1

Preot dr. VALENTIN BUGARIU

BISERICĂ ȘI PRESĂ ÎN BANAT

2

Acest volum a apărut cu sprijinul: Fam. Angelica și Marius Stoian Fam. Delia și Ioan Iosif Lazlo Fam. Monica și Vasile Suciu

D-nei Eugenia Alexandrina Birtok

Mulțumiri tuturor în glas de rugăciune la lumi-na și căldura unei candele într-o biserică din frumo-sul colț de țară bănățean!

Autorul

3

Preot dr. VALENTIN BUGARIU

BISERICĂ ȘI PRESĂ ÎN BANAT

Editura SITECH

Craiova, 2015

4

Corectura aparține autorului. © 2015 Editura Sitech Craiova Toate drepturile asupra acestei ediții sunt rezervate editurii. Orice reprodu-cere integrală sau parțială, prin orice procedeu, a unor pagini din această lu-crare, efectuate fără autorizația editorului este ilicită și constituie o contra-facere. Sunt acceptate reproduceri strict rezervate utilizării sau citării justifi-cate de interes științific, cu specificarea respectivei citări. © 2015 Editura Sitech Craiova All rights reserved. This book is protected by copyright. No part of this book may be reproduced in any form or by any means, including photoco-pying or utilised any information storage and retrieval system without writ-ten permision from the copyright owner. Editura SITECH face parte din lista editurilor românești de prestigiu, acre-ditate de fostul CNCSIS, actual CNCS, prin CNATDCU, pentru Panelul 4, care include domeniile: științe juridice, sociologice, politice și administrati-ve, științe ale comunicării, științe militare, informații și ordine publică, științe economice și administrarea afacerilor, științe psihologice, ale educa-ției, educație fizică și sport. Editura SITECH Craiova, România Aleea Teatrului, nr. 2, Bloc T1, parter Tel/fax: 0251/414003 E-mail: editurasitech@yahoo.com; sitech@rdsmail.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BUGARIU, VALENTIN Biserică şi presă în Banat / Valentin Bugariu. - Craiova : Sitech, 2015 Conţine bibliografie ISBN 978-606-11-5026-7 281.95

ISBN 978-606-11-5026-7

5

CUPRINS

PREFAȚĂ ................................................................................. 7 Argument ................................................................................ 13 I. Pastorală, misiune și presă bisericească. Delimitări conceptuale.............................................................................. 15

I.1. Pastorală și misiune prin presă ..................................... 15 I.2. Presa bisericească din Banat. Istoric și conținut ........... 24

II. Revista eparhială ,,Învierea” .............................................. 33

II.1. Prezentare .................................................................... 33 II.2. Biserica – maica noastră .............................................. 40 II.3. Noi exigențe pastorale ................................................. 48 II.4. Biserică și mass-media ................................................ 72 II.5. Varia ............................................................................ 77

III. Revista teologică ,,Altarul Banatului” .............................. 82

III.1. Biserica între tradiție și înnoire .................................. 85 III.2. Biserica și mass-media ............................................... 96

IV. Calendarul almanah .......................................................... 99

IV.1. Originea, istoricul, conținutul publicației ................ 100 IV.2. Probleme de pastorală și misiune creștină ............... 107 IV.3. Pastorala – calea povățuirii ...................................... 110 IV.4. Inițiative misionare .................................................. 116

V. Publicațiile parohiale ........................................................ 118

V.1. ,,Anghelos” ................................................................ 120 V.2. ,,Apostolii” ................................................................ 121 V.3. ,,Arhanghelul” ........................................................... 121 V.4. „Buletin parohial“ (Lugoj) ........................................ 124 V.5. „Buletin parohial“ (Timișoara) ................................. 125

6

V.6. „Candela Pesacului“ .................................................. 128 V.7. „Iconostas“ ................................................................ 130 V.8. ,,Lovrinul ortodox”.................................................... 134 V.9. ,,Lumina Divină” ....................................................... 135 V.10. ,,Lumina din Plopi” ................................................. 137 V.11. ,,Lumină lină”.......................................................... 137 V.12. ,,Luminătorul Giarmatei” ........................................ 141 V.13. „Lumini de gând“ .................................................... 142 V.14. ,,Paideia”. ................................................................ 144 V.15. ,,Sfeșnicul” .............................................................. 145 V.16. ,,Vatră nouă” ........................................................... 145

VI. Publicațiile rurale ............................................................ 148

VI.1. ,,Cenăzeanul” ........................................................... 149 VI.2. ,,Curierul de Gătaia” ................................................ 151 VI.3. ,,Jurnal de Gătaia” .................................................... 154 VI.4. ,,Lumina Giroceană” ................................................ 156 VI.5. ,,Lumina satului”...................................................... 157 VI.6. ,,Medveșanul” .......................................................... 166 VI.7. ,,Suflet nou” ............................................................. 167 VI.8. ,,Vatra satului” ......................................................... 170

VII. Concluzii........................................................................ 172 BIBLIOGRAFIE ................................................................... 174 ANEXE ................................................................................. 191

7

PREFAȚĂ Consecventă zelului misionar al Sfinților Apostoli și al Sfinților Părinți, Biserica noastră are datoria de a înțelege mo-dul de funcționare a societății informaționale din zilele noastre, pentru a folosi cu discernământ mijloacele de comunicare spre a comunica valorile Ortodoxiei și a intra în rețelele de sociali-zare, pentru întâlnirea cu omul de astăzi, utilizator de noi teh-nologii comunicaționale.

P. F. Daniel a vorbit despre valorile fundamentale, care trebuie promovate prin comunicarea mediatică la serbarea a șase ani de la înființarea, în octombrie 2007, a centrului de pre-să Basilica, al Patriarhiei Române.

“Utilizarea noilor tehnologii și a mijloacelor de comu-nicare în masă contribuie la intensificarea misiunii Bisericii în societate. Prin utilizarea mijloacelor moderne de comunicare în masă (media), însă nu ca un substitut pentru pastorația tradițio-nală, care favorizează contactul personal direct dintre preot și credincioși, ci ca sprijin tehnic pentru a face cunoscute în soci-etatea de astăzi viața liturgică, culturală, catehetică, socială și filantropică a Bisericii”, a mai spus patriarhul.

Mărturisirea credinței vii, în cursul timpului și în orice cultură, cu păstrarea neștirbită a revelației divine, constituie tradiția dinamică a Bisericii. Utilizând diferite forme de expri-mare moderne, Biserica nu încremenește cuvântul lui Dumne-zeu între limitele limbajelor umane, mai vechi sau mai noi. Vestirea Cuvântului lui Dumnezeu reprezintă pentru Biserică vocația sa primordială, lucrarea sa misionară pentru viața lumii. De aceea, în fiecare epocă istorică, comunitățile religioase pa-rohiale și centrale s-au implicat activ în cunoașterea și utiliza-rea noilor tehnologii de comunicare.

8

Menirea de fond a presei constă tocmai în materializarea for-ței cuvântului și a înfăptuirii caracterului culturalizator al acestuia. În acest sens, indiferent de domeniul pe care îl circumscrie, presa religioasă trebuie să-și mențină în permanență un curs pedago-gic și moralizator, care să corespundă preceptelor învățăturii lui Hristos Lucrarea scrisă de pr. dr. Valentin Bugariu, un membru activ și competent al “Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat”, Biserica și presa în Banat într-o formă anterioară cu titlul ,,Pastorația în Biserica Bănățeană reflectată în presa bise-ricească”, a fost prezentată ca lucrare științifiică pentru obține-rea gradului profesional I în preoție, sub îndrumarea științifică a părintelui lector universitar dr. Vasile Itineanț, titularul disci-plinei de Liturgică și Pastorală de la Facultatea de Litere, Isto-rie și Teologie, Departamentul Studii Românești, din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Studiul relevă contribuțiile teoretice cu valoare pastora-lă, ce ilustrează efortul de conturare al fenomenului misionar prin cuvântul scris, și se constituie într-un obiectiv major, acela de a penetra și reînnoi orice cultură, inclusiv cea religioasă. Ortodoxia își orientează misiunea, cu predilecție, înspre crești-nii care s-au depărtat de la tradiția Bisericii, astfel încât vocația misionară a Ortodoxiei este una ecumenică.

Volumul Biserică și presă în Banat își propune să înfă-țișeze problemele de pastorație misionară prin presă, concen-trându-se asupra spațiului religios bănățean, luând în discuție doar publicațiile editate pe întinsul Eparhiei Timișoarei, deci în Banatul de Câmpie, exceptând cele tipărite de Episcopia Ca-ransebeșului și de parohiile românești din diaspora istorică a Banatului Sârbesc. Consider că este printre primele încercări în acest domeniu, oarecum nou, și mă refer în special la publicați-ile parohiale și rurale, fiind în același timp, o meritorie și bine documentată realizare. Structurat în cele șapte capitole, cu un capitol consacrat bibliografiei, demersul de față pornește de la

9

premisa că toate producțiile presei “au la bază puterea cuvântu-lui, autoritatea scriiturii în fața cuvântului predicat de la amvon sau prin alt mijloc de pastorație clasică”.

Autorul mărturisește că “în cercetarea întreprinsă ne-am oprit asupra presei oficiale: ziare, reviste, calendare editate de Arhiepiscopia Timișoarei, a unor publicații parohiale și a unor reviste rurale editate de Asociații și Societăți Culturale, în care preotul paroh are rolul de membru în colegiul de redacție și este totodată autorul unor cuvinte de binecuvântare cu prilejul marilor praznice ale creștinătății, dar și cuvinte de învățătură sub forma unor cateheze de inițiere în taina credinței”.

Primul capitol al lucrării, “Pastorală, misiune și presă bisericească. Delimitări conceptuale”, reunește contribuțiile teoretice cu valoare metodologică, ce ilustrează efortul de con-turare a problematicii expuse și relevă necesitatea de a pune în armonie misiunea preotului cu enoriașii, pe care el îi slujește, accentuează importanța cuvântului rostit sau scris în relația permanentă dintre preot și credincioși. Ca suport istoric al celor afirmate, vrednicul părinte s-a oprit la publicațiile bănățene, care oglindesc modul cum fenomenul religios a fost văzut în timp, de la articolul religios, literatura religioasă, prezentare de carte ș. a.

Într-un subcapitol, autorul face o expunere judicioasă a istoriei presei din Banat, insistând cu precădere asupra presei religioase. Apariția presei bisericești se înscrie în împlinirea dezideratului de propovăduire evanghelică. Pentru a comunica cu o societate în care contactele cu viața liturgică a Bisericii devin din ce în ce mai rare, Bisericile pot folosi metode și mij-loace oferite de tehnica modernă.

Presa exercită o putere deosebită, care nu stă în primatul informației, ci în autoritatea scrisului, în capacitatea ei colosală de a fi producătoare de semnificație.

Existența presei parohiale a fost identificată în perioada interbelică. Un precursor al genului, părintele David Voniga

10

susținea că „astăzi presa e considerată ca una dintre cele mai mari puteri ale vieții publice și una dintre cele mai cu efect arme, în luptele de orice nuanță, atât pentru interesele particula-re ale grupărilor, cât și pentru cele generate ale statelor... As-tăzi, presa este văzută ca mijloc de mediațiune spirituală și de propagandă culturală, ca armă de apărare în luptele pentru inte-resele naționale, ca creatoare a unității spirituale“.

Părintele Voniga s-a ocupat mult de luminarea credin-cioșilor și de editarea de studii și articole, accentuând rolul Bi-sericii în ceea ce privește cateheza, activitatea socială și de în-drumare morală a societății. În anul 1925, apare la Timișoara studiul „Presa bisericească, importanța ei și mijloacele de între-ținere“, în care preotul Voniga arată rolul incontestabil al presei bisericești în societatea de atunci.

Următoarele trei capitole, cele mai consistente și rele-vante, se concentrează pe tratarea publicațiilor reprezentative ale Mitropoliei Banatului, și anume: Revista eparhială ,,Învierea”, Revista teologică ,,Altarul Banatului” și “Calendarul almanah”.

Apariția la 15 aprilie 1990 a unei noi publicații religioa-se la Timișoara a reprezentat, negreșit, o izbândă a Mitropoliei, pentru că până la reactivarea Eparhiei Caransebeșului, foaia a reflectat activitatea bisericească a întregului Banat. Inițiatorul și fondatorul acesteia a fost regretatul mitropolit Nicolae. Nu-mele acestei foi a fost ales sugestiv, simbolic, pentru că prin ,,Înviere” se înțelegea atunci o renaștere națională și spirituală.

Despre apariția foii ,,Învierea” fostul ierarh de la Timi-șoara consemna într-un articol al ziarului “Cotidianul” din 1997: ,,În ce mă privește, folosind răspunderea proprie în Bise-rică, am contribuit la apariția bilunarului intitulat ‹‹Învierea›› […] Până înainte cu câteva luni, m-am interesat de fiecare nu-măr al ‹‹Învierii››, unde am asigurat articolul de fond până într-atâta, încât un publicist vorbea de ”Învierea mitropolitului Nicolae”.

“Altarul Banatului” – revista eparhiilor din Mitropolia

11

Banatului – este continuatoarea revistei apărută în anul 1944 sub egida Episcopiei Caransebeșului. Din anul 1947 până în 1990 s-a numit “Mitropolia Banatului”. După Revoluție, își va relua vechea denumire, sub o nouă formulă grafică. Conține: editorialul, studii teologice, pagini patristice, probleme pastora-le, lecturi morale, urme din trecut, note și comentarii, cronica bisericească și prezentări bibliografice.

Calendarul almanah al Arhiepiscopiei Timișoarei – apa-re anual, cuprinde, pe lângă calendarul anual, date statistice legate de organizarea Patriarhiei Române, a Arhiepiscopiei Timișoarei, articole de actualitate pentru viața bisericească, calendarul lucrărilor agricole, cronica anului precedent ș.a.

Ultimele două capitole sunt consacrate presei locale, pa-rohiale și sătești, un fenomen caracteristic geografiei culturale a Banatului. În cuprinsul acestor periodice au fost aprofundate temele pastorale ale comunității: Corul bisericesc, întreceri catehetice, realizări gospodărești deosebite.

Exceptând presa ,,științific – teologică”, prin presa reli-gioasă de la parohie se înțelege presă de popularizare, cel mai indicat mijloc de învățătură morală, pastorală redactată în ,,parohiile mari, fruntașe, ori într-un centru, pentru mai multe parohii – în număr de exemplare cât de restrâns: presa religioa-să parohială și de la sate contribuie în măsură foarte mare și cu un efect admirabil la îndrumarea și la povățuirea sufletească a credincioșilor, cărora nu le putem vorbi de pe amvon, gură la gură. Presa religioasă este educatoarea enoriașilor. Ea nu se adresează în primul rând celor mai culți, ci publicului mare. Aces-ta așteaptă în primul rând știri care-l privesc direct și care să fie comentate în mod obiectiv. Prin presa religioasă de la parohie, pe care preotul practicând-o se realizează o comunicare cu alte persoane prin care pot fi difuzate informații, idei și atitudini. A comunica nu înseamnă însă doar a emite cuvinte, ci înseamnă, în același timp, a gândi și a cunoaște.

În concluzie, autorul încifrează în analiza sa un mesaj,

12

dacă nu explicit, măcar ghicit, acela că presa religioasă trebuie să devină o presă vie, formatoare de conștiințe, care să facă într-adevăr apostolate, într-o lume, așa-zis, secularizată. Publi-cațiile bisericești trebuie să fie aproape de sufletul credincioși-lor și permanent atente la provocările existențiale ale omului contemporan, la mutațiile pe care societatea le realizează la nivelul conștiinței religioase a persoanelor. Ele trebuie să fie deschise opiniilor și atitudinilor preoților, dar și credincioșilor în conturarea unui dialog aflat pe coordonatele Biserică-lume.

Prof. Ioan Traia

Președinte A. P. P. R. B.

13

Argument Studiul care vede acum lumina tiparului a fost pregătit în vederea obținerii gradului științific I în preoție cu titlul ,,Pastorația în Biserica Bănățeană reflectată în presa bisericeas-că”, sub îndrumarea științifică a părintelui lector universitar dr. Vasile Itineanț, titularul disciplinei de Liturgică și Pastorală de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, Departamentul Stu-dii Românești, din cadrul Universității de Vest din Timișoara. În acest demers, am pornit de la autoritatea de netăgă-duit a presei bisericești, al cărei scop nu este acela de a da in-formații, fiindcă mediul social este bombardat de acestea, ci acela de a problematiza, de a face un comentariu asupra unei știri. Toate au la bază puterea cuvântului, autoritatea scriiturii în fața cuvântului predicat de la amvon sau prin alt mijloc de pastorație clasică. Este notabil, cred, amănuntul că în română participiul adjectiv al verbului scrie, scris, devenit substantiv, este sinonim și cu ,,soartă”, ,,ursită”*. Am luat în discuție doar publicațiile editate pe întinsul Eparhiei Timișoarei, deci în Banatul de Câmpie, exceptând cele tipărite de Episcopia Caransebeșului și de parohiile românești din diaspora istorică a Banatului Sârbesc. Chiar dacă nu putem vorbi de presă bisericească în Banat decât în zorii veacului al XX-lea, și aceasta datorată unei iniția-tive particulare a preotului David Voniga din Giroc, putem afir-ma răspicat că problemele credinței au fost dezbătute în presa românească a vremii, care avea o pagină de informații culturale, în care preocupările spirituale aveau locul lor bine stabilit.

* G. I. Tohăneanu, Lampa de lângă tâmplă, Editura Amphora, Timișoara, 2005, p. 137.

14

În cercetarea întreprinsă, ne-am oprit asupra presei ofi-ciale: ziare, reviste, calendare editate de Arhiepiscopia Timi-șoarei, a unor publicații parohiale și a unor reviste rurale, edita-te de Asociații și Societăți Culturale, în care preotul paroh are rolul de membru în colegiul de redacție și este, totodată, auto-rul unor cuvinte de binecuvântare, cu prilejul marilor praznice ale creștinătății, dar și cuvinte de învățătură sub forma unor cateheze de inițiere în taina credinței. Toate s-au bucurat de iscălitura unor clerici: arhierei, în special mitropolitul Nicolae, profesori de teologie, protopopi, mo-nahi, preoți, diaconi, dar și mireni angajați în misiunea Bisericii. Chiar dacă nu au avut pretenția lămuririi unor proble-me, articolele au tras un semnal în fața provocărilor lansate Bisericii după 1989: preluarea de către Biserică a asistenței sociale, pastorația deținuților și a rromilor, ora de religie, reac-tivarea învățământului teologic, rolul și importanța mirenilor, în special al femeilor în misiunea Bisericii, grija față de bolnavi și handicapați. Alte problematici au vizat viața parohială con-cretizată în slujirea liturgică, predicare (catehizare), grija față de edificiile bisericești, a cimitirului confesional, folosirea unor mijloace de întărire a credinței, cum sunt vizitele pastorale. Toate aceste teme au fost străbătute de sinceritate, autorul (mi-tropolitul, în special) a expus sincer și problemele Bisericii: nevoia sinceră de căință, de dragoste creștină. Un capitol special este acordat presei locale, parohiale și sătești, un fenomen caracteristic geografiei culturale a Bana-tului. În cuprinsul acestor periodice, au fost aprofundate temele pastorale ale comunității: corul bisericesc, întreceri catehetice, realizări gospodărești deosebite ș.a. În încheiere, aducem mulțumiri colegiale domnului Prof. Ion Murariu din Giroc, părinților Marius Florescu și Ma-rius Mircia de la Centrul Eparhial, care ne-au pus la îndemână colecțiile unor publicații, precum și tuturor bibliotecarilor și colegilor din Asociația Publiciștilor din Presa Rurală din Banat.

15

I. Pastorală, misiune și presă bisericească. Delimitări conceptuale

I.1. Pastorală și misiune prin presă

Preotul este pentru comunitatea încredințată lui spre păs-

torire (îndrumare) un educator. Predica în multiplele ei forme este o lecție a credinței.

Cultura reprezintă pentru Biserică provocarea de zi cu zi. Pentru a face față unei astfel de provocări, clericul sau responsa-bilul cu educația creștină pe lângă o parohie (preotul sau diaco-nul responsabil de cateheză sau mireanul) trebuie să cunoască organismul lăuntric al culturii.

În adevăratul ei sens, pentru mine, cultura nu este câtuși de puțin o suprafață fără nicio altă extensie decât aceea în lun-gime, și nici un șes cu ruine sau o câmpie presărată cu oseminte. În ea există ceva cu adevărat sacru: ea este nu numai amintirea chipului exterior și pământesc al părinților noștri, ci și ducerea mai departe a inițierilor la care au ajuns ei. Este o memorie vie, veșnică, care nu moare odată cu cei ce se regăsesc în aceste iniți-eri. Căci acestea din urmă le-au fost transmise, prin părinți, des-cendenților lor îndepărtați și nici măcar o iotă din literele, când-va noi, scrise în răbojul spiritului omenesc, care este mereu unul singur, nu se va șterge.

În acest sens, cultura nu este numai a monumentelor, dar și una inițiatoare a spiritului. Căci Memoria, stăpâna divină a acesteia, face ca adevărații ei slujitori să aibă parte a inițierilor părinților și, reînviindu-le în ei, le transmite puterea inițierii, aceea de a îndrăzni de a zămisli lucruri noi. Memoria este un principiu dinamic: uitarea înseamnă oboseală, întrerupere a miș-

16

cării, întoarcere la o stare de relativă stază1. Ajuns într-o paro-hie, preotul trebuie să comunice un mesaj prin intermediul ce-lor aflate la îndemână: predică, cateheză, meditație, uneori chi-ar prin cuvântul scris, mai ales nu pentru parohia activă care participă activ la viața comunitară de rugăciune, educație, mi-siune și filantropie creștină, ci pentru parohia numită în litera-tura de specialitate: sociologică. Aceasta este compusă din ,,creștini cu numele”, ce aparțin Bisericii doar nominal, având contacte sporadice cu preotul și cu corpul activ al parohiei. Aceștia se manifestă cu ocazia unor evenimente semnificative din viața lor, care impun o confirmare religioasă publică: bote-zul copiilor, căsătoria tinerilor, înmormântarea părinților2.

Preotul (catehetul) de la început pornește un dialog, vă-zut și nevăzut cu enoriașii încredințați, cu caracter pedagogic având ca țintă finală inițierea în taina lăcașului sacru de cult. Preotul trebuie să știe să vorbească fiecărui om pe măsura ini-mii lui, încât să-i spună cel dobândit la adevărul creștin, pre-cum i-au spus ucenicii lui Hristos: ,,Doamne, unde să ne du-cem? Tu ai cuvintele vieții veșnice!”. (Ioan 6, 68). Cu un sin-gur cuvânt poți să dobândești pe fratele tău, spune Patericul, și iarăși cu un cuvânt poți să-l pierzi pentru totdeauna3.

Cadrul în care se dezvoltă îndrumarea pastorală, educa-ția creștină și celelalte forme ale dragostei creștine este cultura. Astăzi, mai mult decât odinioară, cel care își dorește eficienti-zarea discursului său catehetic și misionar trebuie să cunoască particularitățile credincioșilor, care sunt altfel decât cei de acum 10 ani și, bineînțeles, ei nu mai au nimic în comun cu cei

1 Tomáš Špidlik, Marko Ivan Rupnik, Teologia pastorală. Pornind de la frumusețe, trad. Ioan Milea, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2007, p. 39. (Se va prescurta în continuare Teologia pastorală…). 2 Ion Bria, Liturghia după Liturghie. O tipologie a misiunii apostolice și mărturiei creștine azi, Editura Athena, București, 1996, p. 111. (Se va pre-scurta în continuare Liturghia după Liturghie…). 3 Ion Buga, Pastorala. Calea preotului, Editura Sfântul Gheorghe – Vechi, București, 1999, p. 145.

17

de acum 30-40 de ani. Fără cultură, nu poți stabili relații. Fără relații, nu poți stabili adevăruri. Fără un minim de adevăruri, nu poți fi în armonie. Rămâi în dezechilibru. Și, venind la noi aca-să, ce echilibru ar putea da credincioșilor săi un preot aflat el însuși în dezechilibru! Exigențele lumii moderne au crescut și din alte puncte de vedere. Se cere, în plus, cultură. Nu mai merge numai cu Ceaslovul și Molitvelnicul. Preotul trebuie să fie egal în cultură cu păstoriții lui, dacă nu chiar superior lor, fiindcă numai așa mai poate sta de vorbă cu ei. Trebuie să răs-pundă la exigențele lor, trebuie să vorbească limba lor, limba veacului nostru, să macine ideile veacului nostru și ale societă-ții noastre, să poată deci răspunde preocupărilor credincioșilor de azi4.

Baza culturii o reprezintă cultul, adică totalitatea tuturor actelor religioase de la biserică și din casa credinciosului (rugă-ciunea, icoana, Scriptura, Ceaslovul, busuiocul, tămâia ș. a.). Cultul oferă unitate spirituală și integrare culturală. Prin bogă-ția artistică și simbolul estetic, cultul devine o icoană, în care cultura națiunii primește dimensiunea de sfințenie. Cultul și cultura converg în acest proces de transfigurare5.

Evanghelizarea reprezintă, în fond, un act de cultură. Ea presupune ca finalizare convertirea, deci o schimbare radicală a mentalității culturale. Deci, Evanghelia este întâia carte de cul-tură a credinței. Primul pas al acțiunii evanghelizatoare este acela de a te împărtăși din cultura celuilalt, tocmai pentru a te înțelege și a putea comunica, urmând parabola Întrupării, în care Dumnezeu este cel ce vine primul în întâmpinarea omului, făcând primul pas al comunicării. În acest proces de împărtăși-

4 Antonie Plămădeală, Preotul în Biserică, în lume, acasă, Tiparul Tipogra-fiei Eparhiale, Sibiu, 1996, p. 111; 155. 5 Ion Bria, ,,Cultura creștină – un comandament misionar actual”, în vol. Ioan I. Ică jr., (coord.), Persoană și comuniune. Prinos de cinstire Preotului Profesor Academician Dumitru Stăniloae (1903 – 1993), Editura și Tiparul Arhiepiscopiei Ortodoxe, Sibiu, 1993, p. 219.

18

re, când se încearcă a se înțelege cultura celuilalt, trebuie făcută distincția pomenită mai înainte, pentru a se vedea care este cea mai profundă nevoie de mântuire, cea mai mare deschidere spre Mântuitor care își face auzit glasul în această cultură, și care sunt lucrurile care pot trezi ceea ce în viața spirituală se cheamă ,,căință”, adică ceea ce îi duce pe oameni la smerenie6.

Pastorația îmbracă astăzi haina generoasă a misiunii, nu îndreptată spre necreștini sau creștini de alte confesiuni (proze-litism), ci se adresează propriilor enoriași prinși în racilele tim-pului: indiferentism religios, nepăsare, individualism ș.a. Unor credincioși ,,doar cu numele” li se adresează efortul educativ al Bisericii, care încearcă nu doar stricta informare, ci crearea și cizelarea credinței. Obiectul formal al misiunii este credința Bisericii văzute, iar obiectivul ultim este cel de a penetra și reînnoi orice cultură. Ortodoxia își orientează misiunea inclusiv între creștinii care s-au depărtat de la Tradiția Bisericii nedes-părțite, astfel încât vocația misionară a Ortodoxiei este una ecumenică7.

Forma clasică de propovăduire a conținutului credinței este cateheza, care, așa cum am văzut până acum, trebuie în-dreptată spre cei care nu participă la rugăciunea comunitară, ea îmbrăcând haina misiunii către credincioșii socotiți ,,sociologici”, deci doar numenali. Clericul e de neînlocuit în catehizare și fiindcă numai el are capacitatea de a lega catehizarea de întrea-ga lucrare pastorală a parohiei. Clericul botează, miruiește, catehizează, mărturisește, împărtășește, urmărește în orice mo-ment mersul duhovnicesc al fiilor lui duhovnicești8.

Eficiența pastorației este dată și de mijloacele folosite. Din câmpul Media pot fi utilizate pe lângă biserică tipăriturile,

6 Tomáš Špidlik, Marko Ivan Rupnik, Teologia pastorală…, p. 47. 7 Marius Florescu, Misiunea în slujba unității Bisericii lui Hristos, Editura Eurostampa, Timișoara ̸ ,,Astra Museum”, Sibiu, 2014, p. 46; 178. 8 Gheorghios D. Metallinos, Parohia – Hristos în mijlocul nostru, trad. pr. prof. Ioan I. Ică, Editura Deisis, Sibiu, 2004, p. 116-117.

19

prelucrările power-point care să ilustreze temele urmărite în pastorația misionară. Revista (buletinul parohial) poate fi înso-țită și de alte lucrări: calendar ortodox de buzunar, carte poștală care ilustrează activitățile Bisericii, icoane, pliante aniversare sau comemorative, site-ul (blog-ul) parohial. Existența presei parohiale a fost identificată în timpul interbelic. Un precursor al genului, părintele David Voniga, sublinia: ,,Presa e amvonul timpului modern. Niciodată și niciun predicator, fie cât de ce-lebru n-a produs și nu produce atâta efect cât produce un ziarist iscusit în zilele noastre. Au fost și sunt oratori celebri, cărora le succede din vreme în vreme să atragă un auditor de câteva zeci de mii. Dar, ‹‹Universul››, d. p., are zilnic peste 5-6 sute de mii de cititori; iar ‹‹Petit Parisien››, tipărit zilnic într-un milion și jumătate de exemplare, la sigur că va avea cel puțin 3-4 mili-oane cititori. Rezultă, deci, că Biserica trebuie să recunoască importanța și puterea presei și s-o aprecieze după valoarea și după efectele ei. Iar a-i recunoaște aceste calități și a le aprecia, însemnează: a-și impune sieși datoria de a și-o crea și a și-o susține la nivel, căci în zadar vom ridica școli și biserici, dacă vom neglija presa și dacă nu vom ține seamă de cuceririle ei moderne. Presa e Amvonul modern al timpului nostru”9.

Exceptând presa ,,științific – teologică”, prin presa reli-gioasă de la parohie se înțelege presă de popularizare, cel mai indicat mijloc de învățătură morală, pastorală redactată în ,,parohiile mari, fruntașe, ori într-un centru, pentru mai multe parohii – în număr de exemplare cât de restrâns: ar contribui în măsură foarte mare și cu un efect admirabil la îndrumarea și la povățuirea sufletească a credincioșilor, cărora nu le putem vorbi de pe amvon, gură la gură”10. Conținutul unei atari publi-cații poate fi următorul: ,,S-ar da în rezumat predicile preotului

9 David Voniga, Presa bisericească. Importanța ei și mijloacele de întreți-nere, Tipografia Huniadi, Timișoara, f. a., p. 9. (Se va prescurta în continua-re Presa bisericească…). 10 Ibidem, p. 21.

20

parohial, ținute în biserică ori la alte ocazii, ridicându-se con-cluzia lor cu învățături morale și cu îndemnuri la viețuire creș-tinească, la dragoste către biserică, la cinstirea așezămintelor sfinte și la ridicarea lor din indiferentismul, care le pregătește moartea morală etc.”11.

Caracteristica esențială a presei bisericești este aceea de slujire a comunității. Chiar dacă vi s-a spus că cineva ar fi pro-prietarul ziarului, adevăratul proprietar este comunitatea dum-neavoastră. Ziarul mic este frumos. Credeți în el; nu vă doriți să scăpați de el. S-ar putea să nu vă îmbogățiți, dar răsplata dumneavoastră sufletească va fi uriașă12. Stephan Mestovic, în lucrarea sa despre cultura politică din Balcani arată că golul lăsat în națiunile slave postcomuniste a fost umplut de naționa-lism, religie, familie și alte forțe centripete, care trădează pute-rea obișnuințelor sufletului13.

Legătura presei scrise cu mitul și ritul este una demon-strată de specialiștii în știința jurnalistică. Din perspectivă ri-tuală, comunicarea apare ca ,,punere în comun”, ,,participare”, ,,asociere”, ,,prietenie”, ,,posedarea unor credințe comune“. O perspectivă rituală asupra comunicării este centrată nu asupra mesajelor în spațiu, ci asupra menținerii societății în timp; nu asupra actului de a difuza informații, ci asupra actului de a îm-părtăși convingeri comune14.

Textul presei bisericești trebuie să țină seama de unele reguli general valabile în genul scriiturii ziaristice caracterizat în primul rând prin concizie și evitarea banalităților. Din text vor fi astfel eliminate cuvintele și detaliile de prisos, evitarea clișeelor și platitudinilor. Vor fi folosite cuvinte simple. Fraze 11 Ibidem. 12 Jock Lauterer, Ziarul local. Cum să scrii pentru publicația unei comuni-tăți, trad. Alina Măriuț, Silvia Chirilă, Editura Polirom, Iași, p. 91. 13 Peter Gross, Mass Media și democrația în țările Europei de Est, trad. Mălina Iordan, Editura Polirom, Iași, 2004, p. 31. 14 Mihai Coman, Mass Media, mit și ritual. O perspectivă antropologică, Editura Polirom, Iași, 2010, p. 85.

21

și propoziții scurte, simple și se vor scoase din textul scris cu desăvârșire cuvintele evaluative15.

Misiunea presei constă în vocația ei de a se adresa ini-mii, gândirii și duhului fiecărui om, în vederea comunicării valorilor creștine și integrării mediului social cu aluatul Evan-gheliei. Prin urmare, slujirea mediatică a Bisericii reprezintă, în fond, ca intenție, doar preambulul unei relații de maximă apro-piere și unire în Hristos între Dumnezeu și om. Biserica va tre-bui să încerce să vadă în presa bisericească o cale de activare a dimensiunii sale profetice, să abordeze prin ea semnele timpu-lui, să redeschidă canale de comunicare între diferitele structuri și segmente eclesiale mai precis între cler și ierarhie, ierarhie și credincioși, credincioși și teologi16.

Ca liant între cler și credincioși, apoi între treptele ie-rarhiei sacerdotale, o astfel de publicație este și un spațiu al propovăduirii credinței. Funcția de culturalizare descoperă în presa bisericească bogăția spirituală biblică și patristică, pre-cum și valorificarea patrimoniului arhitectonic, literar și artistic al Ortodoxiei românești și universale. Nevoile de catehizare a adulților și de inițiere în tainele credinței a tinerelor generații postulează explicit în presa bisericească dimensiunea educati-vă, desfășurată în duhul iubirii creștine și al standardelor de profesionalism din universul mediatic de azi17. 15 Marcel Tolcea, ,,Elemente de redactare a textului jurnalistic”, în Mihai Coman (coord.), Manual de Jurnalism. Tehnici de redactare, vol. II, Editura Polirom, Iași, 1999, p. 16-17. 16 Florin – Călin Ghiț, ,,Relevanța misionară a relației dintre teologie și cultură în presa bisericească”, în vol. Ioan Tulcan, Filip Albu (coord.), ,,Calea Mântuirii” la zece ani de apariție (2000-2010). Importanța pasto-ral-misionară și culturală a presei bisericești în Ortodoxia românească, Editura Universității ,,Aurel Vlaicu”, Arad, 2010, p. 109; 111; 117. 17 Nicolae Dascălu, ,,Funcțiile și rolul presei bisericească în societatea ro-mânească de ieri și de azi”, în vol. Ioan Tulcan, Filip Albu (coord.), ,,Calea Mântuirii” la zece ani de apariție (2000-2010). Importanța pastoral-misionară și culturală a presei bisericești în Ortodoxia românească, Editu-ra Universității ,,Aurel Vlaicu”, Arad, 2010, p. 27-28.

22

Biserica își asumă un rol educativ fundamentat pe fide-litatea față de adevăr și respectul demnității umane. Dintr-o profesie, ziaristul creștin face o slujire. Raportarea Bisericii la mass-media este una importantă în a înțelege rolul și rostul publicațiilor bisericești. Bisericile se raportează la mass-media într-un mod pastoral, evanghelic și profetic. Din punct de vede-re pastoral, există o preocupare pentru oamenii care lucrează în mass-media și un efort de a-i sprijini să-și facă datoria în spiri-tul valorilor creștine. Respectul pentru pluralismul de idei și pentru demnitatea publicului sunt avute în vedere atunci când li se comunică mesajul mântuirii cu smerenie și convingere. To-todată, spiritul critic operează atât asupra folosirii tehnicilor de comunicare, cât și a alegerii conținuturilor, venind astfel în sprijinul consumatorilor de media în formarea simțului de dis-cernământ18.

Funcția unei astfel de publicații este de a crea o legătu-ră, o punte de dialog pentru împărtășirea de noi cunoștințe. Un sociolog american, Leo Thayler, a identificat 7 funcții ale pre-sei: de socializare (oferă material pentru discuțiile dintre oa-meni); de identitate (ritmează existența noastră cotidiană, dân-du-i un contur specific); de mitologizare (creează modelele simbolice de profunzime ale culturii noastre); de compensare (oferă experiențe afective); de informare (distribuie date despre realitate); de divertisment (transmite mesaje, ocupă timpul li-ber); de educație (contribuie la modelarea persoanelor)19.

Capcana unor astfel de publicații bisericești stă în pri-mul rând în crearea unor produse jurnalistice falimentare, care nu fac altceva decât să risipească resursele Bisericii20. O astfel 18 Nicolae Dascălu, Parabola făcliei aprinse. Comunicarea religioasă în era informațională, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2012, p. 334-335. 19 Mihai Coman, Introducere în sistemul Mass – Media, Editura Polirom, Iași, 1999, p. 73. 20 Eugen Tănase, ,,Presa bisericească și chestiunea succesului la public”, în vol. Ioan Tulcan, Filip Albu (coord.), ,,Calea Mântuirii” la zece ani de

23

de publicație va respira: același aer atemporal, în care doar pas-toralele de Paști și de Crăciun ne indică în ce anotimp suntem, aceleași articole în care se exaltă ,,corabia vieții”, ce plutește pe ,,oceanul ispitelor”, aceleași relatări despre ,,minunea” descin-derii ierarhului locului în nu știu ce sat, aceleași sfaturi morale date cu aceeași lipsă de realism etc21. A doua stă în finanțarea unui astfel de demers. Chiar dacă presa culturală se bucură de o subvenționare, cea bisericească se bucură de sprijinul Bisericii, supraviețuind prin abonamente la parohii, în primul rând. Mai delicat stă sectorul de presă parohială. Acolo unde nu se găsesc bani în bugetul parohiei se poate apela la sponsori, credincioși sau chiar la oferirea de publicitate în paginile revistei, pentru editarea numărului.

Prin cele afirmate până acum, am încercat să ilustrăm faptul că grija zilnică a păstoriților poate fi făcută pentru cei care sunt absenți de la ritualul rugăciunii duminicale și din săr-bători prin intermediul unei foi scrise, care să pătrundă în case-le credincioșilor efectiv în forma scrisă, dar și on-line, prin intermediul site-ului (blogg-ului) parohial sau rețelelor de soci-alizare fiind și astfel o mărturie a bogăției credinței bisericii din comunitate. Într-o lume bulversată, uneori, modelul devine modă. Prin publicație, Biserica oferă modele, fiindcă modele au o singură slăbiciune, cum ar zice T. Vianu, și anume că mor tinere.

Conținutul unor asemenea foi trebuie să țină seama de normele genului jurnalistic. Până în final omul găsind în publi-cația de la biserică: un cuvânt de învățătură, o rememorare a

apariție (2000-2010). Importanța pastoral-misionară și culturală a presei bisericești în Ortodoxia românească, Editura Universității ,,Aurel Vlaicu”, Arad, 2010, p. 181. 21 Radu Preda, ,,Antena Bisericii. Presa bisericească între propovăduire și imagine”, în vol. Pentru o democrație a valorilor: strategii de comunicare religioasă într-o societate pluralistă. Seminar internațional organizat de Colegiul Noua Europă, București 30 noiembrie – 1 decembrie 2001, f. ed., București, 2002, p. 86.

24

trecutului, cei mai mici găsind ABC-ul credinței, cateheze, jo-curi etc. Toate acestea reliefează faptul că biserica de enorie este vie, e locul unde se întâmplă ceva pozitiv, prin care fiecare ne putem încărca cu lucruri frumoase.

I.2. Presa bisericească din Banat. Istoric și conținut

În Banat se poate vorbi târziu de existența unei prese bisericești, acest lucru se datorează introducerii târzii a tiparu-lui la Timișoara, la 162 de ani de la apariția la Strassbourg a periodicului german ,,Relation”, de organizarea târzie a Biseri-cii bănățene, prin apariția Episcopiei Caransebeșului (1865) și cea a Aradului, de care depindeau canonic parohiile bănățene din Banatul de Câmpie. Achiziționarea utilajului tipografic de către Biserică a fost cu siguranță un pas înainte. Prin interme-diul cunoscutului savant Nicolae Teclu și a doctorului Constan-tin Popasu, a fost adusă la Caransebeș, în luna septembrie a anului 1886, tipografia, împreună cu un tipograf de la Curtea imperială din Viena, Eduard Honstein22. Slujitorii altarelor însă au fost colaboratori ai celorlalte gazete economice, politice și culturale, autori de articole religi-oase. În suplimentele acestor publicații, intitulate ,,Foițe”, a fost publicată de către aceștia chiar și literatură religioasă. Alți clerici, precum protopopul Meletie Drăghici din Fabricul Timi-șoarei, au fost chiar proprietari de astfel de gazete, alți clerici redactori responsabili ș.a.m.d. Întâia publicație literară a fost ,,Biblioteca Româneas-că”, care a apărut la Buda în 1821. Ea a apărut sporadic în 1829 și 1930, ultimele patru numere în 1834. Publicația a imprimat literatură, având abonați la Caransebeș, Mehadia și Făget. În

22 Florin Carebia, ,,Incursiune în presa bisericească bănățeană până la 1948 (zona Timișoara – Caransebeș)” în ,,Analele Universității de Vest. Seria Teologie”, II-IV, 1996-1998, p. 214.

25

volumul I, Damaschin Bojincă a publicat Viața lui Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei și prințip în împărăția rusească23. Nevoia de presă bisericească pentru bănățeni a fost îm-plinită de foaia șaguniană ,,Telegraful Român” de la Sibiu. În perioada absolutismului medicul timișorean Pavel Vasici a fost redactor al ,,Telegrafului” între 1853-1856, dar și colaborator la ,,Fo’e de septemâna din Transilvania”. La publicația brașo-veană ,,Gazeta Transilvaniei”, același neobosit Vasici imprimă între multe materiale literare între care ,,Tânguirea și mângâie-rea” (1830) și ,,Geografia țintirimului” (1840)24. Tot la această gazetă au mai publicat și clericii bănățeni Nicolae Tincu – Ve-lia și Ioan Tomici.

Prima gazetă literară din Banat a fost ,,Priculiciu”, re-dactată de poetul Iulian Grozescu. A apărut la Budapesta, în 1872, ca supliment satiric al ziarului ,,Albina”. În 1874, la 31 martie ̸ 12 aprilie avocatul Pavel Rorariu reînvie ,,Priculiciul”, scoțând o nouă ediție la Timișoara25. Ajuns în Timișoara își păstrează aceași profil satiric, ,,Priculiciu diaru – satiricu va eși în fiecare septemână odat, marți seara, redactoru respondiatoriu P. Rotariu, proprietariu și editoriu; consortiului din Timișoara, se tipăreșce în tipografia diecesană”26.

În anul 1880 la Lugoj a apărut gazeta săptămânală ,,Deșteptarea”, redactată de preotul Iosif Tempea, până în 1881. Era un ziar săptămânal, literar și umoristic.

23 Mircea Popa, Valentin Tașcu, Istoria presei literare românești din Tran-silvania, de la începuturi până în 1918, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980, p. 37. 24 Valentin Bugariu, Protopopul Mihail Gașpar. Studiu monografic, Editura Eurostampa, Timișoara, 2007, p. 53. (Se va prescurta în continuare Proto-popul…). 25 Ioan David, Presă și cultură, Editura David Press Print, Timișoara, 2012, p. 105. 26 Florian Moldovan, ,,Revista ‹‹Priculiciu››. Prima publicație periodică în limba română – revistă umoristică (aprilie 1874 – septembrie 1875)”, în ,,Orizont”, 1974, nr. 15, p. 12.

26

Întâiul periodic de la Timișoara a fost ,,Luminătoriul” (1880-1894). Proprietar era protopopul Timișoarei, Meletie Drăgici, și redactor și editor, avocatul Pavel Rotariu. Ziarul a apărut de două ori pe săptămână, miercurea și sâmbăta, și apoi de trei ori pe săptămână în perioada 1885-1886, în final iarăși bisăptămânal. A avut ca model ,,Telegraful Român”, iar redac-ția a creat „Foișoara”, în care a fost publicată literatură și folc-lor din Banat. Ziarul a găzduit în paginile lui dezbateri cu ca-racter polemic, așa sunt cele consacrate preotului Dimitrie Ți-chindeal iscălite de preotul Emilian Micu27.

Cu sprijinul financiar al lui Alexandru Mocioni s-a pus temelia ziarului ,,Dreptatea” la Timișoara. Redactat de Valeriu Braniște, ziarul a fost unul politic, economic și literar în 8-12 pagini, cu câte 2-3 coloane. În redacție, alături de Braniște, mai erau Cornel Diaconovici și dr. E. Dăianu, ajuns protopop la Cluj. Între corespondenți, erau și Ilie Dinurseni, numeni altul decât Miron Cristea, primul patriarh al României și preotul David Voniga din Giroc.

În 1904, învățătorul Emeric Andreescu, împreună cu Nicolae Mitru, au pus bazele unei gazete ,,Dreptatea și Lumina Poporului”, devenită, în 1905, ,,Dreptatea Poporului. Foaie națională, poporală, culturală, socială și economică”. După arestarea lui Nicolae Mitru, și-a schimbat numele în ,,Plugarul Român”, cu o apariție bilunară, rămânând până astăzi cea mai longevivă publicație românească din Banat, cu o activitate ne-întreruptă de aproape trei decenii. Din 1912, preotul Victor Aga din Chișoda a devenit colaborator intern, publicând poezii.

La Lugoj, în redacția lui Valeriu Braniște, a apărut zia-rul ,,Drapelul” (1901-1920). Ca membru stabil în redacție, am avut pe dr. Dimitrie Cioloca, până ce a fost ales profesor la Caransebeș, apoi pe Gheorghe Noaghea (devenit, de asemenea, profesor la Caransebeș), pe Mihail Gașpar, pe atunci diacon în

27 Virgil Vintilescu, Secvențe literare. Repere literare bănățene (1880 -1918), Editura Facla, Timișoara, 1987, p. 15.

27

Lugoj, acum protoprezbiter în Bocșa, pe un tânăr poet Cassian Munteanu, din Vermeș, și pe diaconul dr. Avram Imbroane28. În anii 1919-1920, redacția a fost condusă de Mihail Gașpar.

În anul 1903, Valeriu Braniște a publicat în serial ,,Tabla de la Lugoj”: ,,E vorba de o tablă de lemn, sculptată, cu text și chipuri sfinte, ce s-a găsit astă-iarnă în Lugoj. […] Această tablă […] a ajuns în mâna dlui Mihail Bărsan, notar public regesc în Lugoj. E uimitor cum, în spații atât de restrân-se, pe cele două fețe ale tablei sunt numeroase imagini, ele re-prezentând crucea Mântuitorului, Fecioara Maria, proorocii Zaharia și Aron (‹‹Arone››) și Sfântul Sava. Imaginile sunt însoțite de inscripții explicative, scrise de la dreapta la stânga, întoarse – precizează Braniște – (ca la clișeuri pentru tipar). Apoi, pe o față a tablei este un text în slava veche, cuprinzând 72 de nume ale Domnului nostru Iisus Hristos, iar pe cealaltă față, tot în paleoslavă, sunt 72 de nume ale Preasfintei Născă-toare de Dumnezeu.

Pe o coloană, este reprodus un fragment din Evanghelia lui Matei. Lângă aceasta, în stânga, un text de exorcizare: ‹‹Numele Tatălui și Fiului și Sfântului Duchu Amin. Legute [legu-te] diavole cu sfânta troiț (ă) și a înfricoșatului jude, legu-te [legu-te] diavole cu cel ce șade pre cheruvimi și odichnește pre serafimi, legute [legu-te] diavole cu marii voievoz(i) Mihail și Gavril, cu cheruvimii, cu serafimii și cu toate puterile cerești, legute [legu-te] diavole și de blestemu cu Ioanu botezătoriu, cu 12 apostoli, cu prorocii, cu mu(ce)nicii, cu sfinți arhierei, cu sfinții tămăduitori făr de arginți […]››.

Pe cealaltă față a tablei, este un text românesc privind lauda puterii crucii. Se presupune – este părerea lui Mihail Bărsan – că mănăstirea, în care tabla a fost lucrată de un călu-găr, s-ar afla în Banat, undeva nu departe de Dunăre, în vecină-tatea Serbiei, locație demonstrată de prezența genitivului lu (în

28 Valeriu Braniște, Amintiri din închisoare (însemnări contimporane și autobiografice), Editura Minerva, București, 1972, p. 419.

28

loc de lui) în text, prezent și astăzi nu numai în localitățile bănățene”29.

În ,,Foița Drapelului” a apărut literatură religioasă, Mi-hail Gașpar a imprimat o schiță literară cu temă preluată din Noul Testament: Învierea. Din universul scrierilor autorului bănățean, ne apar și scrieri religioase, cu tematici luate din Noul Testament; așa este povestirea inedită (nu a fost mențio-nată de niciun istoric literar!), pierdută prin pagini îngălbenite de foileton literar: Rabbi de la Galileia, în care personajul principal este Mântuitorul Iisus Hristos, care îi vindecă pe cei bolnavi: ,,Iisus Hristos încă nu părăsise Galileia și țărmul Mării Ghenizaretului, dar vestea despre minunile Lui pătrunse aproa-pe până în Sichem, un oraș bogat, situat între grădini de vii din ținutul Samaritenilor"30.

Izbăvirea animalelor și tămăduirea oamenilor de boli este cerută de la Mântuitorul Iisus Hristos, mai întâi de Obed, ,,un bătrân avut” din Sichem, apoi de un roman, Publius Sep-timus, ,,căpitan” în oastea romană.

În cele din urmă, Iisus vindecă durerea unui copil al unei văduve din Sichem, la rugăciunile pruncului: ,,Biata ma-mă plângea și ținea în brațele-i slăbite corpul galben transfigu-rat al copilașului ei bolnav, care, tremurând de friguri, o ruga ca să trimită după Rabbi, care iubește copiii, care satură pe cei flămânzi și vindecă cu atingerea mâinii sale pe cei morboși. Mama răspunse plângând: <<Cum poftești dragul meu să te părăsească mama, pentru a căuta pe Rabbi prin Galileea? Obed e bogat și are mulți servitori, aceștia L-au căutat pretutindeni și nu au dat de El. Septimius e puternic, dispune de mulți soldați, i-am văzut trecând pe aci – nu L-au găsit. Iisus e departe și nu cunoaște durerile noastre>>.

29 Ioan David, Presa românească din Banat, Editura David Press Print, Timișoara, 2012, p. 86-87. 30 Sorin (Mihail Gaşpar), Rabbi de la Galileia, în ,,Drapelul" 1906, nr. 37, p. 1. (după Valentin Bugariu, Protopopul…, p. 308)

29

Dar copilul o rugă, dorind să-L vadă pe Iisus, și-i mur-mură numele Lui printre buzele înviorate. [...]

Și din nou țipă copilul: <<Mamă, eu vreau să văd pe Iisus!>>.

Și iată... ușa se deschise și blând și iubitor grăi băiatului: <<Aici sunt!>>”31. După Unire, la Timișoara a apărut ,,Banatul” (1926-

1930). Între colaboratori, îi amintim și pe clericii Mihail Gaș-par și Melentie Șora.

Primele publicații bisericești, în sensul originar al ter-menului, sunt cele editate de Episcopia Caransebeșului: ,,Foaia Diecezană”, care a apărut neîntrerupt în perioada 1886-1948, în opt pagini. În aceeași perioadă, a apărut și ,,Calendarul româ-nului”. Academia Teologică din Caransebeș a editat între 1944-1948 revista teologică ,,Altarul Banatului”. Odată cu înființarea Episcopiei Timișoarei, au apărut în capitala Banatului ,,Biserica Bănățeană” în perioada 1941-1948, săptămânal, fiind foaia Episcopiei. În perioada 1940-1941 a apărut ,,Buletinul Sfintei Episcopii a Timișoarei”.

Cea dintâi revistă bisericească de la Timișoara a apărut grație strădaniei preotului David Voniga. Parohul Girocului a scos în perioada anilor 1910-1919 o publicație religios-culturală. Cu binecuvântarea episcopului Ioan I Papp al Aradu-lui, aceasta l-a avut ca editor – director pe David Voniga. Gaze-ta a apărut până la 24 decembrie 1919 de trei ori pe săptămână. În ce privește formatul, informațiile erau inserate pe trei coloa-ne în opt pagini, iar abonamentul era de 10 coroane pe an32.

Din articolul program aflăm că revista ,,va fi un organ 31 Sorin (Mihail Gaşpar), Rabbi de la Galileia, în ,,Drapelul" 1906, nr. 37, p. 2. (după Valentin Bugariu, Protopopul…, p. 309). 32 Alin Cristian Scridon, ,,David Voniga – omul vieţii spirituale şi culturale timişorene. ‹‹Revista Preoţilor››” în Istorie şi cultură în Banat, (coord.): Alin Cristian Scridon şi Viorel Dorel Cherciu, Editura Brumar, Timişoara, 2013, p. 220. (Se va prescurta în continuare ,,David Voniga – omul vieții spirituale…”).

30

clerical independent. Liber de orice influență, va milita pentru promovarea intereselor de viață pastorală, oficială și socială a preoților de mir și pentru apărarea acestora de orice influență păgubitoare, – și va lupta cu energie contra oricărei tendințe de umilire, nedemne, a statului preoțesc. Va lupta pentru câștiga-rea și asigurarea independenței morale și individuale a preoți-lor. (…) Revista Preoților va începe munca sa cu Duhul păcii, cu Duhul blândeței, cum se cuvine acelora, care chemați sunt a propovădui și a cultiva vârtutea iubirei, – dar, în același timp, va solicita drepturile, și va susținea independența convingerea acelora, în interesul cărora s-a angajat a lucra și a căror dorințe și convingeri le va prezenta”33.

Pe lângă rubrici generale, au existat știri de ordin biseri-cesc: vacantarea unor parohii ̸ protopopiate, alegerea de preoți ̸ protopopi ̸ episcopi; instalări de clerici; hotărâri ale Consistori-ului diecezan; susținerea de conferințe preoțești; construirea de biserici etc. Fiind o gazetă bisericească, nu au lipsit articolele care condamnă: alcoolismul, concubinajul, tabacismul etc34.

Principalul scop al apariției revistei a fost cel pastoral, în care preotul, ca păstor duhovnicesc, își îndrumă turma cre-dincioșilor spre Dumnezeu împotriva absenteismului biseri-cesc, a indiferentismului față de biserică și așezămintele ei. S-a propus chiar și înființarea ,,Ligii preoților” care să-i cuprindă pe toți clericii ortodocși care să reprezinte preoții în administra-ția bisericească. Între acțiunile realizate de acest for amintim: conferințe preoțești ținute la protopopiat, la parohii cu prilejul hramului lăcașului de cult unde preoții să săvârșească Sfânta Liturghie, inițierea de cateheze, organizarea unui fond de pen-sie, ridicarea de case parohiale, preschimbarea birului (adăul și stola) preoțesc, în salarizare direct de la Episcopie.

Revista a mai avut și elemente culturale locale și regio-

33 ,,Revista Preoților”, I, 1910, nr. 1, p. 1. (după Alin Cristian Scridon, ,,David Voniga – omul vieții spirituale…, p. 220). 34 Alin Cristian Scridon, ,,David Voniga – omul vieții spirituale…”, p. 224.

31

nale. Între acestea, amintim recitalul de muzică și teatru susți-nut de Reuniunea română de cântări din Giroc, sub conducerea tânărului țăran George Dumitru.

La Timișoara, din colaborarea episcopului Vasile Lăză-rescu cu protopopul dr. Ștefan Cioroianu al Comloșului, a apă-rut revista omiletică ,,Duh și Adevăr”. Adresa redacției era Timișoara II, str. A. Șaguna, nr. 12. Publicația a apărut lunar între 1941-1949 sub patronajul P. S. Vasile, comitetul de redac-ție a fost alcătuit din Ștefan Cioroianu (director), pr. Melentie Șora, pr. Victor Vlăduceanu.

Primul număr a apărut în luna iulie a anului 1941. Cu-prinsul este format din editorialul semnat de directorul revistei, predici, revista cărților (prezentări bibliografice n. n.), sinaxar, ecouri (însemnări n. n.). Cuvântul de început intitulat ,,Prima brazdă” poartă iscălitura prot. dr. Ștefan Cioroianu, care pla-sează apariția revistei în încercarea de a contraataca moravuri-le: ,,… Ce pacoste înseamnă aerul stricat pentru un om singura-tic, aceeași pacoste înseamnă moravurile rele la un popor, fi-indcă el singur își sapă mormântul. Societatea omenească, în care s-au cuibărit, ca niște morburi lipicioase și pustiitoare, minciuna, furtul, lenea, mândria, calomnia, egoismul și alte multe păcate urâte, nu poate exista multă vreme, fiindcă ea, după legea firii, trebuie să se prăbușească ca un arbore putred. […] Revista de față pe care o întemeiem, cu ajutorul lui Dum-nezeu și concursul oamenilor de bine, își propune o singură țintă: să examineze cu frica de Dumnezeu și cu iubire curată față de aproapele cât de departe sau cât de aproape cad de ade-văratul creștinism faptele fiilor Bisericei noastre strămoșești. […] Pornim la muncă nu cu gândul de a se isprăvi minuni cu răsunet mare și de a ne ridica cu știința noastră omenească asu-pra tuturor, ci cu o rugăciune fierbinte către Mântuitorul, care a murit pe cruce pentru mântuirea oamenilor, să ne binecuvinteze străduințele noastre de bine și să ne îngăduie și nouă măcar un strop din lumina cerească de a readuce în staulul sfânt al biseri-

32

cei noastre strămoșești toate oile rătăcite de la turma româneas-că și creștinească”35. Publicația a avut colaboratori externi între care îi amin-tim pe cei din Banat: Marcu Bănescu, Traian Golumba, Dumi-tru Belu, Corneliu Sârbu, Gheorghe Cotoșman, Gheorghe Ge-ția. Revista a avut în șirul colaboratorilor personalități teologi-ce de la București și Sibiu: Grigorie Cristescu, Dumitru Fecio-ru, Ioan G. Coman, Gala Galaction, Toma Chiricuță, Dumitru Belu, Nicolae Mladin, de la Arad, Ilarion Felea și alții. Odată cu înființarea Arhiepiscopiei Timișoarei și Ca-ransebeșului în cadrul Mitropoliei Banatului, aici a apărut ,,Foaia Arhidiecezană”. În perioada anilor 1950-1989, revista teologică ,,Mitropolia Banatului”, secondată din 1980 de un ,,Îndrumător bisericesc”. După 1990, și-a continuat existența revista mitropolitană sub denumirea de ,,Altarul Banatului”, iar ,,Îndrumătorul” a fost continuat de un ,,Calendar al Arhiepis-copiei” și din 1990 de o foaie ajunsă astăzi revistă eparhială ,,Învierea”. Dintr-o statistică a presei realizată în 1934 aflăm că, între gazetele țării, nu mai puțin de 98 erau religioase36. Pentru Banat astăzi, cel timișean cu excepția publicațiilor eparhiale funcționează mai multe publicații parohiale și sătești. Cele din urmă având în colegiul de redacție pe preotul paroh, în paginile acestei gazete fiind imprimate mai multe articole cu fond reli-gios.

35 Ştefan Cioroianu, Prima brazdă, în ,,Duh şi adevăr”, 1941, nr. 1, p. 2-3. (după Valentin Bugariu, ,,Protopopul dr. Ștefan Cioroianu (1886-1970). Evocare”, în ,,Altarul Banatului”, an XXVI, nr. 1-3, 2015, p. 143). 36 Alina Martin – Mitrică, Presa culturală timișoreană în perioada interbe-lică, Editura David Press Print, Timișoara, 2014, p. 55.

33

II. Revista eparhială ,,Învierea”

II.1. Prezentare

Apariția, la 15 aprilie 1990, a unei noi publicații religi-

oase la Timișoara a reprezentat negreșit o izbândă a Mitropoli-ei, pentru că, până la reactivarea Eparhiei Caransebeșului, foaia a reflectat activitatea bisericească a întregului Banat. Inițiatorul și fondatorul acesteia a fost mitropolitul Nicolae. Numele aces-tei foi, a fost ales sugestiv, simbolic, pentru că prin ,,Înviere” se înțelegea atunci o renaștere națională și spirituală.

Ivirea unei astfel de publicații trădează îndeosebi un scop pastoral și misionar cu finalitate catehetică de reîncreștinare a creștinilor, după fericita expresie a arhimandritului Ioanichie Bă-lan. Realizarea unei astfel de foi se înscrie într-un program pasto-ral și misionar mai dezvoltat, acela de ,,Liturghie după Liturghie”: diaconie, spiritualitate, educație teologică (religioasă), etică, disci-plină politică creștină. Invitația liturgică: ,,Cu pace să ieșim”, din finalul Sfintei Liturghii, revendică ,,intrarea în lume”, continuând trimiterea apostolilor pentru propovăduire37.

Orice publicație are un rol de informare și formare con-tinuă a publicului cititor. În consecință, se poate vorbi de o funcție principală informativă, dublată de alte trei funcții deri-vate: explicativă, educativ-formativă și normativă38.

Libertatea presei este urmată în presa religioasă de res- 37 Ion Bria, Liturghia după Liturghie. O tipologie a misiunii apostolice și mărturiei creștine azi, Editura Athena, București, 1996, p. 11-12; 26. (Se va prescurta în continuare Ion Bria, Liturghia după Liturghie…). 38 Lucian-Vasile Szabo, Libertate și comunicare în lumea presei. Principii, norme, reguli. Limbajul mass-media, Editura Amarcord, Timișoara, 1999, p. 25.

34

ponsabilizarea acestei libertăți în conceperea materialelor, a rubricilor, grafică ș. a.

Apariția presei bisericești se înscrie în împlinirea dezi-deratului de propovăduire evanghelică. Pentru a comunica cu o societate în care contactele cu viața liturgică a Bisericii devin din ce în ce mai rare, Bisericile pot folosi metode și mijloace oferite de tehnica modernă. Utilizarea lor să fie studiată atent, la fel ca și mesajul trimis prin ele39.

Presa exercită o putere deosebită, care nu stă în primatul informației, ci în autoritatea scrisului (,,Nu te cred, arată-mi unde este scris!”), în capacitatea ei colosală de a fi producătoa-re de sens și de semnificații40.

Foaia ,,Învierea” s-a înscris de la început în categoria de ziar local, scris de comunitate și pentru aceasta, în ea se oglin-dește viața bisericească, cateheza și îndrumările liturgice, chi-puri de înaintași din istoria Bisericii locale, literatură (poezie și proză) religioasă, prezentări bibliografice ș.a.

Indiferent de situație, presa locală are întotdeauna un caracter personal; cititorii îi cunosc după nume pe toți cei ce lucrează la ziar. Din punctul meu de vedere, o comunitate fără un ziar este ca o biserică fără amvon sau fără altar. Îi lipsește ceva – o voce familiară, un sentiment de a fi acasă, o continui-tate. Caracterul unui loc este definit și confirmat de ziarul său41.

Bisericile creștine își asumă un rol educativ în societate și propun un sistem de norme morale coerent, fundamentat pe fidelitatea față de adevăr și respectul demnității umane. Prin urmare, prioritățile pe agenda media sunt: informarea religioa-să, evanghelizarea și cateheza, formarea de specialiști în pasto-

39 Ion Bria, Liturghia după Liturghie…, p. 75. 40 Sorin Preda, Jurnalismul cultural și de opinie, Editura Polirom, Iași, 2006, p. 11. 41 Jock Lauterer, Ziarul local. Cum să scrii pentru publicația unei comuni-tăți, trad. Alina Măriuț, Silvia Chirilă, Editura Polirom, Iași, 2010, p. 16.

35

rația prin noile mijloace de comunicare, educația pentru o utili-zare responsabilă a media de către public. În acest sens, efortu-rile Bisericii se îndreaptă către o integrare a mesajului mântui-rii în cultura mediatică. Ceea ce este pentru laici o profesie, pentru un membru al Bisericii devine slujire42.

Despre apariția foii ,,Învierea”, ierarhul de la Timișoara nota: ,,În ce mă privește, folosind răspunderea proprie în Bise-rică, am contribuit la apariția bilunarului intitulat ‹‹Învierea›› […] Până înainte cu câteva luni, m-am interesat de fiecare nu-măr al ‹‹Învierii››, unde am asigurat articolul de fond până într-atâta, încât un publicist vorbea de ‹‹Învierea mitropolitului Ni-colae›› (,,Alfa și Omega”, supliment al ziarului ,,Cotidianul”, an. VI, nr. 6, 1997, p. 7). […] Limitându-mă la foaia ‹‹Învie-rea››, în articolele de fond apărute, am încercat să iau atitudine față de problemele care privesc Biserica și credincioșii ei. În tot ce am publicat aici, m-am străduit să depășesc stereotipia, ex-primând idei și opinii dictate nu de pozițiile așa-zis oficiale, ci ascultând mai ales glasul conștiinței. Din acest punct de vedere, autorul articolului din ,,Alfa și Omega”, la care m-am referit puțin mai înainte, vizându-mă că ‹‹mă situez la extrema cea mai îngăduitoare a Ortodoxiei››”43.

Publicația ,,Învierea” își propune să explice perceptele creștine, semnificația sărbătorilor creștinilor, să trateze variate-le probleme ale Bisericii. ,,Învierea” publică șase suplimente: ,,Stânca vieții” (supliment redactat de Oastea Domnului), ,,Filocalia” (supliment redactat de Liga tinerilor ortodocși ro-mâni), ,,Tineretul ortodox” (supliment redactat de Asociația studenților creștini ortodocși), ,,Logos” (supliment redactat de studenții de la Facultatea de Teologie din Timișoara), ,,Femeia

42 Nicolae Dascălu, Parabola făcliei aprinse. Comunicarea religioasă în era informațională, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2012, p. 307-308. 43 Nicolae Corneanu, Pe baricadele presei bisericești, vol. I, Editura Învie-rea, Timișoara, 2000, p. 5-6.

36

ortodoxă”, „Supliment catehetic“. Președinte de onoare: Î.P.S. Nicolae, președinte: preot Ilie Maier, redactor: pr. Marius Flo-rescu44. În cei 25 de ani de apariție neîntreruptă, Colegiul de redacție a primit membrii noi: Episcopul-vicar al Eparhiei, pre-ședinte, redactor-coordonator: pr. Adrian Carebia, membrii în colegiu: vicarul administrativ, consilierul cultural, protopopul Timișoarei, o vreme și cel al Reșiței, profesori de teologie, preoți ș. a. Astăzi, președinte al Redacției este Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, arhiepiscopul Timișoarei și mitropolitul Banatului.

Parcurgând colecția publicației, se pot identifica mai multe materiale care compun cuprinsul fiecărui număr: editori-al iscălit de arhiereu, în parte Pastorala de Paști și Crăciun; articole cu conținut divers (lămuriri etimologice, misiune creș-tină, cateheză, lămuriri și explicări liturgice, subiecte de morală creștină, evocări a unor personalități, dezvoltări biblice și ex-plicări ale unor sărbători). Rubrici separate sunt închinate: ,,Sfintei Scripturi – comentată”45; ,,Comentarii patristice”46 și

44 Mariana Cernicova Bucă, ,,Învierea”, în vol. Marian Petcu, Istoria jurna-lismului din România în date. Enciclopedie cronologică, Editura Polirom, Iași, 2012, p. 892. 45 Preot prof. dr. Nicolae Neaga, ,,Cartea lui Tobit” 1991, nr. 13, p. 3; ,,Cartea Iudit”, 1991, nr. 14, p. 3; ,,Alte cărți bune de citit”, 1991, nr. 15, p. 3; ,,Evanghelia după Matei”, 1991, nr. 17, p. 3; ,,Dialog despre fericire (Eclesiastul 1, 3)”, 1994, nr. 5, p. 3; ,,Îndeletnici nocive (Isaia 5, 11…)”, 1994, nr. 6, p. 3; ,,Cântările biblice”, 1994, nr. 5, p. 3; ,,Duminica credinței (Ioan 20, 19)”, 1994, nr. 9, p. 3; ,,Cel ce va veni (Facere 3, 15)”, 1994, nr. 11, p. 3; ,,Sentimentul vieții” (Matei 4, 4), 1994, nr. 12, p. 3; ,,Proorocul pustiului (Matei 3)”, 1994, nr. 13, p. 3; ,,Fizionomia spirituală a omului (Matei 5, 48)”, 1994, nr. 14, p. 3; ,,Mare-i Dumnezeu”, 1995, nr. 11, p. 3; ,,Rugăciunea Tatăl nostru” (colab. cu Dr. Eugen Nicoară), 1995, nr. 12, p. 3; ,,Rugăciunea Tatăl nostru. Sființească-se numele Tău” (colab cu Dr. Eugen Nicoară), 1995, nr. 14, p. 3; ,,Rugăciunea Tatăl nostru. Vie împărăția Ta (II)”, 1995, nr. 16, p. 3; ,,Rugăciunea Tatăl nostru. Facă-se voia Ta pre-cum în cer și pe pământ”, 1995, nr. 17, p. 3; ,,Rugăciunea Tatăl nostru. Și ne iartă nouă păcatele noastre precum și noi iertăm greșiților noștri (V)”, 1995, nr. 19, p. 3; ,,Localități memorabile. Betel”, 1997, nr. 6, p. 3; ,,Localități memorabile. Gaza”, 1997, nr. 8, p. 3; ,,Ideea de progres și înnoi-

37

re în Vechiul Testament”, 1999, nr. 21, p. 3; ,,Profețiile despre Hristos în preocupările Sfinților Părinți”, 1999, nr. 22, p. 3; ,,Vechiul Testament ală-turi de Noul Testament”, 2000, nr. 15, p. 3; ,,Împărăția păcii”, 2000, nr. 20, p. 3; ,,Mai aproape de Tine, Doamne, în grădina Ghetsimani”, 2000, nr. 21, p. 3; ,,Estetica păcii”, 2000, nr. 23, p. 3; ,,Nașterea în lumina Vechiului Testament”, 2000, nr. 24, p. 3; ,,Dumnezeu este lumina drepților”, 2001, nr. 1, p. 3; ,,Cântările biblice”, 2001, nr. 2, p. 3; ,,Sfântul Ioan Gură de Aur: Cuvinte despre rugăciune”, 2001, nr. 3, p. 3; ,,Atitudinea Sfântului Apostol Pavel față de Sfânta Scriptură”, 2001, nr. 4, p. 3; ,,Motive biblice în zicerile proverbiale ale omului credincios”, 2001, nr. 7, p. 3; ,,Ierusalimul, centru religios”, 2001, nr. 7, p. 3; ,,Țara Sfântă, Ierusalimul”, 2001, nr. 14, p. 3; ,,Țara Sfântă. Apele”, 2001, nr. 15, p. 3; ,,Adu-ți aminte de Dumnezeu (Ec-clesiastul 12, 1)”, 2001, nr. 16, p. 3; ,,Rugăciunea unui credincios (Psalmul 50)”, 2001, nr. 17, p. 3; ,,Sufletul meu este însetat după Dumnezeu (Psalmul 62)”, 2001, nr. 22, p. 3; ,,Piatra din capul unghiului (Psalmul 118, 22)”; 2002, nr. 1, p. 3; ,,Valoarea vieții (II)”, 2002, nr. 3, p. 3; ,,Cartea Tobit”, 2002, nr. 4, p. 3; ,,Calea cea dreaptă (Psalmul 1, 1-3)”, 2002, nr. 5, p. 3; ,,Învățați-vă a face binele (Isaia 1, 17)”, 2002, nr. 6, p. 3; ,,Mărirea cetății sfinte (Isaia 60, 1-5)”, 2002, nr. 7, p. 3; ,,Dreptatea este lucru mare și sfânt (Psalm 35)”, 2002, nr. 11, p. 3; ,,Tu ești Dumnezeu care faci minuni”, 2002, nr. 13, p. 3; ,,Valoarea dreptății (I)”, 2002, nr. 14, p. 3; ,,Dorul de cele sfin-te”, 2002, nr. 21, p. 3; ,,Făcătorii de rele vor fi umiliți, cei credincioși vor fi înălțați”, 2002, nr. 22, p. 3; ,,Un psalm de sărbătoare”, 2002, nr. 23, p. 3; ,,Soarele dreptății”, 2002, nr. 24, p. 3; ,,Cele șaptezeci de săptămâni”, 2003, nr, 1, p. 3; ,,Cele șaptezeci de săptămâni (II)”, 2003, nr. 2, p. 3; ,,Valoarea dreptății”, 2003, nr. 3, p. 3; ,,Esteticul în Vechiul Testament”, 2003, nr. 4, p. 3; ,,Biserica și intelectualii”, 2003, nr. 5, p. 3; ,,Inițiative biblice privind abolirea războiului”, 2003, nr. 6, p. 3; ,,Inițiative biblice privind abolirea războiului (II)”, 2003, nr. 7, p. 3 46 †Lucian Lugojanul, episcop-vicar, ,,Calea vieții (Didahia)”, 2003, nr. 8, p. 3; ,,Sfântul Clement Romanul”, 2003, nr. 10, p. 3; ,,Sfântul Ignatie al Anti-ohiei”, 2003, nr. 11, p. 3; ,,Sfântul Policarp al Smirnei”, 2003, nr. 12, p. 3; ,,Papias”, 2003, nr. 13, p. 3; ,,Scrisoarea lui Pseudo-Barnaba”, 2003, nr. 14, p. 3; ,,Păstorul lui Herma”, 2003, nr. 15, p. 3; ,,Cine au fost apologeții greci?”, 2003, nr. 16, p. 3; ,,Sfântul Iustin Martirul și Filosoful”, 2003, nr. 17, p. 3; ,,Scrierile Sfântului Iustin Martirul și Filosoful”, 2003, nr. 18, p. 3; ,,Teofil al Antiohiei”, 2003, nr. 19, p. 3; ,,Martirii lui Hristos în epoca pa-tristică”, 2003, nr. 20, p. 3; ,,Origen”, 2003, nr. 21, p. 3; ,,Dionisie al Ale-xandriei”, 2003, nr. 22, p. 3; ,,Sfântul Grigorie Taumaturgul”, 2003, nr. 23,

38

,,Crâmpeie din cotidian”. O rubrică aparte este ,,Din viața Bise-ricii” și itinerarul spiritual al arhiereului. Publicația mai conține poezie, în mare parte originală, și ilustrație proprie.

Între colaboratorii foii, îi amintim pe clerici (arhierei, consilieri eparhiali, protopopi, profesori de teologie, monahi și monahii, preoți și diaconi) și mireni: profesori, publiciști, filo-sofi, etnologi, ziariști, agronomi, scriitori, muzicologi.

Amintim aici, fie și în treacăt, pe câțiva din ostenitorii publicației: †Nicolae, †Bartolomeu, †Daniel, Patriarhul Biseri-cii Ortodoxe Române, † Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, †Timotei, Arhiepiscopul Aradului, †Sebastian, Episcopul Sla-tinei și Romanaților, †Gurie Strehăianu47, episcop-vicar al Ar-hiepiscopiei Craiovei, †Lucian Lugojanu48, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, †Daniil Stoenescu, episcop-locțiitor al Daciei Felix, †Timotei Prahoveanul, episcop-vicar al Arhie-piscopiei Bucureștilor; profesori de teologie și protopopi: Zeno Munteanu, Simion Radu, Marcu Bănescu, Gheorghe Lițiu, Ie-remia B. Ghita, Ioan Olariu, Nicolae Neaga, Sorin Cosma, Petru Bona, Nicolae Belean, Vasile Muntean, Nicolae Morar, Viorel Cherciu, Vasile Itineanț, Ioan Bude, Teodor Baba, Cor-nel Toma, Constantin Jinga, Mihai Vladimirescu și Nicolae Răzvan Stan; profesori, scriitori, publiciști, ziariști, muzicologi: Alexandru Belu, Simona Goicu, Alexandru Nemoianu, Mircea Șerbănescu, Costion Nicolescu, Simion Dănilă, Marcel Sămânță, Sergiu Grossu, Ion Pătrulescu, Victor Jurca și Doru Popovici.

Subiectele de pastorală și misiune asupra cărora ne-am oprit în demersul nostru le-am încadrat în patru teme majore:

II. 1. Biserica – maica noastră II. 2. Unitatea Bisericii II. 3. Religie ,,populară”

p. 3; ,,Metodiu de Olimp”, 2003, nr. 24, p. 3; ,,Hristologia lui Tertulian”, 2004, nr. 1, p. 3; ,,Sfântul Chiril al Ierusalimului”, 2004, nr. 4, p. 3. 47 Din 2009 episcop eparhiot al Devei și Hunedoarei. 48 Din 2006 episcop al Caransebeșului.

39

II. 4. Religie și Stat II. 5. Mirenii în Biserică II. 6. Oastea Domnului II. 7. Religia în școală

II.3. Noi exigențe pastorale II. 1. Biserica și asistența socială (bolnavi, handicapați ș. a.) II. 2. Exigențe pastorale II. 3. ,,Rânduiala” în Biserică (Timpul liturgic, partici-

parea la sfintele slujbe, cateheza, veșmintele liturgice, interpre-tarea Bibliei, citirile Sfintei Liturghii, vizitele pastorale, ținuta preoțească, devieri liturgice)

II. 4. Alte metode (Ziua Eroilor, pelerinajele, pastorația rromilor, a deținuților, cea cu privire la trecerea în veșnicie)

II. 5. Realități eclesiastice (Teologia timișoreană) II. 6. Credința în mileniul III (Clonarea, Credința de azi,

Biserica și nevoile zilnice, Femeia în Biserică, Nevoia de tole-ranță și dragoste).

II.4. Biserica și mass-media II. 1. Biserica și presa II. 2. Emisiuni radio II. 3. Vocea poporului și misiunea Bisericii II. 4. Metoda ieșirii în stradă II. 5. Criza financiară și Biserica II. 6. Vorbirea de rău II.5. Varia II. 1. Hristos și personalitatea II. 2. Biserica și tinerii II. 3. ,,Paște” sau ,,Paști” II. 4. Duminica II. 5. Prenumele și numele.

40

II.2. Biserica – maica noastră II.2. Prima secțiune de cercetare este ,,Biserica – maica

noastră”. Din acest editorial, aflăm că Biserica este totalitatea creștinilor care au aceeași origine, fiind botezați după naștere în numele aceleiași de toți recunoscută Treime, se conformează acelorași obiceiuri, stabilite de predanie și lege, cred în același Dumnezeu, urmăresc același țel al mântuirii. […] În fine, ca să dăinuiască, un neam are trebuință de o conducere și anumite instituții capabile să asigure traiul în comun, să sprijine, când e cazul, pe cei aflați în nevoi (justiție, spitale, școli etc.). Așadar, Biserica are conducerea ei și anumite orânduiri, așezămintele ei, Sfintele Taine, care fac posibilă transmiterea harului de sus tuturor celor care au nevoie de el.

Așadar, întocmai neamului, Biserica este o realitate vie. Vitalitatea Bisericii este tot atât de evidentă ca și vitalitatea națiunii, de aceea nu poate și nu trebuie să fie nesocotită. Bise-rica este maica noastră. După cum un ins are drept tată neamul și drept mamă țara în care trăiește, evident, vorbind figurat, tot astfel creștinul care dorește să aibă pe Dumnezeu Tată, trebuie să aibă Biserica mamă. ‹‹Habere non potest Deum Patrem, qui Ecclesiam non habet matrem›› – nu poate avea pe Dumnezeu Tatăl, cel care n-are Biserica de mamă, spunea Sfântul Ciprian, episcopul Cartaginei, în prima jumătate a secolului al III-lea (Despre unitatea Bisericii, cap. IV)”49.

II.3. Prima problemă dezbătută este cea a ,,Unității Bi-sericii”, în jurul căreia gravitează toate materialele publicate în această secțiune. Ca slujitor al Bisericii, mitropolitul timișorean accentuează formula ,,unității prin diversitate”, îndreptând as-tfel o învățătură ecumenică: ,,[…] Chiar formula ‹‹unitate în diversitate›› ar trebui corectată, înlocuind-o cu ‹‹unitate prin diversitate››. În acest caz, însă, va trebui să ne întrebăm care este rolul unității în păstrarea diferențelor? Oricum, diferențele, 49 †Nicolae, ,,Biserica, maica noastră”, în ,,Învierea”, an. I, nr. 5, 1990, p. 1-2.

41

deci diversitatea, n-ar mai trebui concepută ca un fel de supapă menită să evite explozia, ci condiția recunoașterii mutuale a diferențelor, care ne separă pe unii de alții. Astfel, mișcarea ecumenică nu are ce să descurajeze, cu atât mai puțin să intre în panică. Problema se pune de a concepe unitatea de drept o comuniune de tradiții totdeauna diferite și de a fixa criteriile după care urmează să fie interpretate. Oare Evanghelia însăși n-a manifestat cea mai mare grijă de a edifica și menține comuni-unea între persoanele și comunitățile care își păstrează specifi-cul, deci diferențele? După anii ’90 a erei creștine, expresia comuniune a înlocuit încetul cu încetul termenul de unitate, exprimând într-un mod mai dinamic și chiar mai teologic voca-ția Bisericilor, ba chiar a lumii, de a trăi împreună fără a cădea într-o unitate simplistă și formală”50. În același ton al misiunii, se înscrie o altă mărturie despre reunirea celei de a V-a Confe-rințe Panortodoxe presinodale (2009): ,,Manifestarea sinodală a unității și a mărturiei pe care Biserica Ortodoxă e chemată de Însuși Hristos s-o dea tuturor oamenilor ca răspuns la provocă-rile lumii contemporane (secularizare, globalizare etc.) și în dialogul cu celelalte confesiuni creștine și religii se impune ca o necesitate”51.

II.4. Caracterul ,,popular” al religiei creștine este intens dezbătut, autorul se folosește de experiența perioadei comunis-te pentru a da un verdict: ,,[…] Ulterior, în perioada dictaturii atee, religia a fost închisă între zidurile lăcașurilor de cult pe care regimul comunist n-avea interes să le lichideze, fucționa-rea lor permițând manipularea așa-zisei libertăți religioase de care făcea mare caz propagandistic. În cadrul aceleași politici erau îngrădite anumite ceremonii (botezuri, cununii, înmor-mântări), cărora li se conferea insinuant doar caracterul de ‹‹da-tini››, cu elemente religioase dar și folclorice amestecate inten-

50 †Nicolae, ,,Unitate în diversitate”, în ,,Învierea”, an V, nr. 4 (94), 1994, p. 1. 51 Editorial, ,,Unitate și sinodalitate”, în ,,Învierea”, an XX, nr. 15 (465), 2009, p. 1.

42

ționat până la desfigurarea celor dintâi. În asemenea condiții, credința era redusă la aspecte de suprafață și devenea act exclu-siv formal. […] ‹‹Religia populară›› ar fi deci nu atât religia teologilor, ci a ‹‹poporului›› care, fără să neglijeze punctele esențiale ale învățăturii evanghelice, le-a altoit pe fondul său propriu elaborând o formă religioasă mai simplă, mai populară care, la rândul ei, încearcă să prindă în concepte original for-mulate teologia unor grupuri lipsite de teologi și chiar de o teo-logie ca atare”52.

II.5. Raportul dintre Biserică și Stat a fost tratat în pagi-nile publicației bisericești timișorene. Raportul dintre Biserică și Stat este unul fundamental pentru dezvoltarea vieții biseri-cești. ,,Referirea această, până la urmă, nici nu privește toate Bisericile, ci în mod special – oprindu-ne doar în țara noastră – Biserica Ortodoxă Română. Se invocă astfel ‹‹bunele›› legături ale Bisericii cu statul, nu mai puțin concesiile ierarhiei biseri-cești în raport cu puterea politică. […] Ortodoxia menține rela-ții armonioase cu statul și în anumite condiții permite dregăto-rilor civili să legifereze și în chestiunile bisericești de natură administrativă. […] În ce ne privește pe noi, ortodocșii români, am oscilat între sistemul autonomiei și cel al simfoniei, tin-zând, în mod evident, spre cel de-al doilea”53.

II.6. Mirenii sunt considerați a fi poporul lui Dumne-zeu, care participă, în mod activ, la viața bisericească, la cele-brarea liturgică, implicați activ în cateheza religioasă și filan-tropia creștină. ,,Căci în Biserică trebuie să trăim ca într-o casă, adică trebuie să ne găsim cu toții ca și cum ar fi un singur trup, după cum și Botezul este unul, și masa este una, și izvorul este unul, și zidirea este una, și Tatăl este unul…(Sf. Ioan Hri-sostom, Omilia XVIII la II Corinteni, trad. Teodosie A. Ploeș-teanu, București, 1910, p. 227-238). Rolul credincioșilor nu este străin de propovăduirea, păstrarea și apărarea dreptei cre-

52 †Nicolae, ,,Religia populară”, în ,,Învierea”, an I, nr. 14, 1990, p. 1-2. 53 †Nicolae, ,,Biserica și statul”, în ,,Învierea”, an I, nr. 9, 1990, p. 1.

43

dințe, el este strâns legat de îndeplinirea actelor de cult, la care mirenii au fost mereu chemați să participe și, în fine, el este organic împreunat cu ‹‹funcțiunea cârmuitoare sau conducătoa-re a Bisericii››, laicii ‹‹fiind veșnic prezenți și activi în lucrarea de legiferare a Bisericii, în lucrarea de alegere sau designare a organelor individuale, ca și a celor sinodale sau colegiale de conducere a Bisericii, în lucrarea de administrație curentă a vieții bisericești, ca și în cea economică››. (pr. prof. dr. Liviu Stan, ,,Poziția laicilor în Biserica Ortodoxă”, în rev. ,,Studii Teologice”, seria II, an XX, nr. 3-4, 1958, p. 201). […] Vor-bind despre aportul mirenilor, bărbați și femei, la activitățile bisericești, este neapărat nevoie să menționăm asociațiile reli-gioase, mai ales că Sfântul Sinod a hotărât la începutul anului curent să reactiveze atât ‹‹Oastea Domnului››, cât și asociațiile de tineret și femei de genul asociației ‹‹Sfântul Gheorghe››, ori ‹‹Sfânta Maria››, desființate în timpul dictaturii comuniste, dar atât de utile Bisericii, când ele au funcționat”54.

Aria de activitate a laicilor ,,este întinsă cât e lumea de mare. Precum razele soarelui de pe cer încălzesc, luminează și umplu de energie cuprinsurile universului, tot prezența între oameni a unor aleși ai harului divin exercită o influență covâr-șitoare asupra celor din jurul lor. Neamul sfânt al fiilor Biseri-cii este ca un aluat binecuvântat care preface toată frământarea vieții sociale. […]. Alt tărâm de activitate a credincioșilor mi-reni este comunitatea parohială din care fac parte. Ei sunt membrii Bisericii, ‹‹pietre vii›› pe care se sprijină toată lucra-rea misionară a preoților slujitori. Sunt nenumărate acțiunile prin care laicii pot întări viața religioasă ortodoxă. Participarea regulată la serviciile divine în duminici și sărbători, aducerea darurilor pentru pregătirea Sfintei Euharistii, donațiile materia-le pentru construirea și conservarea locașurilor de cult, sprijini-rea acțiunilor de ajutorare în duhul dragostei față de semenii în necazuri, iată tot atâtea mijloace de slujire, prin care se întăreș- 54 †Nicolae, ,,Rolul mirenilor în Biserică”, în ,,Învierea”, an I, nr. 2, 1990, p. 1.

44

te și se zidește marele trup al lui Hristos”55. O ultimă abordare a problemei este realizată în lumina Scripturii Noului Testa-ment: ,,Participarea mirenilor la viața Bisericii este indicată de Sfântul Apostol Pavel când zice: ‹‹Azi lui Dumnezeu împreună lucrători suntem›› (I Corinteni 3, 9). În Biserică toți cei botezați trebuie să fie activi. Chiar dacă clerul deține funcția sacerdota-lă, acest lucru nu înseamnă că mirenii sunt excluși din condu-cerea Bisericii, dimpotrivă aceștia pot avea un rol însemnat în administrarea bunurilor bisericești, în desfășurarea activității învățătorești și de ce nu, chiar în slujirea misionară. Astfel de colaboratori au avut la început și Apostolii, ei fiind numiți ‹‹frați ai Domnului››. Așa a fost cazul lui Aquila, cel pe care Sfântul Pavel l-a numit ‹‹lucrătorul său›› (Romani 16, 3). Un alt exemplu este Frumențiu, un simplu credincios întemeietor al Bisericii din Abisinia. Numeroase femei menționate în Sfân-ta Scriptură demonstrează și ele rolul ce l-au avut mirenii în Biserica primară: Tavita, Maria, Trifonia, Persida, diaconița Febe, Psiscila ș. a”56.

II.7. Misiunea Bisericii este realizată prin Asociația ,,Oastea Domnului”. După descătușarea din ’89 în mai multe parohii timișorene și chiar din județ s-au constituit filiale locale ale Asociației. Acestea, după Vecernie, duminică seara, organi-zau seri de meditație, rugăciune și cânt creștin. Organizarea acestei forme de răspândire a Cuvântului Evangheliei a fost încurajată de publicația eparhială. ,,Esențialul este că Oastea Domnului reprezintă o latură a misiunii Bisericii realizată prin credincioșii mireni, îndreptată spre evanghelizarea, luminarea și adăparea românilor la izvoarele curate ale învățăturii crești-ne. Astfel a conceput-o întemeietorul ei, mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului (1882-1955) și preotul Iosif Trifa, care i-a înțeles gândul și s-a angajat cu entuziasm să-l transpună în via-

55 Redacția, ,,Mirenii în Biserică”, în ,,Învierea”, anul XIII, nr. 13 (295), 2002, p. 1. 56 Editorial, ,,Mirenii în Biserică”, în ,,Învierea”, an XXI, nr. 4 (478), 2010, p. 1.

45

ța de toate zilele. […] Alături de alte forme de ‹‹apostolat›› mirean, precum Frăția Ortodoxă Română, Liga tineretului or-todox român, Asociația studenților ortodocși români, Societa-tea femeilor ortodoxe române etc. Oastea Domnului oferă mi-renilor posibilitatea de a se pune în slujba Bisericii și a idealu-rilor ei veșnice. Astfel ea ‹‹și-a creat forme proprii de trăire și manifestare sufletească și religioasă, și-a creat predicatori, scri-itori, compozitori, cântăreți, misionari, colportori etc.››. […] Din păcate, trebuie să recunoaștem cinstit că nu toți ierarhii, preoții, teologii și credincioșii Bisericii au apreciat pozitiv aportul pe care îl pot aduce ostașii la practicarea apostolatului laic de care aminteam puțin mai înainte. La rândul lor, nu toți ostașii au înțeles corect misiunea Oastei Domnului ca mădular al Bisericii. Pe deasupra, în ultima vreme s-au înregistrat anu-mite tensiuni în rândul fraților ostași și, ceea ce este mai regre-tabil, abateri de la rosturile Oastei”57. Într-un alt articol tot de fond avem cu prilejul unei evocări o caracterizare a Oastei: ,,La 12 februarie s-au împlinit 60 de ani de când a trecut la cele veșnice preotul Iosif Trifa, întemeitorul mișcării religioase ,,Oastea Domnului”. […] Oastea Domnului este un copil al Bisericii. S-a născut și trăiește sub aripa Bisericii. Oastea Domnului nu e ceva mai mult decât Ortodoxia, ci o familie restrânsă, o comunitate de frățietate evanghelică cu gândul pre-cis de a trăi mai intens învățăturile Bibliei și ale Bisericii. […] După Revoluția din Decembrie 1989, Oastea Domnului și-a redobândit dreptul de existență, iar Sfântul Sinod a ridicat sanc-țiunea caterisirii aplicată în 1935 preotului Iosif Trifa. Bucu-rându-se de patronajul Bisericii, Oastea Domnului activează astăzi potrivit specificului ei, avându-și centrul la Sibiu, iar ca for conducător ‹‹Sfatul Frățesc pe țară››”58.

Activitatea Asociației este relevată prin intermediul

57 †Nicolae, ,,Oastea Domnului”, în ,,Învierea”, an IV, nr. 16 (82), 1993, p. 1. 58 †Nicolae, ,,Oastea Domnului ieri și azi”, în ,,Învierea”, an IX, nr. 4 (190), 1998, p. 1-2.

46

unui cuvânt de binecuvântare apărut de data aceasta în supli-mentul ,,Stânca vieții”, editat de Asociație: ,,Este o bucurie că în eparhia noastră este prezentă asociația Oastea Domnului cu toate lucrările ei specifice. Îi îndemnăm pe frații ostași să-și dezvolte și mai mult lucrarea în această parte de țară. Sunt atâ-tea racile și strâmbătăți astăzi, care așteaptă să fie biruite prin lupta și osteneala fraților și surorilor din Oastea Domnului. Totodată, îi îndemnăm și pe slujitorii altarelor din eparhia noastră să acorde Oastei Domnului tot sprijinul lor. […] Susți-nem în continuare că e foarte necesară Oastea Domnului astăzi. Cu o singură condiție însă: ca frații și surorile ostași să nu se considere un grup aparte care să se izoleze într-un fel de restul credincioșilor din parohia căreia aparțin. Pentru că, din păcate, ca urmare a unor împrejurări din trecut, există acum această tendință de izolare. Or, scopul Oastei Domnului credem că ar fi acela de a-și extinde mai mult sfera de activitate, spre binele tuturor credincioșilor”59.

II.8. În zorii anului 1991, o altă provocare a fost lansată Bisericii, și anume aceea a predării religiei în școală. Lipsită de o tradiție catehetică de 40 de ani, de cadre specializate și ma-nuale școlare, Religia a fost întâmpinată cu oarecare ostilitate: ,,[…] Ministerul Învățământului comunica Ministerului Culte-lor următoarele: ‹‹Ministerul Învățământului are în sarcină în-vățământul de stat, care este un învățământ laic. Din aceste motive, noi nu putem accepta introducerea Religiei ca obiect de studiu. […] Ministerul nostru are în vedere introducerea unor programe și manuale de Istoria Religiilor, pentru a prezenta elevilor cadrul general în care homo religiosus a existat pe pă-mânt. Catehizarea va rămâne în sarcina parohiilor, comunități-lor, inițiativelor private››”60. Adoptând politica pașilor mărunți,

59 †Nicolae, ,,Oastea Domnului în Eparhia noastră”, în ,,Stânca vieții, su-pliment al foii Învierea”, editat de Asociația ,,Oastea Domnului” – Timișoa-ra, an XVI, nr. 4 (95), 2009, p. 1. 60 †Nicolae, ,,Hristos în școală”, în ,,Învierea”, an I, nr. 3, 1991, p. 1.

47

Biserica a reușit în parte să se achite de această sarcină a predă-rii religiei. Avem schițate câteva propuneri care au devenit în timp realitate: ,,După un regim totalitar și ateu, destul de lung și cu urmări dezastroase în special pe plan religios-moral, s-a simțit nevoia reafirmării credinței în Dumnezeu și instaurarea unei ordini morale, atât în viața individului cât și a societății românești. Acest proces de redresare spirituală a început în toamna anului 1990 prin educația moral-religioasă a elevilor din clasele I-VIII.

După un an și jumătate de la Revoluție, problema educa-ției moral-religioase pare, oarecum, a fi tratată cu indiferență. Acest fapt nu trebuie să ne descurajeze. Până la toamnă, la înce-perea unui nou an școlar, e timp suficient să se organizeze mai îndrăzneț acest proces de educație. Institutul Biblic al Bisericii Ortodoxe Române și Centrele eparhiale să tipărească manuale de religie pentru școlile de toate gradele și să litografieze icoana lui Iisus Hristos, cu copiii în brațe și alături de El, care să fie așezată în fiecare sală de învățământ. […] Prezența icoanei lui Iisus în această instituție de instrucție și educație este de un real folos: pe de o parte, prin ea se revarsă asupra copiilor puterea harului sfânt, care le luminează mintea, le ajută să sporească în dragoste de carte și învățătură, iar, pe de altă parte, Iisus primește și îm-plinește curatele lor rugăciuni, trimițându-le din bogăția cerească darurile Sale bogate de care ei au nevoie”61.

Preocuparea pentru predarea Religiei a fost una perma-nentă în anii ce au urmat începuturilor: ,,[…] De asemenea, va fi absolut necesar să se organizeze peste tot deschiderea anului școlar cu Te-Deum-ul obișnuit, asigurarea școlilor și sălilor de curs cu icoane, iar a bibliotecilor cu minimul de cărți religioase (Sfânta Scriptură, catehisme, alte publicații religioase). În afară de ce se face la școală, se impune păstrarea contactului perma-nent cu familiile elevilor, instruirea acestora în învățătura creș-

61 Prot. Ieremia B. Ghita, ,,Icoana lui Hristos în școală”, în ,,Învierea”, anul II, nr. 13 (31), 1991, p. 2.

48

tină, dat fiind faptul că cel puțin în ultimele generații care s-au format în perioada dictaturii comuniste au avut parte de o edu-cație materialist-atee, organizarea unor activități cu elevii în afara școlii (festivități la diferite ocazii, ca de pildă de Crăciun sau de Paști, construirea de ansambluri corale, aranjarea de excursii, ‹‹campus››-uri ori tabere etc.). Folosind experiența altor Biserici va trebui și noi să fim cât mai prezenți, activi și inventivi în educarea tineretului”62. A fost discutată și situația disciplinei în cadrul școlii: ,,Prin urmare, ca să încheiem, neno-rocirea noastră nu constă în aceea că Legea învățământului prevede obligativitatea predării Religiei în primele 4 clase; nenorocirea e, dimpotrivă, că respectiva Lege uzează de tot felul de subterfugii spre a supune această materie de învăță-mânt noțiunilor de ‹‹facultativ›› și ‹‹opțional››, spre a nu po-meni și alte restricții, toate la un loc justificând o serie de re-zerve și nemulțumiri care e păcat că sunt tratate superficial”63.

În motivarea orei de religiei este adusă și experiența al-tor țări. Astfel, dintr-un alt Editorial aflăm că: ,,Într-o revistă ce apare în Franța, am găsit articolul ‹‹Locul copiilor în Biseri-că››, care insistă asupra datoriei ca ‹‹cei mici să fie învățați și ajutați să crească în rugăciune, în ascultare de Dumnezeu și de părinți, în dragoste și în discernământ pentru a alege voia Domnului›› (‹‹Construire ensemble››, nr. 46, 2002, p. 6-7)”64.

II.3. Noi exigențe pastorale

II.1. Asistența socială a Bisericii a fost primenită după

1989. Deși cu o veche existență demonstrată prin urmele materia-le, în principal bolnițele mănăstirești, de datele istorice potrivit cărora primul spital modern din Țările Române a fost ctitorit de

62 †Nicolae, ,,Din nou la școală”, în ,,Învierea”, an III, nr. 18 (60), 1992, p. 1-2. 63 †Nicolae, ,,Religia în școală”, în ,,Învierea”, an VI, nr. 18 (132), 1995, p. 1. 64 Editorial, ,,Religia în școală”, în ,,Învierea”, an XX, nr. 18 (468), 2009, p. 1.

49

un mitropolit, după o epocă roșie de interdicție în anii următori revoluției Biserica a reînceput să dezvolte activități de asistență socială: ,,Pe lângă scopul primordial urmărit de religia creștină și anume dobândirea mântuirii pe seama fiecărui om, unul din obi-ectivele ei majore a fost totdeauna sprijinirea celor aflați în nevoi, lipsuri, boli etc. […] Pornind de aici, Biserica Mântuitorului Hris-tos a dezvoltat încă dintru început o uriașă operă de asistență soci-ală. Caritatea creștină manifestată în formele cele mai variate a ieșit în întâmpinarea oricăror neajunsuri cu care s-au confruntat oamenii de-a lungul vremii. Un reputat istoric (André Baudrillard, Moravuri păgâne, moravuri creștine, vol. II, Paris, 1936, pp. 90, 92, 299) apreciază caritatea creștină ‹‹unul din cele mai extraordi-nare fapte ale istoriei››. […] Pentru a pune în lumină această situa-ție, găsim potrivit să cităm un act oficial al conducerii județului Caraș-Severin (nr. 240 din 6 februarie a. c.) adresat Arhiepiscopi-ei noastre cu următorul cuprins: ‹‹În centrul preocupărilor noastre din această perioadă, ca element umanitar, s-a situat îmbunătățirea condițiilor de viață și asistență socială în leagănele de copii, școli-le ajutătoare precum și în căminele-spital de copii cu afecțiuni neuropsihiatrice irecuperabile. […] În vederea îmbunătățirii situa-ției sub toate aspectele, în cadrul Consiliului județean s-a propus ca întreaga activitate de asistență socială să fie încredințată călu-gărițelor, singurele ființe umane a căror credință și devotament pentru binele aproapelui sunt dovedite de experiența altor țări civilizate din lume. Din acest punct de vedere, rugăm să analizați propunerea formulată și să se hotărască în acest scop››. […] Tre-buie să mărturisesc însă că, pe cât este de proprie Bisericii activi-tatea în asemenea domeniu, pe atât suntem de nepregătiți acum spre a o împlini cum se cuvine. Și totuși trebuie să ne organizăm în așa fel încât să răspundem solicitărilor momentului de față. Chiar dacă nu avem personal monahal apt să efectueze o astfel de misiune, se impune să acționăm cu mijloacele care ne stau la dis-poziție, cu membrii comitetelor parohiale, ai asociaților religioase de felul ‹‹Oastei Domnului›› etc., cu oricine și pe orice cale. Fie-

50

care preot, fiecare credincios este dator să se simtă mobilizat în strădania de ajutorare a aproapelui”65.

În cadrul asistenței sociale intră alte două probleme și anume bolnavii și persoanele cu handicap. Relația Biserică – bolnavii este tratată într-un mod cât se poate de realist: ,,Înainte cu destui ani – ceea ce înseamnă pe vremea când domneau cei fără Dumnezeu – un medic a avut îndrăzneala de a-mi spune că în misiunea sa de îngrijire a bolnavilor ar fi mult de ajutat de preoți dacă aceștia ar acorda asistență religioasă acelora cărora, pe lângă medicamente; le-ar fi necesar și un tratament psihic de natură să le împrumute convingerea că se vor face bine. […] Astăzi, din fericire, situația este alta. Biserica se îngrijește să asigure preoți pe lângă fiecare spital care nu numai că oficiază, însoțiți de grupe de mireni, bărbați și femei, tineri și mai puțin tineri, sfintele slujbe publice, mai ales sfânta Liturghie, dar asistă individual pe toți bolnavii care simt nevoia unei asistențe religioase (rugăciuni, împărtășanie, maslu etc). La nivelul în-tregii țări, din inițiativa mai multor oameni de bine printre care dr. Pavel Chirilă, s-a creat asociația ‹‹Christiana›› care, pe lân-gă înființarea unui spital destul de bine pus la punct, în Bucu-rești, dotat cu personal religios, a creat filiale în aproape toate localitățile mai importante. […] La Timișoara, sub patronajul Bisericii s-a creat un cabinet unde profesori universitari, medici și personal auxiliar acordă consultații și tratament oricărui bol-nav, chiar la domiciliu, oferind în plus și medicamente, toate gratuit. Cele menționate sunt doar un început. Din păcate, Bise-rica, și mă refer la Biserica Ortodoxă, în afara daniilor credin-cioșilor proprii n-are mijloacele necesare pentru a dezvolta o asistență medicală pe măsura nevoilor. Cunoaștem spitale și instituțiile de asistență socială a Bisericilor din Occident spre pildă. Despre așa ceva la noi nu se poate vorbi și nici statul nu e interesat, nearătându-se doritor să creeze Bisericii posibilita-tea de a întreprinde ceva în această direcție. Știm cât de nume- 65 †Nicolae, ,,Biserica și asistența socială”, în ,,Învierea”, an I, nr. 6, 1990, p. 1.

51

roși ar fi bolnavii care ar apela la serviciile unui spital în care medicii ar fi oameni eminamente credincioși, personalul auxili-ar de proveniență monahală. Se pare că la noi nu se dorește încă acest lucru și e păcat, mai ales că exista în trecut”66.

Relația boală trupească – sufletească a fost tratată de preoții Bisericii, încercându-se deschiderea unor noi conexiuni: ,,Medicina, ca și religia, se ocupă de om, cu vindecarea omului bolnav. Medicina vindecă bolile trupești ale omului, iar religia vindecă bolile lui sufletești. Totuși, nu de puține ori, ele își inversează rolurile împrumutând una de la cealaltă din experi-ență, cunoștințe și rezultatele dobândite. De aceea prezența preotului în mijlocul bolnavilor, alături de cadrele medicale, este nu doar necesară, ci și deosebit de benefică. […] Suferințe-lor bolnavilor li se va alătura preotul, care își desfășoară ‹‹mi-siunea›› în spitale, unde mai mult decât în oricare altă parte se simte nevoia sa. Prin rugăciune, prin sfinte slujbe, prin apropie-rea de cei bolnavi, prin încurajarea celor deznădăjduiți preotul urmează îndemnul Sfintei Scripturi și-i ajută semenii bolnavi să nu se simtă părăsiți, să nu se simtă inutili, ci să se simtă că de ei mai este nevoie și că suntem iubiți”67.

O altă deficiență a asistenței sociale din trecut a repre-zentat-o handicapații. Prima problemă care ar rezolva situația acestora ar fi integrarea în societate, mai ales cea religioasă: ,,Persoanele cu handicap au evident un restant fizic sau psihic, dar ajutați corespunzător ei pot fi folositori comunității și să dea rezultate pozitive chiar neașteptate. O atitudine provocator protecționistă e de natură să-i inhibe, să-i jignească și să-i des-curajeze. […] Pentru că am vorbit de integrare, trebuie să sub-liniem că aici își are de spus cuvântul și Biserica, pe de-o parte, contribuind la formarea credincioșilor proprii astfel încât să nu nesocotească și să-i izoleze pe semenii cu handicap, pe de altă

66 †Nicolae, ,,Biserica și bolnavii”, în ,,Învierea”, an III, nr. 16 (58), 1992, p. 1-2. 67 Preot Dan Radosav, ,,Prezența Bisericii la căpătâiul bolnavilor”, în ,,Învierea”, an VII, nr. 15 (153), 1996, p. 3.

52

parte, să contribuie la organizarea și susținea instituțiilor de asistență socială profilate pe integrarea handicapaților, și dacă e să intrăm în amănunte, am putea ajunge până la aspecte preci-se, legate de sprijinirea lor, precum amenajărilor publice: străzi, trotuare, stopuri cu semnalizare etc., nu mai puțin rampe de acces pentru cei care folosesc scaune cu rotile sau pur și simplu intrări accesibile oricărui fel de handicapați, referindu-ne la biserici, să ne gândim ce posibilități de acces au handica-pații locomotor atâta vreme cât nu există rampe de acces, sau cum pot ei participa normal la actele liturgice dacă nu le facili-tăm aceasta? La acest capitol vom recunoaște că până acum n-am făcut absolut nimic. E un capitol care va trebui să ne preo-cupe de acum înainte căutând soluțiile cele mai potrivite pentru semenii noștri, indiferent de handicapul lor”68.

II.2. Misiunea preotului în lume a fost tratată în mai multe articole. În primul rând a fost pusă problema eficienței evanghelizării astăzi: ,,În legătură cu misiunea sa, credem că preotul trebuie să lupte pe mai multe fronturi pentru ca pastora-ția lui să fie eficientă. Mai întâi, el trebuie să se dedice parohi-ei, tuturor celor care participă mai mult sau mai puțin la cultul divin și care mențin un oarecare contact cu viața liturgică a parohiei. […] Preotul trebuie să le reamintească mereu credin-cioșilor că a fi creștin înseamnă a fi dinamic și astfel progresul și creșterea duhovnicească sunt indispensabile. […] Slujirea îndreptată spre cei ‹‹din afară›› necesită timp pentru fiecare caz în parte. De ajutor în misiunea preotului pot fi grupurile de mireni care activează pe lângă biserică, și ei putând vizita anu-mite persoane din comunitate”69.

Pastorația parohială primește noi cerințe de manifestare în arealul social: ,,Pastorația preotului capătă, de-a lungul timpu-

68 Prof. Cornel Petrovici, ,,Handicapații printre noi”, în ,,Învierea”, an IX, nr. 11 (197), 1998, p. 4. 69 Editorial, ,,Exigențele pastorației moderne”, în ,,Învierea”, an XX, nr. 22 (472), 2009, p. 1.

53

lui, noi și noi valențe, pe măsură ce și societatea din care facem parte evoluează considerabil. A apărut recent o nouă cerință pas-torală, reieșită din colaborarea dintre Patriarhia Română și Or-ganizația Internațională pentru Migrație. Este vorba despre fap-tul că preoților Bisericii le-a fost recomandat spre studiu un În-drumar pastoral pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane. […] Preoților li se recomandă să caute să informe-ze corespunzător în legătură cu fenomenul și implicațiile sale religioase. Este necesară, mai întâi o primă evaluare a eventuale-lor cazuri, ceea ce se poate face în primul rând prin intermediul vizitelor pastorale.

Cunoscându-și toți credincioșii, preotul va știi ce nevoi are fiecare și astfel își va da seama din timp asupra unor even-tuale astfel de cazuri. […] După depistarea cazurilor, e necesară acordarea de asistență spirituală victimelor, ceea ce nu se poate face astfel decât prin Taina Spovedaniei sau prin alt mijloc aflat la îndemâna pastorației”70.

II.3. Sub titlul ,,Rânduiala în Biserică” am grupat mai multe materiale care fac referire la viața cotidiană a creștinului în Biserică. Astfel au fost identificate mai multe contribuții care vizează: timpul liturgic, participarea la sfintele slujbe, ca-teheza, veșmintele liturgice, interpretarea Bibliei, citirile Sfin-tei Liturghii, vizitele pastorale, ținuta preoțească, devieri litur-gice și vorbirea de rău.

Timpul liturgic este vremea Domnului, ca prezență a lui Dumnezeu în viața noastră. Practica liturgică ne învață că ziua se începe cu rugăciunea serii, continuă cu cea a dimineții și se desăvârșește în Sfânta Liturghie: ,,Este oare o vreme specială pentru a face lucrul Domnului? Cât suntem preocupați pentru lucrarea Domnului, pentru poruncile și iubirea Dumnezeului nostru. […] Este într-adevăr timpul liturgic, ‹‹o vreme a Dom-nului››, un timp sacru al rugăciunii, întrucât cu această formulă

70 Editorial, ,,Noi cerințe pastorale”, în ,,Învierea”, an XIV, nr. 12 (318), 2003, p. 1.

54

liturgică: ‹‹Vremea este a face Domnului›› ne pregătim să in-trăm în Sfânta Liturghie, în împărăția lui Dumnezeu care este binecuvântată, în cerul cel de pe pământ”71.

Participarea la sfintele slujbe înseamnă rânduială și normalitatea credinței: ,,Intrarea în locașul sfânt al unei biserici înseamnă intrarea întru ale tale, în normalitate, pătrunderea în perimetrul sacru în care te renaști, reîntoarcerea în casa Tatălui, asemenea fiului risipitor. (Lc. 15, 11-32). Biserica a fost înte-meiată de Mântuitorul Iisus Hristos cu scopul de a recrea pe om și renaște numai cel care se împărtășește cu Sfintele Taine, trăind în ea și nedespărțindu-se de lucrarea ei”72.

Cateheza este lecția Bisericii, cea mai complexă cuvân-tare bisericească care își propune tratarea sistematică a unor teme ale credinței: ,,Răspunzând întrebării: cum vedeți reînvie-rea catehezei în Biserică?. Michael Dubost, unul din episcopii din Franța, a spus: ‹‹Cred că ar fi necesar să reevaluăm catehe-za în raport cu vremea de acum. Mai presus de toate, trebuie să trecem de la un catehism teoretic la unul practic, aplicat în via-ța credincioșilor.

Legat de organizarea catehezei, consider că acest lucru nu trebuie lăsat doar pe seama preotului sau a unui grup de credincioși, ci trebuie să anime toată comunitatea dornică de a cunoaște cuvântul lui Hristos. Acest lucru va duce în final la întâlnirea cu El›› (,,Reforma catehezei”, în ,,France catolique”, an 78, nr. 2820, 2002, p. 8-9)”73. Un tânăr teolog aprofundează tema catehezei prin intermediul muzicii bisericești: ,,Putem afirma cu toată convingerea că muzica bisericească poate con-tribui la menținerea și întărirea unității de credință a tuturor

71 †Lucian Lugojanu, episcop-vicar, ,,Vremea este a face Domnului?”, în ,,Învierea”, anul XV, nr. 1(331), 2004, p. 1. 72 Nicolae Răzvan Stan, ,,Cum participăm la Sfintele Slujbe?”, în ,,Învierea”, an XIII, nr. 11 (293), 2002, p. 2. 73 Redacția, ,,Reînvierea catehezei în Biserică”, în ,,Învierea”, an XIII, nr. 4 (286), 2002, p. 1.

55

creștinilor. Muzica bisericească este un bun mijloc de păstrare a credincioșilor în sânul bisericii, pentru că prin cântare ei ră-mân legați de biserica lor străbună. Așadar, participarea credin-cioșilor la cult prin cântare trebuie încurajată și susținută pentru a deveni o realitate în toate bisericile în special în cele rurale, unde mai greu se poate instrui un cor. Numai prin participarea directă și activă la slujbele religioase, credincioșii își dovedesc calitatea lor de mădulare vii ale trupului lui Hristos făcându-se părtași la comoara de har și sfințenie de care biserica dispune și o împărtășește credincioșilor la sfintele slujbe”74.

Veșmintele liturgice sunt o altă realitate a Bisericii. Un interesant articol este iscălit de ÎPS. Laurențiu, Mitropolitul Ardealului care ne învață: ,,Culoarea liturgică reprezintă sim-bolul utilizat în creștinism pentru a exprima vizibil semnificația duhovnicească a timpului liturgic, căpătând, în acest sens, un vădit caracter epifanic. […] Cu toate acestea, urmând sensului și semnificațiilor liturgice ale veșmintelor, culorile predomi-nante pentru diferitele sărbători din cursul anului bisericesc ar trebui să fie următoarele:

1. La Praznicele Mântuitorului, la Sfinții Apostoli și la Sfinții Ierarhi: alb, auriu sau galben – simboluri ale luminii Învierii specifice perioadei pascale.

2. La Praznicele Maicii Domnului, ale Puterilor celor fără de trup (Sfinții Îngeri): alb sau albastru deschis – simboluri ale fecioriei și curăției.

3. La Praznicele Sfintei Cruci: roșu purpuriu – întru amintirea jertfei Mântuitorului.

4. La Sfinții Mucenici: roșu-închis – simbolul jertfei martirice.

5. La Sfinții Cuvioși și Asceți: verde – simbolul vieții duhovnicești (de asemenea Intrarea Domnului în Ierusalim,

74 Mircea Sturza, ,,Sensurile catehetice ale muzicii”, în ,,Logos, supliment editat de studenții Facultății de Teologie ortodoxă din Timișoara”, an XVI, nr. 4 (79), 2009, p. 2.

56

Pogorârea Sfântului Duh și Sfânta Treime sunt prăznuite tot în veșminte verzi).

6. În perioada Posturilor: verde închis, albastru închis, mov închis și negru cu elemente argintii – simboluri ale întris-tării și pocăinței. […].

7. Înmormântările vor fi săvârșite în veșminte deschise. Aurii sau galbene – ca mărturisire a credinței în Înviere, deși în unele locuri se mai întrebuințează încă veșminte negre”75.

Interpretarea Sfintei Scripturi a fost în cursul istoriei Bi-sericii moment de controverse, erezii și schisme. De la interzi-cerea categorică a citirii textului sacru s-a mers până la tâlcui-rea lui de către toți nerespectându-se nicio erminie exegetică: ,,Limbajul interpretării Bibliei trebuie să fie ‹‹theoprepes››, adică ‹‹vrednic de Dumnezeu››. Acesta este limbajul ‹‹Teolo-giei››, limbajul lui Dumnezeu și limbajul despre Dumnezeu, care arată calea vieții eterne. Teologia patristică este ‹‹o afir-mație cerească››, ‹‹da-ul și amin-ul veșniciei››.

Scriptura este o carte vie, cât și o carte despre viață. Pentru mintea ortodoxă Scripturile sunt prin excelență cuvântul lui Dumnezeu către făptura Lui omenească, și nu cuvinte ale omului despre Dumnezeu. […]. Cel care interpretează Scriptu-rile trebuie să fie un om ‹‹hristificat››, - adică el trebuie să fie în Hristos și Hristos în El”76.

Citirile Sfintei Liturghii au reprezentat un subiect de cer-cetare al foii eparhiale, prin acestea se demonstrează în special ancorarea cultului în Scriptură: ,,Cultul Bisericii noastre dovedeș-te limpede că toată structura lui e așezată pe temeiul biblic, iar Apostolul și Evanghelia cu atât mai mult. Ar fi de menționat și faptul că ilustrele cuvântări ale Sfinților Părinți din vremurile de demult s-au rostit în cadrul Liturghie formând tezaurul de gândire,

75 † Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, ,,Despre culorile veșmintelor litur-gice în Biserica Ortodoxă”, în ,,Învierea”, an XX, nr. 13 (463), 2009, p. 2. 76 Ieromonah Teofan Mada, ,,Despre interpretarea Bibliei”, în ,,Învierea”, an XIV, nr. 19 (325), 2003, p. 2.

57

de simțire și de atitudine a Bisericii noastre. Citirile Liturghiei consfințesc respectul față de cuvântul biblic dar mai ales conștiin-ța rostului acestui cuvânt pentru o viață în Hristos”77.

Prezența credincioșilor în lăcașul liturgic a fost o preo-cupare permanentă. De la activismul liturgic la pasivitatea se-cularizantă a zilelor noastre, prezența a fost cercetată în mod comparativ. Prezența stranelor imobile sau mobile a fost o so-luție căutată de diriguitorii Bisericii : ,,A început Postul Mare cu slujbele lui dese și lungi. De fapt nu trebuie să înceapă această perioadă mai specială a anului liturgic spre a ne da seama de frecvența și durata serviciilor divine. […] De fapt, destule scaune s-au introdus în biserici, dar oarecum clandestin, aduse de credincioșii înșiși ori acceptate de preoți pe seama tocmai a vârstnicilor și suferinzilor. Se pune totuși întrebarea dacă practica ortodoxă - și vorbim de practică încât nu poate fi vorba de principii și reguli imuabile – este chiar atât de specifi-că ortodocșilor, de vreme ce destule sfinte lăcașuri ale confrați-lor noștri din Occident, dar și din alte zone geografice ale lumii (ex. Australia, Noua Zeelandă, Africa etc.) au introdus băncile întocmai ca la catolici, protestanți și neoprotestanți. […]. Poate că șederea pe scaune sau în bănci ar rezolva acel du-te-vino de la slujbele noastre de natură să nu favorizeze atmosfera de ru-găciune și reculegere”78.

Un mijloc deosebit folosit în pastorația ortodoxă îl re-prezintă vizitarea credincioșilor. Planificate sau inopinante vi-zitele pastorale ar reprezenta un bun prilej de întărire a credin-ței, un mijloc deosebit catehetic și de ce nu, un imbold la acti-vism liturgic: ,,Cercetarea credinciosului este întărită de exem-plul Mântuitorului, care a intrat de multe ori în casele unor fari-sei, vameși și păcătoși (Luca 10, 38; 19,5; Matei 8, 15), și de

77 Preot Ioan Olariu, ,,Sfânta Liturghie. Citirile Liturghiei”, în ,,Învierea”, an II, nr. 13 (31), 1991, p. 3. 78 Radu Jurchescu, ,,Cum stăm în Biserică”, în ,,Învierea”, an V, nr. 7 (97), 1994, p. 4.

58

unde și mărturia Sfântului Ioan Gură de Aur: ‹‹Preoții să vizi-teze nu numai bolnavii, ci și pe cei sănătoși››.

Vizitele pastorale se impun și pentru însemnătatea deo-sebită a familiei. Pentru rolul ei multifuncțional, în special cel pedagogic, ea nu trebuie să scape de sub ochiul ager al preotu-lui, rămânând pentru el un câmp minunat de lucru pastoral-misionar. […].

Prin aceste vizite preotul pătrunde acolo unde nu ajunge predica. Apostolatul sacerdotal se desfășoară și în parohie, cu toți credincioșii. Iisus Hristos a predicat în sinagogă, dar și în casele oamenilor. Vizitarea lor completează apostolatul din biserică.

În legătură cu modalitatea și tehnica acestor vizite se recomandă următoarele: să se facă după un plan bine stabilit, defalcat pe luni și zile; anual sau bianual, după numărul credin-cioșilor. Vizitele prea rare duc la destrămarea legăturilor sufle-tești dintre preot și credincioși; inopinante sau anunțate din timp, preferând forma cea mai eficientă, urmând ordinea nume-relor de casă sau distribuția străzilor, în timpul în care se crede cel mai potrivit, pentru sate sau orașe. Durata vizitelor să fie potrivită, timpul afectat să fie socotit judicios și să se consume în vederea scopului urmărit, iar discuțiile să se poarte cu dem-nitate și prestanță, evitându-se cele inutile și banale”79.

Ținuta preoțească a fost o altă problemă elucidată în paginile foii ,,Învierea”. Aici se face însă referire doar la ținuta exterioară a slujitorului bisericesc: ,,Preoții nu-și mai poartă veșmântul specific decât în biserică sau cu ocazii cu totul spe-ciale. În marea majoritate a timpului preferă să umble ‹‹în ci-vil››, preferă anonimatul tuturor trecătorilor. De abia mai vezi câțiva clerici purându-și rasa, dar aceștia sunt îndeobște călu-gări. […] Canonul 27 al Sinodului V-VI Ecumenic de la Con-stantinopol (sau cum mai este numit, al doilea trulan) din anul 692 spune clar: ‹‹Niciunul dintre cei ce se numără în cler să nu

79 Prot. Ieremia B. Ghita, ,,Vizitele pastorale”, în ,,Învierea”, an VI, nr. 5 (119), 1995, p. 4.

59

se îmbrace în haină nepotrivită, nici petrecând în cetate, nici în cale mergând, ci să întrebuințeze îmbrăcăminte care sunt rân-duite pentru cei ce se numără în cler. Iar dacă cineva ar face un lucru ca acesta, să se afurisească pe o săptămână››. Prin ‹‹afuri-senie›› în acest caz, spun comentatorii, se înțelege suspendarea de la cele sfinte, adică de la săvârșirea slujbelor. […].

Uniforma preoțească, departe de a uniformiza, distinge pe purtătorul ei, îi dă distincție. Ea are, desigur, și un pronunțat caracter simbolic, este un semn al unei amintite investiri, cea mai importantă dintre ele, precum și al unei înalte făgăduințe pe care purtătorul hainei respective a făcut-o de bună voie. […].

Poate că o anumită scădere a statutului social al preotu-lui, o anume vădită secularizare a acestuia nu sunt străine și de abandonarea frumoasei și impunătoarei ținute tradiționale la ieșirea în lume”80.

Sub titlul de devieri liturgice este consemnată ,,moda” molitvelor Sfântului Vasile. Aceste rugăciuni de exorcizare sunt socotite a fi ,,tămăduitoare” pentru orice fel de întrebuința-re din viața omului la necaz ori bucurie făcând excepție de la scopul primordial al acestora: ,,Pentru moment, dacă nu mi se va lua în nume de rău, aș zice că Biserica străbate o perioadă de criză când, pe de-o parte, clerul și credincioșii încalcă tot mai flagrant rânduielile disciplinare, iar pe de altă parte, ierarhia lasă impresia că a scăpat frânele. Chiar dacă observația aceasta ar jena, părându-se unora exagerată, până la urmă, obiectiv vorbind, este justificată. […] Sunt și din aceia care pretind că dețin puteri suprafirești, că sunt favorizați de Dumnezeu și că alungă diavolii, că tămăduiesc bolnavii, că prezic viitorul… și toate acestea le fac exploatând pietatea credincioșilor și stor-cându-i de bani. Vorbind despre monahi, aș aminti cazul recent al unuia, care, pur și simplu, s-a căsătorit, fără a-și da seama că nu mai poate fi astfel călugăr. […] Din nenorocire, se pare că

80 Preot Nicolae Sebeșan, ,,Ținuta preoțească”, în ,,Învierea”, an V, nr. 19 (109), 1994, p. 4.

60

astăzi nici preoții și călugării, nici credincioșii nu mai prea cu-nosc legile și rânduielile bisericești ori – ce este mai grav – nu doresc să le respecte. Drept e că nici Biserica, ca instituție, prin mijloacele care-i stau la dispoziție, nu se străduiește să-și facă cunoscută legislația. Așa se întâmplă că am ajuns în situația de criză cu care suntem confruntați astăzi”81. ,,La unele biserici, ‹‹molitvele Sfântului Vasile cel Mare›› au devenit o modă li-turgică și poate cea mai populară formă de pastorație. Ele se citesc de mai multe ori pe zi de preoți pentru grupuri de credin-cioși adunați în comun și se pare că pot să răspundă tuturor cerințelor și problemelor credincioșilor. […] Cert este însă că foarte puțini preoți și credincioși își dau seama că molitvele Sfântului Vasile, practicate în acest fel, reprezintă un fel de misticism periculos și dăunător. […] În cazul în care credincio-șii cer dezlegări de păcate, de blestem sau de rău se poate folosi Taina Spovedaniei. Dacă doresc dezlegări în comun se poate citi Rugăciunea de dezlegare de păcate pe care o citește arhie-reul sau duhovnicul”82. Acestor teoretizări le este dat un răs-puns practic cu privire la câteva anomalii din Eparhie: ,,Să în-cep relatând pretenția unei femei credincioase, Elena Dara din Timișoara, str. Lidia, care pretinde că i s-a arătat Maica Dom-nului și i-a transmis anumite porunci, între altele să construiască o biserică care a și început să se profileze, adunând numeroși oameni necăjiți, bolnavi, posedați de diavol etc., și care, în schimbul unei sume de bani, dobândesc mângâiere, tămăduire, eliberare de influența răului. I s-a explicat că o biserică nu se poate construi fără respectarea unor anumite reguli, că minunile nu stau la dispoziția oricui, chiar dacă posedă bio-energie, că alungarea diavolului nu este un lucru așa de simplu. […] Con-comitent cu acest caz, și tot în Timișoara, a apărut în cartierul

81 †Nicolae, ,,Rânduiala în Biserică”, în ,,Învierea”, an V, nr. 20 (110), 1994, p. 1. 82 Preot Cornel Toma, ,,Devieri liturgice”, în ,,Învierea”, an XI, nr. 20 (254), 2000, p. 4.

61

‹‹Viile Fabric›› un bărbat numit Ionel Sandu care, pretinde că este preot, și-a transformat apartamentul dintr-un bloc într-o mică ‹‹biserică›› unde se adună lume ce obține, înainte de orice, vindecare de tot felul de boli. […] Cum spuneam însă, fenome-nul vizat în rândurile de față are aderenți și în rândul unor preoți, se cunoaște, bunăoară, cazul preotului Ioan Irimescu, fost la pa-rohia Susani, care de mai mulți ani nu mai practică preoția, și-a stabilit domiciliul în Timișoara și se bucură de o situație materia-lă mulțumitoare, de pe urma slujbelor ‹‹speciale›› pe care le ofi-ciază tămăduind bolile, alungând diavolii și ghicind viitorul. Lui trebuie să-i alăturăm cazul mai nou al preotului Doru Cristoi, fost la parohia Deta, care la ora actuală face mare vâlvă.

Numit inițial preot la Sârbova, transferat la Racovița, Cebza și Deta, s-a împărtășit mereu de solicitudinea superiorilor săi, pen-tru a nu spune de a ierarhului său, solicitudine argumentată după ce unul din copii i-a decedat în urma unui accident. După ce a început să apeleze tot mai mult la practici din domeniu exorcismelor - și folosim cuvântul cel mai blând, pentru că în realitate e vorba de exploatarea necazurilor oamenilor cărora le oferea așa-zisa ușurare în schimbul sumelor oferite ‹‹benevol›› - s-a hotărât să-și practice însușirile miraculoase atașându-se Bisericii Greco-Catolice printr-o declarație din 17 februarie 1993 în care spunea: ‹‹…din proprie inițiativă, nechemat de nimeni trec de la Biserica Ortodoxă la Bise-rica Greco-Catolică mărturisind tot ce mărturisește această sfântă Biserică… Prezenta declarație am dat-o nefiind constrâns de ni-meni, cu dorința de a fi folositor acestei sfintei Biserici››. Numit preot la parohia greco-catolică din Oravița, constată rapid că n-a găsit aici terenul propice practicării ‹‹darurilor primite de sus›› și, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, părăsește Biserica Greco-Catolică și se întoarce de unul singur la Biserica Ortodoxă, în sen-sul că intră în legătură cu credincioșii a numeroase parohii pe care îi convinge să-l solicite și producând pretutindeni grave tulburări”83.

83 †Nicolae, ,,Minuni și false minuni”, în ,,Învierea”, an IV, nr. 4 (118), 1995, p. 1.

62

II.4. Ca modele speciale de pastorație a credincioșilor amintim: Ziua Eroilor, pelerinajele, pastorația rromilor și a deținuților și cea celor aflați pe pragul morții.

Un prilej deosebit de împărtășire a credinței o reprezintă Ziua Eroilor prăznuită de Înălțarea Domnului. După Sfânta Liturghie, la monumentul eroilor din localitate se împletește rugăciunea cu poezia și cântecul patriotic, credința creștină și valorile perene ale neamului românesc: ,,Potrivit credinței noastre, cultul eroilor și martirilor neamului se întemeiază pe ideea de nemurire: așa cum a înviat și s-a înălțat la cer Mântui-torul Hristos, tot astfel eroii nu mor, ci sunt sortiți în veci în preajma Tatălui Ceresc care i-a chemat la Sine. […] Oasele eroilor și martirilor sunt pietrele de temelie ale țării. Morminte-le lor sunt tot atâtea altare în fața cărora mergem să le ascultăm șoaptele, să ne mărturisim păcatele și să înnoim jurămintele și credința în idealul pentru care ei s-au jertfit. […] Eroii și marti-rii neamului au murit singuri iar cine luptă pentru dreptate și libertate, luptă pentru Dumnezeu, luptă și apără cultura, limba, legea, neamul și patria”84.

Până la instaurarea regimului comunist în România pe-lerinajul a reprezentat o formă principală de manifestare a comuniunii liturgice. ,,Pelerinajele, potrivit datinei existentă în trecut constau în deplasarea individuală, cel mai adesea colec-tivă, în grupuri având în frunte preoți, purtători de prapori și icoane, recitind rugăciuni și intonând imnuri religioase, atât în drumul spre mănăstiri sau ‹‹locuri sfinte››, cât și la întoarcerea spre casă. Aceasta fără a mai vorbi de felul cum se desfășura programul la mănăstire, constând din rugăciuni, meditații, pri-mirea Sfintei Cuminecături etc. E de la sine înțeles că atari ma-nifestări religioase nu conveneau promotorilor ateismului ridi-cat la rang de ideologie oficială a statului totalitar și astfel s-a ajuns la interzicerea lor. Să spunem însă câte ceva despre această modalitate de manifestare a pietății spre a înțelege mai 84 †Nicolae, ,,Ziua eroilor”, în ,,Învierea”, an I, nr. 4, 1990, p. 1.

63

bine semnificația pelerinajelor. […] În ce privește, vom conti-nua așadar să vizităm ‹‹locurile sfinte››, pe cele de la Ierusalim, în primul rând, în măsura în care ne vor ajuta posibilitățile, dar la fel pe ale noastre românești (Putna, Neamț, Cernica, Cozia, Prislop, Bodrog etc.) și bănățene (schitul ‹‹Piatra Scrisă››, schi-turile de pe Muntele Mic și Muntele Semenic ori de la Bogâl-tin, mănăstirile ‹‹Izvorul Miron››, ‹‹Sfântul Ilie de la Izvor-Vasiova››, ‹‹Săraca››, ‹‹Călugăra››, etc.). Aceste vizite însă vor trebui să nu fie simple excursii și participări la serviciile religi-oase prilejuite de sărbătoarea hramului, ci – pe cât se poate – să redevină pelerinajele de odinioară când bunii credincioși se îndreptau pe jos spre ‹‹locurile sfinte››. […] Facem această remarcă deoarece hramurile bisericilor și mănăstirilor au ajuns la ora actuală, cu durere o spunem, să fie transformate în prile-juri de organizare a unor adevărate bâlciuri, târguri sau piețe cu tot felul de comercianți și afaceriști care îți oferă marfa în mo-dul cel mai zgomotos și indecent, unde apar cei mai necinstiți cerșetori capabili să fure ori să-ți smulgă banul din buzunar ca pe urmă să-l folosească la băutură și alte netrebnicii. Nu mai puțin regretabil să găsești printre acești ‹‹negustori de cele sfin-te›› călugări și călugărițe, care îți oferă cu insistență marfa lor sau te obligă să le dai puținul de care dispui pentru așa-zisele construcții de biserici și mănăstiri, pentru pretinse acțiuni carita-tive sau pur și simplu fără nicio motivare declarată”85. De la prezentarea istorică a fenomenului se merge mai adânc la semni-ficația acestui act religios-ritualic: ,,Pelerinajul este un act ase-mănător oricărui alt mod de exprimare a sentimentului religios. Am putea spune chiar că este cel mai vechi act religios din isto-ria omenirii. Și totuși, pelerinajul nu este o simplă expresie a credinței, ci o căutare a lui Dumnezeu, care este izvorul deplin al credinței. Pelerinajul este reflectarea dorinței creștinului de cău-tare a unei vieți pline de sfințenie și a modelelor care stau la baza acesteia. Pelerin poate și trebuie să fie orice creștin care caută 85 †Nicolae, ,,Pelerinajele”, în ,,Învierea”, an IV, nr. 14 (80), 1993, p. 1.

64

adevărul lui Dumnezeu. Pelerinul caută un mediu sfânt în care ființa umană simte nevoia de a descoperi într-un mod cât mai evident prezența lui Dumnezeu. […] În experiența spirituală a pelerinajului, cei care au credința mai slabă au prilejul să și-o întărească văzând credința mai puternică a altora”86.

Rromii ca realitate a vieții bisericești este dezbătută de la viețuirea cotidiană până la integrarea în Uniunea Europeană. După revoluția din 1989 în paginile publicației eclesiastice bănățene sunt consemnate incidente din această comunitate: ,,N-a trecut mult timp (17-18 martie a.c.) de când în satul bănă-țean Cărpiniș s-au petrecut incidente care au fost asemănătoare cu cele care au tulburat acum doi ani viața oamenilor din co-muna Bolintin – Ilfov de pe urma înfruntării dintre români și romi. Într-o seară, la bufet, câțiva inși amețiți de băutură s-au încăierat: unii erau și aici romi, alții români. Pornind de la une-le animozități mai vechi, un grup de vreo 60 de români au por-nit să se răzbune pe romi și le-au distrus casele, plus alte bu-nuri. Martorii au declarat ulterior că au petrecut momente de groază cărora nu le-a putut pune capăt decât intervenția promp-tă a poliției. […] La noi, prima mențiune despre romi datează din anul 1385. Începuturile existenței lor pe pământul româ-nesc sunt marcate de robie. La mijlocul secolului XIX sunt eliberați și situația lor se îmbunătățește, ceea ce le favorizează înmulțirea. […] Aceeași respingere a romilor care se observă în societate o întâlnim și pe plan bisericesc. Deși există parohii cu un număr mare de credincioși din rândul romilor, ei sunt ținuți la distanță, ceea ce îi înstrăinează treptat de Biserică. E adevă-rat că și pietatea lor e mai specială, predominând superstițiile și unele înclinări neacceptate de credincioșii români. Dacă însă facem abstracție de elementele care deosebesc unii pe alții, nu avem dreptul să ignorăm dorința de emancipare a romilor, de integrare în comunitățile parohiale, în viața obișnuită a Biseri-

86 Editorial, ,,Semnificațiile spirituale ale pelerinajului”, în ,,Învierea”, an XX, nr. 16 (466), 2009, p. 1.

65

cii”87. Alte carențe ale pastorației acestei comunități sunt dez-văluite în alt material: ,,Biserica Ortodoxă, instituție care are pe drept cuvânt cea mai lungă istorie în relațiile sale culturale și religioase cu comunitățile de rromi din țara noastră, are un rol crucial în asanarea preventivă a unor potențiale conflicte etnice și instaurarea unui climat pașnic de bună înțelegere între toți semenii, indiferent de etnie sau religie și confesiune. […] În-cercând să pătrundem în credința acestei etnii, ar fi greșit să catalogăm apartenență lor la identitatea ortodoxă. Virtuoși în arta dramatică, strămoșii au adoptat religia creștină ortodoxă dintr-un foarte explicabil oportunism defensiv. Însă trecerea prin apele Botezului nu a însemnat întotdeauna, pentru omul de rând, lepădarea tuturor practicilor păgâne. Chiromanția și cre-dința în vrăji sau farmece au putut coexista, în același suflet, împreună cu credința într-un singur Dumnezeu (Devel sau Del) și în existența diavolului (bel), înzestrat cu puteri reduse. Această viziune aproape dualistă se împacă ușor cu ideea pre-destinării (de unde eficacitate credințelor zodiacale) sau cultul sfinților. […] Nu există până astăzi o traducere în limba roma-nes a Sfintei Scripturi și încă mai puțin a Liturghiei, a unor fragmente de sinaxar sau a altor cărți de cult”88.

Pastorația deținuților din Eparhie a fost analizată din punct de vedere practic și anume din cercetarea penitenciarului: ,,Cu adevărat la ora actuală în multe penitenciare preoții sunt prezenți iar rolul lor duhovnicesc se dovedește a fi extrem de benefic. Mi-am dat seama personal vizitând acum câteva săp-tămâni penitenciarul din Timișoara pe lângă care a fost reparti-zat un preot special. Tot cu acest prilej însă mi-am dat seama cât de departe este pastorația ce-o desfășoară aici preotul și cât de mult se impune stabilirea unor norme și îndrumări”89.

87 †Nicolae, ,,Romii și Biserica”, în ,,Învierea”, an IV, nr. 10 (76), 1993, p. 1. 88 Editorial, ,,Pastorația rromilor și integrarea europeană”, în ,,Învierea”, an XIV, nr. 14 (320), 2003, p. 1. 89 †Nicolae, ,,Pastorația deținuților”, în ,,Învierea”, an IV, nr. 11 (77), 1993, p. 1.

66

Această realitate a slujirii preotului în penitenciar este întregită de aceleași reflecții personale: ,,Pricinile, pentru care au fost judecați și condamnați aceste zeci de mii de inși sunt tâlhăriile, furturile din avutul particular sau public, huliganismul, crimele, violurile, etc. Îngrijorător este faptul că printre condamnați crește vertiginos numărul minorilor și tinerilor. […] Lăcașurile de cult nu avem în penitenciare; ci doar mici săli pe secții sau săli mai mari cu până la 100 de locuri. Aici preoții țin slujba; la slujbă sunt scoși numai cei ce-și manifestă în mod expres do-rința. […]. În fine, atunci când la sfânta Liturghie rostim ecte-nia: ‹‹Pentru cei ce călătoresc pe apă, pe uscat și în văzduh, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se sârguiesc, pentru cei robiți, și pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm››, să știm că acești ‹‹robiți›› sunt frații și surorile din închisori pentru ajuto-rarea, îndreptarea și eliberarea cărora se cuvine să cerem neîn-cetat îndurarea lui Dumnezeu”90.

Comemorarea morților face parte din grija pastorală a Bi-sericii față de credincioșii ei: ,,Biserica comemorează liturgic pe cei morți, deoarece aceștia continuă să fie membrii ei. Pomenirea lor liturgică se face nominal, fie la proscomidie, în timpul pregăti-rii elementelor ca ofrandă euharistică, fie după citirea Evangheliei, în timpul ecteniei funebre, sau în zile speciale de pomenire, mai cu seamă în sâmbăta din ajunul Rusaliilor. […] Rugăciunea litur-gică pentru pomenirea celor morți constă în slujbe funebre (Paras-tas, Litie mică pentru morți etc.), rugăciuni speciale, rituri, texte și formule de pomenire și mijlocire existente în rânduiala anumitor slujbe (Ca de pildă în sfânta Liturghie)”91.

II.4. O realizare deosebită postdecembristă a fost crea-rea unei facultăți cu profil teologic la Timișoara. Aceasta a fost rezultatul unei colaborări între Universitate și Arhiepiscopie: ,,Întrunită la 6 decembrie 1992, Adunarea Eparhială a Arhie-

90 †Nicolae, ,,Pastorația deținuților”, în ,,Învierea”, an IV, nr. 10 (76), 1993, p. 1. 91 Preot lect. Vasile Itineanț, ,,Grija Bisericii pentru cei răposați”, în ,,Învierea”, an XII, nr. 11 (269), 2001, p. 3.

67

piscopiei Timișoarei și Caransebeșului a hotărât înființarea unei Facultăți de Teologie la Timișoara, după ce alte asemenea Facultăți au fost create în majoritatea centrelor eparhiale din țară. […] Pentru noi, crearea unei Facultăți de Teologie consti-tuie un eveniment deosebit de important, în primul rând pentru că răspunde nevoilor Bisericii, în al doilea rând pentru că reîn-noadă firul tradiției întrerupte silnic deodată cu instaurarea dic-taturii comuniste în România. […] În plus, Teologia trebuie să ajungă să transforme pe cei care studiază în trăitori autentici ai perceptelor evanghelice. Cu alte cuvinte, teologii sunt îndato-rați nu doar să vehiculeze ‹‹dogme›› și principii, frumoase dar inutile de vreme ce se opresc la cuvinte, ci să le transpună în viața lor de fiecare zi”92. Grija față de nevoile studentului teo-log a urmat celei față de specializarea teologică: ,,În ce privește pregătirea tânărului pentru studierea Teologiei, ar fi de dorit ca examenele preliminare să constituie un real test și nu numai o formalitate. Chiar și după admitere el va trebui să stea sub su-pravegherea duhovnicului, nu în sensul unei urmăriri poliție-nești, ci în scopul îndrumării, și pe de altă parte a depistării celor care n-au atragere spre domeniul în care au intrat”93.

II.5. Credința în mileniul al III-lea este un alt domeniu de cercetare al publiciștilor de la ,,Învierea”. În acest capitol am introdus câteva teme deosebit de interesante: Clonarea, Credin-ța de azi, Biserica și nevoile zilnice, Femeia în Biserică, și Ne-voia de toleranță și dragoste.

Problema clonării și în principal și a celorlalte anexe a generat discuții în spațiul eclezial, s-a ivit chiar un curs univer-sitar de Bioetică creștină inclus în cel de Morală și spiritualitate ortodoxă: ,,Biserica Ortodoxă Română, prin glasul Î. P. S. Ar-hiepiscop Bartolomeu al Clujului, a luat poziție față de anunțul clonării umane afirmând că ‹‹ingineria genetică nu poate da un

92 †Nicolae, ,,Vom avea și noi Teologie”, în ,,Învierea”, an IV, nr. 4 (70), 1993, p. 1. 93 Editorial, ,,Încotro Teologia?”, în ,,Învierea”, an XIV, nr. 13 (319), 2003, p. 1.

68

suflet clonei umane. Biserica nu poate decât să se împotriveas-că unor asemenea experimente și să condamne joaca nebună a unor oameni de știință››. Temeiul pentru această afirmație stă în Isaia 2, 22: ‹‹Lăsați-vă deci de un astfel de om care nu-i al-tceva decât o suflare în nări. Ce preț poate fi în el?›› (buletinul ‹‹Viața cultelor››, an XI, nr. 490, 2002, p. 5). Toate Bisericile creștine s-au opus clonării întrucât ea nu duce decât la o serioa-să criză morală. Într-adevăr ‹‹joaca de-a Dumnezeu›› naște oameni fără suflet și fără căpătâi, care nu vor avea posibilitatea dobândirii harului divin. Clonarea este un atentat la adresa Cre-atorului și la adresa persoanei umane care este unică”94.

O radiografie a credinței de realizată în publicație: ,,Vremurile pe care le trăim, destul de grele din punct de vedere material, pentru marea majoritate a oamenilor, necesită o construc-ție deosebită din partea Bisericii la așezarea societății noastre pe temeiurile morale de dreptate și adevăr. Toate nedreptățile, crimele, furturile și nelegiuirile sunt săvârșite de oameni care absolut formal se consideră credincioși ai unei Biserici sau alteia. Ce se poate face așadar pentru ținerea în frâu a acestora și mai ales, ce pot face oa-menii Bisericii în acest sens? […] Credem că, în primul rând, Bise-rica are menirea să susțină moralul oamenilor atunci când trec prin situații critice, ajutându-i să accepte realitatea cu seninătate, fără a-și pierde liniștea și bucuria nici în cele mai crunte necazuri. Ea are chemarea să sprijine pe cei în nevoi și să aline suferințele oamenilor făcându-i astfel să depășească crizele. În cadrul societății apoi, ea va trebui să aducă echilibrul de care este atâta nevoie, îndeplinindu-și cu atenție calitatea de ‹‹maică›› a neamului. Indiferentă față de culoarea politică sau de statul social, Biserica trebuie să păstorească în egală măsură pe cel bun și pe cel mai puțin bun, având cuvântul de îmbărbătare pentru fiecare în parte”95.

94 Editorial, ,,Clonarea la ordinea zilei”, în ,,Învierea”, an XIV, nr. 3 (309), 2003, p. 1. 95 Editorial, ,,Frământările zilnice și credința”, în ,,Învierea”, an XIII, nr. 6 (288), 2002, p. 1.

69

Originea acestei probleme stă în diversele transformări ale societății de-a lungul vremii: ,,În ultima vreme însă, aceste dificultăți s-au înmulțit și au crescut până la a deveni insupor-tabile. Cauzele sunt multiple și ele țin în primul rând de schim-bările impuse de trecerea de la sistemul centralist, socialist și comunist, la sistemul democratic al economiei libere, așa cum l-am avut și noi până la instaurarea dictaturii adusă de trupele sovietice.

Așadar, trecem prin momente deosebit de complicate și grele când, nemaiștiind încotro s-o ia și la cine să apeleze, omul credincios se îndreaptă spre Dumnezeu, nu mai puțin spre Biserică. Întrebarea este ce face Biserica? Este o temă care me-rită să fie dezbătută. Personal, trebuie să recunosc sincer, repet, n-am abordat-o.

Am primit însă recent o revistă, cred nouă, ‹‹Conștiință și Libertate››, a cărei apartenență n-o cunosc, dar care în numă-rul 1 pe anul curent are un editorial semnat de Viorel Dima vrednic de luat în seamă. Să mi se permită să-l reproduc în în-tregime: ‹‹Biserica are menirea să susțină moralul oamenilor atunci când trec prin situații critice, cităm aici, să-i ajute să accepte realitatea cu seninătate și să nu-și piardă liniștea și bu-curia nici în cele mai crunte necazuri. Ea are chemarea să spri-jine pe cei în nevoi și să aline suferințele oamenilor făcându-i, astfel, să depășească crizele. […]››”96.

Participarea femeii la rugăciunea publică a fost intens dezbătută de această publicație. De la slujire la dăruire, și identifi-carea acesteia în zilele de sărbătoare închinate ei din cursul anului. Rolul și importanța femeii a fost dezbătută folosindu-se de mărtu-riile Scripturii: ,,Pornind de la faptul că participarea și angajarea femeii în viața Bisericii a fost dintotdeauna vie și activă (știindu-se că prezența femeilor la slujbele bisericești este mai mare decât a bărbaților) ca și de la prețuirea și dragostea pe care le-a arătat-o

96 †Nicolae, ,,Biserica și nevoile zilnice”, în ,,Învierea”, an VIII, nr. 18 (80), 1997, p. 1; 3.

70

Iisus de-a lungul activității Sale pământești (Învierea Domnului a fost binevestită mai întâi femeilor) în cele ce urmează, vom încer-ca să analizăm care este rolul femeii în Biserică astăzi, aceasta constituind de fapt și una din preocupările actuale ale mișcării ecumenice. […] Dar care este situația femeii în Biserica Ortodo-xă? Trebuie să remarcăm că statutul femeii a fost dintotdeauna unul onorabil. În cadrul activităților bisericești, femeia poate să cânte, să predea religia copiilor, să ajute preotul la diferite servicii sociale sau gospodărești, dar funcția sacerdotală nu îi este accesi-bilă datorită tradiției Bisericii”97.

O lămurire este cea a Zilei Femeii încetățenită pe 8 Mar-tie: ,,E vorba de editorialistul unuia dintre cele mai recente nu-mere ale săptămânalului ‹‹Iisus Biruitorul›› (nr. 12 (102) din 12-22 martie 1998, p. 1). El începe printr-un scurt excurs isto-ric care afirmă: ‹‹Timp de mai bine de patruzeci de ani, în fosta Românie comunistă, dar și din păcate și în România liberă din zilele noastre, s-a sărbătorit și se mai sărbătorește… sărbătoa-rea umanist-socialistă de 8 Martie – Ziua femeii. Ne-am între-bat oare vreodată cine și cu ce scop a înființat această sărbătoa-re? Inițiativa îi revine activistei comuniste Klara Zetkin, cola-boratoarea și discipolul lui Karl Marx, membră a Comitetului Executiv al Partidului Comunist German, precum și a Komin-ternului de la Moscova condus de Lenin, apoi de Stalin. Cu prilejul Conferinței Internaționale a Femeilor Socialiste ținută la Copenhaga, în anul 1910, comunista germană a avansat pro-punerea ca 8 martie să fie declarată zi de solidaritate a femeilor din întreaga lume. […]››. Pornind de aici, editorialistul citat propune ca în locul lui 8 Martie ca zi a femeii să fie sărbătorită ziua de 25 Martie când în calendarul creștin este menționată Buna-Vestire. ‹‹25 Martie înseamnă Sfânta Fecioară Maria – Maica Domnului și toate mucenițele din calendarul știut și nești-ut al creștinismului bimilenar – idealul desăvârșirii umane, înce-

97 Editorial, ,,Rolul femeilor în Biserică”, în ,,Învierea”, an XVI, nr. 5 (359), 2005, p. 1.

71

pătura eliberării omului din robia lui Satan, intrarea în ascultarea lui Dumnezeu și deci în armonia și frumusețea pe care le-am pierdut odinioară prin păcatul neascultării Evei celei dintâi››”98. Nevoia de toleranță și de dragoste desăvârșește întreaga activitate pastorală realizată prin presă. Editorialistul ne propu-ne o lecție a credinței înfăptuită ,,la cald” în catedrala mitropo-litană: ,,Cu prilejul prăznuirii hramului catedralei noastre mi-tropolitane s-a întâmplat un incident mai mult decât regretabil: unul din candidații la președinția statului, cunoscut pentru une-le antecedente contrarii ‹‹spiritului Timișoarei›› (scil. Gheor-ghe Funar) a venit aici în propagandă electorală și după ce a fost agresat la troița martirilor Revoluției din decembrie 1989, a intrat în biserică urmat de garda personală și de grupul care îl huiduia, ceea ce a adus la confruntări gălăgioase de natură să întrerupă Sfânta Liturghie și la tulburări continuate vreme înde-lungată în afara lăcașului de rugăciune. […] Forurile bisericești n-au fost prevenite de intenția candidatului la președinție de a veni la serviciul divin, nici chiar atunci când s-a simțit în pri-mejdie și s-a refugiat în sfântul lăcaș înaintând sub presiunea urmăritorilor până într-o încăpere laterală, nu în altar, unde nu s-a mai interesat de altceva decât de salvarea proprie. Nouă nu ne pare rău că s-a recurs la protecția Bisericii, dimpotrivă. Se știe că și în evul mediu bisericile acordau oricui așa-zisul ‹‹drept de azil››; atunci când era suficient dacă un urmărit pen-tru învinuirile cele mai grave atingea cu mâna zidul bisericii și nimeni nu mai avea îngăduința să-l aresteze ori să-i facă vreun rău. Ne-am contrariat însă faptul că cel și cei în cauză n-au ex-primat scuze pentru a fi implicat Biserica în treburile lor politi-ce și de a fi întrerupt și tulburat serviciul divin; ne-a mirat apoi că autoritatea care a cercetat cazul l-a menționat printre agre-sori pe un așa-zis ‹‹clopotar al catedralei››, când la o investiga-ție cât de sumară ar fi putut stabili nu numai că respectivul nu

98 Prof. Cornel Petrovici, ,,Sărbătoarea femeilor”, în ,,Învierea”, an IX, nr. 7 (193), 1998, p. 4.

72

este angajat al catedralei, ci că aceasta pur și simplu nu are ‹‹clopotar››, clopotele acționându-se aici electric”99.

II.4. Biserică și mass-media Un capitol aparte l-am închinat unei comunicări care as-

tăzi pare ineficientă și anume cea a legăturii dintre ,,Biserică și mass-media”. Aici se pot întâlni probleme ce țin de jurnalismul religios: emisiuni radio, de ziaristică în general: ,,Vocea poporu-lui”, ,,Atenție la ziariști”, ,,Metoda ieșirii în stradă”, ,,Internetul”, ,,Copiii și televiziunea”, ,,Corupția”, ,,Criza financiară” dar și de pastorație: ,, Minuni și false minuni” și ,,Vorbirea de rău”.

II.1. Biserica Ortodoxă Română deține numeroase pu-blicații prin care se adresează membrilor ei. O face prin inter-mediul unor pagini speciale ori suplimente ale unor publicații laice. De asemenea folosește timpul de antenă al posturilor de radio și televiziune întreținând emisiuni speciale cu caracter religios. Trebuie să recunoaștem însă că, publicațiile bisericești sunt, cele mai multe, de un ridicat nivel, difuzarea lor lasă de dorit. Pe de altă parte, colaborarea la posturile de radio și tele-viziune, deși ne este oferită cu mare generozitate, nu suntem în stare s-o organizăm astfel încât să corespundă nevoilor. Ne lipsește nu numai experiența profesională, dar chiar și pricepe-rea de a ne adresa ascultătorilor și telespectatorilor într-un mod care să-i atragă și convingă100. În paginile publicației de la Ti-mișoara pot fi regăsite și mărturii ale unor întâlniri cu jurnaliști creștini. Spre edificare preluăm un singur punct al hotărârii Seminarului intitulat ,,Presa bisericească într-o societate post-totalitară” desfășurat la Cluj-Napoca în 1994: ,,Biserica, s-a

99 †Nicolae, ,,Nevoia de toleranță și de dragoste”, în ,,Învierea”, an III, nr. 19 (61), 1992, p. 1. 100 Preot Iosif Ardelean, ,,Biserica și mass-media”, în ,,Învierea”, an VII, nr. 9 (147), 1996, p. 4.

73

mai spus, va trebui să încerce să găsească în presă o cale de activare a dimensiunii sale profetice, prin ea să abordeze sem-nele timpului, să redeschidă canale de comunicare între diferi-tele structuri și segmente ecleziale, mai precis între cler și ie-rarhie, ierarhie și credincioși, credincioși și teologi”101. S-a păstrat chiar și o mărturie a Înaltului Prelat timișorean cu privi-re la rolul pastoral, misionar și catehetic al presei: ,,La ora ac-tuală presa în general – presa bună în special – poate juca un rol deosebit în educarea cititorilor, nu mai puțin a tinerilor. Evident, aceasta presupune, fără a aluneca în exagerări, include-rea în materialele ce se publică a unor articole de spiritualitate creștină. De altfel, numeroase ziare, periodice și reviste fac acest lucru, unele rezervând săptămânal câte o pagină religioasă.

Contribuția clericilor la întocmirea unor atari materiale nu poate fi decât utilă și cred că dacă suntem solicitați, niciunul nu va lipsi de la datorie. Mi se pare însă că atari articole pot fi alcătuite și de mireni, poate cu audiență la public mai mare decât a clericilor, tocmai pentru că vin din partea unora care nu pot fi bănuiți de parțialitate. Mă gândesc, bunăoară, la nume-roși mireni ai Bisericii – în primul rând intelectuali – care sunt profund credincioși și ar avea ceva de spus semenilor în mate-rie de credință”102.

II.2. Apariția emisiunilor radio realizate de Centrul Eparhial a fost amintită în presa scrisă: ,,De puțină vreme Arhi-episcopia noastră în colaborare cu postul regional ‹‹Radio Reși-ța›› au inițiat un proiect comun de emisiuni religioase intitulat ‹‹Biserica, ieri și azi››, program difuzat pe acest post de radio, pornind din nevoia adaptării mijloacelor de educație moral-religioasă la sistemele informaționale actuale tot mai diversifi-

101 †Nicolae, ,,Presa bisericească”, în ,,Învierea”, an V, nr. 14 (104), 1994, p. 2. 102 †Nicolae, ,,Ce ne desparte și ce ne apropie”. Interviu realizat de profe-soara Theodora Breazu din Deva și publicat în săptămânalul ,,Călăuza”, an II, nr. 60, 1991, p. 1-2; după Nicolae Corneanu, Pe baricadele presei biseri-cești, vol. II, Editura Învierea, Timișoara, 2000, p. 212.

74

cate. Acesta este de fapt primul pas dintr-un proiect mai amplu vizând în viitor realizarea unui post de radio propriu care să emită pe tot cuprinsul Mitropoliei noastre cu scopul catehizării credincioșilor, abordării problemelor concrete ale omului, pre-zentării poziției Bisericii față de diferite aspecte ale realității actuale, etc. […] Astăzi Biserica nu se mai poate limita la pro-povăduirea adevărurilor de credință tocmai de la înălțimea am-vonului, ci pe lângă activitatea misionară în spitale, azile, orfe-linate, penitenciare sau unități militare, mesajul Evangheliei trebuie cunoscut cu toată puterea, prin toate mijloacele de co-municare în masă”103.

II.3. ,,Vocea” poporului este redată fidel atunci când e vorba de intensificarea pastorației și misiunii în cadrul bisericii locale: ,,În cele ce urmează renunț de a mai spune ceva din partea mea. Deși nu pentru prima dată când dau cuvântul alto-ra, în cele ce urmează doresc să transcriu pur și simplu, fără niciun adaos personal, corespondența primită de la un credinci-os timișorean care și cu alte prilejuri s-a arătat preocupat de problemele bisericești (Marius Florescu, bd. Cetății, nr. 56, b.). […] Este necesar mai mult ca oricând ca preoții parohiilor să cerceteze regulat familiile credincioșilor dați spre păstorire, prin vizite la domiciliu, anunțate sau inopinante, pe lângă vizi-tele obișnuite efectuate de cele două mari praznice: Învierea și Boboteaza, când se sfințesc casele. Astfel, ei vor putea lua cunoș-tință de nevoile sociale, familiale și spirituale ale enoriașilor și vor putea adresa îndemnuri și cuvinte de învățătură pentru întărirea dreptei credințe în fața acțiunilor prozelitiste de tot felul, […] Nu este de ajuns ca preoții să oficieze regulat sfintele slujbe, pentru că dacă o fac tot pentru bunii credincioși care cercetează biserica! Este necesar ca permanent Cuvântul lui Dumnezeu să fie împărtă-șit mai ales celor care au ajuns la biserică”104.

103 Editorial, ,,Dorim și noi emisiuni radio”, în ,,Învierea”, an XVI, nr. 6 (360), 2005, p. 1. 104 †Nicolae, ,,Vocea poporului”, în ,,Învierea”, an VI, nr. 11 (125), 1995, p. 1.

75

II.4. O metodă a democrației o reprezintă revendicarea a ceva pierdut întocmai nu într-un mod ortodox. Această metodă a primit haina botezului în cea a ,,ieșirii” în stradă: ,,Din păca-te, situații asemănătoare persistă pretutindeni și, oricât ai recur-ge la mijloacele legale, nu obții niciun rezultat.

La Timișoara Biserica nu are o clădire proprie să o re-vendice și s-o ofere Facultății de Teologie, lipsită de un local al ei. Posedă în schimb un teren pe care eparhia ar încerca să con-struiască clădirea Teologiei. Pe diferite motive nu se aprobă, dar niciun alt teren nu i se pune la dispoziție. Poate va trebui să ieșim în stradă. […] Tot la Timișoara regimul comunist a luat prin abuz așa-zisa ‹‹capelă militară›› și a transformat-o în de-pozit de zarzavaturi. S-au întreprins toate demersurile legale pentru a o redobândi, dar fără niciun rezultat. Luni de-a rândul credincioșii cu preoții lor au oficiat Sfânta Liturghie în fața ei, spre a atrage atenția autorităților municipale, dar tot nimic. Probabil că și în acest caz ar trebui să ieșim în stradă”105.

II. 5. Prin intermediul foii eparhiale este demontată ide-ea unei Biserici prosperă financiar atâta vreme cât credincioșii care o compun se află într-o nesfârșită criză economică: ,,În realitate însă, criza financiară prin care trecem a adus Biserica și multiplele ei anexe în pragul falimentului. Încasările con-stând din daniile și contribuțiile benevole ale credincioșilor, din vânzarea unora din produsele proprii (lumânări, cărți și publi-cații, alte obiecte bisericești), pe de-o parte –cu mici excepții– au rămas la aceleași valori ori, dacă s-au mărit, creșterea n-a atins proporția liberalizării prețurilor; pe de o parte, s-au înju-mătățit ori chiar mai mult, proporțional cu diminuarea venituri-lor populației.

Această criză financiară a creat instituțiilor bisericești (eparhii, protopopiate, parohii, așezăminte mănăstirești, școli teologice, etc.) imposibilitatea de a mai avea de unde plăti sala-

105 Preot Iosif Ardelean, ,,Metoda ieșirii în stradă”, în ,,Învierea”, an VII, nr. 2 (140), 1996, p. 4.

76

riile, cheltuielile gospodărești, impozitele… În ce privește pe preoți, mulți i-au învinuit sau îi mai învinuiesc încă pe motiv că ar beneficia de salarii exagerate, dar majoritatea nu-și realizea-ză aceste salarii și aproape că e greu să-ți imaginezi cum se descurcă, mai ales că cei mai mulți – cum e cazul în eparhia noastră – sunt relativ tineri și au familie cu tot ce comportă întreținerea ei. […] În plus, orice parohie nu poate funcționa normal fără alți salariați, în mod special cântăreți și crâsnici. Mulți împlinesc astfel de servicii benevol, dar sunt mulți care au nevoie sau chiar pretind salariu și nu pot fi refuzați. Se ada-ugă apoi întreținerea bisericii ori capelei, casei parohiale și cimitirului. Cu ce mijloace, din ce resurse? Dacă parohia trebu-ie acum să-și construiască, repare sau picteze biserica, dacă n-are casă parohială și încearcă să edifice ori să cumpere una, te întrebi din nou cum și cu ce?”106.

II. 6. O temă de actualitate o reprezintă vorbirea de rău. Tratarea acestei discuții este realizată îmbinând cele două căi: pastorală și ziaristică: ,,Este bine de știut că nu toți fură, nu toți sunt zgârciți, nu toți desfrânează, dar putem spune fără să greșim că toți clevetim. Mari și mici, bărbați și femei, câți se pot lăuda că nu grăiesc de rău! La prima vedere s-ar părea că atunci când defă-imăm pe cineva nu facem niciun rău, nu vătămăm pe nimeni, ci considerăm aceasta doar o îndeletnicire nevinovată, ca să ‹‹omo-râm vremea››, cum adesea obișnuim a zice. […] În sfârșit, o altă pricină pentru care e greu păcatul clevetirii, este că repararea lui e aproape cu neputință. Căci o vorbă rea ieșită din gură se duce ca o săgeată, se lățește și nu mai este în stăpânirea noastră”107.

106 †Nicolae, ,,La cer ridic, Doamne, ochii mei”, în ,,Învierea”, an II, nr. 24 (41), 1991, p. 1. 107 Preot Ioan Gașpar, ,,Vorbirea de rău”, în ,,Învierea”, an VII, nr. 15 (153), 1996, p. 3.

77

II.5. Varia În încheierea problematicii pastorale și misionare într-

un capitol intitulat ,,Varia” am selectat câteva din articolele socotite folositoare lămuririi unor probleme. Alcătuite în scop catehetic, ele se adresează comunității pentru care au fost alcă-tuite fiind totodată și misionare prin problematica abordată: ,,Hristos și personalitatea”, ,,Biserica și tinerii”, ,,Paști sau Paș-te”, ,,Duminica”, ,,Prenumele și numele”.

II.1. Personalitatea umană este ceea ce ne diferențiază ca ființe umane, cultivarea și formarea ei rămâne în sarcina educatorilor, între care amintim și preotul sau catehetul: ,,Dar, dacă fiecare om este persoană, persoanele se deosebesc unele de altele prin individualitate, adică prin însușiri sau calități spe-cifice. Nici doi gemeni nu se aseamănă între ei până la identifi-care, după cum nici două picături de apă nu se pot identifica din punct de vedere al cantității de hidrogen și oxigen, deși se obișnuiește să se spună: ‹‹seamănă ca două picături de apă››. Ceea ce diferențiază pe un om de celălalt sau o persoană de cealaltă, este individualitatea.

Astfel, din punct de vedere fizic, unul este înalt, altul este scund sau altul are părul blond, celălalt îl are negru. Sub aspectul spiritual, unul gândește logic, putând fi om de știință sau tehnician, altul tinde spre reverie, sau visare, având înclina-ție spre poezie, spre scris, și ar putea deveni poet sau scriitor. […] Fiecare dintre noi poate și trebuie să-și dezvolte caracteris-ticile proprii individualității sale, nu numai în domeniul profe-siunii, ci și în acela al concepției sale, al credinței. Ne referim aici în modul special la credința creștină. Unul este înclinat să fie milostiv, generos, darnic, acesta poate deveni o personalita-te creștină ce se caracterizează prin milostenie, virtute practicată sau urmată cu deosebire. Altul este înclinat spre cunoaștere, ca-racterizându-se prin înțelepciune. Pot chiar să se îmbine într-o singură persoană, în mod armonios, mai multe daruri sau talente

78

sau să fie impropiate mai multe virtuți, cel ce le posedă devenind o personalitate complexă”108.

II.2. Termenul care desemnează praznicul Învierii Domnului poartă numele de ,,Paști”, chiar dacă în paralel circu-lă și cel de ,,Paște”. Exegetul biblic demonstrează cu fidelitatea textului revelat forma corectă: ,,În vocabularul creștin termenul ebraic ‹‹Paști›› a fost preluat fără nicio dificultate, pentru că Patimile și Învierea Domnului, ca evenimente prăznuite în cea mai deplină comunitate ecclesială, au coincis cu Paștile evre-iești. Altă legătură între ele, în mod sigur, nu există (cf. Corin-teni 5, 7-8), decât numai un firesc paralelism sinonimic: după cum la baza Paștilor vechi stă eliberarea unui popor dintr-o robie văzută, pământească. Sărbătoarea creștină a Paștilor sem-nifică eliberarea tuturor popoarelor din robia nevăzută a păca-tului și a morții”109.

II.3. Prezența tinerilor în lăcașul liturgic reprezintă astăzi o mare neîmplinire, chiar dacă există oră de religie în școală, chiar dacă s-a implementat proiectul catehetic ,,Hristos împărtășit copii-lor”, totuși prezența acestora lasă de dorit. ,,Pastorația tinerilor trebuie realizată împreună cu tinerii, întrucât aceștia au împreună cu adulții o responsabilitate comună, aceea de a îndeplini misiu-nea Bisericii. Participarea la programe de consiliere împotriva consumului de droguri și a alcoolismului, implicarea în activități pastorale inițiate de Biserică constituie exemple de pastorație a tinerilor realizată chiar de tineri. Ei se pot implica în inițierea de programe cu tinerii, precum conferințe, grupuri de discuții, peleri-naje și tabere la mănăstiri, implicarea în activități sociale. Pentru ca demersul pastoral al Bisericii noastre adresat tinerilor să aibă o finalitate trebuie să ținem cont de patru dimensiuni fundamentale ale pastorației tinerilor: să se adreseze tinerilor, să se realizeze

108 Preot Gabriel Cernăuțeanu, ,,Hristos și personalitatea”, în ,,Învierea”, an XXII, nr. 9 (507), 2011, p. 3. 109 Prot. dr. Ioan Bude, ,,Nu ‹‹Paște››, ci ‹‹Paști››!” în ,,Învierea”, an XXII, nr. 8 (506), 2011, p. 3.

79

împreună cu tinerii, să se realizeze de către tineri și să se realizeze pentru tineri”110.

II.4. Regula gramaticală a utilizării prenumelui înaintea numelui a urmat practica creștină la noi: ,,Recent, câteva din cotidianele noastre au publicat unele norme referitoare la felul cum trebuie scrise numele de persoane, cu osebire în acte ofici-ale: ‹‹Conform declarațiilor unor magistrați, s-a spus, înscrierea în acte oficiale a prenumelui înaintea numelui anulează înscri-sul. Datorită acestei situații, hotărârile și deciziile judecătorești, decretele prezidențiale, actele Parlamentului sunt lovite de nuli-tate în cazul în care sunt semnate, cum e normal, cu prenumele înaintea numelui. și în actele de stare civilă este obligatorie înscrierea numelui înaintea prenumelui…›› (ziarul ‹‹Timișoa-ra››, an V, nr. 53 (971), 1994, p. 1). Așadar, cu toate că ‹‹este normal›› a scrie prima dată prenumele și apoi numele – ‹‹pre-nume›› aceasta și vrea să spună, că se pune înaintea numelui – totuși ‹‹oficial›› se pretinde a proceda invers. Problema poate că nu ne-ar fi atras atenția dacă n-ar avea implicații religioase sau bisericești. Astfel, când cineva e botezat – imediat după naștere sau mai târziu – i se pune numele. Acest nume este cel care contează sub raport creștin. De aceea, la primirea Sfintei Cuminecături, la pomenirile de vii și decedați etc., cu orice ocazie Biserica își identifică membrii prin prenumele acordat la botez. Regula creștină a devenit regulă gramaticală. ‹‹Persoane-le poartă în mod obișnuit două sau trei nume, precizează Gra-matica limbii române (vol. I, București, Editura Academiei Române, 1954, p. 124): un prenume și un nume de familie… un prenume însoțit de prenumele tatălui și de numele de fami-lie››. Din exemplele citate de respectiva Gramatică redăm unul singur: Ion Luca Caragiale, nu însă Caragiale Ion Luca! […] Prin urmare, prenumele, adică numele de Botez, trebuie să stea înaintea numelui de familie, căci prenumele înseamnă, cum

110 Preot Cristian Farcaș, ,,Biserica și problemele tinerilor”, în ,,Învierea”, an XXI, nr. 2 (476), 2010, p. 4.

80

spuneam, tocmai înainte de nume. Regula aceasta este respec-tată în toate limbile, cu excepția uneia singure și anume limba maghiară. Dar în tabele, liste, cataloage etc. persoanele sunt trecute în ordine alfabetică, după numele de familie care, din această cauză este scris primul”111.

II.5. Ziua prin excelență a celebrării cultului divin este duminica. Despre această zi însemnată avem o dezvoltare isto-rică: ,,Până la instaurarea regimului comunist în țara noastră - și nu numai la noi – calendarele indicau Duminica prima zi a săptămânii. Din aproximativ anul 1948 au intervenit două mo-dificări: din prima zi a săptămânii Duminica a ajuns ultima, iar majuscula zilei s-a transformat în minusculă. […] Duminica însemnează etimologic ‹‹ziua Domnului›› și aceasta de la învi-erea Mântuitorului Hristos încoace, deci de la Paștile creștine. Evreii cinstesc sâmbăta, pe când adoratorii lui Hristos cinstesc dintotdeauna Duminica.

Primii creștini au renunțat la sabatul mozaic înlocuindu-l cu ‹‹prima a sâmbetei››, zi care corespundea zilei soarelui când necreștinii evocau momentul creării lumii, iar creștinii momen-tul învierii lui Hristos. În afara mărturiilor literare, calculul pascal de pe statuia lui Ipolit de la Lateran (înainte de anul 222) marchează ‹‹ziua soarelui›› cu L ca cea dintâi a săptămânii când nu trebuie să se postească, nici să se îngenunche”112. Prin rubricile publicației, aceasta neîndoios se înscrie în genul jurnalistic, iar prin conținut scrisului eclesiastic. Editoria-lul reprezintă rubrica de forță a genului caracterizat prin punc-tul de vedere asupra unei probleme importante, ce obligă luarea unei poziții ferme: ,,Frământările zilnice și credința”, ,,Clonarea la ordinea zilei”, ,,Exigențele pastorației moderne” etc. În ca-drul cuprinsului aflăm și analiza religioasă, rubrică care desface

111 Preot N. Sebeșan, ,,Prenumele și numele”, în ,,Învierea”, an V, nr. 8 (98), 1994, p. 4. 112 Preot Ioan Oprea, ,,Prima zi a săptămânii”, în ,,Învierea”, an V, nr. 9 (99), 1994, p. 4.

81

subiectul în părți componente și observă modul de funcționare: ,,Oastea Domnului”, ,,Tineri în căutarea unității – Taizé” (în ,,Învierea”, an XII, nr. 18 (276), 2001, p. 2) de pr. Marius Flo-rescu. Un alt gen urmărit este eseul caracterizat prin semnătură de prestigiu cu libertate totală de opinie: ,,Devieri liturgice”, ,,Despre zodiac” (în ,,Învierea”, an XI, nr. 21 (255), 2000, p. 3) iscălit de pr. prof. dr. Vasile Muntean. Portretul este creionat în paginile publicației: ,,Profesorul și compozitorul Antoniu Se-quens (1865-1938)” de pr. prof. dr. Nicolae Belean. (în ,,Învierea”, an XIV, nr. 6 (312), 2003, p. 4). Înaltpreasfințitul Nicolae a fost autorul mai multor tablete de autor, acestea au fost cuprinse în rubrica ,,Crâmpeie din cotidian”. Acestea au libertate totală de ton, subiecte și stil, cu vădit ton moralizator: ,,Ținuta preoțească”. Articolele și-au primit chiar și un titlu ziaristic cu mesaj clar și legătură strânsă între acesta și conținu-tul materialului, concret și fără echivoc: ,,Despre culorile veș-mintelor liturgice în Biserica Ortodoxă”. Cuprinsul materialelor selectate se înscriu în problema-tica pastorală și misionară. Ele tratează subiecte de actualitate cum ar fi statutul religiei în școală, interpretarea Bibliei, mi-nuni și false minuni ș.a. Unele din aceste scrieri vizează păsto-rirea credincioșilor în contextul spiritualității bănățene: ,,Biserica și nevoile zilnice” sau ,,Nevoia de toleranță și dragoste”.

82

III. Revista teologică ,,Altarul Banatului”

Pentru nevoi pastorale și misionare un îndrumător poate fi găsit în cuprinsul revistei teologice mitropolitane ,,Altarul Banatului”. Pe lângă conținutul teologic și științific ridicat în revistă se regăsesc rubrici în care se găsesc lămuriri practice (liturgice, pastorale, canonice, omiletice, catehetice) în care doritorii pot regăsi răspunsuri la problemele de zi cu zi. Din aceste rubrici amintim: ,,Îndrumări omiletice”, ,,Dreapta învă-țătură a Bisericii”, ,,Note și comentarii”, ,,Știri din viața epar-hiei” sau „Editorialul“ fiecărui număr.

Revista timișoreană este continuatoarea celei caranse-beșene ,,Altarul Banatului” (1944-1947). Odată cu reactivarea Episcopiei și ridicarea acesteia la rangul de Arhiepiscopie la Timișoara au apărut și publicațiile eparhiale. La început ,,Buletinul Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Timișoarei” în 1940 devenită apoi ,,Biserica Bănățeană”, iar din 1951 până în 1989 ,,Mitropolia Banatului”, din 1990 până astăzi ,,Altarul Banatului”. Aceasta apare de șase ori pe an, cu un material bo-gat, cuprinzând, pe lângă articolul de fond, studii teologice și istorice, articole despre învățătura Bisericii, probleme ale vre-mii, probleme pastorale și liturgice, îndrumări omiletice, croni-ca evenimentelor bisericești, note, comentarii, prezentări bibli-ografice și descrierea vieții religioase din cuprinsul Mitropoliei. Ea servește pentru orientarea și documentarea teologică, pasto-rală, predicatorială și socială a preoțimii. Întrucât are abonați în străinătate, conținutul ei, începând cu anul 1967, e reprodus în rezumat în limba franceză113.

113 Florin Dobrei, Revista teologică ,,Altarul (Mitropolia) Banatului” (1944-1947; 1951-2011). Repere monografice, Editura Academiei Române. Cen-

83

Revista a apărut inițial ,,cu binecuvântarea și îndruma-rea” Înaltpreasfințitului Vasile Lăzărescu, din 1962 și 1984 cu cea a Înaltpreasfințitului Nicolae și a episcopului Aradului, iar până în 2014 cea a Înatpresfințitului Nicolae. Astăzi președinte al Colegiului de Redacție este Înatpreasfințitul Ioan, mitropoli-tul Banatului. În cadrul redacției alături de președinte mai figu-rează 2-3 vicepreședinți episcopii Aradului și Caransebeșului, episcopii vicari, apoi personal de la Centrele Eparhiale (vicar-administrativi, consilieri culturali, redactori ai publicaților eparhiale), profesori de teologie (decani, directori de Liceu Teologic). În perioada regimului comunist publicația era supu-să ,,Legii Presei” (1974) care prevedea chiar și faptul: ,,Să fie omis cu desăvărșire orice laic, fie chiar și angajat al Biseri-cii”114. Între membrii Colegiului de Redacție de-a lungul tim-pului menționăm pe: Gheorghe Cotoșman (1948-1968), Ion B. Mureșianu (1969-1971), Sorin Cosma (1969-2006), Constantin Comșulea (1971-1974), Ioan Tulcan (1987- astăzi), Dumitru Moca (1988) și Eugen Jurca (1992-1994).

Primul redactor care s-a ocupat cu ,,supravegherea în-tregului demers publicistic”115 a fost Nicolae Corneanu (1951-1956) urmat de Victor Vlăduceanu (1956-1962) în calitate de consilieri culturali ai Eparhiei. Ca administrator a funcționat Longin I. Oprișa (1962-1974), Petru Dorobanțu (1974-1978) și Ioan Negruțiu (1978-1981), Robert Lazu (1994-2001) și Adrian Carebia (din 2001). În anul 1968-1969 de revistă s-a ocupat arhim. Timotei Seviciu. Între corectorii publicației îl amintim pe Nicolae Cornean (1965-1971).

Din anul 1962 treptat revista ,,Mitropolia Banatului” s-a

trul de Studii transilvane, Cluj-Napoca ̸ ,,Învierea”, Timișoara, 2013, p. 12. (Se va prescurta în continuare Revista teologică ,,Altarul (Mitropolia) Ba-natului”…). 114 Editorial, ,,Regăsirea drumului întrerupt odinioară”, în rev. ,,Altarul Banatului”, nr. 1-2, 1990, p. 5. 115 Florin Dobrei, Revista teologică ,,Altarul (Mitropolia) Banatului”… p. 47.

84

transformat într-o revistă de înaltă ținută teologică. Prin urma-re, în cuprinsul diferitelor sale rubrici s-au editat studii diversi-ficate din sfera tuturor celor patru ramuri ale Teologiei noastre răsăritene (biblică, istorică, sistematică, practică), precum și numeroase monografii, predici și cateheze, traduceri și comen-tarii, recenzii și note bibliografice116. Ridicarea nivelului revis-tei a fost posibilă datoriră politicii duse de Înaltpreasfințitul Nicolae care a urmărit: invitarea unor intelectuali de marcă (clerici și laici) care au publicat materiale. Între aceștia amin-tim în primul rând profesorii de teologie de la București și Si-biu: Ene Braniște, Liviu Stan, Petre Vintilescu, Ioan G. Coman, Dumitru Stăniloae, Ioan Rămureanu, Olimp N. Căciulă, Spiri-don Cândea, Dumitru Călugăr, Nicolae Neaga, Milan Șesan, Nicolae Mladin, Grigorie T. Marcu, Teodor Bodogae, Mircea Păcurariu. La aceștia s-au adăugat alți specialiști: Vasile Ghe-orghiu, Vasile Loichița, Virgil Molin, Costin Feneșan, Aurel Cosma. Alături de teologi, istorici și publiciști la șirul ostenito-rilor se adaugă și intelectualii bănățeni: †Nicolae, Gheorghe Geția, Gheorghe Cotoșman, Marcu Bănescu, Ion B. Mureșianu, Vasile Popeangă, Sorin Cosma, Victor Vlăduceanu, Zeno Mun-teanu, Ieremia B. Ghita, Iova Firca, Vasile Muntean; profesori ai Seminarului din Caransebeș: Dumitru Abrudan și Nicolae Achimescu sau alți cercetători: Vasile Coman, Nicolae Stein-hardt, Ion Bunea și Petre I. David. În ediția nouă (ultima n. n) au mai publicat: Bartolomeu Anania, Ioan Bude, Teodor Baba, Constantin Jinga, Mihai Săsăujan, Viorel Cherciu, Adrian Le-meni, Vasile Gordon, Constantin Rus, creații literare ș.a. Cea din ultimă țintă a fost motivarea autorilor prin retribuții bănești, astfel că ,,orice material publicat se va retribui potrivit tarifului legal în vigoare”117.

Pornind de la chestionarul distribuit preoților în 1987 cu prilejul conferințelor semestriale am aflat că problemele practi-

116 Florin Dobrei, op. cit., p. 127-128. 117 AMB-C, dosar 64, nr. 2.536, f. 1, după Florin Dobrei, op. cit., p. 111.

85

ce (predică, cateheză, pastorală și misiune) ocupă primul loc în interesul cititorilor. Astfel la întrebarea Ce rubrici ale revistei urmărești mai cu interes? S-au primit următoarele răspunsuri: ,,Amvonul preoților”: 154, ,,Probleme pastorale și liturgice”: 49, ,,Viața bisericească din cuprinsul eparhiei”: 39 ș.a118. În continuare am selectat problemele pastorale și misionare pe care le-am grupat în două capitole distincte, la rându-le în mai multe subcapitole:

III.1. Biserica între tradiție și înnoire

III. 1. Destinul preoției, exigența Bisericii, norma pasto-rală, locul și rolul eclezial al femeii

III. 2. Difuzarea Bibliei III. 3. Misiunea Bisericii (implicarea, influența societă-

ții prin actul misionar, ,,Tăria și slăbiciunea Bisericii”, Biserica și problemele actuale, predarea religiei în școală, servicii reli-gioase televizate, Biserica electronică)

III. 4. Înnoirea Bisericii III. 5. Cimitirul. Norme pastorale și gospodărești III. 1. Prima lămurire vizează patru probleme de bază

(destinul preoției, exigența Bisericii, pastorala, locul și rolul femeii în Biserică). Baza slujirii bisericești stă în colaborarea între cler și credincioși care se oglindește în: cult, misiune, pas-torație, filantropie.

Destinul (vocația) preoției este urmărită comparativ: ,,Care este situația în creștinătatea răsăriteană, mai precis în Ortodoxie? Faptul de a avea, de-a face aici cu Biserici ortodo-xe, deținătoare fiecare a unor caracteristici proprii nu ne va împiedica de la unele generalizări, cărora le vom recunoaște din capul locului caracterul limitat. […] Astfel deși aparținând

118 Florin Dobrei, Revista teologică ,,Altarul (Mitropolia) Banatului”…, p. 121.

86

unei ierarhii bine conturate, cu atribuții și drepturi precis formu-late, preoții ortodocși nu constituie totuși o ‹‹clasă›› înstrăinată de restul credincioșilor. Clerul ortodox, ieșit din rândul poporu-lui, continuă să stea alături de el, împărtășindu-i întru toate soar-ta. Este edificator faptul că nu s-a ajuns nicicând și niciunde la ‹‹clericalism››, nici la ‹‹anticlericalism››. Solidaritatea dintre ierarhia bisericească și mireni se vădește apoi în legiferarea par-ticipării elementului mirean la viața bisericească într-o proporție care e de natură să-i acorde întreaga satisfacție”119.

Este tratată distincția între profesiune și slujire în viața bisericească a corpusului eclezial: ,,Așadar ce pretinde Biserica noastră de la fiecare din slujitorii și închinătorii proprii? Preoți-lor ea le aduce mereu aminte de misiunea ce le revine, ‹‹misiu-ne›› și nu simplă profesiune sau meserie, căreia trebuie să se dedice dacă deja au îmbrățișat-o, dăruindu-se cu entuziasm slujirii lui Dumnezeu și semenilor. Sunt apoi rânduielile stator-nicite de-a lungul vremii pe care un cleric nu are dreptul să le încalce, fie că sunt ‹‹canoane›› formulate de sinoade, fie că sunt legi sau reguli stabilite odinioară și astăzi. Având rosturi și disciplină bine definite, preoțimea constituie o parte distinctă a Bisericii, fără a se deosebi de restul credincioșilor ‹‹mireni›› într-alt fel decât prin hirotonie. Evident sarcina preoțească nu este ușoară, câteodată chiar peste puterile unuia sau altuia. Ea devine însă constrângătoare deoarece ‹‹jugul›› a fost luat de bună voie. Dacă cineva s-a ‹‹închinat altarului›› nu mare are dreptul să facă abstracție de aceasta decât cu riscul trădării fă-găduinței și jurământului reîntoarcerii la ‹‹statutul›› mirenesc.

Preoția nu este ‹‹castă›› închisă în sine generatoare de pri-vilegii, cu atât mai puțin de beneficii; ea impune dăruire sinceră și jertfelnicie, ‹‹ardere›› în slujba idealului sintetizat de Mântuitorul Hristos în cuvintele: ‹‹Să iubești pe Dumnezeu din tot sufletul și din tot cugetul, iar pe aproapele ca pe tine însuți››[…].

119 ,,Destinul preoției”, în rev. ,,Mitropolia Banatului”, 1968, nr. 10-12, p. 714-715.

87

Credincioșii mireni la rândul lor, ‹‹mădulare›› ale Bise-ricii potrivit zicerii Sf. Apostol Pavel, aparțin ‹‹trupului›› întreg care este Biserica și astfel sunt chemați să îndeplinească indi-vidual și colectiv cele ce țin de calitatea lor de ‹‹creștini››, adi-că următori ai lui Hristos. Dreptul și datoria lor este de a lua parte activă la viața Bisericii, alături de clerici, ținând seama mereu de principiile pe temeiul cărora este constituită și orga-nizată. […].

Biserica este astfel a mulțimii credincioșilor care o com-pun, nu însă până la a le sta la discreție, s-o transforme ori s-o manipuleze cum vrea fiecare, ci în sensul ca toți să se modeleze după exigențele ei respectându-i dreapta învățătură și împlinindu-i preceptele. Devine iluzorie apartenența la Biserică atâta vreme cât nu-i cunoscută ‹‹regula credinței››, nu-i este practicat cultul, nu-i sunt urmate rânduielile liturgice, nu-i sunt transpuse în viață po-runcile morale, nu-i este aplicată disciplina”120.

Pastorația este componenta fundamentală a activității preoțești care înseamnă știința conducerii poporului spre Dum-nezeu: ,,Mântuitorul însuși a lăsat caracteristicile esențiale ale Păstorului celui bun consemnate de evanghelistul iubirii (Ioan cap. 10). Sf. Ap. Pavel le-a aprofundat mai ales în epistolele numite pastorale; urmașii direcți ai apostolilor au arătat preo-cupări în continuare, între scrierile lor numărându-se așa-numita carte Păstorul lui Herma. Sfinții Părinți apoi, între care Ioan Gură de Aur și Grigorie Teologul, cu osebire în tratatele consacrate misiunii preoțești, s-au oprit asupra laturii pastorale, nelipsind nici lucrări speciale ca de exemplu Cartea de condu-cere pastorală a lui Grigorie cel Mare. […] Așadar este nece-sară păstrarea unui echilibru, posibil prin cercetarea atentă a mediului desfășurării activității pastorale, a structurii sufletești a celor ce-l formează și a felului lor de viață, de asemenea prin studierea altor date pe care le pot furniza eventualele lucrări de

120 Editorial, ,,Exigențele Bisericii”, în rev. ,,Mitropolia Banatului”, 1981, nr. 1-3, p. 5-6.

88

specialitate, istorie, geografie, sociologie, etnografie etc., aces-tea la rândul lor corelate cu experiența îndrumărilor duhovni-cești”121.

Locul și rolul femeii în Biserică este văzut prin prisma hotărârii Bisericii Angliei din 1975 care hotăra posibilitatea hirotoniei femeilor ajungându-se până într-acolo când în Bise-rica luterană din Danemarca, o femeie e pe cale să ajungă epis-cop. Învățătura ortodoxă este expusă prin folosirea argumentă-rii celebrului liturgist rus pr. prof. Al. Schmemann: ,,Conceptul de hirotonie a femeilor… este rezultatul prea multor confuzii și reducții… Oprirea femeii de la hirotonie nu are nimic, absolut nimic a face cu orice inferioritate… În realitatea existențială care singură constituie cuprinsul credinței noastre și formează viața interioară a Bisericii, în realitatea Împărăției lui Dumne-zeu care este deplina comuniune, deplina cunoaștere și deplină iubire și, în sfârșit în ‹‹îndumnezeirea oamenilor››, aici într-adevăr nu există ‹‹nici bărbat, nici femeie››”122.

III.2. Biblia sau ,,Sfânta Scriptură” este cartea creștini-lor care prezintă istoria revelației de la Adam la Hristos (Ve-chiul Testament), viața și activitatea Mântuitorului, întemeierea Bisericii, învățături noi. (Noul Testament). Materialul prezent în paginile revistei amintește de un eveniment misionar al Bise-ricii Ortodoxe Române: ,,În răstimpul sărbătorii Rusaliilor prin grija Sfintei Patriarhii, partea cuvenită din cele o sută de mii de exemplare ale noii ediții a Bibliei românești recent ieșite din tiparnița Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, au fost puse la dispoziția Centrului eparhial, protopopiatelor și parohii-lor spre a fi distribuite preoților și credincioșilor. […] În felul acesta, pentru a face mai accesibil și totodată spre a feri de răs-

121 Episcop-vicar dr. Timotei Lugojanul, ,,Pastorația – componentă esențială a activității preoțești”, în rev. ,,Mitropolia Banatului”, 1983, nr. 7-8, p. 405; 407. 122 ,,Locul și rolul credincioaselor în Biserică”, în rev. ,,Mitropolia Banatu-lui”, 1975, nr. 7-9, p. 451.

89

tălmăcire a cuvântului dumnezeiesc, odată cu ajungerea la ofi-ciile protopopești a exemplarelor repartizate s-a căutat ca îm-preună cu preoții primirea acestui dar al Preafericitului Patriarh Iustinian și al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să fie făcută cu cât mai multă vrednicie”123.

III.3. Misiunea Bisericii a apărut în paginile revistei eparhiale ca implicare misionară ori față în față cu societatea secularizată. Alte probleme dezbătute au fost: tăria și slăbiciu-nea Bisericii, problemele vieții actuale, televizarea serviciilor religioase și chiar Biserica electronică.

Punctul de plecare îl reprezintă implicarea religioasă: ,,Conștiința ortodoxă, integrată în spațialitatea dimensiunilor cosmice, trebuie să se respecte viu în conștiința individuală a preotului – ca autentic trăitor creștin. La baza acestui fapt stau următoarele elemente: a). pregătirea teoretică solidă, deschisă spre problematica existenței umane în secolul XX. Aceasta, desigur, nu răspunde unui enciclopedism (sau erudism) pur informațional. Extinderea spre o arie cât mai vastă de domenii, problematici socio-culturale, studiu intens îmbinat cu rugăciu-nea simțită, sinceritatea și cunoașterea de sine – toate acestea constituie una din pietrele de temelie a misionarismului; b). preotul, în baza unei solide pregătiri teoretice, poate și trebuie să urmărească noi și noi sensuri ale cuvântului Evangheliei. Evanghelia trebuie să trăiască azi, în secolul XX. Căci, Însuși Hristos ne spune: ‹‹Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacuri-lor››”124.

Este văzută misiunea Bisericii în lume cantonată în slu-jire prin cult și filantropie: ,,Biserica trăiește și lucrează în isto-rie, influențând societatea, dar uneori suferă ea însăși anumite influențe ale societății, ale istoriei, privită în dimensiunea ei

123 ,,Difuzarea Bibliei și cunoașterea ei”, în rev. ,,Mitropoliei Banatului”, 1975, nr. 4-6, p. 278-279. 124 Cezar Sterpu, ,,Biserica Ortodoxă: Implicații misionare”, în rev. ,,Altarul Banatului”, 1990, nr. 11-12, p. 108.

90

umană. Ea influențează societatea, prin însăși rațiunea ei de a fi în lume, ca sursă inepuizabilă de putere și modelatoare, tran-sformatoare a oamenilor în primul rând și odată cu aceasta, influențând benefic și structurile organismului social iar în al doilea rând, pregătind lumea și oamenii în special pentru îm-plinirea ei eshatologică. […].

Prin originea și menirea ei, Biserica se simte responsa-bilă față de lume, pe care caută să o includă în sfera ei de influ-ență și putere spirituală. Această responsabilitate a ei se traduce prin slujirea jertfelnică pe care Biserica trebuie să o arate atât lui Dumnezeu, cât și lumii, creației, oamenilor, societății. Pre-zența Bisericii în lume se face simțită prin slujirea ei. Ea n-a fost trimisă în lume pentru a stăpâni triumfător, ci pentru a sluji, făcându-se tuturor toate. […].

Fenomenul secularizării este prezent din diferite cauze atât în vestul cât și în estul Europei. Procesul de secularizare a societății, în pofida tendințelor contrare, de reîncreștinare a lumii moderne, rămâne un dat al zilelor noastre. Anchetele so-ciologice rețin ca tendința dominantă îndepărtarea de Biserică, autonomizarea moralei, dispariția preocupării omului pentru mântuirea sufletului. Secularizarea prezentă în societate atrage după sine grava criză de identitate a omului și deruta generală a oamenilor, care nu mai știu încotro s-o apuce. Fenomenul aces-ta este o mărturie a unei crize spirituale a societății. Confrunta-rea dintre istorie și eternitate, dintre uman și divin, dintre ordi-nea istoriei și rânduiala lui Dumnezeu, se numește în termeni biblici criză, judecată”125.

Un material deosebit de interesant este destinat vitalită-ții și slăbiciunii corpului eclezial: ,,Se întâmplă adesea ca Bise-ricii Ortodoxe să i se aplice calificativul de ‹‹triumfalistă››, căci ea încearcă, mai ales prin cultul ei, să exprime mărirea lui

125 Preot Ioan Tulcan, ,,Misiunea Bisericii în societatea secularizată de as-tăzi, privită în lumina Tainei Sfintei Treimi, a Întrupării și a iconomiei mân-tuirii”, în rev. ,,Altarul Banatului”, 1994, nr. 10-12, p. 161; 163-164.

91

Dumnezeu, strălucirea Împărăției cerești, comuniunea sfinților. Aceasta e adevărat, mai ales în Sfânta Euharistie care, pentru noi ortodocșii, nu este decât icoana Împărăției lui Dumnezeu, dar aici nu avem decât una din fețele Ortodoxiei. Cealaltă față este prezentă în realitatea istorică a Ortodoxiei, care este înroși-tă de sângele martirilor, udată de lacrimile asceților și mărturi-sitorilor, înfrumusețată de nevoințele simplilor credincioși, împodobită de peripețiile istorice ale popoarelor ortodoxe. Aceste două aspecte în complementaritatea lor sunt cele care exprimă esențialul, caracterul specific al Ortodoxiei”126.

Autorul notei ,,Biserica și problemele vremii actuale” încearcă să vadă în frageda democrație postrevoluționară o societate guvernată de Legea lui Dumnezeu: ,,dacă societatea ar fi condusă în spiritul creștin, deci ar fi bazată pe această con-cepție, atunci ea ar fi condusă mai bine și ar avea o democrație reală, atunci dreptatea și solidaritatea socială s-ar îndeplini. Dacă societatea omenească ar fi condusă în spiritul creștin, toate antinomiile sociale, libertatea și egalitatea s-ar armoniza. Numai legea morală creștină poate determina popoarele de a viețui în libertate și pace. Chiar și poporul se înalță și se perfec-ționează prin mijlocirea credinței creștine, dacă ascultă de cu-vântul lui Dumnezeu. […].

Datoria Bisericii, ca instituție divin-umană, ca și de cul-tură teologică, trebuie să clarifice și să susțină problemele care sunt în legătură cu activitatea vieții de familie, societate și stat, atât prin exemple practice, predici obligatorii la orice serviciu divin public, diferite organizații religioase, publicații, broșuri cu conținut teologic sau moral etc., pe lângă administrarea Sfintei Taine și a altor servicii divine, strict necesare fiecărui creștin. Preotul în parohie este obligat și la vizitele pastorale, la casele enoriașilor săi având o fișă la fiecare familie, în care sunt trecuți toți membrii, cu vârsta și ocupația fiecăruia. Aceas-

126 ,,Tăria și slăbiciunea Bisericii”, în rev. ,,Altarul Banatului”, 1995, nr. 7-9, p. 168.

92

tă pastorație obligă pe preotul paroh să stea mereu în legătură cu enoriașii săi, să-i poată cunoaște mai bine și-n același timp să-i atragă, ca să participe mai activ la serviciile divine din du-minici și sărbători, nu numai de Crăciun și Sfintele Paști. Cu această ocazie și credincioșii vor fi puși în situația de a cunoaș-te și înțelege necesitățile spirituale ca și cele materiale ale Bise-ricii, de care au fost străini până atunci”127.

Predarea religiei (a Cuvântului lui Dumnezeu) a fost în-totdeauna dincolo de o sarcină didactică și un imperativ misio-nar: ,,Viața religioasă în Grecia se desfășoară astăzi în două feluri: în primul rând Biserica Greacă își organizează și desfă-șoară activitatea în diferite feluri de acțiuni, ca de exemplu: școli, spitale, tabere ș.a.m.d., care sunt hotărâte, fie de către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, fie de către episcopul locu-lui; în al doilea rând, statul grec își ia obligația să introducă în orarul școlii lecția de religie ortodoxă, morală și spiritualitate. Aceste lecții sunt obligatorii pentru copiii ortodocșilor, dar op-ționale pentru copiii aparținând altor confesiuni sau diferite religii. […] Pentru fiecare din aceste ore se dau note, la fel cum se întâmplă și cu celelalte discipline. Trebuie să înțelegem că Biserica nu consideră educația religioasă în școli ca un act de cateheză. Se spune că religia în școală este drumul care duce la ușa Bisericii”128.

Religia este evaluată în perspectiva unei Europe unite, autorul militează pentru caracterul educativ-practic prin care elevii primesc înainte de toate nu ,,mode”, ci ,,modele” demne de urmat într-o societate parcă debusolată de la axologia valori-lor creștine considerate a fi și valori umane: ,,Într-o asemenea conștiință lipsită de educație moral-religioasă răul își găsește nestingherit sălaș. Acolo unde nu pătrunde lumina cuvântului

127 Radu Popovici, ,,Biserica și problemele vremii actuale”, în rev. ,,Altarul Banatului”, 1994, nr. 7-9, p. 164; 166. 128 Elias Liamis, ,,Drumul care duce la ușa Bisericii”, în rev. ,,Altarul Bana-tului”, 1993, nr. 1-3, p. 88-89.

93

lui Dumnezeu crește mucegaiul păcatului. Așa se face că mulți trăiesc astăzi încă în întunericul necunoștiinței de Dumnezeu. […] Calea reabilitării tinerei generații și, implicit a însănătoși-rii societății omenești este una singură: reîntoarcerea la valorile religio-morale tradiționale promovate de familie, continuate de școală și desăvârșite de Biserică”129.

Serviciile religioase televizate sunt o realitate a anilor ’60 în Țările de Jos și alte locuri din Apusul Europei. Difuzarea acestora presupune găsirea ,,unui limbaj și o formă de expresie mai accesibile omului contemporan. Totodată s-a insistat însă asupra ideii că Biserica nu poate părăsi limbajul care îi este pro-priu și care va conține mereu ceva tainic”130. În întărirea acestor afirmații ni se dă mărturia unei femei contrariate de un astfel de limbaj: ,,Biserica electronică –citim în articolul respectiv, m-a lezat pe un plan altul decât toate ofensele pe care mass-media le poate pricinui unei femei raționale și sensibile. Iar aceasta se datorește faptului că simbolurile și limbajul creștin folosite aici, au pentru mine un înțeles imposibil de înlocuit. ‹‹Iisus te iubeș-te››, ‹‹Aliluia››, ‹‹Lăudați pe Domnul››, ‹‹El este cu tine›› astfel de expresii ca și simbolurile care le însoțesc îmi vorbesc de pe un plan care este mult mai adânc decât puterea noastră de înțele-gere; ele spun mai mult decât aș descoperi eu zilnic în credință, fără a dispera și, tocmai din această cauză, noua religie televizată care se folosește și le fură, este așa de obscenă. […].

Aproape în fiecare program apar martori, un interviu cu managerul care fusese un alcoolic, cu cântărețul de șlagăre care fuse un timid. Cât de rău mi-a mers, povestesc ei, nici nu vreau să știu, eram într-o criză până în momentul în care L-am găsit pe Iisus. Până când nu L-am acceptat ca stăpân. În timp ce această istorisire merge spre sfârșit, melodia cântată de orgă se

129 Preot Flavius Ardelean, ,,Religia în școală în perspectiva integrării euro-pene”, în rev. ,,Altarul Banatului”, 2006, nr. 7-9, p. 138-139. 130 ,,Serviciile religioase nu sunt spectacole”, în rev. ,,Mitropolia Banatu-lui”, 1983, nr. 3-4, p. 242.

94

intensifică. Cât de minunate sunt acum toate, dați mărire lui Dumnezeu. Succes în afaceri, în căsătorie. Bogăția, gloria și puterea sunt valorile americane de bază care sunt cerute în mod inconștient simplu, prin persoanele care apar pe ecran”131.

III.4. Înnoirea Bisericii a fost mereu o provocare. Cola-boratorii vorbesc în revistă de o reașezare chiar a Ortodoxiei: ,,Nu există nicio motivare pentru o ‹‹înnoire a Ortodoxiei››, nici pentru o întoarcere la apostolicitate și patristică. Aceste realități istorice religioase reprezintă stări din viața Bisericii creștine au valoarea lor inegalabilă doctrinară, dar ele aparțin desfășurării în timp a Creștinismului și a credincioșilor. A trăi ‹‹apostolic›› sau ‹‹patristic›› nu se poate repeta decât în ‹‹spirit›› sau ‹‹duhovni-cește››, nicidecum resuscitând realități creștine care îmbobocise-ră în inima ‹‹păgânismul greco-roman›› și la lupta titanică a re-cunoașterii noii religii ca ‹‹religie de stat››. Este ceva uluitor cum poate devia doctrina până la o ‹‹pretinsă înnoire a Ortodo-xiei››. Esența divină a acestei religii refuză de plano ingerința doctrinară. Ortodoxia este de origine divină, deci nu poate fi supusă înnoirilor și revenirilor la apostolicitate și patristică. Ea are aceste realități la temelia sa veșnică, fiindcă o cuprind pe ea însăși și formează însăși structura ei doctrinară”132.

Biserica ca instituție cunoaște o primenire în anii de după Revoluția din 1989: ,,Nu puține sunt vocile care acuză Biserica Ortodoxă că ‹‹nu face nimic››. În principal respectivii, referindu-se la cler și ierarhie, uită că de fapt nu doar preoții constituie Biserica, ci fiecare credincios are un rol și o respon-sabilitate anume în sânul Bisericii. Preotul sau ierarhul doar cârmuiește și povățuiește după puterea și talantul lui. […] Chi-ar dacă acuzăm Biserica sau căutăm un țap ispășitor pe care să vărsăm obida atâtor neajunsuri, să nu uităm că Biserica a făcut

131 ,,Biserica electronică”, în rev. ,,Mitropolia Banatului”, 1982, nr. 4-6, p. 364-365. 132 Preot prof. dr. Petru Rezuș, ,,Problema înnoirii Ortodoxiei”, în rev. ,,Altarul Banatului”, 1992, nr. 1-3, p. 109.

95

primii pași mari și curajoși către vremurile noi. E de ajuns să amintim câteva fapte concrete: inițiativa Majestății Sale de a-și revedea țara, făcută de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române; grija pentru frații de peste Prut, prin crearea Mitropoliei Basa-rabiei sufragană Patriarhiei Române; reluarea legăturilor fră-țești cu diaspora română prin crearea unei Mitropolii Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală; reintroducerea religiei în școală în ciuda tuturor impedimentelor și tergiversărilor de un fel sau altul. Pe de altă parte, în afara unor edituri cunoscute […], editurile bisericești și editurile particulare creștine orto-doxe […] au tipărit cele mai însemnate cărți de cultură și edu-cație creștină, când piața abundă în literatură de proastă calitate și pornografie”133.

III.5. Cimitirul nu este după tradiția creștină un depozi-tar, ci un loc special al Bisericii, pentru că cei adormiți nu se rup odată cu trecerea în veșnicie de Biserică, ci rămân membrii ei pomeniți la jertfa liturgică sau cu alte prilejuri ocazionale. Cimi-tirul nu o prelungire a urbei, ci locul veșniciei. Grija față de morminte, de cimitir este o datorie creștinească demonstrată în trecut de credincioșii Eparhiei: ,,În multe parohii credincioșii și preoții lor, au pornit la îngrijirea și înfrumusețarea cimitirelor, arătând în felul acesta cinstea cu care înconjură memoria celor ce au trecut pragul acestei vieți și respectul față de rămășițele lor pământești. […]. Consiliul Arhiepiscopesc a indicat într-un re-gulament intrat în vigoare anul trecut îndatoriirile parohiilor în ceea ce privește cimitirele. […] Cineva spunea: ‹‹…Groapa nu e locul întunecos al nestatorniciei, profanat prin descompunerea trupurilor. Groapa este urna, în care zace amintirea unui suflet omenesc››. Să nu ne dovedim a fi neînțelegători față de una din cele mai elementare îndatoriri ale noastre”134.

133 Preot Eugen Jurca, ,,Biserica între inerție și înnoire”, în rev. ,,Altarul Banatului”, 1993, nr. 7-9, p. 158-159. 134 ,,Pentru îngrijirea și înfrumusețarea cimitirelor”, în rev. ,,Mitropolia Banatului”, 1954, nr. 5-7, p. 27-28.

96

III.2. Biserica și mass-media

III. 1. Programul revistei III. 2. Activitatea editorială III. 3. Nevoia de căință III. 4. Biserica în mass-media III.1. În primul număr al oricărei publicații (ziar, gazetă,

revistă), redactorul – responsabil schițează programul acesteia și scopul urmărit. Fiind o revistă eparhială, editorialul a fost iscălit de ierarhul locului: ,,Alături de faptă, singura în măsură să adeverească trăinicia idealului în slujba căruia se află cineva, cuvântul rostit și scris împlinește un rol de mare însemnătate în ce privește îndrumarea pe calea adevărului. Domnul însuși s-a numit pe sine ‹‹Cuvânt››. Cuvântul despre menirea nobilă ce revine credincioșilor în opintirea ce-o face umanitatea înspre mai bine, vrem să-l împrăștiem cu tot dinadinsul, făcându-l cunoscut nu numai de la înălțimea amvoanelor, ci și prin mijlo-cirea revistei ‹‹Mitropoliei Banatului››. Acest cuvânt a fost răspândit, e adevărat, cu mult zel și până acum. Dorim să-l fa-cem a răsuna încă mai cu putere, înfigându-l în conștiința cre-dincioșilor noștri și îmboldindu-i fără putință de împotrivire înspre săvârșirea binelui”135.

III.2. Activitatea editorială a fost o constantă a activită-ții culturale și misionare a Bisericii. Planul editorial anual con-ține în primul rând cărțile necesare Bisericii, alături de care sunt imprimate și difuzate un impresionant număr de calendare, îndrumătoare bisericești, misionare și patriotice, reviste centra-le editate în cadrul Patriarhiei și altele cu caracter local – cele mitropolitane136. Se poate vorbi de o actualitate a acesteia. În cadrul unui alt Editorial, autorul reușește o schiță monografică

135 †Nicolae, ,,La început de drum”, în ,,Mitropolia Banatului”, 1962, nr. 5-6, p. 171-172. 136 Editorial, ,,Activitatea editorială – o prestigioasă constantă a Bisericii noastre”, în rev. ,,Mitropolia Banatului”, 1989, nr. 2, p. 5.

97

a presei bisericești din Banatul timișean: ,,Între anii 1941-1948 a apărut la Timișoara ‹‹Duh și adevăr››, revistă omiletică a pre-oțimii din Eparhia Timișoarei, condusă pe atunci de episcopul Vasile Lăzărescu, viitorul mitropolit al Banatului. […] În ace-eași perioadă (1941-1948), a apărut o dată pe săptămână revista ‹‹Biserica Bănățeană›› avându-l ca redactor principal pe proto-popul dr. Victor Vlăduceanu, fiind oficiosul Eparhiei ortodoxe a Timișoarei. În anul 1939 înființându-se Episcopia Timișoarei, în frunte cu episcopul Vasile Lăzărescu, acesta s-a gândit, cum era firesc de altfel, și la editarea unui organ oficial al eparhiei timișene. Astfel va apărea revista denumită la început (între 1 aprilie 1940 – 30 martie 1941) ‹‹Buletinul Sfintei Episcopii ortodoxe române a Timișoarei›› , iar mai apoi ‹‹Biserica Bănă-țeană››. Ea va apărea până la înlocuirea ei cu ‹‹Altarul Banatu-lui››, din 1948, respectiv, ‹‹Mitropolia Banatului›› din anul 1950. […] Din anul 1980 Arhiepiscopia Timișoarei și Caranse-beșului, a început editarea ‹‹Îndrumătorului bisericesc, misio-nar și patriotic›› cu o apariție o dată pe an. Acesta a devenit ulterior ‹‹Calendarul românului pe anul comun de la Hristos›› (între 1990-1994), iar din 1995 până azi, ‹‹Calendarul Arhie-piscopiei Timișoarei››. […] Activitatea editorială a Arhiepis-copiei Timișoarei a fost și ea relansată, mai ales prin inițiativa din primele luni ale anului 1990 de a se tipări o publicație eparhială proprie. Astfel a apărut foaia ‹‹Învierea›› la 15 aprilie 1990, oficiosul Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului, mai apoi numai al Eparhiei Timișoarei. […] La început foaia ‹‹Învierea›› apărea în 4 pagini, mai apoi în 6 pagini, având mai multe suplimente editate de școlile teologice și asociațiile bise-ricești din eparhie”137.

III.3. Căința însemnează părere de rău. Exprimarea pu-blică a căinței indică păcate trecute care sunt astfel mărturisite public. O astfel de inițiativă a avut-o Sfântul Sinod pentru pu-

137 Editorial, ,,Actualitatea presei noastre bisericești”, în rev. ,,Altarul Bana-tului”, 2010, nr. 4-6, p. 3-6.

98

blicistica bisericească din vremea comunistă: ,,[…] Drept ace-ea, cerem iertare lui Dumnezeu și vouă, prea iubiți fii sufletești, pentru toate declarațiile noastre publice și pentru pastoralele noastre prin care am fost obligați să vă spunem că ne bucurăm de deplina libertate religioasă, în timp ce asupra Bisericii se exercitau multe presiuni și îngrădiri de tot felul. Cerem iertare pentru teama noastră prea mare de a ne opune deschis dictatu-rii, precum și pentru felul în care am fost obligați să-l lăudăm pe dictator”138.

III.4. Eficientizarea și profesionalizarea jurnaliștilor creștini precum și crearea unor mijloace ecleziale de difuzare a informației (radio, televiziune, presă scrisă, internet, sateliți de comunicare) a fost o ală provocare a Bisericii. O deschidere misionară a Bisericii care poate și trebuie să facă cunoscută activitatea bisericească: ,,O preocupare nouă a Bisericii a fost și aceea a profesionalizării jurnaliștilor bisericești în privința teh-nicilor media, iar a celor laici, în înțelegerea și însușirea unei culturi teologice de bază”139.

Concluzionând la cele expuse putem afirma că prin re-vista mitropolitană au fost inserate note care fac referire la pas-torația credincioșilor și la inițiativele prin care Biserica face cunoscută activitatea ei. În mare parte materialele de dinainte de Revoluția din 1989 trădează un vădit caracter apologetic dar și unele expresii care folosesc coerciția în credință, ori acest lucru e o anomalie. Cuprinsul acestor articole însă poate fi cu ajustările de rigoare folosit în lucrări de specialitate. Pentru cazul nostru am folosit cu precădere cuprinsul a trei rubrici distincte: ,,Editorial”, ,,Note și comentarii” și ,,Din viața epar-hiei”.

138 ,,Nevoia de căință”, în rev. ,,Altarul Banatului”, 1995, nr. 1-3, p. 121. 139 Editorial, ,,Biserica în mass-media sau mass-media în Biserică”, în rev. „Altarul Banatului”, 2003, nr. 7-9, p. 3-4.

99

IV. Calendarul almanah Calendarul este în mod obișnuit un instrument de măsu-

rare a timpului. Caracteristica unui calendar este durata anului. La început durata era diferită într-o zonă geografică față de altă zonă. De exemplu, anul romanilor era format din 355 de zile până la Caesar, iar anul egiptenilor – mai buni astronomi – din 365, așa cum este și anul calendaristic comun de azi; intercalat, o dată la patru ani, de anul calendaristic bisect, adică de 366 de zile. […] Vorbirea curentă a bunicilor noștri păstra un respect cuvenit acelor publicații anuale, asemănătoare almanahului, numite calendare, editate de forurile bisericești (centrele mitro-politane sau episcopii), unele păstrate până azi din secolul al XIX-lea. Materialul atât de divers și util punea la dispoziția omului simplu multe informații necesare: de la probleme gos-podărești, agricole – căci se adresa țăranilor români – până la cele sociale, culturale, morale, literare și comerciale140. Avem chiar și o explicație etimologică: ,,Calendarul își trage numele de la cuvântul latinesc ‹‹calendarium››, el însuși provenit de la un alt cuvânt tot latinesc ‹‹calendae››, care însemna ziua cea dintâi a lunii. La romani calendarul a ajuns astfel un registru financiar care arăta datoriile și împrumuturile cu socotelile pen-tru fiecare ‹‹calendae››, adică pentru fiecare zi a lunii. Cu tim-pul calendarul a devenit un tabel cuprinzând, pe foi separate sau într-o broșură, succesiunea zilelor, lunilor și anotimpurilor din fiecare an, numele sărbătorilor și al unui sfânt, în cazul ca-lendarelor creștine, notițe astronomice și meteorologice, chiar

140 Remus Jurca – Unip, ,,Calendarul”, în rev. ,,Lumina satului” (Giroc), an IX, nr. 1 (34), 2001, p. 3.

100

material astrologic, sfaturi economice, povestiri. […] Almana-hul este tot un calendar, dar întregit cu alte materiale scrise și adesea cu ilustrații. Cuvântul almanah derivă din arabul ‹‹al-manach›› care indica și el un fel de tabel astronomic, din care se deducea nu numai data, ci și poziția soarelui și a lunei în orice moment al anului”141. De aici și utilitatea Calendarului almanah care aseme-nea unei alte cărți eclesiastice, Ceaslovul142 are un dublu rol și anume: prezentarea calendarului creștin, a șematismului epar-hiei, urmat în partea a doua de două-trei rubrici de articole din sfera practică: pastorală, misiune, tradiții-obiceiuri ș.a. În cer-cetarea întreprinsă asupra acestei publicații ne-am oprit la isto-ricul ei și la probleme de pastorală și misiune creștină imprima-te de-a lungul vremii. IV. 1. Originea, istoricul, conținutul publicației IV. 2. Probleme de pastorală și misiune creștină IV. 3. Inițiative misionare

IV.1. Originea, istoricul, conținutul publicației

I.1. Începuturile editării unui astfel de calendar se pierd în negura vremurilor, aflăm că în 1731 avem semnalat un ca-lendar românesc tipărit la Brașov de Petcu Șoanul care a urmă-rit să educe cititorii, să le îmbogățească cunoștințele și să-i aju-te în memorarea unor fapte legate de viața și îndeletnicirea lor143.

141 †Nicolae, ,,Pe firul tradiției”, în ,,Îndrumător bisericesc”, Timișoara, 1981, p. 6. (Se va prescurta în continuare ,,Pe firul…”). 142 Carte de ritual ce cuprinde rugăciunile zilnice cu două nivele tematice: unul cu elemente de educație (rugăciunile și siaxarul), cel de-al doilea dedi-cat slujbei propriu-zise. Cf. Preot dr. Valentin Bugariu, ,,Actualitatea învă-țământului catehetic parohial”, în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, Timișoara, 2011, p. 138. (Se va prescurta în continuare Actualitatea învăță-mântului catehetic…). 143 †Nicolae, ,,Pe firul…”, p. 5.

101

Pentru Eparhia Timișoarei avem un prim Calendar al-manah tipărit în 1941. El ,,cuprindea printre altele, pe lângă prezentarea calendarului pe anul în curs, o serie de date folosi-toare bunului creștin: sărbători legale, dezlegări de post, zile de pomenire a celor trecuți la cele veșnice, calendarul lucrărilor agricole, articole istorice și religios-morale, poezii, sfaturi utile pentru gospodari, colțul veseliei ș. a. După prezentarea noțiuni-lor legate de organizarea bisericească, semantismul eparhiei, structura canonică și administrativă a organelor de conducere eparhiale, intelectualii găseau aici informații din toate domenii-le, literații aveau un câmp de manifestare a talentului lor scrii-toricesc, iar credincioșilor li se îmbiau povețe duhovnicești, nu mai prețioase cunoștințe de catehism”144.

Destinul aceste publicații ca de altfel a celor mai multe a fost frânt de instaurarea regimului comunist care și-a propus scoaterea religiei din societate, etichetarea acesteia ca o simplă ,,tradiție” și desigur ca spațiu de viețuire rămânând spațiul li-turgic. Orice inițiative de pastorație, misiune a corpusului cre-dinței în afara zidurilor bisericii fiind interzis. Totuși în anul 1980 s-a reușit imprimarea unui ,,Îndrumător bisericesc” (1980-1983) care a devenit în perioada ultimilor ani ai dictatu-rii roșii (1984-1989), ,,îndrumător misionar – în sensul de a combate doctrinele neortodoxe (catolice, protestante și mai ales neoprotestante - și patriotic – în sensul de a promova exclusiv supunerea față de ‹‹Republica Socialistă România››”145.

Cu toate acestea din cuprinsul ,,Îndrumătorului” s-au găsit nu puține articole cu conținut pastoral și misionar care pot fi aplicate și astăzi în orice cercetare în domeniu.

Din articolul program din anul 1980 ierarhul locului tra-

144†Nicolae, ,,Cuvânt înainte” la ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, Timișoara, 2003, p. 5. 145 †Nicolae, ,,Cuvânt înainte” la ,,Calendarul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Timișoarei pe anul de la Hristos 1997”, anul XVIII-lea, Timișoa-ra, 1997, p. 5.

102

sa coordonatele publicației: slujirea lui Dumnezeu și a semeni-lor și păstrarea credinței ortodoxe: ,,Felul în care ortodocșii români, ierarhi, monahi, preoți și credincioși au înțeles să slu-jească Biserica și în același timp să contribuie la propășirea patriei și a poporului este prea bine cunoscut, spre a încerca aici să-l punem din nou în lumină. Pentru moment să nu ne referim doar la o anumită slujire, limitată și ea însă la Mitropo-lia Banatului: scrisul și cartea. […] Pe această linie se înscrie reluarea prin prezentul ‹‹Îndrumător bisericesc›› a unei remar-cabile practici de odinioară, de a pune la îndemâna eparhioților și, nu numai a lor, ci chiar a ortodocșilor originari din Banat stabiliți în diferite țări ale Europei, Americii și Australiei, a almanahului devenit tradițional. De aceea ce oarecând înfăptuia fiecare eparhie separat, acum – pe temeiul hotărârii Sinodului mitropolitan – s-a încredințat Mitropoliei Banatului însăși ca instituție aparținând atât Arhiepiscopiei Timișoarei și Caranse-beșului, cât și Episcopiei Aradului, Ienopoliei și Hălmagiului. […] Oricum, ‹‹Îndrumătorul bisericesc›› al Mitropoliei Banatu-lui țintește prin întreg conținutul său să reprezinte o caldă che-mare la păstrarea neștirbită a ‹‹legii›› străbune, la cunoașterea trecutului și prezentului Bisericii și a poporului nostru, la sluji-rea devotată a neamului din care am odrăslit și a patriei în care ne-am născut, la muncă jertfelnică pentru mai binele obștesc, la respect reciproc, bună înțelegere și pace în întreaga lume”146.

Scopul publicării ,,Îndrumătorului” a fost înfăptuirea binelui nu numai pentru credincioșii din Banat dar și pentru bănățenii din diaspora care astfel prin intermediul Calendarului primeau informații despre Biserică. Acest scop este dintru în-ceput unul misionar, de a promova valorile Ortodoxiei româ-nești: ,,Vorbind despre Biserica și țara din care facem parte, despre credincioșii de ‹‹acasă››, nu uităm pe confrații trăitori în afara hotarelor patriei și care, indiferent de forma lor de stare

146 †Nicolae, ,,Continuăm slujind Biserica și Patria”, în ,,Îndrumător biseri-cesc”, Timișoara, 1980, p. 5-7.

103

civilă, nu sunt mai puțin legați prin nenumărate și trainice fire de comuniunea românească. Acolo unde se află fiecare, continuă să rămână ‹‹ai noștri›› iar noi ‹‹ai lor››, fapt pentru care îi cuprin-dem de asemenea în paginile almanahului consemnându-le în-făptuirile, arătându-le cinstirea și dragostea ce le purtăm. […].

Cu asemenea ambiții oferim cititorilor prezenta carte, încurajați și de calda primire ce i s-a făcut până acum, locului aparte dobândit printre numeroasele publicații ale Bisericii Or-todoxe Române”147.

Rubricația publicației s-a păstrat aproape neschimbată de la început până în 1989, cuprinzând: partea introductivă: cuvântul ierarhilor, calendarul propriu-zis, îndrumări tipicona-le, Biserica Ortodoxă Română”, ,,Cuvinte duhovnicești” sem-nate de ierarhii eparhiilor. A treia rubrică este ,,Tezaurul cre-dinței” cu articole de dogmatică și liturgică. Ea este urmată de alta, ,,Pe caierul vremii”cu însemnări de istorie bisericească. A patra rubrică ,,A patriei cinstire”, articole politice. A cincea ,,Pârga vremurilor” o incursiune în istoria românilor. Una din cele mai însemnate a fost ,,Dor de frați” cu materiale ce amin-tesc de românii din diaspora, cu privire specială asupra bănățe-nilor din America. Ultima rubrică ,,Gânduri din tinda Bisericii” era destinată unor probleme interne: patrimoniu cultural, admi-nistrație și legislație bisericească și cântare în comun.

Începând cu anul 1990 publicația a primit un nou titlu ,,Calendarul românului. Pe anul comun de la Hristos”. Debara-sat de cenzură și control ideologic ,,Calendarul” a apărut în forma aceasta până în 1994 când a devenit ,,Almanah biseri-cesc”, iar mai apoi din 1997 ,,Calendarul Arhiepiscopiei Orto-doxe Române a Timișoarei”, iar astăzi ,,Calendarul Arhiepis-copiei Timișoarei”.

După revoluția din 1989 prima numire a fost cea de ,,Calendarul românului”, o reactivare a vechii publicații caran-

147 †Nicolae, ,,Spor și creștere în făptuirea binelui”, în ,,Îndrumător biseri-cesc”, Timișoara, 1982, p. 6-7.

104

sebeșene ctitorite de marele episcop Ioan Popasu, păstorul bă-nățenilor. Fără a-și fi declarat explicit un program, acest alma-nah s-a dorit (cum o demonstrează întregul său cuprins) un îndrumător de conștiință și viață pentru români, sugerat de în-suși titlul său. Conținutul vizează o sferă largă de obiective culturale, sociale, teologice, morale, istorice, politice, econo-mice, științifice, într-o diversificată paletă sub raport publicis-tic. O coordonată fundamentală se desprinde, totuși, cu preg-nanță: problematica ce vizează existența și ființa națională ro-mânească148.

Primul număr apărut în situația deplinei libertăți religi-oase conține mai multe texte care fac referire la beneficiile Re-voluției: ,, […] Dar într-o sfântă Vineri, Vinerea dinaintea Cră-ciunului, Iisus Hristos Cel răstignit și înviat, dornic să se nască duhovnicește în peștera smerită a sufletului poporului răstignit, a hotărât învierea, renașterea lui. El a pus umărul milostivirii Sale la crucea pătimirii noastre și ne-a ridicat povara ei. Popo-rul a simțit atunci tainic și a exclamat în cuvinte de bucurie: ‹‹Dumnezeu este cu noi››!

Întrucât fața poporului român răstignit semăna atât de mult cu fața Fiului Său, ‹‹Dumnezeu și-a întors fața Sa către noi››!

Minunea s-a întâmplat în acea Sfântă Vineri a Nașterii Domnului, pentru că fața poporului român era brăzdată de la-crimi fierbinți și sincere, stropită cu sângele fiilor neamului masacrați fără milă, și transfigurată de durere și speranță. Pute-rea lacrimilor suferinței jertfelnice a prefăcut Vinerea pătimirii noastre în victoria eliberării noastre de puterea ‹‹irodiană›› a tiraniei. Poporul a simțit că Dumnezeu este cu el când lacrimile suferinței sale s-au schimbat în lacrimi de bucurie.

Dar o renaștere cu adevărat spirituală a neamului nostru însemnează și experiența puterii altor lacrimi: a lacrimilor po-

148 Prof. Petru Călin, ,,Un veac de la apariția ‹‹Calendarului românului››”, în ,,Calendarul românului”, Timișoara, 1990, p. 125.

105

căinței, pocăință nu numai pentru ce am făcut rău fiecare dintre noi în anii dictaturii, ci și pentru binele pe care am fi putut să-l facem și nu l-am făcut, din teamă prea multă sau din credință prea puțină, din inimă prea mică sau din comoditate prea mare! […] În orice caz, intensitatea iertării și a renașterii noastre este proporțională cu intensitatea pocăinței noastre sincere…” 149.

Lipsa interesului, a unei rețele de distribuție a fost întâ-iul pericol care măcina apariția pe mai departe. În fața unor atari provocări, editorul a încercat mereu să îmbogățească cu-prinsul de la an la an. În 1997 a apărut rubrica ,,rememorări istorice” în cadrul căreia au fost publicate referatele întocmite de cadrele didactice de la Teologia timișoreană în timpul Pos-tului Mare grupate sub tema ,,Biserică și națiune”, s-a restruc-turat publicația în 2004 când au fost păstrate două rubrici: una de istorie bisericească locală, cealaltă care face referire la im-plicarea Bisericii în societate.

Din punct de vedere al conținutului putem spune că al-manahul nostru a rămas fidel celor din trecut, îmbogățindu-și însă condițiile grafice și actualizându-și datele statistice și de organizare privind Biserica și eparhia ai cărei membri suntem. În privința temelor abordate, una din secțiuni intitulată ‹‹Cre-dință și viață››, caută să evidențieze exigențele misiunii preotu-lui în condițiile actuale ale societății în care trăim.

Cea de-a doua secțiune ‹‹Provocări ale Bisericii››, își propune să ofere o serie de repere fundamentale pentru credin-cioșii de astăzi în vederea participării mai active a acestora în cadrul cultului divin, dar și evitarea diverselor practici oculte ce-și fac tot mai simțită prezența în special în rândul tineri-lor150. În anul 2008 avem două teme: ‹‹Însemnări teologice››, secțiune ce își propune să ofere o serie de repere religios-

149 Episcop-vicar Daniel Lugojanul, ,,Puterea lacrimilor sincere”, în „Calen-darul românului”, Timișoara, 1990, p. 94-95. 150 †Nicolae, ,,Cuvânt înainte” la ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, Timișoara, 2005, p. 6.

106

morale […] în vederea participării mai active a acestora în ca-drul cultului divin, pentru cunoașterea mai amănunțită a nevoi-lor sufletești, a modului în care ele pot fi îndeplinite, cum să ne desăvârșim și cum să dobândim mântuirea, căci fără aceasta zadarnice ar fi izbândirile noastre materiale. […] Următoarea secțiune ‹‹Pastorația în modernitate›› face referire la nevoia adaptării pastorației la cerințele societății actuale. După cum bine se știe pastorația preotului este mult mai variată decât ceea ce a fost până acum151.

Din anul 2015 a fost schimbată politica editorială în ce-ea ce privește Calendarul almanah: ,,Pe plan editorial, tipărim iată tradiționalul ‹‹Calendar al Arhiepiscopiei Timișoarei››, ajuns în al 35-lea an de apariție neîntreruptă. Aceasta cuprinde, pe lângă calendarul creștin-ortodox de tip agendă zilnică și informațiile la zi referitoare la organizarea Bisericii Ortodoxe în lume, a Bisericii Ortodoxe Române și a Arhiepiscopiei Ti-mișoarei. Dimpreună cu celelalte publicații de la Timișoara […] Calendarul este una din constantele apariții, pe care le ofe-rim slujitorilor Sfintelor Altare, monahilor și dreptcredincioși-lor creștini, spre cunoaștere și edificare”152.

Calendarul almanah a fost îngrijit de Înaltpreasfințitul Nicolae apoi 2006 avem mențiunea că volumul a fost alcătuit de către preot dr. Adrian Carabia și preot Marius Florescu, iar din 2013 de un Comitet de redacție compus din: ierarhul locu-lui, episcopul-vicar, consilierul cultural și redactorii celorlalte publicații. Din 2015 președinte al Colegiului de redacție este Înaltpreasfințitul Ioan, Mitropolitul Banatului.

151 †Nicolae, ,,Cuvânt înainte” la ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei, 2008, p. 6. 152†Ioan, Mitropolitul Banatului, ,,Cuvânt de binecuvântare”, în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, Timișoara, 2015, p. 7.

107

IV.2. Probleme de pastorală și misiune creștină II.1. Generalități (caracteristicile spirituale ale Bisericii,

Chipul lui Iisus, Preoția, tradiția familiei la români, Biserica și cultura, satul și credința, ecleziologia euharistică și pastorală, învățământul parohial).

Spiritualitatea Ortodoxiei ne este reliefată de către un cercetător al patristicii: ,,Sfânta Biserică este în mare cinste atât în evlavia credincioșilor, cât și în știința teologilor ortodocși români. Cu numele derivând din termenul ‹‹basilica››= locaș de mare autoritate, ‹‹casa regelui››, Biserica era și este ‹‹comuniu-nea sfinților››, aducând în ea pe sfinții care au fost, care sunt și care vor fi sub conducerea Sfântului sfinților, a Pantocratorului, care e Hristos. Prin caracterul ei teandric adică prin substanța ei divino-umană, Biserica aparține și lui Dumnezeu și oamenilor deopotrivă”153.

Chipul fizic al lui Iisus este reprezentat de toate popoa-rele: ,,În pofida unor mărturisiri întemeiate pe tradiții venerabi-le, noi nu cunoaștem cu precizie înfățișarea lui Iisus Hristos omul. […] Și totuși, care dintre creștini n-a dorit și nu dorește să știe cum arăta chipul lui Iisus? În absența unui portret auten-tic, fiecare și L-a imaginat în felul său. […] Și noi românii ni L-am reprezentat pe Iisus într-un fel specific nouă, câteodată sub formă de păstor, altădată sub formă de haiduc. Hristosul nostru este un ‹‹Hristos românesc›› întrucât nu a rămas în afară de sufletul poporului, ci a trăit în acest suflet până la identifica-re cu El”154.

Relația între familie și Biserică este una esențială, cea dintâi formând poporul dreptcredincios dincolo de situație ma-terială, culoarea pielii sau sex: ,,Referitor la poporul nostru s-a

153 Pr. prof. Ioan G. Coman, ,,Caracteristicile spirituale ale Bisericii Ortodo-xe Române”, în ,,Îndrumător bisericesc”, Timișoara, 1982, p. 163. 154 Preot N. Sebeșan, ,,Chipul lui Iisus în conștiința credincioșilor”, în ,,Îndrumător bisericesc, misionar și patriotic”, Timișoara, 1984, p. 39-40.

108

afirmat pe bună dreptate că ‹‹familia românească numeroasă, a fost tăria neamului››, temeiul dăinuirii sale. Dovezi în această privință ne oferă între altele visteria obiceiurilor legate de în-temeierea familiei. Tradițiile existente pun în lumină optimis-mul echilibrat și viguros, bucuria adânc simțită a fiilor poporu-lui nostru manifestate cu acest prilej. […]. Dar vitalitatea fami-liei românești menită să odrăslească viitorul poporului, se face vizibilă și în creșterea și educarea copiilor, în atașamentul fier-binte față de glia strămoșească, în dorința de dăinuire și în ca-pacitatea de jertfă. […] Binecuvântând viața credincioșilor de la leagăn până la mormânt, Biserica le-a binecuvântat desigur și familia, încă de la întemeierea acesteia. Învățând că nunta, cununia sau căsătoria este una din cele șapte Taine, Biserica arată interes deosebit față de unitatea familiei promovând iubi-rea dintre soți și odrăslirea de copii”155.

Legătura ,,trainică” a veșniciei satului este realizată de puterea sființitoare, învățătorească și conducătoare a Bisericii. În geografia spirituală a locului, lăcașul liturgic ca spațiu al comuniunii și cuminecării este așezat nu fără importanță axio-logică pe locul cel mai înalt al localității iradiind sărbătoare: ,,Prin sfințirea bisericii, hramul devine îngerul păzitor al aces-teia, patronul său spiritual. După iconografia ortodoxă, icoana hramului se așează pe iconostas în rândul întâi, la dreapta, ală-turi de sfintele icoane împărătești. […] Hramul bisericii se ser-bează cu deosebită solemnitate, în ziua pomenirii evenimentu-lui sau sfântului, în prezența credincioșilor, care vin uneori în pelerinaj de la mari depărtări. Cuvântul hram vine din limba slavonă, și înseamnă casă excepțională în care locuiește Dum-nezeu cu aleșii Săi. Se pare că numele acesta l-a dat patriarhul Iacob, care, fugind de mânia fratelui său Naum, s-a culcat într-o câmpie, cu capul pe o piatră, și a avut un vis minunat: a văzut o scară care unea cerul cu pământul și pe care urcau și coborau

155 Pr. prof. Sorin Cosma, ,,Tradiția familiei la români”, în ,,Îndrumător bisericesc, misionar și patriotic”, Timișoara, 1989, p. 104-105.

109

îngerii Domnului. Trezindu-se din vis Iacob a grăit: ‹‹Locul acesta este casa lui Dumnezeu și poarta cerului››, și a uns piatra cu untdelemn sfințit, l-a numit evreiește Betheel, sau casa lui Dumnezeu. (Facere 28, 12-19). […] Zidurile bisericii devin sfin-țite și deosebite de ale altor case comune pentru că au un scop supranatural. […] Când credinciosul exclamă ‹‹Mă duc la hram!››, semnificativ mărturisește – mă duc și mă unesc cu viața de har, a sfântului comemorat, să mă sfințesc și să fiu fericit! În timp ce îngerul păzitor al credinciosului se îngrijește de salvarea unui singur suflet creștinesc, hramul bisericii ocrotește viața și se îngrijește de mântuirea tuturor credincioșilor”156.

Biserica parohială chip al Bisericii celei mari este la rându-i folosindu-se principiul comuniunii treimice ,,și, potrivit eclesiologiei ortodoxe, toată viața pastorală din interiorul ei, ca și întreaga ei misiune și în special Sfintele Taine sunt orientate în acest sens, fapt reflectat clar în optica Sfinților Părinți, care o definesc liturgic în timp și spațiu ca un nou popor al lui Dum-nezeu și ca Trup al lui Hristos, aflat într-o perpetuă dinamică ziditoare. (cf. I Petru 2, 9-10; Efseni 4, 12). În viața și activita-tea oricărei parohii se pot distinge două elemente esențiale: slujirea sacerdotală a preotului și – în replică – slujirea haris-matică a credincioșilor, ambele slujiri manifestându-se ca o dublă mișcare a Liturghiei și cultului în general. […] Biserica la nivel parohial și care ar fi problemele interne și externe pe care le implică edificarea, sau –după caz– regenerarea unei parohii, ca unitate sau comunitate liturgică, spirituală și socială în contextul lumii de azi. […]. Totuși crezul ei misionar se cere împlinit măcar de acum înainte, chiar dacă pentru înfăptuirea acelor modele de comunități parohiale la care deja ne-am refe-rit se vor înregistra eșecuri sau va fi nevoie chiar de jertfe”157.

156 Adrian Carabia, ,,Satul și credința la început de mileniu III”, în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, Timișoara, 2003, p. 175-177. 157 Prot. dr. Ioan Bude, ,,Elemente de eclesiologie euharistică și pastorală”, în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei“, Timișoara, 2007, p. 149; 151.

110

Învățământul parohial este astăzi o necesitate a slujirii preoțești. Cu orice prilej preotul rostește un cuvânt de învățătu-ră (omilie biblică, predică tematică, cateheză, pareneză, necro-log). Elementele educației se împletesc armonios cu serviciul liturgic. Gestul sacramental este întărit de Cuvânt și de obiecte-le liturgice (cartea bisericească, pictura, icoana ș.a.). Inițierea catehetică a creștinilor poate fi făcută pe teme de cateheze, or-ganizarea de grupuri catehetice dar și prin ora ,,Hristos împăr-tășit copiilor”. Doar prin cristalizarea noțiunilor credinței, cre-dinciosul poate înțelege: ritualul, însemnătatea sărbătorii, a filantropiei creștine etc158.

IV. 3. Pastorala – calea povățuirii Pastorala – calea povățuirii (administrație parohială,

participarea mirenilor la viața Bisericii, frumusețea cultului, consumul de alcool, preotul în viața credincioșilor, activitatea preotului, preocupări pastorale în fața morții).

Biserica locală, parohia este administrată de Adunarea parohială formată din credincioșii majori care își îndeplinesc datoriile morale față de Biserică și așezămintele sale. Adunarea parohială este chemată să hotărască în probleme de importanță deosebită cum ar fi – construirea, repararea sau pictarea biseri-cii, înnoirea imobilelor bisericești sau înzestrarea sfântului lo-caș cu cele de trebuință159. Adunarea parohială are rolul de for legislativ care propune, însă hotărârile sunt puse în aplicare de Consiliul parohial ales la 4 ani (conform noului Statutul de organizare și funcționare al B. O. R. la 5 ani). Consiliul e un

158 Preot dr. Valentin Bugariu, ,,Actualitatea învățământului catehetic…”, p. 138-143. 159 Prot. Ioan Olariu, ,,Rolul organelor parohiale” în ,,Îndrumător biseri-cesc”, Timișoara, 1980, p. 283. (Se va prescurta în continuare ,,Rolul orga-nelor…”).

111

grup restrâns de credincioși având între 7-12 membrii și câte 2 membrii supleanți, aceștia în raport cu numărul de suflete din parohia respectivă, președinte fiind preotul paroh, iar secretar de obicei cântărețul bisericii. Printr-o atentă gospodărire, bise-rica și bunurile ei ar avea parte de tot ce este necesar și totul în bună rânduială (odăjdii, icoane, prapori, mobilier, cărți de sluj-bă etc.), cât și asigurarea retribuției personalului bisericesc al parohiei. Pentru gospodărirea bunurilor parohiale, consiliul parohial alege dintre membrii săi, 1, 2 sau 3 epitropi după ne-voie160.

Alături de Adunare și Consiliu mai funcționează Comi-tetul parohial compus dintr-un număr dublu de membrii față de Consiliu. Statutul menționează unele atribuții ale acestora ca: înzestrarea și înfrumusețarea bisericilor, a curților bisericești și a cimitirelor; formarea și susținerea corului bisericii; ajutorarea unor credincioși nevoiași; cercetarea și ajutorarea bolnavilor; susținerea bibliotecii parohiale, organizarea colportajului; a ajuta pe preot în vederea întăririi credinței și a simțului moral al credincioșilor161.

Participarea mirenilor la cultul creștin reprezintă ținta rugăciunii, a împărtășirii de Sfintele Taine dar și de îndeplini-rea slujirilor (funcțiunilor) bisericești. Participarea mirenilor la viața parohiei este deci plină de sens eclesiologic, Biserica este una ,,pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus”. (Galateni 3, 23). Aceasta se poate explica astfel: Din cauza Botezului și Mirungerii, toți cei botezați și ,,unși”, indiferent de sex și con-diție, devin membrii ai trupului care este Biserica, fiecare având darul său propriu, slujirea sa unică, misiunea sa persona-lă. Din cauză că sunt frați și surori în Hristos prin Botez, ei constituie un fel de comunitate, de consacrare și de viețuire. În virtutea Botezului, toți sunt chemați să participe, împreună, la ,,zidirea” trupului (Efeseni 4, 16), fiind numiți ajutori și cola-

160 Prot. Ioan Olariu, ,,Rolul organelor…”, p. 284. 161 Prot. Ioan Olariu, art. cit.

112

boratori ai lui Dumnezeu în ,,iconomia” Sa cu lumea. Biserica există numai ca și comunitate care integrează mădularele și slujirile acestora. Accesul la citirea și cunoașterea aprofundată a Scripturii atât în cadrul Liturghiei cât și afară de cult, este fără îndoială punctul de plecare162.

Slujirea preotului în parohie se temeluiește pe eclezio-logia pastorală. ,,În realitate el este în slujba cerului, el este – după expresia Sf. Apostol Pavel adresată lui Timotei - ‹‹omul lui Dumnezeu›› (I Timotei 6, 11), adică un om însărcinat cu slujba lui Dumnezeu, este un om în serviciul Domnului”163.

Activitatea principală a preotului este aceea de propo-văduire, adică aceea de a-L face cunoscut pe Hristos tuturor. La baza întregii sale activități învățătorești stau câteva condiții elementare: cunoașterea temeinică a Scripturii, a realităților vieții religioase și morale din parohie și iubirea față de turma păstorită164.

În societatea de astăzi se cere sporirea activității preotu-lui, intensificarea slujirii misionare. ,,Preot și parohie sunt două noțiuni complementare în măsura în care omul contemporan regăsește în ele nevoia de duhovnicesc. Societatea actuală a pierdut dimensiunea liturgică a existenței așa încât omul con-temporan se complace într-o credință ce nu mai ține de un dat doctrinar, ci se mărginește la tot felul de tradiții mai mult sau mai puțin religioase, motiv pentru care trebuie redescoperită dimensiunea euharistică a parohiei ca spațiu de comuniune harică cu Dumnezeu. Finalitatea pastorației este aceea de a crea o atitudine liturgică și comunitară în rândul credincioșilor, ati-tudine care decurge din natura apartenenței lor la Biserică. O 162 Pr. prof. dr. Ion Bria, ,,Participarea mirenilor la viața Bisericii”, în ,,Îndrumător bisericesc”, Timișoara, 1983, p. 105. 163 Pr. prof. Petre Vintilescu, ,,Preotul în viața credincioșilor”, în ,,Îndrumător bisericesc, misionar și patriotic”, Timișoara, 1988, p. 87. 164 Arhim. Veniamin Micle, ,,Activitatea pastorală a preotului pentru propo-văduirea dreptei credințe”, în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, Ti-mișoara, 2006, p. 156.

113

parohie care prin orientarea ei pastorală pierde orizontul larg al Bisericii, perspectiva eclesiologică de ansamblu, riscă să comi-tă un act de schismă. Parohia ortodoxă trebuie să pună în evi-dență imaginea unei comunități care îi invită pe toți membrii ei să-și realizeze ca atare propria chemare”165.

Pastorația și misiunea Bisericii au fost cercetate din punct de vedere etimologic și funcțional. Avem în paginile ,,Calendarului” o astfel de reușită scriitoricească: ,,Având epis-cop și preoți, Biserica locală a devenit eparhie, adică o institu-ție pastorală, cu responsabilități categorice față de poporul res-pectiv, față de cultura și spiritualitatea lui. Dar în interiorul Bisericii locale au luat ființă alte comunități ‹‹și mai locale››, conduse de preoți, ca delegați ai episcopului. Termenul de ‹‹misiune›› derivă de la latinescul mitto –erre, -issussum și înseamnă ‹‹a trimite››. De aici, cei trimiși la îndeplinirea unei acțiuni s-au numit ‹‹misionari››. Ei sunt cei care, în toate tim-purile, ‹‹propovăduiesc Evanghelia împărăției››, dar nu oricum, ci investiți de Duhul Sfânt cu ‹‹puterea›› de a fi ‹‹martori›› ai lui Hristos, […] până la marginea pământului (Faptele Aposto-lilor 1, 8). […] Termenul ‹‹pastorație›› vine de la latinescul pascor, -ere și înseamnă ‹‹a hrăni››, ‹‹a asigura cuiva hrana zilnică››, ‹‹a duce pe cineva la locul de hrănire›› și nu ‹‹a con-duce›› sau ‹‹a guverna››166. Frumusețea cultului, somptuozitatea acestuia este un alt mijloc practic plin de învățături pastorale: ,,La finele sec. IX- potrivit unei cronici – solii unui cârmuitor din Răsărit, dornic de încreștinare, au ajuns la ‹‹grecii›› (bizantinii) din Constanti-nopol și au intrat în catedrala Sfânta Sofia unde adânc impresi-onați nu mai știau ‹‹dacă se află în cer sau pe pământ››. Ei s-au convins în sfârșit că ‹‹acolo locuiește Dumnezeu›› și că slujba

165 Pr. lect. dr. Vasile Itineanț, ,,Preocupări pastorale în societatea actuală”, în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, Timișoara, 2008, p. 121. 166 Prot. dr. Ioan Bude, ,,Misiune, evanghelizare, pastorație și cult”, în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, Timișoara, 2004, p. 172-173; 175.

114

ce se oficia acolo e ‹‹mai minunată decât oricare alta››.[…] Măreția cultului ortodox o dă împrejurarea că el săvârșește în și prin Biserică, ‹‹Trupul›› lui Hristos (Coloseni), de unde și as-pectul eclesiastic al ‹‹închinăciunii››. Prin cult Biserica trăiește plenar credința în ‹‹Duhul și Adevărul›› ce o animă. Iar ca edi-ficiu biserica este ‹‹cerul pe pământ în care Dumnezeu de sus sălășluiește și se preumblă››, cum se exprima patriarhul con-stantinopolitan Gherman (650-733) în Tâlcuirea Sfintei Litur-ghii, Migne, P. G. XCVIII, 394-5). Somptuozitatea cultului nostru – oriunde ar fi parohia unde se oficiază – reiese și din înfățișarea sa doxologică de mărire la adresa Divinității sunt nenumărate. Ele procură deosebită bucurie lăuntrică și elevație spirituală. Pomenim doar minunatul condac de Crăciun, creația Sfântului Roman Melodul: ‹‹Fecioara astăzi mai presus de fiin-ță naște…››”167. O problemă curentă este astăzi consumul excesiv de alcool. ,,Pentru a se strecura în sufletul nostru, învechitul în răutăți alege pe cei mai iscusiți luptători ai tartorului, îi vâră în pântecele sticlei de alcool, apoi îi trimite să ne amăgească. As-tfel noi gustăm din sticlă și nu băgăm în seamă minciuna dia-volească. Dar pe urmă ce se întâmplă? Noaptea, după ce ne-au tulburat mintea, diavolii dau năvală în cetatea sufletului, aprind poftele cele rele și fac un prăpăd și un măcel groaznic. […] Beția este o formă a lăcomiei pântecelui. Este consumarea ne-măsurată și repetată de băuturi alcoolice numai din plăcerea păcătoasă, cu amețirea și pierderea minții. În mod firesc, pentru întreținerea vieții avem trebuință de apă. Pentru potolirea setei Dumnezeu a lăsat pe lume și alte băuturi: sucurile de fructe, în special vinul, sucul din rodul viței de vie. Luate în stare natura-lă, sucurile sunt foarte bune și sănătoase. Chiar fermentate, luate în cantitate mică și cu dreaptă socoteală, vinurile sunt întăritoare, ba chiar recomandabile în anumite situații. […]

167 Preot Vasile Muntean, ,,Frumusețea cultului ortodox”, în ,,Îndrumător bisericesc, misionar și patriotic”, Timișoara, 1985, p. 26-27.

115

Putem spune că dintre toate armele cu care satana face în lume cele mai multe cuceriri, alcoolismul este cea mai tare și primejdioasă. […] Sfântul Ioan Gură de aur zice: ‹‹Bețivul este un mort viu, un duh rău de bună voia sa, o rușine pentru tot neamul omenesc. Un bețiv este mai urât ca un mort. Fiindcă cel mort zace fără simțire și nu poate face nici bine, nici rău, dar bețivul își bate capul să facă rău! Bețivul este mai ticălos decât îndrăcitul pentru că de un îndrăcit avem milă, pe când pe bețivi îi disprețuim. Un dobitoc bea numai atât cât are sete, dar beți-vul trece hotarul pe care și dobitoacele îl țin… Dracului îi place foarte mult bețivul pentru că nimeni nu împlinește voia lui mai bine decât cel beat››”168. Problema creștinului aflat în fața morții, apoi a mijloci-rii pentru cel trecut în veșnicie a preocupat pe preoți din cele mai vechi timpuri: ,,S-a spus de către cineva că există un cu-vânt care ar merita să fie scos definitiv din limbajul omenesc și cuvântul acesta este cel care exprimă moartea. Și fiindcă moar-tea înseamnă despărțire și durere, ea nici n-a fost inclusă în planul veșnic al lui Dumnezeu, așa cum după cum se scrie că: ‹‹Dumnezeu n-a făcut moartea și nici nu se bucură de pieirea celor vii››. (Înțelepciunea lui Solomon 1, 13). […] Privind la moartea sub aspect duhovnicesc, ea nu este decât ‹‹adormire›› (Ioan 11, 11; I Corinteni 15, 18). Dar ceea ce interesează este nu numai dăinuirea celor care au plecat dintre noi, ci îndeosebi faptul că relațiile dintre cei vii și sufletul celor morți nu se sting, ci continuă pe calea aleasă a rugăciunii. […] Cunoscut fiind faptul că imediat după moarte are loc judecata particulară (Evrei 9, 27), starea sufletelor după acest moment nu este încă definitivă. Așa fiind, rugăciunile celor vii, care imploră mila dumnezeiască ajută sufletele pentru care sunt înălțate. Din ceea ce Mântuitorul a precizat că păcatul împotriva Duhului Sfânt

168 Preot dr. Ștefan Slevoacă, ,,Urmările negative ale consumului excesiv de alcool”, în ,,Îndrumător bisericesc, misionar și patriotic”, Timișoara, 1987, p. 142-143.

116

‹‹nu se va ierta nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie›› (Matei 12, 32) reiese că păcatele pot fi iertate și celor care au adormit în Domnul. […] Legătura dintre ‹‹Biserica luptătoare›› și ‹‹Biserica triumfătoare›› (din care fac parte cei adormiți în Domnul și sfinții îngeri) a fost statornicită printr-o precisă rân-duială de slujire și zile de rugăciune pentru cei morți”169.

IV.4. Inițiative misionare IV.1. Pentru vremea de acum au fost schițate câteva principii pentru un misionarism eficient într-o lume seculariza-tă: buna pregătire a clerului, săvârșirea slujbelor după rânduială fără omisiuni sau inovații, cântare în comun, aplicarea vizitelor pastorale la domiciliul credincioșilor, alcătuirea de predici omi-letice și cateheze bine fundamentate, răspândirea textului Sfin-tei Scripturi, catehizarea copiilor și tinerilor și practicarea efici-entă a diaconiei creștine170. IV.2. Misiunea Bisericii a fost reprezentată istoric în ceea ce privește Biserica Ortodoxă Română arătând punctual care sunt problemele și bineînțeles care ar fi soluțiile unei vieți creștine autentice: ,,La șase ani după ’89 Biserica încă nu s-a ‹‹regăsit›› deplin și din cauze obiective: complexitatea vieții sociale, culturale, economice, politice, mutațiile la nivelul on-togeniei mentalităților; langoarea (apatia) generalizată; recesi-vitatea; lipsa unui ideal de viață creștină; caracterul laic al sta-tului modern; degradarea vieții morale; disjuncția dintre cult și cultură prin intelectualismul modern și multe altele. În limba filosofiei nicasiene toate acestea alcătuiesc ‹‹maladiile›› spiri-

169 Prot. Vasile Petrica, ,,Semnificația pomenirii decedaților”, în ,,Îndrumător bisericesc”, Timișoara, 1980, p. 115-116. 170 Preot drd. Marius Florescu, ,,Îndrumări misionare pentru vremea de acum”, în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, Timișoara, 2013, p. 102-103.

117

tului lumii contemporane, dintre care cel mai ucigător este as-piritualitatea. […] Din punct de vedere administrativ Biserica la fel întâmpină greutăți mai ales de natură economică cunos-cută fiind sărăcia generalizată. Poate inexistența unei compe-tențe manageriale în structura de administrație bisericească naște imposibilitatea dezvoltării pe orizontală în sens material. Cu un entuziasm suspect s-a purces la zidirea de noi biserici, mănăstiri și catedrale, fără a ține seama obiectiv de posibilități-le financiare, făcând apel la mila publică a Statului care în ge-neral urmărește interese neortodoxe. […] – Iar ca soluții: – Simplificarea într-un autentic spirit creștin a procedurii de ocu-pare a unei parohii. Asanarea spiritului excesiv birocratic din structurile ierarhice ale administrației bisericești. Impunerea respectului pentru calendarul creștin-ortodox în toate instituțiile statului. Luarea de atitudine promptă în orice problemă socială gravă care ar putea afecta o evoluție normală a societății româ-nești. Învățământul de toate gradele să acorde vacanțe după sărbătorile creștine”171. Materialele selectate refac un demers publicistic de ex-cepție și anume ,,Calendarul almanah” editat de Eparhia Timi-șoarei. Din datele de care dispunem am expus istoricul publica-ției, în cea de-a doua secțiune am ilustrat problemele de pasto-rală și misiune (selectiv!) care au apărut de-a lungul timpului.

171 Preot Viorel Cherciu, ,,Biserica după 1989” în ,,Calendarul Arhiepisco-piei Ortodoxe Române a Timișoarei”, Timișoara, 1997, p. 148-149; 153.

118

V. Publicațiile parohiale Concluzia unui studiu legat de media parohială este una hotârătoare. Parohia, urbană sau rurală, nu are nici resursele financiare și nici cele umane pentru a înființa un grup media compus din televiziune, radio și ziar172. Ceea ce se poate înfăp-tui este apariția unei publicații parohiale, ținând seama de spe-cificul locului, de voluntariatul colaboratorilor și de găsirea unor sume pentru tipărirea fiecărui număr, fie prin sponsorizări, fie din bugetul propriu al instituției bisericești care editează revista. Publicația trebuie privită ca un mijloc deosebit de efici-ent de catehizare în zilele noastre, atât pentru creștinii partici-panți la Sfintele Slujbe, care-și pot îmbogăți, astfel, cunoștințe-le în materie de religie, cât și pentru cei care, din diferite moti-ve, nu pot veni la biserică, dar se pot bucura de citirea unui cuvânt ziditor și pot fi beneficiarii unor îndrumări liturgice173. Între vestirea cea bună și capcana acesteia nu e decât un pas. Au apărut în timp fel de fel de foi parohiale, care sunt ca-racterizate prin: conținut inconsistent, fără vreo relevanță pen-tru comunitate, fără colaboratori folosindu-se deja consacratu-lui ,,copy-paste”, texte monocolore de factură duhovnicească, deci fără vreo finalitate practică174. 172 Gheorghe – Cristian Popa, Preotul misionar în areopagul mediatic. Mij-loace moderne de comunicare în pastorația ortodoxă, Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2013, p. 25. (Se va prescurta în continuare Preotul misionar în areopagul mediatic…). 173 Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon, Introducere în Catehetica Ortodoxă, Editura Sophia, București, 2004, p. 171-172. 174 Protopop drd. Mircea Szilagyi, ,,Vatră nouă – prin comunitate pentru comunitate”, în vol. Pr. Vasile Suciu (coord.), Vatră nouă 2000-2010. Inter-ferențe culturale, Editura David Press Print, Timișoara, 2010, p. 132.

119

Din pastorala vremurile noastre vedem totuși că revista parohială îndeplinește un rol pastoral – misionar, deloc de ne-glijat, ea fiind un mijloc prin care cuvântul din amvon se pre-lungește în casele credincioșilor, dar, așa cum am subliniat de-ja, și un mijloc de catehizare. Publicația este un liant între pre-oți și credincioși, un loc de exprimare al trăirilor religioase, dar și o carte de vizită a parohiei. Există chiar și un șablon al unui virtual cuprins: editori-al (care exprimă punctul de vedere al publicației față de o pro-blemă din societate); eveniment (care ilustrează activitățile parohiei, sărbătorirea hramului, realizări administrative); viața bisericească (hotărârile Sf. Sinod, comunicate de presă, eveni-mente din viața Bisericii); pagini de istorie (fragmente din isto-ricul parohiei, viața și activitatea preoților); popasuri duhovni-cești (meditații la sărbători, cuvinte de învățătură); amvon pa-tristic (cuvinte ale Sf. Părinți); anul omagial; interviul ediției (realizat cu un om din parohie etc.); paginile tinerilor (articole redactate de preot, profesori sau psihologi, articole scrise de tineri); poezie creștină și anunțuri175. În ceea ce privește publicațile parohiale apărute în Eparhia Timișoarei nu avem, cu excepția semnalării apariției acestora consemnate de revista ,,Învierea”, vreun studiu temei-nic. Părintele dr. Marius Florescu, redactor la amintita revistă, a publicat un material în care se face publicitate unei astfel de activități176.

În marea lor majoritate aceste publicații au fost distribu-ite credincioșilor, puține au ajuns la biblioteci, nici măcar la depozitul legal, și de aceea demersul nostru este îngreunat de la început. Totuși, vom aminti de revistele de care avem știință

175 Gheorghe – Cristian Popa, Preotul misionar în areopagul mediatic…, p. 31-33; 37-39. 176 Preot drd. Marius Florescu, ,,Presa religioasă bănățeană”, în vol. Pr. Vasile Suciu (coord.), Vatră nouă 2000-2010. Interferențe culturale, Editu-ra David Press Print, Timișora, 2010. p. 78-81.

120

sau pe care le-am consultat fie măcar un singur număr. Ne vom folosi în prezentarea acestora de ordinea alfabetică. V. 1. ,,Anghelos” V. 2. ,,Apostolii” V. 3. ,,Arhanghelul” V. 4. ,,Buletin Parohial”, Lugoj V. 5. ,,Buletin Parohial”, Timișoara V. 6. ,,Candela Pesacului”

V.7. ,,Lovrinul ortodox” V. 8. ,,Iconostas”

V. 9. ,,Lumina Divină” V. 10. ,,Lumina din Plopi” V. 11. ,,Lumină Lină” V. 12. ,,Luminătorul Giarmatei” V. 13 ,,Lumini de Gând” V. 14. ,,Paideia” V. 15. ,,Sfeșnicul” V. 16. ,,Vatră nouă”

V.1. ,,Anghelos”

„Anghelos“ este un periodic de educație, informație și spiritualitate creștin-ortodoxă, editat de Parohia Ortodoxă Ro-mână Sânmihaiu Român ,,Sf. Mare Mucenic Gheorghe”. Publi-cația apare săptămânal și este distribuită credincioșilor duminică după Sfânta Liturghie. Apare în 8 pagini format A4, iar redactor - șef este preotul Dan D. Gîrjoabă. Din cuprins am spicuit: pre-dici, vieți de sfinți, dar și explicații catehetice: ,,Anafura este doar pâine binecuvântată. Ea nu este prefăcută în cadrul Sfintei Liturghii în Trupul și Sângele Domnului, motiv pentru care poartă și denumirea de ‹‹antidoron››, adică ‹‹în loc de dar››, și era dăruită spre mângâiere celor care nu se puteau împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului”177. Publicația apare în prezent. 177 ,,Anghelos”, an II, nr. 25, februarie, 2013, p. 1.

121

V.2. ,,Apostolii”

,,Apostolii” a fost o foaie religioasă editată de Parohia Viile Fabric și Asociația ,,Diaconia – Sf. Ap. Petru și Pavel”, începând cu anul 2002. De apariție lunară, în patru pagini, for-mat A4 a avut un cuprins variat: cuvinte de învățătură, relatarea unor pelerinaje realizate împreună cu credincioșii, informații din viața parohiei, dar și calendar creștin-ortodox lunar. Am reținut de asemenea un cuvânt de învățătură pilduitor: ,,…Dacă Adam ar fi primit să se smerească și să se căiască recunoscân-du-și păcatul, nu ar fi fost scos afatră din rai, ne asigură Avva Dorotei din Gaza. ‹‹uitarea greșelilor e lucrul mândriei, dar aducerea aminte a lor e călăuza spre smerenie››”178.

V.3. ,,Arhanghelul”

Revista ,,Arhanghelul” apare la Birda, cu începere din

2012, trimestrial, în opt pagini. Publicația a obținut recunoaște-rea (ISSN-ul) Bibliotecii Naționale a României. Ca tiraj, în anii 2012 și 2013 au fost 200 exemplare, iar din 2013 și până în prezent în 100 de exemplare, care sunt distribuite credincioșilor din parohie și filie. Colegiul de Redacție este compus din: prof. univ. dr. Rodica Popescu, prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldurea-nu, prof. Ioan Traia, pr. dr. Iliia Pavlovici – Pătruț, și pr. dr. Valentin Bugariu (redactor-șef). Revista fost editată de Paro-hie până în 2013 (nr. 3-4), iar din 2013 până astăzi de Asociația ,,Arhanghelul” din Birda. Din primul Editorial aflăm: ,,…Revista noastră își va pro-pune să răspândească învățătura Mântuitorului Hristos, precum și alte informații culturale. Crezul nostru este de a da credincioșilor noștri din parohia Birda o revistă parohială, trimestrială, de interes religios și cultural, lipsită de orice caracter politic de partid, ferin-

178 Preot Mihai Petrovici, ,,Despre smerenie”, în ,,Apostolii”, nr. 2 (33), februarie 2005, p. 1.

122

du-ne de orice certuri politice și confesionale și având în vedere doar cultivarea și formarea cercului de cititori”179. La nivel de conținut, revista a popularizat anii omagiali instituiți de Patriarhie: ,,Anul omagial al Tainei Sfântului Mas-lu și al îngrijirii bolnavilor” (2012); ,,Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena” (2013); ,,Anul omagial euharistic (I): Sfânta Taină a Spovedaniei”; ,,Anul omagial euharistic (II): Sfânta Taină a Împărtășaniei”; ,,Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni”(2014). Rubricile revistei au rămas neschimbate de la cel dintâi număr: Editorial, Valori poetice, Restituiri, Urme din trecut, Cateheza, Popasuri omiletice, Bucurii editoriale și Cronica pa-rohiei. Selectiv, vom înșirui câteva materiale care se înscriu în coordonatele unei foi religioase locale: Editorial: ,,Scrisoare pastorală la Nașterea Domnului” (2012, an I, nr. 4, p. 1; 6); Restituiri: ,,Preotul Ioan Ionescu. Profil biografic” (autor Pr. Petru Gărău, 2012, an I, nr. 2, p. 3); ,,Iuliu Ionescu, un demn fiu al satului Birda (1888-1963)” (autor Prof. Ioan Traia, 2012, I, nr. 3, p. 3); Urme din trecut: ,,Personalități de seamă din isto-ria Banatului: Preotul Gheorghe Cotoșman (1904-1977)”, (au-tor Prot. Gheorghe Sutac, 2013, III, nr. 3 (11), p. 4; ,,Preotul Petru Bohariu (1888-1943)”, (autor Prof. Octavian Gruița, 2012, an I, nr. 4, p. 3); Documentar: ,,A fost odată… o rugă bănățeană” (autor Alin Dirina, 2012, I, nr. 3, p. 5); ,,Drama Brâncovenilor oglindită în eposul și teatrul popular românesc” (autor Prof. Ion Murariu, 2014, IV, nr. 4, p. 6); Cateheza: ,,Învierea Domnului în opera mitropolitului Nicolae”, 2012, I, nr. 1, p. 7; ,,Sfânta Taină a Maslului și viața sfântă” (autor: Roberta Gabor, 2012, I, nr. 2, p. 6). Tot prin intermediul acestei publicații au fost consemnate acțiuni catehetice inițiate de pa-rohie, concursuri religioase, cateheze, vizionare de film docu-mentar, acțiuni omagiale și comemorative de genul: Ziua Bi-bliei sau Ziua Culturii Române. S-au urmărit în paginile publi- 179 Redacția, ,,Glasul Arhanghelului”, 2012, an. I, nr. 1, p. 1.

123

cației incursiuni în istoria locului180, medalioane de personali-tăți181 ș. a182. Între colaboratori amintim: preoți, profesori, mu-zeografi, jurnaliști, studenți și elevi. Poezia în cea mai mare parte a fost iscălită de Anghel Dumbrăveanu și Dimitrie Acea. Revista a fost apreciată în cadrul Concursului de reviste școlare și parohiale, organizat de către Inspectoratul Școlar Județean și Arhiepiscopia Timișoarei, în anii 2013 și 2014; aceasta a obținut Premiul I la secțiunea de foi religioase. Ierar-hul locului a găsit cuvinte de prețuire: ,,Cinstite Părinte. Con-firm primirea ultimului număr al publicației ‹‹Arhanghelul››. Apreciez strădania ce o depuneți pentru apariția grafică în con-diții excepționale a acestei reviste și totodată mulțumesc pentru paginile pe care mi le-ați dedicat. Atotputernicul Dumnezeu să Vă binecuvinteze. † Mitropolit Nicolae”183. În viața parohială alături de revistă ființează un blog parohial: http://parohiaortodoxabirda.blogspot.ro/ pe care sunt stocate: știri, fotografii și înregistrări video de la activitățile desfășurare. De pe acest canal de informație au fost preluate știri de ale site-uri și publicații bisericești. Cu excepția revistei, Parohia mai publică și alte tipărituri cu scop catehetic, pastoral și misionar: calendar ortodox de buzunar, carte poștală, pliant comemorativ, pliant de promovare a activităților desfășurate, icoane, medalioane comemorative ș. a.

180 Prof. dr. Bogdan Enășel, ,,Din trecutul comunei Birda”, în ,,Arhanghelul”, I, 2012, nr. 1, p. 5; ,,Din trecutul satului Sîngeorge”, în ,,Arhanghelul”, 2012, I, nr. 2, p. 4. 181 Conf. univ. dr. Mirela Borchin, ,,Portretul unui mitropolit uitat: Vasile Lăzărescu (1894-1969). Dr. în Teologie, Mitropolit al Banatului (1947-1961)”, în ,,Arhanghelul”, 2015, IV, nr. 2 (11), p. 3 și urm. 182 Valentin Bugariu, ,,Două reviste religioase rurale din Banatul timișan”, în vol. Doru Sinaci, Emil Arbonie (coord.), Administrație românească ară-deană. Studii și comunicări din Banat – Crișana, vol. IX, Editura ,,Vasile Goldiș”. University Press, Arad, 2014, p. 421. (Se va prescurta în continua-re ,,Două reviste religioase rurale…”). 183 Valentin Bugariu, ,,Două reviste religioase rurale…”, p. 421.

124

Revista religioasă este afiliată Asociației Publiciștilor din Presa Rurală din Banat. În această calitate a organizat prin redactorii ei ,,Forumul publiciștilor din presa rurală bănățeană”, ediția a IV-a la Birda în 2014. Manifestarea a fost compusă din: Te-Deum, două lansări de carte și un simpozion științific închi-nat Sfinților Martiri Brâncoveni184.

V.4. „Buletin parohial“ (Lugoj)

Parohia Ortodoxă ,,Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj editează un ,,Buletin parohial”. Realizat în șase pagini, format A 4, cu apariție lunară publicația oferă credincioșilor: editorial, pastorala ierarhului, popasuri duhovnicești, vieți de sfinți, știri din viața parohiei (program liturgic, donații ș. a.). Colectivul de redacție este format din prot. Ioan Cerbu (preșe-dinte), pr. Cristian Cerbu (redactor), pr. prof. dr. Vasile Mun-tean, pr. Bujor Damșa, pr. Nicolae Borduz, diac. Silviu Iorda-che (membri). Între autorii articolelor, amintim pe P. S. Calinic Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, profesori de teologie, monahi, preoți, studenți teologi. Între temele pasto-rale amintim câteva: ,,Ritualul Proscomidiei” (autor Pr. Clau-diu Petru Ciorogariu, an IV, nr. 46, ianuarie, 2013, p. 1-3), ,,Înhumare versus incinerare” (Adrian Cocoșilă, idem, p. 4), ,,Grija față de cimitir” (autor Emanuel Gafița, an V, nr. 52, septembrie, 2013, p. 4-5).

184 Cu acest prilej preotul Valentin Bugariu și-a lansat volumul: Istorie și semn religios, Editura Sitech, Craiova, 2014, 303 p. Prof. Iosif Marius Circa unul din cei care au prezentat cartea a spus: ,,Activitatea bogată de intelectual de marcă, numeroasele cărți și lucrări izvodite și scoase în lume, precum și studiile teolo-gice, alături de specializarea în filologie, i-au facilitat autorului o benefică în-gemănare între ‹‹slujirea liturgică›› și cea de truditor al literelor române, care, simbiotic, au permis zămislirea unor astfel de lucrări. Îl întâlnim ca profesor, ca preot, conduce publicații și reviste și semnează în diferite periodice studii de teologie și de cultură pe care le adună pentru bănățeni și neam”. (Cf. Cugetări mai târzii, Editura Sitech, Craiova, 2015, p. 197).

125

Am reținut o secvență care face referire la importanța nașterii unui copil: ,,Nașterea unui copil este întotdeauna o ma-re bucurie pentru o familie, o minune vizibilă prin care se poate vedea rodul dragostei ce există între cei doi. Copilul poate fi un sprijin, ajutor, împlinirea viselor avute, sau mai mult decât atât, prilejul de a învăța să ne jertfim, să slujim și să iubim”185.

V.5. „Buletin parohial“ (Timișoara)

Pe lângă Parohia Timișoara Fabric – Vest, în ograda pa-rohului de atunci, Eugen Jurca, ,,cleric cu experiență liturgică și academică deosebit de interesante, la care se adaugă capaci-tatea extraordinară de a coagula în jurul său tineri și de a le da imboldul necesar pentru a-și afla un rost aducător de roade în viața Bisericii”186, a apărut publicația parohială săptămânală „Buletin parohial”.

Primul număr al acestei publicații a apărut în data de 18 iunie 2000, cu prilejul hramului bisericii de Praznicul Pogorârii Sfântului Duh. Primele 30 de numere (publicația a avut apariție săptămânală) au apărut prin multiplicare, apoi prin imprimare la Editura Marineasa din Timișoara. ,,Buletinul” a apărut într-un tiraj de 500 de exemplare. Echipa editorială a fost condusă de preotul Simeon Lu-gojan, fiind compusă din: Pr. Dr. Eugen Jurca, Pr. Octavian Blaga, Pr. Mircea Szilagyi, Ioan Andoni, Constantin Jinga, apoi Ovidiu Ianc și Florin Doboș. Pagina întâi cuprinde o scurtă rugăciune, preluată de obicei din textele liturgice din duminica respectivă. Aceasta era 185 Arhim. Siluan Vișan, ,,Irodul de astăzi, pruncii de mâine”, în ,,Buletin parohial”, an IV, nr. 46, ianuarie 2013, p. 3. 186 Constantin Jinga, ,,Timișoara Fabric-Vest. Un buletin parohial pe înțelesul tuturor”, în vol. Pentru o democrație a valorilor: strategii de comunicare religi-oasă într-o societate pluralistă. Seminar internațional organizat de Colegiul Noua Europă, București 30 noiembrie – 1 decembrie 2001, București, 2002, p. 105. (Se va prescurta în continuare ,,Timișoara Fabric-Vest…”).

126

urmată, inițial, de un scurt rezumat al pericopelor biblice ale praznicului și de o meditație parenetică pe marginea acestora. Scurt timp după trecerea de la formatul fotocopiat la cel tipărit, s-a decis renunțarea la rezumatul pericopelor biblice și înlocui-rea acestora cu un mic tabel care conține coordonatele lecturi-lor din Apostol și Evanghelie pentru fiecare zi din săptămâna în curs. Pentru prima pagină, această structură a rămas neschim-bată până în prezent. (2001 n. n.). Conținutul celei de-a doua pagini a variat, probabil, cel mai mult. Inițial, aceasta oferea spre lectură următoarele: o rubrică ,,Dicționar”, unde, săptămână de săptămână, era expli-cat pe scurt câte un termen liturgic sau dogmatic mai dificil; o prezentare a vieții unui sfânt sau a unui praznic împărătesc. În prezent, pagina a doua găzduiește câte două eseuri pe teme de actualitate, cu scopul de a atrage atenția asupra legătu-rii dintre viața de zi cu zi și mărturisirea de credință creștină, precum și un colț destinat copiilor.

Structura paginii a treia a rămas nemodificată încă de la primul număr. Aici se publică un eseu mai amplu, pe o temă de actualitate, sau cateheze prin intermediul cărora se încearcă prezentarea într-un limbaj contemporan a unor aspecte diverse din problematica creștină. Ultima pagină a rămas, de asemenea, neschimbată în format. Aici apar diverse informații de interes pentru enoriași, cum ar fi programul liturgic al săptămânii în curs, numele preotului de serviciu, programul oficiului parohi-al, anunțuri187.

Apariția acestui ,,Buletin” s-a dorit a fi un instrument pas-toral și catehetic de coagulare a parohiei formată din oameni fie din alte regiuni ale țări, fie din timișoreni originari din alte cartie-re: ,,În plus, lucru din păcate de la sine înțeles astăzi, un număr însemnat dintre credincioșii care se declară creștin-ortodocși nu frecventează slujbele bisericii decât ocazional, iar alții preferă să participe la servicii religioase în alte parohii sau la Catedrala Mi- 187 Constantin Jinga, ,,Timișoara Fabric-Vest…”, p. 106-108.

127

tropolitană. Pe aceste considerente, membrii primului colegiu de redacție au socotit important ca buletinul parohial să vizeze, chiar prin titlu, întreaga comunitate a cartierului…”188.

Tocmai pentru a întări și responsabiliza comunitatea pa-rohială de darul lui Dumnezeu care se oferă pentru ea la acest altar, am selectat trei actualizări ale unor meditații făcute pe marginea Evangheliei zilei: la Duminica a IV- a după Rusalii, Schimbarea la Față a Domnului și la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci.

Concluzia cele dintâi tălmăciri ar fi păstrarea omeniei: ,, De multe ori, în viața noastră de zi cu zi, avem prilejul fie să fim omenoși, fie să facem lucruri nelalocul lor, ascunzându-ne în spa-tele funcției noastre. Dar, în măsura în care procedăm astfel, nu suntem oameni. Pentru că nu suntem liberi. Doar cel care își știe prețui libertatea este, cu adevărat, un om. Iar un semn de necon-fundat al acestei stări de fapt este omenia – vizibilă și în cele mai mărunte dintre gesturile pe care le săvârșim zilnic.

Se pare că, după rânduiala creștină, funcția socială nu doboară gradul de om. (Vindecarea slugii sutașului)”189.

Experiența palpabilă a Divinității se face pentru creștini prin intermediul Sfintelor Taine, sacramente prin care avem părtășie de Dumnezeu. Acest lucru este arătat plenar la Schim-barea la Față a Domnului: ,,Noi, cei de astăzi, nu am avut prile-jul de a-L vedea pe Dumnezeu, asemenea Apostolilor, iar Pă-rinții Bisericii chiar descurajează categoric dorințele unora de a avea viziuni. Cu toate acestea, aceiași Părinți spun că noi sun-tem Noul Israel. Pe ce se bazează ei? În primul rând, pe faptul că la fiecare Sf. Liturghie, noi mărturisim că am văzut lumina cea adevărată, descoperită în Sfintele Taine. Și apoi, pentru că vocația noastră este egală cu aceea încredințată Apostolilor.

188 Constantin Jinga, art. cit., p. 106. 189 Constantin Jinga, Lanțul de la bicicletă.Lecturi biblice parohiale, Editu-ra Marineasa, Timișoara, 2002, p. 11. (Se va prescurta în continuare Lanțul de la bicicletă…).

128

Care ar fi această vocație? Mai întâi, noi, creștinii, Noul Israel, suntem chemați să-L vedem pe Iisus Hristos euharistic, în noi înșine și în aproapele nostru.

Apoi, suntem chemați să trăim în așa fel încât ceilalți oa-meni, credincioși sau nu, să perceapă prezența dumnezeirii până și în cele mai mărunte dintre gesturile care alcătuiesc viețile noastre. Pentru noi, creștinii de azi, a-L vedea pe Hristos înseamnă a ne lăsa preschimbați în așa fel, încât fața noastră să devină din zi în zi asemenea unei cărți care mărturisește neobosit despre iubirea infi-nită a lui Dumnezeu față de toți copiii Săi”190.

Creștinismul ne oferă un model de urmat, Hristos ne spune de cruce, de jertfa personală necesară pentru îndeplinirea unui crez: mântuirea: ,,A crede că poți fi creștin fără să-ți asumi crucea este ca și cum ai crede că poți să mergi pe o bicicletă fără lanț. Poți? Învârți la pedale până îți vine acru, dar de-abia dacă reușești să-ți menții echilibrul și în scurt timp cazi epuizat. Totuși, faci exact același lucru ca și unul care are lanț la bici-cleta lui. Îl vezi că dă din pedale tot așa ca tine, doar că el mer-ge înainte, iar tu bați pasul pe loc și asuzi de pomană”191.

V.6. „Candela Pesacului“

La Parohia Ortodoxă Pesac, protopopiatul Sânnicolau

Mare a apărut între 2010 – 2013 periodicul bisericesc și cultu-ral ,,Candela Pesacului”. O publicație tip revistă, semestrială, a avut din 2012 un supliment pentru copiii: ,,Candela Copiilor”. Inițiatorul acestui ambițios proiect a fost preotul Mihai Vucu, parohul bisericii ,,Înălțarea Domnului” până în 2014. În migă-loasa muncă de redacție, preotul paroh a fost ajutat de: Sorin Gabriel Băzăvan (redactor responsabil), apoi primarul localită-ții, directorul școlii, institutori și profesori din localitate.

În primul număr avem un ,,Cuvânt de binecuvântare”

190 Constantin Jinga, Lanțul de la bicicletă…, p. 14. 191 Constantin Jinga, op. cit., p. 20.

129

care arată importanța publicației pentru comunitatea ortodoxă: ,,Apariția primului număr al publicației parohiale ‹‹Candela Pesacului›› este un prilej de binecuvântată bucurie, nu numai pentru comunitatea parohială condusă de vrednicul preot Mihai Vucu, dar și pentru noi toți. […] Fără doar și poate mass-media eparhială suplinește o misiune a Bisericii, anume aceea de a pătrunde și sub formă scrisă în casele credincioșilor, pentru a-i ajuta să trăiască mesajul Evangheliei după dreptarul Bisericii. Informațiile bisericești au, de asemenea, menirea de a-i familia-riza pe aceștia cu viața bisericească în ansamblul ei, față de care nu se cuvine să rămână străini”192.

Apariția periodicului este argumentată de dorința de a face cunoscută credința și tradițiile locului: ,,…Sunt multe lu-cruri frumoase cu care noi pesăcanii ne putem mândri și pe care vrem să le facem cunoscute lumii. Istoria comunei noastre, a Bisericii noastre, credința noastră, obiceiurile și tradițiile noas-tre, portul nostru național moștenit din strămoși, Călușarul de la Pesac și dansurile noastre populare, cu care ne mândrim, toate vrem să le facem cunoscute. Preocupările noastre pentru literatura publicistică sperăm să rodească, iar acest periodic bisericesc și cultural să ducă în casele credincioșilor noștri din Pesac, și tuturor cititorilor acestei reviste, mesajul evanghelic al lui Hristos, merindă duhovnicească pentru mântuire”193.

Cuprinsul acestei reviste include mai multe articole cu caracter practic: Pr. Cons. Zaharia Pereș, ,,Maica Domnului în colindele românești” (2010, nr. 2, p. 1-3), creații locale: ,,Maica Sfântă. Colindă de la Pesac” (idem, p. 4-6), prof. Ioan Jurca, ,,Din istoria colindului românesc” (idem, p. 14-16), pr. lect. dr. Teofan Mada, ,,Pelerin spre ‹‹Ierusalim››” (2012, nr. 3, p. 16-17). Între ceilalți colaboratori, amintim: preoți, profesori,

192 †Nicolae, ,,Nouă publicație parohială”, în ,,Candela Pesacului”, 2010, nr. 1, p. 1. 193 Preot Mihai Petru Vucu, ,,Gânduri pentru început”, în ,,Candela Pesacu-lui”, 2010, nr. 1, p. 5.

130

teologi, studenți teologi, elevi ș.a. Cuprinsul unui număr este format din Editorial, în fapt

pastorala chiriarhului, rubricile: ,,Actualitatea parohială”, ,,Pagina copiilor”, ,,Datini populare”, poezii și articole variate, desene și icoane realizate de școlari.

,,Candela copiilor” propune celor mai mici cititori: co-linde, pilde ale sfințeniei, lecția biblică, basme populare, activi-tăți duhovnicești, pagină catehetică. Toate acestea au fost reu-nite în crezul părintelui Vucu: ,,… O sărbătoare în care nimă-nui să nu-i fie îngăduit să dușmănească pe nimeni. O zi a prie-teniei dintre oameni, indiferent de naționalitate, religie sau sex, o zi fără culoare politică; doar omul, așa cum L-a creat Dum-nezeu: bun, fără de răutate și spornic în tot binele. Măcar o zi a îngăduinței, a compasiunii și a empatiei. Căci asta ne lipsește, nu avem empatie. Dacă fiecare s-ar pune în pielea celuilalt mă-car pentru o clipă, am găsi nenumărate motive să fim mai îngă-duitori și să-l înțelegem pe aproapele nostru. O zi a vindecării de acea boală grea a slavei deșarte, în care noi să nu ne credem mai buni decât ceilalți, vorbindu-le cu superioritate, sau mai rău, să-i clevetim pe la colțuri de stradă… Să ne întoarcem așa-dar în copilărie, dând timpul înapoi și să retrăim acele senti-mente. Cum vi se pare? Reușiți? Dacă da, atunci vom schimba lumea…”194.

V.7. „Iconostas“

Din inițiativa părintelui Adrian Chermeleu, parohul Gi-

rocului (2003-2012) și sub redacția Conf. univ. dr. Adia Cher-meleu, a apărut între 2008-2011 revista trimestrială parohială ,,Iconostas”. Redactorul publicației a fost sprijinit de un Cole-giu de Redacție format din: pr. lect. dr. Viorel Cherciu (preșe-dinte de onoare), pr. paroh Adrian Chermeleu (președinte),

194 Fondatorul revistei, ,,Aripi de copil”, în Candela copiilor”, 2012, iunie, nr. 1, p. 3.

131

prof. univ. dr. Marcel Tolcea, prof. univ. dr. Ștefan Buzărnes-cu, conf. univ. dr. Alin Gavreliuc, prof. Octavian Gruița, prof. Ion Murariu. Culegere de texte: Alexandru Chermeleu.

Revista a avut în primul număr un articol program iscă-lit de președintele redacției: ,,Prin editarea, deocamdată trimes-trial, a revistei ‹‹Iconostas››, ca preot paroh al Bisericii Orto-doxe Sfântul Dimitrie din Giroc, vreau să fiu mai aproape de corabia credincioșilor în drumul lor și al meu spre mântuire, care nu se poate realiza în afara învățăturii lui Dumnezeu, învă-țătură care trebuie să ajungă în toate casele credincioșilor”195.

Periodicul parohial ilustrează câteva date din istoria spi-ritualității locului, legate de corul bisericesc, prezența copiilor la catedrala patriarhală și un medalion închinat picturii murale din biserică.

În Corul Bisericii activează un număr de 20 de bărbați credincioși, conduși de domnul Cerbu Ion și studentul teolog Mircea Sturza196.

În cadrul activităților catehetice cu tinerii, amintim ini-țierea unui cerc de pictură bizantină ,,Icoana din suflet”, orga-nizat de Consiliul Parohial. În cadrul acestuia s-au înscris 20 de elevi de la școala din localitate sub conducerea artistului – plas-tic Ecaterina Neagu. Tot în cadrul activității catehetice se în-scrie și participarea la Concursul de miniproiecte duhovnicești, organizate de Patriarhie. Ca urmare a jurizării pe faza mitropo-litană, a fost declarată câștigătoare eleva Bianca Antal din clasa a VIII-a care a fost premiată în ziua de 21 mai 2010 la hramul catedralei patriarhale din București. Eleva a fost însoțită de responsabilul cu cateheza părintele Chermeleu197. 195 Preot Adrian Chermeleu, ,,Iubiți credincioși”, în ,,Iconostas”, an I, nr. 1, 2008, aprilie, p. 1. 196 Preot Adrian Chermeleu, ,,Corul Bisericii Sfântul Dimitrie din Giroc, o tradiție de peste 100 de ani”, în ,,Iconostas”, an I, nr. 1, 2008, p. 4. 197 ,,Din viața bisericii”, în ,,Iconostas”, an I, nr. 1, 2008, p. 12; Preot Adrian Chermeleu, ,,Prezență giroceană la hramul Catedralei Patriarhale”, în ,,Iconostas”, an III, nr. 2 (9), 2010, p. 1.

132

Amplul proces de restaurare, întreprins la inițiativa preo-tului paroh și sprijinit de Adunarea Parohială, a dat posibilitatea unor lucrări temeinice. Ca urmare a acestora, s-au făcut și câteva aprecieri privind interiorul lăcașului liturgic: ,,Inclusă în lista mo-numentelor istorice, a fost ridicată în anul 1759, probabil pe chel-tuiala comunității, pe un teren oferit de administrația camerală.

Este o biserică mononavă, cu turn clopotniță deasupra cafasului, care se înscrie în atmosfera familiară a arhitecturii occidentalizate de după jumătatea secolului al XVIII-lea. Ca și marea majoritate a lăcașurilor bănățene, a fost renovată în mai multe rânduri, chiar de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Pictura sa murală, realizată în tehnica ulei, datează din anul 1922 și este atribuită prin tradiție pictorului de biserici Lazăr. Această etapă de pictură, este realizată la începutul seco-lului XX, nu conține elemente tematice și iconografice deose-bite, ci ilustrează caracterul eclectic al concepției de ordonare a picturii murale, obișnuit în arta bisericească din epoca moder-nă. Din punct de vedere al stilisticii, lucrarea este de nivel me-diu, fiind contaminată vizibil de curentele artistice ale epocii (neoimpresioniste, nabi, art deco). […] În spațiul de deasupra soleei, au fost pictate Sfânta Treime nou-testamentară în cen-tru, iar spre sud și spre nord portretele celor patru evangheliști, grupați câte doi. În această zonă, pictura din secolul XX a res-pectat cu aproximație tematica inițială. În continuare, pe restul bolții, de la est la vest, spre cor, au fost ilustrate în șase tablouri de dimensiuni mari Faptele îndurării trupești. În ordinea săvâr-șirii lor, acestea sunt următoarele: hrănirea celor flămânzi, po-tolirea setei celor însetați, adăpostirea străinilor, îmbrăcarea săracilor, vizitarea bolnavilor și celor întemnițați”198.

Temei educației creștine îi sunt dedicate mai multe mate-riale, începând cu epoca patristică și încheind cu predarea religi-ei în școli. Incursiunile au fost făcute de specialiști în această

198 Dorina Sabina Pârvulescu, ,,Pe marginea frescelor recuperate la Biserica Sfântul Dimitrie din Giroc”, în ,,Iconostas”, an I, nr. 1, 2008, p. 11.

133

problemă (istorici bisericești și sociologi). În concepția lui Ioan Gură de Aur, ,,educația reprezintă problema capitală a omului, din lipsa educației decurgând toate relele posibile. Un copil lipsit de educație este considerat a fi un dușman al tuturor, al lui Dumnezeu, al naturii, al legilor și al vieții sociale în general”.

Programul de educație conceput de Ioan Hrisostom are un scop bine definit: ,,Crește un atlet pentru Hristos și, fiind în lume, învață-l evlavia din fragedă vârstă. […] Forța exemplului personal, al părinților, pedagogului și prietenilor copilului joa-că un rol determinant în procesul educativ al acestuia din urmă. Aceleași valori sunt imprimate și de religia ortodoxă din trun-chiul comun al învățământului românesc: Predarea religiei în școli satisface nevoia tânărului aflat în căutarea de modele exis-tențiale și axiologice deopotrivă, modele pe care societatea lipsită de repere clare în care trăim nu i le poate oferi199.

Alte probleme care fac referire la viața religioasă în pa-rohie sunt cele legate de sfințirea apei și rolul și rostul toacăi. Avem o știre despre sfințirea apei, așa cum e făcută în Grecia: ,,Ea, mâna dreaptă a Botezătorului, se află în Mânăstirea Dio-nisisiu, într-un toc de aur, dăruit de domnitorul Neagoe Basa-rab în schimbul moaștelor Sfântului Nifon, patriarhul Constan-tinopolului. La Bobotează, când se face aghiasma, preoții de la Athos nu mai folosesc Sfânta Cruce, ci iau mâna Sfântului Ioan și o cufundă în vasele cu apă de izvor. Iar dacă are să fie pace în Grecia și belșug, se spune că atunci când preotul o scoate din apă, mâna lui Ioan Botezătorul se deschide singură și iar se închide de trei ori”200.

Toaca își are rolul și rostul ei în spiritualitatea girocea-

199 Remus Mihai Feraru, ,,Educație și pedagogie în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur”, în ,,Iconostas”, an I, nr. 2, 2008, p. 10; Ștefan Buzărnescu, ,,Cui îi este teamă de predarea confesională a religiei în învățământul preu-niversitar?”, în ,,Iconostas”, an I, nr. 1, 2008, p. 9. 200 Marcel Tolcea, ,,Notații la Sfântul Ioan” în ,,Iconostas”, an II, nr. 1 (4), 2009, p. 4.

134

nă. Există chiar și un festival în apropierea Paștilor, organizat de Parohie. Despre fundamentarea acesteia avem o definiție: ,,Rostul ei rămâne același ca și în utilizările ancestrale, acela de a alunga și a răpune duhurile rele, în acord cu semnificațiile istorice ale lemnului. Numele grecesc al toacăi, hagia xila în-seamnă ‹‹lemnul sfânt›› care era încorporat întotdeauna în orice construcție: vatra satului, talpa casei, altarul bisericii, carena bisericii etc.

În legendele românești ale potopului, semnificația ‹‹bă-tutul în lemn›› era acela de a alunga ̸ răpune duhurile rele, în cazul nostru, cele care se opun creației, cele care aduc în stare de ruină (Haos) o construcție ordonată (Cosmos)”201.

Revista mai cuprinde: poezie, cateheze, studii de istorie bisericească, istorie literară ș.a.

Tipărită în condiții grafice deosebite la Editura ,,Mirton” din Timișoara, pe hârtie lucioasă, în format A4, bogat ilustrată, se poate afirma cu certitudine că revista ,,Iconostas”, deși a avut o apariție scurtă, doar 17 numere în cei patru ani de existență (până la plecarea părintelui paroh Adrian Chermeleu din paro-hie), a contribuit prin zelul colegiului de redacție și al numeroși-lor colaboratori la atragerea a tot mai mulți credincioși spre bise-rica noastră creștin-ortodoxă strămoșească, înscriindu-se ca un eveniment unic în istoria seculară a sfântului lăcaș202.

V.8. ,,Lovrinul ortodox”

La biserica din Lovrin, la inițiativa preotului paroh Paul

Cosmin Iosivuț, apare buletinul parohial ,,Lovrinul ortodox”. Cuvântul de prezentare al publicației a aparținut protopopului

201 Adia Chermeleu, ,,Cerul de lemn. Semnificațiile ritualului toacăi în creș-tinismul românesc”, în ,,Iconostas”, an I, nr. 1, 2008, p. 7. 202 Ion Murariu, ,,Revista ‹‹Iconostas››, o publicație trimestrială de cultură și educație creștin-ortodoxă”, în vol. Octavian Gruița, Biserica Ortodoxă Sf. Dimitrie – Giroc. Monografie, Editura Marineasa, Timișoara, 2013, p. 64.

135

locului: ,,Prin intermediul acestei apariții, căreia îmi revine onoarea de a-i alcătui cuvântul înainte, acum la început de drum, întreagă comunitatea Lovrinului și nu numai, va cunoaște mai bine viața bisericească cu frământările și năzuințele ei”203.

,,Buletinul este un mijloc de catehizare, exemplificăm cele spuse cu articolul ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel în ico-nografie” de Paul Cosmin Iosivuț. Dar și un mijloc de comuni-care și comuniune liturgică. Avem în acest sens mărturia unui alt paroh din trecut: ,,Cu conștiința datoriei împlinite, revin ori de câte ori îmi este cu putință în locul drag al desăvârșirii mele pastorale, mai ales că sunt primit cu bucurie atât de credincioși, cât și de preotul actual, ce se străduiește să adauge noi realizări în plan administrativ și pastoral”204.

V.9. ,,Lumina Divină”

Revista ,,Lumina Divină” a apărut la inițiativa preotului

paroh Horia Țâru, de la parohia Timișoara – Calea Lugojului în răstimpul 2000-2012. În paginile revistei au fost publicate arti-cole cu o variată paletă culturală și religioasă: studii și materia-le privind credința ortodoxă, literatură religioasă și laică, proză, poezie, istorie, artă, probleme economice, agricole, care vizau rezolvarea unor situații practice din viața cotidiană205.

Primul număr a apărut la 15 august 2000 în grija unui colectiv de redacție condus de Horiana Țâru (redactor-șef) având următoarea componență (selectiv): pr. Horia Țâru, diac. Ioan Radu, șef lucrări dr. Mateuți, lector. univ. Nicolae Stanciu, Petru Chira ș. a.

În cuprinsul revistei întâlnim mai multe articole care cre-

203 Prot. Gheorghe Sutac, ,,Cuvânt înainte” în ,,Lovrinul ortodox. Buletin editat de Parohia Ortodoxă Lovrin”, an I, nr. 1, ianuarie- august, 2010, p. 1. 204 Preot Ioan Brânzei, ,,Împlinirea unui vis al credincioșilor ortodocși ro-mâni” în ,,Lovrinul ortodox”, an I, nr. 1, 2010, p. 3. 205 „Lumină divină”, nr.250, f.a

136

ionează: chipuri de sfinți, de creștini, cercetări în domeniul misi-unii. În viața Sfântului Ștefan cel Mare religiosul joacă un rol esențial: ,,De aceea, pe bună dreptate, spunea însuși Ștefan cel Mare într-o scrisoare trimisă, mai multor cârmuitori creștini din Europa, prin care cerea sprijin militar și material, că, dacă aceas-tă poartă a creștinătății, care este țara noastră, va fi pierdută – să ne ferească Dumnezeu de așa ceva – atunci toată creștinătatea, va fi în primejdie – din partea dușmanilor creștinătății. […] Tra-diția spune că avea în permanență la el o icoană cu chipul Sfân-tului Gheorghe, purtător de biruință, păstrată azi în muzeul mă-năstirii Putna. […] După victoria de la Vaslui din 10 ianuarie 1475, principele ortodox român Ștefan Voievod a ținut post cu pâine și apă timp de 40 de zile după modelul Mântuitorului lu-mii, consființind prin această jertfă victoria creștinismului orto-dox împotriva celei mai mari puteri a Islamului”206.

În lumina credinței, este prezentat un savant român, descoperitorul insulinei: ,,Savantul Nicolae C. Paulescu […]. El și-a propus să combată mai ales prejudecata curentă a inco-patibilității dintre religie și știință. […] Concepția științifică creștină a lui N. C. Paulescu nu a apucat să fie sintetizată într-o singură carte, deși ea pare să se fi închegat în conștiința lui des-tul de devreme, călăuzindu-i întreaga activitate didactică și publicistică.

[…] Profesorul N. C. Paulescu afirma cu tărie: ‹‹Adevă-rata știință este cunoștința prin cauze, iar cine studiază cauzele secundare e forțat de însăși logica științifică să se ridice până la cauza primă, adică până la Dumnezeu››. […] Omul de știință nu poate deci mulțumi să zică: Credo în Deum. El trebuie să afirme: ‹‹Scio Deum esse››. […] Lupta cu patimile – laitmotiv al litera-turii mistice și ascetice – reprezintă și din punctul de vedere al

206 Horiana Țâru, ,,Ștefan cel Mare și Sfânt (1440-1504)” în ,,Lumina Divi-nă”, an V, nr. 285, nr. 285, 31 mai 2014, p. 1; 3; Dumitru Adrian Crăciu-nescu, ,,Veșnicul voievod, martir și sfânt Ștefan cel Mare”, în ,,Lumina Divină”, V, 2 iulie 2004, p. 5.

137

lui N. C. Paulescu marea problemă morală și socială a ființei umane”207. Motorul misiunii creștine este vocația prin care Domnul Hristos devine Domnul și Stăpânul vieții noastre, căci Mântuitorul se așază la cârma activității noastre misionare208.

V.10. ,,Lumina din Plopi”

Cu începere din 2003, a apărut la Biserica Ortodoxă din

cartirul Plopi, din Timișoara, revista lunară ,,Lumina din Plopi”. Aceasta, din 2004, a devenit o publicație trimestrială. Revista prezintă viața din cartierul timișorean Plopi, publică editoriale legate de praznicele împărătești, pagini dedicate tine-retului, știri din viața parohiei, sfaturi practice legate de viața religioasă. Colectivul de redacție a fost format din: pr. Zaharia Pereș, Marius Rumega, Cristina Burescu și Elena Caraba209.

Redăm spre exemplificare conținutul unui cuprins: Edi-torialul ,,Creștinismul între tradiție și modernitate” de pr. Zaha-ria Pereș, Marius Rumega, ,,Sfinții Trei Ierarhi”, Daria D. Stă-nilă, ,,Fericirile”, pastorala chiriarhului, Dicționar religios și rubrica „Înțelepciunea ne vorbește”210.

V.11. ,,Lumină lină”

Publicația ,,Lumină lină” a apărut neîntrerupt la parohia

Colonia Gătaia între 2005-2011. Publicația a trecut în decursul timpului prin mai multe transformări, atât la nivelul conținutului,

207 Horiana Țâru, ,,Nicolae C. Paulescu sau știința lui ‹‹Scio Deum Esse››”, în ,,Lumina Divină”, an VIII, nr. 650, 30 ianuarie 2007, p. 1-3. 208 Preot Horațiu V. Iuga, ,,Personalitatea misionarului ortodox” (teză de licen-ță), Sibiu, 1944, în ,,Lumina Divină”, an V, nr. 380, 31 decembrie, 2004, p. 12. 209 Mariana Cernicova Bucă, ,,Lumina din Plopi”, în vol. Marian Petcu (coord.), Istoria jurnalismului în date. Enciclopedie cronologică, Editura Polirom, Iași, 2012, p. 1026. (Se va prescurta în continuare Istoria jurnalismului…). 210 ,,Lumina din Plopi. Foaie religioasă editată de Parohia Plopi”, an IV, nr. 1, ianuarie-martie 2007; ,,Lumina din Plopi”, an IV, nr. 2, 2007.

138

din unul exclusiv catehetic într-unul religios-cultural, al număru-lui de pagini de la 4 pagini la opt și în ceea ce privește grafica, de la multiplicare la tipar off-set. Apariția acestei publicații este necesară în zilele noastre când comunitățile parohiale sunt atât de dispersate nu atât sub raport geografic, cât mai ales fizic211.

Cititorii sunt în primul rând credincioșii parohiei, un mic număr din cele 100 ex. tipărite au fost distribuite bibliotecilor din Timișoara, Bocșa, Caransebeș și Jimbolia. Apariția buletinu-lui parohial a fost semnalată de presa eparhială: ,,Am primit la redacție buletinul parohial ‹‹Lumină lină›› (an I, nr. 1-3 ̸ 2005) editat de parohia Colonia Gătaia, protopopiatul Deta, prin grija C. Părinte Valentin Bugariu. Din cuprins spicuim: editorialul ‹‹La început de drum››, tâlcuirea unor slujbe, articole de reme-morare a unor vrednici înaintași, dicționar religios și rubrica ‹‹Din viața parohiei››. Dorim publicației ani mulți de apariție, iar ostenitorilor putere de muncă neîmpuținată”212.

Sub formă de buletin parohial a apărut de la începuturi până în 2007, în 2008 a apărut sub forma unei reviste parohiale în patru pagini color, pe hârtie dublu cretată, cu o grafică su-perioară. Sponsorul principal a fost Trustul de presă ,,Magazin” din Timișoara. Din zorii anului 2009 și până la sistarea apariției în 2011, a avut formatul unei reviste în opt pagini cu rubrici permanente: Editorial, Povestea vorbei, Valori poetice, Restitu-iri, Urme din trecut, Documentar, Cateheză, Semne, Meditația zilei, Cronica parohială și recenzii. Revista și-a obținut recu-noașterea Bibliotecii Naționale a României: ISSN: 2066-7396.

Gândită ca o publicație trimestială, prin articole, meditații și poezii a încercat să inițieze cititorii în arta frumosului. Colabo-ratorii (redactorii) au provenit din toate palierele culturii rurale și nu numai: preoți, profesori, bibliotecari și elevi. Între colaboratori, amintim pe universitarii timișoreni: G. I. Tohăneanu, Rodica Po-

211 Preot Valentin Bugariu, ,,La început de drum”, în ,,Lumină Lină”, an I, nr. 1-3, 2005, p. 1. 212 ,,Din viața Bisericii”, în ,,Învierea”, nr. 15, 2005, p. 4.

139

pescu, Ioan Viorel Boldureanu, Florin Dobrei de la Caransebeș, poeții Anghel Dumbrăveanu și Dimitrie Acea, muzeograful Ioan Traia, teologul Bogdan Tamaș, profesorii Ion Murariu, Horia Musteți, Călin Frăsie, Ioan Albu, Iosif Marius Circa, Maria Pa-vlovici Pătruț, Bianca Orășanu, jurnalistul Alin Dirina, preotul Călin Negrea. Redacția a fost formată din prof. univ. dr. Rodica Popescu, prof. Ioan Traia, pr. ic. stavr. Iliia Pavlovici Pătruț, prof. Călin Frăsie și pr. dr. Valentin Bugariu (redactor-șef).

Ca structură și conținut, revista a avut în prima și uneori în următoarea pagină un editorial care a tratat probleme din viața creștinului: ,,Sărbătoarea creștină astăzi”, 2005, nr. 2; ,,Buna comportare în biserică”, 2005, nr. 3-4; ,,Alcoolul în via-ța noastră”, 2006, nr. 1; ,,De la ‹‹poruncă›› la ‹‹rugă›› (autor G. I. Tohăneanu), 2006, nr. 2; ,,Protopopul Melentie Șora – 50 de ani de la moarte”, 2006, nr. 4; ,,Educația religioasă astăzi”, 2007, nr. 1; ,,Istorisirea biblică a Nașterii Domnului”, 2008, nr. 3, ,,Actualitatea Sfântului Vasile cel Mare”, 2009, nr. 1, ,,Chipul Maicii Domnului în Sfânta Scriptură și în literatura postapostolică, 2009, nr. 3; ,,Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române”, 2010, nr. 1; ,,Sacrificiul sângeros și inspirația inu-mană a violenței” (autor Ioan Viorel Boldureanu), 2010, nr. 2; ,,Simbolul biblic în contextul comunicării interumane”, 2010, nr. 3; ,,Episcopia Ortodoxă a Timișoarei (1939-1947)”, (autor Florin Dobrei), 2010, nr. 4; ,,Vino Duhule Sfinte!”, 2011, nr. 2.

O rubrică permanentă a fost cea catehetică, în care au fost lămurite câteva probleme din ritualul bisericesc, teologia biblică și patristica ortodoxă. Cea de-a treia rubrică, consacrată de magistrul G. I. Tohăneanu cuvintelor din limbajul religios, ,,Povestea Vorbei”, cuprinde articole deosebit de valoroase, dublete etimologice și restituiri lingvistice: ,,Biserica ̸ Bazilica” (2006); ,,Comânda ̸ Comanda” (2007).

Nu a fost neglijată nici istoria locală, în revistă au apărt în cursul timpului mai multe materiale care au făcut referire la slujitori ai altarului, istoric de așezare umană, de instituții de

140

învățământ din Banat. Aici amintim reușitele prof. Ioan Traia, care a deslușit câteva din enigmele așezării de pe Bârzava: ,,Biserici medievale din microzona Gătaia I, II, III” (2008) și ,,Investigații arheologice din microzona Gătaia” (2009).

Copiii au avut pagina destinată lor, ,,Hristos împărtășit copiilor”, în care au găsit o cateheză, un mic dicționar religios și informații cu privire la cateheza duminicală. Alte trei rubrici au fost: ,,Restituiri”, în care a fost prezentată o tradiție folclori-că din satul bănățean, ,,Documentar”, o pagină de istorie orală a Coloniei, și ,,Semne”, o descindere în istoriografia literară bănățeană. Revista s-a închis cu pagina a opta, cu ,,Meditația zilei” iscălită de pr. prof. dr. Alexandru Stănciulescu – Bârda și cronica parohiei, eventual o recenzie.

Revista ,,Lumină lină”, prin redactorul-șef, a luat parte la 10 aprilie 2008 la constituirea Asociației Publiciștilor din Presa Rurală în Banat. O altă reușită a fost obținerea în 2011 în cadrul Concursului de reviste școlare și parohiale organizat de I.S. J. Timiș și Arhiepiscopia Timișoarei a Mențiunii I, răsplătind astfel munca tuturor ostenitorilor. Revista a fost menționată și în lu-crări de specialitate, fiind citată în comunicări științifice213.

La ceas aniversar, s-au primit la adresa redacției cuvinte de felicitare. Redăm în cele ce urmează un fragment semnifica-tiv: ,,Prin râvna unor preoți cu dragoste de Biserica lui Hristos, unele parohii susțin și ele o articulată activitate publicistică. Parohia Colonia Gătaia, deși este o parohie mică după numărul de credincioși, este mare după activitatea pe care o desfășoară. Meritul principal îl are Preacucernicul Părinte dr. Valentin Bu-gariu, profesor asociat la Secția de Teologie din Caransebeș, un neobosit căutător al valorilor creștine și al frumoaselor tradiții

213 Mariana Cernicova Bucă, ,,Lumină lină”, în Marian Petcu (colab.), Isto-ria jurnalismului…, p. 1041; Alin Scridon, ,,Cununia – dimensiune tainică în Biserica și societatea bănățeană (secolele XIX-XX)”, în vol. Taină și mărturisire. Lucrările Simpozionului Interanațional…, Editura Episcopiei Caransebeșului, 2011, p. 99.

141

românești. Din căutarea Preacucerniciei Sale a apărut revista parohială ‹‹Lumină lină››, o scriere bisericească de mare valoa-re prin conținut și perseverență. În paginile revistei sunt întâlni-te articole cu conținut duhovnicesc, restituiri ale istoriei locale, aspecte din viața catehetică a parohiei, întreprinderi culturale de mare valoare. Misiunea pe care o împlinește această revistă în rândul credincioșilor, se înscrie pe linia de promovare a va-lorilor creștine autentice, și în tonul întregii prese bisericești, luptă pentru înlăturarea ideilor ce duc la dezrădăcinare identita-ră și confesională”214.

V.12. ,,Luminătorul Giarmatei”

În 2006 a apărut ,,Luminătorul Giarmatei”. Editor a fost

Parohia Ortodoxă Română Giarmata. A apărut o dată la două luni. Periodic de educație morală și religioasă. Președinte ono-rific: Pr. Marius Florescu, președinte: pr. paroh Ștefan Marcu, vicepreședinte: pr. Iova Șimianțu, redactor-șef: Dorina Elena Gucianu215.

Publicația întregește activitatea pastoral – misionară a parohiei. O altă reușită a fost activitatea ,,Prietenii Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș” care s-a derulat între 2008-2011. În cadrul acesteia s-au desfășurat mai multe acțiuni: participare la slujbele bisericești, studiu biblic, curs de spiritualitate (ex: ,,Patalogia omului căzut”), seară de dialog (,,Îndreptar de viață duhovnicească”), proiecție de film religios, pelerinaje, aducerea moaștelor Sfântului Nectarie în parohie216.

214 † Lucian, Episcopul Caransebeșului, ,,Cuvânt de felicitare adresat revis-tei ‹‹Lumină lină››, publicația Parohiei Colonia Gătaia”, în vol. Preot dr. Valentin Bugariu, Parohia Ortodoxă Colonia Gătaia. Istorie, misiune și viață creștină, Editura Sitech, Craiova, 2011, p. 62-63. 215 Mariana Cernicova Bucă, ,, Luminătorul Giarmatei”, în Marian Petcu (coord.), Istoria jurnalismului…, p. 1050. 216 http://prieteniisfiosif.blogspot.ro/, accesat în 14. 06. 2015.

142

V.13. „Lumini de gând“ Parohia Freidorf editează o revistă apărută cu binecu-

vântarea ierarhului locului. Cu apariție semestrială, publicația trece prin conținut din latura de popularizare a credinței într-una științifiică. În paginile ei fiind imprimate studii teologice: ,,Practica necreștină a incinerării morților” (autor: pr. dr. Ionel Popescu); ,,Rugăciunile Bibliei” (autor: prot. dr. Ioan Bude), inițieri catehetice: ,,Calendarul la români” (pr. Mircea Lăutaș); ,,Înălțarea Domnului” (pr. Emanuil Petrulescu); ,,Despre moar-tea cea bună” (diac. prof. Paul Orădan); misiune creștină: ,,Biserică, societate și provocări în zilele noastre” (pr. Claudiu M. Roșoiu), contribuții ale elevilor din grupa de cateheză paro-hială ș. a.

Din Precuvântare aflăm despre importanța apariției unei astfel de publicații: ,,Sunt plăcut impresionat ori de câte ori primesc o broșură, un album sau o revistă a unei parohii din cuprinsul eparhiei noastre.

Drept urmare sunt încredințat că în felul acesta se pune o temelie la catehizarea, tot mai necesară în viața credincioși-lor, mai ales a tinerilor care în fața neclarităților actuale au de-a face cu multe provocări care de care mai dărâmătoare, precum consumul de droguri, lipsa locurilor de muncă sau neintegrarea socială.

Acestor provocări Biserica trebuie să se răspundă prin toate mijloacele pe care le are la îndemână.

Un astfel de mijloc pastoral – catehetic este și revista parohiei Timișoara Freidorf ,,Lumini de gând” ajunsă la al cin-cilea număr, drept urmare felicit pe ostenitorii și credincioșii parohiei Freidorf, ca și pe toți colaboratorii pentru osârdia de-pusă, rugându – L pe Atotputernicul Dumnezeu să le răsplă-tească osteneala și jertfa depusă217.

217 †Nicolae, Mitropolitul Banatului, ,,Precuvântare” în ,,Lumini de Gând”, an. III, nr. 5, 2013, p. 5.

143

În cuprinsul revistei aflăm de inițiative care au ca scop sprijinirea aproapelui aflat în dificultate. O astfel de reușită este aceea a Fundației ,,Pentru Voi” care se adresează unui număr de 200 de beneficiari care provin din familii cu venituri foarte mici. ,,Fundația ‹‹Pentru Voi›› încearcă să sprijine familiile cu situație materială dificilă. Sprijinul poate consta în produse alimentare, sprijin financiar în vederea achitărilor cheltuielilor locuinței, lemne pentru încălzire, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, produse de igienă și curățenie, piese de mobilier, rechizite și jucării pentru familiile care au copii, sprijin în ve-derea renovării apartamentului (zugrăvit, pus gresie, faianță, parchet etc.)”218.

Misiunea Bisericii în societate este o temă dezbătută în revistă. Acesta este urmărită prin revigorarea vieții religioase prin educație și formare continuă dar și prin folosirea puterii sacramental – sființitoare a Bisericii. Puterea rugăciunii, a cru-cii, a aghiasmei sau a clopotului sunt văzute prin mărturiile unor sceptici: ,,Rugăciunea este un remediu puternic a multor disfuncționalități spune Valeri Slezin, șeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare și Dezvoltare Psihoneurologică Bekhtera din Petersbug. ‹‹Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele organismului uman, dar ea reglează și structura grav afectată a conștiinței››. Profesorul Slezin a făcut și demonstrația practică a afirmației de mai sus. A măsurat puterea rugăciunii. El a înregistrat encefalogramele unor călugări în timp ce se rugau, constatând că în timpul rugă-ciunii se producea un fenomen neobișnuit – ‹‹stingerea›› corte-xului cerebral. Această stare poate fi observată numai la bebe-lușii de trei luni când se află lângă mamele lor, în siguranță absolută. Pe măsură ce persoana crește, această senzație de siguranță dispare, activitatea creierului crește și ritmul curenți-lor cerebrali se rărește numai în timpul somnului sau al rugă-

218 Manuela Pop, ,,Sprijinirea aproapelui la Pentru Voi”, în ,,Lumini de Gând”, an. III, nr. 5, 2013, p. 23-24.

144

ciunii, constată prof. Slezin. El a numit această stare ‹‹trezire ușoară în rugăciune›› dovedind că ea are o importanță vitală pentru orice persoană. […] Câțiva cercetători din Sankt Peter-sburg au constatat, în urma experimentelor făcute, că apa sfiin-țită, semnul Crucii și sunetul clopotelor au de fapt proprietăți vindecătoare. Ultrasunetele produse de clopote omoară micro-bii gripei, hepatitei și tifosului a spus A. Malakovskaia. Este în Rusia obiceiul ca în cursul epidemiilor să se bată clopotelor la biserici constatându-se o reducere a intensității bolii.

Și semnul Crucii are un efect benefic asupra sănătății: omoară microbii (bacilul de colon și stafilococii) nu numai în apa de la robinet, ci și în râuri și lacuri. Ba mai mult, Crucea este mai eficientă în aceste dezinfectări decât aparatele moder-ne cu radiație elecromagnetică. […] Apa sființită este nu numai purificată, ci își schimbă și structura fizică, devenind inofensi-vă și dobândind calități terapeutice”219.

V.14. ,,Paideia”.

În parohia Giulvăz a apărut o dată la două luni o foaie

de spiritualitate ortodoxă ,,Paideia”. Redactorul coordonator a fost preotul Vasile Capotă sprijinit de primarul, directorul șco-lii, viceprimarul localității, învățători, educatori. Cuprinsul este format din mai multe materiale de îndrumare pastorală: ,,Importanța lumânărilor în cult”; ,,De ce tămâiem?”; ,,Ce este sfeștania” iscălite de preotul paroh. Între rubricile permanente amintim: un ,,Dicționar religios” și ,,Mari duhovnici – sfinții de lângă noi”220.

Cu astfel de gînduri colegiul de redacție format din pr. paroh Mircea Lăutaș, pr. Emanuil Petrulescu și pr. Claudiu M.

219 Elvira Lăutaș, ,,Lucrarea sființitoare a Bisericii. Mărturii din lumea celor sceptici”, în ,,Lumini de Gând”, an. III, nr. 5, 2013, p. 34-36. 220 ,,Paideia. Foaie de cultură și spiritualitate ortodoxă a Parohiei Giulvăz și a filiei Ivanda”, an I, nr. 1, septembrie – octombrie, 2006, p. 1-14.

145

Roșiu (coordonator) întimpină pe cititorii cei mai apropiați, credincioșii parohiei.

V.15. ,,Sfeșnicul” Școala și Parohia din comuna Mașloc editează revista

,,Sfeșnicul” în redacția prof. Maria Pavlovici Pătruț, având co-laboratori: profesori, psihologi, preoți, învățători, elevi de la școala din localitate.

Între materialele de educație catehetică, amintim unul închinat cinstirii sfintelor icoane: ,,Nici pur estetică, nici pur spirituală, frumusețea icoanei e interioară și are izvorul în mo-delul ei. Această frumusețe scapă simplului estetician, căci descoperirea existenței profunde a icoanei trebuie să primească Lumina, care este Dumnezeu Însuși, ca să perceapă, cu privirea curățită de patimi, lumina taborică transfigurând materia”221.

V.16. ,,Vatră nouă” Deși revistă a comunității locale, am inclus-o în secțiu-

nea publicaților parohiale, din pricină că redactorul–șef al aces-teia este părintele Vasile D. Suciu, parohul locului. Este vorba, așadar, de prestigioasa revistă lunară ,,Vatră nouă”, la care tru-dește întreaga comunitate: academicieni, profesori universitari, preoți, învățători, asistenți medicali, agenți de poliție etc.

Revista a apărut în anul 2000, iar la trecerea a zece ani de la întemeiere, a fost omagiată în public prin oficierea unui Te-Deum, a unei sesiuni de comunicări și imprimarea unui volum la care și-au adus contribuția: redactorii, colaboratorii, personalități din viața religioasă și științifică, admiratori și prie-teni. Cu acest prilej, preotul paroh ne mărturisea: ,,…La vre-

221 Prof. Adrian Nicola, ,,Cinstirea sfintelor icoane”, în ,,Sfeșnicul, revista Parohiei Ortodoxe și a Școlii cu clasele I-VIII Mașloc”, an II, nr. 1, 2011, p. 1.

146

muri noi se impun noi abordări ale Bisericii în raport cu socie-tatea. Trecerea de la idee la faptă s-a materializat greu, a durat opt ani până am găsit un nucleu, care a împărtășit ideea de a scoate un Buletin Parohial ce urma să fie distribuit gratuit în tot satul. Întâlnirea cu adevărații jurnaliști (Ioan David – redactor-șef adjunct la ‹‹Renașterea bănățeană›› și Cezar Ioana – redac-tor-șef la revista ‹‹Anotimpuri›› ne-a făcut să urcăm de la înce-put două trepte în demersul nostru gazetăresc: Editarea și tipă-rirea unui periodic al comunității locale din Giarmata Vii, care să cuprindă în paginile sale un supliment religios al Bisericii Ortodoxe din Giarmata Vii. Așa am pornit la drum cu ‹‹Vatră nouă›› și cu suplimentul religios ‹‹Iconostas››. De aici lucrurile ar părea simple, dar în realitate nu a fost așa. Condițiile finan-ciare precare, autosusținerea, apelarea la diferite persoane și instituții pentru sponsorizări, nucleul redacțional mic și fără o pregătire de specialitate, absența unei redacții proprii au fost tot atâtea pietre de încercare care, însă, nu ne-au determinat să renunțăm, ci ne-au întărit să urcăm, treaptă cu treaptă, pas cu pas, an de an în devenirea noastră. […] Ceea ce a sporit consi-derabil prestigiul publicației noastre rurale a fost asocierea ei cu numele unor personalități care au depășit cu mult granițele urbei noastre și care ne-au învățat prin exemplul personal ce înseamnă seriozitatea, profesionalismul, constanța, punctualita-tea, interesul pentru comunitate etc. plasând-o, prin propria prestanță și prin mediul academic în care au coabitat, pe o orbi-tă ce a gravitat departe de comunitatea noastră și aș numi aici pe doi dintre ei: academicianul Ion Păun Otiman, secretarul general al Academiei Române și prof. univ. dr. ing. Aurel Lă-zureanu, decanul Facultății de Horticultură din cadrul USAMVB Timișoara. Așa am ajuns să dialogăm, prin intemediul publicației noastre, cu doi miniștri ai Culturii: domnul academician Răz-van Theodorescu și doamna Mona Muscă”222.

222 Preot Vasile D. Suciu, ,,Mărturisiri…”, în vol. Pr. Vasile D. Suciu (co-ord.), Vatră nouă 2000-2010. Interferențe culturale, Editura David Press

147

În suplimentul religios ,,Iconostas” regăsim: cuvinte de învățătură, cateheze, cugetări ale Sfinților Părinți, meditații, pagini de istorie bisericească. Între colaboratori amintim ierar-hul locul, protopopul, preoții, profesorii de teologie și religie, elevi.

Publicațiile parohiale încearcă să împărtășească Vestea cea Bună dincolo de spațiul liturgic. Chiar dacă avem foi în câteva pagini sau reviste în 18-20 de pagini, alb-negru sau co-lor, fiecare după posibilitatea locului fac o misiune creștină. Din păcate, multe din ele au dispărut prin mutarea preotului în altă parohie, acest lucru întărește credința că apariția unei astfel de publicații se datorează slujitorului altarului, care folosește alături de mijloacele clasice de propovăduire: predica, cateheza și meditația și cele mai noi între care amintim pe cele tipărite: revista, calendarul ortodox, icoane, pliante, cărți.

Print, Timișoara, 2010, p. 156-157.

148

VI. Publicațiile rurale Am selectat în pentru tratarea subiectului și câteva pu-

blicații din mediul rural. Chiar dacă nu sunt editate de Biserică (Eparhie, parohie), ci de Școală, asociații culturale conduse de profesori, muzeografi, directori de cămin cultural, în redacție este cuprins parohul locului. Viața religioasă își are pagina ei bine rânduită, în care se regăsesc articole catehetice prin care se amintește geneza, rostul și importanța sărbătorii religioase pen-tru comunitate, pastorale ale ierarhului, chipuri de preoți desto-inici, întreprinderi religios-culturale, realizate de Biserică (co-ruri, fanfare, biblioteci parohiale, programe catehetice, peleri-naje), evidențierea anilor omagiali și comemorativi, aniversări, comemorări, prezentare de carte și revistă religioasă ș.a. Între colaboratorii acestei pagini, amintim: ierarhul locului, profeso-rii de teologie, preoții, monahii, preotese.

O asemenea reușită se înscrie în stilul jurnalismului lo-cal, scris de comunitate pentru aceasta. Mic înseamnă și ,,frumos”, adică ușor de administrat, condus de valori umane, personal și satisfăcător la nivel individual. Un ziar local este puternic implicat în comunitatea sa, îndrumând-o, învățând-o, prezentând-o și vorbindu-i despre ea însăși, chiar dacă editorul sau publicistul își dă seama de acest lucru sau nu223.

VI. 1. ,,Cenăzeanul” VI. 2. ,,Curierul de Gătaia” VI. 3. ,,Jurnal de Gătaia” VI. 4. ,,Lumina Giroceană”

223 Jock Lauterer, Ziarul local. Cum să scrii pentru publicația unei comuni-tăți, trad. Alina Măriuț, Silvia Chirilă, Editura Polirom, Iași, 2010, p. 67.

149

VI. 5. ,,Lumina satului” VI. 6. ,,Medveșanul” VI. 7. ,,Suflet nou” VI. 8. ,,Vatra satului”

VI.1. ,,Cenăzeanul” În februarie 1993, a apărut la Cenad ziarul

,,Cenăzeanul”, editat de Asociația Agricolă ,,Morisena”, Socie-tatea Culturală ,,Banatul din Timișoara”, Asociația Culturală „Concordia” și Consiliul Local Cenad. În primii ani a avut o apariție neregulată, astăzi 3-4 numere. Profilul: ziar de infor-mație socio-culturală într-un tiraj de 200-300 exemplare. Pri-mul redactor a fost prof. Gheorghe Doran224, astăzi fondator al revistei. Colegiul de redacție este compus astăzi din: Gheorghe Anuichi, Dușan Baiski, Slavka Bojin, Gheorghe Covaci, Dorin Dronca, Fodor Francisc, Gheorghe Ivașcu, Miroslav Marianuț, Milenco Iancov, Lucian Oprea, Ion Savu225.

Dintre articolele cu caracter religios imprimate de-a lungul vremii amintim: ,,Nume de botez la românii ortodocși din Cenad”, de Dușan Baiski, ,,Rusaliile la Cenad – Ziua de hram a Bisericii Ortodoxe Române”; ,,Concert de colinde. O ce veste minunată! Cenad – ediția a III-a”; ,,Pelerinaj la Locurile Sfinte” de preotul paroh Gheorghe Covaci.

În paginile revistei au fost recenzate și publicații religi-oase parohiale. Iată o exemplificare: ,,‹‹Lumină lină›› este una din publicațiile pe care o primim cu regularitate. La rândul nos-tru, expediem pe adresa redacției câte un exemplar din publica-ția noastră. Acest schimb de reviste este benefic pentru ambele

224 Mariana Cernicova Bucă, ,,Cenăzeanul” în Marian Petcu (coord.), Istoria jurnalismului în date. Enciclopedie cronologică, Editura Polirom, Iași, 2012, p. 931. 225 Cf. ,,Cenăzeanul. Periodic de opinie și informație socio-culturală”, an XXI, nr. 3, 2013, p. 24.

150

colegii de redacție. Deoarece prin el reușim să aflăm ce mai este nou în comuna respectivă în plus putem să recunoaștem stilul de muncă și rezultatele colegilor noștri.

Apare sub egida Parohiei Colonia Gătaia și este rodul unui prestigios colegiu de redacție: prof. univ. dr. Rodica Po-pescu, prof. Ioan Traia, pr. Iliia Pavlovici Pătruț, prof. Călin Frăsie, pr. dr. Valentin Bugariu, care este și redactorul-șef al publicației.

Publicația apare de cinci ani, câte un număr pentru fie-care trimestru. În atenția noastră stă nr. 3 din anul curent. Pen-tru cititorii ‹‹Cenăzeanului›› ne vom apleca asupra conținutului acestui număr.

Remarcăm un foarte documentat editorial: ‹‹Chipul Maicii Domnului în Sfânta Scriptură și în literatura postapostolică››, semnat de pr. dr. Valentin Bugariu. O întreagă pagină este alocată poetului timișorean Anghel Dumbrăveanu, despre care se vorbeș-te tot mai rar. Poeziile ‹‹Drumul crucii›› și ‹‹Iuda›› sunt însoțite de o scurtă notă biografică despre poet.

Pagina a patra însumează două articole: ‹‹Folclorizarea sărbătorilor de peste an›› și ‹‹Ferendia, între trecut și prezent››, ambele unite în rubrica „Urme din trecut”. Primul articol sem-nat de pr. ic. stavr. Iliia Pavlovici Pătruț, cel de al doilea de către prof. Iosif Marius Circa.

Paginile următoare (5-6) adăpostesc rubrica pentru copii ,,Hristos împărtășit copiilor” rubrică destinată catehizării celor mai tineri credincioși. Ea pare o continuare a orelor de religie predate în școală și este explicată importanța rugăciunii pentru dreptcredincioși. Iată ce spune autorul referitor la rugăciune: ‹‹Rugăciunea e respirația sufletului în atmosfera duhovnicească a lui Hristos››. Autorul articolului este pr. Valentin Bugariu.

Ultimele două pagini adăpostesc articolele: O recenzie asupra cărții dlui pr. dr. Valentin Bugariu referitoare la Protopo-pul Mihail Gașpar-studiu monografic, un interesant articol sem-nat de dna prof. univ. dr. Rodica Popescu despre ‹‹Dereglarea

151

flexiunii verbale, în etapa actuală a românei (III)›› și o cronică parohială, în care sunt menționate cele mai importante eveni-mente care s-au petrecut în parohie. Printre multele activități religioase este atestată și participarea pr. dr. Valentin Bugariu la lucrările Asociației presei rurale din Banat, desfășurate la Muze-ul Presei ‹‹Sever Bocu›› din Jimbolia, cât și faptul primirii pu-blicației ‹‹Cenăzeanul›› editată în comuna noastră, publicație care este pusă la dispoziția publicului la biblioteca parohială.

Publicația din Gătaia editată sub patronajul parohiei Co-lonia Gătaia nu se limitează la evenimente și acțiuni de răspân-dire a cuvântului divin, ci în paginile ei își găsesc locul și arti-cole cu conținut cultural, așa cum îi stă bine unei publicații din mediul rural. Este bine știut că nu am găsit nici măcar un rând cu caracter politic, fapt care îi onorează pe editorii ei”226.

Asociația Culturală ,,Concordia” care editează revista, mai tipărește și un Anuar al Asociației care cuprinde date și materiale care fac referire la trecutul așezării dar și la spirituali-tatea locului. Spicuim din cel din 2012-2013, nr. 7-8 câteva interesante cercetări: ,,Cenad – monografie istorică” de Ioan Hațegan; ,,Cenadul în contextul geografiei istorice. O analiză a evoluției condiților de habitat”, iscălit de Dorel Micle, și ,,Sfântul Gerard de Cenad și filosofia medievală”, scris de Cla-udiu Mesaroș.

VI.2. ,,Curierul de Gătaia”

În cursul anului 1997, a apărut la Gătaia un săptămânal

de informații și divertisment, numit ,,Curierul de Gătaia”. În redacția primului număr au fost: profesori, consilieri locali, referenți culturali, medici și preoți.

În primul număr, avem motivarea numelui ales și misi-unea acestei publicații: ,,Titlul acestui săptămânal obligă, deoa-rece ne amintește de primul periodic din Țara Românească, 226 Gheorghe Doran, ,,Lumină lină”, în ,,Cenăzeanul”, 2009, nr. 5-6, p. 15.

152

apărut cu întreruperi de la 8 aprilie 1829 până la 18 aprilie 1848 și de la 29 aprilie 1859, până la 13 decembrie același an, ‹‹Curierul românesc››. […] Deci, la început de drum, mult suc-ces ‹‹Curierului de Gătaia››, care își propune să instruiască și să educe, să informeze cititorii, să-i ridice din punct de vedere cultural pe locuitorii comunei, să le formeze deprinderi de cul-tivare benefică a pământului și de creștere profitabilă a păsări-lor și animalelor pentru a deveni cu adevărat oameni de onoare și de oamenie, buni cetățeni și gospodari într-o localitate rurală prosperă cu perspective de urbanizare”227.

Cuprinsul a fost deosebit de variat: educație – cultură (istoricul școlii, rezultate școlare, cerc literar, asociație sporti-vă), evocarea unor localnici (Ilie Florea, Pătru Gașpar, Ioan Colța), curierul femeilor, umoristic, medical, sportiv.

În paginile publicației, a ființat și curierul spiritual. În această rubrică regăsim mai multe articole de misiune și cate-heză creștină: ,,Postul. Mijloc de binefacere trupească și sufle-tească”, ,,Duminica - Ziua Învierii - Sărbătoarea săptămânală a creștinilor” de pr. Gheorghe Jița; ,,E vremea colindelor” de înv. Virgil Stoiu; ,,Acum, la începutul Postului Nașterii Domnului-Despre pocăință” de pr. Adam Rugaci.

În ceea ce privește spiritualitatea locului, ni se vorbește într-un articol despre Voronețul bănățean, Mănăstirea Săraca. Deosebit de interesante, pentru subiectul cercetat acela al pas-torației și misiunii, sunt două relatări prima despre o izbândă a Corului bisericesc al Parohiei: ,, În ziua de duminică 26 octom-brie, anul Domnului 1997 [...] Apoi în această zi am serbat pe Sfântul Dimitrie – izvorâtorul de vieți – și participarea Corului din Gătaia, la a III-a Ediție a festivalului Ion Vidu –secția de coruri sătești– Ediție ce s-a desfășurat în localitatea Sintești, jud. Timiș.

Dis-de-dimineață, de la orele 6,30, membrii Corului bi-

227 Prof. Herbert Weissmann, ,,De ce ‹‹Curierul de Gătaia?››, în ,,Curierul de Gătaia”, an I, nr. 1, 1997, p. 1

153

sericesc din Gătaia, cor ce cuprinde în componența sa români adevărați, cu funcții diferite, de la pensionari la ingineri, urcă în autobuzul Comtim-ului, al cărui șofer este Cioca Nicolae. La apel răspund prezent: Antalag Sorin (student), Avram Raul (stu-dent), Cioloca Iacob (pensionar), Cioloca Dorin (angajat Com-tim), Alăzăroaie Alexandru (elev), Bărăceanu Mihai (elev), Ghi-lezan Ionel (pensionar), Dalea Cătălin (student), Giuca Trandafir (angajat Comtim), Jula Mihai (angajat IRET), Lupu Iulian (pen-sionar), Menghel Doru (angajat Comtim), Orga Vasile (elev), Petoi Ioan (pensionar), Popa Ionel (elev), Calsvalic Iosif (elev), Pricop Flavius (elev), dr. Purice Bujor (pensionar), Samuilă Be-noni (pensionar), ing. Sărăndan Radu, Stanciu Cornel (pensio-nar), Țâțu Liviu (cântăreț bisericesc), Țuțu Ioan (angajat Com-tim), înv. Stoiu Virgil, Ursu Ioan (patron Flamingo), Rugaci Adam (preot profesor), care s-a ocupat de instruirea corului, precum și dirijarea lui pentru acest festival. [...]

Alături de încă 10 coruri din: Breazova, Banloc, Leucu-șești, Făget, Buziaș, Anastasis, Timișeni, Jebel, Liga Ortodoxă Lugoj și Curtea, intră în Căminul Cultural din Sintești și Corul din Gătaia. Se simt emoții. [...] Steagul corului din Gătaia e purtat de elevul Orga Vasile. [...]

Deschiderea festivalului o face corul din Sintești, Cor mixt, dirijat de cântărețul de strană Ion Paia. Urmează apoi corul din Gătaia. Acesta [...] interpretează piesele ,,Taina creș-tinătății” de Ion Popescu Pasărea, armonizare I. Lungu, ,,De-ar fi mândra-n deal la cruce”-vechi cântec popular lugojan de I. Vidu, și ,,Haideți feți cu arma-n mână”, vechi cântec din 1916 armonizare, preot Adam Rugaci. [..]”228.

Cea de-a doua face referire la reactivarea pe lângă bise-rica parohială a unei vechi asociații culturale ,,Doina”. Începu-turile acesteia datează din anul 1909 care a scos în relief valori-le subfilialei ,,Astra” din localitate. În cadrul acestei Societăți a

228 Preot Adam Rugaci, ,,Corul bisericesc ortodox din Gătaia la Sinteşti” în ,,Curierul de Gătaia”, an I, nr. 1, 1997, p. 13.

154

luat ființă în 1923 corala bărbătească ,,Doina” ,,care peste 20 de ani (1923-1946) cu întreruperi a contribuit la renașterea spi-rituală a locuitorilor comunei Gătaia, valorificând tradițiile autentice ale acestei așezări”229. În continuarea medalionului se face o scurtă incursiune în istoricul corului. Așa aflăm bunăoa-ră în anii 1936-1937 au fost 60 de coriști de toate vârstele con-duși de dirijorul Lina Iorgu care a obținut locul I la o reuniune corală a județului Timiș-Torontal. La 22 mai 1990 a fost relua-tă această tradiție când a luat ființă Societatea Culturală ,,Doina” din Gătaia. Primul gest a fost aducerea steagului isto-ric al Corului interbelic de la Căminul Cultural în biserica loca-lității. În perioada 1991-1997, membrii Corului au repurtat mai multe succese în cadrul Festivalului Corurilor Bărbătești reunit la Lugoj, Chizătău și Sintești.

VI.3. ,,Jurnal de Gătaia”

Tot la Gătaia a apărut o altă revistă, ,,Jurnal de Gătaia”

(2007-2012). Revista a apărut în cadrul Trustului de Presă ,,Magazin” din Timișoara. Redacția a fost compusă din: Iosif Șargan (director onorific), Marius Nițov (redactor-șef), prof. Herbert Weissmann, ing. Viorel Lupu, bibliotecar Ana Rugaci și bibliotecar Veronica Bugariu. Începând cu nr. 1 din 2008 din Colegiu a plecat prof. Weissmann și a intrat bibliotecar Lia Bontescu.

Cuprinsul publicației este unul care ilustrează activități culturale locale: Zilele orașului, Ruga bănățeană, pagini de istorie, sport, recenzii, activități culturale județene (,,Lada cu zestre”), rezultatele elevilor, instituții și firme din oraș.

Revista se dorește a fi continuatoarea ,,Curierului: ,,A argumenta de ce ‹‹Jurnal de Gătaia?›› impune cu necesitate defi-nirea termenului de jurnal. Jurnalul este o publicație periodică;

229 Prof. Păun Antalag, ,,Societatea culturală ‹‹Doina›› - O societate cu tra-diție…”, în ,,Curierul de Gătaia”, an I, nr. 5, 1997, p. 3.

155

ziar, gazetă, care marchează însemnări despre anumite eveni-mente, legate, în cazul nostru, de viața tânărului oraș Gătaia. ‹‹Jurnalul de Gătaia›› se dorește o continuare firească a ‹‹Curie-rului de Gătaia››, ziar, care a avut o viață pasageră în colectivita-tea noastră și care ‹‹s-a stins›› repede căci, așa cum ar spune cronicarii: ‹‹Se abătură asupra noastră cumplite vremi››…”230.

Scopul acestei publicații a fost trasat de edilul orașului: ,,O vrere a mea și a colegilor mei din cadrul Primăriei orașului nostru, susținută de un inimos colectiv de redacție. Dar transpa-rența și deschiderea noastră către dumneavoastră cei ce ne-ați ales, nu poate fi mai bine realizată decât prin intermediul unei gazete. Iată și motivul pentru care, lunar, sub forma cuvântului scris, gândurile noastre de viitor, faptele noastre, deciziile luate, vor fi cunoscute clar și în timp optim de domniile voastre…”231.

Religia și-a avut locul ei, chiar periodicul a avut ca motto unul sugestiv: ,,Nihil sine Deo!”.În paginile ,,Jurnalului” se găsesc mai multe materiale religioase: ,,Viața monahală în Biserica Ortodoxă Română” de Petru Dan Corneanu; ,,Colinda, perlă nestemată a neamului românesc”, ,,Întâlnire cu Patriar-hul” de Adam Rugaci; ,,Iosif cel Nou și minunea unei trăiri creștine” scris de Aurel Mengher; ,,Educația religioasă astăzi”, ,,Sfântul Andrei-Apostolul românilor” iscălit de Veronica Bu-gariu și în serial ,,Biserica Ortodoxă de la Gătaia” al părintelui Valentin Bugariu.

Prin intermediul gazetei locale au fost punctate câteva sărbători ale spiritualității ortodoxe: ,,Începutul de Rugă a avut loc în fața Bisericii Ortodoxe Gătaia prin sfințirea și frângerea colacului tradițional stropit cu vin, care s-a împărțit participan-ților la ceremonial. […] Într-o prelungire a triumfului luminii și cântecului, manifestarea corală ‹‹Cântecele învierii›› desăvâr-

230 Prof. Herbert Weissmann, ,,De ce ‹‹Jurnal de Gătaia?››”, în ,,Jurnal de Gătaia”, an I, nr. 1, 2007, p. 1. 231 Jur. Ing. Iosif Șargan, ,,Stimați prieteni”, în ,,Jurnal de Gătaia”, an I, nr. 1, 2007, p. 1; 5.

156

șește la Șemlacu Mic, în incinta Mănăstirii Săraca, explozia de bucurie și triumful unei afirmări repetate în secole de Crești-nism: ‹‹Hristos a înviat!›› […] Această deschidere sufletească ‹‹Cântecele Învierii›› a fost posibilă pe meleagurile Șemlacului Mic cu aportul Consiliului Județean Timiș, Centrului de Cultu-ră și Artă, Mitropoliei Banatului, Parohiei Ortodoxe Gătaia, Mănăstirii Săraca și Primăriei Orașului Gătaia. Dintre corurile ce au făcut cu putință minunea unei împărtășiri cu arta, amin-tim: Corul Bărbătesc al Consiliului Național al Românilor din Serbia; Grupul Coral al Parohiei Ortodoxe din Vârșeț; Grupul Coral Tematic al Parohiei Greco-Catolice ‹‹Sfântul Petru și Pavel›› din Timișoara; Corul mixt al Parohiei Ortodoxe din Ghiroda, Corul mixt al Parohiei Ortodoxe din Recaș; Grupul Coral Bărbătesc al Căminului Cultural din Giroc; Corul ‹‹Doi-na›› al Parohiei Ortodoxe din Gătaia”232.

VI.4. ,,Lumina Giroceană”

,,Lumina” care luminează pe tot omul luminează și la

Giroc. Astăzi în redacția muzeografului Marius Matei apare în comuna de lângă Timișoara, ,,Lumina Giroceană” un periodic de cultură și istorie al locului.

Cuprinsul este format din articole care fac referire la is-toria locală, instituții eclesiastice, personalități, port tradițional. Între colaboratori sunt: profesori, muzeografi, preoți, poeți în grai.

Am selectat pentru exemplificare un fragment de factu-ră catehetică care face referire la Maica Domnului: ,,Sfânta sa icoană, cu pruncul dumnezeiesc în brațe, împodobește de două mii de ani, pretutindeni, sfintele altare și lăcașurile de închina-re, ca și fiecare casă de creștin. În fața icoanei sale sunt rostite rugăciuni, sunt înălțate cereri de ajutor și sprijinire, sunt vărsate

232 Redacția, ,,Un semn de lumină punctează tradiția la Gătaia”, în ,,Jurnal de Gătaia”, an IV, nr. 5, 2009, p. 1.

157

pâraie de lacrimi de umilință și de pocăință și tot de acolo se revarsă în sufletele celor ce se roagă pace, binecuvântare, liniș-te și ajutor de la Fiul Său”233.

VI.5. ,,Lumina satului”

,,Lumina satului” a avut o apariție neîntreruptă între 1993 și 2010, deci 17 ani. Revista ,,Lumina satului” s-a ivit la iniția-tiva primarului de atunci, ing. Ion Ilie Teodorescu, când un grup de inimoși intelectuali ai comunei puneau bazele unei publicații care avea să se impună în peisajul presei bănățene fiind ,,cea de a doua gazetă fondată în mediul rural al Banatului, după cel de Al Doilea Război Mondial”, așa cum se aprecia în ,,Paralela 45”, supliment de cultură și artă al ziarului ,,Renașterea bănățeană”, într-un material semnat A. T., îndată după apariția primului nu-măr al ,,Lumina satului”234. În cei 17 ani de apariție trimestrială neîntreruptă până la încetarea ei ,,Lumina satului” a cunoscut două perioade în existența ei, între 1993-1996, când a fost edita-tă de Primărie, adică numerele 1-15 și din 1996-2010, cuprin-zând numerele 16-70 editate de Școala cu clasele I-VIII din Gi-roc. ,,Un grup de inimoși trăitori ai localităților Giroc și Chișoda ne-am întâlnit în prag de primăvară în sediul ospitalier al Primă-riei. Au fost de față oameni din diferite generații, profesori și condeieri de frunte ai Banatului, care cunosc și prețuiesc presa bănățeană de dinainte de Tata Oancea până azi, alți intelectuali, tineri, fii ai comunei. Cu toții am hotărât să aducem un dar de Sfintele Paști celor 5.000 locuitori de pe aceste străvechi meleaguri prin înfi-ințarea gazetei ‹‹Lumina satului››. Ne-am încumetat la săvârși-

233 †Visarion, Episcopul Tulcii, ,,Maica Domnului. Maica tuturor creștinilor”, în ,,Lumina Giroceană. Publicație cultural-istorică”, an II, nr. 2 (3), 2011, p. 2. 234 Ion Murariu, Revista ,,Lumina satului” (Giroc, Timiș). Repere monogra-fice, Editura Mirton, Timișoara, 2010, p. 9. (Se va prescurta în continuare Revista ,,Lumina satului…”).

158

rea acestui act de cultură și de informație din dorința de a con-tinua un început făcut cu peste o jumătate de veac în urmă de distinșii intelectuali: preoții David Voniga și Horia Vișoiu, care au gândit și au simțit ca și noi, editând ziarele locale ‹‹Glasul preoților›› și ‹‹Renașterea››. Publicația noastră își propune să scoată în lumină fapte și nume, multora necunoscute, care, în trecătoarea viață au trudit pentru mai binele lor și al semenilor, sporind cu un strop de frumusețe viața în acest colț de țară”235. Rubricile periodicului au fost următoarele: Editorialul; rubrica ,,În actualitate”; ,,Pagina elevului”; ,,Viața spirituală”; ,,Pagini pentru minte, inimă și literatură” (Culturale, ,,Mult e dulce și frumoasă”, ,,Literatură), ,,Șodzănii”; ,,Sport” și ,,De la lume adunate”. Din sumar amintim: probleme de interes local, aniversări și comemorări, aspecte din istoria Girocului, știri din activitatea Primăriei, Poliției, articole de interes agronomic sub genericul ,,Cuvântul specialistului”, rezultatele la învățătură ale elevilor, date culturale din trecutul și prezentul comunei și al satului Chișoda, probleme de limbă, glosar al locului, literatură locală, evocări de oameni și întâmplări. În ,,Șodzănii” întâlnim poezii în grai bănățean multe iscălite de Petru Chira. Cele mai multe articole religioase au fost cuprinse în rubrica ,,Viața spirituală”. Ele au fost creația preoților comunei, diaconii catedrali, profesorii de religie, precum și colaboratori externi, dintre care Remus Jurca, absolvent al Institutului Teo-logic, a devenit cel mai fecund, susținător al acestei rubrici timp de 8 ani cu 32 de materiale, de cele mai multe ori, reali-zând întreaga pagină cu titlul indicat mai înainte236. În cadrul editorialului, avem trei articole care aparțin mitropolitului Nicolae, primul amintește de ,,Școala lui Iisus”, încropit pe marginea unui praznic însemnat, cel al Crăciunului: ,,Se poate spune totuși că pruncul Iisus a frecventat și alte școli.

235 Ilie Teodorescu, ,,La început de drum”, în ,,Lumina satului. Periodic local apare sub egida Primăriei Giroc-Timiș”, I, nr. 1, aprilie, 1993, p. 1. 236 Ion Murariu, Revista ,,Lumina satului…”, p. 20.

159

Cei dintâi dascăli i-au fost boul și măgarul: primul care rumegă paiul scrierilor sfinte, vechea iarbă a Cuvântului, și al doilea care duce în spate povara de apă sau de lemne atât de folositoa-re oricărei gospodării. Pruncul Iisus a mai frecventat școala ciobanilor care știu că o singură oaie pierdută are întâietate față de întreaga turmă, aflată în staul cum și aceea că nu trebuie disprețuită oaia slabă și preferată doar cea grasă. Iisus a fost apoi la școala celor trei magi – Gașpar, Mel-chior, Baltazar – de la care a învățat corectitudinea în toată dăruirea de sine și observarea atentă a stelei, care călăuzește în viață pe fiecare om. Mai presus de toate însă pruncul Iisus a urmat școala Mariei, prea buna Sa mamă, și a lui Iosif, omul tuturor ucenicilor”237.

Un al doilea material este un articol prin care ierarhul face o apreciere la adresa poetului național: ,,Opera lui Eminescu cu-prinde nu puține creații religioase. Articolele sale ating și proble-me referitoare la credință, la Biserică. Manuscrisele arată că a mers mai departe, analizând în profunzime, uneori deosebit de critic, fenomenul religios și manifestările lui. Iată bunăoară consi-derațiile sale pe marginea ‹‹conceptul de absolut››: ‹‹Absolutul ca stare reprezintă ceea ce e unic, veșnic, opozitiv; cu privire la esen-ța sa nu este nici ideal, nici real, nici gânditor, nici existent, dar cu privire la lucruri este amândouă: real și ireal, în aceeași măsură ființă și gândire››. […] Odată ce-a abordat problema absolutului și a lui Dumnezeu, era inevitabil ca Eminescu să ajungă la crești-nism și să încerce să-l analizeze în funcție de lecturile sale, dar pornind de la felul cum însuși l-a înțeles”238.

Ultima notă este în fapt un mesaj de felicitare adresat revistei: ,,Un periodic, precum ‹‹Lumina satului››, împlinește un rol deosebit în peisajul societății românești. Noi am fost

237 †Nicolae, ,,Școala lui Iisus”, în ,,Lumina satului”, an I, nr. 5, 1993, p. 1. 238 †Nicolae, ,,Altă față a lui Eminescu”, în ,,Lumina satului”, an VIII, nr. 2 (31), 2000, p. 1.

160

cunoscuți din totdeauna ca un popor de țărani, iar universul nostru românesc, s-a concentrat permanent în perimetrul sate-lor. Unul din satele bănățene cele mai cunoscute este Girocul și nu e de mirare că el are și o publicație intitulată cum arătam deja ‹‹Lumina satului››”239.

Un grupaj important este cel dedicat sărbătorilor. În ca-drul acestora, autorul precizează originea (etimologia), evoluția și importanța acestora, ba mai mult e de admirat actualizarea acestor date.

Sfântul Gheorghe cinstit în 23 aprilie. ,,Numele Gheor-ghe vine de la cuvântul grecesc ‹‹gheorghia››= agricultură, plugărie, iar aceasta de la ‹‹ghi, ghe››= pământ, țara ce a dat în limba română termenul geografie. […] Marea Britanie îl soco-tește patronul ei, la fel și Germania și orașul elvețian Geneva. Sf. Gheorghe a fost patronul cavaleriei medievale al cruciaților, al cailor și al tinerilor. În armata Rusiei țariste a existat un or-din: ‹‹Crucea Sf. Gheorghe››, fondat de împărăteasa Ecaterina a II-a cea Mare în 1769. […] Ștefan cel Mare, când pornea la luptă desfășura steagurile brodate cu icoana Sfântului Gheor-ghe, patronul oștirii sale și soldații strigau: ‹‹Doamne, ajută-ne cum l-ai ajutat pe Sfântul Gheorghe!››. Așa a biruit în bătălii domnul creștin Ștefan cel Mare, pentru că modelul lui a fost un sfânt, poporul avea o singură religie, iar Nistrul, o graniță cu cetăți puternice, păzită cu jertfe de care urmașii nevrednici și netrebnici nu vor să știe.

Toate organizațiile de tineret ale românilor din țara lor pe când era întreagă – adică ‹‹în vremuri normale››, cum spu-nea tata – purtau numele Sfântului Gheorghe, întreținau educa-ția religioasă și culturală pornită în școală, ca o candelă nestin-să, desfășurându-se sub patronajul bisericii locale”240.

239 †Nicolae, ,,Laudă țăranului bănățean”, în ,,Lumina satului”, an VI, nr. 4 (25), 1998, p. 1. 240 Remus Jurca, ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie)”, în ,,Lumina satului”, an III, nr. 2 (11), 1995, p. 3.

161

Chipurile Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil sunt deslușite în paginile publicației: ,,Dacă îngerii sunt vestitori, atunci arhanghelii sunt supra-vestitori, superiori ai îngerilor. Treapta cea mai înaltă a ierarhiei – serafimii – stau lângă Dum-nezeu, iar treapta cea mai de jos – îngerii sunt lângă noi, lângă oameni; fiecare avem un înger păzitor. […] Mihail s-a arătat lui Avraam, interzicându-i jertfirea fiului său Isac; i-a apărut lui Moise pe muntele Horeb; a fost în ziua nunții lui Solomon cu fiica faraonului Neho; îi protejează pe evrei în robia Egiptului (Ieș. 14, 19), ca un protector al poporului ales. În tradiția noas-tră creștină Arhanghelul Mihail duce lui Dumnezeu rugăciunile oamenilor, el cântărește sufletele la Judecata de Apoi, în calita-te de paznic al Raiului (Paradisului), este considerat stegar al lui Hristos și Sfânt protector al Bisericii, al oastei creștine și al popoarelor. […] Filatelia românească are câteva reprezentări stilizate de arhanghel, dar ne oprim la un singur exemplu, al coaliției din 22 iunie 1941, cu supratipar ‹‹Odessa, 16 octom-brie 1941››, acolo arhanghelul ține în mâna dreaptă spada ridi-cată deasupra capului, asta înseamnă că este scoasă din teacă și se află în luptă de apărare a teritoriului nostru național. […] Tradiția creștină a bisericii surori romano-catolice îl socotește pe Sf. Arhanghel Gavriil drept patronul mesagerilor, al distri-buitorilor de ziare și al poștașilor”241.

Un al doilea grupaj este destinat slujitorilor altarului din Giroc și Chișoda. Au fost tipărite medalione închinate preoți-lor: Voniga, Chișodan, Aga și Vioșiu.

Preotul și ziaristul David Voniga a fost cercetat în mai multe materiale. Avem chiar și un portret realizat de un con-temporan: ,,Sunt unul dintre puținii contemporani cu părintele David Voniga. L-am cunoscut de când eram copil. Aveam 20 de ani când s-a sfârșit din viață. Era un om potrivit ca statură, cu o figură gravă, impunătoare. Purta mustață și barbă ascuțită,

241 Remus Jurca, ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (8 noiembrie)”, în ,,Lumina satului”, an V, nr. 4 (21), 1997, p. 3.

162

după moda timpului. Ochii îi erau vii, pătrunzători, în vorbe îi simțeai căldura sufletească. Fiind elev, îmi amintesc cum venea la școală, sâmbăta, ca să țină cu noi ora de religie. După ce termina, ne încolona câte doi și plecam însoțiți de învățătorul Bocșa la biserică pentru Vecernie. Acolo, noi copiii cântam în cor în timpul slujbei, după care ne întoarcem la școală. Dumi-nică, toți copiii veneam la biserică și ne așezam lângă strană. Rareori lipsea cineva. Cât timp ținea slujba, stăteam cu emoție, cuviincioși și ascultam cu evlavie. […] Întotdeauna predica era așteptată cu emoție. Părintele era un foarte bun orator. Vorbea cu însuflețire, se transfigura și ne mișca sufletește pe cei pre-zenți. […] Pe lângă cele vorbite și scrise a trecut și la realizări practice. Astfel, a pus bazele unei asociații ‹‹Temperația››, un fel de cantină, unde se adunau la sfat și distracții la un pahar de sirop. Această asociație funcționa în casa preotului Trifu Petcu, unde membrii se adunau periodic, mai ales duminica și în săr-bători, numărul celor participanți fiind în permanentă creștere, iar birturile au ajuns în stare de faliment”242.

Născut de Sântă Maria Mică, la 8 septembrie 1867 la Gyula, a urmat teologia la Arad. În localitatea natală a editat ziarul ,,Lumina” un ,,organ eclesiastico-didactic social și lite-rar”. După încetarea apariției, în 1896 a publicat prima carte Dor și jale (versuri). În perioada 1897-1933 a activat la Giroc. ,,Trebuie reținut amănuntul că Voniga n-a fost niciodată slu-garnic, atunci când e vorba de atitudinea lui în raport cu epis-copul cutare”243. Cea mai importantă publicație pe care a con-dus-o a fost ,,Revista preoților” (1910-1918) la Timișoara. În cadrul activității publicistice mai amintim volumul Mizerie, crimă, boală, degenerare în care o analiză a viciilor care stau la baza stagnării românilor.

242 Iosif Cerbu, ,,Amintiri despre părintele David Voniga”; Octavian Bocșa, ,,Preotul David Voniga”, în ,,Lumina satului”, an XI, nr. 4 (45), 2003, p. 5. 243 Remus Jurca, ,,Preotul și ziaristul David Voniga din Giroc (1867-1933)”, în ,,Lumina satului”, an V, nr. 1 (18), 1997, p. 3.

163

Pe lângă activitatea bisericească și din școală, preotul David Voniga a avut și o foarte susținută activitate culturală și socială. Printre inițiativele și realizările din Giroc la care a par-ticipat se pot enumera următoarele: ridicarea unui monument al Eroilor din 1914-1918, înlocuirea crucii de lemn din cimitir cu una de marmură, repararea capitală a bisericii în anul 1927 și executarea picturii de către meșterul Lazăr, procurarea și insta-larea clopotelor, apoi în următorul an construirea Casei Națio-nale devenită Căminul Cultural actual244.

Alexiu Chișodan a fost parohul Girocului între 1923-1933. Născut în 1878 la Ghiroda, a urmat studii liceale la Timi-șoara și Arad, iar cele teologice la Arad pe care le-a absolvit în 1902. A funcționat timp de patru ani ca arhivar la Consistoriul din Arad, preot timp de 15 ani la Beba Veche, alți doi la Hernea-cova și Nadăș. La Giroc s-a ocupat cu ,,agricultura, horticultura, pomicultura și creșterea paserilor de soiu. Intenționează a edita la iarnă Amintirile din tinerețe și schițe umoristice”245.

Victor Aga a fost preotul care a servit parohia Chișoda în răstimpul dintre cele două războaie mondiale, 44 de ani. Născut în anul 1889 în comuna Budinț unde a frecventat și cursurile școlii confesionale, liceul la Lugoj și teologia la Arad pe care o absolvă în 1902. După hirotonie, din 1904 până la pensionarea din 1948 a fost parohul credincioșilor din Chișoda. ,,Pe lângă misiunea preoțească, părintele Victor Aga s-a distins ca ziarist, literat și scriitor bisericesc. A fost redactorul gazetei ‹‹Plugarul român›› din Timișoara, a publicat două calendare și un volum de poezii Verzi și uscate. […] Împreună cu preotul D. Voniga din Giroc a lucrat la vasta enciclopedie bisericească în trei volume. […] A tipărit Simbolica biblică creștină. Dicționar enciclopedic, […], a organizat filiile Fratelia A și B care mai apoi au devenit

244 Octavian Bocșa, ,,Un precursor… Părintele David Voniga”, în ,,Lumina satului”, an I, nr. 1, 1993, p. 5. 245 Remus Jurca, ,,Un vrednic slujitor al bisericii din Giroc”, în ,,Lumina satului”, an VI, nr. 1 (22), 1998, p. 3.

164

parohii, îngrijindu-se de înzestrarea lor cu sesii, capele și toate cele de lipsă. S-a stins din viață la 18 ianuarie 1970, fiind în-mormântat în cimitirul parohial din Timișoara-Fabric”246.

Portretul luminos al părintelui Horia Vișoiu (1910-1948) este revelat prin două lucrări de marcă: volumul Misiunea sfântă în Basarabia desrobită și ,,Calendarul Girocului”. Prima lucrare a fost scrisă la reîntoarcerea din misiunea întreprinsă în teritoriul românesc dintre Nistru și Prut, în 1941. La această acțiune au participat alți 11 de preoți bănățeni, conduși de Înaltpreasfințitul Vasile, mitropolitul Banatului. ,,În încheierea misiunii lor, preo-ții bănățeni au cutreierat peste 85 de sate (părintele Horia Vișoiu a vizitat nouă), biruind vitregia drumurilor desfundate și înglo-date, îndeplinindu-și imperativele naționale și creștine. El vizi-tează și spitale, distribuind răniților cărți de rugăciuni și cuvinte de îmbărbătare”247.

,,Calendarul” e o scriere de 32 de pagini. ,,Acesta cu-prinde pe lângă datele calendaristice cu sărbătorile naționale și istoricul comunei, despre instituțiile existente la acea vreme (bi-serica, școala, primăria, Casa Națională), despre corul bisericesc, nominalizând pe conducătorii acestuia și pe membrii activi. La acestea, se adaugă câteva poezii populare și ghicitori din partea locului, apoi informații despre târguri din Banat și cunoștințe despre timpul cât poartă animalele gestante și cât clocesc păsări-le de curte”248.

Între celelalte mărturii ale bogăției urmelor bisericești, sunt consemnate: existența corului parohial, a unui sigiliu (ștampi-lă) și a unor epitafuri în cimitirul satului. O incursiune în istoria mișcării corale bisericești este întocmit de principalul monograf al 246 Preot Dimitrie Băloni, ,,Un precursor Victor Aga”, în ,,Lumina satului”, an III, nr. 1 (10), 1995, p. 4. 247 I. M. Giroceanu, ,,O carte – document”, în ,,Lumina satului” an IX, nr. 4 (37), 2001, p. 7. 248 I. M. Giroceanu, ,,După 70 de ani: Un act de cultură. De la ‹‹Calendarul Girocului pe anul 1936›› la Amanahul ziarului ‹‹Dialog cu cetățenii››, în ,,Lumina satului”, an XIV, nr. 1 (54), 2006, p. 1; 8.

165

așezării. Astfel, avem o informație de la notarul A. Gavrilescu potrivit căreia corul a luat naștere în 1886 sub forma unui cor mixt compus din 50-60 de persoane. Din 1913 până în 1933, el a fost condus de învățătorul Mihai Bocșa, apoi până în 1940 de preotul Horia Vișoiu. ,,Ca o răsplată a calității interpretative, la concursul coral din 8 iunie 1935, i se acordă premiul I, iar la concursul jude-țean al corurilor din Banat, desfășurat la Buziaș în luna august 1935, este distins cu ‹‹Diploma de onoare››, categoria I. […] În prezent, corul numără peste 30 de membri, organizați pe patru voci sub conducerea înv. pensionar Ion Belengean”249.

Biserica Ortodoxă din Chișoda deținea din 1866 un sigi-liu de alamă cu mâner simplu pentru aplicarea peceților de cea-ră. Pe sigiliu avem gravat chipul a trei episcopi care oficiază serviciul divin. Sigiliul a fost descoperit prin 1952-1953 în gră-dina școlii din Unip. ,,Neștiind că peste zeci de ani Chișoda și Girocul vor avea o publicație locală, l-am dat chișozanului Au-rel Jivi, profesor la teologia ‹‹șagunaniană›› din Sibiu, iar dân-sul l-a dat părintelui Băloni din Chișoda”250.

Profesorul Murariu, redactorul-șef al publicației, reușeș-te o cercetare extraordinară și anume un studiu asupra epitafuri-lor existente în cimitirul din Giroc. Cercetarea oferă informații importante asupra concepției de viață și moarte a locuitorilor, știri despre evenimente sociale, demografice ș.a. ,,Nu de puține ori dorința celui dispărut este ca cei care a fost nevoit să-i pără-sească să nu-l uite, ci să vină la mormânt, pentru că prezența lor acolo îi astâmpără dorul, după cum aflăm în epitaful Mariei Brânda: ,,O dragi părinți iubiți, ̸ Lângă mormântul meu ̸ Voi să veniți mereu ̸ Iar pe copilul meu ̸ Să-l puneți lângă cruce ̸ Să-i

249 Prof. Octavian Gruița, ,,Tradiția corală a girocenilor”, în ,,Lumina satu-lui”, an II, nr. 1 (6), 1994, p. 5. 250 Remus Jurca, ,,Sigiliul din Chișoda”, în ,,Lumina satului”, an III, nr. 1 (14), 1996, p. 3.

166

aud glasul dulce, ̸ Să-mi astâmpăr dorul meu”251. Prin intermediul periodicului la praznicele mari ale

Creștinătății preotul a avut întotdeauna să transmită enoriașilor bisericii un gând bun: ,,… În dorința de a prăznui cu vrednicie de buni creștini și cu folos duhovnicesc, împreună cu cei dragi, praznicul acesta al Învierii Domnului, trebuie totuși, să înțele-gem că nu putem avea parte de viața cea întru Hristos Domnul, pricinuită de învierea Lui, dacă ne lăsam legați cu sufletul prea mult de această viață pământească, oricât de plăcută și amăgi-toare ni s-ar părea ea, cu toate plăcerile și bogățiile ei….”252.

Într-o vreme de acute convulsii economice, politice și sociale, când oamenii satului, în bună parte redeveniți țărani, se confruntă zilnic cu nebănuite probleme am căutat ca ,,Lumina satului” să aducă în casele din Giroc și Chișoda momente de plăcută zăbavă, cum spuneam la început de drum253.

VI.6. ,,Medveșanul”

Asociația ,,Sfântul Gheorghe” din Urseni editează pu-

blicația periodică ,,Medveșanul”. Pe lângă informații din trecu-tul și prezentul așezării, tradiții, obiceiuri, publicația cuprinde și un bogat conținut religios. Am luat spre edificare un număr: Editorialul: ,,Învierea Domnului” aparține teologului Mircea Sturza, apoi pr. Cosmin Dan, ,,Cum se calculează data Sfintelor Paști?”, Narcisa Văran, ,,Profețiile mesianice ale Vechiului Testament”, ,,Penticostarul” iscălit de Mihai Zaharia și ,,Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron” de Bogdan Tamaș254.

251 Prof. Ion Murariu, ,,Epitafurile din cimitirul Girocului (II)”, în ,,Lumina satului”, an VIII, nr. 2 (31), 2000, p. 5. 252 Preot Iosif Gaiță, ,,Învierea Domnului”, în ,,Lumina satului”, an I, nr. 1, 1993, p. 3. 253 Prof. Ion Murariu, ,,Moment de bilanț”, în ,,Lumina satului”, an II, nr. 2 (7), 1994, p. 1. 254 Cf. ,,Medveșanul. Publicație periodică a satului Urseni”, an II, nr. 1 (4), 4 aprilie 2010, p. 1-3.

167

Despre menirea acestui periodic aflăm: Ziarul “Medve-șanul” a debutat în anul 2009, cu prilejul Sfintelor Paști, fiind, de altfel, primul periodic ce apare în satul Urseni, dedicat lo-cuitorilor acestuia. Scopul acestui demers îl constituie dorința de a pune în lumină istoria și tradițiile așezării noastre și de a accentua unele elemente ce țin de identitatea locului.

Putem afirma că, pe de-o parte această publicație aduce în prim planul cititorilor evenimente și oameni care au marcat istoria satului, dar pe de altă parte urmărește și înregistrarea faptelor notabile ale prezentului.

Crearea acestei foi sătești nu este lipsită de sens, dacă luăm în considerare trecutul cultural al Urseniului. Este bine de menționat în acest context apariția la începutul secolului trecut a Corului din Medveș, care, dacă ne gândim bine împlinește un secol de existență. Tot în aceea perioadă se înființează Corul Școlii și formația de călușari, pentru ca, între cele două războa-ie mondiale, să își desfășoare activitatea Societatea Sfântul Gheorghe și să ia naștere Fanfara din Urseni.

La această bogăție de trăire culturală manifestată în timpuri cu mult mai tulburi ale istoriei noastre, am dorit să ne aducem și noi omagiul prin lansarea “Medveșanului”. Inițiativa a aparținut lui Bogdan Tămaș, Marinel Bîrsan, Daniel Alecso-iu, Sorina Milin, pr. Orlando Văran. La aceasta au mai contri-buit și: George Giurgiu, Narcisa Văran, Andrei Rus, Mariana Tămaș și Alin Oanț.

Apariția ziarului este sprijinită de Ioan Sorincău. Este distribuit gratuit într-un tiraj de 500 de exemplare255.

VI.7. ,,Suflet nou”

La Comloșu Mare a apărut în perioada interbelică revis-

ta ,,Suflet nou”, care a devenit în timp ,,publicația satului bănă-țean”. Primul număr al acestei publicații a apărut la 15 august 255 http://www.urseni.ro/noutati/?page_id=149 , accesat în 16. 06. 2015.

168

1934, de praznicul Adormirii Maicii Domnului. Apariția aces-teia ,,a fost posibilă datorită existenței unui complex de factori economico-sociali și culturali favorabili precum și personalită-ților de seamă de localitate, intelectuali și plugari care, împreu-nă, au dorit să aibă o foaie proprie, reprezentativă pentru co-mună”256.

Inițiatorii principali ai revistei, considerați ca fondatori au fost: avocatul dr. Andrei Bălan, protopopul dr. Ștefan Cioro-ianu, prim-pretorul Alexandru Movilă, primarul Gheorghe Cio-lac, preotul Gheorghe Cotoșman și Ion Ureche. Preocuparea principală a fost țăranul, mișcarea sătească. În acest context, amintim articolul protopopului Cioroianu, ,,Biserica și țărăni-mea” (15 aug. 1935).

După informațiile pe care le deținem, credem că ,,Suflet nou” din comuna Comloșu Mare, jud. Timiș, România, este cea mai longevivă publicație românească din lume, din mediul ru-ral. Aceasta, numai dacă acceptăm extinderea sensului definiți-ei unei ,,publicații”: ceea ce este tipărit (carte, revistă, ziar etc.); tipăritură, incluzând termenului orice apariție destinată lecturii publice. Atunci, putem afirma că ea, publicația comloșană, a apărut în 4 serii, astfel: seria I (1934-1939), seria a II-a, gazetă literară școlară (1970-1989), seria a III-a, caiet literar-artistic (1980), seria a IV-a, revistă lunară (1993 până astăzi)257.

Publicația are astăzi trei suplimente: ,,Suplimentul isto-ric”, ,,Suflet de Dascăl” și ,,Suflet de copil”. Realitatea religi-oasă este reflectată prin învățătură catehetică, mărturisire de credință și cuvânt pastoral cu prilejul praznicelor.

În manieră catehetică ne este explicată semnificația

256 Ioan Olărescu, ,,Revista ‹‹Suflet nou›› din Comloșu Mare (1934-1939) – 80 de ani de la apariție”, în vol. Ioan Olărescu, Traian Galetaru, Gavril Balog, Dies festi IV, Editura Eurostampa, Timișoara, 2014, p. 7. (Se va prescurta în continuare ,,Revista ‹‹Suflet nou››…”). 257 Traian Galetaru, ,,Pe întinsul Imperiului ‹‹Suflet nou››, soarele nu apune niciodată”, în vol. ,,Revista ‹‹Suflet nou››…”, p. 69-70.

169

icoanei: ,,Prin termenul ‹‹icoană›› (de la grec. eikon, lat. imago = chip, imagine, figură, asemănare, reprezentare) se înțelege, în general, orice reprezentare vizibilă a unei persoane sau a unui obiect. […] Prezența icoanelor în biserici și în casele credincio-șilor e de mare importanță, prin icoane, ca reprezentări sensibi-le ale lui Dumnezeu sau ale sfinților, se menține mai vie legătu-ra dintre ei și cei pe care icoanele îi reprezintă. Credinciosul păstrează în suflet chipul celor din icoane, le sunt mai apropi-ați. Adeseori s-a spus că icoanele sunt Biblia neștiutorilor de carte. […] Cea mai pură expresie a esteticii religioase și spiri-tuale a Bizanțului se găsea în pictură. Pictura era folosită nu numai în slujba lui Dumnezeu, ci și ca să-L reprezinte pe El și sfinții Lui. Ea îmbracă o singură formă – ‹‹icoana›› sau ‹‹ima-ginea››, ‹‹asemănarea›› lui Hristos și a sfinților”258.

Nevoia de mărturie și mărturisire creștină este o funcție complementară pentru omul religios. ,,În Ortodoxie este așa cum trebuie, așa cum este firesc. Absolventă de Teologie Orto-doxă, m-am îndrăgostit de Ortodoxie. Este extraordinar să ai certitudinea că ești pe o cale reală, adevărată, să ai sentimentul clar că te-ai întors acasă. […] Ortodoxia nu este altceva, în esența ei, decât așa cum l-a gândit Dumnezeu pe om dintru început”259.

Parohul locului folosește paginile publicației pentru cu-vânt de binecuvântare cu prilejul marilor sărbători ale credinței creștine: ,,Învierea Domnului Iisus Hristos este un fapt cert pentru omul care crede. Este un lucru greu de conceput pentru unii oameni preponderent raționaliști. Cum Dumnezeu, care are toate calitățile la modul absolut, printre care și atotputernicia, s-a unit cu coroana creației sale, omul, într-un mod nepainteist

258 Prep. univ. Silvia Trion, ,,Icoana bizantină – de deschidere spre veșni-cie”, în ,,Suflet nou”, an XIX, nr. 8 (200), 2009, p. 3. 259 Lavinia Șerban, ,,Spovedanie: De ce iubesc Ortodoxia?” în ,,Suflet de Dascăl, supliment didactic al revistei ‹‹Suflet nou››”, nr. 12, 2010, nr. 12, p. 5.

170

pentru a-i face cel mai bine cu putință: să-l elibereze de sub puterea diavolului, a morții veșnice și a iadului. ‹‹Dumnezeu fiind în chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-se ca un om. S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte, și încă moarte pe cruce››. (Filipeni 2, 6-8)”260.

VI.8. ,,Vatra satului”

Societatea ,,Fiii Satului” editează la Ferendia periodicul

local ,,Vatra satului” apărută în decembrie 2004, poartă datarea primului număr ian-mart. 2005. În Editorialul, ,,Doar țăranii”, redactorul-șef al publicației afirma: ,,Prin cuvintele noastre sincere vă aducem o firavă mângâiere, o undă de lumină în întunericul prezent… Din totdeauna satul și țăranul au fost ve-tre de zidire umană și creștină”261.

Periodicul a ajuns anul acesta la numărul 33, la început trimestrial apoi în trei numere: de Paști, Sântămărie și Crăciun.

În fiecare număr, articolele de substanță religioasă au sensibilizat enoriașii, legate fiind de marile praznice. Semnata-rii acestora au fost: preotul Ionul Vântu, d-l Ion Ghiocel, d-l Ioan Traia, preotul Dragan Gioegiev, pr. dr. Valentin Bugariu, prof. Marilena Covali, elevele Elena și Oana Leu, Alexandru Selegean și tânărul crâsnic Sebastian Hen262. Redăm în conti-nuare conținutul câtorva: ,,A fi creștin”; ,,Iisus Hristos, învăță-turii omenirii”; ,,Crăciunul, praznic al bucuriei și al păcii”, ,,Învierea Domnului în opera mitropolitului Nicolae” ș.a.

Muzeograful Satului bănățean reușește o schiță a repre-zentării mitice a lui Crăciun: ,,Crăciun oscilează între aceea a

260 Preot Aurel Cristian Tomescu, ,,Învierea Domnului”, în ,,Suflet nou”, an XVII, nr. 4 (208), 2010, p. 1. 261 Prof. Ioan Traia, ,,Doar țăranii”, în ,,Vatra satului”, an I, nr. 1, p. 1. 262 Prof. Iosif Marius Circa, ,,‹‹Vatra satului›› - o undă de lumină”, în ,,Vatra satului”, an X, nr. 33, 2015, p. 2.

171

unei semidivinități arhaice și semidivinătăți creștinizate. Ca semidivinitate arhaică este înfățișată printr-un strămoș de o vârstă neterminată, pe chipul căruia timpul a încremenit – o fizionomie de mască milenară. […] Mitul arhaic al unui cioban zeu-moș este transfigurat în mitul unui cioban demonic care refuză să primească pe fecioara Maria să nască în staulul lui. Soția lui Crăciun o primește într-ascuns și moșește pe Iisus, faptă pentru care Crăciun îi taie mâinile iar Fecioara Maria îi lipește mâinile la loc. Minunea îl convertește pe Crăciun la creștinism”263.

Cercetarea fenomenului religios din presa rurală a fost anevoios, deoarece multe din publicații nu au fost inventariate în vreo bibliotecă, nici măcar la depozitul legal de aceea munca a fost îngreuiată. Totuși cele menționate fac parte din Asociația Publiciștilor din Presa Rurală din Banat și au putut fi consultate datorită unui frumos obicei, acela al schimbului de publicații la întâlnirile periodice ale membrilor ei. Fie că este folosit ca edi-torial, fie ca articol de sine stătător în rubrica religioasă, mate-rialul scris amintește de trecutul bisericesc, peronalități eclesi-astice, cuvinte de învățătură, toate laolaltă reliefând bogăția credinței ortodoxe, un model demn de urmat în lumea satului.

263 Prof. Ioan Traia, ,,Reprezentarea mitică a lui Crăciun”, în ,,Vatra satu-lui”, an III, nr. 11, 2007, p. 3.

172

VII. Concluzii

Pastorația misionară prin presă este o temă care provoa-că pe orice slujitor al altarului. Îndreptată spre Biserica socotită ,,sociologică”, adică spre credincioșii care doar ocazional, cu prilejul unor ceremonii din viața omului (botezul, cununia și înmormântarea) pășesc peste pragul bisericii în spațiul sfințitor și educativ al bisericii parohiale.

Încropită astfel publicația (eparhială, parohială ori să-tească) încearcă să aducă în casele creștinilor o cateheză, chi-puri de înaintași, lămuriri ai termenilor credinței sub forma unui Mic Dicționar, vieți de sfinți, rânduieli tipiconale ș.a.

Pe parcursul a șase capitole, în mai multe subcapitole am încercat să scot în privelește problemele de pastorală așa cum au apărut acestea la un moment dat. Chiar dacă respectă genul jurnalistic prin scriitură și rubricație (editorial, analiză, portret ș. a), foile și revistele bisericești reușesc să transmită un mesaj, luând cultura ca bază a interacțiunii pastorale, îmbră-când haina misiunii în sensul de a reîncreștina creștinii mult prea indiferenți de viața Bisericii.

În cadrul primului capitol, s-au făcut câteva precizări, în ceea de privește interacțiunea dintre pastorală, misiune și presă, văzînd deosebirile și punctele de întrepătrundere. Ca suport istoric al celor afirmate ne-am oprit la publicațiile bănățene, așa cum fenomenul religios a fost văzut în timp, de la articol reli-gios, literatură religioasă, prezentare de carte ș. a.

Revista ,,Învierea” a eparhiei Timișoarei a încercat să răspundă diverselor provocări lansate Bisericii: asistența socia-lă, religia în școală, Oastea Domnului, pastorația deținuților. În ceea ce privește pastorația propriu-zisă amintim participarea la

173

slujbele religioase, cateheză, vizite pastorale, interpretarea Bi-bliei, citirile Sfintei Liturghii, dar și metode speciale care pot fi aplicate în munca pastorală: Ziua Eroilor, pelerinajele, pastora-ția deținuților dar și probleme ale Credinței în mileniul III (Clonarea și Biserica și nevoile zilnice).

Calendarul almanah apărut sub forma tradițională, apoi de ,,Îndrumător” bisericesc cuprinde pe lângă informații oficia-le (șematisme, calendar) și materiale de îndrumare creștină, de la combaterea alcoolismului la educația și misiunea Bisericii. A fost sondat pentru același scop și cuprinsul revistei teologice ,,Mitropolia (Altarul) Banatului”, urmărindu-se rubricile prac-tice de predică și pastorală.

Astfel, elaborată lucrarea își propune să înfățișeze pro-blemele de pastorală în haina presei.

174

BIBLIOGRAFIE

A. Volume 1. Braniște, Valeriu, Amintiri din închisoare (însem-

nări contimporane și autobiografice), Editura Minerva, Bucu-rești, 1972.

2. Bria, Ion, Liturghia după Liturghie. O tipologie a misiunii apostolice și mărturiei creștine azi, Editura Athena, București, 1996.

3. Buga, Ion, Pastorala. Calea preotului, Editura Sfântul Gheorghe – Vechi, București, 1996.

4. Bugariu, Valentin, Parohia Ortodoxă Colonia Gă-taia. Istorie, misiune și viață creștină, Editura Sitech, Craiova, 2011.

5. Bugariu, Valentin, Protopopul Mihail Gașpar. Stu-diu monografic, Editura Eurostampa, Timișoara, 2007.

6. Circa, Marius Iosif, Cugetări mai târzii, Editura Si-tech, Craiova, 2015.

7. Coman, Mihai, Introducere în sistemul Mass – Me-dia, Editura Polirom, Iași, 1999.

8. Coman, Mihai, Mass – Media mit și ritual. O per-spectivă antropologică, Editura Polirom, Iași, 2003.

9. Corneanu, Nicolae, Pe baricadele presei biseri-cești, 2 vol., Editura Învierea, Timișoara, 2000.

10. Dascălu, Nicolae, Parabola făcliei aprinse. Comu-nicarea religioasă în era informațională, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2012.

11. David, Ioan, Presă și cultură, Editura David Press Print, Timișoara, 2012.

175

12. David, Ioan, Presa românească din Banat, Editura David Press Print, Timișoara, 2012.

13. Dobrei, Florin, Revista teologică Altarul (Mitropo-lia) Banatului (1944 – 1947; 1951 – 2011). Repere monografi-ce, Editura Academiei Române, Centrul de Studii Transilvane, Cluj – Napoca ̸ Învierea, Timișoara, 2013.

14. Florescu, Marius, Misiunea în slujba Bisericii lui Hristos, Editura Eurostampa, Timișoara ̸ ,,Astra Museum”, Sibiu, 2014.

15. Gordon, Vasile, Introducere în Catehetica ortodo-xă, Editura Sophia, București, 2004.

16. Gross, Peter, Mass Media și democrația în țările Eu-ropei de Est, trad. Mălina Iordan, Editura Polirom, Iași, 2004.

17. Jinga, Constantin, Lanțul de la bicicletă. Lecturi biblice parohiale, Editura Marineasa, Timișoara, 2002.

18. Lauterer, Jock, Ziarul local. Cum să scrii pentru pentru publicația unei comunități, trad. Alina Măriuț, Silvia Chirilă, Editura Polirom, Iași, 2010.

19. Martin, Mitrică Alina, Presa culturală timișoreană în perioada interbelică, Editura David Press Print, Timișoara, 2014.

20. Metallinos, D. Gheorghios, Parohia – Hristos în mijlocul nostru, trad. pr. prof. Ioan I. Ică, Editura Deisis, Sibiu, 2004.

21. Murariu, Ion, Revista ,,Lumina satului” (Giroc, Timiș). Repere monografice, Editura Mirton, Timișoara, 2010.

22. Petcu, Marian (coord.), Istoria jurnalismului în da-te. Enciclopedie cronologică, Editura Polirom, Iași, 2012.

23. Plămădeală, Antonie, Preotul în Biserică, în lume, acasă, Tiparul Tipografiei Eparhiale, Sibiu, 1996.

24. Preda, Sorin, Jurnalismul cultural și de opinie, Edi-tura Polirom, Iași, 2006.

25. Popa, Gheorghe Cristian, Preotul misionar în areo-pagul mediatic. Mijloace moderne de comunicare în pastorația

176

ortodoxă, Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2013.

26. Popa, Mircea, Tașcu Valentin, Istoria presei litera-re românești din Transilvania de la începuturi până în 1918, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1980.

27. Špidlik, Tomáš, Rupnik Ivan Marko, Teologia pas-torală. Pornind de la frumusețe, trad. Ioan Milea, Editura Ga-laxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2007.

28. Szabo, Lucian Vasile, Libertate și comunicare în lumea presei. Principii, norme, reguli. Limbajul mass – media, Editura Amarcord, Timișoara, 1999.

29. Tohăneanu, G. I., Lampa de lângă tâmplă, Editura Amphora, Timișoara, 2005.

30. Vintilescu, Virgil, Secvențe literare. Repere litera-re bănățene (1880 – 1918), Editura Facla, Timișoara, 1987.

31. Voniga, David, Presa bisericească. Importanța ei și mijloacele de întreținere, Editura Huniadi, Timișoara, f. a.

B. Studii 1. Bria, Ion, ,,Cultura creștină – un comandament misi-

onar actual”, în vol. Ioan I. Ică jr., (coord.), Prinos de cinstire Preotului Profesor Academician Dumitru Stăniloae (1903 – 1993), Editura și Tiparul Arhiepiscopiei ortodoxe, Sibiu, 1993. 2. Bugariu, Valentin, ,,Două reviste religioase rurale din Banatul timișan”, în vol. Doru Sinaci, Emil Arbonie (coord.), Administrație românească arădeană. Studii și comunicări din Banat – Crișana, vol. IX, Editura ,,Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2014. 3. Bugariu, Valentin, ,,Protopopul dr. Ștefan Cioroianu (1886 – 1970). Evocare”, în rev. ,,Altarul Banatului”, XXVI, nr. 1 – 3, 2015. 4. Carebia, Florin, ,,Incursiune în presa bisericească până la 1948 (zona Timișoara – Caransebeș), în ,,Analele Uni-versității de Vest. Seria Teologie”, II-IV, 1996 – 1998.

177

5. Dascălu, Nicolae, ,,Funcțiile și rolul presei în societa-tea de ieri și azi”, în vol. Ioan Tulcan, Filip Albu (coord.), ,,Calea Mântuirii” la zece ani de la apariție (2000-2010). Im-portanța pastoral – misionară și culturală a presei bisericești în Ortodoxia românească, Editura Universității Aurel Vlaicu, Arad, 2010. 6. Galetaru, Traian, ,,Pe întinsul Imperiu ‹‹Suflet nou›› soarele nu apune niciodată”, în vol. Ioan Olărescu, Traian Ga-letaru, Gavril Balogh, Dies festi IV, Editura Eurostampa, Timi-șoara, 2014. 7. Ghiț, Florin Călin, ,,Relevanța misionară a relației dintre teologie și cultură în presa bisericească”, în vol. Ioan Tulcan, Filip Albu (coord.), ,,Calea Mântuirii” la zece ani de la apariție (2000-2010). Importanța pastoral – misionară și culturală a presei bisericești în Ortodoxia românească, Editura Universității Aurel Vlaicu, Arad, 2010. 8. Jinga, Constantin, ,,Timișoara Fabric – Vest. Un bu-letin parohial pe înțelesul tuturor”, în vol. Pentru o democrație a valorilor: strategii de comunicare religioasă într-o societate pluralistă. Seminar internațional organizat de Colegiul Noua Europă, București 30 noiembrie – 1 decembrie 2001, f. ed., București, 2002. 9. Moldovan, Florian, ,,Revista ‹‹Priculiciu››. Prima publicație în limba română – revistă umoristică (aprilie 1874 – septembrie 1875)”, în rev. ,,Orizont”, 1974, nr. 15. 10. Murariu, Ion, ,,Revista ‹‹Iconostas››, o publicației trimestrială de cultură și educație creștin – ortodoxă” în Octa-vian Gruița, Biserica Ortodoxă Sfântul Dimitrie – Giroc. Mo-nografie, Editura Marineasa, Timișoara, 2013. 11. Olărescu, Ioan, ,,Revista ‹‹Suflet nou›› din Comloșu Mare (1934 – 1939) – 80 de ani de la apariție”, în Ioan Olăres-cu, Traian Galetaru, Gavril Balogh, Dies festi IV, Editura Eu-rostampa, Timișoara, 2014. 12. Preda, Radu, ,,Antena Bisericii. Presa bisericească

178

între propovăduire și imagine…”, în vol. Pentru o democrație a valorilor: strategii de comunicare religioasă într-o societate pluralistă. Seminar internațional organizat de Colegiul Noua Europă, București 30 noiembrie – 1 decembrie 2001, f. ed., București, 2002. 13. Scridon, Alin Cristian, ,,David Voniga – omul vieții spirituale și culturale timișorene. ‹‹Revista Preoților››”, în vol. Alin Cristian Scridon, Viorel Cherciu (coord.), Istorie și cultu-ră în Banat, Editura Brumar, Timișoara, 2013. 14. Tănase, Eugen, ,,Presa bisericească și chestiunea succesului la public”, în vol. Ioan Tulcan, Filip Albu (coord.), ,,Calea Mântuirii” la zece ani de la apariție (2000-2010). Im-portanța pastoral – misionară și culturală a presei bisericești în Ortodoxia românească, Editura Universității Aurel Vlaicu, Arad, 2010. 15. Tolcea, Marcel, ,,Elemente de redactare a textului jurnalistic”, în Mihai Coman (coord.), Manual de Jurnalism. Tehnici de redactare, vol. II, Editura Polirom, Iași, 1999.

C. Articole

1. Antalag, Păun, ,,Societatea culturală ‹‹Doina›› - O societate de tradiție…”, în ,,Curierul de Gătaia”, I, nr. 5, 1997.

2. Ardelean, Flavius, ,,Religia în școală în perspectiva integrării europene”, în ,,Altarul Babatului”, nr. 7-9, 2006.

3. Ardelean, Iosif, ,,Metoda ieșirii în stradă”, în ,,Învierea”, nr. 2, 1996.

4. Ardelean, Iosif, ,,Biserica și mass – media”, în ,,Învierea”, nr. 9, 1996.

5. Băloni, Dimitrie, ,,Un precursor: Victor Aga”, în ,,Lumina satului”, nr. 1, 1995.

6. Bocșa, Octavian, ,,Preotul David Voniga”, în ,,Lumina satului”, nr. 4, 2003.

7. Bocșa, Octavian, ,,Un precursor… Părintele David Voniga”, în ,,Lumina satului”, nr. 1, 1997.

179

8. Borchin, Mirela Ioana, ,,Portretul unui mitropolit uitat: Vasile Lăzărescu (1894 – 1969). Dr. în Teologie, Mitro-polit al Banatului”, în ,,Arhanghelul”, nr. 1 (14), 2015.

9. Brânzei, Ioan, ,,Împlinirea unui vis al credincioșilor ortodocși români” în ,,Lovrinul ortodox”, nr. 1, 2010.

10. Bria, Ion, ,,Participarea mirenilor la viața Bisericii”, în ,,Îndrumător bisericesc”, Timișoara, 1983.

11. Bude, Ioan, ,,Elemente de eclesiologie euharistică și pastorală”, în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, Timi-șoara, 2007.

12. Bude, Ioan, ,,Misiune, evanghelizare, pastorație și cult”, în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, Timișoara, 2004.

13. Bude, Ioan, ,,Nu ‹‹Paște››, ci ‹‹Paști››”, în ,,Învierea”, nr. 8, 2011.

14. Bugariu, Valentin, ,,Actualitatea învățământului ca-tehetic parohial”, în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, Timișoara, 2011.

15. Bugariu, Valentin, ,,La început de drum”, în ,,Lumină lină”, nr. 1-3, 2005.

16. Buzărnescu, Ștefan, ,,Cui îi este teamă de predarea confesională a religiei în învățământul preuniversitar”, în ,,Iconostas”, nr. 1, 2008.

17. Carebia, Adrian, ,,Satul și credința la început de mi-leniu III”, în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, Timișoa-ra, 2003.

18. Călin, Petru, ,,Un veac de la apariția ‹‹Calendarului românului››, în ,,Calendarul românului”, Timișoara, 1990.

19. Cerbu, Iosif, ,,Amintiri despre părintele David Voniga”, în ,,Lumina satului”, nr. 4, 2003.

20. Cernăuțeanu, Gabriel, ,,Hristos și personalitatea”, în ,,Învierea”, nr. 9, 2011.

21. Cernicova Bucă, Mariana, ,,Cenăzeanul”; ,,Învierea”; ,,Lumină lină”; ,,Lumina din Plopi”; ,,Luminătorul Giarmatei”, în

180

Marian Petcu (coord.), Istoria jurnalismului în date. Enciclo-pedie cronologică, Editura Polirom, Iași, 2012.

22. Cherciu, Viorel, ,,Biserica după 1989”, în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Timișoarei”, Timișoara, 1997.

23. Chermeleu, Adia, ,,Cerul de lemn. Semnificațiile ri-tualului toacăi în creștinismul românesc”, în ,,Iconostas”, nr. 1, 2008.

24. Chermeleu, Adrian, ,,Corul Bisericii Sfântul Dimi-trie din Giroc, o tradiție de peste 100 de ani”, în ,,Iconostas”, nr. 1, 2008.

25. Chermeleu, Adrian, ,,Iubiți credincioși”, în ,,Iconostas“, nr. 1, 2008.

26. Chermeleu, Adrian, ,,Prezență giroceană la hramul Catedralei Patriarhale”, în ,,Iconostas”, nr. 2, 2010.

27. Cionchin, Ionel, ,,Cuprinsul revistei ‹‹Lumina Divi-nă››, numerele 1 – 250”, în ,,Lumina Divină”, f. nr., f. an.

28. Circa, Marius Iosif, ,,‹‹Vatra satului›› - o undă de lumină”, în ,,Vatra satului”, nr. 33, 2015.

29. Coman, Ioan G., ,,Caracteristicile spirituale ale Bi-sericii Ortodoxe Române”, în ,,Îndrumător bisericesc”, Timi-șoara, 1982.

30. Cosma, Sorin, ,,Tradiția familiei la români”, în ,,Îndrumător bisericesc, misionar și patriotic”, Timișoara, 1989.

31. Crăciunescu, Adrian, ,,Veșnicul voievod, martir și sfânt Ștefan cel Mare”, în ,,Lumina Divină”, V, 2004.

32. †Daniel Lugojanul, ,,Puterea lacrimilor sincere”, în ,,Calendarul românului”, Timișoara, 1990.

33. Doran, Gheorghe, ,,Lumină lină”, în ,,Cenăzeanul”, nr. 5-6, 2009.

34. Enășel, Bogdan, ,,Din trecutul comunei Birda”, în ,,Arhanghelul”, nr. 1, 2012.

35. Enășel, Bogdan, ,,Din trecutul satului Sîngeorge”, în ,,Arhanghelul”, nr. 2, 2012.

36. Farcaș, Cristian, ,,Biserica și problemele tinerilor”, în ,,Învierea”, nr. 2, 2010.

181

37. Feraru, Remus Mihai, ,,Educație și pedagogie în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur”, în ,,Iconostas”, nr. 2, 2008.

38. Florescu, Marius, ,,Îndrumări misionare pentru vremea de acum”, în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, Timișoara, 2013.

39. Florescu, Marius, ,,Presa religioasă bănățeană”, în vol. Vasile D. Suciu (coord.), Vatră nouă (2000-2010). Interfe-rențe culturale, Editura David Press Print, Timișoara, 2010.

40. Gaiță, Iosif, ,,Învierea Domnului”, în ,,Lumina satu-lui”, nr. 1, 1993.

41. Gașpar, Ioan, ,,Vorbirea de rău”, în ,,Învierea”, nr. 15, 1996.

42. Ghita, Ieremia B., ,,Icoana lui Hristos în școală”, în ,,Învierea”, nr. 13, 1991.

43. Ghita, Ieremia B., ,,Vizitele pastorale”, în ,,Învierea”, nr. 5, 1995.

44. Giroceanu, Ion M., ,,După 70 de ani: Un act de cul-tură. De la ‹‹Calendarul Girocului pe anul 1936›› la Almanahul ziarului ‹‹Dialog cu cetățenii››”, în ,,Lumina satului”, nr. 1, 2006.

45. Giroceanu, Ion M., ,,O carte document”, în ,,Lumina satului”, nr. 4, 2001.

46. Gruița, Octavian, ,,Tradiția corală a girocenilor”, în ,,Lumina satului”, nr. 1, 1994.

47. †Ioan, ,,Cuvânt de binecuvântare”, în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, Timișoara, 2015.

48. Itineanț, Vasile, ,,Grija Bisericii pentru cei răpo-sați”, în ,,Învierea”, nr. 11, 2001.

49. Itineanț, Vasile, ,,Preocupări pastorale în societatea actuală”, în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, Timișoa-ra, 2008.

50. Iuga, Horațiu, ,,Personalitatea misionarului orto-dox”, în ,,Lumina Divină”, nr. 380, 2004.

182

51. Jurca, Eugen, ,,Biserica între inerție și înnoire”, în ,,Altarul Banatului”, nr. 1-3, 1992.

52. Jurca, Remus, ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie)”, în ,,Lumina satului”, nr. 2, 1995.

53. Jurca, Remus, ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (8 noiembrie)”, în ,,Lumina satului”, nr. 4, 1997.

54. Jurca, Remus, ,,Sigiliul de la Chișoda”, în ,,Lumina satului”, nr. 1, 1996.

55. Jurca, Remus, ,,Preotul și ziaristul David Voniga (1867 – 1933), în ,,Lumina satului”, nr. 1, 1997.

56. Jurca, Remus, ,,Un vrednic slujitor al bisericii din Giroc”, în ,,Lumina satului”, nr. 1, 1998.

57. Jurca Unip, Remus, ,,Calendarul”, în ,,Lumina satu-lui”, nr. 1. 2001.

58. Jurchescu, Radu, ,,Cum stăm în Biserică”, în ,,Învierea”, nr. 7, 1994.

59. †Laurențiu, ,,Despre culorile veșmintelor liturgice în Biserica Ortodoxă”, în ,,Învierea”, nr. 13, 2009.

60. Liamis, Elias, ,,Drumul care duce la ușa Bisericii”, în ,,Altarul Banatului”, nr. 1-3, 1993.

61. †Lucian, Episcopul Caransebeșului, ,,Cuvânt de fe-licitare adresat revistei ‹‹Lumină lină››, publicația Parohiei Colonia Gătaia, în vol. Valentin Bugariu, Parohia Ortodoxă Colonia Gătaia. Istorie, misiune și viață creștină, Editura Si-tech, Craiova, 2011.

62. †Lucian Lugojanul, ,,Vremea este a face Domnu-lui?”, în ,,Învierea”, nr. 1, 2004.

63. Lăutaș Elvira, ,,Lucrarea sființitoare a Bisericii. Mărturii din lumea celor sceptici”, în ,,Lumini de Gând”, nr. 5, 2013.

64. Mada, Teofan, ,,Despre interpretarea Bibliei”, în ,,Învierea”, nr. 19, 2003.

65. Micle, Veniamin, ,,Activitatea pastorală a preotului pentru propovăduirea dreptei credințe”, în ,,Calendarul Arhie-

183

piscopiei Timișoarei”, Timișoara, 2006. 66. Muntean, Vasile, ,,Frumusețea cultului ortodox”, în

,,Îndrumător bisericesc, misionar și patriotic”, Timișoara, 1985. 67. Murariu, Ion, ,,Epitafurile din cimitirul Girocului

(II)”, în ,,Lumina satului”, nr. 2, 2000. 68. Murariu, Ion, ,,Moment de bilanț”, în ,,Lumina sa-

tului”, nr. 2, 1996. 69. Nicola, Adrian, ,,Cinstirea sfintelor icoane”, în

,,Sfeșnicul”, nr. 1, 2011. 70. †Nicolae, ,,Altă față a lui Eminescu”, în ,,Lumina

satului”, nr. 2, 2000. 71. †Nicolae, ,,Biserica maica noastră”, în ,,Învierea”,

nr. 5, 1990. 72. †Nicolae, ,,Biserica și asistența socială”, în „Învie-

rea”, nr. 6, 1990. 73. †Nicolae, ,,Biserica și bolnavii”, în ,,Învierea”, nr.

16, 1992. 74. †Nicolae, ,,Biserica și nevoile zilnice”, în

,,Învierea”, nr. 18, 1997. 75. †Nicolae, ,,Biserica și statul”, în ,,Învierea”, nr. 9,

1990. 76. †Nicolae, ,,Ce ne desparte și ce ne apropie” în vol.

Pe baricadele presei bisericești, vol. II, Editura Învierea, Timi-șoara, 2000.

77. †Nicolae, ,,Continuăm slujind Biserica și Patria”, în ,,Îndrumător bisericesc”, Timișoara, 1980.

78. †Nicolae, ,,Cuvânt înainte” la ,,Calendarul Arhie-piscopiei Ortodoxe a Timișoarei”, Timișoara, 1997.

79. †Nicolae, ,,Cuvânt înainte” la ,,Calendarul Arhie-piscopiei Timișoarei”, Timișoara, 2003.

80. †Nicolae, ,,Cuvânt înainte”, la ,,Calendarul Arhie-piscopiei Timișoarei”, Timișoara, 2005.

81. †Nicolae, ,,Cuvânt înainte” la ,,Calendarul Arhie-piscopiei Timișoarei”, Timișoara, 2008.

82. †Nicolae, ,,Din nou la școală”, în ,,Învierea”, nr. 18,

184

1992. 83. †Nicolae, ,,Hristos în școală”, în ,,Învierea”, nr. 3,

1991. 84. †Nicolae, ,,La cer, ridic, Doamne, ochii mei”, în

,,Învierea”, nr. 24, 1991. 85. †Nicolae, ,,La început de drum”, în ,,Mitropolia

Banatului”, nr. 5-6, 1962. 86. †Nicolae, ,,Laudă țăranului bănățean”, în ,,Lumina

satului”, nr. 4, 1998. 87. †Nicolae, ,,Minuni și false minuni”, în ,,Învierea”,

nr. 4, 1995. 88. †Nicolae, ,,Nevoia de toleranță și dragoste”, în

,,Învierea”, nr. 19, 1992. 89. †Nicolae, ,,Nouă publicație parohială”, în ,,Candela

Pesacului”, nr. 1, 2010. 90. †Nicolae, ,,Oastea Domnului ieri și azi”, în

,,Învierea”, nr. 16, 1993. 91. †Nicolae, ,,Oastea Domnului ieri și azi”, în

,,Învierea”, nr. 4, 1998. 92. †Nicolae, ,,Oastea Domnului în Eparhia noastră”, în

,,Stânca Vieții, supliment al foii ,,Învierea”, nr. 4, 2009 93. †Nicolae, ,,Pastorația deținuților”, în ,,Învierea”, nr.

11, 1993. 94. †Nicolae, ,,Pe firul tradiției”, în ,,Îndrumător biseri-

cesc”, Timișoara, 1981. 95. †Nicolae, ,,Pelerinajele”, în ,,Învierea”, nr. 14,

1993. 96. †Nicolae, ,,Precuvântare”, în ,,Lumini de Gând”, nr.

5, 2013. 97. †Nicolae, ,,Presa bisericească”, în ,,Învierea”, nr.

14, 1994. 98. †Nicolae, ,,Rânduiala în Biserică”, în ,,Învierea”,

nr. 20, 1994. 99. †Nicolae, ,,Religia în școală”, în ,,Învierea”, nr.

185

18, 1995. 100. †Nicolae, ,,Religia populară”, în ,,Învierea”, nr.

14, 1990 101. †Nicolae, ,,Rolul mirenilor în Biserică”, în

,,Învierea”, nr. 2, 1990. 102. †Nicolae, ,,Romii și Biserica”, în ,,Învierea”, nr.

10, 1993. 103. †Nicolae, ,,Spor și creștere în făptuirea binelui”,

în ,,Îndrumător bisericesc”, Timișoara, 1982. 104. †Nicolae, ,,Școala lui Iisus”, în ,,Lumina satului”,

nr. 5, 1993. 105. †Nicolae, ,,Unitate în diversitate”, în ,,Învierea”,

nr. 4, 1994. 106. †Nicolae, ,,Vocea poporului”, în ,,Învierea”, nr.

11, 1995. 107. †Nicolae, ,,Vom avea și noi Teologie”, în

,,Învierea”, nr. 4, 1993. 108. †Nicolae, ,,Ziua Eroilor”, în ,,Învierea”, nr. 4, 1990. 109. Olariu, Ioan, ,,Rolul organelor parohiale”, în

,,Îndrumător bisericesc”, Timișoara, 1980. 110. Olariu, Ioan, ,,Sfânta Liturghie. Citirile Liturghi-

ei”, în ,,Învierea”, nr. 13, 1991. 111. Oprea, Ioan, ,,Prima zi a săptămânii”, în

,,Învierea”, nr. 9, 1994. 112. Pârvulescu, Dorina Sabina, ,,Pe marginea fresce-

lor recuperate la Biserica Sfântul Dimitrie din Giroc”, în ,,Iconostas”, nr. 1, 2008.

113. Petrica, Vasile, ,,Semnificația pomenirii decedați-lor”, în ,,Îndrumător bisericesc”, Timișoara, 1980.

114. Petrovici, Cornel, ,,Handicapații printre noi”, în ,,Învierea”, nr. 11, 1998.

115. Petrovici, Cornel, ,,Sărbătoarea femeilor”, în ,,Învierea”, nr. 7, 1998.

116. Pop Manuela, ,,Sprijinirea aproapelui la Pentru

186

Voi”, în ,,Lumini de Gând”, nr. 5, 2013. 117. Popovici, Radu, ,,Biserica și problemele vremii

actuale”, în ,,Altarul Banatului”, nr. 7-9, 1994. 118. Petrovici, Mihai, ,,Despre smerenie”, în

,,Apostolii”, nr. 2, 2005. 119. Radosav, Dan, ,,Prezența Bisericii la căpătâiul

bolnavilor”, în ,,Învierea”, nr. 15, 1996. 120. Rezuș, Petru, ,,Problema înnoirii Ortodoxiei”, în

,,Altarul Banatului”, nr. 1-3, 1992. 121. Rugaci, Adam, ,,Corul bisericesc ortodox din Gă-

taia la Sintești”, în ,,Curierul de Gătaia”, nr. 1, 1997. 122. Scridon, Alin, ,,Cununia – dimensiune tainică în

Biserica și societatea bănățeană (secolele XIX – XX), în Daniel Alic (coord.), Taină și mărturisire. Lucrările Simpozionului Internațional…, Editura Episcopiei Caransebeșului, Caranse-beș, 2011.

123. Sebeșan, Nicolae, ,,Chipul lui Iisus în conștiința credincioșilor”, în ,,Îndrumător bisericesc, misionar și patrio-tic”, Timișoara, 1984.

124. Sebeșan, Nicolae, ,,Prenumele și numele”, în ,,Învierea”, nr. 8, 1994.

125. Sebeșan, Nicolae, ,,Ținuta preoțească”, în ,,Învierea”, nr. 19, 1994.

126. Slevoacă, Ștefan, ,,Urmările negative ale consu-mului excesiv de alcool”, în ,,Îndrumător bisericesc, misionar și patriotic”, Timișoara, 1987.

127. Stan, Nicolae Răzvan, ,,Cum participăm la Sfinte-le Slujbe?” în ,,Învierea”, nr. 11, 2002.

128. Sterpu, Cezar, ,,Biserica Ortodoxă: Implicații mi-sionare”, în ,,Altarul Banatului”, nr. 11-12, 1990.

129. Sturza, Mircea, ,,Sensurile catehetice ale muzicii” în ,,Logos, supliment al foii Învierea”, nr. 4, 2009.

130. Suciu, Vasile, ,,Mărturisiri…”, în vol. Vasile D. Suciu (coord.), Vatră nouă 2000 – 2010. Interferențe culturale,

187

Editura David Press Print, Timișoara, 2010. 131. Sutac, Gheorghe, ,,Cuvânt înainte” la ,,Lovrinul

ortodox”, nr. 1, 2010. 132. Szilagyi, Mircea, ,,Vatră nouă – prin comunitate

pentru comunitate”, în vol. Vasile D. Suciu (coord.), Vatră nouă 2000-2010. Interferențe culturale, Editura David Press Print, Timișoara, 2010.

133. Șargan, Iosif, ,,Stimați prieteni”, în ,,Jurnal de Gă-taia”, nr. 1, 2007.

134. Șerban, Lavinia, ,,Spovedanie: De ce iubesc Or-todoxia?” în ,,Suflet de Dascăl”, nr. 12, 2010.

135. Teodorescu, Ilie, ,,La început de drum”, în ,,Lumina satului”, nr. 1, 1993.

136. †Timotei Lugojanul, ,,Pastorația – componentă esențială a activității preoțești”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 7-8, 1983.

137. Tolcea, Marcel, ,,Notații la Sfântul Ioan”, în ,,Iconostas”, nr. 1, 2009.

138. Toma, Cornel, ,,Devieri liturgice”, în ,,Învierea”, nr. 20, 2000.

139. Tomescu, Aurel Cristian, ,,Învierea Domnului”, în ,,Suflet nou”, nr. 4, 2010.

140. Traia, Ioan, ,,Doar țăranii”, în ,,Vatra satului”, nr. 1, 2005.

141. Traia, Ioan, ,,Reprezentarea mitică a lui Crăciun”, în ,,Vatra satului”, nr. 11, 2007.

142. Trion, Silvia, ,,Icoana bizantină – deschidere spre veșnicie”, în ,,Suflet nou”, nr. 8, 2009.

143. Tulcan, Ioan, ,,Misiunea Bisericii în societatea se-cularizantă de astăzi, privită în lumina Tainei sfintei Treimi, a Întrupării și a iconomiei mântuirii”, în ,,Altarul Banatului”, nr. 10-12, 1994.

144. Țâru, Horiana, ,,Nicolae C. Paulescu sau știința lui ‹‹Scio Deum Esse››”, în ,,Lumina Divină”, nr. 650, 2007.

145. Țâru, Horiana, ,,Ștefan cel Mare și Sfânt (1440 –

188

1504)”, în ,,Lumina Divină”, nr. 285, 2014. 146. Vintilescu, Petre, ,,Preotul în viața credincioși-

lor”, în ,,Îndrumător bisericesc, misionar și patriotic”, Timișoa-ra, 1988.

147. †Visarion, ,,Maica Domnului. Maica tuturor creș-tinilor”, în ,,Lumina giroceană”, nr. 2, 2011.

148. Vișan, Siluan, ,,Irodul de astăzi, pruncii de mâi-ne”, în ,,Buletin parohial” (Lugoj), nr. 46, 2013.

149. Vucu, Mihai Petru, ,,Gânduri pentru început”, în ,,Candela Pesacului”, nr. 1, 2010.

150. Weissmann, Herbert, ,,De ce ‹‹Curierul de Găta-ia››”, în ,,Curierul de Gătaia”, nr. 1, 1997.

151. Weissmann, Herbert, ,,De ce ‹‹Jurnal de Găta-ia››”, în ,,Jurnal de Gătaia”, nr. 1, 2007.

D. Varia

1. ,,Anghelos”, nr. 25, 2013. 2. ,,Biserica electonică”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr.

4-6, 1982. 3. ,,Destinul preoției”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr.

10-12, 1968. 4. ,,Difuzarea Bibliei și cunoașterea ei”, în ,,Mitropolia

Banatului”, nr. 4-6, 1975. 5. ,,Din viața Bisericii”, în ,,Iconostas”, nr. 1, 2008. 6. ,,Din viața Bisericii”, în ,,Învierea”, nr. 15, 2005. 7. Editorial, ,,Activitatea editorială – o prestigioasă

constantă a Bisericii noastre”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 2, 1989.

8. Editorial, ,,Actualitatea presei noastre bisericești”, în ,,Altarul Banatului”, nr. 4-6, 2010.

9. Editorial, ,,Biserica și mass-media sau mass-media în Biserică”, în ,,Altarul Banatului”, nr. 7-9, 2003.

10. Editorial, ,,Clonarea la ordinea zilei”, în ,,Învierea”,

189

nr. 3, 2003. 11. Editorial, ,,Exigențele Bisericii”, în ,,Mitropolia

Banatului”, nr. 1-3, 1981. 12. Editorial, ,,Frământările zilnice și credința”, în

,,Învierea”, nr. 3, 2002. 13. Editorial, ,,Încotro Teologia?”, în ,,Învierea”, nr.

13, 2003. 14. Editorial, ,,Pastorația rromilor și integrarea euro-

peană”, în ,,Învierea”, nr. 14, 2003. 15. Editorial, ,,Regăsirea drumului întrerupt odinioară”,

în ,,Altarul Banatului”, nr. 1-2, 1990. 16. Editorial, ,,Rolul femeilor în Biserică”, în

,,Învierea”, nr. 5, 2005. 17. Editorial, ,,Semnificațiile spirituale ale pelerinaju-

lui”, în ,,Învierea”, nr. 16, 2009. 18. Fondatorul revistei, ,,Aripi de copil”, în ,,Candela

copiilor”, nr. 1, 2012. 19. ,,Locul și rolul credincioaselor în Biserică”, în

,,Mitropolia Banatului”, nr. 7-9, 1975. 20. ,,Lumina din Plopi”, nr. 1, 2007. 21. ,,Lumina din Plopi”, nr. 2, 2007. 22. ,,Medveșanul”, nr. 1, 2010. 23. ,,Nevoia de căință”, în ,,Altarul Banatului”, nr. 1-3,

1995. 24. ,,Paideia”, nr. 1, 2006. 25. ,,Pentru îngrijirea și înfrumusețarea cimitirelor”, în

,,Mitropolia Banatului”, nr. 5-7, 1954. 26. Redacția, ,,Glasul Arhanghelului”, în ,,Arhanghelul”,

nr. 1, 2012. 27. Redacția, ,,Un semn de lumină punctează tradiția la

Gătaia”, în ,,Jurnal de Gătaia”, nr. 5, 2009. 28. ,,Serviciile religioase nu sunt spectacole”, în

,,Mitropolia Banatului”, nr. 3-4, 1983. 29. ,,Tăria și slăbiciunea Bisericii”, în ,,Altarul Banatu-

190

lui”, nr. 7-9, 1995. E. Surse electronice

1. parohiaortodoxabirda.blogspot.ro/ 2. prieteniisfiosif.blogspot.ro 3. urseni.ro/noutati/?page_id=149

191

ANEXE

192

193

194

195

196

197

198

199

200

201

202