+ All Categories

Download - raportul 2014

Transcript
Page 1: raportul 2014

Raport de activitate

Ianuarie – Decembrie 2014

Carmen a aflat după investigaţii repetate şi discuţii interminabile cu medicii, că nu poate deveni mamă pe cale

naturală. Atunci a decis să adopte un copil. După ce ea şi soţul ei au obţinut certificatul de adoptatori, timp de mai

multe luni, autorităţile le-au prezentat copii cu care s-ar putea potrivi. Fetiţa pe care au adoptat-o intrase în sistemul

de protecție foarte ușor, fără ca cineva să ajute mama naturală care a fost abuzată și care n-ar fi dorit să-și

părăsească copilul. Pe parcursul procesului de adoptie, Carmen si sotul ei nu au fost informati si ajutati să înțeleagă

nevoile specifice ale unui copil părăsit. La scurtă vreme după ce au luat-o pe fetiță acasă şi-au dat seama că are

probleme de sănătate. ‘Am decis să renunţ la adopţie, iar eu şi soţul meu am divorţat ulterior. Adopţia nu este un

lucru deloc simplu, poate distruge viaţa de cuplu, dacă cei doi nu sunt pregătiți și bine informați, dacă nu sunt pe

aceeaşi lungime de undă şi nu au aceeaşi determinare. Viața unui astfel de copil este distrusă efectiv”,

mărturiseşte Carmen

7/13/2015 www.AdorCopiii.ro 1

Page 2: raportul 2014

Imaginați-vă acum că sunteți Carmen, că locuiți într-o țară unde adopția este un subiect tabu, cum este România,

unde sunt peste 60.000 de copii înregistrați în sistemul de protecție specială și numai 1800 de adopții annual.

Imaginati-vă că există cineva care:

• Luptă pentru o lege mai ușoară a adopțiilor

• Este vocea copiilor abandonați adoptabili, a viitorilor adoptatori și a familiilor adoptive.

• Pune la dispoziția publicului larg informații și experiență de specialitate.

• Oferă o perspectivă individualizată și mai ales personală despre perioada pre și post-adopție, ca să înțelegeți

mai bine cum e cu adopția.

• Face tot ce poate pentru familiile sărace care doresc să-și crească copiii, în așa fel încât statul să nu le ia copiii

prea repede, ca apoi să-i uite prin hachițele birocrățești, până devin prea mari și prea bolnavi ca să mai fie

adoptați.

• Facilitateaza comunitatea familiilor adoptive, unde să puteți interacționa cu alți părinți adoptivi și copii lor.

Acel cineva există, se numește Asociația Ador Copiii.

Atașat vă prezentăm raportul pentru programele desfășurate cu success în anul 2014. Acestea vin în întâmpinarea

multor beneficiari, de toate vârstele, de la copii abandonați din prima zi până la părinți săraci și părinți adoptivi.

Suntem recunoscători și mândri că putem să ducem numele sponsorilor, donatorilor și partenerilor în atâtea case și să

atingem atâtea vieți cu sprijinul acestora.

7/13/2015 www.AdorCopiii.ro 2

Page 3: raportul 2014

Programele Ador Copiii

1. Servicii în domeniul adopției interne

A. Proiect: Nu irosi timpul. Schimbă o viață. Adoptă un copil. Beneficiari: 194 de adoptatori și copii, și 72

de specialiști din domeniul adopției.

B. Proiect: Resetează Sistemul . Beneficiari: peste 20.000 de copii

2. Servicii sociale

A. Proiect: Vreau ACASĂ. Beneficiari: peste 45 de copii din județul Timiș și Iași

B. Proiect: : Ghiozdanul din vis. Beneficiari: 21 de copii din Centrul de Plasament Otniel din Moșnița

Nouă, Timiș

C. Proiect: : Nu sunt singur...Am un frate ! Beneficiari: 20 de frați aflați în locuri și vieti diferite (asistență

maternală, plasament familial, centre de plasament)

3. Dezvoltare organizațională

A. Dezvoltarea de competenţe în rândul echipei, în domenii cheie necesare pentru dezvoltarea

organizaţiei;

B. Afilierea la federații și organisme naționale și internationale din domeniul protecției copilului;

C. Îmbunătăţirea şi creșterea vizibilităţii asociaţiei în social media (Web, Facebook, Youtube ), premii

7/13/2015 www.AdorCopiii.ro 3

Page 4: raportul 2014

1. Servicii în domeniul adopției interne

Scopul serviciilor în domeniul adopției interne a fost creșterea numărului de copii adoptați, creșterea gradului de

conștientizare a comunității (specialiști și posibili adoptatori) față de nevoile copiilor părăsiți.

Bugetul serviciilor în domeniul adopției interne pe anul 2014 a fost de 64,767.61 Lei.

Sponsori și parteneri : UNICREDIT LEASING CORPORATION IFNSA, SERVICE INTERNSHIP CONSULTING S.L.,

STRAIGHTAD SRL, SC NORD METAL SRL, The Atlas Family Foundation, Romanian-American Foundation,

Comunitatea Românilor din Finlanda prin Aurelia Bogulean, donatori individuali.

A. Proiect: Nu irosi timpul. Schimbă o viață. Adoptă un copil.

Beneficiari: 194 de adoptatori și copii, și 72 de specialiști din domeniul adopției.

Perioada: ianuarie – decembrie 2014

'Sunt extrem de recunoascătoare pentru asistența pe care ne-

a oferit-o Ador Copiii. A fost minunat să învăț de la voi, să mi

se confirme că unele lucruri le-am făcut bine, să văd că unele

din ele pot fi îndreptate și făcute mai bine și să aflu o gramadă

de alte lucruri interesante și utile. Mulțumim mult pentru grija

voastră pentru copilașii aștia frumoși și pentru răbdarea cu

care ne-ați invatat să fim părinți mai buni!'

Ema și Denis B, mamă adoptivă, beneficiari al serviciilor de

adopție Ador Copiii

7/13/2015 www.AdorCopiii.ro 4

Page 5: raportul 2014

Mircea si Marcela au beneficiat pentru prima dată de servicii de asistență în

adopție din partea Ador Copiii în luna septembrie 2013. Își doreau foarte

mult un copil și s-au implicat în tot ce a presupus întregul proces de adopție.

Astăzi ei sunt părinții lui Andrei, un minunat baiețel salvat din sistemul de

protecție specială, unde a crescut pentru 1277 de zile. Acum a implinit patru

ani si este adoptat de o familie minunată, care-i oferă iubire, siguranță,

protecție și un viitor.

În fotografie Mircea îl învață pe Andrei să cânte la fluier, în timp ce Andrei o

urmărește cu privirea pe mama sa, Marcela

Proiectul creşte calitatea actului de adopţiei, îmbunătăţește şi

promovează imaginea reală a acestui proces în faţa comunităţii,

oferind astfel posibilitatea viitorilor adoptatori de a avea acces la

sprijin şi orientare de specialitate pentru o perioadă nelimitată.

Prin activitățile specifice realizate în acest proiect - recrutare și

evaluare viitori adoptatori, asistență juridică și psihologică,

conferința națională pentru adopție - am crescut numărul

adoptiilor si implicit al copiilor adoptabili care sunt integrați într-o

familie adoptivă, iar sistemul national de protectie a copilului a

fost degrevat de costurile îngrijirii acestor copii.

7/13/2015 www.AdorCopiii.ro 5

Page 6: raportul 2014

B. Proiect: Resetează Sistemul. Beneficiari: peste 20.000

de copii părăsiți din sistemul de protecție specială, care

vor putea fi adoptați mai ușor și mai rapid.

În anul 2014 Ador Copiii și-a îmbunatățit prezența la

întâlnirile de dezbatere a politiciilor publice în domeniul

adoptiei organizate în Parlamentul României și la

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor

Copilului și Adopție.

Monitorizarea aplicării legislației în domeniul adopției și a blocajelor din sistemul de adopții pe care am realizat-o în

2014 ne-a ajutat ca pe baza datelor culese din sistem să facem propuneri concrete de îmbunătățire a cadrului legislativ

în domeniul adopției. Prin modificările şi completările propuse, urmarim simplificarea procedurii adopţiei şi gasirea unor

soluţii legislative care să asigure o mai bună funcţionare a actualului sistem de adopţii. La ora actuală, în baza

procedurilor stabilite de legea în vigoare, un copil declarat adoptabil ajunge într-o familie de adopţie după o perioadă

îndelungată.Proiectul de lege a intrat în circuitul parlamentar și avem semnale că va fi votat în sesiunea parlamentară

din toamna anului 2015.

7/13/2015 www.AdorCopiii.ro 6

Page 7: raportul 2014

2. Servicii sociale

Bugetul serviciilor sociale pe anul 2014 a fost de 51,246.37 Lei.

Sponsori și parteneri : UNITED NATION‟S WOMEN GUILD, SC NORD

METAL SRL, UNICREDIT LEASING CORPORATION IFNSA, E.ON

BUSINESS SERVICES IASI SRL, Liceul Pedagogic „Carmen Silva‟

Timișoara, Asociația Civitan Club Iași, Comunitatea Bisericii Române

greco-catolice Sfânta Maria din New York, Dl. Marderusian, Comunitatea

Românilor din Finlanda prin Aurelia Bogulean.

A. Proiect: Vreau ACASĂ

Beneficiari: peste 45 de copii din județul Timiș și Iași, având vârste între

0-16 ani abandonați sau care au avut un risc foarte ridicat de abandon.

Perioada: ianuarie-decembrie 2014

Proiectul “Vreau ACASĂ” vizează servicii pentru prevenirea abandonului

familial, scăderea numărului copiilor cu risc foarte ridicat de abandon care

intră în sistemul de protecție specială și păstrarea/reintegrarea lor în

cadrul propriilor familii biologice.

Copii au fost sprijiniți cu alimente, produse de igienă, haine, jucării ajutoarele mergând în acele familii în care există

o dorință reală a părinților/părintelui de a menține copilul/copiii acasă și de a le asigura o viață mai bună.

7/13/2015 www.AdorCopiii.ro 7

Page 8: raportul 2014

B. Proiect: : Ghiozdanul din vis.

Beneficiari: 21 de copii din Centrul de Plasament Otniel din Moșnița

Nouă,Timiș

Perioada: Aprilie /Septembrie 2014

Copii au început școala pregătiți cu rechizite și cu zâmbetul pe buze, ca și

colegii lor. Copiii care aveau vârste cuprinse între 4 și 19 ani, au primit un

ghiozdan echipat adecvat nivelului educațional pe care îl urmează:

ghiozdane, penare, caiete de matematică, caiete de geografie, caiete de

muzică carioca, creioane colorate, stilouri, pixuri colorate, seturi de

geometrie, blocuri de desen, tempera și pensule.

C. Proiect: : Nu sunt singur...Am un frate !

Beneficiari: 20 de frați aflați în locuri și vieti diferite

(asistență maternală,centre de plasament)

Perioada : Decembrie 2014

În sistemul de protecție socială se află cupluri de frați care beneficiază de

diverse măsuri de protecție (asistență maternală, plasament familial, centre

de plasament), copii care nu se cunosc sau care s-au întalnit foarte rar. Prin

acest proiect s-a urmărit oferirea unor amintiri, care în timp să îi lege și să-i

ajute să se reunească, la un moment dat, când vor fi mari!

7/13/2015 www.AdorCopiii.ro 8

Page 9: raportul 2014

3. Dezvoltare organizațională

Bugetul programului a fost de 6,861.52 Lei; Perioada ian-dec.2014

Sponsori și parteneri: UNICREDIT LEASING CORPORATION IFNSA, SC NORD

METAL SRL, SC MARCUS MANAGEMENT TEAM SRL, The Atlas Family

Foundation, donatorii individuali Vodă Paraschiva-Estera, Pera Novacovici,

Semeniuc Adrian, Gruici Cristian, Berinde Octavian-Flavius-Traian, Dl.

Marderusian

A. Dezvoltarea de competenţe în rândul echipei, resurse, evaluări:

Am mărit echipa cu două colege minunate, Patricia și Cosmina, în prezent având

doi angajați permanent,1 part-time și 25 de voluntari iar trei membri ai echipei au

finalizat cursuri post-master de formare în consilierea în adopție.

Asociația a devenit furnizor autorizat de servicii sociale, pe lângă cele de adopție

pentru care este autorizată de 4 ani, în traducere aceasta însemnând: calitate,

profesionalism, transparență.

Asociația a fost supusă unei evaluări organizaționale de către o echipă FONPC, în urma căreia am primit calificativul

‘Superior’, Ador Copiii fiind considerată „Model de bună practică și dezvoltare organizațională‟.

Directorul și fondatorul asociației, dna. Simona Czudar a participat la conferința Zero To Three care a avut loc în San

Antonio, Florida (USA), una dintre cele mai mari conferințe din lume în domeniul nostru. Scopul acestei deplasări l-a

reprezentat familiarizarea cu sistemul de lucru din alte state, în perspectiva dezvoltării sistemului de adopții din

România, în beneficiul familiilor adoptive și a copiilor adoptabili.

Am lansat prima librărie online din România , pe teme de adopție (http://www.adorcopiii.ro/consiliere/)

7/13/2015 www.AdorCopiii.ro 9

Page 10: raportul 2014

B. Afilierea la federații și organisme naționale și internationale din domeniul protecției copilului:

Ne-am consolidat capacitatea de advocacy și rolul de watchdog, devenind membru al Federației Organizațiilor

Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) și membru cu drepturi depline al rețelei europene pentru protecția

drepturilor copilului Eurochild (http://www.eurochild.org).

La invitația Ambasadei Franței la București, am participat la două întâlniri cu pricipalele organizații din domeniul

adopțiilor și apărării drepturilor copiilor vulnerabili din România și Franța, organizate la Ambasada Franței de la

București.

C. Îmbunătăţirea şi creșterea vizibilităţii asociaţiei în social media (Web, Facebook, Youtube ), premii:

Reportajul anchetă 'Infernul copiilor uitați' realizat de echipa 'În premieră cu Carmen Avram', cu sprijinul Asociației

Ador Copiii, a fost premiat cu argint în finala premiilor NEW York Festivals World„S Best TV&FILMS.

Gala Sociețății Civile ne-a acordat premiul I pentru Campania ‘Ziua Națională a Adopției‟, campanie care a avut ca

scop aducerea subiectului adopției pe masa autorităților, la o dată fixă, prin instituirea unei zile oficiale.

Prin dezvoltarea platformelor social media (Web, Facebook, Youtube) am oferit servicii următorilor beneficiari:

15.391 beneficiari unici pe www.AdorCopiii.ro/com;

2563 de utilizatori (în dec.2014) pe pagina oficiala de Facebook;

peste 2000 de vizitatori pe Youtube;

peste 800 de abonați la Newsletter

7/13/2015 www.AdorCopiii.ro 10

Page 11: raportul 2014

Raport financiar

Ianuarie – Decembrie 2014

Asociația Ador Copiii

7/13/2015 www.AdorCopiii.ro 11

Page 12: raportul 2014

• Redirecționați 2% din impozitul pe venit (perfoane fizice)

sau 20% din impozitul pe profit (persoane juridice)

• Sponzorizați sau susțineți cu o donație recurentă un

anumit proiect

• Înscrieți-vă ca voluntar pentru evenimente/proiecte

De ce să vă implicați?

• Pentru că împreună putem face lucruri pe care nici unul dintre noi nu le-ar putea face singur.

• În spatele fiecăruia dintre copiii fără o familie se ascunde o poveste dramatică. Indiferent cât de mult ne

impresionează aceste povești, niciunul dintre noi nu îi poate ajuta pe toţi cei care au nevoie de o familie.

Împreună insă îi putem ajuta pe foarte mulţi dintre ei.

• Pentru că valorile pe care Asociaţia Ador Copiii după care ne ghidăm sunt valori în care crezi: familia,

demnitatea, altruismul, respectul, toleranţa, responsabilitatea comunitară şi individuală, solidaritatea socială,

încrederea, perseverența şi acţiunea.

Cum vă puteți implica?

7/13/2015 www.AdorCopiii.ro 12

Page 13: raportul 2014

Mulțumim sponsorilor

7/13/2015 www.AdorCopiii.ro 13

Page 14: raportul 2014

Mulțumim sponsorilor

7/13/2015 www.AdorCopiii.ro 14

Page 15: raportul 2014

Mulțumim partenerilor

7/13/2015 www.AdorCopiii.ro 15

Page 16: raportul 2014

Mulțumim mass-media

7/13/2015 www.AdorCopiii.ro 16

Page 17: raportul 2014

• Advisory board

Cristina Gallegos - Președinte

Crina Kienle

Luiza Ivascu

Andreea Badârcă

• Echipa administrativă

Director Executiv: Simona Czudar

Psiholog: Laura Jacan

Consilier juridic: Andreea Badârcă

Content media: Patricia Lidia Ceveni

Elena Spiridon, Ionut Spiridon, Simona Budai, Buliga

Iuliana, Ina Bulzan, Patricia Lidia Ceveni, Violeta

Dicu, Elena Oana, Romina Mihalache, Czudar

Ladislau, Cosmina Scobercea, Oana Kovacs, Jacan

Horea, Alina Iacobescu, Oana Neagu, Andreea

Badarca, Sugar Dobrinca, Diana Muțiu, Elena

Serban, Gabriela Cigan, Ana Ghibea, Ildi Szas,

Marinela Grada, Sorin Grada, Ramona Hrehoret.

Telefon: 0724 551 493, 0746 281 151

Email: [email protected]; Facebook: ADOR COPIII

Web: www.AdorCopiii.ro;

Date bancare: Asociația Ador Copiii, CUI 16521676

ING Bank, RO98 INGB 0000999902899544

Echipa Ador Copiii

Contact:

7/13/2015 www.AdorCopiii.ro 17

• Mulţumim celor peste 25 de

voluntari implicaţi în activităţile

asociaţiei:


Top Related