboratoarelor, prezentări ale specializărilor la nivel de Licență, s‐a prezentat oferta academică pentru anul 2010/2011.
Vizitatorii au putut astfel afla mai multe despre curgerea apei, despre se face alimentarea cu apă a unei localități, despre inundații şi lucrări hidrotehnice sau despre
41
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
alunecări de teren. In holul facultății a fost organizată şi o expoziție de modele didactice pentru ilustrarea
fenomenelor hidraulice. Elevii şi profesorii care i‐au însoțit au putut, de asemenea, vizita Târgul Oportunităților de
Carieră ce a avut loc în aceeaşi zi, făcând astfel cunoştință cu cele mai cunoscute şi prestigioase societăți din domeniu, cu activitățile şi preocupările lor şi constatând astfel nevoia de specialişti bine pregătiți de pe piața muncii.
4.4. Târgul Oportunităților de Carieră Pe data de 7 mai 2010, cu ocazia Zilei Porților Deschise la Facultatea de Hidrotehnică, a fost organizată a doua ediție a Târgului Oportunităților de Carieră, manifestare destinată a prezenta studenților, dar şi elevilor de liceu, posibilitățile de carieră pe care le au după terminarea facultății.
Au participat 13 societăți, care au avut amenajate standuri şi care şi‐au prezentat activitatea studenților participanți la eveniment:
Hidroconstructia Luis Berger Veolia, Apa Nova Tractebel Engineering Danex Constructii Erbasu Graitec Halcrow Mott MacDonald Apa Canal 2000 Pitesti ISPE Green Report Aquaproiect
4.5. Trofeul Hidrotehnica Trofeul Hidrotehnica este un concurs de creație tehnico‐ştiințifică studențească dotat cu
premii în valoare totală de 6000 EURO, care se desfăşoară pe două secțiuni: Licență şi Masterat (premiul I – 1500 Euro, premiul II – 1000 Euro, premiul III – 500 Euro).
Sponsorii premiilor sunt Apa Nova şi Danex.
42
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
În cadrul Zilei Porților Deschise la Facultatea de Hidrotehnică, Vineri 7 mai 2010 a fost organizată susținerea lucrărilor prezentate de studenți la secțiunea Licență a concursului Trofeul Hidrotehnica, aflat la prima sa ediție.
În cadrul secțiunii Licență a concursului au fost depuse 8 lucrări:
1 Mihai Ionuț Răzvan Iacob Anca (SPM)
Eficientizarea sistemelor de alimentare cu apă
2 Arhire Olivia Andreea (IME) Managementul deşeurilor radioactive
3 Bădeanu Claudia, Bobocea Andreea (IME)
Hidrocentrala Ciunget – cea mai mare uzină hidroenergetică de pe râurile interioare ale țării
4 Bratosin Roxana‐Andreea (IME)
Sisteme automatizate de monitorizare a calității factorilor de mediu
5 Dobre Alin (AIA)
Sistem Automat de Monitorizare Reglare şi Control al unui Biotop Acvatic
6 Drăghia Aurelian (IME)
Flood UTCB
7 Popa Ion (ACH)
Sisteme mecanice de aerare în vederea deferizării şi demanganizării apei
8 Teacă Andreea, Bălănică Bogdan, Drapa Robert‐Eugen (ACH)
Soluții inovative în construcții hidrotehnice utilizând geosinteticele
Juriul concursului, format din: Prof. Gabriel Tatu – preşedinte Prof. Manea Sanda Prof. Gabriel Racovițeanu Prof. Mariana Marinescu Conf. Elena Vulpaşu Sef lucr. Nicolai Sârbu Sef lucr. Bogdan Luca Dr. Ing. Epsică Chiru – Director Apa Nova Chim. Angela Călin ‐ Danex
a hotărât ca toate lucrările depuse să fie şi prezentate oral Vineri, 7 mai 2010. În urma analizării lucrărilor şi a susținerii publice juriul a hotărât acordarea unui premiu I şi a două premii III, fără a acorda premiul II. Această hotărâre a avut ca bază constatarea conform căreia lucrările au fost în mare majoritate bibliografice, neexistând o contribuție proprie a autorilor. Au făcut excepție două lucrări, dintre care una nu a fost prezentată oral, autorul său, Alin Dobre, nefiind prezent în sală.
43
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
Astfel, premiile au fost acordate următoarelor lucrări: Premiul I – 1500 Euro – lucrarea „Flood UTCB”, autor – Aurelian Drăghia (anul IV IME) Premiul III – 500 Euro
- lucrarea „Soluții inovative în construcții hidrotehnice utilizând geosinteticele”, autori: Andreea Teacă, Bogdan Bălănică (anul IV ACH) şi Robert Drapa (anul III ACH)
- lucrarea „Sisteme mecanice de aerare în vederea deferizării şi demanganizării apei”, autor Ion Popa (anul III ACH)
Posterele tuturor lucrărilor au fost expuse în holul facultății, iar toți cei 12 studenți autori au primit diplome de participare.
Secțiunea Masterat a Trofeului Hidrotehnica a avut loc Vineri, 28 mai 2010. Au fost înscrise la concurs 5 lucrări: 1 Codreanu Gabriel Producerea energiei electrice prin incinerarea
nămolurilor de la stațiile de epurare
2 Foaie Alexandru (IG) Alternative ecologice de exploatare şi valorificare a materialelor dragate
3 Gugiu Alexandra (IG)
Jurju Ana Maria (IG)
Tehnologii moderne în domeniul tratării apelor uzate
4 Priceputu Adrian (IG) Program pentru calculul structural al conductelor subterane la montaj şi exploatare
5 Zanfir Mihai (IG) Nenu Monica (IG)
Depozitarea dioxidului de carbon în subteran. Element cheie în tranziția spre surse regenerabile de energie
Premiul I nu a fost acordat.
44
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
Premiul II – 1000 Euro a fost atribuit lui Adrian Priceputu din anul I Masterat Inginerie Geotehnică pentru lucrarea sa „Program pentru calculul structural al conductelor subterane la montaj şi exploatare”, iar premiul III – 500 Euro masteranzilor Monica Nenu şi Mihai Zanfir, tot de la Inginerie Geotehnică – anul I, pentru lucrarea „Depozitarea dioxidului de carbon în subteran. Element cheie în tranziția spre surse regenerabile de energie”.
4.6. EXPO APA 2010 Si la ediția 2010 a Expo Apa, desfăşurată în luna iunie la Palatul Parlamentului, Facultatea de Hidrotehnică a fost prezentă cu un stand, precum şi cu prezentări susținute de cadrele didactice.
4.7. Clubul Hidrotehnica Consiliul Facultății a aprobat constituirea Clubului Hidrotehnica, asociație care ar urma să aibă misiunea de a:
realiza şi consolida relațiile dintre absolvenții facultății din toate promoțiile şi specializările,
promova relațiile de colaborare între Facultatea de Hidrotehnică şi absolvenții săi;
facilita colaborarea tehnică, profesională, comercială dintre absoventii facultatii din diverse generatii;
promova imaginea facultatii si a absolventilor acesteia;
imbunatatii sistemul de invatamant si a adapta continuu pregatirea specialistilor la cerintele pietei;
sprijini cercetarea stiintifice în domeniul ingineriei hidrotehnice, precum si orientarea acesteia catre nevoile reale ale economiei.
implica absolvenții în susținerea professional ‐ ştiințifică, managerială şi economică a Facultății de Hidrotehnică.
Membrii clubului pot fi profesori care activează în Facultatea de Hidrotehnică, absolvenți ai facultății, specialişti din alte domenii care activează în domeniul hidrotehnic, societăți comerciale cu activitate în acest domeniu.
Urmează ca după primirea a cel puțin 60 de înscrieri să fie convocată adunarea generală a membrilor fondatori ai clubului pentru adoptarea statutului, programului de activități şi alegerea structurilor de conducere.
45
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
4.8. Clubul universităților VEOLIA – VWS UNIVERSITIES’ CLUB În anul 2008 a luat ființă la Paris, la inițiativa VEOLIA ENVIRONMENT, Clubul univesităților VEOLIA. Inițial acest club a fost format din 6 universități ‐ UTCB fiind reprezentată de Facultatea de Hidrotehnică ‐, având următoarele obiective:
‐ promovarea învățămîntului academic in domeniul tehnic; ‐ creșterea bazei ofertei de joburi; ‐ dezvoltarea colaborărilor directe între universitățile membre ale clubului; ‐ realizarea unui schimb de experiență tehnică și administrativă între universități; ‐ diseminarea progreselor tehnologice obținute de VEOLIA; ‐ sprijinirea universităților în derularea unor proiecte specifice.
Membrii clubului se întâlnesc anual, în luna iunie, la Paris – pentru 3 zile. Numărul membrilor clubului a crescut an de an, în 2010 ajungând la 19. 1. Montreal Polytechnic Institute ‐ Department of Civil Geology
and Mining Engineering, Montreal CANADA 2. Technical University of Civil Engineering Bucharest (UTCB) ‐
Hydrotechnics Faculty, Bucharest ROMANIA 3. Politecnico di Milano ‐ Faculty of Civil and Environmental
Engineering, Milano ITALY 4. Universitat Politecnica Catalunya ‐ Chemical Engineering
Department H‐4 UPC, Barcelona SPAIN 5. Cranfield University ‐ Centre for Water Science,
Bedfordshire UK 6. TU Berlin ‐ Department of Water Quality Control, Berlin GERMANY 7. Lund University ‐ Water & Environmental Engineering at the Department of Chemical
Engineering, Lund SWEDEN 8. University College Dublin ‐ School of Chemical & Bioprocess Engineering, Dublin
IRELAND 9. BUTE ‐ Department of Building Services & Process Engineering, Budapest HUNGARY 10. The American University in Cairo ‐ Faculty of Pharmacy, Cairo EGYPT 11. Technical University of Denmark (DTU) ‐ Department of Environmental Engineering
Mijoevej, DENMARK 12. The American University of Beirut ‐ Faculty of Engineering and Architecture Beirut‐
LEBANON 13. Queens University ‐ Dept. of Civil Engineering, Kingston, Ont. CANADA 14. Norwegian University of Science and Technologyă (NTNU) ‐ Department of Hydraulic &
Environmental Engineering, Trondheim NORWAY 15. RWTH Aachen University ‐ Institut für Siedlungswasserwirtschaft der RWTH Aachen (ISA)
Aachen GERMANY 16. Technical University of Denmark ‐ Department of Environmental Engineering, Lyngby
DENMARK 17. University of Belgrade FTM ‐ Faculty of Technology and Metallurgy, Belgrade SERBIA 18. Imperial College London ‐ Department of Civil and Environmental Engineering, London
UK 19. Delft University ‐ Department of Sanitary Engineering, Delft THE NETHERLANDS
46
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
4.9. Alte activități In anul 2010 membrii Facultății de Hidrotehnică au mai organizat şi evenimente culturale cum ar
fi: ‐ Concertul de cameră cu ocazia Zilei Femeii – 8 martie 2010,
la care au participat cca 50 de studenți şi cadre didactice. Cvartetul „Credo” (alcătuit din conf. univ. dr. Tatiana Noia, ing. Mihai Perciun, ing. Petru Dan si ing. Teodor Chircu), a interpretat: JOSEPH HAYDN – Cvartetul in Sol Major op.17 nr.5; ROBERT SCHUMANN –Cvartetul in Fa Major op.41 nr.2.
‐ Concertul de Crăciun al Orchestrei Inginerilor „Petru Ghengea” – 15 decembrie 2010, la care au participat cca 250 de studenți şi cadre didactice din UTCB. Din program: lucrări de Händel, Torelli, Schubert, Vivaldi, Manfredini şi o suită de coline româneşti şi cântece de Crăciun (aranjamente pentru orchestră de coarde de Ion Olteanu, membru al Orchestrei Inginerilor)
Tot în 2010 a fost inaugurat ciclul de manifestări „Dialogurile Hidrotehnicii”, care îşi propune să invite în fața studenților şi cadrelor didactice ale Facultății de Hidrotehnică personalități din domenii diverse de activitate. Primul invitat a fost domnul Călin Popescu – Tăriceanu, fost prim ministru al României şi fost cadru didactic al facultății, care a susținut conferința „Criza economică şi iluzia reformei permanente”, prezentare care s‐a bucurat de un mare succes în rândul
membrilor facultății şi a suscitat numeroase discuții. În același cadru a fost organizată şi expoziția de pictură a elevului artist, de numai 9 ani, Alexandru Rotaru. Un alt program pentru studenți derulat în 2010 a fost „Mie îmi pasă!” (I do care!). Programul şi‐a propus să genereze interes pentru aspectele de mediu din România, care sa contribuie la crearea unui viitor verde. Cele mai bune idei ale tinerei generații au fost recompensate de către Prospectiuni SA şi partenerii săi, cu sprijinul Administrației Fondului Pentru Mediu din cadrul Ministerului Mediului, al Green Report şi al Universitatilor implicate in proiect, printre care şi Facultatea de Hidrotehnică.
47
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
5. PARTENERIATE Pentru a sprijini studenții pe timpul studiilor şi după absolvire, pentru ca legătura cu viața
practică să fie realizată în permanență, Facultatea de Hidrotehnică a încheiat parteneriate cu firme prestigioase cu activitate în domeniul său de pregatire profesionala: proiectare, consultanta, execuție, exploatare, administrare. Acestea se implică în timpul facultății prin realizarea de prezentări ale domeniilor lor de activitate, prezintă proiecte pe care care le realizează, organizează vizite documentare, stagii de practică în producție, sprijină facultatea în stabilirea temelor proiectelor de diplomă pentru absolvenții facultății, oferă burse de studiu sau ajutor social, participă la diferite acțiuni organizate de Facultate. După absolvire, aceste firme oferă locuri de muncă inginerilor formați la Facultatea de Hidrotehnică.
În anul 2010 cu sprijinul partenerilor au avut loc mai multe acțiuni cum ar fi: - vizite tehnice pentru studenții din anul I cu sprijinul Veolia, Danex şi Apasco - vizită a studenților de la anul IV IME la depozitul de deşeuri Chiajna, cu sprijinul IRIDEX Group
Construcții; - vizita fabricii de geotextile Vălenii de Munte cu sprijinul APASCO SA pentru masteranzii de la
Inginerie Geotehnică - editarea broşurii facultății şi a raportului anual - organizarea Zilei Mondiale a Apei, a Zilei Porților Deschise şi a Târgului Oportunităților de
Carieră De asemenea, partenerii noştri ne‐au sprijinit prin acordarea de burse de performanță, sociale
sau alte tipuri de sprijin material unora dintre studenții facultății: Apa Nova ‐ 10 burse de performanță şi 10 burse sociale, SC Danex Consult ‐ 2 burse de performanță, Veolia Water Solutions and Technologies – 2 burse sociale.
Facultatea de Hidrotehnică a încheiat acorduri ERASMUS de cooperare în domeniul universitar
cu: TU Dresda, Université de Liège, INSA Lyon, Università degli Studi di Padova, ENPC Paris.
48
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
Firme partenere (în ordine alfabetică)
Agenția Națională pentru Protecția Mediului este instituția de specialitate a administrației publice centrale, aflată în subordinea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile având competențe în implementarea politicilor şi legislației din domeniul protecției mediului
Responsabilități: asigurarea suportului tehnic pentru fundamentarea actelor cu caracter normativ, a strategiilor şi politicilor sectoriale de mediu armonizate cu acquis‐ul comunitar şi bazate pe conceptul de dezvoltare durabilă; implementarea legislației din domeniul protecției mediului; coordonarea activităților de implementare a strategiilor şi politicilor de mediu la nivel național, regional şi local; autorizarea activităților cu impact potențial asupra mediului şi asigurarea conformării cu prevederile legale. Adresa: Splaiul Independenței, nr.294, Sector 6, Bucureşti, Cod 060031 Tel.: 021.207.11.01; 021.207.11.02 Fax: 021.207.11.03 E‐mail: [email protected]; Web: http://www.anpm.ro/
S.C. APĂ CANAL 2000 S.A. Piteşti se defineşte ca un operator în domeniul apei potabile şi al apelor uzate pe o arie lărgită de operare (municipiul Piteşti şi comunele limitrofe, oraşele Ştefăneşti, Costeşti şi Topoloveni) şi urmăreşte ca performanțele operaționale şi
financiare să o recomande ca fiind o companie competitivă pe piața serviciilor publice de apă şi de canalizare din Uniunea Europeană. Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărire Comunală a aprobat şi a eliberat societății noastre, prin Ordinul nr. 209/17.03.2005, Licența de operare Clasa I, fiind cea mai înaltă distincție pentru serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, S.C. APA CANAL 2000 S.A. prestând servicii pentru circa 355.000 locuitori echivalenți. Adresa: Bdul I. Brătianu nr. 24A, Piteşti, județul Argeş, Tel./Fax: 0248.223.540 E‐mail: contact@apa‐canal2000.ro; Web: www.apacanal2000.ro
Apa Nova Bucuresti, filială Veolia Apa în România, este o societate privată ce funcționează din noiembrie 2000 pe baza unui contract de concesiune încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti pentru o perioadă de 25 de ani. Avem în prezent
2000 de salariați şi peste 2 milioane de locuitori deserviți. Domeniile noastre principale de activitate sunt: captare, tratare, pompare, distribuție apă potabilă şi colectare apă uzată. Adresa sediu central: str. Aristide Demetriade, no. 2, sector 1 ‐ Bucureşti Tel/ fax: 021. 312. 41. 66/ 313. 20. 00 E‐mail: [email protected] ; Web: www.apabucur.ro
APASCO este o societate comercială pe acțiuni, cu capital privat, specializată în construcții hidrotehnice speciale – baraje de beton, anrocamente şi materiale locale, construcții hidroenergetice, lucrări de amploare şi complexitate ridicată, lucrări de combatere a inundațiilor şi
de protecția mediului. Centrul de greutate se află în județul Prahova şi în județele adiacente, dar sunt în execuție şi lucrări în bazinele hidrografice Olt, Jiu, Bega, Cerna, precum şi în alte județe.
Obiectivul societății este de a atinge nivelul unei companii de prestigiu internațional, care să satisfacă cele mai exigente cerințe privind calitatea lucrărilor. Adresa: Măneciu – județul Prahova, Telefon: 0244 – 295.440 E‐mail: [email protected]; Web: www.apascogrup.ro
49
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
Domeniul de activitate:
• Producerea şi distribuirea apei potabile • Colectarea şi epurarea apelor uzate • Colectarea şi epurarea apelor pluviale
Adresa: Str. Kós Károly nr.1, 540297 Tg.Mureş, județul Mureş Telefon: 0265‐208.800 Fax: 0265‐208.881 E‐mail: [email protected], Web: www.aquaserv.ro
ASOCIATIA ROMANA A APEI (A.R.A.) este o asociatie autonoma, patronala si profesionala, neguvernamentala si nonprofit, de interes comunitar si al carei scop este de a reprezenta, promova, apara si sustine:
• interesele patronale ale operatorilor de servicii publice de alimentare cu apă şi canalizare şi ale administratorilor resurselor de apă şi a infrastructurii de gospodărire a resurselor de apă, în relațiile acestora cu autoritățile şi sindicatele reprezentative;
• formarea şi perfecționarea profesională în domeniul alimentării cu apă, canalizării şi epurării apelor uzate;
• acțiunea pentru modernizarea şi dezvoltarea acestui sector de activitate la nivelul normelor şi standardelor Uniunii Europene şi internaționale.
Adresa: Splaiul Independentei nr 202A, etaj 9, sector 6, Bucuresti Telefon/Fax.: 021.316.27.87 E‐mail : [email protected]; Web: www.ara.ro
• Alimentări cu apă • Tratare ape brute • Stații de pompare pentru canalizare
• Epurare ape uzate menajere sau industriale • Irigații ‐ desecări • Reabilitare lacuri, iazuri pentru oraşe şi zone turistice • Centrale hidraulice de mică putere • Echipamente de pompare pentru intervenții rapide în caz de incendiu • Vehicularea dejecțiilor de la ferme de animale Adresa: Str. Gării Obor no. 8B, sector 2, cod 021747, PO 3‐19, Bucureşti Telefon: 021‐252.73.24, Fax: 021‐252.53.50, Mobil: 0727.735.334 E‐mail: [email protected], Web: www.danex.ro
Doka este unul din liderii mondiali în domeniul dezvoltării, producției şi distribuției de echipamente de cofrare pentru toate sectoarele din industria construcțiilor. Prin oferta noastră inovativă îi sprijinim pe antreprenorii din toată
lumea pentru a construi mai repede, mai bine, mai economic şi mai sigur. Compania, care după 130 de ani continuă sa fie o "afacere de familie", investeşte în creativitatea, cunoştințele şi abilitățile angajaților săi. Valorile noastre se bazează pe responsabilitatea şi implicarea individuală, motorul nostru de dezvoltare. Adresa: Sos. de Centură 34, 077180 Tunari Telefon: 021.206.49.50, Fax: 021.206.49.99 E‐mail: [email protected], Web: www.doka.com.ro
50
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
SOCIETATEA COMERCIALĂ DE CONSTRUCȚII “ERBAŞU” S.A desfăşoară activități în următoarele domenii de construcții:
• construcții civile (rezidențiale, birouri) şi industriale (comerciale, depozite, hale, etc.); • construcții edilitare (apă, canal, termoficare şi drumuri); • construcții speciale (poduri, pasaje, subtraversări, translatări imobile, consolidări imobile,
foraje pentru alimentare cu apă); • construcții hidrotehnice (baraje, stații de epurare şi tratare a apei, apărări de maluri).
Adresa: Str. Nicolae G. Caranfil nr.72, bl.XXII A, ap.1‐2, sect.1, Bucureşti Telefon: 021.232.35.45, Fax.: 021.232.35.05 Web: www.erbasu.ro
GRAITEC este un important dezvoltator de software dedicat proiectării în domeniul construcțiilor, oferind soluții software pentru modelarea şi detalierea structurilor metalice şi din beton armat.
În prezent, GRAITEC oferă clienților suita de programe Graitec Advance ‐ o soluție software integrată de CAD şi calcul ce include aplicațiile Advance Design (program de calcul cu element finit şi dimensionarea structurilor din beton şi metal), Advance Beton (program pentru proiectarea şi desenarea structurilor din beton armat) şi Advance Metal (program pentru proiectarea şi desenarea structurilor metalice). Adresa: Str. Samuil Vulcan 10, Sect. 5, Bucureşti Telefon: 0214 10 01 19, Fax: 0214 10 01 24 E‐mail: [email protected] , Web: www.graitec.com/ro
Green Report este liderul pieței informațiilor de mediu, acoperind toate canalele de comunicare media. Revista, portalul de ştiri pe internet şi wap, emisiunea TV, campaniile şi evenimentele poziționează inițiativa Green Report în centrul afacerilor de mediu şi a
investițiilor în dezvoltarea durabilă şi în protecția mediului. O atenție deosebită acordăm publicării şi dezbaterii informațiilor despre menținerea calității apelor, tratarea apelor reziduale, producerea de energie regenerabilă, protecția coastelor, apărarea împotriva inundațiilor şi contracararea secetei.
Redactia Green Report ‐ str. Vasile Lascar, nr. 8, sect. 2, Bucuresti E‐mail: office@green‐report.ro, Telefon: 021 310 63 97, Fax: 021 316 28 23 Web: www.green‐report.ro
Servicii cheie din cadrul departamentului de apă: studii de fezabilitate, management şi asistență tehnică şi financiară,
supervizare de lucrări, proiectare tehnică, detalii de execuție, managementul bazinelor hidrografice, electrică, mecanică, Geomatics (topometrie), regularizări de râuri, rețele de apă şi canalizare, surse noi de energie alternativă (energia eoliană). Adresa: Str. Carol Davila, Nr 85, Sector 5, Bucureşti Telefon: 0311 065 376 / 0311 065 377; Fax: 0311 034 189 Web site: www.halcrow.ro, Email: [email protected], [email protected]
51
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
Societatea HIDROCONSTRUCȚIA s.a., fondată la 30 noiembrie 1950, pentru edificarea barajului şi a centralei hidroelectrice de la Bicaz, este în prezent cea mai mare firmă de construcții din România, care realizează, în calitate de antreprenor general şi cu forțe proprii, toate categoriile de lucrări de construcții, cu finanțare publică sau privată, în orice amplasament din țară sau din străinătate.
Declarația de politică asumată şi certificările internaționale ale managementului calității, protecției mediului, sănătății şi securității muncii, garantează capacitatea tehnică şi managerială de execuție a lucrărilor, în termenii contractuali, în vederea satisfacerii cerințelor, nevoilor şi aşteptărilor clienților. Adresa : Calea Dorobanților nr. 103‐105, sector 1, Bucureşti, cod 010562, Telefon: 021.208.14.00; Fax 021.208.14.01, 021.230.77.04, 021.231.52.03 E‐mail : [email protected], Web: www.hidroconstructia.com
IRIDEX GROUP CONSTRUCTII execută drumuri, parcări, piste aeroportuare, rețele de apă şi canalizare, depozite de deşeuri menajere şi industriale (periculoase şi nepericuloase), lucrări
hidrotehnice si de îmbunătățiri funciare, lucrări de reintegrare a haldelor miniere în mediul înconjurător, construcții civile şi industriale, demolări şi alte lucrări speciale. Din 1994 Iridex Group Construcții a introdus pe piață o gamă nouă de materiale speciale pentru construcții: materialele geosintetice utilizate în lucrări de protecție a mediului; impermeabilizarea depozitelor de deşeuri, rezervoarelor petroliere, bazinelor, combaterea eroziunii solului, consolidarea taluzurilor, creşterea capacității portante etc. Adresă: Bvd. Eroilor, nr 6‐8, Voluntari, Județul Ilfov, 077190, Telefon/Fax: 021 240.40.41 E‐mail: [email protected], Web: www.iridexcons.ro
Louis Berger este o societate independentă de consultanță, care îşi desfăşoară activitatea în domeniile ingineriei, protecției mediului, economiei şi al dezvoltării.
Principalele domenii de activitate sunt: alimentarea cu apă potabilă, canalizare, managementul deşeurilor, transporturi, construcții civile, organizarea şi managementul proiectelor de infrastructură, managementul şi instruirea resurselor umane, dezvoltarea regională urbană şi rurală, agricultura, ingineria mediului, energie, etc. În România, compania Louis Berger are o experiență continuă de 18 ani. Adresa: Biroul Regional Pentru Europa Centrală şi de Est, Blvd. N. Titulescu, Nr. 1, Bl. A7, Sc. C, Et. 8, Ap. 85, 011131, Sector 1, Bucureşti Telefon/Fax : +40 (21) 317 96 39 / +40 (21) 314 34 35 E‐mail: [email protected]; [email protected]; Web: www.bergergroup.com
Mott MacDonald este o companie de consultanta de talie mondiala, implicata in dezvoltarea multor aspecte ale vietii de zi cu zi – de la transport, apa si mediu, pana la constructii si industrie, cu o cifra de afaceri de peste £ 1 miliard si in jur de 14 500 de angajati. Proiectele desfasurate in domeniile
mentionate mai sus au fost finantate, atat din fonduri externe de pre‐aderare, cat si din cele interne, guvernamentale, avand drept parteneri institutii europene, guvernamentale, companii de servicii publice, autoritati publice locale si importante firme internationale si locale de consultanta. Adresa: Str. Iancu Capitanu nr.15, sector 2, Bucureşti Telefon: 021, 252.27.38/39 Fax 021.252.27.37 E‐ mail: [email protected] Web: www.mottmac.ro
52
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
SC Saint Gobain Construction Products Romania SRL <Business Unit PAM> ofera propria experienta in domeniul apei in vederea propunerii de solutii complete pentru transportul acesteia.
Activitatea societatii consta in conceperea, producerea si livrarea de solutii la cheie in fonta ductila, dupa cum urmeaza:
• sisteme complete de conducte din fonta ductila pentru apa potabila si canalizare (tevi, fitinguri, vane si accesorii);
• sisteme de conducte din fonta pentru stingerea incendiului (tevi, fitinguri, vane cu certificare FM si hidranti);
• sisteme complete de conducte din fonta pentru canalizarea interioara a cladirilor (evacuarea apelor uzate menajere si pluviale);
• capace pentru camine si gratare stradale din fonta ductila Adresa: str. Tipografilor nr. 11 – 15, S‐Park, corp B3 / B4, cod 1714, sector 1, Bucuresti Tel / fax: 021 07 57 37 / 021 7 57 10; E‐mail: saint‐[email protected]; Web: www.pamline.ro
SIALCO TRADING oferă: livrare de produse, realizare de instalații hidraulice, electromecanice şi automatizări, consultanță tehnică, proiectare, punere în funcțiune, lucrări “la cheie”, service cu principalele
produse: vane, stavile ERHARD, servomotoare AUMA, echipamente de dozare GRUNDFOS ALLDOS, pompe TYCO STRATE, MONO PUMPS pentru: aplicațiile din domeniul apei: stații de pompare, tratare, epurare, apeducte, baraje, aducțiuni, rezervoare, hidrocentrale, protecția mediului. Adresă: Str Madrid, nr. 4, Bucureşti – 11785 Telefon: 021 230 1328, Fax: 021 230 7170 E‐mail: [email protected], Web: www.sialco.ro
Soletanche Bachy – membră a grupului Vinci – cu o experiență de 80 de ani, prezent în peste 70 de țări, este una din cele mai mari companii de fundații speciale din lume. Posibilitățile tehnologice sunt practic nelimitate, beneficiind pe lângă soluțiile tehnice proprii, de toată asistența, experiența, know‐how‐ul şi utilajele lui Soletanche Bachy, în domeniul fundațiilor speciale, structuri de sprijinire, consolidări, etanşări şi epuismente. Adresă: P‐ta Pache Protopopescu, Nr. 13, Et. 4, Ap. 5, Sector 2, BUCURESTI – 021401 Telefon: 031 102.37.01 Fax: 031.102.37.01
E‐mail: [email protected] Web: www.soletanchebachy.com
TRACTEBEL ENGINEERING Servicii de inginerie pentru: • Lucrări de protecție împotriva inundațiilor • Lucrări de protecție a albiilor în zona podurilor, • Lucrări regularizări de râuri si lucrări de porturi
• Stabilirea caracteristicilor de curgere a cursurilor de apă • Stabilirea debitelor cu diverse asigurări şi niveluri corespunzătoare • Calculul vitezelor de curgere în albie, dimensionarea lucrărilor de protecție a malurilor şi patului
albiei etc. Adresă: Str. Alexandru Constantinescu nr. 6, Bucureşti, 011473 Telefon: 031 2248 106, Fax: 031 2248 206 E‐mail: [email protected], Web: www.trapec.ro
53
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
VEOLIA WATER SOLUTIONS AND TECHNOLOGIES (VWS) este lider mondial în concepția şi realizarea lucrărilor de tratare a apei, fie ele municipale sau industriale. Activitatea principală a Veolia Water Solutions and Technologies (VWS) constă în concepția şsi execuția instalațiilor ca antreprenor general pentru :
• tratarea apei pentru potabilizare sau obținerea apei pure pentru procesele industriale • epurarea apelor uzate municipale sau industriale.
Adresa : Str. Fabrica de Glucoză, nr 5, Cladirea Aerofina, etaj 4, 020331, Sector 2, Bucureşti Telefon : 021 243 07 91, E‐mail: [email protected] Web: www.vws.ro
54
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
ANEXA 1.
L ISTA ARTICOLELOR PUBLICATE IN ANUL 2010
AArrttiiccoollee îînn rreevviissttee
Reviste internaționale
1. Groza, G., Popescu, N., Zaharescu, A. – All non‐archimedean norms on [ ]rXXK ,...,1 , Glasgow Mathematical Journal, numărul 1/ 2010 pag. 1 – 18, ISSN 0017‐0895
2. Popa H., Batali L. ‐ Using Finite Element Method in geotechnical design. Soil constitutive laws and calibration of the parameters. Retaining wall case study, WSEAS Transactions on Applied and Theoretical Mechanics Journal, Issue 3, Volume 5, July 2010, pp. 177‐186, ISSN 1991‐8747.
Reviste naționale
1. Abdulamit, A. ‐ Managementul durabil al resurselor de apă, Finfocus Mediul, Supliment al revistei
Piața Financiară, mai 2010. 2. Alămorean, M., Vasilescu, A. ‐ Behavior of tower cranes under seismic actions, University
Politehnica of Bucharest, Scientific Bulletin Series D: Mechanical Engineering, Vol. 72, Iss. 2, 2010, pag. 55‐64, ISSN 1454‐2358.
3. Batali, L., Popa, H., Thorel, L. – Retaining walls in urban areas. Numerical modelling, characteristic interaction parameters, Scientific Bulletin of the Technical University of Civil Engineering, Bucharest, Series: Mathematical modelling in Civil Engineering, no. 1/ 2010, pag. 32 – 39, ISSN 2066 ‐ 6926
4. Bica I., Dimache, Al., Iancu I.– The influence of the hydro‐geological conditions and the nature of the contaminants in the behavior of natural attenuation, Analele Universității „Ovidius” Constanța, Seria Construții, pag. 399‐406, Ovidius University Press 2010, ISSN 1584‐5990.
5. Bica I., Dobre C., ‐ Rehabilitation of Historically Polluted Site – Oil Residue Lagoons. Buletinul Universității de Petrol – Gaze din Ploieşti, Vol.LXII, no. 3A/2010, pag. 113 – 122. ISSN 1224‐8495.
6. Bica, Al. Dimache, I. Iancu – The influence of the hydro‐geological conditions and the nature of the contaminants in the behavior of natural attenuation, Analele Universității „Ovidius” Constanța, 2010, ISSN 1584‐5990, pp. 8.
55
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
7. Bica, I., Gogu, C.R., Palcu, M. ‐ Current Trends and Approaches in Urban Hydrogeology, Buletinul Ştiințific al Universității "Politehnica" din Timişoara, Seria HIDROTEHNICA, Transactions on Hydrotechnics, Tom 52(66), Fascicola 1, 2, 2010
8. Boukhemacha M. A., Bica I., Mezouar K. – Piping Erosion Mathematical Modeling and Applications, Analele Universității „Ovidius” Constanța, Seria Construții, pag. 173‐180, Ovidius University Press, 2010, ISSN 1584‐5990.
9. Chevereşan, M., Drobot, R. ‐ A conceptual data model for flood management at a river basin scale. September 2010. Scientific Journal – Mathematical Modelling in Civil Engineering, volume 6, No 3, ISSN 2066‐6926, pages 5‐11
10. Degeratu M., Alboiu N.I., Bandoc G., Haşegan L. ‐ Wind Tunnel Tests on Cased Wind Turbines Ensembles Designed for a Certain Location, Annals of the Oradea University, Vol. IX (XIX), Nr. 2, pag. 2.11 – 2.20, ISSN 1583‐0691, 2010
11. Degeratu M., Haşegan L., Alboiu N.I., Bandoc G. ‐ Mathematical Modeling of the Air Flow Inside the Atmospheric Boundary Layer, Annals of the Oradea University, Vol. IX (XIX), , NR3, pag. 2.31 – 2.37, ISSN 1583‐0691, 2010
12. Degeratu, M., Bandoc G., Alboiu, N. ‐ Laboratory research on modeling of the Romanian Black Sea seashore waves interaction with energy capturing devices, Scientific Bulletin of University Politehnica of Bucharest, Series D, Vol. 72, Issue 1, pag. 9 – 16, ISSN 1454‐2358, 2010
13. Dineț, E. ‐ Masuri pentru cresterea sigurantei calitatii apei in retelele de distributie – Buletinul stiintific al UTCB nr.3/2010, pag 51 – 56.
14. Drăghia, A.F., Drobot. R. – Consideratii privind analiza statistica a debitelor maxime anuale. Revista Hidrotehnica, ISSN 0439‐0962. vol 55, pp. 20‐34, 2010
15. Găitănaru D., Anghel L., Ionița A., Gogu, C.R.‐ Gestiunea datelor de calitate pentru apele subterane cu ajutorul instrumentelor de analiză spațială, Revista Asociatiei Hidrogeologilor din Romania, nr.1/2010, ISSN – 1220‐5559, Bucuresti, Romania
16. Georgescu A. M., Georgescu C. S., Coşoiu C. I., Alboiu N.I., Petre A.‐M. – Experimental versus Numerical Results on the Velocity Field in the Wake of a Hydropower Farm Equipped with Three Achard Turbines, Scientific Bulletin of University Politehnica of Bucharest, Series D, Vol. 72, Issue 1, pag. 133 ‐ 140 ISSN 1454‐2358, 2010
17. Georgescu, M., Petrescu, V., Dimache, A., Iancu, I., Dimache, T. – Impactul fermei agrozootehnice a S.C. T.R.M.‐TNUVA ROMANIA MILK S.R.L. asupra calității apei subterane, Buletinul Stiintific al Universitătii Tehnice de Constructii Bucuresti, Nr. 3, 2010, ISSN 1224‐628X.
18. Gogu, R., Velasco, V., Garriga, A., Monfort, D., Vásquez‐Suñe, E., Carrera, J., Ramos, E. ‐ Platforma Informatica pentru integrarea informatiei pentru medii sedimentare in vederea obtinerii unui model hidrogeologic 3D, , ROMAQUA, Ed. Asociatia Romana a apei, Volumul 2, 2010, ISSN – 1453‐6986, Bucuresti, Romania
19. Heiberger, T., Stoenescu, C., Stematiu, D. ‐ Breaking scenarios for Poiana Uzului dam. Scientific Bulletin Series: Mathematical Modelling in Civil Engineering, no.2 / 2010.
20. Ieremia M., Dordea, V. – Reconfigurarea spațiului PIETEI UNIVERSITATII cu TEATRUL NATIONAL BUCURESTI într‐o poziție emblematică, Revista AICPS – Asociația Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri – Ediție Nouă, nr. 4/2010 – pag. 26‐34, ISSN 2067 – 4546.
21. Ieremia, M. ‐ “Reconfiguration of the University Square Based on an Emblematic Placement of The National Theatre”, “Scientific Journal. Mathematical Modelling in Civil Engineering” of Technical University of Civil Engineering Bucharest, nr. 4, 2010.
22. Ieremia, M. ‐ Design Based on Performance. Reabilitation of an Exiting Hospital Construction Situated in a High Risk Seismic Area, “Buletinul Institutului Politehnic din Iaşi” al Universității Tehnice “Gheorghe Asachi”, Iaşi, tom LVI(LX), fasc.4A, Editura “Politehnium”, 2010, pag. 455‐473, ISSN 1011‐2855.
23. Ieremia, M., Bahnariu, B. ‐ Materiale compozite ‐ soluții moderne utilizate în construcții, “Buletinul Stiințific” al Universității Tehnice de Construcții Bucuteşti, Serie Nouă, nr. 3, Vol. LIII, 2010, pag. 31‐43, Editura Agir, ISSN 1224‐628X, 1224‐7928 (extenso pe C.D.).
56
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
24. Ieremia, M., Dumitraşcu, M. ‐ Consolidare ansamblu biserică – turn clopotniță comuna Săcel, Harghita – Reinforcement of the Ensemble Made up of Church and Steeple in Sacel Village, Harghita County, “Buletinul Stiințific” al Universității Tehnice de Construcții Bucureşti, anul LIII – nr. 1, 2010, pag. 18 – 29, ISSN.1224‐628X.
25. Manolache, A., Ieremia, M. ‐ Proiectarea bazată pe performanță. Consolidarea clădirilor vulnerabile seismic, “Buletinul Tehnic” al Asociației Generale a Inginerilor din România, Anul XV, nr.4, 2010, (extenso pe C.D.).
26. Mănescu, A. ‐ Managementul pierderilor de apa din sistemele de alimentare cu apa a localitatilor, HIDROTEHNICA, No. 4‐5/ Mai, 2010, pp 33‐40
27. Perju, S., Georgescu, A‐M. ‐ Numerical quantification of energy consumption for the “Teiul Doamnei” pumping station, University Politehnica of Bucharest Scientific Buletin, Series D: Mechanical Engineering, Volume 72, Issue 1/2010, pag. 101‐108, ISSN 1454‐2358
28. Popovici, A. ‐ Retehnologizarea barajelor existente. Considerații asupra temei Q90 de la Congresul al XII‐lea al Marilor Baraje, Brasilia, 2009. Hidrotehnica 10‐11, 2009.
29. Racoviteanu, G., Vulpasu, E., Racoviteanu, R.M. – Comparatie intre procedeele de epurare extensive si intensive pentru comunitati mici, revista ROMAQUA, nr. 6/2010, vol. 70.
30. Stematiu, D., Abdulamit, A. ‐ Managementul siguranței barajelor. Considerații asupra temei Q91 de la Congresul al XXIII‐lea al Marilor Baraje, Brasilia, 2009”, Hidrotehnica, Nr. 10‐11, Vol. 54/2009.
31. Sumbasacu, O., Petrescu, V. ‐ Lucrări hidrotehnice, zonă umedă şi salcie energetică – o posibilă soluție tehnică pentru creşterea calității apei râului Olt în aval de stația de epurare a municipiului Sfântu Gheorghe (Hydraulic works, wetland and energetic willow – a possible technical solution for increasing the water quality of the Olt River, downstream of Sfântu Gheorghe WWTP), Buletinul Științific al UTCB, Anul LIII, nr. 1/2010, pag. 5‐17, ISSN‐1224‐628X
32. Vulpaşu, E., Sandu, M., Racovițeanu G. – Stadiul actual al sistemelor de colectare si epurare a apelor uzate din Romania, revista Hidrotehnica, martie 2010.
AArrttiiccoollee îînn vvoolluummeellee uunnoorr mmaanniiffeessttăărrii iinntteerrnnaattiioonnaallee
1. Bica I., ‐ Utilizarea alimentării artificiale în gestiunea calitativă și cantitativă a resurselor de apă
subterană. Buletinul Conferinței internaționale „Totul pentru o apă curată”, pag. 26‐34, Pitești, Editura TREND, ISSN 2069‐1572.
2. Bica I., Dobre C., ‐ Developing a Conceptual Site Model of the Historically Contaminated Site – Oil Residues Lagoons. Proceedings of the 1st Conference of Synergy of Architecture and Civil Engineering. pag. 1‐13, Nis ISBN 978‐86‐80295‐90‐9.
3. Chevereşan, M., Sîrbu, N., Stematiu, D., Drobot, R. – Dridu Dam Failure Scenarios and Accidental Flood Wave Propagation. Balwois 2010 Conference. May 2010. Ohrid. Macedonia
4. Ciortan, R., Manea, S. ‐ Building in the urban area of Constanta city (Romania), acting as a high cliff stabilization structure, Proceedings of the International Geotechnical Conference “Geotechnical Challenges in Megacities”, Moscow, June 2010
5. Ciuiu, D., Trandafir, R., Drobot, R. ‐ Parameters’ Estimation of Marginals and of Copula in Hydrological Applications. Operational Research International Conference. Constanta – Romania. Septembrie 2010.
6. Degeratu M., Haşegan L., Alboiu N.I., Bandoc G. ‐ Modeling of the Atmospheric Boundary Layer Using a Wind Tunnel With Discontinuity, Annals of DAAAM for 2010 & Proceedings of the 21 st Intrenational Symposium, Volume 21, No 1, pag. 0481 – 0482, ISSN 1726‐9679, ISBN 978‐3‐901509‐73‐5, Editor Branko Katalinic, Published by DAAAM International, Vienna, Austria, 2010.
7. Dinet, E. – Prioritati in retelele de distributie. Apa care nu aduce venit (NRW) ‐ Conferinta Internationala “Totul pentru o apa curata” Editia I, 9‐10 decembrie 2010, Pitesti, ISSN 2069‐1572.
8. Drobot, R. – Simplified Methods for identifying Small Catchments Susceptible to Generate Flash Floods. p. 157‐167. Analyses and Images of Hydrological Extremes in Mediterranean
57
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
Environments. 3rd International Workshop on Hydrological Extremes AMHY‐FRIEND group. Univ. of Calabria, Cosenza (Italy), July 2008. Edited by Ennio Ferrari and Pasquale Versace. Published 2010 by EdiBios.
9. Drobot, R., Trandafir, R., Ciuiu, D., Drăghia, A. ‐ Hydrologic boundary conditions using copulas for flood hazard maps delineation. 2nd International Conference on Predictions for Hydrology, Ecology and Water Resources Management. Praga 19‐ 24 septembrie 2010.
10. Găitănaru, D., Anghel, L., Ioniță, A., Gogu, R.C. ‐ Groundwater Quality Data Management Using Spatial Analysis Instruments, International Multidisciplinary Scientific GeoConference‐SGEM, Volume 2, Albena, Bulgaria (2010) ISBN‐954918181‐2.
11. Gogu, C.R., Velasco, V., Ioniță, A., Vazquez‐Sune, E. ‐ Sedimentary Media GIS Based Software Platform to Improve Groundwater Modeling, International Multidisciplinary Scientific GeoConference‐SGEM, Volume 1, Albena, Bulgaria (2010) ISBN‐954918181‐2.
12. Ioniță, F., Petrescu, V., Sîrbu, N. ‐ Mathematical model applied to rainfall‐runoff on a sub‐watershed, part of a larger catchment area, Proceeding of the International Conference „Water 2010”, Section IX, Surface and groundwater hydrology, Analele Universității „Ovidius” Constanța, pag. 407‐414, iunie 2010, Editura Ovidius University Press, ISSN‐1584‐5990
13. Katsiri, A., Makropoulos, C., Ivetic, M., Drobot, R., Brilly, M., Assimacopoulos, D., Baki, S., Maksimovic, C. – Educate !: An International E‐learning Postgraduate Course in Water Resources and Environment Management. P.107‐124. Published in Ninth EUCEET Volume. Inquiries into European Higher Education in Civil Engineering. 2010. Edited by Iacint Manoliu.
14. Manea, S., Ciortan, R., Olinic, E. – Geotechnical design on loessoid soils, Proceedings of the XIVth Danube‐European Conference on Geotechnical Engineering, 2 – 4 Iunie 2010, Bratislava, Slovacia.
15. Manea, S., Ciortan, R., Olinic, E. – Requirements and results of the monitoring of certain deep excavations, Proceedings of the XIVth Danube‐European Conference on Geotechnical Engineering, 2 – 4 Iunie 2010, Bratislava, Slovacia
16. Marinescu, V., Marinescu, M. – The use of grid technologies in a decision support system used in environmental protection – The 15th ICIT Conference with international participation – PROGRESS IN CRYOGENICS AND ISOTOPES SEPARATION– Călimăneşti‐Căciulata, Romania, October 28‐30, 2009 – ISSN:1582‐2575
17. Marinescu, V., Marinescu, M., Popovici, N. – Developing educational programs with flexible routes as well as educational instruments for the bachelor and master degree in the System Engineering field – NETWORKING in Education and Research RoEduNet International Conference 8th Edition Proceedings, Galați, December 3‐4, 2009 – ISBN – 978‐606‐8085‐15‐9.
18. Muste, M., Adler, M‐J, Drobot, R., Mocanu, M. – Cyberobservatory for Supporting Science, Management and Public Warning: International Case Studies. Balwois 2010 Conference. May 2010. Ohrid. Macedonia.
19. Perju, S. – Investiții în stațiile de pompare ce conduc la reducerea consumurilor energetice, – Volumul Conferința Internațională “Totul pentru o apă curată“, 09 – 10 decembrie 2010, pag. 169 – 175, Editura Trend, ISSN 2069‐1572.
20. Popa, H., Batali, L. – Using finite element method in geotechnical design. Comparison between soil constitutive laws and case study, The 3rd WSEAS Int. Conf. on Finite Differences ‐ Finite Elements ‐ Finite Volumes ‐ Boundary Elements (F‐and‐B'10) ‐ University Politehnica, Bucharest, Romania, April 20‐22, 2010, pp. 228‐233, ISBN 978‐960‐474‐180‐9, ISSN 1790‐2769, 2010
21. Popa, H., Manea, S., Batali, L. ‐ Specific of designing tall buildings with deep, multi‐leveled underground structures in urban areas, a 12‐a Conferință Dunărean – Europeană de Inginerie Geotehnică, Bratislava, Slovacia, 2‐4 iunie 2010
22. Racoviteanu G. – Tendinte moderne in dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare, Conferinta Internationala “Totul pentru o apa curata” Editia I, 9‐10 decembrie 2010, Pitesti, ISSN 2069‐1572.
23. Racoviteanu, G. – Imbunatatirea monitorizarii calitatii apei potabile la nivelul operatorilor de apa – Conferinta „EU report obligations in the context of the Drinking Water Directive”, INFRA 34755, Ministerul Mediului si Padurilor, Bucuresti, 25‐26 Martie 2010.
58
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
24. Racoviteanu, G., Vulpasu, E., Racoviteanu R.M. – Comparatie intre procedeele de epurare extensive si intensive pentru comunitati mici (500 – 5.000 p.e.), Conferinta Internationala “Dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare in comunitati rurale”, 15‐16 Iunie 2010, Bucuresti, ARA‐UTCB‐German Water Partnership, ISBN 978‐606‐8206‐00‐4.
25. Radu, E., Gaitanaru, D., Minciuna, M.N., Pandele, A., Gogu, R.C., Radu, C. ‐ Climate changes in relation to phreatic aquifers vulnerability assessment. A study case on Bega ‐ Timis region, Romania., – International Interdisciplinary Conference on Predictions for Hydrology, Ecology and Water Resources Management HydroPredict 2010, Praga, Czech Republic, 20–23 September 2010
26. Rigo, Ph., Sarghiuta, R. et al., Design of river navigation weirs and flood protection barriers. Proc. of the 78th ICOLD Annual Meeting‐International Symposium, 23‐26 May 2010 Hanoi, Vietnam.
27. Sandu M., Rojanschi, Vl., Racoviteanu, G., si altii – Raportul Consiliului Tehnico‐Stiintific al Asociatiei Romane a Apei, Forumul Regional al Apei 2010, Bucuresti, Palatul Parlamentului 14 Iunie 2010.
28. Sarghiuta, R., Popescu, C. ‐ Abnormal behaviour of tarnita dam revealed by monitoring data – conferita TEIK 2010, 18‐19 Martie 2010, Nis, Serbia
29. Sarghiuta, R., Bugnariu, T. ‐ Abnormal Behavior of Tarnita Dam Revealed By Monitoring Data Proc. of the 8th ICOLD European Club Symposium Dam Safety – Sustainability in a Changing Environment 22nd ‐ 23rd September 2010 Innsbruck, Austria
30. Stematiu, D., Abdulamit, A. ‐ Romanian Small Dams Safety Law. Proc. of 8th European Club Symposium Dam Safety sustenability in a Chainging Environment. Innsbruck, September, 2010, pg. 431‐437.
31. Stematiu, D., Sirbu, N. ‐ Failure scenarios and dam breach hydrographs for Dridu dam. Proc. of Int. Conf. on Theoretical and experimental research of structures, Nis, March 2010.
32. Stematiu, D., Sirbu, N., Cheveresan, M. ‐ Failure Scenarios and Dam Breach Flood Routing Analysis for Dridu Dam. Proc. of 8th European Club Symposium Dam Safety sustenability in a Chainging Environment. Innsbruck, September, 2010, pg. 673‐679.
33. Stoica, A.E., Petrescu, V., Sîrbu, N. ‐ Floodplains determination based on mathematical models and measurements, Proceeding of the International Conference „Water 2010”, Section IX, Surface and groundwater hydrology, Analele Universității „Ovidius” Constanța, pag. 439‐444, iunie 2010, Editura Ovidius University Press, ISSN‐1584‐5990
34. Topală, C. A., Bănuț, V. – Study of steel frames stability in elasto‐plastic domain, Proceedings of the 8th International Symposium Computational Civil Engineering 2010, 28 mai 2010, pag. 446 – 458, Editura Societății Academice ’’Matei‐Teiu Botez”, ISBN 978‐973‐8955‐87‐5
35. Velasco, V., Gogu, R., Garriga, A., Monfort, D., Vazquez‐Suñé, E., Ramos, E., Carrera, J. ‐ Improving groundwater modeling of sedimentary media using GIS based 3D geological tools, Congress GeoDarmstadt2010, Darmstadt, Germany 11‐14 October 2010
AArrttiiccoollee îînn vvoolluummeellee uunnoorr mmaanniiffeessttăărrii nnaațțiioonnaallee
1. Abdulamit, A., Tănăsescu, M. ‐ Siguranța barajelor din România, Conferința Intercity Magazin
Protecția infrastructurii critice în România, 7‐8 iulie, 2010, Bucureşti. 2. Aldea, Al., Anton, A., Perju, S. – Măsurători de debite de ape uzate‐limitări şi perspective, ‐
Volumul Conferința Tehnico‐Ştiințifică “Dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în comunități rurale“, 15 – 16 iunie 2010, pag. 126 – 131, Editura Axioma Print, ISBN 978‐606‐8206‐00‐4
3. Batali, L. – Proiectarea depozitelor de deşeuri cu materiale geosintetice: norme tehnice, caracteristici relevante, standarde române şu europene, Seminar internațional NAUE, martie 2010, Cluj Napoca
4. Bica I., Gogu C. R., Palcu M. ‐ Current Trends and Aproaches in Urban Hydrogeology ‐ Simpozionul „Ingineria Hidrotehnică în Teorie și Practică”, Buletinul Știintific al Universității "Politehnica" din
59
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
Timișoara, Editura Politehnica Timișoara, Tomul 55(69), Fascicola 1, 2, 2010, pag. 55 – 60, ISSN 1224‐6042.
5. Bica, I. Iancu, Al. Dimache – Managementul redezvoltarii fostelor zone industriale, International Symposium “The Environment and Industry”, volume I, National Research and Development Institute for Industrial Ecology, INCD ECOIND, Bucharest, October 28‐30, 2009, pp 8, ISSN 1843‐5831.
6. Ciuiu, D., Trandafir, R., Drobot, R. – The Utilization of Copula in Hydrology. A 13‐a Conferință a Societatii de Probabilitati si Statistica. 16 aprilie 2010, UTCB.
7. Dobre, A. ‐ Modelarea matematică – instrunent al strategiei manageriale în dezvoltarea sistemelor de apă, Conferința ARA iunie 2010
8. Drăghia, A.F., Drobot, R. – Considerarea incertitudinii in estimarea debitelor maxime anuale. Conferinta Stiintifica Anuala: Provocari 2025 pentru dezvoltarea durabila a resurselor de apa. INHGA. Septembrie 2010
9. Drobot, R. ‐ Determinarea zonelor inundabile in cazul viiturilor rapide. Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta. Ziua Internationala pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale. p. 50‐62. Editura Conphys. Ramnicu Valcea. 14 octombrie 2009.
10. Drobot, R. – Determinarea zonelor de protectie sanitara prin modelare matematica. Simpozion Aniversar “Ingineria Hidrotehnica In Teorie Si Practica”. Univ.Politehnica din Timisoara. 8‐9 Sept. 2010.
11. Drobot, R., Minciunaă, M.N., Caravia, S. – Determinarea zonelor de protectie a captarilor de apa subterana. Studii de caz. Seminarul: Probleme actuale ale gestionarii si exploatarii resurselor de apa subterana. Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti. UTCB. 29 octombrie 2009.
12. Drobot, R., Vlad, I. – Exploatarea acumularii Dridu in perioade de viitura. INHGA. Conferinta Stiintifica Anuala: Estimarea si predictia fenomenelor hidrologice extreme. 21‐22 octombrie 2009.
13. Ganea, C. A., Bănuț, V. – Paper folding and chemistry applied in civil engineering, Proceedings of the 1st Conference of the Young Researchers from Technical University of Civil Engineering Bucharest (YRC 2010), 18‐19 moiembrie 2010, pag. 275 – 280, ISSN 2069‐1793, ISBN 978‐973‐100‐140‐5
14. Gogu, R.C. ‐ Tendinte si provocari in domeniul analizei vulnerabilitatii acviferelor si al protectiei apelor subterane, Seminarul Evaluarea si Cartografierea Vulnerabilitatii acviferelor, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Geologie si Geofizica, Bucuresti, 13 septembrie 2010
15. Mihai, A.F., Drobot, R. – Model hidraulic al retelei de canalizare din zona Giulesti‐Sirbi din Bucuresti, Romania. Sesiunea de comunicari stiintifice a Scolii Doctorale din UTCB.p. 131‐140. Iulie 2010.
16. Perju, S., Anton, A. ‐ Optimizarea echipării unui grup de puțuri folosind programul Epanet, – CD‐ul celei de‐a VIa Conferință a Hidroenergeticienilor din România “Dorin Pavel”, 27‐28 May 2010, Bucureşti, ISSN 2068‐2778.
17. Perju, S., Anton, A., Aldea, Al. ‐ Evoluția funcționării în timp a rețelelor de distribuție a apei din mediul rural, ‐ Volumul Conferința Tehnico‐Ştiințifică “Dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în comunități rurale“, 15 – 16 iunie 2010, pag. 41 – 47, Editura Axioma Print, ISBN 978‐606‐8206‐00‐4
18. Petrescu, V., Sumbasacu, O. ‐ Comparison between numerical simulation and measurements of the pollutant dispersion in a river. Case study, Volumul celei de a Sasea Conferințe a Hidroenergeticienilor din România „Dorin Pavel”, Universitatea „Politehnica” din Bucureşti, pag. 475‐482, 27‐28 mai 2010, Editura POLITEHNICA PRESS, ISSN‐2068‐276X
19. Popescu, C. ‐ Metode de sustinere a constructiilor subterane – Sesiunea de comunicari stiintifice a scolii doctorale din UTCB, 23 Iulie 2010, Bucuresti
20. Racovițeanu, G. – Imbunatatirea monitorizarii calitatii apei potabile la nivelul operatorilor de apa – Conferinta „EU report obligations in the context of the Drinking Water Directive”, INFRA 34755, Ministerul Mediului si Padurilor, Bucuresti, 25‐26 Martie 2010.
60
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010
21. Radu, E., Gaitanaru, D., Gogu, R., Pandele, A., Minciuna, M.N., Radu, C. ‐ ECAVAS Evaluarea si cartografierea vulnerabilitatii resurselor de ape subterane pentru asigurarea utilizarii durabile a acestora, Sesiune stiintifica Jubiliara, 85 de ani de la infiintarea Institutului Hidrologic Roman: Provocari 2025 Pentru dezvoltarea durabila a resurselor de apa, Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a apelor, 28 – 30 Septembrie 2010, Bucuresti
22. Stematiu D., Popovici A. Sârghiuță, R., Bugnariu, T. Evaluarea fenomenelor de imbatranire a marilor baraje prin evolutia caracteristicilor dinamice proprii. Lucrările celei de a cincea Conferințe Naționale a Academiei de Ştiințe Tehnice din România. Craiova, octombrie 2010, pg. 329 ‐ 336.
23. Tatu, G., Cazan, D.D. – Cercetari privind comportamentul unui motor hidraulic pentru captarea energiei valurilor, A sasea conferinta a hidroenergeticienilor din Romania “Dorin Pavel”, 27‐28 Mai 2010, Universitatea “Politehnica” Bucuresti, Romania, Volumul conferintei ISSN 1454‐2331
24. Topală, C. A., Bănuț, V. – Study of steel frames stability in elasto‐plastic domain, Proceedings of the 8th International Symposium Computational Civil Engineering 2010, 28 mai 2010, pag. 446 – 458, Editura Societății Academice ’’Matei‐Teiu Botez”, ISBN 978‐973‐8955‐87‐5
25. Vlad, C., Călin, A., ‐ Experimentări privind reducerea azotaților prin procesul de denitrificare, Conferința Tehnico‐Ştiințifică ‐ Dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în comunități rurale, EXPOAPA 2010 a 12‐a ediție, 15‐16 iunie, pag. 91‐99, Editura Axioma, ISBN 978‐606‐8206‐00‐4
26. Voicu, M.A., Iancu, I., Dimache, Al. ‐ Efectul coroziv al clorului în sistemele de distribuție, Sesiunea de comunicări ştiințifice a Scolii doctorale din Universitatea Tehnică de Construcții Bucureşti, 2010, ISBN 978‐973‐100‐129‐6, pp 6.
61
Raport anual al Facultații de Hidrotehnică ‐ 2010